Partea a – II – a PROCEDEE TEHNOLOGICE DE DEFORMARE PLASTICĂ Capitolul 9 FORJAREA LIBERĂ Prelucrarea prin deformare plastică reprezintă una dintre variantele tehnologice cu cea mai mare vechime şi cu cea mai mare pondere în realizarea produselor metalice (celelalte metode sunt turnarea şi sinterizarea). Succesiunea procedeelor de deformare plastică care concură la realizarea semifabricatelor sau produselor metalice poate fi reprezentată conform schemei din figura 9.1. LINGOU Forjare liberă Semifabricate de dimensiuni mari Matriţare Semifabricate Laminare Table, benzi subţiri Tăiere, formare Tuburi, componente Profile, table, benzi Laminare Tragere Matriţare Produse finite Aşchiere, asamblare Semifabricate Bare Figura 9.1 Clasificarea procedeelor de deformare plastică
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Partea a – II – a
PROCEDEE TEHNOLOGICE DE DEFORMARE
PLASTICĂ
Capitolul 9
FORJAREA LIBERĂ
Prelucrarea prin deformare plastică reprezintă una dintre variantele tehnologice
cu cea mai mare vechime şi cu cea mai mare pondere în realizarea produselor metalice
(celelalte metode sunt turnarea şi sinterizarea). Succesiunea procedeelor de deformare
plastică care concură la realizarea semifabricatelor sau produselor metalice poate fi
reprezentată conform schemei din figura 9.1.
LINGOU
Forj
are
liberă
Semifabricate
de dimensiuni
mari
Matr
iţare
Semifabricate
Lam
inare
Table, benzi
subţiri
Tăie
re,
form
are
Tuburi,
componente
Profile, table,
benzi
Lam
inare
T
ragere
Matr
iţare
Produse finite
Aşchiere, asamblare
Semifabricate
Bare
Figura 9.1 Clasificarea procedeelor de deformare plastică
170 Procedee tehnologice de deformare plastică – 9
Aceste procedee tehnologice pot fi clasificate în funcţie de valoarea temperaturii
de deformare comparativ cu temperatura de recristalizare în:
- Procedee de deformare plastică la rece (deformarea se realizează la temperaturi
mai mici decât temperatura de recristalizare);
- Procedee de deformare plastică la cald (deformarea se realizează la temperaturi
mai mari decât temperatura de recristalizare).
În funcţie de forma semifabricatelor prelucrate, se poate vorbi despre:
- Procede de deformare volumică;
- Procedee de prelucrare a tablelor.
Conform ASM Metals Handbook, procedeele de deformare plastică volumică
sunt:
- Forjarea;
- Laminarea;
- Extrudarea;
- Tragerea.
9.1 Forjarea
Forjarea este un procedeu de prelucrare a metalelor aflate în stare plastică sub
acţiunea unor forţe dinamice sau statice.
Se realizează în secţii speciale (secţii de forjă sau forje), care se întâlnesc atât
în întreprinderile metalurgice, cât şi în cele mecanice.
În întreprinderile metalurgice secţiile de forje sunt secţii de bază prelucrătoare,
iar în cele mecanice sunt secţii de bază pregătitoare, contribuind la obţinerea unor
semifabricate pentru operaţiile ulterioare de prelucrare.
Produsele obţinute în forje se numesc prefabricate, semifabricate sau piese
forjate, iar transformarea lor în produse finite impune prelucrări care să le modifice
caracteristicile geometrice şi proprietăţile fizico – chimice.
După modul în care se realizează curgerea materialului, forjarea poate să fie:
- liberă – curgerea materialului este dirijată liber de operator;
- în matriţă – materialul curge în interiorul cavităţilor matriţei.
Procedeele de forjare sunt diferite şi funcţie de tipul producţiei (unicate, serie
mică, serie mare, masă), de masa pieselor executate sau de utilajele folosite (forjă pe
ciocane, prese mecanice, hidraulice sau maşini de forjat orizontal).
9.1.1 Materiale şi tipuri de semifabricate
Sunt supuse forjării materiale metalice feroase şi neferoase.
Dintre aliajele feroase se forjează în bune condiţii:
a) Oţeluri carbon cu 0...1,4% C:
- oţeluri de uz general;
- oţeluri carbon de calitate;
- oţeluri carbon de scule;
9.1 – Forjarea 171
b) oţeluri aliate:
- oţeluri slab aliate pentru construcţii de maşini şi construcţii metalice,
oţeluri pentru arcuri;
- oţeluri inoxidabile refractare;
- oţeluri pentru rulmenţi;
- oţeluri aliate de scule;
- oţeluri rapide de scule.
Conţinutul de carbon, natura şi cantitatea elementelor de aliere influenţează
proprietăţile tehnologice ale oţelurilor prelucrate, de aceea, înainte de a fi introduse în
fluxul tehnologic, oţelul trebuie analizat din punct de vedere al compoziţiei chimice.
Dintre metalele şi aliajele neferoase sunt prelucrate prin forjare:
a) metale şi aliaje uşoare ( 3,5 g/cm3):
- aluminiu;
- aliaje Al-Si, Al-Cu, Al-Mg;
- aliaje pe bază de Mg;
a) metale şi aliaje grele ( 3,5 g/cm3):
- cupru;
- alame cu maxim 50% Zn ;
- bronzuri.
Semifabricatele destinate forjării pot să fie:
- în stare turnată;
- în stare laminată.
Dintre semifabricatele turnate, cele mai utilizate sunt lingourile. Calitatea
lingoului depinde de gradul de puritate (conţinutul de incluziuni nemetalice), gradul de
segregaţie şi mărimea retasurii. Gradul de puritate depinde de tehnologia de elaborare.
Gradul de segregaţie şi mărimea retasurii pot fi influenţate prin mărimea lingoului. Din
acest punct de vedere sunt avantajoase lingourile mai mici, care se solidifică mai
rapid, dar prezintă pierderi mari în picior şi maselotă, fiind neeconomice.
Pentru oţelurile de construcţie utilizate în industria de automobile se utilizează
lingouri de 1 tonă, iar pentru oţeluri bogat aliate pentru piese mici (de exemplu: oţeluri
de supape) lingouri de 300...500 kg.
În general, forma şi dimensiunile lingourilor nu sunt standardizate, ele
executându-se după norme interne.
Se întâlnesc lingouri cu secţiuni transversale:
- rotundă – maxim 2 tone;
- poligonală – 0,6...350 tone;
- de forme speciale (alungite, goale la interior, cu conicitate mică).
Există şi cazuri în care, prin turnare, se obţin semifabricate cu forme apropiate
de cele ale pieselor, care apoi se supun matriţării.
Semifabricatele laminate utilizate pentru piese forjate sunt de diferite forme şi
dimensiuni:
- blumuri;
- ţagle;
172 Procedee tehnologice de deformare plastică – 9
- bare pătrate;
- bare rotunde.
9.1.2 Pregătirea semifabricatelor pentru forjare
Operaţiile pregătitoare pentru forjare sunt debitarea şi încălzirea.
Debitarea reprezintă divizarea unui semifabricat de o formă dată în două sau
mai multe bucăţi la dimensiuni stabilite.
Debitarea pentru forjare se realizează cu două cuţite ale căror muchii
tăietoare acţionează opus (figura 9.2).
cuţit superior
cuţit inferior
material
l T
T
F F a
s
F
F
l
a
Figura 9.2 Debitarea pentru forjare
Presiunea creşte treptat prin avansul cuţitelor.
Forţa F nu acţionează în planul de forfecare şi apare un moment:
M = Fl (9.1)
care tinde să rotească.
Apar forţele T care echilibrează rotirea:
Fl = Ta (9.2)
Se poate opri rotirea cu un tampon:
Ftp = Fl (9.3)
Evaluarea forţei funcţie de adâncimea de pătrundere se prezintă în figura 9.3.
9.1 – Forjarea 173
F,
[daN]
Fm
ax
L
d, [mm]
Figura 9.3 Reprezentarea grafică a forţei funcţie de adâncimea de pătrundere
Forţa maximă, pe baza căreia se alege utilajul, este:
Fmax = rs (9.4)
unde:
s – suprafaţa forfecată;
r – rezistenţa la forfecare, r 0,8r.
Pentru calculul lucrului mecanic variaţia reală a forţei se înlocuieşte cu o
variaţie teoretică de forma unei elipse, astfel:
dsd
FL r
422
1max (9.5)
unde:
d – adîncimea de pătrundere a cuţitelor;
= a (9.6)
unde:
a – grosimea materialului în direcţia de pătrundere;
- coeficient de pătrundere (0,2...0,4 la oţeluri).
În general, utilajele folosite pot dezvolta forţe diferite determinate pe baza
unor diagrame funcţie de secţiunea semifabricatului (s) şi rezistenţa la rupere (r).
Piesele de debitat sunt caracterizate de diametrul maxim sau secţiunea maximă
ce poate fi debitată dintr-un material care are r = 45 daN/mm2, notată cu S45.
Dacă se debitează alt material de uz general, secţiunea maximă permisă este:
45
45SS
sau
457,6d
d (9.7)
174 Procedee tehnologice de deformare plastică – 9
Cuţitele utilizate la debitarea prin forfecare pot să fie de forme diferite:
- cuţite cu feţe active plan paralele sau înclinate;
- cuţite cu partea activă calibrată.
Debitarea prin forfecare se poate realiza prin:
- forfecare deschisă (figura 9.4 a);
- forfecare închisă – calitate mai bună a suprafeţei şi deformare mai mare a
capătului forfecat (figura 9.4 b).
l1
F F
l2
a) b)
Figura 9.4 Schemele de realizare a forfecării: a) forfecare deschisă; b) forfecare închisă
Forma constructivă a cuţitelor de forfecare cu partea activă plană este dată de
următoarele elemente (figura 9.5):
- - unghiul feţei frontale ( 0,5o);
- - unghiul tăişului;
- - unghiul de aşezare al feţei aşchietoare;
- - unghiul de înclinare al cuţitelor, care permite reducerea forţei dar măreşte
cursa de tăiere ( = 0...5o).
b
a
j
Figura 9.5 Schema constructivă a cuţitelor de forfecare:
9.1 – Forjarea 175
Cuţitele de forfecare la rece se execută din oţeluri de scule cu crom, iar pentru
forfecare la cald din oţeluri cu wolfram, crom şi vanadiu.
Debitarea semifabricatelor pentru forjare se mai poate face prin tăiere (cu
fierăstraie circulare sau alternative) cu flacără sau cu jet de apă.
Încălzirea semifabricatelor pentru forjare se face la temperatura specifică
fiecărui material, iar duratele de încălzire se calculează pentru a asigura o temperatură
uniformă fără o menţinere prea mare care ar putea conduce la oxidarea excesivă. Se
utilizează cuptoare cu flacără sau cuptoare cu rezistenţe electrice.
Pentru reducerea oxidării, la producţia de serie mare, se poate utiliza
încălzirea cu curenţi induşi de înaltă frecvenţă, prin trecerea semifabricatului prin unul
sau mai multe inductoare. Procedeul permite reducerea duratei de încălzire şi
continuitataea procesului.
Un alt procedeu de încălzire este încalzirea prin contact electric, care permite
încalzirea completă sau locală a semifabricatului, de regulă pe poziţia de deformare, cu
puţin timp înainte de deformare.
9.2 Operaţii de forjare liberă
Forjarea liberă este procedeul de deformare plastică a materialelor metalice prin
lovire (cu forţe de şoc) sau prin presare (cvasistatic) la care modificarea formei
semifabricatului se realiează prin curgerea materialului dirijată de către operator prin
intermediul sculelor de deformare.
Prin forjare liberă se pot obţine discuri, bare, plăci sau semifabricate pentru
arbori drepţi, arbori cotiţi, inele sau forme mai complexe (figura 9.6).
Figura 9.6 Semifabricate oţinute prin forjare liberă
Operaţiile de bază la forjarea liberă sunt:
a) refularea;
b) întinderea;
c) găurirea;
d) îndoirea;
e) răsucirea;
176 Procedee tehnologice de deformare plastică – 9
f) crestarea;
g) debitarea;
h) sudarea.
Toate aceste operaţii se pot executa manual sau mecanic.
Forjarea liberă manuală se aplică la piese unicat de dimensiuni mici. Se
utilizează scule acţionate manual.
Forjarea liberă mecanică foloseşte ciocane mecanice sau prese hidraulice.
Forjarea liberă se aplică atât semifabricatelor turnate (lingouri) (figura 9.7), cât
şi celor laminate.
Figura 9.7 Forjarea liberă a unui lingou pe ciocan cu abur de 100 T, aflat în serviciu între 1875 şi 1930 la
Creusot, Franţa (după SCHNEIDER & Cie, 1955)
9.3 Refularea
Refularea este operaţia de comprimare a unui semifabricat în direcţia axei
longitudinale, deci reducerea înălţimii şi creşterea secţiunii transversale (figura 9.8).
D0 Df
H
h
Figura 9.8 Schema procedeului de refulare a unui semifabricat cilindric
Pentru ca deformarea să fie uniformă ar trebui îndeplinite urmatoarele condiţii ideale:
9.3 – Refularea 177
- materialul să fie omogen şi izotrop;
- temperatura să fie omogenă în tot volumul;
- să nu existe zone de material care să rămână în afara acţiunii sculelor;
- să nu apară frecare între sculele de deformare şi semifabricat.
Cum aceste condiţii nu pot fi îndeplinite, se urmăreşte să se creeze condiţii
apropiate de cele enunţate (grade de reducere mici, scule cu suprafeţe bine şlefuite şi
unse).
Neuniformitatea deformaţiei provoacă în practică atât modificarea formei faţă de
cea ideală, cât şi stări şi deformaţii diferite în volumul de material.
În figura 9.10 se prezintă forma unei piese cilindrice după refulare, precum şi
zonele de deformaţie pentru diferite valori ale raportului dintre înălţimea şi diametrul
iniţial (h/d):
- h/d ≥ 2,5 (figura 9.10 a);
- h/d < 2,5 (figura 9.10 b);
- h/d = (0,2…0,5)·d (figura 9.10 c).
a) b) c)
3 3
3 3
1
1
2
2
4
3 3
1
1
2 3 3
1
1
2
Figura 9.10 Zonele de deformaţie la refulare
Se constată existenţa a patru zone de deformaţie:
- I zona de aderenţă (deformaţii mici);
- II zona cu deformaţii maxime;
- III zona de deformaţii medii;
- IV zona de deformaţii uniforme de intensitate medie, în care starea de tensiune
este L1 (comprimare liniară).
Influenţa frecării asupra rezistenţei la deformare prin refulare se poate deduce
pornind de la ecuaţia de echilibru scrisă pentru un element de volum de înălţime dh
cuprins între raza x şi x + dx şi delimitat de unghiul α (figura 9.11).
Ecuaţia de echilibru pentru elementul de volum haşurat se poate scrie sub forma:
0=dxxR2-hdx)+(x)d+(-dx2
2+xh d122312
sin (9.7)
(Rd este rezistenţa la deformare a materialului.)
178 Procedee tehnologice de deformare plastică – 9
Rd
h
σ1
σ2+dσ2 σ3
σ2
α
d
μ·Rd
dx
σ1
x
μ·Rd
α/2
σ3
σ2+dσ2 σ3
σ2
σ3
Figura 9.11 Schema tensiunilor care acţionează la refulare
Pentru un element de volum de dimensiuni reduse se poate considera că:
32 = (9.8)
Prin neglijarea infiniţilor mici de ordinul doi, relaţia devine:
1
1
2h
1-2=d (9.9)
Iar după integrare în limitele 0…σ2 şi 0…x:
)dxR2
1(-2=d d
x
0
2
0
2 (9.10)
Se obţine:
C+xRh
1-2= d
1
2 (9.11)
9.3 – Refularea 179
Constanta de integrare C se obţine din condiţia ca pentru x = d/2 să se obţină
σ2 = 0.
x)-d
(h
1R2=
1
d22
(9.12)
Prin aplicarea euaţiei plasticităţii (Rd =·σ1 – σ2), se obţine:
x
d
hRR= dd
2
2121
(9.13)
Considerând că distribuţia tensiunilor este după un volum format dintr-un
cilindru cu diametrul d1 înălţimea Rc şi un con cu acelaşi diametru şi cu înălţinea (Rdt max -
Rc) (figura 9.12) se poate determina o rezistenţă aparentă de deformare:
h
dRR cda
31
(relaţia lui Seibel) (9.14)
d
Rc=
Rd
Rd
t m
ax
Figura 9.12 Variaţia presiunii pe suprafaţa de contact la refulare
Relaţia lui Seibel permite determinarea rezistenţei la deformare în funcţie de
rezistenţa la curgere şi ţinând seama de dimensiunile semifabricatului şi de condiţiile de
frecare.
9.3.1 Forţa şi lucrul mecanic la refulare
Prin refulare secţiunea semifabricatului se modifică şi rezistenţa la deformare
creşte datorită măririi raportului d/h.
Forţa de refulare la un moment dat, caracterizată prin deplasarea sculei, se
determină pornind de la legea constanţei volumului (figura 9.13).
180 Procedee tehnologice de deformare plastică – 9
h0
h h
z
z dz
Sz
S0
Figura 9.13 Schema de refulare de la înălţimea h0 la înălţimea h
Conform figurii 9.13, valoarea finală a forţei se poate determina cu relaţia:
dRh
hSF 0
0 (9.15)
Ţinând seama de relaţia lui Seibel se poate scrie:
h
dR
h
hSF c
310
0
(9.16)
Lucrul mecanic consumat pentru modificarea înălţimii cu dz este:
dzRSdzFdL dazz (9.17)
Conform legii constanţei volumului:
zh
VS z
0
(9.18)
Lucrul mecanic necesar pentru reducerea înălţimii de la h0 la h este:
hh
da
o
dah
hVR
zh
dyVRL
0
0
0ln (9.19)
Relaţia este valabilă dacă Rd este constantă şi serveşte la determinarea masei
părţii căzătoare a ciocanelor de forjare, care dezvoltă lucrul mecanic L transformat în
energie de deformare.
Valoarea forţei de deformare şi lucrul mecanic necesar pentru refularea pe prese
9.3 – Refularea 181
şi pe ciocane sunt reprezentate în figura 9.14.
F0
F1
F2
F3 F4 F5 F6
Fmax.p
z
Fmax.c
z
L1
L2
L3
L4 L5 L5
L7
Fmax.p
Presă Ciocan
h0
h
Figura 9.14 Forţa de deformare şi lucrul mecanic pentru refularea pe prese şi pe ciocane
Se constată că forţa maximă necesară pentru refulare este maximă în ultima
parte a cursei, fiind mai mare în cazul refulării pe ciocane, la care şi lucrul mecanic total
(rezultat prin însumarea lucrului mecanic pentru fiecare lovitură) depăşeşte valoarea
necesară pentru deformarea pe prese.
Forţa mai mare în cazul ciocanului se explică prin viteza mai mare de acţionare a
sculelor.
La ciocane, pentru aceeaşi energie de lovire realizată, reducerile înălţimii sunt
tot mai mici, deci forţele cresc.
Se foloseşte şi noţiunea de lucru mecanic unitar (lucrul mecanic necesar pentru
deformarea plastică a unităţii de volum cu un anumit grad de deformare):
1
0lnh
hR
V
LL dau (9.20)
Alegerea mărimii utilajului pentru refulare se face distinct pentru cazul preselor
şi cel al ciocanelor:
a) Pentru prese:
Se determină forţa maximă:
SRCF da max (9.21)
unde:
C - coeficient de siguranţă (1,1 – 1,2);
Rda - rezistenţa aparentă la deformare;
S - secţiunea semifabricatului în faza finală.
182 Procedee tehnologice de deformare plastică – 9
b) În cazul ciocanelor:
Se determină lucrul mecanic necesar deformării la o lovitura Lu (relaţia 9.20).
Relaţia poate fi scrisă simplificat sub forma:
kdasu RVL (9.22)
unde:
Vs - volumul semifabricatului;
εk - gradul de refulare admis.
9.3.2 Elemente tehnologice la refulare
Refularea se aplică pentru obţinerea pieselor cu formă de disc sau altor piese de
rotaţie cu înălţime mai mică decât cea a semifabricatului de la care se porneşte.
Scopurile pentru care se aplică refularea sunt:
- mărirea dimensiunilor transversale ale lingoului în vederea măririi coroiajului la
întindere (mărirea gradului de deformare);
- micşorarea anizotropiei proprietăţilor mecanice, datorată forjării într-o singură
direcţie;
- obţinerea unor semifabricate care urmează să fie găurite pentru forjare pe dorn;
- distrugerea reţelei de carburi din oţelurile de scule.
În cazul lingourilor apariţia formei de butoi poate să ducă la ieşirea impurităţilor
din zona centrală spre exterior, reducându-se proprietăţile mecanice ale pieselor (figura
9.15).
lingou lingou refulat lingou întins Figura 9.15 Zona cu impuităţi la forjarea unui lingou
Se recomandă ca lingourile sa fie mai întâi decojite, pentru a se limita apariţia
fisurilor în timpul refularii.
Înălţimea h a semifabricatului trebuie să nu depăşească (2,5...3)·d, pentru că
apare flambarea.
La refularea semifabricatelor cu suprafaţă frontală dreapta se pot folosi:
- plăci plane (figura 9.15 a);
- plăci cu concavitate şi orificiu la lingourile care au cep de manipulator (figura
9.15 b); se favorizează curgerea în zona centrală şi se măreşte starea de tensiuni
de comprimare;
- plăci profilate pentru piese cu butuci (figura 9.15 c); cavităţile vor avea înclinări
de 5...7.
9.4 – Întinderea 183
a b c
Figura 9.15 Forma plăcilor folosite la refulare: a) cu plăci plane; b) cu o placă profilată;
c) cu două placi profilate
Dacă după refulare urmează întinderea, înălţimea de refulare trebuie să fie cel
puţin egală cu diametrul.
Înainte de refulare lingourilor li se teşesc muchiile, deoarece sunt concentratori
de tensiune şi pot să ducă la fisuri.
Dintre piesele mici prelucrate prin refulare sunt roţile dinţate, la care se
realizează o curgere radială a materialului şi se obţine un fibraj radial, care conferă
proprietăţi mecanice sporite în zona danturii.
9.4 Întinderea
Este operaţia de forjare liberă prin care se mareşte lungimea semifabricatului şi
se reduce secţiunea transversală (figura 9.16).
B
b1
b0
H
h
a) b)
Figura 9.16 Schema procesului de întindere: a) schema procesului; b) întinderea pe o presă hidraulică
prevăzută cu manipulator
184 Procedee tehnologice de deformare plastică – 9
Întinderea se caracterizează prin faptul că nu se deformează în acelaşi timp tot
volumul materialului.
Întinderea se realizează cu scule numite nicovale, care pot să fie :
- cu suprafeţe plan paralele;
- cu suprafeţe rotunjite;
- combinate;
- profilate.
9.4.1 Întinderea între scule plan-paralele
Volumul de material care se deformează la o cursă a presei sau o lovitură a
ciocanului este dat de cotele b0, h0, L0 (figura 9.17). L0 reprezintă avansul sau lungimea
de prindere şi se poate realiza prin tragere sau prin împingere.
B
L0
h0
h
b0
L
b
Figura 9.17 Elementele geometrice ale procesului de întindere între scule plane
Întinderea semifabricatului după două feţe adiacente se numeste trecere.
Trecerea poate fi efectuată printr-un avans pe o latură şi apoi pe cea adiacentă sau prin
deformarea alternativă pe o latură şi apoi pe cea adiacentă. La fiecare lovitură zona
deformată este încadrată de alte două zone, una deja deformată (b·h) şi alta cu secţiunea
iniţială (b0·h0) numite capete libere. Deformarea pătrunde şi în aceste zone, dar în
calcule, volumul deformat se echivalează cu cel aflat sub acţiunea sculelor (zona
haşurată din figura 9.17).
Şi la întindere apare fenomenul de neuniformitate a deformării ca urmare a
acţiunii capetelor libere şi forţelor de frecare.
Cinetica deformării poate fi studiată cu ajutorul raportului dintre avansul l0 şi
lăţimea iniţială bo a semifabricatului.
Conform legii minimei rezistenţe, curgerea are loc ca în figura 9.18 a, când
raportul l0 / b0 are valoare mare şi în figura 9.18 b, când raportul l0 / b0 are valoare mică.
9.4 – Întinderea 185
a b
b0
l0 l0
b0
x x
y y
Figura 9.18 Curgerea materialului la întindere: a)raportul l0 / b0 are valoare mare;
b) raportul l0 / b0 are valoare mică
Elementele care caracterizează procesul de deformare sunt:
- reducerea semifabricatului cu Δh = h0 - h;
- lăţirea medie în direcţia transversală Δb = b0 - b;
- alungirea semifabricatului ΔL = L0 - L.
9.4.2 Întinderea între scule profilate
Pentru limitarea lăţirii sau pentru intensificarea ei prin întindere se utilizează
scule profilate:
- convexe (figura 9.19 a);
- unghiulare (figura 9.19 b);
- combinate (figura 9.19 c);
- ovale (figura 9.19 d).
b c
α α d
d a
- Figura 9.19 Tipuri de nicovale profilate: a) convexe; b) unghiulare; c) combinate; d) ovale
Dacă întinderea se realizează cu ciocan, masa părţii cazatoare G se determină pe
baza lucrului mecanic:
Pentru alegerea utilajelor se pot folosi diagrame întocmite experimental.
186 Procedee tehnologice de deformare plastică – 9
9.4.3 Elemente tehnologice ale întinderii
Condiţia principală pentru ca alungirea să fie maximă este ca lăţimea B a
nicovalei şi, în special, a celei superioare să fie mai mică decât înălţimea h0 sau lăţimea