PROIECT DE DIPLOMA CERCETARI PRIVIND CONTINUTUL DE NITRATI SI NITRITI IN CEAPA SI SALATA MEMORIU JUSTIFICATIV Agricultura ecologică este un sistem de management al producţiei agricole care favorizează resursele reînnoibile şi reciclarea şi nu dăunează mediului înconjurător. Agricultura organică evită folosirea pesticidelor, ierbicidelor, fertilizatorilor sintetici şi a practicilor de manipulare genetică. În ceea ce priveşte creşterea animalelor, se evită folosirea profilactică a antibioticelor şi a hormonilor de creştere, şi se pune accentul pe bunăstarea animalelor şi pe asigurarea unei hrane cu produse naturale. Agricultura ecologică a cunoscut o expansiune rapidă în UE în ultimul deceniu, dar rămâne deocamdată cu o pondere redusă în totalul suprafeţelor cultivate din UE: aproximativ 3%. Nivelul maxim este în Austria (10%), dar există state membre ale UE care şi-au fixat obiective îndrăzneţe până în 2010 (Germania – 20%). Polonia şi Ungaria acordă şi ele o atenţie doesebită agriculturii ecologice, majoritatea produselor lor fiind exportate. Prin comparaţie, în România, la nivelul anului 2002, doar 0,2% din suprafeţele agricole erau cultivate prin metode ale agriculturii organice (din 43.000 ha cultivate prin agricultură organică, 20.000 ha erau păşuni, 12.000 ha erau culturi de grâu, 10.000 ha culturi de oleaginoase, 800 ha legume, 200 ha fructe, şi 500 ha alte culturi). Agricultura ecologică înseamnă o reîntoarcere la valorile agriculturii tradiţionale, dar nu şi la metodele acesteia. UE a stabilit standarde de producţie pentru agricultura organică; ţările care nu au inclus în legislaţia lor astfel de standarde compatibile cu cele din UE, nu pot exporta în UE produse ale agriculturii organice decât pe baza unor autorizaţii de import, care se acordă pe baza unei analize caz cu caz. Agricultura ecologică nu exclude folosirea fertilizanţilor şi a pesticidelor, dar consideră că utilizarea acestora reprezintă numai o componentă a acţiunii de sporire a fertilităţii solului şi protecţiei plantelor. 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
PROIECT DE DIPLOMA
CERCETARI PRIVIND CONTINUTUL DE NITRATI SI NITRITI IN CEAPA SI SALATA
MEMORIU JUSTIFICATIV
Agricultura ecologică este un sistem de management al producţiei agricole care
favorizează resursele reînnoibile şi reciclarea şi nu dăunează mediului înconjurător.
Agricultura organică evită folosirea pesticidelor, ierbicidelor, fertilizatorilor sintetici şi a
practicilor de manipulare genetică. În ceea ce priveşte creşterea animalelor, se evită
folosirea profilactică a antibioticelor şi a hormonilor de creştere, şi se pune accentul pe
bunăstarea animalelor şi pe asigurarea unei hrane cu produse naturale. Agricultura
ecologică a cunoscut o expansiune rapidă în UE în ultimul deceniu, dar rămâne deocamdată
cu o pondere redusă în totalul suprafeţelor cultivate din UE: aproximativ 3%. Nivelul maxim
este în Austria (10%), dar există state membre ale UE care şi-au fixat obiective îndrăzneţe
până în 2010 (Germania – 20%). Polonia şi Ungaria acordă şi ele o atenţie doesebită
agriculturii ecologice, majoritatea produselor lor fiind exportate. Prin comparaţie, în
România, la nivelul anului 2002, doar 0,2% din suprafeţele agricole erau cultivate prin
metode ale agriculturii organice (din 43.000 ha cultivate prin agricultură organică, 20.000
ha erau păşuni, 12.000 ha erau culturi de grâu, 10.000 ha culturi de oleaginoase, 800 ha
legume, 200 ha fructe, şi 500 ha alte culturi).
Agricultura ecologică înseamnă o reîntoarcere la valorile agriculturii tradiţionale, dar
nu şi la metodele acesteia. UE a stabilit standarde de producţie pentru agricultura organică;
ţările care nu au inclus în legislaţia lor astfel de standarde compatibile cu cele din UE, nu
pot exporta în UE produse ale agriculturii organice decât pe baza unor autorizaţii de import,
care se acordă pe baza unei analize caz cu caz.
Agricultura ecologică nu exclude folosirea fertilizanţilor şi a pesticidelor, dar
consideră că utilizarea acestora reprezintă numai o componentă a acţiunii de sporire a
fertilităţii solului şi protecţiei plantelor.
Studiul contaminării cu compuşi cu azot (nitraţi şi nitriţi) în zona de vest a ţării
prezintă o deosebită importanţă practică având în vedere că arealul analizat face parte din
Câmpia de Vest, încadrată în zona I, considerată tradiţională în ceea ce priveşte cultivarea
legumelor în România.
Din cele prezentate mai sus, se poate aprecia faptul că importanţa şi actualitatea
domeniului investigat este dată de necesitatea cunoaşterii nivelului de acumulare în
produsele vegetale a contaminanţilor cu azot, precum şi a cauzelor care determină această
acumulare. De asemenea, au fost propuse modalităţi şi recomandări privind reducerea
conţinutului nitric în produsele horticole care vin în sprijinul producătorilor horticoli, a
1
PROIECT DE DIPLOMA
procesatorilor din industria conservelor, dar şi a consumatorilor, având în vedere toxicitatea
ridicată a acestor compuşi asupra organismului uman şi animal. Prezenţa unor concentraţii
mari de compuşi cu azot are o serie de efecte negative asupra organismului uman, şi anume:
efect iritant, congestiv asupra mucoasei digestive, acţiune nocivă asupra glandelor
endocrine, efecte hepatotoxice, nefrotoxice şi neurotoxice. Prin reducerea nitratilor, in
prezenta enzimei nitratreductaza, se formeaza nitritii, compuşi cu acţiune toxică mărită
comparativ cu nitraţii. Toxicitatea nitriţilor asupra organismului uman se datorează acţiunii
methemoglobinizante a acestor compuşi care conduce la boala numită “cianoză” sau
“methemoglobinemie”. Ca urmare a combinării nitriţilor cu hemoglobina aceasta se
transformă în methemoglobină care determină reducerea capacităţii de fixare a oxigenului,
diminuarea respiraţiei tisulare şi modificarea culorii mucoaselor în brun-cenuşiu. Cea mai
importantă consecinţă a aportului ridicat de compuşi cu azot este formarea de substanţe
cancerigene, şi anume de nitrozoamine.
Grija faţă de sănătatea umană şi a mediului ambiant constitue o preocupare continuă
a cercetărilor din domeniile: agricol, horticol, mediu, chimic, sau farmacologic. Prezentul
studiu se remarcă prin interdisciplinaritatea sa deoarece întruneşte activitatea de cercetare
desfăşurată atât in domeniul agricol-horticol (câmp experimental, studii agrotehnice) cât şi
metodologia de laborator şi efectuare de analize chimice în ceea ce priveşte conţinutul de
compuşi cu azot în produsele vegetale.
2
PROIECT DE DIPLOMA
Capitolul I. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA SALATEI
Salata are o mare importanţă nutriţională, ca urmare a aportului de vitamine şi
alţi compuşi valoroşi, pe tot parcursul anului. Cultura salatei deopotrivă în câmp, sere
şi solarii, o face disponibilă pentru consum chiar şi în perioada de iarnă şi primăvară
timpurie, când carenţele vitaminice sunt mai accentuate. Salata este folosită în
consum, preponderent în stare crudă, în unele preparate culinare însă, ea este supusă
procesului de fierbere. Varietăţile cunoscute sub formă de salată sunt prezentate în
tabelul 1..
Tabel 1.Varietăţi cunoscute sub denumirea de salată [13]Familia Denumirea populară Denumirea ştiinţifică Observaţii
Compositae Salata de căpăţână Lactuca sativa L, conv. incocta Helm, var. capitata
formează căpăţâni rotund-turtite
Salata de frunze Lactuca sativa L, conv. incocta Helm,var. secalina
nu formaeză căpăţână
Marula Lactuca sativa L, conv. sativa, var. longifolia Lam.
formează căpăţâni alungite
I.1. IMPORTANŢA CULTURII
Salata se cultivă pentru frunzele sale care se consumă în stare crudă sau
pregătite. Importanţa alimentară constă în conţinutul ridicat de glucide 2-3,5%;
protide 1-1,6%; caroten 1-3 mg/100 g produs proaspăt; vitaminele B1 - 0,07 mg/100 g
produs proaspăt; B2 - 0,12 mg/100 g produs proaspăt; C - 5-20 mg/100 g produs
proaspăt şi săruri de fosfor: 1-7 mg/100 g produs proaspăt şi săruri de potasiu 260
mg/100 g produs proaspăt. Consumul a 100 g salată aduce în organism 16-20 calorii.
Fiind o plantă rezistentă la frig şi având o perioadă scurtă de vegetaţie se
cultivă în culturi de succesiune şi asociate în câmp, forţat în sere şi protejate în solarii,
tunele, asigurând consumul eşalonat de salată tot timpul anului. Salata cultivată în
câmp are un conţinut mai ridicat de vitamina C decât cea cultivată forţat sau protejat
[33].
3
PROIECT DE DIPLOMA
I.2. ORIGINEA ŞI ARIA DE CULTURĂ
Salata cultivată provine din Lactuca seriola, care creşte spontan în Europa
Centrală şi de Sud, Asia de Sud-Vest, Asia Mică, Insulele Canare şi Madera. A fost
luată în cultură în urmă cu 2500 de ani de către greci şi romani, care o cultivau
frecvent.
Astăzi se cultivă pe tot globul, mai ales în zonele cu climat temperat. Dintre
ţările mari consumatoare de salată, amintim pe cele din vestul Europei (Germania,
Franţa, Olanda, Polonia), S.U.A. şi Japonia.
La noi în ţară se cultivă în toate judeţele, cu pondere în jurul marilor centre
urbane [20].
I.3.PARTICULARITĂŢI BOTANICE ŞI BIOLOGICE
Este o plantă anuală cu perioadă scurtă de vegetaţie, 45-50 zile până la
maturitatea de consum şi 120 zile până la recoltarea semincerilor.
Rădăcina pivotantă pătrunde în sol până la 60-70 cm când este cultivată prin
semănat direct şi 30-70 cm când este cultivată prin răsad.
Frunzele sunt sesile, de formă rotundă, oval-alungită, cu nervuri groase,
bogate în latex.
La începutul perioadei de vegetaţie plantele formează o rozetă de frunze, iar
apoi la unele soiuri o căpăţână mai mult sau mai puţin îndesată. Forma, mărimea şi
culoarea căpăţânilor diferă în funcţie de cultivare. Faza de căpăţână durează 10-15
zile, după care plantele emit tulpini florifere.
Tulpinile florifere apar după 45-65 zile de la răsărire, au o înălţime de 70-120
cm şi sunt puternic ramificate. Ele se termină cu inflorescenţe capitule, compuse din
20-25 flori de culoare galbenă.
Florile sunt hermafrodite şi au polenizare autogamă, dar şi alogamă într-o
proporţie mică (4-6%). La culturile semincere este necesară izolarea soiurilor între
ele.
4
PROIECT DE DIPLOMA
Fructul este o achenă eliptică, de culori diferite, cu 5-7 dungi longitudinale şi
prevăzute cu papus. Greutatea a 1000 seminţe este de 0,8-1,2 g, având o facultate
germinativă de 65-80% care se păstrează 2-3 ani [14].
I.4. RELAŢIILE PLANTEI CU FACTORII DE VEGETAŢIE
Fiind o specie rezistentă la frig şi cu perioadă scurtă de vegetaţie, se poate
semăna sau planta în câmp primăvara devreme sau toamna. Temperatura minimă de
germinare a seminţelor este de 2-4,4oC, cea optimă fiind de 5-10oC. În faza de rozetă
(4-5 frunze) plantele suportă temperaturi de -5...-8oC, iar cele cu plantare din toamnă -
16...-18oC. Temperatura optimă în perioada de creştere a căpăţânii este de 15-18oC, iar
valori peste 24o conduc la emiterea timpurie a tulpinilor florifere şi deprecierea
calitativă a producţiei.
Salata este o plantă de zi lungă, însă partea comestibilă se dezvoltă normal în condiţii
de zi scurtă. În ultimul timp au fost create cultivare cu durată neprecizată care se
pretează pentru culturi de vară.
Faţă de intensitatea luminii are cerinţe moderate şi de aceea se poate cultiva în
sere în perioada de toamnă-primăvară, în solarii sub formă de culturi pure şi asociate.
Cerinţe faţă de umiditatea din sol sunt ridicate. Astfel, umiditatea din sol
trebuie menţinută la 70-80% din capacitatea de câmp, iar cea din aer la 70-80%.
Cerinţele cele mai mari faţă de apă sunt în faza de germinare şi de formare a
căpăţânii. Excesul de apă din sol şi aer duce la instalarea de boli, la putrezirea şi
pierderea unui mare număr de plante.
Salata este pretenţioasă faţă de sol, solicitând soluri structurate, permeabile,
bogate în humus, cu reacţie neutră uşor acidă (pH=5,8-7,6). Având perioada de
vegetaţie scurtă, elementele nutritive trebuie să fie uşor asimilabile, în special azotul.
Consumul specific mediu pentru o tonă de produs proaspăt este de 4 kg
s.a./ha N; 0,3 kg s.a./ha P2O5 şi 3,5 kg s.a./ha K2O. Raportul de echilibru între
elemente fiind de 1:0, 07:0,8, iar perioada critică a nutriţiei fiind în faza de 5-6
frunze. Solurile cele mai bune pentru cultura salatei sunt cele de luncă şi
cernoziomurile [60].
5
PROIECT DE DIPLOMA
I.5. SOIURI CULTIVATE
Figura 1. Varietăţi de salată.Soiurile cultivate recomandate pentru cultură sunt prezentate în tabelul 2.
Tabelul 2.Principalele cultivare de salată omologate a fi cultivate în România [68].Grupa de
PrecocitateTipul cultivarului
Denumirea cultiva-rului
Perioada de la răsărire la recoltare (zile)
Forma căpăţânii
Culoarea căpăţânii
Alte caracteristici
Timpurii soi De Mai 50-60 tron-conică
verde gălbui
căpăţână semi-îndesată
soi Jessy 55-60 sferic-turtită
verdegălbui
culturi în sere şi solarii
Semi-timpurii
soi Cora 60-70 ovală verde gălbui
mijlociu îndesată
soi Dena 60-70 ovală- rotundă
verde-gălbui
emite greu tulpini florifere
soi Mona 60-70 sferică-turtută
galben verzui
soi pentru culturi de vară
Tărzii soi Polul Nord 70-80 sferic alungită
verde- deschis, gălbui
rezistentă peste iarnă
soi Silvia 70-80 sferic turtită
verde gălbui
rezistent la ger
soi New York 70-80 sferică verde gălbui
6
PROIECT DE DIPLOMA
Semi- timpurii
soi Marula de Brăila
70-80 căpăţâna sub formă de păpuşi
verde cu nuanţe gălbui
cultură de vară-toamnă
I.6. TEHNOLOGIA CULTURII
Pentru realizarea unei eşalonări a producţiei de salată se practică:
culturi în câmp, în ogor, anticipate şi succesive;
culturi forţate în sere;
culturi protejate în solarii, tunele şi răsadniţe.
Cultura în câmp se realizează prin plantare de răsaduri, toamna sau semănat şi
plantat răsaduri primăvara.
Pregătirea terenului şi fertilizarea de bază se execută din toamnă după
tehnologia culturii principale. Odată cu pregătirea patului germinativ, pe suprafeţe
mai mari se aplică erbicide (tabelul 3).
Tabelul 3.Erbicide omologate pentru cultura salatei [38]Nr.crt.
Produsul Buruieni Combătute
Momentulaplicării
Dozal, kg/haDenumirea
comercialăSubst.activă şi remanenţa
1. Balan 18 CE
benfluralin4-6 luni
Monocotiledonate şi unele dicotiledonate anuale
ppi 6-8
2. Benefex benfluralin180 g/l4-6 luni
Monocotiledonate şi unele dicotiledonate anuale
ppi 6-8
3. Kerb 50 W propyzamid 50%2-3 luni
Monocotiledonate şi dicotiledonate anuale şi perene
pre/post 2-3
Modelarea terenului în straturi de 104 cm se face toamna pentru culturile ce se
înfiinţează primăvara devreme sau cu câteva zile înaintea semănatului sau plantatului
pentru culturile care se înfiinţează primăvara mai târziu, vara sau toamna. Pentru
realizarea unor culturi încheiate patul germinativ trebuie să fie aşezat şi bine mărunţit.
Înfiinţarea culturii se face prin semănat direct şi prin răsad.
Producerea răsadurilor se face pentru culturi ce se înfiinţează toamna,
primăvara şi vara.
Pentru culturile ce se înfiinţează toamna, răsadurile se produc pe straturi reci,
semănând în perioada 1-5.IX. Pentru producerea răsadului necesar unui hectar de
cultură sunt necesare 250-350 g seminţe. Producerea răsadurilor necesare pentru
7
PROIECT DE DIPLOMA
culturile ce se înfiinţează primăvara devreme se realizează în răsadniţe calde sau
solarii încălzite, semănând în perioada 1-10.III şi utilizând 2-3 g/m2 sămânţă.
Pentru culturile ce se înfiinţează primăvara, răsadurile se repică în cuburi de
3x3x3 cm, iar pentru celelalte forme de cultură în câmp semănatul se face rar, fără a
se repica răsadurile.
Răsadurile se plantează manual sau cu plantatorul, în gropi deschise, sau
mecanic cu MPR-6(8).
Perioada optimă de plantare este 20.IX-10.X sau 1-15.III pentru consumul din
primăvară şi 25.VIII-5.IX pentru consumul din toamnă. Vârsta răsadurilor la plantare
este de 35-40 zile . Se plantează 4 rânduri pe strat conform figurii 1.2.
Distanţa între plante pe rând este de 15-20 cm la cultivarele timpurii şi 25-30
cm la cele târzii. Desimile ce se realizează de 165-192 mii pl/ha.
Cultura salatei în câmp prin semănat direct se face cu ajutorul maşinilor
Adâncimea de semănat este de 1,5-2 cm în funcţie de tipul de sol şi epoca de
semănat [8].
Figura 2. Scheme de înfiinţare a culturii de salată în câmp: a-pe teren modelat; b - pe teren nemodelat
Semănatul se face eşalonat în perioada 1-15.IX şi 1-15.III pentru consumul
timpuriu de primăvară, 25.III-10.IV pentru consumul de vară şi 20.VII-20.VIII
pentru consumul din toamnă.
8
PROIECT DE DIPLOMA
Lucrările de întreţinere se referă la completarea golurilor cu răsad rezultat din
rărit; răritul pe rând la 15-20 cm; irigatul de 2-3 ori cu norme de udare de 200-250
m3/ha; fertilizarea fazială cu 50 kg s.a./ha N şi 1-2 praşile manuale sau mecanice pe
suprafeţe mari.
Recoltarea are loc în intervalul 20.IV-20.VI pentru culturile înfiinţate toamna
sau primăvara prin răsad şi semănat direct şi în perioada 15.IX-15.X pentru consumul
din toamnă.
Recoltarea se face eşalonat, manual sau mecanizat cu ajutorul unor maşini
prevăzute cu palpator şi cuţite acţionate electric. Producţia ce se obţine este de 15-25
t/ha în funcţie de cultivare şi de condiţiile de cultură.
Păstrarea salatei până la valorificare se poate face 2-3 zile la 1-2oC şi o
umiditate atmosferică de 90-95% [12].
I.7. PREVENIREA ŞI COMBATEREA BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR.
Pagubele cele mai mari sunt produse de mana salatei Bremia lactucae. Boala
se manifestă pe faţa superioară a frunzelor sub forma unor pete de decolorare
delimitate de nervuri. În dreptul petelor pe faţa inferioară se dezvoltă un puf alb.
Frunzele intens atacate se deformează, se zbârcesc şi se usucă.
Septorioza salatei este produsă de ciuperca Septoria lactucae. Boala se
manifestă pe frunze şi pe tulpini. Pe frunze apar pete neregulate, bine delimitate de
nervuri. Acestea sunt izolate sau confluente şi au mărimea de 1-10 mm. La apariţie,
petele au o culoare galbenă-brunie, care cu timpul devin cenuşii-albicioase. Frunzele
infestate se îngălbenesc, se brunifică şi se usucă.
Putregaiul cenuşiu este produs de ciuperca Botrytis cinerea. Boala afectează
plantele în răsadniţă sau în câmp în fenofaza de formare a căpăţânilor. În primul rând
sunt afectate frunzele de la exteriorul rozetei care devin transparente, se înmoaie şi
putrezesc. Cu timpul atacul se produce şi la frunzele din interiorul rozetei. Pe frunzele
bolnave se formează o pâslă deasă cenuşie-albicioasă (Docea E.şi colab., 2008).
Dintre dăunători pagube mari produce limaxul cenuşiu (Deroceras agreste
reticulatum). Limaxii rod frunzele, producând perforaţii de diferite forme şi mărimi.
La atacuri intense frunzele se usucă.
9
PROIECT DE DIPLOMA
Păduchii de frunze -Aphis fabae- produc încreţirea şi răsucirea frunzelor,
depreciind calitativ producţia. Pe partea inferioară a frunzelor se pot observa larve şi
adulţi [35].
Măsuri de prevenire şi combatere sunt prezentate în tabelul 4.
Tabelul 4. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la salată [19].
Boala sau dăunătorul Măsuri, mijloace de combatereMana salateiBremia lactucae
În spaţiile protejate se dezinfectează solul, se dirijează temperatura şi umiditatea prin aerisiri.În perioada de vegetaţie se fac stropiri cu Captadin 50 PU-0,3%, Dithane M-45-0,2%, Ridomil plus-0,3% Previcur N-0,15%.
Septorioza salateiSeptoria lactucae
La apariţia primelor semne ale atacului se fac stropiri cu Dithane M-45-0,25%, Captadin 50 PU-0,2%, Turdacupral 50 PU-0,4%, Benlate 50 WP-0,4-0,6kg/ha.
Putregaiul cenuşiuBotrytis cinerea
Tratamente foliare cu Sumilex 50 PU-0,15%, Rovral 30 PU-0,1% şi Ronilan 0,2%.
Păduchii de frunzeAphis fabae
La apariţia coloniilor se fac tratamente cu Fastac 10 CE-0,02%, Ecalux 25 CE-0,1%, Decis 2,5 EC-0,05%.
Limaxul cenuşiuDeroceras agrestereticulatum
Se fac tratamente la sol prin prăfuire cu oxid de calciu, clorură de sodiu sau superfosfat în doze de 150-200 kg/ha.Tratamente chimice se fac cu produse pe bază de metaldehidă: Escartox 5G, Metaldehidă în doză de 25-30 g/m2 aplicate direct pe sol seara. Se mai utilizează Aminocarb 50 PU în doză de 2,5 kg s.a./ha, Metiocarb 4 PP în doză de 3g/10 m2.
Capitolul II. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA CEPEI
II.1. IMPORTANTA CULTURII
Ceapa este una din cele mai rentabile specii legumicole, daca se reuseste sa se
aplice toate verigile, de la infiintarea culturii la recoltare, din cadrul unei tehnologii
moderne. Profitul obtinut va fi cu atat mai mare cu cat se va obtine o productie
ridicata si de calitate, cu cheltuieli cat mai scazute.
Tendinta tarilor cu agricultura moderna este aceea de a mentine sau chiar de a
reduce suprafata cultivata cu ceapa, dar de sporire a productiei medii la hectar prin
aplicarea celor mai performante tehnologii.
In tara noastra, cresterea productiei totale de ceapa s-a pus pe seama cresterii
suprafetei cultivate si nu a cresterii productiei medii la hectar. Dupa suprafata totala
cultivata cu ceapa (36,8 mii ha), Romania se situeaza pe primul loc in Europa, iar
dupa productia totala obtinuta (296 mii tone), ne situam pe locul sase dupa Spania,
Italia, Anglia, Olanda si Polonia.
10
PROIECT DE DIPLOMA
Eficienta economica a culturii cepei la noi in tara este in general foarte redusa,
cauzele principale fiind atat productiile foarte scazute, (sub 10t/ha), cat si costurile de
productie ridicate (costuri ridicate ale semintei sau arpagicului, gradul redus de
mecanizare, consum mare de forta de munca manuala).
In prezent, cea mai raspandita tehnologie de cultivare a cepei este cea prin arpagic
(cca 70% din suprafata cultivata cu ceapa), cu toate ca aceasta metoda este cea mai
putin eficienta economic, drept pentru care a fost cu multi ani in urma abandonata de
catre toate tarile mari cultivatoare de ceapa, tari cu o agricultura moderna [5].
Ceapa, specie legumicola bienala sau trienala, ce face parte din grupa
legumelor bulboase, este una din cele mai raspandite legume, care s-a cultivat din cele
mai vechi timpuri datorita calitatii sale alimentare, condimentare si fitoncide.Este
prezenta aproape zilnic in alimentatie pe tot timpul anului si in arta culinara,
reprezentand in acelasi timp si o materie prima importanta pentru industria
conservelor de legume, peste sau carne, ca si pentru industria de medicamente.
Importanta alimentara, medicamentoasa si terapeutica duce la
recomandarea ca in cadrul unei alimentatii rationale, zilnic, sa se consume minim 20-
25g de ceapa, ceea ce revine un consum mediu pe an de circa 8-9 kg.[26].
Fiind o specie legumicola atat de importanta, si nu prea pretentioasa fata de
conditiile de clima si sol, se cultiva in lume intre 5 grade latitudine nordica si 60 grade
latitudine sudica, suprafata cultivata cu ceapa crescand in ultimii 10 ani de la 1825 mii
hectare, la 2670 (146%) mii hectare (FAO Statistics 2000), situandu-se pe locul patru
intre principalele specii legumicole cultivate.
In tara noastra cultura de ceapa ocupa locul trei printre speciile legumicole,
dupa tomate si varza, cu o suprafata de peste 35 mii ha.
II.2.ORIGINEA SI ARIA DE RASPANDIRE
Cultivarea cepei ca planta alimentara si medicinala dateaza de foarte multi ani,
inca din antichitate. Cu cel putin 6000 de ani i.Hr., ceapa a inceput sa se cultive in
Egipt, pe Valea Nilului, de unde a trecut in Grecia antica si Imperiul Roman, iar de
acolo s-a raspandit in toata Europa, astfel incat din intreaga suprafata cultivata cu
ceapa, circa o treime se afla pe acest continent.
In tara nostra, ceapa se cultiva peste tot unde sunt asezari omenesti, in orice
gradina de pe langa casa. In zonele cu conditiile naturale cele mai favorabile ceapa s-a
11
PROIECT DE DIPLOMA
cultivat pe suprafete mari, creandu-se o traditie si chiar o specializare a unor bazine
legumicole in acest sens, unde au fost create si unele soiuri autohtone. Se pot
mentiona: bazinul legumicol al capitalei cu soiul De Darasti, bazinul legumicol
Craiova cu soiul De Filiasi, bazinul legumicol Timisoara cu soiul De Vinga, bazinul
legumicol Iasi cu soiul de Targul Frumos (De Moldova) si De Tibucani, bazinul
legumicol Fagaras cu soiul Rosie de Fagaras, bazinul legumicol Turda cu soiul Rosie
de Turda, bazinul legumicol Buzau cu soiul De Buzau si Diamant.
In prezent, in tara nostra, ceapa se cultiva anual pe o suprafata de peste 35mii
ha cu suprafete insemnate in zonele de sud (Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov,
Calarasi, Ialomita, Braila), de sud-est, (Galati, Tulcea, Constanta, Buzau), de sud-vest
(Arad, Timis) [68].
II.3.CARACTERE BOTANICE SI PARTICULARITATI BIOLOGICE
In conditiile de clima din tara nostra, ceapa este o planta erbacee, bienala
(ceapa de apa si ceapa ceaclama) sau trienala (ceapa de arpagic).
Caractere botanice:
Radacina: in momentul germinarii semintelor apare radicela care traieste pana
la aparitia primelor frunze adevarate. In acest moment se formeaza discul tinerei
plante pe care apare un numar de 30-70 radacini fibroase si albicioase. Inradacinarea
este in general superficiala la adancime de 30-40 cm.
Tulpina: este reprezentata de discul (portiunea tare de la baza bulbului). Pe
partea inferioara sunt prinse radacinile, iar pe partea superioara se afla mugurii
vegetativi si frunzele.
Frunzele: imediat dupa incoltirea semintei apare la suprafata solului frunza
cotiledonala filiforma, indoita, varful inca ramane un interval de timp ingropat in
pamant, legat de samanta, iar treptat frunza se indreapta, ca dupa cca o saptamana sa
apara prima frunza adevarata, continuandu-se la intervale de cca 5 zile formarea
urmatoarelor frunze. Frunzele de la partea bazala, la locul de insertie pe disc, se
ingroasa, mai tarziu formand bulbul, iar la suprafata solului sunt cilindrice, fistuloase,
inguste, de culoare verde-albastruie, cu epiderma neteda si lucioasa, acoperite cu
pruina. In functie de cultivar, plantele formeaza 10-15 frunze [59].
Bulbul: pe masura ce plantele isi dezvolta un aparat asimilator bogat, trec la
formarea bulbilor. Frunzele la baza lor se modifica, devin si suculente, in ele
12
PROIECT DE DIPLOMA
depozitandu-se substante hranitoare de rezerva ale plantei. Pe disc, in interiorul
bulbului, se formeaza unul sau mai multi muguri, grupati cate 2-3, inveliti laolalta in
2-3 frunze ingrosate, formand asa-zisele inimi ale cepei. La exterior, bulbii sunt
acoperiti cu frunze subtiri, membranoase, uscate la maturitate, a caror culoare variaza
cu soiul de ceapa. Forma si marimea bulbilor depinde de cultivar (soi sau hibrid), de
agrotehnica aplicata si de factorii de vegetatie. In general, bulbul de ceapa are forma
mai mult sau mai putin apropiata de cea sferica sau ovoida, greutatea variind de la
cateva grame (la arpagic), pana la 300g. Exista si bulbi care ajung la greutatea de 600-
800g, dar in cazuri mai rare [34].
Particularitati biologice:
Germinatia si rasarirea: semintele de ceapa germineaza la temperatura de 3-4o
C (rasarirea are loc la 30-40 zile). Temperatura optima de germinare este de 19-24o C
(rasarirea are loc in 6-12 zile).
Dupa germinarea semintelor, plantele de ceapa prezinta unele particularitati
care sunt specifice numai acestei specii. Astfel, cand rasar plantele de ceapa, apare
mai intai la suprafata solului un cot al fiecarei plantule, care nu este altceva decat o
indoitura sub frma de genunche a frunzei cotiledonale. Prin crestere, in mod normal
este tras afara din pamant varful plantulei. Tegumentul seminal ramane fixat pentru
un timp in varful plantulei (frunzei cotiledonale) si daca solul are crusta puternica
varful plantulei intampina rezistenta mare si nu reuseste sa iasa afara cu tegumentul
seminal fixat de el.
Datorita activitatii puternice a tesuturilor de crestere situate in special in cele
doua zone ale cotului fiecarei plante, este scoasa din pamant radacina plantulelor.
Aceasta particularitate a rasaririi plantelor de ceapa prezinta o deosebita
importanta pentru practica cultivatorilor si impune alegerea pentru insamantarea
semintelor de ceapa a unor terenuri cu sol usor si cu structura buna, astfel ca sa nu
formeze in nici un caz crusta puternica [36].
Dupa rasarire pot fi distinse cinci faze mai importante de crestere a plantelor.:
Faza I dureaza 8-10zile de la rasarire, timp in care plantele sunt considerate ca
parazite pentru ca traiesc pe seama substantelor hranitoare de rezerva din seminte,
neputand sa se aprovizioneze si sa-si pregateasca singure hrana. Aceasta faza este
foarte importanta pentru productie si, de aceea, se impune folosirea unor seminte cat
mai mari, mai grele, perfect sanatoase, pentru ca plantulele sa aiba la dispozitie
rezerve cat mai mari de hrana.
13
PROIECT DE DIPLOMA
Faza a II-a dureaza urmatoarele 8-10zile. La inceputul acestei faze apare
prima frunza adevarata, iar urmatoarele continua sa apara in mod succesiv la interval
de 5-6zile. Pe discul abia format apar radacini noi, radacinita si frunza cotiledonala
moare. Desi plantele dispun de cele mai reduse posibilitati in privinta sistemului
radicular si a aparatului foliar, incep sa se aprovizioneze si sa-si pregateasca singure
hrana. Este cea mai critica faza pentru plantulele de ceapa si impune o abundenta de
apa (80-90% din capacitatea de camp) si substante nutritive in stratul superficial al
solului.
Faza a III-a dureaza in continuare urmatoarele 20 de zile timp in care plantele
isi creeaza posibilitati mari de aprovizionare si pregatire a hranei in urma cresterii
sistemului radicular si a frunzelor. In aceasta faza se poate incepe administrarea
ingrasamintelor sub forma de fertilizari faziale iar irigarea se face cand este nevoie.
Faza a IV-a dureaza in continuare circa doua luni. Se caracterizeaza prin
formarea si cresterea bulbului, plantele sintetizand substantele hranitoare si ele fiind
depozitate in cea mai mare parte sub forma de rezerva in bulb. La inceputul acestei
faze continua cresterea frunzelor si a radacinilor, iar mai tarziu inceteaza cresterea
acestor organe, continuand sa creasca doar bulbul. In decursul acestei faze se
administreaza cea mai mare parte de ingrasamimte in cadrul fertilizarilor faziale. Spre
sfarsitul acestei faze se sisteaza irigarea si fertilizarea.
Faza a V-a se prelungeste in urmatoarele 20-30zile, timp in care este sistata
complet cresterea frunzelor si a sistemului radicular, in schimb are loc migrarea
intensa a substantelor hranitoare din frunze in bulb.
In aceasta faza incepe si se desavarseste moartea frunzelor si a radacinilor,
bulbii intrand in perioada de repaus. In aceasta faza se mentine o umiditate cat mai
redusa in sol.
Uneori, cand se constata ca bulbii de ceapa au ramas ceva mai mici din cauza
tehnologiei aplicate anterior, din dorinta de a spori dimensiunile bulbilor, se aplica in
cultura, chiar in aceasta faza (a cincea), cand majoritatea plantelor (bulbilor) au
inceput sa intre in perioada de repaus, o udare si o fertilizare.
In asemenea imprejurari, din discul bulbilor pornesc noi radacini, plantele isi
reiau ritmul activ al metabolismului si continua sa vegeteze formand frunze noi, dar in
nici un caz nu isi maresc bulbul. Plantele care isi reiau ritmul activ de vegetatie nu vor
mai intra in perioada de repaus si pastrarea bulbilor va fi imposibila [20].
14
PROIECT DE DIPLOMA
II.4.CERINTELE FATA DE FACTORII DE MEDIU
Solul (substratul de cultura)
Plantele de ceapa se dezvolta normal pe solurile usoare sau mijlocii cu textura
nisipo-lutoasa, cu o structura buna, permeabile, dar si cu o capacitate optima de
retinere a apei, fertile, cu reactie neutra sau uneori alcalina (ph = 6,5-7,8). Culturile de
ceapa nu dau rezultate bune pe solurile grele (argiloase), compacte, nelucrate adanc,
excesiv de umede, reci, acide. Pentru cultura de ceapa semanata direct o conditie
esentiala pe care trebuie sa o indeplineasca solurile este aceea de a nu forma crusta.
Solurile aluviale aflate intr-o faza avansata de solificare sunt cele mai bune [21].
Umiditatea
Inradacinarea superficiala a plantelor de ceapa si explorarea unui volum
scazut de pamant pretind o umiditate ridicata, mai ales in prima perioada de vegetatie.
De aceea, umiditatea in sol pana la adancimea de 30-40cm trebuie sa fie de
80-90% din capacitatea de camp, pana la formarea bulbului, adica in perioada de
crestere intensiva a radacinilor si frunzelor.
In perioada formarii si cresterii bulbului, umiditatea trebuie sa fie de 70-80%
si 60-70% in timpul maturizarii bulbului, adica dupa ce bulbul a ajuns la marimea
tipica soiului.
Este recomandat ca apa in sol sa fie intr-o cantitate cat mai mica, cu circa 2-3
saptamani inainte de recoltare, deoarece are o maturizare mai rapida a bulbului, acesta
intrand in perioada de repaus.
Umiditatea atmosferica nu trebuie sa fie mai mare de 60-70%.[37].
Temperatura
Cerintele in privinta temperaturii variaza destul de mult in functie de faza de
vegetatie a plantelor.
Samanta de ceapa incepe sa germineze la o temperatura de 2-4o C, dar
temperatura optima de germinare este de 18-20o C.
Formarea si cresterea radacinilor sunt favorizate la o temperatura moderata in
sol de 12-20 oC
15
PROIECT DE DIPLOMA
Iar aceste procese sunt stagnate la temperatura de peste 250 C. Cand in sol
temperatura este de 5-7o C, radacinile se formeaza si cresc intr-un ritm mai lent.
Temperatura optima pentru formarea si cresterea frunzelor este de 18-24o C,
iar in prezenta temperaturilor mai mici, de 8-10o C frunzele nu se mai formeaza si nici
nu mai cresc.
Formarea, cresterea si maturizarea bulbilor au loc la o temperatura optima de
25-30o C. In prezenta unor temperaturi mai mici de 10-15o C, bulbul nu se mai
formeaza, iar la temperaturi de peste 30o C cresterea bulbilor incetineste foarte mult
sau chiar se opreste [33].
Lumina
Lumina joaca un rol deosebit de important pentru cresterea si dezvoltarea
plantelor de ceapa.
Se recomanda sa se asigure o durata a zilei de cca 8-10ore, pana la formarea
bulbilor, cand plantele de ceapa trebuie sa-si formeze un aparat foliar si radicular
bogat, si de 14-16ore pe zi in timpul formarii si cresterii bulbilor. Pentru aceasta se va
semana cat mai de timpuriu posibil (sfarsitul lunii februarie-inceputul lunii martie),
plantele avand astfel la dispozitie in mod natural, la inceputul perioadei de vegetatie
zile scurte de lumina si temperatura moderata, iar mai tarziu zile lungi de lumina si
temperatura mai ridicata, ceea ce favorizeaza obtinerea unei productii bune.[5].
Hrana (elementele nutritive)
Ceapa este o specie pretentioasa la consumul de elemente nutritive,
reactionand puternic atat in cazul deficitului, cat si a excesului de elemente nutritive.
Pentru realizarea unei tone de bulbi, plantele de ceapa extrag din sol si consuma 3kg
N, 1,2kg P2O5, 4,8kg K2O, 1,8kg CaO substanta activa.
Pe orice tip de sol pe care se cultiva ceapa, nu da rezultate bune fertilizarea cu
cantitati mari de gunoi de grajd proaspat in anul cultivarii.
Azotul favorizeaza cresterea organelor vegetative ale plantelor de ceapa, dar
in cantitati prea mari devine daunator in sensul cresterii excesive a frunzelor in
detrimentul bulbului, duce la incoltirea bulbilor si cresterea proportiei de putrezire in
timpul pastrarii. Fosforul favorizeaza cresterea radacinilor, iar potasiul migrarea
substantelor nutritive din frunze si depunerea lor in bulbi, sub forma de rezerve,
marind capacitatea de pastrare a bulbilor [13].
16
PROIECT DE DIPLOMA
II.5.SOIURILE SI HIBRIZII DE CEAPA RECOMANDATI A SE CULTIVA IN
ROMANIA
Alegerea celor mai bune cultivare are o importanta covarsitoare asupra
cresterii eficientei economice a acestei culturi.
Catalogul oficial al soiurilor (hibrizilor) de plante de cultura din Romania
cuprinde un numar de 25 cultivare (soiuri si hibrizi) de ceapa din care 14 (56%), sunt
creatii autohtone.
Dintre acestea, un numar de 10 soiuri si 12 hibrizi sunt recomandati pentru
culturile care se infiinteaza prin semanare direct in camp. Dintre acestia, ponderea cea
mai mare o are in cultura soiul romanesc Diamant (omologat in 1977). Majoritatea
soiurilor si hibrizilor straini introdusi in tara noastra dupa anul 1995, desi valorosi sub
toate aspectele, nu se cultiva inca pe suprafete prea mari. Un numar de 8 soiuri si
hibrizi romanesti au fost inregstrati in Catalogul oficial incepand cu anul 2000 si nu s-
au extins in productie, timpul necesar pentru obtinerea de samanta fiind prea scurt.
ppm), care depăşesc limitele maxime prevăzute de legislaţia în vigoare (tabel 12).
Studiile efectuate de Lăcătuşu [45] pe parcursul a 30 de ani de activitate de
cercetare au condus la concluzia că nivelul nitraţilor în produsele legumicole poate
varia în limite largi în cadrul speciei şi cu valori diferite de la o specie la alta ( tabel
13). S-a evidenţiat faptul că legumele frunzoase (verdeţurile) conţin mai mulţi nitraţi
comparativ cu cele la care se consumă fructele.
Au fost studiate şi diferenţele în ceea ce priveşte acumularea nitratului în
culturile protejate comparativ cu cultura în câmp deschis (tabel 13). S-a constatat
faptul că în cultura protejată nivelul conţinutului de nitraţi este mult mai mare (de
până la 10 ori) comparativ cu plantele cultivate în câmp deschis.
Tabelul 13. Domeniul de variaţie al conţinutului de nitraţi şi limita maximă admisă (L.M.A.) la principalele legume cultivate în câmp (c.) şi protejat (p.)[45]
Cultura 3NO mg/kg s.p. Cultura mg/kg s.p.
Domeniul L.M.A.
Domeniul L.M.A.
Castraveţi, p. 10 – 1000 400 Mazăre grădină, c. 6 – 126 -Cartofi, c. ± 40 160 Mazăre grădină, p. 200 – 3250 -Cartofi, p. 0 – 200 200 Morcov timpuriu 100 – 800 300Ceapă uscată, c. 20 – 80 80 Morcov toamnă 2 – 800 200Ceapă verde, p. 100 – 840 600 Pepene, p. ± 420 500Conopidă, p. 250 – 850 400 Pătrunjel, c. 224 – 3025 -Ridichi, c. 10 – 1250 600 Pătrunjel, p. ± 5300 -Ridichi, p. vară 900 – 2000 - Tomate, c. 5 – 150 150Salată, p. 1500 – 6600 3000 Varză albă, c. ± 200 500Salată creaţă, c. 1300 – 3500 - Varză albă, p. 200 – 1800 900Sfeclă roşie c. 413 – 8967 2000 Varză chinez, c. 400 – 2400 -Spanac, c. 60 – 3340 2000 Varză chinez, p. 1000 – 4500 -Spanac, p. 2600 – 4900 - Varză Bruxelles, c. 1 – 65 -
41
PROIECT DE DIPLOMA
Aceste domenii de variaţie foarte mari par să excludă un eventual control
genetic. De altfel, majoritatea studiilor au arătat în acest sens doar corelaţii între
concentraţia de nitraţi şi unele caractere morfologice, cum ar fi: lungimea, grosimea şi
gradul de castare al peţiolului, culoarea, mărimea şi gradul de gofrare al frunzelor,
gradul de afânare al căpăţânii ş.a.
Centrul Naţional de Statistică în Agricultură şi Centrul de Cercetări
Economice în colaborare cu laboratorul de cercetări al ICPA - Institutul de Cercetări
pentru Pedologie si Agrochimie din Bucureşti au efectuat, în 1992, un studiu privind
efectele poluării determinat de traficul rutier, activitatea industrială dar şi de
utilizarea îngrăşămintelor chimice în perimetrul Bucureştiului, asupra populaţiei din
zonă.
Rezultatele obţinute au evidenţiat faptul că în partea sud-estică a
Bucureştiului, conţinutul de nitraţi depăşesc de 6 ori conţinutul normal din sol, de 3
ori conţinutul maxim admis pentru legume si de peste 10 ori concentraţia max.
admisă în apa potabilă .
O persoană care consuma zilnic castraveţi, varza, morcovi, tomate şi cartofi
din aceste grădini ingerează de 5,2 ori mai mulţi nitraţi/zi decât limita maxim
admisa. Cei mai periculoşi sunt castraveţii care depăşesc de 2 ori limita maxim
admisă. Varza şi morcovii au cu 50% mai mult azotat decât limita maxim admisă.
Aceasta duce la cancer gastric, dereglări cardiovasculare si ale glandei tiroide. La
copii, aceasta poate duce la moarte (ca în jud. Brăila şi Teleorman) sau la malformaţii
congenitale al nou-născuţilor. În urma cercetărilor efectuate s-a concluzionat că
poluarea cu nitraţi a produselor legumicole, ca urmare a utilizării excesive şi
nejudicioase a îngrăşămintelor, conduce la micşorarea speranţei de viaţă, în special în
Bucureşti şi zona limitrofă, cu 10 ani .
Cercetări vaste privind acumularea de nitrat în produsele legumicole au fost
efectuate în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a
Banatului Timişoara, în perioada 1994-1996, de către Rădulescu Hortensia [63].
Studiile au urmărit influenţa îngrăşămintelor minerale şi organice pe bază de
azot asupra acumulării de nitrat în apă, sol şi plante.
Variantele experimentale au cuprins doze de azot situate între 50-300 kg N/ha,
administrate atât sub formă de fertilizanţi minerali (uree, azotat de amoniu, azotat de
potasiu) cât şi organici (gunoi de grajd, mraniţă) diferitelor culturi agricole şi
legumicole. Considerând factorii care determină concentrarea nitraţilor şi a nitriţilor
42
PROIECT DE DIPLOMA
în plante, la interpretarea rezultatelor obţinute, concomitent cu fertilizarea, s-au avut
în vedere specia analizată, tehnicile de cultură, caracteristicile solului cât şi condiţiile
climatice pe parcursul experimentului şi în preajma recoltării.
Rezultatele obţinute privind modificarea conţinutului de nitraţi în frunzele de
spanac, în funcţie de doza de azot administrată, evidenţiază o proporţionalitate directă
a acestora (tabelul 2.18). Cercetările efectuate în trei ani consecutivi (1994, 1995,
1996) indică creşterea proporţională a conţinutului de nitraţi cu doza de azot, în toate
variantele de fertilizare experimentate (50-300 kg N/ha). Având în vedere că
cercetările s-au reluat în aceleaşi condiţii de sol, specie şi variantă de fertilizare,
explică valorile relativ apropiate care s-au obţinut. Diferenţele constatate se datoresc
condiţiilor climatice specifice fiecărui an agricol.
Evaluarea procentuală a creşterii conţinutului de nitraţi faţă de proba
nefertilizată, se cifrează în jurul valorii de 200% pentru variantele cu fertilizare
maximă (300 kg N/ha).
Cercetările efectuate în anul 2006 de Cumpătă Simona-Diana, în 2006,[6]
privind conţinutul de nitraţi şi nitriţi la câteva specii legumicole comercializate în
municipiul Iaşi au evidenţiat faptul că în majoritatea probelor analizate valorile
obţinute pentru nitraţi şi nitriţi sunt cu mult mai mici decât limitele maxime admise
(LMA) menţionate în literatură. Astfel, conţinutul în nitraţi la salata analizată este de
aproximativ 10 ori mai mic decât valoarea menţionată în literatură pentru salata de
iarnă, obţinută în seră. La fel pentru varză, morcov şi spanac valorile sunt mult mai
mici decât valorile respective menţionate în literatură, adică de 500-900 mg NO3-/kg
pentru varză, de 200-300 mg NO3-/kg pentru morcov şi de 2000 mg NO3
-/kg pentru
spanac.
Un conţinut de nitraţi relativ mare pe specii se observă că se acumulează în
salată, pătrunjelul de rădăcină şi sfecla roşie (tabelul 2.22). Valori relativ mici se
constată la varză şi la morcovi, iar valori intermediare la spanac şi pătrunjelul de
frunze.
În privinţa conţinutului de nitriţi, o singură specie se remarcă printr-un
conţinut mai evident, anume sfecla roşie (14,5 mg NO2- /kg ), în timp ce restul
speciilor analizate au avut un conţinut determinat între 0,21 mg NO2- /kg (morcovi) şi
1,44 mg NO2- /kg (spanac).
43
PROIECT DE DIPLOMA
Se poate remarca şi relativa convergenţă a valorilor experimentale obţinute pe
fiecare specie în parte, eroarea standard calculată la şase specii cu trei determinări
fiecare fiind de 0,088.
Tabelul 14. Concentraţia de ioni nitraţi şi nitriţi în speciile studiate (mg/kg)[6]Specia Valori obţinute (mg/kg)
Modul de analiză în cazul testului SPECTROQUANT NITRAT 14773
Reactivi şi produsele auxiliare utilizate:
- 1 sticlă reactiv NO3-1A,
- 1 sticlă reactiv NO3-2 A,
- 1 Autoselector.
Alţi reactivi şi accesorii:
- testul nitrat propriu-zis sub formă de praf,
- testul nitrit sub formă de praf,
- Acid sulfuric 25% pentru analize,
- Acid amidosulfonic GR pentru analize,
- Pipete pentru volume cuprinse între 1.5-5.0 ml.
- Sticluţe cu capac pentru prepararea soluţiilor.
- Celule din sticlă pentru citirea probelor.
Pregătirea probelor
Analiza se va efectua imediat după ce se vor lua probele. Dacă este necesar, se
elimină ionii de azotit, care interferă, iar conţinutul de azotit poate fi citit de la 10 mg/
l.
Probele de produse vegetale se pregătesc înainte de fi supuse testului nitrat
astfel:
- se cântăresc probele de produse vegetale şi se pun în vase din sticlă, peste care
se adaugă apă distilată;
- probele se filtrează apoi şi se pregătesc pentru determinarea nitratului.
Modul de lucru
- 1 linguriţă de praf din Testul Nitrat se introduce într-o eprubetă cu capac uscată.,
apoi se introduc cu o pipetă, 5 ml din reactivul de procedură NO3-1A ( acid sulfuric
25%);
- se agită până când reactivul NO3-1A este complet dizolvat.
- se scutură viguros pentru 1 minut . Se poartă protecţia pentru ochi şi mânuşi pentru
că amestecul devine foarte fierbinte.
- se introduce 1.5 ml din proba filtrată în eprubetă şi se lasă 10 min. (care este timpul
de reacţie).
- după 10 min. mostra se introduce în celula din sticlă specială pentru citirea
49
PROIECT DE DIPLOMA
nitratului şi se citeşte la Spectofotometrul SQ .
- mostrele care au un conţinut de nitrat de peste 88,5 mg/l NO3 nu pot fi citite la
Spectofotometrul SQ , de aceea proba trebuie diluată cu apă distilată pentru a putea fi
citită.
- în cazul unor analize, este necesară realizarea unei probe martor cu apă distilată în
loc de mostră;
- pentru citirea cu acurateţe a probelor, celule din sticlă cu ajutorul cărora se
realizează citirea, trebuie să fie uscate şi curate.
- soluţia colorată rezultată , rămâne stabilă timp de 60 de minute după care nu mai are
aceeaşi acurateţe în cazul citirii.
Caracteristicile analitice ale metodei de analiză
Caracteristicile analitice ale metodei de analiză au fost determinate în
conformitate cu : ISO 8466-1 şi DIN 38402 A 51 şi sunt prezentate în tabelul 18.
Tabelul 18. Calitatea analitică conform ISO 8466-1Parametrii Valori
Deviaţia procedurii standard ±0,21 mg/l NO3-
Coeficient de variaţie ±1,9%Interval de precizie. ±0,5 mg/l NO3
-
Sensibilitate 0,10 mg/l NO3-
Acurateţe ± 0,7 mg/l NO3-
50
PROIECT DE DIPLOMA
Capitolul 5. REZULTATELE EXPERIMENTALE OBTINUTE
In scopul evaluarii continutului nitric din ceapa si salata au fost prelevate
probe atat provenite din pietele agroalimentare, de origine autohtona, cat si probe
achizitionate din supermarket, provenite din import. Continutul de nitrat si nitrit a
fost analizat conform metodologiei prezentate in capitolul 4, rezultatele experimentale
obtinute fiind prezentate in tabelele 19-22.
De asemenea s-a urmarit distributia componentei azotoase in diferitele parti
ale plantei, determinandu-se separat continutul de nitrat si nitrit din bulbul de ceapa
verde si frunze.
Tabelul 19. Continutul de nitrati in ceapa provenita din judetul TimisLocalitatea Masa (g) Nitrati mg/l Nitrati ppm
Utvin ceapa frunze 130 33,3 512 ppm
Utvin ceapa bulb 118 66 1127 ppm
Sanmihai ceapa
frunze
164 33 694 ppm
Sanmihai ceapa bulb 127 44 985 ppm
Figura 9. Continutul de nitrat (ppm) in ceapa
Rezultatele experimentale au indicat faptul ca distributia compusilor cu azot in
partile anatomice ale plantei este diferita. Astfel in cazul cepei, nitratul se acumuleaza
preponderent in bulbul de ceapa verde si nu in frunze.
Conform datelor experimentale obtinute continutul de nitrat in probele
analizate depaseste limita maxima admisa de 600 ppm in ceapa verde la toate probele
analizate cu exceptia frunzelor de ceapa provenite din Utvin. Continutul de nitrat in
ceapa bulb provenita de la Utvin este de 1127 ppm, valoare aproape dubla fata de
51
PROIECT DE DIPLOMA
limita admisa. De asemenea, probele provenite de la Sanmihai depasesc nivelul
admisibil atat la ceapa bulb (985 ppm) cat si la ceapa frunza (694 ppm).
Intervalul larg al conţinutului de nitrat este dependent de nutriţia cu azot şi de
condiţiile climatice. Fertilizarea excesivă, cu doze care depăşesc necesarul de azot al
plantei în perioada de consum maxim, duce la creşterea conţinutului de nitraţi din
plantă. Nivele ridicate ale nitraţilor se constată în culturile crescute pe soluri bogate în
azot, respectiv humus, chiar şi în absenţa unei fertilizări cu îngrăşăminte cu azot.
Problema poluării cu nutrienţi pleacă de la nivelul gospodăriilor şi anume de la
gestionarea şi utilizarea necorespunzătoare a gunoiului de grajd în agricultură.
Tabelul 20. Continutul de nitrati in salata provenita din import si de pe piata interna
Provenienta Masa (g) Nitrati mg/l Nitrati ppm
Utvin 164 33 402 ppm
Sanmihai 112 46 821 ppm
Spania 128 57,5 899 ppm
Italia 135 63,8 945 ppm
Figura 10. Continutul de nitrat (ppm) in salata
Continutul maxim admisibil de nitrati in salata, conform legislatiei in vigoare
este de 2000 ppm. Probele analizate nu depasesc valorile limita, incadrandu-se in
intervalul de valori cuprins intre 402-945 ppm. Probele de salata provenite din import
(Spania, Italia) prezinta valori superioare celor prelevate de pe piata autohtona. Astfel,
continutul de nitrat in probele de salata de import este de 899ppm, respectiv 945ppm,
iar a probelor autohtone de 402 ppm (din Utivin) si 821 ppm (Sanmihai). Continutul
mai ridicat de nitrat in probele provenite din import se datoreaza pe de o parte,
52
PROIECT DE DIPLOMA
utilizarii ingrasamintelor anorganice pe baza de azot in cantitati sporite, pe de alta
parte cultivarii legumelor in sistem protejat.
În cultura protejată acumularea de este semnificativ mai mare com-
parativ cu cultura în câmp deschis. Aceasta se explică prin activitatea mai redusă a
nitratreductazei, care determina reducerea nitratului in planta, în condiţiile culturilor
protejate, datorită intensităţii luminoase mai scăzute.
Tabelul 21. Continutul de nitriti in ceapa provenita din judetul Timis
Localitatea Masa (g) Nitriti mg/l Nitriti ppm
Utvin ceapa frunze 130 0,15 2,30
Utvin ceapa bulb 118 0,20 3,38
Sanmihai ceapa
frunze
164 0,08 1,25
Sanmihai ceapa bulb 127 0,12 1,46
Figura 11. Continutul de nitrit (ppm) in ceapa
Tabelul 22. Continutul de nitriti in salata provenita din import si de pe piata interna
Provenienta Masa (g) Nitriti mg/l Nitriti ppm
Utvin 164 0,10 1,21
Sanmihai 112 0,17 3,02
Spania 128 0,13 2,03
Italia 135 0,09 1,33
Spre deosebire de nitraţi, conţinutul de nitriţi din legume şi fructe este foarte
redus. Aceasta datorită faptului că, în procesele de transformare pe care le suferă
53
PROIECT DE DIPLOMA
nitraţii în plante, etapa nitriţilor este tranzitorie şi anume, pe măsură ce nitriţii se
formează sub influenţa nitratreductazei, ei sunt reduşi mai departe cu aceeaşi viteză de
către nitritreductază în formă amoniacală. Aşa se explică de ce cantităţile de nitraţi în
spanac, sfeclă, ţelină, ridichi şi alte legume ajung frecvent până la 2000-3000 ppm, în
timp ce nitriţii nu depăşesc 1-5 ppm. În condiţiile de fertilizarea excesivă conţinutul
de nitrit poate insa să crească peste limitele admise.
Probele legumicole analizate se incadreaza in valorile normale in ceea ce
priveste continutul de nitriti, atat probele provenite din import cat si cele din
gospodariile satesti locale. Intervalul de valori a continutului de nitrit din probele de
ceapa este cuprins intre 1,25-3,38 ppm, in timp ce probele de ceapa se incadreaza
intre 1,21-3,02 ppm.
Si in cazul nitritului se constata o distributie diferita a continutului de nitrit in
partile anatomice ale plantei, acumularea realizandu-se preponderent in bulb (1,46
ppm, 3,38 ppm) comparativ cu frunzele verzi (1,25 ppm, 2,30 ppm).
Capitolul 6. RECOMANDARI
54
PROIECT DE DIPLOMA
Legumele sunt alimente cu o valoare nutriţională deosebită datorită sursei
permanente de vitamine, microelemente şi alte substanţe nutritive. Dezavantajul pe
care îl prezintă consumul acestor produse este că la un moment dat, în compoziţia lor
apar unii compuşi cu caracter toxic pentru organismul uman: nitraţii şi nitriţii. Aceşti
contaminanţi pot rămâne permanent sau temporar în plantă având nivele foarte variate
funcţie de diferiţi factori, de aceea se impune cunoaşterea modalităţilor prin care se
poate diminua nivelul nitraţilor şi nitriţilor din produsele vegetale, astfel încât, la
momentul consumului nivelul acestora să fie cât mai redus.
Aceste măsuri de reducere a conţinutului nitric pot fi clasificate în:
- măsuri privind reducerea procesului de levigare a nitraţilor din sol;
- măsuri ce pot fi aplicate de către producător pe parcursul perioadei de
vegetaţie;
- măsuri ce pot fi aplicate de către procesator sau consumator din momentul
achiziţionării produsului până în momentul consumării acestuia.
În scopul reducerii cantităţii de azot levigate este foarte important a se corela
doza de fertilizant aplicată cu disponibilul de azot din sol. În scopul reducerii cantităţii
de azot levigate este foarte important a se corela doza de fertilizant aplicată cu
disponibilul de azot din sol.
Reducerea nutriţiei cu azot nitric al plantelor se realizează prin asigurarea
necesarului optim de azot pe baza calculului necesarului de azot al plantei, respectarea
intervalului de pauză între fertilizare şi recoltare, utilizarea fertilizanţilor cu azot greu
solubil, înlocuirea parţială a ionului nitric din soluţia nutritivă cu ion clorură.
evitarea epocilor de cultură şi a termenului de recoltare în condiţii de iluminare
scăzută se recomandă având în vedere importanţa intensităţii şi duratei de iluminare în
procesul de reducere a nitraţilor din plante.
BIBLIOGRAFIE
55
PROIECT DE DIPLOMA
1. Adriano Canzian, Caterina Sollazzo, Tiziana Mazza, Francesco Mundo, The implementation of the nitrates directive at national level, Journal of Environmental Quality 32:515-525, (2003).
2. Agaev V.A., Movsumov Z.R., Nitrates in plant products in relation to agricultura land ecological conditions of nitrates accumulation. Izv. Akad, Nauk. SSR., Ser. Biol. Nauk. 3, 121 – 8, (1997).
3. Alexa Ersilia, Contaminanţi în produsele vegetale”, Ed. Eurobit, Timişoara, (2003).4. Alexa Ersilia, Contaminanţi în produsele horticole şi cerealiere”, Ed. Solness, Timisoara,
Napoca,(2001).6. Banu C., Preda N., Vasu S.S., Produsele alimentare şi inocuitatea lor, Edit. Tehnică,
Bucureşti, pg. 216-245, (1982). 7. Berca M., Ecologie generală şi protecţia mediului, Editura Ceres, Bucureşti (2000).8. Berar Viorel, Manualul de legumicultură, Ed. Agroprint, Timişoara, (1998).9. Bibicu Miruna., Cercetări metodologice privind determinarea nitraţilor şi nitriţilor din
ţesuturi vegetale şi nivelul de acumulare în produsele horticole, rezumat teză de doctorat, Universitatea Bucureşti, (1994).
10. Cardwell, Glenn. Spinach is a Good Source of What?. The Skeptic. Volume 25, No 2, pp 31-33. ISSN 0726-9897, (2005).
11. Catană Luminiţa., Posibilităţi de reducere a conţinutului de metale grele din produsele horticole industrializate, Hortinform 7/119, (2002);
15. Comly H.Hunter., Cyanosis in infants causes by nitrates in well water, Journal Amer. Med. Ass. 129, pg.112, (1945).
16. Cumpătă Simona-Diana, Beceanu Dumitru., Date preliminare şi testări analitice ale conţinutului de nitraţi şi nitriţi determinate la câteva specii legumicole comercializate în municipiul Iaşi, Lucrări Ştiinţifice, Seria Horticultură, vol.34, USAMV, Iaşi, pp.747-752, (2006).
18. Davidescu Velicia, Madjar Roxana, Neaţă Gabriela, Dima Ioana, The variability of Nitrates content in some vegetables from some Bucharest Markets, Lucrări Ştiinţifice USAMVB, Seria B, Vol. XLVI, formă electronică, p. 261 – 264, (2003).
20. Drăghici, Elena, Legumicultură, Ed. Granada, Bucureşti, (2002).21. Filipov F., Pedologie. Editura Ion Ionescu de la Brad, Iasi, (2005)22. Fink M., and Scharpf H.C., Apparent nitrogen mineralization and recovery of nitrogen supply
in field trials vegetable crops. Journal of Horticultural Science and Biotechnology 75 (6) 723-726, (2000).
23. Fritsch P., and Saint Blanquant G., Nitrates and nitrites: food intake and fate. Sci Aliments, 12: 563-578, (1992).
24. Gangolli SD, van den Brandt P, Feron V, Janzowsky C, KoemanJ, Speijers G, Speigelhalder B, Walker R and Winshnok J, Assessment of nitrate, nitrite, and N-nitroso compounds. Eur J Pharmacol Environ Toxicol Pharmacol Sect 292:1–38, (1994).
26. Gherghi Andrei, Burzo Ioan, Bibicu Miruna, Mărgineanu Liana, Bădulescu Liliana, Biochimia şi fiziologia legumelor şi fructelor, Edit. Academiei Române, Bucureşti, (2001).
27. Goian Mircea, Agrochimie, Ed. Marineasa, Timişoara, (2000).28. Gopal, R., Menon, S. Menon, J. Valliyathu, and T. Al Delamie Methemoglobinemia
masquerading as pulmonary hypertension Interactive CardioVascular and Thoracic Surgery, March 1,; 3(1): 44 – 45 (2004).
29. Hambridge, T., Nitrate and nitrite: intake assessment. WHO Food Additives, Series 50, (2003).
30. Burns, I., Development of a decision support system for nitrogen fertilizer application in soil grown glasshouse crops. LINK-Technologies for Sustainable Farming Systems LK 0438, Horticulture Research International ( 2000)
31. Haworth, F., Cleaver, T.J.– Influence of nitrogen fertilization on the nutrient content of lettuce, Journal of Science Food Agriculture, 16, 600 (1965).
32. Heaton, S., Organic farming, food quality and human health: A review of the evidence. Soil Association of the United Kingdom, (2001).
33. Horgoş, Arsenie, Legumicultură specială, Timişoara, Ed. Agroprint, (2003).34. Horgoş, A., Legumicultură specială, Timişoara, Ed. Mirton, (1999).35. Iacob Viorica, Fitopatologie agricolă, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi (2003)36. Indrea, D., Silviu Al. Apahidean., Dănuţ N. Mănuţiu., Legumicultură, Bucureşti , Ed.
Didactică şi Pedagogică, (1992).37. Indrea, D., şi Apahidean, Silviu Al., Ghid practic pentru cultura legumelor, Bucureşti, Ed.
40. Karovi ová J., Determination of nitrates in vegetables by capillary isotachophoresis, Slovak Technical University, Food / Nahrung, Volume 34, Issue 8 , Pages 765 – 767, (2006).
41. Kastori R., Urednik , teski metali u zivotnoj sredni, Novi Sad, (1997).42. Kienle E., Toth L., Molnar P., Studies of nitrate content and nitrite content of aliments in
county Baranya, Egeszegtudomany 30, Pecs, 177 – 181, (1995).43. Krishna Murti and all., Ecotoxicology and Climate with Special Reference to Hot and Cold
Climates (IPCS 9), (2001).44. Lauer K.F., Protecţia fitosanitară în legumicultură, pomicultură şi viticultură, Editura
Mirton, Timişoara, (1996).45. Lăcătuşu, V., Voican, V., Popescu N., Iordan I., Ciocârlan O., Acumularea nitraţilor în
legume, Revista Horticultura, nr. 9 – 10, (1997)46. Lazureanu, A., Agrotehnica, Ed.Mirton, Timisoara, (2004)47. Lixandru B., Ecologie generală, Timişoara, Ed. Eurobit, (2003). 48. Manafi M., Weber S., Österreichischer Ernährungsbericht. Bundesministerium für
Gesundheit, Arbeit und Soziales. Austrian Study on Nutritional Status (ASNS). Wien, 1999.
49. Maniu Maria , Ecologie si protecţia mediului , Editura Ceres, Bucuresti, 2004.50. Manea Dan., Agrotehnică şi Herbologie, Timişoara, Editura Orizonturi Universitare, 2002.51. Marton, A., Ecologie aplicata, protectia mediului inconjurator, Ed. Societatii pentru Protectia
Omului si a Mediului Inconjurator, Timisoara, 199452. Maue, D., Walia, S., Shore S., Parkash M., "Prevalence of Multiple Antibiotic Resistant
Bacteria in Ready-to-Eat Bagged Salads". American Society for Microbiology meeting. June 5-9: Atlanta, (2005).
53. McCall D., Willumsen J., Effects of nitrate, ammonium and chloride application on the yieald and nitrate content of soil-grown lettuce. Journal of Horticultural Science and Biotechnology, (5) 698-703, 1998.
54. McKnight GM, Duncan CW, Leifert C and Golden MH., Dietary nitrate in man: friend or foe? British Journal of Nutrition. 81. pp. 349-358., (1999)
55. Mensinga TT, Speijers GJA and Meulenbelt J., Health implications of exposure to environmental nitrogenous compounds. Toxicol. Rev. 22:41–51 (2003).
56. Neaţă G., Davidescu V., Madjar R., Dima I., Nitrates absorbtion in lettuce plantes on different culture layers using mineral fertilization, Lucr. Ştiinţifice USAMV B, seria B, vol. XLIII, pag. 91-95, ISBN 1222-5312( 2000).
57. Pălăgeşiu I.., Curs de entomologie agricolă, Lito, U.S.A.M.V.B. Timişoara, (1993).58. Popescu Gheorghe, Patologia plantelor, Timişoara Editura Eurobit, (2001).59. Popescu, V., Atanasiu, N., Legumicultură, Vol. II, Bucureşti, Ed. Ceres, (2000).60. Popescu, V., Atanasiu, N., Legumicultură, Bucureşti, Vol. III, Ed. Ceres, (2001).61. Rauter W., şi Wolkerstorfer W., Nitrate in Gemuse, Zeitsch fur Lebensmitteluntersuchung
und- forschung 175, Heft 2, pg.122-124, (1982).62. Rădulescu, H., Poluare şi tehnici de depoluare a mediului, Timişoara, Ed. Eurobit, (2003).63. Rădulescu, H., Poluarea nitrică a alimentelor, Ed. Mirton, Timişoara, (1999).64. Riviş, Adrian., Contaminanţi agroalimentari, Editura Eurostampa, Timişoara, ( 2004).65. Sanchez-Echaniz Juan, Benito-Fernandez Juan, Mintegui-Raso Silvio, Methemoglobinemia
and consumption of vegetables in infants. Pediatrics;107(5):1024-8, (2001).66. Santamaria Pietro., Review Nitrate in vegetables: toxicity, content, intake and EC regulation ,
J Sci Food Agric 86:10–17 DOI: 10.1002/jsfa.2351,(2006).67. Scharpf, H.C., Baumgartel G., Nitrat im Grundwasser und Nahrungspflanzen, AID- Heft,
1136, Bonn, (1994)68. Stan Nicolae., Legumicultură, Vol. II, Ed.Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, 2001.69. Tălmaciu M., Protecţia plantelor – Entomologie, Editura „Ion Ionescu de la Brad“ Iaşi,
(2003).70. Trif A., Gherdan A., Pop P., Chişu I., Sincai M.., Efectele patogene ale azotaţilor şi azotiţilor,
Comunicare Simpozion I.A. Timişoara, (1983).71. Trif A., Pârvu D., Arvat N., Gherman A., Goian D.S., Cercetări experimentale privitoare la
conţinutul în azotaţi şi azotiţi ale unor plante furajere în relaţie cu nivelul de fertilizare, Lucr. Şt. IAT, vol. XXII, seria Agronomie, 39 – 43, (1987).
72. Venter Fank, Der nitratgehalt in Rettich, Kurzfassung der Vortrage, auf dem 92. VDLUFA- Kongr. Braunschweing, pg.109, (1983).
73. Venter Frank., Wovon hangt der Nitratgehalt in Gemuse, Ab., Vortrag am 6. Nov. im Raiffeseinhaus, Wien, (1987).
74. Walker, R., Nitrates, nitrites and N-nitrosocompounds: a review of the occurrence in food and diet and the toxicological implications. Food Addit Contam 7:717–768, (1990).
75. Zhou ZY, Wang MJ and Wang JS, Nitrate and nitrite contamination in vegetables in China. Food Rev Int. 16:61–76, (2000).
76. *** http://alternet.com77. *** http://[email protected] . 78. *** http://www.ewg.org/ . 79. *** http://wikipedia.org/file:World_Koppen_Map.png80. *** Codex Alimentarius Commission, Joint FAO/WHO, 1993, Food Standards Program.,81. ***Normele privind condiţiile de securitate şi calitate pentru legume şi fructe proaspete
destinate consumului uman emis prin Ordinul MINISTERULUI AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR, (2002).
82. ***ORDINUL MINISTERULUI AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR Nr. 293/640/2001-1/2002 privind condiţiile de securitate şi calitate pentru legume si fructe proaspete destinate consumului uman, (2002).