Drept International Privat Suport Id 2009-2010

TITLUL I NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT CAPITOLUL I NOTIUNEA, OBIECTUL SI METODA DE REGLEMENTARENotiunea dreptului international privat Dreptul international privat este un ansamblu de norme care reglementeaza raporturile de drept privat cu element de extraneintate. Asemenea oricarei ramuri de drept, dreptul international privat se caracterizeaza prin doua elemente, respectiv : obiect de reglementare, adica relatiile sociale reglementate si aparate si metoda de reglementare, adica mijlocul specific cu ajutorul caruia statul asigura conduita necesara partilor raportului juridic. Obiectul dreptului international privat 1. Notiune Obiectul sau de reglementare il constituie relatiile juridice caracterizate prin aceea ca au in componenta un element strain, care constituie principalul factor de diferentiere intre aceste tipuri de raporturi si cele de drept intern. Trebuie insa specificat ca dreptului international privat nu este parte a dreptului international ci este o ramura distincta a dreptului intern, fiecare stat avand propriile norme aplicabile in sfera relatiilor juridice cu element de extraneitate. La nivel intern, toate statele au interesul in a adopta reguli care sa reglementeze nu doar raporturile ce apar in interiorul societatii nationale ci si pe cele care prezinta legaturi cu sistemele de drept apartinand altor state, prin existenta elementului strain. Normele dreptului international privat, parte a sistemului de drept intern al unui stat, nu isi au izvorul in obiceiuri, uzante sau tratate internationale. Asta nu inseamna ca nu exista in cadrul acestora si unele avand origine internationala. Vorbim de acele norme de drept international privat instituite prin Conventiile internationale la care statele semnatare sunt parte, sau cele rezultate din procesul de uniformizare la nivel supranational prin instituirea unor reglementari comune aplicabile in aceasta materie de catre organisme supranationale carora le apartin anumite sisteme de drept national ( cum ar fi de exemplu organismele comunitatii europene). 2. Elementul de extraneitate Ceea ce diferentiaza raportul de drept intern fata de raportul de drept international privat este existenta unuia sau mai multor elemente de extraneitate. Elementul de extraneitate este o imprejurare de fapt care pune in relatie raportul juridic cu unul sau mai multe sisteme de drept apartinand unor state diferite.

1

Prezenta elementului de extraneitate imprima raportului juridic o anumita specificitate si anume ii confera un caracter de internationalitate. In doctrina 1 se apreciaza ca elementul de extraneitate este criteriul principal, care confera fizionomie proprie raporturilor din dreptul international privat. De mentionat ca elementul de extraneitate nu este un element distinct, de structura al raportului juridic alaturi de subiect, continut si obiect. Este doar un fapt juridic care se refera la unul sau mai multe din cele trei elemente de structura ( cetatenie straina sau domiciliul in strainatate privitor la subiecte, bunul ce face obiectul vanzarii se afla in strainatate cu privire la obiect, contractul se incheie in strainatate, prejudiciul s-a produs pe teritoriul altei tari cu privire la continut). Raportandu-ne la cele trei elemente de structura ale raportului juridic, cele mai importante elemente de extraneitate sunt: in legatura cu subiectele raportului juridic : - pentru persoanele fizice: cetatenia, domiciliul sau resedinta, religia ( in anumite sisteme de drept cum ar fi tarile islamice. Grecia etc) ; - pentru persoanele juridice: sediul, nationalitatea, fondul de comert etc; in legatura cu obiectul raportului juridic, elementul de extraneitate priveste locul situarii bunului mobil sau imobil in strainatate sau incidenta unei legi straine asupra obiectului; in ceea ce priveste continutul raportului juridic, elementul de extraneitate se refera la locul nasterii raportului juridic sau locul unde urmeaza sa produca efecte, respectiv : locul incheierii actului, locul executarii prestatiei caracteristice, locul savarsirii delictului sau al producerii prejudiciului, locul producerii evenimentului ( deces, nastere etc). In sfera aspectelor procesuale, elemente de extraneitate sunt : instanta straina competenta, hotarare judecatoreasca sau arbitrala pronuntata in strainatate etc. 3. Raporturi cu element de extraneitate care nu pot forma obiect al dreptului international privat Nu orice raport juridic cu element de extraneitate formeaza obiect de reglementare a dreptului international privat, ci numai raporturile de drept civil, in sens larg. Nu intra in aceasta categorie raporturile cu element strain din domeniul dreptului administrativ, dreptului financiar, dreptului penal sau dreptului procesual penal. In acveasta situatie, instanta romana cerceteaza faptele prin prisma legilor romane, iar in masura in care se constata ca legea romana nu este aplicabila, se va declara necompetenta. Prin urmare, in aceste materii competenta legislativa coincide cu competenta judecatoreasca, instanta romana neaplicand legea straina. Metoda de reglementare in dreptul international privat 1. Aspecte introductive Specificul materiei dreptului international privat roman o constituie conflictele de legi. Metoda sa de reglementare este metoda conflictuala sau conflictualista. Pe langa metoda conflictuala este cunoscuta si metoda normelor materiale sau substantiale care se aplica direct, nemijlocit raportului juridic cu element de extraneitate. 2. Analiza metodelor de reglementare 2.1 Metoda conflictuala (conflictualista) Aceasta metoda presupune alegerea legii competente sa reglementeze un raport juridic cu element de extraneitate cu ajutorul normei conflictuale.Pentru dreptul romn, a se vedea M. Jacota, Curs de drept international privat, Ed. Didacticasi Pedagogica, Bucuresti, 1961, p. 5; I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 20; pentru dreptul strain, a se vedea M. Wolff, Private international law, Oxford University Press, 1945, Ph. Francescakis, La thorie du renvoi et les conflits de systmes en droit international priv, Sirey, Paris, 1958, p. 11-12;1

2

Legea competenta, poate fi cea locala (legea instantei numita legea forului), cea straina, sau ambele (fiecare din legi, reglementand un anumit aspect al raportului juridic). Normele conflictuale se stabilesc prin legislatia interna a fiecarui stat si prin conventii internationale. In Romania, normele conflictuale se regasesc in Legea 105/1992. Metoda conflictuala prezinta urmatoarele caracteristici: presupune alegerea legii competente intrucat, in principiu, norma conflictuala este bilaterala; judecatorul forului aplica propria norma conflictuala; legea aplicabila desemnata de norma conflictuala, este legea forului sau legea unei tari straine. 2.2 Metoda utilizarii legilor de aplicatie imediata. Constituie o forma particulara a metodei conflictuale, ce presupune existenta unei categorii speciale de legi, anume cele de aplicatie imediata, aplicarea normei conflictuale fiind conditionata de imprejurarea ca, in materia respectiva, sa nu existe o asemenea lege. Prin urmare, utilizarea acestei metode are un caracter prealabil aplicarii normei conflictuale in materie. Actiunea normelor de aplicatie imediata este conditionata de existenta unei legaturi intre situatia juridica dedusa judecatii si legea forului, adica prezenta unui punct de legatura care poate consta in domiciliul persoanei, situarea bunului, incheierea actului juridic ori alt element, localizate in tara forului. Aceasta metoda prezinta urmatoarele caracteristici: exclude aplicarea legii straine, inlaturand in acelasi timp, incidenta metodei conflictuale; ridica problema determinarii aplicarii in spatiu a normelor juridice, legea de aplicare imediata aplicandu-se datorita caracterului de obligativitate pe care-l prezinta; legile de aplicatie imediata au un caracter unilateral, in vreme ce normele conflictuale sunt, de regula, bilaterale. Normele de aplicatie imediata se aseamana cu normele conflictuale, ambele avand un punct de legatura cu tara forului. Dar, normele conflictuale stabilesc numai competenta unui sistem de drept, in timp ce normele de aplicare imediata rezolva nemijlocit raportul juridic cu element de de extraneitate. 2.3 Metoda proper law Este, de asemenea, o varianta a metodei conflictuale si presupune ca pentru fiecare situatie juridica trebuie determinata legea aplicabila in raport de totalitatea imprejurarilor de fapt si a particularitatilor pe care le prezinta. In cazul acestei metode, rolul judecatorului este important, intrucat determina legea aplicabila nu potrivit regulii generale, ci dupa punctele de legatura ale spetei, astfel incat legea stabilita sa fie cea mai indicata pentru cazul respectiv. Aceasta metoda presupune: a) gruparea si aprecierea punctelor de legatura pentru stabilirea legii aplicabile indicata de cele mai puternice puncte de legatura; b) cercetarea continutului legilor aflate in conflict pentru a determina scopul pe care il au, aplicandu-se legea care are cel mai mare interes de a reglementa situatia juridica respectiva; c) aplicarea aceleia dintre legile aflate in conflict care este cea mai favorabila partii care trebuie protejata, exprimand ideea de justitie, astfel cum o concepe judecatorul respectiv. In sistemul nostru de drept, nu exista o astfel de reglementare. 2.4. Metoda normelor materiale Aceasta metoda se caracterizeaza prin aplicarea directa, nemijlocita a normelor materiale raportului juridic dedus judecatii. Norma materiala presupune fie o norma care se declara aplicabila raportului juridic in discutie (ex : Conventia de la Haga din 1964, cu privire la legea uniforma privind vanzarile internationale de obiecte mobile corporale stabileste normele materiale aplicabile partilor contractante care au domiciliul pe teritoriul unor state diferite), fie o norma materiala care inlatura posibilitatea conflictului de legi in masura in care acesta contine o reglementare comuna pentru doua sau mai multe tari, situatie in care normele materiale se

3

aplica direct raporturilor juridica, fara a fi necesara o norma conflictuala ( ex : Conventia de la Geneva din 1930, ce cuprinde legea uniforma asupra cambiei si biletului la ordin, prin care partile contractante se obliga sa introduca in legislatia lor interna reglementari uniforme).

CAPITOLUL II DOMENIUL DREPTULUI INTERNATIONAL PRIVATNotiunea de domeniu al dreptului international privat Constituie domeniu al dreptului international privat materiile privind conflictul de legi, conflictul de jurisdictii, conditia juridica a strainului si cetatenia. Analiza domeniului dreptului international privat 1. Conflictul de legi Conflictul de legi este acea situatie in care raportului juridic cu element de extraneitate ii sunt susceptibile a i se aplica doua sau mai multe sisteme de drept apartinand state diferite, avand legaturi cu elementul de extraneitate. Practic pentru intelegerea notiunii de conflict de legi, vom lua drept exemplu cazul in care doi soti, cetateni straini, a caror casatorie a fost celebrata in tara lor de origine, solicita instantei romane desfacerea acesteia prin divort. Avand in vedere ca legea lor nationala nu permite divortul spre deosebire de legea romana, se poate desface casatoria dintre aceste doua persoane? Problema care se pune pentru judecatorul competent este aceea de a stabili care dintre cele doua sisteme de drept in prezenta se aplica in cauza. Cauza aparitiei conflictului de legi consta in deosebirile ce exista intre sistemele de drept ale diferitelor state. Conflictul apare de regula, intre legea instantei investite cu solutionarea litigiului si legea straina, fiecare dintre acestea fiind susceptibila a guverna raportul juridic respectiv. Instanta sesizata trebuie sa aleaga legea pe care urmeaza sa o aplice. Exista situatii in care diferite aspecte ale unui raport juridic sunt supuse incidentei mai multor legi. Elementele esentiale ale conflictului de legi sunt: izvorul conflictului de legi este elementul de extraneitate. Numai atunci cand in componenta raportului juridic exista un element de extraneitate, in legatura cu acel raport se naste un conflict de legi, iar el devine, implicit, raport de drept international privat. raportul juridic este susceptibil de a i se aplica unul sau mai multe sisteme de drept diferite, respectiv sistemul de drept roman si sistemul de drept al altui stat, cu care are are legatura prin elementul strain; conflictul de legi nu implica un conflict de suveranitati intre statul roman si cel strain, cu care elementul de extraneitate are legatura. In solutionarea conflictului de legi, judecatorul va face aplicarea legii indicate de normele de drept international privat din sistemul sau de drept, caruia ii apartine. Operatiunea este una pur logico juridica, judecatorul dand eficacitate numai dispozitiilor din legea tarii sale. Dupa ce procedeaza la alegerea intre legile aflate in concurs, conflictul de legi inceteaza sa mai existe. Se va aplica numai una dintre ele, celelalte urmand a fi inlaturate. Clasificare. Potrivit doctrinei 2 exista mai multe tipuri de conflicte de legi : a) in functie de aplicarea legilor in spatiu si timp exista: - conflict de legi in spatiu atunci cand sistemele de drept in prezenta contin norme conflictuale care reglementeaza in mod diferit raportul juridic cu element de extraneitate ; - conflict de legi in timp intre doua legi succesive apartinand aceluiasi sistem de drept, din care una in vigoare si alta abrogata, caz in care intereseaza pentru dreptul international privat evolutia2

I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Drept international privat, Ed. Actami, Bucuresti, 2002, p.168-192

4

normelor conflictuale ale forului, conflictul in timp al normelor materiale straine si conflictul in timp al conventiilor internationale ; - conflictul de legi in timp si spatiu atunci cand un raport juridic se naste intr-o tara, conform legilor acesteia, si urmeaza sa produca efecte sau sa fie invocat intr-un alt stat ; b) in functie de sistemul de drept competent a reglementa raportul juridic cu element de extraneitate avem : - conflict pozitiv de legi atunci cand fiecare norma in conflict trimite la propriul sistem de drept; - conflict negativ in situatia in care nici una din normele conflictuale in prezenta nu considera aplicabil propriul sistem de drept trimitand fie la sistemul de drept al celuilalt stat, fie la sistemul de drept al unui stat tert. c) in functie de nivelul unde apare conflictul de legi, se distinge intre: - conflict propriu zise de legi care apare intre normele in conflict a doua sisteme de drept diferite; - conflict aparent de legi, intre normele conflictuale apartinand aceluiasi sistem de drept (in cazul legilor federale sau interprovinciale); d) in functie de unele situatii speciale ce pot declansa conflicte de legi, exista: - conflictul de legi in cazul statelor nerecunoscute. In doctrina si jurisprudenta s-a pus intrebarea daca legea unui stat nerecunoscut poate fi luata in considerare si daca poate da nastere la conflicte de legi. Raspunsul este pozitiv, in sensul aplicarii legii statului nerecunoscut plecand de la urmatoarele argumente: nerecunoasterea unui stat de catre altul nu inseamna ca acesta nu exista sau ca ordinea sa de drept nu are o existenta independenta de orice atitudine din afara. - conflictul interpersonal este acea situatie in care in unele tari, legea aplicabila unui raport juridic se determina dupa criteriul confesiunii, in sensul ca cei apartinand aceluiasi cult sunt supusi normelor religioase proprii cultului respectiv. Conflictul apare atunci cand norma conflictuala a forului trimite la sistemul de drept al unui stat ce difera raportat la criteriul confesiunii. In solutionarea problemei trebuie stabilit carei religii apartine aprtea sau partile raportului juridic, in functie de aceasta stabilindu-se care norma se aplica pentru solutionarea pe fond a cauzei. Conflictele interpersoanle apar cu frecventa in statele nelaice, unde distinctia se face potrivit confesiunii indivizilor 3 . Conflictele de legi interpersoanale intrevin in probleme de familie, succesiuni sau proprietate 4 . 2. Conflictul de jurisdictii Conflictul de jurisdictii vizeaza norme privind: competenta jurisdictionala; procedura aplicabila proceselor de drept international privat; efectele hotararilor judecatoresti si arbitrale straine. Normele care solutioneaza conflictele de jurisdictii sunt de drept material, substantial. Ele se aplica in mod direct, nemijlocit, raportului juridic. 3. Conditia juridica a strainului Prin conditia juridica a strainului a strainului intelegem ansamblul normelor juridice prin care se determina capacitatea de folosinta a strainului (persoana fizica sau juridica), adica drepturile si obligatiile acestuia. Conditia juridica a strainului este determinata de legea statului in care se gaseste, sau cu jurisdictia caruia are legatura. Conditia juridica a strainului in Romania este prevazuta de legea romana.

3 4

A. Fuerea, Drept international privat, ed.a II-a, ed. Universul Juridic, Bucuresti 2005, p.23. I. Macovei, p.45, Drept International Privat, vol.I Eds. Ars. Longa, Iasi 1999, p.48.

5

Conditia juridica a strainului are legatura atat cu ceea ce se cheama conflictul de legi in masura in care se recunoaste strainului un anumit drept cat si cu conflictul de jurisdictii (intereseaza aspecte privind: capacitatea procesuala a strainului; asistenta juridica, etc).

4. Cetatenia Prin cetatenie se intelege ansamblul normelor juridice care reglementeaza legatura politico juridica dintre persoana fizica si un stat, in temeiul careia persoana fizica, in calitate de cetatean, este titularul anumitor drepturi si obligatii care constituie statutul ori conditia sa juridica. Cetatenia constituie in dreptul international privat, un criteriu pentru determinarea legii aplicabile, fara ca aceasta imprejurare sa reprezinte un argument pentru includerea materiei cetateniei in cadrul acestei ramuri. Delimitarea dreptului international privat de alte ramuri de drept 1. Corelatia intre dreptul international privat si dreptul civil Obiectul de reglementare a dreptului international privat este mai vast decat cel al dreptului civil, intrucat include atat raporturile de drept civil propriu zis, cat si pe cele din dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul comercial, etc. Raporturile de drept civil sunt strict interne, pe cand raporturile de drept international privat contin intotdeauna un element de extraneitate. 2. Corelatia intre dreptul international privat si dreptul penal Aplicarea legii penale romane poate fi conditionata de aplicarea legii civile straine, lato sensu. De exemplu, pentru infractiunea de bigamie trebuie sa existe doua casatorii in care se afla o persoana, fiind avuta in vedere inclusiv de legea straina. Hotararea penala straina poate produce si unele consecinte de drept civil, ca de exemplu raspunderea pentru repararea prejudiciului cauzat prin infractiune, aceste consecinte fiind determinate potrivit legii civile aplicabile, care poate fi o lege straina. 3. Corelatia intre dreptul international privat si dreptul administrativ Uneori, dispozitiile legii administrative pot fi luate in considerare pentru determinarea regimului unui raport juridic. De exemplu, intr-o actiune in nulitatea casatoriei bazata pe necompetenta organului instrumentator, aceasta competenta se determina dupa normele administrative din dreptul strain. 4. Corelatia intre dreptul international privat si dreptul fiscal In anumite conditii, aspecte ale dreptului international privat se impletesc cu cele ale dreptului financiar, de exemplu, atunci cand se invoca de catre o societate comerciala faptul ca are nationalitate straina, in scopul de a nu plati impozite decat in tara sa de origine.

CAPITOLUL III CONTINUTUL DREPTULUI INTERNATIONAL PRIVATDreptului international privat prezinta o caracteristica proprie ce deriva din continutul normelor sale juridice. Principala clasificare a acestor norme este in norme conflictuale si norme materiale. Normele conflictuale

6

1. Definitie. Normele conflictuale, specifice dreptului international privat, sunt acele norme care au o structura proprie, diferita de cea a normelor juridice de drept intern, avand rolul de a solutiona conflictele de legi. Normele conflictuale nu reglementeaza direct un raport juridic cu element de extraneitate ci doar stabilesc care din sistemele de drept in prezenta, susceptibile de a guverna raportul juridic, urmeaza a se aplica. Rolul normei conflictuale este acela de a determina in prealabil norma materiala competenta, fiind deci o norma de trimitere sau de fixare; de aici rezulta ca aceasta norma nu are rolul de a solutiona pe fond problema raportului juridic ci doar de a indica legea aplicabila. 2. Distinctia dintre normele conflictuale si normele materiale. Normele conflictuale se deosebesc de cele materiale sub urmatoarele aspecte : - normele conflictuale au doar rolul de a arata sistemul de drept aplicabil si nu de a guverna pe fond raportul juridic. De aici si rolul sau de norma de trimitere, de fixare. - normele conflictuale au un caracter prealabil si influenteaza normele materiale aplicabile. Pe baza normei conflictuale se stabileste sistemul de drept ce guverneaza raportul juridic. Instanta competenta are rolul de a determina care norma materiala a sistemului de drept aplicabil este incidenta in solutionarea litigiului. - normele conflictuale influenteaza normele materiale aplicabile in sensul ca trimiterea la un sistem de drept conduce la aplicarea in solutionarea raportului juridic a normei materiale din cadrul acestui sistem de drept. - din momentul in care normele conflictuale au desemnat sistemul de drept aplicabil, rolul acestora inceteaza, intrand in actiune normele materiale ale acelui sistem de drept. 3. Structura normei conflictuale Structura tipica normei conflictuale este data de doua elemente distincte : a) continutul normei, in care sunt descrise intr-o maniera abstracta, pe categorii , raporturile juridice la care face referire norma (campul sau de aplicare) : astfel cu titlu de exemplu, in art.49 din Legea 105/1991 raporturile juridice ce constituie continutul norme sunt cele privind posesia, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele privind garantiile reale. b) legatura normei, adica acea dispozitie a normei conflictuale care indica sistemul de drept aplicabil pentru continutul normei. Plecand de la exemplul anterior, in art.49 din Legea 105/1992 dispozitia privind legea locului unde bunurile se gasesc sau sunt situate constituie legatura normei. Intre continutul si legatura normei conflictuale exista punctul sau elementul de legatura adica acel criteriu prin intermediul caruia se asigura localizarea raportului juridic in cadrul unui sistem de drept aplicabil lex causae. Acest criteriu poate fi, dupa caz, un criteriu de fapt ( de exemplu: locul in care s-a produs faptul juridic ilicit ex delicto, locul unde care se situeaza bunul locus rei sitae) sau un criteriu juridic (de exemplu : cetatenia, domiciliul) Principalele puncte de legatura admise de legea romana sunt: - cetatenia, este punctul de legatura pentru urmatoarele categorii de raporturi juridice: starea si capacitatea persoanei fizice ( art.11 39 din Legea 105/1992), succesiunea bunurilor mobiliare ( art.66 lit.a) din legea 10571992), competenta jurisdictionala in anumite cazuri ( art.150 pct. 1 si 2 din Legea 105/1992). - domiciliul sau resedinta, este punctul de legatura pentru: raporturile juridice privind starea civila, capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice, in subsidiar fata de cetatenie ( art.20 din legea 10571992 prevede ca relatiile personale sau patrimoniale dintre sotii avand cetatenii diferite sunt reglementate de legea domiciliului lor comun, iar in lipsa acestuia, de legea resedintei lor comune), conditiile de fond ale actelor juridice, in cazul localizariiobiective, cand debitorul prestatiei caracteristice este o persoana fizica (art.69 alin.2 coroborat cu art.77 din Legea 105/1992), conditiile de fond ale contractului de vanzare cumparare mobiliara, in lipsa unei legi convenite de parti (art.88 din Legea 105/1992), jurisdictia competenta in anumkite cazuri ( art.149 pct.1 si 3 si art. 151 pct. 1-6 din Legea 105/1992).

7

- sediu social este punctul de legatura pentru : statutul organic al persoanei juridice ( art.40 si art.41 din Legea 105/1992), conditiile de fond ale actului juridic in generale, in cazul localizarii obiective, numai atunci cand debitorul prestatiei caracteristice este o persoana juridica ( art.69 alin.2 coroborat cu art.77 alin.2 din Legea 105/1992), contractul de intermediere ( art.93 alin.2 din lege), contractul de munca ( art.102 din lege), alte contracte speciale ( art.103 din lege), jurisdictia competenta in anumite cazuri ( art.149 pct.2 din lege). - fondul de comert este punctul de legatura pentru : conditiile de fond ale actului juridic in general, in cazul localizarii obiective, atunci cand debitorul prestatiei caracteristice este un comerciant (art.69 alin.2 coroborat cu art.77 alin.2 din Legea 105/1992), jurisdictia competenta in anumite cazuri ( art.149 lit.a din lege). - locul situarii bunului este punctul de legatura pentru: raporturile juridice privitoare la regimul juridic al bunurilor imobile (art.49 din legea 105/1992), mostenirile imobiliare ( art.66 lit.b din lege), jurisdictia competenta in anumite cazuri ( art.149 pct.7-9 si art.151 pct.7 din lege). - pavilionul navei ( aeronavei) este punctul de legatura pentru raporturile juridice privind mijloacele respective de transport ( art.55 lit.a din Legea 105/1992). - vointa partilor este punctul de legatura pentru conditiile de fond ale actelor juridice in general ( art.69 lit.1 si art. 73 din lege) si ale unor contracte speciale ( art.88, art.93, art.101, art.103, art.120-121 din lege). - locul incheierii contractului este punctul de legatura pentru conditiile de fond ale contractelor ( in subsidiar, fata de legea cu care contractul prezinta legaturile cele mai stranse conform art.79 din Legea 105/1992), jurisdictia competenta in anumite cazuri ( art.149 pct.4 si art.151 pct.1 din lege). - locul executarii contractului este punctul de legatura pentru modul de executare a contractului ( art.80 alin.2 din lege). - locul intocmirii actului este punctul de legatura pentru conditiile de forma ale contractului, in subsidiar, fata de punctul de legatura aplicabil fondului actului ( art.71 lit.a din lege). - autoritatea care examineaza valabilitatea actului este punctul de legatura pentru conditiile de forma ale actului juridic, in anumite conditii ( art.71 lit.c din lege). - locul unde are loc faptul juridic ( ilicit) este punctul de legatura pentru regimul juridic al delictului, in general ( art.107 din lege). - locul producerii prejudiciului este punctul de legatura in cazul in care prejudiciul se produce in alt stat decat cel al savarsirii delictului ( art.108 din lege). - instanta sesizata este punctul de legatura pentru aspectele de procedura ( art. 159 si art. 161 alin. 5 din lege). Clasificarea punctelor de legatura. Punctele de legatura se clasifica in doua categorii : a) puncte de legatura fixe, care nu sufera schimbari, de exemplu : locul situarii bunului imobil, locul in care s-a produs fapta cauzatoare de prejudicii sau loculproducerii prejudiciului, locul unde s-a incheiat actul. b) puncte de legatura mobile, care se pot deplasa dintr-un sistem de drept in altul, cum ar fi: domiciliul, resedinta, sediul social, locul in care se afla bunul mobil, locul executarii contractului, cetatenia etc. In mod frecvent, in cadrul aceleiasi norme conflictuale sunt indicate mai multe puncte de legatura. In aceste cazuri, suntem in situatia unui cumul sau concurs al punctelor de legatura, care la randul sau poate fi : a) concurs succesiv, atunci cand raportul dintre punctele de legatura este unul de subsidiaritate, in sensul ca doar atunci cand primul element de legatura nu poate fi aplicat se ia in considerare cel de-al doilea ( de exemplu in art.12 alin.4 din Legea 105/1992 care prevede ca daca o persoana nu are cetatenie, se aplica legea domiciliului sau, in lipsa, legea resedinte punctul de legatura principal este domiciliul iar cel subsidiar este resedinta), b) concurs alternativ atunci cand norma conflictuala ia in considerare in acelasi timp mai multe puncte de legatura care nu se afla in raport de subsidiaritate, avand alegerea intre acestea ( de exemplu, art.71 din Legea 105/1992 dispune ca actul este valabil din punct de vedere al formei daca acesta este

8

conform fie cu legea locului unde a fost intocmit, fie cu legea nationala sau legea domiciliului celui care la consimtit, fie cu legea aplicabila potrivit dreptului international privat al autoritatii care examineaza validitatea actului. Suntem in prezenta urmatoarelor elemente de legatura: locul intocmirii actului, cetatenia sau domiciliul celui care l-a consimtit, autoritatea care examineaza valabilitatea actului). 4. Clasificarea normelor conflictuale. Normele conflictuale se clasifica in raport de structura lor, dupa mai multe criterii : 1. dupa continut: - norme cnflictuale cu privire la persoanele fizice sau juridice; - norme conflictuale cu privire la bunuri; - norme conflictuale cu privire la mostenire ; - norme conflictuale cu privire la contracte; - norme conflictuale cu privire la actul juridic; - norme conflictuale cu privire la fapte juridice; etc 2. dupa felul legaturii: - norme coflictuale unilaterale sau cu legatura directa. Aceste norme indica, in mod direct, ca unui raport juridic cu element de extraneitate i se aplica legea forului (care este intotdeauna legea instantei sesizate), fara a indica si cazurile cand este competenta legea straina. Exemple: art.14 alin.2 ( ocrotirea impotriva actelor de incalcare a dreptului la nume, savarsite in Romania, este asigurata potrivit legii romane ), art.149 ( instantele judecatoresti romane sunt competente daca .... ), art.150, art.151 din legea 105/1992. - norme conflictuale bilaterale sau cu indicare generala. Aceste norme arata in acelasi timp, atat cazurile de competenta a legii forului cat si cazurile de competenta a legii straine.Majoritatea normelor conflictuale au caracter bilateral. Exemple: art.14 numele persoanei este carmuit de legea sa nationala , art.19, art.40, art.66, art. 158, art.160 -161 din Legea 105/1992. 5. Sistemul de drept caruia ii apartin normele conflictuale. In caz de litigiu, fie in fata unei instante judecatoresti fie a unei instante arbitrale, acestea aplica, in principiu, norma conflictuala apartinand propriului sistem de drept. Regula este exprimata prin formula normele conflictuale sunt ale forului . Legea forului (lex fori) exprima sistemul de drept al instantei sesizate. Aceasta regula este valabila atat pentru instantele romane, care vor aplica norma conflictuala romana ca lex fori, cat si pentru instantele din strainatate care aplica norma conflictuala proprie pentru determinarea legii competente. Articolul 168 alin.2 din Legea 105/1992 arata in acest sens ca recunoasterea unei hotarari straine in Romania nu poate fi refuzata pe motivul ca instanta care a pronuntat hotararea straina a aplicat o alta lege, cu exceptia situatiei in care procesul priveste starea civila si capacitatea unui cetatean roman. Exceptiile de la regula ca norma conflictuala apartine sistemului de drept a instantei sesizate sunt : - in arbitrajul international ad hoc unde nu exista lex fori, daca partile nu indica legea aplicabila fondului litigiului, arbitrii vor aplica legea desemnata de norma conflictuala pe care ei o vor considera mai potrivita in speta. - in cazul retrimiterii de gradul I, cand norma conflictuala romana trimite la sistemul de drept al unui alt stat, iar sistemul de drept strain prin norma sa conflictuala retrimite la dreptul roman, instanta romana aplica norma conflictuala straina, intrucat dreptul forului admite retrimiterea de gradul I. Normele materiale sau substantiale 1. Notiune. Distinctie fata de normele conflictuale. Normele materiale, spre deosebire de cele conflictuale, se aplica in mod direct raporturilor juridice cu element de extraneitate. Ele pot fi norme de drept material sau substantial (drept civil, familiei, comercial, muncii etc) si norme de drept procesual.

9

Cele mai importante norme materiale care ce apartin dreptului international privat sunt cele care reglementeaza situatia juridica a strainului in Romania si efectele hotararilor judecatoresti si arbitrale straine in Romania. Intre normele conflictuale si normele materiale exista asemanari, cum ar fi faptul ambele categorii de norme fac parte din sistemul de drept al forului si se aplica raporturilor juridice cu element de extraneitate, dar si importante deosebiri. Deosebirea esentiala consta in aceea ca norma conflictuala este doar una de trimitere, de fixare, pe cand norma materiala este cea care guverneaza direct raportul juridic. Sub aspectul structurii, norma conflictuala o structura proprie (continut si legatura) pe cand norma materiala are o structura clasica ( ipoteza, dispozitie, sanctiune). Normele de aplicatie imediata (necesara) 1. Definitie Normele de aplicatie imediata sunt acele norme materiale, apartind sistemului de drept al forului, care prin gradului lor mare de imperativitate datorat scopului in care au fost edictate de catre stat, se aplica cu prioritate (imediat) raportului juridic cand acesta are un punct de legatura cu tara forului, excluzand in acest fel conflictul de legi. Pentru a clarifica notiunea de norma de aplicatie imediata, cu titlu de exemplu poate fi mentionat art.19 din Legea 105/1992 care dispune in alin.2 ca un cetatean roman se poate casatori in strainatate numai in fata autoritatii locale de stat competente ori in fata agentului diplomatic sau functionarului consular fie al Romaniei, fie al statului celuilalt sot. Aceasta dispozitie inlatura de la aplicare norma conflictuala cuprinsa in art.19 alin. 1 care prevede ca forma incheierii casatoriei este supusa legii statului pe teritoriul caruia se celebreaza, asa incat o casatorie religioasa incheiata in strainatate de un cetatean roman, nu va fi recunoscuta valabila in Romania. De asemenea, tot cu titlu de exemplu, art 18 din Legea 10571992 prevede in ceea ce priveste conditiile de fond la incheierea casatoriei, ca acestea sunt determinate de legea nationala a fiecaruia dintre viitorii soti. Totusi, alin.2 dispune ca atunci cand potrivit legii straine exista un impediment la casatorie, care, potrivit dreptului roman, este incompatibil cu libertatea de a incheia o casatorie, acest impediment va fi inlaturat ca inaplicabil, daca celalalt viitor sot este cetatean roman si casatoria se celebreaza in Romania. 2. Aplicabilitatea normei de aplicatie imediata si efecte Atunci cand se constata existenta unei norme de aplicatie imediata, aceasta se aplica in mod necesar, fara a se mai lua in considerare care ar fi fost solutia data de sistemul de drept competent a guverna raportul juridic conform normei conflictuale incidente in cauza. Norma de aplicatie imediata inlatura norma conflictuala de la aplicare dar asta nu inseamna in mod necesar ca solutia este intotdeauna diferita de cea data de sistemul de drept la care trimite norma conflictuala. Numai ca, atunci cand este incidenta o norma de aplicatie imediata, practic nu se mai pune problema conflictului de legi. Plastic am putea spune ca norma conflictuala este dezactivata . Norma de aplicatie imediata se aplica numai raporturilor juridice de drept international privat ce au un punct de legatura cu statul forului si pentru care legiuitorul prin vointa sa, a considerat necesar a inlatura de la aplicare un alt sistem de drept.* Normele de aplicatie imediata isi gasesc o noua reglementare in dispozitiile art.2562 din Codul Civil care prevad ca (1) Dispoziiile imperative prevzute de legea romn pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate, se aplic n mod prioritar. n acest caz, nu sunt incidente prevederile prezentei cri privind determinarea legii aplicabile. (2) Pot fi aplicate direct i dispoziiile imperative prevzute de legea altui stat pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate, dac raportul juridic prezint strnse legturi cu legea acelui stat, iar interesele legitime ale prilor o impun. n acest caz, vor fi avute n vedere obiectul i scopul acestor dispoziii, precum i consecinele care decurg din aplicarea sau neaplicarea lor.

10

CAPITOLUL IV IZVOARELE DREPTULUI INTERNATIONAL PRIVAT Aspecte preliminare In mod traditional, izvoarele dreptului international privat sunt impartite, atat in literatura noastra de specialitate cat si in cea straina, in doua categorii: izvoare interne si izvoare internationale. Dupa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, dreptul comunitar a devenit un nou izvor de drept, cu caracter de prioritate fata de ansamblul normelor dreptului national. Izvoarele dreptului international privat contin atat norme conflictuale cat si norme materiale sau substantiale. Izvoarele interne Actele normative care au legatura cu dreptul international privat, sunt clasificate astfel: Acte normative specifice, in cadrul carora o semnificatie cu totul aparte o are Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat. Este prima lege care reglementeaza in mod sistematic si atotcuprinzator problematica specifica acestei ramuri a dreptului, si reprezinta cel mai important izvor al dreptului international privat roman. De aceea, ea poate fi considerata ca fiind un adevarat cod pentru aceasta materie. Mai pot fi enumerate: Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat n domeniul insolventei, cu modificrile i completarile ulterioare; Ordonanta de urgenta nr.119/2006 privind unele masuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana 5 , Legea 203/1999 privind permisele de munca, republicata, Ordonanta de urgenta nr.194/2002 privind regimul juridic al strainilor in Romania, etc.* Prin Legea nr. 287/2009, publicata in Monitorul Oficial nr.511 din 24 iulie 2009, s-a adoptat noul Codul civil care urmeaza intra in vigoare la data ce va fi stabilit n legea pentru punerea n aplicare a acestui act normativ. In cadrul dispozitiilor noului cod, structurate pe sapte carti, sunt reglementare si normele ce guverneaza raporturile juridice de drept international privat, cuprinse in Cartea a VII-a - Dispoziii de drept internaional privat. Odata cu intrarea in vigoare a noului Cod Civil, dispozitiile reglementare ale acestuia vor inlocui actualele prevederi ale Legii 105/1992.

Acte normative nespecifice, sunt cele care reglementeaza alte ramuri de drept, dar care contin si norme specifice dreptului international privat, cum ar fi : Constitutia Romaniei, republicata, care contine, de exemplu, norme cu privire la cetatenie (cuprinse n art. 5), norme referitoare la romanii din strainatate (art. 7 i 17), norme privitoare la cetateni straini si apatrizi (art. 18), dispozitii referitoare la libera circulatie (art. 25), la protectia proprietatii private (art. 41) etc; Codul de procedura civila (cap. X privind arbitrajul international, capitolul XI privind recunoasterea si executarea hotararilor arbitrale straine); Codul civil; Legea nr. 399/2005 privind Codul aerian cu modificrile i completrile ulterioare; Regulamentul privind organizarea i funcionarea Curii de Arbitraj Comercial Internaional de pe lng Camera de Comer i Industrie a Romniei; Legea nr. 357/2003 privind regimul strinilor; Legea nr. 31/1990 privind societile comerciale, cu modificrile i completrile ulterioare; Legea nr. 26/1990 privind registrul comerului, cu modificrile i completrile ulterioare; Legea nr. 241/1998 regimul stimularea investiiilor directe; Legea nr. 44/1998 privind privatizarea societilor comerciale, Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, cu modificrile i completrile ulterioare; Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificrile i completrile ulterioare; Legea ceteniei romne nr. 21/1991, cu modificrile i completrile ulterioare ;Art.1 din OUG nr.119/2006 privind unele masuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana a abrogat in mod expres prevederile Legii nr.187/2003 privind competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea in Romania a hotararilor in materie civila si comerciala pronuntate in statele membre ale Uniunii Europene.5

11

Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civila; Ordonanta Guvernului nr.102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, s.a. Izvoare internationale. In randul izvoarelor internationale ale dreptului international privat includem tratatele, conventiile si acordurile internationale, avand caracter bi- sau multilateral, ratificate de statul roman, desigur, in masura in care contin norme de drept international privat. De asemenea, tot n categoria izvoarelor internationale trebuie inclusa si cutuma internationala. Izvoarele internationale, asemenea celor interne, pot contine norme conflictuale sau norme materiale. Acestea sunt insa norme uniforme pentru toate statele membre. Astfel, pot fi mentionatea: Conventia de la Haga din 12 iunie 1902 pentru reglementarea conflictelor de legi n materie de casatorie si Conventia de la Haga din 12 iunie 1902 pentru reglementarea conflictelor de legi i de jurisdictii n materie de divort si de separatie de corp( Decretul lege nr.873/1904); Conventia de la Haga din 4 iulie 1905 privitoare la conflictele de legi relative la efectele casatoriei asupra drepturilor i datoriilor sotilor in raporturile lor personale si asupra averilor sotilor ( Decretul lege nr.1007/1912); Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri, adoptata la Viena la 11 aprilie 1980 ( Legea nr.24/1991); Convenia privind procedura civil (Decretul nr. 81/1971); Convenia cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine (Legea nr. 52/2000); Conventia privind notificarea ai comunicarea n strainatate a actelor judiciare si extrajudiciare in materie civila sau comerciala (Legea nr. 124/2003); Convenia privind obtinerea de probe in strainatate in materie civila sau comerciala (Legea nr. 175/2003); Convenia privind facilitarea accesului international la justiie (Legea nr. 215/2003) ; Conventia asupra prescriptiei in materie de vanzare internationala de marfuri, incheiata la New York la 14 iunie 1974, modificata prin Protocolul de modificare a conventiei de la Viena din 11 iunie 1980 (Legea nr. 24/1992); Conventia europeana in materia adoptiei de copii, incheiata la Strassbourg in 1967 (ratificata in 1993), Conventia asupra protectiei copiilor si cooperarii in materia adoptiei internationale, incheiata la Haga in 1993 (Legea nr.84/1994) s.a. In caz de concurenta intre izvoarele interne si cele internationale ale dreptului international privat, vor prevala cele din urma. Legislaia comunitar La nivelul Uniunii Europene au fost adoptate mai multe reglementari, avand rolul de a favoriza compatibilitatea normelor privind conflictul de legi si de competenta, aplicabile in statele membre. Normativa comunitara in materie constituie incepand cu anul 2007 unul din izvoarele importante ale dreptului international privat roman. Dintre aceste reglementari pot fi enumerate cu titlu exemplificativ: Regulamentul nr. 44/2001/CE al Consiliului cu privire la competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala; Regulamentul nr. 1346/2000/CE al Consiliului, referitor la procedurile aplicabile in caz de insolvabilitate; Regulamentul nr. 1348/2000/CE al Consiliului cu privire la notificarea n statele membre a actelor judiciare si extrajudiciare n materie civila si comerciala; Regulamentul nr. 1206/2001/CE al Consiliului cu privire la cooperarea instantelor din statele membre n vederea obtinerii probelor in materia dreptului civil si comercial; Regulamentul nr. 805/2004/CE al Consiliului cu privire la crearea unui titlu executoriu european pentru creante necontestate; Regulamentul nr. 2201/2003/CE al Consiliului, privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti; Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului european si al Consiliului privind legea aplicabila obligatiilor extracontractuale (Roma II) - care se va aplica incepand cu 11 ianuarie 2009; Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului european si al Consiliului privind legea aplicabila obligatiilor contractuale (Roma I) care va intra in vigoare la 17 decembrie 2009. Cutuma internationala si uzanta internationala Cutuma internationala si uzanta internationala constituie izvoare ale dreptului international privat in masura in care completeaza sau interpreteaza normele juridice.

12

Cutuma exprima o practica cu caracter general, relativ indelungat si repetata, acceptata de catre state si considerata de ele a avea caracter obligatoriu. Ea este o regula de conduita stabilita in practica vietii sociale si respectata un timp indelungat in virtutea deprinderii, ca o norma socotita obligatorie. 6 Cutuma presupune, deci, indeplinirea a doua elemente: obiectiv i subiectiv sau psihologic. Elementul obiectiv consta in conduita aplicata un timp indelungat ca o deprindere : inveterata, longa, diuturna, consuetudo. Elementul subiectiv consta in convingerea ca o anumita conduita este obligatorie, are valoare o juridica (opinio juris sive necesitatis). Din acest punct de vedere, cutuma se deosebeste de uzantele comerciale, acestea din urma presupunand doar existenta elementului obiectiv, nu si nu a celui subiectiv 7 . Uzanta, presupune asadar doar elementul obiectiv si conduita ca deprindere. Partile accepta aplicarea uzantelor avand convingerea ca nu este vorba de o norma juridica, ci o anumita practica. Asa fiind, uzantele comerciale pot deroga numai de la normele supletive, nu si de la cele imperative. Situatia practicii judiciare si a practicii arbitrale Practica judiciara nu este izvor de drept, dar aceasta contribuie, prin diferite forme concrete, la formarea si perfectionarea dreptului. Practica arbitrala, si anume practica Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, careia ii vin spre solutionare cele mai variate probleme ridicate de relatiile de comert exterior, de cooperare economica si tehnico stiintifica, ajuta la cunoasterea normelor noastre conflictuale in domeniul acestor relatii. Incercari de uniformizare a normelor normelor conflictuale pe plan international. La nivel international se constata un efort major in sensul unificarii regulilor de conflict, in cadrul unor organizatii internationale specializate in domeniu (ex : Conferinta de drept privat de la Haga) sau care au ca un domeniu mai amplu de activitate, printre altele, si reglementari aplicabile in dreptul international privat ( O.N.U., consiliul Europei, Uniunea Europeana). De asemenea, o contributie insemnata la unificarea normelor aplicabile diferitelor institutii ale dreptului privat a adus-o (si o aduce n continuare) Institutul International pentru unificarea dreptului privat (UNIDROIT). Institutul International pentru unificarea dreptului privat (International Institute for the Unification of Private Law) este o organizatie interguvernamentala independenta, avand ca obiectiv identificarea i examinarea cailor de armonizare si coordonare a evolutiei dreptului privat al statelor sau grupurilor de state, precum si initierea de norme uniforme de drept privat, pregatind i sprijinind adoptarea acestora n diferite tari In plan european, optiunea se indreapta spre norme materiale unificate, aplicabile diferitelor materii, norme care prezinta avantajul unor solutii uniforme, indiferent de jurisdictia nationala investita cu solutionarea litigiului ce prezinta unul sau mai multe elemente de extraneitate. In esenta, se tinde a se inlatura insasi premisa aparitiei conflictului de legi in spatiu, diferenta intre continutul normelor conflictuale nationale devenind astfel irelevanta.

6 7

Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept International Privat, Ed. Actami, 2002, p.66 Ibidem, p.66

13

TITLUL II PROBLEME GENERALE ALE DREPTUL INTERNATIONAL PRIVATCAPITOLUL I CALIFICAREA SI CONFLICTELE DE CALIFICARICalificarea 1. Definitie Calificarea este operatiunea logico juridica de interpretare a normei conflictuale, pentru a determina continutul si sensul notiunilor folosite atat in continutul normei cat si in legatura acesteia. In definitia data s-a plecat de la norma conflictuala catre situatia de fapt, insa calificarea se poate realiza si in sens invers, plecand de la interpretarea si calificarea raportului juridic pentru a stabili in continutul carei norme conflictuale se regaseste. 2. Conflictul de calificari Din punct de vedere conceptual, notiunile care determina continutul si legatura normei conflictuale nu au intotdeauna acelasi inteles in sistemele de drept susceptibile de a fi aplicate unui raport juridic concret. In cazul in care aceeasi notiune are acceptiuni diferite in sistemele de drept in prezenta, exista conflict de calificari. Conflictul de calificari este acea situatie ce apare atunci cand notiunile din continutul si legatura normei conflictuale au intelesuri diferite in sistemele de drept susceptibile a fi aplicate unui raport juridic. Cu titlu de exemplu : a) conflicte de calificari privind continutul normei conflictuale : - faptul ca un minor nu poate incheia un act juridic tine de capacitate sau poate privi forma actului ; - remiterea materiala a lucrului poate fi socotita ca o problema de forma sau poate fi calificata ca fiind o problema ce tine de statutul real. - prescriptia extinctiva a dreptului material la actiune este calificata in anumite sisteme de drept ca o problema de fond, avand efecte pe planul actelor juridice, iar in alte sisteme de drept ca fiind o chestiune de procedura, caz in care se aplica lex fori; - dreptul statului de a culege succesiunea vacanta existenta pe teritoriul sau poate fi calificata ca un drept la mostenire, supus legii succesiunii ( lex succesionis), sau ca un drept originar al statului, ce decurge din suveranitatea sa, caz in care se aplica legea locului situarii bunului ( lex rei sitae); - leziunea poate fi calificata ca o problema ce tine de obiectul contractului si atunci intra in continutul normei conflictuale lex contractus, sau un viciu de consmitamant, supus legii personale(lex personalis). - celebrarea casatoriei religioase poate fi calificata ca o conditie de fond la incheierea casatoriei caz in care se aplica legea personala ( lex personalis) a viitorilor soti, sau o problema de forma a incheierii casatoriei, supusa legii statului pe teritoriu caruia se incheie potrivit regulii locus regit actum b) conflicte de calificari privind legatura normei conflictuale : - domicilul persoanei fizice are intelesuri diferite in sistemele de drept. In dreptul roman domiciliul este adresa din localitatea in care persoana isi are locuinta statornica, in timp ce in dreptul englez domiciliul

14

este o notiune complexa si are un caracter mult mai stabil decat astfel cum este el inteles in dreptul continental. Potrivit dreptului englez, un cetatean nu-si pierde domiciliul din Anglia chiar daca locuieste in strainatate un timp mai indelungat. - sediul social poate fi calificat ca fiind sediul real sau sediul statutar al persoanei juridice. - locul executarii contractului este diferit dupa cum plata este portabila sau cherabila. 3. Importanta calificarii. Importanta calificarii este data de efectul acesteia, efect ce difera in functie de elementul normei conflictuale ce se califica. Atunci cand se califica notiunile din continutul normei conflictuale, modul de solutionare a conflictului deterrmina insasi norma conflictuala aplicabila. Cand se califica legatura normei conflictuale, modul de solutionare a conflictului de calificari nu influenteaza norma conflictuala, dar determina sistemul de drept aplicabil si deci solutia in speta. Legea dupa care se face calificarea 1. Principiul calificarii lex fori. Ca regula, calificarea se face dupa legea instantei sesizate (lex fori). Art. 3 din Legea 105/1992 prevede in acest sens cand determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmeaza sa fie data unei institutii de drept sau unui raport juridic, se ia in considerare calificarea juridica stabilita de legea romana . Argumente pentru calificarea lex fori : - normele conflictuale sunt cuprinse in sistemul de drept al forului. Instanta aplica propriul sistem de norme conflictuale, asa incat interpretarea trebuie sa se realizeze potrivit conceptiei dreptului national caruia ii apartin, conform principiului interpretarea apartine aceluia care a edictat norma (ejus est interpretari, cujus est condere). - calificarea dupa legea aplicabila fondului cauzei (lex causae) nu se poate realiza, deoarece determinarea acesteia este o operatiune logico juridica ulterioara calificarii; mai exact, lex causae este indicata de norma conflictua, or norma conflictuala nu este determinata in momentul calificarii; aceasta norma conflictuala va fi stabilita tocmai ca urmare a operatiunii de calificare. Asadar, ar fi absurd sa se califice dupa o lege care nu este determinata in momentul calificarii. Singura lege cunoscuta la momentul calificarii este lex fori 8 . Cand legea forului califica ea insasi notiunile pe care le foloseste interpretarea se realizeaza in functie de dispozitiile acesteia, iar atunci cand notiunile nu sunt definite direct de lege, calificarea se face dupa conceptele juridice generale ale forului.* Noile dispozitii din Codul Civil prevad in art. 2554 alin.(1): Cnd determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmeaz s fie dat unei instituii de drept sau unui raport juridic, se ia n considerare calificarea juridic stabilit de legea romn.

2. Exceptii Sunt situatii in care calificarea nu se realizeaza dupa legea instantei sesizate ( lex fori) ci in raport de alte criterii sau legi. Astfel: calificarea prin vointa partilor In situatiile in care partile pot decide clauzele contractuale si alegerea legii, calificarea se va face dupa vointa partilor, potrivit principiului autonomiei de vointa.*Art.2554 alin. (5) din noul Cod Civil prevede ca, atunci cnd prile au determinat ele nsele nelesul noiunilor dintr-un act juridic, calificarea acestor noiuni se face dup voina prilor .

calificarea portrivit tratatelor internationale Atunci cand tratatele internationale contin norme conflictuale, a caror termeni si notiuni sunt explicate, interpretarea se va face portivit sensului dat de acestea. calificarea secundara8

D. Al. Sitaru, op.cit., p.78

15

Calificarea secundara reprezinta o problema de drept intern si se face dupa lex causae fiind subsecventa calificarii principale. Spre deosebire de calificarea principala, calificarea secundara nu influenteaza legea aplicabila, dar afecteaza solutia pe fond. Exemple: a) calificarea imobilelor. Art 50 din Legea 105/1992 dispune ca natura mobiliara sau imobilara, cat si continutul drepturilor reale asupra bunurilor se determina in conformitate cu legea locului unde se afla sau sunt situate, prin derogare de la art.3. . Art.3 prevede regula calificarii dupa legea forului (legea romana). In consecinta, prin derogare de la regula calificarii dupa lex fori, calificarea imobilelor se face dupa lex rei sitae, care este lex causae in speta.* Noul Cod Civil pastreaza acelasi criteriu de calificare, lex rei sitae, sens in care, art. 2554 alin. (3) mentioneaza : natura mobiliar sau imobiliar a bunurilor se determin potrivit legii locului unde acestea se afl sau, dup caz, sunt situate .

b) calificarea cetateniei.Art.12 alin.1 din legea 105/1992 prevede ca determinarea ca si proba cetateniei se face in conformitate cu legea statului a carui cetatenie se invoca. c) calificarea raspunederii administratorilor unei societati comerciale ca fiind contractuala sau delictuala se face dupa lex societatis, care este lex causae in speta. calificarea institutiilor necunoscute de lex fori. In acest caz, calificarea se realizeaza dupa legea straina care o reglementeaza. De exemplu, institutiile cunoscute in dreptul anglo - saxon sub denumirea de trust si agency .* Art.2554 alin. (4) din noul C. Civil reglementeaza sub acest aspect: dac legea romn nu cunoate o instituie juridic strin sau o cunoate sub o alt denumire ori cu un alt coninut, se poate lua n considerare calificarea juridic fcut de legea strin

calificarea in caz de retrimitere Cand lex fori admite retrimiterea, notiunile juridice din norma conflictuala straina (care retrimite) se califica dupa acel sistem de drept strain.*Art. 2554 alin.(2) din noul Cod Civil mentioneaza : in caz de retrimitere, calificarea se face dup legea strin care a retrimis la legea romn .

calificarea pe care o fac arbitrii in arbitrajul international ad hoc Faptul ca in arbitrajul international ad hoc lipseste o lege a forului, are drept consecinta aceea ca tribunalul arbitral nu este tinut sa califice norma dupa sistemul de drept al statului unde statueaza. Arbitrii au libertatea de a realiza calificarea dupa sistemul de drept pe care il considera cel mai portivit in speta.

CAPITOLUL II CONFLICTUL IN SPATIU AL NORMELOR CONFLICTUALE . RETRIMITEREAGeneralitati privind conflictul in spatiu al normelor conflictuale Vorbim de un conflict in spatiu al normelor conflictuale atunci cand sistemele de drept in prezenta coexista si au puncte de legatura diferite. Conflictul in spatiu al normelor conflictuale poate fi un conflict pozitiv sau un conflict negativ. Conflictul este pozitiv apare atunci cand fiecare din norma conflictuala trimite la propriul sistem de drept. De exemplu, atunci cand se pune problema starii civile a unui cetatean roman cu domiciliul in Anglia. Daca problema problema apara in fata instantelor engleze, aceasta va aplica norma sa conflictuala lex domicilii care trimite la dreptul englez; daca insa problema se pune in fata instantelor romane, aceasta, conform normei conflictuale lex patriae (art.12 din legea 105/1992), va aplica dreptul roman. In cazul conflictului pozitiv de norme conflictuale, retrimiterea este exclusa, conflictul solutionandu-se, in principiu, prin aplicarea de catre instanta a normei conflictuale a forului.

16

Conflictul este negativ, in situatia in care normele conflictuale din sistemele de drept in prezenta nu declara nici una ca fiind aplicabil propriul sau sistem de drept, ci fie retrimit la sistemul de drept al celuilalt stat, fie retrimiterea se face la dreptul unui stat tert. Aceasta este prima conditie a retrimiterii, necesara dar nu suficienta. Retrimiterea 1. Notiune Retrimiterea este definita in literatura de specialitate ca fiind situatia juridica aparuta in cazul in care norma conflictuala a forului trimite la un sistem de drept strain, in intregul sau (deci inclusiv la normele sale conflictuale), iar acesta din urma, prin norma sa conflictuala in materie, nu primeste trmiterea, ci fie trimite inapoi la dreptul statului forului, fie trimite mai departe, la dreptul unui stat tert 9 2. Conditii Pentru a fi in prezenta retrimiterii trebuie a fi intrunite doua conditii: 1. sa existe un conflict negativ de norme conflictuale din sistemele de drept in prezenta cu privire la un anumit raport juridic; 2. norma conflictuala a forului sa admita retrimiterea, adica sa trimita la intregul sistem de drept strain, deci inclusiv la normele sale conflictuale Daca norma conflictuala a forului trimite direct la normele materiale ale sistemului de drept strain, este exclusa retrimiterea, in acest caz urmand a se aplica aceste norme. Exemplu: speta Forgo Un cetatean bavarez pe numele sau Forgo, copil din afar casatoriei, se muta la varsta de 5 ani in Franta unde, desi a trait tot restul vietii sale, nu a avut domiciliul de fapt. Cand a murit, la varsta de 68 de ani, a lasat o importanta mostenire mobiliara, pentru care nu a facut testament. Conform legii franceze, devolutiunea succesiunii mobiliare ab intestat cade sub incidenta legii tarii ultimului domiciliu al defunctului (legea bavareza); aceasta lege prevedea un drept de mostenire in favoarea rudelor colaterale dupa mama, insa tot legea bavareza in normele sale conflictuale, prevedea ca succesiunea mobiliara este supusa legii domiciliului de fapt al defunctului (legea franceza). Legea bavareza, la care trimitea legea forului, facea la randul ei trimitere la legea franceza. Instanta franceza a admis retrimiterea dispusa de norma conflictuala bavareza si a aplicat legea succesorala franceza, potrivit careia rudele colaterale dupa mama nu aveau nici un drept la mostenire, conditie in care succesiunea fiind vacanta, a fost culeasa de statul francez, pe teritoriul caruia se aflau bunurile mobile respective. 3. Felurile retrimiterii Exista doua forme ale retrimiterii: retrimitere de gradul I (retrimitere simpla) atunci cand norma conflictuala straina retrimite la sistemul de drept al forului; retrimitere de gradul II (retrimitere complexa) atunci cand norma conflictuala straina trimite la sistemul de drept al unui stat tert. Regula, in dreptul international roman este aceea de a admite retrimiterea de gradul I. Concluzia se despinde din art.4 alin.1 din Legea 105/1992 conform caruia daca legea straina, determinata potrivit dispozitiilor ce urmeaza, retrimite la dreptul roman se aplica legea romana, afara de cazul in care se prevede in mod expres altfel . * Retrimiterea de gradul I este admisa si potrivit reglementarilor noului Cod Civil, care prevad expres in art.2555 alin. (2) dac legea strin retrimite la dreptul romn sau la dreptul altui stat, se aplic legea romn, dac nu se prevede n mod expres altfel . 4. Exceptii de la regula In mod exceptional retrimiterea de gradul I nu este admisa:

9

D.Al.Sitaru, op.cit, p.86

17

- cand partile au ales legea aplicabila contractului potrivit principiului autonomiei lor de vointa (lex voluntatis), se presupune ca ele au dorit sa li se aplice dreptul material strain si nu si normele conflictuale ale acestuia, care le-ar putea supune riscului de a trimite la dreptul altui stat. - cand se aplica regula locul regit actum nu se aplica retrimiterea pentru ca forma actului este intotdeauna supusa legii locului unde acesta a fost incheiat, fara a se lua in considerare normele conflictuale ale dreptului strain; - cand se determina cetateania unei persoane, orice referire la legea straina este imposibila, retrimiterea fiind exclusa;* Noul Cod Civil in art.2555 alin.(3) prevede expres [....] legea strin nu cuprinde i normele ei conflictuale n cazul n care prile au ales legea strin aplicabil, n cazul legii strine aplicabile formei actelor juridice i obligaiilor extracontractuale, precum i n alte cazuri speciale prevzute de conveniile internaionale la care Romnia este parte, de dreptul Uniunii Europene sau de lege .

5. Retrimiterea de gradul II Dreptul international privat roman nu admite retrimiterea de gradul II, astfel cum rezulta si din art.4 alin.2 din Legea 105/1992 care mentioneaza expres retrimiterea facuta de legea straina la dreptul altui stat este fara efect . Problema care se ridica in cazul retrimiterii de gradul II este aceea a determina care lege este aplicabila raportului juridic: legea forului sau legea straina la care normele conflictuale ale forului au trimis desi aceasta nu accepta trimiterea? Din analiza textului art.4 alin.2 din lege rezulta ca in cazul retrimiterii de gradul II, atunci cand norma conflictuala romana trimite la un sistem de drept strain, iar acesta la randul sau trimite mai departe la dreptul unui stat tert, se va aplica dreptul material al statului la care norma conflictuala romana a trimis. In consecinta, nu se va aplica dreptul material al forului. Argumentul in favoarea refuzului retrimiterii de gradul II in dreptul roman consta in nesiguranta juridica pe care aceasta instituitie o genereaza.

CAPITOLUL III APLICAREA LEGII STRAINE IN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVATNotiunea de lege straina Una din solutiile procesului jurisdictional de rezolvare a conflictelor de legi, este aceea a aplicarii de catre instanta forului a legii straine. Prin notiunea de lege straina se intelege, in sens larg, intregul sistem de drept strain, respectiv: actele normative, cutuma, uzantele, etc, iar in sens restrans, legea propriu zisa. Dreptul international privat are in vedere sensul larg al notiunii de lege straina, si anume intregul sistem de drept. Temeiul aplicarii legii straine Legea straina nu se aplica in temeiul propriei autoritati (in sens contrar s-ar incalca principiul suveranitatii statelor) ci numai in masura si in conditiile prevazute de legea forului. Asa cum arata si alti autori 10 o lege straina nu se aplica in Romania prin propria ei forta, ci numai pentru ca o norma juridica romana trimite la ea. Daca norma conflictuala romana nu face trimitere la sistemul de drept strain, instantele romane nu ar putea face aplicarea legii straine, deoarece, in aceasta situatie, ar fi incalcate in mod flagrant normele conflictuale romane.10

Dragos - Alexandru Sitaru, Drept International Privat, Ed.Lumina Lex, editia 2000, pag.49

18

Nici un stat prin propria sa vointa, nu poate sa aplice legea tarii sale pe teritoriul unui alt stat. Dar orice stat, in masura intereselor sale fundamentale, poate sa admita pe teritoriul sau aplicarea legilor altui stat. Dreptul strain se aplica, in aceasta situatie, numai pentru ca aplicarea lui este consimtita, printr-o incuviintare expresa sau tacita, de catre legea forului 11 . Aplicarea corecta a dreptului strain, asa cum arata un teoretician 12 , constituie insa pentru statul forului o obligatie juridica pe care el insusi si-a asumat-o in cadrul unor concepte ale dreptului in virtutea unei curtoazii internationale. Titlul cu care se aplica legea straina 1. Teorii privitoare la titlul cu care se face aplicarea legii straine Cu privire la modul in care o lege straina se aplica in sistemul de drept al forului exista mai multe teorii: - prima teorie pleaca de la ideea ca legea straina este un element de drept, in aceasta conceptie, dreptul strain urmand a se aplica cu acelasi titlu ca si dreptul forului. Legea straina nu este insa componenta a lex fori fapt pentru care judecatorul nu este tinut sa o cunoasca. Se naste in aceasta situatie, obligatia pentru instanta de a determina ex officio legea aplicabila, de a uza de toate mijloacele pentru a-i determina continutul, solicitand in acest scop ajutorul partilor, expertilor, sau sprijinul institutiilor (Ministerul Justitiei, Ministerul Afacerilor Externe etc); - o alta teorie este fundamentata pe ideea ca legea straina constituie un element de fapt, pentru determinarea continutului ei urmand a se aplica regulile de proba pentru faptele juridice. In aceasta situatie, proba legii straine cade in sarcina partilor raportului juridic. Daca partile cad de acord asupra continutului legii straine, instanta este obligata sa aplice dreptul strain in interpretarea data de acestea, chiar daca ar fi evident ca aceasta interpretare este gresit; - adeptii teoriei drepturilor castigate (iura quaesita) considera ca aplicarea legii straine se bazeaza pe respectul drepturilor dobandite in strainatate, fara a se lua in considerare legea straina. Practic ceea ce se recunoaste de catre statul forului sunt doar drepturile concrete dobandite in strainatate, sub imperiul legii competente acolo. - teoria receptiunii dreptului strain considera ca legea straina se incorporeaza in sistemul de drept al forului, aplicandu-se cu titlu de drept propriu. 2. Titlul cu care se aplica legea straina in Romania In dreptul international privat roman se considera ca legea straina la care norma conflictuala trimite se aplica in calitate de element de drept. In aceasta conceptie, legea straina se bucura de aceeasi consideratie ca si legea nationala. Instanta are sarcina de a determina continutul legii straine, oferindu-i-se posibilitatea de a se informa oficial asupra oricaror aspecte privind continutul acesteia, prin atestari obtinute de la organele care au edictat-o, prin avizul unui expert, sau in alt mod adecvat. Partea care invoca legea straina poate fi si ea obligata sa faca dovada continutului ei. 3. Moduri de aplicare a legii straine 3.1 Aplicarea legii straine ca lex causae Norma conflictuala romana poate trimite la sistemul de drept roman ( lex fori) sau poate trimite la un sistem de drept strain. Atunci cand norma conflictuala romana trimite la sistemul de drept al altui stat, aplicarea dreptului strain devine obligatorie. Asadar, raportul juridic va fi supus legii straine declarata competenta, lege aplicata ca lex causae in virtutea normei conflictuale romane. Legea straina, atunci cand devine aplicabila prin faptul ca o norma conflictuala trimite la ea, trebuie privita ca un intreg sistem de drept (lex causae), in sensul ca se au in vedere totalitatea izvoarelor sale, indiferent ca sunt norme juridice, practica judiciara ( sistemul common law), cutume etc. 3.2 Aplicarea legii straine altfel decat ca lex causae11 12

Ioan Chelaru, Gheorghe Gheorghiu, Drept International Privat, Ed.C.H.Beck, editia 2007, p 71 Ibidem

19

3.2.1 Conditia reciprocitatii Potrivit art.6 din Legea 105/1992, aplicarea legii straine este independenta de conditia reciprocitatii, afara numai daca, prin aceasta lege sau prin legi speciale se prevede altfel. Prin reciprocitate se intelege o identitate de reglementare intre cele doua sisteme de drept in prezenta, si anume dreptul roman respectiv cel strain. Ca regula, aplicarea legii straine nu este conditionata de principiul reciprocitatii si nu depinde de faptul daca statul strain aplica legea forului in acelasi domeniu. Reciprocitatea nu este ceruta nici la nivelul normelor conflictuale, nici a celor materiale. Pentru o mai buna intelegere a conceptului, ne vom referi la fiecare dintre aceste norme. Astfel, in privinta normelor conflictuale regula consta in aceea ca se va aplica legea straina la care norma conflictuala romana trimite, indiferent daca norma conflictuala din dreptul strain in cazul in care sar aplica ar trimite, prin reciprocitate, la sistemul de dreptul forului sau nu. Reciprocitatea nu este ceruta in privinta normelor materiale, in sensul ca aplicarea legii straine se face independent daca dispozitiile acesteia au acelasi continut cu cele din sistemul de drept roman. Asadar, un drept al unei persoane straine sau efectele unui act al unei autoritati straine, pot fi recunoscute in Romania, chiar daca persoanele sau actele supuse legii romane nu se bucura de acelasi tratament in tara respectiva. Prin exceptie, conditia reciprocitatii este ceruta atunci cand este prevazuta fie de dispozitiile Legii 105/1992 fie de alte legi speciale. Pentru a opera principiul reciprocitatii normele conflictuale trebuie sa aiba aceleasi puncte de legatura. De exemplu, conditia reciprocitatii este ceruta in privinta normelor conflictuale, in materia statutului personal, in conditiile art.168 alin.(2) din Legea 105/1992, in sensul ca norma conflictuala straina in materie de stare civila si capacitate trebuie sa aiba acelasi punct de legatura (cetatenia) ca si norma conflictuala romana in materie, pentru ca, astfel, sa trimita in ceea ce priveste starea si capacitatea cetatenilor romani, la legea romana. Aplicarea legii materiale straine atunci cand opereaza conditia reciprocitatii, este conditionata de aplicarea simetrica a legii forului. Legea 105/1992 cere expres conditia reciprocitatii, in urmatoarele cazuri: in materia recunoasterii persoanelor juridice straine fara scop patrimonial - art.43 alin.(2), scutirea de supralegalizare a actelor oficiale sau legalizate de o autoritate straina art.162 alin.(3), scutiri sau reduceri de taxe si cheltuieli de procedura, precum si de asistenta jueridica gratuita in cazul proceselor purtate in fata instantelor romane art.163 alin.(2), obligatia depunerii cautiunii sau a altei garantii art.163 alin.(3), recunoasterea hotararilor judecatoresti si a autoritatii de lucru judecat art.167 alin.(1) lit.c. Conditia reciprocitatii este prevazuta si in alte acte normative, cum ar fi: Ordonanta Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, aprobata, cu modificari, prin Legea nr.246/2005, care in art.76, prevede ca persoanele juridice straine fara scop patrimonial pot fi recunoscute in Romania, sub conditia reciprocitatii ; Decretul Lege nr.122/1990 privind autorizarea si functionarea in Romania a reprezentantelor societatilor comerciale si a organizatiilor economice straine, cu modificarile ulterioare, care prevede, in art.19, ca, atunci cand prin conventii sau acorduri internationale la care Romania este parte se stabilesc, alte conditii de autorizare si functionare decat cele prevazute de acest act normativ, se vor aplica dispozitiile cuprinse in acele conventii sau acorduri. Reciprocitatea poate fi, in principiu, de trei feluri: legislativa, atunci cand izvorul reciprocitatii este norma din sistemul legislativ strain respectiv roman ; diplomatica, cand reciprocitatea isi are izvorul in conventiile internationale la care Romania este parte; de fapt, cand reciprocitatea este aplicata in practica autoritatilor competente din statele respective. De subliniat este faptul ca, in cazul existentei reciprocitatii, legea straina nu este aplicata cu titlu de lex causae, ci reprezinta o conditie a aplicarii legii forului.

20

*Noul Cod Civil reglementeaza conditia reciprocitatii in art.2557 (1) Aplicarea legii strine este independent de condiia reciprocitii. (2) Dispoziiile speciale prin care se cere condiia reciprocitii n anumite materii rmn aplicabile. ndeplinirea condiiei reciprocitii de fapt este prezumat pn la dovada contrar care se stabilete de Ministerul Justiiei i Libertilor Ceteneti, prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe. 3.2.2 Incorporarea contractuala a legii straine Vorbim de receptiune contractuala sau incorporarea legii straine, atunci cand partile unui contract fac trimitere la o lege straina, nu in scopul de a se aplica contractului cu titlu de lex causae, ci pentru a servi ca mijloc de interpretare sau completare a respectivului contract. Legea straina la care partile fac trimitere prin contract, devine parte din cuprinsul acestuia, reglementandu-i continutul. Intre aplicarea sistemului de drept ca lex causae si incorporarea contractuala a legii straine exista deosebiri semnificative: in cazul receptiunii contractuale a legii straine, aceasta nu este privita ca un intreg sistem de drept, si asta pentru ca partile contractului fac referire la o anumita reglementare din sistemul de drept strain; spre deosebire de situatia aplicarii legii straine ca lex causae, cand aceasta isi pastreaza tipologia sa de element de drept, in cazul incorporarii contractuale, legea straina are valoarea juridica a unei clauze contractuale, si capata astfel caracterul unui element de fapt, ceea ce face ca din punct de vedere al probei sa urmeze regimul juridic aplicabil in general clauzelor contractuale. ceea ce intereseaza atunci cand legea straina este incorporata contractual, este forma sa in vigoare la data incorporarii, fara a se mai tine seama, daca in timpul executarii contractului aceasta a suferit modificari sau a fost abrogata, spre deosebire legea straina privita ca lex causae, care se aplica intotdeauna cu continutul sau in vigoare la momentul in care norma conflictuala a forului trimite la ea. Invocarea legii straine in fata autoritatilor forului In privinta invocarii legii straine, sistemul roman de drept imbina principiul rolului activ al instantei, cu principiul disponibilitatii partilor. Astfel, a) instanta de judecata, in virtutea rolului sau activ prevazut de art.129 C.proc.civ. poate invoca din oficiu si pune in discutia partilor aplicarea legii straine la care norma conflictuala romana trimite. Aceasta posibilitate este aplicabila, in principiu, si pentru arbitraj precum si pentru orice autoritate jurisdictionala romana competenta. Atunci cand norma conflictuala romana este imperativa, aplicarea legii straine la care aceasta face trimitere devine obligatorie pentru instanta. b) partea interesata, in temeiul principiului disponibilitatii, poate invoca dreptul strain, indiferent daca norma conflictuala romana este sau nu imperativa. In materiile in care functioneaza lex voluntatis (ex : domeniu contractual) partile, prin acordul lor, pot renunta la aplicarea legii straine. De exemplu, daca partile unui contract au inserat o clauza de alegere a legii aplicabile (pactum de lege utenda) in favoarea dreptului strain, pot renunta la beneficiul acestei legi, urmand a se aplica dreptul roman. Proba legii straine 1. Sarcina probei In dreptul intern, se aplica prezumtia ca toti cetatenii sunt obligati sa cunoasca legea, astfel ca normele juridice nu pot constitui obiect de proba cata vreme se presupune ca judecatorul le cunoaste ( jura novit curia ). Spre deosebire de dreptul intern, in cazul legii straine, ea trebuie cunoscuta pentru a fi aplicata. De aceea sarcina probei legii straine este impartita intre judecator si parti, aspect care rezulta din art.7 alin.2 din Legea 105/1992 care prevede: partea care invoca o lege straina poate fi obligata sa faca dovada continutului ei .

21

In situatia in care aplicarea dreptului strain este obligatorie, instanta va lua toate masurile si va depune toate diligentele pentru a stabili continutul si intelesul legii straine, putand dispune din oficiu administrarea mijloacelor de proba necesare. Instanta poate cere concursul partilor sau sprijinul autoritatilor abilitate, si anume Ministerul de Justitie, Ministerul Afacerilor externe, etc, pentru a primi informatiile necesare despre legea straina. Regula impartirii sarcinii probei este aplicabila si in litigiile supuse arbitrajului comercial international.* Noile dispozitii ale Codului Civil din art.2558 prevad in ceea ce priveste sarcina probei atunci cand se aplica legea straina (1) Coninutul legii strine se stabilete de instana judectoreasc prin atestri obinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau printr-un un alt mod adecvat. (2) Partea care invoc o lege strin poate fi obligat s fac dovada coninutului ei.

2 Mijloacele de proba 2.1 Reglementarea interna Art.7 alin.1 din legea 105/1992 prevede Continutul legii straine se stabileste de instanta judecatotreasca prin atestari obtinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau in alt mod adecvat . Se consacra astfel, principiul libertatii instantei si a partilor in alegerea mijloacelor de dovada a legii straine, la care norma conflictuala romana face trimitere. In practica, atat in cea judiciara cat si cea arbitrala, se folosesc fie mijloace de proba directe (culegeri de acte normative, culegeri de jurisprudenta), fie mijloace de proba indirecte, procurate de la autoritatile competente din statul strain ori de la organismele reprezentative ale acestuia in Romania: certificate eliberate de ministerul justitiei din statul respectiv, certificate de cutuma sau alte atestari emise de notarii publici sau Camera de Comert din acel stat, certificate eliberate de ambasadele sau consulatele statelor respective in Romania, informatii de la organizatiile de cult corespondente in Romania etc. Instantele romane pot consulta si experti ori pot apela la sprijinul unor institutii, care, asa cum am aratat pot fi Ministerul Justitiei, Ministerul de Externe, facultatile de drept, etc. Potrivit Legii nr.189/2003 privind asistenta juridica internationala in materie civila si comerciala, lege de reglementeaza o procedura de obtinere a informatiilor asupra dreptului strain, instanta poate cere sprijinul autoritatilor, respectiv Ministerului de Justitie, care transmite ori primeste de la ministerele de justitie din alte tari, informatii privind dreptul intern in materie civila si comerciala, precum si in domeniul procedurii civile si comerciale si al organizarii judiciare, pentru cazuri judiciare determinate. In ceea ce priveste forta probanta a mijloacelor de dovada provenind din strainatate, ea trebuie sa fie asimilata, in pirncipiu, celei prevazute de legea romana. Astfel, daca proba utilizata are caracter oficial, ea face dovada irefragabila, in caz contrar avand caracter juris tantum, putand fi combatuta prin proba contrara. 2.2 Prevederi cuprinse in conventii internationale la care Romania este parte In aceasta categorie intra: Tratatele bilaterale de asistenta juridica care prevad obligatia statelor semnatare de a se informa reciproc in legatura cu dreptul tarilor lor; Conventia europeana in domeniul informatiilor asupra dreptului strain, semnata la Londra in 7 iunie 1968, si Protocolul aditional semnat la Strasbourg la 15 martie 1978, care mentioneaza expres ca judecatorul dintr-un stat membru al conventiei, poate cere informatii autoritatilor altui stat semnatar, a carui lege este desemnata prin regula de conflict. In acest sens, in fiecare stat semnatar s-a instituit un organism desemnat a raspunde. Prin aderarea la aceasta Conventie, in 1991, Romania a intrat in circuitul european de informatie asupra dreptului altor state. Din partea tarii noastre, organul national de legatura este Ministerul de Justitie.Cererea de informatii trebuie sa emane intotdeauna de la o autoritate judiciara si poate fi facuta cand este vorba de un proces deja pornit. Raspunsul la cerere trebuie sa fie obiectiv si impartial, cuprinzand texte de lege, regulamente si decizii judiciare, putand fi insotit de lucrari de doctrina, lucrarile pregatitoare si eventual, cometarii explicative.

22

Statul solicitat poate refuza informarea in doua situatii: - cand interesele sale sunt afectate de litigiul care a ocazionat formularea cererii; - cand se constata ca raspunsul ar fi de natura sa aduca atingere suveranitatii sau securitatii sale. 3. Consecintele imposibilitatii de probare a legii straine Atunci cand exista imposibilitate de a stabili continutul legii straine, se aplica legea romana, potrivit art.7 alin.3 din Legea 105/1992 ( in cazul imposibilitatii de a stabili continutul legii straine, se aplica legea romana ).* Art. 2558 alin. (3) din noul Cod Civil dispune in acest sens: in cazul imposibilitii de a stabili, ntr-un termen rezonabil, coninutul legii strine se aplic legea romn.

Pentru a se aplica dreptul roman, ca lex fori, trebuie sa existe o imposibilitate evidenta de a proba continutul legii straine si nu o simpla dificultate generata, cu titlu de exemplu, de departarea geografica a statului strain sau lipsa izvoarelor scrise din sistemul de drept vizat. Aplicarea legii forului este asadar subsidiara, justificata numai de imposibilitatea de proba a legii straine. Argumente in spijinul aplicarii subsidiare a legii forului sunt: a) litigiul nu poate ramane nesolutionat pe motivul necunoasterii legii straine sau pe motiv ca dispozitiile acesteia sunt neindestulatoare. In caz contrar, judecatorul ar fi culpabil de denegare de dreptate. b) se prezuma relativ ca, odata stabilita competenta instantelor romane, partile au acceptat aplicarea subsidiara a legii romane, daca nu pot determina continutul legii straine. Interpretarea legii straine Prin interpretarea legii straine se intelege lamurirea intelesului notiunilor si termenilor utilizati de legea straina, avand in vedere sensul de lege materiala straina. Se poate pune si problema interpretarii normei conflictuale straine care retrimite, in cazul in care se admite retrimiterea. Interpretarea legii straine competente se face conform regulilor de interpretare existente in sistemul de drept a statului care a edictat-o. Legea straina trebuie aplicata asa cum este aplicata in tara de origine, deoarece numai in acest caz aplicarea sa este efectiva.* Regula interpretarii si aplicarii legii straine potrivit propriului sau sistem de drept este aplicabila si conform noilor dispozitii ale Codului Civil, mai exact art.2559 potrivit caruia, Legea strin se interpreteaz i se aplic potrivit regulilor de interpretare i aplicare existente n sistemul de drept cruia i aparine .

Caile de atac in cazul gresitei aplicari a legii straine Neaplicarea legii straine atunci cand norma conflictuala romana trimite la ea, sau nerespectarea regulilor de interpretare si aplicare conform sistemului de drept caruia ii apartine, constituie motiv de: apel, recurs, contestatie in anulare, revizuire. In ceea ce priveste recursul, se aplica dispozitiile art.304 pct.9 Cod. Proc.civ. care dispun : se poate declara recurs cand [....] ori hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii In ceea ce priveste recursul in interesul legii, acesta nu poate fi promovat pentru gresita aplicare sau interpretare a legii straine, intrucat: 1) rolul instantei supreme a Romaniei este aceea de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii romane, pe intreg teritoriul tarii; 2) partile nu au interes direct sa solicite promovarea acestei cai de atac, intrucat solutia nu are efect asupra hotararilor supuse examinarii; Recursul in interesul legii poate fi promovat pentru gresita interpretare si aplicare a normei conflictuale romane.

CAPITOLUL IV ORDINEA PUBLICA IN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT

23

Notiune Prin ordine publica se intelege organizarea si desfasurarea vietii politice, economice si sociale intr-un stat potrivit unui ansamblu de norme si masuri general obligatorii. In planul dreptului international privat, in notiunea de ordine publica intra normele fundamentale ale sistemului de drept al instantei, care nu permit aplicarea regulilor straine, desi acestea sunt competente conform normelor conflictuale ale instantei. Ordinea publica de drept privat roman este formata din ansamblul principiilor fundamentale de drept ale statului roman, aplicabile raporturilor juridice cu element de extraneitate. Elemente definitorii Ordinea publica de drept international privat are urmatoarele elemente definitorii: apare ca un corectiv exceptional in aplicarea legii straine normal competente; are un caracter diferentiat, in sensul ca ordinea publica difera de la o tara la alta, in functie de valorile protejate prin principiile fundamentale de drept ale statului instantei sesizate. Continutul notiunii de ordine publica de drept international privat roman il constituie principiile fundamentale de drept ale statului roman, aplicabile raporturilor juridice de drept international privat. Acesta este continutul abstract al notiunii. In mod concret, acest continut se determina, ca regula, de instanta sesizata. In anumite cazuri, legiuitorul stabileste explicit normele a caror incalcare constituie temei a ordinii publice de drept international privat; pe plan procedural se concretizeaza in exceptia de ordine publica de drept international privat, exceptie de fond ce poate fi invocata de orice parte interesata sau de instanta din oficiu. Daca exceptia este admisa, se inlatura de la aplicare legea straina normal competenta in tara forului, urmand a se aplica legea forului. releva vocatia subsidiara de aplicare a legii forului. este variabila atat in timp, in cadrul aceleiasi tari, cat si in spatiu, de la o tara la alta. Caractere juridice Caracterele juridice ale ordinii publice de drept international privat, subliniate in doctrina 13 sunt: - caracterul national ce deriva din faptul ca ordinea publica se interpreteaza conform dreptului forului; - caracter actual, in sensul ca instanta trebuie sa ia in considerare continutul ordinii publice din momentul litigiului si nu cel din momentul nasterii raportului juridic. De exemplu, inainte de modificarea Codului familiei prin Legea 59/1993, o hotarare pronuntata instrainatate, prin consimtamantul mutual al sotilor, dintre care cel putin unul era cetatean roman, nu putea fi recunoscuta in Romania, fiind contrara ordinii publice de drept international roman. Dupa modificarea codului, prin care si in dreptul roman s-a introdus divortul prin acordul sotilor, s-a produs o schimbare la nivelul principiului de drept in materie, fapt pentru care o astfel de hotarare straina trebuie recunoscuta in tara. - caracter de exceptie de la regula potrivit careia dreptul strain, normal competent, trebuie sa se aplice raportului juridic cu element de extraneitate. Consecintele acestui caracter sunt: ordinea publica este de stricta interpretare (se interpreteaza restrictiv si nu extensiv), ordinea publica impiedica producerea efectelor legii straine pe teritoriul tarii si atrage aplicarea in locul sau a legii romane. Domeniul ordinii publice Principiile si normele juridice de ordine publica pot apare in orice materie a dreptului international privat. Exista insa, anumite domenii ale raporturilor cu element de extraneitate susceptibile, intr-o mai mare masura, sa ridice probleme de ordine publica. Domeniul de drept material cel mai vizat este cel privitor la la starea civila, capacitatea si relatiile de familie ale persoanelor fizice. Domeniul de drept procesual este acela al incalcarii competentei exclusive a jurisdictiei romane. In privinta normelor conflictuale, acestea sunt de regula norme imperative, adica de ordine publica in dreptul intern. Normele conflictuale nu pot fi insa ocrotite de ordinea publica in dreptul international13

Dragos - Alexandru Sitaru, Drept International Privat, Ed.Lumina Lex, editia 2000, pag.116

24

privat