Page 1
pg. 1
CURS DREPT INTERNATIONAL PRIVAT
Dreptul International Privat = drept privat cu elemente de extraneitate.
Elementul de extraneitate este acea parte componenta a unui raport juridic care se
afla in strainatate sau sub incidenta unei legi straine. Elementul de extraneitate nu constituie
un al patrulea element al raportului juridic, peste subiecte, continut si obiect al raportului
juridic, ci oricare dintre aceste trei elemente ale raportului juridic poate constitui totodata si
element de extraneitate.
Exemple:
In legatura cu subiectul raportului juridic:
in legatura cu persoanele fizice – pot fi elemente de extraneitate cetatenia
(raporturi incheiate intre un cetatean roman si unul strain), resedinta
obisnuita;
in legatura cu persoanele juridice – elemente de extraneitate pot fi sediul
uneia sau chiar a ambelor parti ale raportului juridic, resedinta obsnuita s.a.
In legatura cu obiectul raportului juridic (prestatia partilor) – elementul de extraneitate
poate aparea cu privire la bun (daca, de exemplu, un bun este plasat in strainatate).
In legatura cu continutul raportului juridic (drepturile si obligatiile partilor) – se
materializeaza prin anumite elemente precum:
in cazul actelor juridice, locul incheierii actului sau locul executarii lui;
in legatura cu faptele juridice – delict savarsit in strainatate sau delict savarsit
in Romania cu efect in strainatate.
Conflictul de legi
In momentul in care intr-un raport juridic apare un element de extraneitate, problema
care se pune in mintea judecatorului sau arbitrului competent sa solutioneze un litigiu cu
privire la acel raport este ce sistem de drept se va aplica acelui raport juridic.
Exemplu: un contract de vanzare-cumparare incheiat intre o firma romana, in calitate
de vanzator, si o firma germana, in calitate de cumparator. Contractul s-a incheiat in
Bucuresti, dar marfa se livreaza in Germania. Intre parti izbucneste un litigiu generat de
executarea necorespunzatoare sau neexecutarea de catre una dinre parti a obligatiilor ce ii
revin (firma romana nu a expediat marfa sau firma germana nu a achitat pretul). Problema
litigioasa se pune cu privire la termenul de prescriptie. Sa presupunem ca actiunea a fost
introdusa la 5 ani de la aparitia conflictului, fiind deci prescrisa conform dreptului roman (3
ani), dar neprescrisa conform dreptului german (10 ani).
Exista doua elemente de extraneitate: sediul uneia dintre parti si locul executarii
contractului.
Intrebarea din mintea judecatorului este cea care reprezinta conflictul de legi.
Page 2
pg. 2
Conflictul de legi = acea intrebare care se pune in mintea judecatorului sau arbitrului
roman competent sa solutioneze litigiul privind care dintre cele doua sisteme de drept este
aplicabil in speta, in cazul in care in raportul juridic exista un element de extraneitate si care
consta in aceea ca acel raport juridic devine susceptibil de a i se aplica doua sau mai multe
sisteme de drept existente in tari diferite.
Elemente esentiale ale conflictului de legi:
izvorul – elementul de extraneitate;
notiunea de conflict de legi nu sugereaza ideea unui conflict de suveranitati;
daca exista un element de extraneitate, acel raport devine susceptibil de a i se
aplica un sistem de drept. Acel raport este caracterizat de existenta unei norme
specifice, numite norma conflictuala. Aceasta norma poate sa trimita la sistemul
legislativ strain sau la cel roman;
conflictele de legi pot aparea numai in raporturile juridice de drept privat.
Art. 2567 N.C.Civ. – prin notiunea de raporturi de drept international privat se inteleg
raporturile civile, comerciale, precum si alte raporturi de drept privat cu element de
extraneitate – raporturile ce tin de dreptul familiei, raporturile de munca, raporturi privind
comertul international, proprietatea intelectuala sau procesul civil international.
Per a contrario, raporturile de drept public nu fac obiectul dreptului international
privat.
In dreptul privat, partile sunt pe pozitie de egalitate juridica.
Pot aparea conflicte de legi cu privire la latura civila a procesului penal, nu si la latura
penala.
Solutionarea conflictului de legi – se face printr-o norma juridica specifica, si anume
norma conflictuala.
Norma conflictuala = acea norma juridica specifica dreptului international privat
care solutioneaza conflictele de legi, in sensul ca stabileste care dintre sistemele de drept in
prezenta urmeaza sa se aplice cu privire la acel raport juridic.
Comparatie intre norma conflictuala si norma materiala:
deosebiri:
a.) norma conflictuala nu carmuieste raportul juridic pe fondul sau. Ea numai arata
care dintre sistemele de drept in prezenta se va aplica in acel raport juridic.
Asadar, norma conflictuala este o norma de trimitere sau, cum se mai spune in
doctrina, este o norma de fixare.
b.) norma conflictuala se aplica intotdeauna in prealabil fata de norma materiala.
Asadar, rationamentul material este ulterior celui de drept international privat. In
momentul in care s-a decelat sistemul juridic aplicabil, rationamentul de drept
international privat s-a incheiat.
Page 3
pg. 3
Izvoarele normelor conflictuale:
exista norme conflictuale in dreptul intern, principala sursa fiind Cartea a VII din
N.C.Civ., dar si art. 148-162 din Legea 105/1982.
izvoare internationale:
conventiile internationale la care Romania este parte;
reglementarile UE, in special Regulamentele (Reglamentul ROMA I –
privind legea aplicabila obligatiilor contractuale, Regulamentul ROMA II
– privind legea aplicabila obligatiilor necontractuale, Regulamentul
ROMA III, care nu a intrat inca in vigoare).
Norma conflictuala este o norma juridica aferenta sistemului de drept roman. In
consecinta, norma conflictuala nu poate avea ca elemente de structura decat elementele pe
care le are orice norma conflictuala: continutul normei si dispozitia normei.
Norma conflictuala are doua elemente:
ipoteza normei conflictuale – se numeste continutul normei. Contintul normei =
materia la care norma conflictuala se refera;
legatura normei – este dispozitia normei = acel element al structurii care arata
ce sistem de drept se va aplica cu privire la continutul normei. Legatura este cea
care plaseaza continutul normei in sfera sistemului de drept roman sau sfera
sistemului de drept strain. Legatura normei este in esenta legata de un element
concret, care se numeste punct de legatura.
Exemple de norme conflictuale:
art. 2572 din N.C.Civ. – starea si capacitatea persoanei fizice sunt carmuite de
legea sa nationala. – aceasta este o norma conflictuala.
art. 2568 din N.C.Civ. – legea nationala este legea statului a carui cetatenie
o are persoana fizica.
starea si capacitatea persoanei fizice reprezinta continutul normei
conflictuale.
legatura normei este nationalitatea persoanei fizice.
punctul de legatura este cetatenia persoanei fizice.
Art. 2580 N.C.Civ. – statutul organic al persoanei juridice este carmuit de legea
sa natioana.
Art. 2571 – persoana juridica are nationalitatea statului pe a carui
teritoriu si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social.
Art. 2613 N.C.Civ. – posesia, dreptul de proprietate si celelalte drepturi asupra
bunurilor sunt situate de legea locului unde acestea sunt situate sau se afla.
Page 4
pg. 4
Art. 3 al 1 din ROMA I – contractul este guvernat de legea aleasa de parti.
Continutul este contractul.
Legatura este vointa partilor.
Art. 4 al. 1 din ROMA II – legea aplicabila obligatiilor necontractuale care
decurg dintr-o fapta ilicita este legea tarii in care s-a produs prejudiciul.
Continutul este regimul juridic al obligatiilor necontractuale.
Legatura este locul producerii prejudiciului.
Sistemul de drept la care norma tremite se numeste legea aplicabila sau lex causae.
Determinarea lex causae este scopul normei conflictuale.
Sistemul de drept caruia ii apartine norma conflictuala este sistemul de drept al
instantei sesizate – lex fori = legea instantei sesizate (forul fiind instanta sesizata).
Normele conflictuale sunt norme imperative, asadar ele sunt obligatorii pentru
judecatorul forului. Legea conflictuala nu poate fi confundata cu lex causae, pentru ca lex
causae urmeaza a fi determinata prin legea conflictuala. „Cine alege instanta, alege si
dreptul” (Qui eligit iudicem eligit ius) – acest adagiu exprima ideea ca, in cazul in care nu
exista ala posibilitate de determinare, exista prezumtia simpla ca partile au dorit si ca norma
conflictuala sa apartina acelui stat.
Exista si exceptii in cazul retrimiterii de gradul I.
In continutul dreptului international privat intra si norme materiale. Principalele
norme materiale care intereseaza sunt normele materiale de procedura civila care
reglementeaza procesul civil international.
Intra in continutul dreptului international privat si normele de aplicatie imediata
(norme de aplicatie necesara).
Art. 9 din Reglumentul ROMA I – Normele de aplicatie imediata sunt norme a caror
respectare este privita drept esentiala de catre o anumita tara pentru salvgardarea
intereselor sale publice, pentru organizarea politica, sociala sau economica, in asemenea
masura incat aceste norme sunt aplicabile oricarei situatii care intra in domeniul lor de
aplicare, indiferent de legea aplicabila contractului.
Norma de aplicatie imediata (definitia profesorului) = acea norma materiala
apartinand sistemului de drept intern al statului for sau al unui alt stat, norma care, dat fiind
gradul ei inalt de imperativitate, se aplica cu prioritate (imediat) unui raport juridic cu
element de extraneitate atunci cand acel raport juridic are un punct de legatura concret si
semnificativ cu statul respectiv, excluzand in acest fel conflictul de legi si deci aplicarea in
cauza a vreunei norme conflictuale.
Art. 2566 N.C.Civ. – alta definitie a normelor de aplicatie imediata.
Page 5
pg. 5
Elementele esentiale ale normelor de aplicatie imediata:
a.) sunt norme materiale – ele solutioneaza problema pe fond;
b.) apartin, de regula, sistemului de drept al instantei sesizate, adica lui lex fori.
Regulamentul ROMA I a permis sa se tina seama si de normele de aplicatie
imediata din sistemul de drept al unui stat tert, altul decat cel al forului;
c.) este o norma juridica cu un inalt grad de imperativitate;
d.) pentru a se aplica o norma de aplicatie imediata, ea trebuie sa aiba o legatura
concreta si efectiva cu lex fori;
e.) cand acest lucru se intampla (cand se intrunesc conditiile de mai sus), norma la
care ne referim este de imediata aplicare, inaintea rationamentului conflictual.
Exemple din dreptul roman:
reglementarile in materia regimului valutar – in Romania este in vigoare
Regulamentul IV din 2005 al BNR privind regimul valutar.
art. 3 – platile, incasarile, transferurile si orice alte asemenea operatiuni
intre rezidenti care fac obiectul comertului cu bunuri sau servicii se
realizeaza numai in moneda nationala.
normele juridice privind autorizatiile de import si export – toate acele acte
administrative care sunt obligatorii in cazul in care anumite marfuri trec frontiera
(produsele alimentare, produsele farmaceutice, produsele chimice etc.).
Ordonanta 42 din 1997 privind transporturile maritime, art. 23 – navele, indiferent
de pavilionul pe care il ancoreaza, care intra in apele nationale sau in porturile
romanesti, sunt obligate sa respecte legislatia romana.
Comparatie intre norma conflictuala si norma de aplicatie imediata:
asemanari:
amandoua privesc raporturi juridice cu element de extraneitate, deci
amandoua sunt de drept international privat;
amandoua, de principiu, trebuie sa aiba o legatura cu tara for;
amandoua apartin sistemului de drept roman.
deosebiri:
in timp ce norma conflictuala este o norma de trimitere, adica nu
solutioneaza litigiul pe fond, ci indica legea aplicabila, norma de aplicatie
imediata este o norma materiala, care solutioneaza litigiul pe fond.
Page 6
pg. 6
Principalele conflicte care pot aparea in legatura cu raporturile juridice de drept
international privat
Dreptul international privat este un drept conflictual.
Conflictul de jurisdictii – in momentul in care o instanta de judecata sau de arbitraj
este sesizata cu un litigiu, prima problema care trebuie solutionata este daca ea este sau
nu competenta sa judece litigiul. Conflictul de jurisdictii rezida in intrebarea daca sunt
competente instantele romane, privite in ansamblul lor, sau sunt competente instantele
unui alt stat.
Dupa ce instanta romana constata ca este competenta cu solutionarea litigiului,
judecatorul sau arbitrul trebui sa decida dupa ce procedura judeca litigiul.
Conflictul de legi – solutia: lex fori.
Conflictul de calificari – prima problema de fond care apare.
Conflictul in spatiu de norme conflictuale.
Conflictul de legi materiale – este principala problema a dreptului international privat.
El se solutioneaz prin norma conflictuala. In cazul in care ea trimite la un sistem de
drept strain se pune problema aplicarii legii straine.
Conflictul de legi in timp si spatiu – problema drepturilor castigate in strainatate.
Conflictul in timp al normelor conflictuale.
Page 7
pg. 7
CONFLICTUL DE CALIFICARI
In cazul in care, intr-un raport juridic, apare un element de extraneitate, apare un
conflict de legi. Conflictul de legi este solutionat prin norma conflictuala. Norma conflictuala
este o norma din sistemul de drept al instantei sesizate.
Norma conflictuala este exprimata in notiuni juridice. Aceste notiuni juridice nu sunt
calificate sau interpretate la fel in diferitele sisteme de drept. Notiunile care compun norma
conflictuala nu au intotdeauna aceeasi acceptiune in diferitele sisteme de drept. Prima
problema care trebuie pusa este aceea de a califica conceptele prin care norma este exprimata.
Institutia calificarii – calificare a normei juridice de drept international privat.
Calificarea = (pornindu-se de la norma conflictuala catre situatia de fapt) acea
operatiune logico-juridica de determinare a sensului exact si complet al notiunilor juridice
care exprima continutul si legatura normei conflictuale, cu scopul de a arata daca un anumit
raport juridic, mai exact, o situatie de fapt concreta, se include sau nu in acea norma
conflictuala.
Calificarea = (pornindu-se de la situatia de fapt catre norma conflictuala)
interpretarea unei situatii de fapt, a raportului juridic, pentru a vedea in continutul si in
legatura carei norme conflictuale intra.
In cazul in care, in diferitele sisteme de drept in prezenta, aceeasi notiune juridica are
acceptiuni diferite, apare un conflict de calificare.
Conflictul de calificare = acea situatie care apare atunci cand notiunile din continutul
sau din legatura normei conflictuale aplicabile in speta au intelesuri diferite in sistemele de
drept susceptibile de a se aplica acelui raport juridic.
Testamentul olandezului – speta importanta in domeniu. Un cetatean olandez a facut
un testament olograf, iar notiunea de testament olograf a fost calificata in mod diferit de cele
doua sisteme de drept in prezenta: dreptul francez si cel olandez. In unul dintre ele,
posibilitatea cetateanului de a face un testament olograf era calificata ca o problema de
capacitate, adica de aptitudine a lui de a intocmi un testament olograf si, daca era calificata ca
o problema de capacitate, era supusa normei conflictuale privind capacitatea persoanei fizice,
adica lex patriae si el era olandez. In celalalt sistem era calificat ca o problema de forma.
Forma este supusa locului unde a fost intocmit actul – adica Franta. Problema era ca, daca il
calificam ca o problema de capacitate supusa legii olandeze, legea olandeza invalida la
momentul respectiv testamentul olograf, pe cand, daca l-am fi calificat conform legii
franceze, aceasta l-ar fi validat. (a se admira coerenta...)
Problema conflictului de calificari se pune cel mai frecvent cu privire la prescriptia
extinctiva. In sistemul de drept romanesc, prescriptia extinctiva este o problema ce tine de
fondul raportului juridic; este o problema de drept material. In alte sisteme de drept (sistemul
Page 8
pg. 8
anglo-saxon), prescriptia este calificata ca o problema de procedura. Daca o privim ca o
problema de fond, calificarea este supusa legii contractului, daca o privim ca o problema de
forma, calificarea ei este supusa legii formei.
Dreptul statului de a culege succesiunile vacante este o alta problema calificata diferit.
Dreptul de a culege o succesiune vacanta poate fi calificat ca o problema de mostenire, si
atunci este supus lui lex succesionis, sau poate fi calificat ca o problema de drept suveran al
statului pe teritoriul caruia bunurile din succesiune se afla, si atunci este o problema de
aplicare a legii locului (lex rei sitae/ lex situs).
Casatoria religioasa poate fi calificata ca o problema de capacitate sau ca o problema
de forma a casatoriei. In acest caz, se califica dupa legea locului incheierii casatoriei – locus
regit actum.
Sediul social este calificat in N.C.Civ. ca fiind sediul social real. Alte sisteme de drept
il califica in functie de locul de incorporare, vointa partilor etc.
Conflictul de calificare este important pentru ca el poate conduce la aplicarea unuia
sau altuia dintre sistemele de drept in prezenta. Problema se pune diferit in functie de daca
problema de calificare se pune cu privire la continutul normei sau la legatura.
Legea dupa care se face calificarea – exista o regula generala, exceptii de la aceasta
regula si o situatie speciala in cazul calificarii juridice a notiunilor din cadrul actelor U.E. (in
special regulamentele).
Regula generala – calificarea se face dupa legea instantei sesizate – lex fori. Art. 2558
din C.Civ. prevede in acest sens. De ce? Pentru ca norma conflictuala este o norma juridica
din sistemul de drept al instantei sesizate (competente). Prin urmare, interpretarea normei
trebuie facuta potrivit conceptelor juridice din sistemul de drept din care norma face parte.
Eius est interpretari cuius est condere. Al doilea argument este un argument de reductio ad
absurdum. Alternativa ar consta in calificarea notiunilor conflictuale fie dupa lex fori, fie
dupa lex causae. Nu este posibil sa calificam dupa lex causae pentru ca, in momentul in care
se pune problema calificarii, lex causae nu este inca determinata, ci ea urmeaza a fi
determinata tocmai ca urmare a modului de solutionare a conflictului de calificari. In
consecinta, nu putem califica dupa lex causae pentru ca lex causae nu este inca cunoscuta in
acel moment. Legea forului este cunoscuta in momentul calificarii – este singura cunoscuta in
momentul calificarii, pentru ca problema conflictului de jurisdictii a fost deja rezolvata.
Exceptiile de la regula generala – sunt cateva exceptii de la calificarea dupa legea
forului.
1. Calificarea potrivit vointei partilor – art. 2558 al. (5) C.Civ. – cand partile au
determinat ele insele notiunile dintr-un act juridic, calificarea acestor notiuni se va
face dupa vointa partilor, potrivit principiului autonomiei de vointa.
2. Asa-numita calificare secundara – calificarea subsidiara, subsecventa calificarii
principale. De exemplu: art. 2558 C.Civ. – natura mobiliara sau imobiliara a bunurilor
se determina potrivit legii unde acestea se afla sau, dupa caz, sunt situate.
Page 9
pg. 9
3. Calificarea institutiilor juridice necunoscute dreptului for – art. 2558 C.Civ. al. (4) –
daca legea romana nu cunoaste o institutie juridica straina sau o cunoaste cu o alta
denumire sau cu un alt continut, se va lua in considerare calificarea juridica facuta de
legea straina. Calificarea institutiilor de drept necunoscute legii forului se face
conform sistemului de drept care le cunoaste.
In practica, au existat astfel de probleme cu institutiile dreptului anglo-saxon: trust si
agency.
Exista si o situatie speciala – se pune cu privire la actele normative emise in cadrul
UE. Conceptul esential este cel al interpretarii/calificarii autonome. Calificarea autonoma este
facuta de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Rolul CJUE s-a extins foarte mult dupa
Tratatul de la Lisabona, care a permis instatelor de judecata de la toate nivelurile sa acceseze
Curtea cu chestiuni privind interpretatea tratatelor si regulementelor, inclusiv directivelor UE.
Exista o prevedere expresa in acest sens in Tratatul de functionare a UE. CJUE a promovat in
mod constant principiul calificarii autonome – notiunile juridice din actele juridice ale UE
sunt interpretate independent, autonom de sistemele de drept nationale. De exemplu,
sintagma in materie civila si comerciala este interpretata de CJUE.
Pentru a se raspunde cerintei uniformizarii conceptelor de drept in cadrul UE s-a
elaborat o lucrare – Principii, definitii si reguli model ale dreptului privat european –
deocamdata se afla in stadiul de proiect.
Conflictul in spatiu al normei conflictuale si institutia retrimiterii
Conflictul in spatiu al normelor confictuale – exista atunci cand sistemele de drept in
prezenta contin norme conflictuale care au puncte de legatura diferite.
Conflictele de norme conflictuale pot fi de doua feluri:
1. Conflict pozitiv de norme conflictuale – in cazul in care norma conflictuala din
fiecare sistem de drept trimite la propriul sau sistem de drept. Conflictul pozitiv de
norme conflictuale se solutioneaza de obicei dupa principiile litispendentei
internationale. Se va tine cont de legea instantei mai intai sesizate.
2. Conflict negativ de norme conflictuale – atunci cand normele conflictuale in
prezenta, fiecare dintre ele, declara aplicabil sistemul de drept al celuilalt stat sau
un sistem de drept tert.
Pentru a exista retrimitere este necesara a fi indeplinita si o conditie ce tine de sensul
trimiterii – care este o problema de calificare a normei conflictuale. Sensul trimiterii poate fi
in doua moduri:
a.) atunci cand norma conflictuala a forului trimite numai la dreptul material,
substantial strain. In acest caz, nu apare retrimitere.
Page 10
pg. 10
b.) atunci cand sensul trimiterii este la intregul sistem strain, inclusiv la normele sale
conflictuale. In acest caz, poate aparea retrimiterea.
Pentru a exista retrimitere, doua conditii cumulative trebuie indeplinite:
1. sa existe conflict negativ de norme conflictuale;
2. sensul trimiterii sa fie facut la intregul sistem de drept strain, adica inclusiv la normele
lui conflictuale.
Retrimiterea = situatia juridica aparuta in cazul in care norma conflictuala a forului
trimite la un sistem de drept strain in intregul sau, adica inclusiv la normele conflictuale din
acel sistem, iar in acel sistem exista o norma conflictuala care nu primeste trimiterea, ci
retrimite fie la dreptul forului (retrimitere de gradul I), fie la dreptul unui stat tert (retrimitere
de gradul II).
Retrimiterea este o operatiune logico-juridica. Ea se produce exclusiv in mintea
judecatorului sau arbitrului. Retrimiterea nu se confunda cu declinarea de competenta, care
este o operatiune materiala de trimitere a dosarului la instanta competenta.
Speta Forr (?) – speta relevanta solutionata de instantele franceze la sfarsitul secolului
XIX.
Retrimiterea in dreptul roman – art. 2559 C.Civ. al. (1) – legea straina cuprinde
dispozitiile de drept material, inclusiv normele conflictuale, cu exceptia unor dispozitii
contrare. Prin urmare, sensul trimiterii este la intregul sistem de drept strain. Prin urmare,
dreptul roman admite, de principiu, retrimiterea. Art. 2559 – daca legea straina retrimite la
dreptul roman, se aplica legea romana, daca nu se prevede in mod expres altfel. Din aceasta
prevedere legala deducem ca dreptul roman admite retrimiterea de gradul I. Retrimiterea de
gradul I, care se mai numeste si retrimitere simpla sau trimitere inapoi, exista atunci cand
norma conflictuala straina retrimite la dreptul forului.
Argumente in favoarea retrimiterii:
a.) Trimiterea pe care norma conflictuala romana o face la un sistem de drept strain
este o oferta de aplicare a acelui sistem de drept, nu o obligatie, caci sistemul de
drept roman nu poate stabili obligatii pentru un sistem de drept strain.
b.) Argumentul unitatii sistemului de drept – orice sistem de drept este un concept
unitar, un ansamblu de norme juridice. Norma conflictuala este o norma juridica
din acel sistem. „Nu pot eu, din afara, de principiu, sa vin si sa spun ca numai de o
parte din sistemul tau de drept tin seama”. (citat exact)
c.) Daca admitem retrimiterea, nu se supara nimeni. (idem)
Exceptii de la retrimitere – instituite de art. 2559 C.Civ.:
1. cand partile au ales legea straina;
2. in cazul legii straine aplicabile formei actelor juridice si obligatiilor extracontractuale;
Page 11
pg. 11
3. in alte cazuri speciale prevazute de legea nationala, de dreptul UE sau de conventiile
internationale la care Romania este parte.
Aceleasi prevederi se regasesc si in art. 20 din Roma I si art. 24 din Roma II.
Retrimiterea nu se aplica in cazul in care partile au ales legea aplicabila – lex
voluntaris. Retrimiterea nu se aplica nici in cazul obligatiilor contractuale prevazute de
Roma I si in cazul obligatiilor necontractuale prevazute de Roma II.
Practic, regula retrimiterii ramane aplicabila unei sfere foarte restranse de situatii.
Retrimiterea de gradul al II-lea se mai numeste si retrimitere complexa sau trimitere
mai departe – in cazul in care sistemul de drept la care norma conflictuala romana trimite,
trimite mai departe la dreptul unui stat tert.
Dreptul roman nu admite retrimiterea de gradul al II-lea. Art. 2559 C.Civ. – daca
legea straina retrimite la dreptul altui stat, se aplica legea romana, daca nu se prevede in mod
expres altfel. Nici Legea 105 nu admitea retrimiterea de gradul II, dar nici nu se aplica legea
romana, ci legea statului catre care s-a trimis.
Page 12
pg. 12
APLICAREA LEGII STRAINE CA LEX CAUSAE
In cazul in care instanta a rezolvat toate conflictele existente, daca legea conflictuala
trimite la un sistem de drept strain, se pun o serie de probleme specifice.
Daca norma conflictuala romana trimite la un sistem de drept strain, acel sistem de
drept trebuie aplicat, altfel incalcand norma conflictuala romana. Daca norma conflictuala
romana trimite la un sistem de drept strain, trimite la toate izvoarele de drept din acel sistem
de drept strain.
Aplicarea legii straine este independenta de conditia reciprocitatii (art. 2561
C.Civ.).
Exceptii: art. 2582 C.Civ. – persoanele juridice straine fara scop lucrativ pot fi
recunoscute in Romania sub conditia reciprocitatii. Legea 105 prevede ca o hotarare
judecatoreasca sau arbitrala si executarea ei pot fi recunoscute in Romania cu conditia sa
existe reciprocitate in ceea ce priveste efectele intre Romania si sediul instantei care a
pronuntat-o.
Reciprociatea este de trei feluri:
legislativa – cand sistemul de drept strain prevede aceleasi drepturi pentru
entitatile juridice romane aflate in situatii similare; nu este necesara o cautiune
speciala pentru un cetatean strain (cautio iudicatum solvi).
diplomatica – este cea care izvoraste dintr-o conventie internationala. De exemplu,
Conventia de la New York din 1958 prevede explicit ca statele isi acorda conditia
reciprocitatii.
de fapt – exista atunci cand ea este aplicata de autoritatile competente straine in
fapt. Art. 2561 C.Civ. – reciprocitatea de fapt este prezumata pana la proba
contrara – prezumtie relativa de reciprocitate.
Titlul cu care este aplicata legea straina in Romania
Problema titlului cu care este aplicata o lege straina intr-un anumit stat este tratata
diferit de la o tara la alta. In sistemul de drept anglo-saxon, dreptul strain este privit ca o stare
de fapt. In dreptul francez, natura lui este mixta. In dreptul roman, dreptul strain este privit ca
o problema de drept – i se aplica regimul national: are acelasi regim juridic ca si dreptul
roman, dar cu anumite exceptii sau atenuari generate de particularitatile pe care dreptul strain
le prezinta.
Titlul cu care este aplicat un drept strain intr-o tara produce importante efecte juridice.
Pentru a intelege acest lucru, este necesara o analiza comparativa cu privire la efectele pe care
viziunile diferite asupra dreptului strain le produc.
Acestea trebuie analizate din mai multe puncte de vedere.
Page 13
pg. 13
1. In ceea ce priveste invocarea legii straine in fata autoritatilor forului.
In sistemele de drept care privesc dreptul strain ca un element de fapt, dreptul strain
trebuie invocat, pentru a fi aplicat, in fata unei instante de judecata, de catre parti, ca orice
element de fapt. Altfel spus, dreptul strain este coborat la nivelul premisei minore a
silogismului juridic care trebuie adusa, infatisata de catre parti in instanta. Partile dau
judecatorului faptele, iar judecatorul da dreptul.
Prin urmare, instanta de judecata nu invoca din oficiu aplicarea legii straine.
Situatia este sensibil diferita in sistemul nostru de drept, unde dreptul strain este privit
ca un element de drept. In sistemul nostru de drept, dreptul strain poate fi invocat atat din
oficiu de catre instanta de judecata, cat si de oricare dintre parti.
Instanta de judecata, in temeiul rolului activ (art. 129, 130 C.proc.civ.), poate pune din
oficiu in discutia partilor aplicarea unei legi straine, in cazul in care legea conflictuala romana
trimite la legea straina. In cazul in care legea conflictuala romana este imperativa, judecatorul
are obligatia sa aplice din oficiu legea straina, daca norma conflictuala trimite la ea.
Partile pot sa invoce dreptul strain in fata judecatorului roman ca o forma de aplicare
a principiului disponibilitatii.
Partile pot renunta la aplicarea legii straine sau la aplicarea unei anumite legi straine,
in cazul in care este vorba de o norma conflictuala dispozitiva.
In concluzie, in dreptul roman este o imbinare intre rolul instantei si rolul partilor in
determinarea legii straine.
2. Din punct de vedere al sarcinii probei legii straine.
In sistemele de drept in care dreptul strain este un element de fapt, proba lui revine
patilor. Judecatorul nu are obligatie sa se implice in acest aspect. El judeca dupa ceea ce
partile ii furnizeaza.
In sistemul nostru de drept, sarcina probei legii straine se imparte intre judecator si
parti astfel: judecatorul, in temeiul rolului activ, trebuie sa depuna toate diligentele pentru
aflarea continutului exact si complet al dreptului strain, in cazul in care norma conflictuala
romana a trimis la ea. In acest scop, judecatorul este obligat sa administreze toate probele
permise de lege pentru aflarea continutului exact si concret al legii straine.
Instanta are deplina putere sa solicite partilor anumite mijloace de proba privind
legea straina. Din punct de vedere al pozitiei judecatorului, apare o prima diferenta esentiala
intre dreptul strain si cel national. In ceea ce priveste dreptul national, exista principiul clasic
exprimat prin adagiul iura novit curria (judecatorul cunoaste legea). Acest principiu
functioneaza numai in ceea ce priveste dreptul national, nu si pentru dreptul strain. De aceea,
in ceea ce priveste dreptul strain, judecatorul este obligat sa dispuna de toate mijloacele de
proba pentru aflarea legii straine si poate obliga partile sa-l ajute in acest sens (art. 2562
N.C.Civ. – partea care invoca o lege straina poate fi obligata sa faca dovada continutului
ei).
In concluzie, sarcina probei legii straine revine deopotriva instantei si partilor.
Page 14
pg. 14
3. In ceea ce priveste interpretarea si aplicarea legii straine.
Art. 2563 N.C.Civ. – legea straina se interpreteaza si se aplica potrivit regulilor de
interpretare si aplicare existente in sistemul de drept caruia ii apartine acea lege – Eius est
interpretari cuius est pondere.
Nu se pot aplica regulile de interpretare romane unei legi dintr-un sistem de drept
strain.
Caile de atac in cazul gresitei interpretari sau aplicari a legii straine
In aproape toate sistemele de drept, instantele supreme ale statului, indiferent cum se
numesc ele, judeca in drept, pe calea recursului, elementele de drept strain.
Sistemul de drept anglo-saxon – daca dreptul strain este privit ca un element de fapt,
gresita interpretare a legii straine nu ajunge la Inalta Curte a statului respectiv, pentru ca ea
judeca numai in drept, iar legea straina este considerata fapt. Prin urmare, analiza ei se
opreste la o instanta inferioara.
In dreptul roman, unde dreptul strain este element de drept, problema nu se pune,
pentru ca gresita interpretare sau aplicare a legii straine beneficiaza de aceeasi protectie prin
caile de atac ca si dreptul national. Prin urmare, se poate formula calea de atac a apelului,
recursul sau orice cale extraordinara de atac.
In ceea ce priveste recursul in interesul legii (art. 329 si urm. din C.proc.civ.), aceasta
cale nu este una la indemana partilor. El poate fi formulat numai de catre anumite autoritati
publice. Problema care se pune este una absolut teoretica daca un asemenea recurs s-ar putea
formula in cazul in care ar aparea o discrepanta in interpretarea unei legi straine. Raspunsul
este nu. Recursul in interesul legii urmareste numai protectia unitarei aplicari a legii romane.
Mijloacele de proba a legii straine
Art. 2562 N.C.Civ. – continutul legii straine se stabileste de instanta judecatoreasca
prin atestari obtinute de la organele statului care au edictat-o prin avizul unui expert sau un
alt mod adecvat.
Exista si dispozitii speciale privind proba legii straine. In dreptul intern roman, textul
din C.Civ. este un text general.
Legea nr. 189/2003 privind asistenta judiciara internationala in materie civila si
comerciala prevede ca Ministerul Justitiei este autoritatea centrala care solicita ministerelor
de justitie din alte state informatii privind dreptul strain in materie civila si comerciala,
precum si in materia procedurii civile si judiciare si materia organizarii judiciare pentru
cazuri judiciare determinate. Cererea de informatii asupra legii straine poate emana numai de
Page 15
pg. 15
la o autoritate judiciara, putand fi facuta din oficiu de acea autoritate judiciara sau la cererea
partii interesate.
Instantele de judecata romane, in principiu, nu au o legatura directa cu institutiile altor
state, ci prin intermediul Ministerului Justitiei.
Prevederi privind proba legii straine sunt cuprinse si in anumite conventii
internationale la care Romania este parte:
Conventia Europeana in domeniul informarii asupra dreptului strain, conventie
care a fost semnata la Londra in 1968; are si un Protocol aditional din 1978. Romania
a aderat la ea in 1991.
Potrivit Conventiei, statele semnatare se angajeaza sa trasmita informatii
privind dreptul lor in domeniul civil si comercial, al procedurii civile si comerciale si
al organizarii judiciare. Este desemnat si un organism national de legatura – in
Romania este Ministerul Justitiei. Cererea de inromatii trebuie sa emane de la o
autoritate judiciara, trebuie sa se refere la un proces deja pornit (nu se cer informatii la
modul general). Operatiunea se deruleaza prin intermediul institutiei care ia legatura
cu statul strain. Informatiile pot consta in trimiterea de texte de lege, de regulamente,
de decizii judiciare, de lucrari doctrinare si, eventual, de completari explicative ale
autoritatii straine.
Conventia mai prevede si ca statul strain poate refuza cererea daca considera
ca interesele sale suverane sunt afectate.
Cererea trebuie rezolvata cat mai repede posibil. Raspunsul se redacteaza, de
principiu, in limba statului solicitat.
Mijloacele de proba a legii straine se impart in doua categorii:
probe directe ale legii straine – textul propriu-zis; culegeri de legi sau de
jurisprudenta, in functie de sistemul de drept respectiv;
probe indirecte ale legii straine – sunt procurate de catre diferite autoritati
publice ale statului strain, de organisme reprezentative ale statului strain in
Romania sau in ale parti.
Proba se poate face prin atestate, certificate emise de autoritatile publice ale statului
strain respectiv. Poate fi vorba de certificate eliberate de Ministerul Justtiei din statul
respectiv, poate fi vorba de certificate de legislatie sau de certificate de cutuma emise de
notari publici, de Camere de Comert si Industrie. Exista si mijloace de proba care pot fi
procurate de la organismele reprezentative ale statului strain in Romania: ambasade,
consulate.
Cel mai frecvent mijloc de proba utilizat in ultimii ani este reprezentat de expertiza.
Expertiza este solicitata de catre instanta sau cu aprobarea instantei unei persoanlitati din tara
straina, un specialist, un profesor universitar, un avocat, o persoana cu experienta si
competenta, careia i se solicita un aviz juridic, o opinie legala in legatura cu existenta si
aplicarea dreptului strain.
Page 16
pg. 16
Forta probanta – orice mijloc de proba este supus cenzurii instantei. Mijloacele de
proba pot face dovada pana la proba contrara, de regula, dar, daca ele emana de la o autoritate
publica, ele fac dovada pentru constatarile personale ale acelei autoritati, pana la inscrierea in
fals.
Consecintele imposibilitatii de probare a legii straine
Art. 2562 N.C.Civ. – in cazul imposibilitatii de a stabili intr-un termen rezonabil
continutul legii straine, se aplica legea romana.
Trebuie sa fie vorba despre o imposibilitate evidenta, calificata de probare a legii
straine. Simpla dificultate, complicatie pe care ar crea-o demersul de aflare a legii straine nu
este suficienta. Din dosarul cauzei trebuie sa rezulte ce demersuri s-au facut pentru aflarea
legii straine.
N.C.Civ. introduce ideea de „in termen rezonabil”. Prin urmare, trebuie sa existe un
echilibru intre principiul aflarii legii straine si ideea de celeritate a rezolvarii procesului.
Legea romana se aplica subsidiar, in cazul imposibilitatii aflarii legii straine. Legea
romana se aplica cu caracter succedaneu, in ultima instanta. De ce? In primul rand, litigiul nu
poate ramane nesolutionat; actiunea reclamantului nu poate fi respinsa pentru motivul
imposibilitatii de probare a legii straine. Ar fi o denegare de dreptate din partea judecatorului.
Ar fi si ilegal, pentru ca sarcina probei nu revine numai partilor, ci si instantei. Prin urmare,
solutia nu poate fi decat de aplicare a unui sistem de drept.
Totodata, exista o prezumtie simpla si aplicabila in extremis potrivit careia, in cazul in
care patile au ales competenta instantei romane, se poate prezuma ca ele, in extremis, au
acceptat posibilitatea aplicarii si pe fond a legii romane. Qui eligit iudicem, eligit ius – cine
alege instanta, alege si dreptul.
Cazurile de inlaturare de la aplicare a legii straine
Exista trei situatii in care legea straina, desi normal trebuia aplicata, pentru ca norma
conflictuala romana trimite la ea, nu se va aplica:
1. atunci cand legea straina incalca ordinea publica de drept international privat;
Problema este reglementata de art. 2564 C.Civ. care prevede ca ordinea publica de
drept international privat este formata din ansamblul principiilor fundamentale ale dreptului
roman, ale dreptului UE si din drepturile fundamentale ale omului.
Sub aspect procedural, ordinea publica se materializeaza prin exceptia de ordine
publica – este o exceptie de fond – este mijlocul procedural aplicabil de catre instanta
romana pentru a inlatura efectele legii straine normal competente sa se aplice unui raport
Page 17
pg. 17
juridic de drept international privat atunci cand acea lege straina incalca principiile
mentionate mai sus.
In continutul notiunii intra: principiilor fundamentale ale dreptului roman, principiilor
fundamentale ale dreptului UE si drepturile fundamentale ale omului.
Efectul exceptiei de ordine publica, in cazul in care este admisa, este acela de a
impiedica producerea pe teritoriul Romaniei a efectelor legii straine – impiedicarea aplicarii
legii straine pe teritoriul tarii. Legea straina ca atare nu poate fi afectata.
Notiunea de ordine publica nu este intalnita numai in dreptul international privat, ci si
in dreptul intern. Intre ordinea publica in dreptul intern si ordinea publica in dreptul
international privat exista si deosebiri. Ca asemanare, ele au aceeasi ratiune, adica inlaturarea
de la aplicare a unei legi. Dar deosebirile sunt foarte importante.
a) in primul rand, au functii diferite. Ordinea publica in dreptul intern este formata din
ansamblul normelor si principiilor imperative interne al caror scop este acela de a
limita autonomia de vointa a partilor. In dreptul international privat, functia ordinii
publice este diferita. Ea se exprima prin ideea impiedicarii aplicarii legii straine pe
teritoriul Romaniei.
b) ele au sfere de aplicare diferite. Ordinea publica de drept intern este mai larga decit
ordinea publica de drept international privat. Cu alte cuvinte, mai multe elemente,
norme imperative gasim in dreptul intern, care limiteaza vointa partilor, decat in
dreptul international privat. Statul este mai dur in reglementarea relatiilor juridice
interne, decat in reglementarea relatiilor cu alte state sau sisteme de drept. De
exemplu, pana la adoptarea C.Civ., prescriptia extinctiva era o problema de ordine
publica; in conceptia C.Civ., prescriptia nu mai este o problema de ordine publica. In
dreptul international privat, prescriptia extinctiva nu era de ordine publica, deci un
termen diferit nu putea duce la imposibilitatea aplicarii legii straine. Un alt exemplu
este faptul ca motivarea hotararilor judecatoresti este o chestiune de ordine publica in
dreptul roman. Exista insa si sisteme de drept in care, in anumite situatii, hotararea
judecatoreasca nu trebuie motivata (ex: SUA). In cazul in care ne aflam in fata unei
hotarari nemotivate, nu putem invoca exceptia de ordine publica. Alt exemplu: in
Romania un S.A. trebuie sa aiba minimum 2 asociati. Exista state in care acest lucru
nu este necesar. Nu se pot refuza actele juridice ale acelei societati facute pe teritoriul
tarii pentru considerarea faptului ca ea are un singur asociat, daca ea este legal
constituita conform legislatiei tarii din care provine. La fel se intampla si cu
institutiile juridice necunoscute sistemului de drept roman.
Art. 2567 C.Civ. – drepturile castigate in tara straina sunt respectate in Romania, cu
exceptia cazului in care sunt contrare ordinii publice in dreptul privat roman.
Art. 2582 C.Civ. – persoanele juridice straine fara scop lucrativ pot fi recunoscute in
Romania si daca scopul lor nu este contrar ordinii publice din Romania.
Exista situatii in care poate fi protejata si ordinea publica din alte sisteme de drept, nu
numai ordinea publica din Romania – asa-numitele situatii de ordine publica cu actiune
dubla. De exemplu: art. 2639 alin. 3 C.Civ. – in cazul in care legea aplicabila conditiilor de
fond ale actului juridic impune, sub sanctiunea nulitatii, o anumita forma solemna pentru
Page 18
pg. 18
incheierea actului, nicio alta lege nu poate sa inlature aceasta cerinta, indiferent de locul
incheierii actului – consacra o situatie de ordine publica cu actiune dubla. De exemplu,
contractul de donatie. Legea romana prevede o conditie ad validitatem de forma – act autentic
– partile se duc intr-o alta tara unde nu se cere forma solemna si fac donatia acolo. Donatia nu
va fi valabila. Acelasi lucru se intampla si cand legea aplicabila fondului este o lege straina.
Aceeasi idee este reluata in Roma I: art. 6 alin. 1 – in materia contractelor incheiate
cu consumatorii, partile pot alege legea aplicabila in contract, dar o asemenea alegere nu
poate priva consumatorul de protectia care ii este acordata de legea statului unde isi are
resedinta obisnuita; art. 8 alin. 1 – angajatul/salariatul nu poate fi lipsit de protectia pe care
o prevede legea lui nationala.
Si conventiile internationale consacra ordinea publica. De exemplu: Conventia de la
New York din 1958 – unei hotarari arbitrale straine poate sa i se refuze recunoasterea si
aplicarea pe teritoriul tarii daca incalca ordinea publica.
Caracterele ordinii publice:
a) ordinea publica are caracter spatial, national – la nivelul fiecarui sistem de
drept national.
b) ordinea publica are un caracter temporal, actual;
c) din punct de vedere material, ordinea publica este o exceptie, de unde decurge o
serie de consecinte: exceptia este de stricta interpretare si efectul ei este
chirurgical (se aplica doar partii din norma care afecteaza ordinea publica, nu
intregului sistem de drept strain).
Efectele aplicarii ordinii publice:
ordinea publica admisa are un efect negativ. Art. 2564 N.C.Civ. – aplicarea legii
straine se inlatura daca incalca ordinea publica de drept privat coumn.
ordinea publica admisa are un efect pozitiv – in golul lasat prin impiedicarea legii
straine se aplica legea romana. Art. 2564 N.C.Civ. – in cazul inlaturarii aplicarii
legii straine, se aplica legea romana.
De exemplu, daca legea straina prevede o discriminare intre doi copii, unul din
casatorie, celalalt din afara casatoriei, discriminarea incalca ordinea publica, deci nu se poate
aplica. Ambilor copii li se vor aplica norme care le ofera drepturi egale.
Sfera notiunii de ordine publica in dreptul international privat – ordinea publica
are sfere diferite, dupa cum apare:
a) in cazul conflictului de legi in spatiu – conflictul de legi in spatiu este cel care este
solutionat prin norma conflictuala si este acel conflict care apare in momentul nasterii
unui raport juridic;
b) in cazul conflictului de legi in timp si spatiu – cel care apare atunci cand se pune
problema invocarii intr-o tara a efectelor unui raport juridic incheiat candva in trecut,
intr-o alta tara. Este problema drepturilor castigate.
Ordinea publica in conflictul de legi in spatiu este mai larga decat ordinea publica in
conflictul de legi in timp si spatiu. Aceasta inseamna ca exista situatii in care voi refuza sa
Page 19
pg. 19
inchei un act juridic (conflict de legi in spatiu). Daca actul s-a incheiat in strainatate valabil
si, ulterior, efectele lui se cer a fi recunoscute in Romania, este posibil sa recunosc acele
efecte. De exemplu, voi refuza incheierea unei casatorii in Romania cu un cetatean dintr-un
stat care permite poligamia, in cazul in care cetateanul respectiv este deja casatorit cu cineva,
chiar daca, in statul sau, a doua casatorie ar fi valabila. Dar sa presupunem ca doua persoane
din Arabia Saudita, casatorite valabil in tara lor, vin in Romania, in calitate de studenti la
Facultatea de Drept, si divorteaza. Sotia cere pensie de intretinere. Sotul refuza, sustinand ca
ea este a doua sotie. Judecatorul va da pensia de intretinere, pentru ca problema care se pune
este doar de recunoastere a efectelor unei situatii juridice valabil create conform legislatiei
statului de origine.
Ca o concluzie, exista trei sfere ale ordinii publice:
ordinea publica in dreptul intern – cea mai extinsa;
ordinea publica in drept international privat in conflictul de legi in spatiu;
ordinea publica de drept international privat in conflictul de legi in timp si spatiu.
Comparatie intre ordinea publica de drept international privat si normele de aplicatie
imediata
Norma de aplicatie imediata presupune inlaturarea de la aplicare a normelor straine
pentru a proteja principiile fundamentale de drept roman.
Deosebirea esentiala rezida in mecanismul logic al operatiunii. In cazul normei de
aplicatie imediata, ea este de imediata aplicare. Daca exista o norma de aplicatie imediata, nu
se aplica norma conflictuala. Norma de aplicatie imediata inlatura conflictul de legi.
Ordinea publica se aplica numai dupa ce am facut rationamentul conflictual.
2. atunci cand legea straina a devenit competenta de a se aplica prin frauda;
Frauda la lege – exista frauda la lege atunci cand partile unui raport juridic, folosind
in scop ilicit, fraudulos, un mijloc de drept international privat, fac aplicabil acelui raport
juridic un alt sistem de drept decat cel competent sa se aplice.
Modalitatile de fraudare a legii sunt doua:
a) atunci cand, intr-un raport de drept intern se introduce in mod fraudulos un
element de extraneitate care declanseaza un conflict de legi. Raportul respectiv devine,
din raport de drept intern, raport de drept international privat. Elementul de extraneitate
atrage aplicarea rationamentului conflictual. Astfel, prin norma conflictuala aplicabila, se
trimite la un alt sistem de drept decat cel competent in mod normal sa se aplice.
Spre exemplu, in cazul unei SC care isi are toate elementele definitorii in Romania, se
prevede sediul in strainatate, cu scopul eludarii aplicarii legii romanesti. Prin aplicarea
Page 20
pg. 20
normei conflictuale lex societatis, societatea comerciala in cauza va fi guvernata de legea
sistemului de drept strain in care s-a stabilit sediul social.
b) atunci cand, intr-un raport juridic care are deja un element de extraneitate,
partile schimba in mod fraudulos punctul de legatura, farcand astfel aplicabil raportului
juridic un alt sistem de drept decat cel normal competent sa se aplice.
Spre exemplu, pentru persoana fizica, starea si capacitatea sunt guvernate de legea
cetateniei. Frauda poate interveni prin schimbarea cetateniei cu scop fraudulos.
Conditiile fraudei la lege:
trebuie sa existe un act de vointa a partilor, in sensul deplasarii punctului de legatura
dintr-un sistem de drept in altul. Frauda la lege implica o actiune volutiva a partilor de
schimbare a punctului de legatura dintr-un sistem in altul. Prin urmare, frauda la lege
nu poate interveni decat in acele raporturi juridice care au puncte de legatura mobile
(exemple: cetatenia, sediul etc.).
partile trebuie sa foloseasca un mijloc de drept international privat care, prin el insusi,
este licit.
scopul urmarit de parti sa fie ilicit. Trebuie sa existe intentia frauduloasa a partilor.
rezultatul obtinut de catre parti este, de asemenea, ilicit, pentru ca rezultatul deplasarii
punctului de legatura este viciat prin simpla existenta a scopului ilicit.
Sanctiunea fraudei la lege: frauda la lege este sanctionata in mod distinct in functie
de obiectul fraudei.
In cazul in care este fraudat dreptul roman in favoarea unui drept strain – art.
2564 alin. 1 C.Civ. – aplicarea legii straine se inlatura daca legea straina respectiva a
devenit competenta prin fraudarea legii romane. In cazul inlaturari aplicarii legii straine, se
aplica legea romana.
Rezulta doua consecinte: un efect negativ (inlaturarea sistemului de drept strain facut
aplicabil prin frauda) si un efect pozitiv (fiind inlaturat sistemul de drept strain facut
aplicabil prin frauda, golul legislativ este acoperit de legea romana). Efectul negativ
comporta doua solutii – sistemul de drept strain este inlaturat prin inopozabilitatea actului in
fata autoritatilor romane, insa ramane valabil in strainatate / declararea nulitatii actului de
catre instantele romane (deci actul nu va mai produce efecte nici in Romania, nici in
strainatate).
In cazul in care este fraudat un drept strain in favoarea dreptului roman – art.
2564 alin. 1 C. Civ. – prin interpretare: aceeasi solutie se aplica si in cazul in care este
fraudat dreptul strain in favoarea dreptului roman. Prin urmare, dreptul roman facut aplicabil
prin frauda este inlaturat, acesta constituind efectul negativ, si este inlocuit cu dreptul strain
normal competent sa guverneze raportul juridic, acesta constituind efectul pozitiv.
Page 21
pg. 21
Dovada fraudei la lege – ceea ce trebuie probat atunci cand se invoca frauda la lege
este elementul subiectiv, adica intentia frauduloasa a partilor. Intentia frauduloasa reprezinta
un element de fapt, deci dovada se va face prin orice mijloc de proba.
Domeniile in care poate aparea frauda la lege:
in ceea ce priveste starea si capacitatea persoanei fizice – in materia statutului
persoanei fizice. Speta Berthola – speta lider in materie. Potrivit art. 2596 C.Civ.,
o asemenea frauda nu mai este posibila, deoarece se prevede ca legea resedintei
obisnuite comune sau legea cetateniei omune a sotilor continua sa reglementeze
efectele casatoriei, chiar si in cazul in care unul dintre ei isi schimba, dupa caz,
resedinta sau cetatenia.
in legatura cu statutul organic al persoanei juridice – prin mutarea sediului
social intr-un alt stat in scopul eludarii normelor fiscale romanesti. Art. 2571
C.Civ. alin. 2 si 3 ofera un remediu partial – daca exista sedii in mai multe state,
determinant pentru a identifica nationalitatea persoanei juridice este sediul real,
acesta insemnand locul unde se afla centrul principal de conducere si gestiune a
activitatii statutare.
regimul juridic al bunurilor mobile – prin schimbarea locului situarii bunului
mobil dintr-un stat in altul, se face aplicabila o alta lege decat cea normal
competenta. Art. 2615 C.Civ. prevede un remediu: revendicarea unui bun furat
sau exportat ilegal este supusa, la alegerea proprietarului originar, fie legii statului
pe teritoriul caruia se afla bunul la momentul furtului sau exportului, fie legii
statului pe teritoriul caruia se afla bunul la momentul revendicarii.
in ceea ce priveste forma exterioara a actelor juridice – frauda consta in faptul
ca se incheie actul intr-un alt stat a carui lege nu prevede aceleasi conditii de
forma pentru valabilitatea actului. Prin urmare, aplicarea nomei conflictuale locus
regit actum s-ar putea sa conduca la valabilitatea actului incheiat prin inscris sub
semnatura privata, desi, conform legii care trebuia sa guverneze actul, acesta
trebuia incheiat in forma autentica. Art. 2639 alin. 3 C.Civ. – in cazul in care legea
aplicabila conditiilor de fond ale actului juridic impune, sub sanctiunea nulitatii, o
anumita forma solemna, niciuna dintre celelalte legi care pot carmui forma sa,
incluzand aici si legea locului incheierii actului, nu poate sa inlature aceasta
cerinta, indiferent de locul incheierii actului.
Comparatie intre frauda la lege in dreptul international privat si frauda la lege
in dreptul intern:
asemanari: ambele presupun aceleasi conditii – vointa, mijloc juridic licit, scop
ilicit.
deosebiri:
obiectul fraudei – in cazul fraudei la lege in dreptul intern, se fraudeaza o
lege interna in favoarea unei alte legi interne. In dreptul international privat,
se urmareste eludarea dispozitiilor unui intreg sistem de drept in favoarea
altui sistem de drept mai favorabil.
Page 22
pg. 22
mecansimul fraudei – frauda la lege in dreptul intern presupune schimbarea
continutului faptic al raportului juridic, conducand la aplicarea, in mod
fraudulos, a unei alte legi interne decat cea competenta. In cazul fraudei la
lege in dreptul international privat, mecanismul fraudei presupune
schimbarea continutului faptic conflictual prin schimbarea punctului de
legatura care face aplicabil un alt sistem de drept in intreg.
Comparatie intre frauda la lege in dreptul international privat si ordinea publica
de drept international privat:
asemanari – asemanarea consta in faptul ca ambele sunt cauze de inlaturare de la
aplicare a legii normal competente;
deosebiri:
cauza neaplicarii legii normal competente – in ceea ce priveste ordinea
publica, neaplicarea legii normal competente are o cauza obiectiva, care
consta in faptul ca legea normal competenta contine anumite dispozitii
contrare principiilor de ordine publica de drept international privat. In cazul
fraudei la lege, neaplicarea legii straine are la baza cauze subiective, pentru
ca legea normal competenta este inlaturata in defavoarea unui alt sistem de
drept ca efect al intentiei frauduloase a partilor.
sanctiunea care intervine – in cazul ordinii publice, acele efecte ale
sistemului de drept normal competent sa se aplice care sunt contrare
principiilor de ordine publica sunt inlaturate si inlocuite cu legea romana. In
cazul fraudei la lege, intregul sistem de drept facut aplicabil prin frauda este
inlaturat si inlocuit cu legea normal competenta, cu consecinta nulitatii si a
inopozabilitatii actului.
rolul instantei – in cazul ordinii publice, instanta trebuie sa aplice
rationamentul conflictual, sa identifice lex causae si sa constate daca in lex
causae exista dispozitii care contravin principiilor de ordine publica de drept
international privat. Prin urmare, instanta trebuie sa aiba un rol activ. In
cazul fraudei la lege, instanta trebuie sa constate ca a existat intentia
frauduloasa a partilor. Daca este indeplinita aceasta conditie, instanta va
inlatura automat sistemul facut aplicabil prin frauda, indiferent de continutul
normelor sale.
Comparatie intre frauda la lege in dreptul international privat si simulatie:
asemanari:
ambele presupun un act de vointa a partilor;
ambele creeaza sau modifica in mod artificial un raport juridic;
ambele presupun un mijloc licit;
ambele atrag dupa sine inopozabilitatea actului fraudulos.
deosebiri:
simulatia presupune doua acte juridice: un act real si unul aparent. Frauda la
lege presupune existenta unui singur act juridic de deplasare a punctului de
legatura dintr-un sistem de drept in altul.
Page 23
pg. 23
in cazul simulatiei, operatiunea este fictiva, exprimata prin actul aparent, dar
mincinos. Operatiunea reala este exprimata prin contrainscris. Frauda la lege
presupune o operatiune reala, efectiva de mutare a punctului de legatura, o
operatiune materiala a partilor.
frauda la lege presupune o intentie ilicita a patilor care atrage dupa sine un
rezultat ilicit. Simultia insa poate conduce si la un rezultat licit, bazat pe un
scop ilicit.
consecinta pe care cele doua operatiuni o produc – frauda la lege implica
inopozabilitatea in fata autoritatilor romane sau nulitatea actului juridic.
Simulatia face ca actul ascuns sa fie valabil intre parti si fata de succesorii
universali si cu titlu universal. Simulatia nu produce niciun efect fata de
terti.
3. imprejurari exceptionale de inlaturare de la aplicare a legii straine – art. 2565
C.Civ.
Art. 2565 C.Civ. – in mod exceptional, aplicarea legii determinate potrivit
dispozitiilor de drept international poate fi inlaturata daca, datorita circumstantelor cauzei,
raportul juridic are o legatura foarte indeparatata cu aceasta lege. In acest caz, se aplica
legea cu care raportul juridic prezinta cele mai stranse legaturi.
Aceasta dispozitie are un caracter exceptional, de stricta interpretare.
Aceasta inlaturare a legii mult prea indeparate de raportul juridic nu este obligatorie.
Ea se poate efectua, dar nu este imperativ necesara.
Aceasta prevedere comporta si un efect pozitiv, de aplicare a legii cu care raportul
prezinta cele mai stranse legaturi.
Cu titlul de exceptie la exceptie, art. 2565 alin. 2 C.Civ. prevede ca asemenea
inlaturare nu opereaza in cazul legilor privind starea civila sau capacitatea persoanei,
precum si atunci cand partile au ales legea aplicabila.
CONFLICTUL DE LEGI IN TIMP SI SPATIU
= teoria recunoasterii drepturilor castigate in strainatate
Exista conflict de legi in timp si spatiu in cazul in care efectele unui raport
juridic nascut, modificat sau stins sub incidenta sistemului de drept al unui stat se cer a
fi recunoscute ulterior pe teritoriul altui stat.
De exemplu – ipoteza in care un roman se casatoreste in strainatate cu un cetatean al
unui alt stat, cerand ulterior ca actul de casatorie sa fie recunoscut pe teritoriul Romaniei.
Page 24
pg. 24
Exista conflict in spatiu pentru ca cele doua sisteme de drept (cel in care s-a nascut
raportul si cel in care se cere a fi recunoscut raportul) coexista in spatiu. Exista conflict de
legi in timp deoarece intre momentul nasterii, modificarii sau stingerii raportului juridic si
momentul in care se cer a fi recunoscute in strainatate efectele acestuia exista un interval de
timp.
Comparatie intre conflictul de legi in timp si spatiu cu conflictul de legi in
spatiu: conflictul de legi in spatiu apare in momentul nasterii, modificarii sau stingerii unui
raport juridic, cand, datorita elementului de extraneitate, sunt susceptibile de aplicare mai
multe sisteme de drept. Conflictul de legi in spatiu se solutioneaza in baza legii conflictuale.
Conflictul de legi in timp si spatiu presupune recunoasterea efectelor raportului juridic nascut
in strainatate. Cele doua, asadar, se aseamana prin faptul ca sistemele de drept coexista in
spatiu.
Deosebirea dintre cele doua conflicte consta in faptul ca, in timp ce, la conflictul in
spatiu, sistemele de drept susceptibile de aplicare comporta tocmai aceasta posibilitate de
aplicare in mod simultan, la conflictul in timp si spatiu, sistemele de drept se aplica succesiv
asupra raportului juridic.
Formele conflictului de legi in timp si spatiu:
in cazul in care raportul juridic se naste in dreptul intern al unui stat strain, ulterior
cerandu-se a fi recunoscut in Romania;
in cazul in care raportul juridic se naste avand de la momentul nasterii un element de
extraneiate – aceasta forma comporta doua subsituatii:
cazul in care la momentul nasterii raportul juridic nu prezinta nicio legatura cu
Romania;
cazul in care chiar de la momentul nasterii raportului juridic exista o legatura
cu Romania.
Domeniile in care poate aparea conflictul in timp si spatiu:
in domeniul dreptului material cu privire la un drept subiectiv dobandit in strainatate;
in domeniul dreptului procesual cu privire la un drept dobandit in temeiul unei
hotarari judecatoresti pronuntate in strainatate.
Temeiul juridic al recunoasterii in Romania a drepturilor dobandite in
strainatate se regaseste la art. 2567 C.Civ. – drepturile castigate in tara straina sunt
respectate in Romania, cu exceptia cazului in care sunt contrare ordinii publice de drept
international privat roman.
Conditiile recunoasterii in Romania a drepturilor dobandite in strainatate:
dreptul care se cere a fi recunoscut in Romania trebuie sa fi fost corect nascut,
modificat sau stins sub incidenta legii straine care ii este aplicabila – doua consecinte
rezulta din aceasta conditie:
Page 25
pg. 25
un drept valabil nascut potrivit legii straine care ii este aplicabila produce in
Romania toate efectele pe care legea straina i le recunoaste;
un drept dobandit in strainatate nu poate produce in Romania mai multe efecte
decat in tara in care s-a nascut.
dreptul nascut, modificat sau stins in strainatate sa nu fie contrar ordinii publice de
drept international privat.
CONFLICTUL MOBIL DE LEGI
Exista conflict mobil de legi in cazul in care un raport juridic este supus succesiv la
doua sisteme de drept diferite ca urmare a deplasarii punctului de legatura a normei
conflictuale.
De exemplu – doi soti, cetateni francezi, isi schimba cetatenia, devenind cetateni
romani. Ce lege se va aplica efectelor casatoriei celor doi?
Comparatie intre conflictul mobil de legi si conflictul de legi in timp si spatiu:
asemanare: ambele presupun coexistenta spatiala a doua sisteme de drept si
incidenta succesiva a celor doua sisteme de drept asupra raportului juridic;
deosebire: conflictul in timp si spatiu nu implica o deplasare a punctului de
legatura, prin urmare nu se pune nici problema modificarii legii aplicabile.
Conflictul in timp si spatiu presupune numai nasterea unui raport juridic intr-un
sistem de drept si cererea recunoasterii efectelor sale in altul. Conflictul mobil
insa, presupune deplasarea elementului de extraneitate, implicand insasi
schimbarea legii aplicabile raportului juridic.
Comparatie intre conflictul mobil de legi si conflictul in timp a legilor interne
ale unui stat:
asemanare: ambele implica aplicarea cu privire la acelasi raport juridic a doua
legi in mod succesiv.
deosebiri:
conflictul mobil exista intre doua sisteme de drept apartinand unor state
diferite; conflictul in timp al legilor interne ale unui stat intervine intre
doua legi din cadrul aceluiasi sistem de drept;
in timp ce in cazul conflictului mobil sistemele de drept raman in vigoare,
chiar daca se aplica succesiv cu privire la raportul juridic, in cazul
conflictului legilor unui stat, legea veche este abrogata si inlocuita de legea
noua.
Page 26
pg. 26
Domeniile in care poate interveni conflictul mobil de legi – pentru ca institutia
conflictului mobil de legi presupune deplasarea punctului de legatura, el poate sa intervina
numai in raporturile juridice care au punct de legatura mobil.
De exemplu:
conflictul mobil de legi intervine in ceea ce priveste statutul persoanei fizice prin
schimbarea cetateniei, a domiciliului sau a resedintei persoanei fizice;
in cazul statutului organic al persoanei juridice – conflictul mobil de legi intervine
prin schimbarea sediului social;
locul situarii bunului mobil – exista conflict mobil de legi prin deplasarea bunului
mobil dintr-un stat in altul.
Nu poate sa intervina un conflict mobil de legi in cazul locului situarii bunurilor
imobile sau in ceea ce priveste regimul delictelor.
Solutionarea conflictului mobil de legi – intotdeauna solutionarea conflictului mobil
de legi se face in temeiul dipozitiilor din legea forului.
In cazul dreptului roman, s-au adoptat doua posibilitati de solutionare a conflictului
mobil de legi:
fie se aplica legea veche, fie se aplica legea noua, fie se aplica un sistem mixt.
Exemple in care se aplica legea veche: art. 2603 alin. 1 C.Civ. – filiatia
copilului din casatorie se stabileste potrivit legii care, la data cand s-a nascut,
carmuieste efectele generale ale casatoriei parintilor sai; art. 2605 alin. 1
C.Civ. – filiatia copilului din afara casatoriei se stabileste potrivit legii
nationale a copilului de la data nasterii sale; art. 2596 alin. 1 C.Civ. – legea
resedintei obisnuite comune sau legea cetateniei comune a sotilor continua sa
reglementeze efectele casatoriei in cazul in care unul dintre ei isi schimba,
dupa caz, resedinta obsnuita sau cetatenia.
Exemple in care se aplica legea noua: art. 2578 alin. 1 C.Civ. – masurile de
ocrotire a persoanei cu capacitate deplina de exerctiu sunt supuse legii statului
unde aceasta isi are resedinta obisnuita la data instituirii tutelei sau la data
luarii unei ale masuri de ocrotire; art. 2633 C.Civ. – mostenirea este supusa
legii statului pe teritoriul caruia defunctul a avut la data mortii resedinta
obisnuita.
Exemple in care se aplica sistemul mixt: art. 2596 alin. 2 C.Civ. – daca
ambii soti isi schimba resedinta obisnuita sau cetatenia, legea comuna a noii
resedinte obisnuite sau a noii cetatenii se aplica regimului matrimonial numai
pentru viitor.
aplicarea legii mai favorabile – melior lex.
Page 27
pg. 27
Exemplu: art. 2575 C.Civ. – schimbarea legii nationale a persoanei nu aduce
atingere majoratului dobandit potrivit legii aplicabile la momentul dobandirii.
Solutionarea conflictului de legi in lipsa unei reglementari legale: conflictul se va
solutiona prin aplicarea prin analogie a dispozitiilor din dreptul intern privind rezolvarea
conflictului de legi in timp.
Page 28
pg. 28
NORMELE CONFLICTUALE IN DIFERITELE MATERII ALE DREPTULUI
PRIVAT
NORMELE CONFLICTUALE IN MATERIA STATUTULUI PERSOANELOR
FIZICE SI JURIDICE
NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND STAREA CIVILA SI CAPACITATEA
PERSOANELOR FIZICE
In aceasta materie exista o regula si o exceptie de la regula.
Regula – art. 2572 C.Civ. – starea civila si capacitatea persoanei fizice sunt
carmuite de legea nationala, daca prin dispozitii speciale nu se prevede altfel.
Art. 2568 C.Civ. – legea nationala este legea statului a carui cetatenie o are
persoana in cauza.
Starea civila si capacitatea persoanei fizice reprezinta continutul normei conflictuale,
materia la care ea se refera; nationalitatea este legatura normei conflictuale, iar, in cazul
persoanei fizice, punctul de legatura este cetatenia. Lex patriae – punctul de legatura.
Aplicarea legii nationale in aceasta materie este o solutie traditionala in dreptul
international privat roman. Ea a fost curpinsa in Codul civil din 1864, a fost preluata de
Legea 105/1992 si, in momentul de fata, de N.C.Civ.
Exista si cateva situatii speciale pe care C.Civ. le reglementeaza in ceea ce priveste
cetatenia: situatia persoanelor care au mai multe cetatenii sau a celor care nu au nicio
cetatenie.
Persoana care are mai multe cetatenii (art. 2568 C.Civ.) – se aplica legea
aceluia dintre state a carui cetatenie o are persoana si de care este cea mai
strans legata, in special prin resedinta obisnuita. Acesta nu este un criteriu
precis, aprecierea lui ramanand la latitudinea judecatorului.
In cazul in care persoana nu are nicio cetatenie (art. 2568 C.Civ.), se aplica
legea statului unde persoana isi are resedinta obisnuita.
Art. 2568 alin. 4 C.Civ. – criteriul resedintei obisnuite se aplica si in cazul
refugiatilor. In cazul refugiatilor exista doua acte normative: Legea 122/2006
privind azilul in Romania si Regulamentul 343/2003 care se refera, de asemenea,
la refugiati.
Page 29
pg. 29
Criteriul resedintei obisnuite – art. 2572 C.Civ. – atunci cand legea prevede alta
solutie decat cea a cetateniei, resedinta este punctul de legatura (mai ales in materia relatiilor
de familie).
Resedinta obisnuita – notiune noua in dreptul international privat roman. Legea 105
si vechiul Cod civil foloseau notiunea de „domiciliu”. Notiunea de „resedinta” este preluata
din regulamentele UE.
Art. 2570 C.Civ. – resedinta obisnuita a persoanei fizice este in statul in care persoana
isi are locuinta principala, chiar daca nu a indeplinit formalitatile legale de inregistrare.
Elementul definitoriu pentru aceasta notiune este locuinta principala.
Art. 87 C.Civ. – defineste domiciliul + O.G. 97/2005 – domiciliul este definit prin
locuinta principala.
Prin urmare, notiunea de resedinta obisnuita poate fi exprimata prin domiciliu. =>
putem folosi lex domicilii si atunci cand ne referim la resedinta obisnuita ca punct de
legatura.
Cetatenia este o situatie de drept, deci este o legatura juridica intre o persoana si un
stat, in timp ce resedinta obisnuita este o legatura de fapt.
Stabilirea unor indicii pentru determinarea resedintei principale – art. 2570 C.Civ. –
pentru determinarea locuintei principale vor fi avute in vedere acele circumstante personale
si profesionale care indica legaturi durabile cu statul respectiv sau intentia de a stabili
asemenea legaturi.
Profesionistul – persoana fizica ce exercita o activitate profesionala. Art. 2570 –
resedinta obisnuita a unei persoane fizice care actioneaza in exercitiul activitatii sale
profesionale este locul unde acea persoana are stabilimentul sau principal. Aceasta
dispozitie apropie profesionistul de persoana juridica, in cazul careia punctul de legatura este
sediul.
Dovada resedintei obisnuite poate fi facuta prin orice mijloc de proba. Aceasta
deoarece problema resedintei obisnuite este o problema de fapt.
Domeniul de aplicare al legii starii civile si capacitatii personale
Domeniu de aplicare a unei legi sau a unei norme conflictuale reprezinta
operatiunea logico-juridica prin care se determina materiile, raporturile juridice, situatiile care
intra in continutul acelei norme. Determinarea domeniului de aplicare este o problema de
calificare a raporturilor juridice si a institutiilor de drept care intra in continutul normei
conflictuale respective.
Page 30
pg. 30
A determina domeniul de aplicare a starii civile si a capacitatii persoanei fizice – a
stabili ce raporturi juridice si ce institutii de drept intra in notiunea de stare civila si capacitate
din punct de vedere al dreptului international privat.
1. Starea civila a persoanei fizice = ansamblul elementelor, calitatilor personale care
izvorasc din acte si fapte de stare civila, elemente, calitati care servesc pentru
identificarea respectivei persoane in familie si societate.
In concret, sunt supuse normei confilictuale privind starea civila, urmatoarele calitati
sau elemente:
filiatia;
statutul din punct de vedere al casatoriei;
adoptia;
rudenia;
afinitatea;
posesia de stat;
regimul actiunilor de stare civila.
Nu intra in domeniul legii personale, ci sunt aspecte de forma si sunt supuse lex loci
actus (se aplica principiul locus regit actum) :
inregistrarile de stare civila – intocmirea actelor de stare civila – se aplica
principiul auctor regit actum (legea autoritatii care intocmeste actul).
2. Capacitatea civila a persoanei fizice – cu doua elemente: capacitatea de folosinta si
capacitatea de exercitiu.
A. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este supusa legii personale, sub
toate aspectele ei:
a) inceputul personalitatii – art. 2573 C.Civ. – Inceputul si incetarea personalitatii
sunt determinate de legea nationala a fiecarei persoane.
b) continutul capacitatii de folosinta – aici intra actele juridice care pot fi facute
de o persoana fizica, adica aptitudinea generala s abstracta a unei persoane de a
avea drepturi si obligatii. Capacitatea de folosinta este regula, iar incapacitatea
este exceptia, motiv pentru care ceea ce ne intereseaza este regimul juridic al
incapacitatii de folosinta.
Regimul juridic al incapacitatii de folosinta:
incapacitatile cu caracter de sanctiune civila sunt supuse legii nationale;
incapacitatile cu caracter de masuri de ocrotire sunt la, randul lor,
subclasificabile:
Page 31
pg. 31
incapacitati relative – sunt acele ingradiri care opereaza numai intre
persoana incapabila si o anumita alta persoana determinata (sau alte
persoane determinate). Aceste incapacitati relative sunt legate de un
anumit act juridic care, de principiu, este prohibit si, de aceea,
incapacitatile relative sunt supuse legii actului prohibit. Acesta poate fi
un contract (se aplica lex contractus), un testament (se aplica lex
succesionis) etc. De exemplu: incapacitatea minorului de a incheia acte
juridice cu tutorele sau sau cu rudele tutorelui (art. 147 C.Cuv.) este o
incapacitate relativa; incapacitatea medicilor sau preotilor de a primi
donatii sau legate din partea persoanelor pe care le-au ingrijit in boala
de care au murit sau carora le-au acordat ultimul serviciu religios.
incapacitati absolute – sunt acele ingradiri ale capacitatii care se
aplica intre o persoana si orice alte persoane nedeterminate. Ele sunt
opozabile erga omnes. De exemplu: incapacitatea minorului de a face
donatii (art. 146 C.Civ.), incapacitatea minorului de a dispune prin
liberalitati (art. 988 C.Civ.). Aceste incapacitati absolute sunt supuse
legii nationale a persoanei ingradite – se aplica lex patriae a
incapabilului.
c) sfarsitul capacitatii de folosinta – incetarea personalitatii – este supusa legii
persoanale, indiferent daca ea intervine prin moarte naturala sau prin declararea
judecatoreasca a mortii (supusa legii personale).
B. Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice – este, de asemenea, supusa legii
personale.
Si aici intereseaza incapacitatile de exercitiu. Acestea sunt generale, adica se
refera la o categorie larga de acte juridice.
Incapacitatea de exercitiu este, de asemenea, supusa legii personale.
Tot legii personale sunt supuse si sanctiunile in cazul incalcarii incapacitatii de
exercitiu – nulitatea si regimul ei.
Formele de abilitare a incapabilului sunt supuse tot legii personale.
3. Drepturile inerente fiintei umane
Art. 2577 C.Civ. – existenta si continutul drepturilor inerente fiintei umane sunt
supuse legii nationale a persoanei fizice.
Drepturile inerente fiintei umane – art. 258 C.Civ.
4. Institutia ocrotirii majorului
Art. 2578 C.Civ. – masurile de ocrotire aplicabile majorului sunt supuse legii
statului unde el isi are resedinta obisnuita la data luarii masurii de ocrotire – regula. Prin
Page 32
pg. 32
formularea „la data”, se solutioneaza si conflictul mobil de legi. Prin exceptie, autoritatea
competenta care aplica masura ocrotirii majorului poate sa ia in considerare si legea altui
stat cu care situatia juridica prezinta legaturile cele mai stranse – exceptia.
Domeniul de aplicare a legii aplicabile ocrotirii majorului:
masurile de ocrotire care pot fi luate cu privire la un major – este vorba, de regula,
de curatela, dar poate fi vorba si de tutela sau de alta masura de ocrotire;
existenta, intinderea si stingerea puterii de reprezentare pe care majorul ocrotit o
acorda unei alte persoane;
Regimul juridic al imputernicirii pe care majorul o acorda unei alte
persoane pentru a-l reprezenta in actele pe care le incheie – legiuitorul extinde
putin sfera actelor care pot fi aplicabile si anume: se aplica regula legii resedintei
obisnuite a majorului ocrotit, dar majorul ocrotit poate opta si pentru una dintre
urmatoarele alte legi:
legea lui nationala;
legea resedintei lui obisnuite anterioare celei instituirii masurii;
legea statului unde sunt situate bunurile in legatura cu care masura de
ocrotire urmeaza a se exercita.
Procedura propriu-zisa de aplicare a masurilor de ocrotire, pentru ca ea tine de
competenta unei autoritati publice, este supusa legii autoritatii care
implementeaza masurile.
5. Dispozitiile speciale privind ocrotirea tertilor
Art. 2579 C.Civ. instituie doua situatii speciale de ocrotire a tertilor – ele sunt
speciale deoarece in acele situatii se inlatura de la aplicare lex patriae si se aplica lex loci
actus:
A. Situatia speciala a inlaturarii de la aplicare a legii persoanale si inlocuirea ei cu
legea locului incheierii actului in ceea ce priveste capacitatea persoanei fizice –
teoria interesului national.
Art. 2579 alin. 1 C.Civ. – persoana care, potrivit legii nationale, este lipsita
de capacitate sau are capacitate de exercitiu restransa, nu poate opune aceasta cauza
de nevalabilitate a actului celui (tertului) care, de buna-credinta la momentul
incheierii actului si conform legii locului unde actul a fost incheiat, a considerat acea
persoana ca fiind pe deplin capabila.
Teoria interesului national este reglementata si in art. 13 din Regulamentul
Roma I – reglementare asemanatoare celei din C.Civ.
Page 33
pg. 33
Teoria interesului national a pornit de la o speta – speta Lizardi (?)
solutionata de catre instantele franceze in 1881. Lizardi, care locuia la Paris, avea mai
mult de 21 de ani, cat prevedea legea franceza in acel timp pentru dobandirea
majoratului, dar mai putin de 25 de ani, cat prevedea legea lui personala, adica cea
mexicana, pentru dobandirea majoratului. Lizardi a cumparat de la un bijutier francez
bijuterii si s-a imprumutat de la o banca, emitand niste cambii in schimbul produselor,
iar apoi tutorele sau a solicitat anularea ambelor acte pe motiv de incapacitate,
spuandu-se ca potrivit legii lui nationale avea mai putin decat varsta majoratului,
actele fiind anulabile. In esenta, instanta franceza a considerat ca, desi persoana este
incapabila din punct de vedere al legii ei nationale, actul juridic facut de ea intr-o tara
unde persoana este socotita capabila nu va fi anulat, atunci cand tertul cocontractant a
fost de buna-credinta la momentul incheierii actului.
Teoria interesului national presupune indeplinirea urmatoarelor conditii
pentru a se aplica:
persoana sa fie lipsita de capacitate de exercitiu sau sa aiba capacitate de exercitiu
restransa din punct de vedere al legii ei personale – lex patriae;
persoana sa fie socotita deplin capabila din punct de vedere al locului incheierii
actului – locus actus;
tertul cocontractant local sa fi fost de buna-credinta in momentul incheierii
actului. Se socoteste ca tertul este de buna-credinta in cazul in care nu a cunoscut
si, in mod obisnuit, prin natura imprejurarilor, nici nu ar fi putut sa cunoasca
incapacitatea persoanei potrivit legii ei nationale.
Instanta franceza a facut o deosebire intre situatia bijutierului si cea a
bancherului. Bijutierul nu putea cunoaste in mod rezonabil situatia lui Lizardi.
Bancherul era insa un profesionist cu un anumit grad de specializare care ar fi
putut sa cunoasca situatia reala a debitorului sau, avand obligatia profesionala de
a-i verifica identitatea.
anularea actului, daca s-ar produce, ar fi de natura a aduce un prejudiciu
nejustificat cocontractantului local.
Daca aceste 4 conditii sunt indeplinite, se aplica teoria interesului national.
Efectul ei este de inlaturare a lex patriae si de aplicare a lex loci actus.
Art. 2579 alin. 2 C.Civ. – prevederile alineatului precedent nu se aplica
actelor juridice referitoare la familie, mostenire si drepturi reale asupra imobilelor
situate in alt stat decat cel al locului incheierii actului.
S-a dezbatut temeiul acestei teorii. Teoria interesului national are ca scop
ocrotirea ordinii publice locale. Ulterior, s-a considerat ca se apara necunoasterea
scuzabila a situatiei cocontractantului. A treia teza a fost imbogatirea fara justa cauza
a strainului.
Page 34
pg. 34
In prezent, se considera ca fundamentul teoriei interesului national este
protejarea interesului cocontractantului local, care a fost de buna-credinta (ocrotirea
bona fides).
B. Situatia privind lipsa calitatii de reprezentant
Art. 2579 alin. 2 – lipsa calitatii de reprezentant, stabilita potrivit legii
aplicabile ocrotirii persoanei fizice, nu poate fi opusa tertului care, cu buna credinta,
s-a increzut in aceasta calitate (adica in cea de reprezentant), potrivit legii locului
unde actul a fost intocmit, daca actul a fost incheiat intre prezenti si pe teritoriul
aceluiasi stat.
Calitatea de reprezentant este supusa, de principiu, legii care guverneaza
ocrotirea persoanei, adica legea resedintei lui obisnuite sau lex patriae.
In cazul in care aceasta calitate de reprezentant a lipsit, potrivit legii ocrotirii,
actul ar fi anulabil; calitatea de reprezenatnt va fi apreciata nu dupa legea ocrotirii, ci
dupa legea incheierii actului, daca cocontractantul local a fost de buna-credinta in
momentul incheierii actului cu persoana care a invocat calitatea de reprezentant.
Astfel, este protejata buna-credinta a cocontractantului local, actul fiind
valabil.
Page 35
pg. 35
NORMELE CONFLICTUALE PRIVIND PERSOANELE JURIDICE
Legea aplicabila statului organic al persoanei juridice
Art. 2580 C.Civ. – statutul organic al persoanei juridice este supus legii sale
nationale.
Art. 2571 C.Civ. – persoana juridica are nationalitatea statului pe al carui teritoriu
si-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social.
Norma conflictuala a statutului organic al persoanei juridice se numeste „lex
societatis” si este o forma a lui lex personalis.
Continutul normei conflictuale – statutul organic.
Legatura normei conflictuale – nationalitatea.
Punctul de legatura – sediul social.
Criteriile de determinare a nationalitatii persoanei juridice – exista un criteriu de
drept comun si criterii speciale.
Criteriul de drept comun – nationalitatea este data de sediul social.
Sediul social avut in vedere este cel prevazut de actul constitutiv sau statut – sediul
statutar. Vointa fondatorilor primeaza. Sediul social trebuie sa indeplineasca anumite conditii
pentru a fi valabil:
sa fie un sediu social serios, nu fraudulos – altfel e frauda la legea de drept
international privat, deci nu produce efecte juridice fata de autoritatile romane;
sa fie real, adica sa nu fie fictiv (simulat).
Criteriul sediului social de determinare a nationalitatii este prevazut in primul rand in
C.Civ., dar nu numai: O.G. 96/2000, conventiile internationale la care Romania este parte,
tratatele de asistenta juridica incheiate de Romania cu anumite state.
Criterii speciale de determinare a nationalitatii – sunt cele care sunt intalnite
punctual in anumite acte normative.
Exemplu: criteriul controlului. Potrivit acestui criteriu, o S.C. nu va fi socotita a
avea nationalitatea statului pe teritoriul caruia isi are sediul social, ci va fi socotita a avea
nationalitatea statului de pe teritoriul careia se exercita controlul asupra acelei persoane
juridice. Controlul asupra unei persoane juridice aflate in strainatate se poate exercita in
multiple moduri, mai ales prin nationalitatea asociatilor, prin modul de luare a deciziilor in
organele de conducere.
Criteriul controlului este prevazut in conventii internationale si in acorduri bilaterale
la care Romania este parte – de exemplu: Conventia din 1965 de la Washington – art. 25 –
o persoana juridica ce poseda nationalitatea unui stat poate fi considerata de catre partile
litigante ca apartinand unui alt stat din cauza controlului exercitat asupra ei de catre
interese straine. Este problema litigiilor de investitii.
Page 36
pg. 36
O persoana juridica ce are sediul principal in Romania poate fi considerata drept o
societate israeliana daca este controlata direct sau indirect de israelieni.
Statutul organic al sucursalelor si filialelor
Art. 2580 C.Civ. – statutul organic al sucursalei infiintate de o persoana juridica
dintr-o alta tara este supus legii nationale a acesteia. In consecinta, statutul organic al
sucursalei este supus legii nationale a societatii mama.
Statutul organic al filialei este supus legii statului pe teritoriul cariua si-a stabilit
propriul sediu, indiferent de legea aplicabila persoanei juridice care a infiintat-o. Filiala din
Romania este persoana juridica romana, chiar daca este controlata din afara.
Legea aplicabila in cazul fuziunii unor persoane juridice de nationalitati diferite – art.
2584 C.Civ. – fuziunea unor persoane juridice de nationalitati diferite poate fi realizata daca
sunt intrunite cumulativ conditiile prevazute de legile nationale aplicabile statutului lor
organic.
Legea aplicabila in cazul schimbarii nationalitatii persoanei juridice
C.Civ. nu reglementeaza in mod explicit aceasta problema; nici legea 105 nu o face.
Consideram ca se aplica prin analogie situatia de la fuziune, mutatis mutandis –
trebuie indeplinite in mod cumulativ conditiile prevazute de cele doua legi: legea de plecare
(societatea trebuie radiata acolo dupa conditiile specifice) si legea de sosire (inregistrarea
persoanei juridice conform dispozitiilor tarii in cauza).
Page 37
pg. 37
Legea aplicabila statutului organic al persoanei juridice
Statutul organic al persoanei juridice = totatlitatea elementelor care configureaza
regimul acestei persoane.
Art. 2581 C.Civ. – Legea statutului organic al persoanei juridice carmuieste
indeosebi:
a) capacitatea acesteia;
b) modul de dobandire si de pierdere a calitatii de asociat;
c) drepturile si obligatiile ce decurg din calitatea de asociat;
d) modul de alegere, competentele si functionarea organelor de conducere ale
persoanei juridice;
e) reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii;
f) raspunderea persoanei juridice si a organelor ei fata de terti;
g) modificarea actelor constitutive;
h) dizolvarea si lichidarea persoanei juridice.
Profesorul – legea aplicabila statutului organic al persoanei juridice carmuieste:
a.) capacitatea persoanei juridice – capacitatea de folosinta si cea de exercitiu.
Legea statutului organic va determina cel putin urmatoarele aspecte legate de
capacitatea de folosinta:
elementele constitutive ale persoanei juridice;
modalitatile de constituire – inceputul capacitatii de folosinta a persoanei juridice;
capacitatea ei de a incheia acte juridice si limitele sale;
reorganizarea si incetarea persoanei juridice – incetarea capacitatii de folosinta
Capacitatea de exercitiu:
care sunt conditiile in care o persoana juridica dobandeste capacitate de exercitiu –
constituirea si atributiile organelor ei de conducere;
relatia dintre aceste organe si persoana juridica insasi.
b.) modurile de dobandire si de pierdere a calitatii de asociat;
c.) drepturile care decurg din capacitatea de asociat;
d.) modurile de alegere, competentele si functionarea organelor de conducere ale
persoanelor juridice;
e.) reprezentarea persoanei juridice prin intermediul organelor proprii;
f.) raspunderea persoanei juridice si a organelor sale fata de terti;
g.) modificarea actelor constitutive ale persoanei juridice;
h.) dizolvarea si lichidarea persoanei juridice.
Page 38
pg. 38
Normele conflictuale in materia relatiilor de familie
Relatiile de familie ale unei persoane fizice impreuna cu starea ei civila si cu
capacitatea ei civila formeaza statutul persoanei fizice. Prin urmare, in majoritatea cazurilor
se aplica aceleasi norme conflictuale.
Legea aplicabila casatoriei
Legea aplicabila promisiunii de casatorie (logodnei – reglementata in art. 266 – 270
C.Civ.) – art. 2585 C.Civ.
Trebuie facuta o distinctie intre conditiile de fond ale promisiunii de casatorie si
efectele sale.
Conditiile de fond sunt determinate de legea nationala a ficaruia dintre viitorii soti la
data incheierii promisiunii. Se aplica lex patriae a fiecaruia dintre viitorii soti, iar precizarea
„la data incheierii promisiunii” are rolul de a solutiona un eventual conflict de legi – produce
efecte cetatenia pe care o au in momentul promisiunii.
Pentru efectele promisiunii de casatorie si consecintele incalcarii ei, sunt aplicabile
trei legi, in ordine:
a.) legea resedintei obisnuite comune a viitorilor soti la momentul promisiunii de
casatorie;
b.) legea nationala comuna a viitorilor soti – legea cetateniei lor comune;
c.) legea romana.
Legea aplicabila casatoriei:
A. Legea aplicabila conditiilor de fond ale casatoriei.
Prin conditii de fond (art. 2586 alin. 1 C.Civ. – conditiile de fond cerute pentru
incheierea casatoriei sunt determinate de legea nationala a fiecaruia dintre viitorii soti la
momentul celebrarii casatoriei. – lex patriae), se inteleg atat conditiile de fond pozitive, cat si
cele negative, impedimentele la casatorie.
B. Legea aplicabila conditiilor de forma ale casatoriei.
Art. 2576 C.Civ. – forma incheierii casatoriei este supusa legii statului pe
teritoriul caruia se celebreaza casatoria. – lex loci actus (principiul locus regit actum).
Art. 2587 alin. 2 – in cazul in care casatoria se incheie in fata agentului
diplomatic sau a functionarului consular al Romaniei in statul in care acesta este acreditat,
casatoria este supusa formalitatilor prevazute de legea romana. – principiul auctor regit
actum.
Domeniul formei casatoriei:
Page 39
pg. 39
formalitatile premergatoare casatoriei;
procedura efectiva a incheierii casatoriei.
Art. 2586 alin. 2 C.Civ. – reglementare speciala in ceea ce priveste protectia ordinii
publice de drept international privat roman – daca una dintre legile straine care guverneaza
conditiile de fond ale casatoriei prevede un impediment la casatorie care, potrivit dreptului
roman, este incompatibil cu liberatatea de a incheia o casatorie, acel impediment va fi
inlaturat ca inaplicabil in cazul in care unul dintre viitorii soti este cetatean roman si
casatoria se incheie pe teritoriul Romaniei.
C. Legea aplicabila efectelor casatoriei.
Exista o distinctie:
a) legea aplicabila efectelor generale ale casatoriei.
Art. 2589 C.Civ. instituie o regula si cateva exceptii.
Regula: efectele generale ale casatoriei sunt supuse legii resedintei obisnuite
comune a sotilor, iar in lipsa, legii cetateniei comune a sotilor. In lipsa cetateniei comune, se
aplica legea statului pe teritoriul caruia casatoria a fost celebrata.
Domeniul legii aplicabile efectelor generale ale casatoriei:
relatiile personale dintre soti;
relatiile patrimoniale dintre soti – acele relatii patrimoniale de la care partile (sotii)
nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial pe care si-l aleg.
Prin exceptie, drepturile sotilor asupra locuintei familiale si actele juridice asupra
locuintei familiale merg dupa lex rei sitae.
b) legea aplicabila regimului matrimonial.
Legea aplicabila conditiilor de fond ale regimului matrimonial
Trebuie sa distingem intre legea aplicabila fondului conventiei matrimoniale si legea
aplicabila formei conventiei matrimoniale.
Fondul conventiei matrimoniale – exista doua solutii conflictuale:
regimul matrimonial este guvernat de legea aleasa de parti (soti). Se aplica asadar,
in ceea ce priveste regimul matrimonial, lex voluntatis. Autonomia de vointa nu
este insa nelimitata; sotii pot alege numai intre una dintre urmatoarele trei legi:
legea statului pe teritoriul caruia unul dintre ei isi are resedinta obisnuita la
data alegerii;
legea statului a carui cetatenie o are unul dintre ei la data alegerii;
legea statului unde sotii si-au stabilit prima resedinta obisnuita comuna
dupa celebrarea casatoriei.
Page 40
pg. 40
Conventia propriu-zisa de alegere a regimului matrimonial se poate
incheia fie inainte de celebrarea casatoriei, fie in momentul incheierii
casatoriei, fie in timpul casatoriei.
cand partile nu au ales legea aplicabila regimului matrimonial – se va proceda la o
deterinare obiectiva a legii aplicabile regimului matrimonial. Se va aplica legea
care guverneaza efectele generale ale casatoriei, adica legea stabilita conform art.
2589 C.Civ.
Domeniul legii aplicabile regimului matrimonial:
conditiile de validitate a conventiei privind alegerea legii aplicabile;
conditiile de valabilitate a conventiei matrimoniale;
limitele alegerii regimului matrimonial;
posibilitatea schimbarii regimului matrimonial;
continutul patrimoniului fiecaruia dintre soti – drepturile sotilor asupra bunurilor,
precum si regimul datoriilor lor;
incetarea si lichidarea regimului matrimonial;
impartirea bunurilor comune.
Legea aplicabila conditiilor de forma ale regimului matrimonial – art. 2594 C.Civ. –
conditiile de forma pentru incheiera conventiei matrimoniale sunt fie cele prevazute de legea
care reglementeaza fondul regimului matrimonial, fie cele prevazute de legea locului unde
conventia se incheie.
c) prevederi legate de ocrotirea tertilor.
Art. 2595 C.Civ. – masurile de publicitate si opozabilitate a regimului matrimonial
fata de terti sunt supuse legii care guverneza fondul regimului matrimonial. Exista insa si
exceptii.
D. Legea aplicabila divortului si separatiei de corp.
Legea aplicabila divortului si separatiei de corp – trebuie analizata reglementarea
de lege lata si reglementarea care va intra in vigoare din iunie 2012.
De lege lata, ele sunt guvernate de prevederile art. 2597 – 2602 C.Civ. Acestea
sunt structurate asemanator:
lex voluntatis;
legea determinata obiectiv.
Art. 2597 – sotii pot alege de comun acord una dintre urmatoarele legi aplicabile
divortului:
a.) legea resedintei lor comune la data alegerii;
Page 41
pg. 41
b.) legea ultimei resedinte obisnuite comune daca cel putin unul dintre ei mai locuieste
acolo la data conventiei;
c.) legea cetateniei unuia dintre soti;
d.) legea statului pe teritoriul caruia sotii au locuit cel putin trei ani;
e.) legea romana.
Conventia de alegere a legii aplicabile divortului trebuie incheiata in scris, semnata
si datata de soti. – art. 2599 C.Civ.
In cazul in care ei nu au ales legea aplicabila divortului, se procedeaza la o stabilire
obiectiva – se poate aplica de catre instanta una dintre urmatoarele cinci legi, in ordine:
a.) legea resedintei obisnuite comune la data cererii de divort;
b.) legea statului pe teritoriul caruia sotii au avut ultima resedinta obisnuita comuna, daca
cel putin unul dintre ei mai locuieste acolo la data divortului;
c.) legea cetateniei comune a sotilor la data introducerii divortului;
d.) legea ultimei cetatenii comune a sotilor, daca cel putin unul dintre ei o mai pastreaza;
e.) legea romana.
Art. 2600 C.Civ. – daca legea straina determinata potrivit regulilor de mai sus nu
permite divortul sau il admite in conditii deosebit de restrictive, se aplica legea romana, in
cazul in care unul dintre soti este, la data cererii de divort, cetatean roman sau are resedinta
obisnuita in Romania. – norma de ordine publica.
Art. 2602 C.Civ. – se aplica mutatis mutandis regulile de la divort.
In domeniul de aplicabilitate a legii divortului si a separatiei de corp, intra
urmatoarele elemente:
motivele de divort;
efectele divortului cu privire la relatiile personale dintre soti, la capacitatea lor de
exercitiu, la relatiile patrimoniale dintre soti;
Procedura divortului (ordinatoria litis) nu este supusa legii divortului, ci legii
instantei sesizate – lex fori.
Din 21 iunie 2012 va intra in vigoare Regulamentul 1259/2010 al Consiliului de
punere in aplicare a unei forme de cooperare consolidata in domeniul legii aplicabile
divortului si separatiei de corp. Acest regulament se numeste Regulamentul Roma III.
Regulamentul Roma III nu este aplicabil in toate statele membre ale U.E., ci este o
simpla forma de cooperare consolidata, fiind aplicabil numai anumitor state. Decizia
405/2010 a aprobat Regulamentul. El este aplicabil in: Belgia, germania, Bulgaria, Spania,
Franta, Italia, Letonia, Luxembourg, Ungaria, Malta, Austria, Portugalia, Romania si
Slovenia.
Page 42
pg. 42
Reglementarea este asemanatoare celei din C.Civ., permitand sotilor sa aleaga legea
aplicabila.
Legea aplicabila de catre parti – sotii pot conveni sa desemneze legea aplicabila
divortului si separatiei de corp intre una dintre urmatoarele patru legi:
legea resedintei lor obisnuite comune la data acordului;
legea ultimei resedinte comune, daca unul dintre ei mai locuieste acolo;
legea cetateniei unuia dintre ei;
legea forului.
Acordul trebuie sa fie in scris, semnat si datat de catre ambii soti.
In lipsa alegerii, sunt aplicabile patru legi, in scara:
legea resedintei obisnuite comune la data sesizarii instantei comune;
legea ultimei resedinte comune;
legea cetateniei ambilor soti;
lex fori.
E. Legea aplicabila nulitatii casatoriei.
Art. 2588 C.Civ. – legea care guverneaza incheierea casatoriei se aplica si
nulitatii casatoriei si efectelor acestei nulitati.
Art. 2588 C.Civ. contine si o conditie de reciprocitate in reglementare. Nulitatea
unei casatorii incheiate in strainatate cu incalcarea conditiilor de forma poate fi admisa in
Romania numai daca sanctiunea nulitatii este prevazuta si de legea romana. – conditia
dublei incriminari a incalcarii conditiei de fond.
Page 43
pg. 43
Legea aplicabila filiatiei, inclusiv adoptiei
Art. 2603 – 2610 C.Civ. reglementeaza trei probleme:
1. Legea aplicabila filiatiei din casatorie.
Art. 2603 alin. 1 C.Civ. – filiatia copilului din casatorie se stabileste potrivit legii
care, la data cand s-a nascut, carmuieste efectele generale ale casatoriei parintilor sai. Se
aplica, deci, solutiile conflictuale din art. 2589 C.Civ., care guverneaza efectele generale ale
casatoriei.
Prin expresia „la data la care s-a nascut” se solutioneaza conflictul mobil de legi, in
favoarea legii vechi, de la data nasterii copilului, chiar daca ulterior parintii si-au schimbat
cetatenia sau resedinta.
Intra in domeniul legii filiatiei copilului nascut din casatorie:
a.) stabilirea filiatiei – filiatia fata de mama, fata de tata, inclusiv modalitatile de stabilire
a filiatiei, prezumtia de paternitate, timpul legal de conceptie a copilului etc.
Procedura este insa supusa legii forului.
b.) efectele filiatiei – raporturile personale si patrimoniale dintre parinti si copil,
dobandirea numelui de catre copil.
2. Legea aplicabila filiatiei copilului din afara casatoriei.
Art. 2605 C.Civ. – filiatia copilului din afara casatoriei se stabileste potrivit legii
nationale a copilului de la data nasterii sale.
Ipoteza copilului care are mai multe cetatenii, altele decat cea romana – se aplica
legea care ii este cea mai favorabila.
Intra in domeniul legii filiatiei copilului din afara casatoriei:
a.) stabilirea filiatiei – filiatia fata de mama, fata de tata, regimul recunoasterii de filiatie,
regimul contestarii recunoasterii de filiatie, regimul stabilirii paternitatii;
b.) efectele filiatiei – relatiile dintre parinti si copil sunt supuse legii nationale a copilului
din momentul nasterii sale.
3. Legea aplicabila adoptiei.
A. Conditiile de fond ale adoptiei.
Conditiile de fond ale adoptiei sunt stabilite de legea nationala a adoptatorului si a
adoptatului. Prin urmare, pentru a se incheia o adoptie internationala, trebuie indeplinite
conditiile atat din tara adoptatului, cat si din tara adoptatorului.
Page 44
pg. 44
Situatie speciala pentru sotii care adopta impreuna sau in cazul in care un sot adopta
copilul celuilalt sot: se aplica legea care guverneaza efectele generale ale casatoriei sotilor. –
art. 2589 C.Civ.
B. Conditiile de forma ale adoptiei.
Art. 2609 C.Civ. – forma adoptiei este supusa legii statului pe teritoriul caruia se
incheie.
C. Efectele adoptiei.
Efectele adoptiei sunt guvernate de legea nationala a adoptatorului. Situatia speciala a
sotilor adoptatori: efectele adoptiei sunt guvernate de legea care guverneaza efectele generale
ale casatoriei sotilor. – art. 2589 C.Civ.
D. Desfacerea adoptiei.
Desfacerea adoptiei urmeaza legea care guverneaza efectele adoptiei – legea nationala
a adoptatorului, iar, in cazul adoptiei de catre soti, legea care guverneaza efectele generale ale
casatoriei sotilor adoptatori – art. 2589 C.Civ.
E. Nulitatea adoptiei.
Daca nulitatea este de fond, se aplica legea privind conditiile de fond ale adoptiei, iar,
daca nulitatea este de forma, se aplica legea privind forma adoptiei.
Page 45
pg. 45
Legea aplicabila obligatiei de intretinere
Art. 2612 C.Civ. – norma de trimitere – legea aplicabila obligatiei de intretinere se
determina potrivit reglementarilor U.E.
Reglementarea U.E. aplicabila: Protocolul de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind
legea aplicabila obligatiilor de intretinere. Decizie a Consiliului – Decizia 941/2009 privind
adoptarea de catre U.E. a Protocolului.
Protocolul de la Haga este conectat de un Regulamentul 4/2009 privind competenta,
legea aplicabila, recunoasterea si executarea hotararilor si cooperarea in materie de obligatii
de intretinere. Regulamentul 4/2009 se refera mai ales la aspectele de procedura.
Art. 15 din Regulamentul 4/2009 – trimite la Protocolul de la Haga din 2007.
Protocolul instituie o regula generala si cateva reguli speciale.
Art. 3 din Protocol – obligatiile de intretinere sunt supuse legii statului in care
creditorul obligatiei de intretinere isi are resedinta obisnuita. – principiul general.
Regulile speciale nu deroga de la norma generala, decat atunci cand aceasta nu poate
fi utilizata de creditor – creditorul nu poate obtine intretinerea in temeiul ei. In aceasta
situatie, regulile speciale cele mai importante sunt:
a.) in cazul relatiei dintre parinti si copii – in cazul in care creditorul nu poate obtine
intretinere de la debitor potrivit regulii generale, se va aplica lex fori – art. 4.
b.) in cazul obligatiei de intretinere intre soti si fostii soti – creditorul obligatiei de
intretinere are dreptul sa invoce legea cu care casatoria a avut cele mai stranse
legaturi, mai ales legea statului ultimei resedinte comune a sotilor.
Aceste reguli privesc o localizare obiectiva a obligatiei de intretinere.
Protocolul de la Haga permite si o exprimare a autonomiei de vointa a partilor –
lex voluntatis – art. 8 – creditorul si debitorul obligatiei de intretinere pot conveni sa
desemneze ca aplicabila obligatiei de intretinere una dintre urmatoarele legi, alternativ:
legea cetateniei oricaruia dintre ei la data conventiei;
legea resedintei obisnuite a oricaruia dintre ei la data conventiei;
legea unde sunt situate bunurile oricaruia dintre ei;
legea aplicabila divortului sau separatiei de corp.
Domeniul de aplicare a legii obligatiei de intretinere:
persoana creditorului si a debitorului si ordinea de prioritate, daca exista mai multi
debitori;
daca si in ce masura creditorul poate solicita intretinerea si daca o poate solicita
sau nu retroactiv;
Page 46
pg. 46
baza de calcul pentru valoarea intretinerii si eventuala indexare a ei;
termenele de prescriptie sau de decadere etc.
Art. 14 din Protocolul de la Haga prevede o masura de protectie bilaterala a ordinii
publice in dreptul international privat – chiar daca legea aplicabila dispune altfel, pentru a se
stabili cuantumul obligatiei de intretinere, se va tine sema de nevoile creditorului si de
resursele debitorului.
In materia obligatiei de intretinere, exista si o conventie internationala care se ocupa
de un aspect special: Conventia de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind obtinerea pensiei
de intretinere in strainatate pentru copii si alti membri ai familiei.
Aceasta Conventie de la Haga a fost de asemenea implementata in U.E. prin Decizia
Consiliului 432/2011 privind aprobarea in numele U.E. a Conventiei de la Haga privind
obtinerea pensiei de intretinere in strainatate.
Aceasta Conventie are ca ratiune asigurarea eficacitatii obtinerii pensiei de intretinere
in strainatate pentru copii si alti membri ai familiei. Conventia instituie un sistem global de
cooperare intre autoritatile statelor contractante pentru a asigura ca un copil aflat intr-un stat
care trebuie sa primeasca pensie de intretinere de la un parinte aflat in alt stat sa o primeasca
efectiv. Fiecare stat este obligat sa desemneze o autoritate centrala responsabila cu executarea
acestor sarcini. Orice persoana interesata are dreptul de a formula o cerere de masuri specifie
in fata acestei autoritati care are obligatia de a o transmite autoritatii corespondente din
celalalt stat contractant pentru a asigura transmiterea efectiva a pensiei de intretinere. In
Romania: Ministerul Justitiei.
Conventia contine si prevederi privind recunoasterea si executarea hotararilor
pronuntate de o instanta sau alta autoritate cu privire la pensia de intretinere.
Page 47
pg. 47
Legea aplicabila ocrotirii minorului
Art. 2611 C.Civ. – norma de trimitere – legea aplicabila privind protectia copilului se
va stabili potrivit unei conventii internationale: Conventia privind competenta, legea
aplicabila, recunoasterea, executarea si cooperarea cu privire la raspunderea parinteasca si
masurile privind protectia copiilor – Conventia de la Haga din 19 octombrie 2006.
Aceasta Conventie a fost ratificata de Romania prin Legea 361/2007.
Aceasta Conventie are ca domeniu de aplicare stabilirea legii aplicabile raspunderii
parintesti si masurilor privind protectia copiilor, indiferent de forma de organizare a protectiei
(ocrotire parinteasca, tutela, curatela).
Conventia are reglementari de competenta, de recunoastere si executare, dar si cateva
prevederi privind legea aplicabila.
In exercitarea competentelor pe care le au cu privire la raspunderea parinteasca si
protectia copilului, autoritatile vor aplica legea lor nationala.
Atribuirea sau incetarea raspunderii parintesti atunci cand nu este necesara interventia
unei autoritati – se aplica legea resedintei obisnuite a copilului in momentul in care se pune
problema adoptarii acelei masuri de protectie.
Page 48
pg. 48
Normele conflictuale privind bunurile – statutul real al bunurilor
Statutul real = ansamblul elementelor care configureaza regimul juridic al bunurilor.
Norma conflictuala regula a bunurilor poate fi gasita in art. 2613 alin. (1) C.Civ. –
posesia, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de
garantii reale, sunt carmuite de legea locului unde acestea se afla sau sunt situate.
Din punctul de vedere al structurii normei conflictuale, continutul normei este dat de
posesia, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale; punctul de legatura este locul
situarii bunurilor sau locul in care acestea se afla.
Aceasta norma conflictuala are in vedere atat bunurile mobile (locul in care se afla),
cat si cele imobile (locul in care sunt situate).
Aceasta norma conflictuala in materia bunurilor are caracter imperativ si trebuie
aplicata, cu exceptia cazului in care prin dispozitii speciale se prevede altfel.
Domeniul de aplicare:
1. bunurile asupra carora pot exista drepturi reale si clasificarea lor – lex rei
sitae este cea care stabileste daca un bun este sau nu in circuitul civil, daca asupra
lui pot fi constituite drepturi reale, in mod liber sau cu anumite restrictii,
calificarea bunurilor in mobile si imobile.
2. drepturile reale care pot exista asupra bunurilor – daca un bun este susceptibil
de proprietate sau de dezmembraminte ale sale.
3. modurile si conditiile de dobandire, de transmitere si de stingere a
drepturilor reale – se va face distinctie intre modurile originare, specifice de
dobandire a bunurilor si modurile nespecifice.
Modurile originare de dobandire a drepturilor reale asupra bunurilor:
ocupatiunea;
accesiune;
uzucapiunea;
inscrierea in Cartea Funciara;
modurile de stingere a drepturilor reale: prescriptia extinctiva, exproprierea,
confiscarea.
Modurile nespecifice de dobandire a drepturilor reale asupra bunurilor:
testamentul;
contractul.
Page 49
pg. 49
Aspectele reale ce tin de contracte si de testamente, adica aspectele ce privesc
dobandirea drepturilor reale, sunt supuse legii locului situarii bunului, privind urmatoarele
aspecte:
dobandirea drepturilor reale;
transmiterea proprietatii;
suportarea riscului lucrului;
traditiunea;
formele de publicitate cu privire la bunurile respective.
Alte probleme privitoare la contracte si testamente (exemple: capacitatea de a
contracta sau capacitatea de a presta) sunt supuse legii personale a partilor sau a testatorului,
iar nu legii locului situarii bunului.
Conditiile de forma – chiar daca testamentul sau contractul in cauza priveste anumite
bunuri, forma va fi supusa legii contractului sau a testamentului, nu legii situarii bunului.
Conditiile de fond si efectele actelor juridice sunt supuse legii actului, fie ca e
testament, fie ca e contract.
4. formele de publicitate privitoare la bunuri – sunt supuse legii locului situarii.
5. prerogativele drepturilor reale asupra bunurilor.
Legea locului situarii bunului guverneaza atributele conferite de drepturile reale
titularilor acestora. De exemplu: in cazul dreptului de proprietate, posesia, folosinta si
dispozitia sunt indicate de legea locului situarii bunului. De asemenea, limitele exercitarii
acestor prerogative sunt guvernate de legea locului situarii bunului.
6. mijloacele de aparare a drepturilor asupra bunurilor.
7. regimul posesiei si actiunile posesorii.
8. regimul obligatiilor propter rem – privite ca accesorii ale drepturilor reale.
9. modurile de urmarire si de executare silita asupra bunurilor.
Anumite categorii de bunuri nu sunt supuse legii locului situarii lor:
bunurile aflate in curs de transport;
mijloace de transport;
titluri de valoare;
drepturile asupra creatiei intelectuale;
drepturile de creanta.
Toate aceste categorii de bunuri nu sunt supuse legii locului situarii, ci beneficiaza de
solutii speciale – art. 2617 – 2632 C.Civ.
Normele conflictuale privind succesiunea
Page 50
pg. 50
In ceea ce priveste mostenirea, exista o situatie regula si o exceptie.
Regula: art. 2633 C.Civ. – stabileste ca mostenirea este supusa legii statului pe
teritoriul caruia defunctul a avut la data mortii resedinta obisnuita.
Continutul normei conflictuale este mostenirea; punctul de legatura al normei
conflictuale este resedinta obisnuita a defunctului de la data mortii. Aceasta formulare
rezolva si conflictul mobil de legi.
Legea aplicabila mostenirii (lex succesionis) conform N.C.Civ. ofera o solutie de
noutate fata de vechiul cod. In trecut, mostenirea mobiliara era supusa legii cetateniei, in timp
ce aceea imobiliara era guvernata de legea situarii bunurilor imobile.
Exceptia de la regula este reglementata de art. 2634 C.Civ. – exceptia consta in faptul
ca ii este lasat defunctului posibilitatea sa isi aleaga legea (lex succesionis) pe care o
considera cea mai oportuna. O persoana poate sa aleaga ca lege aplicabila mostenirii in
ansamblul ei legea statului a carei cetatenie o are (art. 2634 C.Civ.).
Existenta si validitatea consimtamantului exprimat prin declaratia de alegere a legii
aplicabile sunt supuse legii alese pentru a carmui mostenirea.
Sunt avute in vedere atat mostenirea legala, cat si cea testamentara.
Domeniul lex succesionis – art. 2636 C.Civ.:
1. momentul deschiderii succesiunii;
2. persoanele cu vocatie de a veni la mostenire – trebuie facuta o distinctie intre
mostenirea legala si cea testamentara;
In ceea ce priveste mostenirea legala, legea aplicabila succesiunii guverneaza
urmatoarele elemente:
sfera persoanelor chemate la mostenire;
ordinea in care vin la mostenire;
determinarea cotelor din mostenire la care au dreptul;
reprezentarea succesorala;
regimul rezervei succesorale si al cotitatii disponibile;
regimul drepturilor succesorale ale sotului supravietuitor.
In ceea ce priveste devolutiunea testamentara, trebuie facuta o subdiviziune:
reglementari speciale;
legea aplicabila conditiilor de fond si de forma ale testamentului.
Page 51
pg. 51
In ceea ce priveste reglementarile speciale, ne referim la art. 2634 C.Civ.
In ceea ce priveste legea aplicabila fondului si formei testamentului, pentru ca
testamentul este un act juridic unilateral, acesta este supus unor legi diferite in functie de
problemele puse in discutie:
a.) capacitatea de a dispune prin testament – este supusa legii personale a
testatorului. Incapacitatea de a dispune prin testament, care este o forma a
incapacitatii de folosinta, se subclasifica in incapacitate absoluta si incapacitate
relativa. Incapacitatile absolute de a dispune prin testament, deoarece vizeaza
insasi persoana testatorului, sunt supuse legii personale a testatorului. Incapacitatile
relative, care vizeaza ocrotirea testatorului in relatie directa cu persoana gratificata,
sunt guvernate de legea mostenirii, nu de legea personala a testatorului. Sanctiunile
pentru incalcarea incapacitatilor sunt supuse, de asemenea, legii personale sau legii
mostenirii, dupa cum incapacitatile sunt absolute sau relative.
b.) consimtamantul si cauza testamentului, precum si viciile de consimtamant, sunt
guvernate de lex succesions.
c.) obiectul testamentului (legatul) – este supus legii succesiunii, care guverneaza
urmatoarele elemente:
conditiile de validitate ale legatului;
prevederile cu privire la rezerva succesorala si cotitatea disponibila;
limitele dreptului de a dispune prin testament;
desemnarea si puterile oferite executorului testamentar;
cazurile de ineficacitate a legatelor.
In ceea ce priveste forma testamentului, reglementarea se afla in art. 2635 C.Civ.
Pe plan spatial, din punct de vedere al formei, testamentul este valabil daca este
conform cu oricare dintre urmatoarele legi:
legea nationala a testatorului;
legea resedintei obisnuite a testatorului;
legea locului unde actul a fost intocmit, modificat sau revocat;
legea situarii imobilului ce formeaza obiectul testamentului;
legea instantei sau a organului care indeplineste procedura de transmitere a
bunurilor mostenite.
Pe plan temporal, din punct de vedere al formei testamentului, acesta este valabil
daca respecta conditiile prevazute de oricare dintre urmatoarele legi:
legea in vigoare la data la care a fost intocmit, modificat sau revocat;
legea in vigoare la data decesului testatorului.
Page 52
pg. 52
3. Calitatile cerute pentru a mosteni – nedemnitatea succesorala si capacitatea
succesorala.
Capacitatea succesorala este supusa legii succesiunii.
Nedemnitatea succesorala este guvernata de legea succesiunii.
4. Posesia asupra succesiunii – sezina.
Legea succesiunii arata care dintre mostenitori au caracter de mostenitori sezinari si
care sunt efectele posesiei asupra mostenirii.
Totusi, procedura privitoare la modalitatea de intrare in posesia mostenirii si
competentele autoritatilor publice raspunzatoare cu intrarea in posesia mostenirii sunt
probleme ce tin de legea autoritatii, nu de mostenire (auctor regit actum).
5. Conditiile si efectele optiunii succesorale.
Legea succesiunii reglementeaza persoanele care pot fi subiecte ale dreptului de
optiune succesorala, optiunile pe care aceste persoane le au, termenele de acceptare a
mostenirii si efectele optiunii succesorale.
6. Obligatia mostenitorilor de a suporta pasivul succesoral.
Legea mostenirii arata cuprinsul notiunii de „pasiv succesoral”, care sunt mostenitorii
obligati sa suporte pasivul si limitele acestuia (ultra sau intra vires hereditatis).
7. Partajul succesoral.
Legea succesiunii determina persoanele care pot cere impartirea succesiunii.
Problemele de procedura referitoare la impartirea succesiunii se solutioneaza insa
dupa legea autoritatii sesizate.
Dreptul statului asupra mostenirii vacante
Art. 2636 alin. (2) C.Civ. – in cazul in care, conform legii aplicabile mostenirii,
succesiunea este vacanta, bunurile situate sau, dupa caz, aflate pe teritoriul Romaniei sunt
preluate de statul roman in temeiul dispozitiilor legii romane privitoare la atribuirea
bunurilor unei succesiuni vacante.
Page 53
pg. 53
NORME CONFLICTUALE IN MATERIA ACTELOR JURIDICE
In materia actelor juridice, temeiul legislativ este Regulamentul Roma I, care
priveste forma contractelor, fondul lor si normele conflictuale privind actele juridice accesorii
contractelor.
Celelalte probleme referitoare la acte juridice (legea aplicabila actelor juridice
unilaterale, aspectele de drept comun privind regimul actelor juridice) sunt guvernate de
C.Civ., art. 2637 – 2646.
Legea aplicabila formei contractului
In ceea ce priveste forma contractului, potrivit art. 11 din Regulamentul Roma I, se
face o distinctie intre contractele incheiate intre persoane aflate in aceeasi tara si contrctele
incheiate intre persoane aflate in tari diferite. Distinctia nu priveste contractele incheiate intre
prezenti si absenti.
Legea aplicabila formei contractelor incheiate intre persoane aflate in aceeasi
tara
Potrivit art. 11 alin. (1) din Roma I, contractele incheiate intre persoane sau
reprezentanti ai acestora aflati in aceeasi tara la momentul incheierii contractului sunt
considerate valabile din punct de vedere al formei, daca indeplinesc conditiile de forma
prevazute de legea care le reglementeaza pe fond sau sunt in conformitate cu legea tarii in
care se incheie.
Continutul normei conflictuale este reprezentata de forma contractului incheiat intre
persoane aflate in aceeasi tara; punctul de legatura este fie legea fondului contractului, fie
legea locului incheierii contractului.
In cazul contractelor incheiate intre parti aflate in state diferite
Potrivit art. 11 alin. (2) din Roma I, contractul incheiat intre persoane sau
reprezentantii lor care se afla in tari diferite la momentul incheierii contractului este
considerat valabil din punct de vedere al formei daca indeplineste conditiile de forma
prevazute in una dintre urmatoarele legi:
legea fondului contractului;
legea oricareia dintre tarile in care se afla oricare dintre parti sau reprezentantii
acestora la momentul incheierii contractului;
legea tarii in care isi avea resedinta obisnuita oricare dintre partile contractante la
momentul incheierii contractului.
Page 54
pg. 54
Continutul normei conflictuale este forma contractului incheiat intre parti aflate in
state diferite, iar legatura este oricare dintre cele trei legi enumerate.
Notiunea de „resedinta obisnuita”, potrivit art. 19 din Roma I, vizeaza trei categorii
de situatii:
in cazul societatilor sau al altor organisme consituite sau nu ca persoane juridice,
resedinta obisnuita este acolo unde se afla sediul administratiei lor centrale;
in cazul persoanelor fizice care actioneaza in exercitarea activitatii profesionale,
resedinta obisnuita se afla la locul sediului principal de activitate;
in cazul contractelor incheiate prin sucursale sau agentii, resedinta obisnuita este
la locul unde unitatea de lucru respectiva se afla.
Art. 11 alin. (3) din Roma I – actele juridice unilaterale aflate in legatura cu un
contract sunt valabile, din punct de vedere al formei, daca indeplinesc conditiile de forma din
oricare dintre urmatoarele legi:
legea care guverneaza contractul pe fond;
legea statului in care actul este incheiat;
legea tarii in care autorul actului isi are resedinta obisnuita la data incheierii
acestuia.
Page 55
pg. 55
Legea aplicabila formei actelor juridice
Art. 11 din Roma I – cateva prevederi legate de trei situatii speciale:
legea aplicabila formei actelor juridice unilaterale care au legatura cu un contract;
legea aplicabila formei contractelor incheiate cu consumatorii;
legea aplicabila formei contractelor care au ca obiect un drept real imobiliar sau
un drept de locatiune asupra unui imobil.
Legea aplicabila formei actelor juridice unilaterale care au legatura cu un contract
Art. 11 din Roma I alin. (3) – Actul juridic unilateral menit sa produca efecte
juridice aflat in legatura cu un contract incheiat sau care urmeaza sa fie incheiat este
considerat a fi valabil din punct de vedere al formei, daca indeplineste cerintele de forma
prevazute de una dintre urmatoarele trei legi:
a.) legea care reglementeaza contractul pe fondul sau;
b.) legea tarii in care a fost incheiat actul unilateral;
c.) legea tarii in care autorul actului unilateral isi avea resedinta obisnuita la data
incheierii actului unilateral.
Legile se aplica alternativ, oricare dintre ele putand fi aleasa.
Legea aplicabila formei contractelor incheiate cu consumatorii
Art. 11 alin. (4) din Roma I prevede o exceptie de la regulile generale privind forma
contractului – regulile generale din articolele precedente nu se aplica in cazul contractelor
incheiate cu consumatorii, pentru acestea forma contractului fiind supusa legii tarii unde
consumatorul isi are resedinta obisnuita.
Legea aplicabila formei contractelor care au ca obiect un drept real imobiliar sau un
drept de locatiune asupra unui imobil
Art. 11 alin. (4) din Roma I – contractele care au ca obiect un drept real imobiliar
sau un drept de locatiune asupra unui imobil sunt supuse conditiilor de forma prevazute de
legea locului unde bunul imobil este situat. In acest caz se aplica norma conflictuala lex situs.
_____________________________________________
Pentru actele juridice unilaterale care exced Regulamentului Roma I, precum si pentru
contractele care exced Regulamentului Roma I, sunt aplicabile dispozitiile C.Civ., care
contine prevederi privind legea aplicabila actului juridic – art. 2637 – art. 2639.
Page 56
pg. 56
Art. 2639 C.Civ. – conditiile de forma ale unui act juridic sunt supuse legii care
carmuieste fondul actului. Prin urmare, solutia conflictuala regula este aceea ca forma unui
act juridic unilateral este supusa aceleiasi legi care guverneaza si fondul actului.
Totusi, un act juridic unilateral este valabil din punct de vedere al formei sale daca
indeplineste conditiile prevazute de una dintre urmatoarele legi (alternativ):
a.) legea locului unde actul a fost incheiat;
b.) legea cetateniei sau legea resedintei obisnuite a persoanei care a consimtit la
incheierea respectivului act;
c.) legea autoritatii care examineaza valabilitatea actului respectiv.
Legea aplicabila mijloacelor de proba a actului juridic
Proba trebuie considerata in raport cu forma actului.
Art. 18 alin (2) Roma I – contractul poate fi probat cu orice mijloace de proba
admise fie de legea forului, fie de una dintre legile care guvereneaza forma actului juridic, cu
conditia ca mijloacele de proba respective sa fie administrate in fata instantei sesizate.
Prin urmare, proba unui act juridic va fi supusa legii forului sau oricareia dintre legile
care guverneaza forma actului.
Domeniul legii aplicabile formei actului juridic
Domeniul legii aplicabile formei actului:
a.) forma in care actul juridic poate fi exteriorizat – in sensul de negotium;
Prin urmare, legea formei ne va raspunde la urmatoarele probleme:
daca actul juridic trebuie sa imbrace sau nu forma scrisa;
daca forma scrisa, in cazul in care exista, este ad validitatem sau numai ad
probationem;
daca este necesara pentru incheierea actului remiterea materiala a bunului.
b.) conditiile de redactare a actului juridic – conditiile actului privit ca instrumentum
probationis;
Prin urmare, legea formei ne va raspunde la urmatoarele probleme:
daca actul trebuie sa indeplineasca anumite conditii speciale de forma, adica daca
trebuie sa contina anumite mentiuni speciale (mentiunea multiplului exemplar,
mentiunea „bun si aprobat” etc.)
Page 57
pg. 57
daca actul este solemn, legea formei ne va spune care sunt conditiile unui act
solemn;
care sunt persoanele competente sa intocmeasca actul solemn.
c.) durata valabilitatii actului;
d.) conditiile de forma ale conventiilor asupra formelor;
e.) sanctiunile in cazul nerespectarii conditiilor de forma.
Domeniul legii aplicabile mijloacelor de proba ale actului juridic:
a.) forta probanta a actului juridic si admisibilitatea inscrisurilor ca mijloace de proba
preconstituite;
b.) forta doveditoare a inscrisului – daca face dovada pana la inscrierea in fals sau numai
pana la proba contrara;
c.) care este valoarea datei inscrisului sub semnatura privata – daca dobandeste sau nu
data certa;
d.) regimul inceputului de dovada scrisa;
e.) conditiile de valabilitate si forta probanta a copiei unui act juridic;
f.) admisibilitatea probei testimoniare a actului juridic.
Page 58
pg. 58
Legea aplicabila conditiilor de fond ale actului juridic
Are in vedere:
conditiile de incheiere a actului;
efectele actului juridic;
executarea actului;
transmiterea si stingerea efectelor actului juridic.
I. Desemnarea legii care guverneaza fondul actului de catre partile conractante – lex
voluntatis.
Lex voluntatis isi are izvorul in reglementarile Regulamentului Roma I art. 3 si in
dispozitiile C.Civ. art 2637, atunci cand este vorba de acte unilaterale sau de alte contracte
decat cele reglementate de Roma I.
Totodata, lex voluntatis este si o aplicatie a principiului autonomiei de vointa a
partilor.
Continutul normei conflictuale: conditiile de fond ale actului.
Legatura: vointa partilor.
Izvorul vointei partilor: posibilitatea partilor de a alege legea aplicabila unui act
izvoraste din lege. Nu exista contract fara lege – vointa partilor nu exista si nu se impune prin
ea insasi, ci produce efecte pentru ca legiuitorul i-a permis acest lucru.
Modalitatile de exprimare a vointei partilor – prevazute atat in Roma I, cat si in
C.Civ.:
1. Alegerea expresa de catre parti a legii aplicabile contractului
Alegerea expresa inseamna incheierea de catre parti a unei clauze de
alegere a legii aplicabile.
Clauza poate consta intr-o clauza inserata in contractul principal
(regula) sau in incheierea de catre parti a unui contract separat. Clauza
contractuala sau conventia separata poarta denumirea de clauza de electio
iuris/pactul de lege utenda.
Atunci cand clauza este cuprinsa intr-un contract, ea prezinta o
autonomie relativa fata de contractul in care ea este inserata. Aceeasi
autonomie relativa o prezinta si clauza de jurisdictie: clauza compromisorie,
daca se refera la arbitraj.
Autonomia relativa implica ideea de autonomie si ideea de legatura.
Clauza de electio iuris este autonoma fata de contractul principal
deoarece cauzele de rezolutiune si reziliere sau cauzele de nulitate a
contractului principal nu afecteaza valabilitatea clauzei de alegere (exemplu:
Page 59
pg. 59
nulitatea contractului principal ca urmare a nerespectarii unor conditii de
valabilitate privind autoritatea competenta sa-l intocmeasca; in acest caz,
nulitatea va fi pronuntata pe temeiul legii alese de parti).
Clauza de alegere urmeaza soarta contractului principal – cauze de
nulitate convergenta: incapacitatea partilor de a incheia contractul principal
atrage incapacitatea de a incheia clauza de alegere. Prin urmare, nu se poate
judeca cauza dupa aceasta cluaza, ci se va proceda la localizarea legii
aplicabile contractului.
Alegerea expresa este de doua feluri:
a.) alegere expresa directa – atunci cand partile prevad in mod explicit
legea care va guverna contractul;
b.) alegere expresa indirecta – atunci cand partile fac trimitere la o
conventie internationala, la o reglementare nestatala (un contract
tip sau conditii generale) sau la o norma comunitara care contine ea
o clauza de alegere.
2. Alegerea implicita/tacita a legii aplicabile contractului.
Alegerea de catre parti a legii aplicabile contractului este tacita cand ea
rezulta cu un grad rezonabil de certitudine din clauzele contractuale sau din
imprejurarile cauzei.
Indiciile de localizare a contractului se impart in doua categorii:
a.) indicii intrinseci contractului:
inserarea de catre parti in contract a unei clauze de jurisdictie
exclusiva in favoarea instantelor dintr-un anumit stat;
daca partile s-au referit la o uzanta aplicabila numai unui stat;
limba, in general, nu este un indiciu.
b.) indicii extrinseci contractului:
act aditional in care se face referire la legea unui anumit stat.
Momentul exprimarii vointei partilor: partile pot alege legea aplicabila contractului
oricand anterior ivirii unui litigiu, iar, daca s-a ivit unul si el este pendinte in fata unei
instante de judecata sau de arbitraj, alegerea se poate face pana la inchiderea dezbaterilor.
Intinderea vointei partilor: art. 3 Roma I – prin alegerea lor, partile pot desemna
legea aplicabila intregului contract sau numai unei parti din acesta.
Modificarea legii aplicabile: art. 3 alin. (1) Roma I – partile pot conveni in orice
moment sa supuna contractul altei legi decat cea care il guverna anterior, dar aceasta
Page 60
pg. 60
modificare nu poate aduce atingere valabilitatii formei contractului si nu poate afecta in mod
negativ drepturile tertilor.
Modificarea produce efecte retroactive, insa cu aceste doua limitari.
Libertatea partilor de a alege legea aplicabila si limitele sale:
a.) conceptia obiectivista – libertatea de alegere a partilor este limitata la una dintre legile
cu care contractul are o legatura reala, efectiva;
b.) conceptia subiectivista – partile pot alege ca aplicabila orice lege, chiar si una care nu
are o legatura obiectiva cu contractul.
Roma I adopta conceptia subiectivista, insa prevede si anumite remedii. Art. 3 alin.
(3) si (4) rezolva aceasta problema.
Art. 3 alin. (3) Roma I – in cazul in care toate elementele relevante pentru situatia
respectiva in momentul in care are loc alegerea se afla in alta tara decat cea a carei lege a
fost aleasa, alegerea facuta de parti nu aduce atingere aplicarii dispozitiilor legii acelei tari
de la care nu se poate deroga prin acord.
Prin urmare, in cazul in care partile au ales ca aplicabil contractului lor un sistem de
drept care nu are nicio legatura cu contractul, acea lege nu poate inlatura dispozitiile de
ordine publica in dreptul international privat din legea care s-ar fi aplicat in mod obiectiv
daca acea alegere nu s-ar fi exprimat. Aceasta reglementare este corecta, inlaturand
posibilitatea fraudei la lege.
Art. 3 alin. (4) Roma I – extrapoleaza acelasi rationament pentru dreptul comunitar.
In afara acestor reglementari, exista si limitarile generale la alegerea legii aplicabile:
ordinea publica si frauda la lege.
II. Daca partile nu au ales legea aplicabila actului juridic, judecatorul sau arbitrul
competent sa solutioneze un litigiu cu privire la actul respectiv va trebuie sa
procedeze la o localizare obiectiva a actului juridic.
Localizarea contractului dupa criterii obiective este intotdeauna subsidiara, doar daca
nu exista lex voluntatis.
Criteriile de localizare obiectiva a contractului sunt reglementate in art. 4 – 8 din
Regulamentul Roma I.
Din aceste articole se desprind trei solutii conflictuale esentiale de localizare obiectiva
a contractului, care se aplica in cascada:
Page 61
pg. 61
1. In functie de tipul specific de contract.
Sediul materiei: art. 4 alin. (1) si art. 5 – 8 Roma I.
Art. 4 alin. (1) Roma I – legea aplicabila anumitor tipuri de contracte:
a.) contractul de vanzare-cumparare de bunuri – regula generala: contractul
de vanzare-cumparare de bunuri este supus legii tarii in care isi are resedinta
obisnuita vanzatorul (lex venditoris).
Contractul de vanzare-cumparare de bunuri – situatie speciala: cand
contractul de vanzare-cumparare are ca obiect bunuri scoase licitatie, se aplica
legea tarii in care are loc licitatia, daca aceasta lege poate fi determinata.
b.) contractul de prestare de servicii – Roma I reglementeaza trei situatii cu
privire la acest contract:
contractul de prestari de servicii este supus legii tarii in care isi are
resedinta obisnuita prestatorul de servicii – regula generala;
contractul de franciza – este supus legii tarii in care isi are resedinta
obisnuita beneficiarul francizei;
contractul de distributie – este supus legii tarii in care isi are resedinta
obisnuita distribuitorul.
Intra in categoria contractelor de prestare de servicii supuse regulii
generale: mandatul, comisionul, agentia, expeditia, depozitul, antrepriza,
contractele de credit bancar.
c.) contractul care priveste un drept real imobiliar sau care priveste un drept
de locatiune asupra unui imobil – este reglementat de legea tarii in care este
situat imobilul (lex rei sitae).
Contractul de locatiune avand ca obiect folosinta privata si temporara a
unui imobil pe o perioada de 6 luni consecutive este reglementat de legea tarii
in care isi are resedinta obisnuita proprietarul, cu conditia ca locatarul sa fie o
persoana fizica si sa-si aiba resedina obisnuita in aceeasi tara.
In situatia regula intra: contractele privind un drept real imobiliar
(acele contracte care au ca obiect constituirea, transmiterea sau stingerea unui
drept real imobiliar: contractul de vanzare-cumparare imobiliara, schimbul
imobiliar sau donatia imobiliara, dobandirea, transmiterea si stingerea
dezmembramintelor drepturlui de proprietate asupra unui imobil, precum si
posesia imobiliara).
d.) orice contract incheiat in cadrul unui sistem multilateral care reuneste sau
faciliteaza reuniunea de interese multiple de vanzare-cumparare de
instrumente financiare ale tertilor va fi reglementat de o lege unica, potrivit
normelor specifice aplicabile acelui sistem multimodal – art. 4 alin. (1) lit. h)
Page 62
pg. 62
Exemple: vanzarile de actiuni sau obligatiuni.
Sistemele multimodale au norme nediscretionare, care nu sunt la
latitudinea partilor si care reglementeaza aceste contracte.
2. In functie de legea tarii in care isi are resedinta obisnuita partea contractanta
care efectueaza prestatia caracteristica.
Sediul materiei: art. 4 alin. (2) Roma I – in cazul in care contractului nu i
se aplica alin. (1), contractul este reglementat de legea tarii in care isi are
resedinta obisnuita partea contractanta care efectueaza prestatia caracteristica.
Prestatie caracteristica:
a.) prestatia caracteristica este prestatia partii care, intr-un contract translativ
de proprietate, instraineaza un bun mobil – schimbul (legea tarii oricareia
dintre parti), donatia de bunuri mobile (legea de la resedinta obisnuita a
donatorului);
b.) contractele de inchiriere sau alte contracte prin care se pune la dispozitia
unei persoane, pe o durata de timp determinata, folosinta unui bun mobil
– debitorul prestatiei caracteristice este locatorul sau comodantul.
3. In functie de legea tarii cu care contractul prezinta legaturile cele mai
stranse.
Sediul materiei: art. 4 alin. (3) si (4) Roma I.
Acest criteriu implica doua idei.
Art. 4 alin. (3) – in cazul in care, din ansamblul circumstantelor, cauzei
rezulta fara echivoc ca respectivul contract are in mod vadit o legatura mai stransa
cu o alta lege decat cea stabilita potrivit criteriilor 1 si 2, se va aplica aceasta din
urma lege.
Art. 4 alin. (4) – in cazul in care legea aplicabila nu poate fi determinata in
temeiul criteriilor 1 si 2, se va aplica legea tarii cu care contractul prezinta
legaturile cele mai stranse.
Ambele reglementari fac aplicabila legea tarii cu care contractul are
legaturile cele mai sranse. Acest concept este cunoscut sub denumirea de „legea
proprie a contractului”.
Prin notiunea de „legaturile cele mai stranse”, chestiunea ramane la
latitudinea judecatorului sau arbitrului, care se va orienta dupa circumstantele
cauzei. In acest sens, practica a relevat anumite indicii intrinseci si extrinseci:
daca toate elementele relevante ale unui contract sunt intr-un stat, se poate
considera ca acel contract are legatura cu statul respectiv;
Page 63
pg. 63
daca contractul se incheie in mod obligatoriu de catre o anumita autoritate
publica, se poate considera ca are legatura cu legea autoritatii;
locul incheierii contractului – criteriu traditional.
____________________________________
Art. 20 din Roma I exclude retrimiterea in materia obligatiilor contractuale –
aplicarea legii oricarei tari determinata potrivit acestui Regulament inseamna aplicarea
normelor de drept in vigoare cu excluderea normelor de drept international privat (normelor
conflictuale).
Page 64
pg. 64
Legea aplicabila altor contracte numite de catre Roma I
Contractul de transport - art. 5 din Roma I:
contractele de transport de marfuri – doua solutii conflictuale: legea aleasa de
parti (lex voluntatis) sau localizarea obiectiva a legii:
legea tarii in care isi are resedinata obisnuita transportatorul, cu conditia ca
locul de incarcare sau descarcare sau resedinta obisnuita a exportatorului
sa fie, de asemenea, in acea tara;
legea tarii in care este situat locul de livrare convenit de parti.
contractele de transport de pasageri – doua solutii conflictuale: legea aleasa de
parti (lex voluntatis) sau localizarea obiectiva a legii:
legea tarii in care isi are resedinta obisnuita pasagerul, dar cu conditia ca
locul de plecare sau de destinatie sa fie, de asemenea, in tara respectiva;
legea resedintei obisnuite a transportatorului.
Roma I limiteaza sfera legilor dintre care partile pot sa aleaga, in cazul contractului de
transport de pasageri. Partile pot sa aleaga numai intre:
legea resedintei obisnuite a pasagerului;
legea resedintei obisnuite a transportatorului;
legea sediului administratiei centrale a transportatorului;
legea locului de plecare;
legea locului de sosire.
Art. 5 alin. 3 Roma I – in cazul in care partile nu au ales legea aplicabila
contractului, in lipsa alegerii, daca din circumstantele cauzei rezulta fara echivoc ca acel
contract are in mod vadit o legatura mai stransa cu o alta lege decat cele mentionate
anterior, se va aplica acea lege.
Contractele incheiate cu consumatorii – art. 6 Roma I
Definitie: acel contract care este incheiat de catre o persoana fizica intr-un scop care
poate fi considerat ca neavand legatura cu activitatea sa profesionala (acesta este
consumatorul) si o persoana care actioneaza in exercitarea activitatii sale profesionale
(profesionistul).
Exista doua solutii conflictuale majore:
1. a.) contractelor incheiate cu consumatorii li se aplica legea statului in care
consumatorul isi are resedinta obisnuita, cu conditia ca profesionistul sa-si
desfasoare activitatea comerciala sau profesionala chiar in tara in care
consumatorul isi are resedinta obisnuita si respectivul contract sa se inscrie in sfera
activitatilor profesionistului din acea tara;
Page 65
pg. 65
b.) partile pot alege legea aplicabila contractului cu consumatorii, dar aceasta alegere nu
poate priva pe consumator de protectia acordata lui de legea care ar fi fost aplicabila
potrivit solutiei 1. a.).
2. in cazul in care solutiile de la punctul 1 nu se pot aplica, legea contractului se stabileste
potrivit regulilor generale: lex voluntatis, potrivit art. 3, sau localizarea obiectiva, potrivit
art. 4.
Contractele de asiguarare – art. 7 Roma I
Reglementarile art. 7 se aplica indiferent unde se produce riscul asigurat =˃ art. 7 are
o aplicare universala.
Solutiile conflictuale propriu-zise difera dupa cum este vorba de asigurari facultative
sau obligatorii.
I. Asigurarile facultative.
Exista doua solutii conflictuale majore:
1. Legea aplicabila contractelor de asigurare care acopera riscuri majore
(Directiva 239 din 1973 defineste in art. 5 notiunea de „riscuri majore” –
se refera la avioane, nave, platforme petroliere, accidente majore, cum ar fi
cele atomice etc.) – 3 solutii conflictuale:
a.) legea aleasa de catre parti (lex voluntatis) – nelimitata, in acest caz;
b.) legea tarii in care isi are resedinta obisnuita asiguratorul;
c.) in cazul in care, din circumstantele cauzei, rezulta fara echivoc ca acel
contract are in mod vadit o legatura mai stransa cu o alta tara, se aplica
legea acelei tari.
2. Celelalte riscuri – in acest caz exista 2 solutii conflictuale, cu anumite
subdiviziuni:
A. a.) Partile pot alegea legea aplicabila contractului, dar autonomia de
vointa este limitata – pot alege numai una dintre urmatoarele legi:
legea statului membru in care este situat riscul in momentul
incheierii contractului;
legea resedintei obisnuite a titularului politei de asigurare;
legea cetateniei titularului politei de asigurare etc.
b.) In cazul in care statele membre a caror lege este aplicabila potrivit
solutiilor de la A. a.) acorda o mai mare libertate in ceea ce priveste
legea aplicabila contractului, partile se pot prevala de acea libertate.
Page 66
pg. 66
B. In cazul in care partile nu au ales legea aplicabila, contractul de
asigurare se va supune legii statului membru in care este situat riscul in
momentul incheierii contractului.
II. Asigurarile obligatorii.
Art. 7 alin. 4 Roma I – contractelor de asigurare care acopera riscurile
pentru care un stat membru impune obligativitatea asigurarii, li se aplica si cateva
norme suplimentare.
Contractele de asiguare obligatorie trebuie sa respecte dispozitiile specifice
stabilite in legatura cu asigurarea respectiva de statul membru care impune obligatia.
Contractele individuale de munca – art. 8 Roma I
Exista 4 solutii conflictuale:
1. Legea alesa de catre parti.
Cu toate acestea, o astfel de alegere nu poate priva angajatul de protectia acordata
lui in temeiul dispozitiilor de la care nu se poate deroga prin conventie (imperative)
din legea care, in absenta alegerii, ar fi fost aplicabila contractului de munca.
2. Legea tarii in care angajatul isi desfasoara in mod obisnuit activitatea in
executarea contractului.
In cazul in care angajatul lucreaza temporar intr-o alta tara, adica in cazul in care
este delegat sau detasat intr-o alta tara, nu se considera ca si-a schimbat locul in care
in mod obisnuit isi desfasoara activitatea.
3. Legea tarii in care este situata unitatea angajatoare.
4. Legea tarii cu care contractul are legatura cea mai stransa.
Page 67
pg. 67
Domeniul de aplicare a legii contractului
Art.12 din Roma I reglementeaza sumar domeniul de aplicare alegii contractului:
legea aplicabila contractului reglementeaza in special:
1. Conditiile de fond pentru incheierea valabila a contractului – lex contractus este
aplicabila de regula si in cazul in care exista un litigiu cu privire la conditiile de fond sau
existenta valabila a contractului (art. 10 alin. 1 Roma I – existenta si valabilitatea
contractului sunt determinate de legea care l-ar reglementa daca acel contract ar fi valabil.).
Cu toate acestea, pentru a stabili faptul ca si-a dat sau nu consimtamantul pentru
incheierea unui contract, o parte poate sa invoce legea tarii in care isi are resedinta obisnuita,
daca din circumstantele respective rezulta faptul ca ar fi rezonabil ca respectivul
comportament sa se determine potrivit acelei legi.
Conditiile de fond sunt: capacitatea, consimtamantul, obiectul, cauza si modalitatile.
Nu toate sunt supuse legii contractului.
a.) Capacitatea de a contracta nu este supusa legii contractului, ci legii personale a
partii in cauza, dupa cum este vorba despre o persoana fizica sau o persoana
juridica – art. 2572 si 2580 C.Civ.
b.) Consimtamantul este supus legii contractului – elementele:
raportul dintre vointa reala si cea declarata;
conditiile consimtamantului;
viciile de consimtamant;
mecanismul formarii consimtamantului;
regimul juridic al tacerii.
c.) Obiectul si cauza sunt supuse legii contractului. Bunul insa, ca obiect derivat al
contractului, iese din sfera legii contractului si este supus normelor legii aplicabile
bunurilor – art. 2613 C.Civ.
d.) Modalitatile sunt supuse legii contractului.
2. Interpretarea contractului.
Ea este supusa legii contractului. Interpretarea este reglementata de art. 12 Roma I.
3. Efectele contractului.
Sunt supuse legii contractului urmatoarele elemente:
a.) drepturile si obligatiile partilor;
b.) principiile care guverneaza efectele contractului: principiul fortei obligatorii,
principiul irevocabilitatii, principiul relativitatii efectelor, regimul tertilor, al
avanzilor-cauza etc.
c.) efectele specifice contractelor sinalagmatice:
Page 68
pg. 68
exceptia de neexecutare si rezolutiunea pentru neexecutare sunt stabilite de lex
contractus;
riscul contractului este supus legii contractului;
riscul lucrului este supus legii locului situarii bunului – regimului real.
4. Prezumtiile legale si sarcina probei contractului.
Sunt supuse legii contractului si sunt mentionate explicit de Roma I in art. 12.
Mijloacele de proba a contractului sunt supuse legii formei contractului – art. 18
Roma I. Celelalte aspecte merg dupa lex contractus.
5. Executarea contractului.
De regula, executarea este supusa legii contractului. Prin exceptie, anumite aspecte
privind executarea sunt supuse altei legi decat cea a contractului.
Este supusa legii contractului executarea obligatiilor nascute din contract, constand in:
modalitatile de executare;
regimul platii: locul, data, imputatia etc.;
durata in timp a contractului, in cazul in care ea este stabilita prin contract;
problema punerii in intarziere a debitorului;
formalitatile de punere in intarziere – sunt supuse legii locului de efectuare a
notificarii;
existenta sau inexistenta teoriei impreviziunii.
Prin exceptie, anumite aspecte privind executarea sunt supuse unor legi diferite:
modalitatile de executare si masurile ce pot fi luate in cazul unei executari
defectuaose – sunt supuse locului de executare (lex loci executionis/solutionis) –
art. 12 alin. 2 Roma I:
modurile si formalitatile concrete de executare a contractului;
masurile pe care creditorul trebuie sa le indeplineasca pentru punerea in
executare a contractului si pentru punerea in intarziere a debitorului;
masurile pe care creditorul poate sa le ia pentru preintampinarea
neexecutarii; ex.: acordarea unei termen de gratie;
receptia cantitativa si calitativa a marfii;
masurile pentru remedierea neexecutarii sau pentru restrangerea efectelor
prejudiciabile.
regimul monedei de plata – este supus legii tarii care a emis mondea (lex
monetae):
regimul convertibilitatii, inconvertibilitatii, al transferului sau al
transferului peste frontiera.
6. Drepturile creditorului asupra patrimoniului debitorului.
Page 69
pg. 69
Drepturile creditorului asupra patrimoniului debitorului care rezulta din contract sunt
supuse legii contractului:
regimul actiunii pauliene sau revocatorii;
regimul actiunii in declararea simulatiei;
regimul actiunii oblice sau subrogatorii.
7. Raspunderea contractuala.
Art. 12 Roma I – reglementeaza expres raspunderea contractuala.
Elemente concrete:
conditiile raspunderii contractuale;
consecintele neexecutarii totale sau partiale a obligatiei sau ale executarii cu
intarziere;
regimul fortei majoare si a altor clauze exoneratoare de raspundere;
regulile privind evaluarea prejudiciului – regimul daunelor interse, compenstorii si
moratorii. In ceea ce priveste daunele cominatorii, tendinta este de aplicare a legii
forului;
regimul dobanzilor;
regimul clauzei penale;
regimul conventiilor asupra raspunderii.
8. Stingerea obligatiilor nascute din contract.
Aceasta include si prescpriptia si decaderea din drepturi – art. 12 Roma I.
9. Nulitatea contractului.
Art. 12 Roma I.
Elemente concrete:
cauzele de nulitate de fond;
sfera persoanelor care pot invoca nulitatea;
cat timp poate fi invocata nulitatea – problema prescriptibilitatii actiunii in
anulare;
problema daca nulitatea poate sau nu sa fie acoperita prin confirmare;
efectele nulitatile;
principiile care guverneaza nulitatea.
Legea aplicabila obligatiei de restituire a unei prestatii in cazul declararii
nulitatii contractului – reglementata de Roma I, coroborat cu Roma II.
Roma II, art. 10 alin. 1 – obligatia de restituire a unei prestatii care intervine in cazul
in care un contract a fost anulat este supusa legii contractului, nu legii faptului juridic.
Page 70
pg. 70
Non-domeniul contractului
conventiile matrimoniale – merg dupa C.Civ.;
conventiile de arbitraj si conventiile de jurisdictie (formul conveniens);
obligatiile care decurg din intelegeri ce au avut loc inainte de semnarea unui
contract – merg dupa Roma II.
Page 71
pg. 71
REGULAMENTUL ROMA II
Face o distinctie intre:
faptele juridice ilicite;
faptele juridice licite.
Faptele juridice ilicite
Art. 4 Roma II – regula generala; art. 5 – 9 Roma II – reglementari speciale privind
anumite tipuri de delicte.
Norma generala ofera trei solutii conflictuale:
norma generala propriu-zisa;
o exceptie de la aceasta norma;
o clauza derogatorie (solutia de salvare).
Norma generala
Art. 4 alin. 1 Roma II – legea aplicabila obligatiilor necontractuale care decurg
dintr-o fapta ilicita este legea tarii in care s-a produs prejudiciul (lex loci laesionis).
In dreptul roman, traditional se aplica lex loci delicti commisii.
Exceptia
Art. 4 alin. 2 Roma II – in cazul in care faptuitorul si victima isi au resedinta
obisnuita in aceeasi tara in momentul producerii prejudiciului, se va aplica legea acelei tari.
Sintagma „momentul producerii prejudiciului” solutioneaza si conflictul mobil de
legi.
Clauza derogatorie
Art. 4 alin. 3 Roma II – in cazul in care reiese clar din toate circumstantele
referitoare la caz ca fapta ilicita are in mod vdit o legatura mai stransa cu o alta tara decat cea
mentionata in solutiile conflictuale mentionate mai sus, se va aplica legea tarii respective.
Normele specifice
Art. 5 Roma II – raspunderea pentru produsele defectuoase – obligatiile contractuale
care decurg din prejudiciile cauzate de un produs defectuos sunt supuse, in scara, la 4 solutii
conflictuale:
Page 72
pg. 72
1. daca faptuitorul si victima isi au resedinta in aceeasi tara in momentul producerii
prejudiciului, se aplica legea resedintei obisnuite;
2. daca nu este cazul, se aplica una dintre urmatoarele trei legi, de asemenea in scara:
a.) legea tarii in care victima si-a avut resedinta obisnuita in momentul producerii
prejudiciului;
b.) legea tarii in care s-a achizitionat produsul, daca acesta este comercializat in
tara respectiva;
c.) legea tarii in care a fost cauzat prejudiciul, daca produsul a fost comercializat
in tara respectiva.
3. legea resedintei obisnuite a faptuitorului, daca faptuitorul nu putea sa prevada in
mod rezonabil ca produsul respectiv a fost comercializat in statele a caror lege
este aplicabila potrivit solutiilor conflictuale de mai sus;
4. daca rezulta clar din circumstantele cauzei ca respectiva fapta ilicita are in mod
vadit o legatura mai stransa cu alta lege, se aplica legea acelei tari.
Art. 6 Roma II – concurenta neloiala si actele care ingradesc libera concurenta.
Legea aplicabila concurentei neloiale
a.) In cazul in care, ca urmare a delictului, sunt afectate relatiile concurentiale sau
interesele colective ale consumatorilor, se aplica legea tarii in care acele interese
sunt afectate.
b.) Daca un act de concurenta neloiala afecteaza exclusiv interesele unui anumit
concurent, se aplica norma generala din art. 4.
Ocrotirea liberei concurente
a.) Solutia regula – legea aplicabila obligatiilor necontractuale care decurg din
restrangerea concurentei sunt supuse legii tarii unde piata este/poate fi afectata.
b.) In cazul in care piata este/poate fi afectata in mai multe tari, iar reclamantul
solicita despagubiri in fata instantei de la domiciliul paratului, poate fi aplicata si
legea respectivei instante (legea instantei sesizate).
Art. 7 Roma II – daunele aduse mediului.
De regula, se aplica regula generala, lex loci damnii, dar victima delictului de mediu
poate sa isi intemeieze actiunea si pe legea tarii unde s-a produs prejudiciul.
Aer. 8 Roma II – incalcarile aduse dreptului de proprietate intelectuala.
De regula, se aplica legea tarii pentru care se solicita protectie, iar in cazul in care,
prin exceptie, este vorba despre un drept de proprietate intelectuala reglementat unitar la
nivelul comunitatii, se va aplica legea tarii unde s-a produs delictul.
Art. 9 Roma II – actiunile sindicale.
Prejudiciile sunt supuse legii tarii unde a fost intreprinsa acea actiune.
Page 73
pg. 73
Legea aplicabila obligatiilor decurgand din fapte licite
Roma II – reglementeaza in legea aplicabila obligatiilor decurgand din fapte licite:
imbogatirea fara justa cauza impreuna cu plata nedatorata;
gestiunea de afaceri – „negotiorum gestio”;
culpa in contrahendo.
Imbogatirea fara justa cauza impreuna cu plata nedatorata
Exista 4 solutii conflictuale care se aplica in cascada:
daca aceste fapte se afla in legatura cu un raport juridic existent intre parti si, mai
ales, un contract existent intre parti, se va aplica legea acelui contract –
accesorium sequitur principale;
daca partile isi au resedinta obisnuita in aceeasi tara, in momentul producerii
faptului licit respectiv, se aplica legea acelei tari – legea resedintei obisnuite
comune a partilor raportului juridic;
legea locului unde s-a produs imbogatirea fara justa cauza – lex loci;
in cazul in care rezulta clar din toate circumstantele cauzei ca acea obligatie are in
mod vadit o legatura mai stransa cu legea altei tari, se va aplica legea acelei tari.
Gestiunea de afaceri
Exista 4 solutii conflictuale care se aplica in cascada:
daca aceste fapte se afla in legatura cu un raport juridic existent intre parti si, mai
ales, un contract existent intre parti, se va aplica legea acelui contract –
accesorium sequitur principale;
daca partile isi au resedinta obisnuita in aceeasi tara, in momentul producerii
faptului licit respectiv, se aplica legea acelei tari – legea resedintei obisnuite
comune a partilor raportului juridic;
legea tarii unde are loc gestiunea de afaceri – lex loci;
in cazul in care rezulta clar din toate circumstantele cauzei ca acea obligatie are in
mod vadit o legatura mai stransa cu legea altei tari, se va aplica legea acelei tari.
Culpa in contrahendo – legea aplicabila obligatiilor necontractuale care decurg din
intelegerile la care se ajunge inainte de semnarea unui contract, indiferent daca acel contract a
fost semnat sau nu.
Page 74
pg. 74
In acest ipoteza exista doua solutii conflictuale:
se aplica legea contractului in cauza sau, daca nu a fost semnat, legea care s-ar fi
aplicat acelui contract – accesorium sequitur principale;
daca nu poate fi stabilita legea potrivit primei solutii, legea aplicabila va fi una
dintre urmatoarele trei legi:
legea statului unde s-a produs prejudiciul – lex loci damni/laesionis;
legea resedintei obisnuite comune a partilor in momentul producerii
faptului;
aplicarea pirncipiului legii proprii - in cazul in care rezulta clar din toate
circumstantele cauzei ca acea obligatie are in mod vadit o legatura mai
stransa cu legea altei tari, se va aplica legea acelei tari.
Page 75
pg. 75
PROCESUL CIVIL INTERNATIONAL
I. Competenta jurisdictionala in raporturile de drept international privat.
II. Legea aplicabila procedurii in litigiile de drept international privat.
III. Conditia juridica a strainului ca parte in proces.
IV. Efectele hotararilor judecatoresti si arbitrale straine in Romania.
I. Competenta jurisdictionala in raporturile de drept international privat.
Reglementari interne: reglementari de drept comun – art. 148 – 157 din Legea 105.
1. Competenta facultativa a instantelor romane.
Principiul este reglementat in art. 148 – instamtele judecatoresti romane sunt
competente in conditiile care urmeaza sa solutioneze procesele dintre o parte romana si o
parte straina sau numai dintre straini, persoane fizice sau juridice.
Reglementarea situatiilor in care instantele romane sunt competente – clasificare:
a.) Competenta ratione personae si ratione loci a instanetlor romane:
Art. 149 - Instantele romane sunt competente:
daca paratul sau unul dintre ei isi are domiciliul, resedinta sau fondul de comert in
Romania; daca paratul din strainatate nu are un domiciliu cunoscut, cererea se
introduce la instanta domiciliului sau resedintei reclamantului din tara;
daca sediul paratului persoana juridica se afla in Romania; o persoana juridica
straina este considerata a-si avea sediul pe teritoriul tarii in cazul in care are aici o
sucursuala, o filiala, o agentie sau o reprezentanta;
daca reclamantul din cererea de pensie de intretinere are domiciliul in Romania;
daca legea unde a luat nastere sau trebuie executata fie chiar in parte o obligatie
izvorata dintr-un contract se afla in Romania;
daca locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligatii
extracontractuale sau efectele sale se produc in Romania;
daca locul de incarcare sau de descarcare a unei marfi transportate se afla in
Romania;
daca bunul asigurat sau locul producerii riscului se afla in Romania, in cazul
contractului de asigurare;
Page 76
pg. 76
daca ultimul domiciliu al defunctului sau bunurile ramase dupa el se afla in
Romania;
daca imobilul la care se refera cererea se afla in Romania (forum rei sitae) – art.
149 se refera la actiunile persoanle imobiliare, caci pentru cele reale imobiliare
exista o competenta exceptionala exclusiva.
b.) Competenta ratione materiae a instantelor romane:
Art. 150 – Instantele romane sunt competenta sa judece:
procesele dintre persoane cu domiciliu in strainatate referitoare la acte sau fapte de
stare civila inregistrate in Romania, daca cel putin una dintre parti este cetatean
roman;
procesele referitoare la ocrotirea unui minor sau a unui interzis judecatoresc, daca
el este cetatean roman, chiar cu domiciliul in strainatate;
falimentul sau orice alta procedura judiciara privind incetarea platilor in cazul
unei societati comerciale straine care are un sediu secundar pe teritoriul tarii.
2. Competenta exclusiva a instantelor romane.
Art. 151 – Instantele romane sunt exclusiv cmpetente sa judece procesele privind
raporturi de drept international privat referitoare la:
actele de stare civila intocmite in Romania si care privesc persoane domiciliate in
tara;
incuviintarea adoptiei, daca adoptatul are domiciliul in tara si este si cetatean
roman sau apatrid;
tutela sau curatela unei persoane domiciliate in tara, indiferent de cetatenia ei;
punerea sub interdictie a unei persoane domiciliate in tara;
desfacerea, nulitatea casatoriei, precum si alte litigii dintre soti, daca, la data
cererii, ambii soti domiciliaza in Romania si cel putin unul dintre ei este cetatean
roman;
mostenirea lasata de o persoana care a avut ultimul domiciliu in Romania –
actiunile reale rezultate din mostenire;
imobilele situate pe teritoriul tarii – actiunile reale imobiliare;
executarea silita a unui titlu executoriu pe teritoriu Romaniei.
In cazul in care competenta exclusiva a instantelor romane este incalcata si se pune
problema recunoasterii si executarii acelei hotarari straine in Rominia, recunoasterea si
executarea vor fi refuzate.
Art. 153 – in cazul in care o jurisdictie straina se declara necompetenta sa
solutioneze o actiune formulata de un cetatean roman, acea actiune poate fi introdusa in fata
Page 77
pg. 77
instanetelor romane (instantele romane dobandesc competenta generala). Persoana va merge
cu procesul la instanta cu care actiunea prezinta legaturile cele mai stranse.
Art. 154 reglementeaza situatia in care partile au ales competenta de jurisdictie (cand
exista o conventie de jurisdictie – forum conveniens) – daca partile au supus prin conventie
litigiul dintre ele competentei unei anumite instante, aceasta va fi investita cu competenta
jurisdictionala, cu urmatoarele doua exceptii:
daca instanta aleasa este straina, dar litigiul intra in competenta exclusiva a
instantelor romane;
daca instanta este romana, iar una dintre parti dovedeste ca acel litigiu intra in
competenta exclusiva a unei instante straine.
Art. 155 – in cazul in care instantele romane sunt competente, dar nu se poate stabili
care anume dintre ele este indreptatita sa solutioneze procesul, cererea va fi indreptata la
Judecatoria sectorului 1 Bucuresti sau la Tribunalul Municipiului Bucuresti, in functie de
competenta ad valorem.
Art. 156 – competenta instantelor romane aplicata potrivit articolelor precedente nu
este inlaturata prin faptul ca acelasi proces sau un proces conex este dedus in fata unei
instante straine. Prin urmare, legea romana exclude litispendenta si conexitatea. Aceste
dispozitii se aplica numai statelor nemembre ale U.E. Statelor membre li se aplica
Regulamentul 44/2001, care are in vedere conexitatea si litispendenta.
Art. 157 – instanta sesizata este obligata sa-si verifice din oficiu competenta
generala si, in cazul in care sesizeaza ca nici ea, nici o alta instanta romana nu este
competenta, respinge cererea ca nefiind de competenta instantelor romane.
Page 78
pg. 78
Regulamentul 44/2001 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea
hotararilor in materie civila si comerciala
Regulamentul reglementeaza nu numai competenta judiciara.
Regulamentul 44 se aplica in materie civila si comerciala – „dreptul privat”; per a
contrario, Regulamentul 44 nu se aplica pentru materiile publice (materie fiscala, vamala sau
administrativa).
Regulamentul nu se aplica in materie de faliment sau proceduri similare si nu se
aplica in materie de arbitraj.
Competenta – exista 4 categorii de reglementari:
1. Dispozitiile generale – art. 2: regula generala de competenta vizeaza
domiciliul paratului – sub rezerva dispozitiunilor urmatoate, persoanele
domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi actionate in justitie indiferent de
nationalitatea lor pe teritoriul statului membru in cauza (acolo unde sunt
domiciliate).
2. Competente speciale facultative – aplicate ratione materiae.
Art. 5 – o persoana care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi
actionata in justitie intr-un alt stat membru in urmatoarele situatii:
a.) In materie contractuala poate fi actionata la urmatoarele instante:
la locul in care contractul sau obligatia care face obiectul contractului a
fost sau urmeaza a fi executata;
in cazul vanzarii de marfuri, la locul unde au fost sau trebuie sa fie livrate
marfurile;
in cazul prestarilor de servicii, la locul unde au fost sau trebuie sa fie
prestate serviciile.
b.) In materia obligatiei de intretinere, actiunea poate fi introdusa la instanta de
la locul unde creditorul obligatiei de intretinere este domiciliat sau isi are
resedinta obisnuita.
c.) In materie delictuala si cvasi-delictuala – la instanta locului unde s-a produs
fapta prejudiciabila.
d.) In cazul in care actiunea este introdusa impotriva unei societati comerciale
care are o sucursala, o agentie sau o altfel de unitate de acest tip, actiunea
poate fi introdusa la locul unde acea unitate este localizata.
3. Situatii de competenta imperativa (exclusiva).
Page 79
pg. 79
A. In materia contractelor de asigurare – lucurile sunt diferite dupa cum
asiguratorul este parat sau asiguratorul este reclamant:
a.) daca asiguratorul este parat, el poate fi actionat in justitie fie:
la instanta statului unde isi are domiciliul;
la instanta de la domiciliul reclamantului.
b.) daca asiguratorul este reclamant, el nu are decat o singura posibilitate:
instanta domiciliului persoanei asigurate.
In aceste cazuri, competenta este exclusiva, dar nu imperativa. Nu se poate
deroga prin conventie decat daca aceasta conventie se incheie ulterior nasterii
litigiului.
B. In materia contractelor incheiate cu consumatorii.
Lucurile sunt diferite dupa cum consumatorul este parat sau este
reclamant:
a.) in cazul in care consumatorul este reclamant, el poate actiona in justitie
fie:
la instanta statului unde isi are domiciliul;
la instanta de la domiciliul reclamantului.
b.) in cazul in care consumatorul este parat, nu exista decat o singura
posibilitate: instanta domiciliului consumatorului.
In aceste cazuri, competenta este exclusiva, dar nu imperativa. Nu se poate
deroga prin conventie decat daca aceasta conventie se incheie ulterior nasterii
litigiului.
C. In materia contractelor individuale de munca.
Daca angajatorul este parat, angajatul reclamant poate merge fie:
la instanta de la domiciliul angajatorului parat;
la instanta locului unde angajatul reclamant isi desfasoara in mod obisnuit
activitatea.
Daca angajatorul este reclamant, el nu poate merge decat la instanta
locului unde angajatul parat isi are domiciliul.
In aceste cazuri, competenta este exclusiva, dar nu imperativa. Nu se poate
deroga prin conventie decat daca aceasta conventie se incheie ulterior nasterii
litigiului.
Page 80
pg. 80
4. Situatii de competenta exclusiva absoluta.
a.) In materie de drepturi reale imobiliare sau de inchiriere a unor imobile – este
exclusiv competenta instanta din statul membru pe teritoriul caruia este situat
imobilul.
b.) Pentru litigiile privind valabilitatea constituirii, nulitatea sau dizolvarea unei
societati comerciale sau altei persoane juridice ori litigiile privind valabilitatea
deciziilor organelor de conducere ale respectivelor persoane – este competenta
instanta de la sediul persoanei.
c.) Pentru valabilitatea inregistrarii in registre publice - instanta de la sediul
registrului.
d.) In materie de proprietate intelectuala – instanta de la locul unde respectivul
drept a fost depus sau inregistrat.
e.) Litigiile privind executarea hotararilor judecatoresti – instanta locului unde
urmeaza a se face executarea silita (locus executionis).
Daca partile au convenit cu privire la instanta competenta (forum conveniens) –
competenta revine acelei instante si este o competenta exclusiva, cu exceptia unei conventii
contrare a partilor (mutuus dissensus).
Art. 25 – reglementeaza obligatia instantei de a-si verifica propria competenta – daca
instanta este sesizata cu un litigiu care este de competenta exclusiva a unei alte instante,
instanta sesizata se declara din oficiu necompetenta. In cazurile in care nu este vorba despre
competenta exclusiva, daca o instanta este sesizata si constata ca in cauza competenta
apartine instantei dintr-un alt stat, unde paratul isi are domiciliul, ea se va declara
necompetenta daca paratul nu se infatiseaza inaintea ei.
In cazul in care cereri privind acelasi obiect si aceeasi cauza sunt introduse de aceleasi
parti inaintea unor instante din state diferite, instanta sesizata ulterior suspenda din oficiu
actiunea pana in momentul in care prima instanta sesizata isi stabileste competenta. Daca
prima instanta se declara competenta, instanta ce-a de-a doua sesizata isi va declina
competenta in favoarea primei instante.
Art. 28 – in cazul in care actiunile sunt conexe, daca sunt pendinte in fata a doua sau
mai multe instante din state diferite, instanta cea de-a doua sesizata poate suspenda judecata;
daca cele doua actiuni sunt pendinte in prima instanta, instanta sesizata ulterior poate, la
cererea uneia dintre parti, sa-si decline competenta daca prima instanta s-a declarat
competenta sa judece cauza.
Page 81
pg. 81
II. Legea aplicabila procedurii in litigiile de drept international privat.
Reglementari interne: legea aplicabila procedurii in dreptul internatioal privat – art.
158, 159 din Legea 105.
Legea aplicabila capacitatii procesuale este legea persoanei.
Calitatea procesuala a partilor este determinata de legea care guverneaza fondul
raportului juridic dintre parti.
Procedura propriu-zisa este supusa legii forului – conditiile probei etc.
Art. 161 – pentru mijloacele de proba ale unui act juridic precum si puterea
doveditoare a unui inscris care atesta un act juridic se alege legea actului sau lex voluntatis.
Pentru proba faptelor, se aplica legea locului producerii faptului. Administrarea probelor se
face potrivit legilor forului.
Reglementari interne speciale – privind doua aspecte: cooperarea judiciara
internationala privind problema supralegalizarii – Legea 189/2003 privind asistenta judiciara
internationala in materie civila si comerciala.
Cooperarea judiciara internationala – notiune generica globala care exprima, de
regula, urmatoarele trei institutii:
comunicarea actelor de procedura in/din strainatate;
obtinerea de probe din strainatate;
informatiile asupra dreptului strain.
Legea 189/2003 privind asistenta judiciara internationala in materie civila si comerciala
1. Comunicarea actelor judiciare si extrajudiciare in/din strainatate.
a.) Comunicarea actelor de procedura in strainatate – autoritatea publica prin care
autoritatile judiciare romane comunica actele in strainatate este Ministerul
Justitiei. Ministerul are posibilitatea, dupa ce face controlul de legalitate, sa trimita
actul de procedura in strainatate, in urmatoarele moduri:
prin posta, direct destinatarului;
autoritatii centrale competente din statul solicitat;
misiunii diplomatice sau consulare romane din statul solicitat, prin
Ministerul Afacerilor Externe.
Art. 6 – prevede continutul obligatoriu al actului.
b.) Comunicarea actelor de procedura din strainatate – comunicarea se face tot
prin Ministerul Justitiei, care le va trimite judecatoriei in a carei raza teritoriala
locuieste sau isi are sediul destinatarul. Judecatoria va proceda la comunicarea
Page 82
pg. 82
actului catre destinatarul intern, conform normelor de procedura din dreptul
roman.
Cererea de comunicare poate fi refuzata numai daca se considera o atingere adusa
suveranitatii sau sigurantei nationale.
2. Comisiile rogatorii internationale.
Comisia rogatorie internationala = actul prin care o autoritate judiciara dintr-un stat
mandateaza o autoritate judiciara dintr-un alt stat sa indeplineasca, in locul si in numele sau,
un act judiciar intr-un caz determinat.
Prin comisie rogatorie se pot efectua audieri de martori, obtinere de documente,
expertize, realizarea de anchete, procurarea de alte acte sau informatii.
a.) Solicitarea de comisii rogatorii in strainatate.
Instantele romane pot sa solicite realizarea de comisii rogatorii in strainatate.
Ministerul de Justitie este autoritatea care transmite cererea autoritatii centrale din statul
solicitat.
Comisia rogatorie are exact aceeasi forta ca si o proba interna.
b.) Solicitarea de comisii rogatorii din strainatate.
Solicitarea se transmite Ministerului Justitiei, care transmite cererea judecatoriei in a
carei raza teritoariala urmeaza a se efectua actul. Judecatoria efectuaza respectiva comisie
potrivit legii romane, dar poate lua in considerare si folosirea unei proceduri speciale
solicitate de autoritatea straina, daca acest lucru nu contravine legii romane.
Autoritatea judiciara romana este obligata sa informeze autoritatea judiciara straina cu
privire la data si locul comisiei si poate permite, la cerere, participarea magistratilor straini la
procedura.
Comisia rogatorie poate fi refuzata pentru motive de afectare a suveranitatii si pentru
protejarea sigurantei nationale.
3. Informatii asupra dreptului strain.
Se realizeaza prin intermediul Ministerului Justitiei. (A se vedea mai sus).
Raspunsul dat de autoritatea straina este dat tot Ministerului Justitiei, care il transmite
instantei competente.
Problema supralegalizarii
Page 83
pg. 83
Un act juridic intocmit de o autoritate straina, pentru a putea fi valabil in fata unei
autoritati romane, trebuie supralegalizat – art. 62 din Legea 105.
Supralegalizarea se face pe cale administrativa ierarhica – se supralegalizeaza la
Ministerul Justitiei si, dupa aceea, la misiunea diplomatica din acea tara.
Scutirea de supralegalizare este permisa numai in temeiul legii, in temeiul unei
conventii internationale la care Rominia este parte sau pe baza de reciprocitate.
Daca este vorba despre un act roman ce trebuie sa produca efecte in strainatate,
supralegalizarea se face de Ministerul Justitiei roman si, dupa aceea, de Ministerul Afacerilor
Externe.
Page 84
pg. 84
Notificarea si comunicarea actelor juridice intre tarile membre ale U.E.
In legatura cu notificarea si comunicarea actelor juridice intre tarile membre ale U.E.
exista doua categorii de reglementari:
Reglementari in cadrul U.E.;
O conventie internationala.
Regulamentul 1393/2007 privind notificarea sau comunicarea in statele memebre
a actelor judiciare sau extrajudiciare in materie civila sau comerciala – sintagma „in
materie civila si comerciala” acopera notiunea de „drept privat”. Prin urmare, notiunea nu
acopera sfera dreptului public.
Pentru comunicarea actelor in si din strainatate este necesara desemnarea de catre
fiecare stat membru a unui asa-numit agent de transmitere, agent care, in cazul Romaniei,
este Ministerul Justitiei.
Transmiterea actelor in strainatate intre tarile membre ale U.E.
Transmiterea actelor se poate face in principal printr-o relatie directa intre agentiile de
transmitere din statele membre. Actul este insotit de un formulare tip de transmitere care este
redactat potrivit unui formular care este anexat Regulamentului 1393. Acesta se completeaza,
de regula, in limba statului de destinatie sau intr-o limba de circulatie internationala.
In afara acestui mijloc direct de transmitere, exista si alte mijloace:
pe cale diplomatica sau consulara;
prin intermediul serviciilor de curierat;
printr-o transmitere directa intre autoritatile de la care emana actul respectiv, dar
aceasta sub rezerva admiterii modalitatii de transmitere prin legislatia statului
membru.
In legatura cu primirea actelor, se comunica din strainatate catre agentia de primire,
care emite o confirmare de primire. Daca se considera ca trimiterea este eronata, nu este de
competenta autoritatilor romane de primire, se returneaza, iar agentia de primire ia toate
masurile necesare pentru ca actul solicitat sa fie inmanat destinatarului.
Page 85
pg. 85
Transmiterea actelor in strainatate
Sediul materiei: Conventia privind notificarea si comunicarea in strainatate a actelor
judiciare si extrajudiciare in materie civila si comerciala, conventie adoptata la Haga la 15
noiembrie 1965.
In Conventia de la Haga se prevede obligatia fiecarui stat de a desemna o autoritate
centrala pentru primirea si comunicarea actelor – Ministerul Jutitiei.
Modalitati de comunicare:
prin autoritatea centrala – trebuie sa se completeze un formular model care este
anexat la conventie. Autoritatea centrala transmite mai departe actul catre
institutia competenta pentru a-l primi: o instanta de judecata, o autoritate publica
etc. Autoritatea centrala emite si dovada de primire. Documentele se elaboreaza in
limbile de circulatie internationala: englea sau franceza;
prin agentii diplomatici sau consulari ai statului emitent in strainatate – in
aceasta situatie, documentul se inainteaza consulatului sau ambasadei statului
respectiv din Romania, care il va inainta persoanei interesate. Aceasta modalitate
de transmitere se poate face numai pentru cetatenii statului emitent.
prin agentii diplimatici sau consulari ai statului solicitant din strainatate, care
trimit documentul catre autoritatea centrala din statul solicitat.
prin corespondenta postala – Conventia nu se opune acestei modalitati de
transmitere catre persoanele aflate in strainatate, cu conditia ca statul de destinatie
sa nu declare ca se opune la aceasta.
Refuzul indeplinirii procedurii nu se poate face decat daca se aduce atingere
suveranitatii sau securitatii statului solicitat.
Exista prevederi speciale in Conventia de la Haga pentru ipoteza in care actele
judiciare comunicate sunt citatii pentru prezentarea in fata unei instante de judecata. In cazul
in care, in urma comunicarii unei citatii, paratul nu se prezinta in fata instantei, judecatorul
este obligat sa verifice indeplinirea procedurii de citare si, eventual, sa foloseasca si o
modalitate alternativa de comunicare.
Page 86
pg. 86
Comisiile rogatorii
Obtinerea de probe din stainatate este o alta forma de cooeprare judiciara
internationala.
In ceea ce priveste comisiile rogatorii, exista o reglementare la nivelul U.E. –
Regulamentul 1206/2001 privind cooperarea intre statele membre pentru obtinerea de probe
in materie civila sau comerciala - si o conventie internationala.
In Regulament, se prevede posibilitatea comunicarii directe de catre instanta in fata
careia procedura este angajata, adica instanta solicitanta, catre instanta dintr-un alt stat, unde
trebuie sa se efectueze comisia rogatorie, adica instanta solicitata.
Exista si in acest caz obligatia statelor de a desemne ao autoritate centrala care sa
asiste, „sa furnizeze informatii instantelor” – Ministerul Justitiei.
Obtinerea informatiilor se face pe baza unei cereri – prin completarea unui formular
tip anexat la Regulament. Regulamentul prevede si datele ce trebuie sa se regaseasca in
cuprinsul cererii:
denumirea instantelor solicitanta si solicitata;
numele partilor;
natura si obiectul cauzaei si expunerea sumara a faptelor;
actul de procedura ce urmeaza a fi indeplinit;
daca este vorba despre audierea unei persoana, trebuie detaliate intrebarile ce
urmeaza a fi puse acelei persoane; mentiunea daca marturia se va face sub
juramant sau nu.
Cererea se adreseaza, de principiu, in limba oficiala a statului solicitat.
Comunicarea cerereii se poate face prin cele mai rapide mijloace, adica, de obicei,
prin posta.
Autoritatea solicitaa, cand primeste cererea, este obligata sa emita o confirmare de
primire. Instanta solicitata este obligata sa execute cererea fara intarziere si in termen maxim
de 90 de zile de la primirea ei. Instanta solicitata exexuta cererea in conformitate cu legea ei
nationala – lex fori.
Partile si reprezentantii lor au dreptul sa fie prezenti cand instanta solicitata
indeplineste actul de procedura, daca aceasta procedura este permisa de catre legile celor
doua state.
Instanta solicitata poate aplica si masuri de contrangere pentru a duce la indeplinire
cererea, potrivit legii ei nationale.
Page 87
pg. 87
Refuzul de indeplinire a cererii este posibil numai daca cererea nu intra in competenta
instantei solicitate sau nu intra in competenta puterii judiciare in acel stat.
In ceea ce priveste audierea unei persoane, aceasta nu se va executa atunci cand
persoana care se solicita a fi audiata invoca dreptul de a refuza sa depuna marturie in temeiul
legii instantei solicitate.
Regulamentul prevede si o situatie speciala, de indeplinire directa a actului de
cercetare de catre instanta solicitanta in statul solicitat. „Atunci cand o instanta doreste sa
procedeze direct la un act de cercetare intr-un alt stat membru, ea trebuie sa prezinte o cerere
autoritatii centrale”. Indeplinirea directa a actului de cercetare nu este posibila decat daca
acest lucru poate avea loc pe cale voluntara, fara sa se recurga la masuri de constrangere.
Actul de cercetare este indeplinit de catre un magistrat sau de catre orice alta persoana (de
exemplu, un expert) desemnata potrivit legilor statului solicitant.
Conventia internationala
Conventia internationala este Conventia de la Haga din 1970 privind obtinerea de
probe in strainatate in materie civila sau comerciala. Romania a aderat la aceasta Conventie
in anul 2003. Se prevede obligatia statelor de a desemna o autoritate centrala care sa-/si
asume obligatia de a primi cererile de a se realiza comisii rogatorii emise de un stat strain
solicitant si de a le transmite instantei romane competente.
Autoritatea solicitanta trebuie sa trimita o cerere de realizare a comisiei rogatorii,
cerere care trebuie sa contina anumite date prevazute de Comisie (aceleasi cu cele mentionate
la Regulamentul U.E.). Cererea trebuie formulata in limba oficiala a statului solicitat.
Autoritatea centrala care primeste cererea o va transmite autoritatii judiciare
competente sa o execute potrvit legii statului solicitat.
Autoritatea solicitanta trebuie sa fie informata cu privire la data si locul unde se va
efectua comisia rogatorie pentru ca partile si reprezentantul lor sa poata participa. De
asemenea, este posibil ca magistratii autoritatii solicitante sa asiste la efectuarea comisiei
rogatorii, dar aceasta masura trebuie autorizata prealabil de autoritatea centrala din statul
solicitat (MJ).
Informarea cu privire la parti si reprezentantii lor se face identic ca si in cazul
prevazut mai sus.
Autoritatea judiciara romaa care indeplineste efectiv comisia rogatorie este
judecatoria de la domiciliul martorului, expertului, de la locul unde se afla bunul etc. –
conform lex fori. Cu toate acestea, la cererea autoritatii solicitante, se accepta sa se procedeze
potrvit unei forme speciale, numai daca aceasta nu este incompatibila cu legislatia statului
solicitat.
Page 88
pg. 88
Comisia rogatorie trebuie sa e efectueze de urgenta. Ea poate fi refuzata daca nu intr
in atributiile puterii judiciare sau daca se consiudera ca se aduce atingere suveranitatii sau
securitatii statului solicitat.
Dovezile privinnd realizarea comisieie rogatorii se comunica statului solicitat pe
aceeasi filiera.
Exista doua modalitati speciale de realizare a comisiilor rogatorii in strainatate:
prin intermediul agentilor diplomatici sau consulari ai statului solicitant care
functioneza in statul solicitat. Un agent diplomatic sau consular al unui stat poate
proceda fara constrangere la obtinerea de probe in statul solicitat, dar in doua
situatii:
a.) daca o face cu privire la cetatenii proprii, operatiunea este libera, cu conditia
sa nu existe constrangere;
b.) daca o face cu privire la cetatenii romani in fata unei ambasade straine din
Romania, este necesara, pe langa conditia lipsei de constrangere, si o
autorizatie din partea autoritatii centrale din statul solicitat.
printr-un imputernicit care poate actiona direct in statul solicitat, dar fara
constrangere si daca autoritatea centrala din statul solicitat ii acorda o autorizatie.
Informarea asupra dreptului strain
In materia informarii asupra dreptului strain, exista Conventia Europeana in domeniul
informarii asupra dreptului strain – Conventia de la Londra din 1968.
Problema supralegalizarii
In aceasta materie exista reglementari la nivelul U.E. si o conventie internationala.
La nivelul U.E.: Conventia Europeana privind suprimarea cerintei legalizarii pentru
documentele intocmite de agentii diplomatici si functionarii consulari, Conventie adoptata la
Londra in 1968 si semnata de Romania in 2010. Aceasta Conventie s-a incheiat intre statele
membre ale Consiliului Europei, iar Conventia prevede ca partile contractante excepteaza de
la cerinta legalizarii documentele care fac obiectul Conventiei.
Prin notiunea de „legalizare” se intelege acea formalitate care atesta autenticitatea
semnaturii pe un anumit document. Documentele la care Conventia se refera sunt cele
intocmite de catre agentii diplomatici si functionarii consulari ai unui stat contractant care
actioneaza in calitatea lor oficiala pe teritoriul altui stat contractant.
Conventia internationala
Page 89
pg. 89
Conventia internationala cu privire la suprimarea cerintei legalizarii actelor oficiale
straine: Conventia de la Haga din 1961 ratificata de Romania in 1999.
Conventia se refera la suprimarea legalizarii actelor oficiale straine.
Actele oficiale straine:
a.) actele judiciare – emise de catre o instanta de judecata;
b.) documentele administrative – actele care emana de la o autoritate a puterii
executive a statului;
c.) actele notariale.
Intre statele parti la Conventie opereaza scutirea de supralegalizare, singura
formalitate ceruta pentru a atesta veridicitatea semnaturii, calitatea semnatarului actului si o
eventuala identitate a sigiliului sau stampilei aplicata pe act, este aplicarea apostilei.
Apostila este o incheiere a carei model este prevazut in Anexa la Conventie. Aceasta
apostila cuprinde cateva mentiuni:
referirea la Conventia de la Haga din 1961 – temeiul juridic al apostilei;
tara de la care emana actul, cu indicarea naturii actului si a calitatii partii care
semneaza;
atestarea veridicitatii acelor elemente si indicarea autoritatii care face atestarea.
Apostila se redacteaza in limba oficiala a statului care o emite; ea este eliberata la
cererea detinatorului actului, iar autoritatile romane competente sa aplice apostila sunt
tribunalele, pentru actele oficiale de la litera a, prefecturile, pentru actele oficiale de la litera b
si camerele notarilor publici, pentru actele oficiale de la litera c.
Page 90
pg. 90
III. CONDITIA JURIDICA A STRAINULUI CA PARTE IN PROCES
In legatura cu conditia juridica a strainului ca parte in proces, au ramas in vigoare
cateva prevederi din Legea 105: art. 163, 154.
In esenta, se prevede ca strainii, persoane fizice sau juridice, beneficiaza, in fata
instantelor romane, de aceleasi dreptui si obligatii procedurale care si romanii. Prin urmare,
strainilor li se aplica regimul national.
In cazul in care este vorba despre scutiri sau reduceri de taxe, ele se aplica in aceleasi
conditii ca si romanilor, dar sub conditia reciprocitatii.
Conform legii, functioneaza principiul scutirii de ceea ce se numeste cautio iudicatum
solvi (=garantia pentru judecarea litigiului). Strainului nu i se poate cere sa depuna o garantie
pentru simplul fapt ca este strain, sub conditia reciprocitatii.
In legatura cu conditia juridica a strainului, exista doua reglementari internationale:
conventia internationala – Conventia de la Haga din 1980 privind facilitarea
accesului international la justitie, conventie ratificata de Romania in 2003.
Aceasta conventie contine trei grupuri de prevederi esentiale:
1. in legatura cu asistenta judiciara – „cetatenii unui stat contractant beneficiaza
de asistenta judiciara intr-un alt stat contractant in aceleasi conditii ca si
nationalii celui de-al doilea stat”.
2. in legatura cu cautio iudicatum solvi – „nicio cautiune si nicio depunere,
indiferent de denumirea ei, nu poate fi solicitata unui strain pentru simplul fapt
al calitatii de strain sau al absentei domiciliului ori resedintei pe teritoriul
statului respectiv”.
3. in legatura cu obtinerea de copii dupa actele si deciziile judiciare – „cetatenii
unui stat contractant pot obtine intr-un alt stat contractant copii dupa actele si
deciziile justitiei, in aceleasi conditii ca si nationalii”.
reglementare la nivel european – Acordul European asupra transmiterii cererilor
de asistenta judiciara, conventie adoptata la Strasbourg in 1977 si ratificata de
Romania in 2005. Aceasta prevede ca orice persoana care are resedinta obisnuita
pe teritoriul unui stat contractant are dreptul de a formula cerere de asistenta
judiciara pe teritoriul unui alt stat contractant. Aceasta cerere se adreseaza
autoritatii centrale din statul de resedinta al petitionarului. In cazul Romaniei,
autoritatea centrala este Ministerul Justitiei. Aceasta autoritate este obligata sa
transmita cererea de asistenta autoritatii centrale din statul solicitat. Autoritatea
centrala din statul solicitat este obligata sa transmita acea cerere autoritatii
competente pentru a decide asupra ei din statul solicitat si, totodata, sa informeze
cu privire la modul de solutionare a acelei cereri.
Page 91
pg. 91
IV. EFECTELE HOTARARILOR JUDECATORESTI STRAINE IN
ROMANIA
Sediul materiei: Legea 105, Regulamentul 44.
Legea 105
Legea 105 este aplicabila ori de cate ori prevederile Regulamentului european nu sunt
aplicabile.
Legea 105 reglementeaza in art. 165 – 179 efectele hotararilor straine pe teritoriul
tarii, iar in art. 180 – 181 se refera la efectele hotararilor arbitrale pe teritoriul tarii.
Se face distinctie intre efectul autoritatii de lucru judecat, care se refera la ideea de
recunoastere a unei hotarari straine, efectul executoriu, care exprima ideea de incuviintare a
hotararii si efectul probatoriu.
Efectul autoritatii de lucru judecat
In legatura cu recunoasterea hotararilor straine in Romania, exista doua situatii:
A. Recunoastere de drept – Legea 105 prevede ca sunt recunoscute de drept pe teritoriul
tarii hotararile straine care se refera la statutul civil al cetatenilor statului unde hotararea a
fost pronuntata. Aceasta este exceptia, reprezentand o situatie minora.
B. Ca regula, hotararile judecatoresti straine, pentru a fi recunoacute pe teritoriul tarii,
trebuie sa indeplineasca anumite conditii, grupate in doua categorii:
conditii pozitive – art. 167:
a.) hotararea sa fie definitiva potrivit legii statului unde a fost pronuntata;
b.) instanta care a pronuntat hotararea sa fie, potrivit legii sale, competenta sa
solutioneze litigiul;
c.) sa existe reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre
Rominia si statul care a pronuntat hotararea;
d.) daca hotararea straina a fost pronuntata in default (in lipsa partii care a pierdut
procesul) – pentru a se recunoaste acea hotarare in Romania, trebuie sa fie
indeplinite urmatoarele conditii ce trebuie verificate de catre judecator:
citatia sa fi fost inmanata in timp util partii care a pierdut procesul;
partii sa i se fi comunicat in timp util actul de sesizare a instantei;
partii sa i se fi dat posibilitatea de a se apara;
partii sa i se fi dat posibilitatea de a exercita calea de atac impotriva
hotararii respective, daca ea exista in legea straina.
Page 92
pg. 92
conditii negative – sunt impedimente la recunoastere – art. 168:
a.) hotararea este rezultatul unei fraude comise in procedura din strainatate;
b.) hotararea straina incalca ordinea publica de drept international privat roman;
c.) daca procesul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarare chiar
nedefinitiva a instantelor romane sau daca litigiul se afla in curs de judecata in
fata instantelor romane atunci cand instanta straina a fost sesizata.
Interdictia de revizuire pe fond a hotararii straine: Art. 169: „instanta romana care
verifica recunoasterea nu poate reexamina pe fond hotararea straina si nici nu o poate
modifica”.
Cererea de recunoastere poate fi formulata in doua moduri:
pe cale principala – cererea de recunoastere se adreseaza tribunalului in a carui
circumscriptie se afla domiciliul sau sediul persoanei din Romania impotriva
careia hotararea se cere a fi recunoscuta;
pe cale de exceptie, incidentala – poate fi invocata in fata oricarei instante care
este sesizata cu solutionarea unui litigiu avand alt obiect dar in legatura cu care
hotararea straina poate produce efecte.
Cererea de recunoastere trebuie sa indeplineasca toate conditiile cerute de CPP pentru
o cerere de chemare in judecata si, in plus, trebuie insotita de urmatoarele acte:
copia hotararii straine;
dovada caracterului definitiv al hotararii straine;
dovezi privind indeplinirea acelor conditii speciale care se cer in cazul in care
partea care a pierdut procesul a lipsit;
orice alte acte necesare pentru dovedirea indeplinirii conditiilor mentionate mai
sus.
Hotararile straine care sunt depuse spre recunoastere in fata unei instante romane
trebuie supralegalizate daca nu exista scutire de la supralegalizare printr-o conventie
internationala.
Este posibila depunerea hotararii straine si fara supralegalizare, daca partea adversa
este de acord.
Cererea de recunoastere se solutioneaza pe cale principala prin sentinta, iar pe cale
incidentala prin incheiere interlocutorie. In toate cazurile, hotararea se da cu citarea partilor.
Procedura se poate desfasura fara citarea partilor numai daca din hotararea straina rezulta ca
paratul a fost de acord cu admiterea actiunii.
In cazul in care o hotarare straina este recunoscuta pe teritoriul tarii, ea dobandeste
autoritate de lucru judecat pe teritoriul tarii.
Page 93
pg. 93
Efectul executoriu
De regula, cererile de recunoastere si executare se fac impreuna.
Pentru obtinerea efectului executor, trebuie indeplinite toate conditiile de la
recunoastere, plus inca doua conditii:
hotararea straina sa fie executorie, potrivit legii instantei care a pronuntat-o;
dreptul de a cerere executarea silita sa nu fie prescris potrivit legii romane.
Cererea se adreseaza tribunalului din circumscriptia caruia urmeaza a se efectua
executarea.
Hotararile luate cu privire la masuri asiguratorii si hotararile date cu executare
vremelnica in strainatate nu sunt supuse executarii in tara. Trebuie sa fie vorba despre
hotarari care au caracter executoriu definitiv.
Cererea de incuviintare a executarii trebuie sa contina, in plus, pe langa elementele
specifice recunoasterii, dovada ca hotararea straina este executorie in tara ei de emisiune.
Hotatarea de executare se pronunta intotdeauna cu citarea partilor.
Dupa ce instanta romana a incuviintat executara, se poate proceda la investirea cu
formula executorie a hotararii straine potrivit legii romane, mentionandu-se sentinta prin care
executarea a fost incuviintata.
Forta probanta
Art. 178 – „hotararea straina data de catre o instanta competenta are forta probanta in
fata autoritatilor romane cu privire la situatiile de fapt pe care le constata”. Pentru ceea ce
judecatorul strain a constatat ca situatie de fapt, nu este necesara nicio alta proba.
Regulamentul 44/2001 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor in
materie civila si comerciala intre statele membre ale U.E.
Regulamentul face o distinctie intre recunoastere si executare. Astfel, o hotarare
pronuntata intr-un stat membru este recunoascuta in celelalte state fara a fi necesara o
procedura speciala – opereaza o recunoastere de drept a autoritatii de lucru judecat.
In cazul in care exista o contestatie cu privire la recunoasterea unei hotarari dintr-un
alt stat membru, se face o distinctie dupa cum contestatia se invoca pe cale principala sau pe
cale incidentala. Daca se invoca pe cale principala, ea urmeaza procedura pe care
Regulamentul o prevede pentru executare. Pe cale incidentala, se confera competenta
instantei care judeca cererea principala solutionarea cererii incidentale.
Page 94
pg. 94
Art. 34 si 35 – cererile care se refera la impedimente = acele cauze care impiedica
recunoasterea. Art. 34 reglementeaza impedimente de procedura propriu-zisa, iar art. 35
reglementeaza impedimente de competenta.
Art. 34 – o hotarare nu este recunoscuta in patru cazuri; fiecare caz ocroteste un
principiu, o valoare de drept:
a.) daca recunoasterea este vadit contrara ordinii publice din statul membru solicitat;
b.) daca actul de sesizare a instantei sau un alt act echivalent nu a fost comunicat
paratului intr-un mod care sa ii permita sa isi pregateasca apararea, motiv pentru care
paratul nu s-a infatisat la dezbateri si daca paratul nu a introdus o actiune impotriva
acelei hotarari cand avea posibilitatea sa o faca – se ocroteste dreptul la aparare al
paratului si principiul contradictorialitatii;
c.) daca hotararea a carei recunoastere se cere este ireconciliabila cu o hotarare
pronuntata intr-un litigiu intre aceleasi parti in statul membru solicitat – se ocroteste
principiul autoritatii de lucru judecat;
d.) daca hotararea a carei recunoastere se cere este ireconciliabila cu o hotarare
pronuntata anterior intr-un alt stat membru decat statul solicitat sau intr-un stat tert
intre aceleasi parti intr-un litigiu care are acelasi obiect si aceeasi cauza juridica, cu
conditia ca hotararea pronuntata anterior sa intruneasca ea insasi conditiile pentru a fi
recunoscuta in statul membrusolicitat – se ocroteste principiul autoritatii de lucru
judecat.
Art. 35 reglementeaza impedimentele de competenta. O hotarare pronuntata intr-un
alt membru nu va fi recunoscuta daca ea incalca prevederile cu privire la competenta
imperativa in materie de asigurari, de protectie a consumatorului sau prevederile de
competenta exclusiva.
Interdictia revizuirii pe fond a hotararii
Art. 36 – hotatarea straina nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond in nicio
situatie. Legea 105 prevedea acelasi lucru.
Page 95
pg. 95
Conditiile pentru executarea unei hotarari judecatoresti in alt stat membru
Executarea nu se realizeaza de drept, ci trebuie declarata ca fiind executorie hotararea,
urmand a se parcurge o procedura speciala.
Pentru ca o hotarare dintr-un stat membru sa fie executata, trebuie indeplinita o
conditie prealabila: ea trebuie sa fie executorie in statul care a emis-o. De asemenea, o cerere
trebuie facuta din partea persoanei interesate.
Cererea de incuviintare a executarii se depunde la instanta competenta din fiecare stat
membru, indicata in Anexa 2 la Regulament. In privinta Romaniei, competenta materiala
recunoscuta este cea a tribunalului. Competenta teritoriala apartine instantei de la domiciliul
partii impotriva careia se executa sau de la locul de executare. Modalitatea propriu-zisa de
depunere a cererii de exequatur (?) este cea stabilita de statul membru solicitat. Reclamantul
este obligat sa isi aleaga un domiciliu in raza teritoriala a instantei sesizate si, totodata,
trebuie sa desemneze un mandatar special care sa il reprezinte in fata acelei instante din statul
sesizat – mandatar ad litem (art. 40). Nicio formalitate speciala nu se cere pentru numirea
acestui mandatar ad litem (art. 46).
Procedura urmeaza trei grade de jurisdictie:
1. la tribunal (in prima instanta) – o singura formalitate trebuie indeplinita: trebuie
depusa copia hotararii a carei executare se cere si trebuie depus un certificat emis de
catre autoritatea care a pronuntat hotararea care se cere a fi executata. Modelul
certificatului este prevazut in Anexa 5 la Regulamentul 44.
Certificatul trebuie sa contina cateva elemente esentiale:
denumirea statului membru in care hotararea a fost pronuntata;
instanta care a pronuntat-o;
hotararea avuta in vedere;
numele reprezentantilor partilor;
data comunicarii actuliui de sesizare a instantei de catre parat in cazul in care
hotararea este in default (paratul nu a fost prezent la judecata);
mentiunea ca hotararea este executorie potrivit legii statului care a emis-o;
numele persoanei care semneaza certificatul si calitatea in care semneaza;
semnatura si stampila respectivei instante.
In baza acestor doua documente, fara a fi luate in considerare orice alte
elemente, instanta va pronunta executarea sentintei straine.
Hotararea pronuntata de tribunal se poate da fara citarea partilor. Hotararea
care s-a pronuntat in cererea de exequatur va fi comunicata atat reclamantului, cat si
paratului. Impotriva acestei hotarari, partea interesata poate formula o cale de atac.
Calea de atac este, de asemenea, diferita de la stat la stat, iar instanta care este
competenta sa judece calea de atac este mentionata pentru fiecare stat membru in
Anexa 3. Pentru Romania, competenta este curtea de apel catre care se exercita
Page 96
pg. 96
recursul. In acest caz, procedura este contencioasa, citarea partilor fiind obligatorie,
iar debitorul parat poate invoca orice exceptii ce vor fi analizate de catre instanta de
recurs.
Termenul de exercitare a recursului este de 1 luna, daca partile isi au
domiciliul pe teritoriul aceluiasi stat membru, sau de 2 luni, daca paratul are
domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru.
Hotararea pronuntata in recurs de catre curtea de apel poate fi atacata, conform
art. 44 din Regulamen, pe caile de atac pe care fiecare stat membru le declara ca fiind
aplicabile in Anexa 4. Romania a declarat drept cai de atac aplicabile: contestatia in
anulare si revizuirea, care se exercita potrivit regulilor de competenta din C.Proc.Civ.
Impedimentele la executare
Regulamentul 44 prevede ca exequatur-ul nu poate fi refuzat decat in caz de ordine
publica sau in caz de incalcare a competentei obligatorii a unei instante potrivit prevederilor
Regulamentului.
Hotararea nu poate fi revizuita pe fond.
In cazul in care se cerere executarea unei hotarari executorii, dar nedefinitive, instanta
solicitata poate pronunta suspendarea cererii de executare a hotararii, la cererea paratului
interesat, cu plata de catre acesta a unei cautiuni a carei cuantum este stabilit de catre instanta
de executare.
Creditorul poate cerere instantei sa se ia orice masura asiguratorie.
Se poate pronunta si o executare partiala daca exista mai multe capete de cerere.
Interdictia cautio idicatum solvi – nu se cere nicio cautiune sau garante strainului in
momentul in care cere executarea pentru simplul fapt ca este un strain.