AN EPIC STUDY ABOUT BACOVIAS POETRY AND LIFEupm.ro/cci/CCI-04/Lit/Lit 04 A4.pdf · Studiul lui Radu Petrescu dedicat lui George Bacovia reprezintă lucrarea de licenţă a ... (volumele

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

961

AN EPIC STUDY ABOUT BACOVIA’S POETRY AND LIFE

Dan Pătrașcu

PhD, ”Mihai Eminescu” National College, Buzău

Abstract: The article proposes an analysis of a Radu Petrescu’s less known study dedicated to George

Bacovia. This study was written, at first, for a didactic purpose (as a bachelor’s degree) and it

distinguishes itself by interweaving, in a perfect manner, the biographical aspects with the poet’s work,

in a text which is concise and complex, at the same time. The study dedicated to Bacovia has a powerful

epic development, expressing (as most of Radu Petrescu’s texts) the endless possibilities of his writing,

his critical side as well, and anticipating Meteorologia lecturii. Radu Petrescu’s study is extremely

interesting because it contains paratextual and ironical elements, refined suggestions about Bacovia’s

poetry in particular and about poetry in general.

Keywords: poetry, biography, work, criticism, irony

Studiul lui Radu Petrescu dedicat lui George Bacovia reprezintă lucrarea de licenţă a

scriitorului, examen pe care scriitorul îl susţine cu Alexandru Piru, care are şi calitatea de

coordonator. Jurnalul lui Radu Petrescu consemnează acest moment al susţinerii licenţei, într-

o notaţie din 6 februarie 19701.

1 „Examenul meu de licenţă. La 9 şi ceva dimineaţa. Lumină multă în aer. […] Apare Al. Piru, masiv, întunecat,

elegant. […] Referatul: lucrarea mea despre Bacovia este excelentă, unul din cele mai bune studii scrise până acum

la noi despre poet. Candidatul este un critic care se ignoră și un scriitor care se afirmă, unul dintre cei mai

interesanți, poate, ai momentului de față etc. etc. Se propune pentru nota maximă. Când îmi vine rândul să mă așez

pe scaun, mă prezintă tânărului de lângă el (singurul prezent din comisie) acela da, a auzit de mine din articolul

lui Merepe și știe că-mi va apărea o carte, Al. Piru îi spune că lucrarea mea e atât de etc. etc., încât nu mai e cazul

să răspund la oral și să mi se dea nota maximă din oficiu. Scrie ceva pe caiet, mă ridic, le mulțumesc, le întind

mâna și le-o strâng, plec. <Ai văzut ce simplu a fost?> mă întreabă seara la telefon. Dar sunt atât de zăpăcit încât

cred că am închis telefonul în timp ce el mai vorbea” (Petrescu, Radu, Jurnal. Ediţie integrală, Editura Paralela

45, 2015, p. 740).


962

O întrebare firească este de ce l-a ales Radu Petrescu pentru lucrarea de licenţă (pe care

o susţine la aproape 20 de ani după terminarea facultăţii), tocmai pe Bacovia? Mai ales că, sunt

foarte puține trimiteri la opera poetică sau la personalitatea poetului atât în vastul jurnal cât și

în Meteorologia lecturii. Răspunsul poate fi următorul: opera poetului predispune la o analiză

sintetică pentru că este concentrată în câteva volume de versuri. Pe de altă parte, studiul lui

Radu Petrescu este, la fel ca opera bacoviană, pe cât de concentrat, pe atât de plin de implicații

critice, conținând in nuce ideile care îndeobște s-au formulat despre poezia bacoviană, dar și

despre viața poetului. Studiul lui Radu Petrescu despre George Bacovia pare a fi un răspuns la

întrebările: Poate fi viaţa unui poet povestită? Cât din biografia unui poet se regăsește în operă

(subiect controversat și delicat) și cum poate fi re-gândită opera poetică printr-o analiză atentă

a imaginarului poetic? Studiul predispune la interpretări multiple ale poeziei bacoviene chiar

dacă textul a avut inițial un preponderent caracter didactic. Dar fiind un text din categoria celor

obligatorii se pot observa elemente ale unei dezvoltări epice pe cât de sintetică pe atât de

puternică. Ioan Bogdan Lefter observa latura epică a lucrării în studiul Bacovia repovestit de

Radu Petrescu: „Din datele cunoscute ale vieţii lui Bacovia el bricolează o poveste, ceea ce –

nu-i aşa? – justifică o dată în plus mai vechea idee conform căreia nu se poate compune o bună

biografie fără vocaţie epică”2. Pe de altă parte, studiul predispune la interpretări legate de o

abordare ușor ironică a demersului critic.

Studiul este structurat metodic în trei părţi: prima parte se constituie într-o biografie a

poetului, partea a doua – într-o analiză a operei poetice (volumele Plumb, Scântei galbene,

Comedii în fond, Stanțe burgheze), iar ultima parte se concentrează succint asupra prozei

bacoviene. Structura aparent didacticistă este foarte eficientă pentru suplețea actului critic,

asigurând o privire exhaustivă asupra resurselor operei bacoviene în ansamblu.

Prima parte a studiului îmbină date ale vieții lui George Bacovia cu date ale propriei

experiențe de viață a criticului. Astfel, biografia bacoviană devine un punct de plecare pentru

consemnarea unor constatări pe care le conține jurnalul lui Radu Petrescu din perioada

2 Lefter, Ion, Bogdan, Primii postmoderni: „Şcoala de la Târgovişte”, Editura Paralela 45, 2003, p. 116.


963

redactării textului. Astfel, într-o notă de subsol, vorbind despre prima vizită din 1903 în casa

lui Macedonski „fantasticul salon din Calea Dorobanţilor”, autorul notează într-o paranteză:

„casa a fost dărâmată, în ciuda protestelor presei, în anul 1967”3. De fapt, aceeaşi informaţie o

consemnează jurnalul din…1968 al scriitorului, în trei fragmente succesive, care conţin şi

indignarea faţă de ştergerea unui vestigiu al literaturii române, într-o atmosferă specifică epocii:

„Luni, 25 martie Mergem de acolo la faţa locului, aflăm de la zidari că după masă la 2 începe

dărâmarea. Încă de alaltăieri de altminteri, casa nu mai avea acoperiş, uşi şi ferestre. […]

Alergăm la Comitetul Central din Piaţa Victoriei, dar nu suntem primiţi, suntem trimişi alături

la Comitetul orăşenesc de partid la tov. Sforaru de la Sesizări. Femeia care era cu el pare să

înţeleagă imediat despre ce e vorba, dă şi ea telefoane şi nu găseşte pe nimeni, dar ne asigură

că va mai încerca. Dl. Bârcă are soţia la televiziune, promite că aceea va sugera o filmare a

isprăvirii arhitecţilor. Miercuri A apărut în Scânteia articolul”. Şi rezultatul, consemnat cu

amărăciune laconică: „Duminică, 31 Din casa lui Macedonski n-a mai rămas decât un morman

de moloz, grinzi sfărâmate. Însoţit de Adela, culeg câteva fragmente de cărămidă”4.

Atent la detalii, criticul notează minuţios adresa casei în care s-a născut Bacovia şi

descrie imobilul astfel: „Casa din str. Roman 103 era cu toată faţada la trotuar, exiguă, lipită de

casele vecine, poate cu o curte în spate, tipică locuinţă-prăvălie”. Se recunoaşte în astfel de

notaţii fascinaţia lui Radu Petrescu pentru casele copilăriei, din Didactica nova, dar şi din

Jurnal. Aceeaşi notaţie conţine şi descrierea noii case pe care o cumpără tatăl poetului: „Din

vânzarea moşiei de zestre, Dimitrie Vasiliu cumpără o casă în str. Regina Maria nr. 10, cu 6-7

odăi, cerdacuri mari, două marchize, pivniţă adâncă, boltită”5. Pe lângă descrierea plastică a

caselor, un alt element ce revine constant la Radu Petrescu este imaginea tatălui. Şi aici, tatăl

poetului este descris ca „un soţ şi un părinte delicat”. Delicateţea tatălui este susţinută de faptul

că toţi copiii au fost trimişi la şcoală în ciuda greutăţilor pe care le aduce o familie numeroasă

şi…prin faptul că „pentru completarea cunoştinţelor, fetele lui erau abonate la reviste ca

3Petrescu, Radu, G. Bacovia, Editura Paralela 45, 1999, p. 28. 4 Petrescu, Radu, Jurnal. Ediţie integrală, Editura Paralela 45, 2015, p. 717 5 Petrescu, Radu, G. Bacovia, Editura Paralela 45, 1999, p. 22.


964

L’Illustration şi Je sais tout, iar George la Les hommes d’aujourd’hui – a cărei colecţie se

păstrează şi astăzi în casa poetului, şi din care tânărul cititor putu face de foarte timpuriu, în

liceu, cunoștință cu poezia simbolistă franceză”6. Criticul este fascinat de această delicateţe a

tatălui (recognoscibilă în Matei Iliescu şi Didactica nova) dar şi de revistele propriei copilării

pe care le evocă în Didactica nova.

Naşterea poetului este descrisă cu firescul narativ al începutului unui roman: „Poetul se

născuse la 4 septembrie 1881, la ora 2 după masă, zi senină, înnourată spre seară, şi, firav şi

delicat, a solicitat toată dragostea mamei”7. Copilăria poetului stă sub semnul bolii, criticul

notează problemele de sănătate care încep la vârsta de şapte ani când se îmbolnăveşte de febră

palustră. Trimis la bunica paternă copilul paludic „adoarme greu din cauza indiscreţiei nopţii,

care-l privea cu prea mulţi ochi”. Criticul lasă din ce în ce mai mult locul scriitorului, biografia

se transformă treptat în literatură. Astfel, după ce textul consemnează că „în clasa a III-a primară

îl fascinau porumbeii” şi că „petrecea ceasuri întregi în podul casei, unde creştea peste două

sute”, urmează un comentariu care poate fi deopotrivă citit într-un mod cât se poate de serios,

dar şi ironic: „Această aproape incredibilă cantitate de zburătoare sidefoase, elegante şi

graţioase (şi totuşi! două sute de exemplare îngrămădite în pod trebuie să fi exercitat asupra

firavului copil în contemplare un fel de teroare mistică asemănătoare aceleia cu care-l zguduise

prea marea încărcătură de stele a nopţilor de la Bogdăneşti, din 1889) îi va fi dat sentimentul

că, printr-o bătaie de aripi, ar putea duce cu ele casa în eter şi, sugerându-i astfel forţa teribilă a

zborului, îl va fi făcut să aibă revelaţia neantului imens unde se exilează, neputincioasă,

mintea”8. Este o perfectă frază de roman inclusă într-un text critic care – să nu uităm – este (şi)

lucrare de licenţă. E clară intenţia autorului de a se juca în limite academic acceptate cu imagini

romaneşti, dorinţa de a ieşi din constrângerile unui text arid şi de a scrie un text împins la graniţa

literaturii cu critica literară.

6Op. cit., p. 23. 7 Ibidem 8 Petrescu, Radu, G. Bacovia, Editura Paralela 45, 1999, p. 25


965

Poetul se va trezi în urma mai multor experienţe: o noapte petrecută într-un pod al

bisericii Precista, la vârsta de 13 ani, drumul destul de lung pe care-l parcurgea către şcoală

„printre case cu aspect urban, aproape nişte palate cu parcuri întinse, havuzuri, statui”. Dar

vocaţia poetică – crede Radu Petrescu – „şi-a descoperit-o în clasa a III-a gimnazială (când

începuse să înveţe latina cu Panaiote Topliceanu, ştia bine franceza şi puţin germana), şi scrierea

versurilor luându-i prea mult din timpul său, a trebuit să repete clasa”9. Este o remarcă

neaşteptată, din registrul ironiei fine radupetresciene.

Iată un exemplu de rezumare epică a biografiei poetice bacoviene: „La terminarea

liceului, în 1903, poetul avea 22 de ani. Ce scrisese până la 16 ani distrusese, dar era acum în

întregime marele poet pe care-l cunoaştem, majoritatea poeziilor din volumul Plumb şi din

Scântei galbene le scrisese până la această dată, aşa încât dacă viaţa lui practică, profesională

să zicem, s-a derulat într-un ritm uimitor de lent, în cea spirituală George Bacovia este până

acum, în literatura română, un caz unic de precocitate a geniului, comparabil din acest punct de

vedere, doar cu francezul Rimbaud – care însă dacă la 18 ani îşi încheiase cariera poetică, avea

să atace fulgerător o alta, de negustor de arme în Africa, unde se va dovedi, nu mai puţin rapid,

aproape la fel de înzestrat”10. Exclamaţia „Cât de altfel, Bacovia!” vine să puncteze diferenţele

structurale între biografiile celor doi poeţi. Amănunte biografice dintre cele mai diverse sunt

înregistrate, cu multă grijă pentru alegerea unor informaţii şi sunt pe cât de percutante pe atât

de lejer prezentate din punct de vedere stilistic. Astfel, informaţia despre gimnastul şi

patinatorul Bacovia este surprinzătoare: „Cânta mult la vioară, la serbarea de sfârşit de an a

ultimei clase de liceu (în 1903) a condus orchestra. Nu mai puţin însă anii liceali au văzut un

Bacovia gimnast, excelând în exerciţiile la bare, la verigi şi paralele. Făcea scrimă, înota, patina

elegant pe Bistriţa îngheţată”. Ceea ce i se pare curios biografului este că în penultima clasă de

liceu, atunci când Bacovia avea 20 de ani a fost amânat de la recrutare şi mai apoi respins pentru

că „nu întrunea condiţia fizică cerută”. Câteva evenimente ale vieții poetului sunt inserate în

9Op. cit., p. 22. 10Op. cit, p. 28.


966

text cu simplitate, dar firul epic, imperturbabil, este condus cu o tonalitate aparent indiferentă,

dar afectată. Meseriile pe care le practică Bacovia sunt evident sub calificarea acestuia. Aflăm

astfel, într-o încărcătură de informaţii de câteva fraze, că Bacovia şi-a plătit cotizaţiile pentru

meseria de avocat la baroul din Bacău timp de zece ani fără să o practice, că din 1912 a fost

suplinitor pentru învăţământul primar, că în 1913 a fost internat într-un sanatoriu de boli

nervoase din Bucureşti, că în 1914 a încercat să publice fără succes volumul Plumb, fiind refuzat

de trei edituri, pentru ca abia în 1916 volumul să fie tipărit prin grija unui comitet de iniţiativă.

În acelaşi an I. G. Duca îl numeşte „impiegat clasa a III-a în Direcţiunea învăţământului

secundar şi superior” şi „o cunoaşte şi pe aceea care, în 1928, după 12 ani de frecventare avea

să-i devină soţie”11. Mutarea din nou la Bacău în 1922, moartea tatălui în 1924, revenirea ca

suplinitor în învățământ (desen şi caligrafie) în 1925, apariţia unei a doua ediţii a volumului

Plumb în acelaşi an, sunt evenimente pe care biograful le cuprinde într-o singură frază, care se

întinde pe aproape două pagini. Sunt aglomerate, într-o mare demonstrație de forţă epică, detalii

legate de apariţia volumului Scântei galbene la Bacău, din 10000 de lei primiţi ca premiu de la

Societatea scriitorilor români, căsătoria cu Agatha Grigorescu, închirierea unei camere mobilate

în bulevardul Cotroceni în aşteptarea unui serviciu promis de Ion Minulescu, director în

Ministerul Artelor, care-i oferă doar un post de copist clasa a III-a, din această cauză poetul

face un şoc şi este internat din nou în clinica de boli nervoase a doctorului Marinescu, arde toată

corespondența cu soţia sa la ieşirea din sanatoriu pentru „a nu se supune indiscreţiilor istoriei

literare”. După alte câteva amănunte fraza se încheie cu apariţia volumului Cu voi în 1931 şi cu

informaţia că în ziua când împlinea doi ani de la căsătorie, la 29 iunie 1930, a fost din nou

internat în spital. Este o frază care acoperă aproape trei decenii din viaţa poetului şi care,

singură, poate oferi imaginea dezlănţuirii epice specifice scrisului lui Radu Petrescu. De

asemenea, sunt frânturi epice, imagini care surprind printr-o viziune temporală accelerată

asupra existenţei, punctată cu detalii aparent nesemnificative dar care consolidează personajul

Bacovia într-un text la limita biografiei cu literatura. Stilul, caracterizat printr-o succedare

11Op. cit, p. 31.


967

rapidă a imaginilor şi prin încărcătura detaliilor, aminteşte de Sinuciderea din Grădina

Botanică. Prozatorul-biograf alege aspecte ale vieţii care-l transformă pe Bacovia într-un

personaj. De exemplu, biograful reţine că: „prinzându-l odată alarma, la amiază, pe când se

ducea cu tramvaiul să-şi încaseze pensia, a urmărit rezemat, sub un pom, de gardul parcului

Carol bombardarea fabricii de chibrituri Filaret”12. O imagine aminteşte din nou de Sinuciderea

din Grădina Botanică: „În apropierea imediată a casei erau posturi de apărare antiaeriană şi

schijele cădeau pe acoperiş. În timpul bombardamentelor poetul rămânea în casă, în picioare

sub uşorul unei uşi, uneori trântit pe podea de suflul bombelor […]”13. Spre finalul capitolului

biografic, aspectele surprinzătoare se înmulțesc, poetul devine din ce în ce mai mult personaj.

După 1947 urmează ani grei, fiul poetului este amenințat că „nu va ajunge nici măcar la

ocupațiunea de măturător de stradă”. Fiul poetului este afectat şi încearcă de două ori să se

sinucidă. Poetul se îmbolnăveşte, se retrage în camera sa de unde nu iese decât să asculte seara,

la radio, comentarii politice. Biograful notează că „iubea singurătatea, scria în pat, privea la un

cap al lui Crist de Guido Reni şi exclama <Prea semăn cu el, nu ţi se pare?>. Improviza cântece

de jale ori se cufunda în lungi zile de tăcere totală”14. Notaţiile biografice se aseamănă uneori

cu notaţiile de jurnal, autorul prinzând în pagină câte un element definitoriu pentru textele

ficţionale de mai târziu. De altfel, biografia aplicată poetului Bacovia este un catalog de imagini

al existenţei acestuia, la fel cum Didactica nova este un catalog autobiografic al propriei

existenţei. Nu întâmplător, imaginile care surprind stingerea poetului, sunt puse sub semnul

unor simboluri, care pot fi tot atâtea teme de studiu pentru un viitor roman. Ochiul agil al

prozatorului înregistrează gesturi într-o derulare din nou rapidă a filmului ultimelor secvenţe de

viaţă: „La 14 decembrie 1956 trebui totuşi să se scoale din pat pentru ca, dus de braţ de soţia

lui şi de băiatul lui, să fie primit la Casa scriitorilor de Cicerone Theodorescu şi Eugen Jebeleanu

şi să asculte discursul ţinut de Mihai Beniuc. I se puse pe rever o decoraţie. După aceea se sculă

încă şi mai rar din pat, uneori cânta la vioara pe care i-o dăruise sora lui, Virginia, în mai 1957

12Op. cit, p. 38. 13Op. cit, p. 37. 14Op. cit, p. 39.


968

îl întristă moartea lui Camil Petrescu, în ziua de 20 aceeaşi lună mâncă o bomboană fondantă,

făcu o ocluziune intestinală (poetul crezu că a fost otrăvit) şi a doua zi (22 mai), în timp ce

doctorul îi pregătea o injecţie calmantă, privi lung pe soţia lui şi întorcându-se deodată cu faţa

spre perete, în pat, spuse: <Ce întunecime! Vine întunericul!> și la ora opt și zece minute, își

dădu sufletul”15. Într-o notă de subsol legată de bomboana fondantă invocată, criticul face

trimitere la enigmatica Magda din Bucăți de noapte și afirmă că în universul bacovian

„bomboanele fondante pe o măsuţă alături de un caiet gros, ţigări fine şi o sticlă de vin sunt

semnul cel mai înalt al confortului intim în singurătate”. Portretul poetului, realizat în tuşe fine,

trimite deopotrivă la talentul de desenator şi de prozator al lui Radu Petrescu. Mai mult, vocea

poetului este parte integrantă a portretului: „Poetul avea sub fruntea mare şi bombată o figură

fină, palidă, ochi albaştri, iar părul, negru, îl purta pieptănat când cu cărare, când pe spate.

Gimnast şi patinator fervent în adolescenţă, ţinuta îi era elegantă, mersul sigur. Fotografiile ni-

l arată cu barbă tunsă, mustăţi, aer ascetic, foarte supravegheat. Cei care l-au apropiat şi-l

amintesc surâzând smerit, mai de grabă reţinut, cum era în gesturi şi vorbe. Vocea gravă,

cavernoasă, părând (fără să fie în realitate) puţin afectată”16. La aceste trăsături reţinute în prim-

plan de biograf, se adaugă o anumită atracţie pentru uniforma militară, faptul că atunci când îşi

rădea mustaţa, chipul său interiorizat avea un aspect glacial, englezesc, şi o recuperare

fotografic-textuală a poetului la 1925: „Soţia şi-l aminteşte circulând în haine gri de stofă

englezească şi pălărie de fetru”. De asemenea, în 1923 la Bacău era echipat cu palton gros şi cu

căciulă neagră de lutru, iar un prieten care-l întâlnește la o şedinţă a Societăţii Scriitorilor

Români, îl descrie astfel: „îmbrăcat corect şi curat, în negru, stând nemişcat pe…scaun”17.

Faptul că este atent la ţinuta vestimentară este pus de către critic pe seama unei „corectitudini

simple, de un rafinament boem, pe care-l împrumută lui Sensi din Dintr-un text comun. Detalii

rafinate, specifice prozatorului, sunt conţinute şi în următoarele remarci la sfârşitul biografiei:

„a sta culcat cu picioarele în pantofi pe canapeaua de mătase cum făcea adesea citindu-şi

15Op. cit, p. 40. 16Op. cit, p. 41. 17 Ibidem


969

versurile, este o fineţă”. Nu doar poza poetului, care are o oarecare încărcătură ironică, dar

gestul în sine al auto-lecturii, trimite la un amănunt autobiografic radupetrescian. Şi scriitorul

Radu Petrescu obişnuia să-şi recitească textele, fapt consemnat frecvent în jurnalul său. Alte

câteva amănunte, luminează din mai multe perspective personalitatea poetului: purta un notes

pentru a-şi nota idei şi impresii, când a cerut-o de soţie i-a oferit Agathei Grigorescu un pachet

de şocolată şi două rulouri de bomboane, fuma nemăsurat, ţigări subţiri făcute de el, insomniile

îi dădeau stări de irascibilitate, cu doctorii şi confraţii era uneori de un mutism total. La aceste

imagini se adaugă din nou o notă uşor ironică: „scrisorile (cel puţin cele adresate soţiei la

Pucioasa, în timpul bombardamentelor din 1944) sunt de un inegalabil umor al laconicităţii”18.

Poetul – mai notează biograful – este un recitator expansiv „grăbit, fără să neglijeze

gesticulaţia”, cânta o muzică uneori personală, este un om de spirit, în timpul studenţiei, vorbele

sale erau foarte gustate, îi displăceau imixtiunile redacţiilor în textele sale, îi plăcea să facă

lungi plimbări pe jos, chiar dacă „odată, plecat de acasă în haine noi, s-a întors în compania

fratelui său, Constantin, fără haină, fără pantofi, cu capul gol”19. Partea biografică a lucrării se

încheie cu o un fragment despre modul în care scrie poetul: „În sfârşit, poetul scria pe genunchi,

cu un mic creion, doar pentru transcriere acordându-şi folosirea mesei. Nu-i plăcea să fie

surprins în timp ce scria, îşi acoperea îndată cu palma creionul şi hârtia”20. Fragmentul este cu

atât mai sugestiv cu cât concentrează imaginea intimităţii creatoare bacoviene şi apărarea timidă

a unui spaţiu care la limită ar putea fi, simbolic, spaţiul poeziei.

Despre longevitatea bacoviană, atipică din perspectiva literaturii române, dar şi din

perspectiva aşteptărilor publicului raportat la tematica operei precum şi la structura trupească

aparent şubredă a poetului Bacovia, Radu Petrescu se exprimă astfel: „Dacă o foarte lungă frază,

rebarbativă prin lungimea ei şi monotonă, la lectură, prin sistemul enumerativ promovat, dă o

senzaţie, un sentiment de saţietate şi exasperare, ne imaginăm că o existenţă ca aceea pe care

ea mai mult o consemnă decât o narează, o existenţă care mai mult s-a derulat decât a fost

18Op. cit., p. 42. 19Op. cit., p. 44. 20 Ibidem


970

derulată, trebuie să fi dat din plin celui care a trăit-o senzaţia sentimentul saţietăţii şi al

exasperării, dorinţa de a ajunge la punct, la capăt. Şi totuşi a trăit şaptezeci şi şase de ani, o

vârstă foarte înaintată faţă de a celor mai mulţi dintre scriitorii noştri, incomparabil mai lungă

decât a unor scriitori ca Traian Demetrescu ori Ştefan Petică de exemplu, cu care are afinităţi

mărturisite”21. Criticul constată într-o notă de subsol că longevitatea poetului a surprins, în

aceeaşi măsură ca gloria lui, pe mulţi dintre cei care l-au cunoscut. În această amară constatare,

Radu Petrescu include şi un pasaj pe care-l consideră revelator, aparţinându-i lui I. M. Raşcu în

care este cuprinsă ideea discrepanţei dintre aşteptările contemporanilor ca Bacovia să aibă o

viaţă scurtă şi neașteptata sa longevitate: „longevitatea cântăreţului – şi ea neaşteptat de

prelungită”. Situaţia i se pare lui Radu Petrescu interesantă din punctul de vedere al poetului

supus unei astfel de aşteptări din partea contemporanilor. În fond, i se cere biografiei să fie în

pas cu opera, poetului i se reproşează voalat că trăieşte, situaţie de un absurd evident. Situaţiei

ironic-absurde, criticul îi contrapune o supoziţie: „Într-adevăr pentru un poet cu un atât de fin

simţ al humorului, ca la Bacovia, nepotrivirea dintre situaţia lui în lumea seculară şi cea din

lumea spiritului, trebuie să fi fost o colosală, inepuizabilă sursă de delicii intime de genul celei

semnalate de Ibrăileanu în Privind viaţa”22.

Partea a doua a studiului se constituie într-o analiză a operei poetice bacoviene. Vocea

narativă lasă locul criticului, care evoluează tot în limitele epicului, afirmațiile critice sunt

susținute și întregite de plasarea poetului într-o atmosferă specifică: „Poetul se află singur în

cavou, pe o vreme cu vânt,friguroasă, lângă amorul de plumb întors cu faţa în jos pe catafalcul

cu flori plumburii. Aripile decedatului atârnă, de plumb, spre pământ (Plumb)”23. Discursul

critic se încheagă treptat, tonalitatea este sigură, asocierile sclipitoare, referinţele culturale sunt

neaşteptate. Astfel, poezia Plumb reprezintă „un cifru al universului poetic bacovian şi conţine

în sine, concomitent, o poetică. Arta, lasă a se înţelege Bacovia, este anulare a vitalului, artificiu.

Lumea, la atingerea ei, se artificializează – ca florile care, plasate în cavou, alături de amorul

21 Petrescu, Radu, G. Bacovia, Editura Paralela 45, 1999, p. 33. 22Op. cit, p. 34. 23Op. cit., p. 45.


971

întors cu faţa în jos cu aripile atârnându-i de pe catafalc, sunt şi ele de plumb. Citită la acest

cifru, opera poetică a lui G. Bacovia este o contemplare a universului artificializat de prezenţa

poeziei, artificializat, adică frustrat de miezul lui viu, redus la a fi oarbă materie […]”24. Criticul

consideră că „Bacovia este singurul poet român, care se teme de poezie, care descrie efectele

devastatoare pe care aceasta le are asupra poetului (şi, prin extensie de înţeles, asupra lumii)”.

În acest sens, Radu Petrescu face trimitere la Thomas Mann, în opera căruia întrevede o oarecare

asemănare tematică dar şi la Mallarmé, pe care-l consideră „un poet al poeziei” şi la Valéry. O

altă comparaţie critică la fel de percutantă vizează opera bacoviană, raportată la opera lui

Macedonski. În viziunea criticului, Macedonski este „un cântăreţ al Paradisului” iar Bacovia

este „cântăreţul Infernului, al unui Infern mut, redus la suspine, la hohote de râs, în hî, în ha, la

câteva situaţii şi gesturi stereotipe”25. Ilustrativ pentru această afirmaţie criticul citează mai

multe decupaje (câte două trei versuri din Gri, Sonet, Amurg de toamnă, În grădină, Spre

toamnă, Nevroză, Nervi de toamnă, Note de toamnă, Cuptor, Trudit, Altfel, Panoramă, Plumb

de iarnă, Nocturnă, Plouă, Matinală, În parc, Poemă în oglindă). Nota esențială a poeziei lui

Bacovia este, în viziunea lui Radu Petrescu, aceea că „se învecinează cu Eminescu în puterea

de a pipăi abisul, de a face prezentă, prin imagini de o extraordinară concretețe, viziunea irosirii

nemernice a aparenţelor în jurul geniului întunecat de propria-i imobilitate”26.

În ceea ce priveşte volumul Scântei galbene, criticul remarcă asemănările cu volumul

Plumb, dar şi deosebirile. Dacă în volumul Plumb criticul identificase trei demoni: Poe,

Baudelaire şi Rollinat, în Scântei galbene demonii sunt „hidosul burghez” şi tovarăşa lui de

viaţă „femeia modernă”. Aşa se face că, dacă în Plumb „figuraţia feminină era alcătuită în

unanimitate din femei provinciale, împalidate, histerizate, îmbolnăvite pulmonar de regimul

meteorologic şi moral al micului oraş, loc al damnării”, pe de altă parte, în Scântei galbene,

„intră în scenă principiul feminin, agent care provoacă ramolirea inteligenţei şi trezirea

24Op. cit., p. 46. 25Op. cit., p. 48. 26Op. cit., p. 53.


972

instinctului satanic”27. În acest volum s-ar întâlni două elemente contrare: pe de o parte,

„cântarea purității, a luminozității pure din Note de primăvară” şi „principiul coruptor,

animalizat, figurat semnificativ în pulsaţii de alb” în Balet. Cu toate acestea, „arhitectonica

volumului” este organizată pe acelaşi principiu cu volumul de debut. Criticul constată

abundenţa florilor în noul volum, faţă de Plumb (roza albă, panseaua neagră, mugurii

nedeschişi, roza de sânge, roza udă).

În volumul Cu voi, criticul vede un dispreţ mizantropic al poetului în poezia Ego, poetul

negăsind ca Macedonski o consolare „în chiar condiţia sa de poet damnat sau în ideea unei

posterităţi reparatoare”. Femeia burgheză este în contrast cu cea feciorelnică (Contrast), dar pe

de altă parte, „femeia aparţinând clasei exploatatoare îi reţine totuşi atenţia estetă (Amurg)”. De

asemenea, criticul constată că poetul se retrage din lume, gestul este când patetic (Imn) când

vibrant, shakespearean (Furtună). Tot în jurul ideii de dispariţie sunt puse poemele Liceu şi

Poemă finală. Volumul Comedii în fond reprezintă – în viziunea lui Radu Petrescu – „punctul

maxim al concentrării poetului în sine, al retragerii din lume” iar poemul care defineşte „această

depărtare astrală este Controversă”28. Poemele citate din acest volum sunt: Ecou de romanţă,

Apus, Tăcere, Trec nouri, Versuri, La ţărm. Ultimul volum, Stanţe burgheze, apărut în 1946

„cu ocazia aniversării a 65 de ani de viaţă şi a 50 de ani de activitate literară a maestrului

Bacovia” a constituit – spune Radu Petrescu – „un eveniment în viaţa culturală a ţării, deşi

împrejurările nu erau foarte favorabile pentru contemplaţia estetică”. Radu Petrescu observă

că de fapt Stanţe burgheze conţine elemente mai degrabă ironice şi inflexiuni ale unei libertăţi

a cuvântului: „adeseori în Stanţe burgheze ajung ecouri ale acelor împrejurări, comentate cu o

abia ascunsă ironie, însă de la o înălţime astrală, de unde urechea noastră nu mai percepe decât

frânturi discontinue, cuvinte aproape în libertate, o şoaptă întretăiată (Perpetuum mobile)”29.

Poemul Antrenare este „o comedie a aşteptării, prea mult prelungite, atât de mult încât cel care

așteaptă pierde de la un timp sentimentul că aşteaptă, având doar conştiinţa trecerii dezolante a

27Op. cit., p. 59. 28Op. cit., p. 74. 29Op. cit., p. 77.


973

orelor”. De asemenea, în acest ultim volum al său, criticul observă că „poetul se proclamă,

superb, poet prin drept divin” în După-amiază caldă iar ultima poezie a volumului, Sic transit…

este „aproape unică în poezia noastră, comparabilă doar gigantelor jeturi hugoliene”30.

Prozatorul Radu Petrescu nu putea ignora proza bacoviană, căreia îi rezervă capitolul

final. Analiza conţine două scrieri epice: Bucăţi de noapte şi Dintr’un text comun. Criticul

consideră că e „o proză tipic simbolistă, desfășurând pe un palid embrion epic senzaţii rare,

ritmuri preţioase, muzicale, stări interioare de crepuscul, reverii”. Proza bacoviană este legată

în principal de prinderea unei imagini rare, alteori, „gândirea sfârâie în elegante cercuri abia

schiţate, începute şi părăsite, şovăitoare din grija de a nu spune mai mult decât se voia în

realitate”. De asemenea, Radu Petrescu observă o foarte reală înzestrare epică a scriitorului

manifestată în proprietatea imaginilor de a se asocia rapid şi dramatic (dramatic în sensul

succesiunii, ori simultaneităţii). Din această perspectivă, Bacovia e comparat cu Flaubert. Lui

Bacovia nu i-ar lipsi decât…capacitatea creaţiei de eroi. Într-un sens pictural, tabloul unei iubiri

de provincie din Dintr’un text comun este asimilat unui tablou de Theodor Pallady. Proza

bacoviană nu este – crede criticul – la înălţimea poeziei, dar nu este inferioară prozei lui

Dimitrie Anghel sau Ion Vinea cu care are în comun „aceeaşi respiraţie poematică”31.

Studiul lui Radu Petrescu dedicat lui Bacovia reprezintă o coerentă şi fascinantă

demonstraţie epico-critică despre posibilitatea înglobării criticii în literatură şi un text

anticipativ al Meteorologiei lecturii, lucrare care va sintetiza magistral viziunea scriitorului

despre literatura română deschisă universalităţii.

Bibliography

Petrescu, Radu, G. Bacovia, Editura Paralela 45, 1999.

Petrescu, Radu, Matei Iliescu, roman, ediţie definitivă, Editura Paralela 45, Piteşti, 2007.

Petrescu, Radu, Jurnal. Ediţie integrală, Editura Paralela 45, 2015.

Petrescu, Radu, Meteorologia lecturii, Editura Cartea Românească, 1982.

30Op. cit., p. 84. 31 Op. cit., p. 92.


974

Petrescu, Radu, Proze (Didactica nova, Sinuciderea din Grădina Botanică, Jurnal, În Efes),

Editura Eminescu, Bucureşti, 1971.

Lefter, Ion Bogdan, Bacovia repovestit de Radu Petrescu în Primii postmoderni: „Şcoala de

la Târgovişte”, Editura Paralela 45, 2003, pp. 116-121.

AN EPIC STUDY ABOUT BACOVIAS POETRY AND LIFEupm.ro/cci/CCI-04/Lit/Lit 04 A4.pdf · Studiul lui Radu Petrescu dedicat lui George Bacovia reprezintă lucrarea de licenţă a ... (volumele

Documents