Managementul investiţiilor
Cuprins :
1Cuprins
3I.Informaţii generale:
31.1 Date de identificare a cursului
31.2. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite
31.3. Descrierea disciplinei
41.4. Organizarea temelor în cadrul cursului
51.5. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs
51.6. Materiale bibliografice obligatorii
61.7. Materiale şi instrumente necesare pentru curs
61.8. Calendar al cursului
61.9. Politica de evaluare şi notare
61.10. Elemente de deontologie academică
71.11. Studenţi cu dizabilităţi
71.12. Strategii de studiu recomandate
8II Suportul de curs
82.1. Modulul 1: Investiţiile în teoria şi practica
economică
82.1.1. Scopul şi obiectivele modulului
82.1.2. Schema logică a modulului
92.1.3.1. Conţinutul informaţional detaliat
112.1.3.2. Tipologia investiţiilor
142.1.3.3. Surse de finanţare a investiţiilor
152.1.3.4. Conceptul de eficienţă economică a investiţiilor
202.1.3.6. Forma generală a indicatorilor de eficienţă economică
a investiţiilor
222.1.4. Sumar
222.1.5. Sarcini şi teme ce vor fi notate
222.1.6. Bibligrafie modul
232.2. Modulul 2: Evaluarea proiectelor de investiţii cu
ajutorul indicatorilor statici de eficienţă economică a
investiţiilor
232.2.1. Scopul şi obiectivele modulului
232.2.2. Schema logică a modulului
242.2.3. Conţinutul informaţional detaliat
242.2.3.1. Indicatorii cu caracter general
252.2.3.2. Indicatori de bază
332.2.3.3. Indicatorii specifici unor ramuri şi sectoare de
activitate
372.2.4. Sumar
372.2.5. Sarcini şi teme ce vor fi notate
372.2.6. Bibliografie modul
382.3. Modulul 3: Analiza dinamică a eficienţei economice a
investiţiilor
382.3.1. Scopul şi obiectivele modulului
382.3.2. Schema logică a modulului
392.3.3. Conţinutul informaţional detaliat
392.3.3.1. Bazele teoretice ale analizei dinamice a eficienţei
economice a investiţiilor
402.3.3.2. Tehnica actualizării - conţinut, procedee de
actualizare, momente de referinţă în efectuarea actualizării
462.3.3.3. Indicatori dinamici de calcul ai eficienţei economice
a investiţiilor
532.3.3.4. Analiza economică şi financiară a proiectelor de
investiţii
582.3.4. Sumar
592.3.5. Sarcini şi teme ce vor fi notate
592.4.6. Bibliografie modul
602.4. Modulul 4: Optimizarea parametrilor proiectelor de
investiţii
602.4.1. Scopul şi obiectivele modulului
602.4.2. Schema logică a modulului
602.4.3. Conţinutul informaţional detaliat
602.4.3.1. Probleme generale ale dimensiunii optime a
capacităţii de producţie a obiectivelor de investiţii
622.4.3.2. Metode de determinare a capacităţii optime de
producţie a obiectivelor de investiţii
672.4.3.3. Criterii de amplasare a obiectivelor de
investiţii
682.4.3.4. Indicatori şi metode de alegere a amplasamentului
optim al obiectivelor de investiţii
712.4.3.5. Consideraţii generale privind durata de funcţionare a
mijloacelor fixe
712.4.3.6. Metode de determinare a duratei optime de funcţionare
a mijloacelor fixe
752.4.3.7. Optimizarea deciziei de achiziţie a mijloacelor
fixe
772.4.4. Sumar
772.4.5. Sarcini şi teme ce vor fi notate
772.4.6. Bibliografie modul
782.5. Modulul 5: Determinarea necesarului de investiţii pentru
asigurarea creşterii economice.
782.5.1. Scopul şi obiectivele modulului
782.5.2. Schema logică a modelului
792.5.3. Conţinutul informaţional detaliat
792.5.3.1 Determinarea necesarului de investiţii cu ajutorul
indicatorilor de eficienţă economică
812.5.3.2. Determinarea necesarului de investiţii cu ajutorul
funcţiilor de producţie
832.5.3.3. Determinarea necesarului de investiţii cu ajutorul
balanţei legăturilor directe dintre ramuri(modelul static al lui
W.Leontief)
862.5.3.4. Incertitudinea şi riscul asociate procesului
investiţional
872.5.3.5. Evaluarea riscului în decizia de investiţii
912.5.4. Sumar
912.5.5. Sarcini şi teme ce vor fi notate
912.5.6. Bibliografie modul
92III Anexe
923.1. Bibliografia completă a cursului
943.1. Glosar
I.Informaţii generale: 1.1. Date de identificare a cursului
Date de contact ale titularului de curs:
Nume : Prof.univ.dr. Binţinţan- Socaciu Petru
Birou: 384 sediul Fac. de Ştiinţe Economice şi Gestiunea
Afacerilor,
Str. Teodor Mihali 58-60
Telefon: 0264-418655
Fax: 0264-412570
E-mail: [email protected]
Program consultaţii: Marţi, orele 12-14
Date de identificare curs si contact tutori:
Numele cursului –Managementul investiţiilor
Codul cursului - EBM 0125
Anul, Semestrul – anul 2, sem. 2
Tipul cursului - obligatoriu
Pagina web a cursului – www.econ.ubbcluj.ro
Tutori – Prof.univ.dr.Petru Binţinţan-Socaciu
[email protected]
1.2. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite
Managementul investiţiilor constituie o disciplină de
specialitate care îmbină în conţinutul său elemente de management,
macroeconomie, microeconomie, managementul producţiei, statistică
şi finanţele întreprinderii. Fundamentat fiind pe aceste
discipline, studiul managementului investiţiilor presupune
cunoaşterea unui volum de informaţii pe care ele le oferă. Deşi nu
este obligatorie parcurgerea prealabilă a respectivelor discipline,
cunoaşterea lor sporeşte accesibilitatea temelor acestui curs,
fiind foarte utile în înţelegerea aspectelor teoretice şi a celor
practice care constituie baza de evaluare finală.
1.3. Descrierea disciplinei
Cursul de “managementul investiţiilor” abordează problemele
fundamentale care privesc procesul investiţional începând cu
conceptele de investiţii şi eficienţa economică a
investiţiilor.Sunt prezentaţi apoi indicatorii de evaluare a
eficienţei economice, insistându-se pe indicatorii de bază şi cei
specifici diferitelor ramuri şi domenii de activitate. Un loc
aparte îl ocupă analiza dinamică a eficienţei economice a
investiţiilor, respectiv tehnica actualizării şi analiza economică
şi financiară a proiectelor de investiţii.
Este prezentată apoi problematica optimizării parametrilor
proiectelor de investiţii – capacitatea obiectivelor de investiţii,
amplasament, durata de funcţionare. În final sunt tratate modelele
de determinare a necesarului de investiţii – funcţii de producţie,
modelul input-output, precum şi riscul asociat procesului
investiţional.
1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului
Cursul este structurat în cinci module de învăţământ. În primul
modul sunt prezentate conceptele de bază ale managementului
investiţiilor: conceptul de investiţii, tipologia investiţiilor,
sursele de finanţare a investiţiilor, conceptul de eficienţă
economică a investiţiilor, forma generală a indicatorilor de
eficienţă economică a investiţiilor. Cunoaşterea modului de
construire a indicatorilor de eficienţă economică a investiţiilor
ajută la luarea deciziei de investiţii pe baza criteriilor de
eficienţă economică.
În modului doi sunt prezentaţi indicatorii statici de eficienţă
economică a investiţiilor. Deşi rolul cel mai important îl deţin
indicatorii dinamici, este necesară analiza proiectelor de
investiţii cu ajutorul indicatorilor statice, mulţi dintre aceşti
indicatori regăsindu-se chiar şi în gama celor dinamici.
Dat fiind caracterul de durată al investiţiilor, factorul timp
influenţează eficienţa economică a investiţiilor astfel că în
modulul trei este tratată analiza dinamică a eficienţei economice a
investiţiilor. În acest context este prezentată tehnica
actualizării şi principalii indicatori dinamici calculaţi pe baza
acestor tehnici: venitul net actualizat, durata de recuperare şi
randamentul economic în formă dinamică. Un loc aparte îl ocupă
analiza economică şi financiară a proiectelor de investiţii conform
unei metodologii preluată din practica Băncii Mondiale.
Decizia de investiţie se regăseşte în proiectul de investiţii,
principalii parametri care îl caracterizează fiind rezultatul unor
calcule de optimizare. În acest sens, în modulul patru sunt
prezentate metodologia de optimizare a capacităţii de producţie a
unui obiectiv de investiţii, problema alegerii amplasamentului
optim a unui obiectiv de investiţii, determinarea duratei optime de
funcţionare a mijloacelor fixe precum şi optimizarea deciziei de
achiziţie a utilajelor.
În fine, în modulul cinci se tratează problematica investiţiilor
la nivel macroeconomic, prezentându-se câteva modele de determinare
a necesarului de investiţii pentru asigurarea creşterii economice
precum şi riscul în investiţii.
Înţelegerea problematicii investiţiilor este asigurată în mod
deplin dacă în decursul parcurgerii suportului de curs sunt
consultate sursele bibliografice recomandate în paralel cu
rezolvarea aplicaţiilor practice aferente fiecărui modul.
1.5. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs
Parcurgerea celor cinci module presupune atât întâlniri faţă în
faţă cât şi activitate individuală a fiecărui student. Întâlnirile
de curs presupun o prezenţă facultativă însă foarte necesară şi
reprezintă sprijinul direct acordat studenţilor, în cadrul lor
oferindu-se prezentări a principalelor informaţii, folosind
mijloace audio-vizuale, explicaţii alternative, răspunsuri la
întrebările ce se vor adresa.
Fiecare cursant este responsabil de pregătirea sa individuală,
prin parcurgerea materialelor bibliografice obligatorii şi prin
rezolvarea aplicaţiilor practice, verificarea modului în care se
îndeplinesc acestea, realizându-se prin intermediul calendarului
disciplinei.
1.6. Materiale bibliografice obligatorii
1. Binţinţan, P., Eficienţa economică a investiţiilor, Editura
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001.
2. Binţinţan, P., Managementul investiţiilor, Aplicaţie:
Evaluarea proiectelor, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, 2004.
3. Binţinţan, P., Strategii şi politici de investiţii, Editura
Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005.
4. Cistelecan, L., Economia, eficienţa şi finanţarea
investiţiilor, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
5. Românu, I., Vasilescu, I., Eficienţa economică a
investiţiilor şi a capitalului fix, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1993.
6. Românu, I., Vasilescu, I., Managementul investiţiilor,
Editura Mărgăritar, Bucureşti, 1997.
7. Staicu, F., Eficienţa economică a investiţiilor, E.D.P.R.A.,
Bucureşti, 1995.
8. Vasilescu, I., Român, I., Cicea, C., Investiţii, Editura
Economică, Bucureşti, 2000
1.7. Materiale şi instrumente necesare pentru curs
Pe parcursul derulării cursului se vor utiliza următoarele
resurse:
- calculator conectat la internet ;
- acces la resurse bibliografice ;
- acces la echipamente de fotocopiere;
1.8. Calendar al cursului
Pe parcursul derulării disciplinei sunt programate două
întâlniri faţă în faţă cu toţi studenţii înscrişi la curs. În
cadrul primei întâlniri se va parcurge prima jumătate a
conţinutului suportului de curs( modulele I-II-III) iar în cea de-a
doua întâlnire se vor parcurge informaţiile conţinute în modulele
IV şi V.
Pentru ca aceste întâlniri faţă în faţă să fie eficiente, se
recomandă parcurgerea de către studenţi a suportului de curs pus la
dispoziţia lor, încă de la începutul semestrului. De asemenea,
anterior întâlnirilor programate, studenţilor li se recomandă să
lectureze capitolele corespunzătoare temelor abordate la fiecare
întâlnire, din cel puţin una dintre sursele bibliografice
indicate.
1.9. Politica de evaluare şi notare
Evaluarea se va realiza pe bază de examen final scris, la care
se vor adăuga rezultatele la sarcinile primite pe parcursul
semestrului(lucrări de verificare).Nota finală se compune din
punctajul obţinut la examen – 75% şi cel obţinut în urma aprecierii
lucrărilor de evaluare pe parcurs – 25%.
1.10. Elemente de deontologie academică
Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură
organizatorică:
· prezenţa la ore este facultativă;
· orice fraudă sau tentativă de fraudă depistată, vor fi
sancţionate cu anularea sesiunii pentru studentul în cauză;
· rezultatele finale vor fi puse la dispoziţia studenţilor prin
afişaj electronic;
· contestaţiile se vor soluţiona în termen de cel mult 24 de ore
de la afişarea rezultatelor.
1.11. Studenţi cu dizabilităţi
Titularul cursului îşi afirmă disponibilitatea în limita
posibilităţilor, de a adapta la cerere, conţinutul şi metodele de
transmitere a informaţiilor, precum şi modalitatea de evaluare, în
funcţie de tipul dizabilităţii cursantului. Se va urmări
facilitarea accesului egal al tuturor cursanţilor la activităţile
didactice.
1.12. Strategii de studiu recomandate
Se recomandă parcurgerea sistemică a modulelor cuprinse în
cadrul cursului, punându-se accent pe pregătirea individuală
continuă a studenţilor şi pe evaluările formative pe parcursul
semestrului.
II Suportul de curs
Modulul 1
2.1. Investiţiile în teoria şi practica economică
2.1.1. Scopul şi obiectivele modulului
Scopul acestui modul este de a familiariza studenţii cu
noţiunile de bază ale managementului investiţiilor, cele mai
importante obiective fiind :
· înţelegerea conceptelor de investiţii şi de eficienţă
economică a investiţiilor;
· cunoaşterea tipologiei investiţiilor;
· prezentarea surselor de finanţare a investiţiilor;
· cunoaşterea formei generale a indicatorilor de eficienţă
economică a investiţiilor.
2.1.2. Schema logică a modulului
Modulul este compus din două capitole: definirea investiţiilor,
a deciziei de investiţii, tipologia şi sursele de finanţare a
investiţiilor şi conceptul de eficienţă economică a investiţiilor,
forma generală a indicatorilor de eficienţă economică a
investiţiilor.
Fig.1.1 Schema logică a modulului
2.1.3.1. Conţinutul informaţional detaliat
Noţiunea de investiţii defineşte o categorie deosebit de
complexă ca şi conţinut , deseori controversată în opinia a
numeroşi autori.Într-o accepţiune largă, investiţiile sunt privite
ca “ plasarea unor sume de bani în domeniul economic,
socio-cultural, administrativ, militar etc., cu scopul de a asigura
baza tehnico-materială şi forţa de muncă necesară desfăşurării şi
lărgirii activităţii acestora.”
În acelaşi sens se înscrie şi definirea investiţiilor de către
P.Massé care le consideră “ toate actele de transformare a
mijloacelor financiare în bunuri concrete şi rezultatul acestor
acte să fie o bună investiţie”. În acelaşi context autorul
consideră investiţiile în primul rând o cheltuială actuală, certă
făcută pentru a obţine efecte viitoare, de cele mai multe ori
incerte.
În concepţia lui P.Massé orice investiţie presupune existenţa
următoarelor elemente:
- un subiect, reprezentat de o persoană fizică sau juridică care
investeşte;
- un obiect, reprezentat de un lucru, unitate economică,
utilajele pentru care se investeşte;
- un cost, reprezentat de efortul consumat pentru realizarea
obiectului;
- efecte, reprezentate de valorile economice ce se vor obţine
prin realizarea investiţiei.
Specific definiţiei dată de P.Massé investiţiilor este faptul că
le consideră cheltuieli prezente, certe, efectuate pentru a obţine
efecte viitoare şi că acestea din urmă trebuie privite în condiţii
de risc sau incertitudine.
Într-o accepţiune restrânsă investiţiile sunt definite ca fiind
totalitatea cheltuielilor care se efectuează pentru crearea sau
achiziţionarea de noi mijloace fixe, inclusiv pentru înlocuirea
celor scoase din uz, precum şi cheltuielile efectuate pentru
modernizarea şi perfecţionarea mijloacelor fixe în funcţiune. În
sens restrâns deci investiţia constituie o cheltuială legată
exclusiv de capitalul fix, nou sau în funcţiune.
Din punctele de vedere enunţate mai sus se desprind în esenţă
două sensuri pentru definirea investiţiilor:
a) investiţiile reprezintă o cheltuială, o resursă de tip
avansat, respectiv consumată în prezent, dar care va conduce la
obţinerea de efecte viitoare;
b) investiţiile reprezintă o acţiune, o lucrare sau cel mai
complet un proces.
Dacă analizăm investiţiile ca proces, respectiv dacă analizăm
elementele componente ale procesului decizional acesta cuprinde
următoarele componente sau etape:
a) cererea de investiţii care se referă la existenţa sau
apariţia unei nevoi de bunuri sau servicii pentru a cărei
satisfacere este necesară o capacitate suplimentară de producţie ce
poate fi asigurată prin dezvoltarea capacităţilor existente sau
construirea de noi capacităţi;
b) capacitatea economică de investire se referă la existenţa
resurselor materiale, financiare şi valutare ce pot fi alocate
pentru investiţii;
c) decizia de investiţii: pe baza stabilirii caracterului
obiectiv al cererii de investiţii şi a capacităţii economice de
investire, pe baza unor criterii şi restricţii referitoare la
realizarea investiţiilor , se ia decizia de investiţii. Specific
deciziei de investiţii este faptul că ea este o decizie strategică,
adică o decizie pe termen lung, dat fiind caracterul de durată al
procesului investiţional precum şi caracterul de unicitate al
deciziei, deoarece situaţia ce se creează prin aducerea la
îndeplinire a deciziei respective nu mai poate fi corectată decât
prin rezolvarea unei alte probleme de decizie , dar în alte
condiţii decât cele iniţiale;
d) planificarea investiţiei se referă la elaborarea
documentaţiei tehnico-economice , la programarea în timp a
realizării investiţiei şi la corelarea cu alte planuri sau programe
de activităţi;
e) alocarea resurselor cuprinde constituirea fondurilor
financiare necesare şi repartizarea acestora în timp (pe etape de
realizare a investiţiei);
f) realizarea obiectivului de investiţii ceea ce presupune
construirea obiectivului de investiţii, achiziţionarea de mijloace
fixe, montarea acestora, într-un cuvânt realizarea practică,
concretă a obiectului de investiţii;
g) punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii şi
atingerea parametrilor proiectaţi în decursul unei perioade de timp
mai mici sau mai mare, necesară acestui proces;
h) funcţionarea obiectivului în regim proiectat o perioadă de
timp în decursul căreia se obţin efectele globale şi nete
(producţie, profit, etc.) pentru care s-a construit obiectivul;
i) scoaterea din funcţiune a obiectivului se face după expirarea
duratei economice de funcţionare, acea durată în care se obţin
efecte nete pozitive, expirarea acestei durate datorându-se uzurii
fizice şi morale a utilajelor şi echipamentelor.
Din prezentarea conţinutului procesului decizional se pot deduce
trei caracteristici fundamentale ale acestuia:
- una dintre caracteristici este cea de durată care rezultă din
etalarea de-a lungul unui interval lung de timp a efortului şi a
efectelor acestui proces;
- o altă caracteristică care este specifică de regulă
obiectivelor productive, este rentabilitatea sau profitabilitatea,
în sensul că orice decizie de investiţie care se ia trebuie să
asigure recuperarea fondurilor investite şi obţinerea unui venit
net: câştigurile viitoare ce se vor obţine vor trebui să acopere
atât efortul de investiţie cât şi cel de producţie din perioada de
funcţionare şi în primii ani să asigure recuperarea investiţiei şi
apoi un randament al acesteia, respectiv un venit net;
- o a treia caracteristică a investiţiilor este riscul datorat
faptului că procesul investiţional de lungă durată, că acest proces
se desfăşoară într-un mediu economic, politic, social, tehnologic,
riscul depinzând de natura investiţiei şi de mărimea acesteia.
2.1.3.2. Tipologia investiţiilor
a) După structura tehnologică a investiţiilor acestea se
clasifică în :
- lucrări de construcţii-montaj , care cuprind ansamblul
lucrărilor prin care se realizează construcţiile, instalaţiile,
construcţiile speciale, montajul utilajelor tehnologice şi
funcţionale cu întregul complex de operaţii prin care se realizează
asamblarea pe şantiere a componentelor lor;
- achiziţii de utilaje, care necesită montaj (fixarea în
fundaţii, postamente, etc.) sau care nu necesită montaj(mijloace de
transport);
- lucrări geologice şi de foraj ;
- alte cheltuieli de investiţii, respectiv acele cheltuieli
pentru cumpărarea animalelor de muncă, de producţie şi reproducţie,
pentru plantaţii de vii, pomi, împăduriri, pentru achiziţia de
obiecte de inventar gospodăresc de natura mijloacelor fixe, pentru
plata studiilor de cercetare şi proiectare a obiectivului de
investiţii, comisionul băncilor pentru operaţiunile efectuate în
legătură cu investiţia.
b) După caracterul lucrărilor, investiţiile se clasifică în
următoarele categorii:
- construirea de obiective noi;
- reconstrucţii;
- modernizări;
- înlocuiri sau reutilări, care se pot face cu utilaje de
acelaşi nivel tehnic sau cu utilaje de nivel tehnic superior celor
scoase din funcţiune;
- dezvoltări.
c) După forma de proprietate, respectiv beneficiarului
obiectivului , investiţiile pot fi:
- investiţii publice;
- investiţii private;
- investiţii mixte.
d) După sursa de finanţare investiţiile se clasifică în
următoarele categorii:
- investiţii realizate din resurse proprii;
- investiţii realizate din resurse atrase sau împrumutate, care
pot fi din interiorul ţării sau din exterior( bancă sau organism
financiar internaţional);
- investiţii realizate parţial din resurse proprii şi parţial
din resurse împrumutate.
e) După destinaţia obiectivelor de investiţii distingem
investiţii productive şi investiţii neproductive.
f) După modul de executare a lucrărilor de investiţii distingem
investiţii realizate în regie proprie, în antrepriză(de către
unităţi specializate în astfel de lucrări) şi mixte.
g) După gradul de imobilizare a fondurilor, investiţiile se
clasifică în următoarele categorii:
- investiţii terminate, care reprezintă lucrările de investiţii
ce se vor finaliza în perioada de referinţă, indiferent când au
început;
- investiţii neterminate, reprezentate de acele lucrări care
încep în perioada de referinţă, dar vor continua şi după
aceasta;
- investiţii în continuare, respectiv acele investiţii care au
început înaintea perioadei de referinţă şi vor continua şi după
aceasta.
h) În funcţie de importanţa lucrărilor pentru obiectivul de
investiţii proiectat sau în funcţie de rolul funcţional,
investiţiile se structurează în trei grupe:
- investiţii directe, care cuprind dotările şi lucrările care
contribuie la realizarea scopului pentru care se construieşte
obiectivul(clădiri, utilaje, etc.);
- investiţii colaterale, reprezentate de lucrările şi dotările
legate teritorial şi funcţional de investiţia directă(căi de acces,
aducţiuni cu apă, energie, centrală termică);
- investiţii conexe, respectiv acele lucrări şi dotări care apar
în amonte sau în aval de investiţia directă, ca efect propagat al
acesteia sau ca urmare a efectului de antrenare pe care îl
generează investiţiile.
i) După natură sau obiect, investiţiile se structurează în
următoarele grupe:
- investiţii corporale care sunt reprezentate de activele
imobilizate şi cele circulante;
- investiţii necorporale, respectiv acele cheltuieli destinate
achiziţionării de licenţe, mărci de fabrică, brevete, procedee de
fabricaţie;
- investiţii financiare, care sunt investiţii de portofoliu, ele
putându-se realiza prin cumpărarea de acţiuni sau obligaţiuni,
acordarea de credite, plasamente bancare, operaţiuni valutare.
j) În funcţie de scopul sau obiectivul pentru care se
investeşte, distingem următoarele categorii de investiţii:
- investiţii realizate pentru menţinerea capacităţii de
producţie;
- investiţii realizate pentru creşterea capacităţii de
producţie;
- investiţii realizate pentru creşterea productivităţii sau a
eficienţei economice;
- investiţii realizate pentru diversificarea activităţii;
- investiţii realizate pentru conformarea cu legislaţia în
vigoare;
- investiţii destinate ameliorării climatului de muncă.
k) După gradul de risc pe care îl implică realizarea unei
investiţii, distingem:
- investiţii cu grad scăzut de risc( de menţinere a capacităţii
/creştere a productivităţii);
- investiţii cu grad ridicat de risc(cele pentru creşterea
capacităţii, cele cu capital străin);
Dacă ne referim la investiţiile străine, acestea se pot
structura în două categorii, în funcţie de modul în care se
stabilesc relaţiile între sursa străină care asigură resursele de
investiţii şi întreprinzător sau beneficiarul proiectului:
- investiţii străine directe, sunt acele investiţii realizate în
cazul în care finanţatorul străin are posibilitatea de a lua
decizii şi are drept de control asupra proiectului;
- investiţii străine de portofoliu, care reprezintă un plasament
financiar propriu-zis, fără posibilităţi de intervenţie în
realizarea proiectului.
Trebuie făcută precizarea că o anumită formă a investiţiei se
poate regăsi şi într-o altă structură, după un alt criteriu de
clasificare. Astfel, în raport cu obiectivul strategic deservit,
investiţiile se împart în:
- investiţii de dezvoltare, care sunt acele cheltuieli destinate
creşterii volumului producţiei, lansării de noi produse pe piaţă
sau diversificării strategice prin abordarea de noi sectoare de
activitate;
- investiţii de raţionalizare, care sunt destinate reducerii
costurilor de producţie, creşterii productivităţii, diminuării
riscurilor.
Structurarea investiţiilor după diferite criterii se reflectă în
derularea procesului investiţional, în conducerea acestuia şi nu în
ultimul rând în evaluarea eficienţei economice a investiţiilor.
2.1.3.3. Surse de finanţare a investiţiilor
Realizarea procesului investiţional presupune două componente
strâns legate între ele: o componentă financiară concretizată în
constituirea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare derulării
acestui proces şi o componentă fizică, care constă dintr-un
ansamblu de activităţi tehnice şi tehnologice care au ca finalitate
realizarea fizică a obiectivului de investiţii.
În continuare ne vom referi la latura financiară a procesului
investiţional respectiv la sursele de finanţare a investiţiilor. În
condiţiile economiei de piaţă caracterizată prin autonomia
gestiunii resurselor de investiţii, modul de constituire a
resurselor investiţionale diferă de la un investitor la altul,
diversitatea surselor de finanţare făcând necesară o clasificare a
acestora :
a) surse interne (autohtone) pentru finanţarea investiţiilor
Pentru o mare parte a investitorilor, sursele interne sunt
preponderente dacă nu exclusive în asigurarea fondurilor necesare
realizării obiectivelor de investiţii. Sursele interne de finanţare
a investiţiilor sunt reprezentate de fonduri proprii ale firmei
investitoare, împrumuturi bancare pe termen lung şi mijlociu,
alocaţiile de la buget.
În ceea ce priveşte fondurile proprii, acestea se regăsesc în
fondul de dezvoltare, care se constituie în cadrul societăţii
comerciale şi al regiilor autonome şi este alimentat din profitul
net destinat pentru investiţii, amortizarea destinată aceluiaşi
scop, sume rezultate din vânzarea activelor fixe sau a altor
materiale ce provin din dezmembrarea celor scoase din
funcţiune.Profitul net rezultat după scăderea din profitul brut a
impozitului pe profit este repartizat pentru
dezvoltare(investiţii), precum şi pentru alte destinaţii cum ar fi
dividentele acţionarilor, premii, etc.
b) Sursele externe pentru investiţii
Realizarea programelor de investiţii reclamă fonduri
consistente, fapt ce face ca de foarte multe ori sursele interne să
nu poată asigura fondurile necesare derulării acestor programe. În
aceste situaţii se apelează la surse externe, care în esenţă
reprezintă un import de capital. Atragerea resurselor din exterior
sub formă de import de capital poate avea loc sub două forme:
credite sau împrumuturi şi investiţii directe de capital. Creditele
externe pot îmbrăca mai multe forme: credite guvernamentale sau cu
garanţie guvernamentală, credite bancare şi credite acordate de
instituţii financiare internaţionale.
Creditele guvernamentale au la bază o convenţie încheiată între
guvernele a două ţări – una care solicită creditul şi cealaltă care
îl acordă, stabilindu-se şi plafonul de garanţie a împrumuturilor.
Importul pentru investiţii(achiziţii de maşini, utilaje, etc.) este
realizat numai din ţara creditoare.Creditele bancare sunt asigurate
de bănci din diferite ţări, pentru acestea trebuind să existe o
garanţie materială, un studiu de fezabilitate foarte riguros
întocmit care să asigure banca creditoare că poate să-şi recupereze
ratele de credit şi dobânda la acestea.
În ceea ce priveşte organismele financiare internaţionale care
acordă împrumuturi, acestea sunt numeroase, dintre ele detaşându-se
Fondul Monetar Internaţional, Banca Internaţională de Reconstrucţie
şi Dezvoltare(Banca Mondială), Banca Europeană de Reconstrucţie şi
Dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiţii.
2.1.3.4. Conceptul de eficienţă economică a investiţiilor
În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române(DEX) eficienţa sau
eficacitatea este definită drept calitatea de a obţine efectul util
aşteptat, iar în Dicţionarul de Economie Politică eficienţa este
definită ca expresia raportului dintre efectul util sau rezultatul
obţinut şi cheltuiala(efortul) făcută pentru obţinerea lui. Această
ultimă definiţie duce la ideea corelării efectelor şi eforturilor
şi prezintă un pronunţat caracter pragmatic.
O definiţie foarte complexă a noţiunii de eficienţă este dată de
economistul P.Jica, care atribuie acesteia patru sensuri:
a) un sens foarte larg, în care eficienţa este văzută ca o
însuşire a unei activităţi, acţiuni sau resurse de a asigura efecte
economice pozitive în unitatea dată, însuşire exprimată printr-un
raport între efecte şi cheltuieli.Ca o excepţie de la ideea de
raport între efecte şi cheltuieli, se consideră că exprimă
eficienţa şi raportul dintre două categorii de efecte sau două
categorii de efort, dar numai atunci când se compară efectul
teoretic cu cel efectiv obţinut, sau efortul posibil de depus cu
cel efectiv consumat.
b) un sens larg este acela în care în cadrul raportului se
include şi elemente care depăşesc sfera unităţii economice date:
efecte conexe şi cheltuieli conexe.Ca şi sensul precedent şi acesta
este cel al eficienţei “în sine” sau absolute, independent de orice
comparaţie relativă cu alte variante sau alte rapoarte.
c) un sens restrâns, în care eficienţa cuprinde o trăsătură
suplimentară faţă de primele două sensuri şi anume ca raportul
efect-efort sa fie acceptabil în comparaţie cu alte rapoarte ale
acţiunii respective sau ale altei acţiuni alternative sau cu un
prag de eficienţă.
d) un sens foarte restrâns, în care eficienţa este complexă ,
având un caracter sintetic dat de echivalarea ca natură şi timp a
grupelor de efecte şi cheltuieli în vederea însumării lor. Într-o
asemenea accepţiune, eficienţa presupune un raport dintre efectele
totale echivalate ca natură şi timp şi resursele totale echivalate
ca natură şi timp.
Se observă din aceste accepţiuni ale noţiunii de eficienţă că în
fond este vorba de ideea de măsurare şi comparabilitate a efectelor
şi a efortului. În acelaşi timp, ea este strâns legată de procesul
de folosire a resurselor în economie, iar trăsătura sa esenţială
este relaţia de cauzalitate resurse-efecte.
Trebuie delimitat conceptul de eficienţă economică ca şi concept
teoretic, ceea ce înseamnă calitatea unui sistem economic de a
produce efecte economice utile, de măsura eficienţei economice,
care se obţine prin compararea efectelor cu efortul. Într-o viziune
sistemică, eficienţa economică poate fi privită sub două aspecte:
ca transmitanţă şi ca stare a sistemului.
Prin transmitanţă se înţelege raportul formal dintre ieşiri şi
intrări în condiţiile în care sistemul este privit ca o cutie
neagră, adică cu structură şi stare necunoscute. În acest caz
cunoaştem relaţiile care se stabilesc între mediu şi sistem, atât
la întrare cât şi la ieşire, dar nu cunoaştem structura internă a
sistemului care asigură transformarea intrărilor în ieşiri.
Fig 1.2. Eficienţa economică privită ca transmitanţă
X
Y
T
=
(1.1)
în care: T – reprezintă transmitanţa ;
Y – mărimea ieşirii ;
X - mărimea intrării ;
Măsurarea eficienţei economice ca şi transmitanţă dă o imagine
sintetică a eficienţei, bazată pe cuantificarea globală a
relaţiilor cu mediul. Cuantificarea în acest mod a eficienţei
economice cere introducerea unor măsuri globale ale efortului şi a
efectelor. În cazul procesului investiţional, dacă măsurăm efortul
prin valoarea investiţiilor, iar efectul prin producţia fizică
anuală, exprimarea eficienţei economice a investiţiilor ca
transmitanţă poate fi pusă în evidenţă de următoarea
schemă-bloc:
Fig. 1.3 Schema-bloc a procesului investiţional
I – reprezintă valoarea totală a investiţiilor ;
D – operator de diferenţiere în timp a investiţiilor ;
I(t) – valoarea investiţiilor în anul t ;
P.I – proces investiţional ;
F.F(t) – valoarea mijloacelor fixe puse în funcţiune în anul t
;
Σ – operator de integrare în timp ;
F.F – mijloace fixe totale puse în funcţiune;
P.P – proces de producţie ;
Qf(t) – producţia fizică în anul t ;
Măsurarea eficienţei ca şi transmitanţă poate fi exprimată prin
raportul
I
Q
t
f
)
(
care reprezintă producţia obţinută la o unitate investită.
În figura 1.4 este prezentată o schemă-bloc mai completă, care
surprinde în întregime efortul, nu numai cel din perioada de
execuţie a obiectivului ci şi cel din perioada de funcţionare .
Fig.1.4 Schema-bloc a procesului investiţional
Simbolurile care apar în plus faţă de figura precedentă au
următoarele semnificaţii:
Π – reprezintă un operator de multiplicare cu vectorul preţ
;
Qv(t) – volumul valoric al producţiei ;
R – operator de repartiţie ;
C’(t) – costul de producţie(exclusiv amortizarea) în anul t
;
P(t) – profitul în anul t .
Măsurarea eficienţei în acest caz sub forma transmitanţei se
poate face cu ajutorul raportului
I
t
P
)
(
care reprezintă profitul anual obţinut la un leu investit,
acesta fiind unul din indicatorii de bază ai eficienţei economice a
investiţiilor.
Pentru un asemenea mod de exprimare a eficienţei economice,
funcţionarea sistemului este descrisă de următoarea ecuaţie, numită
ecuaţie de reacţie:
Y = T x X (1.2)
Un al doilea mod de definire a eficienţei economice are în
vedere o abordare din interiorul sistemului, analitică, bazată pe
cuantificarea elementelor specifice care exprimă nivelul calitativ
al transformării intrărilor în ieşiri. Într-o asemenea viziune,
eficienţa economică este o componentă a stării sistemului şi
influenţează în mod direct comportamentul acestuia. Prin stare a
sistemului înţelegem totalitatea proprietăţilor specifice care
permit transformarea intrărilor în ieşiri. În acest caz ieşirea nu
este dependentă numai de intrare ci şi de starea în care se găseşte
sistemul la un moment dat.
Y1 = T(X0, S0) (1.3)
Datorită caracterului complex al sistemelor economice, intrarea
X0 precum şi activitatea structurii de transformare nu rămân fără
urmări asupra structurii şi proprietăţilor interne ale sistemului.
Pentru a putea evidenţia aceste procese, operatorul T se descompune
în doi operatori:
Φ - operator de tranziţie ;
Ψ - operator de ieşire .
Fig. 1.5 Eficienţa economică privită ca stare
Prin aplicarea intrării X0 asupra sistemului aflat la starea S0
are loc o tranziţie a acestuia către starea S1 , acest fapt fiind
descris de relaţia:
S1 = Φ(X0 , S0) (1.4) care se numeşte ecuaţie de stare.
Noua stare determină nivelul ieşirilor din sistem, aceasta fiind
descrisă de relaţia:
Y1 = Ψ(S1) (1.5) care se numeşte ecuaţie de ieşire.
Prin compunerea celor două ecuaţii se obţine ecuaţia de reacţie
de forma:
Y1 = ΨΦ(X0 , S0) (1.6)
2.1.3.6. Forma generală a indicatorilor de eficienţă economică a
investiţiilor
Practica economică utilizează două tipuri de indicatori, după
natura raportului:
a) indicatori de tipul efect supra efort, numiţi şi indicatori
direcţi ;
b) indicatori de tipul efort supra efect, numiţi şi indicatori
inverşi ;
Dacă vom nota cu Y efectul şi cu X efortul, utilizaţi în
măsurarea eficienţei economice, atunci indicatorii direcţi vor fi
de forma:
Ia = k x
X
Y
(1.7)
iar cei inverşi de forma:
Ib = k x
Y
X
(1.8)
unde k este constantă egală cu 1, 100 sau 1000.
Valoarea indicatorilor direcţi se interpretează prin volumul
efectului, măsurat în forma Y, care se obţine la k unităţi de
efort, măsurat în forma X şi ei au acelaşi sens de variaţie ca şi
eficienţa economică. Dacă există relaţia :
Ia (t) < Ia (t+1 (1.9)
atunci eficienţa economică măsurată în forma particulară Ia este
mai mare la momentul t+1 faţă de momentul t. Dacă există
relaţia:
IaA(t) > IaB(t) (1.10)
atunci eficienţa economică măsurată în forma particulară Ia este
mai mare la momentul t în sistemul A faţă de eficienţa economică
din sistemul B.
Valoarea indicatorilor inverşi se interpretează ca fiind
cantitatea de efort măsurat în forma X necesar pentru a obţine k
unităţi de efect măsurat în forma Y şi ei au sens invers de
variaţie faţă de eficienţa economică.
Dacă există relaţia:
Ib(t) < Ib (t+1) (1.11)
atunci eficienţa economică măsurată în forma particulară Ib este
mai mare la momentul t faţă de momentul t+1.În sfârşit, dacă există
relaţia:
IbA(t) < IbB(t (1.12)
atunci eficienţa economică măsurată în forma particulară Ib este
mai mare la momentul t în sistemul A faţă de sistemul B.
Efortul X este o mărime pozitivă în cazul tuturor indicatorilor
de eficienţă economică al cărei sens de variaţie este invers faţă
de cel al eficienţei economice. Dacă efectul rămâne constant,
creşterea efortului determină scăderea eficienţei economice.
Efectul Y poate sa apară în cazul indicatorilor de eficienţă
economică sub două forme:
a) efect global, cu valori exclusiv pozitive;
b) efect net, cu valori pozitive, negative sau zero.
Indiferent de forma efectului, în cazul tuturor indicatorilor de
eficienţă economică el are acelaşi sens de variaţie ca şi eficienţa
economică. La acelaşi efort, creşterea efectului, indiferent de
semnul său algebric, determină o creştere a eficienţei
economice.
Ţinând seama de faptul că efortul este strict pozitiv ,deosebim
două tipuri de indicatori:
a) indicatori de efect global - pozitivi pentru oricare mărime a
efortului şi efectului;
b) indicatori cu efect net - pozitivi, negativi sau zero, în
funcţie de semnul efectului net.
Efectul net se obţine ca o diferenţă între o expresie a
efectului global şi a efortului pentru obţinerea sa. Pentru
simplificare, notăm cu Y efectul global, cu X efortul utilizat ca
bază de comparaţie sau pentru construcţia indicatorilor, cu Z
efortul depus pentru obţinerea efectului global, rezultând efectul
net Y-Z. Un indicator direct cu efect net va fi de forma:
Ic = k x
X
Z
Y
-
(1.13)
iar un indicator invers cu efect net va avea forma:
Id = k x
Z
Y
X
-
(1.14)
Combinând cele două criterii - natura raportului şi cea a
efectului – rezultă patru clase de indicatori de eficienţă
economică:
· indicatori de tipul efect global supra efort;
· indicatori de tipul efect net supra efort ;
· indicatori de tipul efort supra efect global;
· indicatori de tipul efort supra efect net.
Primele două clase reprezintă indicatori direcţi, iar celelalte
două clase de indicatori inverşi.
2.1.4. Sumar
În cadrul acestui modul au fost prezentate principalele concepte
referitoare la managementul investiţiilor, insistându-se pe
eficienţa economică a acestora ca şi criteriu esenţial în luarea
deciziei de investiţie.
2.1.5. Sarcini şi teme ce vor fi notate
1) Definiţi investiţiile ca şi alocare de resurse şi ca proces
investiţional.
2) Care este forma generală a indicatorilor de eficienţă
economică a investiţiilor?
2.1.6. Bibligrafie modul
1. Binţinţan, P., Eficienţa economică a investiţiilor, Editura
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001.
2. Binţinţan, P., Managementul investiţiilor, Aplicaţie:
Evaluarea proiectelor, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, 2004.
3. Binţinţan, P., Strategii şi politici de investiţii, Editura
Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005.
4. Cistelecan, L., Economia, eficienţa şi finanţarea
investiţiilor, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
5. Românu, I., Vasilescu,I., Managementul investiţiilor, Ed.
Mărgăritar, Bucureşti, 1997
Modulul 2
2.2. Evaluarea proiectelor de investiţii cu ajutorul
indicatorilor statici de eficienţă economică a investiţiilor
2.2.1. Scopul şi obiectivele modulului
Acest modul are ca scop cunoaşterea de către studenţi a
indicatorilor de eficienţă economică a investiţiilor, indicatori
care se utilizează în luarea deciziei de investiţii. Dintre cele
mai importante obiective urmărite prin prezentarea acestui modul,
menţionăm :
· Cunoaşterea rolului indicatorilor de eficienţă economică ca şi
criterii în luarea deciziei de investiţii;
· Prezentarea indicatorilor cu caracter general şi rolul lor în
analiza unui proiect de investiţii;
· Evidenţierea indicatorilor de bază, de calcul şi de eficienţă
economică a investiţiilor, ca fiind indicatorii cei mai importanţi
în evaluarea unui proiect de investiţii;
· Cunoaşterea indicatorilor specifici de calcul şi de eficienţă
economică a investiţiilor, din diferite ramuri şi domenii de
activitate.
2.2.2. Schema logică a modulului
Modulul este compus din trei capitole : indicatori cu caracter
general; indicatori de bază şi indicatori specifici;
Fig. 2.1 Schema logică a modulului
2.2.3. Conţinutul informaţional detaliat2.2.3.1. Indicatorii cu
caracter general
Această grupare de indicatori are rolul de a forma o imagine
globală asupra obiectivului de investiţii, respectiv să ofere o
caracterizare generală despre obiectivul de investiţii. Orice
proiect de investiţii trebuie să cuprindă în mod obligatoriu
asemenea indicatori. Principalii indicatori cu caracter general
sunt :
a) capacitatea obiectivului de investiţii, care în cazul
obiectivelor productive este reprezentată de capacitatea de
producţie, iar în cazul celor neproductive de elementele specifice
de capacitatea acestora. Capacitatea de producţie exprimă
cantitatea maximă de producţie care poate fi obţinută într-o
anumită perioadă de timp, în condiţii normale de funcţionare, cu un
anumit regim de utilizare a factorilor de producţie şi în anumite
condiţii de organizare a producţiei şi a muncii. Capacitatea
obiectivului de investiţii constituie un indicator de calcul a
eficienţei economice a investiţiilor şi nu de eficienţă economică,
el măsurând efectul potenţial realizat prin intermediul procesului
investiţional.
b) numărul de salariaţi ce vor fi ocupaţi la obiectivul de
investiţii, exprimă mărimea resurselor umane de care va beneficia
obiectivul de investiţii după punerea în funcţiune.
c) costul producţiei reprezintă un indicator ce cuantifică
efortul din perioada de funcţionare a obiectivului de investiţii,
împreună cu valoarea investiţiilor formând efortul total necesar
pentru edificarea şi funcţionarea unui obiectiv de investiţii.
Mărimea sa este în funcţie de volumul producţiei estimate a se
obţine, el cuantificând în expresie bănească consumul total de
resurse necesar pentru a obţine un anumit volum al producţiei.
d) valoarea producţiei sau veniturile realizate constituie un
indicator ce măsoară efectul efectiv obţinut ca urmare a unui
anumit grad de utilizare a capacităţii de producţie sau
obiectivului de investiţii. Această valoare a producţiei se
stabileşte pe întreaga perioadă de funcţionare a obiectivului de
investiţii, pe baza unor estimări privind producţia fizică,
preţurile, piaţa, etc., în funcţie de valoarea producţiei şi
costurile acesteia, determinându-se alţi indicatori de calcul şi de
eficienţă economică.
e) profitul, indicator deosebit de important, esenţial pentru
viabilitatea unui obiectiv de investiţii şi pentru cuantificarea
eficienţei economice a acestuia. Profitul măsoară efectul net
obţinut în urma funcţionării obiectivului de investiţii, el
obţinându-se prin scăderea din veniturile totale a costurilor de
producţie.
f) productivitatea muncii reprezintă un alt indicator cu
caracter general, este un indicator de eficienţă economică, şi
cuantifică eficienţa cu care este utilizat principalul factor de
producţie şi anume forţa de muncă.
g) consumurile specifice la principalele materii prime,
materiale, energie, combustibil, constituie un indicator de
eficienţă economică care măsoară consumul la principalele resurse,
pentru a obţine o unitate de produs finit. Aceste consumuri se
estimează pe baza unor norme de consum şi pe această cale se poate
determina costul producţiei.
2.2.3.2. Indicatori de bază
Această grupă de indicatori se referă în exclusivitate la
eficienţa economică a investiţiilor, altfel spus ei sunt indicatori
care cuantifică efortul şi efectele generate de realizarea şi
funcţionarea obiectivului de investiţii. În grupa indicatorilor de
bază se găsesc deopotrivă indicatori de calcul al eficienţei
economice a investiţiilor, precum şi indicatori propriu-zişi de
eficienţă economică a investiţiilor.
a) valoarea investiţiilor sau volumul capitalului investit (I)
reprezintă principalul indicator de calcul a eficienţei economice a
investiţiilor, practice nici un indicator de eficienţă economică a
investiţiilor nu poate fi construit fără a lua în calcul valoarea
investiţiilor. În conţinutul indicatorului valoarea investiţiilor ,
se includ atât elemente care sunt de natură pur investiţională ,
cât şi elemente care nu sunt de această natură, dar prin extensie
ele se include în efortul total, servind în ultimă instanţă la
diferenţierea variantelor de investiţii.
Elementele de natură investiţională sunt investiţia directă,
investiţia colaterală şi investiţia conexă, aceasta din urmă
incluzându-se în funcţie de cota de servire a investiţiei
directe.
Investiţiile directe sunt reprezentate de valoarea obiectelor şi
a dotărilor care contribuie la realizarea scopului pentru care se
construieşte obiectivul, în timp ce investiţiile colaterale
constituie valoarea lucrărilor legate teritorial şi funcţional de
investiţia directă(căi de acces, aducţiuni de apă, energie,
centrală termică, etc.).
Investiţia conexă apare ca rezultat propagate în amonte sau în
aval de investiţia directă.
Elementele incluse în efortul total de investiţii care nu sunt
de natură investiţională se referă în principal la valoarea
mijloacelor circulante necesare punerii în funcţiune a
obiectivului, respectiv pentru funcţionarea acestuia o anumită
perioadă de timp.
b) durata de execuţie a obiectivului de investiţii (d)
Acest indicator exprimă perioada de timp necesară realizării
obiectivului de investiţii, respectiv perioada în care se consumă
resursele investiţionale, ele transformându-se în mijloace
fixe.
c) durata de funcţionare (Df ) a obiectivului de investiţii
reprezintă ultima etapă din durata de viaţă a unui obiectiv de
investiţii, după durata de proiectare şi cea de execuţie. Ea se
derulează între momentul punerii în funcţiune a obiectivului de
investiţii şi momentul scoaterii din funcţiune, în această perioadă
obţinându-se efectele globale şi nete de pe urma funcţionării
obiectivului investiţional.
d) investiţia specifică (Is ) reprezintă un indicator de
eficienţă economică a investiţiilor şi exprimă valoarea
investiţiilor ce revin pe o unitate de capacitate sau producţie, el
constituind de fapt investiţia unitară. Indicatorul investiţia
specifică se calculează atât pentru construcţii noi cât şi pentru
modernizări sau dezvoltări, de asemenea pentru cazul când există o
singură variantă sau mai multe variante de investiţie.
În cazul obiectivelor noi relaţia de calcul este :
Is =
q
I
(2.1)
unde: Is – reprezintă investiţia specifică ;
I - valoarea investiţiei ;
q – capacitatea obiectivului de investiţii.
În cazul modernizărilor, dezvoltărilor sau retehnologizării
investiţia specifică se calculează conform relaţiei :
Is =
0
q
q
I
m
-
(2.2)
unde: qm – reprezintă capacitatea de producţie după
modernizare(dezvoltare/retehnologizare)
q0 –capacitatea de producţie înainte de
modernizare(dezvoltare/retehnologizare);
Indicatorul exprimă cât se investeşte pe o unitate fizică, spor
de capacitate rezultat în urma modernizării, dezvoltării sau
retehnologizării. În mod asemănător cu cazul construcţiilor noi şi
în acest caz se poate raporta valoarea investiţiilor la sporul
valoric de capacitate sau de producţie.
În cazul comparării mai multor variante de investiţii,
investiţia specifică se poate calcula şi cu ajutorul următoarei
relaţii de calcul:
Is =
j
i
j
i
q
q
I
I
-
-
(2.3)
unde i şi j reprezintă două variante de investiţii. Sub această
formă, indicatorul exprimă care este efortul suplimentar de
investiţie în varianta i faţă de varianta j ce revine pe o unitate,
spor de capacitate în varianta i faţă de varianta j. Desigur, se
poate raporta sporul de investiţii şi la sporul de capacitate
exprimată valoric sau la sporul de producţie exprimată valoric.
Indicatorul investiţia specifică este un indicator de tipul efort
supra efect global, deci un indicator invers.
e) durata de recuperare a investiţiei (D) este considerat unul
din cei mai importanţi indicatori de eficienţă economică a
investiţiilor, deseori utilizat ca test final in luarea deciziei de
investiţii. Construcţia şi utilizarea acestui indicator are la bază
următorul raţionament: dacă pentru realizarea unui obiectiv de
investiţii s-a consumat un anumit volum de fonduri, iar după
punerea în funcţiune a obiectivului acesta începe să producă efecte
globale şi nete, pe investitor îl interesează în cât timp îşi va
recupera capitalul investit din efectul net obţinut din
funcţionarea obiectivului.
Indicatorul durata de recuperare a investiţiei se poate calcula
în mai multe moduri, respectiv dacă este cazul obiectivelor noi sau
a celor supuse modernizării sau dezvoltării sau dacă există o
singură variantă sau mai multe variante de investiţii.
În cazul obiectivelor noi relaţia de calcul este următoarea:
D =
h
t
P
I
(2.4)
unde: D – reprezintă durata de recuperare;
It - efortul total de investiţii ;
Ph – profitul anual ;
În această formă, indicatorul exprimă perioada de timp în care
investiţia se va recupera din profitul anual obţinut.
În cazul obiectivelor supuse modernizării sau dezvoltării,
durata de recuperare a investiţiei se calculează cu ajutorul
formulei:
D =
ho
hm
t
P
P
I
-
(2.5)
unde: Phm – reprezintă profitul anual obţinut după
modernizare;
Ph0 – profitul anual obţinut înainte de modernizare
şi exprimă perioada de timp în decursul căreia efortul total de
investiţii necesitat de lucrările de modernizare sau dezvoltare se
va recupera din profitul suplimentar obţinut ca urmare a efectuării
lucrărilor respective.
f) coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor (E)
reprezintă ca mod de calcul inversul duratei de recuperare a
investiţiei iar ca şi conţinut exprimă profitul anual obţinut la un
leu investit sau cât se recuperează sub formă de profit dintr-un
leu investit în decursul unui an. În mod asemănător cu durata de
recuperare şi acest indicator prezintă mai multe relaţii de calcul
în funcţie de caracterul investiţiilor sau de existenţa unei
singure variante sau a mai multor variante.
Pentru obiective noi relaţia de calcul va fi:
E =
t
h
I
P
(2.6)
unde: E – reprezintă coeficientul de eficienţă economică a
investiţiilor;
Ph – profitul anual;
It – investiţia totală .
În cazul obiectivelor supuse modernizării, dezvoltării sau
retehnologizării indicatorul va avea următoarea relaţie de
calcul:
E =
t
h
hm
I
P
P
0
-
(2.7)
unde: Phm – reprezintă profitul după modernizare;
Ph0 – profitul înainte de modernizare.
În acest caz indicatorul exprimă sporul de profit obţinut la un
leu investit în lucrări de modernizare, dezvoltare sau
retehnologizare.
În sfârşit, în cazul comparării a două sau mai multe variante
coeficientul de eficienţă economică se va calcula după relaţia:
E =
j
i
hj
hi
I
I
P
P
-
-
(2.8)
unde i şi j reprezintă două variante de investiţii şi exprimă
sporul de profit obţinut în varianta i faţă de varianta j la un leu
investiţie suplimentară solicitată de varianta i faţă de varianta
j.
g) cheltuieli echivalente (k). Pentru realizarea şi funcţionarea
unui obiectiv de investiţii se utilizează două categorii de
resurse: resurse sub formă de investiţii utilizate în perioada de
execuţie a obiectivului şi resurse sub formă de coturi de producţie
utilizate în perioada de funcţionare a obiectivului. Evaluarea
eficienţei economice a investiţiilor presupune luarea în calcul a
tuturor resurselor utilizate, respectiv investiţii şi cost de
producţie. Însumarea lor directă nu este posibilă deoarece
investiţiile reprezintă resurse care se consumă o singură dată, iar
costul de producţie se repetă anual.
În aceste condiţii este necesară echivalarea acestor resurse ca
natură fapt care se reflectă în indicatorul cheltuieli echivalente
sau recalculate:
K = I + Ch x Df (2.9)
unde: K – reprezintă cheltuieli echivalente;
I - volumul investiţiilor ;
Ch – costul anual al producţiei ;
Df – durata de funcţionare a obiectivului de investiţii;
Indicatorul cheltuieli echivalente constituie un indicator de
volum, el măsurând efortul total necesar realizării şi funcţionării
unui obiectiv de investiţii. Fiind un indicator de volum,
indicatorul cheltuieli echivalente nu poate fi utilizat în
comparaţia dintre variantele de investiţii care se caracterizează
prin capacităţi de producţie diferite şi implicit şi prin volum
diferit al investiţiilor şi costurilor anuale de producţie. În
scopul asigurării comparabilităţii dintre variante şi al
construirii unui indicator de eficienţă economică a investiţiilor
se calculează indicatorul cheltuieli echivalente unitare sau
specifice, conform relaţiei:
k =
q
D
Ch
I
f
´
+
(2.10)
unde q reprezintă capacitatea anuală de producţie.
În acest mod calculate, indicatorul exprimă efortul total ce
revine pe o unitate de capacitate, fiind un indicator invers de
tipul efort supra efect global.
h) randamentul economic al investiţiei (R) este considerat de
foarte mulţi autori ca fiind cel mai cuprinzător indicator de
eficienţă economică a investiţiilor, deoarece priveşte procesul
investiţional în întregul său, din momentul începerii lucrărilor de
investiţii până in momentul scoaterii din funcţiune ca urmare a
expirării duratei economice de funcţionare. Indicatorul a fost
propus de profesorul I.Românu, care consideră că fondurile
investite trebuie să se compare nu numai cu profiturile anuale ci
cu întregul volum de profit obţinut pe parcursul întregii perioade
de funcţionare. În acest sens se va urmări şi derularea procesului
investiţional şi a celui de funcţionare a mijloacelor fixe,
reprezentată în figura următoare:
Fig. 2.2 Graficul procesului investiţional şi de funcţionare a
obiectivului
Simbolurile din grafic au următoarea semnificaţie:
t0 - momentul începerii investiţiei ;
0 – momentul punerii în funcţiune ;
P – momentul atingerii parametrilor proiectaţi ;
D – momentul expirării duratei de recuperare a investiţiei ;
De – expirarea duratei economice(eficiente) de funcţionarea a
obiectivului de investiţii ;
I - curba investiţiilor ;
C – curba costului de producţie ;
Q – curba producţiei ;
S1 – valoarea investiţiilor ;
S2 - profiturile obţinute in decursul duratei de recuperare
(S1=S2)
S3 – profiturile obţinute după expirarea duratei de recuperare
până la sfârşitul perioadei de funcţionare denumite în concepţia
indicatorului profituri suplimentare.
Construirea acestui indicator s-a făcut de către autor prin
analogia cu randamentul din tehnică unde acesta reprezintă raportul
între putere utilă şi puterea atrasă. Admiţând că sinonimul puterii
utile în cadrul procesului investiţional îl constituie profiturile
suplimentare, iar cel al puterii atrase îl constituie valoarea
investiţiilor, randamentul economic al investiţiilor va fi dat de
relaţia:
Re =
t
s
I
P
(2.11)
unde: Re – randamentul economic al investiţiei ;
Ps – profiturile suplimentare (obţinute după recuperarea
investiţiei până la sfârşitul perioadei de funcţionare)
It – volumul total al investiţiilor .
Indicatorul exprimă profiturile suplimentare obţinute la un leu
investit şi este un indicator direct de tipul efect net supra
efort. Înlocuind în relaţia (2.11) profiturile suplimentare cu
suprafaţa S3 iar volumul investiţiilor cu suprafaţa S1 şi adăugând
şi scăzând la numărător pe S2 vom putea scrie:
Re =
1
3
S
S
=
1
2
2
3
S
S
S
S
-
+
=
1
2
3
S
S
S
+
-
1
2
S
S
(2.12)
Cum S2 şi S3 însumate reprezintă profiturile totale (Pt)
obţinute pe parcursul întregii perioade de funcţionare, iar S1 este
egală cu S2, randamentul economic mai poate fi scris:
Re =
t
t
I
P
- 1 (2.13)
În acest mod putem spune că randamentul economic al
investiţiilor exprimă profiturile totale obţinute la un leu
investit după ce s-a recuperat leul investit.
i) viteza de recuperare a investiţiei (V) reprezintă un
indicator de eficienţă economică a investiţiilor care rezultă din
raportul dintre durata de funcţionare şi durata de recuperare:
Vr =
D
D
f
(2.14)
unde: Vr – viteza de recuperare ;
Df – durata de funcţionare a obiectivului ;
D – durata de recuperare a investiţiei.
Indicatorul exprimă de câte ori se cuprinde durata de recuperare
în durata de funcţionare sau de câte ori s-ar putea recupera
investiţia în decursul duratei de funcţionare. În realitate ea se
recuperează o singură dată din profit în decursul duratei de
recuperare şi tot o singură dată prin amortizarea inclusă in
costurile de producţie in decursul duratei de funcţionare.
Se ştie că inversul duratei de recuperare a investiţiilor
D
1
reprezintă coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor E
, în acest caz viteza de recuperare putând fi scrisă sub forma:
Vr = Df x E (2.15)
Se ştie că, coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor
exprimă profitul anual obţinut la un leu investit, deci se poate
scrie:
Vr =
t
h
f
I
P
D
´
(2.16)
Produsul Df x Ph reprezintă de fapt profiturile totale (Pt),
astfel că viteza de recuperare poate fi scrisă sub forma:
Vr =
t
t
I
P
(2.17)
ceea ce înseamnă că viteza de recuperare exprimă profiturile
totale obţinute la un leu investit.
2.2.3.3. Indicatorii specifici unor ramuri şi sectoare de
activitatei) indicatori specifici din industria ţiţeiului
O analiză complexă a eficienţei economice a investiţiilor în
industria ţiţeiului presupune o evaluare a eficienţei economice pe
obiective cu defalcarea pe acţiuni. Prezentăm în continuare
principalii indicatori specifici de eficienţă economică a
investiţiilor în industria ţiţeiului.
a) investiţia specifică a zăcământului, indicator care se
calculează după modelul investiţiei specifice astfel:
Is=
a
t
q
I
(2.18)
unde: Is – investiţia specifică a zăcământului ;
It – efortul total de investiţii ;
qa – capacitatea anuală de producţie.
Având în vedere că, capacitatea de producţie diferă de la un an
la altul, in calcul se ia o capacitate medie anuală rezultată din
media capacităţilor pe o perioadă de circa 10 ani de exploatare a
zăcământului.
b) investiţia specifică a extracţiei reprezintă un indicator
asemănător investiţiei specifice, diferenţa constând în mărimile de
calcul, astfel:
Ise =
n
e
q
I
(2.19)
în care: Ise –investiţia specifică a extracţiei ;
Ie - investiţiile alocate extracţiei ;
qn - producţia sondelor noi.
În efortul de investiţii alocate extracţiei se include acele
investiţii necesare pentru crearea unor noi capacităţi, pentru
menţinerea capacităţilor existente, precum şi cele pentru crearea
de noi rezerve. În ceea ce priveşte numitorul, acesta include
producţia sondelor noi, producţia realizată pentru menţinerea
capacităţii de producţie extrasă la acelaşi nivel, precum şi
rezervele noi descoperite şi puse în exploatare.
c) investiţia specifică pentru comparaţii cu alte ramuri
Calculul unui asemenea indicator este necesar pentru a putea
face comparaţii între diferite ramuri energetice şi a asigura
posibilitatea pentru investitori de a-şi îndrepta eforturile spre
acele ramuri care prezintă o eficienţă economică ridicată.
Relaţia de calcul este următoarea:
Isc =
c
t
q
I
(2.20)
unde: Isc –investiţia specifică pentru comparaţia cu alte
ramuri;
It – efortul total de investiţii ;
qc - producţia de ţiţei a sondelor exprimată în combustibil
convenţional
d)costul unitar al producţiei
Acest indicator este considerat cel mai important indicator de
evaluare a eficienţei economice deoarece reflectă condiţiile în
care se desfăşoară întregul proces de producţie. Relaţia de calcul
este următoarea:
c =
D
C
+
Z
C
z
(2.21)
în care : c – costul pe tona de ţiţei extras ;
C – cheltuieli anuale pe o sondă ;
D – debitul mediu pe sondă/an(debitul mediu anual) ;
Cz – costul anual al lucrărilor pentru descoperirea rezervelor
;
Z – volumul rezervelor descoperite ale unui zăcământ.
e) durata de recuperare a investiţiei
Datorită faptului că în prima parte de funcţionare a unei sonde
se obţine o producţie sporită cu un volum mai redus de cheltuieli
de exploatare, ceea ce determină şi un profit mai mare, in primi
2-3 ani se recuperează circa 70% din valoarea investiţiilor. După
trecerea acestei perioade, datorită scăderii profitului, viteza de
recuperare a investiţiilor scade. Pentru a determina durata de
recuperare se pleacă de la conţinutul indicatorului durata de
recuperare şi se pune condiţia ca efortul de investiţii să fie
egalat de profiturile obţinute într-o anumită perioadă de timp care
reprezintă durata de recuperare a investiţiilor.
f) factorul de asigurare
Acest factor exprimă perioada de timp în decursul căreia
economia naţională este asigurată cu ţiţei din producţia internă în
condiţiile date ale producţiei şi rezerve cunoscute. Relaţia de
calcul este următoarea:
f =
a
q
Z
(2.22)
în care : f – factorul de asigurare
Z – rezervele totale descoperite
qa – producţia anuală a sondelor
ii) indicatori specifici din industria construcţiilor
În proiectarea construcţiilor se foloseşte un sistem de
indicatori de calcul şi de eficienţă economică dintre care vom
prezenta în continuare pe cei mai importanţi:
a) suprafaţa ocupată de întregul obiectiv de investiţii
reprezintă suprafaţa totală pe care se va amplasa obiectivul de
investiţii.
b) suprafaţa clădită cuprinde aria terenului care este ocupată
de construcţii, măsurată în perimetrul exterior al zidurilor
înconjurătoare determinată la nivelul solului.
c) suprafaţa construită desfăşurată este constituită din suma
suprafeţelor construite ale secţiunilor orizontale, începând de la
nivelul subsolurilor parterului şi până la ultimul etaj şi măsurate
în conturul exterior al zidurilor înconjurătoare.
d) suprafaţa utilă este constituită din suma suprafeţelor
secţiunilor orizontale ale tuturor încăperilor măsurate după
dimensiunile interioare.
e) gradul de ocupare a terenului ca indicator exprimă ponderea
pe care o deţine suprafaţa clădită în suprafaţa totală ocupată de
obiectivul economic:
Got =
t
cl
A
A
x 100 (2.23)
unde: Got - gradul de ocupare a terenului ;
Acl - suprafaţa clădită ;
At – suprafaţa ocupată de întregul obiectiv.
f) gradul de utilizare a suprafeţei clădite reprezintă un raport
între suprafaţa construită desfăşurată şi suprafaţa clădită şi
exprimă numărul de metri suprafaţă desfăşurată ce revin la 100
metri suprafaţă clădită:
Guscl =
cl
d
A
A
x 100 (2.24)
unde : Guscl – gradul de utilizare a suprafeţei clădite ;
Ad – suprafaţa construită desfăşurată;
Acl – suprafaţa clădită.
g) densitatea construcţiilor exprimă suprafaţa clădită
desfăşurată ce revine la 1000 metri pătraţi de suprafaţă a
terenului şi se calculează după relaţia:
Gd =
t
d
A
A
x 100 (2.25)
unde : Gd – densitatea construcţiilor ;
Ad – suprafaţa construită desfăşurată ;
At – suprafaţa ocupată de întregul obiectiv
h) gradul de utilizare a suprafeţei construite desfăşurate
măsoară raportul suprafeţei utile faţă de suprafaţa desfăşurată şi
se calculează conform relaţiei:
Gusd =
d
u
A
A
x 100 (2.26)
unde: Gusd – gradul de utilizare a suprafeţei construite
desfăşurate;
Au – suprafaţa utilă ;
Ad - suprafaţa construită desfăşurată.
2.2.4. Sumar
În cadrul acestui modul au fost prezentaţi indicatorii cu
caracter static(nu iau în considerare influenţa factorului timp
asupra eficienţei economice a investiţiilor), care servesc la
analiza şi evaluarea proiectelor de investiţii.
2.2.5. Sarcini şi teme ce vor fi notate
1) Care este rolul indicatorilor cu caracter general?
2) Care sunt indicatorii de calcul şi care sunt cei de
eficienţă, din gama celor de bază?
3) Care este ordinea de importanţă a indicatorilor de bază, în
luarea deciziei de investiţii?
2.2.6. Bibliografie modul
1. Binţinţan, P., Eficienţa economică a investiţiilor, Editura
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001.
2. Binţinţan, P., Strategii şi politici de investiţii, Editura
Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005.
3. Românu, I., Vasilescu, I., Eficienţa economică a
investiţiilor şi a capitalului fix, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1993.
4. Românu, I., Vasilescu, I., Managementul investiţiilor,
Editura Mărgăritar, Bucureşti, 1997.
Modulul 3
2.3. Analiza dinamică a eficienţei economice a investiţiilor
2.3.1. Scopul şi obiectivele modulului
Scopul acestui modul este de a analiza influenţa pe care timpul
o are asupra procesului investiţional, respectiv de a prezenta
tehnica actualizării şi indicatorii de eficienţă economică a
investiţiilor care se bazează pe actualizare. Obiectivele urmărite
sunt următoarele:
· Prezentarea bazelor teoretice ale analizei dinamice a
eficienţei economice a investiţiilor;
· prezentarea tehnicii actualizării şi a procedeelor de
actualizare a valorilor;
· prezentarea principalilor indicatori dinamici de eficienţă
economică a investiţiilor;
· analiza economică şi financiară a proiectelor de
investiţii.
2.3.2. Schema logică a modulului
Modulul prezintă în mod logic bazele teoretice ale influenţei
timpului asupra eficienţei economice a investiţiilor, apoi
conţinutul şi procedeele actualizării, principalii indicatori
dinamici şi în final metodologia de analiză economică şi financiară
a proiectelor de investiţii.
Fig. 3.1 Schema logică a modulului
2.3.3. Conţinutul informaţional detaliat 2.3.3.1. Bazele
teoretice ale analizei dinamice a eficienţei economice a
investiţiilor
Procesul investiţional se caracterizează printr-o repartizare
substanţial diferită in timp a efortului şi a efectului. Efortul se
compune din efort de investiţii, caracterizat printr-un volum mare
de fonduri consumate într-o perioadă de timp relativ scurtă şi
recuperat prin intermediul amortizării într-un interval lung de
timp, aproximativ egal cu durata de funcţionare si efort de
producţie depus şi recuperat în decursul duratei de funcţionare.
Efectele economice sunt eşalonate într-un interval relativ lung de
timp care urmează după perioada de execuţie şi sunt reprezentate de
valoarea producţiei destinată vânzării.
Timpul ca o componentă unanim recunoscută a calculelor de
eficienţă economică a investiţiilor acţionează pe întreaga perioadă
de edificare şi de funcţionare a obiectivului de investiţii, dar în
mod diferit. Datorită acţiunii sale diferenţiate în cele două
perioade – de execuţie şi de funcţionare – rezultă şi metode
diferite de cuantificare a influenţei sale.
În perioada de execuţie timpul acţionează sub forma imobilizării
resurselor de investiţii, fondurile investite fiind sustrase din
circuitul productiv fără ca acestea să producă efecte economice
efective.
În decursul duratei de funcţionare a obiectivului de investiţii
influenţa timpului este de altă natură, in sensul că în această
perioadă se obţin efectele globale şi nete. Cuantificarea
influenţei factorului timp în această perioadă pleacă de la ideea
că timpul reprezintă pe de o parte o resursă economică, iar pe de
altă parte un factor de influenţă asupra proceselor economice.
Timpul constituie o resursă economică deoarece economisirea lui
la un anumit nivel al productivităţii muncii, determină un spor de
efecte(globale sau nete) în timp ce irosirea lui determină o
pierdere de efecte. În aceste condiţii presupune aceleaşi reguli de
utilizare ca orice resursă economică.Timpul reprezintă totodată un
factor de influenţă asupra proceselor şi fenomenelor economice prin
efectele pe care le antrenează scurgerea sa sau alte fenomene
amplificate de timp, iar procesul care implică o multiplicare a
efectelor economice sau din contră o devalorizare a lor este
progresul tehnico-ştiinţific.
2.3.3.2. Tehnica actualizării - conţinut, procedee de
actualizare, momente de referinţă în efectuarea actualizării
Operaţiunea prin intermediul căreia o anumită valoare,
indiferent de natura acesteia, respectiv că este un venit sau o
cheltuială, dintr-un an de desfăşurare a unei activităţi se
recalculează în unităţile monetare ale unui moment de referinţă
zero , poartă denumirea de actualizare.
Baza actualizării o constituie rata anuală de fructificare a
unei unităţi monetare, rată pe care o vom simboliza cu „ a ” şi
care poartă denumirea de rată de actualizare.
În funcţie de modul în care valorile sunt etalate pe axa
timpului şi de sensul în care acestea sunt duse sau aduse într-o
anumită direcţie, în funcţie de momentul de referinţă ales pentru
actualizare, se pot surprinde două sensuri sau direcţii în care se
face actualizarea, rezultând două procedee de actualizare.
Primul sens surprinde direcţia înspre viitor, aşa cum se va
observa în figura următoare:
Fig. 3.2 Reprezentarea sensului actualizării înspre viitor
Considerând o sumă disponibilă S la momentul t0 , după un an
aceasta devine S1 = S x (1+a) , iar după n ani suma S devine :
Sn = S x (1+a)n (3.1)
Expresia (1+a)n se numeşte factor de acumulare sau factor de
compunere şi semnifică ce devine o sumă în timp, atunci când
aceasta creşte cu un anumit procent de dobândă pe an, iar procesul
de actualizare astfel utilizat poartă denumirea de actualizare prin
compunere. Acest procedeu se utilizează ori de câte ori momentul de
referinţă ales pentru actualizare succede în timp altor momente sau
etape in care s-au derulat fluxuri de valori.
Al doilea sens surprinde direcţia dinspre viitor , respectiv din
viitor în prezent sau din prezent in trecut, aşa cum se prezintă in
figura 3.3.
Fig. 3.3. Reprezentarea sensului de actualizare dinspre
viitor
În acest caz se cunoaşte valoarea unei sume S disponibile sau
plătibile peste n ani şi dorim să aflăm care este valoarea sa
prezentă. Raţionamentul este următorul: dacă o unitate monetară
disponibilă în prezent va reprezenta peste n ani în condiţiile unei
rate de actualizare a, (1+a)n atunci o unitate monetară disponibilă
peste n ani va reprezenta în prezent acea sumă X care, multiplicată
cu factorul (1+a)n ne va da unitatea:
X x (1+a)n = 1 (3.2)
De aici rezultă că valoarea prezentă a unităţii disponibile
peste n ani va fi dată de relaţia: X =
n
a
)
1
(
1
+
(3.3)
Expresia
n
a
)
1
(
1
+
poartă denumirea de factor de discontare, iar procedeul de
actualizare astfel utilizat poartă denumirea de actualizare prin
discontare. Acest procedeu se utilizează atunci când momentul de
referinţă ales pentru actualizare precede în timp altor momente sau
etape în care se derulează fluxul de valori.
Revenind la procedeul de actualizare prin compunere şi
considerând că avem n valori disponibile S0 , S1 , ... , Sn-1 ,
dorim să aflăm care este valoarea sumei totale actualizate.
Fig. 3.4 Reprezentarea actualizării prin compunere
Înainte de a face demonstraţia trebuie să precizăm că orice
valoare, indiferent de natura sa(venit sau cheltuială) se consideră
înregistrată la sfârşitul anului în care ea s-a derulat.În aceste
condiţii suma totală actualizată va fi :
STA = S0(1+a)0 + S1(1+a) +S2(1+a)2 + ... + Sn-1(1+a)n-1
(3.4)
Dacă S0 = S1 = S2=...= Sn-1 = Sk , unde Sk este valoarea anuală
considerată constantă, vom putea scrie:
STA = Sk [1+ (1+a)+(1+a)2+...+(1+a)n-1] (3.5)
Expresia 1+(1+a)+(1+a)2+...+(1+a)n-1 o vom nota cu S şi ea
reprezintă suma unei progresii geometrice cu raţia (1+a).
S = 1+(1+a)+(1+a)2+...+(1+a)n-1 (3.6)
Înmulţind pe S cu propria-i raţie, vom obţine:
S x (1+a) = (1+a) +(1+a)2 +(1+a)3 +...+ (1+a)n (3.7)
Scădem din expresia lui S x (1+a) pe cea a lui S şi vom
obţine:
S x (1+a) – S = (1+a)n -1 (3.8)
sau efectuând calculele în continuare :
S =
a
a
n
1
)
1
(
-
+
(3.9)
şi înlocuind în expresia (3.5) vom putea scrie:
STA = Sk x
a
a
n
1
)
1
(
-
+
(3.10)
Expresia
a
a
n
1
)
1
(
-
+
poartă denumirea de factor de compunere pentru o unitate pe an
sau factorul de compunere multiplă, şi exprimă creşterea unor
depuneri anuale, egale cu unitatea, pe n ani.
În cazul în care dispunem de acelaşi şir de valori dar momentul
de referinţă precede etapa în care se derulează acest flux de
valori şi deci vom utiliza actualizarea prin discontare,
reprezentarea grafică va fi următoarea:
Fig. 3.5 Reprezentarea actualizării prin discontare
Suma totală actualizată va fi dată de expresia:
STA = S1
)
1
(
1
a
+
+ S2
2
)
1
(
1
a
+
+ S3
3
)
1
(
1
a
+
+...+ Sn
n
a
)
1
(
1
+
(3.11)
Dacă S1 = S2=S3 =...= Sn = Sk , unde vom putea scrie:
STA = Sk [
)
1
(
1
a
+
+
2
)
1
(
1
a
+
+
3
)
1
(
1
a
+
+...+
n
a
)
1
(
1
+
] (3.12)
Expresia din paranteză reprezintă suma unei progresii geometrice
cu raţia
)
1
(
1
a
+
şi vom nota cu S:
S =
)
1
(
1
a
+
+
2
)
1
(
1
a
+
+
3
)
1
(
1
a
+
+...+
n
a
)
1
(
1
+
(3.13)
Înmulţind pe S cu propria-i raţie, vom obţine:
)
1
(
a
S
+
=
2
)
1
(
1
a
+
+
3
)
1
(
1
a
+
+
4
)
1
(
1
a
+
+...+
1
)
1
(
1
+
+
n
a
(3.14)
Scădem din expresia lui S pe
)
1
(
a
S
+
şi vom obţine:
S -
)
1
(
a
S
+
=
)
1
(
1
a
+
-
1
)
1
(
1
+
+
n
a
(3.15)
Vom înmulţi toată expresia cu (1+a) şi obţinem :
S x (1+a) -
)
1
(
)
1
(
a
a
S
+
+
´
=
)
1
(
)
1
(
a
a
+
+
-
1
)
1
(
)
1
(
+
+
+
n
a
a
(3.16)
Simplificând , vom putea scrie :
S x (1+a) – S = 1 -
n
a
)
1
(
1
+
(3.17)
De aici vom deduce expresia lui S, care va fi de forma:
S =
n
n
a
a
a
)
1
(
1
)
1
(
+
´
-
+
(3.18)
iar suma totală actualizată va avea valoarea:
STA = Sk
n
n
a
a
a
)
1
(
1
)
1
(
+
´
-
+
(3.19)
Expresia
n
n
a
a
a
)
1
(
1
)
1
(
+
´
-
+
poartă denumirea de factor de discontare multiplă sau valoarea
prezentă a factorului de anuitate şi exprimă cât reprezintă în
prezent o plată sau o încasare anuală egală cu unitatea pe timp de
n ani viitori. Regăsită în tabelele de actualizare, această
expresie serveşte la determinarea sumei totale actualizate a unei
valori constante pe un număr de n ani viitori.
În ceea ce priveşte momentele de referinţă la care se poate
efectua actualizarea, acestea pot fi numeroase ţinând cont de
principalele etape din durata de viaţă a unui proiect, dar toate se
încadrează în această durată.
Principalele momente de referinţă la care se poate efectua
actualizarea sunt:
· momentul luării deciziei (Mld) ;
· momentul începerii construcţiei (Mic) ;
· momentul punerii în funcţiune (Mpf) ;
· momentul scoaterii din funcţiune (Msf) ;
Între cele patru momente se întind anumite etape sau durate şi
anume: între momentul luării deciziei şi cel al începerii
construcţiei există durata de proiectare (c) ; între momentul
începerii construcţiei şi cel al punerii in funcţiune există durata
de execuţie (d); între momentul punerii în funcţiune şi cel al
scoaterii din funcţiune avem durata de funcţionare
(Df).Reprezentarea grafică a principalelor momente de referinţă şi
a duratelor dintre ele este reprezentată în figura 3.6.
Fig. 3.6 Principalele momente de referinţă în efectuarea
actualizării
Suprafeţele notate cu Ph ,Ih ,Ch reprezintă fluxurile de valori
care au loc în diferite etape sau durată. Momentele de referinţă
alese pentru actualizare determină mărimi diferite ale valorilor
actualizate în funcţie de procedeul utilizat pentru actualizare,
dar indicatorii de eficienţă economică ai investiţiilor rezultaţi
din compararea a două mărimi actualizate au aceeaşi mărime
indiferent de momentul de referinţă ales. Ceea ce este important
este faptul că toate valorile sunt recalculate în unităţile
aceluiaşi moment de referinţă, adică sunt făcute comparabile.
2.3.3.3. Indicatori dinamici de calcul ai eficienţei economice a
investiţiilor
a) randamentul economic al investiţiilor şi durata de recuperare
a investiţiilor în formă dinamică
Randamentul economic al investiţiilor în formă statică se
calculează cu ajutorul relaţiilor:
Re =
t
n
I
P
(3.20)
sau Re =
t
t
I
P
(3.21)
unde: Re – randamentul economic al investiţiilor ;
Pn - profiturile nete ;
It – investiţiile totale ;
Pt - profiturile totale.
În formă dinamică, pentru calculul indicatorului randamentul
economic al investiţiilor se utilizează aceeaşi relaţie de calcul
ca şi în cazul static, cu deosebire că în locul mărimilor statice
se introduc cele dinamice. De regulă se utilizează relaţia (3.23),
astfel că randamentul economic al investiţiilor în formă dinamică
se determină prin relaţia:
Rea =
ITA
PTA
-1 (3.22)
unde: Rea – randamentul economic actualizat ;
PTA –profiturile totale actualizate ;
ITA – investiţiile totale actualizate.
În ceea ce priveşte durata de recuperare în formă statică, ea se
calculează raportând investiţia totală (It) la profitul anual (Ph)
:
D =
h
t
P
I
(3.23)
În formă dinamică în schimb, nu se mai poate utiliza aceeaşi
relaţie de calcul, chiar dacă în locul mărimilor statice se
introduc mărimile dinamice. Aceasta deoarece dacă în locul
investiţiei totale s-ar putea introduce investiţia totală
actualizată, în ceea ce priveşte profitul anual, valoarea
actualizată a acestuia variază în fiecare an, fapt ce face
imposibilă raportarea investiţiilor totale actualizate la un profit
anual actualizat.
Pentru calculul duratei de recuperare în formă dinamică se
pleacă de la conţinutul indicatorului durata de recuperare, el
exprimând perioada de timp in care investiţia se recuperează din
profit, respectiv acea perioadă în care investiţia efectuată este
egalată de profit. În acest mod punem condiţia ca investiţia totală
actualizată să fie egalată de profitul actualizat obţinut într-o
anumită perioadă de timp, perioadă care reprezintă durata de
recuperare în formă dinamică:
ITA =PAD’ (3.24)
în care: ITA – investiţiile totale actualizate ;
PAD’ – profiturile actualizate obţinute într-o perioadă de timp
D’ , care constituie durata de recuperare în formă dinamic�