Este o carte cu descrierea diferitelor tipuri de jocuri accesibile invatamantului primar.
Welcome message from author
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
2
CUPRINS
CUPRINS........................................................................................................2 ARGUMENT ..................................................................................................4 CAPITOLUL 1. NOȚIUNI GENERALE DESPRE JOC.................................6
2.5.1. Clasificarea jocurilor didactice matematice ...................................38 2.5.2. Locul, rolul şi importanţa jocului didactic matematic ....................41
2.6. Metodologia organizării și integrării jocului didactic în structura lecțiilor.......................................................................................................43
CAPITOLUL 3. JOCURI MATEMATICE PROPUSE SPRE UTILIZARE ÎN CADRUL LECȚIILOR DE MATEMATICĂ................................................45
3.1. Ghicitori matematice ...........................................................................45 3.2. Poezii cu conținut terminologic matematic ..........................................46 3.3. Probleme distractive............................................................................47 3.4. Jocuri matematice ...............................................................................47
3.4.1. Reguli năzdrăvane ale jocurilor matematice ..................................48 3.4.2. Ce vârstă au persoanele, copacul, pelicanul? Câți șoareci a prins pisica? Câți boboci are gâsca?..................................................................48 3.4.3. Formează numere!.........................................................................49 3.4.4. Numere ascunse ............................................................................50 3.4.5. Calcule cu litere ............................................................................50 3.4.6. Geometrie cu numere ....................................................................51 3.4.7. Logica matematică (exerciții de așezare în spațiu / ordonare)........52 3.4.8. Prietenul meu, numărul necunoscut/ De-a detectivul Mate ............54 3.4.9. Calculăm cu litere/Mesajul cifrat...................................................54 3.4.10. Numere pare și impare ................................................................55 3.4.11. Jocuri cu bețe de chibrituri ..........................................................56 3.4.12. Colorăm, calculăm, comparăm și ne distrăm!..............................57 3.4.13. Un joc vechi de mii de ani - pătratul Tangram.............................59
1.1. Jocul - activitate specific umană............................................................6 1.2. Definiția și caracteristicile jocului.......................................................12 1.3. Importanţa şi funcţiile jocului..............................................................14 1.4. Clasificarea jocurilor ..........................................................................18 1.5. Elemente psihologice ale jocului .........................................................22 1.6. Elemente pedagogice ale jocului .........................................................24 CAPITOLUL 2. METODICA JOCULUI – COMPONENTĂ A DIDACTICII GENERALE ........................................................................27 2.1. Conținutul metodicii jocului ................................................................29 2.2. Importanța studierii metodicii jocului..................................................30 2.3. Conceptul de joc didactic. Definire şi caracterizare ............................30 2.4. Clasificarea jocurilor didactice ...........................................................34 2.5. Conceptul de joc didactic matematic ...................................................36
3
4.2. Fișe de lucru.......................................................................................70 4.3. Observații metodice privind eficiența jocului didactic ........................72 4.4. Evaluarea ...........................................................................................75
4.4.1. Mijloace și tehnici de evaluare ......................................................75 4.4.2. Fișe de evaluare...............................................................................................87
4.1. Proiecte didactice, unde jocul didactic matematic este preponderent, indiferent de tipul de curriculum ( nucleu, aprofundat sau extins)..............61
3.4.14. Alte jocuri didactice ....................................................................59 CAPITOLUL 4. ASPECTE METODICE......................................................61
concurenţial şi răsplata materială sunt astăzi motivaţiile principale pentru joc.
Valenţele legate de fantezie şi creativitate sunt lăsate la urmă.
Dar omul prin natura sa nu este îndreptat cu totul înspre satisfacerea
materială, ci el încearcă, din copilărie încă, să-şi construiască situaţii pline de
suspans, prin care să cunoască ceva nou, să se pregătească pentru viaţa cea de
toate zilele într-un mod cât mai creativ, reuşind astfel să-şi urmărească şi să-şi
împlinească ţelurile propuse în viaţă. Prin joc sunt încercate şi exersate moduri
de comportament în viaţă, sunt testate reacţii la diferite situaţii şi sunt formate
atitudini.
Copiii nu pot menţine suspansul pentru un timp mai îndelungat, de
aceea ei pot repeta situaţiile de joc la infinit, până ce au învăţat ceva din
acestea. Astfel jocul devine o metodă importantă de învăţare şi memorare. În
dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor jocul ocupă un loc de frunte, fiecare
formă de joc fiind un act de învăţare. Jocul este o metodă, care are un mare
potenţial de formare şi dezvoltare a personalităţii complete (corp – raţiune –
suflet).
Pentru copil, jocul este o formă de activitate cu multiple implicaţii
psihologice şi pedagogice care contribuie la informarea şi formarea lui ca om;
jocul pune în mişcare toată fiinţa copilului, îi activează gândirea, îi reliefează
voinţa, îi înaripează fantezia şi-i ascute inteligenţa. De aceea s-a spus şi se
spune, pe bună dreptate, că „în joc încep să se pună bazele personalităţii şi
caracterului copilului” .
Copiii care sunt lipsiţi de posibilitatea de a se juca, fie din cauză că nu
au cu cine, fie din cauză că nu sunt obişnuiţi, rămân „săraci” atât sub aspectul
cognitiv, cât şi sub aspectul personalităţii. Jocul oferă copiilor condiţii
8
inepuizabile de impresii care contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor despre
lume şi viaţă, formează şi dezvoltă în mod direct capacităţi observative, iar în
mod indirect jocul creează o mai mare antrenare, competenţă, deprinderi
active, măreşte capacitatea de înţelegere a situaţiilor complexe, creează
capacităţi de reţinere, dar şi de dozare a forţelor fizice şi spirituale, dezvoltă
caractere, deprinderi, înclinaţii, aspiraţii.
Există o strânsă relaţie între joc şi muncă, jocul fiind – aşa cum preciza
Jean Chateau – „o punte aruncată între copilărie şi vârsta matură” . Deşi jocul
evoluează mai ales în lumea ficţiunii pure, specifice numai visului, ca orice
altă formă a creativităţii şi fanteziei, el suportă o anumită presiune şi o
inducţie modelatoare ce vine din experienţa interacţiunii omului cu natura,
realizată mai ales prin muncă.
Importanţa deosebită a jocului pentru vârsta copilăriei este astăzi un
adevăr incontestabil. Fixându-i locul pe scara unei realităţi mai cuprinzătoare
decât preşcolaritatea, şi anume în ansamblul umanului, se poate spune că jocul
are un caracter universal. Astfel, jocul este o manifestare în care este evidentă
o luptă a contrariilor, un efort de depăşire cu rol de propulsare în procesul
obiectiv al dezvoltării.
„În anii copilăriei, jocul este o activitate centrală; odată cu intrarea
copilului în şcoală jocul trece de pe planul prim în al doilea plan, pentru ca la
tinereţe să devină o activitate de canalizare şi consum de energie, iar la
vârstele de muncă devine o activitate de reconfortare1.”
Jocul are caracter polivalent, fiind pentru copil şi muncă, şi artă, şi
realitate, şi fantezie. În acest sens, pedagogul elveţian E. Claparède precizează
că „jocul este însăşi viaţa”.
J. Piaget, referindu-se la evoluţia jocului, acordă un rol deosebit
factorului imitaţie, în timp ce alţi psihologi socotesc de maximă importanţă
Editura Hardiscom, Piteşti, 1997, p.26.
1 Cristea, Sorin - Pedagogie pentru pregătirea examenelor de definitivat, gradul didactic I, II şi reciclare,
9
evoluţia proceselor de cunoaştere, trecerea de la planul concret al acţiunii la
cel abstract.
Jocul este „o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i aceste
activităţi alimentaţia necesară şi transformând realul în funcţie de multiplele
trebuinţe ale eului” .
Conform teoriei biologice, St. Hall asemăna jocul cu o repetare a
instinctelor şi formelor de viaţă primitivă, în ordinea cronologică a apariţiei
lor. Acestei teorii i se poate reproşa simplitatea explicaţiei, îngustimea locului
pe care-l oferă jocului în evoluţia individului.
De pe o poziţie, de asemenea biologizantă, Carr K. Groos consideră
jocul ca pe un exerciţiu pregătitor pentru viaţa adultului, un mijloc de exersare
a predispoziţiilor în scopul maturizării, iar H. Spencer şi Fr. Schiller
elaborează teoria surplusului de energie conform căreia jocul ar fi o modalitate
de a cheltui acest surplus. Aceste teorii sunt cu multe inconveniente deoarece
Karl Groos identifică jocul copiilor cu cel al animalelor, iar conform teoriei lui
H. Spencer nu vom putea răspunde pentru care motiv copilul se joacă şi atunci
când este obosit.
Teoria lui Edouard Claparède cu privire la joc îşi are rădăcinile în
„teoria exerciţiului pregătitor” pentru viaţa de adult a lui K. Groos. În acest
sens, Claparède afirmă că jocul este determinat, pe de o parte, de nevoile
copilului, iar pe de altă parte, de gradul dezvoltării sale organice; jocul este un
agent de dezvoltare, de expansiune a personalităţii în devenire.
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mişcare şi de acţiune a
copilului; el deschide în faţa copilului nu doar universul activităţii, ci şi
universul extrem de variat al relaţiilor interumane, oferind prilejul de a
pătrunde în intimitatea acestora şi dezvoltând dorinţa copilului de a se
comporta ca adulţii. Prin joc copilul învaţă să cunoască lumea reală, îşi
dezvoltă şi restructurează întreaga viaţă psihică, dobândeşte încredere în
forţele proprii.
10
Jean Chateau vede în joc o activitate fizică sau mintală gratuită,
realizată datorită plăcerii pe care o provoacă.
„Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele şi jocurile sale. Sufletul şi
inteligenţa devin mari prin joc. Despre un copil nu se poate spune că el creşte
şi atât; trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc.”
Privitor la semnificaţia psihosocială şi pedagogică a jocului, Jan
Huizinga spune că jocul este un fenomen de cultură.
„Jocul – scrie savantul olandez – este o acţiune sau o activitate efectuată
de bună-voie, înăuntrul unor anumite limite stabilite, de timp şi de spaţiu, şi
după reguli acceptate de bună-voie, dar absolut obligatorii, având scopul în
sine însăşi şi fiind însoţită de un anumit sentiment de încordare şi de bucurie şi
de ideea că «este altfel» decât în viaţa obişnuită.”
Pedagogul rus K.D. Uşinschi a definit jocul ca pe o formă de activitate
liberă, prin care copilul îşi poate dezvolta capacităţile creatoare şi învaţă să îşi
cunoască posibilităţile proprii. De asemenea, acesta subliniază rolul mediului
social în determinarea conţinutului şi caracterului jocului.
În viziunea lui A.N. Leontiev, jocul este o activitate de tip fundamental,
cu rol hotărâtor în evoluţia copilului, constând în reflectarea şi reproducerea
vieţii reale, într-o modificare proprie copilului. Jocul este transpunerea în plan
imaginar a vieţii reale pe baza transfigurării realităţii, a prelucrării aspiraţiilor,
tendinţelor, dorinţelor copilului.
Pedagogul A.S. Makarenko arată că prin joc se realizează educaţia
viitorului om de acţiune. El stabileşte asemănările şi deosebirile dintre joc şi
muncă, precum şi raportul dintre cele două forme de activitate, subliniind
faptul că jocul are în viaţa copilului un rol la fel de mare ca şi munca,
activitatea sau serviciul la adulţi.
Jean Piaget consideră că jocul este o formă de activitate a cărei
motivaţie este nu adaptarea la real, ci asimilarea realului la „eul” său fără
constrângeri sau sancţiuni.
11
În sistemul pedagogic al lui P.F. Leshaft, jocurile ocupă un loc foarte
important. El le atribuie un mare rol instructiv-educativ, văzând în acestea şi
un important mijloc de educaţie morală. Posibilitatea de a imita prin joc, de a
se manifesta creator, de a înţelege raporturile interindividuale dau posibilitatea
copilului să respecte nişte reguli bine stabilite, încadrându-l în regimul unui
comportament unanim acceptat.
Subliniind valoarea instructiv-educativă a jocului, N. K. Krupskaia arată
că prin joc se educă şi se formează la copii intelectul, voinţa şi caracterul.
Oricare ar fi natura şi orientarea acestor teorii asupra jocului (biologistă
sau sociologizantă), cert este că autorii sunt unanimi în a recunoaşte funcţiile
formative ale jocului. Într-adevăr, jocul are o semnificaţie funcţională
esenţială şi nu este un simplu amuzament.
„Copilul este serios pentru că prin succesul jocului îşi afirmă fiinţa, îşi
proclamă forţa şi autonomia” - afirma Jean Chateau.
Aruncându-ne o privire generală asupra a ceea ce reprezintă jocul în
viaţa şi activitatea oamenilor, îndeosebi în viaţa copiilor de vârstă preşcolară,
putem desprinde cu uşurinţă anumite note caracteristici şi definitorii:
a) jocul este o activitate specific umană deoarece numai oamenii îl
practică în adevăratul sens al cuvântului;
b) jocul este una din variatele activităţi ale oamenilor fiind determinat
de celelalte activităţi şi, bineînţeles, determinându-le pe toate acestea.
Învăţarea, munca şi creaţia nu s-ar realiza în lipsa jocului, după cum acesta nu
poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esenţă
neludică ale oricărei ocupaţii specific umane;
c) jocul este o activitate conştientă. Cel care îl practică îl conştientizează
ca atare şi nu-l confundă cu nici una dintre celelalte activităţi umane;
d) jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii
imaginare pe care şi-o creează;
e) scopul jocului este acţiunea însăşi, capabilă să-i satisfacă imediat
12
jucătorului dorinţele sau aspiraţiile proprii;
f) prin atingerea unui asemenea scop, se restabileşte echilibrul vieţii
psihice şi se stimulează funcţionalitatea de ansamblu a acesteia.
Sintetizând toate aceste note caracteristice, am putea defini jocul ca
explicat, câteodată în mod complementar, alteori contradictoriu, după cum
autorii au remarcat un aspect sau altul din provocarea la care incita copilăria.
fiind o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul îşi
satisface imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe, acţionând conştient şi
liber în lumea imaginară ce şi-o creează singur. Găsim informații despre joc,
în general, și despre jocul didactic, în special, atât în literatura de specialitate,
cât și în surse accesibile și foarte utile cum ar fi internetul, despre
definirea, tipurile, ritmurile și importanța jocului didactic.
1.2. Definiția și caracteristicile jocului
„Omul este un om întreg numai atunci când se joacă” (Fr. Schiller)
În literatura de specialitate, jocul este definit în moduri diferite și
„Jocul - scrie savantul olandez Jan Huizinga - este o acțiune sau o
activitate specifică, încărcată de sensuri și tensiuni, înlăuntrul unor anumite
limite stabilite, de timp și spațiu, și după reguli acceptate de bună voie și în
afara sferei de utilități sau necesității materiale, dar absolut obligatorii, având
scopul în sine însăși și fiind însoțită de un sentiment de încordare, înălțare,
voioșie, destindere și bucurie și de ideea că este altfel decât în viața obișnuită
(Homo ludens)”. Este un fenomen antropologic complex, care în forme
și conținuturi specifice, se afirmă la toate vârstele și în toate civilizațiile.
Din această definiție rezultă că jocul este o activitate specifică, opusă
acțiunilor de ordin practic. Precizarea că „jocul are scopul în sine”, trebuie
înțeleasă în sensul katian al „finalității fără scop”, numai în opoziție cu actele
utilitariste. Un alt paramentru referențial îl poate constitui proiecția în și prin
13
Jocul este o școală deschisă, cu un program tot atât de bogat precum
este viața. Prin joc, viitorul este anticipat și pregătit. Se apreciază chiar că
jocul îndeplinește în viața copilului de 3-7 ani același rol ca munca la adulți.
Este forma specifică în care copilul își asimilează munca și se dezvoltă.
Este suficient să amintim concentrarea copilului prins în joc, precum și
gravitatea cu care el urmărește respectarea unor reguli sau lupta în care se
angajează pentru a câștiga. Copiii se joacă pentru a se juca.
Pentru a înțelege specificul jocului ca formă de activitate instructiv-
educativă, trebuie să cunoaștem și celelalte sensuri ce i se atribuie jocului,
cum ar fi: activitate specific umană, activitate dominantă la vârsta preșcolară,
factor hotărâtor în viața copilului preșcolar. Aceste sensuri indică, fie poziția
jocului în raport didactic cu celelalte forme de activitate specifice omului, fie
aportul jocului în procesul educației.
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, pentru că
numai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului. Este una dintre
variatele activități desfășurate de om, fiind în strânsă legătură cu acestea. Este
determinat de celelalte activități – învățarea, munca, dar în același timp este
puternic implicat în acestea. Învățarea, munca, creația, includ elemente de joc
și în același timp jocul este purtătorul unor importante elemente psihologice de
esență neludică ale celorlalte activități specific umane.
joc a unor stări și pulsiuni venind din adâncul ființei, din inconștientul
individului său colectivității, ceea ce conferă actului ludic o funcție catarctică,
de defulare și autoproiecție psihologică (Evseev Ivan, ”Jocurile tradiționale de
copii”).
Jocul este o formă de activitate bine gândită, necesară și indispensabilă
procesului educației, este o activitate prin care conținutul, forma și
funcționalitatea sa specifică nu se confundă cu nici o altă formă de activitate
instructiv-educativă, motiv pentru care nu poate fi suplinită și nici nu este în
măsură să suplinească pe una din ele.
14
Jocul este o activitate bazală și o dimensiune esențială a omului.
Creativitatea ludică se înscrie drept constantă obligatorie a devenirii culturale
a individului și societății. Întrebările referitoare la originea jocului, la locul ce-
l ocupa ludicul printre alte activități și funcții specific umane țin de
problematica fundamentală a antropologiei și filozofiei culturii.
Multidimensionalitatea actului ludic face ca jocul să fie obiect de studiu
al istoriei culturii, etnologiei, psihologiei, esteticii, sociologiei, sau
matematicii, să suscite atât interesul reprezentanților unor științe pozitive, cât
și al cercetătorilor cu vocație interdisciplinară.
1.3. Importanţa şi funcţiile jocului2
Sub influenţa jocului se formează, se dezvoltă şi se restructurează
întreaga activitate psihică a copilului. Modul serios şi pasiunea cu care se
joacă copiii constituie indicatori ai dezvoltării şi perfecţionării proceselor de
cunoaştere.
Prin joc se dezvoltă personalitatea copilului, prin crearea şi rezolvarea
progresivă a diverse feluri de contradicţii:
a) între libertatea de acţiune şi conformarea la schema de joc;
b) între invitaţie şi iniţiativă;
c) între repetiţie şi variabilitate;
Viața diurnă a oamenilor se desfășoară în două forme de bază: muncă și
odihnă, aceasta din urmă asociată jocului și divertismentului. De aceea,
începând cu primele glosări filozofice pe tema jocului, se va lua în considerare
tocmai această diadă complementară în care se reflectă tendințele contrare ale
ființei umane: seriozitatea și amuzamentul, obligativitatea și libertatea,
utilitatea și gratuitatea, realismul și imaginația.
2 Onețiu, Sofia; Garboni, A. (1997), Exerciții și jocuri didactice pentru matematică, Editura The Best SRL, Alexandria, p. 43.
15
d) între dorinţa de joc şi pregătirea prealabilă necesară;
e) între ceea ce este parţial cunoscut şi ceea ce se cunoaşte bine;
f) între absenţa vreunui rezultat material util şi bucuria jocului;
g) între operarea cu obiecte reale şi efectuarea de acţiuni simbolice;
h) între emoţiile dictate de rolul îndeplinit şi emoţia pozitivă provocată
de participarea la joc.
Putem afirma că, la vârsta preşcolarităţii, jocul oferă cadrul pentru efort
şi depăşire a unor obstacole, iar “moralitatea ludică” contribuie la geneza
comportamentului socio-moral, la asimilarea unor elemente de disciplină în
ansamblul expresiilor comportamentale ale copiilor. Important este că jocul le
oferă copiilor posibilitatea dezvăluirii naturii autentice a copilului, a forţelor
sale, observându-se o ultimă cerinţă spre afirmare.
Este suficient să priveşti copiii în timpul jocului pentru a-ţi face o
impresie referitoare la conduita acestora şi la particularităţile lor psihologice.
Unii copii se exprimă deschis, clar, dezinvolt, în timp ce alţii sunt mai reţinuţi,
mai puţin activi. Primii sunt mai uşor de cunoscut deoarece manifestările lor
sunt spontane, iar ceilalţi exprimă mai mascat trăsăturile lor interne.
Se poate afirma că, jocurile satisfac o anumită cerinţă implacabilă care
îl stimulează pe copil la o activitate permanentă.
Jocul contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor, la formarea
percepţiilor de formă, mărime, spaţiu, timp, la educarea spiritului de
Valorificând disponibilităţile interne, jocul propulsează copilul pe
traiectoria progresului în dezvoltarea sa. Soluţiile adoptate în joc,
inventivitatea şi capacitatea de a găsi strategiile cele mai nimerite pentru
reuşita acţiunii odată cu corelarea cu partenerii de joc, denotă arta integrării
în colectivitate şi în viaţa socială. Cu cât un preşcolar este mai dezvoltat din
punct de vedere psihologic, cu atât se joacă mai mult, mai bine şi mai frumos,
se remarcă a fi un veritabil creator şi iniţiator de acţiuni, cu semnificaţii
multiple pentru evoluţia ulterioară.
16
observaţie, a imaginaţiei creatoare, a gândirii şi nu în ultimul rând la
dezvoltarea limbajului.
Tot jocul este un mijloc eficient şi suficient pentru realizarea sarcinilor
educaţiei morale a copilului, contribuind la dezvoltarea stăpânirii de sine,
autocontrolului, spiritului de independenţă, disciplinei conştiente,
perseverenţei, precum şi a multor altor calităţi de voinţă şi trăsături de
caracter. Valoarea jocului se observă şi în dezvoltarea sociabilităţii, a spiritului
de colectivitate, a relaţiilor reciproce între copii.
Jocul îşi are importanţa sa în formarea colectivului de copii, în formarea
spiritului de independenţă, în formarea atitudinii pozitive faţă de muncă, în
corectarea unor abateri sesizate în comportamentul unor copii. Toate aceste
efecte educative se sprijină, ca pe un adevărat fundament, pe influenţa pe care
jocul o exercită asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra personalităţii lui.
Jocul răspunde trebuinţei de creaţie a personalităţii, dar şi a sinelui în
raport cu viaţa şi ipostazele ei fericite.
Analiza jocului pune în evidenţă (oglindeşte) statutul mintal, cel afectiv,
cel de sănătate al copilului, dar şi structura experienţei şi a mediului de
cultură.
Prin toate jocurile, dar mai ales prin cele de mişcare, se creează
posibilităţi multiple de dezvoltare armonioasă a organismului. În plus, jocul
determină o stare de veselie, de bună dispoziţie, cu efecte benefice pe planul
dezvoltării. Prin jocurile de mişcare se realizează numeroase din sarcinile
educaţiei fizice.
Prin joc copilul dobândeşte deprinderi de autoservire, în scopul
satisfacerii trebuinţelor proprii şi odată formate acestea permit ca jocul să
devină mai complex cu o valoare formativă sporită.
Participând la joc, preşcolarul este iniţiat în tainele frumosului şi învaţă
să-l creeze, realizându-se astfel şi sarcini de educaţie estetice.
În concluzie, se poate spune că prin joc are loc o largă expansiune a
17
Este bine cunoscut că acel copil care nu se joacă rămâne sărac din punct
de vedere cognitiv, afectiv, al întregii dezvoltări a personalităţii.
Ca şcoală a vieţii sociale, jocul face apel la optimismul specific vârstei,
la dorinţa copilului de a avea un rol, de a îndeplini o funcţie, de a avea o
poziţie în grup, de a se afirma şi de a-şi face datoria.
Diferite studii şi observaţii efectuate asupra jocului au evidenţiat faptul
că acesta îndeplineşte multiple funcţii.
jocului şi distracţiilor” stabileşte funcţiile jocului precizând că acestea se pot
grupa în funcţii esenţiale, secundare şi marginale.
personalităţii copilului, realizându-se o absorbţie uriaşă de experienţă şi trăire
de viaţă, de interiorizare şi de creaţie, conturarea de aspiraţii, dorinţe care se
manifestă direct în conduită şi reprezintă latura proiectivă a personalităţii.
Jocul îi permite individului să-şi realizeze „eul”, să-şi manifeste
personalitatea, să urmeze, pentru un moment, linia interesului său major,
atunci când nu o face prin alte activităţi.
J. Piaget stabileşte următoarele funcţii ale jocului:
1. funcţia de adoptare realizată pe cele două coordonate: asimilarea
realului la „eu” şi acomodarea, transformarea „eu-lui” în funcţie de
modelele exterioare;
2. funcţia catarctică, de descărcare energetică şi rezolvare a
conflictelor;
3. funcţia de socializare, constând în acomodarea copilului la
ceilalţi, asimilarea relaţiilor cu cei din jur la propriul „eu”;
4. funcţia de extindere a „eu-lui”, de satisfacere a multiplelor
trebuinţe ale copilului, de la trebuinţele cognitive de explorare a
mediului la cele de valorificare a potenţialului de care dispune, de la
trebuinţele perceptive şi motorii la cele de autoexprimare în plan
comportamental.
Psihologul Ursula Şchiopu în lucrarea „Probleme psihologice ale
18
Funcţiile esenţiale ale jocului sunt următoarele:
funcţia de cunoaştere care se exprimă în asimilarea practică şi
mentală a caracteristicilor lumii şi vieţii;
funcţia formativ-educativă exprimată în faptul că jocul constituie
o şcoală a energiei, a educaţiei, a conduitei, a gesturilor, a imaginaţiei. Jocul
educă atenţia, abilităţile şi capacităţile fizice, trăsăturile de caracter
(perseverenţa, promptitudinea, spiritul de ordine), trăsături legate de atitudinea
faţă de colectiv (corectitudinea, spiritul de competiţie, de dreptate,
sociabilitatea, ş.a), modelează dimensiunile etice ale conduitei.
funcţia de exercitare complexă, stimulativă a mişcărilor (pusă în
evidenţă mai ales de Gross şi Carr) concretizată în contribuţia activă pe care
jocul o are la creşterea şi dezvoltarea complexă. Aceasta apare ca funcţie
principală în jocurile de mişcare, jocurile sportive, de competiţie şi ca funcţie
secundară în jocurile simple de mânuire, proprii copiilor mici. În perioada
copilăriei şi tinereţii este o funcţie principală, devenind ulterior marginală.
Printre funcţiile secundare ale jocului se înscriu următoarele:
funcţia de echilibru şi tonificare prin caracterul activ şi
compensator pe care-l întreţine jocul faţă de activităţile cu caracter tensional;
funcţia catarctică şi proiectivă;
funcţia distractivă.
Ca funcţie marginală este precizată funcţia terapeutică ce se manifestă
cu succes în cazuri maladive.
1.4. Clasificarea jocurilor
Clasificarea jocurilor a constituit şi constituie în continuare o
preocupare pentru mulţi specialişti, cu toate acestea, nu s-a ajuns la o
clasificare unanim acceptată, date fiind perspectiva din care au fost investigate
şi criteriile diferite care au stat la baza diferenţierii jocurilor. S-a operat, astfel,
19
cu criterii multiple de clasificare, cum ar fi: conţinutul, forma, sarcina urmărită
cu prioritate, materialele folosite, ş.a.
În lucrarea „Probleme ale adaptării şcolare – ghid pentru perfecţionarea
activităţii educatoarelor şi învăţătorilor”, Editura All, Bucureşti 1999,
autoarea, Elvira Creţu realizează următoarea clasificare a jocurilor3:
jocuri în care sunt solicitate funcţiile psihofiziologice (senzoriale,
motorii, intelectuale);
jocuri tehnice (productive) care solicită fondul de reprezentări,
memoria, motricitatea şi care dezvăluie medii de viaţă (agricole, industriale,
meşteşugăreşti, şcoala);
jocuri care exersează relaţiile sociale (de familie, de grup şcolar);
jocuri artistice (desen, muzică, arte plastice, ş.a.)
J. Piaget abordează evoluţia jocului la copil şi realizează o interesantă
clasificare a jocurilor, concludentă pentru buna înţelegere a funcţiilor sale:
jocul exerciţiu – forma cea mai elementară a jocului, prezentă în
etapa inteligenţei senzorio-motorii şi constă în repetarea unei activităţi însuşite
anterior pe alte căi pentru plăcerea activităţii;
jocul cu reguli apare în stadiul gândirii preoperatorii (2-7 ani). Are
un rol deosebit în socializarea copilului, deoarece realizează înţelegerea
reciprocă prin intermediul cuvântului şi disciplinei;
jocul de construcţie care se dezvoltă pe baza jocului simbolic după
vârsta de 5-6 ani. Jocurile de construcţie apar ca jocuri integrate în
simbolismul ludic pentru ca mai târziu să devină autentice adaptări, rezolvări
3 Creţu, Elvira (1999), Probleme ale adaptării şcolare – ghid pentru perfecţionarea activităţii educatoarelor şi învăţătorilor, Editura All, Bucuresti, p. 49.
jocul simbolic (de imaginaţie) îndeplineşte în cea mai mare măsură
funcţia de adaptare. Permite asimilarea realului la „eul” copilului fără
constrângeri şi sancţiuni, asigură retrăirea unor realităţi transformate după
propriile trebuinţe;
20
reprezintă de fapt o funcţie socială generalizată a adultului;
jocurile cu rol şi subiect în care copilul îşi asumă o funcţie socială
anume pe care o realizează prin acţiunile sale;
jocurile cu reguli care apar mai târziu, în cadrul lor copilul
jocurile de tranziţie spre activitatea de învăţare („jocurile de
graniţă”). Din această categorie fac parte: jocurile distractive, dramatizările,
jocurile sportive, jocurile didactice. Acestea pregătesc învăţarea, încep să
substituie procesul de joc cu învăţarea.
O clasificare mai complexă4 şi mai nuanţată, luând în considerare mai
multe criterii ce operează succesiv, realizează autoarele lucrării „Activităţi de
joc şi recreativ-distracţie. Manual pentru şcolile normale”.
Ursula Șchiopu face clasificarea după conținutul jocului:
de probleme, creaţii inteligente.
O clasificare a jocurilor realizează şi A.N. Leontiev, stabilind
următoarele tipuri:
jocurile cu rol în care prim plan apare rolul asumat de copil, care
subordonează unei ordini fixe şi raporturi între participanţi, includ o anumită
sarcină, au un mare rol în structurarea personalităţii şi în socializarea
copilului;
4 Barbu, H.; Popescu, E.;Şerban, F. (1993), Activităţi de joc şi recreativ-distractive, Editura Didactică şi Pedagogică, București, p. 35.
- jocuri tehnologice (de aplicații, de construcții tehnice);
- jocuri sportive;
- jocuri lingvistive;
c) forma de exprimare:
- jocuri simbolice, de orientare, de sensibilizare, conceptuale, jocuri tip
ghicitori, de cuvinte încrucișate;
d) resursele folosite:
- jocuri materiale, orale, pe bază de întrebări, pe bază de fișe
individuale, pe calculator;
e) regulile instituite:
- jocuri cu reguli transmise prin tradiție, cu reguli inventate, jocuri
spontane, protocolare;
f) competentele psihologice stimulate:
5 Cristea, S. (1997), Pedagogie pentru pregătirea examenelor de definitivat, gradul didactic I, II şi reciclare, Editura Hardiscom, Piteşti, p. 58.
b) Jocuri de mișcare
- simple, cu caracter imitativ;
- cu reguli pentru fiecare etapă.
22
- jocuri de mișcare, de observație, de atenție, de memorie, de gândire, de
limbaj, de creație.
1.5. Elemente psihologice ale jocului
Cercetările psihologice efectuate în secolul XX în problema jocului au
pus în evidență numeroase elemente psihologice care conturează această
formă de activitate specific umană.
Voi prezenta mai jos câteva din manifestările psihice ale copiilor și ale
oamenilor, în general, capabile să explice jocul și, mai ales, să arate de ce în
anii scolarității mici jocul se prefigurează ca o activitate dominantă, alături de
învățare.
b) în clădirea lumii imaginare, omul se folosește de capacitatea sa de a
transfigura realul în imaginar. În acest proces, el transfigurează selectiv realul,
după nevoi imediate și după posibilități proprii. Aceasta capacitate e suficient
de operantă la copilul ce depășește vârsta de 3 ani.
E vorba de acele elemente psihologice care definesc jocul în general și
care sunt suficient de operante la copiii de vârsta școlară. Prin prezența și
acțiunea acestor elemente, copiii ies „din anonimat” și ni se înfățișează ca
ființe cu personalitatea în formare, care gândesc, acționează motivat după
posibilități și aspiră la perfecțiune.
a) Oamenii se refugiază adeseori din lumea reală (obișnuită) în una pe
care și-o creează singuri („lumea lor”), care le aparține în exclusivitate, o lume
imaginară - supranumită de cercetători „paradisiacă”, unde restricțiile nu
sunt așa severe, iar motivația este intrinsecă, o lume fără grijile și
necazurile cotidiene. Omul poate face dovada că este capabil să-și creeze o
asemenea lume începând cu vârstă de 3 ani. De reținut este faptul că nimeni
nu-l învață pe copil cum să și-o creeze.
c) Omul este înzestrat cu capacitatea de a opera frecvent cu simboluri
23
accesibile, adică cu semne atribuite obiectelor, acțiunilor și faptelor, care
desemnează altceva decât sunt toate acestea în realitate. El operează cu
cuvinte, cu obiecte și imagini ale acestora, cărora le acordă altă semnificație
decât care le aparține în exclusivitate.
d) Capacitatea omului de a acționa în spirit creativ în diferite situații
concrete de viață este definitorie pentru evoluția personalității sale. De altfel,
jocul adevărat, de la care se așteaptă și performanțe, nu poate fi decât creativ.
O comparație între creația obișnuită și creația ludică evidențiază cert specificul
și dimensiunile creației copilului școlar.
Creația este un proces care se sprijină pe cunoașterea științifică
temeinică a domeniului supus cercetării. În creația ludică e suficientă doar
informarea generală, empirică, nu lipsită de valoarea sa instrumentală
specifică.
Creația presupune logic saltul calitativ, ca urmare a unor acumulări
cantitative cerute de realizarea originală a unei idei bine conturate; creația
ludică se menține în baza acumulărilor cantitative, apropiindu-se mai mult sau
mai puțin de saltul calitativ, fără să atingă nici măcar pragul său minim.
Variantele existente în creație urmează întotdeauna un drum ascendent sub
aspectul perfecțiunii, până la găsirea variantei finale. În creația ludică,
variantele se disting prea puțin între ele și nu pregătesc varianta finală (chiar
dacă urmează o cale ascendentă sub aspectul perfecțiunii).
Creația presupune realizarea unei anumite variante, în timp ce în creația
ludică se pot încerca mai multe, aceasta pentru faptul, că în creația ludică,
nefiind prezentă conștiința creației, e prezentă doar ideea unei realizări de
moment.
Creația obișnuită are în vedere colectivitatea (pe cea prezentă și pe cea
viitoare), creația ludică, dimpotrivă, se limitează la satisfacția personală
imediată. Procesul creației nu este întotdeauna continuu, el comportând
deseori întreruperi și stagnări, fără să dăuneze actului în sine. Creația ludică e
24
mereu dramatică, susținută și volubilă, stagnările și întreruperile îi dăunează și
îi micșorează atractivitatea.
Cu alte cuvinte, creația ludică a copilului este tot o creație, dar una
elementară. Se poate spune, fără exagerare, că este o improvizație autentică,
deoarece improvizația însăși este un act elementar de creație. În istoria
culturii, improvizația a precedat creația. În dezvoltarea individuală, prin
improvizație, se poate ajunge la creație; improvizând, copilul înaintează în
creație.
Toate aceste elemente psihologice pun în evidență esența jocului
prezent în conduita omului în general și cea a copilului în special.
1.6. Elemente pedagogice ale jocului
Jocul a început să fie definit nu atât prin natura sa, cât prin efectele sale
Faptul că există o literatură pedagogică ce sugerează normele de
utilizare a jocului în familie, grădinița, școala, precum și modele de jocuri,
faptul că au fost convocate congrese și simpozioane internaționale ce au avut
în intenție aspectele jocului, arată că problema jocului nu este o problemă
marginală.
Jocul ca element odihnitor poate fi explicat prin faptul că odihna nu
explică jocul, dar nu este mai puțin adevărat că jocul după muncă ne
Greșeala în creație înseamnă un stop, o reluare, un șir de încercări mai
mult sau mai puțin reușite, dimpotrivă, greșeala în creația ludică înseamnă o
nouă înflăcărare a imaginației, o creștere a interesului copilului pentru
activitate.
formative. Studiul conduitei ludice (de joc) a fost preluat de atât de specialiștii
în probleme psihologice dar și de specialiștii în probleme pedagogice.
Jocul înlătură plictiseala pricinuită de lipsa de acțiune: funcția jocului
este în acest caz, aceea de a introduce elemente pe care mediul nu le oferă.
25
Jocul este și un agent de manifestare socială. Nu numai că exercita mai
dinainte la copil tendințe sociale, ci și pentru că le menține (reuniuni, serbări,
etc.)
Jocul, apare ca o activitate complexă a copiilor în care ei reflectă și
reproduc lumea, societatea, asimilându-le și prin aceasta adaptându-le la
odihnește. Este mai puțin vorba de un repaus devenit indispensabil după
oboseală, cât de o eliberare din constrângerea muncii. Jocul ne introduce într-o
altă „sferă”, trezește brusc acea parte din eul nostru refulată de necesitățile
muncii și în același timp face să țâșnească noi surse de energie, ceea ce ne dă
impresia că jocul ne-a „restaurat” organismul sleit. Pe de altă parte, se știe că
jocul, deși adesea practicat cu mai multă intensitate decât munca, ce obosește
mai puțin. Aceasta constituie o indicație foarte prețioasă pentru pedagogie.
Jocul este un agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor, de la o
generație la alta (legende, mituri, cântece, festivaluri istorice, ceremonii
religioase). Este vorba aici cu adevărat de o funcție accesorie. Se înțelege că
s-a folosit jocul care există deja, ca mijloc de educație populară, dar nu
nevoia de a menține tradițiile a creat instinctul jocului. Este interesant că
această valoare educativă a jocului a fost inconștient exploatată, chiar din
cea mai îndepărtata antichitate.
Problemele rolului educativ al jocului prezintă numeroase aspecte. Într-
un studiu interesant, L.S. Vigotski afirmă că activitatea de joc este formativă în
deplinul înțeles al cuvântului atunci când cerințele manifestate față de
copil (prin regulile sau sarcinile stabilite) depășesc cu puțin nivelul psihic al
copilului.
Jocul este un permanent și puternic izvor de conectare de relații sociale
la copii și tineri. Jocul se manifestă în numeroase feluri în viața socială. El se
practică activ, dar se poate consuma și pasiv. Unii copii se joacă, alții privesc
jocul primilor. În jurul celor care joacă un joc sportiv sau un joc competitiv ca
șahul, se creează mai întotdeauna un cerc de privitori, de suporteri.
26
dimensiunile lor multiple.
Activitatea de joc pune în evidență permanența relativă a activității
copilului și, întrucât evoluția societății și a omului sunt fenomene deschise,
jocul ca o reflectare a acestora are și el o evoluție deschisă.
27
Cea mai cuprinzătoare știință cu caracter aplicativ din sistemul științelor
dezvoltare, orientative (Decker Walter, „Curriculum and aims”)6:
1) de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase;
2) de la grupurile instabile spre cele tot mai stabile;
3) de la jocurile fără subiect spre cele cu subiect;
4) de la șirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect și cu
CAPITOLUL 2. METODICA JOCULUI – COMPONENTĂ A
DIDACTICII GENERALE
pedagogice este, până în zilele noastre, didactica, supranumită de
întemeietorul ei, J. A. Comedius: „arta învățării”. Printre numeroasele
componente ale acestei științe este și metodica jocului, disciplină pedagogică
cu caracter teoretic-aplicativ.
Jocul didactic este integrat de taxonomia metodologică a procesului de
învățământ în cadrul metodelor didactice în care predomină acțiunea didactică
operațională/practică simulată. Aceste metode reproduc fenomene sau fapte
fictive exersate, însă, în „variante de experimentare” a instruirii care
stimulează participarea la activitate a (pre)școlarilor în ipostaze și roluri
multiple, adaptabile formativ la specificul fiecărei trepte și discipline de
învățământ. (Nicola Ioan, ”Tratat de pedagogie generală”)
„Metoda jocului didactic reprezintă o acțiune care valorifică la nivelul
instrucției finalitățile adaptive de tip recreativ, proprii activității umane în
general, în anumite momente ale evoluției sale ontogenetice, în mod special”
(Cristea Sorin, „Pedagogie pentru pregătirea examenelor de definitivat, gradul
didactic I, II și reciclare”). Psihologia jocului evidențiază importanța activării
acestei metode, mai ales în învățământul preșcolar și primar. Analiza sa
permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci direcții de
6 Decker, Walter Curriculum and aims, Teacher College, Columbia University, N.Y and London,
1996., p.67
28
desfășurare sistematică;
5) de la reflectarea vieții personale și a ambianței apropiate, la
reflectarea evenimentelor vieții sociale.
Această metodă a jocului didactic dinamizează acțiunea didactică prin
intermediul motivațiilor ludice care sunt subordonate scopului activității de
predare – învățare - evaluare într-o perspectivă pronunțat formativă.
Valorificare pedagogică a resurselor ludice asigură evoluția jocului
didactic la niveluri metodologice situate și dincolo de sfera învățământului
preșcolar și primar.
Spre deosebire de alte discipline științifico-metodice cu caracter
aplicativ din afara didacticii generale, metodica jocului și-a făcut apariția mai
târziu în practica educațională.
fost identificată ca atare, el făcându-și vag prezența în preocuparea denumită
prin sintagma ”măiestrie pedagogică”7.
De la primele aprecieri pertinente despre joc și până la teoriile moderne
despre formarea prin joc a gândirii și a personalității copiilor școlari de diferite
vârste este un drum lung, de asidue căutări, care au contribuit treptat la
Obiectul de studiu al metodicii jocului este cercetarea modalităților de
implicare firească a acestuia în procesul instruirii și educării copiilor din ciclul
primar, aflați la vârsta specifică jocului, după cum atestă toate cercetările
științifice.
Multă vreme prezența jocului în procesul instruirii instituționalizate n-a
Ca obiect de studiu pentru pregătirea educatoarelor și a învățătorilor și
ca știință teoretico-aplicativă, metodica jocului și-a făcut apariția atunci când
specialiștii în domeniul educației au ajuns la concluzia că jocul, prin rolul pe
care îl îndeplinește în viața și activitatea oamenilor, trebuie să fie folosit cu
suficientă motivație în procesul educației, mai ales în cea a copiilor.
7 Neacșu, Ioan - Metodica predării matematicii la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1988, p.67
29
modernizarea didacticii centrate pe joc și a didacticii în general.
Ca parte componentă a didacticii generale, metodica jocului respectă și
acesteia conținutul specific.8
2.1. Conținutul metodicii jocului
Aria de cuprindere a metodicii jocului este deosebit de largă,
diferențiată și profundă. Ea se constituie în linii generale, din două părți
distincte:
a) una cu caracter predominant teoretic;
b) alta cu caracter predominant practic-aplicativ.
a) Sub aspect teoretic, metodica jocului oferă principalele informații cu
privire la geneza și esența acestuia. Studiind-o, toți cei interesați află care sunt
elementele psihologice de bază ce facilitează jocul, cum apare și cum
evoluează el în viața omului, cum se diversifică și se corelează cu învățarea,
munca, creația și alte forme de activitate specific umană în copilărie și în
restul vieții oamenilor.
b) Sub aspect practic-aplicativ, metodica jocului arată cum se implică
promovează în mod creativ și consecvent ideile cu largă aplicabilitate ale
acestei științe, verificate în practică educațională de-a lungul timpului.
Totodată, studiind atent problemele formării armonioase a copiilor prin joc, ea
se ridică la adevăruri cu impact în didactică, îmbogățindu-i și perfectându-i
Metodica jocului mai oferă informații cu privire la didactica instruirii
prin joc, vizând direct activitățile instructiv-educativ specifice grădiniței și
școlii primare, de esență ludică, la alegere sau centrate pe învățarea dirijată,
prin toate acestea, jocul e aliniat la orientările metodologice moderne, cu
care el face corp comun în privința instruirii și educării.
8 Neacșu, Ioan - Metodica predării matematicii la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1988, p.67
30
2.2. Importanța studierii metodicii jocului
Teoria și metodica jocului au un ecou în organizarea asistenței sociale a
copiilor, dar și în îmbunătățirea integrării elevilor în regimul școlar, făcând-o
mai lesnicioasă și mai eficientă.
Cu alte cuvinte, metodica jocului ne ajută să elaborăm anumite procedee
de învățare bazate pe joc, în care acesta nu se confundă în nici un caz cu joaca.
Înțelegem, cu ajutorul metodicii jocului, ca acesta e integrat organic în
viața și activitatea omului, iar joaca nu este altceva decât un simplu
divertisment al comportamentului uman.
2.3. Conceptul de joc didactic. Definire şi caracterizare
Jocul didactic9 – „acţiune ce valorifică la nivelul instrucţiei
finalităţile adaptative de tip recreativ propriu activităţii umane”.
9 Cristea S., - „Dicţionar de termeni pedagogici”, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998
acesta în conceperea științifică și metodică a învățământului actual, cum se
armonizează jocul cu învățarea dirijată, cum se îmbogățește și se adâncește
conținutul lui sub influența instruirii, care sunt formele pe care le îmbracă
jocul, precum și cum se realizează trecerea treptată de la jocul pur la ocupațiile
în spiritul jocului.
De altfel, practică de zi cu zi demonstrează formatorilor că simpla
alternare a activităților, deși e necesară, nu e suficientă pentru a înviora și
stimula activitatea de învățare, mai ales la vârsta claselor primare. Jocul
îndeplinește spectaculos această preocupare pedagogică. E o mare artă și, în
același timp, multă știință în a construi strategii de învățare la diferite categorii
de copii pe sistemul jocului. Numai cei care se familiarizează cu psihologia
jocului și cu metodologia lui în procesul instruirii pot obține performanțe.
31
Jocul didactic10 – „specie de joc care îmbină armonios elementul
instructiv-educativ cu cel distractiv”.
Jocul didactic11 – „un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la
activitatea dominantă de joc la cea de învăţare”
Jocul didactic12 – „un ansamblu de acţiuni şi activităţi care, pe baza
bunei dispoziţii şi a deconectării, realizează obiective ale educaţiei
intelectuale, morale, fizice, etc.
Termenul „didactic” asociat jocului accentuează componenta instructivă
a activităţii şi evidenţiază că acesta este organizat în vederea obţinerii unor
finalităţi de natură informativă şi formativă specifice procesului de
învăţământ.
Jocul didactic prezintă ca notă definitorie îmbinarea armonioasă a
elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurând o unitate deplină între
sarcina didactică şi acţiunea de joc.
Această îmbinare a elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face
ca, pe parcursul desfăşurării sale, copiii să trăiască stări afective complexe
care declanşează, stimulează, intensifică participarea la activitate, cresc
eficienţa acesteia şi contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale
personalităţii celor antrenaţi în joc.
Jocul didactic, încadrându-se în categoria jocurilor cu reguli, este definit
prin obligativitatea respectării regulilor care precizează căile ce trebuie urmate
de copii în desfăşurarea acţiunii ludice.
Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective educaţionale
variate şi complexe. Acestea pot viza dezvoltarea fizică a copilului în cazul
jocurilor motrice, sportive, sau dezvoltarea unor subsisteme ale vieţii psihice
(procesele psihice senzoriale, intelectuale, volitive, trăsături de personalitate, 10 Manolache A. şi colaboratorii – „Dicţionar de pedagogie”, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979 11 Bache H., Mateiaş A., Popescu E., Şerban F. – „Pedagogie preşcolară. Manual pentru şcolile normale”, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994 12 Păduraru V. şi colaboratorii – „Activităţi matematice în învăţământul preşcolar - Sinteze”, Edit. Polirom, Iaşi 1999
32
ş.a.). De asemenea jocurile didactice pot contribui la rezolvarea unor sarcini
specifice educaţiei morale, estetice.
Prin jocul didactic se precizează, se consolidează, se sintetizează, se
evoluează şi se îmbogăţesc cunoştinţele copiilor, acestea sunt valorificate în
contexte noi, inedite.
Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structură
aparte. Elementele componente ale acestuia sunt:
scopul jocului
conţinutul jocului
sarcina didactică
regulile jocului
elementele de joc
Scopul jocului – reprezintă o finalitate generală spre care tinde jocul
respectiv şi se formulează pe baza obiectivelor de referinţă din programa
activităţilor instructiv-educative.
Scopurile jocului didactic pot fi diverse: consolidarea unor cunoştinţe
teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacităţii de exprimare, de orientare în
spaţiu şi timp, de discriminare a formelor, mărimilor, culorilor, de relaţionare
cu cei din jur, formarea unor trăsături morale, etc.
Conţinutul jocului – include totalitatea cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor cu care copiii operează în joc. Acestea au fost însuşite în
activităţile anterioare. Conţinutul poate fi extrem de divers: cunoştinţe despre
plante, animale, anotimpuri, viaţa şi activitatea oamenilor, cunoştinţe
matematice, istorice, geografice, conţinutul unor basme, poveşti, ş.a.
Conţinutul jocului trebuie să fie bine dozat, în funcţie de particularităţile
de vârstă ale copiilor, să fie accesibil şi atractiv.
Sarcina didactică indică ce anume trebuie să realizeze efectiv copiii pe
parcursul jocului pentru a realiza scopul propus. Se recomandă ca sarcina
didactică să fie formulată sub forma unui obiectiv operaţional, ajutându-l pe
33
Sarcina didactică trebuie să fie în concordanţă cu nivelul de dezvoltare
al copilului, accesibilă şi, în acelaşi timp, să fie atractivă.
Regulile jocului concretizează sarcina didactică şi realizează legătura
dintre aceasta şi acţiunea jocului. Precizează care sunt căile pe care trebuie să
le urmeze copiii în desfăşurarea acţiunii ludice pentru realizarea sarcinii
didactice.
Sunt prestabilite şi obligatorii pentru toţi participanţii la joc şi
reglementează conduita şi acţiunile acestora în funcţie de structura particulară
a jocului didactic.
Regulile jocului prezintă o mare varietate:
indică acţiunile de joc;
precizează ordinea, succesiunea acestora;
reglementează acţiunile dintre copii;
stimulează sau inhibă anumite manifestări comportamentale.
Cu cât regulile sunt mai precise şi mai bine însuşite, cu atât sarcinile
didactice uşor de realizat, iar jocul este mai interesant şi mai distractiv.
Regulile trebuie să fie simple, uşor de reţinut prin formulare şi posibil
de respectat de către toţi copiii, accesibile.
Elementele de joc – includ căile, mijloacele folosite pentru a da o
O3 – să cunoască terminologia specifică operaţiei de adunare şi scădere;
O4 - să rezolve probleme cu două operaţii matematice aplicând adunarea şi
CAPITOLUL 4. ASPECTE METODICE
4.1. Proiecte didactice, unde jocul didactic matematic este preponderent,
indiferent de tipul de curriculum (nucleu, aprofundat sau extins)
Proiect didactic
Unitatea:
Data:
Institutor:
Clasa: a II-a
Disciplina: Matematica
Unitatea de învăţare: Recapitulare finală
Tema: Adunarea şi scăderea numerelor naturale în concentrul 0- 1000 cu trecere
peste ordin
Tipul: consolidare
Obiective operaţionale:
O1- să efectueze operaţii de adunare și scădere cu numere naturale de la 0
la 1000, fără și cu trecere peste ordin;
O2- să efectueze exerciţii care presupun efectuarea probei adunării,
scăderii;
scăderea numerelor naturale cu trecere peste ordin;
O5 – să afle termenul necunoscut dintr-o relaţie matematică;
O6 – să participe conștient, activ și cu interes la lecţie.
Strategia didactică: activ – participativă
a. Resurse procedurale: jocul didactic, observaţia, problematizarea, exerciţiul,
conversaţia.
62
Aritmetica. Culegere de exerciţii şi probleme, C. Badea, D. Berechet, F.
Berechet, M. Gardin, F. Gardin, Editura Paralela 45, Piteşti 2001
d. Forme de organizare: activitate frontală, individuală, pe echipe.
Ob.
Dur
ata
Conţinutul lecţiei Resurse de organizare
Resurse procedurale
Resurse materiale
I. Moment organizatoric
1’
Asigurarea liniştii şi ordinii în clasă. Pregătirea materialelor de lucru.
frontal explicaţii
II. Verificarea cunoştinţelor anterioare
O1 10’
frontal frontal frontal frontal
Panou, jetoane cu numere, semne de comparare
b. Resurse materiale: planşă colorată cartonată, polistiren, jetoane, fişe de lucru,
tablă, cretă, bolduri, hârtie colorată
c. Resurse informaţionale:
Matematica – manual clasa a II a , Ștefan Pacearca, Mariana Mogoș, Editura
Aramis, Bucureşti 2004,
Mate 2000 + 4/5 ,”Exercitii , probleme, teste, jocuri”, clasa a II-a , A.
Dumitru, D. Bestiu, C. Grigore, Editura Paralela 45
Momentele Strategii didactice lecţiei
Pun elevilor următoarele întrebări: -Ce lecție ați avut de pregătit pentru astăzi? (Recapitulare finală- Numerele naturale de la 0-1000) -Ce este predecesorul unui număr? -Ce este succesorul unui număr? -Numește - predecesorul numerelor 234, 100, 45 -succesorul numerelor 567, 899,781 -Spune trei numere consecutive, care să cuprindă numărul 37! -Ce înțelegeti prin ordonare crescătoare, dar descrescătoare? Rog elevii să fie atenți la jetoanele ce reprezintă numere naturale pentru a le așeza în ordine crescătoare, apoi descrescătoare și să compare perechile de numere date. Joc cu jetoane: „Ordonează crescător numerele de pe jetoane” 945, 34, 456, 789, 123, 590, 8 „Ordonează descrescător numerele de pe jetoane” 14, 789 , 21, 990, 157, 620, 5 „Compară perechile de numere date, folosind semnele <, = , >. Prin metoda „Explozia stelară”, verific
recompense panouri fişa de lucru fişa de lucru jetoane cu rezultatul corect
SUMA
DIFERENTA
+123 311
741
500
- 309
256
478
cunoștințele elevilor despre adunare și scădere, elevii trebuind să numească termenii matematici folosiți la adunare și scădere (plus, minus, termen, descăzut, scăzător, cu atât mai mult, cu atât mai puțin, rest, total)
2’ Pe baza metodei folosite fac trecerea la lecția nouă, anunțând elevii titlul lecţiei: „Adunarea şi scăderea numerelor naturale de la 0 la 1000 cu trecere peste ordin” - Exerciţii şi probleme Lecţia se va desfăşura sub formă de concurs între echipe. Voi alege 3 grupe a câte 5 elevi și îi rog să își aleagă numele pentru grupă. Cu o grupă se va lucra la nivel de clasa I , deoarece cuprinde elevi cu CES. Pentru fiecare exerciţiu rezolvat corect elevii vor primi recompensă câte o floare . Floricelele primite vor fi aşezate pe un suport. La sfârşitul orei se vor număra floricelele câştigate de fiecare echipă. Se va desemna câştigătorul. Exercițiul 1 (Anexa 1) Găsește rezultatul corect și lipește-l în casetă. Fiecare grupă primește o coală A4 ce cuprinde două scheme cu câte 3 și 2 exerciții de aflare a numărului necunoscut și un plic în care se găsesc numerele lipsă. Câștigă echipa ce a lipit corect într-un timp cât mai scurt (max. 10min).
Pentru grupa cu CES vor fi următoarele exerciții: 2+4= 10- 5= 4+5= 8- 2= 13+3= Exercițiul 2: Fiecare grupă primește o coală de polistiren, pe care este lipit un pom (cireș), pe ale cărui crengi sunt cireșe cu adunări și scăderi . Elevii trebuie să rezolve corect exercițiile și să facă corespondența între frunzele cu rezultatul corect și adunările și scăderile respective. (Anexa 2) Exercițiul 3: Se împarte câte o fișă fiecărei grupe cu câte 2 probleme de rezolvat. Echipa își alege un secretar care să scrie rezolvarea problemelor pe fișă. Câștigă echipa care a rezolvat corect fișa în maxim 5 minute. a) Din suma numerelor 250 și 345, scade diferența numerelor 197 și 38. b) Micșorează dublul numărului 330 cu cel mai mic număr natural scris cu 3 cifre diferite Pentru grupa cu CES a) Ana are 4 mere, iar fratele ei are 5 mere. Câte mere au cei doi frați în total? b) Pe un raft sunt 7 cărți. Se vând 3 cărți. Câte cărți rămân pe raft?
Fișa Panou polistiren Fișa Fișa
O1 5’ Rog elevii să își reia locul în bănci, după care împart câte o fișă ce conține un rebus (Anexa 3). Specific faptul că timpul de lucru este de 3 minute. La expirarea timpului, voi verifica cu ajutorul elevilor rezolvarea rebusului.
2’ Se va stabili echipa câştigătoare. Voi face aprecieri verbale la adresa tuturor elevilor și voi împărți fișele cu tema pentru acasă (Anexa 4).
Fișa rebus
frontal conversaţia Fișa
65
ANEXA 1
ANEXA 1.1
2+4 = 10- 5=
4+5 = 8- 2=
13+3 =
500
- 309
256
+123 311
741
478
66
ANEXA 2
67
de matematică sunt niște ………
1. Primul ordin al unui număr
2. Formată din zece zeci.
3. Formată din zece sute.
4. Cel mai mic număr natural.
5. Numere cu soț.
6. Al doilea ordin al unui număr
A
1
2
3
4
5
6
ANEXA 3
Completând rebusul vei descoperi pe coloane A-B că prietenele noastre în ora
68
ANEXA 4
TEMA
1. Alege rezultatul corect:
268+122 389 390 395
790- 29 760 759 761
2. Află termenul necunoscut:
a+270=461 a- 39=580
a= a=
a= a=
3. Află numărul:
a) cu 236 mai mare decât 346;
b) cu 59 mai mic ca 130.
69
ANEXA 4.1
Tema pentru copiii cu CES
TEMA
1). Calculați folosind imaginile de mai jos:
2). Colorează rezultatul corect:
70
4.2. Fișe de lucru
0
3 3
3
1
2
3
= = =
Fişa 1
71
4 4
=
=
4
Fişa 2
44
= =
=
=
=
44
2
33
72
În cadrul jocului are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalităţii