Teologie Morala
Crestinismul este o doctrina religioasa sau o invatatura de
credinta (lex credenti = legea credintei), dar este si un mod de
viata (experienta credintei).Crestinismul = Doctrina + Morala Si
Cult.Adevarul de credinta care este cuprins in dogme devine
convingere launtrica si se exprima in formule de cult, rugaciune,
gesture, semen, care constituie un limbaj nonverbal.Continutul
normelor morale prezinta aspectul obiectiv , ca si actele in care
se exprima, si ele constituie domeniul teologiei morale.MORALA
(etimologie)In limbajul usual se folosesc doi termini: Morala
EticaLa acesti termini se adauga atributele: Crestina
FilosoficaEtica (gr.) = ithos = locuinta, patrie, (apoi)
convingerile, caracterul sau felul statornic de a
actiona.eFolosoful Aristotel foloseste termenul pentru a desemna
virturile care se intemeiaza pe obicei, pe experienta si timp;
virtuti etice.Intreaga filosofie ulterioara lui Aristotel
utilizeaza termenul in acest sens.La ganditorii greci, ithos =
morala.Ethos (gr.) = morala unui grup social, popor.Lingvistii
afirma ca ithos si ethos au aceeasi tulpina in greaca.Filosofii
afirma ca morala grupului social a fost cea dintai norma de
viata.In Noul Testament ithos datina, liturgica (luca 1:9) Morala =
mos, moris (lat.) moralis.Filosoful Seneca foloseste pentru prima
data termenul Phylosofia moralis.Desi aproape echivalente, intre
cei doi termini exista o diferenta.Etica = stiinta teoretica ce
defineste viata morala arata esenta moralitatii.Ea este o refectie
filosofica asupra principiilor generale ale moralei sau studiul
sistematic al doctrinelor morale.Morala = faptele morale legate de
anumite conditii (ex.: timp si loc) cu aspect subiectiv si
colectiv.In limbajul teologic folosim sintagma teologie morala sau
morala crestina, care conduce mai degraba spre aspectul practice al
Crestinismului.Obiectul moralei reprezinta faptele sau actiunile
omenesti, dar acestea fac si obiectul altor discipline sociologia,
dreptul, psihologia, politicaDomeniul morale il constituie insa
numai faptele constiente si libere ale omului (faptele
morale).Faptele morale atag dupa ele responsabilitatea
morala.Instinctele, actele facute din frica sau constrangere, nu
intra in domeniul faptelor morale.Scopul cercetarii morale. Morala
procedeaza la stabilirea unor principia morale, dupa care trebuie
sa se indrume conduita omului = morala stiinta normativa nu doar
descriptiva. Ea expune in mod sistematic normele dupa care omul
trebuie sa-si indrumeviata pentru realizarea virtutii.Metodele
Teologiei Morale.Metodele = calea pe care aceata disciplina
teologica o urmeaza in expunerea invataturii morale
crestine.Metodele utilizate de teologiea morala stau in legatura cu
scopul disciplinei calauzirea crestinismului la desavarsire
(indumnezeire).Morala filosofica utilizeaza ca metode de cercetare
si de sistematizare: Observatia Introspectia
Iar datele obtinute sunt prelucrate prin inductie, deductive,
analiza, sinteza, analogie, ceea ce inseamna ca ea foloseste atat
metoda: Empirica RationalaPrin cele doua metode se ajunge la
formularea unor principii si norme morale care sunt recomandate
spre a fi urmate si anume: notiunile de baza ale morale: Constiinta
Datoria ResponsabilitateaTeologia Morala nu ignora aceste metode
dar, avand un specific propriu, nu poate ramane exclusive la
acestea. Astfel, pentru ca Teologia Morala isi are fundamentul in
revelatia divina, metoda empirica o va utiliza limitat, ca o
ilusitrare prin fapte concrete, a unor adevaruri cuprinse in
revelatia dumnezeiasca.Cat priveste metoda rationala, care consta
in reflectia asupra datelor obtinute prin metoda empirica,
prelucrarea si sistematizarea acestora, aceasta este utilizata de
teologia morala pentru sistematizarea materialului ei, chiar daca
aceasta provine din revelatie.Plecand de la scopul ultim al morale
crestine (preamarirea lui Dumnezeu si fericirea omului) s-au
individualizat trei metode, care corespund a trei deziderate:1.
Cunoasterea adevarului metoda rational - dedcutiva2. Implinirea
poruncilor - metoda practica 3. Unirea cu Dumnezeu metoda
ascetic-mistica (duhovniceasca) - (invatatura despre vituti, avand
ca scop viata in Hristos)Trei cai: Purificarea Iluminarea Unirea cu
DumnezeuTeologia Morala disciplina teologica, care pe temeiul
revelatiei Dumnezeiesti, expune sistematic si metodic normele
morale dupa care crestinul trebuie sa se condica pentru a-si
realiza mantuirea.
Caracteristicile Teologiei Morale:
1. Isi intemeiaza intregul continut pe autoritatea divina Binele
moral care trebuie infaptuit este expresia voii lui Dumnezeu
Poruncile morale porunci ale lui Dumnezeu, avand o autoritate
absoluta. Din revelatie noi cunoastem menirea noastra, cauza
slabiciunii noastre si posibilitatea si mijloacele de sfintire ale
credinciosilor.Din punct de vedere practic, morala cuprinde
principia cu valoare educativa2. Din punct de vedere al mijloacelor
folosite: Naturale Supranaturale Sf. Tane, rugaciunea,
postulHristos nu este doar un model exterior, ci e si o prezenta
harica permanenta in viata crestinului, prin harul dumnezeiesc.3.
Asprectul sinergetic conlucrarea credinciosului cu harul
Dumnezeiesc, exemplu viata si mladitele.4. Caracterul
ecclesiologic, sobornicesc si duhovnicesc al moralei
ortodoxe.Binele absolut are un chip personal Dumnezeu (Sf. Treime),
iar viata crestina este comuniune de viata intre noi, Hristos si
intreaga creatie.
Raportul Teologiei Morale cu celelalte disciplinePana in secolul
16, in Apus, Dogma si Morala se faceau impreuna, iar Rasarit pana
in secolul 18.Apoi, relatia cu studiile biblice si apoi cu
liturgica, cu dreptul canonicMoralele confesionaleDeosebirile
dogmatice dintre diferitele biserici si confesiuni crestine au
imprimat o structura deosebita moralei fiecarei confesiuni:A.
Morala Ortodoxa: Fidelitate fata de revelatia Dumnezeiasca
Hristocentrismul Induhovnicirea Eclesialitatea Sinergismul
Comuniunea in BisericaB. Morala Catolica: Rationalism Legalism
Cazuistica Teoria merituluiBiserica Catolica a proclamat, in 1879,
scrierile lui Toma DAquino normative pentru Dogmatica si
Morala.Cazuismul a dus la sistemele probabiliste.C. Morala
protestanta urmeaza principiile generale ale protestantismului:
Sola Scriptura Sola Fide Solus Cristus Sola GratiaIn privinta
pacatului (stramosesc si): Coruperea iremediabila a naturii umane
predestinatia
Realizarea ordinii moraleIn inteles moral, Dumnezeu, ca Bine
absolut, este si norma absoluta a moralitatii si ultimul scop al
actiunilor morale. Prin urmare, Dumnezeu este autorul intregii
ordini morale, iar vointa Sa afanta este cel mai inalt
principiu.Ordinea morala se realizeaza potrivit unor principia
(unele sunt indeplinite de Dumnezeu, altele de om). Astfel
Dumnezeu, Binele supreme, Isi descopera voia Sa spre a o cunoaste
si a o urma. Voia lui Dumnezeu este cuprinsa in Legea morala
(principiul obiectiv al moralitatii).La randul lui, credinciosul
trebuie sa realizeze in activitatea sa aceasta ordine morala;
constiinta morala si libertatea de alegere si actiune sunt
principiul subiectiv al moralitatii.Actele noastre, pentru a fi
considerate acte normale, trebuie sa indeplineasca anumite
conditii: Sa fie constiente Sa fie libereAstfel, faptele morale
devinfapte morale bune (virtuti) si rele (pacate, vicii).Putem
sintetiza:A. Conditii asigurate de Dumnezeu pentru realizarea
ordinii morale: Legea morala Constiinta morala Libertatea moralaB.
Conditii care privesc activitatea omului in raport cu ordinea
morala: Caracterul moral al faptelor omenesti (virtutea si
pacatul)In sens larg, prin lege se itnelege norma (dreptarul) dupa
care actioneaza orice lucru sau fiinta. Ea este indrumarul actiunii
omului.Statutul acestor legi poate sa fie enuntul al unor decrete
devine ori adevaruri (formulari) ale ratiunii.Intrucat, potrivit
invataturii crestine, orice autoritate isi are temeiul in Dumnezeu,
intrucat scopul oricarei legi este realizarea binelui (comun si
individual) legea morala este o prescriptie durabila in vederea
realizarii binelui moral.Considerata astfel, legea are drept
caracteristici: Necesitatea ObligativitateaIntrucat legea morala
este obligatorie ea nu poate fi incalcata fara sanctiune.
Ascultarea de lege se impune in mod neconditionat.
Insusirile legii morale:1. Necesitatea, care deriva din
caracterul ei obligatoriu. Ea se exprima prin: forma imperativa
(trebuie sau este intezis) Imperativul legii morale este categoric,
in timp ce celelalte sunt ipotetice.2. Durabilitatea (permanenta)
ea este valabila fara inrerupere (pentru legile divine, ea poate
ajunge la vesnicie)Faptul ca legea morala este durabila, nu
inseamna ca ea nu poate fi schimbata sau modificata 3. Vine, in mod
direct sau indirect de la Dumnezeu 4. Intrucat atat persoana umana,
cat si Biserica, isi desfasoara activitatea in societate.
Societatea detine autoritatea jurisdictional care o indreptateste a
fa legi.5. Scopul legii este promovarea binelui, atat pentru
fiecare persoana,cat si pentru societate.6. Pentru a fi
obligatorie, o lege trebuie promulgate.
Lege, porunca si sfat moralScopul vietii crestine este
desavarsirea morala (asemenea cu Dumnezeu), motivul este iubirea,
mijlocul este implinirea poruncilor.Sfera poruncilor este cea a
binelui obligatoriu.In afara sferei binelui poruncit sau a ceea ce
opreste legea morala, exista si un domeniu al binelui
neobligatoriu, dar sfatuit pe langa porunci, exista si un spatiu al
sfaturilor evanghelice (morale), al binelui sfatuit.In cadrul
morale, sfaturile morale indica cele mai potrivite cai pentru
realizarea desavarsirii morale. Sfaturile morale sunt mai presus de
porunci, de aceea nu sunt obligatorii.Legea morala crestina este
dispozitie in vederea realizarii binelui, care are caracterul cel
mai general. Ea are forma unor porunci, care cer savarsirea unui
bine obligatoriu sau opresc savarsirea anumitor fapte.Legea detine
un loc de mijloc intre Dumnezeu (temeiul obiectiv al moralitatii)
si credincios (subiectul binelui moral).Porunca este o dispozitie,
preciza a Legii in legatura cu savarsirea unui bine determinat si
obligatoriu sau in legatura cu oprirea savarsirii unor fapte
nepermise. Legea cuprinde diferite porunci: unele impugn, altele
opresc savarsirea anumitor fapte.Sfatul moral se refera al binele
sfatuit. Prin implinirea acestuia, credinciosul ajunge mai usor la
desavarsire.
Autonomia si HeteronomiaAutonomia este situatia morala in care
omul este propriul sau legiuitor. Sistemele de morala folosite sunt
sisteme autonome.Heteronomia descrie situatia cand legea morala
este impusa dinexterior, din afara.Legile care provin de la
Dumnezeu sunt teonome. Teonomia = autonomia + heteronomiaImpartirea
legiiI. Dupa autor (origine)A.DumnezeiascaB. OmeneascaA. Legea
Dumnezeiasca se exprima in: Legea vesnica Legea naturala Legea
pozitiva (exprimata) a Vechiului Testament si a Noului TestamentB.
Legea omeneasca: Bisericeasca Civila Juridical politicaII. Cu
privire la forma:A. AfirmativaB. NegativaIII. Cu privire la
obligatieA. Nemijlocit obligatorie (divina)B. mijlocit obligatorie
(pemisiva)IV. Legea vesnicaA. FizicaB. Morala: Naturala Pozitiva
Dumnezeiasca (Vechiul Testament si Noul Testament) Omeneasca
(civila si bisericeasca)
Legea vesnica
Dumnezeu a creat lumea, in mod absolut liber si a fixat un tel
(stabilit din vesnicie). Acesta este realizat in timp. El nu poate
fi gandit in afara vointei si perfectiunii lui Dumnezeu.Scopul
ultim al creatiei si realizarea lui este Dumnezeu.Existenta
scopului presupune si existenta posibilitatilor de realizare a
lui.
Plecand de la scopul creatiei, deosebim:a) Planul creatiei
lumii, care exista din vecib) Planul mersului ordonat al lumii, ca
impuls al creaturilor, in vederea realizarii scopurilor lui.c)
Realizarea acestui plan, in mod statornic, prin providenta
divina.Definitie: Legea vesnica este planul din eternitate al lui
Dumnezeu, dupa care El a hotarat sa oranduiasca si sa conduca lumea
spre scopul ei ultim.Legea vesnica este izvorul si norma a tot cea
ce exista: A ordinii naturale (fizice) A ordinii spiritual morale
din lumeLegea vesnica contine principiile generale dupa care
trebuie sa se conduca creatura si prin aceasta, legea vesnica se
deosebeste de providenta (principiul, modul de infaptuire a acestei
legi general).Dovezi desper existenta legii vesnice La antici,
filisoful stoic Zenon vede Legea vesnica in ratiunea universala
vesnica, care patrunde totul (este identica cu Zeus) Preotul grec
Oindar numeste legea vesnica regele tuturor. Sofocle o pune pe
Antigona sa faca referire la legea vesnica. Regele Creon o opreste
sa-si ingroape fratele. Acestuia, Atigona ii raspunde ca exista o
porunca mai mare decat cea regeasca, care este din vesnicie si este
data de Zeus, fiind inprescriptibila; trebuie urmata si porunceste
sa-i ingroape pe cei morti. Cicero spune: Deasupra legilor omenesti
exista o lege vesnica, ce cuprinde intregul univers. Ea iss are
principiul in intelepciunea lui Dumnezeu. In Sf. Scriptura, in
Pildele lui Solomom se face mentiune despre existenta acestei legi,
iar in Noul Testament, Evrei: Dumnezeu toate le poate prin cuvantul
puterii Sale.
Insusirile legii universal
1. Universalitatea legea vesnica se extinde asupra intregii
ordini create (fizice si morale)2. Necesitatea din actul
creatiei.Se cuvenea ca Dumnezeu sa dea un scop creatiei si sa
randuiasca: ca toate sa tinda spre acelasi scop.3. Imutabilitatea
(Neschimbabila) si durabilitatea (tine cat tine lumea)Legea vesnica
este suprema lege. Ea este izvorul tuturor formelor temporale ale
legii fizice si a intregii ordini morale.Legea morala naturalaLegea
vesnica exista in Dumnezeu din eternitate si se comunica creatiei
in timp prin legi temporale.Prima dispozitie (primul impuls) sadit
de Dumnezeu in firea oamenilor, prin care ei sunt condusi spre
realizarea scopului lor, este reprezentata de legea morala
naturala.Definitie: Legea morala naturala este lumina inerenta
firii omenesti sau dispozitia (capacitatea innascuta cognitiva)
prin care omul cunoaste bienele pe care trebuie sa-l faca si raul
de care trebuie sa se fereasca. Este cunoasterea pe care Dumnezeu
ne-o impartaseste prin natura noastra pentru ca, pe baza
experientei, omul sa faca binele si sa evite raul.Legea morala
natura este data in firea noastra ca dispozitie, ca in mod spontan
omul sa-si formeze, din experienta, cu ajutorul gandirii, notiunile
de bine si rau si sa inteleaga ca binele trebuie facut, iar raul
evitat.Legea morala naturala nu este identica cu constiinta morala.
Constiinta morala este numai organul subiectiv de manifestare a
legii morale naturale.Existenta legii Morale Naturalea) Prima
dovada a existentei Legii Morale Naturale ne-o ofera ratiunea si
judecata noastra. Daca admitem existenta unui scop al (unei
finalitati) creatiei, atunci admitem si existenta unei ordini
morale, iar aceasta presupune prescriptii care constituie tocmai
Legea Morala Naturala.b) A doua ne ofera experienta Primele notiuni
de ordine sunt cele de BINE si de RAU.c) A treia: Constiinta
noastra moralad) Istoria, sociologia, etnografiae) cea mai
importanta dovada (pentru crestini) ne-o ofera Revelatia
Dumnezeiasca (Sf. Scriptura si Sf. Traditie)Locul clasic cu privire
la Legea Morala naturala: Romani: paganii care nu au lege, din fire
fac ale legii.Din traditie: Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Ambrozie al
Mediol.
Insusirile Legii Morale Naturale1. Unitatea (toate preceptele
legii morale naturale vin de la Dumnezeu si cu acelasi scop:
mentinerea ordinii morale, au acelasi obiect: ceea ce de la natura
e bine sau rau; toate se deduc dintr-un singur principiu general:
fa binele si evita raul)2. Universalitatea Legea Morala Naturala
este coexstensiva naturii umane, sub raportul principiilor ei cele
mai generale.3. Durabilitatea si neschimbabilitatea (bazata pe
neschimbarea vointei divine si a firii umane)4. Nu admite abatere
si nici dispensa.5. Legea Morala pozitiva (poruncita)Legea Morala
Naturala nu este suficienta pentru a ne calauzi in realizarea
scopului final, pentru ca e foarte generala.Legea Morala Naturala
este evidenta numai in principiile ei generale. Cand trecem la
cazuri concrete, principiile ei isi pierd claritatea, de nevoia
unei legi pozitie, care sa stabileasca ce trebuie sa facem in
situatii concrete.De asemenea dispozitiile Legii Morale Naturale
sunt prevazute cu o sanctiune insuficienta.Legea pozitiva este o
lege data in timp, promulgata in mod expres de o autoritate
legitima (Dumnezeu sau omul0 si urmareste realizarea binelui
individual si obstesc.
In functie de autor Legea pozitiva dumnezeiasca Legea pozitiva
omeneascaInsusirile legii pozitive1. Sa provina de la autoritatea
legitima O autoritate poate legifera numai cu privire la supusii
sai si numai in chestiuni care tin de competenta sa.2. Sa nu
contrazica dispozitiile legii morale naturale3. Sa urmareasca
binele (individual si obstesc)Legea vesnica Fizica (lumii fizice)
Morale (lumii rationale Naturale Poruncita (pozitiva) Dumnezeiasca
Omeneasca Bisericeasca civila
Trebuie sa fie posibil de realizat atat din punct de vedere
fizic, cat si moral.Impartirea legii morale pozitiveDupa originea
ei: dumnezeiasca omeneascaa) Legea dumnezeiasca ne este data de
Dumnezeu prin revelatia supranaturala, in vederea realizarii
scopului nostru ultim: preamarirea lui Dumnezeu si fericirea
creaturii.b) Legea omeneasca este data de autoritatea omeneasca
competenta (bisericeasca sau zivila) inscopul promovarii
bineluiRaportul dintre legea pozitiva si legea Morala Naturala.
Deosebirea fundamentala dintre ele sta in obligatie. Legea
Morala Naturala isi are temeiul obligativitatii in Dumnezeu, in
timp ce legea Morala Pozitiva isi are temeiul obligativitatii sale,
fie in voita lui Dumnezeu, fie in vointa legiuitorului omenesc.
Legea Morala Naturala impune acele fapte care, dupa natura lor,
sunt bune si opreste pe cele care, dupa natura lor sunt releLegea
pozitiva impune sau interzice, si fapte indiferente moral. Legea
Morala Naturala poate as fie cunoscuta de mintea noastra prin
reflectie, in timp ce legea pozitiva care se bazeaza pe o
promulgare pozitiva, poate fi cunoscuta prin informatia (informare)
personala, sau prin marturia altcuiva. Legea Morala Naturala este
unitara si universala. Legea pozitiva este valabila numai atat
timp, peste atat loc (spatiu) si in acele situatii cat se intinde
vointa si puterea legiuitorului. Legea Morala Natura dupa esenta
si, este dumenzeiasca, in timp ce cea pozitiva poate fi
dumnezeiasca , fie omeneasca. Legea pozitiva in vechiul
Testament
Dumnezeu a descoperit omului inca de la inceput scopul sau
ultim. De aceea Dumnezeu a dat primilor oameni, inca in rai,
porunci pozitive. Asa incat se poate vorbi de legea harului (din
starea paradisiaca). Prin caderea in pacat, omul si-a atras asupra
lui atat moartea trupeasca, cat si cea sufleteasca. De aceea
pacatul a dus la o intunecare a constiintei lui morale, acum este
nevoie de legea pozitiva.Fagaduinta unui Rascumparato si
necesitatea pregatirii in vederea primirii Rascumparatorului, fac
necesara legea pozitiva (poruncita).
Impartirea Legii Vechiului Testament
1. Legea premozaica cuprinde toate porunzile date de Dumnezeu,
pe perioada vechiului Testament, inainte de Moise, prin patriarhi
(in special Noe si Avraam).Dupa continut, legea premozaica cuprinde
presriptii ale legii morale naturale, ca si prescriptii pozitive
descoperite de Dumnezeu prin Revelatie, purtatorilor acestora.Ex.:
deosebire intre animale curate si necurate, interdictia de a
consuma sange, taierea imprejur, casatoria de levirat.De legea
premozaica tin:a) poruncile noahitice (legea lui Noe)b) poruncile
date lui Avraam a) Acele porunci primite de Noe dupa potop:
Interzicerea uciderii Interzicerea consumarii carnii carnii cu
sange Porunca razbunarii emociderii (legea Talionului) Intarirea
stapanirii omului pe pamantTraditia iudaica a completat aceste
porunci, ridicand numarul legilor la sapte: A nu trai fara
dregatorie A nu huli pe Dumnezeu A nu cadea in idolatrie A nu se
casatori cu cansangeni A nu ucide A nu rapi A nu consuma sange,
sugrumate, sau prada fiarelor.b) Poruncile date lui AvraamDupa
raspandirea neamurilor pe pamant, Dumenzei a ales pe Avraam ca
purtator al voii Sale, fagadunindu-si ca din el se va naste un
popor ales si mare. Dumnezeu a facut cu Avraam un legamant,
pecetluit cu semnul taierii imprejur si i-a dat o serie de
porunci.2. Legea mozaica legea data de Dumnezeu prin Moise, atat
prin modul descoperirii sale, cat si prin continut si scop
(slujirea lui Dumnezeu). Scopul ei apropiat era pregatirea
poporului Israel pentru viitorul sau mesianic, conducandu-l la
mantuire si prin el, toate neamurile.Aceasta pregatire mesianica
s-a realizat prin: Credinta intr-un singur Dumnezeu si ascultarea
de El (monoteismul religios si etic) Intarirea constiintei
pacatoseniei si recunoasterea necesitatii de a-si curata pacatele
prin jertfa. Speranta ca prin mila si harul lui Dumnezeu vor
dobandi un MantuitorIn ansamblu, legea mozaica cuprinde prescriptii
diferite dupa continut:A. Legea moralaB. Legea ceremonialaC. Legea
politica Civila JuridicaA. Legea Morala se cuprinde in Decalog,
care contine cuvintele vietii. Cele 10 Porunci sunt expresia voii
lui Dumnezeu cel viu si au menirea sa impartaseasca aceasta Viata
si omului, potrivit poruncii. Paziti toate poruncile Mele si toate
hatararile sa le tineti, caci omul care le primeste, va trai prin
ele.Decalogul contine in mod explicit consecintele imediate ale
principiilor celor mai generale ale Legii marale naturale, expuse
intr-o forma pozitiva. De aceea, impreuna cu legea morala naturala,
Decalogul formeaza un intreg inseparabil, pentru ca cele 10 porunci
au fost date prin Moise, ele se mai numesc si Legea lui Moise si
reprezinta cea dintai lege scrisa a poporului Israel. Doar 2 din
cele 100 Porunci (2 si 4) depasesc prescriptiile legii morale
naturale , Decalogul are o valoare absolut vesnica.Dupa expresia
unui teolog, decalogul accentueaza unitatea si spiritualitatea lui
Dumnezeu si pune cinstirea Lui in fruntea tuturor datoriilor morale
si reglementeaza raportul dintre oameni pana azi.B. Legea
ceremoniale: prescriptiile ceremoniale reprezinta in sens propriu
legea mozaica. Din acestea rolul pedagogic pe care l-a avut Vechiul
Testament. Ea se infatiseaza ca pedagog (indrumatorul unui popor
care nu era pregatit pentru primirea Mantuitorului)Din acest motiv,
prescriptiile legi ceremoniale sunt de natura externa si au numai o
insemnatate simbolica si tipica.Prescriptiile legii mozaice cu
privire la:jertfe, curatiri, lucruri sfinte, urmaresc sa trezeasca
in cadrul poporului constiinta pacatului, cainta si dorul
asteptarii unui Izbavitor, care sa-I scoata din aceasta
stare.Astfel, legea ceremoniala exterioara realizeaza o pregatire
interioara a poporului evreu,, pentru opera de mantuire care avea
sa fie realizata de Mantuitor.Faptul ca legea era exterioara, a
favorizat caderea poporului evreu intr-un formalism ritualist.Sf,
Apostol Pavel numeste legea ceremoniala mbra bunurilor viitoare si
stihurile cele slabe si sarace.Pentru Noul Testament (Legea harului
si a iubirii). Legea ceremoniala a incetat.C. Legea politica Civila
JuridicaAceasta se refera strict la organizarea poporului evreu
intr-o forma teoretica. Legile lui de conducere provin direct de la
Dumnezeu prin porunci pozitive. Ele sunt aplicatii ale legii morale
naturale la viata sociala si servesc la realizarea misiunii
poporului Israel.Obligativitatea acestei legi pentru poporul Israel
era absoluta. Acceste legi pe de-o parte, reglementau raporturile
dintre cetateni pe de o parte, ea mentinea separatia intre poporul
ales si poporul pagan.Moralistii considera ca aceasta lege a
incetat partial odata cu venirea mantuitorului.Cele 10 Porunci =
Temelia moralitatii, ele au fost completate cu valoari inalte prin
profeti si apoi prin invataturile Evangheliei.
Poruncile:1. Cinstirea lui Dumnezeu interna (prin virtutiile
teologice si extera prin cult), (virtuti teologice contrar:
idolatria, erezia, apostozia, schisma, agnosticismul, egoismul,
indiferentismul)2. Interzice chipurile cioplite. Cinstirea lui
dumnezeu este o adorare sau latreuntica (de slujire-. Icoana nu
este idol, deoarece nu se substituie lui Dumnezeu.3. Dumnezeu este
sfant si Numele Lui participa la sfintenie (Iahve, prin vocalizare
Iehova)4. Ziua odihnei in Vechiul Testament este ziua Sabatului si
a fost randuita ca ziua odihnei dupa facerea lumii si in amintirea
scoaterii poporului evreu din Egipt.5. Cea dintai porunca cu
fagadunita (ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe
pamant)6. Viata reprezinta bunul care este conditia tutror
celorlalte7. Interzice desfranarea (relatiile in afara casatoriei)
dar se paote extinde si la celelalte forme de neinfranare.8.
Protejeaza proprietatea individuala9. Opreste marturia mincinoasa
10. Sa nu doresti nimic din cate are aproapele tau.Impartirea
Decalogului In Biserica Ortodoxa pe prima tabla: Primele patru
porunci (cinstirea lui Dumnezeu) Pe a doua tabla urmatoarele sase
(iubirea aproapelui) In Biserica Catolica Primele patru primele 3
la ei (1+2 = 1) Urmatoarele 7 (una din ele se imparte in doua) In
Biserica Protestanta Primele 5 Urmatoarele 5Legea Vechiului
Testament Obligatorie si legata de alegerea poporului ales Este
limitata in spatiu si timp Imperfecta in formulare si in realizarea
ei Nu are putere de a indrepta pe oameni Era centrata pe datorie
Implinirea legii era cauzata de frica de pedepse.Legea Morala a
Noului TestamentCand a venit pliniea vremii, Dumnezeu a trimis pe
Fiul Sau Cel nascut din femeie, nascut sub lege, ca e cei de sub
lege sa-I raspumpere.Date fiind limitarile legii Vechiului
Testament, ea avea menirea de calauza spre Hristos. In aceasta
menire a ei era sa dezvolte in oameni constiiinta pacatoseniei, sa
nasca in oameni dorinta dupa venirea unui Rascumparator.Ceea ce era
cu neputinta Legii, pentru ca era slaba, a savarsit Dumnezeu,
trimitand pe Fiul sau.Legea s-a dat prin Moise, iar harul si
Adevarul prin Iisus HristosSf. Pavel ii spune: Hristos este
sfarsitul legii.Sinodul de la Ierusalim (a 50) a hotarat sa nu se
impuna crestinilor obligativitatea legii ceremoniale a Vechiului
Testament.Referirile Noului Testament cu privire a vechiul
testament ca:a) nu toata legea vechiului Testament este inlaturata
in Crestinism, ci doar legea ceremoniala si cea civila si a ramas
in uz legea morala.b) nu se poate sustine inexistenta legii Noului
testament N-am venit sa stric legea, ci sa o plinescDomnul da
porunci Apostolilor: Porunca noua va dau voua ; .al Legii celei
noiAlte referiri exista la Sf. ApostoliEx.: Sf. Apostol Iacov
vorbese despre Cretinism ca despre o lege. Stricam noi Legea prin
credinta? Sa nu fie! Ci intregim Legea.Putem sa afirmam existenta
legii Noului Testament, si caracterul legislativ al Evangheliei.Din
punct de vedere formal, invatatura evangheliza nu este expusa sub
forma unor legi morale, ci acestea se deduc din adevarurile morale
geenrale, din sfaturi, sentinte, indemnuri.Legea Noului Testament
este cuprinsa, in mod special, in cele 9 fericiri, in [orunca cea
mare a iubirii si sfaturile evanghelice .Insusirile Noului
Testament1. Lege desavarsita pentru ca prin Mantuitorul Hristos am
primit harul si ni s-a revelat adevarul.2. Lege esential interna
esenta ei este harul sfintitor care, prin credinta si prin iubire
devine generator de viata noua.Sf. Pavel o numeste legea Duhului in
Romani, iar Sf. Ev. Ioan o numeste Legea harului si adevaruluiCel
care are poruncile Mele si le pazeste, acela este cel care Ma
iubeste interioritaeta legii Noului Testament nu exclude
poruncile.3. Desavarsirea ei pentru ca ni se infatiseaza ca o lege
a iubirii. Iubirea este motivul, cuprinsul si implinirea legii. Iar
scopul ei e ascemenea cu Dumnezeu.4. Universalitatea si necesitatea
pentru mantuire pentru ca se adreseaza tutror oamenilor, este
unitara si nu poate fi supusa niciunei schimbari.
Fericirile si explicarea lor (9 fericiri)
Sf. Ioan Gura de Aur, in Omilii la Matei zice: Hristos nu da
invataturile Sale ca sfaturi sau porunci, ci ca fericiri, pentru a
face placut la auz cuvintul Sau si pentru a deschide tuturor
oamenilor usa invataturilor Sale.Cele 10 Porunci constituie baza
moralitatii, in timp ce fericirile realizeaza un progres, arata
virtutiile pe care trebuie sa le aiba un crestin caracter pozitiv,
constructiv.Ele au si un caracter hristologic, pentru ca ne propun
realizarea noastra in Hristos, dar au si un caracter ecclesiologic,
in sensul ca ele sunt exemplificari ale virtutilor, realizate in
Biserica.Toate fericirile au ca rasplata un dar dumnezeiesc:
Imparatia CerurilorCelelalte denumiri sunt nume pentru darurile din
Imparatia Cerurilor.Forma de viitor exprima dimensiunea
eshatologica a vietii crestine, care se face prezenta in
Biserica.I. Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este Imparatia
CerurilorSfantul ev. Luca reda aceasta fericire intr-o forma mai
concisa. Prin saracia cu duhul, Biserica a inteles intotdeauna
smerenia.Sf. Ioan Gura de Aur: Dupa cum mandria este izvorul
oricarui pacat, tot asa smerenia este incercarea oricarei
virturi.Mentiunea cu duhul exprima spiritualizarea sensului
cuvantului saracie (ii da o dimensiune morala).In consecinta, cei
saraci cu duhul, sunt cei care cu creditna in Dumnezeu si cu
smerenie isi lucreaza mantuirea. Ei nu au un duh plin de aburii
mandriei. Nimic nu impiedica mai mult milostivirea lui Dumnezeu
decat lipsa smereniei.II. Fericiti cei ce plnag, ca aceia se vor
mangaiaPlansul este constiinta pacatoseniei si exprima dorul dupa
viata in Hristos, iar mangaierea va fi primita in Imparatia
Cerurilor.III. Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni
pamantulAtat antichitatea greaca, cat si lumea iudaica au pretuit
blandetea si linistea sufleteasca. Evlavia Vechiului Testament
socotea blandetea ca fiind sinonima cu smerenia. Pentru greci,
bladetea era asociata cu filantropia. Tot pentru ei, blandetea era
semnul distinctiv pentru folosofi (Socrate este cel mai
cunoscut).Pentru romani, blandetea (clementa) era virtutea
caracteristica conducatorului intelept si bun. Opusul blandetii era
brutalitatea (mania nestapanita)Blandetea nu ingaduie ca violenta
si nedreptatea sa fie savarsite. Ex.: In Vechiul Testament, Moise
este chipul blandetii, in timp ce Hristos este supremul
blandetii.In planul vietii duhovnicesti, blandetea este imitarea
blandetii Mantuitorului.Blandetea este intarirea rabdarii, usamaica
dragostei, incercarea chibzuintei duhovnicesti, caci zice
Scriptura: Invata-va Domnul pe cei blanzi, caile Sale.Din blandete
se nasc alte virturi: cunoasterea gnoza, in timp ce din asprime se
naste nestiinta.Prin pamant Sf. Maxim Marturisitorul zice ca
trebuie sa intelegem deprinderile si puterea intarita si cu
desavarsirea neclintita a celor blanzi, in bine.Sf. Ilarie
Pictavianul Zice Domnul fagaduieste mostenirea pamantului, celor
blanzi adica acel trup pe care El Insusi l-a asumat ca
taberbernocul al Sau Si noi ne vom imbraca cu slava Trupului Sau
transfigurat.IV. Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de
dreptaet, ca aceia se vor saturaa flamanzi = a dori cu ardoarea
inseta = a recunoaste, plin de durere, nevoia acelor lucruri ce
revitalizeaza sufletul.dreptate = comportamentul bineplacut lui
DumnezeuIn interpretarea clasica a Bisericii vechi, dreptatea nu
este privita in raport cu legea juridica, ci cu cea morala
(virtutea).Foamnea si setea dau o dimensiune dinamica tinderii spre
virtute (care nu mai ramane doar la stadiul de vointa, ci devine o
problema de fapt, de viata)Saturarea are un continut eshatologic,
ea trimite la Imparatia cerurilor. Acolo se vor realiza taote
aspiratiile omului. Saturaera este o metafora a ospatului
Imparatiei. Sf. Ilarie Pictavianul zice: dorul adanc al sfintilor
dupa Dumnezeu va primi o umplere desavarsita in Ceruri. Cea mai
mare piedica in realizarea dreptatii este parerea de sine.V.
Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.Cei milostivi sunt
cei care isi manifesta mila si dragostea fata de cei lipsiti.In
Noul Testament, Mantuitorul exprima prioritatea milei fata de
jertfa.Prin mila se intelege si intr-ajutorarea frateasca si
iertarea pacatelor. Fagaduinta ca aceia se vor mului trimite la
realitatile eshatlogice.Voind sa vina in anutorul celor nevoiasi,
Biserica a formulat un indreptar de milostenie.Faptele milei
trupesti: A satura pe cel flamand A adapa pe cel insetat A imbraca
pe cel gol A primi pe cel strain Cercetarea bolnavilor Cercetarea
celor in temnita A ingropa pe cei mortiFaptele milei sufletesti: A
indrepta pe cel care greseste A invata pe cel nestiutor A da sfat
bun celui care are nevoie A ne ruga pentru aproapele A mangaia pe
cei intristati A sufei cu rabdare asuprirea A ierta pe cei ce ne0au
gresitIn legatura cu acestea, vom fi cercetati la judecata.Voind sa
vina in ajutorul semenilor care sunt in situatii dificile, Biserica
a formulat un indreptar al milei.Aceste fapte facute pentru semeni,
Domnul le primeste ca fiind facute pentru El. De-a lungul istoriei
sale, biserica a evidentiat caracterul comunitar al milosteniei =
Institutia de asistenta sociala. Azile pentru vaduve Asezaminte
pentru fecioare Orfelinate Asezaminte pentru straini Asezaminte
pentru saraci Spitale Azile pentru batraniVI. Fericiti cei curati
cuinima ca aceia cor vedea pe DumnezeuIn vovabularul ebraic, inima
nu desemneaza organul fiziologic, ci centrul vointei gandirii si a
simtirii, deci sufletul lui .Iudaismul preferanotiunea de inima,
iar grecii pe cea de suflet. Puritatea inimii, integritatea,
corespondenta intre actiunea externa si gandul intern, dorinta de
a-I placea lui Dumnezeu, in analogie cu curatirea inimii se
foloseste curatia ochiului.Curatirea inimii inseamna lipsa de
rautate; omul curat este cel care nu are nici o patima, pozitiv,
netulburat de nici o ispita, spiritualizarea, asa incat aceasta, sa
slujeasca telurile celor mai inalte ale omului. Vederea lui
Dumnezeu inseamna cunoasterea lui Dumnezeu.In aceasta cunoastere,
important este ca aceasta prezenta divina sa ia forma in moi si sa
se constituie in ceea ce noi numim stare de fericire. Sfintii
primesc de aici ca o armura a slavei viitoare, darul vederii
luminii Dumnezeiesti. Vederea eshatologice are ca obiect pe
Dumnezeu Insusiasa cum El este.Sf. Grigore de Nissa: In fagaduinta
vederii lui Dumnezeu e un indoit inteles; Al cunoasterii firii mai
presus de toate si altul al unirii cu el prin curatia vietiiSf.
Ioan Gura de Aur: Prin cei curati cu inima, Domnul intelege pe cei
care implinesc toate virtutea, si n-au in cugetul lor nici un pic
de rautate ca si pe cei care traiesc in curatie trupeasca si
sufleteasca, caci de nici o alta virtute n-aveam nevoie pentru a-L
vedea pe Dumnezeu decat virtutea aceasta, de aceea Dlmul arata ca
nu este de ajuns milostenia pentru a-L vedea pe Dumnezeu ci e
nevoie si de curatie trupeasca si sufleteasca.VII. Fericiti
facatorii de pace ca aceia fii lui Dumnezeu se vor chemaIndemnul de
a realiza pacea ocupa un loc central in revelatia divina a
Vechiului Testament si Noului Testament. Indemnul de a cauta si a
infaptui pacea are o eferinta eshatologica, este o speranta de
viitor. Numeroase texte scripturistice il prezinta pe Mesia ca Cel
care aduce pacea in lume.Fiind facator de pace, crestinul Il imita
pe Tatal Ceresc, care este Dumnezeul pacii.Prin lucrarea Sa si prin
jertfa pe Cruce, Mantuitorul a impacat cerul cu pamantul, ingerii
si oamenii.Sf. Maxim Marturisitorul stabileste cinci sinteze sau
minumi pe care le-a realizat Hristos.Actul creatiei este
caracterizat deosebirei care in urma pacatului au devenit
contradictorii.Omul microcosmos este chemat sa fie mediator,
vocatia lui era nu doare sa reflecte structura universalului, ci
mai ales sa conduca multiplicitatea si dualitatea universalului
spre unitatea lui Dumnezeu.Realizarea ei a fost cu neputinta din
cauza pacatului din aceste motive,unitatea trebuie sa fie realizata
mai intai si in totalitate de Hristos si apoi de catre om in
Hristos.Aceste medieri infaptuite de Hristos sunt:1. Intre barbat
si femeie2. Intre paradis si lumea locuita3. Intre cer si pamant4.
Intre ceel sensibile si cele spirituale5. Intre intreaa fire creata
si creatorCalitatea de Domn al Paci este afrmata la nastere de
catre ingeri. In cuvatarea de desptartire Domnul le da apostolilor
Pacea Sa. Dupa Inviere Domnul ii intampina pe apostoli cu salutul
Pace voua.La trimiterea la propavaduire A CELOR 70 DE UCENICI,
Domnul le-a poruncit: In ce casa veti intra mai intai spuneti Pace
casei acesteiaPacea pe care Domnul ne-o da este intreita: pacea cu
noi insine, pacea cu Dumnzeu si pacea cu semenii nostrilOpuse pacii
sunt: razboiul persecutiile nedreptatea certurile vorbirea de
rauSf. Grigore de Nissa: Facator de pace este cel care da pacea si
altuia, insa n-ar putea-o impartasi cineva altuia daca n-ar avea-o
el insusi. Pacea nu este altceva decat impreuna patimire iubitoare
inreptata spre cel de aceeasi fire.VIII. Fericiti cei prigoniti
pentru dreptate ca acelora este Imparatia Cerurilor.Mantuitorul
Iisus Hrisots si crestinii de-a lungul istoriei au fost supusi la
persecutii si defaimari. Persecutiile din cauza dreptatii este o
tema importanta in Vechiul Testament.Prototipul al acesteia este
dreptul Iov. El sufera nevinovat dar stie ca cele rele sunt
trecatoare. In iudaismul elenist, tema persectiti dreptului a
devenit o teologie a martirajului. In predica de pe Munte,
straduinta pentru plinirea dreptatii e aratata ca cel mai inalt
scop, iar persecutia pentru drepttate trebuie sa fie cea mai aleasa
virtute.Sf. Ioan Gura de Aur zice: ca in aceata fericire este vorba
de cei prigoniti pentru vitute. In mod curent, prin dreptate se
intelege intreaga filosofie a sufletului. Mantuitorul Hristos pune
2 conditii fericirii: sa fie ocarat pentru Hristos sa fie ocarat
pentru nedreptateSf. Teofilact in talcuirile la Evanghelia dupa
Matei zice: Fericiti sunt cei prigoniti pentru toata fapta buna.IX.
Fericiti veti fi cand va vor ocara si sa vor prigonii si vor zice
tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina
Mea.Bucurati-va si va veseliti, caci plata voastra multa este in
ceruri.Aceasta fericire se adreseaza celor caer s-au angajat sa
implineasca invatatura lui Hristos, acestia se considera urmatorii
lui Hristos si ccepta prigoana suferinta pentru Hristos, asadar
fagaduinta ii vizeaza nu pe toti prigonitii, ci numai pe cei care
sufera petnru numele de crestin.Rasplata este acordata in Imparatia
Cerurilor pentru toate fericirile.Sf. Maxim Marturisitotul: Multi
prigoniti are lumea, dar pentru ca sunt fara randuiala, multi
ocarati, dar petnru pacate rusinoase, fericiti sunt numai aceia
care patinesc pentru Hristos dupa pilda.
SFATURI EVANGHELICE
Porunca si sfat
Legea morala crestina este legea iubirii.Iubiea cuprinde toata
legea si proorocii. Motivul implinirii poruncilor este dragostea de
Dze si de aproapele. Implinirea poruncilor este dovada
iubirii.Iubirea si desavarsirea sunt fara hotar, de aceea poruncile
se extend in domeniul sfaturilor.Sfaturile evanghelice sunt moduri
mai inalte si mai adecvate de desavarsire, dar si mai greu de
realizat. Din acest motiv, ele nu sunt general obligatorii.1.
Poruncile si sfaturile evanghelice sunt expresii si mijloace ale
iubirii de Dzeu si de aproapele si ele constituie tinta vietii
crestine.2. Poruncile arata binele general obligatoriu, a caror
neimplinire este pacat si duce la pierderea mantuirii, in timp ce
sfaturile evanghelice ne prezinta un bine mai inalt spre care ne
impinge iubirea de Dzeu dar nu sunt obligatorii.3. Implinirea
poruncilor da nadejdea mantuirii , iar implinirea sfaturilor
evanghelice dadesavarsirea morala.PORUNCA regula generala
obligatorie, a carei impliniri este necesara pentru mantuireSFATUL
un indemn care face apel la voia noastra libera, spre realizarea
unui bine mai inalt sfaturile evanghelize desavarsesc
poruncile.Sfaturile evanghelice sunt in numar de trei:a) Fecioria -
Recomandata de Mantuitorul cu prelejul vorbirii despre divortb)
Saracia de buna voie - Recomandata de Domnul in convorbirea cu
tanarul bogat.c) Ascultarea neconditionataAceste trei sfaturi, pe
de-o parte, cer o renuntare, iar pe de alta parte, porpun o
daruire.Obiectii la sfaturile evanghelice care s-au adus de unii:
sunt importante firii sau degradeaza demnitatea umana.a)
FecioriaCastitatea (inainte de casatorie) a fost mult pretuita si
in afara monohismului, fiind socotita un bun temei pentru relatiile
conjugale autentice.In miscarile ascetice, fecioria era privita
drept o modalitate desavarsita de infranare, avand ca scop sa-l
faca pe om liber, nedependent de nimeni, in masura sa-si
stapaneasca toate reactiile fiintei sale, pentru a le supune in mod
liber vointei sale.Dinacest punct de vedere, fecioriei i s-a
atribuit un caracter sacral, fara ca sa fie obligatoriu considerat
religioas. In acest sens, ea este valorizata ca nestricaciune,
vesnica tinerete, vitalitate infloritoare.Aspectul religios al
castitatii apare mai clar atunci cand acesta este asociat cu idea
ca libertatea interioara este o conditie obligatorie pentru a ne
putea unii cu Dzeu.Despre feciorie in Sf. ScripturiPoporul ales
percepe binecuvantarea divina ca fecunditate, iar nerodirea ca
bluestem si rusine. Numai Dzeu are puterea de a face roditoare pe
anumite femei, sperpe pe altele (Sarra, Ana mama lui Samuel).Prin
aceasta El arata ca alesii Sai purtatorii fagaduintelor divine, nu
sunt riicati pe calea naturala a fecunditatii firii, ci printr-un
har si printr-o interventie speciala a atotputerniciei lui
Dzeu.Alaturi de aceasta linie teologica a Vechiului Testament,
exista si situatia unor optiuni special pentru castitate. Iudita
prefera sa ramana fidela vaduviei ei, Sf. Ana proorocita nu se
recasatoreste, pentru a se alipi mai strans de Domnul. Intre cele
mai importante prefigurari monahale cresinte: Sf. Ilie Si Sf. Ioan
Botezatorul si Maica Domnului.In spatial iudaic, Filimon iudeul si
Iosif Flaviu, consemneaza faptul ca esemianii renuntau la
casatorie, pe care o considerau un obstacol pentru viata
comunitara.SB sirian Afrate, inpolemica cu un evreu invoca traditia
autentica a Vechiului Testament, potrivit careia Moise, dup ace a
primit misiunea sa de la Dzeu, a renuntat la viata conjugal.Aceasta
traditiei este consemnata si de Filom Iudeu, in Viata lui Moise.In
Vechiul Testament, abstinenta era socotita necesara pentru
savarsirea unui act sacru. Prin urmare, in situatiile critice,
abstinenta se impune atat din punct de vedere ritual, cat si ca
penitenta.Proorocul Ieremia primeste porunca divina de a nu se
casatori, din prinica ruinei care ameninta tara. Acest text a fost
adesea enuntat in literature monahala, in sprijinul legaturilor
dintre feciorie cunoasterea semnelor timpului.In Noul Testament,
fecioria este raportata la Biserica. Biserica e numita fecioara lui
Israel.Cuvintele Domnului Sunt unii care s-au facut fameni pentru
imparatia lui Dzeu confera fecioriei o dimensiune eshatologica.In
(Matei 25) fecioarele asteapta Mirele, cele intelepte manifestand
chipul authentic al Bisericii.Sf. Apostol Pavel arata fecioria ca
preferabila casatoriei, insa spune ca aceasta este un dar si o
chemare speciala a lui Dzeu.Sfintii Parintii incepand cu secolul IV
constituie o literature bigata pe tema fecioriei: Sf. Atanasie, Af.
Vasile, Af. Grigore de Nyssa, Sf. Ioan Gura de Aur, Evganie
Pontcul.Pozitiile Sfintilor Parinti cu privire la feciorie pot fi
grupate in jurul unor temeiuri: dogmatic, mistic, antropologic,
ascetic, eclesial, eshatologicTemeiurile dogmaticeOrigen este
teologul care urca tema pana la taina Preasfintei Treimi, caci
relatiile dintre Persoanele Sf. Treimi sunt spiritual si deci
feciorelnice.Prin intruparea Logosului, acest mesiter ceresc (al
fecioriei) s-a realizat pe pamant: Iisus feciorelnic, nascut
dinFecioara, comunica acest har Bisericii.Fecioria Bisericii are o
dimensiune dogmatica, in sensul ca sfintenia desavarsita a
Bisericii nu este stricta de sofisme si nici de supersitii, si
aceasta se afimra si in fecioria menbrilor Bisericii care la unii,
devine desavarsita.Trupul feciorelnic este aratat drept temple al
Sf. Treimi, restabilire in aceasta lume a starii paradisiace si
anticipare a imparatiei eshatologice si confirmare a Invierii lui
Hristos.Fecioria trupeasca permite inca de pe pamant, sa
transfigureze trupul nostrum asa cum a fost trupul Domnului pe
Tabor.Fecioarele sunt associate misterului Fecioarei Maria, adica
misterului fecunditatii spirituale.Tema preferata sfintilor
parinti, aceasta maternitate se realizeaza ori de cate ori zamislim
in izvorul viu al inimilor noastre, nestricaciunea duhului si dam
nastere intelepciunii, dreptatii.Sf. Grigore de Nyssa: Aceasta noua
maternitate face sa inceteze blestemul cel dintai, ce apasa asupra
maternitatii umane, pentru ca ingaduie o nastere care nu mai tine
de vointa carnii, ci de vointa lui Dzeu, ci se afirma in libertate
si in iubire.Aspectul misticSfintii Parinti afirma ca intre
feciorie si rugaciune exista o legatura ca intre mijloc sis cop.Sf.
Grigore de Nyssa spune ca , prin acest mijloc sublime de vietuire
ne putem ridica spre inaltimi, putem avea aripi, putem ajunge la
contemplatie. Pentru el, metafora zborului evca teme biblic, el
vorbeste e poru,bita si o asimileaza Sf. Duh.Duhul da impulsul
zborului si ne duce la tinta Hristos:Sa ne facem luminosi,
apropiindune de lumina cea adevarata.Contrar acestei stari
privilegiate, casatoria esre prezentata drept o viata de griji sau
mai degraba obarsia si radacina grijii celei desarte.Tertulian este
cel dintai S. B. care a folosit expresia Sponsa Cristi (mireasa lui
Hristos) pentru a desemna fecioria crestina.In randuiala
bisericeasca a consacrarii fecioarelor, au fost introduce rituri
care tin de slujba cununiei, pentru a sugera acest lucru.Ceea ce
face din feciorie sa fie mireasa lui Hristos e nunta ei spiritual
cu Hristos, care sustine aceasta feciorie perpetua.Fecioria nu mai
poate avea alt mire, decat pe Hristos, si asteapta intoarcerea Lui
cu veghe, cu inima desavarsita curate, cu ochii mari deschisi si
candelele aprinse (Sf. Grigore de Nazianz)Nu a fost niciodata negat
ca orice crestin botezat este mireasa lui Hristos, dar aceasta
calitate strluceste mai cu seama insufletul feciorelnic.Aspectul
antropologicPrincipiul vietii monahale afirma monahismul drept
calea de a ne raintoarce la adevarata fire sau natura nepervertita
a omului. A vietui conform firii sau naturii inseamna a restitui
conditiei umane integritatea pe care acesta a avut-o la creatie si
care va fi restaurata la sfarsitul timpului sip e care starea de
feciori o vesteste.Fecioria este asadar recuperare a rauiului si
prefigurare a imparatiei. Prin ea culegem bunurile harazite
Invierii. Prinlibertatea fata de trup, prin dedicarea contemplatiei
lui Dzeu in Treime, prin iubirea lor universala fecioarele sunt
martore profetice a ceea ce va fi starea umanitatii inviate.Ele
traiesc intimp, dar vestesc imparatia lui Dzeu. In feciorie nu
exista nici intristare, nici placere, nici frica, nici indrazneala,
nici manie sau vreo patima asemanatare. In ea se realizeaza
biruinta asupra morti. Diviziunea firii umane in barbat si femeie
s-a facut pentru a realiza o unitate suprerioara celei prin natura:
Unitatea iubirii intre persoane libere, dupa chipul unitatii Sf.
Treimi.Pentru Sf. Ioan, fecioria nu trebuie opusa casatoriei: a
defaima casatoria inseamna a defaima slava fecioriei fiindca, fata
de casatorie, fecioria reprezinta desavarsirea ei ultima.Aspecte
asceticFecioria angajeaza toate eforturile ascetic in aceasta
directive. Acceptarea liberta a acestei chemari inseamna
consacrarea intregii finite lui Dzeu. De aceea , virtutea
fecioriei, este asimilata martiriului. In apocalipsa sunt prezenti
cei 144.000 de barbate feciorelnici parga Israelului
duhovnicesc.Barbatul circumcise al Vechiului Testament este
simbolul omului fecirelnic, care a lepadat grijile trupesti. Omul
feciorelnic, zice Origen, isi reteaza patimile trupului, fara a-l
atinge.De feciorie sunte legate: paza inimii si a minti, fuga de
toate prilejurile de pacat, puterea de a rezista isiptelor, postul,
asceza vederii,Manastirea trebuie sa fie abato (abatie) (nacalcata
nici de femei, nici de copii, nici de tineri).In acest fel
intelegemde ce monahii se sarguiau cu rigurozitate sa fuga de
femei.Un monah spunea:Copiii mei, sarea vine din apa, dar daca este
in contact cu apa, se dizolva si dispare. Tot asa monahul vine din
femei, dar daca se apropie de femei, sfarseste prin a nu mai fi
monah. (Sf. Ioan Moshu)Vaduvele aveau un statut special in Biserica
primara Morala Cursul 8 21.04.2015
Votul saraciei de buna voie
In Vechiul Testament saracia nu era privita ca un ideal
spiritual, ci ca o stare de pedeapsa, asociata cu lenea.Pe de alta
parte, Dzeu Isnusi Se face aparatorul saracilor impotriva
nedreptatii sociale.Strigatul saracilor urca la Dzeu si El Insusi
vine sa-I mangaie pe cei nevoiasi in incercarile lor. Acestia sunt
numiti saracii Domnului.In Noul Testament, Domnul Hristos
avertizeaza impotriva primejdiei bogatiei, iar celor care doresc
sa-L urmeza le cere saracia efectiva, prin renuntarea la toate
bunurile.In Predica de la Munte, Domnul identifica pe mostenitorii
Imparatiei Cerurilor pe cei saraci.In Biserica VechePrimii crestini
proveneau din starile sociale mai putin bogate. Ei sunt invitati
sa-si foloseasca bunurile pamantesti ca si cum nu le-ar avea.
Securitatea lor este pusa in legatura cu iubirea reciproca, ci nu
cu bunastarea.Sf. Vasile cel Mare, dar si alti autori de scrieri
duhovnicesti, vorbeste cu entuzism de comunitatea bucurilor,
atestate scripturistic.Aceste exemple nu au character juridic si nu
trebuie invocate impotriva proprietatii private. Sf. Apostol Pavel
ii avertizeaza pe tesaloniceni: cine nu vrea sa lucreze, sa nu
manance.Atitudinea generala care predomina de la inceputul
Crestinismului este de simpatie fata de saraci si de dispret pentru
bogatie.Sf. Clement Alexandrinul, propune o alta optica asupra
proprietatii. El atrage atentia ca pofta pacatoasa, si nu bucurile
pamantesti in sine, impierdica postul.In monahismul timpuriua)
Pustnicii (anahoretii) si monahismul idioritmicOptiunea pentru
viata monahala presupune d la inceput renuntarea la toate bunurile
personale si restrangerea bunurilor la un minim necesar.Apoftegmele
Patericului condamna practica in care monahii si-ar fi pastrat
anumite bunuri. Sf. Antonie cel Mare a poruncit unui momah sa
cumpere cerne sis a o poarte pe trupul gol. Consecinta a fost ca a
fost atact de caini, symbol al demonilor care ataca monahul care si
pastreazabunurile personale.Exista multe povestiri ziditoare de
suflet despre ascetii hraniti de ingeri; regula era ca monahii,
prin lucrul mainilor sa-ai agoniseasca pentru necesarul vietii ,
iar daca prisosea, sa faca mila.Mnahii cei batrani si bolnavi
traiau din milostenia celor tineri. Apoi foarte curand,s-a adaugat
ajurotul din partea oamenilor.b) Monahismul pahomian (de obste.
Chinovial)Are caracteristica comunitatea de bunuri,care a adunat
monahii in obste.Punerea in comun a bunurilor asigura un mod de
viata superior celui de sine.Pe langa aceasta, administrarea lor
inteleapta permiteaacumularea bunurilor. In conscinta ierarhia
Bisericii nu va intarsia sa profite de bunurile manastirilor.c)
Viata de obste a mnahismului bizantin.In Imperiul Bizantin (Roman
de Rasarit) proprietatea era caracteristica cetateanului roman.
Confiscarea bunuriloe si exilul erau socotite echivalente cu
pedeapsa cu moartea.Cu toate ca la inceputul vietii monahale Sf.
Vasile, ucenic al lui Eustatie de Sevasta, accepta ca necesara
renuntarea la orice preocupare lumeasca, el nu a fost niciodata
convins ca bunurile pamantesti sunt in sine un rau. Folosite cu
detasare, acestea devin unelte in slujba lui Dzeu, pentru ca prin
natura lor, ele sunt menite slujirii binelui tuturor oamenilor, si
deci posibilitatii de a face milostenie.Potrivit fomulei celei mai
vechi a Sf. Vasile, acetul putea pastra administarea bunurilor sale
pentru fratii din manastire. Acest lucru la facut si Sf. Vasile o
perioada.Mai tarziu, Sf. Vasile a hotarat ca itnreaga administrare
a bunurilor sa fie lasata manastirii.Aceasta asezare i se parea a
fi intr-o mai mare continuitate cu traditia vechii Biserici din
Ierusalim si ca ar corespunde mai bine idealului eshatologic al
vietii monahale (Aceasta ultima pozotie a lui s-a impus in cele din
urma) Filarghia patima iubirii de arginti.d) Necesitatea de a trai
din munca proprie s-a impus in monahismul Palestinian, caruia I se
aducea acuza ca ar cadea cu usurinta in ispita de a trai din
pomeni.Hotarari canonice.In Bizant randuiala si practica
manastirilor vasiliene a fost intarita prin legi imperial. POtrivit
acestos decrete, inainte de primul vot, candidatul la monahism
trebuia sa renunte la bucurile sale, afara de partea care revenea
fratilor, daca avea. Renuntarea se face in favoarea cui voia el sa
lase. Daca nu se facea aceasta formalitate, atunci proprietatea
bunuriloe trecea automat pe seama manastirii. Daca se lasa fiilor,
manastirea primea o parte echivalenta cu cea a unui fiu.Dupa
renuntare, monahul era declarat inapt pentru a dobandi sau
administra bunuri proprii. Pentru cei care incalcau aceste reguli,
sinodul din Const. (859 -861) hotaraste ca bunurile dobandite
nelegitim sa fie vandute si impartie saracilor, si monahii sa fie
pedepsiti.Problemele bogatiei manastirii.Regulile chinoviale ale
saraciei privesc realizarea saraciei individuale, dar manastirea
putea avea bunuri, si acestea erau considerate -de la binefacatori,
din donatii - sursa principal a veniturilor, era, insa munca
monahilor.Organizatii bine ocrotite de guvernatori ,nanastirileau
ajuns sa fie bogate si au ajuns adevarate puteri economice
conflicte cu mireni (oameni politici) si cu ierarhia Bisericii.Din
aceasta pricina, a bogatiei manastirii, manahii si au facut multi
dusmani si persecutori.
ASCULTAREA
Awa Moise a zis unui frate: Frate, sa venim la ascultare. Aici
se afla smerenia, puterea, bucuria si rabdarea. Aici se gasesc
staruinta, iubirea frateasca, strapungerea inimii si iubirea. Caci
cine asculta bine, implineste toate poruncile lui Dzeu. Din contra,
cine nu urmeaza acultarea, chiar daca posteste sau fac alt lucru
care I se pare bun, nu va agonisi nici macar o singura virtute si
nu va sti ce inseamna monahulViata sub ascultare duce mai sigur la
scop, fiindca cel ce asculta este eliberat de toate grijile si
dobandeste pacea.In lumea antica exista convingerea ca in Univers
domneste ordinea, care cere subordonare, iar timpul este supus
destinului.Filosofii stoici au elaborate un system al cunoasterii
care organizeaza simturile in vederea dobandirii stiintei. De aici
rezulta ca pe langa dereminismul natural, ei afirmau si o
necesitatea psihologica care limiteaza libertatile.Filon
dinAlexandria este cel ce a pus libertateaomului in legatura cu
libertatea lui Dzeu de unde rezulta boia sa afirme ca supunerea li
libertatea sunt conciliabile intr-un plan superior.In Sf.
Scriptura.Revelatia afirma ca, ascultand de Dzeu, omul devine
liber, iar prin neascultare, omul se fac rob al
pacatului.Restaurarea libertatii s-a facut prin ascultarea Domnului
Iisus Hristos, pana la moarte. Prin ascultarea Sa, El a devenit
unica lege a vietii crestine. In acelasi timp, ascultarea este
considerate drept un rod al credintei, care ne elibereaza din rebia
legii.In Romani, Sf. Pavel recomanda ascultarea fata de autoritatea
legitima.Potrivit textelor scripturistice, numai ascultarea de Dzeu
este eliberarea pe cand oricare alta ascultare inseamna supunere
fata de lume si fata de trup.Potrivit Evangheliei dupa Matei,
ascultarea descrie cel mai bine relatia Fiului cu Tatal. Crestinii
sunt chemati sa traisca ascultarea ca pe o urmare a lui Iisus
Hristos.In monahism este recomandata ascultarea care nu judeca,
care este alogos (fara ratiune) sau chiar oarba; asadar, ascultarea
nu doar cu trupul, ci si cu mintea.Potrivit Sf. Ioan Scararul, cine
asculta este vindecat de orbirea trupeasca.Sf. Varsanufie da sfatul
de a nu trece sub tacere niciodata gandurile proprii. Sf. Teodor
Studitul se plange de slabirea practicii de a-si marturisi
gandurile.Marturisirea aceasta nu este Spovedanie, ci este
indrumare duhovniceasca. Aceasta aratare a gandurilor este un mod
de a verifica cum trebuie sa traisca in manastire si la ce trebuie
sa fie atenti.Awa Doroteiii spune ucenicului sai DOsita: Mananca
cat doresti, numai sa-mii spui ce mananci.Intrebarile sunt
concrete, iar raspunsurile scurte si precise.
Aretologia stiinta despre virtute.
Virtutea este o notiune comunca moralei crestine si moralei
filosofice. Cuvantul virtute este polisemantic.In limbajul comun si
intr-un sens slab, cuvantul virtute = insusire fizica sau psihica a
unei persoane, dar, intr-un sens mai deplin, prin virtute se
intelege o anumita conduita a noastra conforma unor principii
morale (statornicie).Din punct de vedere etimologic, cuvantul
virtute vine de la latinescul virtus al carui corespondent in limba
greaca este areti. Latinescul virtus vine de la vir = barbat si
exprima curajul fizic, taria si de aici puterea de a rezista
impotriva patimilor si a ispitelor si practicarea binelui.Filosoful
Cicero defineste virtuea: Caci virtuea este numita astfel de la
barbat, caci barbatului ii eset specifica si proprie puterea.La
Homer si la vechii greci, cuvantul areti are intelesul de
dispozitie, ceea ce la latini se numea habitus putere sau insusire
corporala cu un inteles concret. Ex.:virtutea (vitejia) lui Ahile;
(puterea) lui Hercule; (frumusetea) Afroditei.Asadar, virtutea a
desemnat initial manifestarea exterioara a aptitudinilor si a
superioritatii individuale care facea impresie si aducea lauda si
cinste.Cel dintai filisof care acorda virtutii un sens interior,
considerandu-o dispozitie sau putere sufleteasca, care arata
caracterul cuiva, a fost Platon.De la el s-a impus sensul spiritual
al virtutii, aceasta insemnand posedarea unor insusiri personale de
natura spirituala, ca bunatatea, fidelitatea, etc.
Virtutea crestina si notele caracteristice.
In crestinism, virtutea primeste un inteles mai deplin, moral
prin excelenta.In Noul Testament, cuvantul areti este folosit doar
de 4 ori.In toate aceste lucrari, are un inteles dogmatic,
desemnand fie puteri divine, fie umane.Pentru a desemna virtutea,
in Noul testament se foloseste alte expresii: intelepciune,
spiritualitate, viata in duh, nu dupa trup, sfintenie, dreptate,
cucernicie, scultare, nazuinta spre fapte bune.In toate cazurile,
insa e vorba de virtute numai acolo unde crestinul manifesta o
nazuinta, o atitudine constanta spre implinirea legii morale si
unde aceasta nazuinta se uneste cu fapta.Spre deosebire de
intelegerea antica, pentru care virtutea este o putere de natura
pur omeneasca, in Crestinism, izvorul virtutii, ca si conditiile de
realizare a ei, nu rezida numai in puterile omenesti si doar
staruinta crestinismului nu poate da nastere la virtute.Izvorul
virtutii sta in harul dumnezeiesc, potrivit Sf. Ap. Pavel: caci
Dzeu este cel ce lucreaza in voi si ca sa voiti, si ca sa savarsiti
dupa a lui banavointa.La harul divin se asociaza stradania
credinciosului.Virtutea crestina este legata de persoana. Si in
consecinta, ea angajeaza toate puterile sufletului (ratiune,
vointa, sentiment) ca si abilitatile sufletului.Tinand seama de
aceste elemente, putem definii virtutea ca fiind activitatea
continua, statornica si libera a persoanei, izvorata din harul
divin, caruia se asociaza puterile omenesti proprii si prin care se
realizeaza voia lui Dzeu, in stradania continua de a ajunge la
asemanarea cu Dzeu.Sf Ap. Pavel intelege credinta ca stare
existentiala, ea implica faptele buneMetropola = capitala unei
provincii. Episcopul metropolei = mitropolitAstfel inteleasa
virtutea crestina, ea nu se rezuma nici la cunoasterea binelui,
nici la dispozitia sau intentia spre bine, nici la multumirea pe
care o simtim pentru bine, nici la deprinderea de a savarsi binele,
dupa cum virtutea nu este nici fapta privita in sine.Din punct de
vedere subiectiv, virtutea este atitudinea sau dispozitia constanta
spre bine, iar din punct de vedereobiectiv este lucrarea care
erzulta din aceasta atitudine interioara. Ea consta in statornicia
si promptitudinea vointei spre fapte bune.Virtutea este deci
statornicita in implinirea voii lui Dzeu exprimata in legea
morala.Fiind legata de persoana si de procesul de desavarsire a
acesteia, virtutea este fara de sfarsit.Pe de-o parte ea nu
sfarseste din aceasta viata, iar pe de alta parte, nu este un bun
care sa nu se mai poata pierde.Pana la iesirea din aceasta viata,
crestinul trebuie sa lucreze si sa se straduiasca sa fie virtuos.
In acest sens Sf. Ap. Pavel zice: Celui care I se pare ca sta, sa
ia minte sa nu cada, si nu socotesc ca am luat rasplata sau ca sunt
desavarsit(0 ci numai una fac: uitand cele de dinapoi si tinzand la
cele de dinante, alerg la tinta spre rasplata chemarii () cati
suntem desavarsiti, eaceasta sa gandim.In faza de inceput a viaetii
duhovnicesti, virtutea presupune lupta intre tendintele potrivnice
in noi. Dar, depasinta aceasta faza initiala, virtutea duce la
realizarea armoniei interioare, la realitatea fiintei noastre.
Scrierile duhovnicesti numesc aceasta stare isihie (liniste). Modul
cel mai desavarsit de virtute crestina este Dze Omul Iisus hristos.
Dupa Domnul Hristos sunt Sf. Apostoli, proorocii, Sf.martiri,
Cuviosii si Cuvioasele, care au realizat in viata lor modelul
vietuirii lui Iisus hristos.
Realizarea virtutii, dupa invatatura Sf. Parinti, cere: Harul
dumnezeiesc Stradania crestina Invatatura crestina Practica
statornica si continuaSf. Parintii si SB definesc virtutea
evidentiind elementele care fac posibila realizarea ei. Clement
Alexandrinul zice: virtutea nu este altceva decat o dispozitie a
sufletului in concordanta cu ratiunea, referitoare la viata
intreaga.Sfantul Grigore de Nyssa, sub influenta lui Aristotel,
defineste virtutea drept calea de mijloc intre 2 excese.Sf. Grigore
Teologul defineste virtutea ca fiind dispozitia spre savarsirea
lucrurilor bune.Fericitul Augustin defineste virtutea ca fiind o
dispozitie a sufletului, potrivita naturii si ratiunii sau o
calitate a sufletului intelept sau ca iubirea binelui moral sub
toate formele sale. El considera virtutea ca o putere care vindeca
sufletul de pornirile lui potrivnice savarsirii binelui sau o
putere care curata ochii inimii ca sa vada virtutea. Pentru el,
virtutea este atat o terapie a sufletului, cat si o indrumare in
viata crestinului.Sf. Maxim Marturisitoru, defineste virtutea ca
fiind libertatea sufletului. Virtutea inseamna atat nevointele
incordate ale libertatii indreptate spre bine, cat si roadele
acestor nevointe. Osteneala existenta omului, dar harul care face
posibila lucrarea virtutilor, vine de la Dzeu.Teologii protestanti
nu considera virtutea ca mijloc pentru a ajunge la mantuire, ea nu
face parte din procesul de mantuire, indreptare a crestinului, ci
este un rod, o consecinta a indreptarii si a noii iubiri.Ei spun ca
cel deja mantuit savarsesc binele.
Clasificarea virtutilor
Virtutea, ca manifestare a crestinismului in raport cu
savarsirea binelui, este unitara, dar din cazua manifestailor
diferite ale vietii, se realizeaza in diferite virtuti
special.Criterii de clasificareO impartire a virtutilor gasim inca
de la Socrate (470 399 I.Hr.) care invata ca virtutile sunt idei si
stabileste o clasificare a lor dupa care, virtutile particulare
decurg din cele generale.Dupa el, virtutea pin excelenta este
(sofia) intelepciunea = stiinta generala a binelui, care cuprinde
toate celelalte virtuti, precum genul cuprinde speciile. Calea cea
mai sigura spre virtute este stiinta. Cine stie/ cunoaste binele,
il si face.Din intelepciun decurg alte patru virtuti:a) pietatea/
evlavia fata de zei (evsevia = Eusebiu)b) dreptatea fata de oameni
(dicheosidi)c) curajul in primejdii (andreea)d) cumpatarea/
stapanirea de sine fata de placer (encrateea secta encretitilor =
asceza extrema Tertulian a apartinut ei spre sfarsitul
vietii)Platon (427 347 I. Hr. ) (elev al lui Socrate) socoteste ca
prin virtute omul se aseamana cu Dzeu. Dupa el, binele este
adevaratul sens al frumusetii; el are in sine puterea de atractie
si pentru ca binele este identic cu frumosul, este suficient ca
cineva sa-l vada, ca sa-l si practice. Potrivit conceptiei sale
trihotonice asupra persoanei, pe care o rasfrange si asupra
sufleului, el atribuie fiecarei puteri sufletesti cate o virtute
anume: Ratiunea Irascibila Dorinta
Astfel:1. Ratiunii ii corespunde virtutea intelepciunea (sofia).
2. Puterii irascibile ii revine curajul 3. Dorintei ii corespunde
cumpatarea.4. A patra virtute este dreptatea, care asigura armonia
celorlalte virtuti si este (superioara) cunuma tuturor virtutilor
fiecare virtute (ditre acestea) poate fi definta in raport cu
dreptatea: Intelepciunea consta in justetea ratiunii Temperanta, in
justetea simturilor Iar curajul, in justetea inimiiSentimentul este
un mixt.Puterea irascibila: A avea (instinctual posesiei) A putea
(instinctual dominarii) (directiile in care a fost ispitit
Mnatuitorul in pustie) A valora (instinctual vanitatii)
Monahul trece de la a avea la a fiAristotel (384 0 322 I.Hr.) nu
urmeaza impartirea virtutiilor data de Platon. Pentru el, virtutea
este practica efectiva si continua a binelui. In sistemul sau
moral, virtutile sunt:1. Intelectuale (dianoetice) ale ratiunii:a)
intelepciuneab) intelegereac) prudent2. Etice (morale)Primele
(Intelectuale) pastreaza raportul just al ratiunii fata de ea
insasi si fata de pornirile sufletesti inferioare, in timp ce
virtutile etice implica starea de mijloc (proportia dreapta) intre
2 excese.Aceasta impartire a fost preluata, in E.M. de catre Toma
DAquino.Impartirea virtutilor in Crestinism se face dupa mai multe
criterii:A. Dupa obiectul spre care se indreapta si dupa scopul
lor:1. Virtuti teologice (in raport cu Dzeu)2. Virtuti morla (in
raport cu oameni)B. La randul lor, virtutile morale se impart in:1.
cardinal2. derivateVirtutile cardinal sunt socotite drept izvoare
sau suporturi ale celor derivate.Intrucat virtutile teologice sunt
daruri care se revarsa in sufletul omului credincios, deodata cu
harul sfintitor, au fost numite de moralistii catolici, virtuti
insuflate (dar nu este considerate cea mai potrivita
denumire)Virtuti crestine se nasc la Botez.Teologii Romano-
Catolici dau si alte impartiri:Virtuti:a) natural (datorate
exclusive puterilor natural ale omului)b) supranaturale (daruri ale
lui Dzeu catre om)Alti moralisti, urmand lui Toma dAquino, le
impart in: Intelectuale MoraleAltii in: Insuflate DobanditeAlti
Romano-Catolici, enumera intre virtutile insuflate si cele 7 daruri
ale Duhului Sfant, pe care le considera mai inalte decat cele
morale si mai adanci decat cele teologice.Teologia Ortodoxa nu
considera darurile Duhului Sfant ca virtuti, ci ele ajuta pe
crestini sa realizeze virtutile. Daca le consideram in finalitatea
lor, realizate in viata crestina, ele sunt virturi de
netagaduit.Virtutile cardinal
Virtutile cardinale sunt o categorie precrestina. Referinte in
Vechiul Testament sunt la cartile sapientiale: Prov. Lui Solomon,
Intelepciunea lui Solomon. la filosofii stoici.Numirea de virtuti
cardinale vine de la latinescul cardinis = suport, balama, si
indica locul or in viata crestina.Din aceasta cauza, ele sunt
numite si virtuti capitale (de capetenie). Iar, dupa filosofii
neoplatonici, unii moralisti le-au numit virtuti cetatenesti.In
crestinism, virtutile cardinale sunt cunoscute de timputiu, dar o
abordare a lor mai sistematica vom intalni la PSB din sec.4 (Sf
Clement Alexandrinul, Sf. Grigorie Taumaturgul, Origen), iar in
Apus: Fericitul Ieronim, Fericitul Augustin, Sf. Ambrozie.Fericitul
Augustin prezinta vitutile cardinale in stransa legatura cu cele
teologice, socotindu-le drept exterioriza ale acestora. Tot Sf.
Augustin considera virtutile cardiale drept sinteza tuturor
virtutilor morale si le aseamana cu cele 4 fluvii ale Edenului.
Parintii dau mai multe explicatii la faptul ca aceste virtuti apar
si la filosofii antici, si in Sf. Scriptura.:1. Cea a imprumutul
(din Sf. Scriptura, folosofii s-au inspirat)2. Cea a Sf. Iustin
Martirul si Filosoful, plecand de la Logosul creator si revelator
al lui Dzeu; inspiratia dubla.Aceasta explicatie ia ca baza
revelatia naturala si afirma posibilitatea ratiunii sa cunoasca
ratiunea dumnezeiasca.Filosofii antici (pagani) au primit o
calauzire spre cunoasterea adevarului dumnezeiesc, prin revelatia
nat.Astfel, folosofii antici au fost conacratii ca premergatori si
Crestinismului, lucrare realizata si de proorocii Vechiului
Testament, dar intr-un mod mai deplin.
Vecernia = timpul Vechiului Testametn, de pregatire In picturile
exterioare ale manastirilor, sunt pictate cele 7 laude si Triodul
(scara Sf. Ioan, Judecata) Admise in Crestinism, virtutile
cardinale au primit o reformulare a sensului lor si au fost
fundamentate pe virtutile teologice.
A. Pentru antici, INTELEPCIUNEA este scopul folosofiei.Socrate
Intelepciunea = stiinta a cee ace stim si a cee ace nu stim. Ea
imbina cunoasterea teoretica cu realizarea unui obiectiv
practic.Inteleptul se deosebeste de savant si de omul de stiinta in
masura in care el isi traieste existential credinta, iar viata lui
se constituie ca o realizare si o marturie a adevarului.Idealul cel
mai inalt al antichitatii era inteleptul.Cei sapte intelepti ai
Greciei antice rau considerati ca poseda toate stiinta secolului,
si de aceea erau consultati de cei care detineau puterea ploticica/
militara.Protagoras, ii mentioneaza pe urmatorii: Thales Pittacos
Bias Solon Cleobul Myson ChilonCaracetristicile IntelepciuniiIn
antichitate, le gasim la filosofi stoici. Particularitatea
intalepciunii era trairea in armonie cu lumea. Legile cosmosului se
oglindeau in viata inteleptului.Inteleptul pentru antici era cel
care contempla lucrurile ceresti si care traia sentimentul profund
al ordinii si al rationalitatii lucrurilor.Intelepciunea pentru
antici reprezinta cunoasterea intuitiva a legilor Universului si se
manifesta in intelegerea aratata problemelor celuilalt, in
echilibrul personalitatii, in cumpatare si in moderatia
dorintelor.In intelesul moral, intelepciunea se opune atat
pasiunii, cat si nestiintei. Ea tinde sa se identifice cu
prudenta.In Crestinism, Intelepciunea nu este doar rezultatul
puterilor omenesti, ci ea se fundamenteaza pe harul dumnezeiesc si
ea se arata in cunoasterea voii dumnezeiesti.
B. DREPTATEA era considerata la antici dreptul fundamentul
ordinii sociale statornice. Ea se realizeaza dand fiecaruia ceea ce
i se cuvine.Dreptatea s-a infaptuit cu dreptate retribuitiva
dreptate distribuitivaa. Dreptatea retribuitiva urmareste sa
echilibreze nedreptatea, corectand situatia si restaurand un
echilibru, pe carenedreptatea la falsificat.Restaurarea se
realizeaza prin luarea de la contravenient si oferirea catre partea
vatamata.Aceasta conceptie pleaca de la ideea ca un delict striga
dupa pedeapsa si ca ordinea morala este dezechilibrata, pana cand
se va administra corectia.b. Dreptatea distribuitiva se realizeaza
prin stabilirea de principii care statornicesc distribuirea dreapta
a datoriilor si a beneficiilor, rezultatul fiind ca fiecare
primeste ceea ce i se cuvine.Principiul care guverneaza este acela
ca persoanele trebuie tratate in mod egal, daca nu exista temeiul
pentru o inegalitate (tratament diferentiat)Aici survin apoi alte
aspecte, precum rolul statului in corectarea inegalitatii si
legaturii dintre sistemul distributiv si maximalizarea bunastarii
si principiul diferentei, care urmareste asigurarea unei existente
decente pentru toti cetatenii.In Crestinism, dreptatea devine
sinonimul sfinteniei (drept = sfant), iar in Fericiri, Mantuitorul
fericeste pe cei prigoniti pentru dreptate.
C. BARBATIA/ CURAJUL se dovedeste in infruntarea primejdiilor,
dar si actelor care se opun infaptuirii binelui.Virtutea barbatiei
incepe cu biruinta patimilor proprii si se extinde la biruinta
piedicilor externe, care se opun binelui.Curajul crestin se
dobandeste in rabdare, in suferinte, in staruinta nadejdii: cel
care va rabda pana la sfarsit, acela se va mantuii.
D. La antici, CUMPATAREA reprezinta calea de mijloc intre doua
extreme, ambele daunatoare.In Crestinism, cumpatarea este virtutea
prin care crestinul dobandeste stapanire asupra lui insusi si
urmareste calea care duce la mantuire. Se manifesta in: sobrietate,
modestie, decenta, pudoare, discretie, economie si
tacere.Importanta virtutiilor cardinaleEle sunt virtuti ale
caracterului moral. Cu toate ca ele vin dupa cele teologice, nu se
poate realiza o viata crestina fara ele.Prin raportarea lor la
virtutiile teologice, ele capata o semnificatie mai inalta decat in
aantichitate.Reprezentare lor alegorica: INTELEPCIUNEA = o fecioara
care poarta o carte/ o oglina in mana, sau un sarpe inolacit pe
bratul ei DREPTATEA = o fecioara cu o balanta/ sabie CURAJUL = un
tanat imbracat intr-o armura de razboi/ sau un leu inlantuit
CUMPATAREA = o fecioara care tine in mana un urcior in care
amesteca ceva/ sau cu un frau (brau al castitatii).