Tema 5 - Sociologie - Enache M.D. Iuliana - Adriana - An 3 - Grupa 1086

Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică

Academia de Studii Economice București

Excluderea socială a conducătorilor auto de gen feminin

Cercetare realizată de:

Enache Iuliana – Adriana

2013 – 2014

CUPRINS:

1. CADRUL TEORETIC:

1. Delimitări conceptuale

2. Ce este exluderea socială?

3. Cum se poate identifica excluderea socială?

4. Dezvoltarea femeii în societate de-a lungul timpului

5. Conceptul de discriminare

6. Discriminarea de gen în piaţa muncii

7. Scopul cercetării

2. METODOLOGIE:

1. Participanți

2. Materiale folosite

3. Design Experimental

4. Procedură

3. REZULTATE

4. DISCUȚII

1. Limite

5. ANEXĂ

6. REFERINȚE

1. CADRUL TEORETIC

1.1 Delimitări conceptuale

Marginalitate = poziţie periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor, cu acces drastic limitat la resursele economice, politice, educaţionale şi comunicaţionale ale colectivităţii.

Sursa marginalităţii nu trebuie căutată în raritatea resurselor ci într-un anumit mod de organizare socială caracterizat prin accesul inegal la resurse, prin discriminarea unor persoane sau grupuri sociale. Marginalitatea are ca efect izolarea socială, alienarea, inadaptarea, neintegrarea socială, dezorganizarea familiei (Sorin Rădulescu, Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, p.338, 2003).

Izolare socială = separare parţială sau totală a indivizilor sau grupurilor sociale unul de altul, în termenii comunicării, interacţiunii cooperative, implicării sociale reciproce. Izolarea socială a individului provine din restrângerea contactelor sociale cu membrii grupului sau din respingerea acestuia de către grup. Un grup este izolat dacă evită sau restrânge la minimum contactele sociale şi culturale cu celelalte grupuri, dacă anumite condiţii nu facilitează astfel de contacte sau, în fine, dacă celelalte grupuri îl marginalizează. (Ion-Andrei Popescu, Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, p.316, 2003).

Excluderea socială este procesul prin care anumiţi indivizi sunt împinşi la marginea societăţii şi împiedică să participe în întregime la viaţa socială, ca urmare a sărăciei sau a lipsei de competenţe şi de oportunităţi de învăţare pe termen lung, sau ca rezultat al discriminării lor. Aceasta îi distanţează de un loc de muncă, de venituri, de oportunităţile de educaţie şi formare profesională ca şi de reţelele sociale şi comunitare şi de activităţile acestora. Ei au un acces scăzut la putere şi la corpul de luare a deciziilor şi se simt adesea slabi şi incapabili de a avea control asupra deciziilor care le influenţează viaţa de zi cu zi.

(Report on social inclusion 2005, An analysis oh the Naţional Actions Plâns on Social Inclusion (2004-2006), submitted by the 10 new Member States, European Comission, february, 2005, p. 10 ).Includerea socială reprezintă “procesul prin care sunt persoanele cu risc de sărăcie şi excluziune socială câştigă oportunităţile şi resursele necesare pentru participarea deplină în viaţa economică, socială şi culturală şi pentru beneficierea de un standard de viaţă şi de bunăstare care este considerat normal în societatea în care ei trăiesc.

Aceasta le asigură o implicare considerabilă în luarea deciziilor care le afectează propria viaţă şi posibilitatea de a-şi exercita drepturile fundamentale” (Report on social inclusion 2005, An analysis oh the Naţional Actions Plâns on Social Inclusion (2004-2006), submitted by the 10 new Member States, European Comission, february, 2005, p. 10 ).

Vulnerabilitate = “expunerea la un risc social, o stare de fragilitate care se declină în raport cu multiple fenomene negative, ca suicidul divorţul sau excluderea.”(Simoulin, V., în Guilles F, Guy J.(coord), 2005, p.669)

Fiecare persoană este înconjurată de familie, prieteni, colegi de școală sau de muncă, lucru ce implică diferite emoții şi respectiv dezvoltarea anumitor comportamente pe baza acestora. Comportamentul ce se desfășoară în defavoarea persoanelor din jur, se numește excludere socială. Unii psihologi exprimă excluderea socială prin faptul că o persoană este eliminată dacă este rezident într-o zonă geografică a societăţii, dar din motive în afara controlului său, nu poate participa la activităţile normale ale cetăţenilor din acea societate, cu toate că şi-ar dori să se implice social.

Cercetetările în psihologia socială au demonstrat în repetate rânduri că situaţiile reprezintă determinanţi ai comportamentului mult mai puternici decât ne putem închipui. Indivizii nu reacţionează pur şi simplu la trăsăturile obiective ale unei situaţii, ci la interpretarea subiectivă a acesteia. Din acest motiv, înţelegerea adecvată a comportamentului social necesită o cunoaştere detaliată a modalităţilor în care percepem şi interpretăm viaţa socială.

1.2 Ce este exluderea socială?

Excluziunea socială este consecință unor serii de probleme care afectează o persoană sau un grup, cum ar fi şomajul, discriminarea, aptitudini insuficiente, venituri reduse, condiţii precare de locuit, rata ridicată a criminalităţii, probleme de sănătate sau defalcarea familiei. Atunci când astfel de situaţii se combină, acestea pot crea un cerc vicios. Excluziunea socială are cauze şi consecinţe complexe şi multi-dimensionale, creând problem profunde şi de lungă durată pentru familii, indivizi, economie precum şi pentru societatea în ansamblu.

De ce este excluderea socială o problemă şi de ce trebuie să ne preocupăm de acei indivizi care nu participă la activităţile fundamentale ale societăţii ? - întrebări fundamentale ale creatorilor de modele sociale sau ale celor care încearcă să le reformeze pe cele existente confruntate cu grave probleme. Brian Barry se raportează la valori sau premise ideologice ale sistemelor de politică socială pentru a evidenţia modelul social capabil de a pune în acord dreptatea socială cu participarea democratică. Tocmai de aceea, excluderea socială devine o problemă din perspectiva democraţiei, ce poate fi interpretată din perspective multiple cum ar fi cele ale sărăciei, caracterului politicilor sociale, acţiunii individuale, drepturilor şi responsabilităţii. Una din cele mai acceptate definiţii ale excluderii sociale impune trei condiţii în determinarea unei situaţii ca fiind una de excludere socială; un individ este social exclus dacă:

1. trăieşte ( geografic) într-o comunitate;2. nu poate participa în mod normal la activităţile ce se defăşoară în acea comunitate;3. ar dori să participe dar este împiedicat de factori ce scapă controlului acelui individ.Brian Barry acceptă această definiţie dar consideră că punctul de plecare a analizei unei situaţii

de excludere este distincţia dintre excluderea socială voluntară şi involuntară . De asemenea Brian Barry ne oferă două motive pentru care excluderea socială se prezintă ca un fenomen social de neacceptat. Mai întâi, excluderea aduce o atingere gravă solidarităţii sociale generând o problemă dificilă pentru participarea politică democratică. Societăţile lipsite de solidaritate socială se caracterizează printr-un clivaj ce împiedică procesul de formare a unei majorităţi a intereselor politice care să corespundă parţial şi cu cele ale indivizilor excluşi din punct de vedere social. În asemenea condiţii, majorităţile politice ignoră , dacă nu oprimă minorităţile excluse sociale. Un al doilea motiv pentru care excluderea socială nu poate fi acceptată este legat de caracterul nedrept al acesteia pentru că ea este asociată în mod intrinsec cu inegalitatea faţă de oportunităţi educaţionale sau de acces pe piaţa forţei de muncă. În mod evident, sărăcia asociată cu cele mai frecvente forme de excludere socială generează obstacole educaţionale; foametea şi malnutriţia, condiţiile de locuit precare, presiunile exercitate de familie asupra copiilor pentru a munci şi aduce noi resurse financiare se instituie în factori care vor limita accesul la oportunităţile educaţionale precum şi performanţele acestora. Un alt aspect al caracterului nedrept al excluderii sociale priveşte oportunităţile politice şi funcţionarea democratică a societăţii întrucât acest fenomen împiedică indivizii să se angajeze în activităţi politice cu excepţia momentelor electorale, fapt care are consecinţe asupra culturii şi participării politice.

În analiza conceptuală a excluderii sociale se impune cu deosebire contribuţia lui Amartya Sen. Autorul recunoaşte că ideea excluderii sociale are legături conceptuale cu noţiuni bine înrădăcinate în literatura consacrată sărăciei şi deprivării. Avantajul noilor abordări teoretice şi practice din perspectiva excluderii sociale rezidă în plasarea acesteia în contextul mai larg al ideii de sărăcie ca deprivare de capabilităţi, altfel spus absenţa capacităţii de a duce o viaţă decentă la un nivel minim. În sensul abordării excluderii sociale ca deprivare, Amartya Sen îl citează pe Adam Smith care descrie pe cel deprivat de resurse ca o persoană ’’ care nu poate să apară în public fără a se ruşina’’ . Un asemenea exemplu evocă importanţa participării la viaţa comunităţii întrucât lipsa abilităţii de a interacţiona cu ceilalţi este în sine un factor însemnat de deprivare. Excluderea din domeniul relaţiilor sociale poate să conducă la situaţii care limitează accesul la diverse oportunităţi. Excluderea de la posibilitatea de a fi angajat pe piaţa muncii ori de la aceea de a primi credite – spre exemplu – poate genera sărăcia economică şi, mai departe, lipsa unei locuiţe sau a unei hrăniri adecvate. Într-un asemenea context, excluderea socială poate fi parte a deprivării de capabilităţi dar şi instrumental o cauză a variatelor eşecuri de capabilităţi. Valoarea conceptului de excludere nu rezidă în noutatea sa conceptuală cât în influenţa sa practică de a atrage atenţia supra rolului caracteristicilor relaţionale în

situaţia de deprivare. În analiza excluderii sociale, Sen operează cu concepte precum excluderea activă sau pasivă (printre altele) ori diversitatea excluderilor sau politici de combatere a acestora. El descrie excluderea activă ca fiind acea situaţie a unui emigrant sau refugiat care nu primeşte un statut politic. Excluderea poate fi interpretată ca pasivă atunci când deprivarea este determinată de procese sociale în care nu există o tentativă deliberată de a exclude persoane sau grupuri. În acest sens, sărăcia şi izolarea generate de o economie nedezvoltată duc la o excludere pasivă. Distincţia dintre excluderea pasivă şi cea activă are consecinţe metodologice atât pentru analiza cauzală a acestui fenomen cât şi pentru răspunsul politic pe care el îl presupune. În unele state, accesul la drepturile economice, sociale sau de sănătate este rezervat doar cetăţenilor lor, dar limitat pentru rezidenţii temporar. În acest caz, ne aflăm într-o situaţie de excludere activă.

Contextul creat de condiţiile macro-economice în care o serie de grupuri sunt în mod constant şi pentru o perioadă lungă de timp excluse de pe piaţa muncii – tinerii şi persoanele mai puţin instruite.

Datorită caracterului său multidimensional, excluziunea socială este un proces cu stări şi grade diferite, de la un grad mare de includere până la excluderea absolută. În acest fel drumul de la incluziune la excluziune poate fi urmărit într-o măsură mai mare sau mai mică în funcţie de combinaţiile de situaţii. Putem vorbi astfel de excludere ca de un itinerar.

Întrucât în orice itinerar există secţiuni mai periculoase decât altele, fie datorită drumului ca atare ( procese vitale ) fie condiţiilor drumului ( procese socio-economice ) este necesar să înţelegem excluderea nu ca pe un rezultat final ci ca pe un proces cu mai multe zone: zona de includere, zona de vulnerabilitate şi cea de excludere.

1.3. Cum se poate identifica excluderea socială?

• În primul rând, un individ trebuie să trăiască într-o societate ca să poată fie exclus. Unii autori au definit excluziunea ca o formă de pierdere a cetățeniei.

• Continuând, participarea individului la viața publică trebuie să fie mult diminuată, astfel încât să se considere un intrus. Societatea înseamnă desfăşurarea activităţilor normale şi schimbul de informaţii prin care o persoană îşi dovedeşte autonomia şi statutul.

• În al treilea rând, factorii relaţionali trebuie să fie majori în ceea ce numim cauzele pentru care un individ este considerat exclus social. Am putea spune în acest sens ca noţiunea de sărăcie se reflecta în prima instanţă în tranşarea problemelor: lipsa resurselor unui individ sau lipsa fondurilor pentru întreţinerea unei locuinţe. Pe de altă parte, noţiunea de excludere socială se axează în special pe probleme de relaţie, altfel spus, participarea inadecvată la viaţa publică, lipsa integrării şi puterii. Să luăm exemplul unui copil: el nu este exclus doar pentru faptul că trăieşte într-o casă modestă; însă, un copil care are contact limitat sau relaţii anevoioase cu familia, sau care nu este capabil să intre în contact cu anumite activităţi sociale din cauza distanţei sau discriminării, poate fi vulnerabil excluziunii.

• În al patrulea rând, persoana exclusă, pe lângă faptul că nu trebuie să participe la activităţi sociale, ea este exclusă de la viaţa socială şi de către anumite agenţii.

• În ultimul rând, excluziunea socială se manifesta sub o stare de incapacitate şi stare generală proastă.

Conceptul de excluziune socială este înţeles şi utilizat în moduri diferite de specialişti. Pentru unii autori, excluziunea se datorează în primul rând sărăciei. Alţii o văd într-un mod mai cuprinzător şi o echivalează cu participarea socială insuficientă şi inadecvată, cu neintegrarea socială şi, în unele cazuri, cu incapacitatea unei persoane sau categorii de a acţiona fără a primi ajutor. Însă chiar şi în absenţa unei definiţii general acceptate, în dezbaterile despre excluziunea socială apar trei teme recurente.

• Excluziunea este direct legată de normele societăţii dintr-un anumit moment. O persoană defavorizată este percepută diferit în societăţi diferite din punct de vedere cultural sau economic. Normele înseşi ale societăţii se schimbă în timp şi, odată cu ele, atitudinea „majorităţii” faţă de o anumită categorie marginalizată sau vulnerabilă.

• Excluziunea este cauzată de o acţiune a unui individ, a unui grup sau a unei instituţii. O persoană se poate autoexclude social prin propria sa voinţă sau poate fi exclusă ca urmare a deciziilor asumate sau neasumate, voite sau nu, ale altor oameni, organizaţii sau instituţii.

• Excluziunea nu este doar un rezultat al circumstanţelor de moment, ci înseamnă şi că perspectivele de viitor ale persoanei afectate sunt limitate.

Un alt aspect definitoriu al excluziunii este acela că se manifestă cu predilecţie la nivelul comunităţii geografice sau sociale, deoarece afectează în principal grupuri, nu indivizi. Excluziunea socială reflectă o combinaţie de cauze şi de factori favorizanţi aflaţi în strânsă corelaţie. Ca atare, ea trebuie privită ca un proces, şi nu doar ca un rezultat marcat în timp, de exemplu, ca un rezultat strict al sărăciei.

Concret, excluziunea socială este un proces complex şi multidimensional care implică lipsă sau refuzul unor resurse, drepturi, bunuri sau servicii, precum şi incapacitatea de a lua parte la relaţiile şi activităţile normale aflate la îndemâna majorităţii oamenilor din societate, indiferent dacă acestea aparţin sferei economice, sociale, culturale sau politice. Excluziunea afectează atât calitatea vieţii oamenilor cât şi echitatea şi coeziunea societăţii ca întreg.

1.4. Dezvoltarea femeii în societate de-a lungul timpului

O descriere a începuturilor relaţiilor sociale şi familiale este dificil de realizat,având în vedere lipsa izvoarelor istorice, a diferenţelor de opinii în legătură cu apariţiaomului pe pământ. Despre raporturile sociale ale umanităţii din era paleolitică nu avem laîndemână decât ipoteze. În aceste societăţi, în care economia se baza în principal pevânătoare, nu se putea trăi decât în grupuri, iar activităţile erau distribuite membrilor, probabil, în funcţie de vârstă şi sex. În această epocă s-au evidenţiat pe rând :familiaînrudită prin sânge, i-a urmat familia punalua, ginta – structuri în cadrul cărora femeia aînceput să aibă rolul principal. Societăţile matriarhale par a fi fost societăţi în caredomnea egalitatea. De îndată ce “sexul tare” avea să-şi cunoască contribuţia sa în procreaţie, el îşi va atribui sieşi puterea divină şi, în felul acesta, avea să sfârşeascărelativa egalitate între sexe.

În Grecia antică, lipsa dialogului între sexe a înlesnit dezvoltarea homosexualităţii masculine şi feminine, precum şi dezvoltarea prostituţiei. Femeia era considerată fiinţă impură, numai fecioarele se bucurau de consideraţia generală. În Sparta, femeile păreau ceva mai libere, datorită faptului că împărţeau cu bărbatul cultul fanatic pentru cetate, în numele căreia acceptau să-şi sacrifice fii. În familia romană din perioada republicii, femeia numită “sexul slab” – imbecilitas sexus, trebuia să se supună autorităţii tatălui, care avea dreptul de viaţă şi de moarte asupra soţiei şi copiilor, pe care-i putea vinde, maltrata sau ucide. Însă, odată cu apariţia Imperiului, femeia a ajuns să fie respectată. În această perioadă, se produce emanciparea femeii, ca urmare a decentrării autorităţii familiale şi introducerii dreptului de gestionarea averii sale.În Egiptul antic conştiinţa egalităţii sexelor era profund înrădăcinată, iar prescripţiile religioase cereau ca femeia să fie bine tratată. Femeia egipteană este cea mai privilegiată în lumea orientală. Femeia ebraică trebuia să se supună autorităţii tatălui, care era absolută.

În epoca medievală, în ceea ce priveşte situaţia femeilor de condiţie modestă, nu puţine erau cazurile în care fetele, la fel ca şi băieţii,erau îndrumate spre o meserie şi, la fel ca aceştia, erau trimise să lucreze ca ucenice încăde la o vârstă fragedă. Multe femei trăiau exclusiv din propriul salariu, întotdeauna maimic decât al bărbatului, la o muncă egală. O soluţie de subzistenţă le oferea căsătoria.

Mişcarea de emancipare a femeii începe cu timiditate abia în sec. XVIII, odată curăspândirea ideilor de libertate şi egalitate ale filosofilor iluminişti.

În perioada sec. XVI-XVIII, femeia măritată trăia într-o strictă izolare casnică.Mişcarea de emancipare a femeii avea să renască în sec. XIX în Scandinavia,Finlanda, ţările

anglo-saxone, ţări cu tradiţie germanică, mai ferite de influenţa misogină,orientală şi mediteraneană. Astfel, Suedia în 1863 a acordat femeilor dreptul de vot pentru alegerile comunale; Finlanda i-a urmat în 1906 şi Norvegia în 1907. În 1915 danezele au obţinut un statut politic complet, iar suedezele în 1921. În America femeile duceau o bătălie asemănătoare cu cea a femeilor din Europa. Mişcarea feministă americană a început alături de mişcarea antisclavagistă, odată curăzboiul de secesiune. În Anglia, prima petiţie feministă prezentată de Mary Smith în Camera Comunelor datează din 1832. Ca

recompensă pentru serviciile aduse în timpul războiului, în 1918 englezoaicele obţin dreptul de sufragiu, iar în 1928, dreptul de sufragiu universal. ÎnFrântă, abia în 1945, li s-a acordat în sfârşit, drept de vot femeilor.

În secolul XIX şi începutul secolului al XX-lea, s-a generalizat sistemul familiei nucleare, în cadrul căreia, bărbatul asigura securitatea economică a întregii familii, iar femeia se ocupa cu treburile gospodăreşti. Odată cu revoluţia industrială, femeia participă pentru prima dată în istoria societăţii la producţia de bunuri desprinzându-seastfel din starea de dependenţă absolută faţă de bărbat şi câştigând o poziţie socială superioară. Procesul de promovare socială, economică şi politică a femeii a luat amploare îndeosebi la nivelul instituţionalizării legislative şi politice.

În timpul celui de-al doilea război mondial, un mare număr de femei au fost încadrate în uzine şi birouri pentru a desfăşura munci masculine. La sfârşitul războiului, aceste servicii au trebuit să fie restituite bărbaţilor demobilizaţi. Pacea recâştigată a fos tsimbolizată prin imaginea femeii la cămin, ocupându-se de copii şi bărbat, la întoarcerea după muncile lui grele.

Anii 1970 sunt marcaţi printr-o reluare a activităţii profesionale feminine în toate ţările europene şi nu numai. Aceasta nu este ceva nou, ceea ce este nou este intrarea pe piaţa muncii a femeilor din clasele mijlocii, care rămâneau acasă şi se consacrau copiilor şi interiorului lor domestic. Un întreg complex de factori medicali, sociali, economici şiculturali au condus femeile la căutarea unei activităţi profesionale, în exteriorul căminului.

Dependenţa economică a femeii faţă de bărbat va creşte datorită rămânerii femeii în gospodăria casnică, bărbatul fiind stăpânul mijloacelor de producţie (teren agricol,turmă, ateliere pentru fabricarea uneltelor etc.). Cauzele inegalităţii între bărbat şi femeie trebuiesc căutate şi în rolul pe care femeia şi bărbatul îl au în viaţa socială. Societatea industrială a definit roluri noi pentru cele două sexe şi, legat de acestea, stereotipul că bărbaţii sunt “obiectivi”, iar femeile “subiective” - stereotip care nu-şi are originea în realitatea biologică. Femeile sunt pregătite încă de la naştere pentru treburile gospodăreşti, pentru reproducerea şi creşterea copiilor, ele au rămas acasă pentru a desfăşura o muncă indirect productivă, o muncă în mare măsură izolată şi astfel au fost învăţate să gândeascăsubiectiv. Nu de puţine ori au fost considerate ca fiind incapabile de gândire obiectivă.

De îndată ce femeile s-au integrat în producţia interdependentă, ele au fost acuzate că s-au “defeminizat”, că au devenit dure, reci,obiective. Diferenţele dintre sexe, stereotipurile cu privire la rolul sexelor, au fostaccentuate şi de faptul că femeia a fost identificată cu consumul, iar bărbatul cu producţia.

În domeniul profesional există o tendinţă spre egalitate, însă toate poziţiile inferioare în ierarhia profesională sunt ocupate de femei. Rareori, unele femei, cu titlu de excepţie, reuşesc să obţină poziţii cheie într-o lume dominată profesional de către bărbaţi. Femeile desfăşoară numai anumite genuri de muncă, ce necesită o mai slabă calificare şi oferă mai puţine satisfacţii profesionale. În ceea ce priveşte formaţia profesională, tinerele fete sunt orientate spre profesii “tipic feminine”: coafeze, croitorese, vânzătoare, cursuri mai uşoare pentru muncile de birou, activităţi de secretariat, asistente medicale etc., pe când băieţii sunt orientaţi spre profesii “tipic masculine”: poliţişti, ingineri, etc. Această tipizare implică o inegalitate:femeia asistentă a doctorului bărbat, femeia secretară a şefului ei etc. Dacă la terminarea liceului, numărul fetelor este aproximativ egal cu cel al băieţilor, numărul absolventelor de învăţământ superior este mult inferior faţă de cel al absolvenţilor, iar cel al femeilor cu titlu de doctor este de câteva ori mai mic faţă de cel al bărbaţilor cu acelaşi titlu.

În domeniul politic femeia se loveşte de barajul masculin din toate partidele; ea afost în mod progresiv eliminată din viaţa politică. Încă nu s-a întâmplat ca vreun partid,indiferent de orientarea politică, să-şi desfăşoare campania electorală pe tema promovăriifeminine. Cu toate declaraţiile naţionale şi internaţionale, naţiunile sunt conduse de către bărbaţi.

Deseori femeile se află în situaţia dramatică de a alege între o slujbă prost plătită,ori să stea acasă beneficiind de un neînsemnat ajutor social, şi pe o perioadă limitată. Nu de puţine ori, femeile divorţate care au în îngrijire copii, se confruntă cu mari dificultăţi financiare.

1.5. Conceptul de discriminare

Discriminarea reprezintă tratamentul diferenţiat aplicat unei persoane în virtutea apartenenţei acesteia, reale sau presupuse, la un anumit grup social. Discriminarea este o acţiune individuală, dar dacă membrii aceluiaşi grup sunt trataţi sistematic în mod similar, aceasta constituie şi un patern social de comportament agregat. În ştiinţele sociale termenul face trimitere, în general, la un tratament prejudiciant, cu efecte negative asupra celui vizat.

Grupurile supuse cel mai adesea discriminării şi asupra cărora s-au centrat cele mai multe studii sunt minorităţile etnice, rasiale, religioase, grupurile de imigranţi. O preocupare aparte a existat pentru discriminarea practicată la adresa femeilor. În ultima perioadă un interes special este acordat studiilor referitoare la discriminarea minorităţilor sexuale, a persoanelor cu necesităţi speciale, precum şi a vârstnicilor. Aceste grupuri vulnerabile din punct de vedere social devin vulnerabile şi din puncte de vedere economic. Cei care sunt ţinta prejudecăţilor şi a discriminării într-o societate anume vor întâmpina dificultăţi de integrare pe piaţa muncii (nu îşi vor găsi locuri de muncă pe măsura calificării sau vor fi plătiţi la nivel inferior celor care aparţin grupurilor favorizate), vor avea dificultăţi în obţinerea beneficiilor publice. Toate aceste îi fac vulnerabili din punct de vedere economic şi îi includ în categoria grupurilor cu risc ridicat de sărăcie.

Conceptul de discriminare este un concept dinamic, a cărui semnificaţie şi mod de abordare, atât la nivel de teorie cât şi de politici, a evoluat în mod firesc în timp. În ultimii ani a intrat în circuitul de idei conceptul de discriminare multiplă. Discriminarea multiplă se manifestă la nivel individual, organizaţional, instituţional dar şi la nivel cultural.

În privinţa discriminării percepute în spaţiile publice, rezultatele pun în evidenţă faptul că femeile roma (5,8 pe o scală de la 1 la 10, unde 1 reprezintă discriminare minimă iar 10 discriminare maximă), femeile cu dizabilităţi (5,8), şi femeile sărace (5,7), sunt cele mai afectate de tratamente diferenţiate/discriminatorii în locuri precum restaurantele, parcurile sau chiar pe stradă. Valorile înregistrate sunt semnificativ mai mari decât cele înregistrate de femei în general (3,4) ceea ce arată că aceste sub-categorii de femei sunt supuse tratamentului diferenţiat şi pe baza apartenenţei lor la alte grupuri care sunt ţintă a discriminării precum etnia romă, persoanele cu dizabilităţi sau persoanele sărace.

În privinţa discriminării percepute în şcoli, deşi caracterizată de o valoare mai mică, discriminarea fetelor (2,6 pe o scală de la 1 la 10, unde 1 reprezintă discriminare minimă iar 10 discriminare maximă) este uşor superioară celei suferite de băieţi (2,1), punând în evidenţă posibilitatea existenţei unor acte sporadice de discriminare de gen în şcolile din România. Pentru celelalte categorii investigate, discriminarea percepută este caracterizată de valori mai mari care depăşesc mijlocul scalei (5). Astfel, fetele cu dizabilităţi sunt supuse unui risc foarte ridicat de discriminare în şcoli (5,6), fiind urmate de copiii cu dizabilităţi (5,4), fetele roma şi fetele provenind din familii sărace (5,2).

În privinţa discriminării percepute în relaţia cu autorităţile locale, valorile discriminării percepute pun în evidenţă faptul că discriminarea în relaţia cu autorităţile este percepută ca având o intensitate/frecvenţă de două ori mai mare pentru categoriile defavorizate decât pentru orice alt individ din România. (2,7 pe o scală de la 1 la 10, unde 1 reprezintă discriminare minimă iar 10 discriminare maximă). Astfel, femeile sărace se constituie în grupul asociat ce cea mai ridicată valoare a discriminării percepute (5,4). Alte sub-grupuri caracterizate de o percepţie ridicată a discriminării sunt vârstnicii cu dizabilităţi (5,3), femeile roma (5,3) şi persoanele sărace (5,3).

În privinţa discriminării percepute în spitale şi policlinici, aceasta atinge valori ridicate pentru persoanele sărace şi pentru femeile sărace (6,1 pe o scală de la 1 la 10, unde 1 reprezintă discriminare minimă iar 10 discriminare maximă), precum şi pentru femeile roma (5,9). De asemenea, se remarcă valorile înalte ale discriminării percepute în spitale mai ales pentru persoane infectate cu HIV/SIDA, femei vârstnice şi vârstnici cu dizabilităţi (5,7).

În privinţa discriminării percepute la angajare, trebuie subliniat că aceasta reprezintă un determinant major al marginalizării şi excluziunii sociale. Pentru persoanele aflate în afara pieţei muncii, refuzarea accesului la un loc de muncă echivalează cu creşterea vulnerabilităţii în faţa sărăciei şi excluziunii. Percepţiile indivizilor arată că handicapul (85,8%), vârsta înaintată (79,7%) şi etnia romă (77%) sunt principalele trei criterii de „responsabile” de discriminarea la angajare. În privinţa

intersectării genului cu etnia, rezultatele cercetării evidenţiază faptul că femeile de altă etnie se percep ca fiind mai vulnerabile în faţa discriminării la angajare decât femeile majoritare. Se remarcă ponderea mare a răspunsurilor „nu ştiu” în rândul subiecţilor de etnie romă şi, în special, în rândul femeilor roma, semnificând un nivel redus de conştientizare şi înţelegere a problematicii discriminării/discriminării multiple.

În privinţa intersecţiei dintre gen şi vârstă, percepţiile respondenţilor arată că bărbaţii tineri se percep discriminaţi şi se simt mai vulnerabili decât femeile tinere la angajare/intrate pe piaţa muncii. Astfel, dintre subiecţii de sex masculin cu vârsta sub 25 de ani care cred că există tratament diferenţiat, cei mai mulţi cred că angajatorii ar alege pentru un loc de muncă mai degrabă femei tinere (22,2%) decât bărbaţi tineri (15,9%). Distribuţia răspunsurilor respondenţilor vârstnici, pe sexe, arată că diferenţele înregistrate între sexe sunt relativ mici, însă ele pun 18 în evidenţă faptul că bărbaţii (77,9%) se percep uşor mai defavorizaţi decât femeile (75,7%) pe criteriul vârstei înaintate. În privinţa discriminării la locul de muncă, percepţiile populaţiei pun în evidenţă faptul că cei mai defavorizaţi la promovare sau în accesul la formare profesională sunt vârstnicii (76,2%) şi romii (70,7%). Vârsta redusă, apartenenţa la altă etnie şi genul sunt percepute ca fiind criterii de discriminare la locul de muncă doar de aproximativ 40% dintre respondenţi. La intersecţia vârstei cu genul, se constată faptul că femeile tinere sunt discriminate în accesul la promovare şi la formare profesională, comparativ cu bărbaţii tineri. Dacă la angajare, rezultatele indică o defavorizare a bărbaţilor tineri, la locul de muncă femeile tinere sunt mai discriminate pe criteriul de vârstei.

16.9% din populaţia investigată s-a simţit cel puţin o dată în ultimii 3 ani trataţi/e diferit discriminaţi/te, principalele criterii invocate ca bază a discriminării fiind etnia, vârsta şi sărăcia.

1.6. Discriminarea de gen în piaţa muncii

O perspectivă a excluderii sociale pe care se axează această cercetare este discriminarea femeilor la locul de muncă, o problemă fundamentală întâlnită în viaţa cotidiană.

Discriminarea clasică este un tip de tratament inegal sau nedrept, aplicat unei persoane, datorat diferenţelor de gen, etnie, vârsta, tara de origine etc. specific discriminării este că ceea ce se împută nu este adresat trăsăturilor de personalitate ale persoanei care devine tinta discriminării, ci caracteristicilor grupului din care acesta face parte.

Discriminarea clasică rezulta din adaptarea unor comportamente stereotipice. În unele cazuri, unele stereotipii sunt confundate cu diferenţele funcţionale sau de model cultural.

Discriminarea de gen, indiferent de împrejurările în care se manifestă, constituie o formă de marginalizare socială.

Diferenţierea prin gen a oamenilor este o realitate obiectivă, fundamentată pe baze biologice sip e natura interacţiunilor sociale dintre cele două genuri. Plasarea femeilor, respective a bărbaţilor în anumite locuri de munca este preferata pe baza unor calităţi specifice unui grup, dar trebuie să recunoaştem că exita o serie de stereotipii culturale referitoare la angajarea anumitor genuri în anumite locrui de muncă. Secretară, educatoarea, femeia de serviciu, asistenta medicală ar fi mai potrivite să fie de genul feminine, în mentalul colectiv.

În domeniul muncii, pot exista două forme principale de discriminare a femeilor;-segregarea profesională, prin care femeile realizează un acces mai scăzut la anumite posturi-discriminare prin nivelul de salarizare, când, pentru prestarea unei munca similare cantitativ s

calitativ, femeile primesc o plată diferenţiată fata de bărbatePentru a vorbi de discrimnare, trebuie dovedit că nu exista argument de ordin funcţional în

contiionarile impus la angajare sau promovare, că sunt eludate competentele profesionale la ocuparea unui post.

Motivele principale ale discriminării femeilor pot fi:1. ideile preconcepute ale angajatorilor fata de calitatea forţei de munca feminisite;2. previziunile angajatorului privind productivitatea probabilă a muncii femeilor, ştiut

fiindcă munca acestora poate fi întreruptă de naşterea şi îngrijirea copiilor;3. preferinţa angajatorului, care este de regulă bărbat, pentru lucrători de sex masculin din

considerente de socializare sau solidaritate bărbătească, dorind să lucreze mai mult cu un colectiv de bărbaţi, decât cu un grup de femei sau crezând că un conducător bărbat este mai eficient;

Un criteriu de selecţie al angajatorilor este ca aplicantul pentru un post să nu aibă familie, pentru a fi disponibil oricând şi la orice oră. Sănătatea este un alt criteriu de selecţie, pentru că angajatorii vor salariaţi sănătoşi, fără probleme care ar putea să creeze absenţe de la locul de muncă.

Una dintre consecințele segregării între bărbați și femei pe piața forței de muncă este persistența diferenței de remunerare între femei și bărbați (17,4 % în medie în UE), în parte ca urmare a faptului că femeile sunt concentrate în locuri de muncă și posturi mai puțin apreciate decât bărbații. Deoarece sunt mai multe șanse ca femeile să lucreze cu fracțiune de normă și să își întrerupă carieră din motive familiale, sunt mai înclinate spre a cunoaște consecințe negative în ceea ce privește remunerarea, avansarea în carieră și acumularea drepturilor de pensie. Aceasta poate influența și riscul de sărăcie, în special în cazul părinților singuri care, în majoritatea cazurilor, sunt femei.

În ciuda prezenţei puternice a femeilor pe piaţa muncii, ele au fost adesea privitedrept mână de lucru de calitatea a doua, incapabile să se dedice complet slujbeişi carierei datorită cerinţelor rolului lor de a fi principalii furnizori de servicii domestice. Acest aspect adus la un grad ridicat de segregare de gen pe piaţa muncii, un fenomen întărit şi de cunoaşterea legisla ţiei privitoare la "egalitatea de şanse". Femeile sunt supuse unui sexism instituţionalizat (stereotipii sexuale, prejudecăţi şi discriminări).

Deşi discriminările sexuale în accesul la o carieră educaţională au fost legal înlăturate în majoritatea ţărilor dezvoltate sau în curs de dezvoltare, în realitate, continuă să funcţioneze anumite discriminări. Chiar părinţii încurajeazămai mult băieţii să urmeze o carieră şcolară superioară. Dacă numărul bacalaureaţilor este aproximativ egal pe cele două sexe, în schimb numărul absolvenţilor (bărbaţi) de învăţământ superior este mai mare decât numărul absolventelor, iar numărul bărbaţilor cu titlul de doctor este de câteva ori mai maredecât numărul femeilor care obţin acest titlu. Majoritatea femeilor urmează studii umaniste sau care conduc la o carieră didactică în învăţământul preuniversitar, în timp ce majoritatea bărbaţilor urmează studii inginereşti, manageriale sau care conduc la o carieră ştiinţifică. Asistăm la o mentalitate în care bărbatul trebuie să aibă un venit mai mare pentru a întreţine familia. Apoi, edificatoare rămâne tendinţa femeilor de a ocupa funcţii subalterne. Majoritatea profesorilor universitari, a inginerilor, politicienilor, poliţiştilor, cadrelor ofiţereşti sunt bărbaţi, iar alte ocupaţii sunt puternic feminizate, cum sunt cele din învăţământul preuniversitar, activitatea de secretariat, etc.

Segregarea ocupării pe genuri este o realitate socială, care prezintă două dimensiuni: – segregarea pe orizontală – prin conştientizarea la nivelul mentalului colectiv a faptului că

bărbaţii şi femeile posedă capacităţi psihologice şi emoţionale diferite; prin urmare, masculinitatea, respectiv feminitatea, ar fi mai adecvate pentru ocuparea anumitor locuri de muncă;

– segregarea pe verticală – ocupaţiile sunt stratificate în funcţie de nivelul de prestigiu social, autoritate, putere, pregătire profesională şi venituri pe care le oferă; femeile, în mod statistic – prin nivelul şi natura educaţiei primite, ori prin menirea lor predilectă de a creşte şi îngriji copiii (şi probabilitatea mai ridicată de a renunţa la locul de muncă) – sunt mai predispuse să ocupe locurile de la baza piramidei ocupaţionale.

Potrivit reglementarilor judiciar în vigoare în diferite ţări, discriminarea de gen poate fi directă sau indirectă.

Prin discriminare directă se înţelege aplicarea unui tratament clar defavorizant unei persoane, din raţiune ce vizează genul acesteia, comparative cu tratamentul aplicabil unei persoane de sex opus aflate într-o situaţie similară. Prin discriminare directă se înţelege diferenţa de tratament a unei persoane îndefavoarea acesteia, datorită apartenenţei sale la un anumit sex sau datorită gravidităţii, naşterii, maternităţii ori acordării concediului paternal. Este cunoscut faptul că de multe ori femeile nu au acces la diferite posturi pe motiv că unele munci nu pot fi efectuate decât de bărbaţi, de exemplu angajarea pe post de şofer.

Discriminarea indirectă se referă la situaţiile în care aplicarea unor prevederi, criterii sau practici aparent neutre, pun persoane de un anumit gen în dezavantaj, comparativ cu persoanele de sex opus. În asemenea cazuri se exceptează situaţiile în care prevederile, criteriile sau practicile în cauză se justifică obiectiv printr-un scop legitim, iar mijloacele de atingere a scopului sunt adecvate şi au caracter de necesitate (de exemplu, acordarea concediului de maternitate).

O formă specifica de discriminare la locul de munca este hartuirea sexuală. Hartuirea sexuală se manista cel mai frecvent fata de femei şi ce cele mai multe ori vine din partea cuiva care deţine o poziţie de superioritate ierarhică la locul de muncă.

Hărţuirea sexuală se manifestă cel mai frecvent faţă de femei (dar mai rar şi faţă de bărbaţi) şi, de obicei, vine din partea cuiva care deţine o poziţie de superioritate ierarhică la locul de muncă. Hărţuirea sexuală este, de regulă, greu de probat juridic, asemenea cazuri putându-se situa la limita dintre realitate şi imaginaţie, său fiind doar o problemă de receptare a unor semnale, mai mult sau mai puţin subtile.

Hărţuirea profesională/morală (mobbing-ul) poate avea sau nu şi conotaţiile unei hărţuiri sexuale. Aceasta însă presupune incidenţa unor acte de violenţă fizică sau/şi psihică. În principiu, orice persoană poate deveni într-o situaţie sau alta, victima unui act de hărţuire sexuală sau/şi morală. Printre factorii care duc la hărţuirea morală se numără: relaţiile ierarhice neprincipiale, relaţiile deficitare dintre colegii de muncă, nesiguranţa locului de muncă, un spirit concurenţial greşit înţeles şi aplicat ş.a. Până în prezent, relativ puţine ţări au adoptat o legislaţie specială în ceea ce priveşte hărţuirea profesională/morală la locul de muncă.

1.7. Scopul cercetării

Această cercetare are menirea de a scoate în evidență dacă persoanele de gen feminin sunt excluse social în trafic, atunci când ocupă postul de șofer, atât de către celelalte persoane de gen feminin, cât și de către persoanele de gen masculin.

În vederea aflării acestui lucru s-a aplicat un chestionar cu 30 de întrebări, la fiecare întrebare avânt posibilitatea de a răspunde cu itemi de la 1 la 5, 1 reprezentând “ în foarte mică măsură”, 2 “ în mică măsură”, 3 “în măsură moderată”, 4 “ în mare măsură”, 5 “ în foarte mare măsură”.

Eșantionul a fost format din 60 de persoane, dintre care 30 de persoane de gen femin, iar restul de 30 persoane de gen masculin, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, media vârstei fiind 30 de ani.

Problema cercetării a fost aceea că:Există o diferenţă semnificativă între nivelul excluderii sociale al femeilor în timpul șofatului,

față de nivelul excluderii sociale al persoanelor de gen masculin în timpul condusului.Ipoteza cercetării (H1)Există o diferență semnificativă statistic în ceea ce privește nivelul excluderii sociale al

femeilor în trafic față de nivelul excluderii sociale al bărbăţiilor în trafic.Ipoteza de nul (H0)Nu există o diferență semnificativă statistic în ceea ce privește nivelul excluderii sociale al

femeilor în trafic față de nivelul excluderii sociale al bărbăţiilor în trafic.Variabilă independentă este genul participanților, iar variabila dependentă este nivelul

excluderii sociale.În urma acestei cercetări s-a ajuns la concluzia că nu există diferenţe semnificative între nivelul

excluderii sociale al femeilor, față de nivelul excluderii sociale al persoanelor de gen masculin în timpul șofatului.

2. METODOLOGIE

2.1. Participanți

În cadrul acestei cercetări au participat 60 de persoane, 30 de participanți sunt de genul feminin, iar 30 participanți sunt de gen masculin. Vârsta participanţilor este cuprinsă între 20 de ani și 40 de ani, etnia, religia și orientarea politică a acestora nefiind luată în considerare.

2.2. Materiale folosite

Materialul folosit a fost un chestionar conținând 30 de întrebări și are menirea de a scoate în evidență nivelul exluderii sociale a femeilor în trafic, atât de către celelalte femei, dar în special de participanții la trafic de gen masculin. La întrebări se răspunde cu X în dreptul numerelor de la 1 la 5, 1 însemnând „în foarte mică măsură”, 2 însemnând „în mică măsură”, 3 însemnând „în măsură moderată”, 4 însemnând „în mare măsură”, iar 5 însemnând „în foarte mare măsură”.

2.3. Design Experimental

Plecând de la problemele cercetării, aceeea că „există o diferenţă semnificativă între nivelul excluderii sociale al femeilor în timpul șofatului, față de nivelul excluderii sociale al persoanelor de gen masculin în timpul condusului”. Ca și variabilă independentă pentru a cercetării s-au ales genul persoanelor participante la trafic, iar ca variabilă independentă gradul de excludere socială. Pentru alegerea participanților nu s-au folosit criterii de selecție majore, doar s-au ales persoane de gen feminin și masculin, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani; ca și criterii de selecție nu s-au luat în considerare etnia, orientarea religioasă și orientarea politică.

2.4 Procedură

După formularea chestionarului care cuprindea 30 de itemi care aveau menirea de a scoate în evidență excluderea socială a femeilor de către ceilalți participanți la trafic, pentru a răspunde la problema cercetării au fost folosite două grupuri de participanți, aleși după un criteriu bine stabilit: primul grup trebuia să fie format din participanți de gen feminin cu vârste cuprinse între 20 de ani și 40 de ani, necontând etnia și orientarea religioasă, iar cel de-al doilea grup trebuia să fie format din participanți de gen masulin, vârsta acestora să fie cuprinsă între 20 ani și 40 de ani, necontând etnia, orientarea religioasă și orientarea politică.

Odată aleși participanții, acestora li s-a precizat ceea ce dorește chestionarul să urmărească și faptul că datele acestora vor fi strict confidențiale, ele ajutând doar la verificarea unor rezultate statistice. După ce paricipanții au fost deacord să răspundă la întrebările chestionarului, li s-a explicat procedura pentru ca răspunsul dat de aceștia să fie valid și corect.

Chestionarul având o scală de la 1 la 5, unde 1 însemnând „în foarte mică măsură”, 2 însemnând „în mică măsură”, 3 însemnând „în măsură moderată”, 4 însemnând „în mare măsură”, iar 5 însemnând „în foarte mare măsură”, participanților li s-a specificat că trebuie să fie cât mai sinceri și să noteze cu un X în dreptul cifrei corespunzătoare opțiunii sale. După explicațiile date fiecărui subiect i s-a înmânat câte un chestionar pe care aceștia urmau să-l completeze cum considerau de cuvință sau chestionarul le-a fost aplicat de unul din „cercetători”.

După completarea chestionarelor, acestea au fost preluate de la participanți, iar datele au fost introduse în programul SPSS (Pachet Statistic pentru Științe Sociale) pentru calcularea totală a răspunsurilor și pentru a se verifica ipotezele de la care s-a plecat pentru problema cercetării, aceea de

nul, „nu există nici o diferenţă semnificativă statistic în ceea ce priveşte excluderea socială în funcţie de genul persoanei astfel încât atât femeile cât și bărbații au același grad de excludere socială” ” și ipoteza cercetării, „Există o diferenţă semnificativă statistic în ceea ce priveşte excluderea socială în funcţie de genul persoanei astfel încât persoanele de gen feminin vor fi mai excluse social decât persoanele de gen masculin”.

3. REZULTATE

Tabelul I – Media rezultatelor obținute în urma completăriiGroup Statistics

Genul

persoanelor N Mean Std. Deviation Std. Error Mean

Scorul în urma

chestionarului

feminin 30 63.73 17.935 3.274

masculin 30 77.67 18.737 3.421

Din tabelul nr. 1, care ilustrează mediile scorurilor obținute la chestionarul privind reacția persoanelor angajate în trafic față de participanții de gen feminin ai traficului în funcție de genul acestora se pot trage următoarele concluzii: se observă că nu există diferențe semnificative între media scorurilor obținute de femei și media scorurilor obținute de bărbați, media scorurilor femeilor fiind mai mică decât media scorurilor bărbaților, la fel ca și deviaţia standard rezultată în urma aplicării chestionarelor pe bărbați este mai mare decât deviația standard rezultată în urma aplicării chestionarelor pe femei, de asemenea şi deviația standard a mediei, care la bărbăţie este 3.421, iar la femei 3.274.

Tabelul I – Media rezultatelor obținute în urma completării

Figura I – reprezentarea BoxSplot în urma rezultatelor obținute de femei și bărbați

În figură nr. 1, avem prezentate două boxplot-uri ce reprezintă interpretarea grafică a scorurilor obținute de către eșantioanele paticipante la cercetare. Se poate observa că, există diferențe seminificative între cele două grupuri în ceea ce privește media scorurilor obținute, unii dintre participanții de gen masculin obținând rezultate foarte ridicate la chestionar, privind acceptarea/discriminarea femeilor în trafic, cel mai ridicat rezultat obținut de către persoanele de gen masculin fiind de 108, pe când cel mai mare rezultat obținut în rândul persoanelor de gen feminin, fiind cu 10 mai mic, mai exact 98.

Genul

persoanelor

Kolmogorov-Smirnova Shapiro-Wilk

Statistic df Sâg. Statistic df Sâg.

Scorul în urma chestionarului feminin .077 30 .200* .964 30 .386

masculin .117 30 .200* .947 30 .142

În tabelul nr. 2 este prezentat rezultatul obținut la testul de normalitate Shapiro-Wilk pentru grupurile de femei, cât și pentru grupurile de bărbați. .În cadrul eșantionului alcătuit din persoane de gen feminin, s-a obținut un p = 0,386, care este mai mare decât pragul impus de p=0,05, ceea ce duce la confirmarea ipotezei de normalitate a acestei distribuții. Aceeași concluzie este valabilă și pentru eșantionul de persoane de gen masculin, care a obținut un p = 0,525, acesta depășind, de asemenea, pragul impus de p= 0,05. Întrucât ipoteza de normalitate a fost confirmată în cadrul ambelor eșantioane, s-a aplicat un test parametric de analiză a datelor, acesta fiind testul t pentru eșantioane independente tabelul nr. 1.

Tabelul II – Testul de normalitate Shapiro-Wilk pentru grupul de femei, cât și pentru grupul de bărbați

Figura II – Normalitatea Shapiro-Wilk privind grupul format din persoane de gen feminin

În urma acestor figuri se poate observa că grupul format din persoane de gen feminin au dat răspunsuri asemănătoare, obținând scoruri asemănătoare, față de grupul format din persoane de gen masculin.

4. DISCUȚII

Deşi în studiile anterioare, cercetătorii s-au axat și au efectuat cercetări asupra persoanelor cu alte orientări sexuale, persoanelor emigrate, sau persoanelor de altă etnie, religie și orientare politică, în care rezultatul a fost că persoanele de gen masculin, în comparație cu persoanele de gen feminin exclud social mult mai ușor, și în această cercetare rezultatul este același ca în cercetările anterioare, șoferii de gen feminin fiind mai excluse social în trafic de către șoferii de gen masculin, decât de către conducătorii de autoturisme de gen feminin.

Astfel de rezultate statistice sunt relevante pentru a stabilii diferențele culturale și de gen, inspirând alte cercetări pentru a se stabili relații de cauzalitate ce stau la baza acestor caracteristici.

4.1. Limite

Limitele cercetării se referă la reprezentativitatea redusă a eşantioanelor, cercetarea realizându-se doar pe câte 30 de participanți de gen femin și pe 30 de participanți de gen masculin, subiectivitatea chestionarului, acesta nefiind standardizat, acesta conținând un număr redus de itemi.

Figura III – Normalitatea Shapiro-Wilk privind grupul format din persoane de gen masculin

5. CONCLUZII

În urma cercetării efectuate s-a demonstrat faptul că femeile nu sunt excluse social în trafic de către femei, dar anumiți bărbați excluzându-le și considerându-le necorescpunzătoare în postura de conducător auto.

6. ANEXĂ

Chestionarul folosit:

Vârstă:

Gen (M/F):

În urma acestui chestionar se doreşte observarea răspunsurilor dumneavoastră pentru a vedea dacă persoanele de gen feminine sunt mai excluse social în trafic, decât persoanele de gen masculin.

Chestionarul este menit să scoată în evidenţă comportamentul femeilor, dar și al bărbaților față de ceilalți participanți la trafic.

Întrebările vor să evidenţieze comportamentul şi reacţia unei persoane aflată în trafic.

Datele dumneavoastră sunt strict confidenţiale, ele ajutând doar la verificarea unor date statistice.

Vă rugăm să fiţi cât mai sinceri, încercând să răspundeţi cu un X în dreptul cifrei care consideraţi că este corectă în cazul dumneavoastră.

1) În foarte mică măsură2) În mică măsură3) În măsură moderată4) În mare măsură5) În foarte mare măsură

Nr.Crt.

Întrebare 1 2 3 4 5

1 Dacă văd o femeie căreia i se oprește motorul mașinii în intersecţie mă enervez.

2 Dacă pe partea carosabilă staționează două mașini care sunt avariate, iar șoferul unei mașini este de gen feminin, prima mea reacţie este „Ea a fost vinovată!”

3 În timp ce conduc, dacă în mașina din fața mea şofer este o femeie, fac tot posibilul pentru a o depăși.

4 Consider că bărbaţii sunt mai capabili ca șoferi decât femeile.5 Consider că a conduce nu este treaba femeilor.6 Consider că femeile sunt ocupate cu treburile gospodărești, iar bărbații cu

șofatul.7 Femeilor le este frică de mari responsabilități.8 Consider că este datoria bărbaţilor de a avea carnet de conducere.9 Mă simt mai în siguranță când mașina în care mă aflu este condusă de un

bărbat.10 Dacă o persoană nu-și păstrează banda și nici nu semnalizează la schimbarea

benzii, după ce trec de ea și văd că este de gen feminin spun „Este femeie!”.11 Femeile sunt mai bune la alte lucruri decât la șofat.12 Bărbații sunt făcuți pentru a fi șoferi.13 În timpul șofatului bărbații sunt mai atenți.14 Dacă aș avea de ales între un taximetrist și o taximetristă, aș alege să merg cu

taximetristul, considerând că sunt mai în siguranță.15 Între șofat și alte treburi gospodărești, femeile sunt mai bune la treburile

gospodărești.16 Mașinile sunt făcute pentru bărbați.17 Pentru femei, carnetul de conducere este un moft.18 Femeile au mai multă atenție și grijă în trafic.19 Dacă mi-aș permite un șofer, aș alege ca genul acestuia să fie feminin, pentru

că sunt mai responsabile în trafic.20 În trafic, femeile sunt foarte bune.21 Când la semafor, în mașina alăturată văd o femeie mă gândesc cine a putut să-i

ofere carnetul.22 La semafor alături de mașina mea, văd o mașina foarte scumpă, iar la volanul

acesteia o femeie tânără. Primul meu gând este acela de „Câți bani poate avea tatăl ei?” sau „Cine i-o fi cumpărat o astfel de mașină, neștiind să o folosească?”.

23 Între un șofer și o șoferiță, mai bună este șoferița.24 Bărbații sunt mai precauți la volan, decât femeile.25 Femeile au alte preocupări în timpul șofatului (ex. machiaj, aranjat etc.).26 Dacă în spatele unei mașini este o coloană primul meu gând este că șoferul

primei mașini este de gen feminin.27 La benzinării se întâlnesc doar bărbați.28 Cele mai multe accidente se petrec din cauza femeilor.29 Șofatul pentru femei este o plăcere,iar pentru bărbaţi o necesitate.30 În trafic întâlnim mai multe femei decât bărbați.

Vă mulţumim pentru timpul acordat!

7. REFERINȚE

Badea,V.,Mitrofan,L.(2005). Dimensiuni ale excluderii sociale. Bucuresti:Caiete experimentale

Baumeister,F.R.; Nuss,K.C.; Twenge,M.J.(2002). Effects of Social Exclusion on Cognitive Processes:

Anticipated Aloneness Reduces Intelligent Thought. Journal of Personality and Social Psychology

Bulai,A.,Stanciugelu,I.(2004). Gen si reprezentare sociala.Bucuresti: Editura Universitara Politeia-SNSPA

Butler,J.(2000). Genul-un mar al discordiei,feminismul si subversiunea identitatii. Bucuresti:Editura Univers

Frischknecht,U; Heinrich,M.H.D.;Hoerst,M.;Fahr,M.W.(2012). Experience of social discrimination correlates with neurometabolism: a pilot study in heroin addicts. Eur Arch Psychiatry Clin Neurosci

Malterud,K.;Bjorkmana,M.;Flatvalb,M.;Ohnstadc,A.;Thesend,J.;Rortveita,G.(2009). Epidemiological research on marginalized groups implies major validity challenges; lesbian health as an example. Journal of Clinical Epidemiology 62 (2009) 703e710

Moscovici,S.(2011). Influenta sociala si schimbare sociala. Iasi:Polirom

Popescu,I.(2007). Excluderea sociala si segregarea spatial in marile metropole ale Europei.Transylvanian Review of Administrative Sciences, 70-76 Touraine,A.(2005). Lumea femeilor. Bucuresti:Editura Art