STANDARDIZARE conf. dr. ing. Alin GRAMA
6
cuprins
Istoric
Generalități
Obiectivele standardizării
Ce este un standard ?
Cum putem beneficia de standarde și de standardizare
Standardizarea
Participarea la standardizare
Standardizarea internaţională, europeană şi naţională
Beneficiile agenţilor economici
7
Istoric
1840 – se standardizează roțile și ecartamentele pentru căile ferate
după 1850 - a început standardizarea la nivel uzinal a unor produse, pentru care se elaborau caiete de sarcini, norme interne sau alte documente tehnice cu caracter normativ, dar considerate secrete ale întreprinzătorilor care şi-au dat seama de avantajele pe care le aveau ca urmare a aplicării standardelor
~ 1900 - începe să fie resimţită necesitatea standardelor naţionale şi internaţionale prin care să se facă ordine în producţia internă şi să se reglementeze produsele destinate exportului
8
Istoric
~ 1900 - preocupări pentru organizarea
instituţiilor specializate în domeniul elaborării
standardelor interne (de exemplu, în anul 1901 a
luat fiinţă Organizaţia Naţională de
Standardizare din Anglia, precursoarea
actualului BSI) şi a celor internaţionale (în 1906
a luat fiinţă Comisia Electrotehnică
Internaţională – CEI).
9
Istoric
1917 - Normenausschuss der Deutcher Industrie
1918 – Comisia permanentă de standardizare
din Franța
1918 - American Engineering Standards
Committee
1923 – Comitetul pentru standardizare din Rusia
25 februarie 1947 – ISO
11
Istoric - Româniastânjenul lui Șerban Vodă = 1,962 m
Păstrat în coloanele porticului de la
mănăstirea Cotroceni ctitorită între
1679-1682, Biserica fiind demolată în
1984 de comuniști, reconstruită în 2004.
12
Istoric - România
Biserica din Moșteni-Mănăilești (nordul
Olteniei), 1776:
“Acesta este stînjenu de la Craiova, de
optu palme.Bujorianu”
13
Istoric - Româniastânjenul lui Șerban Vodă = 1,962 m
Păstrat în coloanele porticului de la
mănăstirea Cotroceni ctitorită între
1679-1682, Bisericca fiind demolată în
1984 de comuniști, reconstruită în 2004.
Biserica din Moșteni-Mănăilești (nordul
Olteniei), 1776:
“Acesta este stînjenu de la Craiova, de
optu palme.Bujorianu”
14
Istoric - România
1948 – România: Comisia de Standardizare de
pe lângă Consiliul de Miniştri
1970 - Institutul Român de Standardizare (IRS)
1998 – Asociația de Standardizare din România
(ASRO)
15
Generalități
25 septembrie 2008, Concluziile Consiliului Uniunii Europene cu privire la standardizare și inovație:
statele membre ale UE sunt încurajate de Consiliu “să îmbunătăţească poziţia standardizării în programele educaţionale şi curriculum academic, cu scopul de a-i familiariza pe studenţi cu beneficiile strategice şi provocările standardizării, recurgând la experienţa organismelor de standardizare”
16
Generalități
Standardizarea așa cum este definită de Comisia Europeană1) prin prisma celor două caracteristici esențiale:
reprezintă o cooperare voluntară între industrie, consumatori, autorități publice și ceilalți factori interesați în elaborarea standardelor bazate pe consens;
orientează piața către competitivitate, având în vedere atingerea următoarelor obiective: interoperabilitatea produselor/serviciilor complementare și acordul asupra metodelor de încercare și cerințelor privind securitatea, sănătatea, mediul și cadrul organizațional. Standardizarea are și o dimensiune de interes public, ori de câte ori sunt în joc prescripții referitoare la sănătate, securitate și mediu
1) Ghidul ISO/CEI 2:1996
17
Generalități
Standardizarea, aşa cum este definită în Ghidul ISO/CEI 2:1996, este o activitate prin care sunt stabilite pentru probleme reale sau potenţiale, prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate, urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. Această activitate constă în particular în elaborarea, difuzarea şi punerea în aplicare a standardelor, standardul fiind produsul final al acestei activităţi, document stabilit prin consens şi aprobat de un organism de standardizare şi care este pus la dispoziţia publicului. Standardizarea oferă avantaje importante, în special prin obţinerea unei mai bune adaptări a produselor, proceselor şi serviciilor la scopurile cărora le sunt destinate, prin prevenirea barierelor din calea comerţului şi prin uşurarea cooperării tehnologice internaţionale.
18
Definiții:
Consens (SR EN 45020:2007): acord general caracterizat prin absența unei opoziții susținute față de un aspect esențial al unui subiect, din partea unei părți importante a celor interesați și printr-un proces care implică luarea în considerare a punctelor de vedere ale tuturor părților interesate și apropierea eventualelor poziții divergente.
Standard (SR EN 45020:2007): document stabilit prin consens și aprobat de un organism recunoscut, care furnizează pentru utilizări comune și repetate reguli, ghiduri sau caracteristici pentru activități și rezultatele lor în scopul obținerii unui grad optim de ordine într- un context dat.
19
Principii
Activitatea de standardizare este atributul organizațiilor și organismelor de standardizare și, din punct de vedere formal, este structurată pe trei niveluri:
Organizații de standardizare internaționale:
ISO, IEC, ITU
Organizații de standardizare regionale. Pentru Europa:
CEN, CENELEC, ETSI
Organizații de standardizare naționale. În România:
ASRO
20
ISO - International Organization
for Standardizationiso.org
Organismul Internaţional de Standardizare, în limba greacă isosînseamnă egal
cea mai mare organizaţie de standardizare din lume
principala activitate este de a elabora standarde internaţionale utilizate de orice tip de organizaţii industriale şi economice, de guverne şi organisme de reglementare şi de evaluarea conformităţii, de furnizorii şi utilizatorii de servicii şi produse din sectoarele publice şi particulare, de public în general, în dubla calitate de consumator şi de utilizator
colaborează cu partenerii săi IEC şi ITU (Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii) în standardizarea internaţională
World Standards Cooperation (WSC) formată din ISO, IEC și ITU (Uniunea Internațională de Telecomunicații)
sediul la Geneva
21
IEC – International
Electrotechnical Commissioniec.ch
Comisia Electrotehnică Internaţională
organizaţie mondială a cărei principală
activitate este de a elabora standarde
internaţionale în domeniul electricităţii,
electronicii şi tehnologiilor asociate
acestora
22
IEC – International
Electrotechnical Commission
1906 – se constituie CEI 1964 – 1967,
acad. prof. dr. ing. Remus RĂDULEȚ
1947 – se constituie ISO cu scopul coordonării și unificării standardelor la nivel internațional
23
IEC – Comité Europeén de
Normalisationcen.eu
Comitetul European de Standardizare
1961 - recunoscută ca organizaţie europeană de standardizare pentru alte domenii decât electrotehnică şi telecomunicaţii
membrii CEN lucrează împreună pentru a dezvolta standarde europene sau documente de armonizare, voluntare în diferite sectoare şi pentru construirea unei pieţe interne europene de produse şi servicii.
24
CENELEC – European
Committee for Electrotechnical
Standardizationcenelec.eu
Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică
1973 - responsabil pentru standardizarea în domeniul electrotehnic la nivel european
Membrii CENELEC lucrează împreună din 1950 pentru a dezvolta standarde europene şi documente de armonizare voluntare care să ajute la construirea unei pieţe interne europene de produse şi servicii, să permită dezvoltarea tehnologică şi să garanteze securitatea şi sănătatea consumatorilor.
25
ETSI – European
Telecommunication
Standards Instituteetsi.org
Institutul European de Standardizare
pentru Telecomunicaţii
are un rol important în standardizarea
globală în domeniul tehnologiei informaţiei
şi comunicaţiilor, cuprinzând peste 700 de
membrii, companii din peste 60 de ţări.
26
ASRO – Asociația de
Standardizare din Româniaasro.ro
Asociația de Standardizare din România
2006 - România este membru cu drepturi depline al CEN şi CENELEC ceea constituie o provocare şi în acelaşi timp o mare responsabilitate din partea tuturor factorilor interesaţi în activitatea de standardizare
27
Obiectivele standardizării
Standardizarea poate avea unul sau mai multe obiective specifice, în special de a asigura aptitudinea de utilizare a unui produs, proces sau serviciu: Controlul varietății
Comoditatea de utilizare
Compatibilitatea
Interschimbabilitatea
Sănătatea
Securitatea
Protecția mediului
Protecția unui produs
Înțelegerea mutuală
Performanțele economice
Comerțul
Pot exista şi suprapuneri ale acestor obiective
28
Ce este un standard ?
Directivele ISO/CEI Partea 2:2001: standardul este un document, stabilit prin consens şi
aprobat de un organism recunoscut, care furnizează, pentru utilizări comune şi repetate, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele lor, în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat.
Standardele trebuie să se bazeze pe rezultatele conjugate ale ştiinţei, tehnicii şi experienţei şi să aibă drept scop promovarea avantajelor optime ale comunităţii.
Un standard se aplică la un produs, proces sau serviciu.
29
Efectele potențiale ale standardelor
pentru piață
NU EXISTĂ standarde
NEÎNCREDEREA
consumatorilor în
produsele, procesele
și serviciile oferite
Vânzări scăzute:
cresc prețurile și
costurile
EXISTĂ standarde
Crește
ÎNCREDEREA
consumatorilor în
produsele, procesele
și serviciile oferite
Vânzări MARI: scad prețurile și
costurile
30
Cum putem beneficia de standarde
și de standardizare Fiecare producător poate să utilizeze standardele prin strategia proprie
utilizarea standardelor deja existente ca o sursă de informare din care se obţin beneficii prin reducerea riscului de a nu fi competitiv pe piaţă. Standardul existent conţine soluţii deja verificate iar informarea se referă la gradul de dezvoltare tehnologică în acel moment (cum ar fi standardele de produs) sau prescripţiile determinate de reglementările în vigoare (cum ar fi standardele europene armonizate sub directive). Conformitatea cu standardul existent asigură pătrunderea pe o piaţă existentă şi extinsă cu beneficiile care rezultă din această oportunitate.
implicarea în dezvoltarea de standarde noi pentru a promova propriile produse, procese sau servicii. Conformitatea cu standardul nou deschide un tronson nou de piaţă, promovând o recunoaşterea internaţională
Un alt beneficiu al utilizării standardelor rezultă din faptul că standardele constituie prima cale pentru demonstrarea conformităţii cu reglementările şi legislaţia, ceea ce poate influenţa alegerea pieţei.
31
Pornind de la enunţul: Întrebări despre standarde pe care fiecare producător şi le pune atunci când dezvoltă un produs, acesta fiind prima piesă din partea stângă a careului, se construieşte un careu de întrebări.
Piesa centrală, care trebuie să se îmbine perfect cu toate celelalte pentru a închide careul, conţine cea mai importantă întrebare pe care trebuie să şi-o pună producătorul: Care sunt caracteristicile produsului pe care le scoate în evidenţă standardul pentru consumator? De exemplu: securitatea, fiabilitatea, calitatea etc.
Fiecare producător poate să găsească răspunsurile la întrebări dacă este implicat în activitatea de standardizare prin participarea în comitetele tehnice.
Întrebări pe care fiecare producător
trebuie să şi le pună în relaţia produs
– standard
32
Standardizarea
Activitatea de standardizare se desfăşoară în comitetele tehnice, care sunt constituite astfel: Internațional: ISO și IEC pe domenii de activitate constituite în
conformitate cu Directivele ISO/CEI Partea 1:2009, Proceduri pentru activitatea tehnică, Partea 2:2004, Reguli care stabilesc structura și redactarea standardelor internaționale;
European: CEN, CENELEC, ETSI pe domenii de activitate constituite în conformitate cu Regulamentul Intern CEN/CENELEC Partea 2:2010, Reguli comune pentru activitatea de standardizare, Partea 3:2009, Reguli care stabilesc structura și redactarea standardelor europene;
Național: ONS pe domenii de activitate constituite în oglindă cu comitetele tehnice europene și internaționale, SR 10000 (pe părți), Principiile și metodologia standardizării
33
Ciclul de viață al standardelor
Idee și
propunere temă
Specificații tehnice
Implementare
Revizuire specificații
(standard)
Specificații noi
(Standard nou)
34
Comitetele Tehnice
Experți din sectoarele economiei
Din mediul de afaceri
adică toţi cei interesaţi în dezvoltarea de
standarde şi care vor pune în aplicare aceste
standarde
35
Comitetele Tehnice
Aceşti experţi pot fi însoţiţi de reprezentanţi ai agenţiilor guvernamentale, laboratoarelor de încercări, organismelor de acreditare şi evaluarea conformităţii, asociaţii ale consumatorilor, ecologişti, mediul academic şi universitar şi alţii. Ei participă constituiţi în delegaţii naţionale alese de către organismele naţionale de standardizare membre ale CEN respectiv ISO şi comitetele naţionale electrotehnice membre ale CENELEC respectiv CEI.
ASRO reprezintă România la ISO, CEI, CEN şi CENELEC prin comitele tehnice naţionale constituite în oglindă cu cele europene şi internaţionale în care trebuie să fie implicaţi toţi factorii interesaţi în dezvoltarea de standarde şi care trebuie să participe la constituirea unui punct de vedere naţional bine consolidat printr-un consens naţional.
36
Participarea la standardizare
Lucrările de standardizare la nivel naţional, precum şi lucrările de standardizare internaţională şi europeană se realizează de către comitetele tehnice naţionale (CT), înfiinţate de fiecare ONS pe domenii de specialitate.
Componenţa CT trebuie să asigure reprezentarea echilibrată a factorilor interesaţi în domeniu, respectiv, după caz: producători (de produse şi/sau servicii), utilizatori, asociaţii sau organizaţii profesionale sau cele reprezentând consumatorii, sindicate, reprezentanţi ai Administraţiei Publice centrale şi/sau locale, laboratoare de încercări, centre de cercetare etc. Reprezentarea în CT a fiecărui factor interesat din componenţa comitetului se face prin câte un singur specialist, împuternicit ca reprezentant permanent al său, numit membru al CT.
37
Comitetele Tehnice Naționale
Calitatea de membru P (participant) al CT implică următoarele obligaţii:
participarea regulată şi activă la şedinţele CT
participarea regulată şi activă la lucrările realizate prin corespondenţă
susţinerea, în cadrul CT, a punctului de vedere al factorului pe care îl reprezintă, stabilit prin consultarea compartimentelor din unitatea respectivă
informarea factorului pe care îl reprezintă asupra lucrărilor din cadrul CT
informarea CT asupra modificărilor care consideră că sunt necesare pentru a ţine un standard în actualitate
iniţierea de propuneri privind elaborarea de standarde noi sau revizuirea de standarde existente
38
Comitetele Tehnice Naționale
Calitatea de membru O (observator) al
CT implică următoarele obligaţii:
Urmărește activitatea CT
Primește documentele CT
Are dreptul să transmită comentarii
Are dreptul să participe la reuniunile CT
39
Comitetele Tehnice Naționale
În acest sens factorul interesat de a participa într-un CT transmite o cerere în acest sens către ONS în care numeşte reprezentantul său. În urma acceptului ONS factorul interesat poate să participe la lucrările CT.
Lucrările CT trebuie să asigure respectarea interesului naţional, să ţină seama de toate punctele de vedere importante şi să asigure, prin anchetele efectuate, ca fiecare standard român, precum şi toate celelalte lucrări elaborate să se bazeze pe un ansamblu de opinii de autoritate.
CT răspunde de proiectele de standard şi de toate celelalte lucrări elaborate (programe de standardizare, examinarea periodică a standardelor, lucrări de standardizare europeană şi internaţională etc).
Fiecare CT îşi desfăşoară activitatea în baza unui program de standardizare care cuprinde teme aparţinând domeniului de activitate al CT.
Orice persoană fizică sau juridică sau un comitet tehnic poate face propuneri de teme pentru elaborarea de standarde noi sau pentru revizuirea unor standarde existente. Propunerile de teme se transmit la ONS cu o motivare detaliată şi, pe cât posibil, însoţite de anteproiect. Propunerile se repartizează de către ONS, pentru examinare, CT funcţie de domeniile de activitate. Temele acceptate sunt incluse în programul de standardizare al CT respective şi comunicate acestora.
40
Standardizarea europeană
se desfăşoară în conformitate cu Regulamentul Intern CEN/CENELEC
Standardele sunt elaborate de experţii din domeniile specifice
În construcţia consensului european industria, federaţiile patronale şi profesionale, autorităţile publice, mediul academic, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale sunt invitaţi să contribuie la procesul de standardizare. Această participare deschisă arată soliditatea standardizării europene. Participarea la standardizarea europeană se desfăşoară numai prin organismele naţionale de standardizare (pentru România prin ASRO). Datoria acestora este de a trimite delegaţii bine echilibrate din punct de vedere al reprezentării punctului de vedere naţional, care să reprezinte interesul naţional într-un anume proiect de standardizare.
Grupuri de interese organizate la nivel european – reprezentând ecologiştii, consumatorii, întreprinderile mici şi mijlocii, printre alţii – de asemenea, au oportunitatea să contribuie la dezvoltarea unui standard.
41
Standardizarea europeană
Participarea în procesul de standardizare CEN/CENELEC a oricărui factor interesat este asigurată numai de organismul naţional de standardizare (ONS) –ASRO – prin comitetele tehnice naţionale constituite în oglindă cu comitetele tehnice CEN şi CENELEC, în care acesta participă ca membru al comitetului respectiv
Oricare membru al comitetului tehnic naţional poate să devină membru al delegaţiei naţionale în Comitetul Tehnic CEN/CENELEC sau să fie nominalizat pentru a lucra în calitate de expert într-un Grup de Lucru al comitetului CEN/CENELEC.
42
Lansarea activităţii de elaborare a
unui standard european O propunere pentru un standard european poate să apară de la toţi factorii interesaţi
propunerile ajung prin organismele naţionale de standardizare, sau acolo unde legislaţia europeană este cunoscută respectiv în ţările membre ale Uniunii Europene prin Comisia Europeană sau Secretariatul AELS, la CEN/CENELEC
Comitetul Tehnic CEN/CENELEC respectiv va lua o decizie pentru adoptarea propunerii , ţinând seama de necesitatea paneuropeană, de timpul necesar pentru punerea la dispoziţie a standardului şi de resursele disponibile
Propunerea acceptată este alocată unui grup de lucru responsabil în cadrul proiectului pentru elaborarea proiectului de standard.
Dacă propunerea este pentru un domeniu nou al activităţii de standardizare, o primă decizie va fi luată în Biroul Tehnic al CEN/CENELEC, prin alocarea temei unui comitet tehnic existent sau prin constituirea unui comitet tehnic nou
În conformitate cu Regulamentul Intern CEN/CENELEC după ce un proiect de standard a fost acceptat , Organismele Naţionale de Standardizare nu mai pot să dezvolte un standard nou naţional pe aceeaşi tematică (cu acelaşi domeniu de aplicare) sau să revizuiască un standard existent fără permisiunea Biroului Tehnic –această obligaţie este cunoscută sub numele de procedură de oprirea a activităţii (standstill) şi permite ca toate eforturile să fie concentrate pe armonizarea europeană
43
Ancheta publică
După ce s-au parcurs toate etapele conform Regulamentului Intern CEN/CENELEC prin care propunerea de standard european s-a concretizat într-un proiect de standard european acesta este lansat pentru comentarii prin procesul cunoscut sub numele de anchetă publică CEN/CENELEC
În timpul alocat pentru ancheta publică, toţi factorii interesaţi (de exemplu fabricanţii, autorităţile publice, consumatorii etc.) pot să transmită comentarii asupra proiectului
Ancheta publică este o etapă foarte importantă în dezvoltarea unui standard deoarece numai în acest moment se pot introduce în conţinutul viitorului standard condiţiile naţionale particulare (caracteristici sau practici naţionale care nu pot fi modificate, cum ar fi condiţiile climatice sau condiţiile electrice de legare la pământ) şi divergenţele de tip A (divergenţă naţională datorată unor reglementări a căror modificare nu este în prezent de competenţa membrului CEN/CENELEC). Aceste puncte de vedere sunt analizate în comitetul tehnic naţional constituind punctul de vedere naţional pe care organismul naţional de standardizare - ASRO îl transmise comitetului tehnic CEN/CENELEC pentru a fi luat în considerare.
44
Ancheta publică
Standardul european după ce este aprobat prin votul membrilor CEN/CENELEC este publicat şi trebuie adoptat de către fiecare organism naţional de standardizare ca standard naţional.
Acesta este obligat să adopte standardul european ca standard naţional (SR EN pentru ASRO) identic şi să anuleze orice standard naţional existent care este conflictual cu standardul european.
standard naţional existent care este conflictual cu standardul european. În acest fel un standard european devine standard naţional în toate cele 29 de state membre ale CEN/CENELEC şi este pus la dispoziţia publicului prin organismul naţional de standardizare – ASRO, pentru România.
45
Federații
Europene,
ONG
industrie ONS
Organizații
europene și
internaționale
Comisia
Europeană,
secretariatul
AELIS
CEN/CENELEC
Biroul Tehnic
Comitetele Tehnice
Acceptare
46
Grup de lucru
(experții desemnați)
Proiect de standard (prEN)
Transmiterea și circularea pt. comentarii la:
Acceptare
Consultanți
(CE &
EFTA)
Membrii
(ONS&Asociații
)
Publicul în
generalAfiliați
Comitetele Tehnice
Ponderea de vot (ONS)
47
Standard (EN)
ONS
UTILIZATORI
Adoptare la nivel național,
publicare și distribuire
un proces tipic pentru elaborarea
unui standard european începând
cu iniţierea activităţii de
standardizare până la publicarea
standardului european. Prin
această diagramă este ilustrată
implicarea tuturor factorilor
interesaţi ceea ce demonstrează că
întreaga activitate de standardizare
este o activitate în parteneriat cu
aceşti factori interesaţi şi care se
desfăşoară numai prin organismul
naţional de standardizare –ASRO -
respectiv prin comitetele tehnice
naţionale constituite pe domenii de
interes.
48
Standardizarea internaţională,
europeană şi naţională Activitate de standardizare naţională este considerată complementară procesului de
standardizare europeană şi internaţională deoarece standardizarea naţională ţine seama de particularităţile naţionale şi locale, inclusiv acelor caracteristici geografice, culturale şi lingvistice. Aceasta întăreşte capacitatea procesului de standardizare europeană şi internaţională de a ţine seama de interesele locale şi de a promova o largă participare a tuturor celor interesaţi
Este important ca sistemul de standardizare naţional să asigure o participare efectivă a tuturor părţilor interesate şi să reflecte poziţia naţională
Politica esenţială a UE este de a o păstra o piaţă unică şi este benefic pentru ţările în curs de integrare şi nou intrate în UE să înţeleagă şi să lucreze cu principiile europene.
Standardele sunt unul dintre elementele de bază într-un sistem care include, printre altele, procedurile de evaluare a conformităţii şi de supraveghere a pieţei.
Comunitatea europeană şi statele membre furnizează asistenţă tehnică considerabilă ţărilor în curs de integrare pentru a le ajuta să-şi alinieze reglementările tehnice, standardele, structurile de evaluare a conformităţii, procedurile, calitatea produselor şi serviciilor la cerinţele Comunităţii Europene. Tipul de asistenţă furnizat este decis de la caz la caz ţinând seama de situaţia şi nivelul de dezvoltare a fiecărei ţări.
49
Beneficiile agenţilor economici
Scăderea costurilor şi realizarea de economii:
Prin oferirea aceluiaşi produs pe diferite pieţe, agentul economic poate realiza economii prin raportarea costurilor de producţie asupra unui volum mai mare de produse care va conduce la un preţ mai mic pe produs
50
Beneficiile agenţilor economici
Imagine coerentă în faţa consumatorilor:
Agentul economic beneficiază în urma standardizării unui produs de o imagine a mărcii sale omogenă şi coerentă prin care îşi păstrează fidelitatea consumatorilor
Simplificarea planificării şi verificării:
Prin aplicarea unei strategii de standardizare a unui produs sau serviciu nou devine mai simplu ca acesta să fie pus în practică
51
Concluzii privind implicarea agenţilor
economici în standardizare Agenţii economici sunt coloana vertebrală a dinamismului economic prin susţinerea
creşterii economice şi angajării forţei de muncă. Agenţii economici trebuie să se preocupe de activitatea de standardizare pentru a deveni din ce în ce mai competitivi. Deoarece standardizarea este de primă importanţă în competiţia pe piaţă, agenţii economici trebuie să se preocupe de o instruire adecvată în acest domeniu
Standardele trebuie să devină instrumente apropiate pe care agenţii economici să le poată utiliza cu uşurinţă şi pe care să le considere un sprijin în activitatea lor. Sănătatea economică a oricărei firme depinde de capacitatea ei de a deveni susţinătoare activă a standardizării şi de capabilitatea de utilizare a standardelor, astfel încât acestea să devină instrumente de zi cu zi pentru ea
Procesul de standardizare oferă beneficii considerabile mediului de afaceri, consumatorilor şi societăţii, impulsionând inovaţia şi întărind competitivitatea economică. Acest proces încă nu este pe deplin înţeles de cei mai mulţi potenţiali participanţi şi beneficiari ai acestuia. Înţelegerea şi implicarea rapidă în acest proces va conduce la obţinerea beneficiilor cu eforturi mai reduse decât în cazul amânării acestei decizii
52
Concluzii privind implicarea agenţilor
economici în standardizare Standardele stau la baza economiei. Sistemul standardizării
contribuie la bunăstarea socială, intensifică competitivitatea, ajută la liberalizarea comerţului mondial. Acest sistem este important pentru toţi şi fiecare trebuie să înţeleagă această importanţă şi să se implice în permanenta dezvoltare a activităţii de standardizare
Activitatea de standardizare este cu atât mai eficientă cu cât este mai puternică prin modul în care cât mai mulţi factori participanţi la această activitate o desfăşoară împreună pentru a ajunge la o poziţie comună. Standardele sunt esenţiale pentru o economie sănătoasă şi pentru promovarea comerţului
53
Metodologia elaborării
standardelor
Conformă cu seria de standarde seria 10000 – principiile și metodologia standardizării
Specialiștii standardizatori – pot ajuta elaboratorii la alegerea celor mai bune strategii care să ducă la scurtarea duratei de elaborare
Nevoia resimțită de activitatea economică – cel mai activ factor care influențează procesul de elaborare a standardelor Stringentă
Se reduce numărul de etape
Se respectă aceleași principii de elaborare
Artificială (factorii interesați nu sunt convinși de necesitatea lucrării) Elaborarea decurge încet, greoi, uneori se termină cu sistarea lucrărilor
54
Metodologia elaborării
standardelor Sarcina de a elabora standarde în România revine Comitetelor
Tehnice, organizate pe domenii de activitate, din care fac parte specialişti ai factorilor interesaţi relevanţi
Etape de lucru:
a) Definitivarea propunerii pentru tema de standard şi stabilirea
elaboratorului
b) Documentarea preliminară, documentarea completă teoretică şi
practică, întocmirea materialului de sinteză
c) Elaborarea standardului în faza de anteproiect (AP)
d) Elaborarea standardului în faza de proiect pentru comitet (PC)
e) Elaborarea standardului în faza de proiect pentru anchetă publică
(PA)
f) Avizarea şi aprobarea standardului român (SR);
g) Tipărirea, difuzarea şi urmărirea implementării standardului;
h) Realizarea amendamentelor şi corecturilor.
55
Metodologia elaborării
standardelor Sarcina de a elabora standarde în România revine Comitetelor Tehnice,
organizate pe domenii de activitate, din care fac parte specialişti aifactorilor interesaţi relevanţi
Etape de lucru:
Definitivarea propunerii pentru tema de standard şi stabilirea
elaboratorului
Documentarea preliminară, documentarea completă teoretică şi
practică, întocmirea materialului de sinteză
Elaborarea standardului în faza de anteproiect (AP)
Elaborarea standardului în faza de proiect pentru comitet (PC)
Elaborarea standardului în faza de proiect pentru anchetă publică (PA)
Avizarea şi aprobarea standardului român (SR);
Tipărirea, difuzarea şi urmărirea implementării standardului;
Realizarea amendamentelor şi corecturilor.
56
Metodologia elaborării
standardelor Propunerile pentru teme de standard făcute de autorii acestora trebuie
să conţină în mod explicit
titlul (se indică subiectul noului standard propus, respectiv titlul standardului propus
pentru revizuire)
domeniul de aplicare (se indică domeniul şi eventual limitele aplicării standardului)
obiectivele şi justificarea propunerii
57
Metodologia elaborării
standardelor Propunerea va fi însoţită de informaţii detaliate privind:
scopul specific al elaborării standardului, aspectele de standardizare care trebuie
abordate, problemele care trebuie rezolvate şi dificultăţile pe care standardul le
înlătură
principalii factori care pot beneficia sau care pot fi afectaţi de
aplicarea standardului
fezabilitatea, respectiv factorii care ar putea favoriza sau împiedica
elaborarea sau aplicarea standardului
oportunitatea elaborării standardului, respectiv stabilitatea
tehnologiei, progresul tehnologic preconizat, care va face ca
standardul să devină perimat sau, dacă standardul este propus
pentru dezvoltarea viitoare a tehnologiei, prevederile acestuia ar
putea să apară în devans faţă de realitatea din momentul elaborării
58
Metodologia elaborării
standardelor Propunerea va fi însoţită de informaţii detaliate privind:
urgenţa elaborării, ţinând cont de alte lucrări de standardizare
conexe care se elaborează concomitent sau de angajamentele
asumate de partea română în tranzacţiile economice internaţionale
avantajele care se pot obţine din aplicarea standardului propus sau
pierderile şi neajunsurile cauzate de lipsa unui standard (dinamica
volumului producţiei sau al schimburilor comerciale)
armonizarea cu alte documente normative existente sau în curs de
elaborare pe plan naţional sau internaţional.
59
Metodologia elaborării
standardelor Propunerile de teme de standarde trebuie să facă referire la brevetele
de invenţii pentru a nu încălca drepturile de autor.
Autorul propunerii indică toate documentele cunoscute de el (standarde,
reglementări etc.) care ar putea fi folosite ca bază documentară pentru
elaborarea standardului.
Propunerea este trimisă la Comitetul Tehnic corespunzător care se
întruneşte în şedinţă şi decide dacă acceptă sau nu tema propusă
NU
DA
60
Metodologia elaborării
standardelor
propunere
de temă
transmitere la CT
decizie
ședință CT
propunere
acceptată
propunere
respinsă
61
Metodologia elaborării
standardelor Elaboratorul viitorului anteproiect de standard şi responsabil pentru o
temă dată se stabileşte de către CT pe baza solicitărilor însoţite de CV,
făcute de către:
unul dintre membrii comitetului tehnic
secretarul comitetului tehnic
un grup de redactare format din doi sau trei membri desemnaţi de
comitetul tehnic
unul dintre factorii reprezentaţi în comitetul tehnic
un agent economic nereprezentat în comitetul tehnic, care şi-a dat
acordul
Propunerile de teme de standard acceptate dar rămase fără
elaborator se soluţionează prin redistribuirea acestora,
făcută de către ASRO sau prin colaborarea a două comitete
tehnice.
62
Metodologia elaborării
standardelor Sarcina de a elabora standarde în România revine Comitetelor Tehnice,
organizate pe domenii de activitate, din care fac parte specialişti aifactorilor interesaţi relevanţi
Etape de lucru:
Definitivarea propunerii pentru tema de standard şi stabilirea
elaboratorului
Documentarea preliminară, documentarea completă teoretică şi
practică, întocmirea materialului de sinteză
Elaborarea standardului în faza de anteproiect (AP)
Elaborarea standardului în faza de proiect pentru comitet (PC)
Elaborarea standardului în faza de proiect pentru anchetă publică (PA)
Avizarea şi aprobarea standardului român (SR);
Tipărirea, difuzarea şi urmărirea implementării standardului;
Realizarea amendamentelor şi corecturilor.
63
Metodologia elaborării
standardelor Elaboratorul, responsabil de temă, îşi începe activitatea prin întocmirea
unui program de acţiune în care să includă lucrările ce urmează a fi
efectuate pentru a se încadra în termenele limită stabilite prin programul
de standardizare.
De obicei, prima perioadă este afectată documentării de specialitate,
prin care elaboratorul face cunoştinţă cu lucrările finalizate în domeniu
şi îşi culege informaţiile necesare pentru conturarea conţinutului
viitorului standard.
Formal, documentarea poate fi împărţită în două faze: documentarea
preliminară şi documentarea completă.
64
Metodologia elaborării
standardelor Documentarea preliminară se bazează pe
banca de date existentă la ASRO - studierea propunerii de temă de standard, a
programelor de standardizare şi a documentelor normative interne, internaţionale şi
ale altor ţări (de obicei ţări cu tradiţie în standardizarea domeniului abordat)
elaboratorii proiectelor de standarde culeg informaţii despre organismele şi unităţile
economice interesate, pe care urmează să le consulte şi să le solicite colaborarea
Documentarea preliminară nu are caracter limitativ şi se încadrează în
mod organic în etapa principală de documentare
65
Metodologia elaborării
standardelor Documentarea completă (teoretică şi practică) este etapa care
definitivează informaţia necesară elaborării proiectului de standard. Vor
fi consultate: Sarcinile economiei naţionale în perioada în care urmează să se aplice prevederile standardului
Programele existente privind îmbunătăţirea nivelului tehnic şi calitativ al produselor, reducerea
consumurilor, valorificarea superioară a materiilor prime şi a materialelor
Programele de retehnologizare şi de creştere a productivităţii muncii
programele de îmbunătăţire a calităţii produselor
Noutăţile în ştiinţă şi tehnologie, pe plan naţional şi internaţional
Legislaţia în vigoare referitoare la domeniul vizat
standardele în vigoare şi modificările aduse acestora, inclusiv standardele conexe
experienţa unităţilor producătoare şi a celor cu profil asemănător (inclusiv prospectele elaborate
de acestea)
prescripţiile de tipizare existente în domeniu
invenţii şi inovaţii în domeniu
licenţe şi patente care creează obligaţii pentru partea română
contracte externe şi cooperări care impun anumite limite la transparenţa în domeniu (obligă la
păstrarea unor secrete)
66
Metodologia elaborării
standardelor Lista surselor de documentare este susceptibilă de completare cu
lucrări teoretice fundamentale
comunicări ştiinţifice
publicaţii, articole sau ştiri apărute în reviste sau chiar în ziare (cu condiţia ca
informaţiile respective să fie credibile).
Din materialele consultate, elaboratorul reţine informaţiile importante
şi întocmeşte o sinteză a acestora (eventual sub formă de tabel)
pentru a evidenţia tendinţele de realizare a principalilor indicatori,
parametri, performanţe, etc.
Materialul de sinteză se întocmeşte pe probleme precise, evidenţiază
variantele existente în diferitele surse informative şi conţine, eventual,
varianta reţinută pentru conţinutul noului standard.
Materialul de sinteză se întocmeşte respectând rigorile unei cercetări
ştiinţifice şi va fi pusă la dispoziţia factorilor interesaţi pentru consultare.
67
Metodologia elaborării
standardelor Sarcina de a elabora standarde în România revine Comitetelor Tehnice,
organizate pe domenii de activitate, din care fac parte specialişti aifactorilor interesaţi relevanţi
Etape de lucru:
Definitivarea propunerii pentru tema de standard şi stabilirea
elaboratorului
Documentarea preliminară, documentarea completă teoretică şi
practică, întocmirea materialului de sinteză
Elaborarea standardului în faza de anteproiect (AP)
Elaborarea standardului în faza de proiect pentru comitet (PC)
Elaborarea standardului în faza de proiect pentru anchetă publică (PA)
Avizarea şi aprobarea standardului român (SR);
Tipărirea, difuzarea şi urmărirea implementării standardului;
Realizarea amendamentelor şi corecturilor.
68
Metodologia elaborării
standardelor Elaborarea standardului în faza de anteproiect este etapa cea mai
importantă de creaţie ştiinţifică, care
determină conţinutul documentului
influenţează în mare măsură desfăşurarea etapelor ulterioare de lucru
calitatea viitorului standard depinde de profunzimea analizelor efectuate
în vederea adoptării soluţiilor optime pentru toate elementele înscrise în
documentul respectiv.
Redactarea trebuie să fie cât mai completă, pentru a rezolva în totalitate
tema standardului, la un nivel ştiinţific adecvat şi într-un stil
corespunzător
69
Metodologia elaborării
standardelor Deşi este la prima redactare, anteproiectul de standard trebuie întocmit
ţinând seama de regulile stabilite pentru redactarea standardelor,
respectiv:
text redactat concis, clar şi fără echivoc, pentru a nu se lăsa
posibilitatea unor neînţelegeri sau interpretări eronate
figurile, desenele şi schemele se execută conform regulilor pentru
executarea şi prezentarea materialelor grafice în standarde
prezentarea redactării trebuie să corespundă modelelor stabilite
pentru diferitele pagini ale standardelor.
Ca excepţii de la regula generală de elaborare a anteproiectului de
standard apar cazurile textelor de standard care însoţesc propunerile de
teme de standardizare, un standard internaţional sau european, precum
şi un standard al altei ţări sau organizaţii care are de facto statut de
standard internaţional, care nu sunt în curs de revizuire
70
Metodologia elaborării
standardelor Conţinutul anteproiectului de standard este explicitat (dacă este cazul)
printr-o notă de fundamentare, care cuprinde, în principal:
o comparaţie între caracteristicile produselor standardizate şi nestandardizate,
indicându-se nivelul caracteristicilor respective înscrise în standardele internaţionale
şi europene şi evidenţiind nivelul mondial. Printre altele este necesar să se prezinte
diferitele tipuri, mărci, variante etc., cu caracteristicile lor tehnico-economice şi de
utilizare, subliniindu-se, atunci când este cazul, caracteristicile de siguranţă în
exploatare
interpretarea datelor din sinteza de documentare
justificarea şi fundamentarea parametrilor şi soluţiilor înscrise în anteproiectul de
standard
corespondenţa prevederilor din anteproiectul de standard cu cele din standardele în
vigoare (standardele conexe), cu normele de tipizare şi instrucţiunile existente
noutăţile introduse în anteproiect, care conduc la satisfacerea mai deplină a cerinţelor
beneficiarilor şi consumatorilor produselor standardizate
estimarea efectelor tehnico-economice scontate după aplicarea standardului
orice alte aspecte în legatură cu conţinutul anteproiectului pe care elaboratorul le
consideră utile şi convingătoare pentru înţelegerea şi acceptarea documentului
71
Metodologia elaborării
standardelor Dacă pentru aplicarea în practică a prevederilor standardului va deveni
necesară adoptarea unor măsuri tehnico-organizatorice, în nota de
fundamentare sau separat se vor face menţiuni referitoare la:
Modificările tehnologice, de aprovizionare, desfacere etc., care se impun în vederea
realizării prescripţiilor standardului
Stocul de produse fabricate până la apariţia viitorului standard şi
care, nemaicorespunzând noilor prescripţii vor deveni produse în
afara standardului, de calitate inferioară, urmând a fi retrase de pe
piaţă, vândute ca solduri sau ca piese de rezervă, eventual putând fi
supuse unei prelucrări suplimentare, pentru a fi aduse la nivelul
cerinţelor înscrise în noul document normativ.
Anteproiectul de standard, eventual însoţit de alte materiale se
difuzează de către secretarul Comitetului Tehnic tuturor membrilor
acestuia, inclusiv preşedintelui, precum şi reprezentantului ASRO,
stabilind o perioadă de 30 de zile de la data expedierii, pentru
examinare şi transmiterea observaţiilor
72
Metodologia elaborării
standardelor Documentele sunt adresate nominal şi nu pot fi făcute publice sau
utilizate în alte scopuri decât pentru lucrările comitetului tehnic respectiv
În adresa de însoţire se solicită ca răspunsurile să fie remise pe adresa
comitetului tehnic chiar dacă, neexistând observaţii, se va transmite
doar acordul cu conţinutul proiectului.
Este însă recomandabil ca răspunsurile să se refere la conţinut, să nu
fie formale şi să tindă spre îmbunătăţirea anteproiectului. Deşi
răspunsurile reflectă în general punctul de vedere, respectiv poziţia
particulară, partizană a factorului interesat faţă de conţinutul materialului
redactat, este recomandabil ca observaţiile să fie formulate în aşa fel
încât să nu obstrucţioneze desfăşurarea în continuare a lucrărilor,
ţinând cont de faptul că la momentul aplicării viitorului standard,
înzestrarea tehnică a întreprinderilor va fi calitativ superioară, acestea
putând realiza produse care să corespundă noilor cerinţe tehnice
stipulate în documentul în curs de elaborare
73
Metodologia elaborării
standardelor Răspunsurile trebuie să fie concrete, la subiectul standardului, dar pot
sesiza şi aspecte noi, necuprinse în proiect sau în materialele
însoţitoare, fie pentru a completa standardul, fie pentru a fi reţinute în
vederea elaborării unor noi teme sau lucrări de standardizare
În cazul în care răspunsurile reflectă acordul unanim al factorilor
interesaţi, se poate trece la redactarea finală, în vederea aprobării
standardului.
Dacă însă se primesc observaţii, uneori contradictorii, secretarul
întocmeşte în maximum 15 zile o sinteză a observaţiilor primite, pe care
le grupează într-un tabel în care se trec pe trei coloane: cine a făcut
observaţia, conţinutul observaţiei, reprodusă aşa cum a fost prezentată
şi propunerile secretarului pentru fiecare observaţie
cine a făcut observaţia conţinut propuneri
74
Metodologia elaborării
standardelor Sinteza observaţiilor este trimisă aceloraşi specialişti care au primit
anterior anteproiectul de standard, împreună cu invitaţia de participare
la sedinţa comitetului tehnic de discutare a anteproiectului.
În sedinţa comitetului tehnic se iau hotărâri asupra tuturor problemelor
de fond şi de formă semnalate de specialişti (membri în CT) şi se
încearcă punerea de acord a opiniilor divergente ale acestora.
În acest scop, participanţii la sedinţă trebuie să aibă împuternicirea
necesară pentru a susţine punctul de vedere al factorului interesat pe
care îl reprezintă, dar şi dezlegarea acestuia de a-şi declara acordul
pentru soluţiile mai bune, mai progresiste, mai argumentate, care vor
apare în timpul discuţiilor, chiar dacă acestea nu corespund punctului
lor de vedere iniţial
75
Metodologia elaborării
standardelor Preşedintele comitetului tehnic conduce discuţiile în mod democratic,
urmărind obţinerea consensului.
Secretarul comitetului întocmeşte o listă de participare la sedinţă, care
se semnează de participanţi, şi consemnează, într-un document
separat, hotărârile adoptate, sau întocmeşte un proces-verbal al
şedinţei, semnat de participanţi, care să includă hotărârile luate.
Hotărârile sau procesele-verbale trebuie să fie clar exprimate şi să
evidenţieze toate problemele convenite, inclusiv toate modificările
proiectelor analizate.
Pe baza hotărârilor adoptate în sedinţă, secretarul comitetului tehnic,
eventual împreună cu elaboratorul anteproiectului, modifică conţinutul
acestuia şi îl trimite tuturor membrilor CT ca proiect pentru comitet (PC),
împreună cu hotărârile, lista participanţilor la sedinţă sau procesul-
verbal încheiat, solicitând acordul acestora asupra documentelor.
76
Metodologia elaborării standardelor
anteproiect
difuzare la m. CT și ASRO
observații
sinteza observațiilor
difuzare la m. CT și ASRO
NU
DA
decizie
ședință CT
Proiect pt. Comitet (PC)
77
Metodologia elaborării
standardelor Sarcina de a elabora standarde în România revine Comitetelor Tehnice,
organizate pe domenii de activitate, din care fac parte specialişti aifactorilor interesaţi relevanţi
Etape de lucru:
Definitivarea propunerii pentru tema de standard şi stabilirea
elaboratorului
Documentarea preliminară, documentarea completă teoretică şi
practică, întocmirea materialului de sinteză
Elaborarea standardului în faza de anteproiect (AP)
Elaborarea standardului în faza de proiect pentru comitet (PC)
Elaborarea standardului în faza de proiect pentru anchetă publică (PA)
Avizarea şi aprobarea standardului român (SR);
Tipărirea, difuzarea şi urmărirea implementării standardului;
Realizarea amendamentelor şi corecturilor.
78
Metodologia elaborării
standardelor Proiectul de standard elaborat de secretarul comitetului tehnic şi difuzat
membrilor comitetului tehnic şi reprezentantului ASRO se rediscută în
şedinţa CT, după ce preşedintele şi secretarul CT, împreună cu
reprezentantul ASRO au stabilit existenţa consensului
Dacă în sedinţa de comitet nu se ajunge la o decizie de acceptare, PC
se redactează din nou, într-o variantă mai apropiată de consens, care
este la rândul său difuzată membrilor comitetului tehnic şi
reprezentantului ASRO, şi din nou se discută în sedinţa CT
Ciclul acesta se repetă până când preşedintele şi secretarul CT,
împreună cu reprezentantul ASRO constată existenţa consensului
Varianta de redactare acceptată devine proiect pentru anchetă publică
(PA)
79
Metodologia elaborării
standardelor Sarcina de a elabora standarde în România revine Comitetelor Tehnice,
organizate pe domenii de activitate, din care fac parte specialişti aifactorilor interesaţi relevanţi
Etape de lucru:
Definitivarea propunerii pentru tema de standard şi stabilirea
elaboratorului
Documentarea preliminară, documentarea completă teoretică şi
practică, întocmirea materialului de sinteză
Elaborarea standardului în faza de anteproiect (AP)
Elaborarea standardului în faza de proiect pentru comitet (PC)
Elaborarea standardului în faza de proiect pentru anchetă publică (PA)
Avizarea şi aprobarea standardului român (SR);
Tipărirea, difuzarea şi urmărirea implementării standardului;
Realizarea amendamentelor şi corecturilor.
80
Metodologia elaborării standardelor
După obţinerea consensului, secretarul comitetului tehnic alcătuieşte un
dosar cu toate documentele, în original, întocmite în procesul de
elaborare a proiectului de standard. Conţinutul dosarului este prezentat
printr-un borderou de documente.
În dosar se introduc :
1. Anteproiectul – AP (inclusiv adresa de difuzare a acestuia)
2. Observaţiile primite
3. Sinteza observaţiilor (inclusiv adresa de convocare la sedinţa CT)
4. Lista de participare la şedinţa CT, cu semnăturile participanţilor
5. Hotărârea adoptată la şedinţa CT sau procesul-verbal al acesteia, în care s-au
consemnat hotărârile adoptate
6. Proiectul de standard pentru comitet în toate variantele PC elaborate (inclusiv
adresa de difuzare către membrii CT)
7. Lista (în cazul existenţei mai multor variante de PC - listele)
8. Hotărârile (procesele-verbale) şedinţelor de CT în care s-a discutat fiecare variantă
de PC
9. Proiectul de standard pentru anchetă publică – PA (inclusiv adresele de difuzare
către membrii CT şi de trimitere la ASRO)
81
Metodologia elaborării
standardelor Adresa de trimitere la ASRO este o scrisoare tipizată în care se
specifică faptul că un comitet tehnic trimite un anumit proiect de
standard, convenit în şedinţa de comitet (pentru care s-a realizat
consensul), cu propunerea de a fi supus anchetei publice pe o durată
limitată de timp (de regulă două luni de la data publicării în Buletinul
Standardizării a titlului proiectului respectiv)
În perioada stabilită, orice persoană fizică sau juridică poate consulta la
ASRO proiectul supus anchetei publice (sau poate obţine o copie a
textului), eventualele observaţii şi propuneri trimiţându-le la ASRO
Simultan, specialiştii ASRO stabilesc dacă proiectul de standard a fost
elaborat cu respectarea principiilor, metodologiilor şi regulilor de
redactare a standardelor şi dacă a fost corelat cu alte standarde în
vigoare.
82
Metodologia elaborării
standardelor La sfârşitul perioadei de anchetă, ASRO trimite la CT observaţiile sale şi
pe cele primite de la persoanele fizice sau juridice care au manifestat
interes pentru proiectul respectiv.
Secretarul CT întocmeşte sinteza observaţiilor şi propunerilor primite,
pe care o difuzează membrilor CT, convocându-i la şedinţa CT de
discutare a observaţiilor.
Discutarea observaţiilor trebuie terminată în cel mult două luni de la
data încheierii anchetei publice.
Persoanele fizice sau juridice din afara CT, care au făcut observaţii,
sunt invitate la şedinţă.
Lucrările şedinţei comitetului tehnic se finalizează cu hotărâri care
creează situaţii ce urmează a fi soluţionate prin diverse proceduri, în
funcţie de realizarea sau nerealizarea consensului
83
Metodologia elaborării
standardelor1. Dacă s-a realizat consensul membrilor CT, proiectele de standard
pentru anchetă publică (PA) sunt considerate proiecte de standard
(PS), însuşite de comitetul tehnic, urmând a fi trimise la ASRO pentru
aprobare. (Consensul poate fi realizat şi asupra textelor modificate pe
baza observaţiilor primite).
Textele proiectelor de standard (PS) vor fi semnate pe ultima pagină de
preşedintele şi secretarul CT şi de reprezentantul ASRO.
2. Dacă nu s-a putut realiza consensul în anumite probleme, proiectul
poate fi trimis într-o nouă anchetă publică sau părţile rămase în
divergenţă se adresează Asociaţiei de Standardizare din România,
care examinează divergenţa în maximum 15 zile de la sesizare, în
prezenţa părţilor şi a preşedintelui comitetului tehnic, urmărind
obţinerea consensului. Dacă acesta nu se realizează, ASRO hotărăşte
fie trimiterea proiectului într-o nouă anchetă, fie sistarea lucrărilor
84
Metodologia elaborării
standardelor3. Dacă la proiectul supus anchetei publice nu s-au primit observaţii din
partea membrilor comitetului sau din partea altor factori dar există
unele observaţii formale, proiectul PA se poate definitiva ca PS de
către ASRO, pe baza acordurilor formale ale membrilor comitetului
tehnic şi propunerii de aprobare, cu condiţia ca reprezentantul ASRO
să informeze comitetul tehnic despre modificările efectuate
85
PA
transmiterea la ASRO
publicare în Buletinul
Standardizării pt. Anchetă
publică
observații
difuzare la membrii CT
NU
DA
decizie
ședință CT
Proiect de Standard (PS)
sinteza observațiilor
86
Metodologia elaborării
standardelor Sarcina de a elabora standarde în România revine Comitetelor Tehnice,
organizate pe domenii de activitate, din care fac parte specialişti aifactorilor interesaţi relevanţi
Etape de lucru:
Definitivarea propunerii pentru tema de standard şi stabilirea
elaboratorului
Documentarea preliminară, documentarea completă teoretică şi
practică, întocmirea materialului de sinteză
Elaborarea standardului în faza de anteproiect (AP)
Elaborarea standardului în faza de proiect pentru comitet (PC)
Elaborarea standardului în faza de proiect pentru anchetă publică (PA)
Avizarea şi aprobarea standardului român (SR);
Tipărirea, difuzarea şi urmărirea implementării standardului;
Realizarea amendamentelor şi corecturilor.
87
Metodologia elaborării
standardelor Dosarul proiectului de standard conţine:
1. Acordurile formale şi observaţiile primite la PA
2. Sinteza observaţiilor (inclusiv adresa de convocare a membrilor
comitetului tehnic la şedinţa de discutare a observaţiilor)
3. Lista participanţilor, cu semnături
4. Hotărârea (procesul-verbal) şedinţei CT
5. Proiectul de standard PS (inclusiv adresa de trimitere la ASRO)
88
Metodologia elaborării
standardelor Adresa de trimitere la ASRO este o scrisoare tipizată prin care un comitet tehnic
trimite un anumit proiect de standard, în prealabil supus anchetei publice prin
Buletinul Standardizării (număr, dată) şi confirmă că în perioada anchetei au
fost primite observaţii care au fost analizate în şedinţa CT (data) şi au fost
rezolvate, realizându-se consensul asupra textului final. (În cazul că nu au fost
făcute observaţii se confirmă că textul PS este identic cu textul PA)
Totodată, prin adresă se face propunerea ca proiectul de standard să fie supus
aprobării
După primirea proiectului, în decurs de 45 de zile, specialiştii ASRO
examinează conţinutul acestuia, pentru a constata respectarea regulilor şi
principiilor de standardizare şi îşi dau avizul pentru a fi supus aprobării
În caz de aviz nefavorabil, proiectul de standard este returnat comitetului tehnic
pentru reexaminare sau pentru modificare, în vederea efectuării unei noi
anchete publice
Proiectele de standard avizate se supun spre aprobare Directorului General
ASRO
NU
DA
DA
89
trimitere la ASRO
trimitere la CT
proiect de standard avizat
NU
proiect de standard
avizare
aprobare
Standard Român (SR)
proiect de standard
modificat
90
Metodologia elaborării
standardelor Sarcina de a elabora standarde în România revine Comitetelor Tehnice,
organizate pe domenii de activitate, din care fac parte specialişti aifactorilor interesaţi relevanţi
Etape de lucru:
Definitivarea propunerii pentru tema de standard şi stabilirea
elaboratorului
Documentarea preliminară, documentarea completă teoretică şi
practică, întocmirea materialului de sinteză
Elaborarea standardului în faza de anteproiect (AP)
Elaborarea standardului în faza de proiect pentru comitet (PC)
Elaborarea standardului în faza de proiect pentru anchetă publică (PA)
Avizarea şi aprobarea standardului român (SR);
Tipărirea, difuzarea şi urmărirea implementării standardului;
Realizarea amendamentelor şi corecturilor
91
Metodologia elaborării
standardelor Examinarea periodică a standardelor
Standardele trebuie să prezinte stabilitate în timp, pentru ca utilizatorii acestora să
poată cunoaşte şi asimila prevederile înscrise în ele, să poată căpăta deprinderile
necesare şi obişnuinţa de a aplica standardele respective. Instabilitatea creează
confuzii, schimbări frecvente în contractele economice, neîncredere în documentele
normative
conţinutul standardelor se stabileşte ţinând cont de evoluţia previzibilă a subiectului
standardizat, selectându-se cu grijă elementele durabile, de esenţă şi eliminându-se
aspectele formale, care suferă modificări sub influenţa unor factori aleatori
stabilitatea unui standard se asigură prin menţinerea constantă a prevederilor
acestuia într-un interval de timp cât mai mare
această situaţie poate cauza o contradicţie între fenomenul economic care evoluează
(de obicei înregistrând schimbări calitative) şi conţinutul invariabil al standardului
dacă prevederile standardului sunt depăşite de progresul tehnic, standardele nu mai
stimulează producţia şi devin o frână pentru dezvoltarea economică
în aceste cazuri se iau măsuri menite să soluţioneze contradicţiile constatate,
schimbând conţinutul standardului, pentru a-l face aplicabil în noile condiţii, sau
anulând standardul respectiv
92
Metodologia elaborării
standardelor Examinarea periodică a standardelor
Reprezentând grafic evoluţia în timp a
calităţii Q şi a prevederilor standardizate
Qs se poate constata că de la momentul
t0 când se elaborează standardul şi se
prescrie calitatea Qs0 care se situează pe
curba Q (identitate între calitatea realizată
şi cea standardizată), evoluţia calităţii
urmează o curbă ascendentă, în timp ce
calitatea standardizată se menţine
constantă. Diferenţa Q – Qs se măreşte
odată cu trecerea timpului, ceea ce
impune revizuirea standardului. În
momentul t1 se restabileşte concordanţa
dintre Q şi Qs dar evoluţiile calităţii reale
şi calităţii standardizate au aceeaşi alură,
ceea ce va impune, după o altă perioadă
de timp, o nouă revizuire (situaţia se
repetă în continuare)
93
Metodologia elaborării
standardelor Examinarea periodică a standardelor
Pentru a evita situaţiile nedorite de neconcordanţă dintre realitatea economică şi standard este necesar ca
revizuirile să fie făcute la un interval de timp (t1– t0) în aşa fel ales încât să se asigure un echilibru optim între
necesitatea de asigurare a stabilităţii standardului şi punerea lui în acord cu realitatea economică
Intervalul de examinare şi eventual revizuire a standardelor se stabileşte empiric la nivel de 3-5 ani, în funcţie de
viteza de înnoire din domeniul (ramura sau sub-ramura) economiei naţionale
Pentru standardele române s-a optat pentru examinarea ciclică după perioade de 5 ani
La împlinirea a 5 ani de la publicare, modificare sau confirmare, fiecare standard trebuie examinat de comitetul
tehnic care a elaborat proiectul de standard, în scopul de a constata dacă standardul mai poate fi aplicat în
continuare şi a lua decizia corespunzătoare
În acest scop se realizează în primul trimestru al fiecărui an o anchetă la care membrii comitetului tehnic răspund
motivat dacă standardele cuprinse în formularul de anchetă trebuie confirmate, revizuite, modificate sau anulate
Dacă răspunsurile la anchetă sunt divergente, se convoacă o şedinţă a comitetului tehnic pentru stabilirea
propunerilor comitetului tehnic
Ședinţa este convocată la cel mult 60 de zile de la trimiterea formularelor în anchetă şi la 30 de zile după primirea
răspunsurilor
Propunerile comitetului tehnic însoţite de răspunsurile membrilor săi şi procesul-verbal al şedinţei CT sunt trimise
la ASRO, care le supune anchetei publice prin Buletinul Standardizării. Observaţiile persoanelor fizice şi juridice
care au răspuns la anchetă, împreună cu observaţiile ASRO sunt trimise comitetului tehnic care stabileşte prin
consens modificarea propunerilor
Propunerile însuşite de comitetul tehnic (împreună cu observaţiile în original şi cu procesul-verbal al şedinţei) se
trimit la ASRO împreună cu propunerea de aprobare
După avizarea acestora de către ASRO, propunerile sunt aprobate de către Directorul General şi anunţate în
Buletinul Standardizării
94
Metodologia elaborării
standardelor Reguli de redactare a standardelor
Titlul
individualizează standardele şi permite identificarea lor - trebuie să indice clar şi precis
obiectul standardului şi să fie formulat astfel încât să asigure posibilitatea de a deosebi
fiecare standard de alte standarde
trebuie să fie cât mai concis - Dacă se sesizează necesitatea unor precizări suplimentare,
acestea se indică în primele puncte ale standardului, la capitolul generalităţi
nu se admit paranteze
poate fi compus din:
supra-titlu
indică denumirea grupului de standarde sau familiei (în cazul standardelor pe
părţi) în care se încadrează standardul respectiv
titlul principal
defineşte obiectul standardului în cadrul grupului (sau familiei) din supratitlu
sub-titlu
aduce precizări asupra categoriei standardului sau asupra aspectului tratat
95
Metodologia elaborării
standardelor Reguli de redactare a standardelor
Titlul
poate fi format şi numai din
supra-titlu şi titlul principal
din titlul principal şi subtitlu
numai din titlul principal
folosirea supra-titlului este indicată numai dacă titlul principal, luat separat, nu defineşte
suficient obiectul standardului
în cazul grupurilor sau familiilor de standarde (în mod deosebit pentru standardele redactate
pe părţi) supratitlul trebuie să fie acelaşi, pentru sublinierea caracterului unitar al standardelor
respective componente
Titlul principal trebuie să cuprindă numai denumirea produsului (eventual şi simbolul
acestuia) sau denumirea subiectului la care se referă standardul
De regulă, titlul principal se fomulează folosind pluralul substantivelor, admiţându-se
singularul în cazurile în care standardul se referă la un singur produs sau dacă specificul
limbii române impune folosirea singularului
Completarea titlului principal cu un subtitlu se foloseşte pentru a delimita aspectele de
standardizare cuprinse în standard (categoria standardului) sau când sunt necesare precizări
de detaliu
Standardele complete de produs, care conţin toate prevederile de standardizare pentru
produsul respectiv, nu trebuie să aibă sub-titlu
96
Metodologia elaborării
standardelor Reguli de redactare a standardelor
Cuprinsul
Standardele voluminoase (care depăşesc 15 pagini tipărite) trebuie să aibă cuprins
se include pe prima pagină, imediat sub caseta cu titlul standardului, trebuie să aibă titlul
CUPRINS scris cu majuscule, centrat în pagină, şi următoarea formă:
numerotarea diviziunii
titlul complet al diviziunii
pagina la care se găseşte diviziunea respectivă
97
Metodologia elaborării
standardelor Reguli de redactare a standardelor
Cuprinsul
Obiectul și domeniul de aplicare
trebuie precizat obiectul la care se referă standardul, chiar dacă acest lucru rezultă clar
din titlu
pot fi date precizări suplimentare, în completarea titlului, fără ca să se apeleze la
informaţiile care fac obiectul capitolului de condiţii tehnice
se folosesc expresiile: "Prezentul standard se referă la ... (denumirea produsului)" sau
"Prezentul standard stabileşte ... (categoria standardului şi produsul la care se referă)".
După ce se precizează obiectul standardului trebuie să se precizeze şi domeniul de
aplicare a standardului sau să se dea indicaţii cu privire la limitarea aplicării, stabilindu-
se eventual şi condiţiile speciale în care standardul nu se aplică
98
Metodologia elaborării
standardelor Reguli de redactare a standardelor
Cuprinsul
Dacă în capitolul GENERALITĂŢI se includ puncte separate de clasificare, terminologie,
notare, simbolizare etc., acestea se redactează respectând criteriile ştiinţifice şi de stil
99
Metodologia elaborării
standardelor Reguli de redactare a standardelor
Cuprinsul
Standarde conexe
cuprinde o enumerare a standardelor care trebuie studiate pentru aplicarea corectă a
standardului ce se redactează
nu se includ standardele la are se fac trimiteri în textul standardului
se indică, după caz:
standardele care completează sfera standardului ce se redactează
standardele care fac parte din aceeaşi familie
standardele parţiale de terminologie, necesare pentru interpretarea corectă a
termenilor utilizaţi în standardul ce se redactează, dar nedefiniţi
etc.
enumerarea trebuie să cuprindă numerele şi titlurile complete ale standardelor conexe
100
Metodologia elaborării
standardelor Reguli de redactare a standardelor
Diviziuni
Textul standardelor se grupează în diviziuni numerotate şi, după caz, prevăzute cu titluri
Titlurile diviziunilor se formulează nearticulat, cu excepţia cazurilor în care acordul gramatical
impune articularea
Categoriile de diviziuni utilizate pentru redactarea standardelor sunt:
Capitolele
Punctele
Subpunctele
anexele
Capitolul este diviziunea principală numerotată a conţinutului standardului, prevăzută în mod
obligatoriu cu un titlu scris cu majuscule, aşezat centrat şi cu un rând deasupra textului
respectiv.
Punctele sunt diviziuni numerotate ale capitolului, având, de regulă, titluri care se scriu cu
litere mici, aliniate în stânga paginii.
Subpunctele sunt diviziuni ale punctelor, putând fi numerotate şi având titluri scrise de
asemenea cu litere mici, aliniate în stânga paginii.
Fragmentarea textului poate continua cu diviziuni de ordin inferior ori de câte ori necesitatea
preciziei de exprimare reclamă o astfel de redactare. Se recomandă însă a se evita
fragmentarea excesivă a textului
101
Metodologia elaborării
standardelor Reguli de redactare a standardelor
Diviziuni
dacă textul nu permite formularea unor titluri pentru puncte şi subpuncte, acestea pot lipsi. În
aceste cazuri se impune păstrarea uniformităţii de prezentare în cadrul aceluiaşi capitol (sau
toate punctele au titluri sau toate sunt fără titluri).
Anexele sunt părţi integrante ale standardelor, care cuprind prevederi suplimentare,
prezentate grupat, la sfârşitul standardului. Anexele pot conţine prescripţii cu caracter
obligatoriu, de informare sau de recomandare. Caracterul anexelor trebuie specificat clar cu
litere mici, între paranteze, centrat sub cuvântul ANEXĂ
Anexele poartă titlul scris cu majuscule. În cazul existenţei a două sau mai multe anexe,
acestea se desemnează printr-o literă majusculă scrisă după cuvântul ANEXĂ (ANEXA A,
ANEXA B.....).
Numerotarea diviziunilor standardelor se face prin cifre sau grupuri de cifre care indică
ordinea capitolelor, a punctelor, a subpunctelor şi eventual a diviziunilor de ordin inferior.
Aşezarea în pagină a diviziunilor standardului se face evidenţiindu-se numerotarea şi titlul
acestora.
Dacă la aşezarea în pagină apare necesitatea evidenţierii unor alineate, acestea pot fi
precedate de câte o liniuţă
102
Metodologia elaborării
standardelor Reguli de redactare a standardelor
Stilul de redactare
Prevederile standardelor trebuie prezentate astfel încât înţelesul lor să fie univoc, urmărind
continuitatea şi corelarea diverselor puncte din text.
Stilul de redactare trebuie să fie clar, concis, precis şi să excludă orice echivoc, evitându-se:
exprimarea mai multor prevederi în aceeaşi frază;
digresiunile care întrerup cursul frazei;
pleonasmele, stilul prolix, frazele foarte lungi şi greoaie;
repetările de texte din acelaşi standard sau din alte standarde;
trebuie evitate orice texte inutile.
La redactarea standardelor trebuie respectate regulile de gramatică, ortografie şi punctuaţie
stabilite de Academia de Ştiinţe a României
103
Metodologia elaborării
standardelor Reguli de redactare a standardelor
Forme verbale
standardele se redactează folosind în exclusivitate forma impersonală a verbelor (se
clasifică, se depozitează ...);
caracterul de obligativitate se exprimă prin folosirea diatezei reflexive, timpul prezent al
verbelor (se execută, se verifică);
folosirea indicativului viitor (se vor remedia ...) trebuie evitată, expresia având o nuanţă de
imprecizie cu privire la timpul efectuării acţiunii indicate de verb;
caracterul imperativ se exprimă prin folosirea formei corespunzătoare a verbului "a trebui",
urmat de verbul care exprimă acţiunea, la modul conjunctiv sau participiu (trebuie să reziste
la ..., trebuie evitat ...)
caracterul opţional se exprimă folosind verbul "a putea "(pot fi ..., poate prezenta ...);
caracterul de recomandare sau preferenţial se exprimă prin expresia "... se recomandă ...";
caracterul de interdicţie se exprimă prin negarea verbului "a trebui" (nu trebuie să
depăşească ...).
104
Metodologia elaborării
standardelor Reguli de redactare a standardelor
Terminologie
trebuie folosiţi termenii definiţi prin actele normative în vigoare. Nu este admisă utilizarea
unor termeni tehnici străini dacă aceştia au termeni echivalenţi în limba română.
În cazul în care unii termeni specifici nu au fost definiţi în alte documente de referinţă, aceştia
se definesc în cadrul standardului ce se elaborează:
în capitolul GENERALITĂŢI;
ca un capitol separat;
sub relaţiile sau tabelele în care apar;
la începutul fiecărui capitol;
într-o anexă.
Sinonimele se scriu după termeni şi nu după definiţie.
Pentru termenii nestandardizaţi se consultă numai lexicoane specifice pe domeniu, dicţionare
elaborate de Academia de Ştiinţe.
105
Metodologia elaborării
standardelor Reguli de redactare a standardelor
Simboluri
Se folosesc numai simbolurile mărimilor stabilite prin standarde sau, dacă nu există, se pot
stabili în cadrul standardului, fiind necesară explicitarea acestora.
Simbolurile nu trebuie urmate de punct
Trebuie evitată folosirea aceluiaşi simbol pentru mărimi diferite.
Simbolurile şi denumirile unităţilor de măsură sunt cele stabilite prin SI.
Dacă se precizează valoarea numerică a unei mărimi, unitatea de măsură se indică prin
simbol şi nu prin denumire.
Dacă în text nu se indică valoarea numerică a mărimilor şi se stabileşte numai în ce unităţi
de măsură se exprimă acestea, se folosesc denumirile unităţilor de măsură şi nu simbolurile
acestora. (De la aceste reguli pot apare şi excepţii.)
În cazul şirurilor sau intervalelor de valori numerice, ca şi în cazul valorilor limită, simbolurile
unităţilor de măsură se scriu o singură dată:
6,3 ... 8 m;
6,3 ; 7 ; 8 m;
peste 6,3 până la 8 m.
Simbolurile şi semnele matematice sunt cele introduse în şcoală (egal, mai mic, mai mare,
diferit, aproximativ etc.), însă aceste semne pot fi folosite numai în formule şi relaţii, în tabele
şi în grafice şi în nici-un caz în textul standardului, unde operaţia se scrie în cuvinte.
Nu se foloseşte semnul Ø (diametru) în textul standardului ci numai pe desene
106
Metodologia elaborării
standardelor Reguli de redactare a standardelor
Prescurtările de cuvinte
trebuie evitate sau limitate. Se admit numai în cazurile în care nu pot da naştere la confuzii.
La prima utilizare, cuvântul se scrie complet, cu prescurtarea dată în parantază.
Nu se admite folosirea cuvântului "idem".
Nu se admite utilizarea prescurtărilor:
cca. (se scrie circa sau aproximativ);
v. (a se vedea);
de ex. (de exemplu).
Se admit prescurtările: max., min., pag., poz., pct., buc., fig., nr. crt. în text sau în capul de
tabel, dacă urmează valori numerice.
Nu se admite folosirea ghilimelelor nici în text, nici în tabele, nici măcar pentru a evidenţia
anumite texte.
Prezentarea valorilor numerice este însoţită de unitatea de măsură, ca în exemplele
următoare:
17,5 m2; 12°C; 5×10–3 mm
10 ± 0,01 mm
14 ± 2 V
63 ... 65%.
107
Metodologia elaborării
standardelor Reguli de redactare a standardelor
Prescurtările de cuvinte
Limitele valorilor numerice se înscriu în felul următor:
min 2 A; max 6 A
2 ... 6 A
de la 2 până la 6 A (inclusiv)
peste 2 până la 6 A
20 ... + 20°C
Şirurile de numere se prezintă după cum urmează:
1,60; 1,80; 2,00; 2,24 ...
1,60 ... 2,24
NB
în textul standardului numerele până la zece se scriu în cuvinte:
scrierea relaţiilor şi formulelor din matematică, fizică, chimie etc. se face
respectând regulile stabilite de ştiinţele respective
tabelele şi materialele grafice se prezintă în aşa fel încât să poată fi citite şi
interpretate corect de toţi utilizatorii standardului
108
Clasisicarea documentelor
normative Numerotarea standardelor române
Clasificarea alfa-numerică Orice standard poate fi identificat după titlu sau după indicativ.
De regulă, indicativul este format din siglă, specifică documentului de
standardizare al unei ţări sau al unui organism de standardizare şi din numărul
de ordine atribuit în momentul aprobării. Pentru ţara noastră se foloseşte sigla
STAS (standard de stat) pentru standardele aprobate înainte de 28 august 1992
şi sigla SR (standard român) pentru cele aprobate după data respectivă. Numărul de ordine este urmat de anul de ediţie (ultima ediţie în vigoare), redat prin ultimele două cifre ale
anului respectiv separate de indicativ printr-o cratimă, pentru standardele aprobate înainte de 28.08.1992,
sau prin înscrierea integrală a anului, separat de indicativ prin două puncte.
De exemplu:
STAS 6300-81
SR 13315:1996
Pe pagina de titlu a standardelor, data ediţiei (luna şi anul) se înscrie sub indicativul standardului.
De exemplu:
SR ISO 860
Aprilie 2000
109
Clasisicarea documentelor
normative Numerotarea standardelor române
Clasificarea alfa-numerică Dacă standardele au fost elaborate pe mai multe părţi, acestea sunt evidenţiate prin numere de ordine
înscrise după indicativ, separate prin linie oblică (cazul STAS) sau prin cratimă (cazul SR).
De exemplu:
STAS 7122/1-86
SR 3042-2:1996
În cazul în care părţile sunt prea voluminoase, acestea pot fi elaborate pe secţiuni, capitole, file, fiind
numerotate separat de indicativul părţii de standard prin cratime, linii oblice sau paranteze.
De exemplu:
SR 60695-2-20:1998 (partea 2, secţiunea 20)
SR 60695-2-1/3:1998 (partea 2, secţiunea 1, fila 3)
SR 60050 (440):1997
(capitolul 441)
Amendamentul unui standard român este identificabil prin litera A şi o cifră care indică numărul de ordine al
amendamentului şi anul modificării respective. Amendamentul este separat de indicativul standardului prin
linie oblică.
Exemplu:
STAS 10845-87/A1:1996
SR 298-2:1998/A1:1999
În mod similar se identifică şi erata la un standard, folosindu-se litera C.
Exemplu:
SR 3832-7:1997/C1:1998
110
Clasisicarea documentelor
normative Numerotarea standardelor române
Clasificarea alfa-numerică Dacă ediţia standardului are inclus amendamentul sau amendamentele adoptate anterior, acestea se înscriu
în indicativul standardului după semnul + (plus).
Exemplu:
SR 295-1+A1:1997
SR 60755+A1+A2:1995
Pentru a evidenţia identitatea unui standard român cu unul internaţional sau regional sau cu un document
normativ de referinţă se foloseşte o siglă formată din sigla standardului român SR sau STAS şi sigla
standardului respectiv a documentului de referinţă internaţional sau european. Cel mai frecvent se utilizează
următoarele sigle:
ISO – Standard internaţional publicat;
CEI – Standard adoptat de Comisia Electrotehnică Internaţională;
EN – Standard european;
ENV – Prestandard european;
ETS – Standard european pentru telecomunicaţii;
I-ETS – Standard european intermediar pentru telecomunicaţii;
TR – Raport tehnic ISO publicat;
CR – Raport tehnic CEN/CENELEC publicat (Certified Reference);
HD – Document de armonizare european;
QC – Specificaţii pentru atestarea calităţii;
111
Clasisicarea documentelor
normative Numerotarea standardelor române
Clasificarea alfa-numerică În aceste cazuri numărul standardului român este acelaşi cu cel al standardului internaţional, respectiv
european adoptat.
Exemple:
STAS ISO 8914-92
SR ISO 7644:1998
STAS CEI 60731-92
SR CEI 61070:1998
SR EN 1189:2000
SR ENV 28041:1999
SR ETS 300414:2000
SR I-ETS 300440:1999
SR ISO/TR 13425:1999
SR CR 12349:2000
STAS CEI QC 001001-92
Dacă standardul român este elaborat după un standard european, care la rândul său a fost elaborat după un
standard internaţional, sigla va conţine toate siglele documentelor anterioare.
De exemplu:
SR EN ISO 9509:2000
SR EN ISO/CEI 10373:1997
112
Clasisicarea documentelor
normative Numerotarea standardelor române
Clasificarea alfa-numerică Printr-o convenţie încheiată între Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) şi Comisia
Electrotehnică Internaţională s-a stabilit unificarea sistemului de numerotare a standardelor, rezervându-se
numerele de la 1 la 59999 pentru standardele ISO, numerele de la 60000 la 79999 pentru standardele CEI,
numerele peste 300000 pentru standardele ETS etc.
În cazul revizuirii standardelor se păstrează numărul acestuia stabilit iniţial modificându-se numai anul noii
ediţii.
Pentru unele standarde mai vechi se mai introduc în indicativ literele R sau E, pentru a evidenţia caracterul
de standard de Recomandare sau Experimental.
113
Certificarea mărfurilor
Definirea certificării
Liberalizarea schimburilor de mărfuri şi globalizarea pieţelor măresc distanţele dintre
furnizori şi beneficiari, cunoaşterea reciprocă devenind uneori imposibilă.
Adaptarea la cerinţele pieţei se face cu întârziere iar consumatorii finali privesc cu
reticenţă produsele provenind de la ofertanţii necunoscuţi.
Pentru a-şi forma o imagine favorabilă şi a spori încrederea acestor clienţi,
furnizorii apelează la o nouă formă de promovare a produselor, folosind în
acest scop organisme recunoscute pe pieţele respective şi care se bucură de
încrederea cumpărătorilor. Aceste organisme atestă conformitatea produselor
cu modelele caracterizate prin cele mai corespunzătoare performanţe. Prin
activitatea lor, aceste organisme se interpun între producători şi consumatori
devenind garanţi pentru calitatea mărfurilor prezentate pe pieţele depărtate de
locul lor de origine. Acţiunea acestor organisme este cunoscută sub denumirea
de CERTIFICARE.
Un gen de certificare se realizează de anumiţi specialişti care-i asistă pe cumpărători
în momentul achiziţiei unor mărfuri, de obicei mai complexe, şi care îi asigură pe
aceştia că produsul respectiv prezintă caracteristici tehnico-funcţionale adecvate
nevoilor lor.
114
Certificarea mărfurilor
Definirea certificării
Nevoia de certificare apare şi în cazul în care producătorul ignoră specificul local şi
scoate în evidenţă numai caracteristicile esenţiale ale produselor realizate.
În acest caz certificarea asigură cumpărătorul că valoarea de întrebuinţare a
produsului se menţine la nivel ridicat, unele dintre proprietăţi fiind superioare celor pe
care le aveau produsele locale.
Este cunoscut faptul că înnoirea produselor şi îmbunătăţirea calităţii acestora
evoluează permanent (creştere exponenţială), în timp ce procesul de asimilare, de
acceptare, de obişnuire a consumatorului cu noile produse prezintă o evoluţie mai
lentă (creştere liniară).
115
Certificarea mărfurilor
Definirea certificării
Pentru a-l proteja pe cumpărătorul care nu posedă cunoştinţele necesare care să-i
permită recunoaşterea non-calităţii, organisme internaţionale şi naţionale au impus
certificarea produselor prin directive, legi, hotărâri de guvern, ordine sau alte
documente normative menite să creeze structura organizatorică şi metodologia
necesare desfăşurării acestei activităţi.
Certificarea modernă a fost iniţiată în anii ’’50 când s-a constituit Comitetul ISO
pentru certificare (CERTICO), s-a generalizat în 1993 când Comunitatea Economică
Europeană a impus certificarea ca o necesitate pentru susţinerea acţiunii de
liberalizare a circulaţiei mărfurilor şi este în continuă perfecţionare prin ideile
novatoare apărute ca urmare a experienţei acumulate în aplicarea ei.
116
Certificarea mărfurilor
Definirea certificării
Organizarea propriu-zisă a activităţii de certificare din România a fost decisă în 1992
prin Hotărârea Guvernamentală de constituire şi funcţionare a "Sistemului naţional de
certificare a calităţii", coordonat de Institutul Român de Standardizare.
Sistemul naţional de certificare cuprindea ansamblul organismelor de certificare a
produselor şi serviciilor, organismelor de certificare a sistemelor calităţii, organismelor
de certificare şi acreditare a personalului, organismelor de acreditare a laboratoarelor
de încercări precum şi ansamblul laboratoarelor acreditate.
Iniţial era prevăzută certificarea obligatorie a produselor reglementate prin standarde,
respectiv a celor care puteau afecta viaţa şi sănătatea oamenilor sau calitatea
mediului înconjurător.
Ulterior coordonarea activităţii de certificare a fost preluată de ASRO care îşi exercita
această prerogativă prin: Colegiul organismelor acreditate, Consiliul de certificare
(COCER) şi Serviciul certificare-marcă.
117
Certificarea mărfurilor
Definirea certificării
Certificarea era definită ca fiind acţiunea de a certifica, respectiv de a dovedi,
confirma printr-un act oficial (certificat) autenticitatea, exactitatea sau valabilitatea
unui lucru sau în care se atesta o anumită calitate. Există o multitudine de acte
oficiale care au denumirea de certificate ca de exemplu: certificate de stare civilă, de
studii, de proprietate, de inventator, medical etc. dar şi certificate referitoare la mărfuri
(de origine, de analiză, de recepţie etc.).
Definiţia modernă, actuală a certificării produselor s-a conturat prin contribuţia
Organizaţiei Europene pentru Calitate (EOQ), a standardelor europene (seria EN
45000), a standardelor internaţionale etc. Diferenţele dintre variantele propuse fiind
nesemnificative, se redă numai definiţia adoptată de EOQ:
"Certificarea reprezintă procedura şi activităţile efectuate de un organism de
certificare privind analizarea, verificarea şi confirmarea scrisă a calităţii produselor în
concordanţă cu specificaţiile (reglementările specifice)".
118
Certificarea mărfurilor
Definirea certificării
În principiu certificarea este o acţiune voluntară, în sensul că orice producător sau
distribuitor de produse/servicii poate obţine un certificat de conformitate (sau dreptul
de a aplica o marcă de conformitate) pentru produsele care corespund standardelor
sau specificaţiilor tehnice recunoscute.
Există însă şi o certificare obligatorie care trebuie efectuată pentru
produsele/serviciile care cad sub incidenţa unor reglementări obligatorii care vizează
protecţia vieţii şi sănătăţii oamenilor, protecţia muncii şi a mediului înconjurător sau
pentru care sunt elaborate directive europene de armonizare privind cerinţele
esenţiale.
Certificarea este o preocupare a producătorilor de mărfuri întrucât le conferă acestora
unele avantaje, printre care:
promovarea mai eficientă a produselor şi orientarea consumatorilor în luarea deciziilor de
cumpărare care conduc la creşterea volumului producţiei şi al vânzărilor;
înlăturarea barierelor tehnice din calea comercializării produselor şi scurtarea timpului de
pătrundere a acestora pe pieţele noi;
asigurarea unui nivel calitativ în conformitate cu necesităţile consumatorului sau cu cerinţele
esenţiale impuse de organismele competente internaţionale;
diminuarea cheltuielilor ocazionate de verificările repetate ale calităţii.
119
Certificarea mărfurilor
Definirea certificării
În principiu certificarea este o acţiune voluntară, în sensul că orice producător sau
distribuitor de produse/servicii poate obţine un certificat de conformitate (sau dreptul
de a aplica o marcă de conformitate) pentru produsele care corespund standardelor
sau specificaţiilor tehnice recunoscute.
Există însă şi o certificare obligatorie care trebuie efectuată pentru
produsele/serviciile care cad sub incidenţa unor reglementări obligatorii care vizează
protecţia vieţii şi sănătăţii oamenilor, protecţia muncii şi a mediului înconjurător sau
pentru care sunt elaborate directive europene de armonizare privind cerinţele
esenţiale.
Certificarea este o preocupare a producătorilor de mărfuri întrucât le conferă acestora
unele avantaje, printre care:
promovarea mai eficientă a produselor şi orientarea consumatorilor în luarea deciziilor de
cumpărare care conduc la creşterea volumului producţiei şi al vânzărilor;
înlăturarea barierelor tehnice din calea comercializării produselor şi scurtarea timpului de
pătrundere a acestora pe pieţele noi;
asigurarea unui nivel calitativ în conformitate cu necesităţile consumatorului sau cu cerinţele
esenţiale impuse de organismele competente internaţionale;
diminuarea cheltuielilor ocazionate de verificările repetate ale calităţii.
120
Certificarea mărfurilor
Definirea certificării
Producătorii pot efectua certificarea printr-o declaraţie de conformitate, făcută pe
propria răspundere, sau apelând la o terţă parte, (organism de certificare)
independentă şi mai credibilă care este acreditată sau notificată de o autoritate
tutelară (naţională sau internaţională).
Pentru a certifica un produs este necesară cunoaşterea caracteristicilor proiectate,
realizate şi menţinute în timpul comercializării şi utilizării acestuia, ceea ce implică
existenţa şi activitatea unor laboratoare specializate (neapărat acreditate) şi a unor
persoane (de asemenea acreditate) care să execute încercările şi determinările în
laboratoare sau să facă inspecţii şi audituri pentru urmărirea produsului şi să
întocmească rapoartele în care să prezinte situaţia reală a nivelului calitativ al
acestuia.
Ansamblul organismelor, laboratoarelor şi personalului care efectuează încercări,
certificări de produse, de sisteme de management al calităţii sau de mediu, audituri şi
inspecţii constituie infrastructura pentru evaluarea calităţii, coordonată de organismul
naţional de acreditare Asociaţia de Acreditare din România – RENAR.
121
Certificarea mărfurilor
Definirea certificării
RENAR este o asociaţie independentă, neguvernamentală şi nonprofit care are
următoarele atribuţii:
acreditează şi supraveghează organismele de certificare şi laboratoarele de încercări;
acordă dreptul de utilizare a mărcii naţionale de acreditare;
elaborează şi actualizează regulile şi metodologia de acreditare, punându-le de acord cu
cerinţele europene şi internaţionale în domeniu;
reprezintă România în relaţiile externe bilaterale sau cu organizaţiile de acreditare europene
şi internaţionale;
participă la elaborarea unor documente normative necesare activităţii de acreditare;
efectuează activităţi de informare, instruire, publicistică etc. necesare asociaţiei.
122
Certificarea mărfurilor
Definirea certificării
Principiile care stau la baza activităţii de certificare sunt: accesul liber, voluntar la certificare al tuturor solicitanţilor fără discriminări şi fără condiţii financiare sau de
altă natură care să fie inacceptabile pentru clienţi;
procedurile şi metodologiile de lucru trebuie să fie armonizate cu cele europene
şi internaţionale şi aplicate cu rigurozitate şi consecvenţă;
organismul de certificare trebuie să fie independent faţă de manifestarea unor
interese specifice, imparţial şi neinfluenţabil;
lucrările de certificare trebuie executate cu competenţă şi responsabilitate, la
timp şi în condiţii optime;
evidenţa lucrărilor de certificare, inclusiv a situaţiilor de suspendare, retragere,
reacordare a acreditării, certificării sau mărcii de conformitate, trebuie ţinută cu
exactitate şi în condiţii de siguranţă;
lucrările de certificare trebuie să se caracterizeze prin transparenţă şi
disponibilitate publică cu condiţia ca în fazele intermediare de lucru să se asigure
confidenţialitatea informaţiilor în scopul apărării intereselor clienţilor.
123
Certificarea mărfurilor
Metodologia certificării produselor
Certificarea produselor decurge în mod diferit în funcţie de organismul care o execută
şi de scopul urmărit.
Cea mai simplă certificare este aceea realizată chiar de către producător, încheiată
cu o Declaraţie de conformitate a produsului faţă de un referenţial recunoscut. În
acest caz, producătorul evaluează în laboratorul propriu sau într-un laborator
acreditat, performanţele produsului realizat şi declară pe propria răspundere că
acestea corespund cu cele prevăzute în referenţial (standard român, internaţional, de
firmă, specificaţii, cerinţe de calitate etc.).
124
Certificarea mărfurilor
Metodologia certificării produselor Pentru a emite declaraţia, furnizorul trebuie să exercite controlul tuturor activităţilor care afectează
calitatea produsului, în aşa fel încât să se asigure că sunt respectate toate prescripţiile
documentelor normative la care se referă declaraţia. În acest scop furnizorul trebuie să aibă la
dispoziţia sa toate mijloacele necesare pentru efectuarea acestui control la toate nivelurile şi
fazele procesului de fabricaţie (materii prime, producţie, produse finite, ambalaje etc.).
Informaţiile din sistemul calităţii şi rezultatele încercărilor efectuate trebuie să fie disponibile pentru
eventuale verificări în caz de reclamaţii.
Declaraţia trebuie să conţină informaţii suficiente pentru a identifica produsele la care se referă
precum şi pentru a identifica întreprinderea şi persoana autorizată să o emită. În cuprinsul
declaraţiei trebuie să se specifice în mod expres faptul că aceasta este emisă pe propria
răspundere a furnizorului care acordă garanţia pentru calitatea şi valabilitatea produsului.
Declaraţia poate să se prezinte sub formă de document, etichetă, să fie aplicată pe produs sau pe
ambalaj, să fie înscrisă pe factură sau pe instrucţiunile de folosire a produsului.
Pentru a obţine un certificat de conformitate sau dreptul de a aplica o marcă de conformitate se
apelează la organisme de certificare ce execută certificări de produse, eventual în colaborare cu
organisme de inspecţie şi cu laboratoare acreditate.
125
Certificarea mărfurilor
Metodologia certificării produselor În linii generale, certificarea conformităţii produsului cu prevederile unui standard se realizează
prin:
încercări şi analize preliminare pentru determinarea caracteristicilor produsului;
evaluarea conformităţii produsului şi acordarea certificatului de conformitate;
monitorizarea sistemului de management al calităţii şi determinarea constanţei nivelului
calităţii produsului prin încercări efectuate asupra unor eşantioane de produs prelevate din
întreprinderea furnizoare sau de pe piaţă;
reevaluarea certificării şi impunerea unor măsuri corective sau retragerea certificatului în
cazul în care nu se asigură conformitatea cu standardul.
126
Certificarea mărfurilor
Metodologia certificării produselor Metodologia de certificare a produselor presupune realizarea următoarelor etape:
1. solicitarea certificării printr-o cerere de admitere însoţită de dosarul tehnic, care conţine toate
datele referitoare la produs, şi de angajamentul producătorului privind respectarea cerinţelor din
documentele normative de referinţă;
2. analizarea cererii şi a documentaţiei prezentate de solicitant de către organismul de certificare,
care, în cazul în care constată că documentaţia este necorespunzătoare, poate solicita refacerea
acesteia;
3. efectuarea unor încercări asupra produsului într-un laborator acreditat şi a unui audit la
întreprinderea solicitantă pentru a verifica sistemul de management al calităţii şi în special dacă
sunt asigurate condiţiile de fabricaţie care să permită realizarea produselor la nivelul declarat,
precum şi dacă inspecţiile şi controlul tehnic de calitate sunt executate în mod corespunzător. Pe
baza datelor obţinute se stabileşte oportunitatea acordării certificatului de conformitate sau se fac
recomandări pentru îmbunătăţirea produsului sau proceselor tehnologice. În ultimul caz
organismul de certificare repetă lucrările prevăzute în această etapă;
4. acordarea certificatului de conformitate, a dreptului de utilizare a mărcii de conformitate şi a
licenţei de utilizare a acestora;
5. supravegherea producătorului pe toată perioada de acordare a certificării pentru evidenţierea
eventualelor abateri în sens negativ faţă de calitatea determinată iniţial.
128
Certificarea mărfurilor
Metodologia certificării produselor Pentru abateri nesemnificative se recomandă adoptarea unor măsuri corective care să menţină
performanţele produsului la nivelul certificat. Dacă abaterile sunt mari şi întreprinderea nu poate
face eforturi pentru asigurarea calităţii se procedează la retragerea certificatului de conformitate şi
a dreptului de folosinţă a mărcii.
Producătorul are dreptul de a reveni cu o nouă solicitare de certificare a produsului în momentul în
care măsurile tehnico - organizatorice adoptate asigură calitatea la nivelul prescris în documentele
de referinţă.
Organismul de certificare exercită un control adecvat al utilizării certificatelor şi mărcilor de
conformitate.
Referirile incorecte la sistemele de certificare sau utilizarea abuzivă a licenţelor, certificatelor sau
a mărcilor în publicaţii, cataloage de mărfuri etc. sunt tratate prin acţiuni corective, publicarea
infracţiunii sau, dacă este necesar, acţiuni în justiţie.
129
Certificarea mărfurilor
Metodologia certificării produselor Împotriva deciziilor adoptate de organismele de certificare cei interesaţi pot face recursuri pentru
soluţionarea cărora trebuie să existe proceduri de examinare şi de adoptare a unor soluţii
adecvate.
Pentru certificarea conformităţii produselor cu standardele române se foloseşte o metodologie
similară, care se finalizează prin acordarea de către Asociaţia de Standardizare din România, pe
baza avizului Serviciului de certificare – marcă, a mărcilor de conformitate SR sau SR-S,
proprietatea ASRO.
Marca SR se acordă pentru certificarea produselor cu standardele de referinţă iar marca SR-S
pentru certificarea conformităţii cu standardele române de securitate.
Titularii dreptului de utilizare a mărcilor SR şi SR-S pot să le aplice pe produse, pe ambalajele
acestora sau pe documentele referitoare la produsele respective, putând face referiri la ele în
contracte economice, în alte documente sau în acţiuni de publicitate sau de informare.
130
Certificarea mărfurilor
Metodologia certificării produselor Realizarea certificării într-o întreprindere sau pentru anumite produse reprezintă cu certitudine un
succes. Limitarea preocupărilor numai la obţinerea certificatului sau a mărcii de conformitate este
însă o gravă eroare.
Este oarecum justificată euforia manifestată în primele zile după certificare, însă adevăratul greu
al acţiunii apare începând cu această perioadă deoarece este mult mai dificil de menţinut constant
nivelul cerinţelor decât de demonstrat că a fost atins în momentul certificării.
Organizaţia cunoaşte mult mai exact punctele slabe ale sistemului propriu al calităţii decât
specialiştii care au realizat auditul în vederea certificării şi pentru a nu ajunge în situaţia jenantă de
a i se retrage sau suspenda licenţa de certificare trebuie să le elimine în mod real şi într-un timp
cât mai scurt.
În mod normal această acţiune necesită un efort material şi folosirea eficientă a energiei creative a
specialiştilor întreprinderii, care să asigure disponibilitatea sistemului de management al calităţii.
Eventual, întreprinderea poate adopta un sistem adecvat de mentenanţă profilactică şi accidentală
care să diminueze riscurile apariţiei noncalităţii.
În concluzie, certificarea nu reprezintă un scop în sine, nu este un lux, o modă, o acţiune de
moment, ci un efort suplimentar pus în slujba organizaţiei, care să poată produce şi vinde un
volum mai mare de mărfuri de calitate garantată şi să obţină profituri suplimentare.
132
Conformitatea Europeană - CE
întrucât: (30) - Marcajul CE ar trebui să fie singurul marcaj de conformitate care să indice
conformitatea unui produs cu legislația comunitară de armonizare. Cu toate acestea,
pot fi utilizate și alte marcaje în măsura în care acestea contribuie la îmbunătățirea
protecției consumatorilor și nu sunt prevăzute de legislația comunitară de armonizare.
(31) - Este foarte important să se clarifice atât pentru producători, cât și pentru
utilizatori că, prin aplicarea marcajului CE pe un produs, producătorul declară că
produsul este conform cu toate cerințele aplicabile și că își asumă întreaga
responsabilitate pentru aceasta.
(32) - Pentru o mai bună evaluare a eficacității marcajului CE și în vederea elaborării
de strategii pentru prevenirea abuzurilor, Comisia ar trebui să monitorizeze punerea
în aplicare a acestuia și să prezinte Parlamentului European un raport în acest sens
(33) - Marcajul CE nu poate fi util decât dacă aplicarea sa respectă condițiile
prevăzute în legislația comunitară. Prin urmare, statele membre ar trebui să asigure
aplicarea adecvată a condițiilor în cauză și să urmărească orice încălcare sau abuz în
ceea ce privește marcajul CE prin mijloace juridice sau prin alte mijloace adecvate.
133
Conformitatea Europeană - CE
Articolul 4
Proceduri de evaluare a conformității (1) - În cazul în care legislația comunitară de armonizare impune efectuarea evaluării conformității cu privire la un
anumit produs, procedurile care urmează a fi utilizate sunt alese dintre modulele stabilite și enumerate în
anexa II, în conformitate cu următoarele criterii:
(a) gradul în care modulul în cauză este adecvat pentru tipul de produs;
(b) natura riscurilor determinate de acel produs și măsura în care evaluarea conformității corespunde tipului
și nivelului de risc;
(c) atunci când implicarea terților este obligatorie, necesitatea ca producătorul să poată alege între modulele
de asigurare a calității și modulele de certificare a produsului enumerate în anexa II;
(d) necesitatea de a evita impunerea unor module care ar fi prea greoaie în raport cu riscurile acoperite de
legislația în cauză.
(3) - Modulele menționate la alineatul (1) se aplică în funcție de produsul în cauză și
în conformitate cu instrucțiunile stabilite în respectivele module
(5) Atunci când se aplică modulele menționate la alineatul (1) și ori de câte ori acest
lucru este oportun și relevant, instrumentul legislativ poate: (e) să prevadă o perioadă de valabilitate pentru certificatul de examinare CE de tip;
134
Conformitatea Europeană - CE
Articolul 4
Proceduri de evaluare a conformității (6) Atunci când se aplică modulele menționate la alineatul (1) și ori de câte ori acest
lucru este oportun și relevant, instrumentul legislativ trebuie:
(a) în cazurile în care se realizează verificări și/sau controale, să determine produsele vizate,
încercările adecvate, scheme de eșantionare adecvate, caracteristicile operaționale ale
metodei statistice care urmează să fie aplicată și acțiunile corespondente care urmează să
fie întreprinse de organismul notificat și/sau de producător;
(b) în cazurile în care se realizează o examinate CE de tip, să determine maniera adecvată
(tip de proiect, tip de producție, tip de proiect și producție) și eșantioanele necesare.
136
Conformitatea Europeană - CE
ANEXA I - DISPOZIȚII DE REFERINȚĂ PENTRU LEGISLAȚIA
COMUNITARĂ DE ARMONIZARE PENTRU PRODUSE
Capitolul R1 – Definiții
Articolul R1 – Definiții 16. „marcaj CE” înseamnă un marcaj prin care producătorul indică faptul că produsul
este în conformitate cu toate cerințele aplicabile stabilite în legislația comunitară de
armonizare care prevede aplicarea respectivului marcaj pe produs;
137
Conformitatea Europeană - CE
ANEXA I - DISPOZIȚII DE REFERINȚĂ PENTRU LEGISLAȚIA
COMUNITARĂ DE ARMONIZARE PENTRU PRODUSE
Capitolul R2 – Obligațiile operatorilor economici
Articolul R2 – Obligațiile producătorilor (2) În cazul în care s-a demonstrat conformitatea produsului cu cerințele aplicabile
prin procedura menționată, producătorii întocmesc o declarație CE de conformitate și
aplică marcajul de conformitate.
(3) Producătorii păstrează documentația tehnică și declarația CE de conformitate
pentru o perioadă de … [a se specifica perioada, în funcție de ciclul de viață al
produsului și de nivelul de risc] după introducerea pe piață a produsului.
138
Conformitatea Europeană - CE
ANEXA I - DISPOZIȚII DE REFERINȚĂ PENTRU LEGISLAȚIA
COMUNITARĂ DE ARMONIZARE PENTRU PRODUSE
Capitolul R3 – Conformitatea produsului
Articolul R8 – Prezumția de conformitate Produsele care sunt conforme standardelor armonizate sau părților ale acestora, ale
căror referințe sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt considerate
a fi în conformitate cu cerințele acoperite de acele standarde sau părți ale acestora,
stabilite în … [trimitere la partea relevantă din legislație].
139
Conformitatea Europeană - CE
ANEXA I - DISPOZIȚII DE REFERINȚĂ PENTRU LEGISLAȚIA
COMUNITARĂ DE ARMONIZARE PENTRU PRODUSE
Capitolul R3 – Conformitatea produsului
Articolul R10 – Declarația CE de conformitate (1) Declarația CE de conformitate stipulează faptul că îndeplinirea cerințelor
specificate în ... [trimitere la partea relevantă din legislație] a fost demonstrată.
(3) Prin redactarea declarației CE de conformitate, producătorul își asumă
responsabilitatea pentru conformitatea produsului.
140
Conformitatea Europeană - CE
ANEXA I - DISPOZIȚII DE REFERINȚĂ PENTRU LEGISLAȚIA
COMUNITARĂ DE ARMONIZARE PENTRU PRODUSE
Capitolul R3 – Conformitatea produsului
Articolul R12 – Norme și condiții pentru aplicarea
marcajului CE (1) Marcajul CE se aplică în mod vizibil, lizibil și indelebil pe produs sau pe plăcuța cu
date ale produsului. În cazul în care acest lucru nu este posibil sau justificat din
considerente ținând de natura produsului, marcajul se aplică pe ambalaj și pe
documentele de însoțire, în cazul în care legislația în cauză prevede astfel de
documente.
(2) Marcajul CE se aplică înainte ca produsul să fie introdus pe piață. Poate fi urmat
de o pictogramă sau orice alt însemn care indică un risc special sau o utilizare
specială.
141
Conformitatea Europeană - CE
ANEXA I - DISPOZIȚII DE REFERINȚĂ PENTRU LEGISLAȚIA
COMUNITARĂ DE ARMONIZARE PENTRU PRODUSE
Capitolul R3 – Conformitatea produsului
Articolul R12 – Norme și condiții pentru aplicarea
marcajului CE (3) Marcajul CE este urmat de numărul de identificare al organismului notificat, în
cazul în care un astfel de organism este implicat în faza de control a producției.
Numărul de identificare al organismului notificat se aplică chiar de către organismul
notificat sau, conform instrucțiunilor acestuia, de către producător sau reprezentantul
său autorizat.
(4) Statele membre dezvoltă mecanismele existente pentru a asigura aplicarea
corectă a regimului care reglementează marcajul CE și iau măsuri adecvate în caz de
utilizare incorectă a marcajului. Statele membre prevăd, de asemenea, sancțiuni
pentru încălcări, inclusiv sancțiuni penale pentru încălcările grave. Sancțiunile în
cauză sunt proporționale cu gravitatea faptei și reprezintă o măsură eficace de
descurajare a utilizării necorespunzătoare.
142
Conformitatea Europeană - CE
ANEXA I - DISPOZIȚII DE REFERINȚĂ PENTRU LEGISLAȚIA
COMUNITARĂ DE ARMONIZARE PENTRU PRODUSE
Capitolul R5 – Proceduri de salvgardare
Articolul R34 – Neconformitatea formală (1) Fără a aduce atingere articolului [R31], în cazul în care un stat membru
efectuează una dintre următoarele constatări, acesta solicită operatorului economic
vizat să stopeze neconformitatea respectivă:
(a) marcajul de conformitate este aplicat prin încălcarea articolului [R11] sau a articolului
[R12];
(b) marcajul de conformitate nu este aplicat;
(c) declarația CE de conformitate nu este întocmită;
(d) declarația CE de conformitate nu este întocmită corect;
(e) documentația tehnică nu este disponibilă sau este incompletă.
(2) În cazul în care neconformitatea menționată la alineatul (1) se menține, statul
membru în cauză ia toate măsurile corespunzătoare pentru a restricționa sau a
interzice punerea la dispoziție pe piață a produsului sau pentru a se asigura că
acesta este rechemat sau retras de pe piață.
143
Conformitatea Europeană - CE
ANEXA II - PROCEDURI DE EVALUARE A
CONFORMITĂȚII
Modulul A – Controlul intern al producției1. Controlul intern al producției este procedura de evaluare a conformității prin care
producătorul îndeplinește obligațiile prevăzute la punctele 2, 3 și 4 și asigură și
declară pe proprie răspundere că produsele în cauză satisfac cerințele
instrumentului legislativ care se aplică acestora.
144
Conformitatea Europeană - CE
ANEXA II - PROCEDURI DE EVALUARE A
CONFORMITĂȚII
Modulul A – Controlul intern al producției2. Documentația tehnică
Producătorul întocmește documentația tehnică. Documentația tehnică permite evaluarea produsului din
punctul de vedere al conformității cu cerințele relevante și include o analiză adecvată și o evaluare a riscului
(riscurilor). Documentația tehnică specifică cerințele aplicabile și acoperă, în măsura în care acest lucru
este relevant pentru evaluare, proiectarea, fabricarea și exploatarea produsului. Documentația tehnică
cuprinde, unde este cazul, cel puțin următoarele elemente:
o descriere generală a produsului;
proiectul de concepție și desenele de fabricație și schemele componentelor, subansamblelor, circuitelor etc.;
descrieri și explicații necesare pentru înțelegerea acelor desene și scheme și a funcționării produsului;
o listă a standardelor armonizate și/sau a altor specificații tehnice relevante ale căror referințe au fost publicate în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, aplicate în totalitate sau parțial, și descrierile soluțiilor adoptate pentru a
satisface cerințele esențiale ale instrumentului legislativ, în cazul în care aceste standarde armonizate nu au fost
aplicate. În situația unor standarde armonizate aplicate parțial, documentația tehnică menționează acele părți care
au fost aplicate;
rezultatele calculelor de proiectare făcute, ale examinărilor efectuate etc.; și
rapoarte de încercări.
145
Conformitatea Europeană - CE
ANEXA II - PROCEDURI DE EVALUARE A
CONFORMITĂȚII
Modulul A – Controlul intern al producției3. Fabricația
Producătorul ia toate măsurile necesare pentru ca procesul de fabricație și monitorizarea acestuia să
asigure conformitatea produselor fabricate cu documentația tehnică menționată la punctul 2 și cu cerințele
instrumentelor legislative care se aplică acestora.
4. Marcajul de conformitate și declarația de conformitate
4.1. Producătorul aplică marcajul de conformitate impus, prevăzut în instrumentul legislativ, pe fiecare
produs care satisface cerințele aplicabile ale instrumentului legislativ.
4.2. Producătorul întocmește o declarație de conformitate scrisă pentru un model al produsului și o
păstrează împreună cu documentația tehnică la dispoziția autorităților naționale pe o perioadă de 10 ani
după introducerea pe piață a produsului. Declarația de conformitate identifică produsul pentru care a fost
întocmită.
O copie a declarației de conformitate este pusă la dispoziția autorităților relevante la cerere.
146
Conformitatea Europeană - CE
ANEXA II - PROCEDURI DE EVALUARE A
CONFORMITĂȚII
Modulul A – Controlul intern al producției5. Reprezentantul autorizat
Obligațiile producătorului cuprinse la punctul 4 pot fi îndeplinite de către reprezentantul său autorizat, în
numele său și pe răspunderea sa, cu condiția ca acestea să fie menționate în mandat.
147
Conformitatea Europeană - CE
ANEXA II - PROCEDURI DE EVALUARE A
CONFORMITĂȚII Modulul A – Controlul intern al producției
Modulul A1 - Controlul intern al producției plus încercarea supravegheată a
produsului
Modulul A2 - Controlul intern al producției plus verificări ale produsului
supravegheate la intervale aleatorii
Modulul B - Examinarea CE de tip
Modulul C - Conformitate cu tipul bazată pe controlul intern al producției
Modulul C1 - Conformitate cu tipul bazată pe controlul intern al producției plus
încercarea supravegheată a produsului
Modulul C2 - Conformitate cu tipul bazată pe controlul intern al producției plus
verificări ale produsului supravegheate la intervale aleatorii
Modulul D - Conformitatea cu tipul bazată pe asigurarea calității procesului de
producție
148
Conformitatea Europeană - CE
ANEXA II - PROCEDURI DE EVALUARE A
CONFORMITĂȚII Modulul D1 - Asigurarea calității procesului de producție
Modulul E - Conformitatea cu tipul bazată pe asigurarea calității produsului
Modulul E1 - Asigurarea calității la inspecția și încercarea produsului finit
Modulul F - Conformitatea cu tipul bazată pe verificarea produsului
Modulul F1 - Conformitatea bazată pe verificarea produsului
Modulul G - Conformitatea bazată pe verificarea unității de produs
Modulul H - Conformitatea bazată pe asigurarea totală a calității
Modulul H1 - Conformitatea bazată pe asigurarea totală a calității plus examinarea
proiectului
151
Conformitatea Europeană - CE
ANEXA III – DECLARAȚIA DE CONFORMITATE1. Nr. xxxxxx (număr unic de identificare a produsului)
2. Denumirea și adresa producătorului sau a reprezentantului său autorizat:
3. Declarația de conformitate este emisă pe răspunderea exclusivă a producătorului (sau a instalatorului):
4. Obiectul declarației (identificare a produsului permițând trasabilitatea. Poate include și o fotografie,
dacă este cazul.):
5. Obiectul declarației descris mai sus este în conformitate cu legislația comunitară relevantă de
armonizare: . . . . . . . . .
6. Referințele standardelor armonizate relevante folosite sau referințele specificațiilor în legătură cu care
se declară conformitatea:
7. Dacă este cazul, organismul notificat ... (denumire, număr) … a efectuat … (descrierea intervenției) …
și a emis certificatul: …
8. 8. Informații suplimentare:
Semnat pentru și în numele: …
(locul și data emiterii)
(numele, funcția) (semnătura)
152
Conformitatea Europeană - CE
DIRECTIVA 2004/108/CE A PARLAMENTULUI
EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 15 decembrie 2004 ANEXA V –MARCAJUL “CE”
Marcajul „CE” constă din inițialele „CE” cu următoarea formă:
153
Conformitatea Europeană - CE
DIRECTIVA 2004/108/CE A PARLAMENTULUI
EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 15 decembrie 2004 ANEXA V –MARCAJUL “CE”
Marcajul „CE” trebuie să aibă o înălțime de cel puțin 5 mm. În cazul în care marcajul „CE” este micșorat sau
mărit, trebuie respectate proporțiile, așa cum reies ele din desenul pe scară gradată de mai sus.
Marcajul „CE” trebuie aplicat pe aparat sau pe placa sa indicatoare. În cazul în care acest lucru nu este
posibil sau nu este justificat dată fiind natura aparatului, marcajul trebuie aplicat pe ambalaj, în cazul în care
există,și pe documentele de însoțire.
În cazul în care aparatul face obiectul altor directive care reglementează alte aspecte și care prevăd, de
asemenea,marcajul „CE”, acesta din urmă arată că aparatul este, de asemenea, conform cu aceste alte
directive.
Cu toate acestea, în cazul în care una sau mai multe din aceste directive permit producătorului, pentru o
perioadă de tranziție, să aleagă ce regim aplică, marcajul „CE” indică conformitatea numai cu directivele
aplicate de producător.
În acest caz, trimiterile la directivele aplicate, astfel cum sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, trebuie menționate în documentele, notele explicative sau instrucțiunile cerute de aceste
directive și care însoțesc aparatul respectiv.