Apendicita - cauze, simptome, tratament
Apendicita este cea mai frecventa urgenta chirurgicala
abdominala si consta in inflamatia apendicelui. Aceasta afectiune
apare frecvent la varste cuprinse intre 10 si 30 de ani, dar poate
fi posibila la orice varsta, fiind cunoscute si cazuri cu
manifestari particulare la bolnavii varstnici.
Nimeni nu este absolut sigur care este functia apendicelui insa,
ceea ce stim, este ca putem trai si in lipsa lui, aparent fara
consecinte.
Odata pornit procesul inflamator al apendicelui, acesta nu poate
fi stopat medicamentos, tratamentul acestei afectiuni fiind de
natura chirurgicala. Cu cat se intervine mai rapede, cu atat
suferinta pacientului este mai redusa si interventia mai usor de
realizat, cu complicatii cat mai reduse.
Ce cauzeaza apendicita?
Cauza acestei afectiuni poate fi, in multe dintre situatii,
obstructia cavitatii organului din cauza unei proliferari limfatice
stimulate bacterian sau din cauza unui mic corp strain (samburi,
seminte).
Aceasta provoaca o crestere a presiunii din interiorul
organului, o tulburare a circulatiei sangelui din peretii organului
si inflamatia acestuia ce poate evolua in lipsa tratamentului
corespunzator pana la perforatie (peritonita).
Poate fi luata in discutie si o predispozitie genetica pentru
apendicita in cazul familiilor cu mai multe persoane operate de
aceasta afectiune.
simptomele apendicitei
Simptomele clasice includ:
- durere surda aproape de centrul sau partea superioara a
abdomenului ce devine mai apoi ascutita si se deplaseaza spre
partea din dreapta jos a abdomenului. Acesta este, de obicei,
primul semn;
- pierderea apetitului;
- greata si/sau varsaturi imediat dupa ce incep durerile
abdominale;
- umflarea abdomenului;
- febra nu foarte ridicata;
Alte simptome:
- durere surda sau ascutita oriunde in partea superioara sau
inferioara a abdomenului, spatelui sau in zona rectului;
- urinari dureroase;
- crampe severe;
- constipatie sau diaree.
diagnosticarea apendicitei
Diagnosticare apendicitei poate fi destul de complicata. Si asta
pentru ca simptomele sunt adesea extrem de vagi sau similare cu ale
altor afectiuni, cum ar fi infectii ale vezicii sau tractului
urinar, gastrita, infectii intestinale, dar si probleme ale
ovarelor.
Pentru un diagnostic corect, de obicei se fac urmatoarele
teste:
- examen abdominal pentru a detecta inflamatia;
- test de urina pentru a exclude infectia tractului urinar;
- examen rectal;
- analize ale sangelui pentru a vedea daca organismul lupta
impotriva unei infectii.
tratata apendicita
Tratamentul standard al apendicitei este chirurgical si consta
in operatia numita apendicectomie.
Inaintea operatiei sunt administrate antibiotice care ajuta
organismul sa lupte impotriva peritonitei. In general, se face
anestezie generala, iar apendicele este eliminat printr-o incizie
de cativa centimetri sau prin laparoscopie.
In termen de 12 ore de la interventie te poti ridica si deplasa.
De obicei, revii la activitatile normale dupa doua sau trei
saptamani. In cazul in care interventia se face cu ajutorul
laparoscopiei, incizia este mai mica, iar timpul de recupereare mai
scurt.