-
S T E N O G R A M A
şedinţei Senatului din 6 aprilie 2016
S U M A R
1. Declaraţii politice prezentate de senatorii:
- Sorin-Constantin Lazăr (PSD) – declaraţie politică având ca
titlu „Autorizaţiile
grădiniţelor”;
- Viorel Grigoraş (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „De
ce?”;
- Haralambie Vochiţoiu (UNPR) – declaraţie politică având ca
temă iniţiativa legislativă
privind conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române” lui
Avram Iancu;
- Dumitru Oprea (PNL) – declaraţie politică având ca titlu
„Succesul salarizării unice
depinde de rezistenţa Guvernului faţă de presiunile populiste
ale Partidului Social
Democrat”;
- Vasile Nistor (LC) – declaraţie politică având ca titlu
„Sprijinirea pregătirii cadrelor
medicale”;
- Florian-Dorel Bodog (PSD) – declaraţie politică având ca titlu
„7 aprilie – Ziua
Mondială a Sănătăţii”;
- Doina-Elena Federovici (PSD) – declaraţie politică având ca
titlu „2 aprilie – Ziua
Internaţională de Conştientizare a Autismului. Autismul este o
realitate pe care nu o
putem ocoli, dar cred cu tărie că împreună o putem
învinge.”;
- Petru-Alexandru Frătean (PSD) – declaraţie politică având ca
titlu „Instituţii şi oameni
Pro Patria, Pro Democraţie!”;
- Alin-Păunel Tişe (PNL) – declaraţie politică având ca titlu
„Hidră administrativă sau
performanţă prin reorganizare?”;
- Marius-Petre Nicoară (PNL) – declaraţie politică având ca
titlu „Punct de vedere
privind interpretarea eronată a propunerii legislative pentru
modificarea şi completarea
Legii nr. 53/2003 – Codul muncii!”;
- Ioan Cristina (PNL) – declaraţie politică având ca titlu
„Necesitatea unui sistem medical
şi farmaceutic mai performant în judeţul Arad”;
- Emil-Marius Paşcan (PNL) – declaraţie politică având ca titlu
„Arată-ne, Doamne, că
mă înşel şi binecuvântează acest popor şi România!”;
- Paul Ichim (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Ziceri
de campanie electorală”;
- Traian-Constantin Igaş (PNL) – declaraţie politică având ca
titlu „Securitatea rutieră în
România este la cote de avarie”;
3
-
- 2 -
- Dragoş Luchian (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Cum
se ridică noii lideri ai
PNL-ului, în principal în mediul administraţiei locale – drept
la replică la declaraţiile
domnului Andrei Pleşu”;
- Găvrilă Ghilea (PNL) – declaraţie politică având ca titlu
„Căutând acul evaziunii în
carul cu bonuri fiscale…”;
- Nelu Tătaru (PNL) – declaraţie politică având ca titlu
„Alegerile în două tururi –
contracronometru”;
- Dorin Păran (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Ziua
NATO în România”;
- Marius-Ovidiu Isăilă (UNPR) – declaraţie politică având ca
titlu „Curajul în societate”;
- Eugen Durbacă (LC) – declaraţie politică având ca titlu
„Galaţi – oraşul fără zone de
agrement”;
- Mihai Niţă (LC) – declaraţie politică având ca titlu „Un
sistem de sănătate bolnav
generează o societate bolnavă”;
- Valer Marian (independent, fără apartenenţă la grupurile
parlamentare) – declaraţie
politică având ca titlu „Jocul duplicitar al unor ambasadori
occidentali”;
- Gheorghe Saghian (independent, fără apartenenţă la grupurile
parlamentare) –
declaraţie politică având ca titlu „Accesul la hrană
corespunzătoare din punct de vedere
al siguranţei alimentelor, al normelor de igienă şi al aportului
nutriţional”.
-
- 3 -
S T E N O G R A M A
şedinţei Senatului din 6 aprilie 2016
Şedinţa a început la ora 9.20.
Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Vasile
Nistor, vicepreşedinte al
Senatului, asistat de domnii senatori Mario-Ovidiu Oprea şi
Ion-Simeon Purec, secretari ai Senatului.
Domnul Vasile Nistor:
Stimaţi colegi,
Declar deschisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice de
astăzi, 6 aprilie 2016.
Invit la microfon pe domnul senator Lazăr Sorin-Constantin. Se
pregăteşte domnul senator
Viorel Grigoraş.
Aveţi cuvântul, domnule senator.
Domnul Sorin-Constantin Lazăr:
Bună dimineaţa!
Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Declaraţia politică pentru astăzi am intitulat-o „Autorizaţiile
grădiniţelor”.
Stimaţi colegi prezenţi,
Educaţia şi sănătatea copiilor noştri şi a tuturor copiilor din
România ar trebui să fie una dintre
priorităţile noastre. Este de datoria noastră să facem tot ceea
ce ne stă în puteri să asigurăm crearea
unui cadru legislativ clar şi coerent, care să cuprindă cât mai
multe dintre elementele care sunt
implicate în siguranţa copiilor noştri.
Din păcate, unele evenimente recente aduc la iveală anumite
probleme în ceea ce priveşte
autorizarea şi acreditarea unităţilor de învăţământ
preuniversitar. În acest sens, mă refer la cazul recent
al unei grădiniţe particulare din Bucureşti, unde educatoarea a
agresat mai mulţi copii. Faptul că
respectiva unitate nu era nici măcar autorizată trebuie să tragă
un semnal de alarmă. Din păcate, la
nivel naţional funcţionează numeroase aşa-zise grădiniţe
particulare, care însă nu deţin niciun fel de
autorizaţie de funcţionare şi care nu au fost supuse niciunui
proces de control şi acreditare.
Această stare de fapt este evidenţiată prin simpla confruntare a
datelor furnizate de Agenţia
Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul
Preuniversitar (ARACIP) cu oferta publică a
grădiniţelor şi vom observa că numeroase astfel de unităţi
funcţionează în afara legii. Numeroase
unităţi funcţionează fără forme legale sau se ascund în spatele
unor forme de organizare alternative,
pretinzând că sunt cluburi pentru copii, şcoli de limbi străine
sau furnizori de educaţie alternativă.
Tocmai aceste situaţii le permit operatorilor economici în cauză
să nu permită efectuarea controalelor
-
- 4 -
de către instituţiile abilitate, invocând că în respectivul
imobil funcţionează un club privat, care nu
desfăşoară activităţi educative şi economice.
Mai mult decât atât, din totalul grădiniţelor particulare
autorizate, foarte puţine sunt şi acreditate în
condiţiile legii. Conform ARACIP, acreditarea unei grădiniţe se
face prin raportarea la standardele
specifice, instrumente care măsoară capacitatea unei unităţi de
învăţământ de a funcţiona în parametrii
obligatorii. Practic, acreditarea constituie garanţia că
unitatea respectivă asigură servicii de calitate.
Nu putem accepta ca organele de control aflate în subordinea
Ministerului Educaţiei să susţină
că nu au cum să verifice dacă o grădiniţă funcţionează ilegal.
Este nevoie de o reglementare mai clară
şi precisă privind funcţionarea acestor grădiniţe şi a
instituţiilor de tip after school. Desigur, părinţii au
o responsabilitate majoră privind creşterea copiilor, dar statul
nu poate arunca asupra acestora
responsabilitatea de a verifica legalitatea unei instituţii
menite să îngrijească şi să educe copiii.
Nu în ultimul rând, subliniez importanţa instituţiilor de
învăţământ private şi faptul că acestea
trebuie să existe pentru a oferi o alternativă reală părinţilor
şi copiilor, dar acestea trebuie supuse unui
control permanent şi, mai ales, trebuie să funcţioneze pe baza
unor criterii şi condiţii specifice, bine
stabilite. Iată de ce este necesar să luăm măsurile cuvenite
pentru a oferi unei instituţii a statului
responsabilitatea de a verifica felul în care funcţionează
grădiniţele de stat şi cele private.
Vă invit să ne implicăm în aceste demersuri pentru a evita
situaţii tulburătoare precum cele
petrecute în grădiniţa menţionată mai sus.
Vă mulţumesc.
Domnul Vasile Nistor:
Vă mulţumesc, domnule senator.
Invit la microfon pe domnul senator Grigoraş Viorel.
Aveţi cuvântul, domnule senator.
Domnul Viorel Grigoraş:
Domnule preşedinte,
Domnilor secretari,
Bună dimineaţa!
Declaraţiei politice de astăzi i-am dat denumirea următoare: „De
ce?”. Un „de ce” care se vrea,
de ce nu, chiar un strigăt de mânie.
Singura problemă a Ministerului Transporturilor este aceea de a
şterge Moldova de pe harta
României. Este concluzia pe care o putem trage cu toţii după ce
studiem proiectele prioritare ale
Ministerului Transporturilor pentru anul 2016 şi perspectiva
2017 – 2018, prezentate de ministrul
transporturilor în plenul şedinţei comune a Comisiilor pentru
transporturi din Senatul României şi
Camera Deputaţilor la data de 5 aprilie 2016.
-
- 5 -
Planul de investiţii prezentat cuprinde zonele pentru care se
vor aloca banii pentru
infrastructura rutieră, cea feroviară, navală şi aeriană. În
întreg cuprinsul documentului nu găsim nicio
localitate din Moldova care să reprezinte un punct de legătură
cu celelalte regiuni ale ţării. Găsim
amintit doar un proiect finanţat din fonduri europene pentru
realizarea variantei ocolitoare a Bacăului,
circa 8 kilometri.
Repet, banii provin din fonduri europene, nicidecum din fonduri
guvernamentale. Or, dacă
există proiecte cu finanţare externă, de ce nu poate fi cuprinsă
în strategia pentru transporturi şi
Moldova, regiune care are nevoie de conectare terestră şi
feroviară de mare viteză la fel ca şi celelalte
regiuni? Rămâne Moldova cea mai defavorizată regiune a ţării,
fără acces la infrastructura de
transporturi de orice fel, doar aşa, pentru că se doreşte în
Ministerul Transporturilor? Când se vor putea
îndrepta aceste erori grave?
Credeţi, domnule ministru al transporturilor, că Moldova este,
aşa, o regiune pustie, deşertică,
unde nu există nicio urmă de viaţă? Este cumva, în opinia
dumneavoastră, Moldova o zonă
neimportantă şi de care vă puteţi debarasa?
Vreau doar să vă spun că în istoria României stă scris că au
existat momente când ora exactă s-a dat
în toată ţara din Moldova. Şi atunci Moldova şi locuitorii
acestor meleaguri nu au uitat de restul românilor.
Declaraţia mea politică îşi doreşte să vă amintească de această
regiune şi să vă atenţioneze că
nu aţi inclus niciun proiect în dezvoltarea infrastructurii în
perioada 2016 – 2018, motiv pentru care nu
cred că există parlamentar din Moldova care vă va susţine
proiectul. Suntem suficient de mulţi
parlamentari din Moldova pentru ca Master Planul General de
Transport, pe care vi-l doriţi lege, să nu
treacă în Parlament, domnule ministru.
Vă mulţumesc.
Domnul Vasile Nistor:
Vă mulţumesc, domnule senator.
Mai aşteptăm colegi. Poate avem şansa să mai vină cineva.
PAUZĂ
Domnul Vasile Nistor:
Îl invit la microfon pe domnul senator Vochiţoiu Haralambie.
Aveţi cuvântul, domnule senator.
Domnul Haralambie Vochiţoiu:
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Săptămâna aceasta se împlinesc doi ani de când Senatul României
a adoptat, aproape în
unanimitate, spre cinstea sa, Proiectul de lege privind
conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române”
-
- 6 -
lui Avram Iancu, pentru viaţa închinată şi jertfită spre
propăşirea neamului românesc. În 2015, acest
proiect era adoptat şi de Camera Deputaţilor, fiind trimis la 7
martie Preşedintelui României, domnul
Klaus Werner Iohannis, pentru promulgare. Invocând nişte
argumente pe care le apreciem ca
neîntemeiate şi inoportune, domnul Iohannis a cerut reexaminarea
proiectului.
În calitatea de senator hunedorean, am luat poziţie tranşantă
atunci când, reîntors proiectul în
plenul Senatului, unii dintre colegii mai slabi de înger au
găsit de cuviinţă să bată în retragere. Am
amintit cu acel prilej că personaje politice efemere, care se
afişează la Panteonul Moţilor de la Ţebea
doar în goană după voturi, nu au căderea să se pronunţe cu
„dacă” sau „în ce condiţii” Crăişorului
Munţilor i se poate acorda prin lege un titlu pe care atâtea
generaţii succesive de români i l-au
recunoscut. E cam mult să priveşti cum tot soiul de venetici
ajung să ne bată obrazul şi să ne înveţe cum
trebuie să ne cinstim eroii, de parcă moşii şi strămoşii lor au
căzut în luptele grele pentru eliberarea
românilor din Ardeal, la Revoluţia de la 1848 sau în marele
război pentru întregirea neamului românesc.
Doamnelor şi domnilor senatori,
Vă adresez încă o dată felicitări că la acel moment nu am cedat
şi propunerea legislativă fost
aprobată pentru a doua oară, însă constat cu amărăciune că acest
bine-venit act nu a devenit încă lege.
Vreau, pe această cale, să transmit colegilor deputaţi şi
întregii ţări câteva consideraţii care vor înlesni
urgentarea acestui proces.
Această lege nu urmăreşte să instituie un cadru legal special
pentru o singură persoană, ci este o
expresie de reafirmare a conştiinţei naţionale, de adânc respect
nu doar pentru Avram Iancu, ci pentru
moţii din Apuseni, pentru toţi românii din Ardeal, şi nu numai,
pentru care valorile întruchipate de
memoria Crăişorului vor răzbi pentru toate vremurile.
Această lege nu creează drepturi sau onoruri discreţionare sau
necuvenite unui particular, unui
„caz individual”, cum s-a indus, ci reconfirmă onoarea şi locul
datorate unui simbol naţional de primă
importanţă, care a fost denigrat în ultimele decenii de anumite
elemente indezirabile şi antinaţionale.
Trebuie spus apăsat că acele elemente care au batjocorit memoria
Iancului nu au primit o replică
suficient de fermă din partea statului român, aşa cum legea ar
fi impus-o, şi nici măcar nu au fost
mustraţi la timpul potrivit de cei care astăzi pozează în
custozii Constituţiei, făcându-se responsabili de
tergiversarea nepermisă a promulgării legii. Avram Iancu nu este
un „caz individual”.
Conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu
nu este o găselniţă legislativă
curentă care să convertească juridic sau politic o recunoştinţă
firească, în aşa fel încât raţionalitatea
legii să fie în vreun fel afectată, cum suna motivarea cererii
de reexaminare, ci este o consfinţire şi
întărire prin lege a unei realităţi istorice stabilite deja de o
generaţie mult mai vrednică decât a noastră.
Pentru cei care nu au aflat încă, Avram Iancu a fost deja
declarat „Erou al Naţiunii Române” de
Comitetul de înmormântare şi miile de români care l-au aşezat cu
funeralii naţionale la loc de odihnă
-
- 7 -
pe Crăişor, la 13 septembrie 1872, lângă Gorunul lui Horea. În
locul acela, pe unde n-aţi mai călcat,
domnule Iohannis, decât înainte de alegeri, când alergaţi cu
Blaga şi Moloţ după băi de mulţime.
Pentru a-i ajuta pe cei care se preocupă de formă, mai mult
decât de fond, vă invit să priviţi această
lege ca o republicare, şi nu ca o iniţiativă legislativă
propriu-zisă.
Poate nu s-a explicat suficient, dar votarea acestei propuneri
nu serveşte câtuşi de puţin la
sporirea legitimităţii unui erou deja în legendă, cântat de
baladele populare şi alte cântece patriotice,
ale cărui nume şi prestigiu împodobesc şcoli, instituţii, sunt
evocate la serbări naţionale şi aşa mai
departe, ci legitimează, prin forţa valorii sale, însăşi ordinea
de drept, principiile pe care se bazează
Constituţia şi acest Parlament, cât şi alte instituţii publice
de astăzi. Eu unul mi-aş dori ca aici, în
Senatul României, să avem bărbaţi de stat cum se vedeau în
Adunarea Naţională de la Blaj, iar spiritul
dreptăţii şi iubirii de ţară care l-a animat pe Avram Iancu să
dăinuie naţiunea noastră.
S-a invocat în cererea de reexaminare că se stipulează în
Constituţia României, la art. 94 lit. a),
coroborat cu art. 100, „prerogativa exclusivă” a Preşedintelui
României de a conferi titluri de onoare.
Constituţia vorbeşte în art. 94 lit. a) de alte atribuţii ale
Preşedintelui, nu de atribuţii exclusive. Nicăieri
în Constituţie nu se vorbeşte de vreo „prerogativă exclusivă” în
acest sens.
Ştim că venerabilul Mihai I al României acordă la data de 10 mai
o serie de distincţii, cum ar fi
Ordinul „Carol I” sau Ordinul „Coroana României”, ordine
importante existente şi înainte de 1948. Alte
instituţii sau ordine cavalereşti acordă şi ele o serie de
titluri şi distincţii universal recunoscute. Deci
fântâna de onoare nu a inundat doar grădinile Cotrocenilor. Ne
amintim din vechime, pentru că s-a făcut
referire la principii ale dreptului roman, că Senatul Romei
acorda, spre exemplu, titlul de „Pater
Patriae” – sau „Părinte al Naţiunii” – unei întregi pleiade a
împăraţilor şi bărbaţilor de stat, care i-a
numărat pe Romulus, Iulius Cezar, Augustus, Traian sau
Constantin cel Mare. La fel se întâmpla şi cu
instituţia unui triumf public. Acordând titlul de „Erou al
Naţiunii Române” lui Avram Iancu, prefect al
Legiunii Auraria Gemina, se creează un precedent demn, care
impune un standard înalt pentru alte
personalităţi ce pot fi luate în considerare pentru acest
titlu.
Ca o paranteză, eu am convingerea că instituţia Senatului
României nu a fost în toată
funcţionarea ei într-atât de labilă încât să acorde Ordinul
„Steaua României” unui personaj cum este
László Tökés. Aici punctez şi apreciez că domnul Iohannis a avut
înţelepciunea de a-i retrage
personajului acest ordin, deşi iniţiativa nu-i aparţine.
Stimaţi colegi şi dragi compatrioţi,
Unele voci şi-au permis să afirme că această propunere, care
face mare cinste prezentei
legislaturi, ar putea fi atacată la Curtea Constituţională.
Închei spunând că în sala de judecată a acelei
Curţi, cât şi la Comisia juridică ar trebui să se regăsească
permanent, în granit, marmură şi aur, un bust
al Crăişorului Munţilor, neobosit luptător pentru drepturile
naţiunii române.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
-
- 8 -
Domnul Vasile Nistor:
Vă mulţumesc, domnule senator.
PAUZĂ
Domnul Vasile Nistor:
Îl invit la microfon pe domnul senator Oprea Dumitru. Se
pregăteşte – probabil o să-mi prezint
şi eu declaraţia politică –, se pregăteşte senatorul Vasile
Nistor.
Aveţi cuvântul, domnule senator.
Domnul Dumitru Oprea:
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.
Declaraţia de astăzi are titlul „Succesul salarizării unice
depinde de rezistenţa Guvernului faţă
de presiunile populiste ale Partidului Social Democrat”.
Dezbaterile despre Legea salarizării unice din spaţiul public
sunt destul de intense, ceea ce
anunţă deja presiuni pentru modificarea fundamentală a
proiectului. Deşi au fost numeroase propuneri
legislative, inclusiv legi privind schimbarea sistemului de
salarizare, aplicarea lor a fost blocată de
nemulţumirea diferitelor plăţi implicate şi inegalităţile
generate. Era de aşteptat ca şi noua propunere
să fie întâmpinată cu discuţii aprinse despre categoriile
sociale care primesc mai mult, dacă este un
raport just între funcţii sau despre cum apreciază statul
anumite meserii, în funcţie de nivelul salarial
prevăzut.
Mai mult, creşterea medie a salariilor cu 20%, ce ar urma să fie
aplicată până în anul 2020, a
provocat reacţii negative din partea celor afectaţi. Vor fi
numeroase intervenţii şi presiuni, unele mai
populiste decât altele, aşa cum sunt intenţiile PSD, considerate
irealizabile de către premierul Cioloş,
din motive bugetare. Fiecare va dori să arate oamenilor că le
apără interesele, punând o nouă presiune
pe Executiv, care va trebui să găsească o soluţie de mijloc,
pentru a împăca pe toată lumea, fără a
depăşi limitele permise de buget.
În aceste condiţii, considerăm că actualul Guvern, pentru a
evita blocarea proiectului de lege,
trebuie să urmărească mai multe aspecte esenţiale. În primul
rând, să analizeze cât mai atent şi să
refacă toate calculele pentru a stabili nivelul optim al
salariului minim, care să garanteze, pe de o parte,
un trai decent, iar, pe de altă parte, să fie baza de stabilire
a celorlalte tranşe salariale. În al doilea rând,
pentru că sunt multe nemulţumiri în legătură cu avantajele unor
demnitari sau ale altor categorii
profesionale favorizate, Guvernul trebuie să îngheţe pensiile
speciale, creşterea sumelor forfetare,
emiterea ordonanţelor pentru reglementarea salariilor
preferenţiale ale angajaţilor din anumite
domenii. Sunt doar câteva măsuri prin care Executivul poate
asigura populaţia că noua lege a
salarizării se bazează pe echitate şi pe bun-simţ.
Vă mulţumesc.
-
- 9 -
Domnul Vasile Nistor:
Vă mulţumesc, domnule senator.
(Domnul senator Vasile Nistor, vicepreşedinte al Senatului, se
deplasează la microfonul
central pentru a lua cuvântul.)
Stimaţi colegi,
Declaraţie politică – „Sprijinirea pregătirii cadrelor
medicale”.
Stimate colege,
Stimaţi colegi,
Mâine se împlinesc 68 de ani de când Naţiunile Unite au
înfiinţat Organizaţia Mondială a
Sănătăţii, eveniment cu ocazia căruia se celebrează în fiecare
an Ziua Mondială a Sănătăţii, pe data de
7 aprilie. O astfel de sărbătoare are rolul de a ne aminti cât
de preţioasă este sănătatea noastră şi a
apropiaţilor noştri şi cât de fragilă poate fi aceasta dacă nu
beneficiem de atenţia zilnică necesară şi de
supravegherea cadrelor medicale.
Pentru a putea beneficia de servicii medicale de calitate, este
nevoie ca medicii noştri să aibă
acces la pregătire şi informaţii de actualitate, iar acest lucru
se poate realiza şi prin prezenţa lor la
conferinţele internaţionale de specialitate. Aceste întâlniri
constituie nu numai o oportunitate pentru
medicul român de a reprezenta ţara sa, ci şi un bun prilej de a
se întoarce în România cu cunoştinţe
proaspete şi extrem de valoroase pentru comunitatea medicală
autohtonă. Însă, pentru a putea participa
la conferinţele respective, medicii sunt nevoiţi să suporte
cheltuielile aferente, una din alternativele
folosite fiind sponsorizarea din partea companiilor din
industria farmaceutică.
În alte ţări, precum cazul Statelor Unite ale Americii,
doctorilor li se oferă şansa de a li se
deduce sumele plătite pe perioada participării la conferinţe şi
convenţii dedicate practicii lor. Un astfel
de sistem nu poate decât să încurajeze dorinţa acestora de a-şi
îmbunătăţi şi de a-şi uni forţele pentru a
oferi publicului larg cele mai noi şi eficiente servicii
medicale disponibile la momentul actual.
De asemenea, medicii au prilejul de a învăţa unii de la alţii,
comparând experienţe şi practici
folosite în ţările din care provin, reuşind astfel să-şi
perfecţioneze pregătirea şi tehnica necesară. O
astfel de filozofie trebuie urmată şi în România.
Pentru ca medicina să poată ţine pasul cu progresele făcute,
trebuie să avem în vedere
posibilităţile folosite în Uniunea Europeană şi pe plan mondial.
După cum împărtăşea şi marele om
politic britanic Churchill, „a avea cetăţeni sănătoşi reprezintă
cel mai mare atu al unui stat”. Iar pentru
a putea realiza acest lucru trebuie să asigurăm pregătirea
medicilor noştri şi să conştientizăm
importanţa sănătăţii poporului român.
(Domnul senator Vasile Nistor, vicepreşedinte al Senatului,
revine la prezidiu.)
PAUZĂ
-
- 10 -
Domnul Vasile Nistor:
Constat că nu mai sunt colegi în sală. Putem considera că sunt
depuse declaraţiile politice ale
următorilor colegi:
- Firea Gabriela, Bodog Florian-Dorel, Silistru Doina, Cadăr
Leonard, Federovici Doina-Elena,
Frătean Petru-Alexandru, Bădălău Nicolae, Creţu Gabriela, Pop
Liviu-Marian – Grupul parlamentar al
PSD;
- Tişe Alin-Păunel, Nicoară Marius-Petre, Cristina Ioan, Paşcan
Marius-Emil, Ichim Paul, Igaş
Traian-Constantin, Luchian Dragoş, Ghilea Gavrilă, Tătaru Nelu,
Păran Dorin – Grupul parlamentar al
PNL;
- Agrigoroaei Ionel, Bujor Dumitru-Marcel, Vochiţoiu Haralambie
– dar domnul Vochiţoiu şi-a
prezentat declaraţia –, Isăilă Marius-Ovidiu, Rogojan Ciprian,
Popa Constantin – Grupul parlamentar
al UNPR;
- Durbacă Eugen, Niţă Mihai – Grupul parlamentar Liberal
Conservator;
- Marian Valer şi Saghian Gheorghe – senatori independenţi.
Declar închisă sesiunea de declaraţii politice.
O zi bună!
Declaraţii politice consemnate conform materialelor depuse în
scris de către senatori:
Domnul Florian-Dorel Bodog:
Declaraţia politică se intitulează „7 aprilie – Ziua Mondială a
Sănătăţii”.
Stimaţi colegi,
În declaraţia mea de astăzi aş dori să vă vorbesc despre Ziua
Mondială a Sănătăţii şi tematica
generală pe care aceasta se orientează anul acesta, şi anume
creşterea informării cu privire la diabetul
zaharat.
Ziua Mondială a Sănătăţii se celebrează anual pe data de 7
aprilie pentru a marca întemeierea
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în anul 1948 şi reprezintă o
oportunitate pentru indivizii din orice
comunitate de a se implica în activităţi care pot duce la o
stare de sănătate mai bună. După cum ştiţi, în
fiecare an se alege o tematică diferită care să evidenţieze o
arie prioritară de îmbunătăţit a sănătăţii
publice. Anul acesta, Organizaţia Mondială a Sănătăţii consacră
această zi diabetului, care este în
continuare o problemă de sănătate de maximă importanţă atât la
nivel global, cât şi naţional. Una dintre
cele mai importante manifestări ştiinţifice din domeniul
diabetologiei româneşti din ultimii ani se va
desfăşura în perioada 5 – 9 aprilie la Bucureşti, pentru a fi
sincronizată cu această dată importantă.
Diabetul este o boală care se răspândeşte epidemic la nivel
mondial în special în ţările în curs
de dezvoltare, iar OMS a evidenţiat faptul că prevalenţa
diabetului la nivel mondial a trecut de 10% în
cazul persoanelor cu vârsta de cel puţin 18 ani. Doar în 2015
diabetul a produs peste 5 milioane de
-
- 11 -
decese la nivel global, iar specialiştii se aşteaptă la o
creştere a acestei cifre în anul 2016. Din păcate,
diabetul nu ocoleşte nici ţara noastră, aproximativ 2 milioane
de oameni trăind cu această boală în
România. Evenimentele organizate în toată lumea cu ocazia
acestei zile reprezintă, aşadar, o necesitate
crucială în evidenţierea problematicii ridicate de această boală
şi de conştientizare a eforturilor
necesare pentru a se implementa politici eficiente de
prevenţie.
În acest context, fac şi eu un apel la dumneavoastră, stimaţi
colegi, să intensificăm iniţiativele
pentru ca această boală cruntă, care afectează aproximativ 10%
din cetăţenii ţării noastre să facă din ce
în ce mai puţine victime. Prin ideile şi programele propuse de
noi, trebuie să le asigurăm românilor din
toate păturile sociale oportunitatea de a avea un stil de viaţă
sănătos şi o dezvoltare echilibrată din
punct de vedere nutriţional, o dezvoltare ferită de riscuri
precum obezitatea şi care pot declanşa
oricând boli cronice severe precum diabetul zaharat. Este
responsabilitatea noastră, prin încrederea
învestită în noi de către cetăţeni, să ne asigurăm de faptul că
facem tot posibilul pentru a trage semnale
de alarmă la momentul potrivit şi pentru a rezolva problemele cu
care se confruntă persoanele având
această boală.
Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.
Doamna Doina-Elena Federovici:
Declaraţia politică se intitulează „2 aprilie – Ziua
Internaţională de Conştientizare a Autismului.
Autismul este o realitate pe care nu o putem ocoli, dar cred cu
tărie că împreună o putem învinge.”.
Stimaţi colegi,
James Scot, într-un citat celebru, spunea: „Nu sunt orb, dar nu
văd întotdeauna./Nu sunt surd,
dar lucrurile îmi sună ciudat./Nu sunt prizonier, dar e greu să
mă simt liber./Imaginează-ţi cum e să fii
în locul meu.”
Ziua Internaţională de Conştientizare a autismului (World Autism
Awareness Day) este
marcată anual la nivel mondial pe data de 2 aprilie, cu scopul
de a dinamiza eforturile mondiale de
promovare a unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte
nivelul de informare a publicului larg
privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism şi ale
familiilor acestora.
Această zi nu este o sărbătoare, este o zi în care ar trebui să
ne luăm măcar puţin din timpul
nostru şi să ne gândim la copiii şi adulţii care înfruntă
această boală zi de zi.
Copiii cu autism sunt frumoşi şi speciali, iar unii dintre ei
pot avea abilităţi extraordinare şi o
inteligenţă genială. Dar aceasta este partea plăcută a poveştii
lor. Din păcate, ei trăiesc în lumea lor, nu
pot relaţiona şi comunica în mod normal şi riscă de multe ori să
fie marginalizaţi.
În zilele noastre, mulţi oameni ştiu câte ceva despre autism,
dar foarte puţini înţeleg exact ce
înseamnă viaţa de zi cu zi a unei persoane ce suferă de autism.
Discriminarea şi lipsa de înţelegere cu care
se confruntă zilnic sunt unele dintre cele mai importante
probleme. Înţelegerea acestor persoane ar fi primul
-
- 12 -
pas în crearea unei societăţi mai incluzive şi, bineînţeles, mai
tolerante. O societate în care drepturile
acestor persoane sunt respectate, iar ei sunt trataţi ca
adevăraţi cetăţeni europeni cu drepturi şi libertăţi este
idealul către care tind să aspire părinţii acestor copii şi
profesioniştii care lucrează zilnic cu ei.
La nivelul judeţului Botoşani, statistica este una dureroasă,
aproximativ 450 de copii suferind
de autism, o boală ce îi ţine prizonieri într-o lume a lor.
Pentru aceşti mici îngeraşi, un vis devine
realitate. Astfel, la cerinţa Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu
Autism, primarul municipiului Botoşani a
alocat în acest an suma necesară pentru amenajarea unei camere
senzoriale, o încăpere specială cu
lumini, jucării şi sunet, care le va îmbunătăţi viaţa. Fiind o
cerinţă a Asociaţiei Părinţilor, este un pas
important şi, de aceea, solicit public şi altor instituţii, în
speţă Consiliului Judeţean Botoşani, să se
implice pentru a sprijini aceste persoane.
Copiii cu autism din Botoşani, alături de părinţii lor, ne-au
amintit zilele acestea că diferenţa
apropie, că a fi special înseamnă să ai mai mult de dăruit, că
sprijinul oferit copiilor cu autism
înseamnă o investiţie în propriul suflet, înseamnă exerciţiu de
înţelegere şi de compasiune, probă de
răbdare şi de iubire de aproape. Am participat alături de alţi
botoşăneni la evenimentul „Azi aleg
albastru!” – eveniment organizat de Asociaţia Părinţilor
Copiilor cu Autism din judeţul Botoşani,
menit să tragă un semnal de alarmă asupra necesităţii
conştientizării problematicii cu care se confruntă
copii diagnosticaţi cu TSA din judeţul Botoşani.
În România încă nu avem o legislaţie clară, unitară, care să
reglementeze drepturile persoanelor
cu autism, încă nu există o infrastructură solidă de servicii şi
intervenţii specializate care să le ajute să-şi
crească abilităţile pentru a fi autonome şi nu există nici
disponibilitatea alocării fondurilor necesare
dezvoltării acestor servicii.
În acest context, consider că fiecare dintre noi are obligaţia
morală de a contribui prin orice
mijloace la promovarea incluziunii acestor persoane în
societate, iar noi, ca oameni politici, suntem
datori cu un cadru legislativ adecvat care să asigure servicii
de calitate şi care să redea speranţa la o
viaţă cât de cât normală tuturor copiilor ce suferă de această
boală.
Tema sub care a fost marcată în 2016 această zi a fost „Autism
şi Agenda 2030: Includere şi
neurodiversitate”, iar sub acest titlu cred că putem pune
împreună bazele unei societăţi capabile să
elimine discriminarea şi să lupte pentru cei aflaţi în
suferinţă.
În final doresc să transmit tuturor că avem nevoie de respect,
solidaritate şi implicare pentru a
construi o societate mai bună!
Vă mulţumesc.
Domnul Petru-Alexandru Frătean:
Declaraţia politică este intitulată „Instituţii şi oameni Pro
Patria, Pro Democraţie!”.
-
- 13 -
Am aniversat în această perioadă evenimente, instituţii şi
oameni cu un rol deosebit de
important în garantarea stabilităţii interne, a democraţiei şi a
statului de drept: Ziua Poliţiei Române pe
25 martie, Ziua Jandarmeriei Române pe 3 aprilie şi 12 ani de
când România este membru NATO,
eveniment aniversat pe 29 martie, sub coordonarea Ministerului
Apărării.
Aceste aniversări sunt un bun prilej de a ne reaminti locul şi
rolul structurilor Ministerului
Afacerilor Interne – Poliţia Română şi Jandarmeria Română şi ale
Ministerului Apărării în cadrul
sistemului naţional, european şi euroatlantic de ordine,
legalitate şi siguranţă publică. În această
perioadă, în care suntem martorii provocărilor generate de
fenomenul migraţiei, de tendinţele de
radicalizare şi de accentuare a riscului terorist, rolul acestor
instituţii este cu atât mai important.
Cu responsabilitate şi profesionalism, îşi fac datoria şi îşi
îndeplinesc menirea de a asigura
climatul de siguranţă şi linişte în care libertatea, dreptatea
şi solidaritatea se pot manifesta ca valori
fundamentale ale democraţiei. În acest context, subliniez două
deziderate care trebuie să stea la baza
funcţionării statului de drept: siguranţa cetăţenilor şi
consolidarea încrederii în instituţii. Poliţia,
Jandarmeria şi Armata sunt trei dintre pilonii pe care s-a
construit România şi care, în continuare,
contribuie la asigurarea stării de ordine generală fără de care
o ţară nu poate exista şi nu poate
progresa. Aceste instituţii de tradiţie s-au modernizat odată cu
statul român şi au răspuns prin
profesionalism, echidistanţă, performanţă şi credibilitate
nevoilor de ordine şi legalitate, de protecţie a
cetăţenilor, de garantare a drepturilor fundamentale şi a
libertăţilor individuale, de protejare şi
promovare a intereselor naţionale, atât în misiunile interne,
cât şi în cele din afara frontierei.
Apreciez eforturile depuse de oamenii care, purtându-şi uniforma
cu mândrie, fie ea de poliţist,
jandarm sau militar, îşi fac datoria cu maximum de
profesionalism şi dăruire. Le adresez mulţumiri
pentru devotamentul şi responsabilitatea cu care tratează
rigorile meseriei şi le urez tuturor să aibă
parte de cât mai multe realizări profesionale şi personale. Ei
sunt o forţă credibilă în slujba semenilor şi
rămân Pro Patria, Pro Democraţie!
Domnul Alin-Păunel Tişe:
Declaraţia politică este intitulată „Hidră administrativă sau
performanţă prin reorganizare?”.
Distinşi colegi,
De 26 de ani se cere şi cerem administraţie publică performantă,
dar, totodată, se cere reducerea
costurilor cu administraţia, în special a salariilor.
Trebuie să ne hotărâm ce vrem!
Nici în mediul privat nu se cere performanţă fără salarizare
corespunzătoare.
E adevărat că acum avem, în cadrul funcţionarilor şi angajaţilor
instituţiilor publice, şi salarii la
limita salariului minim pe economie, dar şi salarii ale unor
subordonaţi mult mai mari decât ale
conducătorilor de instituţie, ceea ce creează inclusiv
demotivarea personalului din administraţie. Nici
-
- 14 -
măcar nu am amintit aici de companiile publice! Când se creează
acest cadru demotivant, nu va mai
apărea acea performanţă dorită.
Vedem însă zilnic, de 26 de ani, ce urmări are un sistem
nereorganizat, nereformat, dar pe care
îl cârpim efectiv umblând doar la salarii. Hidra administrativă
are mai mult de şapte capete. Şi,
ocazional, le vedem în toată monstruozitatea lor!
În lipsa performanţei administrative, „victimă” este
cetăţeanul!
Sistemul de salarizare în administraţie trebuie regândit. Dar
trebuie regândită şi, totodată,
reorganizată administraţia, atât cea locală, cât şi cea
centrală!
Pentru că atât timp cât anumite autorităţi/instituţii sau
departamente sunt supraîncărcate de
atribuţii, iar altele nu, dar salarizarea este fie la fel, fie
inferioară, nu se vor obţine rezultate. Cu
siguranţă, nu performanţă!
Iar singurul rezultat va fi, pe de o parte, plimbarea
cetăţenilor de la Ana la Caiafa, pe de altă
parte, nemulţumire şi neperformanţă generalizată.
Mai mult, de frica unui potenţial subiectivism şi a politizării
politicii de salarizare a
funcţionarilor, legislaţia este inflexibilă: nu permite
motivarea sau sancţionarea corespunzătoare prin
instrumentul de salarizare.
Este cert că trebuie să discutăm serios, atât la nivel de
minister, cât şi în Parlament, normele şi
legislaţia atât a reformării administraţiei, a unificării
normelor, dar şi a salarizării.
Însă trebuie să decidem dacă vrem doar reducerea costurilor sau
performanţă.
În opinia mea, sunt de dorit reorganizarea şi performanţa!
Performanţa este cea care va şi reduce ulterior costurile. Să nu
uităm că până şi înţelepciunea
străbună ne învaţă că suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri
ieftine!
Domnul Marius-Petre Nicoară:
Declaraţia politică se intitulează „Punct de vedere privind
interpretarea eronată a propunerii
legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003
– Codul muncii!”.
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi senatori,
Ca urmare a comentariilor apărute în presa naţională privind
propunerea mea legislativă pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii (cu
numărul de înregistrare de la Senatul
României L685/2015), cu privire la posibilitatea reducerii
zilelor de muncă, dar a creşterii numărului
de ore alocate, în condiţiile în care am avut susţinerea mai
multor companii şi reprezentanţi ai opiniei
publice, vă prezint următoarele argumente pentru susţinerea
punctului meu de vedere:
- prezenta iniţiativă legislativă are în vedere un precedent
apărut la nivel internaţional privind
creşterea productivităţii muncii angajaţilor. Astfel, conform
unui reportaj al unei televiziunii de ştiri
-
- 15 -
româneşti (DIGI 24) preluat de toată mass-media românească, „un
studiu citat de CNN Money spune
că tot mai multe companii americane le oferă angajaţilor
posibilitatea să lucreze patru zile pe
săptămână, câte 10, 11 ore pe zi. Specialiştii în resurse umane
spun că soluţia poate creşte
productivitatea angajaţilor, însă ar fi nevoie de o perioadă de
acomodare la noul program”;
- tinerilor absolvenţi de studii superioare, precum şi
persoanelor între 25 şi 40 de ani, care sunt
extrem de adaptabile, o să le fie mai uşor să se integreze în
acest program;
- persoanele de peste 30 de ani cu familii (unu-doi copii) vor
accepta această transformare ca pe
un impuls pentru petrecerea timpului liber pentru o perioadă mai
îndelungată alături de cei dragi;
- conform specialiştilor în resurse umane, perioada de adaptare
la un astfel de program depinde
de la om la om, dar, în medie, un astfel de obicei se formează
cam în trei luni;
- pe de altă parte, numeroşi angajaţi din România stau la
serviciu de obicei 10, 11 ore pe zi, iar
opt ore doar în cazuri excepţionale. Dar nu patru, ci exact
cinci zile pe săptămână. Şi nu întotdeauna o
fac pentru bani;
- prin această propunere s-ar crea mai multe locuri de muncă,
dar nu neapărat pentru că ar
exista o creştere a productivităţii;
- după ce angajatul va trece de perioada de acomodare, va
realiza că are la dispoziţie un
weekend prelungit, în care se odihneşte mult mai bine, ţinând
cont de cele trei zile libere;
- în prezent în Statele Unite, 43% dintre companii le oferă
angajaţilor posibilitatea de a munci
doar patru zile pe săptămână. Însă numai o mică parte le permite
acest lucru tuturor angajaţilor, în
funcţie de departamentul în care lucrează.
În acest sens, principalele concluzii ale celor argumentate sunt
următoarele:
1. Se pot realiza mai multe locuri de muncă;
2. Angajaţii se vor putea odihni şi destinde suficient pentru
a-şi reîncărca bateriile şi a fi mai
eficienţi în următoarea săptămână;
3. Familiile tinere vor avea mai mult timp pentru a şi-l petrece
împreună cu familiile sau
apropiaţii lor;
4. Mai multe zile libere pentru angajaţi înseamnă odihnă şi
agrement la munte, la mare, la
diverse pensiuni etc., de unde va rezulta o dezvoltare reală a
industriei turismului.
Ca o concluzie finală privind promovarea acestei iniţiative
legislative, putem preciza că
prezentul proiect parlamentar nu are rolul de a înlocui un
articol privind cele opt ore şi cinci zile, din
contră, se creează o opţiune de zece ore şi patru zile acolo
unde se poate şi unde angajatul şi
angajatorul cad de comun acord, au o voinţă comună. Deci există
încă o opţiune. 10 ore/zi lucrează
foarte mulţi în agricultură, în domeniul IT, în construcţii, în
sistemul bancar etc. De asemenea, există şi
oameni care lucrează 12 ore/zi, 12 cu 24, 12 cu o zi liberă
etc.
-
- 16 -
Stimaţi colegi,
Am dorit prin această propunere legislativă să creez o
alternativă la legislaţia actuală, adică o
oportunitate pentru angajaţii şi angajatorii fie din mediul
public, fie din mediul privat.
Vă mulţumesc.
Domnul Ioan Cristina:
Declaraţia politică este intitulată „Necesitatea unui sistem
medical şi farmaceutic mai
performant în judeţul Arad”.
Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor senatori,
Un articol recent din presa locală arădeană, conform căreia
„Aradul este codaş la vaccinare”,
mi-a atras atenţia, în contextul în care am iniţiat o propunere
legislativă în scopul facilitării accesului
cetăţenilor din mediul mic urban şi rural la farmacii, ca forme
de distribuire a vaccinurilor şi
medicamentelor necesare copiilor şi adulţilor care nu se pot
deplasa zeci de kilometri pentru a ajunge
la o farmacie din cel mai apropiat centru zonal.
Judeţul Arad este pe ultimul loc în ceea ce priveşte procentajul
copiilor care au fost vaccinaţi,
potrivit unor statistici la nivel naţional. Este judeţul cu cei
mai puţini copii vaccinaţi. Lipsa dozelor de
vaccin, „comoditatea părinţilor sau a medicilor, informaţiile
venite pe diferite surse mai credibile sau
mai puţin credibile, paranoia generală instalată în rândul
părinţilor când vine vorba de vaccin, toate
acestea nu fac altceva decât să pună în pericol sănătatea
copiilor noştri”. Ca cifre, vorbim de circa
70%. Un procentaj care situează judeţul nostru direct la coada
clasamentului naţional.
Conform articolului, „problema vaccinurilor mocnea de ceva
vreme, dar acum a explodat
datorită faptului că în judeţele Cluj şi Bistriţa, chiar la
graniţa lor, a fost identificat un focar de rujeolă,
fiind confirmate deja 79 de cazuri. În această situaţie,
Ministerul Sănătăţii a «pus pe jar» toate
direcţiile de sănătate publică din ţară, inclusiv cea din Arad.
Oficialii cer situaţia din teritoriu a
vaccinării şi fac apel la toţi factorii implicaţi să intervină
cât de repede posibil. Pentru că altfel riscăm
să ne întoarcem cu câteva zeci, sute de ani în urmă, când boli
care acum pot fi prevenite uşor făceau
mii de victime. (…) Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii
Române de Microbiologie, a vorbit
despre situaţia la zi în ceea ce priveşte vaccinarea.
«Acoperirea vaccinală în cazul rubeolei, rujeolei,
oreionului este de 83 la sută la nivel naţional, iar la vaccinul
hexavalent, care înseamnă împotriva
difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B, avem
puţin peste 60 la sută. În ultimii ani s-a ajuns
ca rata de vaccinare pentru bolile grave să fie de 83 la sută,
iar în unele zone, precum Arad şi
Bucureşti, este de 70 la sută», a spus Rafila. (…) Pentru că de
multe ori părinţii sunt cei care refuză
vaccinarea, autorităţile s-au gândit la modificarea legislaţiei
în domeniu. Vaccinarea ar putea deveni
obligatorie, iar în acest moment se lucrează la un proiect de
lege în acest sens”.
-
- 17 -
În sprijinul acestei iniţiative am iniţiat Propunerea
legislativă pentru modificarea şi completarea
articolului 12 din Legea farmaciei nr. 266/2008, prin care am
propus creşterea numărului de farmacii
în mediul rural, pentru diminuarea diverselor boli şi chiar
pentru o distribuire a vaccinurilor necesare
în diferite localităţi unde nu există posibilitatea de a
achiziţiona măcar un antibiotic.
Stimaţi colegi,
Sper ca măcar astfel să conştientizăm o reală organizare a
sistemului medical şi farmaceutic
pentru informarea, mediatizarea şi aplicarea mijloacelor
necesare pentru vaccinare, în particular, şi a
sănătăţii populaţiei, în general.
Vă mulţumesc.
Domnul Emil-Marius Paşcan:
Declaraţia politică se intitulează „Arată-ne, Doamne, că mă
înşel şi binecuvântează acest popor
şi România!”.
Domnule preşedinte,
Distinşi colegi,
Este tot mai clar că economia României este cotropită, aservită
şi asimilată de capitalul străin.
În timp ce românii sunt preocupaţi prin actualitate, prioritar,
de spectacolul încătuşărilor de la DNA,
iar publicul exultă conectat majoritar la circul mediatic de
rigoare, România rămâne la coada
clasamentului economic al ţărilor din Uniunea Europeană, fără
vreo perspectivă de redresare realist
pozitivă. În ultimul sfert de secol, ţara noastră nu şi-a
identificat o direcţie economică pragmatică,
validă, reuşind doar să consacre şi să perpetueze un sistem
versatil al „elitelor” politice, contaminat de
corupţie, viciat de impostură, veleitarism şi lipsă de
profesionalism.
De altfel, în urmă cu un sfert de secol, fără a beneficia măcar
intelectual, prin inteligenţă, de
vreun sistem imunitar defensiv, preventiv, fără a cunoaşte
simptomatologia sau specificităţile
capitalismului feroce, devorant, din care urma să facem parte,
România a intrat cu inocenţă, naiv şi
multă speranţă în confruntarea unei competiţii economice de pe
poziţii de crasă inferioritate. Habar nu
aveau românii ce înseamnă capitalul străin, câtă vreme erau
familiarizaţi doar cu cel al lui Marx şi
Engels, nu aveau nicio şansă să facă faţă unor reţete
investiţionale capitalist verificate şi de succes,
prin care resursele energetice ale ţării au fost vândute către
diverse concerne multinaţionale şi
corporaţii internaţionale, fie din neştiinţă, dar şi ca urmare a
unor complicităţi culpabilizante ale
corupţiei politic generalizate. Într-o ultimă ofensivă de
renunţare la avuţia naţională, astăzi se vând cu
elan până şi terenurile agricole, pământul ţării care s-ar
cuveni să reprezinte cea din urmă redută, de
prezervare, de apărare a suveranităţii şi a independenţei
poporului, a naţiunii române.
Deşi ne valorificăm integritatea cu destoinicie şi nonşalanţă,
deşi respectăm cu sfinţenie
imperativele legislative ale pieţei comune şi ne raliem servili
unor normative care adeseori ne sunt
-
- 18 -
defavorabile din partea Uniunii Europene, la dezvoltare
economică rămânem tot pe ultimul loc în
rândul ţărilor europene. Şi cum am putea să facem faţă în
competiţia dezechilibrată şi inegală din
cadrul UE?!
Să ne referim, de pildă, la agricultură, câtă vreme România
dispune de o treime din suprafaţa
agricolă a UE, şi s-ar cuveni ca acest domeniu să constituie un
veritabil motor al dezvoltării noastre
economice. Datele Eurostat arată că România rămâne în continuare
o ţară agricolă, în comparaţie cu
alte state europene, şi peste o treime din gospodăriile agricole
din Uniunea Europeană sunt în ţara
noastră (3,7 milioane de gospodarii agricole, respectiv 33,5%
din numărul total din UE). Astfel, România
are o pondere a populaţiei ocupate în agricultură de 25,4%,
ocupând primul loc din Uniunea Europeană, la
o distanţă considerabilă faţă de următoarele state clasate:
Grecia (13%) şi Polonia (11,2%).
Cu toate acestea, fermierii români primesc cea mai mică
subvenţie reprezentând plata pe
suprafaţă, în valoare de 157 de euro/hectar, în timp ce în
Uniunea Europeană cea mai mare subvenţie
pe suprafaţă (SAPS) o iau fermierii din Malta, aceştia primind
circa 600 de euro/ha. De asemenea,
sume considerabile li se oferă şi agricultorilor din Olanda (459
de euro/ha), Grecia (418 euro/ha), Italia
(394 de euro/ha), Franţa (291 de euro/ha), Polonia (212
euro/ha). Câtă vreme concurăm pe aceeaşi
piaţă, cu o agricultură depăşită tehnic şi subvenţionată
deliberat discriminatoriu, intrăm fără vreo şansă
într-o competiţie economică dezechilibrată, absolut inegală.
Experţii UE motivează că subvenţiile sunt stabilite prin
raportare la producţia medie la hectar
obţinută în anii anteriori, însă cum poţi să ajungi
productivitatea fermierilor din statele dezvoltate, când
aceştia funcţionau performant cu ferme la standarde moderne încă
din momentul în care agricultorii
români mai făceau încă agricultură individuală de subzistenţă
(cu plugul tras de boi sau cu utilaje de la
începutul secolului al XX-lea)?! Evident, nici nu ai cum să mai
ajungi vreodată la acelaşi nivel de
performanţă cu fermierul german, francez, italian, polonez şi
alţii, câtă vreme de pe poziţii de
inferioritate, în continuare, primim subvenţii mai mici
comparativ cu cele acordate statelor
dezvoltate… E un cerc vicios din care, perpetuându-se aceleaşi
politici europene, evident nu avem cum
să ieşim, ci suntem apriori condamnaţi să rămânem săracii de la
coada clasamentului Europei. Poate
acesta este preţul pe care trebuie să îl plătim pentru
securitatea noastră militară, ca parte a NATO şi a
structurilor euroatlantice…
Consider însă că, în mod deliberat, normativele europene impuse
coercitiv în ultimii ani au
dăunat şi au îngreunat tot mai mult situaţia agricultorilor,
denaturând specificul agriculturii din
România. Odată cu dispariţia cotei din 2015, laptele provenit
din alte state membre determină
eliminarea treptată a fermierilor români cu două-trei vaci;
vorbim de peste 800 000 de crescători de
animale. Iar falimentarea acestora a fost consfinţită de
normativele privind procesarea laptelui
neconform (lapte care, potrivit normelor UE, nu respectă anumite
limite biologice, precum un anumit
nivel maxim de germeni, de celule somatice etc.).
-
- 19 -
Corelativ, Ministerul Agriculturii nu a primit acceptul Comisiei
Europene de a finanţa
programul de reabilitare a sistemului naţional de irigaţii din
fonduri europene, iar Guvernul nu dispune
de banii necesari pentru a finanţa sistemul de irigaţii la nivel
naţional. Pe de altă parte, accesul
agricultorilor la sistemele de irigaţii aflate în funcţiune,
atâtea câte mai sunt, devine din ce în ce mai
costisitor, din cauza creşterii constante a preţului energiei
electrice şi al combustibilului, majorare care
a fost efectuată tot ca urmare a cerinţelor organismelor
europene pentru liberalizarea pieţei.
Toate aceste măsuri agricole europene, la care este obligată şi
România să se ralieze, conduc nu
doar la dispariţia micilor fermieri, ci şi la dispariţia unui
mod de viaţă, care în România, atât în zonele de
câmpie, cât mai ales în cele de deal şi de munte, dăinuie de mii
de ani. Clasica gospodărie ţărănească,
ouăle, laptele şi brânza „de la ţară”, treptat şi premeditat,
vor dispărea. Fără a mai putea face faţă
concurenţei marilor fermieri, lipsiţi de finanţare şi îngrădiţi
permanent de diverse „reguli europene”,
mulţi ţărani se văd nevoiţi să-şi înstrăineze pământul, să
devină salariaţi ai marilor companii.
În registrul actualităţii, cele necesare traiului le găsim la
supermarketuri, iar, de regulă,
produsele agricole comercializate în aceste spaţii comerciale nu
provin din România. Aşa arată, de
fapt, europenizarea şi cea mai mare, mai profundă „revoluţie”
din agricultură şi din mediul rural din
istoria României.
În acest timp al prefacerilor europene abrupte, noi, românii, în
postura de victime ale unei
competiţii economice inegale, reuşim să contabilizăm constant
poziţii codaşe în rândul ţărilor Uniunii
Europene: România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în
ceea ce priveşte accesarea
fondurilor europene, de asemenea, ultimii când vine vorba de
ponderea cheltuielilor pentru cercetare şi
dezvoltare în PIB, mult sub media europeană. România este
singura ţară din Uniunea Europeană în
care sănătatea este finanţată cu mai puţin de 6% din PIB, iar
problemele din sistem se agravează, sunt
tot mai greu de rezolvat, şi tot la acest capitol suntem pe
ultimul loc în privinţa rezultatelor
tratamentelor medicale. România se află la coada clasamentului
UE în privinţa cuantumului salariilor
din educaţie şi tot la coada clasamentului privind
productivitatea muncii pe angajat; pe ultimul loc în
UE la numărul de deşeuri valorificate; şi am putea continua la
nesfârşit… Iar în aceste vremuri de
„glorie” europenistă, am ajuns codaşi, aproape în mod firesc, şi
la speranţa de viaţă, care este sub 75 de
ani în România.
Este clar că trebuie să schimbăm radical, fundamental, politica
României, implicit pe cea a
reprezentanţilor noştri din cadrul structurilor Uniunii
Europene. Circul politic intern, spectacolul
sordid al corupţilor şi al încătuşărilor nu pot ţine locul unei
serioase politici de stat, menită a ne proteja
interesele naţionale şi a consolida economia şi prestigiul
ţării. S-ar mai putea salva ceva dacă, printr-o
mare revelaţie, printr-un spectaculos pact politic şi social
naţional, vom reuşi cumva să ne stabilim
priorităţile economiei şi mizele naţionale, asumându-le faptic,
nu doar politic declamativ sau
-
- 20 -
demagogic. Evident, aş prefera să fiu optimist în această
privinţă, dar confruntat cu realităţile
năbădăioase ale Capitalei, strict contextual şi pătimaş
risipitoare de orgolii şi sinergii subsumate unor
problematici mărunte, adesea insignifiante, cu politica
maliţioasă şi dominant gregară de la vârful ţării,
cu ispitirile „circăreşti” care domină spaţiul mediatic, mă
declar sceptic că vom mai putea, în timp util,
schimba ceva semnificativ spre binele acestei ţări. Arată-ne,
Doamne, că mă înşel şi binecuvântează
acest popor şi România!
Vă mulţumesc pentru atenţie.
Domnul Paul Ichim:
Declaraţia politică este intitulată „Ziceri de campanie
electorală”.
În 2010, ministrul sănătăţii de atunci, juristul Cseke Attila,
face un pas în reforma din sistemul
sanitar şi îl „deformează” împărţind reţeaua spitalelor de la
nivel naţional în cele dependente de
minister, cele dependente de autorităţile locale, de Ministerul
Apărării şi de Ministerul Transporturilor.
La vremea respectivă am fost total împotriva acestei idei. Să
trec succint în registru
argumentele pe care le-am considerat a fi împotriva modificării
Legii nr. 95/2006:
1. Autorităţile locale nu au departamente de specialitate pentru
a analiza şi coordona activitatea
medicală din spitale;
2. Politizarea excesivă a conducerii spitalelor până la
nominalizarea şefilor de secţii după
simpatii politice, şi nu după performanţa profesională;
3. Gestionarea bugetului va determina foarte rapid apariţia unor
elemente de corupţie la nivelul
conducerilor spitalelor şi al autorităţilor locale;
4. Ministerul s-a dispensat foarte rapid de gestionarea
spitalelor aruncând reproşurile
consecutive subfinanţării reţelei sanitare în ograda
autorităţilor locale şi aşa mai departe.
Cu rare excepţii, la nivel naţional, argumentele prezentate s-au
verificat în timp.
Previziunile ministerului de la acea vreme precum că
autorităţile locale vor avea disponibilitatea
financiară de a investi în sistemul sanitar nu s-au confirmat în
majoritatea judeţelor ţării.
Am spus previziunile ministerului deoarece am rezerve mari că
fostul ministru Cseke, de altfel
un onorabil jurist, ar fi avut o astfel de idee.
Şi acum să revenim la anul 2016.
După ce au apărut problemele epidemiologice prin spitalele din
ţară, Ministerul Sănătăţii s-a
evidenţiat prin trimiterea de controale încrucişate şi prin
amendat în „voioşie”.
Nu se explică faptul că pentru a avea condiţii optime de
asistenţă sanitară îţi trebuie finanţare şi
buni gospodari, nu „politruci”.
Deoarece a început furia electorală, toată lumea se bate în
declaraţii.
-
- 21 -
Fostul preşedinte al ţării, aflat la conducerea unui partid, în
vizită la Hunedoara, evidenţia în
discursul lui chiar deficienţele prezentate în debutul
materialului.
Ce mă miră este faptul că în 2016 a uitat că în 2010 Guvernul ce
conducea ţara era alcătuit
majoritar din persoanele cu carnet de partid.
Prim-ministrul din acea vreme era domnul Boc, considerat de
preşedinte a fi un prim-ministru
foarte performant.
Ministrul sănătăţii era de la UDMR, partener de guvernare, dar
nu cred că ar fi propus o astfel
de modificare legislativă fără a o discuta în Guvern, fără
ştiinţa premierului.
Absurdul situaţiei nu permite decât încadrarea la „ziceri” sau
„ipocrizii” de campanie electorală.
Şi uite aşa, cu experimente şi ipocrizii, lumea medicală este
aproape în stradă.
Cu stimă, dr. Paul Ichim, senator PNL
Domnul Traian-Constantin Igaş:
Declaraţia politică se intitulează „Securitatea rutieră în
România este la cote de avarie”.
Stimaţi colegi,
Cifrele unui raport al Comisiei Europene vin să confirme, parcă
la nesfârşit, starea proastă a
drumurilor din România şi, mai grav, lipsa de siguranţă pentru
conducătorii auto. Raportul Comisiei
Europene privind securitatea rutieră evidenţiază o situaţie
îngrijorătoare pentru România. Ţara noastră
a rămas şi anul trecut ţara cu cel mai mare număr de decese
rutiere: 95 de persoane la un milion de
locuitori. Valoarea este aproape dublă faţă de media europeană,
care se situează la 51,5 decese.
România este însoţită în top de Bulgaria, dar şi de Letonia, cu
94 de decese, şi Lituania şi Croaţia, cu
82 de decese. Cifrele sunt seci, dar în spatele lor sunt drame
individuale şi colective faţă de care
trebuie să existe responsabilitate!
Raportul CE relevă faptul că aproximativ 135 000 de persoane au
suferit accidente grave pe
drumurile din UE. Costul social (reabilitare, asistenţă
medicală, daune materiale etc.) generat de
decesele şi de vătămările corporale survenite ca urmare a
accidentelor rutiere este estimat la cel puţin
100 de miliarde de euro.
Stimaţi colegi,
România deţine cea mai mică reţea de autostrăzi pe cap de
locuitor din Uniunea Europeană,
mai exact 2,4 centimetri de autostradă pe cap de locuitor. În
ţara noastră sunt aproximativ 700 de
kilometri de autostrăzi.
Până şi aceste tronsoane de autostradă sunt cu probleme. Asistăm
zilele acestea la un spectacol
mediatic deloc îmbucurător, în care actorii sunt angajaţii şi
conducerea CNADNR. Pe de o parte,
angajaţii care în trecut au deţinut funcţii de conducere a
companiei spun că toate tronsoanele noi de
-
- 22 -
autostradă sunt prost construite, iar, pe de altă parte, avem
actuala conducere a CNADNR, care
vorbeşte de resentimentele angajaţilor destituiţi din
funcţii.
Realitatea de necontestat este însă alta: şoferii riscă în orice
moment să facă accidente pe
autostrăzile din România, care sunt pline de gropi şi au mari
probleme.
Numărul deceselor sau al vătămărilor corporale grave din
raportul publicat ar trebui să tragă un
semnal mare de alarmă. În ultimele decenii, la nivel european,
s-au obţinut rezultate impresionante în
ceea ce priveşte reducerea accidentelor rutiere, însă stagnarea
actuală este alarmantă. Reprezentanţii
CE ne atenţionează că, dacă dorim să atingem obiectivul de
înjumătăţire a numărului accidentelor
rutiere până în 2020, mai rămân încă multe de făcut.
Potrivit Master Planului General de Transport, pe care Comisia
Europeană şi-a dat deja
acordul, în România se vor construi, până în 2030, 1 200 de
kilometri de autostrăzi, precum şi 1 900 de
kilometri de drumuri expres, naţionale şi variante de
ocolire.
Stimaţi colegi,
Trebuie să avem în vedere faptul că investiţiile totale de 43,5
miliarde de euro cuprinse în
Master Planul General de Transport trebuie aprobat în Guvern
până pe 15 aprilie, iar ulterior trimis în
Parlament pentru aprobare.
Cifrele alarmante publicate de raportul Comisiei Europene şi,
mai ales, tendinţa de stagnare a
situaţiei de pe drumurile din România trebuie să fie cel mai
mare semnal de alarmă pentru noi atunci
când Master Planul va veni la dezbaterea în Parlament.
Ideile şi planurile, chiar master planurile, pot fi motorul
progresului unei naţiuni doar în măsura
în care există un context al stimulării şi punerii lor în
practică. Securitatea rutieră din România este la
cote de avarie! Este şi de datoria noastră să fim vigilenţi în
ceea ce priveşte dezbaterile pe marginea
Master Planului General de Transport şi votul pentru acest
proiect major!
Vă mulţumesc.
Domnul Dragoş Luchian:
Declaraţia politică este intitulată „Cum se ridică noii lideri
ai PNL-ului, în principal în mediul
administraţiei locale – drept la replică la declaraţiile
domnului Andrei Pleşu”.
Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor senatori,
Această scurtă declaraţie politică vine în contextul unui
articol care a apărut în ziarul
„Adevărul” şi care îl are ca autor pe cunoscutul om de cultură
şi filosof Andrei Pleşu.
O să citez, pentru început, câteva fraze din articolul domnului
Pleşu, în special partea, să zicem,
de apel la adresa noastră, a politicienilor liberali:
-
- 23 -
„Din punctul meu de vedere însă, nu vom progresa politic şi nu
vom schimba nimic dacă nu
vom reflecta cît de cît şi asupra inaptitudinii celor care
pierd. Şi perdanţii sunt, totuşi, responsabili de
înfrîngerea lor. O fi de vină PSD-ul pentru (mai) tot, dar niţel
vinovat e şi PNL-ul pentru poziţia de
inferioritate în care se complace, în ciuda unor declaraţii
ţanţoşe, a unor «provocări» belicoase (şi fără
rezultat), a unui «optimism» de paradă, fără acoperire (dacă
statisticile sunt, fie şi parţial, valide) (…).
Ce probleme au liberalii? Mai întîi, o problemă de cadre. M-am
uitat pe lista parlamentarilor lor
şi n-am prea găsit figuri impunătoare sau, măcar, plauzibile. Un
politician devine, cred, plauzibil (şi
eligibil…) cînd beneficiază de cel puţin două calităţi: carismă
şi prestigiu. Fie prestigiu profesional
(pricepere dovedită în meseria proprie), fie prestigiu politic
(isprăvi notabile în activitatea
parlamentară şi de partid). Altfel, totul rămâne o chestie de
«relaţii», de gaşcă, de interese sau ambiţii
private. Selecţia oamenilor de calitate e, în acest context,
suspendată, în beneficiul unor «particulari».
Nu mă îndoiesc că, în straturile mai de jos ale partidului, vor
fi fiind şi personaje meritorii, capabile, în
principiu, să schimbe un pic, dacă li se dă ocazia, portretul de
ansamblu al formaţiunii lor. Dar am
senzaţia că, pur şi simplu, nu sunt lăsaţi să iasă la lumină.
Partidul e confiscat de o «conducere»
inerţială, de care cam toată lumea s-a plictisit şi care nu-şi
mai pot depăşi limitele. La nivelul liderilor,
să fiu iertat, nu pot identifica nicio prezenţă care să-mi
provoace interesul, adeziunea, preţuirea. În cel
mai bun caz: oameni cumsecade, dar uzaţi. (…)
Aşa că, domnilor liberali, faceţi ceva! Luaţi-vă misiunea în
serios. Scăpaţi de «feţele palide» cu
care ieşiţi, de regulă, pe piaţă, nu mai fiţi aşa de amabili
unii cu alţii. Nu mai luaţi mica (şi mereu
perdanta) hîrjoană parlamentară cu adversarii drept vitejească
şi vijelioasă «acţiune politică». Mai mult
curaj! Mai multă imaginaţie! Mai multă substanţă! Ajutaţi-mă să
vă votez!”
Analizând duritatea mesajului domnului Pleşu, nu pot, ca tânăr
lider al Partidului Naţional
Liberal, filiala Bacău, să nu am o poziţie care contrazice multe
dintre afirmaţiile omului de cultură.
Mesajul filosofului şi intelectualului de remarcă este un semnal
de alarmă privind necesitatea
schimbării clasei politice, în special a acelei părţi care are
viziune reformatoare, să spunem „de
dreapta”.
În primul rând, Partidul Naţional Liberal, prin organizaţiile
sale locale, a promovat o serie de
tineri care, prin diverse forme de luptă politică, s-au impus şi
au adus plusvaloare organizaţiilor de care
aparţin.
În cazul meu, de exemplu, schimbarea pentru mine a venit în
2008, când am acceptat să fiu
viceprimar, în urma unei discuţii cu conducerea partidului din
acea vreme. M-am implicat cu toată
dăruirea. Veneam din mediul privat, unde munceşti pentru bani,
pentru familia ta. Am intrat în
administraţia locală, unde munceşti pentru oameni. Nu regret
acum nici zilele în care munceam mai
bine de 12 ore, nici nopţile nedormite, când am avut situaţii de
urgenţă.
-
- 24 -
Acum, adversarii politici ne vor acuza de unele neîmpliniri ale
administraţiei locale. Ni le
asumăm din fairplay. Dar trebuie să spunem că PNL-ul nu trebuie
să poarte vina unor primari care au
în prezent sau au avut probleme cu justiţia. Liderii se schimbă,
iar la Bacău cred că se impune un nou
primar, cu o viziune liberală necesară societăţii în schimbare.
În urmă cu ani, speranţele opiniei publice
s-au oglindit în imaginea unor primari care s-au erodat sau au
căzut în ispita corupţiei, cu toate că
realizările lor pentru comunitate vor fi amintite indiferent
cine va prelua puterea locală. Acum e nevoie
de adaptare, de lideri tineri care comunică prin social-media
(facebook, twitter, bloguri, site-uri etc.)
sau diverse alte mijloace de comunicare on-line, de oameni care
au o meserie şi pentru care politica nu
reprezintă singura sursă de venit.
Şi aici, domnule Pleşu, vă pot spune că PNL-ul are o nouă
generaţie, care în anumite filiale are
şanse de a impune tipuri noi de politicieni. Eu pot privi în
ochi pe oricine. Şi vă îndemn şi pe
dumneavoastră să vă uitaţi în ochii celor din familie, ai
rudelor şi prietenilor, fiindcă nu trebuie să vă
fie ruşine să votaţi Partidul Naţional Liberal!
Din funcţia de senator, cu activitate locală şi la Bucureşti, am
reuşit să atrag fonduri pentru
Bacău. Astfel, am considerat că Bacăul trebuie să redevină o
forţă economică în regiunea Moldovei. Să
facem asta prin noi înşine! În viitoarea guvernare liberală,
autostrada Bacău – Braşov trebuie să devină
prioritatea zero în viitorul Master Plan pentru Transporturi.
Iar între Bacău şi Iaşi nu trebuie să mai fie
adversitate, ci complementaritate. Iar aici, pe principii
liberale trebuie să construim nu doar un oraş, ci
o comunitate dinamică şi prosperă. Trebuie să aducem investiţii
directe, care să creeze locuri de
muncă, şi să stimulăm spiritul antreprenorial al tinerilor.
Acesta este unul dintre obiectivele mele prin care consider că
pot contrazice criticile domnului
Andrei Pleşu şi pot contribui la convingerea marelui om de
cultură că votul său merită să fie acordat
noii generaţii din Partidul Naţional Liberal.
Vă mulţumesc.
Domnul Găvrilă Ghilea:
Declaraţia politică se intitulează „Căutând acul evaziunii în
carul cu bonuri fiscale…”.
Domnule preşedinte de şedinţă,
Stimaţi colegi,
Adresam în urmă cu câteva săptămâni distinsei doamne ministru de
finanţe şi onorabilului
preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală o
interpelare pe marginea iminentei – la acea
dată – intrări în vigoare, de la 1 aprilie 2016, a Ordinului
preşedintelui ANAF nr. 3769/2015 privind
declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe
teritoriul naţional de persoanele înregistrate
în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului
declaraţiei informative aferente, care
au creat îngrijorare şi nemulţumiri în mediul de afaceri.
-
- 25 -
Demersul meu a fost justificat atât de memoriul redactat de un
grup de experţi contabili, pe care
l-am primit la cabinetul parlamentar, cât şi de circulaţia în
spaţiul on-line a două petiţii susţinute de
peste 10 000 de semnături, prin care se solicita conducerii ANAF
anularea Ordinului nr. 3769/2015 şi
revenirea la forma iniţială a formularului 394, ale cărui
conţinut şi rubricatură, prin actul normativ
citat, au fost extinse de la 2 la circa 19 pagini.
Printre argumentele invocate de către reprezentanţii agenţilor
economici în sprijinul solicitării
lor, se numărau atât creşterea timpului alocat operării
documentelor, cât şi majorarea considerabilă a
cheltuielilor de personal şi a celor aferente upgradării
programelor de contabilitate.
Din păcate, răspunsul primit din partea reprezentanţilor
Ministerului de Finanţe nu a fost în
măsură să risipească îndoielile mediului de afaceri privind
raţiunile fiscale pe baza cărora s-a
fundamentat actul normativ citat, chiar dacă acesta era încadrat
„în contextul larg de schimbare de
paradigmă la nivel internaţional privind modul de abordare a
fenomenelor de evaziune şi fraudă fiscală
prin manifestarea unei atitudini de tip preventiv şi, în acelaşi
timp, proactiv”.
Despre cât de „proactivă” va fi completarea celor aproape 20 de
pagini ale formularului D394 îi
vom lăsa pe contabili să vorbească. Cert este că lupta cu
evaziunea fiscală nu se dă prin raportări
statistice sterile ale unor informaţii inutile, care oricum
consemnează tranzacţii comerciale deja
efectuate, evidenţiate în documentele contabile curente.
Alte argumente în susţinerea controversatului Ordin 3769/2015
vizează „regresia semnificativă
a numărului de controale directe efectuate de către structurile
ANAF” în favoarea „controlului indirect,
realizat prin analiza informaţiilor colectate, având ca şi
consecinţă o mai bună gestionare a resurselor
umane la nivelul ANAF”, dar şi „un mesaj de fermitate şi
consecvenţă în combaterea evaziunii fiscale,
cu impact inclusiv asupra imaginii instituţiei”.
Având în vedere că actul normativ a intrat în vigoare la data de
1 aprilie 2016, mostrele de
umor involuntar citate mai sus pot fi, într-o oarecare măsură,
scuzate.
Pentru că a vorbi despre „fermitate şi consecvenţă” în lupta cu
un fenomen care de 26 de ani
macină economia naţională, trâmbiţând retragerea inspectorilor
de pe teren în birourile administraţiilor
judeţene ale finanţelor publice, unde vor scormoni în aşteptarea
vârstei de pensionare după acul
evaziunii în carul cu bonuri fiscale, ar fi ilar, dacă n-ar fi
trist.
Sau poate că ANAF se recunoaşte deja învinsă fără luptă în
războiul pe care ar fi trebuit să-l
declare marii evaziuni fiscale care guvernează peste 90% din
piaţa de alcool din România, aducând
statului un prejudiciu anual de peste 2 miliarde de euro? Ori
face temenele şi plecăciuni în faţa regilor
neîncoronaţi ai uriaşei evaziuni din agricultură, care a adus
producătorii autohtoni la sapă de lemn? Ori
închide ochii şi ridică neputincios – sau (dez)interesat?! – din
umeri la traficul transfrontalier cu tutun
sau produse petroliere, aşteptând până la calendele greceşti ca
malaxorul Loteriei bonurilor fiscale să
-
- 26 -
stârpească evaziunea fiscală prin răstignirea micilor
comercianţi şi ţintuirea obloanelor buticurilor în
cuie…
Vă mulţumesc.
Domnul Nelu Tătaru:
Declaraţia politică este intitulată „Alegerile în două tururi –
contracronometru”.
Încă din septembrie 2015, PNL a înaintat spre dezbatere
propunerea legislativă privind
modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale,
pentru modificarea Legii administraţiei
publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 393/2004 privind
Statutul aleşilor locali. Sunt, aşadar, şase luni de când
această propunere legislativă privind alegerile
locale se află la comisiile de resort ale Senatului. În şedinţa
de plen de luni trebuia să fie dezbătută, în
schimb s-a prelungit la 60 de zile termenul de dezbatere.
Această propunere a fost plimbată de la o
comisie la alta, întoarsă, amânată, au fost cerute rapoarte
peste rapoarte, iar acum s-a prelungit, fără un
motiv plauzibil, termenul de dezbatere, totul pentru că PSD se
opune vehement alegerilor în două tururi.
Cu cei mai mulţi primari în funcţie şi favorizaţi clar de legea
în vigoare, social-democraţii s-au
opus revenirii la două tururi de scrutin încă de la început şi
continuă să o facă, pe orice cale. Net
dezavantajat de un scrutin pentru primării în două tururi,
pentru că are un electorat compact şi nu are
competitori în propriul bazin electoral, PSD doreşte menţinerea
acestei poziţii dominante. Ce înseamnă
două tururi pentru PSD?! Răspunsul îl găsim în ultimele trei
alegeri prezidenţiale, când, deşi au plecat
ca favoriţi, candidaţii PSD au pierdut în al doilea tur de
scrutin. În acest context, bineînţeles că văd
numai conspiraţii şi aruncă acuze la orice pas, dar uită un
lucru esenţial – legislaţia electorală poate fi
modificată şi cu mai puţin de un an înaintea alegerilor, dacă şi
numai dacă scopul acestor modificări
este de a lărgi, şi nu de a limita drepturi electorale
individuale sau colective. Or, în acest caz vorbim,
evident, despre o lărgire a drepturilor electorale.
Vocile care susţin că nu se pot face modificări în materie
electorală cu mai puţin de un an
înainte de alegeri se bazează pe recomandările Comisiei de la
Veneţia sau chiar pe jurisprudenţa CCR.
Ce omit aceste voci să spună este că s-a mai încercat
modificarea legii electorale cu mai puţin de un
înainte şi unele demersuri au fost respinse, dar altele au fost
acceptate de Curtea Constituţională.
Acum, PNL încearcă să obţină revenirea la două tururi de scrutin
prin procedura contenciosului
administrativ. Procedura este lungă şi complicată, mai ales că
alegerile ar urma să fie organizate pe 5
iunie. Cu toate acestea, premisele sunt bune. PNL a mai câştigat
în instanţă în faţa Guvernului Ponta,
care a refuzat să organizeze alegeri parţiale la nivelul
funcţiilor de primar şi preşedinte de consiliu
judeţean vacante.
Contenciosul administrativ deschide calea invocării excepţiei de
neconstituţionalitate a
alegerilor într-un singur tur, urmând ca CCR să tranşeze această
chestiune. În articolul 2 din
-
- 27 -
Constituţie se vorbeşte despre suveranitatea naţională, care
aparţine şi este exercitată de poporul român
prin organe reprezentative, „constituite prin alegeri libere,
periodice şi corecte”. Oricât de libere,
periodice şi corecte ar fi, oare putem vorbi despre
reprezentativitate în cazul unui primar ales cu 20%
din voturi?
Domnul Dorin Păran:
Declaraţia politică se intitulează „Ziua NATO în România”.
Domnule preşedinte al Senatului,
Doamnelor şi domnilor senatori,
Începând cu anul 2005, în prima duminică a lunii aprilie, în
România sărbătorim Ziua NATO.
Ca de obicei, prinşi fiind cu o serie de activităţi cotidiene,
şi de această dată această zi a trecut
neobservată pentru noi, clasa politică, fiind cuprinşi de febra
alegerilor locale din 5 iunie 2016 şi a
celor parlamentare din noiembrie 2016.
România este stat membru NATO, iar semnificaţiile zilei asociate
trebuie să fie o sărbătoare
publică dedicată democraţiei şi spiritului euroatlantic şi
european.
Este adevărat că în România MApN a evidenţiat Ziua NATO şi în
acest an printr-o ceremonie
militară şi Ziua Porţilor Deschise. De asemenea, statele majore
ale categoriilor de forţe ale Armatei
Române au organizat pe întreg teritoriul României ceremonii
militare, simpozioane şi expoziţii
dedicate acestei zile.
Dacă partea militară a României şi-a făcut datoria, prin
manifestările organizate, noi ceilalţi,
„civilii”, cred că am făcut foarte puţin, deşi sigur puteam să
facem mult mai mult.
Doamnelor şi domnilor senatori,
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis un mesaj
cu ocazia Zilei NATO în
România, în care evidenţiază succesul remarcabil al României în
politica externă, creând asigurarea
celei mai puternice garanţii de securitate pentru România şi
poporul român.
Dar noi, Parlamentul României, mai precis Senatul României, nu
am făcut nimic pentru
evidenţierea acestui eveniment. Ne punem cenuşă în cap şi ne
prefacem că plouă, furaţi fiind, aşa cum
relatam mai la începutul declaraţiei, de activităţile cotidiene
ale Senatului şi senatorilor: proiecte de
legi, grija faţă de alegerile locale, propuneri de schimbare a
preşedintelui Tăriceanu – apropo, şi acesta
este unul din motivele schimbării, votarea sau nevotarea în
plenul reunit a preşedintelui Televiziunii
Române, pe care sunt convins că doar insolvenţa o mai poate
salva şi… etc.
Nu trebuie să uităm un lucru, dragi colegi senatori, că intrarea
în NATO în 2004 a fost şi poarta
de intrare a României în UE. Iar intrarea în UE şi NATO sunt
cele mai mari realizări ale României şi
ale politicienilor din ultimii 25 de ani.
La mulţi ani, NATO!
-
- 28 -
La mulţi ani, UE!
La mulţi ani, România!
Vă mulţumesc.
Domnul Marius-Ovidiu Isăilă:
Declaraţia politică este intitulată „Curajul în societate”.
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Curajul, în Dicţionarul explicativ al limbii române, este
definit ca fiind „forţa morală de a
înfrunta cu îndrăzneală primejdiile şi neajunsurile de orice
fel; îndrăzneală, fermitate în acţiuni sau în
manifestarea convingerilor; bărbăţie, tărie de caracter”.
Rollo May spune despre curaj că este fundaţia pe care se clădesc
toate celelalte virtuţi şi valori
personale şi doar curajul poate face ca acestea să fie
reale.
Platon diferenţia curajul de impetuozitate, neînfricare, curajul
având în plus previziunea şi
premeditarea.
Curajul fizic îl putem exprima în cuvinte ca o tărie în faţa
durerii fizice, iar curajul moral este
exprimat ca o capacitate de a acţiona în mod întemeiat în faţa
opoziţiei.
Dragi colegi,
Vă întreb deschis, după scurta relatare: câţi dintre noi putem
susţine că ne însuşim această
virtute? Suntem curajoşi?
A fi curajos înseamnă să îţi asumi!
Vă mulţumesc pentru atenţie.
Domnul Eugen Durbacă:
Declaraţia politică se intitulează „Galaţi – oraşul fără zone de
agrement”.
Nu mai este mult până când vara îşi va intra în drepturi, iar
locurile de agrement din Galaţi
lipsesc cu desăvârşire.
Plaja Dunărea este închisă de ceva vreme, Lacul Vânători este
debranşat de la curent electric şi
apă potabilă, iar cele 10 căsuţe amplasate pe malul lacului nu
pot fi folosite.
Înconjurat de ape curgătoare precum Dunărea şi lacuri cu
aproximativ 2 500 ha luciu de apă,
oraşul Galaţi este repetent la capitolul locuri de agrement.
Gălăţenii care doresc să iasă la un grătar, la iarbă verde, la
plajă nu o pot face, deoarece oferta
este extrem de redusă: Plaja Brateş, unde nu s-a mai investit de
mult, Lacul Vânători este plin de mâl,
nici vorbă de nisip, buruienele fiind crescute pe malul
lacului.
Cred că oraşul Galaţi ar putea avea locuri de agrement, ţinând
cont că Plaja Dunărea, Lacul
Vânători, Plaja Cocuţa ar putea fi redeschise şi transformate în
baze de agrement moderne, cu bazine
-
- 29 -
pentru adulţi, terenuri de minigolf, spaţii pentru joacă, bazine
pentru copii şi o discotecă pentru tineri
în aer liber.
În calitate de senator al României şi al municipiului Galaţi, am
primit numeroase mesaje care
vin să întărească faptul că locuitorii acestui oraş sunt
preocupaţi de modul în care arată oraşul lor şi nu
sunt indiferenţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Cetăţenii
sunt dezamăgiţi, deoarece consideră că nu
s-a investit în Galaţi în ultimii ani şi cred ei că se putea
face ceva frumos.
Vă mulţumesc.
Domnul Mihai Niţă:
Declaraţia politică este intitulată „Un sistem de sănătate
bolnav generează o societate bolnavă”.
În 1948, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a organizat prima
întrunire la nivel mondial dedicată
sănătăţii, în cadrul căreia s-a hotărât aniversarea, la 7
aprilie a fiecărui an, a Zilei Mondiale a Sănătăţii,
zi care s-a aniversat începând din 1950. Scopul organizaţiei
este sprijinirea acţiunilor privind
îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Se are în vedere,
în primul rând, susţinerea unor campanii
la scară mondială pentru combaterea unor maladii care se
manifestă pe scară largă.
Sistemul de sănătate al României se află într-o situaţie gravă,
chiar dacă unii oficiali refuză să
recunoască realitatea. Lipsa medicamentelor din spitale,
condiţiile de igienă precare, frigul şi insuficienţa
cadrelor medicale sunt prezentate zilnic în presă. Cazurile sunt
clare şi concrete. Ar fi suficient să
amintim numai cazul „Colectiv” sau al bebeluşilor aduşi în
Capitală de la spitalul din Piteşti.
În aceste zile, guvernanţii s-au gândit să evalueze starea de
sănătate a copiilor printr-un
program naţional. Foarte bine, am putea zice, numai că starea în
care se află aceşti copii trebuia să fie
de mult timp cunoscută. Cum ar putea să fie sănătoşi copiii din
satele izolate ale ţării, care se hrănesc
cvasicotidian cu fasole şi cartofi? Cât de sănătoşi ar putea să
fie copiii care merg la şcoală prin frig şi
zăpadă, îmbrăcaţi sumar şi încălţaţi cu nişte tenişi cârpiţi?
Cât de vig