REZUMATUL tezei de doctorat „Influenţele sistemului juridic militar asupra capacităţii de luptă a armatei” Abordarea analitică a problematicii relative la „influenţele sistemului juridic militar asupra capacităţii de luptă a armatei”, constituie nu numai o întreprindere epistemologică asupra unui complex de realităţi militare, inevitabile procesual şi imperative operaţional, realităţi aflate într-o interdependenţă activă, ci, mai mult decât atât, un act de temeritate teoretică, cel puţin din următoarele considerente, dovedite pe parcursul elaborării tezei de doctorat, evidenţiate prin: abordarea multidisciplinară a temei, nu ca un act de complezenţă şi oportunitate academică, ci din necesitatea impusă de conţinutul, obiectivele şi aşteptările dezirabile ale cercetării; multitudinea şi exactitatea impusă a conexiunilor conceptuale, determinante în formularea tezelor şi ideilor prin care au fost susţinute formulările constituite ca „linii de start” ale capitolelor şi subcapitolelor care arhitecturează edificiul teoretic al lucrării; legitimitatea epistemologică a enunţului tezei de doctorat, expusă sistematic în definirea conceptelor care întemeiază lucrarea; relevanţa istorică a relaţiei dintre instituţia militară şi dimensiunile care îi vectorizează vitalitatea, condiţia şi afirmarea şi, nu în ultimul rând, saltul, semnificat prin rigoare şi cultură, de la cunoaşterea comună a problematicii doctorale la abordarea ştiinţifică a acesteia. Pilonii care referenţiază arhitectura tezei de doctorat sunt constituiţi tematic din chiar capitolele lucrării, acestea definind problematici relative la: capacitatea de luptă, ca esenţă complexă a existenţei armatelor; natura sistemul juridic militar în armatele moderne şi postmoderne, abordare complementarizată de denotarea diacronică şi conceptuală a evoluţiei sistemului juridic militar la români; necesitatea instituţională, socială şi morală a întăririi ordinii şi disciplinei militare – obiectiv primordial al managementului sistemului juridic militar românesc. Problematicile enunţate s-au constituit în vectori ai cercetării ştiinţifice, aşteptările reclamând răspunsuri la întrebări care esenţializau nodal parcursul şi conduita epistemologică a demersului doctoral, semnificative fiind: Care sunt elementele operaţionale determinante ale capacităţii de luptă?; Care este relaţia dintre disciplină şi capacitatea
21
Embed
REZUMATUL tezei de doctorat doctorat rezumate/2014 septembri… · capacităţii de luptă a armatei, în principal asupra disciplinei militare, tratată ca factor esenţial al capacităţii
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
REZUMATUL tezei de doctorat
„Influenţele sistemului juridic militar asupra
capacităţii de luptă a armatei”
Abordarea analitică a problematicii relative la „influenţele
sistemului juridic militar asupra capacităţii de luptă a armatei”,
constituie nu numai o întreprindere epistemologică asupra unui complex
de realităţi militare, inevitabile procesual şi imperative operaţional,
realităţi aflate într-o interdependenţă activă, ci, mai mult decât atât, un
act de temeritate teoretică, cel puţin din următoarele considerente,
dovedite pe parcursul elaborării tezei de doctorat, evidenţiate prin:
abordarea multidisciplinară a temei, nu ca un act de complezenţă şi
oportunitate academică, ci din necesitatea impusă de conţinutul,
obiectivele şi aşteptările dezirabile ale cercetării; multitudinea şi
exactitatea impusă a conexiunilor conceptuale, determinante în
formularea tezelor şi ideilor prin care au fost susţinute formulările
constituite ca „linii de start” ale capitolelor şi subcapitolelor care
arhitecturează edificiul teoretic al lucrării; legitimitatea epistemologică a
enunţului tezei de doctorat, expusă sistematic în definirea conceptelor
care întemeiază lucrarea; relevanţa istorică a relaţiei dintre instituţia
militară şi dimensiunile care îi vectorizează vitalitatea, condiţia şi
afirmarea şi, nu în ultimul rând, saltul, semnificat prin rigoare şi cultură,
de la cunoaşterea comună a problematicii doctorale la abordarea
ştiinţifică a acesteia.
Pilonii care referenţiază arhitectura tezei de doctorat sunt
constituiţi tematic din chiar capitolele lucrării, acestea definind
problematici relative la: capacitatea de luptă, ca esenţă complexă a
existenţei armatelor; natura sistemul juridic militar în armatele moderne
şi postmoderne, abordare complementarizată de denotarea diacronică şi
conceptuală a evoluţiei sistemului juridic militar la români; necesitatea
instituţională, socială şi morală a întăririi ordinii şi disciplinei militare
– obiectiv primordial al managementului sistemului juridic militar
românesc.
Problematicile enunţate s-au constituit în vectori ai cercetării
ştiinţifice, aşteptările reclamând răspunsuri la întrebări care esenţializau
nodal parcursul şi conduita epistemologică a demersului doctoral,
semnificative fiind: Care sunt elementele operaţionale determinante ale
capacităţii de luptă?; Care este relaţia dintre disciplină şi capacitatea
de luptă şi cum se manifestă determinările fluente ale discipinei în
procesul pregătirii pentru luptă şi al luptei?; În ce constau
determinările juridice ale disciplinei militare şi care este parcursul
istoric al evoluţiei juridice a disciplinei militare?; Prin ce modalităţi se
intervine formal pentru asigurarea şi dezvoltarea disciplinei militare
în Armata Română? Pentru a răspunde acestor întrebări, am apelat,
deopotrivă, la spectrul teoretic şi la cel empiric al cunoaşterii în
domeniile militar, istoric şi juridic, orientându-ne cursiv de principiile
metodologice generate de unitatea dintre comprehensiv şi explicativ,
dintre cantitativ şi calitativ, dintre raţionamentele constatative şi cele
evaluative; dintre analiză şi sinteză, dintre deductiv şi inductiv şi, nu în
ultimul rând, dintre abstract şi concret. Nu înainte, însă, de a contura şi
afirma obiectivele cercetării, formulate, în fapt, pe structura întrebărilor
invocate, deplasate din fondul retoric în cel imperativ; din perspectiva
aşteptărilor dezirabile, obiectivul fundamental al întregului nostru demers
a vizat: Identificarea exhaustivă a determinărilor juridice asupra
capacităţii de luptă a armatei, în principal asupra disciplinei militare,
tratată ca factor esenţial al capacităţii de luptă a structurilor militare.
CAPITOLUL 1
Capacitatea de luptă – esenţa existenţei armatelor
Pe fondul realităţii proceselor transformatoare ale organizaţiilor
militare ale statelor şi coaliţiilor, problematica asumată prin tematica acestui
capitol vizează relevarea conceptuală a: factorilor determinanţi ai
capacităţii de luptă în viziunea armatelor moderne, dar şi viziunea
românească privind capacitatea de luptă a structurilor militare;
semnificaţiei coeziunii structurilor militare, ca rezultantă firească a
disciplinei militare; evoluţiei conţinutului conceptual şi operaţional al
disciplinei militare în principalele armate ale lumii, precum şi în
Armata României; interacţiunii dintre disciplină şi capacitatea de luptă. În
conturarea spaţiului conceptual al definirii „capacităţii de luptă, ca esenţă
a existenţei armatelor”, am instrumentat teoretic teze relative la: coeziunea
structurilor militare; factorii determinanţi ai capacităţii de luptă în viziunea
armatelor ca moderne; conceptul românesc privind capacitatea de luptă a
structurilor militare; evoluţia conţinutului conceptual al disciplinei militare
în contextul evoluţiei şi a determinărilor juridice asupra disciplinei
militare; cadrul normativ al disciplinei militare şi determinările juridice
internaţionale asupra acestuia; relaţia educaţie–disciplina militară; rolul
educativ al comandantului în edificarea disciplinei militare; semnificaţia
juridică a ordinului ţi efectele sale asupra disciplinei; datoria militară,
valoare intrinsecă disciplinei, motivaţiei şi obligaţiei; rolul sistemului
sancţionator penal în menţinerea disciplinei militare. O importanţă
deosebită, prin impactul şi determinările nemijlocite asupra capacităţii de
luptă, o are, axiologic, disciplina militară, context în care am analizat
cadrul normativ intern actual în care se manifestă instituţional disciplina
militară; reflectarea instrumentelor legislaţiei internaţionale în cadrul
normativ al disciplinei Armatei României; coordonatele răspunderii
administrative şi penale a militarilor români care acţionează în structuri
multinaţionale, în afara teritoriului României; rolul pragmatic al
educaţiei în creşterea nivelului disciplinei militare; statutul socio-
profesional al militarilor, ca element determinant în afirmarea productivă
a disciplinei; modul în care sistemul de recompense şi sancţiuni este
utilizat pentru întărirea disciplinei militare şi rolul sistemului sancţionator
penal în menţinerea disciplinei militare.
În coagularea cadrului normativ actual în domeniul disciplinei
militare, se apreciază că Regulamentul disciplinei militare este documentul
normativ operaţional care defineşte clar elementele directoare ale disciplinei
militare, direcţiile principale de realizare a disciplinei militare, precum şi
modalitatea de acordare a recompenselor, de aplicare a sancţiunilor
disciplinare şi de executare a acestora. Ca document cu caracter normativ-
juridic relativ la starea instituţională a disciplinei militare, Regulamentul,
prin filozofia care îi întreţine juridic valoarea normativă, statuează şi
specifică: principalele direcţii de acţiune pentru implementarea disciplinei
militare; factorii1 care pot afecta eficienţa organizaţională a disciplinei
militare; mecanismele cu rol generator determinant în dezvoltarea şi
menţinerea coeziunii organizaţiei militare.
Teza acordă o atenţie specială relevării modalităţilor de asigurare
şi dezvoltare a disciplinei militare în Armata Română, perspectivă din care
sunt tratate rolul cursiv al educaţiei în ridicarea nivelului organizaţional al
disciplinei militare, relaţia dintre statutul socio-profesional al militarului şi
disciplina militară, expresia informală a datoriei militare, cum aceasta ne
apare raportată la stările de disciplină, motivaţie şi obligaţie în cariera
militară, în final punctând necesitatea utilizării sistemului de recompense şi
pedepse în edificarea educativă a disciplinei militare.
1 Regulamentul disciplinei militare, Cap. I, Secţiunea 1, Art.4
Problematica proiectivă a datoriei militare în raport cu condiţia
ontologică a militarului, „jucată” între motivaţie şi obligaţie, cu consecinţe
nemijlocite asupra stării de disciplină, a constituit, în fapt, consacrarea
relaţiei operaţionale dintre cele patru concepte.
În acest sens, denotăm cele mai semnificative aspecte ale relaţiei,
după cum acestea au rezultat din angajamentul teoretic întreprins, astfel:
- deşi excede conceptual structurii actelor normative ori a celor cu caracter
legislativ, datoria militară aparţine întru totul conştiinţei morale, fiind
superioară, apreciem noi, atât motivaţiei, cât şi obligaţiei, practic, în
manifestarea sa deplină, excluzându-le dintr-o posibilă complementaritate
acţională;
- în relaţie cu datoria militară, motivaţia are rolul de organizator al orientării
spre îndeplinirea unor scopuri bine definite, contribuind semnificativ la
optimizarea îndeplinirii unor responsabilităţi majore ale organizaţiei;
- acţiunea obligaţiei, în oricare dintre componentele sale instituţionale,
denotă vulnerabilităţi implicite în câmpul datoriei, anumite neîmpliniri în
fondul conştiinţei morale a militarului;
- în plan acţional, datoria militară este expresia legăturii inevitabile dintre
conştiinţă şi comportare, dintre intenţia subiectivă şi conduita exterioară, în
vreme ce motivaţia şi, evident, obligaţia au semnificative determinări
sociale, de naturi, precum am văzut, diferite;
- datoria militară semnifică reflectarea specific morală a obligaţiilor
militarilor, obligaţii care se manifestă în strânsă legătură cu sistemul
motivaţional la care răspund aşteptările, explicite sau implicite, ale
militarului;
- din perspectiva aşteptărilor, definite sau nedefinite, ale militarului,
instituţia motivaţiei se raporteză, direct sau indirect, la obligaţiile care
revin acestuia, obligaţii pe care le identificăm în ansamblul de îndatoriri,
constrângeri, servituţi, limitări şi restrângeri a unor drepturi şi libertăţi,
altminteri consfinţite de Constituţie;
- între motivaţie şi obligaţie se stabileşte o relaţie de inversă
proporţionalitate, de determinare, în sensul că un sistem motivaţional
puternic diminuează semnificativ rolul componentelor de reprimare ale
obligaţiei;
- datoria militară este, putem face această apreciere, disciplina morală a
militarului, o disciplină a conştiinţei sale profesionale, dar şi a conştiinţei
sale sociale şi patriotice, este forţa care, dincolo de orice angajament formal,
generează disciplină prin ea însăşi, este onoarea interioară a disciplinei
militare;
- datoria militară este suportul asumării prin jurământ a disponibilităţii
recurgerii la sacrificiul suprem – preţul vieţii, motivaţia şi obligaţia,
eventual, disciplinarizând parcursul spre un asemenea deznodământ.
În finalul pledoariei este admisă axiomatic teza potrivit căreia,
datoria militară, alături de motivaţie şi obligaţie, în sensurile conceptuale
propuse în excurs, ca stimuli externi ai disciplinei militare, constituie un
adevărat patrulater al salvgardării şi afirmării productive a condiţiei
militare, singura în care, prin jurământ, viaţa militarului nu este mai presus
de viaţa Ţării.
CAPITOLUL 2
Sistemul juridic militar în armatele moderne şi postmoderne.
Evoluţia sistemului juridic militar la români
În spaţiul consacrat celui de-al doilea capitol, am purces la denotarea
dimensiunii internaţionale a justiţiei militare, punctând istoric evoluţia
instanţelor internaţionale în domeniul atitudinilor fundamentale relative la
încălcarea flagrantă a regulilor de ducere a războiului, implicit a oricărei
acţiuni militare, dezvoltând o adevărată pledoarie pentru respectarea
regulilor umanitare de angajare şi ducere a războiului. O atenţie specifică
am acordat principalelor sisteme juridice din statele Organizaţiei
Tratatului Atlanticului de Nord, dar şi conceptelor fundamentale ale
justiţiei militare în unele ţări care au făcut parte din Tratatul de la
Varşovia. Am procedat astfel, esenţial, din următoarele considerente:
prezentarea comparativă a unor sisteme juridice, pe dimensiunea lor
aplicabilă în spaţiul militar, este de natură să releve nu atât diferenţele de
abordare juridică, ci, mai cu seamă, asemănările dintre acestea, implicit
compatibilizarea lor operaţională; cunoaşterea nivelului de evoluţie a
sistemelor juridice din fostele state comuniste, desprinse din apartenenţa
politico-militară la Tratatului de la Varşovia, este de natură să ne dea
măsura emancipării lor post-totalitare, pe de o parte, şi, pe de altă parte, să
ne arate reminiscenţele juridice ale epocii totalitare, care continuă să
amprenteze realitatea juridică actuală; o privire analitică asupra diferenţelor
juridice dintre sistemele expuse, denotă, în fond, diferenţele axiologice pe
care sunt întemeiate, în principal ca expresie a construcţiei sociale în
afirmarea existenţei sau nonexistenţei statului de drept. În mod firesc, o
preocupare aparte am acordat evoluţiei, din perspectivă istorică, dar şi
conceptuală, a sistemului juridic militar la români, delimitând, din această
perspectivă, principalele etape ale procesului.
O notă aparte în contextul acestui capitol, este deţinută de conturarea
semnificaţiei istorice a sistemului de procese gestionat de Tribunalul de la
Nürnberg, definitorii fiind aspectele care afirmă: contribuţia la dezvoltarea
legislaţiei penale internaţionale; consacrarea unei noi gândiri cu privire la
legislaţia internaţională destinată respectării normelor şi principiilor de
desfăşurare a acţiunilor militare cu caracter beligerant, a războaielor în
general; generarea unui ansamblu coerent de concluzii şi învăţăminte, utile
în agregarea juridică şi etică a unui veritabil angajament internaţional cu
privire la regulile de desfăşurare a războiului, în limitele general acceptate
ale onoarei militare, prefigurând posibilele consecinţe, ca efect al încălcării
acesteia; constituirea, prin valoare practică şi metodologică a demersurilor
sale judiciare, a unui aspru rechizitoriu împotriva războiului, a violenţei şi
a forţei ridicate la rangul de normă etică şi politică în stat.
Consemnăm, de asemenea, concluzia, inevitabilă din perspectiva
evoluţiei istorice a sistemului juridic militar, că, în ceea ce ne priveşte,
Codul Justiţiei Militare, din anul 1873, cu numeroasele sale modificări şi
completări ulterioare, a dirijat organizarea şi funcţionarea justiţiei militare
române timp de 64 de ani, până la 20 mai 1937 când s-a adoptat noul Cod al
Justiţiei Militare. În acelaşi timp, evoluţia sistemului juridic militar ne arată
că aplicarea vechii legislaţii militare timp de aproape şapte decenii a creat
posibilitatea observării necesităţii de creare a noi instrumente de descurajare
a comportamentului antisocial, fiind incriminate fapte noi, care fuseseră
omise cu prilejul primelor legiferări ori care apăruseră ca urmare a
dezvoltării moderne a societăţii, în ansamblul său.
CAPITOLUL 3
Întărirea ordinii şi disciplinei militare – obiectiv primordial al
managementului sistemului juridic militar românesc
Ultimul capitol, este consacrat dezvoltării conceptuale a tezelor, ideilor
şi sintagmelor relative la întărirea ordinii şi disciplinei militare, asumată
ca obiectiv instituţional primordial al managementului sistemului juridic
militar românesc. Din perspectiva enunţată am identificat şi definit
particularităţile managementului juridic în sistemul militar, principalele
fenomene şi procese ale organizaţiilor militare determinate direct sau
indirect de sistemul juridic, influenţa sistemului juridic asupra
administraţiei militare, rolul motivaţiei şi al coerciţiei în performarea
ordinii şi disciplinei militare. O atenţie specială am acordat utilizării
sistemului de recompense şi sancţiuni, pentru întărirea ordinii şi
disciplinei militare.
Tratarea laborioasă, dar esenţială, a managementului general al
sistemelor organizaţionale, a permis înţelegerea adecvată mediului militar,
în expresia juridică a legitimităţii sale constituţionale. În succesiune
epistemologică am pus relevat evoluţia cunoaşterii organice a
managementului, în dezvoltărea abordărilor sale ştiinţifice, consacrate, în
special, în remodelări conceptuale ale definirii, sens în care menţionăm:
L.Kazmier preciza ca funcţii ale managementului: planificarea-organizarea,
dirijarea şi controlul2; o abordare mai deosebită, prin extinderea ei
conceptuală, aparţine profesorului Constantin Pintilie care atribuia