20 METODE DE DEPOLUARE A SOLULUI Protecţia solului 1. Introducere Solul este definit ca stratul de la suprafaţa scoarţei terestre. Este format din particule minerale, materii organice, apă, aer şi organisme vii. În concepţie ecologică, solul este ,,sediul complex de substanţe – surse de nutrienţi şi de energie, al unor organisme şi microorganisme, însuşiri şi procese, determinat atât de compoziţia şi arhitectura sa proprie, cât şi de totalitatea factorilor pedogenetici care influenţează neîntrerupt, în special factori climatici şi foarte frecvent cei hidrologici. Solul este descris ca un sistem dinamic cu trei faze: solidă, lichidă şi gazoasă. Formarea acestuia este un proces complex, îndelungat, în cursul căruia, prin mecanisme fizice, chimice şi biologice, roca mamă, sterilă, dobândeşte caracterul de fertilitate. Un rol important îl joacă procesele de oxidare fermentativă şi catalitică, de reducere şi de hidroliză. Ca urmare, solul se îmbogăţeşte cu substanţele organice şi
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
METODE DE DEPOLUARE A SOLULUI
Protecţia solului
1. Introducere
Solul este definit ca stratul de la suprafaţa scoarţei terestre. Este format
din particule minerale, materii organice, apă, aer şi organisme vii. În concepţie
ecologică, solul este ,,sediul complex de substanţe – surse de nutrienţi şi de
energie, al unor organisme şi microorganisme, însuşiri şi procese, determinat
atât de compoziţia şi arhitectura sa proprie, cât şi de totalitatea factorilor
pedogenetici care influenţează neîntrerupt, în special factori climatici şi foarte
frecvent cei hidrologici.
Solul este descris ca un sistem dinamic cu trei faze: solidă, lichidă şi
gazoasă.
Formarea acestuia este un proces complex, îndelungat, în cursul căruia,
prin mecanisme fizice, chimice şi biologice, roca mamă, sterilă, dobândeşte
caracterul de fertilitate. Un rol important îl joacă procesele de oxidare
fermentativă şi catalitică, de reducere şi de hidroliză. Ca urmare, solul se
îmbogăţeşte cu substanţele organice şi anorganice necesare şi are loc circulaţia
chimică a substanţelor. Faza solidă a solurilor şi rocile ce formează solul sunt
alcătuite din particule de diferite dimensiuni (elemente mecanice). Conţinutul
relativ al acestor elemente în sol determină compoziţia lui granulometrică
(textura solului). În funcţie de mărimea particulelor, solurile se împart în:
nisipoase, argilonisipoase şi argiloase. De compoziţia mecanică a solului şi a
rocilor ce îl formează depinde, într-o mare măsură, intensitatea multor procese
din sol legate de transformările, transportul şi acumularea compuşilor organici şi
minerali.
Componenta organică a solurilor este reprezentată de substanţele humice
care servesc drept sursă de hrană pentru microorganismele solului şi ajută la
structurarea lui. Formarea humusului are loc în urma transformării resturilor
organice care ajung în sol după moartea plantelor. Componenta biologică a
solului este reprezentată de plantele verzi, microorganisme şi animale.
Fertilitatea solului este ,,caracteristica dobândită de scoarţa terestră,
mărunţită, de a întreţine procese complexe de natură biologică, chimică şi fizică
acumulatoare de biomasă, humus şi săruri minerale.
La formarea fertilităţii solului un important rol îl joacă microorganismele. În
sol trăiesc, în număr mare, bacterii, ciuperci microscopice şi alge (tab. 15.1).
Microflora solului reprezintă 0,1 % din volumul lui (7-10 t de substanţă vie la
hectar), iar masa uscată atinge aproape 2 t la ha.
Deosebit de importante pentru circuitul substanţelor în sol sunt bacteriile.
Bacteriile heterotrofe descompun resturile organice până la compuşi
minerali simpli. Ele pot fi atât aerobe cât şi anaerobe. Unele realizează procesul
de amonificare, altele reduc NO3 până la N2, adică înfăptuiesc procesul
denitrificării.
Fig.1
Fluxul de substanţe ce trece prin sol
2. Solul - funcţii
Solul este un sistem deschis şi o resursă esenţial neregenerabilă ce
îndeplineşte multe funcţii (economice, sociale, culturale şi de protecţie a
mediului) şi furnizează servicii vitale pentru activităţile umane şi pentru
supravieţuirea ecosistemelor.
Aceste funcţii sunt:
producţie de biomasă, inclusiv în agricultură şi în domeniul silvic;
depozitare, filtrare şi transformare a nutrienţilor, substanţelor şi apei;
zone de biodiversitate, cum sunt habitatele, speciile şi altele;
mediu fizic şi cultural pentru populaţie şi activităţi umane;
sursă de materii prime;
sursă de cărbune;
patrimoniu geologic şi arheologic.
3. Clasificarea terenurilor în România
În legislaţia naţională, în funcţie de destinaţia lor, terenurile se împart în
mai multe categorii:
terenuri cu destinaţie agricolă;
terenuri cu destinaţie forestieră;
terenuri aflate permanent sub ape;
terenuri din intravilan, aferente localităţilor urbane şi rurale pe care sunt
amplasate construcţiile, alte amenajări ale localităţilor, inclusiv terenurile
agricole şi forestiere;
terenuri cu destinaţii speciale cum sunt cele folosite pentru transporturile
rutiere, feroviare, navale şi aeriene, plajele, rezervaţiile, monumentele
naturii, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice etc.
Din tabelul 1 se remarcă faptul că, în anul 2009, ponderea principală, ca şi
în anii precedenţi, au deţinut-o terenurile agricole (48,8% din totalul suprafeţei
fondului funciar), urmate de păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră (22,3%
din totalul suprafeţei fondului funciar). Alte terenuri ocupă 10,02% din suprafaţa
ţării (ape, bălţi, curţi, construcţii, căi de comunicaţie, terenuri neproductive).
Categoria de folosinţă Suprafaţamii ha %Terenuri agricole 14.702,3 48,8Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră, din care:
6.728,6 22,3
Păduri6.309,3 20,9
Construcţii692,1 2,3
Drumuri şi căi ferate390,4 1,3
Ape şi bălţi849,3 2,8
Alte suprafeţe (terenuri neproductive)
476,4 1,6
Total 30.148,4 100
Tabel 1. Repartiţia fondului funciar, pe categorii de folosinţe, în anul 2009
Sursa: Institutul Naţional de Statistică, 2009
Calitatea terenurilor agricole cuprinde atât fertilitatea solului, cât şi modul
de manifestare a celorlalţi factori de mediu faţă de plante. Din acest punct de
vedere, terenurile agricole se grupează în 5 clase de calitate, diferenţiate după
nota de medie de bonitare (clasa I – 81-100 puncte...... clasa a V-a – 1-20
puncte).
Clasele de calitate ale terenurilor dau pretabilitatea acestora pentru
folosinţele agricole. Cele mai multe terenuri se grupează în domeniul claselor de
calitate a II-a şi a III-a. Practic în clasa I de calitate la arabil intră 8,77% din
totalul terenurilor, restul claselor prezentând diferite restricţii. În cazul păşunilor
şi al fâneţelor majoritare sunt clasele III-V, în cel al viilor, clasele II-IV, iar al
livezilor, clasele III-V.
4. Ameninţări
În ultimele decenii, solul se află sub o presiune crescândă, condusă sau
exacerbată de activitatea umană (practicile agricole şi silvice
necorespunzătoare, dezvoltarea industrială sau urbană şi turismul). Aceste
activităţi afectează negativ capacitatea solului de a-şi exercita în deplină
capacitate varietatea funcţiilor sale. În plus, degradarea solului are un impact
puternic şi asupra altor zone precum: apa, sănătatea populaţiei, schimbările
climatice, protecţia naturii şi a biodiversităţii şi securitatea alimentară.
În anul 2002, prin Comunicarea "Către o Strategie Tematică pentru
Protecţia Solului ", Comisia a identificat principalele opt ameninţări cu care se
confruntă solul UE.
Acestea sunt:
eroziunea –115 mil. ha (circa 12% din suprafaţa terestră totală a Europei)
sunt afectate de eroziune hidrică şi 42 mil. ha sunt afectate de degradarea
produsă prin eroziunea datorată vântului. Degradarea gravă priveşte 2%
din suprafaţă.
declinul materiei organice – materia organică a solului joacă un rol
determinant în ciclul carbonului. Solul este o sursă de emisie a gazelor cu
efect de seră şi un rezervor important de carbon deoarece el conţine
1500gigatone de carbon organic şi mineral.
contaminarea - se estimează că circa 3,5 mil. de site-uri sunt contaminate,
din care 0,5 sunt grav contaminate.
salinizarea – este prezentă pe 3,8 mil. ha în Europa. Probleme deosebite
sunt înregistrate în anumite regiuni din Grecia, Portugalia, Franţa,
Slovacia şi Austria.
compactarea –unii autori apreciază că 36% din suprafaţa Europei prezintă
riscuri, uneori foarte ridicate, alţii afirmă că 32% din soluri sunt vulnerabile
şi 18% sunt mediu afectate.
scoaterea din circuitul agricol.
pierderea biodiversităţii solului – biodiversitatea solului se raportează la
diversitatea genelor, funcţiilor, dar şi la capacitatea metabolică a
ecosistemelor.
alunecările de teren şi inundaţiile - suprafeţele afectate de alunecări nu
sunt cunoscute (inventariate) în prezent, dar această problemă poate fi
legată de creşterea demografică, turism, utilizarea intensivă a terenurilor şi
schimbările climatice.
5. Poluarea solului.
Poluarea solului constă în orice acţiune care produce dereglarea
funcţionării normale a solului ca suport şi mediu de viaţă în cadrul diferitelor
ecosisteme naturale sau antropice. Dereglarea se manifestă prin degradare: