UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” – IAŞI FACULTATEA DE ZOOTEHNIE PROIECT DE SPECIALITATE LA OVINE ELABORAREA PROIECTULUI TEHNOLOGIC PENTRU O FERMĂ DE PRODUCŢIE CU OVINE DIN GRUPA DE LÂNĂ SEMIFINĂ, SITUATĂ ÎN ZONA DE SES CU CAPACITATEA DE 220 DE CAPETE ÎNDRUMĂTOR:
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE
ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” – IAŞI
FACULTATEA DE ZOOTEHNIE
PROIECT DE SPECIALITATE
LA OVINE
ELABORAREA PROIECTULUI TEHNOLOGIC PENTRU O FERMĂ DE PRODUCŢIE CU OVINE DIN GRUPA DE LÂNĂ SEMIFINĂ, SITUATĂ ÎN ZONA DE SES CU CAPACITATEA DE 220 DE CAPETE
ÎNDRUMĂTOR:
PROF.DR.ING. CONSTANTIN PASCAL
STUDENT,
GÎNGA CRISTI GABRIEL
2014
CUPRINS
1. Memoriu justificativ 2. Programarea structurii şi evoluţiei efectivelor de ovine
2.1. Programarea reproducţiei şi fundamentarea ei tehnico - economică
2.1.1. Programul de montă şi fătări2.1.2. Organizarea montei
2.2. Programarea evoluţiei lunare a efectivului de ovine2.3. Programarea evoluţiei trimestriale şi anuale a efectivelor de ovine
3. Programarea producţiilor 3.1. Programarea producţiei de lână 3.2. Recoltarea şi valorificarea producţiei de lână3.3. Programarea producţiei de lapte3.4. Recoltarea şi valorificarea producţiei de lapte
4. Programarea tehnologiei de creştere şi exploatare a ovinelor4.1. Fluxul tehnologic de producţie anual4.2. Specificul întreţinerii ovinelor pe categorii
5. Dispunerea construcţiilor în amplasament şi proiectarea funcţională a adăposturilor
5.1. Planul general al fermei5.2. Calculul bilanţului teritorial5.3. Dimensionarea adăposturilor
6. Programarea şi organizarea bazei furajere6.1. Raţii de hrană6.2. Tehnica alimentaţiei6.3. Stabilirea necesarului de furaje6.4. Balanţa furajeră6.5. Planul de cultură şi de producere a furajelor
7. Eficienţa economică7.1. Eficienţa economică la categoria oi şi mioare7.2. Eficienţa economică la categoria berbeci reproducători7.3. Eficienţa economică la categoria tineret ovin an curent
8. Bibliografie
1. MEMORIU JUSTIFICATIV
Importanta,oportunitatea si eficienta investitiei
Importanta investitiei este motivata de faptul ca in zona respectiva nu mai exista unitati cu un astfel de obiectiv, astfel incat se pot acoperi cerintele produselor de consum din domeniu.
De asemenea, datorita conditiilor climatice bune si capacitatii rapide de adaptabilitate al rasei Tigaie , se poate valorifica la maxim caracterul productive al acesteia.
Din punctul de vedere al alimentatiei, aceasta poate fi asigurata fara probleme datorita suprafetelor mari de teren agricol dar si datorita existentei pasunilor din zona, care pot completa cerintele de subtante proteice energetice si minerale.
In importanta economica a cresterii rasei Tigaie, intra multitudinea de produse obtinute de la aceasta avand in vedere ca rasa este reprezentanta a tipului morfoproductiv de lana semifina-lapte-carne.
Una din oportunitatile investitiei este si incheerea unui contract pe termen de trei ani cu firma de confectii si prelucrare a lanii SC. TEXTILA SA.
Productia principala a unitati o reprezinta lana si laptele marfa obtinut prin muls mecanic.Ca obiectiv de viitor se doreste extinderea afacerii prin asociere directa cu o fabrica de prelucrare a laptelui avand in vedere cresterea continua a cererii produselor lactate pe piata comerciala, fara a neglija pretul acestora.
2. PROGRAMAREA STRUCTURII ŞI EVOLUŢIEI EFECTIVELOR DE OVINE
2.1 Programarea reproducţiei şi fundamentarea ei tehnico – economică
Reproducţia ovinelor reprezintă o verigă importantă în tehnologia de exploatare a acestora şi de modul cum se realizează aceste obiective depinde rentabilitatea creşterii oilor.
În ultimele decenii, reproducţia la ovine s-a îmbunătăţit datorită aplicării la scară largă a însămânţărilor artificiale, iar pe de altă parte, datorită cercetării ştiinţifice în combaterea sterilităţii şi îmbunătăţirii indicilor de reproducţie.
Manifestarea instictului genetic apare odată cu pubertatea sau maturitatea sexuală atunci când este capabil să fecundeze (masculul) sau să rămână fecundat (femela).
Vârsta optimă de utilizare la reproducţie este atunci când organismul a ajuns la maturitate fiziologică, iar greutatea corporală reprezintă minim 75 % din greutatea specifică categoriilor adulte.
Durata de folosire la reproducţie pentru rasele cu lână fină este de regulă cuprinsă între 6 şi 8 ani.
Ciclul sexual la ovine este poliestric şi durează 18 zile cu limite cuprinse între 17 şi 21 de zile şi cuprinde 4 stadii: proestru, estru, metestru şi anestru fiecare cu o durată variabilă. În situaţia în care oaia nu a fost fecundată, un nou ciclu sexual apare la circa 21 de zile, iar după parturiţie următorul survine mai devreme sau mai târziu în funcţie de o serie de factori dintre care cei mai importanţi sunt: rasa, individualitatea, starea de intreţinere şi condiţiile de climă. După parturiţie, montele fertile pot apărea duă parcurgerea unui interval de 20 – 30 de zile; în această perioadă are loc terminarea involuţiei uterine şi se poate trece la organizarea unui nou ciclu de reproducţie. În mod obişnuit la ovine după parturiţie se instalează anestrul de lactaţie sau cel sezonier al cărui durată variază între 60 – 150 de zile.
La ovinele din rasa Ţigaie principalii indici de reproducţie sunt în mare parte influenţaţi de starea de întreţinere şi condiţiile de mediu. În condiţii optime de întreţinere, fecunditatea este de 93 – 98 %, iar prolificitatea de 105 – 115 %.
Rolul biologic al acestui act fiziologic este efectuarea însămânţării şi fecundării ovulului. Reuşita acestui act cndiţionată de receptivitatea sexuală care este mai intensă în perioada de călduri.
La ovine, la fel ca şi la celelalte specii de interes zootehnic, actul sexual este condiţionat de structura anatomică a penisului, de hormonii sexuali, de acţiunea stimulilor vizuali, olfactivi, auditivi şi dactili, de factori genetici, alimentari şi igienici.
În ultimele decenii s-au făcut cercetări privind naşterea fără fecundare sau clonarea, astfel în 1986 s-a obţinut prima clonă la oi folosind celule de embrioni, formaţi în 16 şi 32 diviziuni reuşindu-se să se obţină un embrion identic. Monta, în această fermă, la rasa Ţigaie a fost organizată în perioada de toamnă, în lunile septembrie – noiembrie, cu fătări în lunile februarie, martie şi aprilie.
Efectivul iniţial al fermei este de 220 de capete din care: 4 berbeci reproducători; 120 oi adulte; 55 capete tineret femel 9 – 12 luni; 40 capete tineret femel 12 – 18 luni.
S-au obţinut în total pe luni calendaristice din montele anului precedent în lunile septembrie – noiembrie 79 de femele şi 64 de masculi.
Ca metodă de reproducţie se foloseşte monta naturală liberă.
SPECIFICARETrimestrul I Trimestrul II Trimestrul III Trimestrul IV Total
anualI II III Total IV V VI Total VII VIII IX Total X XI XII Total
Pentru atingerea unor indicatori de reproducţie superiori monta trebuie organizată şi dotată corespunzător. Având în vedere că monta se desfăşoară în perioada păşunatului trebuie prevăzute toate acţiunile cu rol în o bună desfăşurare a fluxului tehnologic.
Acţiuni tehnice şi orgaizatorice: oile ce nu corespund vor fi reformate şi scoase din efectiv; se va verifica sistemul de individualizare refăcându-se acolo unde este cazul numărul
matricol; se va asigura numărul de berbeci necesari pentru montă şi încărcătura specifică pe
reproducător; pregătirea berbecilor reproducători se va face cu 30 – 40 zile înainte de debutul montei; pregătirea oilor se face diferenţiat în funcţie de starea de întreţinere şi calitatea păşunilor;
Monta naturală liberă reprezintă sistemul cel mai simplu dar prezintă şi anumite dezavantaje (nu se cunoaşte masculul care a fost utilizat, se pot transmite anumite boli, etc.). Monta liberă constă în introducerea berbecilor în turmelor de oi şi ţinerea acestora până în momentul când se consideră că toate femelele au fost fecundate. Acest sistem de montă prezintă avantajul că asigură obţinerea unui procent mare de fecunditate, iar încărcătura pe berbec utilizat la reproducţie este de 25 – 30 de oi.
ANEXALa fişa proiectului tehnologic
1. Programarea efectivelor de ovine
a. Efectivul de ovine total şi pe categorii, existent la începutul anului şi cel programat pentru sfârşitul anului.Nr. Crt.
Categoria de ovine Efectiv existent la începutul anului (nr./greutate medie kg)
Efectiv programat pentru sfârşitul anului (nr./ tonă)
1. Berbeci reproducători 4 42. Oi adulte 120 1213. Tineret femel 0 – 3 luni - -4. Tineret femel 3 – 6 luni - -5. Tineret femel 6 – 9 luni - 556. Tineret femel 9 – 12 luni 41 -7. Tineret femel 12 – 18 luni 55 408. Tineret mascul 0 -3 luni - -9. Tineret ovin la îngrăşat - -10. Ovine adulte la recond. - -11. Efectiv de ovine total 220 220
b. Programul de monte şi fătări pentru anul curent.Specificare Luna Total
PROGRAMAREA EFECTIVELOR DE OVINE In perioada 1 ianuarie - 31 decembrie
3. PROGRAMAREA PRODUCTIILOR
3.1. Programarea producţiei de lână
Însuşirile fizice şi tehnologice ale fibrelor de lână determină valori ridicate a acestor producţii. Lâna prin însuşirile fizice şi tehnologice constituie pentru industria textilă din ţara noastră materia primă de bază pentru obţinerea unor confeţii de calitate superioară.
Recoltarea lânii de la oi se face prin tuns mecanic. La rasa Ţigaie lâna este de regulă uniformă, cu o extindere bună pe corp (pe frunte formează un moţ iar pe membre coboară până la nivelul genunchilor şi jaretelor), iar cojocul are cusătura încheiată.
Cojocul este format din fibre intermediare la care înmare parte lipseşte stratul medular. În cazul în care stratul medular este prezent, acesta poate fi observat în câmpul microscopic sub forma unei benzi întunecate discontinue. Şuviţele ce alcătuiesc cojocul sunt de formă conică cu aspect interior şi exterior clar şi respecti de râuri. Din punct de vedere calitativ învelişul pilos ce formează cojocul de lână prezintă următoarele însuşiri:fineţe 31 – 33 μ, lungimea 9 cm, desimea foliculilor piloşi 2500 – 300 cm2, usuc de bună calitate însă în cantităţi moderate.
Cantitatea de lână obţinută după tuns este influenţată de gradul de ameliorare de nivelul de hrănire şi de întreţinere. Astfel, de la oi se poate obţine o producţie cuprinsă între 2 şi 3,5 kg la oi şi între 3 şi 4,5 kg la berbeci. Randamentul lânii la spălare este influenţat în general de factorii menţionaţi anterior, fiind însă mai mare la oile crescute în zone mai înalte cu precipitaţii mai mari şi mai mic la cele crescute în zone de şes.
De modul de organizare şi de efectuare a tunsului depinde în mare măsură, atât cantitatea cât şi calitatea lânii, cât şi de efectivul de animale din unitate.
Campania de tuns impune unele măsuri tehnico-organizatorice. În acest sens, se întocmeşte planul de tunsori cu ordinea de desfăşurare pe categorii, stabilirea componeţei echipei de tuns, stabilirea inventarului necesar, instruirea personalului implicat.
În cadrul speciei se programează la început batalii, oile sterpe, mioarele, oile mame, şi berbecii de reproducţie.
Înainte cu 12 ore de tuns oile sunt supuse unei diete pentru evitarea unor accidente produse de încărcarea tubului digestiv. Pentru ca tunsul să se efectueze corespunzător se recomandă următoarele:
în seara premergătoare tunsului, turmele programate la tuns se ţin la adăpost pentru a preveni umezirea lânii;
tunsul lânii trebuie să se facă uniform pe tot corpul şi la distanţă de 5 – 10 mm de suprafaţa pieleii;
nu se trece de două ori pe aceeaşi suprafaţă pentru a nu tăia lâna; nu este permisă tunderea şi depozitarea lânii umede.
3.2. Recoltarea şi valorificarea producţiei de lână
După tuns lâna este recoltată, iar în interior este pus un bileţel pe care au fost înscrise numele tunzătorului şi numărul matricol al oii şi este adusă la cântar.
Cojocul se cântăreşte şi se înregistrează greutatea acestuia, dupa care va fi trecut pe masa de sortare. Sortarea lânii se face după anumite criterii: fineţe, lungime, uniformitate, rezistenţă, nuanţă de culoare, cantitatea de impurităţi vegetale şi minerale din masa lânii.
Scopul aceste sortări este ca lâna rezultată să fie cât mai omogenă din punct de vedere al însuşirilor calitative, cea cu defecte fiind depozitată separat.
Dupa sortare,lana corespunzatoare este livrata, conform contractului incheiat. Lâna recoltată se mai poate valorifica şi prin societăţile meşteşugăreşti de prelucrare a lânii practicându-se preţuri negociabile sau sub formă de licitaţie. După recepţie în unitatea de prelucrare lâna se spală, se usucă, se toarce iar după aceste operaţiuni se foloseşte la fabricarea stofelor din lână, a păturilor de lână, covoarelor şi a diferitelor tricotaje. În felul acesta lâna se valorifică la un preţ superior. Ca urmare a tunsului oile devin mai uşoare, suportă căldura cu uşurinţă şi favorizeaza dezvoltarea corporală şi a stării generale
3.2.1. Organizarea, dotarea şi funcţionalul la un centru de tuns ovine
Pentru desfăşurarea corespunzătoare a acţiunii de tuns, centrul este dotat astfel încât să asigure ritmul intens şi calitatea lucrărilor de tuns, cântărirea cojoacelor şi a animalelor, sortarea şi balotarea, depozitarea temporară a lânii, precum şi prevenirea accidentelor de orice natură.
Înainte cu 12 – 14 ore de tuns, oile nu se scot la păşune şi nu li se administrează furaje la padoc pentru a se evita încărcarea tubului digestiv.
Înainte de începerea tunsului se va face cu întreg personalul instructajul tehnic şi de protecţie al muncii.
Ca organizare centrul de tuns cuprinde: padoc pentru oile ce urmează a fi tunse; culoar de trecere a oilor netunse; punct de tuns; boxe pentru oile care sunt tunse; cântar pentru oi; cântar pentru lână; masă pentru înregistrări; masă pentru sortarea lânii; spaţiu pentru îmbalotare care poate fi aceleaşi cu locul unde se găseşte masa pentru
înregistrări şi masa pentru sortare; spaţii pentru păstrarea temporară a lânii; punct sanitar veterinar.
Ca regulă generală lâna se tunde cât mai la bază, uniform, fără scări şi fără a se trece de multe ori cu aparatul pe acelasi loc, urmărindu-se menţinerea integrităţii cojocului de lână după tuns.
3.3. Programarea producţiei de lapte
Laptele de oaie s-a bucurat din cele mai vechi timpuri de un mare interes. De asemenea, el şi derivatele sale sunt considerate alimente de bază utilizate în hrana omului.
În fermă mulsul oilor are loc după un program bine stabilit. Acesta începe imediat după înţărcarea mielor sau sacrificarea acestora.
La începutul lactaţiei oile sunt mulse de trei ori pe zi (dimineaţa, la prânz şi seara), către sfârşitul lactaţiei se trece la două mulsori, iar cu 15 – 20 de zile înainte de inţărcarea oilor se trece la practicarea unei singure mulsori.
NUMĂR CAPETE OI PRODUCŢIA DE LAPTE PE LACTAŢIE ŞI CAP
OAIE
PRODUCŢIA TOTALĂ DE LAPTE PE TOT
EFECTIVUL136 90 12240
Din producţia totală de lapte pe întreg efectivul se scade laptele supt de miei între 0 – 3 luni adică circa 65 % şi obţinem cantitatea totală de lapte muls pe lactaţie.
12240 – 7956 = 4284 kg lapte marfă
3.4. Recoltarea şi valorificarea producţiei de lapte
Recoltarea laptelui se va face prin muls mecanic pentru că prin acest mod se reduce încărcătura microbiană si se respecta cât mai bine normele sanitare.
Mulsul mecanic este frecvent utilizat în unele ţări crescătoare de rase specializate pentru producţia de lapte cum ar fi: Franţa, Israel, Italai şi altele, în România fiind în starea de cercetare sau cel mult de debut. Metoda prezintă avantajul că ridică productivitatea muncii, reduce timpul aferent mulsului pe fiecare individ, creşte rentabilitatea, asigură obţinerea unui lapte igienic, contribuie la sporirea producţiei de lapte cu un procent de peste 8 % şi altele.
Pentru mulsul mecanic instalaţia de muls folosită este similară cu cea utilizată la specia bovină dar că au alte dimensiuni.
Strunga din fermă este prevăzută cu un padoc şi un acoperiş şi mai multe uşiţe denumită comornic. Aceasta este mobilă fiind mutată pe un amplasament nou ori de cate ori este nevoie.
4. PROGRAMAREA TEHNOLOGIEI DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A OVINELOR
4.1. Fluxul tehnologic anual de producţie
Organizarea fluxului tehnologic cu cele două sisteme de întreţinere (păşune şi stabulaţie) are o durată de câte sase luni pentru fiecare. Fazele fluxului tehnologic sunt:
1. Categoria berbeci de reproducţie pregătirea pentru montă se face cu hrănire stimulativă, se verifică cantitatea şi calitatea
materialului seminal; perioada de montă; perioada de repaos;
2. Categoria de oi şi mioare pregătirea pentru montă constă în aducerea oilor într-o stare bună de întreţinere; perioada de montă care are loc în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie; gestaţia: se acordă o îngrijire deosebită şi se asigură supravegherea atentă a oilor. Se
asigură spaţiul suficient şi nu se administrează furaje mucegăite şi apă rece;
perioada fătărilor vizează:- instruirea personalului de îngrijire şi supravegherea fătărilor 24 din 24 de ore;- asigurarea adăposturilor în care să se poată crea un climat cât mai corespunzător
pentru noii produşi;3. Categoria miei sugari cu vârstă de 0 – 90 zile.4. Categoria tineret ovin care cuprinde tineretul femel între 3 si 18 luni.
4.2. Specificul întreţinerii ovinelor pe categorii
Creşterea şi îndeosebi întreţinerea oilor în perioada de stabulaţie necesită construirea unor adăposturi pentru a le feri de interperiile specifice sezonului rece.
Unitatea constructivă destinată cazărilor oilor pentru perioada de stabulaţie o reprezintă saivanul. Este semideschis, are forma literei U, fiind prevăzut cu două compartimente unul deschis unde stau oile gestante până aproape de fătare, tineretul ovin şi berbecii şi unul închis complet si amenajat pentru fătări, reprezentând 30% din suprafaţa adăpostului.
Administrarea furajelor se face în iesle, de formă liniară cu frontul de furaje pe ambele părţi, asigurându-se un spaţiu de furajare de 15 – 25 cm pe individ. Ieslea este prevăzută în partea superioară cu un grătar pentru administrarea furajelor fibroase, iar la partea inferioară cu un jgheab în care se administrează concentratele. Adăparea se face cu apă trasă de hidrofoare din puţuri şi este administrată în jgheaburi. Întreţinerea se face pe aşternut permanent.
Înainte de scoaterea oilor pe păşune, acestea se obişnuesc cu furaj verde cosit şi administrat la iesle.
Pentru perioada de păşunat pe pajişti se amplasează construcţii simple de tip „şopron” pentru adăpostirea oilor când vremea este nefavorabilă şi pe timp de noapte, asigurându-se o suprafaţă de 0,5 m2 pentru oi şi 0,4 m2 pentru tineretul ovin.
5. DISPUNEREA CONSTRUCŢIILOR ÎN AMPLASAMENT ŞI PROIECTAREA FUNCŢIONALĂ A ADĂPOSTULUI
5.2. Calculul bilanţului teritorial
Întreaga suprafaţă are 4000 m2 ocupaţi cu: construcţii productive, construcţii reproductive, căi de acces, magazii, spaţii verzi.
5.3. Dimensionarea adăposturilor
Pentru dimensionarea corespunzătoare a adăposturilor se ţine seama de suprafaţa necesară pe cap de animal specifică fiecărei categorii de animale şi anume:
oi adulte – 0,8 m2 / cap; oi + miei – 1,5 m2 / cap; tineret 1 an – 0,5 m2 / cap; tineret peste 1 an 0,7 m2 / cap; berbeci – 1,9 m2 / cap;
ADAPOST SEMI-
6. PROGRAMAREA ŞI ORGANIZAREA BAZEI FURAJERE
6.1. Raţii de hrană
Valoarea nutritiva a nutreturilor Nutret Norme de hrana
SU UFL PDIN PDIE Ca P UIDO1.6 0.62 50 50 3.5 2.5 1.4
Ratie de hrana pentru berberci reproducatori in perioada de activitate sexuala va
6.2. TEHNICA DE ALIMENTAŢIE
Structura raţiilor trebuie să se păstreze constantă pe o perioadă cât mai lungă de timp, berbecii fiind mai sensibili la schimbările bruşte şi dese ale acesteia.
La stabilirea normelor şi raţiilor furajere pentru oile mame trebuie să se ţină seama de starea fiziologică: perioada de repaos, perioada de pregătire pentru montă şi de montă propriu-zisă, perioada de gestaţie, perioada de lactaţie.
Hrănirea oilor mame în perioada de pregătire pentru montă şi a montei propriu-zise începe încă din luna august şi durează până în luna noiembrie. Această perioadă coincide cu perioada de păşunat. Se repartizează oilor păşuni de cea mai bună calitate, li se administrează fân şi nutreţuri concentrate (porumb, grâu, ovăz).
În prima parte a gestaţiei, nevoile de hrană ale oii sunt reduse, fiindcă dezvoltarea fătului este mică. În partea a doua a gestaţiei nevoile de hrană cresc substanţial, apărând necesitatea hranirii stimulatoare.
Hranirea corectă a oilor în ultima parte de gestaţie este necesară pentru dezvoltarea normală a fătului, crearea de rezerve pentru producţia de lapte, dezvoltarea glandei mamare şi creşterea normală a lânii. Ultima parte a gestaţiei corespunde cu perioada de iarnă (stabulaţie) când hrănirea se face cu nutreţuri conservate. Calitatea acestora trebuie să fie foarte bună pentru a avea o concentraţie energetică şi proteică cât mai mare. Se pot folosi silozuri de foarte bună calitate, fânuri şi nutreţuri concentrate.
În perioada de lactaţie se administrează nutreţuri concentrate care stimulează producţia lactogenă (tărâţe de grâu pe lângă celelalte nutreţuri).
La tineretul ovin se administrează pe lângă nutreţurile de volum şi nutreţuri concentrate asigurându-se cerinţele de hrană pentru fiecare categorie în parte.
HALGA P. – „Nutriţie şi alimentaţie animală”CUCU I. – „Construţii zootehnice”CHIRAN A. – „Economia creşterii animalelor”PASCAL C., – „Tehnologia creşterii ovinelor”PASCAL C., – „Metode tehnice de apreciere premergătoare lucrărilor de selecţie la ovine şi caprine”