Politica regională a Uniunii Europene, o sursă de inspiraţie pentru ţările din afara UE? MO Aplicarea principiilor, împărtăşirea lecţiilor învăţate, schimbul de experienţă a Uniunii Europene Politica regională
Politica regională a Uniunii Europene, o sursă de inspiraţie pentru ţările din afara UE?
MO
Aplicarea principiilor, împărtăşirea lecţiilor învăţate, schimbul de experienţă
a Uniunii Europene Politica regională
2
Cuprins
Introducere 4
Contextul dezvoltării regionale europene 5
Observaţii din experienţa europeană 10
În ce măsură această experienţă poate fi aplicată în afara Uniunii Europene? 13
Afl aţi mai multe 15
Manuscris fi nalizat în luna august 2009© Uniunea Europeană, 2009Reproducerea este permisă cu condiţia menţionării sursei.
Tipărit în Belgia
OFICIUL PENTRU PUBLICAŢII OFICIALEAL UNIUNII EUROPENEL-2985 Luxemburg
DOI: 102776/33335
Fotografi i: Mike St Maur Shell, Raphaël Goulet, Ramon Lopez Sanchez şi Charles White.Redactor: Raphaël Goulet, Comisia Europeană, Directoratul General pentru Politică Regională.Această broşură este tipărită în limbile engleză, chineză, franceză, rusă, spaniolă, portugheză, armeană, georgiană, moldovenească şi ucraineană. Opiniile exprimate în această publicaţie aparţin autorilor şi nu refl ectă neapărat viziunile Comisiei Europene.
3
Politica de coeziune a Uniunii Europene, care susţine investiţiile regionale şi
sectoriale în dezvoltarea economică a fost un factor important pe parcursul
ultimilor 20 de ani în ajutarea regiunilor mai sărace să concureze pe piaţa
europeană unică şi să ajungă din urmă regiunile mai prospere. Acest succes a
atras atenţie şi comentarii favorabile, inclusiv din partea Organizaţiilor Naţiunilor
Unite şi a OCDE. Câştigătorul Premiului Nobel pentru economie, Michael Spence, a
declarat la închiderea Zilelor Porţilor Deschise la Bruxelles în 2006 că Europa are obligaţia
să-şi împărtăşească experienţa de dezvoltare regională cu celelalte părţi ale lumii. Şi, cu adevărat, am fost
contactaţi de mai multe ţări pentru a iniţia un dialog privind politica regională. Scopul este de a promova
schimbul de experienţă şi informaţii. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Chinei, Rusiei şi Braziliei, unde deja este în
desfăşurare un program de întâlniri la nivel înalt, seminare şi cursuri de instruire. În iulie, comisarul pentru
politică regională, Pawel Samecki, a semnat un nou acord în acest domeniu cu Ucraina. Interesul din afara
Europei este atât de puternic acum, încât Directoratul General pentru Politică Regională are, pentru prima
dată, o echipă specială (chiar dacă e mică) care gestionează dialogul privind politica regională cu ţările din
afara UE. Recunoscând importanţa politică şi practică a acestei activităţi, Parlamentul European, în anul 2009, a
alocat resurse fi nanciare pentru un proiect pilot cu denumirea “Intensifi carea cooperării regionale şi locale prin
promovarea politicii regionale a UE la scară mondială”.. Acest fapt a permis Comisiei şi în special Directoratului
General pentru Politică Regională, să organizeze noi acţiuni de cooperare, inclusiv conferinţe internaţionale,
vizite de schimb de experienţă, cursuri de instruire şi materiale informative speciale, atât în limbile Uniunii
Europene, cât şi în alte limbi. Această broşură nouă, “Politica regională a Uniunii Europene, o sursă de inspiraţie
pentru ţările terţe din afara UE?”, stabileşte principalele acţiuni şi evidenţiază principiile fundamentale care au
fost elaborate pe parcursul ultimilor 20 de ani, care ar putea interesa regiunile şi economiile emergente din
afara UE. Sper că veţi găsi util acest ghid şi aştept cu nerăbdare extinderea pe viitor a dialogului nostru cu ţările
şi regiunile din afara Uniunii Europene.
Dirk AhnerDirector General pentru Politica RegionalăComisia Europeană
Prefaţă
4
Din perspectivă globală, deşi Uniunea Europeană continuă să fi e centrul
unei averi şi forţe economice considerabile, modelul de dezvoltare este
foarte neomogen, astfel încât diferenţele economice şi sociale continuă
să fi e semnifi cative, în creştere după ultimele extinderi. De exemplu, cele
mai sărace regiuni înainte de 2004 erau aproximativ la nivelul de două
treimi (67%) din produsul intern brut mediu pe cap de locuitor. După
aderarea a zece state membre noi, cea mai săracă regiune era la nivel
de mai puţin de o treime (28%) din media pe UE. La fel, 43% din
produsul economic al UE este generat pe doar 14% din teritoriul
UE - pentagonul geografi c al producţiei cu valoare adăugată
înaltă format de Londra, Hamburg, Munchen, Milano şi Paris,
care reprezintă locul de trai a circa o treime din populaţia
UE. Luxemburg, cel mai bogat stat membru din perspectiva
veniturilor pe cap de locuitor, este acum de şapte ori mai
bogat decât cel mai sărac membru, România, iar la nivel
regional diferenţele sunt şi mai mari. Această situaţie nu
este foarte diferită de modelele urmate în China şi India,
unde regiunea cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor are
un nivel de şapte ori mai înalt decât cea mai puţin dezvoltată
regiune. În China, mai mult de 60% din PIB este generat în doar
4% din teritoriu.
Politica europeană de dezvoltare regională se bazează pe principiul
politic că ţările şi regiunile mai bogate trebuie să fi e solidare cu cele
mai sărace şi pe principiul economic că nivelurile de producere mai mici
din statele membre şi regiunile mai sărace, sau din cele cu o rată înaltă
a şomajului, reprezintă o pierdere de potenţial şi oportunitate pentru
întreaga UE. Investiţiile în infrastructura modernă şi afaceri inovaţionale,
o mai bună educaţie şi formare pentru persoanele din regiunile mai
slabe deschid noi pieţe de valoare şi extind potenţialul economic al
tuturor statelor membre. În acelaşi timp, politica de coeziune contribuie
la consolidarea consensului din spatele realizărilor istorice ale Uniunii,
în special crearea pieţei unice şi introducerea monedei unice, euro, care
acum (2009) este folosită de către 16 state membre.
Dezvoltarea regională este un proces care necesită instituţii efi cace şi
efi ciente, precum şi o cooperare strânsă între autorităţi publice, agenţi
economici şi grupuri sociale la toate nivelurile. Politica europeană
regională are drept scop transformarea problemelor în oportunităţi.
Una din principalele realizări ale dezvoltării regionale în Europa constă
în modernizarea şi dezvoltarea reţelei de transport. Actualele reţele de
transport asigură o mobilitate tot mai mare, efi cientă şi sigură, sporind
accesul către toate regiunile. Plasând aceste investiţii în contextul
eforturilor mai largi de promovare a dezvoltării şi competitivităţii
economice, scopul politicii regionale a UE este de a asigura ca aceste
reţele să ofere regiunilor şi şansa de a exporta, nu doar de a importa.
Din acest motiv programele de dezvoltare ale politicii de coeziune sunt
întotdeauna integrate. Alte evenimente revoluţionare au fost programele
de mediu, în care tehnologiile inovaţionale şi efi ciente sunt valorifi cate în
calitate de sursă de creştere economică, precum şi de păstrare a naturii şi
prevenire a daunelor ecologice ireversibile.
Principiile dezvoltării regionale au fost testate pe parcursul a mai
multor ani şi au fost ajustate de multe ori pentru a oferi un set larg de
politici, care abordează provocările sociale şi economice, precum şi
îndeplinesc obiectivele de mediu. Succesul acestei politici se bazează pe
parteneriatele din cadrul UE, planifi care şi bună guvernare. Dacă aceste
principii sunt aplicate, programele de dezvoltare pot fi gestionate într-o
modalitate descentralizată.
Anume această experienţă acum oferă baza pentru discuţii cu alte părţi
ale lumii, care se confruntă cu probleme similare.
Introducere
Comisarul Hübner şi dl Geddel Vieira Lima, Ministrul Integrării Naţionale al Braziliei, semnând Memorandumul de înţelegere între Comisia Europeană şi Brazilia privind cooperarea în domeniul politicii regionale, Brasilia, 29 noiembrie 2007.
5
Înţelegerea trecutului pentru a crea prezentul
Diferenţele mari între state membre şi regiuni au existat de la începutul
procesului de integrare europeană şi s-au agravat cu fi ecare extindere.
În cadrul primelor modele de investiţii regionale, resursele erau orientate
spre proiecte majore de infrastructură, cum ar fi reţelele de transport şi
facilităţile comunitare. Angajamentul UE de a fi nanţa proiecte la niveluri
mai înalte decât regiunile reprezintă o demonstraţie practică a solidarităţii
în construirea Uniunii Europene.
Aceste proiecte au fost fi nanţate preponderent într-un cadru naţional şi nu
a existat o viziune la nivel de comunitate cu referire la problemele regionale
şi, de aceea, nu a existat de fapt nici o politică regională.
După aceasta, a început să se recunoască faptul că politicile trebuie să fi e
de o natură mai cuprinzătoare pentru a promova creşterea economică
şi oportunităţi de angajare durabile în regiunile mai puţin dezvoltate.
Infrastructura a rămas importantă în continuare, însă a existat şi necesitatea
de a investi în cercetări, inovaţii, instruire, dezvoltarea marketingului etc.
Mai multe programe inovaţionale au fost iniţiate în acea perioadă. Aceasta
a confi rmat şi angajamentul UE de a investi în resurse umane prin instruiri
şi înţelegerea schimbării cerinţelor pe piaţa muncii în lumina dezvoltării
tehnologice.
Pe parcursul anilor ‘90 a început să se conştientizeze tot mai mult necesitatea
de a combate consecinţele ecologice ale creşterii economice. Politica
de coeziune a trebuit să asigure coeziunea dintre generaţiile prezente şi
viitoare. Politicile regionale trebuiau să asigure compatibilitatea creşterii
producţiei şi oportunităţilor de angajare cu protecţia mediului ambiant şi
responsabilizarea directă a agenţilor economici şi altor actori economici
pentru daunele cauzate. Astfel, principiul “poluatorul plăteşte” a fost inclus
în legislaţie şi în condiţiile care reglementează oferirea sprijinului fi nanciar în
cadrul programelor regionale ale UE.
Anii ‘90 au reprezentat epoca când, după o perioadă lungă de restructurări
economice, disparităţile sociale între diferite grupuri de populaţie au
devenit şi mai evidente, cu efecte negative în special asupra grupurilor
marginalizate. Pentru a nu submina obiectivul coeziunii a apărut necesitatea
de a aborda problema excluderii sociale.
Drept rezultat, politica regională a fost ajustată pentru a recunoaşte faptul
că accesul neomogen la oportunităţi riscă să submineze procesul de
creştere. Factorii europeni de decizie politică au adoptat legislaţie menită
să soluţioneze problemele economice şi sociale, cu scopul de a asigura
o utilizare mai efi cientă a resurselor fi nanciare şi a ajuta UE să facă faţă
diversităţii largi de circumstanţe economice şi sociale după extindere.
Programele integrate au generat creşterea şi dezvoltarea unor abilităţi noi,
încercând în acelaşi timp să implice comunităţile, să le protejeze şi să le
îmbunătăţească mediul de trai.
Modelul actual de dezvoltare regională integrată a UE
IMAGINEA GENERALĂAstăzi, politica regională europeană are trei direcţii principale. În primul
rând, se pune accent pe promovarea convergenţei economice pentru
a ajuta regiunile mai puţin dezvoltate, reprezentate preponderent,
dar nu şi în exclusivitate, prin noile state membre, să se apropie
de ţările mai prospere. În al doilea rând, sunt aplicate varii măsuri
menite să promoveze competitivitatea şi ocuparea forţei de
muncă la nivel regional. A treia categorie de politici are drept
scop promovarea cooperării dintre regiuni şi ţări pentru a reduce
semnifi caţia economică a hotarelor naţionale.
De asemenea, există trei surse principale de fi nanţe, care au fost create
la diferite etape ale dezvoltării UE. Fondul European de Dezvoltare
Regională (FEDR) se axează mai întâi de toate asupra iniţiativelor de
promovare a creşterii economice, creare a oportunităţilor de angajare
şi dezvoltare a competitivităţii, inclusiv investiţii în infrastructură. Fondul
de Coeziune se concentrează pe infrastructura de transport şi de mediu,
inclusiv pe sursele de energie regenerabilă. În al treilea rând, fi nanţarea din
Fondul Social European este orientată spre investiţii în capitalul uman din
domeniul educaţiei şi formării profesionale.
Contextul dezvoltării regionale europene
Reducerea semnifi caţiei economice a hotarelor naţionale prin promovarea cooperării între regiuni şi ţări.
6
Scopurile principale ale politicii regionale actuale
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR COMPETITIVE PENTRU A CONCURA CU RESTUL LUMIISusţinerea creşterii prin Strategia de la Lisabona
Aşa numita Strategie de la Lisabona, aprobată în anul 2000, stabileşte creşterea
economică şi crearea locurilor de muncă drept obiective prioritare pe agenda
de politici a UE. Miniştrii UE au aprobat această strategie cu viziunea de a
transforma UE în cea mai competitivă şi mai dinamică economie bazată pe
cunoştinţe din lume. Strategia a inclus un grafi c de examinare a politicilor
din diferite sectoare şi de verifi care a modului de aplicare a acestora pentru
a asigura că UE continuă să avanseze spre niveluri competitive de ocupare
a forţei de muncă, creştere economică şi cheltuieli pentru cercetări (printre
altele) până în 2010.
În anul 2005 s-a pus un nou accent pe promovarea inovaţiilor în rând cu
priorităţile de creştere economică şi creare a locurilor de muncă, fapt ce a
plasat politica regională în centrul eforturilor de îmbunătăţire a poziţiei
competitive a Uniunii. Intensifi carea inovaţiilor este fundamentală pentru
sprijinirea companiilor europene şi, în al doilea rând, pentru implicarea mai
multor cetăţeni europeni în angajare productivă .
Politica regională nu mai este percepută ca mijloc de a ajuta regiunile să
ajungă la nivelul mediu al UE, deşi acest fapt este foarte important. Pe piaţa
mondială concurenţa se dă între regiuni, iar economiile regionale de succes
sunt acelea care au devenit adevăraţi actori în reţelele globale de producţie.
Politica regională a UE este acum o politică ce identifi că şi se orientează spre
oportunităţile viitoare prin mobilizarea potenţialului subvalorifi cat, în loc de a
oferi compensaţii pentru problemele din trecut.
Reformarea procesului de elaborare şi implementare a politicilor
pentru regiuni
Politica regională a UE se afl ă în proces permanent de revizuire şi ajustare
pentru a-i asigura relevanţa continuă în această lume mereu schimbătoare.
Ultima reformă, din anul 2006, s-a bazat pe patru teme principale:
dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere; descentralizarea
unui nivel mai mare al responsabilităţii pentru management şi
control fi nanciar către statele membre şi regiuni; simplifi carea
şi accelerarea procedurilor; dezvoltarea potenţialului fi ecărei
regiuni europene, orientând resursele spre cele mai
vulnerabile regiuni.
Soluţionarea problemelor ce ţin de schimbarea
climei şi durabilitate
Durabilitatea - obţinerea unui echilibru între priorităţile
economice, sociale şi de mediu - este de mai mult
timp considerată un principiu de bază al politicii
de dezvoltare regională a UE. Politica regională
prevede soluţionarea problemelor de mediu prin
patru modalităţi principale: investiţii directe în
infrastructura de mediu, cum ar fi staţiile de epurare
a apei; realizarea evaluării strategice de mediu (ESM)
pentru toate programele relevante; realizarea evaluării
impactului asupra mediului în procesul de pregătire a
tuturor proiectelor majore; încurajarea explicită a implicării
reprezentanţilor grupurilor şi agenţiilor de protecţie a mediului
în elaborarea şi supravegherea programelor. UE a oferit 105 mlrd
euro pentru investiţii în domeniul protecţiei mediului (directe şi
indirecte) pentru perioada anilor 2007-2013, ceea ce reprezintă 30,4% din
totalul investiţiilor.
Deşi este o problemă majoră, fenomenul schimbării climei reprezintă şi o
oportunitate de afaceri. Diversitatea reliefului şi condiţiilor climaterice între statele
membre este uimitoare. În timp ce 7% din populaţie locuiesc în regiuni expuse
riscului constant de inundaţii, alte 9% locuiesc în regiuni ameninţate de secetă.
Finanţarea combaterii efectelorschimbării climei
7
Programele regionale prevăd o abordare echilibrată între
protejarea resurselor naturale prin utilizarea resurselor
de energie regenerabilă şi alternativă, inclusiv energia
eoliană, solară şi biomasa, pe de o parte, şi elaborarea
unor tehnologii de ultimă oră, care să ofere companiilor
europene avantaje în faţa concurenţilor internaţionali, pe
de altă parte. Investiţiile înţelepte în tehnologiile durabile de
mediu pot oferi Europei posibilitatea de a-şi atinge scopurile
cu privire la emisii şi a-şi moderniza capacităţile de producţie. O
inovaţie recentă în unele programe a fost realizarea unui audit de
mediu pentru a se asigura că impactul fi nal al acestora, din perspectiva
emisiilor de carbon, este neutru.
Valorifi carea resurselor şi abilităţilor regionale şi locale
Inovaţiile sunt deseori generate de companiile mai mici, care cunosc bine
situaţia locală, însă şi multe alte avantaje pot fi obţinute prin cooperare şi
comunicare mai largă. Iniţiativa “Regiunile pentru schimbarea economică”
(RSE) încurajează reţelele locale şi regionale din sectoarele publice şi private
să facă schimb de experienţe şi bune practici ca modalitate de studiere şi
realizare a schimbărilor. RSE a fost creată de Comisia Europeană în 2006 şi
urmăreşte să aducă un dinamism mai mare în reţelele inter-regionale şi
urbane pentru a testa noile idei de politici şi, după care, a le integra rapid în
programele politicii regionale.
COEZIUNEAColaborarea statelor membre la toate nivelurile
Apropierea politică şi economică a ţărilor europene reprezintă esenţa
apartenenţei la UE. Deşi recunoaşte diversitatea, UE încearcă să valorifi ce noi
oportunităţi printr-o apropiere mai mare a comunităţilor. Multe probleme
nu sunt specifi ce doar teritoriilor din cadrul hotarelor administrative
standard şi, indiferent dacă sunt probleme de nivel naţional sau regional,
ele deseori necesită intervenţii comune coordonate din partea mai multor
regiuni sau ţări, precum şi noi forme de cooperare. În anul 2008, Comisia
a emis un nou document pentru discuţii privind coeziunea teritorială,
susţinând că diversitatea teritorială a UE este un punct forte, care poate
contribui la dezvoltarea durabilă a întregii UE.
Apropierea statelor membre prin legăturile de transport
Circa 22% din resursele politicii de coeziune a UE sunt alocate pentru
investiţii în proiecte de transport, refl ectând contribuţia enormă a legăturilor
moderne şi efi ciente de transport şi distribuţie la succesul economic şi
dezvoltarea socială. Programele regionale sunt menite să realizeze scopuri
ambiţioase de conectivitate în toate domeniile reţelei de transporturi,
asigurând noi investiţii pentru infrastructura rutieră, feroviară şi maritimă.
Ele au drept scop asigurarea durabilităţii sistemelor de transport public în
zonele urbane, oferind locuitorilor din regiune conexiuni mai bune. În cazul
ţărilor fără ieşire la mare, programele regionale ale UE au capacitatea unică
de a oferi soluţii mai largi decât din perspectiva unei singuri ţări şi a promova
investiţii în reţele de transport efi ciente din punct de vedere economic.
Echilibrarea dezvoltării urbane şi rurale şi includerea tuturor
regiunilor, indiferent de poziţie geografi că
Programele europene de dezvoltare regională recunosc problemele
specifi ce, cu care se confruntă regiunile urbane şi rurale, şi oferă soluţii
diferite, dar complementare.
În oraşe, la mijlocul anilor ‘90 a fost introdus un program european specifi c,
cunoscut sub denumirea de “Iniţiativa comunitară URBAN”, care a oferit
oportunitatea de inovare a politicilor. Aceste programe s-au axat pe
parteneriate locale puternice în regiunile urbane, asigurând o mai mare
responsabilitate locală şi soluţionând problemele care afectează negativ
calitatea vieţii în regiunile urbane. Ele au fost completate de activităţi de
colaborare în cadrul reţelei prin intermediul programului URBACT. Iniţiată
ca o acţiune-pilot de scară mică, această metodologie de dezvoltare urbană
durabilă a devenit o componentă a politicii generale începând cu anul 2007.
“Politica regională a UE este acum o politică ce identifi că şi se
orientează spre oportunităţile viitoare prin mobilizarea
potenţialului subvalorifi cat, în loc de a oferi compensaţii pentru
problemele din trecut.“
Investiţii în transportpentru a stimula economia
8
“Politica regională a Europei oferă o sursă de fi nanţare, stabilă, sigură,
direcţionată, care poate fi utilizată pentru stimularea relansării economice.”
În regiunile rurale a existat o abordare, stabilită cu mult timp în urmă, de
susţinere a afacerilor şi comunităţilor în care perspectivele de viitor nu pot fi
garantate doar prin agricultură.
Una din provocările unei politici care tinde spre a îmbunătăţi coeziuniea
teritorială este asigurarea existenţei capacităţilor administrative şi
instituţionale corespunzătoare, conform nivelurilor şi scării teritoriale la care
aceste provocări trebuie abordate. Scara teritorială potrivită poate varia
de la un cartier urban deprivat până la zone metropolitane, de la bazinele
râurilor până la regiuni montane. Un factor general de care trebuie să se ţină
cont este faptul că există o cerere clară faţă de o consecvenţă mai mare între
politicile europene cu impact teritorial, inclusiv politica regională propriu-
zisă şi politicile din domeniul transporturilor, agriculturii, mediului, ocupării
forţei de muncă, concurenţei şi cercetărilor.
Demonstrarea solidarităţii în faţa calamităţilor naturale
Creat la iniţiativa Comisiei în anul 2002, Fondul de Solidaritate al UE oferă
ajutor statelor membre şi ţărilor în proces de aderare, pentru a le ajuta să-şi
restabilească infrastructurile şi serviciile în caz de calamităţi naturale majore.
De fapt, aceasta este una din cele mai concrete demonstrări de solidaritate
între statele membre în timpul unor necesităţi stringente. Între anii 2004 şi
2009, Fondul a intervenit de 34 de ori în 18 ţări membre, alocând 700 mln
euro pentru măsuri excepţionale.
INTEGRAREA NOILOR STATE MEMBREIntegrarea prin solidaritate fi nanciară
Ţările în proces de negociere a aderării la UE se pot aştepta să benefi cieze
de asistenţă în procesul de pregătire pentru aderare, în funcţie de situaţia
lor economică. O astfel de asistenţă urmează modelul politicii regionale a
UE prin susţinerea dezvoltării economice şi îmbunătăţirea infrastructurii
şi instituţiilor administrative. În decembrie 2005 au fost alocate 160 mlrd
euro pentru programe de dezvoltare regionale în 12 state membre pentru
perioada anilor 2007-2013. Aceasta a reprezentat practic o majorare triplă
în comparaţie cu perioada anterioară şi o contribuţie bugetară echivalentă
cu aproximativ 3,2% din PIB-ul ţărilor respective. Noile state membre au
trebuit să muncească din greu pentru a-şi dezvolta capacitatea de utilizare
efi cientă a acestor resurse. Extinderea acestei sarcini este formidabilă, deşi
rezultatele iniţiale au fost încurajatoare.
Formarea unor administraţii / instituţii puternice
Creşterea economică depinde nu doar de investiţii, dar şi de
administrarea efi cientă a programelor de dezvoltare, cu
respectarea cerinţelor faţă de o bună gestionare a resurselor
publice. Pentru aceasta este necesar un sistem administrativ
competent şi sigur, precum şi un cadru legislativ transparent.
Noul sistem de punere în aplicare a politicii regionale a
UE în anii 2007-2013 include susţinerea unor programe
specifi ce, cu unicul scop de a crea condiţii pentru reforma
administrativă şi pentru instruirea funcţionarilor publici în
domeniul celor mai recente tehnici de management.
Finanţare combinată cu asistenţă tehnică (JASPERS)
O altă modalitate de a ajuta noile state membre este
asistenţa oferită pentru elaborarea unor programe solide
şi trecerea lor prin toate etapele fi nanciare şi tehnice până
la aprobare. JASPERS (Asistenţă comună pentru susţinerea
proiectelor în regiunile europene) este un instrument care
combină contribuţiile din partea Comisiei Europene sub formă
de fonduri pentru recrutarea experţilor şi contribuţiile de personal
din partea Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi Băncii Europene pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Ofi cialii de la DG Dezvoltare Regională şi DG Dezvoltare se întâlnesc cu sătenii din Song Naba, Burkina Faso, la fântâna din sat, construită cu asistenţa UE.
9
INVESTIŢII PENTRU RELANSARE ECONOMICĂPolitica regională europeană oferă investiţii vitale
la nivel local şi regional. Acestea au fost deosebit de
oportune în condiţiile recesiunii care a început în anul
2008. Unul din activele principale ale politicii regionale
a UE constă în fl exibilitatea de a se ajusta la modifi carea
condiţiilor.
În contextul crizei economice mondiale actuale,
durabilitatea dezvoltării economice şi necesitatea unor
politici ajustabile, orientate spre viitor, este mai clară ca
niciodată. Politica regională a Europei oferă o sursă de fi nanţare
stabilă, sigură, direcţionată, care poate fi utilizată pentru stimularea
relansării economice.
Utilizarea unor forme de fi nanţare fl exibile şi inovatoare pentru a
susţine IMM
Dezvoltarea regională în Europa benefi ciază de o gamă largă de opţiuni de
fi nanţare. Principalele surse de fonduri sunt Fondul European de Dezvoltare
Regională, Fondul de Coeziune şi Fondul Social European, dar există şi alte
mijloace suplimentare de obţinere a capitalului şi atragere a diferitor tipuri
de fi nanţe. Proiectele, în special cele capabile să genereze venituri, sunt tot
mai mult fi nanţate printr-o combinaţie de granturi şi împrumuturi, sau alte
instrumente fi nanciare de tipul participaţiilor de capital.
Jeremie (Resurse europene comune pentru micro-întreprinderi şi
întreprinderi mici şi mijlocii) este un instrument pe care îl pot folosi
autorităţile de management pentru a obţine asistenţă în sarcina complicată
de operare a tehnicilor de inginerie fi nanciară. Plasând managementul
fi nanciar în mâinile unei instituţii fi nanciare separate, cum ar fi Fondul
European de Investiţii, autorităţile de management pot aduce în regiune
experienţă externă privind fi nanţarea dezvoltării afacerilor, cum ar fi
împrumuturi, inclusiv capitalul mixt sau iniţial.
Jessica (Sprijin european comun pentru investiţii durabile în zonele
urbane) este un alt instrument de inginerie fi nanciară care funcţionează în
domeniul programelor integrate de dezvoltare urbană. Practic jumătate din
programele susţinute de UE pentru perioada anilor 2007-2013 vor include
prevederi pentru activităţi de tip JESSICA. Jessica reprezintă un parteneriat
cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Consiliului Europei.
Autoritatea de management contribuie cu resurse proprii, dar poate apoi
solicita un împrumut sau capital suplimentar de la alte instituţii fi nanciare,
acţionând prin intermediul schemei Jessica şi, în acelaşi timp, benefi ciind de
cunoştinţele lor specializate.
Jasmine (Acţiune comună în sprijinul instituţiilor de microfi nanţare din
Europa) este inspirată din activităţile lansate într-o ţară în curs de dezvoltare,
Bangladeş, pentru a oferi fi nanţare la scară mică persoanelor care, din cauza
lipsei studiilor sau apartenenţei unei anumite clase sociale, nu au acces la
sistemul bancar privat.
“Politica regională a Europei oferă o sursă de fi nanţare, stabilă, sigură, direcţionată, care poate fi
utilizată pentru stimularea relansării economice.“
Kiev, Ucraina. Ţara a semnat un Memorandum de înţelegere cu Comisia în iulie 2009.
10
1. Este crucială importanţa condiţiilor-cadru economice
Pe de o parte, experienţa europeană demonstrează clar că condiţiile egale
pentru companii şi alţi actori economici, asigurate la nivel european de
piaţa unică, sunt fundamentale pentru succesul economiei europene.
O altă constatare este faptul că succesul politicilor de promovare a
creşterii depinde mult de interacţiunea lor cu mai multe politici naţionale
(politici sectoriale, fi scale, privind piaţa forţei de muncă). Condiţiile
macroeconomice efi ciente şi cadrul microeconomic favorabil (cadru
normativ, mediul de afaceri) reprezintă premisele necesare pentru politici
efi cace de ajutorare a regiunilor mai puţin dezvoltate. Dacă politicile
naţionale încurajează regiunile să rămână imobile, atunci dezvoltarea este
o luptă anevoioasă.
2. Sunt necesare strategii personalizate cu o combinaţie potrivită de politici
Experienţa din EU a demonstrat că cunoaşterea situaţiei regionale şi
locale este crucială pentru a înţelege cum poate fi obţinută o dezvoltare
durabilă. Programele trebuie ajustate cu atenţie la specifi cul regiunii
vizate, în baza necesităţilor şi aspiraţiilor. Există o diversitate largă de
acţiuni potenţiale ce pot fi întreprinse, de aceea este vital să se determine
combinaţia corectă de la bun început.
Deşi proiectele prestigioase de investiţii îşi au locul lor şi ar putea fi un
punct esenţial de început sau chiar un catalizator pentru viitoarele
realizări, experienţa UE tinde să susţină viziunea că cea mai importantă
forţă motrice a creşterii economice sunt investiţiile şi inovaţiile în
întreprinderile mici şi mijlocii.
3. Importanţa bugetelor stabile şi programării coerente
Nu poate fi exagerată importanţa perspectivei de şapte ani a bugetului
Uniunii Europene pentru succesul politicii regionale. Aceasta oferă
stabilitate pentru a promova investiţii în proiecte pe termen
lung conform unei viziuni strategice, care este relativ imună la
schimbarea circumstanţelor politice.
4. Necesitatea cooperării trans-frontaliere
O trăsătură a politicii regionale a UE de la bun
început a fost încurajarea cooperării trans-frontaliere,
trans-naţionale şi inter-regionale, care a generat
benefi cii considerabile. Pe de o parte, abilitatea de
a promova contacte constructive între regiunile din
afara frontierelor externe ale UE a ajutat mai multe ţări
candidate să se pregătească pentru responsabilităţile
apartenenţei la UE şi a ajutat să convingă populaţia cu
privire la benefi ciile concrete, obţinute din apartenenţa
la UE. Pe de altă parte, cooperarea între regiunile din cadrul
UE a consolidat relaţiile dintre comunităţile relativ divizate
sau izolate, iar cea mai evidentă demonstraţie am văzut-o în
cazul procesului de pace din Irlanda de Nord. Şi, tot mai mult,
abilitatea de a apropia regiunile din mai multe ţări care se confruntă
cu aceleaşi probleme, de exemplu regiunea Mării Baltice, încurajează o
abordare practică şi constructivă în jurul unei viziuni comune.
Dezvoltarea unor reţele de transport efi ciente este unul din cele mai clare
exemple al unui domeniu de politici, în care o viziune supranaţională
depăşeşte hotarele naţionale.
Studierea experienţei Europei
Plasarea politicii regionale în centrul eforturilor de îmbunătăţire a poziţiei
competitive a UE.
11
5. Economia aglomeraţiilor şi urbanizarea
În Europa, ca şi peste tot, aglomeraţiile urbane
sau zonele metropolitane mari sunt percepute ca
forţe motrice principale ale creşterii economice.
Experienţa europeană arată impactul spaţial mixt
al concentrării economice. Europa, cu o reţea relativ
densă de localităţi şi preţuri mari pentru terenuri,
se confruntă cu astfel de probleme cum ar fi supra-
aglomerarea, suprapopularea, poluarea şi criminalitatea.
În special în economiile mature benefi ciile economice
ale urbanizării trebuie măsurate în comparaţie cu costurile
aferente problemelor menţionate mai sus.
6. Rolul oraşelor mici şi mijlocii şi centrelor locale
Europa a învăţat că nu doar oraşele mari sunt “motoare” de creştere
în Europa. Experienţa unei politici regionale în Spania şi în alte ţări
demonstrează importanţa conectivităţii în contextul oraşelor mici şi medii
(dezvoltare policentrică), precum şi rolul centrelor locale în regiunile rurale.
Oraşele de dimensiuni medii sunt importante pentru conectarea centrelor
urbane, oraşelor mici şi regiunilor rurale îndepărtate şi de asemenea au
un rol important în promovarea integrării, legăturilor şi economiilor de
scară. În acelaşi timp, ele joacă un rol esenţial în moderarea fenomenului
depopulării rurale.
7. Iniţiative locale de ocupare a forţei de muncă şi de consolidare a capacităţilor
Dezvoltarea locală are un rol major în promovarea creşterii economice în
regiunile mai puţin dezvoltate. De asemenea, există un interes puternic în
reducerea sărăciei şi aici accentul s-a reorientat către rolul oportunităţilor
de angajare pentru reducerea riscului sărăciei.
Mai mult decât atât, Europa este caracterizată de o mobilitate geografi că
relativ mică a forţei de muncă. Prin urmare, toţi recunoaştem existenţa
unui consens relativ puternic privind necesitatea promovării iniţiativelor
locale de creare a locurilor de muncă şi consolidare a capacităţilor pentru
a permite regiunilor mai puţin dezvoltate să benefi cieze de oportunităţile
de integrare în fl uxul economic general.
“Strategiile de dezvoltare reuşite trebuie să fi e “responsabilitatea”
grupurilor de persoane împuternicite la toate nivelurile.“
Ronnie Hall, Director pentru informare, comunicare şi relaţii cu ţările terţe se întâlneşte cu preşedintele ales al Paraguayului, Fernando Lugo, la Asuncion, în iunie 2008.
12
8. Susţinerea instituţională puternicăCu fi ecare extindere a UE necesitatea unor instituţii puternice a devenit
tot mai mare. Diversitatea largă a atuurilor economice, prosperităţii şi
tendinţelor sociale, mediilor naturale, moştenirii culturale, contextelor
etnice ... contribuie la o uniune geografi că diversifi cată unică.
Dezvoltarea regională în UE a demonstrat astfel necesitatea unui liderism
instituţional puternic la toate nivelurile, care merită şi benefi ciază de
respectul tuturor părţilor societăţii. La nivelul UE trebuie să existe un
raţionament politic sănătos, o analiză economică puternică, un proces
robust de elaborare a politicilor, şi cunoştinţe tehnice adecvate pentru a
îndruma managerii de proiect “din teritoriu”. La nivel naţional, instituţiile
trebuie coordonate în mod corespunzător.
9. Guvernanţă cu mai multe niveluriStrategiile de dezvoltare reuşite trebuie să fi e “responsabilitatea” grupurilor
de persoane împuternicite la toate nivelurile. Politica regională a UE este
gestionată astfel încât să se maximizeze integrarea verticală şi orizontală.
Pe verticală, diferite niveluri ale autorităţilor europene, naţionale, regionale
şi locale sunt încurajate de sistemul de planifi care şi programare, elaborat
pe parcursul a mai multor ani, să comunice şi să meargă în aceeaşi direcţie
pentru a obţine realizări concrete. Pe orizontală, companiile, grupurile
sociale şi organizaţiile societăţii civile sunt la fel implicate activ în acest
proces şi participă la activitatea autorităţilor de conducere. Aceasta
înseamnă că ele au posibilitatea să infl uenţeze şi să modeleze strategia de
dezvoltare în propriile sectoare şi domenii.
“Programele trebuie să fi e ajustatecu atenţie la specifi cul regiunii vizate,
în baza necesităţilor reale“
LEGEND:
State Line
Brazilian Semi-Arid
Border Strip
Alto Solimões
Chapada do Araripe
Jequitinhonha and Mucuri Valleys
Grande Fronteira do Mercosul
Metade Sul do Rio Grande do Sul
State Line Brazilian Semi-Arid Border Strip Sub-regions selected for cross-border action by the Federal Government;Selected meso-regions:
Border Strip:• Selected twin cities
Selected Semi-Arid Sub-regions:
São Raimundo NonatoBaixo e Medio JaguaribeVale do AçuSousa PiancóSertão do MoxotóSantana do IpanemaSergipana do Sertão do São FranciscoSerra Geral (Janaúba)Brumado/Bom Jesus da Lapa/Guanambi
13
Formularea unor concluzii în baza experienţei europene, care ar putea
fi direct aplicabile în alte părţi ale lumii, nu este o sarcină uşoară. Cu
toate acestea, unele aspecte ale experienţei noastre pot fi o sursă
de inspiraţie. Diferenţele în unele economii emergente sunt
mult mai mari decât cele din Europa. În plus, comparativ cu
regiunile subdezvoltate din alte părţi ale lumii, regiunile mai
puţin dezvoltate ale Europei, parţial datorită participării
pe piaţa unică, tind să fi e mai integrate în economia
mondială.
Lecţiile învăţateO modalitate de valorifi care a experienţei UE în
domeniul politicii regionale este de a încerca să
se extragă din această experienţă întrebările sau
aspectele esenţiale, de care ar fi trebuit să se ţină cont în
procesul de elaborare şi gestionare a politicii pe parcursul
ultimilor 20 de ani. Mai jos sunt prezentate zece astfel de
considerente.
În primul rând, o politică regională necesită o viziune
strategică pe termen lung a obiectivelor care urmează a fi
realizate. Acestea ar putea include dezvoltarea principalelor sectoare,
cum ar fi transporturile, sau a regiunilor geografi ce, cum ar fi susţinerea,
în mod prioritar, a regiunilor mai puţin dezvoltate în cadrul politicii UE. În
UE, programele s-au bazat atât pe abordări sectoriale, cât şi geografi ce.
În cazul transporturilor, merită menţionat faptul că s-a acordat prioritate
proiectelor care contribuie la realizarea reţelelor trans-europene, o
strategie de transport pentru conectarea teritoriului Uniunii Europene,
defi nită de către statele membre.
În al doilea rând, trebuie să existe o metodă obiectivă, sau
“nepolitică” de colectare şi alocare a resurselor. Cu alte cuvinte,
modalitatea de colectare şi alocare a banilor pentru diferite programe
sau regiuni trebuie să fi e clară. Acest exerciţiu trebuie să fi e susţinut
de indicatori statistici şi, de aceea, implementarea politicii regionale
presupune existenţa unui serviciu de statistică şi investiţii pentru
dezvoltarea acestuia. Necesitatea unei abordări excluzive sau incluzive
faţă de benefi ciari a fost întrebare fundamentală, abordată în cadrul
dezbaterilor politice în Europa. În prezent politica UE se bazează pe
o abordare incluzivă faţă de benefi ciari, toate regiunile fi ind eligibile
pentru anumite forme de suport, însă, în acelaşi timp, a existat un nivel
foarte înalt de concentrare a resurselor în regiunile mai puţin dezvoltate.
În al treilea rând, am văzut că un sistem care combină cofi nanţarea
cu parteneriatul, îmbunătăţeşte responsabilitatea. Autorităţile de
management, care vin cu o gamă largă de interese, trebuie să acopere
15 - 50% din costurile proiectelor specifi ce din surse locale (publice
sau private). Nu are sens ca proiectele să fi e impuse de autorităţile de
vârf, prin urmare este necesar ca proiectele să aparţină cu adevărat
comunităţilor care benefi ciază de ele.
În ce măsură această experienţă poate fi o sursă de inspiraţie pentru ţările din afara UE?
Comisarul Hübner şi dl Vladimir Yakovlev, Ministrul Dezvoltării Regionale al Federaţiei Ruse, semnează Memorandumul de înţelegere între Comisia Europeană şi Federaţia Rusă privind cooperarea în domeniul politicii regionale, Moscova, 23 mai 2007.
14
În al patrulea rând, este important să se diferenţieze
cadrul legal, care stabileşte regulile generale ce
reglementează implementarea întregii politici,
de deciziile luate pe marginea unor proiecte
separate. În UE, această divizare este asigurată
de arhitectura instituţională, conform căreia
nivelul politic, statele membre şi Parlamentul
European defi nesc baza legislativă, iar sarcina
de selectare a proiectelor este delegată
autorităţilor de management de nivel naţional
şi regional, care sunt separate şi diferite de
nivelul instituţional european.
În al cincilea rând, trebuie să se hotărască dacă
se optează pentru susţinerea programelor
integrate (care susţin acţiuni complementare în
domenii de tipul infrastructurii, resurselor umane
şi dezvoltării afacerilor) sau pentru susţinerea unor
proiecte aparte. În prezent, UE le face pe ambele, prin
fonduri diferite. S-ar putea spune că programele integrate
necesită capacităţi instituţionale mai dezvoltate în regiuni. În mod
corespunzător, atunci când capacităţile instituţionale se consideră a fi
slabe, este recomandabil să se înceapă cu proiecte separate.
În al şaselea rând, există problema dependenţei de granturi sau de
o combinaţie de granturi şi forme rambursabile de susţinere.
Politica UE tot mai mult se orientează spre o mai mare implicare
a formelor rambursabile de asistenţă în încercarea de a majora
volumul de resurse disponibile, de a crea stimulente suplimentare
întru îmbunătăţirea efi cienţei benefi ciarilor şi a aduce cunoştinţe şi
experienţe suplimentare din partea sectorului bancar şi fi nanciar.
În al şaptelea rând, în UE acum se recunoaşte faptul că existenţa
capacităţilor instituţionale ofi ciale şi neofi ciale adecvate este
crucială pentru o bună gestionare a programelor. Aceasta include
capacităţi în astfel de domenii cum ar fi managementul şi controlul
fi nanciar, planifi carea dezvoltării economice şi identifi carea şi motivarea
partenerilor potriviţi. Capacităţile instituţionale reprezintă un aspect
foarte important pentru implementarea programelor trans-frontaliere,
care presupun conlucrarea structurilor administrative ce ar putea avea
experienţă limitată de cooperare.
În al optulea rând, este necesară monitorizarea şi evaluarea acţiunilor
pentru a putea demonstra benefi ciarilor şi contribuabililor ce valoare
adăugată s-a obţinut. Aceasta necesită includerea unor capacităţi
tehnice în administrarea programelor, deşi unele sarcini specializate,
cum ar fi modelarea macroeconomică, pot fi contractate de la instituţii
de cercetare sau universităţi.
În al nouălea rând, aspectul de condiţionalitate ataşat programelor
a fost important în UE. Condiţiile principiale impuse pentru primirea
susţinerii UE includ necesitatea de a: respecta pieţele deschise din
Uniune (regulile de concurenţă privind ajutorul de stat, regulile de
achiziţii publice deschise); respecta politicile şi regulile de protecţie a
mediului; respecta principiul de egalitate a oportunităţilor; activa în
bază de parteneriat şi democraţie participativă. Nerespectarea deseori
a dus în UE la impunerea unor penalităţi fi nanciare.
În al zecelea rând, transparenţa în implementarea politicilor şi
programelor este considerată componentă esenţială a bunei guvernări
în secolul douăzeci şi unu. În mod corespunzător, în administrarea
programelor trebuie incluse sistemele efi ciente de comunicare şi
informare, care să indice, spre exemplu, proiectele care au benefi ciat
de asistenţă şi rezultatele exerciţiilor de monitorizare şi evaluare, şi să
explice potenţialilor benefi ciari modalitatea de a obţine ajutor public.
Pe 15 mai 2006 a fost semnat un Memorandum de înţelegere cu China pentru a face schimb de informaţii şi bune practici privind elaborarea şi implementareapoliticii de coeziune.
15
Mai multe detalii şi informaţii despre politica regională şi ţările din afara UE
sunt disponibile pe următoarele pagini web.
Pagina web a Directoratului General pentru Politică Regională
privind afacerile internaţionale
http://ec.europa.eu/regional_policy/international/index_en.htm
O privire generală asupra actualei politici regionale - “Lucrând
pentru regiuni”
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/presenta/
working2008/work_en.pdf
Impactul politicii regionale în perioada anilor 2004-2009
http://ec.europa.eu/regional_policy/policy/impact/pdf/legacy_2009_
en.pdf
Date statistice suplimentare şi tendinţe
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffi c/offi cial/reports/
interim6_en.htm
Contextul istoric al politicii regionale
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/panorama/pdf/
mag26/mag26_en.pdf
Afl aţi mai multe
Provocări comune
Regiunile lumii se confruntă cu mai multe provocări comune. Cu scopul de
a aduna informaţii despre intervenţii şi experienţe, în anul 2006 UE a hotărât
să creeze parteneriate sub formă de “memorandumuri de înţelegere”, cu
mai multe ţări din afara UE. Au fost semnate patru memorandumuri de
înţelegere privind cooperarea în domeniul politicii regionale cu China,
Rusia, Brazilia şi, din iulie 2009, cu Ucraina. Acestea se bazează pe experienţa
UE privind reducerea diferenţelor regionale, îmbunătăţirea guvernării şi
crearea unor politici dinamice bazate pe reţele locale de informare. În mod
similar, UE poartă dialoguri privind aceste aspecte şi cu alte grupuri de ţări
din afara UE-27, cum ar fi ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est),
ţările din America Centrală sau Uniunea Economică şi Monetară a Africii de
Vest (acronimul în franceză - UEMOA).
În mai 2009, Directoratul General pentru Politică Regională a organizat, sub
conducerea fostului comisar pentru politică regională, Danuta Hübner, o
conferinţă la Bruxelles, care s-a axat pe “Guvernarea regională în context
global”. Fiind primul eveniment de acest tip, conferinţa a adunat împreună
preşedinţii regiunilor europene şi reprezentanţii multor ţări din afara
Europei. Comisarul Hübner a spus: “Ţările din întreaga lume se confruntă
cu provocări similare, cum ar fi criza economică mondială, îmbătrânirea
demografi că, riscurile generate de schimbarea climei şi preocupări referitoare
la securitatea energetică. În Uniunea Europeană, dezvoltăm parteneriate cu
ţările din afara UE, ceea ce aduce benefi cii pentru ambele părţi”.
Pentru a soluţiona problemele cu care ne confruntăm în prezent trebuie să
planifi căm la nivel global şi să acţionăm la nivel local. Principalele probleme
cu care se confruntă regiunile lumii au o dimensiune puternică “teritorială”,
care necesită acţiuni la nivel local şi regional. Ar fi greşit să ne imaginăm că
Uniunea Europeană poate găsi soluţii pentru aceste probleme acţionând
de una singură. Iată de ce considerăm că dialogul nostru cu ţările din afara
UE este atât de important, în interesul nostru al tuturor.
Politica regională a Uniunii Europene, o sursă de inspiraţie pentru ţările din afara UE?
Aplicarea principiilor, împărtăşirea lecţiilor învăţate, schimbul de experienţă
Politica regională a Uniunii Europene a fost elaborată şi ajustată pe parcursul ultimelor decenii pentru a atinge o gamă largă de obiective. Această broşură oferă o scurtă privire asupra principalelor aspecte ale politicii regionale a UE şi
analizează modul în care această experienţă poate fi împărtăşită cu regiunile din afara UE. Împărtăşirea informaţiilor despre modalitatea de soluţionare a problemelor globale aduce benefi cii atât pentru UE, cât şi pentru vecinii ei.
KN-30-09-120-M
O-C
Comisia Europeană, Directoratul General pentru Politică RegionalăUnitatea B.1 - Comunicare, informare şi relaţii cu ţări terţeRaphaël GouletAvenue de Tervuren 41, B-1040 BrusselsFax (32-2) 29-66003E-mail: [email protected]: http://ec.europa.eu/regional_policy/index_en.htm
Ofi ciul pentru Publicaţii