1 MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Cu titlul de manuscris C.Z.U.: 347.65 (468) ROBU OXANA UNELE ASPECTE ALE SUCCESIUNII LEGALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ 12.00.03 – Drept privat ( dreptul civil) Teză de doctor în drept Conducător ştiinţific: Doctor în drept, profesor universitar Chibac Gheorghe Autorul Robu Oxana Chişinău 2009
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
Cu titlul de manuscris C.Z.U.: 347.65 (468) ROBU OXANA UNELE ASPECTE ALE SUCCESIUNII LEGALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ 12.00.03 – Drept privat ( dreptul civil) Teză de doctor în drept Conducător ştiinţific: Doctor în drept, profesor universitar Chibac Gheorghe Autorul Robu Oxana Chişinău 2009
2
INTRODUCERE ..............................................................................................................................4 Capitolul I. Consideraţii generale cu privire la succesiune..........................................................14 1.1. Noţiunea, istoricul şi caracterele juridice ale succesiunii ......................................................14 1.1.1.Definiţia succesiunii. Precizări terminologice...........................................................................14 1.1.2. Elementele raportului juridic de succesiune.............................................................................19 1.1.3. Istoricul apariţiei instituţiei moştenirii în dreptul Republicii Moldova....................................35 1.1.4. Caracterele juridice ale transmiterii moştenirii.Probleme şi sugestii .....................................46 1.2. Deschiderea succesiunii ...........................................................................................................52 1.2.1. Momentul deschiderii succesiunii .........................................................................................54 1.2.2. Locul deschiderii succesiunii şi importanţa lui. Măsurile de conservare.................................57
Capitolul II. Condiţiile moştenirii legale în dreptul Republicii Moldova..................................64 2.1. Capacitatea succesorală ...........................................................................................................64
2.2. Persoanele care au capacitate succesorală ..............................................................................67 2.2.1. Persoanele care sînt născute şi se află în viaţă la data deschiderii succesiunii.........................67 2.2.2. Persoanele nenăscute dar concepute la data deschiderii succesiunii........................................67 2.2.3. Persoanele declarate judecătoreşte dispărute...........................................................................68 2.2.4. Persoanele juridice .................................................................................................................70 2.3. Persoanele care nu au capacitate succesorală .........................................................................71 2.3.1. Persoanele predecedate ...........................................................................................................71 2.3.2. Comorienţii (comorientes)........................................................................................................73 2.3.3. Persoanele fizice decedate în acelaşi timp (codecedaţii)..........................................................77 2.4. Vocaţia succesorală legală.........................................................................................................79
Capitolul III. Clasele de succesori legali.........................................................................................88
3.1. Rudenia – bază a devoluţiunii legale.........................................................................................88 3.1.1. Principiul priorităţii clasei de moştenitori ..............................................................................90 3.1.2. Principiul proximităţii gradului de rudenie .............................................................................92 3.1.3. Principiul egalităţii între rudele de aceeaşi clasă şi acelaşi grad chemate la moştenire….......92 3.2. Reprezentarea succesorală.........................................................................................................94 3.2.1. Noţiunea de reprezentare succesorală. Natura juridică ...........................................................94 3.2.2. Condiţiile reprezentării succesorale.........................................................................................97 3.2.3. Efectele reprezentării succesorale............................................................................................99 3.3. Clasele de succesori legali .......................................................................................................101 3.3.1. Clasa întîi de succesori…......................................................................................................102 3.3.2. Clasa a doua de succesori …..................................................................................................115 3.3.3. Clasa a treia de succesori ......................................................................................................118 3.4. Moştenitorii rezervatari............................................................................................................120
3.6. Dreptul statului la moştenire…..............................................................................................128 Sinteza rezultatelor obţinute........................................................................................................140 Concluzii şi recomandări…........................................................................................................ 141 Bibliogarafie...................................................................................................................................152 Adnotări.….....................................................................................................................................160 Cuvintele cheie folosite în teză......................................................................................................164 Lista abrevierilor folosite în teză..................................................................................................165 Anexe...............................................................................................................................................166
4
I N T R O D U C E R E
Moştenirea este considerată una dintre cele mai importante instituţii ale dreptului civil ea
fiind indisolubil legată de formele de proprietate.
Lucrarea de faţă este o prezentare teoretică a succesiunii, în special a celei legale, intenţie
ilustrată şi de titlul său „Unele aspecte ale succesiunii legale în Republica Moldova la etapa
actuală”. În această lucrare se tratează o serie de aspecte teoretice existente în materia succesiunilor,
aspecte scoase în evidenţă şi în diverse lucrări de specialitate din domeniu.
Dreptul civil reglementează, prin intermediul normelor sale, întreaga viaţă a omului, încă
înainte de naştere şi pînă la moarte. Fiinţa umană de-a lungul secolelor a înfruntat destinul fiind în
acest sens artizanul propriului confort şi bunăstări, perfecţionarea uneltelor de muncă constituind o
consecinţă a unui trai mai bun. Iată de ce omul poate fi calificat ca un creator al istoriei şi un
făuritor al propriului destin. Ca fiinţă trecătoare, omul este supus unui destin implacabil: se naşte,
trăieşte şi piere inevitabil prin moarte.
Pieirea fizică a omului, juridic, duce la dispariţia sa ca subiect de drept, însă rămîn bunurile
pe care acesta le-a agonisit pe parcursul vieţii. A vorbi despre un mort ca despre un act nul, ca
despre ceva ce nu ar fi existat niciodată este de-a dreptul aberant. Iată de ce odată cu apariţia
proprietăţii private apar şi primele reglementări succesorale iniţial sub formă de obicei, iar ulterior
consacrate în acte normative scrise.
Înflorirea proprietăţii private, eliberarea acesteia de îngrădirile ce au existat de-a lungul
secolelor duc la creşterea importanţei succesiunii în orice societate, deoarece proprietatea se
perpetuează transmiţîndu-se. Tendinţa dominantă în prezent se manifestă prin lărgirea patrimoniului
succesoral al de cujusului (defunctului) prin includerea în conţinutul acestuia a oricăror bunuri
susceptibile de a satisface necesităţile materiale şi culturale ale omului, cu excepţia a însăşi
personalităţii umane, care evident nu poate fi transmisă prin succesiune.
Din aceste puncte de vedere, analiza ştiinţifică a dreptului succesoral legal, în cadrul tezei de
doctorat, este nu numai actuală pe plan teoretic şi practic, dar şi necesară.
Acest studiu ne va permite, ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor referitoare la
dreptul succesoral legal, să creăm un curs optim pentru legislaţia civilă în proces de dezvoltare a
Republicii Moldova. Acest lucru este foarte important acum, odată cu adoptarea noului Cod civil.
Relaţiile social-economice din ultimii 10-15 ani în Republica Moldova au făcut obiectiv
necesară apariţia unor noi acte legislative în vederea reflectării adecvate a noilor relaţii sociale şi
reglementării acestora în conformitate cu experienţa statelor cu democraţii consolidate şi economie
de piaţă eficientă.
5
Adoptarea Constituţiei, Codului familiei, implementarea reformei economice au stat la baza
creării noii legislaţii moldoveneşti. O dată adoptat, Codul civil al Republicii Moldova (în continuare
CC al RM) s-a constituit ca o simbioză între teorie şi practică, ţinîndu-se cont de doctrinele
contemporane în materie de drept civil, tendinţele jurisprudenţei europene, specificul naţional şi
tradiţia reglementării raporturilor de drept în Republica Moldova, fapt ce va da posibilitate
participanţilor la circuitul civil să-şi realizeze interesele în cadrul unei economii de piaţă moderne.
Succesiunea, fiind în dependenţă directă de formele de proprietate, de relaţiile de producţie
ale sistemului economic al statului, abordînd interesele unor pături largi ale populaţiei şi
reprezentînd unul dintre modurile de dobîndire şi transmitere a proprietăţii private, a fost şi este cea
mai importantă verigă a vieţii sociale. Prin aceasta şi se explică învestirea instituţiei moştenirii cu
statut constituţional.
Elocvente în acest sens sînt prevederile Constituţiei Republicii Moldova (în continuare
Constituţie) care în art.46 alin.(6) prevede: „Dreptul la moştenire al proprietăţii private este
garantat”, ceea ce înseamnă că statul nu se limitează doar la recunoaşterea formală a dreptului de
moştenire, dar şi asigură prin intermediul instituţiilor sale protecţia juridică a acestui important
drept [6, p.7].
Însă moştenirea ca fenomen social complex nu îndeplineşte doar funcţii social utile,
asigurînd în societate stabilitatea, ci poate avea şi un rol negativ în condiţiile şi în măsura în care
lasă deschisă calea spre un trai parazitar din partea celor care moştenesc averi fabuloase. Cu toate
acestea, existenţa acestei instituţii este totuşi binevenită, deoarece în caz contrar fiecare generaţie ar
trebui să înceapă totul de la capăt.
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul să i se respecte bunurile sale. Nimeni nu
poate fi privat de proprietatea sa decît din motive de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de
lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional", stipulează art.1 din Protocolul nr.1
adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale
(Roma, 04.11.1950), ratificată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1298-XII din
24.07.1997 [1, p.11].
Dreptul la respectarea bunurilor şi a proprietăţii în general, din punct de vedere istoric, este
unul dintre primele drepturi ale omului care au fost recunoscute: îl găsim în anul 1215 în art.10 din
Marea Cartă, în al 5-lea amendament din Constituţia Statelor Unite şi (pe ultimul loc) în Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la
10.12.1948, care îl consacră ca pe un drept „inviolabil şi sacru” [3, p.275]. În mod curios, deşi avea
acest trecut glorios, el nu figura ca atare în textul iniţial al Convenţiei europeane pentru apărarea
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. El este unul din drepturile în privinţa cărora
6
negocierile au eşuat şi datorită căruia a fost adoptat Protocolul adiţional în ajunul semnării
Convenţiei [88, p.447].
Dreptul la respectarea bunurilor, sau mai corect – dreptul la proprietate, se prezintă ca unul
dintre pilonii societăţii occidentale, chiar dacă nu mai are astăzi acel caracter „ inviolabil şi sacru ”
atribuit de revoluţionarii francezi.
De cîţiva ani asistăm la o emergenţă a caracterului „economic” al dreptului protejat în art.1
din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia europeană, fapt ce se manifestă la nivel de exercitare a
dreptului de proprietate de către societăţile comerciale, care, din ce în ce mai frecvent, văd în
Convenţie şi în mecanismul său de garantare un recurs de natură indemnitară care le permite să
obţină de la Strasbourg reparaţia refuzată de jurisdicţiile naţionale.
Actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia.
Actualitatea temei care face obiectul prezentei lucrări se impune, dat fiind faptul că, pe
parcursul a aproape unui secol, rolul proprietăţii private pe meleagurile moldave a fost practic
ignorat în virtutea unor concepţii ideologice utopiste. Iar acum, cînd aceasta îşi reintră în drepturi în
ţările unde a fost sfidată, necesitatea efectuării unor studii în acest domeniu nu poate fi calificată
altfel decît binevenită.
Actualitatea temei alese constă faptul că ne-am propus să efectuăm o cercetare prin prisma
noilor reglementări conţinute în Codul civil din 06.06.2002 care, în materie de moştenire legală,
aduce aspecte inovatorii comparativ cu Codul civil din 1964. Scopul lucrării de faţă deci este de a
analiza problemele ce apar pe parcurs, precum şi de a încerca să formulăm soluţiile posibile.
Legislaţia care reglementează succesiunea are drept scop ocrotirea dreptului proprietăţii
private a cetăţenilor, iar în cazul unei succesiuni vacante şi trimiterea în posesia statului a averii
succesorale -ocrotirea drepturilor şi intereselor statului.
În scopul dezvoltării dispoziţiilor sus - menţionate a fost adoptat noul Cod civil (nr.1107-
XV), care a operat modificări esenţiale în domeniul proprietăţii ce au provocat noi fenomene în
sistemul raporturilor de drept civil, iar odată cu ele şi în cel al raporturilor succesorale [7, p.3].
Una dintre condiţiile funcţionării normale a legilor, a codurilor adoptate este reglementarea
juridică a proprietăţii, fapt ce necesită o apreciere modernă urgentă, condiţionată şi de unele
modificări în legislaţia succesorală. Aceasta ar permite soluţionarea cauzelor succesorale în mod
unic, complet, ce ar corespunde necesităţilor sociale contemporane.
Adoptarea actualului Cod civil a fost multaşteptată, deoarece odată cu instituirea proprietăţii
private au apărut probleme noi ce nu puteau fi soluţionate de dreptul succesoral, orientat spre
succesiunea proprietăţii cu caracter de consum, fapt care generează o serie de probleme ce justifică
7
cercetările în acest domeniu. Existenţa unei proprietăţi private autentice este de natură să redea
adevărata valoare instituţiei moştenirii.
Oricît de complexe ar fi raporturile interumane, indiferent de sistemul politic şi social care
ar exista, se consideră că şi latura cantitativă a patrimoniului succesoral are importanţă. În condiţiile
în care în sistemele totalitare patrimoniul succesoral al persoanei fizice este extrem de modest şi
îndepărtat total sau parţial de circuitul civil, problematica moştenirii nu era atît de vastă şi
complexă.
Actualul Cod civil al Republicii Moldova a apărut în condiţiile în care proprietatea privată
era dominantă şi era absolut necesar ca reglementarea moştenirii să fie minuţioasă. Pe lîngă aspectul
cantitativ al patrimoniului succesoral, instituţia în sine a moştenirii ridică extrem de multe şi
complexe probleme, care trebuie să-şi găsească, inclusiv din punct de vedere legislativ, o
reglementare clară.
Astfel, actualitatea subiectului investigat este condiţionată de noutatea materialului
normativ cuprins în Codul civil (Legea nr.1107-XV din 06.06.2002, publicată în Monitorul Oficial
nr.82-86/661 din 22.06.2002 şi intrată în vigoare la 01.01.2003), deoarece problemele instituţiei
succesiunii relatate au fost cercetate de către reprezentanţii doctrinei civile în baza legislaţiei
vechi, în special a legislaţiei civile a Rusiei, a celei unionale, dar noua legislaţie pune noi probleme
şi sarcini în faţa cercetătorilor, probleme ce necesită investigare şi soluţionare.
Examinînd aspectele succesiunii legale în Republica Moldova am concluzionat că în viaţa
de toate zilele de cele mai dese ori avem de a face cu cazuri privind succesiunea legală decît cea
testamentară. De ce? Motive, presupunem sînt multe:
În primul rînd, pe majoritatea cetăţenilor îi satisface anume modalitatea de partajare a averii
rămase după decesul unei persoane, care prevede normele corespunzătoare ale dreptului civil, dat
fiind faptul că la baza devoluţiunii succesorale stă rudenia.
Al doilea motiv - moartea vine pe neaşteptate şi nu fiecare reuşeşte să întocmească
testament.
Al treilea motiv are un caracter psihologic. Oamenilor le este caracteristic momentul
alungării gîndului despre moarte, deoarece întocmirea unui testament ar însemna acceptarea morţii.
În condiţiile de astăzi, instituţia moştenirii a devenit una dintre instituţiile fundamentale ale
dreptului civil. Într-adevăr, ea prezintă o deosebită importanţă economică şi politică, iar dacă
existenţa în sine a dreptului de moştenire nu provoacă probleme, soluţiile legislative vor fi diferite
în funcţie de diversitatea concepţiilor politice şi sociale.
8
Iată de ce anume acum cînd a fost adoptat Codul civil nu pot fi ignorate problemele
succesorale rămase nedefinitivate pe parcursul celor mai bine de 30 de ani de utilizare a lor. Acest
fapt generează o serie de probleme ce justifică cercetările efectuate în acest domeniu.
Importanţa acestei instituţii rezidă în faptul că orice persoană, într-o măsură mai mare sau
mai mică, în viaţa sa va fi nevoit să apeleze la aceste servicii, fie că este vorba de întocmirea unui
testament sau de opţiunea succesorală. Importanţa moştenirii se manifestă şi prin faptul că fiecărui
membru al societăţii trebuie să-i fie garantată posibilitatea de a trăi şi munci, avînd totodată
siguranţa că după decesul său toate bunurile pe care le-a agonisit vor trece în patrimoniul
succesorilor săi.
Cercetarea unor aspecte ale succesiunii legale şi a problemelor cu care se confruntă juriştii,
judecătorii, procurorii, avocaţii, studenţii facultăţii de drept şi jurisprudenţă, precum şi alte persoane
interesate, nu a constituit deocamdată obiectul unei cercetări ştiinţifice complexe în doctrina
naţională.
Bazele teoretice ale instituţiei succesiunii legale în perioada aplicării Codului de procedură
civilă al RSSM din 1964 au fost cercetate şi analizate de civilişti moldoveni, români, ruşi: Nikitiuk
P., Aramă E., Galben A., Chibac G., Baieş S., Constantinescu E., Cojocaru E., Bloşenco A., Bostan
G., Eliescu M., Deak F., Alexandresco D., Zinveliu I., Cărpeanru S., Safta-Romano E., Cantacuzino
M., Chirică D., Macovei D., Antoniade C., Amfiteatrov G., Solodilov A., Antimonov B., Grave C.,
Bondarev N., Eidinov E.,Tolstoi I., Sergheev A., ş.a.
Ţinem să menţionăm că lucrările publicate, deşi îmbrăţişează un larg domeniu de
investigaţii ştiinţifie, se prezintă totuşi mai mult ca analize segmentate decît sinteze integrale şi
totalizatoare. Pe de altă parte, majoritatea lucrărilor autorilor menţionaţi nu tratează subiectul
cercetat în toată complexitatea lui şi nici nu-l analizează ca pe un proces unitar în cadrul ştiinţei
dreptului civil.
Aspectele teoretice şi parctice ale succesiunii sînt cercetate de civilişti contemporani din
Federaţia Rusă: Барщевский М., Если открылось наследство (Moscova, 1989); Антокольская
М., Семейное право (Moscova, 2000); Пронина М., Право наследования (Minsc, 1989);
Тихомиров Л., Тихомиров М., Юридическая энциклопедия (Moscova, 1997); Толстой Ю.,
Наследственное право (Moscova, 2000); Хаскельберг Б., Наследование по закону
нетрудоспособными иждивенцами (Moscova, 2003); Зайцева Т., Крашенников П.,
Наследственное право. Комментарий законодательства и практика его применений
(Moscova, 2002); Щербаков М., Восстановление пропущенного срока для принятия
наследства (Moscova, 2003).
9
În România instituţia succesiunii a constituit un obiect de studiu predilect pentru mai mulţi
civilişti, printre: Adam I., Rusu A., Drept civil. Succesiuni (Bucureşti, 2003); Chirică D., Drept
civil. Succesiuni şi testamente (Bucureşti, 2003); Deak F., Tratat de drept succesoral (Bucureşti,
1999); Dogaru I., Drept civil. Succesiuni (Bucureşti, 2003); Stănciulescu L., Drept civil. Contracte
speciale. Succesiuni (Bucureşti, 2002), ş.a.
Dintre puţinele publicaţii dedicate succesiunii legale, apărute în Republica Moldova după
intrarea în vigoare a Codului civil, menţionăm Comentariul la Codul Civil editat în 2002, care
prezintă o lucrare complexă, dar accesibilă şi comprehensivă, ce caută să ofere soluţii pentru
majoritatea problemelor din domeniul dreptului civil şi al dreptului internaţional privat. În acest
comentariu sînt supuse unei analize succinte, prin prisma standardelor internaţionale, prevederile
Codului civil al Republicii Moldova, inclusiv instituţia succesiunii, articol cu articol, comentate în
volumul II, Cartea a IV-a, Titlurile I, III-VII ale Comentariului.
Autorii Manualului judecătorului la examinarea pricinilor civile (Chişinău, 2006)
Visternicean D., Pascari V., Pascari A., Macinscaia V., Oprea I., la descrierea problemelor cu care
se confruntă judecătorii la soluţionarea litigiilor succesorale, fac o caracteristică din punctul de
vedere al aplicabilităţii instituţiei moştenirii, ea nefiind supusă cercetării teoretice.
În literatura de specialitate din Republica Moldova, pînă în prezent, problemele iniţiate de
noi pentru dezbatere sînt tratate doar tangenţial, într-un mod dispersat, fără a fi evidenţiate în
special, lipsind o analiză complexă a tematicii. Dacă ne referim la perspectiva din care tratăm
subiectul selectat, concluzionăm că pînă în prezent o astfel de investigaţie în literatura naţională nu
a făcut obiectul unor lucrări monografice sau teze de doctorat.
Aceste aspecte, privite în ansamblu, ne permit să deducem că, deşi instituţia succesiunii
legale a constituit obiect de cercetare în diferite state şi din diferite perspective, în prezent există o
insuficienţă de tratare a problematicii abordate în lucrare, de aceea studiul nostru apare ca o
încercare de actualizare teoretico-ştiinţifică a subiectului cercetat, cu unele soluţii teoretice şi
practice în domeniu, el răspunzînd imperativelor curente.
Scopul şi obiectivele tezei. Actualitatea problemei privind succesiunea legală condiţionează
scopul prezentului studiu ce constă în examinarea şi cercetarea complexă (în concepţiile legislative
şi doctrinare autohtone şi din alte state) a unor aspecte ale succesiunii legale în Republica Moldova.
Abordarea acestei probleme a fost posibilă în urma unei analize comparative a legislaţiei
succesorale actuale în Republica Moldova şi în legislaţia altor state (României, Rusiei, Franţei ş.a.),
fapt ce ne-a permis să formulăm propuneri concrete în vederea perfecţionării legislaţiei şi a
practicii aplicării ei.
10
Scopul lucrării, aşadar, vizează cercetarea aspectelor practice şi teoretice ale instituţiei
succesiunii legale, evidenţierea importanţei acesteia ţinînd cont de realităţile economico-sociale ale
societăţii.
Pentru atingerea acestui scop, urmează să realizăm următoarele obiective:
- relevarea esenţei instituţiei de drept succesoral legal al Republicii Moldova şi a
problemelor lui la etapa actuală;
- evidenţierea rolului acestei instituţii în asigurarea materială a moştenitorilor;
- analiza elementelor raportului juridic de succesiune şi cercetarea caracterelor juridice ale
transmiterii moştenirii şi a condiţiilor specifice succesiunii legale;
- caracteristica claselor de succesori legali şi evidenţierea problemelor ce apar în procesul
realizării dreptului la succesiune;
- analiza critică a unor neconcordanţe şi goluri existente în legislaţia actuală, ce
reglementează raporturile aparute în procesul exercitării dreptului la succesiune, neconcordanţe
care afectează ocrotirea eficinetă a drepturilor şi intereselor altor categorii de succesori;
- caracteristica sub aspect comparativ a instituţiei succesiunii legale în Republica Moldova
şi în alte state.
Tema prezentei teze de doctorat comportă un specific teoretico-practic incontestabil,
reieşind inclusiv din următoarele considerente:
- este o temă cu o valoare practică majoră - fapt confirmat şi prin numărul mare de lucrări
ştiinţifico-practice (monografii, articole etc.) dedicate acestei teme;
- este o temă de valoare teoretică majoră. În acest sens există o serie de probleme de ordin
teoretic şi practic, care ţin de domeniul abordării teoretice a instituţiei date.
Analiza legislaţiei, practicii, precum şi a doctrinei naţionale şi celei străine au permis să
facem propuneri practice bine argumentate pentru perfecţionarea şi aplicarea legislaţiei în vigoare.
În procesul de investigare au fost studiate concepţiile juriştilor din mai multe ţări. Pe lîngă
lucrările ştiinţifice şi materialele practicii judiciare publicate în Republica Moldova, am utilizat şi
lucrări ale unor autori din România, Rusia, Franţa ş.a., care se referă la istoricul apariţiei şi
evoluţiei instituţiei succesiunii, la condiţiile moştenirii legale, la problemele esenţiale ale
succesiunii legale în cadrul legislaţiei civile.
O importanţă deosebită la elaborarea prezentei lucrări a avut baza normativă ce cuprinde:
Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994, Codul civil al Republicii Moldova, Codul
familiei al Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova nr.1453-XIII din 08.11.2002 cu privire
la notariat, precum şi practica judiciară: Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
11
Moldova cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la examinarea
cauzelor despre succesiune nr.13 din 03.10.2005.
În calitate de bază metodologică a cercetărilor a fost utilizată analiza comparativă, care a
permis examinarea dreptului succesoral sub diverse aspecte dat fiind reglementările specifice
cunoscute în Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, ţările comunităţii europene. În procesul
sintetizării lucrărilor ştiinţifice din ţările menţionate, precum şi pentru argumentarea concluziilor şi
recomandărilor propuse, în afară de analiza comparativă folosită drept cel mai efectiv procedeu de
sintetizare şi definitivare optimă a noţiunilor şi fenomenelor, au fost utilizate şi alte metode cum ar
fi: metodele dialectice, de analiză şi sinteză logică structural-sistematică, istorică, juridico-
comparativă, sociologică (analiza documentelor) şi alte metode de cunoaştere ştiinţifică.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constau în analiza complexă a legislaţiei şi
practicii dreptului succesoral. Analiza are un caracter mixt teoretico-practic.
Lucrarea reprezintă o încercare a autorului de a elucida pe baza sistematizării normelor
legale şi analizei creative a fenomenelor juridice, procesul de reglementare şi detaliere a instituţiei
de drept succesoral legal în Republica Moldova. Sînt evidenţiate un şir de probleme cărora li se dau
soluţii interpretative ori referitor la care se sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale.
Noutatea ştiinţifică a lucrării constă şi în faptul că ea prezintă prima încercare de a cerceta
problemele succesorale după adoptarea noului Cod civil al Republicii Moldova.
Noutatea ştiinţifică mai este marcată de :
- pronunţarea asupra viziunilor doctrinarilor autohtoni recunoscuţi în domeniu în problemele
- cheie ale studiului ştiinţific şi argumentarea poziţiei proprii de aderare la unele concepţii;
- analiza instituţiilor noi din domeniul succesiunii legale, improprii legislaţiei succesorale
pînă la momentul adoptării legislaţiei naţionale şi conturarea posibilităţilor de implementare;
- abordarea problemelor cu privire la caracterele juridice ale transmiterii moştenirii şi
deschiderea succesiunii;
- cercetarea şi stabilirea condiţiilor moştenirii legale în dreptul Republicii Moldova;
- analiza claselor de succesori legali conform noii legislaţii civile a Republicii Moldova şi a
problemelor ce ţin de realizarea drepturilor succesorale ale lor, poziţia soţului supravieţuitor în
diverse sisteme din Europa şi drepturile lui de moştenire legală;
- evidenţierea problemelor reprezentării succesorale, a condiţiilor şi efectelor ei;
- examinarea unor aspecte ale rezervei succesorale şi a cazurilor apariţiei dreptului de a
pretinde cotă din rezerva succesorală;
- dezvăluirea şi relevarea esenţei succesiunii vacante în dreptul Republicii Moldova.
12
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării constă în următoarele:
- rezultatele obţinute în urma cercetărilor efectuate pot fi utilizate în procesul perfecţionării
cadrului legislativ ce reglementează raporturile succesorale;
- pentru a aplica mai eficient materia cercetată, am făcut o analiză comparativă
fundamentală a instituţiei în cauză, ale cărei rezultate pot contribui la dezvoltarea de mai departe a
procesului de studiere a obiectului - drept civil, compartimentul drept succesoral, şi la popularizarea
cunoştinţelor juridice;
- concluziile formulate de noi pot fi utilizate în cadrul cursurilor de perfecţionare a cadrelor
care examinează litigiile succesorale.
O continuitate logică a cercetării problemei în cauză o constituie şi elaborarea unor
recomandări practice ce au caracter de principiu, recomandările de lege ferenda îndreptate spre
desăvîrşirea mecanismului aplicării normelor ce reglementează succesiunea legală, menite să
asigure protecţia drepturilor şi intereselor succesorilor legali.
Analiza unor aspecte ale succesiunii legale au fost abordate pentru prima dată şi pot servi
drept informaţie utilă în activitatea practică a notarilor, avocaţilor, judecătorilor, procurorilor,
juriştilor .
Lucrarea poate fi folosită ca sursă teoretică şi practică în procesul didactic din învăţămîntul
superior şi mediu de specialitate, precum şi la realizarea unor lucrări ştiinţifice în activitatea de
elaborare a actelor normative. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic,
înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date, materializînd unele argumente
pragmatice prin practica judiciară. În încheiere formulăm concluziile de bază ale tezei de doctorat şi
venim cu propuneri în vederea perfecţionării instituţiei succesiunii legale şi a dreptului succesoral în
general. Am propus spre elaborare setul normativ necesar pentru dezvoltarea acestei instituţii,
indicînd principiile ce urmează a fi respectate la elaborarea actelor legislative, principii deduse din
practica altor ţări la acest capitol.
Concluziile făcute în lucrare pot servi drept suport la modificarea atitudinii faţă de instituţia
succesiunii în ţară.
Aprobarea rezultatelor cercetării efectuate. Teza de doctorat a fost elaborată la Catedra
Drept Civil a Universităţii de Stat din Moldova. Conşinutul tezei a fost examinat şi aprobat în
cadrul şedinţei Catedrei Drept procesual civil şi a Seminarului Ştiinţific de Profil al Facultăţii de
Drept a Universităţii de Stat din Moldova. Cele mai importante rezultate ale investigaţiei au fost
utilizate în opt articole ştiinţifice publicate şi pentru prezentarea unui raport în cadrul Conferinţei
ştiinţifice internaţionale „Codul civil. Cinci ani de aplicare. Probleme, realizări şi sugestii ” (18-
19.09.2008, Chişinău).
13
Volumul şi structura tezei. Lucrarea este constituită din introducere, trei capitole
structurate în paragrafe, sinteza rezultatelor obţinute, concluzii şi recomandări, bibliografie, adnotări
în limbile română, rusă, engleză şi anexe. Teza este expusă pe 169 de pagini.
CONŢINUTUL LUCRĂRII
În scopul realizării obiectivelor enumerate, lucrarea a fost divizată în trei capitole, care la
rîndul lor, sînt divizate în paragrafe. Lucrarea a fost întocmită avînd la bază analiza teoretică a
noţiunilor şi prevederilor legale privind dreptul succesoral şi aplicarea lor în practică.
Primul capitol, „Consideraţii generale cu privire la succesiune” are caracter teoretic. El este
divizat în şase paragrafe. În acest capitol au fost examinate abordările doctrinare cu privire la
noţiunea de succesiune pentru ca ulterior să fie analizate profund conţinutul patrimoniului
succesoral, istoricul apariţiei succesiunii legale şi caracterele juridice ale transmiterii moştenirii.
Secţiunea a doua este consacrată deschiderii succesiunii (momentul, locul). Studiul a fost axat pe
analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie.
Capitolul II este consacrat analizei „Condiţiilor moştenirii legale în dreptul Republicii
Moldova ” şi constituie o examinare a prevederilor legale cu privire la capacitatea succesorală, a
vocaţiei succesorale legale şi a nedemnităţii succesorale. Capitolul este divizat în cinci paragrafe în
care sînt cuprinse condiţiile cerute pentru a moşteni, precum şi reflecţii şi sugestii asupra
problemelor analizate.
Capitolul III „ Clasele de succesori legali ” reprezintă un studiu al ordinii la succesiunea
legală şi al moştenitorilor legali şi constă din patru secţiuni în care sînt analizate în parte cele trei
clase de succesori legali, aplicarea reprezentării în cazul moştenirii descendenţilor şi colateralilor,
precum şi posibilitatea statului de a fi moştenitor legal. Totodată sînt analizate problemele ce apar în
practică, în legătură cu chemarea la succesiune a claselor de moştenitori, în special a fiecărei
categorii de moştenitori în parte.
Concluziile prezentate în lucrare dezvăluie gradul evoluat al studiului şi tendinţa de
individualizare în cercetări teoretice de acest gen.
Analizînd şi sintetizînd doctrina, actele normative naţionale, precum şi cele internaţionale
care se referă la tema tratată, am elaborat lucrarea în cauză încercînd să elucidăm într-un mod
adecvat problema abordată şi să aducem un element nou în tratarea ei.
14
Capitolul I . CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA SUCCESIUNE
1. 1. Noţiunea, istoricul şi caracterele juridice ale succesiunii
Conform art. 52 din CC al RM, o persoană poate fi declarată decedată prin hotărîre a
instanţei de judecătă. Drept temei pentru declararea decesului unei persoane fizice în dreptul
Republicii Moldova pot servi:
- lipsa acesteia de la domiciliul său în decurs de trei ani;
69
- lipsa în decurs de şase luni a ştirilor despre persoana care a dispărut în împrejurări ce
prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei de a presupune că a decedat în urma unui
accident;
- cazul în care un militar sau orice altă persoană a dispărut fără veste în legătură cu
operaţiunile militare poate fi declarată decedată pe cale judecătorească numai dacă au trecut doi ani
de la încetarea acţiunilor militare.
Declarînd o persoană decedată, instanţa judecătorescă se bazează pe presupunerea morţii
acesteia şi intrarea în vigoare a hotărîrii declarative de deces care serveşte drept temei pentru
trecerea înscrierii despre deces în registrul actelor stării civile. Drept dată a decesului persoanei
declarată decedată este socotită ziua în care hotărîrea instanţei judecătoreşti de declarare a decesului
a rămas definitivă.
Spre deosebire de dreptul României în care prezumţia că dispărutul este în viaţă atîta timp
cît nu se dovedeşte decesul său izvorăşte din lege (art. 18 din Decretul nr.31 din 1954), în dreptul
Republicii Moldova aceasta izvorăşte din hotărîrea judecătorească care declară decesul.
Întrucît, potrivit art.19 din Decretul nr. 31/1954, „cel dispărut este socotit a fi în viaţă dacă
nu a intervenit o hotărîre declarativă de deces rămasă definitivă”, cele declarate ca atare
judecătoreşte, precum şi cele nedeclarate, dar considerate de lege ca fiind dispărute, au capacitate
succesorală, aceasta fiind „provizorie” [75, p.40] sau relativă.
Capacitatea succesorală a persoanelor dispărute, susţine D.Macovei, subzistă cel puţin în
aparenţă - pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti prin care se stabileşte şi data
decesului prezumat, în raport cu această dată urmează a se stabili apoi momentul pînă la care
persoana dispărută a avut capacitate succesorală [103, p. 18].
În dreptul Republicii Moldova nu există o normă expresă în acest sens, dar totuşi în
literatura de specialitate [39, p. 132] de la noi, ca şi în dreptul României, a fost expusă opinia
potrivit căreia se consideră că dispărutul este în viaţă pînă la momentul intervenirii unei hotărîri
judecătoreşti declarative de deces. Şi în dreptul Republicii Moldova sînt posibile două ipoteze:
prima - declararea absenţei fără veste şi a doua - declararea judecătorească a decesului.
Astfel, conform prevederilor art.49 din CC al RM, o persoană poate fi declarată absentă fără
veste, dacă în decurs de un an nu s-au primit ştiri despre locul unde se află aceasta, iar în cazul în
care începutul absenţei se consideră prima zi a lunii ce urmează celei în care au fost primite
ultimele ştiri despre ea, iar dacă nu se va putea stabili această lună - ziua de întîi ianuarie a anului
următor. Pentru declararea persoanei absentă fără veste este necesară îndeplinirea cumulativă a
următoarelor condiţii:
- lipsa la domiciliu a ştirilor despre locul aflării persoanei respective;
70
- durata absenţei ştirilor să fie nu mai puţin de un an;
- să fie imposibil a stabili locul aflării persoanei respective.
2.2.4. Persoanele juridice
Persoanele juridice au capacitatea de a dobîndi: dacă sînt în fiinţă la data deschiderii
succesiunii, avînd capacitate succesorală de la data înregistrării (în cazul în care sînt supuse
înregistrării); iar celelalte persoane juridice de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează sau de
la data recunoaşterii ori a autorizării înfiinţării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe
prevăzute de lege.
Capacitatea succesorală a persoanelor juridice este recunoscută şi în dreptul Republicii
Moldova şi în acest sens art. 1433 din CC al RM spune: „ Statul dispune de capacitate succesorală
testamentară, precum şi de capacitate succesorală asupra unui patrimoniu succesoral vacant ”.
Întrucît persoanele juridice nu intră în categoria succesorilor legali, rezultă că acestea nu pot
dobîndi bunuri succesorale decît pe cele de moştenire testamentară. Atenţionăm că, în lipsa
moştenitorilor legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului, acesta
fiind o figură juridică aparte.
Potrivit legislaţiei române, alin.III art.33 din Decretul 31/1954 „... chiar înainte de data
înregistrării sau de data actului de recunoaştere, ori de la data îndepliniri celorlalte cerinţe ce vor fi
prevăzute, persoana juridică are capacitate chiar de la data actului de înfiinţare cît serveşte
drepturile constituite în favoarea ei, îndeplinirea obligaţiilor şi a oricăror măsuri preliminare ce ar fi
necesare, dar numai întrucît acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod
valabil”.
În Comentariul la Codul civil al Republicii Moldova găsim că persoanele juridice au
capacitate succesorală (capacitate de a primi prin testament o moştenire sau bunuri din moştenire)
de la data dobîndirii personalităţii juridice (capacităţii juridice civile). Capacitatea succesorală a
persoanelor juridice nu depinde de durata existenţei persoanei juridice după data deschiderii
succesiunii. Dacă încetarea persoanei juridice a intervenit după deschiderea moştenirii, drepturile
sale succesorale vor trece asupra persoanei sau persoanelor juridice dobînditoare a patrimoniului
persoanei juridice indicate în testament, aflate în reorganizare sau, respectiv, vor intra în masa
patrimonială supusă lichidării, în caz de dizolvare [66, p. 1118].
Deci, legea recunoaşte, la fel ca şi persoanele fizice, persoanele juridice pot avea capacitate
de folosinţă anticipată, în care se include şi capacitatea succesorală, la data actului de înfiinţare.
Dreptul care formează obiectul liberalităţii, pentru a fi valabil transmis persoanei juridice, va
trebui să corespundă scopului pentru care a fost creată persoana juridică [103, p.18].
71
2.3. PERSOANELE CARE NU AU CAPACITATE SUCCESORALĂ
Au capacitate succesorală numai persoanele care „se află în viaţă” în momentul morţii celui
ce a lăsat moştenirea. Reiese că nu au capacitate succesorală persoanele fizice care nu sînt în viaţă
la data deschiderii succesiunii şi persoanele juridice care au încetat să mai aibă fiinţă.
Deci, nu pot fi moştenitori persoanele fizice care nu mai sînt în viaţă la data deschiderii
moştenirii, şi anume: copilul născut mort, predecedaţii, comorienţii şi codecedaţii.
2.3.1. Persoanele predecedate
Nu au capacitate succesorală şi deci nu vor putea moşteni persoanele fizice care au încetat
din viaţă înaintea defunctului.
Predecedaţii nu au capacitate succesorală, deoarece, neavînd capacitate de folosinţă, nu pot
fi subiecţi de drept, afirmă autorii I.Adam şi A.Rusu [27, p. 38].
Acest lucru se deduce prin interpretarea dispoziţiilor art.1433 CC al RM, conform căruia au
capacitate succesorală persoanele care „se aflau în viaţă la momentul decesului celui care a lăsat
moştenirea”.
Dovada predecesului se va realiza cu ajutorul certificatului de deces sau hotărîrii declarative
de moarte.
Partea de moştenire care s-ar fi cuvenit persoanei predecedate în cadrul moştenirii legale va
reveni descendenţilor săi. În acest caz va opera reprezentarea succesorală, care nu este decît un
beneficiu al legii în temeiul căreia moştenitorul în grad mai îndepărtat urcă în locul, gradul şi
dreptul ascendentului său care este decedat la data deschiderii succesiunii.
Nu au capacitate succesorală persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă.
Capacitatea succesorală a persoanei juridice este ţărmurită de scopul pentru care ea a fost
înfiinţată, astfel încît legatul - care nu corespunde scopului - va fi nul sau caduc, după cum
incapacitatea a existat în momentul întocmirii testamentului sau a survenit ulterior (prin schimbarea
scopului de către organele competente), dar înainte de deschiderea moştenirii.
Menţionăm că nici în cazul persoanelor juridice capacitatea succesorală nu depinde de
durata existenţei persoanei juridice după data deschiderii succesiunii. Dacă încetarea persoanei
juridice a intervenit după deschiderea moştenirii, drepturile sale succesorale vor trece asupra
persoanei sau persoanelor juridice dobînditoare a patrimoniului persoanei juridice legatare aflate în
reorganizare, respectiv vor intra în masa patrimonială supusă lichidării în caz de dizolvare.
Pot exista situaţii în care mai multe persoane mor în aceeaşi împrejurare, fiind imposibil să
se stabilească dacă vreuna a supravieţuit alteia (comorienţi). În acest caz, se consideră că ele au
72
murit deodată, aşa încît „succesiunea fiecăruia va fi deferită propriilor săi moştenitori fără ca
vreunul din comorienţi să moştenească pe ceilalţi”.
73
2.3.2. Comorienţii (comorientes)
Succesiunea comorienţilor a rămas o problemă nedefinitivată pînă în prezent. O definiţie a
comorienţilor în legislaţia succesorală a Republicii Moldova nici în trecut, nici actualmente nu este
prevăzută.
Conform Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.13 din
03.10.2005 cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la examinarea
cauzelor despre succesiune, în situaţia în care două sau mai multe persoane cu vocaţie succesorală
reciprocă sau unilaterală au decedat în circumstanţe imposibil de stabilit dacă una a supravieţuit
alteia, se prezumă că ele au murit concomitent, moştenirea fiind culeasă de moştenitorii proprii ai
fiecărui defunct [18, p.9].
Prin urmare, pentru a fi în această împrejurare este necesară întrunirea cumulativă a
următoarelor condiţii:
- să fie două sau mai multe persoane;
- să decedeze în aceeaşi împrejurare;
- în condiţii în care să nu se poate stabili dacă una a supravieţuit alteia;
- comorienţii să aibă vocaţie succesorală unii faţă de alţii sau unilaterală.
Potrivit legislaţiei române, art.21 din Decretul nr.31/1954, „În cazul în care mai multe
persoane au murit în aceeaşi împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele
sunt socotite că au murit deodată”. Prin urmare, într-o asemenea situaţie, bunurile succesorale vor fi
deferite propriilor moştenitori ai fiecărui comorient, fără ca aceştia din urmă să se moştenească
reciproc [46, p.79].
În literatura de specialitate română, unii autori, printre care M.Eliescu, S.Cărpenaru etc. [81,
p.66; 55, p.388; 132, p.16 ;77, p.43], mai adaugă o condiţie: ca între persoanele în cauză să existe
vocaţie succesorală reciprocă, pentru ca numai într-o astfel de situaţie interesează a se stabili cu
precizie momentul morţii fiecăruia. Dacă nu există o astfel de corelaţie, problema comorienţilor nu
se pune.
Problema comorienţilor în dreptul român era rezolvată diferit. Astfel, în cazul comorienţilor
se prezuma că persoanele socotite mai puternice după sex şi vîrstă au supravieţuit şi, deci, fiind în
viaţă la data deschiderii moştenirii aveau capacitate succesorală. În alte cazuri, de exemplu, dacă
între comorienţi nu există legătură de sînge (de rudenie) se consideră că ei au murit deodată [77, p.
44].
Soluţia adoptată de dreptul român, care a consacrat „prezumţia morţii concomitente”, este
după părerea noastră, cea mai justă, prezumţia supravieţuirii în funcţie de vîrstă şi sex fiind criticată
chiar şi în literatura juridică a ţărilor unde legislaţia încă o mai prevede expres.
74
În literatură s-a argumentat că, în cazul în care moartea se produce în urma unei catastrofe
sau în urma prăbuşirii unei construcţii din cauza cutremurului de pămînt etc., ce importanţă mai
prezintă rezistenţa fizică (în funcţie de sex sau vîrstă) a persoanelor în cauză? [55, p.379]
În literatura de specialitate română a fost analizată problema persoanelor fizice, decedate în
acelaşi timp, fără să se poată stabili succesiunea deceselor. S-a dat exemplul a două persoane fizice
care, din cauza bolilor de care au suferit, ambele decedează în aceeaşi zi, fără să se poată stabili
momentul în care au survenit decesele; sau situaţia mai multor persoane care au dispărut fără să se
poată stabili cu certitudine moartea lor sau nu se poate dovedi că au murit în aceeaşi împrejurare. S-
a susţinut că, în toate aceste cazuri, singura soluţie posibilă este „prezumţia morţii concomitente cu
consecinţa lipsei capacităţii succesorale reciproce sau unilaterale, legale sau testamentare” [59,
p.22].
În baza unui argument de natură probatorie a fost demonstrat că în condiţiile în care trebuia
făcută dovada existenţei persoanelor în momentul deschiderii succesiunii şi nu este imposibilă o
asemenea dovadă, nu rezultă că moştenirile se consideră deschise în acelaşi moment pentru toate
persoanele în cauză, astfel că moştenitorii nici uneia nu va succeda celeilalte persoane [ 77, p.44 ].
În plus, prezumţia morţii concomitente apare, de cele mai multe ori, ca fiind şi mai
echitabilă. De exemplu, dacă soţii - avînd vocaţie succesorală reciprocă şi ca moştenitori legali pe
părinţii lor - decedează în aceeaşi împrejurare, fără a se putea stabili care dintre ei a supravieţuit
celuilalt, în lumina prezumţiei morţii concomitente nici unul nu va putea moşteni în urma celuilalt,
fiindcă nu se poate dovedi „existenţă”, deci capacitatea succesorală a vreunuia dintre ei în
momentul morţii celuilalt soţ. Înseamnă că moştenirile lăsate de soţi vor fi culese, ca două moşteniri
distincte, de către părinţii fiecăruia. În schimb, dacă s-ar prezuma, de exemplu, că soţul a
supravieţuit soţiei, el ar moşteni - în concurs cu părinţii soţiei - jumătate din moştenirea ei, bunuri
care s-ar transmite, în cadrul moştenirii lăsate de el, părinţilor lui. Deci, părinţii soţului ar culege o
bună parte şi din bunurile soţiei fiului, ceea ce evident nu ar fi echitabil.
Conform legislaţiei succesorale, la categoria comorienţilor sînt plasate şi persoanele care au
decedat la ore diferite, norme care lezează capacitatea juridică a persoanei fizice şi dreptul lor de a
moşteni, normă incompatibilă într-un stat de drept. În acest context, considerăm că este necesară
acordarea drepturilor succesorale persoanei care a decedat în decursul unei zile calendaristice cu
defunctul, însă în interval de timp diferit.
La fel se pune problema şi în cazul în care comorienţii ar fi doi fraţi sau un unchi şi un nepot
de frate etc. şi care lasă moştenitori diferiţi (de exemplu, soţii supravieţuitori). Numai dacă
comorienţii ar lăsa aceiaşi moştenitori (de exemplu, soţii pe copii, fraţii pe părinţi etc.), problema nu
ar prezenta interes practic, moştenitorul comun culegînd ambele moşteniri [55, p.38 ].
75
În cazul în care comorienţii au moştenitori diferiţi, problema prezintă importanţă, chiar dacă
- aşa cum semnalam mai sus - ei nu au vocaţie succesorală reciprocă, ci unilaterală. Astfel, nefiind
rude şi nici soţi, unul dintre comorienţi a făcut testament în favoarea celuilalt. Prezumîndu-se
moartea lor concomitentă (cu toate că nu au vocaţie succesorală reciprocă, deci nu este îndeplinită
condiţia adăugată de autori la cele prevăzute de lege), legatul devine caduc din lipsa capacităţii
succesorale a legatarului.
De asemenea în domeniul devoluţiunii legale a moştenirii, dacă comorienţii au fost
căsătoriţi, dar căsătoria se declară nulă sau se anulează după decesul soţilor, constatîndu-se că unul
dintre ei a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei (căsătoria putativă). Soţul de bună-credinţă
care ar fi avut vocaţie succesorală unilaterală (art.23 Codul familiei) nu va putea totuşi moşteni,
lipsa capacităţii succesorale rezultînd din prezumţia morţii concomitente, prevăzute de art.21 din
Decretul nr. 31/195424. Deci, confirmă D.Chirică, acest text este aplicabil nu numai în cazul
vocaţiei succesorale reciproce, dar şi unilaterale, atît în domeniul moştenirii legale, cît şi al celei
testamentare [58, p. 22].
Chestiunea de a se şti dacă succesorul a supravieţuit (fie chiar numai un moment)
de cujusului, dă loc la dificultăţi de rezolvare în cazurile în care ambii şi-au găsit moartea în aceeaşi
întîmplare.
Textele franceze (art. 720, 721, 722 CC al Franţei), generalizînd soluţia din textele romane,
în puterea cărora, în asemenea caz, fiul era socotit a fi supravieţuit tatălui comoriens, au stabilit
cîteva prezumţii legale bazate pe probabilităţi de mai mare sau mai mică rezistenţă după vîrstă şi
după sex.
Legiuitorul nostru, socotind pe drept cuvînt că în asemenea cazuri întîmplarea oarbă e mai
tare decît puterea de rezistenţă a omului, a suprimat acele prezumţii legale şi a lăsat rezolvarea
chestiunii la înţelepciunea judecătorului în fiecare caz concret.
În lipsă de orice dovadă urmează, potrivit soluţiei lui M.Cantacuzino: „A se socoti ca şi cînd
ar fi murit toate feţele totodată; drept aceea într-o asemenea întîmplare nu are loc la trecerea
drepturilor de la o persoană la alta” [52, p. 207].
Dacă capacitatea succesorală se recunoaşte numai persoanelor care sînt în viaţă la data
deschiderii succesiunii (art.1433 CC al RM) şi dovada acestei existenţe trebuie să fie făcută de cel
care reclamă moştenirea, înseamnă că în situaţia imposibilităţii dovedirii supravieţuirii, drepturile
succesorale nu pot fi recunoscute din lipsa capacităţii succesorale, urmînd ca moştenirile să fie
considerate deschise în acelaşi moment pentru toate persoanele în cauză şi, separat, moştenitorilor
fiecăreia dintre persoanele decedate în acelaşi timp, fără ca - în mod reciproc sau una dintre ele - să
poată beneficia de moştenirea lăsată de cealaltă sau celelalte persoane [66, p.1123].
76
De exemplu, dacă soţii – avînd vocaţie succesorală reciprocă şi ca moştenitori legali pe
părinţii lor – decedează în aceeaşi împrejurare fără a se putea stabili care dintre ei a supravieţuit
celuilalt, în lumina prezumţiei morţii concomitente nici unul nu va putea moşteni în urma celuilalt,
deoarece nu se poate dovedi capacitatea succesorală a vreunuia dintre ei în momentul morţii
celuilalt soţ. Moştenirile lăsate de soţi vor fi culese, ca două moşteniri distincte, de către părinţii
fiecăruia.
77
2.3.3. Persoanele fizice decedate în acelaşi timp (codecedaţii)
Problema care se pune neanalizată în literatura noastră juridică este de a şti ce soluţie
urmează a fi adoptată în cazul în care două sau mai multe persoane fizice (cu vocaţie succesorală
reciprocă sau unilaterală, legală sau testamentară) decedează în acelaşi timp, deci fără a se putea
stabili (dovedi) ordinea deceselor şi care nu sînt comorienţi. Astfel, dacă moartea a survenit în
aceeaşi zi şi oră, dar nu şi „ în aceeaşi împrejurare” (identitatea de cauză a morţii), ce soluţie
urmează a fi adoptată în privinţa momentului morţii şi, drept consecinţă, a capacităţii succesorale,
de către notarul competent a desfăşura procedura succesorală necontencioasă sau de către instanţa
chemată a rezolva litigiul succesoral în condiţiile în care, prin hotărîrile judecătoreşti declarative de
moarte, ca dată a morţii pentru ambele persoane dispărute definitiv, s-a stabilit aceeaşi zi?
Susţinem opinia autorilor D.Macovei, D.Chirică etc., că în toate aceste cazuri singura soluţie
posibilă este prezumţia morţii concomitente, cu consecinţa lipsei capacităţii succesorale reciproce
sau unilaterale, legale sau testamentare [103, p. 20-21; 59, p.22-23; 122, p.51].
Dacă capacitatea succesorală se recunoaşte numai persoanelor care „există” la data
deschiderii succesiunii şi dovada acestei existenţe trebuie să fie făcută de cel care reclamă
moştenirea, înseamnă că, în situaţia imposibilităţii dovedirii supravieţuirii, drepturile succesorale
nu pot fi recunoscute din lipsa capacităţii succesorale, urmînd ca moştenirile să fie considerate
deschise în acelaşi moment pentru toate persoanele în cauză şi diferite, separat, moştenitorilor
fiecăreia dintre persoanele decedate în acelaşi timp, fără ca - în mod reciproc sau una dintre ele - să
poată beneficia de moştenirea lăsată de cealaltă sau celeilalte persoane.
În aceste condiţii, rezultă că prezumţia morţii concomitente se impune nu numai în cazul
persoanelor care au murit în „aceeaşi împrejurare”, ci în toate cazurile în care nu se poate stabili cu
certitudine dacă una a supravieţuit alteia, respectiv predecesul uneia faţă de cealaltă [43, p. 277].
Deci condiţia referitoare la „aceeaşi împrejurare” este inutilă şi, de aceea venim cu o
propunere de lege ferenda, potrivit căreia ar urma să fie înlăturată, iar decizia privind moartea
concomitentă fiind logică, echitabilă şi legală în toate ipotezele (este şi motivul pentru care în
legislaţii se consacră o altă soluţie în funcţie de vîrstă şi sex). Condiţiile aplicării prezumţiei sînt
interpretate extensiv, pentru a lărgi cît mai mult posibil sfera de aplicare a regulii morţii
concomitente, propuse şi de lege ferenda ca unică soluţie pentru toate ipotezele.
Înseamnă că, de lege ferenda, textul corespunzător ar urma să fie formulat în felul următor:
„În cazul în care mai multe persoane au murit în astfel de împrejurări încît nu se poate stabili dacă
una a supravieţuit alteia, ele sînt socotite că au murit deodată”, sau şi mai simplu: „Dacă, în cazul
morţii mai multor persoane, nu se poate stabili faptul că una a supravieţuit alteia, ele sînt socotite că
au murit deodată”.
78
Trebuie făcută distincţie între comorienţi şi codecedaţi. Astfel, comorienţi sînt persoanele cu
vocaţie succesorală una faţă de cealaltă, care decedează în aceeaşi împrejurare (catastrofă rutieră,
aeriană, feroviară, cutremur etc.) fără a se putea constata dacă una a supravieţuit celeilalte,
considerîndu-se că ele au decedat simultan, iar codecedaţii sînt persoanele fizice care au decedat în
acelaşi timp, dar în împrejurări diferite (de exemplu, unul din soţi a decedat din cauza bolii în
spital, iar celălalt într-un accident rutier) [18, p. 6].
Consecinţa prevăzută de art.1441 din CC al RM survine şi în cazul declarării de către
instanţa de judecată a decesului cîtorva persoane în urma dispariţiei fără veste în aceleaşi
circumstanţe. În acest caz, nu are importanţă momentul intrării în vigoare a hotărîrilor declarative
de moarte (art.1422 din CC al RM).
79
2.4. Vocaţia succesorală legală
Pentru ca o persoană fizică sau juridică ori statul să aibă dreptul de a culege, în tot sau în
parte, moştenirea lăsată de o persoană fizică decedată, nu este suficient ca persoana ce pretinde
moştenirea să aibă capacitate succesorală, ci mai este necesar ca ea să aibă chemare la moştenire, fie
în virtutea legii, fie în virtutea testamentului lăsat de defunct.
Legea conferă vocaţie (chemare) la moştenire rudelor defunctului (în anumite limite),
inclusiv rudenia rezultată din adopţie, soţului supravieţuitor al defunctului şi statului.
Noţiunea de vocaţie (chemare) la moştenire are un dublu înţeles. În sens general ea
desemnează vocaţia potenţială (eventuală) a unor persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă
persoană. În acest sens se analizează, de exemplu, vocaţia succesorală legală a rudelor în linie
directă fără limită în grad ori principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale [78, p. 53].
Avînd în vedere că transmiterea moştenirii este o transmisiune pentru cauză de moarte
(mortis causa), principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale nu vizează statul (şi nici persoanele
juridice), pentru că - deşi statul are (iar persoanele juridice pot avea vocaţie succesorală) - aceştia nu
pot transmite o moştenire.
Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale generale guvernează materia moştenirii legale
între persoanele fizice, însă fără a fi prevăzut expres de lege. În virtutea acestui principiu, dacă o
persoană are vocaţie succesorală legală generală la moştenirea lăsată de o altă persoană, atunci şi
această din urmă persoană are aceeaşi vocaţie în raport cu prima (sensul pozitiv al principiului). În
concret vocaţia lor va depinde de ordinea în care va surveni decesul lor sau a uneia dintre ele (şi,
bineînţeles, de concursul celorlalţi moştenitori).
Principiul reciprocităţii vocaţiei la moştenire are şi un sens negativ, dacă o persoană nu are
vocaţie la moştenirea unei alte persoane, nici aceasta din urmă nu are vocaţie la moştenirea primei.
Dar noţiunea de vocaţie succesorală are şi un sens concret (vocaţie efectivă, utilă),
determinată prin devoluţiunea succesorală, cu ajutorul căreia se selectează, dintre persoanele cu
vocaţie succesorală generală, acele persoane care vor culege efectiv moştenirea lăsată de defunct.
Rudele cu vocaţie succesorală legală generală nu sînt chemate toate împreună şi deodată la
moştenire, pentru că de altfel „averile succesorale s-ar fărîmiţa în părţi de o valoare neînsemnată, iar
instituţia moştenirii nu şi-ar mai putea îndeplini rosturile ei social-economice” [81, p. 86]; pe de altă
parte, nu s-ar ţine seama de caracterul diferit al legăturilor de afecţiune dintre cel care lasă
moştenirea şi rudele sale ” [55, p. 398].
Pentru a se evita asemenea consecinţe, în cadrul devoluţiunii legale a moştenirii, legiuitorul
a instituit o anumită ordine de chemare concretă la moştenire a rudelor defunctului. Prin urmare,
pentru ca o persoană să fie chemată efectiv la moştenire în temeiul legii, adică să aibă vocaţie legală
80
concretă, nu este suficient să facă parte din categoria moştenitorilor legali, cu vocaţie generală, ci
trebuie să mai fie îndeplinită şi o condiţie negativă, şi anume: să nu fie înlăturată de la moştenire de
o altă persoană, cu vocaţie generală, dar chemată de lege în rang preferabil, deci care are şi vocaţie
concretă, utilă.
Pentru stabilirea ordinii de preferinţă între rudele defunctului cu vocaţie generală, legea
foloseşte două criterii tehnico-juridice: clasa de moştenitori şi gradul de rudenie. Cu ajutorul acestor
criterii legea determină vocaţia concretă la moştenire a rudelor defunctului, probleme ce urmează a
fi analizate în următorul paragraf.
Deci vocaţia succesorală concretă presupune două condiţii (evident, în ambele sale sensuri,
vocaţia succesorală presupune existenţa capacităţii succesorale, dar nu şi invers): una pozitivă,
vocaţia succesorală generală, şi una negativă, persoana în cauză să nu fie înlăturată de la
moştenire de un alt succesibil, chemat de lege în rang preferabil sau de un legatar.
Nici vocaţia succesorală generală şi nici cea concretă nu se confundă cu aptitudinea general-
abstractă a unei persoane de a se bucura, în conţinutul capacităţii sale de folosinţă, de dreptul de
moştenire, garantat prin Constituţie (art. 46).
Dreptul de moştenire, ca o aptitudine abstractă, devine potenţial prin intermediul vocaţiei
succesorale generale şi efectiv, util prin vocaţia concretă la moştenire.
În general, instituţia moştenirii legale este concepută ca fiind o moştenire de familie [77, p.
50].
Din timpul străvechi şi la toate popoarele, moştenirea a fost instituţia care a răspuns celor
mai fireşti şi legitime tendinţe ale omului şi ale familiei, celor mai vitale interese ale societăţii, una
dintre aceste tendinţe fiind asigurarea unei existenţe materiale copiilor, părinţilor, soţului, celor mai
apropiate rude.
Legiuitorul român cheamă la moştenire rudele apropiate ale celui despre a cărui moştenire
este vorba: copiii, nepoţii, strănepoţii etc., părinţii, bunicii, străbunicii etc.; fraţii, surorile şi
descendenţii acestora pînă la gradul IV inclusiv; unchii, mătuşile şi verii primari. Cercul
moştenitorilor legali care au vocaţie succesorală generală în dreptul României este ilustrat în
Schema nr.2.
Codul civil al Republicii Moldova a instituit un cerc de moştenitori legali mult mai mare
decît în reglementarea veche. Astfel, potrivit dispoziţiilor Codului civil al RM au vocaţie
succesorală soţul supravieţuitor şi rudele celui care lasă moştenirea pînă la gradul IV inclusiv. Fără
nici o îndoială, această extindere în ce priveşte persoanele care sînt chemate să culeagă moştenirea
este justă, deoarece actuala reglementare a devoluţiunii succesorale legale, bunurile succesorale pot
81
fi moştenite de către stat prea lesne, în timp ce un şir de rude ale defunctului, care ar fi îndreptăţite
să primească moştenirea, nu sînt moştenitori legali.
Cercul moştenitorilor legali, care au vocaţie succesorală generală în dreptul Republicii
Moldova este ilustrat în Schema nr.1.
82
2.5 . Nedemnitatea succesorală
Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire în temeiul legii, nu este suficient să aibă
vocaţie succesorală generală şi concretă, fiind necesar să întrunescă şi o condiţie negativă, şi anume:
să nu fie nedemnă.
Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală este decăderea de drept a moştenitorului legal din
dreptul de a culege o moştenire determinată, inclusiv rezerva la care ar fi avut dreptul din această
moştenire, deoarece s-a făcut vinovat de o faptă gravă faţă de cel care lasă moştenirea sau faţă de
memoria acestuia şi faţă de moştenitorii acestuia.
Nedemnitatea îşi are originea în două instituţii din dreptul privat roman:
1. exheredatio - actul prin care cel care lasă moştenirea înlătură de la moştenire pe unul din
erezii săi;
2. ereptorium - o exheridare prezumată, în cazurile în care cel despre a cărui moştenire este
vorba ar fi putut exhereda pe succesorul său, dar murise fără să o facă [79, p. 89].
În dreptul României nedemnitatea se aplică numai în domeniul moştenirii legale şi în cazul
comiterii faptelor expres şi limitativ prevăzute de lege [77, p. 54], spre deosebire de dreptul
Republicii Moldova, în care nedemnitatea este aplicabilă, în cazul moştenirii testamentare numărul
cazurilor de nedemnitate fiind mai mare.
Astfel, conform art.1432 din CC al RM, „nu poate fi succesor testamentar sau legal persoana
care:
- a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate în
testament, a celui ce a lăsat moştenirea dacă aceste circumstanţe sînt constatate de instanţa de
judecată;
- a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi a
contribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori a persoanelor apropiate sau la majorarea cotei
succesorale a tuturor acestora”.
Nedemnitatea succesorală constituie o sancţiune, deoarece stopează realizarea vocaţiei
succesorale pentru anumite cazuri. Ea va fi aplicabilă numai în cazul săvîrşirii faptelor expres
determinate de lege, această normă avînd un caracter imperativ. Sancţiunea se aplică şi produce
efecte doar pentru autorul faptei.
Aplicarea sancţiunii nu poate fi extinsă la alte moşteniri, nedemnul fiind înlăturat numai de
la moştenirea persoanei faţă de care a săvîrşit fapte nedemne. La fel, sancţiunea nedemnităţii se va
aplica doar pentru faptele săvîrşite cu intenţie (vinovăţie), presupunîndu-se că moştenitorul a
acţionat cu discernămînt.
83
Infracţiunile săvîrşite din culpă nu atrag după sine sancţiunea nedemnităţii.
Prin acţiune nelegală care contribuie la chemarea la moştenire se înţelege atît infracţiunea
săvîrşită cu intenţie împotriva celui care lasă moştenirea sau împotriva oricărui moştenitor, pentru
care moştenitorul a fost condamnat, cît şi acţiunile a căror ilegalitate a fost stabilită prin intermediul
deciziei organelor de urmărire penală sau de către instanţa de judecată în cadrul examinării cauzei
despre succesiune.
Deşi nu este prevăzut expres în legislaţie, afirmă P. Nikituik, practica judecătorească a
stabilit că acţiunile ce au dus la condamnarea persoanei pentru infracţiuni săvîrşite fără intenţie nu
pot servi temei pentru declararea acesteia moştenitor nedemn [112, p. 55].
Vor fi nedemne de a moşteni şi persoanele care intenţionat au împiedicat realizarea ultimei
voinţe a celui care lasă moştenirea şi care prin sugestie sau captaţie au determinat pe cel care lasă
moştenirea să facă o liberalitate în favoarea lor sau să majoreze cota succesorală a acestora sau a
persoanelor apropiate lor. De asemenea, vor fi nedemne şi persoanele care au tăinuit celui care lasă
moştenirea sau i-au constrîns pe ceilalţi moştenitori să renunţe la drepturile lor succesorale în scopul
majorării părţii ce li s-ar fi cuvenit lor sau persoanelor apropiate acestora.
Nu pot fi succesori legali ai copiilor lor părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti care, la data
deschiderii succesiunii, nu sînt restabiliţi în aceste drepturi şi nici părinţii (adoptatorii) şi copiii
maturi (inclusiv cei adoptaţi) care s-au eschivat cu rea-credinţă de la exercitarea obligaţiei de
întreţinere a celui ce a lăsat moştenirea dacă această circumstanţă este constatată de judecată.
Astfel, copiii pot să-i moştenească pe părinţii care au fost lipsiţi de drepturile părinteşti sau
care s-au eschivat să plătească pensia de întreţinere. Înlăturarea acestora de la moştenire prin lege
nu îi lipseşte de dreptul de a-i moşteni prin testament.
Sînt nedemni de a succede reciproc părinţii şi copiii majori care s-au eschivat de la
executarea obligaţiei de întreţinere, prevăzută de lege, a celui care lasă moştenirea.
După cum se ştie, legea stabileşte obligaţii reciproce ale părinţilor şi copiilor de a se
întreţine unii pe alţii. În cazul în care nu se acordă ajutor benevol, instanţa judecătorească poate
obliga persoana respectivă de a plăti pensia de întreţinere celui căruia i-o datorează, conform legii,
sustragerea frauduloasă de la plata pensiei de întreţinere constituind infracţiune care este sancţionată
din punct de vedere penal.
Totodată, persoanele care s-au eschivat de la plata pensiei de întreţinere, cuvenite copiilor
sau părinţilor, sînt private şi de dreptul de moştenire ca succesori legali. Acestea ar putea veni la
succesiune numai în calitate de moştenitori testamentari, astfel considerîndu-se confirmat faptul că
au fost iertate de cel care lasă moştenirea.
84
Totodată, din formularea articolului menţionat deducem că, pentru a înlătura de la moştenire
o persoană, este suficientă doar constatarea acţiunii nelegale a moştenitorului, care în mod obiectiv
ar contribui la chemarea sa la moştenire, neţinîndu-se cont dacă persoana respectivă şi-a pus ca scop
dobîndirea moştenitorului.
Codul civil al României, în art. 655, enumeră limitativ trei cazuri de nedemnitate
succesorală. Astfel, sînt sancţionaţi cu nedemnitate:
a) Condamnatul pentru că a omorît sau a încercat să-l omoare pe defunct.
b) Acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală, declarată de judecată
calomnioasă.
c) Moştenitorul major care, avînd cunoştinţă de omorul defunctului, nu a denunţat această
justiţiei.
Din modul cum a fost redactat alin.I art. 655 din CC român rezultă că, pentru a înlătura o
persoană de la moştenire, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:
- moştenitorul să fi omorît sau să fi încercat să omoare pe cel care lasă moştenirea;
- omorul trebuie să fi fost săvîrşit cu intenţie. Această condiţie rezultă din faptul că
legiuitorul pedepseşte nu numai omorul fapt consumat, ci şi tentativa de omor;
- moştenitorul trebuie să fi fost condamnat pentru omor sau tentativă de omor şi hotărîrea
penală să fie definitivă. Această condiţie este arătată în mod expres în alin.I art. 655 din CC al
României, care începe cu cuvîntul „condamnatul”. Astfel, dacă moştenitorul a decedat înainte de a
fi condamnat, dacă a fost achitat, dacă a fost scos de sub urmărire penală, dacă fapta săvîrşită a fost
amnistiată sau dacă sancţiunea penală s-a prescris, nedemnitate succesorală nu mai există, deoarece
îi lipseşte prima condiţie prevăzută de lege.
Este nedemn de a succede, în conformitate cu pct. 2 art.655 din CC român, „ ... acela care a
făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală, declarată de judecată calomnioasă”.
Credem că acuzaţia capitală declarată de justiţie calomnioasă nu putea avea loc, deoarece
sensul ce a vrut să dea legiuitorul cuvîntului „acuzaţie” este de denunţare calomnioasă, plîngere sau
mărturie, care ar fi de natură să atragă după sine pedeapsa cu moartea a celui care lasă moştenirea.
Potrivit pct.3 art.655 CC român, este nedemn de a succede „moştenitorul major care avînd
cunoştinţă de omorul defunctului nu a denunţat aceasta justiţiei”. În acest caz, Codul sancţionează
omisiunea moştenitorului major de a denunţa omorul defunctului, deoarece este de natură a ultragia
memoria acestuia [28, p. 37].
Pentru a opera acest caz de nedemnitate, în primul rînd, moştenitorul trebuie să fi cunoscut
omorul. Această problemă de fapt poate fi stabilită de către instanţa de judectă prin toate mijloacele
admise e lege.
85
În al doilea rînd, trebuie ca moştenitorul să fi omis a denunţa omorul organelor competente.
Legea nu prevede cerinţa ca moştenitorul să-l fi denunţat pe asasin, ci numai faptul, deoarece legea
nu prevede termenul în care omorul ar putea fi denunţat. Acest fapt va rămîne la aprecierea instanţei
de judecată, care se va pronunţa asupra lui în funcţie de împrejurările concrete.
Totodată, moştenitorul trebuie să fie major (capabil). Astfel, minorii şi interzişii nu au
obligaţia de a denunţa omorul celui care lasă moştenirea, atîta timp cît durează minoratul sau starea
de interdicţie [81, p. 75].
Potrivit art.655 CC român, „lipsa de denunţare nu poate vătăma în drepturile lor pe
ascendenţii şi descendenţii omorîtorului, pe afinii săi de acelaşi grad, pe soţul sau soţia sa, pe fraţii
sau surorile sale, pe unchii sau mătuşile sale, pe nepoţii sau nepoatele sale”. Legiuitorul a socotit că,
în asemenea cazuri, omisiunea moştenitorului de a denunţa omorul celui care lasă moştenirea este
omenească şi explicabilă.
După cum am mai menţionat, în dreptul roman nedemnitatea îşi are sorgintea în ereptorium,
care era o exheredare prezumată în cazurile în care cel despre a cărui moştenire este vorba ar fi
putut exhereda pe moştenitorul său, dar murise fără să o facă [81, p. 72]. Aşadar, nedemnitatea era
stabilită de lege şi eredele care pierdea se numea ereptiorum. Eredele pierdea totodată şi orice
acţiune pentru a putea pretinde succesiunea.
Acţiunea era cîştigată de persoanele în al căror profit se făcea erepţiunea ereditaţiei.
Erepţiunea se făcea ori în profitul statului, ori al altor persoane stabilite de lege.
Codul Caragea nu pomeneşte nimic de nedemnitate, iar Pravila lui Matei Basarab arată
„vinele care fac pe feciori fără moştenire din bucatele părinţilor lor”. Acestea sînt: bătaia sau
vrăjmăşia vieţii părinţilor, aflarea trupeşte întru păcat cu moştiha sau cu posatnica tătîni-său; faptul
de a pîrî în clevetire şi în grea pagubă, faptul de a nu veni în ajutorul părinţilor cînd ei ar fi bolnavi,
slabi sau săraci; refuzul din partea copiilor (parte bărbătească) de a garanta părinţii lor; oprirea
tatălui de a-şi face testament sau carte, ca să-i fie după moarte etc. Feciorul de va avea tată, zice
această pravilă, şi va lua muiere fără voia şi sfatul tătîni-său, acela să n-aibă din bunătăţile tătîni-său
nimica, numai ca să fie fără moştenire, iar de va muri şi-i va rămînea feciori, deci feciorii cer
moştenirea de la moşul lor [32, p. 12-16].
Observăm că şi în vechiul drept românesc cazurile de nedemnitate succesorală erau mult
mai numeroase decît în reglementarea actuală a acestei instituţii.
Ca natură juridică, nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă [81, p. 73; 55, p. 389]
prevăzută de lege, aplicabilă nedemnului culpabil de săvîrşirea unor fapte grave faţă de defunct sau
memoria acestuia, prin care îl exclude de la moştenire. De aici decurg următoarele consecinţe:
86
a) fiind o sancţiune civilă, legea care reglementează nedemnitatea este de strictă interpretare.
Ea se aplică numai în materia moştenirii legale, unde legea o prevede.
Nedemnitatea produce doar efecte relative, nedemnul este înlăturat prin lege numai de la
succesiunea aceluia faţă de care a săvîrşit faptele prevăzute în art. 1434 CC al RM, ea nu se
răsfrînge asupra altor moşteniri;
b) cel ce lasă moştenirea nu poate ierta pe nevrednic de fapta sa, întrucît nedemnitatea
operează în puterea legii.
Nedemnitatea a fost calificată de unii autori (C.Stănescu) ca fiind o pedeapsă civilă [124, p.
58], iar alţi autori (F.Deak), doar ca sancţiune civilă [78, p.54].
Potrivit opiniei lui E.Safta-Romano, nedemnitatea are caracter de penalitate întemeiată pe un
motiv de moralitate publică, însă autorul tratează în cele din urmă nedemnitatea tot ca pedeapsă
[122, p. 58].
Din punctul nostru de vedere, este indiferent dacă vom califica nedemnitatea drept o
sancţiune civilă sau o pedeapsă civilă. În fond, pedeapsa nu este decît o sancţiune, dar noi credem
că în acest caz este esenţial că nedemnitatea are drept consecinţă negativă importantă decăderea
moştenitorului.
Nedemnitatea succesorală este sancţiunea legală a decăderii din dreptul de a moşteni, care se
aplică persoanei (cu capacitate şi vocaţie succesorală) vinovată de o faptă culpabilă faţă de cujus ori
faţă de memoria acestuia.
Nedemnitatea succesorală operează de drept în virtutea legii. În caz de litigiu, instanţa va
verifica dacă sînt sau nu realizate condiţiile pretinse de lege pentru a opera nedemnitatea, iar dacă
stabileşte că sînt îndeplinite, nu se pronunţă, ci doar constată nedemnitatea succesorală [103, p. 15].
Invocarea în instanţă şi constatarea nedemnităţii pot avea loc numai după deschiderea
succesiunii şi numai dacă vocaţia succesorală a nedemnului este concretă, el fiind înlăturat de la
succesiune de moştenitorii de grad precedent, caz în care aceştia pot fi moştenitori şi fără a se
invoca nedemnitatea.
Invocarea nedemnităţii succesorale poate avea loc din partea oricărei persoane interesate:
moştenitorii interesaţi să primească succesiunea prin înlăturarea nedemnului sau să-şi majoreze
masa succesorală.
Cît timp nedemnul este în viaţă, nedemnitatea va putea fi invocată împotriva sa; după
decesul nedemnului, nedemnitatea va putea fi invocată împotriva moştenitorilor săi. Aşadar,
nedemnitatea nu poate invoca propria sa nedemnitate (hemo auditur turpitudinem suam allegans)
[81, p. 77; 55, p. 393 ; 132, p.18].
87
Dacă după deschiderea succesiunii nedemnul a intrat în posesia bunurilor succesorale, el va
fi obligat să le restituie celorlalţi moştenitori. Masa sa de moştenire va trece celorlalţi comoştenitori
legali.
Principalul efect al nedemnităţii succesorale este excluderea nedemnului de la moştenire. El
devine străin de succesiune, titlul său de moştenitor fiind desfiinţat din momentul deschiderii
succesiunii.
Moştenirea ce i s-ar fi cuvenit nedemnului va reveni moştenitorilor, pe care nedemnul i-a
înlăturat de la succesiune sau moştenitorilor a căror drepturi succesorale au fost diminuate prin
prezenţa nevrednicului.
Reieşind din aceste considerente putem deduce că nedemnitatea produce efecte doar cu
privire la drepturile succesorale, fără să atingă celelalte drepturi ale nedemnului care nu-şi au
izvorul în succesiune.
88
Capitolul III. CLASELE DE SUCCESORI LEGALI
3.1. Rudenia – bază a devoluţiunii succesorale legale
Determinarea cercului de persoane, care, conform prevederilor legale, sînt chemate să
culeagă patrimoniul celui ce lasă moştenirea, constituie devoluţiunea succesorală legală.
Ea are ca temei legăturile de rudenie, relaţiile de căsătorie între eventualii moştenitori şi cel
care lasă moştenirea şi legăturile aparute dintre persoana întreţinută şi cel care lasă moştenirea.
În general, cum este şi firesc, transmisiunea succesorală este întemeiată pe principiul
legăturii de sînge constituită între persoanele care fac parte din aceeaşi familie, cu excepţia
nefericită existentă în dreptul Republicii Moldova în care a fost admisă transmisiunea succesorală şi
către alte persoane decît membrii familiei. Rudenia este un termen cu care se operează destul de
frecvent, iar definiţia noţiunii o găsim şi în Codul familiei (nr. 1316-XIV din 26.10.2000) [9, p. 4].
Potrivit art.45 din CF al RM, rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane
dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz,
rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea caz - în linie colaterală.
Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri.
Rudele unuia dintre soţi sînt afinii celuilalt soţ. Linia şi gradul de afinitate sînt similare liniei
şi gradului de rudenie.
Rudenia în linie dreaptă poate fi de două feluri: ascendentă şi descendentă, pe care o să le
analizăm ulterior.
Cercetătorul F.Deak susţine că, deşi legea stabileşte cercul persoanelor chemate să culeagă
moştenirea, acestea nu vor putea să culeagă toate împreună patrimoniul succesoral. Este evident,
dacă s-ar fi procedat astfel, s-ar fi ajuns la o fracţionare a patrimoniului succesoral. În situaţia în
care toate rudele defunctului ar fi chemate deodată la moştenire, pe de o parte, s-ar ajunge la o
fărîmiţare excesivă a averilor succesorale, iar pe de altă parte, în cadrul legăturilor de rudenie mai
îndepărtate este puţin probabil că mai există sentimente de afecţiune reciprocă între rude şi de cujus,
creîndu-se totodată, din cauza acestei fărîmiţări a patrimoniului succesoral un dezinteres al
moştenitorilor faţă de succesiune [79, p. 97]. De aceea legiuitorul în Codul civil a instituit două
criterii de bază, şi anume: clasa de moştenitori şi gradul de rudenie, cu ajutorul cărora se determină
vocaţia concretă la moştenirea rudelor, stabilind principiile de bază ale devoluţiunii legale.
În dreptul Republicii Moldova, rudele de acelaşi grad constituie o clasă. În ce priveşte
moştenirea, a fost pus semnul egalităţii între aceste două criterii tehnico-juridice - clasa de
moştenitori şi gradul de rudenie.
89
Clasa de moştenitori reprezintă grupul de rude ale celui despre a cărui moştenire este vorba,
determinat potrivit legii, chemate să moştenească într-o anumită ordine faţă de alte grupe de rude
dintr-o altă clasă [103, p. 34].
Art. 1500 CC al RM, ţinînd cont de gradul de rudenie al succesorilor cu cel despre a cărui
moştenire este vorba, îi împarte pe moştenitorii legali în trei clase.
Gradul de rudenie este distanţa dintre două rude, măsurată pe linia legăturii de rudenie, după
numărul naşterilor intervenite.
Gradul de rudenie se stabileşte în următorul mod:
a) în linie dreaptă, după numărul naşterilor (rudenie ascendentă) ;
b) în linie colaterală după numărul naşterilor, urcînd de la una dintre rude pînă la
ascendentul comun şi coborînd de la acesta pînă la cealaltă rudă (rudenie descendentă).
În linie dreaptă, fiecare naştere, treaptă sau generaţie reprezintă un grad de rudenie, existînd
atîtea grade de rudenie cîte generaţii există, iar în linie colaterală, gradele se stabilesc după numărul
naşterilor, al treptelor sau generaţiilor care urcă şi care coboară între rude în sus pînă la ascendentul
comun şi de la acesta în jos pînă la cealaltă rudă [ 103, p.35 ].
Legiuitorul cheamă la moştenire rudele apropiate ale celui despre a cărui moştenire este
vorba, şi anume: copiii, părinţii, fraţii, surorile, bunicii, nepoţii de frate şi de soră incapabili de
muncă, precum şi soţul supravieţuitor.
În principiu vocaţia succesorală este reciprocă. Astfel, dacă o persoană este chemată, potrivit
legii, să moştenească o altă persoană, atunci şi aceasta din urmă are vocaţie succesorală la prima.
În absenţa rudelor în grad succesibil şi a soţului supravieţuitor, dacă cel despre a cărui
moştenire este vorba nu a lăsat testament, patrimoniul succesoral revine statului.
Există trei principii fundamentale care domină devoluţiunea succesorală legală:
I. Moştenitorii vor fi chemaţi la moştenire în ordinea claselor de moştenitori legali
(principiul priorităţii clasei de moştenitori);
II. Rudele de grad mai apropiat, în cadrul aceleiaşi clase, înlătură de la moştenire rudele mai
îndepărtate în grad (principiul proximităţii gradului de rudenie);
III. Rudele de grad egal, în cadrul aceleiaşi clase, moştenesc în părţi egale (principiul
împărţirii succesiunii între rudele de acelaşi grad, în părţi egale).
90
3.1.1. Principiul priorităţii clasei de moştenitori
Potrivit acestui principiu, clasele se moştenitori sînt chemate să culeagă patrimoniul
succesoral în ordinea de preferinţă stabilită de Codul civil al Republicii Moldova. Acest principiu
îşi găseşte consacrarea în art.1501 CC al RM, din ale cărui prevederi rezultă că moştenitorii din
clasa posterioară sînt chemaţi la succesiunea legală numai dacă lipsesc moştenitori din clasele
precedente sau dacă aceştia nu acceptă sau refuză succesiunea. Ei sînt chemaţi la succesiune şi în
cazul în care toţi moştenitorii din clasele precedente au fost decăzuţi din dreptul de succesiune.
Aşa fiind, prima clasă de moştenitori este chemată să culeagă patrimoniul succesoral cu
excluderea totală a succesorilor din celelalte clase. Clasa a doua de moştenitori vine la moştenire în
lipsa oricăror moştenitori din prima clasă şi cu excluderea succesibililor din clasa a treia etc.
Astfel, dacă există moştenitori de clasa întîi care nu au renunţat la moştenire şi care nu sînt
nedemni, aceştia înlătură de la succesiune pe moştenitorii din clasele subsecvente. Moştenitorii din
clasa a doua vin la moştenire doar dacă nu sînt moştenitori de clasa întîi sau dacă aceştia sînt
renunţători sau nedemni, cei din clasa a treia, doar dacă nu sînt moştenitori din primele două clase.
Deci, esenţial este criteriul ordinului clasei şi nu cel al gradului de rudenie.
În doctrină se discută pe marginea problemei dacă este posibilă chemarea la moştenire a
două clase diferite. Unii autori [77, p.75; 79, p.99; 27, p.82] consideră că această posibilitate nu este
exclusă în ipoteza în care de cujus i-a dezmoştenit pe cei din clasa preferenţială, iar aceştia sînt şi
moştenitori rezervatari, astfel încît moştenitorii preferenţiali vor culege rezerva succesorală, iar
restul moştenirii va fi culeasă de clasa subsecventă.
Alţi autori [59, p.66 ; 126, p.290] consideră primul punct de vedere discutabil, întrucît pare a
nu se ţine seama de faptul că instituirea de moştenitori testamentari conform principiului: exhereder
c-est instituer, moştenitorii din clasa subsecventă vor moşteni ca moştenitori testamentari, iar nu
legali, succesiunea fiind în acest caz testamentară va constitui o rezervă şi o cotitate disponibilă, iar
nu legală. Aşadar, în concepţia acestor autori, posibilitatea venirii concomitente a două clase de
moştenitori la succesiune este exclusă.
Conform art.1500 CC al RM, în cazul succesiunii legale, moştenitori cu drept de cotă egală
sînt:
a) de clasa I – descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii
după decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii,
înfietorii) celui ce a lăsat moştenirea;
b) de clasa a II-a – colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii,
atît din partea tatălui, cît şi din partea mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea;
91
c) de clasa a III-a – colateralii ordinari (unchii şi mătuşile) ai celui ce a lăsat moştenirea.
În CC al României sînt reglementate patru clase de moştenitori, şi anume:
a) clasa I - clasa descendenţilor în linie dreaptă a celui care lasă moştenirea (copiii, nepoţii,
strănepoţii etc., fără limită de grad);
b) clasa II - clasa ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi (părinţii, fraţii şi
surorile celui care lasă moştenirea şi descedenţii acestora din urmă pînă la gradul al IV-
lea inclusiv);
c) clasa III- clasa ascendenţilor ordinari (bunicii, străbunicii celui care lasă moştenirea, fără
limită de grad);
d) clasa IV - clasa colateralilor ordinari (ceilalţi colaterali decît cei din clasa a II-a).
Spre deosebire de dreptul României, în dreptul Republicii Moldova Codul civil instituie
doar trei clase de moştenitori, stabilind cercul moştenitorilor legali într-un număr limitativ.
În ce priveşte utilizarea principiului priorităţii clasei de moştenitori, gradul de rudenie nu are
nici o relevanţă. Astfel, în dreptul României nepotul de fiu (rudă de gradul II cu cel care a lăsat
moştenirea, dar a fost rînduit de către legiuitor în clasa I) înlătură de la moştenire părinţii celui care
lasă moştenirea (rudă de gradul I cu cel care a lăsat moştenirea, dar a fost rînduit de către legiuitor
în clasa a II-a de moştenitori legali). În ce priveşte dreptul Republicii Moldova, după cum am văzut,
legiuitorul a instituit clasele de moştenitori luînd ca temei anume gradul de rudenie, cu excepţia
poziţiei soţului supravieţuitor, care a fost rînduit în clasa I de moştenitori.
Atît în dreptul României, cît şi în dreptul Republicii Moldova există posibilitatea venirii
concomitente la moştenire a rudelor care fac parte din două clase diferite în situaţia în care cel ce
lasă moştenirea a exheredat prin testament moştenitorii dintr-o clasă preferată, dacă aceştia sînt
moştenitori rezervatari.
De la principiul priorităţii clasei de moştenitori legiuitorul ambelor ţări a creat o excepţie,
care se referă la persoanele chemate să culeagă patrimoniul celui care lasă moştenirea alături de
clasele de moştenitori.
Astfel, în dreptul României este vorba de soţul supravieţuitor al celui care lasă moştenire (în
dreptul Republicii Moldova acesta a fost rînduit în prima clasă de moştenitori), iar în dreptul
Republicii Moldova este vorba de succesorii din clasa I (descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi
soţul supravieţuitor), care sînt inapţi de muncă. Deci, aceste categorii de moştenitori nu înlătură şi
nici nu pot fi înlăturate de la moştenire de nici un succesibil, indiferent din ce clasă ar face parte
acesta.
92
3.1.2. Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă
Potrivit acestui principiu, înăuntrul aceleiaşi clase rudele mai apropiate în grad înlătură de la
moştenire rudele mai îndepărtate în grad (proximior excludit remotiorem), de exemplu, în interiorul
clasei a II-a, bunicul celui care lasă moştenirea (rudă de gradul II cu acesta) va înlătura de la
moştenire pe străbunicul celui care lasă moştenirea (rudă de gradul III). Altfel spus, vocaţia
concretă a unui succesibil în cadrul fiecărei clase de moştenitori este în funcţie de apropierea
gradului de rudenie faţă de cel care lasă moştenirea [75, p. 69].
În dreptul Republicii Moldova acest principiu este aplicabil doar privitor la ascendenţii
ordinari, deoarece legiuitorul a rînduit în aceeaşi clasă de moştenitori rude de acelaşi grad de
rudenie.
Deci vocaţia concretă la moştenire în cadrul aceleiaşi clase depinde de apropierea gradului
de rudenie.
3.1.3. Principiul egalităţii între rudele de aceeaşi clasă şi de acelaşi grad chemate la
moştenire
În conformitate cu acest principiu, dacă rudele din clasa chemată la moştenire sînt de acelaşi
grad, ele împart moştenirea în părţi egale. De exemplu, dacă la moştenire vin doi copii ai
defunctului, fiecare va primi o jumătate, sau dacă, în lipsă de moştenitori din prima clasă, la
moştenire sînt chemaţi doi fraţi buni ai defunctului etc.
În dreptul Republicii Moldova acest principiu îmbracă o formă legală, Codul civil dispunînd
în acest sens: „În caz de succesiune legală se consideră moştenitori în părţi egale ...” (art.1500
alin.(1)).
Însă, ţinînd cont de modul de constituire a claselor de moştenitori în actuala legislaţie a
Republicii Moldova, acest principiu poate fi formulat în felul următor: principiu potrivit căruia
moştenitorii din aceeaşi clasă de succesori împart moştenirea în părţi egale, iar în cazul în care la
moştenire este chemată şi persoana incapabilă de muncă, aceasta va moşteni o parte egală cu a
celorlalţi moştenitor.
Totuşi, de la acest principiu există două excepţii:
a) împărţirea pe tulpini a moştenirii în cazul venirii la moştenire a rudelor de acelaşi grad
prin reprezentare succesorală;
93
b) în cazul cînd la moştenire sînt chemaţi fraţii şi surorile proveniţi din părinţi diferiţi. Deşi
aceştia sînt rude de acelaşi grad cu defunctul, moştenirea nu se va împărţi în părţi egale (pe capete),
ci pe linii. Fraţii şi surorile defunctului din aceeaşi părinţi vor culege o parte mai mare decît fraţii şi
surorile numai după tată (consanguini) sau numai după mamă (uterini).
În legislaţia civilă franceză moştenitorii sînt grupaţi în categorii (ordes) care au la bază
gradul de rudenie cu defunctul.
Conform art. 735 CC francez [69, p. 42-43], apropierea gradului de rudenie se stabileşte în
baza numărului de naşteri. Fiecare naştere este numită treaptă. Continuitatea treptelor alcătuiesc o
linie, iar linia la rîndul ei se divizează în linie dreaptă şi colaterală.
Linia dreaptă este continuitatea treptelor între persoanele care provin unul de la altul (de
exemplu: părinţii, copiii) şi include:
- linia ascendentă, care leagă defunctul cu acei de la care el provine;
- linia descendentă, care leagă defunctul cu acei care provin de la el.
Linia colaterală este continuitatea treptelor între persoanele care nu provin unele de la
altele, însă care provin de la un strămoş comun.
Fiecare categorie are vocaţie succesorală numai în cazul în care nu este nici o persoană ce ar
intra în categoria precedentă. În interiorul categoriei, ruda cu gradul de rudenie mai apropiat,
înlătură de la succesiune rudele mai îndepărtate. Cea de la urmă se întrebuinţează cu evidenţa
dreptului de prezentare (art.739 CC francez), conform căruia drepturile succesorului care a decedat
pînă la decesul persoanei ce lasă moştenire sînt transmise descendenţilor lui (de exemplu: nepoţii
moştenesc după bunic partea patrimoniului succesoral pe care l-ar fi moştenit tatăl lor, dacă ar fi
fost în viaţă). Dreptul de reprezentare are loc fără careva restricţii (art.740 CC francez).
Stabilind grupul de persoane care pot avea vocaţie succesorală legislaţia civilă franceză are
drept scop asigurarea intereselor patrimoniale, în primul rînd, a membrilor familiei defunctului, însă
în general grupul vast de succesori legali în multe cazuri aduce la moştenirea patrimoniului
succesoral persoane care nu sînt membri ai familiei decedatului cînd aceştia lipsesc.
94
3.2. Reprezentarea succesorală 3.2.1. Noţiunea de reprezentare succesorală. Natura juridică De la principiul potrivit căruia în interiorul aceleiaşi clase rudele de grad mai îndepărtat vor
fi înlăturate de la moştenire de rudele de grad mai apropiat se conturează excepţia reprezentării
succesorale pe care o vom examina în continuare.
După părerea lui F.Deak, reprezentarea succesorală constituie un beneficiu al legii în
virtutea căruia un moştenitor legal (sau mai mulţi) de un grad mai îndepărtat numit reprezentant
urcă în gradul, locul şi drepturile ascendentului său numit reprezentat, care este decedat la
deschiderea moştenirii, pentru a culege partea ce i s-ar fi cuvenit acestuia, dacă s-ar mai fi aflat în
viaţă [75, p.78].
Autorul I.Dogaru vine să precizeze că instituţia reprezentării succesorale este cunoscută încă
din dreptul privat roman, fiind la început restrînsă la clasa descendenţilor în linie dreaptă şi extinsă
apoi de Iustian la fraţii şi surorile defunctului în beneficiul descendenţilor acestuia [79, p.109].
Reprezentarea succesorală este o instituţie juridică aparte care, afară de rezonanţa comună a
denumirii, nu are nimic de a face nici cu reprezentarea convenţională a mandantului, nici cu
reprezentarea legală [113, p.18]. În cazul reprezentării convenţionale şi legale este vorba despre
aplicarea acesteia la încheierea actelor juridice de către reprezentanţi în numele şi pentru cei
reprezentaţi, pe cînd în cazul reprezentării succesorale reprezentantul dobîndeşte drepturi
succesorale proprii, care-i conferă posibilitatea de a urca în locul şi în gradul reprezentantului
pentru a culege moştenirea ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă ar fi fost în viaţă la momentul
deschiderii succesiunii.
Utilitatea reprezentării constă în faptul că prin efectele pe care le produce, înlătură unele
consecinţe ale principiului egalităţii între rudele de acelaşi grad.
În dreptul Republicii Moldova, ţinînd cont de prevederile articolului 1504 din CC, instituţia
reprezentării succesorale este de natură a mări cercul moştenitorilor legali.
Pentru înţelegerea raţiunii acestei instituţii succesorale să examinăm un exemplu.
Să ne imaginăm că un părinte are doi feciori, iar unul dintre aceştia a predecedat, lăsînd în
urma sa doi copii (nepoţi ai defunctului). Dacă am aplica principiul egalităţii între rudele de acelaşi
grad, moştenirea ar urma să fie culeasă de feciorul în viaţă al defunctului. Însă această soluţie ar fi
inechitabilă, de aceea, pentru a permite şi nepoţilor să vină la succesiune în gradul părintelui să
culeagă partea de moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă ar fi fost în viaţă la momentul
deschiderii succesiunii, legiuitorul a reglementat instituţia reprezentării succesorale (Schema nr.1).
95
Moştenirea se va împărţi în felul următor: A va culege ½ din moştenire, în timp ce nepoţii
de fiu ai defunctului B1 şi B2 urcă în locul şi gradul tatălui lor predecedat B, culegînd partea ce i s-
ar fi cuvenit acestuia dacă ar fi fost în viaţă, adică ½ din moştenire, pe care o vor împărţi între ei în
părţi egale, cîte ¼ din moştenire fiecăruia.
Tot astfel, dacă ambii feciori ai defunctului ar fi decedat la momentul deschiderii moştenirii
şi unul ar fi lăsat un copil, iar ceilalţi trei copii, cei patru nepoţi ai defunctului vor împărţi
moştenirea nu în mod egal, potrivit principiului egalităţii, ci fiind admisă reprezentarea primul va
culege jumătate din moştenire, iar ceilalţi trei a doua jumătate din moştenire, adică atît cît ar fi cules
părinţii lor dacă ar fi fost în viaţă (Schema nr.2).
Exemplul de mai sus demonstrează că de nu ar fi operat reprezentarea succesorală,
moştenirea s-ar fi împărţit egal între cei 4 nepoţi, fiecare primind cîte ¼ din masa succesorală.
Anume din acestă cauză în doctrină s-a menţionat că nu întotdeauna reprezentarea este
favorabilă pentru toţi reprezentanţii.
Fundamentul reglementării reprezentării succesorale se regăseşte, pe de o parte, în ideea de
a sustrage succesiunea hazardului unei cronologii accidentale a deceselor, contrare celei fireşti
(copii care decedează înaintea părinţilor), iar pe de altă parte, în asigurarea respectului egalităţii
tulpinilor, pornind de la ideea că afecţiunea lui de cujus faţă de succesorii săi, ca şi sentimentul de
datorie faţă de tulpina pe care fiecare dintre acestea o formează împreună cu descendenţii săi [59, p.
69].
Potrivit art.1504 CC al RM, reprezentarea succesorală este admisă în următoarele cazuri:
a) în linie dreaptă, în privinţa descendenţilor copiilor defunctului;
b) în linie colaterală, descendenţii fraţilor şi surorilor celui care lasă moştenirea pînă la
gradul IV inclusiv îi pot reprezenta pe ascendenţii lor predecedaţi la data deschiderii moştenirii;
descendenţii unchilor şi ai mătuşilor celui care lasă moştenirea pînă la gradul IV inclusiv (verii) îi
pot reprezenta pe ascendenţii lor decedaţi la data deschiderii moştenirii.
Normele care reglementează instituţia reprezentării succesorale sînt de strictă interpretare şi,
prin urmare, numărul eventualelor rude care s-ar bucura de acest beneficiu al legii nu poate fi mărit.
Astfel, ascendenţii ordinari nu pot veni la moştenire prin reprezentarea părinţilor defunctului.
În cazul descendenţilor reprezentarea operează pînă la infinit ( art.1500 alin.(3) CC al RM ),
de beneficiul acesteia bucurîndu-se toţi descendenţii lui de cujus, fără limită de grad.
De exemplu, un nepot de fiu, rudă de gradul doi cu defunctul, poate moşteni partea
părintelui său predecedat, fecior al defunctului, în concurs cu unchiul său (feciorul defunctului
rămas în viaţă). De asemenea, un strănepot de fiu C2, ruda de gradul trei cu defunctul, poate
moşteni pe străbunicul său E alături de un fecior al defunctului rămas în viaţă B, dacă pe tulpina pe
96
care o reprezintă sînt întrunite condiţiile reprezentării din grad în grad între ei şi bunicul lor C, pe
care îl reprezină la moştenirea străbunicului său (Schema nr.3).
Reprezentarea este - nu după cum zice textul, o ficţiune - ci un beneficiu legal acordat
exclusiv numai în clasa descendenţilor şi în clasa colateralilor privilegiaţi care permite copiilor şi
descendenţilor unui fiu sau frate (sau soră) predecedat să împrumute gradul şi dreptul succesoral al
părintelui său predecedat spre a veni la moştenirea de cujusului în concurs cu rudele din aceeaşi
clasă în grad mai apropiat cu de cujusul, rude care fără beneficiul reprezentării l-ar exclude. Această
definiţie care corespunde cu însăşi raţiunea de a fi a reprezentării, consistînd în a corecta, întrucît
priveşte transmiterea patrimoniului către rudele cele mai apropiate, nedreptatea şi jignirea
sentimentelor familiale rezultînd din forţele oarbe ale naturii, arată că nu se reprezintă decît
moştenitori predecedaţi, adică decedaţi în timpul vieţii de cujusului, şi că nici una dintre urmările
reprezentaţiei nu poate să fie invocată urmaşilor unui fiu sau unui frate (soră) care, fiind în viaţă la
deschiderea moştenirii, a fost exclus ca nevrednic sau a renunţat la moştenire. În ambele clase în
care e admisă reprezentarea are loc la infinit, ceea ce implică neapărat că au fost mai multe generaţii
succesive de moştenitori predecedaţi [52, p. 212].
Legiuitorul român prevede că reprezentarea se „ întinde nemărginit ” şi „ în toate cazurile”,
în ceea ce priveşte linia descendentă directă (adică descendenţii copiilor defunctului). Astfel,
descendenţii de gradul 2 reprezintă pe descendenţii de gradul 1, descendenţii de gradul 3 pe
descendenţii de gradul 2 etc., reprezentarea operînd în acest mod la infinit.
În linie colaterală (cazul descendenţilor din fraţi şi surori) reprezentarea nu mai operează la
infinit, ci doar numai pînă la gradul al 4-lea, deoarece, în linie colaterală, moştenirea nu este admisă
decît pînă la gradul al 4-lea [125, p. 127].
Reprezentarea nu poate să aibă loc pe sărite, ci trebuie să fie continuă, suindu-se din spiţă în
spiţă, trecînd prin toate gradele intermediare, astfel, pentru a veni la succesiunea străbunicilor,
trebuie să reprezinte pe tată şi pe bunic [55, p. 401].
Prin urmare, regulile reprezentării succesorale nu pot fi modificate prin voinţa defunctului,
iar voinţa reprezentanţilor poate influenţa regulile renunţării la moştenire, dar nu şi prin faptul
acceptării acesteia cu efecte parţiale sau cu condiţie [78, p. 71].
97
3.2.2. Condiţiile reprezentării succesorale
Condiţiile reprezentării succesorale nu sînt reglementate de lege, dar acestea pot fi deduse
logic din cuprinsul normelor din Codul civil care se referă la devoluţiunea succesorală legală.
Reprezentarea necesită întrunirea anumitor condiţii atît pentru persoana reprezentatului, cît
şi în persoana reprezentantului.
A. Condiţiile cerute pentru reprezentat
Conform prevederilor art.1504 CC al RM, rezultă că nu se pot reprezenta decît persoanele
moarte (dacă moştenitorul moare înaintea celui care lasă moştenirea). Această condiţie este
esenţială şi după părerea autorilor români C.Hamangiu, I.Rosset-Bălănescu etc., pentru ca un
descendent să poată parcurge, cu ajutorul reprezentării, toate gradele intermediare, spre a ajunge la
gradul cel mai apropiat de defunct, trebuie ca locurile să fi rămas libere prin decesul ascendenţilor
respectivi [91, p. 218]. Reprezentarea nu mai poate să-şi producă efectele dacă unul din ascendenţii
intermediari este încă în viaţă.
Întrucît persoanele dispărute sînt socotite în viaţă atîta timp cît nu a intervenit o hotărîre
declarativă de moarte, acestea nu pot fi reprezentate. După declararea judecătorească a morţii, în
funcţie de data stabilită ca fiind cea a decesului, se va admite sau nu reprezentarea conform
regulilor de drept comun.
În literatura de specialitate s-a pus problema dacă reprezentarea este posibilă în cazul în care
între comorienţi există raporturi de rudenie care pot duce la reprezentare. Într-o primă opinie [91, p.
218] se consideră că în această situaţie reprezentarea nu este posibilă, deoarece una dintre condiţiile
reprezentării este ca locul reprezentatului să fie util, or comorienţii nu se pot moşteni tocmai pentru
motivul că se prezumă că au murit în acelaşi timp, de unde rezultă că nici unul dintre ei nu are
capacitate succesorală în raport cu celălalt.
Potrivit celei de-a doua opinii [59, p. 76], în cazul comorienţilor nu se poate dovedi nici
predecesul unuia dintre ei şi nici supravieţuirea unuia dintre ei, deci reprezentarea este posibilă.
Acredităm a doua opinie ca fiind echitabilă, deoarece dacă de cujusul împreună cu cei doi fii
decedează în aceeaşi catastrofă, fiind consideraţi comorienţi, dacă fiii celui decedat împreună cu
tatăl lor nu ar putea veni la moştenirea bunicului lor prin reprezentare, această moştenire ar fi
culeasă în totalitate de celălalt fiu al de cujusulu rămas în viaţă, ceea ce este inechitabil.
A doua condiţie necesară pentru reprezentat este ca locul să fie util.
Aceasta înseamnă că nu este suficient ca cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii
succesiunii, ci este necesar ca acesta, dacă ar fi fost în viaţă, să-l fi putut moşteni pe defunct.
98
Reprezentantul nu poate avea asupra moştenirii de cujusului decît aceleaşi drepturi pe care le-ar fi
avut ascendentul său dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii.
În acest context, din prevederile art.1504 alin.(3) CC al RM rezultă că în cazul în care cel
reprezentat a fost declarat nedemn faţă de cel care lasă moştenirea, locul său, chiar vacant, nu va fi
util, nedemnitatea succesorală producînd efecte chiar şi faţă de descendenţii nedemnului.
B. Condiţiile cerute pentru reprezentant
Reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea de a-l moşteni pe defunct.
În acest sens reprezentantul trebuie să fie în viaţă sau cel puţin conceput la data deschiderii
moştenirii, să nu fie renunţător sau nedemn faţă de cujus şi să aibă vocaţie proprie la moştenirea
celui decedat, nefiind de conceput ca o persoană situată în afara sferei persoanelor cu vocaţie la
moştenirea lui de cujus, să vină la moştenire prin reprezentarea unei rude în grad succesibil
predecedate. Această cerinţă se explică şi prin faptul că reprezentantul care moşteneşte prin
reprezentarea unui ascendent predecedat culege succesiunea lui de cujus ca pe un drept propriu, iar
nu ca pe unul care ar fi aparţinut reprezentatului [59, p.76] şi i-ar fi fost transmis lui de către acesta
pe cale succesorală.
Aptitudinea reprezentantului de a culege moştenirea celui reprezentat este indiferentă.
Faptul dacă reprezentantul are sau nu aptitudinea de a moşteni pe reprezentat este lipsit de
relevanţă din puncul de vedere al reprezentării succesorale. Cu alte cuvinte, reprezentantul poate
veni la moştenire prin reprezentare chiar dacă este nedemn faţă de reprezentat sau dacă a renunţat la
moştenirea acestuia. Doctrina explică aceasta prin faptul că reprezentantul dobîndeşte drepturi
succesorale direct de la defunct prin efectul legii (reprezentării), iar nu de la reprezentat; drepturile
succesorale ale reprezentantului nu tranzitează nici un moment patrimoniul reprezentatului înainte
de a ajunge la reprezentant.
După părerea autorului V.Ciucă, în toate cazurile în care este admisă reprezentarea
succesorală, partajul se va face pe tulpini. De asemenea, nepoţii şi strănepoţii care fac parte din
tulpini deosebite îşi vor împărţi moştenirea pe tulpini şi nu în părţi egale, deşi ar fi toţi de acelaşi
grad. Dimpotrivă, partajul se va face pe capete, şi nu pe tulpină atunci cînd reprezentarea
succesorală nu are loc, iar moştenitorii vin la succesiune în nume propriu [62, p.152].
99
3.2.3. Efectele reprezentării
Reprezentarea succesorală produce efecte constînd în plasarea reprezentantului în locul
reprezentatului şi împărţirea succesiunii pe tulpini. În cazurile cînd sînt întrunite condiţiile cerute de
lege, reprezentarea operează de drept:
1. Ca efect al reprezentării, reprezentantul va fi plasat în locul reprezentatului, culegînd
partea ce ar fi revenit acestuia din moştenire dacă ar fi fost în viaţă. Astfel, art. 1504 alin.(2) CC al
RM, precizează că reprezentarea are drept efect punerea reprezentanţilor în locul şi în dreptul
reprezentatului.
Aceasta nu înseamnă însă că reprezentantul moşteneşte pentru reprezentat, el moşteneşte
pentru sine, dar dobîndeşte drepturile şi obligaţiile care ar fi revenit reprezentatului dacă acesta ar fi
fost în viaţă la data deschiderii moştenirii. Ea permite reprezentantului să se prevaleze la rangul
celui reprezentat.
2. Împărţirea moştenirii pe tulpini presupune împărţirea ei în atîtea părţi cîţi copii
(descedenţi de rangul întîi) sau fraţi şi surori a avut defunctul, care vin efectiv la moştenire sau care,
fiind predecedaţi, sînt reprezentaţi de descedenţii lor, iar nu pe capete, indiferent dacă moştenitorii
care culeg succesiunea sînt în ranguri diferite sau egale de rudenie cu defunctul ( SCHEMA 1).
Dacă o tulpină a produs mai multe ramuri, subdiviziunea se face pe fiecare ramură din
tulpină, partea cuvenită descendenţilor din aceeaşi ramură împărţindu-se în mod egal.
De exemplu, defunctul D a avut doi fii, A şi B, ambii predecedaţi. A a avut doi fii A1 şi A2,
primul în viaţă la deschiderea moştenirii, iar al doilea predecedat, lăsînd la rîndul său doi fii A3 şi
A4, în viaţă la deschiderea moştenirii. B a lăsat un fiu B1, în viaţă la deschiderea moştenirii. În
acest caz moştenirea se va împărţi conform SCHEMEI 4.
În interiorul fiecărei tulpini partajul părţii ce revine acesteia se va face pe capete (în funcţie
de numărul moştenitorilor făcînd parte din aceasta ).
Orice succesibil este liber să accepte sau nu o moştenire, după cum crede de cuviinţă. O dată
însă acceptată moştenirea, reprezentarea succesorală operează de drept, adică în temeiul legii fără a
fi necesară vreo manifestare de voinţă din partea reprezentantului.
Moştenitorii care vin prin reprezentare la moştenire dobîndesc nu numai drepturi, ci şi
obligaţii şi vor răspunde pentru pasivul moştenirii în limitele activului (art.1540 alin.(3) CC al RM).
Reprezentarea succesorală operează doar în cadrul moştenirii legale, nu şi al celei
testamentare, de aceea nu se poate pune problema modificării regulilor reprezentării prin voinţa
defunctului, în sensul de a le aplica şi în alte cazuri decît în acele prevăzute de lege ori de a
modifica cotele de moştenire revenind moştenitorilor ca urmare a acesteia [59, p. 82]. Desigur, în
limitele respectării drepturilor moştenitorilor rezervatari, actele de dispoziţie mortis cauza făcute de
100
defunct sînt valabile, inclusiv cele prin care s-ar deroga de la regulile reprezentării, numai că
acestea în realitate nu sînt modificări ale regimului legal al reprezentării succesorale, ci acte de
dispoziţie testamantară (de exemplu, exheredare) care exced sfera moştenirii legale [75, p. 97-98].
101
3.3. Clasele de succesori legali
Conform opiniei autorului D.Macovei, determinarea persoanelor chemate să culeagă
patrimoniul unei persoane fizice decedate constituie devoluţiunea moştenirii [103, p.43]. După
izvorul acesteia, în dreptul succesoral al Republicii Moldova, devoluţiunea moştenirii poate fi legală
şi testamentară (art.1432 alin.(3) CC al RM). Elementul principal al devoluţiunii moştenirii, deci şi
al devoluţiunii succesorale legale, îl constituie determinarea sferei persoanelor chemate să
moştenească o persoană fizică decedată.
Spre deosebire de Codul civil din 1964, care în art.566 stabilea trei clase de moştenitori
legali, Codul civil din 2002, deşi în art.1500 instituie de asemenea trei clase, semnificativ lărgeşte
cercul de persoane chemate la moştenire în condiţiile în care defunctul nu a lăsat testament.
Reducerea la minimum a cazurilor cînd statul este chemat să culeagă moşteniri vacante în
detrimentul rudelor defunctului contribuie la consolidarea societăţii civile şi încetăţenirea spiritului
de proprietar în rîndul maselor.
Deşi legea stabileşte cercul de moştenitori legali, aceştia nu pot culege toţi deodată bunurile
ce formează patrimoniul succesoral, deoarece, după cum am mai spus, s-ar ajunge la o fracţionare
excesivă a acestui patrimoniu. De aceea în scopul înlăturării unor asemenea inconveniente,
legiuitorul a instituit criteriul clasei de moştenitori.
Clasa de moştenitori reprezintă grupul de rude ale celui care lasă moştenirea, chemate a
succede într-o anumită ordine faţă de alte grupe de rude dintr-o altă clasă [103, p. 34].
După cum am mai menţionat, în dreptul Republicii Moldova clasele de moştenitori sînt
constituite din rude avînd acelaşi grad de rudenie.
În cele ce urmează vom enumera clasele de moştenitori reglementate de actualul Cod civil al
Republicii Moldova, precum şi vom examina fiecare categorie de moştenitori în parte.
102
3.3.1. Clasa întîi de moştenitori
Clasa întîi de succesori cuprinde: descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la
fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascedenţii
privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui care lasă moştenirea.
Observăm că legiuitorul nostru a instituit o clasă mixtă, cuprizînd descedenţii defunctului,
ascedenţii privilegiaţi şi soţul supravieţuitor.
a) Descendenţi, în sensul art.1500 CC al RM, sînt fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea,
cei născuţi vii după decesul lui şi cei înfiaţi. Ţinem să precizăm că textul de lege invocat, în
comparaţie cu art.566 CC al RM din 1964, face referire la fiii şi fiicele celui decedat, astfel fiind
denumiţi copiii acestuia.
Deci, conform prevederilor Codului din 1964, dreptul la moştenire îl au numai copiii
defunctului, adică numai acei care nu au atins vîrsta de 18 ani, însă acestă nedumerire vine să o
înlăture noul Cod din 2002. Credem că noţiunile utilizate în noul Cod civil sînt mai corecte în
sensul că, în conformitate cu alin.(1) art.51 CF al RM, se consideră copil persoana care nu a atins
vîrsta de 18 ani. Prevederi similare se regăsesc şi în art. 1 din Convenţia ONU cu privire la
drepturile copilului. În acest caz mai credem necesară precizarea că declararea nulităţii căsătoriei
dintre părinţi nu afectează drepturile copiilor născuţi din această căsătorie (art.44 alin.(5) CF al
RM), precum şi faptul că copiii născuţi în afara căsătoriei au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de
părinţii şi rudele lor ca şi cei născuţi din căsătorie (art.50 CF al RM).
Provenienţa copilului de la mamă (maternitatea) se stabileşte în baza documentelor care
confirmă naşterea copilului de la mamă într-o instituţie medicală (art.47 alin.(1) CF al RM). În
cazul cînd copilul nu este născut într-o instituţie medicală, maternitatea se stabileşte pe baza
documentelor medicale, a depoziţiilor martorilor sau prin alte probe.
Provenienţa copilului de la tată prezintă unele dificultăţi în cazul în care copilul este născut
în afara căsătoriei, deoarece, conform art.47 alin.(3) CF al RM, copilul născut din părinţi căsătoriţi
sau în timp de 300 zile din momentul desfacerii căsătoriei, declararea căsătoriei nule sau decesului
soţului mamei copilului are ca tată pe soţul (fostul soţ) al mamei, dacă nu a fost stabilit contrariul.
Această prezumţie de paternitate a soţului (fostului soţ) poate fi înlăturată printr-o declaraţie a
soţilor (foştilor soţi) depusă personal. În cazul în care soţii (unul din ei) nu se pot prezenta personal,
declaraţia se autentifică notarial şi se expediază organului de stare civilă (art.47 alin.(4) CF al RM).
Paternitatea copilului născut în afara căsătoriei poate fi recunoscută de către tatăl său printr-
o declaraţie comună a acestuia şi a mamei copilului depusă la organul de stare civilă.
În ce priveşte copiii, în calitate de moştenitori ai unuia dintre părinţi, menţionăm că dreptul
familiei face deosebire între copilul rezultat dintr-o căsătorie înregistrată şi cel născut de mama,
103
care nu era înregistrată cu tatăl acestuia. În acest caz, copilul va moşteni doar bunurile lăsate de
mama sa. De la această regulă există unele derogări. Astfel, vor moşteni atît pe linie maternă cît şi
pe cea paternă [112, p. 65]:
1) copiii celui despre a cărui moştenire este vorba, născuţi pînă la 08.07.1944, dacă cel
despre a cărui moştenire este vorba a fost trecut drept tată în adeverinţa de naştere a copiilor;
2) copiii născuţi şi după 8 iulie 1944, al căror tată a fost recunoscut ca cel despre a cărui
moştenire este vorba prin hotărîrea judecătorească;
3) copiii a căror paternitate cu cel despre a cărui moştenire este vorba a fost stabilită în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
Dacă copilul este născut din părinţi necăsătoriţi şi lipseşte declaraţia comună a părinţilor sau
a tatălui copilului, paternitatea se stabileşte de către instanţa judecătorească în baza declaraţiei unuia
dintre părinţi, a tutorelui (curatorului) sau a copilului însuşi la atingerea majoratului (art.48 CF al
RM).
Contestarea paternităţii (maternităţii), conform art.49 CF al RM, se face doar pe cale
judecătorească, de către persoanele şi în condiţiile prevăzute de articolul nominalizat.
În ceea ce priveşte copiii ai căror părinţi au fost decăzuţi din drepturile părinteşti, conform
art.69 CF al RM, li se păstreză dreptul la succesiune.
În conformitate cu art. 50 CF al RM, copiii născuţi în afara căsătoriei au aceleaşi drepturi şi
obligaţii faţă de părinţi şi rudele lor ca şi cei născuţi de la persoane căsătorite [9, p.12]. Prin urmare,
aceştia vor moşteni pe ambii părinţi.
Legea (art.1500 CC al RM) include în categoria descendenţilor şi pe înfiaţi. Prin înfiere sau
adopţie copilul care este lipsit de părinţi sau de o îngrijire corespunzătoare este primit în familia
adoptatorului, unde urmează a fi crescut ca un copil firesc al acestora [ 85, p.365].
Adopţia dă naştere rudeniei civile, care se naşte între adoptat şi descendenţii acestuia, pe de
o parte, şi adoptator şi rudele sale, pe de altă parte. Rudenia creată prin adopţie este asimilată cu
rudenia firească. Prin urmare, copilul adoptat va avea aceleaşi drepturi succesorale ca şi un copil
firesc al adoptatorului, totodată pierzînd vocaţia succesorală asupra moştenirii lăsate de părinţii săi
naturali.
Conform art.132 CF al RM, adoptatorul şi descendenţii lui, în raport cu părinţii adoptivi şi
rudele acestora, iar adoptatorii şi rudele acestora, în raport cu copii adoptaţi şi descendenţii lor, sînt
asimilaţi în drepturi şi obligaţii personale nepatrimoniale şi patrimoniale cu rudele fireşti. Adoptatul
pierde drepturile personale nepatrimoniale şi patrimoniale şi este liber de îndeplinirea obligaţiilor
faţă de părinţii săi fireşti şi rudele acestora (art.132 alin.(2),(3) CF al RM).
104
Prin urmare, de lege lata în Republica Moldova instituţia adopţiei este una cu efecte depline,
motiv pentru care infiaţii sînt asimilaţi fiilor şi fiicelor fireşti ale celui care a lăsat moştenirea, pe de
o parte, iar pe de altă parte, prevederile art.1500 alin.(5) CC al RM vin să confirme prevederile
art.132 alin.(3) CF al RM, astfel încît dacă adoptatorul pierde drepturile patrimoniale şi este eliberat
de îndeplinirea obligaţiilor faţă de părinţii săi fireşti şi rudele acestora, tot aşa şi aceştia din urmă
pierd drepturile patrimoniale în privinţa adoptatului şi, ca rezultat, conform art.1500 alin.(5) CC al
RM nu moştenesc după moartea celui adoptat sau a descendenţilor lui. În aceeaşi ordine de idei,
adoptatul şi părinţii săi naturali precum şi rudele sale fireşti nu au vocaţie succesorală reciprocă
asupra bunurilor ce le aparţin.
În cazul cînd copilul este adoptat de o singură persoană, drepturile personale pot fi păstrate
la cererea mamei dacă adoptatorul este bărbat, sau la cererea tatălui dacă adoptatorul este femeie
(art.132 alin.(4) CF al RM). În asemenea cazuri se păstrează doar drepturile personale, nu şi cele
patrimoniale, caz în care adoptatul nu poate veni la moştenirea părintelui cu care a păstrat aceste
legături personale, şi nici părintele nu poate veni la moştenire în cazul decesului copilului său
natural adoptat.
b) Soţul supravieţuitor. Legea porneşte de la principiul că numai căsătoria încheiată la
organele de stare civilă dă naştere la drepturi şi obligaţii juridice între soţi (art. 9 CF al RM). De
aceea numai persoana care a fost căsătorită legal cu cel despre a cărui moştenire este vorba, are
vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de soţul predecedat.
Însă se admit unele excepţii de la această regulă, după cum opinează M.Pronina [119, p.95].
Ele se referă la persoanele care duceau trai comun, dar nu au înregistrat căsătoria, întrucît legislaţia
ce era în vigoare în timpul cînd şi-au întemeiat familia nu cerea înregistrarea căsătoriei şi ei au
considerat suficient celebrarea religioasă sau recunoaşterea efectelor juridice ale raporturilor
conjugale de fapt. Astfel, au fost asimilate unei căsătorii legale, care îi conferă soţului supravieţuitor
vocaţie succesorală, căsătoria încheiată prin ritual religios, înainte de înfiinţarea organelor sovietice
de stare civilă.
La autorul rus V.Serebrovski am descoperit informaţia că prin Ukazul din 28 noiembrie
1946 Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM a dispus să fie considerate valabile căsătoriile încheiate
pînă la 28 iunie 1940 în conformitate cu legile ce erau pe atunci în vigoare pe teritoriul Basarabiei
[72, p.62].
Cu o căsătorie legală au fost asimilate şi raporturile conjugale de fapt, apărute pînă la 8 iulie
1944, dacă unul dintre soţi a încetat din viaţă înainte de această dată sau a murit ulterior raporturilor
amintite, urmînd a fi recunoscute printr-o hotărîre judecătorească [37, p.87].
105
Necesitatea îndeplinirii condiţiei privind calitatea de soţ la data deschiderii succesiunii face
ca cei care trăiesc în concubinaj să nu aibă vocaţie succesoarlă reciprocă, oricît de îndelungat ar fi
concubinajul. Astfel, Colegiul civil al Curţii de Apel, prin decizia nr.2-1354 din 24.12.1998, a
statuat în acest sens, că deoarece conform art.9 alin.(2) CF al RM drepturile şi obligaţiile soţilor iau
naştere din momentul înregistrării căsătoriei, raporturile de concubinaj nu pot fi puse la baza
primirii succesiunii [23, p. 89].
Soţul supravieţuitor, atît în dreptul Republicii Moldova cît şi în dreptul României, este
chemat la succesiunea soţului său precedent indiferent de sex, durată a căsătoriei cu defunctul, stare
materială, dacă din căsătorie au rezultat sau nu copii, ori dacă soţii convieţuiau la data deschiderii
moştenirii sau, dimpotrivă, erau despărţiţi în fapt.
Deci, concubinajul - convieţuirea a două persoane de sex diferit, nu conferă concubinului
supravieţuitor vocaţie succesorală legală la moştenirea concubinului precedent.
Calitatea de soţ se poate pierde prin divorţ şi odată cu divorţul dispare şi afecţiunea
presupusă a defunctului, care legitimează dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor.
Vocaţia succesorală reciprocă a soţilor se stinge odată cu desfacerea căsătoriei, dacă măcar
unul dintre ei a primit certificatul de divorţ, eliberat de organul de stare civilă. Dacă însă hotărîrea
de divorţ a fost pronunţată, iar soţii nu au îndeplinit formalităţile necesare pentru a ridica certificatul
de divorţ, atunci vocaţia succesorală reciprocă se menţine. Soţul supravieţuitor va avea vocaţie
succesorală la moştenirea soţului predecedat, chiar dacă nu a locuit împreună cu acesta, indiferent
de data şi motivele încetării traiului în comun dacă căsătoria nu a fost desfăcută [89, p. 22].
Atenţionăm că, potrivit art.39 alin.(1) din CF al RM, în cazul desfacerii căsătoriei la oficiul
de stare civilă, aceasta încetează din ziua înregistrării divorţului, iar în cazul desfacerii căsătoriei pe
cale judecătorească - din ziua cînd hotărîrea instanţei judecătoreşti a rămas definitivă, iar potrivit
art. 166 alin.(6) din CF, căsătoria desfăcută pe cale judecătorească pînă la intrarea în vigoare
(24.04.2001) a acestui cod se consideră desfăcută de la data înregistrării divorţului la oficiul de stare
civilă.
Nu produce efecte juridice în privinţa fiecăruia dintre soţi nu numai căsătoria neînregistrată,
ci şi o căsătorie înregistrată, dar care în virtutea art. 41-44 CF al Republicii Moldova, este
considerată nulă, ca fiind încheiată cu o persoană lipsită de capacitatea de exerciţiu sau cu o
persoană care este deja căsătorită etc. La cererea persoanelor interesate (art. 42 al CF RM), căsătoria
celui ce a lăsat moştenirea, după moartea acestuia, poate fi declarată nulă.
Conform art.1503 CC al RM, soţul supravieţuitor pierde dreptul la succesiune dacă au
existat motive pentru declararea nulităţii căsătoriei şi testatorul a intentat în acest sens o acţiune în
106
instanţa de judecată. Privarea nu acţionează atunci cînd căsătoria a încetat de drept, fostul soţ
neavînd vocaţie succesorală.
În acest context, venim cu propunerea de a completa acest articol în sensul că soţul
supravieţuitor să piardă dreptul asupra succesiunii dacă la data decesului celuilalt soţ în instanţa de
judecată era intentată acţiunea de divorţ, dat fiind faptul că soţul pînă a deceda a înaintat o acţiune
de divorţ, dar din cauza decesului procedura de divorţ va înceta, căsătoria încetînd în urma
decesului. Într-un astfel de caz, dacă se va confirma într-o şedinţă judiciară că căsătoria a încetat
înainte de deschiderea succesiunii, soţul poate fi decăzut din dreptul de a moşteni în baza hotărîrii
instanţei judecătoreşti.
Altfel, potrivit art. 33 CF al RM, în cazul desfacerii căsătoriei la oficiul de stare civilă,
aceasta încetează din ziua înregistrării divorţului, iar în cazul desfacerii căsătoriei pe cale
judecătorească - din ziua cînd hotărîrea instanţei judecătoreşti a rămas definitivă [9, p.11].
Deoarece divorţul produce efecte numai pentru viitor, nu şi pentru trecut, calitatea de soţ se
păstrează, pînă cînd hotărîrea judecătorească prin care s-a pronunţat desfacerea căsătoriei a rămas
definitivă, chiar dacă moartea a intervenit în cursul procesului sau chiar după pronunţarea desfacerii
căsătoriei, dar înainte ca hotărîrea să fi rămas definitivă, efectele divorţului nu se mai produc,
căsătoria nedesfăcîndu-se prin divorţ, ci încetînd prin decesul unuia dintre soţi, soţul supravieţuitor
urmînd să moştenească [86, p.223].
Calitatea de soţ se mai poate pierde la desfiinţarea căsătoriei prin hotărîre judecătorească de
constatare a nulităţii căsătoriei. În caz de nulitate absolută sau relativă, căsătoria se desfiinţează cu
efect retroactiv, astfel încît din punct de vedere juridic soţii sînt consideraţi că nu au fost niciodată
căsătoriţi şi, deci, problema unor drepturi succesorale nu se mai pune, calitatea de soţ pe care soţul
supravieţuitor o avusese la data deschiderii succesiunii desfiinţîndu-se cu efect retroactiv.
Dacă soţii cu cel puţin trei ani înainte de deschiderea moştenirii s-au despărţit în fapt,
indiferent dacă au partajat sau nu bunurile proprietate comună în devălmăşie, soţul supravieţuitor
este privat de dreptul la succesiune (art.1502 CC al RM).
Soţul supravieţuitor face parte din prima clasă de moştenitori şi, deci, va culege o cotă egală
cu cea a copiilor şi a părinţilor. Masa succesorală a soţului precedat este alcătuită din bunurile
proprii ale celui care lasă moştenirea şi din bunurile rămase după scăderea părţii ce se cuvine soţului
supravieţuitor din bunurile comune.
Astfel, soţului supravieţuitor îi revine o parte din bunurile comune ce se cuvin acestuia în
calitate de codevălmaş plus o cotă egală cu cea a copiilor şi părinţilor (şi a persoanei inapte de
muncă, dacă este cazul) din masa succesorală.
107
La stabilirea porţiunii succesorale ce se cuvine soţului supravieţuitor nu se ţine seama de toţi
moştenitorii defunctului care sînt în viaţă la data deschiderii succesiunii, ci numai de acei care
moştenesc din clasa cu care soţul supravieţuitor ar trebui să vină în concurs, iar dacă aceştia sînt
renunţători sau nedemni, moştenirea se va atribui clasei următoare şi, indirect, porţiunea soţului va
fi sporită, deoarece legea îi acordă o parte din moştenire, care este cu atît mai mare cu cît clasa cu
care vine în concurs este mai îndepărtată.
De exemplu, dacă toţi descendenţii sînt renunţători sau nedemni şi drept urmare soţul
supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu ascendenţi privilegiaţi sau cu colaterali privilegiaţi,
partea soţului supravieţuitori va spori, potrivit legii, de la 1/4 la 1/2 din moştenire.
În literatura de specialitate (unul dintre autori F.Deak) [78, p.106-108] s-a pus problema
cum să se procedeze în următoarele situaţii: în cazul în care există două sau mai multe persoane
care pretind drepturi succesorale în calitate de soţi supravieţuitori ai celui ce lasă moştenirea (de
exemplu, bigamie, poligamie) - şi în ipoteza în care soţii supravieţuitori vin în concurs cu două
clase de moştenitori legali în caz de exheredare a unor moştenitori legali rezervatari.
Astfel, în situaţia bigamiei, moştenirea lăsată de soţul predecedat bigam sau cota-parte din
această moştenire prevăzută de lege în favoarea soţului supravieţuitor în concurs cu diferitele clase
de moştenitori legali, se va împărţi în mod egal între soţul din căsătoria nulă ultimul fiind soţ de
bună- credinţă. În ce priveşte problema concursului soţului supravieţuitor - cu două clase (subclase)
de moştenitori rezervatari - a fost consacrată soluţia potrivit căreia se stabileşte cota cuvenită soţului
supravieţuitor (şi rezerva acestuia, dacă este cazul) în raport cu moştenitorii legali din clasa mai
apropiată cu care vine în concurs soţul supravieţuitor.
În cazul decesului unuia dintre soţi, prima problemă ce trebuie rezolvată pentru stabilirea
drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor, iar dacă există şi alţi moştenitori (sau numai alţi
moştenitori, deoarece soţul supravieţuitor nu vrea sau nu poate veni la moştenire) şi pentru
stabilirea drepturilor succesorale ale acestora, este determinarea masei succesorale, adică a
drepturilor şi obligaţiilor care o compun.
Întrucît la moartea unuia dintre soţi comunitatea de bunuri încetează, trebuie să se
stabilească partea cuvenită soţului supravieţuitor din această comunitate [78, p.126], care urmează
să intre în masa succesorală, soţul supravieţuitor culegînd partea ce i se cuvine din comunitate nu în
calitate de moştenitor, ci în calitate sa de codevălmaş, adică titular asupra comunităţii.
Deoarece proprietatea comună în devălmăşie aparţine soţilor - nefracţionat - ca o
universalitate juridică (o masă de drepturi şi obligaţii), împărţirea se realizează prin stabilirea unei
cote pentru fiecare dintre soţi în raport cu contribuţia reală la dobîndirea bunurilor luate în
ansamblu, iar nu pentru fiecare bun în parte sau pe categorii de bunuri, mobile şi imobile.
108
Pentru stabilirea masei succesorale „prima operaţiune” este „deducerea părţii cuvenite
pîrîtului din bunurile comune, în calitate de coindivizar”, numai restul împărţindu-se între
comoştenitori, inclusiv soţul supravieţuitor. Astfel, recunoaşterea acestui drept asupra comunităţii
de bunuri dintre soţi nu depinde de regulile care guvernează materia dreptului succesoral (de
exemplu, acceptarea moştenirii, nedemnitatea succesorală etc.). Soţul supravieţuitor are drepturi
asupra bunurilor dobîndite în timpul căsătoriei cu defunctul în temeiul Codului familiei, a
raporturilor de familie, iar nu ca moştenitor. Desfiinţarea comunităţii se face potrivit dispoziţiilor
Codului familiei al Republicii Moldovei prevăzute pentru desfacerea căsătoriei (art. 38 CF al RM)
[9, p.15].
Nu sînt proprietate comună bunurile dobîndite în timpul căsătoriei din mijloacele personale
ale unuia dintre soţi, care i-au aparţinut înainte de încheierea căsătoriei, precum şi obţinute prin
donaţie sau moştenire, în baza altor convenţii gratuite de către unul dintre soţ în timpul căsătoriei,
lucrurile de uz personal (îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte obiecte), cu excepţia bijuteriilor de
preţ şi a altor obiecte de lux (art.22 CF al RM). Din prevederile art.40 alin.(2) CF al RM rezultă că
bunurile dobîndite în perioada de absenţă a unuia dintre soţi aparţin soţului care le-a dobîndit.
Componenţa proprietăţii comune a soţilor se determină din momentul încetării reale de către
soţi a raporturilor familiale şi a administrării comune a gospodăriei, dacă după încetarea lor soţii nu
au procurat o altă proprietate din mijloace comune.
Potrivit legislaţiei române, soţul supravieţuitor, din momentul deschiderii succesiunii, pe
lîngă partea sa succesorală în concurs cu moştenitorii legali, are dreptul special asupra mobilelor şi
obiectelor aparţinînd gospodăriei casnice şi asupra darurilor de nuntă, şi nu drept temporar de
abitaţie asupra casei de locuit, care face parte din masa succesorală.
Spre deosebire de dreptul de abitaţie de drept comun, care ia naştere prin acte juridice,
dreptul de abitaţie este un drept care ia naştere din lege [103, p.63].
Urmează de menţionat că dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor operează indiferent de
moştenitorii cu care acesta mai vine în concurs la moştenire.
Soţul supravieţuitor are un drept de abitaţie dacă sînt întrunite cumulativ următoarele
condiţii:
- să fi locuit la data deschiderii moştenirii în casa (apartamentul) care formează obiectul
dreptului de abitaţie. De regulă, condiţia este îndeplinită cînd soţul supravieţuitor a avut domiciliul
în locuinţa respectivă. Stabilirea domiciliului se face în mod liber fiind suficientă dovada locuirii
permanent în casa care face obiectul dreptului de abitaţie (şi nu neapărat inscripţionarea mutaţiei de
domiciliu în buletinul de identitate);
- să nu aibă altă locuinţă proprie;
109
- să nu devină prin moştenire proprietarul exclusiv al locuinţei, astfel, în cazul în care soţul
supravieţuitor este unicul moştenitor al defunctului, în calitate de proprietar nu poate avea în plus şi
un dezmembrămînt al aceluiaşi drept de proprietate (neminem res sua servit);
- locuinţa asupra căreia se constituie dreptul de abitaţie să facă parte din masa succesorală,
adică să fi aparţinut soţului decedat exclusiv sau în comun cu alte persoane; dacă soţul
supravieţuitor moşteneşte locuinţa împreună cu alţi comoştenitori, dreptul de abitaţie îi va permite
s-o folosească potrivit necesităţilor şi nu în raport cu cota-parte dobîndită prin moştenire;
- defunctul nu a dispus altfel; Astfel dreptul de abitaţie poate fi înlăturat de defunct fiindcă
soţul supravieţuitor nu este rezervatar asupra acestuia.
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor, potrivit legislaţiei române, se caracterizează
prin:
- este un drept real ce are ca obiect casa de locuit;
- este un drept temporar care durează pînă la ieşirea din indiviziune sau pînă la recăsătorirea
soţului supravieţuitor, dar cel puţin un an de la deschiderea moştenirii;
- este un drept strict personal, inalienabil şi insesizabil neputînd fi cedat sau grevat în
favoarea altei persoane [78, p.123];
- este cu titlu gratuit, în sensul că pe timpul cît se bucură se acest drept, soţul supravieţuitor
nu este obligat să plătească chirie moştenitorului care este proprietarul locuinţei .
Dacă soţul supravieţuitor este şi comoştenitor al locuinţei, susţine M.Eliescu, gratuitatea îi
profită în sensul că nu este obligat să plătească chirie, nici înainte şi nici după împărţeală (pentru
30. Aмфитеатров Г., Солодилов А. Право наследования в СССР. Москва: Юр. Изд.
Mин. Юст. СССР, 1946. 73 p.
31.Aнтимонов Б., Граве К. Советское наследственное право. Москва: Юридическая
литература, 1955. 426 p.
32. Antoniade C., Calităţile cerute pentru a putea moşteni în dreptul roman şi dreptul
român, Teză pentru licenţă, Facultatea juridică din Iaşi, Tipografia Goldner, 1903. 190 p.
33. Aramă E. Istoria dreptului Românesc. Chişinău: Tipografia Centrală, 1995. 240 p.
34. Aramă E. Rădăcinile legilor noastre. Legea şi viaţa, 1991, nr.11-12. p.15.
35. Антокольская М. Семейное право. Москва: Юридическая литература, 2000.
255 p.
36. Барщевский М. Если открылоcь наследство. Москва: Юридическая литература,
1989. 315 p.
37. Бондарев Н., Эйдиновa Э. Право на наследство и её оформление. Беседы в
советском законодательстве. Москва: Юридическая литература, 1971. 232 p.
38. Bacaci A., Comăniţă Gh. Drept civil. Succesiunile. Bucureşti: Editura Ştiinţifică,
2003. 199 p.
39. Baieş S. Drept civil. Partea generală. Chişinău: Toner, 1994. 167 p.
40. Baieş S., Roşca N. Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică.
Chişinău: Tipografia Centrală , 2004. 464 p.
41. Baieş S., Volcinschi V., Băieşu A., Cebotari V., Creţu I. Drept civil. Drepturile reale.
Teoria generală a obligaţiilor, Vol. II., ed. a 2-a. Chişinău: Tipografia Centrală, 2005. 528 p.
42. Beleiu G. Drept civil român. Introducere în drept civil. Bucureşti: Casa de Editură şi
presă Şansa SRL, 1994. 512 p.
43. Beleiu G. Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil.
Bucureşti: 2003. 448 p.
155
44. Bloşenco A. Drept civil. Partea specială. Note de curs. Chişinău: Cartdidact, 2003.
280 p.
45. Boroi G. Drept civil. Partea generală. Persoanele. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 2001.
357 p.
46. Bostan G. Succesiunea legală în Republica Moldova şi România. Teza de doctorat.
169 p.
47. Bostan G. Moştenirea legală. Chişinău: SRL Barcom, 2004. 29 p.
48. Botea Gh., Ţiclea A. Drept civil – curs selectiv pentru licenţă. Bucureşti: Arad, 2003.
711 p.
49. Bîrsan C. Drept civil. Drepturile reale principale. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 2001.
p.160.
51. Bănărescu Iu. Noţiunea succesiunii vacante şi natura ei juridică. Revista Naţională de
drept, 2006. nr. 10. p.63.
52. Cantacuzino M. Elementele dreptului civil. Ediţie îngrijită de Gabriela Bucur, Marian
Florescu. Timişoara: ALL Educaţional, 1998. 1077 p.
53. Catană L. Încercare de sinteză a teoriilor privitoare la fundamentul dreptului la
mostenire. Revista de drept privat, 2002. nr.3. p.21.
54. Cărpenaru S. Dreptul de moştenire. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
1982. 332 p.
55. Cărpenaru S. Drept civil. Contracte speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire .
Universitatea din Bucureşti,1986. 570 p.
56. Chelaru E. Drept civil. Persoanele. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 2003. 257 p.
57. Chiriac S., Ghenciu N., Mocanu V. Comentariu al practicii judiciare de repertoriu
funciar. Aspecte teoretico-practice. Chişinău: Cartdidact, 2002. 789 p.
58. Chirică D. Drept civil. Succesiuni. Bucureşti: Lumina Lex, 1996. 356 p.
59. Chirică D. Drept civil. Succesiuni şi testamente. Bucureşti: Rosetii, 2003. 233 p.
60. Ciobanu V. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, Teoria Generală.
Bucureşti: Editura Naţională, 1996. 557 p.
61. Cimpoeru D. Moştenirea prin retransmitere. Dreptul, 1995, nr.4, p.28-30.
62. Ciucă V. Procedura partajului succesoral. Iasi: Polirom, 1997. 180 p.
63. Cocos Ş. Drept roman. Bucureşti: Editura ALL-BEEK, 2000. 312 p.
64. Codul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Texte-Comentarii-Jurisprudenţă.
Paris: Lexis Nexis SA, 2008. 723 p.
65. Cojocaru E. Dreptul notarial. Chişinău: Ruxanda, 1998. 215 p.
156
66. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova, vol.II. Chişinău: ARC, 2005. 1355 p.
67. Condurachi I. Expunere rezumată a teoriei moştenirilor în vechiul drept romînesc.
Bucureşti: Columna, 1919. 225 p.
68. Constantinescu E. Unele aspecte ale dreptului succesoral al Republicii Moldova. Teză
de doctorat . 200 p.
69. Constantinescu E. Ordinea de succesiune în Franţa. Legea şi viaţa, 1995, nr.4. p.34.
70. Costin M. Marile instituţii ale dreptului civil român,vol.2, Cluj: Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1984. 408 p.
71. Советов П. К истории наследственного права феодальной Молдавии до XIX века,
Известия Молдавского филиала АНСССР, 1959, № 2. 115 p.
72. Серебровский В. Очерки советского наследственного права. Москва: Советское
Издание, 1955. 160 p.
73. Culegere de Hotărîri explicative, octombrie 2003 - decembrie 2005. Chişinău: Cartier
juridic, 2006. 856 p.
74. Curtea Eurpoeană a Drepturilor Omului. Reglementări de bază şi jurisprudenţa în
cauzele Moldoveneşti. Chişinău: Arc, 2007. 270 p.
75. Deak F. Moştenirea legală, Bucureşti: Actami, 1966. 410 p.
76. Deak F., Cărpenaru S. Drept civil. Contractele speciale. Dreptul de autor. Dreptul de
moştenire. Bucureşti: Actami, 1983. 540 p.
77. Deak F. Contracte civile şi asigurări. Bucureşti: Actami, 1996. 625 p.
78. Deak F. Tratat de drept succesoral. Bucureşt: Actami, 1999. 607 p.
79. Dogaru I. Drept civil. Succesiuni. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 2003.
290 p.
80. Dragnev D., Dragnev E. Istoria modernă a românilor, partea I, mijlocul secolului al
XVII-lea, Chişinău: Civitas, 1997. 269 p.
81. Eliescu M. Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul RSR, Bucureşţi: Editura Academiei,
1966. 275 p.
82. Eminescu Y. Dreptul de autor. Bucureşti: All, 1994. 170 p.
83. Fotino G. Pagini din istoria dreptului românesc. Bucureşti. Editura Academiei
Republicii Socialiste România, 1972. 210 p.
84. Filipescu I. Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale. Bucureşti: All,
1999. 535 p.
85. Filipescu I. Tratat de dreptul familiei. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
2000. 556 p.
157
86. Filipescu I. Tratat de dreptul familiei. Bucureşti: All, 1995. 320 p.
87. Galben A. Din „Obiceiul pămîntului” al Moldovei Feudale (sec.XVIII- prima jumătate
a secolului XIX ). Chişinău: Ştiinţa, 1986. 170 p.
88. Ghidul judecătorului în materie civilă şi comercială a RM / Ediţie revizuită şi
completată. Chişinău: Proiectul Judiciarului Civil şi Comercial în republica Moldova, 2007. 447 p.
89. Гордон М. Наследование по закону и по завещанию. Москва: Юридическая
литература, 1967. 110 p.
90. Гроссман С. Местные законы Бессарабии, Полный системный сборник местных
бессарабских законов Арменупола. Донича. Сборник Грамоты Маврокордата и руной книги
«О браках». Санкт-Петербург: Типо-литография Розена А.Г., 1904. 468 p.
91. Hamangiu C., Rosseti-Bălănescu I., Băiconeanu Al. Tratat de drept civil român.
vol.III, reeditat. Bucureşti: Chemarea, 1996. 600 p.
92. Jakota M. Drept roman. Iaşi: Chemarea, 1998. 512 p.
93. Istoria dreptului românesc în trei volume. vol.I. Bucureşti: Editura Academiei
Republicii Socialiste România, 1980. 790 p.
94. Кабалкин А. Поможет ли право рынку. Российская Юстиция, 1994, № 1. p.2.
95. Кассо Л. Византииское право в Бессарабии. Москва: Типография Московского
Университета, 1907. 165 p.
96. Качур Н., Баукина Е., Богданова И. Наследование выморочного имущества.
Российская юстиция , 2003, № 10. p.5.
97. Кибак А. Константинеску Е., Бондарчук О. Нотариат. Кишинёв: Бизнес-Элита,
2001. 251 p.
98. Крецу В. Признание наследства выморочным. Revista naţională de drept, 2008,
nr.10. p.27.
99. Кто и в каком порядке может наследовать. Юридические консультации для
населения в вопросах и ответах. Москва: Государственное издательство юридической
литературы, 1960. 80 p.
100. Lupan E. Drept civil. Persoana fizică. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
1999. 235 p.
101. Lupulescu D. Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi şi aplicaţiile sale practice.
Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1973. 431 p.
102. Lupulescu D. Drept civil. Drepturile reale principale. Bucureşti: Lumina Lex, 2002.
455 p.
103. Macovei D. Drept civil. Succesiuni. Iaşi: Chemarea, 1993. 325 p.
158
104. Manualul judecătorului la examinarea pricinilor civile. Coordonator Mihai
Poalelungi. Chişinău: Cartier, 2006. 1014 p.
105. Martîncic E., Grama D. Dezvoltarea dreptului în Moldova în anii puterii sovietice,
material în ajutorul lectorului. Chişinău: Ştiinţa, 1984. 129 p.
106. Макиев С. Объекты права личной собственности, классификация и правовой
режим . Правоведение, 1988, № 5. p.32.
107. Mămăligă S. Dreptul de autor şi drepturile conexe. Legea nr.293-XII/1994 comentată.
Chişinău: Arc, 2000. 220 p.
108. Molcut E. Drept roman. Bucureşti: Press-Mihaela, 2000. 345 p.
109. Micescu I. Curs de drept civil. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 2000.
299 p.
110. Neaga E. Termenul general şi special de acceptare a succesiunii. Revista
natională de drept, 2003, nr. 11, p.47.
111. Nikitiuk P. Dreptul de moştenire. Chişinău: Cartea moldovenească, 1982. 189 p.
112. Никитюк П. Наследственное правo и наследственный процесс. Кишинев:
Штиинца, 1973. 230 p.
113.Nicolaescu C., Dumitrache B., Nicolae M. Discuţii privitoare la reprezentarea
succesorală. Dreptul, 1999, nr.2 , p.18.
114. Огaнян А., Пушкин А. и работа комиссии по составлению свода местных
законов о гражданском праве Бессарабской области, Научная конференция профессорско-
преподавательного состава Кишинёвского Государственного Университета по итогам
научно-иследовательских работ за 1973 год. Тезисы докладов. Кишинёв, 1974. 278 p.
115. Орлова Н. Правовая природа выморочного имущеcтва. Вопросы советского
гражданского права, 1955. 200 p.
116. Пергамент О. О применении местных законов Арминупуль и Донича, Санкт
Петербург: Типолитография Розена А.Г. /Ландау А.Е./, 1905. 215 p.
117. Poalelungi M., Pascari A. Pregătirea pricinilor pentru dezbaterile judiciare.
Chişinău: Arc, 2006. 225 p.
118. Pop T. Drept civil român, persoanele fizice şi juridice. Bucureşti: Lumina Lex, 1994.
435 p.
119. Пронина М. Право наследования. Минск: Беларусь, 1989. 179 p.
120. Roş V. Dreptul proprietăţii intelectuale. Bucureşti: Chemarea, 2001. 325 p.
121. Safta-Romano E. Dreptul la moştenire. Doctrină şi jurisprudenţă. Iaşi: Grafhix, 1995.
343 p.
159
122. Safta-Romano E. Drept civil. Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1967. 488 p.
123. Stăncilescu L. Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni. Bucureşti: Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 2002. 556 p.
124. Stănescu C. Drept civil. Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1967. 348 p.
125. Stănescu C. Drept civil. Persoana fizică şi persoana juridică. Drepturile reale.
Bucureşti: Editura Didactică, 1970. 679 p.
126. Terre F., Lequette Y. Droit civil. Les succesions. Les liberalites. Paris, 1997. 220 p.
127.Тихомиров Л., Тихомиров М. Юридическая энциклопедия. Москва:
Юридическая литература, 1997. 330 p.
128. Толстой Ю. Наследственное право. Москва: Юридическая литература, 2000.
567 p.
129. Толстой Ю., Сергеев А. Гражданское право. Москва: Юридическая литература,
2000. 870 p.
130. Хаскельберг Б. Нaследование по закону нетрудоспособными иждивенцами.
Российская юстиция, 2003, № 7. p. 29.
131. Зайцева Т., Крашенников П. Наследственное право. Комментарий
законодательства и практика его примeнения. Москва: Юридическая литература, 2002.
670 p.
132. Zinveliu I. Dreptul de moştenire în Republica Socialistă România, Cluj-Napoca:
Dacia, 1975. 445 p.
133. Щербаков М. Восстановление пропущенного срока для принятия наследства.
Человек и закон, 2003, № 12. p.7.
160
ADNOTARE la teza de doctor în drept Unele aspecte ale succesiunii legale în Republica Moldova la etapa actuală, realizată de Oxana ROBU teză de doctor în drept cu titlu de manuscris la specialitatea: 12.00.03 –Drept privat ( dreptul civil ) Facultatea de Drept a Univesrităţii de Stat din Moldova, Chişinău, 2009
Succesiunea este una dintre multele norme ale dreptului civil care oferă posibilitatea de a
transmite patrimoniul de cujus moştenitorilor lui astfel încât oricine să poată trăi fără teama că toate
bunurile sale ar putea fi pierdute, noile generaţii fiind nevoite să înceapă totul de la zero.
În introducerea lucrării este argumentată actualitatea temei investigate, se accentuează
caracterul inedit al lucrării, precum şi valoarea ei aplicativă, se determină obiectul şi
sarcinile cercetării, este expus suportul metodologic şi teoretico- ştiinţific, sunt formulate
tezele şi concluziile înaintate spre susţinere, sunt date informaţii cu privire la aprobarea
rezultatelor cercetării.
Lucrarea este divizată în trei capitole. Primul capitol cuprinde informaţii cu privire la
definiţia de moştenire, particularităţile sale. De asemenea este analizată baza dreptului de
succesiune, care concordă cu ideea că baza dreptului de succesiune este ius abutendi. Mai mult, este
analizat profund conţinutul patrimoniului care este moştenit de succesori.
În capitolul doi autorul expune condiţiile care urmează a fi respectate astfel încât o persoană
poate să intre în posesia bunurilor. Conform legislaţiei Moldovei acestea sunt trei la număr:
a) posibilitatea de a moşteni; b) titlul moştenirii; c) persoana nu trebuie să fie exclusă de la
succesiune.
În acest capitol, de asemenea sunt analizate astfel de norme ca moştenirea prin dreptul de
reprezentare, domeniul său, condiţiile care trebuiesc respectate de reprezentant şi de acel ce este
reprezentat, efectele succesiunii prin dreptul de reprezentare care sunt două la număr:
moştenirea prin dreptul de reprezentare funcţionează în mod legal;
în cazul gestionarii sale, moştenirea este divizată în descendenţi.
În capitolul trei sunt analizate categoriile moştenitorilor care conform art. 1500 CC RM sunt
următoarele:
a) prima categorie cuprinde: descendenţii de cujus, ascendenţii privilegiaţi (părinţii, părinţii
adoptivi), soţul rămas în viaţă;
b) colateralii privilegiaţi (fraţi şi surori) şi ascendenţii ordinari (buneii de ambele părţi);
c) colaterali ordinari (unchii şi mătuşile de cujus,) .
161
De asemenea în capitolul trei se analizează dreptul statului asupra succesiunilor libere.
Partea finală a lucrării reflectă principalele puncte de vedere cu privire la subiect, critici şi declaraţii
de lege ferenda.
162
АННОТАЦИЯ
к диссертации на соискание учёной степени доктора права Некоторые аспекты наследственного права на сегоднящий этап в Республике Молдова
Автор Оксана РОБУ Наследование – это один из многочисленных институтов гражданского права,
который предоставляет возможность наследодателю передавать свое имущество своим
наследникам, так, чтобы все могли жить, не беспокоясь о том, что имущество будет изъято, а
новые поколения начнут все с нуля.
Работа содержит три главы. В первой главе можно найти определение наследства и
его свойства. Также в ней анализируется основа права наследования, согласно идее о том,
что основа права наследования является ius abutendi. Кроме того, в этой главе глубоко
проанализировано содержание имущества, которое переходит к наследникам. Во второй
главе автор перечисляет условия, которые необходимо соблюдать, если кто-либо хочет
вступить в права наследования. Согласно законодательству Молдовы, их три – два
положительных и одно отрицательное:
a) способность наследовать;
б) право на наследование;
в) человек не должен быть лишен права наследования.
В этой главе мы также проанализировали такие субъекты, как наследование по праву
представления, наследственная масса, условия, которые необходимо соблюдать
представителю и тому, кого представляют, эффекты наследства с правом представления,
которых существует два:
- законное наследство по праву представления ;
- в случае наследования, наследство разделяется между членами семьи.
В третьей главе были проанализированы категории наследников, которыми, согласно
б) привилегированные родственники (братья и сестры) и простые предки (дедушки и
бабушки с обеих сторон);
в) простые родственники (наследники – дяди и тети).
Также в третьей главе было рассмотрено государственное право наследования в
случае отсутствия наследников. Заключительная часть работы содержит основные взгляды
критиков касательно этой темы и предложения с точки зрения действующего закона.
163
SUMMARY to the PhD thesis in Law A few aspects of heritage lawfully in Republic of Moldova at actual period written by Oxana Robu PhD in LaW thesis as a manuscript, speciality: 12.00.03 – Private Law ( civi l law). Faculty of Law, Moldovan State University, Chisinau, 2009
Inheritance is one of the most institutions of civil law which offer the
possibility to transmit the de cujus' patrimony to his heirs so that every one could
live without having fear that all his goods be waist and the new generations begins
everything from zero. The work is devided into three chapters. In the first one, one
could find information about the deffinition of inheritance, it 's peculirities. There
is also analysed the base of the right of succesion, beeing agree with the idea that
the base of the right of succesion is ius abutendi. Thurthermore, their was deeply
analysed the content of the patrimony which is succeded by heirs. In the second
chapter author reflect the conditions which have to be respected so that a person
could come into one's property. According to Moldova's legislation they are three -
two positive and one negative:
a) ability to inherit; b)title to inheritance c)the person should not be
debarred from succesion.
In this chapter were also analysed such institutions as inheritance by right of
representation, it 's domain, the conditions which have to be respected by
representative and that one who is represented, effects of inheritance by the right
of representation which are two:
a) inheritance by the right of representation operates legaly
b) in case of it 's operation the inheritance is beeing devided in stems.
In chapter three their have been analysed the categories of heirs who in
concordance whith art . 1500 CC RM are:
a) in the first category one includes: the de cujus ' descendants, the privileged