1 Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova RAPORT DE MONITORIZARE A REALIZĂRII PLANULUI DE ACŢIUNI PRIVIND IMPLEMENTAREA STRATEGIEI PENTRU ASIGURAREA EGALITĂȚII ÎNTRE FEMEI ȘI BĂRBAȚI ÎN REPUBLICA MOLDOVA PE ANII 2017-2021 (în perioada anului 2017) Chişinău - 2018
57
Embed
Ministerul Muncii și - msmps.gov.md · autorități publice centrale, a ONG-lor din domeniu, au elaborat Raportul de monitorizare a realizării Planului de acţiuni pentru implementarea
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova
RAPORT
DE MONITORIZARE A REALIZĂRII PLANULUI DE
ACŢIUNI PRIVIND IMPLEMENTAREA STRATEGIEI
PENTRU ASIGURAREA EGALITĂȚII ÎNTRE
FEMEI ȘI BĂRBAȚI ÎN REPUBLICA MOLDOVA
PE ANII 2017-2021
(în perioada anului 2017)
Chişinău - 2018
2
CUPRINS
Lista Abrevierilor……………………………………………………………5
Sumar…………………………………………………………………………7
MONITORIZARE A REALIZĂRII PLANULUI DE ACŢIUNI PRIVIND
IMPLEMENTAREA STRATEGIEI PENTRU ASIGURAREA
EGALITĂȚII ÎNTRE FEMEI ȘI BĂRBAȚI ÎN REPUBLICA MOLDOVA
PE ANUL 2017
Aria de intervenție: Participarea femeilor la nivel de luare a deciziilor
Obiectivul general 1: Asigurarea abordării complexe a egalităţii între
femei şi bărbaţi:
Obiectivul specific 1.1: Consolidarea mecanismelor instituţionale şi
legale cu privire la promovarea femeilor în procesul de luare a
Recomandări: Asigurarea continuității activităților de promovare a egalității de gen și a
participării femeilor de la nivel decizional inclusiv prin mobilizarea parteneriatelor dintre
organizațiile societății civile, autorități ale administrației publice centrale și locale.
Acţiunea 1.1.6. Dezvoltarea capacităților experților independenți în domeniul egalității de
gen în calitate de formatori naționali.
Termenul de executare: 2017
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei Entitatea
Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor
Informaţia despre realizare:
Gradul de implementare: Nerealizat
Recomandări: Reieșind din necesitatea de asigurare a consolidării capacităților
mecanismului instituțional consolidat prin Legea nr. 71 din 14.04.2016, în particular a unităților
gender din cadrul autorităților publice locale considerăm necesară realizarea acestei acțiuni în
anul 2018.
Acţiunea 1.1.7. Consolidarea capacităților femeilor din grupurile subreprezentate la
nivel decizional pentru sporirea activismului și liderismului politic
Termenul de executare: 2018
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei Entitatea
Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor
Informaţia despre realizare:
Programului de consolidare a capacităților femeilor din grupurile subreprezentate s-a axat
pe următoarele subiecte: rolul femeilor în istorie și societate, Strategia pentru asigurarea egalității
între femei și bărbați pe anii 2017-2021, prevederile și recomandările CEDAW pentru Moldova,
legislația privind dreptul persoanelor cu dizabilități, managementul campaniilor electorale,
egalitatea de gen și dezvoltarea durabilă, comunicarea cu mass-media și instituțiile publice,
comunicarea non-verbală, managementul strategic și tehnologiile IT pentru lobby și advocacy.
Astfel, 39 de femei cu diferite tipuri de dizabilități din întreaga țară (inclusiv din regiunile
Gagauzia și Transnistria) și-au îmbunătățit abilitățile pentru a se implica activ în viața civică și
politică.
Pe parcursul anului 2017, în cadrul proiectului "Consolidarea drepturilor omului în rândul
persoanelor în vârstă și a femeilor din Moldova", implementat de HelpAge International
Moldova, finanțat de Republica Federală Germania (BMZ), au fost organizate dezbateri publice
locale în circa 8 localități. Dezbaterile au au fost organizate în vederea identificării și soluționării
problemelor comunitare avînd la bază cooperarea dintre membrii comunității, autoritățile locale,
întreprinderile locale și furnizorii de servicii.
În cadrul dezbaterilor organizate au fost mobilizate în activitățile comunitare legate de
depășirea anumitor probleme locale, inclusiv cele ale persoanelor în vârstă, cca 40-100 de
persoane.
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: Asigurarea continuității activităților inițiate și în anul 2018.
Acţiunea 1.1.8. Dezvoltarea programelor de mentorat pentru femei din diverse
sectoare
13
Termenul de executare: 2017
Responsabilii de realizare: Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Apărării Ministerul
Muncii, Protecției Sociale și Familiei; Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi
Abilitarea Femeilor; Platforma pentru Egalitate de Gen
Informaţia despre realizare:
Adițional la Programul de mentorat „Inspir-o” care a avut drept scop consolidarea
capacităților de lider a femeilor în localităţi cu reprezentare zero a femeilor în consiliile locale, în
decembrie 2017 AFAM a lansat programul de mentorat în afaceri „GoMentor: dacă vrei să
crești, alege-ți un mentor bun”, cu suportul UN Women, Ambasadei Suediei și Proiectului de
Competitivitate, finanțat de USAID și de Guvernul Suediei. Programul va sprijini promovarea
femeilor în antreprenoriat; va încuraja educația antreprenorială a femeilor și va consolida
capacitățile membrelor AFAM de a promova punerea în aplicare a Principiilor de Abilitare
Economică ale femeilor în Moldova.
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: Examinarea posibilității extinderii perioadei de implementare în anul 2018
a programului Inspiro, precum și asigurarea realizării programului de mentorat în afaceri
„GoMentor”. Totodată, considerăm oportun inițierea programelor de mentorat și în alte sectoare.
Acțiunea 1.1.9. Participarea la acțiunile realizate de către platforma comună de dialog în
domeniul egalității de gen dintre Guvern, Parlament și societatea civilă
Termenul de executare: 2017-2018
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei; Cancelaria
de Stat Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor; Platforma
femeilor deputate din Parlamentul Republicii Moldova; Asociația Obștească „GENDER –
CENTRU”; Clubul Politic al Femeilor 50/50
Informaţia despre realizare:
La data de 13 decembrie 2017 au avut loc audierile publice pe tema prevenirea și
combaterea violenței în familie. În cadrul audierilor au fost examinate progresele și impactul
realizării politicilor din domeniu. Audierilor publice au fost organizate de Comisia protecție
socială, sănătate și familie în parteneriat cu Platforma Comună de Dialog a Doamnelor Deputate
din Parlamentul Republicii Moldova. La discuții au participat deputați, reprezentanți ai
autorităţilor publice responsabile de domeniul protecției sociale, finanţe publice, ordine publică,
precum şi parteneri sociali, primari și organizații neguvernamentale.
Suplimentar, menționăm că în baza experienței și practicilor acumulate în anii
precedenți, în anul 2017 Parlamentul a organizat 5 forumuri regionale privind participarea
femeilor în politică și 8 forumuri privind prevenirea violenței împotriva femeilor, fetelor și
copiilor.
În octombrie 2017, în țară s-a desfășurat Conferința regională pentru Europa de Est și
Asia cu genericul „Parlamentarii pentru egalitate de gen și abilitarea femeilor”, organizată de
către PNUD, Oficiile regional și de țară ale UN Women și OSCE-ODIHR, în parteneriat cu
Parlamentul și cu suportul Guvernului Suediei. La conferință au participat parlamentari, aleși
locali și practicieni din societatea civilă din 12 state CSI și Asia Centrală, în cadrul căreia au fost
prezentate rezultatele Republicii Moldova în promovarea egaliății
Totodată, remarcăm că în anul 2017, membrii Platformei pentru Egalitate de Gen au
participat la întrevederi, cu Prim Ministru Pavel Filip, Platforma Femeilor deputate,
reprezentantele Organizației de femei a Partidului socialiștilor.
14
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: Asigurarea continuității dialogului dintre Parlament, Guvern, APL și
organizații necomerciale în domeniul asigurării egalității între femei și bărbați inclusiv asigurînd
diversificarea subiectelor propuse spre discuție.
Acțiunea 1.1.10. Creșterea capacităților reprezentanților Comisiei Electorale Centrale în
domeniul egalității de gen, liderismului și comunicării
Termenul de executare: 2017
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei; Comisia
Electorală Centrală Platforma femeilor deputate din Parlamentul Republicii Moldova;
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
Informaţia despre realizare:
În perioada cuprinsă între data de 30 mai - 11 iunie 2017, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral împreună cu Comisia Electorală Centrală a organizat patru seminare de
instruire de tip BRIDGE la subiectul „Sistemele electorale și dimensiunea de gen". Beneficiari au fost 69 de persoane, dintre care 45 femei 24 bărbați, reprezentanți ai partidelor politice,
instituțiilor massmedia, organizațiilor nonguvernamentale de profil. La seminare a fost relevat
impactul asupra reprezentării femeilor în cadrul diferitelor sisteme electorale, s-au formulat recomandări pentru diminuarea dezechilibrului de gen. Participanții au avut posibilitatea să
cunoască ce sisteme electorale se aplică în cadrul scrutinelor din Republica Moldova, precum și în alte state, cum sunt administrate, mai ales din punctul de vedere al incluziunii femeilor în
procesele electorale. Acest curs a fost organizat în parteneriat cu Asociația Internațională a Femeilor din Managementul Electoral, cu susținerea Programului „Femeile în Politică",
implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor,
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și a fost finanțat de Guvernul Suediei.
La data de 17 octombrie 2017, Asociația Internațională a Femeilor din Managementul
Electoral (WEM-International) a adunat peste 80 de experți electorali, experți în domeniul
gender și funcționari electorali la o conferință tematică dedicată egalității de gen în cadrul
administrației electorale. Au participat reprezentanți ai autorităților de management electoral
din Ucraina, Belarus, Georgia, România, Kazahstan, Letonia, Albania, Azerbaidjan Republica
Moldova.
Gradul de implementare: Realizat
Recomandare: Asigurarea continuității instruirilor în domeniul egalității de gen
reprezentanților Comisiei Electorale Centrale și a schimbrului de experiență în acest domeniu cu
partenerii internaționali.
Acțiunea 1.1.11. Ajustarea programelor de instruire prin prisma de gen pentru
reprezentanții partidelor politice, cu suportul Centrului de Instruire Continuă în domeniul
Electoral
Termenul de executare: 2017
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei; Comisia
Electorală Centrală; Centrul de Instruire continuă în Domeniul Electoral Platforma femeilor
deputate din Parlamentul Republicii Moldova; Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
Informaţia despre realizare:
15
În 2013, Comisia Electorală Centrală, cu suportul Programului PNUD Pentru
Democrație, implementat de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare și finanţat de
Guvernul Suediei, a realizat un audit de gen în domeniul electoral, scopul acestuia fiind de a
oferi răspuns la următoarele întrebări: cît de relevantă este dimensiunea de gen în procesul
electoral, care sunt cele mai importante provocări în domeniul electoral privite sub perspectiva
egalității de gen, cum activitatea CEC ar putea contribui mai eficient la sporirea nivelului
egalității de gen în procesul electoral. În urma realizării auditului de gen, Comisia Electorală Centrală, în scopul integrării
principiului egalităţii de gen în procesul electoral, în special în politicile, programele, practicile
şi procesul de luare a deciziilor, Comisia Electorală Centrală a implementat Planul de acţiuni
privind asigurarea respectării principiului egalităţii între femei şi bărbaţi în procesul electoral
(2013-2015), iar ca rezultat, perspectiva egalităţii de gen la toate etapele procesului electoral a
fost inclusă și în ce-a dea doua ediție a Planului strategic al CEC pentru perioada 2016-2019.
Gradul de implementare: Realizat
Recomandare: Asigurarea realizării Planului strategic al CEC pentru perioada 2016-
2019.
Obiectivul specific 1.2: Armonizarea legislației naționale la standardele europene privind
plata egală pentru muncă egală și de valoare egală
Acțiunea 1.2.2. Elaborarea propunerii de politică publică privind crearea creșelor la
nivel de întreprinderi
Termenul de executare: 2017
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei Ministerul
Economiei; Ministerul Educației; Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi
Abilitarea Femeilor; Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare; Fondul Naţiunilor Unite
pentru Copii;
Informaţia despre realizare:
Luînd în considerare necesitatea de asigurare a complementarității cadrului normativ care
reglementează modul de organizare și standardele minime de calitate pentru gama serviciilor de
creșă pentru copii de vărstă anti-preșcolară s-a luat decizia ca inițierea procesului de elaborare a
politicii publice privind creșele la nivel de întreprinderi să aibă loc după finalizarea elaborării
cadrului normativ pentru „Centrul de zi pentru îngrijirea copiilor cu vîrsta 4 luni - 1,5 (3) ani".
Gradul de implementare: Nerealizat
Recomandări: Asigurarea realizării acțiunii date pe parcursul anului 2018.
Acțiunea 1.2.4. Analiza compatibilității legislației naționale cu principiul plății
egale pentru muncă egală, reieșind din experiența internațională.
Termenul de executare: 2017-2018
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei; Consiliul
pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității Centrul „Parteneriat
pentru Dezvoltare”; Platforma pentru Egalitate de Gen
Informaţia despre realizare:
Centrul Parteneriat Pentru Dezvoltare în cadrul Proiectului „De la 87 la 100” implementat
cu sprijinul financiar al Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova
şi Misiunii OSCE în Republica Moldova a realizat cercetarea “Principiul Plată Egală Pentru
Muncă Egală sau Muncă de Valoare Egală în Republica Moldova. O analiză a legislației
naționale”. Scopul cercetării a constat în analiza legislației Republicii Moldova în ceea ce
priveşte principiul plată egală pentru muncă egală sau muncă de valoare egală, comparativ cu
16
bunele practici existente în țări membre ale Uniunii Europene şi cu jurisprudența Curții Europene
de Justiție în domeniu.
Analiza legislației naționale privind respectarea principiului plată egală pentru muncă egală
sau pentru muncă de valoare egală între femei şi bărbați cuprinde cinci capitole. În primul
capitol, se descrie legislația moldovenească care prevede principiul plată egală, precum şi modul
în care legislația explicitează noțiuni separate care fac parte din aplicarea principiului, cum ar fi
„plată egală”, „muncă egală”, „muncă de valoare egală”. Capitolul doi se referă la sistemele de
evaluare a funcțiilor şi profesiilor, folosite îndeosebi pentru implementarea conceptului de
muncă de valoare egală. În capitolul trei, este explicat ce măsuri de transparentizare a plății pot fi
implementate pentru susținerea în practică a unei plângeri privind plata egală. Capitolul patru
vizează implementarea în practică a principiului plată egală. Fiecare capitol este urmat de o serie
de recomandări menite să îmbunătățească atât cadrul legal, cât şi cel instituțional. Analiza
cuprinde la sfârşit o listă de acte normative care necesită să fie îmbunătățite, însoțite de
modificările recomandate, precum şi o serie de recomandări care nu țin nemijlocit de cadrul
legislativ, dar pot contribui semnificativ la progresul în acest domeniu.
Drept urmare a acestei analize, pe parcursul anului 2017 Centrul Parteneriat Pentru
Dezvoltare a elaborat Planul indicativ de modificări a cadrului legal pentru principiul muncii
egale și muncii de valoare egală.
Gradul de implementare: Realizat Recomandări: Diseminarea recomandărilor cercetării “Principiul Plată Egală Pentru
Muncă Egală sau Muncă de Valoare Egală în Republica Moldova. O analiză a legislației
naționale” elaboratorilor de politici; Transmiterea de către Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare
a Planului indicativ de modificări a cadrului legal pentru principiul muncii egale și muncii de
valoare egală autorităților cu competențe în domeniul reformei sistemului de salarizare.
Acțiunea 1.2.5. Aprobarea și punerea în aplicare a metodologiilor de examinare a
cazurilor de discriminare salarială
Termenul de executare: 2017
Responsabilii de realizare: Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și
asigurarea egalității; Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”
Informaţia despre realizare:
Centrul Parteneriat Pentru Dezvoltare în comun cu Consiliul pentru prevenirea și
eliminarea discriminării și asigurarea egalității a elaborat Ghidul practic pentru CPPEDAE în
legătură cu aplicarea principiului plată egală pentru munca egală sau pentru muncă de valoare
egală între femei și bărbați. Ghidul explică detaliat noţiunile-cheie ce ţin de plata egală pentru
muncă egală sau pentru muncă de valoare egală între femei şi bărbaţi, bazându-se pe
jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, standardele de nediscriminare elaborate în
cadrul Uniunii Europene şi pe legislaţia Republicii Moldova. Capitolul 1 al ghidului conţine
consideraţii introductive despre principiul plată egală, precum şi reglementările naţionale şi
internaţionale privind principiul plată egală. În capitolul 2 sunt analizaţi angajaţii şi angajatorii
ca subiecţi de drepturi şi obligaţii, sunt analizate restricţiile noţiunii de „salariat” din legislaţia
naţională, precum şi momentul în care survine obligaţia angajatorului de a respecta principiul
plată egală. Capitolul 3 analizează formele de discriminare directă şi de discriminare indirectă în
care poate avea loc încălcarea principiului plată egală pentru muncă egală sau pentru muncă de
valoare egală între femei şi bărbaţi. Ghidul evidenţiază fiecare element care este avut în vedere
de către Consiliu când se examinează existenţa sau inexistenţa unei fapte de discriminare directă
sau de discriminare indirectă. Capitolul 4 analizează problemele specifice care pot interveni la
probarea cauzei în faţa CPPADAE sau în faţa instanţelor de judecată. Ghidul este însoţit de un
şir de anexe care cuprind rapoartele relevante pe tema plăţii egale. Acestea mai conţin o listă
17
legislaţiei naţionale relevante, a cazurilor relevante la CJUE, precum şi un glosar de termeni des
utilizaţi la aplicarea acestui principiu.
Ghidul urmează a fi aplicat de Consiliul în activitatea practică la examinarea plîngerilor
în care se invocă disparități salariale.
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: Aplicarea prevederilor ghidului în activitatea Consiliului.
Acțiunea 1.2.7. Consolidarea capacităților partenerilor sociali privind includerea
principiului egalității între femei și bărbați în procesul de negocieri colective
Termenul de executare: 2017-2019
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei; Organizația
Internațională a Muncii; Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova;
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova
Informaţia despre realizare:
În scopul promovării și asigurării egalității de gen la locul de muncă, Confederația
Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat campanii de informare, ateliere de
lucru, seminare cu participarea membrelor de sindicat în cadrul cărora au fost discutate probleme
ce țin de protecția social-economică a femeilor, respectarea drepturilor în domeniul relațiilor de
muncă, asigurarea sănătății și securității la locul de muncă, reconcilierea între muncă și viața
privată, promovarea egalității de gen și combaterea violenței la locul de muncă, combaterea
economie informale, fenomenul migrației în rîndul femeilor etc. Participantele la aceste activități
au menționat provocările ce țin de discriminarea femeilor pe piața muncii și au evidențiat unele
soluții pentru a ameliora situația la acest capitol, inclusiv prin înaintarea unor propuneri concrete
factorilor de decizie, participarea la negocierile colective atît la nivel ramural,cît și în cadrul
unităților economice. Pe parcursul perioadei de referință CNSM s-a alăturat campaniei
Organizalței Internaționale a Muncii (OIM) de a include pe agenda sesiunii 107 a Conferinței
Internaționale Muncii din iunie 2018 un subiect privind combaterea violenței și hărțuirii femeilor
și bărbaților la locul de muncă cu perspectiva elaborării standardelor internaționale a muncii.
OIM a trimis statelor membre un raport ce cuprinde analiza legislației și a practicilor mondiale
referitoare la subiectul menționat.
Cu prilejul Zilei Mondiale a Femeilor din Mediul Rural, pe parcursul lunii octombrie s-au
desfășurat activități de informare pentru femeile sindicaliste din mediul rural. În cadrul
activităților femeile au fost informate despre particularitățile negocierii contractului individual de
muncă și a contractelor colective de muncă, modificările operate la legislația în domeniul
relațiilor de muncă.
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: Asigurarea continuă a activităților de consolidare a capacităților
partenerilor sociali în domeniul asigurării egalității între femei și bărbați .
Acțiunea 1.2.8. Consolidarea capacităților instituțiilor pe piața muncii cu privire la
particularitățile asigurării egalității între femei și bărbați pe piața muncii
Termenul de executare: 2017-2021
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei Agenția
Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă; Centrul pentru Educație Antreprenorială și
Asistență în Afaceri; Organizația Internațională a Muncii;
18
Informaţia despre realizare:
Pe parcursul anului 2017, specialiștii Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de
Muncă au participat la 5 Ședințe Tehnice de Coordonare „Program Antitrafic și Gender”
(02.02.17), (12.04.17), (14.06.17), (13.09.17), (14.11.17) precum și la 2 mese rotunde cu
genericul: „Gender Pulse sau Platforma de vizualizare a statisticii de gen” (28.03.17) și
„Ocupare, egalitate de gen și potențialul economiei activităților de îngrijire: Dialog politic
privind experiențele locale și regionale” (05.10.17).
Gradul de implementare: Realizat parțial
Recomandări: Instituționalizarea observatorului pieții muncii și asigurarea consolidării
capacităților acestuia în domeniul egalității între femei și bărbați.
Acţiunea 1.2.9. Organizarea unor seminare de formare și conștientizare în domeniul
egalității între femei și bărbați destinate inspectorilor de muncă
Termenul de executare: 2017-2021
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei
Inspectoratul de Stat al Muncii; Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi
Abilitarea Femeilor
Informaţia despre realizare:
În conformitate cu informația prezentată de Inspectoratul de Stat al Muncii, pe parcursul
anului 2017 nu s-a reușit desfășurarea unor seminare de formare conștientizare în domeniul
egalității între femei bărbați destinate inspectorilor de muncă conform prevederilor Planului de
Acțiuni. Totodată, Inspectoratul de Stat al Muncii a specificat că acțiunea respectivă urmează a fi
desfășurată în perioada prevăzută în Plan cu suportul Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea
de Gen și Abilitarea Femeilor.
Gradul de implementare: Nerealizat
Recomandări: Asigurarea cooperării dintre Inspectoratul de Stat al Muncii și Entitatea
Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor în vederea realizării acțiunii date.
Acţiunea 1.2.10. Promovarea măsurilor active de încadrare în cîmpul muncii a
femeilor tinere cu copii mici
Termenul de executare: 2017-2021
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei; Agenția
Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă Organizația Internațională a Muncii; Confederația
Națională a Patronatului din Republica Moldova; Confederația Națională a Sindicatelor din
Moldova
Informaţia despre realizare:
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectul Legii cu privire la
promovarea ocupării forței de muncă, care are drept scop prevenirea și reducerea şomajului și
efectelor sociale ale acestuia, reducerea riscului de șomaj şi asigurarea unui nivel ridicat al
ocupării şi adaptării forţei de muncă la cerinţele pieţei muncii. Proiectul prevede noi măsuri care
vor amplifica implicarea, deschiderea şi participarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de
muncă şi a angajatorilor la implementarea măsurilor de ocupare a forţei de muncă, precum și
încadrarea efectivă a femeilor cu copii.
19
Implementarea programelor de măsuri active totalmente noi, cum ar fi:
- stagiul profesional și instruirea la locul de muncă, va asigura dotarea șomerilor, în
special a tinerilor cu competențe necesare angajatorului, fapt care va facilita integrarea acestora
pe piața muncii;
- certificarea cunoștințelor și competențelor dobîndite în contexte de educație nonformală
și informală pentru șomerii înregistrați la ANOFM;
- acordarea subvențiilor angajatorilor care angajează șomeri din grupurile vulnerabile - va
asigura activarea acestora cu integrarea ulterioară pe termen lung în cîmpul muncii.
- acordarea subvențiilor angajatorilor care creează locuri de muncă sau adaptează locurile
de muncă existente și angajează persoane cu dizabilități, va contribui la facilitarea angajării
persoanelor cu dizabilități, această la moment fiind o problemă majoră, care, conform
prevederilor Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată de Republica
Moldova, urmează a fi soluționată urgent.
- consultanța, asistența și sprijinirea inițierii unei activități independente sau a unei
afaceri pentru șomeri - va oferi posibilitatea șomerilor cu abilități respective, de a iniția o afacere
și să-și creeze un loc de muncă.
- susținerea proiectelor de inițiative locale ale întreprinderilor micro, mici, municipale -
va stimula crearea locurilor de muncă în mediul rural de către întreprinderile micro, mici,
întreprinderile municipale și angajarea șomerilor din mediul rural.
La moment, proiectul este supus analizei de impact, ulterior va fi transmis Guvernului
spre aprobare.
În anul 2017, la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au fost înregistrate
cu statut de șomer 12137 tineri cu vârsta cuprinsă între 16-29 ani, din care 5899 femei tinere,
ceea ce constituie cca. 49%. Ca urmare a antrenării femeilor tinere la măsurile active: formarea
profesională – 1694 beneficiare; lucrările publice – 103 beneficiare; mobilitatea forței de muncă
– 16 beneficiare, au fost plasate în câmpul muncii 2692 femei tinere șomere (16-29 ani), ceea ce
constituie cca. 46% din totalul femeilor înregistrate cu statut de șomer.
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: Asigurarea dezagregării datelor statistice în vederea reflectării
indicatorului femeilor tinere cu copii încadrate în cîmpul muncii.
Acţiunea 1.2.12. Inițierea negocierilor privind acordurile bilaterale în domeniul migrației
de muncă și protecției sociale, în scopul garantării drepturilor de asigurări sociale
Termenul de executare: 2021
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei Organizația
Internațională a Muncii
Informaţia despre realizare:
La data de 02 octombrie 2017 a fost semnat Acordul cadru de parteneriat între Ministerul
Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Oficiul Francez pentru Imigrare și Integrare privind
punerea în aplicare a programului de ajutor pentru reintegrare. Acordul a intrat în vigoare la data
de 06 decembrie 2017;
La moment se implementează cu succes Acordul bilateral moldo-israelian cu privire la
angajarea temporară a cetățenilor Republicii Moldova în anumite sectoare din statul Israel (în
domeniul construcțiilor). Menționăm că, este în derulare cea de-a 13 etapă (depunerea cererilor).
De asemenea, a fost aprobată Hotărîrea Guvernului nr.94 din 24.01.2018 pentru inițierea
negocierilor asupra proiectului Programului-pilot comun între Guvernul Republicii Moldova și
20
Guvernul Statului Israel cu privire la recrutarea și angajarea cetățenilor Republicii Moldova în
calitate de îngrijitori ai persoanelor vîrstnice cu dizabilități din Statul Israel și acordarea
împuternicirilor pentru negocierea acestuia. Mențonăm că, negocierile vor avea loc în perioada
05-09 februarie, 2018.
În același context, a fost inițiată procedura de negociere cu Kazahstan, Belarus, Bulgaria.
La moment proiectele de Acord se află în faza de definitivare, ulterior vor fi transmise
Ministerului Justiției pentru avizare și expertizare, apoi Guvernului spre aprobare.
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: Asigurarea negocierilor acordurilor inițiate cu ulterioara semnare a
acestora.
Acţiunea 1.2.13. Realizarea acțiunilor de integrare a femeilor din grupurile vulnerabile pe
Recomandări: Fortificarea sistemului de servicii sociale în vederea asigurării creșterii și
educării copiilor aflați în dificultate în cadrul unor medii familiale armonioase astfel creîndu-se
premise pentru evitarea instituționalizării copiilor și prevenirii abandonului.
Acţiunea 1.4.4. Celebrarea la nivel național a Zilei Internaționale a Familiei
Termenul de executare:2017-2021
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei Ministere și
alte autorități administrative centrale; autoritățile publice locale; organizații internaționale;
Asociația Obștească „GENDER – CENTRU”; Universitatea de Stat
Informaţia despre realizare:
În anul 2017, Ziua Familiei a fost desfășurată sub genericul Familiile, educația și
bunăstarea și s-a axat pe rolul familiei și a politicilor orientate spre familie în promovarea
educației și bunăstarea generală a membrilor lor. În vederea asigurării coordonării activităților
realizate de către autoritățile și instituțiile cu responsabilități în domeniu, a fost aprobată
Dispozitia Guvernului nr. 47 din 15.05.2017 cu privire la planul de acțiuni cu privire la
organizarea activităților de celebrare a Zilei internaționale a familiei. Scopul acestui eveniment a reprezentat creșterea gradului de conștientizare a rolului
familiei în promovarea educației timpurii și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții
pentru copii și tineri. De asemenea, tematica acestei zile a fost în concordanță cu Obiectivele de Dezvoltare
Durabilă, Obiectivul 4. Asigurarea unei educații incluzive și echitabile, de calitate și
promovarea oportunităților de învățare pe parcursul vieții. Sărbătoarea menționată înfățișează familia ca un mediu eficient de formare a
personalităţii şi ordinii sociale, reflectînd concomitent problemele cu care se confruntă familiile
contemporane şi promovează politicile statului orientate spre susținerea familiei, valorilor
familiei, drepturilor şi responsabilităţilor membrilor familiei, astfel contribuind la consolidarea
institutului familiei.
Totodată, în contextul activităţilor demarate în cadrul activităților dedicate celebrării Zilei
internaționale a familiei, Inspectoratul General al Poliției în parteneriat cu Centrul de Drept al
Femeilor, angajații din cadrul subdiviziunilor Poliției au fost instruiți referitor la mecanismele și
procedurile de aplicare a legislației în domeniul violenței în familie. În cadrul atelierelor vizate a
fost asigurată o abordare comprehensivă a mecanismului de aplicare a prevederilor legale în
domeniu, precum și a mecanismului de eliberare a ordinului de restricție de urgență, asigurându-
se în acest sens o corelare a principiilor de intervenție ale organului de constatare și organului de
urmărire penală.
Gradul de implementare:Realizat
Recomandări: Asigurarea coordonării anuale a activităților dedicate celebrării Zilei
familiei la nivel național prin elaborarea planului de acțiuni și a proiectului dispoziției de
Guvern.
Obiectivul specific 1.5: Îmbunătățirea cadrului de politici și servicii de asistență socială
prin prisma principiului egalităţii între femei şi bărbaţi
Acțiunea 1.5.1. Asigurarea accesului la servicii sociale de calitate, inclusiv prin
perfecţionarea cadrului normativ care reglementează modul de organizare şi funcţionare a
serviciilor sociale, prin prisma reformei descentralizării
Termenul de executare: 2017-2020
26
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei HelpAge
International; Platforma pentru Egalitate de Gen
Informaţia despre realizare:
Informație privind implementarea Legii cu privire la ajutor social: În anul 2008 a fost lansat
programul de transferuri sociale în formă monetară numit „Ajutor social”, care vine în suportul
familiilor defavorizate. La moment, acesta are două componente de bază – ajutorul social şi
ajutorul pentru perioada rece a anului.
Scopul acestui program este asigurarea unui venit lunar minim garantat, familiilor
defavorizate, prin acordarea ajutorului social, stabilit în conformitate cu evaluarea venitului
global mediu lunar al familiei şi necesitatea de asistenţă socială.
Selectarea beneficiarilor se bazează pe situaţia socio-economică a familiei utilizînd
criterii de bunăstare şi condiţii de eligibilitate pentru persoanele apte de muncă.
Cuantumul lunar al ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între venitul lunar
minim garantat al familiei şi venitul global al acesteia.
Conform datelor preliminare, în anul 2017, de cel puțin o plată de ajutor social au
beneficiat circa 84000 familii, cuantumul mediu al prestației a constituit circa 961 lei, iar de
ajutor pentru perioada rece a anului circa peste 174000 familii, iar cuantumul a constituit 315 lei.
Din numărul total de familii beneficiare de ajutor social în perioada 2009 –2017 (date
incomplete):
- peste 55 la sută au cel puțin o persoană peste vîrsta de pensionare;
- circa 73% din solicitanți sunt femei, respectiv, 27% - bărbați;
- circa 50% au avut în componența sa cel puțin un copil;
- peste 26% sînt persoane solitare cu vîrsta mai mare de vîrsta de
pensionare.
- peste 53% - familii care au în componență cel puțin un copil;
- circa 84% din beneficiari - mediul rural;
- circa 43% au în componență cel puțin o persoană cu dizabilități.
Ținem să menționăm că, pentru a susține familiile defavorizate, permanent se revizuie
cadrul legal în acest domeniu. Astfel, prin Legea nr. 304 din 22.12.2016, s-a stabilit că, venitul
lunar minim garantat (VLMG) se va indexa anual la 1 aprilie, în funcție de creșterea anuală a
indicelui prețurilor de consum pentru anul precedent, în modul stabilit de Guvern.
În conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 153 din 15 martie 2017 privind
completarea Hotărîrii Guvernului nr. 1167 din 16 octombrie 2008, după indexare, nivelul
venitului lunar minim garantat, utilizat la calcularea dreptului la ajutor social, de la 1 aprilie 2017
constituia 961 lei.
Totodată, prin Legea pentru modificarea și completarea Legii cu privire la ajutorul social
nr. 297 din 21.12.2017, se prevede că, șomerii înregistrați la Agenția teritorială pentru ocuparea
forței de muncă și care fac parte din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social, vor fi
condiționați să presteze, la solicitarea primarului, activități de interes comunitar. În cazul în care
refuză prestarea acestor activități - familia nu va mai primi ajutorul social. Vor face excepție
familiile pentru care suma stabilită a ajutorului social este de pînă la 30% din valoarea venitului
lunar minim garantat sau în cazul în care șomerul este în incapacitate temporară de muncă,
potrivit certificatului eliberat de către medicul de familie sau, după caz, concluzia consiliului
medical consultativ al instituției medico-sanitare publice. Orele de prestare a activităților de
interes comunitar se vor calcula proporțional cuantumului ajutorului social de care beneficiază
familia. Șomerii din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social nu vor munci însă mai mult de
27
40 de ore pe lună. Modalitatea de organizare, tipul lucrărilor, calcularea numărului de ore,
evidența și controlul activităților de interes comunitar vor fi stabilite de către Guvern.
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: Asigurarea sustenabilității sistemului de servicii sociale create reieșind din
obiectivele de reformă și de descentralizare cu reflectarea acestor politici de nivel local inclusiv
prin prisma financiară.
Acțiunea 1.5.2. Asigurarea accesului la servicii sociale prin sustenabilitatea și
diversificarea acestora, conform necesităților grupurilor demografice
Termenul de executare: 2017-2020
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei Autoritățile
administrației publice locale; organizații internaționale
Informaţia despre realizare:
Distribuția beneficiarilor de servicii ale centrelor sociale pe sexe, tip de serviciu;
Conform datelor furnizate de către structurile teritoriale de asistenţă socială, la
01.01.2017, în republică au activat 105 instituţii sociale care au prestat servicii sociale pentru
12155 beneficiari.
a) Centrele comunitare multifuncționale sînt servicii sociale de zi, servicii sociale de
plasament de scurtă durată pentru beneficiarii aflați în diferite situaţii de dificultate, precum și în
perioada rece a anului. Potrivit datelor parvenite de la structurile teritoriale de asistență socială,
la 01.01.2017 în republică au activat 38 centre mixte/multifuncționale prestînd servicii pentru
6798 beneficiari lunar, aflați în diferite situaţii de dificultate precum și în perioada rece a anului,
inclusiv pentru 4173 beneficiare femei.
b) Centrele de plasament de lungă durată asigură prestarea serviciilor calitative de
îngrijire, reabilitare, menţinerea capacităţilor funcţionale pentru facilitarea integrării sociale a
beneficiarilor. Conform situației la 01.01.2017, în republică au activat 31 centre de plasament de
lungă durată/azile prestînd servicii pentru 897 beneficiari lunar, dintre care 521 femei.
c) Centrele de zi au scopul de a presta servicii specializate în vederea asigurării
activităţilor de îngrijire, reabilitare şi (re)integrare socială a persoanelor vîrstnice, în baza
evaluării necesităţilor, în regim de zi. Potrivit datelor furnizate de către structurile teritoriale de
asistență socială, în republică, la începutul anului 2017 au activat 18 centre de zi ce au prestat
servicii pentru 3378 beneficiari lunar, dintre care 2059 femei.
d) Centrele de plasament temporar sunt serviciile sociale acordate pe perioada de
plasament a beneficiarilor cu o durată de pînă la şase luni de zile, în baza evaluării necesităţilor,
obiectivelor planului individualizat de asistenţă şi cererii personale, menționăm că potrivit
datelor la 01.01.2017 în republică și-au desfășurat activitatea 12 centre de plasament temporar
care au prestat servicii pentru 774 beneficiari lunar, inclusiv pentru 226 femei.
e) Centrele de reabilitare socio-medicală prestează servicii de asistență medicală și de
recuperare medicală prin terapii specifice, servicii de consiliere socială, respectiv furnizare de
informații și acordarea sprijinului necesar în vederea obținerii unor beneficii și servicii sociale,
precum și a altor drepturi prevăzute de legislația în vigoare, informăm că potrivit situației la
01.01.2017, în republică au activat 6 Centre de reabilitare socio-medicală, prestînd servicii
pentru 308 beneficiari lunar, inclusiv pentru 205 femei.
Serviciul de îngrijire socială la domiciliu are ca scop prestarea calitativă a serviciilor de
îngrijire la domiciliu, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii beneficiarilor. Conform informației
prezentate de structurile teritoriale de asistență socială la 01.01.2017, în republică s-au atestat
cifre de 21362 beneficiari ai acestui serviciu, dintre care 17181 femei.
Serviciul de alimentare în cantinele de ajutor social îşi desfăşoară activitatea în condiţiile
Legii nr. 81-XV din 28.02.2003 privind cantinele de ajutor social. Cantinele de ajutor social se
28
înfiinţează de autorităţile administraţiei publice locale, iar organizarea şi funcţionarea acestora se
efectuează în conformitate cu Regulamentul-tip privind funcţionarea cantinelor de ajutor social,
aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1246 din 16.10.2003. Potrivit informației prezentate de
structurile teritoriale de asistență socială la 01.01.2017, în republică au activat 68 cantine de
ajutor social, de servicii gratuite de alimentație au beneficiat 7724 beneficiari lunar, dintre care
5202 femei.
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: Conlucrarea cu structurile teritoriale de asistență socială în vederea asigurării
unor analize aprofundate la nivel local axate pe necesitățile diferitor grupuri vulnerabile și
axate pe criteriile, vîrstă, sex, tendințe demografice, etc.
Obiectivul specific 1.6: Integrarea dimensiunii de gen în politicile din domeniul sănătăţii şi în
programele de instruire a cadrelor medicale
Acțiunea 1.6.1. Elaborarea și ajustarea cadrului normativ din domeniul sănătății
prin prisma dimensiunii de gen
Termenul de executare: 2017-2021
Responsabilii de realizare: Ministerul Sănătății Organizația Mondială a Sănătății;
Fondul Națiunilor Unite pentru Populație; Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen
şi Abilitarea Femeilor
Informaţia despre realizare:
În vederea realizării acțiunii date, pe parcursul anului 2017 Ministerul Sănătății,
Protecției Sociale și Familiei a realizat următoarele acțiuni:
1. Revizuirea curriculei de instruire medicală continuă în medicina de familie și
includerea acesteia în programul de studii 2 module în PF;
2. Elaborarea curriculei de dezvoltare a abilităților de comunicare și consiliere în
planificarea familială pentru medicii de familie și ginecologi, și includerea acesteia în programul
de studii in cadrul Centrului Universitar de Simulare in Instruirea Medicala.
Gradul de implementare: Realizat parțial
Recomandări: Analiza și evaluarea politicilor publice din domeniul sănătății prin prisma
dimensiunii de gen în vederea integrării principiului egalității între femei și bărbați;
Asigurarea instruirii profesioniștilor în baza noilor curicule.
Acţiunea 1.6.2 Organizarea activităților de instruire pentru specialiștii din
domeniul sănătății cu privire la particularitățile de gen în sănătate Termenul de executare: 2017-2021
Responsabilii de realizare: Ministerul Sănătății Organizația Mondială a Sănătății;
Fondul Națiunilor Unite pentru Populație; Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen
şi Abilitarea Femeilor
Informaţia despre realizare:
Pe parcursul anului 2017 au fost instruiți 30 specialiști din cadrul AMP și CSP privind
Setul de Servicii Minime Inițiale, necesar a fi oferit pentru a răspunde necesitaților in domeniul
Sănătății Sexual Reproductive în caz de Dezastre/Calamnități. Totodată, au fost distribuite circa
1000 de manuale și ghiduri ale OMS din România.
29
Totodată, menționăm că la data de 17 decembrie 2017, Ministerul Sănătății, Muncii și
Protecției Sociale a încheiat un memorandum de colaborare cu Fondul Națiunilor Unite pentru
Populație în domeniul sănătății reproductive și prevenirii și combaterii violenței în bază de gen.
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: Implementarea memorandumului de colaborare dintre Ministerul
Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație.
Acțiunea 1.6.3. Acordarea de suport instituţiilor medico-sanitare pentru formarea
profesională a specialiştilor în prestarea serviciilor de sănătate reproductivă, inclusiv de
planificare familială
Termenul de executare: 2017
Responsabilii de realizare: Ministerul Sănătății Fondul Națiunilor Unite pentru
Populație
Informaţia despre realizare
În vederea fortificării capacităţilor medicilor de familie în problemele planificării
familiei, punînd accent pe localităţile rurale, au fost instruiți 300 medici de familie. Totodată, au
fost petrecute seminare „refreshing” în PF pentru cadrele didactice de la catedrele medicina de
familie si Obstetrica si ginecologie. Suplimentar, menționăm că în perioada 5 – 7 iunie 2017 a
fost organizat şi desfăşurat cursul avansat pentru specialiștii Centrelor de Sănătate Prietenoase
Tinerilor în aspectele dificile ale promovării și asistenței sănătății sexual-reproductive la
adolescenți și tineri
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: Instituționalizarea programelor de instruire continuă a specialiștilor pe
segmentul de sănătate reproductivă.
Obiectivul specific 1.7. Promovarea culturii pentru sănătate printre femei şi bărbaţi prin
informare, educare şi sporirea adresabilităţii la servicii de sănătate
Acțiunea 1.7.1. Organizarea activităţilor de informare a populației cu privire la modul
sănătos de viaţă în contextul necesităţilor de gen şi de vîrstă
Termenul de executare: 2017-2021
Responsabilii de realizare: Ministerul Sănătății Organizația Mondială a Sănătății;
Fondul Națiunilor Unite pentru Populație; Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen
şi Abilitarea Femeilor
Informaţia despre realizare:
Pe parcursul anului 2017 în Centrele de Sănătate Prietenoase Tinerilor (CSPT) au
beneficiat de suport informativ circa 161 mii persoane referitor la promovarea modului sănătos
inclusiv la tematica de prevenire a problemelor prioritare de sănătate printre adolescenți și tineri
inclusiv axate pe diversitatea acestora prin prisma ciclului de viață, dintre care 65% au
constituit-o fetele și femeile.
30
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: Asigurarea raportării datelor cu privire la activitățile realizate în
dependență de grupurile țintă dezgregate după criteriul de sex și vîrstă.
Acțiunea 1.7.2. Sporirea adresabilităţii femeilor şi bărbaţilor, fetelor şi băieţilor, inclusiv
din grupurile vulnerabile, la servicii calitative de sănătate
Termenul de executare: 2017-2021
Responsabilii de realizare: Ministerul Sănătății Organizația Mondială a Sănătății; Fondul
Națiunilor Unite pentru Populație; Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi
Abilitarea Femeilor
Informaţia despre realizare:
În 2017, cu suportul proiectului moldo-elvețian ”Generație Sănătoasa”, 30 CSPT au fost
dotate cu fotolii pentru examen ginecologic care pot fi adaptate si pentru fetele cu dizabilitați
locomotorii. În conformitate cu informația prezentată, la data de 01.01.2018, numărul mediu de
vizite la medicul de familie la 1 locuitor 2,9, care include și vizitele persoanelor din grupurile
vulnerabile.
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: a) Dezagregarea datelor cu privire la numărul de vizite la medicul de
familie după criteriul de sex;
b) Desfășurarea activităților de informare a populației cu privire la
importanța adresării la serviciile de sănătate și impactul pozitiv a vizitelor regulate la medic.
Acțiunea 1.7.3. Informarea și abilitarea femeilor și fetelor cu dizabilități privind
accesarea serviciilor de sănătate sexuală și reproductivă Termenul de executare: 2017
Responsabilii de realizare: Ministerul Sănătății Ambasada Finlandei la București;
Centrul de Instruire în domeniul sănătății reproductive; Fondul Națiunilor Unite pentru
Populație; Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor
Informaţia despre realizare:
Pe 18.10.2017 în cadrul CSPT „NEOVITA”, cu suportul UNFPA, a fost organizat
Eveniment public de lansare a Raportului Starea Populației Lumii 2017, cu accent pe sănătatea
sexual-reproductivă a persoanelor cu dizabilități, în special a fetelor și femeilor, cu scopul de a
genera discuții publice pe acest subiect. Din 161 mii persoane informate, 65% au constituit-o
fetele și femeile, dintre care circa 15% din numărul total de beneficiari ai CSPT o reprezintă
adolescenții și tinerii din grupurile vulnerabile și de risc, inclusiv cu dizabilități.
Suplimentar, menționăm că în perioada anului 2016-2017 Centrul de Instruire în
Domeniul Sănătății Reproductive, cu susținerea financiară a Ambasadei Finlandei la București a
implementat proiectul “Toți egali, toți sănătoși: Abilitarea femeilor și fetelor cu dizabilități din
Moldova să își exercite drepturile sexuale și reproductive”. Scopul proiectului a constat în
sporirea gradul de sensibilizare cu privire la drepturile sexuale și reproductive ale femeilor și
fetelor cu dizabilități din Moldova și de a le abilita să își exercite aceste drepturi și să ia decizii
informate cu privire la propria sexualitate. Astfel, a fost desfășurat un ”training pentru traineri”
(ToT) de trei zile pentru 15 fete cu dizabilități pentru a consolida capacitatea lor de exercitare a
31
drepturilor sexuale și reproductive; a fost extinsă funcționarea liniei telefonice existente/call
centrului Centrului de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive (CIDSR), având ca scop
oferirea de asistență imediată (prin furnizarea de informație corectă, detalii despre facilitățile de
sănătate pe care au dreptul să le acceseze) femeilor și fetelor cu dizabilități care au nevoie de
această asistență, sau intermediarilor; a fost creată menținută și promovat compartimentul legat
de drepturile sexuale și reproductive de pe site-ul web al CIDSR și de pe pagina de Facebook; a
fost organizarea conferința Națională pentru a împărtăși rezultatele obținute în urma proiectului-
pilot de sporire a gradului de sensibilizare în ceea ce privește drepturile sexuale și reproductive
ale femeilor și fetelor cu dizabilități din Moldova; a fost realizată analiza situațională pentru
determinarea lacunelor și a sprijinului necesar în materie de sănătate și drepturi sexuale și
reproductive pentru femeile și fetele cu dizabilități din Moldova; a avut loc un curs de instruire
de 4 zile pentru 15 intermediari (personalul instituțiilor pentru persoanele cu dizabilități,
organizațiile care doresc să își instruiască și sensibilizeze personalul, pentru profesori, îngrijitori
și membri ai familiilor din care fac parte femeile și fetele cu dizabilități); a fost organizat un club
mass-media cu exerciții de clarificare a valorilor, scrierea de avertismente pentru media și de
comunicate de presă; a fost organizat un concurs de articole la tema drepturilor sexuale și
reproductive ale femeilor și fetelor cu dizabilități cu nominalizarea unui cîștigător.
Gradul de implementare: Realizat.
Recomandări: Asigurarea evaluării eficienței activităților de informare inclusiv prin
corelarea acestora cu gradul de adresabilitate la servicii respective.
Activitatea 1.7.4. Consolidarea capacităților femeilor/fetelor cu dizabilități pentru
exercitarea drepturilor sexuale și reproductive și creșterea încrederii, respectului de sine
Termenul de executare: 2015
Responsabilii de realizare: Ministerul Sănătății Ambasada Finlandei la București;
Centrul de instruire în domeniul sănătății reproductive; Fondul Națiunilor Unite pentru
Populație; Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor; Asociația
Obștească „GENDER – CENTRU”
Informaţia despre realizare:
În cadrul proiectului “Toți egali, toți sănătoși: Abilitarea femeilor și fetelor cu dizabilități
din Moldova să își exercite drepturile sexuale și reproductive” implementat de Centrul de
Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive, cu susținerea financiară a Ambasadei Finlandei la
București a fost desfășurat un ”training pentru traineri” (ToT) de trei zile pentru 15 fete cu
dizabilități pentru a consolida capacitatea lor de exercitare a drepturilor sexuale și reproductive.
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: Implicarea persoanelor care au fost formate în calitate de formatori în
vederea asigurării activităților de instruire de la egal la egal pentru diferite grupuri ținte a
persoanelor cu dizabilități.
Acțiunea 1.7.5. Implicarea instituțiilor mass-media în activități de sensibilizare a
opiniei publice în scopul creșterii gradului de cunoaștere a comunității despre drepturile
sexuale și reproductive ale femeilor/fetelor cu dizabilități
Termenul de executare: 2017
Responsabilii de realizare: Ministerul Sănătății Ambasada Finlandei la București
Centrul de instruire în domeniul sănătății reproductive; Fondul Națiunilor Unite pentru
Populație; Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor
32
Informaţia despre realizare:
În vederea realizării acestei acțiuni, în cadrul proiectului “Toți egali, toți sănătoși:
Abilitarea femeilor și fetelor cu dizabilități din Moldova să își exercite drepturile sexuale și
reproductive” implementat de Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive, cu
susținerea financiară a Ambasadei Finlandei la București a fost a fost organizat un club mass-
media cu exerciții de clarificare a valorilor, scrierea de avertismente pentru media și de
comunicate de presă. Totodată menționăm că a fost organizat un concurs de articole la tema
drepturilor sexuale și reproductive ale femeilor și fetelor cu dizabilități cu nominalizarea unui
cîștigător.
În septembrie 2017 a fost organizat un eveniment public referitor la sporirea
accesibilității persoanelor din grupurile de risc (infecția HIV și alt.) din Republica Moldova la
servicii de sănătate sexuală și reproductivă. Totodată, în luna octombrie a avut loc un eveniment
public de lansare a inițiativei de echipare cu fotolii ginecologice adaptate fetelor şi femeilor cu
dizabilități în 30 de Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor (CSPT) din țară. Suplimentar,
menționăm că la data de 01.11.2017 – în Republica Moldova a fost lansat un proiect de
amploare pentru prevenirea cancerului de col uterin la femei, care propune să sprijine sistemul de
sănătate, la cele mai înalte standarde de calitate. În cadrul proiectului va fi realizată o campanie
de informare a femeilor și fetelor, inclusiv un Studiu al cunoștințelor, atitudinilor și practicilor în
acest domeniu. Totodată, în scopul sensibilizării populației UNFPA a prezentat un filmuleț
despre drepturile reproductive ale femeilor cu dizabilități.
Gradul de implementare: Realizat
Recomandări: Asigurarea cooperării Centrului de Instruire în Domeniul Sănătății
Reproductive cu organizațiile media în vederea promovării drepturilor sexuale și reproductive
ale femeilor cu dizabilități.
Obiectivul specific 1.8: Integrarea dimensiunii de gen în formarea iniţială şi continuă a
cadrelor didactice în vederea depăşirii stereotipurilor şi formării conştiinţei de gen
Acțiunea 1.8.1. Includerea dimensiunii de gen, prin prisma drepturilor omului, în
conținuturile stagiilor de formare continuă a profesorilor
Termenul de executare: 2017-2019
Responsabilii de realizare: Ministerul Educației; Institutul de Științe ale Educației
Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor; Universitatea de
Stat din Moldova; Asociația Obștească „GENDER – CENTRU”
Informaţia despre realizare:
În conformitate cu informația prezentată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, pe
parcursul anului 2017 au fost formate 2537 (1856 de cadre didactice și 681 cadre de conducere)
de cadre didactice / de conducere din învățământul primar și secundar, ciclul I și II, privind
implementarea Standardelor de competență profesională ale cadrelor didactice/manageriale din
învățământul general (în perioada 17 iulie – 03 noiembrie 017). Includerea dimensiunii de gen în
programa de formare continuă a cadrelor didactice a fost transferată pentru anul 2018, în urma
unui acord stabilit cu UN Women.
Gradul de implementare: Nerealizat
Recomandări: Asigurarea realizării acțiunii date în anul 2018.
Responsabilii de realizare: Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei; Ministerul
Afacerilor Interne; Ministerul Sănătății; Ministerul Educației Entitatea Naţiunilor Unite pentru
Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor; Fondul Națiunilor Unite pentru Populație;
Organizația Internațională pentru Migrație; Centrul Internaţional „La Strada”; Platforma
pentru Egalitate de Gen; Asociația Obștească „GENDER – CENTRU”
Informaţia despre realizare:
Anual, în perioada 25 noiembrie de Ziua internațională pentru eliminarea violenței
împotriva femeilor pînă pe 10 decembrie, Ziua drepturilor omului, se desfășoară Campania
internațională “16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, organizată de către
autoritățile publice centrale și autoritățile publice locale în parteneriat cu organizațiile
internaționale și reprezentanții societății civile. În anul 2017, Campania a avut următorul slogan:
Leave No One Behind: End Violence Against Women and Girls (Nu lăsa pe nimeni în urmă,
pune capăt violenței față de femei și fete ). Acesta consolidează angajamentul Campaniei UNiTE
pentru o lume fără violență pentru toate femeile și fetele din întreaga lume, inclusiv cele
marginalizate, reprezentante ale minorităților etnice, migrante, etc.
La nivel național, Campania a avut loc al 15-lea an consecutiv și a preluat sloganul ONU,
prin organizarea și desfășurarea unui șir de evenimente atît la nivel central, cît și local, axate pe
informarea și sensibilizarea populației cu privire la acest fenomen.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a asigurat coordonarea procesului prin
elaborarea matricii de activități dedicate realizării acestei campanii atît la nivel național, cît și
local de către ministere, societate civilă și organizații internaționale.
În acest sens, sub auspiciul ministerului în parteneriat cu societatea civilă și MAI/IGP au
fost desfășurate lecții publice în cadrul mai multor universități din țară, și anume: Universitatea
Liberă Internațională din Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a
Moldovei și Universitatea Alecu Russo din mun. Bălți. De asemenea, Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecției Sociale a participat la training-ul organizat de către Inspectoratul Național de
Probațiune în colaborare cu AO „Casa Mărioarei” cu tematica: „Violența asupra femeii-durerea
nu trece dacă taci”.
Totodată, la data de 27 noiembrie curent a avut loc Dialogul public “Tu nu ești singură.
Uniți pentru eliminarea violenței față de femei”, organizat de către Entitatea Națiunilor Unite
pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), Ministerul Sănătății, Muncii și
Protecției Sociale, Coaliția Națională “Viață fără violență în familie”, cu susținerea Guvernului
Suediei.
Totodată, pe parcursul anului 2017, a fost elaborat Ghidul metodologic „Prevenirea
violenței în instituţiile de învăţământ” și Culegerea de acte normative „Protecția copilului față
de violență în instituția de învățământ”. Materialele au fost distribuite în toate instituțiile de
învățământ general și vor ajuta cadrele didactice în activitatea lor cu elevii și părinții în
prevenirea violenței.
În contextul campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de
gen” a fost organizat un dialog public cu genericul „Nu ești singură! Uniți pentru eliminarea
violenței față de femei și fete”, în scopul sensibilizării și mobilizării autorităților publice și
societății să ia atitudine și să participe activ în prevenirea și combaterea violenței în bază de gen
și a violenței în familie. În același scop, a fost prezentată în trei localități (Chișinău, Drochia,
48
Hîncești) o prestație teatrală „Iubirea nu doare”, dezvoltată în bază instoriilor reale de viață ale
campioanelor pozitive.
Remarcăm, că în anul 2017 au fost depuse eforturi în vederea mobilizării implicării
tinerilor din raionale Hîncești și Drochia în promovarea relațiilor armonioase și prevenirii
violenței. Astfel, cca 200 de tineri din 92 de școli au participat activ în activitățile de creștere a
gradului de conștientizare a fenomenului violenței față de femei și violenței în familie ca
încălcare a drepturilor omului.
În perioada a 12 luni 2017 Poliția a organizat/participat la următoarele campanii și
activități de informare și sensibilizare:
- Campania de informare și sensibilizare ”Protejează familia de violență”, activitățile de
informare a peste 1000 persoane fiind desfășurate în 10 raioane;
- Campania de informare și sensibilizare cu genericul ”Nu contează ce prezic astrele,
Contează ce zice Legea!”, în contextul Campaniei „16 zile de activități împotriva
violenţei în bază de gen”;
- Flash-mob “Familii fără hotare”;
- Participarea la flash-mobul în cadrul campaniei ”One Billion Rising Moldova”.
În vederea asigurării unei acoperiri cît mai largi a Campaniei, în anul 2017 a fost realizate
și rulate la canalele tv cu acoperire națională 3 videouri tematice3 ce îndeamnă societatea spre
acțiuni de netoleranță și prevenire a violenței față de femei și violenței în familie.
Gradul de implementare: Realizat
Recomndări: Asigurarea planificării mijloacelor financiare de către autoritățile administrației
publice cu competențe în domeniu în vederea desfășurării anuale a campaniilor.
Obiectiv general 4: Promovarea egalității de gen în sectorul de securitate şi apărare
Obiectivul specific 4.1: Asigurarea accesului femeilor la funcții de conducere și de
execuție în domeniul de securitate și apărare
Acțiunea 4.1.1. Stabilirea instrumentelor de promovare a femeilor în cariera
profesională în domeniul de securitate și apărare
Termenul de executare: 2017-2021
Responsabilii de realizare: Ministerul Apărării; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul
Vamal; Serviciul de Informaţii şi Securitate; Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat Misiunea în
Moldova a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa; Entitatea Naţiunilor Unite
pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor
Informaţia despre realizare:
Pe parcursul anului 2017, Ministerul Apărării a revizuit Nomenclatorul specialităților militare și lista funcțiilor de state prevăzute pentru corpul de ofițeri al Armatei Naționale, sub aspectul excluderii restricțiilor pentru ocuparea anumitor funcții militare de către femei. Deși, anterior în cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun" erau instruite studente doar la o singură specialitate „Transmisiuni", în anul 2017, 11 absolvente au finalizat studiile în cadrul instituției respective, la toate specialitățile militare („Conducerea subunităților
de infanterie", „Conducerea subunităților de artilerie" și „Conducerea subunităților de comunicații informatică").
În prezent, înmatricularea la studii în cadrul Academiei Militare a fetelor/femeilor ce
optează pentru cariera militară în calitate de ofițer, se realizeazä la toate specialitățile militare
menționate. În anul de studii 2017-2018, la ciclul I — studii superioare de licență, în Academia
Militară au fost înmatriculate 13 candidate.
În conformitate cu prevederile Strategiei de dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020,
aprobată prin HG nr.587 din 12.05.2016, precum și în vederea realizării acțiunilor prevăzute în
cadrul Suportului bugetar al UE pentru reforma Poliției pentru anii 2017-2020 (acțiunea A1.2
”Creșterea participării femeilor în Poliție”), prin Ordinul IGP nr.521 din 21.12.2017 a fost
aprobat Planul de acțiuni privind creșterea ponderii și rolului femeilor în Poliție pentru perioada
2018-2020.
Totodată, mecanismul de selectare și promovare, la funcții polițienești este stabilit în
următoarele acte departamentale, conținînd condiții unice pentru ambele sexe:
- Regulamentul privind evoluția în carieră a funcționarilor publici cu statut special din
cadrul MAI, aprobat prin Hotărîrea de Guvern nr.460 din 22.06.2017;
- Ghidul carierei polițistului, aprobat prin ordinul MAI nr.201 din 30.06.2017;
- Regulamentul cu privire la ocuparea funcțiilor publice cu statut special din cadrul MAI,
aprobat prin Hotărîrea de Guvern nr.460 din 22.06.2017;
- Regulamentul cu privire la perioada de probă pentru funcţionarul public cu statut
special debutant din cadrul MAI, aprobat prin Hotărîrea de Guvern nr.460 din 22.06.2017;
- Regulamentul cu privire la munca prin cumul și condiţiile de cumulare a funcţiilor
publice cu statut special din cadrul MAI, aprobat prin Hotărîrea de Guvern nr.460 din
22.06.2017;
- Nomenclatorul privind competențele de angajare și acordare a gradelor speciale,
precum și modalitatea delegării acestora, aprobat prin Hotărîrea de Guvern nr.460 din
22.06.2017.
La 13 septembrie 2017 IGP a semnat Acordul de cooperare cu A.O. ”Asociația femeilor
din Poliție” în domeniul realizării și implementării activităților aferente Strategiei de dezvoltare a
Poliției care privesc creșterea ponderii numerice și profesionale a femeilor în Poliție, precum și
Planul de Acțiuni comun al Asociației femeilor din Poliție și IGP pentru anul 2018 aferent.
La finele anului 2017, ponderea femeilor polițiste a înregistrat o creștere comparativ cu
anul 2016 (14,95%), fiind de 16,27%.
Gradul de implementare: Realizat
Recomndări: Asigurarea implementării Programului naţional de implementare a Rezoluţiei
1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea şi securitatea pentru anii 2018-
2021 şi a Planului de acţiuni cu privire la punerea în aplicare a acestuia, aprobat prin
Hotărîrea de Guvern nr. 259 din 28.03.2018.
Acțiunea 4.1.4. Desfăşurarea cursurilor şi campaniilor de informare și comunicare
în contextul promovării angajării femeilor în instituțiile din domeniul de securitate şi
apărare
Termenul de executare: 2017-2021
Responsabilii de realizare: Ministerul Apărării; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul
Vamal; Serviciul de Informaţii şi Securitate; Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat; Comisia
50
Europeană; Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor;
Misiunea în Moldova a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa
Informaţia despre realizare:
Pe parcursului anului 2017, reprezentanții Marelui Stat Major al Armatei Naționale au
participat la 3 tîrguri ale locurilor de muncă, organizate în mun. Chișinău:
- în incinta Centrului Internațional de Expoziții „Moldexpo", în perioada 01-05 februarie
2017;
- în Campusul al Universității Tehnice a Moldovei, la data de 17 mai 2017;
- în incinta Centrului de Cultură Istorie Militară, la data de 12 octombrie 2017.
În cadrul acestor evenimente, cetățenii au fost informați referitor la condițiile de încadrare
în serviciul militar prin contract, principalele prevederi referitor la drepturile și obligațiile
militarilor, protecția socială etc., accentul primordial fiind pus pe încurajarea femeilor de a opta
pentru cariera militară în cadrul Armatei Naționale.
În anul 2017, angajații Poliției și altor instituții din subordinea MAI au participat la
următoarele activități de consolidare a capacităților/evenimente:
- o sesiune de training cu tematica egalității și nediscriminării în cîmpul muncii, susținută
de către președintele Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurării
egalității de gen – Ian Feldman, împreună cu Olga Bulmaga, șefa Aparatului administrativ;
- 2 sesiuni de instruire privind promovarea egalității de gen, organizate și implementate
de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), în
parteneriat cu A.O. ”Asociația Națională a Femeilor din Sistemul Afacerilor Interne al Republicii
Moldova”;
- Conferința anuală de coordonare a eforturilor societății civile pentru egalitatea de gen.
Scopul conferinței a fost de a promova egalitatea de gen în politică şi în alte sfere ale vieţii.
Conferinţa a fost organizată de Platforma pentru Egalitate de Gen și Fundația Est-Europeană cu
susținerea Programului „Femeile în Politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru
Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor UN Women Moldova și Programul Națiunilor Unite
pentru Dezvoltare (PNUD) în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul Parteneriat
pentru Dezvoltare, cu susținerea financiară a Guvernului Suediei.
Suplimentar, menționăm că IGP a participat la 3 tîrguri de carieră: Tîrgul de carieră
UTM, Tîrgul locurilor de muncă din Chișinău desfășurat în incinta Centrului de Cultură și Istorie
Militară (Casa Armatei) m.Chișinău str. Tighina 47 și Tîrgul de muncă organizat pe strada
pietonală.
Gradul de implementare: Realizat
Recomndări: Stabilirea parteneriatelor cu Centrele de ghidare în carieră în vederea promovării
carierei în domeniul securității și apărării.
Acțiunea 4.1.5. Creșterea capacităților instituționale și dezvoltarea competențelor
umane de promovare și implementare a politicilor de asigurare a egalității de gen în
sectorul de securitate și apărare
Termenul de executare: 2019-2020
Responsabilii de realizare: Ministerul Apărării; Ministerul Afacerilor Interne;
Inspectoratul General al Poliției; Serviciul Vamal; Serviciul de Informaţii şi Securitate;
Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei; Entitatea
Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor; Organizația pentru Securitate
și Cooperare în Europa Misiunea în Moldova; organizații nonguvernamentale din domeniu
51
Informaţia despre realizare:
În anul 2017, Ministerul Afacerilor Interne cu suportul Entității Naţiunilor Unite pentru
Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor, două traininguri (a cîte 2 zile) în domeniul egalității de
gen, leadership-ului și comunicării. La training au participat 26 de membre ai Asociației
Naționale a Femeilor din Sistemul Afacerilor Interne și Unități Gender din cadrul MAI.
Gradul de implementare: Realizat
Recomndări: Asigurarea continuității măsurilor de consolidare a capacităților.
Acțiunea 4.1.6. Sensibilizarea și informarea angajaților (militari, de ordine publică,
cu statut special și civili) din cadrul instituțiilor de securitate şi apărare asupra dreptului
femeilor şi bărbaţilor la tratament egal în timpul îndeplinirii serviciului şi concilierii vieții
de familie cu cea profesională
Termenul de executare: 2017-2021
Responsabilii de realizare: Ministerul Apărării; Ministerul Afacerilor Interne;
Inspectoratul General al Poliției; Departamentul Poliției de Frontieră; Serviciul Protecției
Civile și Situațiilor Excepționale; Departamentul Trupelor de Carabinieri; Biroul Migrație și
Azil; Serviciul Protecție Internă și Anticorupție; Serviciul Vamal; Serviciul de Informaţii şi
Securitate; Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat Ministerul Muncii, Protecției Sociale și
Familiei; Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor; Misiunea
în Moldova a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa; organizații
nonguvernamentale din domeniu
Informaţia despre realizare:
Trimestrial, de către psihologii din cadrul Armatei Naționale au fost desfășurate
sondaje/chestionare anonime cu întreg efectivul armatei, pentru stabilirea percepției militarilor
referitor la egalitatea de gen, identificarea problemelor la capitolul dat și asigurarea intervenției
(acordarea ajutorului specializat), în caz de necesitate. În rezultatul desfășurării chestionărilor
respective, nu au fost elucidate cazuri de încălcare a dreptului femeilor și bărbaților la tratament
egal în timpul îndeplinirii serviciului militar sau anumite carențe referitor la concilierea vieții de
familie cu cea profesională.
Gradul de implementare: Realizat parțial
Recomndări: Instituționalizarea unui mecanism de asigurare continuă a activităților de
informare cu privire la tratamentul egal în timpul îndeplinirii serviciului şi concilierii vieții de
familie cu cea profesională.
Acțiunea 4.1.7. Revizuirea și aprobarea actelor departamentale privind selectarea
candidaților pentru participarea la misiunile de menținere a păcii, umanitare și civile
Termenul de executare: 2017-2021
Responsabilii de realizare: Ministerul Apărării, Misiunea în Moldova a Organizației
pentru Securitate și Cooperare în Europa; Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen
şi Abilitarea Femeilor
52
Informaţia despre realizare: În conformitate cu informația prezentată de Ministerul Apărării, în prezent, în proces de
definitivare se află proiectul ordinului Ministrului Apărării cu privire la aprobarea unei noi instrucțiuni privind modul de selectare, desemnare și detașare în mod individual, a personalului Armatei Naționale pentru participare la misiuni operațiuni internaționale", care conține dispoziții clare cu privire la organizarea și desfășurarea procesului respectiv, în concordanță cu următoarele principii de bază:
- competitivitatea presupune asigurarea unei concurențe loiale, conform criteriilor stabilite,
dintre candidații care au fost admiși la procesul de selectare pentru participare la misiuni
și operațiuni internaționale;
- transparența — presupune informarea în mod deschis explicit a candidatilor privind
condițiile de selectare desemnare a personalului Armatei Naționale pentru participare la
misiuni operații internaționale;
- egalitatea de șanse — presupune asigurarea participării la procesul de selectare a tuturor
candidaților fără prejudecăți discriminare sub orice formă;