CUPRINS INTRODUCEREA CAPITOLUL 1:COMUNICAREA DE MARKETING 1.1. Conceptul de comunicare de marketing:comercială şi corporativă; 1.2. Tipologia strategiilor de comunicare promoţionala; 1.3. Etapele specifice strategiei de comunicare comercială; CAPITOLUL 2: STUDIUL DE CAZ:ANALIZĂ SITUAŢIONALA A RESTAURANTULUI MONTE CARLO 2.1. Piaţa restaurantelor; 2.2. Prezentarea restaurantului 2.3. Oferta restaurantului(tot aşa cuza şi slăbiciuni); 2.4. Concurenţa(tot cu a-s); 2.5. Public ţintă; 2.6. Demers comunicaţional anterior; 2.7. Diagnostic şi problema de rezolvat. CAPITOLUL 3: DEMERSUL STRATEGIC COMUNICAŢIONAL ADOPTAT DE CĂTRE RESTAURANTUL MONTE CARLO 3.1. Poziţionarea restaurantului; 3.2. Obiective comunicaţionale; 3.3. Ţinta comunicaţionala; 3.4. Axul comunicaţional; 1
85
Embed
MILITARU -DIZERTATIE STRATEGIA DE COMUNICARE COMERCIALA.doc
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
CUPRINS
INTRODUCEREA
CAPITOLUL 1:COMUNICAREA DE MARKETING
1.1. Conceptul de comunicare de marketing:comercială şi corporativă;
1.2. Tipologia strategiilor de comunicare promoţionala;
1.3. Etapele specifice strategiei de comunicare comercială;
CAPITOLUL 2: STUDIUL DE CAZ:ANALIZĂ SITUAŢIONALA A
RESTAURANTULUI MONTE CARLO
2.1. Piaţa restaurantelor;
2.2. Prezentarea restaurantului
2.3. Oferta restaurantului(tot aşa cuza şi slăbiciuni);
2.4. Concurenţa(tot cu a-s);
2.5. Public ţintă;
2.6. Demers comunicaţional anterior;
2.7. Diagnostic şi problema de rezolvat.
CAPITOLUL 3: DEMERSUL STRATEGIC COMUNICAŢIONAL ADOPTAT DE
CĂTRE RESTAURANTUL MONTE CARLO
3.1. Poziţionarea restaurantului;
3.2. Obiective comunicaţionale;
3.3. Ţinta comunicaţionala;
3.4. Axul comunicaţional;
3.5. Mixul comunicaţional şi bugetul comunicaţional;
3.6. Evaluarea demersului comunicaţional iniţiat
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
1
INTRODUCERE
Obiectivele
· Comunicaţiile de marketing au devenit un factor esenţial în asigurarea
succesului întreprinderii şi presupun transmiterea unor mesaje către segmentele - ţintă ale
auditoriului cu scopul de a atrage consumatorii şi ai determina să cumpere şi să consume.
Rolul şi conţinutul comunicaţiilor de marketing ale întreprinderii
· Obiectivele şi conţinutul comunicaţiilor de marketing
· Factorii şi condiţiile de influenţă a eficienţei comunicaţiilor de marketing
· Tendinţele mondiale ale pieţei reclamei
Comunicaţiile de marketing au devenit un factor esenţial în asigurarea succesului
întreprinderii şi presupun transmiterea unor mesaje către segmentele - ţintă ale
auditoriului cu scopul de a atrage consumatorii şi ai determina să cumpere şi să
consume.
Întreprinderile îşi promovează continuu activităţile către consumatori şi clienţi,
orientîndu-se spre realizarea următoarelor obiective:
Promovarea îndeplineşte o serie de funcţii economico-sociale
· furnizarea de informaţii atît cumpărătorului, cît şi vînzătorului.
· neutralizarea informaţiilor defavorabile ce se răspîndesc mai ales prin
zvonistică.
· stimularea cererii este scopul direct şi imediat.
· atenuarea fluctuaţiilor cererii mai ales în cazul produselor sezoniere.
· diferenţierea produselor, mai ales a mărcilor.
· fidelizarea consumatorilor.
· lupta cu concurenţa.
2
· influenţarea persoanelor cu putere de decizie la nivel guvernamental
/lobby/.
· influenţarea comportamentului public.
formarea unei imagini.
· justificarea preţurilor bunurilor şi serviciilor.
· crearea cererii la noile produse şi servicii.
· Obiectivele şi funcţiile promovării se pot realiza cu ajutorul reclamei,
relaţiilor cu publicul, stimulării vînzărilor, marketingului direct, tîrgurilor şi expoziţiilor,
etc.
· Totodată este deosebit de important de a asigura o sincronizare a
informaţiilor ce se comunică prin toate aceste activităţi promoţionale care formează sub-
mixul promoţional.
· Sistemul de comunicaţie al întreprinderii moderne presupune utilizarea
unor forme variate de informare şi stimulare a consumatorilor menite să prezinte
întreprinderea, produsele şi serviciile sale, dar şi să provoace o serie de modificări în
mentalitatea şi obiceiurile de consum ale acestora;
· Totodată întreprinderea va stabili comunicaţii eficiente cu proprii salariaţi,
cu acţionarii şi furnizorii, cu mediile financiare şi puterile publice, etc.
3
CAPITOLUL 1
COMUNICAREA ÎN MARKETING
1.1.Conceptul de comunicare de marketing
Comunicarea specifică marketingului, conform Terence A. Schimp (1986, p. 10),
reprezintă ansamblul elementelor incluse în mixul de marketing al unei mărci, având rolul de a
facilita efectuarea tranzacţiilor prin împărtăşirea unor idei consumatorilor mărcii sau clienţilor.
Rolul comunicării de marketing, conform John J. Burnett (1982, p. 62), este de a susţine
planul de marketing prin transmiterea promisiunii de marketing, ajutând totodată publicul ţintă să
înţeleagă şi să aibă încredere în avantajul specific celui care transmite mesajul.1
Fluxurile de comunicare specifice marketingului sunt:
- fluxul intern, format din angajaţi şi acţionari;
- fluxul extern, care cuprinde: clienţii, distribuitorii, furnizorii, firme concurente şi alte
categorii de public (e.g. instituţii publice). Însă, cu toate acestea, trebuie avute în vedere în
demersul comunicaţional toate categoriile de public care, direct sau indirect, pot avea o anumită
influenţă asupra activităţii organizaţiei.2
Dimensiunile comunicării sunt:
-dimensiunea comercială;
- dimensiunea corporativă.
Cele două dimensiuni sunt complementare, având rolul de a se susţine reciproc, astfel
fiind necesară conceperea unui plan strategic global care să asigure coerenţa întregului demers
comunicaţional.
Comunicarea comercială are, în principal, ca scop creşterea volumului vânzărilor şi
obiective vizând notorietatea şi imaginea produselor, dar şi stimularea cumpărării acestora.
1 Cristina Coman, Relatii publice : Principii si strategii, Edit. Polirom, Iasi, 2001, pag. 81. Pentru elementele unei strategii de comunicare 2 Vasile D. C., „Tehnici de negociere şi comunicare”, Editura Expert, Bucureşti, 2000
4
Comunicarea corporativă are ca scop principal creşterea valorii corporative a organizaţiei
şi obiective vizând notorietatea şi imaginea organizaţiei, dar şi stimularea unui comportament
adecvat în raport cu aceasta.3
Astfel, pe lângă obiectivele tradiționale – satisfacerea în condiții superioare a cerințelor
consumatorilor și maximizarea profitului – organizația își propune și adoptarea unei conduite
care să favorizeze interesele pe termen lung ale societății4, căutând să realizeze o conciliere între
propriile interese, cerințele consumatorilor și interesele societății pe termen lung.
Comunicarea corporativă, apărută ca răspuns la exigențele impuse de nouă orientare
către marketingul societal,5 va avea rolul de a contribui la creșterea notorietății companiei și la
formarea unei imagini favorabile în rândul publicului, permițând organizației să-și afirme
individualitatea prin evidențierea resurselor, a performanțelor de care dispune, sau a
personalității pe care i-o conferă propria cultură.
Prin adoptarea unui nou comportament pe plan comunicațional, managerii acordă o
importanță tot mai mare comunicării corporative, încercând s-o integreze într-un demers coerent.
Conform lui Patrick d’Humieres (1994, p. 20), adevărata comunicare nu se poate realiza
decât dacă există un echilibru între cele două.
De asemenea, conţinutul comunicării în marketing diferă în funcţie de sfera de acţiune.
Astfel, comunicarea internă vizează personalul organizaţiei (de conducere şi operativ) şi
colaboratorii externi, iar comunicarea externă: consumatorii sau clienţii, furnizorii, distribuitorii,
Ceea ce face ca şi obiectivele demersurilor comunicare să fie specifice.
Comunicarea internă urmăreşte stimularea angajaţilor şi colaborarea acestora în vederea
realizării obiectivelor de marketing ale organizaţiei.
Comunicarea externă îşi propune consolidarea relaţiilor de piaţă şi a celor sociale, astfel
încât organizaţia să-şi asigure o mai bună poziţie în cadrul pieţei şi a comunităţii, în general.
Însă, toate categoriile de public trebuie să fie privite ca parteneri de dialog ai organizaţiei.
În funcţie de natura metodelor şi tehnicilor folosite se disting:6
3 Philip Kotler, Managementul marketingului. Analiză, planificare, implementare și control, ediția a VIII-a, Editura ”Teora”, București, 1997, p. 554 Dan Popescu, Comunicare in institutii publice, Ed. ASE, Bucuresti, 20065 Cristina Coman, Relatii publice : Principii si strategii, Edit. Polirom, Iasi, 2001, pag. 81. Pentru elementele unei strategii de comunicare 6 Vasile D. C., „Tehnici de negociere şi comunicare”, Editura Expert, Bucureşti, 2000
5
- comunicarea promoţională (pe termen scurt) pentru care sunt specifice publicitatea,
promovarea vânzărilor, relaţiile publice, forţa de vânzare, marketingul direct;
-comunicarea continuă, pentru care sunt specifice: marca şi alte elemente constante ale
produsului.
În funcţie de modul de transmitere a mesajului, cele două tipuri de comunicare prezintă
următoarele caracteristici:
-fiecare campanie promoţională are anumite obiective, un mix promoţional specific şi un
mesaj corespunzător, a cărui concretizare diferă în funcţie de tehnică folosită şi de mediul de
transmitere (comunicarea promoţională);
- elementele folosite sunt relativ stabile şi conferă constanţă conţinutului mesajului
(comunicarea continuă).
Comunicarea continuă se bazează pe elemente relativ stabile, imprimând mesajului
transmis un caracter constant (mesajul are acelaşi conţinut pe tot parcursul ciclului de viaţă al
produsului).7
Organizaţia este pe de o parte iniţiatorul unui discurs comercial şi corporativ, iar pe de
altă parte sursa unor mesaje orientate spre interior şi spre exterior, ceea ce impune coordonarea
întregului efort comunicaţional şi integrarea acţiunilor specifice secvenţelor comunicaţionale
folosite într-un demers coerent.
Intenţia de a comunica este strict legată de mixul comunicaţional.
Comunicarea globală se realizează 8
prin eforturile unei organizaţii care, dispunând de un anumit capital comunicaţional,
urmăreşte să-l valorifice în cadrul unor demersuri coerente – atât în plan comercial, cât şi în plan
corportaiv, astfel încât să fie favorabilă atingerea obiectivelor prevăzute în planurile de
marketing ale organizaţiei.
Elementele comunicării sunt: sursa, receptorul, mesajul, perturbaţiile, feedbackul.
7 Philip Kotler, Managementul marketingului. Analiză, planificare, implementare și control, ediția a VIII-a, Editura ”Teora”, București, 1997, p. 658 Dan Popescu, Comunicare in institutii publice, Ed. ASE, Bucuresti, 2006
6
Perturbaţii
Sursa
(cine)
Mesaj Receptor
(cui)Codificare Decodificare
Feedback
Figura nr. 1.1.Schema comunicării
Răspuns
Sursa. Comunicatorul poate fi un individ sau o entitate. Comunicarea începe când
cuvintele sunt selectate şi aranjate pentru a fi comunicate. Mesajul codificat (care poate fi sau nu
o reprezentare exactă a ceea ce s-a intenţionat) este transmis prin canale de comunicare (cel mai
frecvent, cuvintele sunt transmise prin vorbire).
Receptorul. Persoana ce este ţinta mesajului comunicat încearcă de obicei să decodifice
conţinutul şi să înţeleagă sensul. Efortul depinde şi de percepţia persoanei asupra mesajului. 9
Mesajul. Deşi poate fi folosită o varietate de sisteme de semnalizare non-verbale,
majoritatea mesajelor sunt exprimate în limbaje scrise sau vorbite10.
Perturbaţiile („zgomotul”) se referă la factorii externi ce pot interfera cu receptarea
mesajului. Pot exista o mulţime de stimuli concurenţi în a atrage atenţia receptorului.
Feedbackul apare când există un anumit tip de răspuns de la receptor. Chiar şi feedbackul
poate fi afectat de perturbaţii.
Imaginea publică depinde de preocupările organizației de a se integra în comunitate. 11Mass-media, puterea politică, liderii de opinie sau publicul larg manifestă un interes deosebit
față de implicarea organizațiilor economice în rezolvarea problemelor socio-culturale,
educaționale sau ecologice cu care se confruntă comunitatea.
Tabel 1.1. Componentele imaginii organizației
Natura imaginii Publicul țintă Fundamentul imaginii
Imaginea socială
(incluzînd imaginea
internă)
angajații actuali și
potențiali ai organizației
(i) măsura în care angajații aderă la
obiectivele organizației; (ii) atractivitatea
ofertei de muncă a organizației;
Imaginea financiară comunitatea economică și
financiară
(i) modul în care este apreciată valoarea
financiară a organizației; (ii) încrederea în
puterea financiară a organizației;
Imaginea tehnologică mediul profesional modul în care sunt percepute perspectivele
profesionale ale companiei și tehnologia
9 Rogojanu A., Taşnadi A., Piroşca G., “Deontologia comunicării. Aplicaţii şi studii de caz”, Editura ASE, Bucureşti, 200510 Vasile D. C., „Tehnici de negociere şi comunicare”, Editura Expert, Bucureşti, 200011 Rogojanu A., Taşnadi A., Piroşca G., “Deontologia comunicării. Aplicaţii şi studii de caz”, Editura ASE, Bucureşti, 2005
7
acesteia;
Imaginea comercială consumatorii și
utilizatorii – agenți
economici
încrederea în semnătura organizației și în
performanțele produselor;
Imaginea publică
(instituțională)
publicul larg, liderii de
opinie, mass-media,
puterea publică
opinia cu privire la integrarea organizației
în comunitate și la contribuția adusă
rezolvării problemelor de interes general.
Sursa: După Marie-Helene Westphalen, Le communicator. Guide operationnel pour la
communication d’entreprise, ediția a II-a, Dunod, Paris, 1994, p. 2.
Imaginea comercială este expresia mărcilor incluse în oferta organizației, celelalte
categorii de imagini formând imaginea corporativă, care exprimă dimensiunea mărcii corporative
a organizației.
Imaginea globală a organizației este rezultatul interacțiunii dintre imaginea mărcii sau a
mărcilor comerciale și imaginea mărcii corporative.12
Componentele imaginii globale sunt indisociabile, niciuna dintre ele nefiind suficient de
puternică pentru a susține singură imaginea organizației13.
Imaginea corporativă servește imaginii comerciale ca element de referință și de garantare
a calității produselor. Acest aspect este foarte important în procesul de diferențiere comercială în
raport cu concurența, mai ales în condițiile în care consumatorii, prescriptorii și distribuitorii sunt
tot mai sensibili și mai receptivi în privința aspectelor care contribuie la formarea imaginii
sociale, tehnologice, financiare sau publice14.
Procesul de crearea a imaginii unei mărci constă în generarea unei reprezentări favorabile
pornind de la anumite elemente reale și valorificând, totodată, teritoriul simbolic al mărcii. 15
Cel mai important rol în acest proces revine comunicării de marketing.
Imaginea ca rezultantă a mesajelor de natură formală și informală cu privire la organizație
voluntar de organizație → imaginea difuzată → imaginea formată (din mesaje emise involuntar
de organizație și mesaje emise de mediul extern)12 Dan Popescu, Comunicare in institutii publice, Ed. ASE, Bucuresti, 200613 Marie-Helene Westphalen, Le communicator. Guide operationnel pour la communication d’entreprise, ediția a II-a, Dunod, Paris, 1994.14 Patrick d’Humieres, Management de la communication d’entreprise, Eyrolles, Paris, 1994, pp. 142-143.15 Rogojanu A., Taşnadi A., Piroşca G., “Deontologia comunicării. Aplicaţii şi studii de caz”, Editura ASE, Bucureşti, 2005
8
Imaginea dorită, care corespunde modului în care organizația ar vrea să fie percepută de
public, este alcătuită din ansamblul valorilor declarate de organizație care îi permit acesteia să
câștige un avans în raport cu concurenții. Imaginea dorită corespunde obiectivelor globale ale
organizației, crearea și susținerea sa făcând obiectul strategiei comunicaționale.
Imaginea difuzată este alcătuită din ansamblul semnificațiilor mai mult sau mai puțin
coerente, vehiculate de organizație în discursul său. În mod normal, în condițiile în care strategia
comunicațională este bine concepută și aplicată, imaginea difuzată trebuie să coincidă cu
imaginea dorită.
Imaginea formată reprezintă ansamblul opiniilor mai mult sau mai puțin structurate cu
privire la organizație, indicând modul în care aceasta este percepută de către public.
În vederea creării și consolidării imaginii specialiștii au la dispoziție componentele
capitalului comunicațional:
-produsele;
-mărcile comercializate;
- identitatea;
- vocația și
- cultura organizației.
1.2.Tipologia strategiilor de comunicare promotionala
Strategia promoţională este un program integrat de metode de comunicare şi materiale
proiectate să prezinte firma şi produsele ei potenţialilor clienţi; pentru a comunica atributele
produselor ce satisfac nevoile şi pentru a facilita vânzările, contribuind astfel la realizarea
profitului pe termen lung. 16
Tipuri de strategii promoţionale
Strategiile promoţionale sunt de următoarele tipuri17:
· După obiectivele vizate de activitatea promoţională: strategii de promovare a imaginii
globale a firmei; strategii de promovare a produsului.
16 Dan Popescu, Comunicare in institutii publice, Ed. ASE, Bucuresti, 200617 C. Florescu , V. Balaure, Şt. Boboc, I. Cătoiu, V. Olteanu, N. Al. Pop, ”Marketing”, Ed. Marketer, Bucureşti, 1992, p. 406-410
9
· După periodicitate: acţiuni promoţionale permanente şi de conjunctură (ad hoc, pe
moment).
După scop: strategie ofensivă şi defensivă.
· După segmentul de piaţă vizat: strategie concentrată (pe un segment), diferenţiată
(strategii diferite pentru fiecare segment), nediferenţiată (o singură strategie).
· După forţele ce realizează promovarea: cu forţe proprii şi prin consultanţi.
ţinta vizată: strategie de “împingere” şi de “atragere” (“push” şi “pull”). Strategia de “împingere”
(a produsului prin canalele de distribuţie, spre consumatori): sunt vizaţi distribuitorii, pentru a
face şi ei promovare, mai departe. Se folosesc mai ales forţele de vânzări şi promovarea
vânzărilor orientată pe comercianţi.
de “atragere” se adresează direct consumatorilor finali; mai ales reclama şi promovarea
vânzărilor orientată pe consumatori.18
Etapele strategiei promoţionale
Realizarea unei strategii promoţionale implică mai multe etape. Una dintre abordări este
următoarea (figura nr. 1.3.):
18 Rogojanu A., Taşnadi A., Piroşca G., “Deontologia comunicării. Aplicaţii şi studii de caz”, Editura ASE, Bucureşti, 2005
10
I. Alegerea pieţelor ţintă şi a strategiei de poziţionare
II. Stabilirea obiectivelor promovării
III. Stabilirea bugetului promoţional
şi a mixului promoţional
IV. Stabilirea strategiei pentru fiecare componentă a mixului promoţional
Figura nr.1.3.Etapele strategiei promoţionale
David W. Cravens, “Strategic Marketing”, Third Edition, Irwin, Homewood, Boston, 1991, p. 479.
I. Alegerea pieţelor ţintă şi a strategiei de poziţionare.
- segmentarea pieţei şi alegerea pieţelor ţintă
- poziţionarea.
II. Stabilirea obiectivelor promovării
Conform capitolului I, obiectivele promovării pot fi: de a convinge, de a comunica, de a
crea imagine favorabilă, de a facilita vânzările şi obţinerea de profit.
III. Stabilirea bugetului promoţional şi a mixului promoţional
III.a). Metode de stabilire a bugetului promoţional:
a)Procent din cifra de afaceri. Metoda este comodă, dar nu este potrivită
întotdeauna (de exemplu, se cheltuieşte puţin când vânzările sunt reduse. Criticii acestei
metode susţin că nu se ţine seama de relaţia dintre rezultate şi eforturile promoţionale;
vânzările sunt considerate cauză, şi nu rezultat al promovării.
b)În funcţie de bugetele publicitare ale concurenţilor. Este indicată pentru firmele
care se confruntă cu o concurenţă intensă şi adoptă strategii defensive.
Dezavantaj: necesitatea informaţiilor exacte despre concurenţă. În plus, strategiile de
marketing diferite ale firmelor impun strategii promoţionale diferite.
Există mai multe posibilităţi de stabilire a bugetului promoţional după concurenţă:
Bugetul promoţional direct proporţional cu cota de piaţă vizată. Exemplu: cota de
piaţă vizată este 20%, iar cheltuielile publicitare vor reprezenta 20% din totalul
cheltuielilor publicitare efectuate pe acea piaţă a produsului (sau în ramura economică
respectivă).
Stabilirea bugetului promoţional la un nivel superior concurenţilor.
a)Metoda restului (“Ceea ce ne putem permite”): bugetul este fixat în funcţie de
resursele financiare disponibile, după acoperirea celorlalte cheltuieli; nu ţine seama de
relaţia dintre vânzări şi cheltuielile promoţionale. Este cea mai comodă metodă, dar şi cea
mai neştiinţifică. Atunci când firma are dificultăţi financiare, bugetul promoţional scade.
11
b)Buget promoţional stabilit pe baza elasticităţii vânzărilor faţă de cheltuielile
publicitare. Implică drept etape:
· estimarea vânzărilor la niveluri diferite ale cheltuielilor promoţionale (etapa cea mai
psihografice (stilul de viaţă şi personalitatea) şi comportamentale (atitudinea faţă de produs,
ocazia de achiziţie, avantajele căutate, fidelitatea…).
Demersurile comunicaţionale anterioare.
De regulă, majoritatea organizaţiilor care se bucură de o anumită notorietate pe o piaţă
au mai desfăşurat acţiuni promoţionale. În această situaţie este bine să fie cunoscut stilul
comunicaţiei anterioare, mixul comunicaţional adoptat, pentru ce produse sau mărci din
portofoliul de activitate al organizaţiei s-au realizat demersurile respective şi alte aspecte
referitoare la demersurile anterioare realizate în domeniul comunicaţional.
Diagnosticul general şi problema de rezolvat.
În finalul acestei etape se va face o sinteză a analizei de marketing a anunţătorului,
precizându-se în ce măsură produsul este adaptat cerinţelor consumatorilor, imaginea de care
se bucură acesta în rândul consumatorilor, situaţia concurenţei pe acea piaţă, posibilităţile de
distribuţie etc. În urma acestei analize se va “pune” un diagnostic şi se va încerca rezolvarea
problemei de natură comunicaţională identificate.
De regulă, problemele de natură comunicaţională au în vedere poziţionarea corectă a
unui produs sau marcă, construirea unei imagini favorabile în rândul publicului ţintă, lansarea
unui produs sau a unei mărci, notorietatea mărcii şi altele.
B. Poziţionarea mărcii.
Poziţionarea reprezintă un concept foarte important în marketing deoarece permite
producătorului să-şi definească produsele sau mărcile în raport cu cele realizate de concurenţii
săi direcţi. În acelaşi timp, poziţionarea permite consumatorilor să plaseze mărcile considerate
într-un anumit context, realizând astfel diferenţele existente între mărcile concurente.
17
Poziţionarea de marketing poate fi definită ca fiind “ansamblul trăsăturilor esenţiale
ale imaginii, care permit publicului să situeze produsul în universul produselor asemănătoare
şi să îl deosebească de altele.” 21
Obiectivele urmărite prin poziţionare pot fi multiple, având în vedere următoarele 22:
· determinarea plasamentului unui produs sau a unei mărci în raport cu produsele
(mărcile) concurente;
· marcarea poziţiei întreprinderii faţă de concurenţii săi;
· poziţionarea unei pieţe selecţionate, spre a fi penetrată, într-o matrice de portofoliu
pentru obţinerea celui mal bun plasament;
· marcarea poziţiei ideale într-un spaţiu perceptual pentru un produs, marcă, organizaţie,
piaţă etc.
O poziţionare corectă presupune îndeplinirea a două principii de bază:
· principiul identificării, care presupune ca marca să fie plasată într-un univers de
referinţă, ceea ce presupune alegerea acelei categorii de mărci cu care va fi asociată
marca respectivă în mintea consumatorului.
· principiul diferenţierii, care vizează punerea în evidenţă a acelor particularităţi ale
mărcii care permit consumatorilor să o deosebească de mărcile concurente, care fac
parte din aceeaşi categorie.
Poziţionarea este transmisă publicului vizat prin intermediul procesului de
comunicare. Un emiţător poate recurge la utilizarea a trei tipuri de poziţionare:
a). poziţionarea obiectivă, ce presupune diferenţierea mărcii pe baza unor atribute,
caracteristici de natură funcţională, estetică, economică etc. ce o definesc;
b). poziţionarea afectivă, care vizează provocarea unei atitudini bazate pe afectivitate
a publicului ţintă faţă de marca care are capacitatea de a răspunde unei nevoi de ordin afectiv;
c). poziţionarea simbolică, prin care marca este asociată unei categorii aparte de
consumatori, vizând satisfacerea nevoii de diferenţiere socială a consumatorului sau nevoia de
afirmare a apartenenţei la un anumit grup.
21 Jacques Lendrevie, Denis Lindon, Mercator. Theorie et pratique du marketing, 4e edition, Dalloz, Paris, 1990, p.412 22 Nicolae Al. Pop, Marketing strategic, editura Economică, Bucureşti, 2000, p.158
18
Odată aleasă poziţionarea cea mai corectă pentru marca respectivă este indicat ca
aceasta să fie păstrată pe toată durata de viaţă a mărcii respective, sau aceasta se poate
repoziţiona dacă strategia avută în vedere presupune modificarea poziţionării iniţiale.
C. Stabilirea obiectivelor comunicării.
Obiectivele de marketing ale întreprinderii se transpun în obiective comunicaţionale,
în aşa fel încât strategia comunicaţională să poată fi operaţionalizată cu uşurinţă.
Obiectivele comunicaţionale se structurează în trei categorii principale în funcţie de
cele trei niveluri la care acestea pot interveni:
· la nivel cognitiv, în acest caz fiind vizată cunoaşterea;
· la nivel afectiv, comunicarea are în vedere atitudinea publicului ţintă faţă de produs
sau faţă de marcă;
· la nivel conativ, comunicarea urmăreşte influenţarea comportamentului publicului
ţintă.
Prin obiectivele comunicaţionale stabilite cu claritate se poate interveni la cele trei
niveluri care vizează cunoaşterea, atitudinea sau comportamentul unui consumator. Astfel,
obiectivele comunicaţionale pot fi structurate în trei categorii:
1. cele care vizează intervenţiile la nivel cognitiv, în această situaţie comunicarea este
informativă şi urmăreşte obiective ca:
anunţarea apariţiei unui nou produs sau mărci pe piaţă;
prezentarea caracteristicilor unui produs;
atragerea atenţiei consumatorilor etc.
2. cele care vizează intervenţiile la nivel afectiv şi anume atitudinea publicului faţă de
un produs sau o marcă, caz în care se urmăresc obiective ca:
întărirea imaginii unui produs sau a unei mărci;
construirea unei imagini care să pună în valoare produsul sau marca;
accentuarea valorii mărcii sau a produsului;
3. cele care vizează intervenţiile la nivel conativ, comunicarea urmărind influenţarea
comportamentului consumatorilor. Obiectivele avute în vedere în acest caz se referă la:
19
creşterea frecvenţei de cumpărare şi/sau de consum a unui produs;
îndepărtarea unei frâne de cumpărare;
cumpărarea pentru prima dată a unui produs sau a unei mărci etc.
D. Definirea ţintei demersului comunicaţional.
În general, ţinta de comunicaţie este mai cuprinzătoare decât ţinta de marketing,
deoarece aceasta poate fi alcătuită atât din cumpărători potenţiali, cât şi din cumpărători
actuali, prescriptori sau alte categorii de public ce prezintă interes pentru iniţiatorul
demersului comunicaţional.
Anunţătorul, prin eforturile depuse în domeniul comunicării se poate adresa unei ţinte
unice sau unei ţinte multiple. În cazul din urmă, pot fi avute în vedere o ţintă principală şi o
ţintă secundară. Ţinta principală este formată din consumatorii produsului, fiind cel mai des
vizată de către anunţător şi, de aceea, I se alocă cea mai mare parte din bugetul alocat
comunicaţiei.Ţinta secundară include celelalte categorii de public care pot exercita o influenţă
asupra cumpărării.
În vederea definirii ţintei de comunicaţie sunt avute în vedere criteriile de segmentare
a pieţei şi anume:
· criterii de natură geografică: regiune, climă, mediul de reşedinţă, dimensiunea
localităţii;
· criterii socio-demografice şi economice: vârstă, sex, venituri, ocupaţie, nivel de
instruire, rasă, naţionalitate etc.;
· criterii psihografice: personalitatea şi stilul de viaţă;
· comportament de cumpărare şi consum: frecvenţa de cumpărare şi consum, gradul
de fidelitate, atitudinea faţă de produs etc.
Alegerea şi definirea corectă a ţintei demersului comunicaţional permit anunţătorului
să-şi îndrepte toate eforturile numai asupra celor interesaţi direct de produs, prin găsirea celor
mai bune argumente pentru a-i determina să cumpere şi să consume produsul sau marca
respectivă.
E. Alegerea axului comunicaţional.
20
Alegerea axului comunicaţional se realizează pornind de la poziţionarea stabilită în
prealabil, de aceea o poziţionare incorectă poate avea implicaţii semnificative asupra
întregului demers comunicaţional realizat anterior. Cu alte cuvinte, ideea mesajului ce
urmează a fi transmis publicului ţintă trebuie să redea poziţionarea de marketing.
Axul reprezintă ideea centrală ce va fi urmată pe parcursul întregii campanii. După B.
Dagenais, specialist în relaţiile publice, axul este “punctul de ancorare a întregii campanii de
relaţii publice”.
Pentru a construi axul campaniei trebuie pornit de la poziţionarea organizaţiei sau a
produsului oferit pieţei, adică cum sunt acestea percepute de către publicul ţintă în raport cu
concurenţa.
Axul este în strânsă legătură cu sloganul ce va fi ales. Sloganul este de regulă o frază-
cheie cât mai clară şi mai sugestivă şi care însoţeşte mesajul ce va fi adresat publicului ţintă.
Axul comunicaţional trebuie să răspundă întrebării: Care este ideea ce trebuie
transmisă publicului ţintă ?, de aceea alegerea axului este o operaţiune destul de dificilă ce
cade, de regulă, în sarcina agenţiei de publicitate.
Deoarece rolul axului comunicaţional este deosebit de important, conferind putere şi
coerenţă campaniei promoţionale, este foarte important ca mesajele specifice diferitelor
tehnici de comunicare utilizate să se construiască în jurul aceleiaşi idei transmise prin axul
comunicaţional.
F. Determinarea bugetului de comunicare.
Determinarea prealabilă a bugetului de comunicare presupune un ansamblu de decizii
complexe cu rol important în procesul de elaborare a planului de comunicaţie al anunţătorului.
În vederea stabilirii unui buget optim se recomandă mai multe metode:
· analiza marginală, care permite luarea în considerare a efectelor acţiunilor de natură
comunicaţională cu ajutorul unor calcule de actualizare a cheltuielilor de comunicare;
· stabilirea bugetului ca un procentaj din cifra de afaceri previzionată sau din
profitul previzionat;
· alinierea la bugetele practicate de principalii concurenţi, ceea ce presupune
studierea investiţiilor promoţionale ale concurenţilor şi stabilirea propriului buget în
mod corespunzător;
21
· determinarea bugetului în funcţie de obiectivele vizate, ceea ce implică o evaluare
a costului obiectivelor cantitative ţintite (cotă de piaţă, notorietate etc.);
· calcularea bugetului în funcţie de starea trezoreriei, ceea ce presupune o renunţare
la desfăşurarea unor demersuri comunicaţionale în perioadele în care situaţia
financiară a anunţătorului este critică.
G. Elaborarea mixului comunicaţional şi a strategiei mijloacelor de
comunicare.
În funcţie de obiectivele comunicaţionale stabilite anterior se va alege mixul
comunicaţional corespunzător, adică tehnicile de comunicare cele mai eficiente pentru a
permite realizarea obiectivelor propuse.
Stabilirea componentelor mixului comunicaţional presupune luarea în considerare a
următorilor factori:
a). natura produsului şi specificul pieţei. Astfel se constată că există o diferenţiere
importantă în privinţa repartizării bugetelor de comunicare ale producătorilor de bunuri de
larg consum şi cele ale fabricanţilor de produse industriale. Producătorii de bunuri de larg
consum acordă o importanţă mai mare publicităţii şi promovării vânzărilor, pe când
producătorii de bunuri cu destinaţie productivă acordă o atenţie mai mare vânzării personale,
promovării vânzărilor şi apoi publicităţii.
b). opţiunea pentru o strategie push sau pull. Strategia push constă în a împinge
produsul către consumator şi, în acest caz, se utilizează tehnicile de promovare a vânzărilor şi
forţa de vânzare. Strategia pull presupune atragerea consumatorului către produs, utilizându-
se în acest sens publicitatea.
c). natura obiectivelor comunicării. Dacă obiectivele urmărite necesită intervenţii la
nivel cognitiv, atunci se recomandă utilizarea publicităţii, relaţiilor publice, sponsorizării.
Pentru obiectivele ce intervin la nivel conativ se recomandă tehnicile de promovare a
vânzărilor şi forţa de vânzare, tocmai pentru că acestea reuşesc mai bine să provoace un
comportament de cumpărare. De asemenea, publicitatea, relaţiile publicite, sponsorizarea sau
mecenatul pot fi utilizate cu succes atunci când se urmăresc intervenţii la nivel afectiv.
d). etapa din ciclul de viaţă în care se află produsul. Există o anumită orientare a
anunţătorilor spre diferite tipuri de tehnici de comunicare în funcţie de etapa din ciclul de
viaţă în care se află produsul. Astfel, în etapa de lansare se recomandă utilizarea publicităţii,
22
relaţiilor publice, a tehnicilor de promovare a vânzărilor; în etapa de creştere se recomandă
utilizarea publicităţii gratuite, în etapa de maturitate se vor utiliza cu precădere tehnicile de
promovare a vânzărilor şi forţa de vânzare iar în etapa de declin, reducerile de preţuri găsesc
terenul cel mai favorabil.
e). caracteristicile ţintei demersului comunicaţional. Cei doi factori care trebuie
consideraţi atunci când se au în vedere caracteristicile ţintei comunicaţionale sunt
dimensiunea şi dispersia geografică a publicului vizat. Când publicul ţintă este dispersat din
punct de vedere geografic, se recomandă utilizarea publicităţii, deoarece aceasta permite
atingerea unei ţinte numeroase. Dacă publicul ţintă este puţin numeros şi relativ concentrat,
atunci se recomandă utilizarea forţei de vânzare.
H. Evaluarea efectelor şi controlul demersului comunicaţional.
În această etapă se verifică dacă obiectivele comunicării au fost atinse. Ca instrument,
se utilizează cercetările de marketing, cu ajutorul cărora pot fi realizate studii în rândul
publicului ţintă pentru a observa impactul acţiunilor întreprinse asupra celor vizaţi.
În cazul intervenţiilor la nivel cognitiv, când se urmăreşte prezentarea avantajelor unui
produs sau crearea unei notorietăţi pentru o marcă pot fi utilizate ca tehnici testele de
notorietate, testele de verificare a mesajului, testele care vizează înţelegerea şi percepţia
mesajului etc.
În cazul intervenţiilor la nivel afectiv se urmăreşte stimularea preferinţelor pentru un
produs, formarea unei atitudini favorabile, obiective ce pot fi evaluate prin intermediul
scalelor pentru evaluarea preferinţelor, a imaginii, a atitudinii sau prin intermediul testelor
proiective, întrebărilor asupra intenţiilor de cumpărare.
În cazul intervenţiilor la nivel conativ se urmăreşte influenţarea comportamentului de
cumpărare şi de consum al publicului ţintă, în sensul achiziţionării produsului promovat.
Aceste obiective pot fi măsurate prin utilizarea tehnicilor de observare, prin determinarea
ponderii consumatorilor aflaţi la prima cumpărare a produsului sau a mărcii, determinarea
ponderii celor care repetă actul de cumpărare etc.
Toate aceste etape specifice demersului corespunzător adoptării unei strategii de
comunicaţie comercială trebuie urmărite cu atenţie şi consecvenţă pentru a obţine rezultate
pozitive. Implementarea strategiei de comunicaţie comercială necesită acţiuni practice
23
concrete specifice tehnicilor de comunicare de natură promoţională alese în urma analizei
efectuate. Aceste tehnici trebuie să corespundă cât mai bine cu particularităţile categoriilor de
public vizate de către organizaţie. Cu cât strategia de comunicaţie va fi gândită în detaliu şi se
va baza pe un plan coerent, cu atât succesul acesteia poate fi mai real.
CAPITOLUL 2: STUDIU DE CAZ:ANALIZĂ SITUAŢIONALA A
RESTAURANTULUI MONTE CARLO
2.1.Piaţa restaurantelor;
Piaţa restaurantelor a înregistrat,anul trecut,o valoare de aproximativ 1,22 miliarde de
euro şi se aşteaptă ca în următorii doi ani să atingă pragul de 2 miliarde de euro, conform
analiştilor companiei Visionwise Consulting, pe baza datelor furnizate de INS. Specialiştii
Visionwise Consulting apreciază ca piaţa va rămâne în continuare puternic atomizata, anul trecut
înregistrându-se un număr de 7.267 de companii în domeniul restaurantelor, excluzând
cafenelele, serviciile foodservice din hoteluri şi catering.Cel mai mare număr de restaurante se
înregistrează în Bucureşti,aproximativ 2500.
În 1886, frumosul şi vechiul parc din centrul capitalei a găzduit prima ediţie a
"Expoziţiei Bucureştilor", adică un fel de "Târg Internaţional de Bunuri de Larg Consum" avânt
la lettre! Cu acel prilej a fost inaugurata o insulă artificială pe lacul din centrul parcului şi şi-a
deschis porţile un restaurant care avea şi grădină de vară, ce nu şi-a schimbat numele până în
ziua de azi, numindu-se la fel chiar şi în epoca dictaturii comuniste, anume "Monte Carlo",chiar
şi în prezent una din atracţiile Parcului Cişmigiu din Bucureştiul de altă dată este acest
restaurantul de pe malul lacului. Construit de arhitectul Ion Mincu, restaurantul a fost bombardat
în timpul războiului, iar în prezent a fost restaurant, pastrandu-i-se atât arhitectură, cât şi
numele.Într-un cadru şi o atmosferă deosebită, este locul potrivit pentru a mânca după o plimbare
prin parc. Elegant, restaurantul oferă produse de calitate la preţuri bune şi în plus te poţi bucura
de priveliştea lacului.Restaurantul Monte Carlo este un local minunat cu ospătari vioi şi dinamici
care nu te lasa să aştepţi şi ţin cont de regulă "clientul nostru, stăpânul nostru", cu bucătari de
elită care fac o mâncare delicioasă.Interiorul acestui restaurant ce este amenajat cu mult gust, are 24
o ambiantă plăcuta atât pentru mese festive cât şi pentru o seară romantică în doi. Muzica de
orchestră şi dansul completează reflecţia luminilor pe apă şi întunericul serii într-o abianta
romantică.
Oportunităţi:
-se remarca preferinţa majorităţii consumatorilor pentru preparatele tradiţionale;
-tendinta de creştere a consumului produselor companiei în anul 2012 faţă de 2011;
-pozitionarea pe segmentul HoReCa(segment ce reuneşte restaurante,baruri,cafenele,pub-
uri);
-consumatorii romani sunt din ce în ce mai bine informaţi asupra
preparatelor,conţinutului acestora şi optează pentru mâncarea gustoasă,dar sănătoasă;
-existenta unor segmente de consumatori cu venituri medii şi mari,cu un stil de viaţa
modern,dinamic,iar lipsa de timp pentru gătit îi îndeamnă să apeleze la “masă în oraş”;
-existenta unei stratificări a pieţei restaurantelor: restaurante de lux,restaurante de masă şi
restaurante no-name(Monte Carlo făcând parte din categoria localurilor de masă);
Ameninţări:
-concurenta puternică la nivel de preparate internaţionale;
-investitii mari în publicitate;
-posibilitati de creştere a consumului produselor din categoria delicatese;
-orientarea consumatorilor către produsele de tip fast-food(McDonald’s,KFC)atât pentru
rapiditatea preparării cât şi pentru costurile mai mici decât o masă la restaurant;
2.2.Scurt istoric
Capitala României, centrul cultural şi economic al întregii ţări, a fost înfiinţat cu mai mult
de cinci sute de ani în urmă şi este cel mai potrivit punct de plecare pentru un tur al României. În
anii '30, Bucureştiul a fost supranumit "Micul Paris" datorită bulevardelor sale străjuite de
copaci. Aici se găseşte şi un Arc de Triumf, pe impresionantă Sosea Kisseleff care este mai
lungă decât Champs Elyses şi pe care, în timpul primăverii, puteţi admira splendoarea copacilor
înfloriţi. În ciuda planului extins de reconstrucţie din anii '80, Bucureştiul rămâne un oraş al
parcurilor, plăcut, plin de verdeaţa, cu cafenele deschise pe trotuare în timpul verii şi bărci de
agrement pe lacurile şi râurile care îl străbat.
Restaurant Monte Carlo este un restaurant de renume situat în Parcul Cişmigiu.
25
Obiectul principal de activitate îl constituie “activităţi specifice pentru restaurante şi
alimentaţie publică” conform codului CAEN 5530. Societatea a fost înmatriculată la Oficiul
Registrului Comerţului din Bucureşti sub nr. J40/6039/2009 şi are codul fiscal RO 25575616.
Numărul de telefon/fax este 021/26.48.04.
Firma a prestat servicii timp de 3 ani numai în incinta restaurantului. Datorită evoluţiei
pozitive a cererii, precum şi în urma unei cercetări de piaţă efectuate, se are în plan extinderea
afacerii prin creşterea capacităţii restaurantului.
De aproximativ 5 luni, Restaurantul MONTE CARLO include în oferta să şi servicii de
catering, de livrare a produselor comandate la domiciliul clienţilor sau la biroul acestora. După o
campanie promoţională de 3 luni, cererea pentru pentru acest serviciu a început să crească, la
început fiind destul de puţin utilizat, urmând ca acum să asigure 10% din cifra de afaceri lunară a
restaurantului.
MONTE CARLO oferă posibilitatea turiştilor şi localnicilor să servească masa în
interiorul clădirii hotelului.
Atingerea obiectivelor unităţii nu este posibilă fără cunoaşterea potenţialului propriu,
expresie a capacităţii unităţii de a realiza prestaţiile la un anumit nivel. Principalele componente
ale mediului intern sunt: terenul, clădirile, echipamentele şi personalul.
Terenul are o importanţă deosebită, conferită de necesitatea poziţionării acestuia în
funcţie de localizarea şi migraţia cererii. Lipsă sau dificultatea obţinerii acestuia, reprezintă o
restricţie importantă a dezvoltării serviciilor. Numeroase afacerii de succes ale unităţii faţă de
celelalte firme se datorează poziţiei geografice a terenului pe care se desfăşoară prestaţiile în
raport cu fluxurile de cumpărători. Societatea Comercială MONTE CARLO de ţine terenul
clădirii şi ca urmare costurile aferente chiriei sunt reduse. Suprafaţa ocupată de restaurantul
„MONTE CARLO” este de 270 m2, incluzând mai multe dependinţe.
Clădirile constitue elementele de bază ale suportului fizic necesar prestării a numeroase
servicii. Aspectul şi funcţionalitatea lor reprezintă atribute esenţiale ale ambianţei, componentă
specifică a produsului în servicii. În numeroase situaţii acestea condiţionează posibilitatea
prestării serviciilor.
Echipamentele (dotările) reprezintă elemente esenţiale ale suportului fizic prin care se
realizează prestaţiile în cazul serviciilor bazate pe echipamente.
26
Unitatea are în dotare 4 frigidere, 4 lăzi frigorifice, 2 aragaze, maşini de tocat carne (cu o
productivitate de 100- Kg/oră) şi râs brânză (cu o productivitate de 56 Kg/oră); maşină de curăţat
cartofi. Distribuitorul cu care colaborează unitatea în vederea obţinerii echipamentelor necesare
este Prod. Com. „Milos” SRL.
Personalul ocupă locul central. Calitatea acestuia, climatul intern, motivarea, experienţa
sunt câteva din elementele de care se detaşează actele de vânzare-cumpărare.
Se urmăreşte dimensionarea corespunzătoare a numărului de personal pornind de la
premisa necesităţii creşterii productivităţii muncii pentru a se acoperii creşterea de salarii
negociate prin Contractul Colectiv de Muncă.
Activitatea de investiţii.
În anul 2012 s-au investit circa 20.000 lei, pentru finalizarea lucrărilor la centrala proprie
a hotelului şi pentru redeschiderea unităţii de alimentaţie publică. Pentru alimentaţia publică,
sursa notabilă de venit o constitue, datorită consumurilor de băuturi şi răcoritoare pe care le
induc, discotecile care se organizează în sala restaurantului la sfârşit de săptămână.
Obligaţiile financiare
MONTE CARLO împreună cu celelalte firme din zonă este în strânse relaţii cu
instituţiile guvernamentale.
Relaţiile unităţii cu bugetul statului şi cu alte instituţii guvernamentale privesc impozitele
şi taxele. Datoriile la bugetul statului se referă la plata impozitului pe profit, taxa pe valoare
adăugată şi a impozitului pe venit reţinut de la salariaţi, precum şi Fondul pentru România.
Impozitul pe profit se calculează de 25% aplicat asupra profitului impozabil.
Taxa pe valoare adăugată aplicată pentru produsele destinate pieţei interne este de 24%.
Societatea comercială trebuie să vireze către: Casa de Asigurări sociale de Stat obligaţiile
fiscale cât şi pentru bugetul de stat (conform OMFP 3055/2009 )
2.3.Oferta restaurantului;
27
Scopul restaurantului MONTE CARLO este producerea şi comercializarea preparatelor
culinare din bucătăria românească şi internaţională. Echipa de bucătari şi ospătari a
restaurantului MONTE CARLO lucrează sub îndrumarea domnului Dorel Păcuraru, bucătar şef
cu o vastă experienţă în domeniu.
Spre deosebire de concurenţi, unitatea s-a axat în principal pe organizarea de cocktail-uri,
recepţii, mese festive şi alte evenimente speciale. Timpul alocat pregătirii meniurilor este de
aproximativ o zi, astfel încât toate alimentele să-şi păstreze prospeţimea şi savoarea specifică.
Actul de catering implică feluri de mâncare ce însoţesc mesele principale, infrastructura
(mese, scaune, ustensile pentru gătit) sau serviciile adiacente. Cele două moduri principale de a
face catering se întâlnesc şi în această unitate: tipul recepţiei – bufet şi serviciul complet
(servirea la masă – în cazul meselor festive).
Tipul de catering recepţie – bufet este mai folosit, deoarece se potriveşte cel mai bine cu
nunţile şi petrecerile cocktail. El permite oaspeţilor evenimentului să îşi aleagă singuri gustările
pe care le doresc, să aleagă între hrană caldă sau cea rece, între diferite deserturi şi băuturi.
Serviciul complet este mai mult formal şi pretenţios, fiind foarte indicat pentru cine
festive, nunţi sofisticate sau recepţii fastuoase. El poate fi prezentat şi ca bufet, preferatul
catererilor şi al clienţilor fiind serviciul cu personal.
Foarte multe dintre preparatele culinare pot fi produse cu câteva zile (uneori săptămâni)
înainte de eveniment, ambalate şi depozitate în frigidere sau congelatoare. Se pot pregătii cu
câteva zile în avans chifteluţele de carne şi brânză, fructe, legume şi produse de patiserie.
În ziua evenimentului se aranjează şi se decorează fructele şi legumele, pastele fierte,
sosurile şi carnea pentru că în ultimele minute să se prezinte legumele şi pâinea. Pentru a nu
exista surprize neplăcute, catererul trebuie să se gândească la cantitatea maximă de legume pe
care o poate consuma un invitat, ca bază de pornire pentru socotelile sale.
Personalul de pregătire trebuie asigurat asupra faptului că legumele trebuie tăiate şi
curăţate cu migală. În ziua evenimentului, broccoli, cartofii, ţelina, conopida şi ridichile trebuie
să fie ţinute la gheaţă rate exact înaintea servirii. Pentru fructe, situaţia este asemănătoare, pentru
că unele trebuie să fie decojite, tăiate, curăţate de seminţe şi porţionate. Bananele, pepenii,
căpşunile, strugurii, portocalele şi merele prezintă un exemplu în acest sens, cu o menţiune
specială în cazul căpşunilor, care trebuie pregătite cu câteva minute înainte de servire.
28
Se comercializează următoarele grupe de preparate culinare:
Gustări: calde sau reci;
Preparate care se servesc la felul I: preparate lichide, preparate din legume, antreuri (din
brânzeturi, crupe, ouă, paste făinoase, carne şi subproduse, peşte şi crustacee);
Preparate de bază din componenţa meniurilor: preparate de legume, preparate cu peşte şi
crustacee, preparate din paste făinoase, preparate din carne tocată cu diverse adaosuri, preparate
din legume cu carne de pasăre, preparate din legume cu carne de porc, preparate din legume cu
carne de vită şi viţel, preparate din legume cu carne de ovine, preparate din vânat, fripturi şi
garnituri, salate.
Dulciuri de bucătărie şi patiserie – cofetărie.
Serviciile;
Atuuri:
-datorita reţetelor vechi,dar îmbunătăţite de noi ingrediente,produsele tradiţionale
păstrează în rândul consumatorilor un loc prioritar;
-achizitionarea de aparatura necesară pregătirii produselor cu specific italienesc a pus la
dispoziţia clienţilor o gamă largă de preparate ,păstrând baza reţetelor dar adăugând după caz
diferite condimente pentru a le personaliza;
-preparatele se pot comanda la gramaje diferite,în funcţie de cererea clientului;
-frecvent,în meniu au loc modificări,adăugând băuturi alcoolice sau nonalcoolice dar şi
difetite salate sau feluri principale de mâncare pentru a satisface nevoile şi dorinţele potenţialilor
clienţi(aceste modificări se fac ulterior după ce un responsabil analizează drastic atât
concurenta,cât şi cerinţele clienţilor);
Slăbiciuni :
-in rândul clienţilor fideli,îmbunătăţirea anumitor reţete sau personalizarea acestora,poate
aduce un dezechilibru,aceastia fiind obişnuiţi cu un anumit gust;astfel,dorinţa de inoire şi
revigorare a preparatelor aduce un grad înalt de risc;29
2.4.Concurenţa;
-Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (august 2009),în Bucureşti există
aproximativ 3000 de restaurante,30 cafenele şi 2000 de baruri,iar în segmentul restaurantelor
care oferă preparate tradiţionale romaneşti avem cinci competitori de top: Caru cu Bere ,Casa
Doina, Lacrimi şi Sfinţi, Crama Domnească şi Jariştea. Toate aceste locaţii fiind situate în zonele
centrale ale capitalei.
Concurenţii principali potenţiali îi reprezintă restaurantele cu specific chinezesc şi
mexican. Faptul că ele deja există(deci sunt cunoscute), şi-au format o oarecare reputaţie(destul
de bună în lipsa de altceva), au o clientelă oarecum fidelă, sunt câteva din avantajele
concurenţiale pe care aceste afaceri le prezintă.
Cu toate acestea, lipsa unui segment de piaţă propriu stabil ca şi nivelul calitativ al
serviciului care a scăzut odată cu trecerea timpului, formează puncte slabe ce pot fi, şi trebuie,
atacate printr-o bună strategie de marketing.
Afacerea se va confrunta cu 2 competitori foarte puternici:restaurantul CARU CU
BERE şi MacDonald.
Restaurantul CARU CU BERE reprezintă un alt competitor destul de puternic.
Chiar dacă serviciile oferite sunt aceleaşi,calitatea foarte mare a acestora şi produsele excelente,
Caru cu Bere a reuşit în decursul unui an să preia o mare parte din clienţii restaurantului
MONTE CARLO. Este considerat în continuare un concurent puternic datorită plasării
restaurantului în imediata apropiere a restaurantului Monte Carlo,iar turiştii sosiţi pentru prima
dată în Bucureşti sunt puşi să aleagă între 2 restaurante cu specific diferit situate de 5 m. unul
faţă de celălalt. Având în vedere că Caru cu Bere se bazează în primul rând pe clienţii fideli şi pe
cei cunoascatori, pericolul reprezentat de locaţia alăturată a restaurantul Monte Carlo nu este
atât de mare atâta timp cât restaurantul nostru va păstra un nivel cât mai ridicat în ceea ce consta
serviciile şi produsele.
Chiar dacă nu va fi un concurent direct,restaurantul MacDonald acaparează o parte a
clienţilor, datorită faptului că are un nume de marca foarte cunoscut şi preţuri relativ rezonabile
în raport cu calitatea produselor.
30
Totuşi atragerea acestor clienţi nu va reprezenta pentru afacerea firmei "o lovitură".
De exemplu,în perioda decembrie-ianuarie, clientela restaurantului Caru cu Bere fiind
preconizata a fi formată numai din acei consumatori cu mari resurse financiare, nu se va orienta
spre un local cu caracter specific, diferit, ce nu corespunde gusturilor şi obişnuinţelor culinare.
Partea de piaţă "furată" de MacDonald este constituită din tineri (maxim 30 de ani) şi
studenţi cu o putere de cumpărare mai ridicată decât media. Această "pierdere", practic nu este
observabilă, aceasta fiind estompată de ritmul de creştere firesc de la începutul anului.
Efectul pozitiv al existenţei afacerii MacDonald va fi întărirea concurenţei, şi cum
concurenţa stimulează competiţia, cei care vor avea cel mai mult de câştigat sunt clienţii, a căror
satisfacţie finală este urmărită în fapt. Consider că existenţa unui restaurant cu un serviciu şi o
calitate foarte ridicată (Taverna Sârbului) şi un puternic concurent cum este MacDonald, va duce
în fapt, la "împărţirea" consumatorilor braşoveni între aceste două afaceri.
Aşa cum am mai arătat, segmentul de piaţă al lui MacDonald şi Caru cu Bere nu
coincide în mare măsură dar se adresează celor cu o putere financiară mai ridicată şi care au
gusturi şi exigente mai mari privind produsele şi serviciile cumpărate.
Pentru a încheia această analiză consider că existenţa acestui restaurant de mai bine
de un an în oraşul Bucureşti a "educat" clientela mai tânără a oraşului, care odată cu trecerea
timpului şi maturizarea ei se va îndrepta spre un restaurant ce corespunde imaginii sale despre
sine, prestigiului, poziţiei sale financiare şi sociale.
2.5.Public ţintă;
Segmentul vizat:
-persoanele peste 20-25 ani(tineri-adulti,adulţi şi vârstnici);
-persoanele cu venituri medii şi mici(din pricina situării,parcul fiind frecventat de
tineri/copii/vârstnici,pentru a atrage clienţii,primăvara şi vara scad simţitor preţurile la băuturi,
îngheţate şi salate, oferind posibilitatea consumării acestora de către persoanele din toate clasele
sociale;v izand astfel şi adolescenţii, care nu au venituri proprii-in zona se afla un important
colegiu “Gheorghe Lazăr” şi se încearcă atragerea acestei categorii tinere de clientela,la un
număr mai mare de persoane,se poate beneficia de anumite reduceri sau preparate din partea
casei-);
31
-fideli pentru produsele/serviciile ce le satisfac dorinţele/gusturilor;
2.6. Demers comunicaţional anterior;
Restaurantul Monte Carlo este înfiinţat încă din 2005. El a participat la expoziţia EXPO
Mariage de la Hotel Marriott şi Palatul Parlamentului,am fost prezenţi şi la Târgul Naţional de
Nunţi E-mariage Fest din Piaţa Constituţiei,şi am onorat invitaţia la Târgul Ghidul Miresei ce a
fost organizat la Romexpo.
Accentul a fost pus pe publicitatea din interiorul presei, prin tipărituri şi tehnici de promovare a
vânzărilor capabile să atragă consumatorii şi să sporească vânzările.
2.7.Diagnostic şi problema de rezolvat.
Piaţa restaurantelor este în continuă creştere, cu jucători puternici, dominată de restaurantele
cu renume:
1. Zexe Zahana
În ciuda numelui cu sonoritate neconvingătoare şi a
faptului că nu este o zahana în accepţiunea de dicţionar (adică restaurant în care se prepară şi se
servesc anumite mâncăruri şi specialităţi măcelăreşti din carne friptă, mai ales de ovine), ZZ
Top-ul din Icoanei este o revelaţie: meniu divers, tradiţii culinare interbelice readuse la viaţă,