Jan Tomaso (nuvela crestina)
ALTARUL UNUI DUMNEZEU NECUNOSCUTJan TomasoPartea I
Jan Tomaso incepuse sa fie un client obisnuit al localului
Imperialul. Venea aproape zilnic, in vechiul cartier unde
copilarise, in barul prietenului sau, Jared. Acolo nimeni nu il
intreba ce face, nimanui nu-i pasa ce anume ajunse sa fie. Iar asta
isi dorea Jan. O bautura si o clipa de liniste. Obosise sa fie cine
era. Obosise sa fie Jan Tomaso, cel mai apreciat scriitor al noii
generatii...si viitorul senator. Cel putin asa isi doreau unii. Nu
si el. El dorea sa uite si sa fie uitat.
Venea des coborand din autobuzul aglomerat, el care avea o
frumoasa colectie de masini sport, amestecandu-se in multimea care
nu reusea sa-l remarce, imbracat obisnuit, dar elegant. Privea
schimbarile acestui cartier ce fusese inainte de Al Doilea Razboi
Mondial un cartier al inaltei burghezi, transformat de sovietici
dupa 1945 intr-un cartier muncitoresc, cu blocuri inalte, cenusii,
cu apartamente inghesuite de doua sau trei camere. Acum se straduia
sa redevina un cartier modern, cu case construite pentru clasa de
mijloc, dar era o lupta ce parea ca o pierde.
Dupa recapatarea independentei in 1991, capitala Kronelandiei,
Tosen, se schimbase cu pasi marunti, dar fermi. Multe fabrici se
inchisesera nefiind profitabile sau doar pentru a fi vandute la
fier vechi. In cartierul 9 cum ii spusesera rusii, lucrurile erau
asemanatoare. Unele zone fusesera demolate, iar vilele celor
imbogatiti apareau ca ciupercile dupa ploaie. Asa era in toata
tara.
Jan era bogat. Fusese un muncitor sarac, dar care era mai
fericit, atunci cand se luptase sa isi cumpere o masina de spalat
sau un televizor. Acum cand orice banca i-ar fi dat in cateva
minute chiar si 10 milioane de coroane, bani pentru toate
extravagantele sale, statea in acest local vechi, darapanat, pe
care il prefera birourilor somptoase de la Asociatia Scriitorilor,
ori de la editura Odin unde era vicepresedinte, iar socrul sau
presedinte. Intrase cu cateva manuscrise, timid, fiind convins ca i
se va rade in nas, cum se intamplase la celelalte edituri. Editura
Odin era in prag de faliment si nimeni nu mai credea in miracole.
Dar Johan Stark, patronul editurii Odin a avut curajul si
inspiratia sa il publice. Stark s-a agatat de un pai...Dar a fost
un bilet castigator. A fost un succes neasteptat pentru toti. Bani
au inceput sa curga in contul lui Jan. Au urmat alte carti, care au
crescut averea celor implicati. Jan a inceput sa orbitezein jurul
batranului Stark. A fost cea mai mare greseala. Dar Jan era naiv si
ahtiat dupa o lume stralucitoare, a carei poarta era Johan
Stark.
Anna, sotia lui Jan a fost singura care ura succesul avut de
sotul ei. Jan se schimba devenea rece. Neintelegerile, apoi
certurile din ce in ce mai dese au distrus casnicia. Jan devenea o
fiinta rapace, cinica si nepasatoare. Anna era o fata simpla, cu
mult bun simt, sincera , iubind adevarul, dar care era tot mai
departe de lumea in care Jan incepuse sa traiasca. Nu stiuse sa fie
o femeie de lume. Era reprosul principal al lui Jan, care era prea
ametit de succesul sau, ca sa mai aiba timp de altcineva decat de
el. Nu dorea decat sa scrie si sa fie in compania celor ce erau
creama societatii Kronelandiei. Bancherii, sportivii, industriasii,
intelectuali care apartineau doar politicului si desigur,
politicienii, stapanii care tineau destinele micului stat baltic in
mana... Oricine avea bani si influenta, constituia o atractie
deosebita pentru Jan.
Anna era catolica, mergand des la biserica, rugandu-se pentru
casnicia ei. Incepea sa creada ca a pierdut! Jan nu mai era al ei,
ci al unei lumi fara suflet. Jan murea in fiecare zi cate
putin...
Anna statea, uneori, de vorba cu parintele Abel. Acesta dorea sa
o ajute pe Anna. Se rugau impreuna, si el un crestin adevarat,
incerca sa ii aline poveriile si durerea. Dar nu putea ajunge la
inima lui Jan. Jan era protestant...De fapt nu ami era nimic,
imbatat de succes, ametit de incredibila realizare. Nu mai credea
in Dumnezeu, pentru ca suferinta din lume,il determina sa refuze
existenta vreunui Creator. Si mai ales in societatea aleasain care
traia acum, era periculos sa spui ca crezi in Dumnezeu. Religia
creata de aceasta societate era adularea omului. Nu a celui
virtuos, ci a celui care nu ami are suflet, nu mai crede decat in
el, a carui speranta si credinta este sa se urce in varful unei
lumii pe care apoi sa o poata domina. Era religia puterii, care nu
avea nimic cu crestinismul, sau cu o alta religie. Era un ateism in
care nu exista Dumnezeu, ci Omul. De fapt era un teism modificat,
adaptat sa includa Omul ca singura fiinta care este in tot
Universul. Crestinismul pierduse lupta. Dincolo de stele nu mai era
nimic...
Parintele Abel se intalnise odata la Jan in casa. Iar acesta
beat si furios il dadu afara pe preot si ii ceruse sa nu mai vina
cu prostiile lui religioase. Eventual daca avea chef de un scotch
era binevenit, dar sa nu vina cu Biblia. Pentru ca el ura Biblia, o
carte care in viziunea lui era plina de minciuni, care inrobesc
omul! Ajungeau cei doua mii de ani de ev mediu intunecat generat de
ea si de slujitorii ei. Adevarul si stiinta biruisera! Pacea si
fericirea nu trebuia sa le mai vina de la un Dumnezeu ascuns
printre galaxii... Ci de la adevarul adus de stiinta! Ea mantuia,
ea facea totul posibil. Prin Om!
Auzindu-l sotia lui avea lacrimi in ochi. Brusc parea
imbatranita cu 20 de ani. Se sfarsise!
- Cat timp e casa mea, eu hotarasc cine intra aici. Si desigur,
cine sta aici, facand referire la Anna. Daca iti place religia si
nu iti place noul meu statut, nu ai decat sa iti urmezi vocatia
crestina a inimii, taranco, si sa pleci la vreo
manastire...Eventual pentru totdeauna! Si acolo sa te rogi cat vrei
pentru sufletul meu pacatos!... Javre crestine ce sunteti! Mereu
omenirea a stat in bezna din cauza religiei voastre! M-am saturat
de voi! Lumea intrega s-a saturat! E finalul vostru!
- Afara! racni Jan ca un apucat. Afara cu religia voastra!
Il apuca pe preot de haina si il zvarli afara. Acesta cazu pe
alee lovindu-se la un genunchi. Ii lua Biblia si o arunca undeva
cat mai departe.
Privirea lui Jan avea ceva inspaimantator in ea. Era ca un demon
iesit din iad. Jan ridica mana grea sa o loveasca. Se opri in
ultima clipa. Anna gemu de parca o lovise o barda. Se retrase incet
in camera ei. Dupa doua zile Jan isi dadu seama ca sotia lui nu mai
era acolo. Il parasise. Jan se simtea liber. Era in sfarsit fericit
exact asa cum isi dorise! Scapase de o pacoste religioasa si
morala.
Isi depusese actele de divort. Anna le semna si in cateva
saptamani deveni oficial un om liber. Apoi dupa doi ani se
casatorise cu fiica lui Stark, dupa ce o curtase cum curteaza un om
de afaceri o afacere buna, care ii oferea noi oportunitati. Nu era
iubire, erau doar calcule reci. Fiecare considera ca facuse doar o
investitie. Stark dorea sa publice romanele lui Jan, sa il
controleze in totalitate, iar acesta avea nevoie de Stark pentru a
urca pe scara catre inalta societate. Si cu toate ca nu era
interesat de functii in cadrul editurii accepta sa fie numit
vicepresedinte al ei. Jan dorea mai mult! Mult mai mult!
Helen era frumoasa, inteligenta, rece, educata, o fiinta cu care
te puteai afisa in lume, dar care nu iti oferea in intimitate
nimic, decat un gen de vulgaritate cinica. Se considera superioara
sotului, doar pentru ca studiase Belle Arte. Iar acesta cu toata
inteligenta lui, facuse o facultate de istorie la 37 de ani. Atunci
si-o permisese! Si chiar daca Helen nu profesa, il trata ca pe un
intretinut. Nici nu o interesa ceea ce studiase, isi mai dadea cu
parerea la cate un vernisaj, invaluind priceperea sau nepriceperea,
intr-un limbaj complicat si inutil, care i se parea lui Jan
fascinant. El, un om al literelor, nu intelegea nimic. Era o limba
pe care nu o puteau intelege numai cei care o studiaseratimp de
cinci ani in institutele de arta.
In restul timpului Helen isi omora timpul cu prietenele ei,
fiind ziua ocupata in cateva organizatii de binefacere si noaptea
in cluburile selecte ale Tosenului, de data asta cu prietenii ei.
Jan nu o intreba unde se duce sau de unde vine. Era un mariaj care
nu avea nimic cu casnicia. Nici macar cu o prietenie intre doi
oameni. Imparteau o afacere, atata tot.
Jan devenea tot mai trist. Ajunsese in varful piramidei. Poate
mai repede decat se asteptase! Ar fi trebuit sa fie fericit! Visul
sau se implinise! Dar acolo unde ajunsese nu era nimic. Si nu era
nimeni. Era singur. Era doar un obiect. Religia puterii era o
minciuna. Era un cosmar. Folosea si era folosit de altii. Tot mai
des isi aducea aminte de Anna, de fiinta aceea plapanda, dar care
il iubise. Stia ca nimeni nu il va mai iubi ca ea. Stia ca devenise
o marfa, care atata timp cat putea fi vanduta, era apreciata. Un
singur roman care sa fie un esec putea sa-l arunce din aceea lume
din aur si diamante inapoi de unde plecase. Nu isi dorea sa dispara
in anonimat, sa fie o fila din Wikipedia. Dorea sa fie viu, sa fie
ovationat, sa fie in top. Degeaba! Ovatiile nu-l mai puteau seduce.
Erau minciuni ca intreaga viata pe care o traia. Nu mai avea nimic,
avand totul...Uneori si-ar fi dorit sa fie din nou cu Anna, sa fie
din nou tineri si saraci, dar plini de speranta. Acum avea
bani,multi bani. Dar nu o mai avea pe Anna si nu mai avea speranta.
Bogatia devenise cea mai mare saracie a sa. Casa mare in care
locuia i se parea ca il domina, parca il privea ca pe un intrus.
Atatea camere in care nu intra niciodata. O menajera facea curat
zilnic cateva ore, de multe ori platita inutil. Isi amintea de
apartamentul micut, in care el isi petrecuse tineretea si incepuse
sa ii duca dorul.
Ce caut, Doamne, eu aici?! se intrebase intr-o seara de iarna in
acel palat inutil. Venise de la un club unde cativa amici jucasera
cu el bridge si bausera, povestind tot felul de barfe, ca niste
femei care nu au nimic de facut decat sa disece toate mondenitatile
saptamanii.
Se mira de el insusi. Se ruga lui Dumnezeu? Acel Dumnezeu pe
care il ura acum cativa ani mai inainte...Il ura si nu credea in
El...Formula perfecta a ateismului...
Nu se intreba ce logica are ura impotriva cuiva si negarea
existentei acelei persoane in acelasi timp. Ateismul este
stiintific, de aceea nu are nevoie de logica. Nu poti crede in
soare daca mereu e noapte in tine...
Privi spre o oglinda si in penumbra serii, la lumina slaba a
unui bec aflat in celalalt capat al holului parea un batran uscat,
urat, de 70 de ani. Se infiora pentru o clipa. Avea aproape 45 de
ani. Nu era atat de batran...Si totusi oglinda arata un Jan ce
parea ca poarta in suflet o uriasa povara, o povara ce il nimicea
din interior spre exterior...Privi nemiscat la acel batran. Ce
lucru infernal mai este si acesta? Eu nu sunt asa! isi spuse
speriat si furios. Aprinse o lumina si batranul disparu, aparand un
chip cunoscut, dar parca ceva din tristetea acelui om ramase. Ochii
tradau ceea ce Jan refuza sa recunoasca: ca era un om care era
infrant. Cateva zile se gandi doar la aceasta intamplare. Apoi isi
relua vechile ocupatii. Alcoolul devenise principala problema, care
parea sa rezolve celelate probleme. Dar inca scria si in mod ciudat
aceasta suferinta ii transforma scrisul in ceva tot mai real. O
cautare a sinelui...
Romanele lui Tomaso erau patrunzatoare, penetrau atat de bine
sufletul uman, ii redau viata adevarata din acel univers interior,
plin de mister si de un farmec aparte. Tocmai acesta era atuul
romanelor sale. Viata interioara, chipul adevarat al omului ce
traieste altceva, mereu altceva decat la suprafata. Jan dadea jos
masca omului. Jan deconspira omul. Pana sa devenise o bagheta
magica care alunga minciuna din om. Devenise un pictor ce revela
nudul sufletului.
Editura Odin devenise cea mai puternica editura din tara.
Desigur nu numai datorita romanelor lui Jan. Dar el era inca baza
acestei edituri.
Socrul sau se extindea. Cumparase ziarul Cuvantul si isi
propunea sa cumpere si o mica televiziune care mergea de un an in
pierdere, dar care avea un potential pe care batranul Stark l-a
mirosit imediat.
- Stii la ce e buna mass-media, Jan? il intreba intr-o zi
geroasa de iarna, apasatoare precum nori de afara.
- Sa iti faci publicitate? intreba Jan naiv. Stii ca nu ma
pricep la afaceri...
-Nu? Ei bine, afla ca media este o forta ce poate atinge
structurile politice, economice si sociale ale unei tari. E o
arma!...A patra putere in stat...Sau a patra arma a unui stat!
- Credeam ca e un mijloc de informare, Johan.
- Asta pentru ca esti un scriitor si nu vezi in cuvantul oferit
de media o forta ce modifica si impune...dorinta celui ce scrie,
societatii. Cuvantul tau reflecta trairea ta interioara. Cuvantul
din ziare , reviste sau televiziuni e altceva. Este ceea ce noi
oferim societatii. Tu poate ca intelegi omul, dar nu intelegi
totalitatea oamenilor. Este mai greu sa cuceresti un om decat o
natiune! Un om izolat poate fi un adversar mai teribil decat o
multime de oameni. Cand sunt mai multi functioneaza spiritul de
turma, care devine cel mai feroce pradator pentru opiniile unui om.
Pune un om care sustine sus si tare ca are o viziune proprie asupra
vietii cu altii care au o viziune diferita sau nu au nici o
viziune. Lasa-l un timp alaturi de altii care nu-i impartasesc
ideile si vei vedea cum isi pierde viziunea. Nu-l lasa sa fie
singur, sa aiba timp de propriile reflectii. Fiintele izolate, care
au sansa sa perceapa exteriorul diferit de marea masa a oamenilor
ne sunt dusmani. Da, Jan nu fi surprins! Rolul meu si al tau este
sa conducem. De ce? Pentru ca noi vedem sufletul. Tu al
individului, eu al societatii. Sufletul uman este important, dar
comoara se afla in totalitatea sufletelor umane, care este
societatea. Acolo este puterea. Nu intr-un individ, ci in
totalitatea lor. In ceea ce poti obtine de la aceasta totalitate.
Tu reusesti sa obtii dintr-un om un roman. Eu pot obtine mersul
economic, politic si istoric. Nu un roman, ci ca sa spun asa o
biblioteca. In aceasta "biblioteca" se afla adevarata putere... Iar
eu vreau sa fiu bibliotecarul-sef...Sa decid soarta natiunii...Nu e
cea mai mare natiune de pe pamant, dar poate fi a mea, a
noastra!
Ranji si dinti ingalbeniti de tutun ii aparura lui Jan. Stark
parea un geniu al raului.
- Manipulare, deci? Manipularea unei tari intregi? il intreba
Jan incercand sa inteleaga ceva.
- Manipulare? facu Stark ca si cum ar fi fost uimit de un cuvant
atat de vulgar precum manipulare. Vorbim de miscarile unei piete
libere, de viziuni libere, de capitalism si de democratie... Jan,
ce faci? Despre ce manipulare vorbesti? Ai studiat istoria! Ce nu
intelegi? Dictatura sau autoritarismul la un moment dat apar pe
fata. Nu ai dubii. Aici pierde orice dictatura...Pentru ca nu
reuseste sa se ascunda. Aici castiga democratia. Ea nu e niciodata
sincera. Te face sa crezi ceva ce niciodata nu este.... Iti spune
mereu ca esti liber. Iti injuri conducatorii tarii! Vezi? Esti
liber! Apoi ii alegi din nou la urmatoarele alegeri! Vezi?... De
fapt, nu mai vezi! Pentru ca nu ai voie sa vezi! Iti spun un
secret: nu esti liber! Turma asta de oameni numita popor, crede ca
stie ce face! Crede ca milioanele ei de membri conduc!... Daca
oameni ar gandi singuri am avea o mare problema. Dar ei se
intrunesc si isi enunta ideile auzite de la altii. La carciuma, pe
stadion, la sevici, oriunde se intalanesc oamenii....Discuta! Nu
gandesc! Ci discuta ideile pe care le furnizeaza cineva. Dar sunt
convinsi ca analizeaza performantele politice si economice ale
celor din frunte. Li se pare ca au opinii. Dar noi suntem cei ce
oferim opiniile. Inclusiv alternantele aparente de la putere. Ai
vazut modificari esentiale in societate atunci cand noi sau
conservatorii am ajuns la putere? Ori liberalii? Nu exista idei
diferite sau actiuni aparte. Platformele politice sunt lasate de o
parte atunci cand e vorba sa fie condus acest popor...Sau oricare
alt popor din lume...Totul e la fel. Aceasi coruptie, aceasi
minciuna, aceasi idee: Vox populi, vox dei ! O prostie, dar suna
grozav , nu-i asa? Zeii sunt in dorinta poporului! Iar daca stim
asta, vom face ca dorinta sa apara in functie de ce dorim noi, nu
poporul. Poporul trebuie sa creada in mascarada asta numita
democratie. Nu e ciudat ca aceleasi persoane revin mereu pentru a
conduce? Din cateva milioane de oameni, poporul nu gaseste decat
aceleasi persoane pentru al conduce de douazeci de ani, chiar daca
l-au dezamagit de sute de ori...Mai crezi in democratie, Jan? Daca
da, atunci esti un prost! Un prost talentat!...Dar un prost!... Ai
fost la cursul de istorie a democratiei? Sigur ca ai fost! Dar nu
la cursul profesorului Madras...Ala particular! Ala in care isi
invata studentii, copiii celor care sunt in fruntea acestei
natiuni...Si care vor conduce intr-o zi!
Brusc, Jan paru obosit. Ridica mainile a neputinta:
- Poate ca am lipsit la cursul acela! Rusii ne-au spus 45 de ani
ce sa mancam, cum sa traim, ce sa credem, ce sa iubim, ce sa uram.
Ne manipulau pe fata, cel putin.
- Si? Acum e democratie! zise Stark razand. Poti iubi sau ura ce
doresti. Poti sa ai in fruntea tarii, omul dorit de tine. Este
democratie! Nu te bucuri?
Stark redeveni serios. Cu o voce din care razbatea o unda de ura
spuse:
- Vom ajuta aceasta tara sa isi gaseasca drumul corect! Iar tu,
Jan, ne vei ajuta pe noi! Esti al nostru. Ai devenit in momentul in
care ai pasit pragul editurii, cu romanul ala al tau... Pe care nu
dadea nimeni doi bani! Nu pentru ca era de doi bani, dar tu un
simpu muncitor cu veleitati de scriitor erai de doi bani! Ai
devenit bogat si fericit! Sa nu uiti de unde vine bogatia ta...
Crezi ca esti un scriitor inzestrat? Esti, Jan! Esti deosebit!
Lumea te iubeste...Pentru ca esti Jan Tomaso, un mare scriitor. Nu?
Iar lucrurile trebuie sa ramana asa. Ai o sotie frumoasa care te
iubeste, bani multi, prieteni atat de influenti, cititori cu
milioanele. Ai faima, ai un renume...Ai totul! Mai fericit de atat
nu poti fi! Dar poti fi chiar mai mult decat atat...Nu e
minunat?
Jan se uita tulburat la socrul sau. Il auzea departe. Simtea ca
se topeste. Intuia ca dincolo de tot ce era el, un scriitor
respectat, devenise o unealta. A cuiva puternic. Om sau demon?
Simti fiori pe sira spinarii. Parca s-ar fi trezit dintr-un vis
frumos intr-o lume de cosmar. Undeva ceva oribil i se pregatea.
Partea II
- E buna? intreba Jared, amicul sau din copilarie.
- Cea mai buna! raspunse sec si ganditor Jan. Mereu e cea mai
buna otrava...
- Pari suparat...Ti s-au terminat banii? Ori nu esti cel mai in
voga scriitor? incerca o gluma prietenul sau.
- Te-ai gandit la ce facem noi aici? intreba Jan fara sa isi
ridice ochii de pe pahar, intreband parca bautura daca are vreo
parere despre ei doi.
Amicul sau oprindu-se o clipa din curatatul tejghelelor si
ridicand din umeri spuse jovial:
-Tu bei, iar eu iti iau bani pentru asta. Deci e foarte bine. In
special pentru mine, ranji Jared.
Jan ofta si se juca cu paharul rotindu-l pe masa.
- Nu acum... Oricum e urat aici...Oricat ai lustrui metalul
ala...Nu! Ce facem noi in general...De ce existam aici? Avem un
scop altul decat sa ne zbatem ca sa supravietuim?
-Cred ca chestia cu supravietuirea nu ti se aplica si tie. Tu,
spre deosebire de mine si de clientii mei obisnuti, nu
supravietuiesti, ci traiesti din plin...Nici acum nu inteleg de ce
vii aici!...
Jan ii taie vorba:
-Atunci de ce sunt aici stand langa cei care doar
supravietuiesc. De ce nu sunt cu cei care traiesc?...
- Pai asta te intreb si eu... Pentru ca imbatranesti si devii
melancolic.
- Poate ai dreptate...Iti aduci aminte de copilarie , de
tineretea noastra? Aveam entuziasm in orice faceam...Credeam si
speram...Acum am bani, influenta si nu mai sper si nu mai cred
nimic. Inseamna ca nu o valoare avuta in buzunar imi face viata
fericita, ci altceva....Ce Jared?
Patronul ridica din umeri nestiutor:
- Tu esti scriitorul si filosoful...Tu castigi bani vazand ce e
in om. Eu vand doar analgezice pentru creier si pentru viata asta
de doi bani.
-Nu e vorba de bani sau de inca o carte, ci de adevar!
-Aha, adevarul!...Mereu el!...Cred ca ai baut cam mult, Jan!
Adevarul nu il vei gasi niciodata la mine in acest local prapadit.
Poate in universitati, sau in lucrarile filosofilor...Nu aici!
Jan era ametit usor. Mai lua o inghititura de coniac:
-De ce sa nu aflu adevarul aici? De ce nu aici? se intreba mai
mult pe sine. Filosofii tai habar nu au ce este adevarul! Iar daca
ei l-au aflat, trebuie ca si omul de rand sa-l inteleaga si sa-l
traiasca cumva...sa-l simta cumva...sa stie ca acel ceva e sincer,
e real, e viu... si cu toate ca nu e parte din sufletul sau, e
totusi atat de intim incat devine la un moment sine... se ataseaza
de inima, de fiinta omului devenind parte din spiritul sau; si
pentru asa ceva merita sa iti traiesti viata, in acel adevar care
este o parte din tine... Si merita sa mori pentru acel
adevar...
Jared se oprise din curatatul tejghelei si il privea pe Jan
surprins si, oarecum, speriat. Dadu din cap ca si cum Jan era un
nebun. Il ruga sa se duca acasa.
- M-ai vazut si mai beat de atat! ii replica nervos Jan.
- Da, dar atunci nu aveai ganduri ciudate ca acestea...Auzi la
el! Adevarul sa devina parte din noi...Deja este! Uite! adevarul e
ca ne nastem, traim, ne luptam cu viata, uneori mai bine, uneori
mai greu, imbatranim si apoi murim. Acesta este tot adevarul.
Aceasta e viata! O lupta cu ce este in jurul nostru. Moartea ne
gaseste victoriosi sau infranti. Tu esti victorios, Jan! Dar pari
mai infrant decat ultimul cersator care vine sa imi ceara un pahar
de apa. Nu inteleg!...Scriind ai inceput sa traiesti viata
ratatilor despre care ai scris... E o nebunie! Du-te acasa, fa un
dus, bea un ceai si baga-te in pat! Maine daca te doare capul ia o
aspirina! Te vei simti mai bine. Scrie ceva, o povestire, orice,
dar spune-ti in mintea ta ca tu scrii, nu povestirea te scrie pe
tine.
Jan ii asculta sfatul. Chema un taxi si pleca usor impleticit
din Imperialul. Soferul il lasa la adresa dorita. Ii dadu un bacsis
generos. Casa era pustie. Facu un dus rece care ii mai alunga
senzatia de sfarseala. Isi desfacu o conserva de carne de vita...
Nici macar nu avea in casa asta ceva de mancare. Conserva era
pranzul menajerei...Gasi cateva plicuri de ceai verde intr-o
cutie... Stupid! Singur! Aproape fara mancare... Era casatorit?
Cand a intrebat-o odata pe Helen de mancare aceasta i-a reprosat
furioasa:
- Te-ai casatorit cu o bucatareasa? Daca iti e foame comanda!
Sau angajeaza-ti un bucatar!
A doua zi era mai linistit. Da, poate Jared avea dreptate. Poate
ca acesta era tot adevarul necesar unui om sa stie ca apare in lume
ca traieste o lupta apoi moare si asta e tot. Of! Mereu ne
intrebam...Filosofia care o invatase la Universitate era ca nimic
nu conteaza. Suntem prea mici pentru intrebari atat de mari...
Ne nastem traim, iubim, uram, timpul trece, imbatranim si murim.
Jan era deprimat. Viata lui era o traire sub un drog care incepea
sa nu-si mai faca efectul. Bani? Nu avea nevoie de mai multi, dar
ceva il facea sa ii doreasca, tot mai multi, sa isi umple conturile
cu milioane de coroane... Alcoolul pe care ajunsese sa il bea
zilnic era tot mai ineficient in lupta cu viata asta. Dorea faima
si in acelasi timp, o ura. Se adula si in acelasi timp se
dispretuia. Dorea prieteni care sa nu-i ranjeasca mieros, marelui
scriitor a Kronelandiei, cum il linguseau ei. Dorea un strop de
iubire adevarata, dar stia ca in viata asta era condamnat doar sa
se scufunde intr-un ocean de ipocrizie si minciuna...De iubire nu
va fi vorba niciodata. Ii iubeau buzunarul, nu inima...
Jan nu era filosof. Nici macar nu stia sa isi nege perceptia si
sa isi spuna ca viata e frumoasa, sau daca nu, el este un luptator
ce a demonstrat ca invinge mereu. Asa zisele lui victorii erau
amare infrangeri ale spiritului. Se prabusea si intelegea asta. Nu
era facut pentru faima...nu-si putea explica de ce simte asta.
Orice om vrea faima, bani, adulatia maselor, iar asta sa fie
vesnic. Dar vesnicia era un doar o noapte fara vise, era un hau, un
neant din care toti iesim o clipa pentru a ne intoarce permanent
acolo.
Isi zvarli cana de ceai care se facu bucati facand o balta mica
verde. Cum ar putea o cana de ceai sa te faca sa te simti mai bine?
se intreba furios. Cum ar putea ceva sa te faca fericit si
multumit? O sa stea si o sa bea doar ceai sperand in vreun
miracol?
La ora 10 era asteptat la editura. Se imbraca, dar pleca la
Imperial. Azi nu va face altceva decat sa bea. Iar maine? Maine? Va
mai exista o zi de maine? Reputatia de viitor senator se va
scufunda in alcool , iar oameni vor crede ca e un alcoolic. Vox
populi, vox dei! rase suparat in sinea lui. Bineinteles ca era
alcoolic! Dar ca o consolare peste vreo 50 de ani nimeni nu va mai
fi suparat pe el. Nu ii va mai pasa probabil nimanui. Va fi
amintirea unui ratat plin de bani si faima, care ar fi dat totul
pentru un strop de iubire...Ha, ha! Ce poezie buna! Nu era poet si
nu era interesat de versuri...Dar uite ca si viata aceasta oribila
pe care o traim se imbina cu poezia...
Porni la drum cu una din masinile sport. De intors se va
intoarce cu un taxi. Sau poate nu se va mai intoarce...Mai este si
maine o zi?
Telefonul mobil suna insistent.
- Da? raspunse plictisit.
- Unde esti? socrul sau parea ca fierbe. Trebuia sa fi aici , la
editura...
- Ma duc sa beau ceva...Si vin maine!
- Esti nebun!... Vino aici!... Acum!
- Johan, azi am alte planuri...Ar trebui sa stii cum sunt de
rebeli scriitorii!..spus si inchise telefonul. Cu un gest furios il
zavrli in strada. Telefonul se facu bucati la impactul cu
soseaua... Nemernicul! Mereu sa faca ce dorea el! Dar nu azi!
Rasufla usurat. Parea ca mare parte din problemele sale se
terminasera. Intra in parcarea localului. Doua masini ponosite si
murdare se aflau acolo. Jan parca langa ele. Le privi in timp ce
iesea din masina. Masina lui stralucea. Doi cersatori si un rege!
gandi el. Ce diferenta e? Intra in bar ganditor surprinzandu-si
amicul patron:
- Macar ai ajuns acasa? il intreba acesta fara macar sa il
salute.
Jan raspunse printr-un salut.
-Da! Am baut si ceai...Stii existenta mea nu a capatat noi
valente intr-un dus si o cana de ceai...Ba am avut timp pentru noi
reflexii...
- Si Helen ce a zis?
- Helen? intreba mirat Jan, de parca atunci aflase ca era
insurat cu o femeie cu numele de Helen. Si ca un om ce pare ca isi
aduce aminte cu greu de cineva spuse:
- A, da, Helen... Helen....Roscata aia...Asta ar trebui sa fie
sotia mea....Pai nu a mai dat pe acasa de vreo 4-5 zile...
Mirat Jared il intreba ce fel de casnicie mai era aia.
- Una moderna, Jared, amice, una super moderna. Poti sa crezi ca
nu esti casatorit daca asta vrei. Nici nu mai e nevoie de un
divort. Esti casatorit si divortat in acelasi timp!
Jared dadu din cap suparat:
- Daca Gabriella ar face asa ceva as...nu stiu...nu stiu ce i-as
face...spuse manios patronul.
- Poate pentru ca tu mai crezi in valorile casniciei...Eu de
cand m-am despartit de Anna, nu mai cred... nici in casnicie si
nici in alte lucruri. Dar adu-mi ceva de baut!
- Nu e prea devreme? E doar 10!
- Corect trebuia sa fiu in alta parte, dar mi-am modificat
programul. Azi voi bea de la ora 10...
- Jan bei prea mult, ii spuse cu tristete prietenul sau. In
ultimul timp apari aproape zilnic si bei si bati campii cu
filosofia asta, care ar deprima si cel mai vesel om de pe pamant.
Nu e bine!...
Jan il intrerupse furios:
- Ce stii tu ce-i bine, Jared? Din carciumar ai devenit filosof?
Toti astia care vand alcool deveniti filosofi sau, mai grav,
deveniti psihologi! Daca vrei sa iti publici lucrarile sa imi spui!
Sunt vicepresedinte la Odin, cea mai puternica editura din
prapadita asta de tara! O sa te ajut! Sunt sigur ca vei avea mare
priza la public. Parca iti vad titlurile: Noi tratament ale
alcoolismului de crasmarul si amicul betivilor, Jared Lenski. Sau
Cum sa vindeci un suflet de alcoolic in timp ce speli paharele
murdare! Ori cea mai valoroasa lucrare a ta va fi: Cum sa aduci
pace in fiinta celor care se caftesc in bodega in timp ce ai un
ochi vanat!. Asta din urma o voi pune alaturi de lucrarile lui Jung
si Freud pe care le am acasa. Si nu le citeste nimeni. Sa nu uiti
sa imi dai un autograf...Peste 200 de ani volumele tale s-ar putea
sa valoreze greutatea lor in aur, asa ca nu vreau sa ratez ocazia
ca sa imi fac bogati stra-stranepotii. Nu?
Jared tacu jignit. Ii aduse o sticla lui Jan:
-Fa ce vrei, istetule! N-ai decat sa bei tot ce am eu aici...Ce
imi pasa mie! Cat timp platesti n-ai decat sa te sinucizi...Si inca
ceva! Ultima data cand am verificat nu aveai urmasi...Cam greu sa
faci bogat pe cineva care se pare ca nu exista!
Tranti sticla si un pahar si pleca. Jan regreta ca isi jignise
prietenul si vru sa zica ceva, dar Jared ii spuse:
-Nu ma mai intereseaza, Jan! Du-te pe viitor si plange pe alt
umar! A! am uitat! Tu nu ai prieteni, nu ai sotie, nu ai nimic...Ai
doar bani si atat! Poate ei te vor ajuta mai mult decat pot eu...
Poate o sa iti aduca un prieten adevarat. Cu toate ca sunt cateva
lucruri pe care banii, daca stiu eu bine, nu pot cumpara... Daca
vrei sa plangi iti sugerez sa te stergi la ochi cu coroanele ce le
ai in buzunar...
Ii intoarse spatele si nu ii mai adresa nici o vorba.
Jan se simti obosit, imbatranit, urandu-se pe sine, urand o
viata pline de stralucire...Dar era stralucire? Era doar o spoiala
peste rugina...Un cancer ce si-l trata cu aspirina. Totul era
minciuna, vedea atat de clar. Nu era alcoolul. Era viata!...Pur si
simplu, viata!...Sau ceva ce era intunecat in ea. Urat, monstros,
un abis... Isi duse paharul de bautura la gura si sorbi. Il aseza
incet. Pe un perete al localului era un tablou atarnat, murdar,
ceva ce parea sa umple cu o chestie " culturala" murdaria
carciumii, o reproducere a unei picturi. O corabie fusese surprinsa
de o furtuna. Valurile pareau gata sa o inghita. Marinari agitati,
incercau sa se salveze, fiecare luptand cu marea. Unii trageau de
un odgon, trei marinari incercau sa tina carma, unii aruncau apa
din interiorul corabiei formand un lant uman... Un singur marinar
era altfel. Statea ingenuncheat, cu mainile intinse, rugandu-se.
Prea cumva singurul cu inima senina si increzatoare. Dar era rupt
de orice activitate fizica. Artistul avusese ceva in gand cu
privire la el, mai mult decat la ceilalti marinari. Intr-un sens
era centrul picturii. Nu corabia in sine, nu furtuna, nu lupta cu
marea furioasa, ci omul care statea si se ruga. Un fulger
indepartat parea ca se scurge prin mana stanga intinsa spre cer,
care apara bricul... Norii din dreapta pareau furiosi si cumva
blanzi! O mana spre Dumnezeu parea mult mai mult decat orice...Omul
care nu contribuia cu nimic la salvarea corabiei...De fapt, cumva,
autorul parea ca spune ca acest om ciudat era cu adevarat singurul
care facea ceva adevarat pentru viata lor. Parea cumva ca era
singurul care opunea furtunii o forta misterioasa si egala
acesteia.
Jan privi tabloul si un sentiment ciudat si de neinteles il
cuprinse. Era alcoolul? Bause de atatea ori privind reproducerea,
nepasator si ascultand muzica de la tonomatul vechi care parea mai
mult o gluma, dar acum avea senzatia ciudata ca marinarul
ingenunchiat era raspunsul la ceva , la o intrebare pe care nu o
auzea, ci doar intr-un fel o simtea. Parea cumva ca omul acela stie
raspunsul, nu doar la o furtuna, ci poate raspunsul la viata lor.
Si a lui... Rugaciunea era un raspuns, nu doar la o intrebare, nu
era doar chemarea divinitatii in ajutor...ci crea impresia ca
divinitatea lupta impreuna cu acel om.
Jan isi privi sticla golita pe jumatate. De regula se oprea
aici. Dar nu si azi. Azi voia sa uite. Sa uite nu doar de
problemele sale, ci sa uite ca exista. Isi mai turna un pahar.
Partea III
Brusc in spatele sau se porni o larma. Cineva striga la
altcineva. Se mai intamplau si lucruri de acest gen. Pe Jan nu il
interesau. Cei care beau, ofereau de multe ori cate un show gratis
batandu-se. Uneori venea si politia, daca lucrurile se complicau.
Pe Jared il deranjau astfel de lucruri asa ca fu nevoit sa isi
angajeze un fost luptator din Omon, care de regula linistea apele
repede.
Un glas iritat tipa:
- Numai tu esti de vina, netrebnicule! Vonk s-a lasat prostit de
tine! L-ai drogat! Stai aici toata ziua si rostesti tot felul de
descantece.
In sinea lui Jan zambi: Doamne, numai prostii din acestea nu am
mai auzit...De regula se bat pentru politica, fotbal, femei, dar
pentru descantece inca nu am mai auzit! Se intoarse curios si
ametit sa vada cine e atat de furios si cine era acuzat de
descantece. Parca am fi in evul mediu! Carciuma asta imi pare tot
mai amuzanta. Ar trebui sa vin mai des aici! gandi Tomaso ametit de
coniacul baut. Da! Era batranul Zvoba! Loos clientul numarul unu,
ca de obicei, era turmentat si pus pe harta! Bodyguardul interveni
destul de repede. Dar Loos ii zvarli cartea batranului si il lovi
peste fata. Primi si el un pumn de la Stein. Jared urla la ei:
- Ajunge! Loos daca vrei sa mai bei aici trebuie sa te
potolesti! E ultimul avertisment...
Loos tipa intrerupandu-l:
- Asa ajungi la faliment! In loc sa-l dai pe netrebnicul de
Zvoba afara, ma dai pe mine! Ticalosul asta l-a prostit pe Vonk.
L-ai mai vazut de o luna?
Jared ridica din umeri nedumerit.
- Stii de ce nu mai vine? Azi dimineata i-am spus ca la ora trei
terminam lucrul si ne intalnim la Imperialul. Ca bem ceva...Stii ce
a zis? M-am lasat de aceste lucruri! Domnul Isus m-a vindecat!. Am
ramas nauc...Auzi, patroane? Isus l-a vindecat! De ce trebuie sa
fim vindecati de un pahar de bere nu stiu...Dar Vonk a fost
vindecat!...Mi-a spus ca se duce la nu stiu ce biserica unde e Isus
viu... Mi-am adus aminte ca Zvoba a tot discutat cu el vreo doua
luni. Iti aduci aminte cum susoteau acolo in colt? Lui Vonk nu ii
ajungea o lada de bere, acum nu mai bea nici macar un pahar. Iar de
un timp nu mai dadea pe aici de loc. Am crezut ca nu are bani si
m-am hotarat sa ii dau de cateva beri. Avea bani, nenorocitul. Cica
Domnul Isus ii vindeca viata si chiar si punga!
Jared parea surprins de ce auzea. Ridica din umeri
nemultumit:
- Nu pot sa-l dau afara pe Zvoba...A fost prieten cu tatal meu.
A avut deseori grija de mine cand eram copil si, uneori, imi spunea
povesti, atunci cand tatal meu si mama mea se certau si transformau
blocul intr-un ospiciu de nebuni...Daca va fi sa pierd barul asta
pentru el...o voi face! Dar nu din cauza unui betiv ca tine, Loos!
Daca nu ai trecut printr-o copilarie ca a mea, nu stii ce inseamna
sa iti stearga cineva o lacrima sau nasul...Asa ca daca te mai
atingi de Zvoba, Stein o sa iti rupa mana! Si crede-ma ca nu
glumesc! Iar tu, Zvoba, prietene drag, te rog, lasa prostiile! Nu
am nevoie de necazuri. De ce nu te duci in camera ta? Poti citi si
acolo!...
Batranul ii raspunse linistit:
-Aici e viata adevarata...
Jared pufni dispretuitor:
- Ce e viata adevarata in a vedea niste tipi ca beau si eu ca le
iau banii? Sau ca se bat? Nu cumva in biserici se da o lupta
adevarata? Acolo unde se lupta oamenii "sfinti"? Aia...
preotii...pastoriii...si ce or mai fi ei!
Privirea batranului avea ceva misterios si amuzant in ea in
ea:
- Habar nu ai, Jared! Ce lupta se duce aici, nu acolo!... Aici
trebuie sa fiu eu....Nu in alta parte!...
Jared plictisit dadu din mana:
- Bine, bine... Numai lasa-mi clientii in pace! Citeste si taci!
Taci si citeste! Nu le spune nimic din ce citesti!Batranul avu un
suras aproape tainic.- Aud toata ziua citindu-se etichete de pe
sticlele cu alcool! De aia care doresc sa bea bea ceva
"sanatos"...Tu le dai oricum ce e o minciuna. Dar daca eu le dau
ceva din Cartea asta, Adevarat si Sanatos, devin un
proscris!...Loos nervos tipa:
-Ia-i cartea aia de farmece! Sa nu mai poata prosti pe nimeni.
Uite! Iar citeste din ea!...Iar o sa te lase din cauza ei fara
vreun client si o sa-l faca sa mearga la bisericile mincinosilor de
crestini!...
- E Cuvantul viu al Domnului, nu o carte de farmece!...incerca
sa spuna Zvoba impaciuitor. Trebuie sa intelegi!
Jared se incrunta. Urla ca fiecare sa isi vada de treaba lui.
Loos impleticindu-se se aseza la masa lui Jan din greseala sau
poate pentru ca crezu ca va gasi un tovaras de discutie. Carciuma
era pustie. Era iarna si azi un viscol batea cu putere in oras
facandu-i pe locuitorii sai sa nu se incumete sa iasa afara din
case.
Cumva aburi din capul lui Jan se mai risipira. Paharul era plin.
Discutia il captivase incat uita de bautura. Il privi cu un soi de
sila pe acest individ murdar, mirosind a alcool ieftin si
transpiratie, care se trantise pe scaunul din fata sa.
- Ai vazut ce netrebnici tine Jared aici? Ce indivizi de ultima
teapa!...spuse pitigaiat soiosul din fata sa.
Jan se amuza intr-un fel de mizerabilul din fata sa.
-Te referi la tine, prietene? intreba linistit scriitorul.
Loos nu paru suparat. Il corecta pe Jan:
-Ma refer la mosul ala nebun! Ce n-ai vazut ce probleme
creaza?...Ala care citeste mai mereu din cartea aia mare si
groasa!
Il tot arata pe batranul care se pansa cu o batista la buza si
caruia lui Loos i se parea o reala amenintare la adresa clientilor
din carciuma Imperialul.
-Inteleg, zise Jan. Cititul dauneaza grav sanatatii! Nu-ti plac
cei ce citesc...E o problema grava! adauga sarcastic
scriitorul.
-Unuia ca el da! Uita-te la el...parca e un sfant pictat pe
zidurile unei biserici, ranji Jared! Jigodia! spuse plin de
ura.
Dar ceva din cuvintele lui Loos il infiorara. Nu stia ce! Era un
alt sentiment ciudat...Pentru o clipa, gandul ii zbura la pictura
aceea ciudata. De fapt, nu era ciudata! Era in ea ceva nelamurit,
straniu, ceva ce parea sa se lege de batranul linistit care statea
intr-un colt al localului citind. Si rugandu-se....Conta ceva?...Un
om care se ruga in furtuna, prnd cel mai plin de pace si un om care
citea linistit, chiar daca lovitura data de Loos ii sparsese buza.
Doua cuvinte ce pareau legate: furtuna si lupta! Era ceea ce traia
Jan. Furtuni si lupte. Dar el suferea! Nu erau furtuni in care sa
biruiasca. Privi tabloul din nou. Era atata agitatie, atata
framantare... Marea dorea sa scufunde corabia si isi arunca
valurile peste ea, iar marinarii se luptau ca sa o salveze pentru a
se salva si ei. Si totuusi exista o alta reactie. Nu framantare, nu
zbucium, nu durere, ci incredere, un curaj ce ti-l poate da doar
acel drog numit rugaciune...Era magie? Intelegea Loos mai bine
adevarul? Era acest om murdar, rautacios, betiv, un mai bun
cunoscator al vietii decat marele Jan Tomaso, veneratul scriitor?
Brusc se adresa noului sau tovaras:
- Ce spuneai ca s-a intamplat cu prietenul tau?
Loos era bucuros ca era in sfarsit bagat in seama de Jan.
-L-a mintit nebunul asta batran! Cica exista si altceva. Ca
Dumnezeu si-ar fi trimis Fiul sa moara...Adica cum cineva zdravan
la cap isi trimite fiul sa moara? Pentru niste rai, asa ca noi!...
Vezi din start e o nebunie!..Iti dai seama ca Dumnezeu daca chiar
are vreun Fiu, nu o sa-l trimita pe Pamant sa moara, ci sa ii
spulbere pe ticalosii astia care ne conduc...Astia care fura de ani
de zile...Doar nu o sa vina Fiul lui Dumnezeu pentru unul ca Loos
sau pentru unul ca tine, chiar daca esti mai bine imbracat si esti
parfumat... Cine e prost sa creada asta?...
- Dar pentru cine ar veni? il intrerupse Jan curios.
- Auzi domnule...cum te numesti...
- Jan Tomaso...
- Domnule Tomaso! Ce nume mai e Tomaso?
- Am avut un strabunic italian. El ne-a facut cadou acest
nume!
- In fine. Numele meu este Loos Brazauscas...Si legat de
Dumnezeu...Indiferent cine este El...Sa stii un lucru... Pe
Dumnezeu nu il intereseaza ceva de la tine sau de la mine! El are
preferatii sai...De aceea Vonk e un tampit daca isi inchipuie ca el
si Dumnezeu vor fi cumva in aceeasi gasca...E total absurd!
-Poate ca Dumnezeu ne iubeste...surase trist Jan, spunand ceva
ce nu credea, de dragul poeziei ce se regasea in pahar...
-Nu-i asa ca ne iubeste? zise cu amaraciune Loos. Poate il
iubeste pe scumpul nostru presedinte si pe cei din jurul sau care
sunt plini de bani...Pe mafiotii bogati care ne chinuie pe noi cei
care ii imbogatim in fiecare zi...Dar eu stiu sigur ca nu sunt
iubit...Si fiind ca nimanui nu-i pasa de mine, nici mie nu-mi pasa
de cineva. Iar celor care ne conduc le-as taia beregata far sa
ezit...Tu nu ai face la fel? Crezi ca daca esti imbracat mai bine
esti ca ei? Ai vreo sansa in sfera lor nepamanteana? Probabil esti
vreun maistru sau vreun functionar la banca...Parca te stiu de
undeva... Esti vreun sef in uzina? Si ce? Crezi ca esti important?
Crezi ca mia de coroane pe care o castigi in plus te face sa fi al
lor? Uita-te la tine! Ai in sange mizeria! Si suferinta vietii pe
care o traiesti...Vii tot timpul singur, bei pana te faci cui si
pleci...Macar eu il aveam pe Vonk...Tu esti mereu singur. De cateva
ori mi-am adus cucoana. Tu nici macar nu ai venit cu vreo
femeie...Dar ce stiu eu? Sunt un ratat...Care traieste de pe o zi
pe alta...Traieste pentru orele cand vin sa beau, pentru
uitare...
Din tonul sau se simtea o adanca suferinta. Isi turna inca un
pahar de votca proasta si il inghiti imediat.
-Ce stiu aia cu multi bani, de durere? De adevarata suferinta?
Ei pot sa isi cumpere orice...De la neveste pana la cele mai
luxoase masini...Totul e o marfa, chiar si sufletul omului! Iar noi
ne-am vandut atat de ieftin. Pentru cateva mii de coroane. Ne-am
ipotecat viitorul nostru si al copiilor nostri cu amagiri de genul
prosperitate si libertate. Amandoua niste minciuni si niste
porcarii. Macar cand erau aici sovieticii, eram toti la acelasi
nivel, nu auzeai de delapidari, de falimente, de somaj, de uzine
inchise pentru terenul de sub ele, lasand mii de oameni pe drumuri.
Nevasta-mea cauta de trei ani un servici. Face curat prin casele
unora mai instariti. Lucreaza pentru 70 de coroane timp de 10 ore
pe zi. Iti dai seama, sa lucrezi pentru cateva paini, o zi
intreaga? Asta e democratia? Sa fi furat zilnic?...Sa vrei sa
muncesti cinstit, iar javrele astea care ne conduc, sa falimenteze
o tara pentru ca ei sa traiasca bine, iar milioanele de oameni sa
traiasca ca niste caini?
Scuipa pe podea, de parca tintuite acolo se aflau toata
democratia si capitalismul din Kronelandia. Apoi facu un gest larg
cu bratul catre cer si spuse:
-Iar noi vorbim de iubirea lui Dumnezeu? Suntem doi betivi
nebuni daca credem ca lui Dumnezeu ii pasa de noi. Ti-am zis ca El
e prieten doar cu hotul imbogatit peste noapte, cu specialistul in
tunuri financiare si cu politicianul care ne aduce din patru in
patru ani "fericirea". E prietenul democratiei si a
capitalismului...Bogatii sunt fericiti si doar ei si-L permit pe
Dumnezeu! Astia care au furat din 1991 incoace...Cand democratia si
capitalismul vor dispare poate atunci omenirea va fi in sfarsit
libera! Macar libera sa spere si sa viseze! Iar bogatii vor
intelege ce este durerea!
Jan nu reactiona imediat. Privi fata omului din fata sa care era
plina de o ura cumplita ce ardea in sufletul acestui om distrus.
Spuse cu un glas scazut mai mult pentru sine:
- Si cei bogati sufera, iar banii nu-i ajuta intodeauna!
- Ce stii tu despre cei bogati si despre banii lor? intreba
muncitorul furios.Asta o spui pentru ca nu i ai! Daca ai avea
cateva milioane de coroane... Ai mai sta cu mine la masa band
coniac prost? Normal ca nu! Daca ai avea bani nu ai intra aici sa
te fure unul ca Jared la gramaj... Netrebnicul! Cu mosul ala
nenorocit pe care il protejeaza!...Dar nu ai bani...Asta e!
reactiona Loos.
- Am destui! Dar poate prea putini pentru a cumpara pace! Ct
cost pacea, Loos? intreba brusc, dar ganditor Jan. Ca imi pari ca
le sti pe toate...
- Ce? Pace? Vrei acum pace? Ce pace mai vrei? Asta e pacea care
o poti obtine pentru 50 de coroane. O sticla de votca proasta.
Acolo e pacea. Crede-ma, amice, niciodata nu vei obtine mai multa
pace...
Se ridica cu greutate pentru a mai comanda o sticla. O clipa il
privi pe batranul Zvoba care citea din cartea lui. Se opri si
intorcandu-se spre Jan ii zise ragusit:
-Uite! Batranul asta nebun s-ar putea sa aiba pace! Daca ii dai
zece coroane, poate ca ti-o imprumuta si tie vreo doua ore.
Incepe sa rada zgomotos, parand mai degraba un grohait.
Partea IVJan se intreba cum a ajuns acasa. Probabil Jared i-a
comandat un taxi. Acasa cumva reusise sa se bage in pat. Nici macar
nu se descaltase. In casa se auzi zgomot. Probabil era menajera,
care venea in fiecare dimineata. Mancase ieri ceva? Nu. Se ridica
cu greu in capul oaselor. Usa dormitorului se deschise si Helen cu
o fata acra intra:
- Jan, scumpul meu sot alcoolic, ce bine arati in dimineata
asta! zise ea ironica. Pe unde ai mai umblat tu si cu prietenii tai
ratati? Tot la Imperialul? Prapaditule! Uite ce nebarbierit esti!
Poate ti-ar trebui o sotie! Sa iti faca de mancare si sa te rada!
Ratatule!
Jan simti cum furia si ura il potopeste. Nu era un om violent,
poate doar cand era baut, dar in cazul sotiei lui ar fi facut o
exceptie.
-Iubito, cred ca in tine s-a concentrat tot ce poate fi mai
deosebit la sexul frumos! ii spuse cu un ranjet dispretuitor. Sunt
sigur ca taticul tau scump te-a trimis pana aici. Altfel nu ai fi
stiut ca ai un sot si o casa. Apropo, sa imi dai noua ta adresa! Sa
te chem sa vii sa ma iei de la Imperialul cand ma fac praf!... Tot
la Mark locuiesti? Ala stie ca te-ai casatorit sau poate inca nu
i-ai spus?
*****
Johan Stark statea la biroul sau urias din lemn de nuc privind o
poza din care Helen ii zambea. Isi aprinse un trabuc si sufla fumul
catre poza ca si cum dorea sa o inabuse cu el. Chipul sau capata o
grimasa infioratoare:
-Copil prost si rasfatat! Doar un idiot te-ar putea dori!
Ii mai arunca o privire intunecata apoi scoase dintr-un sertar
un dosar. Il avea de la un detectiv particular. Ajunsese sa isi
urmareasca familia. Dorea sa stie zilnic ce facea familia asta
dezaxata.
- Iar cu Mark Alben! Ce o gasi la pacaliciul ala? Sau Mark la
ea?...Iar Jan ce o gasi la Imperialul? Doi ratati!...Si cu astia
doi sunt nevoit sa construiesc o cariera politica...
Mark Alben era fiul unui industrias, prieten cu Johan, socrul
sau. Orice excentricitati ii erau permise, inclusiv sa fie amantul
Helenei. Johan avea nevoie de banii lui Alben. Asa ca constient sau
nu, isi lasa fiica intr-o relatie de semiprostitutie. Incerca sa
vaneze mai multi iepuri dintr-un foc. Pentru Johan Stark morala era
importanta. Morala altora. Cu ajutorul temerilor ce izvora din ea
incerca sa ii fac pe oameni sa ii dea ce dorea. Nu era vorba
niciodata de morala lui, caci el nu avea morala, ci morala
altora....Sau acel ceva care seamana cu ea, atunci cand in suflet
nu mai ramane nimic. Acea teama de scandal. care are doar efectul
scaderii profitului. Ori in inima lui Stark exista un singur
Dumnezeu: Banul! Fals! Puterea adusa de ban! Puterea era singura
entitate care il punea in miscare si pentru care ar fi sacrificat
totul. Familia si chiar pe sine insusi. Dorea puterea mai mult
dacat aerul pe care il respira. Era ceva ce nu intelegea nici macar
el, dar conturile care ii asigurau aceasta forta! Si care se
mareau, cea ii dadeau o satisfactie pe care nici un alt drog nu ar
fi putut-o face. Orice pierdere de bani il zvarleau intr-un sevraj
care il afectau fizic. Datorita ginerelui sau reusise sa evite un
faliment rasunator. Nu ii era recunoscator lui Jan. Jan era doar o
unealta catre bani si putere. Nimic altceva.
Se extinsese. Cumparase cateva ferme care mergeau din plin,
vanzand produsele agricole foarte scump, acum in toata aceasta
nebunie bio, cu toate ca nici macar un singur produs nu era bio,
dar cateva mii de coroane amplasate unde trebuia, ii aducea
recunoasterea autoritatilor din domeniu.
Apoi terenuri cumparte la preturi derizorii si vandute cu
preturi exagerate ii adusera o multime de bani. Dar i se parea
putin. Cu toate ca era pe locul 15 in topul bogatilor din tara.
Cumpara. vindea, specula...Afacerile ii mergeau excelent. Era un
Midas modern. Se orientase apoi catre politica. Avea 70 de ani,
spre regretul sau. Cam tarziu pentru a incepe ceva el aici. Dar
aici intervenea ginerele sau - unealta perfecta- cum ii spunea in
cercul sau intim de prieteni. Nu-l iubea pe Jan, dar nici nu-l ura.
Il dispretuia. Nu-l interesa valoarea literara a romanelor lui Jan.
Doar valoarea financiara. Iar de la un timp nu mai era atat de
citit. Era criza! Asta insemna mai putini bani. Criza financiara
care lovea lumea afecta si Kronelandia. Oameni citeau mai putin,
isi cheltuiau mai putin bani pe mancare, bautura sau distractii.
Doar produsele lui biomergeau inca bine. Caci ce nu fac bogatii
pentru sanatatea lor? Stark ranji. Stia ca ii insela si totusi,
asta ii placea. Nu simtea ca apartine vreunei elite. El apartinea
puterii banilor.Atat...
Johan era un om cu viziune pe termen lung. Stia cine are bani in
perioade de crize si care, daca avea inteligenta necesara, putea sa
aiba acces la ei...Nu industriasii, nu marii fermieri, nu
bancherii, ci statul. Acolo era comoara. Contractele cu statul!
Care puteau pagubi tara, dar sa il imbogateasca pe el tot mai mult.
Grecia era o tara care fusese falimentata. Si ce? Se scufunda?
Bineinteles ca nu! Sistemul idiot al Uniunii Europene o tinea pe
linia de plutire, chiar daca era un bolovan care in mod normal s-ar
fi dus la fund intr-o clipa. Cu ce trebuia Kronelandia sa fie mai
breaza? De aceea avea nevoie de politica. Ca sa ii faciliteze
drumul catre visteria nationala. De aceea avea nevoie de unealta
perfecta. Jan trebui sa devina senator. Era popular, era perceput
ca apartinand poporului. Excapadele de la Imperialul la inceput
amuzante, erau tot mai periculoase pentru statutul lui Jan. Lui
Stark in conditii normale nu i-ar fi pasat nici de el, nici de
Helen, dar acum avea nevoie de ei. De imaginea lor ca familie.
Pentru Stark Jan era un scriitor cu probleme, iar fiica-sa o
stricata. Era constient ca lucrurile nu pot evolua la fel. Cand va
face anuntul intrarii lui Jan in cursa pentru un loc in Senat,
toata mass-media il va urmari. I se va monitoriza fiecare clipa din
viata. Nu era nebunia din Statele Unite, dar trebuia sa fie atent.
Era o lupta personala. Se lupta cu cea mai mare provocare a vietii
sale. Nu stia sa piarda si nu dorea sa inceapa sa invete acum
gustul amar al infrangerii. Va invinge! Trebuia sa invinga! Insa
pentru inceput sa rezolve problema cu Mark Alben. Helen trebuia
lasata in pace. Era greu! Va avea nevoie de banii tatalui lui Mark.
O campanie electorala era scumpa. Dar era vorba mai mult de
conexiunile pe care le avea batranul Alben si influenta in Partidul
Popular. Va fi o lupta grea, dar era hotarat sa invinga. Se gandi o
clipa apoi rase scurt! Bineinteles! Cum de nu se gandise de la
inceput...Viata era simpla...Trista si vesela...Alternand....Viata
si moarte, alternand...Moartea era simpla...Dar fara nici o
oscilatie dupa aceea!
Partea V
Cand batranul Stark intra in casa lui Jan, il gasi pe acesta
scriind de zor la un laptop.Se salutara mai mult in sila.
- Te-am asteptat ieri, spuse Stark infranandu-si cu greu
furia.
- Am fost ocupat!...
- Inteleg. Iar ai baut la carciuma aia sordida...Acolo unde
originea ta muncitoreasca se simte atat de in largul sau.
Jan il privi cu ura pe socrul sau.
- Cel putin eu nu ma ascund de ce am fost. In timpul
sovieticilor tu ce erai? Un delapidator. Care fura visand pur si
simplu...Daca nu se retrageau in 1991 ai fi sfarsit in puscarie.
Pntru multi ani. Asa ai devenit unul dintre cei mai mari luptatori
antisovietici pe care tarile baltice l-au avut. Cunoscand cativa
politicieni ce au avut nevoie de serviciile tale inainte de
1991...si pe baietii buni din noile servici secrete ale acestei
tari...
Batranul nu se supara. Jan era infrant! Nu era nevoi sa dea
lovitura finala. Durerea lui Jan se transforma in obedienta.
Trebuia doar sa astepte! O secunda sau un trimestru. Conta?
Raspunse provocari, mai mult de amorul artei:
-Cel putin eu am stiut mereu ce vreau. Am fost mereu un
capitalist pur sange. Asta poate fi cel mai mare pacat al meu, dar
nu am de gand sa imi cer scuze fata nimanui, cu atat mai mult in
fata unuia care inca miroase, a mizeria uzinei...
Jan deveni palid. Facea eforturi supraomenesti sa se
stapaneasca. Batranul se afunda intr-un fotoliu si ii privi
laptopul. Rahat! Nu mai avea chef sa intinda coarda mai mult decat
era nevoie. Cu un glas aproape neutru intreba:
-Despre ce mai scrii acum?
Jan inca furios ii raspunse cu venin:
- Despre un tanar bogat, dar nefericit, care are un tata ce
trage sforiile ca sa il vada pe acesta in preajma califului...
- Ce e asta 1001 de nopti? pufni dispretuitor batranul
- E un roman istoric care se petrece in timpul domniei lui Harun
Al Rasid...
- Continua...facu Stark ranjind in sinea sa.
- Tanar ajunge unul dintre preferatii puternicului stapan din
Baghdad. Dar se incheie tragic. Tanarul se indrogosteste de una din
sotiile califului...Intelegand ca traieste ceva imposibil, se
sinucide...Tatal este arestat sub acuzatia de conspiratie pentru
inlaturarea califului...
- Si cu aiureala asta vrei sa castigi ceva?
- Se aseamana cu anumite lucruri care se intampla in Tosen
saptamanile acestea. Jan ranji catre socrul sau. Nu am
dreptate?
Batranul Stark nu era impresionat usor. Marioneta inca nu se
dadea batuta. Era un pic impresionat. Unul ca Jan avea acel ceva
acea energie care putea schimba multe in viata unei
tari......Pacat! Era o unealta, Niciodata mai mult. Nu avea voie sa
simta, sa vada, sa traiasca...Era o unelata... Tara asta trebuia sa
fie a lui, chiar daca nu oficial. Oficial ramanea a poporului...Si
a prea iubitului conducator Petros Stonias...Betivul si aplaudatul
conducator. Pentru ca toti cei ce beau o bere si mancau un buiak
din carne de porc si vita pe gratar, simteau ca presedintele e a
lor. Asta facea si el... In asta statea cea mai mare parte din
popularitatea presedintelui...Un buiak si o bere...Si aparente
discutii cu oameni din popor...
-Maine voi convoca din nou comitetul regional al Partidului
Popular. Sunt cei care te vor sustine in campanie...
Jan incepu sa rada.
- Iti dai seama ca nici macar nu sunt membru al acelui
partid.
- Acel partid trebuie sa devina partidul tau, zise deranjat
Stark. Sau poate preferi sustinerea Partidului Muncitoresc!... Jan
era cam prost!
- Acel partid miroase ca mine: a mizerie din uzina! De aceea
m-as incadra mai bine acolo... In aceea atmosfera.
Batranul se simti brusc rau si nu mai dori sa continue discutia.
Inima ii era obosita. Avusese deja un infarct. Se ridica cu
greutate si iesi din camera, ajutat de soferul sau, neuitatand sa
ii arunce o privire pline de furie si sa rosteasca printre
dinti:
- Te astept maine la editura. Sper sa vii!...
Dupa plecarea socrului sau isi inchise laptopul. Mintise! Nu
scria nimic altceva decat un e-mail unui prieten. Nu avea in cap
nici un roman, nici macar o povestire. Dorise sa il faca pe socrul
sau sa se simta amenintat. Isi dadu seama ca reusise. Se tranti pe
un fotoliu. In fiinta lui ceva intunecat lua proportii. Raul
devenea ceva palpabil. Ii simtea forma, ii simtea gustul. devenea
ca Stark...Orice amaraciune, orice furie, ii dadea chip, il
sculptau. Orice pacat il facea tot mai puternic, un spirit iesit
din Tartar care adauga mereu un lant sufletului omenesc. Isi dadu
seama ca raul din el nu ii distrugea doar pe cei din jurul sau, ci
mai ales pe sine. Poate avea dreptate acel filosof care spunea ca
suntem legati atat de puternic intre noi, incat raul care il
producem ne afecteaza pe toti, mai ales pe cel ce il produce...Iar
daca omenirea se scufunda era vina fiecarei fiinte, vina fiecaruia
dintre noi atunci cand am ales raul si nu binele...Dar suntem noi
liberi, ca sa alegem altceva decat raul si murdaria? se intreba
Jan. Daca suntem liberi de ce nu alegem binele? Daca nu suntem
inseamna ca la un moment dat liberul arbitru nu a mai
functionat...Undeva pe drum am pierdut compasul. Dar mereu ni s-a
spus ca putem alege...Ca suntem puternici tocmai in capacitatea
noastra de a alege...Si totusi omenirea e tot mai plina de rau.
Daca dai cu banul de 1000 de ori, va cadea cam 500 de ori cap si
pajura. Dar raul din lume intrece cu mult binele. Asa incat nu mai
e o intamplare ca suntem atrasi de rau. E o certitudine ca nu
alegem, ci ca suntem alesi pentru rau, ca ceva din noi alege ceea
ce suntem: raul!
Jan se mira de gandurile sale. Nu fusese un filosof, iar in
facultate nu excelase in filosofie, ba chiar luase note destul de
mici. Insa acel simtamant ciudat de ieri era prezent si azi, parand
ca-i vorbeste chiar si filolsofic. Si atunci ce rost mai au toate
acestea? Daca trebuie sa traim cu povara raului, singura alegere
reala si corecta ar fi disparitia omenirii...Sau intoarcerea in
punctul unde ne-am pierdut capacitatea reala de a alege. In punctul
unde exista o libertate reala, iar influentele exterioare se
estompeaza...Libertatea nu poate exista decat din interior spre
exterior. Omenirea nu e libera pentru ca indivizii care o compun nu
au o reala libertate interioara.
Dupa caderea Zidului Berlinului, oamenii politici au vorbit
mereu de ivirea unor zori noi, a unei lumi diferite, unde
libertatea si democratia au ajuns sa ia locul dictaturii si
opresiunii. Dar faptul ca poti sa votezi sau sa iti injuri
conducatorii nu era o libertate reala. Libertatea trebuie sa
insemne mai mult decat o stampila pusa pe o hartie, sau niste
rautati tasnite din acel interior intunecat ce e in fiecare
om...Liberatea trebuia sa fie ceva deosebit de raul din noi. Ceva
ce nu era rau, ceva ce nu era rezultatul durerii si framantarii
sufletului uman. Raul era o boala. Raul nu putea fi libertate. Dar
atunci ce este libertatea? Si de ce nu o gasim in noi, oricat de
mult o cautam? Nu exista, de fapt, libertate? Atunci de ce avem
ideea ei, de ce tanjim dupa ea?
Brusc Jan avu imaginea unui Zvoba linistit. Fusese lovit, tranti
la pamant... Dar in clipa acea cand privirile se intalnira, vazu
mai multa pace decat a vazut Jan in privirea miilor de oameni pe
care ii cunoscuse pe parcursul vietii sale. Ceva remarcase si
Loos...Pacea din fiinta acelui batran sarac, ponosit, care nu avea
nimic, traind din firmiturile lui Jared si care totusi parea ca
poseda ceva ce nimeni nu poseda...Nu erau aiureli religioase...Era
un adevar, care parea ca inmugurea undeva in Jan...Sau
incerca...
Scriitorul isi dadu seama ca se afla in fata unei taine pe care
nimic din mintea si sufletul sau nu putea sa o inteleaga. Si totusi
avea sentimentul ca era mai important decat orice din lumea
asta.
O clipa simti o deznadejde totala...Parea ca in inima ceata s-a
coborat rece, umeda, de nepatruns. Ce-i lipsea? Bani? Femei? Faima?
Avea tot ce isi dorea. De ce credea ca un mos nebun o sa ii dea
raspunsul despre pace sau libertate? Cum putea ratatul acela sa
stie sau sa traiasca altceva decat nefericire. Privirea lui?
Omenirea marsa pe lucruri concrete, adevarate, nu pe privire sau
iluzii. Era un nebun daca credea ca cine ii va da alte raspunsuri
decat cele pe care le avea deja! Era viata urata? Asta pentru ca
era reala. Vieti frumoase sunt doar in basme, unde Feti-Frumosi si
Cosanzieni traiesc un paradis toata viata. Viata e grea, e dura, e
individuala, e egoista. Pentru ca asa e viata! Nu exista calitati
sau defecte. Exista doar putere sau slabiciune! Fiecare om o
transforma nu atat legat de ce poseda in exterior, ci atat cat
poseda in interior. Asta e viata reala. Restul sunt fantasmagorii
filosofice sau religioase...
Era o furtuna in inima lui Jan...Un taifun care amesteca si
sfarama tot. Se linisti o clipa. Ii aparu in minte iar intrebarea
despre libertate...Dar parca nu era izvorata din inima lui...Parea
ca aude mai degraba gandul al cuiva: Daca asta e tot, de ce omul
tanjeste dupa libertate? De ce artistii cauta sa creeze tabloul
perfect, poezia perfecta, melodia perfecta, chiar daca stiu ca nu o
pot face?... Cum reuseste fiinta umana sa vada crampeie din
perfectiune, daca aceasta nu exista?
Partea VI
Zvoba retras in coltul sau citea din Unica Carte vie, cum ii
placea sa numeasca Biblia, avand in fata sa un pahar de apa. Sorbea
din cand in cand cu inghitituri mici. Iar il durea stomacul...Toate
pareau in dupa-masa asta sa-l doara. Nu le baga in seama, dar azi
durerea era sfredelitoare. Il durea ata de tare...Medicamentele ce
ar fi trebuit sa ii calmeze durerea incepeau sa nu isi mai faca
efectul. In curand va trebui sa treaca la morfina. Ofta suparat.
Ura ideea asta. Stia ca morfina il va face sa fie un alt om, sa nu
mai fie el insusi cu bunele sau relele sale. Sa nu mai fie
crestinul din Imperialul. Of, Doamne! Doar Tu esti Stapan adevarat!
Nu-mi pasa de mine, dar mai vreau inca un rod pentru Tine...Un
ultim rod inainte ca sa vin acasa! Oare gresesc ca nu vreau sa plec
inca? Cer prea mult? Sunt egoist? Era mahnit. Durerea il deprima.
Si totusi o prefera din iubire pentru semenul sau. Ce era ciudat,
era ca Zvoba nu era constient de cata dragoste ii pusese Dumnezeu
in inima. Credea ca e doar un batran incapatanat si nimic mai
mult.Batranul se ruga in tacere in timp ce localul se umplea de
petrecareti. Isuse! Ai mila de bietii tai copii care inca nu Te
cunosc!O privire inveninata urmarea cum buzele batranului rostea
aceasta rugaciune. Era privirea lui Loos. Nu stia daca il ura pe
batran sau il ura pe Dumnezeul acestui om. De fapt, nu conta.
Batranul devenise in mintea lui Loos sinonim cu Dumnezeu.- Iar se
roaga nenorocitul asta! suiera printre dinti amicilor lui.Acestia
izbucnira in ras:- Ai o obsesie! Doar tu esti interesat de un
sclerozat religios. Ce ti-a facut, de fapt?- Il stiti pe Vonk?
Datorita mosului asta acum merge la biserica...Nu mai bea... Nu mai
e prietenul meu cel mai bun...Sau, de fapt, este! Mereu imi spune
ca Isus ma iubeste...Amicii lui Loos izbucnira in ras din nou. Loos
rusinat tacu. Privirea sa cobora in pamant. Simtea ca il ura pe
Zvoba cum nu a urat nimic, niciodata in viata lui atat de intens.
Pentru o clipa se mira de acel sentiment care ii rodea fiinta. De
ce il ura atat de intens? Ce daca Vonk isi gasise ceva ce ii alina
viata trista? Ce ii pasa lui daca Vonk nu isi mai cheltuia bani pe
alcool...Era atat de rau lucrul acesta? Ca avea bani mai multi
pentru familia sa? Era atat de rau daca credea ca Isus il iubea pe
el si pe toti oamenii? Era iubirea, linistea, o viata cumpatata,
lucruri atat de rele care trebuiau urate?Loos se scutura ca de un
vis straniu. Nu conta. Ura din inima ardea din nou...Si il ura
pentru ca batranul acela nebun poseda ceva atat de straniu si de
puternic incat putea rupe un obicei. Chiar un stil de viata.Si mai
mult decat atat: putea crea o noua mentalitate. Era normal sa
urasca asa ceva. Un om imbracat in niste haine ponosite, cu o carte
care si-a pierdut demult credibilitatea, putea sa schimbe viata
cuiva in mod profund. Era ceva ce Loos nu putea intelege. Ca de
obicei, in ultimul timp, aparu Jan. Imbracat elegant, dar fara sa
bata la ochii. Dar nu aici se putea ramane in anonimat, unde
salopetele invingeau numeric orice costum. Colegii lui Loos se
holbara la noul intrat pana cand unul dintre ei zise catre
ceilalti;-Ia uitati-va baieti! ce personalitate ne onoreaza! Jan
Tomaso, scriitorul! O fi innebunit. Aici in carciuma lui Jared
intra doar cei ce sunt oleaca tacniti... Maiculita, numai
presedintele nu a mai intrat in spelunca asta, mai ales ca si lui
ii place sa bea si e cam dus cu pluta. Loos, uita-te un pic afara,
poate il vezi pe presedinte!...Daca nu, tre sa ne multumim cu un
viitor senator!Loos facu ochii cat cepele:- Ce tot vorbesti,
Vasili? Ce senator?! Asta parca e maistru in sectia 18...Sigur l-am
vazut acolo. Ba ieri am stat de vorba dupa ce l-am plesnit pe mosul
ala...Vasili izbucni in ras. -Esti nebun!...Ce crezi ca te baga ala
in seama pe tine, ba, un zdrentaros? Iar fabulezi de la atata
vodca. Probabil ca erai beat si ai vazut vreun ziar cu poza lui si
ai visat ca statea la masa cu tine. Sau poate citeai vreo carte de
a lui si credeai ca e un dialog. Maine o sa imi spui ca ai stat la
masa cu Sidney Sheldon sau Sandra Brown. De fapt, tu oricum nu
citesti, pentru ca ai constata ca toate cartile sunt
scumpe...Amarat Loos spuse:-Cand ai un copil bolnav nu ai bani de
carti...Si nici timp de televizor!...Vasili se intoarse ranjind:-
Oh! bietul Loos cel lipsit de cultura din cauza banilor si a
timpului sau limitata...Dar ai timp si bani pentru bautura? Esti
nefericit de aceea esti aici, prietene?Loos parca primi o lovitura
in stomac. Ar fi vrut sa se certe cu desteptul asta de Vasili, dar
nu gasea nici un argument. Furios se ridica si in rasetele
batjocoritoare colegilor se retrase la o masa libera.- Va mai
aduceti aminte cand a luat foc aprtamentul lui Loos? Acum vreo doi
ani... Cica a ars si biblioteca unde Loos isi pastra cartiile. A
fost o tragedie! Una dintre cele doua carti ale bibliotecii nici
macar nu reusise sa o coloreze!...Cei patru muncitori erau lesinati
de atata ras.- Sa facem o cheta sa-i cumparam lui Loos o carte...
Sa o inlocuim 50% din pierderile suferite de prietenul nostru, ca
sa se culturalizeze, bietul de el.Localul se zguduia de rasetele
celor de la masa lui Vasili:- Aoleo! Trebuie sa ii cumparam si
creioane, zise altul.- Si trebuie sa il invatam cum sa le
foloseasca...Altfel te pomenesti ca le roade ca pe
sticksuri...adauga Vasili. Si nu il mai culturalizam niciodata pe
Loos...Mai pierde si timpul pe care zice ca nu il are...Radeau cu
lacrimi, iar veselia lor molipsi si pe cei de la mesele vecine.
Jumatate de local radea de glumele pline de rautatea ale amicilor
lui Vasili. Loos ii ura si era furios. Dar mai mult se ura pe sine.
Sau pe Vonk. Sau pe Zvoba. Ei erau cei mai vinovati de tot raul ce
i se intampla.Se retrase intr-un colt al localului. Nu dorea sa
para un las si sa plece... Ar fi trebuit sa fie acasa sa isi ajute
copilul si sotia. Se simti vinovat si rusinat. Era un sentiment
atat de neplacut, amar, dar acesta era adevarul...Era aici cu
oamenii acestia, cu o sleatca de betivi. El nu era ca ei, nu era un
betiv. Ii placea sa uite cateva ore. Atata tot. Nu va fi nicidata
ca Vasili sau ca colegii lui. Ce stiau ei de durerea lui?
Ticalosii! Inghiti un pahar intr-o clipa, de parca cineva il
alerga. Ce stia mosul ala cu Biblia lui care se simtea atat de
bine, citind linistit din Scripturi? Ce stia de durere? Reusea sa
faca din carciuma, biserica... Reusea sa fie preot aici...Era de-a
dreptul halucinant...Tranti furios paharul. Acesta se sparse....Ar
fi facut un pariu ca asta nu se va intampla niciodata. Scriitorul
care urmarise toata scena fara sa zambeasca la glumele idioate ale
colegilor lui Loos se apropie de acesta si ii ceru voie sa se aseze
la aceeasi masa. Vasili surprins ii facu cu ochiul lui Loos si
facandu-se ca scrie cu un creion imaginar. Nebagandu-si colegul in
seama, plictisit si necajit il pofti pe Jan sa se aseze. Il privi
pe Jan pentru o clipa."Eu stiu de ce sunt aici...Ca sa uit! Dar el
de ce sa fie aici?"Jan era inca un barbat frumos, ingrijit, cu o
atitudine eleganta innascuta, dar care parea ca poarta o durere
interioara...O durere pe care o ineca in alcool...Ca oricare client
al acestei bombe. Era alcoolul un panaceu universal? Trata eficient
nefericirea? Lumea pe care reusea bautura sa o creeze era cu
adevarat frumoasa? Era in ea ceva din ce ar trebui omul sa aiba
pentru a fi fericit? Era un drog? Loos nu stia prea multe despre
droguri. Isi inchipuia ca erau ceva precum alcoolul, ceva mult mai
intens, dar care nimiceau sufletul si doar apoi trupul, cu o
iuteala fantastica.- Esti tacut in seara asta, prietene Loos!...
Probleme?- Cine nu le are? raspunse morocanos Brazauscas.- Da,
presupun ca ai dreptate... spuse scriitorul gandindu-se la discutia
cu socrul sau. Tacura.- De ce radeau bolovanii aia?- De lipsa mea
de cultura...- Aha! Presupun ca ei sunt acum sunt adunati la o
serata culturala, zise scriitorul zambind. In fine lasa-i sa se
amuze.Apoi Jan il intreba brusc:- Te-ai mai gandit la chestia aia
cu pacea? Cine are pace pe acest pamant?- Domnule Tomaso... spuse
Loos suparat, abia acum cateva clipe am aflat cine sunteti...M-am
saturat sa mai rada cineva de mine...Nu sunt filosof! Si nu inteleg
de ce dati tarcoale mesei mele. Nu doresc sa ajung urmatorul
dumneavoastra personaj de roman... Nu doresc sa castigati bani pe
pielea mea...Iritat de acesasta idee Jan ii spuse:- Ultima data
cand am discutat TU te-ai asezat la masa mea. Ba chiar neinvitat!
Mai degraba tu esti cel ce cauti ceva, nu eu.- Adica domnule
Tomaso, eu doresc sa scriu un roman despre dumneavoastra? Loos era
uluit.In gluma Jan spuse:- De ce nu? Oricine poate scrie ce doreste
despre oricine...Cand mi-am dus manuscrisul primului roman unei
edituri, redactorul a ras si mi-a spus ca pila este unealta pe care
o manuiesc, probabil, mult mai bine decat o voi face vreodata cu
stiloul. Asa ca orice e posibil! Atmosfera se destinse si rasera
amandoi. In fond de ce nu? De ce sa nu uiti macar doua ore ca
exista o lume a durerii?- Pace? Ti-am zis, Jan! Mosul are pace.
Nici cand l-am lovit nu a parut tulburat...Ciudat! Putea cel putin
sa ma injure...A icnit, cand l-am atins. Si sters sangele de pe
fata. Buza o avea sparta... Si-a ridicat Biblia si a continuat sa
citeasca. Dincolo de ura pe care i-o port, trebuie sa recunosc ca
are ceva...Ceva ce voi scriitori intelegeti!Se astepta ca un om
inteligent ca Jan sa poata sa ii dea raspuns. Dar acesta se multumi
doar sa ridice din umeri, a neputinta.- Crezi ca o facultate iti
poate aduce raspunsul? Sau daca ai un spirit atent, patrunzator,
poti intelege tot ce e in om, si mai ales dincolo de el?- Dar poti
vedea dincolo de un om simplu ca mine...Poti intelege lucruri pe
care eu nici macar nu stiu ca exista!..Loos spera ca Jan sa aiba un
raspuns. Trebuia sa aiba un raspuns...Un om inteligent atat de
cult, in mod cert avea raspunsuri. - Si daca totusi, OMUL nu are
raspuns? intreba scriitorul ganditor. Daca nu exista un raspuns?
Daca ne inventam raspunsurile, tocmai pentru ca nu le avem? Eu
personal am invatat un mare adevar legat de istorie: ca ea istoria
- e scrisa intotdeauna de invingatori! Daca omul nu a facut altceva
decat sa se vada biruitor, sa-si aclame biruinta, apoi sa isi scrie
manualele de invingator? Nu a invins omul de stiinta pe omul
religios? Nu a biruit stiinta religia? Cu toate ca probabil,
singurul loc unde a biruit, a fost ca Soarele nu se invarte in
jurul Pamantului, ci invers, Pamantul se invarte in jurul Soarelui.
Culmea e ca religia nu a sustinut niciodata sistemul ptolomeic, dar
a fost acuzata ca a facut-o. Sistemul ptolomeic a fost sustinut de
niste preoti, niste cardinali, niste papi, care la fel de bine isi
sustineau viata murdara contra a ceea ce, de fapt, cerea religia
lor...Si atunci e normal ca sa ni se spuna despre ipocrizia lor ca
despre o infrangere a religiei! Dar este adevarata religie
infranta, sau doar tace astepatand sa se reveleze sufletului care o
doreste? Biserica a bagat masele sub poala sa, fara ca acestea sa
aiba ceva cu Dumnezeu. Oricine ar fi iesit devenea un eretic...Iar
frica i-a tinut acolo. Cand iluminismul a inceput sa rupa lanturile
fricii oameni au inceput sa iasa afara, tot in masa...Iar niste
baieti cu doctorate in buzunar pe care si le dadeau unii altora
pentru ca toti sa fie fericiti, au decretat infrangerea religiei si
disparitia ei. Problema e ca religia va dispare doar cand nu va mai
exista nici un om in viata pe Terra. Culmea eu nu cred in
nimic...Tocmai in acest punct care pare a crede...As vrea sa
cred...pur si simplu sa imi gasesc refulare in credinta...In
speranta, indiferent cum arata ea...Loos il asculta pe scriitor,
furat de prelegerea asta! - Ce inseamna sa fii un om destept!
Probabil ca te-ai gandit mult la aceste lucruri...Loos il privea cu
o admiratie nedisimulata. "Ce viata frumoasa are acest om.
Inteligent, frumos, bogat! Cult, mai ales cult!...Cred ca femeile
sunt vrajite de indata ce deschide gura! Mi-as da 10 ani din viata
sa fiu macar o luna atat de fericit cum e el, sa fiu in locul
lui...Dar totusi ce cauta aici?",se intreba muncitorul- Nu,
prietene! raspunse Jan trist. Chiar nu m-am gandit deloc!..Ar fi,
presupun, o pierdere de timp...La fel cum vad in tot felul de
teorii evolutioniste o pierdere de timp... Nu pentru ca cred in
altceva, ci tocmai pentru ca nu am in ce crede...Ca sa zic asa,
oferta pietii e prea subtire. Pentru ca nici ei, cei care le
"inventeaza" nu sunt convinsi de ele si le tot schimba. Uneori
pentru banalul profit. Alteori pentru "banala" faima. Pentru a fi
in centrul atentiei altora, atunci cand tu insuti nu mai esti in
centrul atentiei tale. Omul care pierde mereu jucand la ruleta,
devine, de fapt, cel mai inversunat jucator al ei...Nu e ciudat ca
suntem construiti parca din lucruri opuse naturii de unde provenim?
Exista un antagonism evident intre noi si lumea exterioara noua...-
E ceva rau? intreba muncitorul.Jan era el insusi un nestiutor:-
Poate ca da, poate ca nu! Dar invatam de aici ca nu numai Universul
este mai mult decat stim noi, ci si ca noi suntem mai mult decat ne
"stie" Universul...Cand voi auzi un om care sa creada in mod total,
intr-un mod real in ceva, atunci il voi asculta...Dar in oameni
care ceea ce rostesc ziua, nu mai are valoare noaptea, nu am sa
ascult. Indiferent daca imi va vorbi despre neant sau despre
Dumnezeu. Despre iubire sau despre ura. Mai mult decat atat, exista
atat de des un dezacord intre ce spune cineva si ce traieste aceea
persoana. Mai mult decat afirmatiile pe care le face de-a lungul
vietii. Daca ai gasit un om care traieste ce spune, chiar si cand
nu-l vede nimeni, atunci ai gasit un om adevarat...Si poate odata
cu el si adevarul. Nu poti fi un om adevarat daca mereu faci ceva
fiindu-ti teama ca esti privit de alt om sau de un Big Brother, de
o forta superioara tie, care va rade de tine sau te va pedepsi daca
gresesti...Acela nu e un om adevarat...acela este doar o papusa pe
care teama sa interioara e sfoara de care este miscat, animat.
Teama devine forta motrica a fiintei umane...Cand eram tanar am
auzit niste prelegeri filozofice cum ca totul era o iluzie.
Profesorul nostru de filosofie aderase la aceste idei si era tare
entuziast sa ni le spuna si noua...Probabil credea in ele. Dar
intr-o zi plimbandu-se cu cativa studenti a vazut o gropa. Stii ce
a facut? A ocolit-o. Eu l-am intrebat aproape suparat: Daca totul e
o iluzie, de ce ati ocolit acea iluzie de gropa?S-a uitat la mine
furios: Pentru ca puteam sa mor cazand in ea! I-am replicat: Viata
dumneavoastra e o iluzie! Ce conteaza daca aparea si iluzia
mortii?Loos rase:- Ce s-a intamplat apoi?- Mai nimic! Am repetat
anul, zise Jan cu naduf. Dar am invatat sa fiu atent la ce mi se
ofera. E lectia cea mai importanta de pana acum din viata
mea.Partea VII- Stii care e definitia pe care o dau eu
ipocriziei?
- Sa spui ceva si sa faci altceva?
- Pe aproape, dar nu! Ipocrizia este sa ceri oamenilor sa faca
ceva ce tu spui ca e adevarat si in sinea ta sa te temi ca oamenii
ar putea face tocmai ce le spui tu ca e adevarul!...- Pai ce spui e
o nebunie! zise Loos ganditor.- Exact. Mare parte din istorie
apartine orgoliului. Ganditorii din toata istoria umanitatii au
avut revelatii.
Nu le-au numit intotdeauna asa pentru ca intrau in conflict cu
religia, iar ei erau deja in razboi cu ea. Asa ca au afirmat ca
inteleg adevarul. Iar adevarul le descoperea mersul istoric al
oamenilor. Fara sa se intrebe cand ajunsesera filosofii la un
consens privind adevarul pur. Stii ce au facut mai departe? Tu ce
faci cand nu vrei sa spui adevarul la o intrebare, dar nici nu vrei
sa minti?- Cred ca incerc sa ma eschivez!...- Exact! Improvizezi.
Asta face umanitatea cand nu stie raspunsul: improvizeaza! Isi duce
ideile pe planuri total diferite: biologie, chimie, fizica!...Daca
cineva este intrebat daca crede in Dumnezeu, poate recurge la
biologie! Dumnezeu nu poate exista pentru ca omul se trage din
maimuta! Dar asta e o chestiune biologica, nu teologica sau
filosofica...Unii spuneau ca matematica ar putea sa ne dea un
raspuns la intrebarea daca Dumnezeu exista sau nu. De ce insa
matematica nu ne da raspunsuri la chestiuni mult mai putin
metafizice de genul cum am putea hrani toata populatia lumii? Sau
cum am putea pune capat conlictelor care saracesc si aduc atata
nenorocire in lumea asta...Dar astat e! Intelegi? Improvizam. Ducem
o idee in speculatie. Pentru ca intrebarea sincera este alta: cand
s-a descoperit fara dubiu ca ne tragem din maimuta? Cand eram tanar
aparuse ideea revolutionara ca ne tragem din porcii. Absurd, dar
asta e! Speculam pana ajungem sa speculam chiar si speculatia!Crem
un gen de adevar paralel, pe care il introducem in ideea noastra ca
si cum ar fi natural si obiectiv asa ceva. Dar nu este. Sau afirmam
ca Dumnezeu nu exista pentru ca antenele noastre indreptate spre
Univers nu ne-au facut sa prindem ceva ce pare o conversatie dintre
Dumnezeu si vreun inger. Nu vedem ingeri, nu-L vedem pe Dumnezeu.
Pe Luna nu am gasit sfinti. Pe alte planete vizitate de navele
noastre spatiale nu am gasit nimic legat de Dumnezeu...Atunci El nu
exista!-Domnule Tomaso sa ma gandesc ca credeti in Dumnezeu?-Nu! Nu
spun ceva ce nu stiu... Parintii mei credeau in Dumnezeu. Erau
credinciosi. Sovieticii au inchis si distrus o multime de biserici.
La scoala aveam de cateva ori pe saptamana ore de ateism
stintiific. Dar poate fi o speculatie considerata ca fiind
stintifica? Desigur, daca speculezi speculatia! Stintiific poti sa
spui ca 1+1=3! Mai ales cand nimeni nu are curajul sa spuna ce e 2!
Nu e stiinta adevarata, dar ce conteaza! Daca afirmatia ca 1+1=3 e
crezuta de o masa cat mai mare de oameni acela devine fapt! Adevar!
Stiinta! Matematica e greu de combatut, mai ales daca o poti face
ajutandu-te de degetele de la maini. Dar inchipuieste-ti ce greu e
sa dovedesti contrariu, atunci cand cineva iti umple o tabla
intreaga de cifre si litere grecesti despre care nimeni aproape ca
nu intelege nimic. Si cu atat mai mult cand omul de stiinta
"intelege" are revelatia mersul istoric al omeniri sau chiar al
Universului, fara sa mai aiba nevoie de calcule si folosind ca
argument suprem doar propriul I.Q. ...Noi am ajuns sa nu ne mai
bazam pe acel adevar nativ pe care il simtim in interiorul nostru,
cu care ne nastem, pe care il traim in copilarie cand ni se spune
ca nu intelegem ce e viata, ci gandim altul, mai tarziu, care sa se
muleze pe interesul nostru. Sau pe ce credm ca este interesul
nostru... Acela adevar copilaresc din inima noastra tace! Avem un
nou adevar, pe care il urmam orbeste. Creatia isi ucide creatorul
si nici macar nu stim ca suntem zdrobiti. Ne face robi si asta
credem ca e adevarata viata! Asta suntem... Robi improvizatiilor
noastre. Chinuiti de niste stapani care slujesc minciuna.In coltul
sau Zvoba era chircit de durere. Isi duse mainile la stomacul sau
unde serpi de foc pareau ca il ucid. Se prabusi de pe
scaun...simtea ca moare. "Atat, Doamne?" gandi inainte ca sa
lesine.Loos il vazu primul si il arata lui Jan:- Mosul ala cred ca
a murit!Fara sa vrea deveni palid. Dar nu isi dorise asta? Nu era
Zvoba tot ce era mai rau in viata sa? Nu era suma tuturor
nenorocirilor pe care le trecuse Loos? Vazandu-l intins acolo
crezand ca a murit, simti un regret. Il batuse ieri...Pentru ce? De
ce il lovise? Pentru un Vonk ce parea ca e in sfarsit fericit,
detasat de nefericirile din aceasta viata. Pentru acest lucru
trebuia sa fie batut acel om. Ce era in acel om? De ce nu se
revoltase sub pumnul masiv al lui Loos? Nu e normal sa urasti pe
cel ce te uraste? Sa lupti impotriva celui ce se lupta cu tine?
Auzise de la Vonk ca Isus a murit fara sa se impotriveasca celor ce
ii doreau moartea. Atunci nu-l bagase in seama pe Vonk...Dar daca
era ceva adevarat? Daca Jan care nu credea in nimic, avea dreptate
sa creada ca ne modificam adevarul si perceptia in functie de ce
vrem... Sau poate in functie de a fi in gratiile celor din jurul
nostru... Jan se repezi grijuliu spre batran. El ramase pe scaun ca
paralizat. Ramase impresionat de ce ii spusese Jan. Nu erau
chestiuni religioase...poate nici filosofice...poate era doar
adevarul pe care omul il sufoca in inima sa.O ambulanta veni destul
de repede si il ridica pe batran. Jared vorbi cu paramedici si
pleca cu ei insotindu-l pe batran. Gabrielle prelua bombanind
atributiile sotului ei. jan schimba cateva vorbe si se intoarse la
mas unde Loos stetea nemiscat. Pe fata era doar tristete.- Batranul
are cancer in faza finala...Nu a murit cum ai crezut. Dar nu poti
sa nu te infiori cand auzi de asa ceva...Loos scutura din cap-De ce
nu a zis nimic? intreba de parca dorea sa se disculpe.-Inainte sau
dupa ce l-ai lovit? intreba cu voce de gheata Jan.Loos simti a doua
oara o durere in suflet, dar mai cumplita decat cea care implicase
rautatiile lui Vasili.- Nu am stiu...- Desigur! ii raspunse Jan.
Ofta. Cred ca multe nu stim si nu intelegem...Iar asta ne da
dreptul sa facem cam orice vrem in viata...Daca nu stim, suntem
absolviti de orice rau pe care il facem! Corect!Seara devenise
sobra. Batranul adusese in mod mistic o adiere de tristete. Glumele
si rasetele incetara. Parca nimeni nu mai avea dorinta sa stea
acolo. Era ceva sumbru. Loos se ridica, plati si salutandu-l pe Jan
iesi in frigul de afara. Cumva gerul parea sa ii calmeze supararea.
Se indeparta de Imperialul si se gandi la Vonk: "Oare Isus asta a
lui Vonk chiar ma iubeste?" Si intelese ceva atat de straniu si
nebunesc: ca fara a acea iubire omul nu are valoare si fara acea
iubire in lume, in viata cuiva nu pot straluci alte iubiri, ca in
mod de neinteles aceea e totul. Totul!...Privi cerul noptii pe care
straluceau stele. In ciuda frigului Loos simti ceva ce poate nu
simti nicodata: pace. O liniste parea sa ii invaluie sufletul cu o
caldura ce topea totul. O lasa sa patrunda in fiinta lui. Nu ii mai
era frica... Era ceva nou, nelamurit...Isi pierduse mintiile? Ce
daca! Dar de ce nu se mai temea? Dar de ce trebuia sa se teama? Iar
acum nu mai trebuia...Jan ramase in fata paharului de vin inca o
ora. Era o vijelie in mintea lui. Simtea ca ceva se rupsese in
viata lui. Ca pierduse ceva, poate o sansa... Sansa la ce? Exista
sansa in viata asta? Minciuni! Totul era un malaxor...Lumina cu
intuneric, adevar cu minciuna...Tresari nervos: adevarul? Pana la
urma ce este adevarul? Inghiti paharul de vin.Afara un alt om
incepea nu sa inteleaga adevarul, ci sa-L traiasca...Jan nu stia de
uriasa distanta. Intelectul sau care cauta adevarul doar intr-un
anumit fel, era dusmanul Adevarului...Partea VIII- Tati tu esti?
intreba baietelul slab din pat. Intinse mana in intuneric si cumva
ii prinse mana batatorita a lui Loos.
- Ma bucur ca ai venit. Stii ce dor mi-a fost de tine? De ce nu
vii la mine cand scapi de la uzina?
Baiatul impaciuitor adauga:
- Nu-i asa tati ca ai treaba si in alta parte? Muncesti ca sa
aduci bani pentru tratamentul meu.
Lui Loos i se puse un nod in gat. Simti ca se inabusa. Cu greu
putu sa spuna:
- De acum incolo o sa vin direct acasa! Iti promit!
Din bucatarie iesi sotia lui aruncandu-i o privire furioasa
plina de reprosuri, dar nu spuse nimic. Era satula de omul acesta
pe care il iubise candva. Acum doar baiatul lor care se stingea pe
zi ce trece o mai tinea legata de Loos. Era un jug pe care il traia
din iubire fata de copil. Fara sa-l salute ii spause ca are
mancarea calda pe aragaz. Venise mai repede si nu parea atat de
baut. I se paru trist si abatut. Dar era prea satula de el incat sa
ii mai pese. Nu mai spera. Loos devenise o bruta care se gandea
doar la el si la bautura. Uitase de sentimentele ei. Si incepuse sa
uite ca are un copil bolnav, care tanjea dupa iubirea lui mai mult
decat dupa orice altceva.
Il ducea zilnic la spital pe baiat. Avea leucemie si in aceasta
perioada sarmanul copil facea chimioterapie. Era greu pentru el si
greu pentru ea in special pentru ca Loos venea noaptea manca se
spala, dormea, apoi dimineata pleca la seviciu, si rar mai gaseau
timp sa fie o familie reala.
Loos stia ce face. Stia ca devenise un om rau, de un egoism
monstros si care isi chinuia astfel familia. Dar in aceea seara o
furtuna matura sufletul murdar al acestui om lipsit de
raspundere.
-Baiatul are nevoie de un tratament cu celule stem. Dar nu aici.
Undeva in Elvetia...E o clinica. Ne trebuie cam 500.000 de
coroane!
Loos isi servea cina in liniste, dar auzind aceasta veste nu mai
putu sa inghita nimic.
Disperat spuse:
- 500.000 de coroane? Cine sa imi dea atatia bani. Nimeni nici
macar o banca nu ne-ar da banii astia. Apartamentul nu stiu daca
mai valoreaza 100.000 de coroane.
Isi stranse tamplele cu furie si disperare. Reusi dupa un timp
sa isi revina.
- E o pedeapsa divina! Dumnezeu ma pedepseste pentru ca sunt un
netrebnic. Of Doamne ucide-ma pe mine, dar nu imi chinui
baiatul!...
Se prabusi in genunchi plangand:
-Sunt un netrebnic, un om rau care merit toate pedepsele din
lume. Dar daca existi asa cum spunea Vonk si daca chiar ai un strop
de iubire, indura-te de copilul meu. Nu cer iubirea Ta pentru mine,
pentru ca stiu ca nu o sa mi-o dai...Dar cer iubirea Ta pentru o
fiinta nevinovata care nu a gresit cu nimic!...
Se opri din rugaciune, plangand in hohote intins pe covorul
zdrentuit din bucatarie:
- Iarta-ma, Doamne! Voi face tot ce imi ceri daca imi salvezi
copilul. Daca vrei o sa stau in locul lui Zvoba in carciuma cu
Cartea Ta, daca el moare. O sa ma rog...
Sotia lui statea langa Loos privindu-l inspaimantata si
neintelegand nimic. Era ingrozita ca Loos a innebunit. Macar aducea
niste bani in casa pramatia. Dar daca isi pierdu-se mintiile nu
stia daca va mai rezista. Se va sinucide. Era prea mult iad in
lumea aceasta pentru a mai avea curajul si puterea de al
infrunta.
*****
Jan inca era la Imperialul. Dadu un telefon la Spitalul general
interesandu-se de starea lui Zvoba. Nu murise, dar durerea aproape
ca-l rapuse. O injectie cu morfina ii mai calmase durerea.
Gabrielle ne avand ce face in localul gol se aseza la masa lui
Jan:
- Nu pleci?
- Vrei sa inchizi mai devreme?
- Nu neaparat. Putem sa stam de vorba...Helen ce mai face?
- Sincer, nu stiu si nici nu ma intereseaza. Probabil e pe la
prietenele sau prietenii ei.
Femeia se uita nedumerita la el.
- Se pare ca aveti probleme! Nu vreau sa ma bag, dar cunosc un
consilier familial....V-ar putea ajuta.
- Cu ce sa ma ajute? Dac ar fi reala aceasta caznicie, as spune
si eu ca ma probleme...Dar nu e! E o fictiune! Un tata bogat dorea
un sot pentru fiica lui cea neastamparata. Un tip talentat la ceva,
care sa aiba oaresice priza la un tip de public, un tip usor de
manipulat...M-a gasit pe mine....
- Si totusi era in prag de faliment cand ai aparut tu! A facut o
afcere buna cu tine!
- Exact sunt doar o afacere buna pentru el!
- Nu asta am vrut sa spun!...Imi pare rau daca a sunat
asa...
-Stiu Gabrielle, nu trebuie sa te scuzi! In ultimii ani nu mai
sunt un om viu, o persoana reala, ci o afacere! Afacerea socrului
meu, afacerea sotiei mele, afacerea editurii, afacerea Partidului
Popular... Sunt ceva in care investesti pentru obtine profit. Bani,
reputatie, onoare...Ma rog, cata onoare are sotia mea fiind
casatorita cu mine si traind cu altii e de discutat!
Mai traiesc prin scris, in rest totul si-a pierdut demult
sensul. M-am saturat de mine insumi, intelegi? Cand ma voi satura
si de scris nu o sa mai fac umbra pamantului degeaba. Sunt destule
poduri in Tosen pentru a uita de omenire si ea de mine!
Sotia lui Jared se infiora pentru o clipa langa acest om cu
sufletul inghetat.
- Dar ai creat lucruri atat de frumoase...Nu ma dau in vant dupa
citit, dar pana si mie mi-au placut romanele tale. Cred ca le-am
citit pe toate. Sa-l vezi pe Jared ce mandru e cand cumpara cate o
noua carte. Zice ca pleaca in oras pentru afaceri. Dar de fapt se
inchide in camera lui si sta si citeste.
Jan rase usor:
- De aceea nu-l cad nicidata cand apar cartile vreo doua sau
trei zile...Ce figura de om! Iar mie imi spune ca nu a citit nimic
din ce scriu eu...
- Stii ce mandru e! Sa nu-i zici ca ti-am zis eu ca nu mai am
zile bune cu el.
-Nu-i zic nimic, stai linistita! Hm! Uneori crezi ca cunosti un
om si poate trec ani pana sa iti dai seama de el cu adevarat cine
este si ce face!...Si uneori descoperi atata tristete! Da, cred ca
ne grabim sa judecam. Uite cum e noul meu amic Loos! Pare mai de
treaba decat atunci cand l-a lovit pe Zvoba....
-Era beat. E suparat cu copilul ala a lui...Are leucemie intr-un
stadiu avansat....Ma rog, nu ma pricep! Parca zicea Loos ca face
chimioterapie, numai ca nu prea are efect. Dar imi e teama ca nu
mai are mult. El sta si bea ca sa isi mai uite necazul...dar uita
sa fie tata asta e mai rau. Copii au nevoie intotdeauna de tatii
lor. Am si eu copii mei, ma iubesc, dar Jared parca le aduce ceva
asa o stralucire. Ii vezi cum se bucura de el....E altfel fata de
cum sunt eu. Eu sunt cu gura pe ei toata ziua, dar cand intra Jared
devin blanzi si linistit