Istoria Statului si Dreptului Romanesc -curs-

I.S.D.R. – ISTORIA DREPTULUI ROMANESC

CURS 1

ORGANISMELE SOCIALE SI NORMELE DE CONDUITA ALE GETO-DACILOR IN EPOCA PRESTATALA

Geto-dacii fac parte din cadrul neamului tracilor, despre care parintele istoriei Herodot spunea ca e cel mai numeros dupa cel al inzilor. Tracii au patruns pe teritoriul tarii noastre la sfarsitul neoliticului tarziu, in cadrul procesului de indo-europenizare a spatiului carpato-danubiano-pontic. Ei sunt creatorii si purtatorii epocii bronzului pe teritoriul tarii noastre.

In cadrul neamului tracic s-au cristalizat geto-dacii care sunt creatorii si purtatorii epocii fierului pe teritoriul tarii noastre. Geto-dacii reprezinta cel mai important neam tracic, atat din punctul de vedere al nivelului civilizatiei materiale si spiritual pe care acestia l-au atins, cat si din punctual de vedere ai sistemului organizarii politice pe care l-au construit. Cristalizarea geto-dacilor ca element etnic distinct in cadrul neamului tracic a avut loc pe teritoriul tarii noastre, astfel incet putem spune ca geto-dacii sunt autohtoni in spatiul carpato-danubiano-pontic. Aria geografica de raspandire a neamului geto-dac a fost foarte intinsa, delimitata la nord de Carpatii Padurosi, la sud de Muntii Balcanici, la vest de Tisa si la est de Nistru. Prezenta statornica a triburilor geto-dace in acest areal geografic este atestata de izvoarele istorice inca din secolul VI i.Hr. Istoriografia latina ii denumeste daci, cu referire la triburile din interiorul arcului carpatic, iar istoriografia greaca ii denumeste geti, cu referire la triburile extracarpatice. Este vorba de acelasi popor. Intrucat Strabo, in “geografia”, afirma ca getii si dacii vorbeau aceeasi limba si constituiau acelasi popor.

Alaturi de informatiile oferite de autorii antici referitoare la modul de viata al geto-dacilor, la nivelul lor de dezvoltare economica, precum si la formele de realizare a conducerii societatii, informatii pretioase legate de viata geto-dacilor in epoca prestatala le avem si din rezultatele descoperirilor arheologice, care intregesc imaginea organizarii societatii geto-dace in Epoca Prestatala.

Cele mai importante referiri ale autorilor antici:• Herodot: in cartea a IV a a istoriilor sale, relateaza expeditia regelui person

Darius, imparatul scitilor din steeple N Pontice, desfasurata in 514 i.Hr. Toate triburile trace intalnite in cadrul expeditiei s-au supus regelui persan, cu exceptia geto-dacilor, care au opus o rezistenta inversunata, fiind insa infranti de armata persana, cu toate ca erau cei mai viteji si mai drepti dintre traci.

• Tuchidide, in “Razboiul peloponesiac”, vorbeste despre uniunea de triburi geto-dace a odrizilor din Dobrogea, mentioneaza si numele a 2 conducatori ai acestei uniuni de triburi, din sec V i.Hr., Sitalches si Sentes. Acest istoric arata ca getii si celelalte popoare din Dobrogea sunt vecini cu scitii, au aceleasi arme si aceleasi obiceiuri.

• Un autor latin, Pompeius Trobus, relateaza despre uniunea getilor dunareni, condusa de Rex Histrianorum, care a jucat un rol important in conflictul dintre regale Filip al II-lea al Macedoniei si capetenia scita Ateas. Istoricii Strabo si Arian descriu expeditia lui Alexandru cel Mare la N Dunarii, in anul 335 i. Hr.,

1

ocazie cu care a fost cucerita una dintre cetatile geto-dace de pe malul stang al Dunarii.

• Un istoric latin, Curtius Lupus, in “Istoria Alexandri” vorbeste despre getii de la N gurilor Dunarii, care, in 326 i. Hr., au invins armata generalului macedonean Zofilion.

• Istoricul Diodor din Sicilia si Polianos si geograful Pansanias relateaya confictul dintre diadohul Lisimah si Dromichete, capetenia unei uniuni de triburi geto+dace, din campia munteana, conflict desfasurat intre 300 si 292 i.Hr. si care s-a terminat prin victoria capeteniei geto-dace.

• Istoricul Iustinius relateaza conflictul regelui geto-dac Oroles cu Pastarni si povesteste despre pedepsele aplicate de rege soldatilor sai care initial fusesera invinsi in conflictul cu Pastarni. Textele inscriptionatede la Histria mentioneaza numele a 2 regi geti, Zamoldegicos si Romarxos, care in sec III i.Hr. isi exercitau influenta asupra cetarilor grecesti de pe tarmul pontului Euxiniu.

• Istoricul Pompeius Drocus vorbeste despre incrementa dakorum pe rubobosten regem (cresterea puterii gero-dacilor sub regele Rubob intr-o zona plasata in interiorul arcului carpatic).

Din toate aceste mentiuni se desprind o serie de concluzii:Geto-dacii reprezinta o populatie sedentara, care practica agricultura pe scara

larga, dispunea de cetati si asezari intarite si de armate puternice si bine echipate. Geto-dacii au dezvoltat o stralucita civilizatie a fierului, mai ales in cadrul celei de-a doua varste a fierului, laten, caracterizata printr-o puternica dezvoltare a mestesugului, a productiei si a schim,bului de marfuri, ceea ce a dus la acumularea unor bunuri de mare valoare pe care agresorii veniti de pretutindeni erau permanent tentati sa le prade.

Formele de organizare si conducere sociala ale geto-dacilor prezinta trasaturile societatii gentilice aflate pe ultimul stadiu de dezvoltare al ei: democratia militara a triburilor si uniunilor de triburi. In cadrul acestui sistem de conducere sociala, organul suprem de conducere a societatii este adunarea poporului in armata, care lua cele mai importante decizii pentru viata colectivitatii, pe baza principiului ca cine isi risca viata in lupta, trebuie sa si decida.

Regii mentionati de autorii antici nu sunt sefi de state, ci conducatori militari ai unor triburi sau uniuni de triburi, alesi si revocati de Adunarea Poporului, care le stabilea si atributiile. Se manifesta tot mai accentuata tendinta acestor sefi militari, sprijiniti de arostocratia gentiloco-tribala de a-si permanentiza si consolida pozitia, de a-si transmite calitatea cu titlu ereditar, plasandu-se deasupra Adunarii Poporului, ceea ce marcheaza tranzitia de la sistemul organizarii gentilice la sistemul organizarii politice, adica de la comuna primitiva la stat.

Normele de conduita

In epoca prestatala, relatiile sociale ale geto-dacilor erau reglementate prin norme de conduita fara caracter juridic, norme aplicate si respectate de buna voie de membrii societatii si care aveau caracter religios pronuntat. Unele obiceiuri sau cutume fara caracter juridic au supravietuit de-a lungul timpului, ajungand pana in epoca medievala, dovada incontestabila a continuitatii poporului roman. Astfel, herodot arata

2

ca fiii puteau cere si obtine de la parinti delimitarea partii care li se cuvenea din proprietatea comuna, indiciu ca proprietatea privata se afla in plin proces de formare.

Alt indiciu: furtul reprezenta o foarte grava incalcare a regulilor de convietuire sociala.

Obicei: incheierea conventiilor, insotite de un ritual, compus dintr-un juramant, insotit de un anumit ceremonial, care aminteste de procedura infratirii din Evul Mediu.

Juramantul pe zeitatile din templu pe care trebuia sa-l faca slujitorii regelui. Daca regele se imbolnavea, se considera ca unul dintre supusii sai a jurat stramb => aflarea celui vinovat, asemanatoare in privinta dublarii numarului de ghicitori cu institutia juridica feudala a juratorilor.

Casatoria: poetul Menandru, referitor la o epoca mai veche, arata ca unele triburi trace cunosteau poligamia, dar informatii mai exacte si pentru o epoca mai recenta ne ofera poetul Horatiu care arata ca geto-dacii practicau cu strictete monogamia. In societatea geto-daca prestatala, femeia avea o conditie sociala inferioara barbatului, dovada in acest sens pedepsa aplicata de regele Oroles soldatilor sai, invinsi in luptele cu bastarnii: efectuarea muncilor casnice ale femeilor lor.

Aceste reguli de conduita erau respectate in mod firesc si nu prin constrangere, semnificativa fiind relatarea lui Aristotel: un neam tracic, agatursii, formulau regulile de conduita in versuri si le invatau pe de rost cantandu-le. In acest sens, Iustinius arata ca scitii respectau dreptatea in chip firesc, nu prin legi si Herodot mentiona ca inca de pe vremea regelui persan Darius, getii erau cei mai drepti dintre traci.

Formarea statului geto-dac

Saltul calitativ de la democratia militara la stat a fost rezultatul unor transformari economice si sociale pe care le-a suferit societatea geto-daca: dezvoltarea productiei si a schimbului de marfuri, ca urmare a utilizarii unor unelte perfectionate si a cresterii productivitatii muncii, intensificarea circulatiei monetare si aparitia si adancirea stratificarii sociale in societatea geto-daca, care a dus la formarea claselor si categoriilor sociale. Acesta este contextul in care apare statul geto-dac ca un instrument utilizat de patura celor bogati (clasa dominanta in societate) pentru a-i tine in ascultare pe membrii saraci ai societatii.

Se contureaza cele 2 criterii pe baza carora distingeau intre organizarea gentilica – tribul si cea politico-statala:

- Stratificarea sociala- Teritorial: presuspune ca apartenenta individului la comunitate nu se mai face

in functie de gradul de rudenie, ci de teritoriul locuit. Acestia sunt factorii interni care au dus la formarea statului geto-dac si sunt

determinati. In afara lor au existat si factori externi, care au accentuat preocesul de formare a statului geto-dac: slabirea puterii celtilor si ilirilor in luptele cu romanii, precum si pericolul expansiunii economice si militare romane, statul roman cucerind teritoriul Dobrogei si stabilind limesul la Dunare.

Statul dac s-a format si s-a consolidat in cadrul indelungatei domnii a regelui Burebista, despre care istoricul Strabon arata ca a pus capat luptelor interne care ii divizau si ii slabeau pe geto-daci, i-a facut sa asculte de poruncile sale, intemeind o

3

mare stapanire, de a carei putere se temeau toti vecinii, inclusiv statul roman, aflat in plina expansiune romana.

Regele burebista a intreprins mai multe reforme cu ajutorul marelui preot deceneu, reforma politica presupunand unificarea prin mijloace pasnice sau militare a triburilor geto-dace. Reforma religioasa: unificarea credintelor disparate ale triburilot geto-dace intr-un sistem politeist unic si reforma administrativa: mutarea centrului de putere al statului geto-dac din campia munteana in interiorul arcului carpatic, intemeind o noua capitala, sarmisedgetusa.

ORGANIZAREA STATULUI GETO-DAC

Organele centrale

Puterea suprema: regele, varful nobilimii sclavagiste si al aparatului de stat. la geto-daci, regalitatea nu era ereditara, desi au existat tendinte in acest sens, astfel incat burebista si decebal erau fii de regi.

Ca o particularitate a succesiunii la tron in statul geto-dac: vocatie la tron o avea si marele preot. Acesta juca rolul unui adevarat vice-rege si completa cu puterea sa religioasa puterea laica a regelui. Autorii antici iordanes si iocasius: marii preoti aveau in statul geto-dac o putere aproape regala. Pozitia pe care marele preot o avea in statul geto-dac se explica si prin interesul regilor si varfului aristocratiei sclavagiste de a acredita ideea originii divine a legilor, ca si la roma si ca atare preotii erau singurii in masura sa interpreteze vointa zeilor, revenindu-le principalele atributii judecatoresti.

Marele preot, in acest context, era judecatorul suprem in statul geto-dac. Preotii au constituit in statul geto-dac principalul factor prin intermediul caruia a fost elaborat in sens formal si impus sistemul dreptului geto-dac.

Organizarea centrala a statului geto-dac se completa cu o curte a regelui, alcatuita din sfetnici si dregatori si organizata dupa model eremistic. In cadrul acestei curti se contura si o ierarhie a dregatorilor, dovada ca acornion, dupa cum rezulta din inscriptia de la dionisopolis, era primul sfetnic al lui burebista, iar vezinas era primul sfetnic al lui decebal.

Organizarea locala

Informatii in legatura cu organizarea locala le avem de la un autor antic suidas, care mentioneaza ca pana la instaurarea dominatiei romane, in statul geto-dac, erau unii impusi mai mari peste treburile agricole, iar altii din jurul regelui erau impartiti la baza cetatatii.

Se desprind astfel doua concluzii:- Existenta a doua categorii de dregatori locali, dregatori cu atributii

administrative si dregatori cu atributii militare si de comanda.- Statul geto-dac era impartit in unitati administrativ-teritoriale, iar agricultura

juca un rol esential, dovada ca statul era direct interesat si implicat in desfasurarea acestei activitati economice. Principala atributie a dregatorilor cu competente administrative era

supravegherea distribuirii periodice a loturilor de cultura in cadrul obstilor satesti sau

4

teritoriale, precum si a repartizarii produselor, ocazie cu care percepeau tributul cuvenit statului.

ESENTA SI FORMAREA STATULUI GETO-DAC

Din punctul de vedere al esentei, este un stat sclavagist incepator, cu particularitati care il apropie de statele bazate pe modul de productie tributal sau asiatic. In scurta sa perioada de existenta, cuprinsa intre domniile lui burebista si decebal, statul geto-dac nu s-a putut desavarsi ca un stat sclavagist de tip clasic, precum statele grecesti sau cel roman.

Exista o puternica stratificare sociala, pusa in evidenta de diocasius si iordanes, care ne-au transmis denumirile claselor sic ategoriilor sociale in care era impartit statul geto-dac. Clasele dominante erau: aristocratia sclavagista, ai carei membri se numeau tarabostes sau pileati si patura saraca, ai carei membri se numeau comati sau capilati.

Desi s-a practicat in unele domenii ale vietii economice, in special pe latifundiile private ale tarabostilor, rel. sclav. nu s-au putut desavarsi in statul geto-dac, astfel incat sclavagismul la geto-daci era unul incepator, sporadic, patriarhal, munca sclavilor nu reprezenta baza productiei. Aceasta era asigurata de munca oamenilor saraci, dar liberi, grupati in obstile satesti sau teritoriale. La aceasta se adauga si monopolul regelui asupra minelor de aur, intregind astfel incadrarea statului geto-dac din punctul de vedere al esentei in categoria statelor bazate pe modul de productie tributar.

FORMAStatul geto-dac a fost o monarhie cu pronuntat caracter militar ................Imparatul Domitian i-a recunoscut lui decebal calitatea de rege, acordandu-i

diadema regala, in calitate de conducator al unui stat clientelar Romei. In ceea ce priveste caracterul militar, acesta nu este o dovada de primitivism, ci este o consecinta a permanentului pericol extern cu care statul geto-dac s-a confruntat inca din momentul constituirii sale.

DREPTUL GETO-DACConcomitent cu formarea statului geto-dac, a aparut si dreptul geto-dac,

normele juridice au luat loc obiceiurilor nejuridice din epoca democratiei militare. Acesta s-a format pe 3 cai:

- Unele dintre obiceiurile sau cutumele nejuridice din perioada democratiei militare, acelea care erau convenabile si utile claselor dominante au fost preluate si sanctionate de stat, devenind obiceiuri juridice

- In conditiile noi ale organizarii politico-statele, prin repetarea unor comportamente corespunzatoare noilor realitati economice si sociale sunt instituite noi obiceiuri juridice

- Pe langa dreptul cutumiar/nescris, care imbraca forma obiceiului, in statul geto-dac s-a elaborat si un sistem de legi care nu ne-a parvenit pe cale directa, dar pe care autorii antici il mentioneaza. Strabos si iordanes afirma ca legile, in epoca lui Burebista, care pretindea ca i-au fost inspirate de zei , sunt transmise din

5

generatie in generatie pana in secolul VI i. Hr. Prin aceste legi, nu s-a realizat o simpla codificare a obiceiurilor, deoarece, spun autorii mentionati, legile respective cuprind porunci ale regelui, ele cuprind norme de drept noi. In mod deliberat, in procesul de legiferare, burebista a facut recurs la autoritatea religioasa pentru a se face ascultat de popor si pentru a dubla autoritatea de stat cu cea a religiei, in asigurarea respectarii legilor.

Institutiile dreptului geto-dac nu ne-au parvenit in mod direct, deoarece textele acestor legi nu s-au pastrat. Putem reconstitui insa in linii generale fizionomia principalelor institutii juridice pe baza unor izvoare istorice, precum si pe baza urmelor pe care aceste legi le-au lasat asupra dreptului de mai tarziu. Cea mai importanta institutie a dreptului geto-dac este cea a proprietatii. In materia proprietatii, geto-dacii au cunoscut doua forme de proprietate:

a) Privata

b) Comuna devalmasa a obstilor satesti sau teritoriale

a) Existenta proprietatii private este atestata de un autor antic, cripton, care mentiona ca in statul geto-dac exista mari proprietari de pamanturi si vite. Vanzarea sclavilor pe pietele Imperiului Roman era o practica frecventa. Obiectul proprietatii private il constituiau vitele si sclavii, iar titularii erau tarabostes.

b) In ceea ce priveste proprietatea comuna devalmasa, fizionomia acesteia ne-a parvenit, prin intermediul odelor poetului roman horatiu. Din versurile lui, rezulta ca pamantul obstii satesti sau teritoriale nu era impartit, ci era stapanit in devalmasie de membrii obstii, ca de altfel si recoltele stranse de pe aceste terenuri. Cultivarea se facea conform sistemului asolamentului bienal. Terenul de cultura era impartit in loturi, acestea fiind atribuite membrilor obstii prin tragere la sorti, in folosinta individuala pe termen de 1 an, iar la sfarsitul anului se redistribuiau familiilor din obsti prin acelasi sistem al tragerii la sorti. Aceasta activitate era supravegheata de dregatorii avand atributii administrative.

CURS 2

Foarte importanta in dr geto-dac este institutia casatoriei, despre care ne vorbeste Herodot aratand ca aceasta imbraca forma unui contract de cumparare a sotiei de catre barbat de la parintii acesteia, femeia aflandu-se intr-o stare de inferioritate in raport cu sotul sau. Această pozitie sociala a femeii este confirmata si de poetul Ovidiu, care descrie muncile casnice pe care trebuiau sa le efectueze femeile geto-dace.

Informatii pretioase referitoare la familia geto-daca avem din odele poetului Horatiu din care se desprinde concluzia k familia gd era monogama, si din care avem informatii referitoare la institutia dotei, institutie de straveche traditie getodaca, fapt confirmat prin pastrarea in lb romana a unui termen de sorginte gd, sinonim cu cel de dota, acela de ”zestre”. Tot Horatiu precizeaza k principala zestre a femeii gd era virtutea acesteia.

6

In materia dr penal, principalele institutii ale dr gd vizau apararea statului si a proprietatii private. Exista putine mentiuni concrete in aceasta materie, dintre acestea mentionam faptul ca adulterul era pedepsit cu moartea, asa cum rezulta din odele lui Horatiu.

Pe planul dreptului procesual, desi din pct de vedere formal atributiile realizarii justitiei fusesera preluate de statul gd, in multe situatii, in special in cazurile de vatamare corporala, continua sa se aplice vechiul sistem al razbunarii sangelui, o forma a justitiei private.

Organizarea activitatii de judecata era una din principalele preocupari ale statului gd, Iordanes precizand ca marele preot si rege Comosicus era judecator suprem. Nu stim daca aceasta atributie a sa de judecator suprem o exercita in virtutea calitatii de rege sau in cea a calitatii de mare preot.

Informatii referitoare la materia dr procesual gasim si in poeziile lui Ovidiu, care atesta utilizarea duelului judiciar, o alta forma de justitie privata, pentru solutionarea unor litigii.

Pe planul dreptului international avem informatii ce atesta rolul pe care preotii gd il jucau in cadrul ceremonialului ce insotea incheierea tratatelor internationale.

Organizarea de stat a provinciei romane dace.

Cu toate ca romanii au cucerit cea mai mare parte a terit locuit de gd, cu exceptia Crisanei, Maramuresului si a N Moldovei, nu intregul teritoriu cucerit a fost inclus dpdv administrativ in provincia romana Dacia. Astfel S Moldovei, Coltul SE al Transilvaniei (Olt-Carpati), precum si Campia Munteana, au fost incluse dpdv administrativ in Provinicia Romana Moesia Inferioara. Restul teritoriului cucerit a format provincia Dacia care, de-a lungul stapanirii romane, a suferit o serie de reorganizari succesive. Astfel intre 106-117, pana la moartea lui Traian, Dacia a constituit o provincie unitara in cadrul Imp Roman. Noul imparat, Hadrian, in intre 117-124, prima reorganizare administrativa a provinciei Dacia: Abandoneaza S moldovei si cea mai mare parte din campia munteana, greu de aparat, si imparte provincia Dacia in 2: dacia inferioara (coltul SE al transilvaniei si Oltenia) si Dacia Superioara (celelalte teritorii ale fostei provincii unitare).

In 124, Hadrian creeaza la N de Aries si de Muresul superior, o noua provincie Dacia, desprinsa dion dacia superioara, pe care o denumeste Dacia Porolisensis. Ultima reorganizare a provinciei e realizata de Imp Marc Aureliu, intre 168-169. Astfel, Marc Aureliu uneste Dacia Superioara cu cea inferioara, formand Dacia Apulensis si desprinde apoi Banatul, formand Dacia Malvensis. Porolisensis e tinuta in granitele sale existente inainte de aceasta reorganizare.

Organele centrale de conducere ale Provinciei romane Dacia.

Era o provincie imperiala, nepacificata, administrata direct de catre imparat printr-un reprezentatnt al sau, numit Legatus Augusti Propraetore, recrutat dintre membrii ordinului senatorial de la Roma si de rang consular (fost consul la Roma). Prin urmare, acest guvernator avea Imperium Proconsulare (puterea de comanda a consulului), el putea comanda mai multe legiuni romane. Resedinta acestui guvernator

7

si capitala Daciei se aflau la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.Dupa ultima reorganizare, in Dacia Superioara, conducerea era organizata de un

Legatus augusti propraetore, recrutat tot dintre membrii ordinului senatorial, dar de rang praetorian (fost praetor la Roma), avand dreptul de a comanda o sg legiune Romana (a XIII-a Gemina). Resedinta sa se afla la Apulum, acolo unde stationa si respectiva legiune. Capitala provinciei, insa, ramane la Colonia Ulpia Traiana.

In Dacia Inferioara, conducerea era exercitata de un Procurator Augusti, procurator prezidial sau praeses, recrutat dintre membrii ordinului ecvestru (ordinul cavalerilor) si avea Ius Gladi, care ii conferea depline puteri civile judiciare si militare. Capitala provinciei Dacia Inferioara si resedinta guvernatorului acestei provincii se aflau la Drobeta.

Dacia Porolisensis era condusa tot de un procurator prezidial, recrutat dintre membrii ordinului ecvestru, capitala acestei provincii si resedinta guvernatorului fiind la Napoca.

Dupa ultima reorganizare a provinciei Dacia, Dacia Malvensis era condusa de un Procurator Augusti (prezidial), capitala si resedinta guvernatorului fiind la Malva, iar in Dacia Porolisensis, atributiile de guvernator au fost preluate de comandantul legiunii a V-a Macedonica, transferata din Dobrogea in castrul de la Porolisum; Dacia Apulensis era condusa de un legat imperial, purtand titulatura de Legatus Augusti Popraetore Daciarum Trium, recrutat dintre membrii ordinului senatorial si de rang consular, revenindu-se astfel la situatia inistiala intrucat, acest legat imperial, coordona dpdv administrativ toate cele 3 provincii Dacia.

Unitatea celor 3 provincii a fost intarita printr-o reforma realizata de Imp. Alexandru Sever, potrivit careia Colonia Ulpia Traiana devine Metropola celor 3 dacii.Ul alt organ de conducere la nivel central e Concilium Priovince, Concilium Dacare Trium, infiintata de Marc Aureliu. Acest conciliu era o adunare provinciala, formata din delegati ai oraselor din cele 3 porovincii dacia, care s eintruneau o data pe an la Colonia Ulpia Traian, in palatul Augustarilor. Membrii acestei adunari provinciale erau recrutati din cadrul ordinului ecvestru, precum si din cadrul ordinului decurionilor (membrii senatelor municipale). Delegatii prezenti la aceats aadunare alegeau un presedinte al adunarii care era si preotul Cultului Imperial in Dacia (sacerdos are augusti). Acest conciliu era insa un organ consultativ cu atributiuni limitate la discutarea unor probleme de interes general ridicate de delegatii oraselor si provinciilor si sustinerea intereselor acestora in fata administratiei imperiale. In acest sens membrii acestei adunari puteau formula anumite plangeri adresate imparatului in legatura cu eventualele abuzuri ale magistratilor provinciali. In realitate, principala atributie a lui concilium privinciae era intretinerea cultului imperial si a cultului Romei in scopul intaririi loialitatii si devotamentului provincialilor fata de autoritatile romane.

Organizarea financiara a provinciei Dacia.

Administrarea finantelor provinciei Dacia se realiza de catre un procurator financiar cu sediul la Colonia Ulpia Traiana, unde se centralizau toate datele privind impozitele si celelalte venituri ale provinciei. Procuratorul financiar era subordonat legatului imperial al Daciei, fiind recrutat dintre membrii ordinului ecvestru, si avand in subordinea sa un intreg aparat fiscal alcatuit din functionari inferiori. Aceasta

8

situatie s-a mentinut si dupa prima reorganizare in Dacia Superioara, iar dupa a doua reorganizare si in Dacia Apulensis.

Daca postul regatului imperial era vacant, conducerea interimara era atribuita acestui procurator financiar, ca vice guvernator.

In Dacia inferioara, Dacia Porolisensis si Dacia Malvensis, atributiile financiare erau exercitate de procuratorii prezidiali ai acestor provincii, iar in Dacia Porolisensis, dupa ce atributiile guvernatorului au fost preluate de comandantul legiunii a 5-a Macedonica, activitatea financiara a fost incredintata unui procurator financiar special. In vederea stabilirii impozitelor, din 5 in 5 ani se realiza un recensamant al bunurilor si persoanelor, de catre magistrati specializati, denumiti Dumviri Cvint Venales.Impozitele erau de 2 categorii:

- Directe – tributa

- Indirecte – vectigalia

Din prima categorie faceau parte tributul soli (impozit funciar, se platea nu numai pe terenuri, ci si pe cladiri, si se mai numea stipendium), tributum capidis (impozit personal, platit nu numai de catre cetatenii romani, ci si de catre peregrini – strainii).Impozitele indirecte:

- 5% pe mosteniri, eliberari de sclavi;

- 4% pe vanzarile de sclavi;

- 1% vanzarile altor bunuri;

- 2,5% pe circulatia bunurilor si persoanelor.

Ultimul impozit era perceput in cadrul unor oficii vamale denumite Stationes, amplasate la granita provinciei si in interiorul acesteia, si care erau conduse la inceput de niste sclavi imperiali. Apoi aceasta activitate a fost arendata unur Conductores, si mai apoi a fost incredintata unor procuratori vamali recrutati dintre membrii ordinului ecvestru.In ceea ce priveste organizarea armatei, pe teritoriul Daciei au stationat mai multe legiuni de-a lungul stapanirii romane:

- I Adiutrics

- III Falavia Felix

- V Macedonica

- XIII Gemina – singura care a stationat de la inceputul cuceririi romane si pana la retragerea aureliana.

Legiunile dispuneau de un teritoriu propriu, utilizat pt nevoile lor economice, iar locuitorii acestui teritoriu erau obligati sa efectueze servicii in folosul armatei romane. In afara legiunilor, in Dacia au mai stationat si trupe auxiliare, care erau de 2 categorii: cohorte si alae. De asemenea, detasamente mixte, denumite Numeri.

9

Organizarea locala a provinciei Dacia.

Provincia Dacia dpdv local era structurata in unitati administrativ-teritoriale de 2 categorii:

- Asezari urbane

o Colonii – centre urbane puternic romanizate, majoritatea locuitorilor

fiind cetateni romani, ce se bucurau de plenitudinea dr civile si politice. Unele beneficiau de Ius Italicum: fictiune juridica in virtutea careia terit acestor colonii erau asimilate cu solul italian astfel incat locuitorii lor puteau exercita asupra pamantului dreptul de proprietate qviritara, apanaj exclusiv al cetatenilor romani. Titularii acestui drept erau scutiti de plata impozitului funciar.

o Municipii – centre urbane mai putin romanizate, avand o pozitie

inferioara in raport cu celelalte centre urbane, majoritatea locuitorilor lor avand un statut juridic intermediar, intre cetateni si peregrini, adica erau latini fictivi (se bucurau de conditia juridica a latinilor coloniali, fara a fi rude de sange cu romanii). In perioada stapanirii romane, distinctia destul de clara intre colonii si municipii incepe sa se estompeze, pana cand se ajunge la o nivelare a statutului juridic al oraselor in provincia romana Dacia.

- Asezari rurale

o Asezari organizate dupa model roman

Padus – Pagi - satul amplasat pe teritoriul unei colonii, locuit in majoritate de catre cetateni romani.

Vicus –Vici – satul situat in afara teritoriului unei colonii, locuit in majoritate de catre necetateni, latini si pergerini.

Categorii speciale de asezari rurale

• Stationes – punte vamale postale de paza si control unde se incasa impozitul de 2,5% pe circulatia bunurilor si persoanelor.

• Canabae – asezari rurale din jurul castrelor romane, locuite de mestesugari, negustori, familii si rude ale soldatilor romani.

o Asezari organizate dupa model autohton – obstile satesti / teritoriale.

10

Organizarea coloniilor si municipiilor era unitara fiind realizata exclusiv dupa modelul Romei, si fiind asigurata exclusiv de catre cetatenii romani. De aceea Auliu Geriu (autor antic) spunea ca romanele din imp Roman erau mici efigii ale Romei. Conducerea suprema a coloniilor si municipiilor era realizata de catre consiliul municipal (senatul municipal), asemanator senatului de la Roma. Membrii acestor senate municipale alcatuiau ordinul decurionilor. Numarul membrilor senatului municipal varia intre 30 si 50 si era stabilit in actul de infiintare a orasului, in functie de numarul cetatenilor romani ce locuiau in orasul respectiv. Membrii senatelor municipale erau alesi din 5 in 5 ani de catre Dumviri Cvint Venales, ei fiind recrutati dintre cetatenii romani “in genium” (provenita din parinti care au fost intotdeauna liberi) de peste 25 de ani, si avand o avere de cel putin 100.000 sesterţi. Erau preferati aceia care indeplinisera magistraturi municipale si sacerdotale.

La vremea respectiva, ordinul decurionilor atinsese apogeul in imperiul roman, dovada ca intr-o inscriptie descoperita la Drobeta, el este denumit Ordo Splendisimus.Senatele municipale exercitau cele mai importante atributii privind conducerea si administrarea oraselor, intre care solutionarea problemelor edilitare, cinstirea persoanei imparatului in viata si a conducatorilor provinciei, organizarea spectacolelor si a jocurilor publice, atributiuni administrative si fiscale precum si alegerea magistratilor municipali si sacerdotali.

Tot un organ de conducere al oraselor il constituiau magistratii municipali. In cadrul magistraturilor municipale, pe primul loc se aflau magistratii superiori, care in colonii se numeau Dumviri Iuredicundo, iar in municiipii Quatroviri Iuredicundo. Acestia exercitau atributiuni administrative, executive si judiciare. Alti magistrati municipali erau edilii, insarcinati cu aprovizionarea pietelor, intretinerea strazilor si cladirilor si asigurarea politiei orasului, precum si qvestori insarcinati cu administrarea finantelor si a bunurilor orasului.

In subordinea acestor magistrati municipali se afla un intreg aparat de functionari si slujbasi marunti, denumiti aparitores.

Magistratii sacerdotali mai erau numiti si preotii municipali. Ei erau alesi de catre decurioni, fiind organizati in cadrul unei ierarhii in varful careia se afla Pontifex, recrutat dintre decurioni, apoi Flamines (preotii zeilor principali) si Auguri (preotii inferiori).

Dupa ordinul Decurionilor se afla Ordinul Augustarilor. Augustarii sunt persoane care nu indeplineau criteriile necesare pentru a accede la decurionat si la magistraturile municipale. Augustarii erau alesi pe viata de catre decurioni si aveau ca principal obiectiv intretinerea cultului imperial in provincia Dacia, sens in care ei trebuiau sa contribuie cu donatii banesti acordate orasului si sa contribuie la realizarea lucrarilor edilitare. Augustarii se constituiau intr-o asociatie la nivelul intregii provincii, cu sediul la Colonia Ulpia Traiana, unde rezida si conducatorul lor suprem, numit Sacerdos Arae Augusti si care era si presedintele lui Concilium Provincie.

Al treilea ordin in cadrul ierarhiei orasenesti il constituiau Colegiile. Acestea sunt asociatii cu caracter profesional, religios, funerar, avand ca scop ajutorarea reciproca a membrilor lor, cum ar fi Colegiul Mestesugarilor, Negustorilor. Colegiile profesionale erau organizate dupa model militar, membrii lor fiind grupati in decurii si centurii si erau conduse de un Prefectus sau Magister, si puse sub protectia unei personalitati a orasului, denumita Patronus sau Defensor.

11

Asezarile rurale.O categorie speciala: statiunile balneo-climaterice. In Dacia existau 2 categorii de

localitati cu regim juridic si organizare speciale.- Domeniile imperiale (Patrimonium Cezaris) in cadrul carora se aflau

exploatarile aurifere din muntii apuseni.

- Teritoriul pendinte de legiunile romane.

Dreptul in Dacia Romana.

Dreptul aplicat in Dacia are un profund caracter statutar, consacrand un statut juridic deferit pentru diversele clase si categorii sociale.

1. Cetatenii romani: se bucurau de plenitudinea drepturile civile si politice. Cu exceptia dreptului de proprietare qviritara, pe care il exercitau doar cetatenii romani care locuiau in coloniile investite cu Ius Italicum. In concret, cetatenii romani se bucurau de o serie d edrepturi civile si politice:

a. Ius Sufragi – dreptul de a alege

b. Ius Honorum – dreptul de a candida la o magistratura

c. Ius Militiae – dreptul de a face parte din legiunile romane

i. Ius comerci – dreptul de a incheia acte comerciale.

ii. Ius conubi – dreptul de a contracta o casatorie valabila potrivit dr civil

iii. Legis Actio – dreptul de a utiliza mijloacele procedurale dr civil pentru realizrea drepturilor lor subiective si a pretentiilor lor legitime.

CURS 3

Cetatenii romani utilizau in raporturile dintre ei normele dreptului civil, iar in raporturile cu necetatenii normele dreptului gintilor.

Latinii aveau un statut juridic intermediar intre cetateni romani si peregrini bucurandu-se in acest sens de o parte din drepturile civile si politice ale cetatenilor romani. Astfel ei aveau ius comerci, ius comudi in anumite cazuri, precum si legis actio dintre drepturile civile precum si ius sufragi, dintre drepturile politice. Nu aveau insa ius honorum si ius militie.

Latinii din dacia erau latini fictivi, in sensul ca aveau conditia juridica a latinilor coloniali, insa nu erau rude de sange cu romanii. In perioada stapanirii romane a Daciei , statutul de latini devenise o exceptie, aplicandu-se unui numar redus de

12

persoane, ca urmare a tendintei de generalizare a cetateniei romane. Latinii utilizau în raporturile dintre ei, precum şi în raporturile cu cetăţenii romani şi cu peregrinii normele dreptului ginţilor.

Cea de-a treia şi cea mai numeroasă categorie socială a Daciei romane o constituiau peregrinii, în această categoriei intrând marea masă a populaţiei autohtone, supusă în urma cuceririi romane. Dacii erau peregrini dedidici, deoarece se opuseseră cu forţa armelor cuceririi romane, iar ca urmare ei nu semai bucurau de dreptul lor naţional, anterior cuceririi romane. Peregrinii utilizau în raporturile cu cetăţenii romani şi cu latinii, precum şi în raporturile dintre ei, normele dreptului ginţilor, oar peregrinii obişnuiţi utilizau în raporturile dintre ei şi cutumele locale (leges morsqve peregrinorum) în măsura în care aceste cutume nu contraveneau normelor de drept şi principiilro juridice romane.

Din examinarea categoriilor sociale ale Daciei Traiane, rezultă că dreptul ginţilor este dreptul comun tuturor acestor categorii sociale. Formele juridicie întemeiate de dr ginţilor, deşi diferite de cele ale dreptului civil produceau totuşi efecte juridice valabile chiar dacă acestea erau imperfecte În raport cu cele ale dreptului civil. Spre exemplu cetăţeanul roman se putea căsători cu o peregrină potrivit formelor dreprului ginţilor, însă nu avea manus asupra soţiei (puterea maritală conferită de dreptul civil) şi avea o patria potestas imperfectă asupra descendenţilor.

În contractele încheiate între cetăţeni şî peregrini se utiliza forma scrisă însă nu ad validitatem potrivit exigenţelor dreptului civil, ci ad probabtionen. Litigiile civile dintre cetăţenii romani şi peregrini erau deduse spre judecată tribunalelor romane din provincie pe baza ficţiunii juridice că peregrinul este cetăţean roman (si civis romanus ese). Ius gentium, ca diviziune a dreptului privat roman, est emult mai evoluat în raport cu dreptul civil întrucât nu presupune forme solemne şi gesturi rituale, iar elementul subiectiv al voinţei umane reprezintă elementul central al instituţiilor sale – dreptul ginţilor se caracterizează printr-un înalt grad de abstractizare şi subiectivizare.

În procesul convieţuirii autohtonilor daci cu romanii, cele trei rânduieli juridice – ius civile, ius gentium şi cutumele locale – s-au apropiat până la contopire, dând naştere în condiţiile specifice Daciei, unui sistem nou de drept pe care îl denumim sistemul de drept daco-roman. În cadrul acestui proces de sinteză juridică, evidenţa principală a avut-o dreptul roman, însă şi normele dreptului geto-dac au exercitat la rândul lor o anumită influenţă asupra dreptului roman, mai ales în direcţia înlăturării formalismului din actele juridice şi generalizării principiului bunei-credinţe.

Principalele instituţii juridice ale dreptului aplicat în Dacia provincie romană.

Institutia proprietatiiPrincipala instituţie este cea a proprietăţii. Referindu-ne la proprietatea asupra

pământului trebuie să precizăm că în Dacia romană existau 2 forme de proprietate asupra solului.

1) Proprietatea cviritară

a. Era exercitată de un număr redus de persoane, cetăţenii romani ce locuiau în coloniile învestite cu Ius Italicum, acea ficţiune juridică care

13

asimila solul acestor colonii cu solul Italiei, el fiind exclus de la plata impozitelor.

2) Proprietatea provincială

a. Era exercitată de celilalţi provinciali asupra celorlalte categorii de terenuri.

b. Potrivit unei străvechi reguli din dreptul roman, pământurile cucerite de la duşmani terceau în proprietatea statului roman, cu titlul de ager publicus, întrucât „ogorul public” duşmanii Romei nu puteau avea niciun drept. În fapt aceste terenuri erau date în folosinţă provincialilor care plăteau în schimb uni impozit funciar, tributum solis sau stipendium.

c. Întrucât această stăpânire a provincialilor asupra terenurilor primte în folosinţă era dificil de încadrat în dreptul public, jurisconsulţii romani ai epocii clasice au căutat să o definească pe baza ideilor şi instituţiilor juridice existente, considerând căprovincialii exercităasupra acestor terenuri posesia şi uzufructul şi că pot fi asimilaţi până la un punct cu titularii de drepturi reale. În realitate însă provincialii exercitau asupra acestor terenuri un veritabil drept de proprietate pe care doctrina modernă a denumit-o proprietate provincială. Astfel provincialii puteau transmite aceste terenuri prin acte inter vigos utilizând tradiţiunea ca mod de dobândire a proprietăţii, care este un act de drept al ginţilor. De asemenea ei puteau transmite aceste terenuri şi pentru cauză de moarte, prin testament. Totodată, după modelul uzicţiunii din dreptul civil, a fost creată pentru proprietarii provinciali o instituţie specială denumită praescriptio longitemporis, pe care jurisconsulţii Paul şi Modestin o numeau praescriptio longeposesionis. Ea se deosebeşte însă de uzucatiunea din dreptul civil în mai multe aspecte:

i. În privinţa termenelor: la uzucatiune termenele erau scurte: 1 an pentru bunurile mobile şi 2 pentru cele imobile. La praescriptio longitemporis, termenele sunt lungi: 10 ani între prezenţi (între persoane aflate în acelaşi oraş, iar mai apoi în aceeaşi provincie) şi 20 de ani între absenţi (persoane aflate în oraşe diferite iar mai apoi în provincii diferite).

ii. În privinţa efectelor: uzucatiunea din dr civil este o prescripţie achizitivă, ea duce la împlinirea teremenului, la dobândirea dreptului de proprietate asupra bunul respectiv., fiind un mod de dobândire a proprietăţii. Praescriptio longitemporis este o

14

prescripţie extinctivă, efectul ei este respingerea acţiunii în revendicare a proprietarului de către posesor, după împlinirea teremenului prescripţiei, însă dacă posesorul la rândul lui pierde bunul după împlinirea prescripţiei, nu îl mai poate revendica.

iii. Praescriptio longitemporis admite joncţiunea posesiilor şi nu necesită jus titlu (iusta cauza)şi buna credinţă.

În epoca post-clasică a fost creată şi o prescriptio longisimitemporis (prescripţa celei mai lungi durate), al cărei termen era de 40 de ani în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, redus ulterior la 30 de ani în timpul lui Teodosie II şi care se aplica şi bunurilor imperiale precum şi bunurilor bisericii, fiind tot o prescriptie extinctivă. Justinian, în cadrul politicii sale unificatoare, a sprimat distincţia dintre fndurile italice şi cele provinciale, în sensul că şi solul Italiei a fost supus impozitelor, şi a unificat pe cale de consecinţă uzucatiunea cu praescriptio longitemporis, creând următorul sistem: bunurile mobile erau uzucapate printr-o posesie de 3 ani, dneumită uzus catio. Bunurile imobile erau uzucapate printr-o posesie de 10 ani intre prezenţi şi 20 între absenţi, denumită praescriptio longitemporis. În ambele situaţii erau cerute justul titlu sau iusta cauza posesionis şi buna credinţă.

Prescripţia avea un caracter achizitiv. Justinian a menţinut şi praescriptio longisimitemporis cu următoarea fizionomie: dacă posesorul era de bună credinţă şi nu a intrat în posesia bunului prin mijloace violente, dobândeşte proprietatea printr-o posesie de 30 de ani. Dacă posesorul este de rea credinţă sau dacă a intrat in posesia bunului prin mijloace viloente, prescripţia este extinctivă, în sensul că poate după o posesie de 30 de ani să respingă acţiunea în revendicare a proprietarului, dar nu poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenului. Acest sistem a fost creat de Justinian printr-o constituţiune imperială în anul 528. Figura juridcă a proprietăţii provinciale a dat naştere pe planul tehnicii de reglementare juridică unor atribute şi determinative juridice care au putut fi utilizate cu succes mai târziu, în vedere consacrării proprietăţii divizate de tip feudal.

O altă formă de proprietate existentă în provincia romană Dacia este prorprietatea peregrină. Peregrinii au fost principalii parteneri de comerţ ai romanilor care, pragmatici fiind, au fost nevoiţi să recunoască această formă de proprietate întrucât peregrinii nu aveau ius comeric, iar ca urmare nu puteau exercita dreptul de proprietate cviritara. Proprietatea peregrina se aplica si asupra altor bunuri decat pamantul si era ocrotita prin mijloace juridice create dupa modelul celor aplicabile proprietatii cviritare. Spre pilda, actiunea in revendicare era acordata si peregrinilor, fie cu suprimarea din formula actiunii a sintagmei „ex iure cviritium”, fie prin introducerea in formula actiunii a unei fictiuni juridice si anume fictiunea ca peregrinul este cetatean roman. Si civis romano ese.

Actio furti şi actio daunum(actiunile ce sanctionau delictul de furt si delictul pagubei cauzate pe nedrept) au fost acordate si peregrinilor cu aceesi fictiune juridica.

15

Institutia casatorieiCasatoriile intre peregrini erau admise, fiind totodata admise si casatoriile dintre

cetatenii romani si peregrini si avem in vedere colonistii romani in special soldati care se casatoreau cu femei autohtone, si totodata au fost admise in favoarea peregrinilor institutiile tutelei si adoptiunii fraterne, aceasta din urma dand nastere institutiei feudale a infratirii.

Institutia succesiunilorSuccesiunea putea fi deferita prin testament sau, potrivit legii, peregrinii puteau

testa intr-o forma specifica, anume testamentul oral, care a dat nastere in feudalism testamentului denumit „cu limba de moarte”. Totodata, peregrinii aveau si testament in factio pasiva, asa incat ei puteau veni la succesiunea cetatenilor romani.

Institutia obligatiilorAceasta a cunoscut in dacia romana o reglementare amanuntita si evoluata

intrucat epoca stapanirii romane a daciei s-a caracterizat la nivelul imperiului roman ca o perioada de maxima inflorire a productiei si schimbului de marfuri. In acest context, obligatiile si cu precadere cele contarctuale sunt supuse unui regim juridic extrem de complex, rezultat din impletirea unor elemente de drept civil cu elemente de drept al gintilor si cu obiceiuri locale, ca o expresie a sintezei juridice daco-romane. Forma, elementele si efectele contractelor ne indica faptul ca o serie de rguli si principii ale dreptului privat roman au fost deviate de la menirea lor initiala capatand in conditiile economico-sociale specifice daciei noi functii si noi finalitati.

Expresia acestui proces o reprezinta unul dintre cele mai importante documente ale dreptului privat roman, din categoria textelor epigrafice, tripticele din transilvania, sau tablitele cerate din transilvania. Ele au fost decoperite intre 1786 si 1855 la algurnus maior, rosia montana de astazi, intr-o mina de aur parasita. Se prezinta sub forma unor tablite de lemn de brad legate cate 3, fetele interioare ale tablitelor 1 si 3 precum si ambele fete ale tablitei 2 sunt usor scobite si acoperite cu un strat de ceara pe care s-a scris cu ajutorul unui stilet. Istoricul acestor tablite l-a realizat marele romanist german Theodor Monsen, care a elaborat si o editie critica a tripticelor (Corpus inscriptiorum latinarum aparuta la Viena). Monsen pleaca in explicarea istoricului tripticelor de la faptul ca ultimul act continut in triptice este datat 29 mai 167, data la care romanii se aflau in razboi cu marcomanii. Pentru acest motiv, Monsen sustine ca populatia acelei asezari ar fi parasit localitatea, ascunzand cele mai importante acte ale colectivitatii in mina de aur si ca nu s-a mai intors, localitatea fiind abandonata. Nu putem accepta aceasta explicatie deoarece, dupa cum se stie, exploatarea aurului din muntii apuseni era principala procupare a administratiei romane in dacia. Mai lesne de presupus este faptul ca doar acel membru al colectivitatii care a ascuns tablitele in mina nu s-a mai intors, astfel incta acestea nu au mai putut fi recuperate. S-au descoperit 25 de tablite cerate din care numai 14 sunt lizibile si au putu fi descifrate. Ele contin o serie de acte juridice si anume 4 contracte de vanzare, 3 de munca, 2 de imprumut, 1 de societate, 1 de depozit, un proces verbal prin care se constata desfiintarea unei asociatii funerare, lista cheltuielilor efectuate pentru organizarea unui banchetprecum si obligatia unei persoane de a plati o datorie.

16

Principalele contracte continute in triptice.

Intr-un contract de imprumut, creditor este o femeie peregrina (Anduena lui Bato); potrivit dr roman, peregrinii nu aveau ius comerci, iar pe de cealalata femeile su iuris in dreptul roman erau puse sub tutela perpetuă a agnaţilor lor, fiind considerate obstaculate dpdv intelectual. Aceasta inseamna ca acest act nu corespunde exigentelor dreptului roman, ci ca el a fost incheiat cel mai probabil potrivit unei cutume locale.

Intr-un alt contract de imprumut figureaza o simpla conventie de buna credinta din care se naste obligatia debitorului de a plati dobanzi. Potrivit dreptului roman, obligatia de a plati dobanzi nu se naste dintr-o simpla conventie debuna credinta, ea se naste fie dintr-o stipulatio sortis et uzurarum (stipulatiunea capitalului si a dobanzilor), fie printr-o stipulatio uzurarum alaturata lui mutum, contratcul de imprumut de consumatiune. Prin urmare nici acest act juridic nu respecta exigentele dreptului privat roman.

Un alt contract continut in triptice este unul de depozit. Este vb de o forma exceptionala de depozit, anume depozitul neregulat , actul fiind incheiat insa cu scopul de a proba o obligatie izvorata cel mai probabil dintrun act anterior. Totodata, din examinarea actelor continute in triptice, constatam ca stipulatiunea in virtutea caracterului sau abstract si a functiei sale generale a fost utilizata pentru realizarea operatiunii juridice a imprumutului atat cu privire la capital cat si cu privire la dobanzi, precum si pentur realizarea operatiunii juridice a garantiilor, desi la epoca respectiva (plina epoca clasica) dreptul roman crease acte juridice speciale prin care se realizau atat operatiunea juridica a imprumutului cat si operatiunea juridica a garantiilor.

Intr-un contract de munca muncitorul se angajeaza sa munceasca intr-o mina, constractul continand o clauza potrivit careia el accepta sa nu fie platit pentru zilele in care fara vina sa nu poate sa presteze serviciile inchiriate. Constractul de munca este o varietate de locatio operarum (locatiune de servicii), care la randul sau este una dintre formele juridice pe care le poate imbraca locatiunea. Partile contractului de locatiune de servicii sunt locato (cel ce isi inchiriaza serviciile) si conductor (cel care inchiriaza serviciile), proprietarul minei. Fata de fizionomia contractului de munca din triptice, problema care se pune e aceea a suportarii riscului in contract. Riscul in contract, prin definintie este sistemul potrivit caruia una dintre partile contractante trebuie sa-si execute obligatia desi cealalta parte contractatnta nu si-o mai poate executa fara vina sa. Contractul de locatiune de servicii, in general, si contractul de munca in special, sun ambele contracte sinalagmatice, care genereaza obligatii in sarcina ambelor parti contractante. Regula care joaca in privinta riscului in contract in contractele sinalagmatice este aceea ca riscul se suporta de catre debitorul obligatiei imposibil de executat.

Aceasta regula a functionat si in dreptul roman vechi in locatiunea de servicii, numai ca in dreptul roman clasic, regula se schimbase, riscul fiind preluat de catre conductor (patronul minei), in sensul ca patronul minei ar fi trebuit sa-l plateasca pe muncitor si pentru zilele in care acesta nu putea sa munceasca datorita unei imprejurari care nu era din vina lui. (inundarea minei) Si totusi, printr-o clauza speciala inserata in cuprinsul contractului, locatorul accepta sa nu fie platit si sa preia riscul in contract prin derogare de la regula dreptului roman clasic. Aceasta derogare se explica prin

17

polarizarea sociala accentuata a statului roman si discrepanta imensa de pozitie economica dintre partile contractante, context in care muncitorul este nevoit sa accepte aceasta clauza , contractul avand pentru el caracterul unui veritabil act de adeziune.

CURS 4

In tripticele din Transilvania sunt continute si 4 contracte de vanzare; in ceea ce priveste forma acestora, ea se abate de la exigentele dr roman clasic intrucat in dr roman, contractul consensual de vanzare care se forma in mod valabil prin simplul acord de vointa al partilor contractatante genera o serie de efecte: obligatia vanzatorului de a pastra si preda lucrul, obligatia vanzatorului de garantie pentru editiune

• Obligatia vanzatorului de garantie pentru viţi

• Obligaţia cumparatorului de a plati pretul vanzarii.

Toate aceste efecte se nasteau in mod automat in momentul realizarii acordului de vointa dintre parti cu privire la obiectul vanzarii si cu privire la pretul vanzarii. Intr-unul din actele de vanzare avem clauze diferite pt fiecare dintre aceste efecte. Astfel gasim o clauza de cumparare, o declaratie referitoare la pret, clauze distincte privind obligatiile de garantie pentru emisune si pt viţii, precum si o declaratie a garantului.

Intr-o alta tablita cerata avem un contract de vanzare care este semnat nu numai de catre martori, ci si de catre parti si garanti. Sub acest aspect, in dreptul roman a existat o anumita evolutie in sensul ca la inceput actele erau redactate in forma obiectiva, in sesnsul ca ele erau semnate numai de catre martori, iar din a doua jumatate a epocii clasice, pe fondul influentelor orientale, actele au inceput sa fie redactate in forma subiectiva. In sensul ca ele erau semnate numai de catre parti. Ca atare, fizionomia contractului din triptice, semnat si de catre martori si de catre parit si de garant ne indica faptul ca ne aflam intr-o etapa intermediara de trecere de la forma obiectiva, la cea subiectiva a actelor juridice.

Intr-o alta tabliţă, operatiune juridica a vanzarii se realizeaza atat prin mancipatiune, cat si prin contractul consensual, numai ca niciuna dintre conditiile de forma ale mancipatiunii nu este indeplinita, iar aceasta fizionomie a operatiunii juridice a vanzarii a nascut in literatura de specialitate numeroase controverse, multi autori socotind aceasta operatiune juridica ca o curiozitate greu de explicat. Altii au sugerat faptul ca ar fi vorba de o eroare terminologica, in sensul ca in mod gresit partile au utilizat cuvantul mancipatiune in locul cuvantului traditiune. Alti romanisti au sustinut ca mancipatiunea e nula, insa operatiunea juridica a vanzarii se realizeaza in virtutea contractului consensual, insa aceasta e mai degraba o constatare decat o explicatie. Sunt si unii autori care afirma ca pentru mai multa siguranta, partile au utilizat atat mancipatiunea

Adevarata explicatie a acestei „curiozitati” poate fi data numai din perspectiva metodei dialectice de cercetare a fenomenului juridic roman. Astfel, in dreptul roman, mancipatiunea este un mod de dobandire a proprietatii, un act de drept civil, supus ad validitatem unor forme extrem de riguroase si complicate, iar contractul consensual de vanzare este un act de drept al gintilor, iar ca atare liber de forme, insa el nu e un act translativ de proprietate, ci un act generator de obligatii, in sensul ca din contractul

18

consensual se naste obligatia vanzatorului de a transmite cumparatorului linistita si utila posesiune a bunului (vaquam posesionem tradvere). Pe de alta parte, daca examinam fizionomia contractului de vanzare din legea tarii (dr nostru feudal nescris), constatam ca acest contract este consensual translativ de proprietate: operatiunea juridica a vanzarii din triptice este dovada de necontestat a sintezei juridice daco-romane in sensul ca alaturarea mancipatiunii contractului consensual are caz semnificatie perioada de tranzitie de la dreptul roman clasic in forma sa pura, la dreptul national al romanilor (legea ţării), perioada de tranzitie in care functiona din punct de vedere juridic, un sistem de drept nou rezultat din sinteza randuirilor juridice romane si autohtone, anume dreptul daco-roman.

De altfel, din examinarea formei actelor continute int riptice, precum si in a elementelor si efectelor lor si totodata din examinarea conditiei juridice sau a statutului juridic al partilor care l-au incheiat, se desprinde ca o concluzie de ansamblu faptul ca aceste acte nu sunt intrutotul conforme nici cu exigentele dreptului roman, nici cu obiceiurile locale, iar acest lucru se explica prin faptul ca ele au o fizionomie proprie de natura sa le confere o identitate proprie, ca acte juridice de drept daco-roman.

ORGANIZAREA SOCIALA SI NORMELE DE CONDUITA IN PERIOADA CUPRINSA INTRE RETRAGEREA AURELIANA (271 – 2715 d.Hr.) SI SECOLUL VIII

Aceasta perioada coincide cu etnogeneza romaneasca si cu afirmarea obstei satesti sau teritoriala ca unica forma de organizare sociala a populatiei daco-romane. Retragerea Aureliana, insemnand retragerea aparatului administrativ superior roman, a armatei romane si a marilor stapani de latifundii si sclavi, a facut sa inceteze dominatia romana asupra daciei doar din punct de vedere formal. Marea masa a populatiei daco-romane a ramas pe loc, iar teritoriul fostei dacii romane, precum si zonele locuite anterior de dacii liberi, au ramas in continuare in sfera de influenta romana, caci imperiul roman a continuat sa maifeste un interes deosebit pentru fostele sale posesiuni de la nordul dunarii, considerate o zona de protectie a limesului roman.

Dar influenta romei asupra daciei chiar si dupa retragerea aureliana nu s-a limitat doar la aspectul militar, ci a avut in vedere si relatii de natura economica, influenta culturala, toate acestea facandu-i pe unii autori sa vorbeasca despre o asa-zisa recucerire a daciei.

In ceea ce priveste popoarele migratoare care au traversat spatiul carpato-danubiano-pontic, ele au exercitat asupra acestui teritoriu o influenta pur nominala, deoarece dpdv al evolutiei sociale, migratorii se aflau ei insisi in stadiul democratiei militare si au sfarsit prin a fi asimilati de autohtoni care le erau superior nu numai dpdv democratic, ci si sub aspectul gradului de civilizatiei.

Acesta este cadrul istoric general in care s-a derulat etnogeneza romaneasca, proces istoric extrem de complex, care a parcurs 2 etape:

• Etapa romanizarii autohtonilor daci si formarii poporului daco-roman, inceputa chiar inaintea cuceririi romane, si care a durat pana in sec VI d.Hr. ( a continuat si dupa retragerea aureliana).

19

• Etapa formarii poporului român ca un popor cu o identitate proprie, etapa care s-a derulat intre sec VI si VIII d.Hr.

Etnogeneza româneasca are 2 componente: romanizarea si crestinarea. Romanizarea reprezinta sinteza etnica si lingvistica dintre colonistii romani si

autohtonii geto-daci, care a dus la formarea unei populatii romanice si a unei limbi romanice, sinteza careia i se adauga sinteza juridica si institutionala a celor 2 populatii.

Crestinarea, proces ce debuteaza in sec III d.Hr. si care a dus la formarea unui popor nascut crestin, spre deosebire de toate celelalte popoare vecine care au fost crestinate ulterior. Invaziile popoarelor migratoare nu au perturbat procesul etnogenezei romanesti, intrucat dominatia lor s-a exercitat de la distanţă, însă unele din aceste popoare, in special slavii, au exercitat o anumita influenta in cea de-a doua etapa a etnogenezei romanesti.

In ceea ce priveste organizarea sociala a populatiei daco-romane, trebuie precizat ca dupa retragerea aureliana asistam la un fenomen de ruralizare a vietii sociale, trastaura comuna tuturor provinciilor imperiului roman. Pe acest fond, populatia daco-romana isi continua existenta in formele traditionale de organizarea sociala, anume obstile satesti sau teritoriale, care devin acum unica forma de organizare sociala in spatiul carpato danubiano pontic.

Obstea sateasca sau teritoriala se afla la mijlocul distantei dintre obstea gentilica si stat, in sensul ca ea pastreaza anumite trasaturi ale obstei gentilice, dar are elemente comune si cu organizarea de tip politic, dovada ca obstea sateasca sau teritoriala s-a mentinut si dupa formarea statelor feudale romanesti de sine statatoare. Astfel, obstea sateasca sau teritoriala pastreaza democratismul vechii organizari gentilice, schimband doar criteriul apartenentei indivdului la colectivitate, din cel de sange in cel teritorial, acesta fiind de altfel si elementul comun cu organizarea de tip politic.

Pe plan terminologic, in limba română, s-au pastrat 2 termeni pentru desemnarea obstilor satesti sau teritoriale, unul de origine latină, cel de sat (poastu) şi cel de cătun, de sorginte tracă. Termeneul de sat desemneaza nu numai asezarea rurala in sens geografic, ci si totalitatea locuitorilor acelor asezari, in sens demografic. Cu privire la acest ultim sens a patruns in limba română şi un dublet slav, termenul de obşte.

Caracterele obstii satesti sau teritoriale.1) Un prim caracter care decurge din insasi denumirea acestei forme de organizare

sociala, este cel TERITORIAL. Obstea este prin definitie o asociatie de gospodarii familiale, reunite pe baza unui teritoriu stapanit in comun. Termenul care desemnează teritoriul stapanit in comun este cel de moşie, de sorginte tracă, si este sinonim cu cel de proprietate. Pentru a desemna partea care revine fiecarui membru al obstei din teritoriul stapanit in comun, se utilizeaza termenul de moş, din aceeasi familie de cuvinte, alaturi de care, in limba română a patruns si un sinonim de origine latină, anume bătrân, care vine de la veteranus, şi care a avut la origine aceeasi semnificatie. De aici si expresia intalnita la nivelul obstilor satesti teritoriale, si care se pastreaza si astazi in limba română, aceea de moş bătrân.

20

In afara acestor cuvinte au patruns în limba română şi dublete de sorginte slavă, anume cuvintele ”Ocină”, baştină sau dedină, şi care au sensul de proprietate ereditara.

2) Caracterul agrar si pastoral. Acest caracter este determinat de indeletnicirile traditionale ale stramosilor nostri, anume agricultura si cresterea vitelor. In mod corespunzator teritoriul obstei satesti sau teritoriale se impartea in 2 categorii de terenuri corespunzator destinatiei lor economice: câmpul, terenul de cultură, şi păşunea, care în sens larg cuprindea şi pădurea, terenul desemnat creşterii vitelor.Marea majoritate a membrilor obştei se îndeletnicea cu agricultura, însă exista si un număr mai redus de membrii ai obştei, care se îndeletniceau cu păstoritul într-o formă pastorală specifică poporului român şi anume transhumanţa.

Aceasta nu înseamnă nomadism, asa cum au sustinut anumiti autori, deoarece ea nu poate fi inteleasa in mod corect decat prin raportare la cealalta indeletnicire fundamentala, agricultura şi, intrucat aceasta activitate are un caracter de stabilitate in obstea romaneasca tocmai prin destinaţia speciala acordata unor terenuri aflate in potarul obştei, şi stăpânite în devalmasie de membrii obstei, destinatie care vizeaza desfasurarea acestei activitati economice.

Organizarea obstii satesti sau teritoriale.

Oraganele de conducere ale acesteia erau:

- Adunarea generala

- Sfatul oamenilor buni si batrani

- Alesii obstei.

Adunarea generala cuprindea pe toti membrii majori ai obstei, majoratul fiind fixat in raport cu varsta intre 18 si 30 de ani sau in raport cu data casatoriei. Femeile participau la adunarea generala a obstei numai in situatia in care urmau sa se adopte hotarari referitoare la bunurile lor.

Adunarea generala a obstei se numea tot obste, era convocata prin viu grai de la om la om si se tinea la biserica in zilele de sarbatoare sau la casa obstei in zilele lucratoare. Aceasta lua cele mai importante decizii pentru viata comunitatii si anume acelea care priveau patrimoniul obstei, organizarea muncii in comun, rezolvarea conflictelor dintre membrii obstei, transferul de bunuri si incheierea conventiilor intre membrii obstei precum si organizarea si intretinerea bisericii si a cultului religios.

Sfatul oamenilor buni si batrani ii cuprindea pe cei mai respectati mebrii ai obstei. In general persoane in varsta, avand mare experienta de viata si un prestigiu deosebit in cadrul comunitatii, iar acest organ de conducere avea atributiuni jurisdictionale realiza judecata de sub stejar.

21

Alesii obstei erau persoane imputernicite cu exercitarea unor atributiuni speciale, ei aveau diverse denumiri unele identice altele asemanatoare cu denumirile dregatoriilor din statul feudal, ceea ce arata continuitatea poporului român. Cei mai importanti alesi ai obstei erau bornicul, care strangea contributiile membrilor obstei, postelnicul, care se ingrijea de biserica obstei, logofatul, stiutor de carte, care scria actele obstei, nemesnicul, care se ingrijea de gardurile ţarinii (pamantul stapanit in devalmasie), jitarul, care pazea recolta şi cel mai important dintre alesii obstei, judele, termen de sorginte latină care vine de la dumviri juredicundo şi quatroviri juredicundo, magistratii cu atribuţii jurisidcţionale ai coloniilor şi muncipiilor.

Ei erau numiti si revocati de adunarea generala a obstei care le stabilea si atributiile si isi desfasurau activitatea sub stricta supraveghere a adunarii generale, a.i. in cazul indeplinirii necorespunzatoare a atributiilor lor puteau fi inlocuiti din functie. Prin urmare criteriul pe baza caruia membrii obstei aveau acces la magistraturile din cadrul obstei era criteriul competenţei.

CURS 5

Normele de conduita ale obstilor satesti sau teritoriale in perioada obstei arhaice (intre retragerea aureliana - 271-275 – şi sec VIII)

Intrucat obstea sateasca era o comunitate de munca normele fundamentale de conduita ale obstei s-au statornicit in legatura cu obiectele muncii si cu relatiile care se stabileau intre membrii obstei in procesul muncii desfasurata in comun, aceasta in stransa legatura cu cele 2 indeletniciri traditionale, agricultura si cresterea vitelor.Pe baza acestor norme fundamentale de conduita s-au statornicit si celelalte norme, cele relative la statutul persoanelor, familie, incheierea conventiilor si solutionare diferentelor dintre membrii obstei.

Normele referitoare la proprietate. Stapanirea exercitata de membrii obstei asupra terenurilor din hotarul obstei:

stapanire devalmasa si stapanire personala/individuala. Ambele forme de stapanire sunt in esenta lor forme de apropriere a folosintei si ca atare nu trebuie confundate cu proprietatea indiviza sau cu cea privata. Se aflau in stapanire devalmaşă padurile, pasunile, islazurile, apele, turmele apartinand comunitatii, fondul de rezerva pentru anii cu recolta slaba, moara satului precum si bogatiile subsolului. Stapanirea exercitata de membrii obstei asupra acestor bunuri atragea imposibilitatea pt oricare dintre membrii obstei de a instraina sub orice forma terenurile aflate in hotarul obstii. Cea de-a doua forma de stapanire asupra pamantului in cadrul obstei, cea individuala, are la baza munca proprie depusa de un membru al obstei pentru amenajarea unui bun care anterior se afla in devalmasie si care prin munca incorporata in el dobandeste o valoare economica noua.

Prima desprindere din fondul devalmas al obstei a fost terenul pe care membrii obstei si-au intemeiat gospodariile (terenul de casa si gradina). Semnul distinctiv al trecerii acestor terenuri din stapanirea devalmasa in cea personala era gardul. Un proces asemanator l-a parcurs si terenul de agricultura, denumit ţarină sau raclă. Acest teren era impartit in loturi distribuit familiilor din obste prin tragere la sorti, dar nu in

22

sistemul asolamentului ca in obstea geto-daca., ci odata pt totdeauna. Aceste loturi se numeau sorti sau loturi matca deoarece ele dadeau posibilitatea celor care le stapaneau sa utilizeze si celelalte parti din hotarul obsetei, stapanite in devalmasie cu ceilalti membrii ai obstei.

Totodata membrii obstei puteau lua in folosinta proprie si anumite suprafete din fondul devalmas prin defrisare, desţelenire, despădurire, terenurio care purtau denumirea de stapaniri locureşti.

Orice trecere a unei suprafete de teren din stapanirea devalmasa in stapanirea individuala se facea cu aprobarea adunarii generale a obstei, obstea continuand sa pastreze asupra tuturor terenurilor aflate in potarul său un drept superior de supraveghere si control.

Normele referitoare la relatiile de munca. Intrucat obstea este o comunitate de munca cu stapanire devalmaşă asupra

pamantului ea organinizeaza desfasurarea indeletnicirilor fundamentale ale membrilor sai. S-au conturat astfel o serie de reguli de conduita referitoare la procesul muncii:

1. reguli ce reglementau repartizarea campurilor de cultura.

2. Reguli ce reglementau stabilirea felului culturii pentru fiecare lot .

3. Reguli ce reglementau timpul de desfasurare a muncii (pornirea plugurilor)

4. Reguli referitoare la distribuirea produselor pentru consumul personal al membrilor obstei si pentru fondul obstei.

5. Reguli referitoare la pornirea turmelor pentru pastoritul comun.

6. Impartirea produselor turmei comune

7. Stabilirea locurilor si a perioadelor de pasunat.

Existau norme de conduita ce reglementau anumite activitati care implicau o specializare a membrilor obstei, mestesugurile. In aceatsa materie regula de baza este indreptatirea mestesugaerilor de a fi singurii distribuitori ai produselor lor, pe care le puteau valorifica in cadrul obstei.

Normele referitoare la statutul persoanelor. Principiul fundamental este egalitatea dintre toti membrii obstei. Ea este

determinata pe de o parte de stapanirea devalmasa a pamantului si de participarea tuturor mebrilor obstei la procesul muncii. Evidentierea unora dintre membrii obstei (ex: cei ce faceau parte din sfatul oamenilor buni si batrani) se facea pe baza calitatilor acestora. Aceasta egalitate intre membrii obstei si-a pus amprenta asupra tuturor celorlalte norme de conduita statornicite la nivelul obstei satesti.

Normele referitoare la familie si casatorie.In perioada obstei arhaice aceasta era compusa din familii mici alcatuite din

23

parinti si copii, caracterizate prin egalitatea in drepturi a tuturor membrilor familiei asupra patrimoniului acesteia, egalitate determinata de munca in comun depusa de membrii familiei in cadrul gospodariei casnice. Aceasta egalitate in drepturi a generat obligatii reciproce de intretinere pe de o parte intre parinti si copii, pe de alta intre soti. Principiile traditionale ale familie daco-romane s-a imbogatit sub influenta crestinatatii.

Casatoria se inchie prin liberul consimatamant al partilor si ceremonie religioasa, iar divortul era admis la cererea oricaruia dintre soti, intre acestia existand deplina egalitate in privinta motivelor de divort pe care le puteau invoca.

Normele referitoare la mostenire si obligatii. In materie succesorala, descendentii aveau egala vocatie succesorala la

mostenirea mosiei familiei, fiind totodata recunoscut si dreptul de mostenire al sotului supravietuitor. In ceea ce priveste materia obligatiilor, membrii obstei aveau deplina capacitate da a incheia conventii si invoieli libere de forme, cea mai raspandita fiind vanzarea, care evoluase sub influenta bizantina devenind consensuala translativa de proprietate.

O alta conventie larg raspandita era schimbul dat fiind caracterul natural al economiei.

Normele referitoare la raspundere si solutionarea diferentelor dintre membrii obstei Raspunderea membrilor obstei pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii

precum si solutionarea diferendelor dintre membrii obstei se realizau pe baza sistemului solidaritatii rudelor, a legii talionului si a compozitiunii.

Solidaritatea obstei se manifesta in cazul in care spre pilda obstea trebuia sa raspunda pentru daunale cauzate de membrii sai unor obsti invecinate. In ceea ce priveste materia procedurii, instantele erau aceleasi atat pentru cauzele civile cat si pentru cauzele penale si anume judele si sfatul oamenilor buni si batrani. Aceste instante aveau competenta de a cerceta litigiile deduse spre solutionare in fata lor si de a pronunta hotarai care sa contina sanctiuni la adresa membrilor obstei, mergand pana la excluderea din colectivitate. Pe plan probator, se contureaza inca din aceasta perioada o serie de probe fundamentale in practica judiciara romaneasca, anume juramantul cu brazda si proba cu juratori, ceea ce arata continuitatea poporului român si pe planul institutiilor sale juridice.

Obstea sateasca sau teritoriala este cea mai simpla forma de organizare sociala pe criteriu teritortial a unei colectivitati umane, ceea ce nu exclude insa posibilitatea ei de a se incadra in forme teritoriale mai vaste. Este vorba despre uniunile de obsti sau confederatiile de obsti denumite uneori si obsti de obsti. Aceste uniuni de obsti se constituiau spre pilda din necesitati de aparare sau din necesitati economice (mai buna exploatare a unui versant de munte), insa obstile componente ale federatiei isi pastrau organele de conducere si normele de conduita. Confederatia de obsti avea la randul sau un organ de conducere, marele sfat, alcatuit din reprezentantii obstilor componente si care aveau o serie de atributiuni cum ar fi rezolvarea problemelor matrimoniale comune, solutionarea litigiilor dintre obstile componente, stabilirea contributiei fiecarei obsti componente si organizarea sistemului comun de aparare. In virtutea

24

autonomiei obstile componente continuau sa solutioneze prin organele proprii de conducere toate problemele lor interne.

Aparitia primelor formatiuni politice feudale romanesti si formarea statelor feudale romanesti.

Incheierea procesului etnogenezei romanesti in secolul VIII a dus la afirmarea poporului român ca un popor cu o identitate proprie, care a folosit apelativul români pentru a se desmna, apelativ justificat atat prin traditia colonistilor romani, cat si a autohtonilor geto-daci ca locuitori ai unor teritorii care au facut parte din teritoriul roman. Acest apelativ nu a fost folosit numai de poporul român, ci si de popoarele straine, imparatul bizantin Constantin Porfirogenetul ii numeste pe locuitorii din spatiul carpato-danubiano-pontic pentru a-i deosebi de barbari, iar popoarele vecine folosesc diverse apelative pentru a-i desemna pe români, precum acelea de vlahi, volohi, olahi, termeni prin care acele popoare ii desemnau pe locuitorii imperiului roman, ceea ce inseamna o recunoastere implicita a originii romane a popornului român.

In perioada feudalismului timpuriu (sec IX – XIV), la nivelul obstilor au avut loc o serie de transformari economice si sociale care au dus la inlocuirea vechii egalitati dintre membrii obstei cu stratificarea sociala de tip feudal si totodata la inlocuirea normelor de conduita fara caracter juridic cu norme juridice care consacrau noile relatii de productie de tip feudal.

Din randul membrilor obstei si in special dintre alesii obstei s-au ridicat anumite elemente care, profitand de pozitia detinuta in obste, au acaparat treptat teritoriul obstei, devenind aristocratia formatiunilor prestatale feudale romanesti in curs de constituire si embrionul urmatoarei clase a nobililor feudali.

Existenta acestor mari proprietari feudali e ilustrata documentat in diploma cavalerilor ioaniti (1247), care ii desemneaza pe acesti stapani feudali drept maiores terre. In cadrul stratificarii sociale de tip feudal, la celalalt pol al societatii se aflau taranii dependenti pe care diploma cavalerilor ioaniti ii denumeste rustici valahi. Aceeasi duploma precizeaza ca feudalii romani se bucurau din partea taranilor dependenti de foloase, slujbe si venituri, cele 3 forme ale rentei de tip feudal.

Pe acest fond al stratificarii sociale de tip feudal au aparut si s-au organizat incepand din sec 9 dupa hristos pe intregul spatiu carpato-danubiano pontic formatiuni prestatale de tip feudal, desemnate prin termenii generici de ţară şi câmpu-lung.

Acesti termeni desemnasera anterior uniunile si confederatiile de obsti. In ceea ce priveste termenul de tara, el este un termen de origine latina patruns in vocabularul de baza al limbii romane cu sensul de organizare politico-statala, si nu cu sensul material de pamant, ca in celelalte limbi romanice. Pentru sensul material avem in limba romana cuvantul pamant care e tot de sorginte latina (padumentum), chiar si atunci cand tara are sensul secundar de pamant, refeirea este la teritoriul unei organizari de tip politico statal. Aceats adenumire generica de tara este completata cu diverse determinative care identificau formatiunile prestattale de tip feudal dupa o serie de criterii.

- Criteriul geografic (tara hategului)

25

- Criteriul etnic (terra vlahorum)

- Criteriul etnico-geografic (tara brodnicilor – tara locuitorilor de la vaduri)

- Criteriul persoanei conducatorului acelei formatiuni (tara lui litovoi)

Denumirile tarilor care contin vechi termeni toponimici si hidronimic atesta vechimea si continuitatea populatiei romanesti pe acele teritorii. Denumireile cu caracter etnic sunt si ele importante deoarece sunt date de popoarele vecine si confirma incheiera procesului etnogenezei si formarea unui popor cu o identitate proprie. Denumirile care fac referire la persoana conducatorului sunt si ele semnificative deoarece atesta trecerea d ela stadiul d eobsti si uniuni de obsti la organizarea statala de tip feudal. Tot sub aspect lingvistic, in limba romana, alaturi de termenul tara exista si termenul de jupă, care este de sorginte tracă (diurpaneus) si exista 2 dublete, unul d eorgine germanica (cnezat) si termenul de voievodat care este de sorginte slava. Aceste dublete i-au determinat pe unii autori sa sustina in mod eronat ca institutiile politice care sunt desemnate prina cesti termeni nu sunt de origine romaneasca, ci de sorginte straina, anume slava, adica romanii ar fi preluat aceste institutii de la slavi, ele nefiind creatii ale poporului roman.

Aceasta afirmatie este eronata intrucat analizand institutile cnezatului si voievodatului la romani si la slavi observam continutul deosebit fundamental. Astfel in ierarhia feudala slava, termenul de cneaz este sinonim cu cel de principe, iar cel e voievod cu cel de duce. Voievodul e subordonat cneazului si nu are atributiuni judecatoresti. La romani dimpootriva, voievodul este mai mare peste o confederatie de cneji, si continua pe un plan superior atributiile judecatoresti ale juzilor si cnejilor.

Aceste formatiuni statale de tip feudal aveau un aparat propriu prin care isi exercitau atat functia interna, tinerea sub ascultare a masei taranilor, cat si functia externa, aceea de aparare impotriva atacurilor straine. Existenta acestui aparat e ilustrata tot de diploma ioanitilor, care il denumeste aparat razboinic (aparatus belicus). Insa functia externa a acestor formatiuni statatle de tip feudal era foarte greu de realizat datorita insuficientei mijloacelor militare si economice de care acestea dispuneau.

S-a impus de la sine uniiunea acestora in organisme statale de anvergura pentru a face fata atacurilor popoarelor vecine. Acesta este contextul istoiric in care s-au constituit statele romanesti de sine statatoare, cu o particularitate in privinta transilvaniei, in sensul ca in interiorul arcului carpatic, patrunderea treptata a triburilor maghiare dinspre Campia pananonica incepand cu sec XI a impiedicat formarea unui stat feudal de sine statator, situatie in care s-a constituit doar un voievodat la transilvaniei, dependent de coroana maghiara. Insa voievozii transilvaniei, dintre care multi de origine romana au reusit sa impuna o larga autonomie a voievodatului, care s-a manifestat de multe ori ca un regnum distinct de regnum hugarie. Formarea statelor feudale romanesti de sine statatoare este rezultatul transformarilor interne care au dus la formarea relatiilor de productie de tip feudal si a claselor sociale specifice feudalismului, fiind influentata si de contextul politic extern, ceea ce confirma teza celui mai mare istoric al nistru, nicolae balcescu potrivit caruia feudalitatea

26

romaneasca este rezultatul unui proces intern si nu al unui descalecat sau al unor alti factori de natura externa.

Formarea dreptului feudal nescris. Legea tarii.

In perioada obstei arhaice, la nivelul obstilor satesti sau teritoriale exista un intreg set de norme de conduita fara caracter juridic, care erau aplicate si respectate de buna voie de membrii colectivitatilor respective deoarece reprezentau interesele comune ale acestora. Aceste norme nu aveau un continut de clasa si nu erau dotate cu o sanctiune statala, sanctiunea cu care erau dotate aceste norme fiind una obsteasca.

Insa transformarile acestea au determinat si transformarea acestor norme de conduita obstesti in norme juridice, proces care a presupus intrunirea cumulativa a doua criterii:

1. Normele au dobandit un continut de clasa in sensul ca ele nu mai aexprimau interesele generale ci interesele clasei dominante.

2. Normele au dobandit o sanctiune statala, adica s-a constituit un aparat specializat de constrangere prin care membrii comunitatii erau sanctionati pentru incalcarea preceptelor normelor respective

Sub aspectul formei, aceste norme juridice imbracau forma obiceiului juridic sau cutumei juridice, ceea ce dimitrie cantemir denumeste prin sintagma ius non scriptum. Cunoasterea acestui drept nescris este posibila pe baza documentelor scrise interne si externe din perioada in acre acest drept nescris a fost in vigoare. Documentele externe insemnand documentele cancelariilor straine privesc dreptrul nostru feudal nescris ca pe un drept personal. Este si firesc deoarece strainii, atunci cand desemnau dreptul feudal nescris aveau in vedere caracterul etnic al poporului roman, insa noi romanii, atunci cand am desemnat si desemnam dreptul nostru feutal nescris, il denumi legea tarii sau obiceiul pamantului, termenul de pamant fiind in acest context sinonim cu termenul de tara. Noi privim dreptul nostru feudal nescris ca pe un drept teritorial.

CURS 6Trasaturile legii tarii

Un prim caracter este caracterul sau unitar. Semnificativ in acest sens este utilizarea termenului generic de tara, desi diferitele formatiuni prestatale de tip feudal aveau diverse denumiri pentru a putea fi localizate si identificate. Caracterul unitar al legii tarii s-a pastrat si dupa intemeierea statelor feudale romanesti de sine statatoare, pastrandu-se in acest sens si denumirea unilizata pt desemnare dreptului nostru feudal nescris. Unitatea de continut a legii tarii este expresia pe planul determinismului dialectic a conditiilor economico-sociale identice si a cadrului unitar in care s-a format si anume, obstea sateasca sau teritoriala si reflecta totodata unitatea etnica si lingvistica a poporului roman pe intregul spatiu carpato-danubiano-pontic.

27

Al doilea caracter este caracterul teritorial sau imobiliar, care rezulta chiar din denumirea dreptului nostru feudal nescris, conceput ca fiind sistem de drept al unei societati organizate din punct de vedere politic in tari, altfel spus, legea unui teritoriu organizat din punct de vedere statal. Ca atare, legea tarii se deosebeste de dreptul popoarelor migratoare, care are un caracter personal. Aceasta caracteristica a legii tarii se reflecta pe planul continutului ei, insensul ca institutia centrala a legii tarii este institutia proprietatii, aceasta cunoscand o ampla si riguroasa reglementare.

Al treilea caracter este caracterul sau original si din acest punct de vedere, putem afirma ca legea tarii este o creatie originala a poporului roman, izvorata din modul de viata al acestui popor si dezvoltata la nivelul obstilor satesti sau teritoriale si apoi la nivelul formatiunilor prestatale de tip feudal. Influentele straina exercitate asupra institutiilor legii tarii nu au stirbit cu nimic originalitatea acesteia, ele manifestandu-se doar la nivel terminologic, unde o serie de termeni straini au patruns in vocabularul de baza al limbii romane ca dublete ale termenilor originari de sorginte traca si latina.

In literatura de specialitate au existat o serie de teorii privind originea legii tarii, care pot fi clasificate in doua categorii, teorii moniste, cum ar fi teoria originii pur romane a legii tarii sau teoria originii pur trace a legii tarii si teorii dualiste, cum ar fi teoria originii daco-romane a legii tarii. Au existat si opinii ramase izolate in literatura de specialitate, cum ar fi teoria originii pur slave a legii tarii, sau teoria originii germane a legii tarii, insa toate aceste teorii neglijeaza creatia juridica a poporului roman, care in opinia acelor autori, pare a-si fi construit un sistem de drept numai din mosteniri si influente din dreptul altor popoare, insa explicatia acestei viziuni se afla in metodologia utilizata de acei autori, este vorba despre metoda metafizica. Autorii in cauza reduc dreptul la un continut ideatic si urmaresc prin comparatii, sa stabileasca filiatia ideilor si primordialitatea unora in raport cu celelalte. Aplicand aceasta metoda la cercetarea originii dreptului nostru feudal nescris, acei autori au solutionat problema in sensul ca ori de cate ori au constatat asemanari intre dreptul nostru feudal nescris si dreptul altor popoare, au considerat in mod invariabil ca este vorba despre un imprumut, asa cum arata si unul dintre cei mai importanti adepti ai metodei metafizice, george fotino, care mentiona ca dreptul romanesc este original numai in ceea ce nu prezinta vreo asemanare cu vreo insitutie straina, caci in caz contrar, este vorba in mod incontestabil despre un imprumut.

S-a ajuns astfel, ca, in preajma celui de-al doilea Razboi Mondial, sa se admita in literatura noastra juridica, clasificarea institutiilor legii tarii in 3 categorii, institutii mostenite din dreptul roman si geto-dac, institutii imprumutate si institutii originale, in care erau incluse doar acele institutii care nu puteau fi incadrate in vreuna dintre celelalte doua categorii.

Nu putem admite acesta conceptie asupra originii legii tarii, deoarece ignora raportul dialectic de determinare a supra structurii de catre baza economica si nu explica, spre pilda, asemanarile dintre dispozitiile legii tarii si reglementarile din dreptul unor popoare cu care romanii nu au fost in contact de-a lungul istoriei. Aceste asemanari se pot explica numai prin existenta unor conditii economico-sociale asemanatoare, care au determinat aparitia unor reglementari apropiate sub aspectul continutului normativ. Pe de alta parte, de ce nu am putea admite ca, in cazul unor asemanari, intre dreptul nostru feudal nescris si dreptul popoarelor vecine, imprumutul

28

a fost in sens invers, adica s-a realizat din dreptul romanesc in dreptul popoarelor respective.

Concluzia este aceea ca legea tarii este o creatie originala a poporului roman si s-a format in cadrul unui proces istoric complex, prin elaborarea unui sistem de norma juridice, plecand de la sinteza juridica daco-romana si continuand cu influentele exercitate pe planul formei, de catre unele popoare vecine.

Tot in literatura de specialitate au fost formulate diverse opinii privind continutul normativ al legii tarii, sens in care unii autori au sustinut ca legea tarii reglementeaza doar dreptul de proprietate, altii au apreciat ca legea tarii este un drept al agriculorilor si pastorilor, altii au considerat ca legea tarii reglementeaza organizarea cneziala si voievodala cu care poporul roman a aparut in istorie. Cerecetarile sociologice desfasurate in perioada interbelica de Dimitrie Curst si continuata dupa razboi de prof Henri Stahl si Petre Panaitescu, au evidentiat justetea tezei marelui nostru istoric, Nicolae Balcescu, care arata ca multa vreme, obiceiul pamantului a tinut loc si de constitutie politica si de condica tivila si de condica criminala. Altfel spus, legea tarii este un sistem de drept atotcuprinzator, care reglementeaza intreaga materia a dreptului public si privat.

Dispozitiile de drept public din legea tarii ; Organizarea de stat a ................... si Tarii romanesti in epoca feudalismului dezvoltat

Org centrale ale statului feudal sunt domnul, sfatul domnesc si dregatorii.

Domnul

Este organul suprem al puterii de stat si varful ierarhiei feudale in cadrul sistemului relatiilor feudale de vasalitate. Domnia este o institutie romaneasca originala, care a aparut in stransa legatura cu formarea statelor feudale romanesti de sine statatoare, ca o treapta superioara de evolutie a formatiunilor prestatale de tip feudal. Ea nu are un corespondent in statele vecine, iar termenul care o desemneaza vine de la latinescul dominus, stapan. Aceasta semnificatie arata conceptia feudala potrivit careia domnul este seful unui stat independent, care nu recunoaste o autoritate superioara si este totodata si stapanul acelei tari in sens teritorial. Institutia domniei s-a cristalizat prin preluarea unor traditii de la nivelul formatiunilor prestatale de tip feudal si prin preluarea unor trasaturi ale monarhiei bizantine, care pastrau amintirea organizarii politice romane, aveau ca fundament ideologic crestinismul ortodox si contineau premisele necesare pentru centralizarea puterii de stat si apararea independentei de stat. Domnul poarta si titlul de mare voievod, ceea ce sublinia latura traditionala a institutiei, in sensul ca in calitate de mare voievod, exercita prerogativele de conducator al armatei si judecator suprem. Ca sef de stat, domnul are o serie de atributiuni de natura politico-administrativa, militara, jurisdictionala si legislativa.

Sub aspect politico-administrativ, domnul era cel care stabilea organizarea administrativ-terit a tarii, ii numea si revoca pe dragatori, batea moneda, exercita tutela asupra bisericii, avand dreptul de a-i confirma pe mitropoliti, episcopi si

29

ecumeni,incheia tratatele de alianta si comerciale cu celelalte state, declara starea de razboi sau de pace.

Pe plan militar, comanda armata in calitate de conducator suprem, inclusiv steagurile marilor boieri.

Pe plan judecatoresc, avea atributiuni foarte intinse, era judecatorul suprem al tuturor locuitorilor, putand pronunta inclusiv pedeapsa cu moartea si confiscarea averii, putand delega o parte din atributiunile sale dragatorilor si putand sa confere dreptul de jurisdictie boierilor si manastirilor investite cu imunitati pe domeniile acestora. Hotararile judecatoresti ale domnului se bucurau de autoritate de lucru judecat, de forta juridica, numai pe timpul domniei acetuia, si domnii urmatori puteau rejudeca procesele si schimba in tot sau in parte hotararile date de domnii anteriori. De regula, domnul judeca procesele, impreuna cu sfatul domnesc, apeland in acest fel, la obligatia de concilium, pe care boierii o aveau in cadrul sistemului relatiilor feudale de vasalitate.

In ceea ce priveste planul legislativ, vointa domnului era considerata lege, iar activitatea de legiferare a domnului imbraca forma hrisoavelor legislative, care cuprindeau norme cu caracter general, si nu doar norme de aplicare a dispozitiilor legii tarii, la cazuri individuale. Aceste hrisoave incep sa apara la sf sec al 16-lea. Din examinarea atributiilor domnului, rezulta ca aceasta insitutie se caracterizeaza prin confuziunea de atributii pe care domnul le detine in cele mai diverse domenii.

Sistemul succesiunii la tron

Cel reglementat de legea tarii este un sistem original, mixt, denumit sistemul electivo-ereditar. Latura electiva isi are originea la nivelul obstilor satesti sau teritoriale, unde functiona principiul alegerii celor cu functii de conducere, de catre adunarea generala a obstei, principiu care s-a perpetuat si la nivelul uniunilor de obsti si confederatiilor de obsti si apoi la nivelul formatiunilor prestatale de tip feudal, in cadrul carora voievodul era ales de adunarea cnejilor. Latura ereditara a sistemului isi are originea tot la nivelul obstilor satesti sau teritoriale in tendinta alesilor obstei de a-si permanentiza functiile si pozitia si de a le transmite cu titlu ereditar, tendinta care s-a perpetuat, imbracand un caracter institutional, la nivelul formatiunilor prestatale de tip feudal, conducatorii acestora, juzii, cnejii, jupanii, transmitandu-si domeniul si pozitia cu titlu ereditar. Din imbinarea acestor 2 principii, cel al alegerii si cel al ereditatii, s-a conturat sistemul electivo-erediar, prin care se realiza succesiunea la tron in tarile romane, legea tarii stabilind ca poate fi ales domn acela care indeplineste in mod cumulative 3 conditii:

1. Cum zice Grigore Ureche, sa fie din os domnesc. Inseamna ca trebuie sa fie ruda in linie directa sau colaterala, legitima sau nelegitima, pana la orice grad, cu oricare dintre domnii anteriori

2. Sa fie roman crestin ortodox3. Sa nu fie insemnat fiziceste

Prin alegere se stabilea care din cei cu vocatie succesorala devine domn. Alegerea parcurgea doua etape, investitura data de tara ( prin tara se inteleg boieri, cler si conducatori militari) si a doua etapa, incoronare, ocazie cu care poporul era instiintat asupra alegerii facute. Acest sistem electivo-ereditar, fiind cel din dreptul nostru feudal

30

nescris, era considerat de starile sociale feudale, ca fiind unul legiuit si ca atare, cei adusi pe tron, potrivit acestui sistem, cu respectarea lui, erau considerati domni din mila lui dumnezeu. Dimpotriva, cei care ajungeau pe tron cu nerespectarea dispozitiilor legii tarii privind alegerea domnului, erau considerati uzurpatori, fiind desemnati prin termenul peiorativ de domnisori. Acest sistem, ca orice sistem insitutional, si-a creat propriile mecanisme de autoreglare, fie in directia influentarii laturii elective, fie a laturii ereditare. Spre pilda, se creaza institutia asocierii la tron, la domnie, pentru a se influenta latura ereditara. Domanul isi asociaza inca din timpul vietii unul dintre fii la tron. Cealalta institutie e cea a recomandarii, pe care o face, spre sf vietii, adunarilor, pt a ghida alegerea unei anumite persoane. Legea tarii a creat si sistemul regentei sau institutia regentei, exercitata pe timpul minoritatii domnului, de catre mama sa, impreuna cu unul dintre marii boieri. Analizand sistemul electivo-ereditar, reglem de legea tarii, putem constata ca el prezinta o serie de avantaje, dar si unele dezavantaje, in comparatie cu alte sist de succesiune la tron (polonia sau europa apuseana). Sistemul permite accesul la tron al unor rude mai idnepartate, dar care au reale calitati de conducator, in dauna unor rude apropiate, dar care sunt fie varstnice, fie incapabila sa conduca.

Sistemul este insa dezavantajos, intrucat sfera persoanelor cu vocatie la tron este uneori prea larga, generand competite acerba intre pretendenti, fiecare sprijinit de o fractiune boiereasca, iar unii dintre ei solicitand si sprijinul unor puteri straine. Luptele interne pentru tron au slabit tarile romane si au facilitat instaurarea dominatiei otomane. Dupa instaurarea dominatiei otomane, pe fondul stingerii vechilor familii domnitoare si al slabirii autoritatii domnesti, boierii au reusit sa impuna alegerea ca domn a unor exponenti ai intereselor lor, mergand pana intr-acolo, incat au conditionat alegerea domnului de asumarea de catre candidat a unui angajament uneori scris, de respectare a privilegiilor boieresti, ceea ce Miron Costin denumeste “tocmeala” sau “legatura”. Treptat, pe masura intaririi dominatiei otomane, alegerea devine pur formala, pe primul plan trecand investitura data de sultan. Uneori, aceasta acoperea viciul juridic al alegerii unor persoane care nu indeplineau toate conditiile prevazute de legea tarii, de exp despot voda nu era roman crestin ortodox. Aceasta, desi capitulatiile incheiate intre tarile romane si poarta prevedeau in mod expres ca domnul urma a fi ales potrivit vechilor randuieli si doar confirmat sau recunoscut de poarta. Toate aceste precedente au deschis calea numirii directe a domnilor de catre poarta, in timpul regimului turco-fanariot.

Sfatul domnesc

Este un organ de conducere central al statului feudal, functionand pe langa domn, prin interm caruia se realizeaza participarea boierilor la conducerea statului. Sfatul domnesc este alcatuit din reprezentantii marii boierimi si ai inaltului cler, fiind convocat la datele si in locurile fixate de domn si prezidat de acesta. Numarul membrilor sfatului domnesc a variat, de-a lungul timpului, fiind cuprins intre 12, la inceput, apoi a crescut pana la 25 de membri.

Principalele atributiuni ale sfatului domnesc sunt:

31

- intarirea alaturi de domn a tuturor actelor juridice privind transferul proprietatii feudale, dand garantia sfatului privind respectarea drepturilor si executarea obligatiilor izvorate si respectiv, asumate prin acel act.

- A doua atributie e asistarea domnului la judecarea tuturor pricinilor, civile si penale, sfatul dandu-si parerea asupra fondului pricinii si acordul cu solutia pronuntata de domn.

- In al 3lea rand, garanta impreuna cu domnul, respectarea actelor externe, in special a tratatelor de vasalitate. O alta atributie e de a-i acorda domnului sfat in toate celelalte probleme ale vietii de stat in care era consultat.

Din examinarea atributiilor lui, rezulta ca este un organ de stat cu caracter consultativ (din punct de vedere formal juridic), pentru ca compozitia si rolul sfatului domnesc au cunoscut o anumita evolutie. Pana la jumatatea sec 15, in sfatul domnesc intrau doar boierii de tara, adica mrii stapani de domenii feudale investite cu imunitati feudale, care sunt denumiti in hrisoave, jupani, in tara romaneasca si pani, in moldova. Ei aveau armate proprii si aparate proprii de slujitori, la fel ca domnii. In aceasta perioada, puterea sfatului domnesc era atat de mare, incat el, practic, cenzura activitatea domnului, domnul nu putea lua hotarari de unul singur, ci numai impreuna cu sfatul domnesc, o dovada in acest sens este imprejurarea ca numele boierilor din sfat apare alaturi de numele domnului, in formula introductiva a hrisovului domnesc, iar in partea finala a hrisovului, alaturi de pecetea domneasca, apar sigiliile sau pecetile marilor boieri din sfat. Rolul sfatului domnesc era nu numai de a fi un organ cu caracter decizional, ci si de a-l forta pe domn sa respecte obligatiile asumate. Aceasta situatie era fireasca in primele timpuri dupa intemeiere, intrucat, in memoria marilor boieri, membri ai sfatului domnesc, era vie amintirea faptului ca statul feudal se formase de fapt prin unirea feudelor lor, astfel incat, prin pozitia detinuta in sfat, boierii doreau sa-si apere vechile pozitii economice si politice, consacrate si sub aspect formal-juridic, prin sistemul imunitatilor feudale.

Mai tarziu, insa, situatia s-a schimbat, in sensul ca statul feudal romanesc, ca si celelalte state feudale din europa, cunoaste un proces de centralizare, de intarire a autotitatii domnesti si pe acest fond, in sfat incep sa patrunda boierii de slujbe, care sunt numiti si revocati de domn si se afla sub controlul direct al acestuia. Astfel incat, la sfarsitul secolului 15, in sfatul domnesc sunt numai dregatori. Schimbandu-se componenta sfatului domnesc, se schimba si rolul acestuia, in sensul ca sfatul domnesc, devine, dintr-un organ decizional, unul consultativ. Asa incat, membrii sfatului domnesc devin simpli martori chemati sa ia act de vointa domnului. Dupa instaurarea dominatiei otomane, boierii profita de slabirea puterii domnesti si acrediteaza ideea ca domnul trebuia sa respecte parerea data de sfat, introducandu-se astfel, in tarile romane, un autentic regim nobiliar.

Dregatorii

Dregatorii sunt inalti demnitari ai statului feudal, numiti si revocati de domn, care exercitau atributiuni admin, judiciare si militare, in cadrul aparatului de stat. La origine, dregatorii, asa cum arata si numele lor, au fost persoane care exercitau anumite atributiuni legate de persoana domnului in cadrul curtii domnesti. Treptat, pe

32

masura centralizarii puterii de stat si eliminarii imunitatilor feudale, dregatorii au patruns in sfatul domnesc si au preluat in numele domnului conducerea efectiva a vietii de stat. Sistemul dregatoriilor s-a conturat in tara romaneasca si moldova in timpul domniilor lui Mircea cel Batran si Alexandru cel Bun. El este asemanator, in cele doua, atat datorita caracterului unitar al legii tarii, cat si datorita elementului comun avut in vedere, sistemul dregatoriilor bizantine. La investirea in functie, depuneau un juramant de credinta fata de domn, nu erau remunerati, dar erau miruiti de domn pt dreapta si credincioasa slujba, li se concedau veniturile unor tinuturi si puteau primi daruri de la subalterni. Dregatorii erau de 2 categorii: marii dregatori, membri ai sfatului domnesc si micii dregatori, cei care nu faceau parte din sfatul domnesc.

CURS 7Marii dregatori membri ai sfatului domnesc

In tara romaneasca, in ierarhia dregatoriilor, pe I-ul loc se afla banul, aparut ca ban de severin la origine, devenit apoi ban al craiovei. In competenta banului intrau administratia, armata si jurisdictia zonei din dreapta oltului. Subalternii sai purtau denumirea de banisori, iar in competenta sa intra si dreptul de a pronunta, ca si domnul, pedeapsa cu moartea.

Un alt mare dregator, membru al sfatului domnesc e logofatul. In ambele tari romane, era seful cancelariei domnesti si purtatorul marelui sigiliu cu care erau intarite hrisoavele domnesti. Tot in competenta logofatului intra solutionarea proceselor cu privire la domeniile boieresti ereditare.

Un alt mare dregator, membru al sfatului domnesc este vornicul, conducatorul slujitorilor curtii domnesti si cel care se ingrijea de paza granitei. In tara romaneasca, competenta teritoriala a vornicului se exercita doar asupra zonei din stanga oltului. Atributiile sale pentru zona din dreapta, revenind banului. Iar in moldova existau 2 vornici: vornicul tarii de sus si marele vornic al tarii de jos. Acesta din urma avea o pozitie asemanatoare banului in sensul ca era primul dregator in ierarhia dregatoriilor din moldova. Totodata, in moldova, vornicii erau si comandantii ostirilor din zonele respective.

Un alt mare dregator, membru al sfatului domnesc era postelnicul, sfectnicul de taina al domnului, cel care se ingrijea de relatiile externe ale tarii. Un alt mare dregator, membru al sfatului domnesc era spatarul, purtatorul spadei domnesti si comandantul cavaleriei, iar uneori, in timp de razboi, comandantul intregii armate. In moldova, domnul ieremia movila a creat dupa model polon o noua dregatorie, hatmanul, care a preluat atributiile militare ale vornicilor.

Un alt mare dregator, membru al sfatului domnesc este vistiernicul, cel care se ocupa de strangerea veniturilor tarii si asigurarea mjloacelor financiare necesare pentru intretinerea curtii domnesti, pentru intretinerea armatei, iar dupa instaurarea dominatiei otomane, pentru executarea obligatiilor financiare fata de poarta, adica plata tributului si a celorlalte sume de bani datorate portii.

33

Din secolul al 18-lea, veniturile tarii s-au separat de veniturile domnului, moment in care s-a infiintat o noua dregatorie, camarasul, care avea in competenta sa gestionarea veniturilor si cheltuielilor camarii domnesti.

Tot din sfatul domnesc mai faceau parte, paharnicul, cel care avea in grija pivnitele domnesti, stolnicul, cel care administra camarile domnesti si comisul, cel care administra grajdurile domnesti.

Dintre dregatorii care nu faceau parte din sfat, mentionam: armasul, cel care executa sentintele penale pronuntate de domn, satrarul, ingrijitorul corturilor domnesti pe timp de razboi, clucerul, cel care aproviziona curtea domneasca cu grane si aga, care era comandantul pedestrimii, apoi a devenit comandantul garzii domnesti.

Din examinarea sistemului dregatoriilor din tarile romane si din examinarea competentelor dregatorilor, rezulta ca si acest element institutional al statului feudal se caracteriza prin confuziunea de atributii.

Organizarea financiara a Tarilor Romane

Darile erau de 3 categorii:- Dari in natura sau ijmele domnesti, denumite zeciuiala in tara romaneasca si

deseachina in moldova

- Dari in munca, denumite slujbe sau robota

- Dari in bani, categorie in care intra impozitul personal pe cap de locuitor, apoi taxele pentru utilizarea unor bunuri publice si taxele de inlocuire a unor dari in natura sau in munca

Cea mai importanta dare in bani era impozitul personal pe cap de locuitor, denumit dare in tara romaneasca si dajdie in moldova, pentru ca apoi sa se generalizeze termenul de sorginte turca de bir. Initial, boierii si manastirile nu erau obligati sa plateasca bir, insa din secolul 16 si aceste categorii sociale au fost impuse la plata birului. Foarte importanta este procedura de stabilire a birului. Era asa numita procedura a cislei, constand in stabilirea unei sume globale pe grup fiscal (obste sau sat), repartizata pe unitatile impozabile, gospodariile satenilor, de catre functionarii specializati numiti rabojani, in functie de puterea economica a fiecarei unitati impozabile, apreciata dupa numarul de vite. Ni s-a pastrat un asemenea document, un catastiv de cisle din vremea lui petru schiopul, potrivit caruia taranii erau impartiti in raport de cuantumul birului datorat in 2 categorii:

- Taranii saraci, care plateau un bir mic

- Taranii de istov, care plateau un bir mare

Stabilirea birului pentru boieri si manastiri se facea in functie de intinderea mosiilor cultivate si de numarul taranilor dependenti. Dupa instaurarea dominatiei otomane, tarile romane au fost obligate in virtutea capitulatiilor incheiate cu poarta sa plateasca anual tributul sau haraciu, la care se adaugau si alte obligatii banesti, al caror

34

numar si al caror cuantum a crescut continuu, inclusiv contributii suplimentare atunci cand imperiul otoman se afla in razboi cu alte state.

Organizarea armatei

In primele timpuri dupa intemeiere, marii boieri stapani de domenii feudale investite cu imunitati intretineau pe domeniile lor contingente militare proprii cu care participau, in virtutea obligatiei de auxilium, ce intra in continutul raportului juridic de vasalitate la oaste, la chemarea domnului, in caz de razboi. Rolul domnului in acea perioada era acela de a coordona in lupta steagurile marilor boieri, adica aceste contigente militare ale vasalilor sai. Incepand din secolul al 15-lea, pe fondul centralizarii puterii domnesti, domnul isi creeaza o oaste proprie, compusa din mici feudali, vasalii sai directi, curteni si slujbasi ai curtii domnesti. Tot in componenta ostii celei mici intrau si tarani liberi, recrutati in schimbul unor avantaje acordate de domn. Trupele domnesti erau organizate pe criteriul teritorial, formand steaguri pe judete si tinuturi si aflandu-se sub comanda vornicilor in moldova, a vornicului si a banului in tara romaneasca.

Din secolul al 17-lea, ca urmare a aparitiei si perfectionarii armelor de foc, apar si contingente de militari profesionisti, adica de mercenari, denumiti si lefegii. Insa intretinerea acestor trupe era extrem de costisitoare. In cazuri de mare primejdie, se ridica la lupta asa numita oaste cea mare a tarii, la care participau toti cei capabili sa poarte arme, inclusiv taranii aserviti. Dupa instaurarea dominatiei otomane, armata nationala intra intr-un proces de declin, ajungandu-se in epoca fanariota, ca ea sa se reduca la trupele de graniceri si garda de arnauti a domnului.

Organizarea bisericii

Biserica ortodoxa a fost in epoca feudala, principalul sprijin ideologic al statului feudal, in sensul legitimarii puterii de stat feudale si tinerii in ascultare a taranimii dependente, dar totodata a jucat si un rol foarte important in apararea independentei statale, fata de statele vecine, care sub pretextul propagandei catolice, urmareau in realitate subordonarea tarilor romane. Datorita rolului sau, biserica ortodoxa romana s-a bucurat de sprijinul constant al statului feudal, domnii acordand manastirilor intinse mosii cultivate cu tarani dependenti. Dupa intemeierea statelor feudale romanesti de sine statatoare, asistam la un proces de organizare ierarhica a bisericii ortodoxe, care la origine era subordonata din punct de vedere spiritual patriarhiei de la ohrida, cea din tara romaneasca si mitropoliei haliciului, cea din moldova. La scurt timp dupa intemeierea tarii romanesti, domnul nicolae alexandru infiinteaza mitropolia ungro-vlahiei, care recunoaste dependenta spirituala de patriarhia de la constantinopole, fiind infiintate totodata si o serie de episcopii ortodoxe, la severin, apoi ramnicu valcea si buzau. In moldova, in timpul domniei lui alexandru cel bun, episcopul sucevei, iosif, devine mitropolit al moldovei si recunoaste, la randul sau, dependenta fata de patriarhia de la constantinopol. Si in moldova se infiinteaza episcopii ortodoxe la oma, husi, radauti.

Totodata, domnii romani au sprijiniti si biserica ortodoxa din alte tari, in special bisericile de la muntele athos, prin donatii directe si inchinarea unor manastiri

35

romanesti catre acestea, avand ca efect cedarea unei mari parti a veniturilor manastirilor romanesti catre manastirile straine. De-a lungul timpului, acest fenomen a luat o amploare considerabila, fapt care a avut o serie de consecinte negative din punct de vedere economic, date fiind si abuzurile clerului strain. Datorita acestui fapt, incepand din secolul 17, domnii romani au inceput sa restranga inchinarile, ajungandu-se la desfiintarea lor totala prin legea secularizarii averilor manastiresti, data in timpul domniei lui alexandru ioan cuza.

Organizarea administrativ-teritoriala a tarilor romane

Atat in tara romaneasca, cai si in moldova, existau mari subdiviziuni administrativ-teritoriale, care nu erau unitati administrativ-teritoriale propriu-zise, ci mai degbraba reminiscente din perioada anterioara intemeierii statelor feudale romanesti de sine statatoare. In tara romaneasca existau zona din dreapta oltului, aflata sub autoritatea banului si zona din stanga oltului, aflata sub autoritatea vornicului. Iar in moldova, existau tara de sus si tara de jos, fiecare aflata sub autoritatea unui vornic. Insa unitatile administrativ-teritoriale propriu=zise erau in tara romaneasca judetele si in moldova tinuturile, precum si localitatile urbane si localitatile rurale, satele. La origine, atat judetele, cat si tinuturile erau conduse de dregatori locali, iar din secolul al 15-lea, dupa centralizarea puterii domnesti, in moldova, peste aparatul de dregatori locali de la nivelul tinuturilor se suprapun dregatorii domnesti, iar in tara romaneasca, conducatorii judetelor isi extind autoritatea si asupra aparatului slujitorilor domnesti. La randul lor, tinuturile erau impartite in ocoale, iar mai tarziu, in tara romaneasca, judetele au fost impartite in plasi, cele din zona de campie, iar cele din zona de munte, in plaiuri.

Orasele erau unitati administrativ-teritoriale care se constituiau ca niste comunitati libere, avand o organziare proprie, precum si o anumita autonomie. Teritoriul orasului era structurat in 3 zone:

- Vatra orasului, perimetrul construibil, cuprinzand zona de cladiri- Hotarul orasului, cuprinzand terenurile cultivate de oraseni- Ocolul orasului, alcatuit din satele arondate orasului respectiv

Toate orasele se aflau sub stapanirea domnului, temeiul juridic al acestei stapaniri reprezentandu-l mosia domneasca pe care se afla amplasat orasul. Exista o mcia deosebire intre moldova si tara romaneasca: in moldova, domnul putea sa dispuna in mod liber de ocolul orasului asupra caruia locuitorii exercitau doar un drept de uzufruct, in timp ce in tara romaneasca, domnul nu putea dispune de terenul din ocolul orasului, decat daca il rascumpara de la oraseni. Orasele erau conduse de un aparat administrativ format din 2 categorii de dregatori:

- Locali: judetul in tara romaneasca si oltuzul in moldova si 12 pargari- Aparatul de dregatori domnesti

Satele erau de 2 categorii:- Sate libere- Sate aservite

Stravechea organizare a obstilor satesti sau teritoriale s-a pastrat si dupa intemeiere, insa multe dintre atributiile organelor de conducere a obstilor au fost

36

preluate de catre aparatul de slujitori domnesti, mentinandu-se dreptul de protimis pentru terenurile din hotarul obstei, precum si raspunderea colectiva in materie fiscala si penala si totodata, intr-o oarecare masura, jurisdictia sfatului oamenilor buni si batrani.

Organizarea de stat a voievodatului Transilvaniei

La venirea lor in Transilvania, ungurii au gasit deja formate atat stratificarea sociala de tip feudal, cat si relatiile de productie de tip feudal. Totodata, ei au gasit gata elaborate formele de proprietate specifice feudalismului si institutiile politice feudale, in cadrul carora pe prim plan se afla institutia voievodatului. Intrucat la patrunderea lor in transilvania, ungurii se aflau in stadiul de organizare sociala al democratiei militare si nu aveau institutii proprii de tip feudal, au preluat institutiile feudale ale romanilor, utilizandu-le apoi ca instrumente de reprimare a populatiei romanesti autohtone si majoritare. Dupa cum rezulta chiar din documentele cancelariei maghiare, inca din secolul 9, pe intregul teritoriu al transilvaniei, ca si in campia panonica, erau constituite numeroase formatiuni prestatale de tip feudal romanesti, cnezate, voievodate, tari, conduse de nobili romani, iar in procesul de supunere a transilvaniei, intre nobilimea romana, pe de o parte si nobilimea desprinsa din randul cuceritorilor, pe de alta parte, s-a dat o lupta avand ca obiect acapararea de catre nobilii maghiari a drepturilor si privilegiilor nobililor romani, precum si deposedarea acestora de feudele lor. Constatand ca datorita inferioritatii lor numerice nu pto exercita o stapanire efectiva asupra transilvaniei, ungurii au procedat la colonizari masive cu sasi si secui, insa in ciuda acestor eforturi, nu au reusit sa schimbe componenta etnica a transilvanei, populatia romaneasca ramanand in continuare majoritara.

In procesul de supunere a transilvaniei de catre maghiari, putem distinge 2 etape:

- Sec 12-15, in care nobilimea romana este mentionata in izvoare, alaturi de cea maghiara, precum si de conducatorii sasilor si secuilor. Nobilii romani au continuat in aceasta perioada sa exercite pe teritoriile pe care le conduceau si pe care uneori le aveau si in proprietate atributiuni administrative, fiscale, militare si judecatoresti, aceasta si datorita faptului ca aparatul administrativ central al voiedovatului nu era pe deplin consolidat.

- Insa, din a doua jumatate al sec al 15-lea, mai exact dupa 1437, drepturile feudalilor romani au fost incalcate sistematic, acestia din urma fiind in final exclusi, impreuna cu intreaga populatie romaneasca de la viata politica a tarii prin celebrul „unio trium nationum”, care a stat la baza organizarii politice a transilvaniei, timp de aproape 1000 de ani. In acest context, si-au pastrat privilegiile doar un numar foarte mic de nobili romani, cei care au acceptat trecerea la catolicism si maghirizarea, ceilalti decazand treptat in randul micii nobilimi si apoi in randurile taranimii dependente. Nobilimea cuceritorilor era desemnata prin termenul generic de nemes, ei alaturandu-i-se si o nobilime ecleziastica, alcatuita din inaltii prelati ai bisericii catolice, titulari de domenii feudale si care alaturi de politica de exploatare de tip feudal, duceau si o

37

sustinuta politica de reprimare nationala a romanilor ortodocsi, considerati schismatici. Taranii dependenti se numeau iobagi, initial aveau posibilitatea de a se muta de pe o mosie pe alta, in anumite conditii, ulterior,ca si in tara romaneasca si moldova, au fost legati de glie. In transilvania insa, exploatarea feudala a fost mult mai intensa, deoarece s-a impletit cu reprimarea nationla a populatiei romane. Exista si o categorie de tarani liberi numiti jeleri, dar aceasta era redusa numericeste in raport cu tara romaneasca si moldova.

Organele centrale ale voievodatului Transilvaniei

In timpul voievodatului, a avut organe centrale proprii de conducere, potrivit organizarii sale autonome ca entitate statala distincta, in cadrul regatului maghiar. In secolul al 12-lea, dominatia maghiara se exercita numai asupra partii de nord-vest a transilvaniei, restul teritoriului fiind condus de cnezii, voievozii si juzii romani. Vazand ca nu pot supune transilvania numai prin forta, maghiarii au fost nevoiti sa accepte formele traditionale de organizare feudala ale romanilor si sa colaboreze intr-o prima etapa cu nobilimea autohtona. In acest context, s-a constituit voievodatul transilvaniei, prin extinderea la scara intregului spatiu romanesc intracarpatic a unei insitutii politice romanesti si anume, cea a voievodatului.

Primul voievod al Transilvanei mentionat documentar este Leustachiu, in anul 1176. Voievozii transilvaniei, desi formal erau vasalii regelui maghiar, au fost dintotdeauna exponentii intereselor feudale locale si ca atare, au cautat permanent sa-si largeasca atributiile si sa inlature dominatia maghiara. Unii dintre ei au si reusit sa transforme transilvania intr-un regnum distinct de regnum hungarie, reusind pe alocuri, sa si intervina in luptele legate de ocuparea tronului maghiar.

CURS 8Organele centrale ale voievodatului - continuare

Voievodul transilvaniei- Atributiuni judecatoresti, administrative, militare

- Pe plan administrativ, il numea pe vice-voievod, ii numea pe conducatoriii comitatelor si dregatorii transilvaniei

- Convoca congregatia generala a nobililor, pe care o si prezida

- Pe plan judiciar, era judecatorul suprem al transilvaniei, insa atributiunile sale erau ingradte de autonomia comitatelor, a scaunelor sasesti si secuiesti, de privilegiile acordate bisericii catolice, de calitatea de suzeran a regelui maghiar si de faptul ca domnii tarii romanesti si moldovei detineau in transilvania intinse feude

38

Incercarile regilor maghiari de a-i limita atributiile au esuat, astfel incat din sec al XV-lea, raportul de forte a inclinat in favoarea voievodului, acesta devenind si comite al secuilor si extinzandu-si astfel, jurisdictia si asupra comitatelor secuiesti.

Pe plan militar, era comandantul armatei din transilvania, calitate pe care a pastrat-o pana la sfarsitul voievodatului, dat fiind rolul pe care transilvania l-a jucat in apararea ungariei impotriva turcilor si tatarilor.

In exercitarea atributiilor sale, era ajutat de un aparat de dregatori asemanator cu cel din tara romaneasca si moldova, insa mai putin evoluat datorita pozitiei de subordonare a transilvaniei fata de regatul maghiar, precum si datorita largei autonomii de care se bucurau unitatile administrativ-teritoriale, astfel incat, in transilvania, abia in epoca principatului s-a constituit un sistem complet de dregatori la nivel central.

Cei mai importanti dregatori ai transilvaniei erau vice-voievodul, notarul voievodal, care era seful cancelariei voievodale, avand atributiuni asemanatoare cu ale vornicului si judele curtii voievodale.

Alt organ de conducere la nivel central: congregatia generala a nobililor (congregatio generalis nobilium)

Era o adunare pe stari a nobilimii comitatelor, clerul, orasenilor si taranilor liberi proprietari de pamant. Din compunerea congregatiei au facut parte la inceput si nobilii romani, ultima congregatia la care acestia au fost mentionati fiind cea din 1291. Ulterior insa, romanii au fost exclusi de la viata politica a transilvaniei si ca atare, au fost eliminati din congregatia generala a nobililor, situatie consfintita de iure prin unio trium nationum, prin care s-a prevazut ca in componenta congregatiei intrau doar reprezentantii celor 3 natiuni privilegiate, maghiarii, sasii, secuii. Nu era un organ de stat cu activitate permanenta, ci era convocata periodic de catre voievod si se intrunea de regula la turda.

Atributiile congregatiei erau judiciare, administrative si fiscale. Dat fiind caracterul autonom al voievodatului transilvaniei, nicio masura luata de dieta maghiara nu se aplica in transilvania daca nu era insusita si de congregatia generala a nobililor.

Organizarea locala a voievodatului transilvaniei

Este o imbinare a structurilor politico-administrative a romanilor, existente inca inainte de cucerirea maghiara si care au supravietuit si in cadrul voievodatului cu elemente de organizare locala imprumutate de maghiari din sistemul feudal german. Astfel, in zonele locuite exclusiv de romani, subdiviziunile administrativ-teritoriale erau districtele romanesti, conduse de cneji, voievozi si juzi. In regiunile unde printre populatia majoritara romaneasca, au patruns si maghiarii, subdiviziunile administrativ-teritoriale erau comitatele, impartite in plasi. Comitatele erau conduse de un comite, ajutat de un vice-comite, iar plasile erau conduse de pretori. Acestia erau alesi de catre adunarea comitatului la care participa nobilimea locala. In zonele unde au fost colonizati secuii s-au organizat unitati administrativ-teritoriale distincte, scaunele secuiesti, acestea avand un caracter unitar. Ele au fost preluate de secui de la vechile scaune de judecata ale romanilor, s-au organizat treptat, ajungand la 7 scaune secuiesti in sec al XV-lea, fiecare scaun era condus de catre un capitan, avand atributiuni administrative si judecatoresti, ajutat pe planul atributiunilor judiciare de un jude

39

scaunal. Cele 7 scaune secuiesti formau unversitas siculorum cu centrul la odorhei, condusa de un comite al secuilor, numit de regele maghiar si care actiona ca reprezentant al acestuia. Insa, din secolul XV, voievodul transilvaniei devine si comite al secuilor. In teritoriile unde au fost colonizati sasi s-au organizat tot dupa modelul scaunelor de judecata romanesti un numar de 9 scaune sasesti, care alcatuiau obstea sasilor (universitas saxonum), cu centrul la sibiu. In fiecare scaun, conducerea era asigurata de un jude regal, numit de regele maghiar, ajutat de un vice-jude si de un jude scaunal, acesta din urma ales de localnici. Din secolul al XV-lea, comitele sasilor, care la origine era numit de regele maghiar este ales de comunitatea locala.

In ceea ce priveste orasele, orasele din transilvania se bucurau, fata de cele din tara romaneasca si moldova, de o mult mai larga autonomie, datorita dezvoltarii lor economice. Orasele erau conduse de catre un jude, ajutat de un consiliu alcatuit din 12 jurati, numiti burghe, alesi pe termen de 1 an, de comunitatea oraseneasca, din randul patriciatului orasenesc. Atributiile administrative, fiscale si militare ale organelor de conducere a oraselor, erau fixate prin actele de privilegii acordate acestora. In fiecare oras exista si un reprezentant al autoritatii centrale, un jude regal.

In ceea ce priveste satele, si-au pastrat stravechea si traditionala forma de organizare, fiind onduse de cneji, care aveau atributiuni jurisdictionale marunte, insa in transilvania, spre deosebire de tara romaneasca si moldova, sate libere s-au mentinut doar in regiunile de granita.

In ceea ce priveste organizarea financiara a transilvaniei, dat fiind caracterul autonom al voievodatului, obligatiile fiscale fata de regele maghiar erau inferioare obligatiilor fiscale fata de nobilimea din transilvania. In timp ce taranii liberi aveau obligatii fiscale doar fata de stat, cei aserviti aveau si fata de nemesi si biserica catolica, exprimate prin cele 3 forme ale rentei feudale. Pentru iobagi era gospodaria iobageasca. Principala obligatie fiscala fata de stat era venitul camarii (lucru in camere), care era prestata initial in natura, apoi in bani. Totodata, taranii trebuiau sa plateasca si o renta funciara, o dara funciara, numita teragiu, care ulterior a fost extinsa si asupra orasenilor, devenind o dare generala. In situatii exceptionale, in caz de razboi, regele maghiar putea impune si dari suplimentare, denumite subsidia. Taranii romani aveau in plus o obligatie, numita cvingva gesima ovium (a 50-a oaie). Secuii erau scutiti de dari, datorita obligatiilor militare pe care le aveau, cu o singura exceptie, erau obligati sa plateasca asa numita dare a boilor, fiecare secui proprietar trebuia sa dea regelui, cu prilejul incoronarii, cu prilejul primei casatorii si cu prilejul nasterii primului copil, cate un bou. In ceea ce-i priveste pe sasi, ei plateau o dare speciala, darea sfantului martin, deoarece se platea de sf martin, dupa calendarul catolic, cuantumul acestei dari fiind de 500 de marci de argint. Orasenii plateau o dare speciala, cens sau colecta.

In ceea ce priveste organizarea bisericii, biserica ortodoxa din transilvania, ca si cea din tara romaneasca si moldova, a cunoscut un proces de organizarea ierarhica, care insa nu s-a putut desavarsi ca urmare a cuceririi maghiare, insa a continuat sa-si desfasoare activitatea neintrerupt, asigurand continuitatea credintei religioase a populatiei romanesti autohtone si majoritare. Pe fondul cuceririi maghiare, biserica

40

catolica, sustinuta de nemes si de regii magiari, a fost investita cu intinse domenii si imprtante. Dijmele datorate bisericii catolice erau obligatorii nu numai pentru maghiari, ci si pentru romanii considerati schismatici. Insa regele maghiar detinea un control direct asupra bisericii catolice, avand dreptul de a-i numi si destitui pe inaltii prelari si dreptul de a controla veniturile bisericii.

Organizarea armatei

Data fiind autonomia transilvaniei, existau 2 armate: a voievodului transilvaniei si a nobililor locali.

Armata voievodului transilvaniei, cu care participa la chemarea regelui maghiar, in calitate de vasal al acestuia, era alcatuita din marii dregatori, conducatorii comitatelor si slujitorii acestora, contingentele de ostasi echipate de orase si contingentele militare ale feudalilor laici si ecleziastici, acestia trebuind sa participe, in virtutea obligatiei de auxiuliu, cu un numar de ostasi proportional cu intinderea feudelor lor si numarul taranilor aserviti.

Daca armata voievodului trebuia sa participe atat la razboaie de aparare, cat si la cele duse in afara granitelor, cea a nobililor locali participa doar la razboaiele de aparare. In secolul al XV-lea, in timpul domniei voievodului sigismund, armata transilvaniei a fost reorganizata potrivit sistemului banderiilor = contingente militare cu insemne militare distincte. Potrivit acestui sistem, dregatorii transilvaniei, comitatele, scaunele sasesti si secuiesti, precum si orasele, trebuiau sa intretina banderii sau contingente militare proprii.

Institutiile legii tarii din domeniul dreptului privat

I. PROPRIETATEA

In materia proprietatii, caracteristicile evului mediu au determinat anumite particularitati la nivelul acestei institutii, in sensul ca proprietatea medievala in general si cea asupra pamantului in special are o structura divizata, ierarhizata si complexa.

Caracterizarea.Prin imbinarea stapanirii devalmase cu cea personala, precum si prin

coexistaneta mai multor forme de proprietate, in functie de titularul dreptului de proprietate, fiecare dintre aceste forme avand un regim juridic deosebit, dupa pozitia sociala a titularului. Deci, in feudalism, proprietatea nu este absoluta, ca in dreptul roman, ci este divizata, legea tarii consacrand in acest sens un dominium iminens care apartine domnului, un dominium utile, care apartine boierilor si celorlalti proprietari, precum si un drept de folosinta al taranilor aserviti asupra loturilor pe care acestia le lucrau.

Dominium iminens

Este dreptul de proprietate suprema, apartinand domnului, ce poarta asupra intregului teritoriu al tarii, drept pe care domnul il exercita, in calitatea sa de sef a

41

statului feudal si de varf al ierarhiei feudale. Cu alte cuvinte, dominium iminens este ceea ce denumim noi astazi domeniul public al statului. El nu trebuie confundat cu proprietatea domneasca, care este domeniul privat al domnului si care include acele bunuri, in general mosii, pe care domnul le stapaneste ca orice alt mare proprietar feudal. In virtutea calitatii sale de titular al lui dominium iminens, domnul exercita o serie de prerogative:

1. Are un drept superior de supraveghere si control asupra intregului teritoriu al tarii.

2. Culege mostenirile vacante astfel incat mosiile si robii ramasi fara stapan prin decesul proprietarului lipsit de mostenitori, revin domnului

3. Ia in stapanire bunurile nimanui, care sunt de 2 categorii:- Pustii, cele care nu au apartinut vreodata unei persoane- Pustiite, care au apartinut unei persoane, dar au fost abandonate de catre aceasta4. Domnul incuviinta nobililor feudali desprinderea unor portiuni de teren din

terenurile pustii si pustiite si trecerea lor in stapanire personala prin intemeierea de sate, care se numeau slobozii, datorita scutirilor de dari acordate cu ocazia infiintarii satului.

5. Domnul lua in stapanire mosiile confiscate de la boierii vinovati de hiclenie (tradare)

6. Acorda donatii boierilor credinciosi pentru dreapta si credincioasa slubja si manastirilor in scopuri pioase.

7. Acorda imunitati feudale boierilor si manastirilor cu privire la mosiile pe care acestia le stapaneau.

8. Incuviinta toate actele juridice de transfer al dreptului de proprietate asupra pamantului si robilor, ocazie cu care partile actului juridic respectiv faceau asa numita dare a calului sau dare a cupei dadeau domnului un cal bun sau o cupa din metal pretios.

9. Exercita dreptul de pradalica. Este dreptul de retract sau de revocare a donatiilor facute. Uneori, in cuprinsul actului de donatie, se insera mentiunea „pradalica sa nu fie”, adica donatia se facea fara drept de retract, insa beneficiarul donatiei, in schimb, trebuia sa faca darea calului sau darea cupei.

10. In calitate de titular al lui dominium eminens, avea dreptul de a percepe dijme, munci si bir, in folosul domniei, adica cele 3 forme ale rentei feudale.

Dominium utile

In principal apartinea domeniului manastirilor si taranilor liberi. Cea mai importanta forma de exprimare a sa este marea proprietate feudale, proprietate completa asupra pamantului si incompleta asupra taranilor dependenti si s-a format anterior intemeierii statelor feudale romanesti de sine statatoare, prin acapararea de catre unii dintre alesii obstei a pamantului obstei si transofrmarea celorlalti membri ai obstei in tarani dependenti. Marea proprietate feudala este continuatoarea din punct de vedere istoric a stapanirii exercitate de cneji, voievozi si juzi asupra formatiunilor prestatale de tip feudal in epoca feudalismului timpuriu. Modul juridic originar de dobandire a marii proprietatii feudale a fost mostenirea, careia i s-au adaugat, duap intemeierea statelor feudale romanesti de sine statatoare si moduri juridice derivate si

42

anume dania domneasca si dania particulara, vanzarea, schimbul, precum si infratirea pe mosie. Insa, in paralel, boierii si manastirile si-au extins poprietatile feudale si prin moduri nejuridice, pe cale violenta, prin cotropire, pe care legea tarii o denumeste „sila”, adica prin acapararea cu forta a pamanturilor taranilor si incalcarea stravechiului drept de proprietate al acestora asupra terenurilor respective.

In functie de titularul sau, marea proprietate feudala imbraca 3 forme:1. Proprietate domneasca2. Proprietate boiereasca3. Proprietate manastireasca

1. Cuprinde bunurile personale ale domnului, pe care acesta le stapanea ca orice alt membru al clasei feudale, intrucat domnul era in acelasi timp si un mare boier. Mai apartineau domnului sub numele de camara domneasca si anumite venituri care i se cuveneau pe timpul exercitarii domniei, venituri care erau separate de veniturile tarii.

2. Isi are temeiul juridic in mostenire si in dania domneasca. Mostenirile erau intarite de domn si se numeau oci, dedina sau bastina. Instrainarea lor, a acesotr bunuri ereditare, se realiza cu respectarea dretului di protinis???? a rudelor. Dania domneasca se acorda pentru serviciile militare aduse domnului sau pentru indeplinirea unor dregatorii in cadrul aparatului de stat. Ea avea la baza raportul juridic de vasalitate dintre domn si boierii beneficiari. In ceea ce priveste daniile domnesti, regimul lor juridic a cunoscut a numita evolutie. Astfel, pana in prima jumatate a secolului al XV-lea, beneficiarul daniei domnesti avea asupra mosiei donate un drept temporar, limitat la durata domniei donatorului si uneori si a succesorului acestuia. Insa, din a doua jumatate a secolului al XV-lea, beneficiul daniei domnesti devine ereditar, dreptul de retract exercitandu-se doar in cazul savarsirii infractiuniid e viclenie, adica de incalcare de catre boieri a obligatiilor care le reveneau in cadrul raportului juridic de vasalitate.

CURS 9Proprietatea manastireasca

3. Spre deosebire de cea boiereasca, a aparut dupa intemeierea statelor feudale romanesti de sine statatoate, principala sursa fiind donatia, care imbraca fie forma daniei domnesti, fie forma daniei particulare. Aceste donatii se faceau in scopuri pioase, pentru ca donatorii sa fie trecuti in pomelnicul bisericii si aveau totodata caracterul unor donatii cu sarcina, in sensul ca manastirea donatara avea obligatia de a nu instraina daniile primite si de a utiliza veniturile obtinute de pe urma mosiilor donate in scopuri caritabile, sub sanctiunea revocarii donatiei pentru neindeplinirea sarcinii.

Marea proprietate feudala, indiferent de titularul sau, avea o structura bipartita, in sensul ca se compunea din rezerva feudala si loturile date in folosinta taranilor aserviti. Acestea se numeau delnite in tara romaneasca, jiredii in moldova si sesii in transilvania. O institutie care insotea adeseori marea proprietate feudala este institutia imunitatii feudale, denumita ohaba in tara romaneasca si uric in moldova. Imunitatea

43

feudala se acorda prin hrisov domnesc si conferea titularului sau largi drepturi de administrare politica, de judecata si de comanda militara asupra populatiei de pe domeniul feudal respectiv si totodata, dreptul de a face comert, scutire de plata oricarei dari fata de domnie, precum si dreptul de a percepe diferite venituri in folosul exclusiv al titularului imunitatii. Din continutul imunitatii feudale, rezulta ca boierii si manastirile investite cu imunitati se bucurau de o anumita independenta politica, in sensul ca dregatorii domnesti, ca reprezentanti ai aparatului de stat feudal, nu aveau competenta pe domeniile investite cu imunitati.

Astfel incat, pe aceste domenii, functiile statului erau exercitate de catre titularul domeniului feudal si al imunitatii, prin intermediul aparatului propriu de slujitori. Imunitatiile feudale au aparut imediat dupa intemeierea statelor feudale romanesti de sine statatoare, in contextul in care feudalii aveau o putere economica si politica superioara domnului si ca atare, doreau consacrarea si pe plan juridic a privilegiilor lor de a conduce sub toate aspectele, inclusiv politic, populatia de pe domeniile care le apartineau. Totodata, consacrarea si extinderea sistemului imunitatilor feudale, a fost determinata si de imprejurarea ca la inceputurile statului feudal aparatul de stat era slab dezvoltat si ca atare, administrarea domeniilor feudale nu se putea realiza decat prin intermediul aparatului propriu de slujitori de care dispuneau feudalii.

In hrisoavele domnesti de acordare a imunitatilor feudale, se intrebuinteaza doua tipuri de formule sacramentale: o formula scurta, in tara romaneasca : „sa-i fie de ocina si de ohaba”, iar in moldova : „sa-i fie uric cu tot venitul”. Formula dezvoltata specifica in amanuntime continutul imunitatii acordate. La inceput, se utiliza de regula formula scurta. Treptat, pe masura centralizarii puterii domnesti, incepe sa se utilizeze tot mai mult formula dezvoltata, detaliata, de acordare a imunitatii. Pentru ca treptat, imunitatiile feudale, nu mai au un caracter general, ca la inceputurile statului feudal, ci dobandesc un caracter exceptional. De aceea era necesara utilizarea formulei detaliate, pentru ca activitatile si privilegiile respective sa fie scoase din competenta generala a dregatorilor domnesti. Examinand formulele dezvoltate de acordare a imunitatilor feudale, constatam ca acestea nu aveau un caracter uniform, ele fiind mai largi sau mai restranse de la un boier la altul, de la o manastire la alta, dupa gradul in care domnul intelegea sa-l investeasca pe beneficiarul imunitatii cu exercitiul unor atributii politice si sa il ratifice cu anumite foloase economice.

Dupa centralizarea statului feudal si intarirea puterii domnesti, precum si dupa cristalizarea aparatului dregatorilor domnesti, imunitatiile feudale au inceput sa fie restranse treptat, iar dregatorii domnesti au inceput sa preia de la marii feudali exercitiul drepturilor politice asupra populatiei de pe domeniile respective. Spre exemplu, se limiteaza dreptul de judecata al boierilor si manastirilor la pricinile marunte, drepturile militare ale acestora sunt ingradite, pe fondul dezvoltarii productiei si al schimbului de marfuri, se restrang pana la desfiintare drepturile acordate boierilor si manastirilor de a percepe taxe pe circulatia bunurilor si persoanelor, precum si alte venituri.

Din examinarea sistemului imunitatilor feudale, rezulta ca marea proprietate feudala investita cu imunitati oglindeste confuzia dintre drepturile private si drepturile publice proprie societatii feudale de la inceputurile acesteia.

44

O alta caracteristica a proprietatii feudale si mai cu seama a proprietatii boieresti este consacrarea stapanirii in comun a mosiilor de catre cetele de boieri care faceau parte din aceeasi familie cu scopul pastrarii unitatii economice a domeniului feudal si unitatii politice a imunitatii feudale acordate prin evitarea iesirii din indiviziune.

O alta forma de exprimare a lui dominium utile este proprietatea taraneasca. Ea prezinta caracteristici diferite, dupa cum este vorba de proprietatea taranilor grupati in obsti sau de proprietatea taranilor care nu fac parte din obsti, pe de o parte, sau dupa cum este vorba despre proprietatea taranilor liberi sau de cea a taranilor aserviti, pe de alta parte.

Proprietatea taranilor liberi grupati in obsti

Obstea libera avea un teritoriu impartit in vatra satului, unde se aflau gospodariile satenilor, proprietatea personala a acestora, campul de cultura, unde se aflau loturile apartinand membrilor obstei, de asemenea proprietate personala a acestora, si celelalte terenuri aflate in hotarul obstii, care erau stapanite in devalmasie de membrii obstii: pasuni, paduri, fanete, ape. Fiecare membru putea, cu aprobarea obstii, sa desprinda anumite portiuni de teren din cele stapanite in devalmasie si sa le amenajeze prin munca proprie, dandu-le o valoare economica noua. Munca incorporata in aceste terenuri reprezenta temeiul juridic al trecerii terenurilor respective din proprietate devalmasa in proprietate personala. Cea mai veche desprindere din fondul devalmas a fost vatra casei de locuit si a curtii, apoi lotul de cultura din tarina, apoi alte categorii de terenuri. Obstea a pastrat un drept superior de supraveghere si control asupra tuturor terenurilor aflate in hotarul obstii, inclusiv asupra acelor terenuri aflate in proprietatea personala a membrilor obstii.

Expresia juridica a acestui drept superior de supraveghere si control este asa numitul drept de protimis sau dreptul de precumparare si rascumparare. Exercitiul acestui drept se realiza astfel: daca vreun membru al obstii dorea sa vanda un teren aflat in hotarul obstii, trebuia sa-si faca cunoscuta intentia la 3 targuri succesive. Ceilalti membri ai obstii, rude si vecini, avand in aceasta ordine de prioritate un drept de precumparare sau de preemtiune. Daca niciun membru al obstii nu-si exercita dreptul de precumparare, cel in cauza putea vinde terenul unui strain de obste, insa aceasta vanzare nu era pura si simpla, ci era o vanzare sub conditie rezolutorie, constand in aceea ca daca in termen de un an, vreun membru al obstii se razgandea, putea sa rascumpere terenul intorcand cumparatorului pretul platit si devenind astfel, proprietarul acelui teren. Termenul de un an curgea de la data la care acel membru al obstii aflase despre existenta operatiunii juridice a vanzarii.

Proprietatea taranilor aserviti grupati in obsti

Teritoriul obstii aservite apartinea stapanului feudal, insa taranii aserviti isi pastrau dreptul de proprietate personala asupra gospodariei si uneltelor de munca si aveau un drept de folosinta asupra loturilor de cultura, avand si posibilitatea de a face

45

anumite imbunatatiri funciare asupra unor alte categorii de terenuri, pasuni, paduri, fanete, platind insa o zeciuiala stapanului feudal, intrucat aceste operatiuni erau realizate pe terenul propritate a acestuia.

Proprietatea taranilor liberi care nu erau grupati in obsti

Se exercita asupra gospodariei, vitelor si uneltelor de munca, precum si asupra unei suprafete de pamant de cultura. Legea tarii a consacrat, in afara proprietatii taranesti, si cea a mestesugarilor asupra atelierelor si uneltelor lor, precum si cea a robilor asupra salaselor si asupra uneltelor de munca confectionate de acestia.Dispozitiile legii tarii cu privire la statutul juridic al persoanelor

Are un profund caracter statutar, prin dispozitiile discriminatorii pe care le consacra, in raport de pozitia sociala a diferitelor clase si categorii sociale. In varful ierarhiei sociale, se aflau boierii care aveau capacitate juridica deplina, se bucurau de toate drepturile si privilegiile si erau singurii care exercitau conducerea politica a satului feudal. Totodata, boierii erau singurii care erau titularii dreptului de proprietate feudala, investita cu imunitati. La origine, calitatea de boier a fost indisolubil legata de stapanirea unei mosii care se transmitea din generatie in generatie, impreuna cu acea calitate. Treptat, s-a produs si o stratificare a boierimii in boieri de tara si boieri de slujbe, pe de o parte, in boieri mari si boieri mici pe de alta parte. Institutia boieriei, ca si institutia proprietatii boieresti, este anterioara formarii statelor feudale romanesti de sine statatoare, semnificativ in acest sens fiind existenta sitagmei boier de tara, care era acordata marilor stapanitori de domenii feudale, fostii conducatori ai formatiunilor prestatale de tip feudal, prin unirea feudelor carora luasera nastere statele feudale

Dupa intemeiere si dupa centralizarea statului feudal, apar boierii de slujbe sau dregatorii, recrutati din randul unor elemente apartinand unor categorii sociale inferioare, astfel incat calitatea de boier a dregatorilor decurgea din functia exercitata si nu era efectul stapanirii vreunei mosii, desi domnul ii miruia pe boierii de slujbe, pe dregatori, cu danii domnesti pentru dreapta si credincioasa slujba, danii avand ca obiect fie mosii, fie concedarea veniturilor unor tinuturi. Spre sfarsitul feudalismului, calitatea de boier devine indisolubil legata de exercitarea unei functii in cadrul aparatului de stat si nu mai este conditionata de stapanirea veunei mosii. Se elaboreaza si un statut scris al boierimii, prin care se reglementeaza acordarea titlului de noblete subsecvent incredintarii unei dregatorii. Tot in varful ierarhiei sociale feudale se afla si clerul, care avea, ca si boierii, o situatie privilegiata, fiind ... sa participe la treburile tarii in cadrul sfatului domnesc, precum si in cadrul adunarilor starilor feudale, precum si atributia de a judeca anumite procese. In plus, clerul avea si atributiuni de drept canonic, conform ierarhiei bisericesti si monahale.

Orasenii

Nu erau o patura sociala omogena, in sensul ca erau impartiti in aristocratia oraselor sau patriciatul orasenesc, altfel spus orasenii bogati, care stapaneau case in targuri si terenuri in ocoalele targurilor, acestia bucurandu-se de toate drepturile si privilegiile, ba mai mult, in moldova, participau chiar si la alegerea domnului. urmau

46

apoi orasenii propriu-zisi, adica mestesugarii si negustorii, ce aveau obligatii fiscale individuale fata de domnie.

Cei care se ocupau cu agricultura pe mosia orasului si care puteau fi oameni liberi sau obi.

Orasenii alcatuiau o comunitate libera care beneficia de o anumita autonomie, dar care se afla totusi, sub autoritatea dregatorilor domnesti ai orasului. Se bucurau de dreptul de a participa la conducerea si administrarea orasului, puteau dispune in mod liber de bunurile lor si isi puteau rezolva diferendele pe cale judiciara. Sfera drepturilor si libertatilor prasenesti era precizata in actul de infiintare a orasului, precum si in actele de privilegii acordate de-a lungul timpului, de catre domn.

O alta categorie sociala: taranii liberi.

Puteau fi tarani liberi cu pamant, grupati in obsti, denumiti razesi in moldova si mosneni in tara romaneasca, apoi tarani liberi cu pamant, care nu faceau parte din obsti, numiti cneji sau judeci si tarani liberi fara pamant denumiti saraci sau siromahi.Taranii liberi cu pamant aveau un statut juridic asemanator orasenilor, relativ la administrarea satelor si la dreptul de dispozitie asupra bunurilor care le apartineau.

Alta categorie sociala: taranii dependenti.

Se aflau in stare de rumanie, in tara romaneasca, vecinie in moldova si iobagie in transilvania. Statutul lor juridic era determinat de dreptul de proprietate incompleta pe care stapanul feudal (domnul, boierii sau manastirile dupa caz) il aveau asupra lor, in sensul ca puteau fi vanduti odata cu mosia pe care se aflau. Acest statut juridic cuprindea urmatoarele drepturi:

- Dreptul de a dispune de produsele si veniturile care le ramaneau dupa satisfacerea obligatiei de plata a rentei feudale

- Dreptul de proprietate asupra gospodariei si uneltelor de munca- Dreptul de folosinta asupra delnitei, asupra suprafetei de teren de cultura pe

care o detineau din proprietatea feudala- Dreptul de a dobandi in proprietate loturi de pamant si chiar tarani aserviti,

evident cu acordul stapanului feudal- Dreptul de stramutare de pe o mosie pe alta dupa indeplinirea obligatiei de plata

a rentei feudale, drept care a fost insa suprimat in secolul al XVI-leaFuga taranilor dependenti de pe mosie, fara respectarea conditiilor de

stramutare, dadaea dreptul feudalilor de a-i readuce cu forta pe mosie. Exista si obligatia corelativa a feudalilor pe ale caror mosii se refugiasera taranii dependenti, de a-i remite stapanilor lor. Taranii aserviti erau exclusi de la exercitiul drepturilor politice. Ei puteau sa isi schimbe statutul juridic si sa dobandeasca calitatea de oameni liberi prin iesirea din rumanie. Rumania, ca regula era imprescriptibila. Formele juridice de iesire din rumanie sunt:

- Iertarea de rumanie, un act cu titlu gratuit, facut de stapanul feudal fie inter vivos, fie mortis cauza (testament)

- Rascumpararea din rumanie, cea mai uzitata forma juridica de iesire din rumanie, datorita avantajelor pecuniare pe care le aducea stapanului feudal

47

- Hotararea judecatoreasca pronuntata in favoarea taranilor in procesele cu boierii, procese care aveau ca obiect constatarea faptului ca taranii fusesera aserviti cu sila

Existau si cai nejuridice de iesire din rumanie ( de facto ). De exemplu, - arderea titlurilor boierilor de catre tarani. - Apoi, asa numita cnezire sau judecirea cu sila, adica situatia in care, prin forta,

taranul dependent isi aroga statutul de om liber.- Fuga de pe mosie- rascoala

forme de cadere in rumanie, care la randul lor puteau fi forme juridice si forme nejuridice.Formele juridice sunt:

- donatia, prin care taranul liber se inchina cu sufletul si cu averea sa stapanului feudal

- contractul de vanzare, prin care taranii isi vindeau libertatea, din ratiuni de ordin financiar

- contractul de imprumut de consumatiune, avand ca obiect o suma de bani, obligatie garantata cu libertatea datornicului si hotararea judecatoreasca, pronuntata de data asta in favoarea boierilor, in procesele cu tarani, avand ca obiect statutul juridic de dependenta al acestora din urma

Toate titlurile juridice emanau de la cancelaria domneasca si erau intarite de domn si de sfatul domnesc.Cai nejuridice de cadere in rumanie:

- falsificarea titlurilor de catre boieri- cotropirea sau sila, adica aducerea cu forta a taranilor in starea de tarani

dependentiIn legatura cu statutul juridic al taranilor dependenti, a existat o opinie

formulata in literatura juridica de care profesorul constantin giurascu, care sustinea existenta unui asa numit drept rumanesc (zacon vlaschi). Profesorul pleca de la ideea ca vlahii erau o categorie sociala inferioara, confundandu-se cu taranii aserviti. In opinia profesorului, vlahii sunt robii eliberati care dobandesc statutul juridic de tarani dependenti, iar dreptul care reglementeaza regimul lor juridic este tocmai acest drept rumanesc. Ca atare, profesorul face distinctia intre legea tarii, care se refera la toti romanii priviti ca o entitate etnica si zacon vlaschi, dreptul rumanesc, care reglementeaza numai statutul juridic al taranilor aserviti.

Aceasta opinie nu poate fi primita, deoarece ea este contrazisa de documentele medievale, de hrisoavele domnesti, din examinarea carora rezulta in mod indubitatil ca termenul de ruman are 2 acceptiuni:

- un inteles etnic- un inteles social

iar sensul in care este utilizat acest termen decurge din contextul frazei.

48

CURS 10

Robii

O alta categorie sociala, al carei statut juridic era reglementat de legea tarii. Normele care stabileau conditia lor juridica formau asa-numitul holopskoe pravo. Din punct de vedere juridic, robii erau lipsiti de libertate, erau considerati obiecte ale dreptului si nu subiecte de drept, insa, spre deosebire de sclavii din antichitate, aveau anumite elemente de capacitate juridica, in sensul ca se puteau casatori, puteau stapani in proprietate salasele si uneltele de munca, confectionate de ei si era recunoscuta rudenia atat pe linie directa, cat si pe linie colaterala. In functie de titularul dreptului de proprietate asupra lor, puteau fi:

- Domnesti

- Boieresti

- Manastiresti

Starea de robie, ca si sclavia din antichitate, era imprescriptibila, insa puteau fi eliberati din starea de robie de catre stapanii lor, devenind oameni liberi. Aceeasi situatie exista si in cazul in care o persoana era luata in robie intr-o tara straina si apoi eliberata si se intorcea in tara de origine. Asupra robilor, stapanii aveau un asa-numit drept de corectie, spre deosebire de antichitate, unde stapanii de sclavi aveau asupra scavilor, ius vitae necisque.

Strainii

Statutul lor juridic era reglementat in amanuntime, ei beneficiind de o conditie juridica foarte apropiata de cea a pamantenilor, in special daca erau crestini. Dimpotriva, strainii necrestini aveau un statut juridic restrictiv. Astfel, strainii se puteau stabili in orase si targuri, puteau face comert, se puteau organiza in comunitati proprii, puteau avea propriile lacase de cult si puteau beneficia de o serie de alte drepturi in masura in care domnul intelegea sa le acorde prin asa-numitele acte de privilegii. De asemenea, strainii se puteau naturaliza, adica se puteau impamanteni, fie prin acordarea unei dregatorii de catre domn, fie prin casatoria cu o pamanteanca. Dupa naturalizare, ei dobandeau statutul juridic al pamantenilor, beneficiind de toate drepturile civile si politice. Totodata, strainii beneficiau de un regim fiscal distinct si nu puteau dobandi in proprietate pamant, teren. Strainii care nu erau crestini si cu precadere mahomedanii nu se puteau aseza pe pamant romanesc si nu puteau ridica lacasuri de cult, avand totodata si interdictia de a dobandi bunuri in proprietate. Toate acestea erau prevazute in mod expres in capitulatiile incheiate de tarile romane cu inalta poarta dupa instaurarea dominatiei otomane.

II. RUDENIA

49

Este o relatie speciala dintre persoane, izvorata fie dintr-o origine biologica comuna, avem in vedere rudenia de sange, fie din anumite principii religioase si avem in vedere rudenia prin alianta sau afinitatea, fie din tainele botezului si cununiei si avem in vedere rudenia spirituala, adica legatura dintre nasi si fini. In ceea ce priveste rudenia de sange, ea poate fi pe linie directa, suitoare, adica in ascendent, coboratoare, adica in descendent si de alaturi, adica in colateral. Fiecare dintre aceste forme ale rudeniei de sange are grade sau trepte de rudenie calculate dupa numarul generatiilor care se interpun intre respectivele persoane. In legea tarii, rudenia de sange genera drepturi si obligatii de ajutor reciproc si de intretinere si reprezenta temeiul juridic al mostenirii. De asemenea, rudenia de sange, este in legea tarii un impediment sau o piedica la casatorie.Rudenia prin alianta sau afinitate. Este legatura dintre un sot si rudele celuilalt sot.Rudenia spirituala, potrivit dispozitiilor legii tarii, puternic influentate de dreptul canonic, genera efecte la fel de puternice ca si rudenia de sange. Legea tarii mai consacra inca doua forme de rudenie, rudenia izvorata din adoptie sau infiere si rudenia izvorata din infratire.

III. CASATORIA

Potrivit legii tarii, casatoria nu este un contract civil, ci ea se incheie printr-o serie de formalitati religioase stabilite de biserica ortodoxa, altfel spus, ea imbraca forma benedictiunii religioase. Legea tarii prevede totodata o serie de etape premergatoare incheierii casatoriei si anume:

- Vederea in fiinta (cunoasterea viitorilor soti)

- Urmarea de vorba (tratativele dintre parintii viitorilor soti)

- Intocmirea foii de zestre

- Binecuvantarea parintilor

In ceea ce priveste zestrea, este o institutie de sorginte geto-daca, intrucat la origine ea era un drept al ambilor tineri si reprezenta echivalentul muncii depuse de acestia in gospodaria familiei. Zestrea se constituia prin strigari publice facute in timpul serbarii nuntii si reprezenta baza materiala a viitoarei familii. La zestre se adaugau darurile de nunta, pe care tinerii casatoriti le primeau de la alte rude, precum si de la prieteni si care intregeau baza materiala a acestei noi familii. Incepand insa din secolul al XVII-lea, zestre isi pierde semnificatia initiala, devenind un drept doar al viitoarei sotii si transformandu-se, treptat, intr-un fel de afacere pentru viitorii soti, denumiti vanatori de zestre.

Legea tarii reglementeaza si o forma atipica de casatorie, asa numita casatorie cu fuga, care se realiza printr-un simulacru de rapire a viitoarei sotii de catre viitorul sotm cu scopul de a forta binecuvantarea parintilor.

In afara rudeniei, mai exista un impediment tipic feudal la casatorie si anume stare de robie a unuia dintre viitorii soti, care atragea automat, caderea in robie si a celuilalt sot, astfel incat copiii rezultati dintr-o asemenea casatorie erau si si robi.

50

Legea tarii prevedea totodata posibilitatea desfacerii casatoriei prin divort, consacrand egalitatea dintre soti in privinta motivelor de divort pe care acestia le puteau invoca. O procedura judiciara subsecventa divortului era asa-numita imparteala sau alegere, altfel spus, partajul bunurilor.

IV. FAMILIA

Este grupul format din rudele cele mai apropiate, avand ca nucleu pe parinti si copii. Familia romaneasca a preluat traditiile familiei geto-dace, astfel incat ea avea un caracter demografic, spre deosebire de familia romana, care avea un caracter aristocratic, astfel, legea tarii consacra deplina egalitate a sotilor, astfel incat ambii soti exercitau puterea parinteasca asupra copiilor, avand obligatia de a-i intretine si proteja. Ca atare, la moartea sotului, sotia putea exercita singura puterea parinteasca asupra copiilor minori.

Si intre soti exista deplina egalitate, precum si drepturi si obligatii reciproce de intretinere, iar daca sotul nu-si indeplinea obligatia de intretinere, fata de sotie si copii, era sanctionat cu o pedeapsa infamanta prevazuta de legea tarii, si anume darea prin targ sau darea pe ulita.

V. ADOPTIACopiii adoptati aveau statutul juridic al copiilor biologici si se numeau copii sau

fii de suflet.

VI. MOSTENIREA

Transmiterea bunurilor pentru cauza de moarte de la defunct la succesorii acestuia poarta numele in legea tarii de mostenire, iar succesorii se numeau mostenitori. Acesti termeni de mostenire si mostenitor fac parte din familia de cuvinte a cuvantului mos, de origine traca, din care deriva si termenul de mosie, acesta avand sensul de proprietate ereditara. Mostenirea putea fi deferita fie pe cale legala, potrivit legii si atunci se numeste mostenire ab indesta (fara testament) sau putea fi deferita prin testament si atunci se numeste mostenire testamentara. Mostenirea legala se deschide in 3 situatii:

- Daca defunctul nu a lasat testament- Daca defunctul a lasat testament, dar el nu este regulat intocmit, nu este valid, e

nul- Daca defunctul a lasat testament, el este regulat intocmit, este valid, dar nu

produce efecte juridice (este caduc)In materia mostenirii legale, legea tarii consacra egala vocatie succesorala a copiilor legitimi cu cei adoptati, atat baieti cat si fete, atat la bunurile de bastina, cat si la bunurile de cumparatura.

De la aceasta regula, exista o importanta exceptie in tara romaneasca, si anume faptul ca proprietatile ereditare denumite ocina, bastina sau dedina, nu pot fi culese prin mostenire decat de catre baieti, functionand in acest sens asa-numitul privilegiu al masculinitatii, iar fetele culegea echivalentul valoric al partii care li s-ar fi cuvenit din bunurile ereditare in bani sau in bunuri de cumparatura (bunurile dobandite de autor

51

prin acte inter vivos). Fetele isi primeau partea din mostenire sub forma de zestre, obligatia de inzestrare revenind parintilor in moldova si fratilor in tara romaneasca.

In ceea ce priveste copilul natural, adica adica copilul nascut in afara casatoriei, el avea vocatie succesorala doar la succesiunea mamei, potrivit principiului roman mater semper certa est, adica mama este intotdeauna sigura.

Legea tarii prevedea totodata ca in situatia copiilor vitregi, succesiunea se defera pe linii, adica copiii vitregi vin doar la succesiunea parintelui comun, impartind dupa caz linia paterna, sau linia materna, dupa cum sunt consanguini, adica sunt frati numai dupa tata sau uterini, adica sunt frati numai dupa mama.

Legea tarii prevede si mostenirea prin reprezentare si consacra dreptuld e succesiune al sotului supravietuitor in concurs cu copiii.

Mostenirea este o devolutiune universala, in sensul ca se transmit de la defunt la mostenitori toate elementele patrimoniului, adica atat activul, cat si pasivul, atat bunurile si creantele, cat si datoriile.

Cea de-a doua forma de mostenire este mostenirea testamentara, care se deschide atuncic and defunctul a lasat testament, el este regulat intocmit, adica valid si isi produce efectele, adica nu este caduc. Testamentul putea fi redactat in forma orala, numit in legea tarii testament cu limba de moarte, sau in forma scrisa, numit in legea tarii diata. Ambele forme de testament se realizau in prezenta martorilor. Diata era utilizata de un numar restrans de persoane, adica doar de catre stiutorii de carte. Cea mai utilizata forma de testament era cel redactat in forma orala.

O particularitate a testamentului medieval este posibilitatea inserarii in cuprinsul acestuia a unui blestem pentru a asigura respectarea vointei testatorului. Prin testament, se putea realiza si o exheredare, adica o dezmostenire.

O alta particularitate, preluata din dreptul roman este valabilitatea substitutiunii fidei comisare, care este interzisa in dreptul modern si prin care disponentul, testatorul, impune fiduciarului, adica legatarului, sa pastreze bunurile primite si sa le transmita la moartea sa unei alte persoane, denumite fidei comisar sau substituit, indicata tot de catre disponent.

VII. MATERIA OBLIGATIILOR

Legea tarii consacra ca izvoare de obligatii contractele si dedictele, punand accent pe raspudnerea personala. Insa, traditionala solidaritate a obstii satesti sau teritoriale, precum si anumite interese ale statului feudal au facut posibile si forme de raspundere colectiva, cum ar fi raspunderea colectiva in materie penala, fiscala si despagubirea de la altul.

Raspunderea colectiva in materie penala este o reminiscenta a vechilui sistem al razbunarii sangelui, potrivit caruia familia victimei isi putea exercita dreptul de razbunare asupra gintii sau familiei faptuitorului. Ulterior, a fost inlocuit cu cel al compozitiunii voluntare, adica al intelegerii de dezdraunare???, suma de bani platita avand atat caracterul de despagubire, cat sic el de ispasire a faptei comise. Dupa aparitia statului, sistemul compozitiunii voluntare a fost inlocuit cu cel al compozitiunii legale, statul fiind acela care fixeaza cuantumul despagubirii. Inainte de constituirea statelor feudale, obstea, prin organele sale de conducere, cerceta si sanctiona infractiunile savarsite pe teritoriul sau de catre membrii obstii.

52

Dupa intemeiere, obstea pastreaza dintre vechile atributii numai aceea de a-l cauta si identifica pe faptuitor, predandu-l slujbasilor statului, denumiti gonitorii din urma. In cazul in care obstea nu-l putea preda pe faptuitor, trebuia sa dea urma, adica sa indice gonitorilor din urma locul prin care faptuitorul a parasit hotarul obstii. Daca nici acest lucru nu era posibil, intreaga obste raspundea pentru fapta comisa pe teritoriul sau, fiind obligata sa plateasca o amenda fixata de stat. Imposibilitatea taranilor de a plati amenda ducea la aservirea obstii. In cazul in care fapta fusese savarsita pe un domeniu feudal investit cu imunitati, identificarea si sanctionarea faptuitorului era de competenta exclusiva a stapanului feudal si aparatului sau propriu de slujitori.

A doua forma de raspundere colectiva este cea in materia fiscala. A fost o forma de aservire a obstilor satesti sau teritoriale, intrucat sistemul fixarii si colectarii impozitelor era, dupa cum am vazut deja, sistemul cislei. Taranii din obste trebuiau sa plateasca si pentru cei fugiti si pentru cei insolvabili, astfel incat ei trebuiau sa implineasca intreaga cisla. In caz contrar, obstea urma sa fie aservita de catre domn sau de catre un boier, in contul datoriei.

Cea de-a treia forma de raspundere colectiva este despagubirea de la altul, care era utilizata in majoritatea statelor feudale, inclusiv in tarile romane. In dreptul modern, daca una dintre partile unui contract este straina, constrangerea acesteia de a-si exercita obligatia asumata prin contract se realizeaza pe baza conventiilor incheiate intre state, precum si in cadrul asa-numitei proceduri a exequatur-ului, adica sistemul potrivit caruia o hotarare pronuntata de o instanta asupra unui cetatean strain devine executorie in statul caruia acest cetatean ii apartine. Astfel, creditorii romani primesc din partea domnului dreptul de a-si realiza creantele pe care le au fata de debitorii straini pe seaman conationalilor acestora, aflati in trecere prin tarile romane. Dupa executarea silita a conationalului, acesta primea din partea autoritatilor din tarile romane toate dovezile privind existenta creantei si modul in care se realizase executarea silita. Astfel incat, la intoarcerea in tara de origine, acest conational al debitorului se putea intoarce impotriva acestuia, evident cu concursul autoritatilor din tara de origine, pentru a recupera ceea ce a platit pentru el, in mod silit. La fel se proceda si in situatia inversa, in care debitorul era roman.

Formele de raspundere personala, in legea tarii, sunt contracte. Dintre acestea, cel mai important si cel mai amanuntit reglementat este contractul de vanzare. Spre deosebire de vanzarea romana, care este consensuala generatoare de obligatii, vanzarea in legea tarii este consensuala translativa de proprietate, iar elementele contractului de vanzare sunt consimtamantul, obiectul si pretul.

CURS 11

A) Consimtamantul

Este manifestarea de vointa a uneia dintre partile contractante in sensul dorit de cealalta parte contractanta. Trebuie sa reflecte vointa liber exprimata a partilor, adica trebuie sa fie dat de buna-voie si irevocabil. Atunci cand consimtamantul este vitiat, contractul este nul. Cel mai raspandit vitiu de consimtamant in practica medievala era

53

violenta pe care legea tarii o denumeste sila. Motivele economice pentru care una dintre parti era nevoita sa vanda nu erau considerate vitii de consimtamant. Intrucat contractele de vanzare se incheiau in prezenta martorilor, dolul si eroarea, ca vitii de consimtamant erau foarte rar intalnite in practica. La vanzarea pamantului, pe langa consimtamantul partilor, era necesar consimtamantul rudelor si vecinilor exercitat sub forma dreptului de protimis daca era vorba despre un teren aflat in hotarul obstii. Daca era vorba despre o proprietate feudala sau despre un rob, actul de transfer a proprietatii trebuia intarit prin hrisov domnesc, prin urmare, era necesar si consimtamantul domnului. pentru obtinerea consimtamantului domnului si pentru evitarea exercitarii de catre acesta a dreptului de pradalica, partile contractante faceau darea calului sau darea cupei.

B) ObiectulTrebuia sa fie un bun susceptibil de a fi instrainat, adica un bun aflat in comert,

adica aflat in circuitul juridic civil. Cel mai important bun era pamantul, iar apoi, in ierarhia importantei bunurilor, urmau robii si taranii aserviti, evident, acestia din urma vanduti numai impreuna cu mosia. Prin urmare, o particularitate a vanzarii feudale, fata de vanzarea moderna, este aceea ca fiinta umana putea forma obiect al contractului de vanzare. In afara cazurilor deja mentionate, avem si situatia in care taranii liberi erau nevoiti sa isi vanda libertatea pentru a procura sumele necesare platii datoriilor lor.

C) PretulDe cele mai multe ori, era fixat in bani, insa datorita caracterului natural al

economiei, existau situatii in care pretul era fixat in alte bunuri, astfel incat observam ca in practica medievala se facea confuzie intre contractul de vanzare si cel de schimb (permutatio rerum). Pretul se putea plati integral fie in momentul incheierii contractului, fie vanzarea se facea cu rest de pret ce trebuia platit pana la un anumit termen, sub sanctiunea rezolutionarii contractului pentru neexecutare. Rezolutiunea contractului intervenea si in caz de evictiune, adica atunci cand cel care a cumparat era deposedat pe cale judiciara de bunul dobandit, evictiunea se numea in legea tarii val, spunandu-se ca in acest caz, bunul a fost cumparat „rau”, adica a fost cumparat de la neproprietar. Partile puteau prevedea in cuprinsul contractului daune interese conventionale in cadrul unui pact comisoriu. Sub aspectul formei, contractul de vanzare se putea incheia in forma scrisa sau verbala, intotdeuna in prezenta martorilor, iar uneori si in prezenta chezasilor (garantilor personali) si a aldamasarilor (aldamasarii sunt martori preconstituiti).

CONTRACTUL DE DONATIE

In legea tarii, acesta este un contract real, el se incheie in mod valabil prin acordul de vointa al partilor insotit de remiterea materiala a lucrului. Unul dintre elementele sale este intentia donatorului de a-l gratifica pe donatar. In cazul daniei sau donatiei domnesti, intentia de a gratifica, a domnului, avea in vedere fie rasplatirea boierilor fideli pentru dreapta si credincioasa slujba, fie ajutorarea unor manastiri in scopuri pioase. In cazul daniilor sau donatiilor particulare, intentia de a gratifica avea

54

in vedere angajamentul donatarului de a-l ingriji pe donator si de a-l inmormanta potrivit daniilor crestinesti. Ca atare, de cele mai mutle ori, donatia sau dania particulara, avea caracterul unei donatii cu sarcina. Daniile particulare facute catre biserica aveau in vedere scopuri filantropice, iar manastirea donatara nu avea dreptul sa instraineze bunurile primite cu titlu de donatie sub sanctiunea revocarii acesteia.Un alt element al contractului de donatie este obiectul. Si in cazul donatiei feudale, ca si in cazul vanzarii feudale, avem aceeasi particularitate, in sensul ca obiect al donatiei il putea constitui fiinta umana, este vorba de rob, despre taranii donati odata cu masina si despre taranii liberi care, spune legea tarii, se inchinau cu sufletul si averea lor, adica isi donau libertatea si averea stapanului feudal. Donatiile care aveau ca obiect mosii si robi trebuiau, ca si vanzarile, sa fie intarite prin hrisov domnesc.

CONTRACTUL DE IMPRUMUT2 forme:

- Imprumut de folosinta (comodatul), mai rar intalnit- Imprumut de consumatiune, denumit mutuum, care era frecvent intalnit in

practica medievala. De regula, acest contract avea ca obiect o suma de bani, fiind un contract unilateral, in sensul ca el genereaza obligatii numai in sarcina uneia dintre partile contractante, in speta, in sarcina imprumutatului, care trebuia sa ii restituie imprumutatorului suma imprumutata impreuna cu o dobanda pe care legea tarii o denumeste „bas”. Data restituirii imprumutului era fixata de regula intr-o zi de sarbatoare sau o alta zi importanta. Legea tarii permitea si anapocismul, adica dobanda la dobanda, numit „bas peste bas”.

Pentru garantarea executarii obligatiilor contractuale, legea tarii prevedea 2 forme de garantie:

- Garantia reala, denumita „zalog”. Zalogul consta din bunuri mobile si imobile, in special robi si mosii cultivate cu tarani dependenti, munca acestora putand fi utilizata de catre creditor in contul dobinzilor, la suma imprumutata. Acesta putea imbraca doua forme:

o Zalog fara termen: creditorul putea intra la scadenta in stapanirea bunurilor zalogite si sa le foloseasca pana la plata datoriei.

o Zalog cu termen: daca la implinirea termenului, debitorul platea datoria, el raspumpara bunurile zalogite, iar daca nu platea datoria, se putea prevedea in actul de zalogire ca acesta devine statator, adica bunurile zalogite intrau in proprietatea creditorului, in contul creantei sale. Daca nu se prevedea in actul de zalogire ca bunul devine statator si avand in vedere ca aproape intotdeuna valoarea bunului zalogit era mai mare decat cuantumul creantei garantate, se proceda la evaluarea bunurilor zalogite si vanzarea lor catre o persoana straina sau chiar catre creditor, retinandu-se din pretul obtinut cuantumul creantei si accesoriilor acesteia, iar diferenta era data debitorului.

- Garantia personala, denumita „chezasie”. Garantii personali sunt persoane care se obliga fata de craditor sa plateasca ei datoria debitorului daca acesta nu va plati la scadenta. Prin urmare, chezasii sunt debitori accesorii. Ei sunt tinut solidar pentru plata datoriei garantate, iar garantul care a platit tot are actiune in

55

regres in contra cogarantilor sai, pentru partea contributiva a fiecaruia din datorie si totodata, are actiune in regres si impotriva debitorului principal.

Daca debitorul era falit si nu fusesera constituite nici garantii reale si nici garantii personale, se declansa o procedura speciala de executare silita denumita „curama”, in cadrul careia bunurile debitorului insolvabil erau evaluate sau, cum spune legea tarii, „pretuite” si apoi vandute la licitatie publica, creditorii indestulandu-se proportional cu valoarea nominala a creantelor lor.

CONTRACTUL DE DEPOZIT, CONTRACTUL DE MUNCA, LOCATIUNEA DE LUCRARI

Una dintre cele mai complexe institutii feudale reglementate de legea tarii este institutia infratirii, care reuneste trasaturi ale familiei, testamentului si contractului. A fost larg raspandita la multe popoare, in perioada de trecere de la comuna primitiva la stat. Pe fondul slabirii legaturilor gentilice, bazate pe rudenia de sange si izolarii din ce in ce mai accentuate ale indivizilor, acestia incearca sa inlocuiasca rudenia de sange cu o rudenie creata pe cale artificiala, prin infratire, aceasta fiind o invoiala formala de ajutor reciproc, insotita de o procedura constand in amestecul catorva picaturi din sangele celor care se infrateau. Aceasta procedura este un exemplu tipic de simbolism judiciar, in sensul ca amestecul artificial al sangelui avea semnificatia imitarii rudeniei de sange. De-a lungul timpului, conceptia, ritualul si efectele infratirii s-au schimbat sub impactul noului cadru de organizare sociala de tip statal, sub impactul religiei crestine. Astfel, infratirea dintre peregrini, larg raspandita in statul roman si pe cale de consecinta si in dacia romana si avdn la baza precepte ale religiei crestine, a fost interzisa de imparatul pagan diocletian in anul 285 d.Hr. in epoca feudala, apare o noua forma de infratire si anume, fratia de arme, care se realiza intre cavaleri, cu scopul de a-si acorda sprijin reciproc in savarsirea unor fapte de arme.

Ritualul infratirii se spiritualizeaza, in sensul ca formele pagane sunt inlocuite treptat cu forme crestine si infratia devine o fratie de cruce. Ea era practicata atat de catre boieri, cat si de catre tarani. In cazul boierilor, amestecul sangelui a fost inlocuit de o slujba religioasa la biserica, insotita de impartasirea din aceeasi paine, iar in cazul taranilor, taietura pentru obtinerea picaturilor de sange se realiza in forma de cruce. In general, infratirea dintre tarani imbraca forma unei infratiri haiducesti, indreptate impotriva exploatarii feudale. Insa, dupa fondarea statului feudal de sine statator, apare o noua forma de infratire, infratirea pe mosie. Aceasta se realizeaza printr-un act scris, emanand de la cancelaria domneasca, act in care se consemneaza declaratiile de infratire ale celor care se infrateau, facute in fata domnului si a sfatului domnesc. Spre deosebire de toate celelalte forme de infratire, infratirea pe mosie duce nu numai la stabilirea unor relatii personale intre cei infratiti, ci si a unor relatii patrimoniale cu privire la anumite bunuri asupra carora cei infratiti constituie anumtie drepturi, acesta fiind, de altfel, scopul declarat al infratirii. Obiect al infratirii il puteau forma orice fel de bunuri, insa principalul bun il constituia pamantul. De aici si cea mai raspandita forma de infratire, cu efecte patrimoniale si anume, infratirea pe mosie sau infratirea pe ocina.

56

Exista doua forme de infratire pe mosie:1. Prima, in care toti cei infratiti isi unesc ocinile2. A doua, in care infratirea se realizeaza doar pe ocina uneia dintre parti

Conditia esentiala pentru a putea intra in raporturi de infratire era aceea de a fi proprietar. In actul de infratire, se stabilea cui apartinea sau apartineau ocina sau ocinele asupra careia sau carora se realiza infratirea.

1. Prima forma de infratire avea doua momente:a. Momentul unirii ocinilorb. Momentul asezarii celor infratiti pe ocinile astfel unite

2. Avea un singur moment al constituirii sale si anume, momentul asezarii celor infratiti pe ocina unuia dintre ei.

Din punct de vedere al modului in care se realizeaza, se nasc raporturile de infratire, infratirea poate sa fie directa sau indirecta. Infratirea este directa atunci cand raporturile se stabilesc intre toti participantii la infratire. Infratirea este indirecta atunci cand cel care constituie infratirea nu intra in raporturi de infratire, ci doar aseaza ca frati alte persoane pe ocina sau pe ocinile sale. Combinand acum cele doua criterii de clasificare a infratirii, putem spune ca infratirea prin unirea ocinelor este intotdeauna directa si produce ca efect juridic crearea unei stari de coproprietate intre cei infratiti, astfel incat acestia devin coproprietari ai ocinelor aduse in infratire, dar nu in cote proportionale cu suprafata adusa, ci in cote indivize egale.

Infratirea prin asezarea ocinelor poate fi directa sau indirecta. Daca este indirecta, doar cei asezati devin coproprietari asupra ocinelor sau ocinei pe care s-a realizat infratirea. Scopul economic al infratirii pe mosie era crearea unei mosii mai mari si ca atare, mai puternice din punct de vedere economic. Insa infratirea produce si efecte juridice atat in materia succesiunii, cat si in materia proprietatii.

In materia succesiunii, ea este utilizata mai frecvent in urmatoarele cazuri:- In tara romaneasca, se infrateau fetele cu baietii pentru a li se conferi si fetelor

vocatie succesorala a bunurilor ereditare ale parintilor lor- Daca proprietarul unei mosii nu avea mostenitori, sau in tara romaneasca, daca

avea numai fete, putea sa recurga la o infratire directa cu alte persoane pe mosiile unite sau numai pe mosia sa, sau putea recurge la o infratire indirecta, pe mosia sa, a fetelor cu fiii altor persoane sau altei persoane.

- De asemenea, prin infratire, puteau fi chemate la mostenire in consurs cu descendentii, cu fiii si alte persoane pe care cel care realiza infratirea avea interesul sa le favorizeze. Acestea sunt cele mai frecvente aplicatii in materia succesiunii.

In materia proprietatii:- Infratirea este un mod de dobandire a proprietatii, pe langa contractele

translative de proprietate. In actul de infratire, se putea prevede fie ca transmiterea proprietatii catre cei infratiti se realizeaza ipso iure in momentul infratirii, fie ca ea se va face mortis cauza, la data decesului a celuia care a constituit infratirea. Transmiterea imediata a proprietatii putea fi afectata de

57

modalitati, spre pilda, putea fi afectata de o sarcina constand in anumite obligatii ale celor infratiti fata de cei sau fata de cel care le-a transmis averea.

- Infratirea pe mosie a fost utilizata de catre boieri si ca un instrument juridic de aservire a obstilor satesti sau teritoriale, in sensul ca boierul se infratea cu unul dintre membrii obstii, devenind ruda cu acesta si vecin cu ceilalti membrii ai obstii, calitate in care putea exercita dreptul de protimis, acaparand astfel pamanturile obstii.

CURS 12

DISPOZITIILE DE DREPT PENAL DIN LEGEA TARII

In materia dreptului penal, legea tarii contine dispozitii cu caracter discriminatoriu consacrand un tratament diferit in fata legii penale in raport de pozitia sociala a faptuitorului sau a victimei astfel incat aceleasi fapte si pedepse sunt apreciativ aplicate diferit in functie de categoriile sociale de apartenenta.

O alta trasatura a reglementarilor penale din legea tarii: se pastreaza vechile reminiscente ale vechiului sistem al razbunarii private, ale legii talonului, desi statul feudal a luat masuri sistematice de reprimare prin introducerea amenzii pentru cei care apelau la ele.

Cea de-a treia trasatura: sistemul rascumpararii pedepselor care ii favorizau pe cei legati.

Infractiunile se numeau vini. Se clasificau: vini mari (grave) si vini mici.Vini mari: infractiunile indreptate impotriva statului feudal. Pe primul plan – hetlenia avea subiectul activ calificat (doar boierii o puteau savarsi) – incalcarea obligatiilor de drept si .... fata de domn. Pedeapsa era invariabil moartea, singura ce nu putea fi rascumparata si pedepsa complementara a confiscarii averii care era data boierilor .....

Infractiune grava – osluk (neascultare) neindeplinirea indatoririlor pe care taranii aserviti le aveau fata de stapanii feudali. Era pedepsita cu amenda sau moarte si confiscarea ocinelor.

Infractiunile indreptate impotriva persoanei: omuciderea –> moarte (putea fi rascumparata); infractiunea de lovire (vini mici) -> amenda in vite (gloaba) ; infractiuni impotriva religiei si moralei feudale: erezie, viol, bigamie, viol, adulter -> moarte.

Adulter : zestrea sotiei vinovate intra in proprietatea sotuluiInfractiunile ...... impotriva justitiei (vini mici): marturia mincinoasa (limba

stramba LT), denuntul calomnios (sudalma cea mare) – aceeasi sanctiune care ar fi fost aplicata celui denuntat daca denuntarea era adevarata -> insulta (sfada) -> amenda.

Infractiuni indreptate impotriva proprietatii (vini mari): furtul cu o varianta normativa furt fata ???? (flagrant) care era pedepsit cu spanzurarea la locul faptei. Varianta simpla – amenda ; talharie -> moarte.Sistemul sanctionator (LT) – pedepse:Fizice: fideritele variante ale pedepsei cu moartea ..................................Pecuniare (amenzi)Infamante : atrag aprobriul public: taierea limbii, purtarea pe ulita

58

DISPOZITIILE LEGII TARII CU PRIVIRE LA PROCEDURA DE JUDECATA

Pe plan procesual, LT are un caracter unitar in cele 3 tari romane, reglementat .......Instante de judecata:

Obsti: .... si sfatul oamenilor buni si batraniOrase: judet sau soltuz si cei 12 pargari; conducatorii tinuturilor si judetelor;

marii vornici, vornicul (stanga oltului) si banul (dreapta oltului) in TRAnumite competente specializate aveau si alti dregatori. Toate celelalte

categorii de institutii aveau competenta generala in materia ........... in materia judiciara competentele boierilor si manastirile cu privire la domeniile stapanite daca erau investiti cu imunitati feudale. Competenta de judecata era precizata in hrisovul de acordare a imunitatii.

Sfatul domnesc – instanta superioara, judeca pricinile mai grele si plangerile celor ................... neavand caracterul unor cai de atac proprii .... fiind indreptate impotriva persoanei dragatorului in cauza

Domnul - judecator suprem pentru orice pricina in prima sau ultima instanta si rejudeca orice proces. Judeca singur sau impreuna cu Sfatul domnesc, fie in capitala, fie in orice alta localitate pentru ca justitia feudala avea caracter .................. -> trepte de jurisdictie sau principiul autoritatii de lucru judecat, ducand la starea de nesiguranta pe plan judiciar. Legea Tarii consacreaza mecanisme pentru a pune caat prelungirii procesului si ingradea posibilitatea redeschiderii lor.

Mecanisme:....... (legatura) nu inpiedica direct redeschiderea, dar obliga partea care doreste

acest lucru sa depuna o suma de bani in vistierie. In aplicarea unor hotarari se preciza ca cel care doreste sa redeschisa procesul trebuia sa plateasca acea suma. Fierie – partea care castiga procesul depune apriori o suma de bani si in schimb, domnul garanteaza ca nu va aproba redeschiderea procesului.

Desi in secolul XVIII se introduce sistemul modern al amenzilor judiciare prin care este sanctionata culpa procesuala a partii care redeschizand procesul cade in pretentie. Acele amenzi judiciare se numesc gloabe.

Organele cu atributii jurisdictionale exercita si atributii administrative, ceea ce contravine proncipiului separatiei puterii in stat. din examinarea sistemului institutional de judecata, vedem ca exceptand institutiile de la nivelul obstii satesti, ........... justitiei este exercitat de clasa feudalilor.

Se desprinde ideea in privinta conceptiei de la baza ideii judiciare ca judecata trebuie sa se realizeze dupa lege si dreptate sau dupa dreptate si biceiul tarii. Sintagma “lege si obiceiul tarii” desemneaza Legea Tarii, iar cuvantul dreptate desemneaza morala, constiinta juridica a societatii feudale.

Legea Tarii contine dispozitii foarte importante in materia probelor. Vechiul drept feudal consacra atat reguli si mijloace de proba din timpul feudalismului, cat si o serie de reminiscente din societatea gentilica care in conditiile epocii feudale dobandesc continut si forma noua, astfel incat aplicarea lor este asigurata de forta

59

coercitiva a statului. Persistenta acestor forme anterioare feudalismului se explica prin caracterul natural al economiei feudale si prin dainuirea unor vechi forme economice (exp: proprietatea devalmasa). Din punctul de vedere al formei lor, probele pot fi:

Orale: cele mai uzitate, la inceputul epocii feudale. Reprezinta mijlocul comun de probatiune pentru ca...... existente anterior formarii statului nu puteau fi demonstrate altfel si pentru ca slava raspandire a stiintei de carte facea din ele o necesitate. Acestea sunt: proba fierului rosu, juramantul cu brazda in cap, probe cu juratori, probe testimoniale.

Proba fierului rosu : modul de utilizare a putut fi constatat dintr-un document denumit “Registrul de la Predea”, tinut de preotii catolici de la resedinta episcopala de la .... (1208-1235). Au fost consemnate note referitoare la un numar de 389 de pricini solutionate prin aceasta proba. In situatia in care judecatorul nu putea pronunta o solutie datorita sustinerilor contradictorii ale partilorsi absentei altor probe, trimiteau partile insotite de prestare la Episcopia Catolica de la Oradea pentru a fi supuse probei. Se proceda la oficierea unei slujbe, invocandu-se divinitatea pentru ca aceasta sa arate de partea cui este dreptate, dupa care se dadea unei parti, martorilor sau chezasilor sa poarte o bucata de fier inrosit in mana pe o distanta de 7,8 pasi. Mana era bandajata si bandajul sigilat. Dupa 8 zile se proceda la desigilarea si desfacerea si examinarea mainii. Daca rana era vindecata, se socotea ca afirmatiile celui supus probei erau adevarate, iar hotararea se pronunta pe cale de consecinta. In caz contrar, cel in cauza facuse afirmatii mincinoase, iar partea pentru care depusese marturie sau pentru care garantase era considerata vinovata. ............ era vindecata, alte circumstante erau socotite semne de ...., neprezentarea la termenul fixat pentru administrarea probei sau examinarea mainiii, violarea sigiliului.

Examinand natura proceselor consemnate ca fiind solutionate prin aceasta proba, observam ca majoritatea, peste 200, au ca obiect fapte de natura a aduce atingere proprietatii feudale, cu mai multi acuzati tarani iobagi sau alte elemente ale unor categorii sociale inferioare. Aceste parti erau supuse probei si nu inaltul cler sau nobilii, chiar si in situatia in care se stabilea ca unul ar fi trebuit sa se supuna probei, putea desemna un reprezentant, de regula un taran iobag care sa fie supus probei in locul sau => ca aceasta proba avea vadit caracter discriminatoriu, fiind rezervata categoriilor sociale inferioare. Exista si alte elemente care confereau caracterul partinitor sau neconcludent: nu se preciza pana la ce temperatura trebuie incalzit metalul, rezistenta fizica a persoanei era hotaratoare, dupa cum existau retete preventive pentru efectele arsurii.

Juramantul cu brazda in cap: rolul pamantului (o divinitate) il juca in desfasurarea acestei probe. Cel supus probei pronunta in juramantul in care invoca pedeapsa juramantului (divinitatea) daca juramantul se va fi dovedit fals. In moldova se punea o brazda pe cap (...), in Tara Romaneasca se punea brazda intr-o traista (...). aceasta proba era utilizata cu rpecadere in procesele referitoare la stabilirea hotarelor. Cei care jurau se angajau sa arate adevarul...... inconjurau limitele cu brazda asupra lor. Din fizionomia probei => ca nu este crestina, ci de sorginte geto-daca, pentru ca in ..... zeitatilor geto-dace, zamolxe, zeitatea pamantului, era zeul suprem. Pamantul are puteri purificatoare atat in sens material, cat si spiritual, adica ii ajuta pe cei care spun adevarul si ii sanctioneaza pe sperjuri. De aici si expresiile incetatenite in vocabularul limbii romane “sa-i fie tarana usoara”, “nu-l mai rabda pamantul”. In cazul acestei

60

probe, exista un dublu simbolism judiciar: pamantul reprezinta divinitatea, iar capul este cea mai importanta parte a corpului.

Sub influenta crestinismului, proba s-a spiritualizat, brazda -> evanghelie. Dupa formarea statului feudal, proba a dobandit caracterul de clasa, astfel incat era rezervata dpar taranilor. Pe masura formarii si dezvoltarii proprietatii feudale, boierii si manastirile erau tot mai interesati in utilizarea acestei probe pentru delimitarea proprietatii lor, astfel incat nu se multumeau doar cu martori intamplatori, ci recurgeau la cei preconstituiti - .... purtati de-a lungul hotarelor si batuti (...) si calugariti pentru a tine minte hotarele si a depune marturii intr-un eventual proces.

Proba cu juratori – institutia juratorilor a fost un mijloc de proba care prin particularitatile sale contrazice ideile moderne referitoare la ... trebuie sa distingem intre pricinile penale si cele civile. In materie penala, juratorii sustin prin juramantul lor ... unei parti, aratand ca este demna de crezare. Juramantul juratorilor are caracter subiectiv, nu ... la stabilirea adevarului, ci a bunei reputatii a persoanei pentru care se depune respectivul juramant, fiind unul de credibilitate. In procesul civil, acesta este unui de veridicitate, are caracter obiectiv, juratorii depun juramantul dupa ce in prealabil cercetasera personal situatia de fapt si drepturile partilor litigante. Pana la aparitia pravilelor (dreptul feudal scris), proba cu juratori a fost cel mai raspandit mijloc de proba, fiind utilizata ca mijloc de proba pentru solutionarea oricaror procese. Proba cu juratori era denumita de catre dreptul feudal nescris “lege”. Prin proba cu juratori puteau fi combatute chiar si inscrisuri. Aceasta proba era de sorginte geto-daca, originea sa se afla in juramantul pe .... regale. Juramantul prestat de un numar de juratori putea fi combatut doar de juramantul prestat de un numar dublu de juratori. In epoca gentilica .... era compus din rudele celui pentru care se depunea juramantul. Apoi au intrat ceilalti membri (vecinii).

Proba era acordata de domn prin hrisov domnesc in care se folosea sintagma “i-am dat lege”. Partea putea lua legea si sa accepte prestarea probei sau putea sa o defere partii adverse. Cand domnul incuviinta administrarea probei preciza si numarul de juratori, care erau indicati nominal in anumite situatii (juratori pe ravase). Juratorii trebuiau sa fie de o seama cu cel pentru care jurau (Legea Tarii), aceeasi categorie sociala. Depunerea juramantului avea caracter solemn din punct de vedere religios si juridic. Era depus pe evanghelie in fata imputernicitului domnesc cu supravegherea efectuarii probei. Continutul si forma trebuiau sa fie identice cu cele ale partii din proces pentru care se depunea juramantul respectiv. Greseala cuvintelor ducea la anularea probelor. Daca juramantul era depus cu respectarea tuturor formelor cerute de dreptul obisnuielnic, imputernicitul consemna desfasurarea probei intr-o carte de juramant cu ......................... domnul pronunta hotararea in sensul celor aratate in juramant, partea sprijinita de juratori castiga. Legea Tarii: “s-a apucat de lege” – partea castigatoare. Daca partea careia i se incuviinteaza proba nu o putea administra, pierdea procesul: “a ramas de lege”. Partea adversa putea cere contraproba cu numar dublu de juratori, “lege peste lege”. Daca .... era ..... formelor prescrise de dreptul obisnuielnic, prima hotarare era anulata si se dadea una noua conform noului juramant. Cel anterior era socotit fals, primii juratori erau considerati sperjuri si erau... Numarul maxim de juratori (Legea Tarii) era 4. Daca domnul dorea sa favorizeze o partea, stabilea numarul maxim pentru ca partea adversa sa nu faca ...

61

Si aceasta proba a dobandit caracterul de clasa astfel incat juratorii puteai fi recrutati doar din randul boierilor, fiind dezavantajoasa pentru tarani cand trebuia administrata aceasta proba in procesele cu boierii.

CURS 13

Proba testimoniala

Martorii sunt persoane care au cunoscut expropri sensibus (cu propriile simturi) anumite fapte si imprejurari despr care relateaza in fata instantei in vederea solutionarii procesului. Depozitiile martorilor se dadeau sub prestare de juramant in biserica, iar preotii dadeau anafeme impotriva celor care depuneau marturii mincinoase. Chiar daca depozitia martorului era data sub prestare de juramant, forta probanta a probei testimoniale era inferioara probei cu juratori. De multe ori partile litigante recurgeau la conversiunea probelor in situatia in care spre pilda la termen nu puteau fi adusi toti juratorii, cei prezenti erau audiati in calitate d emartori. O categorie speciala de martori o reprezentau aldămăşarii, acestia fiind martori preconstituiti, adica persoane prezente la incheierea anumitor contracte care asistau partile la stabilirea clauzelor contractuale, si care ulterior puteau fi audiati ca martori intr-un eventual litigiu legat de interpretarea si executarea contractului.Aldamasul este o institutie de sorginte geto-daca, avand deci unc aracter pagan, si o dubla semnificatie, una religioasa si una juridica. Sub aspect religios, dupa incheierea contractului, persoanele care asistasera la realizarea aportului de vointa intre parti invocau divinitatea pentru ca aceasta sa binecuvanteze intelegerea partilor. Invocarea se facea in cadrul unui ritual, din care s-a pastrat pana in zilele noastre obiceiul ca aldamasarii sa bea vinul impreuna cu partile. Consumarea acestui aldamas avea insa si o semnificatie juridica, si anume marca momentul realizarii acordului de vointa, cel al incheierii contractului. Atunci cand intelegerea partilor imbraca forma scrisa, in cuprinsul inscrisului se treceau alaturi de numele partilor contractante si numele aldamasarilor, precum si momentele din cadrul procesului realizarii acordului de vointa la care acestia asistasera. Se mentiona de asemenea in cuprinsul inscrisului si valoarea aldamasului consumat, precum si partea contractanta care a suportat cheltuiala.

Probele scrise.Inscrisurile folosite ca mijloace de proba in procesul medieval erau de doua categorii:

- Oficiale, cele care emanau de la cancelaria domneasca

- Private, cele care emanau de la ersoane particulare

Actele domnesti purtau diverse denumiri, cea mai uzitata fiind aceea de hrisov, iar inscrisurile emanand de la particulari purtau denumirea de zapise.

Dreptul feudal scris.

62

Pravilele bisericesti.

Datorita organizarii sale ierarhice si rolului jucat de factorul ideologic al societatii feudale, biserica ortodoxa romana a fost in masura sa elaboreze un sistem de norme de conduita aplicate pe intreg teritoriul locuit de romani, uzand de autoritatea sa spirituala, precum si de sprijinul acordat de statul feudal. In vederea consolidarii statului feudal si intaririi autoritatii domnesti, domnii romani erau interesati sa introduca noi reglementari juridice cu caracter uniform, in masura a modifica dispozitiile legii tarii care prezentau o serie de particularitati regionale. Astfel au fost elaborate pravilele bisericesti, care au avut un caracter oficial, fiind intocmite din ordinul domnului sau mitropolitului si pe cheltuiala acestora. Dispozitiile pradelor bisericesti erau obligatorii atat pentru clerici cat si pentru laici, atat in domeniul religios propriu-zis, cat si in domeniul juridic, aceatsa deoarece in conceptia autorilor de pravile, dispozitiile de drept civil, penal si procesual tineau tot de domeniul religios.

Pe de alta parte intrucat biserica ortodoxa romana se afla sub autoritatea spirituala a patriarhiei de la Constantinopole, domnii si mitropolitii romani au respectat intrutotul o regula demult consacrata, anume aceea ca pragmele se intocmesc numai dupa izvoare canonice bizantine. Intrucat procesul crestinarii populatiei dacoromane si apoi a populatiei romanesti a inceput inca din epoca dominatiei romane si a continuat si dupa retragerea aureliana, in vocabularul religios al limbii romane, spre deosebire de celellate limbi romanice, cuvintele esentiale sunt de sorginte latina: biserica, cruce. Patrunderea masiva a slavilor la sudul dunarii, in cea de-a doua etapa a procesului etnogenezei romanesti, care a generat ruperea romanitatii nord-dunarene de romanitatea sud-dunareana, ruperea contactului direct al populatiei romanice de la n dunarii cu imperiul bizantin, a facut ca inca din feudalismul timpuriu influenta bizantina sa se exercite pe filiera slava. In acest context, limba slavona a devenit limba cancelariei domensti si a cultului religios ortodox roman.

Insa limba slavona era apanajul unui numar mic de ininitiati, poporul si o parte insemnata a boierimii nu cunosteau limba slavona, motiv pt care de la jumatatea secolului al 16-lea, pragmele au inceput sa fie redactate si in limba romana, iar apoi numai in aceasta. Preagmele bisericiesti fie cau au fost redactate in slavona sau in romana, au fost initial multiplicate sub forma manuscrisa, iar dupa descoperirea si raspandirea tiparului au inceput sa apara pragmele tiparite, din sec 17. Cele mai importante pradile in limba slavona au fost:

- pramila de la targoviste, elaborata la 1452 de crămădicul Dragomil, din porunca lui Vladislav al tarii romanesti,

- cea de la manastirea Putna, 1581, aceasta avand text interliniar, in romana si slavona.

- Manastirea bistrita din moldova, elaborata la 1618,

- Manastirea bistrita din oltenia, 1866.

-

63

-

Cele mai importante izvoare ale acestora au fost nomocanoanele parintilor bisericii (literatura patristica), legislatia imparatilor bizantini (bazilicale, prohironul, epanacoga), o lucrare extrem d eimportanta, Sintagma alfabetica a lui matei vlastares, 1335 la salonic.

Cele mai importante in lb romana:- Apostolilor, 1560 – 1562 si la brasov, de diaconul Horesi. Ea se mai numeste si

pradila de la Ieud, dupa nu,mele localitatii din maramures unde a fost descoperit singurul exemplar al acestei pradile care s-a pastrat.

- Pravila aleasa, 1632, in moldova, logofatul eustratie care a utilizat in elaborarea acestei pradile nomocanonul lui mihail malaxos, pe care l-a si tradus din limba greaca in limba romana.

- Pradila de la bobora sau cea mica, tiparita in tara romaneasca in 1640 din porunca domnitorului matei basarab in 2 editii identice, una pentru tara romaneasca, cu o prefata scrisa de mitropolitul teofil al tarii romanesti, si o editie pentru transilvania, prefatata de mitropolitul ghenadie al transilvaniei.

Continutul acestor pradile este eterogen intrucat alaturi de texte cu caracter juridic se afla si texte nejuridice, din cele mai variate domenii. Spre pilda: extrase din lucrari religioase, date istorice despre sinoadele bisericesti, si despre parintii bisericii autori de pradile. Tabele de calculare a timpului, cronici, diverse formulare pentru intocmirea unor acte samd.

La randul lor, dispozitiile cu caracter juridic nu sunt sistematizate pe ramuri si institutii de drept, astfel incat dispozitiile de drept civil alterneaza cu dispozitii de drept penal cu drept procesual.

Prin continutul lor mistic si prin discriminarile sociale pe care le consacrau, pravilele bisericesti au contribuit la consolidarea relatiilor de tip feudal. Pe de alta parte, avand in vedere izvoarele folosite la elaborarea lor, pravilele au marcat inceputul procesului de receptare a ideilor si institutiilor juridice romane, asa cum fusesera ele adaptate la realitatile feudale de catre legislatia bizantina. Din momentul aparitiei dreptului feudal scris, influenta romana asupra dreptului romanesc s-a realizat pe cale indirecta, adica pe filiera bizantina. Tot prine xaminarea continutului pravilelor bisericesti putem constata ca ele au un continuta semanator, mergand pana la identitate in toate cele 3 tari romane, iar aceasta unitate de continut demonstreaza caracterul unitar al dreptului nostru feudal scris ca o consecinta fireasca a unitatii de conceptie, a tuturor autorilor de pravile. Pravilele bisericesti au avut si o finalitate practica in sensul ca ele erau destinate sa se aplice in activitatea instantelor de judecata. Cu toate acestea exista putine documente care sa ateste faptul ca hotararile judecatoresti erau date in baza pravilelor, insa acest fenomen se explica prin aceea ca hotararile date in domeniul dreptului penal sau in domeniul dreptului familiei imbracau de cele mai multe ori forma orala iar daca se dadeau totusi in forma scrisa nu indicau capul de pravila (textul din pravila pe care se bazau). De cele mai multe ori asemenea hotarari nu erau pastrate

64

de parti intrucat nu exista un interes in acest sens, dimpotriva, in procesele referitoare la proprietate, hotararile se dadeau intotdeauan in forma scrisa si cu indicarea capului de pravila iar partile erau extrem de interesate in pastrarea unor asemenea hotarari, intrucat ele reprezentau dovada dreptului lor de proprietate, avand caracterul unor titluri de proprietate. Ca atare asemenea hotarari s-au pastrat, ele avand finalitate practica a pravilelor bisericesti. Un exemplu este hotararea continuta intr-un hrisov al domnitorului alexandru iliaş prin care a fost solutionat procesul dintre florica si maria, florica fiind fiica legitima a lui mihai viteazaul, iar maria cea naturala, cu privire la una din mosiile ce apartinusera domnitorului. Procesula fost castigat de fiica legitima, florica, iar in cuprinsul hotararii care s-a pastrat, se mentioneaza textul din pravila pe baza caruia s-a dat aceasta solutie.

Hrisoavele legislative.

Hrisoavele domnesti au fost la origine acte cu caracter individual, acte prin care se aplicau dispozitiile legii tarii in cazuri concrete, particulare. De la sfarsitul secolului al 16 si inceputul celui de-al 17-lea, incep sa apara si in tarile romane hrisoave legislative, acte domnesti care contin norme, dispozitii, cu caracter general, aplicabile tuturor subiectelor de drept aflate in situatia premiza a normei. Unele dintre primele hrisoave legislative este asezamantul lui Mihai Viteazul, 1595, in care se prevedea „care pe unde va fi sa fie rumân in veci.” Istoricii au interpretat dispozitiile acestui asezamant intr-o maniera simplista, ajungand la concluzia falsa ca prin acest asezamant mihai viteazul a dispus legarea de glie a taranilor dependenti. O asemenea interpretare nu poate fi acceptate deoarece ea ignora contextul istoric in care a fost dat acest asezamant. In 1595 se afla in plina desfasurare campania otomana a lu Mihai Viteazul, tara romaneasca era invadata de trupele otomane, context in care o mare parte a populatiei, inclusiv taranii dependenti, se refugiasera in zona din dreapta oltului. In aceatsa conjunctura, boierii olteni care erau principalii sustinatori politici si financiari ai lui mihai viteazul i-au impus acestuia adopatrea acestui asezamant prin care in realitate se modifica dispozitiile legii tarii care anterior lui Mihai statuasera legarea de glie a taranilor dependenti in sensul ca taranii dependenti refugiati pe mosiile din dreapta oltului ramaneau legati de glie pe acele mosii iar stapanii lor nu-i mai puteau urmari si readuce pe mosiile de pe care fugisera.

Mai mult decat atat, asezamantul din 1595 creeaza o noua categorie de tarani dependenti, asa numitii rumani de legatura, taranii liberi refugiati pe mosiile din dreapta oltului care prine fectul asezamantului raman legati de acele mosii. Dispozitii asemanatoare au fost adoptate si in moldova de catre domnii stefan tomsa si miron parovschi. Asemenea interventii de natura legislativa a domnitorilor romani s-au inmultit in secolele urmatoare pe masura centralizarii puterii domnesti si intaririi statului feudal.

Pravilele laice

Ele au fost adopatate la mijlocul secolului al 17-lea, aproape simultan si cu un continut asemantor in tara romaneasca si moldova. Adoptarea lor a fost o necesitate pentru puterea de stat centralizata de a interveni rapid cu reglementari in domeniile in

65

care aceste reglementari noi se impuneau, ca urmare a modificarilor intervenite pe plan economic si social. Boierii erau in egala masura interesati in adoptare aunor astfel de reglementari, deoarece asa cum precizeaza cornicarul grigore ureche, acolo unde nu-s pravile din voia domnilor multe strâmbătări se fac, adica se refera la interpretarea d emulte ori arbitrara pe care domnii o dadeau ispozitiilor legii tarii. In moldova, in 1646, logofatul eustrachie a elaborat din porunca domnului vasile lupu cartea romaneasca de invatatura care este prima codificare cu caracter laic din istoria dreptului romanesc.

Ea a fost tiparita la iasi, la tipografia manastirii 3 ierarhi. Titlul acestei pravile este semnificativ: cartea romaneasca de invataturi. In primul rand titulatura pravilei ne arata ca ea este o lucrare originala, romaneasca, izvoarele avute in vedere la elaborarea ei fiind codificate intr-o viziune proprie, ceea ce ii confera lucrarii caracterul unei sinteze originale. Ea nu are un caracter compilator. In al doilea rand, tot din examinarea titlului lucrarii, rezulta ca termenul de invatatura nu are un sens didactic, ci un sens juridic si anume acela de dispozitie obligatorie, de porunca domneasca, care atrage sanctiuni pentru cei care nu asculta de aceste invataturi.

Izvoarele care au stat la baza elaborarii acesteiopravile au fost nomos ghiorghicos (legea agrara bizantina, elaborata in timpul domniei imparatului leon isaurul), apoi lucrarea unui celebru penalist italian, prospero farinaci (farinacius), intitulata praxis et teorice criminalis.

CURS 14

In tara romaneasca la 1542 din porunca domnului matei basarab al tarii romanesti, contemporan si rival cu vasile lupu al moldovei, a fost elaborate de catre un calugar, daniil panoneanul, ulterior mitropolit al transilvaniei, o pravila asemanatoare, denumita indreptarea legii, sau pravila cea mare. Ea a fost tiparita la targovise si are o prefata de mitropolitul stefan al tarilor romanesti. si titlul acestei lucrari este semiindicativ, indreptarea legii, el vine sa sublinieze scopul acestei pravile si anume acela de a influenta comportamentul uman prin dispozitii legale noi. Cuprinsul acesteia este mai amplu decat cel al pravilei moldovene, fiind alcatuit dintr-o versiune munteneasca, la care se adauga nomocanonul lui mihail malaxos, iar in partea finala pravila contine o serie de probleme de interes general dintr-o serie de domenii nejuridice, medicina, filosofie, gramatica, drept canonic. In ceea ce priveste cuprinsul juridic al celor 2 pravile, este asemanator si se refera in principal la reglementarea relatiilor din agricultura, precum si la materia dreptului penal, dispozitiile de drept civil si procesual fiind reduse din punct de vedere numeric. Din punct de vedere al tehnicii de redactare, cele 2 pravile sunt structurate in pricini, glave si zaciale, adica sectiuni, capitole si articole.

Pravilele au o structura bipartita, prima parte reglementeaza relatiile feudale din agricultura, consacrand legarea de glie a taranilor dependenti, dreptul stapanilor feudali de a-i urmari pe taranii fugiti si a-i readuce pe mosii, interdictia pentru ceilalti boieri de a-i primi pe taranii fugiti si obligatia de a-i preda stapanilor lor, apoi obligatia de plata a rentei feudale sub cele 3 forme ale sale, obligatie care revenea taranilor dependenti si corelativ, dreptul stapanilor feudali de a-i pedepsi pe taranii care nu-si

66

executa obligatia de plata a rentei. Totodata prima parte a pravilelor contine dispozitii referitoare la paza hotarelor, a recoltelor, a bunurilor agricole, precum si dispozitii relative la cresterea vitelor, schimburile de teren, construirea pe terenul altuia etc.

Partea a doua a pravilelor cuprinde institutiile de drept penal, civil si procesual. In materia dreptului civil, persoanele fizice denumite obraze se impart in slobozi si robi. Majoratul este fixat la 25 de ani, insa raspunderea pentru faptele prorii intervine de la varsta de 18 ani. Rudenia, casatoria si familia sunt reglementate pe baza celorasi principii ca in pravlilele bisericesti, s eintrodice institutia logodnei, dupa modelul bizantin ca o etapa premergatoare casatoriei. Se recunoaste sotului un intins drept de corectie asupra sotiei, mergand pana la pedepse fizice si inchiderea ei in manastire. Sunt recunoscute pentru prima data anumite efecte juridice, concubinajului, cum ar fi spre pilda pierderea averii de catre concubina infidela asemanatoare cu pierderea zestrei de catre sotia vinovata de adulter. In materia bunurilor se recunoaste si se asigura o protectie sorita proprietatii imobiliare, iar intre modurile de dobandire a proprietatii se recunoaste ca un mod originar o varinata a ocupatiunii numita defrisarea. In schimb uzucapiunea nu era recunoscuta ca fiind un mod de dobandire a proprietatii, astfel incat actiunea in revendicare putea fi introdusa oricand. In materia succesiunilor se prevedea ca mostenirea putea fi deferita prin testament, intocmit in forma scrisa si numit zapis, sau in forma orala si numit cu limba de moarte, sau putea fi deferita potrivit legii si atunci se numea mostenire sau succesiune ab intesta.

Erau instituite anumite capacitati de a testa: capacitatea persoanelor condamnate pentru infractiuni care aduceau atingere moralei, dupa cum erau instituite si anumite nedemnitati succesorale, adica incapacitati de adobandi prin mostenire, cea mai semnificativa si pastrata si astazi fiind imposibilitatea de a mosteni pe care asasinul si fiii sai o au fata de mostenirea celui asasinat. Clasele de mostenitori legali erau ascendentii, descendentii si colateralii pana la gradul 9. Copiii naturali veneau ca si in lgea tarii doar la succesiunea mamei lor. Copiii erau mostenitorii rezervatari cuantumul rezervei disponibile stabilindu-se in functie d enumarul copiilor.

In ceea ce priveste materia obligatiilor, reglementarea acesteia are la baza principiul rapsunderii individuale. Erau considerate izvoare de obligatii tocmelile (contractele) si delictele. Pentru validitatea contractelor se cerea ca vointa partilor contractante sa nu fie viţiată prin silă (violenta) sau amagire (viclenie). Actele juridice puteau fi incheite personal sau prin reprezentanti numiti ispravnici sau pristavi. Principalele contracte reglementate erau vanzarea, inchirierea si imprumutul. Sunt consacrate aceleasi garantii reale, zălogul, si personale, chezaşii.

O reglementare ampla si extrem de moderna cunoaste materia dreptului penal. Ina ceasta materie pravilele laice utilizeaza cele mai avansate principii, categorii si concepte juridice. Infractiunile erau denumie vini sau greseli, fiind clasificate dupa gradul lor de periculozitate sociala in vini mari si vini mici. Este reglementata pentur prima data infractiunea flagranta numita vină de fata si aratata. Pentru calficarea infractiunii erau avute in vedere mai multe criterii:

- Pozitia subiectiva a faptuitorului (gândul faptasului)

- Locul si momentul savarsirii faptei.

67

- Se introduc categorii juridice noi, precum tentativa, concursul de infractiuni, complicitatea si recidiva.

- Pentru prima data sunt reglementate cauze care inlatura raspunderea penala: starea d enebunie sau legitima aparare, ordinul superiorului, varsta sub 7 ani.

- De asemenea sunt reglementate cauze care atenueaza raspunderea penala (circumstante atenuante): varsta sub 10 ani, batranetea, starea de manie, starea de betie, anumite infirmitati fizice.

- De asemenea sunt reglementate cauze care agraveaza raspunderea penala: calitatea de boier in cazul infractiunii de viclenie, sau calitatea de ruda in cazul unor infractiuni indreptate impotriva moralei.

In ceea ce priveste sistemul sanctionator s ementine pedeapsa cu moarte sub diferite forme ale sale. Existau apoi pedepsele privative de libertate, pedepsele infamante, ca o noutate pedepse cu caracter religios, precum neingroparea, sau ibterdictia de a intra in biserica, si pedespele pecuniare (amenzile), denumite gloave.

In cazul anumitor infractiuni se aplica si pedeapsa complimentara a confiscarii averii: viclenie, viol, incest etc. La stabilirea pedepselor, judecatorul avea o foarte larga posibilitate de apreciere, el putand pronunta si schimbarea pedepsei aplicata initial sau chiar iertarea de pedeapsa. Se spunea in pravile ca „voia giudeţului era foarte larga”. Pradilele contin si dispozitii cu un vadit caracter discriminator, in sensul ca ele recomanda expres ca pedepsele fizice sa nu se aplice boierilor si clericilor, iar daca s-au pronuntat asemenea pedepse ele sa fie inlocuite cu amenda sau surghiunul la manastire. Calitatea de boier era suficienta in conceptia autorilor pravilelor pentru ca judecatorul sa pronunte o pedeapsa mai usoara.

Pe planul dreptului procesual, pravilele prevad existenta a doua categorii de instante, laice si bisericesti. Nu functiona principiul specializarii instantei, astfel incat acestea judecau atat pricinile civile cat si cele penale.

In materie penala, actiunea putea fi introdusa nu numai de victima faptei penale ci si de alte persoane carora legea le recunoaste in acest sens legitimare procesuala. Spre pilda parintele putea introduce actiune pentru copil, logodnicul pentru logodnica respectiv sotie, stapanul pentru sluga. In cazul savarsirii anumitro infractiuni, precum cea de viclenie si infractiunea de falsificare de moneda, denuntarea faptei era obligatorie. In ceea ce priveste mijloacele de proba din procesul penal, ele erau: martorii, juramantul, inscrisurile, la care se adauga mijloace de proba noi, expertizele si prezumptiile, acestea din urma fiind denumite presupusuri, semne sau înţelesuri.

Totodata se utiliza si tortura pentru a obţine marturisirea învinuitului daca acesta initial nega savarsirea faptei, insa existau probe in sens contrar. Valoarea marturiilor, era apreciata diferit de catre judecator, in functie de pozitia sociala a martorului. Pravila spune in acest sens ca boierii trebuie crezuti mai mult. Nici pravilele laice nu recunosc principiul autoritatii de lucru judecat, dar se introduc anumite anumite termene de prescriptie pentru dreptul la actiune in sens material.

68

Dreptul scris in Transilvania

I. Organizarea de stat a transilvaniei in timpul principatului autonom dependent de Turcia.

Intre anii 1541 si 1683, transilvania a fost organizata ca un principat autonom aflat sub suzeranitatea imperiului otoman, iar ungaria a fost desfiintata ca stat. O parte formand paşalâcul de buda, cealalta fiind anexata de habsburgi. Organele centrale ale transilvaniei in aceasta perioada au fost principele transilvaniei, dieta transilvaniei, si consiliul intim al principelului transilvaniei.

Principele transilvaniei era ales pe viata de catre dieta si confirmat de sultanul otoman, insa ca si inc azul celorlate 2 tari romane, de foarte multe ori turcia nua respectat aceast aregula si l-a numit direct pe principele transilvaniei fara o alegere prealabila din partea dietei. Dieta transilvaniei intrunita la turda in anul 1542 a stabilit crearea principatului transilvaniei ca stat autonom tributar turciei, si a conditionat alegerea principelui de catre dieta transilvaniei de asumarea de catre acesta a obligatiei, de a respecta privilegiile nobilimii celor 3 natiuni privilegiate si ale celor 4 religii recepte, respectarea lui uni trium natiorum precum si a legilor votate de dieta.

Prin aceasta, in transilvania a fost instaurat un autentic regim nobiliar. Cu toate acestea, atributiile principelui transilvaniei erau mult mai largi decat atributiile voievodului, in sensul ca principele transilvaniei era seful administratiei principale, numindu-i si revocandu-i pe functionarii publici, conferea titlurile d enoblete, incheia conventii cu alte state, declara razboi si incheia pacea. Totodata era comandantul suprem al armatei si judecatorul suprem, avand dreptul de a gratia si de a comuta pedepsele. El devine acum si titular a lui dominium eminens. Pe plan legislativ, principele avea dreptul de a convoca dieta transilvaniei, avea drept de initiativa legislativa, precum si dreptl de a aproba sau respinge legile votate de dieta.

Dieta transilvaniei, spre deosebire de vechea congregatie generala a nobililor, era un organ de stat cu activitate permanenta, ale carei sedinte se tineau la alba iulia de regula, dar si in alte localitati acolo unde era convocata de principele transilvaniei. La lucrarile dietei paritcipau reprezentantii nobilimii, comitatelor, scaunelor sasestis si secuiesti, oraselor, ai celor 4 religii recepte, precum si mari dregatori ai transilvaniei. Foarte important de subliniat este ca membrii dietei erau recrutati numai din randul celor 3 natiuni privilegiate, natiunea romana fiind in continuare exclusa de la viata politica a transilvaniei.

Consiliul intim, cel de-al 3-lea organ de stat, e un organ nou creat in vremea principatului, cu scopuld eclarat de a-l sfatui pe principele transilvaniei in toate problemele vietii de stat. In realitate, insa, consiliul intim este o creatie a regimului nobiliar instituit in transilvania, cu scopul real de a exercita un control permanent asupra activitatii principelui transilvaniei, evident in interesul clasei feudalilor.

Consiliul intim era compus din 10-12 membri, recrutati dintre varfurile nobilimii transilvaniei, asa-zisii magnati, cei care detineau cele mai inalte dregatorii in

69

stat. In consiliul intim se afla si un reprezentant al bisericii catolice. Membrii consiliului intim erau remunerati pentru activitatea pe care o desfasurau. In ceea ce priveste organizarea fiscala, veniturile statului se imparteau in 2 categorii,

1. provenite din operatiuni monetare si din taxele asupra exploatarii minelor si salinelor. Acetste venituri se aflau la dispozitia principelui transilvaniei

2. Provinciale, provenite din impozitul platit de fiecare gospodarie, si care erau destinate platii tributului sau haraciului catre inalta poarta.

Organizarea armatei

Toate categoriile sociale aveau obligatii militare, nobilii trebuiau sa participe cu un numar de soldati proportional cu numarul iobagilor pe care-i stapaneau, sasii si secuii aveau obligatii militare specifice, iar taranii din regiunile de granita se bucurau de anumite inlesniri fiscale in schimbul obligatiei de a asigura paza hotarelor.Se constata ca un fenomen nou cresterea semnificativa a numarului de mercenari, aflati sub comanda directa a principelui transilvaniei. Transformari importante se produc in aceasta perioada pe planul organizarii bisericii. Biserica oficiala a statu;ui a ramas biserica catolica, insa pe fondul reformei religioase ce cuprinsese intreaga europa, alaturi de biserica catolica au fost recunoscute ca religii oficiale in stat religiile reformata, calvina si luterana. Acestea, impreuna cu religia catolica, formau cele 4 religii recepte ale transilvaniei.

Biserica ortodoxa era in continuare considerata schismatica si nerecunoscuta oficial d ecatre stat, insa ca un element de noutate, ea incepe sa se organizeze ierarhic, fiind create episcopii ortodoxe intr-o serie d elocalitati ale transilvaniei, precum si o mitropolie ortodoxa la alba iulia pentru toti romanii din transilvania. Mitropolitii ortodocsi ai transilvaniai au fost la inceput hirotonisiti in serbia, iar apoi in tara romaneasca la targoviste. In scurtul interval de timp in care a fost principe al transilvaniei, mihai viteazaul a sprijinit activ biserica ortodoxa din transilvania, scutindu-i de dari pe preotii otodocsi, si infiintand o mitropolie ortodoxa a bălgradului, vadului, silvaşului, fagarasului, maramuresului si tarii unguresti.

A) Dreptul scris in Transilvania in epoca voievodaului si a principatului autonom dependent de Turcia.

In Evolutia dreptului scris in transilvania in aceasta perioada exista exista mai multe dendinte:

1. Cea a factorilor locali de a consolida autonomia voievodatului

2. Politica centralizatoare promovata de regii maghiari

3. Tendinta populatiei majoritare romanesti de a-si apara traditiile si institutiile juridice consacrate de legea tarii, inclusiv prin codificari ale vechilor obiceiuri,

70

realizate sub presiunea populatiei romanesti si recunoscute oficial de statul maghiar.

In acest context, dreptul scris al transilvaniei s-a constituti in 2 sisteme juridice:1. Dreptul romanilor transilvaneni, ce a imbracat forma legii tarii si a codificarilor

realizate pe baza legii tarii. Acesta este sistemul de drept preponderent, cel putin in epoca voievodatului

2. Sistemul juridic discriminator pentru romani, impus de reprezentantii celor 3 natiuni privilegiate, si de statul maghiar, incepand din secolul al 15-lea, sistem prin care romanii au fost exclusi de la viata politica a tarii, precum si de la viata juridica. Acest din urma sistem nu a fost niciodata recunoscut sau asimilat de populatia romaneasca majoritara.

Dreptul scris in epoca voievodatului contine decretele regilor magiari, unio trium natiorum, si statutele tarii fagarasului.

Decretele regilor maghiari au fost adoptate in special in periooada de inceput a voievodatului, si contin dispozitii relative la privilegiile nobilimii, obligatiile taranilor iobagi, organizarea financiara, judecatoreasca si a armatei. Ca exemple de asemenea decrete regale, avem decretul regelui andrei al 2-lea din 1222, decretul regelui carol robert de anjou, decretulr egelui ludovic I si decretum maius, 1483, matei corvin

CURS 15

La baza dreptului scris al Transilvaniei se afla UNIO TRIUM NATIONUM, intelegerea dintre nobilii maghiari conducatorii sasilor si secuilor privind excluderea popoarelor romanesti de la viata publica a Transilvaniei astfel incat conducerea politica sa fie exercitata doar de catre reprezentantii acestor natiuni privilegiate.

Un alt element al dreptului scris in Transilvania in epoca voievodatului este tripartitul lui Verboczi. Este o colectie de drept elab intre 1514-1517 din porunca regelui maghiar vladislav III de juristul Stefan Verboczi. Datorita evenimentelor politice care au urmat, soldate cu disparitia statului maghiar aceasta lucrare nu a fost promulgata oficial, ea ramanand la stadiul de luc cu carcat privat insa datorita valorii sale juridice s-a a plicat in practica instantelor de judecata pana la 1848, aplicarea ei fiind consacrata si prin diploma din 1691. Asa cum rezulta din titlul ei lucrarea este structurata in 3 parti.

- prima parte – privilegiile nobilimii- a doua parte – procedura de judecata- partea a treia reglementeaza statutul juridic al taranilor iobagi consacrand

legarea de glie a acestora precum si statutul juridic al oraselor libere.Ultima parte componenta a dr scris al Transilvaniei este reprezentata de

STATUTELE TARII FAGARASULUI. Este o legiuire cu caracter de codificare deoarece cuprinde principalele institutii ale Legii Tarii intr-o forma sistematizata. Tara Fagarasului a fost mult timp o feuda a domnitorilor Tarii Romanesti insa la sfarsitul

71

sec 15 ea a fost inclusa in UNIVERSITAS SAXONUM = comunitatea sasilor. Aceasta a insemnat o incalcare a drepturilor romanilor din Tara Fagarasului si a dus la reactia acestora materializata intr-o serie de rascoale desfasurate intre 1503-1508.

Printre revendicari se numara si aceea a codificarii vechilor obiceiuri romanesti revendicare care a fost satifacuta in 1508 prin intocmirea statutelor TF. Statutele au fost redactate in limba latina facandu-se mentiune atat in preambul cat si in partea finala despre faptul ca ele au fot date la propunerea romanilor. Statutele redau intr-o formula fidela si concentrata obiceiurile juridice romanesti insa normele de drept penal alterneaza cu normele de drept civil.

Spre pilda, in materia persoanelor statutele consacra si ele stratificarea sociala de tip feudal si discriminarea existenta intre diferitele categorii sociale. Nobilii romani erau desemnati prin ternemul de BOYARONES iar taranii prin termenulde RUSTICII VALAHII.

In materia casatoriei este prevazuta necesitatea consimtamantului parintilor in caz contrar casatoria putandu-se incheia cu fuga insemnand un simulacru de rapire a viitoare sotii de viitorul sot si plata unei amenzi simbolice.

Obligatia de inzestrare a fetelor revenea parintilor, iar in absenta acestora aflatilor ca un cororal al pricipiului masculinitatii care domina materia succesiunilor si in Tara R.

In materia succesiunii, reglementarea era f ampla : daca un boier murea fara descendenti putea duspune prin testament de o treime din bunurile mobile, iar imobilele si celelalte 2/3 din averea mobiliara reveneau seniorului sau. Daca o alta persoana murea fara descendenti de sex masc fetele dobandeau doar bunurile mobile si ¼ din valoarea pamantului, dupa o estimare a acestuia.

De asemenea, statutele TF consacra infratirea pe mosie precum si cele mai imp aplicatiuni ale acesteia si anume inlaturarea privilegiului masculinitatii si schimbarea ordinii succesorale.

Cea mai amanuntit reglementata este materia dr penal domeniu in care sunt sanctionate cele mai imp fapte penale, iar dintre acestea cele mai grave erau considerate EREZIA, INCENDIEREA, FALSIFICAREA DE MONEDA, INSURECTIA IMPOTRIVA AUTORITATILOR toate acestea fiind sanctionate cu PEDEAPSA CAPITALA.

Din analiza dispozitiilor statutelor TF rezulta unitatea de continut si aplicare a LT in toate cele 3 TR inclusiv in Transilvania unde oprimare nationala a romanilor a fost o constanta a politicii conducatorilor ransilvaniei recrutati dintre reprezentantii celor 3 natiuni privilegiate. In acest context este remarcabil faptul ca, cu doar 3 decenii inainte de incetarea dependentei Transilvaniei fata de Ungaria autoritatile erau nevoite sa recunoasca si sa codifice obiceiurile romanesti acestea pastrandu-se astfel intr-o forma nealterata.

DREPTUL SCRIS AL TRANSILVANIEI IN EPOCA PRINCIPATULUI DEPENDENT DE TURCIA

Dupa caderea Ungariei la MOHACI dieta Transilvaniei intrunita la Sighisoara in 1540 a hotarat ca pe viitor Transilvania se va conduce dupa legi proprii iar legile din Ungaria inceteaza sa se mai aplice in principatul Transilvaniei cu exceptia

72

TRIPARTITULUI LUI VERBOCZI. De asemenea DIETA de a Sighisoara a statuat ca si pe viitor unio trium natiorum ramane fundamentul dr public al Principatului dr avand un caracter profund discriminatoriu pentru romanii majoritari si autohtoni. Intrucat de-a lungul existentei principatului dependent de turci Dieta a adoptat un nr f mare de legi pt a acoperi vidul legislativ cauzat de incetarea aplicarii legilor maghiare s-a simtit nevoia sistematizarii legilor adoptate de Dieta intr-o ordine cronologica si incorporarii lor in colectii de legi. Au aparut 2 colectii de legi :

1. Prima cuprinde legile adoptate de Dieta intre 1540-1653. Ea a fost elab in timpul domniilor celor 2 principi RACOTZI fiind denumita APPROBATAE CONSTITUTIONES REGNI TRANSILVANIAE ET PARTIUM HUNGARIAE EIS DEM ANEXARUM

2. Legile votate de Dieta intre 1654-1753. Ea a fost elab in timpul domniei principelui MIHAI si se intit COMPLIATAE CONSTITUTIONES REGNI TRANSILVANIAE ET PARTIUM HUNGARIAE EIS DEM ANEXARUM

3. Ulterior colectiile au fost reunite intr-una singura denumita APPROBATAE ET COMPILATAE CONSTITUTIONES REGNI TRANSILVANIAE ET PARTIUM HUNGARIAE EIS DEM ANEXARUM. In cadrul acestei colectii legile sunt grupate dupa criterul cronologic si al

obiectului de reglementare. Sub acest ultim aspect sunt evidentiate urmatoarele domenii principale :

- dreptul canonic- organizarea de stat- privilegiile feudalilor- procedura de judecata- domeniul administrativ

Toata acesta legislatie este marcata de tendinta promovarii intereselor celor trei natiuni privilegiale si ale celor 4 religii recepte. In acest sens sunt f amanuntit reglementate obligatiile taranilor iobagi fata de nobili, fata de biserica si fata de stat. Taranii romani erau considerati tolerati si suportati pro tempore, iar preotii romani erau asimilati taranilor aserviti sub aspectul statutului juridic.

Semnificativa in titulatura acestei colectii este utilizarea cuvantul REGNUM utilizat in Transilvania, termenul desemnand la epoca respectiva un stat suveran.

In afara acestor colectii de legi dreptul scris al Transilvaniei in timpul principatului dependent de Turcia a cuprin si statutele municipale sasesti adoptate intre 1570-1580 in adunarile sasilor si aprobate de principele Transilvaniei in 1583, lucrare care contine f multe dispozitii din materia obligatiilor intrucat sasii transilvaneni care dominau patriciatul orasenesc din Transilvania erau cei mai legati de productia si schimbul de marfuri.

Un alt element al dreptului scris al Transilvaniei il reprezinta STATUTELE ODORHEIULUI si STATUTELE ZARANDULUI adoptate in virtutea autonomiei locale de care beneficiau aceste unitati administrative.

DREPTUL SCRIS AL TRANSILVANIEI IN EPOCA PRINCIPATULUI DEPENDENT DE AUSTRIA

73

Infrangerea imperiului otoman a marcat inceputul declinului dominatiei otomane in Europa si contraofensiva casei de Habsburg. In 1683 Transilvania devine vasala Austriei, situatie acceptata de Dieta intrunita la Fagaras care a stabilit ca si pe viitor alegerea principelui Transilvaniei se va face potrivit vechilor reguli.

In 1691 se adopta diploma leopodina prin care este consacrat noul statut juridic si politic al Transilvaniei recunoscut si pe plan international in 1699 prin pacea de la KARLOWITZ Tot in 1699, Mihai Apafi al doilea renunta la drepturile sale in favoarea imparatului Austriei, iar acesta la randul sau se obliga sa respecte autonomia Transilvaniei. Imparatul Austriei era si principe al Transilvaniei. Situatia este consfiintita in 1722 prin pragmatica sanctiune care stabileste ca alegerea principelui Transilvaniei se va face potrivit regulilor care guverneaza succesiunea la tronul Austriei.

ORGANIAREA DE STAT A TRANSILVANIEI

Transilvania devine principat in cadrul Imperiului Habsburgic, principele Transilvaniei este imparatul Austriei reprezentat in principat de un guvernator den presedinte al deputatiei tarii, conducatorul administratiei civile a principatului precum si de un general, comandantul militar al armatei din Transilvania care uneori cumula si calitatea de guvernator sit in care era den presedinte al guvernului. GUVERNUL TRANSILVANIEI = GUBERNIUL care isi desf activitatea sub stricta supraveghere a CANCELARIEI AULICE DE LA VIENA in cadrul careia e infiinteaza in 1695 o camera aulica transilvana.

Alte organe centrale : - COMISARIATUL TARII care controla aprovizionarea militara- TEZAURATUL pt probleme fiscale

Pe planul org religioase intervin importante modificari in sensul ca in 1697 SINODUL Bisericii Ortodoxe din Transilvania reunit la Alba-Iulia la convocarea episcopilor Teofil si Atanasie Anghel hotarasc in principiu unirea cu Roma, cu Biserica Romano-catolica, situatie care nu a fost acceptata de toti credinciosii ortodoxi din Transilvania produncandu-se astfe o SCHISMA in cadrul Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Cei care au accepat unire cu Roma au sperat in promisiunile imparatului Austriei in sensul recunoasterii natiunii romane ca a patra natiune a Transilvaniei alaturi de cele 3 natiuni privilegiate si totodata au sperat in promisiunile imparatului Austriei privin scutirea preotilor uniti de obligatiile feudale, scutire care se promitea a fi extinsa si asupra taranilor uniti.

In acest sens imparatul LEOPOLD a dat si Diploma Leopoldina ce nu s-a aplicat in Transilvania in mod efectiv fiind respinsa de Dieta astfel incat toate aceste promisiuni au ramas pe campie fapt care a atras reactia romanilor uniti, acestia ducand o lupta continua pentru recunoasterea dr ce le fusesera promise sub conducerea episcopului Ioan Inochentie Micu. Urmas al lui Leopold imparateasa MARIA TERESA a dat curs cererilor formulate de romanii uniti si printr-un RESCRIPT IMPERIA din 1744 a reconfirmat recunoastrea natiunilor romane ca natiune a Transilvaniei insa cu serioase limitari in sensul ca aceasta recunoastere era valabila

74

doar pt nobili si clerici si viza nu a 4 a natiune a Transilvaniei, romanii fiind cosiderati lipituri la cele trei atiuni privilegiate.

DREPTUL IN TRANSILVANIA IN EPOCA PRINCIPATULUI DEPENDENT DE AUSTRIA

Dupa ce Transilvania devine parte componenta a Imperiului Habsburgic toate legiuirile feudale aplicate anterior ( unio trium, tripartitul, approbatae et compilatae) sunt reconfirmate de imparatul Austriei prin art 1 al Doplomei Leopoldine din 1691.In 1693, printr-o rezolutie alvintiana se infiinteaza in cadrul cancelariei aulice de la Viena camera Aulica Transilvana.

In 1722 prin pragmatica sanctiune se extind asupra Transilvaniei regulile care guvernau succesiunea la tronul Austriei.

Si in epoca principatului dependent de Austria Dieta a continuat sa legifereze de f multe ori in contradictoriu cu legislatia austriaca, aparand cu inversunare, interesele locale si ale celor 3 natiuni privilegiate. Spre pilda, Dieta din 1714 a fixat pt iobagi 4 zile de claca pe saptamana iar pt jeleri 3 zilede claca/sapt. Insa aceste hotarari au fost amendate de imparateasa Maria Tereza printr-un rescrip imperial din 1747 si printr-un nour rescrip din 1769 insa aceste acte imperiale nu au fost aplicate efectiv in Transilvania deoarece au fost respinse de Dieta.

ORGANIZAREA DE STAT SI DREPTUL IN TIMPUL REGIMULUI TRUCO-FANARIOT

Regimul a debutat in Tarile Romane, in 1711 in Moldova, dupa caderea lui Cantemir, in 1716 in Tara Romaneasca, dupa mazilirea lui Brancoveanu si a durat pana la rezolutia lui Tudor Vladimirescu din 1821. In cadrul acestui regim exista 2 etape :

1. De la instaurare (1711) pana la pacea de la KUCIUK-KAINARDJI (1774). Asistam la apogeul dominatiei otomane asupra Tarilor Romane, domnii fiind numiti direct de catre poarta si integrati in erarhia administrativa otomana prin asimilarea lor cu pasii cu trei tuiuri. Ei erau recrutati din randul elem fanariote si se comportau ca niste arendasi ai TR organizand spolierea acestora in folosul portii, in contextul unui strict monopol otoman asupra comertului exterior al principatului.

2. De la pace pana la 1821. Dupa pace dominatia otomana asupra Tarilor Romane intra intr-o faza de declin insa alatrui de puterea suzerana care ramane Imperiul Otoman se afirma ascensiunea Rusiei, aceasta devenind putere protectoare si exercitand o serie de ingerinte in organizarea Tarilor Romane sub preteztul apararii crestinismului.

Un element pozitiv al acestei face este inlaturarea monopolului otoman asupra comertului exterior al principatelor acestea fiind astfel atrase in circuitul economic european ceea ce a contribuit la dezvoltarea prod de marfuri si a comertului, la aparitia si dezvoltarea noilor relatii de producite de tip capitalist.

75

EVOLUTIA DREPTULUI IN PRIMA FAZA E REGIMULUI TURCO-FANARIOT

Intrucat prima faza a regimului a reprezentat apogeul dominatiei otomane activitatea de elab a dr in acesta perioada nu a avut un caracter semificativ. Au fost elaborate totusi unele pravile noi :

• NOMOCANONUL LUI GHEORGHE DIN TRAPEZUNT intocmit in Tara Romaneasca in 1730 din porunca domnului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot), acesta cuprizant drept canonul ;

• MANUALUI DE LEGI elaborat de marele paharnic MIHAIL FOTINO din ordinul d-lui Nicolae Racovita, o lucrare in 3 volume ce cuprinde drept laici si canonic, dispozitiile fiind sistematizate pe ramuri de drept. Ca element de nouate aceasta pravile cuprinde pt prima data dispozitii de dr comercial.

Izvorele care au stat la baza elaborarii acestor pravile au fost : - bazilicalele- legiuirea agrala bizantina = nomos gheorghicos- sintagma alfabetica a lui Matei Vlastares- HEXABIBLUL lui C-TIN ARMENOPOL- LEGEA TARII

Se remarca si influenta rusa prin traducerea si tiparirea in limba romana a instructiunii imparatesei Ecaterina II a Rusiei.

Prima faza a regimului turco fanariot este dominata si pe planul evolutiei dreptului de personalitatea lui C-tin Mavrocordat. Acesta desi domn fanariot era o persoana de o mare cultura care a incercat sa guverneze TR dupa model apusean in spiritul absolutismului iluminat. In contextul in care in aceasta persioada durata medie a domniei era de 2 ani 2 ani si jumatate C-tin Mavrocordat a avut 10 domnii ( 6 in Tara R si 4 in Moldova aproape alternative insumand 22 de ani de domnie ceea ce pt epoca fanariota a fost o performanta neegalata). Faptul ca a domnit alternativ in Tara R si Moldova l-a ajutat sa realizeze reformele privind organizarea si functionarea statului in mod similar in cele doua principate.

Reformele intreprinse de Mavrocordat pana la 1740 au fost cuprinse intr-un asezamant dat in 1740 si publicat in apusul Europei, lucru nemai cunoscut pana atunci in revista MERCUR DE FRACE in 1742.

Reformele realizate prin acest asezamant sunt : 1. Se prevede scutirea de dari a preotilor si manastirilor, limitarea dreptului de

judecata al clerului si introducerea epitropiilor la manastiri pentru administrarea averii acestora.

2. Este elaborat un nou statut al boierilor, calitatea de boieri decurgand din slujba indeplinita in cadrul aparatului de stat si nu din stapanirea asupra pamatului. Boierii se impart in 2 categorii : marii boieri numiti BOIERI VELITI si urmasii lor denumiti NEAMURI. Acesita erau scutiti de toate darile. Cea de a doua categ – boierii mici =MAZILI erau scutiti de o parte din dari.

3. C-tin Mavrocordat a realizat o importanta reforma admin prin introd a doi ispravnici la conducerea judetelor si tinututilor, unul cu atributiuni administrative si

76

unul cu atributiun jurisdictionae. Totodata a fost introdus sistemul remunerarii dregatorilor.

4. Mavrocordat a realizat o importanta reforma pe plan fiscal – a suprimat unele dintre dari si a unificat toate celelale dari intr-una singura numita SAMA OBSTEASCA, platibila in 4 sferturi. Ulterior cuantumul acestui impozit unic s-a triplat, ajungandu-se la 12 sferturi. Totodata a fost creat fondul special destinat remunerarii dregatorilor denumit CASA RASURILOR.

5. Mavrocordat a realizat si o reforma sociala, numai ca pe cat de progresiste au fost celelalte pe atat de retrograda era cea realizata pe plan social, in sensul ca Mavrocordat a interiz stramutarea taranilor dependenti de pe o mosie pe alta si a introdus noi prestatii in munca in sarcina acestora insa fara a preciza cuantumul. Ca urmare situatia sociala si financiara a taranilor dependenti s-a inrautatit atat de mult incat a generat un proces de fuga in masa de pe mosii, multi dintre taranii dependenti refugiindu-se la S Dunarii in Imperiul Otoman unde beneficiau de un regim fiscal mai suportabil.

Intre 1741-1746 fenomenul de BEJENIE = fuga in masa de pe mosii a taranilor dependenti a dus la injumatatirea nr de birnici, ceea ce ameninta baza fiscala a statului. Motiv pentru care la 1 martie 1746 C-tin Mavrocordat, pe atunci domn al Tarii R a dat un hrisov prin care taranii care fugisera de pe mosii se puteau intoarce beneficiind de o serie de avantaje si anume :

- Scutirea de dari timp de 6 luni- Plata unei dari dupa cele 6 luni in cuantum de 5 tale platibila in 4 sferturi- Li se oferea posibiliatea de se aseza pe orice mosie- Aveau obligatia de a lucra pt boieri doar 6 zile /an - Erau eliberati din starea de rumanie ( starea de dependenta) pe baza unui

certificat emis de divanul domnesc, iar fostii stapani nu-i mai puteau urmarii si readuce pe mosiile de pe care fugisera.

Acest asezamant avea insa un viciu juridic si anume nu preciza data pana la care taranii dependenti fugiti de pe mosii trebuiau sa se intoarca pentru a beneficia de prevederile aseamantului. Ca atarea fenomenul bejeniei nu numai ca nu a fost stopat ci s-a amplificat, taranii dependenti ramsi fungind si ei de pe mosii pentru a se putea intoarce si beneficia de dispozitiile aseamantului de la 1 martie 1746.In aceasta sit Mavrocordat a dat la 5 august 1746 un nou asezamant care prevedea eliberarea din starea de dependenta a tuturor romanilor, stapanii feudali fiind invitati sa-i elibereze fara plata. In caz contrar taranii dependenti isi puteau rascumpara libertatea platind 10 tale.

In 1749, pe cand era domn al Moldovei C-tin Mavrocordat a dat la 1 iunie un hrisov prin care a prevazut eliberarea gratuita si neconditionata a tuturor vecinilor, adica a taranilor dependenti din Moldova.

Toate aceste reforme au dus la modernizarea statului si au marcat inceputul procesului de trecere de la statul feudal la statul burghez. Prin reforma sociala a incetat starea de dependenta feudala in TR. Raporturile juridice dintre tarani si boieri nu mai aveau o baza legala pentru ca dispozitiile legii tarii care statuau starea de dependenta feudala fusesera abrogate. Raporturile juridice dintre

77

boieri si taranii deveniti clacasi au acum o baza contractuala, adica o conventie, o invoiala incheiata intre stapanul mosiei si taran prin care tranul foloseste o parte din mosie, platind dijma la recolta obtinuta si fiind obligat totodata sa munceasca un numar de zile pe an pentru boier. Rezulta deci ca daca de iure situatia taranilor s-a imbunatatir de facto ea s-a inrautatit semnificativ deoarece taranii clacasi erau nevoiti sa accepte orice clauze contractuale indiferent cat de defavorabile ar fi fost acestea, iar pana la indeplinirea obligatiilor asumate taranul nu putea parasi mosia, iar daca o facea putea fi readus cu forta pe mosie. Ceea ce pana la Mavrocordat era stabilit prin lege acum se stabiliea prin conventia incheiata intre boieri si tarani. S-a stabilit si un nr minim de claca precum si un NART sporit ( nartul = cantitatea de munca care trebuia prestata intr-o i de claca astfel incat datorita nartului de multe ori numarul zilelor de claca se dubla.

Prin reformele ui Mavrocordat starea de dependenta de tip feudal nu a fost defiintata cu totul ramanand in continuarea categoriile scutelnicilor si poslusnici care aveau obligatii fiscale doar fata de boier fiind in stare de dependenta personala fata de acestia si nu aveau obligatii fiscale fata de stat. SCUTELNICII erau cei care indeplineau in cadrul curtii boieresti anumite munci care necesitau o calificare.POSLUSNICII erau persoane care indeplineau in cadrul curtii boieresti anumite munci care nu necesitau o calificare speciala.

DREPTUL IN CEA DE A DOUA FAZA A REGIMULUI TURCO-FANARIOT

Pravilele sunt in continuare in esenta lor feudale dar exsta anumite particularitati importante atat asupra contitunului cat si sub aspectul formei.Sub aspectul continutului, inzoarele bizantine care anterior aveau o pondere covarsitoare la elaborarea pravilelor pierd importanta de odinioara in fav pp juridice si institutiilor juridice extrase din codurile burgheze europene.

In al doilea rand asistam la o codificare a obiceiului pamantului si o sistematizare a lui pe institutii juridice. De asemenea, se inregistreaza progrese pe planul sistematizarii si tehnicii de reglementare juridica.

Pe planul formei, pravilele adoptate in cea de a doua perioada a regimului turco-fanariot sunt bilingve – ele sunt redactate atat in limba romana cat si in limba neogreaca.

Un element care particularizeaza aceste pravile fata de pravilele din perioada anterioara este atentia deosebita acordata procedurii de judecata. Pentru ca dupa pacea de la KUCIUK-KAINARGI ca urmare a inlaturarii monopolului otoman asupra comertului exterior al TR acestea sunt atrase in circuitul economic european, si asistam la o multiplicare fara precedent a raporturilor comerciale intre tarile romane si tarile europene. In acest context prin reglementarea amanuntita a procedurii de judecata domnii romani au vrut sa evite situatia in care se afla Imperiul Otoman supus regimului capitulatiilor prin care rezidentii straini se bucurau in imperiu de imunitate de jurisdictie pe motivul ca procedura otomana era inapoiata. Astfel incat litigiile dintre otomani si rezidentii straini erau solutionate nu de catre tribunalele otomane ci de reprezentantele diplomatice ale statului caruia ii apartinea rezidentul strain implicat

78

in acel litigiu. Aceasta inseamna o stirbire nationala a suveranitatii statului otoman. Astfel pravilele adoptate in cea de a doua faza a regimului turco-fanariot prin dispozitiile de procedura extrem de avansate pe care le contineau voiau pe de o parte sa arate ca tarile romane sunt tari crestine si nu fac parte integranata din Imperiul Otoman si ca au o procedura de judecata moderna evitandu-se astfel aplicarea regimului capitulatiilor.

Pravilele adoptate in aceasta perioada pot fi clasificate in doua categorii :1. NOMOCANOANE si LEGIUIRI LAICE BIZANTINE- nomocanonul lui ANTIM IVIREANU intitulat « capetele de porunci » care

fusese tiparit prima data la 1714 si este retiparit la 1785. - Traducere in limba romana ralizata de TOMA CARA a hexabiblului lui C-tin

ARMENOCULUS. 2. PRAVILE NOI sunt de doua categorii :- pravile care imbraca caracterul unor coduri la randul lor sunt de doua

categorii : • acelea care nu au fost promulgate oficial ramanand la stadiul de lucrari

cu caracter privat : PANDECTELE LUI TOMA CARA reprezinta o lucrare intocmita din ordinul domnului Alexandru Moruzi in 1806. Era o lucrare proiectata in 3 parti : partea 1 despre pers, parte 2 despre lucruri, partea 3 despre actiuni. Insa paharnicul Toma Cara nu a realizat decat prima parte. O alta lucare a fost MANUALUI JURIDIC AL LUI ANDRONACHE DONICI elaborat la 1814 de catre unul din cei mai mari pravilisti romani. Este primul cod civil roman. Lucrarea nu a fost promulgata oficial deoarece Andronache facea parte din miscarea carbunarilor, ostila domnului de atunci SCARLAT CALIMA si se afla si in rivalitate cu alti doi mari pravilisti : ANANIA CUZANOS si CRISTIAN FLECHTENMACHER, acestia fiind protejatii domnului Scarlat. Lucrearea s-a aplicat de facto in practica instantelor de judecata pana la adoptarea codului civil Alexandu Ioan I – Codul Civil Roman.

• cele care au fost promulgate oficial : PRAVILICEASCA CONDICA, CODUL CALIMAH SI LEGIUIREA CARAGEAN

Praviliceasca condica – 1875- din ordinul domnului Alexandru Ipsilanti dar a intrat in vigoare la 1780 dat opozitiei Turciei. Izoarele : LT, Basilizalele, jurisprudenta (povetele), doctrina juridica moderna. Nu cunoastem autorul insa cel prezumtiv este ENACHITA VACARESCU. A fost elaborata in 2 editii in limba neogreaca si romana si s-a aplicat de fact pana la aplicarea legiuirii caragea si de iure pana la adoptarea C Civ.

Codul calimah a fost elab din initiativ adomnului Scaralt care a infiintat in acest sens in 1813 doua comisii de juristi, una insarcinata cu redactarea versiunii in limba neogreaca alcatuita din CRISTIAN FLECHTENMACHER, Anania Cuzanos si Andronache Donici. Comisia insarcinata cu elab in limba romana era alc din : Cristian FL, Petrache ASACHI si Damaschin Bojinca. Izvoarele acestei pravile sunt LT, legislatia bizantina, codul civil francez de la 1804 si codul civil austriac de la 1811. Codul calimah are 2832 de articole, structurate intr-o parte introductiva cu 24 de article, 3 parti pr-zise si anume : partea I - despre dritul persoanelor ; partea II –

79

despre dritul lucrurilor ; parte III – despre imarginirile ce privesc dritul peroanelor dimpreuna cu al lucrurilor + doua anexe care contin regulile aplicabile concursului creditorilor si licitatiei.

In partea introductiva se precizeaza ca acolo unde pravila nu prevede se vor aplica dispozitiile LT. Altfel spus, LT era dreptul comun in toate materiile. Legiuirea caragea, a fost adoptata la indemnul lui Ioan Gheroghe Caragea si a intrat in vogoare la 1818. Autorii acestei pravile sunt Atanasie Hristopol si logofatul Nestor acesta din urma fiind mare logofat al dreptatii ( un fel de ministru de justitie) si primul roman prof de dr la sc domneasca. Proiectul acestui cod a fost apoi revizuit, de stolnicii C-tin si Ionita Balaceanu.

Legiuirea caragea este structurata in 6 parti : despre obraze despre lucruri despre tocmeli despre daruri si mosteniri despre vini despre ale judecatilor

Legiuirea caragea are un caracter ecletic ea cuprinzand un cod civil, unul penal si un cod de procedura avand prin urmare si un caracter eterogen.

- legiuiri cu caracter special - cele mai imp legiuiri sunt : SOBORNICESCUL HRISOV (1785) si PONTUL BOIERESCULUI (1805)

Sobornicescul hrisov cuprinde doua hrisoave acordate de A Mavrocordat : unul prin care li se interzicea boierilor sa foloseasca acte mestesugite de vanzare, danie sau schimb pentru a acapara pamanturile taranilor fara a se dispune insa nimic cu privire la validitatea actelor intocmite anterior. Al doilrea hrisov dat in 1865 prin care se asigura unitatea familiilor de robi, interzicandu-se vanzarea separata a acestora.

Pontul boierescului – 1805 – alexandru Moruti – reglementa relatiile dintre mosie si tarani cercasi stabilind nr zilelor de claca precum si nartul.

CURS 16

PRAVILELE ADOPTATE IN CEA DE-A DOUA PERIOADA A REGIMULUI T-F

Ele sunt in continuare in esenta lor feudale, dar exista anumite particularitati importante, atat sub aspectul continutului, cat si sub aspectul formei. Sub aspectul continutului, izvoarele bizantine care anterior aveau o pondere covarsitoare la elaborarea pravilelor, pierd importanta de odinioara in favoarea principiilor juridice si institutiilor juridice extrase din codurile burgheze europene. In al doilea rand, asistam la o codificare a obiceiului pamantului si o sistematizare a lui pe institutii juridice. De asemenea, se inregistreaza progrese pe planul sistematizarii si tehnicii de reglementare juridica. Iar pe planul formei, pravilele adoptate in cea de-a doua perioada a regimului

80

t-f sunt bilingve, in sensul ca ele sunt redactate atat in lb romana, cat si in lb neo-greaca. Un element care particularizeaza aceste pravile, fata de pravilele din perioada anteriora este atentia deosebita acordata procedurii de judecata, pentru ca dupa pacea de la ......... , ca urmare a inlaturarii monopolului otoman asupra comertului exterior al TArilor Romane, acestea sunt atrase in circuitul economic european si asistam la o multiplicare fara precedent a raporturilor comerciale intre Tarile Romane si tarile europene.

In acest context, prin reglementarea amanuntita a procedurii de judecata, domnii romani au vrut sa evite situatia in care se afla imperiul otoman supus regimului capitulatiilor, prin care rezidentii straini se bucurau in imperiu de imunitate de jurisdictie, pe motivul ca procedura otomana era inapoiata, astfel incat litigiile dintre otomani si rezidentii straini erau solutionate nu de catre tribunalele otomane, ci de reprezentantele diplomatice ale statului caruia ii apartinea rezidentul strain implicat in acel litigiu. Aceasta insemna o stirbire substantiala a suveranitatii statului otoman. Astfel, pravilele adoptate in cea de-a doua faza a.... , prin dispozitiile de procedura extrem de avansate pe care le contineau, vroiau pe de o parte sa arate ca Tarile Romane sunt tari crestine si nu fac parte integranta din Imp Otoman si ca au o procedura de judecata moderna, evitandu-se astfel aplicarea regimului capitulatiilor.

Pravilele adoptate in aceasta a doua.... pot fi clasificate in doua categorii:

1. nomocanoane si legiuiri laice bizantine

2. pravile noi

1. Mentionam nomocanonul lui Antin Ivireanu, intitulat "capetele de porunci", care fusese tiparit prima data la 1714 si este retiparit acum, la 1785 si apoi, avem o traducere in limba romana, realizata de un foarte cunoscut pravilist, Toma Cara, a hexabiblului lui Ctin Aremenopolos??????

2. In ceea ce priveste pravilele noi, ele sunt de doua categorii, pravile care imbraca caracterul unor coduri si legiuiri cu caracter special. Pravilele care imbraca caracterul unor coduri, la randul lor, sunt de doua categorii: in prima categorie intra acelea care nu au fost promulgate oficial, ramanand la stadiul de lucrari cu caracter privat si a doua categorie, cele care au fost promulgate oficial.

Din prima categorie, mentionam :

Pandectele lui Toma Cara, reprezinta o lucrare intocmita de acesta din ordinul domnului Alexandru Moruzi, in 1806. Era o lucrare proiectata in 3 parti, partea I despre persoane, partea a II-a despre lucruri, partea a III-a despre actiuni. Insa paharnicul Toma Cara nu a realizat decat I-a parte.

O alta lucrare ramasa la stadiul de lucrare privata a fost "Manualul juridic al lui

81

Andronache Donici", elaborat la 1814, de catre unul dintre cei mai mari pravilisti romani, este primul cod civil roman. Insa lucrarea nu a fost promulgata oficial din 2 motive:

- pentru ca A.D. facea parte din miscarea carbunarilor, o miscare progresista, ostila domnului de atunci, Scarlat Talima

- A.D. se afla in rivalitate cu alti 2 mari pravilisti, Anania Cuzanos si Cristian Flechtenmacher, acestia fiind protejatii domnului.

Lucrarea s-a aplicat de facto in practica instantelor de judecata, pana la adoptarea codului civil Al.Ioan I.

CODURILE PROMULGATE OFICIAL

1. Pravilniceasca condica, 2. Codul Calimar, 3. Legiuirea Caragea

1. a fost elaborata la 1775, din ordinul domnului Alexandru Ipsilanti, dar a intrat in vigoare la 1780, datorita opozitiei Turciei. Izvoarele acestei pravile sunt LT, Bazilicalele, jurisprudenta sau povetele, doctrina juridica moderna (Montesquieu si Bercalia). Nu cunoastem autorul acestei pravile, insa autorul prezumtiv este Ienachita Vacarescu. A fost elaborata in 2 editii, in lb romana si in lb neo-greaca si s-a aplicat de facto pana la adoptare Legiuirii Caragea si de iure, pana la adoptarea codului civil roman sau codul Al. I. I.

2. A fost elaborat din initiativa domnului Moldovei, Scarlat... , care a infiintat in acest sens, in 1813, doua comisii de juristi, una insarcinata cu redactarea versiunii in limba neo-greaca, alcatuita din Cristian Flechtenmacher, Anania Cuzanos si Andronache Donici si una insarcinata cu redactarea in limba romana, alcatuita din C.F., Petrache Asachi si Damaschin Bojinca. Izvoarele acestei pravile sunt LT, legislatia bizantina, codul civil francez de la 1804 (al lui Napoleon) si codul civil austriac de la 1811. Are 2032 de articole structurate intr-o parte introductiva cu 24 de articole, 3 parti propriu-zise si anume: partea I despre dritul persoanelor, partea a II-a, despre dritul lucrurilor si partea a III-a, despre inmarginirile ce privesc dritul persoanelor, impreuna cu al lucrurilor si doua anexe, care contin regulile aplicabile concursului creditorilor si licitatiei. In partea introductiva a codului se precizeaza ca acolo unde pravila nu prevede, se vor aplica dispozitiile LT, altfel spus, LT era dreptul comun in toate materiile.

3. A fost adoptata din ordinul domnului Tarii Romanesti, Ioan Gh. Caragea, la 1818 si a intrat in vigoare la 1819. Autorii acestei pravile sunt Atanasie Hristopol si logofatul Nestor, acesta din urma fiind mare logofat al dreptatii si primul roman profesor de

82

drept la scoala domneasca. Proiectul acestui cod a fost revizuit apoi de stolnici Ct si Ionita Balaceanu. Legiuirea Caragea este structurata in 6 parti:

- I: intitulata "despre obraze", adica despre materia persoanelor

- II: intitulata "despre lucruri"

- III: "despre tocmeli", adica despre materia contractelor

- IV: "despre daruri si mosteniri", adica despre donatii si materia succesiunilor

- V: "despre vini", adica materia dr penal

- VI: "despre ale judecatilor", adica despre materia procedurii de judecata

Rezulta deci ca aceasta are un caracter ecleptic, ea cuprinzand laolalta un cod civil, primele 4 parti, unul penal (V) si unul de procedura (VI), avand si un caracter eterogen.

LEGIUIRILE SPECIALE

Cmimp: 1. Sobornicesul hrisov, din 1785 si 2. pontul boierescului, din 1805.

1. cuprinde de fapt doua hrisoave date de Al. Mavrocordat, unul din 14 aug 1785, prin care se interzicea boierilor sa foloseasca acte mestesugite de vanzare, danie sau schimb pentru a acapara pamanturile taranilor, fara a se dispune insa nimic cu privire la validitatea actelor intocmite anterior si al doilea, dat la 12 sept 1785, prin care se asigura unitatea familiilor de robi, interzicandu-se vanzarea separata a acestora.

2. dat in 1805 de domnul Al. Moruti, reglementa relatiile dintre mosieri si taranii clacasi, stabilind numarul zilelor de plata, precum si nartul.

CURS 17

Principalele institutii din pravile

Instituitia propietatii

Dreptul de proprietate evolueaza in directia degajarii prop feudale de stravechiul drept de folosinta al taranilor, inceput prin reforma lui C-tin Mavrocordat. Legiuirile adoptate in cea de-a 2a faza a regimului turco-fanariotcmarcheaza trecerea de la conceptul prop divizatecde tip feudal la conceptia prop absolute, precizandu-se ca atributele prop pot fi impartite intre doua persoane dintre care una are dritul fiintei lucrului (nuda proprietate) si cealalta persoana dritul folosului lucrului (uzufructul), dar ele se pot reuni si asupra unei singure persoane si atunci dritul propreitatii este desavarsit sau absolut.

83

Aceeasi tendinta se desprinde si din textele care prevad ca raporturile juridice dintre boieri si tarani se stabilesc pe baza unui contract de amfiteoza, asa cum prevede Legiuirea Caragea, de unde rezulta ce aceste raporturi nu mai au o baza legala, ci una contractuala. Aceasta inseamna o recunoastere indirecta al dreptului absolut de proprietate al boierilor asupra mosiei, iar transmiterea folosintei unei parti din mosie catre tarani in baza contractului de amfiteoza nu aduce atingere cu nimic dreptului absolut de proprietate al boierilor. Acest drept s-a extins si asupra padurilor, ceea ce inseamna ca utilizarea fondului forestier de catre tarani pt satisfacerea cerintelor proprii nu mai este gratuita, ei fiind obligati sa plateasca o taxa, denumita zeciuiala, asa cum se prevede in “asezamantul pentru pentru paduri si dumbravi” dat de domnul Alexandru Moruzi. In materia proprietatii au existat unele ingerinte din partea domnilor fanarioti, acestia prropunand sa desfiinteze stravechiul drept de proprietate, atat al boierilor, cat si al taranilor si sa acapareze pamanturile acestora pentru a le distribui cilentelelor politice. De exemplu, cu ocazia discutarii proiectului Codului Calimach, in Sfatul de obste al tarii, domnul Scarlat Calimach a pretins ca la origine toate pamanturile au fost ale domnului, data fiind calitatea sa de titular al lui dominuiun emines, si ca atare, nu poate exista proprietate privata fara hrisov de danie domneasca, astfel incat toate terenurile stapanite fara hrisov urmau sa treaca in stapanirea domnului. Sfatul de obste al tarii a respins aceasta interpretare si pretentiile domnului fanariot aratand ca, potrivit Legii Tarii, sunt domnesti numai terenurile pustii si pustiite, dar chiar daca am admite ca la origine toate terenurile au fost domnesti si au ajuns in stapanirea taranilor si boierilor fara hrisov de danie, ele oricum au devenit proprietatea ecestora prin efectul prescriptiei celei mai lungi durate, cu termen de 40de ani, care se aplica si imobilelor domnesti.

Persoanele

Clasificarea persoanelor se facea dupa noroc in slobozi, robi si sloboziti. Taranii care munceau pe mosiile boierilor erau denumiti clacasi sau locuitori. Legislatia acestei perioade da expresie intereselor boierilor de a mari continuu numarul zilelor de claca. De exemplu, Pravalniceasca Condica prevede minim 6 zile, max 12 zile de claca. Legiuirea Caragea prevede min 12 zile si cu nart sporit. Se constata totodata cresterea impresionanta a numarului scutelnicilor si postslujnicilor, adica cei care se aflau in stare de dependenta personala fata de boieri si nu aveau obligatii fiscale fata de stat, ceea ce a determinat adoptarea unor masuri de stopare a acestui fenomen care ameninta baza fiscala a statului. In 1814, s-a stabilit in Tara Romaneasca ca in niciun judet, numarul scutelnicilor si postslujnicilor nu poate fi mare decat numarul birnicilor. Robii erau asimilati lucrurilor, recunoscandu-li-se o capacitatea juridica limitata in masura asigurarii anumitor interese ale proprietarilor lor. De exemplu, robii puteau sa apara ca reprezentanti ai stapanilor in raporturile acestora cu alte persoane. In ceea ce priveste persoanele juridice, acestea sunt reglementate in capitole disctincte, fapt explicabil prin aparitia si dezvoltarea noilor relatii de productie de tip capitalist. Sunt denumite tovarasii in Pravalniceasca Condica si Leguirea Caragea, si

84

persoane moralicesti in Codul Calimach. O categorie aparte de persoane juridice, distinct reglementate, sunt societatile comerciale, denumite tovarasii negutatoresti, cu privire la care pravilele acestei epoci reglementeaza modul de formare al capitalului social, administrarea sociala, raspunderea societarilor, precum si participarea acestora la impartirea castigurilor si, in sfarsit, stingerea tovarasiei.

Familia, rudenia, casatoria

Aceste insitutii sunt inspirate in mare masura din dreptul bizantin. Rudenia poate fi de sange si duhovniceasca (prin botez). Rudenia de sange era de 3 feluri: Codul Calimach zice suitoare dreapta linie (in ascendent), pogoratoare dreapta linie (in descendent), laturalnica linie (colaterala). Rudenia de sange era de sus, de jos si de alaturi in L.Caragea. In materia casatoriei, sunt interzise casatoriile intre crestini si necrestini si intre slobozi si robi. Totusi C.Calimach prevede: sunt slobozi copiii din relatia unei persoane slobode cu un rob. L.Caragea admite sep aratia de corp a sotilor (despartirea in fapt). In materia zestrei este consacrata regula pretuirii bunurilor miscatoare (mobile), cu exceptia bunurilor de sinesi miscatoare (mobile prin natura lor - robii si animalele), cu efectul ca in situatia inapoierii zestrei, sotul raspunde pentru valoare fixata in momentul pretuirii. O exceptie este consacrata de Pravalniceasca Condica, care prevede ca in cazul robilor de zestre, sotul trebuie sa restituie sotiei tot atatea suflete (robi) cate a primit in foaia de zestre. Adulterul sotiei ducea la pierderea zestrei, acesta trecand in proprietatea sotului, iar sotia vinovata era inchisa in manastire. Exista o distinctie: in Codul Calimach se prevedea ca daca din casatorie nu au rezultat copii, intreaga zestre a sotiei adulterine revenea sotului, iar daca acesta timp de 20 de ani nu-si lua sotia inapoi de la manastire, acesta ramanea acolo pe viata. Legiuirea Caragea prevedea ca doar jumatate din zestre revine sotului fara ca sotia sa mai poata fi inchisa in manastire si stabilea aceeasi sanctiune si in cazul sotului vinovat de adulter. In ceea ce priveste obligatia de inzestrare, Codul Calimach arata ca ea revine parintilor si bunicilor, iar Legiuirea Caragea si Pravalniceasca Condica stabilesc ca obligatia este in sarcina fratilor, ca un corolar al privilegiului masculin. Codurile reglementeaza si institutii noi dupa modelul celor mai avansate legiuiri europene: insitutia tutelei (epitropia), curatelei (curatoria) pt administrarea bunurilor copiior minori si/sau orfani. Domnul Scarlat Calimach a infiintat judecatorii epitropicesti pe langa episcopiile din Roman si Husi, aflate sub supravegerea unei comisii epitropicesti de pe langa Mitroppolia de la Iasi. O alta institutie este adoptia, denumita infiala si este reglementata raspunderea civila si penala, la baza careia este asezat principiul raspunderii personale. Pravalniceasca Condica precizeaza ca sotia nu raspunde pt datoriile si comertul sotului si nici pt faptele penale ale acestuia savarsite fara participarea ei, dupa cum nici parintii nu raspund pt actele si faptele de comert savarsite de copiii lor, care nu mai sunt nevarstnici si nu se mai afla in intretinerea lor. In materia succesiunilor, mostenirea poate fi deferita potrivit legii, adica fara testament sau potrivit testamentului intocmit de defunct. In materia succesiunii legale aveau vocatie succesorala cele 3 categorii de rude de sange pana la gradul 8, precum si sotul supravietuitor. Daca sotul supravietuitor vine in concurs cu copiii, dobandeste o

85

parte virila cat a unui copil in uzufruct; iar daca vine in concurs cu celelalte rude sau copii ai acestuia rezultati dintr-o casatorie anterioara dobandeste o cota indiviza de 1/6 pana la 1/3 din mostenire in proprietate. In lipsa altor rude, sotul supravietuitor culege intreaga mostenire, iar daca defunctul nu are rude sau sot supravietuitor, succesiunea este declarata vacanta si este culeasa de stat. Mostenirea robului fara urmasi revine stapanului acestuia. Sunt consacrate institutia rezervei succesorale, denumita partea legitima, precum si institutia trimiriei, denumita partea sufletului care inseamna ca 1/3 din mostenire este destinata cheltuielilor de inmormantare si pomenire a defunctului. Intre legiuirile celor doua tari romane exista si unele deosebiri. De exemplu, Codul Calimach prevede ca deschiderea succesiunii se face si in cazul declararii mortii civile, pe care o numeste moarte politiceasca. Pravalniceasca Condica si Legiuirea Caragea consacra privilegiul masculin, apoi Codul Calimach prevede ca vin in concurs cu copiii legitimi si copiii naturali, in timp ce Legiuirea Carage confera copiilor naturali vocatie succesorala doar la succesiuna mamei lor, insa toate legiuirile prevad ca fetele care au fost inzestrate nu pot sa ceara sinisfora (colatio dotis) pt a veni la mostenire, dar nici nu pot fi obligate la aceasta. Codurile prevad si posibilatea dezmostenirii (dezheradarii) pt cazuri determinate: comportament imoral, neingrijirea pe caz de boala, acuzarea pe nedrept in materie penala etc. Mostenirea testamentara se defera prin testament in forma scrisa (diata) sau in forma verbala in fata a 5 martori. Codul Calimach prevede ca anumite persoane (femeile, robii, saracii) nu pot fi martori la intocmirea testamentului. In materia obligatiilor, spre deosebire de pravilele anterioare, Legiuirea Caragea prevede multe dintre principiile de baza ale contractelor, iar Codul Calimach, care este superior ca tehnica de reglementare, dezvolta o adevarata teorie generala a obligatiilor, consacrand ca izvoare de obligatii legea, tocmeala (contractul) si vatamarea pricinuita cuiva (delictul). Atat Legiuirea Caragea at si Codul Calimach clasifica tocmeala dupa forma lor in scrise si nescrise (prin viu grai). Codul Calimach distinge intre tocmeli unilaterale si bilaterale, dupa efectele pe care contractele le produc, adica unilaterale generand obligatii doar in sarcina uneia dintre partile contractante, tocmeli bilaterale, generand obligatii in sarcina ambelor parti contractante. Conditiile de existenta si validitate a contractelor sunt capacitatea, cosimtamantul, obiectul si cauza. Capacitatea (vrednicia persoanelor) este reglementata in amanuntime de Codul Calimach care afirma principiul ca tot omul se socoteste vrednic de a-si castiga drituri, insa dupa randuielile hotarate de catre legi. Aceste legi restrangeau capacitatea persoanelor, potrivit discriminarilor de tip feudal atat pt drepturile politice cat si pt drepturle civile. Erau considerati nevrednici sau incapabili cei condamnati pt o infractiune grava pe timpul executarii pedepsei. Consintamantul, potrivit Legiuirii Caragea, trebuia sa fie lipsit de sila si viclesug, adica nevitiat. In ceea ce priveste obiectul, potrivit Codului Calimach, acesta trebuia sa fie in comert, adica in circuitul juridic civil. Cat priveste cauza, Legiuirea Caragea produce, dupa modelul Codului Napoleon, principiul cauzei licite, potrivit caruia tocmeala impotriva pravilelor si a naravurilor celor bune nu se tocmeste, adica sunt nule contractele avand o cauza ilicita sau imorala.

86

In materia contractelor, Pravilniceasca Condica reglementeaza contractul de imprumut in amanuntime, iar Legiuirea Caragea si Codul Calimach reglementeaza toate celalte contracte. Cel mai amanuntit reglementata este vanzarea, corespunzand nivelului de dezvoltare la care ajunsesera la vremea respectiva relatiile de schimb. Sub aspectul formei, vanzarea se poate realiza sub forma scrisa sau orala, forma scrisa, potrivit Legiuirii Caragea, fiind obligatorie la vanzarile de imobile si robi. Sunt instituite anumite incapacitati de strainare (de ex, ecumenii cu privire la averea manastirilor pe care le administrau) si incapacitati de dobandire (necrestinii nu aveau dreptul de a cumpara mosii), reglementate de Codul Calimach. La vanzarea mosiilor si a robilor trebuia respectat dreptul de protimis. Era reglementata si posibilitatea anularii vanzarii pt leziune, atunci cand pretul este inferior jumatatii valorii de circulatie a bunului, iar cumparatorul nu dorea sa completeze pretul pana la aceata linie. In materia contractului de donatie, se prevad cauzele de revocare a donatiei, de ex. atingerea adusa de catre donator persoanei sau averii donatorului si erau reglementate darurile de logodna, de dinaintea nuntii si cele de-a doua zi dupa nunta. In ceea ce priveste contractul de imprumut, sediul materiei pt acest contract se afla cu precadere in Pravalniceasca Condica. Sunt reglementate mentiunile contractului, obligativitatea incheierii acestuia in forma scrisa, necesitatea prezentarii a cel putin 3 martori pt a se edita o tagaduire ulterioara a inscrisului de catre debitor. Daca debitorul nu platea la scadenta, creditorul se adresa instantei care hotara vanzarea bunului zalogit la mezat, adica la licitatie publica, creditorul urmand a se indestula din pretul estimat, iar daca imprumtul era garantat cu chezasi (garanti personali), chezasul avea beneficiul de discutiune, adica dreptul de a-i cere creditorului sa-l urmareasca mai intai pe debitorul principal si numai daca acesta e insolvabil, sa se indrepte impotriva sa in limitele insolvabilitatii debitorului principal.Pravalniceasca Condica reglementa si institutii noi: cambie, denumita polita sau carte de imprumutare, si imprumutul cu dobanda, dobanda fiind fixata la maxim 10% pe an cu interzicerea anatocismului, insa aceste reglementari nu au stopat practic acordari de imprumuturi cu dobanzi camataresti, ba mai mult, s-a incetatenit practica tinerii la munca a taranilor debitori de catre creditorii lor in contul dobanzilor sumelor imprumutate. Un alt contract reglementat este de locatiune cu numeroasele variante ale acestuia : 1. contract de arenda, avand ca obiect mosiile ; 2.contract de inchiriere, avand ca obiect un imobil cu destinatie de locuinta. Legiuirile prevad un drept de protimis al copartasilor la incheierea sau arendarea unui bun stapanit in indiviziune si sunt reglementate si variante ale arendei: contractul de amfiteoza si contractul de claca. In ambele sunt reglementate obligatiile taranilor clacasi, cuantumul dijmelor, al zilelor de claca, nartul, interdictia clacasilor de a efectua amenajari fara acordul stapanului, precum si dreptul acestuia de a lua in proprietate bunurile efectuate de clacasii fugiti de pe mosii sau cei morti fara mostenitori legali.

Dreptul penal citit din carte

Organizarea juridica si procedura de judecata

87

Instantele erau constituite ca organe colegiale, ierarhizate si specializate in cadrul unui sistem al institutiilor de judecata stabilite de Pravalniceasca Condica. La primul nivel se afla “judecatoria dupa langa judete”, compusa dintr-un judecator, un logofetel (grefier) pt tinerea condicilor si 2 functionari marunti pt celelalte treburi ale instantei. Ispravnicii judetelor isi pastrau dreptul de a judeca singuri sau impreuna cu judecatorul. La nivelul al doilea se aflau departamentele. La Bucuresti erau 2: unul cu 8 judecatori, celalalt cu 7, iar la Craiova – o judecatorie alcatuita din 4 boieri judecatori, avand competenta in materie civila. La Iasi se afla departamentul al doilea pt pricine civile mai mici si Divanul judecatoresc pt cele mai mari. In materie penala, la Bucuresti functiona Departamentul Vinovatiilor, denumit criminalian. La Craiova functiona o institutie similara compusa din 3 boieri iar la Iasi exista un Departament al Afacerilor Criminale. Pt procesele cu elemente de extraneitate, in Tara Romanesca functiona Departamentul Strainelor Pricini, iar in Moldova Departamentul Treburilor Straine.

Pt infractiuni cu caracter politienesc (contraventii) exista Spataria si Agia la Bucuresti (Spataria pt contraventii savarsite in mahalale, iar Agia pt cele savarsite in centrul orasului). La al treilea nivel se afla Departamentul Velitilor Boieri si Divanul Olteniei de la Craiova. Sub aspectul competentei functionale, aceste institutii judecau in prima instanta pricinile dintre boieri si ca instanta de apel, apelurile impotriva hotararilor date de celelalte departamente. La ultimul nivel se afla Divanul Domnesc ca insitutie suprema condusa de domn. In materie procesuala, legiuirile adoptate in cea de-a doua faza a regimului turco-fanariot contin urmatoarele dispozitii mai importante:- introducerea condicilor de judecata;- obligativitatea redactarii si motivarii hotararilor, cu aratarea capului de pravila (a textului de lege prin care se sprijina solutia);- introducerea sistemului reprezentarii in justitie prin mandatari, numiti vechili si prin avocati, numiti vechili de judecati;- introducerea condicii siretilor (un inceput de cazier judiciar);- introducerea sistemului recuzarii judecatoresti;- introducerea obligativitatii publicitatii opratiunilor imobiliare;- introducerea termenelor de prescriptie a actiunilor si a termenelor de optiune succesorala;- legiferarea unor proceduri speciale, cum este cea a falimentului sau arbitrajului.

88