UNIVERSITATEA "DANUBIUS" GALATI CENTRUL DE STUDII PENTRU NVATAMNT LA DISTANTA
CONSTANTIN CLOSCA
EDITURA FUNDATIEI UNIVERSITARE "DANUBIUS" GALATI - 2003-
Toate drepturile pentru aceasta lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei integrala sau fragmentara este interzisa.
editura & tipografie Str. Libertatii, Nr. 66 - Galati, 6200 Tel.: 0236/468269
ISBN 973 8409 12 - 8
ISTORIA DREPTULUI ROMNESC
- CURS SINTEZA -
SUMAR INTRODUCERE: NECESITATEA..STUDIERII..ISTORIEI..DREPTULUI.. 5 Tema I DREPTUL N SOCIETATEA GETO-DACA PREMERGATOR STATULUI CENTRALIZAT............................................................................................7 1.Identitatea..geto-dacilor...................................................................................7. 2.Norme..de..drept..la..geto-daci..(premergator..statului..centralizat)................. 8 Tema II Dreptul n vremea lui Burebista si a urmasilor acestuia pna la cucerirea romana n Dacia......................................................................................................................13 a) formarea statului dac centralizat; b) administratia si esenta politica a statului dac centralizat; c) viata economica; d) institutii de drept. Legislatia statului dac centralizat; e)institutia proprietatii n Dacia burebistana; f) familia ca institutie de drept; g) religia; h) dreptul penal; i) armata; j) manifestari de drept international; Tema III DREPTUL..N..DACIA..ROMANA19 a)Institutii..de..drept; b)regimul persoanelor; c)familia ca institutie de drept; d) regimul bunurilor; e) obligatii si contracte; f) dreptul penal si procesual; Tema IV DREPTUL N SPATIUL DACIC DUPA RETRAGEREA ROMANA PNA .....LA.CONSTITUIREA.STATELOR.FEUDALE.CENTRALIZATE .....ROMNESTI...................................................25 1.Retragerea..romana.Urmarile..politico-sociale..si..juridice.Generalitati..despre obste....................................................................................................25 2. Organizarea si conducerea obstii..............................26 3. Viata economica a obstii..........................27 4. Institutii si norme de drept n cadrul obstii..............................28 a) proprietatea; b) stapnirea personala; c) regimul persoanelor; d) familia; 5. Norme de drept civil.............................29 6. Raspunderea penala si procedura de judecata..................................30 Tema V LEGEA ROMNEASCA 1. Generalitati..........................31
2. Cutuma.........................31 3. Legea Tarii. Jus Valachicum...........................32 4.Jus..Vala..Jus..Valachicum....n..Tarile..Romne.........33 5. Jus Valachicum n afara teritoriilor romnesti................................35 6. Jus Valachicum. Practici juridice............................36
Tema VI NCEPUTURILE DREPTULUI FEUDAL ROMNESC.....................37 1. Generalitati privind societatea feudala.................................37 2.Organizarea..politico-statala..a..romnilor..la..nceputul..evului..mediu38 3.ntemeierea..Tarilor..Romnesti..ca..state..centralizate..de..sine..statatoare..39 a) voievodatul Transilvaniei;b)Tara Romneasca (Muntenia);c) ntemeierea Moldovei. Tema VII INSTITUTII POLITICO-ADMINISTRATIVE N FEUDALISMUL ROMNESC.....................42 1.Domnia..si..originalitatea............42 - legitimitatea domniei a) alegerea; b) ereditatea; c) asocierea; d) recomandarea - prerogativele domnesti n evul mediu 2. Sfatul Tarii................................44 3. Dregatoriile...............................45 4. Institutii feudale n Transilvania, secolele XIII-XVII..................................46 Tema VIII ASEZAMINTE SI PRACTICI JURIDICE FEUDALE ROMNESTI .....................49 1. Dreptul penal................................49 2. Dreptul civil..............................49 3. Dreptul de succesiune...................................51 4. Proprietatea si dreptul de proprietate........................................53 a) proprietatea domneasca; b) proprietatea feudalilor; c) proprietatea bisericeasca; d) proprietatea taranimii libere; Tema IX DREPTUL FEUDAL SCRIS LA ROMNI....................54 1. Semnificatii si particularitati..................................54 2. Scrierea slavona si literatura juridica bizantina......................................54 3. Dreptul scris n limba romna.....................................56 4. Pravilele mparatesti...................................57 Tema X NCEPUTURILE MODERNIZARII DREPTULUI
ROMNESC. ......................58 1. Privire generala. Iluminismul.....................................58 2. Organizarea de stat n Moldova si Tara Romneasca n a doua jumatate a..sec..XVIII..prima..jumatate..a..sec.XIX...................60 a) Domnia; b) Sfatul de Obste; c) Marea Adunare a Tarii; d) Sfatul Domnesc (Divanul); e) dregatoriile;
Tema XI ORGANIZAREA JUDECATOREASCA N A DOUA JUMATATE A SEC. .....AL..XVIII-LEA-PRIMA..JUMATATE..A..SEC...AL..XIX-LEA.....................62 1...Initiative..reformatoare-Constantin..Mavrocordat..si..Alexandru Ipsilante..........................................................................................................62 2. Organisme judecatoresti...................................63 a) judecatorii de judete; b) departamentele civile si departamentul penal; c) Divanul domnesc; d) Instantele speciale. nceputurile justitiei militare. 3. Institutii de drept..........................................65 a).Dreptul..civil;b)dreptul..comercial;c)dreptul..penal;d)procedura...de judecata; Tema XII Regulamentul Organicmoment decisiv n modernizarea dreptului romnesc........................................................................................................69 Tema XIII DREPTUL..N..STATUL..ROMN..MODERN..(1859-1919)................................72 1.nfaptuirea..Unirii..de..la..1859-1862.................72 2. Institutii centrale legitime..........................................73 a) Domnia; b) Parlamentul; c) guvernul; d) Consiliul de stat; 3. Reformele din timpul domniei lui Al. I Cuza.............................................74 4. Organizarea judecatoreasca................................................75 a) preambul; b) instantele de judecata. Organizarea si competenta. 5. Opera legislativa a lui Al. I. Cuza...............................................76 a) codul civil; b) codul comercial; c) dreptul penal; d) dreptul procesual civil; e) dreptul procesual penal; f) legislatia muncii; Tema XIV DREPTUL ROMANESC 1945.................................................80 IN PERIOADA 1919-
1.Generalitati...................................................................................................................8 0 2.Organizarea de stat a Romaniei interbelice..................................................................80 3.Organizarea judecatoreasca..........................................................................................82 4.Structura organismelor judecatoresti............................................................................82 5.Legislatia....................................................................................................................... 84
Introducere NECESITATEA STUDIERII ISTORIEI DREPTULUINevoia imperioasa de studiere a istoriei dreptului rezulta din faptul ca domeniul n discutie are o ndelungata existenta si o mare importanta culturala si de civilizatie. O profunda si nteleapta judecata asupra dreptului a facut-o marele jurist romn Andrei Radulescu (1880 -1959), afirmnd ca puterea judecatoreasca este un element de continuitate n viata unui popor. Se schimba guvernele, se schimba alcatuirea puterii legislative, se modifica ori dispar partidele politice, puterea judecatoreasca ramne la datorie. Dreptul, ca element de constiinta si morala, ocupa un loc esential n viata unui popor. De-a lungul istoriei, acesta (dreptul) s-a manifestat pregnant, contribuind substantial la directionarea faptelor sociale. Raporturile dintre oameni nu pot exista dect pe baza unor reglementari juridice. Numarndu-se printre principalele componente ale stiintelor umaniste, dreptul influenteaza societatea si suporta la rndu-i impulsurile acesteia. Dreptul reprezinta o metoda, un mijloc de coordonare a relatiilor sociale, promovnd valori receptate de catre societate ca: proprietatea, siguranta juridica, securitatea libertatilor individuale, societatea civila etc. Construindu-si un mecanism adecvat societatii umane, dreptul
opereaza n raport cu evolutia acesteia. Ca si alte stiinte sociale dreptul reprezinta generalizarea experientei umane si influenteaza n mod pozitiv comportamentul membrilor societatii. Creatia juridica a popoarelor se circumscrie nemijlocit marelui proces cultural al omenirii, contribuind si depinznd de gradul de civilizatie a fiecarui popor n parte. Totodata, ideile juridice se transmit de la o etapa istorica la alta si se propaga pe arii geografice ntinse, determinnd adesea, n mod firesc, contaminarea juridica ntre state. Este un fapt ndeobste cunoscut ca exista arii/zone ntinse de cultura si civilizatie juridica, precum exista epoci, stadii, trepte n evolutia culturii si civilizatiei juridice. La aparitia statului ca fenomen social-politic un rol determinant l-a avut dreptul. Generalizarea nevoii de guvernare a normelor de drept, deja n functiune, a impus masuri de implementare si respectare a acestora, chiar n conditiile n care comunitatea respecta de buna voie anume norme de drept. Istoricul A. D. Xenopol arata ca mpartirea dreptatii este elementul cel dinti care uneste pe oameni n societate si deci puterea zamislitoare a vietii de stat. Numarndu-se ntre principalele componente ale stiintelor juridice, istoria dreptului studiaza legile existentei si dezvoltarii statului, institutiilor juridice si politice, formele lor concrete de manifestare, corelatia cu alte componente ale sistemului social. Dintre toate disciplinele socio-umane, relatia drept-istorie este cea mai directa si mai strnsa. Istoria dreptului si istoria generala se regasesc adesea n aceleasi momente ale trecutului. Pentru cunoasterea sistemelor de drept, juristului i sunt foarte utile concluziile istoricului, asa cum si istoricul studiaza cu grija si interes documentele juridice. Marele nvatat A. D. Xenopol, care s-a preocupat si de teoria dreptului, arata ntre altele: mi fusera una din cele mai bune pregatiri pentru tratarea istoriei. ntrebndu-se retoric despre framntarile popoarelor, istoricul romn raspundea ca acestea erau nazuinta lor de a realiza ideea dreptului si de a apara aceasta idee. Xenopol exclude factorul politic, pe care nsa l adaugam noi, si anume acela ca n timp ce unele popoare au nadajduit si mai nadajduiesc n forta dreptului, altele dimpotriva au uzat si mai uzeaza de dreptul fortei, att n relatiile dintre state, ct si n cele dintre clasele sociale sau interumane . n dimensiunea sa istorica dreptul sintetizeaza cerinte reale ale vietii umane si oglindeste starea moravurilor sociale, pe etape si zone geografice. Cunoasterea reglementarilor si a formelor de drept, ntr-o etapa data, constituie un document valoros pentru istorie. n acelasi timp, pentru juristi, cunoasterea sensului evenimentelor trecute este deosebit de importanta, ntruct dreptul ca institutie si disciplina a aparut n anumite conditii istorice, creatoare de norme legiuitoare. Ca orice alta disciplina importanta care se preda n nvatamntul superior, Istoria dreptului romnesc constituie un mijloc important prin care viitorii juristi iau act de semnificatia majora a profesiei spre care se ndreapta. Ei trebuie sa stie ca omenirea, de cnd s-a trezit la civilizatie, a cautat si a inventat dreptul ca mijloc de convietuire. Odata descoperit, elementul drept nu a mai putut fi abandonat, dimpotriva, a fost cultivat pna la forma de exprimare stiintifica. Dreptul a nsotit si va nsoti societatea omeneasca att timp ct aceasta va exista. Studiind n mod obiectiv si pe baze stiintifice Istoria dreptului romnesc, o prima rezultanta ar fi aceea ca generatiile actuale si viitoare vor putea evalua gradul de dezvoltare a suprastructurii societatii romnesti n momentele ei importante, precum si
modul cum a evoluat dreptul la romni; de asemenea, se urmareste cunoasterea contributiei romnilor la cultura juridica universala. Astfel, ei vor putea aprecia felul n care poporul romn a valorificat normele de drept mprumutate de la alte popoare cu care a venit n contact, asa precum au stiut sa pastreze cu sfintenie traditiile autohtone. Totodata, stiinta dreptului, printr-o exprimare istorica, initiaza pe studenti cu notiunile de baza ale domeniului juridic, i familiarizeaza cu problematica altor discipline de drept pe care le ntlnesc n anii superiori; le structureaza gndirea pe probleme adecvate de drept, punndu-se astfel bazele unei culturi juridice, pe care ei au datoria sa o ridice la rangul de profesie si virtute. Suntem nevoiti sa observam ca din liceu se vine cu o slaba cultura juridica, daca nu cumva absenta n totalitate . Manualele de istorie nu acorda ctusi de putin spatiu problemelor de istoria dreptului ca facnd parte din istoria culturii si civilizatiei romnilor. Ca urmare, nici cadrele didactice nu manifesta preocupare n a raspndi cultura juridica prin istoria ei att de interesanta si utila pentru instructie . Rezumnd asupra importantei studierii istoriei dreptului romnesc, se impune retinerea ctorva trasaturi: dreptul constituie o componenta a culturii si civilizatiei poporului romn; elementele de drept au definit pe stramosii romnilor, geto-dacii fata de alte etnii din antichitate, ca si mai trziu. Aceleasi elemente de drept au sprijinit procesul de romanizare a dacilor si de etnogeneza a poporului romn; romnii au contribuit cu valori ale creatiei proprii la patrimoniul universal al dreptului; scoala romneasca de drept constituita n a doua jumatate a sec. XIX-lea, se va impune, n continuare, pna n zilele noastre cu valori apreciabile pe plan international. Asemenea acumulari valoroase vor trebui sa constituie un ndemn pentru viitorii lucratori n domeniul dreptului, precum si pentru toti cei care concura la temeinicia justitiei n spatiul romnesc; dreptul constituie o valoroasa institutie de educatie cetateneasca si morala. Mai precizam ca, n demersul nostru, s-a avut n vedere o lucrare alcatuita pe principiul alternativ. n volumul de fata, prin caracterul lui sintetic s-a urmarit o problematizare care sa asigure necesarul pregatirii studentilor de la facultatile de drept. Multe alte probleme interesante din Istoria dreptului romnesc au fost omise cu buna stiinta, din lipsa de spatiu, dar si din cauza capitolului de timp restrns al studentilor. Nu n ultimul rnd s-a tinut cont si de faptul ca aceasta disciplina se preda ntr-un singur semestru. Largirea orizontului de cunostinte n domeniul istoriei dreptului romnesc se poate face pe baza recomandarilor bibliografice de la sfrsitul manualului, n cadrul studiului individual. TEMA I DREPTUL N SOCIETATEA GETO-DAC PREMERGATOARE STATULUI CENTRALIZAT
1. Identitatea geto-dacilor Desprinsi din marele neam al tracilor, geto-dacii s-au afirmat ca popor de sine statator n prima jumatate a mileniului I .e.n.. Despre vechimea romnilor, Nicolae Iorga afirma ca au o istorie de patru ori milenara. Savantul romn avea n vedere
obrsia romnilor din etnicul dacic romanizat, precum si faptul ca geto-dacii erau la rndul lor descendenti si contemporani cu tracii. Este bine stiut ca marele neam al tracilor a constituit o realitate etno-culturala n mileniul al III-lea .e.n.. Aceasta civilizatie, corespunzatoare n plan material cu faimoasa cultura a bronzului, cuprindea spatiul dintre Carpatii Padurosi si Podisul Boemiei (n nord-vest), pna la varsarea Bugului n Marea Neagra n est, si de la Marea Egee n sud pna la izvoarele Nistrului - n nord. Despre traci, istoricul Herodot a lasat marturia potrivit careia, neamul tracilor era cel mai numeros dupa inzi. Tracii alcatuiau, n mileniul II .e.n., un popor cu o cultura si civilizatie distincte: limba proprie si teritoriu stabil, ocupnd n istoria antica un loc de necontestat. Din acest mare neam al tracilor s-a desprins, ncepnd cu anul 1000 .e.n., ramura de nord a acestora, intrnd n istorie cu numele de geti la nceput (cum i numeau grecii), apoi si de daci (cum le-au zis romanii). Istoria i consemneaza pe getodaci, ncepnd cu secolele VIII-VII .e.n., avnd ca granita de sud povrnisul nordic al muntilor Haemus (Balcani), restul granitelor din vest, nord si est ramnnd aceleasi, mentionate mai sus, la traci. Viata economica si politica a geto-dacilor era temeinic conturata n prima jumatate a mileniului I .e.n., cnd n spatiul dacic au aparut colonistii greci. Stabilirea comerciantilor greci, ncepnd cu sfrsitul secolului al VIIIlea nceputul celui de-al VII-lea .e.n., n teritoriul dacic s-a facut cu consimtamntul localnicilor n scopul de a-si extinde sfera lor comerciala. Noii veniti au gasit aici o buna piata de desfacere a produselor lor scumpe (ceramica, ulei de masline, arme, pnzeturi etc), ceea ce pune n evidenta potentialul economic si rafinamentul clasei nobiliare dacice si al armatei. Totodata, si dacii ofereau spre schimb (cumparare) produse la fel de importante (gru, animale, miere de albine, ceara, sare etc). Activitatea economica intensa era nsotita de una politica si de stat pe masura. O prima mentiune scrisa si cunoscuta de posteritate este nsemnarea lui Herodot din anul 514 .e.n. Istoricul grec constata existenta unei armate getice care s-a opus cu armele invadatorului persan. Popoarele de la sud de Haemus s-au supus fara lupta scrie Herodot-, numai getii s-au opus cu armele, acestia din urma fiind nfrnti chiar daca erau ei cei mai viteji si mai drepti dintre traci. Remarcam n acest caz organizarea politica si militara a getilor, dar si modul lor de a fi: drepti (judecau cu dreptate) si viteji. Istoriografia romneasca sustine ca n perioada ce ncepe n secolul al VI-lea .e.n. ultima etapa din procesul de destramare a comunitatilor gentilice, geto-dacii traiau organizati n triburi ntre care existau legaturi strnse ce mergeau uneori pna 14. Pna la anul 335 .e.n. stirile scrise despre geto-daci sunt mai sarace, nu nsa si cele arheologice care ofera date foarte bogate. Scriitorii antici Arrian si Strabon, descriu expeditia lui Alexandru Macedon la nord de Dunare, n anul 335 .e.n., unde au constatat existenta unei formatiuni politice dacice, care dispunea de armata (circa 10 000 de soldati-pedestri si 4000 de calareti). Ostasii regelui macedonean au pradat asezarea ntarita din care se retrasesera dacii. De retinut deci, existenta unei organizatii statale de dimensiuni apreciabile, al carei teritoriu era sigur la nord de Dunare, nsa nelocalizat cu exactitate. Istoricii Diodor din Sicilia, Polyainos, precum si geograful Pausanis au scris pe larg despre agresiunea regelui macedonean Lysimachos asupra regatului dacic condus
de Dromichaites. Conflictul militar, derulat cu aproximatie ntre anii 300-292 .e.n. s-a soldat cu victoria categorica a getilor, asupra armatei traco-macedonene. Deci, retinem existenta unei alte formatiuni politice getice condusa de o capetenie fata de care nu trebuie sa avem retinere n a-l considera rege pe acel victorios Dromichaites. n jurul anului 200 .e.n. o alta capetenie dacica apare n conflictul cu bastarnii n zona Moldovei, conflict descris de istoricul Iustinus. Pompeius Trogus scrie despre cresterea puterii politice a dacilor n vremea lui Rubobostes (premergator statului dac centralizat), ce domnea ntr-o regiune din Transilvania. Exemplele sunt numeroase, mai ales cele arheologice, la fel de doveditoare ca si cele scrise, privind organizarea politica a geto-dacilor n secolele de dinaintea constituirii statului dac centralizat condus de Burebista. n secolele IV-II .e.n. geto-dacii erau o etnie sedentara (care nu a cunoscut migratia) numeroasa, raspndita, dupa cum dovedesc marturiile arheologice, proportional pe ntreg teritoriul dacic. Ei au cunoscut o dezvoltare economica remarcabila, practicnd agricultura, cunoscnd arta constructiilor si a prelucrarii fierului. Geto-dacii erau temeinic organizati din punct de vedere militar, erau uniti printr-o religie puternica si nazuiau spre suprematie politica n regiune. n secolul al IV-lea .e.n. existau deja puternice formatiuni militare, precum si numeroase cetati de aparare sub conducerea unor regi zonali. Corespunzator dezvoltarii economice si social-religioase geto-dacii se aflau spre sfrsitul mileniului I .e.n., n stadiul uniunilor de triburi bazate pe democratia militara. n secolele III-II .e.n., autoritatea regilor a crescut necontenit dar si ideea de unificare a luat amploare, fapt care se va concretiza la nceputul secolului I din ultimul mileniu dinainte de Era Crestina (era noastra). 2. Norme de drept la geto-daci (premergator statului centralizat). Paralel cu nchegarea unor formatiuni politice timpurii, cnd rolul comunitatii era nca puternic, relatiile sociale la geto-daci erau reglementate prin norme de conduita, respectate de buna voie de catre ntreaga comunitate. Dreptatea o facea comunitatea, nu instanta. Treptat, pe masura maturizarii societatii dacice, au aparut norme noi, impuse, care se mpleteau cu cele vechi. Odata cu destramarea spiritului de obste gentilica si aparitia proprietatii private, societatea s-a structurat pe clase: clasa avuta, clasa mai putin avuta si saracimea. Acest fapt va impune cautarea/gasirea de noi modalitati pentru rezolvarea unor conflicte aparute odata cu clasele sociale. Pericolul frecvent provocat de populatiile migratoare-razboinice, pe de o parte, conflictele inter-triburi, pe de alta, a directionat societatea dacica catre o organizare bazata pe norme mai temeinice de convietuire, cum ar fi: organizarea prestatala, constituirea de detasamente militare, impunerea unor reguli de conduita sociala obligatorii pentru toti. Aparitia proprietatii private si consolidarea acesteia a scos n evidenta nevoia unor masuri de combatere a faptelor antisociale, n primul rnd furtul (resimtit mai puternic n noua situatie a existentei proprietatii private) care constituia o ncalcare deosebit de grava a normelor de convietuire la geto-daci. nca din aceasta perioada a democratiei militare s-au conturat viitoarele institutii de drept, cum sunt: familia, proprietatea, normele de comert etc. n aceasta privinta
pot fi date ca exemple urmatoarele situatii: a) Familia: era constituita pe principiul monogamiei, spre deosebire de vechii traci, care practicau poligamia. Se afirma faptul ca geto-dacii aparau cu strasnicie familia monogama (pereche). n conditiile afirmarii familiei patriarhale, femeile aveau o situatie sociala inferioara celei a barbatilor, fara nsa a se ajunge la umilinta. Exista un ceremonial al casatoriei, potrivit caruia mirele cumpara mireasa de la parintii acesteia pe un pret simbolic. Mireasa trebuia sa aiba dota (zestre) din partea parintilor. n mod obligatoriu, femeia lua numele barbatului pe care trebuia sa-l poarte cu cinste. Din relatarile lui Horatiu (poet latin) rezulta faptul ca familia geto-daca era patriliniara si patrilocala, adica: descendenta se stabilea dupa tata, respectiv sotia trebuia sa locuiasca la barbat, sa urmeze barbatul. n privinta copiilor, acestia ramneau la tata n caz ca mama deceda. Un fapt real, legat de familie dar si de normele de drept existente la geto-daci, este acela petrecut pe la anul 200 .e.n. Oroles, conducatorul unei formatiuni politice gete de prin partile Moldovei (la est de Carpati), n urma unei nfrngeri suferita de armata sa n fata bastarnilor, si-a pedepsit luptatorii ntr-un mod foarte original si anume: ostenii geti nfrnti au fost pedepsiti sa devina slugi sotiilor lor pna la rascumparare, printr-o victorie asupra bastarnilor. Pedeapsa era destul de umilitoare pentru geti, dovada a unor puternice nradacinari a normelor de drept. Getii lui Oroles si-au rascumparat greseala prin victoria obtinuta ntr-o noua lupta cu bastarnii, recapatndu-si astfel demnitatea de barbati. Existenta numelor personale pentru identificarea membrilor comunitatii confirma faptul ca societatea dacica prestatala era bine definita. Nume ca Dromichaites, Zalmodegikos, Oroles, Rubobostes, Dapix, s.a. dau substanta la ceea ce se va numi patronime. Un alt aspect al normelor de drept familiale este acela al mostenirii. Herodot furnizeaza stirea potrivit careia fiii aveau dreptul la mostenirea parintilor. Ei puteau cere de la acestia partea ce li se cuvenea din proprietatea parinteasca. Faptul pune n evidenta temeinicia pe care era cladita familia geto-daca. Stirea are importanta si prin aceea ca Herodot a trait n perioada de sfrsit a secolului VI nceputul secolului V .e.n., iar informatiile oferite de el certifica vechimea unor institutii de drept la poporul romn, prin stramosii sai directi, geto-dacii. Privitor tot la dreptul de mostenire la geto-daci, lucrari de specialitate observa faptul ca existenta proprietatii private si a familiei monogame presupunea un sistem succesoral riguros menit sa asigure continuitatea patrimoniului familiei de catre urmasii acesteia. Averea ramnea n cadrul aceleiasi familii, cu posibilitatea de a o mari prin casatorii, prin adaugirea bunurilor dotale ale miresei. De remarcat este si faptul ca puterea juridica a persoanelor, ca si a familiilor lor era diferita n raport de pozitia lor sociala. Nobilimea se bucura de toate privilegiile civile si politice, n timp ce marea masa a producatorilor de bunuri avea rezervata o capacitate juridica restrnsa, cum de altfel se ntmpla si la alte popoare. Strabon confirma faptul ca de pe vremea lui Zamolxis (sec VI-V .e.n.) societatea geto-daca cunostea deosebirea dintre capetenii si poporul de rnd. b) Proprietatea rezulta si din datele mentionate mai sus la dreptul familiei, dar si din alte marturii. Proprietatea s-a constituit n procesul consolidarii formatiunilor politice prestatale. Scriitorii antici Dio Crisostomos, Dio Cassius, si mai trziu
Iordanes, descriu n operele lor existenta claselor la geto-daci, numindu-i pe cei bogati tarabostes sau pileati si pe oamenii de rnd comati sau capilati. Lucru firesc si doveditor, oamenii de conducere si preotimea erau selectati din rndul celor avuti. Mentiunea lui Strabon, potrivit careia pe vremea lui Zamolxis societatea geto-daca cunostea deosebirea dintre capetenii si poporul de rnd, constituie o confirmare n plus a vechimii existentei claselor, implicit a proprietatii private. Dupa stabilirea colonistilor greci pe tarmul nordic si vestic al Pontului Euxin, n lumea dacica s-a conturat o categorie economico-sociala noua, aceea a negustorilor, consolidnd spiritul de proprietate privata. O alta forma de proprietate la geto-daci a fost obstea (stapnirea n comun a pamntului) care functiona n paralel cu latifundiile private. Este vorba despre obstile teritoriale, constituite din tarani liberi care stapneau n comun pamntul pe care-l lucrau si de pe care culegeau roadele potrivit cu lotul ce l aveau n stapnire sau pentru folosinta. Din datele istorice existente rezulta ca geto-dacii aveau respect fata de proprietate, fie ea privata sau obsteasca. Dupa cum se va vedea n continuare, proprietatea era ocrotita prin norme de drept. c) Comertul la geto-daci s-a manifestat de timpuriu, constituind o componenta esentiala a economicului. Totodata, activitatea comerciala a cunoscut reglementari si forme juridice dintre cele mai interesante. n sustinerea unor teorii privind practica si evolutia comertului la geto-daci, marturiile istoriei sunt mai putin generoase. Totusi, se poate estima ca una dintre formele de comert a fost trocul, schimbul direct, marfa contra marfa. O astfel de piata cunoscuta n plan universal, nu se putea sa nu fie practicata si de geto-daci. Mai sigur se stie spre exemplu, potrivit marturiei lui Pompeius Mela, ca nvoielile dintre parti la acesti naintasi ai romnilor, mbracau forma juramntului nsotit de un anume ceremonial: partile turnau vin ntr-o cupa n care amestecau cteva picaturi din sngele lor iar dupa ce nmuiau n acel amestec sagetile, sabia si celelalte arme, consumau continutul cupei. Astfel ntelegerea era ncheiata. De asemenea, exista consemnari ce sustin ca oamenii liberi care aveau datorii si nu le puteau onora, deveneau sclavi, n virtutea unui obicei pe care, se banuie ca getodacii l-au mprumutat (preluat) de la greci. Desi societatea dacica nu a cunoscut sclavajul institutionalizat, existau anumite manifestari sporadice, ntr-un cadru cu totul particular. Se regaseste si n aceasta situatie o norma de drept. Stabilirea colonistilor greci pe tarmul dacic al Pontului Euxin, precum si aparitia monedei la geto-daci, ncepnd cu secolul al IV-lea .e.n., presupune existenta unor norme (reguli) comerciale mai exacte si mai cuprinzatoare, cum sunt contractele (ntelegerile) de vnzare-cumparare, siguranta cailor comerciale, depozitare de marfuri, etc. Asa spre exemplu, se stie despre paza depozitelor cu marfuri din porturile Tomis, Callatis, Apollonia, Olbia s.a., paza ce era asigurata de geto-daci, fiindca acestea se aflau pe teritoriul lor. Cu siguranta, ntre parti erau ncheiate anumite contracte cu caracter juridic. Nerespectarea acestora putea atrage urmari penale sau civile. Tot n cadrul acestor obligatii contractuale intra si tributul platit de cetatile pontice unor capetenii geto-dacice ca Zalmodegikos, apoi marelui rege Burebista. Din acest aspect se desprinde si faptul ca autoritatile geto-dacice aveau anumite drepturi, o
anume autoritate asupra colonistilor greci, cei dinti fiind suverani n statele lor. Catre sfrsitul mileniului I .e.n. s-a nregistrat o intensificare a raporturilor comerciale, interne si externe, constatndu-se existenta unor manifestari adecvate si integrate normelor juridice ale timpului. d) Armata a constituit si ea o proba a vietii organizate, potrivit unor norme riguroase ce functionau n societatea dacica, norme generale ce trebuiau respectate de buna voie sau ca rezultat al unor masuri de constrngere. Datoria de a merge la razboi si de a lupta cu abnegatie pentru apararea tarii constituia fara dubii una din normele juridice cele mai rspndite si mai autoritare. Exemplul oferit de Oroles de a pedepsi pe luptatorii sai pentru ca au fost nfrnti constituie o dovada revelatoare a disciplinei militare ce trebuia respectata, nu batjocorita. Deducem de aici ca regulile militare erau stricte nu numai n caz de razboi, dar si n alte cazuri cum era paza cetatilor. Existenta razboaielor, consemnate de marturiile antichitatii, presupunea, fara tagada, si exercitarea unor norme cu caracter judiciar (s-a vorbit mai sus despre ndatorirea membrilor comunitatilor de a merge la razboi atunci cnd tara era n pericol si despre sanctionarea tradarii). Functionau norme de drept privind captivii, mpartirea prazii de razboi, si altele. Toate acestea presupun existenta unor reguli sau norme juridice constante, nu ocazionale. Cnd plecau la razboi, geto-dacii jurau sa nu se ntoarca la familii dect dupa ce vor nvinge pe dusman. e) Norme n relatiile cu alte populatii (state). Geto-dacii s-au evidentiat si n cazul raporturilor cu alte state sau populatii. Toate ntelegerile pe care dacii le-au ncheiat cu vecinii releva existenta unor norme pe baza carora se convenea asupra aliantei, pacii sau razboiului. Avem n vedere ntelegerile (tratativele) cu tracomacedonenii lui Lysimachos, cu grecii colonisti, cu romanii mai trziu; aliantele razboinice sau comerciale etc. Edificatoare ramne ntelepciunea politico-diplomatica dovedita de Dromichaites, n raporturile cu Lysimachos, regele macedonean, cnd dupa mai multe victorii militare ale dacilor asupra acestuia din urma, Dromichaites a organizat ospete dedicate nvinsilor pentru a le dovedi omenia si civilizatia superioara a geto-dacilor. Dromichaites pornea de la ideea ca o alianta pasnica este de preferat confruntarilor militare. n acelasi spirit de ntelepciune Dromichaites a initiat si aliante patrimoniale: casatorii ntre cele doua case princiare. Istoricii Diodor din Sicilia si Polyainos, ca si geograful Pausanios au scris despre conflictul dintre Lysimachos si Dromichaites (300-292 .e.n.). Acest conflict s-a soldat cu nfrngerea armatei macedonene invadatoare n spatiul dacic. Armata tracomacedoneana a devenit prizoniera, urmnd sa aiba o soarta tragica. Potrivit traditiei getice, cei ce si-au expus viata n lupta erau n drept sa decida n toate privintele, cu att mai mult n acele conditii de victorie. Ei cereau ca prizonierii, n frunte cu regele si capeteniile lor sa fie ucisi. Dromichaites i-a convins nsa pe ai sai ca e mai bine sa le crute viata si sa fie eliberati, ntruct agresorii macedoneni vor ntelege sa nu mai vina cu razboi asupra getilor. Fata de forta argumentelor lui Dromichaites, getii constituiti n adunarea poporului narmat, au renuntat la dreptul de a-l pedepsi pe Lysimachos si ai lui, acestia fiind eliberati. ntmplarea nu are precedent si este socotita ca o contributie dacica la crearea si fundamentarea unei noi norme de drept. Bunele raporturi cu colonistii greci vreme de mai multe secole, constituie un exemplu de gndire juridica la geto-daci n raport cu alte state sau populatii. Aceiasi
geto-daci, animati de sentimente pasnice si de conlucrare cu populatiile (popoarele) vecine, au actionat cu asprime atunci cnd populatii migratoare sau state vecine au atentat la libertatea si demnitatea lor. Se poate conchide asadar ca n perioada democratiei militare existau norme de drept proprii (cutume) ale geto-dacilor privitoare la raporturile externe. Cu privire la asemenea obiceiuri ale geto-dacilor unii istorici ai antichitatii (Iordanes, Athenaios, s.a.) pomenesc de practici ale getilor n domeniul reglementarii relatiilor externe. Reglementarea unor astfel de relatii aparute n epoca democratiei militare sub forma obiceiurilor nejuridice si deci nesanctionate de cineva anume, de un for superior, au capatat cu timpul sanctiune juridica, n conditiile constituirii statului dac centralizat. f) Religia era cel mai direct legata de manifestarile a diferite forme legislative la geto-daci. Practicile religioase foarte vechi si ele s-au mpletit cu cele juridice, adesea confundndu-se. Multa vreme n istoria antica, mai marele religios (marele preot) era si judecator suprem, omul dreptatii. Totodata, multe norme religioase au constituit n acelasi timp si norme de drept. n perioada democratiei militare la geto-daci (secolele VII-I) factorul religios a jucat un rol deosebit de important n viata sociala si politica. Reformatorul Zamolxis, carturar si mare preot get1, zeificat de geti, a luat parte la conducerea treburilor obstesti (Platon, Charmides, 156). n acelasi mod se pronunta si Eustatiu care afirma ca Zamolxis lua parte mpreuna cu regele la conducerea tarii. Un alt scriitor al antichitatii, Diodor din Sicilia, oferind aceleasi date, adauga faptul ca: reformatorul Zamolxis a dat getilor legi care i-au fost inspirate de zei. Nu rezulta despre ce legi este vorba, dar se poate deduce ca referirea are n vedere norme religioase, nu lipsite de nuante ale dreptului laic. Referindu-se la religia geto-dacilor, autorul lucrarii Istoria Religiilor2, prof. dr. Emilian Vasilescu scrie urmatoarele: Pe lnga mplinirea cultului, preotii getodaci aveau nsusirea de judecatori ai poporului. Ei erau, de asemenea, medici, erau folositi ca soli pentru ncheierea tratatelor sau pentru mijlocirea pacii. n astfel de mprejurari ei obisnuiau sa cnte mai nti din chitare. Se istoriseste cum preotii getodaci au intervenit n lupta geto-dacilor cu Filip, regele Macedoniei, ntmpinndu-l (339 .e.n.) mbracati n vesminte albe, cu harpele n mini si cntnd imnuri n cinstea divinitatilor protectoare ale poporului. Macedonenii, tulburati, au facut pace si s-au napoiat acasa. Cultul lui Zamolxis a avut o contributie determinanta n procesul de nchegare a uniunilor de triburi geto-dace, asa cum mai trziu, aceeasi religie, prin Marele preot Deceneu si preotimea din subordine a contribuit n mod direct la faurirea statului dac centralizat, condus de Burebista. Prin nlaturarea divinitatilor gentilice si introducerea unui cult comun, cel al lui Zamolxis, s-a ajuns la consolidarea autoritatii regale, ca expresie a vointei divine si a normelor de drept, a legilor. Din cele enuntate pna aici, se pot desprinde cteva consideratiuni certe privind existenta si functionarea de norme legiuitoare la geto-daci n perioada de dinaintea
1
Herodot (484-426), spune despre Zamolxis ca era un pamntean de-al getilor, devenit carturar dupa peregrinarile lui
prin Egipt si Grecia. Rentors ntre ai sai, i-a nvatat morala religioasa, medicina si norme de comportament social.2
Emilian Vasilescu, Istoria Religiilor, Editura Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1982, p. 324
constituirii statului dac centralizat, de sub conducerea lui Burebista, spre exemplu: existenta formatiunilor politico-statale amintite, a conducatorilor acestora; functionarea unor organisme de decizie, cum erau adunarea luptatorilor sau institutia oameni buni si batrni, existenta armatei, religiei si diplomatiei, toate avnd la baza norme de drept cutumiar care le asigura buna functionare.
TEMA II DREPTUL IN VREMEA LUI BUREBISTA SI A URMASILOR ACESTUIA PANA LA CUCERIREA ROMANA IN DACIA a) Formarea statului dac centralizat sub conducerea lui Burebista Rezultat al maturizarii societatii dacice, unirea tuturor formatiunilor politice existente ntr-un singur stat centralizat a constituit apogeul evolutiei dacilor din mai multe puncte de vedere: economic, militar, religios, al constiintei politice si al dreptului. De altfel, la nceputul secolului I .e.n. societatea dacica era unita prin taria etnicului ce o ntruchipa, prin religie, cultura, lingvistica, viata economica. Statul dac centralizat s-a constituit n jurul anului 80 .e.n. sub conducerea regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, prin unificarea tuturor formatiunilor (regatelor) locale, fara exceptie. Importanta acestui moment a fost deosebita prin aceea ca si politicul se alinia spiritului unitar ce functiona deja n celelalte domenii. Legitatea centralizarii politice a dacilor a fost confirmata de ascensiunea rapida a acestora n directia dezvoltarii tuturor domeniilor enuntate. n noile conditii, att economicul, ct si politicul, religia, armata, politica externa, justitia, ntr-un cuvnt societatea dacica a cunoscut noi trepte de afirmare sub ocrotirea puternicului stat centralizat. Statul creat sub conducerea lui Burebista a avut un larg ecou n lumea antica. Evenimentul a fost remarcat cu respect si ngrijorare de cronicarii contemporani si de catre oamenii politici. Strabon (58 .e.n.25 e.n.), istoric si geograf contemporan cu acel eveniment, scria: Burebista, getul, lund conducerea poporului sau, a ridicat pe oamenii acestia...si i-a ndreptat prin abstinenta, sobrietate si ascultare de porunci, asa nct, n ctiva ani a ntemeiat o mare stapnire. De asemenea, potrivit inscriptiei de pe monumentul ridicat de autoritatile orasului Dyonisopolis concitadinului lor Acornion, fost ambasador pe lnga Burebista, rezulta ca acesta din urma (Burebista) era cel dinti si cel mai mare rege din Tracia. Un important element n definirea unui stat, atunci, precum si n zilele noastre, l constituie teritoriul. n procesul de realizare a statului, teritoriul pe care se formeaza acesta (statul) leaga pe individ de noua structura politico-statala, i insufla siguranta si
demnitate; individul devine o componenta organica a comunitatii statale. Dacia lui Burebista s-a circumscris acestui proces. Iata care era ntindirea acelui stat: spre apus atingea Cadrilaterul BoemDunarea de mijloc si Moravia; spre nord se marginea cu Carpatii Padurosi si izvoarele Nistrului; spre rasarit cu Bugul si tarmul nordic al Marii Negre, iar spre miazazi granita statului condus de Burebista atingea lantul muntilor Haemus (Balcani).
b) Administratia si esenta politica a statului dac centralizat Unificarea a impus noi forme de organizare structurala. ntinderea mare a noului stat a determinat si o organizare temeinica n plan central. Astfel, n fruntea statului se afla regele acceptat de nobilime, ntre care conducatorii locali au avut un rol decisiv n recunoasterea lui Burebista ca unicul conducator al statului. Izvoarele istorice pastrate nu mentioneaza cum arata Curtea regala a dacilor, dar se poate deduce, fara teama de a gresi, ca o seama de conducatori locali au capatat atributii centrale. Domenii ca agricultura, finantele statului (impozitele), administratia, armata, biserica, justitia aveau conducator la nivel central. Exista certitudinea n ceea ce priveste functia de vicerege, detinuta de marele preot Deceneu, care era si conducatorul bisericii. De asemenea, nu exista date n ceea ce priveste administratia locala. Si n acest caz trebuie sa recurgem la ipoteze. Este de presupus ca fostele regate sau formatiuni politico-statale, destul de numeroase de altfel, au devenit unitati administrative locale, subordonate centrului, si care se conformau unor norme impuse de acesta. Dupa moartea lui Burebista, n anul 44 .e.n., conducerea statului dac a ramas n seama lui Deceneu, viceregele de pna atunci. Nu se stie ct a domnit acesta, cum a facut-o si n ce an a murit. Se constata doar faptul ca dupa disparitia si a lui Deceneu statul dac centralizat s-a dezmembrat din punct de vedere politic n patru, apoi n cinci mari formatiuni politico-statale.S-a pastrat nsa intact etnicul si spiritul dacic, s-a mentinut religia ca element de unitate, viata economica, normele de drept, traditiile etc. Unitatea statal-politica a dacilor se va reface n a doua jumatate a secolului I .e.n. sub conducerea lui Decebal, a carui domnie ncepe cu anul 87 e.n.. Este posibil ca la venirea n fruntea statului dac Decebal sa fi gasit unitatea refacuta de catre naintasii sai, deoarece marturiile vremii mentioneaza cteva personalitati bine conturate si anume: regii Comosicus, Scorilo, Durpaneus. Domnia lui Decebal a nceput sub auspicii nu prea bune pentru Dacia, deoarece ascensiunea militara romana n Balcani si centrul Europei a afectat teritorial statul dac. Decebal nu va mai stapni Dacia din vremea lui Burebista, ci o Dacie mult restrnsa si cu armatele romane la granita, pe o ntindere din Maramures pna la varsarea Dunarii n Marea Neagra. Romanii, profitnd de dezmembrarea dacilor, au ocupat teritoriile acestora de pe malul drept al Dunarii si Panonia. n aceste conditii de puternica presiune romana, dacii vor fi nevoiti sa poarte aprige razboaie de aparare, razboaie care s-au sfrsit cu prabusirea statului dac si cu sinuciderea regelui Decebal. Urmarea a fost cucerirea romana n Dacia si schimbarea destinului istoric al dacilor, care au acceptat romanizarea, nu nsa si cucerirea sau stapnirea romana.
c) Viata economica n epoca lui Burebista poporul dac a cunoscut cele mai mari realizari economice; s-a dezvoltat considerabil agricultura, capatnd forme de organizare si productie superioare; mineritul si metalurgia au o luat amploare fara precedent. Calitatea si diversitatea uneltelor din metale, realizate de catre mesterii daci, atesta existenta unor profesii si a mestesugurilor care erau foarte raspndite. Toate acestea pun n evidenta o multime de activitati economice. Asa se explica existenta unor functii centrale privind agricultura, circulatia monedei unice, intensele schimburi comerciale cu grecii si romanii, precum si cu populatii din preajma dacilor. Cea mai ilustrativa si importanta activitate a fost aceea din domeniul constructiilor. ncepnd cu perioada domniei lui Burebista, dar si dupa aceea, cu deosebire n vremea lui Decebal (87-106 e.n.) s-au realizat numeroase si importante constructii (edificii) din piatra. Majoritatea lor aveau caracter militar de aparare. Tot n acea perioada au fost naltate si edificii de cult, unde aveau loc ceremoniile religioase ale dacilor. Asemenea realizari releva existenta unei economii puternice si temeinic organizata normativ. n economie se regaseste si dreptul comercial, care exprima mai clar existenta unor reguli legislative.Intensificarea schimburilor de produse att n plan intern, ct si cu alte state, a impus folosirea monedei unice, nu tribale.n Dacia lui Burebista, ca moneda unica, era folosit denarul roman, care avea o circulatie aproape universala. n astfel de situatii s-au impus si norme juridice adecvate, care sa asigure buna functionare a acestui domeniu.Spre exemplu,dacii foloseau juramntul ca mijloc principal de garantie. Potrivit aceleiasi norme juridice, statul dac trebuia sa dea garantii comerciantilor, sa le asigure locuri de depozitare a marfurilor etc. d) Institutii de drept. Legislatia statului dac centralizat. n aceasta perioada ncepe sa se impuna legea ca forma superioara obiceiului (cutumei). Legea este socotita cel de-al doilea izvor al dreptului3. La nceput, legea a aparut ca o simpla nregistrare oficiala a obiceiurilor juridice, cu timpul nsa, aceasta sa transformat n depozitarul unor reguli noi si a unor norme mai complete, impuse de evolutia societatii. Iordanes mentioneaza caracterul religios al legilor la daci. Fapt explicabil, ntruct la vechile popoare aceeasi persoana avea puteri religioase cumulate cu cele statal-juridice. Institutia juridica se regaseste asadar, n biserica, religia fiind acea institutie care patrona, cu puterea ei de convingere, dreptul dacic. Lucrari de specialitate apreciaza faptul ca dreptul cutumiar geto-dac a avut o sfera larga de aplicare n perioada premergatoare statului dac centralizat. Numarul mare de formatiuni politice din secolele IV-II .e.n. confirma aceasta extindere prestatala pe ntreg spatiul dacic. Multe din aceste norme de drept, create sau existente n perioada prestatala s-au pastrat si n vremea lui Burebista, ceea ce dovedeste trainicia lor. nsasi constituirea de formatiuni statale, din ce n ce mai mari, fac dovada maturizarii societatii dacice, implicit existenta de asezaminte cutumiare. O organizare politica nu poate fi conceputa fara existenta unor norme de drept. Acest fapt aduce n discutie un alt aspect, asupra caruia nu vom insista aici, si anume acela ca normele juridice au premers ntotdeauna momentului de constituire statala. SePrimul fiind obiceiul sau cutuma.
3
poate sustine asadar, ca procesul de realizare a formatiunilor politico-statale au beneficiat de existenta normelor de drept. Altfel spus, dreptul si-a adus o contributie hotartoare la nchegarea statului dacic, n aceeasi masura ca si religia, economia etc. Dreptul si religia i-au constientizat pe geto-daci, ca si pe alte popoare, de importanta majora a realizarii organizatiei de stat. Unele afirmatii merg pna la a atribui geto-dacilor legi scrise, ceea ce este greu de demonstrat, stiut fiind faptul ca acestia (geto-dacii) nu foloseau scrisul. Istoricul Iordanes, referindu-se la geti mentiona ca ei aveau legi scrise. ndoiala noastra vine si de acolo ca Iordanes a trait n secolul VI e.n., deci cu cteva secole mai trziu dupa perioada pe care o analizam. Este posibil ca n cunoscuta lui eroare de a confunda pe geti cu gotii, Iordanes sa fi atribuit geto-dacilor scrieri gotice. V. Prvan, citndu-l pe Aristotel, arata ca dacii din munti (Transilvania) versificau legile lor si le cntau spre a le tine bine minte pe de rost. Deci nu erau scrise! Pe de alta parte, N. Iorga, facnd referire la aceiasi daci, sustine ca aveau legile scrise n versuri. O informatie apartinnd lui Strabon referitoare la existenta unor porunci ale regelui Burebista si ecoul lor explica puternica autoritate a institutiei regale. Burebista scrie Straboni-a ndreptat pe daci prin abstinenta, sobrietate, si ascultare de porunci. Este nendoielnic faptul ca statul lui Burebista si Decebal, se conducea dupa o seama de reglementari stricte scrise sau nescrise, mai curnd nescrise, care cuprindeau elemente concludente ale dreptului. La baza acestora se aflau acele Legi Bellagines cum spunea Iordanes ca se numesc legile lor proprii (ale getilor), pe care le au scrise pna n zilele noastre. La acest argument mentionam si colectionarea cea veche de legi a Daciei, care n diferite epoci figureaza ca legi ale Atlantilor sau Hyperboreilor, ale Scitilor, Agatrsilor si Getilor, cum se exprima Nicolae Densusianu n monumentala sa opera, Dacia preistorica. Eruditul nostru savant mentiona ca legile cele mai vechi care au guvernat societatea omeneasca au fost de origine pelasga, iar n ceea ce ne priveste primele nceputuri ale istoriei dreptului si legislatiei se reduc la regiunea de nord a Dunarii de Jos. Scrise sau nescrise, normele de drept la geto-daci au existat de timpuriu, evolutia lor conturndu-se tot mai clar dupa realizarea unitatii tuturor formatiunilor politice dacice ntr-un singur stat, condus de regele Burebista mpreuna cu marele preot Deceneu. e) Institutia proprietatii n Dacia burebistana n privinta proprietatii, aceasta a devenit mai puternica, marile latifundii private delimitndu-se clar de taranimea libera, care stapnea pamntul n comun, formnd obstea teritoriala. Statul centralizat, ntre alte atributii, o avea si pe aceea a apararii marii proprietati private. Nobilimea era clasa care asigura conducerea politica a statului, a religiei si a principalelor institutii. n consecinta, aceasta (nobilimea) urmarea sa-si asigure o baza economica puternica si stabila. Despre modul cum erau exploatate marile proprietati la geto-daci nu se stiu prea multe lucruri. n schimb, despre proprietatea comuna (obstea teritoriala) s-au pastrat din textele lui Horatiu cteva referiri, ntre care si aceea ca getii se ocupau cu agricultura: strng recolte obstesti cu srg, de pe glia cea fara de hat. Pe de alta parte, se stie ca pamntul obstii era mpartit n loturi, atribuite spre folosinta
individuala fiecarei familii anual. Loturile se redistribuiau prin tragere la sorti. Pasunile, padurile, apele, erau n proprietate fie a statului, fie a comunitatilor. Aceste proprietati erau exploatate n comun fara mpartirea n loturi. Noua modalitate se deosebea de practica din comunitatile mai vechi, n care munca era n comun, mpartindu-se doar produsele. Se poate conchide, asadar, ca n conditiile statului centralizat, comunitatea sateasca unea principiul proprietatii private cu acela al proprietatii obstesti, lasnd loc de dezvoltare celui dinti, prin ngradirea treptata a celui din urma. f) Familia ca institutie de drept n conditiile constituirii statului dac centralizat, familia a capatat o importanta si mai mare nsusindu-si statutul de celula de baza a societatii. Rolul familiei pereche (monogama) sau familia mica, cum se numeste n sociologie, a capatat atributii sporite n economie, ca sursa demografica, ca element de conservare a etnicului, rol educativ etc. Atributiile familiei n societatea dacica erau multiple: biologica, economica, educativa, religioasa etc. n ceea ce priveste regimul persoanelor si al familiei se constata o accentuare a diferentierii de clasa si corespunzator, consolidarea drepturilor personale si familiale ale celor avuti, oameni de arme (comati, capillati) aflati n slujba celor dinti, si poporul de rnd. S-a accentuat, de asemenea, diferentierea capacitatii juridice a persoanelor n raport cu pozitia sociala, clasa avuta bucurndu-se de o mai puternica ocrotire si privilegii sporite, pe cnd marea masa de tarani posedau o capacitate juridica restrnsa. Pe masura consolidarii institutiei proprietatii s-a ntarit si pozitia economica a barbatului, femeia ramnnd pe mai departe dependenta si subordonata acestuia. n aceasta privinta sunt edificatoare nsemnarile poetului latin Ovidiu, exilat la Tomis, care descrie starea de subordonare a sotiei fata de barbat. Acesteia i reveneau toate sarcinile gospodariei: macinarea grnelor, caratul apei, gatitul si ngrijirea copiilor etc. Horatiu proslaveste fidelitatea sotiei la daci, relatnd despre suportul legal al acestei fidelitati, si anume: infidelitatea era pedepsita foarte sever. Alte aspecte privitoare la familia dacica au fost relatate mai sus, principalele trasaturi ramnnd aceleasi si n conditiile statului centralizat: descendenta dupa tata, sotia locuia la barbat, casatoria se facea prin rascumparare, lundu-se n calcul cinstea si frumusetea fetelor, existenta institutiei dotei4, confirmata si de cuvntul zestre la romni, termen din limba daca. Avutiile acumulate de familie daca erau transmise copiilor n parti egale, statundu-se institutia succesorala. Cele de mai sus constituie si o dovada de integrare a cutumei traditionale n normele legislative ale statului dac centralizat. n ceea ce priveste pozitia sclavilor n societatea dacica, dupa constituirea statului centralizat, trebuie stiut ca acestia au fost putini, sclavia avnd un caracter sporadic, neinstitutionalizat n forme clasice. Acest fenomen a aparut la geto-daci ca urmare a influentelor greaca si romana, si a pastrat doar trasaturi patriarhale. g) Religia4
Dot = zestre = bunuri materiale ce se dau unei fete cnd se casatoreste.
O institutie cu puteri deosebite, a carei scopuri si activitate se interferau cu alte domenii, ca politicul, justitia, cultura etc. Unele dintre acestea au si fost enuntate deja, ramnnd sa vedem structura si modul de manifestare a sarcedotiului. Tagma preotilor se presupune a fi fost foarte numeroasa. Existenta marelui preot, ceea ce echivala cu o zeitate, releva puterea de care dispunea preotimea n statul dac centralizat. Asa cum s-a mai aratat, puterea religioasa provenea din imensul cult al lui Zamolxis pe care dacii l-au respectat cu strasnicie, nsusindu-si cu piosenie nvataturile acestuia. ntr-o alta ordine de idei, puterea preotilor daci venea si de la contributia lor la nfaptuirea statului centralizat.Nu n ultimul rnd acest prestigiu se datora si personalitatii puternice a lui Deceneu, mare preot n timpul lui Burebista. Asocierea la domnie ca vice-rege a lui Deceneu nu a fost o ntmplare, ci o recunoastere a meritelor acestuia de catre clasa politica dacica, si n primul rnd de catre Burebista. Si n continuare preotimea va juca un rol determinant n societatea si statul dac, functiei de conducator al statului, regele, atribuindu-i-se si aceea de mare preot. Avem exemplul lui Comosicus si Deceneu, care au cumulat aceste functii. Decebal nu a facut-o, el l-a avut ca mare preot pe Vezina. Rolul deosebit ce revenea puterii religioase se explica si prin aceea ca regii daci, ca si aristocratia, erau interesati n a acredita ideea ca legile sunt de sorginte divina. De altfel, preotii erau, potrivit conceptului de atunci, singurii n masura sa interpreteze vointa zeilor, si tot lor le reveneau principalele atributii judecatoresti. Normele morale impuse de religie erau si norme juridice. n multe privinte elementele de drept au fost zamislite sau propagate n amvonul sanctuarelor religioase. nsasi religia la daci era temeinic organizata pe baza unor norme ce trebuiau respectate cu sfintenie. Asa nct, prin religie, s-au impus multe dintre normele de conduita sociala, ce au intrat apoi n patrimoniul stiintei dreptului. h) Dreptul penal n privinta dreptului penal, principalele reguli vizau apararea statului si a proprietatii private. Se constata existenta unor preocupari centrale, a conducerii statului dac, n privinta organizarii activitatii juridice. Asa se explica de ce Burebista a emis legi, iar mai trziu unul din urmasii sai (probabil si altii), Comosicus se ocupa de organizarea si judecarea proceselor. Potrivit exegetilor, n timpul lui Burebista, ca si dupa aceea, exista o anumita organizare a instantelor judecatoresti, care foloseau anumite proceduri de judecata. Masura distrugerii vitei de vie, despre care mentioneaza Strabon e o indicatie pretioasa n ceea ce priveste nivelul pna la care s-a mers cu reglementarea normelor de comportament n societatea dacica din timpul lui Burebista. Iordanes scria despre regele Burebista ca nvatndu-i pe daci stiintele naturii omenesti, i-a facut pe acestia sa traiasca potrivit legilor naturii, adica ponderat. Lucrari fundamentale de istorie a romnilor evidentiaza faptul ca dacii cunoscnd organizarea puterii centrale, dupa modelul monarhiilor elenistice, este posibil ca la curtea regala (a lui Burebista) sa fi existat si nelipsita tagma a nvatatilor. Lucru plauzibil, pornind chiar de la Deceneu, care era nvatat, si categoric mai existau si altii ca el. Mentionarea stiintelor medicale, astronomice, apicole etc. ca fiind cunoscute si practicate de catre daci, indica si prezenta celor juridice.
Asa cum s-a mai aratat, religia a avut rolul ei determinant n sustinerea si exercitarea dreptului (vz. supra). Puterea judecatoreasca era ncredintata preotilor. n aceasta privinta Iordanes aminteste despre marele preot Deceneu, ca fiind cel mai mare judecator. Asadar, Deceneu apare n mai multe rnduri fie ca legislator, fie ca judecator. Desigur, nu n toate cazurile legea facea sau asigura ordinea. Mai actiona, izolat si sporadic, spiritul razbunarilor personale. Ovidiu, poet latin, a transmis marturia cum ca n dispretul legilor, autohtonii (unii dintre ei) si fac singuri dreptate, folosind razbunarea sngelui, cum se practica n ornduirea gentilica. Ceea ce trebuie desprins din aceasta informatie este faptul ca exista legea si ca ea trebuia respectata. i) Armata Armata era una dintre institutiile cel mai bine organizate n timpul lui Burebista, si cea mai puternica. Se stie prea bine ca Burebista putea aduna (mobiliza) o armata de pna la 200.000 de oameni, ceea ce-l facea de temut si pentru romani. O astfel de armata, posibila n conditiile ntinderii si popularii statului condus de marele rege dac, presupunea o organizare temeinica, reguli de comportament, o structura de comanda si existenta unei ordini si discipline puternice. Cu certitudine, n cadrul acelei armate au functionat legi specifice bazate pe norme de drept. Religia a avut de asemenea un rol important n educarea armatei, prin ntretinerea spiritului militar de aparare. A cultivat dispretul fata de moarte si vitejia (eroismul) n lupta pentru apararea tarii de pericolul din afara. Cu siguranta n cadrul acestui program educativ, se practica si acel juramnt de dinaintea luptei prin care soldatii daci jurau sa nu se ntoarca la parintii lor dect nvingatori. j) Manifestari de drept international n locul vechilor relatii intertribale sau tribal alte state (legaturile cu colonistii greci precum si relatiile dintre formatiunea condusa de Dromichaites si statul macedonean condus de Lysimachos) s-au impus legaturi externe ce se stabileau prin mputerniciti, desemnati special si alesi dintre dregatorii cei mai de seama sau apropiati ai regelui: de la ceremonialurile cu cntareti, folosite la vechile formatiuni, sa ajuns la folosirea unor diplomati experimentati, cum a fost cazul lui Acornion din orasul Dionysopolis, utilizat de Burebista n tratativele cu Pompeius. n anul 48 .e.n., Burebista a purtat tratative cu Pompeius n vederea unui ajutor militar solicitat de generalul roman din partea lui Burebista. Aceste tratative au fost purtate din partea regelui dac de catre grecul Acornion. Tratativele au fost ncununate de succes, dupa cum sta scris pe celebra inscriptie din orasul antic Dionysopolis (astazi Balcic Bulgaria): Nu numai ca (Acornion) si-a ndeplinit cu bine nsarcinarile ce le avea de la rege (Burebista), cstignd pentru asta bunavointa romanilor, dar a dus si cele mai rodnice negocieri n folosul patriei sale (a lui Acornion). Soliile schimbate ntre Decebal si Domitian, soldate cu un tratat favorabil regelui dac, apoi tratatul de pace ncheiat cu Traian dupa primul razboi dintre daci si romani (101-102 e.n.) scot n evidenta implicarea dacilor n marile probleme ale vremii, precum si modul de a purta tratative n conditiile n care Roma era citadela dreptului scris la acea vreme, a legislatiei. Alianta cu sarmatii din timpul razboaielor de aparare mpotriva armatelor lui Traian, ce invadasera tara, este si aceasta
concludenta n ceea ce priveste practica dreptului international la daci. Dacii obisnuiau sa impuna plata unui tribut celor nvinsi sau aflati n contract de concesiune, asa cum au procedat cu colonistii greci de pe litoralul Marii Negre, sau cu romanii n conditiile n care Domitian nu a reusit sa obtina victoria n razboaiele cu dacii lui Decebal. Se stie ca Domitian a platit sume nsemnate lui Decebal. Regii daci au folosit n relatiile politice externe si legaturile matrimoniale (de familie). Sa ne amintim de nrudirea lui Dromichaites cu Lysimachos (rege macedonean), prin casatoria fiicei ultimului cu regele dac, nrudire care a dus la stabilirea, dupa ndelungi razboaie, a unor bune relatii ntre cele doua parti. Un alt exemplu, Augustus, mparat roman, fagaduise pe fiica sa lui Cotiso, rege get (getarum regi), n conditiile n care mparatul roman ceruse n casatorie pe fiica regelui dac. Conducatorii dacilor se foloseau adesea de exemple foarte ntelepte atunci cnd voiau sa convinga sau sa impuna o regula n plan diplomatico-militar. Spre exemplu, Scorylo, regele dacilor (tatal lui Decebal), ndemnat de cei din jurul sau sa-i atace pe romani, ntruct acestia traversau o perioada de framntari interne, nu a considerat oportun sa ncerce un atac, ntruct el stia ca un razboi mpotriva romanilor ar fi dus la unitatea acestora. Pentru a-i convinge pe ai sai, Scorylo, a organizat o competitie cu cini. A pus doi cini sa se ncaiere si cnd acestia erau n toiul luptei, a introdus n arena un lup. De ndata ce l-au vazut, cinii, lasnd furia dintre ei, s-au aruncat asupra lupului. Cu aceasta pilda regele dac a impiedicat o invazie asupra romanilor, ca fiind imprudenta, cu rezultat imprevizibil. n concluzie, pna aici, se poate spune ca poporul dac n pofida multor vicisitudini ale vremii s-a afirmat puternic n toate domeniile: economic, militar, religios, politic si juridic. S-a impus n lumea antica cu o cultura si civilizatie viguroase, contribuind la patrimoniul istoric al umanitatii. Ascensiunea romana n Dacia si cucerirea unei mari parti din aceasta, a ntrerupt dezvoltarea fireasca a civilizatiei si a statului dac centralizat, a institutiilor politico-juridice ale acestuia. Cucerirea si stapnirea romana, vreme de 165 de ani n vestul Daciei, cu toate partile ei dramatice (dar si cu urmari pozitive) a condus la transformari de substanta n evolutia istorica a acestui popor. Cu toata mpotrivirea eroica a autohtonilor, ocupatia romana fie ea si partiala, a dat un nou curs istoric poporului dac, prin romanizarea lui si prin introducerea de noi norme juridice.
TEMA III DREPTUL IN DACIA ROMANA
a) Institutii de drept nvatatul francez Marcel Reinhart, caracterizeaza calitatile romanilor astfel: romanii au fost mari cuceritori, mai mari organizatori dect cuceritori, si mai mari legiuitori dect organizatori. Dupa cucerirea romana n Dacia, dreptul autohton geto-dac a ramas n vigoare, pentru a reglementa acele raporturi pe care romanii le mai ngaduiau sa fie guvernate
de dreptul local. Aceste norme erau cuprinse n obiceiurile sau cutumele (consuetudo, mos maiorum) geto-dace, tolerate de noii stapnitori. Altfel spus, alaturi de dreptul local nescris s-a introdus si dreptul roman scris. Cutuma locala putea fi aplicata n masura n care nu venea n contradictie cu principiile generale ale dreptului roman. La nceput, cele doua rnduieli juridice se aplicau n paralel, apoi, n cadrul unui proces de ntrepatrundere si de influentare reciproca, a luat nastere un sistem de drept nou, daco-roman, n cadrul caruia conceptele si institutiile juridice au dobndit noi functii si noi finalitati. b) Regimul persoanelor Conceputa destul de profesionist pentru acele vremuri, legislatia romana s-a dovedit a fi greoaie n formulari si nu lipsita de ambiguitati. Complexitatea realitatilor imperiului justifica ntructva continutul prea ncarcat al acesteia. n mare masura, legile romane au fost transpuse si n Provincia Dacia. n privinta persoanelor, se stie ca locuitorii liberi (adica mai putin sclavii) din Dacia romana erau mpartiti n trei categorii principale si anume: cetateni, latini, peregrini. n temeiul acelei mpartiri, regimul juridic al persoanelor era reglementat n mod diferit, respectiv n functie de ncadrarea acestora ntr-una din cele trei categorii, dupa cum urmeaza: Cetateni erau socotite persoanele ce se bucurau de aceleasi drepturi ca si cetatenii rezidenti din Roma sau Italia (adica de toate drepturile). Locuiau n majoritate la orase, care capatasera dreptul de ius italicum (calitatea de sol roman). Acesti cetateni aveau dreptul de proprietate romana. n Dacia au existat cteva orase care se bucurau de ius italicum si anume: Sarmizegetusa, Apulum, Potaissa, Napoca si Dierna. Latinii reprezentau majoritatea populatiei colonizate n Dacia, stabiliti de regula n orase. Era cea de a doua categorie de locuitori ai Daciei cucerite de romani si ocupau o pozitie intermediara ntre cetateni si peregrini (vezi mai jos). Acestia beneficiau de dreptul latin, aveau aceleasi drepturi patrimoniale ca si romanii (ius comerci). n schimb nu se bucurau de ius connubii dreptul de a se casatori n conformitate cu dispozitiile legii romane si nu aveau drepturi politice. n cadrul acestei categorii, ca si cetatenii de altfel, existau unele deosebiri. Spre exemplu, nu toti latinii coloniari aveau acelasi statut juridic, deci nici aceleasi drepturi, mai ales politice. Peregrinii constituiau marea masa a populatiei libere din provincie (toti locuitorii liberi ai Daciei Romane, adica autohtoni si straini stabiliti n spatiul dacic, dar care nu erau cetateni sau latini. Situatia lor era reglementata prin legea de organizare a provinciei (lex provinciae) si prin edictele guvernantilor. Existau doua categorii de peregrini: peregrinii obisnuiti si peregrinii dediticii. Cei dinti erau strainii ale caror cetati n-au fost desfiintate din punct de vedere politic, ei se bucurau de ius gentium. Peregrinii dediticii erau acei ale caror cetati au fost, dupa cucerire, desfiintate din punct de vedere juridic si administrativ. Aceasta mai ales n cazurile unei rezistente nversunate fata de cuceritorii romani, capitulnd n cele din urma fara conditii. n anul 212 e.n. mparatul roman Caracalla a dat edictul imperial cu privire la naturalizarea peregrinilor.
Reglementari de drept au introdus romanii si n ceea ce privea alte doua categorii de cetateni si anume: sclavii si colonii. Desi n societatea daca nu a fost institutionalizata sclavia, ea s-a practicat totusi, dar n mod sporadic. n documentele vremii si n lucrari de specialitate privitoare la Dacia Romana se fac referiri la cei ce aveau dreptul sa aiba sclavi sau la eliberarea acestora din urma, precum si la drepturile sau interdictiile ce rezultau din casatoria dintre oamenii liberi si sclavi, precizari privitoare la urmasii acestora etc. Despre cealalta categorie, colonii se stie ca ntre oamenii liberi si sclavi se gaseau n provincii, ca si la Roma o categorie de locuitori care, desi liberi n drept, se aflau de fapt ntr-o situatie asemanatoare cu sclavia. Colonatul, constatat documentar n diverse parti ale Imperiului Roman, nu putea lipsi n Dacia, unde, datorita nceputului de declin al sistemului sclavagist, proprietatile mai mari urmau a fi lucrate pentru cresterea rentabilitatii lor de catre acestia care nu erau altceva dect taranii saraci din mprejurimile oraselor. Rezumnd, trebuie retinut faptul ca, cetatenii, latinii, peregrinii, sclavii sau altii, reprezentau tot attea categorii juridice n tabloul societatii provinciale din Dacia. c) Familia, ca institutie de drept n conditiile create de cucerirea romana, familia dacica si va pastra caracterul ei monogam si de element determinant n viata economico-sociala. Totodata au aparut elemente noi impuse de regulile romane. Institutia familiei la cetatenii romani stabiliti n Dacia urma regulile dreptului roman. n acest caz nu puteau lipsi dispozitiile specifice pentru cetatenii respectivi. Gaius, jurist roman, aminteste de o controversa cu privire la faptul daca legea romana, Julia de fundo dotali se aplica sau nu si romanilor din provincie. Iata, spre exemplu, unele prevederi legale cu privire la ntemeierea familiei n Dacia Romana. n privinta peregrinilor prevederile erau acelea ca acestia neavnd ius cannubi, nu puteau contracta ntre ei o casatorie legala conform dreptului roman, ci numai potrivit legii lor nationale (secundum leges moresque peregrinorum) (Gaius, I, 92), iar daca sotii erau peregrini deditici, uniunea lor era reglementata de dreptul popoarelor (ius gentium). Daca un cetatean roman se casatorea cu o peregrina care primise ius cannubii, casatoria lor era o casatorie romana, iar copiii ce rezultau din aceasta intrau n puterea sefului de familie (pater familias) (Gaius, I, 76). Ostasii necetateni romani, odata cu eliberarea din armata, primeau cetatenia romana si n acelasi timp dreptul de a contracta o casatorie romana legitima (ius cannubii) cu peregrinele sau cu latinele. n cazul n care un cetatean roman voia sa se casatoreasca cu o peregrina, care nu avea ius cannubii, unirea lor nu avea valoarea unei casatorii si copilul urma soarta mamei, adica ramnea peregrin si el, desi tatal era cetatean roman. Deci, numai ius cannubi justifica o casatorie legala, caz n care copiii urmau situatia juridica a tatalui. n privinta sclavilor din Dacia, asemanator lumii romane, ei nu puteau ncheia o casatorie, desi existau aceste casatorii, ele aveau valoarea unui fapt oarecare, nu aceea a unei casatorii (matrimonium). Cea mai mare parte a sclavilor din Dacia, attia cti erau, traiau n astfel de uniuni tolerate de justitia romana. n ceea ce priveste institutiile dreptului familial (tutela, curatela, adoptie, etc) cetatenilor romani li se aplicau legile romane. Si totusi, existau unele particularitati,
caracteristice dreptului roman provincial. Deci, exista un drept roman provincial, emanatie a autoritatilor provinciale, care n elaborarea normelor legislative locale trebuiau sa aiba n vedere specificul si cutuma din provincia avuta sub guvernare. Spre exemplu, n cazul tutelei la peregrini se aplica dreptul local geto-dac (Gaius, I, 193). n ceea ce priveste curatela, exista doar supozitia ca ar fi existat n Dacia Romana. Adoptiunea si ndeosebi adrogatiunea erau, de asemenea, institutii caracteristice romane. Rolul pretorului la Roma era ndeplinit n provincii de catre guvernatori care reprezentau autoritatea statului roman, n plan local. Adoptiunea ca si adrogatiunea se ncheiau n fata acestora (Gaius, I, 99-102 si 105). d) Regimul bunurilor Legile romane ce actionau n Provincia Dacia priveau si proprietatea (mai ales proprietatea), ca institutie de baza n Imperiu. Aceste legi vizau n principal pe romanii rezidenti din Dacia. Exista si o exceptie, anume aceea ca ei (rezidentii) nu puteau avea n materie imobiliara o adevarata proprietate romana (dominium ex iure Quiritium), afara numai daca pamntul coloniei respective nu primise, printr-o fictiune calitatea de sol roman (ius italicum), ca si cum ar fi fost situat n Italia. De precizat ca asupra fondurilor provinciale, cetatenii romani nu aveau dect o posesiune sau uzufruct. Adevaratul proprietar al acestor fonduri era fie statul roman, daca era vorba de provincii senatoriale (provinciae senatus populi), fie mparatul, daca provincia era imperiala (provinciae Caesaris, principis), cum era cazul Daciei. Proprietarii si puteau mentine/apara proprietatea ca urmare a edictelor obtinute de la guvernatorul provinciei. n baza acestui drept de posesie, proprietarul putea dispune de fondul respectiv pna la a-l nstraina. Succesiunile la cetatenii romani din Dacia erau reglementate de legea romana. n cazul ca rolul n domeniul mostenirilor revenea pretorilor sau consulilor, atunci acest rol l aveau guvernatorii de provincii. n cazul provinciilor se puteau face exproprieri mai usor dect cele italice, n situatia de interes public. Legislatia mai prevedea ca pamnturile nelucrate puteau fi ocupate de alte persoane, ca de altfel si terenurile parasite de catre proprietari. Am retinut ca dreptul la proprietati (funciare) imobiliare l aveau cetatenii romani, cei ce se bucurau de cetatenie romana. S-a aratat mai sus ca bunurile imobiliare n provincii apartineau fie mparatului, fie senatului/statului. Cum pamntul trebuia muncit ca sa dea roade, era lasat proprietarului initial sau (din disponibil) erau mproprietariti veteranii, ori era concesionat celor interesati. Peregrinii nu puteau avea o astfel de proprietate dect daca se bucurau de ius comercii. Cu toate acestea, guvernatorii de provincii ocroteau proprietatea peregrinilor, pe care o considerau un domenium ce tinea de dreptul gintilor. Ca mijloc de dobndire a proprietatii peregrinii foloseau ocupatiunea (Gaius, D, 4i,1,3pv) si mai ales traditiunea (traditia). Aceasta din urma institutie de drept a gintilor, putea fi utilizata ntre peregrinii, ca si n raporturile dintre acestia si cetatenii romani, fie pentru mobile, fie pentru imobile. Potrivit legislatiei romane se foloseau: prescriptia, servitutiile, succesiunea, etc. Important este, nsa, faptul ca peregrinii din Dacia aveau si o proprietate reglementata de vechiul lor drept, adica de dreptul getodac. Acest fapt se ntmpla numai n masura n care dispozitiile acestui drept fusesera recunoscute de Roma, fapt ce s-a petrecut n realitate.
e) Obligatii si contracte n privinta obligatiilor ntre parti, problema aplicarii dreptului roman n Dacia este bine ilustrata de marturii documentare, deosebit de convingatoare pentru istoria dreptului. Avem n vedere n primul rnd tablitele cerate, descoperite la Rosia Montana si care provin din anul 167 e.n.. Data fiind importanta acestora, precum si raritatea lor vom da cteva detalii. Tablitele la care ne referim sunt alcatuite fiecare din cte trei mici scndurele din lemn de brad, legate ntre ele. Fata primei tablite si dosul celei de a treia nu sunt scrise. Celelalte trei fete sunt acoperite cu un strat de ceara pe care este scris prin incizie. Au fost descoperite 25 de asemenea tablite, dintre care la 14 s-a pastrat textul inteligibil. Ce contin aceste tablite de sunt att de importante?! referiri la un cortegiu funerar registru privind veniturile unei societati si cheltuielile acesteia, facute cu ocazia unui banchet contracte de vnzare-cumparare; redam continutul unora dintre acestea: un copil sclav (fetita de 6 ani) era cumparat pentru 205 denari. Drept garantie se prevedea faptul ca n cazul unei eventuale evictiuni5 si vicii ascunse, vnzatorul se obliga, printr-o stipulatie, fata de cumparator, ca-i va restitui pretul dublu. ntr-un alt caz, un tnar sclav era cumparat pentru suma de 600 de denari. Vnzatorul declara sclavul lipsit de vicii ascunse. Pentru aceasta si pentru o eventuala evictiune, el promitea, printr-o stipulatie (fide promissio) o suma ndoita (dubla) fata de paguba ce putea fi pricinuita. Drept chezasie privind respectarea obligatiilor vnzatorului (id fide sua esse iussit), intervenea (drept garant) Vibius Longus. n cazul vnzarii unei jumatati de casa, se folosea mancipatiunea6. Vnzarea se facea pentru 300 de denari. Drept garantie pentru cazul de evictiune, vnzatorul se obliga sa plateasca despagubiri cumparatorului o suma echivalenta cu paguba pricinuita (tantam pecuniam). Deci, pe de o parte se folosea despagubirea n cazurile unor eventuale neconcordante n privinta stipularilor din contract, iar n alte cazuri acesta (contractul) era ntarit de prezenta unei persoane garante. Contractele erau ncheiate fie ntre romani, fie ntre peregrini, iar vnzarile erau nsotite de mancipatiune, folosindu-se adesea cel putin cinci martori. Desi astfel de acte, de transferare a proprietatii, nu erau valabile dect pentru cetatenii romani, peregrinii, din nevoia de imitare, foloseau si ei asemenea acte si formulari. Din punct de vedere juridic tripticile la care ne-am referit serveau ca acte probatorii ale contractelor intervenite ntre parti (instrumenta), avnd valoarea unor probationes. n tablitele respective mai apar contracte de locatiune, persoane care-si nchiriaza munca lor pentru o suma oarecare (ceea ce se poate numi astazi contract de munca). Se prevede faptul ca daca cel ce se angaja nu ar fi putut sa si ndeplineasca lucrul, se angaja sa plateasca despagubiri. La fel si angajatorul se obliga sa plateasca lucratorului 5 serteti pentru fiecare zi ntrziere a retributiei19. Din continutul contractelor rezulta, n cazul de mai sus, ca lucratorul trebuie sa presteze o munca sanatoasa si sa fie priceput n meserie. (Gaius, D, 9, 2, 8,1)
5 6
Pierdere a posesiunii unui bun ca urmare a exercitarii de catre o alta persoana a dreptului sau asupra aceluiasi bun Contract de vnzare-cumparare, ntocmit n prezenta unor martori.
Asemenea contracte se ncheiau nu numai n cazurile cnd partile erau persoane, ci si n acelea n care era vorba de societati. Spre exemplu, un astfel de contract era ncheiat n cazul unei societati (societas danistraia) menita sa ofere celor interesati mprumuturi cu dobnda. Doi camatari care au pus n comun un capital pe care apoi l-au exploatat lund dobnda. Interesant de relevat este faptul ca susmentionatul contract, ca orice contract consensual, obliga prin nsusi consimtamntul partilor la ndeplinirea clauzelor prevazute si n consecinta nu mai era nevoie de o stipulatie speciala. Una din tablite continea un contract de depozit. Peregrinul Lupus al lui Careus, declara ca a primit n depozit de la Iulius al lui Alexander, de asemenea peregrin, suma de 50 de denari. Aici este vorba de un fel de depozit de banca deoarece camatarul depozitar, jucnd rolul unui bancher, putea folosi banii n alte scopuri, fiind nsa obligat sa-i restituie la cererea deponentului. Prezinta interes si faptul ca tablitele cerate sunt scrise n alfabetul latin cu litere cursive si redactate n latina vulgara. ntocmirea lor este facuta potrivit practicilor ncetatenite n lumea romana. n privinta continutului juridic al acestora, se dovedeste faptul ca dreptul roman clasic nu se aplica n Dacia, asa cum nu se aplica nici n alte provincii, n toata puritatea lui, ci ntr-o forma uneori simplificata, nsa spiritul de promovare a romanitatii era nelipsit n provincii. Ct priveste alte institutii din domeniul obligatiilor, cteva texte amintesc de reguli de drept al gintilor, aplicabile n egala masura romanilor si peregrinilor daci. Dintre acestea sunt amintite n lucrari de specialitate, cele referitoare la mbogatirea fara cauza (Marcian, D, 25, 2, 25), stingerea obligatiilor prin acceptilatio (Ulpian, D, 46, 48, 4), conventia de precar si aceea de mprumut (Gaius, III, 132) 7. Dar nu numai tripticele constituie dovezi juridice n Dacia Romana, ci si unele inscriptii funerare, cum este epitaful de la Sucidava, socotite de specialisti adevarate documente de drept testamentar8. f). Dreptul penal si procesual Si n acest domeniu regulile generale privind folosirea legislatiei romane erau aceleasi; dreptul roman avea prioritate n aplicarea lui, nu nsa n toate cazurile. Au existat si situatii particulare, n raport de specificul provinciei. n cazurile de delicte, se ntlnesc n Provincia Dacia, ca si n alte provincii, reguli comune, aplicabile romanilor si peregrinilor n aceeasi masura. Legea romana Aquila, emisa nca n secolul al III-lea .e.n., cuprindea stipulatiuni despre furt si despre damnum inuria datum (Gaius, IV, 37). Adica n procesele dintre romani si peregrini era pusa n aplicare fictiunea calitatii de cetatean roman, acordata ad-hoc peregrinilor. Procedura de judecata era aceeasi n toate provinciile romane, deci si n Dacia. Cetatenii romani se adresau instantelor potrivit procedurii formulate. Guvernatorul sau reprezentantul sau (legatus) trimitea partile, dupa ce le dadea formula, la un judecator, care statua in indicio. Guvernatorul putea judeca si personal pricinile, fara a le maiIbidem, p.115. M. Barbulescu si colab. Istoria Romniei, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1998, p. 8-21.
7 8
trimite la judecator (procedura extra ordinem). n caz de pedeapsa capitala cetatenii puteau face apel la Roma. Peregrinii erau judecati tot de guvernatorul provinciei sau de reprezentantul sau. Acesta putea rezolva pricina singur sau dadea numai formule de judecata, trimitnd pricina spre solutionare unui judecator unic (iudex unus) sau unor judecatori multiplii (recuperatores). n litigiile dintre un cetatean roman si un peregrin, acesta din urma era socotit, pentru durata procesului, ca si cum ar fost cetatean roman.
TEMA a IV-a
DREPTUL N SPATIUL DACIC DUP RETRAGEREA ROMAN PN LA CONSTITUIREA STATELOR FEUDALE CENTRALIZATE ROMNESTI
1. Retragerea romana. Urmarile politico-sociale si juridice. Generalitati despre obste Parasirea Daciei de catre romani n anii 271-275 e.n. a constituit si mai constituie o preocupare constanta pentru istorici, momentul dovedindu-se de un interes aparte pentru istoriografia romneasca si cea generala. Retragerea romana s-a petrecut destul de repede si ntr-un moment cnd raporturile dominator dominati treceau printr-o perioada linistita, iar aproprierea dintre cele doua parti capatase o directie noua n procesul de romanizare.
Grav a fost nsa faptul ca aceasta retragere a avut loc n conditiile unei puternice amenintari din partea populatiilor migratoare-barbare, care s-au napustit asupra Daciei, lipsita de apararea romana. De aici si o puternica descumpanire n societatea dacica, careia i vor trebui multe veacuri pna la refacerea unor noi forme statale. Acestea pe de o parte. Pe de alta parte, retragerii administratiei si a armatelor romane i-a urmat o refacere imediata a unitatii dacilor, aflati ntr-un puternic proces de romanizare. Odata cu parasirea Daciei de catre romani s-a spulberat diviziunea impusa de catre cucerirea imperiala. Dacia s-a refacut asadar teritorial, demografic si spiritual, economic etc., asa cum fusese la nceputul domniei lui Decebal. Razboiul cu romanii nu a secatuit teritoriul dacic de populatia autohtona, cum sustin, cu rea intentie, unii pseudoistorici, ncercnd astfel sa acrediteze ideea vidului demografic, privind continuitatea romnilor n acest spatiu. Adevarul, confirmat de numeroase marturii scrise si arheologice, sustinut de logica, este acela ca n pofida pierderilor mari de oameni, n Dacia cucerita de romani a continuat sa vietuiasca si sa munceasca o populatie daca numeroasa, acceptnd procesul de romanizare si de schimbare a destinului istoric. Dupa retragerea autoritatilor romane din teritoriul fostei Provincii Dacia, s-a nregistrat un fenomen de ruralizare a vietii sociale, ca efect al ncetarii existentei puterii administrative centrale si locale, precum si ca urmare decaderii oraselor. Astfel, n fosta Dacie a lui Decebal au aparut o multitudine de obsti teritoriale, lipsite nsa de clasa dominanta conducatoare si fara structuri administrative centralizate sau locale. Vreme de cteva secole obstea sateasca va constitui fundamentul existentei populatiei daco-romane n spatiul fostei Dacii. Ea (obstea) va face si va promova legea n acest rastimp n spatiul amintit. Chiar daca migratiile au afectat (mai puternic la nceput) procesul de organizare sociala a autohtonilor, ele nu au putut opri acest proces. Comunitatile locale, cu timpul, s-au consolidat, astfel nct obstea teritoriala (sateasca) a capatat adevarate competente economico-sociale si administrative. Cercetarea istorica si sociologica a reusit sa patrunda tainele obstii romnesti si sa dea un raspuns coerent. Obstile au avut o existenta ndelungata. Mai nti a fost obstea gentilica, structurata pe rudenie de snge. Apoi a urmat obstea teritoriala bazata pe stapnirea n comun a pamntului. Obstea teritoriala a existat si n societatea dacica sub forma asezarilor rurale cu denumirea de dava. Acestea au devenit fossattum n timpul stapnirii romane n Dacia, termen pastrat n limba romna cu denumirea binecunoscuta de sat. Obstea, ca forma de organizare teritoriala nu trebuie nteleasa ca fiind oponenta organizatiei de stat, dimpotriva ea a dovedit disponibilitati de ncadrare n forme statale, asa cum a fost n cazul Daciei centralizate sau n situatia provinciei Dacia Romana, iar mai trziu n statul feudal. Comparnd obstea teritoriala cu statul, se constata ca exista o trasatura comuna, si anume aceea ca ambele sunt constituite pe temeiul unor grupari teritoriale, nu de rudenie. Totodata obstile se deosebesc esential de stat prin aceea ca numai statul dispune de o forta publica institutionalizata (cu organisme de constrngere etc), ce se situeaza deasupra societatii, n timp ce obstea este lipsita de astfel de institutii. Ea pastreaza forme arhaice de conducere, realizate prin participarea tuturor membrilor sai. Obstea teritoriala constituie, prin aceasta prisma, primul pas spre organizarea de stat, prin
prezenta criteriului teritorial, ca temelie de constituire, fapt pentru care obstea devine prima grupare sociala a oamenilor liberi, nelegati prin legaturi de snge. Saltul calitativ realizat nca din ultima perioada a statului dac definitivat de stapnirea romana, si anume generalizarea organizarii teritoriale a comunitatilor vicinale nu a putut fi lichidat de noii cuceritori. Asadar, nfruntnd vitregiile provocate de migratiile barbare, obstea stramoseasca s-a pastrat si s-a dezvoltat, evolund catre nchegarea unor noi forme de convietuire sociala, economica si politica. Existenta satelor obste este atestata arheologic si prin scrieri contemporane, n ntreg spatiul vechii Dacii. Cresterea demografica, oglindita n extinderea teritoriala a obstilor existente, precum si aparitia de obsti noi s-a reflectat n apropierea dintre acestea, dnd nastere la formatiuni mai mari, mai cuprinzatoare. n cadrul acestui proces, unele obsti si-au pierdut identitatea n noile comunitati, numite uniuni de obste, cu o capacitate economica mai mare si cu o eficienta sporita n apararea fiintei lor fata de pustiitoarele migratii care nu conteneau. Uniunile de obsti, unele mai puternice, altele mai firave, vor constitui temelia a ceea ce s-au numit tari, apoi cnezate si voievodate, formatiuni mult mai cuprinzatoare si mai clar exprimate n plan politic, administrativ si militar. ncadrarea obstilor satesti n formatiuni politice mai largi nu a modificat structura interna traditionala a fiecareia dintre ele. Obstea teritoriala a ramas celula de baza a organizarii administrative rurale, adica satul cu particularitatile si meritele lui n sustinerea formatiunilor mai mari din care vor face parte. 2. Organizarea si conducerea obstilor Obstea sateasca a fost singura forma de organizare social-economica a populatiei daco-romane n acest rastimp, de la parasirea Daciei de catre romani, pna la integrarea n structurile statale feudale. Obstea nu si-a ncetat existenta nici n timpul stapnirii romane si nu a putut fi distrusa nici de marile migratii. Forma traditionala dacica, apoi daco-romana de organizare social-economica, obstea sateasca a supravietuit si s-a dezvoltat corespunzator, n secolele ce au urmat, pe tot teritoriul fostei Dacii, constituind una din liniile de forta ale unitatii romnilor, un adevarat bastion etnic, social-economic, juridic si religios al populatiei autohtone n lupta pentru dainuire pe pamntul stramosesc. Desi lipsita de conducere administrativ-politica centrala sau zonala, obstea stramoseasca a cunoscut totusi organizarea, o organizare sui generis ce particularizeaza n comparatie cu perioada dacica sau cea feudala de mai trziu, precum si fata de alte obsti. Locul primordial l-a avut criteriul teritorial sustinut de cel economic. La temelia trainiciei obstii a stat ntotdeauna solidaritatea de interese, nevoia de aparare si supravietuire. n virtutea celor de mai sus, membri ai obstii erau numai cei ce stapneau prin vointa ntregii comunitati o parte din teritoriul comun. n obstea teritoriala, vicinala sau sateasca, teritoriul avea att functie economica, precum si semnificatie sociala de determinare a apartenentei la obste. Din punct de vedere politic, obstea teritoriala reprezenta o democratie care folosea principiul colectiv si se autoadministra. Obstea si alegea singura organele de
conducere prin consimtamnt general si pe care membrii comunitatii le respectau, supunndu-se de buna voie dispozitiilor acestora. Asemenea organisme de conducere erau: a) Adunarea Megiesilor, membrii stapnitori de-a valma; b) Oamenii Buni si Batrni, alesi dintre megiesi, si care aveau mputerniciri judiciare; Ceata de batrni - arata Romulus Vulcanescu - era datatoare si pastratoare de datini, cutume si traditii juridice. Ea constituia organul suprem de reglementare obisnuielnica a obstei si totodata de judecata fara apel... c) Juzii, sefi militari ai satului (obstii); un fel de straja permanenta. Si acestia aveau mputerniciri judiciare. 3. Viata economica a obstii n cadrul procesului de teritorializare a obstilor, un rol important l-a avut economicul, evolutia tehnicilor agricole si pastorale cum se demonstreaza n lucrari de specialitate (H.H. Stahl si P.P. Panaitescu). Obstea a fost n primul rnd o comunitate de munca, ntr-un teritoriu dat, constituita ntr-un prim stadiu pe baza legaturilor de rudenie. Destramarea relatiilor gentilice (familiale) a dus la slabirea legaturilor de rudenie, locul acestora lundu-l criteriile teritorial si economic. n acest fel, n cadrul obstii teritoriale, vicinala sau sateasca principiul teritorial va capata si o functie economica. Principalele ndeletniciri ale obstilor au ramas aceleasi, ca si n vremea getodacilor: agricultura, pastoritul, cresterea animalelor, mestesugurile etc. n privinta muncii agricole se poate afirma ca era bine organizata, pe baza de normative speciale cum erau: repartitia cmpurilor de cultura pentru membrii obstii; folosirea asolamentului pe culturi si cmpuri; stabilirea momentelor privind declansarea campaniilor de arat-semanat si recoltat; fixarea rezervelor agricole pentru samnta, schimburi comerciale, dari etc. n paralel cu agricultura se desfasura o substantiala activitate n domeniul cresterii vitelor (bovine, cabaline, porcine), precum si a pastoritului. Existau si aici norme, bine delimitate si respectate ca atare
