COALA TEHNIC POSTLICEAL HENRI COAND CONSTANTA
CALIFICAREA PROFESIONAL: ASISTENTI MEDICALI GENERALISTI...FORMA
DE NVMNT . ZI
PROIECT DE CERTIFICARE
NGRIJIREABOLNAVULUI CU COLIC RENAL
COORDONATOR (TITLUL PROFESIONAL, NUMELE I PRENUMELE)
ABSOLVENT (NUMELE I PRENUMELE ABSOLVENTULUI)
CONSTANTA2015COALA TEHNIC POSTLICEAL HENRI
COANDCONSTANTACALIFICAREA PROFESIONAL: ASISTENTI MEDICALI
GENERALISTI...FORMA DE NVMNT . ZI
PROIECT DE CERTIFICARE
COORDONATOR (TITLUL PROFESIONAL, NUMELE I PRENUMELE)
ABSOLVENT (NUMELE I PRENUMELE ABSOLVENTULUI)
CONSTANTA2015
MOTTO
Sntatea este totul, iar fr sntate totul este nimicPromovarea i
meninerea sntii ct i prevenirea mbolnvirilor sunt obiective
importante n actualul sistem de sntate.Medicina zilelor noastre are
un caracter profund profilactic, iar de la dreptul desntate s-a
ajuns la datoria de a pstra sntatea.Dar existena omului nu poate fi
conceput fr boli, de aceea preocuparea pentrungrijirea pacientului
a fost i rmne unul din elurile umanitare ale medicinei.
Cuprins
Capitolul 1. Anatomia rinichiului1.1. Generalitati1.1.1.
Situare1.1.2. Forma1.1.3. Aspect exterior1.1.4. Structura
rinichiului1.1.5. Numar.Greutate. Dimensiune si culoare1.2. Caile
excretoare ale rinichiului1.2.1. Calicele mici1.2.2. Calicele
mari1.2.3. Pelvisul renal (bazinetul)1.2.4. Pedicul renal1.2.5.
Ureterul1.2.6. Vezica urinara1.2.7. UretraCapitolul 2. Fiziologia
renala2.1. Generalitati2.2. Formarea urini2.2.1. Filtrarea
glomerulara2.2.2. Reabsorbtia tubulara2.2.3. Secretia tubulara2.3.
Reglarea activitati urinare2.3.1. Reglarea nervoasa2.3.2. Reglarea
umorala2.4. Caracteristicile si compozitia urinii2.4.1.
Caracteristici2.4.2. Continutul urinii2.5. MictiuneaCapitolul 3.
Colica renala3.1. Consideratii generale3.2. Debutul colicii3.3.
Simptomatologia clinica3.4. Oliguria3.5. Hematuria3.6.
Evolutia3.3.1. Diagnosticul pozitivCapitolul 4. Tratamentul colicii
renaleCapitolul 5. Ingrijirea Capitolul 6. Tehnici de ingrijire a
bolnavului6.1. Tehnici de recoltare a probelor biologice6.1.1.
Recoltarea sangelui venosA) HemogramaB) V.S.H6.1.2. Recoltarea
urinei pt.ex.biochimiceA) UroculturaCapitolul 7. Cazuri concrete.
Exemple practiceBibliografie
CAPITOLUL 1Anatomia rinichiului
1.1 Generaliti
Energia pe seama creia corpul omului triete i muncete rezult din
descompunerea substanelor nutritive aduse de snge la celule.Din
aceste descompuneri, pe lnga eliberarea de energie, rezult i ap,
CO2 i ali produi care prin acumulare devin toxici pentru
organism.Ureea i acidul uric rezult din descompunere i trebuie
eliminate pe mai multe ci:CO2 i o parte din ap se elimin pe cale
pulmonar, prin expiraie, sau prin piele(sub forma de
sudoare)organele la nivelul crora se formeaza urinaRINICHIIimpreun
cu organele mari care conduc urina la exteriorCILE URINARE,
alctuiesc APARATUL EXCRETOR.
Rinichii
1.1.1. SituareRinichii sunt situai in cavitatea abdominal, de o
parte i de alta a coloanei vertebrale, la nivelui vertebrelor T1T2
i L2L3, rinichiul drept fiind situat mai jos cu vertebr dect cel
stng.
1.1.2. FormaRinichii au forma unor boabe de fasole
1.1.2.1. Aspect exteriorFiecare rinichi, ncojurat de un strat
celulo-adipos i nvelit de o capsul fibroaes inextensibil, este
situat n loja renal.
1.1.3. Structura rinichiului.Rinichii au o margine extern
convex, o margine intern concav i doi poli: unul superior i altul
inferior. Pe partea concav se afl hilul renal, alctuit din artera i
vena renal, limfaticele, nervii, jonciunea uretero-bazinetal.
Rinichiul drept este situat ceva mai jos dect cel stng. Loja renal
este limitat n sus de diafragm, n spate de ultimele dou coaste i
dedesubtul lor de muchi i de aponevrozele lombare, iar nainte, de
viscerele abdominale. In jos, loja renal este deschis [de aici,
uurina cu care se produce ptoza renal].Situarea lombo-abdominal a
rinichiului explic de ce durerile renale pot fi resimite lombar,
abdominal sau pelvian, de ce tumorile renale se evideniaz ca o mas
abdominal i de ce flegmoanele perinefritice cu evoluie superioar
mbrac simptomatologie toracic. Rinichiul este constituit din
numeroase entiti histofiziologice, care poart numele de
nefroni.Nefronul - unitatea anatomic i fiziologic a rinichilui,
alctuit din glomerul [polul vascular] i tubul urinifer [polul
urinar]. Numrul nefronilor din cei doi rinichi se evalueaz la 2
milioane.
Fiecare nefron se compune dinglomerulul lui Malpighitubul
contort proximalansa lui Henle cu ramurile saleascendente i
descendentetub contort distalcanalele de uniretubi
colectoriGlomerulul - primul element al nefronului este alctuit
dintr-un ghem de capilare care rezult din ramificaiile unei
arteriole aferente, provenit din artera renal. Capilarele se
reunesc apoi i formeaz, o arteriol eferent, care se capilarizeaz
din nou n jurul primei poriuni a tubului urinifer. Structurile cere
se intlnesc in glomerul suntmembrana bazal a capsule lui
Bowmanepiteliul glomerulului cu nucleu, corp celural i prelungiri
pediculatemembrana bazala a glomerululuiendoteliul
glomerularmesangiullumen capilarTub urinifer al doilea element al
nefronului se prezint, sub forma unui canal lung de 50 mm, format
din urmtoarele segmente; capsula Bowman, tubul contort proximal,
ansa Henle,tubul contort distal i tubii colectori. Capsula Bowman
are forma unei cupe care nconjuar glomerulul i este alctuit din
dou, foie. Tubul. Cel de-al doilea element al nefronului, sistemul
tubular, incepe cu tubul contort proximal. El are o lungime de 14
mm, un lumen de 15-25 si toti tubii contorti proximali au o
suprafata totala de 2 m2. Ansa lui Henle, cu o lungime de 16 mm are
o portiune descendenta de un calibru subtire, cu un lumen ingust,
si o portiune ascendenta de un calibru mai mare si cu un lumen mai
larg. Tubul contort distal are o lungime de 5 mm si un epiteliu cu
celule cilindrice, mai inalte, in coloana si cu nuclei foarte
densi. Aceeasi structura o au si canalele de unire.Structura mai
complexa a tubului contort proximal sugereaza o functie mai activa
decat acelui distal..Tubii colectori au un lumen larg, cu celule
cubice. Faptul ca sulfonamidele si acidul uric sunt precipitate cu
predilectie in tubul colector terminal sugereaza ca reabsorbtia
apei are loc pe toata lungimea tubului.Capsula Bowman, mpreun cu
glomerulul pe care l conine, poart numele de corpuscul
Malpighi.
1.1.4. Numr.Greutate.Dimensiune i culoareGreutatea rinichilor
este de aproximativ 300 gr si sunt in numr de 2.Au o consistena
ferm, elastic cu o inlime de 1213 cm i o grosime de 3 cm.Sunt de
culoare roiatic.Un rinichi prezinta doua fete (anterioara si
posterioara), doua margini (mediala si laterala) si doi poli
(superior si inferior). La adult, fiecare dintre rinichi masoara 12
cm in lungime, 6 cm in latime si 3 cm in grosime, cantarind
aproximativ 120-150 de grame. Rinichii sunt alcatuiti din
parenchimul renal (denumit tesut nobil), care este structurat in
doua zone: corticala (la exterior) si medulara (in interior).
Fiecare zona este inconjurata de capsula renala (o membrana
fibroasa). In centrul parenchimului renal se afla sinusul renal,
care este o cavitate ce adaposteste pediculul renal, format din
caile excretoare (calice si pelvis renal), vase (artera si vena
renala), nervi si o masa de grasime.
1.2. Cile excretoare ale rinichiuluiArterele interlobulare sunt
sursa arteriolelor aferente (unele arteriole aferente, pot pleca
direct din arterele arcuate). Acestea, patrund n corpusculii renali
la nivelul hilului glomerular si formeaza glomerulii renali. Ansele
glomerulare se concentreaza n final n arteriola eferenta, care
paraseste glomerulul la nivelul hilului si se recapilarizeaza n
jurul tubilor renali. Din arterele renale se desprind ramuri pentru
glanda suprarenala (una sau mai multe artere suprarenale
inferioare), capsula renala, partea superioara a ureterului si
grasimea perinefretica. Ramurile capsulare, se pot anastomoza cu
ramuri ale arterelor suprarenale, genitale si lombare.Anatomistii
au identificat o zona cu vascularizatie mai saraca (paucivasculara)
ntr-un plan relativ frontal care trece la 0,5cm posterior santului
longitudinal de pe marginea laterala a rinichiului (linia
paucivasculara a lui Hyrtl), plan ce ar putea fi folosit n
chirurgia renala pentru acces la calice. Vascularizatia venoasaDin
reteaua capilara peritubulara si din reteaua periferica venoasa
subcapsulara sngele venos este drenat n venele interlobulare care
nsotesc arterele cu acelasi nume, terminndu-se n venele arcuate
situate la baza piramidelor Malpighi (vascularizatia venoasa nu
este de tip terminal ca cea arteriala!).La nivelul coloanelor
Bertin, venele arcuate se continua cu venele interlobare. Acestea
coboara printre piramidele Malpighi pna n sinusul renal. Aici, la
nivelul calicelor mici se unesc si formeaza venele lobare. n final,
prin unirea venelor lobare se formeaza venele segmentare (n general
trei, dar putnd ajunge pna la cinci). Acestea se unesc chiar n
sinus (uneori nsa imediat n afara sinusului) si formeaza vena
renala. Vena segmentara inferioara trece de obicei anterior de
jonctiunea pelvi-ureterala.Superior de varsarea venei genitale
drepte, vena renala dreapta (lunga de 2-4cm) se varsa pe partea
dreapta a venei cave inferioare. Vena renala stnga (lunga de
6-10cm) are traiect posterior de corpul pancreasului, ajunge
anterior de aorta si trece prin pensa aorto-mezenterica. Se varsa n
vena cava inferioara mai sus de vena renala dreapta. Drenajul venos
suprarenalian este diferit n stnga (unde vena suprarenaliana se
uneste cu vena frenica inferioara stnga si se varsa n vena renala
stnga) fata de dreapta (vena suprarenala dreapta se varsa direct n
vena cava inferioara), situatie similara cu cea a venelor genitale.
Trebuie cunoscute si anastomozele venoase situate n grosimea
perirenala: anastomoza porto-cava (ntre venele renale care se varsa
n vena cava si venele colice drenate de sistemul port) si
anastomoza cavo-cava (prin venele lombare care comunica cu venele
azigos ce dreneaza n vena cava superioara).
1.2.1. Calicele mici Sunt formatiuni musculo-membranoase, cu
aspect conic, a caror baza muleaza papilele renale, ale caror
vrfuri se unesc si formeaza calicele mari.Calicele mici sunt n
numar de 6-12, mai putine dect numarul piramidelor (deoarece unele
dintre piramide sunt compuse si au o singura papila). Au o fata
interna (papilara) si o fata externa (sinusala). ntre papila si
fata interna a calicelui, se delimiteaza un spatiu semilunar numit
fornix caliceal.n sinus, calicele mici au raport cu vasele si
tesutul adipos sinusal.
1.2.2. Calicele mariSunt tuburi musculo-membranoase ce se
formeaza n sinusul renal prin unirea a 2-4 calice mici. Frecvent
exista 2-3 calice mari (superior, mijlociu si inferior), cu o
lungime de circa 1-3cm. Prin unirea calicelor mari se formeaza
bazinetul.
1.2.3. Pelvisul renal (bazinetul)
Pelvisul renal (bazinetul) este o formatiune
musculo-membranoasa, dilatata, rezultata prin unirea calicelor
mari. Este frecvent comparat cu o plnie turtita
antero-posterior.Forma si marimea bazinetului depind de modul de
unire si dimensiunile calicelor.Avnd o forma triunghiulara de plnie
turtita antero-posterior, bazinetul prezinta o fata anterioara si
una posteriora, o baza spre care converg calicele mari si un vrf
care se continua cu ureterul. Bazinetul se proiecteaza la nivelul
apofizelor transverse ale vertebrelor L1/L2 .
1.2.4. Pediculul renal Curpinde alaturi de bazinet vase
sanguine, pozitia bazinetului n sinusul renal fiind variabila. Cel
mai frecvent bazinetul prezinta o parte intrasinusala si o parte
extrasinusala (desi sunt cazuri n care bazinetul se gaseste doar
intrasinusal!)Astfel, n partea intrasinusala se identifica pornind
dinspre anterior spre posterior: ramurile segmentare ale venei
renale, ale arterei renale si bazinetului. In partea extrasinusala
posterior se afla capsula adipoasa si muschiul psoas iar anterior
pe partea dreapta fascia Treitz si duodenul descendent iar pe stnga
corpul pancreasului.Limfaticele rinichiului nsotesc vasele de snge
prin coloanele Bertin formnd cteva trunchiuri limfatice mai mari,
care dupa reuniri succesive formeaza plexul limfatic situat sub
capsula fibroasa si plexul limfatic al capsulei adipoase. De
mentionat ca, vasele limfatice se unesc pe marginea mediala a
rinichiului cu vasele care vin de la ureter si bazinet. Drenajul
limfatic al rinichilor variaza. Astfel, pe partea stnga prima
statie limfatica o constituie ganglionii paraaortici laterali stngi
si n ganglionii pre si retroaortici situati ntre artera mezenterica
inferioara si diafragm. Ocazional, s-a mai constatat un drenaj
limfatic aditional pornind de la rinichiul stng spre ganglionii
retrocrurali sau direct n ductul toracic, deasupra diafragmului. Pe
partea dreapta limfa ajunge n ganglionii interaortici si ganglionii
pericavi anteriori si posteriori. Ocazional si aici s-a constatat
un drenaj limfatic spre ganglionii retrocrurali sau ganglionii
laterali stngi paraaortici.
1.2.5 . Ureterul
Ureterul este un conduct care transporta urina de la rinichi la
vezica urinara.Are o lungime de 25-30 cm, traiect rectiliniu si
calibru neuniform, prezentnd trei zone ngustate: > jonctiunea
pieloureterala (colul ureterului) > flexura marginala >
jonctiunea ureterovezicalantre aceste zone ngustate, ureterul
prezinta o dilatare abdominala si una pelvica. 1) Ureterul
abdominal este pozitionat posterior de peritoneu pe portiunea
mediala a psoasului major si este ncrucisat oblic de catre vasele
spermatice interne. La intrarea n cavitatea pelvina, ncruciseaza
vasele iliace. Portiunea intiala a ureterului drept este situat de
obicei posterior de portiunea descendenta a duodenului si n traseul
sau catre vezica urinara, este plasat la dreapta venei cave
inferioare fiind intersectat de vasele ileocolice. n apropierea
aperturii pelvine, ureterul drept trece posterior de portiunea
inferioara a mezenterului si portiunea terminala a ileonului.
Ureterul stng este ncrucisat de vasele colice stngi iar la nivelul
aperturii pelvine are raport cu sigmoidul si cu mezenterul sau.
2) Portiunea pelvica se afla pe peretele lateral al pelvisului,
sub peritoneul parietal posterior. Ureterul drept are raport cu
artera iliaca interna, trecnd anterior de ea, iar cel stng coboara
pe fata mediala a arterei iliace interne. Posterior de ureter, ntre
acesta si fascia pelvina parietala se interpune artera obturatoare,
artera ombilicala si artera vezicala superioara. Segmentul terminal
este ncrucisat de canalul deferent apoi intra n raport cu fundul
veziculei seminale, posterior de ureter, si intra oblic n peretele
posterior si inferior al vezcii urinare, devenind organ
intraparietal.La femeie, portiunea pelvica a ureterului mpreuna cu
artera iliaca interna si ovarul, delimiteaza peretele posterior al
fosetei ovariene. n traseul sau catre peretele inferior al vezicii
urinare, ureterul este nsotit, pentru o portiune de 2,5 cm, de
artera uterina, care apoi trece anterior de ureter pentru a urca
ntre cele doua foite ale ligamentului lat.
Vascularizatia ureterului. Ureterul este irigat de ramuri din
artera renala, spermatica interna, hipogastrica si vezicala
inferioara. Venele realizeaza un sistem anostomotic ntre vena
renala stnga si venele iliace interne.Inervatia ureterului deriva
din plexul mezenteric inferior, spermatic si pelvin.Limfatice. n
ganglionii lateroaortici dreneza cele doua treimi superioare ale
ureterului, iar limfa portiunii pelvine dreneaza n ganglionii
iliaci interni, ganglionii iliaci externi si iliaci
comuni.Dezvoltarea ureterului corespunde celei de a treia etape din
dezvoltarea rinichiului, adica metanefrosul. El are doua componente
deistincte: blastemul metanefrogen si mugurele ureteral
(conditioneaza formarea rinichiului definitiv).Ureterul este format
din trei tunici: adventicea, musculara si mucoasa.a) Adventicea, la
extremitatea superioara, se continua cu fascia renala, iar la
capatul opus se pierde in adventicea vezicii urinare.b) Tunica
musculara este formata din trei straturi: longitudinal extern,
circular si longitudinal intern.n prtiunea inferioara a ureterului,
ntre stratul circular si cel longitudinal intern, se gaseste o
retea capilara si venoasa, bine reprezentata,iar la nivelul
jonctiunii ureterovezicale, dispar fibrele circulare.c) Mucoasa
este formata din: - uroteliu: pe sectiune transversala da un aspect
stelat lumenului; este pluristratificat, celulele epiteliale sunt
de tip malpighian, cele superficiale putndu-se descuama. -corion:
contine vase, nervi si insule de tesut limfatic.
Rolul ureterului este acela de a transporta urina de la rinichi
la vezica urinara, prin miscari peristaltice. Miscari care au drept
consecinta cresterea presiunii intrauretrale ce va duce n final la
deschiderea orificiului de inrare n vezica cu trecerea urinii in
vezica urinara. Peristaltismul este asigurat de celulele pacemaker
situate la nivelul bazinetului. Aceste celule cu automatism,
genereaza potentiale de actiune care stau la baza contractiei de
tip peristaltic. Contractiile au o frecventa de 1-8/min si sunt
stimulate prin mecanism miogen n urma cresterii volumului urinar
din tub. Tonusul si peristaltismul sunt sub controlul sistemului
nervos vegetativ, astfel: nervul hipogastric(SNVS) scade tonusul si
peristaltismul, iar nervul vag(SNVP) le creste.Refluxul
vezico-ureteral este mpiedicat datorita contractiei detrusorului
care comprima portiunea intramurala a ureterului.
Ureterul este un conduct care transporta urina de la rinichi la
vezica urinara.Are o lungime de 25-30 cm, traiect rectiliniu si
calibru neuniform, prezentnd trei zone ngustate: - jonctiunea
pieloureterala (colul ureterului) - flexura marginala - jonctiunea
ureterovezicala
1.2.6.Vezica urinaraSegment dilatat al cailor urinare inferioare
n care se acumuleaza urina ntre mictiuni. Ca si localizare, vezica
urinara este situata n pelvis, extraperitoneal, n loja vezicala si
n functie de gradul de plentitudine are urmatoarea configuratie:
baza vezicii sau fundul si colul reprezinta portiunea fixa a
vezicii, n timp ce corpul si vrful (apex) portiunea mobila.Vezica
urinara are origine dubla: endodermala care ia nastere din
portiunea craniala a sinusului urogenital si mezodermala
reprezentata de partea terminala a canalelor mezonefrotice
(Wolff).Vezica urinara este formata din trei tunici, care, dinspre
exterior spre interior, sunt:Tunica externa (seroadventicea). Fata
postero-inferioara, postero-superioara si partea superioara a
fetelor laterale, sunt acoperite de seroasa, restul vezicii este
nvelita de adventice.Tunica muculara. Detrusorul vezical este
format din fibre musculare netede dispuse n trei straturi, care
descriu un traiect spiralat: longitudinal extern, circular
(mijlociu), care, la nivelul colului vezical, formeaza muschiul
sfincter uretral intern, si longitudinal intern( sau plexiform si
contribuie la formarea diverticulilor vezicali dobnditi n caz de
obstructie vezicala). La acest nivel se mai descrie trigonul
vezical superficial si cel profund, cel din urma intervine n
scurtarea detrusorului n contentia vezicii si nchiderea ostiului
ureteral intern.Tunica mucoasa. Este formata din: - uroteliu-
format din 5-6 straturi de celule, cele de la suprafata
(umbreliforme) asigura impermeabilitatea uroteliului pentru
substantele din urina si prezinta la nivel plasmalemal " corpii
densi", responsabili de alungirea membranei celulare, cnd vezica
este n stare de plentitudine. - corion- contine o retea vasculara,
fibre nervoase si rari noduli limfatici. Este alcatuit din tesut
conjunctiv lax (exceptie trigonul vezical: tesut conjunctiv dens)
care permite plicaturarea mucoasei vezicale.Vezica urinara
ndeplineste functia de acumulare, contentie si evacuare a urinei,
evacuare realizata cu ajutorul uretrei. Compozitia urinei cumulata
n vezica are aceeasi compozitie ca si cea din ductele colectoare,
prin urmare, nu sunt modificari importante, n ceea ce priveste
compozitia, de-alungul traseului catre vezica.Urina care trece din
ductele colectoare in calicele renal, determina stimularea
celulelor pace-maker de la acest nivel cu initierea undelor
peristaltice de contractie care se vor raspndi n tot traseul
ureterului. Acest lucru este responsabil de trecerea urinei din
pelvisul renal n vezica.Ureterul intra n vezica urinara la nivelul
trigonului vezical strabatnd muschiul detrusor pe o portiune de
ctiva cm, cu o directie oblica. Tonusul normal al muschiului
detrusor tinde sa duca la o compresie a ureterului, astfel ca urina
sa nu regurgiteze n sens opus n momentul n care presiunea din
vezica creste, doar ca n momentul declansarii undelor peristaltice
presiune din uretere creste determind deschiderea ostiului si
trecerea urinei n vezica.La unele persoane, traseul ureterului prin
muschiul detrusor este mai mic, astfel ca, n momentul n care are
loc mictiunea, ostiul ureterului numai este suficient comprimat. Ca
si rezultat, o mica cantitate de urina este propulsata n sens
invers, n ureter, conditie numita reflux vezicoureteral. Acest
reflux se poate solda cu efecte daunatoare asupra rinichiului, si
anume: diametrul ureterului creste, iar n cazuri mai severe creste
si presiunea din calicele renal cu afectarea medularei.Pentru a
putea nregistra modificarile de presiune n raport cu gradul de
plentitudine, utilizam cistometrograma. Astfel, cnd n vezica nu
avem urina, presiunea intravezicala este 0, dar n momentul n care
s-a acumulat o cantitate de 30-50 ml de urina, presiunea creste la
5-10 cm H2O. n plus, daca se mai acumuleaza un adaus de 200-300 ml
urina, presiunea nu mai sufera modificari drastice. Aceasta
capacitate de a mentine presiunea constanta se datoreaza tonusului
intrinsec al peretelui vezical.Peste limita de 300-400, presiunea
nsa creste rapid.La o presiune ce corespunde la 400 ml urina, apar
contractii ritmice pentru mictiune, dar controlul sfincterului
extern mpiedica mictiunea. Limita de rezistenta a sfincterului
extern este la o presiune de 70 cm H2O(normal n vezica se
acumuleaza 500-600 ml urina, fara sa se ajunga la distensie
dureroasa).
1.2.7. UretraUretra este un conduct prin intermediul caruia
urina din vezica urinara este expulzata la exterior. Difera de la
un sex la altul, astfel la femeie serveste numai ca organ urinar, n
timp ce la barbat este un duct mixt genito-urinar.Uretra
masculinasi incepe traseul(n forma de S italic) de la nivelul
orificiului uretral al vezicii, pentru a se deschide la exterior
prin meatul urinar(ostiu uretral extern) din vrful
glandului.Prezinta:-doua curburi:- patru portiuni ngustate si trei
portiuni dilatate( de la exterior spre interior): - meatul extern
sau orificiul extern: strmtoare eliptica - fosa naviculara:
dilatare ovoidala - n corpul spongios: strmtoare lunga - fundul de
sac al bulbului: dilatare accentuata - n portiunea membranoasa:
strmtoare cilindrica - sinusul prostatic: dilatare - orificiul
intern al uretrei: strmtoare circulara - trei portiuni, dupa
organele pe care le traverseza: a) uretra prostaticaStrabate
prostata de la baza spre vrf si este partea cea mai dilatata. Are
un traseu aproape vertical, n partea sa superoara, fiind mai
aproape de fata anterioara, iar inferior ea este mai apropiata de
fata posterioara a glandei. Peretele posterior al uretrei prezinta
o plica longitudinala, numita creasta uretrala, care se ntinde de
la colul vezicii pna la portiunea membranoasa. Coliculul seminal
este punctul cel mai proeminent al crestei, si se afla la jumatatea
lungimii ei, iar mpreuna formeaza ceea ce se numeste verum
montanum. Acest colicul mparte uretra prostatica n doua segmente:
supraiacent, cu rol n expulzia urinii, si subiacent cu rol comun
pentru expulzia urinii ct si a spermei. n vrful colicului seminal
se deschide utriculul prostatic(vestigiu al ductului paramezonefric
Mller) si pe partile laterale ale acestuia, orificiile ductelor
ejaculatoare. De o parte si de alta a crestei uretrale se afla
sinusurile prostatice n care se gasesc orificiile de deschidere al
ductelor prostatice, iar inferior de coliculul seminal, se bifurca
n doua cute mucoase numite frurile crestei uretrale, care se pierd
apoi pe peretele posterior al uretrei membranoase. b) uretra
membranoasaEste cuprinsa ntre vrful prostatei si fata superioara a
bulbului spongios, iar pentru ca strabate diafragma urogenitala, de
care adera, i se mai spune si uretra diafragmatica. La acest nivel
uretra este conjurata de muschiul sfincter uretral extern si de
cele doua lame ale fasciei perineale mijlocii. nainte de a perfora
diafragma urogenitala, uretra membranoasa trece la un 1 cm inferior
de simfiza pubiana si de ligamentul arcuat al pubelui. Anterior are
raport cu vena dorsala profunda a penisului(situata ntre ligamentul
arcuat si ligamentul transvers al perineului), iar posterior cu
muschiul transvers profund al perineului, muschiul sfincter uretral
extern, musciul rectouretral, glandele bulbouretrale Mary-Cooper.
Aceste raporturi explica mecanismul de rupere, prin "forfecare", a
uretrei n traumatismele pelvine. Este portiunea cea mai putin
mobila si cea mai stmta a ntregii uretre, dar poate fi dilatabila.
c) uretra spongioasa (peniana)Patrunde n corpul spongios pe fata sa
superioara, schimbndu-si directia de la vertical spre anterior si
superior. Rezulta ca uretra la acest nivel nu va fi acoperita de
tesut erectil, fiind un punct slab n care se pot produce perforatii
spontane. Pe peretele posterior se gasesc orificiile glandelor
bulbouretrale Cowper, n numar de doua. Distal, la nivelul glandului
penian, uretra prezinta o dilatatie numita fosa naviculara. Ea este
delimitata superior de valvula fosei naviculare sau valvula lui
Guerrin, un pliu al mucoasei uretrale, care, mpreuna cu peretele
superior al fosei naviculare delimiteaza sinusul Guerrin. Acest
sinus poate constitui un obstacol n timpul cateterismului ureteral.
Meatul urinar sau ostiul uretral extern se afla la nivelul
glandului, n vrful acestuia, mai aproape de fata lui uretrala, si
are aspect de fanta verticala care devine eliptica n
mictiune.Uretra feminina.ncepe prin orificiul intern al uretrei si
se termina la exterior prin orificiul extern al uretrei(meatul
urinar- la marginile lui se afla cele doua papile uretrale).
Traiect oblic inferior si anterior.Prezinta doua
segmente:-pelvinRaport posterior cu vagina, anterior cu plexul
venos vezico-vaginal, vena dorasala profunda a clitorisului,
ligamentele pubovezicale, simfiza pubiana, iar lateral cu m.
ridicator anal, fascia superioara a diafragmei pelvine si partea
laterala a plexului venos Santorini.- perinealRaport anterior cu
ligamentul transvers al perineului si vena dorsala profunda a
clitorisului, posterior cu septul uretrovaginal, lateral cu
muschiul ridicator anal. Sub diafragma urogenitala, uretra are
raport cu muschii bulbocaveronsi si corpii cavernosi ai
clitorisului.Segmentele uretrei masculine au origine emriologica
diferita: uretra prostatica este de origine endodermala, uretra
supramontanala provine din portiunea uretrala a sinusului
urogenital primitiv, care la femeie reprezinta primordiul uretrei.
Doar peretele posterior al uretrei supramontanale ete de origine
mezodermala, provine din ductul mezonefrotic Wolff.Uretra masculina
are functie dubla: asigura transportul urinii de la nivelul vezicii
urinare la exterior, dar mai slujeste si pentru expulzarea spermei
n timpul ejacularii.Particularitatile structurale ale uretrei sunt
cele care i asigura functia de conduct urinar, facilitnd trecerea
urinii, ele sunt:-mucoasa foarte elastica, care poate fi destinsa
cu usurinta la tecerea urinii-mucusul secretat de glandele
uretrale, care lubrefiaza suprafata uretrei- plex venos continut n
corion, care se goleste n timpul mictiunii, largind lumenul
canalului.n faza ejaculatorie a actului sexual, sfincterul neted
vezical si sfincterul preprostatic se contracta progresiv, astfel
ca uretra prostatica supramontanala se nchide, n timp ce uretra
submontanala se dilata concomitent cu relaxarea sfincterului
striat. Ambele sfinctere mpiedica sperma sa ajunga n vezica, iar o
deficienta in ceea ce priveste ndeplinirea acestei functii, poate
constitui o cauza de infertilitate.Turgescenta tesutului cavernos
din structura coliculului seminal, contribuie si el la nchiderea
uretrei n timpul erectiei mpedicnd ascensiunea lichidului seminal
spre vezica,dar si accesul urinii n ductele ejaculatoare.-
Citoscopia(vezi vezica urinara- Examen microscopic al secretului
uretral- Uretrografie. Utila pentru explorarea stricutilor
uretrale, dar si pentru evidentierea tumorilor uretrei.- Urografia
intravenoasa. Indicata n perturbari excretorii prin uretra. Este
contraindicata persoanelor cu hipersensibilitate la iod, cu
insuficienta renala, hepatica si cardiaca, cu anemie hemolitica,
stari febrile, sarcina.CAPITOLUL 2Fiziologia renal
2.1. Generaliti2.2. Formarea uriniiUrina (latinurina) este un
lichid format dintr-un amestec de substane eliminate din organismul
vertebratelor. El se formeaz n rinichi care joac o funcie de
filtrare a sngelui, aici urina primar va fi refiltrat i ajunge pe
cile urinare uretere n vezica urinar care la om are o capacitate de
ca. 1,5 litri, de unde urina este eliminat n exterior (miciune)
prin uretr i organele sexuale externe. Formarea i eliminarea urinei
joac un rol important n regularea volemiei sanguine, a echilibrului
de electrolii i eliminarea substanelor de dezasimilare din
metabolismul proteinelor care sunt toxice. Urina la om are o
culoare galben, culoarea i coninutul urinei fiind un indicator
valoros la depistarea al unor boli prin examene de laborator.
Formarea urineiLa om i la animalele vertebrate n general urina
este un ultrafiltrat al plasmei sanguine care are loc la nivel
renal. Sngele traverseaz corpusculii renali (Corpuscula renalia).
Substanele hidrosolubile cu o mrime molecular sub 4,4 nanometri,
printre care sunt ionii i microproteinele, vor traversa filtrul de
la nivelul corpusculior renali, ajuni tubulii renali (tubulus) ai
nefronului acest filtrat fiind numit urin primar ea conine unele
substane importante pentru organism ca glucoz, aminoacizi i
electrolii (substane minerale). Un om adult produce pe zi ntre 180
- 200 litride urin primar. Aceast cantitate de urin primar va fi
refiltrat la nivelul tubulilor renali proximali i distali (Tubuli,
Henle) care formeaz bucle, aici vor fi recuperate substanele
necesare organismului i apa ntr-un procent de 99%. Cantitatea de
urin secundar rezultat va fi de cca. 1 - 1,5 litri. (60 ml/or).
Ajuns n bazinul renal urina va fi traversa ureterele ajungnd prin
cele dou uretere n vezica urinar unde va fi stocat. Din uzica
urinar va fi eliminat n exterior prin uretr care se termin n
organele sexuale externe. Procesul de secreie urinar este numit
diurez, care are loc prin dializ renal. Diureza este influenat de
volemie (volumul sanguin) de presiunea sndelui ca i de aciunea unor
hormoni sau a unor substane diuretice ca i cofeina sau etanolul
care intesific diureza.2.2.1. Filtrarea glomerularaFluxul sangvin
nu se distribuie uniform in intreaga masa renala. Corticala este
mai bine irigata ativ cu medulara.Masurarea filtrarii glomerulare
este posibila cu o substanta care nu se combina cu proteinele, nu
se meolizeaza in tesuturile organismului, are dimensiuni care
permit filtrarea libera si nu este resorbita nici secretata de
catre tubii renali. Aceste criterii sunt indeplinite in cea mai
mare masura de inulina, care insa este dificil de masurat. Pentru
determinarea filtrarii glomerulare se administreaza prin perfuzie
endovenoasa o cantitate de inulina care realizeaza si mentine un
nivel sangvin constant. Pentru calcularea clearance-ului inulinei
se masoara: concentratia acestei substante in urina (U), in plasma
(P) si debitul urinar (V): CI inulinei se exprima in ml
.plasma/min./m2 si masoara eficienta filtrarii prin glomerul
(cantitatea de filtrat glomerular). intrucat concentratia inulinei
din plasma scade cu 20% in decursul unui pasaj renal, rezulta ca la
un singur circuit renal se elimina prin filtrare glomerulara 20%
din totalitatea fluxului plasmatic renal. Daca s-ar utiliza pentru
clearance o substanta care in totalitate ar fi indepartata din
plasma printr-un singur pasaj renal, ca urmare a mecanismelor
combinate de filtrare glomerulara si secretie tubulara, volumul de
plasma depurata de aceasta substanta ar fi egal cu fluxul plasmatic
renal. La copilul mai mare si la adult 95% din acidul
paraaminohipuric (PAH) este eliminat printr-un pasaj renal, dar
eliminarea PAH-ului la sugar este < 65% si prin urmare la
aceasta rsta PAH-ul nu poate fi utilizat pentru masurarea fluxului
plasmatic renal. in practica, creatinina este utilizata pentru
masurarea filtrarii glomerulare. Creatinina este in mod normal
prezenta in sange, se masoara usor si clearance-ul acesteia este
independent de debitul urinar. Spre deosebire de inulina,
creatinina se secreta si se reabsoarbe tubular. Din aceste motive
masurarea filtrarii glomerulare prin clearance creatininic este mai
putin exacta ativ cu clearance-ul inulinei.Filtrarea glomerular
(FG), cea mai afectat n cursul bolilor acute sau cronice denumite
glomerulonefrite sau glomerulopatii este dependent de cantitatea de
snge care ajunge n glomeruli (fluxul sanguin glomerular), de
presiunea cere activeaz din interiorul capilarelor glomerulare
pentru transferul unei pri din plasma sangvin n spaiul capsular
(presiunea de ultrafiltrare) i de suprafaa total a capilarelor
glomerulare prin care se face ultrafiltrarea.Reglarea acestor 3
parametri se face prin modificri continue ale tonusului
arteriolelor aferente i eferente (vasoconstricie vasodilataie) i
variaii ale strii contractile a celulelor mezangiale. Aceste
modificri de tonus i contractilitate sunt la rndul lor influenate
(modulate) de factori neurohumorali (nervoi, de regul refleci) i
umorali, (de regul endocrini), de reflexe mienterice (punct de
plecare n celulele musculare netede) locale i substane vasoactive
(constrictoare sau dilatatoare), produse de celulele endoteliale
glomerulare (oxid de azot, prostaciclin, endotelin).Aceleai celule
endoteliale posed importante proprieti antitrombotice i antiadezive
(fa de leucocite i trombocite). Datorit unor caracteristici fizice
(mrimea deschiderilor, a porilor dintre celulele endoteliale) i
electrice (ncrctura electric negativ din membranele bazale
glomerulare) ale pereilor capilarelor glomerulare, celulele
sangvine i majoritatea proteinelor i altor substane cu greutate
molecular mare nu trec prin peretele capilar, astfel nct urina
primitiv reprezint n mare msur o plasm deproteinizat ajuns ntr-un
spaiu capsular meninut deschis de ctre celulele epiteliale ale
capsulei Bowman (al doilea tip de celule epiteliale din glomeruli,
primul fiind reprezentat de podocitele care tapeteaz din afar
membrana bazal glomerular).Orice alterare a strii capilarelor
glomerulare n cursul glomerulonefritelor sau glomerulopatiilor
afecteaz formarea UFG, reinerea n circulaie a unei cantiti de
lichide i sruri i modificarea gradului de permeabilitate a
capilarelor glomerulare cu apariia n urin a proteinelor i celulelor
sangvine.Dei, adeseori, n limbajul medical obinuit termenii de
glomerulonefrit i glomerulopatie sunt relativ super-pozabili,
primul presupune existena inflamaiei glomerulare (infiltrat
leucocitar, depuneri de anticorpi i activare de complement) care de
regul lipsete n cazul suferinelor glomerular neinflamatorii
(glomerulopatii). Boala glomerular este considerat primar cnd
leziunile i consecinele lor sunt localizate exclusiv la nivelul
glomerulilor i secundar cnd afectarea glomerulelor este doar una
dintre determinrile unei boli zise multisistemice sau
sistemice.Termenul de acut se refer la leziunile i consecinele lor
clinice care se dezvolt n decurs de cteva zile sau sptmni iar cel
de subacut (rapid progresiv) i cronic atunci cnd este vorba despre
luni sau ani.Leziunile glomerulare sunt considerate focale cnd
intereseaz mai puin de 50% dintre nefroni i difuze n celelalte
situaii.Dac sunt afectate doar o parte dintre ansele capilare se
vorbete despre leziuni segmentare iar cnd sunt toate afectate,
despre leziuni globale.
2.2.2. Reabsorbia tubularEste procesul prin care sunt recuperate
anumite substante utile organismului din ultrafiltratul glomerular,
mentinandu-se astfel homostazia lor plasmatica. Procesul este
selectiv, in sensul ca se realizeaza maximal pentru fiecare
substanta intr-un segment tubular prin actiunea unor mecanisme
celulare specifice, fiind conditionat de debitul substantei
respective si de necesittile organismului. Reabsorbtia
(transportul) diferitilor constituenti din ultrafiltrat prin
peretele tubului urinifer se face prin mecanisme active si pasive.
Transferul activ se realizeaza contra unor gradiente de
concentratie sau electrice, necesitand un consum de energie
furnizata prin hidroliza ATP. Mecanismele de transport, activ au
capacitate limitata pe unitatea de timp si intervin in reabsorbtia
glucozei, anumitor aminoacizi, acidului uric, unor vitamine (B12,
C), fosfatilor anorganici, sulfatilor si a principalilor ioni ai
filtratului (Na+, k+, HCO3).Transportul pasiv se face sub actiunea
unor gradiente fizico-chimice nu necesita consum energetic, nu este
limitat de o capacitate maxima si contribuie la resorbtia a trei
constituenti principali ai ultrafiltrajului: apa ureea si Cl-.Apa
se reabsoarbe in toate segmentele tubului, cu intensitati diverite,
pe baza legilor difuziunii si a osmozei, astfel incat din cei 125
ml filtrati glomerular pe minut, in vezica ajunge numai 1ml/min
(deci se absorb 124ml). In tubul contort si mai ales in cel
colector se realizeaza reabsorbtia facultativa a apei si Na+ sub
controlul ADH si aldosteronului, ajustandu-se eliminarile in
functie de starea de hidratare a organismului. Compozitia si
volumul filtratului glomerular se modifica prin trecerea succesi,
la nivelul tubului contort proximal, a ansei Henle si tubului
contort distal. Sodiul este reabsorbit la fiecare dintre cele 3
segmente ale tubului, potasiul este absorbit la nivelul tubului
proximal si secretat la nivelul tubului distal (in schimbul
sodiului). La nivelul tubului contort proximal se reabsorb acizii
aminati, glucoza, clorul si mare parte din bicarbonati.Prin
interventia unor mecanisme de reglare se asigura un echilibru intre
filtrarea glomerulara si reabsorbtia tubulara ("balanta
glomerulotubulara"), ambele cresc sau se reduc simultan in multe
situatii. Totusi reabsorbtia sodiului se poate modifica independent
de rata filtrarii prin interventia aldosteronului, prin modificari
de hemodinamica renala si prin actiunea prostaglandinelor si a
peptidelor natriuretice atriale. in conditii normale, peste 99% din
sodiul filtrat este reabsorbit. Cea mai mare cantitate este
absorbita in tubul proximal in functie de starea de hidratare a
organismului.Glucoza se reabsoarbe complet la nivelul tubilor in
conditiile unor concentratii sangvine fiziologice. in boli ale
tubului renal proximal este perturbata reabsorbtia, situatie in
care este prezenta glicozuria.Reabsorbtia acizilor aminati este
"preferentiala". Unii acizi aminati esentiali se reabsorb complet
in timp ce altii se pierd in urina. Aminoaciduria renala este
consecinta: a) fie a unor defecte specifice ale mecanismelor
enzimatice care intervin in reabsorbtia acti, b) fie poate
reprezenta o componenta a defectului tubular global. Interpretarea
aminoaciduriei avea in vedere nivelul seric deoarece cresterea
concentratiei in sange se insoteste de eliminari urinare
crescute.Fosfatii sunt filtrati si reabsorbiti partial la nivelul
tubului proximal. Fosfatii care ajung la tubul distal sunt titrati
de catre H* secretati la acest nivel.Aceasta reactie este una
dintre cele mai importante cai de eliminare a H*.In conditii de
dieta normala, cea mai mare parte a bicarbonatului este reabsorbita
in tubul proximal iar ceea ce ramane se reabsoarbe in tubul distal,
urina finala and un pH acid si fiind lipsita de bicarbonat. in
conditiile unei diete cu aport crescut de bicarbonat (ex. dieta
exclusiv vegetariana) o cantitate din bicarbonatul filtrat nu se
resoarbe, situatie in care pH urinar depaseste 7.Exista substante,
cum ar fi sodiul, pentru care nu s-a pus in evidenta o capacitate
maxima de reabsorbtie tubulara. in schimb pentru glucoza si
bicarbonat s-a demonstrat o capacitate maxima de reabsorbtie (Tm)
iar pentru PAH o capacitate maxima de secretie.Secretia de baze
puternice si acizi puternici este corelata cu pH-ul urinar. Acest
mecanism joaca rol important in reglarea homeostaziei acidobazice.
Amoniacul (baza puternica) ia nastere din glutamina la nivelul
celulelor tubului renal si difuzeaza in lichidul tubular unde se
combina cu hidrogen ionii: Ionul de amoniu astfel format nu are
capacitate de retrodifuziune, ramanand in lumenul tubular. Amoniul
este, prin urmare, un tampon important pentru hidrogen ioni si,
impreuna cu tamponul fosfat, contribuie la excretia unei cantitati
importante de H*.2.2.3. Secreia tubularEste procesul invers celui
de reabsorbtie, transportand anumite substante din capilarele
peritubulare in lumenul tubului. Are rolul de a elimina atat
substantele straine organismului, cat si substantele prezente
obisnuit in sange (K+, acid uric), unele numai cand se afla in
concentratii mari (creatina). Se realizeaza activ si pasiv.Secretia
activa, avand sediul la nivelul tubilor pronimal si distal, se face
impotriva unor gradiente electrochimice si de aceea necesita un
consum energetic ridicat (secretia de H+). Prin eliminarea H+ tubii
detin un rol fundamental in mentinerea echilibrului acido-bazic al
organismului.Secretia pasiva implica transportul unor constituenti
in sensul gradientelor de concentratie si de aceea nu necesita
consum energetic direct. Acest mecanism intervine in secretia K+, a
bazelor si a acizilor slabi.
2.3. REGLAREA ACTIVITII URINARE 2.3.1. Reglarea nervoasSe
realizeaza prin fibrele vegetative care se distribuie arteriorelor,
glomerulului si tubilor. Sistemul vegetativ nu contribuie direct la
controlul elaborarii urinei, ci doar indirect, prin influentarea
conditiilor de irigatie renala. De altfel, se stie ca rinichiul
denervat si chiar transplantat continua sa functioneze aproape
normal. Stimularea nervilor renali si a unor zone presoare din
bulb, hipotalamus si scoarta cerebrala determina vasoconstrictie
renala si scaderea diurezei pana la anurie. Stimularea nervilor
vegetativi renali produce si scaderea eliminarilor urinare de Na+,
prin cresterea reabsorbtiei tubulare a ionului.2.3.2. Reglarea
umoralConsiderata a detine rolul principal, se realizeaza de mai
multi hormoni. Hormonul antidiuretin (A.D.N.), secretat de nucleii
hipotalamici si eliberat din neurohipofiza, controleaza eliminarile
urinare de apa, actionand la nivelul segmentului distal al
nefronului. Sub actiunea AND creste reabsorbtia de apa in tubii
distali si colectori, concomitent cu diminuarea volumului si
cresterea concentratiei urinei.Mineralocorticoizii, in special
aldosteronul, controleaza eliminarile urinare de Na+ si K+ la
nivelul segmentului distal al nefronului, stimuland reabsorbtia de
Na+ si excretia de K+.Parathormonul mobilizeaza sarurile minerale
din oase, stimuleaza eliminarile renale de fosfati, K+ si retine
Ca+ si Na+. Hormonii tiroidieni intensifica metabolismul celular,
in special pe cel protidic si prin cresterea generarii de produsi
finali de metabolism, maresc diureza, acelasi efect avand si
alterarea legarii apei si a sarii in tesuturi.Rinichiul in conditii
de irigatie insuficienta sau ca urmare a unor modificari ale
compozitiei chimice a urinei ajunsa in tubii distali, descarca o
enzima-renina-care actionand asupra unei globuline plasmatice,
produce angiotensina I, care se transforma enzimatic in plasma si
tesuturi in angiotensina II, cel mai puternic vasoconstructor
natural si stimulator al secretiei de aldosteron. La nivelul renal,
angiotensina II, actionand asupra musculaturii arteriorelor
glomedulare modifica intens rata filtrarii si prin aldosteron
influenteaza eliminarile urinare de Na+ si K+.
2.4. CARACTERISTICILE I COMPOZIIA URINII2.4.1.
CaracteristiciPrimul produs biologic care s-a analizat in vederea
punerii unui diagnostic a fost urina. Inca de acum 3000 de ani,
medicii din antichtate stiau sa examineze urina si pe baza
caracterelor sale fizice (cantitate, culoare, limpezime, sange,
cheaguri, spuma, sediment) stabileau diagnosticul si chiar
prognosticul bolilor. In evul mediu au aparut uroscopistii sau
prorocitorii de urina care puneau diagnosticul tuturor bolilor
numai pe baza examenului vizual al urinii. Uroscopistii aveau si
ajutoare, "curieri de urina" care transportau urina de la bolnavi
in "laboratorul" uroscopistilor. Urina este produsa de rinichi atat
prin filtrarea sangelui (urina primara) cat si prin retinerea
(reabsorbtia) din urina primara numai a acelor substante care mai
pot fi necesare corpului (apa, zahar, minerale, etc.). Ceea ce mai
ramane neretinut din urina primara (o parte din apa minerala,
reziduuri toxice rezultate din arderea alimentelor in organism)
constituie urina finala care se elimina prin caile urinare. In
urina se elimina astfel peste 150 de substante chimice, minerale si
organice, dar in mod curent pentru diagnosticul bolilor se
analizeaza numai cateva componete principale.
2.4.2. Continutul uriniiCuloarea urinei normale este galbuie sau
rosiatica. Ea este mai inchisa la culoare cand este foarte
concentrata sau dupa consumul unor medicamente (piramidon,
antinevralgice, tetraciclina, albastru de metilen, etc.). In bolile
insotite de eliminarea sangelui in urina, urina are o culoare rosie
murdara. Iar in bolile de ficat cu icter, bila trecand in sange se
elimina prin urina producand o culoare bruna-negricioasa (ca berea
neagra). Si o serie de alimente ca: sfecla, varza rosie, bomboanele
colorate, etc. pot sa modifice culoarea normala a urinei. Mirosul
urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea
urinei, mirosul este caracteristic de amoniac sau de gunoi de
grajd. Unele alimente sau medicamente aromate care se elimina prin
urina pot sa-i imprime acesteia mirosuri aromate. Urina bolnavilor
de diabet poate mirosi a acetona, iar a alcoolicilor a alcool.
Transparenta este caracteristica urinei proaspete; dupa cateva ore
de la urinare se poate tulbura, mai ales daca este tinuta la rece.
Acest lucru se datoreaza precipitarii (solidificarii) sarurilor
minerale care se gasesc in mod normal dizolvate in urina si nu
constituie simptomul vreunei boli asa cum cred unele persoane. Dar
daca urina proaspata, calda este tulbure atunci poate fi vorba de o
infectie (puroi si mucus) de o hemoragie sau de un consum foarte
mare de produse bogate in calciu (lapte, branza) ori de carne. In
cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange.
Pentru a putea aprecia daca urina este clara sau tulbure trebuie sa
fie examinata intr-o sticla sau eprubeta necolorata. Cantitatea de
urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In
sezonul cald, dupa febra, dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii
intense (deshidratare), dupa fumat sau consum redus de lichide,
cantitatea de urina este mai mica. In socul produs de hemoragii
mari, arsuri sau traumatisme, in bolile care retin apa in organism
(insuficienta cardiaca, ciroza hepatica) cantitatea de urina scade
foarte mult. Sunt unele boli de rinichi (insuficienta renala,
infectii renale) sau intoxicatii cu substante chimice in care
cantitatea de urina scade sub 500 ml (oligurie). In aceste situatii
organismul sufera deoarece nu se mai pot elimina prin urina
deseurile nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile
urinare (calculi urinari, hipertrofie de prostata, etc.) din cauza
dificultatii de a urina, cantitatea de urina este mai mica. Dupa
frig, emotii, tratamente cu diuretice, consum mare de lichide, de
alimente sarate, de alcool, creste si cantitatea de urina peste 2
litri (poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita,
scleroza renala) care nu mai permit reabsorbtia apei filtrate prin
rinichi, produc eliminarea unei cantitati foarte mari de urina.
Datorita consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat
netratat, bolnavii elimina cantitati mari de urina, pana la cativa
litri pe zi. Exista si un ritm biologic de eliminare a urinei,
eliminarea fiind mai mare in timpul zilei si mai mica in timpul
noptii. Inversarea acestui ritm indica o tulburare in functia
rinichiului. De asemenea, barbatii elimina mai multa urina decat
femeile. Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare
dacat a apei (care este de 1000) si se determina cu urodensimetrul.
Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030. Cand se consuma mai
multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de urina,
se produce in general o scadere a densitatii urinare si invers,
cand urina din 24 de ore este in cantitate mai mica si mai
concentrata, atunci densitatea urinara este mai crescuta. Numai in
diabetul zaharat, in ciuda unei cantitati mari de urina, densitatea
urinei nu scade, ci creste datorita zaharului dizolvat in urina. O
densitate urinara se considera anormala atunci cand examenele
repetate arata cifra sub 1012. Aceasta situatie arata ca rinichii
bolnavi nu mai au capacitatea de a produce o urina mai concentrata.
Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o
deshidratare a organismului, fie un diabet zaharat. PH-ul urinar
sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina.
Determinarea pH-ului se face cu o hartie impregnata cu tinctura de
turnesol (sau cu alta substanta indicatoare). Se introduce hartia
in urina si se observa modificarea culorii benzii de hartie. Sub
pH-ul 7,0 urina este considerata acida si hartia se inroseste, iar
peste pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina si hartia se
albastreste. In mod normal urina este acida avand pH-ul cuprins
intre 5,5 si 6,5. Dupa o alimentatie bogata in carne si medicamente
acide (sare de lamaie, vitamina C), se elimina o urina mai acida,
iar dupa un regim alimentar vegetarian, dupa medicamente alcaline
(bicarbonat, ape minerale) sau dupa infectii ale aparatului urinar,
devine alcalina. Urina care este permanent prea acida sau prea
alcalina, predispune la formarea de calcului urinari de acid uric,
respectiv de fosfat si carbonat de calciu.Albumina din urina
(albuminuria)Albumina sau proteinele urinare provine din albumina
sanguina, si in mod normal ea nu se gaseste in urina. Dar in bolile
care altereaza porii din filtrul rinichilor sau in bolile care
produc sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina trece in
urina (albuminurie, proteinurie). La unele persoane cu constitutie
mai slaba a rinichilor urina poate contine albumina in cantitate
mai mica. Este vorba mai ales de tineri de 15-25 ani, de obicei
slabi si inalti, care dupa eforturi fizice, dupa mers, dupa statul
indelungat in picioare prezinta albuminurie tranzitorie in timpul
zilei, care dispare noaptea si dupa repaus la pat. Albuminurii
tranzitorii se mai intalnesc dupa frig, stari emotionale, vaccinari
si stari alergice, dupa consumul de oua si medicamente in timpul
sarcinii. Albuminurii permanente si masive se intalnesc frecvent in
cazul bolilor de rinichi si ale cailor urinare (bazinet, uretere,
vezica): glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita,
tuberculoza renala, calculi urinari etc. Si alte boli care pot
atinge rinichiul se insotesc de albuminurie cum sunt:
hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de sange si de inima,
infectii cu microbi sau virusuri, intoxicatii cu substante minerale
sau organice. Deseori albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa
pierderea cronica de albumina prin urina se produce o scadere a
proteinelor corpului cu consecinte negative asupra intregului
organism. In marea majoritate a cazurilor albuminuria este moderata
si se apreciaza calitativ, in raport cu cantitatea de albumina,
astfel: albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila. In
acest caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in
g/l. Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri. Zaharul sau
glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria) Medicii din
antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce,
atragea furnicile si albinele si au numit-o "urina de albine". Ei
foloseau aceste insecte pentru descoperirea diabetului, metoda
aceasta fiind cea mai veche "analiza medicala" care se cunoaste.
Mai tarziu, medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de
diabet zaharat chiar la patul pacientului prin simpla gustare a
urinei. Asa cum s-a aratat la analiza zaharului in sange, cand
glicemia din diabet depaseste 150-200 mg/100 ml sange, glucoza
(zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina prin urina, de
unde poate fi analizata. De mentionat ca glicozuria nu se
intalneste numai in diabet ci si in alte situatii, de exemplu, dupa
un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite
medicamente, la femeile gravide si la persoanele care urmeaza
tratamente cu hormoni. Exista persoane care, fara sa aibe diabet
zaharat, elimina permanent sau periodic zahar prin urina (diabet
renal). Acest fapt se datoreaza unui defect al filtrului renal care
permite trecerea glucozei in urina, care nu influenteaza starea de
sanatate a persoanei respective.
2.5. MictiuneaNumarul de mictiuni depinde de cantitatea de urina
emisa si de capacitatea fiziologica a vezicii subiectului. Acest
numar variaza de la 0 la 1 in timpul noptii, de la 4 la 5 in timpul
zilei. Durerile la mictiune pot dezvalui o infectie urinara si
necesita deci un examen citobacteriologic al urinei. Mictiunea se
realizeaza sub dependenta unui mecanism neurologic care poate fi
controlat in mod voluntar.Disuria este o dificultate in a evacua
vezica. Ea este consecutiva unui adenom de prostata, unei ingustari
a uretrei sau unei contractii insuficiente a muschiului vezical. -
Enurezia este o emisie de urina, involuntara si inconstienta, in
general nocturna, la un copil care a depasit varsta deprinderii
curateniei (intre 2 si 4 ani). Ea poarte fi cauzata de o
imaturitate neurologica a vezicii. Unii specialisti o atribuie unei
cauze hormonale sau psihosomatice. - Imperiozitatea mictionala se
traduce printr-o incapacitate de a retine urina. Ea releva o
iritatie a vezicii. - incontinenta urinara poate fi totala sau
partiala (de cele mai multe ori sub forma unei incontinenteurinare
de efort). Ea este cauzata de o deficienta a sfincteruluiuretrei. -
polakiuria se caracterizeaza prin mictiuni frecvente, survenind
ziua sau noaptea. Ea traduce o iritatie a vezicii (adenom de
prostata, cistita, calcul al vezicii) sau o diminuare a capacitatii
saleMictiunea este rezultatul unor reflexe declansate de distensia
peretilor vezicali. Impulsurile aferente sunt transmise unui centru
lombar (simpatic), de unde se descarca impulsuri aferente care,
prin fibrele hipogastrice, inhiba contractiile, relaxeaza muschii
vezicali si intaresc tonusul sfincterului neted al colului
vezical.Concomitent distensia vezicala declanseaza impulsuri care
ajunse la maduva pe calea nervilor rusinosi sunt conduse apoi pe
cai aferente nespecifice spre centrii nervosi superiori, ajungand
pana la nivelul scoartei cerebrale, determinand senzatia de a
urina.Daca mictiunea nu este posibila, impulsurile pornite de la
cortex, prin centrii medulari, inhib tonusul muschiului vezicul,
concomitent maresc tonusul sfincterului extern, marind continenta
vezicala. Daca conditiile permit, are loc mictiunea. Disuria
reprezinta mictiunea cu efort si nu inseamna durere la mictiune. In
mod normal, actul mictional nu presupune efort, disuria
reprezentand aparitia necesitatatii cresterii voluntare a presiunii
abdominale prin contractia presei abdominale. Disuria se poate
manifesta obiectiv prin scaderea presiunii jetului urinar sau
intreruperea acestuia, datorita prezentei unui obstacol la golirea
vezicii urinare. Mictiunea dureroasa caracterizeaza inflamatiile
vezicale sau ale uretrei. Durerea are de cele mai multe ori
caracter de usturime. Durerea se poate intalni pe tot parcursul sau
numai la sfarsitul mictiunii. Polachiuria reprezinta o crestere a
numarului de mictiuni cu reducerea proportionala a cantitatii de
urina care este eliminata in timpul unui act mictional. Polakiuria
este descrisa de catre pacient ca urinat putin si des. Polakiuria
nu este insotita de disurie adica de efort la mictiune, durere sau
alta modificare a diurezei.
CAPITOLUL 3COLICA RENAL
3.1. Consideraii generaleColica renala este o durere foarte
puternica, brusca, sfasietoare, care are originea dorsal (la
nivelul spatelui), in zona de proiectie a rinichiului (mai jos de
ultima coasta). Durerea iradiaza spre anterior, spre burta, spre
fata interna a piciorului si organelle genitale externe (penis,
scrot, vulva). Durerea nu este continua, are o evolutie ondulanta:
momente dureroase urmate de acalmie. Maximul de intensitate al
durerii este pe traiectul ultimei coaste, la nivelul coloanei si
pana la o palma lateral ea.Cauzele colicii renale Calculi renali
(pietre la rinichi) Cheaguri de sange Fragmente tumorale Cazeum (in
tuberculoza renala)- masa de substanta necrozata bogata in proteine
si lipide, asemanatoare cu branza Necroza papilara Traumatisme
Cum se manifesta? Cel mai frecvent, colica renala este
determinata de prezenta calculilor renali. Atat timp cat calculii
sunt imobili, pacientul ramane asimptomatic sau prezinta ocazional
dureri lombare nespecifice.Cand se mobilizeaza un calcul renal si
irita ureterul apare colica renala cu dureri colicative progresive
in regiunea lombara sau flancuri. Durerea poate iradia spre
organele genitale externe si fata interioara a coapsei - in calculi
ureterali profund inserati. De asemenea, durerea poate aparea in
urma unor trepidatii, ingestii de lichide in cantitate mare, a
tratamentului diuretic sau fara o cauza aparenta. Durata variaza de
la cateva minute la cateva ore si se poate repeta daca nu se
inlatura cauza.3.2. Debutul colicii este predilect noaptea
printr-un acces dureros violent, ca o lovitura de pumnal (bolnavul
se tavaleste pe jos de durere), atinge un paroxism si apoi lent
dispare cu sau fara tratamentDurerea cu caracter de lovitura de
pumnal iradiaza pe traiectul ureterului spre teritoriul
genitocrural. In colica testiculul este adesea retractat spre
inelul inghinal prin contractia cremasterului si poate prezenta o
sensibilitate deosebita.Colica renala, care uneori poate imbraca
aspectul unei colici subintrante (colici repetate) se insoteste de
regula de fenomene urinare (tulburari de mictiune - polakiurie,
disurie, tenesme vezicale si hematurie). Bolnavul care are colica
renala este extrem de agitat, anxios, cauta mereu o pozitie
antalgica pe care nu o gaseste. In paralel el are fenomene reflexe
cardio-circulatorii (bradicardie, paloare, transpiratii, raceala
extremitatilor), fenomene digestive reflexe (greata, varsaturi,
sughit, meteorism, ileus dinamic).Diagnosticul diferential al
colicei nefretice se face cu apendicita acuta, hernie inghinala,
colecistita acuta, infarctul miocardic.In colica renala lipseste
contractura musculara abdominala, febra, orificiile herniare sunt
libere. Febra, de regula, nu este prezenta in colicile biliare
decat atunci cand avem de-a face cu fenomene infectioase acute
(pielonefrite acute).Sfarsitul colicii renale este marcat de o
incetare a durerii, dublata de o criza poliurica ce adesea este
insotita de hematurie macroscopica sau microscopica. Ea cedeaza in
totalitate la medicatia antispastica sau odata cu eliminarea
calcului.Cauzele colicii renale Litiaza renala - 80-90% din
cazurile de litiaza renala evolueaza cu colica Tbc renal (hematurie
cu migrare de cheaguri renale) Cancerul renal - eliminarea de tesut
necrozat Infarctul renal Hidronefroza si malformatii congenitale
prin distensia bazinetului Leucemia mieloida in caz de radioterapie
Tratamentul nejudicios cu sulfamide ce determina calculi
sulfamidici
Semne vezicale:- Hematuria (prezenta de sange in urina) in peste
70% din cazuri;- Disurie (durere la urinare);- Polakiurie
(pacientul urineaza des);- Tenesme vezicale (senzatia de urinare
incompleta).
Semnele generale sunt:- Bolnavul este palid, transpirat, agitat,
cautand o pozitie antalgica (prin care sa reduca intensitatea
durerii);- Starea febrila demonstreaza aparitia infectiei urinare
supraadaugate, favorizata de incetinirea circulatiei sangelui la
nivel renal. Aparitia infectiei reprezinta un element de mare risc,
colica renala devenind astfel un caz de urgenta urologica.Semne
digestive (nu apar in toate cazurile):- Meteorism abdominal
(balonare);- Greturi, varsaturi.
3.3. SIMPTOMATOLOGIE-CLINICAColica renala - Migrarea calculilor
pe ureter produce cele mai tipice fenomene clinice, grupate n
sindromul colicii renale.Prin iritaia produs asupra mucoasei
ureterale, calculul n migrare, duce la spasm ureteral cu distensia
brusc a cilor urinare superioare i capsulei renale, ceea ce
genereaz durerea. n colica renal tipic, aceasta are sediu lombar,
este intermitent, colicativ, iradiaz n flancul i fosa iliac
homolateral, pe traiectul aproximativ al ureterului, spre vezic i
organele genitale externe, se nsoete de fenomene urinare:
polachiurie, algurie, tenesme vezical, hematurie, (cel puin
microscopic) i fenomene vegetative de tip vagal: grea, vom,
paloare. Bolnavul prezint o agitaie permanent, aproape
patognomonic, cutnd o poziie antalgic care nu exist. Examenul
clinic, dificil de realizat n plin colic, poate releva o
nefromegalie dureroas sau sensibilitatea punctelor ureterale.3.4.
OligurieOligurie semnifica scaderea volumului urinar din 24 de ore
intre 800 si 500 ml.Oliguria poate fi tranzitorie sau permanenta.
Oliguria tranzitorie apare in starile de dishidratare induse de
diaree sau varsaturi, in colica renala sau dupa administrarea de
droguri: barbiturice, izoproterenol.Oliguria permanenta insoteste
insuficienta renala cronica, sindromul nefrotic, glomerulonefrita
acuta difuza, insuficienta cardiaca decompensata, ciroza
hepatica.
3.5. HematuriePrin hematurie se intelege prezenta globulelor
rosii in urina. Hematuria poate fi macroscopica (observabila cu
ochiul liber) sau microscopica (atunci cand hematiile din urina
sunt identificate doar la examenul microscopic).Hematuria
microscopica este descoperita in mod accidental, in timpul unui
test de urina ce face parte dintr-o examinare medicala de rutina.
In schimb, hematuria macroscopica determina in general prezentarea
urgenta la medic. Hematuria poate avea drept sediu orice componenta
a tractului urinar: rinichi, uretere, vezica urinara, prostata sau
uretra. Se estimeaza ca intre 2,5 si 21% din populatie sufera de
hematurie. La numerosi pacienti, cauza afectiunii nu este
identificata; cu toate acestea, hematuria este un semn de alarma
pentru infectii, calculi renali, sau cancer. Factorii de risc
pentru aceste afectiuni sunt: tabagismul, abuzul de analgezice,
expunerea la radiatii si la unele substante chimice.Hematuria poate
avea numeroase cauze. Din fericire, majoritatea nu prezinta o
amenintare grava la adresa sanatatii. Cauzele benigne ale
hematuriei sunt infectiile urinare si calculii renali. Cauza cea
mai frecvent intalnita la barbatii peste 50 ani este adenomul de
prostata. Un mic procent al populatiei prezinta hematurii
microscopice fara o cauza aparenta. Iritarea uretrei, tulburarile
de golire a vezicii si exercitiile violente pot de asemenea sa
provoace hematurie. Cauzele mai grave ale hematuriei se refera la
tumorile vezicii urinare, tumorile rinichilor si obstructia cailor
urinare.
3.6. Evoluie3.6.1. Diagnosticul pozitivPentru certitudine si
pentru urmarirea bolnavului se va face: 1. ecografie care va
evidentia sediul i natura obstacolului 2. radiografie - permite
vizualizarea calcului 3. sumarul de urina - arata prezenta
sangelui, a microbilor si a leucocitelor (semn de infectie urinara)
si eliminarea de nisip fin (cristalurie). Calculii de cativa
milimetri se elimina usor. Cei care au circa 1 cm se pot elimina,
dar mai greu. Cei care au mai mult de 1 cm trebuie tinuti sub
observatie. Diagnosticul de colica renala nu este unul simplu. Sunt
multe boli care pot mima o colica renala: colic biliar, apendicit,
criza de ulcer, pancreatita.
Diagnostic pozitiv:durere lombara violenta, debut brusc,
exacerbari ce determina o stare de agitatie abolnavuluiiradierea:
flanc, hipogastru, org genitale sau regiunea inghinalaafebrila,
aparitia febrei inseamna retentie septica in caile urinare
inalteexacerbate: la palpare si percutia regiunii lombarepalparea
hemiabdomenului poate fi dureroasamanifestari digestive: greturi,
varsaturipulsul: normal sau bradicardictegumentele: reci, palide,
transpiratede obicei e durerea caracteristica unei litiaze
ureterale.Diagnostic diferential (nu orice durere lombara inseamna
litiaza ureterala) se face cuapendicita acuta si ulcerul perforat,
de aceea o durere lombara cu iradiere abdominala vafi investigate
de urgenta prin metode de laborator si radiologie pentru
stabilireadiagnosticului
CAPITOLUL 4TRATAMENTUL COLICII RENALE
TratamentDeoarece colica renala poate dura de la cateva minute
la cateva ore primul lucru pe care trebuie sa il faca pacientul
este sa limiteze consumul de lichide pe perioada crizei dureroase.
Poate incerca sa inlaturarea durerii cu analgezice (de tipul
Algocalminului), antiinflamatoare nesteroidiene (Ketoprofen,
Diclofenac, Aulin etc.), antispastice neurotrope anticolinergice -
Scobutil si musculotrope Papaverina. Insa, de cele mai multe ori,
durerea nu cedeaza la administrarea orala a acestor medicamente si
atunci este necesara prezentarea la spital, unde se vor administra
aceste medicamente pe cale intravenousa si/sau intramusculara.Se va
combate durerea cu analgezice i antispastice, de preferin sub form
de supozitoare. Dac durerile nu nceteaz, se repet doza de
medicamente dup 3 ore. La nevoie i se d i un somnifer. n scopul
splrii cilor urinare i forrii eliminrii calculului sau nisipului i
se vor da bolnavului multe lichide, pn la 2 litri n 24 ore, sub
form de ceaiuri de cozi de ciree, coada calului, mtase de porumb,
frunze de mesteacn, ceai diuretic sau chiar 2-3 sticle de
bere.Frecventa recidivelor este de 50-70%, de aceea trebuie avute
in vedere cateva masuri de prevenire a eventualelor noi crize.
Acestea sunt stabilite in functie de compozitia calculului:
Adoptarea unei diete cu un aport bogat de lichide, dieta
hipoproteica (saraca in carne, peste, oua); Daca este cazul,
urmarea unui regim sarac in oxalati sau purine (de exemplu, se tine
un regim vegetarian);Tratament naturistMasuri pentru ameliorarea
durerilor:- aplicare, pe regiunea lombara (sale), de: comprese cu
apa calda, o perna electrica, sticle cu apa calda (atentie la
arsuri);- dus fierbinte in regiunea lombara;- baie generala calda
(40 grade C), timp de o ora (apa va fi mentinuta la temperatura
constanta prin turnari continue);- in timpul crizei nu vor fi
consumate lichide in cantitate prea mare, intrucat ele cresc
tensiunea din bazinet si calice, ceea ce exacerbeaza durerile.In
paralel cu tratamentul medicamentos prescris de medicul specialist,
se pot utiliza plante medicinale cu proprietati diuretice,
aniseptice, antispastice. Matase de Porumb (Stigmata Maydis) -
Infuzie din 1 lingurita la o cana de apa; se beau 2 cani pe zi (una
dimineata cu o ora inainte de micul dejun, iar alta in cursul
zilei). - Decoct din 30g la 1 litru de apa, care se fierbe la foc
mediu timp de 2 ore; se cosuma in cursul unei zile. Amestec din
Matase de Porumb -30g, Rizom de Pir medicinal(Rhizoma Graminis)-20g
, Flori de Levantica(Flores Lavandulae)-10g, Conuri de
Hamei(Strobuli Lupuli)-30g, Radacina de Valeriana(Radix
Valerianae)-10g -Infuzie din 1 lingura de amestec la o cana de apa;
se beau 3-4 cani pe zi, de preferinta indulcite cu miere. Rizomi de
Pir medicinal(Rhizoma Graminis) -Infuzie sau decoct din 1 lingura
la o cana de apa; se consuma 3-4 cani pe zi. Fructe de
Ienupar(Fructus Juniperi). - Decoct din 10-20 fructe la 1 litru de
apa; se beau 2 cani pe zi.- Infuzie din 2 lingurite de fructe la o
cana de apa; se consuma 3-4 linguri pe zi. Atentie! Nu se
administreaza gravidelor si bolnavilor cu leziuni renale. Chiar
daca fructele de Ienupar au proprietati antiseptice, in acelasi
timp sunt si iritante ranale (daca se administreaza in cantitati
mari). Frunze de Merisor (Folium Vitis idaei) -Decoct din 1
lingurita de frunze la o cana de apa; se beau 2 cani pe zi. Frunze
de Mesteacan (Folium Betulae) -Infuzie din 1 lingurita de frunze la
o cana de apa; se beau 2-3 cani pe zi. Frunze de Afin (Folium
Myrtilli) -Infuzie din 1 lingurita de frunze la o cana de apa; se
beau 2-3 cani pe zi. Coada calului(Herba Equiseti) -Decoct din 4-5
lingurite de planta(fiarta 5 min) la 1,5 l de apa; cantitatea se
bea in cursul unei zile. Muguri de Plop(Gemmae Populi) -Infuzie din
1-2 lingurite de muguri la o cana de apa; se consuma 2-3 cani pe
zi. Amestec din frunze de Mesteacan-30g, Coada calului-20g, Conuri
de Hamei-10g, Matase de Porumb-20g, Macese-10g, radacina
deValeriana-10g -Infuzie din 1 lingurita de amestec la o cana de
apa; se consuma 2-3 cani pe zi. Ghimpe(Herba Xanthii) -Decoct din
1g de planta la 200 ml de apa; se consuma caldut, cu 30 minute
inainte de masa. Se beau 2 cani pe zi(in primele 6 luni), apoi cate
o cana pe zi. -Decoctul din Ghimpe se recomanda bolnavilor cu
microlitiaza renala.Sunt contraindicate in primele 6 luni ale
curei: alcoolul, condimentele, muraturile, fructele acre.
CAPITOLUL 5INGRIJIREA. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA
BOLNAVULUI
Inca din 1948, in cadrul OMS, se recunoaste importanta
asistentelor medicale, ca element esential in realizarea
programelor de sanatate, ingrijirea bolnavilor, prevenirea
imbolnavirilor, promovarea si pastrarea sanatatii. De fapt acestea
constituie si in ziua de azi cele patru responsabilitati esentiale
ale asistentei medicale si anume: promovarea sanatatii, prevenirea
imbolnavirilor, restaurarea sanatatii si inlaturarea suferintei.
Nevoile privind ingrijirile sunt universale. Respectul fata de
viata, de demnitatea umana si fata de drepturile omului face parte
integranta din ingrijirile medicale si nu e influentat de
consideratii precum nationalitatea, religia, culoarea, varsta,
sexul, opiniile politice, sau statutul social. Asistenta medicala
acorda ingrijiri pentru sanatatea individului, familiei si
colectivitatii si isi coordoneaza activitatea cu cea a altor
persoane ce muncesc in alte discipline din domeniul
sanatatii.Responsabilitatea primordiala a asistentei medicale
consta in a acorda ingrijiri persoanelor care au nevoie de acestea.
In exercitarea profesiei sale asistenta medicala creaza o ambianta
in cadrul careia valorile, obiceiurile, religia, credinta
individului sunt respectate.Asistenta medicala este reglata prin
secretul profesional si analizeaza intotdeauna indeaproape
informatiile detinute despre bolnavi, in ce masura si cui sa le
comunice in mod constient, de buna credinta.Asistenta medicala isi
asuma o responsabilitate personala in acordarea ingrijirilor,
precum si pentru a-si mentine nivelul profesional la zi, printr-un
sistem de reinnoire a cunostintelor si de educatie permanenta. Ea
asigura, in orice situatie, mentinerea unui standard de ingrijire
la nivelul cel mai ridicat posibil. Accepta si delega
responsabilitati, evalueaza cu spirit critic propria sa competenta
sau a colegilor sai. In activitatea sa profesionala, asistenta
medicala face intotdeauna dovada unei conduite ce ii onoreaza
profesia. Asistenta medicala imparte cu concetatenii sai,
responsabilitatea de a lua initiativa si participa la activitati
destinate sa raspunda exigentelor sociale si de sanatate ale
populatiei.In cadrul relatiei cu colegii sai imparte
responsabilitatea de a coopera cu toti cei cu care lucreaza
indeaproape, ia toate masurile pentru a injura individul.Asistenta
medicala contribuie in mod activ la dezvoltarea propriilor
cunostiinte privind profersia sa, iar prin intermediul organizatiei
ei profesionale (in cazul nostru CAMR) participa la progresul in
domeniul ingrijirilor medicale, crearea si pastrarea conditiilor de
munca echitabile pe plan economic si social. Deoarece ingrijirea
bolnavilor neouropsihici, mai ales a celor cu agitatie
psihomotorie, presupune o specializare si o pregatire tehnica
corespunzatoare asistentele care lucreaza in aceste sectii au
indatoriri speciale si nevoie de calitati morale deosebite.
Atentia, consideratia, talentul, pasiunea, finetea, eleganta,
ravna, zelul si solicitudinea sunt tot atatea calitati pe care
asistenta trebuie sa le manifeste de-a lungul tratarii pacientului
sau. Cunostintele teoretice de specialitate, impreuna cu tehnicile
de varf folosite, constituie doar o parte esentiala pentru tehnica
tratamentului, insa maniera de efectuare a intregii game de
ingrijiri de catre echipa de ingrijire, constituie o parte foarte
sensibila pentru bolnav.Aceasta are darul de a diminua mult din
aversitatea de care se simte stapanit pacientul in postura de
internat. Toata echipa de ingrijire din care face parte si
asistenta medicala trebuie sa dea dovada de o maniera deosebita de
solicitudine cu care sa inconjoare bolnavul deoarece el in aceasta
postura este departe si despartit de cei dragi, se simte
dezorientat si in plus nelinistit de starea sanatatii lui. De aceea
rolul asistentei este de a-l primi ca pe un prieten, ca pe un
parinte, cu multa intelegere, cu multa compasiune, dand dovada de o
mare capacitate empatica, uneori punandu-se ea insasi in locul lui
inchipuindu-si care ar fi reactiile ei daca ar fi internata urgent,
examinata, investigata, lasata singura intr-o camera cu unul sau
mai multe paturi, cu fete necunoscute in jurul ei. In primul rand
trebuie sa dea dovada de un inalt umanism, sa se poarte cordial, sa
fie accesibila, sa nu fie distanta, rece, pentru ca bolnavul sa se
bucure de caldura afectiva, bunavointa si blandete, pentru ca
atunci moralul lui se va ridica si va influenta pozitiv
comunicarea.Asistenta trebuie sa cunoasca bine pe fiecare din
bolnavii care ii sunt incredintati spre ingrijire, la fel ca si pe
cei din familia sa. Asistenta trebuie sa cunoasca "global"
individul, precum si comunitatea in care acesta traieste. Un
criteriu etic de care trebuie sa tinem seama in comportamentul fata
de bolnav este DEMNITATEA PERSOANEI UMANE, promovarea si
respectarea valorilor umane, autonomia, autodeterminarea,
respectarea deciziilor, intimitatea, integritatea fizica si
psihica, increderea, adevarul si justitia.Criteriul etic are ca
scop, deci, respectarea si promovarea demnitatii umane si a tuturor
persoanelor implicate, tinand cont de binele comun.Binele etic
poate reprezenta un compromis intre ideal si ceea ce putem face.
Astfel contactul cu bolnavul se face inca de la internare prin
examinarea bolnavului, care cuprinde 4 etape: observarea
bolnavului; discutia cu bolnavul; examenul fizic; tratamentul.
Asistenta va trebui sa se prezinte pacientilor, sa puna accent
asupra persoanei sale, sa impuna respect prin tinuta, prestanta,
comportament fara a astepta sa fie tratata cu un respect de la sine
inteles.Observarea bolnavului este un act spontan si deliberat care
apare in mod automat din momentul in care acesta vine in contact cu
noi. Acest lucru nu trebuie sa se transforme in ceva jenant si
ostentativ, ci respectandu-i intimitatea. Un alt element esential
il constituie discutiile cu pacientul si necesitatea de a aduna
suficiente informatii despre el. Aceste discutii trebuie sa fie
deschise, sa nu fie prea lungi, sa fie la obiect, fara a crea
impresia de interogatoriu. Un lucru foarte important este sa sti sa
asculti. Dialogul trebuie sa fie confidential, iar bolnavul trebuie
lasat sa vorbeasca, sa-si povesteasca boala. Trebuie sa gasim calea
de comunicare atat verbala cat si nonverbala prin gesturi, mimica,
cu bolnavul. Trebuie sa creem un cadru de confidentialitate,
incredere si intelegere asupra problemelor sale. Pacientul trebuie
sa aibe siguranta ca i se acorda toata atentia si interesul.
Asistenta nu trebui sa aibe prejudecati despre pacient deoarece va
ingreuna relatia sa cu pacientul, lipsindu-l de ajutor.Examenul
fizic trebuie sa fie cat mai putin invaziv; ii explicam bolnavului
in ce consta si necesitatea efectuarii lui cu foarte mult tact, la
un nivel la care sa ne facem intelesi. Asistenta il va ajuta sa
invete sa-si acorde din nou ingrijirile zilnice, cu sau fara
supraveghere.Dar pentru un tratament cat mai eficace, pentru o
recuperare cat mai rapida, asistenta medicala va incerca sa implice
si familia in procesul terapeutic pentru a crea un suport real
pentru bolnav.Brown si Liff au aratat ca se produce o decompensare
rapida la cei la care familia nu prezinta ostilitate si este
alaturi de bolnav. Asistenta va respecta valorile esentiale in ceea
ce priveste participarea familiei. Va discuta intai privat cu
familia, va respecta secretul familiei referitor la pacient, va
defini foarte precis ce se va comunica familiei. Va discuta cu
onestitate cu familia si o va invata cum sa rezolve crizele
bolnavului, cum sa ceara ajutorul. Vom da relatii despre boala,
fara a o minimaliza, sau exagera. In relatia dintre bolnav si
familie asistenta nu va informa familia de o problema a pacientului
decat daca are consimtamantul acestuia. Relatia
pacient-asistenta-familie este cu atat mai eficienta cu cat este
mai lunga si continua. Aceasta continuitate permite pacientului sa
se simta in siguranta. In ceea ce priveste bolnavul ii aducem
informatii despre boala, tratament, evolutie, analize
semnificative, dar nu toate informatiile.Ne asiguram ca pacientul
intelege informatia pe care i-o dam, informatie ce trebuie sa fie
dublata, dupa ce s-a terminat, de un consimtamant voluntar. In
situatia de azi, lipsurile financiare, somajul, stresul, pierderea
locului de munca, etc. fac ca tot mai multi oameni sa nu se mai
poata adapta si rezista schimbarilor de situatie si conditiilor de
viata, toate acestea ducand la dezechilibre majore. Asistetnta
medicala ia parte la punerea in practica a planului terapeutic
conceput de medic, dar in acelasi timp va cauta ca planurile
specifice propriei activitati sa fie in deplin acord cu acestea,
asa incat sa satisfaca pe deplin nevoile pacientului. In atentia
cadrului medical nu boala in sine ar ocupa locul principal, ci omul
bolnav si consecintele care se reflecta asupra starii lui in
totalitate, pentru ca formarea unei imagini despre pacient va fi
hotaratoare in conceperea planului de ingrijire. Tulburarile in
functionare se traduc prin imposibilitatea de a se ingriji pe
sine.Prin profesia noastra suntem plasati uneori in situatia in
care trebuie sa actionam intr-un mod in care nu mai exista o
granita precisa intre bine si rau, atat ca persoana cat si ca
profesionist. In aceste cazuri pastram secretul si-l impartasim
numai daca este necesar. Putem incheia, deci, amintind ca unei
asistente medicale nu trebuie sa-i lipseasca acel atribut pe care
medicina antichitatii il asimileaza celui mai eficient tratament:
zambetul."Un zambet nu costa nimic, dar ofera mult. El ia numai o
clipa, dar amintirea lui dainuie uneori pentru totdeauna. Un zambet
aduce fericirea in casa, bunavointa in munca, este semnul
prieteniei. Un zambet nu poate fi imprumutat, cumparat sau cersit,
pentru ca el nu are valoare pentru nimeni pana cand nu este
daruit".
CAPITOLUL 6TEHNICI DE INGRIJIRE A BOLNAVULUI
PLAN DE INGRIJIRE PE AFECIUNI
DIAGNOSTICNURSINGOBIECTIVEINTERVENTIILE ASISTENTEIEVALUARE
-durere lombara unilaterala cu intensitate vilenta -alterarea
starii generale-negasirea unei pozitii antalgice-tulburarii
digestive-hematurie-polachiurie-mictiune-tahicardie-tulburari de
diureza
-pacientul sa nu mai prezinte dureri-pacientul sa aiba o
alimentatie echilibrata-pacientul sa-si dea consemnamantul
pt.examenele de laboraor-pacientul sa tina cura de setept a-si
putea echilibra urina-calmarea dureri-alimentatie usor
digerabila,legata in vitamine-asigurarea pozitiei care diminueaza
durerea-administrarea tratamentului medicamentos-simptomatic:de
combatere a transpiratiilor,a febrei,a dureri-pregatirea
pacientului pt.examinari paraclinice-recoltarea produselor
biologice pentru examinari de laboraor.-bolnavul nu mai prezinta
dureri intense-poate sa manance si sa isi faca diureza -
6.1Instructiuni privind recoltarea probelor biologice
Recoltarea probelor de sange: se face dimineata pe nemancate in
intervalul orar stabilit de laborator, de preferat intre orele
7-10. Trebuie sa se respecte indicatiile medicului care -a
recomandat analizele referitor la dieta, administrarea de
medicamente pentru a evita aparitia unor rezultate neconforme cu
realitatea. Recoltarea probelor pentru sumarul de urina: se face de
preferinta dimineata (urina de peste noapte) sau cel putin 3-4 ore
de la mictiunea anterioara. Se recolteaza un volum de 10-25 ml in
recipient de unica utilizare dedicat acestui tip de examen care va
fi furnizat de laborator. Este imperios necesara o toaleta externa
riguroasa cu apa calda si sapun.
6.1.1 RECOLTAREA SANGELUI VENOS
Pentru evaluarea functiilor organismului sangele este cea mai
importanta sursa de informatii. Aceasta pentru ca sangele poate
patrunde prin aproape toate organele si tesuturile din organism,
transportand toate substantele necesare la si de la celule.Sangele
venos preia substantele rezultate din activitatea celulara. Deci,
sangele venos poarta informatii referitoare la functiile organelor
si tesuturilor de la care transporta substantele. Dupa cum in
sangele venos sunt prezente unele sau altele dintre substante sau
aceleasi substante dar in cantitati diferite, se poate evalua daca
un organ sau un tesut isi desfasoara functiile in mod normal sau
nu.Datorita acestor situatii, cu sangele venos se pot efectua o
multime de analize medicale.In functie de tipul de analiza si de
substantele sau celulele sanguine care trebuie sa fie cercetate,
exista mai multe moduri de recoltare a sangelui venos.1. Recoltare
pentru teste biochimice din ser sanguin2. Recoltare pentru teste
biochimice din plasma sau din sange integral3. Recoltare pentru
teste hematologice pe sange integral4. Recoltarea pentru teste de
coagulare5. Recoltare pentru examene bacteriologice
MATERIALE UTILIZATE PENTRU REALIZAREA PUNCTIEI VENOASE
Echipamentul de protectie personala Materiale pentru dezinfectie
localasi pentru hemostaza Instrumente pentru punctionarea
propriu-zisa Acul simplu, fara seringa Sistemul ac+ seringa
Sistemul venoject (vacutainer) Recipiente si aditivi pentru
colectarea sangelui Tuburi vidate (vacutainere) Sticlute tip
penicilina, eprubete Materiale pentru inregistrarea datelor
MATERIALE PENTRU DEZINFECTIE LOCALA SI HEMOSTAZA
MATERIALE PENTRU DEZINFECTIE Vata hidrofila Alcool sanitar
(alcool etilic 70o) Tinctura de iod (recoltarea sangelui pentru
examenele bacteriologice necesita dezinfectia suplimentara
)MATERIALE PENTRU HEMOSTAZAPentru evidentierea mai accentuata a
venelor care pot fi punctionate se intrerupe circulatia in venele
antebratului. Ca urmare se acumuleaza mai mult sange in vene,
venele se umfla si devin mai evidente. Intreruperea circulatiei in
vene se realizeaza prin legarea bratului, deasupra zonei de
punctie, cu ajutorul unui tub elastic (garou). Acesta poate fi
strans prin formarea unui nod sau prin fixare cu o pensa
hemostatica.ETAPELE PRELEVARII SANGELUI VENOS 1. Chemarea
si/instalarea pacientului pentru recoltare 2. Adunarea si/sau
verificarea datelor depre pacient 3. Alegerea materialelor 4.
Pregatirea materialelor pentru punctie 5. Alegerea locului pentru
punctie 6. Punerea garoului 7. Dezinfectarea locului punctiei 8.
Realizarea punctiei venoase si distribuirea sangelui 9. Eliminarea
materialului utilizat pentru punctie 10. Identificarea tuburilor
pentru recoltare 11. Completarea fisei de recoltare
INSTALAREA PACIENTULUI PENTRU RECOLTARE
Recoltarea se poate face in sectia in care este internat
bolnavul sau in laborator.In laborator se poate preleva sange
intr-o camera speciala in care se dispune de o masa de lucru, de un
scaun cu spatar si de o canapea sau de un pat de spital. Recoltarea
sangelui venos nu se va face niciodata tinand pacientul in
picioare! (La unii pacienti li se face rau si, ca o prima
manifestare, li se inmoaie picioarele. Cu alte cuvinte pot cadea pe
jos, chiar inainte de a termina recoltarea.)Pacientul se instaleaza
pentru recoltarepe scaun, cu mana sprijinita de spatar. Pozitia
pacientului pe scaun trebuie sa fie comoda. De aceea este
preferabila pozitia calare sau, daca aceasta nu este posibila, cu
picioarele intr-o parte, in raport cu pozitia normala pe scaun
Copii mai mici, care nu ajung cu mana pe spartar pot fi tinuti in
brate.Pacientii cu probleme la recoltare se instalezape pat,cu fata
in sus si cu mana din care se recolteaza intinsa in lateral si
sprijinita.
ADUNAREA SI/SAU VERIFICAREA DATELOR DEPRE PACIENTInainte de
inceperea recoltarii se inregistreaza datele depre pacient, date
care sunt apoi notate in foaia de insotire a probelor de sange. Se
intreba pacientul adult daca a mai recoltat sange, si daca a avut
probleme la recoltare.Se noteaza pe biletul de insotire al probei
datele personale ale pacientului: nume, prenume, varsta, domiciliul
(sectia), diagnostic prezumtiv, cine solicita analizele si ce
analize sunt solicitate din proba respectiva.In timpul pregatirii
materialelor si in timpul recoltarii propriu-zise se tine pacientul
de vorba pentru a i se distrage atentia! Astfel celor carora le
este frica uita de intepatura si se previn starile lipotimice.
ALEGEREA MATERIALELORPentru punctie se aleg recipientele
corespunzatoare analizelor pentru care se recolteaza sangele. Toate
materialele care vin in contact direct cu sangele (ace, seringi,
recipiente) trebuie sa fie perfect curate si uscate. Cea mai mica
picatura de apa sparge hematiile din sange iar continutul
hematiilor este eliberat in sange si modifica aspectul si
compozitia serului sau plasmei. Atunci cand nu sunt disponibile
materialele perfect uscate acestea pot fi clatite inainte de
utilizare, cu solutie clorurata izotonica sterila Tuburile
vacuumate sunt special pregatite pentru recoltare, si alegerea lor
se face respectand codul culorilor. Daca recoltarea se face in
recipiente pregatite in laborator, se aleg anticoagulantii
corespunzatori analizelor pentru care se recolteaza sangele.
Sticlute simple pentru analizele care se lucreaza pe ser Sticlute
cu cristale de EDTA sodic sau potasic pentru recoltarea sangelui
integral Anticoagulanti corespunzatori analizelor Pipetele pentru
masurarea volumelor de anticoagulanti si de sange Recoltarea
sangelui pentru hemocultura se face in recipiente special pregatite
in acest scop si necesita precautii speciale pentru mentinerea
conditiilor de sterilitate a materialelor utilizate la
recoltare.ALEGEREA LOCULUI EFECTUARII PUNCTIEI
Locul efectuarii punctiei se alege examinand atent ambele brate
ale pacientului in urmatoarea ordine:A. Pliul cotului- vena
mediana- vena bazilica- vena cefalicaB. Antebratul- vena cefalicaC.
Dosul palmei- arcada dorsala a palmei
a)HEMOGRAMAHemogramaeste un examen de laborator care evalueaz
cantitativ i calitativ elementele figurate (celulele) dinsnge.
Furnizeaz informaii att despre numrul tuturor tipurilor de celule
sanguine, ct i despre mrimea, forma i alte caracteristici fizice
ale acestora. Termenul desemneaz i buletinul care cuprinde
rezultatul unui astfel de examen de laborator. Hemograma este una
din analizele recomandate n mod uzual pentru evaluarea general a
strii de sntate. Prin intermediul ei se pot depista anumite
disfuncionaliti la nivelul organismului, cum suntanemiile,
infeciile sau diverse alteboli.Pentru efectuarea unei hemograme
complete este necesar recoltarea unei mici cantiti de snge venos,
de regul prin puncie venoas la nivelul uneivenesuperficiale. O
hemogram parial se poate realiza i dintr-o pictur de snge
periferic, recoltat de regul de la nivelul unuidegetalminii(la
adult) sau de la nivelulclciului(lasugarii copiii mici).
b)V.S.HVSH-ul este o analiza simpla care se bazeaza pe
proprietatea globulelor rosii ( hematii ) de a se depune (
sedimenta ) intr-un tub de sticla dupa ce sangele recoltat din vena
a fost amestecat cu o substanta anticoagulanta. VSH-ul se
deosebeste de hematocrit prin faptul ca sangele se separa spontan
dupa un oarecare timp in plasma si globule rosii ( hematii ), fara
a fi centrifugat in prealabil. Daca un tub subtire, inalt de 200
mm, se umple cu sange si se mentine in pozitie verticala timp de o
ora si apoi doua ore, se observa cum deasupra se separa plasma.
Valoarea VSH se socoteste dupa numarul de mm de plasma separata
intr-o ora si in doua ore.Valori normale la barbati = 3-10 mm, la o
ora; 5-15 mm la 2 ore la femei = 6-13 mm la o ora; 1-20 mm la 2 ore
la copii mici = 7-11 mm la o ora.Cu cat creste inaltimea plasmei
separate si cu cat inaltimea stratului inferior compus din globule
rosii ( hematii ), cu atat valoarea VSH este mai crescuta ( mai
mare ).Cresteri anormaleSe intalnesc in numeroase boli, de aceea o
crestere a VSH nu este specifica unei boli si nu poate pune un
diagnostic de boala. Cresterea VSH arata medicului ca undeva in
organism exista o infectie acuta sau cronica, o boala cronica
neinfectioasa sau o dereglare a functiei normale a unor organe
interne ( ficat, rinichi, plamani ).VSH este o analiza de orientare
si numai medicul poate preciza cauza care a produs cresterea peste
valoarea normala a VSH.Cresterea VSH peste 40-50 mm la ora
constituie un semnal de alarma, chiar in lipsa altor simptome de
boala. In aceasta situatie este necesara repetarea analizei dupa
doua saptamani. Dupa cum valorarea VSH scade, se mentine sau
creste, me