Titlul I Consideratii Generale cu privire la obligatiile
civile
Notiunea si structura obligatiei civile
Def. Noul cod civil defineste obligatia in textul Art. 1164 ca
fiind o legatura de drept in virtutea careia debitorul este tinut
sa procure o prestatie creditorului, iar acesta are dreptul sa
obtina prestatia datorata.
Rezulta ca obligatia este intotdeauna un raport juridic care se
naste si exista intre cel putin doua persoane, alcatuit din doua
laturi inseparabile:
Una pasiva, adica un debitor si datoria sa
Una activa, un creditor si dreptul sau de creanta
Obligatia civila a fost definita si de doctrina in felul
urmator: Este raportul juridic in care o parte numita creditor, are
dreptul de a pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute
prestatia sau prestatiile la care este indatorat, sub sanctiunea
constrangerii de stat.
Majoritatea autorilor apreciaza ca raportul de obligatii
cuprinde in structura sa patru elemente componente:
Subiectele
Continutul
Obiectul
Sanctiunea
Subiectele
Pot fi subiecte ale unui raport obligational toate persoanele
fizice si persoanele juridice. Subiectul activ este o persoana
determinata sau cel putin determinabila in momentul nasterii
raportului de obligatii, in schimb subiectul pasiv trebuie sa fie
intotdeauna persoana determinata la nasterea obligatiei. Subiectul
activ se numeste creditor iar cel pasiv debitor.
Continutul
Prin continutul raportului juridic de obligatii intelegem
drepturile de creanta si indatoririle care partin subiectelor
acestuia. De regula, este alcatuit din dreptul creditorului de a
pretinde si indatorarea juridica a debitorului de a executa
prestatia datorata.
Din punctul de vedere al continutului, raportul de obligatii
poate fi
Simplu, in care o parte are numai drepturi, iar cealalta numai
obligatii
Bilateral, in situatia in care ambele ori toate subiectele au
deopotriva si in acelasi timp atat drepturi cat si obligatii
Continutul raportului obligational poate fi de asemenea:
Subiectiv, deoarece este stabilit prin vointa partilor
Obiectiv este stabilit prin lege
Dreptul potestativ este puterea conferita unei persoane de a
modifica sau stinge o situatie juridica preexistenta ori de a
recrea o situatie juridica prin vointa sa unilaterala (potestativ-o
sa intalnim termenul asta mai incolo). Dintre drepturile
potestative care ar putea fi intalnite in continutul unui raport
juridic de obligatii fac parte : dreptul de a alege intr-o situatie
alternativa.
Obiectul
Prin obiectul raportului juridic de obligatii intelegem insasi
prestatia sau conduita concreta la care este indrituit creditorul
si la care este tinut debitorul. Aceasta conduita poate consta
intr-o actiune cand prestatia este pozitiva ori intr-o inactiune
sau abstentiune, caz in care prestatia este negativa.
Obiectul nu trebuie confundat cu continutul raportului
obligational. Prin continut, se inteleg drepturile si obligatiile
concrete, personale ale subiectelor, adica posibilitatile juridice
de a pretinde si indatoririle juridice de a indeplini anumite
actiune sau inactiuni. Dimpotriva, obiectul consta in insasi acele
actiuni sau inactiuni pe care creditorul le poate pretinde si
debitorul este tinut sa le savarseasca sau dupa caz sa se abtina de
la savarsirea lor. Obiectul obligatiilor nu este, de asemenea,
identic cu obiectul actului juridic care le-a generat.
Prestatiile sunt de doua feluri:
Pozitive, acestea constau in actiuni, care pot fi a da (dare) si
de a face (facere)
Negative, este intotdeauna o inactiune sau abtinere si consta in
a nu face (nonfacere)
Prestatia de a da inseamna a constitui sau a transmite un drept
real in patrimoniul creditorului.
Prestatia de a face este orice conduita pozitiva care nu este o
prestatie de a da si nici nu intra in continutul sau structura
acesteia. Fac parte din categoria prestatiilor de a face: plata
chiririe, restituirea unui bun, realizeaza unui tablou
Prestatia de a nu face este intotdeauna o abtinere a debitorului
de a face ceea ce ar fi fost indreptatit sa faca in lipsa
angajamentului obligational existent intre el si creditor.
Sanctiunea
Def. Sanctiunea obligatiei consta, din perspectiva creditorului,
in totalitatea mijloacelor juridice ofensive si defensive pe care
le poate exercita, de regula, cu ajutorul fortei de constrangere a
statului, pentru a obtine sau pastra prestatia care i se datoreaza
de catre debitor, si din perspectiva debitorului, in mijloacele
juridice pe care legea le pune la indemana lui pentru a se libera
de datorie, prin executarea prestatiei datorate, atunci cand
creditorul refuza ori nu poate sa o primeasca, debitorul avand
interes sa stinga raportul obligational prin executare.
Mijloace juridice ofensive si defensive aflata la dispozitia
creditorului:
a) Punerea in intarziere a debitorului care consta in
manifestarea unilaterala de vointa prin care creditorul pretinde
sau ii cere ferm debitorului sa execute prestatia sau prestatiile
datorate.b) Actiunea in justitie, care este actul procesual prin
care creditorul il cheama pe debitor in justitie pentru ca prin
hotararea ce se va pronunta sa fie condamnat la executarea
prestatiei pe care o datoreaza.c) Daunele cominatorii. Sunt sumele
de bani pe care debitorul condamnat prin hotararea unei instante
competente, sa le plateasca creditorului sau pentru fiecare zi de
intarziere sau alta unitate de timp pana la executarea prestatiei
datorate. Imediat dupa executarea prestatiei de catre debitor,
creditorul este obligat sa restitie sumele de bani incasate cu
acest titlu.d) Amenzile cominatorii. Sunt sumele de bani pe care
debitorul este obligat prin hotarare judecatoreasca sa le plateasca
la bugetul de stat, cu titlu de sanctiune pentru fiecare zi de
intarziere pana la momentul in care va avea conduita la care este
indatorat. Ele nu sunt supuse restituirii.e) Daunele interese
moratorii. Sunt despagubiri in bani pentru repararea prejudiciului
cauzat creditorului prin intarzierea executarii prestatiei de catre
debitor.f) Executarea silita. Este o procedura complexa prin care
creditorul care are un titlu executoriu obtine prestatia ce i se
datoreaza cu concursul organelor de stat competente, in cazul in
care debitorul nu intelege sa o execute de bunavoie. Cu alte
cuvinte, se realizeaza creanta prin urmarirea bunurilor
creditorului. Mijloace juridice la care debitorul poate recurge
pentru a se libera de datorie
Creditorul are dreptul, dar si indatorirea de a primi prestatia
de la debitor. Atunci cand se refuza primirea platii, debitorul are
la dispozitie prerogativa punerii in intarziere a creditorului.
Clasificarea obligatiilor civile
Trasaturi comune ale obligatiilor:
Obligatiile civile se nasc din acte juridice civile si fapte
juridice civile
Obligatiile civile sunt reglementate de normele dreptului
privat
Subiectele acestor raportui juridice sunt persoanele fizice si
persoanele juridice
Obligatiile civile pot avea caracter oneros sau gratuit
Subiectele raporturilor juridice de acest fel se afla pe pozitie
de egalitate juridica
Clasificarea obligatiilor dupa izvoarele lorDin acest punct de
vedere obligatiile se clasifica in:
Contractuale, nascute din contracte
Cvasicontractuale, nascute din cvasicontracte precum gestiunea
de afaceri si plata nedatorata
Delicte, izvorate din fapte ilicite si prejudiciabile
Cvasidelictuale, care au ca etiologie fapte ilicite si
prejudiciabile savarsite din neglijenta sau imprudenta
Atentie! Noul cod civil prevede o noua clasificareasta este
considerata redundata, dar oricum e bine de stiut:D
Clasificarea obligatiilor dupa obiectul lor
Este clasificarea traditionala a obligatiilor dupa obiectul sau
natura prestatiei la care este indatorat debitorul si are dreptul
creditorul. Dupa acest criteriu obligatiile se impart in:
Obligatii de a da
Obligatii de a face
Obligatii de a nu face
Obligatia de a da are un continut complex, in sensul ca fiinta
ei nu se reduce doar la constituirea sau transferul dreptului real,
ci cuprinde si predarea bunului determinat si eventual conservarea
lui sau dupa caz, individualizarea si predarea bunurilor generice.
Cum transmiterea dreptului de proprietate opereaza ex lege si de
plin drept prin acordul de vointa al partilor, pentru realizarea
obligatiei de a da in intreaga si desavarsita sa dimensiune,
debitorul este tinut sa procedeze si la predarea sau
individualizarea si predarea bunului sau bunurilor in cauza, numai
privita astfel, prestatia de a da se complineste , se
desavarseste.
Exista dupa acelasi criteriu si o clasificare propusa de
doctrina franceza care insa nu e adoptata de cea romana:
Obligatii de plata a unei sume de bani ori de predare a unei
cantitati de alte bunuri generice
Obligatii de predare a unui bun cert, individual determinat
Obligatii de prestare de servicii
Obligatii de a nu face
O alta clasificare este in obligatii de rezultat si obligatii de
mijloace.
1. Obligatiile de rezultat. Sunt acele obligatii in care
debitorul este indatorat prin conduita sa pozitiva sau negativa, sa
obtina un anumit rezultat determinat in favoarea creditorului sau.
Obligatia de rezultat creeaza o veritabila garantie de executare pe
care debitorul si-o asuma expres ori legea o pune in sarcina sa,
implicit sau explicit, fata de creditorul sau. Acesta din urma are
garantia sau siguranta ca va obtine fie rezultatul asteptat
furnizat de catre debitor, fie in caz contrar repararea
prejudiciului care i-a fost cauzat prin neexecutare. In functie de
gradul de intensitate a garantiei de executare pe care debitorul o
datoreaza creditorului, obligatiile de rezultat se subclasifica
in
Obligatii de rezultat absolute (atunci cand debitorul ramane
indatorat chiar in cand rezultatul nu se produce datorita fortei
majore)
Obligatii de rezultat relative (cand inceteaza in cazul fortei
majore)
Obligatii de rezultat intermediare ( datoria ramane doar in
anumite cauze de forta majora)
2. Obligatiile de mijloace (sau de diligenta sau prudente). Sunt
acele raporturi juridice de obligatii in care debitorul este
indatorat sa utilizeze si sa puna in valoare toate mijloacele
necesare si posibile dand dovada de diligenta si prudenta, pentru a
obtine un anumit rezultat in favoarea creditorului sau persoanei
determinata de acesta. Aceasta clasificare a obligatiilor prezinta
importanta practica pe terenul raspunderii civile. In cazul
obligatiilor de rezultat, neobtinerea rezultatului la care este
indatorat debitorul antreneaza raspunderea civila obiectiva, fara
vinovatie a acestuia fata de creditorul sau. Dimpotriva, in ipoteza
obligatiilor de mijloace raspunderea debitorului pentru
neexecutarea prestatiei datorate este eminamente subiectiva,
intemeiata pe culpa sau vinovatia dovedita de catre creditor. Este
important de retinut ca:
Obligatiile de a da sunt intotdeauna de rezultat
Obligatiile de a face pot fi de rezultat sau dupa caz de
mijloace
Obligatiile de a nu face sunt de rezultat
Exista si asa numita categorie a obligatiilor de securitate.
Obligatiile de securitate sunt o specie a obligatiilor de a face,
in care o parte are indatorirea legala sau contractuala de a o
garanta pe cealalta parte si uneori, chiar terte persoane,
impotriva riscurilor care le ameninta securitatea corporala.
Obligatiile contractuala de securitate sunt de mijloace sau de
rezultat in functie de faptul daca participarea victimei se afla
sau nu printre circumstantele evenimentului care a avut ca urmare
vatamarea sanatatii si integritatii corporale.
Obligatii in natura si obligatii pecuniare
Este una dintre cele mai importante clasificari ale obligatiilor
dupa obiectul lor.
a) Obligatiile in natura sunt acele raporturi juridice
obligationale care au ca obiect orice prestatie pozitiva sau
negativa, cu exceptia prestatiei de a plati o suma de bani.
b) Obligatiile pecuniare sau monetare sunt acele raporturi
juridice obligationale care au intotdeauna ca obiect prestatia de a
plati sau remite o suma de bani creditorului sau reprezentantului
sau.
Deosebiri intre aceste categorii de obligatii:
Obligatiile pecuniare sunt intotdeauna de rezultat. Obligatiile
in natura pot fi si de mijloace
In cazul obligatiilor pecuniare, daca debitorul intarzie sa faca
plata, raspunderea se angajeaza fara ca creditorul sa fie tinut a
face dovada vinovatiei debitorului si a intinderii prejudiciului
suferit.
Obligatiile pecuniare pot fi executate intotdeauna in natura
daca debitorul este solvabil.
Prejudiciul suferit de creditorul dintr-o obligatie pecuniara ca
urmare a disproportiei de valoare dintre prestatia sa si prestatia
datorata de debitor, aparuta dupa nasterea raportului obligational
din cauza fluctuatiilor monetare se numeste impreviziune.
Datoriile de valoare si specificul obiectului acestora
Datoriile de valoare sunt acele raporturi de obligatii care au
ca obiect o valoare exprimata intr-o suma de bani pe care debitorul
o datoreaza creditorului, suma care este supusa modificarii sau
recalcularii in acele situatii in care, la momentul platii, nu mai
reprezinta acea valoarea din cauza fluctuatiilor monetare.
Indiferent ca are origine contractuala sau extracontractuala,
datoria de valaore este intotdeauna o obligatie de rezultat.
Clasificarea obligatiilor dupa sanctiunea lor.
Dupa sanctiunea lor obligatiile se clasifica in:
a) Obligatii perfecte. Ele se definesc prin aceea ca subiectul
activ, creditorul are la dispozitie mijloacele juridice ofensive,
la care poate recurge impotriva debitorului, pentru a obtine
realizarea dreptului sau de creanta, in cazul in care debitorul nu
executa voluntar prestatia sau prestatiile datorate.
b) Obligatiile naturale. Sunt acele raporturi juridice de
obligatii a caror sanctiune consta intr-un mijloc juriic defensiv,
adica in posibilitatea creditorului de a refuza restituirea
prestatiei primite de la debitor, care a facut plata voluntar,
invocand faptul ca debitorul a executat ceea ce in realitate,
datora, fara sa poata fi constans in acest sens prin forta
coercitiva a statului. Obligatiile naturale se identifica cu
raporturile obligationale pentru a caror executare creditorul nu
are la dispozitie mijloace juridice ofensive.
Obligatiile naturale pot fi subclasificate in :
1) Obligatiile civile imperfecte. Sunt acele obligatii naturale
care nu s-au putut naste, sau dupa caz nu au putut supravietui ca
obligatii civile perfecte, din cauza unui obstacol juridic, prezent
la momentul nasterii sau dupa caz pe durata fiintei lor. Ele se
impart la randul lor in :
Obligatii avortate. Sunt acele obligatii care, datorita unui
obstacol juridic, s-au nascut in viata juridica fara vitalitate,
adica lipsite de dpretul creditorului de a accede la mijloacele
juriice ofensive pentru a obtine ceea ce i se datoreaza pe cale de
constrangere.
Obligatii degenerate. Sunt obligatiile care s-au nascut perfecte
, pe deplin viabile, numai ca ulterior si-au pierdut eficacitatea
sau vitalitatea, adica dreptul la actiune in justitie, precum si
celelalte mijloace juridice ofensive care le insoteau ca efect al
prescriptiei extinctive sau ca urmare a unei hotarari judecatoresti
intrata in puterea lucrului judecat.
2) Obligatii naturale-datorii de constiinta, sunt obligatii care
isi au originea si suportul in resursele spirituale si morale ale
fiintei umane.
Cu toate ca sunt lipsite de vitalitatea obligatiilor perfecte,
cele naturale pot produce si ele efecte:
Daca debitorul executa voluntar prestatia care face obiectul
obligatiei naturale, el face o plata valabila si ireversibila
Unele obligatii naturale pot fi confirmate expres, prin vointa
unilaterala a debitorului cu efectul transformarii lor in obligatii
civile perfecte
Obligatiile naturale pot fi transformate in obligatii civile
perfecte prin novatie
Obligatiile naturale se pot transmite prin cesiune de creanta,
cesiune de datorie, iar daca sunt de origine contractuala prin
cesiune de contract.
Izvoarele obligatiilor si clasificarea lor
Def. Faptele juridice sunt definite ca toate
imprejurarile-actiuni omenesti si evenimente sau fenomene naturale-
carora legea le confera eficacitatea juridica, in sensul ca dau
nastere modifica sau sting raporturi juridice.
Clasificarea izvoarelor in vechiul cod civil
In vechiul cod civil izvoarele obligatiilor erau considerate a
fi urmatoarele:
Contractul. Definit ca acordul intre doua sau mai multe persoane
spre a constitui sau stinge intre dansii un raport juridic
Cvasicontractul. Definit ca un fapt licit si voluntar din care
se naste o obligatie catre o alta persoana sau obligatii reciproce
intre parti. (gestiunea de afaceri, plata nedatorata)
Delictul. Orice fapta a omuli care cauzeaza altuia un
prejudiciu.
Cvasidelictul. Atunci cand este savarsit un delict dar din
culpa, adica neglijenta sau imprudenta.
Clasificarea obligatiilor in dreptul civil dupa noul cod
civil
Doctrina juridica romaneasca, alaturi de unii autori staini de
prestigiu, a adoptat clasificarea generica a izvoarelor
obligatiilor in doua mari categorii:
Actele juridice civile
Faptele juridice civile
A) Actele juridice civile.
Sunt acorduri de voitna sau manifestari unilaterale de vointa
ale diferitelor persoane facute cu respectarea sau in executarea
legii, cu intentia de a produce efecte juridice , care altfel nu
s-ar putea produce. Ele se subclasifica in:
a) Contractul. Este acordul de vointa intre doua sau mai multe
persoane, cu intentia de a da nastere, modifica, transforma,
stramuta sau stinge raporturi juridice, efecte care altfel nu s-ar
produce
b) Actul juridic unilateral. Este manifestarea de vointa a unei
singure persoane, cu intentia de a produce efecte juridice, adica a
da nastere, a modifica ori stinge raporturi juridice civile.
B) Faptele juridice stricto sensu.
Sunt toate celelalte imprejurari cu exceptia acordurilor si
manifestarilor unilaterale de vointa, indiferent ca sunt sau nu
sunt conduite umane, de savarsirea sau producerea carora legea
leaga nasterea, modificarea sau tingerea de raporturi juridice, in
cazul nostru de raporturi obligationale. Faptele juridice sunt de
doua feluri:
a) Faptele juridice conduite umane. Sunt actiuni sau inactiuni
ale oamenilor licite si ilicite, care dau nastere modifica sau
sting raporturi juridice de obligatii fiindca asa prevede legea.
Pot fi la randul lor licite sau ilicite.
b) Alte fapte juridice care nu sunt conduite umane. Ele constau
in manifestari ale unor energii exteriore omului, ale unui lucru
sau ale unei fiinte, alta decat fiinta umana, care potrivit legii
imperative, produc efecte juridice.
Titlul II
Contractul Civil
Formarea si efectele contractului
Notiunea de contract civil
Art. 1166 defineste contractul ca fiind acordul intre doua sai
mai multe persoane cu intentia de a constitui, modifica sau stinge
un raport juridic.
Doctrina defineste contractul in felul urmator: Contractul este
un acord de vointa realizat intre doua sai mai multe persoana cu
scopul de a crea, modifica sau stinge un raport juridic
preexistent.
Contract=acord de vointa= (aprox) conventie
Acordul de vointaPrin acord de vointa se intelege intalnirea
concordanta a doua sau mai multe vointa individuala cu intentia
partilor de a produce efecte juridice.
Ca si principiu, partile sunt libere sa incheie orice contracte
si sa determine continutul acestora, in limitele impuse de lege, de
ordinea publica si de bunele moravuri. Se consacra astfel
principiul libertatii contractuale cu privire la inchierea si
continutul contractului. Consecinta imediata a acestui principiu
este forta obligatorie a contractului. (principiul pacta sunt
servanda).
S-au dezvoltat numeroase teorii cu privire la fundamentul
principiului libertatii contractuale, dintre care amintim:
autonomia de vointa, teoria dreptului pur, teoria solidarismului
contractual, teoria contractul-entitate economica. Indiferent de
teoria care sta la baza contractului, este necesar sa observam ca
in toate ideologiile democratice de constructie a teoriei
contractului, se regaseste ideea libertatii contractuale.
Ce inseamna libertatea contractuala: Inseamna dreptul oricui de
a isi alege singur partenerii contractuali si de a negocia cu
acestia continutul viitorului contract. Apoi este vorba de dreptul
partilor de a stabili in mod liber continutul viitorului
contract.
Limitele libertatii contractuale
Din interpretarea textelor legale rezulta ca libertatea
contractuala este recunoscuta tuturor subiectelor de drept civil,
cu respectarea urmatoarelor limite generale:
Ordinea publica
Bunele moravuri
Ordinea publica
Ordinea publica din punctul de vedere al dreptului civil este o
notiune destul de dificil de precizat si definit. (o stim insa de
la administrativ). Oricum, fara indoiala, prin ordine publica se
intelege, in primul rand, totalitatea reglementarilor care
alcatuiesc dreptul public ( legi, constitutie etc).
Clasificare:
a) In functie de modul in care normele de ordine publica produc
efecte asupra contractului:
Ordinea publica expresa (legislativa)
Ordinea publica implicita (virtuala sau judiciara)
b) Ordinea publica se mai clasifica in:
Ordinea publica de directie (cuprinde normele prin intermediul
carora statul intervine la nivelul contractelor in scopuri de
regula dirijiste)
Ordinea publica de protectie (prin intermediul careia se
realizeaza protectia partii mai slabe economic sau juridic in
anumite raporturi contractuale)
c) O ultima clasificare e in:
Ordine publica politica (normele care ocrotesc interesele
fundamentale-familia, persoana, statul)
Ordinea publica moderna ( include acel grup de norme care isi
propune sa raspunda noilor realitati juridice astfel cum acestea
rezulta din schimbarile economice si sociale intervenite in
contemporaneitate)
Bunele moravuri
Bunele moravuri desemneaza totalitatea regulilor de conduita
care s-au conturat in constiinta societatii si a caror respectare
s-a impus cu necesitate, printr-o experienta si practica
indelungata ( cutuma).
Sanctiunile incalcarii ordinii publice si a bunelor
moravuriToate contractele sau clauzele contractuale prin care s-ar
incalca aceste limite generale ale libertatii de a contracta nu
porduc efecte. De exemplu, incalcarea ordinii publice, atrage de
regula, nulitatea absoluta si cea a bunelor moravuri nulitatea
absoluta. (evident ca sunt si exceptii insa asta e regula)\
Clasificarea contractelor civile
Dupa continutul lor:
Sinalagmatice
Unilaterale
Sinalagmatice
Art 1171 prevede urmatoarele: contractul este sinalagmatic
atunci cand obligatiile nascute din acesta sunt reciproce si
interdependente. Inseamna ca fiecare parte are concomitent atat
calitatea de creditor cat si calitatea de debitor fata de cealalta
parte. Prototipul contractelor sinalagmatice este contractul de
vanzare.
Contractele unilaterale
Acestea sunt toate acele contracte care nu sunt sinalagmatice.
Sunt acele contracte care dau nastere la obligatii numai in sarcina
uneia dintre parti si sunt caracterizate de lipsa interdependentei
si reciprocitatii.
Problema contractelor sinalagmatice imperfecte.
Exista unele contracte unilaterale care pot, dupa incheierea
lor, in mod ocazional, sa dea nastere la obligatii in sarcina
creditorului, obligatii pe care acesta nu si le-a asumat initial.
Este cazul, de exemplu, al contractului de depozit. Contractele
sinalagmatice imperfeste, poarta aceasta denumire deoarece
obligatiile celor doua parti, desi reciproce nu sunt
interdependente. Liviu pop sustine ca asa zisele contracte
sinalagmatice imperfecte li se aplica regimul juridic al
contractelor unilaterale.
Importanta acestei clasificari
a) Din punct de vedere probator, inscrisul sub semnatura privata
destinat a constitui proba unui contract, este reglementat de lege
diferit, in functie de categoria de contracte din care face
parte.
b) Din perspectiva regulilor speciale aplicabile efectelor lor,
contractele sinalagmatice se deosebesc de cele unilaterale prin
anumite reguli speciale. Exemple:
Exceptia de neexecutare a contractului ( consta in dreptul
oricarei parti de a suspenda executarea prestatiei datorate, atata
timp cat cealalta parte nu executa prestatia la care ea insasi s-a
obligat) Rezolutiunea contractului
Riscurile neexecutarii contractului
Dupa criteriul scopului urmarit de parti sunt
Contracte cu titlu oneros
Contracte cu titlu gratuit
Contractele cu titlu oneros
Contractul prin care fiecare parte urmareste sa isi procure un
avantaj in schimbul obligatiilor asumate este cu titlu oneros.
Acestea se impart in doua feluri:
Contractul comutativ (contractul comutativ se caracterizeaza
prin factul ca prestatiile reciproce la care se obliga partile
contractante sunt relativ echivalente. Mai mult decat atat,
intinderea prestatiilor datorate de parte este certa si valorea lor
este cunoscuta din chiar momentul incheierii contractului.
Contractul aleatoriu. Contractul aleatoriu in cazl in care
existenta sau intinderea prestatiilor partilor sau numia a uneia
dintre ele depinde de un eveniment incert.
Contracte de binefacere sau cu titlu gratuit
Contractul prin care una din parti urmareste sa procure
celeilalte parti un beneficiu, fara a obtine in schimb vreun
avantaj , este cu titlu gratuit.
Aceste contracte se divid in:
Liberalitati. Sunt acele contracte cu titlu gratuit prin care
una dintre parti transmite un drept din patrimoniul sau in
patrimoniul celeilalte parti fara a primi un echivalent.
Contractele de servicii gratuite sau contractele dezinteresate.
Sunt acele contracte prin care o parte se obliga sa faca un
serviciu fara a se insaracii pe sine si nici in scopul imbogatirii
celeilalte parti.
Distinctia dintre contractele liberalitati si contractele
dezinteresate consta in urmatoarele: contractele liberalitati sunt
intotdeauna solemne, iar contractele dezinteresate sunt
consensuale.
Importanta clasificarii
Scopul ocrotirii intereselor persoanelor fizice lipsite de
capacitate de exercitiu
Donatia trebuie incheiata in forma autentica, sub sanctiunea
nulitatii absolute
Contractele cu titlu gratuit se prezuma ca se incheie intuitu
personae
In cazul contractelor cu titlu oneros, obligatiile partilor si
raspunderea lor contractuala sunt reglementate cu mai multa
severitate decat in cazul contractelor cu titlu gratuit
In sfarsit, de regula, contractele cu titlu oneros au un regim
fiscal diferit fata de cel al contractelor cu titlu gratuit.
Dupa modul lor de formare:
Contracte consensuala
Contracte solemne
Contracte reale
Contractele consensuala
Sunt acele cotnracte care se incheie prin simplul acord de
vointe al partilor, fara nicio formalitate.
Contractele solemne
Contractele solemne sunt acele contracte pentru a caror
incheiere valabila este necesar ca acordul de vointa al partilor sa
imbrace o anumita forma sau sa fie insotit de anumite solemnitati
prevazute de lege. Nerespectarea formei sau formalitatilor
prevazute de lege se sanctoneaza cu nulitatea absoluta a
contractului.
Contractele reale
Sunt acele contracte pentru a caror formare, pe langa acordul de
vointa al partilor, este necesara si remiterea materiala a bunului
care este obiectul prestatiei uneia dintre parti.
Dupa cum sunt sau nu sunt expres reglementate de legea
civila:
Contracte numite
Contracte nenumite
Contractele numite
Contractele numite sunt contractele reglementate prin dispozitii
exprese ale codului civil si ale altor legi civile si calificate
prin denumiri speciale in acord cu operatiunile juridice pe care le
genereaza.
Contractele nenumite
Contractele nenumite sunt contractele nereglementate expres de
lege si lipsite de o denumite legala. (contractul de asistenta, sau
contractul de hotelarie spre exemplu sunt contracte nenumite)
Importanta clasificarii
de principiu, tuturor contractelor li se aplica regulile
generale privitoare la conditiile de valaditate, la formarea
contractului si la efectele contractului. Contractelor numite li se
aplica prioritar dreptul special si in subsidiar dreptul comun.
Contractelor nenumite li se aplica numai dispozitiile privitoare
la toate contractele.
Dupa posibilitatea sau imposibilitatea partilor de a stabili
continutul sau prin negocieri:
Contracte negociate
Contracte de adeziune
Contractele negociate
Sunt acele contracte in care toate conditiile si clauzele lor,
natura, intinderea prestatiilor la care se obliga partile
contractante sunt rezultatul negocierilor libere.
Contractele de adeziune
Sunt acele contracte al caror continut, ale caror clauze, sunt
prestabilite, in intregime, de catre una dintre parti. Cealalta
parte nu are posibilitatea sa le discute, ea este libera sa le
accepte sau sa nu le accepte; daca accepta atunci adera pur si
simplu la contractul prestabilit.
Trasaturi specifice ale contractului de adeziune:
Inegalitatea economica a partilor
Oferta de a contracte este una imutabila, adica standardizata si
generale, perpetua si de regula detaliata
Elementul esential insa al contractlor de adeziune este lipsa
oricaror negocieri
Contractele fortate
Unii autori considera ca alaturi de contractele negociata si de
cele de adeziune ar trebui retinuta si categoria aparte a
contractelor fortate. Prin contracte fortate intelegem acele
contracte pe care suntem obligati prin lege sa le incheiem. De
asemenea, in principiu, continutul sau cuprinsul lor este stabilit
tot prin lege. (contractul de asigurare RCA de exemplu)Dupa
criteriul modului de executare al prestatiilor:
Contracte cu executare instantanee sau imediata
Contracte cu executare succesiva
Contractele cu executare instantanee sau imediata
Sunt acele contracte in care partile au obligatia sa execute
prestatiile ce si le datoreaza una celeilalte in unul si acelasi
moment, care coincide de regula cu momentul incheierii
contractului.
Contractele cu executare succesiva
Sunt acele contracte din care se naste obligatia ambelor parti,
sau cel putin a uneia dintre ele, de a executa prestatiile ce le
datoreaza intr-o perioada de timp.
In functie de structura lor:
Simple
Complexe
grupuri de contracte
Simple
Sunt acele contracte prin intermediul carora se realizeaza o
singura operatiune juridica.
Contractele complexe
Creatia a practicilor contractuale, contractele complexe sunt
acele contracte care infatiseaza mai multe operatiuni juridice.
Grupurile de contracte
Doua sau mai multe contracte strans legate intre ele prin faptul
ca sunt incheiate in vederea realizarii aceluiasi obiectiv final,
contracte care isi conserva insa propria individualitate.
Alte clasificari:
In functie de importanta:
principale
accesorii
In functie de efectul creator:
constitutive de drepturi si./sau obligatii
declarative -//-
Incheierea contractului
Conditii de validitate ale contractului
Ca la orice act juridic si pentru contractul civil sunt
aplicabile conditiile de validitate, precum capacitatea de a
contracta, consimtamantul partilor, un obiect determinat si licit,
o cauza licita si morala si daca este cazul forma contractului.
Intrucat conditiile de validitatea le-am facut la drept civil
partea generala, nici proful Liviul Pop nu mai trateaza aceste
conditii ci se rezuma la consimtamant si in special la acordul de
vointa. Face distinctia intre acordul intern si acordul extern.
Acordul intern de vointe presupune un proces complex care implica
numeroase detalii psihologice. La acest nivel de formare a
contractului sunt relevante elementele de fond ale contractului- in
special cauza si consimtamantul dar si obiectul si capacitatea.
Cauza ca si motiv determinant al incheierii contractului constituie
motorul nasterii acordului de vointe si de aceea trebuie sa
intruneasca cerintele prevazute de Art. 1236 adica sa fie licit,
moral si sa existe.
Consimtamantul la incheierea contractului desi nu este definit
de legiuitor deducem ca reprezinta manifestarea de vointa in sensul
incheierii unui contract. Aceasta manifestare de vointa cunoaste un
parcurs intern si unul extern.
Acordul extern de vointa, este a doua faza si se refera la
incheierea contractului prin intalnirea ofertei de a contracta si
acceptarii acesteia, precum si la faza premergatoare realizarii
acestui consens extern care este cea a negocierilor
precontractuale.
Faza precontractuala. Negocierile.
Incheierea contractului poate sa aiba loc intr-o maniera
spontana sau dimpotriva exista numeroase ipoteze, in care datorita
intereselor in joc, negocierea precontractuala joaca un rol
considerabil. Indiferent de solutia finala a acestei etape, ea se
desfasoara sub semnul libertatii negocierilor (principiu) Din punct
de vedere cronologic, momentul incetarii fazei precontractuale este
cel al realizarii acordului de vointe.
Obligatii specifice fazei precontractuale:
obligatia de buna credinta este o obligatia legala expres
prevazuta in CC si este o obligatia imperativa
obligatia de confidentialitate este a doua obligatie legala
retinuta in negocieri si este o obligatie dispozitiva
obligatia de informare contractuala, in pofida lipsei unui text
expres in acesta privinta, teoria generala a viciilor de
consimtamant ne obliga sa constatam ca in faza precontractuala este
necesar sa fie retinuta si aceasta obligatie pe care o consideram
legala si implicita.
Mai exista de asemenea si numeroase obligatii de sorginte
contractuala si rezulta din conventiile preparatorii, incheiate in
vederea organizarii fazei precontractuale.
Acorduri precontractule
Este posibil ca faza precontractuala sa presupuna o serie de
acte care sa jaloneze desfasurarea negocierilor. Exista diverse
acte care pot fi adoptate in aceasta faza:
Contractele preparatorii. Sunt contractele prin intermediul
carora partile convin sa negocieze cu buna credinta incheierea unui
viitor contract si prin care in fapt se organizeaza conventional
negocieriledintre parti.
Punctajul, reprezinta un acord al partilor prin care acstea
recapituleaza negocierile purtate intre ele pana la un anumit
moment si decid stabilirea unor puncte comune care nu vor mai
trebui sa faca obiectul negocierilor.
Pactul de preferita. Este si el o varietate de contract
preparatoriu prin care una dintre parti se obliga fata de cealalta
sa o prefere ca partener contractual in conditii identice de
contractare, fata de orice alti potentiali contractanti.
Promisiunea uunilaterala de a contracta- reprezinta acel
contract preparatoriu prin care una dintre parti se obliga sa
contracteze daca cealalta parte va dori.
Promisiunea bilaterala de a contracta- aceasta varietate de
contract preparatoriu implica obligatia asumata de ambele parti de
a incheia in viitor un contract.
Contractul cadru este acel contract prin care partile
contractante stabilesc principalele reguli care vor guverna
inchierea viitoarelor contracte.
Regimul juridic aplicabil acestor faze este discutat in functie
de sursa obligatiilor. Daca avem de a face cu o incalcare a
obligatiilor legale raspudnerea antrenanta este una delictuala
(cazul in care este incalcat un principiu al negocierilor) iar in
caz contrar, daca este vorba de o obligatie contractuala,
raspunderea va fi contractuala in functie de obligatiile prevazute
in contractele prepratorii.
Acordul de vointa. Oferta si acceptarea.
Elementele acordului de vointa
Acordul de vointa se realizeaza prin intalnirea concordanta a
doua sau mai multe vointe individuale. Aceasta intalnire are loc
prin propunerea unei persoane facuta alteia de a incheia un
contract si prin acceptarea pura si simpla, fara nicio rezerva a
acelei propuneri de catre cel caruia i-a fost facuta. Propunerea de
a incheia un contract se numeste oferta. Consimtamantul exprimat
fara rezerva de catre destinatarul ofertei de a incheia contractul
respectiv poarta denumirea de acceptare. Oferta si acceptarea
trebuie emise in forma ceruta de lege, pentru incheierea valabila a
contractului. Daca de exemplu, forma ceruta de lege pentru
contractul proiectat este autentica, sub sanctiunea nulitatii,
oferta de a contracta si acceptarea acesteia trebuie incheiate si
ele in forma autentica.
Oferta de a contracta
Def. Oferta, (policitatiune, ii mai zic unii asanuma eu cred ca
isi dus cu pluta aia) este propunerea pe care o persoana o face
unei alte persoane sau publicului in general, de a incheia un
contract in anumite conditii. Ea reprezinta o manifestare
unilaterala de vointa prin care emitentul face cunoscuta tertilor
intentia sa de a contracta conditiile esentiale ale contractului.
Oferta poate fi exprimata expres, in scris sau verbal, ori
tacit.
Conditiile ofertei
Fiind o manifestare de vointa, oferta trebuie sa indeplineasca
toate conditiile generale de valabilitate ale consimtamantului.
Conditiile esentiale de validitate ale ofertei sunt:
Oferta trebuie sa fie completa, adica sa cuprinda elementele
necesare pentru realizarea acordului de vointe. Doua dintre aceste
elemente sunt indispensabile: natura contractului si obiectul
contractului.
Oferta trebuie sa fie ferma. Caracterul neechivoc este dat de
lipsa oricaror rezerve legate de continutul acestei oferte.
Oferta sa fie emisa in forma ceruta de lege pentru validitatea
contractului proiectat.Oferta si alte manifestari de vointa
Oferta nu trebuie confundata cu propunerea adresata unor
persoane nedeterminate, cu solicitarea de oferte ori cu invitatia
la negociere.
Forta obligatorie a ofertei
In noua reglementare oferta de a contracta trebuie calificata ca
un act juridic unilateral producator de efecte juridice, uneori cu
valoarea unui angajament unilateral si in consecinta, uneori are un
caracter irevocabil. Legiuitorul face mai multe distinctii legate
de revocabilitatea si irevocabilitatea ofertei, in functie de
calitatea acestui act si de contextul in care el a fost emis.
Urmand aceste distinctii, obsersam urmatoarele situatii cu efecte
proprii:
a) In cazul cand oferta facuta unei persoane prezente, adica
ofertantul si destinatarul ofertei se afla fata in fata, in acelasi
lox, fara sa se fi acordat un termen pentru a o examina si accepta,
il obliga pe ofertant numai daca a fost acceptata imediat, integral
si fara rezerve. Aca oferta nu este acceptata imediaat, ofertantul
nu are nicio obligatie.
b) In cazul in care oferta este facuta unei persoane absente
problema fortei obligatorii este mai complexa, de aceea trebuie sa
distingem dupa cum oferta este cu termen sau fara termen de
acceptare
Oferta cu termen este oferta care include un termen in mod
explicit. Ea este irevocabila de indata ce autorul ei se obliga sa
o mentina un anumit termen sau cand poate fi considerata astfel in
temeul acordului partilor al practicilor statornicite intre
acestia, al negocierilor sau al uzantelor.
Oferta fara termen adresata unei persoane absente, daca oferta
nu include niciun termen de acceptare si este adresata unei
persoane determinate care nu este prezenta atunci ea trebuie
mentinuta conform CC un termen rezonabil dupa imprejurari pentru ca
destinatarul sa o primeasca sa o analizeze si sa expedieze
acceptarea.
Retractarea si revocarea ofertei de a contracta
a) Retractarea sau retragerea ofertei , fie ca ea este cu termen
sau fara termen, asadar revocabila sau irevocabila, adresata unei
persoane prezente sau uneia absente poate avea loc in mo liber si
necenzurat oricand pana la momentul ajungerii ofertei la destinatar
sau cel tarziu concomitent cu acest moment. Retractarea impiedica
formarea contractului.
b) Revocarea ofertei reprezinta actul juridic unilateral de
revenire asupra ofertei initiale si care intervine dupa momentul
ajungerii ofertei la destinatar.
1) Daca oferta este irevocabila datorita existentei unui termen
explicit sau implicit de acceptare a ofertei, atunci dupa momentul
ajungerii ofertei la destinatar declaratia de revocare nu mai
produce niciun efect.
2) Daca oferta este irevocabila ca urmare a existentei
termenului rezolanbil, in conditiile ofertei fara termen adresate
unei persoane absente, atunci revocarea ofertei nu impiedica
incheierea contractului decat daca ajunge la destinatar inainte ca
ofertantul sa primeasca acceptarea sau dupa caz inaintea savarsirii
actului sau faptului care potrivit prevederilor CC determina
incheierea contractului.
Oferta produce efecte juridice abia din momentul ajungerii ei la
destinatar, adica potentialul acceptant.
Caducitatea ofertei
Este vorba de diversele situatii in care actul unilateral al
ofertei nu mai produce niciun efect, datorita unor cauze externe de
vointa ofertantului. Legiuitorul a prevazut caducitatea ofertei
pentru urmatoarele situatii:
a) Acceptarea nu ajunge la ofertant in termenul stabilit in
oferta sau in termen rezonabilb) Destinatarul refuza ofertac) In
mod exceptional survenirea incapacitatii sau decesul ofertantului
pot sa genereze caducitatea ofertei ( regula e ca oferta e
valabila)Natura juridica a ofertei
In legatura cu temeiul juridic al angajarii raspunderii
ofertantului, este aplicabila teoria ofertei- act juridic- izvor de
obligatii-. In aceasta conceptie, se sustine ca oferta facuta cu
termen expres sau tacit este un act juridic unilateral de drept
civil generator al unui raport obligational intre ofertant si
destinatarul ofertei. Am fi in prezenta unei obligatii unilaterale
in care ofertantul este debitor al prestatiei negative de anu
revoca oferta inauntrul termenului de acceptare, iar destinatarul
ofertei este creditorul acestei prestatii.
Acceptarea
def. Acceptarea consta in manifestarea vointei juridice a unei
persoane de a incheia un contract in conditiile stabilite in oferta
ce i-a fost adresata in acest scop.
Conditiile acceptarii
In ceea ce priveste continutul sau, acceptarea este necesar sa
indeplineasca urmatoarele conditii:
Sa fie pura si simpla, adica sa fie in concordanta cu oferta
Sa fie neindoielnica- adica sa ateste in mod neechivoc intentia
destinatarului ofertei de accepta aceasta oferta
Sa nu fie tardiva, o conditie esentiala este ca acceptarea sa
fie facuta in interiorul termenului de acceptare adica in
interiorul termenului in care oferta se considera a fi
irevocabila.
Sa fie emisa in forma ceruta de lege pentru valabilitatea
contractului proiectat
Acceptarea poate fi expresa, in scis sau verbal sau tacita. Este
tacita atunci cand rezulta cu certitudine din anumite actiuni sau
atitudini. Inceputul executarii contractului de catre destinatarul
ofertei are valoare de acceptare a ofertei.
Acceptarea necorespunzatoare
Daca exprimarea vointei destinatarului ofertei este in sensul
incheierii unui contract, dar nu respecta una sau mai multe din
cerintele acceptarii prezentate mai sus, nu putem considera
contractul ca fiind incheiat. Legiuitorul avand in vedere acest
aspect a prevazut doua situatii in care manifestarea de vointa a
destinatarului ofertei, desi nu respecta conditiile acceptarii
trebuie tratata intr-un anumit mod. Este vorba de
a) Acceptarea necorespunzatoare a ofertei. Daca raspunsul
destinatarului ofertei cuprinde abateri de la conditiile acceptarii
atunci el nu poate fi considerat acceptare.
b) Acceptarea tardiva este si ea o acceptare necorespunzatoare a
ofertei din perspectiva conditiilor temporale. Legiuitorul
distinge, dupa modelul mai tuturor codificarilor moderne dupa:
-acceptarea peste termen care este o acceptare manifestata
neindoielnic abia dupa expirarea termenului de acceptare prevazut
in oferta. Intr-o atare sitautie contractul nu se considera
incheiat decat daca autorul ofertei il instiinteaza de indata pe
acceptant ca intelege totusi sa considere contractul incheiat.
- acceptarea intarziata care este o acceptare facuta in termenul
prevazut in oferta dar care a ajuns la ofertant dupa expirarea
acestui termen insa din motive neimputabile acceptantului. Intr-o
atare situatie, contractul trebuie considerat incheiat daca
oferntatul nu il instiinteaza pe acceptant de indata ca nu intelege
sa considere contractul incheiat.
Retragerea (retractarea) acceptarii
Conditia esentiala pentru ca retragerea acceptarii sa opereze
este aceea ca ea sa nu fi ajuns la destinatar sau sa ajunga cel
tarziu concomitent cu acceptarea. Acceptarea este un act juridic
unilateral supus comunicarii.
Momentul si locul incheierii contractului
Ca regula de principiu, contractul trebuie considerat format in
momentul si in locul in care oferta si acceptarea concorda.
Momentul incheierii contractului
Dupa cum am vazut, marea majoritate a contractelor sunt
consensuale. Urmare a acestui fapt, momentul incheierii
contractului coincide de regula , cu momentul realizarii acordului
de vointe. Fac exceptie contractele solemne care se incheie in
momentul indeplinirii formalitatilor prevazute de lege pentru
valabilitatea lor. Pentru operatiunea de determinare a momentului
incheierii contractului este absolut necesar sa distingem in primul
rand, intre doua ipoteze:
a) Determinarea momentului incheierii contractului intre
persoane prezente.
Sunt similate acestor contracte din punct de vedere al
determinarii momentului incheierii lor, si contractele perfectate
prin telefon, deoarece partile isi percep, direct si nemijlocit,
declaratiile de vointa. Stabilirea momentului incheierii acestor
contracte este lipsit de dificultati.
b) Determinarea momentului incheierii contractului intre
persoane neprezente
Este vorba de acele sitautii cand oferta se trimite prin posta ,
curier, telegraf, email etc sau in cazul inc are, in general, intre
oferta si acceptare trece un interval de timp. In literatura de
specialitate au fost propuse pentru a se determina momentul
incheierii contractului in aceste ipoteze mai multe teorii sau
sisteme:
Sistemul emisiunii sau declaratiunii acceptarii
Sistemul expedierii acceptarii
Sistemul receptiunii acceptarii. Aceasta este solutia adoptata
de noul cod civil Contractul se considera incheiat in momentul cand
acceptarea a ajuns la ofertant , fiind suficient ca scrisoarea sau
telegrama sa fie pusa in cutia postala, predata la poarta,
secretariat sau serviciul de curier al interprinderii. Numai
intr-un asmenea moment, acceptarea se definitiveaza, neputand fi
revocata.
Sistemul informarii sau luarii la cunostiinta
Momentul incheierii contractului prin acceptare implicita a
ridicat unele probleme in doctrina si au fost oferite urmatoarele
solutii:
Daca legea, uzantele partilor sau uzantele in general sau
intelegerea prealabila a partinlor nu prevad nimic in legatura cu
momentul incheierii contractului prin acceptare implicita,
contractul poate fi incheiat numai prin instiintareaa, in orice
forma a ofertantului de incheierea cotnractului
Prin exceptie, daca exista o intelegere prealabila, uzanta, sau
legea prevede o alta solutie pentru ipoteza acceptarii implicite,
aceasta solutie se va aplica.
Locul incheierii contractului
Momentul incheierii contractului constituie criterul in functie
de care se determina si locul incheierii sale. In cazul
contractelor intre persoane neprezente, avand in vedere sisteul
receptiei acceptarii, locul incheierii contractului este
localitatea unde ofertantul primeste corespondenta cu
acceptarea.
Determinarea continutului contractului in functie de oferta si
acceptare
Atunci cand exista problee cu privire la continutul contractului
se pot apela la urmatoarele instrumente pentru a clarifica acest
continut:
Acordul asupra elementelor esentiale. Acordul se considera
incheiat din momentul in care , in cursul negocierilor, partile
convin asupra elementelor esentiale ale contractului.,
realizandu-se astfel ceea ce se cheama un acord suficient.
Elementele secundare pot fi abandonate de parti, pentru conventii
ulterioare, subsecvente acordului suficient. Aceste elemente fac
obietul asa numitelor clazu deschise adica al clauzelor explicite
sau implicite acordului partilor al caror continut va fi stabilit
in viitor.
Clauza de fuziune si clauzele extrinseci. In cuprinsul
contractului final, grija formala a partilor se manifesta adesea
prin intermediul asa numitei clauze de fuziune. Prin intermediul
acestei clauze, partile decid inlaturarea din contract a oricaror
documente extracontractuale sau acorduri care au fost utilizate in
faza precontractuala.
Clauzele standard. Clauza standard reprezinta stipulatiile
stabilite prealabil de una dintre parti pentru a fi utilizate in
mod general si repetat si care sunt incluse in contrct fara sa fi
fost negociate cu cealalta parte.
Clauzele surprinzatoare sau neuzale. In definirea clauzelor
neuzare , legiuitorul procedeaza la o enumerare non limitativa a
acestora. Reprezinta astfel clauze neuzuale acele clauze standard
care prevad in folosul celui care le propune: limitarea
raspudnerii, dreptul de a denunta unilateral contractul, care
prevad limitarea dreptului celeilalte parti de a opune exceptii.
Etc. Tocmai de aceea, in decelarea efectelor unor asmenea clauze,
legiuitorul a prevazut ca ele nu produc efecte decat daca sunt
acceptate, in mod expres in scris de cealalta parte.
Efectele contractului
Codul civil consacra trei principii specifice contractului:
Principiul fortei obligatorii a contractului
Principiul relativitatii efectelor contractului
Principiul opozabilitatii efectelor contractului
Reguli de interpretare a contractului
Ca regula generala, instantele de judecata sunt obligate sa
respecte contractul, in esenta vointa partilor. In anumite cazuri
exprese insa, legiuitorul face exceptie de la acest principiu,
reglementand de exemplu posibilitatea pronuntarii unei hotarari
judecatoresti care sa tine loc de contract (pentru cauzele
secundare, am vorbit de chestia asta mai inainte ca sunt cauze
principale si cauze secundare), sau mai nou, reglementarea
posibilitati pronuntarii unei hotarari judecatoresti care sa tine
loc de un contrat real, in cazul in care nu a avut loc predarea
bunului, dar exista un acord de vointe in acest sens.
Rolul pretorian al judecatorului se manifesta in urmatorul
fel:
Exercitarea oficiului de ordine publica. Acest oficiu se refera
la abilitatea judecatorului de a utiliza anumite instrumente de
control/cenzura a vointei partilor in scopul realizarii
dezinderatelor ordinii publice.
Exercitarea oficiului de interpretare
In cele ce urmeaza, ne intereseaza doar oficiul interpretativ al
judecatorului. De aceea vom proceda la o trecere in revista a
regulilor comune de interpretare a contractelor, pentru ca apoi sa
facem cateva scurte precizari legate de deducerea obligatiilor
implicite pe cale de interpretare.
Reguli comune de interpretare a contractului
Def. prin interpretarea contractului intelegem operatiunea de
determinare si clarificare a continutului contractului, a clauzelor
sale, in scopul stabilirii drepturilor si obligatiilor nascute din
acesta, privitor la care exista un litigiu intre partile
contractante.
Interpretarea cunoaste de asemenea si doua etape, care desi nu
sunt reglementate expres de legiuitor, tin de rationalul elementar
al unei astfel de operatiuni. Acestea sunt:
A) Constatarea existentei contractului
Dovada existentei contractului revine partilor contractante. In
lipsa contractului, operatiunea interpretarii este lipsita de
obiect. In acest sens, mai ales in ipoteza unui acord progresiv de
vointe, judecatorul este chemat sa determine existenta unui acord
suficient de vointe sau a unui acord asupra elementelor esentiale
ale contractului pentru ca apoi sa procedeze la o stabilire a
continutului obligational primar, determinand in functie de
schimbul oferta acceptare care sunt clauzele cuprinse in contract
rin raportare la acest mecanism.
B) Calificarea contractului
Aceasta are o deosebita importanta, deoarece calificarea
contractului, incadrarea lui intr-o anumita categorie, determina un
anumit regim juridic aplciabil, prin care se deosebeste de un alt
contract, din alta categorie.
Regulile comune de interpretare sunt reglementate prin cateva
reguli cu caracter supletiv. Aceste reguli se pot grupa in
urmatoarele categorii:
Reguli pentru stabilirea vointei partilor
Reguli de interpretare a clauzelor indoielnice
Reguli subsidiare de interpretare
a) Reguli de stabilire a vointei reale a partilor
Principala regula este cuprinsa in Art. 1266 al CC si consacra
prioritatea vointei reale si concordante a partilor: Contractele se
interpreteaza dupa vointa concordanta sa partilor iar nu dupa
sensul literal al termenilor
b) Reguli de interpretare a clauzelor indoielnice. Acestea
sunt:
1) Cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, se va
interpreta in sensul care se potriveste cel mai bine cu natura si
obiectul contractului
2) Clauzele se interpreteaza in sensul in care pot produce
efecte, iar nu in acela in care nu ar produce niciunul
3) Oricat de generali ar fi termenii contractului,acesta nu
cuprinde totusi, decat lucrul asupra caruia partile si-au propus a
contracta oricat de generali ar fi termenii folositi
4) Reversul regulii anterioare este acela ca daca partile au
utilizat o clauza contractuala pentru a exemplifica sau pentru a
inlatura indoiala asupra sensului acelei clauze, atunci
interpretarea nu trebuie sa se restranga la aplicarea contractului
doar pentru acea cauza
c) Reguli subsidiare de interpretare. Conform abordarii
legiuitorului, interpretarea prin utilizarea regulilor subsidiare
trebuie sa aiba loc numai daca regulile principale de interpretare
a clauzelor confuze nu au dat rezultatul dorit. Intr-o asemenea
situatie, cu titlu secundar, se aplica urmatoarele reguli:
Contractul neclar in urma utilizarii regulilor generale de
interpretare atunci el va fi interpretat in favoarea celui care se
obliga
Interpretarea stipulatiilor inscrise in contractele de adeziune
se interpreteaza impotriva celui care le-a propus
Reguli de interpretare a clauzelor tacite care completeaza
contractul
Cand contractul este incomplet, pentru completarea lui,
judecatorul este chemat sa determine, pe cale de interpretare
vointa tacita a partilor. Legiuitorul a consacrat doua reguli in
acest scop:
Conform alineatului 1272, Contractul valabil incheiat obliga nu
numai la ceea ce este expres stipulat, dar si la toate urmarile pe
care practicile statornice intre parti, uzantele, legea sau
echitatea le dau contractului dupa natura lui
A doua regula este stabilita de acelasi articol si precizeaza
urmatoarele: clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg ,
desi nu sunt stipulate in mod expres.
Exista de asemenea si asa numitele obligatii implicite, care
completeaza contractul desi nu sunt prevazute expres. Acestea
sunt:
Obligatia generala de buna credinta. Desi definirea sa este
aproape imposibila, datorita portantei extreme pe care o are
notiunea de buna credinta, cel mai adesea ea se manifesta ca o
tehnica de control judiciar prin intermediul careia sunt eliminate
manifestarile contractuale de rea credinta.
Obligatia de cooperare contractuala. In continutul sau, se poate
spune ca intra indatoririle partilor de a colabora pentru ca
executarea contractului sa aiba loc in conditii optime pentru
realizarea interesului contractual.
Obligatia de coerenta contractuala. Ea ar presupune, in
acceptiunea comuna, obligatia partii contractante de a avea o
conduita unitara in conformitate cu asteptarile rezonabile ale
celeilalte parti.
Obligatia de informare contractuala. In continutul obligatiei de
informare se regaseste indatorirea partilor de a comunica una
celeilalte toate informatiile pertinente si utile legate de
executarea contractului.
Obligatia de securitate ( am mai discutat de ea )
Sanctiunea neexecutarii obligatiilor implicite este identica
nerespectarii principiului fortei obligatorii a contractului. (se
poate ajunge chiar la rezolutiune)
Principiul fortei obligatorii a contractului
Principiul fortei obligatorii a contractului este consacrat
intr-o formulare expresiva de Art. 1270 care prevede: Contractul
valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante. Cu
alte cuvinte, contractul este legea partilor fiind tinute sa il
respecte intocmai, potrivit adagiului lating pacta sunt
servanda.
Forta obligatorie a contractului intre parti
Urmand ordinea reglementarii in aceasta materie, trebuie sa
retinem ca si consecinte immediate ale fortei obligatorii intre
parti urmatoarele consecinte:
a) Partile contractante sunt tinute sa execute intocmai una fata
de cealalta obligatiile la care s-au indatorat.
b) Obligatiile contractuale trebuie sa fie executate intotdeauna
cu buna credinta
c) Contractul se modifica sau inceteaza numai prin acordul
partilor ori din cauze autorizate de lege (regula simetriei in
contracte)
Regula obligatiei partilor de a executa intocmai contractul.
Regula conformitatii executarii.
Principala semnificatie a principiului fortei oblgiatorii a
contractului este aceea ca partile sunt obligatesa execute intocmai
toate prestatiile la care s-au indatorat prin contract. Executarea
trebuie sa aiba loc la termenele si in conditiile stabilite.
Nerespectarea obligatiei de a executa intocmai contractul presupune
o neexecutare. Pentru a putea vorbi de o incalcare a principiului
fortei oblgiatorii, a cotnractului este necesar sa avem de a face
cu o neexecutare ilicita.
Irevocabiltiatea contractului prin vointa uneia dintre partile
contractuale. Simetria in contracte.
Contractul se modifica sau inceteaza numai prin acordul partilor
ori din cauze autorizate de lege. Prin acest text legal se consacra
regula simetriei in cotnracte, ceea ce inseamna ca orice contract,
fiind rezultatul acordului de vointe al partilor, el poate fi
desfacut sau revocat, in principiu numai inacelasi fel. Inseamna ca
revocarea contractului nu este posibila prin vointa exclusiva a
uneia dintre partile contractante cu exceptia cazurilor prevazute
expres de lege. Regula simetriei este pe deplin valabila si in
privinta modificarilor contractului. Semnificatii ale acestei
reguli:
a) Revocarea contractului prin consimtamant mutual. (este
consecinta fireasca si normala si exprima regula)
b) Revocarea unilaterala a contractului//denuntarea unilaterala.
(aceasta este posibila numai prina acordul partilor sau in cazuri
expres prevazute de lege)
c) Rezilierea fortata a contractului. Incetarea poate avea loc
si in mod fortat, impotriva vointei partilor. Exemplu este cel al
contractelor intuitu personae, in care la decesul uneia din parti
contractul se rupe.
Executarea cu buna credinta a contractului
Obligatia de buna credinta, in executarea contractului nu mai
este prevazute de actuala reglementare. Totusi, buna credinta este
cea mai importanta obligatie implicita. Ea reprezinta obligatia
sursa a unor alte obligatii contractuale precum:
Obligatia de loialitate care consta in principal in indatorirea
partilor de a se informa reciproc, pe taota durata executarii
cotnractului
Obligatia de cooperare, care consta in indatorirea partilor de a
facilita executarea cotnractului pentru a se asigura de echilibrul
prestatiilor.
Limitarea fortei obligatorii a contractului: interventia
legiuitorului
La incheierea contractului partile sunt obligate sa respecte
dispozitiile imperative ale legii. In caz contrar, cotnractul este
nul, fiind lipsit de efecte si implicit de forta obligatorie.
Asadar, desi forta contractului este comparata cu legea, el nu
poate deroga de la legea imperativa.
De regula legiuitorul nu intervine pentru a modifica
contractele. Se stie ca legea noua nu se aplica in principiu
efectelor in curs ale contractului si nici retroactiv contractelor
deja executate. Neinterventia legiuitorului in cotnracte nu este
insa o regula absoluta. El poate pentru considerente de interes
public, sa modifice contractele in curs prin norme imperative
cuprinse intr-o lege noua . Formele principale de interventie a
legiuitoruluiin contracte cu intentia de a le modifica sunt de doua
feluri:
Interventia legiuitorului roman pentru modificarea duratei
contractului s-a concretizat pana in prezent in procedeul
prorogarii legale. Prorogarea legala a contractului consta in
prelungirea fortata a existentei sale dupa implinirea termenului
extinctiv stipulat de parti.
Procedeul de modificare de catre legiuitor a modalitatii de
executare a contractului il reprezinta moratorului legal.
Moratoriul este un termen acordat de legiuitr tuturor debitorilor
sau unei categorii de debitori avand ca efect amanarea generala a
executarii unor obligatii contractuale.
Limtarea fortei obligatorii a contractelor: impreviziunea in
contracte.
Def. Impreviziunea consta in paguba pe care o sufera una dintre
partile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare
care intervine intre prestatiile sale si constraprestatiile
celeilalte parti, in cursul executarii contractului, determinat de
fluctuatiile monetare sau de alte imprejurari.
Caracterele impreviziunii
a) Impreviziunea se pune numai in sfera obligatiilro izvorate
din contracte cu titlu oneros
b) Impreviziunea este o problema de ordin economic si
financiar
c) Paguba pe care o sufera sau este pe cale de a o incerca o
parte contractanta.
Prin indexare se intelege corelarea unei valori economice cu o
alta valoare economica, in vederea mentinerii in timp a valorii
reale a obligatiilor contractuale.
Legiuitorul roman a reglementat expres expres impreviziunea ca
si exceptie de la principiul fortei obligatorii a contractului,
conform caruia cu toate aceastea, (adica in profida nominalismului
momentar reglementat de paragraful precedent al aceluaiasi articol,
1271) daca executarea contractului a devenit excesiv de oneroasa
datorita unei schimbari exceptionale a imprejurarilor care ar face
vadit injusta obligarea debitorului la executarea obligatiei ,
instanta poate sa dispuna adaptarea contractului sau incetarea
acestuia
Conditiile impreviziunii
a) Schimbarea imprejurarilor a intervenit dupa incheierea
contractuluib) Schimbarea imprejurarilor precum si intinderea
acestora nu au fost si nici nu puteau fi avute in vedere de catre
debitor, in mod rezonabil, in momentul incheierii contractuluic)
Debitorul nu si-a asumat riscul schimbarii iprejurarilord)
Debitorul sa fi incercat intr-un termen rezonabil si cu buna
credinta negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a
contractuluiEfectele impreviziunii
Judecatorul poate la sesizarea oricarei parti:
Sa dispuna adaptarea contractului pentru a distribui in od
echitabl intre parti pierderile si beneficiile ce rezulta din
schimbarea imprejurarilor Judecatorul poate, de asemenea dispune
incetarea contractului la omentul si in conditiile pe care le
stabilesteLimitarea principiului fortei obligatorii a contractelor.
Teoria clauzelor abuzive.
Ca alta forma de interventie judiciara in contract, il
reprezinta abuzul de drept contractual.
Chestiunea clauzelor abuzive si-a facut loc in dreptul pozitiv
in mod preferential in categoria contractelor de consum.
Criterii de determinare a caracterului abuziv al unei clauze
contractuale:
O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu
consumatorul va fi considerata abuziva daca prin ea insasi sau
impreuna cu alte prevederi din cotnract, creeaza in detrimentul
consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un
dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Elementele principale ale definirii si totodata ale identificari
clauzelor abuzive sunt:
Lipsa negocierii
Dezechilibrul contractual in defavoarea consumatorului
Incalcarea exigentei de buna credinta
Utilizarea listei clauzelor abuzive
Criteriul celorlalte circumstante relevante
Asemenea clazue nu produc niciun efect asupra
consumatorului.
Dupa cum am afirmat si mai sus, domeniul caracteristic de
aplicare a acestor cauze este in domeniul contractelor de consum
insa pentru alte domenii se folosesc urmatoarele tehnici de
eliminare a clauzelor abuzive:
Utilizarea teoriei viciilor de consimtamant
Utilizarea teoriri formarii acordului de vointa
Utilizarea notiunii de buna credinta
Utilizarea regulilor transparentei contractuale
Efectele contractului fata de terti
Relativitatea efectelor contractului fata de terti
Legiuitorul roman a oferit urmatoarea definitie a relativitatii
efectelor contractului: contractul produce efecte nuai intre parti
daca prin lege nu se prevede altfel. Relativitatea efectelor
contractului este o urmare fireasca a fortei obligatorii a
acestuia.
Domeniul de aplicare a principiului relativitatii efectelor
contractului
Pentru a lamuri care este importanta principiului relativitatii
efectelor contractului, trebuie sa stabilim care sunt efectele la
care se refera CC si care sunt persoanele la care se aplica aceste
efecte. Avem astfel doua domenii de aplicari a principiului:
a) Domeniul obiectiv al relativitatii efectelor contractului.
Din aceasta perspectiva, contractul se impune partilor ca forta
obligatorie care da nastere la drepturi si obligatii si el se
impune tertilor ca realitate obiectiva care trebuie respectata.
b) Domeniul subiectiv al relativitatii efectelor contractului.
Circumscrierea acestui domeniu presupune determinarea persoanelor
implicate in relativitatea efectelor contractului. Este de aceea
necesar sa explicam continutul notiunilor de parti contractante,
terti propriu zisi si succesori in drepturi ai partilor sau avanzii
cauza.
1) Parti contractatante: pot fi persoanele fizice si juridice
care si-au dat consimtamantul personal si direct sau prin
reprezentant la incheierea contractului. Ele sunt numite parti
originare ale contractului. Tot calitate de parti o au si
persoanele care adera la un contract deja format sau care il
ratifica. Se retine insa conditia pentru ca o persoana sa devina
parte in contract sa isi dea consimtamantul intr-o forma sau alta
la incheierea lui sau sa adere ulterior la contractul in curs.
2) Tertii propriu-zisi sau penitus extranei. In sensul cel mai
larg al cuvantului prin terti se inteleg toate persoanele care nu
au participat direct la incheierea contractului si care nu au
astfel calitatea de parti contractante. In aceasta categorie intra
mai multe tipuri de terti: (stiu inca o clasificare si e naspa dar
asta e dreptul ce sa ii faci):
Tertii deveniti parti (si parti devenite terti). In aceasta
categorie trebuie sa includem toate acele persoane care suporta in
mod direct efectele obligatorii ale unui contract datorita unei
circumstante anterioare acestuia sau posterioare. Alaturi de
categoria de mai sus pot dobandi calitatea de parti si succesorii
in drepturi ai partilor sau avanzii cauza. Intra in aceasta
categorie acei terti fata de care se produc totusi efectele
contractului , desi nu si-au dat consimtamantul la incheierea lui
datorita legaturii sau raportului in care se afla cu partile.
Succesorii in drepturi ai partilor sunt la randul lor de doua
feluri: succesori universali si succesori cu titlu universal ( stim
de ei de la drepturi reale)
Terti care suporta anumite efecte ale contractului. Intra in
aceasta categorie si uneori sunt numiti tot avanzi cauza,
creditorii chirografari. Acesti terti, care raman terti si ulterior
incheierii contractului, sunt tinuti sa suporte incheierea de
contracte profitabile sau nu , de catre debitorii lor. Creditorii
chirografari sunt singurii avanzi cauza autentici.
Tertii absoluti . Este vorba de un cerc extins de persoane care
nu au nicio legatura cu contractul pentru ca nu fac parte din
niciuna din categoriile de persoane descrise mai sus.
Efectele contractului fata de succesorii partilor si fata de
creditorii chirografari.
1. Fata de succesorii universali sau cu titlu universal.
Dobandind intregul patrimoniu sau o fractiune de patrimoniu,
succesorul universal sau cu titlu universal este continuatorul
personalitatii autorului sau, devenind astfel creditor si debitor.
Asadar, efectele contractului se produc si fata de aceste persoane,
in masura in care ele subzista in momentul dobandirii patrimoniului
sau fractiunii din patrimoniu care a apartinut partilor sau uneia
dintre partile contractante. Toate aceste persoane sunt asimilate
partilor in privinta efectelor contractului deoarece ele sunt terti
deveniti parti.
Exceptii:
Stipulatia partilor
In cazul contractelor intuitu persone
Legea sa prevada exceptii
2)Fata de succesorii cu titlu particular. Succesorul cu titlu
particular profita de drepturile reale si este tinut sa respecte
obligatiile sau sarcinile reale nascute din contractele incheiate
de autorul sau in legatura cu bunul sau dreptul ce i-a fost
transmis.
In aceasta privinta trebuie sa fie indeplinite urmatoarele trei
conditii:
Sa fie vorba de drepturi si obligatii strans legate de bunul
dobandit de succesorul cu titlu particular
Contractele care au dat nastere acelor drepturi si obligatii sa
aiba o data certa anterioaramomentului incheierii actului intre
succesorul cu titlu particular si cel de la care a dobandit
bunul
Sa fi fost indeplinite formele de publicitate
In raport cu drepturile si obligatiile personale nascute din
contractele incheiate de autorul sau, succesorul cu titlu
particular are calitatea, in principiu de tert propriu zis.
3) In raport cu creditorii chirografari.
Creditorii chirografari sunt acei creditori care au ca singura
garantie comuna si proportionala a realizarii drepturilor lor de
creanta intregul patrimoniu al debitorului, ceea ce constituie
gajul lor general. Creditorii chirografari se deosebesc de
succesorii universali sau cu titlu universal precum si de
succesorii cu titlu particular deoarece nu devin creditori sau
debitori prin efectul contractelor incheiate de debitorul lor.
Opozabilitatea contractului fata de terti
Tertii au obligatia generala de a respecta situatia juridica
nascuta din contract, chiar daca pentru ei aceasta realitate se
prezinta ca un fapt juridic. Este vorba de caracterul de utilitate
sociala pe care il prezinta opozabilitatea. Este de retinut ca de
regula manierea absoluta in care opozabilitatea se realizeaza este
probarea cunoasterii de catre tert a situatiei juridice rezultate
din contract, indiferent ca avem de a face cu un sistem de
publicitate organizat legal sau nu.
Def. Prin opozabilitatea contractului , in sens larg, intelegem
ca el produce efecte intre partile contractante si avanzii cauza ai
partilor, precum si faptul ca situatia juridica nascuta din
contractul respectiv trebuie respectate de catre toti, inclusiv de
tertii propriu zisi.
Opozabilitatea contractului in raporturile dintre parti si
succesorii lor in drepturi se confunda cu principiul fortei
obligatorii a efectelor contractului. Atunci cand vobim de
opozabilitatea fata de terti, ne referim la opozabilitatea propriu
zisa, astfel cum este ea reglementata in CC.
Opozabilitatea contractului fata de tertii propriu-zisi
Opozabilitatea contractului fata de terti este cea de-a doua
componenta a notiunii de opozabilitate. De aceasta data,
opozabilitatea are o alta semnificatie; ea nu se confunda cu
relativitatea efectelor contractului. Opozabilitatea contractului
fata de terti consta in obligatia tuturor de a respecta situatia
juridica creata printr-un contract.
Formele opozabilitatii fata de tertii propriu zisi.
a) Opozabilitatea probatorie consta in aceea ca un contract
intre parti poate fi utilizat de chiar parti sau de terti, in
vederea probarii unei anumite situatii juridice sau de fapt.
b) Opozabilitatea substantiala consta in acea expresia a
opozabilitatii care implica opunerea de catre una din parti a
contractului ca sursa a legitimitatii dreptului sau rezultat din
contract.
In raporturile dintre parti, contractul are valoare de act
juridic, constand in acordul lor de vointa. Fata de terti ,
contractul este un simplu fapt juridic in sensul restrans al
cuvantului.
Exceptiile de la principiul relativitatii si de la principiul
opozabilitatii efectelor contractului
Def. Exceptiile de la principiul relativiatii efectelor
contractului sunt acele situatii juridice in care efectele
contractului se produc fata de alte persoane care nu au calitatea
de parti contractante sau de succesori in drepturi ai partilor. Cu
alte cuvinte , si mai precis formulat suntem in prezenta unor
exceptii de acest fel numai atunci cand un cotnract da nastere la
drepturi sau la obligatii in favoarea si respectiv in sarcina altor
persoane decat partile contractante si succesorii lor.
Exceptiile de la principiul relativitatii efectelor contractului
nu trebuie confundate cu exceptiile de la opozabilitatea
contractului fata de terti.
In literatura de specialtiate se sustine ca exceptiile de la
principiul relativitatii efectelor contractului sund de doua
feluri
1) Aparente. In aceasta categorie intra
Promisiunea pentru altul
Reprezentare
2) Reale. In aceasta categorie intra:
Contractul colectiv de munca
Actiunile directe
Stipulatia pentru altul
Reprezentarea
Prin reprezentare se intelege tehnica juridica prin care o
persoana o persoana numita reprezentant incheie un act juridic
(asadar poate fi vorba de un contract) in numele si pe seama unei
alte persoane numite reprezentat. Efectele ecentualului contract
incheiat intre reprezentant si tert, se vor produce direct intre
reprezentat si tert. Sursele reprezentarii sunt legea, actul
juridic sau hotararea judecatoreasca.
Efectele directe ale reprezentarii si crearea de raporturi
directe intre reprezentat si tert sunt legate de cunoasterea
efectiva de catre tert a puterilor conferite reprezentantului si a
calitatii sale.
In cazul in care reprezentantul actioneaza in lipsa puterii de
reprezentare sau cu depasirea acesteia contractul incheiat cu
tertul nu produce niciun efect intre reprezentat si tert, raportul
contractual ramane in vigoare intre reprezentant in nume propriu si
tert.
Tot pentru ipoteza actului incheiat in lipa sau cu depasirea
puterii de reprezentare CC prevede o suma de reguli privind
ratificarea, adica recunoasterea expresa de catre persoana in
numele careia s-a incehiat fara drept un anumit act, a efectelor
acestui act.
Reprezentarea inceteaza prin renuntarea de catre reprezentant la
imputernicire sau prin revocarea puterii de reprezentare de catre
reprezentat cu conditia ca revocarea sa fie adusa la cunostinta
tertilor sau acestea sa fi cunoscut cauza de incetare a
reprezentarii pe alta cale.
Acorduri colective
Este vorba de anumite conventii a caror caracteristica
principala este aceea ca cel putin una dintre partile implicate in
contract angajeaza prin consimtamantul exprimat la incheierea
contractului o colectivitate. Membrii acestei colectivitati vor
avea dreptruri si obligatii desi nu au incheiat contractul
colectiv. Asemenea contracte colective sunt regasibile in diverse
materii ale dreptului, dar mai cu seama in cadrul procedurii
falimentului si al raporturilor de munca.
Actiunile directe (acesta e randul in cauza...ai sa vezi ce
zic)Prin actiuni directe intelegem dreptul unor persoane de a
actiona in anumite cazuri expres si limitativ prevazute de lege ,
impotriva uneia dintre partile unui contract cu care nu au nicio
legatura, invocand acel contract in favoarea lor, contract fata de
care au calitatea de terti propriu zisi. Este vorba de un mecanism
juriic in care sunt implicate trei persoane: creditorul ( care este
beneficiarul actiunii directe), debitorul sau imediat sau debitorul
intermediar (data de care este legat printr-un raport contractual)
si debitorul debitorului imediat sau subdebitor ( care se afla
intr-un raport contractual cu debitorul imediat, dar care nu se
afla intr-un asemenea raport cu creditorul)
Actiunile directe reprezinta acea tehnica de natura legala care
permite creditorului sa actioneze direct impotriva subdebitorului
pe calea unei actiuni numita actiune directa. Actiunea directa nu
poate fi considerata admisibila in orice grup de contracte, ci
numai in doua sitatii speciale:
Atunci cand legea prevede actiunea directa in mod expres
Cand actiunea directa este legata de transmiterea unui drept
Actiunile directe sunt exceptii de la principiul relativitatii
efectelor contractului.
Promisiunea pentru fapta altuia
Promisiunea pentru fapta altuia sau conventia de porte fort
reprezinta o exceptie aparenta de la relativitatea efectelor
contractului princ are o persoana se obliga fata de creditor sa
determine un tert sa incheie sau sa ratifice un contract respectiv
si eventual sa il si execute.
Stipulatia pentru altul
Stipulatia pentru altul exceptie veritabila de la relativitatea
efectelor contractului este contractul in folosul unei terte
persoane adica, figura contractuala prin care o persoana se obliga
fata de alta sa execute o prestatie in favoarea unui tert.
Notiunea de exceptie de la principiul opozabilitatii fata de
terti a efectelor contractului
Eventualele exceptii de la opozabilitatea contractului sunt
acele situatii in care tertii nu mai au obligatia generala de a
respecta situatia generata de cotnractul incheiat intre parti,
adica ipotezele in care sunt indreptatiti sa neglijeze aceasta
realitate fara ca atitudinea lor sa genereze angajarea raspunderii
delictuale
Exceptii de la opozabilitatea efectelor contractului
Situatiile in care partile unui cotnract nu indeplinesc
formalitatile speciale ale sistemului legal de publicatie
O alta exceptie de la opozabilitatea contractului fata de terti
este beneficiul actiunii pauliene. Actiunea pauliana este acea
actiune care poate fi formulata de o anumita categorie de terti
fata de cotnract, in scopul asigurarii inopozabilitatii fata de
acestia a situatiei juridice generate de cotnractul fraudulos
incheiat de debitorul lor.
Tot exceptii de la opozabilitatea efectelor contractului sunt
numeroasele situatii in care actul incheiat intre doua parti este
constatat inopozabil unei a treia persoane
Ultima exceptie de la opozabilitatea efectelor contractului pe
care o identificam este simulatia
Promisiunea faptei altuia
Def. Promisiunea faptei altuia poate fi definta ca fiind un
cotnract sau o clauza intr-un contract prin care o persoana-
debitorul sau promitentul- se obliga fata de creditor, sa obtina
consimtamantul unei terte persoane de a incheia un contract sau a
ratifaca un contract deja incheiat.
Formele conventiei
Din analiza acestei definitii rezulta ca se pot distinge doua
forme de porte fort (promisiunea faptei altuia)
Principala ( in cazul in care intre doua persoane se incheie un
contract al carui obiect este unic consta in prestatia debitorului
de a il determina pe un tert sa isi dea consimtamantul la
incheierea unui contract cu creditorul)
Accesorie ( atunci cand consta intr-o clauza ce se integreaza
intr-un contract si prin care debitorul se obliga printre altele sa
obtine consimtamantul sau angajamentul unui tert)
Obligatia asumata de promitent este una de rezultat.
Conditii de valabilitate
Fiind un contract, promisiunea faptei altuia trebuie sa
indeplineasca toate conditiile generale de validitate ale unui
cotnract. In ceea ce priveste forma , chiar daca actul pe care
tertul trebuie sa il ratifice, execute, incheie tertul este unul
pentru care legea pretinde o forma autentica, promisiunea faptei
altuia nu trebuie sa implice aceasta forma.
Pe langa conditiile generale CC pretinde si o conditie speciala
si anume promisiunea faptei altuia trebuie sa fie expresa sau cel
putin neindoielnica.
Conventia de stipulatie pentru altul poate avea numeroase
aplciatii practice: in materia contractului de mandat, in cazul
instrainarii unui bun indiviz de catre unul dintre coproprietari
etc.
Efectele conventiei de porte-fort
Efectele promisiunii de porte fort depind de atitudinea tertului
al carui consimtamant sau angajament s-a obligat sa il obtina dar
si de limitele angajamentului asumat de catre promitent.
Inainte de toate este necesar sa precizam ca in temeiul
promisiunii de porte fort in sarcina debitorului se naste o
obligatie de a face si in acelasi timp de rezultat. Debitorul se
obliga sa determine o terta persoana sa incheie sau sa ratifice un
act juridic. Daca actul respectiv va fi incheiat sau dupa caz
ratificat se considera ca debitorul si-a indeplinit obligatia
contractuala. In ipoteza in care promitentul s-a obligat sa isi
garanteze executarea obligatiei asuate de catre tert, daca tertul
nu executa obligatile din contractul incheiat de creditorului
promitentului, acesta din urma, intocmai ca un fideiusor, este
tinut sa raspunda de neexecutare.
Conventia de porte fort nu este o exceptie de la relativitatea
efectelor contractului. (opinia lui Pop, Liviu Pop)
Stipulatia pentru altul
Def. contractul in favoarea unei terte persoane sau stipulatia
pentru altul este un contract sau o clauza intr-un contract prin
care o parte, numita promitent, se obliga fata de cealalta parte,
numita stipulant, sa execute o prestatie in favoarea unei alte
persoane, straina de contract, numita tert beneficiar.
Conditii
Stipulatia pentru altul trebuie sa indeplineasca toate
conditiile generale de validitate prevazute de lege. Alaturi de
conditiile generale de validitate, mai trebuie intrunite inca doua
conditii speciale, expres prevazute de lege si una propusa de
doctrina:
a) Tertul beneficiar sa fie o persoana determinata sau cel putin
determinabila la data incheierii stipulatiei
b) Tertul beneficiar al stipulatiei trebuie sa existe la
momentul la care primitentul trebuie sa isi execute prestatia
c) Conditia ca stipulatia sa fie neindoielnica
Contrar altor situatii in care neindeplinirea conditiilor
imperative este sanctionata cu nulitatea sau cu considerarea
clauzei ca nescrisa, in cazul de fata, sanctiunea nerespectarii
conditiilor de la lit a si b de mai sus este aceea ca stipulatia
profita stipulantului, fara a agrava sarcina promitentului.
Consimtamantul tertului beneficiar nu este o condtie de
existenta a stipulatiei pentru altul, dar este o conditie de
efectivitate.
Efectele stipulatiei pentru altul
Pentru a analiza efectele stipulatiei pentru altul este necesar
sa subliniem ca mecanismul sau consta in nasterea in mod direct si
originar din contractul incheiat intre stipulant si promitent a
unui drept de sine statator in favoarea tertului beneficiar, fara a
fi necesar consimtamantul acestuia.
Efectele stipulatiei pentru altul in raporturile dintre
stipulant si promitent
Efectele contractului in raporturile dintre stipulant si
promitent care se produc fara nicio legatura cu stipulatia in
favoarea tertului sunt guvernate de dreptul comun. Mai putin insa
chestiunea posibilitatii revocarii mutuale sau individuale a
stiulatiei care are un regim aparte. Este astfel necesar sa facem
urmatoarele distinctii:
De la momentul ajungerii acceptarii tertului beneficiar la
stipulant sau la promitent stipulatia nu mai poate fi revocata,
mutual sau unilateral
Stipulatia poate fi revocata in mod liber pana la momentul
indicat mai sus de catre promitent si stipulant in persoana
Stipulatia poate fi revocata si unilateral de catre stipulant cu
conditia ca nu cumva promitentul sa aiba un interes in executarea
prestatiei fata de tert
Stipulantul are la dispozitie toate remediile conferite de lege
oricarui creditor si partilor contractante pentru neexecutarea
contractului.
Efectele stipulatiei pentru altul in raporturile dintre
promitent si tertul beneficiar
Prin efectul stipulatiei , beneficiarul dobandeste dreptul de a
cere direct promitentului executarea prestatiei. Din stipulatia
pentru altul, intre tertul beneficiar si promitent se naste un
raport obligational. Tertul beneficiar are calitatea de creditor si
promitentul are calitatea de debitor. Tertul beneficiar nu este
indreptatit sa ceara rezolutiunea contractului in caz de
neexecutare a obligatiei de catre promitent.
Sunt situatii cand promitentul are dreptul sa refuze executarea
obligatiei in favoarea tertului beneficiar. Promitentul poate
invoca in apararea sa toate exceptiile pe care este indreptati sa
le opuna stipulantului, cum ar fi nulitatea contractului,
realizarea unei conditii rezolutorii etc.
Efectele stipulatiei pentru altul in raporturile dintre
stipulant si tertul beneficiar
Stipulatia pentru altul prin ea insasi nu da nastere unui raport
de obligatii intre stipulant si tertul beneficiar. Prin acest
procedeu stipulantul nu urmareste sa se oblige fata de tertul
beneficiar si nici sa il oblige pe tert fata de el.
Natura juridica a stipulatiei pentru altul
Au fost propuse mai multe variante de doctrina, printre care
teoria dublului contract, teoria gestiunii de afaceri, teoria
actului unilateral a promitentului insa cea care a prevalat in
dreptul romanesc este cel al dreptului direct.
Simulatia
Simulatia este o operatiune complexa care din punct de vedere
tehnic reprezinta o exceptie de la principiul opozabilitatii
efectelor obligatorii ale contractului. Practic prin simulatie
partile ascund fata de terti continutul adevaratei relatii
juridicecare exista intre ele.
Def. simulatia reprezinta o operatiune juridica realizata prin
disimularea vointei reale a partilor, constand in incheierea si
existenta simultana, a doua intelegeri sau conventii: una aparenta
sau publica, prin care se creeaza o situatia juridica aparenta,
contrara realitatii si alta secreta, care da nastere situatiei
juridice reale dintre parti, anihiland sau modificand efectele
produse in aparenta in temeiul contractului public.
Conditiile stipulatiei
1) Existenta actului secret.
Conditia presupune ca actul real sau contrainscrisul sa fie
incheiat astfel incat existenta si cuprinsul sa fie necunoscute
tertilor. Actul secret trebuie sa existe in sens de negotium adica
de operatiune juridica reala care produce adevaratele efecte intre
partile contractante. In acest sens actul secret poate sa lipseasca
daca este privit ca instrumentul dar este indispensavil privit ca
negotium. Actul secret trebuie sa existe sub forma intelegerii
dintre parti la data incheierii actului public (contemporaneitatii
actului secret cu actul public) Din perspectiva contemporaneitatii
trebuie considerat ca nu poate fi vorba de simulatie atunci cand
actul aparent este incheiat anterior actului secret. Totodata
trebuie indeplinite si conditiile de validitate substantiale si
formale ale actului secret.
2) Existenta actului public
Actul public este actul care se incheie astfel incat sa produca
o aparenta juridica . Este actul adus la cunostinta tertilor in
intentia de a ascunde acestora adevarata realitate juridica din
actul secret.
3) Existenta acordului simulatoriu.
Idee de acord simulatoriu sugereaza o reprezentare comuna
apartilor, anterior incheierii actului public si actului secret,
reprezentare comuna in care partile sa orchestreze intreaga
operatiune a simulatiei adica sa imagineze toate manoperele prin
care se va disimula adevarata relatie dintre ele fata de terti.
Formele simulatiei
In functie de scopul concret al actului aparent si de relatia in
care aceasta se gaseste actul secret avem:
Simulatie prin fictivitate
Simulatie prin deghizare
Simulatie prin interpunere de persoane
Principala clasificare utilizate in literatura e specialitate
este cea care distinge intre simulatia absoluta si cea relativa.
Simulatia absoluta este in cazul in care partile stabilesc ca itnre
ele sa nu existe in realitate niciun act. Ea este relativa atunci
cand sunt simulate doar unul sau mai multe elemente ale
contractului public.
Contractul aparent sau public este fictiv
Prin acest procedeu, partile disimuleaza complet realitatea,
stabilind in actul secret ca actul aparent nu va produce niciun
efect juridic. Este singurul caz de simulatia abos