Finatele intreprinderilor

UNIVERSITATEA CRESTINA “DIMITRIE CANTEMIR”FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC SI COMERT

CONSTANTA

FINANTELE INTREPRINDERILOR DIN TURISM SI COMERT

-NOTE DE CURS-

Lector univ. doctorBoruna Viorel

CUPRINS

1. Necesitatea, continutul economic si functiile finantelor. Metoda de formare a fondurilor agentiloreconomici ………… 3

2. Structura si politica financiara a intreprinderii. Gestiunea financiara ………………………………………….10

3. Investitiile si finantarea lor ………………………………...14

4. Gestiunea imobilizarilor corporale si necorporale (Active fixe) si amortizarea lor ……………………………….23

5. Gestiunea de trezorerie …………………………………….34

6. Veniturile, cheltuielile si profitul societatilor comerciale din turism si comert ………………………………48

7. Previziunea financiara ……………………………………..54

8. Echilibrul financiar al agentului economic. Capacitatea de plata, lichiditatea si solvabilitatea ……………57

9. Bugetul de venituri si cheltuieli ……………………………62

10. Ratele financiare –mijloc de analiza si de stabilire a diagnosticului financiar ……………………………68

2

I. NECESITATEA, CONTINUTUL ECONOMIC SI FUNCTIILE FINANTELOR. METODE DE FORMARE A FONDURILOR

AGENTILOR ECONOMICI

1. Necesitatea existentei finantelor

Finantele sunt relatii social-economice banesti cu ajutorul carora – ca rezultat al activitatii productive – se formeaza, se repartizeaza si se gestioneaza fondurile banesti ale statului si ale agentilor economici necesare desfasurarii activitatii economice, realizarii actiunilor social-culturale, intretinerii organelor statului, apararii nationale, satisfacerii celorlalte cerinte comune ale societatii.

Notiunea de „finante” vine din latinescul „finare” care inseamna a termina, a incheia o afacere, a solutiona o neintelegere prin mijlocirea banului.

De la aceasta notiune s-a format „financia” si mai tarziu „financia pecuniaria”,care inseamna a incheia o tranzactie parimoniala prin plata unei sume de bani. Romanii foloseau notiunea „fiscus” pentru cosul in care se depuneau darile incasate.

Tara care a intrebuinatat pentru prima oara, inca din secolul al XV-lea notiunea de finante in legatura cu gospodaria publica a fost Franta.Astfel, in secolulal XV-lea, in Franta se foloseau expresiile „hommes de finances” si „financiers” pentru denumirea arendasilor de impozite si a persoanelor care incasau impozitele regelui.

In tara noastra, inca din secolul al XIX-lea s-a folosit notiunea de FISC, care avea intelesul de organ financiar ce incasa impozitele, taxele, amenzile, etc.

cu timpul,prin finante, in sens larg, se intelegeau veniturile si cheltuielile bugetare, creditul, operatiunile bancare si de bursa, obligatiuni si creante banesti, etc., ceea ce inseamna relatiile si resursele banesti.

Finantele nu au existat intotdeauna, ele au aparut pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii omenesti, au evoluat de la o oranduire social-economica la alta, continutul economic, functiile si rolul lor fiind determinate de modul de productie respectiv. Finantele au aparut atunci cand, ca urmare a accentuarii diviziunii sociale a muncii care a dus la cresterea productivitatii muncii, la sporirea productiei, la dezvoltarea pana la un anumit nivel a relatiilor marfa-bani, a economiei de schimb, a aparut proprietatea privata, societatea s-a scindat in clase sociale antagoniste. In aceste conditii, s-a ivit necesitatea crearii unor institutii care sa apere proprietatea privata, sa protejeze interesele celor avuti, sa garanteze interesele stapanilor de sclavi.Astfel a aparut statul, care avea de indeplinit functia interna si pe cea externa.

3

Aparitia si formarea organelor statului si, o data cu acestea, instituirea fortei publice au facut necesara procurarea de resurse materiale si banesti destinate intretinerii acestui aparat. Dezvoltarea factorilor de productie si a relatiilor marfa-bani, instituirea proprietatii private, aparitia claselor sociale antagoniste, si a statului au facut necesara instituirea finatelor. Necesitatea finantelor este determinata de existenta statului care are de indeplinit sarcini, functii si atributii importantein ceea ce priveste organizarea si conducerea activitatii economico-sociale nationale, dezvolatrea factorilor de productie, a invatamantului, apararea independentei si suveranitatii tarii, adica pentru satisfacerea nevoilor generale ale societatii si ale membrilor sai. Pentru ca statul sa-si indeplineasca prerogativele si functiile sale este necesara mobilizarea la dispozitia sa a unei parti din produsul national brut sub forma baneasca, formarea si utilizarea anumitor fonduri banesti,cu alte cuvinte sunt necesare existenta finantelor,dezvoltarea si intarirea lor continua, perfectionarea atat a instrumentelor financiare, cat si a formelor si metodelor activitatii financiare. Existenta in aceasta perioada a productiei de marfuri, a actiunii legii valorii in contextul celorlalte legi economice, precum si necesitatea obiectiva a utilizarii valorii si a formelor ei si, in primul rand a banilor constituie una dintre cauzele obiective ale existentei financiare in societatea noastra.

2.Continutul economic al finantelor

Foarte des se confunda notiunea de bani cu aceea de finante, atribuindu-li-se acelasi continut. In realitate insa, relatiile banesti au o sfera mult mai larga decat finantele. Relatiile banesti cuprind si finantele,adica finantele sunt o parte a relatiilor banesti. In procesul repartitiei produsului national brut -cand se constituie si se folosesc resursele banesti necesare indeplinirii sarcinilor si functiilor statului -se realizeaza anumite raporturi, relatii social-economice banesti. Prin intermediul acestor relatii se infaptuieste repartitia produsului national brut intre agentii economici, populatie si stat. Aceste relatii, prin mijlocirea carora se constituie si se folosesc fondurile banesti,sunt relatii financiare sau finante. Finantele constituie o categorie economica: ele sunt relatii social-economice, exprimate in forma baneasca prin care -ca rezultat al activitatii economice -se formeaza,se repartizeaza si se gestioneaza fondurile banesti la dispozitia statului si fondurile banesti la dispozitia agentilor economici, necesare realizarii activitatii economice, actiunilor social-culturale si rezolvarii celorlalte sarcini comune ale societatiisi ale membrilor sai. O prima caracteristica a finantelor este aceea ca sunt finante numai acele relatii banesti care constituie un transfer de produs national brut de la societatile comerciale, regiile autonome, unitatile cooperatiste si populatie si viceversa, precum si transferurile banesti care se efectueaza intre institutiile financiare. Finantele cuprind si relatiile

4

banesti prin care se alimenteaza, se gestioneaza si se utilizeaza fondurile proprii ale agentilor economici. O alta trasatura caracteristica a finantelor consta in aceea ca resursele banesti mobilizate in fondurile banesti nu presupun, din partea statului, acordarea unei contraprestatii directe, imediate sau individualizate. Astfel, sumele platite ca impozite, contributii etc. nu sunt rambursabile in mod direct celui care le-a platit, adica nu presupun un contraserviciu direct si imediat din partea statului.De asemenea, sumele primite de catre persoanele fizice de la bugetul de stat, de la bugetele locale sau de la bugetul asigurarilor sociale de stat sub forma de burse, pensii, diferite indemnizatii si ajutoare etc. sunt definitive, nerambursabile. Ca forme de manifestare a finantelor, enumeram: -impozitul pe venit , impozitul pe profit, taxa pe valoare adaugata, celelalte impozite si taxe, contributiile pentru asigurarile sociale - cheltuielile cu realizarea actiunilor social-culturale, cheltuielile cu organele statului, cu ordinea publica si pentru apararea nationala,etc. Relatiile banesti existente atat in interiorul unitatilor economice, cat intre stat, pe de o parte, si companiile nationale, regiile autonome, societatile comerciale cu capital de stat, cooperatist, mixte private si populatie pe de alta parte, in procesul repartitiei produsului national brut, in cadrul caruia se constituie, se repartizeaza si se utilizeaza fondurile banesti ale unitatilor economice si fondurile statului necesare satisfacerii cerintelor generale ale societatii si rezolvarii cerintelor materiale si social-culturale ale cetatenilor reprezinta tocmai continutul economic al finantelor.

3.Functiile finantelor

Functiile finantelor constau in manifestarea continutului si destinatiei in procesul reproductiei sociale. Finantele tarii noastre indeplinesc doua functii si anume:a) functia de mobilizare, reprtizare si gestionare a resurselor banesti (de repartitie)b) functia de control

a) Functia de mobilizare, reprtizare si gestionare a resurselor banesti (de repartitie) consta in atragerea la fondurile statului, la fondurile banesti ale companiilor nationale, societatilor comerciale, unitatilor cooperatiste a a unei parti din produsul national brut, in repartizarea si gestionarea acestor fonduri pentru infaptuirea reproductiei sociale si satisfacerea necesitatilor statului, de regula un titlu definitiv, nerambursabil si fara compensatie directa si imediata.Realizarea acestei cerinte este indisolubil legata de crearea, repartizarea, circulatia si gestionarea produsului national brut. Repartitia produsului national brut cuprinde procesul continuu, complex si multilateral de divizare a produsului nou creat intre ramuri economice, sfera nemateriala si populatie. In principal repartitia produsului national brut este determinata de formele de proprietate asupra mijloacelor de transport.

5

Prin repartitia prdusului national brut, se intelege atat distributia primara, cat si redistribuirea acestuia. Infaptuirea repartitiei produsului national brut prin intermediul distribuirii primare si al redistribuirii este consecinta existentei formelor de proprietate, a categoriilor sociale, a sferei productive si a celei nemateriale, precum si a statului. Distribuirea si redistribuirea produsului national brut sunt procese care se realizeaza practic concomitent, sunt procese care se intrepatrund.Distribuirea si redistribuirea produsului national brut se infaptuiesc in buna masura prin intermediul finantelor. Distribuirea primara a produsului national brut consta in impartirea acestuia in participanti directi, in mod nemijlocit, la procesul productiei materiale. Produsul national brut se creeaza in companiile nationale,societatile comerciale, unitatiel cooperatiste si in gospodariile populatiei. Veniturile rezultate din procesul distribuirii primare a produsului national brut se numesc venituri de baza sau primare . Insumarea tuturor veniturilor primare dintr-un an, pe intreaga tara, da produsul national brut pe anul respectiv. In procesul distribuirii primare a produsului national brut primesc venituri numai acele persoane juridice si fizice care participa nemijlocit la procesul productiei materiale. Persoanele juridice si fizice care nu lucreaza in sfera productiei materiale primesc venituri in procesul redistribuirii produsului national brut. Procesul redistribuirii produsului national brut cuprinde doua faze si anume: 1)mobilizarea 2)dirijarea unei parti din produsul national brut deja distribuit.

1)Mobilizarea cuprinde acele relatii social-economice exprimate valoric, cu ajutorul carora se atrage, prin mecanismul economic, financiar si bancar, prin organele financiare si bancare, prin sistemul preturilor, precum si pe calea prestarii serviciilor, o parte din veniturile cooperativelor, intreprinderilor mixte (stat si privat), private si o parte din veniturile populatiei, adica are loc formarea fondurilor financiare si bancare. 2)A doua faza a procesului redistribuirii produsului national brut cuprinde relatiile banesti prin intermediul carora sunt apoi dirijate (alocate) si folosite fondurile banesti mobilizate catre sfera social-culturala, administratie, ordine publica, aparare nationala, catre diferitele cooperative, agentii economici cu capital mixt si privat, precum si catre grupele de populatie care nu primit nici un venit ori au primit venituri insuficiente in procesul distribuirii primare a produsului national brut. Redistribuirea, reprezinta transferul unei parti din produsul national brut de la unele persoane juridice si fizice la altele, cu titlu definitiv, nerambursabil sau cu titlu temporar, adica rambursabil. Redistribuirea produsului national brut consta si in trecerea veniturilor din sfera productiei materiale in sfera productiei nemateriale. Redistribuirea produsului national brut este determinata de necesitatea indeplinirii sarcinilor si functiilor statului, de cerinta dezvoltarii echilibrate a economiei nationale, a unitatilor administrativ-teritoriale, de asigurarea ordinii publice, a apararii nationale, de existenta sferei nemateriale ai carei lucratori depun o munca utila societatii.. Redistribuirea produsului national brut este necesara si pentru asigurarea persoanelor fizice si a bunurilor impotriva fortelor distructive ale naturii si accidentelor

6

etc., pentru plata sumelor asigurate persoanelor devenite inapte de munca si pentru refacerea bunurilor avariate sau distruse.

b)Functia de control Aceasta functie a finantelor are rolul de a verifica modul cum s-a creat, repartizat, circulat si utilizat produsul national brut, precum si modul constituirii si gestionarii fondurilor financiare din economia nationala. Functia de control a finantelor este strans legata de functia de repartitie si are o sfera de manifestare mai larga, cuprinzand nu numai constituirea si repartizarea fondurilor din economia nationala,ci si gestionarea eficienta a acestora. Exercitarea functiei de control a finantelor este determinata de faptul ca fondurile financiare care se formeaza la dispozitia statului sunt ale intregii natiuni. Necesitatea obiectiva a functiei de control a finantelor deriva din existenta proprietatii publice, cooperatiste, mixte, private asupra mijloacelor de productie, din exercitarea atributiilor si rolului statului. Functia de control a finantelor este determinata si de actiunea legii acumularii, care impune cunoasterea formarii, repartizarii, circulatiei si utilizarii produsului national brut, precum si respectarea proportiilor dintre acumulare si consum. Controlul financiar se exercita in toate fazele reproductiei sociale: productie, repartitie, schimb,consum. Exista trei forme de control financiar: preventiv, operativ-curent si posterior. Controlul financiar preventiv este forma cea mai importanta de control care se exercita in toate companiile nationale, regiile autonome, societatile comerciale, cooperatiste, etc. Acest control se exercita inainte de efectuarea propriu-zisa a operatiunilor economice si financiare. Scopul acestui control este de a impiedica efectuarea de operatiuni, cheltuieli sau actiuni ilegale, neeconomicoase, inoportune si ireale, preintampinand imobilizarea fondurilor si pagubirea avutului public si privat. Sunt supuse controlului toate actele din care rezulta un consum de munca vie si materializata ori prin care se lichideaza drepturile si obligatiile unitatilor gestionare fata de terti. Controlul financiar preventiv se organizeaza in cadrul compartimentului financiar-contabil din ministere, companii nationale, regii autonome, societati comerciale,cooperative,institutii publice etc.Controlul financiar preventiv se exercita de catre seful compartimentului financiar-contabil sau de catre delegatii sai prin viza documentului care este supus acestui control. Controlul operativ–curent se efectueaza in procesul realizarii obiectivelor din programele economice si financiare, adica in acelasi timp cu realizarea operatiunilor care necesita resurse materiale, umane si banesti.Acest control se exercita asupra compartimentelor din subordine si inopinant in locurile unde se pastreaza si se gestioneaza bunurile materiale.Obiectivele acestui control se refera la gospodarirea resurselor materiale, umane si banesti cum sunt: receptionarea, depozitarea, conservarea, folosirea, inventarierea, tinerea contabilitatii, modul cum se exercita controlul financiar preventiv,controlul posterior etc. Controlul operativ-curent se exercita atat de organele cu functii de raspundere si conducere, cat si de catre organele de contabilitate, financiare, bancare etc.

7

Controlul posterior (postoperativ) se efectueaza dupa ce actele economice, sociale si financiare au fost infaptuite. Desi acest control urmeaza fazei efectuarii operatiunii economico-financiare, el prezinta avantajul ca se poate executa cu minutiozitate si fara sa afecteze activitatea curenta a unitatii controlate.Controlul posterior contribuie la identificarea,mobilizarea si folosirea resurselor interne din economie, controleaza legalitatea, oportunitatea si eficienta activitatii economice, apara integritatea avutului public si sanctioneaza pe cei care s-au abatut de la disciplina economico-financiara etc. Exista si alte forme de control,cum sunt:controlul prin sondaj, partial, total, incrucisat, etc.

4)Metoda de formare a fondurilor agentilor economici

Principalele metode de constituire a fondurilor la nivelul intreprinderilor sunt: a) metoda aportului in bani si natura; b)metoda autofinantarii; c)metoda creditarii; d)metoda finantarii bugetare.

a) Metoda aportului in bani si natura consta in contributia in bani sau in bunuri a actionarilor sau asociatilor in scopul crearii sau dezvoltarii intreprinderii.Aceasta metoda poate fi practicata atat la infiintarea intreprinderii, cat si cu ocazia majorarilor de capital care au loc pe parcursul evolutiei sale ulterioare. b) Metoda autofinantarii consta in retinerea de catre intreprinderi a unei parti din rezultatele(profiturile) care rezulta din activitatea desfasurata.Folosirea acestei metode este conditionata de obtinerea de venituri care sa acopere cheltuielile si sa se realizeze un profit, din care o parte se retine in special pentru investitii necesare ciclului de exploatare si pentru sporirea activelor fixe.Tot pentru autofinantare se utilizeaza si o parte a surplusului monetar care apare sub forma amortismentului determinat de uzura capitalului fix.

Autofinantarea are anumite avantaje, intre care: -cresterea cointeresarii intreprinderii in obtinerea de rezultate financiare superioare, in descoperirea si mobilizarea resurselor interne,in folosirea rationala a resurselor; -constituie un mijloc sigur de acoperire financiara a necesitatilor; -apara libertatea de actiune a intrprinderii, in sensul ca asigura independenta sau anatomia de gestionare. c) Creditarea consta in atragerea de fonduri imprumutate. Aceste fonduri au caracter restituibil sunt purtatoare de dobanzi, care maresc cheltuielile si reduc profitul.Fondurile imprumutate atrag dupa sine si alte restrictii intre care si dependenta fata de creditori (banci, populatie, intreprinderi, alte organisme financiare etc).

8

d)Finantarea bugetara este utilizata mai rar si mai ales in cazul intreprinderilor de stat. Aceasta metoda se utilizeaza in special la infiintarea intreprinderilor de stat, cand sunt dotate de catre stat cu active fixe si circulante,dar si pe parcursul desfasurarii activitatii. De unele subventii de la buget pot beneficia si alte unitati decat cele de stat, dar intr-o masura mai redusa si numai in situatii exceptionale stipulate de cadrul legislativ. Interventia statului in economie prin alocatii, subventii, si alte parghii trebuie sa urmareasca stimularea productiei in perioade de criza,impiedicarea cresterii preturilor, mentinerea puterii de cumparare a monedei in cazuri de inflatie, in vederea asigurarii unei bune distribuiri a venitului national.

9

II. STRUCTURA SI POLITICA FINANCIARA A INTREPRINDERII.GESTIUNEA FINANCIARA

1. Structura financiara a intreprinderii

Structura financiara a intreprinderii reflecta compozitia capitalurilor acesteia.Capitalurile intreprinderii pot fi proprii si imprumutate, cu mentiunea ca primele se obtin in special prin autofinantare si aportul asociatilor, proprietarilor sau actionarilor, iar capitalurile imprumutate se obtin prin credite pe termen scurt, mediu si lung.Capitalurile proprii, impreuna cu fondurile imprumutate pe termen lung si mediu, alcatuiesc capitalul permanent. Acesta se caracterizeaza printr-o mai mare stabilitate in timp fata de acea parte a capitalului total care apare sub forma fondurilor imprumutate pe termen scurt si care are un caracter fluctuant, chiar pe perioade foarte scurte.Stabilirea unei structuri financiare este o decizie care tine de politica financiara. Este, in primul rand , vorba de a decide cum trebuie facuta repartizarea finantarii intre creditele pe termen scurt si capitalurile permanente. In al doilea rand, in cadrul capitalului permanent se pune aceeasi problema, a proportiei care trebuie stabilita intre fondurile proprii si cele imprumutate pe termen mediu si lung. Unii manageri financiari prefera sistemul imprumuturilor pe termen scurt, caci ofera mai multa suplete, iar altii prefera finantarea din capitalurile permanente, deoarece este mai putin costisitoare. In aceste sens, este necesar sa se tina seama de topul de finantare care trebuie sa fie cel mai bine adaptat la natura investitiilor, acestea putand fi:

- investitii de natura activelor fixe;- investitii de natura activelor circulante;

Activele fixe trebuie sa fie finantate prin capitaluri permanente, deoarece reprezinta o nevoie stabila pe o perioada indelungata. In schimb activele circulante trebuie sa fie finantate atat dintr-o parte a capitalului permanent denumita fond de rulment, cat si din credite pe termen scurt. Acoperirea financiara din capitalul permanent si din credite pe termen scurt a ciclului de exploatare este reclamata de caracterul stabil al unei parti a nevoilor de active circulante, precum si de fluctuatiile mari pe care le sufera acestea, ca urmare a modificarii conditiilor de aprovizionare, de productie si de comercializare.

Importanta structurii financiare decurge in special din influenta imprumuturilor asupra rentabilitatii fondurilor proprii , din asigurarea autonomiei intreprinderii si din riscul financiar generat de contractrea de datorii.

10

Structura financiara a intreprinderii necesita o analiza temeinica, in care scop agentii economici si organismele care acorda credite calculeaza anumite rate de indatorare, care permit sa se examineze compozitia sau repartitia capitalurilor.

Printre ratele care se folosesc mentionam:a) Rata de indatorare ( Ri ) care se calculeaza astfel:

Ri= datorii pe termen lung si mediu / capitaluri propriiAceasta rata indica marimea si proportia capitalului propriu in raport cu

imprumuturile contractate pe termen lung si mediu. Din nivelul acestei rate se deduce daca o întreprindere poate sau nu sa mai contracteze datorii, cunoscand ca fondurile proprii nu trebuie sa fie mai mici decat cele imprumutate.

b) Rata de autonomie financiara ( Ra )Ra = datoria totala/capital propriu

2. Politica financiara

Politica financiara reprezinta o componenta a politicii generale a intreprinderii, avand o insemnatate deosebita asupra constituirii, repartizarii si folosirii fondurilor, in scopul realizarii programelor economice curente si de dezvoltare, al cresterii eficientei ciclurilor de exploatare si de investitii si a intregii activitati. Intre politica economica generala si cea financiara exista convergente. Politica financiara are misiunea de a rezolva aspecte legate de metode de procurare a fondurilor, stabilirea pe destinatii rationale si folosirea eficienta a acestora, asigurarea echilibrului financiar, fixarea preturilor, reducerea costurilor capitalului etc. si trebuie sa fie adaptata permanent la conditiile concrete ale fiecarei intreprinderi. Deciziile de politica financiara se sprijina pe structura financiara adoptata de întreprindere in functie de obiectivele sale, de rentabilitate, de crestere si de risc. Principalele sarcini ale politicii financiare constau in alegerea unui ritm de crestere a capitalului economic si a modalitatilor de finantare ale acestei cresteri, deoarece o asemenea alegere guverneaza sporirea capitalului financiar si gradul de autonomie a intreprinderii.

Scopul intreprinderii este de a obtine profit, al carui nivel depinde de cresterea capitalului financiar.

In acest cadru, intreprinderea va cauta sa-si maximizeze capitalul economic prin dubla decizie de investitii si de finantare. Cresterea capitalului ridica problema costului finantarii, dar si pe cea a proportiei dintre capitalurile proprii si cele imprumutate. Costul capitalului se refera la cheltuielile de procurare si de folosire a tuturor mijloacelor de finantare, fiind un indicator care permite managerului financiar sa selecteze investitiile si sursele de acoperire financiara a acestora.

Asupra politicii financiare a intreprinderii exercita o influenta destul de mare actionarii, imprumutatorii, statul si alti factori din mediul inconjurator. Acest mediu isi pune amprenta asupra activitatii economico-financiare si politicii financiare printr-o serie de constrangeri, cum sunt: inflatia sau cresterea preturilor, innoirea tehnologiei,exercitarea controlului din partea organismelor de credit, conditiile politice si

11

sociale, politica monetara, fiscalitatea, etc. O decizie fundamentala de politica financiara, dupa cum rezulta de mai sus, se refera la alegerea mijloacelor de finantare care consta in determinarea, pe de o parte a volumului finantarii externe in comparatie cu finantarea interna, iar pe de alta parte in alegerea compozitiei finantarii externe: capital propriu sau imprumuturi.

Managerul financiar determina mai intai suma totala a necesarului de finantat si apoi trebuie sa hotarasca atat asupra partii care va fi finantata din capitalul permanent in opozitie cu creditele pe termen scurt, cat si asupra repartitiei intre fonduri proprii si cele imprumutate. Buna asigurare cu fonduri si alegerea tipului de finantare care se adapteaza ,mai bine la conditiile intreprinderii reprezinta o sarcina principala a managerului financiar. In acest scop, se intocmeste un plan de finantare pe termen lung care grupeaza utilizarile de fonduri si resursele previzibile spre a se realiza echilibrul financiar global. Daca resursele financiare interne nu sunt suficiente, diferenta va putea fi finantata din resurse externe, adica prin majorari de capital sau imprumuturi pe termen mediu si lung, eventual si din credite pe termen scurt. In legatura cu imprumuturile, o decizie politica financiara consta in alegerea formei acestora- pe termen lung, mediu sau scurt- pentru a raspunde mai bine marilor intreprinderi si a se obtine costuri cat mai reduse.

Resursele financiare interne constituite prin autofinantare provin nu numai din profit, ci si din amortizare, iar un aspect al politicii financiare il reprezinta si accelerarea acesteia.

3. Gestiunea financiara

Gestiunea financiara poate fi definita ca un ansamblu de decizii si activitati care concura la reglarea si la ajustarea fluxurilor financiare si a fondurilor, la gospodarirea resurselor financiare ale intreprinderii.

Domeniul gestiunii financiare include gospodarirea activelor fixe, colecatrea capitalurilor si deciziile de intrebuintare a acestora pe anumite destinatii, definirea unei politici de rezultate si de crestere economica etc.

Mentinerea echilibrului financiar si a unui nivel minim de rentabilitate a utilizarii fondurilor reprezinta un obiectiv specific al gestiunii financiare. Starea de echilibru care permite firmei sa asigure in orice moment plata datoriilor sale poate fi numita , in sens restrans, lichiditate, cu mentiunea ca de mentinerea acesteia depinde nu numai autonomia, ci si existenta intreprinderii. Astfel, se poate afirma ca lichiditatea reprezinta un obiectiv esential al gestiunii financiare.

Mentinerea lichiditatii firmei depinde si de marimea surplusului monetar care este generat in special de rentabilitatea activitatii.

Orice decizie privind utilizarea fondurilor trebuie sa raspunda nu numai criteriului de lichiditate, ci si celui de rentabilitate. Lipsa de rentabilitate sau o rentabilitate insuficienta pune in pericol lichiditatea si mentinerea capitalului. Lichiditatea si rentabilitatea, ca obiective ale gestiunii financiare sunt elemente care intervin in definirea politicii generale a firmei.

Activitatile care tin de gestiunea financiara sunt guvernate de obiectivele stabilite prin politica generala a intreprinderii

12

Aceste activitati sunt foarte eterogene, referindu-se la rezolvarea unor probleme de trezorerie, colectarea si utilizareafondurilor pentru toate categoriile de investitii, controlul realizarii investitiilor, previziunea si analizele necesare pregatirii deciziilor etc.

Scopurile gestiunii financiare pot fi sintetizate astfel:- asigurarea echilibrului financiar si a rentabilitatii;- cresterea activelor si a cifrei de afaceri;- asigurarea flexibilitatii, care permite intreprinderii sa se adapteze la niste conditii dificile sau sa sesizeze noi oportunitati de profit sau de crestere.

Scopurile gestiunii financiare se pot controla cu ajutorul mai multor indicatori, intre care putem aminti: nivelul fondului de rulment in comparatie cu necesarul, gradul de indatorare, rentabilitatea economica, ratele de crestere a cifrei de afaceri, capacitatea de autofinantare, volumul lichiditatii etc.

Gestiunea financiara se inscrie intr-un sistem de previziune si de control menit sa asigure administrarea relatiilor pe termen lung si scurt in mediul inconjurator. In acest scop in intreprinderi se elaboreaza planuri strategice si pe termene medii si scurte, care reflecta resursele financiare si utilizarile lor.

Gestiunea financiara are un domeniu foarte larg, impunand rezolvarea in special a doua probleme esentiale:

- echilibrarea ansamblului de fluxuri privind incasarile si platile, adica asigurarea echilibrului financiar;

- rentabilitatea folosirii fondurilor, astfel incat sa se asigure atat remunerarea lor, cat si dezvoltarea firmei.

Rezolvarea ambelor probleme impune efectuarea unui control riguros asupra intregii activitati a intreprinderii.

13

III . INVESTITIILE ŞI FINANTAREA LOR

1.Investitiile, calea principala de dezvoltare şi modernizare a bazei tehnico-materiale a turismului.

Investitiile–constituie calea dezvoltarii dinamice a bazei tehnico-materiale a prestarilor de servicii catre populatie, in special, a turismului in complexitatea lui.

Baza tehnico-materiala creeata prin noi investitii de catre societatile comerciale pe actiuni turistice, prin atragerea si de capital strain, concretizata in construirea de hoteluri si modernizarea celor existente, hanuri sau cabane, unitati de alimentatie publica, va conduce la o mai buna valorificare in scopuri turistice a conditiilor naturale de care dispune tara noastra.

Valorificarea bogatului patrimoniu turistic de care dispune tara noastra si pentru extinderea turismului si in alte zone geografice mai putin exploatate turistic, se impune ca in perioada viitoare, societatile comerciale si intreprinzatorii particulari (agentiile si companiile turistice private) ca si investitorii straini (societati comerciale mixte) sa execute noi investitii la un nivel superior de confort international in urmatoarele domenii : - cai si mijloace de transport ; - locuri de cazare si de alimentatie publica ; - baza de tratament si de agrement ; - obiective culturale ; - instalatii pentru utilizarea energiei geotermale ; - instalatii solare pe litoral etc.

Baza tehnico-materiala se asigura atat prin investitii specifice turismului, care raspund cererii turistice ca : - cladiri (hoteluri) - mobilier - utilaje pentru alimentatie publica - inventar gospodaresc - instalatii electronice - mijloace de agrement - mijloace de transport proprii etc.

14

cat si prin investitii nespecifice destinate dezvoltarii altor ramuri si care servesc si pun in valoare desfasurarea calitativa a actiunilor turistice, cum sunt : - transportul rutier, aerian si naval ; - reteaua de gaze ; - telecomunicatii ; - aprovizionarea cu apa ; - centrale termice ; - posta, sanatate, cultura etc.

Interdependenta dintre cele doua categorii de investitii si justa lor proportionare – reprezinta o conditie esentiala pentru buna desfasurare a activitatii turistice, asigurand totodata competitivitatea pietei noastre turistice pe plan intern si international.

Prin INVESTITII – se intelege totalitatea cheltuielilor efectuate intr-o anumita perioada pentru crearea de noi active reale (cum se numesc in economia de piata) active fixe sau imobilizari corporale si necorporale productive si neproductive, precum si pentru reconstruirea, largirea si modernizarea celor existente. Se asimileaza notiunii de investitii, cheltuielile pentru lucrari de proiectare, prospectiuni si explorari geologice, cercetari stiintifice efectuate in legatura cu investitiile, cheltuielile cu pregatirea cadrelor necesare obiectivelor ce se construiesc, precum si cheltuielile pentru plata salariilor personalului administrativ si tehnic al noilor unitati in curs de constructie.

In activitatea de turism, prin investitii se intelege totalitatea cheltuielilor care se fac pentru asigurarea bazei materiale mobile si imobile (constructii, instalatii, echipament, mobilier,etc.) care participa la prestarea serviciilor turistice.

Desfasurarea activitatii de investitii in orice ramura a economiei nationale, in conditii de eficienta si rentabilitate, corespunzator economiei de piata si liberei concurente, necesita cunostinte temeinice din partea cadrelor cu pregatire tehnica, financiar-bancara in urmatoarele directii : - exigenta sporita in ce priveste fundamentarea tehnico-economica a noilor obiective de investitii ; - elaborarea si pregatirea din timp a documentatiilor tehnico-economice si financiare ; - asigurarea tuturor conditiilor tehnice pentru inceperea si realizarea lucrarilor, a achizitionarii utilajelor si echipamentelor din tara sau in cadrul unor societati mixte ; - punerea in functiune a capacitatilor construite la termenele prevazute si la parametric tehnico-economici stability prin documentatia tehnica si financiara etc.

Clasificarea investitiilor se face tinand seama atat de criterii economice, cat si financiare, astfel : 1) Dupa modul de finantare, investitiile se impart : a) Investitii finantate din bugetul public si din fondul de dezvoltare la regiile autonome si societati comerciale de stat, in ramurile de importanta nationala ; b) Investitii finantate cu participarea capitalului roman de stat sau particular si strain de stat sau particular sub forma societatilor comerciale mixte ; c) Investitii finantate din fondurile proprii de investitii si prin cooperare cu capital strain la societatile comerciale pe actiuni ;

15

d) Investitii finantate din capital privat prin atragere si de capital strain pentru construirea unor intreprinderiprivate (agentii turistice private) ; 2) Privite din punctul de vedere al structurii, investitiile se grupeaza in mai multe categorii : - lucrari de constructii-montaj ; - utilaje, instrumente, echipamente, mobilier etc. ; - prospectiuni, lucrari geologice si alte investitii ;

3)Din punct de vedere al executiei, lucrarile de investitii se impart in : - lucrari executate in antrepriza, de societati comerciale antrepriza de constructii-montaj ; - lucrari executate in regie de catre societatile comerciale insasi, cu forte proprii.

2. Indicatorii eficientei economice a investitiilor in turism in conditiile economiei de piata

Eficienta economica a investitiilor- indiferent de forma de proprietate (de stat, mixta sau privata) se exprima cu ajutorul mai multor indicatori sub forma valorica sau naturala in masura sa evidentieze raportul dintre efortul financiar si efectele obtinute ca rezultat al efectuarii investitiilor in conditiile de concurenta intre agentii economici care au ca obiect aceleasi prestatii turistice. Determinarea acestui raport se face prin stabilirea rezultatelor financiare ce se obtin pe unitatea de investitie,cu luarea in calcul a factorului timp si a oportunitatii investitiilor. Eficienta investitiilor poate fi definita si ca fiind un produs de factori calitativ care confera investitiilor un caracter complex ca : - perfectionarea activitatii domeniului in care intra in functiune investitia respectiva : - modernizarea si ridicarea confortului unor hoteluri si unitati de alimentatie publica, agreement etc. ; - ridicarea productivitatii muncii. La determinarea eficientei investitiilor se au in vedere mai multe criterii cum sunt : - sporirea continua a rentabilitatii investitiei in domeniul respectiv de activitate ; - timpul de executie a investitiei ; - durata de recuperare a investitiilor din profitul obtinut si din amortizarea capitalului fix (active fixe) ; - durata totala de functionare a activului fix ce urmeaza sa se realizeze. La aprecierea eficientei economice a investitiilor in turism, trebuie sa se ia in consideratie anumite particularitati si anume : a) – in primul rand, trebuie sa se tina seama de faptul ca investitiile concretizate in obiectve de cazare (hoteluri), alimentatie publica, impreuna cu dotarile respective, sunt supuse intr-o masura mai mica uzurii morale, decat activele fixe din alte ramuri ale

16

economiei nationale, ceea ce face ca stabilirea eficientei economice a investitiilor sa se ia in calcul un numar mai mare de ani ; b) – in al doilea rand, la stabilirea eficientei economice a investitiilor trebuie sa se ia i calcul, pe cat posibil, proportiile de utilizare a investitiilor nespecifice atat de societati comerciale turistice cat si de alte ramuri ale economiei nationale ; c) – in al treilea rand,pe langa determinarea eficientei sociale a investitiilor (ocuparea fortei de munca locala, folosirea resurselor locale), trebuie sa se urmareasca si efectul economic al respectivelor investitii, prin incasarile in lei si in valuta obtinute din serviciile turistice de baza si complementare prestate turistilor interni si straini. Eficienta economica a investitiilor in turism se poate exprima cu ajutorul mai multor indicatori dintre care mentionam : 1.Valoare investitiei – este indicatorul care arata totalitatea cheltuielilor necesare pentru pregatirea, executia si punerea in functiune a obiectivului de investitii. Aceste cheltuieli se estimeaza in devizul general al lucrarii. Indicatorul ‘valoarea investitiei’ cuprinde pe langa valoarea investitiilor directe (hoteluri si dotarile aferente, unitati de productie pentru alimentatia publica si servirea mesei, laboratoare de cofetarie-patiserie etc.) si valoare investitiilor conexe si colaterale ca : dotarile pentru agrement din jurul obiectivelor construite, terenuri sportive, cai si drumuri de acces, spatii verzi, canalizare, retele de telecomunicatii si electrice, centrale termice etc. 2. Influenta factorului timp asupra eficientei investitiilor. Acest indicator arata efectul economic al imobilizarilor de fonduri materiale si banesti atat pe parcursul executiei lucrarilor de investitii, cat si in perioada in care obiectivul de investitii realizat si pus in functiune nu este utilizat la intreaga capacitate. Reducerea timpului de imobilizare a capitalurilor si economisirea acestora au o influenta directa asupra eficientei economice a investitiilor si se poate realiza prin reducerea duratei de executie a lucrarilor de constructii-montaj si punerii partiale in functiune a anumitor capacitati inainte de terminarea finala a intregii investitii. 3. Investitia specifica este indicatorul care arata cuantumul valoric al investitiilor necesare pentru a obtine o unitate de spor de capacitate (lei/unitate),(m 2 etc. ), pentru realizarea unui loc de cazare sau a unui loc de masa in alimentatia publica, sau volumul de investitii necesar pentru a realiza un leu spor de productie, utilizand urmatoarele relatii :

Is = I/P sau Isc = Ic/Nc sau Isa = Ia/Na , in care :

Is, Ic, Ia = investitia specifica pentru crearea de noi capacitate de productie, pentru cazare (hoteluri) si alimentatie publica;

I, Ic, Ia = volumul investitiilor in lei sau valuta pentru crearea de noi capacitati de productie, pentru cazare si alimentatie publica ;

17

P = capacitatea de productie exprimata in unitati naturale, natural conventionale sau in lei ;

Nc = numarul locurilor de cazare ;

Na = numar locuri masa in alimentatie publica.

Cu cat indicatorul ‘investitie specifica’ este mai mic, cu atat investitia este mai eficienta. Investitia specifica este un indicator de baza in analiza eficientei economice a investitiilor intrucat, prin datele pe care le ofera, se poate alege varianta de proiect cea mai avantajoasa din punctul de vedere al solutiilor tehnice si arhitecturale, al amplasarii teritoriale a investitiei, al reducerii cheltuielilor materiale etc. In situatiile in care investitiile noi urmaresc modernizarea unor obiective turistice (o situatie frecventa astazi) sau dezvoltarea acestor obiective, investitia specifica va exprima volumul valoric al investitiei necesare pentru sporul capacitatilor de cazare cu o unitate (loc de cazare, m2 suprafata depozitare marfuri si alimente etc.) utilizand relatia : Is = H/Pm , in care :

H = valoarea activelor fixe existente, plus capitalurile pentru dezvoltare sau modernizare;Pm = capacitatea de productie exprimata in unitati naturale, conventionale sau in lei,dupa modernizare sau dezvoltare.

Analiza investitiei specifice in cazul dezvoltarilor sau modernizarilor de societati comerciale turistice trebuie sa reflecte aportul economic al investitiilor noi, comparative cu efectele activelor fixe existente inainte de extinderea si imbunatatirea folosirii lor.

4.Volumul incasarilor anuale in lei si in valuta, la 10.000 lei capital investit.Acest indicator indica ce volum de incasari in lei sau in valuta se vor realiza la 10.000 lei capital investit, dupa punerea in functiune a obiectivului de investitii, din activitateaprestatiilor hoteliere, desfacerilor marfurilor prin unitatile de alimentatie publica si din alte activitati de servicii (transport, agrement, asistenta de ghid, bancare, asigurari, bagaje,schimb valutar etc.) ce se efectueaza in cadrul obiectivului construit.

5. Durata de recuperare a investitiilor – indica perioada de timp in care capitalurile cheltuite pentru punerea in functiune a obiectivului construit se recupereaza din profitul obtinut. Cu alte cuvinte, indicatorul reflecta durata in anis au luni, dupa caz, in care se reconstituie capitalul investit, din rezultatele financiare obtinute dupa intrarea in functiune a obiectivului turistic. Acest indicator se calculeaza dupa formula :Dr = Vi/P , in care :

Dr = durata de recuperare;Vi = valoarea investitiei;

18

P = profitul brut anual.

In cazul cand au loc amenajari si modernizari, (frecvente in turism) durata de recuperare a respectivelor investitii se calculeaza dupa aceeasi formula. Daca modernizarea se refera la o unitate de cazare, careia i se ridica gradul de confort de la categoria a II-a la I , atunci profitul luat in calcul va fi cel provenit din diferenta dintre cele doua categorii de tarife existente pe piata in momentul respectiv. Eficinta economico-sociala a investitiilor efectuate in turism, se poate exprima si cu ajutorul altor indicatori si anume : - profitul anual si rata profitului ; - productivitatea muncii ; - cresterea desfacerilor de marfuri si servicii turistice ; - gradul de ocupare a capacitatilor de cazare si a obiectivelor de alimentatie publica ; - costul produsului turistic etc.

Pentru asigurarea cresterii eficientei economice a investitiilor este necesar sa se puna accentul, inca in faza de proiectare, pe fundamentarea temeinica a noilor obiective, reducerea duratei de executie a lucrarilor, construirea unor obiective atractive si functionale in vederea oferirii unor servicii de calitate. Eficienta economica a investitiilor in turism trebuie apreciata si in legatura cu alegerea amplasamentului investitiei din punct de vedere turistic, economic si social. In alimentatia publica – legata direct de turism – eficienta economica a noilor obiective, se asigura prin modernizarea tehnologiilor de preparare a bunurilor de consum alimentar, care conduce la cresterea productiei, reducerea consumului de materii prime, materiale, energie si manopera, cu influenta directa asupra sporirii valorii adaugate.

3. Resursele de finantare a investitiilor in cadrul regiilor autonome si societati comerciale de stat, societati comerciale pe actiuni si agentii turistice private,

societati comerciale mixte.

a) Resursele de finantare a investitiilor in cadrul regiilor autonome si societati comerciale de stat sunt urmatoarele ;- fondul de dezvoltare constituit din profiturile anuale realizate ;- fondul de amortizare a activelor fixe dupa ce s-a asigurat rambursarea ratelor creditelor bancare, plus dobanzile aferente pentru investitiile executate in anii anteriori ;- sumele rezultate din valorificarea pieselor, subansamblelor provenite din casarea activelor fixe ;- economiile realizate din reducerea costurilor investitiilor executate in regie;- mobilizarea rescurselor interne;- alocatii de la buget de stat (public) sau de la bugetele unitatilor administrative locale ;- capital strain de la persoane juridice sau fizice ;- credite bancare.

19

b) Resursele de finantare a investitiilor in cadrul societatilor comerciale pe actiuni si agentii turistice private- capital social propriu in natura si in bani ;- fondul de investitii constituit din profiturile anuale realizate ;- capital strain in natura si in bani ;- fondul de amortizare constituit ;- sumele de bani provenite din emiterea si vanzarea de noi actiuni si obligatiuni ;- sumele din valorificarea pieselor, subansamblelor provenite din casarea activelor fixe ;- economiile realizate din reducerea costurilor investitiilor executate in regie;- credite bancare.

Pentru urmarirea finantarii investitiilor, societatile comerciale intocmesc un ‘Buget al finantarii investitiilor’. Acest buget cuprinde, pe de o parte, valoarea investitiilor de finantat, iar pe de alta parte cuantumul resurselor de finantat a investitiilor (a surselor aratate). La intocmirea ‘ Bugetului de finantare a investitiilor’ , societatiile comerciale trebuie sa tina seama si de modul cum s-au calculat ‘mobilizarile’ si imobilizarile de resurse interne la stocurile de utilaje care necesita montaj, piese de schimb, obiecte de inventar si la alte elemente de activ si pasiv (furnizori, antrepenori, creditori pentru investitii etc.) in legatura cu investitiile. Mobilizarea resurselor interne nu este sinonima cu economii de resurse, dupa cum imobilizarea resurselor nu inseamna risipa, sau actiuni negospodaresti.

Mobilizarea si imobilizarea apar numai cu caracter temporar, pe parcursul executarii investitiei, pe trimestre, sau pe ani, urmand ca pana la incheierea lucrarilor ele sa se compenseze. Mobilizarea resurselor interne consta in includerea in lucrari – in anul in curs – a materialelor, prefabricatelor si utilajelor care necesita montaj etc., aprovizionate in perioadele anterioare, ca si sumele ce se datoresc furnizorilor si antreprenorilor pentru lucrarile de investitii executate care se achita in trimestrele urmatoare. Mobilizarari pot sa apara si din incasarea debitorilor la lucrarile de investitii aflate in curs de executare, sau din valorificarea materialelor obtinute in timpul executarii lucrarilor (nisip, pietris, materiale din demolari etc.) Bugetul de finantare a investitiilor constituie un instrument financiar care serveste bancilor, constructorului, cat si beneficiarului de investitii sa urmareasca respectarea disciplinei financiare in sensul utilizarii cu eficienta si rentabilitate capitalurile proprii si imprumutate. Din executia bugetului de finantare a investitiilor pot sa apara fie disponibilitati de resurse, fie necesar de resurse, ceea ce influenteaza relatiile reciproce dintre societatile comerciale in cauza si banca finantatoare, pe linie de credite bancare.

4. Finantarea, creditarea si decontarea investitiilor

20

Pentru deschiderea finantarii investitiilor realizate integral sau partial din alocatii bugetare, capital propriu si credite bancare, Banca Romana de Dezvoltare sau alte banci de stat sau particulare, vor primi urmatoarele documente : - lista de lucrari, utilaje, mobilier si alte obiecte de investitii – atat valoric cat si fizic ; - documentatia tehnico-economica aprobata ; - bugetul de venituri si cheltuieli ; - graficile de esalonare a executiei investitiilor cu termenele de punere in functiune ; - autorizatia de constructie eliberata de administratia locala (primarii) ; - contractul de antrepiza ; - cererea de finantare – unde se specifica sursele de finantare defalcate pe toata perioada de realizare a investitiei.

Contractul de antrepiza constituie forma juridica care reglementeaza raporturile dintre beneficiarii de investitii si societatile comerciale antrepriza de constructii – montaj, drepturile si obligatiile ambelor parti. El cuprinde o serie de clauze referitoare la executarea, finantarea si decontarea lucrarilor executate, costul lucrarilor, precum si penalitatile si despagubirile pentru neexecutarea obligatiilor asumate. Contractul de antrepriza se incheie numai cu antrepenorul general, urmand ca acesta la randul lui sa incheie contracte si aranjamente cu subantrepenorii pentru anumite lucrari cu caracter special (instalatii sanitare etc.) Bancile la primirea acestor documente examineaza oportunitatea si rationalitatea economica a respectivelor lucrari de investitii, a existentei surselor corespunzatoare de finantare si creditare.In masura in care investitiile propusear fi executate si finantate in anul respectiv calendaristic, indeplinesc toate conditiile tehnico-economice de executie, avizeaza deschiderea finantarii. Pentru completarea surselor proprii pentru finantarea investitiilor, bancile la solicitarea beneficiarilor de investitii, acorda credite pe termen scurt, mediu si lung. Conditiile de acordare, utilizare si rambursare a creditelor pe termen scurt, mediu si lung se stabilesc prin contractele incheiate cu beneficiarii de investitii indiferent de forma de proprietate. Prin contractul de credite se negociaza urmatoarele : - volumul creditului solicitat ; - durata de acordare a imprumutului ; - termenul de rambursare ; - cuantumul ratelor scadente (lunare trimestriale sau anuale) ; - dobanda si perioada de grazie. Se acorda perioada de grazie in rambursarea creditului in functie de durata de realizare a proiectului de investitii creditat, dar nu mai mult de 12 luni de la data prevazuta in graficul pentru terminarea executiei lucrarilor. In contractul de credite se prevad si modalitatile de acordare a creditului, su buna din urmatoarele forme : - integral la inceputul executiei investitiei ; - la o anumita data calendaristica ; - esalonat pe masura executarii lucrarilor de investitii.

21

Tot in contractul de credite se prevede si nivelul dobanzii curente negociate si al celor majorate pentru nerambursarea la termen a ratelor scadente, potrivit soldurilor zilnice ale creditului inregistrat la banca.

5. Finantarea, creditarea si decontarea reparatiilor capitale

Prin reparatii capitale se intelege complexul de lucrari ce se executa asupra activelor fixe in vederea mentinerii caracteristicilor tehnico-economice ale acestora, pe intreaga durata serviciului.

In general, reparatiile capitale se executa atunci cand – datorita uzurii- activul fix nu mai are randamentul initial, nu mai are precizia de lucru sau siguranta in functionare reclamata de procesul tehnologic.

Pentru ca reparatile capitale sa fie eficiente, intreprinderile trebuie sa tina seama de urmatoarele:

- de numarul reparatiilor capitale pe grupe de active fixe, structura si periodicitatea acestora intr-o anumita perioada de timp;

- de ciclul de exploatare exprimat in ani sau ore de functionare etc. de la data punerii in exploatare si pana la efectuarea primei reparatii capitale;

-de un normativ valoric – acceptat tehnic si economic – adica raportul procentual dintre valoarea reparatiilor capitale si valoarea de inventar a activeului fix supus reparatiei. Costul unei reparatii capitale poate merge pe plan mondial pana la maximum 60% din valoarea de inventar a activului fix reparat.

In acest caz se fac cheltuieli pentru modernizare la masini, utilaje si instalatii si depsesc 205 din valoarea reparatiilor capitale acceptate de Consiliul de administratie – respectivele cheltuieli se finanteaza din fondul de investitii al societatii comerciale; valoarea modernizarii majoreaza valoarea de inventar a activelor fixe reparate si se amortizeaza.

Cheltuielile obisnuite efectuate cu lucrarile de reparatii capitale – cuprinse in devizul de cheltuieli in conformitate cu prevederile din B.V.C. – se includ in costul produselor fabricate sau in costul prestarilor de servicii sau in cheltuielile de circulatie, in anul in care au fost executate, sau esalonate pe mai multi ani, in functie si de influenta pe care o au respectivele cheltuieli asupra rentabilitatii respectiv asupra ratei profitului.

In cazul esalonarii reparatiilor capitale pe o perioada mai mare de un an calendaristic, intreprinderile pot sa solicite credite bancare, urmand ca rambursarea creditelor sa se faca din provizioanele constituite pentru reparatii capitale in perioadele viitoare de gestiune.

Finantarea , creditarea si decontarea reparatiilor capitale se fce pe baza urmatoarei documentatii:

- deviz de cheltuieli;- lista activelor propuse a fi reparate;- B.V.C. pe anul in curs.Lucrarile de reparatii capitale executate de societatile comerciale antrepriza se

deconteaza pe baza de facturi si situatii de lucrari executate. Daca reparatiile capitale se executa in regie, decontarea se face pe baza de documente justificative ca: factuir, bonuri, ctate de salarii, cecuri, etc.

22

IV. GESTIUNEA IMOBILIZARILOR CORPORALE SI NECORPORALE (ACTIVE FIXE ) SI AMORTIZAREA LOR

1. Consideratii generale privind imobilizarile corporale si necorporale si amortizarea lor

Desfasurarea activitatii unei societati comerciale, firma etc, reclama si existenta unor masini , utilaje, cladiri etc., cunoscute sub denumirea de active fixe, mijloace fixe, capitaluri mobile si imobile si imobilizari corporale si necorporale.

Prin activ fix (imobilizari corporale) se intelege obiectul singular sau complexul de obiecte cu toate dispozitivele si accesoriile lui, destinat sa indeplineasca in mod independent o functie economica.

Imobilizarile corporale din ramura turismului cuprind totalitatea bunurilor materiale (mobile si imobile) care au o durata mare de functionare si care participa la crearea si oferirea produsului turistic si la prestarea serviciilor turistice.

Imobilizarile corporale (activele fixe) sunt acea parte a aparatului de productie care se consuma si transmit valoarea asupra produselor turistice si serviciilor nu dintr-o data, ci treptat, in decursul mai multor cicluri de exploatare. Transmiterea treptata a valorii este determinata de faptul ca consumul activelor fixe , respectiv uzura fizica si morala actioneaza tot in mod treptat.

Structura imobilizarilor corporale (activelor fixe) din turism se prezinta astfel:- cladirile unitatilor de cazare (hoteluri) si de servire a mesei;- cladirile depozitelor pentru pastrarea marfurilor, a materialelor etc., destinate

turismului;- utilaje si instalatii specifice turismului;- unitatile si atelierele de reparatii si intretinere;- parcul propriu de transport turistic;- liniile mecanice de transport montan pe cablu;- aparatura electronica.

23

Din enumerarea acestor elemente structurale ale activelor fixe, rezulta ca ele difera in functie de complexitatea activitatii desfasurata, de volumul de activitate, de caracterul permanent sau sezonier de activitati turistice intreprinse etc.

Baza tehnico-materiala a turismului – are o sfera mai larga decat imobilizarile corporale care se gasesc in patrimoniul altor societati comerciale, datorita atragerii permanente sau temporare (prin inchiriere) in activitatea turismului si altor imobilizari (active fixe) cum sunt:

- instiutiile de sanatate ( policlinici, dispensare);- institutii cultural-artistice;- constructiile si amenajarile sportive;- folosirea unor mijloace de transport aerian, rutier, naval, etc.Una din particularitatile majoritatii imobilizarilor corporale din turism ca:

hoteluri, utilajele din alimentatia publica etc., decat imobilizarile corporale din alte ramuri economice.

In general , imobilizarile de bunuri si valori se clasifica astfel:a) cheltuielile de instalare (cheltuieli de instalare propriu zisa, cheltuieli de studii

si cercetare etc.), cu mentiunea ca acestea nu sporesc patrimoniul societatii comerciale, dar trebuie sa fie repartizate asupra mai multor ani de gestiune;

b) imobilizarile corporale (terenuri, constructii, cladiri, utilaje si diferite materiale, investitii neterminate);

c) imobilizarile necorporale (brevete, licente, marci de fabrica, desene, etc.);d) alte valori imobilizate (imprumuturi acordate pe un termen mai mare de un an,

titluri de participare, depozite).Imobilizarile mai pot fi clasificate in :- imobilizari de exploatare (bunuri direct productive utilizate pe o perioada mai

mare de un an);- imobilizari in afara exploatarii (bunuri indirect productive , cum sunt: locuintele

personalului, cantine, cluburi, dispensare etc.).Din punct de vedere al deprecierii sau nedeprecierii, imobilizarile se impart in :- imobilizari care se depreciaza (datorita uzurii fizice, dar si disparitiei

caracterului de nou);- imobilizari care nu se depreciaza (terenuri si anumite imobilizari nemateriale).In clasificare se poate tine seama si de criteriul apartenentei, in functie de care

activele pot fi:- proprii si- inchiriate.Clasificarea imobilizarilor corporale si necorporale trebuie sa contribuie la o mai

buna organizare a calcului amortizarii, a evidentei , analizei si controlului utilizarii eficiente a acestora.

In procesul de utilizare imobilizarile corporale (activele fixe) se uzeaza (depreciaza) fizic si moral.

Uzura fizica reprezinta baza materiala a pierderii valorii imobilizarilor corporale, fiind determinata de intrebuintare, actiunea unor factori naturali si de scurgerea timpului (invechirii). Ca efect al uzurii fizice, imobilizarile corporale trebuie sa fie supuse unui regim de intretinere si reparatii care reclama anumite cheltuieli, iar in anumite conditii de

24

exploatare, acestea se dezmembreaza (caseaza) si se inlocuiesc cu altele cu o productivitate mai mare.

Deci, putem spune ca uzura fizica este un proces economic care are doua laturi si anume:

- o latura materiala, tehnica;- o latura economica.Latura materiala se refera la faptul ca utilizarea imobilizarilor corporale, durata

lor de functionare, depind de uzura fizica, cat si de conditiile de exploatare pe parcursul existentei lor.

Latura economica a utilizarii lor in conditiile economiei de piata capata o insemnatate practica imediata, ceea ce inseamna recuperarea integrala a valorii lor prin sistemul de amortizare aplicat de agentul economic. Astfel si unele reglementari din tara noastra din 1990 au stabilit ca activele fixe cu durate de servici neexpirate, dar uzate fizic si moral sa poata fii casate - dupa caz – cu sau fara recuperarea valorii neamortizate, in functie de posibilitatile financiare ale agentului economic. De asemenea, activele fixe cu durate de serviciu expirate si care nu se mai pot folosi in conditii de eficienta si rentabilitate, sa fie dezmembrat (casat).

Uzura morala – are loc atunci cand activele fixe se demodeaza, se invechesc din punct de vedere tehnologic si trebuie inlocuite cu altele mai perectionate.

Uzura morala poate si trebuie luata in calculul amortizarii prin stabilirea unei durate de serviciu mai mica. De asemenea, pentru atenuarea pierderilor din valoarea imobilizarilor in active fixe provocate de uzura morala se recomanda utilizarea metodelor de amortizare accelerata.

Avand in vedere faptul ca activele fixe sunt supuse unui proces continuu de uzura si amortizare si ca ele influenteaza profitul, este necesara utilizarea lor la intreaga capacitate.

Cresterea eficientei utilizarii imobilizarilor corporale (active fixe) se poate asigura pe cale extensiva si intensiva.

Amortizarea imobilizarilor corporale poate fi privita sub urmatoarele trei aspecte:- ca proces economic – ceea ce inseamna o detasare si transmitere de valoare

asupra productiei, executarilor de lucrari si prestari de servicii;- ca o cheltuiala care urmeaza a se include in costuri sau in cheltuielile de

circulatie etc.;- ca fond sau resursa financiara care are menirea sa asigure recuperarea valorii

imobilizarilor corporale si deci sa finanteze noile investitii in imobilizari de active fixe.Deci, rezulta ca amortizarea reprezinta expresia baneasca a uzurii fizice si morale.

Aceasta nu inseamna insa ca in orice moment al existentei activului fix, uzura reala este egala cu amortizarea ca fond financiar.

Egalitatea sau lipsa de egalitate depinde in cea mai mare masura de metodele de calcul ale amortizarii activelor fixe. Valoarea de inventar va fi egala cu amortizarea constituita plus valoarea reziduala a activului fix la scoaterea lui din functiune prin dezmembrare (casare).

Amortizarea ca fond financiar al intreprinderii poate fi privita si ca o sursa de bani necesara pentru mentinerea aceluias volum de active fixe, atunci cand agentul economic a folosit resursele financiare proprii pentru noile investitii, sau pentru rambursarea in

25

termen a creditelor pe termen mijlociu si lung cand a utilizat resurse financiare imprumutate pentru cumpararea activelor fixe.

Amortizarea ca element al costurilor se va recupera odata cu celelalte cheltuieli din vanzarea produselor sau serviciilor.

Ponderea amortizarii in costuri varaiaza de la un domeniu sau altul de activitate si chiar de la o societate comerciala, firma, la alta. In general exista o tendinta de crestere a amortizarii in costuri ca urmare a sporirii valorii activelor fixe si a inflatiei dar si ca urmare a vointei intreprinzatorului de a-si recupera cat mai repede capitalul investit in aceste imobilizari. Scocietatile comerciale, firmele sunt preocupate sa creasca profitul prin reducerea cheltuielilor cu amortizarea. Aceasta se poate realiza prin cresterea productivitatii muncii pe ora functionare a activelor fixe, reducerea activelor fixe inactive etc.

Prin procesul de amortizare se recupereaza valoarea activelor fixe, constituindu-se un fond banesc denumit „fond de amortizare”. Acest fond este destinat in special inlocuirii activelor fixe scoase din uz, cu mentiunea ca in conditiile economiei de piata poate fi folosit si pentru finantarea activelor de exploatare, deci pentru productie.

Amortizarea este si o parghie financiara prin care se urmareste:- recuperarea valorii activelor fixe intr-o anumita perioada de timp, tinand seama

atat de uzura fixa, cat si de cea morala;- stabilirea exacta a cheltuielior cu amortizarea in costurile prestarilor de servicii

sau in cheltuielile de circulatie;- impulsionarea intreprinderilor in folosirea completa si eficienta a tuturor

activelor fixe;- stimularea intreprinderilor in intretinerea si si repararea activelor fixe;- respectarea unor principii de fiscalitate etc.

2. Evaluarea si reevaluarea imobilizarilor corporale (active fixe), duratele de serviciu si normele de amortizare

Dupa cum s-a mai aratat, amortizarea isi poate indeplini rolul si functiile, cu conditia ca activele fixe sa fie evaluate corect, deoarece valoarea de intrare (inventar) constituie baza de calcul a amortizarii.

Supraevaluarea si subevaluarea au efecte negative asupra calculului amortizarii, costurile de productie, profitului si impozitului pe profit.

In contabilitatea societatilor comerciale, firmelor etc., activele fixe sunt inregistrate la o anumita valoare, care poate fi :

- o valoare de intrare (initiala);- o valoare de inlocuire, reproductie sau actualizata.Valoarea initiala (de intrare) reprezinta nivelul cheltuielilor de investitii in

active fixe, inclusiv cheltuielile cu transportul, montarea si punerea lor in functionare. Ea se mai numeste si valoarea de inventar.

Valoarea de inventar este exprimata in unitati monetare ce corespund datei calendaristice la care s-au procurat activele fixe respective. Insa moneda se depreciaza in functie de gradul de inflatie la un moment dat , fenomen ce antreneaza diferentieri in privinta stabilirii valorilor de inventar a activelor fixe procurate la perioade si date

26

diferite. Deci, activele fixe cumparate la date diferite au preturi diferite si in consecinta amortizari de marime diferita.

Valoarea de inlocuire, reproductie sau actualizata este data de totalitatea cheltuielilor de investitii ce s-a efectuat de catre o societate comerciala, firma etc., pentru inlocuirea activelor fixe uzate cu altele identice sau echivalente. Aceasta valoare se stabileste ori de cate ori este necesara reevaluarea activelor fixe.

Reevaluarea activelor fixe este necesara nu numai ca urmare a modificarilor ce au loc in nivelul preturilor de cumparare, ci si a utilizarii lor in alt regim decat in cel stabilit initial (extensiv sau intensiv).

Reevaluarea are la baza preturile existente la data la care se face aceasta operatiune financiara, avand ca scop, determinarea unei valori de inventar actualizata, ceea ce creeaza un cadru favorabil pentru analiza si controlul amortizarii, al formarii si urmaririi costurilor, rentabilitatii si resurselor financiare necesare inlocuirii activelor fixe uzate.

Reevaluarea se poate efectua in doua moduri si anume: in primul mod,valoarea de inventar se corecteaza cu un indice de preturi specific gamei de bunuri careia îi apartine activul fix respectiv, iar in al doilea mod, valoarea de inventar se corecteaza cu indicile care exprima variatiile nivelului general al preturilor pe economia nationala.

In cadrul reevaluarii se determina si valoarea ramasa neamortizata in functie de valoarea de inventar actualizata, durata de serviciu consumata si durata de serviciu ramasa de functionat, dupa urmatoarea relatie:

Vm = , in care :

Vm – valoarea ramasa neamortizata;Dr – durata de serviciu ramasa;Dc – durata de serviciu consumata;

Inventarierea activelor fixe si analiza acestora precede operatiunea de reevaluare, spre a se determina cat mai exact duratele cat mai pot functiona si valoarea ramasa neamortizata. Cu ocazia reevaluarii se stabilesc si noile durate de serviciu, concomitent cu duratele de serviciu ramase si cele consumate.

La noi in tara reevaluarea activelor fixe s-a facut in toate ramurile productive si de prestari de servicii, conform legilor nr.15 si 31 din 1990 privind transformarea unitatilor economice in regii autonome sau societati comerciale, pe baza unor indici de actualizare, evaluand astfel capitalul social. H.G. 945/1990 – privind inventarierea si reevaluarea mijloacelor fixe (H.G.26/1992), H.G. 500/1994, H.G. 1553/2003.

Reevaluarea a cuprins atat activele fixe cat si activele de exploatare. Operatiunea s-a incheiat la 31.XII.1990. Reevaluarea a fost continuata si in iulie 1992 pentru stabilirea valorii ramasa neamortizata a activelor fixe din patrimoniul societatilor comerciale in conditiile noilor preturi practicate in economie- in functie de gradul de inflatie- in vederea privatizarii lor.

Reevaluarea activelor fixe se poate face si cand se reorganizeaza societatile comerciale prin divizare in societati mai mici, cand se pun in vanzare o parte din activele fixe, sau cand se dizolva si are loc impartirea capitalului social intre actionarii fondatori ai societatii respective. De asemenea, reevaluarea activelor fixe se face cand o societate

27

comerciala se asociaza cu alti agenti economici de profit, formand o noua societate comerciala pe actiuni.

Prin durata de serviciu a activelor fixe se intelege perioada de timp medie exprimata de regula in ani calendaristici, fundamentata din punct de vedere tehnic si economic, care se prevede de la data punerii lor in functiune- in stare noua pana in momentul scoaterii din functiune (prin dezmembrare,casare) datorita uzurii.

Duratele de serviciu depind de mai multi factori:- natura activului fix din exploatare;- conditiile de exploatare;- progresul tehnic si eficacitatea reparatiilor capitale etc.Duratele de serviciu se stabilesc pe categorii restranse si omogene de active fixe-

conform cataloagelor tehnice, in ani de functionare.In cazul masinilor agricole si utilajelor de constructii, duratele de serviciu se

exprima atat in ani, cat si in ore de functionare.Pentru mijloacele de transport auto, duratele de serviciu se exprima in km

parcursi, iar pentru mijloacele de transport aerian in ore de zbor.Norma de amortizare indica uzura activelor fixe pe timp de un an, sub forma unor

cote procentuale care aplicate asupra valorii medii a activelor fixe se determina amortizarea.

La noi in tara – in perioada de tranzitie la economia de piata – se folosesc urmatoarele norme de amortizare:

- analitice- unice.Normele analitice de amortizare sunt cote proportionale, capatand urmatoarele

forme:a) proportionale in timp;b) proportionale pe unitatea de produs;

a) pentru calcularea normelor de amortizare proportionale in timp, se utilizeaza urmatoarele formule:

Na = x 100, in care:

Sa – reprezinta suma anuala de amortizat din valoarea activului fix;L 15/1994 privind amortizarea republicata in 1998.

Va – reprezinta valoarea de amortizat sau valoarea de inventar.

Sa = , in care:

T – durata de serviciu a activului fix.

Se utilizeaza si formula: Na = .

Normele de amortizare proportionale in timp au ca trasatura, caracterul constant pe toata perioada in care activele fixe sunt supuse amortizarii.

Prezinta dezavantajul ca nu tine seama de variabilitatea in timp a uzurii activelor fixe.

28

b) Metoda normelor de amortizare (proportionale) pe unitatea de produs – se aplica in cazurile in care obiectul exploatarii este limitat ca sortiment (in industria carbonifera, forestiera,saline etc.).

De exemplu, in industria miniera – amortizarea la 1000 tone de rezerva exploatabila se calculeaza raportand valoarea de inventar sau valoarea de amortizat, la rezerva exploatabila minerala utila. Dupa aceea, pentru a stabili fondul de amortizare, se inmulteste valoarea amortizarii la 1000 tone de rezerva exploatabila, cu volumul extractiei anuale de substanta minerala utila.

Se pot utiliza formulele:

A1000 t= si FA = A1000t x C, in care:

A100t – amortizarea in lei la 1000 tone de rezerva exploatabila;Vi(Va) – valoarea de inventar sau valoarea de amortizat;R– rezerva exploatabila in mii tone existenta la inceputul anului curent;FA– fondul de amortizare anual ;C- extractia anuala de minereu util.

Actualele norme de amortizare sunt unice pentru activele fixe identice, indiferent de ramura in care functioneaza si forma de proprietate, luandu-se in considerare conditiile normale de exploatare si uzura fizica si morala aferenta.

In cazul unor categorii de active fixe care functioneaza in conditii de exploatare deosebite (mediu umed, corosiv, temperaturi inalte etc.) ceea ce conduce la o uzura acclerata se prevad norme de amortizare mai mari, deci durata de serviciu mai reduse.

Norma unica de amortizare se foloseste la determinarea amortizarii, numai in cazul cand intr-o întreprindere nu sunt miscari de active fixe ( intrari+iesiri) fata de anul precedent. Aceasta norma se stabileste pe total active fixe, pe baza datelor din bilantul contabil din anul precedent. Formula de calcul este urmatoarea:

Nu = , in care,

Nu – norma unica de amortizare;FA0 – fondul anual de amortizare din anul precedent;TVMA0 – total valoare medie anuala a activelor fixe din anul precedent.

Pentru a calcula amortizarea mijloacelor de transport auto din patrimoniul societatilor comerciale se utilizeaza normele proportionale de amortizare pentru un parcurs de 1000 km. Folosirea unor norme de amortizare in functie de km – parcursi pana la casare, au menirea sa asigure o corelatie reala intre cheltuielile cu amortizarea, volumul prestatiilor efectuate si norma tehnica de casare a autovehiculelor.

Relatia de stabilire a acestei norme de utilizare este urmatoarea:

Na =

Np – norma de parcurs exprimata in mii km pana la casarea autovehiculului.

29

In tarile dezvoltate se folosesc si urmatoarele metode de amortizare a activelor fixe:A) metoda normelor progresive;B) metoda normelor regresive;C) metoda normelor degresive.

A) Metoda normelor progresive se caracterizeaza prin aceea ca ele cresc pe masura ce are loc inaintarea in timp a folosirii activelor fixe, ceea ce conduce la o amortizare mai mica in primii ani de functionare si mai mare spre sfarsitul duratelor de utilizare.

Normele de amortizare progresive nu tin seama insa de scaderea productivitatii activelor fixe pe masura ce acestea se apropie de casare (dezmembrare). De aceea, aceste norme se recomanda la calcularea amortizarii aferente activelor fixe cu o durata de serviciu indelungata, de exemplu, la „cladiri”, ceea ce corespunde gradului efectiv de uzura al acestora.

Formula de calcul a normei de amortizare progresiva este urmatoarea:

Nap = x 100 , in care:

Ds – durata de serviciu a activului fix;Dr – durata de serviciu ramasa de consumat;(Nu) – suma numarului anilor duratei de serviciu a activului fix.

B) Metoda normelor de amortizare regresive (accelerata) se caracterizeaza prin diminuarea amortizarii activelor fixe pe masura ce acestea se aproprie de expirarea duratei de serviciu. Prin aplicarea acestei metode se obtine o amortizare mai mare la inceputul duratei de functionare si mai mica spre momentul casarii (dezmembrarii). Aceasta metoda este indicata sa se aplice activelor fixe care sunt supuse frecvent uzurii morale (masini, utilaje, instalatii etc.). Metoda normelor de amortizare regresive (accelerata a amortizarii), prezinta urmatoarele avantaje:

1. asigura concordanta dintre normele de amortizare si starea tehnica si randamentul mai mare al activelor fixe la inceputul functionarii lor;

2. asigura procurarea mai rapida a capitalului pentru reinnoirea activelor fixe uzate;

3. se micsoreaza pierderile din valoarea activelor fixe ramasa neamortizata cauzata de uzura fizica si morala.

Dezavantajul este ca micsoreaza profitul anual obtinut de societatea comerciala, firma etc., care aplica aceasta metoda si implicit impozitul pe profit, adica veniturile bugetului statului. De aceea, aceste norme de amortizare trebuie folosite combinat cu alte metode de amortizare a activelor fixe, ca de exemplu, cu metoda normelor de amortizare liniare, pentru a realiza un cost mai putin variabil de la un an la altul sau de la o perioada la alta, si un venit (pofit) relativ stabil.

Sistemul de calcul regresiv al amortizarii in functie de normele de amortizare si baza de calcul, cunoaste mai multe variante si anume:

a) sistemul regresiv cu norma de amortizare constanta;

30

b) sistemul regresiv cu norma de amortizare descrescatoare;c) sistemul mixt-regresiv cu norma de amortizare constanta si proportionala in

timp (liniara);a) In sistemul regresiv cu norma de amortizare constanta, baza de calcul este

valoarea ramasa neamortizata, iar in cazul normei de amortizare descrescatoare (degresiva), baza de calcul este valoarea de inventar.

Sistemul regresiv cu norma de amortizare constanta este regresiv prin baza de calcul, baza care se micsoreaza in fiecare an cu amortizarea calculata si transferata asupra costurilor in anul precedent.

In sistemul mixt-regresiv cu norma de amortizare constanta si proportionala in timp, baza de calcul o reprezinta pana la un moment dat (un numar de ani) valoarea ramasa neamortizata, iar apoi valoarea de inventar.

C) Metoda normelor degresive se foloseste mai ales in legislatia franceza. In acest sens, se utilizeaza normele de amortizare regresive descrescatoare prin utilizarea procentului de baza de la metoda proportionala liniara, marit cu un coeficient.

Procentul de amortizare astfel determinat se aplica la valoarea ramasa neamortizata.Cand suma anuala a amortismentului devine inferioara sumei amortismentului obtinuta prin metoda proportionala liniara, agentul economic are latitudinea de a reveni la amortizarea liniara. Metoda amortizarii degresive permite reconstituirea mai rapida a capitalului avansat in active fixe, chiar din al doilea an recuperandu-se 50% din investitia initiala, pe cand daca s-ar aplica metoda proportionala liniara, acest nivel se atinge in al patrulea an.

In Franta se utilizeaza patru metode de calcul a amortizarii si anume:- metoda amortismentului constant sau liniar- metoda amortismentului progresiv fundamentala pe ipoteza ca bunul supus

amortizarii sufera o mai slaba depreciere fizica si morala in primii ani de functionare;- metoda amortismentului exceptional in cote anuale de 25% la 50%.In Anglia se practica, indeosebi doua sisteme de amortizare a activelor fixe:1. metoda ratei fixe (sau liniei drepte), potrivit caruia in fiecare an se calculeaza

un procent fix din valoarea initiala (inventar) a activelor fixe supuse amortizarii, pana la recuperarea valorii activului fix.

Procentul este in general de 10% pe an din valoarea de inventar.Acest procedeu se utilizeaza si in tara noastra la calculul amortizarii sondelor de

titei si gaze din industria petrolului, al caror durata de serviciu (functionare) este de 10 ani.

2. metoda micsorarii balantei, potrivit careia cota de amortizare este aceeasi, insa valoarea activului fix la care se calculeaza amortismentul se reduce in fiecare an cu valoarea amortizarii calculata in anul anterior.

In general, sistemul ratelor fixe de calcul a amortismentului este recomandat de catre Consiliul de documentare contabila in Londra.

3. Stabilirea fondului de amortizare prin metoda liniara (proportionala)

31

Sunt supuse amortizarii imobilizarile corporale si necorporale (activele fixe) care au o valoare de inventar mai mare de 1500 RON si o durata de serviciu mai mare de un an.

Se mai considera active fixe si deci, se amortizeaza, urmatoarele:- investitiile puse in functiune total sau partial pentru care nu s-au intocmit

documentele de inregistrare in contabilitate ca active fixe;- investitiile efectuate la activele fixe inchiriate.Amortizarea investitiilor efectuate la activele fixe inchiriate are doua aspecte

economice:- primul aspect se refera la faptul ca daca investitia se realizeaza de chirias,

exclusiv in folosul sau, fara avizul proprietarului, cheltuielile efectuate se vor recupera de acesta, in rate lunare egale, cel mult pana la expirarea contractului de inchiriere. In acest caz, investitia respectiva nu mareste valoarea activului fix obtinut cu chirie; in eventualitatea ca se realizeaza contractul de inchiriere inaintea recuperarii integrale a investitiei, valoarea nerecuperata a investitiei executate se include in cheltuielile prestarilor de servicii sau in cheltuielile de circulatie ale anului in care a incetat valabilitatea contractului de inchiriere.

- al doilea aspect se refera la investitiile efectuate asupra activelor fixe inchiriate, cu acordul proprietarului si este in interesul ambelor parti contractante. Cheltuielile de investitii maresc valoarea activului fix inchiriat. Chiriasul va amortiza cheltuielile efectuate cu investitia, aplicand normele de amortizare valabile pentru activul fix inchiriat, urmand ca fondul de amortizare calculat sa fie retinut din chiria datorata proprietarului.

La expirarea contractului de inchiriere se restituie activul fix respectiv la noua lui valoare de inventar, pentru ca proprietarul sa poata calcula uzura corespunzatoare si sa continue procesul de amortizare.

Nu sunt supuse amortizarii urmatoarele imobilizari corporale (bunuri):- motoarele, aparatele si unele subansambluri ale activelor fixe cumparate in

scopul inlocuirii componentelor similare uzate cu ocazia reparatiilor capitale; in cazul efectuarii unor modernizari cu ocazia reparatiilor capitale, acestea maresc valoarea de inventar a respectivului activ fix si sunt supuse amortizarii.

- sculele, instrumentele si dispozitivele speciale a caror valoare se include direct in costul prestarilor de servicii sau in cheltuielile de circulatie etc.

In activitatea economica a societatilor comerciale firmelor etc., se intalnesc situatii cand unele active fixe amortizate integral continua sa functioneze. In asemenea cazuri, activele fixe nu se mai amortizeaza, functionarea lor in continuare se reflecta favorabil asupra reducerii cheltuielilor prestarilor de servicii si de circulatie si cresterii indicatorilor de eficienta economica.

Pentru calculul amortizarii se intocmeste o „situatie a amortizarii activelor fixe”. La intocmirea acestei situatii trebuie sa se tina seama de miscarea activelor fixe, adica de intrarile sau iesirile acestora (cumparari, noi investitii, casari, vanzari de active).

In cazul intrarilor de noi active fixe in cursul anului respectiv, se va calcula valoarea medie anuala a intrarilor, dupa relatia:

Vm(i) = , in care,

32

Vi – valoare de inventar a activelor fixe iesite din functiune;T (ne) – timpul in luni de la data iesirii pana la sfarsitul anului curent.

In ambele formule, la determinarea timpului de functionare sau de nefunctionare pana la sfarsitul anului curent nu se va lua in calcul luna in care intra sau iese din functiune respectivul activ fix. In continuare se determina valoarea medie anuala totala a activelor fixe, dupa relatia:

VMAT = Vi – 1 – I + Vm(i) – Vm(ie)

Fondul anual de amortizare se stabileste astfel:

FA=

Cand amortizarea activelor fixe se calculeaza pe baza normei unice de amortizare, se aplica formula:

FA=

FA- fondul de amortizare anual pentru totalitatea activelor fixe din patrimoniu.

Fondul anual de amortizare se repartizeaza pe trimestre in functie de activele fixe care vor functiona in anul curent respectiv, tinand seama de intrarile si iesirile de active fixe.

In situatia amortizarii activelor fixe mai intra si calculul ratelor anuale de recuperat din valoarea activelor fixe casate (dezmembrate) inainte de amortizarea lor integrala. Acest calcul este necesar in vederea recuperarii de capital din profit, a pierderilor rezultate din neamortizarea integrala a valorii activelor fixe casate (dezmembrate) inainte de expirarea duratei de serviciu, daca intreprinzatorul doreste acest lucru.

33

V. GESTIUNEA DE TREZORERIE

1. Continutul si clasificarea activelor de exploatare (circulante)

Pentru buna desfasurare a activitatilor economice, societatile comerciale turistice (agentii turistice) au nevoie pe langa imobilizari corporale si necorporale (active fixe) si de un volum corespunzator de active de exploatare (circulante).

Spre deosebire insa de alte ramuri economice in turism si comert este specifica cresterea mai rapida a activelor de exploatare (circulante) decat a activelor fixe.

In general, activele de exploatare se compun din:- active de exploatare care se gasesc sub forma rezervelor de productie (materii

prime, materiale, combustibil) etc.;- active de exploatare care se gasesc in procesul de productie (exploatare) ca:

productie in curs de prelucrare in alimentatia publica si in sectoarele industriale ale turismului sub forma productiei neterminate, semifabricate;

- active de exploatare care se gasesc in sfera circulatiei sub forma : marfurilor, ambalajelor, alte active, mijloace banesti in decontare, in casa sau in contul de disponibil in lei sau valuta la banca.

Spre deosebire de imobilizarile corporale (active fixe), activele de exploatare isi transmit deodata valoarea asupra produselor fabricate sau a serviciilor executate, ceea ce inseamna ca ele se consuma integral in cadrul unui ciclu de exploatare.

De la un ciclu de exploatare la altul, activele de exploatare isi schimba forma materiala, reinnoindu-se integral. De la aceasta regula fac exceptie activele de exploatare de natura obiectelor de inventar, echipamentul si materialele de protectie, uniforme, etc., care au o circulatie diferita atat fata de imobilizarile corporale, cat si de celelalte active de exploatare, reinnoindu-se dupa uzura si dezmembrarea lor completa. Ele au o pondere mare in societatile comerciale turistice, comert si institutii.

Activitatea economica din societatile comerciale turistice si de alimentatie publica face parte din ramura comert, unde este caracteristica circulatia marfurilor si serviciilor si nu cea de productie, ceea ce determina o pondere mare de active de exploatare sub forma: marfurilor, ambalajelor de circulatie, alte active reale etc.

Totusi, societatile comerciale turistice si de alimentatie publica au o retea bine organizata in unitati complexe de hoteluri si restaurante, laboratoare de cofetarie, alte sectoare industriale producatoare de bunuri pentru agrement etc. Aceste activitati productive necesita de asemenea, active de exploatare sub forma de materii prime, materiale, combustibil, energie electrica, semifabricate etc.

34

In practica financiara, activele de exploatare pot fi ordonate in trei grupe:a) valori de exploatare;b) valori realizabile in termen scurt;c) disponibilitati banesti.a)Valorile de exploatare cuprind elementele:- stocurile de materiale pentru productie;- stocurile in curs de fabricatie;- stocurile de produse finite;- obiecte de inventar, echipamente de protectie, uniforme, etc.b) Valorile realizabile in termen scurt cuprind:- creanţele asupra terţilor;- efecte comerciale rezultate din operatiunile creditului comercial cambii, bilete la

ordin, cecuri, etc.c) Disponibilitatile banesti se refera la banii din casa si din contul curent la banca

in lei si in devize.Continutul material al activelor de exploatare in turism, ca si in comert il

constituie:-stocurile de marfuri si ambalaje, alte active (obiecte de inventar, echipament de

protectie, cazarmament, material pentru intretinerea curateniei in hoteluri, piese de schimb, uniforme,etc.)

-alte activitati (materii prime, materiale, semifabricate, produse finite, combustibil, energie electrica etc.) necesare alimentatiei publice si sectiilor industriale ale societatilor comerciale turistice;

-mijloace banesti in casa si in contul curent la banca, efecte comerciale si mijloace banesti in decontare in turismul international;

-provizioane (cheltuieli anticipate) pentru:pregatirea sezonului turistic, risc comercial, pentru reparatii capitale si curente la cladiri si utilaje, abonamente la diferite publicatii, telefon, radio, TV, publicitate turistica,etc.

Dupa apartenenta lor, activele de exploatare (circulante) se grupeaza in:-active de exploatare proprii formate din capitalul social, o parte din profitul

realizat anual pentru autofinantare si sumele obtinute din emiterea si subscrierea de actiuni si obligatiuni etc.;

-active de exploatare atrase, formate pe seama pasivelor de exploatare (pasive si stabile) si a altor surse atrase;

-active de exploatare imprumutate formate pe seama creditelor de trezorerie.Aceasta grupare a activelor de exploatare prezinta o deosebita importanta

deoarece cresterea activelor de exploatare proprii conduce la intarirea gestiunii societatilor comerciale.Existenta si cresterea permanenta a activelor de exploatare proprii face posibila renuntarea partiala sau totala la sursele provenite din afara procesului de exploatare cum ar fi, creditele bancare, ceea ce reduce cheltuielile de exploatare (circulatie) cu dobanzile bancare.

2. Resurse si cai de finantare a activelor de exploatare (circulante)

35

In general, necesarul total de active de exploatare (circulante) se finanteaza din urmatoarele surse:

-capital propriu;-capital asimilat celui propriu sau pasive de exploatare (pasive stabile)-alte surse atrase temporar;-sume din vanzarea de noi actiuni si obligatiuni.Analitic, sursele de acoperire financiara a necesarului de active de exploatare sunt

urmatoarele:1. La regiile autonome si societati comerciale cu capital public si pe actiuni:a) capital propriu – in care intra:-capital social in bani si in natura de stat sau privat;-fondul de rulment la inceputul anului in curs (bani in casierie, in contul curent la

banca, imobilizari si stocuri , clienti neincasati, hartii de valoare ca: cecuri, actiuni si obligatiuni, efectuate comerciale etc.)

-cresterea fondului de rulment din profiturile realizate in anul respectiv;b)fondul de rezerva al intreprinderii;c)capital asimilat celui propriu (pasive de exploatare);d)alte surse atrase ca: provizioane, creante certe, garantiile administratorilor,

cenzorilor si gestionarilor;e)sume din vanzarea de noi actiuni si obligatiuni;f)subventii bugetare, dupa caz si numai pentru regiile autonome si societati

comerciale publice;g)capital strain prin cooperare (bani sau natura);h)credite bancare in lei si devize.

2. La agentiile turistice private, resursele de finantare a activelor de exploatare sunt urmatoarele:

a)capital propriu in natura sau in bani;b)imprumuturi externe in natura sau in bani;c)o parte din fondul de amortizare a imobilizarilor corporale (active fixe);d)fondul de rezerva constituit din profitul anual realizat;e)surse asimilate capitalului propriu (pasivele de exploatare);f)hartii de valoare ca: cecuri, efecte comerciale;g)credite bancare in lei si devize.3. La societatile comerciale turistice mixte, constituite cu capital roman si

strain, de stat, sau privat, sursele de finantare a activelor de exploatare sunt urmatoarele:

a)capital social format din: aportul in natura si in bani al membrilor asociati;b)fondul de rulment (bani in casierie,in contul de disponibil de la banca in lei si

devize, cecuri, efecte comerciale, alte hartii de valoare, bonificatii asupra disponibilului existent in contul de la banca), stocuri, clienti neincasati;

c)o parte din profitul net convenit de catre asociati;d)fondul de rezerva constituit din profit;e)o parte din fondul de amortizare a imobilizarilor corporale(active fixe);f)capital asimilat celui propriu (pasive de exploatare);

36

g)credite bancare in lei si in devize de la Banca Romana de Comert Exterior si de la banci din strainatate.

Dupa cum se observa, necesarul de active de exploatare se acopera financiar din capitalul social, pasive de exploatare, sume din emiterea si vanzarea de actiuni si obligatiuni, alte surse atrase si numai in masura in care acestea nu sunt suficiente, din credite bancare.

Capitalul propriu si imprumutat trebuie folosit concomitent , se completeaza reciproc dar nu se pot inlocui. Intre aceste surse de acoperire financiara a activelor de exploatare trebuie sa existe un raport optim, care să conducă la cresterea rationalitatii economice.

Necesarul financiar al exploatării constituie de fapt diferenţa dintre banii blocati in stocuri de marfuri, ambalaje, etc. si formarea creantelor clientilor, pe de o parte, si finantarea cuprinsa in datoriile neachitate furnizorilor, pe de alta parte.

Necesarul financiar al exploatarii se mai numeşte si necesarul fondului de rulment. Deci, necesarul fondului de rulment se compune din stocuri plus clienti minus furnizori.

Stocurile si clientii reprezinta activele de exploatare, iar furnizorii sunt pasive de exploatare.

Din activele de exploatare mai fac parte:-avansurile si aconturile acordate furnizorilor si personalului intreprinderii;-datoriile faţa de personalul intreprinderii;-datoriile faţă de stat pe linia impozitelor şi taxelorşi asigurarilor sociale de stat.Unele din sursele arătate ce contribuie la finantarea activelor de exploatare sunt

şi pasivele de exploatare , adica datoriile faţă de furnizori, salariaţi, stat, asigurari sociale, banci etc.

Pasivele de exploatare sunt de fapt datorii minime si parmanente ale întreprinderii catre terţe persoane fizice sau juridice, rezultate din decalajul in timp intre apariţia obligaţiilor de plată şi efectuarea propriu zisă a plăţilor. Ca urmare a faptului ca au caracter permanent, pasivele de exploatare sunt asimilate capitalului propriu, fiind utilizate ca atare pentru finantarea activelor de exploatare. De exemplu, în cazul aprovizionarii de la diverşi furnizori apare un decalaj intre data de recepţie şi cea a pălţii materialelor, combustibilului, marfurilor etc., timp in care societatea comerciala cumparatoare foloseste surse băneşti ce nu-i aparţin (contravaloarea acestor bunuri) şi care se cuvin societaţii comerciale, firmei furnizoare. De asemenea, în cazul salariilor apare un decalaj între data formarii drepturilor de personal şi cea a achitarii lor efective.

Dintre elemente concrete generatoare de pasive de exploatare amintim pe urmatoarele:

- impozitul pe salarii;- contributiile pentru asigurări sociale;- impozitul pe profit;- alte taxe si impozite;-obligaţii ce izvorăsc din aprovizionari cu energie electrică, gaze naturale, apa

calda, termoficare;- avansuri primite;- dobanzi bancare.

37

Pasivele de exploatare dupa metodele de calcul se pot grupa in urmatoarele doua categorii:

- pasivele de exploatare determinate prin metoda soldurilor zilnice a datoriilor intreprinderii;

- pasivele de exploatare determinate direct pe fiecare elemnt de datorii;In prima grupa se includ pasivele de exploatare provenite din:-salarii;- impozitul pe salarii;- contributii pentru asigurarile sociale;- alte impozite;- datorii faţa de energia electrica consumata, gaze naturale, apa calda, dobanzi

bancare etc.In a doua grupa se includ pasivele de exploatare ce provin din:- aprovizionari de materii prime, materiale, marfuri, ambalaje etc.- avansuri;- garanţii;-provizioane pentru plata concediilor de odihna si pentru reparatii curente, revizii

periodice si reparatii capitale.Metoda soldurilor zilnice consta in urmatoarele operatiuni ce trebuie efectuate:- se alege trimestrul cu activitatea cea mai redusa, iar calculul se va face pentru o

singura luna din acest trimestru;- se stabileste cheltuiala medie zilnica pentru fiecare datorie, prin raportarea

obligatiilor trimestriale, la numarul de zile din trimestru, respectiv la 90 zile;- se face produsul dintre cheltuiala medie zilnica a datoriilor si numarul de zile de

intarziere a platii obligatiilor, obţinandu-se soldul acestora in ziua in care are loc achitarea;

- la soldul obtinut se aduna in fiecare zi cheltuiala medie zilnica a datoriilor pana in ziua in care are loc plata obligatiilor, cand soldul se va micşora cu suma achitată;

- se insumeaza pentru fiecare zi soldurile de la toate elementele generatoare de pasive de exploatare, cu mentiunea ca suma cea mai mica existenta in una din cele 30 de zile ale lunii luate in calcul, reprezintă pasivele de exploatare.

In concluzie, pasivele de exploatare trebuie astfel dimensionate, incat să corespundă cat mai real de posibilitatile de a obţine aceste resurse pentru finanţarea activelor de exploatare. Orice diferenta negativa intre pasivele de exploatare prevazute in bugetul de venituri si cheltuieli si cele realizate efectiv, trebuie compensată cu alte venituri proprii sau cu credite bancare, ceea ce conduce la creşterea dobanzii bancare.

Inainte de a calcula alte surse de finantare si a stabili proportiile acestora, societatile comerciale vor influenta volumul stocurilor si clientilor, cu pasivele de exploatare, obţinand astlfel necesarul fondului de rulment pentru finantarea activelor de exploatare.

3. Fondul de rulment – sursa de finantare activelor de exploatare

Necesarul fondului de rulment pentru finantarea activelor de exploatare difera de la o societate comerciala la alta, fiind influentat in fiecare stadiu al ciclului de exploatare

38

( cumparare, exploatare, comercializare) de: durata ciclului de exploatare, faţă de care este direct proportional; valoarea adăugată, in sensul că cu cat aceasta este mai mică, cu atat creditul de furnizor poate sa compenseze pe cel acordat clientilor; ritmul de crestere al cifrei de afaceri. In general, societaţile comerciale realizeaza o crestere a fondului de rulment, nu numai datorita cifrei de afaceri,dar si fenomenelor inflationiste.

In bilantul contabil, necesarul fondului de rulment apare ca diferenta intre activele de exploatare si pasivele de exploatare.

Partea din resursele financiare care asigura finantarea permanenta a activelor de exploatare reprezinta fondul de rulment. Aceasta se formeaza din capitaluri proprii si imprumutate pe termen scurt.

In activitatea financiara a societatilor comerciale -fondul de rulment- desemneaza capitalurile plasate in imobilizari de stocuri de active de exploatare ce asigura desfasurarea normala a prestarilor turistice.

Stabilirea capitalului permanent - ca parte componenta a fondului de rulment – pentru orice tip de societate ( de stat , pe actiuni sau mixtă) trebuie să stimuleze folosirea eficienta a activelor de exploatare, să mobilieze toţi factorii economici care sa conducă la accelerarea vitezei de rotatie a activelor de exploatare.

Determinarea fondului de rulment ( capitalul permanent) la societatile comerciale turistice se face global pe total active de exploatare – in functie de coeficientul de rotatie a activelor de exploatare realizat in perioada precedenta, tinand seama de factorii noi prevazuti pentru perioada curenta provind accelerarea vitezei de rotatie.Se utilizeaza urmatoarea relaţie:

FR (capital permanent) = C.P.S. , in care: Kro

C.P.S. – costul prestarilor de servicii turisticeFro- coeficient de rotatie a activelor de exploatare (circulante)In cazul in care se foloseste viteza de rotatie in zile, atunci formula de calcul a

fondului de rulment ( capital permanent) va fi urmatoarea:C.P.S. x Vz

FR (capital permanent)= 90 in care:

Vz – viteza de rotatie în zile a activelor da exploatare (circulante)90 – numărul de zile din trimestru.

Fondul de rulment este cu atat mai mic cu cat se reduc stocurile, soldul clientilor si furnizorilor, prin transformarea lor in lichiditati. Se mentioneaza faptul ca gradul de lichiditate depinde de viteza de rotatie a activelor de exploatare (circulante), viteza ce trebuie accelerata in fiecare stadiu al ciclului de exploatare prin aplicarea unor metode stiintifice manageriale de gestiune.

Reducerea necesarului fondului de rulment da nastere le resurse disponibile care pot fi utilizate in alte scopuri de catre intreprinzator pentru a aduce noi profituri.

Intre caile de reducere a necesarului fondului de rulment se mentionează:- cresterea duratei şi volumului creditului de furnizori;- reducerea duratei si volumului creditului acordat clientilor;

39

- reducerea pe cat este posibil economic a stocurilor de active de exploatareIn literatura de specialitate straina se arata ca pentru a obtine o reducere a

creditelor acordate clientilor, se poate oferi acestora o anumita cota procentuala de rabat in vedera stimularii acestora, de a face o plata la vedere (pe loc). Acest lucru conduce la diminuarea rentabilitatii societati comerciale, dar in schimb reduce necesarul fondului de rulment si deci economiseste costul creditului de trezorerie care s-ar folosi la finantarea acestui necesar.

In general, o incetinire a vanzarilor de marfuri sau de prestari servicii poate avea ca efect financiar o crestere temporara si brusca a fondului de rulment ce poate aduce mari dificultati in trezorerie. Insa, daca are loc o crestere a cifrei de afaceri, aceasta va conduce la sporirea necesarului de fond de rulment. Astfel sporul necesarului fondului de rulment este egal cu necesarul fondului de rulment înmulţit cu cresterea cifrei de afaceri din luna sau trimestrul respectiv.

Dupa unii economisti francezi, fondul de rulment poate fi: propriu, permanent, total. Astfel, fondul de rulment propriu se compune din capital propriu pentru acoperirea activelor de exploatare, plus capitalul fix; fondul de rulment permanent este egal cu activele de exploatare, plus valorile realizabile pe termen scurt, plus valorile disponibile, minus obligatiunile pe termen scurt; fondul de rulment total se compune din activele de exploatare, plus valorile realizabile pe termen scurt, plus valorile disponibile.

Din cele prezentate reiese că activele de exploatare (circulante) au ca surse de finantare: pasivele de exploatare, fondul de rulment şi creditele de trezorerie.

Fondul de rulment – dupa cum am văzut – constituie sursa principala de finantare a activelor de exploatare (circulante). Dar, fondul de rulment efectiv se poate reduce, deveni insuficient, nu numai in urma majorarii duratei creditului acordat clientilor si a creşterii stocurilor ca efect al incetinirii vanzarilor, ci si din cauzele urmatoare:

- inregistrarea de pierderi, cu mentiunea ca acestea reduc capitalul propriu care face parte din capitalul permanent;

- rambursarea creditelor pe termen mediu si lung, daca restituirea nu se face din profit si daca este mai mare decat anuitatile de amortizare a imobilizarilor corporale si necorporale.

- cresterea imobilizarilor corporale si necorporale ca efect al marilor investitii de dezvoltare sau modernizare a caror finantare nu se poate face prin noi capitaluri permanente sau a caror valoare depaseste sursele de finantare a investitiilor aprobate.

Reechilibrarea fondului de rulment se poate realiza prin diminuarea imobilizarilor corporale si necorporale sau prin sporirea capitalurilor permanente.

Capitalul permanent poate fi sporit prin aporturi noi ale asociatilor la capitalul social sau prin cumpararea de noi actiuni si obligatiuni, recurgerea la imprumuturi pe termen mediu si lung, punerea în rezerva din profit pentru autofinantare, consolidarea imprumuturilor pe termen scurt etc.

4. Creditele pe termen scurt – sursa de acoperire financiara a activelor de exploatare

40

Pe langa capitalurile proprii, resursele financiare ale societatii comerciale, firmei se formeaza si din capitaluri de imprumut, cu mentiunea ca o componenta a acestuia o reprezinta creditul de trezorerie (pe termen scurt).

In perioada de tranzactie la economia de piaţă, creditele se acorda de catre bancile comerciale pentru o perioada de pana la 12 luni. Pentru a beneficia de resurse împrumutate, agentii economici trebuie sa indeplineasca anumite conditii cum sunt;

- sa aibă personalitate juridica;- sa fie inscris in registrul comertului si la Camera de Comerţ teritorială;- sa aiba conturi deschise la banca;- sa prezinte bancii garantii si documente care sa ateste ca desfasoara activitate

legala si rentabila;- sa accepte clauzele contractului de imprumut;- sa raspunda cerintelor de bonitate caracterizata prin lichiditate, solvabilitate si

rentabilitate.Bonitatea societaţii comerciale este verificata de banca creditoare pe baza

urmatoarelor documente:- bilanţul contabil;- balanţa de verificare;- contul de profit si pierderi;- informatii indirecte de la partenerii de afaceri sau terţe persoane girante ale

împrumutului etc.Relatiile de credit dintre bancă şi societatile comerciale debitoare se stabilesc pe

baza de contracte de credite, cu precizarea ca acestea reprezinta titlul executoriu, in care se precizeaza urmatoarele:

- volumul creditelor solicitate;- termenele si modul de acordare;- destinatia creditului;- nivelul dobanzilor negociate;- alte drepturi si obligatii ale partilor contractuale.In prezent, creditele bancare pe termen scurt, care vin sa completeze capitalul

propriu pentru finantarea activelor de exploatere pot fi:a)- credite de trezorerie;b)- credite pentru stocuri, cheltuieli si alte active ce se constituie temporar din

cauze justificate din punct de vedere economic;c)- credite pentru activitaţi sezoniere şi nevoi temporare pe termen pană la 90 zile.a) Creditele de trezorerie au menirea să acopere diferenta dintre valoarea totala

a stocurilor de marfuri, ambalaje etc. si cheltuieli ( plati), pe de o parte si totalul resurselor ce formeaza fondul de rulment, pasivele de exploatare si incasari, pe de alta parte.

Aceste credite se acorda agentilor economici prin contul curent (de disponibil) iar volumul lor se stabileste de catre societatea comercială prin bugetul de trezorerie.

In cazul ca resursele sunt mai mari decat valoarea stocurilor si cheltuielilor (platilor), diferenţa se prezinta excedent de trezorerie, care se poate utiliza la restituirea creditelor in perioada urmatoare. In situaţia inversa si anume, atunci cand resursele sunt mai reduse decat totalul valorii stocurilor si cheltuielilor (platilor), apare un deficit de trezorerie ceea ce reprezintă contractarea de noi credite de trezorerie.

41

b) Creditele pentru stocuri, cheltuieli si alte active constituite temporar, se obtin la cererea agentului economic, care depune la banca pe langa documentele aratate si situatiile de stoc din care sa rezulte obiectul creditarii, cauzele constituirii stocurilor, modul si termenele de a creditelor si daca stocurile corespund unei activitati ce are comercializare contractata.

c) Creditele pentru activitatile sezoniere sau pentru nevoile temporare care nu pot depasi 90 de zile sunt acordate societatilor comerciale in situatia ca temporar au nevoie de capital mai mare, peste cel prevazut in bugetul de trezorerie.

Cauzele cererii acestui credit pot fi:- primirea in avans de materii prime, materiale, marfuri de la furnizori;- lipsa mijloacelor de transport sau alte greutati in comercializarea marfurilor sau

a serviciilor;- neincasarea la termen a marfurilor vandute, a serviciilor facturate etc. datorita

lipei de capacitate de plata a clientilor etc. Se face menţiunea că pentru ultimele doua categorii de creditare, stocurile si

cheltuielile ce formeaza obiectul creditului nu se includ in bugetul de trezorerie, iar acordarea lor de catre banca se face numai daca societatea comerciala a folosit integral creditele aprobate prin bugetul de trezorerie.

Toate imprumuturile de la banca se pot obtine numai pe baza de garantii asiguratorii.

Atat la acordare cat si pe întreaga perioada de utilizare, debitorii trebuie sa garanteze creditele cu valori materiale si incasarile prevazute in B.V.C., in valoare cel putin egala cu creditul acordat.

Existenţa garantiei creditului constituie o certitudine pentru bancă, ca îşi va putea recupera imprumutul în cazul nerambursarii la termen a acestuia.

In garantia creditului poate intra orice bun din patrimoniul societaţilor comerciale din turism ca:

- marfurile din ţară si din import;- ambalajele;- alte active;- disponibilul din cont in lei şi in devize provenit din incasari;- alte surse financiare (efecte comerciale si alte valori mobiliare).Pentru întreprinzătorii privaţi (agenţii turistice private) creditele primite de la

banca se garantează cu întregul patrimoniu existent; in caz de nevoie banca poate apela şi la giranti care se ofera sa garanteze creditul acordat, in sensul rambursarii lui in eventualitatea că debitorul nu o poate face din diferite motive.

Garanţiile acestor credite se pot constitui sub diferite forme:- ipoteci asupra bunurilor imobile ale debitorilor sau girantilor;- bunurile proprietate personala a girantilor ce se inscriu in contractul de credite si

in registrele speciale de gajuri deschise la primarie si notariatul de stat;- cesiuni in favoarea bancii, cum ar fi drepturile de despagubiri din asigurari de

bunuri; drepturile cuvenite de la partenerii de contracte economice;- bunurile ce se cumpara din creditele primite indiferent daca garanţiile enumerate

mai sus acopera creditele solicitate.In totate cazurile garantia trebuie sa fie cu 10 – 20% mai mare decat volumul

creditului acordat.

42

In vederea asigurarii rambursarii creditelor, banca supravegheaza modul cum se utilizeaza creditul, controleaza situatiile economico-financiare ale întreprinderii, in special bilantul contabil si verifica existenta faptica a bunurilor constituite ca gaj.

Daca nu se respecta clauzele contractuale de catre debitor, banca il someaza sa-si îndeplineasca obligatiile asumate, putand trece la recuperarea creditelor, inclusiv prin executare silita.

Aparitia unor rate restante de rambursare provoaca perceperea unor dobanzi penalizatoare. Nu se acorda noi credite in cazul existentei ratelor nerambursate la scadenţă.

Creditele pe termen scurt necesare finantarii activelor de exploatare, specifice economiei de piata- denumite si credite de trezorerie, prezinta mare varietate si trasaturi diferite si au o durata de pana la trei luni (un trimestru).

Rambursarea creditelor trebuie asigurata in procesul derularii operatiunilor economice ale solicitatorului de credite.

Banca are latitudinea fie sa ceara asigurarea rambursarii creditelor prin gajarea încasarilor prevazute la anumite operatiuni comerciale inscrise in B.V.C., fie sa acorde un credit general pentru nevoi de plati curente, fara asigurari deosebite, decat solvabilitatea si capacitatea de plata recunoscuta a debitorului.

In general in economia de piaţă, datoriile pe termen scurt ale intreprinderilor sunt:

1. creditul de furnizor;2. datorii fată de diverşi creanţieri;3. creditul bancar (pe termen scurt).

1.Creditul de furnizori – se iveste in momentul in care furnizorul accepta sa nu fie platit la vedere, o data cu livrarea marfurilor. Pentru a nu avea dificultati de trezorerie, furnizorul poate cere clientului său sa-i tragă trate (cambii) cu scandente aprobate de ambele parti. In acest fel, furnizorul va putea sconta la banca inainte de scadenţă aceste trate in vedera refacerii trezoreriei. El va primi valoarea nominala a tratei (cambii) mai puţin scontul.

Durata creditului de furnizor variaza intre 30 – 90 de zile.Costul acestui credit este ridicat tinand seama de faptul ca întreprinderea (firma)

care face apel la credite de furnizor nu beneficiaza de bonificatie si rabaturi ce se acorda in cazul platii la vedere (pe loc).

2.Datoriile faţă de diversi creanţieri – reprezinta anumite credite pe terrmen scurt, provenite din sumele datorate si neplatite cum ar fi;

- salariile datorate personalului întreprinderii si neridicate de la banca;- impozite datorate statului si neachitate;- sarcini sociale asupra salariilor, datorate Ministerului Muncii si Protectiei

Sociale sau altor organisme specializate in domeniul Protectiei sociale;De regula aceste datorii sunt platibile la termen scurt sau chiar în avans.

3.Creditul bancar (de trezorerie) se compune din :A. credite generaleB. credite legate direct de anumite active de exploatareC. credite specifice unor operatiuni speciale

43

A) Creditele generale se acorda întreprinderii (firmei) pentru plati curente, nu au garantii speciale. Banca se informeaza despre lichiditatea si solvabilitatea pe termen scurt a solicitatorului de credite.

Creditele generale prezinta pentru banca un anumit risc, deoarece in caz ca întreprinderea nu-si poate vinde marfurile si serviciile nu-si asigura lichiditatile necesare rambursarii creditului. In structura creditelor generale se includ:

a) creditele pentru facilitaţi de casă;b) credite releu;c) credite de trezorerie prin mobilizarea de efecte financiare.a) Creditele pentru facilitaţi de casa – se acorda întreprinderilor pe o durata

scurta de timp exprimata in zile, in situatia cand acestea au scadente (obligaţii) de onorat certe si cu mentiunea ca încasările ce vor avea loc intre timp sa fie utilizate la restituirea creditului.

b) Creditul releu – se acordă înteprinderilor in cazul că acestea previzioneaza intrari de capital prin emiterea si vanzarea de noi obligaţiuni şi majorări de capital social.

c) Credite de trezorerie prin mobilizarea de efecte financiare se obtin in schimbul emiterii efectelor financiare (actiuni, obligatiuni). Aceste credite au un caracter general si prezinta un risc relativ mare pentru bancă, deoarece nu pot fi garantate prin active speciale de exploatare. Asemenea credite dupa rolul si obiectul lor sunt legate direct de trezorerie

B) Creditele legate direct de anumite active de exploatare. Aceste credite se refera in special la mobilizarea de creante ale clienţilor, dar şi pentru acoperirea stocurilor de exploatare.

Din structura acestor credite fac parte:a) creditul de scont;b) creditul de mobilizare de creanţe comerciale;c) credite de mobilizare de creanţe asupra strainatatii.a) Scontul nu este decat o forma de credit reală de creanţe (efecte comerciale).

Creditul de scont se caracterizeaza prin aceea că banca sconteaza cambii (trate), adica avanseaza bani unei întreprinderi (firme) a caror încasare va avea loc peste o anumita perioada de timp. Banca va plati valoarea nominala a cambiei (tratei) mai puţin un comision sau dobandă, denumită taxa scontului. De fapt, durata creditului acordat corespunde intervalului de timp dintre remiterea efectului comercial la banca si incasarea lui efectiva. Intreprinderea care beneficiaza de acest credit rămane raspunzătoare de rambursare deoarece daca trata (cambia) nu este plătită de client in ziua fixată, furnizorul trebuie sa restituie creditul .

In cazul cambiilor, in mod obisnuit se cere de la inceput trasului sa accepte plata la scadenta, ceea ce practic se face prin contrasemnarea cambiei scontate de catre tras. Spre deosebire de creditele generale, creditul de scont este rambursat ca urmare a derularii unei anumite operatiuni comerciale din care banca isi asigura recuperea creditului.

Prin urmare, creditul de scont se acorda pe baza unor efecte de comert (bilet de ordin, trate) si este cel mai raspandit si mai ieftin , cu mentiunea ca utilizeaza o tehnica bancara complexa si o gestiune greoaie a creditelor acordate clientilor.

44

b) Creditul de mobilizare de creanţe comerciale. Acest credit permite scontarea nu numai a creanţelor individuale ci gruparea mai multor creanţe dupa criteriul cronologic in care au fost emise, urmand să se tragă pentru ele un singur bilet la ordin in vedera prezentarii lui la banca pentru scontare.

Creditul pentru mobilizarea creanţelor are rolul de a reduce carenţele creditului de scont, unde fiecare efect comercial (cambie) face obiectul unor operatiuni individuale, ceea ce prezinta greutăţi mai ales in cazul întreprinderilor cu multe efecte comerciale, cu termene de plată şi sume mai greu de recuperat de la clientii lor. Pentru banca, riscul este mai mare, deoarece nu are la dispoziţie cambiile (tratele) care raman in continuare in proprietatea clientului băncii si nici puterea împotriva clientului furnizorului. Banca nu se poate întoarce decat împotriva furnizorului spre a-si recupera banii dati cu împrumut.

In cazul creditului de scont, banca poate sa-si recupereze împrumutul atat de la clientul furnizorului, cat si de la furnizor.

Creditul pentru mobilizarea de creanţe comerciale se foloseste îndeosebi in relaţiile băncii cu clienţii buni platnici, întrucat presupune un risc mai mare decat în cazul creditului de scont.

c) Creditul de mobilizare a creantelor asupra străinătăţii. Acest credit are rolul de a favoriza exporturile. Pentru a favoriza exporturile, banca centrala a Franţei mobilizează creanţele partenerilor străini ale intreprinderilor, stimuland bancile comerciale sa resconteze aceste creanţe in conditii relativ avantajoase pentru acestea. Banca comerciala foloseste biletul la ordin pentru a se refinanţa de la banca centrala (de emisiune) prin rescont.

In general, procedura de acordare a creditului este apropiată de cea referitoare la creditele acordate pe bază de bilet la ordin. Spre deosebire de creditul de scont, acest fel de credit se poate acorda pe o perioada mai mare de un trimestru, transformandu-se intr-un imprumut pe termen mediu.

Costul acestui credit este avantajos, deoarece stimuleaza exportatorii in derularea activitatii lor economice, oferindu-le posibilitatea de a intra rapid in posesia contravalorii marfurilor exportate.

C) Creditele specifice unor operatiuni speciale. In structura acestor credite întalnim creditele documentare, dar si alte tipuri de credite de mai mica importanţă. Aceste credite se refera la forma traditionala a creditului de comerţ exterior, implicand intervenţia băncii importatorului si a băncii exportatorului, numai cu menţiunea că exportatorul cere sa fie platit la vedere (pe loc). In acest sens, importatorul cere băncii unde îşi are contul curent să deschidă un credit documentar pe langă banca exportatorului. In acest fel, exportatorul va fi platit din momentul expedierii mărfurilor, serviciilor etc. in schimbul depunerii documentelor corespunzătoare care să ateste că mărfurile au fost expediate.

Deci, in concluzie, alegerea creditului pe termen scurt –în condiţiile economiei de piaţă- pentru finanţarea activelor de exploatare (circulante), reprezinta un aspect esenţial al gestiunii financiare, astfel că agenţii economici trebuie să acorde toata atenţia negocierii împrumuturilor în condiţii avantajoase, adica la un cost cat mai redus.

45

5. Viteza de rotaţie eficientă a activelor de exploatare (circulante)

Ponderea mare a activelor de exploatare în totalul activelor reale – implică necesitatea pentru agenţii economici din turism şi comerţ să folosească raţional şi eficient aceste elemente patrimoniale care să se reflecte pozitiv în rezultatele financiare.

Modul cum se desfăşoară rotaţia activelor de exploatare are o mare însemnătate pentru economia societaţilor comerciale turistice; cu cat se realizează o viteză de rotaţie mai accelerată cu atat agentul economic respectiv îşi va putea rezolva obiectivele economice propuse, cu un volum mai redus de active de exploatare (circulante), va apela la credite bancare intr-o masura mai mică şi deci va plati un cuantum mai redus de dobanzi.

Viteza de rotaţie a activelor de exploatare reprezinta un indicator calitativ al activitaţii societaţilor comerciale, exprimand eficienţa utilizării lor. Ea se exprimă prin intermediul a trei indicatori si anume;

a) numarul de circuite sau coeficientul vitezei de rotaţie pe care le parcurg activele de exploatare într-o perioadă de timp (trim., an);

b) coeficientul de utilitate eficientă a activelor de exploatare (circulante).a) Coeficientul vitezei de rotaţie sau numarul de circuite pe care le parcurg

activele de exploatare într-o perioadă de timp se calculează fie ca raport între cifra de afaceri (încasările din prestarile de servicii) şi necesarul total de active de exploatare; fie ca raport între perioada de timp (T )90 sau 360 de zile şi viteza de rotaţie în zile (Vz).

Viteza de rotaţie în zile (Vz) se determina ca un raport în care la numărător se înscrie produsul dintre necesarul total de active de exploatare şi numărul de zile din trimestru sau an (T), iar la numitor cifra de afaceri (volumul încasărilor din prestările de servicii turistice).

b) Coeficientul de utilizare eficientă a activelor de exploatare se calculeaza ca raport între necesarul total de active de exploatare şi cifra de afaceri, într-o perioadă de timp. Acest indicator indică ce volum de active de exploatare s-a cheltuit pentru obţinerea a 1000 lei, cifră de afaceri.

In afara influenţei pozitive pe care o are asupra profitului şi ratei profitului, accelerarea vitezei de rotaţie poate avea drept consecinţe financiare eliberări absolute si relative de active de exploatere.

Eliberarea absolută are loc atunci cand agentul economic reuşeşte să-şi realizeze cifra de afaceri cu un volum mai redus de active de exploatare.

Eliberarea relativă a activelor de exploatare are loc în condiţiile cand se realizează o crestere a cifrei de afaceri (încasări) cu un volum constant de active de exploatare, sau cand se realizează o creştere a cifrei de afaceri într-un procent mai mare decat creşterea activelor de exploatare.

In afara acestor indicatori – arătaţi mai sus- optimul investirii în active de exploatare se mai poate urmări şi prin intermediul altor indicatori cum ar fi;

- cifra de afaceri (încasări) la 10.000 lei active de exploatare utilizate;- profitul realizat la 10.000 lei active de exploatare.Primul indicator exprimă eficienţa mai ales sub aspectul cantitativ, în timp ce cel

de al doilea indicator exprimă eficienţa sub aspect calitativ.

46

6. Finantarea pierderilor de active de exploatare (circulante)

Piederea de active de exploatare (circulante) apare la nivelul întreprinderilor indiferent de forma de proprietate, atunci cand existentul de capital social pentru acoperirea financiară a activelor de exploatare este mai mic decat necesarul total de active de exploatare (circulante).

Calculul pierderilor de active de exploatare se face de catre Comisia de cenzori pornind de la analiza datelor financiare cuprinse în bilanţul contabil.

Existentul de capital social se reia din pasivul bilanţului la care se adaugă pasivele de exploatare, iar necesarul total de active de exploatare se ia din activul bilanţului.

Din pierderea de active de exploatare constantă se scad acele minusuri de active care nu au caracter de pierdere propriu-zisă, astfel:

- vărsarea în plus la bugetul statului a impozitelor pe profit şi a altor impozite şi taxe;

- prelevări făcute în plus din profit la fondurile proprii ale întreprinderii;- minusuri de active de exploatare provenite din înregistrări eronate sau din

emisiuni de înregistrare etc.Pierderile de active de exploatare reprezintă de cele mai multe ori fenomene

negative pentru activitatea întreprinderilor, putand proveni din:- neîncasarea unor debitori insolvabili;- cresterea consumurilor de materii prime, materiale, combustibil etc. pe unitate

de produs;- cresterea cheltuielior neproductive şi neeconomicoase (dobanzile bancare).;- lipsuri de inventar în gestiuni;- calamitaţi naturale;- creanţe prescrise;- efecte comerciale neincasate prescrise etc.Uneori, pierderile de active de exploatare se datorează unor cauze care nu ţin de

calitatea muncii desfăşurate în unitatea respectivă cum ar fi: calamitaţi naturale, accidente, explozii etc.. Oricare ar fi cauza producerii lor, pierderile trebuie acoperite financiar.

Acoperirea financiara a pierderilor se realizează mai întai prin recuperarea daunelor de la persoanele fizice şi juridice care au contribuit la producerea lor. In măsura în care pagubele sunt neimputabile, acestea se vor acoperi financiar din profitul întreprinderii. In cazul calamităţilor naturale, pierderile de active de exploatare se pot acoperi financiar din despăgubiri încasate de la societăţile de asigurări sau prin subvenţii comerciale publice dacă bunurile respective nu au fost asigurate la societăţi de asigurări.

47

VI. VENITURILE, CHELTUIELILE SI PROFITUL SOCIETATILOR COMERCIALE DIN TURISM SI COMERT

1.Consideratii generale privind veniturile, cheltuielile si profitul societatilor comerciale din turism si comert

Eficienta activitatii comerciale din cadrul agentilor economici din turism – in valoare absoluta – reprezinta ceea ce se obtine in plus fata de cat s-a cheltuit in activitatea economica, adica VENITUL NET, sau PROFITUL NET. In aceasta directie profitul si rata profitului sunt indicatori sintetici calitativi prin care se exprima eficienta economica a activitatii economice sau afacerii intreprinse de agentul economic. Consiliile de administratie ale societatilor comerciale din turism au sarcina sa prevada in bugetul de venituri si cheltuieli – efectele economice obtinute sub forma de profit sau alte venituri financiare, din efortul financiar in lei sau in devize depus pentru executarea serviciilor turistice. Marimea rezultatelor financiare depinde in mod organic de dimensionarea cheltuielilor si a veniturilor. Astfel, cu cat cifra de afaceri (incasarile din servicii turistice) se obtine cu un volum de cheltuieli minime, in conditiile negocierii unor preturi de vanzare a produselor turistice cat mai favorabile, cu atat si veniturile societatilor comerciale vor fi mai substantiale (mai mari). Rezultatele financiare ale societatilor comerciale turistice sunt proportionate – pe de o parte – in functie de volumul cheltuielilor activitatilor de baza (deservirea turistilor interni si straini) cat si pentru alte activitati (activitati anexe, de agrement, sectii industriale, excursii externe (sejur extern, etc.) iar pe de alta parte de volumul veniturilor (incasarilor). Cheltuielile totale inscrise in bugetul de venituri si cheltuieli reprezinta : - cheltuielile aferente veniturilor din realizarea cifrei de afaceri (incasarile din servicii turistice) ; - cheltuielile aferente veniturilor din alte activitati ;

48

- cheltuielile care se suporta din veniturile incasate (profit) dupa deducerea diferentei dintre cheltuielile aferente activitatii de baza plus cheltuielile din alte activitati, si veniturile obtinute. Veniturile totale provenite din realizarea cifrei de afaceri si alte venituri, reprezinta : - veniturile brute rezultate din prestatiile de servicii turistice si turismul international ; - veniturile realizate din alte activitati intreprinse de societatea turistica respectiva. Avand in vedere VENITURILE si CHELTUIELILE TOTALE realizate de societatile comerciale turistice si alte firme, se pot determine rezultatele financiare totale si nete.

Rezultatele financiare totale sunt formate din :-taxa pe valoare adaugata intr-o cota procentuala de 18%, ce se adauga la pretul

de facturare a serviciilor efectuate si se varsa la bugetul administratiei de stat ;-profitul brut - care se determina ca diferenta intre veniturile incasate pe de o

parte si cheltuielile aferente acestor venituri - pe de alta parte.Rezultatele financiare nete sunt formate din :-taxa pe valoarea adaugata ;-profitul net impozabil, determinat ca diferenta dintre veniturile incasate - pe de o

parte - si cheltuielile totale efectuate, inclusiv cheltuielile care se suporta direct din rezultatele financiare (din profit) - pe de alta parte.

Din incasarile obtinute, societatile comerciale din turism si alti agenti economici din aceasta ramura comerciala, isi recupereaza cheltuielile (costul serviciilor turistice), isi constituie fondurile proprii pentru dezvoltare, de rezerva, de premiere a salariatilor sai, etc., face plati de dividende etc., iar o alta parte din venituri reprezinta veniturile bugetului administratiei centrale de stat sau a bugetelor locale, dupa caz, sub urmatoarele forme :

-impozitul pe profit ;-taxa pe valoarea adugata ;-taxa asupra terenurilor scoase din fondul funciar ;-contributiile pentru asigurarile sociale - la bugetul asigurarilor sociale de stat ;-impozitul pe cladiri,diferite taxe ;Profitul rezultat din activitatea de baza si alte activitati poate fi influentat si de

alte venituri si pierderi provenite din :-dividende si dobanzi primite din cumpararea de actiuni si obligatiuni de la alti

agenti economici ;-venituri financiare (dobanzi, bonificatii) pentru banii tinuti in contul de

disponibil la banca ;-vanzarea unor ambalaje si alte active, materiale neutilizabile de agentul

economic respectiv ;-amenzi si penalizari incasate sau platite ;-comenzi anulate ;-scaderea creantelor prescrise ;-scaderea debitorilor insolvabili ;

49

-scaderea creantelor litigioase ;-plusuri de inventar ;-pierderi din calamitati naturale(bunuri neasigurate la societatile de asigurari)Profitul net bilantier (profitul impozabil) se determina – prin deducerea

(scaderea) din profitul brut – a cheltuielilor care se suporta direct din veniturile incasate, cum sunt :

-taxa pentru folosirea terenurilor scoase din fondul funciar ;-cheltuielile cu pregatirea profesionala si practica in productie ;-sumele platite pentru contractele de cercetare ce au ca obiect – programele

prioritare de interes national ;-cheltuielile de protocol,reclama si publicitate ;-alocatia de stat pentru copii neevidentiata in costuri (agenti privati) ;-sumele utilizate pentru cumpararea de actiuni de la alti agenti economici ;-prelevarile la fondul de rezerva si alte fonduri sociale etc.Atat profitul cat si rata profitului (raportul dintre profitul net si cheltuielile

efectuate sau costul prestarilor de servicii, inmultit cu 100 - sau –raportul dintre profitul net si capitalul social al societatii comerciale inmultit cu 100 – reflecta capacitatea agentului economic de a obtine venituri peste cheltuielile efectuate - de care sa dispuna atat el ca persoana juridica, cat si intreaga societate, prin sistemul de impozite utilizat.

Deci, profitul obtinut de agentii economici este format din profitul obisnuit –normal sau ordinar, iar uneori si in supraprofit sau profit de monopol.

Profitul normal sau ordinar este cel considerat suficient de orice agent economic pentru a-si continua activitatea economica.Lipsa acestui profit face imposibila existenta agentului economic respectiv (faliment).

Unii agenti economici – din lipsa de concurenta – pot sa obtina si supraprofit, profit suplimentar sau de monopol, peste cel ordinar. Monopolulu este o situatie proprie unor firme sau agenti economici care dispun si de anumite conditii naturale sau economice din ramura respectiva (dotare superioara, conditii naturale de exceptie, zona geografica deosebita etc.) de care se folosesc pentru a utiliza preturi mai mari,obtinand astfel un profit mai mare decat cel normal (ordinar).

Agentul economic care obtine profit suplimentar il obtine si pe cel ordinar si nu si invers.

Dupa influenta pe care o exercita asupra activitatii economice PROFITUL indeplineste urmatoarele functii :

a)-stimuleaza initiativa si acceptarea riscului din partea celor care investesc capitalurile proprii sau imprumutate intr-o activitate economica/productiva, prestari de serviciisau comerciala;

b)-incita la realizarea eforturilor de sporire a eficientei economice si cultiva spiritul de economie ;

c)-mijloc de cointeresare a agentului economic ca persoana juridica si a salariatilor in obtinerea unor profituri ordinare (optime) ;

d)-indcator sintetic de apreciere a eficientei activitatii intreprinsa de agentul economic, indiferent de forma de proprietate ;

e)-instrument de control asupra modului de determinare si impunere fiscala etc.

50

In concluzie, PROFITUL trebuie să stimuleze agenţii economici în realizarea programului de prestări de servicii, vanzări de mărfuri sau de producţie şi adaptarea lui conform cerinţelor pieţii (nevoi sociale), îmbunătăţirea calităţii şi diversificării serviciilor din turism, conform cerinţelor populaţiei (turişti interni şi străini).

2. Căile sau factorii de sporirea profitului

La nivelul societăţilor comerciale sau firme private din comerţ PROFITUL reprezinta diferenţa între suma rabatului comercial sau adaosul şi volumul cheltuielilor de circulaţie. In societăţile comerciale sau firme private de alimentaţie publica, profitul apare de regulă ca diferenţă dintre volumul adaosului sau al rabatului comercial şi totalul cheltuielilor de productie şi de circulatie.

La societaţile comerciale din turism (firme private), la principalele activităţi cu indicatori exprimaţi în lei desfaceri de mărfuri de alimentaţie publică, prestaţii hoteliere şi alte servicii, turism intern etc. profitul reprezintă diferenta dintre totalitatea veniturilor si totalitatea cheltuielilor înscrise in B.V.C.

In ceea ce priveste cheltuielile de circulatie, acestea se urmăresc separat pentru fiecare activitate, pentru a cuantifica economisirea lor, prin valorificarea tuturor rezervelor existente în unitate ca :

- dimensionarea mai corespunzătoate a volumului de activitate, a formaţiunilor de lucru ;

- folosirea la întreaga capacitate a activelor fixe (utilaje, hoteluri etc.) evitand calculul şi vărsarea amortizării pentru capacităţi neutilizate ;

- dimensionarea cat mai reală a devizelor de cheltuieli pentru reparaţii capitale şi curente ;

- reducerea cheltuielilor administrativ - gospodăresti etc.La prestaţiile hoteliere, transportul turistic si alte servicii, PROFITUL este

rezultatul diferenţei dintre încasarile totale la tarife aprobate şi volumul cheltuielior unitaţii respective.

In ultimă instanţa marirea profitului depinde de volumul şi calitatea prestaţiilor turistice, de volumul şi structura desfacerilor de mărfuri, de nivelul adaosului comercial şi al cheltuielilor de circulaţie.

Principalele căi şi factori care duc la sporirea profitului sunt :- reducerea cheltuielilor de transport marfuri şi turisti interni si straini prin

utilizarea mai completa a capacitatilor mijloacelor de transport (dus si întors) ;- reducerea cheltuielilor si pierderilor la ambalajele de circulatie ;- diminuarea perisabilitatii la marfuri si a riscului comercial la vanzare, printr-o

mai buna manipulare, supraveghere si gospodarire a fondului de marfa din depozite si unitati ;

- reducerea cheltuielilor neeconomicoase cu dobanzi bancare – prin lichidarea si prevenirea imobilizarii de active banesti ( fonduri) in stocuri de marfuri si alte active nevandabile (fara miscare) si accelerarea vitezei de rotatie a activelor circulante ;

-utilizarea eficienta a fondului de salarii negociat – respectand echilibrul necesar intre productivitatea muncii si nivelul salariilor stabilite ;

51

- intarirea controlului efectuat de organele financiar- contabile ale societatii, a comisiei de cenzori si de consiliul de administratie pentru prevenirea pagubelor din gestiuni si a respectarii clauzelor contractuale si a obligatiilor fata de banci si bugetul public national (amenzi si penalizari) etc.

Toate aceste masuri si cai de sporire a profitului ca si altele pe care le gandesc economistii si conducerea agentilor economici din turism - au menirea sa conduca nu numai la realizarea profitului previzionat pe perioada sau anul respectiv, ci si pentru dezvoltarea in perspectivă a acestei ramuri importante din cadrul economiei romanesti.

3. Repartizarea profitului net in cadrul regiilor autonome si societati comerciale cu capital de stat, societati comerciale pe actiuni si mixte

Rolul de parghie in intarirea gestiunii si a autonomiei financiare se realizeaza in final, prin modul de repartizare si utilizare a acestuia.

Dupa deducerea din profitul net a impozitului pe profit, profitul ramas se repartizeaza in felul urmator :

a) – la regiile autonome si societati comerciale constituite cu capital de stat ( actionar fiind statul) , profitul are urmatoarea repartizare :

- pentru constituirea fondului de dezvoltare utilizat pentru finantarea investitiilor si cresterilor de active circulante ;

- pentru constituirea fondului de rezerva ;- pentru constituirea fondului social- cultural si sportiv ;- pentru constituirea unor fonduri pentru perfectionarea si recalificarea

personalului angajat si a somerilor ;- constituirea unor fonduri pentru riscuri comerciale si de asigurari ;- pentru constituirea unui fond de participare a salariatilor la profit ;- restul de profit se varsa la bugetul administratiei centrale de stat sau la bugetul

local.Mentionam faptul ca pentru constituirea fondului de participare a salariatilor la

profit – conform reglementarilor actuale – se va utiliza 10%, din profitul de repartizat.b) la societatile comerciale constituite pe actiuni cu participarea statului ca

actionar la formarea capitalului social, profitul are urmatoarea repartizare :- pentru constituirea fobdului de investitii si de cercetare stiintifica ;- pentru constituirea fondului de rezerva si de risc economic si rambursarea

creditelor bancare ;- pentru constituirea fondului pentru actiuni sociale si sportive ;- pentru sporirea fondului de rulment al societatii ;- pentru formarea fondului de premiere lunara si anuala a salariatilor (gratificatii)- plata dividendelor cuvenite statului ca actionar ;- constituirea altor fonduri.

52

Dividendele primite de actionari pot fi reinvestite pentru marirea capitalului social al societatii sau pentru formarea capitalurilor altor societati – prin cumpararea de actiuni sau obligatiuni.

Ordinea de repartizare a profitului net in sistemul economic francezeste urmatoarea :

- pentru constituirea rezervelor legale ;- pentru marirea capitalului social ;- pentru constituirea altor rezerve conform statutului e functionare sau facultativ ;- repartizarea dividendelor actionarilor si a tantiemelor Consiliului de

administratie.Rezervele constituite din profitul net se prezinta in Bilantul contabil sub mai

multe forme si anume :- rezerve legale ;- rezerve statutare sau contractuale ;- rezerve pentru reinoirea activelor fixe ;- rezerve pentru reinoirea stocurilor de active circulante ;- pezerve pentru reevaluarea speciala a activelor reale ale societatii etc.Rezervele legale se preleva in valoare de cel putin 2/10 din profitul net. Aceste

rezerve incetează a mai fi obligatorii de constituit, daca ating nivelul de 1/10 din capitalul social.

In cazul ca se mareste capitalul social in anii urmatori, se pot face noi prelevari fara ca fondul de rezerva sa depaseasca 1/10 din capitalul social.

Tantimele – reprezinta sumele pe care societatea comerciala le acorda administratorilor sau membrilor consiliului de administratie, drept recompensa pentru participarea pozitiva la conducerea societatii.

Tatimele nu pot depasi 1/10 din profitul final de repartizat insa pot fi prevazute prin statut procente mai mici de 10%. La noi in tara membrii consiliului de administratie nu pot primi lunar mai mult de 20% din salariul de baza al directorului, la fel si comisia de cenzori.

c) La societatile comerciale mixte, rezultatele financiare pozitive se concretizeaza in profit al carui cuantum se stabileste in bugetul de venituri si cheltuieli, in bilantul anual si in contul de « profit si pierderi ».

Profitul anual impozabil se calculeaza ca diferenta dintre suma totala a veniturilor incasate si cuantumul total al cheltuielilor efectuate in anul respectiv.

Impozitul pe profitul anual impozabil se calculeaza in conformitate cu « Legea impozitului pe profit » adoptata de parlamentul Romaniei.

Societatea comerciala mixta este scutita de impozitul pe profit pe o perioada de 2 ani de la realizarea de venituri impozabile. Pentru urmatorii 3 ani calendaristici, Ministerul Finantelor poate aproba reducerea impozitului cu 50%. Pentru cota din profit ce se investeste in aceeasi societate, sau in alta societate comerciala din Romania cu participarea romana, pentru un termen de cel putin 5 ani, impozitul pe profit se reduce cu 50%.

Dupa deducerea din profitul impozabil a impozitului pe profit profitul net se repartizeaza astfel :

- pentru constituirea fondului de rezerva ;- pentru constituirea fondului de dezvoltare ;

53

- pentru constituirea fondului pentru premierea salariatilor (gratificatii) ;asociatilor in functie de contributia fiecarei parti la formarea capitalului social.Fondul de rezerva se constituie in limita procentului de 5% din profitul total net

al fiecarui an, pana in momentul cand acesta reprezinta 25% din capitalul social investit de societate :

Profiturile in valuta si in lei, cuvenite partii straine, pot fi utilizate de aceasta pentru efectuarea de noi investitii in aceeasi societate, sau in alte societati comerciale din Romania cu participare romana .Profiturile in lei pot fi utilizate si pentru cumpararea de marfuri si servicii romanesti.

Din profiturile anuale in lei cuvenite partii straine – o cota reprezentand cel mult 8% din aportul financiar al acesteia la capital, poate fi transferata in strainatate in valuata convertibila, prin schimb valutar efectuat de Banca Romana de Comert Exterior –S.A., daca plata acestei cote nu se face din disponibilul din contul de valuta al societatii.

VII. PREVIZIUNEA FINANCIARA

1. Functiile si obiectivele previziunii financiare

Asa dupa cum stim, gestiunea financiara a intreprinderii si mentinerea echilibrului financiar al acesteia au la baza anticiparea fluxurilor pozitive si negative pe perioade scurte si medii, inainte de a imobiliza importante capitlauri. Functia financiara a intreprinderii reclama un management sistematic al previziunii economice si financiare sub forma unor estimari a intregii activitati intreprinse in domeniul afacerii respective.

Previziunea financiara vizeaza atat gestiunea curenta cat si dezvoltarea intreprinderii. Ea are menirea ca, prin obiectivele activitatii viitoare, sa mentioneze politica economica si financiara a intreprinderii, precum si procedurile tehnice care sa asigure conditiile pentru realizarea acestora.

Previziunea are drept scop stabilirea proportiilor in activitatea de exploatare financiara, strategia si politica financiara a intreprinderii, cu influente pozitive asupra derularii procesului de productie si a fenomenelor economico-financiare, in scopul realizarii rentabilitatii, echilibrului si prevenirii riscului de faliment.

La elaborarea previziunii financiare, intreprinderea trebuie sa tina seama de organizarea rationala a activitatii de productie, de investitii, de prestari de servicii, de folosirea cat mai completa a potentialului tehnic, material si financiar, de contractare la timp a productiei, de achitare la timp a obligatiilor contractuale si financiare fata de stat si banci, ca si de conjunctura pietei interne si externe.

Procesul de elaborare a previziunii financiare trebuie sa se bazeze pe corelatii precise si reale intre obiectivele economice si sociale, pe de o parte, si cele financiare, pe de alta parte, pe cresterea operativitatii, pe identificarea si imobilizarea rezervelor interne, pe intarirea functionarii intreprinderii pe criterii de eficienta si rentabilitate, pe cresterea initiativei, autonomiei si raspunderii in utilizarea patrimoniului si a fondurilor proprii si imprumutate.

Previziunea financiara pe termen scurt trebuie elaborata in asa fel incat sa mobilizeze intreprinderea in folosirea cat mai completa a capacitatii de productie,

54

ridicarea nivelului calitatii produsului si serviciilor, perfectionarea managementului aprovizionarii, productiei si comercializarii, promovarea de tehnologie moderna, reducerea costurilor sau a cheltuielilor de exploatare, cresterea productivitatii muncii, aplicarea unui regim sever de economii fara a afecta calitatea productiei executate, sporirea rentabilitatii capitalului investit si dezvoltarea economica de perspectiva.

Principalele obiective ale previziunii financiare sunt:a) – colectarea capitalurilor proprii si imprumutate in functie de nevoi, cu costuri

cat mai mici si cu mentinerea autonomiei financiare;b) – accelerarea circulatiei capitalurilor in toate fazele ciclului de productie ;c) – descoperirea si mobilizarea resurselor interne;d) – stabilirea de indicatori economici si financiari mobilizatori;e) – asigurarea echilibrului financiar si a unei structuri financiare optime;f) – executia corespunzatoare a operatiunilor curente de incasari si plati in scopul

asigurarii lichiditatilor;g) – alocarea rationala a resurselor banesti care necesita evaluarea cheltuielior

pentru noi investitii sau modernizari si masurarea eficientei lor, spre a se evita imobilizarile de capital.

In cadrul managementului financiar al intreprinderii, instrumentele de previziune, ca si bugetul intreprinderii, indeplinesc mai multe functii precum: functia de planificare, functia de control, functia de asigurare a rentabilitatii, lichiditatii echilibrului financiar si de prevenire a riscurilor de imobilizare de capital si de neeficienta economica.

2. Instrumente de previziune financiara. Tipuri de bugete

Previziunea financiara a unei intreprinderi se prezinta sub urmatoarele forme:- previziune strategica pe termen lung;- previziune pe termen mediu;- previziune pe termen scurt.Previziunea strategica consta in prospectarea pe o perioada indelungata a

managementului financiar al intreprinderii in stransa legatura cu relatiile banesti ale acesteia atat pe plan vertical, cat si orizontal. Aceasta vizeaza marfurile sau serviciile care se vor executa, situatia pietelor de aprovizionare si comercializare, modelarea activitatilor si structurii interne a intreprinderii.

Previziunea pe termen mediu are ca obiectiv stabilirea resurselor materiale, umane si financiare care urmeaza a se angaja in circuitul economic pe o perioada de 2-5 ani. In acest scop, managerul financiar va elabora in acest scop bugetul investitiilor cu resursele financiare si destinatia acestora pe mai multe exercitii financiare. Scopul principal al acestei previziuni consta in ponderea echilibrului financiar global in legatura directa cu planul de crestere economica a intreprinderii.

Previziunea pe termen scurt consta in intocmirea de bugete. Bugetele pot fi clasificate in doua categorii principale: bugetele de exploatare si bugetele financiare.

Bugetele de exploatare cuprind in structura lor: bugetul vanzarilor sau al comercializarii produselor sau serviciilor, bugetul achizitionarii sau cumpararii de active

55

de exploatare, bugetul de productie etc. In cadrul acestor bugete, un rol important il detine bugetul vanzarilor.

Bugetele financiare se prezinta sub urmatoarele forme principale:a) – bugetul general al intreprinderii;b) – bugetul investitiilor si de finantare;c) – bugetul de trezorerie.a) Bugetul general al intreprinderii reflecta indicatorii de sinteza privind toate

categoriile de activitati, venituri, cheltuieli si rezultate financiare. Acest buget se elaboreaza pe baza tuturor celorlalte sectiuni ale programului financiar, avand misiunea unui instrument de conducere generala a gestiunii intreprinderii.

b) Bugetul investitiilor si de finantare reflecta planul de investitii si de finantare pe termen mediu si lung.

Una din sarcinile conducatorului financiar este aceea de a asigura fondurile necesare finantarii cheltuielilor de investitii si de a selecta topul de finantare cel mai adaptat conditiilor tehnice ale intreprinderii.

Planul de finantare exprima echilibrul global al intreprinderii si inventariaza intrarile si iesirile de fonduri banesti, fara a se preocupa de formarea fluxurilor de trezorerie.

Conducerea financiara a intreprinderii prevede in fiecare exercitiu financiar investitiile fizice si financiare, fundamenteaza nivelul fondului de rulment, rambursarea imprumuturilor pe termen mijlociu si lung, achitarea datoriilor fata de terti persoane fizice si juridice, distribuirea dividendelor catre actionari. In acest scop, intreprinderea dispune atat de resurse interne, cat si de resurse externe.

Planul de investitii si de finantare pe termen lung cuprinde la capitolul necesar: investitiile industriale, financiare si sociale, rambursari de imprumuturi, cheltuieli de instalare, necesar de fond de rulment, dividende distribuite etc., iar la capitolul resurse: fondurile de autofinantare, cesiunide active, prelevari privind fondul de rulment, rambursari de imprumuturi pe care intreprinderea le-a acordat, majorari de capital, imprumuturi pe termen mediu si lung etc.

c) Bugetul de trezorerie reprezinta un grafic unde sunt trecute toate fluxurile financiare de incasari si plati. Trezoreria provine din diferenta dintre fluxurile de intrare si de iesire de moneda, astfel ca soldul trezoreriei depinde de volumul incasarilor si al platilor.

Gestiunea trezoreriei se bazeaza pe previziuni financiare care tin seama de fluxul incasarilor si platilor intr-o anumita perioada.

Bugetul de trezorerie se elaboreaza pe baza bilantului previzional si a contului de rezultate financiare previzional.

Bugetul de trezorerie cuprinde urmatoarele:- la incasari: - sumele din vanzari de marfuri sau prestari de servicii incasate;

- incasarea banilor pentru marfurile vandute pe credit; - sumele din vanzarile de valori mobiliare;

- sumele din imprumuturi de la banca; - incasarea chiriilor, dobanzilor, dividendelor si alte venituri

financiare.

- la plati: - plata cumpararilor;

56

- plata salariilor; - plata cheltuielilor de exploatare; - plata impozitelor si contributiilor catre stat; - plata dobanzilor si ratelor scadente la credite bancare; - plata dividendelor.

In concluzie, bugetul de trezorerie are un rol deosebit de important in gestionarea optima a resurselor financiare proprii si imprumutate ale intreprinderii, iar fluxurile financiare de intrari sau iesiri de numerar trebuie sa asigure echilibrul financiar al activitatii.

VIII. ECHILIBRUL FINANCIAR. CAPACITATEA DE PLATA. LICHIDITATEA SI SOLVABILITATEA

1. Echilibrul financiar

Dezvoltarea intreprinderii este legata de asigurarea echilibrului financiar, care reprezinta o parte constitutiva a echilibrului economic exprimat valoric. Echilibrul financiar exprima egalitatea si corelatiile dintre necesarul de resurse financiare si posibilitatile de colectare a acestor resurse. Acest echilibru este asigurat de modul cum este folosit patrimoniul intreprinderii.

Echilibrul financiar presupune acoperirea tuturor cheltuielilor de exploatare din venituri proprii sau imprumutate, a cheltuielilor de dezvoltare si de modernizare a intreprinderii, a cheltuielilor de stimulare a personalului si actionarilor, precum si a obligatiilor contractuale si financiare fata de banci si bugetul de stat.

Echilibrul financiar poate fi dimensionat prin metode matematice, dar analiza si urmarirea acestuia se poate face pe baza unor instrumente de evidenta contabila si de previziune cum ar fi: bilantul contabil, contul de profit si pierderi, programe financiare elaborate pe termen scurt si mediu.

Echilibrul financiar se poate exprima prin relatia de egalitate intre capitalul fix si circulant si resursele sale de constituire, intre incasari si plati, intre folosinta fondurilor si resursele de acoperire a acestora.

Analiza echilibrului financiar se poate face cu ajutorul ratelor financiare, ca de pilda, prin rata de finantare determinata ca raport dintre capitalurile permanente si activul bilantului, aratand gradul de acoperire a folosintelor cu asemenea capitaluri, sau prin urmatoarele rate financiare:

- rata de lichiditate, calculata ca raport intre valorile disponibile si datorii- rata de acoperire, calculata ca raport intre datorii si activele de exploatare.Un instrument de masurare a echilibrului financiar este fondul de rulment.

Determinarea unui fond de rulment minim necesar este o decizie fundamentala de politica

57

financiara, intrucat defineste conditiile de echilibru global si, in consecinta, gradul de autonomie al intreprinderii.

Ratele si fondul de rulment sunt instrumente de masura a situatiei financiare la un moment dat, interpretarea lor permitand sa se aprecieze starea prezenta si sa se anticipeze evolutia cu privire la operatiile care au dus la obtinerea starii de echilibru sau de dezechilibru.

Analiza economico-financiara trebuie sa aiba in vedere si alte aspecte, cum ar fi:-sporirea unui post de activ din bilantul contabil reprezinta o folosinta de fonduri

in cursul perioadei respective privind cumparari de bunuri din disponibilitatile proprii sau imprumuturi;

-diminuarea unui post de activ reprezinta obtinerea unei surse prin transformarea unui activ fizic sau financiar in moneda;

-cresterea unui post de pasiv reprezinta obtinerea unei resurse banesti prin cresterea de capital sau prin capital imprumutat;

-diminuarea unui post de pasiv reprezinta o folosinta de resurse.Pe termen scurt, obiectivul gestiunii financiare este de a stapani fluxurile

financiare in asa fel incat sa se realizeze un echilibru intre plati si incasari, fapt ce se poate urmari prin elaborarea si executarea bugetului de trezorerie pe perioade mai restranse (15 zile).Urmarirea si analiza echilibrului financiar se poate realiza si prin planul de investitii si de finantare intocmit pe o perioada mai mare de un an, precum si pe baza bugetului general de venituri si cheltuieli al intreprinderii.

Activitatea unei intreprinderi trebuie sa se desfasoare astfel incat sa se asigure o egalitate intre resursele financiare si folosintele acestora.

Pentru stabilirea echilibrului financiar general, este necesar sa se inventarieze cat mai riguros toate resursele financiare si toate folosintele intreprinderii. Ecuatiile liniare pentru reflectarea diverselor aspecte ale echilibrului financiar al intreprinderii sunt urmatoarele:

- capital economic = fonduri proprii si imprumutate sau activul din bilant egal cu pasivul din bilant;

-veniturile = costurile de productie + creditele de trezorerie;-necesarul financiar al exploatarii = fond de rulment + creditele de trezorerie;-fondul de rulment = capitalurile permanente – imobilizarile in active corporale -soldul initial de trezorerie + incasarile = platile +soldul final la anumite perioadeLa aparitia fenomenelor de dezechilibru, conducatorul financiar trebuie sa adopte

decizii de reglare a activitatii financiare spre a se elimina factorii de dezechilibru. Intre caile majore prin care se poate actiona asupra asigurarii echilibrului financiar, enumeram:

-desfasurarea unei activitati economice eficiente;- realizarea ritmica –conform contractelor incheiate –a activitatilor de

aprovizionare, productie si comercializare a marfurilor si serviciilor;- reducerea cheltuielilor si platilor inutile si neeconomicoase;- inlaturarea stocurilor excedentare ;-sincronizarea intrarilor cu cele ale iesirilor de fonduri banesti etc.

2.Capacitatea de plata

58

Capacitatea de plata exprima posibilitatile intreprinderilor de a face fata platilor scadente fata de furnizori , salariati, banci etc

Capacitatea de plata se refera la raportul dintre o anumita parte a activelor lichide (lichiditatile primare) si obligatiile de plata scadente.

Capacitatea de plata exprima starea de proportionalitate intre procesele materiale si banesti si presupune existenta unei concordante intre mijloacele banesti disponibile pentru achizitionarea de materii prime , materiale, combustibil sau marfuri, pe de o parte, si obligatiile exigibile de plata fata de furnizorii activelor circulante, pe de alta parte.

Sub aspect static, capacitatea de plata este data de echilibrul dintre mijloacele de plata disponibile la un moment dat si obligatiile exigibile la aceeasi data.

Capacitatea de plata , sub aspect dinamic, este data de echilibrul dintre fluxurile monetare pozitive si negative, adica dintre incasari si plati.

Capacitatea de plata este corespunzatoare atunci cand disponibilitatile banesti proprii si imprumutate acopera platile exigibile. Ea se obtine pe baza corelarii termenelor de plata a datoriilor cu termenele de incasare a debitorilor si a altor creante.

In economia de piata, falimentul reprezinta un act de justete economica, deoarece elimina din competitie firmele nerentabile, neviabile. Falimentul este deci expresia incapacitatii de plata si a ineficienteieconomice.

In vederea mentinerii capacitatii de plata, intreprinderile trebuie sa procedeze la angajarea de comenzi ferme de desfacere a produselor, marfurilor sau a serviciilor si de aprovizionare a celor necesare, numai in masura posibilitatilor de plata de care dispun in momentul respectiv. Pentru aceasta, este necesara mentinerea in stare lichida sau usor lichida a unei parti a activelor, in functie de pretentiile posibile ale furnizorilor sau creditorilor.

Daca soldul clientilor este mai mare sau egal cu soldul furnizorilor, situatia financiara este benefica pentru intreprindere. In ultima instanta, lucrul cel mai important pentru mentinerea capacitatii de plata il constituie realizarea unei activitati eficiente, a unei rentabilitati superioare ratei inflatiei si dobanzii de pe piata financiara.

Intre capacitatea de plata si echilibrul financiar al intreprinderii exista o stransa legatura. Echilibrul financiar, exprimat prin bugetul de venituri si cheltuieli al intreprinderii, constituie o premiza a mentinerii capacitaii de plata. Dar capacitatea de plata poate fi influentata de o serie de factori cum sunt : regimul preturilor, inflatia, puterea de cumparare a monedei nationale, gradul de acumulare pentru autofinantare etc.

3.Lichiditatea financiara

Lichiditatea financiara a intreprinderii reprezinta capacitatea acesteia de a transforma in bani activele de care dispune in scopul asigurarii unui circuit normal al fondurilor banesti si al realizarii unei activitati rentabile.

Lichiditatea financiara poate fi masurata indirect prin urmatorii indicatori:-marimea pietei de comercializare, in sensul ca piata are o influenta favorabila

asupra lichiditatii intreprinderii;-termenul de mobilizare a lichiditatilor, in sensul ca, cu cat termenul este mai

lung, cu atat lichiditatea este mai redusa;

59

-modul cum circula activele prin vanzare-cumparare, prin cesiune etc.Din punct de vedere al modului cum circula activele, se pot exprima trei tipuri de

lichiditate financiara:a) lichidatea primara, formata din active sub forma banilor in cont, in casa,

efecte comerciale neincasate etc.b) lichiditatea secundara, formata din stocuri de materii prime, materiale,

marfuri vandabile, produse si servicii cu desfacere asigurata etc.;c) lichiditatea tertiara, formata din productia neterminata, a stocului peste

necesar care pot fi valorificate, creante cu scadenta indepartata etc.Starea de lichidare a unei intreprinderi se poate face prin analiza unor indicatori

care indica gradul de lichiditate sau gradul de exigibilitate a datoriilor firmei.Ratele de lichiditate financiara pot fi:- de structura: fondul de rulment, rate de lichiditate, pe termen scurt, rate de

indatorare;- de gestiune: viteza de rotatie in zile a activelor circulante, viteza de rotatie in

numar de circuite etc.Fondul de rulment reprezinta diferenta dintre capitalul permanent si activele

imobilizate. Cu cat fondul de rulment este mai mare, cu cat creste gradul de lichiditate financiara, de aceea el este un indicator sintetic de analiza a lichiditatii, exprimand o finantare minima.

Rata fondului de rulment se determina ca raportul dintre capitalul permanent si activele imobilizate sau ca raportul intre capitalul propriu minus datorii la termen si active imobilizate.

Daca rezultatul raportului este mai mare decat 1, rezulta un fond de rulment net pozitiv, adica firma poate sa faca fata datoriilor pe termen scurt.

Daca rezultatul este egal cu 1 rezulta un fond de rulment neutru, adica intreprinderea nu dispune de fond de rulment, deci situatia financiara este echilibrata.

Daca rezultatul este mai mic decat 1, rezulta un fond de rulment net negativ, deci exista dificultati sub aspectul lichiditatii si al echilibrului financiar.

Ratele de lichiditate pe termen scurt se pot calcula astfel:

a)Lichiditate generala= Activele circulante Datorii pe termen scurt

b) Lichiditate redusa= Activele circulante- Stocurile Datoriile pe termen scurt

c) Lichiditate imediata= Disponibilitati banesti Datorii pe termen scurt

Lichiditatea financiara este un indicator ce caracterizeaza calitatea activitatii economico-financiara si mentinerea echilibrului financiar. Gradul de lichiditate scade

60

cand mijloacele banesti sunt avansate in elemente de active circulante cu o rotatie incetinita sau intrerupta (clientii neîncasaţi la termen etc.)

4. Solvabilitatea intreprinderii

Prin solvabilitate se intelege capacitatea unei firme de a-si achita toate obligatiile asumate fata de terte persoane fizice si juridice, atat cele cu scadenta apropiata, cat si cele cu scadenta indepartata.

O firma este solvabila cand suma activelor sale investite in active corporale, necorporale si active circulante este mai mare sau cel putin egala cu totalul pasivelor exigibile. Sub acest aspect, o firma poate fi solvabila chiar daca, la un moment dat, nu are capacitatea de plata si nu dispune de lichiditate financiara daca firma este rentabila, eficienta.

Pierderile din patrimoniu, aparute ca urmare a unei activitati ineficiente, duc la starea de insolvabilitate.

Solvabilitatea patrimoniala se determina prin relatia:

Sp= Capitalul propriu X 100 Datorii+Capital propriu

Solvabilitatea este pozitiva cand indicatorul se apropie de 100%, limita minima fiind 50%.

Gradul de solvabilitate se calculeaza si cu urmatorii indicatori:

a) Solvabilitatea imediata= Disponibilitati banesti+ PlasamenteObligatiile pe termen scurt

b) Solvabilitatea curenta= Disponibilitati banesti+ CreanteObligatile pe termen scurt+ Imprumuturile pe termen scurt

c) Solvabilitatea previzionala= Active circulante Obligatii pe termen scurt+Imprumuturi +Rate imprumut+Dobanda

pe termen scurt imprumut

In concluzie, mentinerea capacitatii de plata, a lichiditatii si solvabilitatii, este rezultatul unei activitati complexe desfasurate de intreprindere in sectoarele de aprovizionare, productie, comercializare.

61

IX. BUGETUL DE VENITURI SI CHELTUIELI AL INTREPRINDERII

1. Bugetul de venituri si cheltuieli – instrument de asigurare a echilibrului financiar al intreprinderii

Bugetul de venituri si cheltuieli elaborat de fiecare intreprindere –indiferent de forma de proprietate –este un instrument financiar prin care se previzioneaza veniturile si cheltuielile, rezultatele financiare si echilibrul financiar pe o anumita perioada de timp (trim.,an).

Prin bugetul de venituri si cheltuieli se previzioneaza toate fluxurile banesti si financiare din perioada la care se refera, atat in lei cat si in valuta, in vederea sustinerii programului de activitate aprobat de Consiliul de administratie al intreprinderii (firmei), precum si a realizarii capacitatii de plata si al lichiditatii financiare in functie de gradul de exigibilitate si de plata a datoriilor intreprinderii.

In acelasi timp, bugetele de venituri si cheltuieli elaborate de regiile autonome si societatile comerciale de stat, institutii bugetare (intreprinderi private) ofera baza de date necesare intocmirii si fundamentarii bugetului public national, atat la venituri cat si la cheltuieli.

Bugetul de venituri si cheltuieli cuprinde in mod sintetic dar si detaliat toate resursele de care dispune agentul economic de stat sau privat pentru acoperirea necesitatilor de productie, prestari de servicii sau executari de lucrari, pentru dezvoltare (investitii) a actiunilor social-culturale si de achitare a obligatiilor financiare fata de bugetul de stat. De asemenea, sunt evaluate obligatiile salariale in functie de indexarile salariilor si a prevederilor din contractul colectiv de munca, fata de banca pe linia creditului de trezorerie si pe termen mijlociu si lung etc.

In toate tarile cu economie de piata dezvoltata se practica o previziune financiara riguroasa efectuata de managerii intreprinderii prin intocmirea unor bugete atat a veniturilor cat si a cheltuielilor , urmarind in final o anumita marime a profitului ordinar si pe cel suplimentar sau de monopol. Se cunosc mai multe tipuri de bugete si anume:

62

a) Bugetul continuu-glisant. Acest buget se intocmeste pe o jumatate de an (6 luni), fiind fiind actualizat de la o luna la alta in functie de minusurile sau plusurile prevederilor din luna precedenta si a previziunilor de activitate financiara pentru lunile ce urmeaza.

b) Bugetul periodic, este de obicei, bugetul anual care este defalcat in bugete semestriale, trimestriale si chiar lunare, completat in anumite ramuri ale economiei nationale cu bugete de trezorerie.

c) Bugetul investitiilor –in care se inscriu resursele (capitalul) necesare in vederea finantarii si creditarii investitiilor de dezvoltare sau modernizare.

d) In Franta si in alte tari cu o economie de piata dezvoltata, agentii economici intocmesc un buget director (general), care cuprinde bugete partiale sau specifice pe un anumit domeniu al relatiilor banesti si finaciare ca de exemplu:

-bugetul vanzarilor;-bugetul investitiilor-bugetul activelor circulante;-bugetul resurselor pentru cercetare-dezvoltare;-bugetul actiunilor social-culturale;-bugetul cheltuielilor administrativ-gospodaresti;-bugetul de trezorerie.e) Bugete fizice sau statice si bugete variabile (flexibile). Aceste bugete au in

vedere impartirea cheltuielilor de productie in cheltuieli fixe (constante) si cheltuieli variabile. De asemenea, aceste bugete tin seama de influenta unor factori care conduc la cresterea sau diminuarea volumului activitatii economice, a operatiunilor economice si financiare efectuate. In final, sunt sunt inserate resursele de finantare utilizate si rezultatele financiare obtinute.

f) Sistemul bugetelor multiple – bugete care se intalnesc frecvent in Franta si in Statele Unite ale Americii. Din acest sistem de bugete fac parte doua tipuri de bugete: bugete principale; bugete anexe.

Bugetele prncipale se intocmesc pe feluri de activitati ca de exemplu: bugetul comercializarii produselor (marfurilor), bugetul de productie, bugetul aprovizionarilor cu materii prime materiale, combustibil, bugetul investitiilor si bugetul financiar.

Bugetele anexe se refera la cheltuielile propriu-zise efectuate de agentul economic, cum sunt: cheltuielile de productie, cheltuielile de comercializare, cheltuielile generale ale intreprinderii etc.

g) Bugetul de trezorerie este instrumentul deciziei financiare pe termen scurt. Acest buget poate fi glisant pe luni, trimestre.Bugetul trezoreriei regrupeaza previziunile de resurse si plati de trezorerie, adica fluxurile banesti de intrare si iesire din intreprindere tinand seama si de durata creditelor necesare.

In general, sarcinile trezoreriei constau in: prevederea si asigurarea fondurilor banesti de intrare si de iesire din trezorerie; asigurarea lichiditatii financiare a intreprinderii; evaluarea diferitelor tipuri de plasamente si plasarea excedentului de trezorerie; aprecierea, evaluarea diferitelor surse de finantare pe termen scurt; stabilirea bugetului trezoreriei si previziunea trezoreriei.

Bugetul trezoreriei cuprinde la incasari, urmatoarele posturi mai importante:-sumele din vanzarile de produse sau marfuri cu plata imediata;-cresterea capitalului social al intreprinderii;

63

-incasarea produselor vandute pe credit din perioada anterioara;-vanzarile din imobilizari de active;-vanzarile de valori mobiliare (actiuni, obligatiuni);-incasari provenite din imprumuturi sau din emisiunea de noi titluri de credite;-incasarea chiriilor, dobanzilor, dividendelor si a altor venituri.Pe de alta parte, bugetul trezoreriei cuprinde urmatoarele plati previzibile:-plata cumpararilor la vedere si pe credit de active circulante (din perioada

anterioara);-plata salariilor si a premiilor;-plata cheltuielilor de exploatare, de administratie si de comercializare a produselor

(marfurilor);-varsarea impozitelor si taxelor la bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de

stat;-achizitiile de imobilizari (utilaje, materii prime etc.);-plata dobanzilor si a ratelor scadente la creditele bancare;-varsarea dividendelor catre actionari si retragerile de fonduri de catre proprietariTrezoreria joaca un rol fundamental pentru realizarea echilibrului financiar pe

termen scurt intre fondul de rulment relativ constant si necesitatile de fond de rulment fluctuante in timp. Cand fondul de rulment este inferior cerintelor de fond de rulment, echilibrarea situatiei financiare se poate face printr-un credit de trezorerie. In situatia inversa cand fondul de rulment este negativ, intreprinderea degajeaza resurse nete in fond de rulment, si bugetul de trezorerie se prezinta excedentar.

Excedentul de trezorerie cuprinde volumul de credite care urmeaza a se rambursa in perioada urmatoare, iar deficitul de trezorerie constituie nivelul noilor credite de care poate beneficia intreprinderea in perioada urmatoare, peste cele provenite din trimestrul anterior.

Din bugetul de trezorerie rezulta ca serviciul finaciar din intreprinderi trebuie sa asigure in permanana echilibrul intre incasari si plati si sa scoata in evidenta eventualele dificultati ce pot interveni in derularea platilor si incasarilor si sa adopte masuri operative de a preveni si evita nesincronizarile in gestiunea patrimoniala a intreprinderii.

2.Continutul si structura bugetului de venituri si cheltuieli

La noi in tara, in perioada de tranzitie la economia de piata, societatile comerciale si regiile autonome si alte firme private intocmesc un buget de venituri si cheltuieli general, care cuprinde intreaga activitate financiara a intreprinderii.

Rolul financiar al bugetului de venituri si cheltuieli rezulta nu numai din determinarea in cuantum optim a veniturilor, cheltuielilor si rezultatelor financiareci si modul cum fiecare intreprindere, firma etc.,urmeaza sa-si asigure propriile resurse pentru finantarea activitatii economice, inclusiv de investitii, precum si fondurile banesti necesare pentru nevoi social-culturalede risc comercial si de asigurare, de rezerva, de premiere a salariatilor, a salariilor in stransa corelare cu activitatea desfasurata, plata dividendelor etc. De asemenea, prin bugetul de venituri si cheltuieli se previzioneaza relatiile cu cu banca unde isi are contul curent, pe linia creditelor solicitate, a relatiilor cu agentii economici

64

furnizori si clienti, cu bugetul public national vizand varsamintele de impozite si taxe ca si varsarea contributiilor la formarea bugetului de asigurari sociale si protectie sociala.

Ca instrument al echilibrului financiar si al gestiunii, bugetul de venituri si cheltuieli dimensioneaza veniturile si cheltuielile, resursele si destinatia lor numai in functie de productia, prestarile de servicii sau executarile de lucrari contractate la intern si la export, pe intregul an calendaristic cat si pe perioade mai scurte (trimestre, luna). Bugetul trebuie astfel intocmit si urmarit in executie, incat sa existe permanent un echilibru intre fluxurile banesti de intrare si de iesire din intreprindere, intre necesitaile de resurse si posibilitatea acoperirii acestora.

Macheta bugetului de venituri si cheltuieli nu contine date privind programul de activitate al societatii comerciale, firmei, etc., dar reflecta toate resursele de finantare a acestui program care se elaboreaza in od distinct de buget.

La intocmirea bugetului de venituri si cheltuieli trebuie sa se tina seama urmatoarele cerinte ale gestiunii economice si autonomiei financiare:

-asigurarea tuturor resurselor de care dispune societatea comerciala, firma,etc., pentru finantarea activitatii proiectata, a nevoilor de dezvoltare, a actiunilor social-culturale si a altor actiuni economice;

-proiectarea tuturor fluxurilor banesti in lei si in devize, ocazionate de activitatea previzionata pentru asigurarea capacitatii de plata a intreprinderii;

-reflectarea in buget a modificarilor in structura sau evolutia patrimoniului si a capitalului propriu (capital social varsat, fondurile propri, rezerve si finantari, subventii, profit nerepartizat, provizioane neutilizate);

-evaluarea si dimensionarea relatiilor banesti cu salariatii cu salariatii proprii, cu bugetul statului, cu bancile, cu furnizorii si clientii intreprinderii, precum si cu alte persoane fizice sau juridice in calitate de debitori sau creditori;

-proiectarea ratei rentabilitatii economice prin raportarea profitului brut previzibil de realizat la capitalul permanent (capitalul propriu + imprumuturile pe termen mijlociu si lung) si a ratei rentabilitatii financiare, prin raportarea profitului net la capitalul propriu.

La societatile comerciale si regii autonome, bugetul de venituri si cheltuieli cuprinde in structura sa (macheta) sintetic si intr-o dimensionare judicioasa, veniturile, cheltuielie si profitul, fondurile proprii si alte informative in legatura cu activitatea intreprinderii.

Pentru a scoate in evidenta structura si continutul bugetului de venituri si cheltuieli la o societate comerciala, prezentam in continuare principalii indicatori din macheta ”Veniturile, cheltuielile si profitul”.

CAPITOLUL I – VENITURI TOTALE, din care:-venituri din activitatea de baza;-venituri din alte activitati;-subventii pentru eventuale diferente de pret;-venituri financiare;-titluri de participare;-valori mobiliare de plasament;-alte venituri financiare.CAPITOLUL II – CHELTUIELI AFERENTE VENITURILOR, din care:-cheltuieli evidentiate in costurile activitatii de baza si a altor activitai;

65

-costurile aferente stocurilor de produse finite si facturilor neincasate la inceputul si la finele perioadei respective;

-cheltuieli suportate din veniturile realizate;-taxa pe valoarea adaugata.CAPITOLUL III – CHELTUIELI CARE DEPASEC VENITURILE-subventii de la bugetul public nationalCAPITOLUL IV –PROFIT IMPOZABIL-impozitul pe profit.CAPITOLUL V – PROFIT NET, din care repartizat pentru:-fond de dezvoltare;-fondul pentru participarea angajatilor la profit;-dividende platite fondului proprietatii statului si fondului proprietatii private;-dividende platite actionarilor persoanelor fizice si juridice;-alte repartizari prevazute de lege;-varsaminte la buget din profitul net al regiilor autonome.DATE INFORMATIVECosturile aferente volumului total de activitate, din care:-materii prime si materiale;-amortizarea activelor fixe;-salariu brut;-impozitul pe salariu;-contributia la pensia suplimentara;-fondul de ajutor de somaj platit de salariati;-contributia la fondul de somaj a intreprinderii;-contributii pentru asigurari sociale;-numarul mediu de salariati.Macheta bugetului de venituri si cheltuieli evidentiaza totalul veniturilor

provenite din diferite activitati (de baza si alte activitati), din activitatea de export, alte venituri financiare si eventuale subventii de la bugetul de stat pentru regiile autonome, si cheltuielile aferente acestor venituri, regasite in costurile totale, cele suportate direct din profitul obtinut, taxa pe valoarea adaugata.

De asemenea, se pune in evidenta profitul impozabil, impozitul pe profit, profitul net si repartizarea acestuia pe destinatii.

Acest document de previziune financiara cuprinde si datele necesare pentru a evidentia relatiile financiare ale intreprinderii (societati comerciale)cu bugetul asigurarilor sociale de stat. Astfel in partea finala a documentului “Date informative” se precizeaza pe langa costurile totale aferente volumului de activitate defalcat pe principale elemente de cheltuieli (materii prime, amortizarea activelor fixe, salarii) si impozitul pe salarii, contributiile pentru asigurari sociale si alte contributii pentru formarea fondului de ajutor de somaj etc.

3.Continutul si structura principalelor documente anexe ale bugetului de venituri si cheltuieli

66

Bugetul de venituri si cheltuieli este insotit de o serie de anexe care detaliaza continutul indicatorilor din documentul de baza “Veniturile, cheltuielile si profitul”

Astfel, in anexa “Formarea si utilizarea resurselor banesti” se pervizioneaza resursele proprii de finantare provenite din activitatea curenta si din fondurile proprii(de dezvoltare, de rezerva, pentru actiuni social-culturale si sportive) pe de o parte, necesarul de resurse pentru finantarea activitatii de productie (amortizarea si prelevarea la fondurile proprii) finantarea investitiilor, rambursarea creditelor si dobanzilor corespunzatoare pentru investitii, finantarea actiunilor social-culturale si sportive, plata premiilor cuvenite salariatiilor, participarea la profit a angajatilor, plata dividendelor si plata obligatiilor fata de bugetul public national, pe de alta parte. In finalul acestui document de prevede excedentul sau deficitul de resurse banesti. In cazul deficitului acesta se poate acoperi fie prin credite bancare pentru productie sau pentru investitii, sau prin alocatii bugetare numai pentru investitiile guvernamentale si aprobate de parlament.

In anexa “Cheltuieli suportate din veniturile incasate “se previzioneaza si se urmaresc cheltuielile care se refera la: taxa pentru folosirea terenurilor scoase din fondul funciar; cheltuielile cu pregatirea profesionala si practica in productie; sumele platite pentru cercetarea fundamentala de interes national; cheltuielile de protocol, alocatia de stat pentru copii suportata de agentii economici etc. Aceste cheltuieli se deduc din veniturile incasate inainte de a se stabili impozitul pe profit.

Urmatoarele anexe se refera la “Fondul de rezerva”, “Fondul de dezvoltare” si “Resursele si cheltuielile pentru actiuni social-culturale si sportive”. Aceste anexe cuprind resursele curente de formere a acestor fonduri pe de o parte, iar pe de alta parte, destinatia acestor resurse mobilizate in aceste fonduri. Indicatorii specifici fiecarui fond mentionat sunt detaliati si analizati in fiecare societate comerciala de catre Consiliul de administratie. In anexa “Fondul de rezerva”, se calculeaza si ponderea fondului de rezerva fata de capitalul social al societatilor la finele fiecarei perioade previzionate.

O anexa imporatanta a bugetului de venituri si cheltuieli se refera la “Corelatiile societatii comerciale, firmei etc. cu bugetul public national”, care cuprinde fluxurile financiare privind varsamintele la buget sub forma impozitului pe profit, impozitul pe profit transferat in strainatate la societaile mixte; taxa pe valoarea adaugata; impozitele pe salarii; taxa pe terenurile scoase la vanzare din fondul funciar; impozitul pe dividende, taxele vamale pentru import; subventii primite si neutilizate, alte varsaminte. De asemenea, mai contin eventuale subventii pentru diferente de preturi, compensarea unor pierderi justificate economic si alocatii pentru investitii la regiile autonome.

Desigur, in functie de necesitatile de fundamentare si a altor indicatori economico-financiari, se pot intocmi si alte anexe ale bugetului de venituri si cheltuieli.

Toate prevederile bugetului de venituri si cheltuieli se urmaresc sistematic pe tot parcursul desfasurarii activitatii economico-financiare, trimestrial sau chiar lunar. De altfel, conform Legii nr. 31 din 1990 privind societatile comerciale, consiliile de administratie saunt obligate sa prezinte in fata adunarilor generale a actionarilor situatia realizarii indicatorilor economico-financiari cuprinsi in bugetul de venituri si cheltuieli si din bilantul contabil si masurile ce au fost adoptate in vederea imbunatatirii activitatii financiare.

67

X. RATELE FINANCIARE –MIJLOC DE ANALIZA SI DE STABILIRE A DIAGNOSTICULUI FINANCIAR

1. Conceptul si importanta interpretării ratelor financiare

O bună cunoastere a gestiunii financiare impune cunoasterea stării întreprinderii şi descoperirea la momentul oportun a diferitelor cauze, efecte, probleme care generaza schimbari asteptate sau nedorite in activitatea economica si financiara. In acest sens, analistul financiar trebiue sa studieze conturile de rezultate, posturile de bilant sau grupele de posturi, pentru a stabili raporturile dintre ele si diagnosticul financiar. Analistul va face o selectie, din masa de informatii si va efectua apropieri intre diferitele pozitii, cu scopul de a calcula anumite rate, care scot in evidenta caracteristicile economice de piata si reprezinta un mijloc de analiza si de stabilire a diagnosticului financiar, aceste proceduri fiind cunoscute sub denumirea de metoda a ratelor.

Prin rate se inteleg raporturile dintre marimi sau niveluri strans legate intre ele, care caracterizeaza situatii de ansamblu sau sectoare de activitate.

Analiza financiara prin rate trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:- sa se utilizeze cele mai reprezentative rate si sa nu se efectueze calcule care , pe

cat sunt de complexe, pe atat sunt de inutile;- ratele calculate pe mai multe perioade succesive sa fie comparabile intre ele;- sa se evite compararea ratelor intre intrepriderile sau grupele de intreprinderi al

caror obiect de activitate este radical diferit.Prin diferite combinatii intre posturile de bilant sau din alte situatii de sinteza se

pot alcatui numeroase rate, dar dintre acestea este necesar sa fie selectate, cu prioritate, cele adecvate pentru analist si problemele care urmeaza sa fie rezolvate. Astfel, de exemplu, conducatorul financiar al unei intreprinderi vrea sa obtina un profit maxim posibil, de capacitatea fondurilor proprii etc.; actionarii doresc sa cunoasca rentabilitatea amplasamentelor. Ratele folosite in acest scop pot fi diferite si dupa felul de intreprindere si marimea lor, dupa activitatea si sectoarele supuse analizei.

68

Metoda ratelor isi propune sa scoata in evidenta un anumit numar de marimi semnificative si sa le interpreteze. Unul din avantajele importante ale acestei metode consta in posibilitatea de a realiza comparatii in timp si spatiu mai ales cu ajutorul ratelor medii sau pilot ale aceleiasi ramuri de activitate. Folosirea sistemului de rate permite sase constate, in mod sintetic, ameliorarea sau degradare situatiei economice si financiare si sa se prevada evolutia viitoare, tendintele generale ale întreprinderii.

Interpretarea ratelor trebuie sa se caracterizeze prin prudenţă, deoarece numai una dintre ele, luata izolat, nu este satisfacatoare pentru a caracteriza activitatea intreprinderii, ci numai o anumita combinatie de rate dă această posibilitate.

In acelasi timp, rezultatele identice ale ratelor pot avea sensuri diferite din punct de vedere economic si financiar, iar cresterea valorii lor poate căpăta diferite interpretări in raport cu modifucarea numaratorului sau numitorului. Astfel, analistul va trebui sa procedeze cu multa atentie la alegerea si interpretarea ratelor, spre a se aprecia eficienta activităţii şi starea financiara a întreprinderii.

2. Obiectivul analizei pe baza ratelor financiare

Obiectivul analizei pe baza ratelor financiare sunt foarte variate, dar scopul activitatii este de a se obtine profit, o rentabilitate maxima, astfel încat întreprinderea va trebui să-şi aleagă o politică de investitii si comerciala care să-i optimizeze rezultatele.

Realizarea rentabilităţii se face prin:- gasirea surselor de finantare si asigurarea unei structuri financiare adecvate;- limitarea riscului lipsei de lichiditaţi.Rezultă că principalul obiectiv in cadrul analizei pe baza ratelor consta in

studierea succesiva a cel putin trei dimensiuni financiare ale intreprinderii:a)- rentabilitatea;b)- lichiditatea;c)-structura financiara.a) Rentabilitatea poate fi analizata cu ajutorul a numeroase rate, dintre care cele

mai importante sunt; - rentabilitatea comercială (legata de preturi, vanzări); - rentabilitatea economica (legata de rezultate si activul economic); - rentabilitatea financiara (legata de rezultate si capitalul propriu).

b) Lichiditatea, poate fi studiată pe baza unor rate financiare cum sunt:- rata generala a lichiditatii;- rata lichiditatii imediate;- ratele de rotatie a activelor circulante, a creditului scadent acordat

clientilor, a fondului de rulment.In cadrul acestei analize, este necesar sa se acorde o atentie deosebita calculului

ratelor, care compara gradul de lichiditate a activelor cu cel de exigibilitate a datoriilor, astfel ca trebuie sa se studieze activele si pasivele circulante, precum si nivelul fondului de rulment.

c) Structura financiară, care arată o anumită politica a intreprinderii in legatura cu compozitia capitalurilor, se poate analiza in special prin ratele de indatorare, dar si

69

prin efectele datoriilor asupra rezultatelor.Ratele de structură financiară compara finantarea externa prin datorii cu fondurile proprii, scoţand in evidenţă compoziţia datoriilor din pasiv si repartiţia capitalurilor permanente intre fondurile proprii si fondurile imprumutate pe termen mediu si lung. Pe termen lung, întreprinderea trebuie să genereze o capacitate de autofinantare suficienta pentru a-şi putea rambursa datoriile.

3. Categorii de rate si semnificaţia lor

3.1.Rate de structură financiară

Din această categorie fac parte ratele de lichiditate, de indatorare si de finanţare a imobilizărilor.

Ratele de lichiditate arată gradul in care intreprinderea poate face faţă datoriilor pe termen scurt.

Rata lichiditatii generale este data de raportul dintre capitalurile circulante si datoriile pe termen scurt, daca capitalurile sunt mai mici, inseamna că datoriile nu sunt acoperite de capitaluri circulante, astfel ca fondul de rulment a devenit negativ. In acest caz, ea ne va semnala ca intreprinderea a imobilizat fonduri provenite din credite pe termen scurt, ceea ce contravine regulilor de gestiune financiară. Această situatie nu prezinta pericole daca se respectă urmatoarele conditii:

- reînoirea usoară a datoriilor pe termen scurt;- gradul de lichiditate a activelor circulante sa fie mai mare decat cel de

exigibilitate a datoriilor pe termen scurt.In aceasta optică, este important:- sa se calculeze termenul mediu al incasarii creditelor acordate clientilor si

termenul mediu al politelor furnizorilor si , in functie de acestea, sa se actioneze asupra scurtarii primului si cresterii celui de-al doilea;

- sa se poata reduce stocul, spre a se putea achita datoriile pe termen scurt, fără a se stanjeni continuitatea productiei.

Dacă după aplicarea celor de mai sus, nu se reuseste sa se imbunatateasca rata, vor trebui luate masuri de reconstituire a fondului de rulment.

Cand capitalurile circulante sunt mai mari decat datoriile pe termen scurt, intrepinderea este pusa la adapost de o insuficienta de trezorerie (de lichiditati), care ar putea fi provocata de cererea de rambursare din partea bancilor.

70

Rata de trezorerie = Capitaluri circulante(Stocuri) Datorii pe termen scurt

Rata de finantare a capitalurilor circulante = Fondul de rulment Capitaluri circulante

Rata de acoperire a stocurilor = Fondul de rulment Valoarea stocurilor

3.2. Rate de îndatorare

Aceste rate permit sa se examineze repartiţia sau structura capitalurilor de care dispune intreprinderea, adica a capitalurilor proprii si a celor imprumutate.

O prima rata de acest fel se refera la coeficientul total de indatorare (Ctî):

Ctî = Datorii totale Capitalul propriu

Aceasta rata reflecta marimea sumelor imprumutate si a capitalului propriu. Cu cat acest raport este mai mare, cu atat intreprinderea va depinde mai mult de cei de la care au imprumutat bani, din care cauză poartă denumirea de rata de autonomie financiara.

Cu cat raportul este mai mic, cu atat intreprinderea va putea depasi o criza de restrangere a creditului.

O alta rata de indatorare se poate masura prin raportul dintre datoriile pe termen lung si mediu si capitalul propriu sau invers. Aceasta rata reflecta, in interiorul capitalurilor permanente, proportia capitalului propriu in raport cu imprumuturile contractate pe termen lung sau mediu.

Rata capacitatii de rambursare (rata de acoperire) se calculeaza astfel: Datorii pe termen lung si mediu

Sume obtinute prin autofinantare

Cu cat rata este mai mica, cu atat capacitatea de rambursare este mai mare.

3.3. Rata de finantare a imobilizarilorIntre ratele de finantare a imobilizarilor putem mentiona:

a) Rata de finantare cu capitaluri proprii = Capitaluri propriiActive fixe

71

Cand rezultatul raportului este supraunitar, inseamna ca activele fixe sunt acoperite cu capitaluri proprii, care finantează in plus si activele circulante. In acest caz, se poate spune ca intreprinderea are un fond de rulment propriu (format din capitaluri proprii), spre deosebire de fondul de rulment strain, care se constituie din datorii pe termen mediu si lung.

b) Rata de finantare cu capital permanent se calculeaza astfel:Capitaluri permanente

Active fixeDaca raportul este egal cu 1 inseamna ca fondul de rulment este nul, iar daca are o

valoare subunitara, fondul de rulment este negativ. In cazul in care raportul este supraunitar, fondul de rulment este pozitiv.

3.4. Ratele privind viteza de rotaţiePentru a pentru a caracteriza mai bine activitatea intreprinderii este necesar sa

se calculeze si ratele de rotatie: - rate de rotatie a stocurilor; - rate de rotatie a creditelor; - rate de rotatie a capitalurilor.

Ratele de rotatie pot fi exprimate in numar de rotatii(coeficient de rotatie) si in zile (durata unui ciclu).

a) Pentru stocuri se calculeaza coeficientul de rotatie (Kr):

Kr = Vanzari Stoc mediu global

Viteza de rotatie (Vz) a stocurilor in zile se calculeaza astfel:

Viteza de rotatie (Vz)= Numarul de zile an/trimestru Coeficient de rotatie sau

Vz = Stocul mediu global x numar zile/trimestru Vanzări

b)Pentru creditele acordate clientilor coeficientul de rotatie (Kr) se calculeaza astfel:

Kr = Vanzari Sold clienti

Iar viteza de rotatie (Vz) dupa relatiile:

Vz = Numarul zilelor an/trimestru Vz = Sold clienti x Nr zile an/trim.Kr sau Vanzari

c) Ratele vitezei de rotatie a capitalurilor se calculeaza astfel:

72

Rata de rotatie (Kr) a capitalului propriu, este data de raportul:

Kr = Cifra de afaceri Capital propriu

Rata de rotatie (Kr) a capitalului permanent se calculeaza prin raportul:Kr = Cifra de afaceri Capital permanent

d) Rata de exploatare a imobilizărilor nete se stabileste ca raport intre cifra de afaceri si imobilizarile nete. Această rata reflecta gradul de folosire a imobilizarilor.

e) Rata de rotatie a capitalului circulant se calculeaza ca raport intre cifra de afaceri si capitalul circulant. Cu cat aceasta rată este mai ridicata, cu atat viteza de rotatie a capitalului circulant este mai mare si rentabilitatea fondurilor este mai buna.

3.5. Rate de rezultate si de amortizarea) Rata de autofinantare este data de raportul dintre marja bruta de autofinantare

si cifra de afaceri si permite sa se analizeze in ce masura vanzările eliberează sume pentru dividende.

b) Rata beneficiului net = Beneficiul net Cifra de afaceri

Aceasta rată permite sa se stabilească in ce masura activitatea intreprinderii elibereaza sume pentru dividende.

c) Rata de randament efectiv al actiunilor = Dividendele distribuite Capitalizarea bursiera

d) Rata de amortizare a imobilizărilor brute = Fondul de amortizare cumulat Imobilizări brute

e) Ritmul amortizării = Amortizarea anuala Imobilizari brute

3.6 Ratele de echilibru financiar

a) Necesar financiar al exploatarii = Necesar financiar al exploatariiPentru un leu cifră de afaceri Cifra de afaceri

b) Coeficientul creditului la = Credite bancare curentenecesarul financiar Necesar financiar al exploatarii

73

c) Cota de alertă = Dobanzi privind operatiunile de finantare Cifra de afaceri

4. Diagnosticul financiar

In stabilirea diagnosticului financiar se utilizează instrumente de analiză si control. Obiectivele fundamentale ale diagnosticului financiar se refera la evolutia gestiunii si a riscului cu precizarea ca ele se pot limita adesea la formularea unei opinii asupra starii de “sănătate” financiară a unei intreprinderi privind terţii investitori sau împrumutătorilor.

Oricare ar fi obiectivele, un diagnostic bun reclama, cu precadere, studiul lichiditatii, rentabilitatii si structurii financiare, dar si al altor aspecte (riscul, cresterea intreprinderii etc.). Evaluarea corecta a starii financiare a unei intreprinderi nu trebuie sa se faca numai pe baza datelor din bilant si din conturile de rezultate, atunci cand urmeaza sa se faca numai pe baza datelor din bilant si din conturile de rezultate, atunci cand urmeaza sa se faca o judecata asupra posibilitatilor ei viitoare. Un diagnostic corect se poate stabili printr-un demers mult mai larg, care sa cuprindă si un studiu prealabil al mediului inconjurator.

4.1. Studiul prealabil al factorilor calitativi

Analizele care se efectueaza trebuie să clarifice date privind evolutia cifrei de afaceri, a efectivului de personal, a investitiilor etc. In această direcţie se impune sa se studieze piata comercială, imaginea întreprinderii sau a mărcii, relaţiile cu clienţii, gama de produse si procedeele de concepţie. O importanţă majoră prezinta pentru analist crearea unei imagini asupra sectorului economic din care face parte întreprinderea, segmentului de piaţă pe care il ocupă, evoluţia concurentei, strategiei comerciale adoptate, reţelele de distribuţie, politicii de piaţă, formelor de publicitate, gradul de calificare a personalului, varsta medie, capcitatea si competenţa cadrelor de conducere etc.

Un alt aspect care trebuie studiat este întregul proces de la achiziţionarea materiilor prime mană la obţinerea produselor finite, deoarece metodele si procedeele de fabricaţie, modelul in care este programată si controlată producţia, starea echipamentului, politica de aprovizionare reprezintă factori esentiali in obtinerea unei eficienţe a ciclului de exploatare.

4.2. Coţinutul diagnostcului financiar

Pentru stabilirea diagnosticului financiar este necesa sa se analizeze numeroase probleme, legate de creştere, rentabilitate, echilibru si risc.

Analiza cresterii constă intr-un studiu al modului in care evolueaza societatea. Această analiză se efectuează cu ajutorul cifrei de afaceri şi al valorii adăugate, corectate cu rata inflaţiei.

74

In mod practic, se stabileste mai întai cresterea aparentă (nominală) sau brută (nenţinand cont de rata inflatiei) si apoi cresterea reală sau netă (ţinand cont de rata inflatiei), a cifrei de afaceri si a valorii adăugate, prin diferentă dintre marimile lor din două perioade. După calculul acestor diferenţe, se determină procentele de crestere ale celor doi indicatori.

Analiza rentabilităţii de exploatare presupune confruntarea rezultatelor cu mijloacele utilizate (echipamente si personal).

Studiul eficientei mijloacelor umane se poate înfăptui pe baza cifrei de afaceri si a valorii adăugate, care se compara cu efectivul de personal operational. Această comparatie permite sa se constate contributia unui salariat la obtinerea cifrei de afaceri si a avutiei intreprinderii.

Analiza trebuie completata cu ratele calculate prin raportarea cifrei de afaceri la salariile personalului operational si a numărului de ore productive la numarul de ore platite, acesti indicatori exprimă productivitatea factorului uman, eficienţa muncii.

Analiza echilibrului se poate efectua static sau dinamic.Pe baza bilanţului se poate exprima proportia dintre masele de capitaluri si

folosintele durabile si ciclice. In cazul in care necesarul de fond de rulment este egal cu fondul de rulment se poate spune ca echilibrul este perfect.

Cauzele principale ale variaţiilor activelor circulante sunt foarte diferite, intre acestea amintind: cresterea cifrei de afaceri, fenomenele inflationale, suprastocarea, recesiunea economică, calitatea gestiunii stocurilor.

Stăpanirea acestor cauze prezintă un mare interes pentru realizarea echilibrului dintre resurse si folosinţe. Echilibrul financiar poate fi urmărit si cu ajutorul altor rate, cum sunt cele de autonomie si de finantare.

Adancirea echilibrului financiar si a conditiilor de realizare a acestuia trebuie sa fie efectuate si pe baza unui tablou al fluxurilor financiare, fapt care are menirea de a completa analiza efectuata pe baza de bilanţ se de a evidentia cauzele dezechilibrelor. Tabloul fluxurilor financiare trebuie sa cuprindă fluxurile de lichidităţi si folosinţele lor. Din studierea acestui tablou poate rezulta, intre altele, existenta unui risc economic care poate fi generat de o insuficientă crestere a investiţiilor productive si a unui risc financiar dat de neutilizarea excedentului de trezorerie la achiziţionarea de noi echipamente.

75

BIBLIOGRAFIE

1. Gh. Bistriceanu - “Finantele agentilor economici” M. N. Adochitei Editura Economica –Bucuresti 2001 E. Negrea

2. P. Bran - “Finantele intreprinderii” Editura Economica –Bucuresti -1997

3. N. Antoniu si altii - “Finantele intreprinderii” Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti 1993

4. V. Ilie -“Gestiunea financiara a intreprinderii” Editura Didactica si Pedagogica

Bucuresti -1997

5. E. Negrea -“Finantele intreprinderilor de comert si turism”

76

Editura Metropol –Bucuresti -1994

77