Evolutia Geomorfologica a Litoralului Romanesc.doc

Evolutia Geomorfologica a Litoralului Romanesc

EVOLUTIA GEOMORFOLOGICA A ZONEI LITORALULUI ROMANESC AL MARII NEGRE EROZIUNEA COSTIERA SI SOLUTII TEHNICE DE REABILITARE1. Trasaturi generale si structura geologica

Marea Neagra este una dintre cele mai intinse mari inchise din lume: suprafata sa este de 423.488 km2 adancimea maxima a apei este de 2.212 m, volumul total de apa este de 534.000 km3 iar volumul de apa improprie existentei vietii, abiotica, contaminata cu H2S, sub nivelul de 150-200 m, este 432.000 km3.

Fig. 1-Zonele geomorfologice ale Marii Negre (dupa Panin & E. and G. Ion, 1997)

Legenda: 1-Platforma continentala, 2-abruptul, 3-bazinul de adancime, 3a-complexe de mare adancime, 3b-pragul de adancime, 4-campia abisala, 5-paleo-canale pe platforma continentala, umplute cu sedimente fine, recente si din Holocen, 6-principalele vai-canioane submarine, 7-paleo-faleza din apropierea fracturii platformei, 8-zone de fractura aparute in morfologia de adancime.

Legatura Marii Negre cu Marea Mediterana se realizeaza prin sistemul de stramtori Bosfor si Dardanele. Bosforul este o stramtoare destul de ingusta (cu o latime de 0,76-3,6 km) si putin adanca (32-34 m la prag), ingreunand schimbul de ape in doua sensuri intre Marea Neagra cu salinitate mai scazuta (17% la suprafata si 22% la adancime) si cea foarte sarata a Marii Mediterane (38-39%). Deplasarea de suprafata a apei mai putin sarate a Marii Negre este estimata la aproximativ 600km3/an. (~20.000 m3/s), in timp ce curentul de adancime al Marii Mediterane, mai sarata, care se deplaseaza in directia Marii Negre poarta aproape 300km3/yr. (~10.000m3).

Bazinul Marii Negre poate fi divizat in patru zone fiziografice: platforma continentala (29,9% din suprafata totala a marii), abruptul, (27,3%), bazinul de adancime (30,6%) si campia abisala (12,2%) (fig.1). Una dintre trasaturile fiziografice cele mai proeminente este o platforma continentala intinsa (cu adancime mai mica de 200m), in zona de NV a Marii Negre (aproximativ 25% din suprafata totala a marii).

Marea Neagra este situata in cadrul complexului de munti de incretire inalti ai sistemului Alpin, care este reprezentat de in sud de centura Balcano-Pontica iar in nord, nord-est si respectiv nord vest de Caucaz, Crimeea si Masivul Dobrogei de Nord. Numai in nord-vest exista platouri joase si Delta Dunarii.Geologii considera Marea Neagra ca un bazin marginal de extensie, format la origine prin subductia spre nord a placii Neo-Tethys, de-a lungul marginii sudice a placii Eurasiatice pe sub arcul vulcanic Timpuriu Cretacic Tertiar.. (Letouzey et.al. 1977; Dercourt et al., 1986; Zonenshain si Le Pichon, 1986) ca rezultat al miscarii catre nord al placii Arabice. (fig.2)

De aproximativ 120 miliane de ani, zona a fost un bazin marin, cu o dezvoltare extrem de dinamica si cu o acumulare uriasa de sedimente, pana la 13 km grosime pe fund in partea centrala a bazinului. In Marea Neagra exista doua sub-bazine de extensie cu istorii geologice diferite (Fig. 2):

Fig. 2 Schita tectonica a Regiunii Marii Negre (dupa Dinu et al., 2003, Panin et al., 1994)Legenda 1.Tarm Orogen, 2- Falie gravitationala a riftului, 3-Falii majore de prabusire, 4-Falii majore, 5-Limite ale depresiunilo si/sau creste, 6- Zone lipsite de crusta granitica, 7-Cruste subtiateExplicatii ale abrevierilor: I. Regiuni de platforme: Est Europeana, Scitica, Moesica II. Regiuni Orogenice: Orogenul Dobrogei de nord, Caucazul Mare, Orogenul Crimeei de Sud-SCO, Balcanica, Pontic Estic si Vestic; III. Depresiuni si culmi: PDD- Depresiunea Pre-Dobrogeana, NKLD-Depresiunea Chilia de Nord; KD-Depresiunea Karkinit, HD-Depresiunea Histria, SD-Depresiunea Soroca, KTD-Depresiunea Kerci-Taman, NKD-Depresiunea Nijni Kanchiisk; BD-Depresiunea Burgas, ATD-Depresiunea Adjaro-Trialet, TB-Bazinul Tuapse, SSR-Creasta Suvorov-Insula Serpilor, KR-Creasta Krimeei, AR-Creasta Azov, GR-Creasta Bubkin; IV. WBS-Marea Neagra de vest; V. EBS- Marea Neagra de Est

- Bazinul Vestic al Marii Negre, care s-a deschis prin despicarea Platformei Moesice in urma cu 110 milioane de ani (Barremianul tarziu), urmata de o scufundare majora si probabil de formarea unei cruste oceanice cu aproximativ 90 milioane de ani in urma (Cenomanian) (Astyushkov, 1992; Finetti s.a, 1988; Gorur, 1988)

- Bazinul Estic al Marii Negre, a carui deschidere a inceput probabil in Paleocenul Tarziu ( aprox. 55 mil. de ani in urma), urmata de extindere si formarea crustei oceanice in Eocenul Mijlociu (cca. 45 mil. ani in urma) ( Robinson s.s, 1995)

2. Evolutia mediului si schimbarile de nivel ale Marii Negre

Schimbarile la scara larga ale nivelului marii cu consecinte radicale in modificarea tarmului, mari acumulari de sedimente in zonele adanci ale marii si modificarile de mediu au avut loc de-a lungul intregii istorii geologice a Marii Negre. Cuaternarul in mod special a fost caracterizat prin schimbari spectaculoase, influentate de glaciatiuni si perioadele interglaciare.In timpul acestor schimbari, nivelul Marii Negre a fost influentat de conexiunea stramta cu Marea Mediterana realizata prin sistemul stramtorilor Bosfor si Dardanele. Atunci cand nivelul general al marii scadea sub cel al Bosforului, variatiile de nivel ale Marii Negre aveau caracter regional, fara a fi influentate de fluctuatiile generale ale oceanului planetar. Una dintre consecintele principale ale nivelurilor scazute a fost intreruperea patrunderii apei Marii Mediterane in Marea Neagra, care a devenit un lac imens cu apa aproape dulce.

Principalele glaciatiuni din Europa in Cuaternar (Dunarea, Gunz, Mindel, Riss si Wurm) corespund fazelor regresive ale Marii Negre, cu scaderi ale nivelului de -120m. Asa cum am mentionat mai sus, regresia nivelului reprezinta faze de izolare a Marii Negre de Marea Mediterana si de oceanul planetar. Numai legatura cu Marea Caspica s-a pastrat uneori prin Valea Manici.. Corespunzator, in timpul regresiei, prin adaosul de apa proaspata, particularitatile faunei au avut un caracter pronuntat caspic. Dimpotriva, in perioadele interglaciare, nivelul apei se ridica la valori apropiate de cele actuale; se restabilea legatura cu Marea Mediterana, iar conditiile de mediu ca si caracteristicile faunei purtau influente mediteraneene. De exemplu in timpul Fazei Karangatian a Marii Negre (intre anii 125000 si 65000) , care corespunde cu interglaciatiunea calda Riss-Wurm (Mikulinian) (fig.3), nivelul apei il depasea pe cel actual cu 8-12m. Apa sarata a Marii Mediterane patrundea prin Bosfor, iar salinitatea Marii Negre a crescut (30-37%), fauna capatand influente mediteraneene (Nevesskaya, 1970). Marea a acoperit tinuturile joase din zona costiera.

Fig. 3 Reconstituirea paleo-geografica a Marii Negre pentru faza Karangatian (Interglaciatiunea Riss-Wurm sau Mikulinian). (Dupa Tchepalyga, 2002)

Ultima Glaciatiune superioara Wurm (Valdai Tarziu, Ostashkovian) coresunde Fazei Neoeuxiniene a Marii Negre. In aceasta faza nivelul apei a fost extrem de scazut, cu pana la 110/-130m. Linia tarmului era mult in interiorul pozitiei de azi, mai ales in partea de nord-vest a Marii Negre, astfel incat suprafete intinse ale platformei continentale erau expuse. (Fig. 4)

Fig. 4 Reconstituire paleogeografica a Marii Negre din Faza Neoeuxiniana (Wurm superior) ( Dupa Tchepalyga, 2002) Reteaua hidrografica, in special raurile mari ca Paleo-Dunarea si Paleo-Nipru, se varsau cu 90 m mai in exterior. In timpul maximului glaciatiunii (in urma cu 19000-16000 ), bazinul Neoeuxinian era complet izolat de Marea Mediterana, si in consecinta, apa a devenit salmastra, aproape dulce (3-7%, sau chiar mai putin), bine oxigenata, fara contaminare cu H2S. Fauna era specifica acestui tip de apa, cu influente caspice.

In urma cu 16000-15000 ani, a inceput incalzirea postglaciara si topirea calotelor glaciare. Intrucat surplusul de apa furnizat prin topirea ghetarilor si adus de apele Niprului, Nistrului si Dunarii a fost masiv, nivelul Neoeuxinian al marii a crescut repede, incat prin jurul anului 12000 depasea nivelul Bosforului. Majoritatea oamenilor de stiinta cred ca in aceasta perioada s-a produs o mare curgere de apa proaspata, prin stramtorile Bosfor-Dardanele, in Marea (Egee) Mediterana. Kvasov a calculat ca nivelul scurgerii a fost de aproximativ 190 km3/an. La inceputul Holocenului, aprox. anii 9000-7400, cand Marea Neagra si Mediterana au ajuns cam la acelasi nivel (apropiat de cel contemporan), s-a stabilit schimbul de apa pe doua sensuri, iar procesul de transformare al Marii Negre intr-o mare abiotica, salmastra a inceput. In timpul ultimilor 3000 de ani, au fost inregistrate un numar de variatii ale nivelului (Regresiunea Phanagoriana, Transgresiunea Nympheana, o scadere de 1-2 m in secolul al X-lea, o crestere inceata in zilele noastre). In anii 90 a fost formulata o noua ipoteza de catre Ryan, Pitmann s.a. (1997). Autorii considera ca la inceputul perioadei interglaciare, pentru scurt timp, nivelul Marii Negre a fost suficient de inalt incat sa deverseze apa proaspata in Marea Egee. Cam prin anul 12000, retragerea calotei glaciare a determinat pentru o perioada limitata de timp, reorientarea surplusului de apa provenit din topirea ghetarilor spre Marea Nordului. Marea Neagra, lipsita de aportul apei provenite din topirea gheturilor in perioada mai rece Rias timpuriu (~11000 - 9000), intr-un climat vantos si arid a inregistrat o noua scadere a nivelului cu pana la 156m. In aceeasi perioada, nivelul Marii Mediterane a contiunat sa creasca, ajungand in 7500 la nivelul Bosforului, si deversand in Marea Neagra o infuzie masiva de apa sarata. Fluxul a fost de cateva sute de ori mai mare decat cea mai mare cascada a Pamantului si a provocat o crestere a nivelului Marii Negre cu 30-60 cm/zi depasind bazinul in cativa ani. O alta interpretare mai recenta, pornind de la teoria unei mai mari adancimi a Bosforului (~-85m), duce la un alt scenariu privind amestecul apelor Marii Negre si Maditeranie. (C. Major s. a 2002). Aceasta noua ipoteza este inca supusa dezbaterii: numeroase date din stramtorile Bosfor si Dardanele, din Marile Marmara si Egee si din Delta Dunarii nu sustin teoria lui Ryan. Aceste date indica mai degraba scenariul clasic al deversarii apelor din Marea Neagra. Exista deci unele incompatibilitati hidraulice pentru a accepta o inundatie catastrofica in Marea Neagra, ca si o scala temporala diferita pentru a argumenta salinitatea contemporana a apelor marii (Myers s. a., 2003)

3. Eroziunea costiera in ultimii 30 de ani si starea actuala a liniei tarmului romanesc al Marii Negre

Litoralul romanesc al Marii Negre are o lungime de 245 km si se intinde de la bratul Musura din delta secundara a Chiliei in nord si pana la Vama Veche in sud.

Din punct de vedere geomorgologic si genetic se diferentiaza 2 sectoare:

sectorul nordic (165 km) situat intre Musura si Capul Midia, reprezinta zona litorala a Deltei Dunarii si a complexului lagunar Razim- Sinoe

sectorul sudic (75 km) intre Capul Midia si Vama Veche cu 2 subunitati: a) subunitatea de tranzitie cap Midia cap Singol si b) sudica cap Singol subunitatea - Vama Veche.

In prezent intreg litoralul romanesc al Marii Negre se afla intr-o intensa si continua degradare prin eroziune marina. Procesele de eroziune ale litoralului romanesc precum si dinamica sedimentelor si a apei din zona costiera constituie obiectul unor studii detaliate si a unui program de urmarire anuala, in vederea gasirii unor solutii de limitare a efectelor de degradare si de reabilitare ambientala.

Monitoringul multianual al litoralului a evidentiat tendinta generala de degradare prin eroziune, chiar daca intensitatea fenomenului variaza de la an la an.

Sectorul nordic:

In acest sector litoralul este reprezentat de cordoane litorale joase (sub 2 m sub nivelul marii) formate dinsedimente nisipoase care, fie bordeaza arealele mlastinoase din campia deltaica marina, fie separa de mare lagune si limane.

Plajele si cordoanele litorale din acest sector sunt constituite din nisip de origine dunareana la care se adauga, in proportii diferite, material organogen (fragmente de cochilii).

Incepand cu bratul Sulina spre sud, aproape pe intreaga intindere a sectorului, linia de tarm se retrage datorita eroziunii marine. Rata de retragere pentru zona situata intre bratele Sulina si Sf. Gheorghe este de 20/an in dreptul lacului Rosulet iar la sud de bratul Sf. Gheorghe si in fata deltei lui secundare retragerea liniei de tarm a insulei Sahalin este de 10-15m/an. In zona Ciotica-Perisor se inregistreaza retrageri de 5-15m/an iar in zona Periteasca-Portita-Periboina de 5-20m/an ( vezi plansa 1).

In zona rezervatiei Biosferei Delta Dunarii plaja a pierdut din suprafata in ultimii 35 de ani peste 2400ha (cca. 80ha/an) in timp ce acumularile au fost de numai 200 ha (cca. 7ha/an).

Sectorul sudic:

Este caracterizat de faleze intrerupte pe alocuri (Mamaia, Eforie, Costinesti, Olimp, Mangalia) de cordoane litorale care separa lagune si/sau lacuri de mare.

Sursa materialului sedimentar care formeaza aceste cordoane este in principal de natura carbonatica biogena (80-90%), restul materialului provenind din erodarea falezelor, transport dinspre larg, abraziunea digurilor si din alimentarea artificiala cu nisip a plajelor turistice. Falezele sunt atat active, expuse direct actiunii marii, cat si inactive, separate de mare prin cordoane litorale si lagune. In faleze se inregistreaza o succesiune de nivele de loess si paleosoluri avand la baza argile rosii care stau pe calcarele organogene sarmatiene.

La fel ca si in sectorul nordic, jumatatea sudica a litoralului romanesc se afla intr-un proces de eroziune. Infiltratiile apelor de suprafata pana la argila rosie determina alunecari importante ale falezelor; la acestea se adauga abraziunea directa a valurilor asupra bazei acestora.

Retragerea medie a falezelor este apreciata in unele sectoare la cca. 50cm/an, procesul fiind intermitent. Cordoanele litorale se caracterizeaza printr-un deficit sedimentar accentuat, ceea ce conduce la o eroziune continua a acestora. In aceasta parte a tarmului unele lucrari de protectie au stabilizat anumite sectoare de tarm dar altele sunt inca intens erodate: plaja din dreptul Taberei Internationale (Eforie) s-a retras cu 40 cm (1981-1992), partea nordica a plajei Neptun cu 24m iar plaja Venus- Saturn cu 36m .

Cauzele fenomenului de eroziune marina:

Evolutia plajelor este determinata de balanta lor sedimentara, adica de raportul existent intre cantitatea de sedimente disponibile in zona marina litorala si regimul hidrodinamic marin reprezentat in zona costiera prin energia valurilor si a curentilor marini litorali.

Dezechilibrarea raportului buget sedimentar/factori hidroenergetici duce la aparitia unor modificari ambientale si aparitia procesului de eroziune/depunere.

Dezechilibrele pot avea:

a) cauze naturale: schimbari climatice globale care se produc in sensul activizarii circulatiei atmosferice, ceea ce determina cresterea energiei totale a marii (valuri si curenti mai puternici) si de variatia nivelului marii; ridicarea nivelului marii (1.5-2mm/an) favorizeaza aparitia fenomenului de eroziune.

b) cauze antropice: activitatile antropice au modificat atat cantitatea cat si calitatea sedimentelor din zona litorala cat si modul de actiune al agentilor de transport marini. Prin activitatile umane cu impact deosebit sunt:

lucrarile hidrotehnice pe Dunare si principalii afluentii sai care conduc la diminuarea cu 50% a cantitatii de aluviuni transportate de Dunare, cu consecinte negative asupra bilantului sedimentar al plajelor litorale.

Extinderea spre larg a digurilor de la gura de varsare a bratului Sulina, ceea ce a determinat devierea fluxului de aluviuni din bratul respectiv si indepartarea punctului de descarcare a aluviunilor in mare.Legat de rectificarea bratului Sulina au fost construite 2 diguri si indepartarea punctelor de descarcare a aluviunilor a dus la lipsa sedimentelor danubiene, lucru ce s-a facut simtit de-a lungul intregului litoral romanesc. Lucrari de extindere si modernizare a porturilor Midia, Constanta, Mangalia, lucrari ce au determinat devierea spre larg a traseelor curentilor litorali care asigura alimentarea cu nisip a plajelor. Deci s-a amplificat fenomenul de eroziune in sectoarele situate la sud de aceste porturi. Reducerea stocurilor de moluste marine cu cca. 50% ceea ce a contribuit la reducerea aportului de nisip biogen. Datorita poluarii generale a apelor marine s-a redus numarul de scoici ce reprezinta alimentarea cu nisip cochilifer. Interventia directa asupra sedimentelor plajei emerse (exploatarea nisipului ca material de constructie).Studiu de caz: Lucrarile ingineresti de protectie costiera au fost realizate pentru stoparea eroziunii. Din nefericire nu s-a tinut cont de elementele naturale locale si astfel nu s-au obtinut rezultatele scontate. Oricum lucrarile ingineresti nu constituie decat un paliativ cu efect local, transferand eroziunea litorala in zonele invecinate.

Descrierea situatiei de la Mamaia: Dupa constructia digului de nord al Portului Midia plaja Mamaia a fost lipsita de orice aport natural de material sedimentar ceea ce a declansat in anii 1970 un proces foarte intens de eroziune mai ales in extremitatea sudica a plajei, in zona hotelului Parc. Aici in anul 1975 plaja aproape disparuse iar cladirile piscinei si ale magazinelor de pe marginea plajei erau in timpul furtunilor de iarna sub actiunea directa a valurilor. Digul de protectie actioneaza ca o bariera in calea circulatiei pe directia nord-sud a curentilor marini de coasta, el respingand catre larg fluxul sedimentelor si practic transformand plaja Mamaia intr-un golf lipsit de sedimente naturale. Au fost intreprinse masuri de protectie prin construirea unui epiu langa piscina dar rezultatele au fost altele: la nord de zona de umbra a epiului plaja a inceput sa fie intens erodata, latimea acesteia reducandu-se la cativa metri. In anii 1985-1990 au fost construite 6 diguri sparge val situate la cca. 500m de linia tarmului, la adancimea apei de cca. 5m. Aceste diguri au un efect pozitiv moderat pentru ca portiunile aflate strict in dreptul lor se pot reface dar plajele din partea sudica sunt doar partial protejate de efectul de eroziune. Concomitent (1989-1990) s-a incercat alimentarea artificiala a plajei cu nisip dragat din lacul Siutghiol, operatiune stopata dupa 2 ani pentru ca dragarea a afectat echilibrul hidrologic si hidrogeologic al lacului Siutghiol fara ca situatia plajei Mamaia din zona Cazinou-Parc sa se imbunatateasca. Digurile sparge-val au o influenta negativa asupra caracteristicilor sanitare-bacteriologice ale apelor marine limitand primenirea apei mai ales in perioadele estivale.

In prezent situatia plajei Mamaia nu s-a imbunatatit simtitor, fenomenele de eroziune fiind doar transferate spre nord, retragerea plajei in anii 1979-1997 fiind aici de 15-70m. Este astfel evident ca problema degradarii prin eroziune a plajei Mamaia nu a fost rezolvata, in primul rand prin negasirea solutiei alimentarii cu material nisipos pentru a compensa efectele eroziunii (principiul de baza fiind ca materialul de umplere trebuie sa aiba aceeasi forma si dimensiune cu cel din care este constituita plaja.

Tendinte:

Luand in considerare schimbarile climatica globale si ridicarea nivelului marii precum si conditiile geo-ecologice regionale referitoare la geosistemul Dunare-delta Dunarii-zona litorala-Marea Neagra se poate aprecia pe termen mediu ca procesul de eroziune litorala va fi cel putin la fel de activ ca in ultimele 2 decenii. Previziunea pe termen lung evidentiaza o activare a eroziunii plajelor mai ales datorita ridicarii nivelului marii, a unui nivel energetic tot mai ridicat al factorilor hidrodinamici marini, pe fondul scaderii aportului de material nisipos dunarean, in zona litorala.

4. Solutii tehnice de reabilitare a litoralului romanesc

Problema proceselor de degradare prin eroziune a litoralului este o problema prioritara pe plan national pentru multe state. Eroziunea plajelor duce la pierdere de teritoriu si compromite industria turismului creand pagube insemnate economiilor nationale si afecteaza, uneori chiar ireversibil, starea ecologica a zonei litorale.

Din analiza fenomenului de eroziune, a cauzelor sale si a masurilor posibile de combatere, rezulta ca lucrarile de protectie a tarmului trebuie realizate in etape succesive intr-o ordine de prioritati care depinde de importanta obiectivelor periclitate si de intensitatea fenomenului.

In situatia actuala se pot indica urmatoarele zone unde se recomanda realizarea lucrarilor de protectie costiera:

Zona nord Midia: - sectorul Portita-Edighiol

- activizarea bratului Sf. Gheorghe prin rectificarea sa partiala

- sectorul Sulina-Sf. Gheorghe

Zona sud Midia: - sectorul Mamaia

- sectorul Constanta-Eforie

Prevenirea procesului de eroziune si indeosebi reabilitarea plajelor degradate sunt actiuni dificile si costisitoare, ele necesatand o abordare stiintifica, o cunoastere aprofundata a situatiei locale si regionale, a proceselor hidrodinamice si sedimentologice litorale, deltaice si fluviatile, o monitorizare atenta a tuturor schimbarilor morfodinamice, apoi o modelare a acestor procese si a solutiilor de protectie si reabilitare. Pe baza acestor date se face apoi testarea si se aleg variantele optime dupa care se aplica in teren. Dupa executarea lucrarilor se impune monitorizarea impactului constructiilor ingineresti realizate.

Masurile de protectie antierozionala trebuie diferentiate pe zone: zona Nord Midia si zona Sud Midia.

In zona Nord Midia care este sub influenta directa a aluviunilor provenite din Dunare, este posibila rezolvarea in timp a eroziunilor printr-o dirijare judicioasa a acestora de la gurile Dunarii spre sud. Intrucat bara Sulina nu poate fi desfiintata sau by-pass-ata ramane bratul Sf. Gheorghe care prin lucrari hidrotehnice de regularizare poate contribui la rezolvarea problemei. Construirea canalului Sf. Gheorghe Sud trebuie analizata ca o solutie viabila. Impactul unui asemenea canal asupra mediului Deltei nu trebuie sa fie considerat numai sub aspectele sale negative; trebuie facuta o evaluare corecta din acest punct de vedere pentru ca exista toate premizele ca bilantul sa fie pozitiv.

Pentru zona Sud Midia este evident ca efectele erozionale nu vor putea fi oprite decat prin lucrari ingineresti bine proiectate.

Este necesara deci elaborarea unui program national unic, bine coordonat, de cercetare, proiectare si realizare a unui sistem de protectie si reabilitare a litoralului romanesc al Marii Negre si care sa-si propuna:

cunoasterea situatiei la zi a starii geoecologice a litoralului romanesc pentru conturarea zonelor afectate de eroziune si identificarea cauzelor regionale si locale care genereaza aceasta situatie

elaborarea de tehnologii noi de protectie impottriva eroziunii care sa tina cont de principiile dezvoltarii durabile a litoralului romanesc

protejarea litoralului romanesc impotriva eroziunii si monitorizarea starii geoecologice a acestuia

realizarea unui sistem informatizat de gestiune durabila a resurselor turistice si de mediu de pe litoralul romanesc al Marii Negre ca sprijin pentru luarea deciziilor si pentru informarea rapida a populatiei

crearea bazei legislative si normative pentru asigurarea protectiei, reabilitarii si managementului durabil si integrat al zonei costiere.

Astfel de programe au fost propuse atat de Prefectura Constanta cat si de Aquaproiect Bucuresti , Directia Apelor Dobrogea Litoral, INCD pentru Geologie si Geoecologie Marina Geoecomar, Universitatea Ovidius Constanta, INCDM Grigore Antipa si IPTANA SA.

Bibliografie:

Antipa Gr., 1941 Marea Neagra, vol. I, Oceanografia, bionomia si tipologia generala a Marii Negre

Caraivan Glicherie, note de curs - geologie

Daciana Sava, note de curs Managementul ecologic al Marii Negre.

Rosca R.,Grigore M.,Popescu N., Ielenicz M Geomorfologie, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti.

Popovici I.- Delta Dunarii, Centru de multiplicare al Universitatii Bucuresti, 1974

PAGE 1