STUDII, OPINII, INFORMĂRI Evoluţia constituţională a rolului şi funcţiilor Consiliului Legislativ * dr. DRAGOŞ ILIESCU preşedintele Consiliului Legislativ Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 3 În 1859, Convenţia de pace de la Paris – care era socotită în fapt o adevărată Constituţie – a înfiinţat Comisia Centrală, cu reşedinţa la Focşani. Această comisie avea atribuţii de a veghea la respectarea şi aplicarea Constituţiei şi de a controla toate actele guvernului pentru a împiedica votarea unor texte neconstituţionale. În 1863, proiectul de Constituţie întocmit de Alexandru Ioan Cuza prevedea înfiinţarea unui Consiliu de Stat, în februarie 1864 fiind votată Legea pentru înfiinţarea acestuia. El putea fi consultat în chestiuni administrative, avea atribuţii de conten- cios administrativ şi, de asemenea, unele atribuţii legislative. Tot el a elaborat proiectul Constituţiei din 1866, precum şi principalele coduri: civil, penal, codurile de procedură, codul comercial. În iunie 1866, Constituţia României a desfiinţat însă Consiliul de Stat, trecând puterii judecătoreşti atribuţiile jurisdicţionale ale acestuia şi lăsând pe seama consiliilor speciale de pe lângă ministere, competenţa de pregătire a proiectelor de legi. După anul 1870, au urmat câteva decenii de discuţii politice şi dezbateri parlamentare, formulân- du-se totodată propuneri legislative de înfiinţare a unei instituţii de consultare şi avizare a actelor normative. Ca urmare, Constituţia de la 29 martie 1923 a dis- pus ca o lege specială să stabilească organizarea şi modul de funcţionare a unei noi instituţii – Consiliul Legislativ, organism specializat în tehnică legisla- tivă. Astfel, prin Legea nr. 20/1925, cunoscută şi sub numele de Legea G. Mârzescu, a fost creat şi organi- zat primul Consiliu Legislativ, care şi-a început activitatea la 1 ianuarie 1926. El avea menirea de a ajuta, în mod consultativ, la elaborarea şi coordonarea proiectelor de legi, precum şi la întocmirea regula- mentelor de aplicare a legilor. Constituţia impunea consultarea, în mod obligatoriu, a Consiliului Stimate domnule Preşedinte, Distinşi invitaţi, 150 de ani de la proclamarea primei Constituţii a României este o cifră impresionantă! Dacă avem în vedere şi cei 25 de ani de la prima Constituţie postdecembristă şi cei 21 de ani de la proclamarea zilei de 8 decembrie – Ziua Constituţiei, avem imaginea complexului omagial pe care îl aniversăm azi. În aceşti 150 de ani, România a avut mai multe constituţii şi revizuiri ale acestora, prima fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 142 din 1 iulie 1866, iar ultima în Monitorul Oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991. Consiliul Legislativ a fost şi este strâns legat de evoluţia constituţională a României. În acest sens, Constituţia de la 1923, a doua în ordine cronologică, a avut o importanţă deosebită deoarece prevedea, pentru prima dată, înfiinţarea unui Consiliu Legislativ, denumit ca atare. De menţionat, însă, că în ţara noastră a existat o tradiţie îndelungată în acest domeniu, tradiţie care coboară în istorie până în timpurile vechilor divane domneşti. Astfel, în anul 1808, în Ţara Românească a fost înfiinţată funcţia de pravilist care, printre altele, informa Divanul asupra domeniilor în care era necesară o iniţiativă legislativă. În 1818 a fost stabilită funcţia de „jurisconsult al statului”. În 1856, domnitorul Barbu Ştirbei propunea înfiinţarea unui Consiliu de Stat, cu trei secţii, din care una de legislaţie, care să pregătească legile şi regulamentele de administraţie publică şi să cerceteze amendamentele propuse de Adunarea Legiuitoare. * Discurs rostit cu prilejul Zilei Constituţiei la Simpozionul naţional cu tema „Tradiţii, prezent şi perspective ale constituţionalismului românesc”, dedicat împlinirii a 25 de ani de la adoptarea Constituţiei din 8 decembrie 1991, care a avut loc în data de 8 decembrie 2016, în Sala Drepturilor Omului din Palatul Parlamentului.
55
Embed
Evoluţia constituţională a rolului şi funcţiilor ...clr.ro/eBuletin/4_2016/Buletin_4_2016.pdf · Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 5 Studii, opinii, informări Constituţiei
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
STUDII, OPINII, INFORMĂRI
Evoluţia constituţională a rolului şi funcţiilor Consiliului Legislativ*
dr. DRAGOŞ ILIESCU
preşedintele Consiliului Legislativ
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 3
În 1859, Convenţia de pace de la Paris – care era
socotită în fapt o adevărată Constituţie – a înfiinţat
Comisia Centrală, cu reşedinţa la Focşani. Această
comisie avea atribuţii de a veghea la respectarea şi
aplicarea Constituţiei şi de a controla toate actele
guvernului pentru a împiedica votarea unor texte
neconstituţionale.
În 1863, proiectul de Constituţie întocmit de
Alexandru Ioan Cuza prevedea înfiinţarea unui
Consiliu de Stat, în februarie 1864 fiind votată
Legea pentru înfiinţarea acestuia. El putea fi consultat
în chestiuni administrative, avea atribuţii de conten -
cios administrativ şi, de asemenea, unele atribuţii
legislative. Tot el a elaborat proiectul Constituţiei din
1866, precum şi principalele coduri: civil, penal,
codurile de procedură, codul comercial.
În iunie 1866, Constituţia României a desfiinţat
însă Consiliul de Stat, trecând puterii judecătoreşti
atribuţiile jurisdicţionale ale acestuia şi lăsând pe
seama consiliilor speciale de pe lângă ministere,
competenţa de pregătire a proiectelor de legi.
După anul 1870, au urmat câteva decenii de
discuţii politice şi dezbateri parlamentare, formulân -
du-se totodată propuneri legislative de înfiinţare a
unei instituţii de consultare şi avizare a actelor
normative.
Ca urmare, Constituţia de la 29 martie 1923 a dis -
pus ca o lege specială să stabilească organizarea şi
modul de funcţionare a unei noi instituţii – Consiliul
Legislativ, organism specializat în tehnică legisla -
tivă. Astfel, prin Legea nr. 20/1925, cunoscută şi sub
numele de Legea G. Mârzescu, a fost creat şi organi -
zat primul Consiliu Legislativ, care şi-a început
activitatea la 1 ianuarie 1926. El avea menirea de a
ajuta, în mod consultativ, la elaborarea şi coordonarea
proiectelor de legi, precum şi la întocmirea regula -
men telor de aplicare a legilor. Constituţia impunea
consultarea, în mod obligatoriu, a Consiliului
Stimate domnule Preşedinte,
Distinşi invitaţi,
150 de ani de la proclamarea primei Constituţii a
României este o cifră impresionantă! Dacă avem în
vedere şi cei 25 de ani de la prima Constituţie
postdecembristă şi cei 21 de ani de la proclamarea zilei
de 8 decembrie – Ziua Constituţiei, avem imaginea
complexului omagial pe care îl aniversăm azi.
În aceşti 150 de ani, România a avut mai multe
constituţii şi revizuiri ale acestora, prima fiind publicată
în Monitorul Oficial nr. 142 din 1 iulie 1866, iar ultima
în Monitorul Oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991.
Consiliul Legislativ a fost şi este strâns legat de
evoluţia constituţională a României.
În acest sens, Constituţia de la 1923, a doua în
ordine cronologică, a avut o importanţă deosebită
deoarece prevedea, pentru prima dată, înfiinţarea
unui Consiliu Legislativ, denumit ca atare.
De menţionat, însă, că în ţara noastră a existat o
tradiţie îndelungată în acest domeniu, tradiţie care
coboară în istorie până în timpurile vechilor divane
domneşti. Astfel, în anul 1808, în Ţara Românească
a fost înfiinţată funcţia de pravilist care, printre altele,
informa Divanul asupra domeniilor în care era
necesară o iniţiativă legislativă. În 1818 a fost
stabilită funcţia de „jurisconsult al statului”.
În 1856, domnitorul Barbu Ştirbei propunea
înfiinţarea unui Consiliu de Stat, cu trei secţii, din
care una de legislaţie, care să pregătească legile şi
regulamentele de administraţie publică şi să cerceteze
amendamentele propuse de Adunarea Legiuitoare.
* Discurs rostit cu prilejul Zilei Constituţiei la Simpozionul
naţional cu tema „Tradiţii, prezent şi perspective ale
constituţionalismului românesc”, dedicat împlinirii a 25 de ani
de la adoptarea Constituţiei din 8 decembrie 1991, care a avut
loc în data de 8 decembrie 2016, în Sala Drepturilor Omului din
Palatul Parlamentului.
4 Buletin de informare legislativă nr. 4/2016
Studii, opinii, informări
Actualul Consiliu Legislativ, cel de-al treilea,
înfiinţat prin Legea nr. 73/1993, îşi are originea, ca
şi primul Consiliu Legislativ din anul 1926, în textul
constituţional.
Este de evidenţiat faptul că preocupări pentru
reînfiinţarea celui de-al treilea Consiliu Legislativ
şi-au găsit ecou în înseşi Tezele care au precedat
elaborarea Proiectului noii Constituţii a României.
Astfel, în proiect se prevedea: (1) Consiliul TehnicLegislativ este organ consultativ de specialitate alParlamentului care avizează proiectele de actenormative în vederea sistematizării, unificării şicoor donării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficia -lă a legislaţiei României.
Ca urmare a discuţiilor şi dezbaterilor în Adunarea
Constituantă, acestui articol i s-a adus un amen da -
ment, în sensul eliminării expresiei tehnic din
denumirea Consiliului Legislativ. Este de subliniat că
acest text amendat se regăseşte ca atare în actuala
Constituţie a României, constituind art. 79 al acesteia.
Cel de-al treilea Consiliu Legislativ şi-a început
efectiv activitatea la data de 1 aprilie 1996, preşedinte
fiind numit, la 5 octombrie 1994, prin votul celor
două Camere ale Parlamentului, domnul profesor
universitar doctor Valer Dorneanu, actualmente
preşedintele Curţii Constituţionale.
Consiliul Legislativ este alcătuit din Secţia de
drept public, Secţia de drept privat şi Secţia de
evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare. În
struc tura Consiliului se cuprind, de asemenea, Depar -
tamentul pentru armonizarea legislaţiei cu reglemen -
tările comunitare şi Departamentul de informatică
legislativă.
Consiliul Legislativ este condus de preşedintele
acestuia, iar fiecare secţie, de un preşedinte de secţie,
numiţi prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor,
reuniţi în şedinţa comună a celor două Camere ale
Parlamentului.
Atribuţiile Consiliului Legislativ sunt prevăzute
atât în textul constituţional – ca dispoziţii de referinţă
menţionându-se art. 79, 154 alin. (2) şi 156 – cât şi în
Legea nr. 73/1993, care dezvoltă dispoziţiile constitu -
ţionale.
După revizuirea constituţională din anul 2003,
Legea nr. 73/1993 a fost modificată, completată şi
republicată.
Astfel, potrivit art. 2 din lege, Consiliul Legislativ,
ca organ consultativ de specialitate al Parlamentului,
are ca principale atribuţii analizarea şi avizarea
proiectelor de legi, a propunerilor legislative şi a
proiectelor de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter
normativ ale Guvernului, a amendamentelor supuse
dezbaterii comisiilor de specialitate, a rectificărilor
Legislativ pentru toate proiectele de legi, afară de
cele privitoare la buget. El se pronunţa, prin aviz
consultativ, asupra constituţionalităţii proiectelor de
legi şi a legalităţii proiectelor de regulamente, având,
totodată, dreptul de a face propuneri de tehnică
legislativă, de a constata lacunele, contradicţiile şi
părţile lor obscure şi de a le semnala Guvernului.
Primul Consiliu Legislativ a avut trei secţii, fie -
care secţie fiind condusă de un preşedinte, iar
Consiliul de un prim-preşedinte.
Consiliul Legislativ a avut ca principală sarcină
să revizuiască fiecare din cele 5 coduri din domeniile
civil, penal şi comercial.
Se poate spune că opera de unificare legislativă a
României întregite a constituit o misiune permanentă
a acestui prim Consiliu Legislativ pe timpul întregii
sale existenţe: 1 ianuarie 1926 – 22 aprilie 1948.
Constituţia din 27 februarie 1938 a mărit atribu -
ţiile Consiliului Legislativ, obligând puterea legiui -
toare să-l consulte şi asupra amendamentelor aduse
unei legi în secţiile sau în comisiile corpurilor
legiuitoare.
În perioada suspendării Constituţiei (5 septembrie
1940 – 31 august 1944) existenţa Consiliului Legis -
lativ a fost salvată prin Decretul-Lege nr. 3097 din
9 sep tembrie 1940 prin care conducătorul statului şi-a
rezervat dreptul să ceară, în prealabil, Consiliului
Legislativ avizul legal.
În cele din urmă, acest prim Consiliu Legislativ a
fost desfiinţat, în mod arbitrar, prin Decretul nr. 3 din
22 aprilie 1948.
După o absenţă de mai bine de 23 de ani, Con -
siliul Legislativ a fost reînfiinţat prin Legea nr. 15 din
22 octombrie 1971. Înfiinţarea sa nu a avut ca sor -
ginte un text constituţional. Potrivit art. 1 din
respectiva lege, Consiliul Legislativ era instituit ca
organ consultativ de specialitate pe lângă fostulConsiliu de Stat, având sarcina de a sprijini organelede stat în activitatea de pregătire, coordonare şisistematizare a legislaţiei.
Acest al doilea Consiliu Legislativ avea ca atri -
buţii principale avizarea proiectelor de legi, a
decretelor cu putere de lege şi a hotărârilor Con -
siliului de Miniştri cu caracter normativ; întocmirea
de studii şi propuneri cu privire la perfecţionarea
legislaţiei; organizarea evidenţei oficiale a legislaţiei;
întocmirea şi supunerea spre aprobarea Consiliului
de Stat a metodologiei generale de tehnică legislativă;
publicarea de colecţii şi repertorii legislative, precum
şi buletine de informare legislativă.
Acest al doilea Consiliu Legislativ şi-a încetat
activitatea în decembrie 1989.
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 5
Studii, opinii, informări
Constituţiei conform căruia Constituţia, modificatăşi completată, după aprobarea prin referendum, serepublică de către Consiliul Legislativ, cu reactua -lizarea denumirilor, dându-se textelor o nouă nume -rotare, astfel cum s-a procedat după revizuirea din
2003.
Adoptarea Legii nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă a avut loc la propunerea Consiliu -
lui Legislativ şi cuprinde reglementări cu privire la
procesul de elaborare, redactare şi structurare a
proiectelor de acte normative.
După cum se poate remarca, rolul şi funcţiile
Consiliului Legislativ au avut o evoluţie constituţio -
nală marcantă de-a lungul timpului, acesta numă -
rându-se printre instituţiile fundamentale ale ţării,
fiind prevăzut expres în Constituţia României.
Numai anul trecut, Consiliul a avizat un număr de
aproape 1500 de proiecte de acte normative şi cereri
de republicare/rectificare, contribuind, prin obser va -
ţiile formulate, la îmbunătăţirea proiectelor în cauză.
Cu siguranţă, şi în perioada ce va urma, Consiliul
Legislativ, prin corpul său de specialişti, îşi va
demonstra valoarea şi utilitatea publică, aducându-şi
în continuare, contribuţia la perfecţionarea sistemului
nostru legislativ.
Vă mulţumesc tuturor pentru participarea la
această sărbătoare, vă adresez sincere urări de bine,
de sănătate şi, bineînţeles, tradiţionala urare Crăciun
fericit!
şi a republicărilor în Monitorul Oficial a actelor
normative.
Consiliul examinează, totodată, conformitatea
proiectelor cu prevederile şi principiile Constituţiei
şi sesizează birourile permanente ale Camerelor
Parlamentului şi, după caz, Guvernul asupra cazurilor
de neconstituţionalitate constatate, realizând astfel,
evident cu titlu consultativ, un control de constitu -
ţionalitate anterior controlului a priori exercitat de
Curtea Constituţională.
Consiliul Legislativ ţine evidenţa oficială a
legislaţiei şi furnizează informaţia necesară pentru
desfăşurarea procesului legislativ; organizează
informatizarea sistemului de evidenţă a acesteia şi
elaborează Repertoriul legislaţiei României –
versiunea oficială – furnizând varianta on-line a
acestuia.
Conform art. 154 alin. (2) din Constituţie, în pri -
mii săi ani de activitate, actualul Consiliu Legislativ
a avut sarcina de a reexamina legislaţia, în vederea
ţionale. Prin mai multe abrogări succesive, legislaţia
activă a fost astfel degrevată de un număr de câteva
mii de acte normative anacronice, care creau
disfuncţii şi constituiau piedici în calea procesului de
democratizare şi reformă instituţională, socială şi
economică.
O altă atribuţie importantă se regăseşte în art. 156
din legea fundamentală referitor la republicarea
Consideraţii privind instituţia derogării în perioada legislativă 2015-2016
Alina-Iuliana ŞTEFAN
expert
Consiliul Legislativ
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 215 din 6 aprilie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare şi
modificată prin Legea nr. 29 din 11 martie 2011, publicată în
Monitorul Oficial al României nr. 182 din 15 martie 2011.
4
Art. 10 alin. (4) din Legea nr. 24/2000: „Observaţiile şi
propunerile Consiliului Legislativ privind respectarea normelor
de tehnică legislativă vor fi avute în vedere la definitivarea
proiectului de act normativ. Neacceptarea acestora trebuie
motivată în cuprinsul actului de prezentare a proiectului sau într-o
notă însoţitoare”.
1
Art. 79 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
2
Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Consiliului Legislativ a fost republicată în temeiul art.
IV din Legea nr. 509/2004 privind modificarea şi completarea Legii
nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului
Legislativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
1.122 din 29 noiembrie 2004, dându-se textelor o nouă numerotare.
3
Legea nr. 24/2000 a fost republicată în temeiul art. II din Legea
nr. 60/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 61/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000.
6 Buletin de informare legislativă nr. 4/2016
Studii, opinii, informări
şi menţionate în avizele care conţin obiecţii şi
propuneri, motivate de Consiliul Legislativ
4
.
În acest context legal, prin respectarea, de către
iniţiatori, a normelor de tehnică legislativă la elabo -
rarea proiectelor de acte normative, a principiilor de
drept, precum şi prin conformarea cu observaţiile
cuprinse în avizele elaborate de Consiliul Legislativ,
se poate asigura adoptarea unei legislaţii de calitate,
ale cărei dispoziţii clare, concise şi precise să fie
lesne înţelese de beneficiari, dar şi să fie puse în
aplicare în mod corect de către autorităţi.
Dintre dispoziţiile Legii nr. 24/2000, în prezentul
studiu ne interesează norma derogatorie, în legătură
cu care vom analiza opiniile doctrinare în această
materie, vom stabili caracteristicile definitorii ale
acestei noţiuni şi vom prezenta date statistice ce reies
din actele normative publicate în Monitorul Oficial
al României Partea I, începând cu data de 1 ianuarie
2015 până la 1 decembrie 2016. De asemenea, vor fi
cercetate efectele utilizării frecvente a acestui
procedeu de tehnică legislativă în procesul de
elaborare a proiectelor de acte normative în diverse
domenii de reglementare, la sfârşit încheind cu
concluziile noastre în materie.
II. INSTITUŢIA DEROGĂRII, PRIN PRISMAINTERPRETĂRILOR DOCTRINARE
Acest studiu a fost realizat în cadrul Secţiei de
evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare – Sectorul
de evidenţă oficială a legislaţiei şi de elaborare a
Repertoriului legislaţiei României, care, în vederea
îndeplinirii atribuţiei sale principale de ţinere şi actua -
lizare a evidenţei oficiale şi infor ma tizate a tuturor
I. INTRODUCEREConsiliul Legislativ, una dintre instituţiile funda -
mentale ale statului român, „este organ consultativ de
specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele
de acte normative în vederea sistematizării, unificării
şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa
oficială a legislaţiei României”
1
. În vederea realizării
atribuţiilor sale constituţionale, Consiliul Legislativ
s-a constituit într-un veritabil garant al calităţii
soluţiilor legislative promovate pe calea proiectelor
de acte normative, prin analizarea şi avizarea proiec -
telor de legi, a propunerilor legislative şi proiec telor
de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ ale
Guvernului, anterior procedurii de legiferare, respec -
tiv de adoptare.
Obiectul avizului Consiliului Legislativ şi proce -
dura de avizare sunt reglementate prin Legeanr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţio -narea Consiliului Legislativ, republicată
2
, cu modi -
ficările şi completările ulterioare, avizul având
caracter consultativ, potrivit art. 4 alin. (2) din lege.
Una dintre atribuţiile principale ale Consiliului
Legislativ, aceea de avizare a actelor normative, este
prevăzută şi de Legea nr. 24/2000 privind normele detehnică legislativă pentru elaborarea actelor nor -mative, republicată
3
, cu modificările şi completările
ulterioare, unde se subliniază caracterul consultativ al
avizului, care poate fi favorabil, favorabil cu obiecţii
şi/sau propuneri ori negativ. Însă, în pofida caracterului
său consultativ, această lege conferă autoritate
avizului, instituind, la stabilirea formei finale a
proiectului de act normativ, obligativitatea respectării
exigenţelor dispuse prin normele de tehnică legislativă
6
Revista „Parlamentul românesc” nr. 246-249 din 31 octom -
brie 1937, apud Sorin Popescu şi Tudor Prelipceanu, A treia cartecu personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului,Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2011, p. 67.
7
I. Mrejeru, Tehnica legislativă, Bucureşti, Editura Aca -
demiei Republicii Socialiste România, 1979, p. 151.
5
https://dexonline.ro/definitie/derogare, accesat la data de
17.10.2016.
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 7
Studii, opinii, informări
a) Astfel, juristul Corneliu Rudescu, membru de
seamă al Consiliului Legislativ interbelic, în studiul
publicat în revista „Parlamentul românesc” a denun ţat
această „practică vinovată” a legiuitorului, înţelegând
prin noţiunea de derogare „o dispoziţie prin care se
sus pendă aplicarea unor norme generale, într-un
anumit caz. […] Acest procedeu înlesneşte în practică
grave abuzuri. Sub titlu de derogare se legi ferează
suspendarea celor mai de seamă legi pentru ca sub
rigorile lor să nu cadă diferite categorii de indivizi”.
6
Autorul apreciază că, prin uzitarea exce sivă a acestui
procedeu, se produce o diminuare a caracterului de
generalitate a actului de la care se derogă, cu încălcarea
principiului egalităţii în faţa legilor.
b) Ilarie Mrejeru, un alt ilustru reprezentant al
Consiliului Legislativ, considera că derogarea presu -
pune preexistenţa unui act normativ care reglemen tează
situaţiile juridice specifice unui anumit dome niu,
promovând soluţii legislative cu aplica bilitate gene rală,
respectiv care alcătuiesc dreptul comun în materia
respectivă. Astfel, norma derogatoare, cuprinsă într-un
act normativ de bază sau într-un act ce cuprinde şi alte
reglementări, constituie o abatere de la norma generală
în vigoare, circumstanţiată de o anumită situaţie de fapt.
În lipsa acesteia, noua situaţie juridică ar găsi rezolvare
potrivit prevederilor generale cuprinse în actul normativ
ce constituie dreptul comun în materia respectivă
7
.
Cu titlu de exemplu, prin art. 101 din Legeanr. 237/2015 privind autorizarea şi supraveghereaactivităţii de asigurare şi reasigurare se lărgeşte sfera
atribuţiilor Autorităţii de Supraveghere Financiară,
prin instituirea unei derogări, prevăzând: „Fără a
aduce atingere prevederilor art. 99 şi 100, în cazul în
care solvabilitatea societăţilor continuă să se dete -
rioreze, A.S.F. adoptă măsuri pentru protejarea
contractanţilor sau executarea obligaţiilor rezultate
din contractele de reasigurare, proporţional cu nivelul
şi durata deteriorării, în conformitate cu prevederile
legale; în acest caz, prin derogare de la prevederile
art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind socie -
tăţile, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, A.S.F. poate adopta şi măsuri de suspen -
dare a plăţii dividendelor datorate acţionarilor până
la restabilirea solvabilităţii societăţii”. În lipsa pre -
vederii derogatorii, ar fi găsit aplicabilitate Legea
nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi comple -
tările ulterioare, care stabileşte ca dividendele să fie
distribuite din „profituri determinate potrivit legii”,
fără a lua în considerare situaţia specială a societăţilor
a căror solvabilitate este în scădere.
c) Clasificând normele juridice în norme generale,
norme speciale şi norme de excepţie, profe sorul Nicolae
actelor publicate în Partea I a Monitorului Oficial al
României, respectiv de ela bo rare a Repertoriului, înre -
gistrează toate evenimentele legislative care afectează
rectificarea actelor, precum şi trimiterile la alte acte
normative, cuprinse în acestea.
Instituţia derogării îşi are originea în dreptul
roman, denumirea din limba latină, „derogare”,
semnificând „dispoziţia contrară unei legi sau unui
act anterior”. De asemenea, verbul „a deroga” are
aceeaşi semnificaţie, atât în limba latină – „derogare”
cât şi în limba franceză – „déroger” şi anume „a face
excepţie de la prevederile unui act normativ sau ale
unei convenţii, în temeiul unui alt act”
5
.
1. Normele derogatorii se conturează ca fiind
normele care dispun soluţii legislative speciale, diferite
în raport de reglementarea cadru în materie, cuprinse
într-un act normativ distinct, care nu aduc atingere
actului de bază de la care derogă şi se înte meiază pe
dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnicălegislativă pentru elaborarea actelor normative.
Astfel, art. 8 alin. (3) din secţiunea „Forma de
redactare a actelor normative” prevede că „Dispo -
ziţiile cuprinse în actul normativ pot fi, după caz,
impe rative, supletive, permisive, alternative, dero ga -
torii, facultative, tranzitorii, temporare, de recoman -
dare sau altele asemenea; aceste situaţii trebuie să
rezulte expres din redactarea normelor”, dispoziţiile
actului normativ fiind astfel enumerate şi clasificate
după criteriul modului de reglementare al conduitei
subiectului de drept, al sferei de aplicare a normei, al
acţiunii în timp a acestora etc.
Dispoziţiile art. 15 alin. (3) din secţiunea „Regle -
mentări speciale şi derogatorii” din aceeaşi lege
dispun că „Reglementarea este derogatorie dacă
soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume
determinată cuprind norme diferite în raport cu
reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă
păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru
toate celelalte cazuri”, stabilind raportul juridic de
derivare de tipul normă generală-derogare.
În sfârşit, art. 63 din secţiunea „Norma dero -
gatorie” prevede că «Pentru instituirea unei norme
derogatorii se va folosi formula „prin derogare de
la...”, urmată de menţionarea reglementării de la care
se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un
act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al regle -
mentării de bază» stabilind o formulă de identificare
a acesteia în cuprinsul actului normativ, precum şi
nivelul actului de la care se poate deroga.
2. Literatura de specialitate din România a acordat
un mare interes instituţiei derogării, în opoziţie cu
norma de excepţie, fiind analizată în mod detaliat de
autorii dinainte de 1989, cât şi de doctrina recentă în
materie.
12
I. Vida, op. cit., p. 142.
8
N. Popa, Teoria generală a dreptului, Bucureşti, Ed.
Juridică, 2002, p. 155.
9
I. Deleanu, Ghe. Buta, Forţa normativă a adagiilor juridice,Dreptul, nr. 1/2012, p. 145.
10
I. Vida, Legistică formală, Bucureşti, Ed. Universul Juridic,
Ediţia a 5-a, revizuită şi completată, 2012, p. 142.
11
Art. 1 din Legea nr. 375/2013 privind transmiterea unor
terenuri în suprafaţă totală de 1.782 mp, aflate în domeniul public
al statului, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi
Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” – Institutul de Cercetare-
Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor – Palas,
judeţul Constanţa, în administrarea Departamentului pentru
Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, în vederea realizării
de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale
din România – S.A. a obiectivului de investiţii „Varianta de
ocolire a municipiului Constanţa”.
8 Buletin de informare legislativă nr. 4/2016
Studii, opinii, informări
de excepţie prevăzute de reglementarea-cadru în
materie, având în vedere că normele de excepţie
întregesc cadrul legal în materie, făcând corp comun
cu actul care le instituie.
b) Din acelaşi text de lege reiese a doua carac -
teristică a normei derogatorii, anume aceea că nu
aduce modificări sau completări normei cadru,
acesta având caracter general în raport cu restul
situaţiilor juridice pe care le reglementează. În accep -
ţiunea profesorului I. Vida „derogarea operează o
modificare tacită a normei juridice generale […].
Restrângerea câmpului de aplicare a unei norme
juridice reprezintă, în toate cazurile, o modificare a
acesteia, după cum extinderea acestuia este dată de o
completare a normei juridice”
12
. Din această perspec -
tivă, norma derogatorie este exprimată ca fiind unul
dintre evenimentele legislative care modifică actul de
bază de la care se derogă, în vederea producerii de
efecte legislative concrete, însă nu în mod expres,
astfel cum operează restul evenimentelor legislative
care afectează un act normativ în perioada vala -
bilităţii sale (modificarea, completarea, abrogarea).
În accepţiunea noastră, norma derogatorie,
reglementând o situaţie juridică specială care se
abate de la norma generală, este de sine stă -
tătoare, nu aduce atingere actului de bază la care
se raportează, acesta păstrându-şi caracterul
general obligatoriu pentru toate celelalte situaţii
pe care le soluţionează, mai puţin pentru cea
stabilită prin derogare de la acesta.
Mai mult decât atât, din punct de vedere tehnic,
evenimentele legislative, precum modificarea,
completarea şi abrogarea actelor normative, strict
prevăzute de legea-cadru în materie la Capitolul VIModificarea, completarea, abrogarea şi alte eveni -mente legislative, de la data intrării în vigoare a
acestora, se încorporează în actul de bază, identifi -
cân du-se cu acesta. Cu toate acestea, norma dero -
gatorie, chiar dacă este prevăzută în acest capitol, nu
urmează acelaşi regim juridic ca modificarea sau
completarea, deoarece nu aduce niciun amendament
actului de bază, neintegrându-se în corpul acestuia,
cu consecinţa păstrării de către acesta din urmă atât a
caracterului, cât şi a integrităţii sale structurale.
Ca urmare a tuturor acestor considerente, Con si -
liul Legislativ, prin Repertoriul legislaţiei Româ niei,
înscrie normele derogatorii la secţiunea „trimiteri”, cu
menţiunea „derogări”, fără a opera modificări în ceea
ce priveşte informaţiile referitoare la actul de bază de
la care se derogă.
c) A treia caracteristică a normei derogatorii,
rezultată atât din analiza opiniilor doctrinare, cât şi
din practica activităţii de legiferare, este unicitatea şi
irepetabilitatea. Potrivit profesorului Victor Dan
Zlătescu: „Derogarea, dimpotrivă, (n.n. faţă de ex -
cep ţie, care este perfect integrată normei generale) nu
Popa
8
apreciază că „normele generale se caracterizează
prin aceea că au sfera cea mai largă de aplicabilitate într-un
domeniu sau într-o ramură de drept” acestea alcătuind
dreptul comun pentru reglementarea unui anumit tip de
relaţii, unei anumite materii. De asemenea, acesta
consideră că normele derogatorii („speciale”) constituie
abateri de la dreptul comun în materie şi presupun
existenţa unor situaţii juridice speciale, derogatorii de la
norma generală, care reclamă o soluţionare juridică
specifică (specialia generalibus derogant).În acord se află şi profesorul Ion Deleanu care,
analizând acest vechi principiu de drept roman,
apreciază forţa juridică a acestuia, considerându-l „o
regulă esenţial şi eminamente juridică, imperativă şi
susceptibilă să atragă sancţiunea prevăzută de lege în
cazul nerespectării ei”
9
.
d) Pe de altă parte, profesorul Ioan Vida oferă o
interpretare actuală, care diferă de cele ale doctrinarilor
sus-menţionaţi, apreciind că derogarea se raportează
nu doar la norma generală, dar şi la excepţia cuprinsă
într-un act normativ, la rândul său raportată la o normă
generală, motivată „acolo unde legiuitorul apreciază
că de la o excepţie consacrată printr-o reglementare
juridică se cere instituirea unui regim derogatoriu”
10
.
Această opinie nu contrazice, ci explică şi apro -
fundează raportul dintre reglementare derogatorie –
normă cadru în materie, care este prevăzut de art. 15
alin. (3) al secţiunii „Reglementări speciale şi dero -gatorii” din Legea cadru în materie şi exemplificăm
cu norma derogatorie care reglementează transmi -
terea unor terenuri aflate în domeniul public al sta -
tului, astfel: „Prin derogare de la excepţia prevăzută
la art. 31 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 45/2009 privind
organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe
Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a
sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile
agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu
modificările şi completările ulterioare”
11
.
3. Caracteristicile normei derogatorii
a) Prevederile de mai sus, cuprinse în Legea
nr. 24/2000, conturează caracteristica principală a
normei derogatorii şi anume aceea că operează atât
în raport cu normele generale, cât şi cu normele
16
S. Popescu, C. Ciora şi V. Ţăndăreanu, Aspecte practice detehnică şi evidenţă legislativă, Regia Autonomă „Monitorul
Oficial”, 2007, p. 204.
17
Decizia Curţii Constituţionale nr. 6 din 11 noiembrie1992,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4
martie 1993.
18
Decizia Curţii Constituţionale nr. 442 din 10 iunie 2015,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din
15 iulie 2015.
13
V.D. Zlătescu, Introducere în legistica formală, Bucureşti,
Editura Rompit, 1995, p. 108.
14 Apud V.D. Zlătescu, p. 108.
15
Pct. 18.15 din Guide pratique commun du Parlement
européen, du Conseil et de la Commission à l’intention des
personnes qui contribuent à la rédaction des textes législatifs de
l’Union européenne, p. 63 http://eur-lex.europa.eu/content/
techleg/FR-guide-de-redaction-legislative.pdf, accesat la data de
25.10.2016.
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 9
Studii, opinii, informări
acesteia, art. 63 din legea-cadru în materie
instituind obligativitatea iniţiatorului de a marca
această abatere prin formula „prin derogare dela...”, urmând a se menţiona reglementarea generală
de la care se derogă, cu toate elementele de iden tificare
structurale ale actului normativ în cauză. În acest fel,
se asigură caracterul strict derogator al normei
respective, evitându-se realizarea unei even tuale
contradicţii între derogare şi alte norme cu caracter
special. Necesitatea delimitării acestei norme faţă de
cea de excepţie este invocată şi de către spe cialiştii
Consiliului Legislativ. Astfel, Sorin Popescu, Cătălin
Ciora şi Victoria Ţăndăreanu, în lucrarea „Aspectepractice de tehnică şi evidenţă legislativă”, subliniază
importanţa marcării corespunzătoare, potrivit legii, a
normei derogatorii în cadrul actului normativ.
16
În acelaşi articol 63 se prevede şi modalitatea prin
care se poate recurge la această soluţie legislativă
specială, stabilind regimul normelor cu caracter
derogator şi anume „printr-un act normativ de nivel
cel puţin egal cu cel al reglementării de bază”, ceea
ce presupune, spre exemplu, că derogarea de la o lege
organică trebuie să se realizeze numai prin lege
organică sau prin ordonanţă de urgenţă.
În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Constitu ţionale
s-a considerat că derogarea poate fi instituită „printr-un
act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al regle -
mentării de bază
17
”, nesocotirea acestui prin cipiu putând
favoriza încălcarea regimului juridic constituţional al
legilor constituţionale, organice sau ordinare şi a însăşi
garanţiei constituţionale pe care acestea le conferă. În
acelaşi registru, într-un context mai actual, Curtea a
statuat că „ori de câte ori o lege derogă de la o lege
organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât
intervine tot în domeniul rezervat legii organice. Mai
mult […] se poate con cluziona în sensul că legiuitorul
constituant a stabilit, în mod indirect, în cuprinsul
conţinutului normativ al art. 73 alin. (3) din Constituţie,
că reglementările derogatorii sau speciale de la cea
generală în materie trebuie şi ele adoptate, la rândul lor,
tot printr-o lege din aceeaşi categorie.”
18
4. Normele de excepţie
Având în vedere faptul că norma derogatorie se află
în strânsă legătură cu norma de excepţie, facem referire
la aceasta cu precizarea că legiuitorul nu s-a aplecat în
mod special asupra sa, excepţia fiind, după cum
sugerează şi denumirea, o soluţie legislativă particulară
la o normă generală şi, după cum apre ciază literatura de
este integrată în economia acestei norme, este exte -
rioară ei şi nu priveşte decât cazurile unice,
nerepetabile”
13
. Este cazul derogărilor cuprinse în
hotărârile Guvernului privind activităţi de protocol
organizate de instituţii ale statului şi prilejuite de
anumite evenimente cu participare internaţională,
cum ar fi: H.G. nr. 832/2015 privind acţiunea de pro -tocol cu caracter deosebit „Organizarea de cătreMinisterul Afacerilor Interne a reuniunii ComitetuluiInterministerial de Nivel Înalt al Forţei de Jandar-merie Europeană”, care se va desfăşura la Bucureştiîn perioada 10-11 decembrie 2015, prin care se
derogă de la Capitolul 2 („Invitarea în ţara noastră a
unor delegaţii şi persoane pe cheltuiala părţii româ-
ne”) al H.G. nr. 552/1991 privind normele de organi -zare în ţară a acţiunilor de protocol, cu modificările
ulterioare, în ceea ce priveşte numărul de invitaţi
externi, cazarea acestora, precum şi normativul de
cheltuieli ocazionate de organizarea acestei reuniuni.
Stabilind un cadru de aplicare mai întins, prof.
Jules Byvoet în lucrarea Legistique formelle(Technique legislative) apreciază ca norma deroga -
torie „introduce un regim paralel şi diferit de al
acestuia (n.n. actul de la care se face derogarea),
aplicabil într-un caz singular sau într-un număr mic
de cazuri
14
”. Raportându-ne la acelaşi cadru general,
al normativelor privitoare la organizarea în ţară a
acţiunilor de protocol, din studiul hotărârilor Guver -
nului ce conţin dispoziţii derogatorii de la actul
normativ pre-citat, în fapt se observă că organizarea
acţiunilor de protocol se realizează cu depăşirea
cadrului general în materie, fapt ce conduce la
concluzia că aplicabilitatea, la un număr redus de
cazuri a normei derogatorii de la textul general este,
mai exact, o caracteristică a acesteia.
Această opinie se regăseşte şi în „Guide pratique
commun” al Uniunii Europene care menţionează
faptul că, circumstanţiat de situaţii de urgenţă sau din
raţiuni practice, de simplificare a normei, într-un act
se pot redacta dispoziţii care, în fapt, să constituie
modificări de fond ale unui alt act, cu referire la
dome niul său de aplicabilitate, derogări de la obligaţii
şi excepţii de la aplicarea în timp ş.a.m.d.
15
, de unde
putem deduce că într-un act se pot înscrie dispoziţii
cu caracter derogator, scoase de sub incidenţa
cadrului normativ general, circumstanţiate fiind de
anumite situaţii de fapt.
d) O ultimă caracteristică a normei derogatorii
ţine de planul redacţional şi se referă la forma
Referitor la ponderea actelor care conţin norme
derogatorii, în totalul actelor normative din perioada
supusă analizei, remarcăm faptul că, în anul curent,
aproximativ 8% dintre acestea conţin dispoziţii
derogatorii, faţă de cca. 10% cât se înregistrau în anul
2015. Precizăm că acest calcul se realizează pe fon dul
unei diferenţe de 158 de acte normative înre gis trate
în cursul anului 2016, până la data de 1 de cembrie
2016, faţă de anul calendaristic anterior. Menţionăm
că, în totalul actelor normative, nu sunt cuprinse cele
care aprobă/ratifică acte internaţionale.
IV. CONSIDERAŢII DE TEHNICĂ LEGIS -LATIVĂ PRIVITOARE LA UTILIZAREA NORMEIDEROGATORII ÎN PERIOADA STABILITĂ
1. Din punctul de vedere al cadrului normei
generale de la care se derogă, cele mai numeroase
derogări se înregistrează, în perioada analizată:
a) De la prevederile O.G. nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările
şi completările ulterioare, se derogă prin dispoziţiile:
– Legii nr. 122/2015 pentru aprobarea unor măsuri
în domeniul promovării producerii energiei electrice
din surse regenerabile de energie şi privind modifi -
carea şi completarea unor acte normative
21
21
Art. 7 (cu referire la art. II alin. (7) din Legea nr. 23/2014
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013
privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru
stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse
regenerabile de energie: „Prin derogare de la art. 8 alin. (3) din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sumele
provenite din aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (5) vor fi
utilizate pentru susţinerea unor măsuri de politică de eficienţă
energetică. Sumele menţionate se vor vira în contul fondului
specializat pentru investiţii în eficienţă energetică, începând cu
data constituirii acestuia”) din Legea nr. 122/2015, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015.
specialitate, aflată în cadrul normei generale cu sfera cea
mai largă de aplicabilitate într-un domeniu.
În opinia profesorului Nicolae Popa, „Normele
de excepţie completează normele generale sau
speciale, fără ca excepţia prevăzută să fie considerată
a aduce atingere ordinii de drept”
19
. Aşadar, introdu -
cerea unor excepţii de la soluţiile legislative generale
nu face decât să întregească cadrul dreptului comun
în materie, fiind în unitate cu actul de bază.
Pe de altă parte, profesorul Ioan Vida consideră că
„excepţia se raportează întotdeauna la norma generală”
reprezentând „o soluţie diferită de norma generală,
cuprinsă, de regulă, împreună cu aceasta în aceeaşi
reglementare juridică”.
20
Achiesăm acestei opinii şi
apreciem că excepţia se raportează întotdeauna la
norma generală, deoarece, chiar şi în situaţia în care
s-ar raporta la o normă specială care, la rândul său, se
raportează la o normă generală, în fapt reiese că
excepţia s-a raportat, de asemenea, la norma generală.
În plan redacţional, în practică, norma de excepţie
se marchează, în general, prin formula „prin excepţiede la…”, urmând a se menţiona norma din actul
respectiv de la care se instituie excepţia, normă
identificată, sub aspectul tehnicii legislative, prin
articolul/alineatul/litera la care se raportează.
Totodată, precizăm că raportul normă generală-
normă de excepţie nu presupune preexistenţa unui alt
act normativ, după cum am arătat în cazul raportului
normă generală-normă derogatorie.
III. INSTITUŢIA DEROGĂRII ÎN ACTELENORMATIVE PUBLICATE ÎN MONITORUL OFICIALAL ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 1 IANUARIE 2015 –1 DECEMBRIE 2016
În cadrul Sectorului de evidenţă oficială a legis -
laţiei şi de elaborare a Repertoriului legislaţiei
României, pornindu-se de la atribuţiile constitu ţionale
şi legale ale Consiliului Legislativ enunţate mai sus, se
ţine evidenţa informatizată a tuturor actelor publicate
în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin
analizarea şi înregistrarea lor în Reper toriu, inclusiv a
2. Pe de altă parte, din analiza actelor normative
observăm şi faptul că unele prevederi legale men -
ţionează incomplet reglementarea de la care se
derogă, în sensul că nu individualizează textele actelor
normative de la care se derogă, după cum urmează:
– „Contractul de asigurare obligatorie a locuin -
ţelor se încheie în formă scrisă, fie în mod direct între
PAID şi proprietarul locuinţei, fie prin mijlocirea
societăţilor de asigurare-reasigurare autorizate să
practice riscuri de catastrofă, prin derogare de la
dispoziţiile Legii nr. 32/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, şi trebuie să îndeplinească cel
puţin următoarele condiţii:…”
31
;
– „Prin derogare de la prevederile Legii
nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi comple -
tările ulterioare, modificările ce vor fi efectuate la
actele constitutive ale S.I.F., exclusiv pentru înca -
drarea acestora în prevederile alin. (1), vor fi înregis -
trate la oficiul registrului comerţului…
32
;
– „Dacă vărsămintele din privatizare sunt insufi -
ciente, Ministerul Finanţelor Publice poate lansa
împrumuturi de stat, prin derogare de la preve -
derile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu
modi ficări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu
modificările ulterioare”
33
.
Considerăm că această formă de redactare a normei
de derogare este de evitat şi, pentru un plus de rigoare,
exactitate şi unitate în redactare cu alte acte normative
care prevăd dispoziţii derogatorii, reco mandăm
indicarea nu doar a actului normativ de la care se dero -
gă, ci şi a articolului/alineatului/literei corespunzătoare.
3. Mai mult decât atât, apreciem că trebuie evitată
instituirea unor norme de derogare generale, imprecise,
cu referire la cadrul normativ lato sensu dintr-o anumită
materie şi exemplificăm cu următoa rele texte:
– „Compania Naţională „Poşta Română” – S.A.
va proceda la achiziţionarea serviciilor şi produselor
necesare îndeplinirii obligaţiilor care îi revin potrivit
prezentei legi, prin derogare de la prevederile
legislaţiei privind achiziţiile publice.”
34
– „Funcţiile de director general şi director general
adjunct se ocupă prin detaşare pe durata mandatului
prevăzut la alin. (3), prin derogare de la dispoziţiile
legale privind durata detaşării.”
35
– „În vederea valorificării bunurilor deţinute de
debitor în coproprietate sau devălmăşie, lichidatorul
formulează cerere de partaj. Instanţa competentă în
procedura de insolvenţă prin lichidare de active, prin
derogare de la regulile de competenţă referitoare
la partaj…”
36
Aceste exemple constituie o abatere de la condiţia
de formă a normei derogatorii impusă de art. 63 din
Legea nr. 24/2000, nerespectând dispoziţia ca, după
formula consacrată „prin derogare de la” să urmeze
reglementarea de la care se derogă, fiind o modalitate
de exprimare inexactă şi ambiguă, nerespectând condiţia
unităţii în redactare cu actele normative în vigoare,
condiţie prevăzută de normele de tehnică legislativă.
4. De asemenea, constatăm că, în practică, legiu -
i torul a utilizat în mod impropriu termenul
„derogare” în unele cazuri, în cuprinsul unor acte
normative adoptate în perioada analizată:
– „În cazul în care A.S.F. consideră că, pentru a
obţine o derogare de la respectarea anumitor
dispoziţii ale prezentei legi.”
37
– „operatorul de transport feroviar solicită o
derogare de la administratorul de infrastructură
pentru mecanicii în cauză”.
38
Studii, opinii, informări
12 Buletin de informare legislativă nr. 4/2016
31
Art. 1 pct. 5 (cu referire la art. 7, partea introductivă a alin.
(1) din Legea nr. 260/2008) din Legea nr. 191/2015 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea
obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de
teren şi inundaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 494 din 6 iulie 2015.
32
Art. I pct. 21 (cu referire la art. 286
3
alin. (2) din Legea nr.
297/2004 privind piaţa de capital), din Legea nr. 10/2015 pentru
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012
privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi
societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi modificarea
şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital,
precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
33
Art. 190 alin. (3) din Legea nr. 311/2015 privind schemele
de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor
bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
918 din 11 decembrie 2015.
Normele de tehnică legislativă cuprind dispoziţii
obligatorii ce ţin de forma de redactare a actelor
normative, iar prin art. 8 alin. (4) al legii-cadru,
impun respectarea stilului juridic, a preciziei şi a cla -
rităţii soluţiilor legislative. În cazurile sus-menţio -
nate, considerăm că termenul „derogare” a fost
folo sit nepotrivit sau chiar incorect, având sensul de
„scutire”, lipsind de claritate şi precizie textul propus,
creând confuzie cu termenul consacrat.
Prin urmare, pentru a preîntâmpina situaţii juri -
dice precum cele menţionate, recomandăm ca, în
procesul de redactare a proiectelor de acte normative,
să se evite utilizarea termenilor polisemantici şi să se
folosească alţi termeni din vocabularul comun/juridic
pentru a exprima soluţia legislativă propusă.
Problematica polisemiei este analizată şi de către
specialiştii Consiliului Legislativ, aceştia apreciind
că „Polisemia creează riscul de neînţelegere a mesa -
jului juridic, ea venind în contradicţie cu cerinţa
exprimării clare şi precise a conceptelor juridice. De
aceea, una din problemele centrale ale tehnicii
legislative o reprezintă asigurarea unei accepţiuni
tehnice riguroase acestor termeni, prin utilizarea lor
în contexte juridice.”
39
5. Din analiza actelor normative adoptate la
nivelul perioadei analizate, se remarcă utilizarea ero -
nată a formulei consacrate prin lege pentru marcarea
normei derogatorii („prin derogare de la”), pentru a
institui, în fapt, norme de excepţie.
Cu titlu de exemplu, semnalăm o eroare redac -
ţională în structura următoarelor acte normative:
– Legea nr. 191/2015 pentru modificarea şicompletarea Legii nr. 260/2008 privind asigurareaobligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor,alunecărilor de teren şi inundaţiilor, la art. 1 pct. 14:
„(2) În cazul poliţelor emise direct de PAID, cererea
de despăgubire se adresează direct PAID şi, prin
derogare de la prevederile alin. (1), constatarea şi
evaluarea prejudiciilor, respectiv lichidarea daunelor
se pot face…”.
– Ordonanţă de Urgenţă nr. 32/2016 pentrucompletarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscalşi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, la art.
V alin. (1): „Prin derogare de la prevederile art. 4
alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal,
cu modificările şi completările ulterioare, prevederile
art. I intră în vigoare la data publicării prezentei
ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al
României, Partea I”.
– Legea nr. 112/2016 privind aprobarea Ordo -nanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015 pentrumodificarea şi completarea unor acte normative,precum şi pentru reglementarea unor măsuribugetare, la art. I pct. 3: „Prin derogare de la pre -
vederile alin. (3), în cazul persoanelor fizice care
realizează, în cursul anului fiscal, exclusiv venituri
din investiţii şi/sau din alte surse…”.
Din cuprinsul actelor exemplificate, remarcăm că,
în pofida faptului că se utilizează formula „prinderogare de la”, aceasta nu este urmată de regle -
mentarea de la care se derogă, care, după cum am
arătat în partea introductivă, trebuie să consiste
într-un act-cadru în materia respectivă. În aceste
cazuri, legiuitorul urmăreşte, de fapt, instituirea unor
soluţii particulare faţă de norma generală, a unor
excepţii, cu referire la norme din însuşi actul de bază
din care fac parte. Prin urmare, din punctul de vedere
al tehnicii legislative, întrucât acestea nu constituie
norme de derogare ci norme de excepţie, ar fi fost
necesar ca marcarea acestora să se realizeze prin
formula „prin excepţie de la…”, urmând a se reda
normele de la care sunt exceptate.
V. EFECTELE UTILIZĂRII FRECVENTE ANORMELOR DE DEROGARE ÎN PROCESUL DEELABORARE A PROIECTELOR DE ACTENORMATIVE
Statul român şi societatea românească, în general,
au suferit în mod inevitabil multiple transformări de
ordin economic, politic, social etc. în perioada post-
aderare la structurile Uniunii Europene, care
înglobează şi perioada crizei economice şi financiare
declanşate la nivel mondial, dar care nu a ocolit nici
spaţiul nostru geografic. Efectele acestor evenimente
extrem de importante pentru statul şi poporul român
se resimt până în zilele noastre, acestea fiind cel mai
bine exprimate prin evoluţia politicilor publice
elaborate şi implementate la nivelul Parlamentului,
respectiv al Guvernului. Deciziile, susţinute pe calea
politicilor publice, capătă formă prin intermediul
măsurilor, reglementărilor specifice unui anumit
domeniu economic sau social, fiind justificate de
schimbarea continuă a nevoilor şi a necesităţilor
societăţii şi, pe cale de consecinţă, duc la modificări
permanente ale legislaţiei noastre.
Cu referire la tema studiului nostru, din analiza
datelor statistice inserate în tabelul de mai sus, se
remarcă faptul că procedeul legislativ al derogării
este utilizat deseori în legislaţie, fiind justificat de
necesitatea soluţionării unei situaţii juridice speciale
care se abate de la cadrul normei generale. Cu toate
acestea, în condiţiile în care Legea nr. 24/2000 nu
limitează recurgerea la acest procedeu legislativ, se
pot ridica o serie de întrebări, cum ar fi:
– Prin câte acte normative şi cu ce frecvenţă se poate
deroga de la dreptul comun într-o anumită materie?
– Care ar fi consecinţele, din punct de vedere
legislativ, al apelării frecvente la acest procedeu de
tehnică legislativă în scopul exprimării unor noi
situaţii juridice?
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 13
39 Idem 14, p. 167 şi următoarele.
Din studiul acestor acte normative reiese faptul că
se derogă frecvent de la dispoziţiile art. 61 alin. (1)
din legea-cadru în materie, care stabileşte în sarcina
Consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General
al Municipiului Bucureşti aprobarea de împrumuturi
sau garanţii „pentru realizarea de investiţii publice de
interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei
publice locale.” Legea nr. 273/2006 a suferit un
număr de 24 de intervenţii legislative, însă niciuna
nu a vizat articolul în cauză, scopul aprobării de către
autorităţi a împrumuturilor/garanţiilor rămânând
neschimbat. De la dispoziţiile art. 61 alin. (1) se
derogă pentru stabilirea unor obiective speciale de
contractare a împrumuturilor, diferite de cele stabilite
prin actul de bază, cum ar fi:
– „…inclusiv pentru proiectele implementate de
asociaţiile de dezvoltare intercomunitară din care fac
parte, proporţional cu contribuţia asumată”
41
,
3. De la H.G. nr. 552/1991 privind normele de
organizare în ţară a acţiunilor de protocol, cu
modificările ulterioare, se prevăd 17 norme deroga -
torii într-un număr total de 17 acte normative, astfel
cum reiese din tabelul următor:
40
Art. 8 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din Legea
nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 268
din 22 aprilie 2002.
41
Art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene
pentru perioada de programare 2014-2020, publicată în
Monitorul Oficial al României nr. 746 din 6 octombrie 2015.
Aceste întrebări şi-au găsit răspunsul prin
analizarea sistematică a tuturor actelor normative
publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I,
în perioada 1 ianuarie 2015-1 decembrie 2016, în
urma căreia s-a constatat că cele mai multe derogări
se instituie de la:
a) cadrul normativ al contravenţiilor, instituit prin
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările
şi completările ulterioare;
b) cadrul normativ al finanţelor publice locale,
reglementat prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
c) normativele care reglementează cheltuielile de
protocol, reglementate prin H.G. nr. 552/1991 privind
normele de organizare în ţară a acţiunilor de protocol,
cu modificările ulterioare;
d) cadrul normativ al finanţelor publice, instituit
prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu
modificările şi completările ulterioare.
1. De la Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, cu modificările şi com -
ple tările ulterioare, se prevăd 20 norme derogatorii
într-un număr total de 15 acte normative, astfel cum
rezultă din tabelul alăturat:
rioare, se prevăd 16 norme derogatorii într-un număr
total de 11 acte normative, astfel cum rezultă din
tabelul alăturat:
Studii, opinii, informări
14 Buletin de informare legislativă nr. 4/2016
Anul Legi
Ordonanţe
de urgenţă
Ordonanţe
Hotărâri ale
Guvernului
2015
7 acte/
7 norme
2 acte/
4 norme
— —
2016
4 acte/
7 norme
2 acte/
2 norme
— —
Anul Legi
Ordonanţe
de urgenţă
Ordonanţe
Hotărâri ale
Guvernului
2015
1 act/
1 normă
7 acte/
11 norme
1 act/
1 normă
—
2016 —
1 act/
1 normă
1 act/
2 norme
—
Anul Legi
Ordonanţe
de urgenţă
Ordonanţe
Hotărâri ale
Guvernului
2015 — — —
6 acte/
6 norme
2016 — — —
11 acte/
11 norme
Din analiza acestor acte normative reiese faptul că
se derogă frecvent de la dispoziţiile Normelor privind
organizarea în ţară a acţiunilor de protocol, în special
de la Capitolul 1 „Organizarea de mese şi cocteiluri”,
care reglementează sumele alocate orga nizării meselor
oficiale, a numărului acestor acţiuni precum şi a
numărului de participanţi din partea română. Actul
normativ nu a mai suferit intervenţii legislative din
anul 2004. De la dispoziţiile Capito lului I pct. 2-5 se
derogă pentru a stabili normative de cheltuieli pentru
Din analiza acestor acte normative, se observă
faptul că se derogă, în mod special, de la dispoziţiile
art. 8 alin. (2) din ordonanţa Guvernului sus-
menţionată, care stabileşte limitele minime şi
maxime ale amenzii contravenţionale în funcţie de
autoritatea centrală sau locală care le aplică, al căror
cuantum nu a mai fost actualizat de la modificarea
suferită în anul 2002.
40
După aceste modificări şi
până în prezent, ordonanţa a suferit un număr de 20
de intervenţii care nu conţin niciun eveniment
legislativ asupra articolului în cauză. De la dispo -
ziţiile acestui articol se derogă frecvent, pentru a se
institui un regim particular de la regimul general al
amenzii contravenţionale, mai favorabil contrave -
nienţilor, în sensul aplicării unor amenzi minime sub
nivelul stabilit prin norma-cadru în materie, respectiv
prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
2. De la Legea nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulte -
Din analiza acestora rezultă faptul că se derogă cu
preponderenţă de la dispoziţiile art. 30 alin. (2) din
legea sus-menţionată, care prevede modalitatea de
atribuire a Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia
Guvernului „pentru finanţarea unor cheltuieli urgente
sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului
bugetar”.
44
Prevederile referitoare la măsurile privind
finanţarea, în anumite situaţii, de la Fondul de rezervă
aflat la dispoziţia Guvernului nu au suferit nicio
modificare până în prezent, deşi actul normativ a fost
supus unui număr de 24 de intervenţii legislative.
Dispoziţiile care derogă de la art. 30 alin. (2)
stabilesc, cu titlu de exemplu, alocarea de sume:
– „...pentru susţinerea activităţilor de cercetare-
dezvoltare şi realizare loturi de testare în faza preco -
despăgubirilor acordate de către Curtea de Arbitraj
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 15
42
Art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2015 privind
acţiunea de protocol cu caracter deosebit „Organizarea de către
Ministerul Afacerilor Interne a celei de-a 43-a Conferinţe
Regionale Europene INTERPOL”, care se va desfăşura la
Bucureşti în perioada 19-21 mai 2015, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 256 din 16 aprilie 2015.
43
Art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 344/2016 pentru
aprobarea normativelor de cheltuieli privind acţiunea de protocol
cu caracter deosebit „Aniversarea a 35 de ani de la primul zbor al
unui român în cosmos”, organizată în perioada 13-19 mai 2016,
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 367 din 12 mai 2016.
44
Art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002.
45
Art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă nr. 23/2015 privind
stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării şi
inovării în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale
siguranţei stării de sănătate a populaţiei, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 469 din 29 iunie 2015.
Internaţională a Centrului Internaţional pentru Regle -
mentarea Diferendelor relative la Investiţii.”
46
– „ ...pentru acordarea de despăgubiri producătorilor
agricoli pentru pagubele cauzate de fenomenul meteo -
rologic de secetă severă manifestat în perioada aprilie-
septembrie 2015.”, „pentru finanţarea unor cheltuieli
aferente obligaţiilor de plată restante care nu pot fi
asigurate din bugetul aprobat.”
47
Din enumerarea noastră se observă faptul că ori
de câte ori bugetele ordonatorilor principali de credite
se dovedesc a fi insuficiente pentru efectuarea de
cheltuieli sau plăţi specifice activităţii lor, se acordă
sumele necesare de la Fondul de rezervă bugetară la
dispoziţia Guvernului, cadrul legal fiind asigurat prin
derogare de la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002.
De asemenea, cu referire la dispoziţiile Legii nr.
500/2002, semnalăm că s-a derogat frecvent şi de la
art. 52 alin. (8), referitor la regimul juridic al plăţilor
în avans, care prevede că „Guvernul poate stabili,
prin hotărâre, acţiunile şi categoriile de cheltuieli
pentru care se pot efectua plăţi în avans de până la
30% din fondurile publice, criteriile, procedurile,
precum şi limitele care se vor folosi în acest scop.”
Astfel, prin derogare, se pot efectua:
– „...plăţi în anul 2015 reprezentând chirii aferente
anului 2016 pentru spaţiile tehnice şi spaţiile pe
piloni închiriate de Serviciul de Telecomunicaţii
Speciale de la terţi proprietari de amplasamente de
telecomunicaţii.”
48
;
– „...pentru proiectele de infrastructură transeu -
ropeană de transport, finanţate de la bugetul de stat şi
din cheltuieli aferente programelor cu finanţare
rambursabilă, se pot efectua, anual, plăţi în avans...”
49
.
Lista enumerărilor exemplificative întâlnite frec -
vent în legislaţia perioadei studiate poate con ti nua cu
norme de derogare de la Legea respon sabilităţii
acţiunile de protocol cu caracter deosebit, cultural-
ştiinţific, ocazionate de organizarea unor conferinţe,
reuniuni, adunări generale etc., spre exemplu:
– „…în scopul organizării şi desfăşurării con -
ferinţei, se aprobă: a) organizarea de mese oficiale,
conform anexei; b) invitarea în ţară a unui număr
maxim de 250 de persoane; c) normativele de
cheltuieli, prevăzute în anexă.”
42
– „…în scopul organizării şi desfăşurării activităţii
prevăzute la art. 1 se aprobă invitarea şi participarea unui
număr maxim de 60 de delegaţi români şi străini.”
43
4. De la Legea nr. 500/2002 privind finanţele
publice, cu modificările şi completările ulterioare se
prevăd 46 de norme derogatorii într-un număr total
de 24 de acte normative, potrivit tabelului:
Anul Legi
Ordonanţe
de urgenţă
Ordonanţe
Hotărâri ale
Guvernului
2015
4 acte/
5 norme
9 acte/
27 norme
1 act/
1 normă
—
2016
2 acte/
2 norme
7 acte/
9 norme
1 act/
1 normă
—
46
Art. XXIII
1
a fost introdus prin articolul unic al Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 36/2015 privind completarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea
şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri, publi -
cată în Monitorul Oficial al României nr. 693 din 14 septembrie
2015.
47
Art. 60 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guver -
nului nr. 47/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe
anul 2015 şi unele măsuri bugetare, cu modificările ulterioare,
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 806 din 29 oc -
tombrie 2015.
48
Art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele
măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările şi
completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 923 din 11 decembrie 2015.
49
Art. XII alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
7/2016 privind unele măsuri pentru accelerarea implementării
proiectelor de infrastructură transeuropeană de transport, precum
şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publi -
cată în Monitorul Oficial al României nr. 204 din 18 martie 2016.
50
Hotărârea Guvernului nr. 50/2011 privind venitul minim
garantat, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 126-127
din 17 noiembrie 1990.
51
Marieta Safta, Valorificarea normelor de tehnică legis lativăîn controlul de constituţionalitate, Buletin de informare legislativă,Tipografia „Monitorul Oficial” R.A., nr. 2/2016, p. 3.
fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, Legea
nr. 31/1990 privind societăţile, republicată sau de la
Hotărârea Guvernului nr. 50/2001 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a prevederilor
Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu
modificările şi completările ulterioare
50
, fără ca
aceasta să fie exhaustivă.
VI. CONCLUZII1. Respectarea exigenţelor de tehnică legislativă
este indispensabilă procesului de elaborare a
proiectelor de acte normative, urmărind perfecţio -
narea continuă a legislaţiei, subsumată îndeplinirii
obiectivelor stabilite de legiuitor în cuprinsul Legii
nr. 24/2000, şi anume de asigurare a sistematizării,
unificării şi coordonării unui corp de legi de calitate,
care să corespundă necesităţilor în continuă schim -
bare ale societăţii. Studiul de faţă arată că normele de
tehnică legislativă trebuie respectate riguros, inclusiv
la instituirea de norme derogatorii, cu evitarea
confuziei cu normele de excepţie sau a redactării
eronate, astfel asigurând claritatea şi precizia normei.
2. Reiterăm observaţia de natură tehnică, referitor
la caracterul de sine stătător al normei derogatorii
şi la faptul că aceasta nu aduce atingere actului la care
se raportează şi îşi păstrează caracterul general
obligatoriu pentru toate celelalte situaţii juridice pe
care le reglementează, mai puţin pentru cea instituită
pe calea derogării. Acest fapt conferă unicitate acestei
dispoziţii, în raport cu restul dispoziţiilor care aduc
atingere fondului reglementării-cadru în materie şi
care se identifică cu aceasta. Facem referire la
modificare, completare şi la alte evenimente
legislative care afectează conţinutul actului de bază.
Având în vedere faptul că derogarea nu produce
aceleaşi consecinţe juridice ca evenimentele
legislative, apreciem că este inadecvată situarea sa în
cuprinsul Capitolului VI Modificarea, completarea,abrogarea şi alte evenimente legislative din Legea
nr. 24/2000 şi, de lege ferenda, propunem ca
dispoziţia referitoare la norma derogatorie să fie
reglementată distinct.
3. La final, concluzionăm cu faptul că prezentul
studiu demonstrează că, în perioada propusă spre
analiză, s-a apelat frecvent la norma derogatorie,
ori de câte ori s-a considerat că este necesară
reglementare unor situaţii speciale, diferite de cadrul
general dintr-o materie. Legea nr. 24/2000 nu limi -
tează cazurile de derogare, nici numărul normelor
derogatorii care se pot institui de la un act normativ
şi nici nu stabileşte frecvenţa cu care se poate deroga
de la un singur element structural dintr-un act. Prin
urmare, ubi lex non distinguit, nec nos distingueredebemus, fiind lăsat la aprecierea legiuitorului cât de
mult poate apela la norma derogatorie, în condiţiile în
care, analizând aceste cazuri, se observă că există
pericolul ca regula generală să devină excepţie, iar
excepţia să devină regulă.
Astfel, normele derogatorii operează ca veritabile
dispoziţii modificatoare ale actului de bază de la care
se derogă, regulile generale prevăzute de acesta fiind
înfrânte. În fapt, actul de bază nu mai trece prin
procesul legislativ de modificare, în cazul în care s-ar
considera că nu mai corespunde relaţiilor sociale pe
care le reglementează, ci se eludează consecinţa
firească a modificării actului şi se ridică întrebarea
dacă şi cum se mai poate asigura, în aceste condiţii,
o calitate corespunzătoare a legii?
Răspunsul trebuie să ia în considerare, în mod
obligatoriu, reglementarea-cadru în materie, respectiv
Legea nr. 24/2000 care, prin alin. (1) şi (2) al art. 6
stabileşte necesitatea instituirii de „reguli necesare,
suficiente şi posibile” la elaborarea soluţiilor legis -
lative. Acestea, împreună cu respectarea previ zi -
bilităţii reglementărilor generale pot asigura atingerea
standardelor de stabilitate şi eficienţă a legislaţiei,
grefate pe cerinţele prezente dar şi pe dorinţele
viitoare ale societăţii.
Mai mult decât atât, în contextul în care, odată cu
evoluţia societăţii, se legiferează tot mai mult şi
domeniile de reglementare devin tot mai diverse,
problema asigurării calităţii legii este tot mai vizibilă,
„în sensul de conformitate a acesteia cu principiul
preeminenţei dreptului şi cu cel al securităţii juridice,
în sensul cel mai larg al său”.
51
În atare condiţii, legiuitorului îi revine o respon -
sabilitate importantă, având în vedere faptul că o
legislaţie calitativă este ţinută să respecte exigenţe de
accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate, pe
când legislaţia de slabă calitate este dificil de aplicat
şi de înţeles de către autorităţi şi beneficiari şi con -
stituie o piedică în activitatea, extrem de volu mi -
noasă, a instanţelor judecătoreşti, fiind o ameninţare
la adresa securităţii juridice şi a statului de drept în
ansamblul său.
Studii, opinii, informări
16 Buletin de informare legislativă nr. 4/2016
La 25 de ani de la primul său studiu în care a
denunţat lipsa tot mai mare de claritate a dreptului
francez şi la 10 ani de la reexaminarea acestei teme din
perspectiva securităţii juridice, Consiliul de Stat din
Franţa – instituţie cu atribuţii similare, în parte,
Consiliului Legislativ din România – a considerat că
trebuie să îşi asume riscul de a redeschide reflecţia
asupra unui subiect fundamental pentru echilibrul
democratic, recurgând la o abordare modernă, prag -
matică şi actualizată. În acest scop, Consiliul de Stat a
publicat în anul 2016, în cadrul raportului său anual, un
studiu având ca temă Simplificarea şi calitatea
dreptului
1
. Având în vedere că tematica propusă este
una de actualitate nu doar pentru Franţa, ci pentru toate
statele cu sistem de drept romano-germanic, inclusiv
pentru ţara noastră, ne propunem să pre zentăm pe scurt,
în cele urmează, principalele repere ale acestui studiu.
Prima parte a studiului constată existenţa unei
proliferări legislative şi a unei înlănţuiri a cauzelor
care alimentează acest fenomen, constatare fără de
care nu ar putea fi evaluate obstacolele care stau în
calea simplificării legislaţiei.
A doua parte a studiului realizează un inventar
critic al măsurilor luate în ultimii 10 ani, al căror bilanţ
este însă decepţionant, întrucât concluzia generală este
aceea a unei degradări a calităţii legis laţiei.
În fine, partea a treia a studiului concluzionează că
este necesară promovarea unei noi etici a respon -
sabilităţii decidenţilor publici în domeniul legislativ.
Doar în acest fel va fi posibilă limitarea inflaţiei
legislative şi facilitarea însuşirii normei juridice de
către destinatarii săi.
1. Identificarea deficienţelor în vederea com -
baterii acestora
Diagnosticul cu privire la complexitatea cres -
cândă a dreptului francez a fost pus de mai multe ori,
în special de către Consiliul de Stat. Dar aceste
constatări critice nu sunt ferite de contradicţii. În cele
mai multe dintre situaţii apare un blocaj în definirea
obiectivă a complexităţii şi a costurilor sale. Înainte
de a pretinde că au fost găsite soluţii, trebuie inves -
tigate dificultăţile întâmpinate în evaluarea întinderii
acestui fenomen cu multiple faţete.
1.1. Înţelegerea naturii deficienţelor
Dacă nu există o definiţie larg acceptată a ceea ce
înseamnă simplificarea şi calitatea legislaţiei, este din
cauza lipsei unei viziuni clare asupra deficienţelor
care afectează sistemul legislativ. În esenţă, nu există
un acord cu privire la concepte, nici consens cu
privire la preocupările în domeniu şi nici o cuanti -
ficare obiectivă a complexităţii legislaţiei.
O realitate care nu este conceptualizată. Textele
actelor normative nu definesc noţiunea de calitate a
legislaţiei, iar jurisprudenţa nu oferă o imagine de
ansamblu în această privinţă. În doctrină există
definiţii, dar niciuna nu se impune. De asemenea, nu
există o corelare suficientă cu tematica reformei sta -
tului. Simplificarea şi calitatea legislaţiei fac obiec tul
unor abordări conjuncturale sau condiţionate, tri butare
nu doar culturii naţionale – concepţia franceză, ataşată
calităţii formale a textului, se deosebeşte de abordarea
anglo-saxonă, centrată în primul rând pe eficienţa
economică –, ci şi priorităţilor politice de moment.
O realitate care dă naştere mai multor tipuri depreocupări. Prima critică a normei juridice priveşte
volumul: ea vizează atât amploarea fluxului de nor -
me, cât şi cea a stocului existent. Instabilitatea apare
ca una dintre principalele deficienţe care afectează
legislaţia. În plus, norma juridică este adesea dificil
de identificat şi de înţeles din cauza ambiguităţilor, a
complexităţii, dar şi a greşelilor şi carenţelor care o
afectează. Totodată, este posibil ca o normă juridică
să nu fie întotdeauna răspunsul corect la problema ce
trebuie soluţionată, să aibă efecte disproporţionate
sau chiar să se dovedească contraproductivă.
O realitate care este dificil de cuantificat. Religia
cifrelor a invadat „juridicul” şi discursul referitor la
complexitatea şi insuficienta calitate a legislaţiei. Pentru
a fi utilă, cuantificarea complexităţii legislaţiei trebuie
făcută cu rigoare şi independenţă, fără să uităm că nu se
poate măsura orice. În plus, nu există un consens cu
privire la cifre: nu există date oficiale, cuprinzătoare şi
recente; diferenţele dintre datele disponibile sunt foarte
mari. Nu există măcar un consens cu privire la ceea ce
ar trebui cuantificat şi nici cu privire la metoda de
măsurare a fluxului de norme juridice, a efectelor pe
care ele le produc sau a percepţiei destinatarilor acestora.
1.2. Identificarea cauzelor complexităţii legis -
laţiei
Pentru a combate complexitatea şi insuficienta
calitate a legislaţiei, trebuie mai întâi identificate
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 17
Simplificarea şi îmbunătăţirea calităţii legislaţiei– Raport al Consiliului de Stat din Franţa
pe anul 2016 –
Bogdan DOBRESCU
şef serviciu
Consiliul Legislativ
1 Conseil d’État – Étude annuelle 2016: Simplification etqualité du droit. Studiul poate fi accesat la adresa:
ţionale a României, subiect de mare actualitate în
condiţiile creşterii semnificative a acestor sesizări.
Cristina PĂIŞ
expert
Consiliul Legislativ
La Editura Hamangiu a apărut anul acesta o lucrare
extrem de utilă studiului dreptului constituţional,
semnată de doi reputaţi specialişti în domeniu, prof.
univ. dr. Tudorel TOADER, rectorul Universităţii „Al.
I. Cuza” din Iaşi şi fost judecător la Curtea Cons -
tituţională, şi lect. univ. dr. Marieta SAFTA, prim
magistrat-asistent la Curtea Constituţională.
Autorii ghidului sunt, de asemenea, fondatorii
Revistei de Drept constituţional şi au semnat nume -
roase lucrări, dintre care amintim Dialogul judecă -torilor constituţionali, Constituţia României (Ediţia
2015), precum şi articolele Cauze de inadmisibilitateîn justiţia constituţională (2015), Achieving Fun da -mental Rights Through Constitutional Case-Law(2013), Constitutionalization of the Regulations on theAccess to Personal Files and Disclosure of theSecuritate as Political Police in Romania (2016) ş.a.
Volumul de faţă este structurat în cinci capitole.
Astfel, în Capitolul I, Introducere, autorii arată moti -
vele demersului de realizare a actualei lucrări, unul
dintre acestea fiind ponderea semnificativă a soluţiilor
de respingere ca inadmisibile a sesizărilor adresate
Curţii Constituţionale.
Capitolul II tratează cauzele de inadmisibilitate în
jurisdicţia Curţii Constituţionale, definite ca fiind
motive legale ce împiedică declanşarea sau extin -derea procedurii de control al constituţio na lităţiilegilor şi clasificate în cauze de inadmisibilitate care
privesc legalitatea sesizării şi cauze de inadmi sibilitate
care privesc competenţa Curţii Constituţionale.
În perioada 31 mai – 1 iunie 2016, Curtea Con sti -
tuţională a României a organizat Conferinţa Interna -
ţională Rolul magistraţilor-asistenţi în jurisdicţiacurţilor constituţionale. La acest eveniment au parti -
cipat reprezentanţi din 27 de state, precum şi
reprezentanţi ai Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
şi ai Comisiei Europene pentru Democraţie prin
Drept (Comisia de la Veneţia).
Lucrarea recenzată este rodul acestei conferinţe
internaţionale, comunicările prezentate de partici -
panţii la dezbateri fiind reunite în acest volum, apărut
la editura „Universul Juridic”, sub coordonarea fos -
tului preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin
Zegrean şi a magistratului-asistent şef, Mihaela-Senia
Costinescu.
Volumul debutează cu un Raport general al con -
ferinţei, întocmit de magistraţi-asistenţi şefi ai Curţii
Constituţionale a României, gazda evenimentului.
Raportul sintetizează aspectele principale care inte -
resează profesia magistraţilor-asistenţi din ţările
participante, cum ar fi: condiţiile de selecţie în pro fesie,
recrutarea, statutul profesional, incompati bilităţi, inter -
dicţii şi obligaţii, formare profesională, salarizare. O
mare parte din Raportul general este dedicată pre zen -
13. GIDRO, DOMINIC ALEXANDRU – Acţiunea directă a subdobânditorului împotriva primului
vânzător în contextul noului Cod civil. În: Revista Română de Drept Privat – nr. 6, 2015, p. 62-101.
Autorul propune de lege ferenda reanalizarea textelor de lege privitoare la garanţia pentru vicii ascunse în sensul introducerii
unui nou text în cadrul Codului civil, care să prevadă posibilitatea formulării unei acţiuni directe împotriva primului vânzător
sau a unui vânzător anterior, în vederea respectării obligaţiei de garanţie pentru vicii ascunse, astfel cum este reglementată în
cadrul garanţiei pentru evicţiune. Autorul propune şi introducerea unui nou text care să înlocuiască textul art. 1.706 din noul Cod
civil în sensul instituirii, în mod expres, a acţiunii directe a subdobânditorului împotriva primului vânzător sau a unui vânzător
anterior, în ceea ce priveşte garanţia pentru evicţiune.
Subiect: noul Cod civil; primul vânzător; subdobânditor.
14. GORUNESCU, MIRELA – Trecerea frauduloasă a frontierei de stat în reglementarea noului Cod
penal. În: Dreptul – nr. 3, 2016, p. 96-102.
Autoarea propune de lege ferenda ca atât regimul frontierei de stat, cât şi regimul străinilor să fie reglementate prin legi organice.
În acest fel ar fi înlăturate premisele încălcării principiului separaţiei puterilor în stat şi a celui al legalităţii.
Subiect: frontiera de stat; noul Cod penal; trecere frauduloasă.
15. HOBINCU, PETRU – Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări – consideraţii
practice asupra unor elemente de neconstituţionalitate. În: Revista română de drept al afacerilor – nr. 4,
2016, p. 73-82.
Autorul face următoarele propuneri de lege ferenda: definirea conceptului de afectare a suprafeţei terenului, astfel încât să se
ofere criterii tehnice de apreciere şi această suprafaţă să nu se mai confunde cu perimetrul minier sau zona/perimetrul de
exploatare; să fie stabilită competenţa de măsurare şi determinare a afectării în sarcina personalului specializat ANRM, la
solicitarea expresă a unităţilor administrativ teritoriale; stabilirea în sarcina unităţilor administrativ teritoriale a obligaţiei de a
apela la ANRM pentru constatarea afectării şi pentru emiterea autorizaţiei de excavare după constatarea stării iniţiale a terenului,
important mai ales pentru exploatările istorice.
Subiect: noul Cod fiscal; practica judiciară; taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje şi excavări.
Referințe bibliografice
16. IONESCU, CRISTIAN – Unele comentarii pe marginea art. 52 din Constituţia revizuită. În: Pandectele
Române – nr. 5, 2016, p. 17-29.
Autorul propune de lege ferenda stabilirea judicioasă a unui echilibru între principiul independenţei şi cel al inamovibilităţii
magistraţilor, pe de o parte, şi răspunderea lor disciplinară şi materială, pe de altă parte.
Subiect: act administrativ ilegal; contencios administrativ; infracţiune de corupţie; răspundere magistraţi.
17. IORDACHE, MĂDĂLINA – Posibilitatea de a contesta o clauză din contractul colectiv de muncă la
nivel de unitate – monopol al sindicatului? Implicaţiile Deciziei de inadmisibilitate pronunţată în cauza
CEDO Marinel Costuţ c. României. În: Curierul judiciar – nr. 6, 2016, p. 309-321.
Autoarea face următoarele propuneri de lege ferenda: modificarea art. 1 lit. i) din Legea nr. 62/2011 cu privire la părţile
contractului colectiv de muncă în sensul normei cuprinse de art. 229 din Codul muncii; modificarea art. 142 din Legea nr.
62/2011 cu privire la părţile care pot solicita constatarea nulităţii unei clauze din contractul colectiv de muncă în sensul stabilirii
expressis verbis a calităţii procesuale active a salariatului ut singuli într-o astfel de acţiune, precum şi a celorlalte persoane care
au această calitate (sindicat, angajator, moştenitorii etc.); modificarea art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 prin revenirea la
forma prevăzută de art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 referitoare la lipsa necesităţii existenţei unei împuterniciri scrise din
partea salariaţilor, în situaţia în care acesta este iniţiatorul formulării acţiunii în instanţă; completarea art. 28 din Legea nr.
62/2011 cu posibilitatea sindicatului, ca administrator al contractului colectiv de muncă, de a întreprinde toate acţiunile derivate
din contract, fără a avea nevoie de vreo împuternicire în acest sens din partea salariaţilor.
Subiect: contestaţie; contract colectiv de muncă; decizie de inadmisibilitate; sindicat.
18. IVAN, GHEORGHE; IVAN, MARI-CLAUDIA – Soluţionarea propunerii de arestare preventivă a
inculpatului în cursul urmăririi penale. În: Dreptul – nr. 3, 2016, p. 158-180.
Autorii propun de lege ferenda introducerea la art. 225 din Codul de procedură penală a unui alineat nou, alin. (9), cu următorul
cuprins (după modelul francez): „Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate să dispună arestarea preventivă, dacă inculpatul
sau avocatul său solicită un termen pentru a pregăti apărarea. În acest caz, judecătorul poate să dispună arestarea provizorie a
persoanei, pe o perioadă determinată, care în niciun caz nu poate să depăşească 4 zile calendaristice, având obligaţia ca în acest
termen să statueze asupra luării măsurii arestării preventive. Dacă soluţionarea propunerii de arestare preventivă nu are loc în
această perioadă, inculpatul este pus în libertate din oficiu”. De asemenea, autorii propun introducerea în alin. (4) al art. 225 din
Codul de procedură penală şi a ipotezei când inculpatul se află în străinătate.
Subiect: inculpat; propunere de arestare preventivă; urmărire penală.
19. IVAN, MARI-CLAUDIA; IVAN, GHEORGHE – Respingerea propunerii de arestare preventivă a
inculpatului în cursul urmăririi penale. În: Dreptul – nr. 5, 2016, p. 45-55.
Autorii propun de lege ferenda modificarea art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală cu următorul conţinut: „(1)
Judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege şi dacă nu există vreun caz
de aplicare a măsurii arestării preventive a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând
punerea de îndată în libertate a inculpatului reţinut, dacă nu este deţinut în altă cauză”.
Subiect: inculpat reţinut; propunere de arestare preventivă; urmărire penală.
20. LIPCANU, EMILIAN – Continuitate sau schimbare de paradigmă în problema dovedirii cu martori
a bunurilor proprii în raporturile dintre soţi. În: Dreptul – nr. 5, 2016, p. 26-34.
Autorul propune de lege ferenda înlocuirea sintagmei „şi alte raporturi de familie” cu sintagma „şi alte asemenea raporturi de
familie” din conţinutul art. 316 din Codul de procedură civilă, legiuitorul dând astfel un mesaj clar că a dorit să se refere la
raporturi de familie cu caracter nepatrimonial, ceea ce înlătură riscul ca în raporturi de familie cu caracter patrimonial să se
poată recurge la proba cu martori – rude şi afini în grad interzis de lege.
Subiect: bunuri proprii; dovedire cu martori; raport dintre soţi.
21. VEDINAŞ, VERGINIA – Unele consideraţii teoretice în legătură cu statutul Agenţiei Naţionale de
Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. În: Dreptul – nr. 6, 2016, p. 160-168.
Autoarea face următoarele propuneri de lege ferenda: reformularea art. 1 alin. (1) al Legii nr. 318/2015 în sensul „se înfiinţează
Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, denumită în continuare Agenţie, organ al administraţiei centrale
de specialitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Justiţiei”, precum şi reformularea art. 10 alin. (2) al Legii nr.
318/2015 astfel: „În exercitarea atribuţiilor sale, directorul general emite decizii, care au caracter individual, şi instrucţiuni cu
caracter normativ”.
Subiect: Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate; funcţionar public; instituţie publică.
22. PETROIU, MARIUS – Epopeea accesului organelor de stat la datele de trafic, de identificare a
echipamentelor şi de localizare. În: Pandectele Române – nr. 3, 2016, p. 17-29.
Autorul propune de lege ferenda modificarea Legii nr. 51/1991, în sensul menţionării şi în cuprinsul acesteia a termenului
limitativ de maximum 48 de ore pentru soluţionarea unei solicitări de acces, exprimată de un organ de stat cu atribuţii în domeniul
apărării şi securităţii naţionale în temeiul Legii nr. 506/2004, în scopul corelării dispoziţiilor acestor două acte normative, precum
şi reducerea intervalului de 5 ani menţionat de art. 12
1
alin. (5) din Legea nr. 506/2004, nou introdus prin Legea nr. 235/2015,
la 2 ani, în scopul corelării acestui text de lege cu prevederile art. 17 alin. (4) din Legea nr. 51/1991.
Subiect: acces date; date de localizare; date de trafic; identificare echipamente; organ de stat.
23. PUIE, OLIVIU – Principalele modificări şi completări aduse Codului de procedură civilă prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 în materia procedurii de executare silită a hotărârilor
judecătoreşti şi a altor titluri executorii ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 895/2015.
Aplicabilitatea şi implicaţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 895/2015 în materia procedurii de
executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia contenciosului administrativ prin care au fost
acordate despăgubiri materiale şi morale. În: Pandectele Române – nr. 6, 2016, p. 65-76.
Asigurarea unui cadru normativ unitar în materia executării hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele de contencios
administrativ impune, ca de lege ferenda, şi hotărârile judecătoreşti prin care s-au acordat daune materiale şi morale, fie în
Referințe bibliografice
36 Buletin de informare legislativă nr. 4/2016
cadrul acţiunii de fond, fie pe calea unei acţiuni separate, în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, să fie supuse procedurii
de executare reglementată de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Subiect: contencios administrativ; executare silită; hotărâre judecătorească; titlu executoriu.
24. PUIE, OLIVIU – Hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia contenciosului administrativ şi fiscal
şi procedura de executare a acestora în contextul noului Cod de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015).
În: Dreptul – nr. 4, 2016, p. 30-54.
Autorul propune de lege ferenda completarea art. 3 alin. (2) din noul Cod de procedură fiscală, în sensul de a se preciza expres
că „unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului civil, ale Codului de procedură civilă, republicat, şi ale Legii
nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţile publice
fiscale, pe de o parte, iar, pe de altă parte, raporturilor dintre autorităţile publice fiscale şi contribuabili/plătitori”.
Subiect: act administrativ fiscal; contencios administrativ şi fiscal; executori fiscali; hotărâre judecătorească definitivă.
25. PUIE, OLIVIU – Implicaţiile noului Cod fiscal (Legea nr. 227/2015), ale normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Hotărârea Guvernului nr. 1/2016) şi ale noului Cod de
procedură fiscală (Legea nr. 207/2015) în materia adoptării unor acte administrative fiscale. Nelegalitatea
şi neconstituţionalitatea unor prevederi din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind
Codul fiscal aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 în materia adoptării unor acte administrative
fiscale. În: Dreptul – nr. 6, 2016, p. 19-46.
Autorul propune de lege ferenda completarea noului Cod de procedură fiscală cu o dispoziţie expresă prin care
contribuabilul/plătitorul să poată solicita organului fiscal rectificarea înscrierilor greşite din certificatul de atestare fiscală. În
ipoteza în care organul fiscal emite o decizie de respingere a cererii de rectificare, se impune, de lege ferenda, ca printr-o
dispoziţie legală expresă să fie conferită posibilitatea contribuabilului/plătitorului de a se adresa, după caz, fie secţiei de
contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, dacă certificatul de atestare fiscală este emis de organul fiscal central, fie
secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, din raza teritorială a organului fiscal local, dacă certificatul de atestare
fiscală a fost emis de organul fiscal local.
Subiect: act administrativ fiscal; Hotărârea Guvernului nr. 1/2016; Legea nr. 227/2015.
26. SCHIAU, IOAN – Contractul de intermediere reglementat de noul Cod civil. În: Revista română de
drept al afacerilor – nr. 1, 2016, p. 59-68.
Autorul propune de lege ferenda reglementarea contractului de intermediere imobiliară şi a activităţii intermediarilor imobiliari,
în considerarea faptului că această activitate ocupă un important segment din piaţa serviciilor oferite de profesionişti.
Subiect: Cod civil; contract de intermediere; intermediar.
27. STĂNESCU-SAS, MIHAIL – Procedura recalculării şi revizuirii pensiilor publice. În: Pandectele
Române – nr. 3, 2016, p. 30-62.
Autorul propune de lege ferenda ca efectul retroactiv al revizuirii dispuse la cererea pensionarului să fie limitat la momentul
depunerii cererii la casa de pensii, pentru a se înlătura diferenţa de tratament care rezultă din posibilitatea discreţionară a acesteia
de a soluţiona favorabil cererea în oricare dintre cele 45 de zile ale termenului prevăzut la art. 106 alin. (1) din Legea nr.
263/2010; pentru a se evita confuzia între efectul retroactiv limitat şi domeniul prescripţiei extinctive, ar trebui evitată referirea
la aceasta din urmă cu ocazia reglementării limitelor efectului retroactiv. La o viitoare modificare a art. 107 alin. (2), revizuirea
dispusă din oficiu ar urma să producă efecte în limita a trei ani anteriori emiterii deciziei de revizuire, iar cea dispusă la cerere,
în limita a trei ani anteriori depunerii cererii la casa de pensii, iar nu „de la data constatării diferenţelor”.
Subiect: recalculare pensii; revizuire pensii; sistem unitar de pensii publice.
28. ŞTEFĂNESCU, ION TRAIAN – Consideraţii referitoare la rolul sindicatelor şi al reprezentanţilor
angajaţilor în desfăşurarea raporturilor de muncă. În: Dreptul – nr. 1, 2016, p. 105-113.
Autorul face următoarele propuneri de lege ferenda: să fie definit ce se înţelege prin atribuţii exclusive ale sindicatelor, măsura
în care sunt necesare şi real utile pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă; condiţia reprezentativităţii sindicatelor de la
nivelul unităţilor să fie cerută numai în cazul exercitării acestor atribuţii exclusive; să se clarifice potrivit cărei proceduri se
aleg reprezentanţii angajaţilor atunci când în unitate nu există, prin ipoteză, un sindicat reprezentativ, dar există unul
nereprezentativ; să se revadă, în sensul extinderii lor, atribuţiile reprezentanţilor angajaţilor reglementate de art. 223 din Codul
muncii; să se reglementeze obligaţia inspectorilor de muncă de a solicita punctul de vedere al sindicatului sau al reprezentanţilor
angajaţilor cu privire la aspectele ce fac obiectul controlului exercitat de către aceşti inspectori; reprezentanţii angajaţilor să
beneficieze şi ei de interdicţia modificării raportului de muncă pentru motive legate de activitatea lor; să se unifice terminologia
utilizată de actele normative, putându-se avea în vedere şi altele, cum ar fi instituirea şi în cazul verificării, pentru concediere,
a corespunderii profesionale – ca şi în cazul cercetării disciplinare –, a asistării angajatului de către un reprezentant sindical sau
a unuia ales de către angajaţi.
Subiect: raporturi de muncă; reprezentanţii angajaţilor; sindicate.
29. ŞTEFĂNESCU, ION TRAIAN – Obligaţia de informare în contextul naşterii şi executării raporturilor
juridice de muncă. În: Revista română de dreptul muncii – nr.6, 2016, p. 19-41.
Ca urmare a analizei legislaţiei referitoare la tematica abordată în acest articol, autorii au ajuns la concluzia că, de lege ferenda,ar fi util să fie incorporate în dreptul naţional toate aspectele cuprinse în normele de la nivel european pentru următoarele cazuri:
– informarea individuală – concedierea colectivă – transferul întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale unităţii.
Subiect: angajat; concediere colectivă; informare; raport juridic de muncă.
30. ŞTEFĂNESCU, TRAIAN – Măsurile asigurătorii în noul Cod de procedură fiscală. În: Revista română
de drept al afacerilor – nr. 1, 2016, p. 43-56.
Autorul face următoarele propuneri de lege ferenda: enunţarea expresă a caracterului imperativ al listei referitoare la ordinea în
care măsurile asigurătorii pot fi dispuse asupra elementelor de patrimoniu ale debitorului, pentru a proteja în mod real
contribuabilul de conduita unor organe fiscale care, în practică, dispun instituirea de măsuri asigurătorii direct asupra
disponibilităţilor băneşti, deşi contribuabilul dispune de bunuri pe care nu le utilizează în mod direct în activitatea comercială;
menţionarea expresă în modelul actelor prin care se instituie măsurile asigurătorii (adresele de înfiinţare a popririi asigurătorii,
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 37
Referințe bibliografice
38 Buletin de informare legislativă nr. 4/2016
Referințe bibliografice
procesele verbale de instituire a sechestrului asigurător etc.) a faptului că aceste măsuri încetează în termen de 6 luni, fără
îndeplinirea unei alte formalităţi, în cazul în care nu este emisă şi comunicată o decizie de prelungire a acestei durate. În lipsa
acestei reglementări, apreciem că vor exista numeroase dificultăţi practice, respectiv faptul că terţii responsabili de
indisponibilizarea bunurilor debitorului nu vor da curs ridicării automate a măsurilor asigurătorii după expirarea termenului de
6 luni; reglementarea expresă a termenului în care poate fi introdusă contestaţia împotriva deciziei de instituire a măsurilor
asigurătorii potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală 2016; reglementarea expresă a faptului că, la
stabilirea instanţei competente să judece contestaţia împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, se va avea în vedere
cuantumul creanţei estimate de organul fiscal în sarcina contribuabilului, iar nu valoarea bunurilor indisponibilizate;
reglementarea expresă a valorii la care se calculează cauţiunea datorată de contribuabil pentru suspendarea efectelor deciziei de
instituire a măsurilor asigurătorii (valoarea creanţei estimate de organul fiscal sau valoarea bunurilor indisponibilizate).
Subiect: contencios administrativ şi fiscal; măsuri asigurătorii; noul Cod de procedură fiscală; poprire asigurătorie; sechestru asigurător.
31. TESLOVAN, ROXANA BEATRICE – O concretizare a principiului oportunităţii – renunţarea la
urmărirea penală. În: Caiete de drept penal – nr. 2, 2016, p. 116-153.
Autoarea face următoarele propuneri de lege ferenda: corelarea art. 7, art. 314 şi art. 318 din Codul de procedură penală,
prevederile fiind în mod evident problematice din punct de vedere al momentului în care poate fi pusă problema promovării unei
soluţii de renunţare la urmărirea penală; eliminarea, odată cu noua reglementare procesual penală, a posibilităţii procurorului
de a impune o amendă care să nu aibă natura unei sancţiuni penale; eliminarea prevederii care exclude aplicarea instituţiei cu
privire la faptele care au avut ca urmare moartea victimei.
Subiect: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016; principiul oportunităţii; urmărire penală.
32. TÎRNOVEANU, STAN; CRĂCIUN, IRINA – Dreptul de opţiune al practicianului în insolvenţă cu
privire la soarta contractelor debitorului, în curs la data deschiderii procedurii – „corsetul” libertăţii
contractuale. În: Revista română de drept al afacerilor – nr. 3, 2016, p. 105-152.
Autorii propun de lege ferenda o clarificare a naturii despăgubirilor la care se referă art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2014,
precum şi prin legiferarea unui mecanism precis, a unor criterii concrete de stabilire a întinderii despăgubirilor în ipoteza
admiterii acţiunii formulate de contractant în cazul denunţării unui contract, întemeiată pe art. 123 alin. (4) teza I din lege, acest
lucru fiind necesar şi în spiritul recomandărilor UNCITRAL.
Subiect: administrator judiciar; debitor insolvent; denunţare unilaterală; drept de despăgubire; Legea nr. 85/2014.
33. TODUŢA, VALENTIN-GHEORGHE – Unele consideraţii în legătură cu renunţarea la urmărirea
penală. În: Dreptul – nr. 3, 2016, p. 146-157.
Autorul propune de lege ferenda modificarea art. 318 din Codul de procedură penală privind renunţarea la urmărirea penală, în
sensul introducerii unui alineat nou la acest articol, care să prevadă posibilitatea aplicării de către procurorul de caz, atunci când
apreciază că este necesar, a unei sancţiuni pecuniare suspectului sau inculpatului, faţă de care se va dispune soluţia renunţării
la urmărirea penală. O altă propunere se referă la modificarea art. 9 din Legea nr. 290/2004, republicată, în sensul înscrierii în
cazierul judiciar şi a menţiunilor privind renunţarea la urmărirea penală dispuse in personam.
Subiect: criterii de oportunitate; renunţarea la urmărirea penală.
34. ULUITU, AURELIAN GABRIEL – Interpretarea raţională a art. 38 din Codul muncii din perspectiva
exigenţelor raporturilor juridice de muncă şi ale pieţei muncii. În: Dreptul – nr. 2, 2016, p. 77-81.
Autorul propune de lege ferenda clarificarea art. 38 din Codul muncii prin înlocuirea referirii la drepturi „recunoscute” de lege
cu drepturi „prevăzute” de lege, precum şi reglementarea următoarelor excepţii de la art. 38: a) Salariatul să poată renunţa, total
sau parţial, la un drept al său ori de câte ori ar obţine de la angajator, în schimb, un anumit avantaj. Renunţarea nu ar putea să
vizeze decât acele drepturi cu privire la care părţile pot negocia. Tot astfel, renunţarea (parţială) nu ar putea să se soldeze cu
diminuarea unui drept până la o limită inferioară celei stabilite printr-un act normativ sau prin contractul colectiv de muncă
aplicabil (spre exemplu, s-ar putea renunţa la concediul de odihnă stabilit prin negociere individuală mai mare de 20 zile
lucrătoare, dar nu s-ar putea coborî sub aceste 20 de zile – nivel minim stabilit prin art. 145 alin. (1) din Codul muncii); b)
Salariatul să poată renunţa la un drept al său ori de câte ori, în acest fel, ar salva însuşi contractul individual de muncă (respectiv,
ca urmare a renunţării la un drept – parţial sau chiar total –, salariatul nu ar mai fi concediat pentru motive care nu ţin de persoana
sa, potrivit art. 65 alin. (1) din Codul muncii); c) Salariatul (şi salariaţii) să poată accepta să renunţe temporar, total sau parţial,
la anumite drepturi în condiţii de criză economică de natură a-l afecta direct şi pe angajatorul în cauză.
Subiect: art. 38 din Codul muncii; Codul muncii; piaţa de muncă.
* Lucrare realizată de Lucica-Violeta Niculae şi Cristina Păiş, Consiliul Legislativ.
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 39
Referințe bibliografice
Articole din revistele de drept străine intrate în Biblioteca Consiliului Legislativ
– Bibliografie adnotată* –
JOURNAL DU DROIT INTERNATIONAL
1. BERGE, JEAN-SYLVESTRE – Le fait de circulation interterritoriale: la méthode du juriste en
question = Deplasarea inter teritorială: metoda folosită de jurişti pusă în discuţie. În: Journal du droit
international – nr. 1, 2016, p. 61-75.
Deşi deplasarea interteritorială a persoanelor şi a bunurilor a cunoscut o dezvoltare fără precedent, procedurile juriştilor nu s-
au dezvoltat pe măsură. Acest fenomen al trecerii frontierei justifică numeroase soluţii în dreptul internaţional lato sensu. Este
remarcabil de observat că juriştii nu au interpretat în mod adecvat această mişcare, fapt care antrenează punerea în discuţie a
soluţiilor. Articolul de faţă analizează un exemplu de tratament juridic al „situaţiilor de mişcare”.
Subiect: circulaţie interteritorială; metodă juridică; restrângere a circulaţiei; situaţii de circulaţie – recunoaştere.
2. DUBUISSON, FRANÇOIS – La question du Sahara occidental devant le Tribunal de l'Union
européenne: une application approximative du droit international relatif aux territoires non autonomes =
Chestiunea Saharei Occidentale în faţa Tribunalului Uniunii Europene: o aplicare aproximativă a dreptuluiinternaţional referitor la teritoriile dependente. În: Journal du droit international – nr. 2, 2016, p. 503-522.
Prin hotărârea din 10 decembrie 2015, Tribunalul Uniunii Europene a anulat decizia Consiliului din 8 martie 2012 referitoare
la încheierea unui acord între Uniunea Europeană şi Regatul Marocului privind măsurile de liberalizare reciprocă în materia
produselor agricole, a produselor agricole prelucrate, peştelui şi produsele din pescuit, când această decizie „aprobă aplicarea
numitului acord şi Saharei Occidentale”. Tribunalul a considerat că nu există o regulă de drept internaţional care interzice, în
principiu, încheierea unui acord economic care se aplică unui „teritoriu disputat” cu statul care exercită un control de factoasupra acelui teritoriu, dar a considerat că Consiliul Uniunii Europene a comis o eroare clară de apreciere în luarea deciziei,
întrucât nu a examinat suficient elemente pertinente pentru a se asigura că activităţile de producere a produselor destinate
exportului nu sunt de natură să afecteze populaţia teritoriului în discuţie şi nu implică încălcări ale drepturilor sale fundamentale.
Procedând astfel, Tribunalul a dat curs cererii de anulare introdusă de Frontul Polisario, ţinând cont de numeroasele critici
referitoare la interpretarea care s-a făcut în dreptul internaţional, în special cele referitoare la regulile aplicabile situaţiei teritoriilor
dependente, precum şi de obligaţia nerecunoaşterii.
Subiect: drept internaţional public; Maroc; Sahara Occidentală; Uniunea Europeană.
3. HAMAMOTO, SHOTARO – Le Réglement de la CNUDCI sur la transparence dans l'arbitrage entre
investisseurs et Etats fondé sur des traités et la Convention de Maurice sur la transparence = RegulamentulComisiei Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial Internaţional asupra transparenţei în arbitrajul dintreinvestitori şi state, fondat pe tratate şi Convenţia de la Maurice asupra transparenţei. În: Journal du droit
international – nr. 1, 2016, p. 3-59.
Unul dintre avantajele arbitrajului faţă de procedurile contencioase interne este confidenţialitatea procedurii. Regulamentele
arbitrajului frecvent utilizate în arbitrajul comercial internaţional conţin clauze de confidenţialitate. În acelaşi timp, când aceste
regulamente sunt aplicabile în arbitrajul investiţiilor, confidenţialitatea procedurii este greu compatibilă cu caracterul
esenţialmente public al litigiului, fiind contestată legalitatea actelor statului gazdă ca putere publică. Pentru corectarea acestei
situaţii care riscă să submineze legitimitatea arbitrajului pentru investiţii, Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial
Internaţional (CNUDCI) a redactat un Regulament pentru transparenţa în arbitrajul dintre investitori şi state, bazat pe tratatele
4. NORD, NICOLAS; CERQUIERA, GUSTAVO – La codification de la résolution du conflit de lois en
Chine et son interprétation par la Cour suprême: entre progrès et incertitudes = Codificare soluţionăriiconflictelor de legi în China şi interpretarea dată de Curtea Supremă: între progres şi incertitudine. În: Journal
du droit international – nr. 1, 2016, p. 77-102.
Intrarea în vigoare la 1 aprilie 2011 a „Legii pentru aplicarea legilor referitoare la relaţiile civile cu element de extraneitate”
marchează un moment de cotitură în istoria dreptului internaţional privat chinez. Este prima codificare în materie, de la
proclamarea Republicii Populare Chineze în 1949 şi integrează principalele tendinţe ale dreptului internaţional privat
contemporan. Şi totuşi, această codificare nu poate, de una singură, să atingă obiectivele care i-au fost date. Pentru a răspunde
unor chestiuni esenţiale puse în evidenţă de practică, în urma intrării în vigoare a noului text, Curtea Supremă chineză a dat o
interpretare în data de 10 decembrie 2012. Se exemplifică astfel una dintre particularităţile sistemului chinez: Curtea Supremă
adoptă interpretări generale şi abstracte, care joacă un rol fundamental în aplicarea normelor de drept în China. Concentrată pe
dispoziţii generale, interpretarea din anul 2012 aduce clarificări importante. Rămân totuşi numeroase aspecte de clarificat.
Trecerea timpului şi primele aplicări ale normelor de conflict de către judecători nu au ridicat incertitudinile. De exemplu,
determinarea câmpului de aplicare al noii reglementări. Soluţiile reţinute în această privinţă nu sunt finalizate, şi mai mult, sunt
contrare obiectivelor proclamate iniţial de către autorităţile chineze. Marea majoritate a noţiunilor fundamentale ale teoriei
generale a conflictului de legi, au făcut obiectul clarificărilor. S-au făcut progrese notabile, dar ezitările nu s-au eliminat încă.
Subiect: China; conflict de legi; drept internaţional privat.
40 Buletin de informare legislativă nr. 4/2016
Referințe bibliografice
5. ROBIN, DENYS-SACHA – Statut et bien-être des animaux: quelques remarques sur les balbutiements
d'un droit international animalier = Statutul şi bunăstarea animalelor: câteva observaţii asupra începuturilordreptului internaţional al animalelor. În: Journal du droit international – nr. 2, 2016, p. 455-485.
Ţinând cont de diversitatea regimurilor juridice aplicabile animalelor, astăzi nu se poate vorbi de un veritabil drept internaţional
al animalelor. Pe de-o parte, identificarea unei categorii a dreptului pozitiv care să ţină cont de ansamblul regnului animal rămâne
o operaţiune complexă, cel puţin în ceea ce priveşte compilarea textelor în vigoare. Pe de altă parte, este încă prea devreme pentru
a afirma existenţa unui statut unic. Totuşi, recurgerea din ce în ce mai des la noţiuni de „sensibilitate” şi de „bunăstare” în cadrul
textelor internaţionale pertinente, oferă ansamblului acestor regimuri o oarecare coerenţă. Ca urmare, se poate considera că
statele acceptă să perceapă animalele ca fiind obiecte de o natură particulară. Această constatare este suficientă pentru a lansa
o reflecţie generală asupra apariţiei unui statut care să le fie propriu, ale cărui linii rămân a fi definite. Referitor la regulile de
protecţie care ar decurge, încă este dificil să primească eficacitate deplină. Dacă pentru cazul focilor la OMC s-a înregistrat o
evoluţie specială, bazată pe conceptul de „moralitate publică”, normele referitoare la bunăstarea animalului rămân foarte puţin
aplicate, prinse fiind în menghina intereselor contradictorii ale statelor.
Subiect: animale, bunăstare; animale, protecţie; animale, statut; drept internaţional animalier.
6. VERON, PIERRE – Le règlement (UE) no 542/2014 modifiant le règlement Bruxelles I (refonte)
concernant les règles applicables à la juridiction unifiée du brevet et à la Cour de justice Benelux =
Regulamentul (UE) nr. 542/2014 de modificare a Regulamentului Bruxelles I (modificat) în ceea ce priveştenormele aplicabile cu privire la Curtea unică în materie de brevete şi Curtea de Justiţie din Benelux. În: Journal
du droit international – nr. 2, 2016, p. 523-545.
Regulamentul (UE) nr. 542/2014 din 15 mai 2014 „referitor la modificarea regulamentului (UE) nr. 1215/2015 în ce priveşte
normele aplicabile cu privire la Curtea unică în materie de brevete şi Curtea de Justiţie din Benelux” adaptează regulamentul
Bruxelles (modificat), având în vedere intrarea în vigoare a Acordului referitor la o instanţă unificată a brevetului, semnat la 19
februarie 2013 şi extinderea puterilor conferite Curţii de justiţie Benelux. El adaptează acest regulament la noua varietate juridică
formată de aceste „instanţe comune mai multor state membre”. El instituie şi reguli care dau competenţe acestor noi instanţe
faţă de apărătorii domiciliaţi în afara Uniunii Europene. În sfârşit, el creează în regulamentul „Bruxelles I (modificat)”, în
favoarea instanţei unificate a brevetului, o competenţă extrateritorială, absolut nouă, care merită atenţie.
Subiect: brevet; instanţă; Uniunea Europeană.
REVUE CRITIQUE DE DROIT INTERNATIONAL PRIVÉ
7. ALLAND, DENIS; FLEURY GRAFF, THIBAULT – Les limites de la renonciation par l'Etat à son
immunité d'execution = Limitele renunţării statului la imunitatea la executare silită. În: Revue critique de droit
international privé – nr. 1, 2016, p. 1-19.
Confirmând valabilitatea popririi conturilor bancare ale Republicii Congo, Curtea de casaţie îşi modifică poziţia referitoare la
renunţarea statelor la imunitatea faţă de executarea silită; ea invită la întrebare asupra validităţii pe fond a acestei renunţări,
pentru că, după renunţarea la condiţia de specialitate, rămâne problema realităţii întreruperii caracterului suveranităţii, pentru
care este necesară o renunţare expresă. Ţinând cont de cutuma internaţională şi a funcţiei instituţiei statale, nu este chiar nerealist
a admite că se impune o limitare a renunţării, astfel încât statul să nu poată în mod valabil să pună în discuţie printr-un contract
privat însăşi existenţa sa şi a prerogativelor sale regale. Sunt mai multe căi prin care se permite statului care aplică executarea
silită sancţionarea acestui drept şi obligaţii, în scopul autoconservării statului debitor: opozabilitatea cutumei internaţionale,
luarea în considerare a dreptului statului renunţător şi chiar principiului indisponibilităţii competenţelor sau ordinea publică
internaţională, care se opun punerii în discuţie a existenţei statului renunţător.
Subiect: executare silită a statului; prerogative statale; stat; suveranitate.
8. JAULT-SESEKE, FABIENNE; ROBINE, DAVID – Le réglement 2015/848: le vin nouveau et les vieilles
outres = Regulamentul 2015/848: vin nou şi burdufurile vechi. În: Revue critique de droit international privé –
nr. 1, 2016, p. 21-49.
Prezentul articol se concentrează pe principalele beneficii aduse de reformă, studiind regulile referitoare la câmpul de aplicare
al regulamentului, competenţa jurisdicţională, procedurile secundare, grupurile de societăţi şi protecţia creditorilor. Concluzia
este că noul regulament asupra insolvabilităţii este incontestabil un text care a profitat de aplicarea şi de jurisprudenţa
predecesorului său. El aduce importante inovaţii, în linii mari salutate, dar care vor trebui să fie supuse examenului practic.
Eficacitatea procedurilor de insolvabilitate în cadrul Spaţiului judiciar european a condus la întărirea mecanismelor de cooperare,
la multiplicarea regulilor materiale, fără reducerea autonomiei statelor membre. Dincolo de mecanismele clasice de drept
internaţional privat pe care le rafinează, regulamentul 2015/848 se prezintă ca un pas mic pe calea armonizării dreptului de
insolvabilitate.
Subiect: creditor; insolvabilitate.
REVUE DE SCIENCE CRIMINELLE ET DE DROIT PÉNAL COMPARÉ
9. GIANNOULIS, VISSARION – La CJUE et les délais d'exécution du mandat d'arrêt européen = CJUEşi termenele de executare a mandatului european de arestare. În: Revue de science criminelle et de droit pénal
comparé – nr. 2, 2016, p. 237-254.
Hotărârea CJUE în cauza Lanigan a precizat, pentru prima dată, consecinţele depăşirii termenelor de executare a mandatului
european de arestare (MEA) atât în ceea ce priveşte obligaţia de executare, cât şi referitor la drepturile persoanei căutate. Pentru
a reţine valabilitatea unei asemenea obligaţii, dincolo de cadrul temporal fixat în decizia-cadru, CJUE a fost constrânsă să
relativizeze natura şi să limiteze rolul termenelor în cadrul procedurii de reducere. Pentru asigurarea conformităţii acestei soluţii
cu garanţia drepturilor fundamentale, s-a sprijinit pe dreptul la libertate şi pe caracterul rezonabil al duratei detenţiei persoanei
căutate, în ansamblul procedurii de executare a MEA. Totuşi, interpretarea relativistă a drepturilor fundamentale dezvăluie
instrumentalizarea acestora din urmă în punerea în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce în materie penală.
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 41
Referințe bibliografice
Subiect: drepturile omului; durată rezonabilă; mandat european de arestare; obligaţie de executare MEA; relativizare durată rezonabilă;
termen; termen, funcţie procedurală.
10. SIMON, ANNE – Les incohérences de la mise en liberté médicale ou la confirmation des incertitudes
quant à la nature de la détention provisoire = Contradicţiile punerii în libertate pe motive medicale sauconfirmarea incertitudinilor referitoare la natura detenţiei provizorii. În: Revue de science criminelle et de
droit pénal comparé – nr. 2, 2016, p. 219-236.
Legea nr. 2014-896 din 15 august 2014 referitoare la individualizarea pedepselor şi întărirea eficacităţii sancţiunilor penale a
creat, în afara unei noi sancţiuni de constrângere penală, un mecanism de punere în libertate pe motive medicale a persoanelor
aflate în detenţie provizorie. Dacă necesitatea unei proceduri de liberare în caz de incapacitate medicală pentru suportarea
detenţiei trebuia dedusă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, modalităţile de integrare a acestei exigenţe, care
rezultă din noul articol 147-1 din codul de procedură penală merită critici dure. Mai întâi, această dispoziţie deschide o nouă
procedură de punere în libertate care se adaugă procedurilor existente. Ea este astfel golită de orice autonomie şi de orice valoare,
deşi ar trebui să încarneze interzicerea absolută a tratamentelor inumane şi degradante. Apoi, îndepărtată în caz de „risc grav de
recidivă”, punerea în libertate medicală îngroapă conceptul represiv al detenţiei provizorii, aducând atingere prezumţiei de
nevinovăţie. Excepţia admite, în sfârşit, o aplicare relativă a drepturilor absolute protejate de articolul 2 şi 3 al Convenţiei
Europene a Drepturilor Omului.
Subiect: detenţie provizorie; infracţiune; liberare pe motive de sănătate.
11. SOURZAT, CLAIRE – Essai d'une analyse de rapports entre procédures fiscale et pénale = Încercarede analiză a raporturilor dintre procedurile fiscale şi penale. În: Revue de science criminelle et de droit pénal
comparé – nr. 2, 2016, p. 199-217.
Posibilitatea de a avea acelaşi comportament în materie fiscală şi penală pare să se apropie de sfârşit. Când sunt aduse în concurenţă
două căi represive distincte, pentru a sancţiona aceeaşi faptă, optarea pentru una sau alta pune pe cel în cauză într-o situaţie egală
din punct de vedere al garanţiilor care-i sunt acordate? Articolul 8 al DDHC supune dreptul represiv penal şi administrativ (când
sancţiunea are caracter de pedeapsă) pe un soclu comun de garanţii. În dreptul substanţial, aceste standarde fac obiectul unei
interpretări variabile din cauza specificităţii surselor şi a finalităţii dreptului fiscal. Referitor la aspectul procedural, modelul
european al articolului 6 din Convenţia drepturilor omului ar trebui să conducă la apariţia unui model unic. Şi totuşi, garanţiile
procedurii fiscale care nu încap perfect în materia penală, nu converg în direcţia celor acordate de procedura penală.
arhitecturale fără legătură cu trecutul, semnifică adesea schimbări profunde. Edificiul trebuie înţeles ca acoperirea materială a
unui timp social: este un produs pur al istoriei. Se înţelege de ce statele se preocupă „spontan” de soarta acestor opere. Vor să
le protejeze pe cele mai importante, cele care „vorbesc ochilor”, cele care scot în evidenţă istoria pietrei sau a cărămizii. Ele fac
parte din acest vast ansamblu de elemente simbolice care au forţa de a crea, consolida, reînsufleţi sentimentul naţional.
Monumentele istorice sunt concepute ca o moştenire, un patrimoniu pe care oamenii şi-l transmit de la o generaţie la alta.
Legătura transmisă din generaţie în generaţie întăreşte, în acel spaţiu, coeziunea între indivizi, stimulează sentimentul de împărţire
al unui trecut comun şi în acelaşi timp, reaminteşte existenţa unei obligaţii colective faţă de generaţiile viitoare.
Subiect: arhitecţi; calitate arhitect; patrimoniu; statut funcţionar.
13. BLACHER, PHILIPPE – Le contrôle par le Conseil constitutionnel des lois constitutionnelles = Controlullegilor constituţionale de către Consiliul Constituţional. În: Revue du droit public – nr. 2, 2016, p. 545-556.
În dreptul pozitiv, Consiliul Constituţional s-a declarat incompetent să asigure controlul de constituţionalitate al legilor
constituţionale. Refuzul său se sprijină pe două argumente de drept, bine cunoscute: pe de-o parte, Constituţia nu a abilitat în
mod expres Consiliul să examineze conformitatea unei legi constituţionale cu Constituţia; pe de altă parte, autorul legii
constituţionale este „suveran”: el poate în mod liber să modifice Constituţia. La aceste motive juridice se adaugă un argument
politic, apărut odată cu decizia din 6 noiembrie 1962 referitoare la o lege constituţională privind referendumul; potrivit autorului,
aceasta din urmă n-ar trebui să facă obiectul controlului unei instanţe, pentru că un referendum exprimă direct voinţa suverană.
14. CARON, MATTHIEU – Réflexions sur la constitutionnalisation des politiques économiques
conjonturelles = Reflecţii privind constituţionalizarea politicilor economice conjuncturale. În: Revue du droit
public – nr. 2, 2016, p. 557-595.
În anul 1959, când Parlamentul francez adopta constituţia fiscală a statului, se avea în vedere un text ce lăsa puterilor publice
„maximum de libertate de acţiune, pentru a răspunde conjuncturii”. Începând cu 1 ianuarie 2013, „regula de aur” a echilibrului
finanţelor publice din Tratatul de stabilitate, coordonare şi guvernanţă în cadrul Uniunii economice şi monetare a plafonat deficitul
structural anual al administraţiilor publice naţionale la 0,5% din PIB. Franţa a ales să înscrie această regulă bugetară într-o lege
organică, pe când alte ţări precum Spania sau Italia au înscris-o în Constituţie. Fără îndoială, o asemenea constituţionalizare a unei
reguli de politică economică conjuncturală dă naştere unor subiecte de reflecţie pentru ştiinţa constituţională.
Subiect: constituţionalizare; doctrina neoliberală; politici economice; politici monetare.
42 Buletin de informare legislativă nr. 4/2016
Referințe bibliografice
15. GUIGUE, ALEXANDRE – L'identité constitutionnelle du Royaume-Uni et le droit de l'Union
européenne dans la jurisprudence constitutionelle du Royaume-Uni = Identitatea constituţională aRegatului Unit şi dreptul Uniunii Europene în jurisprudenţa constituţională a Regatului Unit. În: Revue du
droit public – nr. 2, 2016, p. 597-621.
De la acceptarea sa de către Regatul Unit, principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene s-a aflat în centrul dezbaterii asupra
suveranităţii, care a împărţit opiniile autorilor. Dezbaterea a evoluat în sensul reafirmării suveranităţii Regatului Unit în contextul
Uniunii Europene.
Subiect: abrogare implicită; conflict de norme; identitate constituţională; Regatul Unit; supremaţie; suveranitate.
16. MASING, JOHANNES – Unité et diversité dans la protection européenne des droits fondamentaux =
Unitate şi diversitate în protecţia europeană a drepturilor fundamentale. În: Revue du droit public – nr. 2,
2016, p. 623-652.
Viitorul Europei trebuie să fie unitatea sau diversitatea? Această chestiune este una din mizele esenţiale referitoare la protecţia
drepturilor fundamentale. În ce măsură portul voalului integral pe stradă, a fularului islamic de către profesori sau elevi în şcolile
publice, sau alte însemne religioase pot fi interzise. Până unde merge libertatea de manifestare a extremei de dreapta sau de
stânga? În care circumstanţe serviciile secrete, poliţia, societăţile sau persoanele particulare pot primi şi transmite informaţii?
Ce fel de informaţii? Există un drept la grevă politică, un drept la grevă al funcţionarilor? „Flash mob”-urile sunt legale? Există
un drept al omului la ajutor social? Care sunt exigenţele constituţionale care determină întinderea acestuia? Trebuie extins şi la
solicitanţii de azil? Ce exigenţe impun drepturile fundamentale organismelor audiovizualului sau institutelor de învăţământ
superior? „Recunoaşterea vinovăţiei” pe baza unui acord negociat cu parchetul sau condamnarea în contumacie în dreptul penal
– ce limite şi ce garanţii procedurale le sunt impuse de Constituţie? Posibilitatea de armonizare şi unificare a dreptului în Europa,
ca răspuns la aceste întrebări, este legată indisolubil de protecţia drepturilor fundamentale.
17. PASTOREL, JEAN-PAUL – Qu'est-ce qu'un impôt confiscatoire? = Ce este o supra impozitare? În:
Revue du droit public – nr. 2, 2016, p. 685-705.
Fiscalitatea trebuie să răspundă obiectivelor articolului 13 din Declaraţia de la 1789, adică „întreţinerea forţei publice şi a
cheltuielilor administraţiei”. Pentru atingerea acestui obiectiv, legiuitorul stabileşte, în mod unilateral, un impozit. Procesul
deciziei fiscale este dependent de interacţiunile dintre numeroşi actori, fiecare acţionând conform propriei sale raţiuni; în acelaşi
timp, este adevărat că alegerea legiuitorului condiţionează prejudecata fiscală. Acest lucru nu este criticabil în sine. Impozitul
depinde de fapt, atât de mediul socio-economic cât şi de raportul forţelor politice ale momentului. Există riscul de a vedea
puterea politică utilizându-l ca pe un instrument al opţiunilor sale ideologice, pentru un scop care nu este cel urmărit. Unele
categorii de contribuabili pot avea sentimentul că sunt obligaţi la un impozit sancţionator. Iată de ce, dacă judecătorul
constituţional recunoaşte legiuitorului o largă masă de manevră în determinarea interesului general, el refuză să dea mână liberă
arbitrariului şi abuzului de putere. Arbitrariul – sau sentimentul de arbitrar, justificat sau nu – se poate ridica atunci când
impozitarea fiscală este de natură a îmbrăca un caracter sancţionator sau când legiuitorul urmăreşte un scop fără legătură cu
obiectul legii care a stabilit impozitul.
Subiect: contribuabil; fiscalitate; impozit; supra impozitare.
REVUE FRANÇAISE DE DROIT CONSTITUTIONNEL
18. BARRUE-BELOU, REMI – Le développement des références juridictionnelles dans les visas du
Conseil constitutionnel: vers une fonction de Cour suprême? = Dezvoltarea referinţelor jurisdicţionale înformulele de încheiere pronunţate de Consiliul constituţional: către o funcţie de Curte supremă? În: Revue
française de droit constitutionnel – nr. 106, 2016, p. 259-282.
Formulele de încheiere din deciziile Consiliului constituţional sunt percepute ca parte a deciziei care arată textele pe care se
bazează aceasta din urmă. Ele se marchează la începutul deciziei şi pot acoperi două concepte relativ distincte. Primul este un
concept formal şi conduce la considerarea acestor formule ca tot ceea ce precedă considerentele. Ele conţin textul normativ
care permite învestirea Consiliului, data acestuia, identificarea părţilor, textele pe care Consiliul se sprijină în luarea deciziei şi
indicarea timpului pentru depunerea observaţiilor părţilor. A doua concepţie este luarea în considerare a acestor formule de
încheiere ca texte, documente şi referinţe jurisdicţionale pe care le aplică judecătorul constituţional în luarea deciziei şi pe care
se bazează pentru stabilirea convingerii sale. Într-un studiu al acestor încheieri este pertinent a identifica deciziile jurisdicţionale
din dosarele de documentare, pe care Consiliul se sprijină în emiterea deciziei sale în scopul evaluării la justa valoare a
importanţei studiului jurisprudenţei altor instanţe. Prin lipsa obiceiului de a recurge la alte decizii jurisdicţionale în aceste
încheieri, acestea nu apar decât foarte rar în textul deciziei, în timp ce la dosarul de documentare care serveşte de bază de lucru
pentru membrii Consiliului se face – din ce în ce mai des – referire. Pare astfel pertinentă luarea în considerare a celei de-a doua
concepţii care nu fixează o limită formală pentru această formulă de încheiere, ci are în vedere referirile care au avut o oarecare
19. BLANDIN, AMANDINE – Article 35 de la Constitution: état de l'information du Parlement sur les
interventions militaires à l'étranger = Articolul 35 din Constituţie: informarea Parlamentului despreintervenţiile militare în străinătate. În: Revue française de droit constitutionnel – nr. 105, 2016, p. 3-36.
La revizuirea Constituţiei din 23 iulie 2008, constituantul a completat articolul 35 cu un nou dispozitiv de control parlamentar
a intervenţiilor militare în străinătate, inspirat fiind de propunerea nr. 53 a Comitetului de reflecţie şi propuneri asupra
modernizării şi reechilibrării instituţiilor celei de-a V-a Republici. Acest nou dispozitiv se bazează pe o obligaţie de informare
a Parlamentului nu mai târziu de trei zile de la începutul intervenţiei, şi aceasta numai dacă durează mai mult de patru luni. Dacă
intervenţia durează peste patru luni, Guvernul cere autorizarea de prelungire de la Parlament. Informarea se face prin două
canale: informare în plen şi informare a comisiilor parlamentare competente.
Subiect: informare; intervenţie militară în străinătate; parlament.
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 43
Referințe bibliografice
20. CHARITE, MAXIME – Les règles impératives du droit international, limite matérielle à la révision
de la Constitution fédérale de la Confédération suisse = Regulile imperative ale dreptului internaţional calimită materială de revizuire a Constituţiei federale a Confederaţiei Elveţiene. În: Revue française de droit
constitutionnel – nr. 106, 2016, p. 309-321.
Declarând nevalabilă o modificare a Constituţiei, care viza definirea într-o manieră restrictivă a noţiunii de reguli imperative a
dreptului internaţional – la 20 martie 2015 -, Adunarea federală a descoperit o originalitate puţin cunoscută a dreptului
constituţional elveţian: regulile imperative ale dreptului internaţional ca limită materială de revizuire a Constituţiei federale.
Noţiunea de „regulă imperativă a dreptului internaţional” este urmare a „normei imperative de drept internaţional general”,
numită şi jus cogens, consacrată prin Convenţia de la Viena asupra dreptului tratatelor din 23 mai 1969 în articolele 53, 64 şi
71 şi teoretizată de internaţionalistul elveţian Robert Kolb. Mai precis, norma imperativă a dreptului internaţional general „este
o normă acceptată şi recunoscută de comunitatea internaţională a statelor în ansamblul său, ca norma de la care nu este permisă
nicio derogare şi care nu poate fi modificată decât printr-o nouă normă de drept internaţional general, având acelaşi caracter”.
Această recunoaştere ilustrează „problematica relaţiilor dintre justiţia constituţională şi democraţia referendară”, probematica
frontierelor între dreptul constituţional şi dreptul internaţional public, discipline a căror complicitate nu are, vorbind de juscogens, nimic surprinzător în măsura în care acest „ansamblu de norme imperative au o similaritate cu dreptul constituţional în
sistemele juridice interne” pentru că îşi dispută amândouă supremaţia legiferării în domeniul constituţional.
Subiect: Constituţie Elveţia; drept internaţional; jus cogens; revizuire, limite
21. HOLMOYVIK, EIRIK – Deux siècles de séparation horizontale des pouvoirs en Norvège = Douăsecole de separaţie orizontală a puterilor în Norvegia. În: Revue française de droit constitutionnel – nr. 106,
2016, p. 323-333.
Constituţia norvegiană din 17 mai 1814 este, după Constituţia americană de la 1787, cea mai veche constituţie în vigoare şi azi.
Ea a evoluat între timp, fie prin numeroase amendamente (în jur de 300), fie prin schimbările interpretative date modificările
din societate de-a lungul timpului. Acest studiu se apleacă în mod special asupra modificărilor referitoare la sistemul de separaţie
a puterilor, suferite pe parcursul anilor. De fapt, acest sistem a dat naştere, de-a lungul îndelungii istorii norvegiene, la nenumărate
23. TORCOL, SYLVIE – Le droit constitutionnel européen, droit de la conciliation des ordres juridiques =
Dreptul constituţional european, drept al concilierii sistemelor juridice. În: Revue française de droit
constitutionnel – nr. 105, 2016, p. 101-126.
Internaţionalizarea şi europenizarea dreptului sunt fenomene bine cunoscute azi, chiar dacă o parte a doctrinei minimizează sau
deplânge ceea ce este deja evident. Nu au importanţă convingerile personale, argumentele ştiinţifice sau poziţiile principiilor,
pentru că e dificil de contestat faptele, cu atât mai mult în cazul statelor membre ale Uniunii Europene. Dreptul internaţional,
dreptul Uniunii, dreptul european – sistemele juridice statale –, sunt „penetrate” de un drept „extern”, „exterior”, uneori calificat
ca „străin”. Nu este uşoară, (mai ales în Franţa, unde suveranitatea în sensul bodinian al termenului este încă pregnantă)
acceptarea condiţionării dreptului său prin reguli supranaţionale.
Subiect: dreptul Uniunii Europene; europenizare; federalism statal; internaţionalizare; sistem juridic; supremaţie drept european;
suveranitate.
REVUE INTERNATIONALE DE DROIT COMPARÉ
24. CARPENTIER, MATHIEU – Pour de nouveaux „modeles” de justice constitutionnelle = Pentru noi„modele” de justiţie constituţională. În: Revue internationale de droit comparé – nr. 1, 2016, p. 179-219.
Dezbaterea a născut discuţii aprinse între partizanii şi criticii modelelor tradiţionale (european / kelsian, american) de justiţie
constituţională. Prezentul articol arată că unii, ca şi ceilalţi, rămân prizonierii unei abordări excesiv organice a materiei. Imediat
ce se deplasează obiectul comparaţiei de la organ la funcţie şi se au în vedere diversele modalităţi în care se exercită funcţiile
justiţiei constituţionale în cadrul sistemelor juridice contemporane, se realizează măsura caracterului iremediabil confuz al
criteriilor de modernizare (judecător obişnuit/instanţă specializată; control difuz/concentrat; concret/abstract, etc.) în mod
neobişnuit reţinute atât de către cei care apără modelele tradiţionale, cât şi de cei care cred că pot constata amestecul argumentelor
decisive contra celor din urmă. Miza este aceea de abandonare a acestor instrumente clasice şi propunerea de noi parametrii
pertinenţi pentru o modelare alternativă, atentă să reprezinte diversele roluri încredinţate judecătorului care exercită funcţii de
justiţie constituţională şi locul care le este conferit în cadrul edificiului constituţional.
25. PARDINI, JEAN-JACQUES – La rationalisation de la justice administrative en Italie: éléments
d'actualité = Raţionalizarea justiţiei administrative în Italia: elemente de actualitate. În: Revue internationale
de droit comparé – nr. 1, 2016, p. 85-112.
Justiţia italiană este în plină transformare de câţiva ani. În afară de codificarea procesului administrativ realizată prin decretul
legislativ nr. 104 din 1 iulie 2010 (intrat în vigoare la 16 septembrie 2010), au fost adoptate numeroase măsuri ce tind să simplifice
acest proces. Este vorba de raţionalizarea mecanismelor şi procedurilor care guvernează contenciosul administrativ, instanţele –
Consiliul de stat şi Tribunalele administrative regionale – fiind confruntate şi azi cu un volum mare de dosare. Măsurile evocate
44 Buletin de informare legislativă nr. 4/2016
Referințe bibliografice
pot fi clasate în două categorii, în funcţie de finalitatea urmărită de puterea publică: instituirea de mecanisme care vizează
stoparea afluxului de recursuri şi mecanisme menite să contribuie la celeritate în procesul administrativ. Este de subliniat efortul
făcut pentru stoparea numărului de dosare şi pentru a face mai „simplu” procesul administrativ fără a uita grija pentru
„accelerarea” lui. Cu toate acestea, reflecţia ar trebui să abordeze impactul măsurilor luate asupra justiţiabililor.
Subiect: celeritate; drept administrativ; Italia; litigiu; raţionalizare.
26. PIQUET, HELENE – La résolution judiciaire du conflit (JDR) par les juges en Alberta: un modèle
hybride = Rezolvarea conflictelor judiciare de către judecătorii din Alberta: un model hibrid. În: Revue
internationale de droit comparé – nr. 1, 2016, p. 153-178.
Rezolvarea conflictelor judiciare (JDR) de către judecător în Alberta, Canada, a fost dezvoltată de judecători. Medierea judiciară
constituie una din tehnicile utilizate în cadrul acestui proces. JDR derogă de la modelul „forumului public de justiţie” identificat
de Garapon şi Papadopoulod pentru ţările în care funcţionează „common law”. RCJ suferă de o nefericită asociere cu medierea
extrajudiciară, deşi se deosebeşte de ea în multe aspecte. Este vorba de un model hibrid, care combină elemente de justiţie
privată şi justiţie publică. Trăsăturile sale particulare, adică rolul central al judecătorului în JDR şi caracterul confidenţial al
procesului suscită temeri în ceea ce priveşte natura sistemului canadian de justiţie civilă. Temerile sunt nefondate. JDR, în plus
faţă de proces, răspunde nevoilor părţilor şi nu ameninţă paradigma „forum public de justiţie”.
Subiect: Canada; judecător; sistem hibrid de justiţie; soluţionare conflict.
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL
27. BARBIER, HUGO – Les grands mouvements du droit commun des contrats après l'ordonnance du
10 février 2016 = Schimbările majore în dreptul comun al contractelor, după adoptarea ordonanţei din 10 februarie 2016. În: Revue trimestrielle de droit civil – nr. 2, 2016, p. 247-261.
Ordonanţa nr. 2016-131 din 10 februarie 2016 referitoare la reforma dreptului contractelor, la regimul general şi la dovada
obligaţiilor, modifică în profunzime dreptul comun al contractelor. Urmărind scopurile complementare de echilibru şi eficacitate,
legiuitorul a remodelat libertatea contractuală, forţa obligatorie şi exigenţa bunei credinţe. El dă astfel dreptului comun un loc
nou, face să evolueze resorturile principale ale contractului, şi procedând astfel, lasă noi marje de manevră atât contractanţilor
cât şi judecătorului.
Subiect: contract; dreptul contractelor; forţa obligatorie a contractului; limita forţei obligatorii; obligaţii; riscuri previzibile.
28. CHAIGNEAU, AURORE – Pour un droit du lien. Le débat sur la gestation pour autrui comme
catalyseur d'un droit de la filiation renouvelé = Pentru un drept de legătură. Dezbatere asupra gestaţieipentru altul ca şi catalizator pentru un drept al filiaţiei reînnoit. În: Revue trimestrielle de droit civil – nr. 2,
2016, p. 263-278.
Recentele decizii ale Curţii de casaţie şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului n-au pus capăt dezbaterilor asupra statutului
civil – în Franţa – al copiilor născuţi în străinătate. Nereuşind să împiedice părinţii să recurgă la unele practici in străinătate, starea
civilă a copilului a devenit arma de luptă contra metodelor de procreere contestate. O reformă a regulilor filiaţiei elective, o
clarificare a locului fiecărui părinte, ar putea fi ocazia pentru deplasarea dezbaterii de la statutul copilului spre cel al părinţilor.
Subiect: confuzie de legături; filiaţie; gestaţie pentru altul; stare civilă copil.
29. ROUVIERE, FREDERIC – Le fondement du savoir juridique = Fundamentul cunoştinţelor juridice.
În: Revue trimestrielle de droit civil – nr. 2, 2016, p. 279-296.
Este posibilă fundamentarea cunoştinţei juridice fără a defini dreptul, adică fără angajamentul într-o discuţie metafizică. Pentru
aceasta, punctul de plecare al analizei trebuie să fie activitatea practicianului şi nu conceptul de drept. Interesul unui astfel de
demers nu este doar pentru stabilirea existenţei unei cunoaşteri juridice autonome, ci pentru explicarea şi descrierea resorturilor
teoretice ale activităţii juridice. Argumentarea, interpretarea, calificarea şi operaţiunile intelectuale în drept, în general, se bazează
toate în ultimă instanţă, pe regula formală de justiţie. Aceasta impune un tratament identic al cazurilor asemănătoare. Astfel,
regula formală de justiţie constituie fundamentul teoretic al activităţii practice în drept. Ea este baza profesiei de jurist a cărui
activitate intelectuală nu se reduce nici la logica formală, nici la o singură cunoaştere.
Subiect: cunoştinţe juridice; practician al dreptului.
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL ET DE DROIT ÉCONOMIQUE
30. BERT, DANIEL; KHERBOUCHE, SAFIA – L'insaisissabilité de droit de la résidence principale de
l'entrepreneur individuel: une réforme insaisissable? = Insesizabilitatea dreptului la reşedinţă principală aantreprenorului individual: o reformă imperceptibilă? În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit
économique – nr. 2, p. 241-251.
Legea pentru creşterea, activitatea şi egalitatea de şanse economice din 6 august 2015, cunoscută ca şi „legea Macron” consacră
neurmărirea de drept a reşedinţei principale, fără a înlocui declaraţia notarială de neurmărire, care este limitată de acum încolo
la alte imobile decât reşedinţa principală. Deşi obiectivul acestei norme este acela de simplificare a dreptului, dispozitivul
ascunde reale dificultăţi de aplicare. Este regretabil şi faptul că legiuitorul nu a profitat de ocazie pentru a clarifica regimul de
neurmărire pentru şeful întreprinderii care se află în procedura de faliment.
Subiect: drept de reşedinţă, neurmărire; legea Macron.
31. PIATTI, MARIE-CHRISTINE – De la main au doigt de l'artiste. Quel impact sur le droit de la
propriété intellectuelle? = De la mână la degetul artistului. Impactul asupra dreptului proprietăţii intelectualeÎn: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique – nr. 2, 2016, p. 253-272.
Mâna ca organ, nu este supusă creierului, ea îndeplineşte una sau mai multe funcţii precum o fac rinichii, genunchii sau limba.
În schimb, activitatea sa, gesturile şi memoria ei depind de un sediu nervos situat în cortex, care trimite ordine şi pe care mâna
le execută mai mult sau mai puţin bine, pentru că în grosimea ei carnală, ea se opune gândului, sau cel puţin îl interpretează. Nu
există perfecţiune în lucrul făcut manual, ceea ce face ca artizanatul de azi (cel din era mecanizată) să fie atractiv într-o manieră
care n-a mai fost întâlnită înaintea erei industrializate (şi a informaticii) pentru că are un farmec al liniei sau o prezenţă manifestată
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 45
Referințe bibliografice
prin tactilitate, chiar dacă acest lucru făcut manual prezintă un defect sau o imperfecţiune. Producerea de artizanat este o
interpretare? Aceasta este întrebarea pusă de dreptul proprietăţii intelectuale şi locul pe care autorul şi/sau interpretul îl ocupă.
Ce este producţia degetelor: este un autor la capătul acestora?
Subiect: artizanat; drept de proprietate intelectuală; lucru de mână.
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉEN
32. DAVID, JULES – Les recours administratifs contre les actes des agences européennes = Recursuladministrativ împotriva actelor agenţiilor europene În: Revue trimestrielle de droit européen – nr. 2, 2016,
p. 275-291.
Soluţionarea litigiilor administrative care implică o autoritate publică europeană este în general asigurată pe calea unui recurs
jurisdicţional direct, în faţa judecătorului Uniunii. Se întâmplă uneori ca dreptul european să impună o procedură specială de
recurs administrativ, prealabilă sesizării judecătorului. Contenciosul actelor agenţiilor Uniunii Europene oferă o ilustrare
remarcabilă, deşi neexplorată suficient de doctrină. În unele cazuri, dreptul Uniunii deschide reclamanţilor care doresc să conteste
un act al unei agenţii veritabile recursuri contencioase, adesea foarte sofisticate, în faţa unei instanţe administrative. Aceste
recursuri, oricât de numeroase şi variate, sunt organizate într-un cadru formal şi procedural bine precizat, pentru toate nivelele
de jurisdicţie, dând naştere astfel unui regim juridic omogen.
33. FLAVIER, HUGO – Parlement européen et relations extérieures: une révolution démocratique en
marche? = Parlamentul European şi relaţiile externe: o revoluţie democratică în curs? În: Revue trimestrielle
de droit européen – nr. 2, 2016, p. 293-317.
Tratatul de la Lisabona a fost prilejul unei întăriri semnificative a prerogativelor Parlamentului European în materia relaţiilor
externe. Parcursul constituţional şi al gândirii politice demonstrează că atribuirea de puteri instituţiei parlamentare nu este
suficientă pentru ca aceasta din urmă să le exercite în mod efectiv. La ora la care dezbateri aprinse se concentrează pe tratatul
transatlantic, este timpul unui bilanţ, bilanţ care se arată – în linii mari – a fi unul pozitiv. Parlamentul nu a ezitat să folosească,
în mod energic şi original prerogativele sale, în vederea asigurării unui veritabil control al relaţiilor externe şi o influenţă a
politicii. În aceste condiţii, contrar practicii naţionale, domeniul relaţiilor externe ale Uniunii n-ar deveni un factor dinamizator
al democraţiei europene? Acesta ar fi primul pas al unei mici revoluţii.
Subiect: dinamizare democraţie; politica externă a U.E; relaţii externe; Tratatul Lisabona.
34. SAFJAN, MAREK; DÜSTERHAUS, DOMINIK; GUERIN, ANTOINE – La Charte des droits
fondamentaux de l'Union européenne et les ordres juridiques nationaux, de la mise en oeuvre à la mise
en balance = Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene şi sistemele juridice naţionale – de lapunerea în aplicare la punerea în balanţă. În: Revue trimestrielle de droit européen – nr. 2, 2016, p. 219-247.
Materialul de faţă este o privire critică asupra jurisprudenţei CJUE referitoare la inserţia Cartei drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene în dispozitivul complex al protecţiei drepturilor fundamentale în Europa. Într-o primă parte se identifică
dificultăţile pe care această jurisprudenţă le impune jurisdicţiilor naţionale în ceea ce priveşte stabilirea unui element de legătură
cu dreptul Uniunii. În a doua parte sunt evaluate câteva instrucţiuni jurisprudenţiale referitoare la relaţiile dintre drepturile
fundamentale ale Uniunii şi identitatea naţională şi constituţională a statelor membre, pentru a concluziona asupra necesităţii
unui veritabil dialog constituţional asupra valorilor respective şi comune.
Subiect: aplicare drept; Carta drepturilor fundamentale a UE; jurisprudenţa CJUE; protecţie drepturi fundamentale; refuz de interpretare;
sistem juridic.
35. TAMBOU, OLIVIA – Protection des données personnelles: les difficultés de la mise en oeuvre du
droit européen au déférencement = Protecţia datelor personale: dificultăţile punerii în aplicare a dreptuluieuropean la ştergere a datelor. În: Revue trimestrielle de droit européen – nr. 2, 2016, p. 249-274.
Punerea în aplicare a dreptului la ştergere a datelor ilustrează mizele pluralismului juridic în era informaticii. Pe de-o parte,
cazul Google Spania se înscrie în tendinţa actuală de revendicări jurisdicţionale şi normative extrateritoriale. Pe de altă parte,
punerea în aplicare a dreptului la ştergerea datelor demonstrează până la ce punct statele nu mai deţin monopolul elaborării
dreptului. Co-reglementarea actuală a dreptului la ştergere a datelor între Google şi autorităţile naţionale de protecţie a datelor
nu pare a fi pe deplin satisfăcătoare. Absenţa consensului asupra întinderii mondiale sau europene a dreptului de ştergere a
datelor, imposibilitatea găsirii unui echilibru al intereselor, mai ales între dreptul la respectarea vieţii private şi de protecţie a
datelor şi interesul informării publice, fac să existe o dorinţă pentru crearea unui cadru de tratament mai transparent şi pluralist.
Subiect: date personale; drept de ştergere date; legislaţie naţionale.
36. BINCTIN, NICOLAS – Le renouveau du contentieux international de la propriété intellectuelle =
Renaşterea litigiilor internaţionale ale proprietăţii intelectuale. În: Journal du droit international – nr. 2, 2016,
p. 381-407.
Consacrarea proprietăţii intelectuale ca element cheie al comerţului internaţional prin acordurile de la Marrakesh, a deschis
calea unor noi forme de litigii în această materie. Dacă litigiile referitoare la emiterea de titluri de valoare, la probleme vamale
sau la contrafacere rămân a se aduce în faţa organelor oficiale, practica demonstrează că proprietatea intelectuală a ştiut, în
aceşti ultimi ani, să câştige alte instrumente pentru a ajunge să se impună sau să se apere. Au rezultat astfel, două forme de
litigii: unul legat de comerţul internaţional şi unul al protecţiei investiţiilor străine. Primul este consecinţa directă a integrării
proprietăţii intelectuale în preocupările OMC şi a permis stabilirea unui forum pentru opoziţiile dintre state în legătură cu
existenţa şi cu aplicarea drepturilor proprietăţii intelectuale de către diferite state. Al doilea, mai recent, utilizează instrumentele
clasice ale protecţiei investiţiilor străine în beneficiul proprietăţii intelectuale. Operatorul străin, proprietar al drepturilor de
autor, al mărcilor, al brevetelor, cere unui stat să-i asigure respectarea drepturilor de proprietate, considerându-le ca investiţii
străine. În lipsa unei protecţii suficiente a intereselor sale, operatorul cheamă instanţele arbitrale să soluţioneze litigiul dintre el
şi stat şi obţinerea de reparaţii. Acest nou tip de litigiu internaţional al proprietăţii intelectuale nu este interstatal, ci opune un
operator privat unui stat, în cadrul unui arbitraj. Această dublă dinamică litigioasă este obiectul articolului.
1. ARNARDÓTTIR, ODDNY MJÖLL – Rethinking the two margins of appreciation = Regândirea celordouă marje de apreciere. În: European Constitutional Law Review – nr. 1, 2016, p. 27-53.
Argumentul central prezentat este că marja de apreciere constă în două elemente distincte, fiecare dintre ele bazându-se pe un
tip diferit de expunere a motivelor şi având o funcţie diferită. Mai exact, elementul „sistemic” se referă la respect pentru alte
organisme de luare a deciziilor pentru motive nemeritorii, iar elementul „normativ” se referă la evaluarea de către Curte a
motivelor meritorii. Articolul începe cu reformularea disputei dintre Legg şi Letsas privind natura marjei de apreciere, arătându-
se că lucrările ambilor autori nu fac referire la elemente cheie bine stabilite ale doctrinei, dar şi cum ar trebui regândite acestea
în lumina jurisprudenţei mai recente a Curţii. În continuare, articolul oferă o clarificare teoretică regândită asupra celor două
concepte ale marjei de apreciere prezentând observaţii din jurisprudenţă şi literatura de specialitate referitoare la marja de
apreciere şi subsidiaritate cu percepţii din motivări morale şi respect în contextul dreptului constituţional. Se arată, de asemenea,
cum evaluarea sub marja de apreciere sistemică precede logic implicarea normativă a Curţii, şi că distincţia dintre cele două marje
are implicaţii normative, posibilitatea de respect total fiind prezentă doar în cazul elementului „sistemic” al doctrinei. Concluzia
articolului este aceea că modelul regândit pentru cele două marje de apreciere este sigur în teorie, reflectând elemente cheie în
practica Curţii.
Subiect: Curtea Europeană a Drepturilor Omului; marjă de apreciere; subsidiaritate.
2. CORRIAS, LUIGI – Populism in a constitutional key: constituent power, popular sovereignty and
constitutional identity = Populismul într-o cheie constituţională: putere constitutivă, autonomie populară şiidentitate constituţională. În: European Constitutional Law Review – nr. 1, 2016, p. 6-26.
În acest articol, autorul a făcut un prim pas în deschiderea conceptului şi practicii de populism ca obiect de cercetare pentru
teoreticienii constituţionali. Autorul a reconceptualizat populismul ca pe o teorie constituţională care constă în trei afirmaţii
coerente cu privire la natura puterii constitutive, autonomia oamenilor şi identitatea constituţională. Ulterior, autorul a arătat că,
referitor la fiecare din aceste trei afirmaţii, teoria constituţională contemporană contestă afirmaţiile populiştilor, arătând că
înţelegerea lor este limitată. Este necesară mai multă cercetare din perspectiva constituţională schiţată anterior, dar şi luarea în
considerare atât a studiilor de caz specifice, cât şi a contextelor constituţionale particulare ale unui sistem guvernamental. Astfel,
teoreticienii constituţionali şi avocaţii constituţionali îşi pot accentua cadrul conceptual pentru a înţelege şi pleda împotriva
3. DE BAERE, GEERT; VAN DEN SANDEN, TINA – Interinstitutional gravity and pirates of the
Parliament on stranger tides: the continued constitutional significance of the choice of legal basis in post-
Lisbon external action = Gravitate interinstituţională şi piraţii din parlament în opinii diferite: semnificaţiaconstituţională continuă a alegerii bazei legale în acţiunea externă post-Lisabona. În: European Constitutional
Law Review – nr. 1, 2016, p. 85-113.
Articolul subliniază rolul constituţional al Curţii ca judecător în câteva cazuri cu privire la disputele despre principiile atribuirii
şi echilibrul instituţional. Aceste cazuri arată că post-Lisabona, alegerea bazei legale adecvate pentru acţiune externă rămâne
semnificativă din punct de vedere constituţional, atât pentru că potrivit principiului atribuirii, orice măsură trebuie luată pe baza
unei reglementări a Tratatului, cât şi pentru că baza legală aleasă va afecta rolurile respective ale instituţiilor variate din Uniune.
Articolul examinează utilitatea aşa-numitului „test de centru de gravitate” ca pe o modalitate de a descrie zonele de competenţă,
rezultând în sugestia că acest test ar putea fi nepotrivit pentru stabilirea bazei legale pentru acţiune externă. Deoarece semnificaţia
constituţională a alegerii bazei legale potrivite nu poate fi înţeleasă adecvat fără a examina implicaţiile practice pentru echilibrul
instituţional, articolul analizează impactul acestei alegeri asupra controlului Parlamentului privind acordurile internaţionale în
contextul Politicii externe şi de securitate comună. În cele din urmă, articolul oferă reflecţii asupra implicaţiilor mai largi ale
jurisprudenţei examinate.
Subiect: acţiune externă post-Lisabona; gravitate interinstituţională; Tratatul de la Lisabona.
4. GRAZIADEI, STEFAN – Democracy v human rights? The Strasbourg Court and the challenge of
power sharing = Democraţie versus drepturile omului? Curtea de la Strasbourg şi provocarea de împărţire aputerii. În: European Constitutional Law Review – nr. 1, 2016, p. 54-84.
În acest articol se arată cum a abordat sau cum ar trebui să abordeze Curtea tensiunea dintre principiul „drepturilor” şi cel al
„democraţiei”. Pentru state, Curtea de la Strasbourg le-a invadat terenul „democratic” printr-o jurisprudenţă în creştere în
domeniul drepturilor minorităţilor. Critica înverşunată şi trainică din partea unora dintre statele semnatare ale convenţiei i-a
făcut pe oamenii de ştiinţă şi pe judecători să găsească o nouă balanţă între principiile drepturilor şi democraţiilor. Articolul
discută provocările la adresa drepturilor omului legate de structuri politice interne, un set de cazuri mici, dar incredibil de
explozive pentru care judecătorii Curţii de la Strasbourg sunt chemaţi să ofere soluţii. Cazurile bosniene Sejdic-Finci şi Zornic
sunt demne de atenţie deoarece Curtea a aplicat jurisprudenţa anti-discriminare în creştere la o zonă în general restricţionată
accesului la curţile internaţionale. Ca o măsură preventivă, asemenea curţi stau departe de terenul minat al structurilor politice
interne.
Subiect: Curtea de la Strasbourg; drepturile omului; împărţirea puterii.
INTERNATIONAL AND COMPARATIVE LAW QUARTERLY
5. COSTELLOE, DANIEL – Treaty succession in annexed territory = Succesiunea tratatului în teritoriulanexat. În: International & Comparative Law Quarterly – vol. 65, nr. 2, 2016, p. 343-378.
Articolul examinează dacă aplicarea teritorială a unui tratat se extinde la teritoriul anexat în mod ilegal. În acest context, autorul
analizează succesiunea statului şi aplicarea teritorială a tratatelor de drept internaţional, precum şi regula modificării limitelor
teritoriale asupra cărora se aplică un tratat şi aplicarea extrateritorială a anumitor tratate, în special cu privire la teritoriul anexat.
Articolul concluzionează că, deşi în unele cazuri se arată că un tratat se aplică extrateritorial la teritoriul anexat, ca urmare a
obiectului şi scopului sau prevederilor acestuia este posibilă o formă limitată de succesiune a tratatelor într-un asemenea teritoriu.
Restricţiile la obligaţia de nerecunoaştere colectivă oferă suport teoretic şi practic pentru această situaţie.
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 47
Referințe bibliografice
Subiect: anexarea teritoriului; aplicare extrateritorială; aplicare teritorială a tratatelor; Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor;
Convenţia de la Viena cu privire la succesiunea statelor la tratate.
6. DEMIRKOL, BERK – Ordering cessation of court proceedings to protect the integrity of arbitration
agreements under the Brussels I Regime = Dispunerea încetării procedurilor judiciare pentru a protejaintegritatea acordurilor de arbitraj conform Regulamentului Bruxelles I. În: International & Comparative Law
Quarterly – vol. 65, nr. 2, 2016, p. 379-404.
Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la West Tankers a creat multe controverse în legătură cu întrebarea
dacă dispunerea încetării procedurilor judiciare pentru a proteja integritatea acordurilor de arbitraj intră în domeniul excluderii
arbitrajului din Articolul 1 din Regulamentul Bruxelles I (2001). Răspunsul negativ al Curţii a fost contestat, de atunci, de multe
ori, de către academicieni şi specialişti şi au fost propuse noi abordări în timpul elaborării Regulamentului Bruxelles I Reformat.
Deşi Curtea nu a ţinut cont dacă Reformarea a modificat regimul legal, în cazul Gazprom, Avocatul General şi-a exprimat
hotărârea ca şi când a fost modificat. Totuşi, în cazul Gazprom, Curtea a privit executarea unei hotărâri arbitrale de dispunere
a încetării procedurilor judiciare ca fiind o chestiune distinctă care nu este inclusă în Regulamentul Bruxelles I. Acest articol
abordează, în primul rând, aplicabilitatea Regulamentului Bruxelles I cu privire la executarea hotărârilor arbitrale de dispunere
a încetării procedurilor judiciare. În al doilea rând, articolul examinează dispunerea încetării procedurilor judiciare emise de
Tribunalele Statelor Membre în perioada după Reformare şi încearcă să arate măsura în care dispunerea de încetare a procedurilor
judiciare pentru a proteja integritatea acordurilor de arbitraj este permisă conform legii în vigoare.
Subiect: Convenţia de la New York; executarea hotărârilor arbitrale; Gazprom; Regulamentul Bruxelles I; Regulamentul Bruxelles I
(reformat); West Tankers.
7. ERDOS, DAVID – European Union data protection law and media expression: fundamentally off
balance = Legislaţia Uniunii Europene privind protecţia datelor şi informare: un dezechilibru fundamental. În:
International & Comparative Law Quarterly – vol. 65, nr. 1, 2016, p. 139-183.
Directiva 95/46/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în
ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date impune tuturor jurisdicţiilor din Zona
Economică Europeană (EEA) să ofere un regim echivalent care protejează confidenţialitatea şi alte drepturi şi libertăţi
fundamentale ale persoanelor fizice cu privire la procesarea datelor personale, protejând în acelaşi timp informarea mass media
de cerinţele substanţiale de bază necesare pentru a asigura un echilibru între drepturile fundamentale. Printr-o codare completă
a derogărilor propuse în legile privind protecţia datelor în fiecare jurisdicţie, acest articol oferă prima analiză sistematică pentru
a vedea dacă acest lucru a fost, în fapt, atins. S-a demonstrat că există o totală lipsă de armonizare minimală în acest domeniu,
cu multe legi care oferă rezultate vizibil neechilibrate, în special cu privire la publicarea de informaţii sensibile, care includ
condamnări penale şi opinii politice, precum şi la colecţii de informaţii fără notificarea prealabilă a persoanei vizate. Această
realitate subminează radical cele două scopuri ale legislaţiei europene privitoare la protecţia datelor cu caracter personal, şi
anume acelea de a asigura libera circulaţie a datelor personale şi de a proteja drepturile fundamentale, aspect care rămâne
nesoluţionat prin noua propunere de Reglementare cu privire la protecţia datelor. Articolul prezintă sugestii practice pentru
ameliorarea acestor incoerenţe îngrijorătoare în cadrul procesului curent de reformă.
Subiect: armonizare europeană; Directiva 95/46/EC; dreptul la intimitate; drepturi fundamentale; legea privind mass media; libertatea
de expresie; protecţia datelor.
8. GOODE, ROY – Private commercial law conventions and public and private international law: the
radical approach of the Cape Town Convention 2001 and its protocols = Convenţiile dreptului comercialprivat şi dreptul internaţional privat şi public: abordarea radicală a Convenţiei de la Cape Town din 2001 şiprotocoalele ei. În: International & Comparative Law Quarterly – vol. 65, nr. 3, 2016, p. 523-540.
Articolul vizează Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile şi Protocolul la aceasta privind
aspecte specifice referitoare la echipamentele aeronavelor. Convenţia şi Protocolul aeronautic au intrat în vigoare la data de 1
martie 2006; Protocolul de la Luxemburg din 2007 referitor la materialul feroviar rulant şi Protocolul privind spaţiul din 2012
urmează să intre în vigoare. Convenţia şi Protocolul aeronautic au avut un succes remarcabil într-o perioadă relativ scurtă de
timp, Convenţia fiind ratificată de către 72 de state, iar Protocolul aeronautic de către 65 de state, Regatul Unit al Marii Britanii
numărându-se printre ultimele state care le-au ratificat, începând cu 1 noiembrie 2015. Aşa cum reiese din articol, Convenţia
de la Cape Town şi Protocoalele acesteia implică dreptul privat, dreptul internaţional public şi conflictul dintre drepturi.
Subiect: Convenţia de la Cape Town; drept comercial; drept internaţional privat.
9. GRUŠIC, UGLJEŠA – Contractual networks in European private international law = Reţelecontractuale în dreptul internaţional privat european. În: International & Comparative Law Quarterly – vol. 65,
nr. 3, 2016, p. 581-614.
Acest articol examinează aspecte de drept internaţional privat ridicate de reţele contractuale transnaţionale. Se pune accentul pe
întrebări legate de legislaţie care apar în contextul 1) relaţiilor dintre membrii reţelei care sunt legaţi contractual unii de alţii, 2)
relaţiilor dintre membrii reţelei care nu sunt legaţi direct prin contract, şi 3) relaţiilor dintre reţea şi cei din afară. Scopul articolului
este de a evalua dacă, şi în ce măsură, dreptul internaţional privat european poate rezolva câteva dintre provocările esenţiale
cauzate de activitatea economică şi socială contemporană.
Subiect: contract; drept internaţional privat; dreptul Uniunii Europene; reţea contractuală.
10. HIGGINS, ROSALYN – The United Nations at 70 years: the impact upon international law =
Naţiunile Unite la 70 de ani: impactul asupra dreptului internaţional. În: International & Comparative Law
Quarterly – vol. 65, nr. 1, 2016, p. 1-19.
La momentul înfiinţării Organizaţiei Naţiunilor Unite, în anul 1945, aceasta număra 51 de membri. În prezent, după 70 de ani,
numărul membrilor a ajuns la 193. Impactul Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului internaţional a fost semnificativ. Carta
Organizaţiei Naţiunilor Unite nu a anticipat faptul că Naţiunile vor fi implicate direct în procesul de legiferare. Dar, aşa cum ştim,
dreptul internaţional s-a extins şi s-a dezvoltat exponenţial în aceşti 70 de ani, adesea cu o implicare desăvârşită a Organizaţiei
Naţiunilor Unite. O parte din rolul argumentaţiei cu privire la dreptul internaţional a fost anticipat, desigur. Articolul 13(1)(a)
48 Buletin de informare legislativă nr. 4/2016
Referințe bibliografice
din Cartă prevede obligaţia Consiliului de a iniţia studii şi de a face recomandări cu scopul de a „promova cooperarea
internaţională în domeniul politic şi a încuraja dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional şi codificarea lui”.
Subiect: drept internaţional; drepturile omului; Organizaţia Naţiunilor Unite.
11. LA CHIMIA, ANNAMARIA – Food security and the right to food: finding balance in the 2012 Food
Assistance Convention = Siguranţa alimentară şi dreptul la alimentaţie: stabilirea unui echilibru în Convenţiaprivind asistenţa alimentară din 2012. În: International & Comparative Law Quarterly – vol. 65, nr. 1, 2016,
p. 99-137.
În data de 25 aprilie 2012, după ani de negocieri întârziate de obstacole, a fost adoptată Convenţia privind asistenţa alimentară –
cea mai recentă dintr-o serie de acorduri care au reglementat clauza internaţională de ajutor alimentar începând din 1967. S-a
sperat că această Convenţie va răspunde la necesitatea unui nou sistem de guvernanţă a ajutorului alimentar, va introduce
mecanisme mai eficiente pentru a combate insecuritatea mondială a alimentaţiei şi, în cele din urmă, va îmbunătăţi şi moderniza
regulile aplicabile la ajutorul alimentar. Acest articol oferă primul comentariu critic al textului Convenţiei, evaluează punctele
tari şi punctele slabe ale prevederilor şi ia în calcul dacă şi cum a modificat Convenţia arhitectura reglementării internaţionale
privind ajutorul alimentar. Articolul indică, de asemenea, unde sunt necesare modificări ale regulilor pentru a face reglementarea
internaţională privind ajutorul alimentar mai eficientă. Articolul concluzionează că această Convenţie este, în ansamblu, un
instrument pozitiv care ar putea îmbunătăţi guvernanţa şi competenţa asistenţei alimentare. Convenţia este, de asemenea,
importantă pentru discursul internaţional privind drepturile omului despre cum pot Statele să-şi îndeplinească obligaţia de a
ajuta ţările aflate la nevoie prin a oferi consultanţă cu privire la îndeplinirea unei asemenea obligaţii în contextul specific al
dreptului la alimentaţie. Statele ar trebui să fie îndemnate să semneze şi să ratifice Convenţia.
Subiect: ajutor alimentar; asistenţă alimentară; Convenţia privind asistenţa alimentară; dreptul la o alimentaţie adecvată; siguranţă
alimentară.
12. MALLINDER, LOUISE – The end of amnesty or regional overreach? Interpreting the erosion of
South America's amnesty laws = Sfârşitul amnistiei sau supraîntindere regională? Interpretarea dispariţieilegilor amnistiei din America de Sud. În: International & Comparative Law Quarterly – vol. 65, nr. 3, 2016,
p. 645-680.
Abuzurile atroce comise sub dictatorii Americii de Sud au condus la un val de amnistii. Ca urmare a tranziţiilor spre democraţie,
contestaţiile din partea victimelor şi a societăţii civile au distrus câteva din aceste amnistii, ducând la urmărirea penală a sute
de criminali. Aceste evenimente au dat naştere la discuţii în literatura academică şi rapoartele poliţiei cu privire la importanţa
dispariţiei amnistiilor în America de Sud pentru elaborarea normelor juridice internaţionale şi a preferinţelor politicilor privind
amnistia în cadrul regiunii şi dincolo de ea. Acest articol porneşte de la o analiză comparativă a jurisprudenţei Curţii
Interamericane a Drepturilor Omului şi a instanţelor naţionale, precum şi de la modificările legislaţiei pentru a demonstra că
există o tendinţă regională de renunţare la amnistiile necondiţionate decretate în timpul sau după conducerea dictatorială.
Articolul continuă cu verificarea afirmaţiilor făcute în literatură cu privire la importanţa tendinţei regionale referitoare la
legalitatea, durabilitatea şi oportunitatea amnistiilor. Arată că există puţine dovezi pentru a susţine afirmaţiile că dezvoltările
regionale indică o schimbare normativă mai mare. Se încheie prin identificarea riscurilor cauzate de supraîntinderea regională.
Subiect: drepturile omului; justiţie tranziţională; legea amnistiei.
13. McCORQUODALE, ROBERT – Defining the international rule of law: defying gravity? = Definireastatului de drept internaţional: sfidarea gravitaţiei? În: International & Comparative Law Quarterly – vol. 65,
nr. 2, 2016, p. 277-304.
Acest articol îşi propune să ofere o definiţie a statului de drept internaţional prin clarificarea obiectivelor principale ale unui stat
de drept, examinând dacă sistemul internaţional le-ar putea include. Demonstrează că poate exista o definiţie a statului de drept
internaţional care poate fi aplicată la sistemul internaţional. Această definiţie a statului de drept internaţional nu este dependentă
de o aplicare simplistă a statului de drept naţional, deoarece ia în considerare diferenţele semnificative dintre sistemele legale
naţionale şi internaţionale. Caută să arate că statul de drept internaţional este mai degrabă relativ, decât absolut, în aplicarea lui,
nu este legat de operaţiunea de substanţă a dreptului internaţional însuşi, şi poate fi aplicat la state, organizaţii internaţionale şi
actori nestatali. Merge mai departe şi arată că statul de drept internaţional există şi poate fi aplicat internaţional, chiar dacă nu
este încă pe deplin actualizat.
Subiect: drept internaţional; Organizaţia Naţiunilor Unite; sistem legal internaţional; stat de drept; stat de drept internaţional.
14. McGOLDRICK, DOMINIC – A defence of the margin of appreciation and an argument for its
application by the Human Rights Committee = O susţinere a marjei de apreciere şi un argument pentruaplicarea ei de către Comitetul pentru drepturile omului. În: International & Comparative Law Quarterly –
vol. 65, nr. 1, 2016, p. 21-60.
Marja de apreciere a devenit doctrina conceptuală centrală în arhitectura instituţională şi jurisprudenţială a Convenţiei Europene
pentru Drepturile Omului. Acest articol critică existenţa şi operarea marjei de apreciere în cadrul sistemului Convenţiei Europene
pentru Drepturile Omului şi îi apără utilitatea. Se arată că, aşa cum fiecare din justificările centrale pentru marja de apreciere
potrivit Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului se aplică în mod egal la Pactul Internaţional cu privire la drepturile
civile şi politice, astfel şi doctrina ar trebui să fie aplicată de către Comitetul pentru drepturile omului.
Subiect: Comitetul pentru drepturile omului; consens; Curtea Europeană a Drepturilor Omului; marjă de apreciere; universalitatea
drepturilor.
15. McGROGAN, DAVID – The problem of causality in international human rights law = Problemacauzalităţii în dreptul internaţional al drepturilor omului. În: International & Comparative Law Quarterly – vol. 65,
nr. 3, 2016, p. 615-644.
Domeniul monitorizării drepturilor omului a devenit preocupat de metode statistice de măsurare a gradului de respectare, precum
punctele de referinţă şi indicatorii. Acest lucru este reflectat în activitatea ştiinţifică a drepturilor omului, care a devenit din ce
în ce mai „empirică” în abordarea ei. Totuşi, actorii relevanţi care elaborează abordări statistice tratează cauzalitatea dsetul de
superficial, şi acest lucru produce probleme critice pentru asemenea proiecte. Acest articol sugerează că resursele – fie ele
temporale sau fiscale – ar putea fi mai bine alocate pentru îmbunătăţirea metodelor de identificare a încălcărilor decât pentru
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 49
Referințe bibliografice
elaborarea de metode statistice complicate, dar în cele din urmă ineficiente, de monitorizare a gradului de respectare a drepturilor
omului.
Subiect: cercetare empirică; drept internaţional; drepturile omului; ştiinţe sociale.
16. MILLS, ALEX – Private international law and EU external relations: think local act global, or think
global act local? = Drept internaţional privat şi relaţiile externe ale Uniunii Europene: gândeşte localacţionează global sau gândeşte global acţionează local? În: International & Comparative Law Quarterly – vol. 65,
nr. 3, 2016, p. 541-580.
În Uniunea Europeană, dreptul internaţional privat a fost aproape exclusiv dezvoltat prin adoptarea unor acte interne (în special
Regulamente UE) în căutare de scopuri interne (în principal, sporirea funcţionării eficiente a pieţei interne, şi mai recent
construirea unei zone de libertate, securitate şi dreptate). Această perspectivă a fost şi trebuie să fie contestată în lumina a două
evenimente. Primul este aparenta stabilire a competenţei externe exclusive a Uniunii Europene în domeniul dreptului
internaţional privat, creând oportunitatea de acţiune externă de către Uniunea Europeană. Cel de-al doilea este recunoaşterea
sporită de către Uniunea Europeană că acţiunea internă are efecte externe, care ar trebui să fie văzute nu doar ca incidentale, ci
şi ca instrumente potenţiale de politică externă. Împreună, aceste evenimente necesită atenţie asupra rolului pe care dreptul
internaţional privat poate şi ar trebui să îl joace ca parte din relaţiile externe ale Uniunii Europene. Acest articol examinează o
gamă de tehnici posibile care ar putea fi adoptate în relaţie cu această nouă dimensiune externă a dreptului internaţional privat
al Uniunii Europene şi oferă un studiu de caz despre varietatea de tehnici legale ce pot fi folosite de actori internaţionali pentru
a proiecta politici pe plan extern.
Subiect: conflictul dintre legi; drept internaţional privat; relaţii externe; Uniunea Europeană.
17. NAZZINI, RENATO – The law applicable to the arbitration agreement: towards transnational
principles = Legea aplicabilă acordului de arbitraj: către principii transnaţionale. În: International &
Comparative Law Quarterly – vol 65, nr. 3, 2016, p. 681-704.
Acest articol examinează problema legii care guvernează validitatea acordului de arbitraj. Cazurile Sulamérica de la Curtea de
apel din Anglia şi FirstLink de la Înalta Curte din Singapore demonstrează că principalele curţi jurisdicţionale de arbitraj din
lume pot ajunge la concluzii diametral opuse. În special, există în prezent puncte de vedere divergente cu privire la legea
aplicabilă acordului de arbitraj: legea aleasă de părţi să guverneze raportul lor juridic material sau legea instanţei de arbitraj. Este
puţin probabil ca această chestiune să fie clarificată curând la nivel internaţional. Totuşi, fără a împărtăşi abordări extreme care
pretind să determine validitatea acordului de arbitraj fără referire la vreun sistem juridic naţional, autorul arată că ar trebui să
fie încurajată o abordare mai „transnaţională”. Aceasta ar putea să se bazeze pe trei principii structurate, care să conducă la o
convergenţă internaţională, şi anume principiul nediscriminării, principiul estoppel şi principiul validării. Aceste principii pot
fi dezvoltate fără să interfereze cu abordarea convenţională a conflictului de legi, adoptată de către Curtea de apel din Anglia în
cazul Sulamérica.
Subiect: abordare transnaţională; acord de arbitraj; drept comparat; lege aplicabilă.
18. RG MURRAY, COLIN; O'DONOGHUE, AOIFE – Towards unilateralism? House of Commons
oversight of the use of force = Către unilateralism? Controlul Camerei Comunelor asupra uzului de forţă. În:
International & Comparative Law Quarterly – vol. 65, nr. 2, 2016, p. 305-341.
Implicarea adunărilor alese democratic în procesul de luare a deciziilor naţionale cu privire la uzul de forţă extrateritorial oferă,
după câte se pare, un control sigur asupra abuzurilor de putere executivă. Aşadar, multe democraţii liberale menţin cerinţele
constituţionale potrivit cărora adunarea naţională aleasă trebuie să autorizeze deciziile de a folosi forţa militară. Prin comparaţie,
Parlamentul Regatului Unit a jucat un rol limitat şi, adesea, indirect în autorizarea uzului de forţă. Totuşi, de la votul pentru
Războiul din Irak în 2003, rolul Parlamentului Regatului Unit a crescut până în punctul când, în august 2013, respingerea unei
moţiuni de guvern prin care se cerea aprobarea uzului de forţă a subminat eforturile de a construi o coaliţie internaţională pentru
a interveni în conflictul sirian în desfăşurare. Deşi, până acum, dezbaterea cu privire la această schimbare s-a concentrat pe
măsura în care controlul parlamentar asupra prerogativei de război este dorit, în acest articol se analizează cum rolul în evoluţie
al Parlamentului preconizează relaţia generală dintre mecanismele interne şi cele ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Autorii
contestă ipoteza de bază potrivit căreia, intervenţiile Parlamentului marchează o dezvoltare eveident pozitivă în constrângerea
uzului de forţă. Când este asociată cu accentul pe doctrina de intervenţie umanitară care a însoţit multe exerciţii controversate
ale forţei militare a Regatului Unit de la sfârşitul Războiului Rece, implicarea Parlamentului în procesul de luare a deciziilor
riscă să adâncească măsurile de siguranţă din Carta ONU. Guvernele britanice succesive au consimţit la extinderea rolului
Parlamentului, cu efectul de a schimba centrul de legitimare a uzului de forţă de la instituţiile ONU, unde Regatul Unit nu poate
controla acţiunile altor State, la o sferă internă care este predispusă la influenţă executivă.
Subiect: auto-apărare colectivă; Consiliul de securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite; control democratic; convenţii constituţionale
ale Regatului Unit; intervenţie umanitară; uz de forţă.
19. ROSE, CECILY – The limitations of a human rights approach to corruption = Limitările unei abordăridin perspectiva drepturilor omului cu privire la corupţie. În: International & Comparative Law Quarterly –
vol. 65, nr. 2, 2016, p. 405-438.
Dreptul internaţional al drepturilor omului poate servi ca un limbaj prin care avocaţii şi alţi profesionişti descriu prejudiciile
rezultate din corupţie, dar această abordare are limitări semnificative la nivelul cadrului juridic. În ciuda unei atenţii sporite
printre savanţi şi specialişti asupra raportării drepturilor omului la problema corupţiei, această legislaţie nu oferă o bază solidă
pentru a aborda o asemenea conduită. Tratatele internaţionale de drepturile omului nu se referă la corupţie, iar organismele
privind drepturile omului nu au prezentat soluţii pentru violarea şi subminarea drepturilor omului prin corupţie. Dat fiind faptul
că dreptul international al drepturilor omului uneşte doar Statele, acesta este inadecvat unui fenomen care are loc la intersecţia
dintre sectorul public şi cel privat, aşa cum este corupţia. Dreptul privind drepturile omului are propriile limitări chiar şi în
privinţa limbajului folosit pentru descrierea modului în care corupţia afectează drepturile sociale şi economice.
20. RUYS, TOM; FERRO, LUCA – Weathering the storm: legality and legal implications of the Saudi-
led military intervention in Yemen = Depăşirea crizei: legalitate şi implicaţii legale ale intervenţiei militareconduse de saudiţi în Yemen. În: International & Comparative Law Quarterly – vol. 65, nr. 1, 2016, p. 61-98.
În data de 26 martie 2015, o coaliţie condusă de saudiţi a lansat „Operaţiunea Furtună decisivă” pe teritoriul Republicii Yemen
ca urmare a cererii guvernului asaltat al acestei ţări. Deşi nu a primit înainte niciun decret oficial din partea Consiliului de
securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, intervenţia, care a avut loc pe fondul unui război civil, a primit aprobarea multor State,
fiind formulate foarte puţine critici. Totuşi, o examinare mai atentă arată că justificarea de auto-apărare, pe care se bazează
operaţiunea în principal, nu asigură o bază legală întemeiată pentru desfăşurarea acesteia. Mai mult decât atât, intervenţia este
problematică din perspectiva doctrinei de intervenţie prin invitaţie şi prezintă indiscutabil nedeterminare şi tendinţă spre abuz.
Subiect: dreptul la auto-apărare; dreptul la auto-determinare; intervenţie prin invitaţie; jus ad bellum; principiul non-intervenţiei.
21. VOGIATZIS, NIKOS – The admissibility criterion under Article 35(3)(b) ECHR: a „significant
disadvantage” to human rights protection? = Condiţia de admisibilitate conform art. 35(3)(b) din ConvenţiaEuropeană a Drepturilor Omului: un „dezavantaj semnificativ” pentru protecţia drepturilor omului?În: International & Comparative Law Quarterly – vol. 65, nr. 1, 2016, p. 185-211.
Scopul acestui articol este de a oferi o vedere de ansamblu critică asupra chestiunilor de principiu cu privire la „dezavantajul
semnificativ” al condiţiei de admisibilitate potrivit art. 35(3)(b) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în lumina
dezbaterii în desfăşurare cu privire la reforma Curţii. Potrivit autorului, condiţia de admisibilitate subminează accesul direct la
justiţie la nivel international, afectează dreptul la petiţie individuală la Curtea de la Strasbourg, constituie o neînţelegere a
principiului de subsidiaritate în cadrul maşinăriei Convenţiei, îndeamnă Curtea să ia în calcul meritele în timpul etapei de
admisibilitate într-un domeniu sensibil al hotărârii judecătoreşti precum drepturile omului şi atrage după sine riscul de clasificare
indirectă a drepturilor în funcţie de pagubele financiare suferite de aplicant. Articolul leagă aceste puncte de discuţia despre
reforma Curţii şi ia în considerare propuneri alternative de a-i reduce volumul. Autorul încheie prin a sublinia că condiţia de
„dezavantaj semnificativ” ar putea fi o oportunitate pentru a adresa întrebări legate de legitimitatea Curţii, inclusiv de rolul
exact şi funcţia Curtii Europene a Drepturilor Omului în cadrul Convenţiei.
Subiect: admisibilitate; Convenţia Europeana a Drepturilor Omului; Curtea Europeana a Drepturilor Omului; dezavantaj semnificativ;
24. DIXON, ROSALIND – An Australian (partial) bill of rights = O Declaraţie a drepturilor (parţială) aAustraliei. În: International Journal of Constitutional Law – vol. 14, nr. 1, 2016, p. 80-98.
Contrar opiniei populare, Constituţia Australiei chiar conţine o declaraţie a drepturilor. Totuşi, ceea ce este excepţional în legătură
cu această declaraţie, este faptul că este extrem de restrânsă atât în termeni comparativi, cât şi democratici. Această limitare în
protecţia constituţională a drepturilor are un impact direct asupra abordării Curţii Supreme a Australiei în interpretarea garanţiilor
exprese ale drepturilor. Încurajează o abordare limitată a interpretării unor asemenea drepturi, ceea ce înseamnă că eforturile
progresive de extindere a protecţiei constituţionale a drepturilor pot fi contraproductive. Singura abordare de încredere pentru
extinderea drepturilor constituţionale în Australia va implica, aşadar, tratarea, mai înainte, a încercării de schimbare
constituţională mai largă.
Subiect: Constituţia Australiei; Curtea Supremă din Australia; Declaraţia drepturilor.
Buletin de informare legislativă nr. 4/2016 51
Referințe bibliografice
25. FINCK, MICHÈLE – The role of human dignity in gay rights adjudication and legislation: a
comparative perspective = Rolul demnităţii umane în legislaţia şi judecarea drepturilor homosexualilor: unpunct de vedere comparativ. În: International Journal of Constitutional Law – vol. 14, nr. 1, 2016, p. 26-53.
Conceptul de demnitate umană este întâlnit din ce în ce mai frecvent în contextul drepturilor homosexualilor şi, mai ales, în
egalitatea la căsătorie. În sistemele juridice, demnitatea umană a apărut ca un instrument justificativ în instituirea drepturilor
homosexualilor – fie prin hotărâre judecătorească, fie prin legislaţie – şi asta în absenţa unui conţinut stabilit de demnitate în
aplicarea juridică în majoritatea ordinelor juridice interne. În acest articol, autorul încearcă să examineze fenomenul dintr-un
26. GEDDIS, ANDREW – Parliamentary government in New Zealand: lines of continuity and moments
of change = Guvern parlamentar în Noua Zeelandă: linii de continuitate şi momente de schimbare. În:
International Journal of Constitutional Law – vol. 14, nr. 1, 2016, p. 99-118.
Acest articol abordează o anume caracteristică a Constituţiei Noii Zeelande: combinarea continuă în cadrul unui sistem de
guvernare puternic centralizat a unei puteri legislative nelimitate din punct de vedere formal cu o dominanţă executivă puternică
asupra activităţilor Parlamentului naţiunii. Un observator şcolit în conformitate cu bunele practici constituţionale s-ar aştepta
să vadă câteva probleme semnificative în ceea ce priveşte modul cum este autorizată şi impusă puterea publică în Noua Zeelandă.
Totuşi, contrar acestor aşteptări, Noua Zeelandă a reuşit să combine forme unificate şi intensive de putere publică cu o societate
deschisă şi liberă, care are o istorie neîntreruptă de alegeri democratice contestate pe drept şi transferuri ulterioare de putere
guvernamentală datând din anii 1850. Acest articol abordează natura idiosincratică a formei de guvern parlamentar din Noua
Zeelandă şi, în special, efectul pe care l-a avut adoptarea unui sistem de vot formă mixt membru proporţională.
Subiect: Constituţia Noii Zeelande; guvern parlamentar; momente de schimbare.
27. LIN, CHIEN-CHIH – Constitutions and courts in Chinese authoritarian regimes: China and pre-
democratic Taiwan in comparison = Constituţii şi instanţe în regimurile autoritare din China: China şi Taiwanulpredemocratic în comparaţie. În: International Journal of Constitutional Law – nr. 2, 2016, p. 351-377.
Constituţiile şi instanţele joacă roluri importante nu numai în democraţie, ci şi în dictatură. Totuşi, funcţiile constituţiilor şi ale
instanţelor diferă de la o autocraţie la alta. După Războiul Civil chinezesc, China şi Taiwanul predemocratic au adoptat strategii
diferite pentru a face faţă cataclismului politic, deşi Partidul Comunist şi Partidul Naţional au avut în comun multe caracteristici.
China şi-a rescris constituţiile în mod repetat pentru a se adapta lumii în continuă schimbare, făcând justiţia neputincioasă. Pe
de altă parte, Taiwan a menţinut controlul judiciar chiar şi pe timpul perioadei autoritare, lăsând Constituţia paralizată.
Disparitatea ar trebui să fie atribuită diferitelor funcţii ale constituţiilor şi instanţelor în cele două societăţi autoritare chineze.
Taiwan a trebuit să se bazeze pe Constituţie şi curtea constituţională ca să îşi justifice formal afirmaţia de singur guvern legitim
chinez. Pe de altă parte, China îşi foloseşte constituţiile recente pentru a transmite lumii mesaje despre ultimele schimbări
28. MCLEAN, JANET – The unwritten political constitution and its enemies = Constituţia politică nescrisăşi inamicii ei. În: International Journal of Constitutional Law – vol. 14, nr. 1, 2016, p. 119-136.
Constituţia politică a Noii Zeelande duce lipsă de o revoluţie modernă, un nou început şi o constituţie scrisă. Articolul explică
factorii care sunt esenţiali în crearea constituţiei Noii Zeelande şi identifică câteva din modurile în care aceasta poate fi amendată.
Bazându-se pe lucrarea constituţionaliştilor politici britanici, autoarea elaborează o versiune a constituţionalismului politic al
Noii Zeelande care include contribuţiile culturii şi ale consilierilor. Folosind exemplul contractelor care propun să unească
Parlamente viitoare, autoarea sugerează că ameninţările la constituţia politică sunt manifeste în reformele instituţionale aparent
inofensive şi pledează pentru introducerea unui nou legalism al cărui scop să fie implementarea schimbării de cultură.
Subiect: constituţia politică; Noua Zeelandă; reforma instituţională.
29. NINET, ANTONI ABATI; GARDNER, JAMES A. – Distinctive identity claims in federal systems:
judicial policing of subnational variance = Cereri de identitate distinctive în sistemele federale: reglementarejudiciară de o variaţie subnaţională. În: International Journal of Constitutional Law – nr. 2, 2016, p. 378-410.
Este caracteristic statelor federale ca scopul puterii subnaţionale şi autonomia să facă obiectul unui diferend frecvent, şi ca
neînţelegerile cu privire la atingerea puterii naţionale sau subnaţionale să poată fi contestate într-o multitudine de cadre. Unităţile
subnaţionale hotărâte să pună în pericol limitele impuse la nivel naţional asupra puterii lor au la dispoziţie multe instrumente
cu care să forţeze limitele formale. Mai mult decât atât, sistemele federale adesea expun un grad surprinzător de toleranţă pentru
blocaj subnaţional, neascultare, şi alte comportamente cu intenţia de a extinde autoritatea subnaţională şi influenţa chiar şi peste
obiecţia naţională. Această toleranţă are, totuşi, limite. În acest articol, este examinat un set de hotărâri pronunţate de către curţi
constituţionale naţionale care anulează cereri formalizate de unităţi subnaţionale pentru o identitate subnaţională distinctivă.
Reacţiile negative ale acestor curţi sugerează că formalizarea legală a cererilor de identitate distinctive este percepută de către
curţi ca impunând o ameninţare neobişnuit de acută la adresa statului.
Subiect: cerere de identitate; imparţialitate; reglementare judiciară; sistem federal.
30. POLZIN, MONIKA – Constitutional identity, unconstitutional amendments and the idea of
constituent power: the development of the doctrine of constitutional identity in German constitutional
law = Identitate constituţională, modificări neconstituţionale şi ideea de putere constitutivă: elaborarea uneidoctrine de identitate constituţională în dreptul constituţional german. În: International Journal of Constitutional
Law – nr. 2, 2016, p. 411-438.
Articolul examinează evoluţia conceptului de identitate constituţională în istoria constituţională a Germaniei începând cu anul
1871, când a intrat în vigoare prima constituţie la nivelul Germaniei. Articolul evidenţiază ideile teoretice şi constelaţiile istorice
care redau evoluţia noţiunii de identitate constituţională şi ajută la clarificarea conceptului juridic. Arată că în perioada guvernată
de Constituţia Reich-ului german din 1871, conceptul de identitate constituţională era, în principiu, necunoscut. Noţiunea de
identitate constituţională a fost introdusă abia în timpul Constituţiei Weimar. În 1928, noţiunea a fost folosită de către avocaţii
constituţionali anti-democratici, Carl Scmitt şi Carl Bilfinger, în diferitele lor teorii pentru a justifica limitele implicite
* Lucrare realizată de Mirela Paven, Consiliul Legislativ.
52 Buletin de informare legislativă nr. 4/2016
Referințe bibliografice
(constituţionale) la modificările aduse Constituţiei Weimar. Pe timpul elaborării Legii fundamentale germane, nu s-a făcut
referire la noţiunea de identitate constituţională. Abia după intrarea în vigoare a Legii fundamentale germane a (re)apărut
noţiunea. A fost folosită în câteva aspecte din doctrina juridică pentru a interpreta articolul 79(3) din Legea fundamentală
germană în lumina ideilor lui Carl Schmitt. Mai recent, a fost adoptată de Curtea Constituţională a Germaniei pentru a justifica
limitele constituţionale asupra integrării europene. Articolul se încheie cu o evaluare a dezvoltării conceptului german de
identitate constituţională. Din acest motiv, doctrina germană este comparată cu dreptul constituţional francez.
Subiect: drept constituţional german; identitate constituţională; modificări neconstituţionale; putere constitutive.
31. PHELAN, WILLIAM – Supremacy, direct effect, and Dairy Products in the early history of European
law = Supremaţie, efect direct, şi Produse Lactate la începuturile dreptului european. În: International Journal
of Constitutional Law – vol. 14, nr. 1, 2016, p. 6-25.
Odată cu comemorarea a 50 de ani de la cele mai faimoase decizii ale Curţii Europene de Justiţie, Van Gend en Loos şi Costa
v. ENEL, s-a îndreptat atenţia către o altă decizie de la începuturile Curţii Europene de Justiţie. În data de 13 noiembrie 1964,
în Commission v. Luxembourg&Belgium, cazul Produse Lactate, Curtea Europeană de Justiţie a respins folosirea contramăsurilor
de „auto-ajutorare” în ordinea juridică comunitară, marcând aşadar distincţia fundamentală dintre dreptul european şi dreptul
internaţional general. Acest articol demonstrează că judecătorii Curţii Europene de Justiţie şi juriştii au recunoscut încă din
1965 că există o legătură cauzală directă între aceste trei cazuri. Aşadar, dovada istorică prezentată în acest articol susţine analiza
comparativă anterioară care a demonstrat că aceste trei decizii – Van Gend, Costa şi Luxembourg&Belgium – ar trebui să fie
recunoscute ca interconectate profund, în sensul că aplicarea instanţei naţionale a obligaţiilor europene ar trebui să fie înţeleasă
ca un substitut pentru executarea obligaţiilor europene prin contramăsuri interstatale.
Subiect: Curtea Europeană de Justiţie; drept european; efect direct; produse lactate; supremaţie.
32. RISHWORTH, PAUL – Writing things unwritten: common law in New Zealand's constitution = Ascrie lucruri nescrise: drept comun în constituţia Noii Zeelande. În: International Journal of Constitutional Law
– vol. 14, nr. 1, 2016, p. 137-155.
Se spune adesea că Noua Zeelandă are o constituţie nescrisă. Dar adjectivul „nescrisă” nu a însemnat niciodată absenţa scrierii,
ci absenţa oricărei legi cu adevărat supreme. Parlamentul este suprem, actele adoptate de acesta nefiind susceptibile de anulare
de către vreun tribunal. Articolul explorează felul în care dreptul comun răspunde la aceste realităţi privind constituţia Noii
Zeelande. Autorul examinează două domenii conexe în care o constituţie nescrisă, dacă a existat vreodată, ar putea impune
constrângeri explicite – mai întâi, în protecţia drepturilor individului prin puterea legislativă, şi în al doilea rând, în recunoaşterea
dimensiunii Maori a constituţiei Noii Zeelande. În ceee ce priveşte dimensiunea Maori, articolul explorează importanţa continuă
a Tratatului de la Waitangi încheiat în 1840 între Coroana Regatului Unit şi indigenii Maori. Implicaţiile acelei tranzacţii sunt
încă valabile, 165 de ani mai târziu. Renaşterea globală a drepturilor omului şi recunoaşterea drepturilor indigene au condus la
reimaginarea constituţiei Noii Zeelande. Într-o ţară în care pragmatismul este o valoare apreciată, dreptul comun dezvoltat de
judecători în lumina valorilor Noii Zeelande are o funcţie de actualizare importantă. În acest sens, dreptul comun are rolul de a
scrie lucruri care rămân nescrise.
Subiect: constituţia Noii Zeelande; constituţie nescrisă; drept comun; drept comun constituţional; Tratatul de la Waitangi.
Cărţi recent achiziţionatede Biblioteca Consiliului Legislativ
– Bibliografie indexată* –
1. ACHIMESCU, CARMEN-GINA. – Principiul subsidiarităţii în domeniul protecţiei europene a
drepturilor omului / Carmen-Gina Achimescu. – Bucureşti: C.H. Beck, 2015. – XII, 164 p. – (Praxis). – ISBN
978-606-18-0497-9: 17,94 lei
SUBIECT: drepturile omului; protecţia europeană a drepturilor omului; principiul subsidiarităţii; Uniunea Europeană; CEDO;
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
342.7/A16
2. ANDREESCU, MARIUS; PURAN, ANDRA NICOLETA. – Drept constituţional: teoria generală
a Statului: [curs universitar] / Marius Andreescu; Andra Nicoleta Puran. – Bucureşti: C.H. Beck, 2016. – XIV,
252 p. – (Manuale Beck). – ISBN 978-606-18-0530-3: 26,94 lei
SUBIECT: drept constituţional; teoria statului; stat; putere; organizare putere; abuz de putere; proporţionalitate în organizarea
statală; statul român; partide politice; sistem electoral; drept parlamentar; puterea executivă; puterea judecătorească; justiţie
constituţională; integrare euroatlantică
342.4/A52
3. ANDREESCU, MARIUS. – Principii şi valori constituţionale / Marius Andreescu. – Bucureşti:
Universul Juridic, 2016. – 356 p. – (Studii juridice). – ISBN 978-606-673-754-8: 32 lei