1. Legislaţia unei ţări dezvăluie imaginea naţiunii respective, o anumită identitate şi cultură juridică. De la apariţia primei ediţii a Repertoriului legislaţiei României, sub egida Consiliului Legislativ, în anul 1997, legislaţia naţională a cunoscut o dezvoltare considerabilă, de la an la an fiind adoptate noi reglementări, legislaţia naţională actuală prezentând, în comparaţie cu cea de acum 22 de ani, deosebiri majore care îşi găsesc expresia nu numai cantitativ, în numărul mare de acte normative noi de bază şi acte modificatoare adoptate, dar şi în importanţa domeniilor reglementate. Legislaţia în vigoare, într-o anumită colectivitate, la un moment dat, poate părea unui analist ca un ansamblu haotic şi exorbitant de acte normative, într-o expansiune nestructurată şi aparent fără bază teoretică, ce conţine în elementele ei dispersate, în afara reglementărilor clare de ordonare a vieţii sociale, o serie de anomalii, contradicţii, repetări şi neclarităţi care fac, uneori, dificilă aplicarea ei. În condiţiile însă de înnoire a respectivei societăţi şi de aşezare a acesteia pe noi baze, traseul sinuos şi complicat parcurs de sistemul legislativ poate fi, însă înţeles, căci, aşa cum afirma marele filosof Jean Jacques Rousseau, „ar trebui zei pentru a da legi oamenilor”. 2. Consiliului Legislativ, organ consultativ de specialitate al Parlamentului, îi revine sarcina ţinerii evidenţei oficiale a legislaţiei României şi furnizării informaţiei necesare desfăşurării procesului legislativ, pe lângă atribuţiile de avizare a proiectelor de acte normative, potrivit dispoziţiilor art.79 din Constituţia României, republicată, şi art. 2 alin. (1) lit. f) din legea sa organică, nr.73/1993, republicată. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) lit. h) din aceeaşi lege, Consiliul Legislativ elaborează Repertoriul legislaţiei României – evidenţă oficială –, precum şi varianta on – line a acestuia. Această obligaţie constituţională şi legală are ca fundament principiul existenţei în România a unei singure evidenţe oficiale a legislaţiei, care să permită cunoaşterea exactă şi corectă a situaţiei juridice a fiecărui act normativ, la diferite momente istorice, şi care să constituie punct de plecare în elaborarea de noi reglementări; orice altă evidenţă legislativă ţinută de entităţi juridice neabilitate în acest sens, nu poate fi avută în vedere. De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici variantele consolidate ale actelor norma- tive întocmite de acestea, întrucât numai variantele republicate în publicaţia oficială a statului au caracter oficial, fiind întocmite de organele abilitate şi avizate de Consiliul Legislativ, conform dispoziţiilor legale. 3. Universul legislativ ce cuprinde totalitatea actelor normative elaborate de legiuitor pe parcursul timpului şi supus permanent unor schimbări majore sau minore, sub impactul noilor reglementări impuse de realităţi, este reflectat în ediţiile anuale ale Repertoriului legislaţiei României – evidenţă oficială –, întocmite de Consiliul Legislativ. Ajuns la cea de-a XVII – a ediţie, Repertoriul se prezintă ca un adevărat „istoric al legilor” ce permite tuturor utilizatorilor dreptului, şi nu numai, să găsească cu uşurinţă o lege sau un alt act căutat, dar să-i şi poată parcurge dintr-o dată întreaga evoluţie. Noianul de acte normative care au fost adop- tate timp de aproape 150 de ani reflectat în lucrare, a cerut o muncă uriaşă pentru a fi luat în evidenţă, Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 3 STUDII, OPINII, INFORMĂRI Repertoriul legislaţiei României - evidenţă oficială - ediţia a XVII - a Sorin POPESCU Izabella Nina NAVROŢCHI Preşedinte de Secţie şef de sector Consiliul Legislativ Consiliul Legislativ
47
Embed
Repertoriul legislaţiei României - evidenţă oficială ...clr.ro/eBuletin/1_2013/Buletin_1_2013.pdf · INDEXUL ALFABETIC PARTEA I – CRONOLOGICĂ este, ... nu mai sunt adecvate
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1. Legislaţia unei ţări dezvăluie imaginea
naţiunii respective, o anumită identitate şi cultură
juridică. De la apariţia primei ediţii a Repertoriului
legislaţiei României, sub egida Consiliului Legislativ,
în anul 1997, legislaţia naţională a cunoscut o
dezvoltare considerabilă, de la an la an fiind adoptate
noi reglementări, legislaţia naţională actuală
prezentând, în comparaţie cu cea de acum 22 de ani,
deosebiri majore care îşi găsesc expresia nu numai
cantitativ, în numărul mare de acte normative noi de
bază şi acte modificatoare adoptate, dar şi în
importanţa domeniilor reglementate. Legislaţia în
vigoare, într-o anumită colectivitate, la un moment
dat, poate părea unui analist ca un ansamblu haotic
şi exorbitant de acte normative, într-o expansiune
nestructurată şi aparent fără bază teoretică, ce conţine
în elementele ei dispersate, în afara reglementărilor
clare de ordonare a vieţii sociale, o serie de anomalii,
contradicţii, repetări şi neclarităţi care fac, uneori,
dificilă aplicarea ei. În condiţiile însă de înnoire a
respectivei societăţi şi de aşezare a acesteia pe noi
baze, traseul sinuos şi complicat parcurs de sistemul
legislativ poate fi, însă înţeles, căci, aşa cum afirma
marele filosof Jean Jacques Rousseau, „ar trebui zei
pentru a da legi oamenilor”.
2. Consiliului Legislativ, organ consultativ de
specialitate al Parlamentului, îi revine sarcina ţinerii
evidenţei oficiale a legislaţiei României şi furnizării
informaţiei necesare desfăşurării procesului
legislativ, pe lângă atribuţiile de avizare a proiectelor
de acte normative, potrivit dispoziţiilor art.79 din
Constituţia României, republicată, şi art. 2 alin. (1)
lit. f) din legea sa organică, nr.73/1993, republicată.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 1
alin. (1) lit. h) din aceeaşi lege, Consiliul Legislativ
elaborează Repertoriul legislaţiei României –evidenţă oficială –, precum şi varianta on – line a
acestuia.
Această obligaţie constituţională şi legală are
ca fundament principiul existenţei în România a unei
singure evidenţe oficiale a legislaţiei, care să permită
cunoaşterea exactă şi corectă a situaţiei juridice a
fiecărui act normativ, la diferite momente istorice, şi
care să constituie punct de plecare în elaborarea de
noi reglementări; orice altă evidenţă legislativă ţinută
de entităţi juridice neabilitate în acest sens, nu poate
fi avută în vedere. De asemenea, nu pot fi avute în
vedere nici variantele consolidate ale actelor norma -
tive întocmite de acestea, întrucât numai variantele
republicate în publicaţia oficială a statului au caracter
oficial, fiind întocmite de organele abilitate şi avizate
de Consiliul Legislativ, conform dispoziţiilor legale.
3. Universul legislativ ce cuprinde totalitatea
actelor normative elaborate de legiuitor pe parcursul
timpului şi supus permanent unor schimbări majore
sau minore, sub impactul noilor reglementări impuse
de realităţi, este reflectat în ediţiile anuale ale
Repertoriului legislaţiei României – evidenţă oficială–, întocmite de Consiliul Legislativ.
Ajuns la cea de-a XVII – a ediţie, Repertoriulse prezintă ca un adevărat „istoric al legilor” ce
permite tuturor utilizatorilor dreptului, şi nu numai, să
găsească cu uşurinţă o lege sau un alt act căutat, dar
să-i şi poată parcurge dintr-o dată întreaga evoluţie.
Noianul de acte normative care au fost adop -
tate timp de aproape 150 de ani reflectat în lucrare, a
cerut o muncă uriaşă pentru a fi luat în evidenţă,
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 3
STUDII, OPINII, INFORMĂRI
Repertoriul legislaţiei României - evidenţă oficială -ediţia a XVII - a
Sorin POPESCU Izabella Nina NAVROŢCHI
Preşedinte de Secţie şef de sector
Consiliul Legislativ Consiliul Legislativ
clasificat, urmărit pe parcursul existenţei sale şi apoi
trecut în fondul pasiv al legislaţiei.
De la înfiinţarea sa, la 1 aprilie 1996, cel de-al
treilea Consiliu Legislativ a continuat activitatea de
ţinere a evidenţei oficiale a actelor normative publi -
cate în Monitorul Oficial al României, prin întocmirea
fişierului legislaţiei, cuprinzând datele şi informaţiile
pentru fiecare act publicat, respectiv titlul, numărul şi
data publicaţiei oficiale în care a apărut, precum şi
intervenţiile legislative pe care acesta le-a avut în
decursul timpului. Fişele de evidenţă repre zintă ade -
vă rate „cărţi de identitate” pentru fiecare act normativ
în parte, ele menţionând, pe lângă inter venţiile ex -
prese suferite de actul normativ de-a lungul existenţei
sale (modificări, completări, abrogări, suspendări,
repuneri în vigoare, prorogări de termene etc.), şi alte
date importante, respectiv trimiterile şi contin genţele
cu alte reglementări, derogările, normele în alb şi
normele de republicare.
Îndeplinirea atribuţiilor Consiliului Legislativ
de ţinere a evidenţei oficiale a legislaţiei României şi
de întocmire a celor XVII ediţii ale Repertoriuluilegislaţiei României – evidenţă oficială nu ar fi fost
însă posibilă fără bogatul tezaur constând în fişele de
evidenţă pe suport de hârtie a actelor normative
adoptate anterior datei sale de înfiinţare, pe care
Consiliul Legislativ le-a preluat de la Ministerul
Justiţiei şi de la fostul Consiliu Legislativ creat în
anul 1971. Practic, aceste fişe de evidenţă au fost
punctul de la care s-a pornit în realizarea respectivei
sarcini a Consiliului, în contextul fluctuaţiei legisla -
tive la care am asistat în ultimii 22 de ani.
Fişierul de evidenţă a actelor normative, furni zând
toate informaţiile despre fiecare act normativ, precum şi
despre raporturile acestuia cu alte acte normative, a stat
la baza întocmirii repertoriilor legislaţiei României
apărute anual sub egida Consi liului Legislativ, începând
cu anul 1997, după o pauză de 9 ani.
Până la ediţia a XII – a (1864 – 2007) inclusiv,
Repertoriul legislaţiei României – evidenţă oficială afost editat pe suport de hârtie. Ulterior însă, având în
vedere conţinutul bogat al acestuia care, de la an la an,
a crescut proporţional cu numărul actelor normative
adoptate – în prezent acesta are un număr de 4.663 de
pagini – Repertoriul legislaţiei – evidenţă oficială a
fost imprimat doar pe suport electronic, în format pdf.
4. Ediţia a XVII – a este structurată, ca şi
ediţiile precedente, în două părţi, şi anume:
I. PARTEA CRONOLOGICĂ
II. INDEXUL ALFABETIC
PARTEA I – CRONOLOGICĂ este, la rândul
ei, formată din 4 capitole, denumite astfel:
– Capitolul 1. Acte normative în vigoare,
inclusiv acte internaţionale la care România este
parte, emise în perioada 22 decembrie 1989 – 31
decembrie 2012 şi publicate în Monitorul Oficial al
României;
– Capitolul 2. Acte normative modificatoare,
emise în perioada 22 decembrie 1989 – 31 decembrie
2012 şi publicate în Monitorul Oficial al României;
– Capitolul 3. Acte normative emise din anul
1864 până la data de 22 decembrie 1989, publicate
în Monitorul Oficial/Buletinul Oficial, integral ori
parţial în vigoare sau neabrogate expres;
– Capitolul 4. Acte normative abrogate expres
sau având caracter temporar, care şi-au produs
efectele ori care şi-au încetat aplicabilitatea după 22
decembrie 1989.
În cadrul Capitolului 1 sunt cuprinse actele
normative de după 22 decembrie 1989, având funcţie
de sine stătătoare, denumite acte normative de bază,
care constituie partea în mod covârşitor prepo n de -
rentă a legislaţiei în vigoare a României.
Referindu-ne la actele normative de bază din
perioada 1864 – 31 decembrie 2012, (decrete-legi,
legi, decrete, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă şi
hotărâri ale Guvernului) în vigoare sau neabrogate
expres, existente în fondul activ al legislaţiei
României, acestea sunt în număr de 13. 355.
În ceea ce priveşte actele din anul 2012,
inserate în ediţia a XVII–a a Repertoriului, relevăm
că au fost adoptate şi publicate în Monitorul Oficial
al României, Partea I: 222 de legi, din care 179 legi
de bază (din care 109 legi de aprobare a unor
ordonanţe/ordonanţe de urgenţă şi 11 de respingere a
unor ordonanţe/ordonanţe de urgenţă); 26 ordonanţe,
din care 6 de bază; 95 ordonanţe de urgenţă, din care
40 de bază; 1.309 hotărâri ale Guvernului, din care
335 de bază. Un număr de 18 hotărâri ale Guvernului
nu fost publicate, iar 13 au fost publicate în anul
2013, nefiind incluse în ultima ediţie a Repertoriului,
care, aşa cum am precizat, cuprinde actele publicate
în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la
data de 31 decembrie 2012.
În total, în anul 2012, au fost adoptate 1.652
de acte normative, din care 560 acte de bază şi 1.092
de acte modificatoare. Dacă adăugăm că dintre cele
179 legi de bază, 120 sunt legi de aprobare sau de
respingere a unor ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă
ale Guvernului, se poate remarca ponderea mare pe
Studii, opinii, informări
4 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013
care o au actele modificatoare în legislaţia naţională
adoptată în anul 2012.
Actele normative de bază ce alcătuiesc Capi -
tolul 1 sunt enumerate ţinând seama de ierarhia forţei
lor juridice, cu respectarea principiului supremaţiei
legii, actele organului legiuitor fiind urmate de actele
normative subordonate, în executare, de regle -
mentările şi actele altor autorităţi publice centrale.
Ele sunt inserate cu toate elementele lor de iden -
tificare şi anume: categoria actului normativ, numărul
şi anul adoptării/emiterii, titlul, în forma sa iniţială sau
conform ultimei modificări şi, în final, numărul şi data
Monitorului Oficial în care a fost publicat.
În situaţia în care un act normativ de bază este
modificat, actul modificator este menţionat numai cu
unele elemente esenţiale de regăsire şi plasat, după
termenul „Modificări, sub actul de bază.
În scopul cunoaşterii precise a conţinutului
sintetic al intervenţiilor produse în structura actului
de bază, actul modificator indică concret ce anume
articole, alineate sau alte elemente structurale ale
acestuia au fost modificate, completate, introduse,
abrogate sau având o aplicare temporară.
În suita modificărilor se menţin toate inter -
venţiile legislative care au avut loc asupra unui act
normativ de bază, ca evenimente juridice, chiar dacă
unele dintre acestea nu mai au legitimitatea de a fi
aplicate în viitor, fiind temporare sau abrogate expres.
Procedându-se astfel, se facilitează cunoaş terea
tuturor intervenţiilor legislative ce au avut loc asupra
actului normativ de bază.
Este de subliniat că în cadrul Capitolelor 1 şi 3
se regăsesc acte care, deşi sunt în vigoare, nefiind
abrogate în mod expres, nu mai au aplicare. Colec tivul
de elaborare a Repertoriului nu putea, după aprecierea
sa, să înlăture acte normative care nu sunt expres
abrogate. Cu alte cuvinte, abrogările implicite, acelea
care rezultă din interpretarea unui act normativ mai
recent, nu au fost luate în considerare. Pentru actele
normative de bază pe care le considerăm însă, în mod
evident, abrogate implicit, s-a făcut o trimitere la noile
reglementări în materia respectivă, cu semnul v. (vezi).
Aceste aprecieri se limitează însă la acte normative
asupra existenţei cărora nu există controverse, întrucât,
astfel cum s-a arătat, în Reper toriu s-a operat numai cu
intervenţiile legislative exprese.
Referitor la Capitolul 3, în acesta sunt cuprinse
actele normative – puţine la număr – emise în
perioada dintre anul 1864 şi data de 22 decembrie
1989, publicate în Monitorul Oficial/Buletinul
Oficial, care sunt integral sau parţial în vigoare ori
neabrogate expres.
Locul lor în Capitolul 3 reprezintă o excepţie
de la regula prezentării în suita cronologică, istorică,
a legislaţiei României, dat fiind rolul acestora – cu
unele excepţii – de restrânsă utilizare, deoarece, în
general, normele juridice vechi, cu obligativitate
generală, nu mai sunt adecvate noii ordini de drept
instaurate după 22 decembrie 1989. Excepţiile la care
ne referim au în vedere, în principal, vechile coduri
care urmează să fie înlocuite de noile coduri, adoptate
în anii 2009 şi 2010, dar neintrate încă în vigoare, cu
excepţia noului Cod civil, intrat în vigoare la
1 octom brie 2011, şi a noului Cod de procedură civilă
intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
În acest fond se regăsesc şi acte normative care
doar parţial mai sunt aplicabile sau care sunt
nefuncţionale în totalitatea lor. Am considerat utilă
includerea şi a acestor acte normative în Repertoriul
actual al legislaţiei României, urmărindu-se cu
deosebire avizarea utilizatorilor că unele acte
normative au o situaţie precară şi că pot fi, într-un
viitor apropiat, datorită procesului de novare
legislativă, propuse spre abrogare expresă. În cazul
în care unele norme ar mai putea prezenta interes, pot
fi preluate în acte normative noi, adoptate potrivit
procedurii şi competenţelor legale.
Procedând astfel, s-ar putea elimina tot ceea ce
a mai rămas din unele acte normative vechi, ale căror
prevederi sunt, în mare măsură, inaplicabile, depăşite
de noile realităţi social-economice.
Capitolul 2 cuprinde actele modificatoare
emise după 22 decembrie 1989, care au exclusiv sau
parţial această funcţie şi are rolul ca acestea să fie mai
uşor identificate şi regăsite după criteriile categoriei
actului şi numărului acestuia. De asemenea, el are şi
funcţia de a realiza legătura între cele două fonduri
legislative, din Capitolele 1 şi 3, atunci când modifi -
carea a intervenit în perioada de după 22 decembrie
1989 şi se referă la ambele aceste fonduri legislative.
Capitolul 4 este alcătuit din totalitatea actelor
normative abrogate expres după 22 decembrie 1989,
precum şi din actele considerate a fi avut caracter
temporar şi care s-au epuizat în aplicare.
O altă categorie de acte normative inclusă în
acest capitol o constituie actele scoase din evidenţa
fondului activ (SE), dintre care enumerăm:
a) acte normative care au în exclusivitate funcţia
de act abrogator sau de respingere a ordonanţelor
Guvernului. Aceste acte sunt trecute sub actul de bază
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 5
care a fost abrogat expres, respectiv respins şi sunt
evidenţiate şi separat sub simbolul (SE);
b) acte normative sub condiţie, care şi-au
încetat aplicabilitatea în momentul îndeplinirii
condiţiei. Includem în această categorie acele acte
care stabilesc validitatea lor până la data emiterii unui
alt act normativ nominalizat expres în text.
5. PARTEA a II-a a Repertoriului cuprinde
INDEXUL ALFABETIC al actelor normative în
vigoare, evidenţiate în Partea I, Capitolul 1.
Indexul alfabetic conţine informaţii utile atât
pentru actele normative interne (naţionale), cât şi
pentru actele internaţionale la care România este
parte. Cuvintele cheie (descriptorii) care carac -
terizează un asemenea act normativ sunt inserate, în
funcţie de conţinutul lor juridic, în ordine alfabetică.
De asemenea, fiecare descriptor are, la rândul
lui, atunci când este cazul, subdescriptori rezultaţi din
legăturile sale fireşti, ca urmare a subsumării faţă de
descriptorul aflat în vârful ierarhiei date.
Acest procedeu permite reprezentarea rapidă
cu privire la ansamblul de norme dintr-un anumit
domeniu, dependente unele de altele, în modalităţi
multiple. Ca urmare, se realizează un cadru coerent şi
logic în regăsirea conceptelor, categoriilor şi
instituţiilor juridice, care permite trimiterea la
normele din care fac parte şi care sunt menţionate în
dreptul acestora prin categoria actului, număr şi an.
6. Subliniind enorma dificultate a gestionării
fondului legislativ, nu se poate trece cu vederea
organelor emitente de a nu evidenţia întotdeauna, din
cauza precipitării excesive în elaborarea textelor,
toate implicaţiile asupra actelor existente. La
adăpostul comodei formule de abrogare a tuturor
dispoziţiilor contrare, se transferă destinatarilor legii
complicata sarcină de a deduce clarificarea contra -
dicţiilor dintre texte, de multe ori provocată de faptul
că îmbinarea voită cu alte texte nu este cu uşurinţă
inteligibilă.
Mari dificultăţi se ivesc şi în cazurile în care,
actele în executare, emise în temeiul unei regle men -
tări care a fost abrogată, nu au fost abrogate în mod
expres sau înlocuite.
De principiu, abrogarea unui act normativ duce
la lipsirea de efecte juridice a actelor normative emise
în aplicarea acestuia. De cele mai multe ori însă, în
lipsa unei abrogări exprese a actelor subsecvente, prin
lipsirea acestora de efecte juridice, s-ar ajunge la
situaţia unui vid legislativ.
7. Repertoriul legislaţiei României – evidenţăoficială – Ediţia a XVII – a, întocmit pe baza
legislaţiei adoptate şi publicate în Monitorul Oficial
al României până la data de 31 decembrie 2012,
reprezintă un instrument de lucru pentru jurişti,
elaboratori şi utilizatori ai dreptului, fiind distribuit
ministerelor precum şi altor autorităţi ale adminis -
traţiei publice centrale de specialitate. El poate fi
regăsit pe site-ul Consiliului Legislativ, la adresa
www.clr.ro, precum şi pe site-ul Camerei Deputaţilor,
la adresa www.cdep.ro.
Studii, opinii, informări
6 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013
1. Introducere. Doctrina şi practica juridică
au fost preocupate în mod constant de sistematizarea
şi simplificarea legislaţiei, în contextul unei inflaţii
normative caracterizate de abundenţa normelor şi
instabilitatea regulilor.
Noţiunea de simplificare legislativă nu poate
fi definită cu uşurinţă. Din punct de vedere formal,
simplificarea reprezintă modalitatea de a garanta ca
normele juridice să fie înţelese de toţi cetăţenii, adică
să se producă inteligibilitatea dreptului. Simplificarea
legislaţiei vizează, în această perspectivă, satisfacerea
principiului de claritate al legii şi al obiectivului cu
valoare constituţională al cunoaşterii legii.
Desigur, forma regulii de drept poate împie -
dica cetăţeanul să aibă o înţelegere reală asupra
textului. Totodată, norma juridică nu poate fi acce -
sibilă cu uşurinţă din cauza inflaţiei textelor şi a
modificărilor succesive făcute de legiuitor. Claritatea
actului normativ impune coerenţa textelor unele cu
altele. În acest scop, prezentarea legislaţiei într-un
ansamblu organizat, construit după un plan de
ansamblu sistematic, este indispensabilă.
După cum spunea un cunoscut specialist în
tehnică legislativă din Uniunea Europeană „elabo -rarea legilor nu este numai o artă, ci este, în egalămăsură, o ştiinţă sau mai exact o tehnică şi, în plus,o tehnică dificilă. Frecvenţa criticilor în acestdomeniu demonstrează această dificultate. Acestecritici, care există în toate ţările, se fac atât asupracantităţii, cât şi asupra calităţii legislaţiei”1
.
2. Procesul de simplificare legislativă la
nivelul Uniunii Europene. Simplificarea legislativă
şi ameliorarea calităţii legislaţiei reprezintă o cerinţă
a instituţiilor Uniunii Europene. Astfel, Comunicarea
Comisiei Europene intitulată „Aplicarea programuluicomunitar de la Lisabona: o strategie de simplificare
a reglementării”2
continuă şi dezvoltă Comunicarea
din martie 2005 intitulată „Ameliorarea reglemen -tării în materie de creştere economică şi a locurilorde muncă în Uniunea Europeană”3
. Comisia consi -
deră că este necesară o reorientare a eforturilor,
accentul fiind pus pe crearea unui sistem reglementar
comunitar care să contribuie la realizarea noii
strategii de la Lisabona în favoarea creşterii econo -
mice şi a locurilor de muncă în Europa. A fost
propusă o nouă abordare pentru a încuraja mai mult
ameliorarea reglementării în optica unei competiti -
vităţi crescute.
Iniţiativa este deosebit de importantă pentru
întreprinderile mici şi mijlocii din Europa, care
constituie 99% din totalul întreprinderilor şi 2/3 din
locurile de muncă, care dispun de mijloace şi exper -
tiză mai limitate pentru a face faţă unor norme şi
reglementări adesea complexe. Este necesar să se
evalueze cum nevoile particulare ale acestora pot fi
luate în considerare în cadrul simplificării.
Conform Comunicării COM(2005)535, sim -
pli ficarea la nivel comunitar şi naţional constă în
facilitarea sarcinilor cetăţenilor şi a operatorilor
economici şi trebuie să asigure un cadru legislativ
mai eficient, mai adaptat la realizarea unor obiective
strategice ale Comunităţii. Pe baza unui program de
lucru fondat pe contribuţiile statelor membre şi a
părţilor interesate, Comisia va defini priorităţile sale
în materie de simplificare.
Aspectele la care se referă comunicarea
vizează:
i) noua strategie de simplificare la nivelul UE;
ii) abordarea simplificării reţinute de Comisie;
iii) susţinerea instituţiilor şi a statelor membre.
i) Revizuirea acquis-ului trebuie să devină un
proces continuu şi sistematic care să permită
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 7
Simplificarea legislativă la nivelulUniunii Europene
Cătălin CIORA
consilier, şef de sector
1
Jean-Claude Piris, Union européenne: comment rédiger unelegislation de qualité dans 20 langues et pour 25 Etats membres,
în Revue du droit public, nr.2/2005, p.476.
2
COM(2005)535final din 25 octombrie 2005.
3
COM(2005)97 din 16 martie 2005.
4
Conform acestei comunicări, consolidarea reprezintă
„procedeul prin care dispoziţiile unui act normativ şi toatemodificările sale sunt reunite în mod mecanic, fără nici o altăintervenţie şi fără ca această operaţiune să producă efectejuridice”. Consolidarea ansamblului acquis-ului comunitar a fost
terminată, aşa cum s-a prevăzut, în vara anului 2003, iar textele
consolidate sunt disponibile, gratuit, pe site-ul EUR-Lex.
5
Acordul interinstituţional din 28 noiembrie 2001, privind
recurgerea mai organizată la tehnica refacerii actelor juridice,
publicat în Jurnalul Oficial C77 din 28 martie 2002.
6
Comunicarea Comisiei asupra rolului standardizării europene în
cadrul politicilor şi legislaţiei europene (COM(2004)674final),
precum şi propunerea de decizie a Parlamentului european şi a
Consiliului referitoare la finanţarea standardizării europene
(COM(2005)377).
legiuitorului să revizuiască legislaţia, ţinând cont de
interesele legitime ale sectoarelor public şi privat.
Astfel, pentru a demara procesul a fost selectat un
prim lot de legislaţii de simplificat, în urma unei vaste
consultări. Procesul va fi alimentat apoi de noi
proceduri de revizuire mai sistematice, menite să
identifice priorităţile viitoare ale simplificării, ţinând
cont de o analiză generală a impactului legislaţiei. El
înglobează o analiză economică detaliată şi va ţine
cont de ambiţiile UE în materie socială şi de mediu ca
elemente esenţiale ale obiectivului prioritar de
dezvoltare durabilă definit în tratat.
Anexa 1 a Comunicării COM (2005)535 pre -
zintă rezultatele consultării vaste lansate de Comisie
cu statele membre şi cu întreprinderile, completată
de o consultare publică pe Internet. Rezultatele sunt
reexaminate conform experienţei interne a Comisiei,
pentru a cântări fiecare sugestie de simplificare.
Statele membre şi principalele asociaţii profesionale
au trimis răspunsuri detaliate expunând în general
dificultăţile întâlnite şi propuneri de remediere.
Astfel, nevoile în materie de simplificare care rezultă
din consultarea statelor membre sunt clasate în 5
categorii:
– clarificarea şi ameliorarea lizibilităţii le -
gislaţiei,
– actualizarea şi modernizarea cadrului regle -
mentar,
– reducerea costurilor administrative,
– consolidarea coerenţei acquis-ului comu -
nitar,
– ameliorarea proporţionalităţii acquis-ului.
În anexa 2 a Comunicării COM (2005)535 este
prezentat un program glisant bazat pe experienţa
practică a părţilor interesate care se înscrie în noua
strategie de simplificare. Programul precizează
textele legislative pe care Comisia îşi propune să le
reexamineze în scopul de a le simplifica în cursul
următorilor trei ani. Programul glisant a fost stabilit
în urma consultărilor cu statele membre. Lista
include priorităţile sectoriale identificate de Comisie
(deşeuri, automobile, construcţii), dar şi rezultatele
consultării la scară largă a statelor membre şi a
părţilor.
ii) Comisia propune să se recurgă la urmă -
toarele metode de simplificare:
a) abrogarea. Un mare număr de acte nor -
mative adoptate după 1957 sunt depăşite sau caduce,
ele fiind adesea deja abrogate. Totuşi, unele dispoziţii
continuă să producă obligaţii mai ales cu caracter
administrativ pentru autorităţi şi întreprinderi.
Comisia va continua să facă eforturi pentru a abroga
aceste acte juridice depăşite sau caduce, fiind
important ca abrogarea acestor acte comunitare să fie
urmată de abrogarea dispoziţiilor de aplicare
naţională corespunzătoare.
b) codificarea. Codificarea contribuie într-o
mare măsură la reducerea volumului legislaţiei
comunitare şi produce simultan texte mai lizibile şi
mai sigure pe plan juridic, Comisia urmând să
continue programul său de codificare. Conform
definiţiei acceptate de Comisie, codificarea este
„procedeul prin care dispoziţiile unui act şi toate
modificările sale sunt reunite într-un nou act cu
caracter obligatoriu care abrogă actele pe care le
înlocuieşte fără să modifice fondul respectivelor
dispoziţii”. În noiembrie 2001, Comisia a lansat un
oficiale ale Uniunii Europene antrenează o creştere
semnificativă a numărului de texte codificate de după
2005.
c) refacerea (refonte). Prin acest procedeu, un
nou act cu caracter obligatoriu abrogă actele pe care
le înlocuieşte, reunind totodată modificările de fond
ale legislaţiei, precum şi codificarea restului dispo -
ziţiilor nemodificate. Este o metodă ce are o mare
capacitate de simplificare, ea modificând şi codi -
ficând simultan actele juridice. Conform Acordului
interinstituţional
5
Comisia prevede recurgerea la
această tehnică pentru propunerile de modificare a
actelor existente.
d) modificarea abordării reglementare. Elabo -
rarea unei mai bune reglementări impune repunerea
în chestiune a abordării dispoziţiilor care există de
mai multe decenii. În unele cazuri co-reglementarease poate dovedi mai eficientă, stan dardizarea din
cadrul unor organisme independente fiind un bun
exemplu, Comisia încurajând-o activ ca alternativă
sau complement la legislaţie
6
.
Studii, opinii, informări
8 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013
Aşa cum a precizat şi în comunicarea „Ame -
liorarea reglementării în materia creşterii economice
şi a forţei de muncă”, Comisia consideră că alegerea
abordării legislative adaptate trebuie să se sprijine pe
o analiză riguroasă. In unele situaţii, înlocuirea
directivelor prin regulamente poate favoriza sim -
plificarea, dat fiind faptul că regulamentele permit o
aplicare imediată, garantează că toţi factorii sunt
supuşi în mod simultan aceloraşi reguli şi concen-
trează atenţia asupra punerii concrete în practică a
dispoziţiilor comunitare. Cu alte cuvinte, această
contribuţie la simplificare ar evita transpunerile
naţionale divergente.
e) recurgerea sporită la tehnologiile infor -maţiei. Enormul potenţial al tehnologiilor informaţiei
poate fi mai bine exploatat, căci, în acest fel, se
reduce încărcarea administrativă prin accelerarea
procedurilor, făcându-se economie de hârtie, permi -
ţând o aplicare mai uniformă a dreptului şi atenuând
riscurile de eroare.
iii) Studiul precizează faptul că nu se poate
realiza obiectivul comun şi anume favorizarea unui
mai bun cadru reglementar pentru întreprinderi şi
cetăţeni în scopul de a creşte competitivitatea euro-
peană decât dacă toate instituţiile sprijină strategia şi
îşi asumă pe deplin responsabilităţile pentru partea
lor de efort.
Comisia va exercita dreptul său la iniţiativă
pentru a elabora propuneri de simplificare, ceea ce va
necesita evaluări ex-post riguroase. Se subliniază că
este esenţial ca Acordul interinstituţional „A legifera
mai bine”, din 2003
7
, să fie aplicat integral şi ca toate
mijloacele care favorizează simplificarea legislativă
comunitară să fie folosite. De altfel, ameliorarea ca -
drului reglementar pentru întreprinderile UE nu este
posibilă decât dacă iniţiativele luate la nivel UE sunt
completate prin programe la fel de ambiţioase în toate
statele membre.
În studiul Comisiei se arată că aceasta va con -
tinua să trateze ameliorarea reglementării în cadrul
metodei de coordonare elaborate pentru urmărirea
obiectivelor de la Lisabona. Ea va favoriza de ase -
menea simplificarea în cadrul examinării con -
formităţii dispoziţiilor naţionale cu dreptul comunitar.
Ţinând cont de necesitatea unui angajament
comun al instituţiilor în favoarea simplificării, Co mi -
sia invită Parlamentul European, Consiliul, Comitetul
Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor
să-şi prezinte părerea în legătură cu această comu -
nicare. Ca urmare, Parlamentul European a adoptat
la 16 mai 2006 o „Rezoluţie asupra unei strategii de
simplificare a reglementării”
8
, prin care recunoaşte
meritul Comunicării COM (2005)535, deoarece
„prezintă simplificarea, nu numai ca o tehnică
legislativă distinctă de codificare, de refacere sau de
simplă abrogare, ci ca un demers global ce include
toate aceste instrumente şi destinat să facă normele
comunitare şi naţionale mai uşor de aplicat şi deci
mai puţin costisitoare”. Rezoluţia încurajează Co -
misia în eforturile sale de simplificare a reglementării
Uniunii Europene, ia act şi susţine măsurile propuse
de Comisie în programul glisant de simplificare a
textelor legislative.
În iulie 2007, Comisia de afaceri juridice a
Parlamentului European a dat publicităţii un Raport
asupra strategiei de simplificare a reglementării
(2007/2096(INI)) prin care se propune o nouă Rezo -
luţie a Parlamentului European, în a cărui Expunere
de motive se subliniază că „în 2007, pentru prima
dată, toate propunerile de simplificare sunt înscrise
în programul anual legislativ şi de activitate al
Comisiei, ceea ce arată clar prioritatea politică acor -
dată strategiei de simplificare”. Propunerea de
Rezoluţie invită Comisia să facă tot posibilul pentru
ca procesul de simplificare promovat la nivel euro -
pean, precum şi cel de ameliorare a calităţii regle -
mentărilor „să nu fie compromise la nivel naţional
prin norme interne sau prin obstacole de natură
tehnică”. De asemenea, i se cere „să ghideze şi să
urmărească acest proces şi la nivel naţional, de
exemplu constituindu-se în centru de culegere şi de
răspândire de bune practici dezvoltate în Uniune şi
în statele membre”.
Ca urmare a procedurilor şi proiectelor din
Programului legislativ şi de lucru al Comisiei stabilit
pentru 2009, Comisia a înaintat, la data de 5 noiem -
brie 2008, Parlamentului European, Consiliului,
Comitetului Economic şi Social European şi Comi -
tetului Regiunilor o Comunicare, intitulată „Să acţio -
năm acum pentru o Europă mai bună”, în cuprinsul
căreia, pe lângă mai multe priorităţi care urmau să fie
avute în vedere în anul 2009 se regăseşte şi cea
referitoare la „Mieux légiférer – Réalisation des
promesses et modification de la culture régle -
mentaire”.
Cităm din Comunicarea respectivă „Pe funda -lul crizei financiare şi al situaţiei economice, nevoiade a legifera bine în favoarea competitivităţiieconomice este mai importantă ca niciodată. Prinurmare, promovarea unui mediu de legiferare mai
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 9
8
Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C297E din
7 decembrie 2006.
7
Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C321 din
31 decembrie 2003.
simplu şi mai adecvat care să elimine sarcinileadministrative inutile va rămâne o componentă-cheiea activităţii legislative a Comisiei în 2009. Se va puneaccentul pe îmbunătăţirea calităţii noilor propuneri,simplificarea legislaţiei în vigoare şi reducereasarcinilor administrative. Ca de obicei, succesulacestor eforturi va depinde de buna cooperare cucelelalte instituţii şi cu statele membre. UE vacontinua discuţiile cu principalii săi parteneriinternaţionali în domeniul cooperării legislative,convergenţei normelor şi echivalenţei regulilor. Ceade-a treia revizuire strategică a programului „O maibună legiferare” va prezenta raportul privind celetrei componente de bază ale programului pentru omai bună legiferare, şi anume evaluarea impactului,simplificarea şi reducerea sarcinii administrative.Aceasta va analiza modul în care Comisia îşi vaconsolida sistemul de evaluare a impactului, inclusivprin aplicarea orientărilor revizuite şi prin revizuireaabordării comune privind evaluarea impactului dinnoiembrie 2005. Strategia pentru simplificareamediului de legiferare, precum şi programul decodificare, vor fi revizuite şi actualizate. În acelaşitimp, punerea în aplicare a programului de acţiunepentru reducerea sarcinii administrative va firevizuită şi vor fi evaluate progresele realizate înatingerea obiectivului de reducere de 25% până în2012. Pe acest fundal şi pornind de la activităţileinterne intense şi de la contribuţiile Grupului la nivelînalt de părţi interesate independente privindsarcinile administrative, Comisia va prezenta noipropuneri destinate să realizeze aceste obiective.(.....).Activităţile de îmbunătăţire a aplicării legisla -ţiei comunitare vor continua. Se va evalua proiectulpilot privind furnizarea informaţiilor, soluţionareaproblemelor şi corectarea încălcărilor dreptuluicomunitar, care a fost lansat de Comisie şi de statelemembre în aprilie 20089”.
Tot în acest context, amintim şi Comunicarea
Comisiei din data de 8 octombrie 2010 (COM (2010)
543 final
10
) adresată Parlamentului European, Con -
siliului, Comitetului Economic şi Social European şi
Comitetului Regiunilor intitulată „O reglementare
inteligentă în cadrul Uniunii Europene” prin care se
menţionează măsurile luate de Comisie pentru a
asigura calitatea reglementărilor pe parcursul unui
întreg ciclu politic. O reglementare inteligentă poate
contribui la realizarea obiectivelor ambiţioase privind
creşterea durabilă definită în Strategia Europa 2020.
Totuşi, reglementarea inteligentă are o responsa -
bilitate partajată, succesul său depinzând de toate
instituţiile şi părţile implicate în formularea şi
punerea în aplicare a politicilor UE, care au propriul
rol, se mai afirmă în Comunicarea mai sus amintită.
Astfel, se consideră că programul pentru o mai
bună legiferare a dus la modificarea semnificativă a
modului în care Comisia elaborează politicile şi
propune reglementări, iar în prezent, consultările
părţilor interesate şi evaluările impactului sunt
componente esenţiale ale procesului de elaborare a
politicilor. Acestea au avut drept efect creşterea
transparenţei şi a responsabilităţii şi au promovat
elaborarea politicilor pe baza unor date concrete.
Acest sistem este considerat a fi o bună practică în
UE, sprijinind luarea deciziilor în instituţiile UE.
Comisia a simplificat o mare parte din legislaţia exis -
tentă şi a făcut progrese semnificative în reducerea
sarcinilor administrative.
Comisia consideră că acum a sosit momentul
accelerării ritmului şi că „o mai bună legiferare”
trebuie să devină „o reglementare inteligentă” şi să
fie integrată în continuare în cultura de lucru a
Comisiei. Preşedintele Comisiei şi-a asumat o res -
pon sabilitate directă cu privire la reglementarea
inteligentă şi recenta comunicare evidenţiază ce va
însemna aceasta în practică. Ea se bazează pe mai
multe contribuţii, inclusiv o rezoluţie a Parlamentului
European privind o mai bună legiferare
11
, o consul-
tare publică
12
, raportul Curţii de Conturi privind
evaluarea impactului în instituţiile UE
13
şi rapoartele
Comite tului de evaluare a impactului (IAB)
14
.
3. Concluzii. Având la bază documentele
menţionate mai sus, în noua viziune privind regle -
mentarea inteligentă, Comisia a identificat mai multe
mesaje-cheie.
În primul rând, reglementarea inteligentă se
referă la întregul ciclu de politică – de la conceperea
unui act legislativ, la punerea în aplicare, asigurarea
Studii, opinii, informări
10 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013
9
A se vedea http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/
LexUriServ.do?uri=COM:2008:0712:FIN:FR:PDF.
10
Disponibilă la http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/
LexUriServ.do?uri=COM:2010:0543:FIN:fr:PDF.
11
Rezoluţia Parlamentului European din 9 septembrie 2010
”5. The question of constitutional amendment lies at the heart
of constitutional theory and practice. Constitutionalism implies
that the fundamental rules for the effective exercise of state
power and the protection of individual human rights should be
stable and predictable, and not subject to easy change. This is
crucial to the legitimacy of the constitutional system. At the same
time, even quite fundamental constitutional change is sometimes
Studii, opinii, informări
16 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013
Astfel, în procesul de identificare şi analiză a
caracteristicilor fundamentale ale revizuirii constitu -
ţionale, s-a observat că toate constituţiile scrise conţin
prevederi referitoare la procedura de revizuire consti -
tu ţională, care, în majoritatea cazurilor, este mai
dificilă decât procedura de modificare a legilor ordi -
nare, deoarece este necesară fie o majoritate parla -
mentară calificată, fie o decizie multiplă sau termene
speciale în cadrul cărora trebuie derulată procedura;
de exemplu, în unele state este prevăzută obligaţia
aprobării propunerii de revizuire prin referendum
popular sau, în anumite sisteme federale, ratificarea
acesteia de către entităţile teritoriale.
Prin urmare, procedura de revizuire constitu -
ţională este variată: există state în care modificarea
constituţională poate fi inițiată și realizată cu destulă
ușurință, dar există şi state în care o revizuire consti -
tu țională este aproape imposibilă.
S-a constatat, însă, că nu există un model euro -
pean de amendare constituţională (cu atât mai puţin
cerinţe legale obligatorii comune) şi nici stan darde
europene comune în materie.
Este de reținut, totuși, că în elaborarea şi apli -
carea prevederilor referitoare la amendarea consti -
tuţională, provocarea esenţială constă în identificarea
unui echilibru corespunzător între rigiditate şi flexi -bilitate. Acest proces de identificare conţine, la
rândul său, două eventuale provocări: – examinarea
nivelului autorităţii competente în revizuirea consti -
tuţională, pentru a constata dacă legile funda mentale
ale statelor membre sunt suficient de puternice şi
rigide pentru a crea condiţii stabile nece sare unei
dezvoltări democratice. În general, problema prezintă
o importanţă deosebită în statele în care reforma
democratică a început relativ recent şi care se află în
plin proces de dezvoltare a unui nou sistem consti -
tuţional; – cea de-a doua provocare constă în exis -
tenţa unei constituţii prea stricte şi rigide. Aceasta ar
putea reprezenta o problemă atât pentru vechile, cât
şi pentru noile democraţii, deoarece: în demo craţiile
vechi şi conso lidate, constituţiile (corespun zătoare în
momentul adoptării) pot deveni, în timp, mai puţin
potrivite realităţilor existente şi pot bloca reformele
care se impun; regulile stricte consacrate de constituţiile
noilor democraţii (marcate încă de fostele regimuri
nede mo cratice sau adoptate în perioade de tranziţie)
sunt insuficient de mature din punct de vedere demo -
cratic.
În concluzie, dacă în trecut declararea legii
fundamentale ca „eternă” era un lucru obişnuit, în
prezent, nicio constituţie nu este complet nerevi -
zuibilă.
necessary in order to improve democratic governance or adjust to
political, economical and social transformations. To the extent
that a society is formed by its written constitution, the procedure
for changing this document becomes in itself an issue of great
importance. The amending power is not a legal technicality but
a norm-set the details of which may heavily influence or determine
fundamental political processes.
6. It is a fundamental feature of all written constitutions
(unlike ordinary statutes) that they contain provisions for
amending themselves. In almost all constitutions such change is
more difficult than with ordinary legislation, and typically
requires either a qualified parliamentary majority, multiple
decisions, special time delays or a combination of such factors.
Sometimes ratification by popular referendum is required, and
in federal systems sometimes ratification by the entities.
7. These are the common fundamental elements of consti -
tutional amendment mechanisms, but they are designed and
combined in almost as many ways as there are written consti -
tutions. Even within Europe there is great variety – ranging from
states in which constitutional amendment is quite easy to states
where in practice it is almost impossible. There is no common
European “best model” for constitutional amendment, much less
any common binding legal requirements. Neither has there been
any attempt so far at articulating any common European
standards.
8. When constructing and applying rules on constitutional
amendment, the fundamental challenge is to find a proper balance
between rigidity and flexibility.
9. From this point can be induced two potential challenges.
The first is the one referred to in the recommendation from the
PACE when it asks for an examination of “whether the current
national arrangements for changing the constitution require a
sufficiently high approval level to prevent abuses of democracy”.
In other words, are the constitutions of the member states
sufficiently strong and rigid to create stable conditions for
democratic development?
10. While this question might certainly be asked in any
member state, it is in general most important with regard to
countries that have relatively recently undergone democratic
reform, and which are still in the process of developing a new
constitutional system and culture.
11. The second is the opposite challenge – that a constitution
might be too strict and rigid. This might be a problem both in old
and new democracies. In old and established democracies once
suitable constitutions may over time become less so, blocking
necessary reform. And as for new democracies, their
constitutions sometimes still bear the marks of former
undemocratic regimes, or they were adopted in times of
transition, laying down and cementing strict rules that were
sensible at the time, but less so as democracy matures.
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2012 17
Juristul de excepţie
şi distinsul om de cultură
Mihai Constantinescu a
încetat din viaţă la 18 de -
cembrie 2012, la Bucu -
reşti, lăsând prin trecerea
sa în nefiinţă un mare gol
în lumea juridică româ -
nească.
S-a născut la 1 mai
1935, la Bucureşti, într-o
familie de distinşi intelectuali. Tatăl său, Mihail Gh.
Constantinescu, era un cunoscut profesor universitar
la Facultatea de Drept din Iaşi şi apoi la cea din
Bucureşti, fiind membru al catedrei de procedură
civilă. A fost epurat din învăţământul superior în anii
1949–1950, după aşa-zisa „reformă” a învăţă mân -
tului. De remarcat că Mihail Gh. Constantinescu, care
s-a dovedit a fi şi un jurnalist reputat, a deţinut o
rubrică permanentă la ziarul „Universul”, publicând,
sub pseudonimul „M. Gh.”, până la desfiinţarea
acestui ziar. A scris numeroase articole şi monografii.
S-a remarcat în mod deosebit prin lucrarea sa
Contractele judiciare, care a fost premiată de
Academia Română şi a fost citată ulterior în tratatele
de procedură civilă, inclusiv de către profesorul
Mihail Viorel Ciobanu în Tratatul teoretic şi practicde procedură juridică. A îndeplinit totodată funcţia
de director la „Muntele de pietate” (Casa de amanet
şi împrumut din Bucureşti), ce funcţiona în clădirea
actuală a Conservatorului. A fost membru al
Partidului Naţional Liberal şi secretar personal al lui
Ion Gheorghe Duca. În perioada regimului comunist,
Mihail Gh. Constantinescu a fost arestat, în două
rânduri, fără a fi însă condamnat. O scurtă perioadă
de timp a îndeplinit funcţia de notar, după care a
devenit avocat în Bucureşti, până la pensionare.
„Îmi amintesc că prin anii ’80, după demo -larea casei în care locuise, se mutase într-un apar -tament de două camere dintr-un bloc nou dincartierul Tineretului, în apropiere de domiciliul meu.Apartamentul era ticsit, încă de la intrare, de vrafuride cărţi, mobilier stil, sticlă stratificată, tablouri,între care şi unul sau doi Luchieni, obiecte de valoarede tot felul, neputând să te mişti dintr-un loc în altul,din pricina înghesuielii. După ce ne-am cunoscut maide-aproape, l-am invitat pe Mihail Gheorghe Consta n -tinescu, câteodată, la masă, chiar şi cu prilejulsărbătoririi Anului �ou. Ulterior, la moartea mameisale (bunica lui Mihai), am vizitat chiar căsuţa pecare aceasta i-o lăsase moştenire, situată înapropierea Spitalului de dermatologie „ScarlatLonghin”, scoasă la vânzare de profesor.” (n.n. S.P.)
Mama lui Mihai, Margareta Elisabeta Constan -
tinescu, a fost fiica marelui industriaş Dumitru
Mociorniţa, de asemenea liberal, care avea să-şi piardă
proprietăţile din ţară în urma naţionalizărilor din
1948. Ea a fost licenţiată în litere la Universitatea din
Bucureşti, avându-l profesor pe Nicolae Cartojan.
Aceste date personale i-au marcat lui Mihai Constan -
tinescu existenţa în timpul regimului comunist, fiind
nevoit să ascundă mult timp originea sa socială.
După studii liceale la Liceul „Matei Basarab”,
absolvite în 1952, a urmat Facultatea de Drept din
PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVde-a lungul timpului
M e d a l i o n
In memoriam MIHAI CONSTANTINESCU - un jurist de excepţie şi distins om de cultură
Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU
Preşedinte de Secţie
Consiliul Legislativ
Bucureşti, între anii 1952-1957, profesând ulterior ca
avocat până în anul 1962.
În urma susţinerii examenului de definitivare,
a devenit, din 1962 până în 1972, jurisconsult şi apoi
consilier juridic în cadrul Ministerului Transporturilor
şi Telecomunicaţiilor, indiferent de diferitele reorga -
nizări care au avut loc. Ulterior a fost numit şeful
departamentului juridic şi de arbitraj al Ministerului
Industriei Chimice, asigurând, în această calitate, atât
asistenţa juridică necesară, cât şi susţinerea unor
proiecte de acte la comisiile de specialitate ale
guvernului, precum şi soluţionarea litigiilor arbitrale
dintre unităţile subordonate ministerului.
Între timp, Mihai Constantinescu a obţinut, în
1969, titlul de doctor în drept al Universităţii din
Bucureşti şi a absolvit Facultatea Internaţională de
Drept Comparat de la Strasbourg (1971), ale cărei
cursuri le urmase, fiind trimis ca bursier de acelaşi
generos profesor Traian Ionaşcu, directorul Institutului
de Cercetări Juridice, aflat în conducerea acestei
de contrapunct la Conservatorul din Bucureşti, având
împreună un băiat, Gruia, născut în 1974. Fratele său,
Grigore Constantinescu, cu trei ani mai tânăr, este
profesor universitar la Universitatea Naţională de
Muzică din Bucureşti, fiind Preşedintele Uniunii
Criticilor Muzicali „Mihail Jora”.
Convins şi ajutat de prietenul său Victor Dan
Zlătescu, Mihai Constantinescu s-a transferat la
Consiliul Legislativ, instituţie abia creată şi care era
în căutarea unor jurişti cu experienţă, specialişti în
diverse ramuri ale dreptului.
La cel de-al doilea Consiliu Legislativ, unde
şi-a desfăşurat activitatea aproape pe tot parcursul
existenţei acestei instituţii (1972-1989), Mihai
Constantinescu a fost încadrat la Secţia a III-a, care
se ocupa de legislaţia economică, financiară, funciară
şi cooperatistă, fiind condusă de Vasile Stănescu, în
prezent membru de onoare al Academiei Române.
Aici, Mihai Constantinescu s-a impus repede drept
unul dintre juriştii cu solidă pregătire profesională,
specializându-se cu deosebire în dreptul economic,
considerat pe atunci ca fiind o ramură de drept cu o
existenţă de sine stătătoare. Importantă a fost în acea
perioadă contribuţia sa la elaborarea unor proiecte de
legi. Nu va depăşi însă funcţia de expert, neaccedând
în aceea superioară, de consilier permanent, din
aceleaşi motive de origine socială.
După Revoluţia din decembrie 1989, Mihai
Constantinescu a deţinut funcţiile de membru şi apoi
preşedinte al Comisiei Constituţionale, juridice şi
unde şi-a adus o contribuţie deosebită, remarcân -
du-se, totodată, prin luările de cuvânt din Adunarea
Constituantă. A susţinut acest proiect de Constituţie
în faţa unor foruri internaţionale, cum a fost Comisia
de la Veneţia.
De asemenea, şi-a adus contribuţia la elabo -
rarea Legii nr. 73 din 3 noiembrie 1993 pentru înfiin -
ţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ,
al treilea în ordine cronologică (cel de-al doilea
Consiliu Legislativ încetându-şi activitatea, în 1990,
odată cu celelalte structuri din subordinea Consiliului
de Stat), dar şi a primei legi postdecembriste a
societăţilor (comerciale), în vigoare şi în prezent.
În anul 1992, Mihai Constantinescu a fost numit
de Preşedintele României în demnitatea de judecător
la Curtea Constituţională a României. În această
calitate a avut un rol important în elaborarea practicii
acesteia, mai ales că nu existau precedente pe care să
se poată întemeia, hotărârile anterioare ale Curţii de
Casaţie din perioada interbelică fiind luate într-un alt
context.
„La expirarea mandatului de judecător, mi-adăruit un tablou în ulei, de pictorul interbelic PetruRemus Troteanu, pe care îl am şi în prezent peperetele biroului”. (n.n. S.P.) În 1998, Mihai
Constantinescu a revenit în avocatură, iar în paralel
s-a dedicat şi carierei de cadru didactic, fiind profesor
universitar la Universitatea Ecologică (disciplina
contencios constituţional), Universitatea Creştină
„Dimitrie Cantemir” şi Universitatea „Spiru Haret”
din Bucureşti, unde a predat şi specialitatea „Parla -
mentele europene”. A ţinut, de asemenea, un curs de
contencios constituţional şi la Facultatea de Drept a
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
18 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013
pentru drepturile omului a Consiliului Frontului
Salvării Naţionale şi Consiliului Provizoriu de Uniune
Naţională, precum şi de consilier al primului-ministru
în guvernele din prima legislatură (Guvernul Petre
Roman şi Guvernul Theodor Stolojan). În 1991 a fost
numit membru în grupul de experţi de pe lângă
Comisia de redactare a proiectului de Constituţie,
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 19
Universităţii Bucureşti, pentru pregătirea postuniver -
sitară. A activat şi ca arbitru la Curtea Internaţională
de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie
a României.
rămâneau totuşi în memorie prin vitalismul lor debor -
dant şi puterea lor de influenţare imediată.
Mihai Constantinescu a fost autorul a
numeroase studii, articole şi comunicări în domeniul
dreptului constituţional, al dreptului parlamentar (în
care a scris primul tratat din ţara noastră după 1989),
al dreptului economic şi al dreptului comercial. De
altfel, pentru activitatea sa ştiinţifică a fost laureat al
premiului „Simion Bărnuţiu” al Academiei Române
şi a primit premiile „Istrate Micescu” (2000) şi
„Andrei Rădulescu” (2002) ale Uniunii Juriştilor din
Printre lucrările sale ştiinţifice se înscriu volu -
mele: Drept Economic, Bucureşti, Editura Academiei,
1978 (în colab.); Aprovizionarea tehnico-materială –regimul juridic –, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1987 (în colab.); ConstituţiaRomâniei – comentată şi adnotată, Bucureşti, Regia
Autonomă „Monitorul Oficial”, 1992 (în colab.);
Revizuirea Constituţiei României – explicaţii şicomentarii –, Bucureşti, Editura Rosetti, 2003 (în
colab); Constituţia României revizuită – comentarii şiexplicaţii –, Bucureşti, Editura All Beck, 2004 (în
colab.); Drept parlamentar românesc, 1994, 1999,
2005 (în colab. cu
Ioan Muraru); Studiiconstituţionale, Bu cu -
reşti, Editura Actami,
1995 (în colab. cu
Ioan Muraru); CurteaConstituţională a Ro mâniei (1997);
Ordo nanţa guver na -mentală, Bucureşti,Editura Lumina Lex,
2000; 2002 (în colab.
cu Ioan Muraru);
Renaş terea par la men- taris mului în România,
Bucureşti, Editura Polirom, 2001 (în colab.).
Mihai Constantinescu este de asemenea autor
al articolelor: Modificarea procedurii de soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, Dreptul,
nr. 2/1997; Cauzele de inadmisibilitate în jurisdicţiaconstituţională, Dreptul, nr. 2/1998 (în colab.);
Principiul neretroactivităţii legii în cazul deciziilorCurţii Constituţionale, Dreptul, nr.11/1999 (în colab.).
În anul 1999 a publicat, în Editura Continent
XXI, volumul de eseuri Alegorie la ziua de ieri, încare şi-a expus multe din gândurile care nu-i dădeau
pace, din ideile în care credea şi pentru care milita,
Mihai Constantinescu (ultimul din dreapta), împreună cu , în ordine,
Acsinte Gaspar, Gavril Iosif Chiuzbaian, Romul Petru Vonica şi
Constantin Doldur (judecători la Curtea Constituţională), în biroul lui
Sorin Popescu, la Consiliul Legislativ
În ianuarie 2001, Mihai Constantinescu a fost
numit în funcţia de consilier prezidenţial. În această
calitate a deţinut un rol important la revizuirea
Constituţiei din 1992, în formularea de propuneri,
participarea la dezbateri, definitivarea textelor şi
explicarea lor la diferite reuniuni. În funcţia
respectivă s-a aflat până în decembrie 2004, după
care, din cauza unor probleme de sănătate, a fost mai
puţin prezent în viaţa publică şi ştiinţifică.
Înzestrat cu o inteligenţă ascuţită şi o putere de
muncă ieşită din comun, cu ajutorul cărora, de multe
ori, îşi învingea adversarii în cadrul dialogului juridic
– care renunţau, epuizaţi, să-şi mai susţină propriile
idei –, mânuind cu dezinvoltură surprinzătoare
argumentele, pe care ştia să le dozeze savant, le
dezvolta cu vervă oratorică şi le împăna cu neaştep -
tate incursiuni în domenii conexe ale ştiinţei dreptului,
neezitând să recurgă, pe alocuri, la adevărate trucuri,
sofisme, capcane, pentru a-şi impune punctul de
vedere, demonstraţiile verbale ale lui Mihai Constan -
tinescu, chiar dacă nu te convingeau totdeauna, îţi
totul într-o formă lite rară alimentată din plin de
lecturile şi talentul său de narator:
„Cel mai greu este să te învingi sin gur, să-ţiînfrângi nesă buinţele, ambi ţiile, viciile sau pasiu nile.Totuşi, cine nu se învinge singur va fi învins de alţii.Puţini şi rari sunt cei care reuşesc să se autolimiteze,defi nindu-se pe sine, astfel, ca expresie a autonomieişi libertăţii lor. A te autolimita înseamnă a avea tăria
de a renunţa, prin propria voinţă, la ceva ce puteaiavea sau puteai face, întrucât nu e drept să-l ai saunu e bine să o faci. Or, cine nu se autolimitează va filimitat de alţii. Există numai două soluţii: să telimitezi singur sau să te limiteze alţii. În lumeaaceasta, în care totul este finit, nimic nu există fărălimite.”
A publicat şi o culegere de aforisme şi poezii,
reunite în volumul Frânturi de viaţă, apărut în 2004.
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
20 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013
Recent, a fost publicată la editura „Universul
Juridic” lucrarea intitulată „Exproprierea pentrucauză de utilitate publică”, prin conţinutul căreia
autorii aduc în atenţia cititorului o problemă
importantă, care frământă societatea românească de
20 ani încoace, cea a proprietăţii. Volumul, deşi
aparent de mică întindere, dar rezultat al unei munci
de colaborare atât din punct de vedere teoretic cât şi
practic, suscită încă de la primele pagini interes
pentru oricine deschide această carte.
Problematica proprietăţii, îndeosebi a celei
private, este într-o continuă schimbare şi modificare
ca urmare a adaptării legislaţiei la condiţiile sociale,
politice şi economice, a practicii europene şi, nu în
ultimul rând, a aportului important adus de cei care se
Cercetări Juridice au luat parte cercetători ştiinţifici,
cadre didactice şi practicieni ai dreptului, precum şi
reprezentanţi ai familiei.
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 29
1. ASZTALOS CSABA FERE�C. – Limita de vârstă de pensionare diferită pe criteriul de sex în
România – cauză de discriminare. În: Noua revistă de drepturile omului. – nr.3, 2012, p. 13-19.
„De lege ferenda”, autorul apreciază că limita de vârstă de pensionare trebuie să fie identică, atât pentru femei, cât şi pentru
bărbaţi, iar femeile trebuie să dispună de posibilitatea de a obţine, la cerere, pensionarea la o vârstă mai redusă decât bărbatul
(o diferenţă de maximum 2 ani), în funcţie de evaluarea sa personală. Diferenţa de vârstă de pensionare între sexe trebuie
reevaluată în timp, în funcţie de evoluţia societăţii.
Subiect: Curtea Constituţională ; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ; discriminare în funcţie de sex ; vârstă de pensionare
2. BODOAŞCĂ, TEODOR ; DRĂGHICI, AURELIA. – Unele opinii privind anularea deciziei de
înregistrare a mărcii. În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale. – nr.3, 2012, p.158-170.
Apreciind că sunt greşit formulate dispoziţiile art. 54 alin.(2) şi ale art. 60 alin.(2), precum şi altele referitoare la „anularea
înregistrării mărcii” din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, autorii sugerează legiuitorului „de legeferenda” să modifice toate dispoziţiile Legii nr.84/1998 care se referă fie la „anularea înregistrării mărcii”, fie la „anularea
mărcii”, astfel încât să se prevadă „anularea deciziei de înregistrare a mărcii. De asemenea, pentru cazurile de nulitate a
înregistrării, prevăzute de art. 47, ar trebui ca legiuitorul să prevadă ca motivele absolute să atragă nulitatea absolută, iar
motivele relative de nulitate să atragă nulitatea relativă.
Subiect: anulare ; legalitate ; Legea nr.84/1998 ; marcă
3. BODOAŞCĂ, TEODOR ; DRĂGHICI, AURELIA. – Utilizarea operei de către terţe persoane
fără consimţământul titularului dreptului de autor. În: Pandectele Române. – nr.10, 2012, p. 72-93.
Pentru clarificarea contextului de utilizare a operei de către terţe persoane fără consimţământul titularului dreptului de autor,
autorul propune „de lege ferenda” următoarele: modificarea art.33 alin.(1) lit.g) din Legea nr.8/1996 în sensul înlocuirii
termenului „reprezentare” cu cel de „interpretare”; modificarea art.33 alin.(1) lit.h) în sensul de a permite utilizarea operelor
pentru organizarea celebrărilor religioase sau a ceremoniilor oficiale şi modificarea art.33 alin.(1) lit. i), astfel încât prevederile
respective să se refere fără echivoc la imaginea operelor de artă prezentate în cadrul expoziţiilor cu acces public sau cu vânzare,
al târgurilor şi licitaţiilor publice.
Subiect: copyright ; drept de autor ; Legea nr.8/1996
Conform art.44 alin.(6) din Constituţie, care reprezintă, cadrul constituţional în limitele căruia trebuie să se stabilească orice
despăgubire generată de o afectare adusă dreptului de proprietate privată, ar fi corect ca art. 862 alin. (3) din Noul Cod civil
să prevadă ca despăgubirea „să fie justă şi prealabilă“, şi nu „justă şi promptă”, cum este prevăzut în prezent. De aceea, „delege ferenda”, autoarea propune ca textul articolului să fie modificat, în sensul înlocuirii termenului „promptă” cu cel
„prealabilă.” În acelaşi sens, în condiţiile în care legea fundamentală, la art.44 alin.(3), stabileşte norma de principiu conform
căreia „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii, cu dreaptă şi prealabilă
despăgubire”, pentru a fi în deplină concordanţă cu aceasta, autoarea propune „de lege ferenda” ca art. 863 lit.b) din Cod să
fie formulat astfel: b) „expropriere pentru cauză de utilitate publică, stabilită conform legii, cu dreaptă şi prealabilă
despăgubire”.
Subiect: noul Cod civil ; proprietate publică
28. VIOREL, GEORGEA�A ; VIOREL, LIVIU-ALEXA�DRU. – Radiografie asupra celerităţii
în �oul Cod de procedură civilă. Termenul optim şi previzibil – estimarea duratei procesului – contestaţia
la tergiversarea procesului. În: Curierul Judiciar. – nr.9, 2012, p.549-556.
Autorii, analizând situaţiile din practica judecătorească privind termenele de soluţionare a litigiilor, propun, ca „de legeferenda” contestaţia la tergiversare să se soluţioneze de către un complet al instanţei supreme specializat în soluţionarea
contestaţiilor la tergiversare. O altă propunere se referă la reglementarea posibilităţii obligării statului, sau, după caz, a părţii
culpabile de tergiversarea procesului, la plata unei sume de bani de către partea care a suferit prejudicii ca urmare a încălcării
principiului dreptului la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil. Se mai propune, de asemenea, indicarea unui termen
înăuntrul căruia să se formuleze contestaţia în termen de 10 zile de la momentul la care s-a ivit împrejurarea care a justificat
formularea contestaţiei la tergiversare. Ar fi de analizat şi reglementarea necesităţii publicării hotărârilor judecătoreşti prin care
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 33
se admite plângerea sau a încheierii prin care se admite contestaţia la tergiversare şi care nu este atacată cu plângere, pentru
cristalizarea unei practici unitare. În sfârşit, s-ar mai impune şi scutirea expresă de la plata taxelor judiciare de timbru şi a
timbrului judiciar, pe modelul sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea
de muncă din iniţiativa angajatorului în unele situaţii practice. În: Revista română de dreptul muncii. –
nr.6, 2012, p.33-56.
„De lege ferenda”, autorul apreciază că s-ar impune statuarea prin norme a nulităţii de drept sau a considerării ca
nescris/inexistent a unui act emis de angajator care încalcă prevederi legale în materia încetării (modificării ori suspendării)
unilaterale a contractului individual de muncă, ca o soluţie care poate produce normalizarea acestui domeniu al raporturilor
dintre angajator şi salariat. Tot pentru eficienţă, sub aspectul procedural este important să se admită posibilitatea utilizării
cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale pentru a remedia provizoriu şi de urgenţă o situaţie juridică produsă prin abuz, în
împrejurările în care practica ultimilor ani relevă o tendinţă de creştere îngrijorătoare a duratei dintre data depunerii cererii
introductive şi primul termen de judecată acordat, pe fondul aglomerării semnificative a instanţelor specializate în conflicte
de muncă.
Referințe bibliografice
34 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013
JOUR�AL DU DROIT I�TER�ATIO�AL
1. ALBOR�OZ, MARIA MERCEDES. – Une relecture de la Convention interaméricaine sur la
loi applicable aux contrats internationaux à la lumière du règlement „Rome I” = O nouă lectură aConvenţiei interamericane aplicabile contractelor internaţionale în lumina Regulamentului „Roma I”. În:
Journal du droit international. – nr. 1, 2012, p. 3-40.
Ca urmare a modificărilor de formă şi de fond suportate de Convenţia de la Roma, în cursul transformării acesteia în regulament
comunitar european, termenii comparaţiei dintre sistemele de la Roma şi Mexic asupra legii aplicabile contractelor
internaţionale au fost schimbaţi în mod corespunzător. O relectură analitică a Convenţiei interamericane în lumina
Regulamentului „Roma I” demonstrează că, în pofida faptului că sistemul de la Roma ar putea continua să contribuie la
interpretarea sistemului din Mexic, aportul noilor elemente interpretative de către „Roma” rămâne limitat.
2. BOUCOBZA, XAVIER ; SERI�ET, YVES-MARIE. – Les principes du procès equitable dans
l’arbitrage international = Principiile procesului echitabil în arbitrajul internaţional. În: Journal du droit
international. – nr.1, 2012, p.41-57.
Afirmarea garanţiilor fundamentale ale unui proces echitabil în faţa arbitrului internaţional reiese în mod evident dintr-o
hotărâre a Curţii de Apel din Paris din anul 2011. Garantarea dreptului la arbitru, invocată până la acea dată în scop de asistenţă
la arbitraj, se transformă astăzi într-o veritabilă datorie care nu reprezintă, după părerea autorului, decât un corolar al promovării
acestei forme de reglare a litigiilor.
3. CACHARD, OLIVIER. – La convention des �ations Unies sur le contrat de transport
international de marchandises effectué entièrement ou partiellement par la mer (Règles de Rotterdam)
= Convenţia �aţiunilor Unite asupra contractului de transport internaţional de mărfuri efectuat total sauparţial pe mare (Regulile de la Rotterdam). În: Journal du droit international. – nr.2, 2012, p.533-569.
Regulile de la Rotterdam, semnate la 23 septembrie 2009, au fost recent ratificate de Regatul Spaniei, iar lumea maritimă
aşteaptă acum ratificarea din partea Statelor Unite ale Americii. Obiectivul convenţiei este acela de a lua în calcul noile realităţi
de transport maritim de mărfuri, depăşind vechile reguli de la Haga. Câmpul de aplicare al Convenţiei este mai larg, întrucât
acoperă şi transportul „porte à porte” cu un segment maritim; nu este limitat doar la contractele în care se uzitează
conosamentul. Noul regim uniform este fondat în linii mari pe o jurisprudenţă tradiţională, dar ia în calcul fenomenul de
containerizare şi ţine să stabilească un nou echilibru între interesele încărcăturii şi transportatori. Dispoziţiile referitoare la
competenţa judecătorească şi la arbitraj merită unele observaţii, dar sunt, din fericire, disociate de Convenţie şi sunt supuse
unui regim de „opt in”.
4. CLAY, THOMAS. – „Liberté, Egalité, Efficacité”: La devise du nouveau droit français de
l’arbitrage = „Libertate, Egalitate, Eficacitate”: deviza noului drept francez al arbitrajului. În: Journal du droit
international. – nr.2, 2012, p. 443-532.
Dreptul arbitrajului a fost transformat şi modernizat, fie prin rescrierea unor articole neclare sau abrogate, fie prin integrarea
soluţiilor jurisprudenţei dobândite, fie prin promovarea de noi soluţii, uneori avangardiste. Un veritabil nou cod al arbitrajului
a apărut astfel. Chiar dacă este neobişnuit în doctrină, un comentariu articol cu articol pare a fi o formă posibilă pentru
propunerea unui studiu precis şi global, constituit din confruntarea cu vechile texte înlocuite, lectura primelor comentarii şi
din interpretarea deciziilor jurisprudenţei care a început să aplice noul text. Analiza permite şi evidenţierea marilor principii
ce guvernează noul drept francez al arbitrajului. Acestea se ancorează, în realitate, în fundamentele nu doar ale dreptului privat,
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 35
∗Lucrare realizată de Svetlana Baciu şi Lucica Violeta Niculae, Consiliul Legislativ.
Articole din revistele de drept străine
intrate în Biblioteca Consiliului Legislativ
– Bibliografie adnotată∗ -
dar chiar ale Republicii, fiindcă se potrivesc aproape perfect cu deviza republicană, cu excepţia termenului „eficacitate”, mai
reprezentativ decât cel de „fraternitate”, şi ca urmare fiind înlocuit.
5. DUBOS, OLIVIER. – Juridictions américaines et juridiction françaises face à l’article 33 de la
Convention de Montréal: un dialogue de sourds? = Instanţele judecătoreşti americane şi franceze faţă dearticolul 33 al Convenţiei de la Montreal: un dialog al surzilor? În: Journal du droit international. – nr.4, 2012,
p.1281-1294.
Articolul 33 al Convenţiei de la Montreal „pentru unificarea unor reguli de transport aerian internaţional” lasă victimelor unui
accident aviatic „alegerea” introducerii acţiunii de despăgubire la diferite foruri, pe care le enumeră. Curtea de casaţie franceză
a apreciat recent că această libertate de „alegere” are un caracter imperativ şi, în consecinţă, instanţele franceze nu mai pot fi
sesizate, dacă justiţiabilul a învestit deja instanţa unui alt stat. Pentru unele instanţe americane, în schimb, articolul 33 trebuie
coroborat cu teoria „forum non conveniens” care le permite să refuze soluţionarea unei cereri în responsabilitate. O asemenea
interpretare a articolului 33 nu este totuşi unanimă printre judecătorii americani. Victimele care au ales să se adreseze conform
articolului 33, instanţelor americane, se văd într-un impas.
6. HAMIDA, BE� WALID. – Les principes d’U�IDROIT et l’arbitrage transnational:
L’expansion des principes d’U�IDROIT aux arbitrages opposant des Etats ou des organisations
internationales à des personnes privées = Principiile U�IDROIT şi arbitrajul transnaţional: extindereaprincipiilor U�IDROIT la conflictele soluţionate prin arbitraj, dintre state sau organizaţii internaţionale şipersoane private. În: Journal du droit international. – nr.4, 2012, p.1213-1242.
Destinat iniţial soluţionării conflictelor rezultate din contracte de comerţ internaţional, principiile UNIDROIT cunosc astăzi
o extindere remarcabilă spre relaţiile transnaţionale. Pentru neutralitatea lor, universalitatea şi calitatea lor, aceste principii au
fost primite favorabil de către arbitrii şi părţile unui litigiu supus arbitrajului – persoane private şi stat sau organizaţii
internaţionale. Autorul evidenţiază referirile la principiile UNIDROIT în jurisprudenţa arbitrală transnaţională şi analizează
fundamentele aplicării lor. El examinează şi arbitrajul transnaţional tradiţional, fondat pe clauzele arbitrajului clasic, precum
şi arbitrajul transnaţional unilateral rezultat din acceptarea de către persoana privată a unei oferte de soluţionare prin arbitraj
a unui litigiu, din partea unui stat sau a unei organizaţii internaţionale.
7. KARAGIA��IS, SYMÉO�. – Le droit à la santé dans certains textes internationaux et
constitutionels: entre généreuse utopie et mesquin pragmatisme? = Dreptul la sănătate în unele texteinternaţionale şi constituţionale: între utopie generoasă şi pragmatism meschin. În: Journal du droit
international. – nr.4, 2012, p.1137-1212.
Dreptul omului la sănătate a fost afirmat pentru prima dată în dreptul internaţional, în Constituţia OMS în 1964. Dacă a fost
reluat apoi prin alte instrumente de drept internaţional, atât universale cât şi regionale, fiind deci recunoscut ca un drept al
omului, punerea sa reală în aplicare se loveşte de multiple obstacole juridice create de aceste instrumente. Limitele la care
realizarea integrală a dreptului la sănătate trebuie să facă faţă arată o reticenţă incontestabilă, reflectată şi în unele Constituţii
naţionale, din partea statelor preocupate să facă economii, mai ales în perioadele de criză bugetară. Totuşi, faţă de reticenţele
numeroaselor state, se ridică curajos organisme internaţionale asociază totuşi, în mod lăudabil acest drept social la un drept
civil puţin susceptibil de a suferi limitări, dreptul la viaţă.
8. MALJEA�-DUBOIS, SA�DRI�E. – La portée des normes du droit international de
l’environnement à l’égard des entreprises = Importanţa normelor de drept intrenaţional al mediului în ceeace priveşte întreprinderile. În: Journal du droit international. – nr.1, 2012, p.93-113.
În legătură cu mizele protecţiei mediului, percepţia rolului întreprinderii a evoluat considerabil. Autoarea arată că, în mod
paradoxal, dreptul care constrânge (regulile convenţionale şi cutuma) nu sunt obligatorii decât parţial, în schimb, dreptul care
incită ajunge să constrângă întreprinderea, în completarea regulilor şi instrumentelor clasice şi sub presiunea cetăţenilor,
9. MUSSELLI, IRÈ�E. – La régulation des cours et des marchés des produits de base: vers une
nouvelle architecture internationale? = Regularizarea preţurilor la produsele de bază: către o nouăarhitectură internaţională? În: Journal du droit international. – nr.3, 2012, p.903-938.
Volatilitatea excesivă a preţurilor materiilor prime a devenit o temă majoră în dezbaterile politice actuale. În acest articol,
autorul trece în revistă câteva mecanisme utilizate în trecut pentru atenuarea instabilităţii preţurilor la produsele de bază. Apoi
se îndreaptă spre necesitatea elaborării de mijloace novatoare, cu scopul de a remedia această volatilitate excesivă a preţurilor,
în vederea instaurării unei ordini economice internaţionale mai echitabile. Analiza este construită pe trei nivele, de natură
doctrinală şi practică, după caz: instrumentele, altfel spus măsurile sau tehnicile care conjugate ar trebui să permită atingerea
obiectivelor de stabilizare a preţurilor; cadrul procedural, adică procesele adaptate de elaborare şi de punere în aplicare a
normelor; elaborarea de principii de fond care pot asigura un cadru integrativ în evoluţia politicilor produselor de bază.
Referințe bibliografice
36 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013
10. POISO��IER, GHISLAI�. – Préah Vihéar: le temple de la discorde = Préah Vihéar: templuldiscordiei. În: Journal du droit international. – nr.1, 2012, p.114-134.
Templul de la Préah Vihéar constituie un subiect de discordie care pune în pericol de decenii, relaţiile dintre Tailanda şi
Cambodgia, state frontaliere, care au în comun o parte din istoria şi cultura lor. Clasificarea de către UNESCO în 2008 a sitului
de la Préah Vihéar a dus la o creştere a tensiunilor dintre cele două state, când s-a ajuns la un conflict armat internaţional şi în
cursul căruia au fost comise crime de război. Metodele de rezolvare a conflictului avute în vedere de către părţi au ajuns pentru
moment în impas, iar o nouă sesizare a Curţii Internaţionale de Justiţie a intervenit în 2011, pentru a preciza traseul exact al
frontierei. Cu titlu provizoriu, Curtea de la Haga a dispus deja evacuarea templului şi a zonei, de către trupele celor două state.
Autorul consideră că templul face obiectul unui litigiu pe care dreptul ar putea contribui să îl rezolve.
11. RIETIKER, DA�IEL. – Entre sécurité et protection de l’individu: la Convention sur les armes
à sous-munitions comme dernier exemple d’un nouveau type de traité – et un modèle pour l’avenir? =
Între securitatea şi protecţia individului: Convenţia asupra armelor şi a bombelor cu dispersie ca ultim exemplual unui nou tip de tratat – şi un model pentru viitor? În: Journal du droit international. – nr.4, 2012, p.1295-1322.
Cu o inspiraţie profund umanitară şi interzicând toate categoriile de arme, Convenţia asupra armelor şi bombelor cu dispersie
urmează logica Convenţiei de la Ottawa şi într-o mai mică măsură Convenţiile asupra armelor biologice şi chimice. Cu prilejul
recentei intrări în vigoare a acestui tratat, este utilă o analiză a elementelor comune a acestor instrumente. Exerciţiul constă în
compararea elementelor lor caracteristice (obligaţii generale, interesul urmărit, controlul respectului obligaţiilor, dreptul de
retragere) cu soluţiile reţinute de instrumente aplicabile dreptului umanitar şi al protecţiei drepturilor omului. Se dovedeşte că
aceste tratate nu se lasă uşor clasate într-o categorie sau alta a dreptului internaţional. Ar fi de menţionat şi faptul că aquis-ul
umanitar care constituie acest tratat este deja ameninţat.
12. ROMA�O, GIA� PAOLO. – Le droit international privé à l’épreuve de la théorie kantienne
de la justice = Dreptul internaţional privat şi teoria kantiană a justiţiei. În: Journal du droit international. – nr.1,
2012, p.41-92.
Doctrina kantiană se bucură de o atenţie deosebită, iar autorul se referă la aspecte ce vizează natura şi geneza dreptului în
tradiţia kantiană, precum şi la relaţia dintre doctrina kantiană şi dreptul internaţional privat.
13. SCHULTZ, THOMAS ; HOLLOWAY, DAVID. – Retour sur la „comity”. Deuxième partie:
La „comity” dans l’histoire du droit international privé = Întoarcere la noţiunea de „comity”. Partea adoua: „comity” în istoria dreptului internaţional privat. În: Journal du droit international. – nr.2, 2012, p.571-595.
Autorii realizează un studiu asupra apariţiei şi dezvoltării „comity” în istoria dreptului internaţional privat. Cinci problematici
rezultate din contextele istorice permit surprinderea experienţei juridice a „comity”: ideea unui drept natural sau universal
care călăuzeşte rezolvarea conflictelor de lege, natura elementelor constitutive ale ordinii interstatale moderne, elaborarea
unui concept special creat pentru menajarea susceptibilităţii suveranităţii, reciprocitatea ca principiu de colaborare internaţională
şi internaţionalizarea dreptului internaţional privat. Rezultă din această analiză că istoria „comity” dezminte afirmaţia conform
căreia natura profundă a conceptului cere reciprocitate sau că ar avea un mecanism strict discreţionar şi intern.
14. SI�DRES, DAVID. – Vers la disparition de l’ordre public de proximité? = Către dispariţiaordinii publice de apropiere? În: Journal du droit international. – nr.3, 2012, p.887-901.
Ordinea publică de apropiere este pe cale să dispară din peisajul juridic francez? Acesta pare a fi sentimenul pe care-l încercăm
ca urmare a două evoluţii recente ale dreptului pozitiv. Primul rezultă din adoptarea Regulamentului „Roma III” aplicabil legii
divorţului şi separaţiei de corpuri, în care articolul 10 condamnă, fără condiţie de apropiere, legile care nu acordă unuia dintre
soţi, în baza apartenenţei la un sex sau altul, un acces egal la divorţ şi la separarea de corpuri. A doua este rezultatul unei
hotărâri date de Curtea de Casaţie la 26 octombrie 2011, care a opus ordinea publică internaţională la legea ivoriană în măsura
în care aceasta priva un copil născut în afara căsătoriei de dreptul de a stabili filiaţia paternală: mai mult, înlăturarea legii
străine nu a fost fondată pe legăturile întreţinute cu ordinea juridică franceză. Aceste două soluţii prind pe picior greşit
jurisprudenţa anterioară a Curţii de Casaţie, care recursese la ordinea juridică de apropiere cu subiectul repudierilor unilaterale
şi de stabilire a filiaţiei
15. THÉVE�OT-WER�ER, A��E-MARIE. – L’examen périodique universel du Conseil des
droits de l’homme des �ations Unies au regard du Droit international = Examenul periodic universal alConsiliului drepturilor omului al �aţiunilor Unite în ce priveşte Dreptul internaţional. În: Journal du droit
international. – nr.4, 2012, p.1243-1279.
Examenul periodic universal (EPU) a fost creat în 2008 de către Consiliul drepturilor omului al Naţiunilor Unite, pentru ca
situaţia drepturilor omului din fiecare stat să fie examinată la intervale regulate de către colegi între ei. Or, studiul juridic al
primului ciclu de examene (2008-2011) demonstrează că EPU, în baza caracterului său interguvernamental, scapă prin
politizare, de selectivitate şi de dublele-standarde ale Consiliului pe care este chemat a le remedia. Între altele, reţeaua de
recomandări între state făcute de EPU are în mod voit o eficacitate limitată. Revizuirea mecanismului în 2011 nu a corectat
decât parţial unele disfuncţionalităţi. În aceste condiţii, EPU nu este de natură să înlocuiască alte mecanisme de examen,
conduse de experţi. Dimpotrivă, consolidarea greutăţii acestora din urmă este absolut indispensabilă pentru progresul dreptului
internaţional al drepturilor omului.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 37
REVUE CRITIQUE DE DROIT I�TER�ATIO�AL PRIVÉ
16. CARRASCOSA GO�ZALES, JAVIER. – Règle de conflit et théorie économique = �ormaconflictuală şi teoria economică. În: Revue critique de droit international privé. – nr.3, 2012, p.521-538.
Studiul propune o ipoteză metodologică foarte simplă care constă în a afirma că legea statală aplicabilă oricărei situaţii private
internaţionale este determinată cu ajutorul unor criterii economice. Astfel, autorul consideră că în conformitate cu această
abordare, norma conflictuală conduce la legea a cărei aplicare permite să se evite o controversă juridică internaţională între
particulari sau, în lipsă, să conducă la cea care permite să se rezolve o controversă juridică cu costuri mai reduse. După părerea
autorului, astfel orice drept internaţional privat trebuie analizat din punct de vedere economic.
17. LEHMA��, MATTHIAS. – Proposition d’une règle spéciale dans le Règlement Rome II pour
les délits financiers = Propunerea unei reguli speciale în Regulamentul Roma II pentru delicte financiare. În:
Revue critique de droit international privé. – nr.3, 2012, p.485-520.
Articolul examinează conflictul de legi în materie de delicte financiare, iar, ca un exemplu, poate fi dată publicarea unui
prospect care conţine informaţii incorecte. Importanţa este mare deoarece în pieţele financiare interconectate, un anumit
comportament delictual are adesea repercusiuni în mai multe state. Dreptul aplicabil responsabilităţii autorului poate fi căutat
în Regulamentul Roma II. Totuşi, acesta nu cunoaşte dispoziţii speciale pentru delictele financiare. Consiliul german pentru
drept internaţional privat propune reformarea Regulamentului Roma II.
REVUE DE SCIE�CE CRIMI�ELLE ET DE DROIT PÉ�AL COMPARÉ
18. Les procédures alternatives aux poursuites. Essai de théorie générale = Procedurile alternativepentru urmărire. Eseu de teorie generală. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – nr.3,
2012, p.505-521.
Principiul oportunităţii de urmărire care autorizează pe Procurorul Republicii să aprecieze începerea sau nu a urmăririi penale
în urma plângerilor sau denunţurilor, s-a rezumat multă vreme la alternativa: urmărire sau clasare. Chiar dacă cele două figuri
juridice au evoluat în timp, ele au rămas singurele răspunsuri posibile aproape două secole. Dar în 1993, Codul de procedură
penală s-a îmbogăţit cu instituţia medierii penale, înscrisă în dispoziţiile articolului 41-1, urmat în 1999 de compoziţia penală,
instituţie prevăzută în art. 41-2. Articolele 41-1 şi 41-2 sunt astăzi sediul materiei procedurilor alternative la urmărirea penală.
19. DELMAS-MARTY, MIREILLE. – Humanité, espèce humaine et droit pénal = Umanitate,specie umană şi drept penal. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – nr.3, 2012, p.495-503.
La ora globalizării, umanitatea rămâne marcată fie de relativismul fiecărei culturi (în multe limbi cuvântul „om” înseamnă mai
întâi de toate, un membru al grupului, care se distinge de „barbar”, străinul ciudat, cu vagi semne umane), fie de universalismul
care inspiră – sau ar trebui să inspire – ideea însăşi de umanism juridic. Un universalism recent înscris în noţiuni precum
„patrimoniul comun al umanităţii”, „familia umană” sau „crime împotriva umanităţii”. Paradoxul se explică dacă se combină,
aşa cum propune titlul acestui material, umanitatea cu specia umană.
20. HALARD, GUILLAUME ; AUDUREAU, KÉVI�. – Contribution à la connaissance des jurys
criminels = Contribuţie la cunoaşterea juraţilor penali. În: Revue de science criminelle et de droit pénal
comparé. – nr.3, 201, p.523-546.
Juraţii populari au fost recent în centrul atenţiei, când legiuitorul a întreprins reformarea procedurii de judecată în faţa instanţelor
penale, folosind ca parte, în unele cazuri, cetăţeni asesori aleşi din afara corpului de magistraţi. Reforma a aprins dezbaterile
generale şi nesfârşite asupra oportunităţii şi legitimităţii juraţilor. Studiul de faţă se înscrie în această sferă de reflecţie.
REVUE DU DROIT PUBLIC
21. Actes du collocque „Le silence en droit public” = Documentele colocviului „Tăcerea în dreptulpublic”În: Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.1032-1171.
Juriştii s-au întrebat adesea care este sensul tăcerii, deşi acest lucru ar părea „a priori” ciudat. Sunt alţii care au argumentat că
tăcerea „nu spune nimic, din cauză că este tăcere”. Tăcerea nu reprezintă ceva pentru că „este prin esenţă un vid”. Chiar şi aşa,
obişnuinţa persistă şi, la drept vorbind, nu este chiar în zadar. Ciudăţenia demersului se explică prin privilegiul acordat unui
anume concept al noţiunii.
22. BLA�C, PHILIPPE. – Le silence du juge = Tăcerea judecătorului. În: Revue du droit public. –
nr.4, 2012, p. 1133-1144.
S-a afirmat că judecătorul administrativ este un personaj puternic, rigid, insensibil şi mut, izolat în tăcerea sa. În cele ce
urmează autorul va încerca să devoaleze adevăratele tăceri de false procese, tăcerile utile de cele desuete, cele care par a
prefigura sfârşitul. Totuşi, critica este de alt gen, este procesul pe care părţile îl fac judecătorului pentru tăcerea lui în şedinţa
care precede hotărârea sa.
Referințe bibliografice
38 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013
23. BUI-XUA�, OLIVIA. – Les secrets de l’administration = Secretele administraţiei. În: Revue du
droit public. – nr.4, 2012, p. 1119-1132.
Putem defini secretele ca fiind „ansamblul de cunoştinţe, informaţii, ce trebuie să rămână rezervate câtorva deţinători, care nu
le pot divulga”. Confidenţialitatea, conform modelului birocratic, se doreşte în mod voit o distanţă faţă de administrabili,
cărora le este impusă decizia în mod unilateral. Opacitatea aceasta s-a tradus prin imaginea unei fortăreţe impenetrabile,
administraţia aplicând administrabililor rezultatul deciziilor care îi priveşte personal, ascunzând derularea procesului, ascunzând
numele agenţilor – autori ai respectivelor decizii.
24. CLAMOUR, GUYLAI� ; COUTRO�, LAURE�T. – L’exception d’illégalité devant le juge
judiciaire. Au chevet de la jurisprudence „Septfonds” = Excepţia de nelegalitate în faţa judecătoruluijudiciar. La căpătâiul jurisprudenţei „Septfonds”. În: Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.853-900.
Dcizia „Septfonds” din 16 iunie 1923 reţinea fără nici un fel de nuanţe că „numai jurisdicţia administrativă este cea care
controlează legalitatea „ actelor administrative şi a suscitat reacţii aprinse. Acum , în secolul al XXI– lea, când asistăm la
profunde mutaţii ale dreptului administrativ, poate fi avută în vedere o „retuşare „ a jurisprudenţei „Septfonds”. Acesta este şi
pariul angajat de deciziile „SCEA Cheneau” şi „Société Green Yelow”, ce operează o reconfigurare a excepţiei de nelegalitate
ridicată în faţa judecătorului judiciar „stricto sensu”, care oscilează între fidelitate şi voinţa de ruptură.
25. DELVOLVÉ, PIERRE. – Le silence en droit publique = Tăcerea în dreptul public. În: Revue du
droit public. – nr.4, 2012, p.1171-1185.
Ar trebui să începem prin a identifica tăcerea în dreptul public, treabă destul de simplă, care se complică odată cu încercarea
identificării datelor. Fenomen brut, tăcerea poate avea diverse semnificaţii: tăcere aprobatoare, tăcere complice, tăcere culpabilă,
tăcere elogioasă, tăcere jenantă, până la oximoronul tăcere elocventă, vezi asurzitoare. Contextul tăcerii îi determină sensul,
altfel, tăcerea este un fenomen neutru.
26. DIOMA�DÉ, ABOUBACAR SIDIKI. – La Cour pénale internationale: une justice à double
vitesse? = Curtea Penală Internaţională: o justiţie cu două viteze? În: Revue du droit public. – nr.4, 2012,
p.1013-1031.
În urma bilanţului efectuat după primii ani de activitate ai Curţii Penale Internaţionale, se remarcă existenţa unor anumite
motive de suspiciune în ceea ce priveşte faptul că această jurisdicţie ar fi „anti-africană”. Statutul de la Roma care instituie CPI
a făcut obiectul unei semnături masive din partea statelor africane, mai ales a Senegalului, existând o neîncredere în ceea ce
priveşte CPI, considerată o jurisdicţie imperialistă, a cărei activitate îi vizează în principal pe africani. După părerea autorului,
o apreciere mai corectă a acestui bilanţ poate conduce la ridicarea unei prezumţii care se arată a fi pe cât de simplistă, pe atât
de criticabilă.
27. DUMORTIER, THOMAS. – La certification au service de l’administration: essai de typologie
et enjeux juridiques = Certificarea actelor de către administraţie: încercare de clasificare şi chestiuni juridice.În: Revista de drept public. – nr.6, 2012, p.1607-1638.
Certificarea conformităţii legale este rareori menţionată de către juriştii din dreptul public. În toate ramurile de drept, certificarea
este adesea tratată ca element secundar, raportat la activitatea de legiferare. Certificarea corespunde unei activităţi de control
al respectului conformităţii unui produs, serviciu, procedură, chiar a unei persoane, la un anumit standard. Standardele sunt
elemente de natură diferită: norme tehnice, carte, etc., dar care comportă anumite exigenţe. Certificarea presupune intervenţia
unui al treilea, independent, o persoană privată, cel mai adesea numită „organism de certificare”.
28. DUTHEILLET DE LAMOTHE, OLIVIER. – Les juges face au silence du droit = Judecătoriişi tăcerea legii. În: Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.1055-1062.
Atitudinea pe care trebuie să o aibă judecătorul este dominată de principiul impus tuturor judecătorilor şi păstrat încă din anul
1804 în aceeaşi termeni ai articolului 4 din Codul civil francez: „Judecătorul care refuză să judece pe motiv că legea tace, este
neclară sau insuficientă, va putea fi urmărit ca vinovat de denegare de dreptate”. Cu alte cuvinte, în tăcerea legii, judecătorul
nu este eliberat de obligaţia de a judeca. În aceste condiţii, judecătorul a învăţat să facă faţă situaţiei, prin găsirea de soluţii.
29. GAUDEMET, YVES. – A propos de la valorisation économique des propriétés publique =
Despre valorificarea economică a proprietăţii publice. În: Revue du droit public. – nr.5, 2012, p.1223-1244.
Codul general al proprietăţii persoanelor publice este unic în felul său, cel puţin printre codificările actuale. Este unic pentru
că s-a născut dintr-o oportunitate şi dintr-o voinţă; este unic şi pentru că, fiind un incontestabil progres, este şi sursă de discuţii
şi anunţă evoluţiile ce vor urma, dar aduce şi clarificări şi dă soluţii risipite în trecut. Este unic şi pentru că pretinde trecerea,
fără sincope, de la conservare la valorificare economică a bunurilor persoanelor publice.
30. GODIVEAU, GRÉGORY. – La réécriture de la loi au carrefour des temps juridictionnel et
parlementaire = Rescrierea legii la răscrucea timpului jurisdicţional şi parlamentar. În: Revue du droit public. –
nr.4, 2012, p.987-1012.
Consiliul Constituţional francez a emis, la data de 30 iulie 2011, o decizie care invalida dreptul comun privind arestarea
preventivă şi amâna pentru data de 1 iulie 2011 efectele abrogării. Decizia este emblematică pentru noul mecanism al chestiunii
prioritare de constuţionalitate (QPC), iar controlul permite declanşarea rescrierii legii atunci când ea este declarată a fi
neconformă cu drepturile şi libertăţile garantate de Constituţie. Autorul arată că în timp ce examinarea dispoziţiilor legislative
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 39
deja declarate conforme cu Constituţia este în principiu imposibilă, judecătorul constituţional poate, în mod excepţional, să
precipite destinul unui drept altădată validat de el, dar slăbit în timp. Este exact ceea ce se întâmplă în cazul dreptului privind
arestarea preventivă.
31. GUERRI�I, MARC. – Les moyens périphériques aux droits et libertés que la Constitution
garantit = Mijloace periferice drepturilor şi libertăţilor pe care Constituţia le garantează. În: Revue du droit
public. – nr.6, 2012, p.1639-1665.
Primul obiectiv al introducerii în Franţa a chestiunii prioritare de constituţionalitate a fost acela de a permite cetăţenilor
valorizarea drepturilor lor conferite de Constituţie. La o primă vedere, acest control pare a fi orientat către cetăţean şi limitarea
mijloacelor invocabile numai la drepturile şi libertăţile pe care Constituţia le garantează. Reechilibrarea raporturilor între
controlul de convenţionalitate şi controlul de constituţionalitate au fost obiectivul declarat al reformei, dar realizarea lui este
relativă. Excluderea normelor periferice din câmpul chestiunii prioritate este susceptibilă fie de menajarea oricărui interes al
controlului de convenţionalitate pentru acestea, fie de privarea de protecţie a celor care nu vor găsi echivalent la nivel
convenţional.
32. GUILLOUD, LAETITIA. – Le droit au juge dans l’Union européenne: passe, impair et
manque = Dreptul la justiţie în Uniunea europeană: loc, ciudăţenie şi neajuns. În: Revue du droit public. – nr.6,
2012, p.1699-1722.
Încă din 1986, Curtea de Justiţie afirma că „Comunitatea economică europeană este o Comunitate de drept, în sensul că nici
statele sale membre, nici instituţiile sale nu scapă controlului de conformitate a actelor lor cu carta constituţională de bază, care
este tratatul”. Dreptul la justiţie apare astfel ca o componentă esenţială a Uniunii Europene ce priveşte – fără a prejudicia
natura juridică a Uniunii – asimilarea la un stat de drept.
l’exclusivité de la police speciale des communications électroniques = Poliţia locală versus poliţia specială:exclusivitatea poliţiei speciale a comunicaţiilor electronice. În: Revue des sciences politiques. – nr.5, 2012,
p.1245-1278.
Multă vreme problema expunerii populaţiei la undele electromagnetice – sau mai exact a celor cu potenţiale pericole pentru
sănătate – nu a fost pusă. Legea nr.96-659 din 26 iulie 1996 de reglementare a telecomunicaţiilor, adoptată ca urmare a
deschiderii concurenţei pe piaţa telefoniei mobile în 1987, nu prevedea nicio dispoziţie asupra eventualelor riscuri sanitare.
Dezbaterile în societate s-au născut în UE ca urmare a adoptării Directivei 1999/5/CE din 9 martie 1999 privind echipamentele
hertziene şi echipamentele terminale de comunicaţie şi recunoaşterea reciprocă a conformităţii lor cu Recomandarea nr.
1999/519/CE din 12 iulie 1999 a Consiliului UE. Sensibilizate de pericolul asupra sănătăţii, autorităţile franceze au adoptat,
din 2001 măsuri de protecţie, dar acestea nu au fost suficiente pentru a asigura populaţia, nici pentru a împiedica procesele
referitoare la unde şi antenele ce le emit, unde ce se propagă în proporţii uneori înspăimântătoare.
34. JA�ICOT, LAËTITIA. – Les silences du jugement = Tăcerea hotărârii judecătoreşti. În: Revue
du droit public. – nr.4, 2012, p. 1064-1077.
Este un lucru ce trebuie recunoscut: tăcerea hotărârilor judecătoreşti are un cazier încărcat. Existenţa ei poate fi înţeleasă,
apărată, interpretată, dar nu în dreptul public, unde hotărârile trebuie să fie precise, să aducă îmbunătăţiri şi să concluzioneze
asupra litigiului. Consiliul de Stat a avut iniţiativa formării unui grup de lucru, cu misiunea examinării tuturor aspectelor
redactării şi prezentării unei hotărâri date de judecătorul administrativ. Am putea spera că hotărârile judecătoreşti vor tranşa
mai clar litigiile?
35. KATROUGALOS, GEORGES ; AKOUMIA�AKI, DAPH�É. – L’application du principe
de proportionnalité dans le champ des droits sociaux = Aplicarea principiului proporţionalităţii în sferadrepturilor sociale. În: Revue du droit public. – nr.5, 2012, p. 1381-1404.
Noţiunea de proporţionalitate este centrală în gândirea juridică şi filozofică europeană. Aristotel, în Etica de la Nicomaca,
afirma că „proporţia este un mijloc şi doar o proporţie”. Scopul acestui studiu este mult mai modest. Vom încerca să prezentăm
aplicarea principiului de proporţionalitate în sfera drepturilor sociale. Pentru aceasta, vom examina aplicarea diferitelor sisteme
de control al proporţionalităţii în sfera drepturilor sociale, pentru o privire de ansamblu ulterioară a concepţiei sintetice al
acestor sisteme.
36. LAFAIX, JEA�-FRA�ÇOIS. – Le sens du silence = Valoarea tăcerii. În: Revue du droit public. –
nr.4, 2012, p.1032-1054.
Juriştii s-au întrebat adesea care este sensul tăcerii, deşi acest lucru ar părea „a priori” ciudat. Sunt alţii care au argumentat că
tăcerea „nu spune nimic, din cauză că este tăcere”. Tăcerea nu reprezintă ceva pentru că „este prin esenţă un vid”. Chiar şi aşa,
obişnuinţa persistă şi, la drept vorbind, nu este chiar în zadar. Ciudăţenia demersului se explică prin privilegiul acordat unui
anume concept al noţiunii.
37. LAVERG�E, BE�JAMI�. – Les édifices du culte: affectation culturelle et utilisation culturelle =
Edificiile de cult: afectaţiune culturală şi utilizare culturală. În: Revue du droit public. – nr.5, 2012, p.1279-
1307.
Referințe bibliografice
40 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013
Relaţiile între culte şi cultură se traduc prin neta întâietate în favoarea afectaţiunii culturale, fie că este vorba de edificii sau
de obiectul asociaţiilor beneficiare de subvenţii publice. Legea de separare a lor din 1905 este cea care conduce la considerarea
că afectaţiunea culturală trebuie să primeze: în acest context, orice afectaţiune suplimentară trebuie să fie „conformă” cultului.
Totuşi, dispoziţiile Codului general al proprietăţii persoanelor publice (CGPPP) a atenuat rigoarea acestui principiu, în sensul
că „culturalul” este avut în vedere într-un raport de compatibilitate cu „cultul”, fără ca totuşi să pună în discuţie preeminenţa
acestuia din urmă.
38. LE BRIS, CATHERI�E. – Le droit de regard du Parlement français sur la norme
supranationale en formation = Posibilitatea Parlamantului francez de a exercita un control asupra normeisupranaţionale în formare. În: Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.947-986.
Parlamentul francez trebuie să-şi găsească locul între Executiv şi instituţiile supranaţionale, obiectiv apreciat de autor ca fiind
inedit într-o anumită măsură, obiectiv ce implică fie să se facă apel la tehnici juridice noi, fie să fie folosite într-o manieră nouă
tehnicile mai vechi. După părerea sa, evoluţiile se concretizează în două feluri: pe de o parte, prin rolul crescut al Parlamentului
în procesele normative supranaţionale şi, pe de altă parte, prin consolidarea capacităţii acestuia de a se exprima asupra dreptului
supranaţional în formare.
39. MOLI�ER-DUBOST, MARIA��E. – Réflexions environnementalistes sur la protection
juridique du calme = Reflecţii ecologiste asupra protecţiei juridice a calmului. În: Revue du droit public. –
nr.4, 2012, p.1145-1155.
Dreptul mediului ia în considerare zgomotul, nu opusul său teoretic – liniştea – definită precis ca fiind absenţa zgomotului.
Relativă prin esenţă, liniştea înseamnă din punctul de vedere al acusticii, o slabă intensitate sonoră; este măsurabilă, chiar
dacă nivelul sunetului nu este audibil. Ea se diferenţiază de calm, noţiune mult mai complexă, compusă, care integrează nu
numai sunetul, ci şi mişcarea, ambianţa, cadrul şi evocă senzaţii agreabile.
40. MO�TAVILET, PIERRE DE. – La dégradation de la qualité de la norme constitutionnelle
sous la Ve République = Degradarea calităţii normei constituţionale sub cea de-a V-a Republică. În: Revue
du droit public. – nr.4, 2012, p.925-946.
Tema propusă vizează modul în care Constituţia franceză a fost afectată de inflaţia ce caracterizează normele constituţionale,
cât şi de numeroasele revizuiri constituţionale, ce au adăugat noi dispoziţii la textul acesteia. Autoarea constată o degradare a
calităţii normelor constituţionale, propunând ca instrument de contracarare a acestui fenomen, recurgerea la „ştiinţa legislaţiei”
– legistica. Ea analizează cauzele şi efectele degradării calitative a Constituţiei şi consideră astfel că este necesară elaborarea
şi aplicarea unei „legistici constituţionale”.
41. �ERI, KIARA. – Le pardon de l’Etat. Etude de droit public = Iertarea statului. Studiu de dreptpublic. În: Revue du droit public. – nr.5, 2012, p.1309-1338.
Dreptul la graţiere este puterea de a lua sau a comuta pedeapsa unui infractor care trebuie să o execute în virtutea unei hotărâri
judecătoreşti definitive la care este condamnat. În cazuri excepţionale, societatea acordă dreptul individului respectiv de a nu
suporta aplicarea firească a legii. Dreptul la graţiere se numără printre mecanismele care permit beneficiarilor să nu suporte
„sancţiunea pe care faptele lor ar trebui să o primească în virtutea dreptului comun”. Dreptul constituţional francez atribuie
şefului statului „dreptul de a graţia”, pe care îl exercită fără constrângere şi control. El este în măsură de a scuti pe beneficiarul
executării – în tot sau în parte – de pedeapsa penală.
42. O�DO, TÉLESPHORE. – L’internationalisation du droit relatif aux élections nationale: à
propos d’un droit international des élections en gestation = Internaţionalizarea dreptului privind alegerilenaţionale: un drept internaţional al alegerilor în faza de gestaţie. În: Revue du droit public. – nr.5, 2012,
p.1405-1436.
Dreptul electoral care „reglementează alegerile prin care cetăţenii îşi desemnează reprezentanţii” a fost mereu expresia
suveranităţii statului. Prin natura lui, este constituit dintr-un set de norme naţionale, deşi decurge din principiul la
autodeterminare a popoarelor, materializat mai ales prin practica Naţiunilor Unite. Autodeterminarea politică implică libera
alegere a guvernanţei democratice de către ansamblul cetăţenilor oricărui stat, fără nicio discriminare sau ingerinţă exterioară.
Scrutinul este unul din principalele modalităţi ale acestei alegeri. De aproape două decenii, dreptul electoral, ca şi dreptul
constituţional – sursa sa principală – suportă asaltul internaţionalizării. În unele convenţii internaţionale, regulile şi principiile
dreptului electoral sunt „revizuite” pentru aplicarea lor de către state şi organizaţii internaţionale.
43. PETIT, JAQUES. – L’Administration face au silence = Administraţia şi tăcerea. În: Revue du
droit public. – nr.4, 2012, p.1104-1118.
Tăcerea (administrabilului, grosso modo) de care administraţia se loveşte este o problemă destul de nouă în dreptul
administrativ francez. Acesta este interesat mai ales de tăcerea pe care administraţia o opune administrabilului. Aceste două
teme simetrice, pun probleme juridice diametral opuse. Tăcerea administraţiei este dominată de întrebarea dacă poate fi
interpretată ca o manifestare de voinţă constitutivă a unui act juridic. De partea cealaltă, administrabilii nu au (în afara unor
ipoteze marginale) putere de decizie în ce priveşte administraţia, contând doar pentru a şti dacă poate fi exercitată în mod
implicit.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 41
44. SALES, ERIC ; YILMAZ, DIDEM. – L’élection du Président de la République au suffrage
universel direct en Turquie = Alegerea Preşedintelui Republicii prin vot universal direct în Turcia. În: Revue
du droit public. – nr.5, 2012, p.1437-1458.
De la înlăturarea sultanatului, urmată imediat de proclamarea primei Republici, problema desemnării şefului statului în Turcia
a fost definitiv stabilită. Parlamentul alege din rândurile sale preşedintele ţării; instituţia în sine nu are o autonomie adevărată,
ci raportează persoana preşedintelui la imaginea lui Attaturk, de la începutul Republicii.
45. SCA�DAMIS, �IKOS. – L’Etat dans l’Union européenne = Statul în Uniunea europeană. În:
Revue du droit public. – nr.5, 2012, p.1339-1380.
Parcursul istoric al statului în Europa, schematic, s-ar rezuma într-o operaţiune subtilă: demitizarea statului modern prin
disocierea de puterea ecleziastică care-i era asociată iniţial, conservându-i puterii, mereu suverană, accentele mistice.
Întreprinderea europeană de după război a avut ca efect frânarea acestei experienţe, expunând statul la un adevăr artificial şi
a-l stopa în noile sale roluri ca stat liberal care face faţă unei pieţe, care s-a adeverit a fi, din ce în ce mai mult, unificată pe
plan global, transnaţional sau internaţional. Piaţa, la rândul ei, a menajat o serie de privilegii, care deşi depăşite azi, nu sunt
mai puţin adevărate, chiar şi numai prin buna ancorare în state non europene.
46. SÉ�AC, CHARLES-EDOUARD. – Le droit à l’oubli en droit public = Dreptul la uitare îndreptul public. În: Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.1156-1170.
Expresia îşi găseşte originea în dreptul privat, în doctrină, şi e atent folosit de judecător în instanţă. Sunt şi instituţii clasice ca
intangibilitatea operelor publice, imprescriptibilitatea urmăririi disciplinare, imprescriptibilitatea arhivelor publice, sau
comemorările naţionale, tot atâtea indicii ale dificilei adaptări a uitării la mediul dreptului public.
47. SERRA�D, PIERRE. – Le contrôle juridictionnel du pouvoir discretionnaire de
l’administration à travers la jurisprudence récente = Controlul juridic al puterii discreţionare aadministraţiei prin intermediul jurisprudenţei recente. În: Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.901-924.
După părerea autorului, în aprecierea faptelor, administraţia poate beneficia de mai multă sau mai puţină libertate. Judecătorul
foloseşte mai multe tehnici de control, majoritatea doctrinelor distingând între patru tehnici: controlul în întregime al calificării
juridice a faptelor, controlul erorii manifeste de apreciere, controlul bilanţului şi controlul de proporţionalitate. Autorul îşi
prezintă consideraţiile pe marginea acestor tehnici de control utilizate de către judecătorul administrativ.
48. SORBARA, JEA�-GABRIEL. – Le silence de l’administration = Tăcerea în administraţie. În:
Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.1078-1088.
Discuţii despre administraţie: aceasta pare a fi tendinţa legală, administrativă şi jurisprudenţială actuală, care reflectă, fără
îndoială, o evoluţie în conceptul însuşi al unei administraţii fondată pe dialog, participare, publicitate. Tot ceea ce este subscris
secretului este marcat de suspiciune. Tăcerea administraţiei devine un atentat la drepturile administraţilor. Pe de altă parte,
tăcerea este adesea, din punct de vedere al administraţiei înseşi, o condiţie de eficienţă. Spre exemplu, deliberările Consiliului
de Miniştri sunt marcate de regula secretului, chiar dacă sunt supuse apoi unui raport. În acest caz, tăcerea poate fi percepută
ca fiind pozitivă.
49. Table ronde organisée le 20 juin 2012. Faculté de droit Jean Monnet, Université Paris-Sud. –
La cause dans le droit des obligations. Droit public, droit privé. = Cauza în dreptul obligaţiilor. Drept public,drept privat. În: Revue du droit public. – nr.4, 2012, p.827-852.
Masa rotundă „Cauza în dreptul obligaţiilor. Drept public, drept privat” a fost organizată cu prilejul retipăririi de către Facultatea
„Jean Monnet”, la Sceaux (Universitatea Paris Sud), a celei de-a treia ediţii a lucrării apărute în anul 1927 – „La cause des
obligations” (Henri Capitant). Centrele de cercetare de drept public şi privat ale Facultăţii şi Asociaţia Henri Capitant a
prietenilor culturii juridice franceze, care au avut iniţiativa acestui proiect, au dorit să profite de această ocazie, pentru a
rediscuta lucrarea, dar şi noţiunea de cauză, în mod general.
50. VIDAL-�AQUET, ARIA�E. – Le droit du silence. „Les silences interdits ou la norme
imposée” = Dreptul tăcerii. „Tăcerile interzise sau norma impusă”. În: Revue du droit public. – nr. 4, 2012,
p. 1089-1103.
Sunt variate ipotezele în care autoritatea legiuitoare trebuie să se exprime prin adoptarea de acte normative. Ea mai are şi
obligaţia de a modifica sau de a abroga o normă declarată ilegală „ab initio” sau devenită ilegală din cauza noilor circumstanţe
de fapt sau de drept; mai este obligaţia titularilor puterii poliţiei administrative de a-şi exercita atribuţiile, la care se adaugă
obligaţia de transpunere a directivelor UE. Dacă obligaţiile cu accent pe legiferare şi cele de executare a legilor sunt relativ
cunoscute, în schimb obligaţia de a legifera se înscrie astăzi într-un context nou. În consecinţă, în jurul interdicţiei tăcerii
legiuitorului şi a unei eventuale obligaţii normative care decurge de aici, este construit acest articol.
Referințe bibliografice
42 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013
REVUE FRA�ÇAISE DE DROIT CO�STITUTIO��EL
51. BE� ACHOUR, RAFAÂ ; BE� ACHOUR, SA�A. – La transition démocratique en Tunisie:
entre légalité constitutionnelle et légitimité revolutionaire = Tranziţia democratică în Tunisia: întrelegalitatea constituţională şi legitimitatea revoluţionară. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.92,
2012, p.715-732.
În acest articol, autorii îşi propun o mai exactă situare a experienţei tunisiene în contextul a ceea ce numim „primăvara arabă”;
scopul este de a creiona o tipologie a câtorva procese constituţionale care se desfăşoară în regiunea arabă, de aproximativ un
an. Tunisia cunoaşte trei perioade tranzitorii: una „constituţională”, o a doua „consensuală” şi o a treia „democratică”.
52. CO��IL, DAMIE�. – A propos de l’article 23 de la Constitution, fonctions et dysfonctions
d’une disposition constitutionnelle = Articolul 23 din Constituţie, funcţii şi disfuncţii ale unei dispoziţiiconstituţionale. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.92,2012, p.732-756.
Dezvoltarea unei mai mari cooperări, atât între Guvern şi majoritatea parlamentară, cât şi între majoritate şi opoziţie este ca o
nouă provocare constituţională. Revalorizarea instituţiei parlamentare, care a fost unul dintre obiectivele revizuirii Constituţiei
din iulie 2008, ar trebui să se traducă prin regăsirea încrederii în ce priveşte Parlamentul şi membrii săi. Dar acest lucru este
împiedicat de incompatibilitate. Din anul 1958, articolul 23 din Constituţie nu a cunoscut nicio modificare şi poate acum este
momentul.
53. DA�ELCIUC-COLODROVSCHI, �ATAŞA. – Retour sur la question des limites aux
révisions constitutionnelles. De la portée de leur contrôle durant la période de reconstruction étatique
(l’exemple de la Moldavie et de l’Ukraine) = Întoarcere asupra problemei limitelor revizuirii constituţionale.Sfera de aplicare a controlului acestora pe durata reconstrucţiei statului. În: Revue française de droit
constitutionnel. – nr.92, 2012, p.757-784.
Constituţia unui stat – ca şi dreptul în general – trebuie să rămână sensibilă la exigenţele timpului său. Ea trebuie să ţină cont
de dinamismul vieţii politice şi sociale, de noile date sau de noutăţile juridice care afectează caracterul statului. Unele revizuiri
sunt efectuate pentru „îndreptarea erorilor sau a insuficienţelor” evidenţiate cu ocazia punerii în aplicare a textului
constituţional. Lipsurile constituantului originar trebuie, de asemenea, acoperite prin mecanisme instituţionale în scopul creşterii
eficacităţii legii fundamentale. De-a lungul timpului, s-a observat şi o oarecare tendinţă de „perfecţionare” a Constituţiilor. Noile
modificări favorizează apariţia de noi sancţiuni, tot mai detaliate, noi proceduri sau noi mecanisme, menite să garanteze o mai
Etats d’Océanie = Ce este un micro-stat astăzi? Exemplul micro-statelor din Oceania. În: Revue française de
droit constitutionnel. – nr.92, 2012, p.785-797.
Oceania este o regiune a globului mai puţin cunoscută. Imens spaţiu oceanic, punctat de un „praf de insule”, această întindere
secretă cuprinde o mulţime de state mici, atât de necunoscute, încât juristul nu le menţionează fără o uşoară ironie. Aceste
micro-state bulversează uneori schema tradiţională a juristului, forţat să accepte această realitate şi de care trebuie să ţină
seama, mai ales că ele sunt state membre cu drepturi depline în O.N.U. şi a altor organizaţii internaţionale. Dezbaterile, în
spatele uşilor închise, uneori, asupra acestor state – nu au ajuns să-i facă pe jurişti să le considere ca fiind egale celorlalte.
55. DUSSART, MARIE-LAURE. – La garantie de la propriété à l’épreuve de la Question
prioritaire de constitutionalité = Garanţia proprietăţii la examenul chestiunii prioritare de constituţionalitate.
În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.92, 2012, p.799-819.
Înscrierea proprietăţii în drepturile fundamentale este una dintre problemele cele „mai delicate” ale dreptului constituţional.
Jurisprudenţa nu a făcut decât să adauge dificultăţi. De la hotărârea „Nationalisation” – indiferent care au fost discuţiile
doctrinare până atunci – valoarea constituţională a proprietăţii nu a mai dat naştere contradicţiilor. Totuşi, treizeci de ani mai
târziu, acest drept „fundamental”, „inviolabil şi sacru” cuprinzând una din problemele cele mai vechi ale dreptului, dă iar
prilej de dezbatere. Chestiunea prioritară de constituţionalitate (QPC) a întărit această necesitate. După ce rapid şi logic a
confirmat că articolele 2 şi 17 din Constituţie erau irevocabil în sprijinul QPC, Consiliul Constituţional a trebuit finalmente
să recunoască numeroasele probleme pe care controlul „a priori” nu a ajuns să le înţeleagă.
56. LEMAIRE, FÉLICIE�. – Propos sur la notion de „souveraineté partagé” ou sur l’apparence
de remise en cause du paradigme de la souveraineté = Despre noţiunea de „suveranitate comună” sau deaparenta repunere în cauză a paradigmei de suveranitate. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.92,
2012, p.821-850.
Noţiunea ar putea părea un episod în istoria statelor, o perioadă tranzitorie mai lungă sau mai scurtă. Numeroşi autori, evocând
diferite forme de gestiune comună a unui teritoriu, privesc suveranitatea comună ca pe un statut intermediar între integrare şi
independenţă, menit să dispară odată cu înfiinţarea noului stat, sau cu consolidarea celui existent deja. Dar ideea este reluată
mereu, mai ales că este ataşată de o opinie din ce în ce mai răspândită: permite explicarea acestei forme politice originale, care
este Uniunea Europeană, care, prefigurând o „identitate post-naţională” sau „cosmopolitică”, instituie – apreciază Jean-Marc
Ferry – o suveranitate comună între diferitele state membre, prin intermediul mecanismelor de armonizare şi de coordonare a
politicilor.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 43
REVUE I�TER�ATIO�ALE DE DROIT COMPARÉ
57. ALZAHRA�I, YAHIA. – La responsabilité societale des entreprises en Arabie Saoudite =
Responsabilitatea de societate a întreprinderilor în Arabia Saudită. În: Revue internationale de droit comparé. –
nr.4, 2012, p.923-947.
Autorul se arată preocupat de responsabilitatea întreprinderilor în Arabia Saudită, analizând aspectele obligatorii şi neobligatorii
ale normelor internaţionale, impactul acestora, precum şi aplicarea lor în dreptul saudit.
58. GIORGI�I, GIULIO CESARE. – Le centre des intérêts principaux du débiteur insolvable en
droit comparé = Centrul intereselor principale ale debitorului insolvabil în dreptul comparat. În: Revue
internationale de droit comparé. – nr.4, 2012, p.867-902.
Noţiunea de centru al intereselor principale rămâne esenţială în cadrul mecanismului de universalitate limitată a falimentului
consacrat de Regulamentul CE nr. 1346/2000 privind insolvabilitatea. Autorul consideră că prin determinarea locaţiei exacte
şi a condiţiilor care guvernează transferul său, centrul intereselor principale redevine astăzi un nou standard al dreptului
internaţional al afacerilor, a cărui flexibilitate este indispensabilă pentru a urmări obiectivul material stabilit de către redactorii
celor două instrumente.
59. GOOSSE�S, JURGE�. – Elargissement et diversification du contrôle juridictionnel belge
des actes administratifs = Lărgirea şi diversificarea controlului jurisdicţional belgian al actelor administrative.În: Revue internationale de droit comparé. – nr.4, 2012, p.949-971.
Ca urmare a Acordului instituţional privind cea de-a 6-a reformă a statului belgian (2011), jurisdicţia Consiliului de Stat şi a
altor jurisdicţii administrative va fi extinsă la consecinţele de drept privat a recursurilor în anulare. În conformitate cu intenţiile
prevăzute de Acord, reforma va fi materializată prin intermediul unei modificări a art.144 al Constituţiei. Prezentul studiu
analizează numeroasele implicaţii ale acestei reforme, iar aspectele analizate se vor referi astfel la repartiţia jurisdicţiei între
tribunalele ordinare şi administrative belgiene, lărgirea conţinutului şi diversificarea competenţelor hotărârii judecătorului
administrativ. Autorul consideră că decizia de a-l lăsa, prin intermediul unei revizuiri a art.144 al Constituţiei, pe judecătorul
administrativ să se pronunţe în ceea ce priveşte consecinţele de drept privat ale unui recurs în anulare implică o reorganizare
novatoare şi profundă a peisajului juridic.
60. KEMFOUEDIO BIPELE, JACQUES ; FA�DJIP, OLIVIER. – Le nouveau procès
administratif au Cameroun: réflexion sur le recours gracieux en matière d’urgence = �oul procesadministrativ în Camerun: o reflecţie asupra recursului graţios în materie de urgenţă. În: Revue internationale
de droit comparé . – nr.4, 2012, p.973-993.
În cadrul reformei recente a contenciosului administrativ din Camerun, recursul graţios nu a fost revizuit decât într-o mică
măsură. Totuşi, după părerea autorilor, prin consacrarea formalităţii de recurs graţios în materie de recurs, legiuitorul pare să
fi pus în lumină acest aspect, sursă de incertitudini alimentată de jurisprudenţă. Astfel, recursul graţios rămâne, în principiu,
în vigoare în materie de urgenţă. Astfel, aspectele analizate se referă la excluderea recursului graţios în procedurile de urgenţă
speciale, precum şi exigenţa recursului graţios în cadrul procedurilor de urgenţă accesorii. După părerea autorilor, este vorba
de o măsură care poate permite justiţiei administrative să-şi joace în mod eficient rolul, în procesul de conectare la curentul
universal al gestiunii transparente, modernităţii şi, mai ales, al consolidării statului de drept.
61. LI WA�G. – Protection administrative des valeurs culturelles. L’exemple de la médecine
chinoise = Protecţia administrativă a valorilor culturale. Exemplul medicinei chineze. În: Revue internationale
de droit comparé. – nr.4, 2012, P.903-923.
Astăzi, fără îndoială, medicina tradiţională face parte din moştenirea culturală a naţiunii chineze. Dar, în realitate, statutul său
de patrimoniu cultural nu este dobândit în mod evident. Din ce în ce mai mulţi autori reclamă o reconsiderare a valorilor
filozofice ale medicinei tradiţionale în numele patrimoniului cultural imaterial. Rămâne totodată să fie conciliate valorile
economice şi culturale.
62. RAMBAUD, THIERRY. – Elements de réflexion sur la place des principes du „droit public
musulman”(A’AM FI AL ISLAM) dans l’enseignement du droit constitutionnel = Elemente de reflecţieprivind locul ocupat de principiile „dreptului public musulman” (A’AM FI AL ISLAM) în predarea dreptuluiconstituţional. În: Revue internationale de droit comparé. – nr.4, 2012, p.854-865.
Autorul porneşte de la ideea că prezentarea mai multor sisteme juridice este prin definiţie indispensabilă metodei comparative,
iar luarea în considerare, de către studiile de drept constituţional, a principiilor dreptului public musulman dă naştere unor
întrebări metodologice importante, fiind necesar să fie aduse câteva precizări. Astfel, articolul propune o analiză a locului
ocupat de tradiţiile neoccidentale în predarea dreptului constituţional deschis pluralităţii culturilor constituţionale şi juridice,
în cadrul cărora principiile „dreptului public musulman” ar putea să-şi găsească locul. Printre acestea, conceptele de „consultare
(choura) sau de interes general (ijtihad) sunt subliniate în mod special.
Referințe bibliografice
44 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL
63. AUBRY, MARIE-CHRISTI�E. – Retour sur la caducité en matière contractuelle = Întoarcereasupra caducităţii in materie contractuală. În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr.4, 2012, p. 625-650.
Prezentată ca fiind un mecanism de stingere neretroactivă a contractului rezultat prin dispariţia unui element condiţionând
validitatea sau perfectarea lui după acordul părţilor, caducitatea pare a aparţine sferei noţiunilor depăşite din dreptul nostru.
Totuşi, caducitatea contractuală rămâne în actualitate, atât timp cât este folosită de doctrină şi de jurisprudenţă. Când caducitatea
rezultă din dispariţia ulterioară formării convenţiei, a unui element esenţial, toate valenţele sale trebuie exploatate. Mai mult,
ea provoacă stingerea obligaţiilor, cu excepţia celor care îşi găsesc cauza chiar în evenimentul însuşi, putând antrena restituiri
fără a fi necesară fundamentarea lor pe retroactivitate.
64. BOUGEROL-PRUD’HOMME, LAETITIA. – Réflexions sur le paiement à l’épreuve de la
monnaie scripturale = Reflecţii asupra plaţilor efectuate cu monedă scripturală. În: Revue trimestrielle de droit
civil. – nr.3, 2012, p.439-459.
Dezvoltarea monedei scripturale impune reînnoirea reflecţiei asupra noţiunii de plată şi data ei. Utilizarea sa presupune
satisfacerea creditorului în intervalul de la câteva ore la câteva zile de la plata efectuată de debitor. Jurisprudenţa nu ţine cont
de caracterul succesiv a plăţii decât în materia cecurilor. Totuşi, generalizarea raţionamentului la plăţile cu monedă scripturală
este de dorit, în aşa fel încât să se ţină cont de data la care debitorul declanşează un proces irevocabil de plată şi nu de data la
care primeşte plata creditorul. O asemenea analiză permite precizarea regimului de plăţi în funcţie de rezultat. Dezvoltarea
monedei scripturale impune reînnoirea reflecţiei asupra noţiunii de plată şi data realizării ei.
65. DROS WILLIAM. – Une approche structurale de la propriété = O abordare structurală aproprietăţii. În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr. 3, 2012, p.419-437.
Proprietatea beneficiază astăzi de o nouă abordare, diferită de cea clasică, dar incertitudinile reprezintă un teren fertil pentru
controverse, autorul propunând o abordare structurală a proprietăţii.
66. MEILLER, ERIC. – L’universalité de fait = Universalitatea de fapt. În: Revue trimestrielle de
droit civil. – nr.4, 2012, p.651-675.
Doctrina are opinii diferite în ce priveşte universalitatea de fapt: este fond de comerţ sau portofoliu de valori mobiliare. Dar
această dezbatere nu este maniera corectă de a dezbate problema. Înainte de a se întreba asupra aplicaţiilor, trebuie să se ajungă
la o imagine clară a înseşi universalităţii de fapt. Căci se va dovedi a fi o falsă problemă. În mod obişnuit, este definită ca fiind
un ansamblu distinct de componentele sale, dar fără pasiv, în opoziţie cu universalitatea de drept. Această concepţie nu este
totuşi verificată în practică. Ea nu este decât o reluare deformată a tradiţiei. Universalitatea de fapt este totuşi o realitate
juridică. Este chiar posibil a se demonstra că această calificare câştigă aplicabilitatea unui oarecare regim. Pentru a înţelege,
ar trebui revizuită concepţia obişnuită a universalităţii de fapt şi sublinierea că aceasta este o variantă de lucru compusă.
67. �AJJAR, IBRAHIM. – La potestativité = Potestativitatea. În: Revue trimestrielle de droit civil. –
nr.4, 2012, p.601-623.
Aceste note de lectură încearcă o analiză a dezvoltării regimului juridic al dreptului potestativ. Două sunt domeniile reţinute:
situaţia născută din contractul de promisiune de vânzare şi comportamentul în executarea prerogativelor unilaterale din contract.
Doctrina şi jurisprudenţa, într-o confruntare radicală faţă în faţă, nu au ajuns la rezolvarea diferendului. În schimb, unele opinii
exprimate în hotărâri ale Curţii de Casaţie asupra comportamentului contractual au deschis calea unei reflecţii asupra lipsei
de loialitate. Ar fi fost preferabilă izolarea potestativităţii ca tehnică, pentru a nu face loc unui amestec între terminologia
juridică şi fundamentele prerogativelor unilaterale. Puterea cuvintelor este, în acest caz, cea care clasifică categorii juridice.
68. SEYMOUR, CHRISTI�E. – La jurisprudence relative à l’articulation des articles 1386 et
1384, alinéa 1-er, du code civil. L’instrumentalisation de la règle „Specialia generalibus derogant” (1) =
Jurisprudenţa privind articularea articolelor 1386 şi 1384, alineatul I ale Codului civil. Instrumentalizarearegulii „Specialia generalibus derogant” (1). În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr.3, 2013, p.461-480.
În conformitate cu art.1386 al Codului civil francez, un proprietar al unei clădiri este răspunzător pentru prejudiciul cauzat de
degradarea acesteia, dacă acest lucru s-a produs în urma unei defect de întreţinere sau a unui viciu de construcţie. Denunţând
anacronismul normei, majoritatea doctrinei este favorabilă abrogării sale legislative. Studiul îşi propune să aducă o nouă
clarificare asupra acestui aspect, în cauză fiind jurisprudenţa privind articularea textului cu principiul general al responsabilităţii
pentru starea lucrurilor, care se bazează pe o veritabilă instrumentalizare a maximei „specialia generalibus derogant”.
Instrumentalizarea nu este asumată de Curtea de Casaţie franceză, ceea ce face ca prioritatea să fie cea a unei despăgubiri mai
bune a victimelor clădirilor aflate în stare de degradare.
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL ET DE DROIT ÉCO�OMIQUE
69. FORTI, VALERIO. – Le fractionnement abusif du contrat de consommation = Separareaabuzivă a contractului de consum. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. – nr.3,
2012, p.433-453.
Reforma creditului de consum intrată în vigoare în mai 2011 a crescut numărul de ipoteze de excludere a regimului de protecţie
a consumatorului, şi, în absenţa unor praguri determinate, tehnica de separare a contractului în mai multe acte juridice a devenit
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013 45
un instrument la care profesionistul ar putea apela, în scopul ocolirii dispoziţiilor de ordine publică. În absenţa unei reguli
exprese, regimul clauzelor abuzive pune la îndemâna judecătorului instrumente pentru a contracara această practică. Aplicarea
regimului de protecţie a consumatorului depinde în ultimă instanţă de existenţa unui anume tip de prestare sau serviciu, inclusiv
atunci când aceasta rezultă din încheierea mai multor acte juridice. Atingerea adusă echilibrului global de operaţiunea
economică poate fi astfel sancţionată: eradicarea clauzelor abuzive ar permite reintegrarea conţinutului predefinit al contractului
de consum.
70. LECOURT, BE�OÎT. – La gratuité et le droit des affaires = Gratuitatea şi dreptul afacerilor.
În: revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. – nr.3, 2012, p.455-474.
Noţiunea de gratuitate are un element de specificitate în lumea afacerilor, deoarece se înscrie într-o politică de îmbogăţire,
interesul comerciantului fiind imediat sau diferit. Acest interes, care caracterizează gratuitatea comercială, îi determină regimul.
De aici, trebuie distinse efectele gratuităţii pentru întreprindere şi efectele acesteia faţă de terţi. În cadrul administrării
întreprinderii, existenţa unui interes în acest sens este clar precizat, ceea ce legitimează operaţiunile realizate cu titlu gratuit.
În schimb, în raporturile cu terţii, gratuitatea purtând amprenta interesului, devine suspectă, ceea ce justifică stricta
reglementare, fie că terţii sunt beneficiari (consumatori) fie o suportă (în cazul concurenţei).
71. LIKILLIMBA, GUY-AUGUSTE. – L’agent des sûretés en droit OHADA = Ofiţerul de conturiîn dreptul OHADA. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. – nr.3, 2012, p.475-503.
Actor esenţial pentru constituirea, înscrierea, gestiunea, şi dacă este cazul, pentru realizarea asigurărilor care garantează plata
creditelor denumite consorţiale sau consimţite, în cadrul unor negocieri bancare, ofiţerul de conturi îşi găseşte corespondentul
în majoritatea sistemelor juridice şi financiare contemporane. Chiar dacă se ridică voci din mediul universitar sau al
practicienilor specialişti francezi care cer reforma articolului 2328-1 din Codul civil referitor la ofiţerul de conturi, dreptul
OHADA (Organizaţia pentru Armonizarea în Africa a Dreptului Afacerilor) tocmai l-a instituit, definindu-i precis regimul
juridic. Totuşi, identificarea ofiţerului de conturi rămâne dificilă, întrucât împrumută caracteristici din mandat, fiducie, contract
de comision, solidaritate activă, din „parallel debt”-ul anglo-saxon, reprezentant fiduciar din dreptul luxemburghez, dar
diferenţiindu-se în acelaşi timp.
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉE�
72. ALLEMA�D, FRÉDÉRIC. – La faisabilité juridiques des projets d’euro-obligations =Fezabilitatea juridică a proiectelor de euro-obligaţii. În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr.3, 2012,
p.553-594.
Responsabilitatea individuală a statelor membre în faţa obligaţiilor lor financiare stă în centrul regimului de disciplină financiară
reţinut de Uniunea Economică şi Monetară. Ineficienţa trecută a mecanismelor de prevenire a deficienţelor şi a datoriilor
publice excesive, accentuată de conjunctura actuală, plasează, de la începutul anului 2010, mai multe state membre în faţa unui
risc de insolvabilitate. Pericolele pentru buna funcţionare a zonei euro duc la o repunere în cauză a responsabilităţii individuale
în profitul unei responsabilităţi colective în ceea ce-l priveşte pe creditor.
73. PRIETO, CATHERI�E. – Procéssus d’intégration renforcée dans la zone euro et pacte pour
la croissance et l’emploi pour toute l’Union = Procesul de integrare consolidată în zona euro şi Pactul pentrucreştere economică şi locuri de muncă pentru întreaga Uniune. În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr.
3, 2012, p.549-553.
Editorialul, care vizează procesul de integrare consolidată în zona euro şi Pactul de creştere economică, evidenţiază faptul
acestea sunt legate şi distincte în acelaşi timp, în ceea ce priveşte valoarea lor. Materialul de faţă propune atenţiei o analiză a
efectelor acestui proces.
74. RU�AVOT, MARIE-CLOTILDE. – L’oxymore, nouvel exercice de style pour CIJ: un avis
inattendu pour une solution sans surprise = Oximoronul, noul exerciţiu de stil al CIJ: o opinie neaşteptatăpentru o soluţie fără surprize. În: Journal du droit international. – nr.3, 2012, p.859-886.
Opinia dată la 1 februarie 2012 formalizează alegerea CIJ de a da curs cererii FIDA (Fondului Internaţional de Dezvoltare
Agricolă) la recursul împotriva hotărârii TAOIT (Tribunalul Administrativ al Organizaţiei Internaţionale a Muncii). Cu toate
acestea, pe fond, CIJ nu a căutat cu adevărat să răspundă problemelor ridicate de instituţia specializată. Mai mult, CIJ pare a-şi
fi exercitat competenţa de o manieră consultativă, pentru a nu trebui să dea o hotărâre la recursul TAOIT. Atât sub aspectul
formei, cât şi pe fond, opinia decepţionează. Contribuţia sa esenţială constă în consideraţiile preliminare. Curtea caută înainte
de toate să invoce abrogarea procedurii de recurs împotriva hotărârilor TAOIT. Ea denunţă în mod particular arhaismul acestei
proceduri, ţinând cont de evoluţia generală a dreptului internaţional privind statutul indivizilor. Şi aceasta pentru că în „cauză”,
avizul minimizează problemele de fond. CIJ se mărgineşte a constata că acordul privind cazarea între instituţiile internaţionale
se multiplică, dar fără o reală coerenţă. Curtea ratează ocazia de a aduce clarificări în materia ultimelor evoluţii ale fenomenului
instituţional internaţional, chiar în momentul în care speţa îi oferea ocazia de a confrunta o organizaţie internaţională
clasică(FIDA) cu forme mai suple de instituţionalizare a relaţiilor internaţionale (Conferinţa părţilor), inclusiv cele fără
personalitate (Mecanismul mondial).
Referințe bibliografice
46 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2013
Cărţi recent achiziţionate deBiblioteca Consiliului Legislativ