1
CURSUL 1 LA SERIA 1 NU S-A TINUT.
Curs 2 International Privat
(primul)
In Europa intra raporturi juridice cele mai variate, cele mai
diverse, contracte, contracte incheiate prin mijloace electronice,
in care cocontractantii apartin unor sisteme de drept aparte.
Deschiderea unor succesiuni, in masa succesorala intrand bunuri
mobile sau imobile pe diferite teritorii nationale. Savarsirea unor
delicte de catre straini in tara noastra. Incheierea de casatorii
intre persoane de cetatenii diferite.
Exista elemente de extraneitate adica prezinta legaturi cu cel
putin inca un sistem de drept, pt ca nu se poate aplica unei
situatii juridice, 2 sau mai multe legi national diferite ->
casatorie, regim matrimonial, succesiune.
Dreptul international privat este inainte de toate drept privat,
participantii la aceste raporturi se gasesc pe o pozitie juridica
de egalitate si corespunzator pozitiei de egalitate a subiectelor
participante la aceste raporturi rezulta mutatis mutandis pozitia
de egalitate a sistemelor de drept, a sistemelor normative cu care
raportul prezinta legaturi, altfel spus vocatia juridica egala a
acestor sisteme de a se aplica, de a carmui raportul juridic
respectiv, nu inseamna nici de cum ca daca sesizam instanta romana
instanta va aplica pt acest motiv legea romana ->>> exista
principii si reguli prestabilite care stabilesc stiinta
amaraciunilor, exista obligatia pt instanta romana sa aplice
relatiei private respective o reglementare,fie o codificare
straina, fie si din cele schitate pana acum ne putem da seama ca
obiectul primordial al DIP = FIXAREA PRINCIPIILOR SI REGULILOR de
localizare a raporturilor juridice, determinand legea aplicabila
acestuia, misiunea DIP = indicator al dreptului aplicabil.
Putem defini DIP = acea ramura a sistemului international de
drept cuprinzand un ansamblu de norme preponderent conflictuale,
dar si norme materiale specifice care urmaresc localizarea
raporturilor private internationale solutionand conflictele de legi
in spatiu dar si conflictele de jurisdictii, inclusiv norme care
statornicesc conditia juridica a strainului in tara noastra.
Din aceasta definitie, se pot desprinde cel putin urmatoarele
trasaturi care definesc si contureaza specificul acestei ramuri de
drept:
- DIP este o ramura de drept: normele sale sunt in principiu
edictate de fiecare legiuitor national, fiecare legislatie cunoaste
reguli de solutionare a conflictelor de legi in spatiu asigurand in
viziunea proprie localizarea raporturilor private internationale,
de aceea putem vorbi despre un drept international privat roman,
francez, german, italian, spaniol etc. Este insa adevarat ca in
ultima vreme in plan european, ca efect al adancirii integrarii
europene exista tot mai multe reglementari uniforme care imbraca de
regula forma regulamentelor europene ->
ex. 593/2008 (roma 1) prin determinarea legii aplicabile
obligatiilor contractuale,
864/2007 (roma 2) privind determinarea legii aplicabile
obligatiilor extracontractuale,
805/2004 privind crearea unui titlu executoriu european,
44/2001 privind recunoasterea si executarea hot jud in materie
civila (bruxelles 1),
2201/2003 privind competenta internationala in materia
familiala, recunoasterea si exec hot jud in materie familiala
(bruxelles 2 bis)
CARTEA VII C. civ. Dispozitii de drept international privat
normele nationale
Pentru actele juridice incheiate anterior intrarii in vigoare a
NCC succesiunile deschise anterior, chiar daca ele se dezbat acum,
la succesiuni este relevant mom desch succesiunii, vor fi
aplicabile normele de conflict 105/1992 (reglementarea raporturilor
de DIP) a fost abrogata de NCC.
Daca in materia civila, comerciala incidenta factorului european
imbraca forma directivelor (de regula) europene, izvorul de drept
este legea de transpozitie si nu directiva ca atare. In DIP,
legiuitorul european intervine mai energic -> regulamente, care
nu mai trebuie transpuse, ele se aplica direct si nemijlocit, sunt
interpretate de CJUE, jurisprudenta curtii este obligatorie si
direct aplicabile instantelor nationale. Legiuitorul are obligatie
de transpunere, regulamentul se aplica direct.
Art. 81 TFUE
Art. 2589 C. civ. Dreptul de norma de conflict pot fi chiar 2
cetateni romani dar care au resedinta obisnuita comuna in Italia
sau in Germania, efectele casatoriei patrimoniale si nepatrimoniale
vor fi carmuite de legea italiana sau germana chiar daca ei nu
poseda nici unul cetatenia statelor respective.
Al. 3 reglementeaza o prostie drepturile sotilor asupra
locuintei familiei, precum si regimul., sunt supuse locului acestea
unde sunt situate.
In NCC apare inovator locuinta a familiei
Resedinta obisnuita e un concept calitativ nu concept cantitativ
ex. 3 luni la paris, 2 la londra si 2 la bonn ->nu rezulta
automat ca respectivul are resedinta la paris. E vorba despre acel
loc unde se citeste liturghia identitatii spiritului tau. Resedinta
obisnuita mai e folositoare pt fixarea competentelor instantelor
nationale. Spatiul juridic european e un spatiu federalizat, doar
politic nu e. Viata privata e greu acum sa fie inghesuita in
reglementarile nationale, persoanele circula, omu incheie acte
Federalismul european de tip nou conduce la desedentalizarea
civilului si crearea din normativ un produs, care se afla in
competitie cu un alt produs apartinand unui alt sistem legislativ,
iar europeanul are de unde alege.
Regulamentul imi da posibilitatea mie daca eu imi doresc acest
lucru sa imi exersez patriotismul prin testament. Pot alege intre
legea romana si maghiara de exemplu ! Mai ales daca eu am un anumit
mod de gandire. Inainte totul se consuma intre frontierele
nationale, acum nu mai e asa.
Curs 3 Drept international privat
Dreptul international privat ar putea fi definit ca fiind acea
ramura a sistemului nostru de drept cuprinzand un ansamblu de
norme, preponderant conflictuale dar si norme material specific
acestei stiinte care isi propun sa asigure localizarea raporturilor
juridice internationale solutionand conflictele de legi in spatiu,
conflictele de jurisdictii, inclusive norme care statornicesc
conditia juridica a strainului in tara noastra.
Din aceasta definitie rezulta urmatoarele trasaturi care
contureaza si definesc specificul dreptului international privat,
mai intai trebuie sa pornim de la genul sau proxim, altfel spus,
dreptul international privat se integreaza in marea familie a
dreptului privat, participantii la aceste raporturi se gasesc pe o
pozitie juridica de egalitate. Ceea ce insa particularizeaza aceste
raporturi constituie prezenta elementului de extraneitate care face
ca acestea sa prezinte legaturi cu cel putin inca un sistem de
drept privat. Desigur, elementul de extraneitate nu este un element
de structura al raportului juridic, adica un element suplimentar
care sa se adauge subiectelor, obiectului sau continutului ci un
element de circumstanta care coloreaza sau particularizeaza
elementele de structura bine cunoscute.
Mai precis elementul de extraneitate, este acel element care
face ca raportul juridic sa prezinte legaturi si cu alte sisteme de
drept privat punandu-se astfel problema determinarii competentei
sistemului de drept care ar urma sa se aplice in cauza.
In al doilea rand, DIP face parte din dreptul intern apartinand
fiecarei tari, fiecare tara stabilind in mod suveran, in principiu,
normele si principiile cu ajutorul carora localizeaza raporturile
civile internationale, DIP roman, Dip francezetc. Totusi, asistam
in ultima vreme, in plan european, mai ales dupa modificarea
tratatului care a avut loc la Amsterdam, la un proces de unificare
a normelor de conflict in plan european, vorbindu-se chiar pe drept
cuvant despre un European Privat International Law. Odata cu
trecerea de la etapa cooperarii interguveramentale la cea
institutionala urmarindu-se tot mai mult apropierea legislatiilor
apartinand statelor membre si crearea unui climate de stabilitate
si predictibilitate in circuitul privat transfrontalier, au fost
adoptate o serie de reglementari uniforme intr-o serie intreaga de
domenii, de exemplu in materie contractuala, delictuala, familiala
si de ocrotire parentala, in materia obligatiilor alimentare, in
materia competentei instantelor si autoritatilor publice
internationale in materie civila si familiala, in materia
recunoasterii si executarii hotararilor judiciare si a titlului
executoriu, in materia notificarii si publicarii actelor publice
etc.
Versiunea consolidata a TFUE cuprinde in cap. 3 al titlului 7,
norme privind apropierea legislatiilor statelor membre. De
asemenea, cap. 3 al titlului 5 este intitulata coop. Judiciara in
materie civila prevazand ca UE dezvolta o coop. Judiciara in
materie civila cu incidenta transfrontaliera intemeiata pe princ.
Recun. Reciproce a deciziilor judiciare si extrajudiciare. Aceasta
cooperare poate include adoptarea unor masuri de apropiere a
actelor cu putere de lege intre statele membre. Parl European si
Consiliul Eu pot adopta masuri in special atunci cand acestea sunt
necesare pt buna functionare a pietei interne care urmaresc sa
asigure:
a) Recunoasterea reciproca intre SM a deciziilor judiciare si
extrajudiciare si executarea acestora
b) Comunicarea si notificarea transfrontaliera a actelor
judiciare si extrajudiciare
c) Compatibilitatea normelor aplicabile in SM in materie de
conflict de legi si de competenta
d) Cooperarea in materie de obtinere a probelor
e) Accesul efectiv la justitie
f) Eliminarea obstacolelor in calea bunei desfasurari a
procedurilor civile, la nevoie prin favorizarea compatibilitatii
normelor de procedura civila aplicabile in statele membre
g) Dezvoltarea unor metode alternative de solutionare a
litigiilor
h) Sprijinirea formarii profesionale a magistratiilor si a
personalului de justitie
De asemenea, a fost institutionalizata o forma de cooperare
consolidata prin derogare de la cele mentionate mai sus, in
privinta masurilor care privesc dreptul familiei care au implicatii
transfrontaliere stabilite de catre Consiliu, dar care in aceasta
privinta, spre deosebire de masurile anterioare, hotaraste in
unanimitate dupa consultarea Parl Eu. Pe langa asta, mai exista in
literatura de specialitate -> Clauza de pasarela (tot in dreptul
familiei): ex. Chestiuni de maternitatea de surogat, regulam.
2201/2003 in materie europeana (divort, autoritate parentala,
aspectele civile ale rapirii internationale de copii).
Lg 105/1992 art. 66 (discutii) -> ex. Norma trimite la dreptu
german, art. 25 BGB -> norma trimite la dreptu roman, norma de
conflict germana retrimite la dreptul roman, retrimiterea este
intotdeauna ca norma materiala, norma de retrimitere este
Sachverweisung. Rezultatul solutionarii conflictului depinde de
instanta solicitata (ex. In germania instanta va aplica legea sa,
art. 25 de exemplusi tot asa, depinde unde ma judec).
In al 3-lea rand, ceea ce este specific raporturilor de drept
international privat, il constituie prezenta elementelului sau
elementelor de extraneitate, adica a elementului strain, care face
ca raportul respectiv sa prezinte legaturi cu cel putin inca un
sistem de drept, elementul de extraneitate poate fi foarte variat,
putand privi fie subiectii adica participantii la raporturile
juridice (cetatenia, domiciliu, resedinta lor obisnuita, sediul
persoanei juridice) fie obiectul, de ex. un anumit bun imobil este
situat pe teritoriul altei tari, sau un bun mobil in curs de
transport fie alte imprejurari cum ar fi locul incheierii unui
contract, locul comiterii delictului civil, locul inregistrarii
unei opere de creatie intelectuala. Corespunzator pozitiei juridice
de egalitate a participantilor la raporturile de drept privat ii
corespunde in egala masura vocatia egala de aplicare a sistemelor
de drept privat cu care raportul respectiv prezinta legaturi prin
elementele sale de extraneitate.
In al 4-lea rand, DIP cuprinde si norme de procedura civila,
destinate fie sa stabileasca competenta internationala a
diferitelor instante sau autoritati publice, fie sa reglementeze
procedura civila propriu- zisa care, in principiu, este cea a
Forului (instantei sesizate), fie norme destinate recunoasterii si
executarii hot jud straine.
In al 5-lea rand, obiect de preocupare al DIP il constituie
chestiunile legate de conditia juridica a strainilor in tara
noastra referindu-ne aici nu numai la aspectele privind regimul
frontierei, intrarii si iesirii din tara a strainilor, ci si in
egala masura, aspectele legate de aptitudinea strainilor de a
dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii in Romania, inclusiv
incapacitatile speciale de folosinta ale strainilor (legea 312/2005
daca e sa ne referim la terenuri,nu?, ati studiat-o la drepturile
reale).
Notarul, se stie, nu e considerat ca facand parte dintr-o
functie cu exercitare publica (CJUE). Sunt notari care isi atrag
clientela prin tot felul de metode, chiar daca nu e permis sa iti
faci reclama. Si de aceea, unii notari ajung sa se planga, in unele
luni: vai, nu stiu ce se intampla, imi pleaca clientii, luna
aceasta am facut doar 80000 Euro.
Seminar
Norma de conflict cuprinde numai ipoteza si dispozitie, nu si
sanctiune. In dispozitie, luam un element si il lipim de o norma
care se va aplica dintr-o tara, stabilirea acelui element cu care
legea prezinta cele mai stranse legaturi. Regula de conflict, este
o regula indirecta doar ma trimite la legea statului in care voi
gasi problema de drept material care ma preocupa, bilaterala picior
de egalitate intre legea FORULUI si legea STRAINULUI,
Elementul de legatura cetatenia, nationalitatea 2572, 2580 C.
civ.
2 cetateni olandezi, barbati, vin sa se casatoreasca in Romania
-> 2586, 2564 -> se incalca ordinea publica
Regula standard regula de conflict neutra
2584, 2607 -> elemente de legatura cumulative,
nationalitate.
2594, 2635, 2615 -> elemente de legatura alternative
Raspunderea pentru prejudicii ecologice -> elemente de
legatura alternativa
2589, 2585 scara lui kegel.
Curs 4 Drept international privat Seria 1
Normele Dip cu precadere norme de conflict, specific acestor
norme este faptul ca ele nu reglementeaza fondul raportului
juridic, nu stabilesc intinderea drepturilor si obligatiilor
participantilor la rap jur, ci esentialmente se limiteaza la
functia de indicator al dreptului aplicabil in cauza respective. De
aceea ele mai sunt cunoscute si sub denumirea de norme de trimitere
(de fixare) ele trimitand la legea aplicabila. Menirea lor este
asadar aceea de localizare a raporturilor private internationale si
oarecum de fixare a limitelor externe de aplicare a dreptului
national, in functie de materia sau institutia supusa localizarii,
ele sunt Rechtanwendungsrecht.
Din punct de vedere structural, orice norma de conflict se
compune din 2 elemente: 1. Continutul normei de conflict care este
acea parte a normei care ne indica materia sau instituia supusa
localizarii (e totul clar,nu?). Din acest punct de vedere intalnim
norme de conflict, in materia starii si capacitatii persoanei, a
mostenirii, a drepturilor reale, contractelor, delictelor,
raporturilor de familie, obligatiilor alimentare etc. Fiecare are
norme de conflict specifice, si tehnica de localizare variaza si in
functie de acest lucru, pt ca bunoara daca discutam de drepturi
reale imobile tendinta este spre lex rei sitae -> dar nu este
exclus ca sa se aplice si dreptul unui alt stat.
Art. 277 C. civ. nu isi are aplicabilitate D.Popescu
Ce observam citind acest articol ? privire sintetica in peisajul
european: - aceste parteneriate sunt recunoscute mai peste tot, fie
ca acceptiunea data parteneriatului e mai larga (pax-ul francez-
include si concubinajul dintre gay) fie mai restransa (la nemti).
Parteneriatul in unele tari pot imbraca forma casatoriei, in altele
nu (influentate de biserica romano-catolica, o anumita morala, o
anumita traditie care vine din timpul stravechi, s-a evitat
folosirea sintagmei casatorie si s-a utilizat parteneriat).
Parteneriat Casatorie.Principiul non discriminarii intinderea
drepturilor, drepturile sunt identice, doar semantic difera !
Legiuitorul roman a luat-o pe brazda prohibeste in mod explicit
aceste parteneriate (intre persoane de acelasi sex), prohibindu-le
fie ca sunt incheiate de cetateni straini sau romani.
O asemenea dispozitie legala contravine UE ? Contravine
principiului libertatii persoanei acest statut nu poate sa nu iti
fie recunoscut intr-un alt stat membru
Marukko c. Germania - CJUE (2 actori germani, gay, unul moare
(cel care realiza venituri, cel care nu realiza venituri a cerut
pensie de urmas, desi in Germania se prevedea ca doar sotul
supravietuitor beneficiaza de pensie de urmas, nu si gay-ul !
Curtea DISCRIMINARE ! trebuie sa aiba drepturi identice cu cele ale
sotului, o asemenea dispozitie ramane considerata nescrisca alin 4.
= perversitatea legiuitorului, a incercat o fenta, a sesizat ceva,
a vrut ceva (ex. Vine un strain in Ro, el este casatorit cu un
partener de acelasi sex, are cetatenia unei tari terte fata de
UE...)
e o dispozitie care mai bine nu exista
Fie ca actionezi, fie ca nu actionezi, in final tot regreti.
In tratatele serioase (autori buni) nu se mai vorbeste de
casatorie ci despre cupluri orientarea sexuala a persoanei este
chestiunea privata, un drept al fiecarui; singura problema care a
mai ramas este adoptia de catre cuplu gay (jurisprudenta CJUE e in
ceata).
CETATENIA NU MAI ARE IMPORTANTA, EA ESTE DOAR UN FACTOR PT
DOBANDIREA CETATENIEI UE.
Al doilea element care intregeste norma de conflict LEGATURA
(punctul de legatura) prin intermediul caruia se asigura
localizarea efectiva a raportului juridic. Punctele de legatura
sunt extrem de variate, diverse, tin de politica de localizare a
legiuitorului in functie de materia supusa localizarii (ex.
Cetatenia, domiciliul, resedinta obisnuita, sediul PJ, locul
incheierii casatoriei, locul situarii bunului imobil, vointa
partilor acolo unde ele pot alege legea aplicabila sigur, profu nu
mai intra in detalii scolastice).
De asemenea, norme de conflict pot fi clasificate in norme
bilaterale, adica majoritatea normelor de conflict si care nu se
limiteaza la determinat legea forului (statului caruia ii apartin),
norme de conflict unilaterale se limiteaza la competenta
legislativa a forului (incalcarile aduse dreptului la nume
savarsite pe teritoriul Romaniei, sunt supuse legii romane).
Capitol nou:
Dialogul normelor de conflict
Ori de cate ori apare un element de extraneitate, un element
strain care face ca relatia privata respectiva sa prezinte legaturi
cu cel putin inca un sistem de drept, iar elementul de extraneitate
devine din ce in ce mai prezent, tot mai des intalnit. Prezenta
acestor elemente de extraneitate, se pune problema, ca o chestiune
prealabila, a localizarii acestui raport, cui ii apartine.
Asa cum Normele materiale de drept privat, difera de la o tara
la alta, uneori diferente mai mici, alteori pe masura ce sistemele
apartin unor conceptii apriorice diferite (common law vs. germani),
diferentele incep sa se mareasca, intr-un context federalizat
exista atitudini mai liberalizate, tot astfel pot fi intalnite si
diferente notabile in sistemul normelor de conflict, atlfel spus,
tehnica de localizare difera in mod esential de la un stat la
altul.
Aceste sisteme de drept apartinand statelor nu exista in mod
separat, ele sunt separate ca si codificari, ele circula, ele
interactioneaza, ele se afla intr-un permanent dialog, e adevarat
nu intotdeauna intr-un mod civilizat si armonios, ceea ce provoaca
acest dialog elementul de extraneitate.
Conflictul normelor de conflict poate imbraca 2 forme:
conflictul pozitiv de legi si conflictul negativ.
Conflictul pozitiv de norme de conflict are loc atunci cand
fiecare din normele de conflict apartinand statelor cu care
raportul prezinta legaturi prin elementele sale de extraneitate,
isi revendica competenta de aplicare in cauza. De exemplu in cazul
unui cetatean francez care are domiciliul in Anglia, unde incheie
un act juridic, ulterior ridicandu-se o problema de starea si
capacitatea acelui francez, ce se intampla aici? Norma de conflict
franceza principiul lex patriae atribuie in aceasta materie
competenta dreptului francez, da !, numai ca in mod identic, si
dreptul englez avand ca reper lex domicili isi revendica si el
competenta de aplicare a dreptului in cauza, deci suntem in
prezenta unui conflict pozitiv de legi, deoarece si Franta si
Anglia isi revendica competenta de aplicare in cauza.
Tot astfel in cazul succesiunii unui cetatean italian care lasa
un imobil situat in Franta. Legea italiana, 218/31.05.1995 privind
instituirea sistemului international privat italian atribuie in
aceasta materie competenta legii italiene ca legea nationala a lui
de cujus. Succesiunea este unica si este legata de autorul ei (fara
detalii). Numai ca in egala masura, fiind vorba de un imobil
francez, si codul Napoleon, atribuie competenta legii franceze,
conform lex rei sitae. Cum se solutioneaza? Destul de simplu pt ca
intotdeauna solutia conflictului va depinde de NATIONALITATEA
INSTANTEI SESIZATE. Daca va fi instanta franceza potrv art. 3, C.
civ. francez lex rei sitae si va face abstractie de restu; si
invers. Instanta sesizata aplica propriul principiu, din propriul
sistem de drept.
Organul care moare ultimul la o femeie LIMBA ()
Conflictul negativ de legi nici una dintre normele de conflict
apartinand statelor cu care raportul respectiv prezinta legaturi,
nu isi revendica competenta de aplicare a normelor in cauza (ex.
Britanic cu domiciliul in Franta, problema legata de starea si
capacitatea lui, unde norma engleza lex domicili, iar norma de
conflict franceza lex rei sitae, nici una dintre norme nu isi
revendica competenta de aplicare a legii; sau in cazul unei
succesiuni a unui francez care lasa o mostenire in Italia ->
legea italiana trimite la francezi ca legea nationala a lui de
cujus, legea franceza unde se afla bunurile, nici una nu isi
revendica competenta de aplicare).
Atunci cand norma de conflict nu isi recunoaste competenta de
aplicare in cauza se spune ca ea trimite la sistemul de drept al
statului caruia ii atribuie competenta de aplicare. Acesta din urma
poate sa isi recunoasca competenta (conflictul fiind deja rezolvat)
sau dimpotriva poate la randul sau sa nu isi recunoasca competenta
de aplicare si sa retrimita fie la dreptul primului stat (dreptul
forului; Retrimitere de GRADUL 1), fie la dreptul unei terte tari
(Retrimitere de GRADUL 2). Asadar, retrimiterea este operatiunea
juridica prin care legea straina, la care a trimis lex fori,
neacceptand competenta ce i-a fost atribuita de aceasta din urma,
supune, la randul ei, competenta de reglementare in cauza, fie
dreptului forului, fie dreptului apartinand unei terte tari.
Paragraf distinct:
Aparitia retrimiterii in practica judecatoreasca
Retrimiterea nu este o creatie teoretica a doctrinei ci a fost
sesizata si pusa in valoare in practica instantelor de solutionare
a conflictelor de legi in spatiu. Problema retrimiterii a iesit la
iveala intr-o decizie a instantelor engleze din anul 1841, in speta
Colliere vs. Rivaz. In aceasta speta s-a ridicat problema
validitatii unui testament olograf intocmit de un cetatean britanic
avand domiciliul potrivit legii engleze in Belgia. El, nu
indeplinise insa formalitatile administrative cerute de dreptul
belgian de la acea vreme, pentru a i se recunoaste domiciliul legal
ca fiind in Belgia, din perspectiva legii belgiene (calificarea
unui testament olograf intocmit de un englez in Belgia, la englezi
exista traditia admiterii testamentului dactilograf- olograf).
Testamentul in cauza era considerat nul potrivit Belgia, dar valid
potrivit Anglia. Instanta engleza sesizata a aplicat in cauza
Foreign Court Theory (teoria instantei straine) potrivit careia
judecatorul englez, in solutionarea litigiului trebuie sa se
transpuna, in postura celui apartinand tarii la care a trimis norma
de conflict engleza, in speta celui belgian. Procedand astfel,
instanta engleza a aplicat norma de conflict belgiana care atribuia
in aceasta materie, legii nationale a testatorului, adica legii
engleze, ceea ce a si facut instanta engleza, ca aplicand dreptul
englez, a declarat testamentul valid (s-a transpus in belgian,
judecatorul este catapultat in Belgia, fiind in Belgia, trebuie sa
se supuna magistratului belgian).
A doua speta cu retrimitere: Fordo. Un copil bavarez din afara
casatoriei, pe nume Xavier Fordo, care inca de la varsta de 5 ani,
este adus de mama sa in Franta, unde traieste tot restul vietii
sale si moare la varsta de 68 de ani, lasand o mostenire mobiliara
importanta. La moartea sa, Fordo nu dobandise domiciliul legal in
Franta, deoarece nu indeplinise formalitatile administrative cerute
de legea franceza de la acea vreme strainilor pt a li se recunoaste
strainilor domiciliul in Franta. Potrivit dreptului bavarez,
domiciliul bavarezului era considerat in Franta. Fordo nu a avut
copii, si nu a fost niciodata casatorit, deci a fost cuminte, dupa
el ramanand doar colaterali din partea mamei, pt ca mama am spus,
ca nu era casatorita nici ea. De asemenea potrivit dreptului
bavarez de la acea vreme conferea, dupa mama, vocatie succesorala,
vocatie care la acea vreme nu era recunoscuta de dreptul francez.
Curtea de casatie franceza, printr-o decizie din 1878 a pornit in
solutionarea spetei de la norma de conflict franceza, din art. 3 C.
Napoleon, care in materie succesorala mobiliara atribuie competenta
legii ultimului domiciliu a lui de cujus, considerandu-l a fi in
Bavaria, iar ulterior luand in calcul norma de conflict bavareza,
din Codex Maximilianus Bavaricus Juris Civilis, care atribuia
competenta domiciliului efectiv, de fapt, recalificand notiunea de
domiciliu, ca efect al retrimiterii, a stabilit ca in final acesta
este in Franta, ceea ce a dus la aplicarea dr. Succ. francez. In
consecinta, in lipsa de alti mostenitori, C de casatie a declarat
mostenirea ca fiind vacanta si a atribuito in integrum, statului
francez. Casatia franceza a recalificat notiunea de domiciliu
!!
Un algerian, la a 3-a casatorie (casatia franceza i-a spus,
copilul din al 3-lea pact !!), avea permis de sedere in Franta,
copilul din al 3-lea pact era student la medicina in Franta,
algerianul fiind foarte instarit i-a cumparat un imobil (vila)
copilului, si ulterior decedeaza, si vin copiii din prima si a doua
casatorie. Calificare: - donatie ?? (atunci obiectul donatiei erau
banii -> se aplica legea algeriana, nimic rezerva), si atunci
casatia franceza a facut referire la concept francez
DONATIA-CUMPARARE, le trebuia la francezi o calificare imobiliara,
pt ca cumparatorul a fost direct copilul, casatia franceza intra in
substanta starii de fapt (atata vreme cat banii proveneau de la de
cujus, amandoi au ales imobilul impreuna, l-au cautat). Operatiunea
era ca eu cumpar (de cujus) si a doua operatiune este donatia catre
copil, dar din simplificare, i-am dat lui banii -> Calificare
duala a acelui act ( in raport cu vanzatorul vz cumparare ), in
raporturi dintre copiii succesibili donatie imobiliara. ( lex rei
sitae, dreptul francez, au rezerva copiii. (RTD nr. 4/2005)
CURS 4 DIP SERIA 2
13.03.2012
NORMELE DE CONFLICT(continuare)
Clasificare:
- in functie de modul de actiune:
Bilaterale marea majoritate a normelor de conflict; asigura
determinarea legii aplicabile raportului juridic, indiferent daca
aceasta este legea romana sau legea straina
Unilaterale se marginesc la a stabili competenta teritoriala a
legii forului(a legii romane)
Ex: actele de incalcare a dreptului la nume? savarsite in Ro
sunt supuse legii romane
- din punct de vedere al structurii, orice norma de conflict se
compune din 2 elemente:
1. continutul normei de conflict, care indica intotdeauna
materia/institutia supusa localizarii(ex: materia mostenirii,
casatoriei, adoptiei, dr. reale)
2. legatura normei de conflict(punctul de legatura) este acel
element al normei de conflict care asigura efectiv localizarea prin
indicarea dreptului aplicabil in situatia concreta avuta in
vedere;
- localizarea se realizeaza prin variate puncte de legatura (ex:
cetatenia persoanei, domiciliul, resedinta obisnuita, sediul
persoanei juridice, locul incheierii actului juridic, locul
producerii consecintelor vatamatoare ale delictului civil etc.
)
DIALOGUL NORMELOR DE CONFLICT
- exista diferente intre sistemele de drept nu numai la nivelul
normelor substantiale, ci si la nivelul normelor de conflict
- ca regula, normele de dip sunt norme cu precadere statale,
nationale (fiecare stat le stabileste), iar tehnica difera de la
stat la stat la fel e si la nivelul normelor de conflict
Ex: Franta art 3, C civ: succesiunea mobiliara este guvernata de
legea ultimului domiciliu al defunctului, iar succesiunea
imobiliara este guvernata de legea locului situarii bunului;
diferit fata de reglementarea den Codul nostru civil
Germania succesiunii, indiferent de natura ei, i se aplica legea
nationala a lui de cujus(la fel in Austria, Spania)
Conv de la Haga legea ultimei resedinte obisnuite a lui de
cujus(asa e la noi)
- ori de cate ori nu intalnim norme de conflict unificate fie
prin conventii internationale, fie prin acte normative de rang
european, determinarea legii aplicabile se va face intotdeauna
urmarind metoda conflictualista clasica, bazata pe jocul normelor
de conflict, dialogul lor
- prin urmare, deseori, normele de conflict fiind diferite de la
o tara la alta intra la randul lor in conflict unele cu altele
- conflictul normelor de conflict poate imbraca 2 forme:
Conflictul pozitiv de legi apare atunci cand fiecare din normele
de conflict apartinand statelor cu care raportul juridic prezinta
legaturi prin elementele sale de extraneitate isi revendica
competenta de aplicare
Ex1: cazul unui cetatean francez cu domiciliul in Anglia care
incheie in Anglia un act juridic, ulterior ridicandu-se o problema
legata de capacitatea acestuia ca si conditie de validitate a
actului respectiv;
- in acest caz norma de conflict franceza din art. 3, Codul
Napoleon supunand starea si capacitatea persoanei principiului lex
patriae(legii nationale a acestei persoane), determina competenta
in favoarea dreptului francez;
- si dreptul englez se considera in aceasta materie(a starii si
capacitatii) deopotriva competent avand in vedere ca domiciliul
acelui francez este in Anglia, iar potrivit dreptului englez starea
si capacitatea persoanei este carmuita de regula lex domicili
Ex2: cazul succesiunii unui italian a carui masa succesorala se
compune in exclusivitate din imobile situate in Franta
- legea succesorala franceza isi revendica competenta de
aplicare pentru ca bunurile sunt situate in Franta, iar legea
italiana isi revendica competenta de aplicare intemeiata pe
apartenenta nationala a defunctului => conflict pozitiv de norme
de conflict
Cum se solutioneaza?
Prin aplicarea principiului lex fori (legea instantei sesizate);
instanta sesizata va pleca de la propria norma de conflict
Conflictul negativ de legi atunci cand niciuna din normele de
conflict nu isi revendica competenta de aplicareEx1: un englez cu
domiciliul in Franta (stare si capacitate) dreptul fr atribuie
competenta legii franteze; legea engleza nu isi revendica nici ea
competenta avand in vedere domiciliul in Franta al persoanei
Ex2: defunct francez care lasa imobile in italia; nici legea
frnaceza, nici cea italiana nu se aplica
Cum se solutioneaza?
Atunci cand norma de conflict nu isi revendica competenta pentru
sistemul de drept sau intr-o anume situatie se spune ca ea trimite
la dreptul strain;
- daca nici acesta din urma nu se considera competent, se spune
ca norma de conflict straina la care a trimis lex fori retrimite,
dupa caz, fie inapoi la lex fori, fie la dreptul unei terte
tari
! Retrimiterea este operatiunea juridica prin care norma de
conflict straina la care a trimis lex fori, neacceptand competenta
ce i-a fost atribuita de aceasta din urma, supune, la randul
ei(retrimite) competenta fie in favoarea dreptului
forului(retrimitere de gradul 1), fie la dreptul unei terte
tari(retrimitere de gradul 2)
- retrimiterea de gradul 1 cand se retrimite inapoi la legea
forului
- retrimiterea de gradul 2 ex: starea si capacitatea unui danez
a carui lege personala este lex domicili care are domiciliul in
anglia; daca se ridica o probleme legata de starea si capacitatea
acelui danez in fata instantei germana => legea germana trimite
la legea daneza; legea daneza nu trimite inapoi la legea germana,
ci la legea engleza(acolo unde isi are domiciliul persoana)
Aparitia retrimiterii in practica judecatoreasca
- retrimiterea nu este o creatie a doctrinei, ci a fost pusa in
valoare in practica instantelor cu ocazia solutionarii ocnflictelor
de legi
1. O prima speta in care s-a ridicat problema retrimiterii a
fost solutionata de instantele engleze in anul 1841, fiind
cunoscuta ca si Colliere vs. Rivaz. S-a ridicat problema
validitatii unui testament olograf intocmit de catre un cetatean
englez care era considerat a avea, potrivit legii engleze,
domiciliul in Belgia. Testamentul respectiv era considerat valid
potrivit dreptului englez, dar nu, potrivit dreptului belgian
-in tarile de traditie romanica, testamentul olograf trebuie sa
indeplineasca o serie de conditii;
- in tarile de sorginte de common law nu se cer aceste
conditii
Dreptul belgian nu recunostea defunctului domiciliul ca fiind in
belgia deoarece defunctul nu indeplinise in timpul sederii
formalitatile administrative cerute de legea belgiana din acea
vreme strainilor. In solutionarea acestei spete, instanta engleza a
aplicat asa-numita teorie Foreign Court Theory, potrivit careia
instanta engleza trebuie sa se transpuna in postura judecatorului
la care a trimis norma sa de conflict, procedand in aceeasi maniera
in care ar fi procedat un judecator belgian. Facand acest
lucru(adica transpunandu-se in postura unui judecator belgian)
instanta engleza a aplicat in privinta validitatii testamentului
legea engleza ca lege nationala a testatorului, dar si ca lege a
domiciliului acestuia, avand in vedere faptul ca dreptul belgian nu
ii recunoscuse domiciliul ca fiind in belgia. In consecinta, a
declarat testamentul ca fiind valid.
2. O a doua speta este cunoscuta sub numele de Fordo. Este vorba
despre un copil bavarez din afara casatorie, care la varsta de 5
ani este adus de mama sa in Franta, unde traieste tot restul vietii
sale, murind la varsta de 68 de ani si lasand o mostenire mobiliara
importanta. Fordo nu a fost casatorit si nu a avut copii. La
moartea sa, rudele sale colaterale din partea mamei au introdus in
fata instantelor franceze o petitie de ereditate. Dreptul francez
de la acea data nu recunostea colateralilor dupa mama din afara
casatoriei vocatie succesorala, aceasta vocatie fiind insa
recunoscuta de dreptul succesoral bavarez. De asemenea, in pofida
faptului ca Fordo a stat intreaga viata in Franta, legea franceza
de la acea data nu ii recunostea lui Fordo domiciliul ca fiind in
Franta, deoarece Fordo nu a avut niciodata cetatenia franceza si nu
a obtinut autorizatia necesara ceruta strainilor de naturalizare.
Printr-o decizie din anul 1878, Curtea de Casatie franceza a
aplicat norma de conflict franceza care atribuia competenta legii
domiciliului(adica legii bavareze). In acelasi timp, recalificand
notiunea de domiciliu dupa criteriile dreptului bavarez si in urma
aplicarii normei de conflict bavareze, care considera domiciliul
lui Fordo ca fiind in Franta, Curtea a admis aceasta retrimitere,
aplicand succesiunii dreptul francez. In consecinta, in lipsa altor
mostenitori, Curtea a declarat succesiunea ca fiind vacanta
atribuind-o in integrum statului francez.
Regulamentul ROMA I:
- libertatea partilor de a alege lega aplicabila contractului
lor
- in privinta formei se aplica in principiu legea aleasa de
parti
! exista insa o exceptie in art 11 al 5: contractul care are ca
obiect un drept real
imobiliar sau un drept de locatiune asupra imobilului este supus
legii situarii imobilului, daca aceasta lege consacra o anumita
forma de la care partile nu pot deroga
=> se disociaza legea aplicabila consimtamantului de legea
aplicabila formei
- prin forma se asigura un control public atunci cand e cerut(nu
e ideea de protectie a consimtamantului)
Curs 5 Drept international privat Seria 2
20.03.2012la Seria 1 nu s-a tinut cursul 5
Retrimiterea face parte din logica normei de conflict,
mecanismul DIP clasic tinand seama de caracterul national al
normelor de conflict precum si de faptul ca vreme indelungata,
materiile in care puteam vorbi de norme de conflict uniforme
reprezentau exceptii, ori chiar in lipsa unor tratate sau conventii
internationale care sa modifice norme de conflict, localizarea
raporturilor juridice trebuia facuta, iar acest lucru se realiza
facandu-se apel la metodica conflictualista clasica intemeiata pe
dialogul normelor de conflict.
Retrimiterea nu a fost privita favorabil in toate legislatiile
de drept international privat, mai ales in ultimul timp si oricum
domeniul ei de aplicare pare sa se restranga treptat in contextul
unificarii normelor de conflictuale ca urmare a procesului de
integrare europeana. Unele legislatii cum este de exemplu Belgia
(codul belgian de DIP), adoptat prin legea belgiana din 16 iulie
2004 stabileste ca regula in materie de retrimire, aceasta este
permisa doar acolo unde se prevede in mod explicit acest lucru, cum
ar fi de exemplu in materie succesorala. Evident ca ori de ori cate
ori intalnim norme de conflict uniforme, problema retrimiterii nu
se pune deoarece toate statele care sunt obligate la aplicarea
acestor norme uniforme nu mai pot aplica normele nationale in
materie, prin urmare, unde exista un conflict de norme de norme de
conflict orice instanta va aplica norma de conflict uniforma care
este unica.
Problema retrimiterii se va ridica deci in materiile in care
inca nu au fost pana in prezent unificate sau atat mai mult atunci
cand se ivesc raporturi intre state membre si state terte (si aici
in masura in care nu exista conventii internationale adoptate fie
sub egida Conferintei de la Haga de DIP, fie sub egida altor
organizatii internationale la care statele cauta sa aiba calitatea
de parti).
Retrimiterea isi pastreaza si in prezent actualitatea chiar daca
ea este izvorul numeroaselor incertitudini in ceea ce priveste
determinarea legii aplicabile raportului juridic, ea a fost
paradoxal controversata si in trecut, doctrinarii vremii fiind
impartiti intre cei favorabili admiterii ei si cei care au criticat
impredictibilitatea pe care ea o genereaza.
1. Argumente invocate impotriva admiterii retrimiterii
a) norma conflictuala aplicabila este cea a forului si nu aceea
care apartine dreptului strain. Intradevar in solutionarea
conflictului, instanta porneste intotdeauna de la sistemul normelor
de conflict apartinand tarii careia ii apartin, adica forului.
Aplicarea normei de conflict a forului este deci obligatoriu pentru
instanta, nu este o facultate. Luarea in considerare a normei de
conflict straine la care lex fori a trimis (adica a retrimiterii)
nesocoteste acest principiu deoarece in solutionarea conflictului
de legi, instanta se conduce dupa norma de conflict straina.
b) admiterea retrimiterii, retrimiterea, ar duce la un sir
neintrerupt de noi retrimiteri (argumentarea cercului vicios). Daca
trimiterea trebuie privita in lato sensu considerand a fi fost
facuta la intreg sistemul de drept strain atunci mutatis mutandis
si retrimiterea dispusa de norma de conflict straina ar trebui
facuta de asemenea in sens larg.
c) prin admiterea retrimiterii s-ar introduce nesiguranta in
circuitul juridic, partile fiind lasate la discretia jocului
normelor de conflict, ar trebui sa predomine certitudinea si
siguranta legii care se va aplica in situatia raportului juridic
respectiv. Evident aceasta nesiguranta este si mai mare atunci cand
opereaza retrimiterea de gradul 2, de aceea multe legislatii nu o
admit.
2. In favoarea admiterii retrimiterii:
a) legea straina trebuie privita in sens larg adica incluzand si
normele de conflict straine, acestea din urma putand sa retrimita.
Altfel spus, trimiterea facuta de legea forului la legea straina
trebuie considerata a fi facuta inclusiv la normele de conflict
straine. Acest lucru prezinta deopotriva importanta teoretica si
practica. Dpdv. teoretic trebuie spus ca exista o stransa legatura,
o unitate intre normele materiale si cele conflictuale straine,
acestea din urma nefacand altceva decat sa stabileasca domeniul
spatial de aplicare a celor dintai (a celor materiale). Pe de alta
parte, dpdv. practic, admiterea retrimiterii este intotdeauna in
favoarea forului, poate fi considerata ca o concesie facuta
forului, deoarece in urma ei, instanta sesizata va aplica
invariabil dreptul material propriu, ori ceea ce intereseaza este
tocmai acest lucru, sa iau in considerare norma de conflict
straina, care eventual, in functie de materie, de coloratura
elementelor de extraneitate poate sa conduca la aplicarea dreptului
national, dreptului propriu.
b) legea straina nu trebuie aplicata atunci cand ea insasi se
declara necompetenta. De vreme ce norma de conflict straina nu
atribuie competenta de reglementare dreptului material sau
substantial propriu, aplicarea acestuia din urma nu ar trebui sa se
faca in temeiul vointei normei de conflict apartinand forului.
Altfel spus, dreptul strain la care a condus lex fori trebuie
aplicat doar atunci cand el insusi se considera de asemenea
competent. Efectul e ceea ce conteaza !
c) teoria instantei straine (foreign court theory) care asa cum
am vazut, desi nu admite in mod explicit retrimiterea, admite
totusi efectul ei.
d) in fine, dar nu in cele din urma, retrimiterea trebuie admisa
deoarece ea asigura coordonarea sistemelor drept cu care raportul
prezinta legatura.
Care este solutia legiuitorului roman? art. 2559 (a se vedea)
retrimiterea este admisa, evident retrimiterea de gr. 1; gr. 2.
Art. 2635 exemplu in materie de forma (mai difera, exemplu:
Coliere c. Rivaz) incearca sa salveze validitatea testamentului
etc. Alegand legea aplicabila fondului, alegi si legea aplicabila
formei, doar prin exceptie, cum ar fi imobilele in care un stat iti
impune o anumita forma.
O avocata, care in trafic nu purta centura de siguranta a fost
oprita de o patrula de politie. Ea a sustinut ca e gravida, iar
politistul a afirmat ca nu se vede acest lucru, la care ea raspunde
din nou: Dar ce? Vrei sa ma verifici?
Harold Christopher Adams c. Berryl Defunctul a lasat ceva
imobile in Allicante (Spania). Defunctul a murit la 3 apr. 1982,
prin clauza testamentara nr. 3 el a gratificat pe sotia sa, parata
din speta cu toata averea mobiliara si imobiliara, inclusiv
proprietatile situatie in Spania. In urma testatorului a ramas,
sotia cu propriul ei copil, descendentul defunctului. Testatorul a
avut domiciliu in Anglia, legea sa nationala fiind legea engleza.
Intinderea drepturilor reclamantului sau ale paratului cu privire
la proprietatile spaniole depinde dupa cum legea succesorala ce
urmeaza a fi aplicata este legea engleza sau cea spaniola. Daca
s-ar aplica legea engleza, paratei ii vor reveni in intregime cele
2 proprietati, pt ca la englezi nu este rezerva, daca dimpotriva
aplicabil ar fi dreptul succesoral spaniol, reclamantul, adica
copilul, va fi indreptatit la o parte obligatorie (legitimas) din
2/3 din masa succesorala, urmand ca paratei sa ii revina restul.
Efectele testamentului se vor produce in conformitate cu legea
engleza, adica cu intreg sistem de drept englez, iar potrivit
normelor de conflict engleze, succesiunea proprietatilor imobiliare
situate in Spania este guvernata de legea locului. Pornind de aici
instanta britanica a apreciat ca trebuie sa solutioneze litigiul in
aceeasi maniera in care ar fi fost solutionat de judecatorul
spaniol. Aceasta inseamna insa ca instanta engleza trebuie sa
porneasca aidoma judecatorului spaniol de la norma de conflict
spaniola, incidenta in cauza. Potrivit. art. 9 titl. 8 din titlul
preliminar al C. civ. spaniol, succesiunea indiferent de natura ei,
mobiliara sau imobiliara, si indiferent de locul situarii bunurilor
care compun masa succesorala, este supusa in intregime legii
nationale a persoanei decedate, adica legii statului a carui
cetatenie a posedat defunctul (englez). Norma conflictuala spaniola
trimite la legea engleza, legea nationala a lui de cujus,
intrebarea care se pune in continuare este daca judecatorul spaniol
(in a carui postura s-a transpus judecatorul englez) va aplica
legea materiala engleza, ipoteza in care parata va fi favorizata
sau dimpotriva, intreg sistemul de drept englez (the haul of
english law) - invers. Dip spaniol cuprins in capitolul 4 din titl
preliminar al c. civ spaniol. Potrivit art. 9 pct. 1 din C. civ.
spaniol, legea personala a persoanelor fizice este cea determinata
de cetatenia lor, aceasta lege va carmui capacitatea, starea
civila, drepturile si indatoririle patrimoniale succesiunea pt
cauza de moarte. Art. 9 pct. 8 succesiunea pt cauza de moarte va fi
guvernata de legea nationala a lui de cujus de la momentul mortii
indiferent de natura bunurilor. Totusi, dispozitiile testamentare
si pactele succesorale care sunt valide potrivit legii nationale a
testatorului sau partilor in cazul pactelor, la data cand acesta a
fost incheiat vor ramane valide chiar daca succesiunea va fi
guvernata de o alta lege, iar dispozitiile privind rezerva, daca
exista, vor fi guvernate de aceasta din urma. Nu exista nici un
dubiu ca potrivit art. 9 pct. 8, succesiunea proprietatilor
spaniole, va fi determinata de dreptul englez ca drept al
cetateniei spaniolului, intrebarea care se pune este daca art. 9
pct. 8 care trimite la dreptul englez priveste aceasta trimitere ca
fiind la dreptul material al dreptului englez sau la intreg
sistemul de drept englez. Art. 12 C. civ. spaniol care se refera la
retrimitere: la pct. 2 spune in felul urmator trimiterea la o lege
straina, va fi considerata ca fiind o trimitere la legea materiala
straina cu excluderea oricarei retrimiteri din partea normelor de
conflict respectivei legi, alta decat cea facuta la dreptul
spaniol.
Curs 6 Drept international privat, seria 1
26.03.2012
Retrimiterea a fost sesizata mai intai in practica instantelor
care au fost puse sa examineze acest dialog al normelor de
conflict. In doctrina s-au purtat discutii contradictorii legate de
institutia retrimiterii aducandu-se argumente atat impotriva
retrimiterii cat si in favoarea acesteia.
Impotriva admiterii retrimiterii s-au formulat in decursul
timpului urmatoarelor argumente:
1. S-a spus ca regula in DIP este ca norma de conflict de la
care pleaca instanta sesizata este intotdeauna legea forului. Prin
urmare, sistemele de drept apartinand instantei sesizate este cel
abilitat prin normele sale de conflict sa stabileasca domnialitatea
spatiala de aplicare a acestui sistem, ori prin admiterea
retrimiterii, instanta nu face decat sa incalce aceasta regula
conducandu-se in prinvinta legii aplicabile de norme de conflict
straina. De aceea s-a spus ca retrimiterea nu ar trebui sa fie
admisa.
2. Impotriva admiterii retrimiterii s-a mai invocat si asa
numitul argument al cercului vicios. Astfel, daca sistemul de drept
strain la care a trimis lex fori trebuie privit intr-o acceptiunea
larga (lato sensu), incluzand deci si norme de conflict straine,
atunci mutatis mutandis, si sistemul de drept al forului la care a
retrimis norma de conflict straina, trebuie si el privit in sens
larga dica incluzand si normele de conflict de proprii. Daca
acestea dispun o noua retrimitere, atunci nu s-ar mai putea iesi
practic din acest cerc de trimiteri si de retrimiteri, decat in mod
arbitral, urmarind o anume finalitate favorabila care sa constea in
aplicarea dreptului substantial al forului. Ori, retrimiterea
tocmai acest lucru il face fiind considerata deci o iesire
arbitrala din acest cerc, limitand-o deci la norme materiale
substantiale apartinand statului de retrimitere.
3. Retrimiterea nu ar trebui admisa deoarece, ea sporeste
incertitudinea si nesiguranta in circuitul juridic, creand
dificultati in determinarea legii aplicabile raportului
juridic.
In favoarea admiterii retrimiterii:
1. S-a afirmat ca intre normele materiale straine si cele
conflictuale aferente, exista o stransa unitate, intotdeauna
legiuitorul este suveran in a aprecia sfera persoanelor cui el se
adreseaza prin normele sale, iar pe de alta parte aceasta unitate
are si o importanta practica, in sensul ca normele de conflict au
menirea sa stabileasca situatiile in care aplicarea dreptului
material propriu (apartinand aceluiasi stat) devine obligatoriu din
perspectiva acestuia facilitand astfel recunoasterea hotararilor
judecatoresti.
2. S-a spus ca retrimiterea ar trebui intotdeauna privita cu
ochi favorabili, mai ales atunci cand ea este de gradul 1 deoarece
ea actioneaza in favoarea forului, facilitand aplicarea dreptului
material propriu ceea ce este de dorit deoarece instanta cunoaste
acest sistem de drept, neridicandu-se probleme speciale de
aplicare.
3. S-a spus ca nu este de recomandat sa aplicam un sistem de
drept strain atunci cand el insusi isi declara necompetenta de
aplicare. Prin urmare, ceea ce prezinta relevanta este nu
competenta care i-a fost atribuita de norma de conflict a forului,
ci necompenteta de aplicare stabilita de norma de conflict straina
pentru sistemul de drept propriu
4. S-a spus ca retrimiterea ar trebui admisa deoarece asa cum
afirma un profesor francez, ea asigura coordonarea sistemelor de
drept cu care raporturile prezinta legaturi prin elementele sale de
extraneitate. Prin urmare, trebuie sa pornim de la natura acestei
ramuri de drept unde intalnim inca numeroase norme apartinand
legislatiei statelor, si care nu au un caracter suprastatal decat
prin exceptie, norme care nu sunt deci un jus suprajure, iar de
aceea si dectarea solutiilor conflictuale nu se poate face in mod
coerent si unitar, ci in mod concret si cazuistic, pornind deci la
coloratura elementelor de extraneitate, de la dialogul normelor de
conflict. Ori acest lucru presupune fie si ca un rau necesar
admiterea retrimiterii.
In favoarea admiterii retrimiterii s-a mai invocat si asa numita
teorie a instantelor straine, care asa cum am vazut nu admite in
mod explicit retrimiterea, dar cunoaste totusi efectele ei.
Retrimiterea poate imbraca 2 forme:
De gradul 1 sau simpla -> atunci cand norma de conflict
straina la care a trimis legea forului, neacceptand competenta care
i-a fost atribuita de aceasta din urma, stabileste la randul ei
competenta in favoarea sistemului de drept apartinand forului. Ea
conduce intotdeauna la dreptul material al forului. De gradul 2 sau
complexa -> atunci cand norma de conflict straina la care a
trimis lex fori, nerevendicand competenta de aplicare pentru
sistemul de drept propriu, stabileste sau atribuie competenta de
reglementare in favoarea sistemelor de drept apartinand unei terte
tari.
Exemplu: daca se ridica o problema legata de starea si
capacitatea unui cetatean danez (a carui lege personala este lex
domicili), avand domiciliu in Anglia, iar instanta sesizata cu
solutia litigiului este o instanta germana. Prin urmare, forul
german, fiind vorba despre o chestiune legata de starea si
capacitatea persoanei, atribuie competenta in favoarea legii
daneze, urmand principiul lex patriae, numai ca legea daneza nu-se
revendica competenta de aplicare atribuind-o legii engleze ca lege
a domiciliului a cetateanului danez (deci retrimite la o terta
tara. Legislatiile recente de DIP sunt totusi destul de
defavorabile: retrimiterea, unele stabilit chiar ca retrimiterea
este admisa doar in masura in care se prevede explicit acest lucru.
Exemplu: C. Belgian, adoptat printr-o lege belgiana -> admite
retrimiterea doar in materie succesorala precum si acolo unde se
prevede explicit acest lucru.
Domeniul retrimiterii se restrange gradual, cel putin in plan
european, pe masura procesului de unificare a normelor de conflict
de legi si a celor de competenta internationala, realizate prin
intermediul regulamentelor europene. Aceasta inseamna ca avand
norme unitare, problema acestui dialog dispare. (urmeaza deviza
unitate in diversitate, oricum mai este cale lunga pana cand vom
putea vorbi de un cod civil European).
http://www.conflictoflaws.netCazuri in care nu se aplica
retrimiterea:
Art. 2559 Retrimiterea Alin (1) Legea strin cuprinde dispoziiile
de drept material, inclusiv normele conflictuale, cu excepia unor
dispoziii contrare. Regula este ca trimiterea este la intreg
sistemul de drept strain.1. La Alin. 2 nu e luata in calcul
retrimiterea de gradul 2 se aplica tot legea romana. Dispozitia
este criticabila, are la baza o anumita conceptie care a rezistat
anumit timp (Ion Filipescu), perioada pana in 1990 in care doctrina
era defavorabila retrimiterii de gradul 2 (imprevizibilitate,
complicatii). Alin. (2) Dac legea strin retrimite la dreptul romn
sau la dreptul altui stat, se aplic legea romn, dac nu se prevede n
mod expres altfel. Aplica dreptul material roman, dar niciodata
hotararea romana nu se va bucura de recunoastere in statele
straine.
2. Alin(3) Prin excepie de la prevederile alin. (1), legea strin
nu cuprinde i normele ei conflictuale n cazul n care prile au ales
legea strin aplicabil, n cazul legii strine aplicabile formei
actelor juridice i obligaiilor extracontractuale, precum i n alte
cazuri speciale prevzute de conveniile internaionale la care Romnia
este parte, de dreptul Uniunii Europene sau de lege. Stabileste
situatiile in care retrimiterea nu este permisa.
Partile au ales legea aplicabila. De exemplu: in materie
contractuala, regulamentul Roma 1 deschide posibilitatea partilor
contractante sa aleaga ele insele, legea aplicabila contractului
lor -> se poate alegere implicita fara dubii, poate sa priveasca
totalitatea contractului sau doar anumite parti (transferul
riscurilor, transferul dreptului de proprietate) -> pot alege si
o codificare fara caracter statal (principiile Unidroit), sau cu
caracter supranational. Scop: sa ne sustragem jocului normelor de
conflict, pt ca obiectul alegerii nu il reprezinta jocul normelor
de conflict, ci normele materiale. Ai autonomie de vointa, deci nu
se mai pune problema retrimiterii.
In cazul legii straine aplicabile formei actelor juridice. In
materie de forma, in mod traditional si de multa vreme,
legislatiile de DIP au fost mult mai permise, pt ca pana la urma
ceea ce se urmareste este salvarea vointei partilor sau autorului
actului unilateral, chiar daca forma nu corespunde sistemului
forului, prin intermediul formei asiguri controlul public al unui
act, trebuie sa asiguri siguranta dinamica dintr-un circuit juridic
civil strain, nu ar trebui sa am surprize. (Exemplu: Art. 2635 C.
Civ. testament facut, chiar de un roman, in strainatate, in forma
dactilografierii cu prezenta a 2 martori, va fi valid, PRINCIPIUL
FAVOR TESTAMENTI) -> art. 11 regulamentul 593/2008 -> ( alin.
5- conditiile de forma prevazute de legea tarii = numai forma
autentica).
Seminar. 28.03. 2012
Cuplu romano-grec, sot cetatean grec, sotia in fata instantei
romane introduce cerere de divort. In Grecia, celebrarea religioasa
e conditie de fond si sotul invoca in fata instatei nulitatea
casatoriei deoarece cuplul nu avea celebrare religioasa. (in
dreptul romanesc conditia celebrarii religioase e o conditie de
forma) -> art. 2588; e guvernata de legea romana, in dreptul
romanesc nu trebuie sa trec pe la biserica, casatoria e valabila.
Pe urma -> Art. 2600 (divortul)
Decedat polonez cu resedinta in Romania:
Notarul roman -> aplica legea romana -> 2633
Notarul polonez -> legea nationala -> aplica legea
polonez
Cel de mai sus e conflict pozitiv (solutia depinde de
nationalitatea instantei sesizate)
Cele ce urmeaza sunt conflicte negative (retrimiteri)
Domnul x cetatean Ro cu resedinta in italia. Decedeaza si
succesiunea lui se compune din: o cabana in franta, un apartament
In Bucuresti, unul la Roma, si un cont in banca in Romania. Sotia
interogheaza un notar roman asupra succesiunii. Notarul roman
aplica legea resedintei obisnuite (2633) Italia. Notarul consulta
legea de conflict italiana legea nationala, legea retrimite la
dreptul romanesc, atunci eu aplica dreptul romanesc. (retrimitere
de gradul 1)
Domnul x cetatean Roman cu resedinta in Franta (aceeasi situatie
de fapt, tot cu notar roman). Franta imobile lex rei sitae, mobile
legea ultimului domiciliu. R c. Ro -> art. 2633 -> ma trimite
la legea franceza -> lex rei sitae pt cabana. Apartamentul la
Bucuresti -> 2633 -> l. Ro -> l. Fr. RC -> Lex rei
sitae -> legea romana. Apartamentul din italia 2633 -> legea
res. Obisnuite -> legea franceza -> lex rei sitae => legea
italiana (retrimitere de gradul 2) => 2559 al. 2 => aplic
legea romana. Banii -> 2633 -> legea franceza -> legea
ultimului domiciliu -> legea franceza isi recunoaste
competenta.
In aceeasi speta, notar francez, cet. Ro cu res in Franta,
aceeasi situatie de fapt. Cabana -> imobil -> lex rei sitae
-> legea franceza. Ap. In Ro -> lex rei sitae -> legea
romana (consulta si regula de conflict din Romania) -> legea
resedintei obisnuite -> se aplica legea franceza (retrimitere de
gradul 1). Apartamentul italia -> lex rei sitae -> legea
franceza aplica legea italiana -> legea nationala -> legea
romana (ma uit in norma de conflict legea resedintei obisnuite
legea franceza). Banii -> legea ult dom -> l franceza.
Curs 7 Drept international privat
02.04.2012
Seria 1
Regimul international al succesiunilor
Trebuie stiute: Codul Civil, Proiectul de regulament European
privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea hotararilor
judecatoresti si a actelor autentice in materie de sucesiuni,
precum si crearea unui certifiact de mostenitor.
Adoptarea viitorului regulament in materie de succesiuni
porneste de la competenta generala a legiuitorului european, astfel
cum prevede art. 81 TFUE.
In ceea ce priveste premisele juridice ale propunerii se
porneste de asemenea de la principiul liberei circulatii a
persoanelor in spatiul comunitar, precum si libertatii de
stabilire, care presupune printre altele si libera circulatie a
calitatii de mostenitor si recunoasterea transfrontaliera a acestui
statut in interiorul UE.
De asemenea, functionarea eficienta a pietei interne presupune
eliminarea graduala a obstacolelor in calea liberei circulatii a
persoanelor care deseori sunt confruntate cu dificultati privind
probarea drepturilor lor in contextul succesoral.
Nevoia de uniformizare a normelor de conflict in materie
succesorala a fost pusa in evidenta cu multi ani in urma, mai ales
ca in acest domeniu, regulamentele de localizare prevazute in
codificarile nationale difera semnificativ. Avem asadar sisteme
care respecta si in acest plan principiul unitatii succesorale,
supunand devolutiunea si transmiterea unei legi unice, in functie
de localizarea si natura bunurilor care compun masa
succesorala:
Fie ca aceasta unitate este sustinuta prin aplicarea
principiului lex patriae (legea nationala a autorului succesiunii
(Germania, Austria, Spania, Italia)
Fie de principiul legii ultimului domiciliu sau ultimei
resedinte obisnuite a defunctului (Olanda, Elvetia, Romania dupa
Noul Cod Civil)
Sau dimpotriva intalnim sisteme scizioniste care aplica
concomitent mai multe legi succesorale in functie de natura
bunurilor succesiunii mobile sau imobile, iar in cazul acestora din
urma in functie de localizarea acestora.
Sistemul francez legea ultimului domiciliu mobiliare, legea
locului situarii fiecarui bun care compun masa succesorala;
sistemele de common law, cel din Republica Moldova.
Aceasta varietate de principii si solutii nu este insa in masura
sa serveasca obiectivele UE care presupun un spatiu judiciar si
juridic caracterizat prin siguranta si predictibilitate in privinta
dreptului aplicabil situatiilor juridice.
De altfel, nici conceptul de mostenire sau de succesiune nu este
interpretat in acelasi mod de catre toate sistemele de drept,
cunoscut fiind faptul ca el are o acceptiune mai restransa in
sistemele de common law deoarece nu priveste si reductiunea
liberalitatilor facute de catre de cujus in timpul vietii
(asa-numitele claw back actions) si nici aspectele legate de
administrarea provizorie si lichidarea pasivului succesoral,
operatiuni care se desfasoara in prealabil, care nu intra in sfera
succesorala, motiv pentru care presupun aplicarea legii forului,
iar nu a lui lex succesionis.
Toate acestea, asa cum cunoastem, in sistemele de drept
continental sunt circumscrise domeniului de aplicarea apartinand
legii succesiunii. De aceea, legiuitorul european a fost nevoit sa
adopte o acceptiune proprie, autonoma a conceptului de mostenire,
conceptia adoptata fiind cea extensiva, cunoscuta in marea
majoritate a tarilor membre, lasand totusi Regatului Unit si
Danemarcei posibilitatea de a exercita la momentul adoptarii
Regulamentului sau ulterior, posibilitatea de opt-in, opt out.
Scopul viitorului regulament in materie de succesiuni, este
acela de a include toate aspectele civile ale mostenirii, toate
formele de transfer de bunuri, drepturi sau obligatii pentru cauza
de moarte, fie ca este vorba despre un transfer voluntar mortis
causa sau despre un transfer prin efectul dispozitiilor legii (de
exemplu, chestiunile legate de rezerva).
De altfel, notiunea de succesiune trebuie interpretata in mod
autonom incluzand toate aspectele unei succesiuni, in special
transmiterea, administrarea si lichidarea sa. Totusi, donatiile nu
vor fi carmuite de acest regulament, ci in privinta lor se va
aplica regulamentul Roma 1 (593/2008), in privinta validitatii lor
se va aplica Regulamentul Roma 1, doar aspectele de natura
succesorala, legate de reductiune vor fi reglementate de noul
regulament.
De asemenea sunt excluse din sfera regulamentului aspectele de
natura administrativa sau orice masura ce tine de dreptul public
inclusiv aspectele legate de taxele asupra succesiunilor sau alte
raspunderi de natura publica
De asemenea sunt excluse chestiuni precum:
a) statutul persoanei fizice, precum si legaturile de familie,
si legaturile de familie si legaturile cu efecte comparabile
b) capacitatea juridica a persoanei fizice exceptand capacitatea
succesorala si cauzele speciale de incapacitate de a dispune sau de
a primi succesiunea, acestea din urma fiind supuse legii
succesiunii. (regulamentului)
c) disparitia, absenta, moartea prezumata a persoanei fizice
(declararea disparitiei, hotararea judecatoreasca de declarare a
mortii)
d) aspecte legate de regimul matrimonial, sunt de asemenea
excluse pt ca avem un regulament aparte
e) obligatiile de intretinere
f) drepturile si bunurile constituite sau transferate altfel
decat prin succesiune (cum ar fi: donatiile, proprietatea comuna a
mai multor persoane care prevede o renta in beneficiul
supravietuitorului, drept de pensii, contracte de asigurari)
g) aspectele care tin de dreptul societatilor comerciale (cum ar
fi: clauzele incluse in actele constitutive si statutul
societatilor comerciale care fixeaza drepturile partilor in cazul
decesurilor membrilor acestora) -> trebuie sa distingem intre
actele societare in care asociatii reglementeaza transmibilitatea
mortis causa a actiunilor partilor sociale, care este reglementat
de lex societatis, in schimb valoarea acestor parti sociale,
regulile privind mostenitorii care sunt chemati sa imparte aceste
valori -> regulile succesiunii, lex succesionis.h) Dizolvarea,
lichidarea, fuziunea societatilor si asociatilor
i) Constituirea, dizolvarea, functionarea trust-urilor
Fiducia de la noi oglinda nefericita a trust-ului.
j) Natura drepturilor reale asupra unui bun si publicitatea
acestora (sfera drepturilor reale este in mod limitativ stabilitata
de legea situarii bunului, la fel si publicitatea acestora, si nu
poate fi stabilit altfel de o lege succesorala straina).
COMPETENTA IN MATERIA SUCCESIUNILOR INTERNATIONALE
Art. 4 include regula generala in materie de competenta.
Instantele statului membru pe al carui teritoriu de cujus a avut
ultima sa resedinta obisnuita la momentul decesului, se bucura de
competenta in materia succesiunii privita ca intreg.
Ultima versiunea art. 5a Choise of court agrement Atunci cand
legea aleasa de catre defunct pentru a guverna succesiunea sa
conform art. 17, este legea unui stat membru, partile implicate pot
conveni ca instanta sau instantele unui alt stat membru, apartinand
legii alese, sa se bucure de competenta exclusiva in materie
succesorala. Mostenitorii pot conveni ca acea instanta sa se bucure
de jurisdictie.