Facultatea de Zootehnie –Disciplina: Contabilitate, Anul IV An universitar 2015-2016, semestrul al II-lea Page 1 Curs 1 Introducere în Contabilitate. Obiectul şi metoda contabilităţii 1.1.Contabilitatea –disciplină economicăDefinită pentru prima data î n anul 1494 de cătrecălugărul franciscan Luca Paciolo, în unul din capitolele tratatului de matematică Summa de Arithmetica, Geometria, Proportione et Proprotionalita (Totul despre aritmetică, geometrie şi proporţie) încare descrierea practicile negustorului veneţian al epocii, contabilitatea desemna ansamblu de principii şi tehnici aplicabile înregistrării în partidă dublă a averii ce aparţinea unui negustor, precum şi toate afacerile acestuia în ordinea în care au avut loc.Paciolo nu a pretins că a inventat contabilitatea în partidă dublă, dar această parte a c ărţii sale a fost tradusă în multe limbi, contabilitatea în partidă dublă fiind denumită “metoda italiană”, de aceea o parte din vocabularul contabil provine din limba italiană(casă, bancă, capital, jurnal, cont, debit, credit, bilanţ etc ). Profesiunea contabilă liberală s -a dezvoltat mult mai târziu, în secolul al XVIII lea, odată cu crearea primului cor p al contabililor în Marea Britanie (I nstitutul Scoţian al Co ntabililor Autorizaţi, în 1854 ). Tehnica partidei duble s-a schimbat nesemnificativ de-a lungul timpului; s-a modificat, în schimb, perspectiva asupra obiectului, scopului şi conţinutului raportărilo r contabile. De la simpla evidenţă a averii negustorului şi a afacerilor lui, prin implicaţiile sale sociale, contabilitatea s -a transformat într-un sistem informaţional ce afectează distribuţia resurselor la nivelulîntregii e conomii. În România, contabilitatea. s-a introdus prin lege în anul 1861 . În anul 1864 s -au înfiinţat şcoli profesion ale la Galaţi şi Bucureşti urmate de şcoli comerciale la Iaşi, Craiova, Constanţa, Ploieşti, etc. În anul 1913 a fost înfiinţată Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale în Bucureşti, iar în 1920 o instituţie similară la Cluj. Contabilitatea a apărut deci, din nevoia de a răspunde în plan informaţional şi decizional la problema mişcării valorilor economice, pentru fiecare entitate economică. Utilizatorii informaţiei contabile, interni sau externi, trebuie să decidă asupra alocării resurselor economice în mod eficient, pe baza unor informaţii precise, complete, continui, analitice şi sintetice. Contabilitatea este un sistem care oferă astfel de informaţii calitative pentru luarea deciziilor în urma colectării, analizei şi comunicării, identificând şi evaluând consecinţele financiare ale deciziilor luate.
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Facultatea de Zootehnie – Disciplina: Contabilitate, Anul IV
An universitar 2015-2016, semestrul al II-lea Page 1
Curs 1
Introducere î n Contabilitate. Obiectul şi metoda contabilităţii
1.1.Contabilitatea – disciplină economică
Definită pentru prima data în anul 1494 de către călugărul franciscan Luca Paciolo, în unul din
capitolele tratatului de matematică Summa de Arithmetica, Geometria, Proportione et Proprotionalita (Totul
despre aritmetică, geometrie şi proporţie) în care descrierea practicile negustorului veneţian al epocii
contabilitatea desemna ansamblu de principii şi tehnici aplicabile înregistrării în partidă dublă a averii ce
aparţinea unui negustor, precum şi toate afacerile acestuia în ordinea în care au avut loc. Paciolo nu a
pretins că a inventat contabilitatea în partidă dublă, dar această parte a cărţii sale a fost tradusă în multe limbi
contabilitatea în partidă dublă fiind denumită “metoda italiană” , de aceea o parte din vocabularul contabil
provine din limba italiană (casă, bancă, capital, jurnal, cont, debit, credit, bilanţ etc).
Profesiunea contabilă liberală s-a dezvoltat mult mai târziu, în secolul al XVIII lea, odată cu crearea
primului corp al contabililor în Marea Britanie (Institutul Scoţian al Contabililor Autorizaţi, în 1854).
Tehnica partidei duble s-a schimbat nesemnificativ de-a lungul timpului; s-a modificat, în schimb
perspectiva asupra obiectului, scopului şi conţinutului raportărilor contabile. De la simpla evidenţă a averi
negustorului şi a afacerilor lui, prin implicaţiile sale sociale, contabilitatea s-a transformat într -un sistem
informaţional ce afectează di stri buţia resurselor la nivelul întreg ii economii .
În România, contabilitatea. s-a introdus prin lege în anul 1861. În anul 1864 s-au înfiinţat şcol
profesionale la Galaţi şi Bucureşti urmate de şcoli comerciale la Iaşi, Craiova, Constanţa, Ploieşti, etc. În anu
1913 a fost înfiinţată Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale în Bucureşti, iar în 1920 o instituţie
similară la Cluj.
Contabilitatea a apărut deci, din nevoia de a răspunde în plan informaţional şi decizional la problema
mişcării valorilor economice, pentru fiecare entitate economică. Utilizatorii informaţiei contabile, interni sau
externi, trebuie să decidă asupra alocării resurselor economice în mod eficient, pe baza unor informaţii precise,
complete, continui, analitice şi sintetice. Contabilitatea este un sistem care oferă astfel de informaţii calitative pentru luarea deciziilor în urma colectării, analizei şi comunicării, identificând şi evaluând consecinţele
Facultatea de Zootehnie – Disciplina: Contabilitate, Anul IV
An universitar 2015-2016, semestrul al II-lea Page 5
Economia generală constituie baza teoretică pentru contabilitate, întrucât fixează o serie de categorii
economice pe care le reflecta contabilitatea. Pe de altă parte contabilitatea furnizează date pe care
economia politică poate să le prelucreze şi să explice anumite fenomene economice.
Analiza economică şi statistica utilizează datele prezentate de contabilitate pentru realizarea obiectelor
acestora de studiu.
Matematica şi informatica oferă instrumentarul necesar executării diferitelor calcule ce au loc în
contabilitate.
Dreptul fixează cadrul juridic al activităţii agenţilor economici, evidenţiază raporturile economic-juridice
care iau naştere între stat şi agenţi economici sau între diferiţi agenţi economici. Pentru practica juridică,
datele contabilităţii constituie baza de documentare şi clarificare a unor fapte.
1.2.Cadrul legislativ care raglementează contabilitatea în ţara noastră
Legea cadru care reglementează contabilitatea în România este legea 82/1991, legea contabilităţii, conform
căreia autoritatea de reglementare a contabilităţii este Ministerul Finanţelor, în cadrul căruia a fost elaborat
regulamentul de aplicare a acestei legi, planul de conturi general şi normele metodologice pentru utilizarea
conturilor, modelele registrelor contabile şi ale situaţiilor financiare de sinteză, formularele comune privind
activitatea financiar-contabilă şi normele de întocmire şi utilizare a acestora. Obligaţia organizării şi conduceri
contabilităţii, conform legii 82/1991 revine tuturor agenţilor economici, persoane fizice sau juridice care au
calitatea de comerciant sau execută acte de comerţ, înmatriculate la Registrul Comerţului, astfel: Regiile autonome de interes naţional şi local;
Societăţile comerciale pe acţiuni;
Societăţile cu răspundere limitată;
Societăţile comerciale de asigurări;
Societăţile agricole;
Ministerele;
Banca Naţională;
Societăţile bancare;
Administraţia centrală de stat şi administraţiile locale;
Fundaţiile,
Asociaţiile, etc.
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice 1802/2014, pentru aprobarea Reglementărilor contabile privindsituaţiile financiare anuale individuale, conform căreia, entitățile se clasifică în funcție de următoarele criterii:
Facultatea de Zootehnie – Disciplina: Contabilitate, Anul IV
An universitar 2015-2016, semestrul al II-lea Page 7
exprimate în etalon valoric (bănesc), singurul etalon care permite calculul mărimii acestuia, cât şi situaţia
financiară a entităţii.
Contabilitatea prezintă patrimoniul societăţii, prin două unghiuri:
Prin prisma felului sau componenţei patrimoniului , respectiv prin prisma resurselor (bunurile, mijloacele
sau activele economice) de care dispune entitatea, cu determinare existenţială şi constituind partea materială
aacestuia. Exemplu: terenuri, clădiri, materiale consumabile, disponibilităţi băneşti, etc.
Prin prisma provenienţei, surselor, r aportului de proprietate sau situaţia juridică a patrimoniului în cadru
cărora se procură şi se gestionează mijloacele economice, respectiv drepturile şi obligaţiile cu valoare
economică:
- în cazul drepturilor , titularul de patrimoniu (persoana fizică sau juridică) este proprietarul bunurilor
aflate în folosinţa sa.
-
în cazul obligaţiilor , pentru bunurile componente ale patrimoniului aflate în folosinţa sa, proprietaru
trebuie să dea un echivalent valoric sau o contraprestaţie.
Principiul dublei reprezentări a patrimoniului se referă la faptul că orice tranzacţie modifică cel puţin
două componente alea acestuia. Astfel, dubla reprezentare a patrimoniului face ca acesta să apară sub forma
unei ecuaţii valorice:
Patrimoniul mai poate fi privit şi prin prisma resurselor şi utilizărilor. Resursele au o determinare financiară şi reprezintă sursele de finanţare ale valorilor economice
susceptibil a fi utilizate la un moment dat (provenienţa valorilor economice). Aceste resurse pot fi:
resurse proprii, asigurate de titularul de patrimoniu;
resurse străine, furnizate de terţe persoane faţă de titularul de patrimoniu (ex: bănci, furnizori, etc);
resurse rezultat, sub forma profitului obţinut la încheierea exerciciului financiar.
Utilizările definesc modul de întrebuinţare a valorilor economice şi pot fi:
utilizări permanente (stabile), sub forma bunurilor de folosinţă îndelungată;
utilizări temporare (curente), sub forma bunurilor folosite pe o perioada de timp sub un an;
utilizări rezultat, sub formă de pierderi generate de o activitate nerentabilă.
În această situaţie, ecuaţia valorică a patrimoniului se prezintă astfel:
Facultatea de Zootehnie – Disciplina: Contabilitate, Anul IV
An universitar 2015-2016, semestrul al II-lea Page 8
În literatura de specialitate, noţiunea de resurse este echivalentă cu cea de capitaluri, astfel ecuaţia valorică a
patrimoniului poate fi scrisă şi astfel:
În cadrul procesului de reproducţie socială, mişcarea mijloacelor economice cuprinde nu numai
operaţiile de intrare şi ieşire ca simple deplasări în spaţiu, dar şi activităţile ce produc transformări cantitative şi
calitative în masa patrimoniului, deoarece orice activitate este consumatoare de resurse şi producătoare de
rezultate. Aceste activităţi apar în contabilitate sub forma cheltuielilor şi a veniturilor. Ecuaţia valorică a
patrimoniului apare în această situaţie sub forma:
Modificările produse în masa patrimoniului pot fi grupate în:
operaţii de finanţare;
operaţii de investiţii;
operaţii de exploatare.
Finanţarea presupune crearea resurselor necesare unei activităţi şi pot fi finanţări proprii agenţilor
economici sau finanţări străine procurate de la terţi.
Operaţiile de investiţii se ocupă de procurarea unor bunuri cu folosinţă îndelungată.
Operaţiile de exploatare au ca obiectiv aprovizionarea cu bunuri necesare activităţii de producţie producţia propriu-zisă şi desfacerea bunurilor obţinute.
Patrimoniului exprimă în final performanţa economică a agenţilor economici. Aceasta se exprimă prin
rezultatele financiare obţinute de către entitate. Contabilitatea asigură determinarea acestor rezultate financiare
şi ca urmare acestea fac parte din obiectul ei de studiu.
Performanţa economică se poate determina plecând de la patrimoniul unităţilor, astfel:
Situaţia netă (patrimonial net) reprezintă gradul de independenţă financiară a întreprinderii. Independenţa
financiară a întreprinderii este asigurată atunci când patrimonial net (drepturile cu valoare economică) sunt mai
mari sau cel puţin egale cu obligaţiile cu valoare economică. (Situaţia Netă ≥ Datoriile)
Situaţia patrimoniului este studiată şi prin prisma constituirii şi repartizării rezultatului în calitatea sa de
sursă de finanţare. Rezultatele financiare se calculează ca diferenţă: