JUDEŢUL SĂLAJ-SCURTĂ PREZENTARE Repere istorice Sălajul are un bogat trecut istoric, mărturii în acest sens fiind numeroasele vestigii care se găsesc pe teritoriul său. Una dintre marile personalităţi de care se leagă istoria Sălajului este cea a domnitorului Mihai Viteazul (care a realizat pentru prima data Unirea Principatelor Române), al cărui memorial se găseşte la Guruslău, locul unde la 3 august 1601 s-a desfăşurat bătălia. Alte figuri reprezentative din Sălaj care au luptat pentru independenţa şi unitatea românilor sunt : Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu Ilarian, Iuliu Coroian, George Pop de Băseşti, Iuliu Maniu şi alţii. Studiile dedicate bisericilor din lemn sălăjene nu uită să pomenească numele unui mare făuritor de biserici, Horea , Crăişorul munţilor , cel care a ridicat biserica din Cizer, ce păstrează inscripţia “lucrat Ursu”, dovadă a vechimii şi priceperii , prin care micuţa biserică din Cizer devine un document de spiritualitate românească , găsindu-şi locul printre celelalte dovezi de arhitectură populară din Muzeul Etnografic al Transilvaniei. 1 Existenţa unei moşteniri etnografice şi folclorice, varietatea celor peste 350 de monumente istorice, situri , sunt mărturie a unei istorii tumultoase. Desene având o vechime de peste 12000 de ani au fost descoperite pe pereţii unei peşteri din Cuciulat, o aşezare de pe malurile râului 1 Drăguţ, Vasile – O vatră de străveche cultură românească , Oradea , 1978. p. 29
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
JUDEŢUL SĂLAJ-SCURTĂ PREZENTARE
Repere istorice
Sălajul are un bogat trecut istoric, mărturii în acest sens fiind numeroasele vestigii care
se găsesc pe teritoriul său. Una dintre marile personalităţi de care se leagă istoria Sălajului
este cea a domnitorului Mihai Viteazul (care a realizat pentru prima data Unirea Principatelor
Române), al cărui memorial se găseşte la Guruslău, locul unde la 3 august 1601 s-a desfăşurat
bătălia. Alte figuri reprezentative din Sălaj care au luptat pentru independenţa şi unitatea
românilor sunt : Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu Ilarian, Iuliu Coroian, George Pop de
Băseşti, Iuliu Maniu şi alţii.
Studiile dedicate bisericilor din lemn sălăjene nu uită să pomenească numele unui
mare făuritor de biserici, Horea , Crăişorul munţilor , cel care a ridicat biserica din Cizer, ce
păstrează inscripţia “lucrat Ursu”, dovadă a vechimii şi priceperii , prin care micuţa biserică
din Cizer devine un document de spiritualitate românească , găsindu-şi locul printre celelalte
dovezi de arhitectură populară din Muzeul Etnografic al Transilvaniei.1
Existenţa unei moşteniri etnografice şi folclorice, varietatea celor peste 350 de
monumente istorice, situri , sunt mărturie a unei istorii tumultoase. Desene având o vechime
de peste 12000 de ani au fost descoperite pe pereţii unei peşteri din Cuciulat, o aşezare de pe
malurile râului Someş. Acestea sunt cele mai vechi desene de acest fel din această parte a
Europei.
Într-una din galeriile peşterii se observă silueta unui cal. Redat monocrom, cu culoarea
roşie cărămizie, el nu depăşeşte în lungime 24,5 cm şi 12,5 cm înălţime. De la început
frapează stilul naturalist al reprezentării, mişcarea în care este surprins calul, sugerând parcă
oprirea sa bruscă din alergare. Peştera a fost puternic afectată de exploatarea calcarului într-o
carieră ce s-a extins în timp.2Tot în judeţul Sălaj , la Moigrad în urma cercetărilor
arheolologice a fost descoperit cel mai vechi tezaur din aur masiv din România, cântărind
780 g şi datând din neolitic. Numeroase mărturii ale civilizaţiei dacice se găsesc pe tot
teritoriul judeţului. Aşezarea şi complexul de fortificaţii de la Măgura , Şimleu Silvanei sunt
cunoscute sub numele de Dacidava, iar Moigrad (Porolissum) este menţionată de Ptolemyin
în lucrarea sa Geographia, cu intăriturile militare de la Porolissum, capitala provinciei Dacia
1 Drăguţ, Vasile – O vatră de străveche cultură românească , Oradea , 1978. p. 292 Cârciumaru , Marian – Mărturii ale artei rupestre preistorice în România, Bucureşti ,1987,
p. 81
Porolissensis şi ridicat la statutul de municipiu în jurul anului 200 d. Hr. Porolissum , antica
aşezare a daco-romanilor de la porţile Meseşului , se întinde pe o suprafaţă foarte mare ,
surprinzător de mare dacă o comparăm chiar cu întinderea unor oraşe de astăzi.3
Poziţionare geografică
Judeţul Sălaj este aşezat în partea de nord-vest a ţării , suprapunându-se aproape în
întregime zonei de legătură dintre Munţii Apuseni şi Carpaţii Orientali , cunoscută sub
numele de „Platforma Someşeană ”.4
La nord se învecinează cu judeţele Satu Mare şi Maramureş, în partea de est şi de sud-
est cu judeţul Cluj şi în partea de vest şi sud-vest cu judeţul Bihor. Cu fiecare dintre aceste
judeţe are căi de comunicaţie directe, rutiere şi feroviare.
Este o zonă cu dealuri şi văi de-a lungul râurilor Almăj, Agrij, Someş, Sălaj, Crasna şi
Barcău. Zona montană este reprezentată de culmile terminale ale Munţilor Meseş şi Plopiş, cu
altitudini sub 800 m. Zonele joase sunt reprezentate de luncile largi ale râurilor Someş, Crasna
şi Barcău, mărginite de relieful colinar ce alcătuieşte platforma propriu-zisă. În partea de vest,
în bazinul Văii Almaşului şi pe lângă Someş, se întâlnesc fenomene carstice cum sunt
Grădina zmeilor din Gâlgău Almaşului şi Peştera cu picturi rupestre de la Cuciulat, pe
Valea Someşului, aceasta fiind prima atestare artistică a omului neolitic.
Peştera Cuciulat este singura descoperire în ţara noastră care a conservat o pictură în
stil naturalist şi în maniera realismului paleolitic al artei animaliere specifice acestei
perioade.5
Sălajul – “Ţara Silvaniei “(Ţara Pădurilor )cum a mai fost numit , are o suprafaţă de
3850 kmp şi o populaţie de 267000 locuitori. Municipiul Zalău, care se găseşte în centrul
judeţului, este reşedinţa administrativă a judeţului. Acesta este una dintre primele aşezări din
Transilvania menţionat ca oraş, în documente, în 1473. Astăzi este un centru industrial
important al judeţului, oraş modern cu o viaţă spirituală şi culturală intensă. Alte oraşe ale
judeţului sunt: Jibou, Şimleu Silvaniei şi Cehu Silvaniei. În judeţ se găsesc 55 comune şi 281
sate.
3 Gudea , Niculae – Porolissum Res Publica Septimii Porolissensium, Editura Sport Turism , Bucureşti , 1986, p.104 XXX - Judeţele Patriei-Sălaj, Editura Sport-turism, Bucureşti, 1980, p. 115 Cârciumaru , Marian – op. cit. , p. 83
Repere turistice
Judeţul Sălaj, în ciuda tuturor aparenţelor, dispune de un potenţial turistic mai mult
decât remarcabil, caracterizat de o situaţie geografică favorabilă, plină de pitoresc şi
diversitate a peisajului. Dezvoltarea turismului este identificată ca o prioritate, prin
valorificarea căreia se vor crea noi locuri de muncă şi noi venituri la nivel local şi judeţean.
Valorizarea atracţiilor turistice din judeţ poate transforma zonele cu competitivitate scăzută în
zone atractive pentru investitori.
Istoria acestui judeţ situat in nord-vestul Romaniei, începe în paleoliticul târziu, după
cum arată vestigiile de la Buciumi, Perii Vadului şi în special desenele din Peştera de la
Cuciulat (lângă Jibou), colorate in roşu, unice în tot sud-estul Europei. Ruinele celui mai
important centru cultural, economic şi militar situat în nord-vestul Daciei Romane, Municipiul
Porolissum sunt incluse în circuitul turistic. Aceasta este o dovadă a continuităţii dacilor-
romani pe teritoriul României. Viaţa spirituală a romanilor care au trăit aici, a decurs în
concordanţă cu caracteristicile esenţiale din Transilvania din Evul Mediu, principalul punct
fiind biserica, cu cele trei aspecte: religios, cultural şi naţional. Cele 66 biserici de lemn
(secolele XVI-XIX) situează judeţul printre primele locuri, cu judeţul Maramureş, din punct
de vedere a monumentelor arhitectonice istorice. Municipiul Zalău, reşedinţa administrativă a
judeţului, este cea mai veche aşezare atestată documentar din Transilvania. Acum este un oraş
industrial cu o viaţă spirituală şi culturală intensă. Aici se găseşte Muzeul de Artă şi Istorie, cu
peste 90000 de exponate: monezi, statuete daco-romane, documente din Evul Mediu, Epoca
modernă şi Contemporană, şi piese de artă populară românească , sculpturi şi picturi.
ASPECTE ŞI PERSPECTIVE ALE TURISMULUI SĂLĂJEAN
În judeţ se află un număr însemnat de rezervaţii naturale şi peste 350 obiective
arheologice şi de arhitectură de o deosebită valoare arhitecturală şi istorică, obiceiuri
gastronomice şi tradiţii populare care îmbracă forme aparte, manifestări artistice şi culturale
care s-au consacrat atât pe plan local cât şi naţional şi internaţional.
Aspecte şi perspective de dezvoltare a judeţului ca microdestinaţie turistică
Destinaţia turistică reprezintă locul sau spaţiul geografic unde un vizitator sau turist se
deplasează fie pentru o noapte de cazare, fie pentru o perioadă mai mare de timp sau punctul
terminus al vacanţei turişilor , indiferent dacă aceştia călătoresc în scop turistic sau de afaceri.
Pentru a fi considerat ca destinaţie, un loc trebuie să dispună de un potenţial turistic adecvat şi
să întrunească şi alte cerinţe legate de infrastructură , bunuri şi servicii complementare care îi
pot mări atractivitatea 6.
Destinaţia constituie atât o entitate fizică, localizată geografic , cât şi o entitate socio-
culturală intangibilă , reprezentată prin locuitorii ei , cu tradiţiile , obiceiurile, stilul de viaţă ,
cultura acestora.7
Alegerea destinaţiei turistice este influenţată de:
- factorii naturali ;
- aşezarea geografică, relieful, vegetaţia, fauna şi clima;
Consiliile Locale Cehu Silvaniei,Benesat, Sălăţig, şi consiliile locale din jud. Maramureş şi Satu Mare
500.000 Promovarea turismului cinegetic şi de pescuit, a turismului montan în zona Strâmtorilor Ţicăului, valorificarea elementelor de identificare a zonei (etnografie, folclor, meşteşuguri)
(Sursa – Plan de dezvoltare judeţean, Sălaj 2008 – 2014)
Putem remarca în cele două tabele interesul manifestat de autorităţile locale pentru
reabilitarea infrastructurii de turism , amenajarea traseelor şi reabilitarea centrelor istorice .
Promovarea turismului cultural şi valorificarea specificului local, contribuie substanţial la
creşterea numărului de turişti.
Circulaţia turistică
Circulaţia turistică este una din cele trei componente esenţiale (alături de fondul
turistic şi baza materială) care concură la definirea fenomenului turistic.
Fără prezenţa omului, care să valorifice însuşirile recreative ale resurselor, să apeleze la
serviciile infrastructurii, turismul ca activitate umană este de neconceput.
Iată de ce fluxul turistic are o importanţă covârşitoare, intensitatea, ritmurile şi
orientarea acestuia fixând parametri ce caracterizează atât procesul în sine, cât şi finalitatea
social-economică a acestuia.13
Din datele avute la dispoziţie se poate spune că principalul flux turistic din Culoarul
Someşului şi Depresiunea Guruslău se îndreaptă se îndreaptă spre Grădina Botanică din Jibou,
Cheile Babei aşa cum reiese din datele cuprinse în tabelul ce urmează.
Tabel 2.3(A) Vizitatorii Grădinii Botanice din Jibou în perioada 2008-2010
Nr.crt. Anul Nr.vizitatori
1. 2008 1552
2. 2009 1435
3. 2010 1640
Total 4627
Făcând o comparaţie între anii 2008-2010 se poate observa că numărul vizitatorilor
Grădinii Botanice din Jibou a suferit o creştere continuă, contribuind în mod pozitiv la fluxul
turistic din această zonă. Din aceasta deducem că turiştii sunt mult mai motivaţi , fie datorită
atractivităţii acestui obiectiv , fie datorită renumelui construit în timp.
Din această cauză, cunoaşterea motivaţiilor turiştilor reprezintă o importanţă
deosebită pentru operatorii de turism datorită rolului factorilor psihologici în comportamentul
consumatorilor. Astfel este necesară obţinerea informaţiilor cu privire la motivaţiile care fac
să fie cerut un anumit produs turistic , fie să fie preferată o anumită destinaţie, fie să fie folosit
un anumit fel de transport , etc. 14
13 Cocean, P.- Geografia turismului,Editura Focul Viu,Cluj Napoca , 199914 Chiş, Alexandru – op. cit.
Cererea turistică este generată de o motivaţie turistică , aceasta fiind subiectivă ,
profund personală şi determinată de impulsuri endogene (psihologice) şi exogene (influenţate
de mediul înconjurător) 15
Tabel 2.3(B) Fluxul turistic la Băile curative din Jibou în perioada 2008-2010:
Nr.crt. Anul Nr.persoane
1. 2008 340
2. 2009 410
3. 2010 386
Total 1136
Contrar interesului manifestat pentru vizitarea Grădinii Botanice din Jibou , numărul
turiştilor care au apelat la servicii de tratament la Băile Jibou este inconstant pe perioada
2008-2010.
Tabel 2.3 (C) Fluxul turistic la Băile de la Bizuşa în perioada 2008-2010:
Nr.crt. Anul Nr. persoane
1. 2008 980
2. 2009 1100
3. 2010 1150
Total 3230
Fluxul turistic de la Băile Bizuşa a înregistrat o uşoară creştere în anul 2010 faţă de
anii 2008 şi 2009, dar această creştere e destul de mică , ceea ce denotă că aceste obiective
turistice de tratament necesită încă amenajări .
15 ibidem
Căile şi mijloacele de transport turistic
Căile şi mijloacele de transport asigură efectuarea călătoriei. Odată cu modernizarea şi
diversificarea mijloacelor de transport a crescut mult şi circulaţia turistică. Căile de
comunicaţie şi transporturile au un rol important atât pentru legăturile din cadrul judeţului cât
şi pentru facilitarea transporturilor către alte regiuni ale ţării.
Principalele căi şi mijloace de transport implicate în dezvoltarea turismului sunt cele rutiere şi
feroviare.16
Căile şi mijloacele de transport rutier:
Reţeaua rutieră este veche având legături lesnicioase cu regiunile înconjurătoare.
Oraşul Jibou spre care converg căile rutiere din mai multe direcţii, atestă funcţia de nod de
comunicaţie.
Principalele căi rutiere care asigură accesul spre zonă sunt:
- DN l.Dej-BaiaMare;
- DN Zalău-Jibou care asigură legătura cu reşedinţa de judeţ;
- drumul judeţean Jibou-Baia Mare care face legătura cu depresiunea Baia Mare trecând prin
frumosul defileu de la Ţicău;
- şoseaua Jibou-Cehu Silvaniei;
- şoseaua Jibou-Cheud;
- drumul judeţean Jibou-Românaşi spre Ciucea face legătura cu DN Cluj Napoca-Oradea.17
Dinspre unele localităţi se poate ajunge pe mai multe variante, astfel dinspre Dej în
afara şoselei ce urmăreşte cursul Someşului se poate ajunge şi prin Gârbou. Dinspre Cluj
Napoca în afara drumului judeţean prin Dej, se poate ajunge şi prin Gârbou, Hida şi
Românaşi. Dinspre Zalău se poate ajunge fie prin Românaşi, Brebi sau Mirşid.18
Căile şi mijloacele de transport feroviar
Au un rol deosebit de important în dezvoltarea şi punerea în valoare a potenţialilor
turişti ai zonei. Călătoria cu trenul presupune de asemenea, completarea acestui tip de
transport cu diferite servicii care să permită deplasarea turiştilor din gări spre centrul oraşelor
sau spre obiectivele turistice mai indepărtate (autobuze, taxi).
Principalele căi feroviare sunt:
- linia ferată Dej-Jibou-Baia Mare;
16 Petcu, Paul - Turismul în zona de convergenţă a oraşului Jibou, lucrare de gradul I, 199017 Petcu , Paul – op. cit. 18 XXX - Localităţile Judeţului Sălaj, Zalău, 1971
- linia ferată Baia Mare-Jibou;
- linia ferată Dej-Jibou-Zalău.
Gara oraşului Jibou este situată pe magistrala feroviară Bucureşti-Braşov cu ramificaţie spre
Baia Mare şi Satu-Mare care asigură legătura cu toate zonele ţării. 19
Un exemplu de traseu turistic:
Z ALĂU - ORTELEC - MOIGRAD - BREBI - CREACA
JIBOU - VAR -TIHĂU
O incursiune în ţinutul Sălajului poate prilejui oricărui turist momente autentice de
contemplare. Dealuri acoperite cu păduri de esenţe tari, cumpene de fântână orânduite
asemenea unor pietre de hotar, câmpuri acoperite cu lanuri de porumb şi de floarea soarelui şi
pretutindeni, oameni cu feţele arse de soare la lucrul câmpului. Pentru fiii Sălajului, pământul
poartă peste vreme aceeaşi sevă, izvorâtă parcă din timpuri medievale.
Satele Sălajului istoric, împrăştiate pe distanţe mari, la fel şi cu sute de ani în urmă,
mai păstrează încă, prin caracteristicile de amplasare şi cele de arhitectură, parfumul din alte
epoci istorice, acum apuse. Documentele de arhivă şi arhitectură tradiţională reconstituie, în
mod subtil, tabloul dezvoltării economice şi culturale a comunităţilor din această zonă.
Satele medievale se integrau geografic tipului de sate de versant, vetrele de locuire
fiind aceleaşi şi pentru localităţile contemporane. Astfel, forma lor a fost determinată de
configuraţia terenului pe care se aflau. Vetrele vechi ale satelor şi cătunelor sălăjene fac parte
din categoria satelor cu formă neregulată. Locuinţele amplasate la întâmplare erau despărţite
între ele prin grădini şi curţi, erau aşezate de o parte şi de alta a unor străzi înguste şi
întortocheate, ridicate în funcţie de suprafaţa de pământ disponibil al fiecărui ţăran.
Multe dintre aceste sate sunt ascunse, parcă, de paşii turiştilor grăbiţi să ajungă în
marile aglomerări urbane, sau în locaţiile pentru care au venit special din alte ţări, cele pentru
care au rezervare, chiar dacă le cunosc doar din materialele promoţionale.
Aflat la poarta de intrare în munţi, municipiul Zalău întâmpină călătorul cu peisaje de
un pitoresc aparte. Arheologii au descoperit în zona acestui traseu urme de locuire umană încă
din neoliticul timpuriu (la Moigrad, aşezare aparţinând Culturii Criş). Alte descoperiri
arheologice din aceeaşi perioadă sunt la Zalău, Ortelec, Jibou, etc. Din epoca bronzului avem
descoperiri de ceramică şi piese variate din localităţile Zalău, Jibou, Moigrad. Numai în
perimetrul satului Moigrad au fost descoperite cinci depozite de piese din bronz. 19 Petcu , Paul – op. cit.
1. ZALĂU : Municipiul Zalău, reşedinţa judeţului Sălaj, se găseşte într-o depresiune formată
din Munţii Meseşului în partea de sud-est şi în rest dealuri. Prin acest inel sunt două porţi
naturale care fac posibilă intrarea în oraş: este vorba despre Poarta Meseşului (toponimul
actual La Strâmturi), în partea de sud-est, în munţi, şi despre poarta creată de lunca foarte
îngustă a Văii Zalăului în partea de nord-vest a oraşului.
Până în secolul al XVI-lea, singura cale de acces spre Transilvania era aceasta, prin
Zalău şi Poarta Meseşană. În Zalău s-au descoperit urme de locuire din cele mai vechi
timpuri, din neoliticul timpuriu, continuate cu aşezările umane din epoca bronzului.
Numeroasele descoperiri monetare din epoca dacică şi a tezaurelor monetare din argint
din epoca medievală, care conţin o mare cantitate de monedă, ne dezvăluie condiţiile bune de
locuit oferite societăţii umane de această zonă ca şi starea materială prosperă a locuitorilor.
Prima consemnare scrisă se găseşte în cronica lui Anonymus Gesta Hungarorum, care arată
că la venirea maghiarilor aici, înainte de anul 900, ei au trecut prin Zalău (Zyloc) unde au găsit
o populaţie numeroasă care făcea parte din voievodatele lui Menumorut şi Gelu, doi
conducători români. In anul 1473 localitatea Zalău devine târg -oppidum Zylah- şi primeşte
de-a lungul epocii medievale un număr impresionant de privilegii menite să atragă populaţia
să se aşeze în acest loc de trecere. Locuitorii s-au ocupat mai ales cu meşteşugurile, fiind
organizaţi în bresle: olari, măcelari, tăbăcari, cizmari, curelari, croitori, gubari. Dealurile care
înconjoară oraşul erau plantate cu livezi şi vii, fructele fiind exportate în statele din Europa
Centrală şi de Vest până în Belgia de azi. In anul 1876 s-a format pentru prima dată un judeţ
Sălaj, cu capitala la Zalău. Este în acelaşi timp capitala culturală a judeţului, fiind oraşul cu
cele mai multe şi mai vechi biblioteci. Dintre ele, cea mai veche - Biblioteca Documentară -
s-a format pe lângă vechea Şcoală reformată din Zalău (1646).
Deşi în Sălaj nu se poate vorbi despre vreun atelier tipografic decât din a doua
jumătate a secolului trecut (1865), totuşi, cărţile româneşti păstrate în bibliotecile şi bisericile
locale dovedesc larga circulaţie a acestora aici. Lipsa tiparniţelor din aceste locuri a fost
compensată de activitatea copiştilor locali şi a celor peregrini prin ţinuturile Sălajului.
Până acum au fost identificaţi peste 25 de copişti locali şi, alături de aceştia, s-au
perindat prin satele noastre numeroşi dintre cei peregrini: dascălul Pavel şi popa Luca din
Muncaci, Ioan Lengher, Vasile Sturze Moldovanul, popa Vasile Moldovanul, dascălul Ioniţă
Voiţa Moldoveanul ş.a. De la toţi aceştia şi de la alţii anonimi s-au păstrat până astăzi peste 60
de manuscrise legate, într-un fel sau altul, de Sălaj.
2. ORTELEC : descoperiri arheologice din neoliticul timpuriu, prefeudale şi
feudale. Prima atestare documentară datează din 1411- Varteleke; în anul 1423 apare în
documente ca villa alachalis Vartelek ; din sec. XV este comună românească, cu locuitori de
religie greco-catolică din sec. XVIII, care construiesc biserică din piatră în anul 1840. In evul
mediu, pe aici era calea de intrare în Transilvania, singura "poartă" de intrare până în sec.
XVI, supranumită Poarta Meseşană, unde a avut loc prima mare confruntare militară dintre
armatele maghiare invadatoare conduse de Tuhutum şi armatele românilor conduse de
voievodul Gelu. Pe aici trecea drumul sării, care venea de la Dej prin Jibou şi mergea spre
Europa Centrală şi de Vest.
3. MOIGRAD : Denumirea daco-romană este Porolissum. Cele mai vechi
descoperiri arheologice datează din epoca bronzului, fiind vorba de 5 depozite de piese de
bronz. Măgura Moigradului a fost locuită de daci, fiind un excelent punct de observaţie şi loc
strategic. Aici s-a descoperit o aşezare şi un cimitir dacic. Locul strategic a fost preluat de
romani după cucerire şi s-a construit cel mai puternic castru de pe frontiera de răsărit a
Imperiului Roman - castrul de la Porolissum-Moigrad.. Oraşul a fost ridicat la rangul de
municipiu, fiind capitala Daciei Porolissensis. Prima atestare documentară datează din anul
1423, când este amintit ca villa olachalis Maygrad. A fost un sat românesc cu locuitori de
religie greco-catolică din sec. XVIII, care aveau biserică din lemn ridicată în anul 1888, dar
care s-a mistuit într-un incendiu în anul 1987. Biserica actuală a fost construită în ultimii 10
ani. Cele mai vechi cărţi păstrate sunt de Bucureşti (Evanghelie, 1760) şi majoritatea de Blaj.
4. BREBI : Prima atestare documentară datează din anul 1385-Beryd ; în 1423 apare
în documente ca villa olachalis Bred. În epoca medievală a fost o comună fruntaşă
românească. Locuitorii au fost de religie greco-catolică, având biserică de lemn din anul 1771
şi şcoală. Documentele pomenesc de existenţa în hotarului satului Brebi a unei mănăstiri a
călugărilor basilitani, ruinele mănăstirii fiind încă vizibile în anul 1859. In hotarul satului
există toponimul La mănăstire. Pe partea dreaptă a şoselei Zalău - Creaca şi "La şcoală" sunt
două "burguri" romane.
Există, chiar lângă drumul judeţean, o biserică de lemn, atestată în anul 1759, cu
hramul Sfinţii Arhangheli. În interior se păstrează pictura murală, cu scene din Vechiul şi
Noul testament.
5. CREACA : Comună ridicată pe lunca Văii Agrijului, a fost în imediata apropiere
de drumul roman care făcea legătura între castrul de la Porolissum şi cel de la Tihău, ocolind
prin apropierea oraşului Jibou. Prima atestare documentară datează din 1385-Kerikapatak, iar
din 1475 se numeşte Karika. Drumul sării trecea prin această localitate în epoca medievală. In
secolul XVI aici era graniţa Ardealului şi avea două "porţi" unde trecătorii plăteau vamă.
Locuitorii au fost români greco-catolici, având biserică din lemn construită în anul 1710, cu
hramul Sfântul Nicolae.
Zugrăvirea interiorului nu se poate spune cu precizie când a fost realizată, dar se
menţine pictura murală originală. Ocupaţia principală a locuitorilor a fost agricultura, dar în
sat erau şi meseriaşi (lemnari şi coşercari).
Alte obiective:
Borza:
Biserică de lemn, atestată în anul 1758, cu hramul Sfinţii Arhangheli
Peştera de la Borza:
Relieful carstic al satulului Borza oferă turiştilor o minunată privelişte. Este vorba
despre trei stânci, pe care localnicii le numesc Horea, Closca şi Crişan, iar despre una dintre
ele aceştia spun că ar semăna cu un uliu.
După escaladarea stâncilor, care sunt accesibile oricărui turist, la numai câţiva zeci de
metri se află o peşteră cu o boltă mare, dar din păcate restul peşterii este blocat de tavanul care
se apleacă brusc peste sol, lăsând loc doar unei treceri de câţiva centimetri.
Brusturi
În dreapta Văii Agrijului, la 400 m. sud-vest de ultimele case spre Romita, la lacul "La
Mine", se află un castru roman şi aşezarea sa civilă Certiae.
Biserică de lemn, atestată în anul 1701, cu hramul Sfinţii Arhangheli.
Jac
La 1000 m la nord de sat, la "Valea Lăncii", s-au găsit urmele unei Mithraeum, iar la
locul "Pe Cămin", în dreptul ultimelor case spre dealul Pomet şi la 300 m. nord-est de locul
"Ursoieş", se găsesc urmele fortificaţiei din feudalismul timpuriu şi chilie, săpată în stâncă.
Biserică de lemn, atestată în anul 1756, cu hramul Sfinţii Arhangheli.
Prodăneşti
Biserică de lemn, atestată în anul 1730, cu hramul Sfântul Gheorghe.
6. JIBOU : Primele urme de locuire umană datează din neoliticul timpuriu; din epoca
bronzului s-au descoperit aici piese de bronz şi ceramică. Prima atestare documentară din anul
1219 aminteşte de villa Chybur, ca în anul 1387 să se numească Zsibotheleke, fiind printre
comunele cu populaţie românească. La rangul de oppidum ajunge din anul 1564. Intre anii
1779 - 1810, familia Wesselenyi a construit aici un castel, astăzi în perimetrul Grădinii
botanice. Grajdul a fost construit în anul 1775, sera şi cripta la începutul sec. XIX, iar manejul
în 1771. Prin înrudire, castelul revine mai târziu familiei nobiliare Teleki.
Domeniul castelului familiilor Wesselenyi - Teleki a intrat în patrimoniul statului după
plecarea definitivă a urmaşilor din ţară şi a devenit staţiune de cercetare şi pregătire în
horticultură şi grădină botanică.
Apa termală din Jibou ea este indicată în tratarea bolilor gastro-intestinale, de nutriţie-
obezitate şi la cura diferitelor afecţiuni reumatismale cronice. Tratamentele se fac în băile
special amenajate în partea de vest a oraşului, spre Cuceu. Microstaţiunea dispune de bazin în
aer liber şi de tratamente în văni amenajate în interior, căsuţe pentru cazare şi restaurant.
Piscuiul Ronei este o formaţiune carstică deosebit de interesantă sub aspect geologic,
întrucât ilustrează cu precizie modul în care s-au format munţii de încreţire.
Turism de drumeţie oferă acest deal cu aspect de pisc montan, aflat în apropierea
Jiboului, pe lunca Someşului. Înălţându-se chiar din malurile Someşului, maghiarii din Jibou
îl denumesc Muntele lui Rákóczi, în amintirea principelui Ardealului Gheorghe Rákóczi al
II-lea, care, folosind piscul ca punct de comandă, a condus de acolo, în ziua de 11 noiembrie
1705, o bătălie împotriva trupelor regulate ale armatei austriece. Românii şi populaţia satului
Rona, care se întinde la poalele acestui deal, îl denumesc Piscuiul Ronei.
În vârful piscului tronează o imensă cruce din structură metalică, după modelul crucii
de pe Muntele Caraiman, din Bucegi, ridicată acolo de elevii Liceului "Ion Agârbiceanu" din
Jibou, sub îndrumarea profesorului Ion Ivănescu. Ascensiunea piscului oferă posibilitatea
unor priviri panoramice asupra zonei înconjurătoare, insuflând omului sentimente înălţătoare.
7 . VAR : Prima atestare documentară datează din anul 1469, sub denumirea de
Ewrmezew, numele Var intrând în uz din 1733. Locuitorii satului au fost de religie greco-
catolică; slujbele religioase s-au ţinut în biserica de lemn construită în anul 1821. Din
patrimoniul bisericesc se mai păstrează doar cărţi tipărite la Blaj (Minologhion, 1751).
Ocupaţiile de bază au fost agricultura şi confecţionarea împletiturilor din nuiele. Sătenii
împleteau coşuri, mobile, în special pentru grădină, dar şi frumoase coşuri de mână, care
aveau trecere în Ungaria, datorită calităţilor artistice deosebite, începând cu brâul împletit de
la fundul coşului şi până la gura lui, unde era tivit. Unele famillii s-au desprins complet de
agricultură, dedicându-se în întregime acestui meşteşug, care se practică şi astăzi, cu o gamă
mai variată de obiecte.
8. TIHĂU : Localitate situată pe Valea Almaşului, atestată documentar la 1560 sub
denumirea Roho. S-a numit pentru prima dată Tiho în anul 1607; religia a fost greco-catolică,
deservită de o biserică veche de lemn, care nu se ştie când a fost construită. Copiii erau
educaţi la şcoala confesională şi la cea duminicală.
Dintre cărţile de cult s-au păstrat doar cărţi de Blaj, începând cu a doua jumătate a sec.
al XVIII-lea (Octoih, 1770). Ocupaţiile sătenilor au fost întotdeauna agricultura şi olăritul.
Confecţionarea oalelor la Tihău a fost determinată de existenţa lutului bun pentru ceramică, a
humelor colorate pentru ornamentarea cromatică a vaselor, de existenţa lemnului de foc
pentru arderea în cuptor şi de piaţa de desfacere, relativ sigură. Se confecţiona ceramică roşie,
pictată, de diferite forme şi mărimi. Forma ceramicii de Tihău se remarcă prin puritatea
liniilor şi prin silueta mult bombată. Sub aspect etnografic, acest traseu turistic se înscrie în
zona etnografică Meseş (după numele munţilor). Tipologia caselor de aici se înscrie în
categoria gospodăriilor vechi, având casa plasată în fundul curţii, paralelă cu uliţa sau în
categoria gospodăriilor noi, casa fiind plasată perpendicular pe uliţă. In ce priveşte arhitectura,
sunt necesare câteva precizări: de regulă, intrarea în casă este orientată spre sud, conform
credinţei magice că aceasta îi face pe locuitori sănătoşi şi norocoşi. Iniţial s-a folosit ca
material de construcţie lemnul, înlocuit după ultimul război cu piatra şi cărămida. Stilul
tradiţional este cel de casă cu tindă. După casa de locuit, construcţia cea mai importantă din
gospodărie este şura. Grajdul pentru animale (poiata) este o construcţie separată alături de
care se găseşte un adăpost pentru fân (şopru). Practicile magico-religioase vizând rezistenţa în
timp a construcţiilor au fost generate de o mentalitate sedentară în sensul menţinerii în uz a
unei case vechi în care generaţiile anterioare au trăit "cu noroc". Au fost atestate şi ritualuri
de construcţie cum ar fi sacrificarea unor animale (pisici, câini, cocoşi, găini). Interiorul este
organizat cu precizie: vatra, acesta fiind colţul femeilor şi al copiilor (membrii familiei cu un
rang inferior); colţul cu masa, locul de onoare rezervat bărbaţilor casei, bătrânilor şi
oaspeţilor.
Acest traseu cuprinde printre obiectivele sale castrul roman de la Porolissum-Moigrad,
una dintre cele mai mari şi mai renumite cetăţi romane de apărare de pe graniţa de nord-est a
Imperiului roman. Acest castru este cunoscut în toată lumea europeană de influenţă romană,
şi, cu o infrastructură adecvată cerinţelor unui stat civilizat, se poate realiza o ofertă excelentă
pentru turism istoric, combinat cu turism agrar şi agro-pastoral.
Forme de turism
Formele de turism practicate în funcţie de criteriul principalelor destinaţii specifice şi care
trebuie analizate sunt:
Turismul montan si bisezonal
Judeţul Sălaj face parte din zona montană din partea de nord a Munţilor Apuseni, cea
mai complexă grupă din Carpaţii Occidentali având două ramificaţii nordice, cele ale
Munţilor Meseşului şi Plopişului, cu înălţimi de 700 – 900 m, vârful cel mai înalt, Osoiul
Ciontului 998 m în partea de sud a Munţilor Meseş la limita cu Judeţul Cluj.
Turismul montan ar trebui să facă obiectul unor studii privind posibilităţile de
practicare a sporturilor de iarnă (amenajarea unor pârtii de schi, etc.), este necesară
identificarea unor amplasamente propice în acest sens, a proprietarilor, a posibililor
investitori, etc.
Un alt aspect ar fi cel al drumeţiilor montane, pe trasee marcate, cu popasuri agreabile
la cabane. Apariţia acestui tip de turism ar obliga, în timp, introducerea la nivelul
organigramei Consiliului Judeţean Sălaj a unei structuri salvamont.
Deşi în judeţul Sălaj nu există organizat turism de iarnă sau staţiuni de schi, acesta se
poate practica în perioada de iarnă în condiţii foarte bune, existând pârtii neorganizate în
zonele montane ale Meseşului şi Plopişului îndeosebi partea lor sudică şi estică, zonele Tusa
şi Vînători, dar şi pe Valea Someşului (Ileanda) şi cu toate că nu sunt dotate, pot fi destinaţii
de interes atunci când turiştii caută locuri fără aglomeraţie, peisaje încântătoare şi preţuri mai
mici.
Turismul balnear
Apele termale şi cu proprietăţi curative fiind bine reprezentate în judeţul Sălaj, au
determinat dezvoltarea unor nuclee de turism balnear, care au reuşit de-a lungul timpului să
atragă interesul turiştilor din zonele apropiate. Dintre acestea :
- Băile Boghiş, situate în comuna Boghiş, pe DJ 191D, este o staţiune cu caracter
permanent, cu o serie de foraje cu apă rece şi termală utilizată într-o bază de tratament
formată din 1 bazin acoperit plus alte 3 bazine descoperite, acestea din urmă utilizate doar în
perioada sezonului de vară. Afecţiunile care sunt tratate aici sunt: cele ale aparatului
locomotor, sistemului nervos periferic, ginecologice.
- Băile Bizuşa, situată pe DN 1C, este o staţiune cu caracter permanent, unde au fost puse în
evidenţă strate acvifere de adâncime cu ape slab mineralizate.
Caracteristic pentru apele acestui zăcământ este prezenţa gazelor H2 S şi CO2 .
Hidrogenul sulfurat (H2 S) este compusul care conferă calităţi deosebite acestor ape, atît
pentru cura internă în afectiuni hepato-biliare, de nutriţie şi urinare, iar în cura externă în
afecţiuni ale aparatului locomotor, reumatism degenerativ, sechele postraumatice şi afecţiuni
ale sistemului nervos periferic.
- Băile Jibou, microstaţiune balneară sezonieră este situată în intravilanul oraşului Jibou, la o
distanţă de aproximativ 100 m de DN 1H, la o altitudine de 190m, având un climat de deal şi
coline cu amplitudini termice anuale reduse. Sursa de apă minerală o constituie un izvor
natural, captat într-un bazin betonat. Factorii naturali terapeutici sunt: apa minerală
sulfuroasă, clorurată, sulfatată, nămol.
Indicaţii terapeutice:
- boli ale aparatului locomotor: reumatismale, degenerative şi articulare;
- boli asociate: gineologice şi boli ale tubului digestiv.
- Băile Zalnoc - Zăuan reprezintă cea mai importantă zonă de atracţie plasată în centrul
satului, într-un cadru natural pitoresc înconjurată de dealuri cu livezi de pomi fructiferi şi vii,
apa izvoarelor a fost evaluată în urma analizei chimice ca una dintre cele mai valoroase,
conţinând fier şi sulf, fiind renumită în tratarea bolilor reumatismale şi ale aparatuluidigestiv.
- Băile Crişeni, cu un izvor de apă balneoterapeutică care alimentează un bazin 1.600 m³,un
bazin de 200 m³ şi un bazin pentru copii de 25 m³.
- Băile Şimleu Silvaniei localizate pe DN 1 H Zalău – Şimleu Silvaniei sunt situate într-un
parc în afara oraşului, la aproximativ 1 km. Apa termală, are proprietăţi terapeutice în