This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Importanţa practică constă în posibilitatea pe care o au antrenorii care
lucrează la acest nivel, de a folosi în pregătirea propriilor sportivi metodologia
pentru pregătirea tehnică, utilizată şi verificată în mod experimental.
Rezultatele cercetării pot fi aplicate cu succes în procesul de pregătire
profesional-pedagogică a studenţilor Facultăţilor de Educaţie Fizică şi Sport cu
specializarea “handbal”.
O parte din rezultatele cercetărilor pot fi implementate în activitatea
federaţiei de profil, ca material metodic pentru instruirea copiilor la acest nivel.
Tezele de bază propuse pentru susţinerea tezei:
1. Abordarea concepţiilor teoretice şi a experienţei practice a specialiştilor
care tratează pregătirea copiilor începători în handbal şi în mod deosebit aspectele
legate de pregătirea tehnică.
2. Nivelul dezvoltării morfologice, al pregătirii funcţionale, fizice generale şi
specifice a handbaliştilor începători, vârsta 10-11 ani.
3. Metodica de pregătire tehnică pentru copii începători în handbal, în baza
eşalonării mijloacelor specifice şi a planificării conţinutului instruirii pe durata
unui macrociclu anual de pregătire.
4. Argumentarea metodicii de pregătire tehnică a handbaliştilor începători,
bazată pe eşalonarea mijloacelor specifice.
Structura şi volumul tezei: teza este prezentată în 194 pagini de tipar,
dintre care 145 pagini text de bază, fiind structurată pe patru capitole, conţinând 23
tabele, 53 figuri, concluzii, recomandări practico-metodice, bibliografie şi anexe.Bibliografia include 245 titluri, dintre care 188 în limba română, 38 în limba rusă
şi 19 în alte limbi str ăine.
Cuvinte cheie: handbal, sportivi începători, pregătire tehnică, eşalonare a
1987; Chiriac I., Litinschi I., 1988; Solverborn S. A., 1988; Gambetta V., 1990;
Adam J. J.,.Wilburg R. B, 1992; Bach H., 1995; Платонов В.Н., 1997; Colibaba-Evuleţ D., Bota I., 1998; Dragnea A., Mate-Teodorescu S., 2002; Bompa T., 2002,
2003). Pregătirea sistematică pentru obţinerea unor performanţe, nu este o
descoperire recentă, dacă avem în vedere faptul că încă din antichitate anumite
categorii de indivizi se antrenau, în principal cu scopuri militare, dar şi sportive.
Definirea conceptului de antrenament sportiv a constituit o preocupare a
specialiştilor domeniului, încă de la constituirea disciplinei “teoriaantrenamentului sportiv”, în cadrul stiinţei sportului.
Literatura de specialitate prezintă, în viziunea multor autori, definiţia
antrenamentului sportiv.
În 1972 Ozolin N. G. defineşte antrenamentul sportiv ca “un proces
pedagogic de educare a sportivului subordonat tuturor principiilor şi regulilor
educaţiei…”. Tot în acea perioadă Harre D. şi colab. (1973) consider ă
antrenamentul sportiv “pregătirea sportivilor în scopul obţinerii rezultatelor
maxime”.
În lucrarea “Terminologia educaţiei fizice şi sportului” (1974),
antrenamentul sportiv este definit ca un “proces pedagogic desf ăşurat sistematic şi
continuu gradat, de adaptare o organismului omenesc la eforturile fizice şi psihice
intense, în scopul obţinerii de rezultate înalte într-una din formele de practicare
competitivă a exerciţiilor fizice”.
Şiclovan I. (1977) consider ă antrenamentul sportiv ca “ un proces
instructive-educativ orientat spre valorificarea maximă a aptitudinilor cetăţenilor
pentru practicarea diferitelor sporturi”, organizate în condiţii igenice, sub un
permanent control medical, psihologic şi sociologic, în vederea obţinerii
performanţelor maxime.
Matveev L. P. şi Novicov A. D. (1980) precizează că “antrenamentul sportiv
este pregătirea spotivului, construită după un sistem, pe baza metodelor
exerciţiului”.
Actualmente, în literatura românească de specialitate antrenamentul sportiv
este considerat “ un proces pedagogic desf ăşurat sistematic şi continuu gradat, de
adaptare a organismului uman la eforturi fizice şi psihice intense, implicate de participarea în concursuri organizate pe diferite ramuri de sport” (Dragnea A.,
1996).
Tot în acest fel defineşte şi Manno R. (1996) antrenamentul sportiv, ca pe
“un proces complex de intervenţie, al cărui scop este învăţarea şi perfecţionarea
tehnicii, sub o formă simplă sau înlănţuită, pentru un individ, un grup sau o echipă,
şi care vizează dezvoltarea calităţilor fizico-psihice permiţând atingerea unor performanţe sportive maxime, ţinând cont de potenţialităţile subiectului, grupului
accesibilitatea, motivaţia şi efortul voluntar, interacţiunea mijloacelor verbale
şi a celor nonverbale, supraânvăţarea şi autoreglarea sportivului.
Privind principiile specifice, mulţi autori (Harre D. coord., 1973; Şiclovan I.,1977; Matveev I. P., Novicov A. D., 1980; Nicu A. coord., 1993; Dragnea A.,
В.П., Климчук В.А., 2001 ş. a.) susţin că acestea sunt în esenţă biologice, pentru
că practica antrenamentului implică, înainte de toate, cunoaşterea şi respectarea
legilor care antrenează procesele de adaptare.
In cadrul jocurilor sportive, complexitatea sistemul de pregătire este multamplificată de diversitatea deprinderilor motrice specifice ce se manifestă în
condiţii variate, în relaţie cu adversarii şi coechipierii. Instruirea deprinderilor
tehnice în variate situaţii tactice, pe fondul dezvoltării fizice şi psihice a sportivilor,
este calea de urmat în sporturile de echipă, pentru îmbunătăţirea performanţelor. La
aceasta se mai adaugă calitatea procesului de antrenament, capacitatea profesională
a antrenorului, baza materială şi managementul activităţii. Toate, în contextultendinţelor şi direcţiilor de dezvoltare a jocurilor, pe fondul modificărilor de
regulament impuse de creşterea dinamismului, atractivităţii şi spectaculozităţii
acestora.
Foarte mulţi autori evită tratarea corelativă a conţinutului real al jocului
sportiv. Orice definiţie ar r ămâne incompletă, în a exprima complexitatea jocului,
condiţionată de numeroşi parametri, apar ţinând diverselor ştiinţe conexe; biologie,
pedagogie, psihologie, sociologie, etc.
Teodorescu L. (1975) consider ă că jocurile sportive reprezintă “o formă de
manifestare cu caracter ludic a exerciţiului fizic, cu o valoare educativă deosebită”,
caracterizate prin “preponderenţa activităţii din punct de vedere tehnic, prin
solicitări şi efecte cumulative (globale şi nu selective) din punct de vedere
morfofuncţional şi motric şi printr-o intensă participare psihică”.
Dragnea A. coord., (2006) subliniind necesitatea creşterii intensităţii
efortului în lecţia de antrenament, precizează că aceasta trebuie să vizeze în special
mijloacele care contribuie efectiv la realizarea obiectivelor de lecţie.
Pregătirea jucătorilor pentru competiţie, prin complexitatea specifică
jocurilor sportive, constituie un alt factor care favorizează creşterea eficienţeiantrenamentului. În cadrul unui grup, echipă, interrelaţiile dintre indivizii care o
1983; Bota I., 1984; Sotiriu R., 1998; Rizescu C., 2000; Hantău C., 2002; Voicu S.,
2003; Mihăilă I., 2004).
Marile competiţii sportive internaţionale de handbal (Campionate
Europene, Campionate Mondiale, Jocurile Olimpice) au permis unor colective de
specialişti, efectuarea de înregistr ări, care prelucrate statistic au evidenţiat la
echipele de top, o pregătire fizică exemplar ă, pe baza căreia toţi jucători au atins unînalt nivel de măiestrie tehnico-tactică, fapt ce permite aplicarea în meciuri, cu
mare eficienţă, a sistemelor de joc în atac şi în apărare (Барышев Г.И., 1980;
Modelele didactice sunt considerate analoage ale realităţii şi nu copii ale ei.
In tehnologia didactică, modelul reprezintă cerinţele maximale care pot fi realizate
in procesul instructiv-educativ.
In domeniul educaţiei fizice modelul prefigurează cerintele maxime de
dezvoltarea multilaterală fizică, intelectuală, etică şi estetică a tinerei generaţii
(Mitra Gh., Mogoş Al., 1980).
Prin intermediul modelului trebuie să determinăm care sunt parametrii pe
care trebuie să-i atingem pe linia dezvoltării fizice armonioase, insuşirea unui
anumit sistem de cunoştinţe, deprinderi, priceperi si obişnuinţe, care sunt indicii la
care trebuie să dezvoltăm calităţile motrice, cum trebuie să arate profilul moral al
elevului, etc (Dragnea A., 1996).
In domeniul antrenamentului sportiv, modelul prefigurează cerinţele
maximale pe care trebuie să le îndeplinească ramura de sport sau sportivul
respectiv, pentru a putea face faţă cu deplin succes exigenţelor impuse de marile
confruntări internaţionale, Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale si
Campionate Europene.
Aceasta nu înseamnă că, respectând propor ţiile, nu putem elabora modele
pentru activitatea internă, modele de pregătire pentru copii şi juniori, precum si alte
categorii de sportive (Dragnea A., 1996).
Elaborarea modelelor prezintă o importanţă deosebită în obiectivizarea şi
optimizarea procesului de pregătire. Dar stabilirea modelelor nu inseamnă standardizare, şablonizare, ci atitudine creatoare, de a stabili nivelul de cerinţe, de
a găsi căile şi mijloacele de realizare, de a indeplini integral obiectivele propuse.
Un criteriu de clasificare a modelelor porneşte de la exigenţa cu care sunt
concepute şi realizate acestea (Mitra Gh., Mogoş Al., 1980; Cârstea Gh., 1993,
1997, 1999; Albu V., 1999). Pornind de la acest criteriu, vom avea:
Vorbind despre aspectele pozitive, specialiştii apreciază că se constată o
creştere a măiestriei tehnico - tactice a jucătorilor, care permite aplicarea cu
exactitate a unor sisteme de joc, în atac şi apărare. Prin aceasta, jocul întâmplător
este pe cale de dispariţie. Numărul de greşeli tehnice este în scădere, deşi ritmul de
joc a crescut mult.
Îmbunătăţirea tehnicii a contribuit la apariţia unor combinaţii de mare fineţe,a jocului acrobatic în apropierea şi pe deasupra spaţiului de poartă, ceea ce a dus la
creşterea spectaculozităţii jocului.
Faza de finalizare a atacului se pregăteşte în mod gândit cu ajutorul unor
circulaţii de minge şi de jucători care preced de regulă mijloacele tactice de
prefinalizare şi finalizare, precum şi aruncările la poartă executate prin surprindere.
Modelul motric pentru selecţia preliminară (după Kunst-Ghermănescu I., Gogâltan V., Jianu E., Negulescu I., 1983)
Sexul Vârsta(ani)
Săritura înlungime de
pe loc(cm)
30 m platcu start din
picioare(sec)
Aruncareamingii de
handbal - 3paşi elan (m)
30 m dribling în liniedreaptă
(sec)
Deplasare întriunghi -2
trasee(sec)
10 167 5,3 15 6,8 18,5Fete
11 175 5,2 17 6,8 18,3
10 179 5,2 20 6,3 17,8Băieţi
11 187 5,1 22 6,2 17,53. Selec ţ ia relativ stabil ă. Este faza care încheie procesul de constituire a
grupelor de copii începăroti. Conţinutul este asemănător cu cel din faza precedentă,
în pregătirea grupelor constituite se introduc sarcini care vizează iniţierea şi
învăţarea anumitor procedee tehnice specifice handbalului. Într-o perioadă de 2 - 3luni, concomitent cu pregătirea se recoltează noi date, care vor fi raportate la un
nou model motric, lucru ce va permite selecţionarea unui nucleu de 25 - 30 copii.
Cu o grupă astfel formată se va începe pregătirea pripriu-zisă pentru handbal.
Instruirea în cadrul grupelor de copii începători are o durată de 1 - 2 ani,
perioadă în care se continuă selecţia pe orizontală, fluctuaţia copiilor find foarte
mare la acest nivel. Întru-cât perioadă este scurtă nu avem un nou model somatic,
specific selecţiei relativ stabile îi este numai modelul motric, pe care îl prezentăm
în continuare (tabelul 4).
La sfâr şitul acestei perioade copiii vor trebui să joace handbal după un
model de joc, simplificat, specific începătorilor, care are două faze atât în atac cât
şi în apărare (anexa 1).
Tabelul 4
Modelul motric pentru selecţia relativ stabilă (după , Kunst-Ghermănescu I., Gogâltan V., Jianu E., Negulescu I., 1983)
modificărilor de for ţe interne şi externe, astfel încât să permită atingerea
performanţelor superioare”.
Dintre specialiştii români Şiclovan I. (1977), defineşte tehnica ca fiind
“totalitatea acţiunilor şi procedeelor de mişcare, care prin forma şi conţinutul lor
specific asigur ă posibilitatea practicării unei ramuri sau probe sportive, în
concordanţă cu prevederile regulamentelor în vigoare, alcătuieşte tehnica sportului
respectiv”. Dragnea A. (1996) spune că tehnica reprezintă “un sistem de structuri
motrice specifice fiecărei ramuri de sport, efectuate raţional şi economic, în
vederea obţinerii unui randament maxim în competiţii”.
O definiţie a tehnicii, cu referire la jocurile sportive, a fost dată de
Teodorescu L. (1975), unde “tehnica reprezintă ansamblul de procedee specifice ca
formă şi conţinut (cunoscute sub denumirea de procedee tehnice), folosite în
scopul practicării cu randament maxim a unui joc sportiv, în concordanţă cu
cerinţele procesului de joc competiţional”.
Importanţa tehnicii rezultă din faptul că asigur ă economicitate şi eficienţă în
execuţia mişcărilor. Acest lucru este condiţionat de nivelul de dezvoltare a
calităţilor motrice şi este în strânsă legătur ă cu pregătirea tactică, psihologică şi
teoretică. Asigurarea suportului fizic este condiţia esenţială pentru însuşirea
tehnicii la începători. Bagajul iniţial de deprinderi şi experienţa motrică a fiecărui
copil, sunt cele care influenţează nivelul pregătirii tehnice. Ponderea acesteia, în
procesul de pregătire, este diferenţiat pe ramuri sportive şi nivele de pregătire. Sunt
ramuri sportive care necesită o pregătire tehnică foarte exigentă, cum ar fi cele cu
manifestări complexe de precizie şi expresivitate (gimnastica artistică, ritmică, patinajul artistic, înotul sincron, etc.). Dar sunt şi sporturi în care tehnica trebuie să
favorizeze, obţinerea randamentului maxim, în alergările de viteză, sau
economicitatea mişcărilor, în sporturile de rezistenţă. În jocurile sportive şi
sporturile de luptă, tehnica este cea care influenţează soluţionarea favorabilă a
situaţiilor complexe apărute în desf ăşurarea lor. Procesul de pregătire la grupele
de începători va urmării realizarea unei baze largi de deprimderi motrice, încomparaţie cu avansaţii, unde specializarea va deveni mult mai îngustă.
Scopul antrenamentului de tehnică este îmbunătăţirea comportamentului
motric al sportivilor, ceea ce determină posibilităţi multiple de rezolvare a
situaţiilor mereu schimbătoare ce apar în competiţii.
Învăţarea în sport constituie un proces complex, ce solicită măsuri metodice
deosebite şi multă competenţă profesională din partea antrenorilor.
În clasificările alcătuite de diver şi cercetători, sunt cuprinse învăţarea de tip
senzori-motric şi învăţarea motrică, ca tipuri de învăţare care stau la baza unui şir
întreg de comportamente, cu preponderenţă întâlnite în activitatea sportivă
(Dragnea A.,1996; Epuran M., Holdevici I., Toniţa F., 2001; Dragnea A., Mate
Teodorescu S., 2002).
Dezvoltarea capacităţii de acţiune a sportivului constituie un proces de
învăţare din punct de vedere psihologic. Acest proces este caracterizat de legile şi
etapele învăţării actelor şi acţiunilor motrice, cu unele diferenţieri specifice
determinate de particularităţile ramurilor de sport.
Referindu-se la învăţarea motrică, Epuran M.(1996) subliniază că există o
legătur ă firească între aceste tipuri de învăţare şi învăţarea inteligentă, mai ales că
în actele comportamentale sunt "situaţii care pretind o apreciere logică a
situaţiilor", învăţarea presupune realizarea unor mişcări voluntare care conduc la
realizarea unor deprinderi motrice operaţionale.
Latur ă a procesului instructiv specifică domeniului educaţiei fizice,
învăţarea motrică este şi ea o activitate de restructurare a comportamentelor, care
au un caracter intenţional şi conştient. Deşi în educaţie fizică şi sport, activitatea
este preponderent motrică sau cel puţin aceasta este latura vizibilă a activităţii,totuşi pentru execuţia actelor motrice este necesar ă formarea unui sistem de
cunoştinţe specifice, pe baza cărora exersarea va că păta eficienţa.
În caracterizarea pe care o face învăţării tehnicii sportive, Dragnea,A.(1996)
aminteşte că aceasta ”se desf ăşoar ă sub trei tipuri care determină tot atâtea tipuri de
deprinderi tehnice”, şi anume: învăţarea perceptiv motrică, învăţarea motrică şi
Procesul de învăţare a tehnicii este de trei feluri, determinând tot atâtea
tipuri de deprinderi motrice (Epuran M., Holdevici I., 1993; Dragnea A., 1993,
1996; Epuran M., Holdevici I., Toniţa F., 2001).
Vorbim în primul rand de învăţ area perceptiv-motrică (senzoriomotrică ),
care constă în modificarea comportamentului în funcţie de condiţiile concrete din
antrenament şi competiţii, prin mai multe încercări până la obţinerea unei
sincronizări între imaginea formată şi eficienţa acţiunii.
Citat de Epuran M., Holdevici I.,(1993, pag.133) Montpellier consider ă
această învăţare "ca o adaptare a reacţiilor preexistente la condiţiile perceptive
schimbate". R ăspunsul dat de un sportiv conduce la noi coordonări senzorio-
motrice, la creşterea preciziei şi fineţei coordonărilor sau a unor scheme deja ştiute.
Stabilirea unor r ăspunsuri motrice in raport cu datele externe considerate
stimulatori ai activităţii, conduc la realizarea unei învăţări perceptiv-motrice sau
senzorio - motrice. Dintre informaţiile oferite cu ocazia învăţării, numai o anumită
parte este luată in considerare de sistemul senzorial. Prelucrarea selectivă a
acestora se datorează sursei de producere a stimulilor, care este mişcarea însăşi,
adaptarea adecvată a acesteia la situaţia creată, este condiţionată de aferentaţia
inversă, prin care se compar ă execuţia cu imaginea - program propusă. Astfel
învăţarea umană de tip perceptiv-motric este şi ea o învăţare inteligentă fiind
solicitate procese intelectuale superioare.
Al doilea tip este învăţ area motrică , ce are ca rezultat formarea deprinderilor
pe baza componentelor senzoriale, chinestezice sau proprioceptive, în care sfâr şitul
unei mişcări este semnalul pentru declanşarea mişcării următoare (ciclismul,canotajul, înotul, etc.). Învăţare motrică înseamnă dobândirea unor comportamente
definite prin performanţe sportive, acest tip de învăţare are un specific deosebit,
deoarece performanţa este caracterizată prin modul de execuţie, prin calitatea
acesteia, mai ales in sporturile tehnice.
Învăţarea motrică nu trebuie redusă la acţiunea de formare a deprinderilor
motrice, deoarece este un proces complex care "unifică într-o sinteză specifică învăţare motrică şi învăţarea inteligentă" (Epuran M., Holdevici I., 1993, pag.134).
Cel de al treilea tip este reprezentat de învăţ area inteligent-motrică , unde
acţiunile se desf ăşoar ă în condiţii mereu schimbătoare, cu adversari activi şi
agresivi, caracteristic sporturilor euristice, creative (sporturi de luptă şi jocuri). Prin
învăţarea inteligent-motrică definim corect procesul învăţării actelor motrice,
deoarece pe lângă priceperi, deprinderi, obişnuinţe, ea cuprinde şi noţiuni şi
concepte. Acest tip de învăţare complexă, modifică comportamente preponderent
motrice, în baza unor acţiuni inteligente ordonate de conştientizarea situaţiilor.
Învăţarea inteligent-motrică este, după Dragnea A., (1996) “caracteristică
ramurilor de sport euristice”. Epuran M. (1996) afirmă că învăţarea umană de tip
perceptiv-motric este şi ea inteligentă.
În învăţarea inteligentă predomină procesele intelectuale ale gândirii şi
memor ării. Ea utilizează mecanismele superioare ale intelectului uman.
Învăţarea inteligentă implică caracteristicile sale fundamentale. Aceste
caracteristici sunt: învăţarea conştientă, conceptuală, anticipativă, rezolutivă,
creatoare, problematică, euristică, algoritmică, operaţională, etc. Trebuie amintit
faptul că învăţarea umană are la bază cuvântul, deci învăţarea inteligentă implică
prin caracteristicile sale abilitatea de a opera cu simboluri şi semnificaţii.
Inteligenţa motrică asigur ă un nivel bun de realizare a învăţării motrice şi a
performanţei sportive. Ponderea elementelor implicate in învăţarea motrică este
diferită după natura activităţilor şi acţiunilor care le compun. Intre cele trei forme
de învăţare motrică specifică, nu se realizează o graniţă clar definită, acest lucru
fiind dificil, domeniul fiind întins ca arie, vizând teorii şi metode intrinseci dar şi a
unui număr de discipline teoretice asociate (psihologia experimentală, ştiinţeleneurologice, fizica, informatica) şi discipline corelate aplicate (ingineria,
psihoterapia).
Activitatea sportivă în general şi în mod special instruirea tehnică ofer ă un
domeniu concret de cunoaştere a motricităţii, în desf ăşurarea acesteia ridicându-se
o multitudine de probleme teoretice şi practice care sunt încă insuficient precizate.
Pentru învăţarea procedeelor tehnice vom parcurge etapele învăţării oricăruiact, acţiune sau deprindere motrică.
• se va limita permanent tendinţa spre “înflorituri tehnice” la unele execuţii, în
condiţiile în care acestea nu au aplicativitate în competiţii;
• individualizarea pregătirii este calea cea mai eficientă pentru invăţarea,
consolodarea şi perfecţionarea tehnicii sportive;
• exersarea analitică a unor procedee sau structuri tehnice, este importantă şi
eficientă dacă permanent va fi urmată de repetări în condiţii de concurs sau
similare acestuia;
• stabilirea de către antrenor a sistemelor de acţionare folosite, cuprinse în
algoritmi pentru instruirea tehnică, în concordanţă cu particularităţile
sportivilor, nivelul de pregătire şi obiectivele instruirii;
• evaluarea periodică a pregătirii tehnice, folosind probe şi norme de control
specifice;
Nu vom putea trece peste învăţarea tehnicii sportive f ăr ă să amintim despre
transferul pozitiv şi interferenţa (transferul negativ) deprinderilor motrice, deci a
procedeelor tehnice în jocurile sportive (Mitra Gh., Mogoş Al., 1975; Epuran M.,
1976; Epuran M., Holdevici I., 1993; Cârstea Gh., 1993; Albu V., 1999).
Atât transferul cât şi interferen ţ a (transfer negativ) se întâlnesc în procesul
de formare şi consolidare a deprinderilor motrice .
Transferul reprezintă o problemă particular ă a învăţării şi constă din
influenţa unei activităţi care-i urmează sau uneia pe care a precedat-o.
Epuran, M. (1976) defineşte transferul ca fiind ”o ameliorare înregistrată în
învăţarea unei sarcini datorită învăţării sarcinii anterioare”. Învăţarea se poatetransfera datorită elementelor comune între vechi şi nou. La deprinderile motrice,
transferul prezintă variante numeroase atât de tip efector cât şi de tip integrator-
perceptor motric sau cognitiv-efector. Mecanismul transferului este explicat prin
elementele de natur ă metodică, de organizare a învăţării, de natur ă fiziologică sau
psihologică.
Transferul are loc atunci când între deprinderea veche formată şi cea nouă
propusă spre învăţare, sunt componente, elemente asemănătoare. Acest transfer nu
este o simplă asociere în care componentele vechi sunt înglobate în noua
deprindere. La baza transferului stă un amplu proces de analiză, comparare şi
generalizare conştientă a experienţei motrice.
Transferul exercită o influenţă favorabilă asupra procesului de insuşire anoilor deprinderi (procedee), scurtând considerabil timpul necesar repetării,
deprinderile noi devin mai stabile şi cu posibilităţi multiple de aplicare în
activitatea practică (Matveev L.P., Novicov A.D., 1980).
Prin interferen ţă (transfer negativ) înţelegem suprapunerea neinspirată,
neadecvată a componentelor asemănătoare ale vechii deprinderi, peste noua
deprindere însuşită. Aceasta interferenţă, alterează noua deprindere şi ingreunează procesul de însuşire al acesteia.
Transferul poate să aibă loc şi în sens invers. In acest caz unele elemente ale
noii deprinderi se suprapun peste o deprindere veche insuficient fixată. Interferenţa
crează prejudicii activităţii sportive şi în consecinţă trebuie să fie evitată pe cât
posibil.
Factorii care favorizează interferenţa sunt destul de numeroşi. Datoria
antenorului este aceea de a-i cunoaşte pentru a-i putea evita. Cunoaşterea lor îi
ajuta pe antrenori în planificare judicioasă a temelor, în alegerea celor mai eficiente
mijloace, în organizarea generală a procesului instructiv-educativ, etc.
Conform părerii unor autori (Mitra Gh., Mogoş Al., 1975; Epuran M.,
Holdevici I., 1993; Albu V., 1999), dintre factorii care influenţează cel mai
frecvent interferenţa sunt:
• dezvoltarea şi pregătirea fizică unilaterală;
• nivelul scăzut al calităţilor motrice;
• un bagaj motric izvorât dintr-o specializare îngustă;
• deprinderi motrice greşit însuşite sau insuficient consolidate;
• neînţelegerea scopului acţiunii ce trebuie intreprinsă şi a structurii mişcării
Caracteristic tehnicii juniorilor mari este dobândirea măiestriei execuţiilor,
realizată printr-o intensă muncă analitică. Acest lucru va fi alternat permanent cu
instruirea globală, prin introducerea execuţiilor tehnice în exerciţii complexe în
condiţii apropiate sau chiar de joc bilateral.
În continuare vom analiza particularit ăţ ile periodiz ării şi programării
instruirii copiilor începători.
Dorinţa specialiştilor de a efectua o eşalonare cât mai raţională a
conţinutului instruirii, a metodelor şi mijloacelor de antrenament a condus la
necesitatea periodizării pregătirii sportivilor.
Periodizarea reprezintă “împăr ţirea anului competiţional în intervale mai
scurte, strâns legate între ele şi fiecare urmărind influenţarea creşterii gradului de
pregătire a sportivilor potrivit cerinţelor obţinerii şi menţinerii formei sportive”
(Şiclovan I., 1977).
În lucrarea “Terminologia educaţiei fizice şi sportului” (1974), periodizarea
este definită ca “operaţia de programare a pregătirii sportivilor pe anumite unităţi
de timp, variabile ca durată şi corelate între ele”. Asemănător este definită
periodizarea şi de Bompa T. (2002), care mai face precizarea că termenul nu este
deloc nou, originea sa trebuie căutată la olimpici antici.
Referindu-se la programarea conţinutului pregătirii, Şiclovan I. (1977)
înţelege prin aceasta “eşalonarea ponderii componentelor instruiri (pregătirea
tehnică, tactică, fizică, psihologică şi teoretică)i, precum şi volumul şi intensitatea
efortului corespunzător obiectivelor proprii fiecărui microciclu”. Există o strânsă
relaţie între cele două activităţi, periodizare şi programare, care se realizează la parametrii diferiţi în funcţie de obiectivele prioritare ale etapelor de pregătire, dar
şi de nivelul de pregătire al sportivilor.
La nivelul handbalului, periodizarea instruirii copiilor şi juniorilor este o
activitate metodică de mare responsabilitate. Dacă la nivelul juniorilor şi al
handbalului de performanţă periodizarea se realizează în strânsă concordanţă cu
sistemul competiţional, la copii stabilirea perioadelor şi etapelor de pregătireurmăreşte realizarea obiectivelor de perfecţionare a componentelor
antrenamentului. În fiecare perioadă şi etapă se urmăreşte îndeplinirea de obiective
instructiv-educative intermediare, care să conducă la realizarea obiectivelor finale
planificate pentru anul respectiv.
Periodizarea pregătirii copiilor trebuie f ăcută în concordanţă cu structura
anului şcolar. Se va avea în vedere faptul că pe parcursul unui an şcolar sunt
perioade cu o mai mare încărcătur ă pe plan profesional - testări şi verificări
semestriale sau finale, dar şi perioade mai descongestionate - începuturile de
semestru şi vacanţele şcolare (Kunst-Ghermănescu I., Gogâltan V., Jianu E.,
Negulescu I., 1983). Programarea instruirii pe parcursul acestor etape fiind diferită,
ele vor deveni etape distincte de pregătire.
Cerinţele metodologice şi organizatorice specifice pregătirii copiilor vor
influenţa programarea instruirii la acest nivel.
Lipsa calendarului competiţional la începători, va orienta pregătirea spre
perfecţionarea componentelor antrenamentului şi nu la obţinerea formei sportive.
Deasemenea, pregătirea se va realiza în concordanţă cu obiectivele prioritare
stabilite pentru fiecare nivel de instruire. Datorită stabilităţii în general reduse a
efectivelor la aceste grupe, copiilor nou selecţionaţi li se vor întocmi programe de
pregătire individualizată, pentru a ajunge la acelaşi nivel de instruire. Toate aceste
considerente vor influenţa periodizarea şi programarea pregătirii copiilor începători
şi avansaţi (juniori IV) şi par ţial pe a copiilor de performanţă (juniori III).
Cunoaşterea particularităţilor de vârstă a celor care alcătuiesc grupele, dar şi
analiza şi interpretarea disponibilităţilor din punct de vadere fizic, tehnic, tactic şi
psihic, vor constitui baza unei corecte conceperi a instruirii copiilor şi juniorilor.Putem face aprecierea că pregătirea tehnică şi instruirea tehnicii de bază în
jocul de handbal este considerată proiritate la nivelul bazei de masă a handbalului
de performanţă. Acest lucru este amplificat de posibilităţile multiple pe care le
ofer ă vârsta de 10 - 11 ani în desf ăşurarea procesului de învăţare a deprinderilor
motrice, deci a procedeelor tehnice. Importanţa pregătirii tehnice la această vârstă
este recunoscută de majoritatea specialiştilor care lucrează în handbalul de performanţă.
1.4. Particularităţi psihofiziologice de dezvoltare a copiilor de 10 – 11 ani
Întregul nostru demers ştiinţific nu ar avea şanse mari de reuşită f ăr ă o
cunoaştere profundă a particularităţilor de dezvoltare a celor cu care ne desf ăşur ăm
experimentul. În acest sens cunoaşterea particularităţilor psihofiziologice specifice
dezvoltării copiilor de 10-11 ani sunt necesare, pentru ca tot ceea ce facea să fie în
concordanţă cu acestea, să nu dăuneze dezvoltării copiilor, dar să favorizeze
realizarea obiectivelor cercetării.
Copilul considerat un adult în miniatur ă (Şchiopu U., 1967; Piaget J., 1972;
Vincent R., 1972) parcurge o etapă de creştere şi dezvoltare, potrivit legilor
biologice, formată din mai multe perioade importante pentru activitatea sportivă.
Creşterea şi dezvoltarea reprezintă un complex de procese biologice pe care le
parcurge organismul în evoluţia sa spre maturitate, realizat în etape şi perioade
distinct definite pe parcursul vieţii (Ionescu A., Mazilu V., 1968; Astrand P. O.,
1971; Belloiu M., 1972; Baciu C., 1977; Demeter A., 1982; Ильин Е.П., 1983).
Optimizarea procesului de pregătire sportivă nu se poate realiza f ăr ă
cunoaşterea particularităţilor de vârstă ale copiilor de 10-11 ani, vârstă cuprinsă în
perioada antepubertar ă, importantă pentru tratarea diferenţiată atât în activitatea
şcolar ă, cât şi pentru selecţia şi pregătirea în sportul de performanţă (Maloricaru
M. 1981,1986).
Creşterea şi dezvoltarea umană se materializează prin modificări funcţionale
şi îmbunătăţiri calitative, prin perfecţionarea şi adaptarea aparatelor şi sistemelor,toate integrate şi coordonate unitar (Ifrim M., 1986; Bota I., Bota M., 1990;
Clanton R. E., Dwight M. P., 2003). Mărirea dimensiunilor corpului şi a
segmentelor sale componente sunt expresia fenomenelor cantitative care definesc
creşterea. Diferenţierea funcţională a tesuturilor, perfecţionarea sistemelor şi
aparatelor organismului, reprezintă procesele calitative ale evoluţiei ce
caracterizează dezvoltarea umană (Baciu C., 1977, Scarlat E., 1981, Firea E.,2003). Creşterea şi dezvoltarea umană nu se realizează constant, ascendant, viteza
direct în realizarea mişcărilor specice handbalului se va face cu greutatea
propriului corp pentru membrele inferioare, sau a obiectului de joc (mingea),
pentru membrele superioare.
Sistemul cardiovascular. Valorile medii în repaus ale frecvenţei cardiace
difer ă de la un an la altul, astfel ; la 9 ani 90 - 96/minut, la 10 ani 88 - 91/minut, 87- 88/minut la 11 ani şi 80/minut la 13 ani. Tahicardia naturală de la această vârstă
necesită o mare cheltuială energetică a organismlui, pentru menţinerea unui ritm
cardiac ridicat şi ineficient , în repaus. Precizăm că situaţia este şi mai dificilă în
efort,, datorită volumului mai mic al inimii, unde solicitarea suplimentar ă de
irigare a muşchilor reclamă o creştere suplimentar ă a frecvenţei cerdiace. De aceia
la această vârstă eforturile nu vor fi foarte intense şi de durată mare (Demeter A.,1982).
Greutatea inimii la 9 ani este de aproximativ 96 g (Bogdanov şi Krakoviak,
citaţi de A. Ionescu şi V. Mazilu, 1968), reţeaua vascular ă fiind relative bine
dezvoltată la nivelul arterelor de tip elastic, care uşurează mult sarcina
miocardului.
Volumul sistolic, în repaus are valori de 30 ml, la sfâr şitul perioadei, iar
debitul cardiac de la 2 - 2,5 litri/minut, în repaus poate ajunge, în efort, la 10 - 12
litri/minut, la vârsta de 10 - 12 ani. Tensiunea arterială are valori de 83,47/49,8
mmHg, la 10 ani (A. Demeter, 1972).
Aparatul respirator . Plămânii au o structur ă asemănătoare cu cea a adultului
încă de la 7 ani, dar volumul mic este insuficient pentru creşterea permanentă a
capacităţii de efort. Bronhiile respiratorii sunt puţine la număr, iar ţesutul
interstiţial este slab dezvoltat şi conţine puţine fibre elastice. Acestea sunt rare la
început şi puţine la număr, abia la 12 ani se dezvoltă rapid (A. Demeter, 1974).
Capacitatea vitală, la sfâr şitul perioadei antepubertare, ajunge la valori medii
de 1800 - 2000 ml la elevii care participă la activităţi fizice şcolare şi de 2200 -
2400 ml la cei care practică activităţi sportive de performanţă (A. Demeter şi
colab., 1979). Debitul respirator/minut în repaus este de 2,5 l/minut, iar în efort
ajunge la 18 - 20 l/minut, valore care reprezintă numai 8 - 10% din valoatrea
debitului respirator al unui sportive adult (A. Demeter, 1982).
Pentru activitatea sportivă trebuie cunoscut faptul că reacţiile respiratorii
sunt insuficiente, capacitatea funcţională se epuizează rapid, şi constituie un factor
limitativ mai ales pentru sporturile ce solicită un intens efort aerob chiar în
condiţiile în care capacitatea vitală creşte.În cadrul pregătirii handbaliştilor începători se va apela la eforturi intense,
dar cu o durată scurtă de timp (întreceri, concursuri sau joc bilateral), iar folosirea
eforturilor submaximale şi medii, adecvată vârstei, vor contribui la învăţarea şi
consolidarea tehnicii jocului.
Sistemul nervos. La vârsta de 10 ani creierul are greutatea apropiată de a
adultului, 1362 g (Gundobin, citat de Ionescu A. şi Mazilu V., 1968), însă din punct de vedere funcţional dezvoltarea nu este completă. Se constată mai bună
dezvoltare a primului sistem de semnalizare, iar aria corticală motrică se apropie de
maturitate (completa la 13 - 14 ani).
Formaţiunea reticulată şi substanţa neagr ă sunt bine diferenţiate, darn u
conţin încă pigmentul characteristic până la vârsta pubertar ă. Emisferele cerebrale
ale antepubertarului se aseamănă cu ale adultului, între câmpurile corticale limitele
nu sunt încă clare şi precise, în substanţa albă a emisferelor, până la 10 ani se
găsesc celule ganglionare izolate, al căror număr creşte după această vârstă (Baciu
C., 1977)
Diferenţierea scoar ţei cerebrale se face de la profunzime spre suprafaţă, prin
apariţia unor zone mielinizate, de la care procesul se întinde în toate direcţiile
afirmă Ifrim M. (1986). Între procesele corticale superioare, excitaţie şi inhibiţie,
nu s-a realizat încă un echilibru, remarcăm o predominanţă a excitaţiei. Formele de
inhibiţie, în special inhibiţia de diferenţiere este slab dezvoltată şi îngreuiază
fixarea elementelor nou învăţate. Activitatea nervoasă superioar ă se
perfecţionează, prin dezvoltarea capacităţii de inhibiţie, care nu reuşeşte totuşi să
echilibreze excitaţia (Ifrim M., 1986).
Activitatea glandelor cu secreţie internă este insuficientă în această perioadă.
Se constată o perfecţionare a analizatorului kinestezic, a celui vestibular şi visual,
ceea ce face ca mişcările să devină mai precise, coordonarea mai bună, se elinină
treptat contracţiile inutile, neeconomicoase. Timpul şi spaţiul sunt apreciate mai
bine (Ifrim M., 1986).
Aspectele psihologice ale vârstei de 10 - 11 ani sunt localizate, din punct de
vedere psihopedagogic, la sfâr şitul perioadei şcolare mici şi începutul perioadeişcolare mijlocii. Dintre particularităţile psihice specifice acestei perioade de vârstă,
mai evidente sunt cele intelectuale, care condiţionează procesul de învăţare în
general. Este cunoscut faptul că întregul proces de învăţare, inclusiv învăţarea
motrică, este condiţionat de atenţie şi memorie.
Atenţia poate fi definită ca o “capacitate a omului de a se orienta şi
concentra asupra unui obiect, fenomen sau activitate” (Epuran M., Holdevici I.,1980). Procesele solicitate de învăţare nu se pot desf ăşura f ăr ă această capacitate.
Pentru fundamentarea ştiinţifică a cercetării am selecţionat lucr ările care
tratează această problematică (dicţionare, tratate, cursuri, traduceri, manuale,
articole din reviste,publicaţii şi buletine ale Federaţiei Române de Handbal, etc.),
toate alcătuind bibliografia selectivă a acestei lucr ării. Documentarea a cuprins atât
lucr ări de specialitate, cât şi din alte domenii: psihologie, fiziologie, sociologie,
anatomie, pedagogie, etc. Materialel studiate au evidenţiat aspectele pregătirii
tehnice în antrenamentul copiilor, importanţa dezvoltării fizice şi funcţionale, a
nivelului pregătirii fizice şi tehnice, în selecţia iniţială şi pregătirea începătorilor în
handbal. Un alt aspect studiat a vizat locul şi importanţa pregătirii tehnice în
jocurile sportive, în general şi în handball, în special, dar şi modalităţile de
realizare a acesteia prin folosirea unor algoritmi alcătuiţi din mijloace selecţionate
şi standardizate.
Metoda observa ţ iei pedagogice
Observaţia este un proces sistematic şi continuu, ce permite obţinerea unor
date şi a constatărilor ce ne interesează, aşa cum se prezintă, în modul lor natural
de manifestare şi f ăr ă intenţi de a le modifica (Gagea A., 1979; Chiriţă G., 1983;
Şerban M., 1987; Gugiuman A., Zetu E. şi colab., 1993; Epuran M., 1992; Coman
C. I., 1996; Epuran M., Holdevici I., Toniţa F., 2001). Aceste date prelucrate şi
clasificate, permit obţinerea unor concluzii pertinente, într-un timp relativ scurt.
Am folosit observaţia asupra copiilor de 10 - 11 ani, în timpul orelor de
educaţie fizică şi alte activităţi sportive, pentru depistarea copiilor cu posibilităţi dea fi selecţionaţi pentru practicarea handbalului.
Deasemenea observaţia pedagogică a fost aplicată permanent pe parcursul
procesului de selecţie şi pregătire, dar şi în desf ăşurarea experimentului pentru
urmărirea progreselor în însuşirea şi consolidarea procedeelor tehnice.
Metoda anchetei tip chestionar
Cunoaşterea şi aprecierea unei personae sau a unui fenomen, intr ă în preocupările a tot mai mulţi teoreticieni şi practiciei, din diferite domenii, chiar
La ce nivel se afl ă preg ătirea handbali ştilor începători, în România?
nr. %
foarte bun 4 12,12
bun; 6 18,18 satisf ăcător; 15 45,45
slab; 6 18,18
foarte slab; 2 6,06
2
alte r ăspunsuri; 0 0
Care din componentele antrenamentului sportiv, la jocul dehandbal, considera ţ i că ar trebui perfec ţ ionate din punct de vederemetodologic, la nivelul începătorilor?
nr. %
pregătirea fizică generală; 10 30,30
pregătirea fizică specifică; 6 18,18
pregătirea tehnică; 16 48,48
pregătirea tactică; 0 0
pregătirea psihologică; 0 0
3
alte r ăspunsuri; 1 3,03
La ce nivel se afl ă preg ătirea tehnică a handbali ştilor începători? nr. %
foarte bun; 0 0
bun; 4 12,12
satisf ăcător; 20 60,60
slab; 9 27,27
foarte slab; 0 0
4
alte r ăspunsuri; 0 0
Care sunt cele mai eficiente căi metodologice în preg ătireatehnică a handbali ştilor începători?
nr. %
conform programelor existente; 11 33,33
folosirea aparatelor ajutătoare; 2 6,06
algoritmizarea mijloacelor specifice; 10 30,30
jocuri pregătitoare; 6 18,18
5
alte r ăspunsuri; 4 12,12
Considera ţ i că este eficient ă aplicarea algoritmiz ării mijloacelorspecifice în preg ătirea tehnică a începătorilor în handbal?
Care sunt, după părerea dumneavoastr ă , procedeele tehnice prioritare în instruirea handbali ştilor începători, în apărare (bifa ţ icu 1, 2, 3) ?
nr. %
deplasările specifice; 24 24,24 atacarea adversarului cu minge; 33 33,33
blocarea aruncărilor ; 25 25,25
scoaterea mingii din dribling; 10 10,10
12
alte r ăspunsuri; 7 7,07
Cercetarea realizată prin intermediul chestionarului vine să confirme opiniamultor specialişti din sportul românesc, că la nivelul jocurilor sportive lipsa
rezultatelor internaţionale este generată şi de nivelul modest al pregătirii, încă de la
grupele de copii şi juniori. În acest sens majoritatea specialiştilor (60,60%)
consider ă nivelul modest (satisf ăcător 30,30% şi slab 30,30%) la care se adaugă şi
un procent de 15,15% care consider ă nivelul slab. Pentru bun (12,12%) şi foarte
bun (3,03%) optează numai cinci dintre cei chestionaţi.
Pentru un nivel satisf ăcător al pregătirii handbaliştilor începători optează
45,45% dintre cei chestionaţi. Sunt zece opţiuni pentru calificativele bun (18,18%)
şi foarte bun (12,12%), în comparaţie cu cele şase pentru slab (18,18%) şi foarte
slab (6,06%). Această apreciere a nivelului pregătirii începătorilor în handbal
credem că este influenţată şi de rezultatele foarte bune realizate la nivelul juniorilor
în ultima perioadă (prezenţa pe podium la competiţiile europene sau mondiale).
Aproape jumătate dintre specialişti 48,48%, apreciază că pregătirea tehnică
este cea care trebue perfecţionată la nivelul începătorilor în handbal. Acelaşi
procent dintre specialişti consider ă că pregătirea fizică (generală 30,30% şi
specifică 18,18%) este cea care trebue perfecţionată la handbaliştii începători. Nu
au primit nici un r ăspuns pregătirea tactică şi cea psihologică, iar un r ăspuns a vizat
alte aspecte. Aceste opţiuni (figura 6) sunt în concordanţă cu prevederile teoriei şi
Cea mai eficientă formă de instruire tehnică la începători este considerată
cea sub formă de jocuri 33,33% şi lucrul frontal 30,30%. Pentru individualizare la
această vârstă optează 24,24%, iar 12,12% pentru metoda pe grupe. Aceste
r ăspunsuri ne conduc la concluzia că la începători o mare parte dintre mijloacele
folosite să se predea sub formă de jocuri sau aplicănd metoda frontală.
Plasarea temelor de pregătire tehnică în lecţia de antrenament se va face cu
preponderenţă în partea fundamentală (63,63%) sau în partea pregătiroare
(18,18%), conform opţiunilor specialiştilor.
Dintre procedeele tehnice prioritare în instruirea începătorilor în atac,
specialiştii chestionaţi optează pentru aruncarea la poartă din săritur ă 69,69%,
driblingul multiplu 51,51%, prinderea şi pasarea din deplasare 39,39%. Celelalte
opţiuni sunt prezentate în figura 9.
Fig. 9. Prioritatea procedeelor tehnice în instruirea jocului în atac, lahandbaliştii începători
Pentru jocul în apărare, prioritatea procedeelor în instruirea tehnică (figura 10) esteasigurată de atacarea adversarului cu minge 33,33%, blocarea aruncărilor la
poartă25,25% şi deplsările în teren specifice 24,24%. Scoaterea mingii de la
adversar primeşte 10,10% iar alte opţiuni 13,13%.
Remarcăm că procedeele tehnice prioritare, în opinia celor chestionaţi,
corespund cu cele prezente în modelul de joc la nivelul handbaliştilor începători.
Putem afirma ca deşi majoritatea specialiştilor apreciază că pregătirea
sportivă a începătorilor la jocul de handbal este satisf ăcătoare, iar la nivelul
execuţiilor tehnice, satisf ăcătoaer spre slab, perfecţionarea componentei tehnice a
antrenamentului este cea care va asigura progresul mai rapid al sportivilor spre
realizarea măiestriei.
Fig. 10. Prioritatea procedeelor tehnice în instruirea jocului în apărare,la handbaliştii începători
Există disponibilitate din partea antrenorilor anchetaţi, pentru folosirea în
activitatea practică a unei eşalonări a mijloacelor specifice pe procedee tehnice,
pentru jocul în atac şi apărare. Aceste mijloace vor fi utilizate pentru rezolvarea
temelor de lecţie de antrenament, atât în parte fundamentală cât şi în cea
pregătitoare a lecţiei. Priorităţile în instruirea procedeelor tehnice, în atac şi în
apărare, corespund conţinutului tehnicii de bază, care trebue insuşită la nivelul
handbaliştilor începători.
În concluzie putem spune că este necesar ă o cercetare experimentală, pentru
a stabili eşalonarea mijloacelor specifice pregătirii tehnice, care să fie în
concordanţă cu evoluţia handbalului modern şi să asigure o pregătire eficientă aîncepătorilor în jocul de handbal. Eşalonarea mijloacelor se va face pe procedeele
tehnice de bază cuprinse în modelul de joc pentru acest nivel. Toţi specialiştii sunt
de acord că procedeele atât pentru jocul de atac (prindere şi pasare din deplasare,
aruncare la poartă din săritur ă, dribling, etc.), cât şi pentru cel de apărare
(deplasarea în apărare, atacarea adversarului cu minge, blocarea aruncărilor, etc.)
trebuie învăţate şi consolidate concomitent cu o bună pregătire fizică, generală darşi specifică.
3.2. Documente ce reflectă pregătirea tehnică a handbaliştilor începători
Dorinţa de a face o analiză a documentelor care vizează pregătirea
începătorilor în handbal, deci şi componenta tehnică, ne-a condus la situaţia în care
am constatat că aceste documente sunt foarte vechi ca dată de apariţie. Această
primă constatare este valabilă pentru ambele instituţii care trebuie să coordoneze,
din punct de vedere metodologic, activitatea cluburilor sportive şcolare, a liceelor
cu program sportiv, sau a cluburilor sportive de drept privat cu secţii de copii şi
juniori, acolo unde se face instruirea începătorilor în handbal.
Cel de al doilea aspect constatat este aceala că dintre documentele existente,
care se refer ă la instruirea începătorilor în handbal, deci şi la instruirea tehnică,
unul singur are caracter de document oficial al Ministerului Educaţiei şi
Învăţământului şi anume „Programa de handbal pentru şcolile sportive” (aprobat
cu nr.28477/1975).
Celălalt document, de la nivelul Federaţiei Române de Handbal, se refer ă în
principal la aspectele somatice şi motrice de la nivelul selecţiei începătorilor şi sunt
cuprinde în broşura, de uz intern, apărută în 1986 „Criterii, probe şi norme pentru
selecţia în handbal”, realizată de specialişti ai Federaţiei Române de Handbal şi ai
Centrului de Cercetări pentru Educaţie Fizică şi Sport.
Cea mai completă prezentare a cerinţelor pregătirii, deci şi a instruirii
tehnice, la nivelul începătorilor în handbal, se găseşte în lucrarea „Teoria şi
metodica handbalului” realizată de Kunst-Ghermănescu I., Gogâltan V., Jianu E. şi
Negulescu I. în 1983. Vom remarca faptul că această lucrare deşi are girul catedrei
de jocuri sportive şi a senatului Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport,nu este un document oficial al ministerului învăţământului sau al federaţiei de
specialitate.
În practică majoritatea celor care îşi desf ăşoar ă activitate în aceste instituţii,
se raportează cu pregătirea la modelele (somatic, motric şi de joc – tehnico-tactic)
cuprinse în lucrarea profesorului Ioan Kunst-Ghermanescu şi a colaboratorilor săi.
Analizând conţinutul „Programei de handbal pentru şcolile sportive” din1975, constatăm mai multe aspecte demne de reţinut, inclusiv cu referire la tehnica
tehnice sunt date 2-3 exemple de mijloace care pot fi utilizate pentru instruirea
procedeelor cuprinse în modelul tehnic.
La capitolul de „Indicaţii metodice” se face precizarea că acest conţinut al
programei, destul de cuprinzător din punct de vedere tehnic, trebuia realizat de
sportivi la sfâr şitul etapei (11- 14 ani). Tot la acest capitol se fac câteva precizări
privind pregătirea fizică, care va ocupa 50% în prima parte şi 40% în partea a doua
a etapei, dar şi câteva indicaţii pentru pregătirea tehnică. Se atrage atenţia ca
procedeele de pasare şi aruncare la poartă să se execute prin zvârlirea mingii,
pentru acesta se vor folosi mingi de dimensiuni mai mici, care să nu deformeze
execuţia tehnică. Se mai precizează că după însuşirea tehnicii corecte de pasare şi
aruncare, aceasta să se exerseze în condiţii cât mai variate.
Documentul Federaţiei Române de Handbal din 1986, „Criterii, probe şi
norme pentru selecţia în handbal” este structurat pe trei păr ţi şi anume:
- criteriile de selecţie, cu foarte multe indicaţii privind aplicarea acestora;
- etapa activităţii de selecţie, pregătire şi promovare în sportul de performanţă,
sunt prezentate obiective, mijloace şi criterii de acţionare;
- sistemul de probe şi norme de control pentru selecţia începătorilor, care
vizează pregătirea fizică generală, pentru vârsta de 6-14 ani băieţii şi 7-12
ani fetele;
În acest material nu întâlnim nici o precizare cu referire la conţinutul tehnic
sau modalităţile de realizare a pregătirii tehnice, de la nivelul începătorilor în
handbal.
În lucrarea „Teoria şi metodica handbalului” (Kunst-Ghermănescu I.,Gogâltan V., Jianu E. şi Negulescu I.) autori prezintă modelul de joc pentru
eşalonul de copii începători (anexa 1), model mult simplificat, ca şi conţinut
tehnico-tactic dar şi al organizării şi desf ăşur ării jocului. Acest lucru este motivat
de autori, prin adaptarea conţinutului tehnico-tactic la posibilităţile copiilor de 10-
12 ani, dar şi pentru a da posibilitatea insuşirii temeinice a elmentelor
fundamentale ale jocului. Ca urmare a acestui fapt modelul de joc pentru incepătoriconţine două faze pentru jocul de atac şi două pentru jocul de apărare.
Constatăm că acest model de joc este mult mai aproape de cerinţele
handbalului actual, atât prin conţinutul prezentat, cât şi prin posibilitatea de
însuşire într-o perioadă mai scurtă de timp. Totuşi acest model dă posibilitatea
specialiştilor de completare la nivelul tehnicii cu tr ăsături specifice handbalului
modern: viteza de deplasare şi manevrare a obiectului de joc, relaţia unu la unu în
atac şi apărare, finalizare promtă şi decizie în apărare.
În privinţa ponderii pregătirii tehnice la nivelul începătorilor în handbal,
constatăm că acest lucru este abordat numai în lucrarea „Teoria şi metodica
handbalului”, Se specifică faptul că ponderea pregătirii tehnice la nivelul
handbaliştilor începători va fi de 50%, din totalul pregătirii (fizice, tehnice şi
tactice).
La cluburile sportive şcolare şi liceele cu program sportiv mai găsim
normative care indică numărul de ore de pregătire pentru o grupă de începători.
Aceasta este normată cu trei antrenamente pe să ptămână, de câte două ore, şi o or ă
de joc în week-end (tabelul 9). Conţinutul pregătirii în cele şase ore de lucru
să ptămânal este în totalitate lăsat la latitudinea profesorului.
Tabelul 9
Repartizarea orelor săptămânale pe nivele de instruire
NIVELUL DE INSTRUIRE Nr. antrenamente
sapt ămânal(2 ore)
Nr. jocuriîn week-end
(1 or ă )
Total ore Preg ătire
ÎNCEP Ă TORI 3 1 7 AVANSAŢ I 4/5 1 9/11
PERFORMAN ŢĂ 6 1 13
Analiza documentelor care ar trebui să orienteze întreaga pregătire la nivelul
bazei de masă a handbalului de performanţă, ne conduce la concluzia că aceasta
este foarte veche, redusă ca şi conţinut, lucru ce necesită o urgentă actualizare a
acestor documente, atât la nivelul ministerului cât şi al federaţiei de specialitate.
În acest sens cercetarea noastr ă poate constitui un punct de plecare înreactualizarea conţinuturilor pregătirii la nivelul începătorilor, printr-o eşalonare
adecvată a mijloacelor specifice, în mod deosebit a celor proprii pregătirii tehnice.
Modelel de selecţie şi de promovare de la un nivel la altul, vor trebui aduse la
cerinţele handbalului actual şi însoţite de modele de pregătire cât mai eficiente.
De aceia consider ăm că este nevoie de un model de pregătire, unde instruire
tehnică să fie realizată pe baza eşalonării mijloacelor specifice, cuprinsă în
algoritmi specifici, care să accelereze şi să îmbunătăţească nivelul execuţiilor
tehnice ale începătorilor în jocul de handbal.
3. 3. Aprecierea nivelului pregătirii sportive a handbaliştilor începători
Am considerat utilă aprecierea nivelului de pregătire a handbaluştilor, care
fac obiectul cercetării noastre, în contextul general al handbaliştilor de aceiaşi
vârstă, pentru o apreciere obiectivă, atât a rezultatelor obţinute cât şi a progreselor
înregistrate. Măsurarea în condiţii standard a eşantioanelor cercetate evidenţiază
dezvoltarea parametrilor studiaţi în mod practic, dar şi eventualele diferenţe între
populaţii (Ionescu A. şi colab., 1971; Mazilu V. şi colab., 1972; R ăduţ C., 1981;
R ăduţ E., 1981; Farcaş V., 1982; Tudusciuc I., Solomon M., Albuţ C., 1982;
Focşeneanu Al. şi colab., 1984; Hahn E., 1996; Mihăilă I., Ciorbă C., 2004;
Mihăilă I., 2006). Aprecierea nivelului de dezvoltare am realizat-o pe grupe de
teste pentru planul somatic, fiziologic, motric general, motric specific şi tehnic.
Datele experimentului nostru au fost comparate cu date din „Potenţialul biomotric
al populaţiei şcolare din România” (Nicu A. şi colab. 199o), cerinţele modelelor de
selecţie şi promovare pe nivele de instruire ale Federaţiei Române de Handbal(după Kunst-Ghermănescu I., Gogâltan V., Jianu E., Negulescu I., 1983) şi din
datele primite de la colegii profesori şi antrenori ce îşi desf ăşoar ă activitatea la
acest nivel de instruire (din Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Călăraşi, Br ăila,
Galaţi, Bucureşti, Ploieşti, Moreni, Craiova, Braşov, Suceava, Oradea). Lipsa unor
date centralizate la nivelul federaţiei de specialitate a f ăcut ca la unii parametri
(date fiziologice, de pregătire tehnică şi chiar de pregătire fizică generală) acesteasă fie incomplete.
Indicele frecvenţei cardiace, la grupa experiment are valori identice cu cele pentru vârsta de 11 ani, 87 - 88 bătăi/minut (A. Demeter, 1982), în comparaţie cu
După compararea rezultatelor obţinute de grupa experiment, cu rezultatele
celorlalte populaţii (şcolar ă şi handbalistică) şi cerinţele federaţiei de specialitate
putem formula câteva concluzii privind nivelul potenţialului biometric al copiilor
componenţi ai grupei experiment.
Nivelul somatic al grupei experiment este apropiat de cerinţele
federaţiei de specialitate, sunt sub valorile populaţiei handbalistice şi depăşesc la
majoritatea indicilor populaţiei şcolar ă. Şi în privinţa parametrilor funcţionali
valorile medii în limite normale pentru copii nesportivi, lasă posibilitatea ca pe
baza unei pregătirii sistematice şi de durată, aceştia să ajungă sau să depăşească
valorile pentru copii antrenaţi.
Dezvoltarea fizică generală ne arată faptul că grupa experiment este
apropiată ca valori de populaţia şcolar ă dar sub nivelul populaţiei handbalistice.
Acelaşi aspect este prezent şi la nivelul pregătirii fizice specifice, unde grupa
experiment se apropie de valorile cerinţelor F.R.H. dar sunt mai slabe decât cele
ale populaţiei handbalistice. Facem precizarea că valorile cerinţelor F.R.H. trebuie
realizate la finalul perioadei de handbalişti începători.
Faptul că nivelul pregătirii tehnice a grupei experiment este inferior la toţi
indicii nivelului populaţiei handbalistice este un argument în favoarea necesităţii
interventiei asupra procesului de pregătire tehnică.
Rezultatul comparaţiilor intre cele patru eşantioane (grupa experiment,
populaţia handbalistică, populaţia şcolar ă şi cerinţele F.R.Handbal) ne indică
necesitatea intervenţiei cu o nouă metodologie, ce ţine de sporirea nivelului
pregătirii sportive, inclusiv al pregătirii tehnice. Acest lucru devine o necesitate însituaţia în care pregătirea tehnică se realizează în prezenţa mingii de joc, fapt ce
creşte atractivitatea mijloacelor folosite, dar devine obligatorie sistematizarea,
raţionalizarea şi eşalonarea mijloacelor specifice în modele de pregătire tehnică cu
3. 4. Cerinţe de bază pentru planificarea pregătirii handbaliştilor începători,prin eşalonarea mijloacelor specifice
Pentru verificarea metodologiei de pregătire tehnică la handbaliştii
începători prin eşalonarea mijloacelor specifice, am început cu planificarea
antrenamentului pentru grupa experimentală. Operaţiunea de planificare a
antrenamentului la nivelul începătorilor se află în centrul atenţiei a numeroşi
specialişti ai domeniului (Вайцеховский С.М., 1971; Asmarin B.A., 1987; Nicu
A. coord., 1993; Dragnea A., 1996; Платонов В.Н., 1997; Bompa T., 2002, 2003;
Ghervan P., 2003).
Având în vedere faptul că la nivelul copiilor începători în handbal, nuîntâlnim calendar competiţional oficial, şi structura unui macrociclu de pregătire va
avea aspecte specifice (Kunst-Ghermănescu I., Gogâltan V., Jianu E., Negulescu I.,
1983; Ghervan P., 2003; Rizescu C., 2005; Mihăilă I., 2006). Macrociclu de
pregătire la începători se confundă cu o perioadă pregătitoare ce se întinde pe un an
şcolar. Această perioadă pregătitoare va fi împăr ţită la rândul ei în mai multe etape
sau mezocicluri, diferite ca durată, care pot fi mezocicluri de acomodare şi de bază.Privitor la documentele de planificare, cerinţa este de alcătuire a unor
planuri calendaristice semestriale, asemănătoare ca structur ă cu planificarea
lecţiilor de educaţie fizică din învăţământul preuniversitar sau a unei planificări
anuale. Planurile vor conţine obligatoriu obiective generale de pregătire (de
performanţă şi instructiv – educative), obiective şi sarcini pe componentele
antrenamentului, dar şi o minimă etapizare.
Eşalonarea mijloacelor spcifice s-a realizat începând cu perioada
experimentului prealabil şi a cuprins exerciţii tehnice sub formă de jocuri dinamice
şi pregătitoare, ştafete şi întreceri, pentru următoarele aspecte ale jocului: mişcare
în teren, şcoala mingii, prindere şi pasare, aruncare la poartă, dribling multiplu,
marcaj-demarcaj (anexa 4).
În perioada experimentului propriu-zis pentru pregătirea tehnică desf ăşurată
de grupa experiment, pe lângă modelele operaţionale din etapa anterioar ă s-a
Eficienţa practică a modelului propus pentru instruirea
tehnică a începătorilor în handbal ne va da certitudinea
realizării unui model eficient de pregătire tehnică în baza
eşalonării mijloacelor specifice.
CAPITOLUL IV. ARGUMENTAREA EFICIENŢEIAPLICĂRII PROGRAMEI EXPERIMENTALE ÎNPREGĂTIREA TEHNICĂ A HANDBALIŞTILORÎNCEPĂTORI
4.1. Analiza indicilor somatici ai handbaliştilor începători pe parcursul experimentului
Practica din antrenamentul sportiv contemporan demonstrează faptul că
acesta urmăreşte maximizarea tuturor indicilor organismului sportivului, în vederea
obţinerii de performanţe superioare, specifice categoriei de vârstă şi nivelului de
instruire. Pentru a avea o imagine completă a influenţei programului de pregătire
asupra handbaliştilor începători, trebuie analizate modificările produse de acesta,
atât la nivelul execuţiilor tehnice, dar şi în direcţia dezvoltării fizice şi motrice.Dezvoltarea fizică este definită ca “rezultat cumulativ al factorilor ereditari
şi de mediu natural şi predominant social în care practicarea exerciţiilor fizice are
un rol însemnat” (Terminoligia educaţiei fizice şi sportului, 1974, pag.145). Indicii
somatici testaţi sunt difinitorii pentru realizarea marii performanţe în handbalul
modern, iar dintre aceştia, talia, este considerat criteriu de participare în competiţii
pentru echipele de juniori (III, II şi I). Rezultatele sunt prezentate în tabelul 15 şi înfigurile: 29, 30, 31, 32, 33.
La acest parametru (figura 29) subiecţii înregistrează la testarea iniţială o
medie şi o deviaţie standard de 151,6±3,24 la grupa experiment şi 150,96±2,21 la
grupa martor. Aşa cum se observă mediile taliei celor două grupe sunt sensibil
egale, se încadrează în limite normale dar şi în cerinţele federaţiei de specialitate la
această vârstă, de 151 cm. pentru 10 ani şi 156cm. pentru vârsta de 11 ani. La
testarea finală mediile sunt de 158,46±3,31 la grupa experiment şi 157,18± 2,30 la
grupa martor.
Tabelul 15
Dinamica indicilor somatici ai handbaliştilor începători
(grupa experiment, n=25; grupa martor, n=25)Testareainiţială
Testarea finală Nr.Crt
.
Indiciicomparaţi
Grupa
X ± S Cv X ± S Cv “t” p“t” p
exp.151,6±3,24 2,13%
158,46
±3,312,09% 2,74 <0,01
1 Talie (cm)marto
r
150,96
±2,211,46%
157,18
±2,301,46% 4,20 <0,01
1,58>0,0
5
exp. 47,16±3,71
7,97,871%
51,9±3,50
6,67% 1,36 >0,052 Greutate (kg)
martor
46,2±2,40
5,19%50,62±2,90
5,74% 1,47 >0,05
1,40
>0,05
exp.1,09
±0,054,83%
1,12±0,06
5,32% 0,44 >0,053 (T-100)/G
martor
1,10±0,04
4,25%1,13
±0,054,61% 0,46 >0,05
0,19
>0,05
exp.153,6
5±3,16
2,23%161,0
4±3,70
2,29% 2,01 <0,05
4 Anvergura
(cm) martor
152,72
±3,182,08%
159,8±2,97 1,86% 3,81 <0,01
1,30
>0,05
exp.15,76±0,59
3,78%16,76±0,61
3,66% 2,30 <0,055
Lungimea palmei (cm) marto
r15,6
±0,543,46%
16,54±0,51
3,13% 2,02 <0,05
1,36
>0,05
Legendă: valoarile lui t şi p pentru testul unilateral; t=1,708: p≤0,05; t=2,485; p≤0,01:valoarile lui t şi p pentru testul bilateral; t=1,684; p≤0,05; t=2,704; p≤0,01;
De la testarea iniţială la testarea finală, grupa martor înregistrează o creştere
de 6,22 cm., iar grupa experiment de 7,86 cm., după cum se observă
Fig. 29. Dinamica taliei
creşterile sunt substanţiale, existând o diferenţă de 1,64 cm. în favoarea grupeiexperiment. Coeficientul de variabilitate are valori foarte mici, la ambele testări la
cele două grupe, punând în evidenţă marea omogenitete a grupelor. Diferenţa
dintre mediile înregistrate de fiecare grupă la testarea iniţială şi la cea finală este
nesemnificativă statistic la p>0,05. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre diferenţa
dintre media grupei experiment şi a grupei martor la testarea finală la care valoarea
lui t=1,58, valoare nesemnificativă statistic la p>0,05.
Greutatea
Valorile medii ale grupei experiment şi martor sunt la testarea iniţială de
47,16±3,71, respectiv 46,2±2,40 (figura 30). La testarea finală grupa experiment
înregistrează o creştere de 4,74 kg., iar grupa martor o creştere de 4,42 kg.,
realizând următoarele valori medii: 51,9±3,50 grupa experiment şi 50,62±2,90
grupa martor. Vom sublinia faptul că diferenţele dintre mediile grupei experiment,
la testarea iniţială şi finală, ca şi cele ale grupei martor, la testarea iniţială şi finală,
sunt nesemnificative statistic la p>0,05, diferenţa dintre mediile grupei experiment
şi martor la testarea finală realizează un t=1,36, valoare nesemnificativă statistic la
pragul de semnificaţie de p>0,05,. Coeficienţii de variabilitate realizaţi de cele
două grupe atât la testarea iniţială cât şi la testarea finală confirmă omogenitatea
Diferenţa dintre mediile grupei experiment, la testarea iniţială şi finală este
semnificativă statistic la p<0,05, iar a grupei martor la p<0, 01,dar diferenţa dintre
media grupei experiment şi martor, la testarea finală, are valoarea lui t=1,30
nesemnificativ statistic la p>0,05. Şi la acest parametru coeficientul de variabilitate
are valori foarte mici, confirmând omogenitatea celor două grupuri.
Lungimea palmei
Deosebit de important pentru jocul de handbal este şi acest parametru –
lungimea palmei. Datele înregistrate (figura 33) atât la grupa experiment cât şi la
grupa martor, 15,76±0,59 şi 15,6±0,54 corespund cerinţelor federaţie de
specialitate, 15,4 cm. la 10 ani şi 16,2 cm. la 11 ani. La testarea finală sunt depăşite
cerinţele federaţiei, grupa experiment realizând media de 16,76±0,61, iar grupa
martor are media de 16,54±0,51. Creşterea, de la testarea iniţială la testarea finală,
de 1 cm. la grupa experiment cât şi de 0,94 cm. la grupa martor, este semnificativă
statistic la p<0,05 grupa experiment şi la p<0,05 grupa martor. Diferenţa dintre
mediile celor două grupe la testarea finală realizează un t=1,36 nesemnificativ
statistic la p>0,05.
15.7 15.65
16.65 16.6
15
15.5
16
16.5
17
grupa experiment 15.7 16.65
grupa martor 15.65 16.6
testarea iniţială testarea finală
Fig. 33. Dinamica lungimei palmei
Analiza datelor obţinute de cele două grupe, experiment şi martor, la
testările realizate, evidenţiază faptul că experimental realizat nu a influenţat
dezvoltarea somatică a subiecţilor. Modificările înregistrate sunt datorate
dezvoltării normale a organismului subiecţilor. S-a evidenţiat deasemenea faptul că mediile celor două grupe, la indicatorii somatici, se încadrează sau depăşesc
ani, 87-88 bătăi/min (Demeter A. 1982), la testarea finală ambele valori sunt cu 2
bătăi/min sub valoarea de 80 bătăi/min, normală pentru copii de 13 ani (Demeter
A. 1982).
Coeficientul de variabilitate indică omogenitate mare a grupelor la testarea
iniţială, dar aceasta scade, devenind medie la testarea finală.
Diferenţa dintre mediile grupelor realizate la cele două testări sunt
semnificative statistic la p<0,01 grupa experiment şi la p<0,01 grupa martor.
Diferenţa dintre media grupei experiment şi martor, la testarea finală, are valoarea
lui t=0,78 care este nesemnificat statistic la p>0,05.
Putem afirma că rezultatele obţinute la testarea finală se datorează efortului
sistematic la care au fost supuşi subiecţii celor două grupe pe parcursul
experimentului. Deasemenea, indiferent de caracterul mijloacelor utilizate
(preponderent fizice, tehnice sau tactice), volumul total de efort, care a fost aplicat
ambelor grupe, a condus la adaptarea aparatului cardio-vascular la cerinţele
activităţii sportive.
Frecvenţa respiratorie
Valorile medii realizate de cele două grupe la testarea iniţială (figura 35),
21,04±1,51 grupa experiment şi 21,32±1,65 grupa martor, sunt superioare cu
aproximativ 3 respiraţii/min valorii normale pentru copii de aceiaşi vârstă (23
resp./min). Adaptarea la efort a sistemului respirator se observă din datele
înregistrate la finalul experimentului, 17,40±1,25 grupa experiment şi 18,00±1,38
grupa martor, valori cu 3,64 şi 3,32 respiraţii/min, mai bune decât la începutul
cercetării. Cele două grupe păstrează o omogenitate mare de grup la ambele testări.Diferenţa dintre mediile grupelor la cele două testări este semnificativă
statistic la p <0,01, grupa experiment şi la p <0,01, grupa martor. La testarea finală
diferenţa dintre media grupei experiment şi a grupei martor este nesemnificativă
statistic la t=1,60 pentru p>0,05. Acest lucru evidenţiază faptul că pregătirea
sistematică a contribuit la adaptarea aparatului respirator cu un aport superior la
grupa experiment acolo unde o contribuţie suplimentar ă au avut-o şi exerciţiile de pregătire tehnică.
Valorile realizate de cele două grupe, experiment şi martor, se încadrează în
limitele normale pentru copii de vârsta celor cuprinşi în experiment, dar şi pentru
indivizi care fac sport. La testarea iniţială mediile, pentru grupa martor, sunt de
100,2±7,14, maxima şi 62,20±5,22 minima şi pentru grupa experiment 99,60±4,76
maxima şi 62,00±5,40 minima (figura 36).
Valorile de la testarea finală, 114,2±5,89 maxima şi 66,2±3,98 minima lagrupa martor şi 112±7,77 maxima şi 65±4,08 minima pentru grupa experiment se
încadrează între limitele normale pentru indivizii sportivi de vârsta celor cuprinşi
în experiment.
Ambele eşantioane prezintă la cele două testări o omogenitate mare de grup,
iar creşterea valorilor mediei între testări este semnificativă statistic nimai maxima
la un p<0,05 pentru grupa experiment şi pentru grupa martor. Diferenţa dintremediile grupelor la testarea finală este nesemnificativ statistic la p>0,05, fapt care
confirmă că pregătirea permanentă pe durata experimentului a contribuit la
adaptarea activităţii sistemului circulator, la eforturile depuse.
unde şi diferenţele mediilor sunt semnificative statistic la p<0,01 grupa experiment
şi la p<0,05 grupa martor.
Testul Student calculat între mediile celor două grupe la testarea finală are
valoarea lui t=4,28 care este semnificativă statistic la p<0,001. Acest lucru vine să
confirme faptul că programul de pregătire aplicat în experiment a avut o
contribuţie semnificativă la creşterea capacităţii vitale a handbaliştilor începători,
vizavi de grupa martor.
Indicele Ruffier
La testarea iniţială se inregistrează valori de 13,56±1,98 grupa martor şi
13,3±2,15 grupa experiment, valori care corespund unei slabe capacităţi de efort a
celor cuprinşi în grupele cercetării, dar prezintă o omogenitate medie de grup.
Ambele grupe realizează la testarea finală creşteri semnificative ale mediilor
Indicelui Ruffier, la p<0,001. Această îmbunătăţire plasează valorile grupelor în
categoria unei bune capacităţi de efort a organismului sportivilor testaţi, lucru
susţinut şi de omogenitatea mare a celor două grupe la testarea finală.
Diferinţa dintre mediile grupelor, la testarea finală, în favoarea grupei
experiment, este semnificativă statistic pentru valoarea lui t=7,32 la p<0,01.
Evaluarea capacităţii de efort aerob cu ajutorul Indicelui Ruffier (figura 38)
Fig. 38. Dinamica Indicelui Ruffier
confirmă faptul că pe parcursul experimentului programul de antrenament aplicat
celor două grupe a condus la creşterea acesteia, cu un plus pentru grupaexperiment. Acest lucru poate fi datorat si programului special de pregătire tehnică
Remarcăm că la grupa experiment la testarea iniţală se înregistrează
260,84±10,72 sec., ajungând la testarea finală la 214,52±11,49 sec (figura 41). Aşa
cum se observă se înregistrează un progres semnificativ de la testarea iniţială la
testarea finală de 44,92 sec. La grupa martor se observă un progres asemănător de
la o testare la alta, parametrii iniţiali fiind de 258,36±7,49 sec., iar cei finali de
223,44±13,29 sec., îmbunătăţirea timpilor fiind de 34,92 sec. Omogenitatea mare
de grup se păstreză la ambele testări. Comparativ, cele două grupe prezintă
progrese semnificative, la p<0,01, de la o testare la alta, atât grupa experiment cât
şi grupa martor.
223.45259.35
214.5
260.85
0
100
200
300
grupa experiment 223.45 214.5
grupa martor 259.35 260.85
testarea iniţială testarea finală
Fig.
41. Dinamica rezistenţei 800m
Diferenţa între mediile grupelor, la testarea finală este semnificativă statisticîn favoarea grupei experiment, la valoarea lui t=2,53 la p<0,01. La această vârstă
Fiecare grupă prin mediile înregistrate realizează progrese de la testarea
iniţială la testarea finală, cu valori ale lui t, semnificative statistic la p<0,05, pentru
ambele grupe.
Coeficientul de variabilitate ne indică la ambele testări că grupe au o mare
omogenitate. Comparând mediile celor două grupe la testarea finală, constatăm că
diferenţa între ele este nesemnificativă statistic pentru t=1,59 la p>0,05, chiar dacă
în valoare absolută progresul grupei experiment este mai mare, iar valorile ambelor
grupe se încadrează în modelul elaborat de federaţia de specialitate pentru selecţia
preliminar ă.
5.17 5.17
4.784.86
4.4
4.6
4.8
5
5.2
grupa experiment 5.17 4.78
grupa martor 5.17 4.86
testarea iniţială testarea finală
Fig.
43. Dinamica mediei la viteză 30 m
Săritura în lungime de pe loc
La această probă ambele grupe înregistrează progrese, de la testarea iniţială
la testarea finală, diferenţele dintre medii fiind semnificative statistic la p<0,05.
Astfel grupa experiment de la 174,96±15,93cm la testarea iniţială, ajunge latestarea finală la 194,80±12,21cm, deci o diferenţă de 19,84cm., iar grupa martor
pleacă de la 172,80±14,48cm şi ajunge la 184,28±12,01 cm, având astfel un
progres de 11,48 cm (figura 44).
Valoarea coeficientul de variabilitatene arată că atât la testarea iniţială, cât şi
la testarea finală, ambele grupe prezintă omogenitate mare de grup.
nesemnificativă statistic la grupa experiment la p>0,05, iar grupa martor este
semnificativă statistic la p<0,05.
Aplicând testul Student, pentru eşantioane independente remarcăm, faptul că
diferenta dintre mediile grupelor la testarea finală, este semnificativă statistic la
t=2,08, la un prag de semnificaţie de p<0,05.
Subliniem faptul că, deşii aflaţi la începutul pregătirii sportive, potenţialul
motric specific înregistrat de subiecţii celor două grupe este corespunzător,
încadrându-se sau depăşind modelul federaţiei de specialitate, fapt ce a condus la
progrese semnificative statistic, la testarea finală.
Analiza rezultatelor obţinute de cele două grupe la pregătire fizică, generală
şi specifică, evidenţiază faptul că sportivi aflaţi în pregătire realizează norme mai
bune sau apropiate cu cerinţele F.R.H. la testarea iniţială, iar la testarea finală toate
valorile obţinute depăşesc cerinţele federaţiei. Diferenţele dintre mediile grupelor
între testarea iniţială şi cea finală sunt deasemenea semnificative statistic cu câteve
excepţii prezentate anterior. Faptul că la testarea finală diferenţele dintre mediile
grupelor sunt semnificative statistic, cu exceptia probei de alergare de viteză pe 30
m, în favoarea grupei experiment, ne întăreşte convingerea că şi programul aplicat
de noi pentru realizarea pregătirii tehnice, a influenţat în mod pozitiv valoarea
rezultatelor componenţilor grupei experiment la pregătirea fizică.
4.4. Pregătirea tehnică a handbaliştilor începători cuprinşi în experimentulpedagogic de bază
În analiza pregătirii tehnice a handbaliştilor începători plecăm de larealitatea ca tehnica este cea care asigur ă economicitate şi eficienţă în executarea
1975; Kunst-Ghermănescu I., Gogâltan V., Jianu E., Negulescu I., 1983; Агреби
Б., 1983; Дзагания Д.Г., 1984; Negulescu I., 2000; Mihăilă I., Preda C., 2002;
Rizescu C., 2006).
Nivelul de manifestare tehnică este condiţionat de dezvoltarea calităţilormotrice, de bază şi specifice, dar şi de pregătirea tactică, psihologică şi teoretică.
Semnificaţia diferenţei dintre mediile grupelor la testarea finală este
semnificativă statistic, în favoarea grupei experiment, la o valoare a lui t=3,58 la
un prag de semnificaţie de p<0,001.
7.01 6.93
6.036.29
5.5
6
6.5
7
7.5
grupa experiment 7.01 6.03
grupa martor 6.93 6.29
testarea iniţială testarea finală
Fig.
48. Dinamica mediilor la pase în doi din deplasare
Putem afirma că antrenamentul specific, propus de noi, a determinat o
diferenţă semnificativă statistic în favoarea grupei experiment la testarea finală, în
condiţiile în care la alergarea de viteză pe 30 m, diferenta dintre medii la testarea
finală nu a fost semnificativă statistic.
Dribling printre jaloane 30m
Normele F. R. H. indică pentru selecţia preliminar ă efectuarea acestei probe
pe 30 m, dar în linie dreaptă. Subiecţii din experimentul nostru au fost supuşi
efectuării acestei probe într-un mod mai complicat, cu deplasare printre jaloane.
Comparând rezultatele, remarcăm realizarea de performanţe superioare modelului,
la toţi subiecţii (figura 49). Asfel, grupa experiment este cronometrată la testareainiţială cu un timp de 7,09±0,26sec, iar la testarea finală de 5,82±0,30, realizând
astfel o îmbunătăţire a timpilor de 1,27 sec. Grupa martor înregistrează la testarea
iniţială o medie a timpilor de 7,05±0,29 sec, iar la testarea finală 6,00±0,30 sec,
realizând şi ei un progres de 1,09 sec. Grupele prezintă omogenitate mare de grup
la ambele testări, iar diferenţele dintre mediile fiecărei grupe la cele două testări
Fig. 49. Dinamica mediilor la driblingul printre jaloane 30m
Deasemenea diferenţa dintre mediile grupelor, experiment şi martor, la
testarea finală este semnificativă statistic pentru un t=2,14 la pragul desemnificaţie p<0,05.
Aruncarea la ţintă
Probă puternic condiţionată de acurateţea execuţiei tehnice, aruncarea la
ţintă înregistrează următoarele valori (figura 50); la testarea iniţială, grupa
experiment 11,72±1,96 puncte şi grupa martor 12,72±2,27 puncte, iar la testarea
finală, grupa experiment 19,92±1,95 puncte şi grupa martor 18,56±2,06 puncte.Progresele realizate de cele două grupe se înregistrează în condiţiile în care la
testarea iniţială ambele grupe au o omogenitate medie de grup, iar la testarea finală
Pasele la perete corelează pozitiv şi semnificativ statistic cu viteza pe 50 m
(r=0,418 la p<0,01), cu flotările (r=0,426 la p<0,01) şi cu săritura pe verticală (r=0,279 la p<0,05). Pasele din deplasare corelează negativ cu flotările (r=-0,394 la
p<0,01), iar aruncarea la ţintă realizează corelaţii pozitive semnificativ statistic la
p<0,05 cu săritura pe verticală şi flotările, dar şi cea mai puternică corelaţie
pozitivă cu viteza pe 50 m (r=0,570 la p<0,001). Constatăm că se realizează şapte
corelaţii semnificative din 20 posibile, lucru care poate fi explicat prin faptul că
nici una dintre probele de pregătire fizică generală nu implică o manevrare deobiecte, care să fie în legătur ă cu manevrarea mingi, cum se întâmplă la probele de
pregătire tehncă. Totuşi mai mult de 30% din indici corelează, lucru important în
situaţia în care mijloacele folosite de obicei pentru pregătirea fizică sunt atât de
diferite de cele pentru pregătirea tehnică.
În tabelul 22 sunt prezentate corelaţiile dintre parametrii pregătirii fizice
specifice şi cei ai pregătirii tehnice.Constatăm că toate probele de pregătire fizică
specifică realizează cel puţin o corelaţie cu probele de pregătire tehnică. Astfel
aruncarea mingi de handbal la distanţă corelează semnificativ statistic cu toate
probele de tehnică, corelaţia este pozitivă cu pasele din deplasare (r=0,554 la
p<0,001) şi negativă cu execuţia tehnică (r=-0,439 la p<0,01), cu pasele la perete
(r=-0,425 la p<0,01) şi cu driblingul printre jaloane (r=-0,750 la p<0,001).
Talelul 22
Matricea corelativă a parametrilor pregătirii tehnice cu parametrii pregătiriifizice specifice la handbaliştii începători
Corelaţii semnificative se mai realizează între driblingul printre jaloane şi
alergarea de viteză pe 30 m (r=0,644 la p<0,001), corelaţie pozitivă, iar cu sărituraîn lungime de pe loc o corelaţie negativă (r=-0,795 la p<0,001). Pasele la perete
realizează o corelaţie pozitivă cu alergarea de viteză pe 30 m (r=0,287 la p<0,05).
Deplasarea în triunghi şi aruncarea la ţintă (r=0,450 la p<0,001), probe între care
aparent nu există nici o legătur ă, realizează deasemenea o corelaţie pozitivă.
Constatăm că aproape jumătate dintre indicii pregătirii fizice specifice şi cei
ai pregătirii tehnice realizează corelaţii semnificative statistic (9 corelaţii din 20 posibile), f ăra ca pentru acest lucru să se fif ăcut o selecţie specială a mijloacelor
introduse în modelul de pregătire tehnică,
Faptul că la probele tehnice dar şi la cele fizice, generale şi specifice, grupa
experiment realizează valori mai bune ale mediilor la testarea finală decât grupa
martor, în marea majoritate a cazurilor diferenţele fiind şi semnificative statistic, ne
dă certitudinea ca programul aplicat de noi pe parcursul experimentului a fost unul
bun, corect ales şi întocmit. Programul propus de noi a condus la realizarea de
progrese evidente pe parcursul unui macrociclu de pregătire, nu numai la nivelul
execuţiilor tehnice, care au constituit principalul nostru obiectiv, dar şi în sensul
îmbunătăţirii parametrilor fizici, generali şi specifici, lucru evidenţiat de rezultatele
1. Analiza literaturii de specialitate pe problema cercetată, precum şi
experienţa înaintată în domeniul handbalului, a scos în evidenţă faptul că în
practica antrenamentului sportiv la începători, inclusiv şi în jocul de handbal, suntaplicate un şir de metode de sporire a eficienţei pregătirii sportivilor. Una din
acestea este eşalonarea pregătirii tehnice a handbalistilor începători, unde până în
prezent nu există o metodologie bine argumentată de selectare şi aplicare a
mijloacelor cu scop bine determinat în antrenamentul sportiv al handbalistilor
începători.
2.
Conform sondajului sociologic în rândurile specialiştilor, o componentă de bază a antrenamentului sportiv ce necesită o atenţie deosebită în pregătirea
handbaliştilor începători, în etapa de iniţiere este pregătirea tehnică, pentru această
componentă au optat aproape jumătate dintre antrenorii supuşi anchetării (48,48%),
iar 60,60% dintre cei chestionaţi consider ă că nivelul pregătirii tehnice este
satisf ăcător şi asupra acesteia trebuie acţionat pentru creşterea nivelului. O treime
dintre specialiştii participanţi la anchetă sunt de acord că eşalonarea şi
algoritmizarea mijloacelor specifice este o cale de creştere a nivelului pregătirii
tehnice, iar jumătate dintre ei (48,48%) sunt de acord să o şi folosească. Pentru
aceasta, eşalonarea mijloacelor pregătirii tehnice, la nivelul începătorilor este
eficient să se facă pe procedee tehnice (42,42%).
3. Rezultatele experimentului constatativ au permis să scoatem în evidenţă
faptul că eşantionul experimental în mare măsur ă nu corespunde modelului de
specialitate stabilit pentru vârsta respectivă de Federaţia Română de Handbal la
majoritatea indicatorilor cercetaţi. Acest lucru însă este destul de evidenţiat la
probele tehnice, unde rezultatele sunt cu mult sub normele impuse de federaţia
română de profil.
4. În urma aprecierii capacităţii maxime anaerobe, revenirea organismului
după efort şi adaptarea acestuia la efort fizic , s-a constatat că în toate cazurile
nivelul eşantionului experimental este „mediu” reieşind din modelul de specialitate
pentru această vârstă şi evident că necesită noi modalităţi experimentale de
intervenţie pentru sporirea nivelului acestora la handbaliştii începători.
5. În urma aplicării programului experimental în antrenamentul sportiv cu
handbaliştii începători pe parcursul unui ciclu anual de pregătire s-a demonstrat în
mod experimental că indicatorii somatici pot fi influenţaţi în procesul de
antrenament al sportivilor începători însă într-o măsur ă foarte mică. În general,
aceştia poartă un caracter natural, unde la vârsta respectivă au un tempou de
creştere destul de pronunţat, mai ales, la probele de talie, greutate, anvengur ă.
6. Aplicarea programului experimental de pregătire eşalonată a handbaliştilor
începători a influenţat esenţial indicii pregătirii fizice generale şi specifice a
sportivilor începători. Astfel, în grupa experimentală la sfâr şitul anului de
antrenament la probele de for ţă-viteză (săritura în lungime de pe loc şi detenta)
rezultatele au fost superioare în comparaţie cu rezultatele sportivilor grupei martor,
având un caracter semnificativ din punct de vedere statistic (P<0,01). Aceeaşi
tendinţă se observă şi în cazul probelor de for ţă şi rezistenţă, unde la fel
predomină sportivii din grupa experimentală.
7. Unul dintre factorii de bază ai pregătirii handbaliştilor începători este
pregătirea tehnică. Urmărind dinamica indicatorilor tehnici se evidenţiază clar
rezultatele sportivilor lotului experimental, unde la majoritatea probelor testate au
fost superiori faţă de cei din lotul martor. Cele mai concludente rezultate la finalul
experimentului pedagogic au fost înregistrate la probele tehnice, cum sunt
aruncările la ţintă, pasele la perete şi pasele în doi din deplasare.
8. Aplicarea programului experimental pe parcursul unui an şcolar în pregătireahandbaliştilor începători a contribuit esenţial la sporirea indicilor capacităţii
funcţionale a sportivilor – aceştia fiind uneori hotărâtori în soarta unui meci sau
turneu. La toate probele testate, elevii grupei experimentale au fost net superiori
faţă de grupa martor. Acest lucru a fost demonstrat prin calcule matematico-
statistice, unde în toate cazurile creşterile rezultatelor capacităţii de efort la finele
anului de studii au avut un caracter semnificativ din punct de vedere statistic
РЕЗЮМЕ на диссертацию Ризеску Константина на тему: «Техническая подготовка
начинающих гандболистов с помощью эшелонирования специальных средств»,представленную на соискание ученой степени доктора педагогических наук по
специальности 13.00.04 – Теория и методика физического воспитания ,спортивной тренировки и оздоровительной физической культуры
Данная работа посвящена проблеме оптимизации технической подготовки начинающих гандболистов на основе эшелонирования специальных средств.
Анализ литературных источников, а также собственный опыт работы указывают на то, что техническая подготовка является одним из определяющих факторов при подготовке начинающих гандболистов и требует большого внимания со стороны специалистов в процессе спортивной тренировки на начальном этапе обучения.
В процессе констатирующего эксперимента было доказано, что уровень
технической подготовки начинающих гандболистов 10-11 лет не соответствует установленным нормативам Румынской Федерации Гандбола для данного возраста.
Таким образом, была предпринята попытка оптимизации технической подготовки начинающих гандболистов посредством эшелонирования специальных средств гандбола. При планировании процесса подготовки гандболистов 10-12 лет на один учебный год с помощью эшелонирования специальных средств гандбола, был организован педагогический эксперимент с целью определения эффективности предлагаемой методики.
При анализе результатов педагогического эксперимента был установлен
тот факт, что уровень спортивной подготовки в экспериментальной группе оказался значительно выше, чем в контрольной, где спортсмены готовились по традиционной методике, используя общепринятые документы организации и планирования учебного процесса. Самые ощутимые результаты были получены при тестировании уровня технической подготовки.
Следовательно, апробированная в ходе педагогического эксперимента предлагаемая методика технической подготовки может быть рекомендована для применения в практике по данному виду спорта в профильных школах, где готовятся резервы для будущих спортсменов высшей квалификации.
The thesis of PhD in pedagogy “The technical preparation of beginner handball players through presenting specific means”, 13.00.04 – The theory and methodology
of physical, sports training and physical culture recovery.
The present dissertation approaches the issue of improving the technical
preparation of beginner handball players through presenting specific means.
The analysis of specific literature, as well as personal experience have
disclosed the fact that technical preparation is the key factor in training beginner
handball players – a component that requires increased attention during athletic
training in the initiation period. The experiment proved the fact that the level of
technical preparation of handball players aged between 10 and 11 years old mostly
does not fulfill the requirements advanced by the Romanian Federation of Handball
for this age. The refore, an effort of improving the technical preparation of beginner
handball players has been undertaken in given research, through presenting specific
means. By planning the training process of handball players aged 10-11 on an annualtraining macrocycle, there was developed a pedagogical experiment for a term of a
school year, in order to assess the effectiveness of the suggested experimental method.
By analyzing the results of the pedagogical experiment it was determined the
fact that the level of training has grown significantly among the handball players
belonging to the experimental group as opposed to that of the witness group, where
the training took place traditionally, based on the documents existing in the competent
institutions of organizing the training process for beginners. The most relevant results
were shown in the technical preparation of the beginner handball players, where these
were superior to those belonging to the witness group, at most of the tested
parameters.
Consequently, the methodology of the technical preparation of beginner
handball players validated in the main pedagogical experiment can be recommended
for implementation to handball trainers in specific institutions that deal with training
future professional handball players.
Key words: handball, beginner, technical preparation, presenting specific
71. EPURAN M. Modelarea conduitei sportive, Bucureşti, Editura Sport-
Turism, 1990, P. 51-56.
72. EPURAN M. Metodologia cercetării activităţilor corporale, vol. I şi vol. II,
Bucureşti, Editura A.N.E.F.S., 1991, P. 34-38, 61-64.
73. EPURAN M. Metodologia cercetării activităţilor corporale, Bucureşti,
Editura A.N.E.F.S., 1992, 419 p.
74. EPURAN M. Metodologia cercetării activităţilor corporale în educaţie fizică
şi sport –vol. II -, Bucureşti, Editura A.N.E.F.S., 1996, P. 239-316, 451-459.
75. EPURAN M., HOLDEVICI I. Compendiu de psihologie pentru antrenori,
Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1980, 275 p.
76. EPURAN M., HOLDEVICI I. Psihologie, compendiu, Bucureşti, Editura
A.N.E.F.S., 1993, 280 p.
77. EPURAN M., HOLDEVICI I., TONIŢA F. Psihologia sportului de
performanţă. Teorie şi practică, Bucureşti, Editura FEST, 2001, 467 p.
78. FARCAŞ V. Creşterea valorii formative a activităţilor de educaţie fizică şi
sport în rândul elevilor // Revista de Educaţie Fizică şi Sport nr.1, Bucureşti,
C.N.E.F.S., 1982, P. 29-34.
79. FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE HANDBAL Concepţia de joc şi pregătire,
C.C.P.S. Bucureşti, 1996, 35 p.
80. FILIP C. coord. Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare la disciplina Educaţie
Fizică şi Sport, Braşov, Editura Şcoala Românească, 1999, P. 4-67.
81. FILIP C. şi colab. Ghid metodologic de aplicare a Programei de Educaţie
Fizicp şi sport, învăţământ primar, Bucureşti, Editura Aramis, 2001, 79 p.82. FIREA E. Metodica educaţiei fizice şcolare – vol. I -, Bucureşti, Editura
I.E.F.S., 1984, P. 104.
83. FIREA E. Formarea la elevi a capacităţii de practicare independentă şi
sistematică a exerciţiilor fizice, finalitate a educaţiei fizice sau slogan ? //
“Probleme actuale privind perfecţionarea sistemului de învăţământ în
domeniul culturii fizice”, Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale, volI, Chişinău, 2003, P. 202-207.
156. RIZESCU C. Optimizarea pregătirii începătorilor în handbal // Materialele
conferinţei ştiinţifice a doctoranzilor “Probleme ştiinţifice în domeniul
învăţământului şi sportului”, INEFS Chişinău, 2.06.2004. P. 303 -307.
157. RIZESCU C. Jocul – mijloc eficient de predare a handbalului, la ciclul
primar // A XV-asesiune anuală cu participare internaţională „Noi coordonate
de calitate şi eficienţă în educaţie fizică şi sport ăn perspectiva integr ării
europene”, Universitatea Ecologică, Bucureşti, 6.05.2005, P. 20 – 21.
158. RIZESCU C. Handbal. Curs de specializare, Constanţa, Editura Ovidius
University Press, 2005, 186 p.
159. RIZESCU C. Pregătirea tehnică în jocul de handbal a elevilor de 10 – 11 ani// Revista ştiinţifico-tehnică „Teoria şi arta educaţiei fizice în şcoală”, nr.
4/2006, Chişinău, Republica Moldova, P. 5 – 12.
160. RIZESCU C. Selecţia şi orientarea, elemente esenţiale pentru sportul de
performanţă // Conferinţa ştiinţifică internaţională „Educaţie fizică şi sport în
viziune europeană”, Constanţa, 18-20.05.2007, în Analele Universităţii
Ovidius, Seria Educaţie Fizică şi Sport, vol.VII, anul VII, Constanţa, 2007, P.395 – 400.
Vă rugăm să participaţi la cercetarea efectuată cu scopul creşterii eficienţeiantrenamentului la handbaliştii începători. Sper ăm, că împreună cu dumneavoastr ă, să reuşim
să perfecţionăm procesul de pregătire a sportivilor începători, în jocul de handbal.Citiţi atent, întrebările şi variantele de r ăspuns, bifaţi cu X pe cele pe care le
consideraţi corecte. Acolo unde, după părerea dumneavoastr ă, r ăspunsul corect lipseşte,înscrieţi-l la sfâr şitul fiecărei enumer ări.
1. La ce nivel se află pregătirea sportivilor începători, în jocurile sportive, în România? foarte bun;
bun;
mediocru;
slab; foarte slab;
________________
2. La ce nivel se află pregătirea handbaliştilor începători, în România? foarte bun;
bun;
mediocru;
slab;
foarte slab; ________________
3. Care din componentele antrenamentului sportiv, la jocul de handbal, consideraţi că artrebui perfecţionate din punct de vedere metodologic, la nivelul începătorilor?
pregătirea fizică generală;
pregătirea fizică specifică;
pregătirea tehnică;
pregătirea tactică;
pregătirea psihologică; ________________
4. La ce nivel se află pregătirea tehnică a handbaliştilor începători? foarte bun;
I. Mi şcarea în teren - MtMt 7. Ştafete cu ; alergare cu faţa şi cu spatele, porniri,
întoarceri, opriri, sărituri, schimbări de direcţie, 6 x 30 m, pauză 45 sec
Mt 8. Alergare cu paşi adăugaţi (lateral, înainte sau înapoi) şi paşi încrucişaţi, 4 x 30 m, pauză 45 sec
Mt 9. Galop lateral, înainte, înapoi, 4 x 30 m, pauză 45 secMt 10. Deplasări laterale, înainte şi înapoi din poziţie
fundamentală de apărare, 6 x 30 sec, pauză 30 sec II. Prinderea şi pasarea mingii – PP 9. Pase în 2 şi 3 jucători, de pe loc, 5 x 2 min, pauză 1 minP 10. Pase în triunghi, cu ieşire la minge, 6 x 2 min, pauză 45
secP 11. Pase în zig-zag, 6 x 2 min, pauză 45 secP 12. Pase în pătrat, 6 x 2 min, pauză 45 secP 13. Pase în stea, 6 x 2 min, pauză 45 secP 14. Pase din alergare între 2, 3, 4 jucători, f ăr ă şi cu aruncare,
8 x 30 m, pauză 45 secP 15. Suveică simplă, 5 x 2 min, pauză 1 minP 16. Suveică dublă, f ăr ă şi cu aruncare, 5 x 3 min, pauză 45
secP 17. Pătratul mişcător, cu una şi două mingii, 4 x 4 min, pauză
45 secP 18. La nivel de inter stănga şi dreapta, pase în pătrundere şi
retragere înapoia şirului, 4 x 2 min, pauză 45 secP 19. La nivel de inter stănga, inter dreapta şi centru, pase în
pătrundere şi retragere înapoia şirului, 3 x 3min, pauză 30
secP 20. Pe grupe de patru, interi şi extreme, pase în pătrunderi
succesive, f ăr ă sau cu aruncare de la nivelul extremelor sauinterilor, 3 x 5 min, pauză 1 min
P 21. Din aşezare în atac, f ăr ă pivot, pase în pătrunderisuccesive, f ăr ă sau cu aruncare, 3 x 5 min, pauză 1 min
III. Aruncarea la poart ă – ApAp 9. Concurs de aruncări la distanţă (cu mingi de tenis sau de
oină), 4 x 2 min, pauză 30 sec
Ap 10. Aruncări la poartă de pe loc (lovirea bări verticale sauorizontale, 3 x 10 aruncări
Ap 11. Aruncări la poarta împăr ţită în 9 dreptunghiuri, 3 x 7aruncări
Ap 12. Aruncări la poartă precedată de pase, de pe diferite posturi din atac, 3 x 10 aruncări
Ap 13. Aruncări la poartă precedată de dribling, 3 x 10 aruncări
Ap 14. Aruncări la poartă din plonjon, 3 x 7 aruncăriAp 15. Aruncări la poartă precedate de pase în potcoavă, 3 x 5aruncări
Ap 16. Aruncări la poartă cu paşi încrucişaţi, 3 x 10 aruncăriAp 17. Aruncări la poartă din săritur ă sau plonjon, precedate de
pase, 3 x 10 aruncăriAp 18. Aruncări la poartă din săritur ă peste banca de
gimnastică, 2 x 10 aruncăriAp 19. Aruncări la poartă de pe extreme, f ăr ă şi cu plonjon, 3 x
10 aruncăriAp 20. Aruncări la poartă de la 7 m, 4 x 2 aruncări IV. Driblingul – D
D 5. Dribling pe loc, cu braţul îndemânatic sau celneîndemânatic, 4 x 45 sec, pauză 30 sec
D 6. Dribling din alergare în linie dreaptă, 6 x 30 m, pauză 30sec
D 7. Suveică simplă cu dribling (20-30 m), 4 x 2 min.â, pauză45 sec
D 8. Dribling printre 6 jaloane, f ăr ă şi cu aruncare, 2x 8execuţii, pauză 45 sec
D 9. Ştafetă cu dribling, pe grupe de 4 jucători, 6 x 30 m, pauză 30 sec
D 10. Dribling în viteză pe 15-20 m urmat de pasă sau aruncare,3 x 7 execuţii, pauză 45 sec
D 11. Dribling, pasă, prindere, dribling, aruncare, 2 x 10execuţii, pauză 1 min.
V. Marcajul şi demarcajul – MDMD 7. Joc 2.2, pe jumătate de teren, 4 x 2 min, pauză 1 min
MD 8. Joc 3:3, pe jumătate de teren, 4 x 3 min, pauză 1 minMD 9. Joc 4:4, pe tot terenul, 3 x 4 min, pauză 2 minMD 10. Joc cu apărare “om la om” pe tot terenul, 4 x 3 min,
pauză 2 minVI. Atacarea adversarului cu minge – Aa
Aa 1. Deplasări “în oglindă” pe perechi, 4 x 40 sec, pauză 20sec
Aa 2. Din deplasări în poziţie fundamentală de apăr ător, pe perechi de câte doi, atingerea umerilor partenerului, 4 x 45
Aa 3. Deplasări cu pas adăugat pe semicerc, cu ieşiri la nivelulinterilor şi centrului, cu atingerea unor jaloane, 6 execuţii, pauză 30 sec
Aa 4. Pe grupe de câte doi, atacantul la 9 m, apăr ătorul la 6 m,apăr ătorul ieşire şi atacarea adversarului urmată de
retragere oblică, 3 x 10 execuţii, după fiecare serie seschimbă rolurileAa 5. Joc şcoală 3:3, 4:4, 5:5, pe jumătate de teren, 3 x 3 min,
pauză 1 minVII. Depăşirea individual ă – Di
Di 1. Din alergare uşoar ă pe lungimea terenului, la fluierulantrenorului se execută schinbare simplă de direcţie, 6 x30 m, pauză 30 sec
Di 2. Din alergare uşoar ă, fiecare cu minge în mână, aruncarea
acesteia uşor în sus, prinderea, efectuarea unei schimbăride direcţie urmată de un dribling, 6 x 4 execuţii, pauză 30sec
Di 3. Pe grupe de câte doi, un atacant şi un apăr ător pasiv,atacantul primeşte mingea de la apăr ător, efectuează odepăşire urmată de aruncare la poartă, 2 x 10 execuţiifiecare
Di 4. Depăşire individuală cu apăr ător semiactiv, cu pas primitdin lateral, 2 x 10 execuţii
Di 5. Joc 1:1, 4 x 5 atacuri fiecare, pauză 1 minVIII. Contraatacul colectiv – Ca
Ca 1. Suveică dublă, pe grupe de 3, 4 jucători, 4 x 4 min, pauză 45 sec
Ca 2. Pase din deplasare între 2, 3, 4 atacanţi, cu 1, 2, 3apăr ători (pasivi sau semiactivi), f ăr ă sau cu finalizare, 4 x4 min, pauză 1 min
Ca 3. Pase din deplasare între 2, 3, 4 atacanţi, cu 1, 2, 3apăr ători activi în jumătatea adversă de teren, f ăr ă sau cufinalizare, 4 x 4 min, pauză 1 min
Ca 4. Joc 3:3 sau 4:4, f ăr ă repunerea mingii de la centru, 4 x 3min, pauză 2 min
IX. Replierea colectivă – ReRe 1. Pe grupe de câte doi, unu execută driblin, celălalt se
retrage pe direcţia lui de înaintare, 6 x 30 , pauză 30 secRe 2. Suveică dublă, pe grupe de 3, 4 jucători cu repliere, 4x 3
min, pauză 1 minRe 3. Pe grupe de doi atacanţi la nivel de interi care execută 2, 3
pase finalizate cu aruncare, urmate de repliere la celălalt
Re 4. Joc 3:3 sau 4:4, f ăr ă repunerea mingii de la centru, 4 x 3min, pauză 2 min
Re 5. Pe grupe de 3, 4 în atac, pase în pătrunderi succesivefinalizate cu aruncare, urmate de repliere, 10 execuţii, pauză 45 sec
X. Sistemul de atac cu un pivot – AtAt 1. Din aşezare în atac cu un pivot, pase în pătrunderesuccesivă de la o extremă la cealalta şi retur, 4 x 2 min, pauză 1 min
At 2. Din aşezare în atac cu un pivot, pase în pătrunderesuccesivă din doi în doi (extremă-centru-extremă-pivot-inter-inter), 4 x 3 min, pauză 1 min
At 3. Din aşezare în atac cu un pivot, pase în pătrunderesuccesivă cu angajarea pivotului de cătr inter, 4 x 3 min,
pauză 1 minAt 4. Din aşezare în atac cu un pivot, pase în pătrunderesuccesivă cu schimbarea direcţiei de pasare, cu apăr ătorisemiactivi, 4 x 3 min, pauză 1 min
XI. Sistemul de apărare “om la om” – OoOo 1. Deplasări “în oglindă”, pa parechi de câte doi, 4 x 2 min,
pauză 45 secOo 2. Joc “Cine ţine mingea mai mult”, pe echipe de 4, 5, sau 6
jucători, 3 x 2-4 min, pauză 1 minOo 3. Joc şcoală pe jumătate de teren, pe grupe de 4, 5 sau 6
jucători, 3 x 5 min, pauză 2 minOo 4. Joc şcoală cu apărare “om la om” pe tot terenul, 4 x 5
min, pauză 2 min XII. Sistemul de apărare în zonă “6 +0” – Az
Az 1. Trei apăr ători în zona centrală care se deplasează după mingea pasată între centru şi cei doi interi, 3 x 2 min delucru ca apăr ător, pauză 1 min
Az 2. Patru apăr ători şi patru atacanţi (doi interi şi două extreme), atacanţi pasează mingea iar apăr ătorii, ţinându-se
de mâini încearcă să fie totdeauna pe direcţia mingii, 3 x 2min de lucru ca apăr ător, pauză 1 min
Az 3. Patru apăr ători şi cinci atacanţi, atacanţii pasează mingeaîn pătrundere, apăr ătorii atacă jucătorul cu minge şi seretrag oblic în sensul de pasare a mingii, 3 x 2 min de lucruca apăr ător, pauză 1 min
Az 4. Cinci apăr ători şi cinci atacanţi, atacanţii pasează mingeaîn pătrundere cu schimbarea direcţiei de pasare, apăr ătoriiatacă jucătorul cu minge şi se retrag oblic în sensul de
pasare a mingii, 3 x 2 min de lucru ca apăr ător, pauză 1min