Comunit.med.Raspunderea International A Mediu Cap.i

RASPUNDEREA INTERNATIONALA PENTRU DAUNE ADUSE MEDIULUI

INTRODUCERE

Firea sociala a omului genereaza nenumarate relatii cu semenii sai.Pentru mentinerea si dezvoltarea acestor relatii omul creeaza diferite norme si reguli de conduita.Toate aceste norme ,fie ca sunt de natura religioasa ,fie ca sunt de natura juridica sau de alta natura ,au menirea de a-i crea omului o comoditate de convietuire.Istoria dezvoltarii societatii umane a demonstrat faptul ca normele de convietuire umana suporta diverse modificari care se datoreaza ,de regula ,valorilor pe care le promoveaza societatea intr-o anumita etapa de dezvoltare.Cel mai important loc in sistemul de norme sociale il ocupa normele juridice care ,comparativ cu celelalte categorii de norme, sunt instituite de puterea publica ,iar respectarea lor este asigurata ,la nevoie ,de forta coercitiva a statului.

La ora actuala ,protectia mediului devine o problema de importanta majora pentru societatea umana in conditiile in care tehnologiile avansate implica utilizarea resurselor naturale in cantitati imense ,chiar exagerate.In aceasta situatie ,a fost necesara instituirea unor norme ce protejeaza mediul.

Pentru solutionarea problemei protectiei mediului se cer aplicate reguli specifice. Avand in vedere faptul ca fenomenele naturii decurg independent de vointa umana si ca orice interventie umana in mediu duce ,inevitabil ,la modificari ,concluzionam ca si procedeele utilizate pentru solutionarea acestor probleme trebuie sa fie categorice, drastice si exclusive ,astfel ca , in final ,ele sa excluda interventia sau sa inlature totalmente consecintele acestei activitati.

Unul dintre cele mai eficiente procedee de solutionare a problemelor de ordin major ,s-a dovedit de-a lungul secolelor a fi aplicarea masurilor de raspundere juridica.Si in domeniul protectiei mediului ,problema raspunderii juridice si-a gasit un loc important.Mai mult de atat,aproape ca si-a gasit un loc rege .Aceasta se manifesta prin

1

prisma regulilor specifice conform carora se aplica raspunderea in raporturile de dreptul mediului ,precum si prin prisma efectelor pe care le produce.

In doctrina se vorbeste tot mai mult de existenta unei raspunderi specifice dreptului mediului ,diferita de cea civila.Pentru victimele unei daune ecologice ,faptul ca persoana care a cauzat dauna a fost supusa raspunderii contraventionale si penale, constituie doar o consolare morala ,dar victima va dori cu siguranta o reparare a daunei.Aceasta reparare apare ca un scop principal .Am putea afirma ca pentru situatia in care s-a cauzat o dauna ecologica ,raspunderea penala si contraventionala este subsidiara, iar cea patrimoniala ,care se manifesta prin obligatia de reparare a daunei ,este una principala.

In cele ce urmeaza vom analiza raspunderea internationala pentru daune ecologice,raspunderea la nivel regional pentru daunele ecologice ,precum si tipurile de raspundere juridica pentru daunele ecologice.

CAPITOLUL I

RASPUNDEREA INTERNATIONALA PENTRU DAUNE ECOLOGICE

1.1.CONSIDERARII GENERALE

Dreptul international ramane destul de reticent la acceptarea ,si mai ales la concretizarea ideii raspunderii internationale a statelor pentru prejudiciile aduse mediului.Cele mai generoase sunt Declaratiile marilor reuniuni internationale precum cele de la Stockholm (1972) si Rio de Janeiro (1992).Aceasta din urma recunoaste necesitatea pentru state de a elabora o legislatie nationala privind raspunderea pentru poluare si alte pagube aduse mediului ,precum si indemnizarea victimelor lor ,de a pune in practica principiul poluatorul plateste ,completate cu o obligatie de informare a statelor intre ele in caz de situatie de urgenta.

In acest sens ,Conventia privind dreptul marii (1982) prevede ca „Statele sunt responsabile de pierderile ori daunele care le sunt imputabile in urma masurilor luate in aplicarea sectiunii 6,atunci cand aceste masuri sunt licite ori merg dincolo de cele care sunt necesare in mod rezonabil ,in raport cu cunostintele disponibile”.

Conventia de la New-York asupra dreptului relativ la utilizarile cursurilor de apa internationale ,in alte scopuri decat navigatia(1997) prevede „obligatia de a nu cauza daune semnificative „ ,cu un dispozitiv de reparare si ,daca este necesar ,de indemnizare;

Dreptul international al mediului dispune de putine reguli clare si precise in problema raspunderii pentru daunele trasfrontaliere cauzate mediului natural de pe teritoriul altor state.Este ratiunea pentru care s-a recurs la cercetarea contributiei altor ramuri ale dreptului international public (dreptul fluvial ,maritim,spatial etc.),precum si la sprijinirea dreptului international privat ,fapt care a condus la conturarea diferitelor categorii sau forme ale raspunderii in domeniul protectiei mediului si conservarii resurselor naturale.

Principala problema ,comuna mai multor ramuri de drept la care ne-am referit, ramane stabilirea unor ecostandarde (uniforme si obligatorii )privind protectia factorilor de mediu pe plan regional si international ,astfel incat sa se poata ajunge ,mai intai la

2

renuntarea exercitarii unor activitati producatoare de pagube (potrivit unor standarde minime),iar apoi ,treptat la protectia integrala a elementelor componente ale mediului natural (potrivit unor standarde maxime).

In dreptul mediului inconjurator , raspunderea juridica a devenit o zona fierbinte datorita situatiei ecologice mondiale afectata grav de consecintele industrializarii si automatizarii ,a aplicarii tehnologiilor de varf spatiale si nucleare ,a exploararii nerationale a resurselor naturale,a urbanizarii excesive ,precum si a altor factori, dependenti de politica dusa in acest domeniu de fiecare tara.Angajarea unor astfel de activitati atat de catre stat ,cat si de catre persoane private duce la producerea de pagube ecologice intentionate sau accidentale cu un grad ridicat de periculozitate fata de mediul natural .In dreptul international aceasta a dus la aparitia unor tehnici noi de reparatii a victimelor poluarii,la stabilirea unor regimuri speciale in dreptul international public si la armonizarea sistemului de raspundere in dreptul intern.

Raspunderea juridica pentru incalcarea cerintelor protectiei mediului si folosirii resurselor naturale constituie numai unul dintre aspectele acestui ansamblu de raporturi si nu dintre cele mai eficiente .

Categoriile de raspundere care sunt aplicabile pentru incalcarea dispozitiilor legale cu privire la protectia mediului sunt raspunderea disciplinara ,materiala ,civila, contravantionala si penala.

Raspunderea disciplinara si cea materiala sunt guvernate de legislatia muncii, avand la baza culpa salariatului ,care a savarsit o abatere de la regulile instituite in domeniul protectiei mediului inconjurator si in legatura cu atributiile de serviciu ce-i revin.

1.2.ELEMENTELE RASPUNDERII

Raspunderea materiala a statelor este o forma a raspunderii civile proiectata in sfera relatiilor internationale.In general,faptele cauzatoare de raspundere includ fie comportari ilicite din punct de vedere a dreptului international ,prin care se produc pagube mediului inconjurator ,fie o seama de activitati ilicite ce nu sunt interzise de dreptul international ,care pot constitui insa surse ale vatamarii mediului.

Fapta ilicita trebuie sa indeplineasca ,in primul rand o conditie obiectiva ,constand in incalcarea de catre un stat a unei obligatii internationale ce-i revenea in domeniul protectiei mediului inconjurator .Trebuie insa precizat ,ca este vorba numai de obligatii juridice asumate de state ,in conformitate cu dreptul international ;nu pot fi luate in considerare ,obligatiile asumate de catre un stat prin contractele de drept intern sau obligatiile morale.In al doilea rand,pentru ca fapta sa fie ilicita ,este necesar ca obligatia internationala incalcata sa fie in vigoare in momentul producerii ei.

Pentru ca inactiunea prin care un stat violeaza normele dreptului international sa duca la angajarea raspunderii trebuie indeplinite urmatoarele conditii:savarsirea actului ilicit cu intentie sau din neglijenta sau imprudenta;actul ilicit sa fie imputabil statului sau organelor sale ;intre prejudiciul cauzat si actiunea ilicita sa existe un raport de cauzalitate.

O astfel de obligatie este formulata in principiul 21 ,precum si in art.30 din Carta drepturilor si indatoririlor economice ale statelor ,ca instrument cu caracter „soft

3

low”precum si in Conventia asupra dreptului marii de la Montego Bay,ca posibil instrument cu caracter „hard law”.

Obiectul obligatiei incalcate are incidenta asupra regimului raspunderii ,in sensul ca faptul international ilicit are consecinte diferite si prin urmare ,formele de raspundere aplicabile incalcarii anumitor obligatii ,de importanta esentiala pentru protectia unor interese fundamentale ale comunitatii internationale ale statelor ,difera fata de cele aplicate pentru incalcarea altor obligatii.In functie de obiectul obligatiei internationale incalcate ,Comisia de Drept International a clasificat aceste fapte in crime si delicte internationale .Raspunderea este diferita pentru crime fata de cea pentru delicte.

In ceea ce priveste cauzele care exclud caracterul ilicit al faptei putem spune ca si in dreptul international s-a recunoscut interventia anumitor imprejurari de natura sa inlature caracterul ilicit al faptei ,prin care se violeaza o obligatie internationala.Aceste situatii sunt :consimtamantul dat in mod valabil de catre un stat ,pentru comiterea de catre un alt stat ,a unui fapt determinat ,care nu este conform cu obligatiile acestuia din urma fata de primul stat;masurile luate impotriva faptului ilicit al unui stat;forta majora; starea de necesitate ;legitima aparare.

1.3.RESPONSABILITATEA INTERNATIONALA

Regula de baza a responsabilitatii statului in contextul protectiei mediului poate fi sintetizata in felul urmator:statele sunt responsabile pentru prejudiciile aduse mediului din alte state sau mediului global ,rezultate prin incalcarea unei reguli internationale sau a unui standard international general acceptat.Responsabilitatea statului este confirmata prin Declaratia de la Stockholm:”Statele au…responsabilitatea de a asigura ca activitatile aflate in jurisdictia sau sub controlul lor nu provoaca pagube mediului din alte state sau unor zone aflate in afara limitelor jurisdictiei nationale.” Elementele constitutive fundamentale pentru a revendica responsabilitatea statului se considera a fi urmatoarele:

1.Paguba produsa asupra mediului trebuie sa fie rezultatul incalcarii unei legi internationale.Dreptul international al mediului este in formare ,iar multe tratate pentru protectia mediului sunt puternic fundamentate pe obligatiile generale privind cooperarea.Aceste obligatii ,impreuna cu prevederile specifice de interdictie ,pun de multe ori probleme dificile la demonstrarea si confirmarea vinovatiei.

2.Statul este responsabil atat pentru propriile activitati ,cat si pentru activitatile persoanelor juridice sau fizice aflate in propria jurisdictie sau sub propriul control.Astfel ,chiar daca nu statul este poluatorul direct ,el este responsabil pentru esecul sau in stoparea sau controlarea activitatilor poluatoare efectuate de altii..In baza acestei reguli ,statele pot fi responsabile pentru ca nu au adoptat sau impus legile necesare pentru protectia mediului ;nu au incetat activitatile periculoase sau au lasat nepedepsite cazurile de incalcare a legii.

3.Nu trebuie sa existe circumstante justificative ,cum ar fi acordul statului afectat.

4.Paguba trebuie sa fie semnificativa ,ceea ce poate pune serioase probleme pentru constituirea dovezilor si cuantificarea prejudiciilor.In practica ,exista putine actiuni juridice bazate pe responsabilitatea statului ,majoritatea cazurilor de poluare nefiind solutionate la nivel international ,ci prin intermediul regulilor internationale de raspundere civila ,adica direct intre persoanele implicate.Sunt de asemenea importante

4

comisiile internationale de revendicare ,care distribuie fonduri donate de statul generator al prejudiciului ,direct statului reclamant .O astfel de procedura permite statelor sa rezolve revendicarile ,fara a admite responsabilitatea legala.

Responsabilitatea internationala este guvernata prin reguli cutumiare si tentativele de calificare ale Comisiei de drept international in acest domeniu.Problema este complexa datorita faptului ,ca este abordata in acelasi timp sub unghiul repararii prejudiciului cauzat si sub cel al sanctiunii autorului unui act ilicit cauzator de pagube.Mai mult ,punerea in aplicare a conceptelor care conduc aceasta materie este facuta foarte greu prin natura insasi a societatii internationale ,slab ierarhizate.

Faptul generator

Responsabilitatea internationala rezulta dintr-un act ilicit imputabil unui subiect de drept international.a)Ilicitatea faptului generator

Fundamentul responsabilitatii este ilicitatea ,aceasta manifestandu-se intr-o actiune violatoare a unei obligatii internationale.

Acest principiu cutumiar este aplicat de numeroase decizii jurisdictionale sau arbitrale.

Ilicitatea poate sa nu antreneze decat o simpla reparatie a pagubei ocazionate.Dar ea poate ,de asemenea ,provoca punerea in aplicare de sanctiuni.Valoarea unei obligatii esentiale pentru salvgardarea intereselor fundamentale ale comunitatii internationale poate intr-adevar sa fie calificata ca fiind o crima internationala.In anumite cazuri ,cu toate acestea ,un act ilicit ocazionand o paguba poate sa nu antreneze responsabilitatea autorului sau (este cazul de exemplu ,al actului comis sub efectul fortei majore).

Pe de alta parte exista o tendinta de a admite responsabilitatea si pentru actul ilicit cauzator de prejudicii.Aceasta responsabilitate „obiectiva” a fost constata prin conventii in cazuri particulare.b)Imputabilitate

Faptul generator in sistemul de responsabilitate trebuie sa fie imputabil subiectului de drept responsabil.

Daca e sa ne referim la state ,faptul generator poate sa fie comis printr-o autoritate statica actionand in numele statului insusi :poate fi vorba de autoritati administrative (dauna la un contract incheiat cu un strain ,arestare sau expulzare arbitrara etc.),legislative (refuzul de a lua masurile recunoscute drept necesare pentru executia unei obligatii internationale ,adoptarea unei legi contrare unui angajament international) sau jurisdictionale (refuzul de a face justitie fiind de o gravitate particulara).Un agent incompetent sau functionar pot angaja responsabilitatea statului daca ofera aparentele unui agent oficial.Colectivitatile locale si departamentele statului ,serviciile publice si persoanele de drept privat ,investite cu prerogative de autoritate publica ,pot in mod egal sa angajeze responsabilitatea statului.c)Prejudiciul

Responsabilitatea internationala nu survine decat daca a fost adus un prejudiciu unui drept (si nu doar unui interes).Acest drept trebuie sa fie subiectiv ,sa fie individualizat:dreptul international nu statueaza dreptul la recurs colectiv care ar putea fi

5

intentat de catre un subiect de drept oarecare pretextand ,ca un alt subiect de drept a violat o regula de drept ,fara a-i fi ocazionat acestuia prejudiciu.

Prejudiciul este cel mai adesea material , dar poate fi de asemenea moral ,ca lezarea onoarei unui stat ,de exemplu.

Victima prejudiciului poate fi un stat sau un alt subiect de drept international. Subiectele de drept intern (persoanele fizice sau juridice )nu au alte mijloace de actiune de ordin international contra statelor susceptibile de a le aduce prejudiciu.Astfel se explica institutia numita „protectia diplomatica”.

Protectia diplomatica este o institutie cutumiara de drept international (pe care nu trebuie sa o confundam cu simplele demersuri efectuate de catre un diplomat pe langa guvernul acreditar in favoarea resortisantilor statului sau ) ,in virtutea careia un stat „andoseaza „reclamatia unuia din resortisantii sai care a suferit un prejudiciu din partea unui stat strain si actioneaza fata de acest stat pentru a obtine reparatii.

Pentru punerea in aplicare a protectiei diplomatice ,legatura persoanei private lezate cu statul ,care practica andosarea trebuie sa fie opozabila statului –autor de prejudiciu.

1.4.CONSECINTELE RESPONSABILITATII

Responsabilitatea conduce la repararea prejudiciilor ocazionate si ea poate ,in unele cazuri ,sa antreneze pronuntarea unei sanctiuni impotriva autorului ilicit.Uneori aici sunt suprapuse partial aspectele despagubitoare si represive ale dreptului responsabilitatii.

a)Repararea „Orice violare a unui angajament comporta obligatia de a repara”-principiu de

drept international.Reparatia ,care poate fi obtinuta pe cale de negociere sau prin decizie arbitrala

sau jurisdictionala ,poate imbraca mai multe forme.Daca prejudiciul este pur moral, victima se poate multumi cu o „satisfactie”:sanctiuni interne contra autorului actului illicit, exprimare de regrete oficiale si publice.

Cel mai des reparatia imbraca forma unei indemnizatii.Modurile de calcul a acesteia intalnesc dificultati cand este vorba de a indemniza nu numai prejudiciul realizat, ci si lipsa de castig.Deseori autorul prejudiciului poate sa fie condamnat la repunerea lucrurilor in starea in care se gaseau initial.

b)SanctiuneaUn stat poate comite o crima sau un delict international violand o regula de

importanta esentiala pentru ocrotirea comunitatilor internationale.Statele victime ale acestor infractiuni pot sa puna in aplicatie contra-masuri tinzand nu numai la indemnizarea lor ci si sanctionarea statului vinovat.

1.5.REGIMUL JURIDIC GENERAL AL RASPUNDERII INTERNATIONALE PENTRU DAUNE ECOLOGICE

In dreptul international exista regula conform careia ,un stat care savarseste un act ilicit isi angajeaza prin aceasta raspunderea internationala.Acelasi principiu este aplicabil si in dreptul international al mediului.

6

Responsabilitatea pentru daunele aduse mediului prin actiunile poluante (inclusiv rezultate din accidentele nucleare),este prevazuta de principiu general ,care interzice oricarui stat „sa utilizeze teritoriul sau pentru acte contrare drepturilor statelor”(Decizia Curtii Internationale de Justitie in cauza Stramtorii Corfu ,din 1949).

In privinta poluarii transfrontaliere ,aceasta regula a fost reglementata in Cauza Topitoriei Trail(sentinta arbitrala din 1941)-„nici un stat nu are dreptul de a folosi teritoriul sau ori de a permite folosirea acestuia intr-un mod in care fumul sa produca un prejudiciu pe teritoriul altui stat sau proprietatilor persoanelor care se gasesc pe acesta”.

Dreptul cutumiar ,care s-a format ulterior in domeniul protectiei mediului , a consacrat aceste principii.Principiul 21 din Declaratia de la Stockholm din 1972 le da o formulare definitiva:”Statele au indatorirea de a face astfel incat activitatile exercitate in limitele jurisdictiei lor ori sub controlul lor sa nu cauzeze daune mediului altor state sau in zone in care nu tin de nici o jurisdictie nationala”.

Principiul 21 din Declaratie a fost reafirmat in numeroase instrumente internationale ,atat conventionale ,cat si neobligatorii si ,a devenit incontestabil o parte a dreptului international al mediului.Astfel el a fost inclus in prevederile Cartii drepturilor si indatoririlor economice ale statelor ;in declaratia preliminara la programele de actiune succesive ale Comunitatilor europene in domeniul mediului (1973);in actul final al Conferintei de la Helsinki (1975),carta Mondiala a Naturii(1982)s.a.

Toate aceste documente ,cat si existenta principiilor de drept international al mediului (principiul bunei vecinatati ,principiul protejarii patrimoniului comun, principiul notificarii si consultarii)impun responsabilitatea statului in ceea ce priveste incalcarea prevederilor de mediu .

De fapt ,incalcarea unei obligatii cu caracter international privind protectia mediului (de origine cutumiara ,conventionala sau principiul general de drept),va determina ,in anumite conditii ,raspunderea statelor.

O prima problema ,care se ridica este aceea de a sti cine este titularul dreptului de a reclama responsabilitatea internationala a subiectului ,care a incalcat ,cu vinovatie, normele dreptului international al mediului.

Astfel in cazul unei poluari transfrontaliere ,statul lezat va fi cel indreptatit sa ceara repararea pagubei pe care a suferit-o .In situatia in care prejudiciul este cauzat mediului unui spatiu aflat in afara jurisdictiei nationale –marea libera ,fundurile marine, spatiul cosmic ,Antarctica –nu exista nici un stat care ar putea prezenta o reclamatie vorbind in numele umanitatii care este adevarata victima a unei daune ecologice.

O alta problema importanta in acest context este cea a masurii in care statele sunt responsabile pentru actele particularilor aflati sub jurisdictia ori controlul lor.

Intr-adevar, marea majoritate a activitatilor ,care produc prejudicii mediului sunt desfasurate de catre persoane private,in special intreprinderi (unitati economice).Regula generala este aceea ,ca statul ,al carui teritoriu constituie suportul activitatilor prejudiciabile pentru mediu in afara frontierelor sale ,ori sub controlul caruia are loc actul prejudiciabil , este cel care raspunde pentru pagubele astfel cauzate.Desigur ,dreptul international reclama ca sa se probeze un act ori o emisiune din partea agentilor statului, care decurge mai ales din generalizarea obligatiei de a obtine o autorizare din partea autoritatilor publice pentru activitatile private ,care prezinta un risc pentru mediu.

7

Angajarea responsabilitatii internationale presupune existenta anumitor conditii ,dificil de realizat mai ales in cazul poluarii transfrontaliere ,respectiv ,stabilirea legaturii de cauzalitate intre actul incriminat si paguba ,identificarea bazei juridice a raspunderii etc.

Stabilirea unui raport de cauzalitate intre actul incriminat si paguba produsa.Din acest punct de vedere poluarile ridica o serie de probleme datorita unor elemente precum:distanta ,care poate separa sursa de locul unde se produce paguba, evolutia in timp a efectelor ,combinarea diferitelor forme de poluare si dificultatea distingerii contributiei fiecaruia,rolul circumstantelor fizico-climatice in atenuarea sau amplificarea consecintelor etc.

Identificarea ,in sens juridic ,a autorului poluarii.Este o operatie care ridica o serie de dificultati ,mai ales in privinta poluarii la mare distanta.

Evaluarea prejudiciului este o alta problema deosebit de dificila ,deoarece in aceasta evaluare exista o serie de necunoscute ,intrucat ,frecvent elementele mediului nu sunt evaluabile in bani si ,in consecinta ,rezulta imposibilitatea acordarii unor despagubiri corespunzatoare.

Baza juridica a responsabilitatii consta ,in mod traditional ,in culpa imputabila statului in cauza.De la aceasta regula nu exista decat putine exceptii.Prima rezulta dintr-un text conventional ,respectiv Conventia din 22 martie 1972 privind responsabilitatea internationala pentru pagubele produse de catre obiectele spatiale.Potrivit art.2 al documentului ,statul care a procedat sau procedeaza la lansarea unui obiect spatial ori statul ,al carui teritoriu sau instalatii servesc la lansarea unui obiect spatial ,are o raspundere absoluta de a repara daunele provocate de obiectul sau la suprafata Terrei.De asemenea ,raspunderea obiectiva ,pentru risc ,mai este acceptata in cazul pagubelor rezultate din utilizarea pasnica a energiei nucleare si ,in sfarsit , in domeniul daunelor provocate de poluarea marilor prin hidrocarburi.

Uniunea Europeana a avut mai multe tentative pentru a introduce principiul raspunderii obiective in materia responsabilitatii producatorilor de deseuri in ipoteza poluarii transfrontaliere cauzate de catre deseuri.Este vorba de aplicarea teoriei raspunderii prin risc,care rezulta din simplu fapt al incalcarii obligatiei internationale a statelor .Imputabilitatea si ,in consecinta ,obligatia de despagubire decurge aici din simplu raport de cauzalitate ,indiferent de orice fundament subiectiv.Jurisprudenta internationala a evitat cu unele rare exceptii ,de a recunoaste si aplica raspunderea fara culpa a statelor in materie ,preferand sa recurga la alte subterfugii juridice (de exemplu la regula echitatii).Astfel ,de exemplu ,adesea se invoca faptul ,ca insuccesul statelor afectate de consecintele negative de a pretinde raspunderea guvernului sovietic pentru accidentul nuclear de la Cernobal ,sau a celui elvetian pentru incidentul de la uzinel Sandoz (1986) constituie dovada ca raspunderea obiectiva ,chiar in accidentele grave ,nu este acceptata cu usurinta.De altfel ,in legatura cu aceasta ,Comisia de drept international a ONU s-a orientat spre o solutie mai flexibila ,in sensul ca raspunderea s-ar impune pentru toate daunele transfrontaliere grave ,dar se lasa statelor interesate posibilitatea de a decide asupra reparatiei ,in fiecare caz concret ,pe baza echitatii si echilibrului de interese.

8

1.6.RASPUNDEREA SUBIECTIVA SI OBIECTIVA

Dreptul international nu cuprinde norme universale cu privire la raspunderea statelor ,acestea decurgand mai mult din aplicarea principiilor „sic utere tuo” si al bunei vecinatati sau a echitabilei utilizari –cand este vorba de domeniul fluvial.Astfel ,in regulile de la Helsinki ,capitolul referitor la poluare apare mai mult ca o recomandare pentru state in avea o buna conduita in utilizarea apelor raurilor internationale ,decat ca o eventuala codificare.Potrivit acestor Reguli ,poluarea este o”schimbare daunatoare” in compozitia naturala,in continutul ori calitatea apelor ,produsa prin interventia factorului uman.

Potrivit art.10 punctul 1 litera a si b din Regulile de la Helsinki ,un stat are mai intai obligatia de a preveni forma de poluare a apei sau orice crestere a gradului de poluare a apei ,care ar putea cauza un prejudiciu grav pe teritoriul unui stat cobazinal si, in acelasi timp ,este obligat sa ia toate masurile rezonabile pentru a micsora poluarea existenta a apei dintr-un bazin international ,astfel incat sa nu cauzeze vreo dauna substantiala pe teritoriul unui stat cobazinal.In viziunea comitetului de elaborare a Regulilor de la Helsinki o vatamare este „substantiala”,daca are drept consecinta „un impact material”sau impiedica folosirea rationala a apei.

Conditia prealabila declansarii raspunderii materiale a statului este deci ,existenta unei daune materiale.Nu este suficient insa ,ca prejudiciul sa fie „semnificativ” ,ci el trebuie sa fie si stabilit bilateral sau multilateral in standarde.

In dreptul spatial ,Tratatul cu privire la principiile ,care guverneaza activitatea statelor in explorarea si folosirea spatiului extraatmosferic inclusiv Luna si celelalte corpuri ceresti ,din 1967 si Conventia privind raspunderea pentru daunele cauzate de obiecte spatiale din 1972 , reglementeaza raspunderea materiala a statelor ,care lanseaza obiecte spatiale.

Conventia din anul 1972 ia in considerare atat raspunderea subiectiva –atunci cand paguba este cauzata de un obiect spatial „oriunde in afara de suprafata pamantului „unui alt obiect spatial lansat de un alt stat ,cat si raspunderea obiectiva ,”absoluta „pentru daune cauzate de un obiect spatial „pe suprafata pamantului sau a unei aeronave”.

Intemeiata pe ideea de risc si pe cea de garantie ,raspunderea obiectiva este consacrata in cateva conventii internationale si se aplica ,atat in cazul pagubelor ce ar putea fi cauzate mediului prin utilizarea pasnica a energiei nucleare ,cat si in cazul pagubelor ce ar putea rezulta din poluarea marilor cu hidrocarburi.

In prima situatie ,prin acordurile internationale cu caracter regional ,universal sau special (Conventia de la Paris ,1960 asupra raspunderii civile in domeniul energiei nucleare;.Conventia de la Viena din 21 mai 1963 asupra raspunderii civile in materie de daune nucleare cu caracter universal ;Conventia de la Bruxelles din 1962 asupra responsabilitatii exploatantilor de nava nucleara ,cu caracter special) s-a stabilit un regim unificat de reglementare a reparatiilor pagubelor nucleare.Dar regulile unificate de drept international nu sunt suficiente pentru a reglementa intreaga problematica a raspunderii obiective pentru daune nucleare,fapt pentru care se recurge la regulile de conflict unificate ,ele putand determina si asigura ,potrivit dreptului international privat –concursul legii nationale competente.

9

1.7.RASPUNDEREA CIVILA

In cadrul raspunderii civile se sanctioneaza ,in general ,o conduita reprobabila , antisociala a subiectelor de drept ,persoane fizice sau juridice ,care prin faptele lor ilicite (comisive sau omisive ) produc pagube factorilor de mediu sau mediului in ansamblul sau.

In lipsa unei reglementari speciale se face apel la principiile clasice ale raspunderii civile ,pentru situatiile in care acest fel de raspundere intervine in cazul producerii unui prejudiciu ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale referitoare la conservarea ,dezvoltarea si protectia mediului inconjurator.

Pana in prezent ,in domeniul protectiei mediului inconjurator s-a apelat mai mult la doua institutii clasice de drept civil si anume:a)la normele referitoare la raporturile de vecinatate a caror esenta priveste concilierea intereselor agentului poluant cu cele ale victimei poluarii ,stabilindu-se atat limitele admisibile ale poluarii ,cat si obligatia corelativa ,ca daunele sa fie suportate de cel ce polueaza ;b)norme care reglementeaza raspunderea civila reparatorie.

Aplicarea normelor dreptului civil in materia raspunderii pentru prejudiciu aduse mediului se face ,prin adaptarea lor la particularitatile raporturilor juridice de drept al mediului inconjurator.

Prin definitie,mediul natural nu este subiectul victima care sa reclame reparatiunea ,ci o valoare fundamentala care este ocrotita pe plan intern si international ,prin lege.In cadrul dreptului intern acest subiect poate fi statul ,o unitate administrativ- teritoriala ,persoana fizica sau juridica publica sau privata carora i s-au produs un prejudiciu printr-o fapta ilicita ,ca urmare a nerespectarii normelor de protectie a factorilor de mediu.

Pe plan international subiectul indreptatit la reparatiune este ,in principiu „titularul” mediului ,adica statul –in cazul in care mediul afectat se afla sub jurisdictie nationala sau comunitatea internationala ,in cazul in care ,mediul afectat are statutul „patrimoniului comun”.Titularul nu apare numai ca subiect de drept asupra unui „patrimoniu „,in cadrul limitelor jurisdictiei sale ,ci si ca subiect avand misiunea protectiei mediului si a conservarii resurselor acestuia ,chiar dincolo de aceste limite .Pentru angajarea raspunderii civile delictuale ,trebuie sa fie intrunite urmatoarele elemente:

-sa se fi savarsit o fapta cu caracter ilicit;-sa existe un prejudiciu;-intre fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate;-culpa autorului faptei ilicite;-in momentul savarsirii faptei ,autorul sa fi avut capacitate delictuala.Aceste elemente se cer a fi intrunite nu numai cand raspunderea este pentru fapta

proprie ,ci si atunci cand se raspunde pentru fapta altuia sau pentru prejudiciile cauzate de lucruri si animale.

In ceea ce priveste elementele constitutive clasice ale oricarei situatii de raspundere ,mentionate mai sus ,in domeniul protectiei mediului natural ,institutia

10

raspunderii prezinta unele particularitati.Pentru a le intelege mai bine ,trebuie insa sa prezentam configuratia lor in dreptul comun.

Intr-o asemenea situatie este demn de remarcat efortul general din partea practicii judiciare ,de a aplica si adapta regulile clasice ale raspunderii civile la particularitatile daunelor produse mediului ,iar ,apoi, la preocuparile (in primul rand ,ale doctrinei) de a formula o teorie proprie ,cu multe accente originale ,in privinta raspunderii in domeniul ecologic care nu avea inca un corespondent de reglementare in dreptul pozitiv.

Conform datelor din literatura juridica ,cuvantul „fapta”poate avea ,atat un inteles restrans (ca o manifestare perceptibila simturilor noastre ,adica gandirea exteriorizata ,materializata) ,cat si un sens mai larg ,care cuprinde pe langa manifestarea externa a omului si efectele acesteia ,concretizate ,pe planul dreptului ,in modificarea unor raporturi sau situatii juridice existente.

Fapta are un caracter ilicit atunci cand contravine normelor dreptului obiectiv si in acelasi timp incalca si dreptul subiectiv al persoanei prejudiciate.

In dreptul civil ,raspunderea delictuala este nu numai pentru fapte ilicite .Notiunea de fapta din Codul Civil este inteleasa ,in sensul de activitate materiala ,adica de fapte comisive sau omisive savarsite insa cu intentia de a cauza altuia un prejudiciu.

Cu privire la caracterul ilicit ,Codul Civil se refera la „orice fapta a omului „.Plecandu-se de la aceasta formulare care leaga raspunderea delictuala de orice fapta pagubitoare a omului ,savarsite intentionat ,fie din neglijenta sau imprudenta ,s-a cautat sa se desprinda prin analiza normele legale implicite ,care ,fie ar consacra o multiplicitate de indatoriri speciale preexistente ,fie ar statornici obligatii legale generale, cum ar fi aceea de a nu urmari intentionat pagubirea altuia ,sau aceea de a activa in viata sociala cu prudenta si diligenta unui om rational aflat in aceleasi conditii exterioare.

In dreptul mediului inconjurator faptele generatoare de raspundere includ fie conduite ilicite prin care se produc pagube mediului natural si reprobabile prin ilicitatea lor ,fie o seama de activitati curente ,normale , permise ,dar care pot constitui uneori cauze ale vatamarilor produse mediului.

Daca prima categorie de fapte atrage raspunderea pe temeiul culpei (raspunderea subiectiva),cea de-a doua ,in afara oricarei culpe ,angajeaza raspunderea pe temeiul riscului (raspunderea obiectiva).

In ceea ce priveste cauzle ,care duc la inlaturarea caracterului ilicit al faptei din dreptul civil si anume: starea de legitima aparare ,starea de necesitate ,indeplinirea unei indatoriri de serviciu ,consimtamantul victimei si intr-o oarecare masura exercitarea unui drept ,atunci cand fapta este in legatura sau are drept consecinta prejudicierea unor factori de mediu sau a mediului inconjurator in ansamblul sau credem ca in principiu, numai starea de necesitate poate fi uneori luata in consideratie.

Astfel ,potrivit Codului penal o fapta este considerata savarsita in stare de necesitate daca se comite in scopul de a salva de la un pericol iminent si care nu ar putea fi inlaturat ,persoana faptuitorului sau a altuia sau un bun al sau ori al altuia ,sau un interes obstesc(public).Se retine din text ,ca pentru a exista stare de necesitate se cer intrunite cumulative, urmatoarele conditii:1.sa fie vorba de un pericol iminent;2.pericolul sa nu poata fi inlaturat prin alte mijloace ;3.pericolul sa ameninte viata ,integritatea corporala ori

11

sanatatea unei persoane sau un bun important al unei persoane ori un interes obstesc(public).

Nu se considera in stare de necesitate persoana ,care in momentul in care a savarsit fapta si-a dat seama ,ca va cauza urmari vadit mai grave decat cele ce s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat .De exemplu,in caz de inundatie ,se scot produsele si substantele toxice periculoase din depozitul special amenajat ,amenintat de inundatie si se depun pe un teren (cultivat sau nu)creand astfel posibilitatea sustragerii sau imprastierii lor ,a producerii riscului de intoxicatii la om si animale,precum si poluarea mediului inconjurator.Sau ,in cadrul aceluiasi exemplu ,cu acelasi mijloc de transport cu care s-au scos substantele toxice periculoase din depozit ,se transporta pentru a fi salvate oameni ,animale ,alimente sau diferite materiale.Existand pericolul de contaminare, prejudiciul este mai mare decat in cazul in care s-ar fi lasat ca depozitul sa fie inundat.Consecintele actiunii de inlaturare a pericolului sunt in aceasta situatie mai grave decat acelea pe care le-ar fi provocat pericolul insusi(poluarea apei),iar persoana care si-ar fi putut da seama de aceste urmari nu se poate considera in stare de necesitate.

Deci ,fapta persoanei chiar daca in multe situatii de stare de necesitate trebuie socotita ilicita ,nu poate exonera de raspundere pentru prejudiciul mediului inconjurator.

In ceea ce priveste exercitarea unui drept –ca situatie ce inlatura caracterul ilicit al faptei-consideram ca este greu de stabilit ,atunci cand se aduce un prejudiciu mediului inconjurator ,daca dreptul subiectiv a fost sau nu exercitat potrivit scopului sau economic si social ,de vreme ce mediul inconjurator a fost prejudiciat.Nici un drept al nici unei persoane nu poate fi exercitat astfel incat sa aduca prejudicii mediului inconjurator sau sa puna in pericol viata ,sanatatea oamenilor si animalelor..Pe de alta parte ,continutul dreptului subiectiv este destul de general ,legea neputandu-l preciza in toate amanuntele sale.

Dimpotriva in conditiile cresterii continue a poluarii cerintele protectiei mediului inconjurator ,presupun ca diligenta rezonabila (suficienta si necesara )in exercitarea dreptului privind mediul ,sa fie intensa si sa dobandeasca valente noi.In realizarea oricarui drept subiectiv trebuie sa se porneasca de la anticiparea consecintelor posibile asupra starii naturale a mediului inconjurator ,ale fiecarei actiuni ,de la substituirea limitelor nesigure ale dreptului de a actiona numai conform propriilor interese ,cu limite sigure ale normelor de folosire ale factorilor de mediu ,pentru asigurarea imperativului existentei unui mediu curat.

Din acest punct de vedere ,abuzul se poate manifesta prin actele realizate in exercitarea atributelor drepturilor subiective asupra mediului inconjurator ,ce depasesc prin consecintele lor ,scopurile social-economice ce au stat la baza recunoasterii acestora, aducand prejudicii mediului ,nerespectand prevederile actelor normative in vigoare si standardele tehnice privind folosirea rationala a factorilor naturali.

In majoritatea cazurilor fapta nu este savarsita cu intentia de a aduce prejudicii calitatii factorilor de mediu ,dar constituind o exercitare a drepturilor subiective in conditii necorespunzatoare de diligenta si prudenta ,determina efecte negative asupra starii naturale a mediului ,reprezentand o abatere de la cerintele social –economice de ocrotire a acestuia ,abatere ce atrage raspunderea persoanei vatamate.

Abuzul de drept ,asa cum este aratat in literatura juridica ,se poate ivi in situatii cum sunt:a)comiterea de catre detinatorii de terenuri ,in exercitarea dreptului lor ,a unor acte de folosinta intensiva care depasesc posibilitatea naturala si potentiala a solului,

12

conducand la degradarea calitatii lui si la diminuarea potentialului sau productiv;b)realizarea unor tratamente indelungate cu pesticide si alte substante chimice; c)aplicarea nerationala ,in exercitarea dreptului de proprietate sau de folosinta, a irigatiilor etc.

Manifestandu-se in forma comisiva sau omisiva ,abuzul de drept nu trebuie in mod necesar sa se caracterizeze prin prezenta unei intentii speciale ,adica sa izvorasca din dorinta autorului ,ca prin exercitarea dreptului sau subiectiv,sa lezeze dreptul tertilor sau din acceptarea unui asemenea rezultat ,el putandu-se manifesta si ca urmare a existentei unei usurinte sau neglijente cat priveste rezultatele posibile ale actiunilor prin care se exercita dreptul respectiv (abuzul de drept este caracterizat prin faptul ca dreptul subiectiv exercitat „in sine”,poate exprima un interes legitim ,inca prin scopul urmarit (intentia )sau prin usurinta manifestata (culpa )produce un efect negativ ,exercitarea dreptului devenind abuziva).

Pentru a retine ,existenta abuzului de drept ,nu este suficient sa se dovedeasca exercitarea acestui drept si consecintele sale ,cat timp nu se stabileste caracterul culpabil al actiunii sau inactiunii ,dauna adusa tertilor si existenta unui raport de cauzalitate intre acesta ,in fiecare caz in parte,se impune apreciere complexa conditiilor in care a actionat titularul dreptului care se pretinde ca a abuzat ,pentru a se stabili corect acel fapt care exprima caracterul abuziv al exercitarii dreptului.

Avand in vedere importanta deosebita pe care o are conservarea ,dezvoltarea si protectia factorilor de mediu –naturali si antropici-mai ales ,in conditiile in care azi se constata ,si in tara noastra o grava deteriorare a lor ,pe de o parte ,ca sursele de poluare sunt extrem de diferite si ca fiecare factor de mediu protejat are regimul sau juridic propriu ,pe de alta parte ,credem ca in functie de specificul acestei protectii si de finalitatea generala a normelor din acest domeniu ,ar trebui sa se prevada intr-o viitoare legislatie regula conform careia ,cel ce polueaza trebuie sa repare paguba rezultata pentru mediu din activitatea sa si numai in mod exceptional ,sa fie exonerat de raspundere ,in cazul in care prejudiciul produs este consecinta exclusiva a unor fenomene naturale deosebite sau a unor situatii social-politice deosebite de felul celor mentionate mai sus.

Constand in orice atingere adusa factorilor de mediu sau componentelor unor sisteme ecologice ,prejudiciu urmeaza sa fie evaluat pecuniar ,respectiv sa fie estimate cheltuielile necesare pentru restabilirea (refacerea),echilibrului natural lezat.

In acest domeniu ,reparatia in natura nu este posibila.In fapt ,nu urmeza a se restabili o situatie anterioara ,printr-o deplasare de elemente anterioare (de la autorul, responsabil la victima care incearca prejudiciul ),ci se stabileste obligatia cu privire la plata unor sume de bani ,ce acopera doar uneori integritatea cheltuielilor ce trebuie facute pentru refacerea echilibrului ecologic sau a factorilor de mediu lezati.

Si in domeniul dreptului mediului inconjurator ,prejudiciul trebuie sa fie cert.Sunt certe insa ,nu numai prejudiciile actuale ci si prejudiciile viitoare daca exista certitudinea ca ele se vor produce si sunt elemente necesare pentru a le determina intinderea..Asa cum s-a aratat in literatura juridica ,intr-o astfel de situatie ,daca nu se poate cunoaste intreaga intindere a pagubei (ceea ce se intampla cel mai ades atunci cand este vorba de poluarea factorilor de mediu)instanta se va limita numai la obligarea repararii prejudiciului constatat cu certitudine ,putand ulterior sa revina pentru a acorda intreaga reparatie pentru prejudiciile ivite dupa pronuntarea hotararii ,cu singura conditie de a dovedi ,ca ele provin din aceeasi fapta.

13

In dreptul mediului inconjurator ,pentru prejudiciu se foloseste si termenul de „dauna ecologica”.(Termenul de dauna ecologica a fost utilizat pentru prima oara de Michel Despax,Droit de l’environnment LITEC ,1980 ,p.1036 ,pentru a releva trasaturile particulare ale prejudiciilor indirecte rezultate din atingerile aduse calitatii mediului mai ales ,daca se are in vedere ca vatamarile aduse unuia din componentii naturali ai mediului se rasfrang si asupra celorlalti datorita interdependentei lor),care include atat pagubele suferite prin poluare de mediul natural ,cat si pe cele suportate de om sau de bunuri.

Intr-adevar datorita unitatii si interdependentei fenomenelor ecologice ,vatamarile aduse unui element natural (apa ,aer, de exemplu)se propaga si influenteaza , sub o forma sau alta ,si asupra altor componente ale mediului (sol ,flora etc ).Pornind de la aceste particularitati ale mediului ,dauna ecologica este considerata in general ,a fi acea vatamare care aduce atingere ansamblului elementelor unui sistem si care ,datorita caracterului sau indirect si difuz ,nu permite constituirea unui drept la reparatie.

Definirea notiunii de paguba ecologica este deosebit de importanta intrucat ea conditioneaza intinderea reparatiei ,desfasurarea actiunilor de restaurare si deci sumele necesare finantarii prin legaturile caii contencioase.

Intrucat calitatea mediului este un element al patrimoniului ,repararea prejudiciului trece prin reconstructia acestuia in ceea ce a fost vatamat si amputat.Aerul, apa, solul, peisajul sunt elemente ale acestui patrimoniu ,dar trebuie sa le adaugam si esteticul, confortul (zgomotul si bruiajul undelor constituie poluari)si ,bineinteles, sanatatea.

Desi in privinta naturii si intinderii sale in doctrina exista destule controverse ,in realitate problema centrala ramane aceea de a sti daca victima unei asemenea daune este omul sau mediul sau. In functie de raspunsul dat ,se contureaza in fapt si conceptia asupra naturii si intinderii daunei ecologice .Aceasta presupune ,in prealabil determinarea statutului juridic al elementelor (naturale ori artificiale)care constituie mediul ,pentru a stabili daca sunt sau nu bunuri protejate din punct de vedere juridic.Astfel ,intr-o prima rezolvare dauna ecologica este cea cauzata persoanelor si bunurilor de catre mediul in care traiesc ,ori prejudiciul cauzat prin intermediul mediului natural.Acesta poate rezulta dintr-o poluare a aerului ,apei ori solului ,dintr-o perturbare acustica etc.

Dupa cum se poate observa ,intr-o asemenea viziune ,mediul este considerat ca fiind cauza ,iar nu victima daunelor.Legata in mod evident de teoria tulburarilor de vecinatate ,aceasta pozitie apreciaza ca intre poluare si sursele traditionale de vecinatate nu exista decat o diferenta de grad ,constand in amploarea consecintelor si caracterul ireversibil al degradarii mediului .Prejudiciul ecologic s-ar caracteriza prin aceea ca interesele afectate printr-u intermediar natural nu sunt decat in mod indirect si colectiv;in consecinta ,repararea nu poate sa fie asigurata decat imperfect pe calea dreptului classic, care presupune leziunea unor state individuale clar identificate.

Anumiti autori considera dauna ecologica drept vatamarea adusa de catre om mediului.Dar si aici punctele de vedere trebuie nuantate.Dauna ecologica este asimilata daunei produse prin poluare si se considera ca vizeaza toate domeniile care contribuie la degradarea factorilor naturali;daca paguba afecteaza in primul rand aerul , apa ori natura, ea nu intereseaza intrucat aceste elemente sunt utilizate de om si el suporta repercursiunile ,in consecinta ,aceasta responsabilitate prin ricoseu ce caracterizeaza paguba ecologica nu se contureaza decat daca consideram ca victime sunt nu numai cei care sufera un prejudiciu direct (in privinta bunurilor sau persoanelor),ci si ansamblul

14

colectivitatii care are interesul de a salva patrimoniul ecologic.Printr-o mai mare generalizare ,F. Caballero ajunge la urmatoarea definitie:constituie dauna orice paguba cauzata direct mediului ,considerata ca independenta de repercursiunile sale asupra persoanelor si bunurilor.Alti autori introduc o distinctie intre daunele prin poluare ,care sunt suportate de patrimonii identificabile si particulari si daune ecologice propriu-zise, suportate de mediul natural in elementele sale inapropiate si afectand echilibrul ecologic in calitate de patrimoniu colectiv.Frecvent ,acelasi accident antreneaza ambele tipuri de daune.

Reprezentantii elementelor mediului natural ,victime ale acestor daune ecologice, trebuie sa fie precis identificati pentru ca sa fie recunoscut un interes de a actiona ,aceasta putand fi functia sociala a asociatilor de protectie a naturii si mediului; putem astfel admite ca lucrurile –mediu sunt si subiecte de drept si nu numai obiecte de drept ,aceasta evolutie fiind ineluctabila.

Intr-o asemenea perspectiva ,consideram ca trebuie sa distingem mai intai daunele ecologice in sens restrans ,desemnand prejudiciul cauzat mediului,independent de leziunea directa a unui interes uman.In acest caz ,mediul natural nu este numai vectorul paguba,ci constituie el insusi obiectul ,dauna reala.A doua categorie o constituie pagubele suferite deopotriva de mediu si de om.

Pornind de la caracteristicile naturale ale mediului ,daunele ecologice sunt ireversibile ,sunt prejudicii difuzate in manifestarea lor si in stabilirea legaturii de cauzalitate (In dreptul civil ,termenii de „prejudiciu”,”paguba” sau „dauna” sunt sinonime. Sunt situatii cand termenul de „dauna”este folosit si in sensul de despagubire stabilita pentru acoperirea de prejudiciu.Uneori despagubirea acordata –cu titlu de operatiune constand in echivalent banesc al pagubei produse –se exprima prin notiunea de daune-interese.

In ceea ce priveste stabilirea intinderii prejudiciului cauzat aceasta este greu de facut ,deoarece multora din elementele componente ale mediului nu li se poate atribui o valoare economica (de exemplu este greu de evaluat pretul unei pasari care a fost victima marii negre ,unui peisaj degradat ,a aerului poluat etc).

In legatura cu raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu ,trebuie sa se tina seama de imprejurarea ca orice fapta se desfasoara intr-o infinita serie de relatii cu alte fapte ori cu o serie de factori exteriori.

Atunci cand se procedeaza la izolarea artificiala a corelatiilor (izolare necesara pentru stabilirea raportului de cauzalitate)un criteriu pentru analiza si selectionarea factorilor contributivi la producerea prejudiciului il constituie si criteriul oferit de relevanta pe care insasi legea o impune unui anumit comportament ,evaluarea juridica a nerespectarii acestor cerinte ,in functie de acest criteriu se poate aprecia in ce masura subiectul raspunderii este dator sa actioneze intr-un anumit mod ,in ce masura prin aceasta actiune a sa era posibil sa opreasca cursul unor evenimente ori actiunea pagubitoare sau in ce fel prin comportarea de nerespectare a legii ,a determinat direct sau indirect producerea prejudiciului(In doctrina si practica din tarile occidentale au fost propuse diferite sisteme pentru delimitarea factorilor sau a imprejurarilor care sa fie retinute in sfera cauzei ce a determinat producerea prejudiciului.Astfel ,potrivit sistemului echivalentei conditiilor ,in ipoteza in care nu se poate stabili cu precizie cauzele prejudiciului ,se atribuie valoarea cauzelor egale tuturor faptelor si evenimentelor care au precedat acel prejudiciu).

15

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu de cele mai multe ori este greu de stabilit ,ca de exemplu ,in cazul poluarii atmosferei ,unde un rol important revine si conditiilor (meteorologice sau de alta natura)care insotesc actiunea cauzelor, influentand-o in sens favorabil sau defavorabil ,accelerand sau intarziind producerea efectelor.Tot astfel ,in cazul accidentelor nucleare unde relatia dintre un accident produs la mii de km si zeci de ani inainte si consecintele acestuia,este greu de stabilit.

Insotind cauzele in timp si spatiu ,conditiile influenteaza asupra actiunii acestora in sensul producerii efectului sau dimpotriva primind sau zadarnicind aceasta actiune.

Aceeasi cauza poate produce asadar efecte diferite ,datorita variatiei conditiilor.De aceea ,pentru cunoasterea legaturii de cauzalitate este necesara cunoasterea tuturor conditiilor concrete ale procesului de determinare cauzala.

Anumite prejudicii aduse mediului sau componentelor sale pot sa nu fie cauzale prin fapta ilicita a unei singure persoane ,ci sa existe un raport de cauzalitate intre prejudiciu si comportarea ilicita a mai multor persoane (pluralitate de cauze). In acest caz, pentu a considera un rezultat ca fiind cauzat in comun ,nu este necesar ca persoanele sa actioneze prin fapte simultane ,de aceeasi intensitate sau ca faptele sa fie legate printr-un scop unic si nici ca persoana care a cauzat rezultatul ,impreuna cu alte persoane ,sa cunoasca faptele celorlalti.Este necesar doar ca faptele ale persoanelor sa constituie in ansamblul lor un tot indivizibil ,cauza prejudiciului.

Caracterul ilicit si cel culpabil al faptei cauzatoare de prejudicii sunt conditii distincte ,fara de care nu exista raspunderea civila (faptul ca nu trebuie sa se confunde culpa cu ilicitul ,fiecare dintre aceste notiuni fiind distincta ,a fost subliniata in literatura juridica).Daca caracterul ilicit al faptei este o conditie a caracterului culpabil in schimb nu orice fapta ilicita este in mod necesar si culpabila..Aceasta se explica in multe situatii in dreptul mediului inconjurator ,unde factorii de mediu pot fi prejudiciati prin fapte care sa cuprinda in sine atitudinea negativa a autorului lor fata de interesele generale ale societatii.Asa cum s-a aratat in literatura juridica pentru ca „fapta ilicita sa devina culpabila trebuie sa se fi produs un anumit ecou pe plan psihologic (in aspectul intelectiv si mai ales volitiv)adica sa capete un contur subiectiv”. In cazul raspunderii obiective, interesul de a se stabili elementul subiectiv ,culpa autorului nu mai subzista ,elementul subiectiv fiind indiferent pentru existenta raspunderii(in legatura cu mediul,numai in domeniul nuclear exista in prezent raspundere obiectiva).

1.8.RASPUNDEREA JURIDICA A STATULUI

In dreptul international al mediului continua sa se faca o distinctie intre „responsabilitatea” internationala si „raspunderea juridica„ internationala: prima se constituie ca urmare a unor actiuni ilegale ,iar ultima este in principal axata pe actiuni licite.Impunerea raspunderii juridice pentru actiuni neinterzise de dreptul international ,indiferent de vina sau de legalitatea activitatii , accentueaza asupra prejudiciului si nu asupra comportamentului.

Principiile traditionale ale responsabilitaii statului pot fuziona cu conceptul raspunderii juridice a statului ,in particular in cazurile care implica activitati extrem de periculoase ,situatii in care statul trebuie sa se conformeze unor standarde stricte ,a caror incalcare generatoare de prejudicii atrage „responsabilitatea statului”.

16

Nu exista inca un consens international asupra detaliilor privind momentul si modalitatea de plata a compensarii ,ci doar prevederi cu caracter general :Declaratia de la Rio (principiul 13)”, consfinteste ca statele trebuie sa-si elaboreze legi nationale privind raspunderea si compensarea victimelor poluarii si a altor pagube aduse mediului. De asemenea, statele trebuie sa coopereze cu o mai mare promptitudine si determinare pentru a elabora legi internationale suplimentare referitoare la raspunderea si compensarea efectelor nefavorabile produse prin prejudicii aduse mediului prin activitati aflate in propria jurisdictie sau sub propriul control,in zone aflate in afara jurisdictiei nationale.In schimb ,in multe tratate este abordata in mod principial ,raspunderea juridica in cazul prejudiciilor cauzate de poluare.Spre exemplu ,Conventia de la Basel din 1989 contine o astfel de obligatie a partilor:”Partile trebuie sa coopereze ,in vederea adoptarii ,pe cat de curand posibil ,a unui protocol care sa stabileasca reguli si proceduri adecvate in domeniul raspunderii materiale si compensarii pagubelor provocate de transportul transfrontalier si de eliminare a deseurilor periculoase si a altor deseuri”.

1.8.1. Practica mondiala privind reponsabilitatea statului

Analiza datelor in cauza ,practica mondiala ne permite sa concluzionam ca principiul responsabilitatii este proclamat intr-o maniera generala ,statele au retineri in precizarea si ,mai ales ,in aplicarea lui.De exemplu ,in urma unui experiment nuclear american din 1 martie 1954 in limita insulelor Marshall ,o nava de pescuit japoneza fukuryu maru si echipajul sau au fost afectati de depunerile radioactive ,situatie in care Guvernul Japonez a prezentat o reclamatie ,cerand o indemnizatie de aproape 6 milioane de dolari.Fata de aceasta ,guvernul american a acceptat sa plateasca 2 milioane de dolari, fara a admite formal responsabilitatea sa.A fost vorba deci de un act gratios ,lasand intacta problema responsabilitatii statului.

Responsabilitatea pentru daunele aduse mediului prin actiunile poluante (inclusiv rezultate din accidentele nucleare),este prevazuta de principiul general ,care interzice oricarui stat „sa utilizeze teritoriul sau pentru acte contrare drepturilor statelor”(Decizia Curtii Internationale de Justitie in cauza Stramtorii Corfu ,din 1949).

In privinta poluarii transfrontaliere ,aceasta regula a fost reglementata in cauza Topitoriei Trail (sentinta arbitrala din 1941)-„nici un stat nu are dreptul de a folosi teritoriul sau ori de a permite folosirea acestuia intr-un mod in care fumul sa produca un prejudiciu pe teritoriul altui stat sau proprietatilor persoanelor care se gasesc pe acesta”.

Dreptul cutumiar ,care s-a format ulterior in domeniul protectiei mediului a inclus aceste principii. Principiul 21 din Declaratia de la Stockholm din 1972 le da o formulare definitiva:”Statele au indatorirea de a face astfel incat activitatile exercitate in limitele jurisdictiei lor ori sub controlul lor sa nu cauzeze daune mediului altor state sau in zone care nu tin de nicio jurisdictie nationala”Acest principiu a fost reafirmat in numeroase instrumente internationale ,atat conventionale ,cat si neobligatorii si ,a devenit in mod incontestabil o parte a dreptului international al mediului.In asa mod el a fost inclus in prevederile Cartii drepturilor si indatiririlor economice ale statelor ,in Declaratia preliminara la programele de actiune succesive ale Comunitatilor europene in domeniul mediului (1973),in Actul final al Conferintei de la Helsinki(1975),Carta Mondiala a Naturii (1982)s.a.

17

Toate aceste documente ,cat si existenta principiilor de drept international al mediului (principiul bunei vecinatati,principiul protejarii patrimoniului comun ,principiul notificarii,si consultarii)impun responsabilitatea statului in ceea ce priveste incalcarea prevederilor de mediu .

Angajarea raspunderii internationale pentru dauna cauzata mediului si in dreptul comun, presupune indeplinirea unor conditii dificil de realizat, in special in cazul poluarii transfrontaliere.Mai frecvente din aceste conditii sunt:

-stabilirea unui raport de cauzalitate intre actul incriminat si paguba produsa.Aceasta ridica un sir de probleme din cauza unor elemente precum: distanta dintre sursa de poluare si locul unde se produce paguba, evolutia in timp a efectelor posibile, combinarea diferitelor forme de poluare si dificultatea distingerii contributiei fiecareia, rolul circumstantelor geografico-climatice in atenuarea sau amplificarea consecintelor negative s.a.

-identificarea, in sens juridic a autorului poluarii este o operatiune care, de asemenea este destul de dificila, in special in cazul poluarii la mare distanta;

-evaluarea prejudiciului reprezinta o alta problema dificila ,cu atat mai mult ,cu cat revenirea la starea anterioara este deseori imposibila in domeniul mediului inconjurator;

-raspunderea pentru dauna ecologica in dreptul international se bazeaza pe culpa imputabila statului in cauza.

Totusi exista anumite exceptii de la regula.Una din ele rezulta din prevederile Conventiei privind responsabilitatea internationala pentru pagube produse de obiecte spatiale (22 martie1972).Potrivit art.2 al Conventiei, statul are a procedat la lansarea unui obiect spatial sau statul al carui teritoriu ori instalatii servesc la lansarea acestui obiect, are in sarcina raspunderea repararii daunelor provocate de obiectul respectiv la suprafata Terrei.

De asemenea ,raspunderea obiectiva intemeiata pe teoria riscului este angajata in cazul pagubelor rezultate din utilizarea pasnica a energiei nucleare si in domeniul daunelor provocate de poluarea marilor prin hidrocarburi.Uniunea Europeana a luat in considerare introducerea principiului raspunderii obiective a producatorilor de deseuri cauzatoare de poluari transfrontaliere.In acest caz raspunderea rezulta din simplu fapt al incalcarii unei obligatii internationale a statelor.

Jurisprudenta internationala a evitat, cu rare exceptii, de a recunoaste si aplica raspunderea fara culpa a statelor in materie, preferand sa recurga la alte metode juridice (ex.bazate pe regula echitatii). In legatura cu aceasta ,Comisia de drept international a ONU s-a orientat spre o solutie mai flexibila ,in sensul ca raspunderea s-ar impune pentru toate daunele transfrontaliere grave ,dar se lasa statelor interesate libertatea de decizie privind reparatia in fiecare caz concret , pe baza echitatii si echilibrului de interese.

In cazul dat se observa o necesitate stringenta de a acoperi lacunele in dreptul international al mediului in ceea ce priveste delimitarea mai clara a raspunderii, perfectionarea metodicii de demonstrare a prejudiciului cauzat ,codificarea normelor de raspundere in domeniul protectiei mediului si ridicarea lor la nivel de norme generale obligatorii pentru intreaga comunitate.De asemenea ,concluzionam ,ca infaptuirea cu succes a acestor obiective necesita si existenta unei institutii internationale ,cum ar fi Tribunalul Ecologic European ,in competenta caruia ar include atragerea raspunderii statelor pentru incalcarea principiilor internationale de mediu si a prevederilor de

18

protectie a mediului inconjurator ,incluse in Conventii si Acorduri internationale. Tribunalul European in chestiuni de mediu ar trebui sa activeze pe baza de autosesizare, iar hotararile sale sa se bazeze pe principiul obiectivitatii.

Un aspect important al raspunderii pentru incalcarea prevederilor privind protectia mediului este cel referitor la daunele nucleare .Pentru a crea cadrul normativ de prevederi in cazul accidentelor nucleare ,au fost adoptate un sir de acte internationale:Conventia de la Viena referitoare la responsabilitatea civila in materie de daune nucleare (1963),Conventia de la Bruxelles referitoare la responsabilitatea exploatantilor de nave nucleare (1962),Conventia de la Paris asupra responsabilitatii civile in domeniul energiei nucleare (1960),Conventia privind protectia muncitorilor impotriva radiatiilor ionizate si Recomandarea in aceeasi problema ,adoptata in cadrul OIM.

Statul isi angajeaza responsabilitatea materiala –indiferent daca temeiul juridic ar fi o conventie internationala sau o lege interna, intrucat activitatile date se efectueaza numai de catre state (in cazul exploziilor nucleare), si in principal de catre state (in cazul exploatarilor instalatiilor nucleare, care apartin unor unitati de stat).

Regula generala de stabilire a responsabilitatii specifica faptul ,ca statul de origine este responsabil in totalitate pentru daunele produse dincolo de frontierele sale ,in cazul in care acestea sunt consecinta unui comportament al lui ,care a incalcat prevederile unei obligatii internationale.

In cazul raspunderii statului pentru daune nucleare, in doctrina se arata, ca aceasta poate sa apara ,fie ca o raspundere bazata pe ideea generala, care tine de normele dreptului national al obligatiilor (fapt cauzator de prejudiciu), platind despagubiri victimelor (persoane fizice ,nationalii sau strainii ,unui alt stat etc.), fie ca o raspundere reglementata de dreptul international sub forma contractuala, potrivit conventiilor privind despagubirea pentru daune nucleare.

Repararea ar putea fi ceruta in caz de accident nuclear prin aplicarea Conventiei de la Viena privind responsabilitatea civila in materie de daune nucleare(1963).

Chiar si in perioada conflictelor armate protectia mediului reprezinta obiectiv.Printre primele reglementari internationale cu privire la protectia mediului inconjurator putem mentiona Conventia din 1976”cu privire la interzicerea utilizarii in scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului natural „.In conformitate cu aceasta Conventie ,statele-parti se obliga sa nu foloseasca in scopuri militare tehnici ,care ar putea influenta negativ mediul inconjurator”.Alt document care reglementeaza acest domeniu este Protocolul aditional nr.I ,care interzice utilizarea metodelor si mijloacelor de lupta ,concepute pentru cauzarea ,sau in urma carora pot aparea drept consecinte daune excesive aduse mediului inconjurator.Acelasi aspect il cuprinde si Conventia de la Geneva din 10 octombrie 1980.

Din anul 1978, Comisia de Drept International a ONU manifesta o preocupare constanta pentru stabilirea regimului juridic al raspunderii internationale a statelor intemeiata pe „risc”.Aceasta forma de raspundere are un caracter obiectiv, fiind suficienta constatarea producerii unui prejudiciu ,chiar in absenta incalcarii unei norme de drept international.

Dreptul international actual reglementeaza pe cale conventionala raspunderea internationala bazata pe risc, in principal in trei domenii:

19

a) in domeniul nuclear ,conventiile internationale prevad existenta unei raspunderi obiective pentru exploatarea instalatiilor nucleare(Conventia de la Paris din 1960,Conventia de la Viena din 1963 etc)

b) in domeniul maritim, in special in cazul poluarii marilor cu hidrocarburi,conventiile internationale prevad o raspundere obiectiva a proprietarilor de nave care transporta hidrocarburi sau a celor care exploateaza instalatii de foraj marin(Conventia asupra dreptului marii din 1982 etc)

c)in cazul activitatii spatiale a statelor sau organizatiilor internationale (Tratatul privind spatiul cosmic din 1967, Conventia asupra raspunderii internationale pentru daune provocate de obiecte spatiale din 1972).

Conform regulilor conturate in dreptul international ,sarcina repararii daunelor (daca au valoare substantiala )in aceste cazuri nu revine integral statului care le-a produs, ci aceasta se va stabili pe baza negocierilor purtate cu statul victima.Totodata ,se impune cooperarea statelor in sensul reducerii riscurilor producerii unor accidente din activitati de acest gen.

Conventia privind raspunderea civila pentru daunele rezultate din exercitarea de activitati periculoase pentru mediu.Adoptata de Comitetul Ministrilor Consiliului Europei si deschisa spre semnare in martie 1993 ,Conventia de la Lugano tinde sa stabileasca un regim comun ,la nivel european ,in domeniul raspunderii civile pentru pagubele rezultate din activitatile periculoase pentru mediu.Sunt vizate activitatile stabilite prin art.2:cele legate de substantele periculoase (asa cum sunt denumite de reglementarile comunitare –anexa I),activitatile privind organismele modificate genetic, microorganisme si orice manipulare privind deseurile.Sunt exceptate pagubele provenind din operatiuni din transportul si substantele nucleare in masura in care conventiile speciale privind acest domeniu se aplica.Conventia acorda o atentia deosebita problemelor accesului la informatia de mediu.Este vorba nu numai de informatiile detinute de autoritatile publice (art.14 si 15 ),ci si de cele apartinand institutiilor avand responsabilitati publice in materie de mediu(art.16),ori informatiile specifice detinute de expoatanti(art.17).In acest din urma caz ,victima unei pagube poate cere tribunalului de a ordona exploatantului sa-i furnizeze informatiile specifice care apar ca necesare.

Destul de complexa este definitia daunei, potrivit Conventiei de la Lugano .Astfel, dauna ecologica reprezinta:

-decesul sau leziunile corporale;-orice piedere sau orice prejudiciu cauzat bunurilor, altele decat instalatiile sau

bunurile care se gasesc pe locul activitatii periculoase si se afla sub controlul exploatantului;

-costul masurilor de ocrotire a mediului;Cauzele de exonerare de raspundere a exploatantului sunt ,in linii generale,

identice cu cele prevazute de dreptul comun .Astfel art.8 prevede: dauna rezultata dintr-un act de razboi ,de ostilitati ,de razboi civil ,dintr-un fenomen natural cu caracter exceptional ,inevitabil ,dauna rezultata din fapta comisa cu intentie de catre tert ,in pofida masurilor de siguranta adoptate, s.a.

20

Conventia privind responsabilitatea civila in materie de pagube nucleare (Conventia de la Viena)

Incheiata la 21 mai 1963 ,intratat in vigoare la 12 noiembrie 1977 ,Conventia porneste de la „necesitatea instituirii unor standarde minime ,de natura sa asigure protectia financiara impotriva daunelor rezultand din anumite utilizari ale energiei nucleare in scopuri pasnice .Are o vocatie universala ,putand fi semnata de toate statele lumii.Acelasi domeniu il reglementeaza si Conventia de la Paris (1968),care se deosebeste de cea de la Viena prin faptul ca are un caracter regional ,fiind accesibila numai tarilor membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE).Reglementarile internationale in domeniu ,in primul rand cele prevazute de Conventia de la Viena si cea de la Paris au consacrat o serie de principii comune raspunderii civile pentru daunele nucleare ,cum sunt:

-principiul raspunderii obiective si exclusive:Conventia de la Viena a optat pentru o raspundere obiectiva ,independenta de culpa ,a exploatantului pentru prejudiciile cauzate de un accident nuclear survenit in instalatia sa .Exploatantul raspunde obiectiv de orice dauna nucleara,culpa fiind exclusa;

-principiul canalizarii raspunderii spre exploatant :se exprima prin faptul ca victimele nu pot actiona decat impotriva exploatantului responsabil si in faptul ca exploatantul nu dispune de un regres impotriva altor persoane;

-principiul limitarii raspunderii exploatantului: responsabilitatea exploatantului este limitata atat in ceea ce priveste cuantumul reparatiei financiare, cat si in privinta termenului de introducere a cererii.

Originalitatea regimului raspunderii civile pentru dauna nucleara se refera la faptul ca principiile pe care le rezolva se aplica ,pentru prima data sistematic ,unui domeniu industrial si au cunoscut o larga consacrare la nivel international .Cu toate dificultatile inregistrate in privinta raspunderii ,vointa statelor de a armoniza legislatiile nationale in materie ,exista si este probata de Conventiile internationale mentionate si de raporturile speciale pe care acestea le instituie .

Responsabilitatea pentru daunele aduse mediului si cele cauzate de accidentele nucleare nu sunt unicele domenii reglementate in documente internationale.Protectia sanatatii este de asemenea un obiectiv de mediu,regimul comunitar trebuie sa acopere ambele „prejudiciile traditionale”(prejudicii cauzate persoanelor si bunurilor) si prejudiciile cauzate mediului.Acest tip de prejudicii trebuie sa includa doua tipuri de contaminari : a localitatilor si prejudicii naturii si diversitatilor biologice in Comunitate.Deoarece multe dintre habitate si cursuri de apa traverseaza frontierele statelor membre ,un regim comun comunitar poate oferi solutii in lichidarea prejudiciilor transfrontaliere.Ca si toate regimurile nationale de raspundere pentru prejudiciile cauzate mediului ,cel comunitar trebuie sa se bazeze pe respnsabilitattea stricta ,situatia in care prejudiciu este cauzat de o activitate periculoasa.In cazul prejudiciului de mediu ,poluatorul plateste o recompensa ce ar putea acoperi costul lucrarilor de restaurare.Mai mult decat atat ,pentru cazurile de prejudiciu al mediului, grupurile publice trebuie sa aiba dreptul de a influenta autoritatile publice atunci cand nu au fost intreprinse masurile necesare.Astfel de grupuri trebuie sa aiba permisiunea de a intreprinde actiuni in cazuri urgente ,daca exista necesitatea de a preveni prejudiciile de mediu .Aceste prevederi corespund stipularilor Conventiei de la Aarhus din 1998

21

privind accesul publicului larg la informatia de mediu ,la procesul de luare a deciziilor si la justitie.

In practica internationala apar diferende privind prejudiciile cauzate mediului, care necesita solutionare de catre organe internationale.In acest scop ,in iulie 1993in cadrul Curtii Internationale a ONU (Haga) a fost constituita „Camera privind chestiunile ecologice „.Din initiativa unui grup de juristi ,in cadrul conferintei de la Mexic, noiembrie 1994 ,a fost instituit Tribunalul Ecologic International.Tribunalul este o organizatie neguvernamentala . Activitatea Tribunalului Ecologic International este cuprinsa in Statutul acestuia, in conformitate cu care solutionarea diferendelor privind daunele aduse mediului pot avea trei forme distincte:a)consultarea partilor cointeresate in urma adresarii lor si in baza analizei juridice a situatiei ;b)solutionarea diferendului prin gasirea compromisului ,acceptat de ambele parti si care va fi indeplinit voluntar;c)efectuarea intregului proces de judecatat pe baza adresarii partilor si cu acceptarea hotararii judecatii ca fiind obligatorie pentru parti.

Categoria subiectelor care pot apela la Tribunalul Ecologic International este nelimitata. Acestea pot fi persoane fizice, organizatii obstesti, organe statale ,inclusiv guverne.

Tribunalul Ecologic International poate examina diferende privind poluarea mediului inconjurator a statului vecin si repararea prejudiciului cauzat ,interzicerea sau stoparea activitatilor degradante ,diferende privind utilizarea resurselor naturale de catre mai multe state ,diferende privind drepturile ecologice ale persoanelor.Examinarea diferendelor se bazeaza pe prevederile dreptului international al mediului ,legislatia internationala a statelor ,pe precedente.

Concluzia care se cere, este ca raspunderea este considerata o solutie secundara in raport cu masurile de prevenire si reducere a efectelor negative asupra mediului inconjurato..De aceea ,masurile concrete de solutionare a diferendelor aparute in urma cauzarii prejudiciilor cauzate mediului sau incalcarea obligatiilor stipulate in conventii, trebuie sa fie direct reglementate in aceleasi conventii ,pentru a nu lasa o cale de a evita raspunderea pentru aceste actiuni.

22