Baza economică a administraţiei

Capitolul 1.Baza economică aadministraţiei publice locale.5.1. Proprietatea administraţiei publice locale.

5.1.1. Noţiuni de bază.5.1.2. Managementul proprietăţii.

5.2. Finanţele publice locale.5.2.1. Esenţa şi structura finanţelor publice locale.5.2.2. Bugetele locale – principala sursă

financiară a organelor publice locale.5.2.3. Clasificarea bugetelor locale.5.2.4. Resursele financiare extrabugetare.5.2.5. Managementul veniturilor şi cheltuielilor locale.

5.3. Bugetul local.5.3.1. Principiile bugetare.5.3.2. Formele principale de buget.5.3.3. Elaborarea bugetului local.

5.4. Managementul finanţelor publice locale.5.4.1. Evaluare situaţiei financiare.5.4.2. Administrare şi pronosticare veniturilor.5.4.3. Cheltuielile publice locale.

Baza economică a administraţiei publice localeo alcătuiesc: proprietatea publică locală,finanţele locale, proprietatea de stat aflată subadministrarea organelor publice locale.

Eficienţa activităţii organelor publice localeeste determinată de resursele materiale şi

financiare de care dispun autorităţile publicelocale şi care reprezintă baza lor economică.

1.1. Proprietatea administraţieipublice locale.

1.1.1. Noţiuni de bază.Sub proprietatea administraţiei publice locale

înţelegem orice bun care aparţine cu drept deproprietate organelor administraţiei locale cum arfi cele orăşeneşti, săteşti sau alte organelocale.

Tipurile de proprietate ale administraţieilocale este foarte variată şi include:

Întreprinderile locale; Instituţiile publice locale; Fondurile locative şi ne locative, clădirii,diverse spaţii;

Pachetul de acţiuni ale organelor publicelocale în capitalul statutar ale diverselorsocietăţi pe acţiuni;

Proprietate subdiviziunilor structurale aleorganelor publice locale care au bugetpropriu;

Obiecte ale infrastructurii inginereşti,drumurile locale, diferite tipuri decomunicaţii, etc.;

Bănci şi alte instituţii financiare careaparţin autorităţilor locale;

Instituţii de învăţământ, localuri decultură şi sport, de asistenţă medicală ceaparţine administraţiei publice locale.

Evidenţa proprietăţii administraţiei publicelocale este în competenţa unui organ specializat,prin ducerea unui registru special.

Orice bun poate trece sau poate fi scos dinproprietatea organelor publice locale înurmătoarele cazuri:

La decizia organelor publice centrale; La decizia organelor publice judeţene; La decizia organelor publice locale aleoraşelor, satelor;

La decizia judecătoriei, după intrarea ei învigoare;

În urma încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, donare, sau alte contracte ce nucontravin legislaţiei în vigoare.

De asemenea organele publice locale potadministra proprietate care îi aparţine efectuândcu ea alte tranzacţii cum ar fi schimbul uneiproprietăţi pe alta, sau arendarea proprietăţii înambele direcţii. Adică administraţia publicălocală poate da în arendă un bun şi poate în cazde necesitate lua un bun în arendă.

În caz dacă un bun devine ne utilizabilorganele locale pot primi decizia pentrulichidarea lui.

1.1.2. Managementul proprietăţii.

Cu regret, multe administraţii locale nuînţeleg pe deplin rolul proprietăţii şiposibilitatea utilizării ei pentru majorareaveniturilor locale şi satisfacerea problemelorsociale care sun în continuă creştere. Puţiniconducători din cadrul administraţiei publicelocale privesc proprietatea ca un activ strategic,care este necesar de administrat eficient.Proprietatea foarte rar este tratată cainvestiţie, profitul căreia poate fi controlat.

Noţiunea de administrare a activelor estefoarte pe larg utilizată pe piaţa imobilului.Administrarea activelor include în sine procesulde luare a deciziilor în scopul maximizăriipreţului imobilului şi venitului potenţial de peurma lui. Sfera administrării proprietăţiicuprinde un spectru larg de probleme cum ar fi:administrarea proprietăţii, cercetarea peţii,evaluarea proprietăţii, marketingul ş.a.

Se poate de enumerat următoarele scopuri pecare le urmăreşte administrarea proprietăţiiadministraţiei publice locale:

maximizarea preţului imobilului, minimizareacheltuielilor de întreţinere şi satisfacereamai calitativ a necesităţilor societăţii;

primirea deciziilor raţionale privitor lavânzarea sau darea în arendă a proprietăţii;

calcularea exactă a pierderilor şicâştigurilor de pe urma proprietăţii;

utilizarea efectivă a proprietăţii în cazulcondiţiilor favorabile pe piaţă şi lărgireacolaborării cu sectorul privat;

perfectarea planificării bugetare şiasigurării tehnico-materiale în toatesubdiviziunile administraţiei publicelocale, care utilizează bunuri imobiliare.

Practica administrării proprietăţii se împarteîn trei direcţii:

Crearea sistemei de conducere, includemăsurile necesare pentru crearea sistemei deadministrare propriu zisă, care va servi ca bazăpentru acţiunile posterioare de primire adeciziilor şi realizare a proiectelor;

Primirea deciziilor privitor la realizareaproiectelor. Are loc planificarea şi realizareaproiectelor concrete legate cu proprietate cum arfi: vânzarea ei, cumpărarea, îmbunătăţirea,arendarea sau construcţia de noi edificii;

Administrarea portofoliului de proiecte.Administrarea mai multor proiecte care se află laetapa de realizare.

Pentru a putea administra eficientproprietatea este necesar de studiat funcţiile debaza pe care le exercită administraţia locală. Dinpunctul dat de vedere administraţia locală înraport cu proprietate este:

utilizator; investitor; subiect, care asigură necesităţile sociale;

dizainer, în cazul când este vorba deamenajarea teritoriului;

vânzător de bunuri.Rolul managerului pe imobil este de a trata

administraţia locală ca utilizator şi investitor.Ca utilizator managerul determină valoarea ei depiaţă şi caracteristicile specifice cum ar fiplata de arendă. Ca investitor, managerul esteconştient de faptul că proprietatea are valoareinvestiţională, măsurată prin veniturile obţinutede la ea, valoare reziduală, cheltuieli deîntreţinere etc.

1.2. Finanţele publice locale.1.2.1. Esenţa şi structura finanţelor

publice locale.Finanţele locale reprezintă o sistemă de

relaţii economice, prin intermediul căreia are locdistribuirea şi redistribuirea venitului naţional,fondurilor financiare, utilizate pentrudezvoltarea economică şi socială a unităţiloradministrative locale.

Prin intermediul finanţelor locale statulrealizează politica sa socială. Oferindautorităţilor locale resurse pentru bugetele lor,indirect finanţează învăţământul primar, care dupălegea Republicii Moldova este în competenţaorganelor publice locale, sistemul medical,serviciile comunale acordate populaţiei,construcţia şi întreţinerea drumurilor, etc.

Cu ajutorul finanţelor locale statulefectuează egalarea potenţialului economic şisocial a diverselor teritorii, judeţe, oraşe,sate, care în rezultatul unor condiţii istorice,geografice, sau alte cauze rămân în urmă îndezvoltarea lor.

Finanţele publice locale au la baza lor treicomponente de baza, cea mai importantă fiindbugetele locale. Cel de al doilea component estefinanţele întreprinderilor care se împarte înfinanţele întreprinderilor municipale, care seaflă în proprietate municipală şi finanţeleîntreprinderilor, firmelor şi organizaţiilorparticulare, care sunt utilizate în scopurisociale. Cel de al treilea component î-lconstituie fondurile locale extrabugetare.

1.2.2. Bugetele locale – principala sursăfinanciară a organelor publice locale.

Principalul component al finanţelor publicelocale î-l constituie bugetele locale, încompetenţa organelor publice locale întră:crearea, elaborarea, adoptarea şi realizareabugetelor locale.

Rolul economic al bugetelor locale esteevidenţiat prin funcţiile pe care ele leîndeplinesc: formarea fondurilor băneşti;asigurarea financiară a activităţii organelorpublice locale; distribuirea şi utilizareafondurilor obţinute între ramurile economieilocale; controlul activităţii financiare aîntreprinderilor din teritoriu.

Un rol aparte al bugetelor publice locale înconstituie rolul lor major în dezvoltareainfrastructurii judeţelor, oraşelor şi satelor.

Spre deosebire de bugetul de stat, bugetelelocale nu pot fi aprobate cu deficit bugetaranual, orice cheltuieli ale organelor publicelocale trebuie să fie asigurate cu veniturilecorespunzătoare evidenţiate în bugetul anual.

Principalele surse de venituri ale bugetelorlocale includ:

- Impozite şi taxele locale prevăzute de Codulfiscal şi Legea privind impozitele şi taxelelocale;

- Defalcările din impozitele fiscale generalede stat, determinate prin Legea bugetului destat;

- Transferurile de la bugetele de stat, dupăcaz de la bugetul judeţean, municipal;

- Veniturile încasate din mijloacele specialeale instituţiilor bugetare;

- Încasările din vânzarea bunurilorpatrimoniale ale unităţilor administrativ –teritoriale;

- Alte încasări prevăzute de lege.În linii mari bugetele locale sunt formate din

două tipuri de venituri, în literatura despecialitate ele mai poartă denumirea de venituriproprii şi venituri regulatorii.

Veniturile proprii, în sens direct indică faptul căaceste resurse aparţin deplin organelor publicelocale, ele vin în bugetul local direct, ocolind

bugetul de stat. Veniturile proprii se formează pebaza impozitelor şi taxelor locale, defalcăriledin impozitele fiscale generale de stat acordateorganelor publice locale în cote fixe,reglementate prin lege.

Veniturile regulatorii sunt resursele financiareacordate de către organele administraţiei centralecelei locale, peste resursele proprii aleadministraţiei locale, necesare pentru activitatelor normală. Astfel, statul reglează bugetelelocale, asigurând echilibrul între veniturile şicheltuielile bugetelor locale.

Structura detaliată a veniturilor organelorpublice locale este formată conform Coduluifiscal, Legii privind impozitele şi taxele localecât şi Legea bugetului de stat. Componenţa şistructura bugetului local se schimbă de la an laan respectându-se unele caracteristici de bază,cum ar fi:

Veniturile proprii: Impozitele pe imobil; Impozite pentru utilizarea resurselornaturale, impozit pe pământ, plata de arendăa pământului, etc.;

Alte venituri proprii, impozite locale,venituri din urma vânzărilor unor imobile,etc.

Venituri regulatorii: Impozitele fiscale generale de stat, pevenit, taxa pe valoarea adăugată, accizele;

Dotaţii şi subvenţii din bugetul judeţean şide stat;

Surse primite din clearingul efectuat cualte bugete locale, judeţene, municipale.

Pentru o analiză mai profundă a subiectuluidat privitor la cota fiecărui tip de impozit, estenecesar de consultat legile enumerate mai sus,pentru anul care ne interesează.

Organele administraţiei publice locale tind cacota veniturilor proprii în structura bugetului săfie cât mai mare, deoarece aceasta le-ar asigura oautonomie şi libertate în acţiuni şi decizii. Cucât cota veniturilor proprii este mai mare cu atâteste mai uşor pentru populaţia locală de a ştipentru ce anume plătesc ei impozit.

Dezvoltarea potenţialului economic alstatului, creşterea populaţiei, urbanizare suntfactorii principali care contribuie la creştereacheltuielilor bugetelor locale.

Procesul urbanizării, creşterea cererii laservicii sociale prestate populaţiei, respectivdezvoltarea continuă a infrastructurii locale,determină majorarea ponderii bugetelor locale înadministrarea statului.

Structura cheltuielilor locale depinde demulţi factori cum ar fi: tipul localităţii,numărul populaţiei, cerinţele sociale, tipul deproducţie specific regiunii date etc. Generalizândcunoştinţele privind structura cheltuielilorbugetelor locale se poate de alcătui un model

tipic, care corespunde tuturor bugetelor locale,cu specificul enunţat mai sus.

Susţinerea financiară a ramurilor economieilocale:

Industrie şi construcţii; Întreprinderile agricole şi fermieriilocali;

Transportul, gospodăria drumurilor; Gospodăria comunală şi locativă.

Activităţi social – culturale: Învăţământul; Cultura şi arta; Medicina; Politica socială, etc.

Cheltuieli de administrare; Cheltuieli de asigurare a ordinii publice; Alte cheltuieli.Principala deosebire în structura

cheltuielilor bugetelor locale este legat de tipullocalităţii. Astfel, cheltuielile bugetare pentruun locuitor în oraşe este de 5-7 ori mai mare caîn localităţile rurale. Organelor administraţieipublice urbane are sub control mulţime deîntreprinderi municipale, care acordă diverseprestări populaţiei, spre exemplu comunale, deaceea cheltuielile legate de gospodăria municipalăsunt semnificative şi constituie de la caz la cazpeste 40% din toate cheltuielile. În competenţaorganelor publice locale din sate şi orăşele mici,de regulă se află doar instituţii social culturaleşi cheltuielile majore le constituie anume cele

legate de activităţile social-culturale. Dacăponderea cheltuielilor social-culturale în oraşeconstituie 30-50% atunci în sate ele constituie60-80%.

O problemă actuală în prezent esteîmbunătăţire infrastructurii localităţilor atâturbane cât şi rurale, construcţia de drumuri,locuri de odihnă, etc. Aceasta contribuie laapariţiei tendinţe de creştere a cheltuielilor deamenajare a teritoriului.

1.2.3. Clasificarea bugetelor locale.Pentru a înţelege mai bine procese bugetare,

cât şi pentru asigurare unui control eficient amodului cum se formează şi utilizează resurselebugetare, de asemenea pentru a stabili clarpriorităţile noastre şi cerinţele actuale alesocietăţii, cât şi pentru a urmări cum suntutilizate resursele pe fiecare compartiment,serviciu, în practica contemporană se faceclasificarea bugetelor locale fiecare din acesteclasificări permite evidenţierea unui sau altuiaspect cere ne interesează.

După conţinutul activităţii deosebim:Bugete curente, care includ totalitatea

veniturilor şi cheltuielilor organelor publicelocale, pentru asigurarea necesităţilorlocalităţilor conduse. Aceste resurse suntutilizate pentru menţinerea desfăşurării normale aactivităţii gospodării municipale.

Bugete de dezvoltare. Cuprind totalitateaveniturilor şi cheltuielilor utilizate pentrudezvoltarea infrastructurii.

Din punct de vedere a scopului, urmărit de organeleadministraţiei publice deosebim:

Bugete utilizate pentru îndeplinireasarcinilor şi funcţiilor proprii ale organelorpublice locale;

Bugete utilizate pentru îndeplinireasarcinilor organelor centrale, care au fostdelegate organelor publice locale.

După termenul de planificare, deosebim: pe termenscurt-1 an, mediu-3 ani şi lung-5 ani. Esteevident că bugetul clasic aste de un an de zile.Totuşi pentru a asigura dezvoltarea complexă şinormală a localităţii conduse trebuie de efectuatplanificarea financiară de perspectivă.

Un rol important în clasificarea bugetelor î-ljoacă scopul pentru ce ele sunt utilizate. Acesteclasificări permit de a urmări unde şi cum suntutilizate resursele bugetare. Pentru aceasta sefac următoarele clasificaţii a cheltuielilorbugetare:

Politică, presupune divizarea cheltuielilor peverticală, între diferite nivele aleadministraţiei publice, cât şi pe orizontală,între diverse subdiviziuni ale organelor publicelocale. Această clasificare permite distribuireauniformă a obligaţiilor între diverse niveleierarhice cât şi între compartimente. Principiulde repartizare este: sarcina care poate fi

îndeplinită satisfăcător de o unitate mică, nutrebuie să fie delegată unei structuri superioare,care dispune de un potenţial mai mare.

Administrativă, presupune divizarea cheltuielilorîntre structurile administraţiei publice. Are loco distribuire uniformă a sarcinilor în interiorulorganelor publice locale. Această clasificarepermite de a evidenţia eficacitatea activităţiifiecărei subdiviziuni în parte.

Specifică, permite clasificarea cheltuielilordupă destinaţie (remunerarea muncii, achitareapentru serviciile, mărfurile primite, subsidii,construcţii, etc.). această clasificare permite dea evidenţia priorităţile bugetare.

Clasificările arătate mai mult au un caractergeneral, util pentru toţi managerii publice saumanagerii finanţelor. Dacă se doreşte de a căpătaunele informaţii suplimentare, fiecare conducătorstabileşte modul şi criteriile după care va faceclasificarea pentru a atinge scopul propus.

1.2.4. Resursele financiareextrabugetare.

Pentru o conducere eficientă a localităţilor,organele publice locale prin lege au dreptul de adispune şi de resurse financiar extrabugetare.Volumul acestor resurse cât şi utilizarea lorindică calităţile manageriale ale conducătorilorlocali. Capacitate managerului administraţieipublice locale de a găsi limbă comună cuconducătorii întreprinderilor din teritoriul şiabilitate de a-i stimula să efectueze cheltuieli

publice determină volumul resurselorextrabugetare.

Principalele categorii de venituriextrabugetare sunt: resursele financiare aleîntreprinderilor utilizate pentru dezvoltareateritoriului şi fondurile extrabugetare.

Dezvoltarea industriei este urmată de regulăde creşterea populaţiei. Aceasta duce lautilizarea intensivă a infrastructurii urbane, câtşi la creşterea necesităţilor sociale alepopulaţiei, care în final determină creştereacheltuielilor locale. Industrializare rapidă aunei regiuni face practic imposibil asigurareadezvoltării adecvate a infrastructurii curesursele bugetului local. Conducătoriiîntreprinderilor la rândul lor sunt conştienţi defaptul că activitatea normală a întreprinderii,productivitatea muncii depinde de dezvoltareainfrastructurii sociale a localităţii.

Când se construieşte o întreprindere nouă,apare necesitatea în construcţia de drumuri,locuinţe, magazine, grădiniţe, şcoli etc. Bugetelelocale nu pot face faţă rapid acestor necesităţi.Pentru a soluţiona problema dată din venitul netal întreprinderii se formează fonduri speciale.Aceste fonduri sunt utilizate pentru: construcţiade locuinţe pentru lucrătorii întreprinderii,construcţia de drumuri necesare pentru activitateîntreprinderii etc. Întreprinderile oferămuncitori şi resurse financiare pentru diverseactivităţi publice.

Totuşi de multe ori o singură întreprindere nupoate efectua unele lucrări care cer resursefinanciare enorme, pentru această întreprinderilese unesc pentru a participa în cote la construcţiainfrastructurii urbane. O metodă de soluţionare aproblemelor legate de construcţia unor instituţiipublice costisitoare este crearea fondurilorextrabugetare, care reprezintă o altă sursă devenituri pentru administraţia publică locală.

Fondurile locale extrabugetare se pot formadin:

contribuţiile benevole ale unităţiloreconomice şi ale cetăţenilor pentrurezolvarea problemelor de interes comun;

veniturile provenite din vânzarea titlurilorde valoare, acţiunilor de importanţă locală,din loteriile locale, etc.;

alte mijloace prevăzute de lege, cum ar fidiverse amenzi.

Fondurile locale extrabugetare se formează ladecizia organelor publice reprezentative locale.La decizia lor organele administraţiei localedeschid în bancă un cont special pentru colectareaşi păstrarea resurselor financiare.

Pentru administrarea fondului se creează unconsiliu de administrarea a fondului, care esteformat din reprezentanţi ai organelor publicelocale şi întreprinderile interesate. Consiliul deadministrare a fondului decide asupra utilizăriiresurselor fondului.

Crearea fondurilor locale extrabugetareasigură:

- Concentrarea resurselor întreprinderilor şia administraţiei publice locale, în scopuldezvoltării infrastructurii;

- Sporirea cointeresării materiale a organelorpublice locale de rezultatul activităţiilor;

- Creşterea capacităţii financiare a organeloradministraţiei publice locale, ce asigură odesfăşurare normală a activităţii lor şipermite îndeplinirea de către ele asarcinilor puse;

- Utilizarea mai eficientă a resurselorsocietăţii, la distribuirea cărora participăutilizatorii de servicii;

- Întărirea legăturilor economice dintreorganele publice locale şi întreprinderiledin teritoriu;

- Eliberarea întreprinderilor de obligaţia dea efectua lucrări ne specifice lor;

- Creşterea posibilităţilor financiare aleorganelor publice locale de a lichidadisproporţiile dintre sfera productivă şicea ne productivă, cât şi disproporţiilor îninteriorul infrastructurii;

- Sporirea rolului organelor locale îndezvoltarea anumitor ramuri aleinfrastructurii, sporirea nivelului tehnic aîntreprinderilor administrate, ce asigurăcondiţiile necesare pentru dezvoltarea lor;

- Ridicarea nivelului de deservire,perfecţionarea şi diversificarea serviciiloracordate populaţiei.

1.2.5. Managementul veniturilor şicheltuielilor locale.

1.3. Bugetul local.Bugetul comunei este un act politic în măsura

în care el permite, periodic, o punere de acordîntre primar şi consiliul municipal cu referire laintervenţiile şi orientările având o incidenţăfinanciară. Pregătit şi propus de primar, votat deconsiliul municipal, bugetul constituie, într-adevăr, documentul de bază în jurul căruia seordonează, în fiecare an, activitatea comunală. Eltraduce, în termeni financiari, acţiunileîntreprinse de comună.

În sensul tehnic al cuvântului, bugetulcomunal este actul prin care sunt prevăzute şiautorizate încasările şi cheltuielile anuale alecomunei. În, executarea acestora, înscrise înbuget (buget, act de prevedere), primarul trebuiesă respecte limitele definite de consiliulmunicipal (buget, act de autorizare).

Bugetul este elaborat conform marilorprincipii bugetare de drept public şi după oprezentare simplificată.

1.3.1. Principiile bugetare.Marile principii ale dreptului bugetar care

stau la baza elaborării bugetului de Stat sunt

aplicabile şi bugetelor colectivităţilor locale.Este vorba de cele trei principii tradiţionale:anualitatea, universalitatea şi unitatea. Sectorulpublic local mai cunoaşte şi un al patruleaprincipiu care îi este specific: al echilibruluireal.

a. Principiul anualităţii.Acesta prezintă două aspecte :• Bugetul trebuie votat de adunarea generală

doar o singură dată pe an ;• Execuţia sa trebuie să se înscrie în cadrul

anului. Este vorba de a permite intervenţiaperiodică a consiliului municipal pentru punereala punct a planurilor financiare şi a facilităriicontrolului execuţiei bugetare. Acest principiuînsă, cunoaşte amendamente în funcţie de diverseconstrângeri. Pe de o parte, adeseori este necesarsă se corecteze prevederile iniţiale prin hotărârimodificatoare (buget suplimentar şi autorizărispeciale). Pe de altă parte, s-a dovedit că estecomod să se prelungească cu o lună durataexecuţiei bugetare spre a se putea alipioperaţiile do execuţie la anul bugetar care atrecut.

b. Principiul universalităţiiAcesta se bazează pe două reguli:• regula produsului brut care interzice orice

contracţie între venituri şi cheltuieli pentru ase permite o prezentare sinceră a bugetului;

• regula ne afectării veniturilor careinterzice păstrarea unor anumite venituri pentruacoperirea unor cheltuieli determinate.

Şi acestui principiu a trebuit să i se aducăderogări care se, răsfrâng mai ales asupra celeide-a doua reguli: este vorba de anumite încasări(ex.: donaţii şi legate testamentare) care nu potfi utilizate decât într-un scop definit.

c. Principiul unităţiiConstă în faptul de a cere ca toate

cheltuielile şi încasările dintr-un an bugetar săfie descrise într-un document unic pentru a i sefacilita lectura şi controlul de cătreautorităţile competente (consiliul municipal,judecătorul de conturi).

Dar şi aici, pentru raţiuni contabiliceşti şifinanciare, s-au adus îmbunătăţiri. Este vorba debugetele anexă (ex.: serviciul apelor şiasanărilor) care au ca obiect grupareaoperaţiunilor unui serviciu ce prezintă o oarecareautonomie în aşa fel încât să determine costul defuncţionare şi preţul serviciilor prestate.

d. Principiul echilibrului realAcest principiu este propriu colectivităţilor

locale. El nu se impune statului care poate votaun buget dezechilibrat (deficitul bugetuluistatului este finanţat de resursele trezoreriei,spre exemplu prin împrumuturi).

Pentru ca bugetul comunal local să aibă unechilibru real trebuie să satisfacă cinci condiţii:

veniturile şi cheltuielile trebuie să fieevaluate în mod sincer, fără omisiuni,majorări ori micşorări ;

rambursarea datoriei în numerar trebuie săfie acoperită în exclusivitate de resursestabilite. Rambursarea împrumutului trebuiesă fie asigurată de resurse din secţiuneafuncţionării şi nu de noi împrumuturi ;

echilibrul trebuie să fie realizat pesecţiuni. Secţiunea de funcţionare trebuiesă fie echilibrată; secţiunea de investiţiitrebuie să fie echilibrată şi ea, însă unexcedent de încasări din secţiunea defuncţionare poate fi prelevat pentru a seechilibra secţiunea de investiţie (se poatelua în consideraţie şi excedentul anterior);

când execuţia bugetului din cadrul ultimuluiexerciţiu închis a făcut să apară undeficit, echilibrul bugetului nu estesocotit asigurat decât dacă prevede măsurilenecesare pentru resorbirea acestuia;

toate cheltuielile obligatorii, evaluate înmod corect, trebuie să figureze în buget.

1.3.2. Formele principale de buget.Bugetul unei comune se prezintă, de regulă,

sub forma a trei documente bugetare: bugetuliniţial, bugetul suplimentar şi autorizărilespeciale. Numai bugetul iniţial prezintă uncaracter obligatoriu, însă bugetul suplimentareste, în general, necesar pentru corectareaprevederilor iniţiale.

Bugetul iniţial. Bugetul iniţial estedocumentul bugetar de bază. El cuprinde mai multerubrici : date statistice şi de dezvoltare,bugetul propriu-zis şi balanţa generală.

- Datele statistice şi dezvoltarea. Aici se află o seriede informaţii statistice semnificative privindcomuna: populaţia totală, populaţia şcolară,lungimea drumurilor comunale, valoarea potenţialăfiscală şi coeficientul comunal aplicat.

Aici se mai găsesc şi secţiuni specialedestinate să prezinte situaţia datoriei la întâiianuarie al exerciţiului (datoria în capital şianuităţile). Mai sunt prezentate şi împrumuturilegarantate.

Documente anexe reiau în detaliu acesteinformaţii, dezvoltând şi pe altele.

Documente anexă: state cu împrumuturile garantate de comună; state privind datoria pe termen lung saumediu;

state de împrumuturi date sau creanţe petermen lung sau mediu;

statele personalului (număr de posturideschise);

statele liniilor de trezorerie.Bugetul propriu-zis.Bugetul comunal este stabilit în secţiunile

funcţionare şi investiţii precum şi la venituri şicheltuieli.

Secţiunea de funcţionare cuprinde cheltuielileşi veniturile anuale permanente necesare pentru

funcţionarea serviciilor. Cheltuielile permanentecuprind cheltuielile de personal, cheltuielile deîntreţinere a clădirilor sau subvenţiile acordateîn mod tradiţional de către comune. Printreveniturile de aceeaşi natură figurează venitul dinimpozit pe domeniu, serviciile asigurate de cătrecolectivitate şi fiscalitatea.

Secţiunea de investiţii arată cheltuielile şiîncasările care măresc sau diminuează valoareapatrimoniului : restituirea capitalurilorîmprumutate, cheltuielile pentru cumpărareavreunui imobil sau construirea unei săli de sport,a unei piscine... în schimb, apar încasărilenecesare pentru acoperirea acestor cheltuieli:subvenţii, ratele de la împrumut, înstrăinareaunui imobil.

• Balanţa generală. Grupează rezultatele celordouă secţiuni pentru a face un total general. Eapermite să se verifice echilibrul real albugetului.

• Bugetul suplimentar. Stabilirea lui nu esteobligatorie, însă aceasta permite ca, pe parcursulexerciţiului, să se adapteze prevederile bugetareiniţiale şi să încorporeze rapid rezultateleexerciţiului precedent, când sunt cunoscute.

Bugetul suplimentar se prezintă atât cadocument de corectare cât şi de legătură. Este, sezice, buget de ajustare şi report :

• Bugetul de ajustare (sau rectificare),cuprinde ajustările şi rectificările cheltuielilorşi încasărilor prevăzute în bugetul iniţial. În

momentul stabilirii bugetului iniţial, anumiteoperaţii nu pot fi trecute în cifre exacte.

• Bugetul de report, asigură legătura întredouă exerciţii succesive reluând rezultateleexerciţiului precedent (excedent sau deficit),realizând astfel echilibrul real impuscolectivităţilor locale. Aceste rezultate suntcunoscute la ieşirea dintr-o perioadăcomplementară de o lună, perioadă destinată săpermită serviciilor municipale şi contabile săcontabilizeze — numai pentru operaţiunile dinsecţiunea de funcţionare — drepturileachiziţionate şi serviciile făcute cu un bu-getdat înainte de 31 decembrie. De aici reiese cărezultatele definitive ale bugetului precedent nupot fi cunoscute în momentul elaborării bugetuluiiniţial : deci, bugetul complementar permiteefectuarea acestui report.

c. Deciziile modificatoareOricare ar fi grija faţă de pregătirea

bugetului, anumite operaţiuni neprevăzute darnecesare trebuie efectuate. Spre exemplu o furtunăviolentă strică acoperişul şcolii: se impunereparaţia de urgenţă. în acest caz consiliulmunicipal trebuie să ia o hotărâre care sămodifice şi să completeze prevederile bugetareinsuficiente şi se prezintă deci ca o decizie cucaracter financiar: nu există document bugetaraparte. Principiul echilibrului real trebuierespectat; astfel, la o nouă cheltuială trebuie săcorespundă o nouă încasare în sumă egală.

1.3.3. Elaborarea bugetului local.Bugetul comunei este propus de primar şi votat

de consiliul municipal. El trebuie să facăobiectul unei publicări şi unei transmiteri(bugetul înseamnă o hotărâre) către reprezentantulstatului în judeţ sau delegatului său.

La nevoie, acesta este reglat dereprezentantul statului în judeţ după intervenţiajudecătorului de conturi.

Schematic, procesul elaborării bugetului poatefi reprezentat astfel :

a. Pregătirea.Caracterul de prevedere al bugetului cere ca

acesta să fie gata înainte de 1 ianuarie al anuluiîn curs. De aceea pregătirea sa trebuie să înceapăla o dată cât mai sigură. Pentru aceasta primaruleste ajutat de personalul administrativ plasat subautoritatea secretarului primăriei, însă poateapela şi la casierul municipal care, în felulacesta joacă un rol util de consilier financiar.Pentru început o serie de documente vor da anumiteindicaţii extrem de utile:

bugetele anilor precedenţi si ultimul contadministrativ stabilit ;

statele personalului comunal; statele datoriilor şi creditelor pe termenlung angajate de comună etc.

Apoi, cu ajutorul datelor culese în acest modşi ţinând cont de obiectivele pe caremunicipalitatea înţelege să le urmărească,

primarul trebuie să procedeze la diverse evaluăriale veniturilor:

evaluarea ansamblului de încasări pentrufuncţionare şi investiţii, excluzându-sevenitul din fiscalitatea directă locală ;

evaluarea ansamblului cheltuielilor defuncţionare şi investiţii, fără a se omitecheltuielile pe care primarul trebuie să letreacă obligatoriu în buget (ex.:întreţinerea primăriei, plata contractelorde asigurare, rambursarea împrumuturilor,participaţia la ajutoarele sociale).

În sfârşit, echilibrul necesar bugetului esterealizat prin sumele provenite din fiscalitateadirectă. In cadrul bugetului, secţiunea defuncţionare nu poate niciodată prezenta undeficit; în principiu, ea dă un excedent deîncasări care este folosit pentru acoperirea uneipărţi a cheltuielilor de investiţii. Primarultrebuie să prezinte un buget realmente echilibratcare ţine cont şi de afectarea unor anumitevenituri (ex.: subvenţii obţinute pentru lucrăristabilite).

In privinţa bugetului suplimentar, pregătireaacestuia nu se poate face decât în măsura în carese dispune de rezultatele anului precedent. Deaceea, prima operaţie constă în a reporta acesterezultate. Apoi, primarul compară prevederilebugetului iniţial şi executarea operaţiunilor încurs după care trece la o revizuire a prevederiloriniţiale în funcţie de noile date.

b. Votarea bugetului.Votarea bugetului revine în exclusivitate

consiliului municipal. În practică, votareabugetului iniţial ar trebui să se facă în cursulultimului trimestru al anului pentru a fiaplicabil la 1 ianuarie însă dat fiind că bugetulnu poate fi votat decât dacă consiliul a aprobatrata fiscalităţii direct, acesta trebuie să fie înposesia bazelor totalităţii impozitelor notificatede către Serviciile fiscale.

Creditele sunt votate pe capitole şi, dacăadunarea generală votează astfel, pe articole.Totuşi, cu excepţia cazurilor în care consiliulmunicipal a specificat că creditele suntspecializate pe articole, primarul poate sări dela un articol la altul în cadrul aceluiaşicapitol.

Când bugetul s-a votat este transmis, ca oricedezbatere, reprezentantului statului în judeţ saudelegatului acestuia în arondisment.

C. Controlul actelor bugetare.Se referă exclusiv la data când a fost votat

bugetul, echilibrul real al cheltuielilor şiîncasărilor, înscrierea cheltuielilor obligatorii,restabilirea echilibrului în caz de deficit.

d. Publicarea bugetului.Publicarea şi recursul împotriva actului

bugetar.Avându-se în vedere caracterul executoriu al

bugetului s-au prevăzut garanţii. Bugetul estesupus regulilor de publicare care se aplică şi

hotărârilor consiliului municipal. El este depusla primărie unde stă la dispoziţia fiecăruicetăţean sau contribuabil care poate cere să i secomunice, să-1 copieze sau să-1 publice pe propriarăspundere.

Orice persoană care consideră că i s-a făcut onedreptate poate face o întâmpinare.

1.4. Managementul finanţelor publicelocale.

1.4.1. Evaluare situaţiei financiare.Începând cu sfârşitul anilor ’80 până în

prezent organele administraţiei publice de toatenivelurile din Republica Moldova întâmpină tot maimulte probleme de ordin financiar. Aceste problemeau fost şi sunt condiţionate de creştereacererilor la servicii, schimbarea ne argumentat deîndelungat a sistemului administrativ,schimbărilor structurale din economie, inflaţiaînaltă şi mulţi alţi factor atât de ordin politiccât şi economic.

Majoritatea problemelor financiare nu apar deodată ci sunt rezultatul influenţei unor factoricare acţionează într-o perioadă oarecare.Agravarea situaţiei financiare poate fi urmareamai multor cazuri dintre care: micşorareaveniturilor, majorarea datoriilor, micşorareabazei impozitare, agravarea situaţiei economiceexterne (pierderea pieţelor de desfacere,creşterea inflaţiei), cataclismele naturale şi

situaţii excepţionale, schimbarea situaţieipolitice locale, ineficienţa legislaţiei şi ametodelor de conducere cât şi mulţi alţi factori.

Unii din aceşti factori se află în sfera decontrol a organelor publice locale, alţii nu. Necătând la faptul că administraţia publică localănu poate influenţa toţi factorii enumăraţi maisus, ea poate lua măsuri de micşorare a influenţeilor.

Noţiunea de “situaţia financiară” are maimulte accepţiuni. În sens restrâns eacaracterizează abilitatea organelor publice localede a mobiliza resurse financiare în decursul uneisau două luni pentru a-şi onora obligaţiile. Deasemenea acest termen indică capacitatea sauincapacitatea organelor publice locale de aacumula venituri, asigurarea unei finanţări fărădeficit bugetar pe parcursul perioadei bugetare.În sens mai general noţiunea de “situaţiefinanciară” include în sine capacităţilefinanciare pe termen lung a administraţiei locale,anual sau arar arătate în buget. De asemenea acesttermen mai indică şi abilitatea administraţieilocale de a presta servicii în volumul şi lacalitatea, care ar satisface cerinţele populaţieidin localitate.

Un scop al evaluării financiare estestabilirea dacă:

- Reuşeşte administraţia publică locală sămenţină prestarea serviciilor la nivelulstabilit;

- Pot face faţă turbulenţelor economice lanivel local şi naţional;

- Se acomodează la posibilitatea schimbării peviitor a situaţiei demografice din regiune.

Pentru a determina şi evalua factorii, careinfluenţează situaţia financiară a organelorpublice locale, în practica mondială esteutilizată Sistema Monitoringului TendinţelorFinanciare (Financial Trend Monitoring System). Pebaza unui şir de date de ordin economic şidemografic cât şi în baza bugetelor locale şi arapoartelor efectuate, sunt elaboraţi un şir deindicatori financiari, cu ajutorul cărora îndecursul unei anumite perioade se poate deefectuat monitoringul situaţiei financiare.Sistema monitoringului permite depistareapunctelor slabe şi tare ale finanţelor locale,elaborarea priorităţilor financiare, determinareafactorilor de lungă durată pentru a fi luaţi înconsideraţie la elaborarea bugetului. Aceastăsistemă permite depistarea problemelor financiareşi cauza apariţiei lor, de asemenea permitecrearea condiţiilor de primire a măsurilor derigoare.

Sistemul monitoringului se bazează pe evidenţaa 12 factori, care influenţează situaţiafinanciară a organelor publice locale şi 36 deindicatori, care evaluează diferite aspecte aleacestor indicatori.

Factorii care influenţează situaţia financiarăa administraţiei publice locale se împart în treigrupe:

1. Factori de mediu, care la rândul lor seîmpart:

necesităţile locale şi resursele existente,unde intră populaţia locală, ocuparea forţeide muncă, veniturile, proprietate;

condiţiile economice externe, aici seinclude nivelul inflaţiei, ocupaţiapopulaţiei la nivel naţional, pieţeleregionale;

restricţiile guvernamentale, deciziileorganelor administraţiei centrale, în cazulunei localităţi şi a organelor judeţene,subsidiile, politica impozitară a statului;

catastrofe şi stări de urgenţă, cutremure depământ, inundaţii, incendii, etc.;

cultura politică, atitudinea faţă de plataimpozitelor, serviciilor, proceselorpolitice;

2. Organizatorici, include în sine procesullegislativ şi practicile manageriale de conducere;

3. Financiari, veniturile şi cheltuielilelocale, starea financiară curentă, structuradatoriilor, obligaţiile extrabugetare, stareaconstrucţiilor capitale.

Factorii de mediu reprezintă influenţamediului extern asupra administraţiei publicelocale, care sunt filtraţi prin factoriiorganizatorici şi se transformă în factorii

financiare, care descriu structura finanţelorlocale. Factorii de mediu formează cererea laservicii publice locale şi le asigură cu resursenecesare pentru îndeplinirea lor. Factoriiorganizatorici pot fi trataţi ca răspunsuladministraţiei locale la schimbările interveniteîn factorii de mediu, iar cei financiari –rezultatul acţiunii factorilor de mediu şiorganizatorici.

Indicatorii reprezintă baza sistemului demonitoring. Cu ajutorul lor se efectueazăevaluarea cantitativă a factorilor enumăraţi maisus.

1.4.2. Administrare şi pronosticareveniturilor.

Cercetarea periodică a veniturilor estenecesară pentru menţinerea la nivelul cuvenit asistemei locale de venituri, cât şi pentruevaluarea corespunderii necesităţilor izvoareloractuale de venituri şi căutarea unor noi surse devenit. Scopul principal este depistarea punctelorslabe şi tari în structura veniturilor locale,asigurarea perfecţionării sistemei date, asigurăcu informaţia necesară administraţia publicălocală, pentru căutarea mijloacelor posibile demajorare a bazei impozitare, utilizarea uneimetode optime de colectare a impozitelor.

Un punct de plecare pentru managementulfinanciar poate servi pronosticurile pe termenmediu şi lung. Unul din scopurile principale alepronosticurilor este evaluarea viitoare ale

veniturilor şi cheltuielilor bugetare pentru aestima deficitul probabil. În urma acestor acţiunise iau măsuri corespunzătoare pentru a evitasituaţii ne dorite.

Există câteva metode de pronosticare pe termenlung a veniturilor şi cheltuielilor. Ele sedeosebesc unul de altul prin volumul de informaţieobţinut: cu cât este mai complexă metoda depronosticare cu atât sunt mai mari cheltuielilelegate de obţinerea informaţiilor necesare.

Metoda evaluării pe baza experţilor. Aceastămetodă depinde de profesionalismul şi competenţaexpertului. Această metodă nu necesită cheltuielimari şi poate fi destul de exactă pe termen scurt,totuşi evaluarea experţilor are un caractersubiectiv, depinde de viziunea situaţiei din punctde vedere a expertului şi deseori această viziunenu poate fi explicată raţional.

Metoda tendinţei. În literatură această metodămai este denumită şi metoda trendului, carepresupune dependenţa unor grupe de venituri şicheltuieli doar de factorul timp. Ia reiese dintendinţa de lungă durată (creşterea continuă) înfigura de mai jos dreapta A, sau schimbărilorabsolute (trendul de scurtă durată) dreapta B.Neajunsul lui constă în faptul că sunt ignoraţiindicatorii economici şi demografici.

Metoda terminării. Este utilizată pe larg lapronosticul cheltuielilor. Pronosticulcheltuielilor este obţinut prin înmulţireavolumului de bunuri utilizate la costul unei

unităţi (spre exemplu: volumul de energieelectrică consumată kWt/oră la preţul unui kWt/orăa energiei electrice).

Pronosticul econometric se bazează peprincipiile teoriilor economice şi statistică.Această metodă permite de evaluat concomitent maimulţi factori care influenţează veniturile şicheltuielile noastre, rezultate unui asemeneapronostic pot fi analizate utilizând diversemetode statistice. De obicei această metodă esteutilizată pentru pronosticul veniturilor.

1.4.3. Cheltuielile publice locale.In materie de cheltuieli, comunele nu sunt

libere în totalitate. Acestea pot rezulta fiedintr-o însărcinare dată de Stat (întreţinereaprimăriei şi a drumurilor comunale, cheltuielirelative la instrucţia publică sau ajutorulsocial), fie dintr-un angajament anterior alcomunei (înapoierea împrumuturilor, platafuncţionarilor comunali). Celelalte cheltuielisunt facultative şi sunt lăsate la iniţiativaaleşilor locali, însă ele trebuie să fie legale,să prezinte un interes comunal şi votate dupăcheltuielile obligatorii.

a. Cheltuieli generaleCheltuieli de personal Acestea reprezintă un punct

important în bugetul de funcţionare, însă nivelullor variază în funcţie de faptul că aceste comuneîşi asumă direct sau nu anumite servicii publice.În afara salariilor propriu-zise, ele mai conţindiverse indemnizaţii, sarcini sociale şi

cotizările la organismele ce se ocupă cupensionarii.

Cheltuielile de gestiune. Este vorba de cheltuielilece corespund misiunilor de ordin administrativ cerevin comunelor (starea civilă, re-censăminte,alegeri), cheltuielile legate de relaţiile cupublicul (sărbători, ceremonii, recepţii),cheltuielile poştale şi telecomunicaţii, primelede asigurare... Mai este vorba şi de echipele dela serviciul pompieri, adică acele cheltuieli cereprezintă participarea financiară la niveldeparta-mental, cel care asigură acest serviciu încontul comunei precum şi de participările lafuncţionarea sindicatelor de care apartine comuna.

Cheltuielile financiare: se constituie cu precăderedin sumele pe care comuna trebuie să le verse înfiecare an pentru împrumuturile contractateanterior. Acest punct reprezintă o grea sarcinăpentru bugetul comunal şi este legat direct deîmprumuturile făcute ca urmare a nevoilor definanţare a dotărilor cu mijloace materiale pentrucolectivitate realizate de comună.

Cheltuielile fiscale: comunele nu sunt scutite deimpozite, însă beneficiază de un regim fiscalaparte.

b) Cheltuielile cu caracter socialAjutorul social. Comunele analizează dosarele,

acordă prioritate celor de natură medicală şiparticipă financiar la cele ce-i revin la niveldepartamental. Participarea comunei este calculată

global în raport cu cheltuielile totale suportatede departament.

Subvenţiile. Fiecare comună alocă o subvenţieanuală centrului comunal care are în sarcinăacţiunea socială pentru a-i permite acestuia săasigure funcţionarea diverselor sale servicii(ajutor bănesc sau în natură). Printre altele,comuna are posibilitatea să acorde diversesubvenţii unor organisme care depun o activitatece prezintă un interes comunal cert.

c) Cheltuielile cu caracter educativ, culturalşi sportiv

Învăţământul. Comunele sunt însărcinate cucheltuielile privind grădiniţa de copii şi cursulelementar cu excepţia remunerării personaluluididactic.

Cultura. Activitatea culturală a unei comunepoate fi mai mult sau mai puţin dezvoltată, înfuncţie de mijloacele financiare. Ea are în vederemuzeele, monumentele, bibliotecile, sălile despectacol, casele de tineret şi de cultură, etc.Cheltuielile de funcţionare revin comunelor careau aceste dotări.

Sportul. Importanţa dotării sportive este şi ealegată de mărimea comunei care, în acest caz, îisuportă funcţionarea. Poate fi vorba de terenuride sport, săli de sport, stadioane, piscine, etc.

d) Cheltuielile cu caracter economicAcestea sunt admise cu două condiţii : să

prezinte un interes public local sigur şi săsuplinească lipsa iniţiativei particulare. Chiar

dacă, în prima instanţă, ele fac parte dinsecţiunea de investiţii, global, însă, atingcheltuieli care privesc funcţionarea altora, adicăşi alte puncte din buget (remunerareapersonalului, întreţinerea clădirilor,materialului, etc.).

Importanţa acestor cheltuieli de funcţionareeste strâns legată de numărul de serviciiasigurate direct de comună (cum ar fi târguri,pieţe, abatoare). Ca urmare a volumului lor, uneledintre ele (alimente. materiale) pot da locaplicării reglementărilor privind pieţele publice(vezi mai jos).

Când sunt de talie mică, ele, comunele, auinteres să se grupeze în cadrul unui sindicatcomunal sau districtual pentru a administra unserviciu public cu mai puţine cheltuieli decât s-avăzut mai sus. În această situaţie comunele varsăacestor organisme o cotizaţie anuală (cu excepţiacazului când aceste organisme dispun de ofiscalitate proprie). Este ceea ce numim sarciniintercomunale.

Comuna mai poate acorda ajutoare pentru afavoriza dezvoltarea economică (punerea unui terenla dispoziţia unei întreprinderi, scutirea de taxăprofesională, etc.).

Volumul cheltuielilor din secţiunea investiţiieste strâns legat de acţiunile privind dotareamaterială, acţiuni duse de către comună şi caredepind de mijloacele financiare de care ea poatedispune. In plus, pentru o aceeaşi comună, nivelul

acestor cheltuieli pot varia în proporţiiconsiderabile de la un an la altul.

Analiza secţiunii investiţii conduce ladistingerea mişcărilor financiare de investiţiilereale.

a. Mişcările financiareMişcările financiare rezultă cu precădere din

rambursarea împrumuturilor contractate anterior decătre comună. împrumuturile sunt în principiu,rambursabile prin sume anuale constante carecuprind atât dobânzile cât şi capitalul. Partealor variază în fiecare an conform unui tabel deamortizare anexat contractului de împrumut. Intimp ce partea privind procentele este înscrisă larubrica cheltuieli, secţiunea funcţio-nare, parteade capital constituie o cheltuială trecută lasecţiunea in-vestiţii.

Mişcările financiare mai rezultă şi din sumeleprovenind din subvenţii privind dotările pentruterţe părţi (sindicate comunale), acordarea deîmprumuturi sau avansuri (societăţi deconstrucţii) sau din achiziţio-narea de titluri şivalori (societăţi mixte).

Toate aceste operaţii nu sunt investiţiireale, căci nu corespund unei creşteri apatrimoniului comunal.

b. Investiţii reale.Numai ele constituie o creştere materială a

patrimoniului comunal. Ele privesc, mai întâi,achiziţionarea de imobile şi, în anumite condiţii,achiziţionarea de mobilier şi materiale, apoi,

noile lucrări şi reparaţii mari efectuate laimobilele comunale.

Achiziţionările. Dacă la achiziţionările demobilă si material nu vom face nici o remarcăparticulară, cu totul altfel este în cazulachiziţionărilor imobiliare care sunt supuse unuiregim aparte. Putem distinge două moduri deachiziţii imobiliare :

Achiziţionarea imobilelor. Comunele auposibilitatea să cumpere imobile asemeniparticularilor în conformitate cu modalităţileprevăzute de dreptul civil. Dar cel care hotărăşteoportunitatea achiziţionării este consiliulmunicipal. Pentru încheierea unui contract,comisia este reprezentată de primar. Oriceachiziţie imobiliară trebuie să fie constatatăprintr-un contract redactat fie sub formănotarială, fie administrativă.

Exproprierea având drept cauză utilitateapublică. Exproprierea având drept cauză utilitateapublică este procedura prin care Administraţiaconstrânge pe un particular să-i cedeze dreptul deproprietate asupra unui imobil de careadministraţia are nevoie pentru un serviciu deutilitate publică. Ca şi Statul, o comună se poatefolosi de această procedura atunci când acordulamiabil nu este posibil.

Procedura de expropriere are două fazesuccesive, distincte :- o fază administrativă destinată să verificeutilitatea publică a operaţiunii (declaraţie de

utilitate publică) şi să delimiteze cu preciziedrepturile imobiliare (hotărâre de cesiune) ;

- o fază judiciară operând mai întâi transferul deproprietate, apoi fixând suma de plată datoratăcare, numai plătită efectiv, permite luarea înposesie de colectivitatea care expropriază. Celcare decide recurgerea la această metodă esteconsiliul municipal. În această situaţieprimarul cere prefectului executarea hotărârii.Noile lucrări şi reparaţiile mari. Ele

constituie cea mai mare parte a investiţiilorfăcute de colectivităţile locale. Acestecheltuieli sunt legate de intervenţia crescândă acomunelor în cele mai diverse domenii. In comunelemici, însă, volumul acestor cheltuieli poate variaconsiderabil de la un an la altul.Ca şi cele încheiate de Stat, tranzacţiile colectivităţilor locale se supununor numeroase reguli, precise, destinate să protejeze banul publ