ASIGURARI SI REASIGURARI CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND ASIGURĂRILE Este unanim recunoscut şi constatat faptul că puterea economică a unei ţări se află în sistemul bancar şi de asigurări. De asemenea, economiile cele mai stabile, în care nivelul de prosperitate al populaţiei este ridicat, se întâlnesc în ţările cu un sistem de asigurări bine pus la punct şi prezent în viaţa economică, şi acest fapt nu este deloc întâmplător. Pentru viaţa mileniului III nu se poate imagina un real progres, susţinut şi de durată, fără asigurări. 1.1. Definiţie, mod de acţiune, rolul şi funcţiile asigurării Noţiunii de asigurare îi corespund o multitudine de definiţii. Astfel, ca activitate economico-socială „asigurarea este o garantare, o punere în siguranţă, o încredinţare, o promisiune fermă, o măsură de prevedere ce se ia de către cei interesaţi pentru conservarea bunurilor pe care le posedă, pentru ocrotirea persoanelor fizice în cazul diminuării sau al pierderii capacităţii de muncă datorită unor boli, accidente sau atingerii unei anumite limite de vârstă. De asemenea, asigurările cuprind un sistem de relaţii economico – sociale şi financiare, un proces obiectiv necesar al dezvoltării economice şi sociale, izvorât din acţiunea legilor economice obiective, care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice şi cele juridice ameninţate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele, se plătesc sumele asigurate pentru şi se satisfac alte cerinţe economico-financiare probabile, imprevizibile.” 1 În concluzie se poate spune că „Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în cea de afaceri, acoperind consecinţele financiare ale unor evenimente nedorite.” 2 Prin asigurare sunt compensate financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile pentru această compensare a asiguratului sunt create de asigurător, din primele plătite de persoanele sau organizaţiile care au cumpărat asigurări. 1,2 Gh. Bistriceanu – Sistemul asigurărilor din România – Ed. Economică, 2002 2 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
ASIGURARI SI REASIGURARI
CAPITOLUL I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND ASIGURĂRILE
Este unanim recunoscut şi constatat faptul că puterea economică a unei ţări se află în
sistemul bancar şi de asigurări.
De asemenea, economiile cele mai stabile, în care nivelul de prosperitate al populaţiei este
ridicat, se întâlnesc în ţările cu un sistem de asigurări bine pus la punct şi prezent în viaţa
economică, şi acest fapt nu este deloc întâmplător.
Pentru viaţa mileniului III nu se poate imagina un real progres, susţinut şi de durată, fără
asigurări.
1.1. Definiţie, mod de acţiune, rolul şi funcţiile asigurării
Noţiunii de asigurare îi corespund o multitudine de definiţii.
Astfel, ca activitate economico-socială „asigurarea este o garantare, o punere în siguranţă, o
încredinţare, o promisiune fermă, o măsură de prevedere ce se ia de către cei interesaţi pentru
conservarea bunurilor pe care le posedă, pentru ocrotirea persoanelor fizice în cazul diminuării sau
al pierderii capacităţii de muncă datorită unor boli, accidente sau atingerii unei anumite limite de
vârstă. De asemenea, asigurările cuprind un sistem de relaţii economico – sociale şi financiare, un
proces obiectiv necesar al dezvoltării economice şi sociale, izvorât din acţiunea legilor economice
obiective, care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice şi cele juridice ameninţate de
anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele, se plătesc sumele asigurate pentru şi
se satisfac alte cerinţe economico-financiare probabile, imprevizibile.” 1
În concluzie se poate spune că „Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor
cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în cea de afaceri,
acoperind consecinţele financiare ale unor evenimente nedorite.”2
Prin asigurare sunt compensate financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile
pentru această compensare a asiguratului sunt create de asigurător, din primele plătite de
persoanele sau organizaţiile care au cumpărat asigurări.1,2 Gh. Bistriceanu – Sistemul asigurărilor din România – Ed. Economică, 20022
1
În cazul în care deţinătorul poliţei va suferi un prejudiciu, asigurătorul acceptă riscul
unor despăgubiri semnificativ de mari, în schimbul primelor încasate.
Privită prin prisma modului de acţiune, asigurarea reprezintă o metodă de transfer al
riscului, iar asigurătorii sunt aceia care îşi asumă riscul.
Rolul fundamental al asigurărilor:
- Constă în protejarea bunurilor şi persoanelor împotriva diferitelor riscuri, prin compensarea
financară a pierderilor cauzate de producerea unui anumit risc.
Acest lucru este posibil datorită existenţei fondului de asigurare, creat din primele de asigurare
pe care le plătesc asiguraţii.
Funcţiuni socio-economice:
Prevenirea pagubelor, care se poate realiza prin finanţarea unor activităţi de
prevenire a producerii riscurilor şi chiar a unor programe educaţionale pentru asiguraţi;
Funcţia financiară, care constă în aceea că societăţile de asigurare investesc sumele
încasate sub forma primelor de asigurare, sporind disponibilităţile existente. În acest fel ele:
- participă în calitate de ofertant pe piaţa capitalului de împrumut;
- realizează plasamente de resurse în investiţii, sau pe piaţa înscrisurilor de
valoare.
Economisirea este o altă funcţie a asigurărilor, mai ales a celor de
viaţă, unde asiguraţii, la expirarea contractului de asigurare pot beneficia de suma asigurată
şi, în plus, participă la profitul obţinut din sumele investite.
Reducerea costurilor statului, în special a celor legate de protecţia
socială. În acest fel societăţile de asigurări degrevează şi sprijină statul în domenii de
asistenţă socială şi medicală, pensii, compensări pentru accidente de muncă, etc.
Dezvoltarea industriei asigurărilor prezintă astfel, conotaţii economice complexe, care
implică nu doar persoanele asigurate ci şi întreaga societate.
1.2. Scurt istoric al asigurărilor
Asigurările îşi au originea în cele mai vechi timpuri, oamenii de ştiinţă neavând posibilitatea
să stabilească decât cu aproximaţie perioadele istorice ale apariţiei lor.
- În China antică
Există date potrivit cărora negustorii chinezi îşi încărcau marfa pe mai multe vase pentru a fi
transportată pe marile fluvii ale Chinei, cu scopul de a reduce riscul ca întreaga marfă să fie
distrusă în timpul transportului fluvial.
2
- În Imperiul babilonian
În jurul anului 3000 înainte de Hristos, în timpul Babilonului se practicau împrumuturi
maritime, care îl exonerau pe împrumutat de a le restitui dacă marfa sau nava sufereau pierderi,
avarii sau dispariţii. Dovezile iniţiale se referă la Codul lui Hammurabi, identificat mult mai târziu.
Codul cuprinde 282 de clauze, care demonstrează că babilonienii erau buni negustori şi că erau bine
edificaţi asupra naturii contractelor, asupra valorii bunurilor, asupra împrumuturilor, dobânzilor,
garanţiilor etc.
- În Grecia antică
Grecii au preluat experienţa babilonienilor şi fenicienilor şi au început să emită unele hârtii de
valoare. În secolul al IX lea înainte de Hristos, legile Rhodosului au constituit baza teoretică şi
practică a uzanţelor maritime referitoare la avaria comună. În secolele următoare, romanii au aderat
la acelaşi sistem.
- În Italia de Nord
În evoluţia asigurărilor şi a reasigurărilor un rol important l-au avut negustorii italieni din Italia
de Nord de la începutul mileniului al doilea.
- În Ţările de Jos
În anul 1310, Ducele de Flandra a decis înfiinţarea Camerei de Asigurări de la Burges pentru
asigurări împotriva riscurilor maritime. Burges a fost unul dintre primele centre comerciale care a
practicat asigurările maritime (care a practicat comerţul cu lână).
- În Marea Britanie
La Londra, Parlamentul a elaborat reglementări privind asigurările, emiţând în anul 1601
„Legea privind poliţele de asigurare folosite între negustori”.
Dezvoltarea asigurărilor este foarte strâns legată de extinderea transporturilor pe mare şi
cu deosebire a asigurărilor maritime, care au influenţat toate celelalte asigurări.
În poliţele de asigurare din această perioadă sunt menţionate următoarele riscuri:
calamităţile naturii,
riscurile mării, incendiu şi aruncare a încărcăturii peste bordul navei,
confiscare de către autorităţi locale,
represalii,
alte obstacole.
Concomitent cu asigurările maritime, de transport, a reasigurărilor de toate felurile au luat
fiinţă asigurări de persoane, îndeosebi cele de viaţă. Mai târziu s-au instituit şi reasigurările de
viaţă.
3
Concomitent cu asigurările şi reasigurările de viaţă s-au practicat încă din secolul al XIX-
lea şi asigurările şi reasigurările de persoane împotriva accidentelor.
1.3. Istoricul asigurărilor în ţara noastră
Forme incipiente de asigurări au existat pe teritoriul ţării noastre încă din secolele XVII-
XVIII, atât în cadrul breslelor, cât şi al obştilor săteşti.
Hopşa a fost o formă rudimentară de asigurare a animalelor în caz de accidente, practicată
cu mult timp înaintea secolului al XIX-lea, prin care locuitorii unei comune se întrajutorau reciproc.
Dacă o vită se accidenta, aceasta era sacrificată şi carnea ei era distribuită între locuitorii comunei,
fiecare plătind o sumă de bani pentru partea care îi revenea. În acest fel, proprietarul animalului
sacrificat îşi acoperea, parţial sau total, dauna suferită.3
Primele organizaţii cu caracter de mutualitate şi întrajutorare au fost breslele din
Transilvania, înfiinţate în secolul al XIV-lea. Fiecare membru al acestora era obligat să plătească o
taxă de înscriere şi cotizaţii periodice. Din sumele încasate în acest mod se suportau cheltuielile de
înmormântare în caz de deces al membrilor breslei, iar dacă văduva şi copii meşterului decedat
rămâneau fără mijloace de trai, li se acordau ajutoare din „Lada breslei”.
Breslele aveau câte o cutie numită „a milelor” în care se aduna un fond alimentat din
cotizaţii, amenzi şi din caritate publică.
Pe măsura dezvoltării relaţiilor capitaliste în economie şi a participării României la circuitul
economic mondial, a devenit necesară instituirea unor forme de organizare mai evoluate pentru
prevenirea riscurilor prin compensarea pagubelor provocate de diferite fenomene.
Activitatea organizată din domeniul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă,
desfăşurată în ţara noastră, se întinde pe o perioadă de peste 120 de ani.
Prima etapă
a început în anul 1871, când s-a înfiinţat prima societate de asigurări şi s-a încheiat în
anul 1948, când s-a introdus sistemul economiei planificate.
dezvoltarea asigurărilor în această etapă s-a făcut în condiţiile specifice economiei de
piaţă, atingând performanţele cele mai înalte în perioada interbelică.
în perioada celei de-a doua jumătăţi a sec. al XIX-lea, până la începutul primului război
mondial, se remarcă o proliferare a societăţilor autohtone de asigurări în ţara noastră;
cele mai reprezentative dintre acestea sunt: Transilvania, Dacia, România, Naţionala,
Generala, Agricola, Unirea, Prima Ardeleană. În practica acestor societăţi, riscurile cu
specific agricol lipseau aproape complet din asigurări, cu toate că erau solicitate tot mai
insistent, iar dezvoltarea activităţii de creştere a animalelor se impunea ca necesitate
stringentă.
3 Gh. Bistriceanu – Asigurări şi reasigurări în România, Ed. Universitară, 2006
4
în perioada 1897-1915, unele societăţi au practicat asigurări de animale, Asigurarea
Românească şi Vulturul, cât şi de culturi agricole contra grindinii, Dacia, România,
Naţionala, Generala şi Agricola, operaţiunile menţionate neocupând un loc important în
volumul activităţii lor.
în perioada interbelică s-a dezvoltat în ţara noastră şi activitatea în ramura asigurărilor de
viaţă.
după primul război mondial se remarcă o pătrundere masivă a capitalului străin în
activitatea de asigurare din România.
Cea mai intensă activitate de asigurare din perioada capitalismului în ţara noastră s-a
înregistrat în deceniul al patrulea al sec XX, când s-au practicat toate formele de asigurări
cunoscute şi toate ramurile acestora.
Etapa a doua
începe în anul 1948, când, în urma actului de naţionalizare a principalelor mijloace de
producţie, societăţile de asigurare din ţara noastră au fost naţionalizate şi trecute în
proprietatea statului.
ele au continuat să funcţioneze în vechea formă de organizare până la 1 sept. 1949, când au
fost puse în lichidare iar portofoliul lor şi rezervele tehnice au fost preluate de Societatea
Generală „Sovromasigurări” – înfiinţată în acelaşi an.
în anul 1953, aceasta a fost lichidată, iar ADAS a preluat şi sarcina asigurărilor facultative.
De la această dată se constituie monopolul statului în domeniul asigurărilor de bunuri,
persoane, răspundere civilă, ADAS fiind singura instituţie de asigurare din ţara noastră, iar
asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă devin asigurări de stat.
În această perioadă, monopolul statului a împiedicat dezvoltarea şi diversificarea
asigurărilor, accentul punându-se pe eficientizarea activităţii de asigurare şi nu pe satisfacerea
cerinţelor asiguraţilor.
Etapa a treia
Monopolul statului în domeniul asigurărilor a durat până în anul 1990, când prin H.G. nr
1279 s-a desfiinţat Administraţia Asigurărilor de Stat, activitatea acesteia fiind preluată de 3
societăţi comerciale pe acţiuni:
Asigurarea Românească S.A. a preluat portofoliul asigurărilor facultative de viaţă,
asigurărilor obligatorii, asigurărilor facultative de autoturisme şi a altor asigurări.
Societatea de asigurare şi reasigurare ASTRA S.A. a preluat portofoliul asigurărilor
mixte cu participare ADAS în străinătate şi cel aferent asigurărilor şi reasigurărilor externe.
Agenţia CAROM a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea şi plata
despăgubirilor în cazurile de pagube produse în România, când răspunderea revine unor
5
asiguraţi la societăţi de asigurare din străinătate şi în cazurile de pagube produse în
străinătate de automobilişti români asiguraţi la societăţi de asigurare din ţara noastră.
În prezent au luat fiinţă numeroase societăţi cu capital privat, fapt ce a condus la
diversificarea ofertei de asigurare.
1.4. Catastrofele naturii şi accidentele - pericole permanente pentru bunuri şi persoane
Producerea unor fenomene naturale sau evenimente poate avea următoarele efecte:
o să provoace pierderi materiale;
o să stânjenească activitatea economică;
o să pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a oamenilor.
În concluzie, se poate spune că omul este supus în permanenţă unor pericole multiple şi
variate, cauzate de forţele naturii, de folosirea tehnicii sau de anumiţi factori sociali ori social-
economici.
Pericolele la care omul este supus sunt generatoare de pagube, şi de aceea, el trebuie să
le cunoască pentru a se proteja de efectele lor, pentru a putea acţiona împotriva lor.
Forţele naturii declanşează calamităţi cu efecte distructive puternice printre care se
numără: seceta, îngheţul, ploile torenţiale, uraganele, inundaţiile, cutremurele de pământ,
trăsnetul, incendiile, prăbuşirile şi alunecările de teren, avalanşele de zăpadă ş.a.
O multitudine de cauze naturale provoacă decese, boli şi îmbătrânire la oameni,
afectează evoluţia plantelor ori pun în pericol viaţa animalelor.
Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii face posibilă creşterea rapidă a producţiei, uşurarea
muncii, progresul social, dar în anumite împrejurări, ea poate provoca accidente care să avarieze
sau să distrugă complet anumite mijloace de producţie şi bunuri de consum ori să afecteze
capacitatea de muncă şi chiar vieţile oamenilor.
Omul, prin modul necorespunzător în care îşi îndeplineşte uneori atribuţiile care-i revin în
activitatea economică, sau prin comportarea sa reprobabilă în societate, poate provoca pierderi
semenilor săi. În această situaţie este vorba de nepricepere în folosirea tehnicii, neglijenţă în
îndeplinirea obligaţiilor de serviciu ori a îndeletnicirilor gospodăreşti, nerespectarea regulilor
privind protecţia şi securitatea muncii, săvârşirea de acţiuni delictuale (furt, spargere, crimă etc.).
Anumiţi factori social-economici pot, de asemenea, provoca fenomene cu efecte negative
asupra desfăşurării neîntrerupte a activităţii economice. Din această categorie fac parte: crizele
economice, şomajul, inflaţia, conjunctura economică nefavorabilă etc.
6
În funcţie de cauzele care generează pericolele, rezultă că unele sunt independente de
voinţa omului, adică au un caracter obiectiv, în timp ce altele, legate de comportamentul omului,
poartă un caracter subiectiv.
Cauze cu caracter obiectiv
o poziţia terenului faţă de sursa de apă, fapt care îl face să fie expus inundaţiilor, sau
să fie ferit de acestea;
o caracteristicile materialelor folosite la construcţiile de clădiri care le fac să fie
inflamabile sau neinflamabile, rezistente sau mai puţin rezistente la seisme;
o sensibilitatea la grindină a unor culturi agricole etc.
Cauze cu caracter subiectiv
o atitudinea inconştientă a unor persoane, care prin neglijenţă, superficialitate,
iresponsabilitate etc. pot să provoace sau să favorizeze înregistrarea de accidente,
cu grave efecte umane şi materiale.
Este extrem de importantă cunoaşterea împrejurărilor, în care se pot produce diverse
fenomene care perturbă desfăşurarea normală a activităţii economice şi provoacă pagube.
Acest fapt permite omului să ia măsurile de rigoare, pentru a evita apariţia unor asemenea
fenomene, a le preveni, a limita acţiunea lor distructivă sau a se pune la adăpost de urmările
nefaste ale acestora.
În practica internaţională a asigurărilor, evenimentele care ţin de fenomenele naturii şi care
provoacă pagube materiale şi/sau afectează viaţa şi integritatea corporală a oamenilor sunt denumite
generic "catastrofe naturale". În schimb, cele care nu ţin de fenomenele naturii sunt considerate
"catastrofe tehnice".
În categoria catastrofelor naturale se includ:
a) inundaţiile;
b) furtunile;
c) seismele (cutremurele de pământ şi seismele submarine);
d) seceta şi incendiile provocate de temperaturi caniculare şi care transformă vegetaţia
forestieră în scrum;
e) frigul şi îngheţul;
f) alte catastrofe naturale, în care intră căderile de grindină, avalanşele de zăpadă ş.a.
Amploarea pagubelor pe care le pot provoca catastrofele naturale depinde de:
• puterea de distrugere a forţelor naturii,
• acţiunea factorului uman (materialele folosite în construcţii, măsurile de prevenire
(protecţie) a catastrofelor în zonele ameninţate etc.),
7
• elemente aleatorii (de exemplu, momentul producerii unui seism, al ruperii unui
dig, al declanşării unor avalanşe de zăpadă etc.).
În categoria catastrofelor tehnice sunt incluse sinistrele care au o legătură nemijlocită cu
activitatea omului. Este vorba de:
a) incendii şi explozii;
b) accidente de aviaţie;
c) accidente maritime, lacustre şi fluviale;
d) accidente rutiere şi feroviare;
e) accidente produse în mine şi cariere;
f) prăbuşiri de clădiri şi de lucrări de artă;
g) alte sinistre.
Pierderile datorate de producerea unor astfel de fenomene pot avea urmări deosebite în
plan financiar.
Tabelele următoare înfăţişează câteva din sinistrele majore produse în lume, în perioada
1987-2005, şi pierderile provocate de acestea.
Tabelul 1.1
Sinistre majore produse în lume în perioada 1987-2005
Nr. crt.
Data producerii
Ţara Tipul sinistruluiVictime
Daune asigurate(mil USD)
1 24.08.2005 USA, Bahamas, Golful Mexic
Uraganul Katrina 132645.000
2 23 .08 1992 USA, Bahamas Uraganul Andrew 43 22. 274
3 11.09. 2001 USA Atacul terorist produs asupra WTC, Pentagonului şi altor clădiri
11. 25.12 1999 Franţa, Elveţia Furtuna de zăpadă 110 6.802
8
Lothar 12. 15.09.1989 USA, Puerto Rico Uraganul Hugo 71 6.61013. 26.08.2004 USA, Bahamas Uraganul Frances 38 5.17014. 15.10.1987 Franţa, Marea Britanie,
OlandaFurtuni şi inundaţii 22 5.157
15. 25.02.1990 Europa Furtuna de zăpadă Vivian
64 4.770
16. 13.09.2004 USA, Caraibe, Haiti Uraganul Jeanne, inundaţii, alunecări de teren
3.034 4.136
17. 27.12.1999 Franţa, Spania, Elveţia Furtuna de zăpadă Martin
45 2.814
18. 06.08.2002 Marea Britanie, Spania, Germania, Austria
Inundaţii 38 2.621
19. 26.12.2004 Indonezia, Tailanda Cutremur, tsunami în Oceanul Indian
280.000 2.068
20. 08.01.2005 Danemarca, Suedia, Marea Britanie
Furtuna de zăpadă Erwin
18 1.887
Sursa: Swiss Re. Sigma, Nr. 2/2006
Tabelul 1.2
Sinistre majore produse în USA în perioada 1989 - 2005
Nr. crt.
Data producerii Tipul sinistruluiDaune
asigurate(mil. USD)
1 August 2005 Uraganul Katrina 45.0002 Septembrie 2001 Atacul terorist produs
asupra WTC, Pentagonului şi altor clădiri
21.062
3 August 1992 Uraganul Andrew 20.3284 Ianuarie 1994 Cutremurul de pământ
Northridge15.520
5 Septembrie 2004 Uraganul Ivan 11.6846 Septembrie 2005 Uraganul Rita 10.0007 Octombrie 2005 Uraganul Wilma 10.0008 August 2004 Uraganul Charley 8.2729 Septembrie 1989 Uraganul Georges 6.22510 August 2004 Uraganul Frances 5.17011 Septembrie 1996 Furtuna tropicală
Allison3.274
12 Iunie 2001 Uraganul Opal 2.59713 Octombrie 1995 Incendii de păduri în
San Diego, San Bernardino
2.535
14 Oct. – Nov 2003 Furtuni şi inundaţii 2.03515 Septembrie 1999 Uraganul Floyd 2.165
9
16 Martie 1993 Furtuni de zăpadă în 20 de state.
2.228
Sursa: Insurance Information Institute – U.S.A.
Tabelul 1.3
Pierderile asigurate pentru catastrofele produse în U.S.A
curentului electric asupra aparatelor electrice, căldura sau fumul provenite dintr-o sursă
normală de căldură care au drept consecinţă afumarea, pătarea sau pârlirea bunurilor,
65
igrasia, tasarea terenului, defecte de construcţie, vechimea sau starea de degradare a
clădirii etc.);
• explozii organizate în scop lucrativ;
• inundaţii produse în timpul formării unor lacuri de acumulare sau al schimbării
artificiale a cursurilor de apă;
• comiterea furtului prin efracţie cu participarea unor persoane care locuiesc in acelaşi
apartament cu asiguratul;
• furtul prin efracţie al bunurilor asigurate aflate în clădiri sau alte construcţii rămase
nelocuite.
Nu se despăgubesc nici pagubele indirecte şi nici cele produse de operaţiuni militare in
timp de război, măsuri de război, invazie, ocupaţie militară, război civil, insurecţie, rebeliune,
revoluţie şi altele asemănătoare.
Suma asigurată se stabileşte global pentru toate bunurile, potrivit cererii asiguratului,
fără să depăşească valoarea bunurilor respective, apreciată pe baza preţurilor cu amănuntul mai
puţin uzura.
Răspunderea asigurătorului începe după cinci zile de la expirarea zilei în care s-au
achitat primele de asigurare şi s-a întocmit contractul de asigurare şi încetează la ora 24 a ultimei
zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea.
În asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice, pe lângă bunurile arătate mai
sus, mai sunt cuprinse, fără nici un adaos de primă, şi asigurarea pentru cazurile de
invaliditate permanentă şi de deces, produse la domiciliul asiguratului, precum şi asigurarea
de răspundere civilă pentru pagube produse la domiciliul asiguratului.
B. Asigurarea de invaliditate permanentă şi de deces
În asigurarea pentru cazurile de invaliditate permanentă şi de deces sunt cuprinşi
asiguratul şi soţia (soţul) acestuia, precum şi părinţii şi copiii acestora, dacă locuiesc
împreună cu asiguratul.
Sumele asigurate se plătesc în cazurile în care invaliditatea permanentă, şi/sau decesul
au fost produse de către evenimente subite, fără voinţa asiguratului, la domiciliul acestuia. Este
vorba de evenimentele prevăzute in condiţiile generale ale asigurării facultative de persoane.
Suma asigurată pe toată perioada asigurării, pentru fiecare din persoanele asigurate,
este de 100% din suma asigurată iniţială a tuturor bunurilor, pentru cazul de invaliditate
66
permanentă şi de 50% din aceeaşi sumă asigurată pentru cazul de deces. Suma astfel calculată
nu poate depăşi un anumit plafon stabilit de asigurător.
Suma asigurată, în caz de invaliditate permanentă, se plăteşte în întregime dacă
invaliditatea permanentă este totală. Dacă invaliditatea aceasta este parţială, se plăteşte o parte
din suma asigurată, corespunzătoare gradului de invaliditate permanentă, majorată cu 25%.
Suma asigurată în baza asigurării complexe a gospodăriilor persoanelor fizice se plăteşte
independent de alte sume asigurate ce se acordă pe baza asigurărilor pentru cazurile de accidente,
precum şi de drepturile de pensie şi ajutoare acordate pe linia asigurărilor sociale.
Răspunderea asigurătorului la asigurarea pentru cazurile de invaliditate permanentă şi
de deces începe şi încetează la aceleaşi termene cu cele prevăzute în contractul cu privire la
asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice.
La această asigurare se aplică toate prevederile din "Condiţiile generale de asigurare
facultativă de persoane".
C. Asigurarea de răspundere civilă
La asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse la domiciliul asiguratului se
acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul şi soţia (soţul) acestuia sau persoane care se
află în întreţinerea asiguratului, sunt obligaţi să le plătească cu titlu de despăgubiri şi cheltuieli de
judecată pentru prejudicii de care răspund în baza legii:
proprietarului imobilului în care se află bunurile asigurate, pentru pagubele datorate
în calitate de locatar, produse de incendiu sau explozie;
terţilor, pentru accidentarea persoanelor şi avarierea bunurilor, la domiciliul
asiguratului;
locatarului imobilului învecinat, situat la acelaşi nivel sau la un nivel inferior, pentru
pagubele la bunurile asigurabile ori la pereţii, planşeele, tavanele, pardoselile,
instalaţiile electrice, uşile şi ferestrele apartamentului, cauzate de o inundaţie produsă în
apartamentul în care se află bunurile asigurate, inclusiv ca urmare a infiltrării apei
provenite din inundaţia respectivă;
Pagubele şi accidentele produse cu autovehiculele cad sub incidenţa asigurării de
răspundere civilă auto.
Nu se acordă despăgubiri în cazul în care paguba a fost produsă cu intenţie de asigurat, de
soţia (soţul) asiguratului ori de persoane fizice majore aflate în întreţinerea asiguratului sau de
prepuşii acestuia.
67
Suma asigurată la asigurarea de răspundere civilă este egală cu suma asigurată pentru
bunurile din gospodărie, înscrisă în contractul de asigurare, fără a putea depăşi un anumit plafon
stabilit de asigurător.
Răspunderea asigurătorului la această asigurare începe şi încetează la aceleaşi termene cu
cele prevăzute în contractul cu privire la asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice.
La această asigurare, se aplică toate prevederile din "Condiţiile speciale privind
asigurarea facultativă de răspundere civilă legală".
CAPITOLUL VII
ASIGURAREA ANIMALELOR ŞI
A CULTURILOR AGRICOLE
Agricultura continuă să se confrunte cu riscuri climatice care, în ultima perioadă de timp,
au dobândit o frecvenţă şi intensitate de manifestare, necunoscute anterior.
În România, se cunosc, fiind larg mediatizate, dezastrele provocate agriculturii (şi nu
numai) de grindină, ploi torenţiale, cu efectele lor indirecte, respectiv revărsări de râuri - inundaţii,
alunecări de terenuri (primăvara–toamna 2005), de seceta excesivă din ultimii ani, de temperaturile
deosebit de scăzute, sub limita de rezistenţă biologică a culturilor şi plantaţiilor (iarna 2002/2003).
În condiţiile unei economii libere, nedirijate, orice investiţie personală este sub semnul
riscului şi al incertitudinii; cu atât mai mult în agricultură, unde datorită problemelor specifice ale
procesului de producţie – durata lungă a ciclului de producţie, rotaţia lentă a capitalului, rata
profitului mult mai redusă comparativ cu alte ramuri economice - se impune o adevarată protecţie a
investiţiilor.
Asigurările agricole, care prezintă un specific aparte, s-au bucurat începând cu anul agricol
2002/2003 de efectele Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi
naturale în agricultură, menită să asigure o protecţie sporită producătorilor agricoli, să-i sprijine
material pentru a-i încuraja să-şi protejeze patrimoniul prin asigurare. Practic, la ora actuală nu mai
există fenomen natural nociv pentru culturile agricole, care să nu fie acoperit prin asigurare.
68
AGRAS, ca societate agreată de Ministerul Agriculturii şi Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor, asigură toate culturile agricole şi toate speciile de animale pentru fenomenele naturale
şi bolile care produc pagube pe zone locale, aşa numitele riscuri „standard”.
7.1. Asigurarea animalelor
În ţara noastră, protecţia animalelor prin asigurare se realizează pe baze contractuale.
• sunt asigurate animalele aparţinând persoanelor fizice şi juridice, indiferent de forma
de proprietate, cu domiciliul, sediul sau rezidenţa în România;
• asigurătorul mai asigură animalele primite în folosinţă de persoane juridice şi care
aparţin altor persoane juridice;
• animalele primite spre creştere sau îngrăşare de persoane fizice şi juridice, pe bază de
contracte încheiate cu persoane juridice.
Obiectul asigurării
Sunt primite în asigurare:
bovinele în vârstă de şase luni şi peste;
porcinele de şase luni şi peste;
porcinele aflate în îngrăşătorii aparţinând persoanelor juridice având o greutate de cel
puţin 40 de kg, indiferent de vârstă;
ovinele şi caprinele de un an şi peste;
cabalinele în vârstă de 1-15 ani.
caprine
păsări
peşti
stupi de albine
Nu pot fi asigurate :
animalele aflate în gospodăriile care nu respectă regulile zooigienice şi sanitar-
veterinare de îngrijire, hrănire, întreţinere şi folosire a animalelor, din care cauză
animalele sunt ameninţate de îmbolnăvire sau pieire;
animalele bolnave, inclusiv rahitice, istovite, schilodite, oarbe, cele care au suferit un
accident ce poate duce la pieirea lor, cele din localităţile în care s-a stabilit carantină,
69
precum şi animalele la care s-a făcut examinarea pentru tuberculoză, bruceloză sau
leucoză bovină şi reacţia a fost pozitivă;
Animalele se asigură pentru sumele propuse de asigurat, la stabilirea cărora se ţine
seama de următoarele criterii:
♦ la animalele aparţinând persoanelor fizice, suma asigurată nu poate depăşi valoarea de
pe piaţa locală a animalelor respective. În caz de daună, din despăgubiri asigurătorul
deduce franşiza stabilită (în procente, în raport cu suma asigurată);
♦ la animalele de rasă comună, aparţinând persoanelor juridice, suma asigurată nu poate
depăşi valoarea de pe piaţa locală a animalelor în cauză;
♦ la porcinele din îngrăşătorii, aparţinând persoanelor juridice, suma asigurată se
stabileşte pe baza greutăţii medii a animalelor şi a preţului de achiziţie al cărnii în viu,
practicat de către societăţile comerciale de industrializare a cărnii;
♦ la animalele de reproducţie, procurate din import de către persoane juridice, precum şi
la cele de rasă de provenienţă indigenă, asigurarea se poate încheia la sume
corespunzătoare valorii de procurare ori celei de inventar a animalelor respective.
Animalele dintr-o gospodărie se primesc în asigurare numai pentru o sumă egală pentru
fiecare animal din aceeaşi grupă de vârstă şi de rasă.
Despăgubirea
Se acordă despăgubiri în cazurile de pieire a animalelor asigurate în urma:
bolilor, inclusiv sub formă de epizootii
accidentelor
sacrificării (în anumite condiţii),
scoaterii acestora din gospodărie pentru combaterea anemiei infecţioase.
Pagubele produse ca urmare a sacrificării animalelor se acoperă de către asigurător,
dacă această măsură s-a luat:
în baza dispoziţiilor date de autorităţile publice competente în vederea prevenirii şi
combaterii epizootiilor,
în urma unei boli incurabile care exclude utilizarea pe mai departe a animalului;
în urma unei boli care duce în mod cert la moartea animalului;
în cazul în care animalul a suferit un accident ce duce în mod cert la moartea acestuia.
În cazurile de pieire şi, respectiv, de sacrificare a animalelor ca urmare a bătrâneţii asociate
cu diferite boli, se acordă despăgubiri numai dacă principala cauză a pieirii animalului sau a
sacrificării acestuia a fost boala respectivă.
70
Nu se acordă despăgubiri în cazurile în care :
animalele au pierit din cauza bătrâneţii, au fost tăiate din motive de ordin gospodăresc,
din cauza lipsei de productivitate, a scăderii capacităţii de muncă ori de reproducţie sau
din cauza bătrâneţii;
animalele au fost tăiate din iniţiativa asiguratului, fără ca acestea să fi prezentat semne
de boală şi fără să fi existat o dispoziţie de sacrificare dată de organele în drept;
animalele au fost tăiate din dispoziţie organelor veterinare numai ca urmare a faptului
că au reacţionat pozitiv la tuberculinare sau că au fost depistate, prin examen serologic,
ca fiind bolnave de bruceloză ori au fost depistate, prin examen hematologic sau prin
alte examene de laborator, ca fiind bolnave de leucoză bovină, fără ca boala să fi fost
constatată pe baza semnelor clinice evolutive şi ca aceasta să fi pus în pericol iminent
viaţa animalelor;
animalele ce trebuie tăiate (sau carnea animalelor tăiate) sunt predate societăţilor
comerciale de industrializare a cărnii sau altor agenţi economici de valorificare a cărnii;
animalele au pierit din lipsă totală de furaje sau ca urmare a unei furajări insuficiente
cantitativ sau calitativ, indiferent de cauzele care au pricinuit lipsa de furaje din
gospodărie;
pieirea animalelor a fost produsă de operaţii militare în timp de război;
cadavrele animalelor sau resturile lor au fost distruse sau îngropate înainte de
examinarea lor de către organele în drept.
Despăgubirea de asigurare nu poate depăşi suma la care s-a încheiat asigurarea, nici
cuantumul pagubei şi nici valoarea animalului din momentul producerii riscului asigurat.
Cuantumul pagubei - valoarea animalului ce se despăgubeşte, din care s-a scăzut
valoarea recuperărilor.
Valoarea animalului ce se despăgubeşte înseamnă:
valoarea, la data producerii riscului asigurat, pe piaţa locală, a unui animal sănătos de
aceeaşi specie, rasă, sex, vârstă, stare de întreţinere şi productivitate, pentru toate
animalele pierite;
valoarea stabilită în funcţie de greutatea brută în viu, şi de preţurile de contractare
practicate.
La stabilirea cuantumului pagubei se ţine seama de valoarea recuperărilor: carne, piele,
organe, coarne, copite, păr, lână etc.
71
La calcularea despăgubirilor, cheltuielile făcute de asigurat în vederea prevenirii sau
micşorării pagubei (taxe de consultaţie, costul medicamentelor, taxe de sacrificare etc.) nu se iau în
considerare.
Asigurătorul nu acordă despăgubiri în cazurile în care paguba s-a produs sau s-a mărit:
♦ la asigurările încheiate cu persoane juridice - din culpa unui membru din conducerea
persoanei juridice asigurare, care lucrează în această calitate; - la asigurările încheiate
cu întreprinzători particulari-din culpa unui membru din conducere, lucrând în această
calitate, sau a oricărui alt prepus al asiguratului;
♦ la asigurările încheiate cu persoane fizice - din culpa asiguratului sau a oricărei
persoane fizice majore care, în mod sistematic, locuieşte şi gospodăreşte împreună cu
asiguratul.
Primele de asigurare anuale
Sunt stabilite de asigurător, în procente faţă de suma asigurară pe specii, rase şi grupe de
vârstă de animale.
Răspunderea asigurătorului începe :
♦ în caz de accident, dacă pieirea sau tăierea animalului a avut loc după cinci zile de la
expirarea zilei în care s-au plătit primele de asigurare şi s-a întocmit contractul de
asigurare;
♦ în caz de boală, dacă pieirea, tăierea sau scoaterea animalelor din gospodărie pentru
combaterea anemiei infecţioase a avut loc după 60 de zile de la expirarea zilei în care s-au
plătit primele şi s-a întocmit contractul de asigurare.
Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a
încheiat asigurarea.
Asigurarea facultativă globală
Se încheie pentru efectivele mari de animale pe care le deţin societăţile
comerciale pentru producerea, industrializarea şi comercializarea produselor
agrozootehnice, societăţile agricole şi asociaţiile agricole.
Asigurarea globală se încheie fără termen şi include toate animalele din
aceeaşi specie, care au împlinit vârsta de cuprindere în asigurare.
72
Primele de asigurare sunt fixe, pe specii şi grupe şi se achită
trimestrial, pe cap de animal, în funcţie de numărul animalelor din specia asigurată,
existentă la finele trimestrului precedent celui în care se face calcularea primelor.
În cazul în care numărul animalelor existente la sfârşitul trimestrelor
prezintă modificări esenţiale faţă de cel prevăzut, se procedează la regularizarea
primelor.
Contractul de asigurare se reziliază, fără restituirea primelor, în cazul
în care sumele datorate de unitatea asigurată, cu titlu de primă, nu au fost achitate la
scadenţă şi nici in perioada de păsuire.
Asigurătorul acordă despăgubiri numai în cazurile în care unităţile
asigurate sunt cu primele achitate la zi şi numai cu condiţia plăţii, în prealabil, a ratei de
primă în al cărei termen de păsuire s-a produs evenimentul asigurat.
Despăgubirile se acordă în limita sumelor asigurate, ţinând seama de
rasa, sexul şi vârsta animalului la data producerii evenimentului asigurat.
Pentru aceeaşi specie de animale nu pot fi valabile, în aceeaşi timp, atât
asigurarea obişnuită, cât şi cea globală.
Asigurare facultativă globală pot încheia şi crescătorii de animale,
persoane fizice, dar numai pentru bovine. Aceasta se poate încheia pentru 2-10 bovine,
pe o perioadă de 6 luni sau un an, cu prime unice, care se achită anticipat.
Despăgubirea se stabileşte în limita sumelor asigurate, ţinându-se seama de rasa, sexul
şi vârsta bovinei la data producerii evenimentului asigurat.
După fiecare caz de pagubă, suma totală asigurată se reduce cu suma
acordată cu titlu de despăgubire. Bovinele rămase şi cele intrate în gospodărie după
producerea evenimentului asigurat sunt asigurate în continuare, până la expirarea
asigurării, pentru suma totală asigurată astfel redusă.
În cazul în care un asigurat are încheiată o asigurare a bovinelor, acesta poate încheia şi
asigurări obişnuite pentru bovinele existente în gospodărie care depăşesc numărul prevăzut
pentru asigurarea globală. De asemenea, suma totală asigurată, redusă cu despăgubirile acordate,
poate fi completată printr-o asigurare obişnuită.
7. 2. Asigurarea culturilor agricole
Obiectul asigurării
73
Societăţile specializate în asigurări agricole încheie contracte de asigurare, cu persoane
fizice, asociaţii agricole, societăţi comerciale agricole şi regii autonome, pentru:
culturi agricole;
rodul viilor;
rodul pomilor;
rodul hameiului.
Despăgubirea
Asigurarea acoperă următoarele riscuri:
• la culturile agricole - grindina, îngheţul târziu de primăvară şi/
sau îngheţul timpuriu de toamnă, efectele directe ale ploilor torenţiale, prăbuşirile sau
alunecările de terenuri cultivate, incendiul provocat de descărcări electrice, precum şi
efectul furtunii pe terenurile nisipoase;
• la rodul viei, al pomilor şi al hameiului - fenomenele de mai
sus, precum şi furtuna.
În ceea ce priveşte riscurile asigurate, unele societăţi acceptă , ca riscuri asigurate, în plus
faţă de cele enumerate mai sus:
• furtuna,
• uraganul
• incendiul.
Societăţile în cauză nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse de:
• diminuarea producţiei din cauza nerespectării regulilor
agrotehnice;
• acumulări, băltiri sau revărsări de ape provenite din topirea
zăpezilor, ploi de durată, infiltraţia apelor, ridicarea nivelului pânzei freatice;
• revărsarea apelor Dunării;
• operaţii militare în timp de război.
AGRAS asigură toate culturile agricole: cereale, plante tehnice, plante medicinale şi
aromatice, leguminoase alimentare, plante de nutret, cartof şi legume, culturi semincere, rodul
viilor, pomilor şi hameiului, arbuşti fructiferi, căpşuni, culturile din sere, solarii şi răsadniţe,
pepinierele, plantaţiile de portaltoi.
Asigurarea acoperă pagubele, la valoarea producţiei, suferite prin pierderi cantitative,
cum ar fi:
• la cereale - pierderile de boabe;
74
• la sfecla de zahăr - pierderile de rădăcini sau de sămânţă, în
funcţie de obiectivul urmărit de asigurat;
• la in şi la cânepă - pierderile de fuior sau de sămânţă, după caz;
• la cartofi - pierderile de tuberculi etc.
Excepţie de la această regulă fac culturile de tutun, la care asigurarea acoperă şi
pierderile calitative provocate de grindină.
Asigurarea se poate încheia oricând în timpul anului şi este valabilă pentru anul agricol
în curs sau pentru anul calendaristic, după cum părţile au convenit.
Durata asigurării
Unele societăţi preferă contractele anuale, în timp ce altele lasă la latitudinea
asiguratului posibilitatea de a opta fie pentru contracte anuale, fie pentru contracte pe termen de
trei ani.
În ipoteza opţională, sunt utilizate următoarele soluţii:
la asigurarea pauşală a arabilului, contractele se încheie pentru o perioadă de trei ani;
la asigurarea obişnuită a culturilor agricole, a rodului viei, a pomilor şi a
hameiului, există două alternative: contractul se poate încheia fie pentru o perioadă de
minimum trei ani, fie anual.
La asigurarea obişnuită anuală se percepe un adaos de primă, faţă de prima
percepută la asigurarea multianuală.
În sistemul de asigurare pauşală a terenului arabil se pot asigura culturile
agricole de pe întreaga suprafaţă arabilă a asiguratului, cu unele excepţii:
• loturile de hibridare,
• culturile semincere
• tutunul
• via
• pomii fructiferi şi hameiul.
Aceste culturi pot fi însă asigurate separat în cadrul asigurării obişnuite.
La asigurarea obişnuită a culturilor suma asigurată se stabileşte de asigurat, în
limitele agreate de asigurător şi care sunt diferenţiate, în funcţie de grupa tarifară în care se
încadrează fiecare cultură.
La asigurarea pauşală a terenului arabil, suma asigurată este fixă pe hectar.
Dacă la producerea riscului asigurat se dovedeşte că suma asigurată la o anumită
cultură a fost stabilită la o valoare mai mare decât cea reală, asigurătorul este obligat să
75
acopere dauna produsă la nivelul pagubei reale, iar nu la cel al sumei asigurate. În situaţia
inversă, dacă suma asigurată a unei culturi este mai mică decât valoarea reală a acesteia,
asigurătorul are obligaţia să acopere numai acea parte din paguba înregistrată, care se
înscrie în limitele sumei asigurate.
Prima tarifară la culturile agricole, rodul viei, al pomilor şi al hameiului (la 100 de
lei sumă asigurată) este stabilită de asigurător, pe grupe tarifare şi pe categorii de judeţe, în
funcţie de:
• specificul culturii,
• gradul de sensibilitate al acesteia la factorii de risc asiguraţi,
• evoluţia daunelor provocate de respectivii factori în zona respectivă
• felul asigurării.
La asigurarea pauşală a terenului arabil, prima tarifară este stabilită pe zone
(indiferent de culturile-agricole), în sume fixe pe hectarul de teren arabil cuprins în
asigurare.
În cazul contractelor multianuale, la asigurarea obişnuită a culturilor asigurătorul
practică un sistem de prime bazat pe principiul Bonus-Malus.
Potrivit acestui sistem, în primul an de asigurare prima este de 10/10 (prima este la
nivelul integral, stabilit pentru cultura şi zona în cauză). Dacă o cultură rămâne doi ani
consecutivi fără daune şi despăgubiri, începând din cel de-al treilea an şi următorii prima
integrală se reduce cu câte o zecime. Ca urmare, la un contract pe cinci ani, prima se poate
reduce, în ultimul an al contractului, la 7/10.
Invers, dacă într-un an se înregistrează o pagubă ce trebuie despăgubită, prima pentru anul
următor se majorează cu o zecime. În cazul daunelor repetate an de an, prima poate ajunge, la un
contract pe cinci ani, la nivelul maxim de 14/10, faţă de prima integrală.
Aşadar, în anii în care a beneficiat de reduceri de primă asiguratul s-a aflat în Bonus, iar
în cei în care a suportat majorări - în Malus.
La asigurarea pauşală a terenului arabil, în cazul în care asiguratul, în perioada de timp
contractată (de minimum trei ani), nu înregistrează pagube provocate de riscurile asigurate şi care
se acoperă de asigurător, societatea îi acordă o primă pentru lipsă de daune (de 10% din prima
integrală pentru primul an liber de daune, de 20% pentru cel de-al doilea an şi de până la 30%
pentru cel de-al treilea an şi următorii liberi de daune).
76
Invers, dacă într-un an, în cadrul perioadei contractate, asiguratul înregistrează o daună ce
trebuie despăgubită de asigurător, sistemul de prime se anulează, iar prima datorată pentru anul
următor se stabileşte la nivelul integral.
Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea culturilor şi a rodului viilor în
momentul produceri riscului asigurat, precum şi de valoarea pagubei probabile; ea nu poate
depăşi valoarea producţiei probabile, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată.
Prin cuantumul pagubei de înţelege:
în cazul pagubelor totale la culturile de pe terenuri care au fost sau urmează a fi
reînsămânţate ori replantate cu aceleaşi sau cu alte culturi, precum şi în cazul pagubelor
parţiale la culturi - valoarea producţiei probabile la ha, corespunzătoare gradului de
distrugere din riscuri asigurate;
în cazul pagubelor totale la culturile de pe terenurile care nu au fost sau nu urmează a fi
reînsămânţate ori replantate, inclusiv în cazul pagubelor totale la rodul viilor şi la hamei -
valoarea producţiei probabile la ha, corespunzătoare gradului de distrugere din riscuri
asigurate, diminuată cu o cotă de 20% reprezentând cheltuielile medii de recoltare
neefectuate.
Valoarea producţiei probabile pe ha se stabileşte prin înmulţirea producţiei medii,
realizate la ha în ultimii trei ani cu recolte normale, cu suma maximă ce se poate asigura de
fiecare kg.
La culturile agricole şi la rodul viilor distruse sau vătămate atât de riscuri asigurate, cât şi
de alte cauze, se despăgubeşte numai paguba aferentă riscurilor asigurate.
În cazul în care suprafeţele de culturi agricole distruse urmează a fi reînsămânţate sau
replantate, se ia în considerare gradul de distrugere numai pentru pagubele produse de riscuri
asigurate.
Gradul de distrugere - se stabileşte prin numărarea plantelor, în medie, pentru întregul
lan (întreaga parcelă), dacă culturile au fost uniform calamitate pe întreaga suprafaţă sau pentru
porţiuni uniform calamitate din lanul (parcela) respectiv(ă), dacă culturile de pe acesta nu au
fost uniform calamitate pe întreaga suprafaţă.
• Se alege un număr de parcele sau rânduri de probă, de pe care se
numără plantele rămase nevătămate, plantele distruse ori vătămate de riscuri
asigurate şi separat cele distruse sau vătămate de cauze necuprinse în asigurare.
• Se stabileşte numărul mediu de plante pe metru pătrat sau liniar;
77
• Se raportează numărul plantelor distruse ori vătămate de riscuri
asigurate la numărul total al plantelor existente înainte de producerea riscului asigurat şi
se obţine astfel gradul de distrugere.
Recolta de pe parcelele sau rândurile de probă se stabileşte prin cântărire, iar pe baza
rezultatelor astfel abţinute se calculează producţia medie pe ha de pe terenul cu cultura distrusă
sau vătămată, din care se scade cantitatea corespunzătoare excesului de umiditate fără de stas.
La rodul viilor şi la hamei, se alege un număr de butuci de probă, la care se stabileşte producţia
medie pe butuc. Dacă cultura a fost distrusă sau vătămată atât de riscuri asigurate cât şi de
cauze necuprinse în asigurare, se stabileşte separat gradul de distrugere din cauze necuprinse în
asigurare, care se scade din gradul de distrugere. În felul acesta, se obţine gradul de distrugere
din riscuri asigurate.
Constatarea şi evaluarea pagubelor se efectuează de către inspectorii de daune, în
prezenţa asiguraţilor sau a reprezentanţilor acestora.
Asigurarea intră în vigoare după de la expirarea zilei în care s-au plătit primele şi s-a
întocmit contractul de asigurare.
Răspunderea asigurătorului începe după intrarea în vigoare a asigurării, la date diferite în
funcţie de momentul în care riscul asigurat poate începe să producă pagube bunului asigurat.
Răspunderea asigurătorului încetează:
• din momentul recoltării (secerişului, culesului, scoaterii
rădăcinilor şi tuberculilor).
• la culturile a căror recoltă se treieră, răspunderea asigurătorului
pentru pagubele produse de incendiu încetează din momentul în care recolta a fost
treierată;
• la struguri, fructe şi hamei - din momentul culesului;
• la furaje pentru masă verde şi la fân - din momentul tăierii lor.
Pentru culturile agricole, rodul viilor, al pomilor şi a hameiului, distruse ori vătămate
după încheierea asigurării, dar înainte de începerea răspunderii asigurătorului, respectiv înainte
de intrarea în vigoare a asigurării, primele de asigurare plătite, aferente lanului sau parcelei cu
culturile distruse ori vătămate, se restituie integral.
Asiguraţii sunt obligaţi să-şi întreţină culturile în bune condiţii, cu respectarea regulilor
agrotehnice, şi să ia măsuri pentru prevenirea distrugerii ori vătămării culturilor agricole şi a
rodului viilor, al pomilor şi a hameiului, precum şi pentru limitarea pagubelor, respectiv pentru
salvarea culturilor rămase, prin îngrijirea lor suplimentară. Totodată, asiguraţii trebuie să
78
înştiinţeze în scris asigurătorul despre distrugerea sau vătămarea culturilor, a rodului viilor, al
pomilor şi a hameiului în termen de cel mult cinci zile de la data producerii riscului asigurat.
CAPITOLUL VIII
ASIGURĂRILE DE PERSOANE
79
Asigurările de viaţă sunt privite cu multă seriozitate în întreaga lume. Pe piaţa asigurărilor de
pe continentul nostru, asigurările de persoane ("viaţă" plus "accidente" şi "sănătate") se află în
topul cererii cu peste 60% din totalul primelor de asigurare încasate de societăţile de asigurări.
În cadrul acestui tip de asigurări, sunt acordate îndemnizaţii băneşti pentru producerea unor
riscuri care afectează viaţa persoanei, sănătatea sau integritatea fizică.
În funcţie de riscul asigurat în asigurarea de bază (produsul principal), asigurările de
persoane se împart în două categorii:
- asigurări de viaţă, care acoperă riscul de deces;
- asigurări de persoane altele decât cele de viaţă, care acoperă în asigurarea
principală integritatea corporală sau sănătatea persoanei
La ambele tipuri de asigurări se pot adăuga clauze adiţionale care extind acoperirea
acordată prin produsul porincipal, în schimbul unei prime suplimentare de asigurare.
În practica asigurărilor, acestea poartă denumirea de asigurări de persoane.
8.1. Scurt istoric. Importanţa şi caracteristicile asigurărilor de persoane
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupaţi de protejarea sub diferite
forme a vieţii, a sănătăţii şi a bunurilor lor.
Cele mai vechi forme ale asigurărilor de viaţă sunt îndemnizaţiile de deces, care se
acordau pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare, şi asigurările viagere. Acestea îşi au
originea în antichitate, înaintea erei noastre şi erau legate de asociaţiile religioase.
Prin îndemnizaţiile de deces, asigurătorul suporta toate cheltuielile de înmormântare sau
incinerare. La început ele erau încheiate sub forma asigurărilor mutuale, formă în care se mai
practică şi astăzi.
Până în secolul al XIX-lea asigurările de înmormântare şi cele de rentă viageră au fost
cele mai practicate forme ale asigurărilor de persoane.
Motivaţiile care au stat la baza dezvoltării şi diversificării, în decursul timpului, a
asigurărilor de viaţă sunt:
- asigurarea protecţiei financiare a familiei în caz de deces;
- achitarea datoriilor unei persoane în caz de deces (garanţie pentru
împrumuturi);
- alocaţia de urmaş;
- alocaţia de bătrâneţe;
80
- economisirea pentru eventualele datorii viitoare (studiile copiilor, zestre
etc.)
- cheltuielile de spitalizare, îngrijire medicală, compensarea veniturilor în
caz de boală sau invaliditate;
- investiţiile etc.
Asigurarea de viaţă se bazează pe încheierea uni contract de asigurare – poliţa de
asigurare – prin care asigurătorul se obligă să plătească beneficiarului asigurării o anumită
sumă la producerea riscului asigurat – suma asigurată - , în schimbul plăţii de către
contractantul asigurării a unei prime de asigurare, care constituie „preţul” protecţiei oferite
asiguratului de către asigurător.
Acest tip de asigurări constituie o completare a asigurărilor sociale de stat, a asigurărilor
sociale pentru sănătate. Ele asigură o protecţie în plus, în caz de pierdere a capacităţii de muncă, la
bătrâneţe, în caz de deces. Această ocrotire se realizează prin plata de îndemnizaţii, ajutoare,
pensii, consultaţii şi tratament medical, trimiteri la odihnă şi tratament balnear etc.
Spre deosebire de fondurile pentru asigurările sociale şi asistenţa socială, fondul pentru
asigurările de persoane este constituit numai din primele de asigurare plătite de asiguraţi, pe baza
principiului mutualităţii.
Ca şi la celelalte tipuri de asigurări, la constituirea fondului de asigurare participă toţi
asiguraţii, în schimb, la repartizarea acestuia participă (fac excepţie asigurările de viaţă la care se
constituie rezerva de prime) numai asiguraţii care au avut de suferit de pe urma producerii
evenimentelor asigurate.
Având în vedere modul de acţiune şi efectele pe termen lung al asigurărilor de persoane, se
poate spune că acestea reprezintă o măsură suplimentară de prevedere şi de economisire pe termen
lung pentru cetăţeni şi familiile lor, în legătură cu producerea unor evenimente în viaţa acestora,
cum sunt:
• pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă datorită bolii
sau unor accidente;
• atingerea unei anumite limite de vârstă;
• decesul.
Sumele asigurate care se plătesc prin asigurările de persoane sunt acordate peste cele cuvenite
prin asigurările sociale şi prin asistenţa socială.
81
Ele constituie măsuri suplimentare de prevedere şi economisire, permiţând asiguraţilor ca prin
plata primelor de asigurare eşalonate şi fixe să realizeze economii, pe baza mijloacelor băneşti
proprii, cu efecte favorabile asupra lor şi familiilor lor.
Asigurările de persoane au un impact favorabil şi asupra economiei, în general, fiind un
mijloc de atragere în circuitul economic a unei părţi din disponibilităţile băneşti temporare ale
populaţiei. În acest fel, rezerva matematică, formată în cadrul asigurărilor de viaţă, este păstrată de
societatea de asigurări la bănci, fiind fructificată cu o dobândă anuală. Date fiind termenele lungi,
pentru care se contractează asigurările de viaţă, există posibilitatea ca rezerva matematică
constituită să fie utilizată şi ca sursă de creditare a economiei naţionale.
Având în vedere că obligaţiile preluate de societatea de asigurări prin contractarea asigurărilor
de viaţă devin scadente, în mare măsură, numai după trecerea unui anumit număr de ani (uneori,
chiar 15 - 20-30 de ani), o parte importantă din primele încasate de societatea de asigurări rămân la
dispoziţia sa un timp destul de îndelungat, iar păstrarea la bănci îi dă dreptul să încaseze dobânzi.
Dobânzile constituie un venit pentru societatea de asigurări şi, la stabilirea nivelului primelor
de asigurare pe care le plătesc asiguraţii, se ţine cont de acest lucru. Dacă nu ar exista această
posibilitate a fructificării sumelor asigurate prin dobânzi, societatea de asigurări ar fi obligată să
practice un nivel mai ridicat al primelor de asigurare. Acesta ar trebui să cuprindă şi dobânzile
realizate de asigurător prin păstrarea rezervei matematice la bănci.
Gradul de dezvoltare al asigurărilor de persoane este influenţat atât de factori obiectivi cât şi
de factori subiectivi.
Printre factorii obiectivi pot fi amintiţi:
nivelul de dezvoltare al economiei naţionale;
posibilităţile materiale ale populaţiei privind alocarea unor sume
pentru contractarea de asigurări, factor care este în strânsă legătură cu primul;
ordinea de prioritate pe care o atribuie fiecare persoană protecţiei prin
asigurare, în comparaţie cu nevoia de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, îngrijirea sănătăţii,
cultură, distracţie etc
Factorii subiectivi sunt:
modul de reglementare a asigurărilor sociale;
activitatea desfăşurată de societăţile de asigurări pe linia introducerii
unor forme de asigurări accesibile, care să intereseze pături cât mai largi ale populaţiei;
tradiţiile existente etc.
82
Principalele caracteristici ale asigurărilor de persoane:
Suma asigurată se stabileşte forfetar de către asigurat, în funcţie de nevoile şi de
posibilităţile sale.
Asiguratul poate să încheie mai multe contracte de asigurare împotriva
aceluiaşi eveniment (complex de evenimente) şi pentru sume diferite, fără să fie împiedicat
de lege sau de asigurător să facă acest lucru.
La producerea riscului, asiguratul sau beneficiarul asigurării are dreptul să
încaseze drepturile de asigurare de la toţi asigurătorii, deoarece aici nu mai este vorba de
daună ca la bunuri. Neavând caracter reparator, asigurarea de persoane nu suferă restricţiile
la care este supusă asigurarea de bunuri.7
8.2. Clasificarea asigurărilor de persoane
Asigurările de persoane se pot clasifica ţinându-se cont de mai multe criterii, cum ar fi:
• riscul asigurat;
• scopul asigurării;
• forma juridică pe care acestea o îmbracă.
A. În funcţie de riscul asigurat, asigurările de persoane pot fi:
• asigurări de supravieţuire;
• asigurări de deces;
• asigurări mixte de viaţă;
• asigurări de accidente;
• asigurări de boală;
• alte forme.
B. După scopul asigurării există:
• asigurări de viaţă pe timp limitat;
• asigurări de viaţă pe timp nelimitat;
• asigurări mixte de viaţă cu capitalizare;
• asigurări de pensii.
C. După forma de reglementare juridică, asigurările facultative de persoane pot fi împărţite în
două mari grupe, şi anume:
• asigurări de viaţă;
7 Gh. Bistriceanu – Asigurări şi reasigurări în România, Ed. Universitară, 2006
83
• asigurări de accidente.
ASIGURĂRI DE VIAŢĂ
În România, asigurările de persoane în general, sunt facultative şi se încheie pe baze
contractuale, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu condiţiile stabilite de
societăţile de asigurări, autorizate să efectueze asemenea operaţiuni.
Asigurările de viaţă se caracterizează prin aceea că reprezintă deopotrivă atât o măsură de
prevedere, de protecţie împotriva unor evenimente viitoare, cât şi una de economisire şi fructificare
pe termen lung a sumelor încredinţate societăţii de asigurări8. Se poate afirma că asigurările de
viaţă constituie şi o măsură de economisire pe termen lung, deoarece dacă în cadrul perioadei
pentru care s-a contractat asigurarea nu se produce evenimentul asigurat, la expirarea acesteia
asiguratul are dreptul să încaseze suma asigurată.
Asigurările de viaţă reprezintă o măsură de prevedere, deoarece în cadrul formelor sub care
sunt întâlnite în practică, se acoperă şi riscul de deces, astfel încât societatea de asigurări plăteşte
suma asigurată şi la producerea acestui risc.
Asigurările de viaţă pot fi contractate de persoane în vârstă de la 16 la 65 de ani.
Mărimea primei de asigurare se stabileşte în raport cu: suma asigurată, vârsta asiguratului
în momentul contractării asigurării şi durata pentru care se încheie contractul de asigurare. Prima
de asigurare se află în raport direct proporţional cu suma asigurată. La aceeaşi sumă asigurată,
nivelul primei de asigurare creşte proporţional cu vârsta asiguratului şi invers proporţional cu
durata pentru care se încheie contractul de asigurare9.
Asigurările de viaţă prezintă importanţă nu numai pentru asiguraţi, ci şi pentru economia
naţională. Astfel, rezerva matematică constituită în cadrul asigurărilor de viaţă şi păstrată de
societatea de asigurări la bancă, poate fi utilizată temporar şi ca resursă de creditare a economiei
naţionale.
Asigurările de viaţă practicate de societăţile de asigurări prezintă următoarele avantaje:
- se pot asigura sumele stabilite de asigurat cu acordul societăţii de asigurări;
- la sumele de peste un anumit nivel, poliţele de asigurare se încheie numai cu avizul
favorabil al medicului desemnat, cu excepţia asigurării mixte de viaţă şi suplimentară de accidente,
la care limita este mult mai mică;
- în toate cazurile, sumele asigurate nu pot fi atacate de moştenitorii legali în defavoarea
beneficiarului (beneficiarilor) înscris în poliţă;
8 I. Văcărel şi F. Bercea – Asigurări şi reasigurări, Ediţia a II-a, Ed. Expert, 20039 Gh. Bistriceanu – Asigurări şi reasigurări în România, Ed. Universitară, 2006
84
- la expirarea poliţelor (cu primele achitate integral) suma ce se plăteşte de societatea de
asigurări se majorează cu cote de excedent care se stabilesc anual, în funcţie de durata asigurării;
- Pot încheia contracte de asigurare persoanele care se încadrează în limitele de vârstă,
duratele de timp şi condiţiile de achitare a primelor şi de plată a sumelor asigurate, stabilite de
asigurător şi prevăzute în poliţele de asigurare.
- Durata asigurării, durata de plată a primelor şi perioadele de timp - luni, trimestre,
semestre, ani - de asigurare se socotesc de la data începerii asigurării.
- Declaraţiile inexacte ale asiguratului cu privire la vârsta ori la starea de invaliditate atrag
nulitatea contractului şi obligaţia asigurătorului de restituire a primelor încasate.
- Prima de asigurare se plăteşte anticipat, în cuantumul şi la termenele stabilite în poliţa de
asigurare, pe toată durata prevăzută în tariful de prime al fiecărei asigurări.
- Suma asigurată se plăteşte asiguratului, beneficiarului desemnat sau moştenitorilor, după
caz, dacă primele sunt achitate la zi ori nu s-a depăşit termenul de păsuire. Creditorii asiguratului
nu au dreptul să urmărească suma asigurată cuvenită beneficiarului.
- Asigurătorul nu plăteşte suma asigurată, dacă evenimentul asigurat a fost produs de
operaţii militare în timp de război.
- Asigurătorul nu plăteşte suma asigurată dacă decesul sau invaliditatea permanentă a
asiguratului a fost prilejuită de comiterea sau de încercarea de a comite de către asigurat sau
beneficiar, cu intenţie, a unor fapte penale de o deosebită gravitate.
- Suma asigurată se plăteşte independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului
din asigurările sociale şi independent de repararea prejudiciului de către cei răspunzători de
producerea lui.
- La asigurările de viaţă care cuprind riscul de deces din orice cauze, persoanele bolnave nu
sunt primite în asigurare.
- La asigurările care cuprind riscurile de deces, răspunderea asigurătorului începe după 24 de ore
de la expirarea zilei în care a fost achitată prima de asigurare.
- Sunt cuprinse în asigurare urmările imediate (deces sau invaliditate permanentă) ale efortului
fizic excesiv şi subit determinat de cauze de forţă majoră în timpul producţiei
- La unele asigurări de viaţă, asigurătorul poate acorda asiguraţilor împrumuturi asupra
poliţelor de asigurare. Acestea sunt purtătoare de dobândă şi sunt rambursabile într-un anumit
termen.
În practică se întâlnesc mai multe forme ale asigurărilor de viaţă, cele mai des întâlnite
fiind următoarele:
85
a) Asigurarea de viaţă pe timp limitat (de deces)
Este forma tipică şi cea mai simplă a asigurării de viaţă, care se caracterizează prin
următoarele aspecte:
Se contractează pe o perioadă limitată de timp şi acoperă numai riscul de
deces.
În baza contractului de asigurare, asiguratul plăteşte periodic o anumită
sumă de bani, numită primă de asigurare, în schimbul căreia o altă persoană desemnată de
asigurat denumită beneficiar, va încasa suma asigurată la decesul asiguratului.
În perioada inflaţionistă, prima de asigurare şi suma asigurată sunt indexate
cu rata inflaţiei.
Beneficiarii acestei asigurări pot fi: soţul supravieţuitor, copiii, fraţii,
surorile, părinţii sau alte persoane desemnate de asigurat.
Suma asigurată se plăteşte beneficiarului numai dacă asiguratul decedează
în perioada de valabilitate a contractului de asigurare.
Dacă la expirarea contractului, asiguratul este în viaţă, societatea de
asigurări este exonerată de răspundere privind plata sumei asigurate; în acest caz nici
asiguratul şi nici beneficiarul nu vor primi nimic la expirarea contractului.
Acest tip de asigurare nu conduce la economisire sau la capitalizare, deoarece la expirarea
asigurării, societatea de asigurări nu face nici o plată dacă asiguratul este în viaţă.
b) Asigurarea de viaţă pe timp nelimitat (de supravieţuire)
Această formă a asigurării de viaţă pe timp numit nelimitat se caracterizează prin faptul că:
Acoperă riscul de deces pe o perioadă mai îndelungată de timp, anume
până la o vârstă înaintată (spre exemplu până la 90 de ani) a asiguratului.
Condiţia este ca asiguratul să plătească prima de asigurare până la
pensionare.
Riscul de deces este acoperit pe toată perioada cuprinsă între data
contractării asigurării, şi împlinirea vârstei respective.
In cazul în care asiguratul ajunge la vârsta menţionată în contract el va
primi suma asigurată actualizată.
La acest tip de asigurare prima este mai mare, deoarece la împlinirea vârstei prevăzută în
contract, asiguratul primeşte suma asigurată.
c) Asigurarea mixtă de viaţă
86
Este forma cel mai des solicitată de către asiguraţi, deoarece ea este în acelaşi timp atât o
măsură de prevedere, cât şi un mijloc de economisire pe termen lung, reprezentând o combinare a
asigurării de supravieţuire cu asigurarea de deces.
Asigurarea mixtă de viaţă se adresează persoanelor care doresc să reducă din consecinţele
negative ale eventualului lor deces. De asemenea, se mai adresează şi celor care doresc să
primească o anumită sumă de bani, în cazul în care ar suferi un accident de pe urma căruia ar putea
rămâne cu o invaliditate permanentă, totală sau parţială. În acelaşi timp, această asigurare permite
realizarea unei economii pe termen cu un scop bine definit.
Această formă de asigurare poate fi contractată de către persoane în vârstă de la 16 la 65 de
ani, pe durate care variază între 5 şi 20 de ani, astfel încât, la sfârşitul asigurării, persoanele
respective să nu depăşească vârsta de 75 de ani. Persoanele în vârstă de peste 65 de ani nu pot
încheia astfel de asigurări, deoarece, de regulă, de la această vârstă au loc creşteri însemnate ale
mortalităţii, chiar de la un an la altul.
Primele de asigurare se pot plăti - la alegere - fie pe aceeaşi perioadă (5- 20 de ani), fie pe
perioade mai scurte. Ratele lunare de prime sunt stabilite în funcţie de suma asigurată, vârsta la
care se contractează asigurarea, durata asigurării, numărul de ani în care se plătesc ratele etc.
Societatea de asigurări plăteşte suma asigurată la expirarea contractului de asigurare, dacă
asiguratul va fi atunci în viaţă, concomitent cu o indemnizaţie de 10%.
Suma asigurată se plăteşte persoanelor prevăzute în poliţa de asigurare în următoarele
cazuri:
- în caz de invaliditate permanentă (totală sau parţială) a asiguratului în urma unui accident;
- în caz de deces al asiguratului, înainte de expirarea contractului de asigurare (suma
asigurată se plăteşte beneficiarilor menţionaţi în poliţa de asigurare).
În baza contractului de asigurare şi a primelor achitate la zi, societatea de asigurări plăteşte:
• suma asigurată înscrisă în poliţă la expirarea asigurării;
• până la de 5 ori suma asigurată înscrisă în poliţă, în caz de invaliditate permanentă din
accident, în funcţie de gradul de invaliditate;
• de 5 ori suma înscrisă în poliţă, în caz de deces al asiguratului din accident;
• suma asigurată înscrisă în poliţă, în caz de deces din alte cauze.
La cerere, asiguratul poate primi de la societatea de asigurări un împrumut cu dobândă
avantajoasă, rambursabil în rate sau dintr-o dată, în cursul contractului de asigurare.
d) Asigurarea mixtă de viaţă şi suplimentară de accidente
87
În cazul acestei asigurări, dacă este vorba despre invaliditate permanentă din accident,
societatea de asigurări plăteşte o sumă de 6 ori mai mare decât suma asigurată înscrisă în poliţă – în
total sau în parte - după cum invaliditatea permanentă este totală sau parţială.
În cazul decesului din accident al asiguratului, se achită, de asemenea, de 6 ori suma asigurată
prevăzută în poliţa de asigurare.
Caracteristica acestei forme de asigurare este faptul că în cazul unei invalidităţi permanente
mai mare de 50% apărută în urma producerii unui accident, asiguratul nu mai plăteşte primele de
asigurare până la expirarea asigurării.
e) Asigurarea familială mixtă de viaţă
Această formă de asigurare este recomandată persoanelor care sunt interesate să se asigure
împreună cu membrii familiei, luând astfel atât o măsură de prevedere, cât şi una de economisire
pe termen mai îndelungat.
În contractul de asigurare pot fi cuprinse, pe lângă asiguratul principal, două sau mai multe
persoane care, în momentul încheierii asigurării, sunt în vârstă de la 5 până la 65 de ani, fără a
depăşi 75 de ani la expirarea asigurării.
Asigurarea se contractează pe durate cuprinse intre 5 şi 15 ani, pentru sume asigurate care se
stabilesc la propunerea asiguratului şi în limitele stabilite de actele normative.
Societatea plăteşte suma asigurată în următoarele situaţii:
a) la expirarea contractului de asigurare, dacă asiguratul principal (persoana care contractează
asigurarea) este în viaţă;
b) în caz de invaliditate permanentă a oricăruia dintre asiguraţi, ca urmare a unui accident;
c) în caz de deces al oricăruia dintre asiguraţi.
La expirarea asigurării, dacă primele au fost plătite pentru întreaga perioadă prevăzută în
poliţă, asiguraţii au dreptul să primească, concomitent cu suma asigurată, şi o indemnizaţie de 10%
din această sumă.
Dacă asiguratul principal decedează, suma asigurată se achită beneficiarului menţionat în
poliţa de asigurare.
f) Asigurarea mixtă de viaţă cu pensie pentru urmaşi
O astfel de asigurare încheie persoanele care doresc ca de pe urma asigurării să obţină
anumite foloase atât ei (asiguraţii), căt şi - în cazul decesului lor - urmaşii lor.
88
Spre deosebire de asigurarea mixtă de viaţă obişnuită, la asigurarea mixtă de viaţă cu pensie
pentru urmaşi, în cazul decesului asiguratului în decursul perioadei pentru care s-a încheiat
contractul de asigurare, se plăteşte urmaşilor desemnaţi de asigurat o parte din suma asigurată,
precum şi o pensie până la sfârşitul perioadei pentru care s-a contractat asigurarea.
Această asigurare se contractează pentru anumite sume de lei, cu persoane în vârstă de la 16
la 50 de ani, pe durate de la 10 ani la 15 ani, cu condiţia ca la expirarea asigurării, asiguratul să nu
depăşească vârsta.
Suma asigurată se plăteşte la expirarea asigurării, precum şi în caz de invaliditate permanentă
ca urmare a unui accident sau deces din orice cauză.
În caz de deces al asiguratului, societatea de asigurări plăteşte imediat jumătate din suma
asigurată, o pensie anuală de 10% din suma asigurată până la termenul de expirare a asigurării,
când se achită şi cea de-a doua jumătate din suma asigurată.
g) Asigurarea mixtă redusă
Reprezintă o formă a asigurării mixte de viaţă prin care este posibilă rambursarea primelor de
asigurare aferente riscului de supravieţuire, iar la dispoziţia societăţii de asigurări rămâne numai
prima corespunzătoare riscului de deces. Dacă la expirarea duratei asigurării, asiguratul este în
viaţă, el beneficiază de suma asigurată, iar în cazul în care el decedează, societatea de asigurări
plăteşte suma primelor de asigurare înregistrate până la data decesului la care se adaugă şi o cotă
stabilită de participare la profit pentru partea din rezervele matematice investite de societatea de
asigurări.
h) Asigurarea cu termen fix
Asigurarea cu termen fix reprezintă o altă formă a asigurării mixte de viaţă. În această
asigurare, societatea de asigurări are obligaţia de a plăti suma asigurată, indiferent dacă asiguratul
supravieţuieşte sau nu la data expirării termenului de valabilitate a asigurării.
Caracteristic acestei forme de asigurare este faptul că suma asigurată se plăteşte în toate
cazurile, numai la termenul dinainte stabilit, şi altei persoane decât cea care a încheiat contractul
de asigurare.
La expirarea asigurării, suma asigurată se achită asiguratului, dacă acesta este în viaţă sau
beneficiarului asigurării, dacă asiguratul a decedat anterior.
89
Rezultă că această asigurare se recomandă celor care doresc ca beneficiarii asigurării să
încaseze suma asigurată numai la o anumită dată (de exemplu, la absolvirea liceului, la obţinerea
diplomei de licenţă, la încheierea căsătoriei, la naşterea unui copil etc).
i) Asigurarea de indemnizaţie pe timp limitat
Asigurarea de indemnizaţie pe timp limitat constituie o altă formă a asigurării mixte de viaţă.
Această asigurare se adresează persoanelor care doresc să asigure copiilor un sprijin material
sub formă de indemnizaţie lunară pe un anumit interval de timp (de exemplu, pe timpul studiilor
universitare).
Mărimea indemnizaţiei lunare - pentru care se contractează asigurarea - este diferenţiată şi
plătibilă într-o perioada de 4-7 ani, în funcţie de preferinţa asiguratului.
Asigurarea se poate încheia pe perioade (5,10 sau 15 ani), cu precizarea că la expirarea
contractului de asigurare vârsta asiguratului să nu depăşească 65 de ani.
Indemnizaţia lunară se plăteşte beneficiarului menţionat în poliţa de asigurare, începând de la
data expirării asigurării, indiferent dacă asiguratul va fi sau nu în viaţă.
j) Asigurarea de economie şi de invaliditate permanentă din accidente
Această asigurare este o altă formă a asigurării facultative de viaţă care are caracteristic faptul
că suma asigurată se plăteşte şi în cazul decesului asiguratului.
Rezultă ca această asigurare poate prezenta interes pentru persoanele singure sau pentru cele
care din motive de sănătate nu pot contracta asigurări care acoperă şi riscul de deces.
Suma asigurată se plăteşte de societatea de asigurări în următoarele situaţii:
a) la expirarea asigurării dacă asiguratul va fi în viaţă;
b) la producerea unei invalidităţi permanente totale din accidente în perioada plăţii primelor
de asigurare.
Dacă asiguratul decedează înainte de expirarea duratei pentru care s-a încheiat asigurarea,
societatea de asigurări achită suma de răscumpărare moştenitorilor acestuia, în calitate de
beneficiari ai asigurării.
La expirarea perioadei pentru care s-a încheiat asigurarea, asiguratul are dreptul să aleagă
între plata dintr-o dată a sumei asigurate sau plata acesteia sub formă de indemnizaţie anuală pe o
perioadă de la 5 la 10 ani.
k) Asigurarea viageră de deces cu primă unică (cu plata dintr-o dată a primei de asigurare)
90
Această asigurare se adresează persoanelor care doresc să-şi sprijine familiile şi care au
posibilitatea de a plăti dintr-o dată prima de asigurare.
Asigurarea se poate contracta de către persoane în vârstă de la 16 - 50 de ani pentru anumite
sume de bani.
Prima de asigurare se stabileşte în funcţie de vârsta asigurată şi se achită anticipat, dintr-o
dată la contractarea asigurării.
Suma asigurată este plătită de către societatea de asigurări numai la decesul asiguratului, şi
anume persoanelor prevăzute în poliţa de asigurare.
l) Asigurarea în caz de deces
Este o asigurare care protejează asiguratul sau beneficiarul în caz de deces. Întrucât decesul
este un eveniment viitor şi sigur, dar incert ca dată, societăţile de asigurări folosesc mai multe
forme de asigurare care să satisfacă cele mai diverse preferinţe. Astfel, se pot folosi următoarele
variante:
1) asigurarea de viaţă întreagă în care societatea de asigurări se angajează să verse capitalul
subscris de asigurat, beneficiarului, în momentul în care va surveni decesul asiguratului, indiferent
care ar fi perioada;
2) asigurarea de viaţă amânată, care constă în aceea că prestaţia societăţii de asigurări nu
devine exigibilă decât dacă asiguratul decedează după o dată stabilită prin contract. În această
formă de asigurare, primele de asigurare sunt mai mici;
3) asigurarea temporară, prin care societatea de asigurări se angajează sa plătească
beneficiarului o sumă de bani determinată, dacă asiguratul decedează în timpul unei perioade
stabilită prin contract. Asiguratul se angajează să plătească prima de asigurare periodic în timpul
întregii perioade de garanţie sau până la decesul său dacă acesta survine în timpul acestei perioade.
Această variantă de asigurare se foloseşte foarte frecvent;
d) asigurarea de supravieţuire, prin care societatea de asigurări se angajează să plătească la
decesul asiguratului un capital sau o rentă unui beneficiar desemnat, cu condiţia ca acesta să fie în
viaţă în ziua decesului asiguratului. Se constată că în această asigurare se ia în considerare în
acelaşi timp decesul asiguratului şi supravieţuirea beneficiarului asigurării. Deşi puţin practicată,
aceasta asigurare permite să se asigure mijloace de subsistenţă pentru o persoană care se află în
sarcina asiguratului. Asigurarea de supravieţuire nu trebuie confundată cu condiţiile de
supravieţuire stipulate într-o asigurare de viaţă întreagă sau în una temporară de deces.
Societatea de asigurări nu are alt scop decât acela de a împiedica transmiterea dreptului
beneficiarului, desemnat moştenitorilor săi, dacă asiguratul decedează înainte de data respectivă.
91
Aceste forme ale asigurării în caz de deces fac ca asiguratul să se expună riscului de a plăti primele
de asigurare fără ca obligaţia societăţii de asigurări să devină vreodată obligatorie.
În vederea prevenirii unor asemenea situaţii, în totalitate sau în parte, este posibil să se
subscrie în acelaşi timp cu contractul de asigurare principal o contraasigurare prin care societatea
de asigurări se angajează să ramburseze cuantumul primelor de asigurare, mai puţin taxele,
comisioanele, indexările şi dobânzile. Rezultă că asigurarea în caz de deces nu este una de
economisire, ci una de protecţie împotriva unui risc determinat.
m) Asigurarea viageră de deces cu plata primelor de timp limitat
Această asigurare se contractează de către persoane în vârstă de la 16 la 60 de ani, care au
posibilitatea şi doresc să-şi sprijine familiile mai târziu. Sumele asigurate sunt variabile.
Primele de asigurare se stabilesc în funcţie de: suma asigurată, vârsta asigurată, durata
asigurării şi sunt plătibile în rate anticipate pe o perioadă, la alegere, de 5 - 15 ani.
Sumele asigurate se plătesc de către societatea de asigurări numai în caz de deces al
asiguratului persoanelor înscrise în poliţa de asigurare.
n) Asigurarea de supravieţuire
În această asigurare, societatea de asigurări se angajează să plătească asiguratului, la expirarea
contractului, suma asigurată, cu condiţia ca asiguratul să fie în viaţă.
În perioada de valabilitate a asigurării, asiguratul, plătind primele datorate, acumulează o
sumă de bani la dispoziţia societăţii de asigurări şi care devine exigibilă la expirarea contractului de
asigurare.
Suma economisită urmează să fie folosită de asigurat, în momentul încasării, pentru diferite
scopuri, cum ar fi: să-şi achiziţioneze o locuinţă, un automobil sau alte bunuri de valoare mare sau
folosinţă îndelungată, să efectueze o călătorie de agrement, de studii, de afaceri, de tratament
medical, balnear etc.
In concordanţă cu condiţiile acestei asigurări, asiguratul intră în posesia sumei asigurate
numai dacă este în viaţă la expirarea contractului de asigurare. Dacă însă acesta decedează
anterior expirării termenului de valabilitate a contractului, societatea de asigurări se consideră
eliberată de angaiamentul luat prin contract şi, ca urmare, nu are nici o obligaţie faţă de
moştenitorii asiguratului. Rezultă că suma acumulată de societatea de asigurări pe parcursul
contractului rămâne de drept acesteia, după decesul prematur al asiguratului.
Datorită modului său de reglementare, această asigurare nu este atractivă, nu stimulează
spiritul de economisire prin asigurare.
92
o) Asigurarea de rentă
Asigurarea de rentă este o variantă a asigurării de supravieţuire, potrivit căreia suma asigurată
se acordă asiguratului sub forma unor plăţi periodice cu titlu de rentă.
Prima de asigurare poate fi unică sau pot fi prime periodice (lunare, trimestriale, semestriale
sau anuale) pe perioada de valabilitate a contrac- tului de asigurare.
Plata rentei se poate face în două variante, şi anume:
- plata rentei începe imediat după semnarea contractului de asigurare;
- plata rentei începe la o dată ulterioară (la împlinirea unei anumite vârste, după
ieşirea la pensie etc).
Şi la asigurarea de rentă, societatea de asigurări plăteşte renta numai dacă asiguratul va fi în
viaţă la expirarea contractului de asigurare.
Decesul anterior al asiguratului eliberează societatea de asigurări de orice obligaţie faţă de
moştenitorii asiguratului, de aceea asigurarea de rentă nu este atractivă.
Pentru a se evita pierderea primelor achitate de asigurat, în cazul decesului acestuia în
perioada de valabilitate a contractului, în practica asigurărilor se iau diferite măsuri, cum ar fi
înscrierea în contract a clauzei contraasigurării. Aceasta permite rambursarea primelor aferente
riscului de supravieţuire; societatea de asigurări îşi reţine prima aferentă riscului de deces.
p) Asigurarea medicală
Este o asigurare de persoane, alta decât de viaţă, care nu se referă la riscul de deces, ci la
riscuri care creează unele suferinţe fizice sau de altă natură.
Asigurarea medicală are menirea să acopere parţial sau total costurile de spitalizare, dacă
spitalizarea depăşeşte un anumit număr de zile (de regulă 3 sau 5 zile) ca urmare a unei boli,
vătămări corporale. De asemenea ea compensează veniturile nerealizate pe perioada respectivă. În
asigurarea medicală riscul de deces nu este asigurat. Primele de asigurare sunt diferenţiate pe sexe
şi categorii ocupaţionale. Răspunderea societăţii de asigurări poate începe după 3-6 luni de la
semnarea contractului.
Asigurarea medicală acoperă cheltuielile de:
spitalizare;
convalescenţă;
tratament la domiciliu după externare;
indemnizaţie pentru maternitate;
consultaţii la un medic de medicină generală;
93
consultaţii, diagnostic, precum şi taxele de radiologie, ecografie,
oncologie etc;
intervenţii chirurgicale;
servicii private de ambulanţă;
repatriere;
închirierea unui scaun cu rotile etc.
Sumele asigurate se acordă sub următoarele forme: sume fixe (forfetare) stabilite ca
indemnizaţie pe o zi de spitalizare sau sumă fixă pentru intervenţie chirurgicală; compensarea
tratamentului medical şi chirurgical.
r) Asigurarea medicală pentru intervenţii chirurgicale
Este o asigurarea ce se încheie pentru orice intervenţie chirurgicală efectuată asiguratului sau
copiilor acestuia, ca urmare a unei boli sau a unui accident survenite pe durata de valabilitate a
asigurării. Asiguratul poate fi oricare persoană fizică în vârstă de 16-60 de ani. Contractul poate fi
încheiat de către persoane fizice sau juridice în calitate de contractanţi.
Prima de asigurare se stabileşte în funcţie de mai mulţi factori specifici, ca de exemplu: starea
de sănătate a populaţiei, indicatori de morbiditate, vârsta, numărul de intervenţii chirurgicale pe
tipuri; de asemenea, prima de asigurare este diferită pe sexe. Sumele asigurate sunt fixe şi se
stabilesc în funcţie de tipul intervenţiei chirurgicale. Intervenţia chirurgicală trebuie justificată de
către un medic specialist şi efectuată în spital, iar asiguratul rămâne protejat în continuare. Poliţa de
asigurare expiră la termenul stipulat în contractul de asigurare sau în caz de deces al asiguratului.
s) Asigurarea medicală pentru boli incurabile
Este o asigurare de persoane, alta decât de viaţă, care nu se referă la riscul de deces, ci la
riscuri ce produc unele suferinţe fizice. Această asigurare poate fi principală sau adiţională, după
cum se contractează şi oferă asiguraţilor protecţie pentru bolile incurabile, cum sunt: cancer, infarct
A. ASIGURAREA OBLIGATORIE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ, PENTRU
PAGUBELE PRODUSE PRIN ACCIDENTE DE AUTOVEHICULE
În această asigurare sunt cuprinşi toţi deţinătorii (persoane fizice şi persoane juridice) de
autovehicule, înmatriculate şi folosite în România, pentru cazurile de răspundere civilă delictuală,
ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul ţării noastre.
Sunt cuprinşi în asigurare şi deţinătorii de troleibuze şi tramvaie.
De asemenea, sunt obligate să se asigure şi persoanele străine, posesoare de autovehicule pe
care le folosesc pe teritoriul ţării noastre, dacă nu posedă documente internaţionale de asigurare
valabile pe teritoriul României, sau valabilitatea acestora a expirat.
Nu sunt cuprinse în asigurare persoanele fizice şi cele juridice care deţin autovehicule cu
capacitate cilindrică a motorului de până la 69 cm3. Această excepţie trebuie înţeleasă în strânsă
legătură cu faptul că, practica demonstrează că, accidentele de circulaţie produse de aceste
autovehicule au o frecvenţă şi o intensitate mult mai reduse decât cele provocate de alte tipuri de
autovehicule.
Salariaţii, şoferi profesionişti la persoane juridice, nu sunt cuprinşi în această asigurare. Ei
pot contracta asigurări facultative de răspundere civilă.
Primele de asigurare sunt stabilite diferenţiat, în funcţie de:
- felul autovehiculului;
- persoane fizice sau persoane juridice;
- locul înmatriculării (în ţară sau în străinătate).
110
Persoanele care deţin autovehicule înmatriculate în România, plătesc primele de asigurare
astfel:
• de la data eliberării autorizaţiei provizorii de circulaţie;
• de la data înmatriculării autovehiculului în circulaţie, pentru autovehiculele care se
înmatriculează în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie;
• pentru autovehiculele care erau deja înmatriculate la data de 31 decembrie, primele de
asigurare se plătesc pentru întregul an următor sau fracţionat, aferent perioadelor:
• 1 ianuarie -31 mai până la 31 decembrie;
• 1 iunie -31 decembrie.
În cazul neachitării la scadenţă a primelor prevăzute în tarif, deţinătorul autovehiculului
este neasigurat până în momentul achitării primei de asigurare, iar dacă este surprins în circulaţie,
de către organele de poliţie, suportă o amendă şi reţinerea certificatului de înmatriculare a
autovehiculului.
Pentru autovehiculele care aparţin agenţilor economici ce desfăşoară o activitate sezonieră,
în agricultură sau construcţii şi care nu sunt utilizate timp de cel puţin 3 luni consecutive, primele
de asigurare se calculează lunar şi reprezintă 1/12 din prima de asigurare anuală.
Cei care deţin parcuri auto, formate din cel puţin 20 de autovehicule înmatriculate, pot
negocia cu societăţile de asigurări autorizate plata fracţionată a primelor de asigurare.
Nivelul primelor de asigurare poate fi majorat în cursul anului prin hotărâre a Guvernului,
dacă se înregistrează o rată a inflaţiei mai mare decât cea care a fost avută în vedere la stabilirea
nivelului primelor de asigurare.
Persoanele care intră pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în străinătate, dar
neasigurate sau ale căror asigurări expiră în timpul în care se află pe teritoriul României, plătesc
primele de asigurare aferente perioadei în care autovehiculul neasigurat se aflĂ în România,
anticipat şi integral.
Asiguratul face dovada plăţii primelor de asigurare prin chitanţă, dispoziţie de plată sau
alt document probator al plăţii.
De asemenea, dovedirea existenţei asigurării se face cu tichetul de asigurare emis de
asigurătorii autorizaţi să practice această asigurare.
Încălcarea de către persoanele fizice şi juridice a obligaţiei de asigurare, prevăzută la art. 48 şi
56 din Legea nr. 136/1995 se sancţionează cu amendă şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare
a autovehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării, potrivit art. 64
din Legea nr. 136/1995.
111
Răspunderea societăţii de asigurări începe:
a) după 48 de ore de la expirarea zilei în care s-a plătit asigurătorului prima de asigurare;
b) din momentul plăţii primei de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a
asigurării, înscrisă în document, pentru asiguratul care îşi îndeplineşte obligaţiile de plată a primei
de asigurare la timp;
c) din momentul plăţii primei de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a
asigurării, înscrisă în document, şi de data eliberării autorizaţiei provizorii de circulaţie sau a
înmatriculării/ reînmatriculării autovehiculului pe numele deţinătorului, pentru asiguratul care îşi
îndeplineşte complet şi la timp obligaţiile de plată a primei de asigurare.
Răspunderea societăţii de asigurări încetează la orele 24 ale ultimei zile de valabilitate a
asigurării înscrise în tichetul de asigurare, pentru care s-a plătit prima de asigurare datorată sau,
anterior acestei date, în momentul radierii autovehiculului ori expirării documentelor internaţionale
de asigurare.
În cazul în care o persoană cuprinsă în asigurarea de răspundere civilă prin efectul legii
este vinovată de producerea unui accident, în urma căruia este avariat autoturismul său, ea nu va
primi despăgubirea. În această situaţie ea va fi despăgubită numai dacă avea încheiată o asigurare
facultativă de avarii (autocasco). De asemenea, nu se acordă despăgubiri când autorul
accidentului a rămas neidentificat sau autovehiculul este neasigurat.
Dacă la data producerii accidentului există mai multe asigurări valabile pentru acelaşi
deţinător de autovehicul, despăgubirea totală (suma asigurată) se suportă în părţi egale de către
toate societăţile de asigurări. în astfel de cazuri, asiguratul este obligat să informeze societăţile de
asigurări despre încheierea asigurării cu fiecare dintre ele.
Societăţile de asigurări acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii
răspund potrivit legii, faţă de terţe persoane păgubite sau afectate prin accidente de
autovehicule care au loc pe teritoriul României, precum şi pentru cheltuielile făcute de
asiguraţi în procesul civil.
Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească drept
desdăunare şi cheltuieli de judecată civilă persoanelor afectate prin vătămare corporală sau deces şi
prin avarierea sau distrugerea bunurilor.
În caz de vătămare corporală sau deces, sumele asigurate se acordă pentru persoanele
aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru persoanele aflate în acel
autovehicul numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu
deţinătorul autovehiculului respectiv.
112
Despăgubirile se stabilesc pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi
societatea de asigurări, ori prin hotărârea organului de jurisdicţie competent, pronunţată în
România.
Învoiala numai între asigurat şi persoana păgubită, urmată de o hotărâre judecătorească,
care consfinţeşte tranzacţia acestora, nu-1 obligă pe asigurător la plată.
La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau distrugerii bunurilor, se iau ca bază de
calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, avându-se în vedere prevederile legale privind
acoperirea cuantumului pagubelor provocate bunurilor, fără a depăşi diferenţa dintre valoarea
acestora din momentul producerii accidentului şi valoarea rămasă şi nici limita maximă a
despăgubirilor de asigurare prevăzută de normele în vigoare.
Despăgubirile se acordă şi atunci când cel care conducea autovehiculul, răspunzător de
producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul. De asemenea, despăgubirile se
plătesc şi în situaţia în care persoanele păgubite nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România.
În caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane, ori de avariere sau distrugere de
bunuri, se acordă despăgubiri dacă autovehiculul care a produs accidentul este identificat şi
asigurat.
Societatea de asigurări poate fi chemată în judecată de persoanele păgubite în cazul în
care cel care a produs accidentul de autovehicul:
- a rămas necunoscut;
- a încetat din viaţă şi nu există persoane care să răspundă pentru paguba produsă;
- fiind străin a părăsit ţara înainte de judecarea procesului.
În urma produceriii accidentului, organele de poliţie încheie procesele-verbale de
constatare, cu participarea celor implicaţi în accident şi în prezenţa a doi martori. Acestea sunt
semnate de toate persoanele care iau parte la întocmirea lor.
La stabilirea despăgubirii (sumei asigurate), în cazul avarierii sau distrugerii bunurilor, se
iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, avându-se în vedere
prevederile legale, acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a depăşi valoarea
acestora din momentul producerii accidentului şi nici limita maximă a despăgubirilor legale de
asigurare.
Despăgubirile pentru autovehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei şi nici diferenţa
dintre valoarea autovehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă.
Prin valoarea rămasă se înţelege valoarea acelor părţi din autovehicul rămase neavariate,
fără a se putea depăşi 25% din valoarea autovehiculului.
113
Valoarea autovehiculului la data producerii accidentului se determină scăzându-se, din
valoarea autovehiculului de aceeaşi marcă, uzura corespunzătoare.
Cuantumul pagubei la autovehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau
pieselor avariate ori costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi
cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor, stabilite la preţurile practicate de
unităţile de achiziţie, din care se scade valoarea eventualelor deşeuri şi a părţilor rămase neavariate.
La stabilirea despăgubirilor pentru autovehiculele distruse sau avariate se ţine seama de
valoarea de nou şi de uzura acestora.
Valoarea de nou a autovehiculului avariat este preţul practicat de unităţile specializate, la
data producerii accidentului, pentru un autovehicul nou identic sau asemănător.
Pentru autovehiculele de tipuri la care nu există preţuri stabilite sau pentru tipuri ori modele
ce nu se mai fabrică, valorile de nou se stabilesc prin asimilare cu preţurile de vânzare practicate la
data accidentului, ale unor autovehicule care au caracteristici tehnice similare, din producţia internă
sau externă (în lipsa acestor preţuri, se pot avea în vedere preţurile corespunzătoare din cataloagele
de specialitate), după caz, corectate cu un coeficient de similitudine cuprins între 0,75 şi 1,00.
Uzura autovehiculului avariat înseamnă deteriorarea acestuia şi se stabileşte în raport cu
vechimea, întrebuinţarea şi starea lui de întreţinere la data producerii accidentului.
Uzura se stabileşte în funcţie de gradul de întrebuinţare (parcurs) a autovehiculului,
exprimat în kilometri, precum şi de vechimea în exploatare, exprimată în unităţi de timp (ani),
diferenţiată pe categorii de autovehicule clasificate după capacitatea cilindrică a motorului, în cm3,
potrivit coeficienţilor de uzură.
Când se cunoaşte data introducerii în exploatare de nou şi starea sa de întreţinere, justificată
tehnic, pentru stabilirea uzurii autovehiculului avariat se caută în tabelul coeficienţilor de uzură
linia orizontală, corespunzătoare vechimii în exploatare (în ani) a acestuia şi se stabileşte un
coeficient de uzură cuprins între cei corespunzători stării de întrebuinţare bună şi rea.
Despăgubirile pentru animale se stabilesc pe baza valorii pe piaţa locală a animalului
respectiv, la data producerii riscului asigurat.
Pentru clădiri, construcţii sau alte bunuri despăgubirile se stabilesc pe baza preţurilor în
vigoare din momentul producerii riscului asigurat.
Pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate, valoarea acestora, la data producerii
accidentului, se stabileşte pe baza preţurilor practicate în ţara în care este înmatriculat
autovehiculul, ori în ţara unde a fost fabricat autovehiculul în cauză. Dacă aceste preţuri nu se
găsesc, se au în vedere valorile reale, potrivit cataloagelor de specialitate.
Societăţile de asigurări, nu acordă despăgubiri pentru pagube produse:
114
- dintr-un caz de forţă majoră (inundaţie, ploaie torenţială, grindină, trăsnet etc);
- din culpa exclusivă a persoanei păgubite;
- din culpa exclusivă a unei terţe persoane;
- în cazul în care, la data accidentului deţinătorul autovehiculului nu face dovada
valabilităţii asigurării obligatorii de răspundere civilă, pentru pagube cauzate terţilor prin accidente
de autovehicule;
- pagubele situate sub limita minimă a despăgubirilor de asigurare prevăzute în hotărârea
Guvernului, în vigoare la data producerii accidentului;
- pentru avarierea ori distrugerea bunurilor în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul
persoanelor păgubite şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei;
- partea din prejudiciu care depăşeşte limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare
(sumelor asigurate) prevăzute în hotărârea Guvernului în vigoare la data producerii accidentului,
produs în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite şi de numărul
persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei;
- sumele pe care conducătorul autovehiculului, răspunzător de producerea pagubei, este
obligat să le plătească deţinătorului care i-a încredinţat autovehiculul asigurat, pentru avarierea sau
distrugerea acestui autovehicul;
- pagubele produse persoanelor sau bunurilor transportate, dacă între deţinătorul
autovehiculului care a cauzat accidentul şi persoanele păgubite a existat un raport contractual (civil,
comercial, de muncă etc. cu titlu oneros sau gratuit);
- pagubele produse la locul de muncă de către dispozitivele sau instalaţiile montate pe
autovehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje;
- pagubele cauzate prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de
descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;
- pagubele cauzate ca urmare a transportului de produse periculoase (radioactive, ionizante,
inflamabile, explozive, corozive, combustibili) cu ocazia căruia aceste produse au determinat sau
au agravat producerea pagubei;
B. ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ PENTRU PAGUBE PRODUSE PRIN
ACCIDENTE DE AUTOVEHICULE, CU VALABILITATE NUMAI ÎN AFARA
TERITORIULUI ROMÂNIEI - CARTE VERDE
Considerentele practicării asigurării internaţionale de răspundere civilă sunt aceleaşi ca şi la
asigurarea pe plan naţional.
115
In anul 1947, subcomisia transporturilor rutiere a Comisiei Economice pentru Europa, de pe
lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, a elaborat un sistem de asigurări, potrivit căruia se acceptă în
ţara vizitată asigurarea încheiată la societatea de asigurări din ţara de origine.
Potrivit acestui sistem de asigurări, în fiecare ţară s-a creat un „Birou al asigurărilor de
autovehicule" ca organ special al societăţilor de asigurări din ţara respectivă, care are dreptul să
elibereze asiguratului un certificat de asigurare, în mod direct sau printr-una dintre societăţile de
asigurări membre. Documentul respectiv este cunoscut sub denumirea de Cartea internaţională
de asigurare auto sau „Cartea Verde".
Birourile din fiecare ţară s-au constituit în anul 1949 într-o organizaţie internaţională
intitulată „Consiliul Birourilor Asigurărilor de Autovehicule", cu sediul la Londra, care a
elaborat textul unei convenţii inter- birouri (relaţii bilaterale), precum şi forma documentului de
asigurare „Carte Verde" (denumită astfel după culoarea pe care o poartă). Convenţia inter-ţări a
intrat în vigoare la 1 ianuarie 1953.
În acest fel, „Cartea Verde" a devenit un certificat, un document internaţional de asigurare
cu valabilitate pe teritoriul fiecăreia dintre ţările care fac parte din Consiliul Birourilor
Asigurătorilor de Autovehicule.
Biroul din fiecare ţară din Europa a sistemului Carte Verde are statut de membru cu
drepturi depline. Biroul unei ţări situate în afara teritoriului european al sistemului Carte Verde are
statut de membru afiliat.
Asigurarea internaţională de răspundere civilă auto este facultativă pentru pagube din
accidente rutiere produse numai în afara teritoriului ţării noastre.
Asigurarea se poate contracta de către persoane fizice şi juridice pentru autovehicule
înmatriculate în România, care merg în străinătate.
Prin această asigurare, persoanele respective sunt practic exonerate de consecinţele
financiare care pot decurge din prejudiciile provocate unor terţe persoane, ca urmare a eventualelor
accidente de autovehicule ce s-ar putea produce pe teritoriul altor ţări. În această formă de
asigurare nu este stabilită suma asigurată.
Primele de asigurare sunt stabilite în dolari S.U.A., se plătesc anticipat şi sunt diferenţiate
pe:
• grupe de ţări pe teritoriul cărora urmează să se deplaseze autovehiculul;
• feluri de autovehicule;
• asiguraţi, care pot fi persoane fizice şi persoane juridice;
• durata asigurării.
116
Societatea de asigurări acordă despăgubiri persoanelor prejudiciate potrivit prevederilor
legislaţiei de răspundere civilă din ţara în care a avut loc accidentul.
Pagubele se constată, se evaluează, iar despăgubirile se stabilesc şi se plătesc potrivit
procedurii prevăzute în convenţiile interbirouri „Cartea Verde".
Cartea Verde este un document de asigurare de răspundere civilă auto, care poate fi
eliberat numai de către societăţile de asigurări din ţările membre ale Consiliului Birourilor
Asigurărilor de Autovehicule de la Londra. România este membră din anul 1964.
În Cartea Verde este menţionată denumirea societăţii de asigurări şi adresa acesteia din
fiecare ţară prin care va trece asiguratul. El va putea apela la acestea, în caz de accident, pentru
constatarea, evaluarea pagubei, stabilirea şi plata despăgubirii. De asemenea, Cartea Verde conţine
informaţii referitoare la: data emiterii, durata asigurării, numărul cărţii şi al contractului de
asigurare, numărul de circulaţie, felul şi marca autovehiculului, ţările în care este valabilă cartea,
numele şi adresa asiguratului, denumirea societăţii de asigurări, semnătura asiguratului, denumirea
birourilor de asigurare din ţările pentru care este contractată asigurarea. La încheierea asigurării, 2-
3 exemplare se predau asiguratului iar un exemplar rămâne la sucursala societăţii de asigurări.
Perioada de asigurare se stabileşte potrivit cererii asiguratului, dar nu mai puţin de 15 zile.
Asigurarea este valabilă numai între datele înscrise în poliţa de asigurare şi documentul
internaţional „Carte Verde".
Tabelul nr. 9.1.
Tariful de prime practicate în asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin
accidente de autovehicule, cu valabilitate numai în afara teritoriului României
A. Prima pentru fiecare vehicul, indiferent de numărul ţărilor
- dolari S.U.A. -
Nr.
crt.Felul
autovehiculului
Prima pentru fiecare vehicul, indiferent de
numărul ţărilor, persoane fizice şi juridice
Pentru15 zile
Pentru20 zile
Pentru1 lună
0 1 2 3 41. Autoturisme (având cel puţin 9 locuri pe
scaune, inclusiv cel al conducătorului)35 50 60
2. Autovehicule destinate transportului debunuri, autovehicule specializate a cărormasă totală maximă autorizată este:a) până la 3,5 tone;b) între 3,5 - 7,5 tone;c) peste 7,5 tone.
5090210
65120280
80150350
117
3. Autovehicule destinate transportului de persoane putând transporta reglementar pescaune:a) între 10-17 persoane;b) între 18-40 persoane;c) peste 40 persoane, inclusiv conducătorulauto.
50180240
65240320
80300400
4. Autotractoare (cu şa şi semiremorci, oriobişnuite cu remorci)
240 320 400
5. Tractoare rutiere 60 80 1006. Remorci trase de un autovehicul din cele
prevăzute la nr.crt. 1, 2, 3 şi 5 de fiecareremorcă
30 40 50
7. Motociclete cu sau fără ataş 30 40 50
B. Prima pentru fiecare vehicul, cu valabilitate numai în ţările limitrofe Românieidolari S.U.A.-
Nr.crt.
Felulautovehiculului
Prima pentru fiecare vehicul, indiferent de
numărul ţărilor, persoane fizice şi juridice
Pentru15 zile
Pentru20 zile
Pentru1 lună
1. Autoturisme (având cel puţin 9 locuri pescaune, inclusiv cel al conducătorului)
25 35 45
2. Autovehicule destinate transportului debunuri, autovehicule specializate a cărormasă totală maximă autorizată este:a) până la 3,5 tone;b) între 3,5 - 7,5 tone;c) peste 7,5 tone.
3570160
5090210
60115265
3. Autovehicule destinate transportului de persoane putând transporta reglementar pescaune:a) între 10 - 17 persoane;b) între 18-40 persoane;c) peste 40 persoane, inclusiv conducătorulauto.
35135180
50180240
60225300
4. Autotractoare (cu şa şi semiremorci, oriobişnuite cu remorci)
180 240 300
5. Tractoare rutiere 45 60 756. Remorci trase de un autovehicul din cele
prevăzute la nr.crt. 1, 2, 3 şi 5 de fiecareremorcă
25 30 40
7. Motociclete cu sau fără ataş 25 30 40
118
Răspunderea societăţii de asigurări începe în momentul ieşirii autovehiculului de pe
teritoriul României, încetând în momentul reintrării acestuia în ţară.
În vederea dovedirii asigurării, societatea de asigurări eliberează în fiecare an şi pentru
fiecare autovehicul documentul internaţional „Carte Verde", în care sunt înscrişi corespondenţii din
străinătate ai societăţii de asigurări, care garantează în contul lor, plata eventualelor despăgubiri
civile (sumelor asigurate), ca urmare a accidentelor produse de autovehiculele asigurate.
Asigurarea „Cartea Verde" nu stabileşte sume asigurate. În caz de pagube materiale,
vătămări corporale sau decese produse terţilor, se acordă despăgubiri în conformitate cu legislaţia
de răspundere civilă din ţara în care s-a produs accidentul.
Sumele datorate se stabilesc prin înţelegere cu persoanele afectate sau păgubite şi potrivit
legislaţiei de răspundere civilă din ţara în care s-a produs riscul asigurat.
Societatea de asigurări acordă despăgubiri pentru:
- sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească ca despăgubire şi cheltuieli de judecată
pentru prejudiciile de care răspunde, în baza legii civile din ţările menţionate în Cartea Verde,
pentru pagube produse ca urmare a avarierii sau distrugerilor de bunuri ori a vătămării corporale
sau decesului persoanelor care se aflau în afara autovehiculului ce a produs accidentul;
- cheltuielile efectuate de asigurat în procesul civil, dacă a fost obligat la plata de despăgubiri
(sume asigurate). În aceste cheltuieli sunt cuprinse: onorariul pentru avocat, cheltuielile de
expertiză, cheltuielile de transport ale asiguratului în vederea susţinerii procesului, dovedite cu
acte.
Constatarea producerii evenimentelor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi
plata despăgubirilor se fac în conformitate cu modul de lucru stabilit în Convenţia inter-birouri
„Carte Verde".
C. ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ LEGALĂ (GENERALĂ)
Asigurarea de răspundere civilă legală facultativă compensează prejudiciile provocate de
asigurat terţelor persoane, prin desfăşurarea unor activităţi care pot provoca avarierea, distrugerea
de bunuri sau vătămarea corporală şi chiar decesul unor persoane. Această asigurare se referă la
alte prejudicii decât cele produse prin accidente de autovehicule12.
Asigurarea poate fi contractată de către primării, unităţi economice şi instituţii publice,
organizaţii obşteşti, culturale, sportive, cooperative meşteşugăreşti, cooperative de consum şi cele
de credit, agenţi privaţi, alte persoane juridice şi persoane fizice care au sediul sau domiciliul pe
teritoriul României. Asigurarea se contractează pentru sumele pe care asiguraţii sunt obligaţi să le
12 Gh. Bistriceanu - Asigurări şi reasigurări în România, Ed. Universitară, 2006.
119
plătească drept despăgubiri şi cheltuieli de judecată ce ar putea rezulta din prejudiciile de care ei
răspund, potrivit prevederilor legii, faţă de terţele persoane păgubite, datorită vătămării corporale
sau decesului, avarierii sau distrugerii unor bunuri, precum şi pentru cheltuielile efectuate de
asigurat în procesul civil.
Asigurarea cuprinde şi prejudiciile produse de persoane pentru care asiguratul răspunde
potrivit prevederilor legii. În acelaşi timp, asigurarea cuprinde şi răspunderea membrilor familiei
(soţie, soţ, copii ş.a.) care se află în întreţinerea asiguratului, ceea ce înseamnă că se acordă despă-
gubiri şi pentru pagubele ce se produc din culpa acestor persoane.
Asigurarea poate fi contractată pentru diferite activităţi economice desfăşurate de
întreprinderi industriale, de construcţii, de prestări de servicii, precum şi pentru activităţi culturale,
sportive, sanitare, pentru deţinerea de clădiri etc.
În asigurare sunt cuprinse numai riscurile care se produc pe teritoriul României.
Societatea de asigurări nu acordă despăgubiri dacă accidentul s-a produs dintr-o cauză de
forţă majoră (trăsnet, cutremur de pământ, inundaţie, avalanşe de zăpadă, uragan etc.) sau
accidentul s-a produs din culpa exclusivă a unei terţe persoane.
De asemenea, nu se acordă despăgubiri pentru: pagubele indirecte (reducerea valorilor
bunurilor asigurate în urma reparaţiilor, reducerea preţurilor bunurilor, livrarea bunurilor cu
întârziere etc); daunele produse prin întreruperea utilizării bunurilor, întreruperea procesului de
producţie; daunele produse de desfăşurarea operaţiunilor militare în timp de război.
La aceste asigurări nu există posibilitatea evaluării în vederea asigurării; sumele asigurate
se stabilesc în funcţie de cererea asiguratului şi ţinându-se seama de prevederile legale.
În vederea contractării asigurării, asiguratul semnează declaraţia de asigurare.
Primele de asigurare sunt, în unele cazuri fixe, iar în altele cazuri sunt variabile, în funcţie
de obiectul asigurării, de anumiţi indicatori, precum şi după cum este vorba de persoane juridice
sau fizice.
Tabelul nr. 9.2
Tariful de prime practicate în asigurarea facultativă de răspundere civila legală
Nr.crt. Cota de prima anuală (%)
Răspunderea civilă în legătură cu: Răspunderecivilă
generală
Răspundereaproducătorului
0 1 2 31. Locuinţe 0,008 -2. Birouri mici, magazine 0,010 0,0153. Magazine mari, depozite de mărfuri şi 0,012 0,017
120
materiale, unităţi prestări servicii4. Electrotehnică şi electronică, materiale de
5. Hoteluri, moteluri, restaurante, instituţii cultural - sportive şi medicale, instituţii de învăţământ, lăcaşe de cult, aeroporturi, ateliere de producţie, parcuri distractive, băi, saune, ştranduri.
0,018 0,025
6. Energia electrică şi termică, construcţii de maşini, încălţăminte, pielărie, blănărie.
0,020 0,030
7. Extracţia şi prelucrarea cărbunelui, garaje, servicii auto