Top Banner
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV Adevărata viaţă spirituală Conferinţa din 26 August 1966 Izvorul purităţii se află în cea mai înaltă spiritualitate Dimineaţa, dragii mei, pe stâncă, aţi avut noroc cei care aţi fost acolo să observaţi ce este puritatea. A fost o dimineaţă cu adevărat pură, totul era pur, se simţea atmosfera, revărsatul zorilor şi soarele, tot cerul era de o puritate remarcabilă, şi nu întotdeauna se întâmplă la fel. Dacă am explica cuvântul puritate ar fi dificil de înţeles, iar dacă nu l-am explica vom înţelege mult mai bine acest cuvânt. A înţelege intelectual este ceva, iar a înţelege intuitiv, interior, lucrurile este altceva… Există lucruri care sunt greu de explicat. Puritatea, dacă ar trebui să vorbesc despre ea, vor exista multe controverse, neînţelegeri, dacă va fi explicată numai la nivel intelectual. Mulţi oameni se vor pronunţa diferit asupra aceloraşi lucruri. Ei vor spune: “Pentru mine, asta şi asta sunt pure”. De ce? Fiindcă au nevoie, iubesc acel lucru, au gusturi asemănătoare, deci tot ce le place este pur. Şi chiar veţi găsi îndrăgostiţi, cărora le plac mult lucrurile senzuale, chiar murdare, impure, spunând: “Iubesc aceasta, cu puritate”. Fac lucruri de 1
28

Adevarata viata spirituala

May 13, 2023

Download

Documents

Welcome message from author
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Page 1: Adevarata viata spirituala

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Adevărata viaţă spirituală

Conferinţa din 26 August 1966

Izvorul purităţii se află în cea mai înaltăspiritualitate

Dimineaţa, dragii mei, pe stâncă, aţi avut noroccei care aţi fost acolo să observaţi ce estepuritatea. A fost o dimineaţă cu adevărat pură, totulera pur, se simţea atmosfera, revărsatul zorilor şisoarele, tot cerul era de o puritate remarcabilă, şinu întotdeauna se întâmplă la fel. Dacă am explica cuvântul puritate ar fi dificilde înţeles, iar dacă nu l-am explica vom înţelege multmai bine acest cuvânt. A înţelege intelectual esteceva, iar a înţelege intuitiv, interior, lucrurileeste altceva… Există lucruri care sunt greu deexplicat. Puritatea, dacă ar trebui să vorbesc despreea, vor exista multe controverse, neînţelegeri, dacăva fi explicată numai la nivel intelectual. Mulţioameni se vor pronunţa diferit asupra aceloraşilucruri. Ei vor spune: “Pentru mine, asta şi asta suntpure”. De ce? Fiindcă au nevoie, iubesc acel lucru, augusturi asemănătoare, deci tot ce le place este pur. Şi chiar veţi găsi îndrăgostiţi, cărora le placmult lucrurile senzuale, chiar murdare, impure,spunând: “Iubesc aceasta, cu puritate”. Fac lucruri de

1

Page 2: Adevarata viata spirituala

necrezut, şi totul este pur ! De ce era pur? Fiindcăera iubire. Se spune că iubirea purifică, cel puţinconştiinţa. Erau ei, oare, sinceri ? Desigur. Iaralţii, care sunt obişnuiţi să prezinte lucrurile celemai impure sub forma purităţii pentru a fi acceptaţica să-şi atingă scopul…, dar există şi alţii, carecred, cu adevărat, că ceea ce au făcut, au comis,gesturile cele mai reprobabile, erau pure pentru ei,deoarece în sufletul, în spiritul lor, în inima lor,exista această iubire, sau cel puţin aşa o credeau ei. Dar, cum să înţelegem, după ceea ce este pur, ceeste impur ? Ca şi beţivul care bea un vin acru caoţetul şi spune: “Ce pur este vinul ăsta…”. Astăzi, acei care nu au putut înţelege ce estepuritatea au fost, într-adevăr foarte adormiţi. Astăzia fost bătător la ochi. Înainte de răsăritul soareluiexistau la orizont culori, de o puritate, tot vibra…,şi soarele la fel. Cei care ştiu cum să privească, cumsă mediteze, să se lege de răsăritul soarelui, deculori, cu soarele, cu cerul, se pot purifica. Iată unlucru care nu prea este clar. Altminteri, v-am vorbit despre puritate, maiîntâi în hrană, în băuturi, numai pentru a vă conducemai departe. Am început cu hrana, care trebuie să fiecurată, să nu fie amestecată cu murdării, elemente,materiale nocive, inutile şi de nedorit pentruorganism. Pentru ca oamenii să înţeleagă, că natura s-aocupat de această problemă, să se compare numai cuanimalele, ei aflându-se la un nivel superior lor.Deoarece animalele, vedeţi, nu ştiu să sorteze, ele

2

Page 3: Adevarata viata spirituala

mănâncă tot, chiar şi carne, murdării pline de prafsau pământ neştiind să le spele; găinile ciugulescexcremente iar pisicile, curate în exterior, înghitşoarecii întregi, cu piele şi intestine, cu tot. Întimp ce omul, chiar needucat, neevoluat, a învăţat, demic, să cureţe, să extragă anumite lucruri şi sămănânce restul. La fructe, scoici, peşti sau oricealtceva el scoate sâmburii, pieliţa, coaja şi mănâncărestul, iar animalele mănâncă tot… Numai oamenii n-au înţeles ! Mănâncă aşa, toţioamenii mănâncă aşa, automat, daţi-le brânză, eiaruncă coaja şi mănâncă ce e bun, trecând drept oamenieducaţi. Dar când e vorba de a face triere, de ascoate ceva din gânduri şi sentimente, atunci sunt capisicile, înghit tot, nu ştiu să elimine ce estemurdar, nociv, inestetic, de ceea ce este hrănitor,util şi necesar. Aşa l-am învăţat pe copil să înţeleagă cum să sehrănească, să-şi spele mai întâi fructele saulegumele, să înlăture praful şi pământul, restul demurdării lăsate de insecte, muşte… Dar, sunt mulţioameni care nu ştiu nici măcar să spele lucrurile. Ledaţi fructe, nu le spală, le mănâncă cum sunt. Deşioamenii au învăţat de mici să trieze lucrurile, săsepare lucrul pur de cel impur, utilul de inutil,trebuie să-i învăţăm, mai departe, cum să facemtrierea în hrana lor spirituală, adică în sentimenteleşi gândurile lor. Aici, ei nu cunosc nimic. Toatesentimentele care ne traversează aduc ceva impur,trebuie şi ele spălate sau separate, separate lucrulpur de cel impur.

3

Page 4: Adevarata viata spirituala

Ca Hermes Trismegistus care insista, şi numai ela mers mai departe în problema Pietrei Filozofale, cumsă separe aceste două lucruri, cum să separe sterilulpentru a găsi o piatră preţioasă sau aur, metalul dinminereuri. Nu facem decât asta, toată viaţa estebazată pe acest lucru. Mereu de a tria, de a separa,de a scoate ceva din altceva, toate industriile,meseriile, nu sunt bazate decât pe aceasta, fiemetalurgul, brutarul sau băcanul, sau fructele, da,toate meseriile sunt bazate pe triere, de a scoate omaterie care este grea, care cântăreşte, este opacă,neagră, care putrezeşte sau strică marfa, pentru apăstra. …În domeniul meseriilor, nu este nevoie de avă da exemple, o puteţi face singuri. În domeniulspiritului, însă, oamenii sunt de o neştiinţăuimitoare, nimeni nu le-a explicat că şi aici trebuiefăcută o separaţie, o delimitare. Vedeţi dar, dacă puneţi şi unui savantîntrebarea, care sunt sentimentele, de exemplu, bune“de mâncat” şi care sunt cele nocive, ce aducdescompunerea, boala sau tristeţea, ei nu vor şti sărăspundă. Deci pentru ei sentimentele… ei nu s-augândit niciodată că există poate o clasificare, ca şiîn hrană, în combustibil, ca în toate materialele caresunt pe pământ, da, există mereu grade de calitate. De câte ori nu v-am povestit cum erau iluminatulşi încălzirea în trecut şi cum sunt acum. În trecutexistau materiale de calitate inferioare încât atuncicând ne serveau de ele, totul fumega, mirosea urât,ochii oamenilor erau atacaţi, plămânii la fel, seasfixiau pentru că nu au găsit materiale sau mijloace

4

Page 5: Adevarata viata spirituala

de încălzire sau iluminare care să nu lase deşeuri saufum, aşa cum s-a reuşit în zilele noastre cuelectricitatea. La fel vă spuneam în cazul cărbunelui; există maimulte categorii de cărbuni, unii care ard, dând puţinăcăldură şi multe deşeuri, ieftini, iar alţii care ardşi dau multă căldură, fără să lase multe resturi. Deci, dacă vedem că pentru material există ogradaţie, o scară, de ce să nu credem că există şipentru sentimente ? Sentimentele sunt la fel ca şicombustibilii. Să presupunem că sentimentele voastresunt cele mai de jos, inferioare, egoiste, senzuale,cele mai distructive, întunecoase, groase, ne hrănimcu ele sau le ardem, ce se va întâmpla ? Oh, va dapuţină căldură, mult fum, gaz, otrăvuri, multe lucruriîn interior care vor perturba. Acest lucru oamenii nuîl cunosc, fiindcă nu există o ramură în ştiinţaoficială care să studieze clasificarea sentimenteloranimale, omeneşti, divine. Nu, nu contează cesentimente mâncăm, ne bucurăm fără a cunoaşteconsecinţele şi rezultatele. Nu există, de asemenea,nici o clasificare pentru idei, pentru gânduri. Acum, veţi înţelege multe lucruri. Spunemspiritual, uman, animal. Dar, putem împărţi lucrurilemult mai clar. Şi cum îmi place claritatea, mă voiopri asupra unui caz mic: când oamenii vin înFraternitate mă uit la ei să văd care este latura lorcea mai dezvoltată. Iată că sunt mai multe laturi.Este o latură vegetativă, ca la plante, de a mânca, dea bea, de a creşte, ca şi copiii mici; aici lucrurilese mişcă, plantele sunt vii. Dar, nu căutaţi, încă,

5

Page 6: Adevarata viata spirituala

latura sentimentală, gândirea, spiritualitatea, nu îndomeniul vegetativ. Mulţi au rămas la acest nivel,vegetativ, întreaga lor viaţă îi vezi la lucru, latreaba lor, sunt ca plantele, vegetativi, n-au marelucru înăuntrul lor. Trăiesc, ce e drept, mănâncă,beau, merg la slujbă, nu au nici o bucurie în artă, înştiinţă, în filozofie, în religie, în nimic, ei duc oviaţă vegetativă. Există apoi latura animală, adică instinctuală,mult mai vie animată, dar lipsită de gândire, raţiune,profunzime, claritate, sacrificiu sau lucruri animatede ceva divin, nu, nu încă. Este latura animală,instinctele cu pasiunile, bineînţeles. Aici găsimfuria, gelozia, senzualitatea, răzbunarea, războiul,deci… Apoi, există o altă latură, cea afectivă,deasupra celei pasionale şi instinctive, aici găsimemoţiile, sensibilităţile, puţină iubire, puţin necaz,puţină poezie, câteva lucruri religioase, cevaamestecat, afectiv, emoţional, dar nu prea multăinteligenţă, raţiune, sisteme filozofice, multăclaritate, orientare, dar aici sunt mari schimbări îninterior, în latura sentimentală. Putem măcar săplantăm ceva poetic, muzical, sentimental, romantic,puţină iubire, imaginaţie, dar nu este, încă, înregulă, fiindcă lipseşte latura intelectuală. Iată acum o altă categorie de oameni la carelatura intelectuală este foarte dezvoltată. Suntoameni care citesc, scriu, studiază, meditează,aprofundează, cercetează: sunt filozofii, scriitorii,gânditorii, intelectualii într-un cuvânt. Nu voi spune

6

Page 7: Adevarata viata spirituala

acum care este cel mai bun, dar voi spune că nu sunt,încă, spiritualişti, aceşti oameni analizează, încă,tot, vor să ştie tot, dar numai cu ajutorulintelectului. Şi cum intelectul este limitat, maipuţin ca latura sentimentală, încă mai puţin ca ceapasională, instinctivă şi încă şi mai puţin decât ceavegetativă, el are, totuşi, posibilitaţi enorme, darnu este totul. Intelectualii nu sunt, încă, bogaţi, nuse află în plenitudine, în întreg, în claritate şilumină. Acum, latura spirituală. Ce este ea ? Este cevadeasupra tuturor acestor activităţi. Latura spiritualăadaugă ceva în viaţa omului, ceva diferit de celelalteactivităţi, adaugă implinirea, plenitudinea. Esteformidabil, este ceea ce lipseşte, acum,contemporanilor noştri. Ei au ieşit din laturavegetativă, merg la şcoală, dar nu au ieşit complet,la latura vegetativă s-a adăugat ceva, până la laturaintelectuală. Înainte, ei nu erau intelectuali, numergeau la şcoală, nu citeau în biblioteci, nu scriaucărţi, de câteva secole latura intelectuală arepreponderenţă, o extensie formidabilă, aproape toţivor să devină cetăţeni ai împărăţiei intelectului. Einu văd alte posibilităţi, nu văd că inteligenţacosmică nu s-a oprit aici, a prevăzut alte dezvoltări,ea îi va conduce acum pe oameni în alte regiuni, maiperfecţionate decât cea a intelectului, ei cred căintelectul este ultimul cuvânt al creaţiei, suntmândri, fericiţi şi nu văd alte lucruri, încă, deexplorat, de a merge mai departe.

7

Page 8: Adevarata viata spirituala

Când văd aceste fiinţe venind aici şi având numailatura inferioară dezvoltată, latura animalică, saunumai vegetativă, devin trist şi nefericit, şi îmispun: “Iată creaturi care îşi vor trăi inutil viaţa,vor mânca, bea, se vor îmbrăţişa, vor face copii;elementele spirituale nu înfloresc în ele, dar nu îşidau seama de aceasta. Sunt neştiutori despre evoluţiacosmică, despre frumuseţea şi splendoarea universului,sunt atât de limitaţi şi neştiutori încât vor sărămână numai în animalitate, în instinct, în tot ceeace ştim deja. Dar, a accepta din nou, a crede în cevanou, a se agăţa de ceva nou, nu, nu, ei nu doresc, leeste frică. Ei se gândesc că, acceptând laturaspirituală, care deschide orizonturi şi porţinebănuite către infinit, care dă posibilităţi şiputeri sufletului omenesc până la infinit, nu, aceastanu o ştiu, dar nici nu o doresc, fiindcă le este fricăcă nu vor fi fericiţi, lăsându-se în acest domeniusuperior, care este spiritualitatea. Care este spiritualitatea, acum ? Fiindcă nu aufost pregătiţi. În al doilea rând, cum au pofte, deja,au proiecte şi calculi, numai asupra lucrurilorinferioare şi obişnuite, vor fi deranjaţi dacă nu-şivor satisface aceste pofte inferioare, animalice,omeneşti, ei vor crede că sunt nefericiţi, privându-sede ele. Deci, ei nu o doresc, conştient nu o doresc.Eu îi clasez în categoria fiinţelor neştiutoare,fiindcă nu ştiu că aici este viitorul lor,superioritatea lor, adevărata lor fericire şiadevărata lor libertate. Nu, nu o ştiu. Dacă ar fiştiut, ar fi spus: “Oh, este adevărat, avem

8

Page 9: Adevarata viata spirituala

slăbiciuni, dorinţe de potolit, predispoziţiiînspăimântătoare, încercăm să le limităm puţin, să lediminuăm, dacă le putem suprima cu totul, pentru aputea capta câteva din elementele lumii superioare,care este spiritualitatea, şi astfel ne permitemcâteva minute, moment, pentru a depăşi limitele,pentru a ne bucura şi gusta puţin din ceea ce nu amgustat ? Ar raţiona aşa dacă ar şti superioritateaacestui lucru. Dar, cum nu o cunosc, îi puteţi duceoriunde, în orice fraternitate sau cerc iniţiatic sautemplu al misterelor cele mai profunde care există pepământ iar ei se vor găsi la fel, în aceeaşiatitudine, vor fi închişi şi în mod inconştient nu vordori să se deschidă. Vor fi aici, vor mânca, vor bea,dar vor fi închişi în sinea lor. Da. Aceasta o simt pentru oricare dintre voi, aceastăînchistare a judecăţii, eu o observ. Când văd pecineva, imediat observ cum judecă, cum gândeşte, dacăîi este teamă, dacă este închis sau deschis, dacăcaută asta sau cealaltă. De ce este acolo, vă veţiîntreba. Prin forţa lucrurilor, sau fiindcă existăprieteni, pentru a le face plăcere,dar, peste puţinăvreme, în interior el este închis, definitiv… Dacă arşti, măcar, aceste creaturi de ce se privează, câttimp vor prelungi viaţa lor de suferinţă,incertitudini, necazuri, tristeţi, deziluzii,amărăciuni, boli chiar, nenorociri, accidente, dacă arşti măcar, cât îşi vor prelungi viaţa în acest sens,s-ar grăbi. Traiască ignoranţa, fiindcă ea este cea mainimerită să ne pună mereu obstacole, să ne menţină în

9

Page 10: Adevarata viata spirituala

materie şi îngrădiţi. Nu este nimic mai minunat decâtincultura, vă asigur, şi cât de mult o iubim, esteformidabil. Nu vrem să ne descotorosim de ea, nu vremsă învăţăm, să cunoaştem. Această ignoranţă, care neţine, ne ţine să batem pasul pe loc, loviţi de ciocan,descompuşi pe vecie, şi ţinem la ea, pentru că dacă amrenunţa la ignoranţă, Dumnezeule, ce am deveni dupăaceea, vă daţi seama, dacă am renunţa, dacă am părăsi-o, în ce stare am fi apoi, nu ştim, necunoscutul. Ohla, la, la, la, vedeţi, vedeţi, judecata unora, şi cumaţi vrea după toate astea să-i apreciez, să-i plasezîn înălţimi când văd mărunta lor ţintă, inferioară,atât de infantili încât nici nu-şi dau măcar ostenealasă înainteze cât de puţin, pentru a face câtevaexplorări, câteva cercetări în acest domeniuextraordinar pe care-l numim domeniul spiritual, nu,nu-şi dau silinţa. Atunci, există o justiţie, ei nuvor putea scăpa, vor trăi, vor mânca, vor bea, voravea mulţi copii, dar nu vor fi fericiţi. Deşi încărţi stă scris: “Au fost fericiţi şi au avut mulţicopii”; dar, adaug eu, chiar şi cu case, cu bani, eivor fi nefericiţi, vedeţi dar, noile poveşti suntpuţin mai diferite… Vă fac o mică analiză, veţi vedea cât deadevărată este, mai devreme sau mai târziu veţiverifica ce vă spun şi veţi fi uimiţi de ce nu v-aţigândit sau de ce nu aţi studiat. Inconştient, suntmulţi dintre voi, închişi pentru lumea spirituală, ceimulţi nu o fac conştient. Fără a vrea, prin ereditate,educaţie sau alte lucruri, ei nu s-au analizat pentrua vedea că sunt închişi. Trebuie acum să vă analizaţi,

10

Page 11: Adevarata viata spirituala

să observaţi, să vă daţi seama că există un obstacolaproape intenţionat, el trebuie înlăturat, fiindcăputem continua ani în şir, nu vom introduce nimic nouîn noi, o revelaţie, o investiţie, o descoperire, olumină fiindcă totul este închis. Şi am menţinutaceastă includere, sau conştient sau inconştient, sauintenţionat. Trebuie s-o înlăturăm, dacă dorim progresul,fiindcă există aproape de noi lumea spirituală,aproape ne atingem de ea. De ce nu simţim nimic ?Fiindcă de multă vreme ne-am format obstacole,carapace fluidice, în realitate ne-am aruncat înmijlocul lumii…, şi nu simţim nimic. Deoarece îninimile, în sufletele noastre se află, deja, gândurişi sentimente din trecut, formate în acest fel dintr-omaterie fără nici o impregnare, nici o contopire, niciun contact. Analizaţi-vă. Ascultaţi-mă bine, acum, dragii mei, sunt multelucruri de învăţat, încă, şi alte multe pe care nu lecunoaştem. Eu vă vorbesc de lucruri despre care nu sevorbeşte mereu. Se repetă mereu, viaţa spirituală,viaţa religioasă, viaţa divină, este prea cunoscutacest lucru, dar a simţi, a şti, a şti că laturaspirituală este mult mai avantajoasă, că aducebogăţii, nu, asta nu o credem, nu o simţim. Din contră, tuturor le este frică să devinăridicoli, să se minimalizeze, să devină groteşti, săslăbească sau să piardă fericirea, plăcerile,bucuriile, distracţiile. Este fals, nu se pierdenimic, apare un nou element care va solidifica,îmbogăţi, înfrumuseţa, întări şi îmbogăţi fiinţa

11

Page 12: Adevarata viata spirituala

omenească. Aceste noţiuni eronate trebuie scoase dincap, fiindcă nu corespund adevărului. Dacă, în acel moment veţi dori să-mi dovediţi căaţi cunoscut oameni religioşi şi mistici, spirituali,cum erau ei, ce făceau, cum au suferit, atunci vă veţiînşela. Trebuie să revizuiesc tot ceea ce spuneţi căeste spiritual, mistic. Poate era drept, poate nu eraaspectul cel mai adevărat al acestei spiritualităţi,erau forme, credinţe, manifestări, pe care le-am uitatdemult. Adevărata spiritualitate nu este aceasta, nu-mi veţi putea da exemple printre aceşti oameni viciaţişi dezechilibraţi sau nebuni. De aceea, oamenilor leeste frică de spiritualitate, fiindcă nu au văzutspiritualitatea aşa cum trebuie, ci tot felul deînlocuitori de spiritualitate. Spiritualitatea nu dă,niciodată, manifestări ca aceasta. Nu aveţi nici oidee despre adevărata spiritualitate, deci vă voispune în câteva cuvinte, acum. Atunci, vedeţi, mulţi indivizi îşi imaginează căspiritualitatea, cea adevărată, constă în a merge labiserică, a se confesa, a aprinde câteva lumânări, şila sfârşit, în a da câţiva bănuţi cerşetorilor, nu-iaşa ? Ori, atunci, spiritualitatea înseamnă mersulîngenunchiat, rugăciuni, strigăte, recitări de plasmisau scrierea de cărţi, sau predici după evanghelii.Adevărata spiritualitate reprezintă forme, manifestăriale spiritualităţii, nu este, încă, adevărataspiritualitate. Adevărata spiritualitate, oh, la, la,este un fel de viaţă în înalt, ea este celestă, pură,armonioasă, perfectă, niciodată nu se poate destrăma,nu poate fi întunecată, nu poate demola; trebuie să

12

Page 13: Adevarata viata spirituala

avem un contact cu această viaţă, să ne inspirăm dinea. Adesea, în existenţa umană, forma este pe primulloc, şi această viaţă nu are nimic spiritual, nu areechilibru. Spiritual înseamnă a avea manifestareaspiritului. Atunci, viaţa unui spirit… Oamenii aveautot ce se poate spune, mai puţin spirit. Era materie,maimuţăreală, comedie, una sau alta, dar spiritual nuera acolo. Spiritul aduce o viaţă nouă, care ţâşneşte,aranjează, curăţă, purifică, însufleţeşte, învie; înacel moment, s-ar putea să nu faceţi nimic din toateacestea şi să fiţi spirituali, sau s-ar putea ca zi şinoapte, ani întregi să îngenuncheaţi, să aprindeţilumânări, fără a deveni spirituali ! Vedeţi, va veni o eră când adevărataspiritualitate va fi înţeleasă, şi o vom trăi, în locde a dori să ne înfăţişăm aşa celorlalţi, fără a fispirituali. Ce spiritualitate există astăzi înfigurile triste, cu ochii adânciţi în orbite, cuobrajii închişi şi sinistri, ce spiritualitate esteînăuntru, când nu există nici o lumină, nu esteiubire, căldură, lipseşte focul interior, nu existănimic ? Ei bine, toţi spiritualiştii înţeleg lucrurileaşa. Pentru a fi spiritual ceilalţi trebuie arşi înfoc, aceasta este pentru ei adevărata spiritualitate,oh, la, la, la, şi vedeţi că trăim, astfel, în aceastăeră, fără spirit. Viaţa spirituală este viaţă deiubire, de abnegaţie, sacrificiu, bunătate. Viaţaînsufleţeşte, învie. O spiritualitate de o severitateimplacabilă, de o indiferenţă şi orgoliu, de cruzime,

13

Page 14: Adevarata viata spirituala

ei bine, toţi cred că, atunci când veţi deveni aşaînspăimântători, atunci veţi deveni foarte spirituali.Iar ceilalţi, care sunt amabili, buni, vor fiproscrişi, pentru că sunt spiritualişti.Spiritualiştii trebuie să semene cu asta sau cucealaltă…, dar toate acestea vor dispare într-o zi,momentan, însă, ele există. Chiar şi în India, peste tot, când începem săfacem exerciţii de concentrare, lucruri dificile,evident chipul devine puţin mai dur, devenim maivoluntari. Dar aceşti oameni nu se studiază, nu seanalizează, nu se cunosc, ei vor da întâietate numaivoinţei, se vor înăspri, vor deveni cruzi, îi vormasacra pe ceilalţi, vor deveni asceţi neîndurători…Da, dar aceasta nu este, încă, spiritualitate. Nutrebuie uitat că, în ciuda exerciţiilor,concentrărilor, chipul devine, poate, foarte puternic,dar nu trebuie distrusă căldura, iubirea, luminaduioşia. Deci, nu avem, încă idei clare asupraspiritualităţii, este întotdeauna o latură în carepredomină ori voinţa, ori intelectul, darspiritualitatea este ceva nou, un element nou care leare pe amândouă, inteligenţa intelectului, luminaintelectului şi căldura inimii, şi încă ceva în plusviaţa spiritului. Atunci, acum vedeţi, toţi indivizii care seprivează de această viaţă a spiritului, sunt fricoşi,nu vor să se împotmolească aici, nu vor să studiezeaceastă regiune, nu vor să-şi manifeste spiritul,rămân în ceea ce le este cunoscut, din ceea ce le estecunoscut, din ceea ce este alături de drum, nu-i aşa,

14

Page 15: Adevarata viata spirituala

aprobaţi de întreaga lume, ei bine, vor fi private detoate bogaţiile pe care spiritul le aduce. Deci, ei nuvor cunoaşte ceea ce spiritul ne va aduce, vor aveatoate bogaţiile, toate posibilităţile altora, deexemplu, latura vegetativă care aduce credinţa, laturainstinctivă care aduce totuşi forţe, laturasentimentală care aduce bucuria şi tristeţea, laturaintelectuală care ne învaţă ce este adevărat şi ceeste fals, dar asta-i tot, în timp ce spiritul neaduce plenitudinea. Atunci omul devine superior,bogat. Şi iată, de ce, se privează toţi indivizii, nudoresc, rămân închişi pentru viaţa spirituală, vordeveni săraci, mizerabili, slabi, plăpânzi,vulnerabili. Noi toţi vom avea un interes să ne deschidem înfaţa acestor curenţi, spre lumea spiritului. De ce ?Pentru că, în acel moment vei înota, vei plana, veiînvinge, vei fi un suflet formidabil, în acel momentvei fi complet. Şi a nu-ţi dori acest lucru, înseamnăsă nu-ţi cunoşti interesul, să nu şti unde este maibine. Eu voi spune, bieţi neştiutori, rămâneţi, încă,aici, oh, la, la, la, ei bine, veţi vedea ce văpregăteşte viaţa. Veţi spune: “Şi ceilalţi ?”. Oh,poate vor fi aceleaşi intemperii, aceleaşi insecte…,dar ei ştiu cum să se poarte, cum să le utilizeze, cumsă le evite, cum să se mai îmbogăţească. Deci, ei nupot evita tot ce este pe pământ, frigul, căldura,ţânţarii, viespile, şerpii, indivizii răi, dar, îninteriorul lor vor fi alte lucruri, alte facultăţi,alte capacităţi, alte puteri, inteligenţe, ei vor şticum să se descurce, şi, mai ales, cum să le utilizeze,

15

Page 16: Adevarata viata spirituala

în timp ce, ceilalţi vor sucomba sub aceste lovituri,pentru că ei nu au căutat viaţa spirituală, cea carele poate da noi posibilităţi. Înţelegeţi-mă bine, pentru că nimeni nu a înţelesavantajele vieţii spirituale, interesul pe care-l avemde a trăi o viaţă spirituală. O trăim, dar dintr-unmotiv sau altul, nu este, încă, înţeleasă. Dacă veţiînţelege, într-o zi, că numai aici vă este totinteresul, întreaga putere, veţi alerga altfel, văveţi arunca altfel în viaţa spirituală, veţi meditaaltfel, vă veţi comporta altfel, nu va conta pentruvoi decât viaţa spirituală, pentru că ea este singuracare vă va explica totul, care vă va reda sensullucrurilor. Chiar când veţi mânca, veţi bea, veţimerge, veţi dormi, veţi avea un gust, pe care nu l-aţiavut înainte. În timp ce, fără viaţa spirituală, veţimânca, veţi bea, vă veţi plimba, şi gustul vă valipsi. Iată ceea ce nu ştiţi. Gustul, totul este aici.În acel moment, indiferent ce veţi face, lucrurilecele mai neînsemnate, obişnuite, vor deveni de oimportanţă, de o savoare, de un gust care vă va facesă strigaţi, spunând: “Dar ce se întâmplă, de ce estetotul atât de savuros ?”. Pentru că numai laturaspiritului dă savoare lucrurilor, Îndepărtaţi asta şise termină savoarea, gustul, veţi pierde tot. Iatăceea ce oamenii n-au înţeles, savoarea, gustul,tuturor lucrurilor. Totul este aici, dragii mei. Şi acum, cei care n-au înţeles, vor pune, înprimul rând aceasta, zicând: “Am înţeles, iată undeeste mântuirea, protecţia, în sfârşit, am înţeles.Oare trebuie să-i suprim pe ceilalţi ?” Nu, veţi

16

Page 17: Adevarata viata spirituala

mânca, veţi bea, vă veţi îmbrăca, vă veţi plimba, veţijuca cărţi, dacă doriţi, şi vă veţi căsători, veţiconstrui case sau le veţi demola, dar atunci, toate,toate, vor avea un alt gust, un alt sens, pentru căesenţialul este aici, aici, dând valoare şi frumuseţefiecărui lucru. Iată adevărata filozofie a viitorului. Mi sepovesteşte că unii profesori au suprimat totul, s-aucramponat ani de zile să le vorbească discipolilor,oh, că Bunul Dumnezeu nu există, aşa şi pe dincolo,inteligenţa omului este cea care contează, şi auglorificat numai inteligenţa umană, fără să ştie deunde vine ea, au nimicit totul. Aşa au educatgeneraţii întregi, până astăzi, fără să creadă, fărăsă caute spiritualitatea, suprimând-o, îndepărtând-o,fiind responsabili pentru acest lucru, făcând destulrău umanităţii. Ei bine, în viitor, dragii mei, totulse va reînoi, va exista o filozofie formidabilă, care-i va readuce pe oameni spre adevărata spiritualitate,care Dumnezeu-Însuşi, fără spiritul Domnului, nuexistă nici o spiritualitate. Atunci când vom începe să-l iubim pe BunulDumnezeu, când vom dori să-l cunoaştem, să-i dăm unloc în inimi, în spirit, pentru ca El să se poatămanifesta în noi, în acel moment omul va devenispiritual, aşa şi nu altfel. Deci, există mulţi oameni inteligenţi, literaţi,savanţi, scriitori şi gânditori, care nu sunt, încă,plini de spirit, fiindcă ei nu cred în eficacitatea şivaloarea spiritualităţii, nu au avut un maestru, n-auînţeles, nimeni nu i-a instruit; şi au devastat, prin

17

Page 18: Adevarata viata spirituala

judecata lor oarbă, bazată pe aparenţa lucrurilor,exterioare, mecanice, adică latura moartă a naturii,suprimând tot ce era simţit, profund, divin; ei segăsesc în greşeală, viaţa îi va corecta, şi lumeainvizibilă la fel. Lumea invizibilă pregăteşteevenimente pentru a da lecţii tuturor acelora care s-au înşelat, pentru a începe o viaţă nouă. Atâta tot. Acum, vă spun, din nou, când arunc o privire şivăd pe unii care au teamă de spiritualitate, suntînchişi, oferă primul loc senzualităţii, animalităţii,atunci eu îi plâng, le spun că nu vor deveni,niciodată, fiinţe superioare, nu vor conduceniciodată, nu vor deveni divinităţi, fiindcă îşi sapăsinguri groapa. Dar, ei nu lucrează asupraspiritualităţii, care este singura ce fac să vibrezeastfel celulele, face să strălucească altfelparticulele, şi care emană, degajă, unde atât deagreabile, luminoase, magnetice, parfumate, muzicaleîncât oamenii din jur au încredere în voi, vă iubesc,vă ascultă, vă oferă posibilităţi de a urca, evolua,devenind mai fericiţi, deoarece, datorităspiritualităţii, totul se linişteşte. În timp ce, suprimând această spiritualitate,sărmanii neştiutori, nu ştiţi ce faceţi, deveniţişterşi, antipatici, închişi, nimeni nu vă va iubi,fiindcă nimeni nu iubeşte fiinţe abrutizate, cenuşii,lipsite de iubire, lumină, strălucire, magnetism, veţifi neglijaţi şi expulzaţi pe undeva. Dezgustaţi, veţi spune: “De ce nu sunt iubit, nuse observă că…?”. Ce aţi făcut voi, ca să fiţi iubiţi,aţi suprimat tocmai sursa iubirii, care trebuie să

18

Page 19: Adevarata viata spirituala

ţâşnească, care trebuie să emane, care trebuie să-ihrănească pe alţii, da, aţi suprimat sursa, şi apoiiată ce se întâmplă, nu mai sunteţi iubiţi, şisuferiţi, sunteţi nefericiţi. Cum aţi putea fi iubiţi,când nu aveţi nimic care să oferiţi dinăuntrulvostru ? Atunci, necazul, cel mai mare necaz care i sepoate întâmpla cuiva, este de a suprima viaţaspirituală din el însuşi, de a se închide. Pentru căpeste ani va vedea rezultatele, pentru că nu va maistraluci, nu va mai fi atât de frumos, de drăguţ, atâtde… Şi atunci, alţii care se hrănesc cu frumuseţe,care se hrănesc cu lumină, care se hrănesc cu iubire,dar nu exteriorizează nimic, cum sunt ? S-a suprimatspiritualitatea, ei bine chiar spiritualitatea era ceacare putea deschide porţile. Vedeţi, nu putem măsuraprostia umană, este nemăsurabilă. Ei da, am cunoscut indivizi care erau proşti,într-adevăr, n-aveau nici capacitate, niciinteligenţă, nici perspicacitate, nici spirit deobservaţie, nici memorie, este formidabil, erauultimii dintre ultimii, dar aveau un singur lucru,iubeau spiritualitatea, ani şi ani au plonjat în acestdomeniu al spiritualităţii, s-au hrănit, s-au… şi auajuns, unii dintre ei, în istorie, ajungând săinstruiască cele mai mari personalitaţi, cei mai mariprofesori, cei mai mari savanţi, da, au ajuns să-iinstruiască. Cum se poate aşa ceva ? Pentru că lumeaspirituală este capabilă, dacă o iubiţi, dacă o lăsaţisă intre, să trezească toate capacităţile. Suntnecesari ani, bineînţeles, şi răbdare, dar este

19

Page 20: Adevarata viata spirituala

capabilă să vă dea capacităţi incredibile, de negăsit,şi veţi putea depăşi lumea întreagă după aceea, veţiinstrui lumea întreagă după aceea, să instruiţi lumeaîntreagă, da, asta o cred, vedeţi. Toţi cei care ausuprimat spiritualitatea, ei bine cei savanţi, ceimai… au pierdut totul, puţin timp după aceea seîntunecau, săraceau, şi erau alungaţi, spunândui-se…,şi erau genii ! La puţin timp după aceasta, ei sleiau,din cauza lor… Şi ar fi putut, totuşi, să beneficiezeîncă, şi să aibă materiale mult mai proaspete, maipure, şi să reînnoiască totul, toată fiinţa lor,trecând, acum, drept oameni erudiţi, inteligenţi. Euîi plâng, pe toţi aceşti indivizi. Am să le spun într-o zi, sărmani neştiutori, pentru că am argument încare să demonstrez oricărui savant, erudit, da, am să-i demonstrez prin a+b că este un idiot, cu argumentecare îţi sar în ochi. De ce trebuie suprimat acest lucru, cândspiritualitatea este, tocmai, ultimul lucru pe caretrebuie să-l aşteptăm. Cum partea estetică esteultimul lucru în construcţii, în pregătiri, în tot,înfrumuseţăm la sfârşit, când totul este pregătit, neocupăm de culori, de tablouri, de perdele, iată,ultimul este latura estetică; şi spiritualitatea esteacelaşi lucru. Nu, nu se poate spune, pentru că nuexistă trebuie şi suprimată. Ei nu, este ultimullucru, cel mai minunat, sublim, care ne aşteaptă. Cefel de raţionament este acesta, al indivizilor aşa-zişi inteligenţi ? Şi acum, pentru că evident nu le-am mai datasemenea argument până acum, ei continuă să se

20

Page 21: Adevarata viata spirituala

bâlbaie, să suprime spiritualitatea. Dar într-o bunăzi când o să inţepenească lângă un zid, indivizilorcelor mai inteligenţi, dându-le argumenteconvingătoare, aici, care sar în ochi, cum să spun,sunt curios să văd ce explicaţii vor da apoi, cum sepot justifica. Dar să recunoască că, n-au văzut acesteargumente, care erau acolo, că natura le-a lăsat pestetot, numai asta îi mai poate salva, să spună, da, n-amvăzut asta. Şi aceste argumente sunt aici, aici copiiile pot vedea. Acum vă voi da dovezi, luaţi toţi oamenii care aucapacităţi formidabile fără a fi spiritualişti, şispiritualitatea înseamnă a fi plin de căldură, deiubire, de răbdare, de abnegaţie, de toleranţă dedezinteres sau nu-i aşa, de lumină sau de… Ei bineasta este. Atunci luaţi toate creaturile care n-au aşaceva, dar au restul, le iubim ? Poate ne înclinăm înfaţa lor, poate le respectăm, poate ne supunem lor,dar, înăuntrul nostru nu le iubim. Dar,cum se face,explicaţi-mi, le voi spune erudiţilor, ei bine leaveţi pe toate, mai puţin asta; şi ce se va întâmplaîn acel moment ? Această problemă nu o vor putearezolva, pentru că viaţa spirituală, iubirea, căldura,bunătatea, sunt puteri extraordinare pentru a trezi laalţii cele mai bune lucruri: iubirea şi recunoştinţa,uimirea, visarea, entuziasmul, eh, speranţa, etc.,suprimaţi toate acestea, este îngrozitor, de netrăit.Atunci, vedeţi, pentru puritate acum, pentru că amlăsat puţin puritatea, dar nu vorbim decât desprepuritate. Atunci vă voi spune acum, priviţi structuralumii, sticlele, lucrurile, obiectele, orice, şi veţi

21

Page 22: Adevarata viata spirituala

vedea că la baza lucrurilor se îngrămădesc întotdeaunaparticulele cele mai grele, mai apăsătoare, maicompacte şi cu cât urcaţi, găsiţi lucrurile cele maisubtile, uşoare, transparente, până la lucruri pe carenu le vedem, invizibile, imponderabile, ca pământul,apa, aerul, eterul. Totul este aşa, totul în viaţăeste aşa. Atunci cu cât urcaţi, cu cât urcaţi, alegeţiun râu, priviţi-l, un râu sau un flacon de parfum, pefundul lui este ceva puţin murdar, ceva ca în vin,oţetul sau altceva, el se acumulează dedesupt, urmeazăceva care planează deasupra, iată este parfumul, dacăvreţi, este chintesenţa, dacă vreţi este latura…, şiapoi, încă ceva foarte eteric, totul este aşa. Omuleste acelaşi lucru. Un pic mai jos murdăriile, un picmai sus, în creier, ochii, ceva mai curat, mai uşor,mai luminos. Luaţi orice, mereu va fi la fel, luaţipământul, în profunzime, oh, la, la, ce este înprofunzimea lui nu ştiu decât savanţii, dar ceea ceeste mai greu, spun ei, mai apăsător, metalele, da, şiatunci în înălţimi, mai sus şi mai sus, gazele celemai rare care sunt de o asemenea subtilitate şi apoilatura eterică, totul este aşa. Uitaţi-vă la râuri, înjos, ele sunt murdare, poluate, conţin materialestrăine, nocive şi contagioase. Cu cât urcaţi însă,apa devine din ce în ce mai transparentă, limpede şiutilă pentru sănătate. Veţi ajunge şi în înălţimi, laizvor, aici este cristal. Ei bine toate sunt aşa. Atunci, vedeţi, unde se găseşte adevăratapuritate, de care avem nevoie pentru a ne păstrasănătatea, forţa, pentru a înţelege lucrurile, eu amzis că, puritatea există în toate regiunile, puritatea

22

Page 23: Adevarata viata spirituala

în hrană este sănătate, puritatea în aer estesănătate,… Priviţi lampa, în acest glob să presupunemcă, din cauza timpului îndelungat au apărut murdării,ei bine, lumina nu va trece cu uşurinţa necesară.Deci, ea este împiedicată, iar ca să poată trece,ţâşni, este necesar ca sticla să fie curată. La feltrebuie şi stomacului, pentru creier este la fel, da,creierul trebuie curăţat, spălat, pentru ca luminaspiritului să poată ieşi mai bine, traversând aceastălampă… Sunt nuanţe, schimbări, dar care ajung mereu laaceeaşi soluţie, puritatea lucrurilor, şi pentru acăuta această puritate nu trebuie să coborâţi prea josîn viaţa vegetativă, în viaţa instinctivă, doar înviaţa afectivă sau în cea intelectuală existăîntotdeauna murdării, pentru că nu aici este vârful.Vârful este spiritualitatea ! Dar când vom ajunge în vârf vom putea spune că amatins puritatea, fiindcă toate materialele de aici,tot ce creşte aici este atât de pur, de curat, încâtnu rişti să te molipseşti de ceva, fie erori înintelect, suferinţe în inimă sau boli ale corpuluifizic. Acum, aţi înţeles. Adevărata puritate trebuie înţeleasă în acestmod, trebuie căutată foarte, foarte departe, în ciudafaptului că poate fi găsită în alimentaţie, îngesturile noastre, în sentimentele şi gândurile carele avem. Dar, vom lăsa toate acestea pentru altă dată,va fi nevoie de o conferinţă pentru a verifica ce suntsentimentele impure, care sunt sentimentele cele maicurate cu care ar trebui să ne hrănim. Pentru gânduri,

23

Page 24: Adevarata viata spirituala

la fel, care sunt activităţile şi mişcările. Astfelvom avea o idee clară despre puritatea primordială. Nuexistă puritate când o căutăm în regiunile de jos; nuexistă puritate când îndrăgostiţii merg prea mult înmaterie, unde sunt obligaţi să se murdărească. Deci,şi aici trebuie mers foarte sus, spre latura eterică,pentru a ne putea adăpa, hrăni, fără a ne murdări,aceasta este o artă pe care nu o cunoaştem. Trebuieînvăţate multe lucruri. Şi iată, nu există decât înînalta spiritualitate, sursa de puritate, şi aceastăpuritate, ca apa limpede, curată, purifică tot, şi peom; în acel moment se eliberează în totalitate deduhoare, de bolile sale, de ranchiune, de răutăţi, deameţelile sale, de angoase, puritatea aduce totul,totul. Vedeţi suntem curăţaţi, spălaţi, eliberaţi,pentru că izvorul a trecut pe aici, puritatea. Ei da,dar nu putem avea această puritate dacă rămânem preajos, prea jos în acele regiuni pe care le-ammenţionat, nu, nu vom avea această puritate. Ea poatefi cucerită numai când deschidem porţilespiritualităţii, când vom lăsa soarele să pătrundă,razele soarelui şi iubirea de Dumnezeu, întreagaînţelepciune, această inteligenţă, şi în acel momentvom cunoaşte adevărata puritate. Dacă aţi şti, astăzi, cum înotam, cum mă îmbăiam,cum mă aruncam în această aură, în acest răsărit careera atât de…, asta putea curaţa lumea întreagă, nimeninu s-ar fi gândit că era un fluviu, un râu, un lacunde ne-am putea arunca, şi am putea să ne simţimspălaţi. Iată încă o descoperire pentru voi, gândiţi-vă în acest fel, când veţi vedea acest răsărit. Dar,

24

Page 25: Adevarata viata spirituala

nu este întotdeauna aşa, în acel moment ne putem simţicuraţi, spălaţi şi purificaţi, nu există condiţii, nuexistă în atmosferă războaie, bătălii, fapte necurate.Dar, ca să nu vedem în această dimineaţă că seîntâmpla ceva în univers, că există un fluviu careţâşneşte, fără a ne putea arunca în el pentru a necurăţa, înseamnă că dormim în idioţenia noastră; şispun asta, fiindcă nu vreau să spun ceva mai rău. Iată puritatea, dragii mei, există multe metode depurificare, dar vi le voi spune mai târziu. Cum să tepurifici prin pământ, prin apă, înotând, în aer, cumsă te expui aerului, cum să-i vorbeşti, şi mai alesrazelor de soare. Iată patru feluri de purificarenecunoscute oamenilor. Este periculos să păstreziimpurităţi în tine, sunt impurităţi care conduc spreînbolnăvire şi descompunere. Viaţa pe care o ducem menţine puritatea, darnumai viaţa spirituală, cea pasională, inferioară, nupoate purifica. Pentru că, privind un om viu, viaţacirculă în el respingând mereu elementele care-odescompun. În ziua când viaţa va înceta, el va fiimpur, va începe să se descompună, să miroasă urât,impuritatea instalându-se. Viaţa împiedicăimpuritatea. De aceea, viaţa trebuie lăsată să intre,să circule, da, viaţa care poate purifica. Când suntempurificaţi, suntem în viaţă, tari, puternici,formidabili. Oprind viaţa, impuritatea se instalează,pentru că impuritatea era curăţată de viaţa careizbucnea, respingând-o ca un fluviu, ca un râu, ca unizvor care se curăţă singur. Deschideţi izvorul, şi else va curăţa singur. Deci, viaţa curăţă şi purifică,

25

Page 26: Adevarata viata spirituala

dar numai viaţa spirituală. Opriţi viaţa şi veţideveni un cadavru, descompunerea se instalează subforma unei boli, la început, apoi urmează moartea. Înţelegeţi, oare, acum ? Acesta este limbajulnaturii, scris în cartea vieţii, pe care o citesczilnic, şi pe care nu o văd. Împiedicând viaţa sătreacă, cea care, singura, purifică, curăţă, respingeamurdăriile, boala se instalează, prin impurităţilecare se acumulează, iar dovada o reprezintă cadavrul.Nu mai există viaţă, totul contribuie la descompunereaacestui corp. Toate cele 4 elemente sunt la lucru,aici. Atunci, vedeţi, iată ce citesc eu în carteanaturii. Veţi spune, dar toţi indivizii care nu suntspiritualizaţi, trăiesc ! Oh, înseamnă că nu m-aţiînţeles. Noi vorbim de viaţa psihică, spirituală,inteligentă, luminoasă, ei sunt morţi deja, ei nu auaceastă viaţă, sunt vegetativi, sunt vii…,bineînţeles, dar morţii în înalt, în înalt, nu existăviaţă, nimic nu funcţionează, nu m-aţi înţeles. Şiapoi ? Apoi vor fi morţi şi aici jos. Este o problemăde timp, odată mort spiritual în interiorul său, eştiun cadavru, puţin câte puţin vei muri intelectual, văveţi sălbătici, apoi sentimental nu veţi mai simţinimic, veţi fi blazat, dezgustat, lipsiţi de inimă,deci mort. Şi apoi vegetativ, ceea ce înseamnă cărădăcinile sunt putrede, capacul este mort. Deci, dragii mei, eu vorbesc despre moarteaspirituală şi pentru viaţa spirituală, pentru că mi seva spune: “Oh, priviţi, câţi sunt cei vii, care dau…Da, este o aparenţă, dar în domeniul cel mai subtil,

26

Page 27: Adevarata viata spirituala

mai minunat, mai frumos, ei sunt morţi, pentru că einu sunt nimic, ei nu trăiesc, nu sunt… Deci, acum esteclar ? Pentru a încheia, reţineţi toate acestea. Dacăveţi căuta puritatea, tocmai pentru a vedea clar,pentru a fi fericiţi, pentru că atunci când în inimă,în sentimente, există impurităţi eşti nefericit ! Cândle înlăturăm din intelect devenim luminoşi,inteligenţi. Vedeţi ? Şi când înlăturăm impurităţilecare sunt aici pentru a bloca voinţa, devenimputernici. Este foarte clar. Când le înlăturăm dinstomac, din intestine sau sânge, devenim sănătoşi.Este clar acum ? Pentru a avea toate avantajele,trebuie trăită o viaţă spirituală. Pentru că ea, numaiea este cea care aduce puritatea şi toate celelalteavantaje, este matematic, da, algebra divină, suntecuaţii absolute aici, respingeţi-le ! Deci, dragii mei, vă spun toate astea pentru amedita întreaga zi, şi mâine, şi toată viaţa, sămedităm, nu există nimic mai important pentru voi.Luaţi centrul, esenţialul, vârful şi veţi fi uimiţi săvedeţi că restul se aranjează, pentru că aţi prinsesenţialul, aici, latura spirituală. Şi când prinzicoada şarpelui, eşti mort, nu trebuie prinsă laturamaterială, prindeţi-i capul dacă puteţi, esteterminat, este al vostru, capul, adică… Prindeţi-icoada şi vă va muşca. Eu vă spun prindeţi esenţialul,vârful, spiritul şi lăsaţi restul. Iată lucrurileserioase, formidabile, adevărate. Iată acum totul este clar. Nu respingeţiniciodată spiritualitatea, viaţa spirituală, nu vă

27

Page 28: Adevarata viata spirituala

gândiţi decât la asta, fără bineînţeles să suprimaţirestul, nu putem suprima restul; chiar cei mai marimaeştri, cei mai mari Iniţiaţi, cu toate că nu aveaudecât viaţa spirituală în ei, aveau totuşi un corp,mâncau beau, dormeau, se îmbrăcau, acestea fiindindispensabile, dar conştiinţa lor, sufletul lor nuera acolo, făceau toate acestea, pentru că nu poţitrăi pe pământ fără ele, dar viaţa şi-o duceau îndomeniul spiritual. Acum priviţi pericolul. V-am prezentat toatepericolele ce vă aşteaptă în viitor, ce se pregătesc,cei care vor persevera, să se formeze pentru viaţasuperioară, înţelegând că viaţa pe care o duc esteproastă şi stupidă, trebuie să se deschidă. Alegeţi cevreţi, dar trebuie să ştiţi că, odată alegerea făcutăveţi avea un anume destin, nimic altceva, ştiindmatematic, nu se poate altfel, există o justiţie. Nuvrem să avem schimburi cu una sau alta din regiuni, şivom fi privaţi de una sau alta din calităţi şivirtuţi. Şi apoi fără aceste calităţi şi virtuţi, înviaţă există defecte, lacune şi astea se plătesc,vedeţi, este matematic, asta se plăteşte. Iată, cum trebuie să gândiţi. Asta înseamnă săgândiţi corect, să simţi corect, să acţionezi corect.Dar aveţi rabdare, dacă vor mai exista lacune, lipsiţide claritate, se vor rezolva. Vor veni, puţin câtepuţin, da, vor veni.

O zi bună !

28