1.2. Analizaţi elementele statului ca subiect de drept Importanţa cunoaşterii şi studierii elementelor constitutive ale statului derivă din necesitatea de a şti dacă o anumită societate umană poate fi considerată ca stat. De asemenea, elementele constitutive ale statului au o importanţă definitorie, condiţionând apariţia, dispariţia sau reînvierea statului. Doctrina constituţională operează în enunţul elementelor statului cu următoarele noţiuni: a) elementul personal - poporul sau naţiunea; b) elementul material - teritoriul; c) elementul formal- autoritatea politică exclusivă sau suveranitatea. Statul apare ca o îmbinare a unor elemente de fapt - teritoriul şi poporul - cu un element politico-juridic, adică o putere politică reglementată juridic, puterea politică organizată, ce poate exercita în mod legitim constrângerea. In literatura de specialitate se menţionează că, pentru existenţa unui stat este necesară unitatea a trei elemente: 1) naţiunea - ca dimensiune demografică a statului; 2) teritoriul - dimensiune materială a statului şi puterea de stat - ca dimensiune politico- juridică. 1
46
Embed
1.2. Analizaţi elementele statului ca subiect de drept
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1.2. Analizaţi elementele statului ca subiect de drept
Importanţa cunoaşterii şi studierii elementelor constitutive ale statului derivă din
necesitatea de a şti dacă o anumită societate umană poate fi considerată ca stat. De
asemenea, elementele constitutive ale statului au o importanţă definitorie,
condiţionând apariţia, dispariţia sau reînvierea statului.
Doctrina constituţională operează în enunţul elementelor statului cu următoarele
noţiuni:
a) elementul personal - poporul sau naţiunea;
b) elementul material - teritoriul;
c) elementul formal- autoritatea politică exclusivă sau suveranitatea. Statul apare
ca o îmbinare a unor elemente de fapt - teritoriul şi
poporul - cu un element politico-juridic, adică o putere politică reglementată
juridic, puterea politică organizată, ce poate exercita în mod legitim constrângerea.
In literatura de specialitate se menţionează că, pentru existenţa unui stat este
necesară unitatea a trei elemente: 1) naţiunea - ca dimensiune demografică a
statului; 2) teritoriul - dimensiune materială a statului şi puterea de stat - ca
dimensiune politico-juridică.
a. Naţiunea ca element constitutiv al statului
Aşadar, în literatura de specialitate colectivitatea umană care stă la baza statului
este definită înmod diferit, şi anume:populaţie, popor, naţiune. Populaţia constituie
dimensiunea demografică, psihologică şi spirituală a statului. Este comunitatea
indivizilor care se află pe un teritoriu strict determinat al statului şi asupra căreia se
exercită puterea de stat. Un teritoriu fără populaţie nu poate constitui un stat. Din
populaţia ţării fac parte cetăţenii săi, cetăţenii străini şi apatrizii. Dintre aceste trei
Categorii de persoane, numai cetăţenii se bucură de deplinătatea drepturilor şi
posedă deplinătatea obligaţiilor stabilite de stat. Prin esenţa sa, statul este o formă
specifică de organizare a unei colectivităţi umane, ceea ce condiţionează faptul că
populaţia constituie una dintre „dimensiunile inerente a statului". însă, prof. Victor
1
Popa menţionează că noţiunea de populaţie poate deveni o sursă de ambiguităţi,
având un caracter elastic, el poate fi atribuit şi la o zonă sau o regiune, iar noţiunea
de popor are un caracter concret şi se utilizează numai alături de noţiunea de stat.
Poporul este o colectivitate umană care locuieşte, la un moment dat, pe un
teritoriu sau pe alte teritorii şi care prezintă aceeaşi identitate lingvistică,
culturală, etnică şi religioasă. în opinia prof. I. Deleanu, cu care suntem şi noi de
acord, (diminuând importanţa noţiunii de popor, care în viziunea sa desemnează
masa indivizilor, indiferent de naţionalitate, constituită ca suport demografic al
statului) naţiunea este elementul constitutiv al statului, deoarece acesta nu este
simpla expresie a organizării unei colectivităţi umane „oarecare", ci a uneia
omogene, perene şi distincte de alte colectivităţi prin legăturile indestructibile şi
specifice existente între membrii care o alcătuiesc. Sentimentul naţional constituie
cel mai puternic ferment al coeziunii statului şi al permanenţei lui175. în opinia prof
Gh. I ancu naţiunea este poporul de ieri, de azi şi de mâine, poporul în istorie,
identificându-se cu conceptul de cultură şi de unitate culturală. Poporul este
anterior statului176.
Naţiunea este o comunitate umană formată istoriceşte pe un teritoriu distinct de
care ea îşi leagă trecutul istoric, prezentul şi viitorul?11 Ceea ce-i asigură
populaţiei distinctibilitatea şi permanenţa este naţiunea. în unele cazuri populaţia
este identificată cu naţiunea, totuşi naţiunea nu trebuie confundată nici cu
populaţia, nici cu statul. Termenul de naţiunea este mai restrâns ca populaţia,
naţiunea fiind produsul unui îndelungat proces istoric, având la bază comunitatea
de origine etnică. Elementele naţiunii sunt: rasa, limba, religia, tradiţii istorice,
interesele materiale şi culturale comune, situaţia demografică. Datorită unor
circumstanţe, aceste elemente nu pot fi întotdeauna întrunite. Totodată, naţiunea nu
trebuie confundată cu naţionalitatea.
Naţionalitatea reprezintă atât legătura individuală cu statul, cât şi leagă în
acelaşi timp indivizii între ei. Ea reprezintă apartenenţa individului la o naţiune. La
început, această legătură apărea în virtutea relaţiilor de vasalitate sau supuşenie
faţă de monarh. în prezent, această legătură abstractă poate apărea odată cu
2
naşterea (relaţiile de rudenie) sau pe parcursul vieţii (reintegrarea, naturalizarea
ş.a.).
Deseori, colectivitatea umană care stă la baza statului este întâlnită sub
denumirea de popor sau naţiune. în dreptul intern al statelor, în marea majoritate a
constituţiilor, este utilizată noţiunea de popor. Astfel, în art.2 din Constituţia
Republicii Moldova se consacră că suveranitatea naţională aparţine poporului
Republicii Moldova. Articolul 10 din Constituţie stabileşte că statul are drept
fundament unitatea poporului Republicii Moldova.179
Din punct de vedere al coraportului stat-naţiune, statele se pot împărţi în state
naţionale sistate multinaţionale.
Statele naţionale sunt acelea în care populaţia majoritară formează o singură
naţiune, denumirea căreia ele o şi poartă. De exemplu, Franţa are la bază naţiunea
franceză. Majoritatea statelor europene sunt state
naţionale. Există cazuri când una şi aceeaşi naţiune stă la baza mai multor state. De
exemplu naţiunea arabă este organizată în mai multe state arabe, naţiunea coreeană
- în două state coreene. Elveţia este constituită din comunităţi a trei mari naţiuni -
germană, franceză şi italiană. Canada are la bază comunităţi care fac parte din
naţiunea franceză şi naţiunea engleză. Acelaşi lucru l-am putea spune şi despre
România şi Republica Moldova care au la bază o naţiune comună - naţiunea
românească. Ideea de stat naţional nu exclude existenţa pe teritoriul lui a unor
minorităţi naţionale sau grupuri etnice, adică a unor populaţii de altă naţionalitate
decât cea care s-a constituit într-un stat propriu, care locuiesc compact sau
dispersat pe teritoriul statului naţional.
Statele multinaţionale sunt statele ale căror populaţie este formată din mai multe
naţionalităţi, vorbind limbi diferite şi având culturi şi un trecut istoric diferit. De
exemplu, în Federaţia Rusă pe lângă naţiunea rusă se încadrează tătarii, ciuvaşii,
başkirii etc. în asemenea state coeziunea naţională este greu de realizat.
b. Teritoriul ca element constitutiv al statului
3
Partea din globul pământesc ce cuprinde solul, subsolul, apele şi coloana de aer
de deasupra solului şi apelor asupra cărora statul îşi exercită puterea sa suverană
- teritoriul statului. Unii autori atribuie la teritoriul statului navele maritime,
navele aeriene, rachetele cosmice, precum şi terenul pe care este situată
reprezentanţa diplomatică dintr-un stat străin.189 Funcţiile teritoriului sunt:
teritoriul este factorul care permite situarea statului în spaţiu, localizând astfel
statul şi delimitânduse de alte state;
• prin intermediul teritoriului statul stabileşte legătura cu cei caren locuiesc,
definindu-le calitatea specială de apartenenţă la statul respectiv (calitate de
supuşenie sau cetăţenie);
• determină întinderea geografică a puterii de stat;
• teritoriul este simbolul şi factorul de protecţie a ideii naţionale.
Natura juridică a teritoriului şi raporturile dintre stat şi teritoriu.
Teritoriul este dimensiunea materială a statului. El nu este doar o noţiune
geografică, ci şi un concept politic şi juridic. în legătură cu natura juridică a
teritoriului este cunoscută o diversitate de concepţii, care explică relaţia stat-
teritoriu:
•„Teoria patrimonială' este specifică epocii feudale. Potrivit acesteia, puterea
statului asupra teritoriului izvorâte din proprietatea exclusivă a monarhului asupra
pământului, implicit asupra teritoriului. Monarhul era în drept să modifice
întinderile teritoriale prin vindere, schimbare, dăruire etc. Suveranitatea teritorială
era confundată cu proprietatea feudală asupra pământului.
•„ Teoria teritoriului-subiect" porneşte de la ideea că nu este obiect asupra
căruia statul îşi exercită anumite drepturi reale, ci un element constitutiv al
personalităţii juridice a statului. Statutul fără teritoriu n-şi poate exprima voinţa sa.
Ceea ce caracterizează voinţa statului, indiferent de forma prin care ea se exprimă
este suveranitatea.
4
Această suveranitate se poate manifesta doar în cadrul unui teritoriu, care devine
un element al voinţei şi al personalităţii statului. Teritoriul trebuie privit ca un
element indisolubil legat de puterea publică.
• „ Teoria teritoriului-obiect" susţine că teritoriul este un obiect al dominaţiei
statului. Dominaţia nu se confundă cu dreptul de proprietate. In esenţa acestei
teorii se susţinea că asupra teritoriului se exercită concomitent două drepturi: a) al
proprietarului care poate poseda, folosi sau dispune de obiectul proprietăţii sale în
corespundere cu legea; b) al statului care, în virtutea dreptului, îşi exercită
suveranitatea asupra acestuia. Dominaţia statului se caracterizează prin dreptul de a
asigura ordinea şi de a percepe impozite de la cei care locuiesc pe acest teritoriu.
• „ Teoria teritoriului-limită " apare în secolul al XX-lea, care consideră că
teritoriul unui stat are limitele exercitării puterii, suprafaţa înăuntrul căreia, legile
statului se aplică persoanelor şi bunurilor ce se găsesc pe teritoriul dat.
• „Teoria competenţei" - o concepţie apropiată de teoria teritoriului-limită,
care pleacă de la ideea superiorităţii ordinii internaţionale de drept asupra celei
statale. Conform acestei teorii teritoriul statului este doar cadrul spaţial determinat
de ordinea juridică internaţională. Un stat poate să exercite în afara teritoriului său
cel mult o competenţă fără a putea să-şi extindă suveranitatea.
Potrivit doctrinei actuale, teritoriul este privit ca un element constitutiv al
statului care reprezintă spaţiul în care se exercită competenţa statului şi în care se
realizează organizarea lui politică şi juridică. Teoriile examinate nu sunt în măsură
să dea raporturilor dintre stat şi teritoriu o explicaţie adoptată etapei actuale de
dezvoltare a realităţilor naţionale şi internaţionale. Nici o teorie nu poate fi
considerată compatibilă cu mentalitatea actuală a comunităţii internaţionale, dacă
nu porneşte de la ideea că puterea statului asupra teritoriului este o manifestare a
suveranităţii poporului. Teritoriul, de-a lungul istoriei, are un rol hotărâtor în
dezvoltarea popoarelor şi a statelor. Teritoriul, ca element constitutiv al statului, are
o importanţă definitorie, deoarece în lipsa teritoriului o comunitate umană nu are
puterea constituirii unui stat. Astfel, delimitarea teritorială, stabilirea exactă a
5
spaţiului geografic asupra căruia se exercită puterea de stat (suveranitatea) apare ca
o caracteristică esenţială a statului.
Elementele constitutive ale teritoriului, precum am menţionat mai sus sunt
solul, subsolul, apele şi coloana de aer ce se află deasupra solului şi apelor asupra
cărora statul îşi exercită puterea sa suverană.
Solul-principalul element al teritoriului, care este alcătuit din uscatul aflat sub
suveranitatea statului, indiferent de locul unde este situat geografic. Subsolul intră
în componenţa teritoriului statului fără nici un fel de îngrădire juridică
internaţională.
Subsolul este alcătuit din stratul care se află imediat dedesubtul solului sau
spaţiului acvatic a unui stat. Statul are dreptul deplin de a dispune de subsol.195
Spaţiul acvatic - alcătuit din apele interioare şi marea teritorială. Apele interioare
pot fi: râuri, lacuri şi canale, apele porturilor, ale băilor maritime. Marea teritorială
(apele teritoriale) cuprinde fâşia maritimă de o anumită lăţime situată de-a lungul
litoralului unui stat şi supusă suveranităţii lui. în dreptul internaţional nu s-a ajuns
încă la un acord asupra distanţei până la care se întinde marea teritorială în raport
cu solul unui stat (în România: 12 mile marine).
Platoul continental- prelungire a teritoriului statului, care reprezintă solul şi
subsolul mării adiacente coastelor situate dincolo de marea teritorială (până la o
adâncime de 200 m). Lângă platoul continentaleste zonă maritimă cu regim special
numită „zona contiguă sau adiacentă". Zona contiguă este spaţiu maritim aflat
dincolo de marea teritorială. Ea se extinde la o anumită distanţă, de obicei nu mai
mult de 12 mile de la linia de bază a mării teritoriale. în acest spaţiu statul poate
exercita anumite drepturi suverane (protejarea intereselor sale economice, vamale,
fiscale etc.).
Spaţiul aerian este alcătuit din coloana aeriană aflată deasupra solului şi
spaţiului acvatic al unui anumit stat, până la înălţimea unde începe spaţiul cosmic.
Delimitarea teritoriului. Pentru a fixa în spaţiu competenţa statală, teritoriul
statului trebuie delimitat de teritoriul altor state, iar aceasta se face prin frontiere.
6
Frontierele sunt liniile reale sau imaginare trasate între diferite puncte ale
globului pământesc pentru a delimita teritoriul unui stat. Ele sunt terestre, fluviale,
maritime, aeriene. Frontierele pot fi:
• „orografice" - cele trasate cu ajutorul formelor de relief;
• „geometrice" - cele trasate prin linii drepte între anumite puncte;
• „astronomice" - trasate cu ajutorul unor meridiane sau paralele geografice.
Delimitarea mărilor teritoriale şi a zonelor maritime cu regim special se face
prin manifestarea de voinţă a statului respectiv sau prin convenţii internaţionale
încheiate între statele interesate. Frontierele fac parte din teritoriu şi sunt
inviolabile.
Constituţia Republicii Moldova în art.3, aliniatul 2 postulează inviolabilitatea
frontierelor: „frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, respectându-se
principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional". Legea
privind Frontiera de Stat a Republicii Moldova stabileşte că Frontiera de Stat a
Republicii Moldova este linia ce desparte, pe uscat şi pe apă, teritoriul Republicii
de teritoriile statelor vecine, iar pe planul vertical delimitează spaţiul aerian şi
subsolul statelor vecine. Totodată, se stipulează că frontiera de stat stabileşte
limitele spaţiale de acţiune a suveranităţii de stat a Republicii Moldova. Frontiera
de stat se stabileşte în tratatele încheiate de Republica Moldova cu statele vecine în
baza totalurilor activităţii comisiilor bilaterale de demarcare. Frontiera se
marchează pe teren cu semne de frontieră clar vizibile.
Ceea ce se găseşte în interiorul frontierelor trasate relevă suveranitatea statului.
Datorită acestui fapt frontierele sunt ocrotite de intervenţii ilegale. Trecerea ilegală
a frontierei de stat a Republicii Moldova atrage după sine răspundere
administrativă sau penală199.
Inalienabilitatea şi indivizibilitatea teritoriului. Statul se bucură de
suveranitate teritorială. Suveranitatea teritorială implică atât drepturi cât şi obligaţii
pentru state. Celorlalte state le este interzis să aducă atingere suveranităţii
teritoriale a statului. Principiul inalienabilităţii teritoriului statului exprimă
obligaţia existentă în sarcina celorlalte state de a respecta această suveranitate
7
teritorială a statului. Indivizibilitatea şi inalienabilitatea sunt proprietăţi
indispensabile teritoriului ce degajă din principiul integrităţii teritoriale a