Transcript
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR”
BUCUREŞTI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE
MASTER: STUDII DE SECURITATE SI APARARE
DISCIPLINA: RELATII INTERNATIONALE POSTBIPOLARE SI IMPACTUL
LOR ASUPRA SECURITATII
TITLUL LUCRARII: PRIMUL RAZBOI DIN GOLF
PROFESOR: Conf. Univ. Dr. Gen. CONSTANTIN DEGERATU
MASTERANZI:
GRIGORE ALEXANDRU
CATARICI ANCA-MIHAELA
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I ORIENTUL MIJLOCIU
1.1 Pozitie geografica. Religie. Potential economic
1.2 Irak si Iran – granita rivalitatii
CAPITOLUL II Primul Razboi din Golf
2.1 Cauzele izbugnirii conflictului
2.2 Desfasurarea razboiului
2.3 Interventia Statelor Unite ale Americii si a statelor aliate
Operatiunea „Desert Storm”
2.4 Deznodamantul conflictului iraniano – irakian
Concluzii
Anexe
Bibliografie
2
INTRODUCERE
Inceputul secolului XX a fost marcat de progresul tehnologic al celei de a doua
Revolutii Industriale de la sfarsitul secolului XIX, progres industrial materializat in mare
parte prin aparitia unor noi surse de energie, respectiv petrolul, ce a dus la dezvoltarea
transporturilor, si electricitatea, care a contribuit esential la dezvoltarea
telecomunicatiilor.Privind prin prisma evenimentelor desfasurate in secolul XX putem
afirma cu tarie ca secolul XX a fost un secol al conflictelor. Omenirea a trecut prin doua
conflicte armate majore respectiv: primul Marele Razboi din 1914-1916 ( numit si Primul
Razboi Mondial din 1939 o data cu izbucnirea celui de Al Doilea Razboi Mondial din
1939-1945) in care partile angajate in conflict au facut uz de tot ceea ce inseamna
tehnologie existenta in epoca la finalul caruia s-a produs o rupture decisive fata de
Vechea Ordine Mondiala(caderea celor 4 imperii German, Austro-Ungar, Otoman si Rus)
Esecul rezolvarii crizelor politice aparuate dupa terminarea Primului Razboi
Mondial au dus la aparitia fascismului in Italia, la aparitia nazismului in Germania si,
implicit la izbucnirea unui nou conflict respectiv Al Doilea Razboi Mondial din 1939-
1945, un conflict armat generalizat, considerat cel mai mare si mai ucigator război
neintrerupt din istoria omenirii. A fost pentru prima oara cand noile descoperiri
tehnologice, telecomunicatiile, aviatia militara, bomba atomica, au fost folosita pe scara
larga si impotriva populatiei civile provocand moartea directa sau indirecta a a
proximativ de 60 milioane de oameni, militari sau civili.
Sfarsitul celui de al doilea Razboi Mondial a insemnat inceputul unui nou razboi,
Razboiul Rece, o confruntare deschisa nonmilitara intre doua grupuri de state care aveau
ideologii si sisteme politice diametral opuse. Pe de o parte Uniunea Sovietica si aliatii sai
adepti ai comunismului impus de Lenin in anii ’20 ai secolului trecut numiti si Blocul
Rasaritean iar de cealalta parte SUA si aliatii sai adepti ai democratiilor liberale. Din
3
punct de vedere strategic, conflictul rece nu a evoluat intr-un conflict armat, intr-un
conflict cald, deoarece ambele parti detineau un arsenal strategic nuclear ceea ce a creat o
situatie de blocare reciproca. Conflictul s-a mentinut insa la nivel declarativ.
Inceputul anilor 90 ai secolului XX marcheaza sfarsitul Razboiului Rece si
inceputul ultimului conflict classic al secolului XX si anume Razboiul din IRAK sin
1990. Războiul din Irak din august 1990 – martie 1991 a fost probabil ultimul conflict
armat clasic din secolul XX, având drept combatanţi pe de o parte pe americani şi pe
aliaţii acestora, iar pe de altă parte pe Saddam Hussein.
Sfârşitul secolului XX a fost dominat de conflicte. Căderea Zidului Berlinului a dus
implicit la sfârşitul comunismului atât în URSS, cât şi în ţările Cortinei de Fier. Războiul
Rece a luat sfârşit datorită lipsei de comunicare în ţările comuniste. Limbajul de lemn,
controlul totalitar şi propaganda stalinistă au fost învinse de ţările democratice care
promovau muzica rock, libertatea si drepturile omului.
Gorbaciov a sesizat noile tendinţe în societatea contemporană şi a observat noi tendinţe în
dezvoltarea formelor de guvernământ. Propaganda stalinistă şi controlul paternist asupra
mass-mediei trebuia înlăturat şi înlocuit. Libertatea de exprimare şi mass-media, prin
difuzarea ştirilor necenzurate, muzica, cinematografia duc la globalizarea mondială.
Societatea comunistă va fi înlocuită treptat cu o societate de consum, omul devenind
consumator.
Războiul din Irak din august 1990 – martie 1991 a fost probabil ultimul conflict
armat clasic din secolul XX, având drept combatanţi pe de o parte pe americani şi pe
aliaţii acestora, iar pe de altă parte pe Saddam Hussein. Războiul din Irak este important
pentru că marchează un nou început în arta războiului şi anume războiul mediatic, fiind
primul război transmis în direct de către CNN. Ştirile au fost prezentate în aşa fel încât să
consolideze imaginea SUA drept lider mondial. SUA a învins Irakul, iar după război şi-a
menţinut imaginea de lider mondial politic, economic şi militar.
4
CAPITOLUL I - ORIENTUL MIJLOCIU
1.1 Pozitie geografica. Religie. Potential
Orientul Mijlociu este o zona geografica situată în sudul si estul Mării
Mediterane, care se intinde din estul Mediteranei pana în Golful Persic. Orientul Mijlociu
este o subregiune a Asiei, insa unii geografi sustin ca este o parte a Africii. Cele patru
culturi principale din Orientul Mijlociu sunt cea evreiasca, cea persana, cea araba si
cea turca. Aceste sfere culturale au origini lingvistice si etnice diferite (vezi anexa 1).
Diferendele tribale şi dinastice, care s-au perpetuat de-a lungul secolelor, au
marcat puternic Orientul Mijlociu. Animozităţile istorice şi culturale şi conflictele
pentru controlul resurselor naturale, în condiţiile menţinerii graniţelor trasate de puterile
coloniale după primul război mondial, au accentuat tensiunile existente. Nici chiar
mişcările pro-arabe nu au reuşit, după 1950, să învingă obstacolele ce stau în calea
formării unui mare stat unic arab. Rând pe rând, Egiptul, Siria şi Irakul au fost percepute
ca o ameninţare majoră la adresa ţărilor din întreaga zonă, ca urmare a orientării politice
adoptate de liderii celor trei state. Mai mult decât atât, majoritatea conducătorilor arabi au
sprijinit Forţa multinaţională condusă de Statele Unite împotriva regimului de la Bagdad,
pentru înfrângerea armatei irakiene şi eliberarea Kuweitului în 1991.
Liderii statelor din Orientul Mijlociu nu au privit niciodată cu ochi buni amestecul
SUA şi cel al Uniunii Sovietice în regiune, însă au căutat să utilizeze disputa dintre cele
două superputeri pentru a-şi întări propriile poziţii. Pe acest fond, atât diplomaţii
americani, cât şi cei sovietici au fost nevoiţi să ia adevărate lecţii de „dans cu lupii”
înainte de contactele lor cu imprevizibilii conducători ai ţărilor din zonă. Şi, spre
deosebire de reprezentanţii Departamentului de Stat, emisarii Kremlinului au avut o
problemă în plus de rezolvat: ateismul Moscovei era în divergenţă flagrantă cu puternicul
sentiment religios al popoarelor din Orientul Mijlociu. Poate că şi din această cauză,
liderii Arabiei Saudite, spre exemplu, s-au situat în tabăra antisovietică; ei au respins
întotdeauna, în numele credinţei lor şi a învăţăturii lui Mahomed, orice orientare politică
ce ar fi putut semăna cu comunismul. Atât mişcările naţionaliste, cât şi cele revoluţionare
au fost şi sunt considerate extrem de periculoase de către conducătorii saudiţi.
Pe de altă parte, intransigenţa religioasă a popoarelor din Orientul Mijlociu a
5
provocat în ultimii 60 de ani conflicte armate extrem de violente: războaiele
araboisraeliene din 1948, 1956, 1967, 1973; războiul dintre Iran şi Irak (1980-1988);
războiul civil izbucnit în Liban în 1975 şi invadarea aceluiaşi stat de către armata
israeliană în anul 1982. Alături de acestea, pot fi menţionate şi disputele de ordin
teritorial dintre: Siria şi Irak, Irak şi Arabia Saudită, Siria şi Liban, Arabia Saudită şi
Yemen, Siria şi Iordania, Egipt şi Libia, Algeria şi Maroc, Egipt şi Sudan.
Petrolul a încetat de mult să fie doar problema geologilor ori economiştilor.
Complică în mare măsură ecuaţiile pe care trebuie să le rezolve politicienii şi devine
încet-încet un factor al vieţii sociale ce nu poate fi ignorat, inducând direct sau
indirect relaţii nu întotdeauna uşor de sesizat. În lipsa lui, comunităţile sociale cer din
partea conducătorilor acţiuni ale căror efecte sunt deseori nepopulare, creează
presiuni asupra proceselor decizionale, statul devenind fie un raţionalizator fie un
vector al politicii de putere.
Potentialul economic al Orientului Mijlociu , mentionand ca principala sursa
economica a acestei zone este petrolul, este imens. Un studiu efectuat in anul 2005
reflecta faptul ca in aceasta zona se afla cele mai mari rezerve de petrol de pe planeta,
estimandu-se o cantitate de 742 miliarde de barili (vezi anexa 2).
1.2 Irak si Iran – granita rivalitatii
Republica Islamică Iran, și până la 1935 cunoscută internațional ca Persia, este
o țară în Asia de sud-vest, situată între coasta de nord-est al Golfului Persic și coasta
sudică a Mări Caspice. Din anul 1949 sunt folosite atât numele „Persia” cât și „Iran”.
„Iran” este utilizat între funcționari și în contextul politic-statal. Numele „Iran” este un
înrudit cu cuvântul „arian"” și înseamnă „teren de aur”.
Iranul este situat în partea de est a emisferei nordice, în sud-vestul Asiei, fiind
considerat ca una din țările Orientul Mijlociu. Geografic, Iranul este situat între 44 grade
și 63 grade longitudine estică și 25 grade și 39,5 grade latitudine nordică. Iranul prezintă
o mare diversitate din toate punctele de vedere, chiar și sub aspectul reliefului și climei.
Este o țară mare, cu o suprafață de 1.645.258 km², (cam de 3 ori cât Franta, sau cât a V-a
parte a S.U.A, deci este mai mare decât Regatul Unit,Franta,Elvetia, Belgia, Olanda
și Germania la un loc).
6
Republica Irak este o țară din Orientul Mijlociu în Asia de Sud-Vest la
confluența dintre râurile Tigru și Eufrat care include de asemenea sudul Kurdistanului.
Are frontiere cu Kuweitul și Arabia Saudită la sud, Iordania la vest, Siria la nord-
vest, Turcia la nord și Iran (Persia) la est. Irakul are o zonă îngustă de coastă la Umm
Qasr în Golful Persic.
CAPITOLUL II Primul Razboi din Golf
2.1 Cauzele izbugnirii conflictului
Primul război din Golf, cel iraniano-irakian, a fost declanşat în anul 1980 ca
urmare a neînţelegerilor existente la nivel politic. Între fundamentaliştii iranieni şiiţi –
care au ajuns la putere în 1979 şi l-au alungat pe şahul Reza Pahlavi – şi liderul sunnit ce
se afla la conducere în Irak, situaţia s-a tensionat rapid, ca rezultat al opiniilor diferite pe
care le aveau ayatolahul Khomeiny, respectiv Saddam Hussein în privinţa modului cum
trebuiau conduse statele musulmane. Iar existenţa unei minorităţi şiite în sudul Irakului
nu a făcut decât să amplifice temerile conducătorului irakian în legătură cu o posibilă
înlăturare a sa de către regimul de la Teheran. În consecinţă, Saddam Hussein a declanşat
o serie de represalii împotriva populaţiei şiite din Irak, fapt ce a stârnit un val de proteste
în capitala Iranului. A urmat o escaladare a tensiunii dintre cele două state, iar disputa
teritorială a reprezentat doar un ingredient în amalgamul de raţiuni politice care au
condus la un război pustiitor şi inutil. După opt ani de suferinţe impuse celor două
popoare, fără să se înregistreze victoria militară decisivă, între cele două părţi s-a încheiat
un armistiţiu (august 1988). Cu acel prilej, regimul de la Bagdad renunţa la pretenţia sa
ca Irakul să aibă o suveranitate deplină asupra fluviului Shatt-el-Arab. Practic, s-a revenit
la sistemul antebelic de folosire în comun a estuarului acelui curs de apă, care constituie
în acelaşi timp şi o graniţă naturală între cele două state. Scrisoarea pe care i-a adresat-o
Saddam Hussein preşedintelui Iranului, la 14 august 1990, după ce Kuweitul a fost
ocupat de armata irakiană, nu a făcut decât să confirme faptul că Bagdadul accepta să
respecte armistiţiul din 1988, să elibereze imediat prizonierii de război iranieni şi să
aplice prevederile tratatului de la Alger, semnat în 1975. Din acel moment a fost
uşurată şi activitatea observatorilor UNIIMOG (United Nations Iran-Iraq Military
7
Observer Group), care urmăreau de doi ani aplicarea corectă a prevederilor acordului de
încetare a focului. Pe de altă parte, liderul irakian a profitat de situaţie, retrăgându-şi o
parte din trupele sale dispuse la frontiera cu Iranul pentru a-şi putea consolida regimul de
ocupaţie din Kuweit. Totodată, decizia lui Saddam Hussein a determinat plecarea
grupului de observatori UNIIMOG, al cărui mandat a expirat la 28 februarie 1991 şi nu a
mai fost reînnoit de ONU1. Cu toate acestea, problemele dintre Iran şi Irak nu au fost
soluţionate în totalitate. În cursul intervenţiei Forţei multinaţionale împotriva armatei
irakiene, pentru eliberarea Kuweitului, Saddam Hussein a reuşit să-şi trimită în Iran cea
mai mare parte a avioanelor sale militare. Superioritatea aeriană evidentă a coaliţiei
conduse de Statele Unite l-a forţat pe liderul de la Bagdad să încerce această metodă, cu
totul originală, pentru a-şi ocroti aparatele de zbor achiziţionate din Occident şi Uniunea
Sovietică în cursul războiului iraniano-irakian. Un număr de 115 avioane irakiene (24
Mirage F-1, 4 Suhoi-20, 40 Suhoi-22, 24 Suhoi-24, 7 Suhoi-25, 12 MIG-23, 4 MIG-29)
au reuşit să aterizeze în Iran2, însă Teheranul a anunţat că pe aeroporturile sale se află
doar 22 de aparate care aparţineau Bagdadului3. Atunci s-a presupus că iranienii au oprit
celelalte avioane irakiene în contul despăgubirilor de război ce li se cuveneau după
conflictul din 1980-1988 dar, până în prezent, nu au fost oferite explicaţii oficiale privind
motivele care au condus la o asemenea decizie şi nici amănunte referitoare la soarta
acelei flote aeriene.
O altă sursă de tensiune între cele două state o reprezintă minoritatea şiită aflată în
Irak. După înfrângerea suferită în Kuweit de armata irakiană, câţiva lideri ai comunităţii
şiite din sudul ţării au declanşat, în prima parte a lunii martie 1991, o revoltă împotriva
sunniţilor conduşi de Saddam Hussein. Răscoala a fost însă repede înăbuşită de unităţile
Gărzii Republicane, loiale liderului irakian, şi au apărut cu acel prilej discuţii legate de un
posibil ajutor pe care Teheranul l-ar fi acordat coreligionarilor săi din ţara vecină. Totul a
rămas la stadiul de presupunere, dar acest element de tensiune nu trebuie neglijat când se
analizează relaţiile dintre cele două state, în actualul context internaţional. De asemenea,
nu trebuie uitate legăturile Bagdadului cu comunităţile sunnite din Iran, situate atât în
1 The Military Balance 1991-1992, The International Institute for Strategic Studies, Oxford, autumn 1991, p. 235.2 Ibidem, p. 100.3 Ibidem, p. 100.
8
nord-vest (la graniţa cu Irakul), cât şi în estul şi sud-vestul ţării, precum şi problemele cu
care se confruntă iranienii după ce au primit un flux de refugiaţi afgani în anii ’80.
Mozaicul religios din regiune îi poate permite lui Saddam Hussein să apeleze la
populaţia afgană (în marea ei majoritate sunnită) împotriva Iranului, sau a altor state ale
lumii. Aspectele privind finanţarea se pot rezolva uşor, utilizându-se veniturile obţinute
din vânzarea atât a produselor petroliere irakiene, cât şi a opiului afgan (cel mai mare
producător de opiu din lume este Afganistanul, cu peste 50 000 ha cultivate cu mac
opiaceu în ultimii doi ani)4.
Disputa irakiano-kuweitiană din anul 1990 a fost cauzată, la rândul ei, de opiniile
politice divergente privind dreptul de control asupra resurselor de hidrocarburi din zonă.
Mărul discordiei l-a reprezentat preţul petrolului pe piaţa mondială. Cererile Bagdadului
de modificare a graniţei dintre cele două state au fost doar un simplu pretext, folosit de
Saddam Hussein pentru a arăta că este hotărât să impună kuweitienilor preţul care îi
convenea. Dacă în ianuarie 1990, barilul de petrol se vindea cu 20,5 dolari, în iunie 1990
acesta nu mai valora decât 13 dolari5. Discuţiile în cadrul OPEC (Organizaţia Ţărilor
Exportatoare de Petrol) dintre reprezentaţii grupului de state care susţineau un preţ
„înalt”, din care făcea parte şi Irakul, şi grupul de ţări adepte ale preţului „scăzut”, în care
se aflau Kuweitul, Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită, nu au reuşit să lămurească
problemele. Regimul de la Bagdad invoca faptul că o scădere a preţului petrolului cu un
singur dolar pe baril îi reducea veniturile anuale cu un miliard de dolari. În acest sens,
ministrul de externe irakian, Tariq Aziz, a declarat, după invadarea Kuweitului
următoarele: „În bugetul de stat din acest an (1990) a fost prevăzută suma de 7 miliarde
de dolari pentru achitarea datoriilor, ceea ce reprezintă o sumă imensă,
lăsându-ne cu un venit care acoperă doar plata serviciilor de bază ale ţării noastre.
Bugetul nostru se bazează pe un preţ de 18 dolari/baril, dar de când kuweitienii au
început să inunde lumea cu petrol, preţul lui a scăzut cu o treime. Când ne-am întâlnit
din nou la Jidda, la sfârşitul lunii iulie, Kuweitul a spus că nu este interesat de nici o
schimbare. Suntem disperaţi acum şi nu ne putem onora notele de plată pentru
importurile de alimente. A fost un război al foametei. Când vă veţi utiliza puterea voastră
4 Ziarul „Adevărul economic” nr. 43 (499), 24-30 octombrie 2001, p. 345 Janice Gross Stein, Intimidation and Compulsion in Gulf, 1990-1991, în „International Security”, Center for Science and International Affairs - Harvard University, vol. 17, nr. 2, 1991, p. 149-165.
9
militară (a Statelor Unite – n.a.) doar pentru a vă apăra?”6
2.2 Desfasurarea razboiului
Concurenţa dintre cele două superputeri pentru controlul zăcămintelor de
hidrocarburi - descoperite de britanici, francezi şi americani în Irak, Iran şi Arabia
Saudită în prima jumătate a secolului XX - şi a statelor din regiune a fost dură. Din păcate
pentru ei, conducătorii sovietici nu au reuşit să determine schimbarea raportului de forţe
din Orientul Mijlociu în favoarea lor, deşi s-au străduit foarte mult, iar sprijinul pe care
Moscova l-a acordat unor lideri politici şi militari din Egipt, Siria, Yemen, Libia, Irak,
Sudan şi Algeria de-a lungul mai multor decenii s-a diminuat semnificativ după
prăbuşirea Zidului Berlinului. Mai mult decât atât, reprezentanţii Uniunii Sovietice au
refuzat să acorde sprijin militar regimului de la Bagdad după ce armata irakiană a invadat
Kuweitul la 2 august 1990.
Atitudinea adoptată de Mihail Gorbaciov a permis Statelor Unite să alcătuiască
rapid şi eficient o coaliţie militară multinaţională pentru a-l forţa pe Saddam Hussein să-
şi retragă trupele de ocupaţie din Kuweit. Operaţiunea desfăşurată de trupele irakiene la 2
august 1990 a fost prima acţiune militară violentă de mare amploare desfăşurată în
Orientul Mijlociu după încheierea Războiului Rece. Organizaţia Naţiunilor Unite a fost
surprinsă de rapiditatea operaţiunii realizate de armata irakiană, iar ştirile despre invazie
au amplificat temerile în rândul statelor vecine - în mod deosebit în Arabia Saudită şi în
Israel.
Primul semnal de ameninţare major lansat de Saddam Hussein conducătorilor
kuweitieni a apărut la sfârşitul lunii mai 1990, când a avut loc la Bagdad întâlnirea
reprezentanţilor statelor arabe pentru analizarea situaţiei create în Israel de fluxul de
emigranţi evrei proveniţi din Uniunea Sovietică şi estul Europei. În cadrul convorbirilor
preşedintele irakian a criticat personal, printre altele, statele arabe care menţineau la un
nivel scăzut preţul petrolului - fiind vizate îndeosebi Arabia Saudită şi Kuweitul. Pentru
rezolvarea acestei probleme, miniştrii petrolului din Irak, Kuweit, Arabia Saudită, Qatar
şi Emiratele Arabe Unite s-au întâlnit la Jidda, la 10 iulie 1990, şi au hotărât să-şi limiteze
producţia de ţiţei cu scopul de a obţine creşterea preţului petrolului de la 13 la 18
dolari/barilul de petrol. Ministrul kuweitian a revenit însă în ziua următoare asupra
deciziei luate, neacceptând preţul înalt dorit mai ales de irakieni. Cu acel prilej, el a 6 Ibidem, p. 162.
10
precizat că urma să îşi reconsidere punctul de vedere în cazul în care celelalte state arabe
încălcau limitele de producţie stabilite înainte de reuniunea respectivă.
Câteva zile mai târziu, în cadrul unei reuniuni a O.P.E.C., acelaşi ministru
kuweitian şi-a exprimat intenţia de a menţine cota de producţie a Kuweitului la nivelul
stabilit la Jidda doar până în toamna anului 1990. Această măsură putea produce în
octombrie 1990 o nouă scădere a preţului petrolului datorită creşterii producţiei de ţiţei
kuweitian şi acest fapt a stârnit mânia preşedintelui Saddam Hussein. Ca urmare a
poziţiei inflexibile manifestate de reprezentantul kuweitian la masa negocierilor,
ministrul de externe irakian a trimis la 16 iulie 1990 omologului său kuweitian, şeicul
Sabah al-Ahmad, un memorandum prin care solicita să se returneze Irakului 2,4 miliarde
dolari pentru petrolul extras de Kuweit din regiunea Rumalia în timpul războiului dintre
Iran şi Irak, teritoriu revendicat de mai multă vreme de irakieni. Totodată, Tarik Aziz
solicita plata a 12 miliarde de dolari drept compensaţie pentru pagubele provocate
economiei irakiene de supraproducţia de petrol kuweitian, care generase scăderea
preţului petrolului pe piaţa mondială. În acelaşi memorandum s-au mai cerut anularea
datoriei de război pe care o avea regimul de la Bagdad faţă de Kuweit - 10 miliarde dolari
- şi cedarea în favoarea Irakului a insulelor kuweitiene Warba şi Babiyan, de unde se
putea controla accesul către singurul port maritim irakian, Umm Qasr.
În cadrul discursului rostit la 17 iulie 1990, cu prilejul Zilei Revoluţiei Irakiene,
Saddam Hussein a reluat acuzaţiile cuprinse în memorandumul trimis de Tarik Aziz
şeicului Sabah al-Ahmad,, subliniind printre altele "pericolul de otrăvire la care este
supusă economia irakiană datorită supraproducţiei kuweitiene de petrol"7.
Totodată, preşedintele irakian a afirmat atunci că exista un plan "inspirat de
America pentru a submina interesele şi securitatea arabilor" şi a susţinut că Emiratele
Arabe Unite şi Kuweitul au participat la "proiectul sionist susţinut de imperialişti
împotriva naţiunii arabe"8. La finalul discursului, ministrul de externe kuweitian, şeicul
Sabah al-Ahmad, a fost acuzat de dictatorul irakian că era agent american. "Irakul - a
spus în acel moment Saddam Hussein - a devenit singurul apărător de bază al arabilor;
datorită armamentului sofisticat din dotarea armatei irakiene, imperialiştii nu vor îndrăzni
7 Apud. Janice Gross Stein, Intimidation and Compulsion in Gulf, 1990-1991, în “International Security”,Center for Science and International Affairs - Harvard University, vol.17, nr. 2, p.147.8 Ibidem, p. 160.
11
să atace, dar îşi vor reface planurile de război folosindu-se de agenţii lor care conduc
Golful"9.
Două săptămâni mai târziu, armata irakiană a pus în aplicare planul de ocupare a
Kuweitului, iar câteva zile mai târziu a fost anunţată anexarea acelui stat de către Irak.
După încheierea operaţiunii militare “Furtună în Deşert” de către Forţa Multinaţională
(sfârşitul lunii februarie 1991), între Irak şi Kuweit s-au stabilit contacte în vederea
demarcării graniţei dintre cele două state. O comisie ONU s-a deplasat la faţa locului şi a
început măsurătorile topografice, utilizându-se ca document de bază acordul semnat la 4
octombrie 1963 de către reprezentanţii ambelor ţări. În aprilie 1991 a sosit în zona
respectivă şi comisia UNIKOM (United Nations Iraq/Kuweit Observer Mission) pentru a
monitoriza activitatea la Khor Abdullah şi în zona demilitarizată dintre statele respective.
2.3 Interventia Statelor Unite ale Americii si a statelor aliate
Operatiunea „Desert Storm”
Cel de-al 107 conflict armat de dupa incheierea Celui De-Al Doilea Razboi
Mondial (1939-1945), s-a mai numit si Primul Razboi din Golf, spre a-l deosebi de “Al
Doilea”, reinceput in martie 2003, atunci cand noua administratie Bush, l-a trecut pe seful
executivului de la Baghdad, Saddam Hussein, pe lista neagra a terorismului international,
invinuit fiind de colaborare cu reteaua Al Qaida, spaima sau mai curand fobia Americii
de dupa atentatele din 11 Septembrie 2001. Faptele au contrazis “realitatea” americanilor,
aruncand USA si Marea Britanie, aliatul ei fidel, intr-un razboi de uzura, fara sfarsit, plin
de contradictii…Statele europene nu si-au aratat decat cel mult sprijinul diplomatic, iar
Franta si Germania au preferat o expectativa militara. In schimb, mai multe state din
Europa fost sovietica, precum Romania, Bulgaria si Polonia s-au aruncat in valtoarea
evenimentelor. De ce?
Despre Operatiunea Furtuna Desertului exista o literatura suficienta, atat istorica,
cat si beletristica, materializata in traduceri, recenzii si articole. In Romania s-a urmarit,
cel putin in anii ’90, imediat dupa Revolutie, catalogarea evenimentelor sub raport istoric,
9 The Military Balance 1991-1992, The International Institute for Strategic Studies, Oxford, autumn 1991, p.19.
12
in paralel cu publicarea unor carti, prin intermediul Editurii Militare, destinate cu
precadere analistilor militari si trateaza: modalitati de strategie aplicata pe campul de
lupta, tehnologiile de ultima ora folosite, harti, imagini, aspecte logistice (logistica sau
stiinta aprovizionarii, N. A.). Ne retine in acest context, expus mai sus, cartea analistului
Craciun Ionescu, Secretele Operatiunii “Furtuna Desertului”, Editura Militara, Bucuresti
1991.
Cand presedintele George W. H. Bush se pregatea pentru binemeritata odihna de
dupa amiaza, ca un adevarat boem texan, la mii de kilometri distanta, in zona Golfului
Persic, acele ceasornicelor trecusera de miezul noptii… Patru divizii motorizate irakiene,
sprijinite sub acoperire de 300 de tancuri invadau Kuweitul, ocupand intregul teritoriu al
emiratului vecin (17.800 kmp.) in numai cateva ore. Peste Ocean, mesajul inmanat
presedintelui american era simplu: “Irak-ul invadeaza in acest moment
Kuweitul?” Intrebarea atrage un raspuns prin luarea unei decizii. Echipa se aduna in
Biroul Oval, intocmai precum fotbalistii americani din NFL, gata de a incepe un meci. Ei
sunt: Dick Cheney, secretarul de stat al apararii, John Sununu, secretarul general al Casei
Albe, Brent Scoweroft, directorul Consiliului National pentru Securitate si generalul
Colin Powell, seful de stat major inter-arme.
Orice decizie finala a unei mari puteri mondiale se ia de comun acord
cu alte state aliate sau organizatii internationale, un fel de “polita” de acoperire. Ce
motive ar fi avut Statele Unite sa se implice in acest conflict, data fiind disparitia
“Cortinei de Fier”? In primul rand aurul negru si competitia pe care a declansat-o dupa
criza mondiala a petrolului din 1974. Operatiunea Furtuna Desertului are un prolog
militar in Scutul Desertului (Desert Shield), acea desfasurare masiva de forte terestre si
aero-purtate in Arabia Saudita, spre a preveni un “atac” al Irak-ului si la adresa altor
petromonarhii din regiune.
Iata declaratia presedintelui Bush in fata natiunii americane: “La ordinul meu, elemente
din Divizia a 82 Aeropurtata, precum si unitati ale lui US Air Force, sosesc astazi in
Arabia Saudita pentru a ocupa acolo pozitii defensive”.
13
Vorbim de un pod aero-terestru defensiv initiat de catre administratia de la
Washington spre a-si proteja interesele strategice in Golf, indepartand potentialul
“pericol” al unei “invazii” irakiene extinse spre statele arabe partenere ale Casei Albe:
Bahrain, Oman, Qatar, Emiratele Arabe Unite, nu in ultimul rand Kuweitul, ca motivatie
principala. Asadar, Operatiunea Desert Fieldinseamna, inainte de toate, intimidarea
inamicului pe termen nedeterminat. Cinci portavioane-Lincoln, Enterprise (vedeta
binecunoscutului film Top Gun), Eisenhower, Theodore Roosevelt, Guadalcanal-primesc
ordinul de a porni in graba spre Golf.
US Navy intra in actiune, iar US Air Force nu se lasa mai prejos. Se incarca de
zor oameni, munitie, echipamente de protectie, tehnica de lupta de ultima ora. Se iau in
calcul fortele destructive ale Desertului Arabic: soarele care arde de la ora 9 dimineata
pana la ora 18. Un ceas fara umbra egal tortura, doua ore boala curata la peste 50 de
grade Celsius. Efectivele americane cresc pe masura adancirii crizei din Golf. In
septembrie ajung la 135.000 de oameni si peste 500 de avioane. Alaturi de contributia
americana se va adauga ajutorul statelor arabe prietene si binenteles al Europei
Occidentale.
In paralel, Organizatia Natiunilor Unite impune Irak-ului cateva rezolutii destul
de controversate, pe care le vom trece in revista: Rezolutia nr. 660 din 2 August, prin care
se cerea retragerea imediata si neconditionata a fortelor irakiene din Kuweit, urmata, la 6
August-zi fatidica pentru Statele Unite si Japonia, Ziua lansarii primei bombe atomice la
Hiroshima in 1945,-de o alta, nr. 661, prin care se solicita “boicotarea comerciala,
financiara si militara” a regimului de la Baghdad. Aceasta rezolutie a intrunit 13 voturi
pentru si doua abtineri, Cuba si Yemen. O rezolutie “ultimativa”, cu numarul 678, a
Consiliului de Securitate, cea din 29 Noiembrie, este de fapt un termen limita ce autoriza
statele care coopereaza cu Kuweitul sa foloseasca toate mijloacele necesare de intimidare,
inclusiv recurgerea la confruntari militare, trecand astfel de pe pozitiile defensive
diplomatice la cele ofensive pe calea armelor…
Intre aceste rezolutii ale Consilului de Securitate se incheaga o diplomatie secreta, un joc
de culise. Marii rivali ai Razboiului Rece, URSS vs. USA, se coalizeaza prin intalnirea de
la Helsinki, capitala Finlandei, de la 9 Septembrie 1990, dintre presedintii George Bush si
Mihail Gorbaciov, artizanul destinderii Est-Vest.
14
“Nici o ordine internationala nu este posibila daca statele mai puternice ar putea devora
pe vecinii lor mai slabi”)-precizeaza actul final semnat.
Este ca un joc de domino in care fiecare piesa o rastoarna pe cealalta. Ultimii actori ai
Epocii Postbelice inchid o era si deschid o alta. Niciodata Occidentul si Orientul,
Vulturul si Ursul, n-au facut o partida mai buna in Mesopotamia si in lume, din inamici
devenind amici complici.
S-a propus, de catre seful executivului american, dupa adoptarea rezolutiei
ultimatum, din 29 Noiembrie 1990, organizarea de convorbiri diplomatice via
Washington-Baghdad. La 12 Decembrie, acelasi an, la Baghdad au avut loc intrevederi
intre James Baker si omologul sau Tarek Aziz, cu rezultate ambigue si tergiversari
reciproce. A mai urmat o ultima runda de negocieri pe 9 Ianuarie 1991 la Geneva, orasul
diplomatiei de pe Lacul Leman, din neutra Elvetie.
Intalnirea Baker-Aziz, incheiata cu strangeri de mana “amicale” a aparut in ochii
intregii lumi ca fiind una de facto care sa aduca pacea mult dorita, desi seful diplomatiei
de la Baghdad a reafirmat dreptul istoric al Irak-ului si frauda Occidentului.Pe tabla de
sah se mai impinge la inaintare o ultima piesa, deplasarea secretarului general al ONU,
Perez de Cuellar, la Baghdad, pe 12 Ianuarie. Blocaj, esec, tergiversari. Un alt mare actor,
regretatul presedinte francez Francois Mitterand, va intra pe scena spre a-l aborda in fata
ziaristilor pe abilul secretar general ONU.“Nu cred, astazi 14 Ianuarie, ca ar mai fi loc
pentru demersuri diplomatice. Singur Dumnezeu poate sti daca va fi razboi sau
pace.”Marti, 15 Ianuarie 1991, Dick Cheney semna ordinul dezlantuirii Operatiunii
“Furtuna Desertului”…Coalitia s-a pus in miscare, sub comanda Generalului Norman
Schwarzkopf, comandantul Fortei multinationale din zona Golfului, insa secretul acelui
moment al declansarii Razboiului din Golf a fost pastrat pana in ultimul minut, ora Z.
La Bagdad, capitala de pe Tigru este o noapte neagra. Patru milioane de locuitori
asteapta cu sufletul la gura ultima numaratoare inversa din zona fierbinte. Va fi o noapte
linistita ca precedentele? Aceasta intrebare macina mintile locuitorilor de pe malurile
Tigrului, din fosta metropola a califilor, cu putin inainte de miezul noptii. Clipele, orele,
minutele trec…Sirenele ce anunta iminenta unui atac aerian ii trezeste la realitate si
15
primele bombe cad din inaltul cerului. Omul care a deschis atacul aerian a fost tanarul
maior John Brozdbent, aflat la mansa unui F-117 A, ultima minune de atunci a
electronicii americane, un misterios OZN, cum a fost catalogat de catre americanii
nestiutori. Peste Ocean, in Statele Unite, canalele de stiri: ABC, CNN, NBC, CBC, au
transmis in direct primele imagini. Daca lumea a urmarit pana atunci in fata
televizoarelor, cu suspans, transmisiuni sportive, acum avea posibilitatea in premiera sa
vizioneze primul razboi televizat.
Ultimul razboi electronic…
Razboiul electronic se constituie dintr-un complex de operatiuni aero-
terestre de anvergura care urmaresc lovirea eficienta a tintelor militare, cu precadere, cu
pierderi civile minime. La Baghdad acele ceasornicelor indicau orele 02:40 AM,
respectiv ora 15 PM peste Ocean la Casa Alba. Atacurile aeriene au pornit simultan de pe
aeroporturile militare saudite de la Ryadh si Dahran, precum si de pe port-avioanele
dislocate in Golful Persic, Marea Rosie si Marea Oman. In premiera s-au folosit cele mai
eficiente arme in premiera: rachetele de croaziera Tomahawk, cu o raza de actiune de
2500 km. care pot fi lansate de pe mare spre orice locatie. Sunt ghidate spre tinta prin
intermediul satelitilor GPS (Global Position System), ca de altefel intreaga panoplie
aeriana cu tot arsenalul sau tactic. Ca avioane s-au folosit pe scara larga F14-Tomcat-
vedeta din filmul Top Gun, F18-Hornet, ambele tipuri lansate in lupta de pe puntile
uriaselor port-avioane. Bombardamentele tactice au fost asigurate de catre avioanele
F111 cu geometria variabila a aripilor, folosite cu succes in Lybia in 1986, azi scoase din
uz. Aceste bombardiere pot atinge viteze de 2 Mach. Avioane cu platforme radar precum
AWACS au avut rolul de a asigura acoperirea fortelor aeriene implicate. Alte aparate care
au secondat atacurile aeriene dinspre Arabia spre Irak au fost cele ale US Air Force, F15-
Eagle sau F16-Falcon. Avioanele pot fi realimentate in zbor.
16
Franta, Marea Britanie si Italia au aruncat in confruntarile aeriene
aparate Jaguar, Tornado, Mirage si elicoptere Gazelle. Avionica de bord avansata, ochii
electronici in infrarosu si camerele de luat vederi au ajutat pilotii foarte mult in reperarea
tintelor “inamice”-aerodromuri militare, baze de antrenament ale Garzii Republicane,
comandamente si centre de comunicatii. Atacurile aeriene au durat cinci saptamani. Spre
a atrage Israelul in razboi, Irak-ul a lansat rachete de croaziera SCUD spre cateva centre
importante din Israel precum Haifa sau Tel Aviv, dar Statele Unite trimit in Israel baterii
de rachete PATRIOT. Nu se inregistreaza decat pierderi minime in randurile populatiei
civile israeliene, in jur de 250 de raniti. Administratia Bush a intervenit pe langa guvernul
israelian pentru ca acesta sa nu riposteze, fapt ce ar fi starnit o confuzie generala in
randurile aliatilor arabi din Fortele Coalitiei.
Ofensiva aeriana a pregatit terenul celei terestre prin anihilarea
capacitatilor de lupta inamice. Marea batalie terestra sau a celor 100 de ore s-a incheiat
cu prabusirea totala a sistemului de aparare irakian si implicit cu “eliberarea” Kuweitului
pe data de 28 Februarie 1991. Efectivele aliate au numarat 750.000 oameni. Legiunea
Straina franceza a aruncat in lupta renumita Divizie motorizata Daguet sau Spahii
Frantei, in timp ce Statele nite au mizat pe Corpul Puscasilor Marini. 750.000 militari, 28
de state participante, 2000 de tancuri, 1800 avioane, peste 1000 elicoptere, printre care
temutele AH 64 Apache, 160 nave de razboi (port-avioane, cuirasate, crucisatoare). O
putere de foc devastatoare intr-un razboi necrutator.
2.4 Deznodamantul conflictului iraniano – irakian
Operatiunile militare au costat intre 30 si 45 miliarde de dolari, din care Germania
si Japonia au suportat financiar mare parte. Cine a platit polita neagra? Irak-ul si
Kuweitul, ambele state suferind pierderi umane si materiale iremediabile pe termen
lung.În condiţiile actuale, când războiul contra terorismului este la ordinea zilei, se poate
17
spune că naţiunile democratice pot folosi experienţa căpătată în cursul confruntărilor cu
Saddam Hussein pentru a lupta şi împotriva talibanilor sunniţi. Din păcate, procesul de
pace în Orientul Mijlociu este, în continuare, extrem de greu de finalizat, ca urmare a
intereselor divergente ale liderilor statelor care participă la discuţii. Impunerea prin forţa
armelor americane şi britanice nu este decât o soluţie temporară, datorită diferenţelor de
mentalitate ce se înregistrează între societatea occidentală şi cea islamică. Dacă la nivelul
conducătorilor Arabiei Saudite, Egiptului sau Kuweitului se consideră că America este
aliatul de bază al celor trei ţări, nu acelaşi lucru îl spun oamenii simpli, care locuiesc şi
trăiesc în condiţii mizere. Creşterea demografică spectaculoasă din statele arabe şi
nerezolvarea la timp a problemelor sociale la timp a favorizat înmulţirea rapidă a
simpatizanţilor fundamentalismului islamic şi, implicit, la proliferarea terorismului. Orice
tip de alianţe sau parteneriate pentru pace propuse de Statele Unite în Orientul Mijlociu,
şi nu numai, vor fi acceptate de o clasă politică ce doreşte să se menţină la putere pentru
beneficiile pe care şi le-a acordat, dar vor fi respinse de majoritatea populaţiei, dacă într-
o perioadă relativ scurtă de timp aceasta nu va reuşi să atingă un nivel de trai decent.
Concluzii
Din punct de vedere militar se preconizează victoria forţelor militare
americanobritanice şi ale aliaţilor lor în Afganistan, dar pe plan politic nu se întrevăd
rezultate spectaculoase – poate şi din cauza faptului că este greu de aflat ce se petrece „în
spatele uşilor închise”. Teritoriul afgan va deveni un imens cimitir de oameni sau un
cimitir de bombe? Cine poate şti? Este evident însă faptul că trebuie găsită rapid o
soluţie politică, deoarece statele din regiune ce se consideră nedreptăţite – din motive
teritoriale sau de altă natură – sunt capabile să conteste în orice moment legitimitatea
intervenţiei militare a Statelor Unite şi a Marii Britanii în Orientul Mijlociu.
Anexe
18
Anexa 1Sursa: Wikipedia
19
20
Anexa 2Sursa: Wikipedia
Bibliografie
1. „Buletinul ştiinţific al Sesiunii naţionale de comunicări ştiinţifice a Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” şi Centrulu Regional pentru Managementul a Resurselor de Apărare. Ştiinţe militare şi socio-umane” (volum şi CD), Anul III, nr.2 (14), Braşov, noiembrie 2002, p. 247 – 256.
2. The Military Balance 1991-1992, The International Institute for Strategic Studies, Oxford, autumn 1991, p. 235.
3. Janice Gross Stein, Intimidation and Compulsion in Gulf, 1990 – 1991, in International Security, Center for Science and International Affairs – Harvard University, vol. 17, nr. 2, 1991, p. 149-165.
4. The military balance 1991-1992, The International Institute for Strategic Studies, Oxford, 1991, p. 19.
5. Ziarul Adevarul Economic, nr. 43 (499), 24-30 octombrie 2001, p.34
6. http://cssas.unap.ro
7. www.wikipedia.com
21
top related