Cuprins Capitolul I:Introducere 1.1 Turismul - fenomenul vremurilor noastre 1.2 Ghidul de turism – caracterizare generală 1.3 Rolul ghidului de turism in organizarea şi desfasurarea acţiunilor turistice Capitlul II: Metodologia prezentării unui itinerar turistic 2.1 Metodologia prezentării unui itinerar turistic 2.2 Metodologia prezentării unui obiectiv turistic antropic 2.3 Metodologia organizării şi desfăsurării unei excursii de tip intern Capitolul III: Valorificarea potentialului turistic al regiunii Nistrului Inferior 3.1 Caracterizarea generală a atractivităţii turistice a regiunii Nistrului Inferior 3.2 Trasee turistice din regiunea Nistrului Inferior 3.3 Prezentarea detaliată a unui itinerar turistic. Anexe Bibliografie
105
Embed
Valorificarea Potentialului Turistic Al Regiunii Nistrului Inferior
Valorificarea Potentialului Turistic Al Regiunii Nistrului Inferior
Welcome message from author
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Cuprins
Capitolul I:Introducere
1.1 Turismul - fenomenul vremurilor noastre
1.2 Ghidul de turism – caracterizare generală
1.3 Rolul ghidului de turism in organizarea şi desfasurarea acţiunilor turistice
Capitlul II: Metodologia prezentării unui itinerar turistic
2.1 Metodologia prezentării unui itinerar turistic
2.2 Metodologia prezentării unui obiectiv turistic antropic
2.3 Metodologia organizării şi desfăsurării unei excursii de tip intern
Capitolul III: Valorificarea potentialului turistic al regiunii Nistrului Inferior
3.1 Caracterizarea generală a atractivităţii turistice a regiunii Nistrului Inferior
3.2 Trasee turistice din regiunea Nistrului Inferior
3.3 Prezentarea detaliată a unui itinerar turistic.
Anexe
Bibliografie
Capitolul I:Introducere
Turismul reprezintă unul din cele mai importante şi mai complexe fenomene
ale activităţii umane, atestat încă din cele mai vechi timpuri, însă ca ramură
specializată a economiei, activitatea turistică s-a constituit abia în secolul XX, când
au apărut posibilităţi pentru deplasarea rapidă a unor mase mari de persoane dintr-o
regiune a Terrei în alta. Creşterea numărului de deplasări şi a intensităţii lor a
impus studierea fenomenului turistic din mai multe puncte de vedere, inclusiv în
aspectul său economic (economia turismului) şi cel geografic (geografia
turismului). Dezvoltarea şi încadrarea ramurii turismului printre celelalte ramuri
ale economiei se explică, în primul rând, prin intensificarea relaţiilor economice şi
culturale între statele lumii, prin urbanizarea accelerată, sporirea numerică a
salariaţilor. creşterea bunăstării materiale şi a nivelului de cultură al populaţiei,
gradului ei de informatizare, prin modernizarea şi perfecţionarea rapidă a
mijloacelor de transport şi căilor de comunicaţie. Toate acestea au făcut mai
accesibilă vizitarea de către masele mari de vizitatori (turişti) a numeroaselor
comori (monumente) naturale şi antropice, aflate în cele mai diferite părţi ale
Terrei.
1.1 Turismul - fenomenul vremurilor noastre
Turismul (de la termenul francez „tourisme”; tour- înseamnă plimbare,
vizită) în sensul larg al cuvântului reprezintă o formă de activitate umană legată de
recreaţie, ce se asociază cu odihna activă a populaţiei. Recreaţia (din termenul
polonez „recreacja”, provenit la rândul său de la latinescul „recreatio" -
restabilire) întruneşte în sine anumite activităţi umane orientate spre restabilirea,
menţinerea şi dezvoltarea forţei fizice şi intelectuale a omului. În literatura de
specialitate conţinutul noţiunii de recreaţie este interpretat în mod diferit, fapt ce
necesită unele comentarii în privinţa delimitării posibile în scopuri practice a
turismului din imensa sferă recreativă. Sfera recreativă este mult mai cuprinzătoare
în raport cu turismul.
Prin recreaţie se subînţelege folosirea timpului liber pentru odihnă, distracţii,
satisfacerea cerinţelor estetice ale oamenilor, îmbogăţirea lor informaţională.
Recreaţia e totalitatea de fenomene şi relaţii ce se formează în procesul folosirii
timpului liber de către populaţie în scopuri de tratament, cognitive, de odihnă,
cultural-distractive în spaţii speciale, situate la locul de trai al populaţiei şi în afara
lui. De aici rezultă că activitatea recreativă include şi activitatea turistică. Recreaţia
se manifestă în formă activă, semiactivă şi pasivă.
Din prima formă fac parte turismul, excursiile, promenadele, efectuate pe jos
sau cu bicicleta, practicarea exerciţiilor fizice, frecventarea secţiilor sportive,
participarea la competiţiile sportive neprofesionale (de masă), vizitarea sălilor de
dans, a muzeelor, sălilor de expoziţii, cu cea mai variată tematică, participarea la
manifestările de sărbătorire a diferitor evenimente în locuri publice etc.
Din grupa formei semiactive fac parte activităţile ce necesită mai puţine
eforturi şi încordare fizică, cum ar fi vizionarea cinematografelor, teatrelor, sălilor
de concert, seratelor de creaţie, stadioanelor, sălilor sportive, în calitate de
spectator, participarea la celebrarea zilelor onomastice, a sărbătorilor de hram,
vizitarea restaurantelor, cafenelelor, barurilor, sălilor ce oferă servicii distractive,
de tipul discotecilor, automatelor de joc, cazinourilor, odihna la sanatoriu şi altele
de acest gen.
Formele de recreaţie pasivă se manifestă prin relaxări cu eforturi fizice şi
psihoemoţionale minimale, cum ar fi luarea băilor solare, ascultarea emisiunilor
radiotelevizate, sau muzicii imprimate pe banda de casetofon, citirea literaturii
artistice, a presei periodice intr-un mod relaxant.
Numeroasele forme recreative mentionate, demonstreaza ca turismul este
una din cele mai active si mai productive componente ale sferei de recreatie ,
manifestindu-se prin calatorii la diferite distante, in termen de 24 ore si mai mult,
ce au loc preponderent in perioada timpului liber ( concediu, vacanta), sau fiind
legate de deplasari in alte scopuri ( de serviciu, necesitati familiale, rudenii), in
afara locului de trai. Altfel spus, prin turism se subintelege totalitatea de fenomene
si relatii ce se creeaza in procesul calatoriilor si aflarii cetatenilor in afara locului
lor de trai, daca această aflare nu se transformă în trai îndelungat ori în activităţi
temporale cu scop de câştig.
Persoanele care călătoresc numai timp de o zi fără înnoptare sunt considerate
excursionişti.
Turismul se divizează în turism intern, atunci când se călătoreşte în propria
ţară, şi internaţional, când călătoriile au loc peste hotarele acesteia. Turistul
internaţional este definit drept „un vizitator temporar care se află minimum 24 ore
într-o ţară şi ale cărui motive de călătorie sunt: loisir (vacanţă, agrement, sănătate,
studii, religie, sport etc.), familie, afaceri, misiune”.
Recreaţia obţinută prin intermediul turismului presupune, în primul rând,
deplasarea unei persoane în locuri necunoscute sau mai puţin cunoscute, cu
obiective naturale sau create de om, atractive din punct de vedere estetic,
interesante din punct de vedere ştiinţific, informaţional, inovaţional etc. Pentru a
face turism, individul, în afară de asigurarea cu resursele băneşti necesare pentru
existenţă, în timpul aflării sale în călătorie, trebuie să depună anumite eforturi
fizice de deplasare pe teren, ce îi oferă posibilitatea de a vizita şi admira diverse
obiective naturale şi antropice. Esenţa şi trăsăturile principale ale turismului
constau în deplasarea pe teren a cetăţenilor în scopul admirării noilor privelişti, ce
se perindă mereu în faţa ochilor în unităţi relativ scurte de timp. Actele de turism,
influenţate în mod direct de fenomenul atractivităţii monumentelor, priveliştilor,
locurilor cu condiţii de recreaţie deosebite, obiectivelor economice, activităţilor
etnofolclorice etc., puse la dispoziţia oricui în propria ţară sau aflate pe meleaguri
străine, pentru care cetăţenii sunt dispuşi să se deplaseze pentru a le vedea, a le
admira, a beneficia de ele, pentru o plată acceptabilă, se soldează în cazul turiştilor
cu noi impresii, satisfacţie fizică şi sufletească. Valorile supreme şi produsul final
al turismului pentru turist sunt satisfacţiile şi plăcerile sufleteşti deosebite
întruchipate în impresii, însoţite concomitent şi de alte forme de recreaţie, de
asemenea utile călătorului, însă care au un caracter secundar. Procesul admirării şi
formării anumitor impresii influenţează în mod pozitiv şi binefăcător asupra
individului, care prin intermediul admirării vizuale devine mai informat, mai
instruit şi desăvîrşit din punctul de vedere al cerinţelor sale spirituale, şi, deci, mai
folositor pentru societate. Fiind „tratat" cu noi cunoştinţe, informaţii obţinute prin
intermediul turismului, persoana respectivă devine un bun propagator al valorilor
spirituale însuşite pe alte meleaguri pentru alţi concetăţeni, care încă n-au avut
posibilitatea (şi, se prea poate, nici nu o vor avea) de a cunoaşte personal farmecul
locurilor descrise şi parţial imaginate în ghizi, reviste, fotografii, ilustrate, pelicule
filmate, hărţi turistice, emisiuni radiotelevizate etc. Zicala populară „mai bine o
dată să vezi decât de zece ori să auzi" în cazul turismului redă destul de precis
însemnătatea admirării „pe viu” a valorilor spirituale însuşite de turist, în
comparaţie cu persoanele care numai aud de farmecul acestor valori sau le admiră
de pe paginile revistelor, albumelor etc. Clipele admirării „pe viu” a unor
obiective, prin intermediul cărora are loc acumularea noilor impresii, sunt unele
din cele mai preţioase din viaţa omului. Ele, ca şi cele mai mari bucurii din viaţa
unei persoane, rămân în memorie drept cele mai fericite momente şi amintiri
pentru toată viaţa. Însă, dacă momentele aducătoare de fericire menţionate sunt,
totuşi, ordinare, acestea repetându-se pentru majoritatea cetăţenilor, apoi plăcerile
şi bucuriile obţinute prin călătorii sunt deseori neordinare, ele având un caracter
unic, parvenite cu fericite şi rare ocazii. In unele privinţe descoperirea pentru sine a
unei societăţi necunoscute (sau mai puţin cunoscute) în multe cazuri este ase-
mănătoare cu succesul omului de creaţie, care se bucură de realizările sale
profesionale. Cu cât persoana concretă trăieşte mai multe momente de această
fericire în viaţa sa, cu atât ea devine mai bogată spiritualiceşte şi mai valoroasă
pentru societate. Indicii succeselor de ordin spiritual ale cetăţenilor, inclusiv cele
obţinute prin intermediul turismului, în mare măsură caracterizează nivelul lor de
viaţă şi de maturitate civică.
Aici este important şi termenul de obţinere a însuşirii valorilor respective de
către persoane concrete. Timpul cheltuit pentru admirarea diferitor tipuri de
monumente diferă în mod esenţial.Dacă pentru admirarea unei forme
impresionante de relief la depărtare, a unui bust sau a unui copac din apropiere, se
cer câteva clipe, apoi pentru analiza vizuală a unui ansamblu arhitectonic - ceva
mai mult. Vizionarea unui tablou in muzeul de arte poate dura de la câteva minute
pînă la câteva zeci de minute. Vizitarea unei grădini botanice va necesita câteva
ore, iar vizitarea unui crater vulcanic sau a unui lac glacial montan de mare
înălţime - o zi, două sau chiar mai mult. Timpul cheltuit pentru admirarea valorilor
descrise depinde şi de accesibilitatea teritorială şi de mărimea obiectivului vizitat.
În cazul turismului are loc oferirea („realizarea”) contra anumitor plăţi a
impresiilor, informaţiilor vizuale, solicitate de către indivizii care călătoresc,
servicilor pentru care ei plătesc, aşa cum se plăteşte pentru învăţămîntul privat,
pentru un curs de însuşire a unei limbi modeme, oferite de către firme specializate
sau de persoane particulare. Serviciile turismului, privite în esenţă şi separat de alte
servicii, au un caracter nematerial, spiritual, având în vedere că persoanele
antrenate nemijlocit în procesul activităţii turistice, prin faptul contribuirii lor la
admirarea obiectivelor turistice de către solicitanţi, nu produc şi nu consumă vre-o
oarecare substanţă materială. Principalul produs care „se consumă” în acest caz
sunt impresiile, cunoştinţele, informaţiile, satisfacţiile pe care le primeşte
vizitatorul în timpul vizionării, admirării diferitor obiective naturale şi antropice
atractive. Impresiile, cunoştinţele sunt categorii subtile de mare valoare spirituală
(culturală). Prin faptul că serviciile turistice poartă un caracter predominant
cultural, nematerial, obiectivele de interes turistic în procesul admirării lor de către
turişti, cu unele excepţii, nu se consumă, nu se epuizează, nu scad din volumul lor
fizic şi estetic.
În mod normal în decursul vieţii fiecare om, începînd cu adolescenţa şi
terminînd cu vârsta înaintată, efectuează numeroase acte de turism, manifestate în
cele mai diferite forme şi cu cele mai diferite ocazii. Cunoscutele restricţii de
vârstă se referă la copiii de pînă la 14 ani, la indivizi şi la persoanele de vârstă
foarte înaintată, care au probleme de sănătate.
Multe din ocaziile de a călători sunt conştientizate şi valorificate, al tele - nu.
Însă nu fiecare persoană care se deplasează undeva pentru câteva zile devine
neapărat turist în adevăratul sens al cuvântului. Turist adevărat poate deveni numai
persoana care a atins un anumit plafon de cerinţe, în necesitatea de a cunoaşte
locuri şi oameni noi, care are sentimentul şi dorinţa respectivă, care, îndreptându-
se spre alte meleaguri, îşi propune atare scopuri. Deseori aceste persoane sunt
predispuse de a cheltui mult timp şi substanţiale resurse băneşti pentru a-şi
satisface curiozitatea de a vedea şi admira valori istorico-culturale ce le provoacă
plăcere, surprize, descoperiri, senzaţii cu reflecţii şi stări afective. Una din
particularităţile principale ale turismului constă anume în faptul că aceasta
activitate este practicata de regulă şi preponderent, de persoane pline de voiosie,
inteligente, dornice si curioase de a cunoaşte lumea , avind un grad avansat al
cerintelor de ordin cultural.
Persoanele cu gradul redus de cerinte culturale nu sunt in stare sa conceapă
în mod satisfăcător opere de artă, de istorie, arhitectura.
În sfera turismului predomină serviciile individuale, in special daca ne
referim la monumentele şi obiectivele antropice. Deplasarea spre a vizita un
oarecare monument sau obiectiv, în majoritatea cazurilor, se face in grupuri mici
(de pînă la 7 - 10 persoane) sau în mod individual (de unul singur sau cu familia).
Deservirea în masă, în grupuri mari in cazul turismului este mai puţin acceptabilă.
Aceasta se explică prin faptul că accesul la vizionarea unei opere de artă, de
exemplu, a unui tablou sau a unei sculpturi, este limitat în timp şi spaţiu, iar durata
timpului rezervat unul cetăţean concret pentru vizionare este determinată de mai
multe condiţii.
Vizionarea unei opere de artă nu poate fi incadrată in standarde stricte.
Pentru admirarea unui tablou de Rembrandt sau Goya un vizitator are nevoie de un
minut două, iar altul de 10-15 minute şi chiar mai mult. Durata vizionării în acest
caz (ca şi în multe altele) - depinde de nivelul cerinţelor de ordin cultural ale
vizitatorului. Din această cauză progresul tehnic (mecanizarea, automatizarea,
informatizarea) în domeniul vizionării monumentelor, operelor de artă etc. are loc
mai lent în raport cu progresul în alte activităţi sociale sau economice (cu excepţia
televiziunii).
Însă pierderile valutare imaginabile din cauza desfăşurării lente a procesului
vizionării „ pe viu” a valorilor artistice, dc exemplu, so recuperează cu succes din
contul varietăţii mari a serviciilor auxiliare din sfera terţiară, acomodate şi supuse
intereselor serviciului primordial al turismului propriu- zis. Toate serviciile
turistice cu caracter nematerial suni însoţite de numeroase servicii auxiliare, costul
cărora, fie că este inclus în foia turistică (cazare, alimentare), fie că se plăteşte
separat. Deseori turistul cheltuieşte pentru servicii suplimentare de câteva ori mai
mult decât a plătit pentru foaia de călătorie.
Serviciile sferei tertiare au mai mult un caracter fiziologic, material si
distractiv. Managerii turismului in fiecare caz sunt obligati sa prevada ca orice
solicitare, cerinta a turistului, ce nu contravine legii si bunului simt, sa fie
satisfacuta. E necesar sa se aiba in vedere serviciile individuale legate de genul,
virsta, profesiile turistilor. Numai in acest caz firmele turistice pot sa-si cistige
prestigiul, recunostinta, atractivitatea, ceea ce se rasfinge pozitiv si asupra
succeselor lor economico- financiare.
Durata calatoriilor difera foarte mult: de la citeva zile pina la un an si chiar
mai mult. Recordul in această privinţă il stabilesc persoanele care călătoresc
singure in jurul lumii - pe jos, cu bicicleta sau cu autoturismul timp de un an – doi-
trei. Exista şi persoane pentru care turismul a devenit profesiune.
Ca şi multe alte activităţi umane, turismul arc loc în mediul natural şi cel
umanizat, în care el (omul) trăieşte şi activează. Din punct de vedere al dezvoltării
ramurii turismului, orice teritoriu se manifestă în două ipostaze: în calitate de
consumator de către populaţia locală a „producţiei” serviciilor turistice atât din
contul potenţialului turistic local, cât şi pe seama potenţialului similar de pe alte
meleaguri, precum şi în calitate de gazdă pentru turiştii sosiţi de pe alte meleaguri
(din alte ţări). Datorită mişcării spaţiale a amatorilor de noi impresii (turiştilor),
între diverse unităţi teritoriale are loc un schimb reciproc de vizitatori şi de
„consum” a valorilor spirituale respective şi serviciilor auxiliare solicitate.
Principalele resurse ale turismului sunt multitudinea şi varietatea colosală a
monumentelor (obiectivelor) naturale şi antropice, a peisajelor de pe întreaga Terra
şi sutele de milioane de persoane care doresc să le viziteze, să le admire. Pentru a
face turism, pe de o parte, trebuie să existe obiective cu calităţi estetice şi
informaţionale corespunzătoare şi recunoscute intr-o măsură sau alta ca valoroase
din punct de vedere istoric, cultural, arhitectural ( acestea formind atractivitatea
lor), iar pe de alta parte – presupune existenta unui anumit numar de persoane care
manifesta interesul de a cunoaste noi meleaguri cu valorile lor naturale, istorico-
culturale, economice, ce pot fi puse la dispozitia lor. Anume aceste conditii
determina functionarea turismului ca activitate umana de mare importanta
economica, social – culturala si spirituala pentru populatia oricarei tari.
Pentru organizarea eficienta si planificarea dezvoltarii turismului este necesar
de a cunoaste informatia ce contribuie la formarea contingentelor de turisti. Ea
cuprinde urmatoarele aspecte esentiale:
1. Modul de organizare ( turism organizat, neorganizat);
2. Scopul deplasarilor ( turism propriu-zis, turism efectuat cu ocazia indeplinirii
altor misiuni, decit cele turistice) ;
3. Locul deplasarilor ( turism montan, silvic, acvatic,, speologic);
4. Numarul participantilor ( turistilor);
5. Componenta turistilor dupa gen, virsta, profesie, stare familiala, stare materiala;
6. Caracterul deplasarilor ( in interiorul tarii, peste hotare);
8. Distanta deplasarilor ( distante mici, mijlocii, mari, foarte mari);
9. Durata deplasarilor : de 2-7 zile, 8-15 zile si mai mult;
10 Tipurile de transport folosite pentru deplasare ( transport auto, cu trenul, cu
nava maritimă sau fluvială, cu avionul, cu animale de tracţiune, eu bicicleta, cu
două sau mai multe mijloace diferite de transport);
11. Costul foilor turistice.
Dupa spaţiul deplasărilor turismul se divizează în intern şi international .
Ambele forme sunt de două tipuri: receptiv (de intrare) şi emiţător (de ieşire). Mai
frecvent aceste două forme sunt folosite în cazul turismului internaţional. Turismul
receptiv se manifestă prin primirea turiştilor interni sau străini în localitatea
(regiunea) dată. Turismul emiţător reprezintă acea parte a lui, ce include
deplasările din localitatea (regiunea) dală a cetăţenilor care pleacă în scopuri
turistice (sau în scopuri in care persistă si turismul) în alte localităţi şi regiuni ale
ţării date sau în străinătate.
Eficienţa turismului ca atare depinde în primul rând de scopul deplasării
respective. Turismul legat de excursii, de recreaţie complexă,prealabil preconizate,
sunt cele mai eficiente în privinţa acumulării impresiilor, deoarece persoanele care
le practică sunt în stare să le însuşească, sunt pregătite prealabil psihologic de aşa
ceva. In celelalte cazuri, în care turismul este efectuat cu alte ocazii, coeficientul
utilităţii nu are o cotă rezultativă mai scăzută, adesea neesenţială.
În multe cazuri, un anumit fel de turism este însoţit de altul. Turismul
ştiinţific, de exemplu, concomitent poate avea atribuţie la turismul cultural
(etnocultural); turismul arheologic se reduce nu numai la "vizitarea unor locuri in
care se fac săpături cu depistarea localităţilor şi relicviilor vechi, ci şi la vizitarea
exponatelor muzeistice din localităţile urbane, care dispun si de monumente de
arhitectură, acestea de asemenea prezentând interes si pentru savanţi.
Orice formă de turism (arheologic, paleontologic, cultural, de regulă nu se
limitează strict la scopul, special delimitat, ci ofera concomitent vizitatorilor
posibilitatea de a viziona şi alte obiective, altele decit cele preconizate în prealabil.
Fenomenele de turism practicate nu pot fi contrapuse sau înlocuite unele cu altele.
Fiecare din ele îşi are scopul şi avantajele sale. Aceasta se referă atât la formele de
turism propriu-zis, cât şi la turismul creat prin alte activitati. Îmbinarea diferitor
forme de turism oferă posibilităţi pentru intensificarea proceselor de vizionare şi
informare a călătorului respectiv.
Mai dificil pot fi apreciate priorităţile turismului organizat şi ale celui
neorganizat. Dacă primul câştigă printr-un grad sporit de confort, apoi al doilea
prin libertatea de a alege traseele şi obiectivele în mod independent. Turistul
individual deseori descoperă pentru sine multe obiecte interesante atractive de care
nici n-a ştiut. Turistul care, să zicem, a solicitat o călătorie in scop de odihnă pe
litoralul mediteranian al Spaniei, poate fi atras în excursii în adâncul acestei ţări,
acordând mai mult timp vizitării numeroaselor monumente medievale, decât stând
pe plajă. Turistul organizat nu-şi poate permite aşa ceva, deoarece este „legat” de
locul fixat pentru cazare, plătit în prealabil.
Ca eficienţă socială şi utilitate personală, turismul trebuie apreciat din două
puncte de vedere
1. aportul lui cultural-educaţional şi spiritual pentru cetăţeni;
2. avantajele economice.
Ambele misiuni au avantaje incontestabile şi incomparabile, acordându-se
prioritate unuia din ele. Aici este foarte important de apreciat rolul turismului
intern şi al celui extern (internaţional).
În mod normal, în folosul populaţiei şi al ţării respective, e bine ca fiecare
cetăţean să înceapă activitatea sa turistică cu turismul intern. Turismul intern
constituie o şcoală, un antrenament prealabil pentru a acumula deprinderi de
călătorie pe alte meleaguri. Concomitent turismul intern este şi o obligaţiune, un
act de patriotism: mai întâi eşti dator să-ţi cunoşti patria, şi mai apoi alte ţări.
Numai însuşind valorile istorico-culturale autohtone poţi aiunge să înţelegi valorile
similare ale altor state. Programele educaţionale ale fiecărui stat trebuie să conţină
compartimente speciale de educaţie patriotică prin turism. La formarea înaltului
sentiment de patriotism contribuie mai intâi organizarea excursiilor şcolare la locul
de baştină în ţara natală, şi mai apoi pe meleaguri străine. Maturizarea cetăţenilor
nu poate avea loc fără a participa iniţial la cunoaşterea vizuală a ţării natale. Numai
o atare ordine in oferă posibilitatea de a compara şi aprecia la justa valoare
patrimoniul istorico-cultural naţional cu cel al altor state, făcând concluziile
respective.
Pe de altă parte, turismul intern nici nu trebuie contrapus celui extern
(internaţional). Ambele forme au misiune specifică. Ele trebuie să existe şi să se
dezvolte paralel, nu în detrimentul uneia din ele.
Din punct de vedere economic, pentru orice ţară din lume este preferabil
turismul internaţional, prin care turiştii se „importă”. Această categorie de tunşti
aduc statului respectiv valută suplimentară, formând un venit adâugător foarte
important. Atrăgând turiştii străini, statul respectiv câştigă, atât de la realizarea
foilor turistice, cât şi din contul oferirii pentru oaspeţi a numeroaselor servicii din
sectorul terţiar, pentru care turiştii plătesc suplimentar. Se afirmă că „importul”
turiştilor străini este mai avantajos chiar decât atragerea investiţiilor străine.
Venitul în cazul dat este obţinut intr-o formă mai convenabilă — prin achitarea
imediată pentru serviciile respective şi în mod necondiţionat. „Importul” turiştilor
pentru orice stat echivalează cu exportul mărfurilor în străinătate (procurate in
cazul dat de oaspeţii străini) la preţuri avantajoase.
Turismul modern se poate dezvolta cu succes pe un anumit teritoriu in
următoarele cazuri:
1) Dacă teritoriul dat dispune de anumite monumente cu atractivitate turistică
suficientă;
2) Dacă există (este organizat) serviciul de management turistic, ce formează
torentul de turişti;
3) Dacă există infrastructura turistică necesară pentru desfăşurarea normală a
călătoriilor respective.
Deci, pentru a primi turişti străini sunt necesare nu numai monumente şi
obiective atractive bine amenajate, ci şi o bază materială de cazare modernă,
precum şi o infrastructură, care să asigure deservirea oaspeţilor 1a cel mai înalt
nivel. Numai creând condiţii excelente pentru turişti poţi câştiga simpatia lor.
obţinând şi o imagine (reputaţie; favorabilă pentru atragerea turiştilor in viitor.
Activitatea de atragere a turiştilor străini este o luptă de concurenţă în tre
numeroşi oameni de a tăceri implicaţi in turism şi concomitent - o artă a
businessului. necesar să fie bine însuşită de către cei care o practică.
Atragerea turistilor străini nu înseamnă neglijarea turistului emiţător, într-o
economie normală ambele forme de turism pot fi susţinute şi dezvoltate conform
legilor economiei de piaţă. Altceva înseamnă activitatea de valorificare a
potenţialului turistic al unor teritorii, care în mod firesc pot obţine avantaje în
sporirea atractivi taţii turiştilor străini. În acest caz statele ce dispun de avantajele
respective au posibilitatea de a se specializa mai mult decât altele în sfera
turismului, ceea ce nu este neapărat în defavoarea altor state. Doar avantajele, să
zicem ale Spaniei. în dezvoltarea turismului nu aduc prejudicii Suediei în
dezvoltarea acestei ramuri. Pur şi simplu, în dezvoltarea acestei ramuri Suedia şi-a
creat avantajele sale bazate pe dezvoltarea prioritară a altor ramuri ale economiei,
ce ii aduc un venit considerabil (din contul exportului rulmenţilor, hârtiei, energiei
electrice etc.).
Din anumite cauze, nu fiecare ţară este în stare să dezvolte în mod egal
turismul receptiv şi cel emiţător. Unele state (Mongolia, Indonezia) şi regiuni
(Siberia. Tibet) dezvoltă slab ambele forme de turism din cauza accesibilităţii
reduse a teritoriilor şi nivelului scăzut de trai al populaţiei lor. Ultimul motiv este
caracteristic şi multor staie sărace cu condiţii geografice accesibile (Nepal,
Bangladesh). Unele state cu un nivel mai ridicat de dezvoltare (India, Maroc,
Tunis) fac tot posibilul (şi nu fără succes) de a atrage cât mai mulţi turişti străini,
singure lansând în alte state un număr neînsemnat de călători. Statele cu un nivel
mediu de dezvoltare (Turcia, Mexic, Brazilia) primesc incomparabil mai mulţi
turişti decât lansează în alte state. Şi numai statele dezvoltate (SUA, Germania.
Japonia. Canada etc.) au condiţii excelente pentru dezvoltarea ambelor forme de
turism. In această categorie, dintre statele mari, nu se încadrează Spania. Franţa,
Italia, care având cunoscutele avantaje (monumente atractive valoroase,
accesibilitate foarte bună) primesc mai mulţi turişti decât lansează peste hotare. O
atare situaţie favorabilă au şi unele state europene mai mici, cum ar fi Ungaria,
Austria, Croaţia. Situaţii excepţionale în această privinţă au şi mai multe state mici
din diferite părţi ale lumii (Andora, Monaco, San-Marino, ins. Bahames etc.).
După avantajele ce le oferă societăţii, turismul a devenit o sferă prioritară,
fapt ce se explică prin următoarele:
1) În constituirea şi funcţionarea sa, turismul are prioritate faţă de alte ramuri, în
primul rând, prin faptul că se bazează pe „exploatarea” imensei reţele de
monumente şi obiective de interes turistic (în calitate de „materie prima” pentru
consum), în marea lor majoritate create de natură şi de către generaţiile precedente,
oferite generaţiilor de astăzi pe gratis, acestora rcvcnindu-le doar misiunea de a le
întreţine într-o stare satisfăcătoare şi a le amenaja în scopul de a fi vizitate, lucrări
ce necesita cheltuieli relativ mai reduse în raport cu alte ramuri. Aceasta se
datorează şi faptului că monumentele naturale şi o bună parte a celor antropice
(arheologice, cu excepţia celor muzeale, de arhitectură, memoriale ctc.) nu necesită
adăposturi speciale, aflându-se sub cerul liber. Monumentele necesită doar
cheltuieli pentru supravegherea şi paza lor. Cele mai multe monumente antropice,
peste anumite intervale de timp, necesită lucrări de restaurare.
2) Unele resurse utilizate în recreaţia turistică sunt inepuizabile (razele solare, forţa
ciclică de restabilire anuală a covorului vegetativ), altele - în proporţii mari sau de
mare importanţă (nisipul plajelor, apele râurilor şi mărilor, apele minerale), care de
asemenea sunt ieftine pentru societate.
3) Resursele turistice întruchipate în diverse monumente naturale şi antropice
pentru ofertant nu sunt costisitoare, cheltuielile esenţiale se fac doar pentru
lucrările de reconstrucţie, amenajarea monumentelor, pentru paza şi reclama lor.
Resursele monumentelor, „exploatate” prin vizionare şi admirare, nu-şi pierd
potenţialul lor cantitativ, calitativ, estetic, atractiv, ele fiind mereu la dispoziţia
noilor vizitatori.
4) Infrastructura turismului costă mai ieftin în raport cu infrastructura ramurilor
industriale şi destinaţia ei este de a oferi servicii nu numai turiştilor, ci, în măsura
posibilităţilor, şi celorlalte categorii de cetăţeni ai ţării, fiind exploatată intensiv.
5) Investiţiile alocate pentru dezvoltarea turismului aduc beneficii într-un timp mai
scurt decât în alte ramuri ale economiei, datorită termenului mai redus al
construcţiilor de menire turistică şi circuitului mai rapid al veniturilor (pentru
consumul serviciilor solicitate turiştii se achită imediat), avantaje atrăgătoare
pentru oamenii de afaceri străini.
6) Industria turismului influenţează pozitiv dezvoltarea altor ramuri şi subramuri
ale economiei, inclusiv producătoare de mărfuri de larg consum, solicitate şi de
turişti. Această ramură are un important rol de stabilizare a economiei.
7) In procesul de dezvoltare a acestei ramuri se creează noi locuri de muncă, atât în
sfera turismului propriu-zis, cât şi în ramurile auxiliare de deservire ale sectorului
terţiar.
8) Sfera turismului contribuie la sporirea veniturilor multor locuitori din oraşele
mari, pentru oferirea de către aceştia a spaţiului locativ liber anumitor categorii de
vizitatori, şi a veniturilor unei părţi din populaţia rurală - prin încadrarea ei în
dezvoltarea turismului rural. 9)Dezvoltarea turismului contribuie mult la
cunoaşterea, păstrarea, propagarea şi valorificarea patrimoniului de monumente
naturale şi antropice, la educarea patriotică a cetăţenilor, la cunoaşterea reciprocă a
valorilor naţionale ale statelor lumii.
Avantajele şi priorităţile enumerate în favoarea dezvoltării industriei
turismului sunt evidente şi promiţătoare pentru multe state ale lumii (inclusiv
pentru Republica Moldova). însă succesele în acest domeniu depind şi de politica
statelor respective, de eforturile lor de a folosi potenţialul natural, istorico-cultural
şi uman de care dispun.
Trebuie de menţionat că asupra evoluţiei industriei turismului, în afara celor
menţionate până aici, o mare influenţă au şi următorii indicatori:
Numărul populaţiei ţării, regiunii, localităţii date ca potenţial demografic al
turismului;
Nivelul economic de dezvoltare a teritoriilor menţionate, ce determină starea
materială şi nivelul de trai al populaţiei;
Gradul de cultură al populaţiei, care în cea mai mare parte determină
mărimea şi specificul cerinţelor pentru serviciile turistice;
Caracterul formării şi folosirii timpului liber al populaţiei;
Nivelul de organizare şi propagare a serviciilor turistice;
Nivelul de dezvoltare a relaţiilor economice şi culturale cu alte state;
Situaţia geografică, economico-gcografică şi geopolitică a statelor lumii;
Situaţia ecologică a regiunilor turistice;
Situaţia social-politică şi cea criminogcnă din aceste spaţii etc.
Aici trebuie precizat faptul că dezvoltarea turismului nu depinde obligatoriu
de mărimea teritoriului statelor respective, de asigurarea lor cu resurse naturale,
structura ramurală a economiei, numărul, densitatea şi structura populaţiei. Pentru
statele care primesc turişti principalul e să dispună de monumente preţioase şi să
creeze condiţii pentru primirea şi deservirea turiştilor. Grecia, Cipru, Turcia. Tunis
nu sunt state asigurate cu mari resurse naturale calculate pe cap de locuitor (în
afară de cele pentru recreaţie), nu se evidenţiază prin produse industriale din
categorii superioare de mare prestigiu. în schimb, ele au reuşit să valorifice la un
nivel înalt potenţialul de recreaţie de care dispun, creând şi condiţiile necesare
pentru a primi milioane de turişti străini, ce le aduc anual miliarde de dolari.
Succese importante în această privinţă înregistrează Cehia, Croaţia, Ungaria,
precum şi Bulgaria şi România.
În toate cazurile, valorile trecutului geologic şi istoric sunt puse la dispoziţia
prezentului. în valorificarea patrimoniului turistic, cele mai importante succese
sunt înregistrate în statele care dispun dc monumente valoroase de ambele tipuri. în
calitate de exemplu poate fi menţionată Grecia - un spaţiu răzleţit în peninsule şi
numeroase insule, cu forme miraculoase de relief montan, cu o climă blândă de tip
mediteranian şi cu numeroase monumente istorico-arheologice. Nu este greu de
imaginat cum ar fi evoluat economia grecilor, care nu dispun de zăcăminte
esenţiale de carburanţi, de suficiente suprafeţe de sol fertil, păşuni etc., dacă
strămoşii lor n-ar fi fost atât de talentaţi. In acest sens este reuşită şi afirmarea
expresivă a jurnalistului Iulius Popa din or. Bălţi,: „Talentul Eladei s-a transformat
într-o pensie uriaşă pentru urmaşul acesteia, Grecia contemporană”.
O mare importanţă pentru dezvoltarea turismului o are accesibilita tea la
resursele pentru recreaţie. Astfel de state, cum sunt Peru, Chile sau Noua Zeelandă,
cu numeroase şi valoroase monumente de mare atractivitate turistică, nu au
accesibilitatea respectivă, pentru zecile de milioane de turişti din Europa şi
America de Nord.
1.2 Ghidul de turism – caracterizare generala
Termenul de ghid are sensul „a îndruma, a călăuzi", înseamnă a arăta ceva cuiva, a conduce pe cineva spre o anumită destinaţie, dar mai înseamnă şi a organiza şi direcţiona cursul evenimentelor. Toţi cei care călătoresc spre noi destinaţii, din diverse motive, au nevoie de o persoană pusă la dispoziţie de către agenţia de turism, care să-i însoţească în locurile necunoscute, să le furnizeze informaţii şi să le prezinte obiectivele de interes din regiunea respectivă. Această persoană este cunoscută în mod obişnuit sub numele de ghid. în zilele noastre denumirea "ghid" este folosită pentru a desemna o persoană care întâmpină şi însoţeşte turiştii veniţi dintr-o altă zonă geografică sau dintr-o ţară străină şi le arată obiectivele de interes general şi particular, în funcţie de categoria socială si interesurile acestora. Ghidul trebuie să asigure turiştilor serviciile solicitate la nivelul lor cantitativ şi calitativ, înt r u c ît ghidul este singura persoană cunoscută de către turişti, acesta trebuie să fie un factor mediator în cerere şi ofertă şi să facă în aşa fel încât la finalul programului turistic să poată observa nemijlocit satisfacţia turiştilor că au avut o vacanţă de neuitat şi au văzut şi aflat lucruri noi şi interesante.Deosebita însemnătate a activităţii - uneori plină de imprevizibil - de „Ghid de turism", este contactul direct uman. valoare şi obiectivitate, bagajul de cunoştinţe, acurateţea vocabularului, orizontul de gândire, eleganţa şi firescul comportamentului, fantezie şi bun gust, farmec personal şi talentul de a te face un convorbitor ideal. Meseria de „Ghid de turism” pare la prima vedere, pentru cine nu o cunoaşte sau nu a practicat-o, foarte uşoară, o simplă şi continuă vacanta. Privită mai de aproape, cu atenţie, devine frumos,nobilă dar şi extrem de dificilă. „Ghidul de turism” trebuie să fie enciclopedic, trebuie să ştie istorie, geografie, sociologie, geologie, arhitectura, artă, muzică, folclor, religie, arheologie, botanică, zoologie, limba şi literatura maternă, cel puţin o limba de circulaţie internaţionala, să dea informaţii din cele mai diverse şi nebănuite domenii. Acest lucru conferă activităţii „Ghidului de turism” o greutate specifică.
Ghidul de turism - definire si clasificareGhidul de turism este persoana calificată care în urma obţinerii atestatului de ghid de turism este angajată în relaţiile dintre turişti, prestatorii de servicii şi agenţiile de turism pentru a asia. a derularea în bune condiţii a programelor turistice.Ghid de turism - presoană fizică, care insoţeşte un vizitator sau un grup turistic şi acordă acestuia. în limitele contractului de servicii turistice, asistenţă calificată, oferind informaţii despre ţara (localitate)de sosire, patrimonial ei natural şi antropic.Ghid de turism - persoana care deţine calificarea necesară şi este autorizată. în rezultatul atestării, să însoţească un tnrist/vizitator sau un grup de turişti sau de vizitatori care acordând acestora, în bază de contract, asistenţă calificată, oferind informaţii despre destinaţiile turistice;
Deosebim următoarele categorii de ghizi:-Ghid local este ghidul care acordă asistenţă turistică pe plan local (staţiune turistică, hotel, obiectiv turistic, transfer).-Ghidul naţional este ghidul care asigură asistenţă turistică pentru turiştii naţionali şi străini activităţile turistice organizate în tară şi străinătate.-Ghidul special izat este ghidul care asigură asistenţă turistică pentru anumite segmente ale serviciilor turistice, respectiv:
1. Ghidul de munte, pentru drumeţii şi excursii în zona montană;2. Ghidul sportiv, pentru organizarea şi practicarea diferitelor activităţi sportive
de către turisi pe timpul sejurului(schi, tenis, înot, călărie, alpinism, canotaj, iahting, etc.);
3. Ghidul supraveghetor, pentru supravegherea copiilor de pînă la 7ani, în staţiunile turistice;
4. Ghidul de animaţie, pentru organizarea activităţilor de agrement, destinate turiştlor;
5. Ghidul de habitat natural ( floră,faună), p/u prezentarea peisajului şi speciilor respective;
6. Ghidul de artă, p/u prezentarea unor opere de artă clasică, modernă şi contemporană;
7. Ghidul cu alte specializări, în funcţie de cererea pieţei turistice.
Calităţile ghidului de turism Calităţile necesare unei persoane pentru exercitarea activităţii de ghid: Calităţi morale: înainte de toate un ghid trebuie să fie cinstit, onest Aceasta nu înseamnă numai să aibă o idee corectă despre relaţia dintre el şi turişti, dar mai ales să nu încerce niciodată să modifice lucrurile în favoarea sa. El trebuie să aibă un comportament cinstit faţă de meseria pe care şi-a ales-o, şi implicit faţă de turişti.Trebuie să ştie să-si evalueze corect poziţia şi sănu-şi supraestimeze sau, din contră, să nu-şi subestimeze munca, întotdeauna să-şi recunoască greşelile, şi să încerce să le îndrepte pe cît posibil. Toate acestea vor ajuta la crearea unui climat de încredere între turişti şi ghid.Un ghid trebuie să fie corect. Dacă turiştii realizează că o excursie a fost scurtată sau modificată pentru a servi intereselor personale ale ghidului, aceştia vor rămâne cu o impresie foarte proastă, deoarece turistii plătesc şi ei au dreptul să obţină un profit maxim de pe urma unei călătorii sau în orice caz serviciile pe care le-au cumpărat,Un ghid trebuie să fie loial într-o activitate de colaborare. Cînd un ghid a acceptat deja oferta făcută de o firmă turistică el trebuie să o respecte, chiar dacă se întîmplă ca apoi să i se ofere ceva mai avantajos. Un ghid trebuie să evite scuzele facile, neîntemeiate doar pentru a scăpa de primul angajament, acest lucru slăbind considerabil reputaţia şi şansele sale.Un ghid trebuie să fie conştiincios, să facă faţă la toată complexitatea obligaţiilor sale faţă de firma turistică care la angajat şi faţă de turişti, munca sa îi solicite toată atenţia fără a-i da dreptul să comită neglijenţe.
Calităţi intelectuale: înainte de toate ghidul trebuie să fie inteligent, deoarece munca îi solicită la maximum capacitatea intelectuală. Ghidul trebuie să aibă o cultură generală solidă. Activitatea sa necesită cunoştinţe teoretice vaste, studiu individual sistematic şi memorie foarte bună. Cunoştintele teoretice trebuie trecute prin filtrul gîndirii, spuse la locul şi timpul potrivit, cu măiestria specific profesională, astfel încît să satisfacă interesul turiştilor.Folosirea unui limbaj coerent, expresiv, atît în limba maternă, cît şi într-o altă limbă este conditia esenţială pentru comunicarea optimă a ghidului cu turiştii, el trebuind să răspundă la toate întrebarile turiştilor, să le dea informaţii detaliate şi să se descurce în toate situaţiile neprevăzute.Ghidul trebuie să aibă o bună memorie a faptelor si înfăţişărilor, iar turiştii vor fi deosebit de încintaţi cînd ghidul, după o anume perioadă de timp, le va cunoaşte numele şi preferinţele.
Calităţi socio-profesionale (de comportament profesional): în primul rînd, un ghid trebuie să fie pregătit să ofere un serviciu: a servi oamenii este o meserie ca oricare alta şi adesea mai interesantă, caci atunci cînd turistul este mulţumit, are şi ghidul satisfacţia reuşitei sale acţiunii.Ghidul trebuie să fie sociabil: întâmpinarea turiştilor este una din sarcinile cele mai importante ale ghidului, astfel ca în cel mai scurt timp să se instaleze între turişti şi ghid relaţii de încredere şi cooperare.Ghidul trebuie să fie amabil: multe lucruri pot fi spuse sau cerute oamenilor, dacă aceasta se face într-un mod plăcut. A fi amabil şi insistent totodată este de cele mai multe ori cel mai eficient mod de a obţine ceva.Ghidul trebuie să fie răbdător, căci turiştii pot pune aceleaşi întrebări zilnic, de nenumărate ori şi el trebuie să le răspundă la toate cu aceeaşi răbdare.Ghidul trebuie să fie diplomat: a discuta cu oamenii, a-i convinge de anumite lucruri care vin poate în contradicţie cu ideile lor, dar a accepta în spiritul toleranţei şi ideile acestora, este o mare artă, necesară pentru evitarea conflictelor.Un ghid trebuie să fie ager, adică să aibă reacţii rapide pentru a se putea adapta imediat oricărei situaţii.Un ghid trebuie să fie inventiv, nu trebuie să fie luat cu nimic prin surprindere şi să ştie să întoarcă situaţiile dezavantajoase în favoarea sa, dar totodată trebuie să aibă iniţiativă şi pentru a face programul cit mai atractiv.În afară de asta, un ghid trebuie să fie fermecător, cu simţul umorului şi cu o atitudine pozitivă fata de munca sa şi faţă de turişti.Ghidul trebuie să fie punctual: punctualitatea ghidului denotă respectul faţă de turist, iar acest lucru trebuie să fie dezideratul de bază în relaţia ce se stabileşte între turist şi ghid.Un ghid trebuie să fie bine îmbrăcat, să fie o apariţie plăcută, mai ales că prima impresie asupra turiştilor contează foarte mult, dar o apariţie îngrijită denotă, de asemenea, respect faţă de turişti.Ghidul trebuie să aibă o personalitate puternică, lucru acceptat cu plăcere de turişti, dar şi o voce plăcută pe care să ştie cum s-o folosească la microfon, şi nu în
ultimul rînd trebuie să aibă o sănătate excelentă. Orele neregulate, călătoriile în zonele cu relief variat, sunt lucruri de care trebuie să ţină seama.
1.3 Rolul ghidului de turism in organizarea si desfasurarea actiunilor turistice
a. Ghidul preia, de la agentul de turism răspunzator, dosarul excursiei.
b. Trebuie să se asigura dacă au fost lansate la timp toate comenzile si dacă s-au primit toate confirmările de la prestatori, dacă aceștia au datele exacte cu componența grupului.
c. La excursia cu avionul, ghidul trebuie să verifice rezervările de locuri, să ajute turiștii la efectuarea ticketingului si la formalitățile de check-in si vamale; la sosire verifică integritatea bagajelor, supraveghează transferul aeroport-hotel-aeroport. Dacă pe ruta aeriana există escale, trebuie sa fie atent asupra grupului, să-l țină compact și să asigure divertismentul grupului pe timpul escalei.
d. La transportul cu trenul trebuie să verifice rezervarea locurilor, să fie compacte și în compartimente învecinate
e. La excursia cu autocarul trebuie verificată curațenia mașinii (interior, exterior, cala bagaje), functionalitatea stației de amplificare, starea tehnică generală a mașinii. Dupa îmbarcare se va anunta numele șoferului, precum si eventualele cerințe ale acestuia legate de comportamentul turiștilor în timpul deplasarii. Orice conflicte apar între șofer si turiști vor fi aplanate și mediate în functie de situația concretă ivita.
f. Ghidul se va prezenta turiștilor cu numele si prenumele, va purta obligatoriu ecusonul de ghid pe toată durata derulării excursiei, se va comporta civilizat, respectuos si plin de solicitudine, va întreține o atmosferă plăcută, destinsă și nu se va angaja în discuții inutile si contradictorii.
g. Va prezenta datele generale ale programului de excursie, va incerca să-și cunoască turiștii din grup, va verifica prezența după diagramă și va verifica actele de identitate ale turiștilor
h. Pe durata traseului, ghidul va face obisnuita prezentare de traseu, obligatorie din punct de vedere profesional, cu informații de natură geografică, istorică,arhitectonică și culturală privind zonele si obiectivele turistice parcurse, îmbinate cu elemente cu caracter de legendă sau cu valoare spirituală deosebită
i. La destinație, pentru înnoptare, pe baza diagramei, se va face cazarea, avînd evidența camerelor si numele turiștilor cazați, manifestînd grija pentru cei în vîrstă sau cu unele afecțiuni, totodată cu efectuarea cazării se va anunța programul din din seara respectivă precum și ora și locul de întilnire pentru a doua zi.
j. După cazarea turiștilor, ghidul va mai aștepta maximum 30 de minute pentru a putea interveni prompt în cazul apariției unor probleme iar toate cerințele pe care le adreseaza turiștii (în limitele legale si ale bunului simt) vor fi rezolvate împreună cu personalul unității de cazare.
k. Ghidul va efectua plățile către unitatea prestatoare în momentul sosirii, în cazul în care plățile nu au fost efectuate în prealabil de agenție, reconfirmînd astfel angajamentul contractual al agenției, ghidul avînd obligația de a gestiona corect mijloacele de plată încredințate.
l. Ghidul trebuie să recomande turiștilor prestațiile suplimentare de care pot beneficia în mod gratuit sau contra cost
m. Dacă apar probleme diverse, va trebui să gasească modalitațile cele mai potrivite pentru rezolvarea lor și atunci cînd este cazul sau necesar, va anunța organizatorul programului turistic pentru a se lua măsurile care se impun.
n. Ghidul se va interesa si va comunica turiștilor condițiile de securitate personală cît și a bunurilor personale, locul unde se poate asigura păstrarea obiectelor de valoare.
o. Are obligația de a pune la dispoziția turiștilor, toate informațiile de bază, telefoane utile, asistență medicală, puncte de informare turistică, ambasade, consulate etc.
p. Dacă apar modificări în ceea ce privește asigurarea unor servicii față de oferta inițiala, acestea trebuie anunțate din timp turiștilor, oferindu-le acestora o alternativă(similară sau mai bună calitativ, dar la același preț) și motivația modificării.
q. Este obligatorie respectarea tuturor activităților înscrise in programul excursiei, evitîndu-se modificări ale programului (solicitate sau impuse de turiști). Modificările se vor face doar cu acordul agenției și cu garanția suportării cheltuielilor suplimentare de către turisti.
r. Ghidul trebuie să se intereseze de: starea de spirit a turiștilor, gradul de satisfacție, atitudinea față de programul excursiei, părerile lor în cazul unor reclamații sau stări conflictuale.
s. Ghidul trebuie să asigure un serviciu de primire (protocol), informare si animație agreabil si eficient.
t. Dacă ghidul însoțește un grup de turiști străini, punctul forte al programului il va constitui animația – cuprinzînd o gama diversificată de activități specifice.
u. Atunci cînd primește și însoțește un grup de turiști străini, la deplasarea prin zonele aglomerate va utiliza o pancartă, un steguleț sau alt semn distinctiv pentru a putea fi observat si urmat de către turiști, evitîndu-se astfel riscul ca aceștia să se rătăcească.
v. La efectuarea tururilor de oraș va cunoaște dinainte traseul exact, traficul, parcările din apropierea obiectivelor de vizitat.
w. Ghidul va respecta cu strictețe programul-orar al excursiei!
x. Ghidul nu va accepta de la turiști cadouri sau bani pentru a le facilita unele servicii.
y. În cazul excursiilor cu copii se recomandă ca ghidul să dea dovadă de multă rabdare și tact pedagogic, să colaboreze cu personalul didactic care însoțește grupul, știind faptul că profesorii au mai multă autoritate și cunosc mai bine copiii.
În concluzie, rolul ghidului este foarte important în desfașurarea programelor turistice; pe lînga faptul că se ocupă de organizarea si buna desfașurare a programelor, acesta este pregătit să furnizeze informații despre tot ceea ce se vizitează, pentru a putea cunoaște și întelege mai bine noi culturi, civilizații, tradiții, etc. și de ce nu, pentru ne îmbogăți bagajul de cunoștințe.
Capitlul II: Metodologia prezentării itinerarelor
2.1 Metodologia prezentării unui itinerar turistic
1. Elemente de bază în prezentarea itinerarelor
Anterior plecării în itinerar:
salutul;
prezentarea ghidului şi a persoanelor de însoţire (şofer, ajutor);
expunerea în câteva cuvinte a planului de vizitare a zonei/ a oraşului;
date elementare de cunoaştere a localităţii:
aşezare geografică;
căi de acces, legături cu principalele trasee turistice;
întindere (suprafaţă) în comparaţie cu ţara de origine a turistului;
număr de locuitori;
data fondării şi eventual, originea numelui;
scurt istoric: date referitoare la dezvoltarea economico-socială, aspecte
culturale.
In timpul derulării itinerarului:
prezentarea obiectivelor turistice propriu-zise:
se face astfel ca atenţia turiştilor să fie trezită în prealabil pentru noul
obiectiv;
explicaţiile se vor da pentru obiectivele ce se văd pe traseu;
nu se vor aminti obiectivele turistice care au fost depăşite;
în cazul opririlor de durată la obiective se vor face comentarii mai ample, cu
aprecieri generale asupra perspectivelor de dezvoltare a oraşului sau zonei;
mulţumiri din partea ghidului şi firmei de turism pentru plăcerea
efectuării turului de oraş.
Cerinţele prezentării atractive
Totalul acestor cerinţe constă în:
pasiunea pentru meserie prin evitarea lipsei de interes faţă de excursie;
documentarea serioasă reflectată în explicaţii concise şi clare;
prezentarea să se refere la ceea ce este valoros şi caracteristic turismului
moldovenesc;
să se imprime un ritm susţinut prezentării prin sistematizarea explicaţiilor,
în funcţie de succesiunea obiectivelor;
să nu se abuzeze de detalii minuţioase şi nesemnificative care obosesc
turiştii;
prezentarea să fie un act de creaţie;
ghidul însoţitor trebuie să fie un bun psiholog, antrenant şi spiritual;
să aibă o atitudine plină de tact, politeţe şi atenţie faţă de turişti;
să întrebuinţeze formule de atragere la conversaţie a turiştilor la
explicaţii.
dozarea cu pricepere a vocii.
2.2 Metodologia prezentării unui muzeu
Metodele de prezentare a unui muzeu
Muzeul este instituţia care se ocupă, cu strângerea, păstrarea şi expunerea obiectelor, care prezintă interes istoric, ştiinţific, artistic etc., clădire în care sunt expuse şi păstrate astfel de obiecte. Există mai multe tipuri de muzee: de artă, de istorie, de etnografie şi folclor, de ştiinţe ale naturii etc., toate create cu acelaşi scop de a aduce la cunoştinţa publicului anumite trăsături, caracteristice şi definitorii ale unui popor (naţiuni).
Pregătind vizita la un muzeu, ghidul de turism trebuie să găsească o cale logică de prezentare a acestuia, în funcţie de cum sunt prezentate exponatele în interior, pentru a-şi alcătui un discurs interesant, atractiv, uşor de urmărit. Cele mai întâlnite metode sunt:
Metoda tematică - este folosită doar acolo unde ghidului de turism i s-a cerut să arate doar anumite particularităţi (ex.: o anumită colecţie aparţinând cuiva, sau doar sala cu costume populare provenind din mai multe zone ale ţării din cadrul unui muzeu etnografic). Această metodă este specifică muzeelor care prezintă acelaşi tip de exponate sau muzeele care urmăresc o anumită tematică prin totalitatea obiectelor expuse, ca de exemplu cele care reprezintă viaţa şi obiceiuri de la ţară, muzee etnografice, case memoriale, muzeul muzicii.
Metoda cronologică - este folosită pentru a prezenta obiectivele unui muzeu în ordine cronologică. Cu ajutorul acestei metode, ghidul de turism trebuie să-şi construiască prezentarea astfel încât turistul să înţeleagă transformările survenite de-a lungul vremii şi cauzele care au dus la aceste transformări. Este întâlnită, de obicei, la muzeele de istorie, ştiinţe ale naturii,
Metoda vizitei generale - este un tur de muzeu unde ghidul de turism va prezenta obiectele expuse în ordinea în care sunt aranjate, urmând traseul prestabilit.
In general, muzeele sunt găzduite în interiorul unor palate, castele, case renumite prin arhitectura lor deosebită sau clădiri special construite, cu sisteme de securitate performante, care adăpostesc obiecte de mare valoare (tezaure, bijuterii, picturi sau sculpturi de mare valoare).
Indiferent de metoda folosită, ghidul de turism, înainte de prezentarea exponatelor din muzeu, poate face scurte referiri la clădirea în care acestea se găsesc şi anume: cui a aparţinut, destinaţia iniţială, anul de construcţie, arhitectură, stil etc.
Etapele prezentării unui muzeu:
Înainte de a părăsi punctul de plecare, ghidul se va asigura că toţi turiştii sunt prezenţi şi pregătiţi pentru vizitarea obiectivului respectiv. Plecarea spre muzeu va fi un prilej pentru ghid să familiarizeze turiştii cu obiectivul de vizitat, subliniind totodată şi importanţa acestuia. De asemenea, ghidul poate face referiri asupra clădirii muzeului, împrejurimi. Sosirea la muzeu presupune informarea turiştilor asupra condiţiilor de participare şi anume:
recunoaşterea autocarului (după sigla firmei de turism);
stabilirea unui loc de întâlnire în cazul în care turiştii se pierd de grup;
modalităţi de ajungere la hotel;
cine plăteşte taxa de intrare;
utilizarea garderobei;
durata vizitei;
interzicerea atingerii exponatelor;
reguli privind folosirea camerelor de luat vederi şi a aparatelor de fotografiat în interiorul muzeului.
In interiorul muzeului, ghidul va ţine grupul cât mai strâns, separat de alte grupuri, urmărind în principal:
menţinerea interesului turiştilor prin informaţiile oferite;
conducerea turiştilor prin sălile muzeului să se facă astfel să nu blocheze circulaţia altor vizitatori;
prezentarea să fie făcută urmând una din metodele prezentate anterior;
timpul alocat vizitării fiecărei săli să fie suficient;
de explicaţiile oferite să nu beneficieze şi alte persoane străine de grup;
să fie satisfăcută curiozitatea turiştilor în legătură cu vizita efectuată;
în măsura posibilităţilor să se efectueze şi o pauză;
oferirea altor informaţii şi detalii pentru a le spori atenţia (date comparative, legende referitoare la anumite exponate, construcţia clădirii, provenienţa etc.);
anunţarea sfârşitului vizitei (ex. cu ocazia ultimei săli vizitate), încheierea vizitei presupune ca ghidul să invite turiştii să cumpere diverse amintiri (cataloage, ilustrate);
să supravegheze preluarea lucrurilor de la garderobă;
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific.
Actul de înfiinţare a muzeului de istorie poartă data de 21 decembrie 1983, dată la care este emis ordinul Ministerului Culturii nr. 561 “Cu privire la reprofilarea muzeelor” (în baza hotărârii comune a CC al PCM şi Consiliului de Miniştri al RSSM din 29 noiembrie 1983 “Cu privire la utilizarea monumentului istoric – clădirea fostului gimnaziu de băieţi din Chişinău, unde a învăţat S. Lazo”).
Muzeul de Stat de Istorie al RSSM era creat pe baza Muzeului Republican al Gloriei Militare, pe care l-a încorporat, şi a fondului de piese cu valoare istorică deţinut de Muzeul de Stat de Istorie şi Studiere a Ţinutului Natal al RSSM. Amplasarea lui a rămas în clădirea istorică în curs de restaurare a fostului gimnaziu de băieţi nr. 1 din Chişinău, unde se aflase Muzeul Republican al Gloriei Militare.
La 22 octombrie 1991, prin ordinul Ministerului Culturii nr. 231 “Cu privire la perfecţionarea activităţii muzeelor republicane”, Muzeul de Stat de Istorie al RSSM îşi schimbă titulatura înMuzeul Naţional de Istorie a Moldovei.
În anul 2006, conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 1326 din 14 decembrie 2005 „Cu privire la măsurile de optimizare a infrastructurii sferei ştiinţei şi inovării”, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a fost reorganizat, prin absorbţia Muzeului de Arheologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.
În baza Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 184 din 13 martie 2013, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei îşi schimbă titulatura în Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.
Actualmente Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei este subordonat Ministerului Culturii al Republicii Moldova, activitatea sa ştiinţifică fiind coordonată de către Academia de Ştiinţe a Moldovei.
Patrimoniul muzeului, constituit iniţial din fondurile Muzeului Gloriei Militare şi colecţiile de istorie ale Muzeului de Stat de Istorie şi Studiere a Ţinutului Natal, s-a îmbogăţit an de an cu piese tot mai semnificative şi de o reală valoare ştiinţifică prin cercetare, donaţii şi achiziţii. La creşterea şi diversificarea patrimoniului au contribuit deopotrivă, în anii 1989-1995 şi 2006-2007, şi transferurile masive de patrimoniu dintr-un şir de muzee desfiinţate – Muzeul Republican al Prieteniei Popoarelor, Muzeul de Istorie a PCM, Muzeul Republican al Istoriei Comsomolului, Muzeul Republican “G. I. Kotovski şi S. Gh. Lazo”, Muzeul
Republican de Istorie a Religiei, Muzeul Memorial al Voluntarilor Bulgari şi Muzeul de Arheologie al AŞM.
Astăzi Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei deţine 342 145 piese de patrimoniu, a căror tipologie diversificată surprinde profilul Moldovei de-a lungul secolelor, din erele preistorice până în prezent, atestând habitatul uman, fapte, evenimente, portrete de personalităţi.
În anul 1991 este deschisă pentru public prima expoziţie permanentă de istorie “Pagini de istorie multimilenară”, cuprinzând perioada istorică din cele mai vechi timpuri până în anul 1940. Ea a fost realizată în 3 săli de la etaj, cu o suprafaţă de 930 m.p., etalându-se circa 900 de piese de muzeu. Expoziţia ilustra specificul dezvoltării teritoriului dintre Nistru şi Prut în contextul istoriei statului medieval Moldova. După dezmembrarea Moldovei la 1812, aria teritorială de reprezentare se restrângea numai la Basarabia.
În 1997 expoziţia permanentă de istorie este refăcută, atât în raportul conţinutului şi spaţiului de expunere, cât şi al modului de prezentare. Ea a fost extinsă pe tot etajul I, în 6 săli cu o suprafaţă de 1400 m.p. Discursul istoric susţinut de expoziţie se desfăşoară din paleolitic până la finele deceniului al cincilea al secolului XX.
În 2006-2007, Muzeul s-a aflat într-un nou proces de refacere a expoziţiei permanente, schimbări radicale din punct de vedere al viziunii şi fondului de exponate suportând compartimentul de preistorie şi istorie antică. La baza acestor schimbări au stat colecţiile transferate de la fostul Muzeu de Arheologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Bineînţeles, şi formula actuală a expoziţiei permanente este una intermediară. În prezent se lucrează conceptual şi tematic asupra noii viziuni a expoziţiei Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei.
În august 1990, la parterul muzeului, este inaugurată diorama operaţiei Iaşi-Chişinău, iar în 1994, la demisol, este deschisă expoziţia din metale nobile – “Tezaur”.
Muzeul oferă marelui public şi expoziţii temporare, diverse sub aspect tematic şi muzeotehnic, care vin să completeze carenţele expoziţiei permanente şi să aducă o contribuţie la propaganda culturală a patrimoniului depozitat. În cei 27 de ani de existenţă, muzeul a organizat circa 189 de expoziţii temporare (la sediu, în afara instituţiei şi în străinătate), axate pe propriile colecţii, precum şi pe cooperarea cu alte instituţii de cultură şi cercetare.
Clădirea
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a fost aşezat chiar de la începuturi în clădirea istorică a Gimnaziului nr. 1 de băieţi, ulterior Liceul de băieţi “B.P. Hasdeu” (în anii 1945-1963 aici a fost plasat detaşamentul de grăniceri „Nistru”, iar în 1963-1977 – Universitatea Tehnică), care era în curs de restaurare.
Cutremurul din 1977 a avut un rol cât se poate de dramatic în istoria acestui monument, soldat cu degradări structurale ce au dus construcţia în pragul prăbuşirii. Lucrările de restaurare de tip istoric, demarate în 1979, au eşuat din cauza gradului avansat de degradare a structurilor din secolul al XIX-lea.
Clădirea veche a fost demolată şi înlocuită cu una nouă (construcţia a durat din 1980 până în 1987), care a păstrat doar aspectul exterior al monumentului de istorie, în stil eclectic, şi ambientul decorativ al sălii de festivităţi a gimnaziului, refăcut în trei săli cu cupolă din clădirea nouă.
Astfel încât noul edificiu al muzeului, dat în folosinţă în 1987, este o clădire monumentală contemporană, cu etaj şi parter, care îşi etalează faţada spre strada 31 August 1989. Ea cuprinde 12 săli de expunere şi o dioramă, cu o suprafaţă totală de 5700 m.p.
Scopul excursiei: Cunoaşterea patrimoniului obiectelor de cult a zonei turistice
Programul excursiei include: vizitarea casei muzeu Alexei Mateevici, din satul Zaim, Casa Muzeu Ioan Zlotea din satul Salcuta si vizitarea Manastirii Marta si Maria din comuna Hagimus, raionul Căuşeni.
Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:
Casa muzei Alexei Mateevici; Casa muzeu Ioan Zlotea Manastirea Marta si Maria
Complexitatea traseului: deplasare cu transport.
Vestimentaţie: nu este necesar echipament special. Este necesară îmbrăcăminte şi încălţăminte comodă.
Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Nu există grad de complexitate.
Vestimentaţie: nu este necesar echipament special. Este necesară îmbrăcăminte şi încălţăminte comodă.
Transport: autocar.
Localităţi de tranzit: Anenii Noi, Ştefan-Vodă.
Cazare: pensiunea turistică „Litas”, din oraşul Căuşeni, pensiunea turistică „Meşter Faur”, din satul Cioburciu, r-1 Ştefan Vodă, hotelele „Start - Impex” şi „Marion” din oraşul Ştefan Vodă, complexul turistic „Purcari” din satul Purcari.
Alimentaţie: serviciile de alimentare pot fi organizate la restaurantele „Smile”, şi „Sud-Est”, din oraşul Ştefan-Vodă, sau la complexul turistic „Purcari” din satul Purcari.
Agrement: drumeţie, degustare de vinuri
2.3 Prezentarea detaliata a unui itinerar turistic
Chişinău - Casa muzeu Alexei Mateevici – Casa Muzeu Ioan Zlotea – Manastirea Marta si Maria – Chişinău
Tipul traseului: liniar-circular
Tematica excursiei: culturala, religioasa
Lungimea traseului - 340 km tur-retur. Traseul este destinat pentru 1 zi.
Durata excursiei: 1 0 - 1 2 ore (în funcţie de durata vizitării întreprinderilor vinicole).
Scopul excursiei: Cunoaşterea patrimoniului obiectelor de cult a zonei turistice
Programul excursiei include: vizitarea casei muzeu Alexei Mateevici, din satul Zaim, Casa Muzeu Ioan Zlotea din satul Salcuta si vizitarea Manastirii Marta si Maria din comuna Hagimus, raionul Căuşeni.
Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:
Casa muzei Alexei Mateevici; Casa muzeu Ioan Zlotea Manastirea Marta si Maria
Complexitatea traseului: deplasare cu transport.
Vestimentaţie: nu este necesar echipament special. Este necesară îmbrăcăminte şi încălţăminte comodă.
Transport: autocar, minibus, autoturism
Localităţi de tranzit: Anenii Noi
SATUL ZAIM
Satul Zaim este o localitate veche datată cu 22 martie 1535, situată în partea
de sud-est a raionului Căuşeni la o depărtare de 7 km de centrul raional şi 73 km de
Ia capitala republicii, oraşul Chişinău.
Comuna Zaim este aşezată pe malul stâng al râului Botna (afluent al râului Nistru)
şi la întretăierea căilor de transport feroviar şi auto de-o importanţă republicană,
Comuna Zaim este un sat mare cu o populaţie de circa 4550 locuitori.
Stema, drapelul şi imnul au fost realizate din iniţiativa scriitorului Ion Găină şi
aprobate de Comisia Naţională de Heraldică a Republicii Moldova la 2 aprilie
2002.
Localitatea Zaim este o aşezare românească amplasată în Zona Bugeacului
basarabean. Aşezarea fizico-geografică creează avantaje în special ceea ce ţine de
accesul la căile magistrale Chişinău I Odessa, şi a pieţei de desfacere din centrele
urbane apropiate Căuşeni, Ştefan-Vodă şi Tighina.
Din înscrierile istorice se menţionează că în anul 1827 localitatea cuprindea 90
case de locuit şi 9 bordeie de pământ cu 86 familii de români şi 3 familii de ucrai-
neni. Acestor ţărani le aparţineau 2 helişteie, 165 cai, 1045 vite mari şi 550 oi, 594
de prisăci cu stupi de albine, 7 vii, 14 fântâni. Localitatea dispunea de 8 mori de
vânt, o biserică din lemn cu Hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”, care se
sărbătoreşte şi până astăzi la 21 noiembrie în fiecare an.
La 1886 se construieşte biserica ortodoxă din piatră cu proiect arhitectonic, bi-
serică care a activat până în anul 1960 cu întrerupere până în anul 1988 din cauza
regimului totalitar comunist. Astăzi biserica este renovată şi încadrează un centru
spiritual de excepţie. în anul 1930 localitatea număra 600 gospodării.
Zaim este bine cunoscut în Moldova ca satul natal al lui Alexei Mateevici,
un poet celebru din Basarabia şi activist naţional. Aici a locuit din 1893 până în
1897 când este înscris de părinţi la şcoala teologică din Chişinău. Casa Mateevici
este în prezent un muzeu.
Pe lângă Casa memorială „Alexei Mateevici” din Zaim, în localitate mai funcţio-
nează şi un alt muzeu al spiritualităţii dedicat tuturor personalităţilor care s-au năs-
cut în acest sat, iar pentru o documentare mai amplă despre istoria acestei localităţi
se poate vizita muzeul satului din incinta bibliotecii din localitate.
în Zaim se găseşte şi un muzeu al spiritualităţii sudului Basarabiei, care include o
serie de exponate despre artişti şi scriitori, cu origini în sudul Basarabiei.
Casa Muzeu Alexei Mateevici din satul Zaim
Anul fondării: 1990
Tipologia: Monument de arhitectura
Ideea deschiderii unui muzeu memorial A. Mateevici a fost lansată în 1983 de stu-
dentul Ion Găină de la Facultatea de Filologie a Institutului de Stat „Ion Creangă”
din Chişinău şi într-un articol semnat de cercetătorul literar Vasile Malaneţchi în
săptămânalul „Literatura şi Arta”.
Păstrarea sediului viitorului muzeu s-a datorat lucrătorilor medicali Alexandru şi
Elena Stamati, care au înfiinţat în 1951 - 1954 un punct medical şi maternitatea
caractere latine, cea de la şcoala primară în care a învăţat A. Mateevici între anii
1895 - 1897, sfinţită de primul preot al bisericii redeschise, parohul Gheorghe
Glotea.
în primăvara şi vara lui 1990, textele din expoziţia muzeului au fost transliterate în
grafie latină, iniţial fiind scrise cu litere chirilice.
La 27 august 1990, prima ediţie a sărbătorii naţionale Limba Noastră, a început la
Zaim prin dezvelirea şi sfinţirea primului monument în bronz consacrat lui A.
Mateevici (după bustul realizat de Alexandru Plămădeală la mormântul poetului în
1934), realizat fiind de un grup de sculptori şi arhitecţi bucureşteni: Tiberiu
Moşteanu, Tudor Şerban şi Mihai Ecobici. Monumentul a fost sfinţit de înalţi
ierarhi: ÎPS Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, de ÎPS Vladimir,
actualmente mitropolit al Chişinăului şi al Moldovei, de un sobor de preoţi de pe
ambele maluri ale Prutului.
Din martie 1992, muzeul, împreună cu alte instituţii de cultură şi învăţământ din
Căuşeni şi din republică, au lansat sărbătoarea republicană Zilele Mateevici, care
se desfăşoară anual în perioada 16 — 29 martie.
în martie 1993 a avut loc prima ediţie a concursului Naţional al Tinerilor Creatori
Comoara, consacrat memoriei lui A. Mateevici.
Consiliul Judeţean Tighina la 14 februarie 2002 atribuie Casei - Muzeu din Zaim
statut de Muzeu judeţean.
Adresa: s. Zaim, str. Pietre vechi, 2, raionul Căuşeni
Casa-Muzeu Ioan Zlotea
Sălcuţa este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Satul are o suprafaţă de circa 4.61 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 12.24 km. Sălcuţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Căușeni și la 87 km de Chișinău. Satul Sălcuţa a fost menționat documentar în anul 1706.
Istoria localitații
Satul Sălcuţa a fost menționat documentar în anul 1706.
În satul Sălcuța se află Casa Muzeu Ioan Zlotea. Părintele Ioan Zlotea s-a născut la 14 iunie 1862, în satul Sălcuţa, primind la botez numele Elisei. De la vîrsta de 14 ani prezicea viitorul.
Prima minune săvîrşită de Elisei a avut loc în satul Căprioru, unde a vindecat un tînăr de o boală sufletească, apoi a vindecat mai mulţi bolnavi de orbie, pe cei paralizaţi îi punea pe picioare. Șuvoiul de oameni care adresau după ajutor nu seca niciodată.
În cămăruţele casei se păstrează cîteva obiecte încă de pe timpurile cînd a trăit părintele Ioan Zlotea – candelele de la icoane la care el se ruga, oferite de nepotul acestuia Simion Zlotea, şi icoana Mîntuitorului din biserica din sat, unde venea la rugăciuni.
Muzeul este o verigă a Inelului Spiritual Mateevici, deoarece Ioan Zlotea a fost un contemporan a lui Alexei Mateevici.
Mănăstirea „Sf. Mironosiţe Marta și Maria”, s. Hagimus, r. Căuşeni
(mănăstire de maici)Hram „Sf. Mironosiţe Marta şi Maria”,Stareţă – monahia Marta (Cuşnir)Aşezare: la aproximativ 75 km de ChişinăuAdresa: MD-4319, c. Hagimus, r. Căuşeni
Manastirea Hagimus, inchinata Sfintelor femei mironosite Marta si Maria, surorile dreptului Lazar, este o manastire de maici din Republica Moldova. Manastirea, asezata in localitatea Hagimus, judetul Tighina, se afla la jumatatea drumului ce leaga intre ele localitatile Causeni si Tighina, la aproximativ 75 de kilometri sud-est de Chisinau.
Manastirea Hagimus a fost intemeiata la inceputul secolului XX, de Preasfintitul Dorimedont. In anul 1997, preotul Andrei Cotruta, pe atunci inspector la Seminarul Teologic de la Noul Neamt, impresionat de frumusetea si pitorescul locului, si-a dorit sa inalte aici un locas monahal. Initial, aici a fost construita o biserica cu hramul Sfintele Marta si Maria, cateva chilii si o scoala, in care s-a deschis, in anul 1998, un Seminar Teologic pentru fete.
Sprijinit de arhimandritul Dorimedont, care pe atunci era staret al Manastirii Chitcani, ajuns mai apoi episcop de Edinet si Briceni, la 26 mai deschide un schit al Manastirii Noul Neamt. In toamna aceluiasi an, acesta devine manastire, cu hramul Sfintele Femei Mironosite Marta si Maria. Parintele Andrei Cotruta este numit duhovnic al manastirii, iar egumena Eufrosinia, stareta a obstii.
Incepand cu anul 1999, manastirea este condusa de maica stareta egumena Marta (Cusnir). Biserica Acoperamantul Maicii Domnului este prea mica pentru multimea de crestini ce vin sa se roage in aceasta. Acum cativa ani, obstea de maici, sustinuta de oameni dreptcredinciosi, a pus temelia unei catedrale, pe doua nivele: Biserica Sfintelor Femei Mironosite Marta si Maria (biserica de vara) si Biserica Sfantul Apostol Andrei (biserica de iarna).
Manastirea se afla la inceputul activitatii sale misionare, in aceasta zona vaduvita atata vreme de credinta stramoseasca. In biserica manastirii, preotii savarsesc zilnic Vecernia, Utrenia, Miezonoptica si Sfanta Liturghie. Obstea de maici citeste zilnic si Psaltirea, pentru binecredinciosii crestini.
In fiecare seara, maicile fac o procesiune, numita „Drumul Crucii”, in jurul manastirii, cu icoana Acoperamantul Maicii Domnului, hram purtat de biserica actuala. Urmand nevointei Parintilor de demult, in manastire se savarseste zilnic Miezonoptica si Acatistele de noapte „Slava lui Dumnezeu pentru toate” si „Egumena a manastirilor din toata lumea”.
Anexa1
Bibliografie
Nicolae Platon Ghidul Traseelor Turistice ale Republicii Moldova, Chisinau 2015.
Serafim Florea – Potentialul Turistic al Republicii Moldova.