Fişă support : Prof. Carmen Gabriela TRADIŢIONALISMUL Ciocăianu -curent literar teoretizat de Nichifor Crainic, în art. ,,Sensul tradiţiei ‘’ -curent promovat de revista ,,Gândirea’’ , numit şi gândirism sau ortodoxism -s-a manifestat în perioada interbelică Trăsături : -passeismul ( viziune îndreptată spre trecut, considerat paradis pierdut) -recuperarea valorilor autohtone : religia ortodoxă, mituri româneşti, folclor -cultivarea unor teme precum : natura rustică, satul românesc patriarhal, opoziţia sat- oraş, trecut purificator - prezent decăzut, alienant TRADIŢIONALISMUL - este un termen care desemnează tendinţa de conservare a valorilor autohtone, preocuparea constantă faţa de teza specificului naţional.Tradiţionalismul presupune cultul tradiţiei, constituită ca un ansamblu de obiceiuri, idei, credinţe, datini, structuri, mijloace de expresie care se conservă, se transmit. În perioada interbelică tradiţionalismul şi modernismul coexistă, unii poeţi pot fi socotiţi în egală măsură ca aparţinând unei orientări sau celeilalte (de exemplu Lucian Blaga, prin tehnică şi expresie este modernist iar prin teme, motive, mituri şi simboluri este tradiţionalist). Revista GĂNDIREA determină apariţia unei adevărate mişcări tradiţionale.Revista a apărut la Cluj, în 1921, fiind coordonată de CEZAR PETRESCU. În 1922 se mută la Bucureşti, sub conducerea lui NICHIFOR CRAINIC. Gândirismul proclamă spiritualizarea tradiţiei, pe o bază religioasă, considerând ortodoxismul element definitoriu al naţiunii române. Poeţii, NICHIFOR CRAINIC, LUCIAN BLAGA, VASILE VOICULESCU, abordează în operele lor teme şi simboluri de sorginte biblică şi mituri tradiţionale. Gândirismul a influenţat mai ales două direcţii în lirică : 1. Una din acestea susţinea poezia străbătută de fiorul religios sau versuri ce reprezintă raporturile omului cu forţele cosmice. Era o poezie a sensibilităţii metafizice ilustrată de L Blaga, V. Voiculescu, N. Crainic. 2. A doua direcţie este cea a vitalismului, a teluricului, a elementarului , reprezentată de Aron Cotruş, Radu Gyr, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Adrian Maniu. Ion Pillat cu volumul ,,Pe Argeş în sus’’ ilustrează farmecul vieţii liniştite de la ţară. V.Voiculescu prezintă imagini ale vieţii satului, simboluri religioase care dobândesc sensuri general morale.Volumul ,,Poeme cu îngeri’’conţine motivul îngerului , metaforă a unei idei abstracte .
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Fişă support :Prof. Carmen Gabriela TRADIŢIONALISMULCiocăianu -curent literar teoretizat de Nichifor Crainic, în art. ,,Sensul tradiţiei ‘’ -curent promovat de revista ,,Gândirea’’, numit şi gândirism sau ortodoxism -s-a manifestat în perioada interbelică Trăsături : -passeismul ( viziune îndreptată spre trecut, considerat paradis pierdut) -recuperarea valorilor autohtone : religia ortodoxă, mituri româneşti, folclor -cultivarea unor teme precum : natura rustică, satul românesc patriarhal, opoziţia sat- oraş, trecut purificator - prezent decăzut, alienantTRADIŢIONALISMUL - este un termen care desemnează tendinţa de conservare a valorilor autohtone, preocuparea constantă faţa de teza specificului naţional.Tradiţionalismul presupune cultul tradiţiei, constituită ca un ansamblu de obiceiuri, idei, credinţe, datini, structuri, mijloace de expresie care se conservă, se transmit.
În perioada interbelică tradiţionalismul şi modernismul coexistă, unii poeţi pot fi socotiţi în egală măsură ca aparţinând unei orientări sau celeilalte (de exemplu Lucian Blaga, prin tehnică şi expresie este modernist iar prin teme, motive, mituri şi simboluri este tradiţionalist).
Revista GĂNDIREA determină apariţia unei adevărate mişcări tradiţionale.Revista a apărut la Cluj, în 1921, fiind coordonată de CEZAR PETRESCU. În 1922 se mută la Bucureşti, sub conducerea lui NICHIFOR CRAINIC. Gândirismul proclamă spiritualizarea tradiţiei, pe o bază religioasă, considerând ortodoxismul element definitoriu al naţiunii române. Poeţii, NICHIFOR CRAINIC, LUCIAN BLAGA, VASILE VOICULESCU, abordează în operele lor teme şi simboluri de sorginte biblică şi mituri tradiţionale.
Gândirismul a influenţat mai ales două direcţii în lirică : 1. Una din acestea susţinea poezia străbătută de fiorul religios sau versuri ce
reprezintă raporturile omului cu forţele cosmice. Era o poezie a sensibilităţii metafizice ilustrată de L Blaga, V. Voiculescu, N. Crainic.
2. A doua direcţie este cea a vitalismului, a teluricului, a elementarului , reprezentată de Aron Cotruş, Radu Gyr, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Adrian Maniu.
Ion Pillat cu volumul ,,Pe Argeş în sus’’ ilustrează farmecul vieţii liniştite de la ţară.V.Voiculescu prezintă imagini ale vieţii satului, simboluri religioase care dobândesc sensuri general morale.Volumul ,,Poeme cu îngeri’’conţine motivul îngerului, metaforă a unei idei abstracte .Îngerii participă la muncile câmpului, practică îndeletniciri care au un caracter foarte profan, realizându-se astfel un transfer între sacru şi profan.Adrian Maniu , cu volumul ,,Lângă pământ’’, cultivă în mod programatic peisajul rustic, istoria şi legenda, basmul. Imaginile au un caracter pictural , iconografic şi se aseamănă cu picturile pe sticlă ţărăneşti.
Referitor la ortodoxism criticul Mihai Ralea susţinea că specificul naţional nu este determinat în exclusivitate de această religie.El preciza că nu toţi românii sunt ortodocşi şi a-i considera români doar pe cei ortodocşi, înseamnă a lăsa pe dinafară mulţi români. De asemenea şi alte popoare sunt ortodoxe, această credinţă nu este numai a noastră, şi ruşii, bulgarii şi grecii sunt ortodocşi iar aceste popoare se aseamănă prea puţin cu noi.G. Călinescu susţinea că ortodocşi fiind şi ruşii nota aparţinătoare la biserica răsăriteană nu este diferenţiatoare. ELEMENTE TRADIŢIONALE ÎN POEZII : -elemente folclorice, etnice; pastelul, strofe catrene, rimă, ritm, măsură a versurilor;
-idealizarea şi conservarea miturilor, a trecutului naţional-tradiţii rurale şi ceremonialuri ale satului românesc ; mediul rural( al satului) ;
-înclinaţia spre primitivitate, practici magice
-ambianţa patriarhală, culoarea locală, elementele telurice, htonice, elementare, sevele pământului, câmpul, florile ( L. Blaga, A. Maniu, Ion Pillat) -elementele vegetale specifice zonei rurale, privelişti rustice, autohtone -biserica străveche, îngerii, motivele biblice ( Vasile Voiculescu), elemente religioase, -interiorul gospodăriei ţărăneşti, obiectele din gospodărie -figuri legendare, istorice,( Dochia, Decebal) -interesul pentru elementar, explozii vitale.Clasa a XII- a TRADIŢIONALISMULProf. Carmen GabrielaCiocăianu
Tradiţionalismul este un termen care desemnează tendinţa de conservare a valorilor autohtone, definind preocuparea constantă a scriitorilor români faţă de teza specificului naţional.
În perioada interbelică, atât scriitorii modernişti, cât şi cei tradiţionalişti au urmărit înnoirea literaturii şi a întregii culturi româneşti. Aceşti scriitori colaborau la revistele: ,,Gândirea’’( 1921- 1922 Cluj; 1922-1944, Bucureşti), ,,Cugetul românesc’’( 1922-1924, Bucureşti), ,,Ramuri’’( 1919-1947, Craiova), ,,Familia’’( 1926-1945, Craiova) şi altele. Această tendinţă de înnoire era însă înţeleasă în mod diferit. Moderniştii doreau sincronizarea culturii şi a literaturii române cu mişcarea artistică occidentală, conform principiului lovinescian al sincronismului. Tradiţionaliştii promovau explorarea folclorului naţional , aspect urmărit şi de un alt curent literar, expresionismul, un curent modernist. De altfel, expresionismul german a fost unul dintre principalele izvoare ale doctrinei gândiriste.
Tradiţionalismul a fost reflectat în paginile revistei ,,Gândirea’’, apărută la Cluj în 1921, sub conducerea lui Cezar Petrescu, iar din 1922 până în 1944 sub conducerea lui Nichifor Crainic la Bucureşti. În primul număr al revistei, Cezar Petrescu afirmă că revista va apăra ,,românismul’’, adică ceea ce este specific ,,sufletului naţional’’, vieţii autohtone. Pentru a se salva de distrugere, cultura română trebuia să se raporteze continuu la propriile tradiţii, refuzând ,,europeismul’’, ,,occidentalismul’’. Ei susţineau importanţa miturilor , a folclorului şi a limbii populare, afirmând că între ,,formele de viaţă împrumutate din Apus şi sufletul poporului român este o incompatibilitate de sens’’. Tradiţionalismul a preluat din vechile curente tradiţionaliste( sămănătorismul şi poporanismul) ideea că istoria şi folclorul sunt domenii relevante ale specificului unui popor.
Gândiriştii consideră însă că scriitorii de la ,,Sămănătorul’’ ,,au aprofundat caracterul etnic al poporului’’, dar au ignorat caracterul religios.’’ Revista ,,Gândirea’’ avea menirea de a resuscita componenta religioasă a românismului : ,,Peste pământul pe care am învăţat să-l iubim din <<Sămănătorul>>, noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii Ortodoxe. Noi vedem substanţa acestei biserici amestecată pretutindeni cu substanţa etnică.’’ Aşadar, credinţa religioasă ortodoxă este elementul esenţial de structură a sufletului românesc şi pilonul cultural al ideologiei tradiţionalist-ortodoxiste. Poezia publicată în paginile revistei a mers pe linia de spiritualizare a existenţei, căutând să surprindă particularităţile sufletului naţional, valorificarea miturilor autohtone, a ritualurilor şi a credinţelor străvechi . Poeţii care au ilustrat aceste aspecte în creaţiile lor sunt : Lucian Blaga, Ion Pillat, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu. Tot pe linia tradiţionalismului era şi poezia teluricului, ce elogia elementarul, exploziile vitale, sevele pământului( Aron Cotruş).
Criticul Nicolae Manolescu se referă la ideea că tradiţionalismul este tot o atitudine a poeţilor moderni :,,tradiţionalismul e un stil, o formulă inventată de poeţii moderni ieşiţi adesea din şcoala simbolismului’’. Criticul explică de ce moderniştii au legătură cu tradiţionalismul. El consideră că tradiţionalismul reflectă o tendinţă a poeziei moderne, aceea de autoconservare ,,ce se opune evoluţiei prea rapide, în alte direcţii a poeziei moderne.’’ El susţine că poezia nu este altfel decât modernă dar că există poeţi care se opun schimbării ,,cultivând o atitudine ostilă faţă de nou, respectând tradiţia’’. Deoarece tradiţionaliştii se raportează la fondul vechi al culturii poezia acestora este considerată mai mult un program care urmăreşte aceste aspecte şi mai puţin o sensibilitate . Criticul apreciază că : ,,Dacă modernismul e un mod de a simţi, tradiţionalismul e aproape în întregime un stil.(…) Poezia lor este veche întrucât pleacă din acest fond conservator, dintr-o puternică înrudire cu ceea ce reprezintă elementul ţărănesc veritabil, ca element etnic românesc.’’ Există poeţi modernişti care au abordat şi elementele
tradiţionalismului : mituri, credinţe, superstiţii, aşa cum este cazul lui Lucian Blaga, pe care critica îl încadrează în modernism , expresionism şi tradiţionalism .
CURENTUL LITERAR TRADI Ţ IONALISMUL Fişă de lucru: În grădina GhetsemaniClasa a XII-a de V. VoiculescuProf. Carmen Publicată în vol. Pârgă, 1921Gabriela Ciocăianu
Ghetsimani = în limba ebraică înseamnă ,,locul în care se strivesc măslinele’’; Muntele Măslinilor
Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul - metaforă a destinului, simbol al păcatelor Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul – dimensiunea umană şi cea divinăŞi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna. natura duală a lui Iisus- fiu al omului şi Fiu al Domnului ;O mână nendurată ţinând grozava cupă - o sintagmă metonimică- destinul, hotărârea divinităţii Se cobora-mbiindu-l şi i-o ducea la gură…Şi-o sete uriaşă sta sufletul să-i rupă… - metaforă personificatoare – iminenţa sacrificiuluiDar nu voia s-atingă infama băutură.
În apa ei verzuie jucau sterlici de miere Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă - imagini oximoronice, vizează izbăvirea Dar fălcile-ncleştându-şi, cu ultima putere omenirii de păcateBătându-se cu moartea, uitase de viaţă ! - uitase de viaţa veşnică pe care urma să o dăruiască omenirii prin sacrificiul Său: răstignirea pe cruce;Deasupra, fără tihnă, se frământau măslinii,Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii - un pastel al naturii personificate, aflate în haos, Şi uliii de seară dau roate după pradă. dezordine, prevestind gestul sacrificial al lui Iisus
Cerinţe :
1. Explică titlul poeziei.2. Identifică tema poeziei şi sursele de inspiraţie. 3. Identifică în primul catren metafora, comparaţia şi epitetul cromatic. Explică semnificaţia acestora.4. Identifică şi explică metafora şi epitetele din al doilea catren.5. Interpretează imaginile cromatice şi metaforele din a treia secvenţă poetică.
6. Explică termenul ,,viaţă “ din finalul strofei a treia.7. Interpretează pastelul ( ultimul catren) . Precizează măsura, ritmul şi rima versurilor.
VASILE VOICULESCU – poet tradiţionalist
-poet, prozator şi dramaturg, tradiţionalist prin poezia de inspiraţie religioasă, modern prin sonete, realist şi fantastic în proză şi dramaturgieTeme şi motive din universul poetic : -satul ( universul rustic, viaţa autentic rurală), -peisajele, motivele biblice, ( autohtonizarea lor), îngerul, paradisul pierdut, degradarea lumii patriarhale. Volumele de versuri : Poezii-1916, Din ţara zimbrului – 1918, Pârgă – 1921, Poeme cu îngeri – 1927, Întrezăriri - 1939Volumul postum : ,,Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginară de Vasile Voiculescu’’ (90, în continuarea celor 154, scrise de Shakespeare în 1609) ; Temele volumului: iubirea, arta, timpul, moartea.
Un reprezentant important al tradiţionalismului este Vasile Voiculescu al cărui debut se înscrie în tematica sămănătoristă, aparţinând unui univers rural, marcat de sărbători creştine : ,,Poezii’’(1916). Al doilea volum ,,Din ţara zimbrului’’ inspirat din Primul Război Mondial, se înscrie în tradiţia patriotică a lui Vasile Alecsandri. Abia al treilea volum ,,Pârgă’’ dă contur poeziei sale prin elementele de pastel şi prin miturile biblice. Următoarele volume ,,Poeme cu îngeri’’, ,,Destin’’, ,,Urcuş’’, ,,Întrezăriri’’ îl fac pe poet să depăşească tradiţionalismul romantic de tip sămănătorist şi să se apropie de forma modernă de la gruparea gândiristă. Tema dominantă este cea religioasă iar vocaţia mistică este o constantă a operei sale.
Poezia ,,În grădina Ghetsemani’’, scrisă de Vasile Voiculescu, a fost inclusă în volumul ,,Pârgă’’ apărut în 1921, volum ce marchează reînnoirea expresiei şi spiritualizarea imaginarului poetic voiculescian. Scenele şi motivele biblice vor deveni alegorii ale neliniştii omului în aspiraţia sa spre Dumnezeu.
Sursa de inspiraţie o constituie Evanghelia lui Luca în care se află evocarea unui moment din viaţa lui Iisus : rugăciunea din grădina Ghetsimani . După ,,cina cea de taină’’, în aceeaşi noapte, Iisus merge împreună cu ucenicii săi ,,în Muntele Măslinilor’’ şi le-a zis : ,,rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită’’ şi el s-a îndepărtat de ei ca la o aruncătură de piatră şi îngenunchind se ruga, zicând : ,,Părinte de voieşti treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă. Iar un înger din cer s-a arătat Lui şi-l întărea. Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ. Şi ridicându-se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui şi i-a aflat adormiţi de întristare’’ Rugăciunea lui Iisus are loc înaintea arestării de către soldaţii romani. Voiculescu porneşte de la această scenă biblică din care păstrează majoritatea detaliilor dar insistă asupra frământărilor lui Iisus.
Titlul poeziei trimite la un episod din Noul Testament, ultima noapte a lui Iisus înainte de crucificare . În grădina Ghetsimani, Mântuitorul se roagă până în zorii zilei, într-o stare de purificare şi asceză . Titlul poeziei denumeşte un spaţiu propice meditaţiei, retragerii în sine, rugăciunii, reculegerii ascetice. De aceea spaţiul acesta devine sacru. Poezia transfigurează despărţirea lui Iisus de condiţia sa umană şi
pregătirea pentru moartea care trebuie să răscumpere toate păcatele lumii. Prin titlu se enunţă şi sensul rugăciunii cristice : reculegerea în grădina pământească evocă spaţiul mântuirii, al grădinilor cereşti. Poezia se organizează în jurul elementelor care ţin de natura duală a lui Iisus : om şi fiinţă divină ( fiu al omului şi fiu al Domnului ). Ezitările, teama de moarte, îndoielile şi neliniştea sunt ale omului iar depăşirea momentului şi asumarea destinului ţin de natura divină a lui Iisus. Prima strofă surprinde imaginea iconică a lui Iisus, zbuciumul omenesc, împotrivirea în faţa unui destin care-l înspăimântă. : ,,Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul’’. Paharul reprezintă o metaforă a destinului, simbol al păcatelor şi al izbăvirii. Ezitările şi refuzul asumării destinului sacru ilustrează temeri omeneşti, spaima de suferinţă, de moarte. Natura umană şi divină sunt puse în opoziţie prin figuri de stil : epitetul cromatic ,,sudori de sânge’’ şi comparaţia ,,chipu-i alb ca varul’’. Sudorile de sânge implică ideea de suferinţă, de jertfă iar albul este un simbol al purităţii cereşti. Iisus ştie de calvarul prin care trebuie să treacă şi se află singur în faţa cumplitelor chinuri. Intensitatea durerii capătă proporţii cosmice, întregul univers fiind străbătut de o jale metafizică. În al doilea catren epitetul personificator reflectă destinul care nu poate fi eludat, o responsabilitate care trebuie asumată: ,,o mână nendurată’’. Epitetul , ,sete uriaşă’’simbolizează dorinţa de asumare a destinului, de însuşire a tuturor păcatelor omenirii. In ciuda acesteia Iisus respinge acest ,,pahar’’. Un alt epitet sugestiv este ,, infama băutură’’ care conţine păcatele omenirii ce trebuie răscumpărate prin jertfă. În cea de-a treia strofă apar metafore care vizează esenţa vieţii . Aceste metafore sunt : ,,veninul groaznic’’ şi ,,dulceaţă’’. Epitetul cromatic ,,apa ei verzuie’’ şi epitetul ,,sterlici de miere’’ compun imaginea unei aparenţe înşelătoare, a ispitei . Băutura este ,,infamă’’ conţine ,,venin’’ simbolizând păcatele omenirii dar Iisus simţea că dincolo de această aparenţă se ascunde esenţa bună a firii umane : ,,dulceaţă’’ . Ultimul vers al acestei strofe exprimă ideea că fiind preocupat de lupta cu moartea, Iisus uitase de ,,viaţa’’ veşnică pe care trebuia să o aducă umanităţii prin răstignirea pe cruce : ,, Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă !’’ Ultima strofă este un pastel, natura este personificată şi exprimă prin haos şi dinamism intensitatea suferinţei lui Iisus. Starea de agitaţie a naturii este redată prin sintagmele ,,bătăi de aripi’’, ,,vraiştea grădinii’’ dar şi prin personificarea măslinilor care ,,se frământau’’ şi ,,Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă.’’. Uliii care dau roată după pradă reprezintă o imagine prevestitoare a arestării lui Iisus şi a crucificării lui de către soldaţii romani. Uliii reprezintă un simbol al agresivităţii profane care îl ameninţă pe Iisus. Prin tematica religioasă, prin motive şi prin reinterpretarea unei secvenţe biblice, poezia lui Voiculescu se încadrează în curentul literar tradiţionalism.
Bibliografie recomandată :
1. V. Voiculescu, Poezii, vol. I şi II, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 19682. Vasile Voiculescu interpretat de…ediţie îngrijită de Rodica Pandele, Editura Eminescu, Bucureşti, 19813. Ion Apetroaie, V. Voiculescu, Studiu monografic, Editura Minerva, Bucureşti, 19754. Elena Zaharia Filipaş, Introducere în opera lui Vasile Voiculescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1981
Sensul Tradiţiei, Nichifor Crainic, 1929
Între romanticii noştri europenizanţi din secolul trecut şi ,,intelectualiştii" europenizanţi de azi e o deosebire
ce trebuie precizată. La lumina noilor idei europene, romanticii descopereau poporul românesc. E adevarat că îi
prescriau tratamente politice şi sociale după ultima carte de reţete din Apus, dar în cultură romantismul îi apleca la
izvoarele locale şi-i invăţa să devină autohtoni. Romantismul istoric îi călăuzea spre strămoşi; romantismul poetic,
spre folclor.Europenizanţi în ordinea social-politică, ei erau autohtonizanţi în ordinea creaţiei
literare. ,,Intelectualiştii" de azi reeditează pe plan mintal franţuzomania de altădată. Sunt ,,intelectuali" în măsura în
care sunt franţuzomani; sunt europenizanţi în raport invers cu autohtonismul. Romanticii afirmau poporul şi legenda
naţională; ,,intelectualiştii" tăgăduiesc poporul şi îşi fac din legenda latinistă argumentul anexării lor la cultura
franceză. Ceea ce ei numesc europenism nu e decat franţuzism; ceea ce ei numesc intelectualism şi raţionalism nu e
decât adaptarea la o anumită direcţie din cultura franceză şi totdeodată abdicarea de la autohtonism. Ei se predau
procesului de seducţie exercitat de prestigiul francez şi se socot călări pe planetele văzduhului, când tăgăduiesc ideea
autohtonă şi ideea ortodoxă. Actualizând cu bravură formula d-lui Mihail Dragomirescu ,,de la misticism la
raţionalism’’, au pornit cu pantahuza după contribuţii benevole de orientare. Nevoia unei orientări presupune o stare
de neorientare sau de dezorientare şi se pare că acesta e cazul ,,intelectualiştilor" noştri. La ancheta pe care au
provocat-o în timpul din urmă, s-au putut citi din partea lor răspunsuri de felul acestuia: ,,O spiritualitate nouă ? Nu
este oarecum pretenţios? Spuneţi-mi întâi dacă a existat o spiritualitate veche, o nobleţe spirituală a poporului
românesc, din clipa redeşteptării din întuneric!" Prin urmare, cum n-ar fi existat o spiritualitate veche, tot astfel n-ar
fi existând posibilitatea unei spiritualităţi noi. Deşi exista o ,,clipă a redeşteptării din întuneric", poporul acesta n-ar
fi în stare să trăiască decât după trup, orice posibilitate de viaţă în spirit fiind aprioric tăgăduită şi dacă, totuşi, există
directive ale spiritualităţii lui, aceste directive trebuiesc respinse ca primejdioase intelectualităţii: "Directivele
tradiţionaliste, naţionale şi ortodoxe, înseamnă, prin exces, un atentat la libertatea şi educaţia intelectuală a
generaţiei de azi". Cu sau fără spiritualitate, cu sau fără directive spre o spiritualitate, poporul românesc este
tăgăduit, trebuie să fie tăgăduit. El înfăţişează ,,un atentat la libertatea şi la educaţia intelectuală a generaţiei de azi".
El este în cazul întâi un nimic; în cazul al doilea o primejdie şi atunci, între ,,intelectualiştii" cari vor să
se ,,perfecţioneze" şi intre poporul imperfectibil se impune: ruptura! Presupunând că poporul nu e
definit, ,,duşmanul nostru este indefinitul şi setea cea mare este de a şti". A şti - ce? A şti, poate, să definim
indefinitul? Dar aceasta te-ar obliga să te apleci cercetător asupra realităţilor acestui popor şi înţelesul lor să-l
cristalizezi în linii directive. ,,Intelectualiştii" noştri refuză această trudă şi această demnitate. Un defect fundamental
al acestei categorii de cărturari e lenea de a gândi propriu în raport cu realităţile de la noi. Un spectacol lamentabil
au dat în ziua când au decretat ,,ateismul naţional" fără ca vreunul dintre ei să demonstreze prin vreun semn oarecare
această uşuratică afirmaţie.
Comoditatea e principiul familiar al ,,intelectualiştilor" nu numai în raport cu realitatile romanesti cu care au
ispravit in doua vorbe, dar si in raport cu Occidentul. Setea cea mare este de a sti - zic ei; - dar a sti inseamna pentru
ei a inmagazina lucrurile deja stiute de altii mai inaintati decat noi. "Mergem catre Europa, zice unul. Aceasta este
credinta mea. Ne indreptam spre Apusul Renasterii greco-latine, care constituie titlul principal de glorie a
continentului nostru". Insesi cuvintele lui sunt locuri comune invatate pe dinafara din foiletoanele franceze. Din
aceasta sete de a sti, adica de a repeta ce se stie si ce se scrie in Occident, s-a nascut in publicistica noastra un
fenomen caracteristic: reportajul intelectual.
Miscarea "intelectualista" e de fapt un reportaj ideologic pe cat de ingamfat in aparenta pe atat de modest in
realitate. De la revista de filozofie pana la foiletonul de ziar nu e decat acelasi reportaj de stiri din strainatate,
redactat mai academic sau mai putin academic, dupa natura organului de publicitate. Intelectualul roman e un
reporter intelectual. Prestigiul Occidentului l-a sedus intr-atat incat el reproduce mecanic lucruri de aiurea cu iluzia
unei productii proprii de marca occidentala. Problemele romanesti sunt absente din acest scris reportericesc. Fiindca
din momentul in care ai tagaduit un spirit autohton ti-ai cucerit libertatea de a ignora cu dispret aceste probleme si de
a imbratisa cu iluzie inflacarata "gloria continentului nostru". Prada unui prestigiu seducator, niciodata
"intelectualistii" dunareni nu si-au pus intrebarea: ce adauga ei la gloria continentului nostru? Prin ce si-au cucerit
dreptul de cetateni ideali ai continentului? Si ce crede acest continent despre entuziastii sai reporteri de pe
Dambovita? Ei se imbata de iluzia fumurie a occidentalismului si se grozavesc cu isprava pe care o fac - in cinstea
continentului! - : negarea propriului popor. Dar negarea poporului lor e negarea lor insile si astfel reporterii
intelectuali devin intelectuali-anexe ai unui Occident care, vai, nici macar nu ia act de existenta lor! Afara de cazul
cand, in numele Frantei, d. Maurice de Waleffe, cunoscutul antreprenor de "presa latina" si de frumoasa carne
femeiasca, se indura sa arunce cate o nota buna acestui zel frantuzoman al bucurestenilor.
Sa admitem insa ca reporterii intelectuali si intelectualii-anexe, declarati pentru cultul intelectului si pentru
"plusul de cunoastere cu atribute de inalta inutilitate" (termenii sunt imprumutati din presa franceza), sunt cu
adevarat chinuiti de "setea de a sti si de a-si perfecta imaginea interioara". Aceasta imagine interioara se numeste pe
numele adevarat: chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Dar cum ei resping "transcendentul divin", ar putea sa ne
lamureasca dupa care model isi perfecteaza imaginea interioara? Poate, dupa modelul intr-adevar continental al d-lui
Maurice de Waleffe? Iar aceasta sete de a sti, atat de orgolios afirmata si totusi atat de crud dezmintita prin apriorica
tagaduire a poporului, se poate opune directivelor traditionaliste intr-adevar numai cand ea isi asuma titlul de inalta