ROXANA IONESCU FINANŢE -Manual de studiu individual-
ROXANA IONESCU
FINANŢE
-Manual de studiu individual-
2
CUPRINS
INTRODUCERE
Unitatea de învăţare 1
FINANŢE-PREZENTARE GENERALĂ
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Rezumatul unităţii de învăţare
1.3.1. Rolul şi funcţiile finanţelor publice în economia de piaţă
1.3.2. Principiile impunerii
1.3.3. Elementele tehnice ale impozitelor
1.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învăţare 2
IMPOZITUL PE PROFIT
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Rezumatul unităţii de învăţare:
2.3.1. Noţiuni teoretice privind impozitul pe profit
2.3.2. Metoda de calcul a impozitului pe profit
2.3.3. Precizări specifice impozitului pe profit
2.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învăţare 3
IMPOZITUL PE VENIT
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Rezumatul unităţii de învăţare
3.3.1. Impozitul pe salariu
3.3.2. Impozitul pe veniturile din activităţi independente
3.3.3. Impozitul pe veniturile din pensii
3.3.4. Impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare
3.3.5. Impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren
3.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învăţare 4
ANALIZA FINANCIARĂ A ACTIVITĂŢII UNEI FIRME
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Rezumatul unităţii de învăţare
4.3.1. Prezentarea generală a indicatorilor unei activităţi economice
4.3.2. Indicatorii de echilibru financiar-patrimonial
4.3.3. Indicatorii de rentabilitatea ai activităţii unei societăţi
4.4. Îndrumător pentru autoverificare
3
Răspunsuri la textele de evaluare/autoevaluare
Bibliografie
4
INTRODUCERE
Disciplina Finanţe tratează ansamblul problemelor teoretice, metodologice şi practice
ale ramurii financiare, în contextul problematicilor care privesc economia românească. Este
înscrisă în planul de învăţământ în cadrul disciplinelor cu caracter teoretico-aplicativ ca
urmare a faptului că în prezent firmele româneşti şi persoanele fizice se confruntă cu situaţii
diverse privind taxele şi impozitele care le afectează viaţa şi activitatea economică, iar
managerii firmelor, ca de altfel toţi specialiştii din cadrul acestor instituţii trebuie să identifice
rapid şi corect soluţiile adaptării activităţii lor şi să opereze practic cu metodele, tehnicile şi
instrumentele specifice pentru a obţine rezultate maxime pe o piaţă plină de risc şi
incertitudine.
Pe baza studierii conţinutului concret şi a mecanismului pieţei financiare, cursul îşi
propune generalizarea şi teoretizarea activităţii practice, desprinderea tendinţelor pe care le
manifestă evoluţia finanţelor din România, validarea ştiinţifică a metodelor şi experienţelor
practice din ţara noastră şi pe plan mondial, în vederea creşterii nivelului cantitativ şi calitativ
al activităţii firmelor turistice şi comerciale.
Obiectivele cursului
Obiectivele principale ale manualului sunt: punerea bazelor pregătirii viitorilor specialişti
în domeniul financiar; asigurarea suportului teoretic şi metodologic pentru celelalte discipline
care tratează diferite laturi ale activităţii turistice şi comerciale; asigurarea unei largi informări
bibliografice asupra modului în care se desfăşoară activitatea financiară în cadrul unei firme.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va fi în măsură:
- să identifice termeni, relaţii, procese, să perceapă relaţii şi conexiuni în cadrul
disciplinelor de studiu;
- să utilizeze corect termenii de specialitate din domeniul financiar;
- să definească concepte ce apar la disciplina Finanţe;
- să capete o capacitate de adaptare la noi situaţii apărute pe parcursul studierii disciplinei
Finanţe.
- să realizeze conexiuni între noţiuni specifice domeniului financiar;
- să descrie stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activităţii la disciplina
Finanţe;
- să transpună în practică cunoştinţele dobândite în cadrul cursului;
- să formuleze soluţii de rentabilizare a activităţii unei firme;
- să colaboreze cu specialişti din alte domenii.
Resurse şi mijloace de lucru
Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de
material publicat pe Internet sub formă de sinteze, studii de caz, aplicaţii, necesare întregirii
cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în prezentarea
cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de
antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate.
5
Activităţi tutoriale se pot desfăşura după următorul plan tematic, conform programului
fiecărei grupe:
1. Determinarea impozitului pe profit (1 ora)
2. Determinarea impozitului pe salariu (1 ora)
3. Determinarea indicatorilor de echilibru financiar-patrimonial (1 ora)
4. Surse de finanţare a activităţii (1 ora)
Structura cursului
Cursul este compus din 4 unităţi de învăţare:
Unitatea de învăţare 1. FINANŢE-PREZENTARE GENERALĂ (2 0RE) Unitatea de învăţare 2. IMPOZITUL PE PROFIT (6 0RE) Unitatea de învăţare 3. IMPOZITUL PE VENIT (6 0RE)
Unitatea de învăţare 4. ANALIZA FINANCIARĂ A ACTIVITĂŢII UNEI
FIRME (4 0RE)
Teme de control (TC)
Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea
vor avea următoarele subiecte:
1. Modalităţi de determinare a impozitelor şi taxelor (1 ore)
2. Interpretarea indicatorilor de echilibru financiar-patrimonial (1 ore)
Bibliografie obligatorie:
1. Ionescu-Davidescu Roxana, Penu Daniela, Fiscalitate şi Finanţele întreprinderii.
Aplicaţii, Studii de caz şi teste grilă, Ediţia a V-a revizuită şi adăugită, Ed. Pro
Universitaria, Bucureşti, 2011
2. Bistriceanu Gheorghe, Boajă Minică – “Sistemul fiscal al României”, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2007;
3. Grigorie-Lacriţa Nicolae – “Fiscalitate practică”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti,
2006;
4. Ristea Mihai (coord.)– „Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Editura Universitară,
Bucureşti, 2005;
5. Vintilă Georgeta – “Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale”, Editura Economică, Bucureşti,
2006;
6. Vintilă Georgeta – „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2005;
7. Vintilă Georgeta, Vuţă Mariana – „Gestiunea financiară a întreprinderii: lucrări aplicative
şi studii de caz”, Editura Rolcris, Bucureşti, 2000;
Metoda de evaluare:
Examenul final la această disciplină este un examen scris, sub formă de întrebări grilă,
însă cuprinde atât întrebări grilă cu argumentare, simple (fără argumentare) cât şi din întrebări
deschise sub formă de aplicaţii (rezolvarea unor probleme), ţinându-se cont de participarea la
activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului.
6
Unitatea de învăţare 1
FINANŢE-PREZENTARE GENERALĂ
Cuprins
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Rezumatul unităţii de învăţare
1.3.1. Rolul şi funcţiile finanţelor publice în economia de piaţă
1.3.2. Principiile impunerii
1.3.3. Elementele tehnice ale impozitelor
1.4. Îndrumător pentru autoverificare
1.1. Introducere
Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic
şi social, iar modul concret de manifestare a acestuia se
diferenţiază de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta.
În majoritatea statelor lumii, rolul cel mai important al
impozitelor se manifestă pe plan financiar şi social deoarece
acestea reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor
financiare necesare acoperirii necesităţilor publice.
În plan economic, rolul impozitelor rezidă în faptul că se
folosesc ca pârghii de politica economică, prin intermediul
cărora se pot stimula sau frâna anumite activităţi, zone
(regiuni), consumul anumitor mărfuri şi/sau servicii, relaţiile
comerciale cu exteriorul în ansamblu sau cu anumite ţări.
În plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul
că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei
părţi importante din produsul intern brut (P.I.B.) între grupuri
sociale şi indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice.
Totuşi, efectul major al rolului impozitelor pe plan social îl
constituie creşterea presiunii fiscale globale.
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
- înţelegerea conceptelor cu care operează această ramură
a economiei naţionale;
- stabilirea locului şi importanţei finanţelor în cadrul
economiei naţionale;
- înţelegerea necesităţii şi principiilor impunerii;
- poziţionarea finanţelor publice în contextul actualului
nivel de dezvoltare a economiei româneşti.
7
- înţelegerea modalităţii de stabilire a taxelor şi
impozitelor în România.
Competenţele unităţii de învăţare:
– studenţii vor putea să definească noţiunea de finanţe,
impozit, impunere, noţiunea buget;
– studenţii vor cunoaşte rolului finanţelor şi vor înţelege
astfel utilitatea impunerii;
– studenţii vor putea identifica relaţia dintre buget,
impunere, calitatea vieţii, echitate fiscală.
Timpul alocat unităţii: 2 ore
1.3. Rezumatul unităţii de învăţare
1.3.1. Rolul şi funcţiile finanţelor publice în economia de
piaţă
Repartizarea unei părţi importante din P.I.B., prin
intermediul finanţelor publice, generează anumite efecte utile
pentru întreaga societate, pentru unele grupuri sociale sau
pentru anumite persoane luate în mod individual. Astfel, prin
intermediul finanţelor se derulează acţiuni publice care
urmăresc, printre altele:
sporirea potenţialului economic al ţării;
dezvoltarea economică a unor regiuni rămase în
urmă;
asigurarea forţei de muncă într-o structură socio-
profesională corespunzătoare nevoilor
economiei naţionale;
menţinerea stării de sănătate a populaţiei cât mai
aproape de standardele europene;
ridicarea gradului de cultură al tuturor
membrilor societăţii;
asigurarea condiţiilor pentru instaurarea şi
consolidarea unei democraţii pluripartidiste;
respectarea drepturilor omului şi ale
minorităţilor naţionale;
îndeplinirea riguroasă a angajamentelor asumate
prin tratate, acorduri şi convenţii bi şi
multilaterale;
participarea ţării la diviziunea internaţională a
8
muncii.
De asemenea, impactul finanţelor publice asupra
economiei se manifestă sub forma redistribuirii veniturilor
şi averii în rândurile populaţiei, ca şi ale întreprinzătorilor.
Prelevările de impozite şi taxe de la persoanele fizice şi juridice
la fondurile publice de resurse financiare, se fac cu titlu
definitiv şi nerambursabil şi diferit de la un contribuabil la altul.
Prin urmare, impozitele şi taxele sunt nu numai mijloace de
procurare a resurselor necesare statului, dar şi instrumente
de redistribuire a veniturilor şi averii contribuabililor. Redistribuirea realizată cu ajutorul impozitelor şi taxelor
este urmată de o a doua redistribuire, înfăptuită pe calea
alocaţiilor bugetare, subvenţiilor şi a transferurilor de resurse de
la fondurile publice la diverşi beneficiari, în scopul sprijinirii,
cu prioritate, a celor lipsiţi de posibilităţi materiale sau cu un
potenţial economic redus.
Autorităţile publice folosesc instrumentele financiare şi
pentru a influenţa procesele economice în scopul înlăturării
dezechilibrelor economice. Astfel, în ipostaza de boom, a
ciclului economic, se adoptă măsuri pentru temperarea creşterii
economice, iar în cea de recesiune economică se acordă
facilităţi fiscale pentru asigurarea relansării economice.
De asemenea, în scopul orientării dezvoltării economico-
sociale în direcţia dorită de organele de decizie politică, au fost
create instituţii şi instrumente financiare, au fost adoptate
reglementări şi normative financiare, au fost elaborate tehnici şi
metode financiare de lucru care au fost încorporate în
mecanismul de conducere a economiei. Mai ales după marea
criză economică mondială din perioada 1929-1933, impozitele,
taxele, împrumuturile publice, alocaţiile, subvenţiile şi
transferurile bugetare au devenit instrumente de intervenţie a
statului în economie, alături de preţuri şi tarife, credit şi dobânzi
şi alte categorii specifice economiei de piaţă.
Efectele utile ale acţiunilor sociale, economice şi de altă
natură, finanţate din fondurile publice, nu sunt direct
proporţionale cu efortul cerut de acestea. Chiar mai mult,
greşelile comise de autorităţile publice, însărcinate să
stabilească priorităţile şi opţiunile în satisfacerea nevoilor
sociale pot provoca efecte adverse, ca limitarea progresului
social-economic din cauza orientării lor spre acţiuni ineficiente
sau neconforme cu nevoile reale ale ţării, în perioada
considerată. De aceea perfecţionarea deciziilor financiare ale
autorităţilor publice constituie o preocupare de cea mai mare
actualitate şi importanţă în toate ţările.
Amploarea rolului regulator al autorităţilor publice în
economie diferă de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta.
Intervenţia autorităţilor publice pentru corectarea unor
fenomene economice este contestată de către unii economişti pe
motiv că economia de piaţă se poate autoregla, în timp ce alţii o
9
consideră inevitabilă şi binevenită.
1.3.2. Principiile impunerii
Obiectivele social-economice urmărite prin politica
fiscală, dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor,
constituie elemente esenţiale ale sistemului fiscal şi se
întemeiază pe anumite cerinţe care dau raţionalitate sistemului
fiscal respectiv. Aceste cerinţe sunt cunoscute sub denumirea
de principii ale impunerii şi au fost formulate iniţial, de Adam
Smith, ca maxime sau principii fundamentale ale impunerii.
Potrivit lui Adam Smith (Smith A, Avuţia naţiunilor, vol. II,
Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti,
1965, pag. 242-244), la baza politicii fiscale a statului trebuie să
stea următoarele principii sau maxime:
principiul justeţii impunerii (echităţii fiscale), potrivit
căruia cetăţenii fiecărui stat trebuie să contribuie cu
impozite la acoperirea cheltuielilor publice în funcţie de
veniturile pe care le obţin sub protecţia statului;
principiul certitudinii impunerii, vizează legalitatea
impunerii şi presupune ca mărimea impozitelor datorate de
fiecare persoană să fie certă şi nu arbitrară, iar termenele,
modalităţile de percepere a impozitelor, sumele de plată
trebuie să fie clare şi cunoscute de fiecare plătitor;
principiul comodităţii perceperii impozitelor, potrivit
căruia impozitele trebuie să fie percepute la termenele şi în
modalităţile cele mai convenabile pentru contribuabili;
principiul randamentului impozitelor presupune
încasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli şi totodată
acestea să fie cât mai puţin apăsătoare pentru plătitori.
Maurice Allais, laureat al premiului Nobel pentru
economie în 1988, apreciază că principiile generale ale
fiscalităţii într-o societate liberă sunt următoarele:
individualitatea, potrivit căreia fiscalitatea trebuie să
constituie un mijloc de asigurare deplină a dezvoltării
personalităţii fiecărui cetăţean, conform propriilor sale
aspiraţii;
nediscriminarea, potrivit căreia este necesară promovarea
unor reguli precise, unitare, valabile pentru toţi, astfel ca
impozitele să fie stabilite şi percepute fără discriminări,
indiferent de subiecţii acestora;
impersonalitatea, potrivit căreia sunt preferate impozitele
analitice, aşezate asupra fiecărui bun sau asupra fiecărei
operaţiuni în parte, faţă de cele sintetice, care sunt aşezate
asupra unor aspecte de ansamblu ale activităţii
contribuabililor (cifra de afaceri, capital, venit ş.a.);
neutralitatea impozitelor, potrivit căreia impozitele trebuie
să fie favorabile realizării unei economii cât mai eficiente şi
10
să nu frâneze gestionarea optimă a acesteia;
legitimitatea impozitelor se referă la adoptarea fiscalităţii
în funcţie de natura veniturilor (legitime sau nelegitime);
lipsa arbitrariului presupune perceperea impozitelor
aşezate pe baza unor principii precise, simple şi clare, care
să nu ocazioneze apariţia arbitrariului.
Maximele lui Adam Smith şi principiile lui Maurice
Allais le regăsim cristalizate în ştiinţa finanţelor publice ca:
1. principii de echitate fiscală;
2. principii de politică financiară;
3. principii de politică economică;
4. principii social-politice.
1. Principiile de echitate fiscală presupun impunerea
diferenţiată a veniturilor şi a averii în funcţie de puterea
contributivă a subiectului impozitului. Echitatea fiscală
reprezintă dreptate socială în materie de impozite, iar
respectarea ei presupune îndeplinirea simultană a următoarelor
condiţii:
stabilirea unui minim neimpozabil, adică legiferarea
scutirii de impozit a unui venit minim şi a unei averi care să
permită satisfacerea nevoilor de trai strict necesare (această
condiţie este valabilă numai în cazul impozitelor directe);
sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea
contributivă a fiecărui contribuabil, adică în funcţie de
mărimea veniturilor şi averilor impozabile, de situaţia
personală a subiectului impozitului (singur, căsătorit,
numărul persoanelor aflate în întreţinerea sa, etc.);
la o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei
categorii sociale să fie stabilită în comparaţie cu sarcina
fiscală a altei categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a
unei persoane să fie stabilită în comparaţie cu sarcina altei
persoane din aceeaşi categorie socială;
impunerea să fie generală, adică să cuprindă toţi subiecţii
care realizează venituri dintr-o anumită sursă sau care
posedă un anumit gen de avere, excepţie făcând doar
persoanele care se situează sub un anumit nivel (minimul
neimpozabil).
Măsura respectării acestor principii rezultă din felul în care
se realizează impunerea care, aşa cum am precizat anterior, se
poate efectua în cote fixe şi cote procentuale.
Dintre sistemele de impunere utilizate în practica fiscală
internaţională, cel care permite respectarea, în mare măsură, a
cerinţelor echităţii fiscale, este sistemul bazat pe utilizarea
cotelor progresive compuse.
2. Principiile de politică financiară cuprind cerinţele de ordin
financiar care trebuiesc îndeplinite de orice impozit nou
introdus în practică. Astfel, acesta trebuie să aibă un
randament fiscal ridicat, să fie stabil şi elastic. Pentru ca un impozit nou introdus în practică să aibă un
11
randament fiscal ridicat, se cer a fi îndeplinite mai multe
condiţii, şi anume:
impozitul să aibă un caracter universal, adică
să fie plătit de toate persoanele fizice şi juridice
care obţin venituri din aceeaşi sursă sau deţin
acelaşi gen de avere sau îşi apropie, prin
cumpărare, aceeaşi categorie de bunuri;
universalitatea impozitului presupune, totodată,
ca întreaga materie impozabilă să fie supusă
impunerii;
să nu existe posibilităţi, legale sau nelegale, de
sustragere de la impunere a unei părţi din
materia impozabilă;
cheltuielile aferente asietei impozitului să fie
cât mai reduse. Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul
său nu se modifică de-a lungul întregului ciclu economic. Altfel
spus, randamentul unui impozit nu trebuie să crească pe măsura
sporirii volumului producţiei şi a veniturilor în perioadele
favorabile ale ciclului economic şi nici să se micşoreze în
perioadele nefavorabile ale acestuia.
Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi
adaptat permanent necesarului de venituri al statului, respectiv
dacă se înregistrează o creştere a cheltuielilor bugetare, acesta
să poată fi majorat şi invers. Din practica fiscală internaţională
rezultă că, de cele mai multe ori, elasticitatea impozitului
acţionează în sensul majorării acestuia.
O problemă de politică financiară în materie de impozite o
reprezintă tipul şi numărul de impozite care să fie utilizate
pentru procurarea veniturilor necesare statului. În timp s-au
conturat două concepţii, prima susţinând că un singur impozit
reprezentativ este suficient (aceasta a fost promovată de
fiziocraţi), iar a doua susţinând necesitatea instituirii perceperii
mai multor impozite. Concepţia promovării unui sistem
pluralist de impozite este aplicată în practica fiscală a
majorităţii ţărilor lumii, însă alegerea numărului şi tipului de
impozite utilizate, diferă de la o ţară la alta în funcţie de gradul
de dezvoltare economică, de tradiţii, de rezistenţa anumitor
categorii sociale la introducerea unor impozite noi şi de alte
criterii luate în considerare de către guvernele şi organele
legiuitoare aflate în exerciţiu.
3. Principiile de politică economică vizează utilizarea de către
stat a impozitelor nu numai pentru procurarea veniturilor
necesare acoperirii cheltuielilor publice, ci şi pentru încurajarea
sau restrângerea activităţii din unele domenii, ramuri sau
regiuni economice, pentru reducerea sau creşterea consumului
unei anumite mărfi, pentru extinderea exportului sau
restrângerea importului anumitor bunuri, pentru limitarea
inflaţiei.
12
Astfel, pentru stimularea activităţii unor ramuri sau
subramuri economice, se pot adopta anumite măsuri de ordin
fiscal, cum sunt: reducerea impozitelor indirecte sau scutirea de
la plata acestora pentru mărfurile autohtone, stabilirea unor taxe
vamale ridicate la import, reducerea impozitelor directe stabilite
în sarcina întreprinzătorilor care îşi plasează capitalurile în
ramura sau subramura respectivă, admiterea amortizării
accelerate a capitalului fix din aceste domenii etc.
Consumul anumitor bunuri sau servicii poate fi stimulat
prin diminuarea sau eliminarea impozitelor indirecte care le
grevează sau poate fi restrâns prin majorarea cotelor utilizate
pentru calculul impozitelor indirecte aferente.
Extinderea relaţiilor comerciale cu străinătatea poate fi
stimulată şi prin promovarea unor măsuri fiscale cum sunt:
acordarea unor prime pentru export;
restituirea integrală sau parţială a impozitelor
indirecte aferente mărfurilor exportate;
reducerea taxelor vamale la importul anumitor
mărfuri şi servicii utilizate pentru fabricarea de
produse destinate exportului;
scutirea de taxe vamale a importului unor
mărfuri sau pentru mărfurile provenite din
anumite ţări.
Restrângerea comerţului exterior se poate realiza fie prin
utilizarea unor taxe vamale la import cu caracter protecţionist,
fie prin limitarea accesului în ţară a unor mărfuri prin
intermediul unor contingente cantitative. De asemenea,
contingentele cantitative se pot stabili şi în cazul exportului
unor materii prime, încurajându-se exportul de produse finite.
4. Principiile social-politice ale impunerii se referă la faptul
că, prin politica fiscală promovată, statele urmăresc şi
îndeplinirea unor obiective de natură social-politică. Prin
realizarea acestor obiective, guvernele urmăresc să-şi menţină
încrederea populaţiei în politica pe care o promovează, precum
şi influenţa asupra unor categorii sociale.
În acest scop sunt promovate:
anumite facilităţi fiscale în favoarea
contribuabililor cu venituri reduse sau care au în
întreţinere mai multe persoane fără venituri
proprii (copii, bătrâni);
impozite speciale în sarcina persoanelor
căsătorite care nu au copii şi celibatarilor, pentru
a stimula natalitatea;
impozitele indirecte, care prin mărimea lor,
limitează influenţele negative asupra sănătăţii
oamenilor, a consumului de tutun şi băuturi
alcoolice, etc.
Principiile fiscalităţii în România sunt expres prevăzute în
13
Legea 571/2003 privind Codul fiscal, astfel:
a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele
categorii de investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate,
asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi
străin;
b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice
clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar
termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis
stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată
urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să
poată determina influenţa deciziilor lor de management
financiar asupra sarcinii lor fiscale;
c) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin
impunerea diferită a veniturilor, în funcţie de mărimea
acestora;
d) eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen
lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste
prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile
pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în
vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii
investiţionale majore.
1.3.3. Elementele tehnice ale impozitelor
Realizarea obiectivelor financiare, economice şi sociale
urmărite de către stat, când introduce diferite impozite şi taxe,
este posibilă numai atunci când reglementările fiscale
respective sunt cunoscute şi respectate atât de contribuabili, cât
şi de organele fiscale. De aceea, în legile prin care se instituie
impozite şi taxe se folosesc următoarele elemente tehnice:
subiectul (plătitorul) impozitului;
suportatorul (destinatarul) impozitului;
obiectul impunerii;
sursa impozitului;
unitatea de impunere;
cota impozitului;
asieta fiscală;
termenul de plată.
1. Subiectul (plătitorul) impozitului sau contribuabilul este
persoana fizică sau juridică obligată prin lege să plătească
impozitul.
2. Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care
suportă efectiv impozitul. Astfel, în cazul impozitelor directe,
suportatorul coincide cu subiectul impozitului, iar în cazul
impozitelor indirecte, subiectului impozitului îi revine o
obligaţie formală de a plăti impozitul (T.V.A.-ul, de exemplu),
suportarea efectivă realizându-se de către persoana care
14
cumpără mărfurile sau serviciile a căror vânzare este supusă
impozitelor.
3. Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusă impunerii.
În cazul impozitelor directe, obiect al impunerii poate fi, după
caz, profitul, venitul realizat de o persoană, bunurile mobile şi
imobile, anumite acte şi fapte juridice etc.
În cazul impozitelor indirecte, obiectul impunerii îl constituie
încasările din vânzarea mărfurilor produse în ţară sau provenite
din import, din prestarea anumitor servicii, etc.
Asupra obiectului impunerii se aplică, de regulă, principiul
unicităţii, potrivit căruia un obiect impozabil se impune o
singură dată. Actele normative prevăd obiectul impozabil ca
fiind impersonal, adică trebuie să fie concretizat atât cantitativ
cât şi calitativ, formând astfel baza impozabilă.
Determinarea bazei impozabile presupune două operaţiuni
şi anume:
identificarea obiectului impozabil şi stabilirea
naturii acestuia (determinarea calitativă);
evaluarea (măsurarea şi exprimarea valorică)
obiectului impozabil pe o anumită perioadă de
timp (determinarea cantitativă).
Mărimea impozitului de plată depinde în mod direct de
stabilirea corectă a bazei impozabile, care se exprimă în unităţi
băneşti, iar uneori în unităţi de măsură fizice (kg, bucăţi, ha
etc.).
4. Sursa impozitului indică din ce anume se plăteşte impozitul,
respectiv din venit sau din avere. Ca sursă a impozitului,
veniturile apar sub forma salariului, profitului, dividendelor,
rentei, în timp ce averea se prezintă sub formă de bunuri
mobile, imobile sau de capital (ca expresie a acţiunilor emise de
societăţile comerciale sau a altor hârtii de valoare tranzacţionate
prin bursele de valori).
În cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide,
întotdeauna, cu sursa. În schimb, în cazul impozitelor pe avere,
nu întotdeauna există o asemenea coincidenţă, deoarece, de
regulă, impozitul se plăteşte din venitul realizat de pe urma
averii respective şi numai acesta diminuează substanţa averii
propriu-zise. De exemplu, în cazul impozitului pe clădiri,
obiectul impozabil îl constituie valoarea clădirilor, procesul
economic de utilizare a clădirilor, iar sursa impozitului pe
clădiri o constituie alte venituri realizate de proprietarul
clădirilor respective.
5. Unitatea de impunere reprezintă unitatea de măsură prin
care se exprimă mărimea obiectului impozabil şi are fie o
expresie monetară (în cazul impozitelor pe venit), fie o expresie
fizico-naturală (m2, ha, kg, bucăţi, ş.a.) în cazul impozitelor pe
avere.
6. Cota impozitului (sau cota de impunere) reprezintă mărimea
impozitului stabilită pentru fiecare unitate de impunere. Altfel
15
spus, cota de impunere este suma sau procentul care se aplică
asupra bazei impozabile pentru determinarea impozitului.
În funcţie de natura venitului impozabil şi categoriile de
plătitori, cotele de impunere se grupează în:
cote fixe (în sumă fixă, forfetară);
cote procentuale.
Cotele fixe de impunere sunt stabilite în sumă fixă,
independent de mărimea venitului impozabil, de averea sau
situaţia plătitorului. Aceste cote se folosesc atunci când bazele
impozabile sunt exprimate în unităţi naturale, ca de exemplu la
calcularea impozitului agricol în sumă fixă pe hectar, la
determinarea impozitului pe terenurile acoperite de construcţii
şi neacoperite (sub formă de cotă fixă pe m2), la calcularea
taxelor asupra mijloacelor de transport etc.
Cotele procentuale de impunere se aplică numai bazelor
impozabile exprimate valoric şi pot fi:
*proporţionale;
*progresive:
- orizontale;
- verticale: simple sau compuse
*regresive.
Cotele proporţionale de impunere sunt cele al căror procent
rămâne constant, indiferent de mărimea obiectului impozabil,
iar dacă se face raportul între impozitul rezultat prin aplicarea
lor şi venitul impozabil, proporţia rămâne nemodificată (cota de
16% aplicată asupra profitului impozabil, cota de 3% aplicată
asupra venitului microîntreprinderilor, etc.).
Cotele progresive de impunere cresc pe măsura creşterii
venitului impozabil, fie intr-un ritm constant, fie într-un ritm
variabil. Ele pot să opereze atât orizontal, cât şi vertical. În
cazul progresivităţii orizontale, la venituri impozabile egale
ca mărime, cota de impozit este diferită în funcţie de natura
venitului impozabil şi de categoriile de plătitori. În cazul
progresivităţii verticale, cota de impozit creşte pe măsura
creşterii veniturilor, precum şi în funcţie de natura venitului
impozabil şi de categoriile de plătitori.
La rândul lor, cotele progresive verticale sunt simple (globale)
şi compuse (pe tranşe).
În cazul cotelor progresive simple, procentul de impunere
aferent tranşei superioare a venitului impozabil se aplică
întregului venit impozabil realizat de către plătitor.
Cotele progresive compuse (pe tranşe) se determină separat,
prin aplicarea asupra fiecărei tranşe, a unui anumit procent, iar
pentru obţinerea impozitului total de plată, fiind necesară
însumarea impozitelor aferente fiecărei tranşe.
Cotele regresive de impunere se diminuează pe măsura
creşterii nivelului impozabil, în scopul avantajării plătitorului.
7. Asieta fiscală exprimă modul de aşezare a impozitelor şi
include totalitatea măsurilor luate de organele fiscale pentru
16
identificarea subiecţilor impozabili, stabilirea mărimii materiei
impozabile şi a cuantumului impozitelor datorate statului.
Asieta constată existenţa unei creanţe fiscale a statului şi
creează obligaţia de plată a impozitelor în sarcina
contribuabililor. Stingerea acestei obligaţii fiscale poarta
denumirea de lichidare şi se face, de regulă, prin încasarea
impozitului.
8. Termenele de plată indică data până la care impozitul
trebuie plătit. Termenele de plată sunt precizate în fiecare act
normativ instituitor de venituri bugetare. La fixarea termenelor
de plată se au în vedere:
perioadele de realizare a veniturilor din care se
plătesc impozitele;
necesitatea alimentării permanente a bugetului
statului cu resurse financiare;
dimensionarea optimă a sumelor datorate
statului de către contribuabili.
Termenele de plată au caracter imperativ, iar neachitarea
impozitelor până la termenele stabilite prin lege, atrage după
sine obligaţia contribuabililor de a plăti şi dobânzi şi penalităţi
de întârziere sau sunt sancţionaţi sub formă de popriri pe salarii,
sechestrarea unor bunuri de valoare identică cu suma
impozitului datorat, vânzarea acestora prin licitaţie.
În afara celor opt elemente tehnice prezentate anterior,
actul legal de instituire a unui impozit trebuie să mai cuprindă:
autoritatea şi beneficiarul impozitului;
posibilitatea impozitului;
facilităţile fiscale acordate;
sancţiunile aplicabile şi căile de contestaţie (sau
de atac).
Autoritatea impozitului reprezintă puterea publică care
instituie impozitul, la care se adaugă organele care aşază şi
percep în mod efectiv impozitul. În virtutea dreptului de
suveranitate fiscală al fiecărui stat, această autoritate se
stabileşte prin Constituţie. În România, dreptul de a institui
impozite îl are Parlamentul şi în anumite condiţii consiliile
locale sau judeţene. În statele federative, suveranitatea fiscală
se exercită atât la nivelul fiecărui stat component al federaţiei,
cât şi la nivel federal. De regulă, încasarea impozitelor se
realizează printr-un singur aparat administrativ, pentru a se
reduce cheltuielile cu administrarea acestora.
Beneficiarul impozitului poate fi bugetul constituit la nivelul
centralizat al statului (federaţiei), bugetele comunităţilor locale,
bugetele unor fonduri speciale sau bugetele unor instituţii
publice, după caz.
Posibilitatea impozitului evidenţiază capacitatea economică a
contribuabililor de a plăti impozitele, precum şi baza de calcul
luată în considerare pentru stabilirea mărimii impozitului.
17
Facilităţile fiscale aferente impozitului se pot concretiza,
după caz, în:
exonerări pentru anumite categorii de subiecţi;
perioade de scutire;
reduceri de impozite;
reduceri sau scutiri de dobânzi şi penalităţi;
eşalonarea plăţii impozitelor şi/sau dobânzilor şi
penalităţilor pe anumite perioade de timp;
restituiri de impozite.
Sancţiunile aplicabile au drept scop întărirea responsabilităţii
contribuabililor în ce priveşte stingerea obligaţiilor fiscale, în
favoarea beneficiarului, la termenele stabilite. În funcţie de
natura abaterii constatate de organele de control, acestea pot fi,
în cazul constatării unor contravenţii, sub formă de:
amenzi;
dobânzi şi penalităţi de intârziere;
popriri asupra unor venituri;
confiscarea unor bunuri;
sechestrarea unor bunuri şi vânzarea acestora
prin licitaţie.
În cazul evaziunii fiscale frauduloase sau a altor abateri
grave se retrage autorizaţia de funcţionare şi/sau se declanşează
procedura de urmărire penală.
Căile de contestaţie se referă la modalităţile prin care
contribuabilii pot ataca actele de impunere sau de sancţionare
ale organelor de control.
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unităţii de învăţare 1
Impactul finanţelor publice asupra economiei se manifestă sub forma redistribuirii
veniturilor şi averii în rândurile populaţiei, ca şi ale întreprinzătorilor. Prelevările de impozite
şi taxe de la persoanele fizice şi juridice la fondurile publice de resurse financiare, se fac cu
titlu definitiv şi nerambursabil şi diferit de la un contribuabil la altul. Prin urmare, impozitele
şi taxele sunt nu numai mijloace de procurare a resurselor necesare statului, dar şi instrumente
de redistribuire a veniturilor şi averii contribuabililor.
Redistribuirea realizată cu ajutorul impozitelor şi taxelor este urmată de o a doua
redistribuire, înfăptuită pe calea alocaţiilor bugetare, subvenţiilor şi a transferurilor de resurse
de la fondurile publice la diverşi beneficiari, în scopul sprijinirii, cu prioritate, a celor lipsiţi
de posibilităţi materiale sau cu un potenţial economic redus.
Principiile impunerii sunt:
principiul justeţii impunerii (echităţii fiscale)
principiul certitudinii impunerii
18
principiul comodităţii perceperii impozitelor
principiul randamentului impozitelor Maurice Allais, laureat al premiului Nobel pentru economie în 1988, apreciază că
principiile generale ale fiscalităţii într-o societate liberă sunt următoarele:
individualitatea
nediscriminarea
impersonalitatea
neutralitatea impozitelor
legitimitatea impozitelor
lipsa arbitrariului
Elemente tehnice ale impozitelor sunt:
subiectul (plătitorul) impozitului;
suportatorul (destinatarul) impozitului;
obiectul impunerii;
sursa impozitului;
unitatea de impunere;
cota impozitului;
asieta fiscală;
termenul de plată.
Concepte şi termeni de reţinut
impunere;
impozit;
cotă de impunere;
buget;
redistribuire a resurselor;
fiscalitate;
prelevare;
echitate fiscală.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Care este rolul şi locul finanţelor publice în economia unei ţări?
2. Care sunt principiile impunerii?
Teste de evaluare/autoevaluare
19
1. Data până la care impozitul trebuie plătit reprezintă:
a) termenul de plată
b) aseitatea fiscală
c) cota impozitului
d) unitatea de impunere
2. Impunerea diferită a veniturilor, în funcţie de mărimea acestora, defineşte:
a) eficienţa impunerii
b) certitudinea impunerii
c) consumul
d) echitatea fiscală
Bibliografie obligatorie
1. Moşteanu T, Buget şi trezorerie publică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1997
2. Moşteanu T, Finanţe publice, note de curs şi seminar, Ed. Tribuna Economică,
Bucureşti, 2002
3. Văcărel I, Finanţe publice, Ed. a IV a, E.D.P., Bucureşti, 2003
4. Văcărel I, Politici fiscale şi bugetare în România, Ed. Expert, Bucureşti, 2000
5. Lege privind Codul fiscal, nr. 571/2003, M.O. nr.927/2003
6. H.G. pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, nr. 44/2004, M.O. nr. 112/2004
7. www.bnr.ro
8. www.mfinante.ro
20
Unitatea de învăţare 2
IMPOZITUL PE PROFIT
Cuprins
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3. Rezumatul unităţii de învăţare:
2.3.1. Noţiuni teoretice privind impozitul pe profit
2.3.2. Metoda de calcul a impozitului pe profit
2.3.3. Precizări specifice impozitului pe profit
2.4. Îndrumător pentru autoverificare
2.1. Introducere
Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a
cărui apariţie este legată de existenţa statului şi a banilor. De la
apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, în
funcţie de dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile
publice acceptate în fiecare stat. Informaţii despre impozitele,
taxele şi cheltuielile publice din antichitate provin, în special,
din istoria statelor antice, grec şi roman.
În Grecia Antică erau considerate publice cheltuielile pentru
organele de conducere ale statului, pentru întreţinerea şi dotarea
forţelor armate şi de ordine publică, pentru construirea şi
înarmarea corăbiilor de război, pentru temple, serbări religioase
şi distracţii publice, pentru construirea de drumuri şi lucrări de
utilitate comunală. Pentru acoperirea cheltuielilor publice se
foloseau atât resursele domeniale, obţinute prin exploatarea
unor bogăţii naturale aflate în patrimoniul statului (cum ar fi, de
pildă, minele de argint, carierele de marmură), cât şi diferitele
impozite ordinare şi extraordinare (cum ar fi, de exemplu,
impozitul pe terenuri, pe veniturile meseriaşilor, taxele pentru
vânzarea în piaţă a produselor agricole, impozitul extraordinar
pe veniturile cetăţenilor bogaţi perceput în timp de război, ca o
îndatorire de onoare a acestor cetăţeni).
În statul roman antic, în toate etapele evolutive,
principalul impozit a fost tributum. Iniţial, acest impozit era
perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, fie pe
valoarea pământului stăpânit în mod individual, fie ca zecime
din produsul brut obţinut. Ulterior, tributum a fost generalizat şi
permanentizat, el fiind perceput obligatoriu de la toţi cetăţenii
statului roman care deţineau proprietăţi imobiliare şi, mai
21
târziu, bunuri mobile. În afara acestui impozit, se mai
percepeau un impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit
pe meşteşuguri şi, temporar, un impozit datorat de celibatari şi
un impozit pe numărul sclavilor.
În Evul Mediu, datorită dezvoltării organizării statale,
impozitul trebuia să finanţeze o administraţie tot mai complexă.
Astfel, în Anglia, favorizată de conjunctura că era o ţară cu
puţine frământări sociale, prin Magna Charta Libertatum, din
1215, s-a interzis instituirea impozitelor de către monarhi fără
aprobarea poporului. Alături de impozitul perceput
proprietarilor de pământ în funcţie de venitul obţinut prin
exploatarea proprie şi în arendă, în Anglia secolului al XIII-lea
şi în cele următoare se mai percepeau impozit pe venit
diferenţiat pentru nobili, clerici şi ţărani, impozite pe clădiri, pe
veniturile meşteşugarilor, impozite incluse în preţurile de
vânzare ale sării, cărbunilor, pieilor şi altor bunuri.
În Principatele Române şirul mare al dărilor ordinare
includeau birul aşezat ca „cislă” asupra localităţilor şi perceput
cu denumirea de „sferturi”, văcăritul, vinăritul, tutunăritul,
oieritul ş.a. Acestora li s-au adăugat dări extraordinare, cum
erau ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului,
ajutorinţele ş.a. Deseori, stabilirea şi perceperea acestor dări
erau arbitrare şi abuzive.
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
- înţelegerea conceptelor cu care operează impozitul pe
profit;
- identificarea principalelor venituri impozabile;
- stabilirea locului şi importanţei impozitului pe profit în
cadrul economiei naţionale;
- utilitatea determinării impozitului în continuitatea
activităţii agenţilor economici.
Competenţele unităţii de învăţare:
– studenţii vor putea să definească noţiunea de profit,
profit impozabil, cheltuieli;
– studenţii vor cunoaşte modalitatea de calcul a
impozitului şi vor înţelege astfel rolul şi utilitatea
acestuia în desfăşurarea activităţii comerciale;
– studenţii vor putea identifica relaţia dintre profit,
impozit, investiţie, venituri.
Timpul alocat unităţii: 6 ore
22
2.3. Rezumatul unităţii de învăţare
2.3.1. Noţiuni teoretice privind impozitul pe profit
Impozitul pe profit este plătit de către:
- persoanele juridice române;
- persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin
intermediul unui sediu permanent în România;
- persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente
care desfăşoară activitate în România printr-o asociere fără
personalitate juridică;
- persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau
în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau
din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o
persoană juridică română;
- persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice
române, pentru veniturile realizate atât în România, cât şi în
străinătate din asocieri fără personalitate juridică;
- persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate
potrivit legislaţiei europene [art. 13].
Cotele de impunere:
☺ cota de impozit pe profit aplicată asupra profitului
impozabil este de 16% [art. 17];
☺ contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura
barurilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau
pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care
realizează aceste venituri în baza unui contract de
asociere, şi la care impozitul pe profit datorat este mai
mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la
plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri
înregistrate [art. 181, al.1];
☺ dacă un agent economic realizează venituri mai mici de
100.000 euro anual, cota de impozit pe venit aplicată
asupra venitului realizat de agentul economic este de
3%.
2.3.2. Metoda de calcul a impozitului pe profit
Metoda de calcul a impozitului pe profit este stabilită
universal de prevederile codului fiscal.
Profit contabil = venituri totale – cheltuieli totale
1 Modificat prin O.G. nr. 83/2004
23
Unde:
CI0 = capital împrumutat la începutul anului;
CI1 = capital împrumutat la sfârşitul anului;
CP0 = capital propriu la începutul anului;
CP1 = capital propriu la sfârşitul anului.
Venituri impozabile:
- venituri din exploatare: venituri din vânzarea mărfurilor;
venituri din vânzarea produselor finite; venituri din
vânzarea semifabricatelor; venituri din vânzarea produselor
reziduale; venituri din lucrări executate şi servicii prestate;
venituri din studii şi cercetări; venituri din redevenţe, locaţii
de gestiune şi chirii; etc.
- venituri financiare: venituri din imobilizări financiare;
venituri financiare pe termen scurt; venituri din creanţe
imobilizate; venituri din diferenţe de curs valutar; venituri
din dobânzi, etc.
- venituri extraordinare: venituri din subvenţii pentru
Profit impozabil = venituri totale – cheltuieli totale – venituri
neimpozabile + cheltuieli nedeductibile
Impozitul pe profit = cota de impozit pe profit * profit impozabil
Profitul net = profit contabil – impozit pe profit
Baza de calcul = venituri impozabile – (che aferente veniturilor
pentru determinarea impozabile - cheltuieli de protocol - che cu
cheltuielilor de protocol impozitul pe profit)
Cheltuieli de protocol = 2% * Baza de calcul pentru determinarea
deductibile cheltuielilor de protocol
Cheltuieli sociale deductibile = 2% * cheltuielile de personal
Grad de îndatorare a capitalului =
2
CPCP2
CICI
10
10
24
evenimente extraordinare şi altele similare.
Venituri neimpozabile:
- dividende primite de la o persoană juridică română;
- diferenţe favorabile de valoare a titlurilor de participare,
înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor
sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se
deţin titluri de participare, precum şi diferenţele de valoare
a investiţiilor financiare pe termen lung, reprezentând
acţiuni deţinute la societăţi afiliate, titluri de participare şi
investiţii deţinute ca imobilizări, înregistrate astfel potrivit
reglementărilor contabile;
- veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a
acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea
provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere,
veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile,
precum şi veniturile din restituirea sau anularea unor
dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere pentru care nu s-a
acordat deducere;
- veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri sau
memorandumuri aprobate prin acte normative [art. 202].
Cheltuieli deductibile:
- cheltuieli de exploatare: cheltuieli cu materii prime;
cheltuieli cu materiale consumabile; cheltuieli cu materiale
auxiliare; cheltuieli privind mărfurile; cheltuieli privind
energia şi apa; cheltuieli cu personalul; etc;
- cheltuieli financiare: cheltuieli din diferenţe de curs valutar;
cheltuieli privind dobânzile; etc;
- cheltuieli extraordinare: cheltuieli privind calamităţile şi
alte evenimente extraordinare.
Cheltuieli nedeductibile:
- cheltuieli proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit
datorat, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii
precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele pe
profit sau pe venit plătite în străinătate;
- dobânzile sau majorările de întârziere, amenzile,
confiscările şi penalităţile de întârziere datorate către
autorităţile române/străine;
- cheltuieli înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un
document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă
dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după
caz, potrivit normelor;
- cheltuieli cu taxa pe valoare adăugată aferentă bunurilor
acordate salariaţilor sub forma unor avantaje în natură, dacă
valoarea acestora nu a fost impozitată prin reţinere la sursă;
- cheltuieli cu primele de asigurare plătite de angajator, în
2 Modificat prin Legea nr. 343/2006
25
numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile
salariale ale angajatului;
- cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile, cu excepţia
veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a
acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea
provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum
şi veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;
- cheltuieli de sponsorizare şi/sau mecenat, cheltuieli privind
bursele private etc. [art. 21, al. 4].
Cheltuieli cu deductibilitate limitată:
- cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată
asupra diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor
impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor
impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi
cheltuielile cu impozitul pe profit;
- suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată
salariaţilor pentru deplasări în România şi în străinătate, în
limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile
publice;3
- cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%,
aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului
(ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru înmormântare,
ajutoarele pentru boli grave sau incurabile şi protezele,
cheltuieli pentru funcţionarea corespunzătoare a unor
activităţi sau unităţi aflate în administrarea contribuabililor:
grădiniţe, creşe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor
profesionale şi al accidentelor de muncă până la internarea
într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, etc.). În
cadrul acestei limite, pot fi deduse şi cheltuielile
reprezentând: tichete de creşă acordate de angajator în
conformitate cu legislaţia în vigoare, cadouri în bani sau în
natură oferite copiilor minori şi salariaţilor, cadouri în bani
sau în natură acordate salariatelor, costul prestaţiilor pentru
tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii
proprii care au suferit pierderi în gospodărie şi contribuţia la
fondurile de intervenţie ale asociaţiei profesionale a
minerilor, ajutorarea copiilor din şcoli şi centre de
plasament.
- cheltuielile cu dobânda şi diferenţele de curs valutar, etc.
[art. 21, al. 3].
2.3.3. Precizări specifice impozitului pe profit
contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau mecenat,
potrivit prevederilor Legii nr.32/1994 privind sponsorizarea şi
ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002 precum şi cei care acordă
3 Modificat prin Legea nr. 343/2006
26
burse private, scad din impozitul pe profit datorat sumele
aferente, dacă totalul acestor cheltuieli îndeplineşte cumulativ
următoarele condiţii:
- este în limita a 3‰ din cifra de afaceri;
- nu depăşeşte mai mult de 20% din impozitul pe profit
datorat [art. 21, al. 4].
În limitele respective se încadrează şi cheltuielile de
sponsorizare a bibliotecilor de drept public, în scopul
construcţiei de localuri, al dotărilor, achiziţiilor de tehnologie a
informaţiei şi de documente specifice, finanţării programelor de
formare continuă a bibliotecarilor, schimburilor de specialişti, a
burselor de specializare, a participării la congrese
internaţionale.
rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5%
aplicată asupra profitului contabil, înainte de determinarea
impozitului pe profit, din care se scad veniturile neimpozabile
şi se adaugă cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, până
ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris
şi vărsat sau din patrimoniu, după caz, potrivit legilor de
organizare şi funcţionare [art. 22, al. 1].
provizioanele constituite în limita unui procent 30%
începând cu data de 1 ianuarie 2006 din valoarea creanţelor
asupra clienţilor, înregistrate de către contribuabil, sunt
deductibile dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004;
- sunt neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270 de
zile de la data scadenţei;
- sunt datorate de o persoană care nu este persoană
afiliată contribuabilului;
- au fost incluse în veniturile impozabile ale
contribuabilului [art. 22, al. 1].
Art.23, al.1 şi 2: cheltuielile cu dobânzile sunt integral
deductibile în cazul în are gradul de îndatorare a capitalului este
mai mic sau egal cu trei. În cazul în care gradul de îndatorare a
capitalului este peste trei, cheltuielile cu dobânzile sunt
nedeductibile. Dobânzile şi pierderile din diferenţe de curs
valutar, în legătură cu împrumuturile obţinute direct sau
indirect de la bănci internaţionale de dezvoltare şi organizaţii
similare, menţionate în norme, şi cele care sunt garantate de
stat, cele aferente împrumuturilor obţinute de la instituţiile de
credit române sau străine, instituţii financiare nebancare, de la
persoanele juridice care acordă credite potrivit legii, precum şi
cele obţinute în baza obligaţiunilor admise la tranzacţionare pe
o piaţă reglementată nu intră sub incidenţa prevederilor acestui
articol [art.23, al.4]. În cazul împrumuturilor obţinute de la alte
entităţi, cu excepţia celor prevăzute la art.23, al.4, dobânzile
27
deductibile sunt limitate la: nivelul ratei dobânzii de referinţă a
Băncii Naţionale a României, corespunzătoare ultimei luni de
trimestru, pentru împrumuturile în lei; pentru împrumuturile în
valută se ţine cont de nivelul ratei dobânzii anuale, care se
actualizează prin hotărâre a Guvernului.
pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe
profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în
următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va
efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de
plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în
vigoare din anul înregistrării acestora [art. 26].
Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi
organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe
profit pentru următoarele tipuri de venituri:
- cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor;
- contribuţii băneşti sau în natură ale membrilor şi
simpatizanţilor;
- taxele de înregistrare potrivit legislaţiei în vigoare;
- donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare;
- veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;
- venituri realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente
de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări,
tombole, conferinţe, utilizate în scop social sau profesional,
potrivit statutului acestora;
- venituri obţinute din reclamă şi publicitate, realizate de
organizaţiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de
organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetării
ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de
camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi
organizaţiile patronale;
- venituri realizate din despăgubiri de la societăţile de
asigurare pentru pagubele produse la activele corporale
proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea
economică, etc. [art.15, al.2].
Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi
organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe
profit şi pentru venituri din activităţi economice realizate până
la nivelul echivalentului în lei a 15000 euro, într-un an fiscal,
dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata
impozitului pe profit.
28
2.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unităţii de învăţare 2
Impozitul pe profit este plătit de către:
- persoanele juridice române;
- persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent în România;
- persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în
România printr-o asociere fără personalitate juridică;
- persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi
imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute
la o persoană juridică română;
- persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile
realizate atât în România, cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică;
- persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene [art.
13].
Cotele de impunere:
☺ cota de impozit pe profit aplicată asupra profitului impozabil este de 16% [art. 17];
☺ contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, discotecilor,
cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste
venituri în baza unui contract de asociere, şi la care impozitul pe profit datorat este
mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5%
aplicat acestor venituri înregistrate [art. 18, al.1];
☺ contribuabilii, cu excepţia celor prevăzuţi la art.18 al.1, la art.13 lit.c-e, art.15 şi 38, în
cazul cărora impozitul pe profit este mai mic decât suma impozitului minim pentru
tranşa de venituri totale corespunzătoare, prevăzute la art. 18 al.3, sunt obligaţi la plata
impozitului la nivelul acestei sume.
29
Venituri impozabile:
- venituri din exploatare: venituri din vânzarea mărfurilor; venituri din vânzarea produselor
finite; venituri din vânzarea semifabricatelor; venituri din vânzarea produselor reziduale;
venituri din lucrări executate şi servicii prestate; venituri din studii şi cercetări; venituri
din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii; etc.
- venituri financiare: venituri din imobilizări financiare; venituri financiare pe termen scurt;
venituri din creanţe imobilizate; venituri din diferenţe de curs valutar; venituri din
dobânzi, etc.
- venituri extraordinare: venituri din subvenţii pentru evenimente extraordinare şi altele
similare.
Concepte şi termeni de reţinut
profit;
venituri neimpozabile;
cheltuieli deductibile;
cheltuieli nedeductibile;
cheltuieli parţial deductibile;
profit impozabil;
provizioane;
rezerva legală.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Care este rolul impozitului pe profit?
2. Cine plăteşte impozit pe profit?
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Persoanele juridice străine care realizează venituri din proprietăţi imobiliare situate
în România sunt obligate la plata impozitului pe profit:
a) lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare;
b) trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului;
c) semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului;
d) anual, până la data de 15 inclusiv a lunii anului următor;
e) anual, până la data de 25 inclusiv a lunii anului următor.
2. Profitul impozabil reprezintă:
a) venituri totale – cheltuieli totale + venituri neimpozabile – cheltuieli nedeductibile;
b) venituri totale – cheltuieli totale;
30
c) profit contabil – venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile;
d) profit contabil + venituri neimpozabile – cheltuieli nedeductibile;
e) profit contabil – venituri neimpozabile.
Bibliografie obligatorie
1. Ionescu-Davidescu Roxana, Penu Daniela, Fiscalitate şi Finanţele întreprinderii.
Aplicaţii, Studii de caz şi teste grilă, Ediţia a V-a revizuită şi adăugită, Ed. Pro
Universitaria, Bucureşti, 2011
2. Mosteanu T, Buget şi trezorerie publică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1997
3. Moşteanu T, Finanţe publice, note de curs şi seminar, Ed. Tribuna Economică,
Bucureşti, 2002
31
Unitatea de învăţare 3
IMPOZITUL PE VENIT
Cuprins
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3. Rezumatul unităţii de învăţare
3.3.1. Impozitul pe salariu
3.3.2. Impozitul pe veniturile din activităţi independente
3.3.3. Impozitul pe veniturile din pensii
3.3.4. Impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare
3.3.5. Impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren
3.4. Îndrumător pentru autoverificare
3.1. Introducere
În decursul timpului, impozitele directe au evoluat odată
cu dezvoltarea economiei, ele stabilindu-se pe diferite obiecte
materiale, genuri de activităţi, pe venituri sau pe averi. Fiind
individualizate, impozitele directe constituie cea mai veche
formă de impunere. Deşi s-au practicat şi în orânduirile
precapitaliste, o diversificare şi extindere au cunoscut abia în
capitalism. În primele decenii ale secolului al XX-lea,
impozitele aşezate pe obiecte, materiale şi genuri de activităţi
(adică impozitele de tip real) au fost înlocuite treptat cu
impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, rentă)
sau pe avere (mobiliară sau imobiliară), adică cu impozite de
tip personal.
Începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea,
datorită creşterii continue a cheltuielilor publice, sporul de
venituri realizat de stat prin introducerea impozitelor
personale nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel
încât s-a recurs şi la impunerea indirectă. Deoarece impozitele
directe sunt nominative, reglementate în funcţie de mărimea
venitului sau a averii şi au termene de plată stabilite şi
cunoscute în anticipaţie, ele sunt preferabile faţă de
impozitele indirecte.
Forma de bază a impozitelor personale, impozitele pe
venit, au fost introduse în perioada când s-a înregistrat o
diferenţiere suficientă a veniturilor realizate de diferite
categorii sociale. Practic, introducerea acestor impozite a fost
posibilă când muncitorii şi funcţionarii realizau venituri sub
32
forma salariilor, când industriaşii, comercianţii şi bancherii
realizau venituri sub forma profitului, iar proprietarii funciari
sub forma rentei.
În calitate de subiecte ale impozitului pe venit apar atât
persoanele fizice, cât şi cele juridice care realizează venituri
din diferite surse.
3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de
învăţare Obiectivele unităţii de învăţare:
- înţelegerea conceptelor cu care operează impozitele
pe venit;
- identificarea principalelor tipuri de impozit pe venit;
- stabilirea locului şi importanţei impozitelor pe venit
în cadrul veniturilor bugetare;
- determinarea modului de reţinere a impozitului pe
salariu.
Competenţele unităţii de învăţare:
– studenţii vor putea să definească noţiunea de venit
din salariu, venit din activităţi independente, venit din
pensii;
– studenţii vor cunoaşte destinaţia anumitor sume din
veniturile obţinute de persoanele fizice şi vor înţelege
astfel importanţa determinărilor fiscale;
– studenţii vor putea identifica relaţia dintre venit net,
venit brut, impozit pe venit.
Timpul alocat unităţii: 6 ore
3.3. Rezumatul unităţii de învăţare
3.3.1. Impozitul pe salariu
Definiţie
Veniturile din salarii cuprind toate veniturile în bani
şi/sau în natură (se calculează contravaloarea în lei), care
sunt obţinute de o persoană fizică angajată în baza unui
contract individual de muncă sau a unui statut special
prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă,
33
de denumirea veniturilor sau sub forma sub care acestea
se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitatea
temporară de muncă.
Veniturile salariale se referă şi la indemnizaţiile din
activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate
publică sau indemnizaţii din activităţi desfăşurate ca urmare a
unei funcţii de demnitate publică; indemnizaţii din activităţi
desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul
persoanelor juridice fără scop patrimonial; drepturile de soldă
lunară, indemnizaţiile, primele, premiile, sporurile şi alte
drepturi ale personalului militar; sumele primite de membrii
fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie
publică, etc.
Sume care nu sunt considerate venituri salariale şi nu
sunt impozabile:
- ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru
pierderile din gospodăriile proprii ca urmare a
calamităţilor naturale, ajutoarele pentru boli grave şi
incurabile, ajutoarele pentru naşteri;
- cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minor ai
angajaţilor cu ocazia zilei de 1 iunie, Paştelui, Crăciunului şi
a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, cadourile
oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie, cu condiţia ca
valoarea cadoului oferit să nu depăşească 150 lei;
- drepturile de hrană acordate angajaţilor;
- sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi
cazare pe perioada delegării în altă localitate sau ţară;
- sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de mutare in
interes de serviciu si instalare;
- veniturile din salarii realizate de catre persoanele fizice cu
handicap grav sau accentuat;
- veniturile salariale obţinute pentru crearea de programe
pentru calculator
- contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului
individual de protecţie de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a
medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor
drepturi de protecţie a muncii, etc.
Beneficiarii de venituri din salariu (salariaţii)
datorează un impozit lunar final calculat şi reţinut la sursă de
către angajator.
Determinarea impozitului pe salariu
1. Salariul de bază (este cel prevăzut în contractul de muncă)
34
2. Venitul (salariul) brut = Salariul de bază + prime +
premii + sporuri + alte sume asimilate veniturilor salariale
3. Contribuţii – fiecare angajat datorează următoarele
contribuţii:
contribuţia pentru constituirea fondului pentru ajutorul
de şomaj;
contribuţia pentru asigurările sociale;
contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate.
4.Venitul net – reprezintă diferenţa dintre venitul brut şi
contribuţiile plătite.
5. Deduceri – cuprind:
deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;
contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel
încât să nu depăşească nivelul echivalentului în lei a
400 euro pe an.
Deducerea personală este acordată în funcţie de mărimea
venitului brut şi de numărul de persoane aflate în întreţinerea
angajatului, astfel:
I. în cazul în care venitul brut lunar nu depăşeşte 1.000 lei,
deducerea personală este:
a) 250 lei, dacă angajatul nu are în întreţinere nicio
persoană;
b) 350 lei, dacă angajatul are în întreţinere o
persoană;
c) 450 lei, dacă angajatul are în întreţinere două
persoane;
d) 550 lei, dacă angajatul are în întreţinere trei
persoane;
e) 650 lei, dacă angajatul are în întreţinere patru sau
mai multe persoane.
II. în cazul în care venitul brut lunar este cuprins între 1.000
Contribuţia pentru fondul de şomaj = 0.5% * venitul brut
Contribuţia pentru asigurările sociale = 10,5% * venitul brut
Contribuţia pentru asigurările = 5,5% * venitul brut
sociale de sănătate
35
lei şi 3.000 lei, deducerile personale sunt degresive şi se
stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice4 (vezi
Anexa 1).
III. în cazul în care venitul brut lunar este de peste 3.000 lei,
nu se acordă deducere.
Observaţie: în cazul în care o persoană este întreţinută
de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea
personală se atribuie unui singur contribuabil.
Observaţie: deducerea personală se acordă pentru
persoanele aflate în întreţinerea contribuabilului, pentru acea
perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost
întreţinute. Perioada se rotunjeşte la luni întregi în favoarea
contribuabilului.
Observaţie: suma reprezentând deducerea personală
se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea
contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul
fiscal în care acestea au fost întreţinute. Perioada se rotunjeşte
la luni întregi în favoarea contribuabilului.
Sunt considerate persoane în întreţinere: soţul/soţia,
copiii minori (în vârstă de până la 18 ani), rudele
contribuabilului până la gradul al doilea inclusiv, ale căror
venituri să nu depăşească 250 lei lunar.
Nu sunt considerate persoane în întreţinere:
- persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în
suprafaţă de peste 10.000 m2 în zonele colinare şi de şes şi
de peste 20.000 m2 în zonele montane;
- persoanele fizice care obţin venituri din cultivarea şi din
valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere,
solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem
irigat, din cultivarea şi din valorificarea arbuştilor,
plantelor decorative şi ciupercilor, din exploatarea
pepinierelor viticole şi pomicole indiferent de suprafaţă.
6. Venitul (salariul) impozabil reprezintă diferenţa dintre
venitul net şi deducerea personală, cotizaţia sindicală plătită
în luna respectivă, contribuţiile la fondurile de pensii
facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească
echivalentul în lei a 400 euro.
7. Impozitul pe salariu = cota de impunere (16%) * venitul
impozabil
4 Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1061/2005
36
Observaţie: pentru cel de-al doilea loc de muncă,
impozitul lunar se calculează prin aplicarea cotei de 16%
asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul
brut şi contribuţiile obligatorii (contribuţia pentru fondul de
şomaj, contribuţia pentru asigurările sociale, contribuţia
pentru asigurările sociale de sănătate).
8. Salariul net = venitul net – impozitul pe salariu
.
3.3.2. Impozitul pe veniturile din activităţi
independente
Veniturile din activităţi independente (realizate în
mod individual sau/şi sub formă de asociere) cuprind
următoarele categorii:
venituri comerciale (venituri din fapte de comerţ ale
contribuabililor, din prestări de servicii, din practicarea unei
meserii);
venituri din profesii libere (venituri obţinute din
exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor
financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat,
consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect);
venituri din drepturi de proprietate intelectuală (venituri
din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de
fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, drepturi de
autor, etc.) [art.46].
Determinarea venitului net anual din activităţi
independente
Venit net = venit brut – o cheltuială deductibilă egală cu
25% din venitul brut- contribuţii sociale obligatorii
Venit net = Venit brut – Cheltuieli deductibile aferente
realizării
Venitul brut cuprinde:
- sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în
natură din desfăşurarea activităţii;
- veniturile sub formă de dobânzi din creanţe comerciale
sau din alte creanţe utilizate în legătură cu o activitate
independentă;
- câştigul din transferul activelor din patrimoniul afacerii,
utilizate într-o activitate independentă, inclusiv
contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă
a activităţii, cu excepţia reorganizărilor, când se păstrează
destinaţia bunurilor;
37
- venituri din angajamentul de a nu desfăşura o activitate
independentă sau de a nu concura cu o altă persoană;
- venituri din anularea sau din scutirea unor datorii de plată
apărute în legătură cu o activitate independentă;
- venituri înregistrate de casele de marcat cu memorie
fiscală, instalate ca aparate de taxat pe autovehiculele de
transport persoane sau bunuri în regim de taxi.
În categoria venitului brut nu se includ:
- aportul în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în
natură făcute la începerea unei activităţi sau în cursul
desfăşurării acesteia;
- sumele primite sub formă de credite bancare sau de
împrumuturi de la persoanele fizice sau juridice;
- sumele primite ca despăgubiri;
- sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări,
mecenat sau donaţii.
Cheltuieli deductibile limitat:
- cheltuieli de sponsorizare, mecenat, acordarea de burse
private, efectuate conform legii, în limita unei cote de 5%
din baza de calcul;
Baza de calcul = Venit brut – (Cheltuieli deductibile –
cheltuieli de sponsorizare – cheltuieli de mecenat – cheltuieli
pentru acordarea de burse private – cheltuieli de protocol –
cotizaţii plătite la asociaţiile profesionale)
- cheltuieli de protocol, în limita unei cote de 2% din baza
de calcul prezentată mai sus;
- suma cheltuielilor cu indemnizaţia plătită pe perioada
delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în
străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori
nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;
- cheltuielile sociale, în limita sumei obţinute prin aplicarea
unei cote de până la 2% la fondul de salarii realizat anual;
- pierderi privind bunurile perisabile, în limitele prevăzute
de actele normative în materie;
- cheltuieli reprezentând tichetele de masă şi tichete de
vacanţă acordate de angajatori, potrivit legii;
- cheltuieli cu prima de asigurare voluntară de sănătate (în
limita de 250 euro anual de persoană);
- etc.
Cheltuieli nedeductibile:
- sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul
personal sau al familiei sale;
- cheltuieli corespunzătoare veniturilor neimpozabile ale
căror surse se află pe teritoriul României sau în
străinătate;
- cheltuieli cu primele de asigurare;
38
- donaţiile de orice fel;
- amenzile, confiscările, dobânzile, penalităţile de întârziere
şi penalităţile datorate autorităţilor române şi străine,
potrivit prevederilor legale, altele decât cele plătite
conform clauzelor din contractele comerciale;
- ratele aferente creditelor angajate; etc.
Venituri din dreptul de proprietate
intelectuală
Venit net = venit brut – o cheltuială deductibilă egală cu
20% din venitul brut – cotizaţii sociale obligatorii
Venituri din crearea unor lucrări de artă
monumentală
Venit net = venit brut – o cheltuială deductibilă egală cu
25% din venitul brut- contribuţii sociale obligatorii
Determinarea impozitului
a) pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală,
din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie, din
activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent,
comision sau mandat comercial, din activităţi desfăşurate
în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit
Codului civil, din activitatea de expertiză contabilă şi
tehnică, judiciară şi extrajudiciară:
b) venit obţinut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o
persoană juridică contribuabil, care nu generează o persoană
juridică.
Plata impozitului pe veniturile din activităţi
independente
Impozitul pentru veniturile din drepturi de proprietate
intelectuală, din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie,
din activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent,
comision sau mandat comercial, din activităţi desfăşurate în
baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit
Impozit = 10% * venit brut
Impozit = 16% * venitul ce revine persoanei fizice din
asociere
39
Codului civil, din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică,
judiciară şi extrajudiciară se virează la bugetul de stat până la
25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost stabilit
impozitul.
Impozitul pentru venitul obţinut de o persoană fizică
dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, care nu
generează o persoană juridică se virează la bugetul de stat
trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
trimestrului pentru care se calculează impozitul.
3.3.3. Impozitul pe veniturile din pensii
Definiţie: Veniturile din pensii reprezintă sume
primite ca pensii de la fondurile înfiinţate din contribuţiile
sociale obligatorii făcute către un sistem de asigurări sociale,
inclusiv cele din fondurile de pensii facultative şi cele
finanţate de la bugetul de stat [art. 68].
Impozitul pe veniturile din pensii se aplică pensiilor
care depăşesc nivelul de 1000 lei, doar pentru suma care
depăşeşte acest nivel.
Contribuţia la asigurările sociale de sănătate se aplică
pensiilor care depăşesc nivelul de 740 lei, întregii sume.
Impozitul pe veniturile din pensii se calculează, se
reţine şi se virează la bugetul de stat lunar, până la data de 25
inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata
pensiei. Impozitul reţinut este impozit final.
3.3.4. Impozitul pe veniturile din transferul
proprietăţilor imobiliare
Definiţie: Veniturile din transferul proprietăţilor
imobiliare din patrimoniul personal reprezintă venituri din
transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor
acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de
orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra
terenurilor de orice fel fără construcţii [art.77].
Impozit = cota de impunere (16%) * venit impozabil
Venit = venit – 1.000 lei - CASS
impozabil brut
(pensia)
CASS = 5,5% * Pensia brută
Pensia netă = venit brut - C.A.S.S - impozit
40
Determinarea impozitului:
a) pentru construcţiile de orice fel cu terenurile aferente
acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel fără
construcţii, dobândite într-un termen de până la 3 ani:
până la valoarea de 200.000 lei inclusiv:
Impozit = 3% * valoare
peste 200.000 lei:
b) pentru construcţiile de orice fel cu terenurile aferente
acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel fără
construcţii, dobândite la o dată mai mare de 3 ani:
până la valoarea de 200.000 lei inclusiv:
Impozit = 2% * valoare
peste 200.000 lei:
Impozitul se calculează la valoarea declarată de părţi
în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau
dezmembrămintele sale. Impozitul calculat şi încasat se
virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în
care a fost reţinut.
3.3.5. Impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren
Impozitul pe clădire se datorează de orice persoană
care deţine în proprietate o clădire situată în România.
Clădirea reprezintă “orice construcţie situată deasupra
solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori
de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot
servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse,
materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar
elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi
acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite”
[art. 249, al. 5].
Clădiri pentru care nu se datorează impozit:
- clădirile proprietate a statului, a unităţilor administrativ-
teritoriale sau a oricăror instituţii publice, cu excepţia
încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
Impozit = 6.000 + 2% * valoarea ce depăşeşte 200.000 lei
inclusiv
Impozit = 4.000 + 1% * valoarea ce depăşeşte 200.000 lei
41
- clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente
istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case
memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau
de administrare, cu excepţia încăperilor care sunt folosite
pentru activităţi economice;
- clădirile care constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor
religioase recunoscute oficial în România şi componentelor
locale ale acestora, cu excepţia încăperilor care sunt folosite
pentru activităţi economice;
- clădirile care constituie patrimoniul unităţilor şi instituţiilor
de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să
funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încăperilor
care sunt folosite pentru activităţi economice, etc.
Impozitul pe teren se datorează de orice persoană care are în
proprietate un teren situat în România.
Impozitul pe teren nu se datorează pentru:
- terenul aferent unei clădiri, pentru suprafaţa de teren care este
acoperită de o clădire;
- orice teren al unui cult religios recunoscut de lege şi al unei
entităţi locale a acestuia, cu personalitate juridică;
- orice teren al unui cimitir, crematoriu;
- orice teren al unei instituţii de învăţământ preuniversitar şi
universitar, autorizată provizoriu sau acreditată;
- orice teren al unei entităţi sanitare de interes naţional care nu
a trecut în patrimoniul autorităţilor locale;
- orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de
ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia;
- terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri
naţionale, drumuri principale administrate de Compania
Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România –
S.A, zonele de siguranţă a acestora, precum şi terenurile din
jurul pistelor reprezentând zone de siguranţă, etc.
3.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unităţii de învăţare 3
Impozitul pe veniturile persoanelor fizice
La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice care au domiciliul sau rezidenţa
într-un anumit stat, precum şi persoanele nerezidente care realizează venituri din surse aflate
pe teritoriul acelui stat, cu unele excepţii prevăzute de lege.
Obiectul impozabil îl reprezintă veniturile obţinute din industrie, agricultură, comerţ, bănci,
asigurări, profesii libere şi din orice alte domenii de activitate, de către proprietari,
intreprinzători, mici meşteşugari, muncitori, funcţionari, liber-profesionişti.
42
Venitul impozabil reprezintă suma care rămâne după ce se efectuează anumite scăzăminte
din venitul brut.
De regulă, impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileşte anual, pe baza
declaraţiei de impunere întocmite de subiectul impozitului. După stabilirea impozitului datorat
statului, acesta se înregistrează în debitul contribuabilului în registrul de rol. De regulă,
încasarea impozitului stabilit asupra veniturilor din salarii, dobânzi, rente, dividende ş.a, se
realizează prin reţinere la sursă, iar impozitul asupra celorlalte venituri se încasează direct de
la contribuabili.
Se supun impozitului pe venit următoarele categorii de venituri:
veniturile din salarii;
veniturile din activităţi independente;
veniturile din cedarea folosinţei bunurilor;
veniturile din investiţii;
pensii (sume care depăşesc un anumit plafon/lună);
venituri din activităţi agricole;
veniturile din premii şi din jocurile de noroc;
alte venituri.
Concepte şi termeni de reţinut
venit brut;
venit net;
impozit pe venit;
plăţi anticipate;
venituri impozabile;
contribuţii;
CASS;
CAS.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Care sunt sursele de venituri impozabile?
2. Ce venituri salariale se impozitează?
Teste de evaluare/autoevaluare
43
1. Venitul salarial impozabil reprezintă:
a) salariul brut – contribuţii;
b) salariul de bază – contribuţii;
c) salariul de bază – deduceri personale lunare;
d) salariul brut – deduceri personale lunare;
e) venitul net – deducerea personală – cotizaţia sindicală lunară – contribuţii la fondurile
facultative de pensii.
2. La stabilirea venitului net din activităţi independente sunt considerate cheltuieli
nedeductibile: a) cheltuielile cu tichetele de masă;
b) cotizaţiile le asociaţiile profesionale;
c) impozitul pe venit;
d) cheltuielile efectuate cu chiria şi ratele de leasing;
e) contribuţiile profesionale obligatorii.
Bibliografie obligatorie
1. Ionescu-Davidescu Roxana, Penu Daniela, Fiscalitate şi Finanţele întreprinderii.
Aplicaţii, Studii de caz şi teste grilă, Ediţia a V-a revizuită şi adăugită, Ed. Pro
Universitaria, Bucureşti, 2011
2. Mosteanu T, Buget şi trezorerie publică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1997
3. Moşteanu T, Finanţe publice, note de curs şi seminar, Ed. Tribuna Economică,
Bucureşti, 2002
4. Văcărel I, Finanţe publice, Ed. a IV a, E.D.P., Bucureşti, 2003
5. Văcărel I, Politici fiscale şi bugetare în România, Ed. Expert, Bucureşti, 2000
6. Lege privind Codul fiscal, nr. 571/2003, M.O. nr.927/2003
7. H.G. pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, nr. 44/2004, M.O. nr. 112/2004
44
Unitatea de învăţare 4
ANALIZA FINANCIARĂ A ACTIVITĂŢII UNEI FIRME
Cuprins
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3. Rezumatul unităţii de învăţare
4.3.1. Prezentarea generală a indicatorilor unei activităţi economice
4.3.2. Indicatorii de echilibru financiar-patrimonial
4.3.3. Indicatorii de rentabilitatea ai activităţii unei societăţi
4.4. Îndrumător pentru autoverificare
4.1. Introducere
Indicatorii sunt instrumente ale cunoaşterii care reflectă
fenomene economice-sociale.
Fenomenele economico-financiare sunt dinamice, se
modifică în timp sub impulsul factorilor care generează
dinamica vieţii sociale, ceea ce impune ca şi sistemul de
indicatori să fie flexibil şi să sesizeze realităţile vieţii.
Aceasta este o teză fundamentală care ne atrage atenţia
că sistemul de indicatori prin care analizăm şi decidem în
domeniul economico-social nu este imuabil şi drept consecinţă,
ne obligă să reflectăm cât mai corect fenomenele economico-
financiare şi relaţiile dintre ele, să sesizăm variabilele care se
impun a fi reflectate prin indicatori şi modele, pentru a cunoaşte
cât mai fidel fenomenele şi pentru a lua decizii pertinente.
Istoria omenirii în ultimele secole ne atrage atenţia că
atât la scară macro şi micro economică s-au comis erori grave
în construcţia indicatorilor şi a modelelor, ceea ce a avut drept
consecinţă pagube imense pentru omenire cum sunt cele privind
poluarea şi distrugerea în bună măsură a mediului ambient.
Modelele privind creşterea economică, dominante în
gândirea economică până cu câteva decenii în urmă, făceau
abstracţie de factorul natural, ceea ce a produs imense pagube
în viaţa socială. Absolutizarea profitului în teoria economică a
intrat în conflict cu mediul înconjurător şi a provocat pagube de
mare amplitudine.
Tratarea izolată a economicului neţinând seama de
conexiunile şi interdependenţele cu celelalte componente ale
spaţiului macronaţional a determinat mari daune societăţii.
45
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de
învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
- înţelegerea conceptelor cu care operează indicatorii
economici în cadrul unei firme;
- identificarea principalelor tipuri de indicatori folosiţi în
analiza activităţii unei firme;
- stabilirea importanţei determinării acestora în evaluarea
situaţiei financiare a unei societăţi;
- înţelegerea importanţei interpretării corecte a
indicatorilor.
Competenţele unităţii de învăţare:
– studenţii vor putea să definească noţiunea de
rentabilitate, fond de rulment, situaţie netă, trezorerie
netă;
– studenţii vor cunoaşte tipurile de indicatori şi vor
înţelege astfel rolul şi utilitatea lor în evaluarea
activităţii comerciale;
– studenţii vor putea identifica relaţia dintre fondul de
rulment, rentabilitate şi cifră de afaceri.
Timpul alocat unităţii: 4 ore
4.3. Rezumatul unităţii de învăţare
4.3.1. Prezentarea generală a indicatorilor unei activităţi
economice
O analiză mai aprofundată a concepţiei sistemului de
indicatori, având în vedere rolul de instrument al cunoaşterii pe
care îl joacă orice indicator, presupune corelarea funcţiilor
întreprinderii (cercetare-dezvoltare, producţie, comercială,
financiar-contabilă) cu atributele conducerii (prevedere,
organizare, coordonare, decizie şi control), având în vedere că
exercitarea oricărei funcţii a întreprinderii solicită toate
atributele conducerii.
Indicatorii de eficienţă, care reflectă un raport între
rezultate şi resurse (avansate şi consumate), luate integral sau
46
parţial, sunt în special indicatori financiari, care au capacitatea
de a sintetiza situaţia economico-financiară a firmei.
Dacă se porneşte de la raportul EFECT/EFORT, se pot
distinge trei concepte:
eficacitatea, când efortul rămâne constant
şi efectul se modifică;
economicitatea, când efectul rămâne
constant şi efortul se modifică;
eficienţă, când ambii termeni se modifică.
În legătura cu eficienţa, distingem indicatori care
reflectă eficienţa activităţii (deci raportul dintre efect şi efort
sau invers) şi indicatori care reflecta eficienţa structurilor
(efect/efect sau efort/efort).
Pe această bază se construieşte o matrice cu patru
cadrane luând în consideraţie principalii indicatori care
caracterizează activitatea unei întreprinderi astfel:
a) eforturi:
- total activ
- active imobilizate
- active circulante
- costul producţiei
- cheltuieli cu personalul
- capital propriu
- capital permanent
b) efecte:
- profit brut
- profit net
- cifra de afaceri
- valoarea producţie marfă
- valoarea adăugată
Pe baza analizei combinatorii se stabilesc toate ratele
posibile.
În raport cu scopul urmărit se aleg indicatorii care
corespund cel mai bine având în vedere puterea lor informativă.
Dacă ne referim numai la indicatori financiari se poate porni de
la cele două surse fundamentale de informaţie: bilanţul contabil
şi contul de profit şi pierdere.
Principalele grupe de indicatori (sub forma de rate) le-
am stabilit astfel:
- rate de lichiditate
- rate de echilibru financiar
- rate de gestiune
- rate de rentabilitate
- rate ale fondului de rulment.
Se pot adăuga:
- rate de structură a activului
- rate de structură a pasivului
- rate de analiză a investiţiilor
Puterea informativă a indicatorilor depinde de modul de
47
construire a indicatorilor şi de contextul aplicării lor. Modul de
construire presupune o îmbinare de variabile după o anumită
tehnologie având în vedere un anumit scop.
În cele ce urmează analizăm indicatori de analiză financiară.
4.3.2. Indicatorii de echilibru financiar-patrimonial
În acest capitol se vor analiza următorii indicatori de echilibru
financiar:
situaţia netă (SN);
fondul de rulment (FR);
nevoia de fond de rulment (NFR);
trezoreria netă (TN).
Situaţia netă reprezintă diferenţa dintre activ şi
total datorii. În cazul în care ea este pozitivă se apreciază că
este o situaţie favorabilă, deoarece se reflectă creşterea
capitalurilor proprii. În caz contrar, situaţia se apreciază ca fiind
nefavorabilă şi se datorează pierderilor înregistrate în anii
anteriori.
Fondul de rulment evidenţiază echilibrul
financiar al unei societăţi (realizarea echilibrului dintre
lichiditatea activelor şi exigibilitatea resurselor).
Dacă fondul de rulment este pozitiv, situaţia se apreciază ca
fiind favorabilă, datorată fie creşterii capitalurilor permanente
(capitaluri proprii şi datoriile pe termen lung), fie reducerii
activelor imobilizate.
Dacă fondul de rulment este negativ, situaţia se apreciază ca
fiind nefavorabilă, deoarece societatea se confruntă cu
probleme privind solvabilitatea.
sau:
Nevoia de fond de rulment reflectă echilibrul dintre
nevoile temporare şi resursele temporare.
Dacă nevoia de fond de rulment este pozitivă, situaţia se
apreciază ca fiind favorabilă, ea fiind consecinţa politicii de
investiţii sau a creşterii vânzărilor.
Dacă nevoia de fond de rulment este negativă, situaţia
se apreciază ca fiind nefavorabilă, ea reflectând un dezechilibru
Situaţia netă = Activ – Datorii totale
FR = Capitaluri permanente – Nevoi permanente
(capitaluri proprii + (active imobilizate)
datorii pe termen lung)
Fondul de rulment = Nevoi temporare – Resurse temporare
48
între lichiditatea activelor circulante şi exigibilitatea datoriilor
pe termen scurt.
Trezoreria netă reflectă disponibilităţile băneşti
ale unei societăţi.
Dacă situaţia netă este pozitivă, situaţia se apreciază ca
fiind favorabilă, deoarece societatea dispune de suficiente
disponibilităţi băneşti pentru stingerea datoriilor pe termen
scurt sau pentru a efectua investiţii (plasamente).
Dacă situaţia netă este negativă, situaţia se apreciază ca fiind
nefavorabilă, deoarece ea reflectă un dezechilibru financiar,
deficitul de disponibilităţi băneşti trebuind să fie acoperit prin
contractarea de credite pe termen scurt.
sau:
4.3.3. Indicatorii de rentabilitatea ai activităţii unei
societăţi
În acest capitol se vor studia:
- rentabilitatea economică;
- rentabilitatea financiară;
- efectul de levier;
- relaţia de interdependenţă dintre rentabilitatea
economică şi rentabilitatea financiară.
Rentabilitatea economică
Rentabilitatea economică reflectă utilizarea eficientă a
capitalului economic.
unde:
NFR = Nevoi temporare- – Resurse temporare -
Active de trezorerie Pasive de trezorerie
Trezoreria netă = Fondul de rulment - Nevoia de fond de
rulment
Trezoreria netă = Active de trezorerie – Pasive de trezorerie
Re = 100*economicActiv
profit)peImpozit(EBIT
0
1
49
Re = rentabilitatea economică
EBIT = rezultatul exploatării înainte de deducerea
cheltuielilor cu dobânzile şi impozitul pe profit
unde:
NFR = nevoia de fond de rulment
Rentabilitatea financiară
Rentabilitatea financiară reflectă rezultatele societăţii,
capacitatea acesteia de a genera profit.
unde:
Rf = rentabilitate financiară
Rentabilitatea financiară exprimă corelaţia dintre profit şi
capitaluri în calitatea lor de surse de finanţare a activităţii
întreprinderii.
Analiza ratei rentabilităţii financiare (capitalurilor proprii)
măsoară, în mărime relativă, remunerarea capitalurilor
acţionarilor aduse ca aport sau a profitului net lăsat la dispoziţia
firmei pentru autofinanţare. Rata în cauză, reflectă corelaţia
dintre profitul net (Pn), ca venit al acţionarilor şi capitalurile
proprii ale întreprinderii (Kp). Aceasta exprimă capacitatea
firmei de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în
activitatea sa.
Efectul de levier
Efectul de levier reflectă influenţa îndatorării asupra
rentabilităţii financiare.
unde:
Rd = rata dobânzii
Relaţia de interdependenţă dintre rentabilitatea
economică şi rentabilitatea financiară
Activ economic = Imobilizări + NFR + Disponibilităţi
Rf = 100*propriiCapitaluri
netProfit
0
1
Efectul de levier = Re + (Re - Rd) * 0
0
propriuCapital
Datorii
Rf = Re + (Re - Rd)* propriuCapital
Datorii
50
4.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unităţii de învăţare 4
Indicatorii de echilibru financiar-patrimonial sunt:
situaţia netă (SN);
fondul de rulment (FR);
nevoia de fond de rulment (NFR);
trezoreria netă (TN).
Rata rentabilităţii comerciale exprimă corelaţia dintre profitul total aferent vânzărilor
şi cifra de afaceri, dând expresie politicii comerciale a întreprinderii. Prin intermediul acesteia
se apreciază randamentul diferitelor stadii ale activităţii firmei la formarea rezultatului.
Rata rentabilităţii economice reflectă corelaţia dintre un rezultat economic şi
mijloacele economice (capitalul) angajate pentru obţinerea acestuia. În calculul ratei
rentabilităţii economice, la numărător se poate utiliza rezultatul exploatării (profitul aferent
cifrei de afaceri) sau excedentul brut din exploatare, iar la numitor mijloacele economice
totale (activul total) sau o parte a acestora.
Rentabilitatea financiară exprimă corelaţia dintre profit şi capitaluri în calitatea lor
de surse de finanţare a activităţii întreprinderii.
Analiza ratei rentabilităţii financiare (capitalurilor proprii) măsoară, în mărime relativă,
remunerarea capitalurilor acţionarilor aduse ca aport sau a profitului net lăsat la dispoziţia
firmei pentru autofinanţare. Rata în cauză, reflectă corelaţia dintre profitul net (Pn), ca venit al
acţionarilor şi capitalurile proprii ale întreprinderii (Kp). Aceasta exprimă capacitatea firmei
de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa.
Pragul de rentabilitate sau « punctul de echilibru » reprezintă capacitatea de producţie
minimă la care poate să funcţioneze o firmă fără să înregistreze pierderi. Pragul de
rentabilitate exprimă limita minimă de utilizare a capacităţii de la care orice procent de
scădere va aduce pierderi.
Concepte şi termeni de reţinut
cifră de afaceri;
rentabilitate economică;
rentabilitate comercială;
rentabilitate financiară;
situaţie netă;
fond de rulment;
Rata dobânzii = 100*Datorii
dobanzilecuCheltuieli
0
1
51
necesar de fond de rulment;
trezorerie netă;
efect de levier.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Care este rolul şi utilitatea indicatorilor în determinarea activităţii unei societăţi?
2. Identificaţi condiţii aplicării indicatorilor de echilibru financiar-patrimonial.
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Trezoreria netă se determină după relaţia:
a) Total active – Total datorii;
b) Active de trezorerie – Pasive de trezorerie;
c) Fond de rulment + Credite de trezorerie;
d) Resurse permanente – Nevoi permanente;
e) Resurse permanente + Nevoi permanente.
2. Fondul de rulment se determină după relaţia: a) Total active – Total datorii;
b) Active de trezorerie – Pasive de trezorerie;
c) Fond de rulment – Necesar de fond de rulment;
d) Resurse permanente – Nevoi permanente;
e) Fond de rulment + Necesar de fond de rulment.
52
Bibliografie obligatorie
1. Ionescu-Davidescu Roxana, Penu Daniela, Fiscalitate şi Finanţele întreprinderii.
Aplicaţii, Studii de caz şi teste grilă, Ediţia a V-a revizuită şi adăugită, Ed. Pro
Universitaria, Bucureşti, 2011
2. Văcărel I, Politici fiscale şi bugetare în România, Ed. Expert, Bucureşti, 2000
3. Lege privind Codul fiscal, nr. 571/2003, M.O. nr.927/2003
4. H.G. pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, nr. 44/2004, M.O. nr. 112/2004
53
Răspunsuri la textele de evaluare/autoevaluare
Unitatea
1
Grila Răspuns
1 A
2 D
Unitatea
2
Grila Răspuns
1 B
2 C
Unitatea
3
Grila Răspuns
1 E
2 C
Unitatea
4
Grila Răspuns
1 B
2 D
54
Bibliografie
1. Ionescu-Davidescu Roxana, Penu Daniela, Fiscalitate şi Finanţele întreprinderii.
Aplicaţii, Studii de caz şi teste grilă, Ediţia a V-a revizuită şi adăugită, Ed. Pro
Universitaria, Bucureşti, 2011
2. Bistriceanu Gheorghe, Boajă Minică – “Sistemul fiscal al României”, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2007;
3. Grigorie-Lacriţa Nicolae – “Fiscalitate practică”, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 2006;
4. Ristea Mihai (coord.)– „Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Editura
Universitară, Bucureşti, 2005;
5. Vintilă Georgeta – “Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale”, Editura Economică,
Bucureşti, 2006;
6. Vintilă Georgeta – „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2005;
7. Vintilă Georgeta, Vuţă Mariana – „Gestiunea financiară a întreprinderii: lucrări
aplicative şi studii de caz”, Editura Rolcris, Bucureşti, 2000;
8. Ţâţu Lucian, Şerbănescu Cosmin – “Fiscalitate: aplicaţii practice”, Editura ASE,
Bucureşti, 2005;
9. Mosteanu T, Buget şi trezorerie publică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1997
10. Moşteanu T, Finanţe publice, note de curs şi seminar, Ed. Tribuna Economică,
Bucureşti, 2002
11. Văcărel I, Finanţe publice, Ed. a IV a, E.D.P., Bucureşti, 2003
12. Văcărel I, Politici fiscale şi bugetare în România, Ed. Expert, Bucureşti, 2000
13. Lege privind Codul fiscal, nr. 571/2003, M.O. nr.927/2003
14. H.G. pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, nr. 44/2004, M.O. nr. 112/2004
15. www.bnr.ro
16. www.mfinante.ro *** Legea nr. 76 din 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării
forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 2002, cu modificările şi
completările ulterioare;
*** Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial
nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;
*** Hotărârea de Guvern nr. 44 din 22 ianuarie 2004 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr.571 din 2003 privind Codul fiscal, publicată în
Monitorul Oficial nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările şi completările
ulterioare;
*** Ordin al ministrului finanţelor publice nr. 1016 din 18 iulie 2005 privind aprobarea
deducerilor personale lunare pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii la
funcţia de bază, începând cu luna iulie 2005, potrivit prevederilor Legii nr. 571 din 2003
privind Codul fiscal şi ale Legii nr. 348 din 2004 privind denominarea monedei
naţionale, publicat în Monitorul Oficial nr. 668 din 27 iulie 2005.
*** Ordin al ministrului finanţelor publice nr. 3055, din noiembrie 2009, pentru aprobarea
Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 766 bis din 10 noiembrie 2009.