“Ta ra Luanei” Proiect realizat de DIANA-LIANA GAVRILA, ghid turistic- Muntii Buzaului Menhiri, tumuli funerari, aşezări rupestre, chihlimbar, trovanţi, pietre vii, focuri vii, Vulcani noroioşi, Ţara Luanei, Legenda lânii de aur, centrul energetic, un azur de-o intensitate nemaiîntâlnită, uriaşi, comori, sunt suficiente motive pentru care orice călător s-ar abate din drumul său aici, în mirificul ţinut al Buzăului, numit, poate nu întâmplător, de toţi cei care ajung să-i depăşească hotarul, “O altă lume”. 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
“Tara Luanei”Proiect realizat de DIANA-LIANA GAVRILA, ghid turistic- Muntii Buzaului
sculptură; Grotele preistorice; Necropola tracică; Biserica dintr-o piatră; Chilia lui Ambrozie) –
Măgura ( Tabăra de sculptură; Mănăstirea Ciolanu )
Trasee cu ghid turistic catre atractiile din imprejurimi, locuri cu adevarat impresionante din tinutul legendar omonim denumit “Tara Luanei”. Se viziteaza:
Muzeul de Istorie Buzău, reprezintă cea mai prestigioasă instituţie cu profil muzeal din judeţul
Buzău, cu rădăcini ce vin de la sfârşitul sec. XIX, graţie activităţii neobosite a lui Basil Iorgulescu, istoric,
geograf, literat şi sociolog. În prezent colecţiile Muzeului Judeţean Buzău numără peste 57000 de obiecte
de patrimoniu, reprezentând variate domenii: arheologie, istorie, numismatică, etnografie, artă
etc. Colecţia de arheologie este deosebit de variată şi bogată, reflectând viaţa oamenilor din preistorie şi
până în evul mediu. Pe lângă obiectele uzuale, remarcabile sunt figurinele antropomorfe reprezentând
femei, legate probabil de un cult al fecundităţii şi fertilităţii din epoca pietrei. Acestea au fost descoperite
la Coţatcu, Sudiţi sau Aldeni, jud. Buzău.Patrimoniul muzeal conține artefacte din Epoca Pietrei (neo-
eneolitic), Epoca Bronzului (Cultura Monteoru), Epoca Fierului șiMileniul I, perioada evului mediu și în
epoca premodernă. Există aici și o replică a Tezaurului de la Pietroasele. Secţia memorialistică prezintă
exponate din Epoca modernă și contemporană, unul dedicat culturii buzoiene, unul dedicat
personalităților din județ (oameni de cultură, sportivi, politicieni). Patrimoniului muzeistic i se asociază o
Colecție de telefoane de epocă, ce cuprinde peste 200 de piese de proveniență străină și românească,
dintre cea mai veche datează din 1898. Există deasemeni și o colecție numismatică. Secţia Artă Plastică
conține lucrări de ceramică, sticlă, cea mai importantă colecție de tapiserie contemporană din România,
colaje cu motive populare, lucrări de pictură și grafică, bijuterii din argint și alte aliaje, sculpturi – reunite
sub forma unor colecții de Artă contemporană decorativă: „Brăduț Covaliu”, „Bucur și Margareta
Chiriac”, „Luiza Asavetei”, „Margareta Sterian”). Muzeul Judeţean Buzău deţine şi 4 colecţii externe:
Colecţia de etnografie şi artă populară „Vergu Mănăilă”, Colecţia de chihlimbar din satul Colţi, Casa
Memorială „Vasile Voiculescu”, Pârscov şi Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura.
Asezarile si chiliile rupestre din Muntii Buzaului.
In Muntii din nordul judetului Buzau se afla cea mai mare concentrare de schituri si locuinte monahale din tara noastra. In zona Alunis- Nucu- Fisici- Ruginoasa, sate aflate pe raza comunelor Colti, Bozioru, Braesti, precum si in localitatile Cozieni, Catina sau Pietroasele au fost descoperite un numar mare de complexe rupestre ( sapate in blocurile masive de stanca ), unele locuite din preistorie, altele folosite drept chilii de sihastrii sau amenajate ca lacasuri de cult crestin. Cea mai cunoscuta este bisericuta din satul Alunis, veche de peste 700 de ani!
Complexul Rupestru Aluniş, Colţi cu:
3
- Aluniş A, Biserica săpată in piatră, biserică rupestră, tăiată in piatră de doi păstori la
“leat 1274”, cu hramul Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul. Este cel mai complet loc, unde se
conservă bine nu doar biserica, ci şi locuinţele.
- Aluniş B, Locuinţă cu două încăperi. Aici se presupune că ar fi trăit
ieroschimonahul, cel mai sporit duhovniceşte dintre toţi schimnicii. Prima încăpere a funcţionat
drept bucătărie, fiind prevazută cândva cu o vatră, ce transmite, printr-un orificiu din perete,
căldură intr-o a doua sobă oarbă, al cărei cămin se păstrează în a doua încăpere, ce servea odihnei.
- Aluniş C, locuinţă etaj, unică încapere, ce prezintă urmele unei vetre, urme de funingine,
scrieri chirilice, dar şi urmele unei vechi icoane, pictată pe piatră.
- Aluniş D, locuinţă incepută şi neterminată din motive neştiute. Alexandru Odobescu, după
cercetările din anul 1871, făcea menţiunea existenţei a încă altor trei locuinţe, astăzi de
neidentificat.
- Altar păgân, o platformă rectangulară pe care se profilează semeţ un jilţ cioplit în piatră,
numit Scaunul lui Dumnezeu. Cam la acelaşi nivel, se conturează urmele unui probabil templu.
- Prezenţa crucii de Malta, denotă viaţă creştinească începând cu sec. IV-VI d. Hr.. Urmele de
dăltuială ( aceleaşi ca la Şinca Veche, Corbi de Piatră, Cetăţeni, Nămăieşti, Sarmizegetusa, dar
perpetuată şi în arta prelucrării pietrei la Năeni, veche aşezare dacică, motivul fiind unul foarte
vechi ), locuinţa cu două încăperi, urmele templului şi altarul păgân, ne pot vorbi despre o
vechime mult mai mare.
Complexul Rupestru Aluniş Locuinţe Aluniş
4
Scaunul lui Dumnezeu Calea către templu
Complexul Rupestru Nucu-Bozioru. Echipamentul este obligatoriu, deşi înăltimile sunt mici
si nu sunt pericolele proprii unor trasee montane cu grad de dificultate, dar, pentru a evita entorse sau
orice vătămare a picioarelor, ghetele de trekking sau de munte sunt mai mult decat indicate. Traseul
durează în condiţii de pauză normală, cca 7-8 ore ( aprox. 14 km ).
Obiective vizitate:
- Grota Fundul Peşterii, Nucu-Bozioru, grotă natural amenajată pentru locuire, sub aspect
ştiinţific, cea mai importantă din punct de vedere istoric dintre toate aşezările rupestre din cadrul
faimosului ansamblu religios Aluniş-Nucu-Rugionoasa, un vechi templu al fertilităţii, o
adevărată nestemată ce atinge valoare mondială prin arta parietală rupestră realizată aici. Vine cu
manifestări spirituale incă din neoliticul final (4000 ani î.Hr.) şi se remarcă printr-o mare varietate
de reprezentări (aprox. 137 incizii), diverse tipuri de arme, îndeosebi pumnale, vârfuri de lănci,
vârfuri de suliţă, lame cu franjuri, halebarde, desene solare, dar şi desene şi inscripţii de ordin
creştin, spaţiul fiind folosit, începând cu sec. IV d.Hr., de mai multe generaţii de călugări.
- Chilia lui Dionisie Torcătorul, Nucu-Bozioru, locuinţă monahală, folosită pe linie
creştinească începând cu sec III-IV d. Hr., până în sec. XIX. A primit numele ultimului schimnic,
Dionisie, cel care , se povesteşte, se întreţinea torcând lână.
- Bisericuţa lui Iosif, Nucu-Bozioru, bisericuţă în piatră cu rol deosebit în dezvoltarea vieţii
isihaste, având drept hram Sf. Ioan Bogoslovul (Evanghelistul), este cea mai impozantă şi bine
conservată dintre sihăstrii. Se încadrează în rândul locuinţelor rupestre locuite în perioada sec.
5
III-IV d. Hr., şi cu funcţii cultice până în sec. XIX. Peştele , simbol dăltuit deasupra intrării, ne
aminteşte de primii creştini ce au folosit acest spaţiu drept adăpost în perioada persecuţiilor.
- Schitul Sfântul Gheorghe, Nucu-Bozioru, cel mai mare schit din zonă, cunoscută
ctictorie a lui Mihai Viteazul (1596), însă cu biserică obişnuită, ce a funcţionat în timp atât ca
schit de călugări, cât şi ca schit de maici. A deţinut moară, piuă, şcoală şi bibliotecă. Loc de
închinăciune, dar şi de popas, schitul dispare în sec. XIX. Au rămas masa de altar, conturul
bisericii şi ruinele unui beci.
- Schitul Fundătura, Nucu-Bozioru, aşezat într-un pitoresc inedit, menţinea cel mai bine
viaţa isihastă în linişte şi rugăciune. Situată la 2 km de satul Nucu, cu hramul Schimbarea la Faţă,
săpată într-un bolovan în formă paralelipipedică la poalele culmii Crucea Spătarului, se ridica în
mijlocul unei poieni tăinuite , astăzi, spaţiu împădurit. Vechile uitilităţi sunt greu de stabilit dar ,
din punct de vedere creştinesc, Fundătura se înscrie în acea categorie de bisericuţe rupestre a
căror datare nu poate fi coborâtă sub sec. XI şi care au dispărut în sec. XIX.
Chilia lui Dionisie Torcătorul Fundul Peşterii Nefertiti buzoiană
Bisericuţa lui Iosif Sf. Gheorghe(ruine) Fundătura
6
- Piatra Îngăurită, Nucu-Bozioru, se înscrie în rândul lăcaşurilor de cult apărute în perioada
sec. IV-VI d.Hr, având ca dovadă crucea de tip „Malta”, incizată pe masa din piatră a altarului.
Se remarcă o lărgire ulterioară a spaţiului interior, ca urmare, probabil, a reamenajării drept lăcaş
de cult creştin. Tavanul este boltit, iar sub stratul de funingine, în afara urmelor de dăltuială, se
regăsesc nume redactate cu litere chirilice: Coman, Mihail, Stan , etc.. A avut altar amenajat pe
peretele nordic. Hramul bisericii înfiinţate aici era Sf. Ioan Teologul ( Bogoslovul). A durat până
la secularizare (1863).
- Piatra cu semne, Nucu –Bozioru, un bolovan pe care se regăsesc impreună brânca ursului,
copite de cerb, de porc mistreţ, urme de lup, vulpe şi alte vieţuitoare ale pădurii, o imensă pagină
ce a servit fie drept altar, ţinând de idolatrie, fie drept “pergament”, probabil loc de instruire.
- Peştera triunghiulară, Nucu-Bozioru, tunel triunghiular, decolmatat în vremea anilor
’80.
- Agatonul Vechi, Nucu-Bozioru, vechi schit rupestru cu funcţii cultice până în jurul anilor
1500, acum o dărâmătură. Greu se desluşeşte cum arăta el altădată, o bisericuţă minusculă în
buza unei prăpăstii adânci şi poate alte 2-3 încăperi. Rămăşiţe a două chilioare, lipsite de
acoperiş şi cu zidurile frânte pe jumătate, poate din cauza forţei nestăvilite a vreunui cutremur, e
tot ce a mai rămas. Resturile de oseminte umane cu urme de calcinaţie, descoperite la baza
abrupturilor, ar putea coborî perioada de datare în precreştinism.
- Agatonul Nou, Nucu-Bozioru, schit rupestru, atestat la 18 iulie 1587 de către Mihnea
Turcitul, cu hramul Ioan Zlataos (Gură de Aur), ctitorie a lui Neagoe Basarab cu manifestări
creştineşti începând cu anii 1500 şi sfârşind pe la jumătatea sec. XVI. La origine pare să fi fost
un vechi ansamblu constituit din patru încăperi şi un beci adânc, colmatat cu frunze si sol numit şi
”camera fetelor”. Aici, în pivnicioara de sub schit, îşi ascundeau odinioară localnicii, copilele în
vremea năvălirilor, şi tot aici, la 1865 s-a descoperit cea mai fabuloasă comoară. Împreună cu
Agatonul Vechi, spun specialiştii, ar fi putut să definitiveze un spaţiu, cânvda, fortificat.
- Crucea Spătarului, Nucu-Bozioru, cruce masivă din piatră fosiliferă, cândva înaltă de
peste 2 m, care domină zona de la nivelul cel mai înalt al muntelui zis geografic “Crucea
Spătarului” şi metaforic „Athosul Românesc”. Crucea a fost ridicată în scop de recunoştinţă la
1821, de către unul dintre cei mai bogaţi boieri ai Ţării Româneşti, spătarul Cristea.
7
- Ghereta, Nucu-Bozioru. Deasupra unui perete vertical înalt de aprox. 45 m, neînsemnată, stă
pitită o scobitură rectangulara, prevăzută cu friride şi urme de grinzi, dominând Valea
Ruginoasei. Prea îngustă pentru a putea fi o locuinţă, dar suficient de mare pentru a servi drept
loc de observaţie, primeşte numele de Ghereta.
- Bucătăria, Nucu-Bozioru, scobitură semicirculară în gresie , nume generat de stratul gros de
funingine de pe tavan. Conform vetrei din podea, unde cândva pare să fi fost întreţinut un foc,
putea să funcţioneze drept altar de rugă către soare.
- Vârful Ţurţudui, Nucu-Bozioru, un vârf piramidal , ce doar la 1024 m îţi creează senzaţia
acoperişului lumii. Un menhir megalitic şi câteva inscripţii nedescifrate denotă o istorie încă
nedeterminată.
Piatra Îngăurită Piatra cu Semne
Peştera triunghiulară Agatonul Vechi
8
Agatonul Nou Crucea Spătarului
Ghereta Bucătăria Belvedere, Vf. Ţurţudui
9
- Colecţia Muzeală Colţi. În vremurile îndepartatei antichităţi valoarea chihlimbarului era
inegalabilă. Nici aurul, nici diamantele si nici altceva din această lume nu preţuia mai mult decat
acesta, căci se considera că în apele sale sălăşuieşte însuşi Dumnezeu. Ambra de Colţi, o răşină
fosilă provenită dintr-o specie de pin, Pinus Succiniferia, o specie astăzi disparută, cu o vechime
geologică considerabilă ce se încadrează între 60-40 miloane de ani, depaşeşte mult, ca şi valoare,
pe mai tânărul său rival din Polonia şi celelalte ţări baltice. Astfel, în 1935, o echipă de geologi s-
a deplasat la Colţi, a cercetat metru cu metru întreaga zonă, a verificat în laborator fiecare mostră
de minereu şi a emis acelaşi adevăr pe care localnicii il ştiau din tată în fiu, iar savanţii C. I.
Istrate şi Gheorghe Munteanu Murgoci il dezbătuseră în tezele lor de doctorat: ,,Ambra cea mai
valoroasă din Europa se găseşte la Colţi”.
Pornind de la aceste considerente, în anul 1972, un colectiv de specialişti este desemnat să
realizeze un muzeu al chihlimbarului la Colţi. În anul 1973-1974 incepe construcţia unei clădiri
cu specific local, cea care urma să devină casa preţiosului mineral şi gazda celor interesaţi să vină
şi să-i admire frumuseţea. In 1979 începe colectarea obiectelor din chihlimbar de la săteni şi
meşterii locali, ca apoi la 14 iunie 1980, cu ocazia reluării unei tradiţioanale serbări
folclorice ,,Floare de Colţi”- nume dat de localnici chihlimbarului, să se deschidă expoziţia
permanentă cu doua secţii: obiecte din chihlimbar şi obiecte etnografice din sapţiul comunei
Colţi, adevarate marturii ale evoluţiei umanitaţii în spaţiul acestei localităţi.
Fala colecţiei (una dintre cele mai valoroase din lume) este o pepită de 1,857 kg.
- Trovanţii, Pietrele Vii sau Babele, Ulmet-Bozioru. Gh. Munteanu Murgoci, admitea
că trovanţii sunt pietre vii care cresc în timp, adăugând la 1200 ani 4-5 cm, altfel spus,
concreţiuni grezoase, o adunătură de particule fine de nisip sau pietricele de diferite dimensiuni.
La Ulmet, aceştia au in general formă discoidală şi se-nfăţişează aici sub forme ciudate, mai ales
de nave spaţiale.
- Policiori, Ruginoasa-Brăeşti, două scobituri în stâncă, semicirculare, de forma unor poliţe
etajate, presupuse vechi altare ,pe podeaua cărora se deosebesc o multime de simboluri
pictografice, chiar şi un calendar anual.
- Uşa Pietrei, Ruginoasa-Brăeşti, un altar primitiv de rugaciune către Soare, se conturează în
Culmea Pietrei, un perete uriaş, aşezat parcă dinadins în mijlocul ţinutului. Scobitura din peretele
de stâncă, al carei nume se datorează asemănării intrării cu o usă, are dimensiuni foarte mici,
10
arătând mai mult a încăpere neterminată. In traditia locală există şi păreri că, ar fi fost săpată la
ordinul Doamnei Chiajna, ca ascunzătoare de comori şi loc de refugiu.
- Pestera din Culmea Pietrei, Ruginoasa-Brăeşti, grotă naturală, amenajată pentru
locuire, situată în punctul numit “ La Oale” ( oalele= scobituri pe care pârâul Parscovel le-a facut
in albia stâncoasă).
- Căsoaia, Ruginoasa-Brăeşti. Ferită de ochii curioşi ai trecătorului, dominând Valea lui Şerp,
peşteră naturala, amenajată pentru locuire, prezintă urme de foc, inscripţii în chirilică şi cîteva
însemne pictografice. Cu siguranţă foarte veche, spun localnicii din Brăeşti, aici îşi găseau
adăpost strămoşii.
- Cascada Săritoarea, Bratileşti-Brăeşti, un abis (întotdeauna este vazută de sus) cu o
adâncime de mai bine de 30 m, un loc misterios, în jurul căruia s-au ţesut o mulţime de poveşti.
Muzeul Chihlimbarului Pepite de chihlimbar de Colţi
Trovanţi
11
Scrieri pictografice, Policiori
Calendar annual Uşa Pietrei Peştera din Culmea
Pietrei
Căsoaia Cascada Săritoarea
12
- Vulcanii Noroioşi, două platouri unice, cu aspect selenar, extrem de spectaculoase, care se
întind pe câteva zeci de hectare la Pâclele Mici şi Mari, pe raza comunelor buzoiene Scorţoasa şi
Berca. Se datorează emanării gazelor naturale, ce vin de la mari adâncimi. Întalnind reziduri în
cale, capătă aspectul de bulbuci. Conurile gri-pământii, mai ascuţite sau mai plate, din care se
scurge noroiul rece, sunt cea mai cunoscută atracţie buzoiană. Vulcanii noroioşi au fost
descoperiţi de francezul H. Cocnad, în 1867, cu ocazia unor prospecţiuni petroliere. În anul 1924,
această zonă a fost declarată rezervaţie naturală.
- Grunjul de la Mânzăleşti, formaţiune albă, asemănătoare sării, o frumoasă apariţie
de aprox. 20 m, în alte cuvinte o stâncă alcătuită din roci dure, numite marne, ce se înalţă
chiar la marginea drumului judeţean care duce spre localitatea Lopătari.