Tragerea la raspundere penala se realizeaza pe calea actiunii
penale
Tragerea la raspundere penala se realizeaza pe calea actiunii
penale. In principiu, punerea in miscare si exercitarea actiunii
penale este un drept ce apartine procurorului si o obligatie ce
incumba acestuia, pentru majoritatea faptelor prevazute de legea
penala. Acest drept al procurorului si obligatia corelativa sunt
corolare ale uneia din regulile de baza ale procesului nostru
penal, respectiv oficialitatea sau obligativitatea acestuia.
Pentru unele infractiuni, anume prevazute de lege, punerea in
miscare si exercitarea actiunii penale sunt conditionate de
existenta plangerii prealabile a persoanei vatamate prin
infractiune. In cazul acestora, atat inceperea urmaririi judiciare,
cat si punerea in miscare a actiunii penale se fac la plangerea
prealabila a persoanei vatamate. Legiuitorul a voit ca unele fapte
penale sa nu fie aduse in fata organelor judiciare decat prin
manifestarea de vointa a celor care au avut de suferit de pe urma
lor[1].
S-a avut in vedere, inainte de toate, armonizarea intereselor
individuale, particulare, cu cele generale, sociale, armonizare
facuta atat in interesul victimei infractiunii (si in primul rand
al acesteia), cat si al societatii. Institutia plangerii prealabile
este veche atat in legislatia noastra, cat si in legislatia altor
state. A face un istoric cat de scurt al acestor reglementari
depaseste cadrul lucrarii de fata. Mai mult, in unele lucrari de
drept procesual penal se prezinta si evolutia istorica a plangerii
prealabile si deci prin reluarea lor nu s-ar aduce ceva nou. De
aceea, in cele ce urmeaza vom insista asupra reglementarii actuale
a institutiei de catre legislatia noastra si in masura necesara vom
invoca si textele din Codurile penal si de procedura penala
anterioare.
Plangerea simpla este actul de sesizare care emana de la
persoana careia i s-a cauzat o vatamare prin infractiune. Potrivit
art. 222 alin. 1 C. proc. pen. Plangerea este incu-nostintarea
facuta de o persoana sau de o unitate din cele la care se refera
art. 145 din Codul penal, careia i s-a cauzat o vatamare prin
infractiune'. Astfel, plangerea ne apare ca o cerere adresata
organelor judiciare de catre cel ce a suferit de pe urma
infractiunii prin care se solicita urmarirea persoanelor presupuse
ca vinovate in scopul pedepsirii lor. Plangerea prezinta deci atat
caracteristicile unei cereri, cat si cele ale unei sesizari1.
Este necesar a se face deosebire intre plangerea simpla, ca
modalitate ordinara, comuna, de sesizare a organelor judiciare
penale, si plangere prealabila, ca o cauza care impiedica punerea
in miscare si exercitarea actiunii penale, si ca mod de sesizare
exclusiv, intrucat aceasta din urma are un tratament juridic
aparte. De aceea, legiuitorul i-a instituit un tratament juridic
complex, atat in Codul penal (art. 131-132), cat si in Codul de
procedura penala (art. 279-286), potrivit caruia natura juridica si
efectele pe care le produce plangerea prealabila sunt cu totul
altele decat cele ale plangerii simple .
Plangerea prealabila consta in incunostintarea facuta de
persoana vatamata prin infractiune[2] si constituie in acelasi timp
cererea necesara pentru urmarirea si tragerea la raspundere penala
a celui vinovat de comiterea acelei infractiuni. Se numeste
plangere, deoarece persoana vatamata aduce la cunostinta organelor
judiciare fapta savarsita si solicita ca cel vinovat sa fie supus
urmaririi judiciare; sub acest aspect plangerea prealabila se
aseamana cu plangerea simpla. Este prealabila, fiindca introducerea
sa conditioneaza, in cazurile prevazute de lege, inceperea
urmaririi judiciare, asa ca fara aceasta introducere urmarirea nu
poate sa inceapa. in lipsa plangerii prealabile nu poate exista
tragere la raspundere penala si, pe cale de consecinta, nu poate fi
pusa in miscare sau exercitata nici actiunea penala[3]. De fapt,
acest ultim aspect constituie deosebirea esentiala dintre plangerea
simpla, ca mod de sesizare, si plangerea prealabila, ca institutie
juridica de sine statatoare.
Asupra naturii juridice a plangerii prealabile s-au emis
diferite pareri in literatura juridica de specialitate. Intr-o
prima opinie s-a considerat ca plangerea prealabila este o
institutie in exclusivitate a dreptului penal material si ca in
lipsa ei fapta comisa n-ar constitui infractiune. Intr-o alta
opinie, din contra, s-a considerat ca plangerea prealabila este o
institutie a dreptului procesual penal. Opinia dominanta[4], atat
in doctrina din tara noastra, cat si in cea straina, precum si in
legislatiile moderne, este aceea ca plangerea prealabila are un
caracter mixt. Caracterul sau mixt consta in faptul ca, din punctul
de vedere al dreptului penal material, ea este o cerinta care
conditioneaza pedepsirea faptei comise, respectiv, mentinerea sau
inlaturarea raspunderii penale a celor vinovati, iar din punctul de
vedere al dreptului procesual penal este o conditie de
pro-cedibilitate.
Recunoasterea acestui caracter se materializeaza in legislatia
noastra, prin reglementarea plangerii prealabile atat in cuprinsul
Codului penal, cat si in cel al Codului de procedura penala[5].
Plangerea prealabila nu inlatura incriminarea, asa cum se
prevedea in Codul penal anterior, ci numai raspunderea penala. Ca
atare, fapta comisa, in obiectivitatea ei juridica, ramane
infractiune, indiferent daca s-a introdus sau nu plangerea
prealabila. Ceea ce s-a supus vointei persoanei vatamate este numai
indeplinirea conditiilor pentru tragerea la raspundere penala.
Aprecierea unei fapte ca infractiune, precum si dezincriminarea ei
este un atribut al statului ce si-l exercita, in mod suveran si
independent, prin organele sale supreme ale puterii. Numai el
dispune, pe cale de lege, ce fapte sa fie considerate infractiuni
si tot el, in acelasi mod, dispune ca unele fapte socotite
infractiuni sa nu mai aiba acest caracter.
Corespunzator plangerii prealabile, Codul penal in vigoare
reglementeaza distinct impacarea partilor (art.132 C. pen.), care
isi produce efecte numai in cazurile anume prevazute, in partea
speciala a Codului penal, indiferent daca promovarea si exercitarea
actiunii penale sunt conditionate de introducerea plangerii
prealabile. Ceea ce inseamna ca nu in toate cazurile in care
raspunderea penala este conditionata de existenta unei plangeri
prealabile, impacarea partilor inlatura aceasta raspundere si
invers, impacarea partilor poate interveni si atunci cand punerea
in miscare a actiunii penale nu este conditionata de introducerea
unei plangeri prealabile.
Impacarea partilor, fiind personala si neconditionata, isi
produce efectele si asupra actiunii civile. In asemenea cazuri, in
care plangerea prealabila a fost introdusa de altcineva, dar in
numele persoanei vatamate (sot pentru sotie sau un imputernicit),
retragerea plangerii ori impacarea nu poate fi realizata decat de
catre titularul dreptului, respectiv, de catre partea vatamata sau
de catre persoanele indreptatite prin lege (art. 132 alin. 3 C.
pen. asa cum a fost modificat prin legea nr. 6/1973)1.
Pe planul dreptului procesual, plangerea prealabila, ca si
impacarea partilor sunt legate direct de actiunea penala. Este
firesc sa fie asa, intrucat obiectul actiunii penale consta tocmai
in tragerea la raspundere penala a celor vinovati de savarsirea
infractiunilor respective. Ca atare, atunci cand punerea in miscare
a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a persoanei
vatamate, lipsa plangerii inlatura raspunderea penala si impiedica
deci urmarirea judiciara[6] (art. 131 alin. 1 C. pen., art. 10 lit.
f si art. 279 alin. 1 C. proc. pen.).
Fiind pusa si in legatura cu inceperea urmaririi judiciare,
plangerea prealabila, pe langa faptul ca reprezinta o conditie a
urmaririi, ne apare si ca un mod special de sesizare in cazul
infractiunilor supuse acestei conditii[7]. De altfel, reglementarea
actiunii penale puse in miscare la plangerea prealabila a persoanei
vatamate se rasfrange in anumite privinte asupra desfasurarii
intregului proces penal.
Reglementarea speciala a actiunii penale, puse in miscare la
plangerea prealabila a persoanei vatamate, are anumite
particularitati care o deosebesc de actiunea penala pusa in miscare
si exercitata potrivit regulilor obisnuite, de sesizare (art. 221
si urm. C. proc. pen.).
Actiunea penala, atat in cazul cand este pusa in miscare
potrivit procedurii obisnuite, cat si in cazul cand este pusa in
miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, apartine
statului (societatii), ca titular al dreptului de a pedepsi.
Statul este suveran sa traga la raspundere penala pe cei
vinovati de savarsirea infractiunilor. Acesta foloseste si exercita
acest drept prin organele specializate considerate ca reprezentanti
calificati ai sai. De aceea, potrivit actualului Cod de procedura
penala, in principiu, dreptul de a pune in miscare si de a exercita
actiunea penala apartine procurorului, ca reprezentant al statului.
In mod exceptional, acest drept este exercitat si de catre instanta
de judecata de prim grad pentru situatiile prevazute in art. 279
alin. 2 lit. a C. proc. pen. si 336 alin. 2 C. proc. pen.
Persoana vatamata nu are dreptul deci de a pune in miscare
actiunea penala. Atat dispozitiile din Codul penal (art. 131 alin.
1), cat si cele din Codul de procedura penala (art. 221 alin. 2 si
279 alin. 1) prevad ca in cazul anumitor infractiuni, actiunea
penala se pune in miscare numai la plangerea prealabila a persoanei
vatamate. Persoana vatamata are facultatea de a indeplini sau nu
aceasta conditie esentiala de care depinde punerea in miscare a
actiunii penale. In asemenea cazuri, alaturi de stat ca titular
general al actiunii penale, persoana vatamata apare ca substituit
procesual special al acestei actiuni.
Actiunea penala in cazul plangerii prealabile nu are caracter
obligatoriu. Persoana vatamata are latitudinea de a alege intre a
indeplini sau a nu indeplini conditia pentru punerea in miscare a
actiunii penale, adica de a introduce plangerea prealabila, de a nu
introduce, de a retrage aceasta plangere in timp util (pana la
ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti). Partea vatamata
isi pastreaza facultatea de a-si mentine sau retrage plangerea
prealabila si in cazurile in care actiunea penala a fost pusa in
miscare de catre procuror, dar la plangerea sa prealabila. In
situatiile in care cel vatamat este o persoana lipsita de
capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restransa,
actiunea penala se pune in miscare de catre procuror si din oficiu,
in ideea ocrotirii corespunzatoare a celor vatamati.
Din aceleasi motive, atat retragerea plangerii, cat si impacarea
partilor cunosc o reglementare speciala in privinta efectelor ce le
produc (art. 131 alin. 2 C. pen. si 132 alin. isi 2 C. pen.). O
reglementare speciala, dar de alta natura, o constituie si faptul
ca invinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului
penal, potrivit art. 13 C. proc. pen., chiar daca partea vatamata
isi retrage plangerea prealabila. Exceptia se motiveaza pe
principiul prezumtiei de nevinovatie si deci pe posibilitatea
acordata de lege invinuitului sau inculpatului de a dovedi lipsa de
temeinicie a plangerii prealabile introdusa de persoana vatamata
impotriva lui.
Actiunea penala pusa in miscare fie din oficiu, fie la plangerea
prealabila a persoanei vatamate este irevocabila si indisponibila.
Dreptul de a dispune de actiunea penala nu apartine nici
procurorului si nici persoanei vatamate, el apartine in
exclusivitate statului[8]. Statul dispune de actiunea penala in
doua moduri: fie sporadic, cand crede necesar (prin amnistie ori
prin abrogarea incriminarii), fie printr-o declaratie anticipata,
dar sub anumite conditii (prescriptie, neintroducerea in termen a
plangerii prealabile, retragerea acesteia, impacarea partilor, in
cazurile prevazute de lege).
Prin retragerea plangerii sau prin neintroducerea acesteia ori
prin impacare, persoana vatamata nu dispune de actiunea penala, ci
indeplineste conditia sub care statul, prin lege, renunta la
actiunea penala. Dispozitiile din articolul 10 lit. f C. proc. pen.
precizeaza caracterul de conditie al introducerii plangerii
prealabile si deci acelasi caracter il are si retragerea plangerii
sau impacarea partilor (art. 10 lit. h C. proc. pen.). Persoana
vatamata dispune numai de plangerea sa prealabila nu si de actiune,
iar procurorul dispune de procesul penal prin constatarea
neintroducerii plangerii ori retragerii acesteia de catre persoana
vatamata.
Actiunea penala pusa in miscare la plangerea prealabila a
persoanei vatamate este indivizibila ca si cea pusa in miscare din
oficiu. Indivizibilitatea ei decurge din unitatea infractiunii
care, ca fapt juridic, ramane indivizibila, chiar si atunci cand la
savarsirea acesteia au luat parte mai multe persoane. Si in acest
caz actiunea penala este una singura, indiferent daca rezultatul
infractiunii este consecinta activitatii unei singure persoane sau
a mai multora.
Codul penal in vigoare reglementeaza clar aceasta problema, in
art. 131 alin. 3 si 4 consacrand teza indivizibilitatii active sau
pasive a raspunderii penale. Astfel, in cazul in care prin
savarsirea infractiunii, pentru care se cere plangerea prealabila,
s-au adus vatamari mai multor persoane, va interveni tragerea la
raspundere penala chiar daca plangerea prealabila s-a introdus
numai de catre una din persoanele vatamate. Plangerea acesteia va
produce efecte ca si cand toate persoanele vatamate ar fi introdus
asemenea plangeri.
Plangerea isi produce efectul tragerii la raspundere penala si
atunci cand ea a fost introdusa de mai multe persoane vatamate, dar
numai una si-o mentine. In asemenea situatii, pentru ca lipsa
plangerii prealabile sa-si produca efectele, trebuie ca nici una
din persoanele vatamate sa nu introduca plangere sau, ca toate cele
care au introdus plangeri sa le retraga[9]. Este ceea ce in
doctrina se desemneaza prin notiunea de indivizibilitate
activa.
Cand infractiunea este rezultatul conlucrarii mai multor
persoane (participatie), tragerea la raspundere penala pentru toti
participantii are loc chiar daca plangerea prealabila s-a facut sau
se mentine numai cu privire la unul sau unii dintre ei.
Infractiunea, ca temei al raspunderii penale, este indivizibila si
in consecinta toti faptuitorii ei sunt raspunzatori in fata legii
penale. Actiunea penala este indivizibila din punctul de vedere al
dreptului penal material, chiar daca procesual participantii sunt
urmariti si judecati separat. Si in acest caz retragerea plangerii
isi produce efecte in masura in care se refera la toti
participantii. De fapt, retragerea plangerii se face cu privire la
fapta si nu cu privire la o anumita persoana. Aceasta situatie se
califica drept indivizibilitate pasiva.
Indivizibilitatea usureaza mult atat punerea in miscare, cat si
exercitarea actiunii penale, intrucat persoana vatamata nu este
obligata sa tina seama de interesul celorlalte persoane vatamate
(cand sunt mai multe lezate prin aceeasi infractiune), iar actiunea
penala pusa in miscare impotriva oricaruia dintre participanti este
valabil pusa in miscare impotriva tuturor[10].
Sectiunea a II-a. Procedura plangerii prealabile
Plangerea prealabila, ca institutie a dreptului penal material,
este tratata in partea generala a Codului penal printre cauzele
care inlatura raspunderea penala, iar in partea speciala ca o
conditie necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale.
Aspectele procesuale, asa cum s-a aratat, sunt reglementate in
Codul de procedura penala.
Infractiunile pentru care Codul penal conditioneaza punerea in
miscare a actiunii penale de existenta plangerii prealabile a
persoanei vatamate sunt: lovirea sau alte violente (art, 180 alin.
3); vatamarea corporala (art. 181 alin. 2); vatamarea corporala din
culpa (art. 184 alin. 5); violarea de domiciliu (art. 192 alin. 3);
amenintarea (art. 193 alin. 2); violarea secretului corespondentei
(art. 195 alin. 3); divulgarea secretului profesional (art. 196
alin. 2); violul (art. 197 alin 4); insulta (art. 205 alin. 3);
calomnia (art. 206 alin. 2); furtul savarsit intre soti ori rude
apropiate sau de catre minor in paguba tutorelui sau, ori de catre
cel care locuieste impreuna cu persoana vatamata (art. 210 alin.
1); abuzul de incredere (art. 213 alin. 2); gestiunea frauduloasa
(art. 214 alin. 3); distrugerea (art. 217 alin. 6); tulburarea de
posesie (art. 220 alin. 2); adulterul (art. 304 alin. 2); abandonul
de familie (art. 305 alin. 3); nerespectarea masurilor privind
incredintarea minorului (art. 307 alin. 3); tulburarea folosintei
locuintei (art. 320 alin. 2).
O fapta comisa in afara teritoriului tarii nu poate fi urmarita
si judecata in tara daca potrivit legii penale de la locul
savarsirii este necesara o plangere prealabila din partea persoanei
vatamate si o atare plangere nu a fost facuta[11] (art. 6 alin.
ultim C. pen.).
Pentru majoritatea dintre aceste infractiuni, impacarea partilor
inlatura raspunderea penala. Fac exceptie faptele in privinta
carora opereaza fie o cauza speciala de nepedepsire, fie iertarea.
In toate cazurile, prin efectul cauzelor respective, se inlatura
raspunderea penala si in felul acesta se pune capat procesului
penal; solutia se justifica prin aceea ca se creeaza o situatie
favorabila victimei.
Cuprinsul plangerii prealabile este reglementat prin dispozitia
din art. 283 C. proc. pen.; prevederile respective trebuie
completate insa cu cele ale dispozitiilor din art. 222 C. proc.
pen., care reglementeaza continutul plangerii simple.
In plangerea prealabila trebuie sa se arate numele, prenumele,
calitatea si domiciliul petitionarului, sa se descrie fapta comisa
care formeaza obiectul plangerii, sa se indice autorul acesteia,
precum si mijloacele de proba pe care se intemeiaza[12]. De
asemenea, in plangerea prealabila trebuie sa se mai arate adresa
partilor si a martorilor. Persoana vatamata trebuie sa precizeze
daca se constituie parte civila in cauza, iar cand este cazul sa
indice si persoana responsabila civilmente, cu datele necesare. Nu
trebuie sa precizeze ca se constituie parte vatamata, intrucat
aceasta se subintelege (rezulta din insasi introducerea plangerii
prealabile).
In cazul in care persoana vatamata nu are date despre faptuitor,
ea are dreptul sa solicite organului de cercetare penala sprijinul
pentru identificarea acestuia (art. 279 alin. 2 lit. a C. proc.
pen.). Dupa identificare, persoana vatamata se adreseaza cu
plangerea sa instantei de judecata.
Cand continutul plangerii prealabile nu cuprinde toate datele
cerute de lege, organul caruia a fost adresata are datoria sa ceara
completarea acesteia cu datele lipsa. Rolul activ al organelor de
cercetare penala, al procurorului sau al instantei, trebuie sa se
manifeste din plin la introducerea plangerii prealabile. In felul
acesta se previn consecintele de ordin negativ, atat pentru
persoana vatamata, cat si pentru societate, mai ales daca prin
aceste neajunsuri s-ar ajunge la imposibilitatea tragerii la
raspundere penala a faptuitorului.
Plangerea prealabila trebuie sa se refere la una din
infractiunile pentru care legea conditioneaza punerea in miscare a
actiunii penale de existenta acestei plangeri. Daca plangerea
prealabila se refera la o alta infractiune, decat cele pentru care
legea conditioneaza punerea in miscare a actiunii penale de
existenta acesteia, ea va fi considerata o plangere simpla si deci
un mod obisnuit de sesizare a organului de cercetare penala sau a
procurorului.
Plangerea prealabila trebuie sa fie facuta de catre persoana
vatamata (art. 131 alin. 1 C. pen.)3. Ea este cea care a avut de
suferit prin savarsirea infractiunii si ca atare si titularul
dreptului de a introduce plangerea in vederea tragerii la
raspundere penala a celor vinovati. Asa cum rezulta si din art. 24
alin. 1 C. proc. pen., persoana vatamata este persoana care a
suferit prin fapta penala o vatamare fizica, morala sau materiala'.
Daca in legatura cu aceasta vatamare participa in procesul penal,
ea devine parte vatamata.
In sfarsit, plangerea prealabila a persoanei vatamate trebuie sa
fie facuta in forma prevazuta de lege, sa fie introdusa in termen
si la organul competent. Indeplinind aceste conditii, plangerea
prealabila isi va produce efectele potrivit dispozitiilor din Codul
penal si din Codul de procedura penala.
In afara de conditiile aratate plangerea prealabila, pentru a fi
valabila, trebuie sa fie introdusa in termenul legal[13].
Daca intr-o cauza in care s-au facut acte de cercetare penala se
considera ulterior ca fapta urmeaza a primi o incadrare juridica
pentru care este necesara plangerea prealabila, organul de
cercetare penala cheama partea vatamata si o intreaba daca intelege
sa faca plangere. In caz afirmativ, organul de cercetare penala
continua cercetarea. In caz contrar, transmite actele procurorului
in vederea incetarii urmaririi penale[14].
Acest termen este prevazut in Codul de procedura penala (art.
284) si nu in Codul penal, ca in legislatia anterioara. Termenul
are o durata diferita si nu de trei luni, ca in Codul penal
anterior. in al treilea rand, termenul incepe sa curga din ziua in
care persoana vatamata a cunoscut pe faptuitor. In consecinta,
imprejurarea ce determina curgerea termenului nu este cunoasterea
faptei, ci a faptuitorului. Cunoasterea faptuitorului, pe langa ca
implica si cunoasterea faptelor comise de catre acesta, constituie
conditia folosirii actiunii penale in personam.
In cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este
necesara o plangere prealabila, aceasta trebuie sa fie introdusa in
termen de doua luni socotite din ziua in care persoana vatamata a
stiut cine este faptuitorul. Cand persoana vatamata este un minor
sau un incapabil, termenul curge de la data cand persoana
indreptatita a reclama a stiut cine este faptuitorul. In acest caz,
potrivit art. 131 alin. 5 C. pen., desi actiunea penala se pune in
miscare si din oficiu de catre procuror, termenul de doua luni,
prevazut in Codul de procedura penala, ramane valabil si pentru
procuror.
In legatura cu aplicarea procedurii de urmarire si judecare a
infractiunilor flagrante fata de unele infractiuni supuse plangerii
prealabile. Termenul de introducere a plangerii este de 24 de ore
de la constatarea savarsirii infractiunii flagrante. In cazul cand
persoana vatamata nu poate respecta acest termen ea poate face
plangere prealabila potrivit procedurii ordinare pentru fapta
savarsita, pierzand astfel posibilitatea ca acea fapta sa fie
urmarita si judecata potrivit cu procedura speciala pentru
infractiunile flagrante (art. 465-479 C. proc, pen.).
Infractiunile pentru care legea conditioneaza tragerea la
raspundere penala a faptuitorului de existenta plangerii prealabile
a persoanei vatamate se impart in mai multe categorii, in raport cu
natura faptei comise si cu persoana faptuitorului. Plangerea
prealabila pentru aceste infractiuni se introduce la urmatoarele
organe[15]:
a) Potrivit dispozitiilor art. 279 alin. 2 lit. a C. proc. pen.,
persoana vatamata poate sa se adreseze cu plangere direct
instantei.
Pentru ca plangerea prealabila sa fie valabila, pe langa
conditiile generale ale oricarei plangeri, trebuie sa se refere
la:
- una din infractiunile prevazute in Codul penal in art. 180,
184 alin. 1, 193, 205, 206, 210, 213 si 220, daca faptuitorul este
cunoscut; cand este necunoscut, partea vatamata se poate adresa
organului de cercetare penala pentru identificarea lui, caz in care
cererea sa se limiteaza strict la aceasta solicitare, iar
obligatiile organului de cercetare privesc investigatiile de
identificare, cauza aflandu-se in sfera procesului penal;
- persoana vatamata se adreseaza cu plangerea sa prealabila
direct instantei de judecata si in cazul infractiunilor prevazute
de Codul penal in art. 193, 205 si 206, cand sunt savarsite prin
presa sau orice mijloace de comunicare in masa[16];
- identitatea faptuitorului, intrucat plangerea sa prealabila nu
este o simpla sesizare, ci o conditie indispensabila pentru
tragerea la raspundere penala a acestuia si pentru punerea in
miscare a actiunii penale de catre instanta de judecata;
- plangerea poate fi introdusa valabil si actiunea penala poate
fi pusa in miscare si exercitata, in masura in care n-a intervenit
vreuna din cauzele prevazute in art. 10 C. proc. pen. - in afara
plangerii prealabile.
Fiind indeplinite aceste conditii, persoana vatamata este libera
sa introduca plangerea prealabila la instanta de judecata
competenta sa judece in prima instanta cauza. Pentru aceste
infractiuni, asa cum s-a mai aratat, actiunea penala se pune in
miscare de catre instanta de judecata prin incheierea de investire
cu cauza respectiva. Instanta nu se investeste prin plangerea
prealabila a persoanei vatamate, ci prin incheierea sa pe care o
emite atunci cand este sesizata printr-o plangere prealabila,
aceasta fiind actul de inculpare a celui supus judecatii[17].
Dupa investire, deci dupa punerea in miscare a actiunii penale
judecata se desfasoara potrivit procedurii comune, cu precizarea ca
partea vatamata isi pastreaza neatins dreptul de a dispune de
plangerea sa pana la ramanerea definitiva a hotararii pronuntate.
Dispunerea se materializeaza in: retragerea plangerii exprimata
expres sau, inainte de modificarile intervenite in 2006, prin
neprezentarea consecutiva la doua termene de judecata, la care a
fost legal citata; prin impacare sau iertare in cazurile prevazute
de lege[18].
Pentru celelalte infractiuni supuse procedurii plangerii
prealabile, plangerea se adreseaza organului de cercetare penala
sau procurorului ori organului competent (art. 279 alin. 2 lit. b
si c C. proc. pen.), cazuri in care procesul penal are forma sa
tipica, normala, in cadrul careia urmarirea penala si judecata ca
faze ale sale se efectueaza potrivit cu procedura comuna. Astfel,
persoana vatamata se adreseaza cu plangerea sa organului de
cercetare penala sau procurorului cand sunt comise alte infractiuni
decat cele aratate in art. 279 alin. 2 lit. a. Acestea sunt:
vatamarea corporala (art. 181 C. pen.); violarea de domiciliu (art.
192 alin. 3 C. pen.); violarea secretului corespondentei (art. 195
alin. 3. C. pen.); divulgarea secretului profesional (art. 196
alin. 2 C. pen.); violul (art. 197 alin. 4 C. pen.); gestiunea
frauduloasa (art. 214, alin. 3); distrugerea (art. 217 alin. 6 C.
pen.); adulterul (art. 304 alin. 2 C. pen.); abandonul de familie
(art. 305 alin. 3 C. pen.); nerespectarea masurilor privind
incredintarea minorului (art. 307 alin. 3 C. pen.); tulburarea
folosintei locuintei (art. 320 alin. 2 C. pen.). Realizarea
urmaririi penale cu privire la faptele enumerate[19] are loc dupa
regulile comune de procedura penala si este de natura sa asigure in
conditii mai bune aflarea adevarului si sa previna aglomerarea
instantelor de judecata cu pricini care ar putea fi solutionate de
catre procuror in faza de urmarire penala. Fiind deci cazul unor
infractiuni cu un grad de pericol social mai sporit decat al celor
din prima categorie, legiuitorul a inteles sa supuna unei
verificari temeinice plangerea prealabila adresata organelor
compentente si numai dupa aceea sa fie sesizata instanta de
judecata. In aceste cazuri, persoana vatamata se poate adresa cu
plangerea sa, fie organului de cercetare penala, fie procurorului,
potrivit cu competenta acestora reglementata in art. 207-209 C.
proc. pen.
Persoana vatamata se adreseaza cu plangerea prealabila organului
competent sa efectueze urmarirea penala, pentru oricare din
infractiunile supuse acestei conditii de punibilitate si urmarire,
daca plangerea este indreptata in contra unui judecator, procuror,
notar public, militar, judecator si controlor financiar de la
camera de conturi judeteana sau contra uneia din persoanele aratate
in art. 29 punctul 1 C. proc. pen. (senatori, deputati, membrii ai
Guvernului, judecatorii Curtii Constitutionale, maresali si
generali, sefii cultelor religioase organizate in conditiile legii
si altii).
Organul competent sa efectueze urmarirea penala pentru
infractiunile savarsite de categoriile de persoane prevazute in
art. 279 alin. 2 lit. c se determina in raport cu dispozitiile
Codului de procedura penala privitoare la competenta dupa materie
si dupa calitatea persoanei[20] (art. 25-29, art. 45 si 207-209 C.
proc. pen.). Urmarirea penala pentru aceste categorii de persoane,
in legatura cu infractiunile supuse procedurii plangerii
prealabile, se efectueaza intotdeauna catre procuror. Procurorul
competent este cel din parchetul de pe langa instantele abilitate
sa judece in prima instanta acele infractiuni.
Procedura pentru infractiunile flagrante supuse plangerii
prealabile este reglementata prin dispozitiile din art. 280 si 479
C. proc. pen. Potrivit acestor dispozitii, in cazul infractiunilor
flagrante, organul de urmarire penala este obligat sa constate
existenta acestora, chiar si in lipsa plangerii prealabile.
Situatia se impune pe considerentul ca, initial, nu se poate sti
daca este o infractiune pentru care se aplica sau nu procedura
plangerii prealabile, procedura speciala sau cea obisnuita.
Constatarea infractiunii flagrante, indiferent de procedura de
urmarire si judecata care se aplica, contribuie la aflarea
adevarului, intrucat cu acea ocazie se strang toate dovezile cu
privire la existenta infractiunii, la identitatea si vinovatia
faptuitorului. Procesul-verbal care se incheie cu ocazia
constatarii infractiunii flagrante trebuie sa cuprinda informatii
cu privire la imprejurarile in care a fost comisa fapta.
Dupa constatarea infractiunii flagrante, daca se considera ca
fapta constituie vreuna din infractiunile aratate in art. 279 alin.
2 lit. a C. proc. pen., constatarile facute vor fi trimise, la
cerere, instantei sesizate prin plangere (art. 280 alin. 2 C. proc.
pen.), intrucat fata de asemenea infractiuni nu se aplica procedura
speciala de urmarire si judecata (art. 479 alin. 2, teza a 2-a, C.
proc. pen.). Trimiterea are loc numai daca persoana vatamata s-a
adresat cu plangerea sa, in conditiile legii, instantei de judecata
competente[21].
Daca infractiunea flagranta este una dintre cele prevazute in
art. 279 alin. 2 lit. b si c C. proc. pen., organul de urmarire
penala are obligatia sa cheme persoana vatamata si sa o intrebe
daca intelege sa faca plangerea prealabila in termen de 24 de ore
de la constatarea savarsirii infractiunii. In cazul in care
persoana vatamata declara ca face plangere, organul de cercetare
penala sau procurorul continua urmarirea penala, aplicand procedura
speciala.
Chiar daca s-a introdus plangerea prealabila nu va fi aplicata
procedura speciala de urmarire si judecata a infractiunilor
flagrante, daca nu sunt indeplinite conditiile aratate in art. 466
C. proc. pen.
Cand persoana vatamata nu introduce plangerea prealabila in
termenul de 24 de ore, organul de cercetare penala propune
procurorului solutia prevazuta in art. 11 pct. 1 lit. c, in raport
de cauza de la art. 10 lit. f C. proc. pen. Dispozitia din art. 479
alin. ultim se refera numai la aplicarea procedurii speciale pentru
aceste infractiuni. Persoana vatamata, care nu a introdus plangerea
prealabila in termen de 24 de ore, nu este decazuta din dreptul de
a pretinde tragerea la raspundere penala a faptuitorului; acest
drept poate fi valorificat potrivit procedurii speciale a plangerii
prealabile in termenele mentionate in art. 284 C. proc. pen.
Persoana vatamata va putea folosi toate materialele obtinute de
catre organul de cercetare penala cu ocazia constatarii
infractiunii flagrante.
O infractiune pentru care este necesara plangerea prealabila se
poate gasi uneori in raport de conexitate sau indivizibilitate cu o
alta infractiune. Actualul Cod de procedura penala cuprinde
dispozitii speciale cu privire la aceasta situatie, spre deosebire
de Codul anterior care nu rezolva o asemenea situatie. Dispozitiile
din art. 281 alin. 1 C. proc. pen. prevad care este procedura in
situatia in care exista indivizibilitate sau conexitate intre
infractiuni pentru care este necesara o plangere prealabila, care
trebuie, potrivit art. 279 alin. 2 C. proc. pen., introdusa la
organe diferite, iar in dispozitia din art. 281 alin. 2 c. proc.
pen. procedura in caz de conexitate sau indivizibilitate intre
infractiuni supuse plangerii prealabile si infractiuni pentru care
nu se cere o astfel de plangere[22].
In asemenea cazuri de indivizibilitate sau conexitate, daca nu
este posibila disjungerea, se aplica dispozitiile din art. 35 C.
proc. pen., in sensul ca competenta de a judeca toate faptele si pe
toti faptuitorii revine instantei mai intai sesizate, daca acestea
sunt de grad egal, ori instantei superioare cand competenta
apartine unor instante de grade diferite, in cazul faptelor care
atrag simultan competenta unor instante civile si militare,
solutionarea acestora se face de catre instanta militara
determinata dupa regulile obisnuite de competenta.
In cazul in care exista situatii de indivizibilitate sau
conexitate intre infractiunile prevazute in art. 279 pct. 2 lit. a,
b si c C. proc. pen., daca pentru unele fapte a fost sesizat
organul de urmarire penala, iar pentru altele organul competent si
disjungerea nu este posibila competenta de a solutiona toate
faptele va reveni procurorului.
Daca vreuna dintre faptele conexe sau indivizibile a fost
savarsita de catre un militar, urmarirea penala se va realiza de
catre parchetul militar, iar judecata se va face de catre instanta
militara competenta in raport de gradul militar al celui in cauza
si de fapta savarsita.
Aceasta procedura se aplica si in cazul cand indivizibilitatea
sau conexitatea se refera la o infractiune pentru care punerea in
miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila si
o alta infractiune pentru care nu se cere o astfel de plangere, iar
disjungerea nu este posibila. Asadar si in aceste cazuri, nefiind
posibila disjungerea, urmarirea se efectueaza de catre organul de
urmarire penala, mai intai sesizat, iar daca faptele sunt de
competenta unor organe de urmarire de grad sau de natura diferita,
urmarirea penala se efectueaza de organul de urmarire penala de
grad superior sau de organul de cercetare speciala.
Indiferent insa de faptul ca starea de conexitate sau
indivizibilitate priveste o infractiune pentru care se cere
plangerea prealabila si o alta infractiune pentru care nu se cere o
asemenea plangere, se aplica dispozitiile cuprinse in art. 35 C.
proc. pen., fara insa sa se nesocoteasca dispozitiile privitoare la
plangerea prealabila.
Se poate intampla ca dupa sesizarea organului judiciar
competent, sa fie schimbata incadrarea juridica a faptei
urmarite[23]. Fie ca fapta urmarita este trecuta in categoria
infractiunilor pentru care se cere introducerea plangerii
prealabile, fie ca fata de probele administrate se impune
schimbarea incadrarii juridice date cu ocazia sesizarii.
In asemenea situatii, daca in urma efectuarii actelor de
cercetare penala, se constata ca fapta urmeaza a primi o incadrare
juridica pentru care este necesara plangerea prealabila, organul de
cercetare penala cheama persoana vatamata si o intreaba daca
intelege sa introduca plangerea. Daca fapta, in noua sa incadrare,
face parte dintre cele prevazute de art. 279 alin. 2 lit. b si c C.
proc. pen., iar persoana vatamata chemata declara ca introduce
plangerea prealabila, organul de cercetare continua urmarirea
penala (art. 286 alin. 1 C. proc. pen.). In cazul in care fapta se
incadreaza in dispozitiile art. 279 alin. 2 lit. a C proc. pen.,
organul de cercetare penala inainteaza dosarul instantei de
judecata competente pentru a solutiona cauza. Fapta, in noua sa
incadrare juridica, va putea ajunge in fata instantei de judecata
daca persoana vatamata intelege sa introduca plangerea sa
prealabila. Daca din contra, persoana vatamata declara ca nu
introduce plangerea prealabila, organul de cercetare penala
transmite actele efectuate procurorului care-i supravegheaza
activitatea pentru a dispune, potrivit art. 11 pct. 1 lit. e,
raportat la art. 10 lit. f C. proc. pen., incetarea urmaririi
penale (art. 286 alin. 1 partea finala, C. proc. pen.).
Cand schimbarea calificarii juridice are loc la terminarea
urmaririi penale, cu ocazia verificarii lucrarilor de urmarire
penala de catre procuror, acesta aplica dispozitiile din art. 262
alin. 1 pct. 2 lit. a C. proc. pen. si dispune incetarea urmaririi
penale[24]. In situatia in care schimbarea incadrarii juridice
apare ca necesara in fata instantei de judecata, aceasta cheama
persoana vatamata si o intreaba daca intelege sa introduca
plangerea pentru infractiunea supusa judecatii (art. 286 alin. 2 C.
proc. pen.).
Daca persoana vatamata declara ca introduce plangerea
prealabila, instanta continua judecarea cauzei. Cand persoana
vatamata nu introduce plangerea prealabila, instanta dispune
incetarea procesului penal (art. 345 alin. 3, raportat la art. 11
pct. 2 C. proc. pen.).
Procedura descrisa nu se aplica nici de catre organul de
cercetare si nici de catre instanta de judecata in caz de schimbare
a incadrarii juridice a faptei cand se constata ca persoana
vatamata este lipsita de capacitate de exercitiu, ori cu capacitate
de exercitiu restransa. in asemenea situatii procesul penal se
continua, intrucat actiunea penala se pune in miscare din
oficiu.
Pentru unele infractiuni prevazute de Codul penal, precum si de
unele legi speciale, actiunea penala nu poate fi pusa in miscare
decat numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate. In
asemenea cazuri nici procesul penal nu poate sa inceapa in lipsa
plangerii prealabile. Pentru infractiunile supuse acestei
proceduri, in principiu, actiunea penala se pune in miscare tot de
catre procuror. Astfel, pentru infractiunile prevazute in art. 279
alin. 2 lit. b si c C. proc. pen., persoana vatamata se adreseaza
cu plangerea prealabila organului de cercetare penala sau
procurorului.
Odata sesizate, prin introducerea plangerii prealabile, aceste
organe incep urmarirea penala. Actiunea penala este pusa in miscare
de catre procurorul care supravegheaza activitatea organului de
cercetare penala sau de catre procurorul care efectueaza el insusi
urmarirea penala pentru cauzele de competenta sa si supuse
procedurii plangerii prealabile. Actiunea penala se pune in
miscare, fie pe parcursul urmaririi penale, prin ordonanta, fie la
terminarea acesteia, direct prin rechizitoriu, daca sunt
indeplinite conditiile cerute de lege. Pentru aceste infractiuni
supuse procedurii plangerii prealabile actiunea penala se pune in
miscare si se exercita tot de catre procuror[25]. Persoana
vatamata, prin introducerea plangerii prealabile, nu face altceva
decat sa realizeze conditia ceruta de lege pentru a se putea pune
in miscare si exercita actiunea penala. Tragerea la raspundere
penala este un atribut al statului pe care il indeplineste prin
organele sale specializate - parchetul si instantele judecatoresti.
Ultimele sunt singurele organe judiciare care judeca si se
pronunta, cu caracter definitiv, asupra vinovatiei sau nevinovatiei
celui supus judecatii. Statul, anticipat, prin lege, conditioneaza,
pentru anumite fapte, urmarirea lor judiciara si tragerea la
raspundere penala de existenta plangerii prealabile a persoanei
vatamate.
Pentru infractiunile cuprinse in art. 279 alin. 2 lit. a C.
proc. pen., persoana vatamata se poate adresa cu plangerea sa
direct instantei de judecata, daca sunt indeplinite conditiile
prevazute de lege. Pentru aceste infractiuni instanta de judecata
sesizata prin plangere prealabila, verificand regularitatea
sesizarii, se investeste cu cercetarea cauzei si prin aceasta pune
in miscare actiunea penala. Plangerea prealabila a persoanei
vatamate pentru infractiunile cuprinse in art. 279 alin. 2 lit. a
C. proc. pen. adresate instantei de judecata indeplineste functia
actului de sesizare a acesteia, iar incheierea prin care instanta
se investeste cu cauza respectiva constituie actul de inculpare, de
punere in miscare a actiunii penale.
Exercitarea actiunii penale in cazul infractiunilor supuse
procedurii plangerii prealabile se indeplineste, in principal, de
catre procuror si, in mod exceptional, in faza de judecata si de
catre instanta in fata careia se afla pendinte cauza. Procurorul
dispune trimiterea in judecata cand sunt indeplinite conditiile
cerute de lege si sustine invinuirea in fata instantei de judecata
daca participa la judecata.
In exercitarea actiunii penale, puse in miscare de catre
procuror sau de catre instanta de judecata, in cazul infractiunilor
cuprinse in art. 279 C. proc. pen., partea vatamata are rol activ.
Aceasta poate fi ascultata in conditiile aratate de art. 75-77 C.
proc. pen., declaratiile sale, facute in cadrul procesului penal,
putand servi la aflarea adevarului, in masura in care ele se
coroboreaza cu fapte sau imprejurari ce rezulta din ansamblul
probelor existente in cauza. Totodata, partea vatamata poate
propune si prezenta probe si inscrisuri prin care sa dovedeasca
afirmatiile ce le face.
In faza de judecata, partea vatamata poate sustine, alaturi de
procuror sau singura, invinuirea inculpatului. Cand procurorul nu
participa la judecata, partea vatamata sustine singura invinuirea
punand concluzii in cadrul dezbaterilor. De asemenea, partea
vatamata poate folosi caile de atac, in conditiile aratate in art.
362 alin. 1 lit. c si art. 3852 C. proc. pen1. Toate aceste
activitati efectuate de partea vatamata in cadrul procesului penal
indeplinesc functia de exercitare a actiunii penale puse in miscare
la plangerea prealabila a sa. Exercitarea actiunii penale puse in
miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate se
indeplineste atat de catre procuror, cat si de partea vatamata, fie
impreuna, in acelasi timp, fie in completare ori separat, cand
procurorul nu participa la judecata.
In cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii
inlatura raspunderea penala, partea vatamata poate sa revina asupra
plangerii sale, caz in care nemaifiind indeplinite conditiile
cerute de lege, exercitarea actiunii penale inceteaza. Prin
retragerea plangerii prealabile partea vatamata face deci ca
actiunea penala sa nu mai poata fi exercitata si pe cale de
consecinta tragerea la raspundere penala sa fie inlaturata, iar
procesul penal sa nu mai poata continua. Partea vatamata isi
pastreaza acest drept indiferent de pozitia procurorului sau a
instantei de judecata, ceea ce inseamna ca dreptul partii vatamate
nu poate fi cenzurat nici de procuror si nici de instanta de
judecata.
Prin vointa legiuitorului, partea vatamata poate sa dispuna de
dreptul sau de a indeplini sau nu conditiile cerute pentru
urmarirea judiciara a faptelor supuse plangerii prealabile. Fac
exceptie cazurile in care invinuitul sau inculpatul cere
continuarea procesului penal potrivit art. 13 C proc. pen., pentru
a dovedi lipsa de temeinicie a plangerii prealabile introdusa
impotriva sa ori persoana vatamata este lipsita de capacitatea de
exercitiu sau are capacitatea de exercitiu restransa.
Epuizarea actiunii penale poate avea loc in vreuna din
modalitatile aratate in art. 345 C. proc. pen. atunci cand partea
vatamata si-a mentinut plangerea prealabila pana la solutionarea
cauzei de catre instanta de judecata. Incetarea procesului penal
poate fi pronuntata de instanta de judecata intr-o astfel de
situatie prin retinerea oricarui alt caz din cele aratate in art.
10 lit. f-j, decat cel referitor la lipsa plangerii prealabile ori
retragerea acesteia.
Stingerea actiunii penale, puse in miscare la plangerea
prealabila a persoanei vatamate, poate avea ca temei oricare din
cauzele care produc acest efect (moartea inculpatului, prescriptia,
amnistia, puterea lucrului judecat). De asemenea, actiunea penala
nu poate fi pusa in miscare sau exercitata daca intervine vreunul
din cazurile cuprinse in art. 10 C. proc. pen., altul decat cel
referitor la lipsa plangerii prealabile, sau la retragerea
acesteia. Aparitia lui poate sa se produca atat in faza de urmarire
penala, cat si in faza de judecata.
Cand pe parcursul urmaririi penale, pentru infractiuni supuse
procedurii plangerii prealabile, apare vreunul din cazurile aratate
in art. 10 C. proc. pen., procurorul dispune, potrivit art. 11 pct.
1 lit. b si c C. proc. pen., scoaterea de sub urmarirea penala
(art. 10 lit. a-e) sau incetarea urmaririi penale (art. f-h si
j).
Concluzii
Dreptul la actiune este o notiune juridica de drept penal
substantial iar cererea in justitie este o institutie de drept
procesual. Aceasta din urma serveste la exercitiul actiunii cu
toate consecintele ce tin de o asemenea valorificare a dreptului la
actiune. Cererea in justitie se confunda adesea cu actiunea in
justitie, punandu-se semnul egalitatii intre termenul cerere si
termenul actiune.
Insa cererea este actul procesual prin care se pune in miscare
actiunea preexistenta cererii. O cerere in justitie neregulat
formulata poate fi anulata, fara ca aceasta sa atraga stingerea
actiunii, cand aceasta este inca exercitabila potrivit dreptului
substantial[26].
Actiunea in justitie se deosebeste de acele actiuni a caror
exercitare nu implica interventia organelor judiciare pentru
aplicarea unei norme juridice, fiind deci extrapenale (actiunea
disciplinara, administrativa etc).
Actiunea penala, fiind de interes general, se exercita in
interesul societatii, pentru apararea statului, a realizarii
ordinii de drept efective, pe cale de constrangere. Pentru stat
exista tot interesul ca cel vinovat sa fie pedepsit, iar cel
nevinovat sa fie aparat atunci cand pe nedrept a fost tras la
raspundere penala.
Ca titular al puterii de a incrimina prin normele de drept penal
faptele care prezinta pericol pentru anumite relatii sociale,
statul apare ca subiectul pasiv general al oricarei infractiuni,
intrucat prin comiterea acestora se incalca dreptul acestuia de a
cere respectarea legii. Pe de alta parte, ca titular al actiunii
prin care se realizeaza in concret sanctionarea celor care au
savarsit infractiuni, statul devine, din subiect pasiv al
infractiunii, subiect activ al actiunii penale.
In principiu, punerea in miscare si exercitarea actiunii penale
este un drept ce apartine procurorului si o obligatie ce incumba
acestuia, pentru majoritatea faptelor prevazute de legea penala.
Acest drept al procurorului si obligatia corelativa sunt corolare
ale uneia din regulile de baza ale procesului nostru penal,
respectiv oficialitatea sau obligativitatea acestuia.
Pentru unele infractiuni, anume prevazute de lege, punerea in
miscare si exercitarea actiunii penale sunt conditionate de
existenta plangerii prealabile a persoanei vatamate prin
infractiune. In cazul acestora, atat inceperea urmaririi judiciare,
cat si punerea in miscare a actiunii penale se fac la plangerea
prealabila a persoanei vatamate. Lucrarea de fata a incercat sa
sintetizeze aspectele principale ale actiunii penale, de la punerea
ei in miscare pana la epuizarea acesteia.
Bibliografie
1. Antoniu George, Vinovatia Penala, Editura Academiei,
Bucuresti, 1995
2. Antoniu George, Volonciu Nicolae si colectiv Practica
judiciara penala, vol. IV, Procedura penala, Editura Academiei
Romane, Bucuresti, 1993
3. Apetrei Mina, Papadopol Vasile, Dobrinoiu Vasile Codul de
procedura penala adnotat, vol. I; partea generala, Editura
Albastra, Bucuresti, 1996
4. Beleiu Gheorghe, Drept Civil Roman, Editura Sansa, Bucuresti,
1995
5. Barsan Cornel, Statescu Constantin Drept Civil, teoria
generala a obligatiilor, Editura Aii, Bucuresti, 1994
6. Ciobanu Viorel Mihai, Tratat teoretic si practic de procedura
civila, vol. I, partea generala, Editura National, Bucuresti,
1996
7. Costin Mircea, Ursa Victor, Muresan Mircea Dictionar de drept
civil, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980
8. Deak Francisc si colectiv, Raspunderea civila, Editura
Stiintifica, Bucuresti, 1970
9. Dineu Aurel , Drept penal, partea generala, Bucuresti,
1975.
10. Dongoroz Vintila, Tanoviceanu Ion, Curs de drept penal si de
procedura penala, vol. IV, Editura Socec, Bucuresti, 1937
11. Joita Tanase, Actiunea civila in procesul penal, Editura
National, Bucuresti, 1999
12. Mateut Gheorghita , Procedura penala, partea generala,
Editura Chemarea, Iasi, 1994
13. Mrejeru Theodor, Mrejeru Bogdan, 'Actiunile in procesul
penal', Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006;
14. Neagu Ion, Drept procesual penal, partea generala, Editura
Artprint, Bucuresti, 1994
15. Nistoreanu Gheorghe si colectiv Drept pocesual penal, partea
generala, Editura Continent XXI, Bucuresti, 1994
16. Oancea Ion, Tratat de drept penal, partea generala, Editura
All, Bucuresti, 1994
17. Pavaleanu, Vasile, Drept procesual penal. Partea generala,
Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004
18. Stoica Valeriu si altii, Practica judiciara penala, vol. IV
Procedura penala, Editura Academiei, Bucuresti, 1993.
19. Theodoru Grigore, Drept procesual penal. Partea generala,
Editura Cugetarea, Iasi, 1996.
19. Uta Lucia, Actiunea civila in procesul penal (jurisprudenta
2003-2006). Repararea prejudiciilor materiale si morale cauzate
prin infractiuni care au adus atingere vietii, integritatii
corporale sau sanatatii, Editura Universul Juridic, Bucuresti,
2006;
20. Volonicu Nicolae, Tratat de procedura penala, partea
generala, vol. I, Editura Paideia, Bucuresti, 1993.
21. www.rubinian.com/dictionar
22. www.scj.ro
23. www.avocatnet.ro
24. Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca
25. Codul penal
26. Codul de procedura penala
[1] V. Dongoroz, Tratat, vol. IV, pag. 248 si urm
[2] Tr. Pop, Drept procesual penal, vol. IV, Partea speciala,
pag. 15.
[3] Laura Codruta Lascu, Situatia procesului penal in cazul
decesului partii vatamate care a facut plangerea prealabila, in
Dreptul nr. 5/1997, pag. 82-83.
[4] Teofil Antoniu, Efectul decesului persoanei vatamate
intervenit inainte de introducerea plangerii prealabile, nota II,
in R.R.D, nr. 5/1973 pag. 75.
[5] Astfel, plangerea prealabila, ca o conditie de punibilitate
a faptei comise, este tratata de Codul nostru penal in titlul
denumit Cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele
condamnarii. Art. 131 alin. 1 C. pen. dispune: In cazul
infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale
este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile de catre
persoana vatamata, lipsa acestei plangeri inlatura raspunderea
penala'. In acelasi timp, in partea speciala a Codului penal, sunt
aratate infractiunile pentru care actiunea penala se pune in
miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Asemenea
prevederi sunt cuprinse si in unele legi speciale.
[6] Curtea Suprema de Justitie, Sect. pen., dec. nr. 2067 din 26
iulie 1995, in Dreptul nr. 6/1996, pag. 117.
[7] Trib. Supr., Sect. pen., dec. nr. 1020 din 18.04.1986, in
R.R.D. nr. 2/1987, pag. 72.
[8] Trib. Supr., Sect. pen., dec. nr. 1640/1971, in R.R.D. nr.
1/1972, pag. 143.
[9] St. Danes, op. cit., pag. 651.
[10]Aceste particularitati ale actiunii penale, puse in miscare
la plangerea prealabila a persoanei vatamate, determina
reglementarea speciala in cadrul procesului penal, reglementare
cuprinsa in Titlul I din partea speciala a Codului de procedura
penala, capitolul VIII, Procedura plangerii prealabile.
[11] George Antoniu, Infractiuni prevazute in legi speciale,
B.J.C., Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976, pag.
141.
[12] Curtea de Apel Constanta, dec. pen. nr. 68/1993, in R.D.P.
nr. 2/1994.
[13] Trib. Supr., Sect. pen., dec. nr. 58/1972, in Culegere de
decizii pe anul 1972, pag. 440; Trib. Supr., Sect. pen., dec. nr.
294 din 1.03.1984, in R.R.D. nr. 9-12/1989, pag. 144; Curtea
Suprema de Justitie, Sect. pen., dec. nr 2067 din 26 iulie 1995, in
Dreptul nr. 6/1996, pag. 117.
[14] Articolul a fost modificat prin art. I pct. 145 din Legea
nr. 356/2006.
[15] Daca infractiunea savarsita era dintre cele aratate in art.
279 alin. 2 lit. a), constatarile facute trebuiau trimise, la
cerere, instantei sesizate prin plangere. Acest alineat al art. 280
a fost abrogat in 2006.
[16] Augustin Ungureanu, Aurel Ciopraga, Dispozitii penale din
legi penale speciale romane, comentate si adnotate, cu
jurisprudenta si doctrina, Lumina Lex, Bucuresti, 1996, pag.
305-314.
[17] I. Neagu, op. cit, Partea speciala, vol. I, pag. 129.
[18] Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 144 din Legea nr.
356/2006.
[19] Vasile Pavaleanu, Practica de casare a trib. Suceava pe
sem. 11995, in materie penala, in Dreptul nr. 1/1996 pct. 13 si 16
si in Dreptul nr, 4/1996, pct. 11 si 12.
[20] Pentru militari se au in vedere si dispozitiile din art.
226 alin. 3 C. proc. pen. in ce priveste punerea in miscare a
actiunii penale si luarea masurii arestarii preventive.
[21] Trib. Supr., Sect. pen., dec nr. 2828 din 22 august 1973,
in R.R.D. nr. 1/1974, pag. 163.
[22] Trib. Supr. Sect. pen. dec. nr. 1155/1974, in R.R..D. nr.
4/1975, pag. 58-60; Trib. Mun. Bucuresti, Sect. pen., dec. nr.
190/1993, in Dreptul nr. 8/1994, pag. 102.
[23] Trib. Mun. Bucuresti, Sect. a II-a pen., dec. nr.
2355/1974, cu note de C. Turianu si N. Iliescu-Inotesti, in R.R.D.
nr. 12/1975, pag. 39-44.
[24] Trib. Jud. Hunedoara, dec. pen. nr. 302 din 24 martie 1975
in R.R.D. nr. 12/1975 pag. 50.
[25] Trib. Jud. Hunedoara, dec. pen. nr. 464/1975, in R.R.D. nr.
11/1975.
[26] Dictionarul enciclopedic al limbii romane, Editura
Politica, Bucuresti, 1962, vol. I, lit. A-C, pag. 26 si 585.