INFRACŢIUNEA DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ 1. Aspecte comune ale infracţiunilor de corupţie Infracţiunile de corupţie (în sens restrâns - dare şi luare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă) sunt cuprinse în primul capitol al Titlului VI „Infracţiuni care aduc atingere activităţii organizaţiilor de stat. Organizaţiilor publice sau altor activităţi reglementate de lege". Dispoziţiile din Codul penal trebuie, însă, coroborate cu prevederile Legii nr. 78/2000 privind prevenirea. descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Obiect ul juridic generic al inf rac ţ iu nilor de cor upţ ie îl consti tui e re la ţ i il e social e referi to ar e la acti vi ta te a or ga niza ţ i ilor de stat ş i a organizaţiilor publice" . Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul au drept obiect juridic special fasciculul de relaţii sociale care se formează , se desfăşoară, în mod normal, numai în condiţiile îndeplinirii îndatori rilor de serviciu de către funcţionari. Profesorul Vasile Dobrinoiu face referire şi la existenţa unui obiect juridic nemijlocit al infracţiunilor de corupţie constituit de rela ţ i ile sociale le ga te - in di fe re nt da c ă este vo rb a de fo rmar ea, desfăşurarea ori dezvoltarea lor - de cinstea, corectitudinea şi probitatea funcţionarilor, ca o condiţie necesară a îndeplinirii îndatoririlor de serviciu şi a activităţii organelor de stat şi publice . Existenta sau inexistenţa obiectului material la infracţiunile de serviciu este o problemă controversată în doctrină. Se consideră că, adesea, la aceste infracţiuni lipseşte obiectul material (nu se observă întotdeauna existenţa unui obiect material). Considerăm că infracţiunile de corupţie nu au obiect material deoarece acţiunea faptelor incriminate ca acte de corupţie nu se îndreaptă asupra unei entităţi din lumea materială. 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Infracţiunile de corupţie (în sens restrâns - dare şi luare de mită, primire
de foloase necuvenite şi trafic de influenţă) sunt cuprinse în primul capitol al
Titlului VI „Infracţiuni care aduc atingere activităţii organizaţiilor de stat.
Organizaţiilor publice sau altor activităţi reglementate de lege". Dispoziţiile
din Codul penal trebuie, însă, coroborate cu prevederile Legii nr. 78/2000
privind prevenirea. descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.Obiectul juridic generic al infracţiunilor de corupţie îl constituie
relaţiile sociale referitoare la activitatea organizaţiilor de stat şi a
organizaţiilor publice" . Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul
au drept obiect juridic special fasciculul de relaţii sociale care se formează ,
se desfăşoară, în mod normal, numai în condiţiile îndeplinirii îndatoririlor de
serviciu de către funcţionari. Profesorul Vasile Dobrinoiu face referire şi la
existenţa unui obiect juridic nemijlocit al infracţiunilor de corupţie constituit
de relaţiile sociale legate - indiferent dacă este vorba de formarea,
desfăşurarea ori dezvoltarea lor - de cinstea, corectitudinea şi probitatea
funcţionarilor, ca o condiţie necesară a îndeplinirii îndatoririlor de serviciu şi
a activităţii organelor de stat şi publice .
Existenta sau inexistenţa obiectului material la infracţiunile de serviciu
este o problemă controversată în doctrină. Se consideră că, adesea, la acesteinfracţiuni lipseşte obiectul material (nu se observă întotdeauna existenţa
unui obiect material). Considerăm că infracţiunile de corupţie nu au obiect
material deoarece acţiunea faptelor incriminate ca acte de corupţie nu se
îndreaptă asupra unei entităţi din lumea materială.
Subiect activ al infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă poate
fi orice persoană (acestea fiind infracţiuni cu subiect necircumstanţiat).
Legea nr. 78/2000 prevede în art.7 alin.3 o circumstanţă agravantă în cazul
în care fapta prevăzută în art.257 C.p., a fost săvârşită de o persoană din cele
menţionate în art.1 al legii speciale (la acest articol s-a făcut deja referire în
capitolul ce privea accepţiunile noţiunii de corupţie).
Subiect activ al infracţiunilor de luare de mită şi primire de foloase
necuvenite este o persoană care trebuie să aibă calitatea de funcţionar. Legea
specială prevede o circumstanţă agravantă în art.7 alin. 1 - dacă luarea de
mită a fost săvârşitâ de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de
constatare sau de sancţionare a contravenienţilor ori de constatare, urmărire
sau judecare a infracţiunilor.
Subiect pasiv general al tuturor infracţiunilor de corupţie este statul. a
cărni autoritate şi credibilitate este grav pusă în pericol prin săvârşirea
acestor fapte Subiectul pasiv special este organizaţia de stat sau publică în al
cărui serviciu se află funcţionarul incorect (în cazul luării şi dării de mită, al
primirii de foloase necuvenite) ori cu privire la care s-ar putea crea bănuiala
că este necinstit (în cazul traficului de influenţă). In doctrină se arată că înunele cazuri poate fi subiect pasiv special şi o persoană fizică (Ex.: persoana
care a dat mită în situaţia în care a fost constrânsă la aceasta de către
funcţionarul corupt) însă acest subiect pasiv special este un subiect secundar
sau adiacent, deoarece subiectul pasiv principal rămâne organizaţia publică
sau de stat în care funcţionarul îşi desfăşoară activitatea.
Latura obiectivă - Elementul material în conţinutul normativ al
infracţiunilor de corupţie constă într-o acţiune („pretinde", „primeşte”,"acceptă", "promite", "oferă”, „dă") sau într-o inacţiune („nerespingerea
promisiunii unor foloase necuvenite în cazul uneia din modalităţile
alternative de realizare a infracţiunii de luare de mită"). Infracţiunile de dare
de mită, luare de mită, trafic de influenţă sunt infracţiuni cu conţinuturi
alternative, pentru existenţa infracţiunii fiind suficientă realizarea numai
unei singure modalităţi prevăzute în texul incriminator; infracţiunea de primire de foloase necuvenite se realizează printr-o activitate unică
(„pretinderea de bani ori de alte foloase"). În literatura juridică de
specialitate se face referire la condiţiile concomitente care însoţesc
elementul material şi care privesc printre altele, natura obiectului acţiunii
tipice (bani sau alte foloase) şi caracterul acesteia (necuvenit), momentul
săvârşirii acţiunii sau inacţiunii (înainte sau în timpul îndeplinirii unui act de
serviciu de către subiectul activ - la luarea şi darea de mită, la traficul de
influenţă; după efectuarea actului de serviciu – la primirea de foloase
necuvenite). Urmarea imediată constă întotdeauna într-o stare de pericol
pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către funcţionari şi pentru
desfăşurarea activităţii organizaţiilor publice, inoculându-se opinia că
aparatul de stat este corupt. Legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau
inacţiunea prin care se realizează elementul material al infracţiunilor decorupţie şi rezultatul faptei rezultă din materialitatea acţiunii desfăşurate de
Obiectul juridic generic al infracţiunii de trafic de influenţă este formatdin relaţiile sociale referitoare la activitatea organizaţiilor publice.
Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale referitoare
la desfăşurarea activităţii unităţilor publice sau private în condiţii care să
asigure încrederea şi prestigiul de care să se bucure personalul acestora. In
literatura juridică de specialitate s-a susţinut ca obiectul juridic special este
format din relaţiile sociale a căror normală desfăşurare implică combatereaşi reprimarea faptelor acelor persoane care, speculând reala sau pretinsa lor
influenţa pe lângă un funcţionar, creează o stare de suspiciune în legătură cu
corectitudinea funcţionarilor; o altă opinie consideră că sunt ocrotite în
special relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei
bună desfăşurare este incompatibila cu suspiciunea că funcţionarii pot fi
influenţaţi în exercitarea atribuţiilor lor, de persoane care au o influenţă reală
sau presupusă asupra lor.
După cum observa Ion Ionescu - Dolj acest delict apăra
administraţiunile publice contra discreditului ce rezultă din activitatea
intermediarilor şi loveşte şi în actele de venalitate şi corupţie a funcţionarilor
şi a discreditului ce se arunca asupra lor din faptul intermediarilor.
Având în vedere acestea, considerăm întemeiată prima opinie care
exprima într-o formă sintetică şi cuprinzătoare în acelaşi timp. esenţaobiectului protecţiei penale şi anume, relaţiile sociale privitoare la
desfăşurarea activităţii unităţilor publice sau private în condiţii care să
asigure încrederea şi prestigiul de care să se bucure personalul acestora.
În privinţa existenţei sau inexistenţei obiectului material lainfracţiunea de trafic de influenţă în doctrină s-au conturat două opinii. Unii
autori considera că infracţiunea prevăzută în art.257 C.p. nu are obiect
material. Opinia majoritară în doctrina susţine că, de regulă, obiectul
material lipseşte, însă în anumite situaţii. atunci când folosul primit de
făptuitor constă în prestarea unei munci de către cumpărătorul de influenţă
(repararea unui automobil, legarea unei colecţii de cărţi). ori primeşte un bun
(obiectul material constă în acest caz în bunul respectiv). Acest punct de
vedere are drept argument o decizie de îndrumare a Tribunalului Suprem
datând din anul 1973 şi care arată că "banii , valorile sau orice alte bunuri
care au format obiectul material al infracţiunii de primire de foloase
necuvenite sau al infracţiunii de trafic de influenţă se confiscă”. Considerăm
că opinia minoritară este cea corectă deoarece , conform definiţiei, obiectul
material este reprezentat de "entitatea materială (un obiect ori un lucru
oarecare, un animal, corpul persoanei) asupra căreia se îndreaptă
materialitatea actului de conduită, energia fizică a acestuia, amenmţându-1
cu un pericol de vătămare materială sau provocându-i efectiv o astfel de
vătămare. Oricum valoarea socială ocrotită prin incriminarea traficului de
influenţa constă în relaţiile sociale cu privire la desfăşurarea activităţii
unităţilor publice sau private, iar aceste relaţii sociale nu se pot exprima intr-o entitate materială, fiind vorba de o noţiune abstractă, nu poate fi vorba de
existenţa unui obiect material al infracţiunii de trafic de influenţă.
Bunurile sau foloasele primite ori pretinse de traficul de influenţă
reprezintă lucruri date pentru savarsirea infractiunii.
Subiect activ nemijlocit al infracţiunii de trafic de influenţă poate fi
orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale pentru a putea răspunde
penal (condiţii referitoare la vârsta, responsabilitatea şi libertatea de voinţă şi
acţiune). Codul penal nu prevede faptul ca subiectul activ al traficului de
influenţă trebuie să fie circumstanţiat; în cazul în care acesta estecircumstanţiat, fiind o persoană care. "potrivit legii are atribuţii de constatare
sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare
a infracţiunilor", legea specială menţionează ca. La pedeapsa prevăzută la
art.257 C.p., maximul se va majora. In eventualitatea în care fapta este
comisă de un funcţionar, acesta este un terţ în raport cu funcţionarul vizat de
a îndeplini actul de serviciu.
Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar, iar acesta are si el atribuţii în
legătură cu actul pe care urmează să-1 îndeplinească funcţionarul de a cărui
favoare se prevalează, există un concurs de infracţiuni între luare de mita şi
trafic de influenţă, cu condiţia ca făptuitorul să fi asigurat persoana că va
beneficia şi de serviciile care intră în competenţa sa".
Infracţiunea de trafic de influenţă, din punctul de vedere al participaţiei
penale poate fi comisă atât sub forma autoratului, coautoratului, instigării şicomplicităţii.
Instanţa supremă a statuat ca "în cazul în care autorul infracţiunii de
trafic de influenţa, după ce a pretins un anumit folos pentru a determina pe
un funcţionar să facă un act ce intră in atribuţiile sale de serviciu, a primit
folosul printr-o altă persoană, cel care 1-a ajutat în acest mod la realizarea
unuia din conţinuturile alternative ale infracţiunii este complice” . Este
posibil ca însuşi intermediarul să conceapă infracţiunea şi să-1 determine pe
autor să o comită cu ajutorul său; astfel, în persoana intermediarului se vor cumula calităţile de instigator şi complice; dar. întrucât instigarea absoarbe
complicitatea, el va răspunde numai pentru instigare.
Subiect pasiv general este statul ca titular al valorii sociale care este
buna reputaţie a organizaţiilor publice.
Subiect pasiv speciale este organul de stat, instituţia publică sau orice
altă persoană juridica unde este încadrat funcţionarul.Subiect pasiv secundar este funcţionarul vizat de influenţa reala sau
presupusă a traficantului de influentă şi asupra căruia se induce suspiciunea
că ar fi corupt sau coruptibil.
Ţinând cont că la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă participă,
conform conţinutului normativ, şi alte persoane în afară de traficantul de
influenţă, se impune stabilirea situaţiei juridice a acestora.
Cumpărătorul de influenţă nu este subiect activ, deci nu va răspunde
penal. Intr-o monografie consacrată infracţiunii de trafic de influenţă,
profesorul V. Dongoroz susţine că în privinţa instigării la comiterea acestei
fapte (instigare venită din partea cumpărătorului de influenţă) trebuie admisă
soluţia nepedepsirii celui ce cumpăra influenţa, deoarece în situaţia
provocării există trei termeni: A determină prin anumite mijloace pe B
pentru a comite un delict C. În traficul de influenţă avem cu totul altăsituaţie, în care termenul al treilea lipseşte: A tratează cu B şi acesta se oferă
a-i realiza o afacere, care, oricât de veroasă ar fi nu constituie însă un delict;
indiferent de modul cum A înţelege să-şi facă afacerile, odinea publică este
vătămată de atitudinea lui B care-şi pune influenţa în serviciul unor astfel de
afaceri.
Ca urmare, legiuitorul a socotit că e bine să pedepsească această
atitudine şi a creat traficul de influentă. Deci traficul de influenţă nuîndeplineşte rolul termenului C şi unde nu este provocare nu poate fi nici
provocator.
Totodată se consideră că prin nepedepsirea cumpărătorului de
influenţă legiuitorul a voit să asigure denunţarea acestui delict.
Situaţia cumpărătorului de influenţă este tranşată in doctrina penala româna,
însa. considerăm că, anumite aspecte , odată clarificate, vor conduce şi la pedepsirea celui ce cumpără influenţa. Astfel, majoritatea legislaţiilor penale
incriminează corupţia sub forma activă şi pasivă. Există corupţie activă
atunci când cel ce corupe nu este funcţionarul în atribuţiile căruia se află
îndeplinirea sau neîndeplinirea actului respectiv; corupţia pasivă există în
momentul în care iniţiativa de a fi corupt provine de la funcţionar. Totuşi,
aceşti termeni sunt înşelători, în sensul că în anumite situaţii calificate drept
corupţie pasivă (de pildă.în cazul luării de mită), iniţiativa poate veni şi de la
cel ce da mita. Aceeaşi situaţie poate fi întâlnită şi în cazul traficului de
influenţă, de la cel care, prin intermediul celui ce-şi pune în joc influenţa
reală sau presupusa asupra unui funcţionar, încearcă să-şi asigure serviciile
acestuia. In momentul în care traficantul de influenţă " primeşte ori acceptă
promisiunea de daruri, bani sau alte foloase" este clar că cel ce cumpăra
influenţa realizează că acţiunea ce urmează a fi făcută de funcţionar în urmaintervenţiei traficantului de influenţă este una ilegală.
De aceea nu considerăm că prin impunitatea cumpărătorului de
influenţă este favorizată denunţarea faptei de către acesta, căci el nu are nici
un interes să denunţe fapta în situaţia în care actul solicitat a fost efectuat; se
impune, de lege ferenda, ca cel ce cumpăra influenţa să fie sancţionat. De
altfel, această soluţie a fost adoptată şi de legiuitorul francez art.433 - 1 în
care este incriminat traficul de
influenţă săvârşit de particulari: se pedepseşte fapta unei persoane de a face,fără drept, direct sau indirect, oferte, promisiuni ori de a da cadouri, daruri
sau orice foloase pentru a obţine de la o persoană deţinătoare a autorităţii
publice, sau care exercita un serviciu public sau este investită cu un mandat
electiv public, ca ea să abuzeze de influenţa sa reală sau presupusă spre a
obţine de la o autoritate publică semne onorifice, posturi, debuşee sau orice
altă decizie favorabilă.Alte persoane care apar în situaţiile de fapt în care se comite
infracţiunea de trafic de influenţă sunt intermediarii. In cazul intermediarilor
de care se foloseşte cumpărătorul de influenţă soluţia este, ca şi la acesta,
nepedepsirea , deoarece, cum cumpărătorul de influenţa nu comite nici o
infracţiune, în acelaşi fel nici intermediarii de care acesta s-a folosit nu comit
nici o infracţiune.
Dar şi cel ce trafică influenţa se poate folosi de intermediari. 0 parte a
doctrinei consideră că vor fi complici toţi cei interpuşi între cumpărătorul de
influenţă şi cel care şi-a traficat influenţa şi care au înlesnit acest delict.
Opinăm ca numai intermediarii de care s-a folosit traficantul de influenţă pot
avea calitatea de complice, dar au acţionat cu intenţia de a înlesni săvârşirea
infracţiunii.
Dacă intermediarul a conceput săvârşirea infracţiunii, determinându-1 pe autor să o comită cu ajutorul lui, atunci în persoana intermediarului se vor
cumula calităţile de instigator si complice, dar, întrucât instigarea absoarbe
complicitatea. el va răspunde numai pentru instigare.
afirmaţiile făcute de o altă persoană că ar avea influenţă asupra
funcţionarului.
În situaţiile de acest tip, când făptuitorul lasă să se creadă că are
influenţa, deşi nu are, este vorba şi de o inducere în eroare, de o înşelăciune. pe care însa traficul de influenţă o absoarbe in conţinutul său, întrucât prin
incriminare s-a urmărit ocrotirea prestigiului unităţilor publice şi private.
Practica judecătorească s-a pronunţat în acest sens, susţinând că, în analiza
faptelor, pentru realizarea unei corecte încadrări juridice, trebuie avut în
vedere că în conţinutul specific al infracţiunii de trafic de influenţă pot apare
elemente de amăgire (cel în cauză nu se bucură de influenţa pe lângăfuncţionarul respectiv, pe care nici nu-1 cunoaşte). aceste elemente nu
schimbă însă configuraţia juridică a infracţiunii ,fiind exclusă încadrarea
juridică în infracţiunea de înşelăciune .
Nu suntem în cadrul infracţiunii de trafic de influenţă atunci când
pentru a obţine folosul necuvenit, făptuitorul nu s-a prevalat de influenţa sa,
reală sau presupusă, pe lângă funcţionar, amăgindu-1 sau convingându-1 pe
terţul interesat. S-a pus mult timp problema dacă simplul fapt de a interveni
pe lângă un funcţionar ca să îndeplinească sau nu un act în legătură cu
atribuţiile sale de serviciu se încadrează sau nu în situaţiile reglementate în
art.257 C.p. Dacă cel care a intervenit nu s-a prevalat, pentru a obţine folosul
respectiv, de influenţa sa reală sau presupusă asupra funcţionarului în
atribuţiile căruia intra îndeplinirea sau neîndeplinirea actului solicitat, nu
este culpabil de trafic de influenţă. Se ridică. De asemenea, problema undese sfârşeşte mandatul salariat şi unde începe traficul de influenţă ? Soluţia
este aceeaşi: dacă pentru a obţine mandatul, mandatarul s-a prevalat de
influenţa sa, reală sau presupusă, asupra funcţionarului care trebuie să
îndeplinească sau nu actul ce face obiectul mandatului, suntem în prezenţa
infracţiunii de trafic de influenţă. Pentru existenţa infracţiunii este necesar
doar ca traficantul de influenţă să se prevaleze de influenţa sa, nu se cere ca
terţul interesat să fi crezut sau nu că făptuitorul se bucură de trecerea de care
se prevalează. Nu interesează dacă făptuitorul a precizat sau nu numele
funcţionarului asupra căruia are sau lasă să creadă că are influenţă ; este
suficient, pentru existenţa infracţiunii, ca făptuitorul să se refere la un
funcţionar determinat generic prin calitatea sau competenţa lui. Practica
judiciară s-a pronunţat în acest sens : « Fapta aceluia care primeşte o sumă
de bani de la o persoană, pentru a interveni în vederea obţinerii transferului
acesteia, într-o altă localitate, constituie infracţiunea de trafic de influenţă -
nu aceea de înşelăciune - chiar dacă atunci când a promis această
intervenţie nu a menţionat numele funcţionarului care va face intervenţia şi
indiferent daca transferul solicitat a fost sau nu obţinut ». Chiar dacă
funcţionarul respectiv nu a fost nominalizat, e suficient ca propunerea sau
acceptarea de a interveni să vizeze o anumită autoritate sau instituţie, sau să
se precizeze actul în aşa fel încât , în mod indirect, să reiasă şi persoana pe
lângă care se va interveni. De asemenea, nu interesează dacă traficantul de
influenţă, atribuind un nume acelui funcţionar, numele este real sau fictiv.
Dacă autorul a pretins sau primit foloase neindicând funcţionarul pe
lângă care va interveni, sau cel puţin autoritatea, serviciul ori actul în
vederea căruia va interveni, nu este îndeplinită condiţia prevalării de
influenţa sa, fapta neputând fi calificată drept trafic de influenţă ; fapta poatefi reţinută ca înşelăciune, atunci când sunt întrunite elementele de inducere
în eroare corespunzătoare, fie ca instigare la luarea de mită sau complicitate
la această infracţiune, dacă sunt întrunite şi celelalte elemente specifice.
• Făptuitorul să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar public
sau funcţionar spre a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce
intră în atribuţiile sale de serviciu.
Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca persoana juridică dincare face parte funcţionarul să aibă competenţa de a efectua actul în vederea
căruia este traficată influenţa şi, de asemenea , funcţionarul respectiv, făcând
parte din acel organ să aibă competenţa de a efectua actul solicitat.
Dacă acest act nu intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, fapta
nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă, ci infracţiunea de
înşelăciune. Astfel. fapta inculpatului care, dând să se înţeleagă că aretrecere pe lângă şefii săi, a promis părţii vătămate că va interveni pentru a-i
obţine acesteia aprobarea cererii pentru instalarea unui post telefonic este
înşelăciune. Prima instanţă constatând că inculpatul nu a făcut altceva decât
să înşele pe partea vătămată, întrucât şeful său nu avea nici o competenţă
pentru instalarea posturilor telefonice a schimbat încadrarea juridică a faptei
din art.257 C.p., în art.215 alin. 1 C.p. Apelul s-a respins cu motivarea în
drept că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca
funcţionarul pe lângă care inculpatul are sau lasă să se înţeleagă că ar avea
influenţă, să fie competent a rezolva favorabil pretenţiile celui care solicită
intervenţia ceea ce nu este cazul.
Nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă
faptul că actul respectiv este legal sau nu. în doctrina şi jurisprudenţa
anterioară Codului penal de la 1936 se consideră că există trafic de influenţănumai atunci când actul vizat de intervenţia făptuitorului era «un act ilegal,
abuziv şi prejudiciabil . Prin adoptarea noului cod penal din 1936 nu se mai
face distincţie dacă actul este legal sau nu, deoarece pericolul social al
infracţiunii provine de ia mijloacele întrebuinţate , prevalarea de influenţă
reală sau presupusă, prejudiciabilă pentru prestigiul funcţionarilor şi al
unităţilor publice sau private în care aceştia îşi desfăşoară activitatea.
Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă se mai cere ca
persoana căreia i se promite intervenţia să aibă un interes real şi nu imaginar ca această intervenţie să se efectueze. Instanţa supremă a decis în acest sens
că persoana căreia i se promite intervenţia să aibă un interes real - legitim
sau nelegitim – în legătură cu actul ce intră în atribuţiile de serviciu ale
funcţionarului. În consecinţă, dacă acest interes nu există, sau este imaginar,
lipseşte obiectul intervenţiei implicată de săvârşirea traficului de influenţă,
fapta constituind fie infracţiunea de înşelăciune, fie cea de şantaj, în funcţiede manoperele, respectiv metodele folosite de autor în scopul obţinerii
folosului material injust.
Nu prezintă relevanţă nici faptul că actul solicitat a fost sau nu
efectuat ori dacă intervenţia a avut loc. Totuşi, la individualizarea pedepsei
se va ţine seama de faptul dacă intervenţia s-a exercitat, precum şi de faptul
dacă infractorul a urmărit realizarea unei acţiuni sau inacţiuni ilicite sau
licite. Dacă făptuitorul face în mod obiectiv intervenţia pentru a-1 determina
pe funcţionar la o acţiune sau inacţiune ilicită, răspunderea sa penală se
stabileşte atât pentru infracţiunea de trafic de influenţă cât şi pentru instigare
la abuz în serviciu, iar dacă autorul cumpără favoarea funcţionarului,
răspunderea sa penală se stabileşte pentru infracţiunea de
trafic de influenţă şi pentru infracţiunea de dare de mită.
• Acţiunea ce constituie elementul material al traficului de influenţă
să fie realizată mai înainte ca funcţionarul, pe lângă care s-a
promis că se va interveni, să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul
intervenţiei, sau cel mai târziu în timpul îndeplinirii acestuia.
În literatura juridică penală mai veche s-a acreditat ideea că pentru a
exista infracţiunea de trafic de influenţă este necesar acordul de voinţă dintre
terţul interesat şi traficantul de influenţă. Astfel , profesorul V. Dongoroz
considera că se face culpabil de delictul de trafic de influenţă persoana care aîncheiat acel „pactum sceleris" (n.n.- convenţie ilicită) prin care, în
schimbul darurilor sau foloaselor primite sau pretinse, se obligă a interveni.
Şi în literatura recentă s-a susţinut că analiza art.257 C.p. duce la
constatarea unei succesiuni de operaţii: prevalarea de trecere, convenţia
ilicită întovărăşită de remiterea sau promisiunea folosului material;
intervenţia; efectuarea actului funcţional - dintre care numai primele douăsunt necesare pentru existenţa infracţiuni. S-a mai susţinut că, „târgul ilicit”
are ca obiect intervenţia inculpatului pe lângă un funcţionar, sau că hotărârea
infracţională a autorului este insuficientă pentru realizarea infracţiunii, fiind
necesar şi acordul celeilalte persoane .
Din analiza prevederilor art.257 C.p. rezultă că infracţiunea de trafic
de Influenţă se poate realiza prin una din următoarele modalităţi: „ primire
de bani ori alte foloase", „pretindere de bani ori alte foloase" ori
„acceptarea de promisiuni". Pentru a se putea realiza „primirea" de bani
sau alte foloase ori „acceptarea promisiuni" este necesar să existe o ofertă
din partea cumpărătorului de influenţă şi totodată, traficantul de influenţă să-
şi manifeste voinţa în sensul acceptării darurilor sau promisiunii. A treia
modalitate normativă prin care se realizează elementul material al traficului
de influenţă constă în simpla „pretindere” de bani sau alte foloase, iniţiativaaparţinându-i traficantului de influenţă; în acest caz nu se mai cere ca terţul
interesat să-şi manifeste voinţa în sensul încheierii pactului ilicit,
infracţiunea consumându-se în momentul formulării pretenţiei cu privire la