Tradarea prin transmitere de secrete

TRĂDAREA PRIN TRANSMITERE DE

SECRETE

București 2013

TRĂDAREA PRIN TRANSMITERE DE SECRETE

2

Cap.I – Introducere

Fidelitatea faţă de ţară este sacră. Un principiu fundamental, înscris în art. 54 al.1

din Constituţie este fidelitatea faţă de ţară, îndatorire ce are un conţinut predominant moral,

impunând cetăţenilor o atitudine de respect şi preţuire faţă de trecutul istoric, devotament

participativ la efortul întregii colectivităţi de a accede spre un viitor mai bun şi prosper,

situarea mai presus de toate în ierarhia valorilor, a intereselor României.1

Proiectul își propune să evalueze, din punctul de vedere al criminologiei, infracțiunea

prevăzută în art. 157 din Partea specială a Codului Penal – ”Trădarea prin transmitere de

secrete”.

Întrucât din culegerea datelor necesare realizării acestui proiect nu a mai fost identificat

un altul similar în România, cea mai mare parte din materiale au fost obținute prin traducere

din limba engleză a unor studii realizate de autorități sau alte entități specializate din SUA.

Studiul a fost structurat pe IX capitole: ”Necesitatea introducerii faptei în Codul Penal”,

”Cauzele infracțiunii”, ”Realizarea infracțiunii și statistici”, ”Efectele acțiunilor și statistici”,

”Cazuistică”, ”Modalități de combatere a faptei”, ”Modalități de reintegrare a condamnatului

în societate”, ”Modalități de reeducare a societății cu privire la reacceptarea condamnatului” și

”Concluzii”, cu mențiunea că specificul infracțiunii a necesitat introducerea unui capitol

referitor la cazuistică, din care sunt extrase concluzii interesante referitoare la modalitățile de

realizare a infracţiunii și cauzele săvârșirii faptelor.

Capitolele VII și VIII, în cazul infracțiunii tratate, țin seama de următoarele aspecte

corelate cu specificul faptei: subiectul este infractor în țara sa și erou în țara pentru care lucrează

(ex.: Harold Philby, după ce a fost descoperit a fugit în Rusia unde a fost recompensat atât

pecuniar, cât și moral – a fost tipărit și un timbru al Poștei URSS cu chipul acestuia), iar

pedeapsa pentru acest tip de infracțiune este detențiunea pe viață sau moartea. În ambele situații

nu mai este necesar să fie reeducat infractorul sau societatea, întrucât acesta poate opta să

trăiască în țara în favoarea căreia a trădat, sau va sfârși în închisoare

Proiectul face și o paralelă în prevederea actuală și cea din viitorul Cod Penal, explicând

și justificând modificările din viitorul act normativ.

I.1.Necesitatea introducerii faptei în Codul Penal

Trădarea, apărută încă din epoca antică, a fost considerată cea mai gravă între crimele

împotriva cetăţii, făptuitorii fiind pedepsiţi cu moartea şi confiscarea averii, iar descendenţii

şi rudele erau definitiv excluse din viaţa comunităţii. Când au apărut regimurile tiranice,

despotismul medieval sau, mai târziu în epoca modernă, a monarhiilor şi a dictaturilor,

trădarea cetăţii a fost asimilată lipsei de loialitate faţă de şeful statului.

Istoria românilor ne arată trădările ce au avut loc şi la noi, de la Burebista trădat de

apropiaţi şi asasinat, după cum se ştie, în urma unui complot, Vlad Ţepeş trădat de propriul său

frate, Radu cel Frumos, Mihai Viteazul, despre care Constantin C. Giurăscu spune "Cauzele

căderii lui Mihai au fost, pe de o parte, răscoala nobililor ardeleni şi înţelegerea lor cu

generalul imperial Basta, pe de altă parte, duşmania polonilor."2 Exemplele ar putea continua

astfel până în zilele noastre.

Trădarea reprezintă o faptă de neloialitate, de necredinţă din partea celui ce o săvârşeşte,

faţă de patria sa atunci când fapta este săvârşită de un cetăţean român sau faţă de ţara ce i-a

1 colonel magistrat dr.Viorel Siserman, Justiţia militară în România - tradiţie şi actualitate, Ed.Militară,

Bucureşti, 2004. 2 http://www.descopera.ro/descopera-istoria-romanilor/5163670-top-10-tradari-din-istoria-romaniei


3

acordat găzduire, în cazul săvărşirii faptei de către o persoană fără cetăţenie, domiciliată în

România.3

Siguranţa statului, definită în art. 1 din Legea 51/1991, reprezintă starea de legalitate,

de echilibru şi stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării

statului român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibi, menţinerii ordinii de drept,

precum şi climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor

fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin

Consituţie.

Infracţiunile împotriva statului au evoluat şi ele împreună cu dezvoltarea socială,

economică şi politică, modificările în materie fiind la rândul lor necesare.

Primele reglementări moderne de natură juridico-militară, datează din perioada 1831-1832

fiind incluse în Regulamentele Organice ale Munteniei şi Moldovei şi reglementau modalităţile

de administrare a justiţiei pentru militarii care comiteau abateri sau infracţiuni, organizarea

judecătorească, competenţele şi pedepsele ce puteau fi aplicate.4 După Revoluţia din 1848, la

Bucureşti (1952) s-a elaborat Condica penală ostăşească cu procedura ei cu osebit supliment

pentru starea de împresurare, rămasă, după Unirea Principatelor din 1859, singura lege de

organizare şi administrare a Justiţiei Militare.5

În 1873 sub influenţa franceză s-a adoptat Codul Justiţiei Militare, modificat succesiv până

în 1881 fiind apoi aplicat până în 1937 rămânând în vigoare timp de 64 de ani, respectiv până

la 20 mai 1937, când a fost adoptat un nou Cod al justiţiei militare. Reglementările acestuia şi

procedura erau puse în acord cu Codul de Procedură Penală.6

În Codul Justitiei Militare din 1937 erau incriminate şi faptele de înaltă trădare, spionaj

precum şi crimele sau delictele contra sigurantei Statului.7

În perioada regimului totalitar, cele patru cărţi din compunerea Codului au fost abrogate

treptat, iar începând cu 01 ianuarie 1969, data intrării în vigoare a noului Cod penal,

infracţiunile săvârşite de militari au fost incluse în conţinutul acestuia.

I.2 Trădarea prin transmiterea de secrete

art.157 Codul penal din 1969

Transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii strãine ori agenţilor

acestora, precum şi procurarea de documente sau date ce constituie secrete de stat, ori

deţinerea de asemenea documente de cãtre acei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul

transmiterii lor unei puteri sau organizaţii strãine ori agenţilor acestora, sãvârşite de un

cetãţean român sau de o persoana fãrã cetãţenie domiciliată pe teritoriul statului român, se

pedepseşte cu detenţiune pe viaţă şi confiscarea totalã a averii, sau cu închisoare de la 15 la

20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii. Aceleaşi fapte, dacã

privesc alte documente sau date care prin caracterul şi importanta lor fac ca fapta sãvârşitã

să pericliteze securitatea statului, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea

unor drepturi şi confiscarea parţialã a averii.

Conform art. 150 Cod Penal, secretele de stat sunt documente şi date ce prezintă în

mod vădit acest lucru, precum şi cele clasificate astfel prin hotărâre a guvernului, iar în

3 Vintilă Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului Penal român. Partea specială, vol III, Editura

Academiei, Bucureşti 1971, p.31 4 http://www.mapn.ro accesat on-line, 28 noiembrie 2012. 5 Ibidem 6 http://portal.just.ro, accesat on-line 29 noiembrie 2012 7 Codul Justitiei Militare din 1937 Titlul II Cap. I art.476, http://www.noilecoduri.ro/codul_justitiei_militare,

accesat on-line 28 noiembrie 2012 Faptele de inalta tradare, spionaj, precum si crimele sau delictele contra

sigurantei Statului, comise de justitiabilii nemilitari ai tribunalelor militare, in timp de razboiu, pedepsite in codul

penal cu munca silnica, sunt pedepsite cu moartea.

http://www.mapn.ro/

http://portal.just.ro/

http://www.noilecoduri.ro/codul_justitiei_militare


4

cuprinsul prevederilor Legii 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, informaţiile

secrete de stat sunt informaţiile ce privesc securitatea naţională, prin a căror divulgare se pot

prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării.

În categoria informaţiilor secrete de stat sunt cuprinse informaţiile referitoare la

sistemul de apărare al ţării, operaţiile militare, tehnologie de fabricaţie, planuri şi dispozitive

militare, efectivele şi misiunile forţelor militare, cifrul de stat, alte elemente criptologice

stabilite de autoritîţile publice competente, hârtii, planuri topografice, studii, sisteme şi planuri

de alimentare cu energie electrică şi altele asemenea, prevăzute de lege. 8 În funcţie de

importanţă, informaţiile se clasifică pe niveluri de secretizare9, iar persoanele împuternicite să

atribuie unul dintre nivelurile de secretizare a informaţiilor sunt stabilite prin art.19 al legii

menţionate anterior.10

După cum se poate observa din cuprinsul legii, măsurile stabilite de aceasta, sunt foarte

drastice, persoanele ce au acces la astfel de informaţii clasificate secrete de stat fiind verficate

în temeiul acestei legi şi incluse în programe speciale de pregătire şi perfecţionare.

Mai mult, protecţia acestor informaţii secrete de stat este o obligaţie ce revine

persoanelor autorizate care le emit, le gestionează sau care intră în posesia acestora, astfel cum

este prevăzut la art.16. şi art.36 al.1, aceste obligaţii menţinându-se şi după încetarea

raporturilor de muncă, pe întreaga perioadă a menţinerii clasificării, al.2, iar persoanele ce

urmează a fi încadrate într-un loc de muncă ce presupune accesul la informaţii clasificate va

prezenta conducătorului unităţii un angajament scris de păstrare a secretului.

8 art. 17, Legea nr. 182/12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate 9 strict secret de importanţă deosebită; strict secret; secret, art. 18, Legea nr. 182/12 aprilie 2002 privind

protecţia informaţiilor clasificate. 10 Pentru informaţiile strict secrete de importanţă deosebită :

1. Preşedintele României;

2. Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputaţilor ;

3. Membrii Consiliului Superior de Apărare a Ţării ;

4. Primul Ministru ;

5. Membrii Guvernului şi Secretarul General al Guvernului;

6. Guvernatorul Băncii Naţionale a României;

7. Directorii serviciilor naţionale de informaţii ;

8. Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază ;

9. Directorul Serviviului de Telecomunicaţii Speciale ;

10. Secretarul General al Senatului şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor ;

11. Preşedintele Institutului Naţional de Statistică;

12. Directorul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat ;

13. alte autorităţi împuternicite de Preşedintele României sau de Primul Ministru.

Pentru informaţiile strict secrete sunt împuterniciţi toţi cei menţionaţi anterior precum şi funcţionarii

cu rang de secretar de statconform competenţelor materiale, iar pentru informaţiile secrete se adaugă funcţionarii

superiori cu rang de subsecretar de stat, secretar general ori director general, potrivit competenţelor materiale ale

acestora.


5

I.3 Transmiterea de informaţii secrete de stat

în viziunea Noului Cod Penal

Infracţiunea face parte din grupul infracţiunilor contra siguranţei naţionale, prevăzute

în Titlul X din Codul penal adoptat prin Legea nr. 286 publicată în Monitorul Oficial

nr. 510 din 24 iulie 2009, lege ce va intra în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul

penal a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 757 din 12 noiembrie

2012.

Art. 395 Transmiterea de informaţii secrete de stat unei puteri sau organizaţii strãine ori

agenţilor acestora, precum şi procurarea ori deţinerea de documente sau date ce constituie

informaţii secrete de stat de cãtre cei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul

transmiterii lor unei puteri sau organizaţii strãine ori agenţilor acestora, sãvârşite de un

cetãţean român, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitãrii

unor drepturi. Tentativa la această infracţiune se pedepseşte.

În cazul acestei infracţiuni o modificare importantă ce apare în noul text de lege este

aceea că a fost eliminată din text a sintagma: o persoană fãrã cetãţenie domiciliată pe teritoriul

statului român, legiuitorul eliminând practic ipoteza că o astfel de persoană poate avea acces

la astfel de informaţii. Această eliminare rezultă din cuprinsul Legii 182/2002 care, aşa cum

am arătat anterior, legiferează faptul că persoanele împuternicite să aibe acces la astfel de

informaţii sunt stablite prin lege.

Pedeapsa pentru această infracţiune a fost redusă. Dacă în Codul penal astăzi în vigoare

pedeapsa este de închisoarea pe viaţă şi confiscarea totală a averii sau privarea de libertate

pentru o perioadă curinsă între 15 şi 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţialã

a averii, observăm că în Codul Penal ce urmează a intra în vigoare, detenţiunea pe viaţă şi

confiscarea totală a averii dispar, iar minimul pedepsei scade de la 15 ani la 10 ani, iar maximul

de pedeapsă fiind menţinut la 20 de ani. Legiuitorul a menţinut în pedeapsă interzicerea

exercitãrii unor drepturi, dar a eliminat confiscarea parţială a averii.

I.4 Dezvoltarea fenomenului11

Trădarea este indisolubil legată de spionaj, iar spionajul face parte din cele mai vechi

și mai complexe meserii ale civilizației omeneşti.

Evenimente care implică spionaj sunt bine documentate de-a lungul istoriei. Scrierile

antice ale unor strategi militari din China și India, cum ar fi Sun-Tzu și Chanakya conțin

informații privind înșelăciune și subversiune.

Chanakya lui Chandragupta Maurya elev, fondator al Imperiului Maurya, în India, a

făcut uz de asasinate, spioni și agenți secreți, care sunt descrise în Arthasastra Chanakya.

Egiptenii antici au avut un sistem bine dezvoltat pentru obținerea de informații. În

secolele 13 și 14, mongolii s-au bazat pe spionaj în cuceririle lor în Asia și Europa. Japonia

feudală folosea deseori ninja pentru a aduna informații. Mai recent, spionii au jucat un rol

important în Anglia elisabetană. Multe metode moderne de spionaj au fost bine stabilite, chiar

din acele timpuri.

Sfârșitul secolului al XIX-lea avea să ducă la profesionalizarea conspirației prin

impunerea unei stricte organizări și discipline. Această evolușie va fi dublată prin pregătirea

11 Au fost studiate și prelucrate datele disponibile pe: http://camyyssa.xhost.ro și en.wikipedia.org

http://camyyssa.xhost.ro/


6

oamenilor, făurirea unui plan foarte bine pus la punct. Pentru protejarea secretului, s-au folosit

coduri, cifruri, cerneluri speciale, corespondența indirectă, deghizări, pașapoarte false,

justificări abile și evadări spectaculoase. Din sec al XVIII-lea se conturează o tehnică de

investigare a persoanelor și a informațiilor. Spionii făceau parte dintr-o anumită categorie, erau

controlați periodic și erau mai mulți spioni trimiși pe urmele aceleasi ținte. Exista un balans

între precizie și hazardare, între indiferență și strictețe, între eficiență și inutilitate. Lumea

spionajului este o lume a suspiciunii, a verificării continue a agenților aleși pe baza calităților

individuale. Contează foarte mult comunicarea cu spionul, cunoașterea personalității acestuia,

iar nimeni nu trebuie să devină indispensabil.

În sec al XX-lea arta tehnicile de disimulare, de protejare și de obținere a secretului

cunosc alte culmi, facilitate și de o evoluție considerabilă a științei. Primul război mondial a

fost precedat de o îndelungată pregătire, inclusiv sub forma unui război secret.

Spionajul din perioada ”Războiului Rece” descrie activitățile de colectare de informații

în timpul Războiului Rece între NATO și Pactul de la Varșovia. Deoarece fiecare parte se

pregătea să lupte, erau necesare informații cu privire la dezvoltarea militară și tehnologică a

adversarului.

Războiul Rece a implicat activități de spionaj intense între Statele Unite și aliații săi și

Uniunea Sovietică și China și aliații lor, în special referitoare la secretele armei nucleare.

Începând cu anul 2008, Statele Unite au trimis în judecată 57 de persoane, suspecte de trădare

în favoarea Chinei.

Agenții de spionaj sunt, de obicei, experți într-un anumit domeniu vizat, iar acest lucru

le permite să diferențieze de informațiile care au o valoare intrinsecă pentru dezvoltarea

organizațională proprie.

Domeniile largi de expertiză și direcții de acțiune sunt:

Resurse naturale și de producție (produse alimentare, energie, materiale).

Trădătorii vizați sunt birocrații care administrează aceste resurse sau au acces la

astfel de date;

Sentimentului popular față de politica internă și externă a statului (persoane

vizate din: clasa populară, de mijloc, elitele);

cercetări strategice, economice (sunt vizate persoane din mediul academic, al

științei și tehnologiei);

tehnologi militare și capabilitate militară (ofensivă, defensivă manevre, naval,

aerian, spațiu);

capacitatea de apărare conrainformativă a statelor (sunt vizate serviciile de

informații din statele respective).

Cap.II – Cauzele înfăptuirii infracţiunii

II.1.Cauze generale

situația geopolitică în care se află statul al cărui cetățean este.

frecvența acțiunilor de spionaj care au ca țintă statul respectiv.

inexistența unui sistem adecvat de control și verificare a persoanelor care au

acces la informații clasificate.

competiţia statelor pentru resurse.

obtinerea unor tehnologii avansate din posesia altor state.


7

Întrucat cauzele generale nu necesita explicații suplimentare, în cele ce urmează vom

trata unele cauze specifice12:

II. 2 Cauze specifice :

disonanța cognitivă dintre convingerile ideologice ale trădatorului și cele

dominante în statul de care aparține;

anumite trăsături de personalitate;

unele tulburări psihologice;

problemele financiare ale trădătorului ;

II. 2.1. Trăsături de personalitate

Incapacitatea de a-si asuma răspunderea

Persoanele fizice care trădează încrederea angajatorului lor ar putea avea o înclinație

pentru încălcarea regulilor și reglementărilor. Ele pot avea o vedere extrem de alterată cu

privire la propriile abilităţi, astfel că dezamăgirea și amărăciunea față de cei care nu reușesc să

recunoască talentele lor speciale sunt inevitabile. Ele pot fi înclinate să considere critica sau

dezacordul ca o insultă personală, care necesită răzbunare. Acestea pot fi impulsive sau

imature, precum și predispuse să acționeze emoțional.

Uneori, aceste deficiențe sunt atât de grave încât să poată fi diagnosticate clinic ca

simptome ale unei tulburări mentale, emoționale, sau de personalitate. Cu toate acestea, ele

sunt mai bine descrise ca puncte slabe comportamentale sau de personalitate, mai degrabă decât

ca "tulburări psihologice."

Narcisism

O personalitate narcisistă este caracterizată prin sentimente nejustificate de auto-

importanță sau stima de sine, un sentiment de drept, precum și o lipsă de empatie pentru alții.

Sentimente nejustificate în întregime de auto-importanță sau stima de sine sunt

menționate de psihologi ca grandoare.

Nevoia de laudă și sensibilitate la critica domina relațiile cu ceilalți. Prieteniile, relațiile

cu șefii și colegii, precum și relațiile amoroase se transformă rapid de la dragoste la ură, și

invers, în funcție de faptul dacă relația sprijină sau subminează stima de sine.

Un sentiment de drept se caracterizează prin așteptarea rezonabilă de tratament, în

special favorabil. Aceste persoane așteaptă să li se acorde orice doresc sau au nevoie.

Persoanele narcisiste pot fi neobișnuit de agresive și ambițioase în căutarea relațiile cu

ceilalți, în poziții de putere.

Sentimentele de drept reprezintă o preocupare de securitate, deoarece acestea pot fi

folosite pentru a raționaliza comportament ilegal sau poate reduce inhibițiile care împiedică

altfel un comportament ilegal. Atunci când sunt combinate cu atitudini antisociale, narcisiste,

sau există nevoia disperată de bani, apare înclinația rapidă către activități care să-i satisfacă

trebuințele.

Cele mai mulți spioni arestați care au prezentat această caracteristică au dat vina pe alții

pentru trădarea lor. Ei au dat vina pe comportamentul lor pe Comunitatea de Informații

insensibilă și intruzivă, practici proaste de securitate, autoritățile de supraveghere care nu au

reușit să recunoască potențialul lor. Puțini s-au văzut ca trădători, ei s-au văzut ca victime.

12 Au fost traduse și prelucrate datele disponibile pe http://www.dhra.mil


8

Impulsivitatea / imaturitate

Persoane impulsive și imature nu dispun de auto-control. Ele sunt o preocupare de

securitate, deoarece acestea pot folosi judecata slabă sau să fie iresponsabile sau imprevizibile

în comportamentul lor.

Militarii tineri care s-au oferit să trădeze pentru servicii de informații străine, au raportat

ulterior că au luat o decizie impulsivă fără să se gândească la potențiale consecințe. Ei au făcut

tot ce le-a dat satisfacție sau păreau să rezolve problemele financiare la momentul respectiv,

fără a ține seama de efectele pe termen lung pe ei înșiși sau pe alții.

Persoanele impulsive sunt motivate de satisfacerea rapidă, ușoară de dorințe și nu

reușesc să ia în considerare consecințele acțiunilor lor.

Imaturitatea este, de asemenea, caracterizată prin tendința de a-și asuma riscuri,

sensibilitatea la presiunea de grup, precum și convingerea că unul este atât de invincibil încât

nimic rău nu s-ar putea întâmpla.

Incapacitatea de a-și asuma un angajament

Incapacitatea de a menține relații sănătoase, pe termen lung, personale sau profesionale

este o preocupare de securitate serioasă, deoarece indică o capacitate redusă de loialitate.

Incapacitatea de a susține un angajament nu rezultă dintr-un singur eveniment, cum ar

fi un divorţ. Aceasta se referă la un model de relații sărace și a unui stil de viață fără rost sau

necontrolat. Istoria locurilor de muncă anterioare ar putea să fie un indicator al incapacității de

asumare de angajamente.

II.2.2. Tulburări psihologice.

Comportamentul antisocial

Comportamentul care încalcă în mod obișnuit normele general acceptate ale societății

se numește comportament antisocial. Psihologii numesc, uneori, o persoană care prezintă un

astfel de comportament un psihopat sau sociopat. Manipularea de alții și înșelăciunea sunt

caracteristici centrale ale acestui tip de comportament.

Comportamentul antisocial este o preocupare serioasă de securitate. Valori care inhibă

în mod normal, un comportament ilegal sau răzbunător lipsesc. Acest lucru poate duce la

fraudă, deturnare de fonduri, fraude informatice, sau trădare atunci când o persoană vede o

oportunitate de câștig ilicit ușor, sau devine nemulțumit de serviciu.

Persoanele antisociale au tendința de a nu accepta autoritatea, sunt predispuse la a face

contestații ample în scris, ca răspuns la orice critică în evaluarea performanțelor lor. Când acești

subiecți se simt jigniți sau frustrați în dorințele lor, pot fi înclinați să caute răzbunare.

În cazurile severe de personalitate antisocială, indivizii sunt susceptibili de a avea

antecedente penale, care în mod clar le descalifică pentru acces la informații clasificate.

Personalitățile antisociale moderate pot părea a fi candidați foarte de dorit pentru ocuparea unui

post. Ei sunt capabili de a manipula oamenii atât de eficient încât se descurcă excepțional în

interviuri. Caracterul lor adevărat este stabilit numai după un contact prelungit și personal.

Comportamentul antisocial, de obicei, începe în copilărie sau adolescenţă.

Comportamentul antisocial mai flagrant se poate diminua după vârsta de 30 de ani. Cu toate

acestea, incapacitatea de a susține relații de durată și responsabile cu familia, prieteni, parteneri

sexuali, sau angajatorul pot persista în viața de adult.


9

Paranoia

Personalitatea paranoică se distinge printr-o neîncredere generalizată și suspiciunea cu

privire la intențiile altor persoane. Aceste persoane sunt preocupate de îndoieli nejustificate cu

privire la loialitatea sau credibilitatea unor prieteni sau asociați. Ele sunt reticente în a se

încrede în alții, de teamă că informațiile pe care le împart vor fi folosite împotriva lor. Ei citesc

înțelesuri ascunse, care pot fi remarci înjositoare sau amenințări în remarcile inocente sau

evenimente independente.

Un compliment al unui șef pentru o realizare poate fi interpretată ca o încercare de a-l

determina să facă mai mult, o ofertă de ajutor poate fi privită ca o critică, faptul că nu este

capabilă să facă singură un anumit lucru.

Personalitățile paranoice pot da vina pe alții pentru propriile neajunsuri.

Paranoia este o preocupare serioasă de securitate, întrucât un paranoic poate vedea cu

ușurință în angajatorul său sau în Guvernul statului ca fiind inamicul și să acționeze în

consecință.

Cap.III Realizarea infracţiunii şi statistici

III. 1. Modalități de realizare a faptei

Aşa cum am arătat, siguranţa statului este definită ca fiind starea de legalitate, de

echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului

român. Infracţiunea de trădare prin transmiterea de secrete are ca obiect material documentele

(înscrisuri, hârtii, desene, fotografii, etc.) sau diferite obiecte şi instrumente. Consumarea

infracţiunii are loc în momentul realizării integrale a uneia dintre acţiunile prevăzute şi

incriminate în art. 157 Cod Penal.

Latura obiectivă

În cazul infracţiunii de trădare prin transmiterea de secrete, legea nu condiţionează

existenţa acesteia de producerea unui rezultat distinct de acţiunea incriminată. Este vorba, însă,

de crearea unei stări de pericol pentru siguranţa statului. Fapta va subzista chiar dacă datele sau

documentele nu au ajuns la puterea sau organizaţia străină ori la agenţii acesteia, întrucât un

asemenea rezultat nu este reglementat în text.

Latura subiectivă

În ipoteza transmiterii secretelor de stat, este suficient săvârşirea faptei cu intenţie

directă sau indirectă, în timp ce în ipoteza procurării sau deţinerii secretelor de stat, legea

pretinde ca procurarea sau deţinerea să se facă în scopul transmiterii lor unei puteri sau

organizaţii străine ori agenţilor acestora (deci, săvârşirea cu intenţie directă). Pentru existenţa

vinovăţiei, interesează mobilul activităţii, respectiv ce anume l-a determinat pe subiectul activ

la comiterea faptei penale, iar nu scopul urmărit de făptuitor.

În literatura juridică s-a suţinut că acţiunile de procurare de date sau documente trebuie

să fie săvârşite în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor

acestora. Această cerinţă are în vedere latura obiectivă, şi nu latura subiectivă. Prin urmare,

procurarea documentelor sau a datelor ori deţinerea documentelor secrete, trebuie să aibă o

anumită destinaţie, aceste acţiuni putând fi săvărşite atât cu intenţie directă, cât şi cu intenţie

indirectă.

Infracţiunea de trădare prin transmiterea de secrete se realizează sub aspectul

elementului material, prin comiterea uneia dintre următoarele acţiuni alternative: transmiterea,


10

procurarea sau deţinerea de către cei care nu au calitatea de a le cunoaşte, de documente sau

date în scopul transmiterii lor în mod ilegal. Transmiterea secretelor de stat presupune o acţiune

de trimitere, comunicare, predare, înmânare sau expediere de către subiectul activ a

documentelor sau datelor, în care sunt materilaizate datele sau informaţiile, ce constituie

secrete de stat, spre a fi studiate, copiate, fotografiate folosindu-se diverse metode sau mijloace

cum ar fi radio, fax, telefon, sistemul informatic. Procurarea de documente sau date ce

constituie secrete de stat, presupune o acţiune de achiziţionare, de culegere sau obţinere prin

diverse căi a unor asemenea înscrisuri sau date. Este vorba, de regulă, despre o activitate de

investigare pentru descoperirea documentelor şi apoi de o altă activitate de apropiere faţă de

acestea, documentele fiind apoi sustrase, fotografiate, filmate. Infracţiunea are loc indiferent

dacă făptuitorul îşi procură aceste date din sfera sa de activitate ori din alte sectoare, dacă a

comis faptele din proprie iniţiativă sau la cererea agentului străin.

Deţinerea de documente sau date ce constituie secrete de stat, presupune faptul de a le

avea în păstrare, de a le poseda, de a le vedea în stăpânire. Infracţiunea subzistă indiferent de

timpul în care făptuitorul a avut documentul în posesia lui.

Textul ce incriminează fapta de divulgare a secretului care periclitează siguranţa

statului prevede trei modalităţi normative: divulgarea secretului; deţinerea în afara îndatoririlor

de serviciu de documente ce constituie secrete de stat; deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu

a unor documente în vederea divulgării.

Infracţiunea este consumată fie în momentul în care secretele de stat transmise au ajuns,

indiferent prin ce mijloace şi în ce formă, în posesia sau la cunoştinţa puterii sau organizaţiei

străine, ori agenţilor acestora, fie în momentul în care documentele sau alte înscrisuri ce

constituie secrete de stat au ajuns în posesia sau la cunoştinţa puterii sau organizaţiei străine,

ori agenţilor acestora, fie în momentul în care documentele sau altele ce constituie secrete de

stat au ajuns în posesia sau la cunoştinţa făptuitorului (în cazul în care procurarea secretelor de

stat este urmată de transmiterea lor, acţiunea de procurare se absoarbe în acţiunea de

transmitere.

III.2 Statistici13

Statisticile sunt rezultatele unei cercetări realizate în SUA, care a vizat o parte

semnificativă dintre persoanele care au trădat SUA, prin transmiterea de secrete, în favoarea

altor state (150 de cazuri de cetățeni americani).

Prin analiza datelor privind mai multe cazuri de spionaj, este posibil să se obțină

concluzii semnificative privind fenomenul trădării, rezultate din studiul individual al cazurilor.

Sunt utilizate informații cu privire la 150 de cazuri începând cu anul 1940, respectiv

cetățeni americani care au comis spionaj împotriva Statelor Unite de la începutul Războiului

Rece.

Indivizii incluși în cercetare au fost condamnați sau urmăriții penal pentru trădare sau

tentativă de trădare (această din urmă categorie include persoanele care au dezertat sau au fugit

în altă țară înainte de a fi judecate, au murit sau s-au sinucis înainte de a putea fi urmărită

penal).

13 Au fost traduse și prelucrate datele disponibile pe http://www.dm.usda.gov

http://www.dm.usda.gov/


11

Cinci categorii de informații au fost utilizate: informații biografice, postul ocupat și

autorizarea accesului la informații clasificate, motivația lui de trădător, precum și consecințele

faptei. Sunt incluse detalii din viața celor condamnați pentur trădare "personale și profesionale,

accesul acestora la materiale clasificate, modul în care acestea s-au implicat în spionaj, și modul

în care ”carierele” lor ca trădători au evoluat și s-au încheiat.

Rezultatele cercetării:

Sex: 93% bărbați, 7% femei. Informația este disponibilă în toate cele 150 de cazuri.

Vârsta la care a început trădarea: 6% erau sub 20 de ani, 40% au fost 20 - 29, 27% au

fost de la 30 la 39, iar 27% au fost de 40 sau peste. Există o diferență semnificativă în

vârste cuprinse între trădătorii civili și militari. Pentru civili, 44% au fost de 40 de ani

sau peste, la momentul în care au început trădarea, în timp ce pentru militari, 57% au

fost în intervalul de vârstă de la 20 la 29 de ani când au început. Informația este

disponibilă pentru 147 de cazuri.

Starea civilă atunci când a început trădarea: 57% erau căsătoriți, 33% necăsătoriți, iar

de 10% divorțați sau separați. Informația este disponibilă pentru 141 de cazuri.

Rasă sau origine etnică: 84% - albi, negri - 6%, 5% - hispanici, și 5% - alții. Informația

este disponibilă pentru 141 de cazuri.

Preferințe sexuale: 95% erau homosexuali, iar heterosexuali - 5%. Informația este


Cetățenie: 83% s-au născut in Statele Unite, iar 17% au obținut cetățenia. Cele mai

multe (77%) dintre cetățenii naturalizați care au devenit spioni au fost civili, mai

degrabă decât militari. 26% din toți trădătorii civili au fost cetățeni naturalizați,

comparativ cu 8% dintre spionii militari. Informația este disponibilă pentru 148 de

cazuri.

Educație: 7% nu aveau studii medii, 39% erau absolvenți de liceu, 40% aveau studii

superioare, iar 14% au avut cel puțin o lucrare de masterat sau de doctorat. Informația

este disponibilă pentru 133 de cazuri.

Tip de ocuparea forței de muncă atunci când a început trădarea: 49% militari în

uniformă, civili în administrația de stat - 18%, 24% făceau parte din entități contractate

de guvern, iar 9% alte categorii. Informația este disponibilă pentru cazurile 148 de

cazuri.

Caracteristicile activități de spionaj

Recrutare: 64% dintre trădători și-au oferit voluntar serviciile, 15% au fost recrutați de

către un prieten sau membru de familie, în timp ce doar 22% au fost recrutați la inițiativa

unui serviciu de informații externe. Aceste procente diferă pentru diferite grupuri. De

exemplu, 71% din totalul trădătorilor militari au fost voluntari, față de 57%, pentru

civili. Șapte dintre cele 12 femei au fost recrutate de un soț sau iubit. Informația este


Motivație: Informațiile privind motivația sunt defalcate pe categorii. O persoană poate

avea mai mult de o motivație, astfel încât următoarele procentaje nu se adaugă până la

100%. Bani (fie nevoie sau aviditate) a fost un factor motivant în 69% din cazuri, și a

fost aparent motivul unic la 56%. Dorința de răzbunare a fost un motiv în 27%, iar

ideologia un motiv în 22%. Ideologia include convingerile și simpatiile rezultă din

afinitate culturală (fond comun etnică sau națională). O dorinta de a fi pe placul unui

prieten sau membru al familiei a fost un factor motivant în 17% din cazuri. 12% au fost

atrași de emotiile sau entuziasmul de a deveni un spion (trădător), în timp ce pentru 4%

a existat o nevoie stringentă de a fi recunoscut și de a se simta important. Doar 5% au

fost forțați. Informațiile au fost disponibile în toate cele 150 de cazuri.


12

Trădări nereușite: 39% nu au avut succes, fiind arestați înainte de a reuși să transmită

informațiile clasificate. Din cei 39% dintre cei care au fost prinși înainte de a putea face

orice daune, 69% au fost cadre militare, în principal tineri, necăsătoriți, personal cu

studii medii.Toți au fost cetățeni americani nativi.

Durata trădării: Din cei 111 trădători care au reușit transmiterea de informații

clasificate, 27% au fost capturați în mai puțin de un an, 44%între 1 și 5 ani, în timp ce

29% au rămas nedescoperiți timp de cinci ani sau mai mult.

Avizul pentru acces la informații clasificate atunci când a început trădarea: 50% au fost

autorizați pentru acces de nivel SSID, 21% pentru ”strict secret”, 3% pentru ”secret”,

iar 26% nu aveau astfel de autorizații. Printre cei care nu aveau autorizație au fost

incluși și soții Witting, cei care au furnizat informații clasificate obținute în cursul unui

loc de muncă anterior, când au avut acces la astfel de date. Informația este disponibilă

pentru 141 de cazuri.

Țara beneficiară: în timpul Războiului Rece, cel mai important spionaj a fost realizat

de către Uniunea Sovietică și țările asociate comuniste din Europa de Est. Au existat și

cazuri în care cetățeni americani au fost arestați pentru trădare în favoarea următoarelor

țări: Coreea de Sud, Taiwan, Filipine, Israel, Olanda, Grecia, Arabia Saudită, Egipt,

Irak, Iordania, Ghana, Liberia, Africa de Sud, El Salvador și Ecuador. Informații se

bazează pe cele 111 de cazuri în care infractorii au reușit transmiterea de informații

clasificate.

Sumele încasate pentru trădare: Deși banii se află în fruntea listei de motivații pentru

spionaj, este interesant să vedem cum trădătorii nu au primit plăți semnificative. Cele

mai multe servicii de informații străine sunt neîncrezătoare față de voluntari și sunt

atente cu banii lor, cu excepția cazurilor cele mai importante. Din cei 64 de trădători

care au primit plăți în numerar, 11% au primit mai puțin de 1.000 dolari, 17% au primit

între 1.000 și 9.999 dolari, 26% au primit între 10.000 de dolari și 99.999 dolari, 12%

au primit între 100.000 de dolari și 999.999 dolari, în timp ce 4% au primit 1 milion

dolari sau mai mult.

Sentințele: 18% mai puțin de 5 ani, 20% - 5 - 9.9 ani, 18% - 10 - 19.9 ani; 10% - 20 -

29.9 ani, 7% - 30 - 30.9 ani; 2% - 40 de ani, 12% - închisoarea pe viață. Informații

privind condamnarea sunt disponibile pentru 127 de cazuri. Douăzeci de cazuri sunt

cunoscute că au avut alte rezultate, cum ar fi: dezertarea, sinuciderea, sau schimbul de

spioni.

Cap.IV – Efectele acţiunilor

Posibilele prejudicii ale actului trădării prin transmitere de secrete au în vedere:

securitatea industrială, informaţiile clasificate care fac obiectul activităţilor contractuale,

sursele generatoare de informaţii, militar, contrainformaţii, de cercetare, resurse naturale. Prin

actul de trădare prin transmitere de secrete pot fi prejudiciate:

a) sistemul de apărare a ţării şi elementele de bază ale acestuia, operaţiile militare,

tehnologiile de fabricaţie, caracteristicile armamentului şi tehnicii de luptă utilizate exclusiv în

cadrul elementelor sistemului naţional de apărare;

b) planurile, precum şi dispozitivele militare, efectivele şi misiunile forţelor angajate;

c) cifrul de stat şi alte elemente criptologice stabilite de autorităţile publice competente.

d) datele, schemele şi programele referitoare la sistemele de comunicaţii şi la reţelele

de calculatoare speciale şi militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;

e) mijloacele, metodele, tehnica şi echipamentul de lucru, precum şi sursele de

informaţii specifice, folosite de autorităţile publice care desfăşoară activitate de informaţii;


13

f) hârtile, planurile topografice, termogramele şi înregistrările aeriene de orice tip, pe

care sunt reprezentate elemente de conţinut sau obiective clasificate secrete de stat;

g) hârtile, planurile topografice, termogramele şi înregistrările aeriene efectuate la scări

de zbor mai mari de 1:20.000, pe care sunt reprezentate elementele de conţinut sau obiective

clasificate secrete de stat.

h) sistemele şi planurile de alimentare cu energie electrică, energie termică, apă şi alţi

agenţi necesari funcţionării obiectivelor clasificate secrete de stat;

i) activităţile ştiinţifice, tehnologice sau economice şi investiţiile care au legatură cu

siguranţa naţională ori cu apărarea naţională sau prezintă importanţă deosebită pentru interesele

economice şi tehnico-ştiinţifice ale României;

j) cercetările ştiinţifice în domeniul tehnologiilor nucleare, în afara celor fundamentale,

precum şi programele pentru protecţia şi securitatea materialelor şi a instalaţiilor nucleare;

Cap.V – Cazuistică

V. 1. Cazuistică românească

Cazul Ion Mihai Pacepa.

Născut în anul 1928 la Bucureşti Ion Mihai Pacepa (Fig.1)

şi-a făcut studiile la Facultatea de Chimie Industrială, fiind încadrat

în Securitate (Direcția a II-a de Contrainformații Economice) cu

câteva luni înainte de absolvire. În perioada 1956 – 1960 a fost șef

adjunct al Misiunii Române în RFG și șef al rezidenței de spionaj

a României, în aprilie 1966 colonelul Pacepa fiind numit în funcția

de adjunct al șefului Direcției de Informații Externe (DIE), deținând

această funcție până în aprilie 1972. Este avansat apoi la gradul de general maior (1967).14

În perioada 1972 – 1978 Pacepa a fost consilierul lui Nicolae Ceauşescu pentru

securitate naţională şi dezvoltare tehnologică. Aflat cu o misiune în RFG Ioan Mihai Pacepa

a solicitat azil politic preşedintelui SUA Jimmy Carter, iar la 28 iulie 1978 a fost transportat cu

un avion militar american la Washington.15 A fost şi continuă să fie cel mai înalt oficial din

blocul sovietic ce a cerut azil politic într-o ţară NATO, Pacepa fiind la acel moment şef al casei

prezidenţiale a României.16

Imediat după fuga lui Pacepa, Nicolae Ceauşescu a ordonat asasinarea acestuia, însă

fiind protejat de autorităţile din SUA şi fiindu-i schimbată identitatea, generalul nu a putut fi

găsit.17

În data de 17 august 1978 Tribunalul Suprem l-a condamnat în lipsă pe generalul

Pacepa la pedeapsa cu moartea, l-a degradat militar la gradul de soldat şi a dispus confiscarea

14 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Mihai_Pacepa, accesat on line 4 decembrie 2012. 15 Ion Mihai Pacepa, Orizonturi Roşii: crimele, corupţia şi moştenirea Ceauşeştilor, Bucureşti,

Ed. Humanitas, 2010 – postfaţa Lucia Hossu Longin, traducerea în limba română (Horia Gănescu şi

Aurel Ştefănescu şi revizuită de autor) a cărţii Red Horizons:The True Story of Nicolae and Elena

Ceausescu’s Crimes, Lifestyle and Corruption publicată în S.U.A. în anul 1987. 16 Ibidem. 17 Ibidem.

Fig.1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Mihai_Pacepa


14

totală a averii sale. Infracţiunile ce au stat la baza condamnării au fost cele prevăzute de art.155,

art.157, art.332, al.1, art. 253 alin.1 şi 2 din Codul penal.18

Fuga lui Pacepa a fost urmată de o restructurare din temelii a serviciilor de informaţii, mulţi

agenţi fiind deconspiraţi.19 Acţiunile românului din acea perioadă au fost apreciate de către

autorităţile americane, într-o scrisoare publică, drept « o unică şi importantă contribuţie adusă

Statelor Unite». 20

În anii următori Mihai Pacepa a scris mai multe cărţi din care amintim Red Horizons:

Chronicles of a Communist Spy Chief, publicat în Statele Unite în anul 1987, carte ce a fost

prima carte occidentală ce a descris viaţa la curtea unui dictator comunist. După două luni de

la apariţia în limba engleză, la New York, cartea lui Pacepa a fost tradusă şi tipărită într- o

ediţie în limba română, difuzată emigranţilor români din Occident şi introdusă ilegal în

România cu sprijinul echipajelor TAROM, a şoferilor de TIR şi a turiştilor străini.21 În 1988 o

ediţie în limba maghiară a fost publicată ilegal şi la Budapesta. După căderea comunismului,

Orizonturi Roşii a fost publicată în 27 de ţări, a fost obiectul a numeroase recenzii şi a consituit

subiectul unui film produs de televiziunea maghiară. 22 Reputatul ziar american The

Washington Post a recomandat în anul 2010 ca Orizonturi Roşii să fie studiată în şcolile din

SUA, aceasta devenind astfel o carte de istorie.23 În prezent Pacepa scrie la diverse ziare și

reviste americane, precum The Wall Street Journal, National Review, The Observer și The

Washington Times. Alte titluri Moștenirea Kremlinului (București,1993 Editura Venus),

Cartea Neagră a Securității (Bucuresti 1999, editura Omega-Ziua), Programat să ucidă: Lee

Harvey Oswald, KGB-ul și asasinarea lui Kennedy, Editura Ziua, 2007

După aproape 21 de ani de la sentinţa de condamnare la moarte, la intervenţia neoficială

a autoritatilor americane, fostul Procuror General al României, Mircea Criste, a declarat, în

data de 7 mai 1999, recurs în anulare în cazul lui Ion Mihai Pacepa, cerând Curţii Supreme de

Justiţie să desfiinţeze sentinţa de condamnare la moarte dată de Tribunalul Suprem în anul

1978, fostul procuror motivând cererea sa prin faptul că hotărârea de condamnare reprezintă

consecinta unei erori grave de fapt.24

Recursul în anularea fost examinat de Completul de 9 judecători al Curţii Supreme de

Justiţie, în data de 7 iunie 1999, prin decizia nr. 41 de la aceeaşi dată a fost admisă cererea şi

anulată sentinţa de condamnare la moarte a lui Pacepa, fiind achitat pentru toate infracţiunile,

cu înlăturarea, pe cale de consecinţă a pedepesei complementare a confiscarii totale a averii şi

a pedepsei complementare a degradării militare.25

În Decizia dată de Curtea Supremă de Justiţie se arată că: "din examinarea actelor

dosarului, se constată că, atat în faza de urmărire penală cât şi în aceea de judecată, nu s-au

administrat probe din care să rezulte săvârşirea infracţiunilor pentru care Pacipa Ion Mihai

a fost condamnat, iar pentru unele fapte nici nu s-a examinat dacă erau îndeplinite toate

cerinţele înscrise în Codul penal pentru a fi considerate infracţiuni. "26

Lucia Hossu Longin a realizat în anul 2009 un amplu interviu, publicat în cartea sa Faţă

în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa,în acelaşi an. Cunoscuta jurnalistă a scris în cartea sa:

18 http://www.luju.ro/dezvaluiri/cazuri-celebre , accesat on – line, 20 decembrie 2012. 19 Ibidem 20 Ion Mihai Pacepa, op. cit., prefaţă. 21 Ibidem, Notă asupra ediţiei 22 Ibidem. 23 Ibidem 24 http://www.luju.ro/dezvaluiri/cazuri-celebre , accesat on – line, 20 decembrie 2012. 25 Ibidem. 26 Curtea Supremă de Justiţie, Decizia 41 din 07 iunie 1999, http://www.luju.ro/dezvaluiri/cazuri-

celebre, accesat on – line, 04 decembrie 2012.

http://www.luju.ro/dezvaluiri/cazuri-celebre





15

"Generalul Pacepa a ridicat cortina ce a acoperit, timp de peste două decenii, nelegiuirile

unui regim impus cu tancurile sovietice şi ale unei poliţii politice aservite total dictatorului."27

Deşi reabilitat din punct de vedere juridic, Ion Mihai Pacepa continuă şi acum să fie

un personaj controversat, considerat de mulţi un trădător, în timp ce pentru alţii este un erou

adevărat.

Cazul Constantin Răuţă, ultimul român condamnat la moarte.

Constantin Răuţă (Fig.2) este un om de ştiinţă român,

absolvent al Facultăţii de Electronică și Construcții în anul 1966ce a

lucrat ca inginer în cadrul IPROCHIM Bucureşti și la Ministerul

Chimiei în perioada anilor 70.28 Pentru a i se pemite plecarea în

străinătate, la studii, Răuţă a acceptat propunerea DIE de a deveni

colaborator al acesteia, urmând să îndeplinească misiuni de spionaj

el, fiind instruit pentru executarea unor misiuni "anti-NATO."29

În anul 1973, în timpul unei misiuni în care trebuia să transporte o

valiză diplomatică, ajuns pe aeroportul din New York, Constantin Răuţa, a hotărât să nu se mai

întoarcă în România, cerând azil politic şi predând valiza ce conţinea documente referitoare la

aparatură tehnică din dotarea Ministerului de Interne, organelor de poliţie americane. 30

Ulterior, expirându-i viza de şedere în Statele Unite, a primit drept de şedere nelimitată în SUA,

a fost încadrat în muncă şi i-a fost garantată achitarea indemnizaţiei de emigraţie, astfel încât,

începând cu data de 30.11.1973, ca urmare a lipsei de la serviciu, a fost declarat dezertor.A fost

trimis în judecatâ în mai 1974.31

Pentru aceste fapte, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin sentinţa penală

nr.133/02.12.1974 l-a condamnat pe Constantin Răuţă pentru trădare, dezertare, refuzul de a se

întoarce în ţară, trădare prin transmiterea de secrete, urmând să execute pedeapsa cea mai grea,

respectiv pedeapsa cu moartea, confiscarea totală a averii şi degradarea militară.32 Ulterior,

potrivit articolului 3 din Decretul Consiliului de Stat 11/1988 aceasta pedeapsă a fost comutată

în 20 de ani închisoare.33

Rămas în Statele Unite, Constantin Răuţă a lucrat timp de 24 de ani la centrul de

cercetări al NASA Goddard Space Flight Center Greenbelt din Maryland, iar alţi 10 ani a fost

implicat în dezvoltarea sistemului de protecţie antirachete balistice, de tipul celui de la

27 Lucia Hossu Longin, Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa, Ed Humanitas, Bucureşti, p.6. 28 IPROCHIM - institut de inginerie chimică specializat în elaborarea documentațiilor tehnice și

economice necesare pentru dezvoltarea industriei chimice și petrochimice din România. Ambele

instituţii erau coordonate de Elena Ceaușescu și de Securitate, deoarece, ca orice sector economic

strategic şi cel chimic se afla sub controlul DIE. 29 Georgeta Ghidovăț, Spionul Constantin Răuţă, ultimul român condamnat la moarte, şi-a redobândit

cetăţenia, http://www.evz.ro/detalii/stiri/, 14 June 2011, accesat on line 20 decembrie 2012. 30 http://www.ne-cenzurat.ro, accesat on –line 05 ianuarie 2013. 31 Ibidem. 32 Ibidem. 33 Violeta Fotache, condamnare-la-moarte-comutata-si-prescrisă, http://jurnalul.ro/stiri/observator 19

Ian 2010, accesat on-line 05 ianuarie 2013.

Fig.2

http://www.evz.ro/detalii/stiri/

http://www.ne-cenzurat.ro/

http://jurnalul.ro/stiri/observator


16

Deveselu.34 şi în proiectul Telescopului Hubble.35 În acest timp a organizat şi participat la

numeroase proteste împotriva încălcării drepturilor omului în Romania, a fost prezent la audieri

în Congresul SUA, a vorbit la posturile de radio Vocea Americii şi Radio Europa Liberă.36

După Revoluţie, imediat în ianuarie 1990, când s-au redeschis Ambasada şi Consulatul

României la Washington, i-a fost eliberat un pasaport de cetăţean român domiciliat în

străinătate, fiind informat că nu exista nici o condamnare împotriva sa şi că nu i-a fost retrasă

cetăţenia. Cu acest pasaport, prelungit ulterior până în anul 1995, a călătorit şi chiar votat la

alegerile din România. Când a cerut reînnoirea pasaportului, în 2005, a fost informat de Oficiul

Pasapoarte că îi fusese anulată cetăţenia română. 37 În anul 2007, Răuţă depune o cerere de

revizuire a sentinnţei din anul 1974, cerere respinsă ca nefondată de Tribunalul Militar

Teritorial Bucureşti prin sentinţa nr.5 din data de 21.01.2008. 38 Aceasta decizie a fost

reconfirmată de Instanţa Supremă prin Decizia nr.293 din 29.01.2009 iar cazul său a ajuns la

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.39 Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a anulat

mandatul de executare a sentinţei de condamnare la moarte, în ianuarie 2010, Constantin Răuţă

redobândind cetăţenia română în anul 201140. La termenul din 17 octombrie 2012 avocatul lui

Constantin Răuţă a depus o cerere de acces neîngrădit la toate piesele dosarului, inclusiv la

dosarul de instrucţie penală şi de judecată de fond, documente care au fost secretizate de fosta

Securitate în anii '80, şi care nu au fost desecretizate. Ca urmare a cererii depuse, Judecătorii

de la Curtea Militară de Apel au dispus desecretizarea documentelor din dosarul Răuţă.41

Procesul de revizuire în dosarul 1/753/2011, înregistrat la Curtea Militară de Apel în

data de 31.05 2012 se află încă în stare de judecată, iar următorul termen va avea loc în 16.01.

2013.42

34 Valentin Zaschievici, deveselu-in-gatul-moscovei-constantin-rauta-proiectant-al-sistemului-

antibalistic-scutul-protejeaza-europa-de-santajul-rusesc, http://jurnalul.ro/stiri/externe/, 03ianuarie

2012, accesat on-line 05 ianuarie 2013. 35 Ovidiu Ohanesian, Niki Florescu, tribunalul-militar-bucuresti-a-condamnat-la-moarte-pentru-inalta-

tradare-un-ofiter, http://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii, 03.05.2012, accesat on-line 05 ianuarie

2013. 36 Marina Constantinoiu, Constantin Răuţă şi-a redobândit cetăţenia română, http://jurnalul.ro/special-

jurnalul, 14 Iun 2011, accesat on line, 05 ianuarie 2013. 37 Ibidem 38 http://www.ne-cenzurat.ro, accesat on –line 05.ianuarie 2013. 39 Marina Constantinoiu, Constantin Răuţă şi-a redobândit cetăţenia română, http://jurnalul.ro/special-

jurnalul, 14 Iun 2011, accesat on line, 05 ianuarie 2013. 40 Georgeta Ghidovăț, Spionul Constantin Răuţă, ultimul român condamnat la moarte, şi-a redobândit

cetăţenia, http://www.evz.ro/detalii/stiri/, 14 June 2011, accesat on line 20 decembrie 2012. 41 Elena Dumitrache, http://www.luju.ro/ 18.11. 2012, accesat on – line 05.01.2013 42 http://portal.just.ro/ Curtea Militară de Apel

http://jurnalul.ro/stiri/externe/

http://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii

http://jurnalul.ro/special-jurnalul





http://www.evz.ro/detalii/stiri/

http://www.luju.ro/



17

V.2 Cazuistică străină

Ethel și Julius Rosenberg43

Ethel și Julius Rosenberg ( Fig.3) au fost condamnați la

moarte sub acuzația de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice,

îndeosebi pentru furnizarea datelor secrete privind bomba atomică

Procesul Rosenberg a avut răsunet mare în anii 1950. Cazul

Rosenberg continuă să fie controversat și astăzi. Sentința de

condamnare la moarte a fost pronunțată la 05 aprilie 1951, iar

execuția a avut loc la 19 iunie 1953 în închisoarea Sing-Sing din

statul New York.

Julius Rosenberg s-a născut la 12 mai 1918, iar Ethel

Greenglass la 28 septembrie 1915 în New York. Amândoi au aderat în 1936

la Liga Tineretului Comunist din Statele Unite. S-au căsătorit după trei

ani. Au avut doi fii, Robert și Michael Rosenberg. După execuția părinților, copiii au fost

adoptați de Abel și Anne Meeropol.

David Greenglass, fratele Ethelei Rosenberg, a participat în Los Alamos, New Mexico

la Proiectul Manhattan, în cadrul căruia se desfășurau lucrările de dezvoltare a primei bombe

atomice din SUA. Informațiile au fost serviciului de informații al armatei sovietice, G.R.U. În

1950, în cadrul proiectul VENONA, a fost demascat, ca spion sovietic, fizicianul atomist Klaus

Fuchs, originar din Germania. Ancheta a relevat că la transmiterea de informații către sovietici

participau și David Greenglass și soții Rosenberg. (Proiectul VENONA a fost o conlucrare a

serviciilor de informații americane și a serviciului britanic MI6 menită să depisteze și

descifreze mesajele de la și către serviciile de informații sovietice.)

Ethel și Julius Rosenberg au fost singurele persoane civile americane inculpate pentru

spionaj în timpul Războiului Rece. Au ajuns în centrul atenției publice din SUA în toiul unei

campanii anticomuniste în mediile de informare, îndeosebi pe fundalul investigației

parlamentare anticomuniste coordonată de senatorul republican Joseph McCarthy. Se pare că

a jucat un rol faptul că soții Rosenberg erau evrei. Procurorul Roy Marcus Cohn a demarat

procesul penal împotriva cuplului Rosenberg. Unii comentatori au considerat că pedeapsa

capitală fost exagerată. Sentința a fost pronunțată în aprilie 1951, iar execuția (pe scaunul

electric) a avut loc la 19 iunie 1953 în închisoarea Sing-Sing. Mulțumită informațiilor tehnice

furnizate de soții Rosenberg, Uniunea Sovietică și-a putut construi arma atomică proprie.

Potrivit datelor celor mai recente, Julius Rosenberg a fost realmente spion, însă a

furnizat documente de relevanță militară minoră. Aceasta reiese în primul rând din depoziția

ofițerului sovietic de contrainformații Aleksandr Feklisov, făcută la sfîrșitul Războiului Rece.

Feklisov, care îl racolase pe Rosenberg și îi fusese ofițer de legătură, a precizat că soția lui

Rosenberg, Ethel, a fost inocentă.

O altă persoană implicată, Morton Sobell, coinculpat în proces, a declarat, într-un

interviu publicat în septembrie 2008 în cotidianul The New York Times, că Julius Rosenberg a

acționat ca spion și că soția sa, Ethel, știa, dar că nu s-a implicat în activitatea soțului.

Transmiterea informațiilor relevante pentru construirea bombei atomice sovietice a fost

în principal făcută, potrivit propriei mărturisiri, de Theodore Alvin Hall, om de știință, care

lucra la Los Alamos și care era agent dublu.

43 Au fost traduse și prelucrate datele de pe en.wikipedia.org

Fig. 3


18

Cei 5 magnifici de la Cambridge (”Cambridge spy ring”)44

Termenul se referă la un grup de oameni britanici tineri

recrutați ca trădători în favoarea URSS, în anii 1930. Grupul a fost

cunoscut în Marea Britanie ca magnificii de la Cambridge, după

numele universității unde au studiat și în care au fost recrutați pentru

trădare. În Uniunea Sovietică, grupul a fost cunoscut sub numele de

"cei cinci magnifici." Grupul de la Cambridge a fost infiltrat în cel

mai înalt nivel al guvernului britanic, inclusiv MI-5, MI-6, Foreign

Office, precum și Ministerului de Război. În timpul carierei lor,

grupul a trădat o parte din secretele cel mai bine pazite din Marea

Britanie, Uniunii Sovietice. Grupul a fost condus de maestrul-spion,

Harold "Kim" Philby.

Agenți sovietici au planificat să-și extindă rețeaua lor de spionaj în Marea Britanie încă

din 1928. Deși mai mulți spioni au operat cu succes în Marea Britanie, serviciile ruse de

informații și-au dat seama că era necesar să se recruteze oameni care au avut acces la eșaloanele

superioare ale societății britanice, să se infiltreze în toate nivelurile de decizie ale guvernului

britanic. În acest scop, agenții sovietici au început recrutarea de tineri de la universitățile

Oxford și Cambridge. Ei au căutat studenți care au avut simpatii comuniste sau socialiste

politice, și care posedau pedigree-ul necesar pentru a obține încrederea colegilor. Grupul

magnificilor de la Cambridge era format din următorii: Kim Philby ,Guy Burgess, Donald

Maclean, Anthony Blunt și John Carincross.

După ce a absolvit Cambridge, Kim Philby (Fig.4) (1912-1988) nu a reușit să se

încadreze în Serviciul de Informații Externe. El a lucrat pentru scurt timp la London Times.

Între anii 1944 și 1946, Philby a ocupat o funcție de conducere în serviciile britanice de

informații, având ca domeniu de responsabilitate URSS. Poziția a garantat accesul său la cel

mai înalt nivel de informații militare din Marea Britanie, secrete de stat, inclusiv planurile de

luptă și acordurile Războiului Rece între Marea Britanie și Statele Unite pentru a contracara

răspândirea comunismului.

În 1949, Philby a fost trimis în Washington, DC, ca parte a unei operațiuni anglo-

american de cooperare a serviciilor de informații. Timp de trei ani, Philby a avut acces la

dosarele CIA și FBI-ul. Mai dăunator, el a primit informări despre proiectul ”Venona”,

oferindu-i capacitatea de a informa Moscova cu privire la eforturile depuse de americani și

britanici de a rupe codurile sovietice de comunicații.

După ce să întors la Londra în 1951, Philby a continuat cariera ca o cârtiță (agent dublu)

peste un deceniu.

Guy Burgess (1910-1963) a lucrat în calitate de corespondent de radio pentru BBC din

1936, prin 1944. În timpul al doilea război mondial, a fost, de asemenea angajat de agenția de

informații britanică, MI5. Burgess a furat unele dintre cele mai sensibile informații în cariera

de spionaj. În timp ce lucra pentru MI-5 la Londra, a traficat copii ale documentelor referitoare

la dezvoltarea de arme nucleare. De asemenea, el a informat guvernul sovietic despre planurile

Statelor Unite și britanice pentru a crea Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), un sistem

european-american alianță militară.

44 Au fost traduse, prelucrate și compilate datele de pe: http://www.spymuseum.com/pages/spyrings-

cambridge.html și en.wikipedia.org

Fig. 4

http://www.spymuseum.com/pages/spyrings-cambridge.html

http://www.spymuseum.com/pages/spyrings-cambridge.html


19

Al treilea membru grupului de la Cambridge, Donald Maclean (1913-1983), a lucrat

îndeaproape cu Burgess. După ce a absolvit Universitatea Cambridge, Maclean a lucrat în

serviciul diplomatic. În 1950, el a devenit șeful Departamentului Foreign Office american.

În timp ce lucra la Ambasada Marii Britanii la Washington DC, Maclean a fost

principala sursă de informații cu privire la Statele Unite ale Americii. În 1951, Maclean a fost

desemnat pentru a fi reprezentantul Marii Britanii la consiliul americano-britanic-canadian

privind schimbul de secrete atomice. Împreună cu Burgess, Maclean folosit poziţia sa pentru a

transmite secrete atomice către serviciile de informații militare sovietice. Cei doi bărbați nu au

furat informații tehnice despre bomba atomică, dar au oferit Moscovei evaluări exacte ale

arsenalului atomic american, capacități de producție, și resurse nucleare.

În 1949, Robert Lamphere, un agent de contrainformații FBI care a lucrat în proiectul

Venona, a descoperit că cineva trimitea mesaje telegrafice de la Ambasada Marii Britanii la

Washington DC, la Moscova. Expeditor, sub numele de cod "Homer" a fost ulterior identificat

ca fiind Maclean. Philby, în timp ce lucrează la Washington, a aflat de ancheta FBI asupra lui

Maclean. Philby a conceput apoi un plan de a-l avertiza pe Maclean despre expunerea sa

iminentă, protejând, în același timp, și restul trădătorilor de la Cambridge.

Deși nu a fost trădătorul cel mai activ din grupul de la Cambridge, Anthony Blunt

(1907-1983) a ajutat agenții sovietici pentru recrutarea persoanelor de la Cambridge. Blunt a

furnizat numele de ”cârtițe” posibile, și a participat la reuniuni politice comuniste, în căutare

de recruți tineri.

Blunt a primit diplome în istorie și istoria artei la Cambridge. La izbucnirea Războilui

Mondial, Blunt a mers să lucreze pentru serviciile secrete britanice. Blunt nu aveau autorizațiile

de nivel înalt pentru acces la informații clasificate, cu toate acestea el a avut succes în a

fotografia documente cu privire la locaţii britanice de trupe și rapoartele de contrainformații.

Blunt a furnizat, de asemenea, informații în ceea ce privește eforturile britanice de a descifra

cifrul german.

În 1990, un al cincilea membru al inelului Cambridge a fost identificat în mod public.

John Carincross (1913-1995) a lucrat cu Maclean în Ministerul de Externe înainte de a fi

transferat la birourile Trezoreriei în 1940. Prin legăturile sale cu serviciile secrete britanice și

Trezorerie, Carincross a obținut o sumă semnificativă de informații despre Școala de cifru

britanic. În conformitate cu avertismentele lui Carincross, serviciul sovietic de informații a

schimbat codurile diplomatice, militare și de informații înainte de sfârșitul al doilea război

mondial.

Carincross a transmis informații despre programele nucleare britanice și americane.

Analiștii estimează că Uniunea Sovietică a fost capabilă să dezvolte arme nucleare trei

ani mai repede și cu milioane de dolari mai ieftine, cu ajutorul ”cârtițelor” de la Cambridge.

”Cei cinci magnifici” s-au bucurat de faimă în Uniunea Sovietică. Atunci când Kim

Philby a murit acolo în 1988, el a fost îngropat în Moscova, cu onoruri militare.


20

Arthur Wynn45

La opt ani de la moartea sa, identitatea unuia dintre principalii recrutori din Marea

Britanie pentru spionajul sovietic, Arthur Wynn, alias “agent Scott”, care a lucrat în acelaşi

timp şi pentru Kim Philby, cât şi pentru Grupul de la Cambridge, este în sfârşit cunoscută.

Până la decesul său din anul 2001, la vârsta de 91 ani, Arthur Wynn a reuşit să-şi

păstreze imaginea de funcţionar liniştit, apreciat pentru profesionalismul său în problemele

tehnice de securitate în minele de cărbuni. Uimitor, dar timp de 70 de ani, cu toate că locuia la

Londra, centrul serviciilor britanice de contra-spionaj, secretul său n-a putut fi dezvăluit. În

realitate, Artur era discretul “agent Scott”, o cârtiţă a KGB care recruta agenţi la Oxford, în

maniera în care cu ani în urmă se întâmplase la Cambridge, cu la fel de celebrii spioni Kim

Philby, Donald McLean şi Guy Burgess.

Existenţa acestui misterios agent Scott a fost descoperită la câţiva ani de la căderea

zidului Berlinului, în 1992, când KGB a deschis arhivele sale. Dar identitatea lui a rămas o

enigmă până când istoricii John Earl Haynes şi Harvey Klehr au publicat, împreună cu vechiul

ofiţer KGB, Alexander Vassiliev, toată istoria în revista “American Weekly Standard”.

Cu ajutorul lui Vassiliev, autorii au găsit o notă din 1941, în care un oficial din KGB

scria că «Scott este Arthur Wynn». Potrivit aceste note, Wynn fost recrutat în 1934 la

Cambridge prin aceiaşi agenţi care îl recrutaseră şi pe Kim Philby. Dar Wynn n-a făcut

niciodată parte din “grupul de la Cambridge, devenit celebru prin spectaculoasa defectare din

URSS, în perioada anilor 1950 - 1960. Chiar în 1960, el a plecat la Oxford, unde a întâlnit-o

pe viitoarea să soţie, pe Peggy Moxon, o militantă a Partidului Comunist, la fel ca şi el. Aici,

la Oxford a fost locul în Scott a servit ca agent- recrutor pentru sovietici. În 1937, trimisese

deja la Moscova informaţii şi referinţe despre vreo 25 de potenţiale persoane recrutate, printre

care şi un student cu numele de cod «Bunny», neidentificat nici până în zilele noastre. Ca şi la

Cambridge, recrutaţii de la Oxford au fost tineri studenţi ce aparţineau familiilor cunoscute,

seduşi de comunism şi dornici să lupte contra nazismului încă din anii premergători războiului.

În schimb, după încetarea războiului, cariera “agentului Scott”, dedicată securităţii

muncitorilor din minele de cărbuni, apoi preocuparea să susţinută pentru importanţa nutriţiei

în creşterea sănătoasă a copiilor n-a mai interesat aproape pe nimeni, nici chiar pe prietenii săi

de la Moscova

Arthur Wynn a fost un cercetător medical cunoscut şi un apreciat expert în nutriţie. A

fost membru ştiinţific al Comisiei Naţionale de Cărbune în anii '50 şi a lucrat ca funcţionar

public în Ministerul Tehnologiei condus de Tony Benn pînă la pensionarea să în 1971. În

concluzie, Arthur Wynn, care făcea parte, ca şi soţia sa, din Partidul Comunist, a trimis către

KGB rapoarte despre membri din Oxford ai acestui partid, posibili recruţi şi cel puţin 25 de

potenţiali spioni sovietici, dintre care cinci erau consideraţi foarte potriviţi.

Arthur Wynn, fost concomitent un apreciat funcţionar public şi un trădător care s-a

ascuns decenii întregi sub numele de "agentul Scott", fireşte, în serviciul KGB.

45 Au fost traduse și prelucrate datele de pe: en.wikipedia.org


21

Aldrich Ames 46

Anii '80 au marcat o intensificare a "războiului" dintre KGB şi

CIA. Se puneau la cale mari operaţiuni de spionaj, se depuneau eforturi

imense pentru recrutarea de informatori din tabăra adversă. Nici un efort

nu era prea mare pentru atingerea scopului dorit. Şi, totuşi, câteodată,

marile lovituri de spionaj au apărut acolo unde foarte puţini se aşteptau.

În aprilie 1985, un ofiţer CIA îi abordează direct pe responsabilii

KGB din SUA, propunându-le să le spună tot ce ştia în schimbul unei

compensaţii financiare. Luaţi oarecum pe neaşteptate, sovieticii răspund

timid contactului defrica unei intoxicări, dar nici nu îl vor neglija.

Aldrich Ames (Fig. 5) era un ofiţer modest din cadrul CIA, ajuns

aici graţie tatălui său, Carleton Ames, care şi-a dezvoltat o serie de relaţii

de prietenie în cadrul organizaţiei. Aceşti prieteni l-au ajutat să îşi angajeze fiul la CIA. Cariera

lui Aldrich Ames era mai mult decât modestă. Colegii îl vedeau pe Ames ca pe un clovn

"tâmpit" şi îl tratau cu dispreţ. În timp, Ames a devenit blazat şi a dezvoltat o serie de

resentimente față de colegii săi. La toate acestea s-a adăugat o aroganţă în creştere, el

considerându-se mai deştept şi mai inteligent decât orice coleg.

Un lucru neprevăzut avea să îi schimbe viaţa. În anul 1983, Aldrich Ames era repartizat

la Mexico City. Aici el o recrutează pe Maria del Rosario Casas, ataşat cultural la Ambasada

Columbiei. Din întâmplare, Rosario era şi informatoare a serviciului de securitate cubanez

DGI, aşa că sarcina lui Ames era să o transforme în agent dublu. Într-unul din rarele lui succese

a reuşit să o determine să se alăture "cauzei" americane. În ciuda acestui succes, Ames a

încălcat una din regulile de aur ale spionajului şi s-a implicat într-o relaţie intimă cu aceasta.

Aventura i-a distrus căsnicia lui Ames, iar divorţul l-a împovărat financiar şi mai tare. S-a trezit

că are de plătit o pensie alimentară lunară, în plus trebuia să îşi întreţină şi noua soţie: Maria

del Rosario Casas, toate aceste dintr-un salariu anual de 54.000 de dolari. Totuşi, nu se ştie cu

exactitate ce l-a împins pe Ames să contacteze KGB, în 1985: nevoia de bani sau faptul că a

fost recrutat de noua să soţie. Oricum ar sta lucrurile, Ames le-a propus sovieticilor să le spună

tot cea ce ştia. KGB-ul nu a fost foarte euforic la auzul acestei colaborări, deoarece Ames nu

avea acces la majoritatea lucrurilor pe care sovieticii erau interesaţi să le afle. Însă, KGB-ul a

dat dovadă de răbdare şi a început să îi vireze sume mari de bani. Răbdarea lor avea să fie

răsplătită într-un mod cu totul neaşteptat.

În 1986, Ames a fost numit, graţiei prietenilor tatălui său care îl sprijineau puternic, şef

al Departamentului de Contrainformaţii al Diviziei pentru Uniunea Sovietică din cadrul CIA.

Un succes răsunător nu atât pentru Ames, cât pentru KGB, care avea acum acces la toate

operaţiunile CIA în URSS, dar şi la numele informatorilor.

Odată cu numirea lui Ames în această funcţie, CIA a început să aibă rateuri importante

în activităţile de recrutare ale informatorilor sovietici. Mai mult, vechi informatori dispăreau

unul după altul într-un ritm alert "semn inconfundabil că fuseseră demascaţi şi erau măcinaţi

într-o operaţiune de contrainformaţii a KGB-ului care, aproape invariabil, avea ca rezultat un

glonţ în cap".

Eliminarea şi celui mai important informator sovietic al CIA, generalul GRU Dimitri

Poliakov, a fost punctul de alertă pentru responsabilii americani. Imediat, au început să eşueze

şi eforturile FBI-ului de recrutare a informatorilor sovietici de pe pământ american. De altfel,

46 Au fost traduse, prelucrate și compilate datele de pe: http://www.fbi.gov/about-us/history/famous-

cases/aldrich-hazen-ames și en.wikipedia.org.

Fig. 5

http://www.fbi.gov/about-us/history/famous-cases/aldrich-hazen-ames

http://www.fbi.gov/about-us/history/famous-cases/aldrich-hazen-ames


22

Biroul a fost primul care a avertizat CIA de faptul că s-ar putea să existe o "cârtiţă" în cadrul

Agenţie. Informare FBI a venit după dispariţia a doi diplomaţi sovietici care se aflau la

Washington, Valeri Martinov şi Serghei Motorin, pe care Biroul îi recrutaseră de puţin timp.

Imediat după ce FBI a înştiinţat CIA că i-a recrutat cei doi, aceştia au fost rechemaţi la Moscova

şi li s-a pierdut urma. Fuseseră împuşcaţi. Când au început să ancheteze existenţa unei posibile

"cârtiţe" în CIA, responsabilii americani au fost induşi în eroare de o altă trădare. Vitali

Iurcenko, un agent din cadrul serviciului de contrainformaţii din KGB, dezertase la Roma şi a

demascat un număr de informatori KGB din SUA. Printre acestea era şi numele lui Edward

Lee Howard, un fost agent CIA de la Moscova, care din cauza problemelor cu drogurile şi

alcoolul fusese dat afară din Agenţie. L-a auzul veştii că a fost concediat, Howard a contact

KGB-ul şi le-a vândut toate informaţiile pe care le deţinea, fugind în URSS înainte de a fi

arestat.

Contrainformaţiile americane au pus în cârca lui Howard recentele insuccese. Totuşi

activitatea CIA a suferit şi după această defectare, iar un funcţionar din contrainformaţiile

sovietice recrutat şi el de CIA a fost împuşcat. Contrainformaţiile americane au intrat din nou

în alertă. Howard nu ştia de el, deci nu l-a putut vinde. Un agent sovietic recrutat de serviciul

de spionaj britanic MI6, Oleg Gordievski, a fost cel care a dat alerta că KGB-ul are un

informator important din vârful CIA.

Când s-a declanşant operaţiunea de contrainformaţii din cadrul CIA, Ames a reuşit să

scape din nou în mod ciudat, deşi banii pe care îi primea de la KGB trebuiau să îl dea de gol.

Sovieticii l-au răsplătit pe Ames pentru valoroasele informaţii pe care le-a furnizat cu 1, 5

milioane de dolari. Din aceşti bani, şi-a luat o casă de 540.000 de dolari, o maşină Jaguar şi

alte bunuri de lux care trebuiau, în mod logic, să îl trădeze, deoarece salariul lui era de 60.000

de dolari pe an. Mai mult, Ames a reuşit să treacă şi peste două teste de poligraf (agenții

sovietici l-au învățat tehnica ”pionezei în pantofi”).

Demascare lui Ames avea să vină de la un alt trădător. Un agent sovietic din cadrul

secţiei cifru a KGB (Alexander Zaporozhsky) a furnizat CIA-ul date ce au ajutat la identificare

"cârtiţei". El le-a spus americanilor că sursa s-a întâlnit cu ofiţeri KGB într-o casă conspirativă

din Bogota, furnizându-le şi datele întâlnirilor. De aici, misiunea contraspionajului american a

fost deosebit de simplă. Au comparat datele de întâlnire cu datele când agenţii CIA erau

prezenţi în Bogota. Concediile pe care şi le-a luat Ames şi călătoriile acestuia în Columbia

corespundeau cu aceste date. Aşa că l-au folosit pentru a-i deruta şi "intoxica" pe sovietici.

FBI-ul l-a pus sub supraveghere, iar datele obţinute au dezvăluit un Ames care nici măcar nu

se mai obosea să se ascundă. Avea în conturi peste 2,7 milioane de dolari, iar casa îi era plină

de documente care îl incriminau. Ames a fost arestat în 1993, împreună cu soţia lui care-l

ajutase în trădare. A fost condamnat la închisoare pe viaţă. Întrebat de ce nu a fugit în URSS

atunci când a început vânătoare de "cârtiţe" el i-a lăsat fără replică pe anchetatori afirmând:

"sunt american şi aşa voi fi întotdeauna".


23

Robert Hanssen47

Robert Hanssen Filip (născut la 18 aprilie 1944) este un american agent FBI, care a

trădat pentru serviciile de informații sovietice împotriva Statelor Unite timp de 22 de ani (1979-

2001). Din 2012, el ispășește o sentință pe viață la penitenciarul din Statele Unite ale Americii,

în Florența, Colorado.

Hanssen a fost arestat pe 18 februarie 2001 la Foxstone Park în apropierea casei sale

din Viena, Virginia, și a fost acuzat de vânzare secrete americane în Rusia pentru mai mult de

1,4 milioane $ în numerar și diamante pe o perioadă de 22 de ani. La 6 iulie 2001, el a pledat

vinovat pentru 13 capete de acuzare de spionaj în Statele Unite. El a fost apoi condamnat la

închisoare pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată. Activitățile sale au fost descrise

de către Departamentul de Justiție a Comisiei pentru revizuirea programelor de securitate FBI

ca "posibil cel mai mare dezastru din contrainformativ din istoria Statelor Unite”.

Hanssen s-a născut în Chicago, Illinois, într-o familie de origine mixtă danezo-poloneză

și germană. Tatăl său, un ofițer de poliție din Chicago, a abuzat emoțional de Hanssen, în timpul

copilăriei sale. Din motive necunoscute, Howard Hanssen a aranjat ca fiul său să eșueze testul

de conducere. Mai tarziu în viata, Robert Hanssen a speculat că tatăl său a făcut acest lucru în

scopul de a-l întări.

Hanssen s-a alăturat FBI, ca agent special, la 12 ianuarie 1976 și a fost transferat la

Biroul din Indiana. În 1978 Hanssen a fost transferat la biroul din New York, iar în anul

următor, Hanssen a fost mutat la contrainformații.

În acel an, Hanssen a fost abordat de G.R.U., în contextul în care și-a arătat, anterior,

disponibilitatea pentru a trăda. Hanssen nu a indicat nici un motiv politic sau ideologic pentru

activitățile sale, ci doar banii. Scurgerea de informații cea mai importantă a fost despre trădarea

lui Dmitri Polyakov, nume de cod Tophat. Polyakov a fost un informator al CIA pentru mai

mult de 20 de ani înainte de pensionarea sa în 1980 cu gradul de general în Armata Sovietică.

Din motive necunoscute, sovieticii nu au acționat imediat, până când a fost trădat a doua oară,

din interiorul CIA, de către Aldrich Ames în 1985. Polyakov a fost arestat în 1986 și executat

în 1988.

În 1983, Hanssen a fost transferat la unitatea de analiză sovietică, care a fost direct

responsabilă pentru studierea, identificarea și capturarea spionilor sovietici din Statele Unite

ale Americii.

La data de 1 octombrie 1985, el a trimis o scrisoare anonimă KGB-ului în care îşi oferea

serviciile și solicita 100.000 USD în numerar. În scrisoare, Hanssen a dat numele a trei agenți

KGB din Statele Unite, care lucrau pentru FBI: Boris Yuzhin, Valery Martynov și Serghei

Motorin. Fără știrea lui Hanssen, toate aceste persoane fuseseră deja expuse mai devreme în

acel an de către Aldrich Ames. Martynov și Motorin au fost executați, iar Yuzhin a fost închis

timp de șase ani.

Când Uniunea Sovietică să prăbușit în decembrie 1991, Hanssen, eventual îngrijorat că

ar putea fi expus în timpul revoltelor politice care au urmat, a rupt comunicațiile cu supervizorii

lui reluând activitățile sale de trădare în 1992.

Pentru a scăpa de pedeapsa cu moartea, Hanssen a pledat vinovat pentru toate capetele

de acuzare și a fost condamnat la detențiune pe viață fără posibilitatea de eliberare condiționată.

47 Au fost traduse, prelucrate și compilate datele de pe: http://www.spymuseum.com/pages/agent-hanssen-

robert.html și en.wikipedia.org

http://www.spymuseum.com/pages/agent-hanssen-robert.html

http://www.spymuseum.com/pages/agent-hanssen-robert.html


24

Oleg Gordievski48

Oleg Antonovich Gordievsky (Fig.6), (născut la 10.10.1938 la

Moscova), este un fost colonel KGB, șef al biroului din Londra, care a

fost un agent dublu al Serviciului Secret de Informații britanic (MI6), în

perioada 1974 - 1985.

Oleg Gordievsky a studiat la Institutul de Stat de Relații

Internaționale din Moscova, și la finalizarea studiilor sale, s-a alăturat

serviciului sovietic de informații, fiind trimis la post în Berlinul de Est,

în august 1961, chiar înainte de finalizarea Zidului Berlinului. El s-a

alăturat KGB în 1963 și a fost trimis la ambasada sovietică din Copenhaga, Danemarca.

În această perioadă, Gordievsky a devenit dezamăgit cu privire la munca sa din KGB,

mai ales după invazia sovietică a Cehoslovaciei în 1968 - și a făcut cunoscut sentimentele sale

MI6, care l-a contactat. În anul 1982, Gordievsky a fost repartizat la ambasada sovietică din

Londra ca responsabil pentru colectarea de informații sovietice și de spionaj în Marea Britanie.

Două dintre cele mai importante contribuții ale lui Gordievsky au fost evitarea unei

confruntări potențial nucleare cu Uniunea Sovietică și identificarea lui Mihail Gorbaciov ca

viitor președinte.

Lui Gordievsky i s-a ordonat brusc să revină la Moscova, la 22 mai 1985, unde a fost

drogat și interogat de KGB. Se pare că acesta a fost identificat cu ajutorul lui Aldrich Ames.

Gordievsky a fost interogat timp de aproximativ cinci ore. După aceea, el a fost eliberat

și a spus că nu va mai lucra în străinătate din nou. Deşi a fost suspectat de spionaj pentru o

putere străină, pentru un motiv oarecare superiorii sai au decis să nu-l aresteze.

Deși a rămas sub supravegherea KGB-ului, Gordievsky a reușit să trimită un semnal

sub acoperire pentru a MI6 despre situația lui, iar serviciul britanic l-a extras din URSS.

Autoritățile sovietice l-au condamnat la moarte în contumacie pentru trădare. Soția și

copiii au fost aduși în Marea Britanie, șase ani mai târziu, după ample acțiuni de lobby ale

guvernul britanic, și personale ale premierului Margaret Thatcher în timpul întâlnirilor sale cu

Gorbaciov

Gordievsky a scris o serie de cărți pe tema KGB-ul și este frecvent citat ca expert în

această problematică.

La 26 februarie 2005, i-a fost atribuit un grad onorific de Doctor in Litere de la

Universitatea din Buckingham în semn de recunoaștere a serviciilor sale deosebite la

securitatea și siguranța Regatului Unit.

48 Au fost traduse, prelucrate și compilate datele de pe:

http://www.nationalcoldwarexhibition.org/explore/biography.cfm?name=Gordievsky,%20Oleg și

en.wikipedia.org

Fig.6

http://www.nationalcoldwarexhibition.org/explore/biography.cfm?name=Gordievsky,%20Oleg


25

Dmitri Polyakov49

Dmitri Fyodorovich Polyakov a fost un general sovietic maior, un rang înalt ofițer

GRU, și un spion proeminent Războiului Rece care a dezvăluit secrete sovietice la Agenția

Centrală de Informații. În CIA a fost cunoscut cu numele de cod ”BOURBON”, în timp ce

Biroul Federal de Investigații (FBI), l-au cunoscut ca Tophat.

Născut în 1921, în Ucraina, el a absolvit Școala de Artilerie în iunie 1941 și a servit ca

ofițer de artilerie în al doilea Război Mondial și a fost decorat pentru curaj. După război și-a

făcut studiile la Academia Militară Frunze (KGB) și cursuri de formare GRU, alăturându-se

serviciului de informații militar sovietic, GRU. Prima lui misiune a fost cu delegația sovietică

a Comitetului de Stat-Major al Organizației Națiunilor Unite de la New York din 1951-1956.

La a doua să misiune acolo, în 1959-1961, el a abordat de agenții de contrainformații

ai FBI să ofere serviciile sale ca informator.

Timp de 25 de ani, el a rămas un informator al CIA ajungând general în GRU. Ofițerii

CIA au vorbit în superlative despre tipul de informații furnizate el. Sandy Grimes a spus el:

"Polyakov a fost bijuteria coroanei noastre, ... cea mai bună sursă, cel puțin după știința mea a

spionajului american, poate cea mai bună sursă pe care orice serviciul de informații a avut-o

vreodată”.

Dmitri Fyodorovich Polyakov nu a fost interesat de bani, ci a acționat din principiu.

Printre informațiile importante furnizate Polyakov:

Dovezi ale rupturii tot mai mari dintre Uniunea Sovietică și China. Această

informație de jucat un rol crucial în decizia președintelui Richard Nixon de a

deschide relații diplomatice cu China în 1972.

Date tehnice privind rachete antitanc sovietice. În timp ce SUA nu s-a luptat

niciodată cu Uniunea Sovietică în mod direct, cunoașterea acestor arme s-au

dovedit de neprețuit în timpul Războiului din Golf.

Cu ajutorul lui Ames și Hanssen, în 1988 Polyakov fost identificat de KGB și

condamnat la moarte pentru trădare și executat.

V.3 Profilul psihologic al trădătorului50

Guvernul Statelor Unite a făcut o investiție considerabilă în studierea

comportamentelor asociate cu riscul de spionaj. Într-unul dintre aceste proiecte, o echipa de

agenţi federali și psihologi și psihiatri de stat a intervievat mai multe persoane care au fost

arestate și condamnate pentru trădare. Interviurile s-au axat pe motivație, percepția lor cu

privire la politicile și procedurile de siguranță, precum și mijloacele prin care au comis faptele

lor.

Acest proiect a căutat să înțeleagă comportamentul, motivaţia, personalitatea, precum

și mentalitatea de spion. Scopul a fost de a aduna informații comportamentale care ar putea fi

utilizate de către profesioniști de securitate și de contrainformații pentru a îmbunătăți

identificarea timpurie și manipularea de angajati cu risc de a comite infracțiuni grave. Proiectul

49 Au fost traduse și prelucrate datele de pe: http://asapictures1.tripod.com/spies/dmitri.html 50Au fost traduse, analizate, prelucrate și compilate datele disponibile pe:

http://www.intelligencesearch.com și http://www.ncix.gov/issues/ithreat/docs/Charney-PsychologyofInsiderSpyAFIO-INTEL_Fall-Winter2010.pdf

http://www.intelligencesearch.com/

http://www.ncix.gov/issues/ithreat/docs/Charney-


26

a generat o mulțime de date și multe descoperiri care au fost de atunci încorporate în politicile

de securitate, formare profesională, și publicații.

Profesioniștii din domeniul securității au cunoscut de mulţi ani că amenințarea

principală la informațiile clasificate nu vine de la straini ci de la "insideri" - americani care

lucrează într-o poziție de încredere în cadrul industriei de guvern sau de apărare. Acestea sunt

americani care, după o anchetă minuțioasă, au primit avize de securitate pentur ca mai apoi să-

și trădeze angajatorul lor și țara lor.

Din 98 de americani arestați pentru spionaj în ultimii 20 de ani, aproape toți au fost de

încredere și loiali, la momentul în care au fost investigați și autorizați pentru acces la informații

secrete de stat. Ei s-au schimbat în timp. Ceea ce este cel mai surprinzător este faptul că o mare

majoritate a celor care au devenit spioni și-au oferit voluntar serviciile lor unui guvern străin.

Ei nu au fost ademeniți, convinși, manipulați, sau obligați să trădeze țara lor.

Prin interviuri cu spioni arestați, s-a căutat motivația pentru care un angajat loial se

transformă într-un trădător.

Vânzarea de secrete este rareori rezultatul unui impuls brusc, necontrolat. Acesta este,

de obicei, ultimul act al unei crize emoționale. În multe cazuri, simptomele acestei crize au fost

observabile, identificabile, și chiar tratabile înainte ca prejudiciul să fi fost făcut.

Trădătorii nu sunt "nebuni", dar au probleme emoționale sau suferă de tulburări de

personalitate. O tulburare de personalitate este recunoscută ca un model de comportament care

este slab adaptat la circumstanțele în care aceasta are loc, ceea ce duce la conflicte în relații,

dificultăți la locul de muncă, precum și schimburi periodice emoționale. Comportamentul poate

deveni auto-distructiv.

Dintre tulburările de personalitate identificate la trădători, cele mai frecvente două sunt

tulburările de personalitate antisocială și narcisism. Aceste două tulburări au unele

caracteristici comune și sunt, uneori, găsite împreună.

O persoana cu tulburare de personalitate antisocială tinde să respingă normele și

standardele normale ale societății. (antisocial, în acest sens, este un termen tehnic în psihologie

și nu are nimic de-a face cu a nu fi interesat în a-și face prieteni).

Personalitățile antisociale sunt, de obicei, manipulante și caută satisfacerea imediată a

dorințelor lor. Acestea sunt orientate spre ceea ce pot obține acum, cu puțin interes în viitor și

nici un interes în procesul de învățare din trecut. Ei au capacitatea redusă pentru a forma

atașamente, sau de a dezvolta un angajament pentru oricine sau orice altceva. Acest lucru

sugerează că abilitatea lor de a dezvolta orice grad de loialitate este grav compromisă.

Multe persoane cu tulburare de personalitate antisocială au antecedente penale care nu

le permit autorizația de securitate. Cu toate acestea, variantele mai blânde ale acestei afecţiuni

sunt eligibile și primesc autorizațiile.

Semnele distinctive ale unei personalităţi narcisice sunt sentimente nejustificate de

auto-importanță sau stima de sine (grandiozitate), un sentiment de drept, precum și o lipsă de

empatie pentru alții.

Aceste persoane pot fi în imposibilitatea de a accepta critici sau eșecul, pentru că

amenință imaginea de sine. Atunci când sunt criticate de către un șef, sau în cazul în care se

simt devalorizat de organizație, narcisiști pot reacționa cu furie, o criză de isterie. Un narcisist

poate trece rapid din dragoste la ură, în funcție de faptul dacă relația sprijină sau subminează

necesitatea imperioasă de a valida o grandioasă imagine de sine.

Narcisistul care se simte subevaluat de către supraveghetorul său sau organizația lui, în

general, trebuie să se apere împotriva sentimentelor de inadecvare. Aceștia pot să răspundă în

moduri care sunt rebele, pasiv-agresive, sau răzbunătoare.

Atât persoana antisocială, cât și narcisistul, se poate angaja în comportamente deliberate

care incalcă normele de securitate și regulamente, dar ei fac acest lucru pentru motive diferite:


27

personalitatea antisocială respinge regulile, în schimb narcisistul acceptă regulile, dar crede că

el sau ea este atât de special că regulile nu li se aplică; acestea se aplică numai pentru alții.

Acesta este motivul pentru orice încălcare deliberată de securitate, cum ar fi luarea de

documente clasificate acasă sau furnizarea de informații clasificate către o persoană

neautorizată este o preocupare serioasă de securitate, chiar dacă nu se produce prejudiciu real.

Orice încălcare deliberată este o dovadă a refuzului sau incapacității de a respecta regulile, care

pot avea implicații largi.

Deși tendințe antisociale sau narcisism sunt asociate cu un risc crescut de securitate,

acestea nu conduc neapărat la infracțiuni grave. Trei factori critici trebuie să fie convergenți

înainte ca un angajat de încredere și loial să comită o infracțiune gravă:

În primul rând, trebuie să existe o personalitate sau slăbiciune caracter, cum ar fi

tendințele antisociale sau narcisism, care determină o predispoziție la comportament

neadecvat, contraproductiv.

În al doilea rând, o criză personală, financiară, sau în carieră pune un individ cu aceste

deficiențe sub stres mare, declanșând un comportament mai evident contraproductiv,

des observat de prieteni, colegi, sau supraveghetor.

În al treilea rând, prietenii, colegii de serviciu și supraveghetorii nu reușesc să

recunoască semnele unei probleme grave, astfel că decid că nu doresc să se implice. Ca

urmare, nimeni nu intervine pentru a ajuta la rezolvarea problemei și comportamentul

scapă de sub control.

Cei mai mulți dintre noi posedă una sau mai multe caractere sau deficiențe de

personalitate într-o oarecare măsură, dar asta nu înseamnă că suntem un risc de securitate. Toate

hotărârile de securitate se bazează pe conceptul de ”întreaga persoană" - ceea ce înseamnă să

se uite la punctele forte ale unei persoane, precum și la punctele slabe ale acestora. Un număr

de caracteristici pozitive sunt de obicei asociate cu persoane fizice care sunt de încredere, de

încredere, și loiale, iar aceste puncte forţe contrabalansează punctele slabe.

Printre caracteristicile pozitive se numără: capacitatea de a accepta critica, fără a deveni

defensiv, capacitatea de a-și exprima furia și frustrarea într-un mod adecvat, fiind plin de

compasiune și grijuliu față de ceilalți, respectând drepturile altora, fiind în măsură să coopereze

și să lucreze ca o echipă cu alții pentru a atinge un obiectiv comun și fiind o parte a unui sistem

puternic de suport social.

Alte caracteristici pozitive includ auto-disciplina, întârzierea în satisfacerea imediată a

dorințelor, în scopul de a atinge un obiectiv pe termen lung.

Oricine are aceste caracteristici pozitive, în bună măsură, este puțin probabil să se

angajeze în trădare, în ciuda unor deficiențe evidente, precum și indiferent de ispitele cu care

se confruntă în viață.

Următoarele sunt câteva observații suplimentare de interes general, din interviurile cu

spioni încarcerați.

Nu a existat niciun caz cu motivație unică pentru trădare. Adevărata motivație a fost

întotdeauna mai profundă decât ceea ce a părut la prima vedere. De exemplu, trădează pentru

bani ca simbol al acestora: succes, putere și influenţă. Oamenii comit trădarea nu doar pentru

bani, ci într-o încercare disperată de a-și îndeplini nevoile emoționale complexe.

Bani primiți pentru spionaj au fost cheltuiți, nu economisiți. Cei mai mulți spioni nu au

fost plătiți suficient pentru a deveni prosperi.

Un lucru pe care majoritatea trădătorilor îl au în comun este incapacitatea de a accepta

responsabilitatea pentru propriile acțiuni. Ei dau vina mereu pe alții pentru problemele lor, și

pentru a minimiza sau ignora propriile greșeli sau erori.

În unele situații vinovaţii au susținut că, în cazul în care măsurile de securitate ar fi fost

mai stricte, ar fi fost un factor de descurajare și nu ar mai fi comis fapta. Cu alte cuvinte, au dat


28

vina pe organizație pentru problemele lor, deoarece nu a făcut suficient pentru a proteja

informațiile.

Surprinzator, subiecţii au avut tendinţa de a povesti despre faptele lor apropiaților.

Uneori, acest lucru a fost pentru sprijin emoțional, de multe ori a fost un efort de a impresiona

sau de a încerca să implice un prieten în activități de trădare.

Aceste persoane nu simțeau nicio vină pentru trădarea lor în timpul săvârșirii acestor

fapte sau după ce erau prinși, încercând să găsească rațiuni superioare pentru faptele lor.

În rezumat, oamenii se schimbă, deoarece se confruntă cu stresul de relații rupte

personale, crizele financiare, sau dezamăgirile de carieră.

Un alt studiu derulat în SUA, pe 3 spioni celebri, de către un medic psihiatru, a ajuns la

concluzia existenței a 10 etape în viața unui trădător:

Etapa întâi: Sensibilizarea

Creșterea nu este un proces ușor pentru cei mai mulți dintre noi. Ne confruntăm cu toții

mai cu probleme cum ar fi: un tata aspru sau absent, o mamă critică sau cu toane, probleme

academice, probleme de sănătate și dragoste care ne rănesc. În timp ce aceste experiențe

negative pot lăsa cicatrici și sensibilități, nu prezice obligatoriu un eșec ulterior. De fapt, ele

pot planta o ambiție de a stabili inegalitățile vieții și a stabili dreptul de lume, sau pot aprinde

un foc în burtă pentru a dovedi că suntem de fapt inteligent, competent și de succes, indiferent

de ceea ce alții ar putea fi gândit la noi.

Etapa a doua: Etapa Stresului

Maturizarea aduce provocări și cerințe mai complexe. Acum avem tendinţa de a ne

compara cu alții și învățăm că darurile naturale și talentele singure nu duc la succes sigur. În

acestă etapă pot apărea eșecuri care creează stresul persoanei.

Etapa a treia: Etapa Crizei

Când se ajunge să depășească pragul de suportabilitate, unii oameni intră în colaps, într-

o stare de panică, disperare, anxietate paralizantă. Pentru a face față mental și a supravietui,

aceste persoane vor recurge la diverse strategii extreme defensive.

Probleme insurmontabile cer măsuri extreme de supraviţuire, astfel încât persoana caută

cu disperare o soluție miraculoasă.

Alcoolismul sau chiar suicidul pot părea a fi soluțiile perfecte pentru cei care se află în

această stare.

În această etapă poate să înceapă trădarea.

Etapa a patra: Etapa post-recrutare

Aceasta este etapa ”lunii de miere” pentru trădător și poate dura până la câteva luni. El

simte ușurare, chiar euforie. Cu noul său plan, grijile sunt înlăturate. Există o mulțime de

activități interesante pentru a menține un trădător interesat: să învețe să fure documente

clasificate. Viața lui nu mai este plictisitoare.

Etapa a cincea: Trezirea

Nici o criză nu durează pentru totdeauna, prin definiție. Orice criză și reverberațiile sale

asociate se vor rezolva în cele din urmă. Trădătorul are acum o șansă de a face o pauză pentru

introspecție. Perspectiva lui se va schimba pe măsura ce devine mai clar ceea ce se întâmplă cu

adevărat cu el și apare un fel de remușcare.

Acum, el se ocupă cu două eșecuri. Eșecul său că a fost incapabil să gestioneze viața în

timpul perioadei de criză înainte de a deveni trădător. Ei nu mai au libertate totală de decizie

în ceea ce privește viața lor.

Etapa a șasea: Etapa activă

Acum nu numai ca trebuie să îndeplinească cerințele firești de la locul de muncă de zi

cu zi, acum el trebuie să adauge, sarcinile pe care le primește ca trădător respectiv locul de

"munca la negru."


29

El nu știe dacă și când poate fi prins. El trebuie să se uite mereu peste umăr și nu se

poate odihni ușor.

Etapa a șaptea: Etapa hibernare

Perioada sau perioadele în care nu mai este utilizat. În aceste perioade are timp să se

gândească cu dezgust la ceea ce face.

Etapa Opt: Etapa de pre-arest

El se epuizează interior de jocul în care a intrat și începe să devină neglijent cu privire

la activitățile sale, astfel că devine suspect și i se întind capcane.

Etapa Nouă: Arestarea și post-arestarea

Trădătorul este prins în flagrant. El se manifestă posac și arogant cu anchetatorii, făcând

bravadă cu faptele sale. De exemplu, imediat după prins, Robert Hanssen a spus: "Ce ți-a luat

atat de mult timp?"

Trădătorul se confruntă acum cu al treilea eșec adăugat la primele două. El nu a putut

reuși ca trădător.

Etapa Zece: Închisoarea

Anii trec, iar cele cincisprezece minute de faimă au trecut de mult timp. Încarcerat,

dispare insolența lui și devine mult mai realist, mai trist, dar mai înțelept. De exemplu, în

interviuri în presa scrisă, Aldrich Ames a transmis astfel de gânduri, și Robert Hanssen a

exprimat gânduri similare de remușcare.

Cap.VI – Modalităţi de combatere a faptei

VI. 1 Mijloace de prevenţie în legislaţia din România51

În România, accesul la informaţii secrete de stat este permis, cu respectarea principiului

necesitaţii de a cunoaşte, numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie

de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor

de serviciu.

În practica protecţiei informaţiilor clasificate se face distincţie între informaţiile

naţionale clasificate şi informaţiile NATO clasificate. Pentru a asigura accesul personalului

propriu la informaţii naţionale clasificate, fiecare autoritate sau instituţie publică emitentă sau

deţinătoare de astfel de informaţii va întreprinde următoarele:

- întocmirea listei cuprinzând informaţiile secrete de stat şi aprobarea acesteia prin

hotărâre a Guvernului;

51 Prezentul material a fost întocmit în baza prevederilor următoarelor acte normative:

- Legea nr. 182/12.04.2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12.04.2002.

- Hotărârea guvernului nr. 781/25.07.2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 05.08.2002.

- Hotărârea guvernului nr. 585/13.06.2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţia

a informaţiilor clasificate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

485 din 05.07.2002.

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/07.11.2002, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 826 din 15.11.2002, aprobată prin Legea nr. 101/24.03.2003, publicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31.03.2003.


30

- întocmirea listei funcţiilor care necesită acces la informaţii secrete de stat;

- verificarea şi autorizarea personalului desemnat să ocupe aceste funcţii.

Întocmirea listelor cu informaţii secrete de stat

După cum am arătat anterior, lista informaţiilor secrete de stat elaborate sau deţinute de

instituţie se va întocmi în conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr. 182/2002 8, care

stabileşte conţinutul informaţiilor cuprinse în această categorie.

Nivelurile de secretizare ce se vor atribui informaţiilor respective se vor stabili conform

împuternicirilor prevăzute la art. 19 al aceleiaşi legi 9 care precizează clar cine sunt

împuterniciţi să atribuie unul dintre nivelurile de secretizare a informaţiilor cu prilejul

elaborării lor10.

Lista cuprinzând informaţiile secrete de stat, pe niveluri de secretizare, se aprobă prin

hotărâre a Guvernului. Tot prin hotărâre a Guvernului se aprobă orice actualizare ulterioară a

acestei liste. Pentru realizarea unei clasificări corecte şi unitare a informaţiilor secrete de stat,

fiecare instituţie care elaborează sau lucrează cu astfel de informaţii va întocmi un ghid de

clasificare.

La întocmirea listei funcţiilor ce necesită acces la informaţii secrete de stat,

conducătorul instituţiei va avea în vedere persoanele care încadrează structura de securitate

(cărora urmează a li se elibera certificate de securitate), angajaţii care, în virtutea atribuţiilor

de serviciu, vor lucra cu informaţii secrete de stat (cărora li se vor elibera autorizaţii de acces

la informaţii clasificate), precum şi personalul administrativ care poate avea, tangenţial, acces

la informaţii clasificate (tot în baza autorizaţiilor de acces). În listă se va menţiona nivelul de

secretizare al informaţiilor la care urmează a avea acces fiecare dintre angajaţi.

Lista informaţiilor clasificate (după aprobarea prin Hotărâre de Guvern) şi lista funcţiilor ce

necesită acces la informaţii clasificate (aprobată de conducătorul instituţiei) vor fi comunicate

la ORNISS (Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat) şi la instituţiile cărora

le revin sarcini de organizare a măsurilor specializate de protecţia a informaţiilor clasificate.

Întocmirea listei funcţiilor care necesită acces la informaţii secrete de stat;

1. Pentru asigurarea accesului la informaţii clasificate Secret vor fi avute în vedere

persoane care:

în exercitarea atribuţiilor profesionale lucrează cu date şi informaţii de nivel secret;

fac parte din personalul de execuţie sau administrativ şi, în virtutea acestui fapt, pot

intra în contact cu date şi informaţii de acest nivel;

este de presupus că vor lucra cu date şi informaţii de nivel secret, datorită funcţiei pe

care o deţin;

se presupune că nu pot avansa profesional în funcţie, dacă nu au acces la astfel de

informaţii.

1. Pentru eliberarea certificatelor de securitate/autorizaţiilor de acces la informaţii

clasificate Strict Secret se efectuează verificări asupra persoanelor care:

în exercitarea atribuţiilor profesionale lucrează cu date şi informaţii de nivel strict

secret;


intra în contact cu date şi informaţii de acest nivel;

este de presupus că vor lucra cu date şi informaţii de nivel strict secret, datorită funcţiei

pe care o deţin;


31

se presupune că nu pot avansa profesional în funcţie, dacă nu au acces la astfel de

informaţii.

3. Pentru eliberarea certificatelor de securitate/autorizaţiilor de acces la informaţii

clasificate Strict Secrete de Importaţă Deosebită se efectuează verificări asupra persoanelor

care:

în exercitarea atribuţiilor profesionale lucrează cu date şi informaţii de nivel strict secret

de importanţă deosebită;


intra în contact cu informaţii de acest nivel.

Verificarea personalului

Certificatul de securitate (HG nr. 585/2002, Anexa nr. 12) sau autorizaţia de acces la

informaţii clasificate (HG nr. 585/2002, Anexa nr. 13) se eliberează numai în baza avizelor

acordate de autoritatea desemnată de securitate (ADS) în urma verificărilor efectuate asupra

persoanei în cauză, cu acordul scris al acesteia. Persoana pentru care se solicită acordarea

accesului la informaţii secrete de stat îşi exprimă acordul privind efectuarea acestor verificări

printr-o declaraţie scrisă, dată în prezenţa funcţionarului de securitate odată cu predarea

formularului tip completat corespunzător nivelului de clasificare a informaţiilor respective (HG

nr. 585/2002, anexele nr.15-17).

Acordarea certificatului de securitate sau a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate,

potrivit nivelului de secretizare, este condiţionată de avizul autorităţii desemnate de securitate

şi de decizia ORNISS, comunicată instituţiei solicitante.

În vederea eliberării certificatelor de securitate/autorizaţiilor de acces conducătorul unităţii

solicită ORNISS în scris (HG nr. 585/2002, Anexa nr. 14) efectuarea verificărilor de securitate

asupra persoanelor care urmează să aibă acces la informaţii secrete de stat. Solicitările privind

efectuarea verificărilor de securitate în vederea avizării eliberării certificatelor de

securitate/autorizaţiilor de acces la informaţii secrete de stat se vor face în funcţie de nivelul de

secretizare al informaţiilor la care persoanele urmează să obţină acces în virtutea sarcinilor de

serviciu.

Solicitarea iniţierii procedurilor de verificare în vederea eliberării certificatului de

securitate/autorizaţiei de acces la informaţii secrete de stat va fi însoţită de formularele tip (HG

nr. 585/2002, anexele nr.15-17) potrivit nivelului de secretizare al informaţiilor, completate de

persoana în cauză, introduse în plic separat, sigilat.

Structura/funcţionarul de securitate are obligaţia să pună la dispoziţia persoanei

selecţionate formularele tip corespunzătoare nivelului de acces pentru care se solicită eliberarea

certificatului de securitate/autorizaţiei de acces şi să acorde asistenţă în vederea completării

acestora.

La primirea solicitării, ORNISS are obligaţia de a transmite, în termen de 7 zile

lucrătoare, ADS competente cererea tip de începere a procedurii de verificare (HG nr.

585/2002, Anexa nr. 19), la care va anexa plicul sigilat cu formularele tip completate.

După primirea formularelor, instituţia abilitată va efectua verificările în termenele

prevăzute de lege. In funcţie de nivelul de secretizare a informaţiilor pentru care se solicită

avizul de securitate, termenele de prezentare a răspunsului de către instituţiile abilitate să

efectueze verificările de securitate sunt:

pentru acces la informaţii strict secrete de importanţă deosebită - 90 de zile lucrătoare;

pentru acces la informaţii strict secrete - 60 de zile lucrătoare;

pentru acces la informaţii secrete - 30 de zile lucrătoare.


32

Dacă în cursul verificărilor, pentru orice nivel, apar informaţii ce evidenţiază riscuri de

securitate, se va realiza o verificare suplimentară, cu folosirea metodelor şi mijloacelor

specifice instituţiilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.

În cazul verificării suplimentare menţionate mai sus, termenele de efectuare a

verificărilor vor fi prelungite în mod corespunzător. În cazul în care sunt identificate riscuri de

securitate, ADS va evalua dacă acestea constituie un impediment pentru acordarea avizului de

securitate.

În situaţia în care sunt semnalate elemente relevante din punct de vedere al protecţiei

informaţiilor secrete de stat, în luarea deciziei de acordare a avizului de securitate vor avea

prioritate interesele de securitate.

Procedura de verificare în vederea acordării accesului la informaţii secrete de stat are

drept scop identificarea riscurilor de securitate relevante pentru activitatea de gestionare a

informaţiilor secrete de stat. In cadrul procedurilor de avizare se acordă atenţie specială

persoanelor care:

urmează să aibă acces la informaţii strict secrete şi strict secrete de importanţă

deosebită;

ocupă funcţii ce presupun accesul permanent la un volum mare de informaţii secrete de

stat;

pot fi vulnerabile la acţiuni ostile, ca urmare a importantei funcţiei în care vor fi numite,

a mediului de relaţii sau a locului de muncă anterior.

Oportunitatea avizării va fi evaluată pe baza verificării şi investigării biografiei celui în

cauză. Principalele criterii de evaluare a compatibilităţii în acordarea avizului pentru eliberarea

certificatului de securitate/autorizaţiei de acces vizează atât trăsăturile de caracter, cat şi

situaţiile sau împrejurările din care pot rezulta riscuri şi vulnerabilităţi de securitate. Sunt

relevante şi vor fi luate în considerare, la acordarea avizului de securitate, caracterul, conduita

profesională sau socială, concepţiile şi mediul de viaţă al soţului /soţiei sau

concubinului/concubinei solicitantului. Următoarele situaţii imputabile atât solicitantului cât şi

soţului/soţiei sau concubinului/concubinei reprezintă elemente de incompatibilitate pentru

acces la informaţii secrete de stat:

dacă a comis sau a intenţionat să comită, a fost complice, a complotat sau a instigat la

comiterea de acte de spionaj, terorism, trădare ori alte infracţiuni contra siguranţei

statului;

dacă a încercat, a susţinut, a participat, a cooperat sau a sprijinit acţiuni de spionaj,

terorism ori persoane suspectate de a se încadra în această categorie sau de a fi membre

ale unor organizaţii ori puteri străine inamice ordinii de drept din ţara noastră;

dacă este sau a fost membru al unei organizaţii care a încercat, încearcă sau susţine

răsturnarea ordinii constituţionale prin mijloace violente, subversive sau alte forme

ilegale;

dacă este sau a fost un susţinător al vreunei organizaţii prevăzute la lit. c), este sau a

fost în relaţii apropiate cu membri ai unor astfel de organizaţii într-o formă de natură să

ridice suspiciuni temeinice cu privire la încrederea şi loialitatea persoanei.

Constituie elemente de incompatibilitate pentru accesul solicitantului la informaţii

secrete de stat oricare din următoarele situaţii:

dacă în mod deliberat a ascuns, a interpretat eronat sau a falsificat informaţii cu

relevanţă în planul siguranţei naţionale ori a minţit în completarea formularelor tip sau

în cursul interviului de securitate;

are antecedente penale sau a fost sancţionat contravenţional pentru fapte care indică

tendinţe infracţionale;


33

are dificultăţi financiare serioase sau există o discordanţă semnificativă între nivelul

său de trai şi veniturile declarate;

consumă în mod excesiv băuturi alcoolice ori este dependent de alcool, droguri sau de

alte substanţe interzise prin lege care produc dependenţă;

are sau a avut comportamente imorale sau deviaţii de comportament care pot genera

riscul ca persoana să fie vulnerabilă la şantaj sau presiuni;

a demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie;

a încălcat reglementările privind protecţia informaţiilor clasificate;

suferă sau a suferit de boli fizice sau psihice care îi pot cauza deficienţe de discernământ

confirmate prin investigaţie medicală efectuată cu acordul persoanei solicitante;

poate fi supus la presiuni din partea rudelor sau persoanelor apropiate care ar putea

genera vulnerabilităţi exploatabile de către serviciile de informaţii ale căror interese

sunt ostile României şi aliaţilor săi.

După efectuarea verificărilor, în termenele menţionate mai sus, ADS va comunica, în scris

(HG nr. 585/2002, Anexa nr. 20) la ORNISS, avizul privind acordarea certificatului de

securitate/autorizaţiei de acces la informaţii clasificate. În termen de 7 zile lucrătoare de la

primirea răspunsului de la autoritatea desemnată de securitate, ORNISS va decide asupra

acordării certificatului de securitate/autorizaţiei de acces la informaţii secrete de stat şi va

comunica acest fapt unităţii solicitante (HG nr. 585/2002, Anexa nr. 21).

Decizia privind avizarea eliberării certificatului de securitate/autorizaţiei de acces va fi

luată pe baza tuturor informaţiilor disponibile şi va avea în vedere:

loialitatea indiscutabilă a persoanei;

caracterul, obiceiurile, relaţiile şi discreţia persoanei, care să ofere garanţii asupra:

- corectitudinii în gestionarea informaţiilor secrete de stat;

- oportunităţii accesului neînsoţit în compartimente, obiective, zone şi locuri de

securitate în care se află informaţii secrete de stat;

- respectării reglementarilor privind protecţia informaţiilor secrete de stat din

domeniul său de activitate.

Adresa de comunicare a deciziei ORNISS se realizează în trei exemplare, din care unul

se transmite unităţii solicitante, iar al doilea instituţiei care a efectuat verificările.

Acordarea accesului la informaţii secrete de stat

Dacă avizul este pozitiv, conducătorul unităţii solicitante va elibera certificatul de

securitate sau autorizaţia de acces persoanei în cauză, după notificarea prealabilă la ORNISS

(HG nr. 585/2002, Anexa nr. 22).

Conducătorul unităţii va notifica la ORNISS eliberarea certificatului de securitate sau

autorizaţiei de acces pentru fiecare angajat care lucrează cu informaţii clasificate.

Certificatul de securitate/autorizaţia de acces se emite în două exemplare originale, unul

fiind păstrat de structura/funcţionarul de securitate, iar celălalt trimis la ORNISS, care va

informa instituţia competentă care a efectuat verificările.

Persoanele cărora le-au fost eliberate certificate de securitate sau autorizaţii de acces

vor fi instruite, atât la acordarea acestora cât şi periodic, cu privire la conţinutul reglementarilor

privind protecţia informaţiilor clasificate.

Instruirea va fi efectuată de către structura/funcţionarul de securitate.

Activităţile de instruire vor fi consemnate de structura/funcţionarul de securitate, sub

semnătură, în fişa de pregătire individuală (HG nr. 585/2002, Anexa nr. 2).Fiecare persoană

căreia i s-a eliberat certificat de securitate/autorizaţie de acces va semna un angajament de

confidenţialitate (HG nr. 585/2002, Anexa nr. 3).


34

Structura/funcţionarul de securitate din instituţia care gestionează informaţii secrete de

stat asigură păstrarea şi organizează evidenţa, pe care o actualizează permanent, a certificatelor

de securitate şi autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate (HG nr. 585/2002, Anexa nr. 18).

Conducătorul unităţii aprobă listele cu personalul verificat şi avizat pentru lucrul cu

informaţiile secrete de stat şi evidenţa deţinătorilor de certificate de securitate şi autorizaţii de

acces, pe care le comunică la ORNISS şi la instituţiile abilitate să coordoneze activitatea şi

controlul masurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, potrivit legii.

Valabilitatea certificatului de securitate/autorizaţiei de acces eliberate unei persoane

este de până la patru ani, în această perioadă verificările putând fi reluate oricând, în situaţii

care impun revalidarea avizului privind accesul la informaţii secrete de stat.

Revalidarea avizului privind accesul la informaţii clasificate presupune reverificarea

persoanei deţinătoare a unui certificat de securitate/autorizaţie de acces în vederea menţinerii

sau retragerii acestuia/acesteia.

Revalidarea poate avea loc la solicitarea unităţii în care persoana îşi desfăşoară

activitatea, sau a ORNISS, în oricare din următoarele situaţii:

atunci când pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu ale persoanei deţinătoare este

necesar accesul la informaţii de nivel superior;

la expirarea perioadei de valabilitate a certificatului de securitate/autorizaţiei de acces

deţinute anterior;

în cazul în care apar modificări în datele de identificare ale persoanei;

la apariţia unor riscuri de securitate din punct de vedere al compatibilităţii accesului la

informaţii clasificate.

La solicitarea revalidării nu se eliberează un nou certificat de securitate/autorizaţie de

acces, în următoarele situaţii:

în cazul în care se constată neconcordanţe între datele declarate în formularele tip şi

cele reale;

în cazul în care, pe parcursul perioadei de valabilitate a certificatului de

securitate/autorizaţiei de acces s-au evidenţiat riscuri de securitate;

în cazul în care ORNISS solicită acest lucru, în mod expres.

Pentru revalidarea accesului la informaţii secrete de stat se derulează aceleaşi activităţi ca

şi la acordarea avizului iniţial, verificările raportându-se la perioada scursă de la eliberarea

certificatului de securitate sau a autorizaţiei de acces anterioare.

Certificatul de securitate sau autorizaţia de acces îşi încetează valabilitatea şi se va

retrage în următoarele cazuri:

la solicitarea ORNISS;

prin decizia conducătorului unităţii care a eliberat certificatul/autorizaţia;

la solicitarea autorităţii desemnate de securitate competente;

la plecarea din unitate sau la schimbarea locului de muncă al deţinătorului în cadrul

unităţii, dacă noul loc de muncă nu presupune lucrul cu astfel de informaţii secrete de

stat;

la schimbarea nivelului de acces.

La retragerea certificatului de securitate/autorizaţiei de acces, în cazurile prevăzute mai

sus angajatului i se va interzice accesul la informaţii secrete de stat, iar conducerea unităţii va

notifica despre aceasta la ORNISS.

După luarea deciziei de retragere, unitatea va solicita ORNISS înapoierea exemplarului

2 al certificatului de securitate/autorizaţiei de acces, după care va distruge ambele exemplare,

pe bază de proces-verbal.


35

Accesul temporar la informaţii secrete de stat

În cazuri excepţionale, determinate de situaţii de criză, calamităţi sau evenimente

imprevizibile, conducătorul unităţii poate acorda acces temporar la informaţii clasificate

anumitor persoane care nu deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, cu condiţia

asigurării unui sistem corespunzător de evidenţă.

Persoanele care primesc dreptul de acces temporar la informaţii secrete de stat vor

semna angajamentul de confidenţialitate şi vor fi comunicate la ORNISS, în cel mai scurt timp

posibil, pentru efectuarea verificărilor de securitate, potrivit procedurilor.

În cazul informaţiilor strict secrete de importanţă deosebită, accesul temporar va fi

acordat, pe cât posibil, persoanelor care deţin deja certificate de securitate pentru acces la

informaţii strict secrete sau secrete.

Accesul cetăţenilor străini la informaţii secrete de stat în România

Cetăţenii străini, cetăţenii români care au şi cetăţenia altui stat, precum şi persoanele

apatride pot avea acces la informaţii secrete de stat, cu respectarea principiului necesităţii de a

cunoaşte şi a convenţiilor, protocoalelor, contractelor şi altor înţelegeri încheiate în condiţiile

legii.

Persoanele din categoriile prevăzute mai sus vor fi verificate şi avizate conform

standardelor stabilite de HG nr. 585/2002, la solicitarea conducătorului unităţii în cadrul căreia

acestea urmează să desfăşoare activităţi care presupun accesul la informaţii secrete de stat.

Conducătorul unităţii va elibera persoanelor respective o autorizaţie de acces

corespunzătoare nivelului de secretizare a informaţiilor la care urmează să aibă acces, valabilă

numai pentru perioada desfăşurării activităţilor comune, în baza acordului comunicat de

ORNISS.

Persoanele din categoriile prevăzute mai sus care desfăşoară activităţi de asistenţă

tehnică, consultanţă, colaborare ştiinţifică ori specializare vor purta ecusoane distincte faţă de

cele folosite de personalul propriu şi vor fi însoţite permanent de persoane anume desemnate

de conducerea unităţii respective.

Conducătorul unităţii este obligat să delimiteze strict sectoarele şi compartimentele în

care persoanele respective pot avea acces şi va stabili măsuri pentru prevenirea prezenţei

acestora în alte locuri în care se gestionează informaţii secrete de stat.

Accesul la informaţii secrete de serviciu

Accesul personalului la informaţiile secrete de serviciu este permis numai în baza

autorizaţiei scrise emise de conducătorul unităţii (HG nr. 781/2002, Anexa nr. 2).

Evidenţa autorizaţiilor de acces la informaţii secrete de serviciu se ţine centralizat de

structura/funcţionarul de securitate în Registrul pentru evidenţa autorizaţiilor de acces la

informaţii secrete de serviciu (HG nr. 781/2002, Anexa nr. 3).

În vederea eliberării autorizaţiei de acces la informaţii secrete de serviciu, persoana care

urmează să ocupe o funcţie ce presupune accesul la astfel de informaţii prezintă

structurii/funcţionarului de securitate, în condiţiile legii, recomandări şi referinţe asupra

onestităţii şi profesionalismului, din partea persoanelor cu funcţii de conducere cărora li se

subordonează direct sau a reprezentanţilor autorizaţi ai altor persoane juridice, după caz, şi va

semna un angajament de confidenţialitate.

După ce verifică autenticitatea documentelor menţionate mai sus, structura/funcţionarul

de securitate prezintă conducătorului unităţii propuneri privind oportunitatea eliberării

autorizaţiei de acces la informaţiile secrete de serviciu.


36

Retragerea autorizaţiei de acces la informaţii secrete de serviciu se face de către

conducătorul unităţii deţinătoare, în următoarele cazuri:

la încetarea raporturilor de muncă ori de serviciu, după caz, dintre unitate şi deţinătorul

autorizaţiei sau a calităţii de demnitate publică;

când atribuţiile specifice postului pe care este încadrat deţinătorul autorizaţiei nu mai

presupun accesul la astfel de informaţii;

când deţinătorul autorizaţiei a încălcat reglementările privind protecţia informaţiilor

secrete de serviciu.

După retragerea autorizaţiei de acces la informaţii secrete de serviciu,

structura/funcţionarul de securitate procedează la distrugerea acesteia, pe bază de proces-

verbal.

Accesul cetăţenilor străini, al cetăţenilor români care au şi cetăţenia altui stat, precum

şi al persoanelor apatride la informaţii secrete de serviciu este permis în condiţiile stabilite prin

Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România (HG nr. 585/2002), pe

baza autorizaţiei speciale de acces.

VI.2. Accesul la informaţii clasificate ale

Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord 52

Procedura de acordare a accesului la informaţii NATO clasificate

Securitatea personalului

Securitatea personalului reprezintă ansamblul procedurilor de securitate care se aplică

persoanelor care urmează să aibă acces la informaţii clasificate NATO.

Măsurile de securitate a personalului sunt menite:

să prevină accesul persoanelor neautorizate la informaţii clasificate NATO;

să garanteze că informaţiile clasificate NATO sunt distribuite pe baza existenţei

certificatului de securitate, în strictă conformitate cu principiul nevoii de a şti (need-

to-know);

să permită identificarea persoanelor care, prin acţiunile lor, pot pune în pericol

securitatea informaţiilor clasificate NATO şi să interzică accesul acestor persoane la

astfel de informaţii.

Asigurarea securităţii personalului se realizează prin următoarele elemente: selecţionarea,

verificarea, avizarea şi autorizarea accesului la informaţiile clasificate NATO, revalidarea,

retragerea certificatului, controlul şi instruirea personalului.

52 Prezentul material a fost întocmit în baza prevederilor următoarelor acte normative:

- Legea nr. 182/12.04.2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12.04.2002.

- Hotărârea Guvernului nr. 585/13.06.2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţia

a informaţiilor clasificate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

485 din 05.07.2002.

- Hotărârea Guvernului nr. 353 din 15.04.2002 pentru aprobarea Normelor privind protecţia

informaţiilor clasificate ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord în România, publicată

în Monitorul Oficial nr. 315 din 13.05.2002.

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/07.11.2002, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 826 din 15.11.2002, aprobată prin Legea nr. 101/24.03.2003, publicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31.03.2003.


37

Certificatele de securitate

Accesul la informaţiile clasificate NATO, nivelurile NATO/Confidenţial,

NATO/Secret şi NATO/Top Secret, se acordă în baza certificatului de securitate eliberat de

ORNISS şi a respectării principiului nevoii de a şti (need-to-know).

Certificatele de securitate sunt de două tipuri:

certificat de securitate tip A, cu o valabilitate de 3 ani, care permite accesul la

informaţii şi documente clasificate NATO;

certificat de securitate tip B, care autorizează participarea persoanei la activităţi

organizate de Alianţa Nord-Atlantică în cadrul cărora se vehiculează informaţii

clasificate NATO şi pentru care Alianţa Nord-Atlantică solicită astfel de documente.

Acest tip de certificat este valabil doar pe durata desfăşurării activităţii respective.

Certificatele de securitate tip B sunt eliberate numai persoanelor care deţin certificate

de securitate tip A.

Nivelul de acces acordat prin certificatul de securitate eliberat trebuie să fie similar cu

nivelul de clasificare al informaţiilor la care persoana necesită acces în îndeplinirea sarcinilor

sale de serviciu.

Accesul la informaţii clasificate NATO pe baza certificatului de securitate trebuie să

respecte principiul nevoia de a şti (need-to-know), care are următorul înţeles: nici o persoana

nu este îndreptăţită doar prin rang, funcţie sau certificat de securitate sa aibă acces la informaţii

clasificate NATO. Numărul persoanelor care au acces la informaţii şi documente clasificate

NATO trebuie restrâns la cele ale căror activitate şi îndatoriri profesionale impun lucrul cu

astfel de informaţii.

Persoanele cărora le-au fost eliberate certificate de securitate şi urmează să li se acorde

accesul la informaţii clasificate NATO vor fi instruite de către funcţionarul de securitate al

instituţiei cu privire la reglementările şi normele de protecţie a acestora. Acestea se vor angaja,

sub semnătură, să asigure securitatea informaţiilor clasificate NATO şi să respecte prevederile

reglementărilor specifice pe linia protecţiei informaţiilor clasificate/planurilor de securitate în

îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Procedura de eliberare a certificatului de securitate tip A

Eliberarea certificatului de securitate tip A are loc în baza unei solicitări scrise, semnate

de seful instituţiei şi adresate ORNISS prin intermediul Registrului intern. Solicitarea va fi

însoţită de formularele-tip, completate de persoana selecţionată, care vor fi introduse într-un

plic separat sigilat. Formularele-tip corespunzătoare nivelului de acces pentru care se solicită

eliberarea certificatului sunt puse la dispoziţia persoanei selecţionate de către

structura/funcţionarul de securitate, care are şi obligaţia de a acorda acesteia asistenţă în

vederea completării lor. Structura/funcţionarul de securitate are, de asemenea, obligaţia de a

respecta următoarele termene pentru transmiterea solicitării în raport cu data la care se

preconizează accesul persoanei selecţionate la informaţii clasificate NATO:

pentru acces la NATO/Top Secret - cu trei luni în avans;

pentru acces la NATO/Secret- cu două luni în avans;

pentru acces la NATO/Confienţial- cu o lună în avans.

Solicitarea iniţierii procedurilor de verificare în vederea eliberării certificatului de

securitate/autorizaţiei de acces la informaţii secrete de stat va fi însoţită de formularele tip (HG

nr. 585/2002, anexele nr.15-17) potrivit nivelului de secretizare al informaţiilor, completate de

persoana în cauză, introduse în plic separat, sigilat.


38

Structura/funcţionarul de securitate are obligaţia să pună la dispoziţia persoanei

selecţionate formularele tip corespunzătoare nivelului de acces pentru care se solicită eliberarea

certificatului de securitate/autorizaţiei de acces şi să acorde asistenţă în vederea completării

acestora.

La primirea solicitării, ORNISS are obligaţia de a transmite, în termen de 7 zile

lucrătoare, ADS competente cererea tip de începere a procedurii de verificare (HG nr.

585/2002, Anexa nr. 19), la care va anexa plicul sigilat cu formularele tip completate.

După primirea formularelor, instituţia abilitată va efectua verificările în termenele

prevăzute de lege. In funcţie de nivelul de secretizare a informaţiilor pentru care se solicită

avizul de securitate, termenele de prezentare a răspunsului de către instituţiile abilitate să

efectueze verificările de securitate sunt:

pentru acces la informaţii strict secrete de importanţă deosebită - 90 de zile lucrătoare;

pentru acces la informaţii strict secrete - 60 de zile lucrătoare;

pentru acces la informaţii secrete - 30 de zile lucrătoare.


securitate, se va realiza o verificare suplimentară, cu folosirea metodelor şi mijloacelor

specifice instituţiilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.

În cazul verificării suplimentare menţionate mai sus, termenele de efectuare a

verificărilor vor fi prelungite în mod corespunzător. În cazul în care sunt identificate riscuri de

securitate, ADS va evalua dacă acestea constituie un impediment pentru acordarea avizului de

securitate.

În situaţia în care sunt semnalate elemente relevante din punct de vedere al protecţiei

informaţiilor secrete de stat, în luarea deciziei de acordare a avizului de securitate vor avea

prioritate interesele de securitate.

Procedura de verificare în vederea acordării accesului la informaţii secrete de stat are

drept scop identificarea riscurilor de securitate relevante pentru activitatea de gestionare a

informaţiilor secrete de stat. In cadrul procedurilor de avizare se acordă atenţie specială

persoanelor care:

urmează să aibă acces la informaţii strict secrete şi strict secrete de importanţă

deosebită;

ocupă funcţii ce presupun accesul permanent la un volum mare de informaţii secrete de

stat;

pot fi vulnerabile la acţiuni ostile, ca urmare a importantei funcţiei în care vor fi numite,

a mediului de relaţii sau a locului de muncă anterior.

Oportunitatea avizării va fi evaluată pe baza verificării şi investigării biografiei celui în

cauză. Principalele criterii de evaluare a compatibilităţii în acordarea avizului pentru eliberarea

certificatului de securitate/autorizaţiei de acces vizează atât trăsăturile de caracter, cat şi

situaţiile sau împrejurările din care pot rezulta riscuri şi vulnerabilităţi de securitate. Sunt

relevante şi vor fi luate în considerare, la acordarea avizului de securitate, caracterul, conduita

profesională sau socială, concepţiile şi mediul de viaţă al soţului /soţiei sau

concubinului/concubinei solicitantului.

Următoarele situaţii imputabile atât solicitantului cât şi soţului/soţiei sau

concubinului/concubinei reprezintă elemente de incompatibilitate pentru acces la informaţii

secrete de stat:

dacă a comis sau a intenţionat să comită, a fost complice, a complotat sau a instigat la

comiterea de acte de spionaj, terorism, trădare ori alte infracţiuni contra siguranţei

statului;


39

dacă a încercat, a susţinut, a participat, a cooperat sau a sprijinit acţiuni de spionaj,

terorism ori persoane suspectate de a se încadra în această categorie sau de a fi membre

ale unor organizaţii ori puteri străine inamice ordinii de drept din ţara noastră;

dacă este sau a fost membru al unei organizaţii care a încercat, încearcă sau susţine

răsturnarea ordinii constituţionale prin mijloace violente, subversive sau alte forme

ilegale;

dacă este sau a fost un susţinător al vreunei organizaţii prevăzute la lit. c), este sau a

fost în relaţii apropiate cu membri ai unor astfel de organizaţii într-o formă de natură să

ridice suspiciuni temeinice cu privire la încrederea şi loialitatea persoanei.

Constituie elemente de incompatibilitate pentru accesul solicitantului la informaţii

secrete de stat oricare din următoarele situaţii:


relevanţă în planul siguranţei naţionale ori a minţit în completarea formularelor tip sau

în cursul interviului de securitate;

are antecedente penale sau a fost sancţionat contravenţional pentru fapte care indică

tendinţe infracţionale;

are dificultăţi financiare serioase sau există o discordanţă semnificativă între nivelul

său de trai şi veniturile declarate;

consumă în mod excesiv băuturi alcoolice ori este dependent de alcool, droguri sau de

alte substanţe interzise prin lege care produc dependenţă;

are sau a avut comportamente imorale sau deviaţii de comportament care pot genera

riscul ca persoana să fie vulnerabilă la şantaj sau presiuni;

a demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie;

a încălcat reglementările privind protecţia informaţiilor clasificate;

suferă sau a suferit de boli fizice sau psihice care îi pot cauza deficienţe de discernământ

confirmate prin investigaţie medicală efectuată cu acordul persoanei solicitante;

poate fi supus la presiuni din partea rudelor sau persoanelor apropiate care ar putea

genera vulnerabilităţi exploatabile de către serviciile de informaţii ale căror interese

sunt ostile României şi aliaţilor săi.

După efectuarea verificărilor, în termenele menţionate mai sus, ADS va comunica, în scris

(HG nr. 585/2002, Anexa nr. 20) la ORNISS, avizul privind acordarea certificatului de

securitate/autorizaţiei de acces la informaţii clasificate. În termen de 7 zile lucrătoare de la

primirea răspunsului de la autoritatea desemnată de securitate, ORNISS va decide asupra

acordării certificatului de securitate/autorizaţiei de acces la informaţii secrete de stat şi va

comunica acest fapt unităţii solicitante (HG nr. 585/2002, Anexa nr. 21).

Decizia privind avizarea eliberării certificatului de securitate/autorizaţiei de acces va fi

luată pe baza tuturor informaţiilor disponibile şi va avea în vedere:

loialitatea indiscutabilă a persoanei;

caracterul, obiceiurile, relaţiile şi discreţia persoanei, care să ofere garanţii asupra:

corectitudinii în gestionarea informaţiilor secrete de stat;

oportunităţii accesului neînsoţit în compartimente, obiective, zone şi locuri de

securitate în care se află informaţii secrete de stat;

respectării reglementarilor privind protecţia informaţiilor secrete de stat din domeniul

său de activitate.

Adresa de comunicare a deciziei ORNISS se realizează în trei exemplare, din care unul

se transmite unităţii solicitante, iar al doilea instituţiei care a efectuat verificările.În termen de


40

7 zile de la primirea solicitării, ORNISS va transmite la instituţia cu competenţă pentru

efectuarea verificărilor cererea-tip de declanşare a procedurii de verificare pentru persoana

selecţionată, la care va anexa plicul sigilat cu formularele-tip completate.

După primirea formularelor, instituţia abilitată va efectua verificările şi va transmite

concluziile în scris la ORNISS în interiorul termenelor prevăzute mai sus. In concluzii se va

preciza dacă rezultă sau nu rezultă riscuri de securitate în legătură cu persoana pentru care s-a

solicitat verificarea.

Pentru cadrele proprii ale Serviciului Român de Informaţii, Ministerului Apărării

Naţionale, Serviciului de Informaţii Externe, Ministerului de Interne, Serviciului de

Telecomunicaţii Speciale şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază, aceste instituţii notifică

ORNISS cu privire la declanşarea procedurii de verificare, iar eliberarea certificatului de

securitate tip A are loc în baza unei solicitări scrise, semnată de seful instituţiei şi adresată

ORNISS. In solicitarea scrisă se va preciza faptul că s-au efectuat verificările şi se vor

consemna concluziile cu privire la existenţa/inexistenţa riscurilor de securitate sau a altor

elemente relevante din punct de vedere al securităţii.

Verificările de securitate şi criteriile de compatibilitate

Persoanele care fac obiectul verificărilor de securitate sunt cele care prin natura funcţiei

sau activităţii lor necesită sau urmează să aibă acces la informaţiile clasificate, trebuie să

participe la activităţile NATO sau să lucreze în cadrul unui contract clasificat NATO.

Procesul de verificare are ca obiectiv reducerea riscurilor de securitate, sustragere sau

divulgare neautorizată a informaţiilor şi materialelor clasificate NATO. Verificarea în vederea

avizării pentru accesul la informaţii clasificate NATO se efectuează, cu respectarea legislaţiei

în vigoare privind responsabilităţile în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate naţionale,

de către Autorităţile Desemnate de Securitate.

Principalele criterii de evaluare a compatibilităţii unei persoane în acordarea avizului

de securitate, pe baza căruia se eliberează, de către ORNISS certificatul de securitate, vizează

trăsăturile circumstanţiale şi de caracter care pot genera riscuri de securitate. Deşi aceste criterii

se referă la persoana care trebuie avizată, conduita, caracterul, concepţiile sau împrejurările de

viaţă ale soţului/soţiei ori concubinului/concubinei pot fi, de asemenea, relevante şi trebuie

luate în considerare.

Factorii ce trebuie analizaţi pentru titular, soţ/soţie sau coabitant au în vedere:

dacă a comis sau a intenţionat să comită, a fost complice, a ajutat ori a instigat pe

altcineva să comită (sau să intenţioneze să comită) acte de spionaj, terorism, trădare ori

revoltă;

dacă a încercat, susţinut, participat, cooperat sau sprijinit acţiuni de spionaj, terorism

ori persoane suspectate de a se încadra în această categorie ori de a fi membre ale unor

organizaţii sau puteri străine inamice securităţii ţărilor membre ori partenere NATO sau

complice ale reprezentanţilor acestora;

dacă este sau a fost membru al unei organizaţii care susţine ori încearcă să răstoarne

guvernul dintr-o ţară membră sau parteneră NATO ori să schimbe forma de

guvernământ dintr-o ţară membră sau parteneră NATO prin mijloace violente,

subversive ori prin alte forme ilegale;

dacă este sau a fost un susţinător al vreunei organizaţii descrise mai sus, la litera c), este

sau a fost recent în relaţii apropiate cu membrii unor astfel de organizaţii, într-o formă

care să ridice suspiciuni temeinice cu privire la siguranţa persoanei.

Factorii suplimentari ce trebuie analizaţi numai pentru titular:


41


relevanţă în planul securităţii ori a minţit prin completarea formularelor-tip ori în cursul

interviului de securitate;

dacă a fost condamnat pentru infracţiuni de drept comun sau delicte care indică tendinţe

infracţionale de comportament; are serioase probleme financiare sau există o diferenţă

frapantă între nivelul său de trai şi veniturile legal realizate; este dependent de folosirea

alcoolului în exces sau de uzul de droguri; are sau a avut comportamente promiscue ori

alte forme de deviaţii sexuale, care pot genera riscul ca persoana să fie vulnerabilă la

şantaj sau presiuni; a demonstrat prin fapte sau vorbe nesiguranţă, necinste,

incorectitudine ori indiscreţie; a încălcat regulile de securitate;

dacă suferă sau a suferit de boli fizice ori mintale, care pot cauza deficienţe de

discernământ sau pot transforma persoana, în mod neintenţionat, într-un factor de risc.

În toate aceste cazuri se va solicita, cu acordul persoanei, un aviz medical competent;

dacă poate fi supus la presiuni din cauza rudelor sau a persoanelor apropiate, care ar

putea genera o vulnerabilitate exploatabilă de către serviciile de informaţii străine ale

căror interese sunt ostile pentru interesele de securitate ale NATO şi/sau ale ţărilor

membre şi partenere.

Nivelurile verificărilor de securitate

Verificarea de nivel I se efectuează pentru avizarea în vederea eliberării certificatului

de securitate pentru nivelul NATO/Confidenţial (echivalent SECRET). Avizarea pentru acces

la informaţiile NATO/Confidenţial se va baza pe:

verificarea corectitudinii datelor menţionate în formularul de bază;

referinţe minime de la locurile de muncă şi din mediile frecventate (cel puţin de la 3

persoane).

În situaţia în care este necesară clarificarea anumitor aspecte sau la solicitarea persoanei

verificate, investigatorul poate avea o întrevedere cu aceasta.

Verificarea de nivel II se efectuează pentru avizarea în vederea eliberării certificatului

de securitate pentru nivelul NATO/Secret (echivalent Strict Secret). Avizarea pentru acces la

informaţii clasificate de nivel NATO/Strict Secret se va baza pe:

verificarea corectitudinii datelor personale menţionate în formularul de bază şi în

formularul suplimentar;

referinţe minime de la locurile de muncă şi din mediile frecventate (cel puţin de la 3

persoane);

verificări asupra membrilor familiei în legătură cu datele prezentate în formular;

o discuţie cu persoana verificata.

Verificarea de nivel III se efectuează pentru avizarea în vederea eliberării certificatului

de securitate pentru nivelul NATO/Top Secret (echivalent Strict Secret de Importanţă

Deosebită). Avizarea accesului la informaţiile clasificate NATO/Top Secret se va baza pe:

verificarea corectitudinii datelor menţionate în formularele de bază, suplimentar şi

financiar;

investigaţii de cunoaştere a antecedentelor la domiciliul actual şi cele anterioare, la

locul de muncă actual şi cele anterioare, precum şi la instituţiile de învăţământ urmate

începând de la vârsta de 18 ani. Investigaţiile nu se vor limita la audierea persoanelor

indicate de solicitantul avizului;

verificări ale mediului relaţional pentru a identifica existenta unor riscuri de securitate

în cadrul acestora;


42

un interviu de securitate cu persoana care face obiectul verificărilor;

în cazul în care din verificările întreprinse rezultă că ar exista unele deficienţe psihice

ori de comportament, cu acordul subiectului, acesta poate fi supus unui test psihologic

specific, limitat la domeniul ce trebuie clarificat.


securitate, se va realiza o verificare suplimentară de fond cu implicarea mijloacelor specifice

instituţiilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.

În funcţie de nivelul de securitate, investigaţia de cunoaştere a antecedentelor va

cuprinde gradual următoarele:

Evidenţe naţionale - se va efectua o verificare în evidenţele naţionale de securitate şi la

cazierul judiciar, în evidenţele centrale şi locale ale poliţiei, precum şi în baza de date

a Oficiului registrului comerţului.

Registre de stare civilă şi verificarea identităţii - se vor verifica datele personale şi locul

de naştere, iar identitatea va fi confirmată fără posibilitate de dubiu.

Statutul cetăţeniei - se va stabili cu certitudine statutul cetăţeniei şi al naţionalităţii

persoanei, în prezent şi în trecut.

Educaţia - în mod normal, investigaţia va indica şcolile, universităţile şi alte instituţii

de învăţământ urmate de titular de la împlinirea vârstei de 18 ani.

Angajări - investigaţiile vor acoperi angajarea actuală şi pe cele anterioare, cu referinţe

din surse ca: dosarele de angajare, aprecierile anuale asupra performanţelor şi eficienţei

activităţii desfăşurate, date furnizate de şefii instituţiilor, şefi de departamente sau de

colegi.

Interviuri - se vor purta discuţii cu persoane care pot face evaluări asupra trecutului

persoanei, activităţii şi corectitudinii sale.

Evidenţele organelor centrale şi locale de poliţie - se vor verifica evidenţele centrale şi

cele ale organelor locale de ordine din vecinătatea locurilor unde persoana a locuit sau

a lucrat perioade substanţiale.

Serviciul militar - se va verifica serviciul efectuat de persoană în forţele armate şi

modalitatea în care a fost lăsată la vatră.

Relaţii în străinătate - se va verifica existenţa unor riscuri de securitate datorate unor

presiuni exercitate de surse din străinătate.

Antecedente financiare - se vor verifica solvabilitatea şi reputaţia financiară ale

persoanei.

Organizaţii - în cursul investigaţiei, aşa cum a fost prezentată mai sus, se va stabili dacă

persoana este sau a fost membru ori afiliat al vreunei organizaţii, asociaţii, mişcări,

grupări de persoane străine sau autohtone care au adoptat ori au manifestat o politică

de sprijinire sau aprobare a comiterii de acte de forţă sau violenţă, în scopul afectării

drepturilor altor persoane, ori care caută să schimbe prin mijloace neconstituţionale

forma de guvernare din ţările membre sau partenere ale NATO.

Eliberarea certificatelor de securitate

Eliberarea certificatului de securitate se face pe baza analizării concluziilor verificărilor

transmise de instituţia abilitată să le efectueze. In cazul în care în concluziile verificărilor este

evidenţiată existenţa unor riscuri de securitate, ORNISS va decide dacă acestea pot fi un

obstacol pentru eliberarea certificatului de securitate. Atunci când sunt semnalate elemente care

nu constituie riscuri, dar sunt relevante din punct de vedere al securităţii, în luarea deciziei de

eliberare a certificatului de securitate vor prima interesele de securitate. ORNISS are la


43

dispoziţie un termen de 7 zile pentru emiterea certificatului de securitate sau pentru a comunica

refuzul de eliberare a acestuia instituţiei solicitante. Un exemplar al adresei de comunicare a

deciziei ORNISS privind acordarea/neacordarea certificatului de securitate se va transmite

instituţiei care a efectuat verificările.

Certificatul de securitate tip A se emite în două exemplare originale. Unul rămâne

la Registrul Central, iar al doilea va fi păstrat la locul de muncă al persoanei.

Eliberarea certificatului de securitate tip B se realizează, în baza aprobării şefului

instituţiei, de către structura/funcţionarul de securitate din instituţia în care persoana respectivă

îşi desfăşoară activitatea.

În lipsa structurii/funcţionarului de securitate, instituţia adresează solicitarea la

ORNISS, care va elibera certificatul. În această situaţie, solicitarea va fi adresată ORNISS cu

cel puţin două săptămâni înainte de data începerii activităţii pentru care este necesară eliberarea

certificatului de securitate. O copie a certificatului de securitate tip B se păstrează la

structura/funcţionarul de securitate din cadrul instituţiei respective.

Valabilitatea certificatelor de securitate; reverificarea;

retragerea certificatului de securitate

Valabilitatea certificatului de securitate tip A este de 3 ani.

Reverificarea unei persoane se face dacă este necesară eliberarea unui nou certificat de

securitate, dacă sunt evidenţiate riscuri de securitate sau la cererea NATO. Eliberarea unui nou

certificat de securitate poate avea loc, la solicitarea instituţiei, în următoarele situaţii:

dacă în îndeplinirea sarcinilor de serviciu persoana necesită acces la informaţii

clasificate NATO de nivel superior;

dacă a expirat perioada de valabilitate a certificatului de securitate deţinut anterior;

în cazul în care apar modificări în datele de identificare prevăzute în certificat ale

persoanei, certificatul de securitate vechi se retrage, eliberându-se un nou certificat.

Reverificarea se efectuează fără eliberarea unui nou certificat de securitate în următoarele

situaţii:

în cazul în care există modificări ale datelor declarate în formularele completate

anterior;

în cazul în care pe parcursul perioadei de valabilitate a certificatului de securitate se

evidenţiază existenţa unor riscuri de securitate;

în cazul în care structuri ale Alianţei Nord-Atlantice sau ale unor autorităţi naţionale de

securitate din ţări membre sau partenere ale NATO solicită expres reverificarea

persoanei.

ORNISS este singura instituţie autorizată să retragă certificatul de securitate. ORNISS va

comunica instituţiilor decizia de retragere a certificatelor de securitate.

Certificatele de securitate tip A şi tip B se retrag în următoarele cazuri:

la iniţiativa ORNISS;

la cererea instituţiilor care au solicitat iniţial eliberarea certificatului, inclusiv în situaţia

expirării acestuia;

la plecarea din instituţie sau la schimbarea locului de muncă al deţinătorului, dacă noul

loc de muncă nu presupune lucrul cu informaţii clasificate NATO;

la schimbarea nivelului de acces.

În cazul retragerii certificatului de securitate, angajatului i se va interzice accesul la

informaţii clasificate NATO. După retragere, certificatele de securitate tip A şi tip B se distrug

pe bază de proces-verbal, comunicându-se instituţiei care a derulat verificările acest fapt.


44

Accesul la informaţiile clasificate NATO/Restricted

Accesul la informaţiile clasificate NATO/Restricted se va face la nivelul instituţiilor

angajatoare, pe baza avizului dat de structura/funcţionarul de securitate, cu aprobarea şefului

instituţiei. Pentru accesul la această categorie de informaţii nu se solicită certificat de securitate.

Acordarea accesului la informaţii clasificate NATO persoanelor care deţin acces la

informaţii naţionale clasificate

În cazul în care o persoană deţine certificat de securitate/autorizaţie de acces la

informaţii naţionale clasificate, acesteia i se poate elibera şi certificat de securitate pentru acces

la informaţii NATO clasificate valabil pentru acelaşi nivel de secretizare sau pentru un nivel

inferior.

Dacă informaţiile NATO clasificate la care se solicită acces în aceste condiţii sunt de

nivel superior celui pentru care persoana în cauză deţine certificat de securitate/autorizaţie de

acces, se vor efectua verificările necesare, potrivit standardelor în vigoare.

Valabilitatea certificatului de securitate pentru acces la informaţii NATO clasificate

eliberat în baza certificatului de securitate/autorizaţiei de acces la informaţii naţionale

clasificate încetează la expirarea termenului de valabilitate al acestuia/acesteia din urmă.

Cap.VII – Modalităţi de reintegrare a condamnatului în societate

Experienţa închisorii nu este aceeaşi pentru toţi condamnaţii. Pentru unii, închisoarea

reprezintă o îndreptare a unui comportament antisocial, pentru alţii, însă, ea este o ocazie de a-

şi contura şi mai bine identitatea criminală. Reintegrarea socială presupune restructurarea

caracterului infractorului, astfel încât acesta să poată activa în societate fără a comite, pe viitor,

infracţiuni. Reintegrarea condamnatului într-o comunitate este dificilă şi presupune implicarea

tuturor factorilor sociali, spre a fi efectivă.

În cazul infracţiunii de trădare prin transmitere de secrete, nu avem cunoştinţă de

existenţa vreunui condamnat care să fi beneficiat de clemenţa justiţiei, în sensul reabilitării

sale, cei vinovaţi au primit inchisoare pe viaţă sau pedeapsa cu moartea.

Totuşi, dacă acest lucru ar fi posibil, potrivit studiilor în domeniu, există trei faze

pentru o reintegrare de succes:

1 protejarea şi pregătirea prin intermediul programelor instituţionale,

2 controlul şi refacerea prin intermediul programelor de tranziţie în comunitate

3 susţinerea şi suportul printr-o combinaţie de programe ce vizează comunitatea pe

termen lung. Printre programele eficiente de reabilitare se numără: trainingurile de

formare profesională, programele de căutare a unui loc de muncă, programele înainte

de eliberare şi cele de după eliberare.

Criminologul american Hirschi Travis identifică cinci principii ale unei reintegrări

reuşite:

1 pregătirea pentru reintegrare (calificări şi aptitudini care se vor concretiza în locuri de

muncă la eliberare).

2 construirea unor legături între închisori şi comunităţi.

3 momentul eliberării, eliberarea din închisoare nefiind finalul procesului de reabilitare.

4 formarea unui cerc de suport cu influenţe pozitive.

5 promovarea unei reintegrări reuşite.


45

Personalitatea indivizilor care se întorc acasă de la închisoare a fost conturată de categoria

delictelor sau tipul de delict pe care l-a săvârşit, de experienţa profesională anterioară ori, în

cazul absenţei acesteia, de programele de calificare pentru muncă, de sănătatea fizică şi psihică,

de experienţa din închisoare, dar şi de caracterul persoanei respective (atitudini, convingeri

proprii).

Potrivit lui Travis, reintegrarea condamnatului depinde de o serie de caracteristici ale

personalităţii sale:

1 circumstanţele anterioare închisorii: caracteristicile familiei, profilul demografic,

experienţa profesională şi calificările profesionale.

2 experienţele din închisoare: durata pedepsei, participarea la programele de tratament,

contactul cu familia şi cu prietenii, pregătirea anterioară eliberării.

3 experienţele imediate de după închisoare: momentul eliberării, suportul familiei,

necesitatea unei locuinţe.

4 experienţele integrării în comunitate: experienţele amgajării, relaţiile cu familia,

influenţa persoanelor apropiate, serviciul social de suport, supravegherea justiţiei.

Găsirea unui loc de muncă este esenţială pentru fostul deţinut, întrucât locul de muncă

oferă şansa relaţionării cu alţi oameni, într-un mediu organizat, asigură resursele materiale

necesare traiului şi contribuie la îmbunătăţirea stimei de sine. Finalmente, omul este o fiinţă

socială, care are nevoie de confirmare din partea celorlalţi.

Familia este cea care asigură suportul moral şi afectiv al fostului deţinut. De multe ori,

membrii familiei sunt resentimentari faţă de fostul condamnat, din motive personale sau de

stimă socială, fiindu-le teamă de etichetarea venită din partea celor apropiaţi şi a societăţii.

Psihologii vorbesc despre importanţa empatiei – dorinţa celuilalt de a înţelege starea celui

apropiat şi de a-l ajuta în procesul de reconstrucţie a personalităţii.

Cap.VIII – Modalităţi de reeducare a societăţii

cu privire la reacceptarea condamnatului

Comunitatea este locul unde apare intenţia de a săvârşi delictul şi spaţiul unde se

consumă infracţiunea. Pentru a forma o comunitate, membrii unui grup anume trebuie să

împărtăşească o anumită cultură. Alături de componentele materiale (locuinţe, unelte, etc),

cultura cuprinde şi elemente ideale: credinţe, norme, valori, simboluri, modele de gândire,

atitudine şi acţiune. Cultura conţine un set de răspunsuri standardizate pentru a interacţiona cu

ceilalţi membri ai societăţii. Ea prescrie cum anume trebuie să se comporte un om cu membrii

familiei, cu vecinii, cu necunoscuţii. Ea se dobândeşte prin convieţuire socială. Între

componentele culturii se numără şi normele (imperative comportamentale), moravurile (idei,

afrimaţii puternice cu privire la ceea ce e drept şi greşit, şi, în rasport cu aceasta, permis şi

interzis în situaţii date), tabuurile (interdicţii foarte puternice stabilite de moravuri), valorile

(idei abstracte despre ceea ce e dezirabil, corect şi bine de urmărit de către majoritatea

membrilor societăţii) şi legile (reguli stabilite sau întărite de un organism poiltic – statul -

alcătuit din persoane cărora li se recunoaşte dreptul de a folosi forţa).

Într-o societate se manifestă şi contraculturile. Contracultura reprezintă un complex

cultural care se opune culturii dominante. De pildă, grupul persoanelor care comit infracţiuni

are propriile norme, valori, trăsături care se opun normelor culturale dominante. Aşadar, o

persoană condamnată asumă o serie de norme, valori şi trăsături de personalitate care nu

corespund idealului cultural asumat de către majoritatea membrilor societăţii. Pe de altă parte,


46

societatea în ansamblul ei este responsabilă pentru procesul de reinserţie socială a

condamnatului. Pentru a se reintegra în comunitate şi a se putea întreţine, fostul condamnat are

nevoie să fie implicat în activităţi sociale, într-un mediu constructiv şi benefic. Fostul

condamnat trebuie să beneficieze de un program adecvat de resocializare (de învăţare a unor

roluri noi, acceptate social şi, respectiv, de abandonare a vechilor roluri, socotite nelegale de

către comunitate). Iar pentru a putea realiza acest lucru, este nevoie ca societatea să îl accepte

în rândurile sale în calitate de membru cu anumite drepturi. Aşadar, membrii comunităţii sunt

chemaţi să manifeste clemenţă faţă de fostul condamnat.

În cazul celui care a săvârşit infracţiunea prin trădare de secrete, considerăm că putem

vorbi despre percepţia societăţii faţă de persoana în cauză (percepţie vizând calităţile sale de

specialist şi cele umane) şi, în cazul în care acea persoană ar fi reabilitată, despre reintegrarea

sa în comunitate. În ceea ce priveşte percepţia societăţii, aceasta este rezultatul unor influenţe.

Percepţia socială se formează, în societatea contemporană, sub influenţa factorilor de decizie

politică şi a informaţiilor şi comentariilor difuzate de către mass-media. Cu alte cuvinte, în

cazul persoanei acuzate de înaltă trădare care şi-a ispăşit pedeapsa, imaginea sa publică va face

subiectul unor discuţii în zona mediatică, unde vor exista opinii pro şi contra noului său statut

de persoană liberă, îndreptăţită sau nu să ocupe, din nou, o anumită poziţie în spaţiul public.

Spre deosebire de alte infracţiuni, care au un imapact emoţional mult mai puternic asupra

individului, întrucât în privesc în mod direct (de pildă, tâlhăria, omorul, violul, pedofilia, etc),

trădarea prin transmitere de secrete poate fi percepută mai curând ca o infracţiune săvârşită la

adresa unei entităţi abstracte - statul - decât ca o punere în pericol a integrităţii psihice şi fizice

a unui individ. De aceea, considerăm că, în acest caz, opinia publică va fi influenţată de modul

în care un grup restrâns din societate – specialiştii şi creatorii de opinie – se va poziţiona faţă

de persoana care a săvârşit fapta. De pildă, dacă trădătorul respectiv a făcut parte dintr-un regim

nedemocratic, pe care a ales să nu-l mai slujească, este posibil ca o parte a opiniei publice să

nu perceapă această atitudine ca fiind un act de trădare. Pe de altă parte, pentru cei care,

indiferent de regimul politic existent în ţară, sunt patrioţi şi consideră că patria trebuie protejată

de imixtiuni ale statelor străine, indiferent de calitatea regimului care este la putere, vor socoti

persoana care a comis infracţiunea prin trădare de secrete, drept un trădător de neam, care nu

merită să fie reabilitat.

Considerăm că, în cazul infracţiunii prin trădare de secrete, procesul de reeducare a

societăţii cu privire la reacceptarea condamnatului depinde, în mod esenţial, de imaginea pe

care acesta ajunge să o aibă în mentalul colectiv, urmare a influenţelor diverse venite dinspre

istorici şi, mai ales dinspre mass-media. Cetăţenii de rând nu au acces la „informaţiile de culisă”

pentru a-şi putea forma o părere în mod independent de ceea ce li se sugerează în presă.


47

Cap.IX – Concluzii

Infracţiunii de trădare în general îi este specific faptul că în timp ce într-un stat făptuitorii

sunt consideraţi eroi în celălalt stat sunt consideraţi trădători.

Considerăm că reglementarea din Noul Cod Penal este una corectă, care concordă cu

instituția juridică a informațiilor clasificate. Termenul de ”secret” este unul vag și nedefinit de

lege în timp ce termenul ”secret de stat” este foarte clar. Se elimină astfel posibilitatea de

interpretare arbitrară a tipului de informații ce pot fi comunicate unor cetățeni străini, legea

limitându-se astfel exclusiv la secretul de stat.

În mod evident, putem vorbi despre această infracțiune, având toate elementele

constitutive, începând cu cel de-al doilea Război Mondial, respectiv din momentul

reglementării și definirii informațiilor clasificate.

Cazurile în care s-a săvârșit acest tip de infracțiune cunosc o dezvoltare deosebită în

perioada Războilului Rece, iar țintele spionajului sunt capabilitățile militare ale inamicilor

(bomba atomică, tehnica și mărimea armatelor).

Trădarea prin transmitere de secrete este o infracțiune tratată distinct de trădare în Codul

Penal și este indisolubil legată de infracțiunea de spionaj. În România, această infracțiune este

reglementată, pentru prima oară, în Codul Justiției Militare din 1937 în care au fost incriminate

şi faptele de înaltă trădare, spionaj şi crimele sau delictele contra siguranţei Statului. Pentru

aceste fapte era prevăzută pedeapsa cu moartea. În data de 01 ianuarie 1969, când a intrat în

vigoare un Nou Cod Penal, infracţiunile săvârşite de militari au fost incluse în conţinutul

acestuia.

Pedeapsa cu moartea pentru aceste infracţiuni a fost menţinută până în 1990, când

România această pedeapsă fost abolită fiind înlocuită cu detenţiunea pe viaţă sau închisoarea

de la 15 la 22 de ani şi interzicerea unor drepturi. Deşi Codul Penal a fost modificat de

nenumărate ori, articolele referitoare la trădare nu au suferit modificări. Art.157 ce face referire

la trădarea prin transmitere de secrete rămânând în aceeaşi formă.

În Dosarul nr. 2.816/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală Mircea

Calin Flore, Ioan Codrut Seres, Nagy Zsolt si Kerekes Gabor au sesizat Curtea Constituţională

cu excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art.155, art.157 şi art.159 Cod Penal, a

dispoziţiilor art. 224 şi ale sectiunii V1 a titlului III capitolul II din Codul de procedură penală,

a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, precum şi

a dispoziţiilor art.11 din Legea nr.14/1992.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate au susţinut în motivarea lor că prevederile legale

menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.11 legate de dreptul internaţional, dreptul

intern şi tratatele internaţionale privind drepturile omului.

Curtea a respins ca neîntemeiată această cerere, prin Decizia 247 din 15 martie 2012

(Decizia 247/2012). Citez din decizia instanţei :

ʺ…societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai

complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace

asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul

lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în


48

vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de

infracţiuni.ʺ

Aşa cum am arătat, în viziunea Noului Cod, legiuitorul a apreciat ca fiind necesară

scoaterea din textul Codului a sintagmei referitoare la cetăţeanul străin domiciliat pe teritoriul

statului român, având în vedere cuprinsul Legii 182/2002, în virtutea căreia respectiva

persoană nu poate avea acces la nicio astfel de informaţie. De asemenea, trebuie subliniat faptul

că legiuitorul a modificat pedepsele pentru această infracţiune, eliminând detenţia pe viaţă şi

confiscarea totală a averii, stabilind reducerea pedepsei minime la 10 ani, menţinând maximul

pedepsei la 20 de ani. A fost menţinută pedeapsa referitoare la interzicerea unor drepturi.

Printre cauzele specifice producerii acestei fapte au fost identificate unele de ordin

psihologic, altele de ordin ideologic sau pecuniar. Studiile au demonstrat că în niciun caz nu a

acționat o singură motivație ci un complex de variabile care au condus la săvârșirea faptei.

În ceea ce privește persoanele care săvârșesc acest tip de infracțiune, studiile americane

realizate pe 150 de trădători, scot în evidență concluzii interesante:

64% dintre trădători și-au oferit voluntar serviciile, 15% au fost recrutați de către un

prieten sau membru de familie și au acceptat ușor, în timp ce doar 22% au fost recrutați

la inițiativa unui serviciu de informații externe,

Dintre trădătorii remunerați, 11% au primit mai puțin de 1.000 dolari, 17% au primit

între 1.000 și 9.999 dolari, 26% au primit între 10.000 de dolari și 99.999 dolari, 12%

au primit între 100.000 de dolari și 999.999 dolari, în timp ce 4% au primit 1 milion

dolari sau mai mult.

Este interesant că doar 16% au primit mai mult de 100.000 USD, concluzia fiind aceea

că motivația pentru trădare nu a fost doar una de natură financiară.

O altă concluzie care se poate trage din analiza trădătorilor din spațiul fostei URSS sau

al țărilor membre NATO este aceea că trădătorii britanici și sovietici au săvârșit faptele, în

principal din motive ideologice, iar când au fost descoperiți au plecat în țările pentru care au

lucrat, în timp ce trădătorii americani au avut motive de ordin psihilogic și pecuniar, preferând

să-și ispășească pedeapsa în SUA (când Aldrich Ames a fost întrebat de ce nu a fugit în URSS

atunci când a început vânătoare de "cârtiţe" el i-a lăsat fără replică pe anchetatori afirmând:

"sunt american şi aşa voi fi întotdeauna”).

Din studiile psihologice realizate s-a constatat că deși tendințele antisociale sau

narcisiste sunt asociate cu un risc crescut de securitate, acestea nu conduc neapărat la infracțiuni

grave. Trei factori critici trebuie să fie convergenți înainte ca un angajat de încredere și loial să

comită o infracțiune gravă:

În primul rând, trebuie să existe o personalitate sau slăbiciune caracter, cum ar fi

tendințele antisociale sau narcisism, care determină o predispoziție la comportament

neadecvat, contraproductiv.

În al doilea rând, o criză personală, financiară, sau în carieră pune un individ cu aceste

deficiențe sub stres mare, declanșând un comportament mai evident contraproductiv,

des observat de prieteni, colegi, sau supraveghetor.

În al treilea rând, prietenii, colegii de serviciu și supraveghetorii nu reușesc să

recunoască semnele unei probleme grave, astfel că decid că nu doresc să se implice. Ca

urmare, nimeni nu intervine pentru a ajuta la rezolvarea problemei și comportamentul

scapă de sub control.


49

Infracţiunea de trădare prin transmiterea de secrete se realizează sub aspectul elementului

material, prin comiterea uneia dintre următoarele acţiuni alternative: transmiterea, procurarea

sau deţinerea, de către cei care nu au calitatea de a le cunoaşte, de documente sau date în scopul

transmiterii lor în mod ilegal. Transmiterea secretelor de stat presupune o acţiune de trimitere,

comunicare, predare, înmânare sau expediere de către subiectul activ a documentelor sau

datelor, în care sunt materializate datele sau informaţiile ce constituie secrete de stat, spre a fi

studiate, copiate sau fotografiate folosindu-se diverse metode sau mijloace cum ar fi radio, fax,

telefon, sistemul informatic.

În cazul infracţiunii de trădare prin transmitere de secrete, nu avem cunoştinţă de existenţa

vreunui condamnat care să fi beneficiat de clemenţa justiţiei, în sensul reabilitării sale, celor

vinovaţi aplicându-li-se pedeapsa cu închisoare pe viaţă sau pedeapsa cu moartea.

Totuşi, dacă acest lucru ar fi posibil, potrivit studiilor în domeniu, există trei faze pentru o

reintegrare de succes: protejarea şi pregătirea prin intermediul programelor instituţionale;

controlul şi refacerea prin intermediul programelor de tranziţie în comuitate; susţinerea şi

suportul printr-o combinaţie de programe ce vizează comunitatea pe termen lung. Printre

programele eficiente de reabilitare se numără: trainingurile de formare profesională,

programele de căutare a unui loc de muncă, programele înainte de eliberare şi cele de după

eliberare. În ceea ce priveşte procesul de reeducare a societăţii cu privire la reacceptarea

condamnatului, considerăm că acesta depinde, în mod esenţial, de imaginea pe care cel care a

comis infracţiunea de trădare prin transmitere de secrete ajunge să o aibă în mentalul colectiv,

urmare a aprecierilor făcute de istorici şi de mass-media.

Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) a fost înfiinţat prin

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153 din 7 noiembrie 2002, publicată în Monitorul

Oficial al României nr. 826 din 15 noiembrie 2002, aprobată prin Legea nr. 101/24.03.2003,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31.03.2003.

Potrivit legii conducătorii unităţilor deţinătoare de secrete de stat asigură condiţiile

necesare pentru ca toate persoanele care gestionează astfel de informaţii să cunoască

reglementările în vigoare referitoare la protecţia informaţiilor clasificate. Toate unităţile care

deţin informaţii secrete de stat au obligaţia să stabilească norme interne de lucru şi de ordine

interioară destinate protecţiei acestor informaţii, potrivit actelor normative în vigoare. Măsurile

procedurale de protecţie a informaţiilor secrete de stat vor fi integrate în programul de prevenire

a scurgerii de informaţii clasificate, care va fi prezentat, spre avizare, autorităţii abilitate să

coordoneze activitatea şi să controleze măsurile privitoare la protecţia informaţiilor clasificate,

potrivit legii.

Pentru asigurarea accesului la informaţii clasificate SECRET vor fi avute în vedere

persoane care: în exercitarea atribuţiilor profesionale lucrează cu date şi informaţii de nivel

secret; fac parte din personalul de execuţie sau administrativ şi, în virtutea acestui fapt, pot

intra în contact cu date şi informaţii de acest nivel; este de presupus că vor lucra cu date şi

informaţii de nivel secret, datorită funcţiei pe care o deţin; se presupune că nu pot avansa

profesional în funcţie, dacă nu au acces la astfel de informaţii. Pentru eliberarea certificatelor

de securitate/autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate STRICT SECRET se efectuează

verificări asupra persoanelor care: în exercitarea atribuţiilor profesionale lucrează cu date şi

informaţii de nivel strict secret; fac parte din personalul de execuţie sau administrativ şi, în

virtutea acestui fapt, pot intra în contact cu date şi informaţii de acest nivel; este de presupus

că vor lucra cu date şi informaţii de nivel strict secret, datorită funcţiei pe care o deţin; se

presupune că nu pot avansa profesional în funcţie, dacă nu au acces la astfel de informaţii.


50

CUPRINS

Cap.I – Introducere

I.1. Necesitatea introducerii faptei în Codul Penal

I.2.Trădarea prin transmiterea de secrete

- art.157 C. P.

I.3. Transmiterea de informaţii secrete de stat

în viziunea Noului Cod Penal

I.4. Dezvoltarea fenomenului

Cap.II – Cauzele înfăptuirii infracţiunii

II.1. Cauze generale

II.2. Cauze specifice

II.2.1. Trăsături de personalitate

II.2.2. Tulburări psihologice.

Cap.III Realizarea infracţiunii şi statistici

III.1. Modalități de realizare a faptei

III.2. Statistici

Cap.IV – Efectele acţiunilor

Cap.V – Cazuistică

V. 1. Cazuistică românească

V.2. Cazuistică străină

V.3. Profilul psihologic al trădătorului

Cap.VI – Modalităţi de combatere a faptei

VI. 1. Mijloace de prevenţie în legislaţia din România

VI.2. Accesul la informaţii clasificate ale

Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord

Cap.VII – Modalităţi de reintegrare a condamnatului în societate

Cap.VIII – Modalităţi de reeducare a societăţii

cu privire la reacceptarea condamnatului

Cap.IX – Concluzii


51

BIBLIOGRAFIE

Legislaţie:

Constituţia României.

H.G. nr.781/25 iulie 2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu.

H.G. nr.585/13 iunie 2002.

O.U.G nr.153/07noiembrie.2002.

H.G. nr. 353 din 15 aprilie 2002.

Legea nr. 182/12 aprilie 2002.

Codul Justitiei Militare din 1937.

Decizia Curţii Constituţionale nr.247 din 15 martie 2012.

Alte surse:

colonel magistrat dr.Viorel Siserman, Justiţia militară în România - tradiţie şi

actualitate, Ed.Militară, Bucureşti, 2004.

Vintilă Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului Penal român. Partea

specială, vol III, Editura Academiei, Bucureşti 1971, p.31.

Ion Mihai Pacepa, Orizonturi Roşii: crimele, corupţia şi moştenirea Ceauşeştilor,

Bucureşti, Ed. Humanitas, 2010.

Lucia Hossu Longin, Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa, Ed Humanitas,

Bucureşti.

Surse externe:

http://www.descopera.ro/descopera-istoria-romanilor/5163670-top-10-tradari-

din-istoria-romaniei.

http://www.mapn.ro

http://portal.just.ro,

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Mihai_Pacepa.

http://www.luju.ro/dezvaluiri/cazuri-celebre.

http://www.ne-cenzurat.ro.

www.dm.usda.gov,www.intelligencesearch.com,en.eikipedia.org,camyyssa.xhost

.ro.

www.dhra.mil.

Fig. 1 http://www.ziare.com/media/presa/ion-mihai-pacepa-fotografii-actuale-publicate-

de-american-spectator.

Fig. 2 http://www.libertatea.ro/detalii/articol/ultimul-roman-condamnat-la-moarte-vrea-

sa-fie-declarat-nevinovat.

Fig.3 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ethel_%C8%99i_Julius_Rosenberg.

Fig.4 http://en.wikipedia.org/wiki/Kim_Philby

Fig.5 http://en.wikipedia.org/wiki/Aldrich_Ames. Fig.6


http://www.descopera.ro/descopera-istoria-romanilor/5163670-top-10-tradari-din-istoria-romaniei

http://www.descopera.ro/descopera-istoria-romanilor/5163670-top-10-tradari-din-istoria-romaniei

http://www.mapn.ro/


http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Mihai_Pacepa



http://www.dm.usda.gov,www.intelligencesearch.com,en.eikipedia.org,camyyssa.xhost.ro/

http://www.dm.usda.gov,www.intelligencesearch.com,en.eikipedia.org,camyyssa.xhost.ro/

http://www.dhra.mil/

http://www.ziare.com/media/presa/ion-mihai-pacepa-fotografii-actuale-publicate-de-american-spectator

http://www.ziare.com/media/presa/ion-mihai-pacepa-fotografii-actuale-publicate-de-american-spectator

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/ultimul-roman-condamnat-la-moarte-vrea-sa-fie-declarat-nevinovat

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/ultimul-roman-condamnat-la-moarte-vrea-sa-fie-declarat-nevinovat

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ethel_%C8%99i_Julius_Rosenberg

http://en.wikipedia.org/wiki/Kim_Philby

http://en.wikipedia.org/wiki/Aldrich_Ames


Tradarea prin transmitere de secrete

Documents