Tocan de oaie dobrogeana Cautam de nebuna oaie de muuulta vreme. Mai exact de cand m-am indragostit iremediabil de un preparat turcesc, la un restaurant din Constanta. Voiam sa il fac acasa ori de cate ori aveam eu pofta fara sa dau pe un kilogram de carne de oaie la magazinele arabesti cat pe ma’sa (intre 30 si 37 ron, hait!) Si mai voiam tocan. Musai. Asa ca acum am luat oaia mea, si nu orice fel, ci una dobrogeana, de aia de mananca iarba sarata si are carnea gustoasa rau. A avut cam 27 de kilograme fara blana, cap si copite. Douazecisisapte de kilograme de rasfat culinar, ah! :) Tocanul, cum spuneam , este o mancare arhaica, ciobaneasca, olteneasca, usor de facut si de pastrat si ne-mai-po-me-nit de buna. Mi se pare ciudat ca nu am gasit pe internet prea multe chestii legate de felul asta de mancare. E pacat sa nu fie cunoscut, e o pierdere. Ciobanii o faceau in ceaun, pe pirostrii, cu lemne din padure, lucrurile se schimba, poftele raman, un aragaz si o oala incapatoare sunt multumitoare. Cand am facut tocanul asta, am imbinat utilul cu placutul. Am dezosat toata oaie, mai putin coastele, si le-am pus pe toate la fiert, de oase zic, oaselor le-am lasat si ceva carne. Asa am reusit sa pun in congelatorul meu de trei sertare aproape toata carnea. Bun, sa revenim la oaia noastra. Carnea, cu oasele aferente, am pus-o la fiert, apa cat sa o acopere. Am mai pus: sare mare, boabe de piper, foi de dafin, cateva boabe de ienibahar si doi ardei iuti, de aia care arata ca
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Tocan de oaie dobrogeana
Cautam de nebuna oaie de muuulta vreme. Mai exact de cand m-am indragostit iremediabil de un
preparat turcesc, la un restaurant din Constanta. Voiam sa il fac acasa ori de cate ori aveam eu pofta
fara sa dau pe un kilogram de carne de oaie la magazinele arabesti cat pe ma’sa (intre 30 si 37 ron,
hait!) Si mai voiam tocan. Musai.
Asa ca acum am luat oaia mea, si nu orice fel, ci una dobrogeana, de aia de mananca iarba sarata si
are carnea gustoasa rau. A avut cam 27 de kilograme fara blana, cap si copite. Douazecisisapte de
kilograme de rasfat culinar, ah! :)
Tocanul, cum spuneam , este o mancare arhaica, ciobaneasca, olteneasca, usor de facut si de pastrat
si ne-mai-po-me-nit de buna. Mi se pare ciudat ca nu am gasit pe internet prea multe chestii legate de
felul asta de mancare. E pacat sa nu fie cunoscut, e o pierdere.
Ciobanii o faceau in ceaun, pe pirostrii, cu lemne din padure, lucrurile se schimba, poftele raman, un
aragaz si o oala incapatoare sunt multumitoare. Cand am facut tocanul asta, am imbinat utilul cu
placutul. Am dezosat toata oaie, mai putin coastele, si le-am pus pe toate la fiert, de oase zic, oaselor
le-am lasat si ceva carne. Asa am reusit sa pun in congelatorul meu de trei sertare aproape toata
carnea.
Bun, sa revenim la oaia noastra. Carnea, cu oasele aferente, am pus-o la fiert, apa cat sa o acopere.
Am mai pus: sare mare, boabe de piper, foi de dafin, cateva boabe de ienibahar si doi ardei iuti, de aia
care arata ca margelele. Si am lasat-o sa fiarba pana s-a desprins frumos si oasele au iesit cu
usurinta. Sa zicem vreo 3 ore. Dupa ce am scos toate oasele, am transferat carnea si zeama ramasa,
care era putina, mai mult seu, intr-un vas mare de cupru, mostenire de familie care vad ca e
nemaipomenit, zic asta pentru ca el, impreuna cu piatra de granit (despre care am mai vorbit si de