NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul prezentului proiect de act normativ HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii de Transport cu Metroul – Metrorex S.A aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor Secţiunea a 2 – a Motivul emiterii actului normativ 1. Descrierea situaţiei actuale Ministerul Transporturilor are sub autoritate regii autonome, societăţi comerciale, societăţi naţionale şi companii naţionale cu capital majoritar de stat, în conformitate cu prevederile anexei nr. 2, lit. E, la Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificarea şi completările ulterioare, pentru care, conform prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este necesară întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli în baza art. 4, alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare. Societatea de Transport cu Metroul – Metrorex S.A. a fost înfiinţată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 482/1999 şi desfăşoară activităţi, în principal, activităţi de transport de persoane cu metroul pe reţeaua de căi ferate subterane şi supraterane, în condiţii de siguranţă şi confort a circulaţiei, în scopul satisfacerii interesului public şi are ca obiect principal de activitate „Transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători”. 2. Schimbări preconizate Bugetul de venituri şi cheltuieli al Societăţii de Transport cu Metroul – Metrorex S.A. pe anul 2016 a fost întocmit cu respectarea următoarelor prevederi legale: - Ordinul MFP nr. 20/2016 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia; - Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare; - alocațiile de la bugetul de stat prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2016, nr. 339/2015; - art. 11 şi 42 din Legea bugetului de stat pe anul 2016, nr. 339/2015; - art. 54, alin. (1) lit. c) și d) din Legea bugetului de stat pe anul 2016, nr. 339/2015
15
Embed
Titlul prezentului proiect de act normativ - sgg.gov.ro · Titlul prezentului proiect de act normativ HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
NOTĂ DE FUNDAMENTARE
Secţiunea 1
Titlul prezentului proiect de act normativ
HOTĂRÂRE
privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al
Societăţii de Transport cu Metroul – Metrorex S.A
aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
Secţiunea a 2 – a
Motivul emiterii actului normativ
1. Descrierea situaţiei actuale
Ministerul Transporturilor are sub autoritate regii autonome, societăţi comerciale,
societăţi naţionale şi companii naţionale cu capital majoritar de stat, în conformitate cu
prevederile anexei nr. 2, lit. E, la Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea
şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificarea şi completările ulterioare,
pentru care, conform prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, este necesară întocmirea bugetului de venituri şi
cheltuieli în baza art. 4, alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind
întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau
unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori
indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu
modificările şi completările ulterioare.
Societatea de Transport cu Metroul – Metrorex S.A. a fost înfiinţată în conformitate cu
prevederile Hotărârii Guvernului nr. 482/1999 şi desfăşoară activităţi, în principal,
activităţi de transport de persoane cu metroul pe reţeaua de căi ferate subterane şi
supraterane, în condiţii de siguranţă şi confort a circulaţiei, în scopul satisfacerii
interesului public şi are ca obiect principal de activitate „Transporturi urbane, suburbane
şi metropolitane de călători”.
2. Schimbări preconizate
Bugetul de venituri şi cheltuieli al Societăţii de Transport cu Metroul – Metrorex S.A. pe
anul 2016 a fost întocmit cu respectarea următoarelor prevederi legale:
- Ordinul MFP nr. 20/2016 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de
venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia;
- Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 2013 privind întărirea disciplinei financiare la
nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt
acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară,
aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările
ulterioare;
- alocațiile de la bugetul de stat prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2016, nr.
339/2015;
- art. 11 şi 42 din Legea bugetului de stat pe anul 2016, nr. 339/2015;
- art. 54, alin. (1) lit. c) și d) din Legea bugetului de stat pe anul 2016, nr. 339/2015
privind stabilirea cheltuielilor de natură salarială;
- art. 54, alin. (3) lit. c) sursele proprii de finanţare a activităţii curente şi de investiţii
repartizate din profitul net, prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016, nu
sunt afectate de creșterea cheltuielilor de natură salarială.
Proiectul de buget de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii de Transport cu
Metroul – Metrorex S.A. a fost întocmit având la bază direcţiile şi obiectivele stabilite
prin:
- Planul de administrare, aprobat prin Hotărârea A.G.A. în data de 04.06.2015;
- Planul de management, aprobat prin Hotărâre C.A. în data de 01.10.2013.
Astfel, prin Planul de administrare şi Planul de management obiectivul principal de
îndeplinit este „Creşterea performanţelor economice în condiţiile întăririi disciplinei
financiare”.
Indicatorii principali prevăzuţi în BVC/2016 sunt:
- Venituri totale 775.649,70 mii lei
- Cheltuieli totale 775.649,70 mii lei
- Rezultatul brut 0,00 mii lei
Per ansamblu, veniturile totale înregistrează o creştere cu 14,93 % în 2016 faţă de
preliminatul anului 2015. Această creştere este determinată de creşterea veniturilor de
exploatare cu 14,95 %, ca urmare a majorării subvenţiei de la bugetul de stat cu 17,47
% şi a veniturilor financiare cu 0,31 %.
Venituri totale
Prin punerea în exploatare, în trimestrul IV 2016, a noului tronson de metrou Parc
Bazilescu – Lac Străulești, în lungime de 2,1 km cale dublă şi două staţii noi, veniturile
proprii din activitatea de transport călători, precum şi veniturile din alte activităţi
(închirieri spaţii, asocieri etc.) incluse în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe
anul 2016, cresc faţă de B.V.C realizat/preliminat an 2015 cu aproximativ 7,58 % ca
urmare a creşterii numărului prognozat de călători transportaţi, cu cca 2.140 mii călători.
Veniturile totale cresc în anul 2016 faţă de realizat/preliminat an 2015 cu cca
14,93%, având în vedere următoarele:
Veniturile din producţia vândută care includ veniturile din servicii prestate
(activitatea de transport călători cu metroul) şi venituri din alte activităţi cresc cu cca
7,58 % pe seama creşterii în principal a veniturilor din servicii prestate în condiţiile
creşterii numărului de călători transportaţi.
De asemenea, veniturile din alte activităţi (alte venituri) cresc cu
aproximativ 5,72% în anul 2016 faţă de realizat/preliminat an 2015, având în vedere
aplicarea unor măsuri care să conducă la creşterea volumului de activitate ce face
obiectul contractelor de asociere în participaţiune pentru reclamă şi publicitate.
Alte venituri din exploatare care au ca şi componentă principală “venituri
din subvenţii pentru investiţii” – reprezintă venituri constituite (în conformitate cu
prevederile Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 1802/2014 pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare anuale consolidate) la nivelul cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe
puse în funcţiune ce au ca sursă de finanţare alocaţii de la bugetul de stat şi/sau credite
externe garantate de stat, precum şi alte venituri (compensaţii acordate protrivit legii
pentru elevi şi stundenţi) cresc în anul 2016 faţă de realizat/preliminat an 2015 cu cca
23,24%, ca urmare a creşterii valorii mijloacelor fixe supuse amortizării (creşterea
cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe şi creşterea implicită a veniturilor din
subvenţii pentru investiţii).
Veniturile financiare pe anul 2016 se menţin la aproximativ acelaşi nivel cu
veniturile preliminate/realizate pe anul 2015.
Cheltuieli totale
Cheltuielile totale cresc în anul 2016 faţă de valorile preliminate/realizate ale
anului 2015 cu cca 14,93%, având în vedere următoarele:
1. Cheltuielile privind stocurile cresc în anul 2016 faţă de valorile
preliminate/realizate ale anului 2015 cu cca 34,65% având în vedere următoarele:
Cheltuielile cu materialele consumabile, piese de schimb, combustibili,
obiecte de inventar cresc în anul 2016 faţă de valorile preliminate/realizate ale anului
2015 cu cca 144,55%, ca urmare a repunerii valorilor de la materiale, piese de schimb
etc. care au fost cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2015, dar nu au fost
achiziţionate.
În scopul eficientizării achiziţiilor de produse, s-a adoptat la nivelul Conducerii
Societăţii hotărârea de a se încheia acorduri-cadru pe perioade cuprinse între 2 şi 4 ani.
Procedurile de atribuire a acordurilor-cadru au fost iniţiate după aprobarea BVC pentru
anul 2015, dar finalizarea celor mai multe dintre ele s-a prelungit până spre finele anului,
parţial ca urmare a solicitărilor de decalare primite din partea operatorilor economici,
parţial datorită numărului mare de proceduri de achiziţie derulate în paralel. Ca urmare
a atribuirii acordurilor-cadru, în următorii ani se vor încheia contracte subsecvente,
conform normelor şi prescripţiilor tehnice ale instalaţiilor prevăzute de producători şi
solicitate de autorităţile feroviare şi de siguranţa transportului public.
O parte dintre procedurile de achiziţie publică organizate pentru achiziţionarea de
produse strict necesare desfăşurării activităţii au fost anulate, deoarece nu au fost depuse
oferte pentru produsele respective, sau ofertele depuse au fost necorespunzătoare (de ex.:
achiziţia de uleiuri şi vaseline – nu a fost depusă nicio ofertă; achiziţia de tablă, ţeavă,
profile din oţel – au fost depuse oferte pentru 3 loturi din cele 6 care constituiau obiectul
achiziţiei; uniforme de serviciu – nu a fost depusă nicio ofertă; materiale de construcţii
– au fost depuse oferte corespunzătoare doar pentru 3 loturi din cele 9 care sunt
prevăzute în caietul de sarcini etc.)
Suma de 4,2 milioane lei necesară achiziţiei de şină pentru refacţia a 10% din cei
peste 70 km de cale dublă, a fost alocată abia la rectificarea bugetară realizată la finele
anului 2015.
Pe lângă acest aspect, achiziţia de şină nu s-a putut realiza în anul 2015, datorită
mai multor factori dintre care îi enumerăm pe cei mai importanţi:
Valoarea mare a acordului-cadru, în baza căruia urmează să se achiziţioneze
şină pe o perioadă de 2 ani, a presupus o perioadă îndelungată de derulare a
procedurii de achiziţie publică prin licitaţie deschisă;
Complexitatea şi importanţa produsului ce urmează a fi achiziţionat determină
necesitatea unei analize amănunţite a ofertelor primite, ceea ce implică
prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor, ţinând cont de faptul că este
vorba de un produs cu impact major asupra siguranţei circulaţiei.
Precizăm că, la acest moment, este finalizată procedura de încheiere a unui acord-
cadru pe doi ani, având ca obiect achiziţia de şină şi urmează să se semneze primul
contract subsecvent aferent anului 2016. Menţionăm că, în conformitate cu normele
tehnice şi de siguranţă feroviară, în anul 2016 sunt scadenţi la refacţie un nr. de cca. 10
km, totalizând cca. 2000 tone de şină la un preţ estimat de 7,5 milioane lei.
Nerealizarea întreţinerii şi reparaţiei căii de rulare, care presupune înlocuiri
parţiale ale elementelor ce intră în componenţa acesteia, va conduce la încălcarea
normelor de siguranţă a circulaţiei cu repercursiuni majore deoarece neefectuarea
acestor lucrări va determina în mod obligatoriu introducerea de limitări de viteză
cu consecinţe directe în ceea ce priveşte:
Scăderea veniturilor din încasări ca urmare a diminuării numarului
de călători transportaţi (scăderea vitezei determină creşterea
intervalului de succedare trenuri şi implicit scăderea numărului de
călători transportaţi);
Uzura accelerată a elementelor ce intervin în contactul roată – şină
deoarece sistemul de cale de rulare este proiectat să funcţioneze optim
în relaţia cu ternurile de metrou la valori predefinite de viteză
conform normelor de proiectare şi siguranţă feroviară;
Scăderea coeficientului de siguranţă şi de confort al călătorilor ca
urmare a supra-aglomerării staţiilor şi trenurilor de metrou.
Cheltuielile cu energia electrică cresc în anul 2016 faţă de valorile
preliminate/realizate ale anului 2015 cu cca 9,92% (aproximativ 5.071,37 mii lei) ca
urmare a estimării creşterii preţului unitar pe MWh precum şi ca urmare a aplicării
măsurii de optimizare a graficelor de circulaţie a trenurilor de metrou prin reducerea
timpilor de urmărire a trenurilor la orele de vârf de trafic dar şi ca urmare a măsurii de
extindere a activităţii de punere în funcţiune a 2 staţii de metrou în trim. IV 2016.
2. Cheltuielile privind serviciile executate de terţi cresc în anul 2016 faţă de
valorile preliminate/realizate ale anului 2015 cu cca 2,31% (aproximativ 3.339,52 mii
lei) ) pe seama creşterii în principal a cheltuielilor privind chiriile către operatorii cu
capital integral/majoritar de stat, dar şi pe seama cheltuielilor de întreţinere şi reparaţii
având în vedere creşterea cheltuielilor cu alte servicii executate de terţi (refacere
semnalistică rece şi caldă în staţii şi accese, hidroizolaţie copertine staţii ).
Cheltuielile privind chiriile către operatori cu capital integral/majoritar de stat cresc cu cca 7,44% (aproximativ 59,10 mii lei) în anul 2016
faţă de valorile preliminate/realizate ale anului 2015 în conformitate cu prevederile din
contracte (contractul de închiriere nr.10/2014 încheiat cu GEI Palat privind spaţiile
aferente sediului Metrorex, precum şi prestări servicii spaţii închiriate).
Cheltuielile cu primele de asigurare – cresc în anul 2016 faţă de valorile
preliminate/realizate ale anului 2015, cu 436,66% (aproximativ 322,30 mii lei) având în
vedere acoperirea obligaţiilor societăţii cu privire la asigurarea de răspundere
profesională a membrilor Consiliului de Administraţie şi a Directorului General,
prevăzute în contractele de mandat ale acestora, precum şi asigurarea de răspundere
civilă generală a publicului călător în cazul unor accidente/incidente feroviare, măsură
impusă de Autoritatea Feroviară Română pentru acordarea vizei anuale cu privire la
autorizaţia de transport călători cu metroul;
3. Cheltuielile cu alte servicii executate de terţi în valoare totală de 39.223,16
mii lei cresc în anul 2016 faţă de valorile preliminate/realizate ale anului 2015, cu cca
52,86 % (aproximativ 13.564,08 mii lei) pe seama creşterii în principal a următoarelor
tipuri de cheltuieli:
Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi cresc în anul 2016 faţă de
valorile preliminate/realizate ale anului 2015 cu aproximativ 12.564,78 mii lei având în
vedere creşterea următoarelor tipuri de cheltuieli care nu sunt defalcate distinct în
bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii, dar care fac parte din cheltuielile cu
serviciile executate de terţi, după cum urmează:
Cheltuielile privind salubrizarea cresc în anul 2016 faţă de
valorile preliminate/realizate ale anului 2015 cu cca 40% (de la cca 5.320 mii lei în anul
2015 la 7.500 mii lei în anul 2016). Această creştere este determinată, pe de o parte, de
ajustarea preţului contractului subsecvent în conformitate cu prevederile documentaţiei
de atribuire şi ale acordului-cadru, iar pe de altă parte, de majorarea suprafeţelor ce
urmează a fi supuse salubrizării, ca urmare a extinderii prognozate a reţelei de metrou în
trimestrul IV al anului 2016. Creşterea cheltuielilor privind salubrizarea în anul 2016
rezultă din prestarea întregii cantităţi de servicii şi periodicitatea necesară pentru a
asigura condiţiile optime de igienă pentru transportul de persoane.
Cheltuielile privind deratizarea au fost estimate în anul 2016 la
cca 1.500 mii lei. În anul 2015, din cauza contestaţiilor care au întârziat finalizarea
procedurii de atribuire a acordului-cadru, serviciile de dezinsecţie-deratizare au fost
asigurate fără respectarea periodicităţii necesare. Ca urmare a finalizării procedurii de
atribuire şi încheierii acordului-cadru în anul 2015, urmează ca în anul 2016, în baza
contractului subsecvent, să se asigure deratizarea şi dezinsecţia spaţiilor din metrou cu
periodicitatea necesară asigurării condiţiilor optime de igienă pentru transportul
călătorilor cu metroul. Totodată, creşterea cheltuielilor cu deratizarea este determinată de
majorarea cantităţii de servicii ca urmare a extinderii prognozate a reţelei de metrou în
trimestrul IV al anului 2016.
Cheltuielile cu mentenanţa instalaţiilor şi echipamentelor cu rol funcţional în situaţii de urgenţă au fost estimate în anul 2016 la cca 1.266 mii lei,
având în vedere aplicarea normelor în vigoare cu privire la măsurile de siguranţă în caz
de incendiu.
Cheltuielile de telefonie mobilă şi fixă, energie termică, canalizare Apa Nova au crescut în anul 2016 faţă de valorile preliminate/realizate ale
anului 2015 cu cca 10,77% (de la cca 3.515 mii lei în anul 2015 la 3.895 mii lei în anul
2016) potrivit contractelor încheiate.
Cheltuielile de asigurare şi pază cresc în anul 2016 faţă de valorile
preliminate/realizate ale anului 2015 cu cca 8,41% (aproximativ 1.240,38 mii lei) având
în vedere asigurarea serviciilor de pază pentru noul tronson de metrou Parc Bazilescu –
Lac Străuleşti.
Cheltuielile privind întreţinerea şi funcţionarea tehnicii de calcul cresc în anul 2016 faţă de valorile preliminate/realizate ale anului 2015, cu cca
56,57% (aproximativ 812,92 mii lei) avînd în vedere achiziţionarea serviciilor
informatice aferente Sistemului Informatic Integrat în valoare de 2.250 mii lei, precum şi
achiziţionarea licenţelor Oracle în valoare de 1.600 mii lei.
Cheltuielille cu pregătirea profesională - prevăzute în bugetul de
venituri şi cheltuieli pe anul 2015, în valoare de 332,24 mii lei sunt în concordanţă cu
planul de pregătire profesională la nivelul Metrorex pe anul 2016. Menţionăm că planul
de pregătire profesională pe anul 2016 a fost realizat conform prevederilor Legii nr.
53/2003 – Codul muncii cu modificările şi completările ulterioare şi a instrucţiilor
interne ale societăţii.
Cheltuielile privind comisioanele şi onorariile cresc în anul 2016 faţă de
valorile preliminate/realizate ale anului 2015 cu aproximativ 225,64 mii lei având în
vedere achiziţia serviciilor de auditare a situaţiilor financiare anuale pe anul 2015.
Cheltuielile de deplasare, detaşare, transfer cresc în anul 2016 faţă de valorile
preliminate/realizate ale anului 2015 cu aproximativ 766,30 mii lei având în vedere
decontarea cheltuielilor de deplasare în interesul societăţii.
Cheltuielile cu diurna cresc în anul 2016 faţă de valorile preliminate/realizate
ale anului 2015, cu cca 739,53 mii lei pe seama creşterii în principal a diurnei externe
ţinând seama de necesitatea participării societăţii Metrorex S.A. la diverse acţiuni şi
evenimente externe cum ar fi congresul Uniunii Internaţionale a Transportatorilor
Publici, uniune la care Metrorex este afiliată.
4. Cheltuielile cu personalul, în principal, cheltuielile cu salariile brute cresc în
anul 2016 faţă de valorile preliminate/realizate ale anului 2015, cu cca 15,25% având în
vedere necesitatea suplimentării numărului de personal şi a fondului de salarii aferent cu
cca 342 salariaţi începând cu trimestrul IV 2016, pentru asigurarea exploatării şi
întreţinerii noilor capacităţi de transport ce urmează a fi puse în funcţiune în trimestrul
IV 2016, dar şi ca urmare a reîntregirii cheltuielilor salariale având în vedere negocierea
contractului colectiv de muncă pe anul 2015, prin care cheltuielile lunare au crescut cu
cca 10 %.
Suplimentarea necesarului de personal ca urmare a extinderii activităţii se face în
conformitate cu prevederile art. 54, alin. (1) lit. c) din Legea nr. 339 / 2015 a bugetului
de stat pe anul 2016, numai pentru funcţiile operative (mecanici pe trenurile de metrou,
impiegaţi de mişcare, operatori de tracţiune, electromecanici şi montatori pentru