Page 1
CUPRINS
INTRODUCERE..............................................................................................................................2
CAPITOLUL I. REFLECȚII GENERALE PRIVIND SOCIETĂȚILE DE PERSOANE......5
1.1. Apariția și evoluția istorică a societăților comerciale de persoane....................................5
1.2. Noțiunea și trăsăturile specifice ale societăților de
persoane...........................................12
CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚILE SOCIETĂȚILOR DE PERSOANE....................16
2.1. Constituirea și funcționarea societății în nume colectiv..................................................16
2.2. Administrarea și relațiile în cadrul societății în nume colectiv........................................31
2.3. Particularitățile constituirii și administrării societății în comandită.................................35
2.4. Drepturile, obligațiile și răspunderea asociaților în cadrul societății în comandită..........41
CAPITOLUL III. ASPECTE COMPARATIVE PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL
SOCIETĂȚILOR DE PERSOANE...............................................................................................46
3.1. Noțiuni introductive privind societățile comerciale europene..........................................46
3.2. Reglementarea juridică societăților de persoane în unele statele de drept comercial de tip
latin....................................................................................................................................................48
3.3. Regimul juridic al societăților de persoane în țările de drept comercialde tip germanic..57
ÎNCHEIERE....................................................................................................................................61
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................66
1
Page 2
INTRODUCERE
Societăţile comerciale au permis extinderea pieţelor, cu toate consecinţele benefice asupra
civilizaţiei moderne. Societăţile comerciale au fost, şi sunt şi în prezent, cel mai adecvat instrument
juridic de drenare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca şi
pentrusatisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor
În ultimii ani activitatea comercială a sporit considerabil în complexitate şi în importanţă.
Nici un stat, oricît de bogat şi de înzestrat, nu poate neglija sfera relaţiilor economice şi a
raporturilor dintre comercianţi. Toate statele lumii, indiferent de mărimea lor şi de potenţialul
economic de care dispun au ceva de dat dar şi ceva de primit din circuitul de valori şi de cunoştinţe.
Profiturile dar şi riscurile însemnate ale activităţii comerciale reclamă prezenţa unor profesionişti
cu un înalt grad de pregătire teoretică şi practică. Agenţii economici din Republica Moldova au
devenit prezenţe din ce în ce mai active în sfera comerţului în ultimii ani, domeniu ce constituie
modalitatea specifică în care şi prin care se înfăptuieşte circulaţia bunurilor şi cunoştinţelor, atât pe
teritoriul statului nostru, cît şi de la o ţară la alta, atunci cînd este vorba de comerţul internaţional.
Desfăşurarea afacerilor are loc într-un cadru juridic strict reglementat prin normele dreptului
comercial consfinţite în Codul civil al Republicii Moldovaşi legi speciale. Cunoaşterea acestor
norme, precum şi a instituţiilor juridice în care ele se grupează, prezintă o deosebită importanţă atât
pentru jurişti, cît şi pentru participanţii la relaţiile de comerţ.
Societăţile comerciale sînt subiecţii principali care desfăşoară activităţi economice. Agenţii
economici sînt cei care realizează produse pentru consumatori, organizează circulaţia mărfurilor,
prestează diverse servicii populaţiei, statului şi altor agenţi economici, construiesc drumuri, edificii,
fabrici şi uzine, mobilizează resursele intelectuale şi pun în funcţie pieţele de capital, participă la
realizarea programelor de stat de o importanţă majoră, în cele din urmă, agenţii economici întreţin
statul plătind impozitele.
Sistemul legislativ actual promovează autonomia tuturor categoriilor de agenţi economici şi
garantează acestora dreptul de a-şi stabili politica de afaceri socotită optimă şi de a gestiona
patrimoniul din iniţiativa nemijlocită şi în funcţie de criterii proprii.
Societățile de persoane (societatea în nume colectiv și societatea în comandită) sunt actorii
dreptului comercial și ai vieții economice din Republicii Moldova. Luând în consideraţie
diversitatea termenilor existenţi în doctrina comercială, s-a subliniat că societățile de persoane sunt
societățile comerciale, compatibile cu formele companiilor asupra cărora se extind cerinţele
Dreptului European.
2
Page 3
Actualitatea cercetării e dictată de necesitatea stabilirii unei coordonări şi eficienţe maxime
de dezvoltare în Republica Moldova, a tuturor celor implicaţi în procesul antreprenorial, în condiţii
de protecţie, siguranţă, transparenţă şi previzibilitate, pentru asigurarea dezvoltării durabile a
economiei autohtone. Societățile de persoane ocupă un loc însemnat în sistemul economic actual al
Republicii Moldova. Acesta este dictată de necesitatea recunoaşterii de lege, fără excepţii,
personalitatea juridică ceea ce implică existenţa unui patrimoniu reprezentând o unitatea
economică, care se preocupă de punerea în valoare a mijloacelor materiale şi umane ale producţiei.
Societățile de persoane este și va rămîne unele din instituțiile de mare actualitate a dreptului civil și
a dreptului comercial. Tranziția la economia de piață și creșterea ponderii sectorului privat în
economia de piață reprezintă factorii care vor asigura, în permanență, actualitatea și interesul
pentru studierea problematiciii juridice legate de eceste societăți comerciale. Condiţia preliminară
de care depinde organizarea şi desfăşurarea activităţii comerciale într-un cadru firesc, rezidă în
generalizarea sistemului de piaţă liber, deoarece calitatea de subiect autonom de drept le-a oferit
societăților de persoane vocaţia de a deveni agenți economici influenși în relaţiile comerciale.
Scopul şi sarcinile cercetării constă în cercetarea sub toate aspectele a reglementărilor
privind constituirea, aspectele activităţii şi stabilirea particularităţilor societăților de persoane.
Prezenta lucrare îşi propune expunerea şi analizarea problematicii juridice referitoare la societățile
de persoane.
Pentru realizarea scopului propus s-au fixat următoarele obiective:
prezentarea accepțiunilor conceptelor de societate în nume colectiv și societate în
comandită; istoria apariţiei şi dinamica evoluţiei societăţilor de persoane;
determinarea cadrul juridic ale societăţilor de persoane în Republica Moldova;
evaluarea etapelor procesului de constituire ale societăţilor de persoane; analizării
condiţiilor generale de validitate ale contractului de societate și tratarea condiţiile de validitate
specifice acestui contract;
determinarea modalității de funcționare pentru fiecarea societate în parte;
caracteristica societăţilor de persoane în dreptul european.
Sursele de informare utilizate. La elaborarea acestei teze ne-am folosit de un vast material
bibliografic, constând atât în tratate, monografii, cursuri universitare şi articole de specialitate
apărute în ţara noastră, cât şi din lucrări cu caracter monografic, cursuri sau tratate străine. În ce
priveşte dreptul comparat, am avut în vedere, cu precădere, legislaţia, doctrina unor state ale
Uniunii Europene (Germania, Franța, Belgia, Italia, Ungaria). Am încercat să realizăm o privire
comparativă între reglementările din ţara noastră şi cele similare din legislaţia statelor UE,
3
Page 4
punctând totodată, şi principalele probleme care au constituit obiect de preocupare pentru doctrina
autohtonă. Autorul, bazîndu-se pe teoriile juridice clasice, apelînd la lucrările teoreticienilor
contemporani din Republica Moldova şi din străinătate, precum şi în baza documentelor strategice
ale organismelor economice internaţionale, a conturat conceptele sale teoretice în abordarea
societăților de persoane ca subiecte ale antreprenoriatului în economia Republicii Moldova.
Metodologia se bazează pe metodele adoptate în general şi anume: metoda formal-juridică,
analiza, sinteza, logica şi analiza comparată. Metodele general-ştiinţifice de abordare logică,
ipotetico-deductivă şi inducţia analitică şi de sistemă, precum şi metoda istorico-juridică au permis
evidenţierea principalelor tendinţe şi legităţi ale obiectului de studiu.
Baza normativă este constituită din actele normative în vigoare, atît din Republica Moldova,
cît şi de peste hotare, făcîndu-se astfel o analiză comparativă. La cercetarea instituţiei date au fost
studiate prevederile analogice ale Codul civil al Franţei, Codul comercial al Germaniei, precum şi
al legisalaţiei comerciale a Italiei, Austriei, Elveţiei, Germania, Belgiei, Spania. Din legislaţia
autohtonă au fost utilizate ca sursă normativă principală - Codului civil al Republicii Moldova și
alte acte normative în vigoare.
Volumul şi structura. Lucrarea este divizată în trei capitole, introducere şi încheiere.
Capitolul I – Refelecții generale privind societățile de persoane - prezentarea principalelor
momente ale evoluţiei istorice a reglementării societăților de persoane, precum și definirea
conceptul de societate în nume colectiv, societate în comandită şi analiza principalelor trăsături
care individualizează fiecare formă de societate comercială.
Capitolul II ––Particularitățile societăților de persoane - analiză etapele fondării societăților de
persoane, precum și evedențierea organele de conducere și de control a de persoane.
Capitolul III – Aspecte comparative privind privind regimul juridic al societăților de persoane -
caracterizează specificul societăților de persoane în statele Europei de drept commercial de tip latin
și germanic.
În încheiere sunt prezentate principalele concluzii şi propuneri referitor la tema abordată.
4
Page 5
CAPITOLUL I. REFLECȚII GENERALE PRIVIND SOCIETĂȚILE DE PERSOANE
1.1. Apariția și evoluția istorică a societăților comerciale de persoane
Societatea comercială, ca şi toate celelalte instituţii ale dreptului, îşi datorează apariţia unor
cauze economice şi sociale [2.3,p.6].
Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice şi sociale au crescut,
oamenii şi-au dat tot mai mult seama că energiile individuale, oricât de mari ar fi fost ele, nu mai
erau îndestulătoare pentru satisfacerea acestor nevoi [2.8,p.163]. O acţiune individuală, indiferent
de mărimea resurselor de muncă şi financiare ale întreprinzătorului, nu mai putea face faţă
realizării unor activităţi economice de amploare. În aceste condiţii s-a născut ideea cooperării între
mai mulţi întreprinzători, care să realizeze împreună astfel de activităţi. Această idee şi-a găsit
expresia, pe planul dreptului, în conceptul de societate comercială, care implică asocierea a două
sau a mai multor persoane, cu punerea în comun a unor resurse, în vederea desfăşurării unei
activităţi economice şi împărţirii beneficiilor rezultate.
Pentru a-şi îndeplini rolul său economic, societatea comercială a fost concepută ca un
organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică.
Studierea istoricului dreptului societăţilor comerciale poate ajuta la rezolvarea problemelor
specifice ultimelor decenii, principalele instituţii ale dreptului afacerilor fiind de dată recentă şi în
continuă evoluţie.
Societăţile comerciale sunt o creaţie a comerţului şi ele nu s-au putut dezvolta decât după ce
comerţul însuşi nu a ieşit din primele etape ale dezvoltării sale.
Primele norme juridice care au reglementat - ce-i drept, într-o formă rudimentară, dar
adecvată modului de producţie sclavagist - instituţia juridică a societăţilor au fost înscrise în Codul
lui Hammurabi, rege al Babilonului, care a domnit între anii 1772-1750 î.e.n. Şapte din cele treizeci
şi patru de articole ale Codului sunt rezervate contractelor. Deşi numărul redus de articole vorbeşte
de la sine despre caracterul sumar şi rudimentar al reglementării, totuşi, meritul acestui Cod este
acela de a consfinţi în plan legislativ posibilitatea de asociere în scopul obţinerii unor foloase patri -
moniale, însăşi existenţa unei asemenea posibilităţi, dovedeşte un anumit nivel de dezvoltare a
comerţului încă din acea vreme; dealtfel, Codul reglementează unele activităţi tipic comerciale,
precum activitatea negustorilor şi a auxiliarilor lor (art. 101-107), camătă (art. 66-100) etc. [2.21,
p.34].
Cea mai dezvoltată reglementare din antichitate a contractului de societate o întâlnim în
dreptul roman[2.26,p.93]. Societas din dreptul roman nu avea o identitate proprie, distinctă de a a
asociaţilor; cu alte cuvinte, nu se bucura de personalitate juridică, ci prezenta doar „o legătură de
5
Page 6
drepturi şi de obligaţii între asociaţi, ncţionate prin actio pro socio[2.26,p.93]. Raporturile între
socii au un caracter personal, şi deci se sting prin moartea unuia din ei. Moştenitorul asociatului
poate succede în drepturile şi obligaţiile rezultate din calitatea de asociat ce a avut-o defunctul; dar
el nu are calitatea de asociat. Societatea putea îmbrăca una din următoarele forme:
a) Societas omnium bonorum, adică societatea tuturor bunurilor prezente şi viitoare. Originea
acestei societăţi provine din indiviziunea famială numită consortium, ce lua naştere între urmaşii
aceluiaşi cap de familie pater familias) după decesul acestuia, „pentru a continua unitatea
economică a patrimoniului moştenit” . Mai târziu, această indiviziune putea ua naştere şi între
persoane care nu erau legate prin legături de rudenie;
b) Societas unius rei, adică societatea în care se punea în comun un singur bun „pentru ca din
exploatarea lui să se tragă un profit comun;
c) Societas quaestus, adică societatea în care asociaţii conveneau să pună în comun toate
câştigurile lor obţinute din acte cu titlu oneros. Erau deci exceptate bunurile dobândite cu titlu
gratuit (donaţii, legate);
d) Societas alicuius negoliationis, adică societatea care lua naştere prin asocierea
comercianţilor în vederea efectuării unor anumite categorii de afaceri, precum comerţul cu diferite
mărfuri, comerţul cu sclavi etc.
La romani, contractul de societate avea un caracter consensual, fiind mijlocul juridic prin
intermediul căruia două sau mai multe persoane se obligau să pună „ceva” în comun în scopul
obţinerii de profit[2.27,p.53]. Societatea putea fi constituită în vederea girării tuturor afacerilor
asociaţilor sau doar în vederea desfăşurării unei activităţi determinate. Astfel, jurisconsultul roman
Gaius preciza în „Instituţiunile” sale că „încheiem de obicei un contract de societate (societas) fie
în vederea tuturor afacerilor, fie numai în vederea uneia singure, cum ar fi, de pildă, aceea pentru
cumpărare sau vânzare de sclavi” [2.26,p.95]. Aporturile asociaţilor puteau consta în sume de bani,
bunuri (mobile sau imobile) sau prestaţii în muncă. A fost viu disputată „chestiunea dacă o
societate poate fi făcută în aşa fel încât unul să obţină din câştig o cotă mai mare, iar din pagubă o
cotă mai mică. Q. Mucius a socotit că aceasta ar fi contra naturii societăţii şi că de aceea de aşa
ceva nu trebuie ţinut seama (et ob id esse ratum non habendum) [2.27,p.54]. Servius însă, a cărui
opinie a prevalat dealtfel, a socotit că poate fi constituită şi o atare societate, întrucât el admitea
societatea în care unul să nu ia parte chiar cu nimic la pagubă, dar să participe la câştig; aceasta
însă numai când s-ar vedea că munca lui ar fi atât de preţioasă, încât echitabil ar fi ca el să fie
admis în societate cu această învoială. A rămas, în adevăr, constant ca o societate să aducă bani, iar
altul să nu aducă, şi totuşi câştigul să fie comun între ei; evident de multe ori iscusinţa unuia ţinea
6
Page 7
loc de bani” [2.27,p.56]. Cu toate acestea, se ite în mod constant că ori de câte ori în contractul de
societate nu s-a văzut în mod expres modul de participare a asociaţilor la câştig şi la rdere, atât
câştigul, cât şi paguba vor fi suportate în mod egal, iar în sura în care cotele au fost specificate
numai cu privire la unul din cele două elemente, de exemplu numai asupra câştigului, iar celălalt
element a fost omis, atunci, pentru ceea ce s-a omis, cotele vor fi considerate în aceleaşi proporţii.
Pentru a-şi produce efectele, contractul de societate trebuia să întrunească în mod cumulativ
următoarele elemente[2.26,p.98]:
a) aportul social din partea fiecăruia dintre asociaţi. Acesta este una din condiţiile fundamentale
pentru existenţa contractului de societate şi se materializează în transmiterea dreptului de
proprietate sau a dreptului de folosinţă asupra unuia sau mai multor bunuri, sau, după caz, în
serviciile sau munca prestată de asociaţi;
b) interesul comun, care priveşte participarea asociaţilor la beneficii şi la pagubă, după modul
convenit în contractul de societate, iar, în lipsa unei asemenea stipulaţii, în cote egale
(communicatio lucri etdamni). Convenţia prin care s-ar stabili ca o parte să culeagă în exclusivitate
câştigul, iar cealaltă să suporte în întregime paguba era lipsită de orice efect, fiind considerată
leonină (societas leonina);
c) affectio societatis sau animus contrahendae societatis, care exprimă voinţa neechivocă a
asociaţilor de a forma o societate. Prin acest element societatea se distinge de starea de indiviziune
(communio);
d) scopul urmărit prin încheierea contractului de societate trebuie să fie licit, adică să nu
contravină ordinii publice romane.
În timpul societăţii, fiecare asociat era ţinut să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin
contractul de societate. Dacă în dreptul clasic, diligenta depusă în acest scop era apreciată mai
sever (in abstracto), luându-se ca reper (element de referinţă) diligenta gospodarului ideal (bonus
pater familias), treptat, spre sfârşitul imperiului, răspunderea asociatului a fost privită mai
indulgent (in concrete), adică prin raportare la propria persoană şi propriile posibilităţi ale acestuia.
Cu alte cuvinte, se cerea ca în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de societate,
asociatul să depună aceeaşi diligentă ca şi în administrarea propriilor sale afaceri. În cazul în care
unul dintre asociaţi nu-şi îndeplinea obligaţiile asumate - mai ales cea privind vărsarea aportului -
sau provoca daune societăţii, putea fi urmărit de ceilalţi asociaţi, care introduceau împotriva sa
„acţiunea asociatului” (actio pro socio). Această acţiune reprezintă mijlocul juridic care se năştea
din contractul de societate şi cu ajutorul căruia asociaţii îşi urmăreau drepturile şi obligaţiile lor
reciproce.
7
Page 8
Contractul de societate înceta datorită următoarelor cauze: moartea unuia dintre asociaţi;
societatea nu putea continua cu moştenitorii asociatului decedat, deoarece contractul de societate s-
a încheiat în consideraţia unei anumite persoane (intuitu personae); pierderea capacităţii juridice a
unuia dintre asociaţi (capitis deminutio). Capitis deminutio putea conduce la încetarea contractului
de societate când era maxima sau media[2.27,p.57]; căderea în faliment a unuia dintre asociaţi
(egestate); atingerea scopului în vederea realizării căruia a fost încheiat (ex rebus); prin împlinirea
termenului, dacă în contractul de societate s-a prevăzut un termen; prin voinţa unuia sau a tuturor
asociaţilor; în primul caz, se cerea ca retragerea să nu aibă un caracter intempestiv sau fraudulos.
Prima formă de societate comercială a fost societatea în nume colectiv care deriva din
societatea civilă şi nu avea personalitate juridică.
Societatea în nume colectiv este cea mai veche, mai simplă, mai cunoscută şi mai personală
formă de societate comercială, într-o formă embrionară, se găseşte în societatea civilă romană, apoi
în evul mediu, în societăţile lombarde, sub denumirea compagnia: ea era formată din membrii unei
familii. Din dreptul feudal a fost preluată, prin Ordonanţa lui Colbert (1673), care o reglementează
sub numele - societate generală. Ulterior, este consacrată în Codul comercial francez (1807) care o
denumeşte societate în nume colectiv şi de legislaţia celorlalte state europene[2.35,p.56].
Extinderea şi diversificarea fără precedent a comerţului, apariţia unor puternice asociaţii de
negustori în unele oraşe ca Veneţia, Florenţa, Genova etc., nevoia unor plasamente rapide şi sigure
de capitaluri, au condus la apariţia primelor reglementări privind societăţile comerciale şi
activitatea acestora. Alături de societatea în nume colectiv, cunoscută deja, apare o nouă formă de
societate comercială - societate în comandită, caracterizată prin regimul juridic diferit al asociaţilor
săi. Prin intermediul unei asemenea societăţi, deţinătorii de fonduri băneşti cu caracter neproductiv
aveau posibilitatea de a le investi în diferite afaceri comerciale rentabile, fără să se implice în mod
direct şi fără să piardă controlul asupra sumelor de bani investite. Cu alte cuvinte, împrumutătorii
de bani se asociau cu un comerciant, aducând ca aport sumele de bani, urmând ca acestea să fie
folosite de asociatul-comerciant în derularea afacerilor convenite de comun acord, iar profitul astfel
obţinut să se împartă. în felul acesta, împrumutătorii de bani au devenit asociaţi comanditari, iar
comercianţii - debitori ai sumelor împrumutate, aosciaţi comanditaţi. Primii răspundeau doar în
limita aportului lor (a sumelor „împrumutate”), iar ceidin urmă gestionau afacerile comune şi
răspundeau nelimitat pentru datorii; dacă, calitatea de comanditat o aveau mai multe persoane,
răspunderea lor era şi solidară. Cei care încredinţau sume de bani spre utilizare în afaceri
comerciale altora au fost denumiţi comanditari, iar aceia care, primind acele sume, se angajau să le
utilizeze pentru derularea unor afaceri comerciale au fost numiţi comanditaţi. Comanditarii
8
Page 9
încredinţau comanditaţilor sumele de bani necesare derulării anumitor afaceri comerciale şi îşi
asumau riscurile pierderii acelor sume pe baza încrederii pe care ei o aveau faţă de aceştia din
urmă. Aşadar, încrederea comanditarilor în corectitudinea comanditaţilor a fost ideea forţă care a
fundamentat şi, totodată care a dominat dintotdeauna societatea în comandită.
Trebuie subliniat că prin înfiinţarea societăţilor în comandită se urmărea eludarea prohibiţiei
împrumutului cu dobândă. Într-adevăr, anumite categorii sociale, precum nobilii, militarii, clericii,
nu puteau acorda împrumuturi cu dobândă comercianţilor, datorită interdicţiei impuse de normele
canonice. Pentru a eluda această interdicţie, se folosea contractul de commenda, în temeiul căruia
deţinătorii de mari capitaluri financiare (nobili, clerici, militari) încredinţau unuia sau mai multor
comercianţi o sumă de bani sau o cantitate de mărfuri în scopul efectuării comerţului, urmând ca
profitul astfel obţinut să se împartă între acestea. Prin utilizarea acestui procedeu, împrumutătorul
de fonduri pierdea această calitate, devenind asociat al comerciantului, iar partea de profit ce-i
revenea lua locul dobânzii. în acest fel interdicţia rămânea fără obiect [2.40,p.67].
În Evul Mediu apare un drept al târgurilor cu norme aplicabile numai comercianţilor – lex
mercatoria, consideraţi membri ai corporaţiei. Dreptul târgurilor sau corporaţiilor a prezentat
câteva caractere speciale : a) era un drept autonom faţă de dreptul privat; b) se întemeia pe cutume
fixate în consuetudinile sau constitium usus ale marilor târguri medievale italiene, franceze,
germane, spaniole, dunărene şi altele, fiind, deci, un drept cutumiar cu reguli necesare şi
obligatorii; c) acest drept era uniform şi internaţional, fiind recunoscut ca atare în tratate, ceea ce a
făcut posibilă aplicarea sa faţă de toţi comercianţii; d) dreptul târgurilor avea caracterul unui drept
profesional derogatoriu de la dreptul comun, datorită trăsăturilor sale esenţiale (celeritatea
operaţiunilor, buna-credinţă, securitatea în executare)[2.27,p.58]. Acest sistem de drept a creat
societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, şi a pus bazele societăţii pe acţiuni,
toate formele societare enunţate purtând denumirea de companii. Normele instituite de sistemul
corporaţiilor au fost preluate de primele legiferări. Normele de drept corporativ aplicabile pe
teritoriul unui oraş au fost schimbate, ulterior, cu normele scrise ale organizaţiei de stat, iar treptat,
întregul drept consuetudinar este înlocuit de dreptul scris, emis de autoritatea statală. Locul
statutelor şi culegerilor de cutume este luat de ordonanţe şi edicte regale.
Cea dintâi reglementare a unei societăţi comerciale aparţine Franţei. Astfel, prin Marea
Ordonanţă Terestră din 1673 este legiferată societatea în comandită, ordonanţa prevăzând, sub
normă imperativă, necesitatea publicării unui extras a actului de societate şi numele comanditarilor,
dacă aceştia erau comercianţi (art. 2-6). Nu s-a prevăzut însă cerinţa unui nume propriu pentru
societate. Cu toate acestea, aşa cum s-a arătat în doctrină, prin această ordonanţă „dreptul cucerise
9
Page 10
principiul personalităţii juridice şi acela al limitării răspunderii asociaţilor” [2.27,p.62]. Astfel, o
formă de societate cunoscută sub numele de societe generale este consacrată sub denumirea de
societate în nume colectiv. Societatea are personalitate juridică, iar asociaţii au o răspundere
nelimitată şi solidară pentru toate obligaţiile societăţii. Apoi, pe baza contractului de command se
reglementează societatea în comandită. Această societate cuprinde două categorii de asociaţi:
comanditaţii, care au o răspundere nelimitată şi solidară, şi comanditarii, care răspund numai în
limita contribuţiilor lor.
Pe de altă parte, găsim asociaţi cu o răspundere nelimitată, ca şi cei din societatea în nume
colectiv, de unde şi concepţia că societatea în comandită este o varietate a societăţii în nume
colectiv; pe de altă parte, asociaţii au răspundere limitată, numai în măsura capitalului lor, ca la
societatea pe acţiuni. Societatea în comandită este, de fapt, o societate în nume colectiv, cu o
răspundere nelimitată, căreia i s-a suprapus o nouă categorie de membri, cu răspundere limitată.
Această diferenţă de responsabilitate a impus şi stabilirea unei ierarhii, în ceea ce priveşte gestiunea
societăţii. Comanditaţii care aveau cea mai mare răspundere personală, aveau şi conducerea
efectivă a societăţii. Comanditarii, a căror răspundere era redusă la o garanţie reală, nu puteau
depăşi limita controlului necesar obţinerii beneficiilor cuvenite. Sistemul de organizare şi
funcţionare a societăţii în comandită permitea micilor capitalişti să-şi plaseze economiile la
întreprinderile industriale şi comerciale, iar micilor industriaşi le oferă posibilitatea de a-şi pune în
aplicare planul lor de întreprindere.
Pe teritoriul actualei Republici Moldova au existat reglementări juridice ale relaţiilor
economice. Pînă la Unirea din 1918 se aplicau actele normative ale Rusiei ţariste. După 1
decembrie 1918 Codul comercial roman din 1887 a fost extins şi pe teritoriul Basarabiei prin
Decretul-lege nr. 173 1 din 4 mai 1919, care a funcţionat pînă în 1944. Art. 77 din Codul comercial
reglementa formele de societăţi comerciale cunoscute la acea vreme: societatea în nume colectiv
„ale cărei obligaţiuni sociale sunt garantate prin responsabilitatea nemărginită şi solidară a tuturor
asociaţilor” (art. 77, pet. 1); societatea în comandită (care putea fi şi pe acţiuni), „ale cărei
obligaţiuni sociale sunt garantate prin responsabilitatea nemărginită şi solidară a unui sau mai
multor asociaţi comanditaţi şi prin responsabilitatea unui sau mai multor asociaţi comanditari,
mărginită la o sumă determinate” (art. 77, pet. 1); societatea anonimă „în care obligaţiunile sociale
sunt mărginit garantate numai până la concurenţa unui capital determinat şi de care fiecare asociat
nu răspunde decât numai cu sumele ce s-a obligat a pune în societate sau cu valoarea acţiunilor sale
(art. 77 pet. 3).
10
Page 11
Toate formele de societăţi comerciale enumerate mai sus se bucurau de personalitate juridică,
aşa cum rezultă în mod expres din art. 78 alin. final Codul comercial roman. Indiferent de forma pe
care o îmbrăcau, societăţile comerciale aveau ca numitor comun actul lor constitutiv - contractul de
societate.
După cel de-al doilea război mondial în republică, ca şi în toate ţările cu regim comunist, a
funcţionat economia planificată.
În epoca contemporană sunt întâlnite mai multe tipuri de societate, care însă, în funcţie de
atractivitatea de care se bucură în rândul agenţilor economici, prezintă grade diferite de proliferare.
Aceste fluctuaţii în ceea ce priveşte frecvenţa îşi au explicaţii de ordin economic, întemeiate pe
gradul de funcţionalitate a diferitelor tipuri de societăţi. De exemplu, societăţile cu răspundere
limitată au luat locul societăţilor în nume colectiv deoarece acestea din urmă îi expuneau pe
asociaţi la riscuri prea mari, obligându-i să răspundă solidar şi nelimitat faţă de creditori, iar
societatea pe acţiuni a proliferat în dauna societăţii în comandită pe acţiuni fiindcă, spre deosebire
de aceasta, a generalizat restrângerea răspunderii asociaţilor la valoarea acţiunilor pe care le deţin,
iar, pe de altă parte, a facilitat colectarea de capitaluri mari.
În ce priveşte reglementarea societăţilor comerciale, în ţara noastră aceasta este legată, în
mod indubitabil, de însăşi constituirea acestui stat ca unul de drept, bazat pe economia de piaţă.
Constituţia Republicii Moldova în art. 9 stipulează că piaţa, libera iniţiativă economică şi
concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei. În art. 126 Constituţia prevede că economia
ţării este una de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică,
antrenate în concurenţă liberă. Realizarea acestor obiective ar fi fost posibilă numai după repunerea
proprietăţii private în drepturile fireşti, realizată prin Legea nr. 459/1991(actualmente abrogată). În
același context, Regulamentul societăţilor economice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 500
din 10.09.1991(actualmente abrogat), permitea fondarea societăţilor comerciale: societăţile în
nume colectiv, societăţile în comandită, societăţile cu răspundere limitată, doar că regulamentul le
numea societăţi economice. Baza juridică a societăţilor comerciale a fost pusă de Legea nr.
845/1992, care a definit activitatea de întreprinzător, a stabilit subiectele care au dreptul să practice
această activitate, regulile generale de constituire înregistrare, reorganizare şi lichidare a acestora.
Societăţile comerciale capătă o reglementare nouă în Codul civil al Republicii Moldova
adoptat la 6 iunie 2002. Acesta reglementează patru forme de societăţi comerciale: societatea în
nume colectiv, societatea în comandită, societatea cu răspundere limitată şi societatea pe acţiuni.
1.2. Noțiunea și trăsăturile specifice ale societăților de persoane
11
Page 12
A. Societatea în nume colectiv- tip preponderent de societate comercială
Societatea în nume colectiv este o formă de societate este potrivită pentru realizarea unor
afaceri mici, în care asociaţii realizează activităţi şi îşi asumă toate riscurile. Datorită structurii sale,
societatea în nume colectiv este considerată forma tipică a societăţilor de persoane.
Societatea în nume colectiv se caracterizează prin întrunirea a două elemente: (a) asociaţii îşi
exercită activitatea de întreprinzător sub o firmă (denumire) colectivă şi în numele societăţii şi (b)
răspund în mod solidar şi nemărginit pentru obligaţiile sociale. Astfel, dintre toate societăţile
comerciale reglementate de legislaţia în vigoare, în societatea în nume colectiv responsabilitatea
asociaţilor este cea mai gravă din câte se pot imagina, aceasta fiind în acelaşi timp nelimitată şi
solidară. De asemenea, retragerea asociatului din societatea în nume colectiv este grevată de
îndeplinirea anumitor condiţii, iar în caz de retragere răspunderea acestuia pentru obligaţiile sociale
născute anterior respectivului moment subzistă pe o perioadă destul de lungă[2.21,p.226].
Datorită acestor elemente, societatea în nume colectiv se înfăţişează ca fiind cea mai personală; în
cazul ei, elementul intuitu personae şi importanţa lui pentru constituirea şi funcţionarea societăţii
este ridicat la paroxism. Din acest motiv, de cele mai multe ori, societatea în nume colectiv se
înfăţişează ca o societate familială, constituită între membrii aceleiaşi familii (părinţi şi copii, sau
fraţi şi surori ori rude de grad mai îndepărtat), iar alteori ea este uzuală în cadrul unei anumite pro-
fesiuni (caz în care se constituie cu participarea unor membri ai aceluiaşi corp profesional).
Desigur, nimic nu se opune ca o societate în nume colectiv să fie înfiinţată de persoane fizice între
care nu există nici legături de rudenie şi nici activităţi profesionale, ci există doar relaţii de
prietenie ori de consideraţie reciprocă[2.21,p.226].
Societatea în nume colectiv este reglementată, sub diferite denumiri, în majoritatea statelor
lumii: „société en nom collectif” (Belgia, Franţa, Luxemburg), „полноe товариществo”
(Federaţia Rusă), „società in nome collettivo” (Italia), „sociedade em nome colectivo” (Portugalia),
„Sociedad Colectiva” (Spania), „offene handelsgesellschaft” (Germania, Austria),
„Kollectivgesellschaft” sau „société en nom collectif” (Elveţia), „interessentskaber” (Danemarca),
„Avoin yhtiö” (Finlanda). Menţionăm şi faptul că există state care nu reglementează un asemenea
tip de societate, şi anume: Olanda, Grecia, Norvegia, Suedia, Liechtenstein [2.20,p.100].
Codul civil al Republicii Moldova, art. 121, defineşte societatea în nume colectiv drept
societate comercială ai cărei membri practică, în conformitate cu actul de constituire,
activitatea de întreprinzător în numele societăţii şi răspund solidar şi nelimitat pentru
obligaţiile acesteia.
12
Page 13
Pe baza definiţiei generale a societăţii comerciale şi a dispoziţiilor legale menţionate,
societatea în nume colectiv se poate defini ca o societate constituite prin asocierea, pe baza deplinei
încrederi, a două sau mai multor persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o
activitate comercială, în scopul împărţirii profitului rezultat şi în care asociaţii răspund nelimitat şi
solidai pentru obligaţiile societăţii[2.10,p.342].
Din definiţia dată rezultă caracterele acestei societăţi:
a) asocierea se bazează pe încrederea deplină a asociaţilor. În societatea în nume colectiv,
asocierea are un caracter intuitu personae. Acest caracter determină unele particularităţi ale
funcţionării societăţii. Numărul asociaţilor nu poate fi mai mic de 2 şi mai mare de 20 de persoane
fizice şi juridice. Această societate nu se poate constitui cu asociat unic.
b) capitalul social este divizat în părţi de interes, care nu sunt reprezentate prin titluri.
Părţile de interes sunt, în principiu, netransmisibile;
c) obligaţiile societăţii sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi
solidară a tuturor asociaţilor, orice clauză care ar înlătura sau limita această răspundere este
nulă. Aceasta reprezintă o derogare de la regula generală, înscrisă în art.68 alin.2 din Codul civilal
Republicii Moldova, conform căreia fondatorii (membrii) persoanei juridice nu răspund pentru
obligaţiile persoanei juridice. Astfel, societatea în nume colectiv reprezintă pentru creditorii sociali
cea mai avantajoasă formă de societatea comercială, deoarece în caz de neexecutare a obligaţiilor
societăţii ei pot fi despăgubiţi atât din bunurile societăţii, cât şi din bunurile personale ale
asociaţilor.
Societatea îşi exercită comerţul în nume colectiv, adică sub firma socială care se compune
din numele tuturor asociaţilor sau numai a unui asociat, cu adăugarea menţiunii „Societate în nume
colectiv”, scrisă în întregime. Fiecare dintre asociaţi poate să exercite activităţi economice în
numele societăţii. Teoretic, societatea în nume colectiv se poate constitui atât prin asocierea de
persoane fizice, cât şi prin asocierea de persoane juridice. Practic, asocierea se face numai între
persoane fizice, pentru persoanele juridice existând forme mai evoluate şi mai complexe.
B. Societatea în comandită – societatea de persoane
Reglementarea în dreptul modern a societăţii în comandită a fost aspru criticată în doctrină,
apreciindu-se că această formă de societate a devenit total desuetă, iar în practică aceasta nu se mai
bucură de interesul întreprinzătorilor care preferă alte forme de societate, mai practice şi mai
operaţionale [2.25,p.45]. Astfel, în doctrina franceză s-a arătat că comanditaţii din societatea în
comandită sunt de fapt administratori ai societăţii care nu ar trebui să răspundă nelimitat şi solidar
pentru obligaţiile societăţii, cu atât mai mult cu cât în dreptul modern accentul este pus pe
13
Page 14
garanţiile materiale oferite de mărimea capitalului şi a activelor sociale şi mai puţin pe garanţiile
personale oferite de unii asociaţi [2.4,p.56]. Aceasta este şi explicaţia tendinţei din unile legislaţii
moderne de a elimina din câmpul relaţiilor comerciale acest gen de societate care era actuală în
evul mediu dar a devenit anacronică în prezent. Societatea în comandită nu este reglementată în
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Norvegia, Suedia, Grecia, Liechtenstein
[2.37,p.36]. Cu toate acestea, societatea în comandită continuă să fie reglementată, sub diferite
denumiri, de majoritatea legislaţiilor europene: „société en commandite simple” (Belgia, Franţa,
Luxemburg), „товарищество на вере” sau „коммандитнoe товарищество” (Federaţia Rusă),
„società in accomandita semplice” (Italia), „sociedade em comandita simples” (Portugalia),
„sociedad comanditaria” (Spania), „commanditaire vennootschap” (Olanda),
„kommanditgesellschaft - KG” (Germania, Austria), „kommanditgesellschaft” sau „société en
commandite” (Elveţia), „kommanditselskaber - KS” (Danemarca), „kommandiittyhtiö” (Finlanda).
Potrivit art. 136 al Codului civil al Republicii Moldova, societatea în comandită este
societatea comercială în care, de rând cu membrii care practică în numele societăţii activitate de
întreprinzător şi poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acesteia (comanditaţi),
există unul sau mai mulţi membri-finanţatori (comanditari) care nu participă la activitatea de
întreprinzător a societăţii şi suportă, în limita aportului depus, riscul pierderilor ce rezultă din
activitatea acesteia.
În doctrina se definește [2.10,p.343], societatea în comandită ca o societate constituită
prin asociere, pe baza deplinei încrederi, a două sau mai multor persoane, care pun în comun
anumite bunuri, pentru a desfăşura o activitate comercială, în scopul împărţirii beneficiilor,
şi care răspund pentru obligaţiile sociale, după caz, nelimitat şi solidar (asociaţii
comanditaţi), sau în limita aportului lor (asociaţii comanditari).
Din definiţia legală rezultă următoarele caractere ale societăţii în comandită:
societatea în comandită, ca şi societatea în nume colectiv, este constituită în scopul
desfăşurării activităţilor de antreprenoriat şi are personalitate juridică distinctă de cea a asociaţilor;
societatea în comandită simplă este compusă din două categorii de asociaţi, a căror
răspundere pentru obligaţiile sociale este diferită: comanditaţii cu răspundere nelimitată şi solidară,
întocmai cu asociaţii ic societăţile în nume colectiv supuşi aceloraşi reguli; au o răspundere
personală; ei sunt comercianţi, aporturile lor sunt în numerar, în natură şi în industrie; comanditarii
cu răspundere limitată doar în limita aportului lor, care au o răspundere reală, aporturile lor sunt în
numerar şi în natură[2.12,p.261].
14
Page 15
societatea se înfiinţează în considerarea calităţilor personale ale participanţilor şi se bazează
pe încrederea deplină a asociaţilor comanditaţi şi comanditari; societatea în comandită este o
societate intuitu personae.
capitalul social este divizat în părţi de interes, care nu sunt reprezentate prin titluri
negociabile.
firma societăţii în comandită trebuie să includă numele sau denumirea comanditaţilor şi
sintagma în limba română „societate în comandită” sau abrevierea „S.C.”. Dacă nu sunt incluse
numele sau denumirea tuturor comanditaţilor, în denumirea societăţii trebuie să se includă numele
sau denumirea a cel puţin unuia dintre comanditaţi şi sintagma „şi compania” sau abrevierea „şi
Co”. Dacă în denumirea societăţii este inclus numele sau denumirea comanditarului, acesta poartă
răspundere solidară nelimitată împreună cu comanditaţii. Codul civil al Republicii Moldova
prevede că dispoziţiile cu privire la societatea în nume colectiv sunt aplicabile societăţii în
comandită în măsura în care codul nu conţine norme exprese cu privire la societatea în comandită.
societatea în comandită are o naţionalitate, care poate fi deosebită de a asociaţilor care o
compun[2.40,p.193].
15
Page 16
CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚILE SOCIETĂȚILOR DE PERSOANE
2.1. Constituirea și funcționarea societății în nume colectiv
Constituirea societăţii în nume colectiv este reglementată, în principal, de dispoziţiile art.106-
115 din Codul civil al Republicii Moldova, ce constituie dreptul comun în materia constituirii
societăţilor comerciale, dispoziţii care se completează cu normele speciale cuprinse în art.121 din
Codul civil al Republicii Moldova.
Asociații. Potrivit art. 121, alin. (2) Codul civil al Republicii Moldova, numărul asociaţilor
nu poate fi mai mic de 2 şi nici mai mare de 20 de persoane fizice sau juridice. O persoană fizică
sau juridică poate fi asociat numai al unei societăţi în nume colectiv.
Codul civil al Republicii Moldova nu conţine nici o prevedere expresă referitor la faptul dacă
o societate în nume colectiv poate fi sau nu cofondator (membru asociat) al unei alte societăţi în
nume colectiv sau comanditat într-o societate în comandită. Pornind de la răspunderea pe care o
poartă asociaţii societăţii în nume colectiv şi comanditaţii societăţii în comandită, considerăm că
societatea în nume colectiv, ca subiect de drept, nu are aceste prerogative. Ea poate avea doar
calitatea de membru-comanditar într-o societate în comandită, fondator al unei societăţi cu
răspundere limitată şi al unei societăţi pe acţiuni.
În doctrină s-au purtat discuţii în legătură cu posibilitatea dobândirii calităţii de asociat la o
societatea în nume colectiv a societăţilor cu răspundere limitată şi pe acţiuni, avându-se în vedere
aparenta incompatibilitate între răspunderea limitată pentru obligaţiile sociale a acestor societăţi şi
a asociaţilor lor şi răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor societăţii în nume colectiv. În
acest context s-a arătat că participarea unei societăţi cu răspundere limitată sau pe acţiuni la
înfiinţarea unei societăţi în nume colectiv nu are nici o legătură cu extinderea răspunderii propriilor
asociaţi pentru datoriile sale [2.12, p.228]. Oricare dintre societăţile menţionate este subiect de
drept distinct de societatea la care dobândeşte calitatea de asociat, iar responsabilitatea pe care şi-o
asumă în această calitate este propria sa responsabilitate şi nu a asociaţilor. Vom fi astfel în prezenţa
a două responsabilităţi diferite ce se situează şi se analizează în două planuri diferite, şi anume:
responsabilitatea societăţii asociat faţă de creditorii societăţii la care participă şi responsabilitatea
propriilor săi asociaţi faţă de propriii creditori sociali, întinderea celei dintâi responsabilităţi este
concordantă cu forma juridică a societăţii înfiinţate, iar întinderea celei de-a doua responsabilităţi
corespunde formei juridice a societăţii participante. În cazul în care societatea înfiinţată este o
societate în nume colectiv, iar societatea participantă este o societate cu răspundere limitată sau o
societate pe acţiuni, aceasta (adică societatea participantă) va trebui să contribuie, aidoma oricărui
alt asociat al unei societăţi în nume colectiv, după epuizarea subscripţiei sale de capital cu întregul
16
Page 17
său patrimoniu la acoperirea datoriilor sociale faţă de creditorii ultimei societăţi (adică a societăţii
în nume colectiv) [2.12, p.229].
Capitalul social. Actul constitutiv (contractul de societate) trebuie să indice cuantumul şi
conţinutul capitalului social al societăţii în nume colectiv şi modul depunerii aporturilor. Este de
remarcat că legea nu stabileşte un plafon minim al capitalului social, ceea ce înseamnă că asociaţii
sunt liberi să determine mărimea acestuia, în funcţie de nevoile pe care le reclamă realizarea
obiectului societăţii.
Totodată, actul constitutiv trebuie să prevadă mărimea şi modalitatea de modificare a
contribuţiei fiecărui participant la capitalul social, precum şi răspunderea membrilor pentru
încălcarea obligaţiilor de depunere a aporturilor.
Potrivit legii, la baza constituirii societăţii în nume colectiv se află contractul de constituire
(de societate), semnat de toţi asociaţii (membrii) societăţii [1.2,art.62 alin.1 şi 108 alin.4]. Deşi
legea nu cere fondatorilor şi redactarea unui statut (ca, de exemplu, în cazul societăţilor pe acţiuni),
nimic nu-i împiedică pe aceştia să redacteze şi un asemenea act. Această concluzie se impune
având în vedere principiul libertăţii convenţiilor în conformitate cu care părţile contractante sunt
libere să încheie orice act juridic cu condiţia ca acesta să nu aducă atingere dispoziţiilor imperative
ale legii. Ori, statutul unei societăţi comerciale este şi el, lato sensu, un act juridic, un produs al
voinţei asociaţilor prin care aceştia statornicesc reguli privind funcţionarea societăţii[2.39,p.123].
Aşadar, legea nu cere în mod obligatoriu statutul pentru valabilitatea constituirii societăţii în nume
colectiv, dar nici nu interzice asociaţilor ca, dacă aceştia doresc, să-l întocmească. Într-o asemenea
ipoteză s-ar putea pune problema forţei juridice a unui asemenea statut. Considerăm că, şi în
această situaţie statutul societăţii rămâne în esenţa lui o convenţie conexă contractului de
constituire, pe care îl întregeşte, fie în sensul ca îl completează, fie în sensul că îl explicitează.
Astfel că, în situaţia în care prevederile statutului vor fi, sub anumite aspecte, contradictorii cu cele
ale contractului de constituire vor avea prioritate întotdeauna stipulaţiile contractului, deoarece
legea cere pentru înfiinţarea unei societăţi în nume colectiv numai contractul de constituire nu şi
statutul. Orice neconcordanţă dintre stipulaţiile contractuale şi prevederile statutare nu poate
legitima concluzia că acestea din urmă le-ar modifica pe cele dintâi, căci statutul nu poate fi privit
în nici un caz ca act juridic de modificare a contractului de constituire[2.12,p.231].
Constituirea societății în nume colectiv poate fi divizate condiţional în două etape:
1. etapa contractuală(consensuală);
2. etapa de înregistrare.
17
Page 18
1. Etapa contractuală (consensuală) este etapa iniţială şi ea poate fi divizată în următoarele
perioade: elaborarea actelor constitutive; aprobarea actelor; autentificarea (semnarea) lor.
Desigur existenţa contractului de societate este indispensabilă pentru parcurgerea procedurii
legale de dobîndire a personalităţii juridice a societăţii comerciale. Dar particularitatea societăţilor
comerciale de a fi persoane juridice face ca contractul de societate întocmit de asociaţi, la
constituirea să fie „un act constitutiv” şi nu un simplu contract de societate[2.6,p.160].
Contractul de constituire poate fi definit ca fiind acordul de voinţă prin care două sau
mai multe persoane consimt să constituie prin aporturi individuale, un fond comun, destinat
unei activităţi lucrative, desfăşurate împreună, prin îndeplinirea de acte de comerţ, în scopul
de a împărţi foloasele realizate[2.8,p.198].
Contractul de societate presupune şi existenţa unui element psihologic, anume intenţia
fiecărui asociat de a conlucra sau colabora cu toţi ceilalţi, în cadrul societăţii formate din acel act,
asumîndu-şi riscurile unei activităţi desfăşurate în comun[2.20,p.98].
Unii autori susţin că principalul act constitutiv al unei societăţi comerciale are un caracter
comercial, deoarece contractul trebuie considerat a fi un act de comerţ obiectiv[2.8,p.198]; alţi
autori sunt de părere ca înscrisul face parte din categoria „actelor colective” caracterizate prin aceea
ca participanţii au drepturi şi obligaţii de aceeaşi natură şi obiect, fără a avea interese contrare; altă
grupă de autori consideră că contractul de societate are natura juridică civilă, indiferent dacă el stă
la baza constituirii unei societăţi civile, comerciale sau agricole[2.6,p.160].
Natura juridică a contractului de societate este civilă, deoarece, pe de o parte, respectivul act
juridic trebuie să îndeplinească toate condiţiile de fond şi de formă cerute legea civilă pentru a fi
considerat valabil încheiat, iar pe de altă parte – prin acest contract determină înfiinţarea unei
persoane juridice (iar persoana juridică este un subiect de drept civil, fiind supusă reglementărilor
dreptului civil). Totodată, însă, contractul de societate poate fi inclus şi în categoria „Actelor
colective”, pentru ca el are menirea de a reuni mai multe persoane(fizice sau juridice) cu interese,
respectiv drepturi şi obligaţii comune.
Contractul de societate este un „act constitutiv”, un „pact societar”, ce aparţine unui eventual
„drept societar”, dar el nu poate avea decît o natură comercială[2.20,p.98]. Se înţelege că acest
contract nu este un instrument juridic pentru circuitul de valori pe care îl presupun actele de
comerţ, de exemplu un contract de vînzare comercială, ci un contract constitutiv al unei societăţi
comerciale. Contractul de societate conţine unele elemente particulare: obligaţiile asociaţilor de a
contribui la formarea capitalului social, adică aportul acestora; elementul intenţional (affectio
societatis); participarea la beneficii şi pierderi ş.a.
18
Page 19
Aportul fondatorilor. Prin aport se înţelege în mod obişnuit valoarea cu care un asociat
contribuie la formarea capitalului social[2.15,p.60]. Aducerea aporturilor de către fiecare dintre
asociaţi este o condiţie indispensabilă pentru constituirea societăţii comerciale, deoarece aceasta
formează patrimoniul iniţial, de mărimea căruia depinde puterea economică a persoanei juridice
[1.2, art.112]. Într-adevăr, în lipsa de mijloace băneşti şi materiale, asociaţii nu pot acţiona în
comun, dacă nu există aport nu poate exista societatea. Desigur că nu este suficient ca în contract să
se prevadă aportul fiecărui asociat, adică să se menţioneze subscrierea lui, ci acest aport trebuie
adus şi pus la dispoziţia agentului economic, adică trebuie vărsat.
Exercitarea în comun a unor activităţi comerciale (affectio societatis). Affectio societatis
presupune intenţia de colaborare voluntară a asociaţilor, de a lucra în comun, suportând toate
riscurile activităţii de întreprinzător. Colaborarea în comun a asociaţilor diferă de la o formă de
societate la alta, însă în orice societate comercială participarea asociaţilor la viaţa ei se manifestă
prin exercitarea, în condiţiile legii, a dreptului de a participa la luarea deciziilor şi la exercitarea
controlului asupra activităţii acesteia[2.25,p.45].
Participarea la beneficii şi pierderi. Întrucât scopul societăţii comerciale este realizarea
unor beneficii actul constitutiv trebuie să prevadă partea fiecui asociat la profituri şi pierderi.
Asociatul are dreptul să pretindă la o parte din beneficiul societăţii proporţional părţii din capitalul
social deţinute. Astfel fiecare asociat având o parte nominală din capitalul social, dreptul lui se
extinde în aceiaşi proporţie şi asupra activelor societăţii care depăşesc după valoare capitalul social.
Repartizarea beneficiului se face de regulă la adunările ordinare anuale ale asociaţilor care se
desfăşoară după expirarea fiecărui an financiar. Însă actul de constituire poate prevedea şi o
repartizare şi mai frecventă. În deosebi repartizarea mai frecvente poate să aibă loc în societăţile pe
persoane în care asociaţii aduc ca aport şi prestaţiile în muncă şi în servicii. Societatea poate să
repartizeze beneficii numai atunci când el cu adevărat există, adică activele societăţii depăşesc
valoarea capitalului social indicat în actul de constituire şi al capitalului de rezervă preconizat.
Potrivit regulii generale beneficiul se repartizează proporţional participării la capitalul social, însă
art.115 alin.(2) al Codului civil al Republicii Moldova prevede că actul constitutiv poate să deroge
de la regula proporţionalităţii, stabilind o altă regulă de repartizare a profitului, luând în
consideraţie alţi indici. Tot odată legea interzice aşa numita clauză leonină, potrivit căreia un
asociat ar putea să pretindă tot profitul realizat de societate sau ar putea fi absolvit total de la
pierderile suportate de societate[2.36,p.72].
În doctrina franceză, există în prezent exprimate atît concepţia contractuală asupra societăţii
comerciale, cît şi concepţia contrară a „instituţiei” societăţii comerciale, fiecare opinie, evident
19
Page 20
fiind susceptibilă şi critică[2.39,p.54]. Concepţia contractuală susţine că societatea este un contract
chiar dacă există şi excepţii. Contractul de societate va constitui el însuşi raporturile dintre asociaţi
şi va produce efecte faţă de terţi, deoarece le-a creat o situaţie juridică pe care terţii nu o pot
contesta. Ea a profilat liberalismul economic dar nu poate să explice naşterea personalităţii juridice
a societăţii comerciale, sau faptul că administratorii sau conducătorii sunt organe sociale, dar nu
simpli mandatari ai asociaţilor[2.1,p.76]. În opoziţie, concepţia conform căreia societatea
comercială este o instituţie pleacă de la premisa că contractul nu este suficient pentru constituirea
unei societăţi, ci legea este acea care creează întreaga instituţie a societăţii. În SUA unde sistemul
de drept este de common-low nu se insistă nici pe aspecte contractuale, nici pe cele instituţionale.
Se pune, astfel accentul pornindu-se de la considerentul că circuitul economico-juridic trebuie să se
desfăşoare rapid, să fie suficient de suplu pentru a permite progresul şi prosperitatea
participanţilor[2.1,p.76]. Astfel, din cele menţionate putem conclude că societăţile de drept,
persoane fizice şi juridice, se pot asocia în societatea comercială în baza unui contract de societate.
Asocierea se poate face conform prevederilor legale şi trebuie să aibă drept scop numai activităţi
comerciale permise.
Condiţiile generale cerute pentru valabilitatea contractului de societate
Pentru că raportul juridic de asociere al subiecţilor de drept ce constituie o societate
comercială se concretizează într-un contract de societate, rezultă că acest contract trebuie pentru a
fi valabil încheiat, să îndeplinească toate condiţiile de fond necesare oricărui act juridic, şi anume:
capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, obiectul determinat.
Îndeplinirea condiţiilor speciale pentru autorizarea funcţionării societăţii comerciale va forma
obiect de cercetare odată cu analiza modului de constituire a acestora. Contractul de constituire este
un act bi- sau multilateral pentru încheierea valabilă a căruia trebuie să fie respectate condiţiile de
fond şi formă[2.31,p.180].
Pe lângă condiţiile de fond şi de formă, actul constitutiv prezintă următoarele caractere:
solemn, plurilateral, oneros, comutativ şi comercial.
Caracterul solemn. Actul constitutiv este un act juridic solemn, încheierea lui în formă
autentică fiind cerută de lege sub sancţiunea nulităţii. Astfel, art. 107 al Codului civil al Republicii
Moldova stabileşte că acesta se autentifică notarial. Nerespectarea solemnităţii actului juridic
atrage nulitatea lui [1.2,art. 213].
Caracterul plurilateral al a actului de constituire rezultă din definiţia legală a societăţii
comerciale, al cărei capital social este constituit din participaţiuni ale fondatorilor (membrilor).
Caracterul plurilateral presupune existenţa mai multor fondatori care au interese comune. Astfel,
20
Page 21
art. 121 al Codului civil al Republicii Moldova stabileşte că numărul asociaţilor societăţii în nume
colectiv nu poate fi mai mic de 2 şi nici mai mare de 20 de persoane fizice sau juridice.
Caracterul oneros al actului de constituire rezultă din faptul că fiecare contractant înţelege
să devină membru al viitoarei entităţi colective în scopul – vădit patrimonial – de a obţine o cotă
predeterminată din câştigul predeterminabil sau, altfel spus, din „foloasele ce ar putea deriva” şi
care trebuie împărţite între ei
Caracterul comutativ. Actul constitutiv este comutativ în sensul că extinderea obligaţiei de
aport a fiecărui asociat este cunoscută din momentul încheierii contractului. După cum s-a afirmat
în doctrină, „faptul că rezultatele economice ale activităţii desfăşurate în comun se pot concretiza
nu numai în beneficii, ci şi în pierderi, nu transformă în nici un caz contractul de societate într-o
acţiune aleatorie” [2.24,p.111].
Caracterul comercial al actului constitutiv este conferit de obiectul de activitate al viitoarei
societăţi, convenit de asociaţi: activitatea de întreprinzător. Acesta este şi criteriul de distincţie
dintre contractul prin care se constituie o societate civilă şi cel care stă la baza constituirii societăţii
comerciale.
Caracterul sinalagmatic se caracterizează prin reciprocitatea obligaţiilor ce revin părţilor şi
prin interdependenţa obligaţiilor reciproce. Într-adevăr, aşa cum s-a arătat în doctrina germană,
acest caracter juridic al contractului de societate rezultă fără dubiu din faptul că fiecare asociat se
obligă la aducerea unui anumit aport în consideraţia aporturilor concurente din partea celorlalţi
asociaţi[2.37,p.65].
Actul de constituire este translativ de proprietate. Acest caracter rezultă din art. 114 alin.
(2) al Codului civil al Republicii Moldova, potrivit căruia bunurile date ca aport în capitalul social
al societăţi comerciale se consideră transmise cu titlu de proprietate, dacă actul de constituire nu
prevede altfel.
Condiţiile de fond ale contractului de societate
Capacitatea de a încheia un contract de societate. Pot fi asociaţi într-o societate în nume colectiv
atît persoane fizice, cît şi persoane juridice, întrucît legea nu distinge, înseamnă că şi societăţile
comerciale, indiferent de forma lor, pot avea calitatea de asociaţi ai societăţii în nume colectiv.
Asociaţii unei societăţi în nume colectiv, ca şi asociaţii oricărui alt tip de societate comercială
trebuie să aibă capacitatea de a contracta, adică să aibă acea aptitudine generală şi abstractă
prevăzută de lege subiectelor de drept de aşi exercita drepturile, respectiv de aşi asuma obligaţiile,
încheind în nume propriu acte juridice, în acest contract de societate[2.28,p.56].
21
Page 22
Referitor la persoanele ce pot avea capacitatea de a contracta, şi deci, calitatea de asociaţi
într-o societate în nume colectiv, vom distinge mai întîi persoane fizice şi persoane juridice.
Menţionăm, că pentru ambele categorii, nu se cere o capacitate comercială specială, ci doar
capacitatea de a încheia singure şi în nume propriu acte juridice, deoarece prin faptul asocierii lor
într-o societate în nume colectiv persoanele fizice sau juridice nu dobîndesc calitatea de
comerciant. Această calitate o are numai societatea pe care ele o infinţează. Consider că, pentru
încheierea contractului de societate, persoana fizică trebuie să aibă capacitatea de a încheia acte
juridice, în condiţiile din dreptul comun.Semnatarul (semnatarii) actului constitutiv trebuie să aibă
capacitatea de a fonda această societate. După cum am mai menţionat, persoana fizică trebuie să
aibă capacitatea deplină de exerciţiu. Persoana juridică poate fonda o altă întreprindere numai dacă
există o clauză statutară în acest sens ori există o hotărîre a fondatorului care-i oferă acest drept.
Capacitatea juridică a oricărei persoane juridice se deosebeşte de capacitatea juridică a unei
persoane fizice sub mai multe aspecte:
în cazul persoanei fizice capacitatea de folosinţă se dobândeşte la naştere, iar capacitatea de
exerciţiu se dobândeşte ulterior, în două etape de timp, ce în cazul persoanei juridice atît
capacitatea de folosinţă cît şi capacitatea de exerciţiu se dobândesc şi se pierd simultan;
dacă o persoană fizică se poate afla în situaţia de a avea o capacitate de exerciţiu mai restrânsă
decât capacitatea sa de folosinţă, pentru persoana juridică va exista o suprapunere totală a celor
două noţiuni;
limitarea capacităţii de folosinţă a persoanei juridice nu înseamnă neapărat că ea are drepturi
mai puţine decît persoana fizică, desigur că o persoană juridică nu se va putea căsători, nu va putea
alege şi nu va putea fi aleasă, dar pe de altă parte nici persoana fizică nu va putea emite acţiuni sau
obligaţiuni, aceste drepturi fiind rezervate anumitor categorii de persoane juridice[2.35,p.321].
Aşadar, capacitatea juridică a persoanei juridice se poate defini ca aptitudinea generală şi
abstractă de a dobîndi şi exercita toate drepturile şi de aşi asuma şi de a îndeplini toate obligaţiile
care servesc realizării scopului pentru care a fost constituită.
Consimţământul părţilor. Potrivit art. 199 din Codul civil al Republicii Moldova, consimţământul
este voinţa exteriorizată a persoanei. Pentru a fi valabil exprimat, consimţământul trebuie: a) să
emane de la o persoană cu discernământ; b) să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
c) să nu fie viciat.
Persoana care manifestă voinţa de a participa la fondarea unei societăţi comerciale se
prezumă că are capacitate deplină de exerciţiu (că acţionează cu discernământ), dacă are calitatea
de a distinge lucrurile unele de altele şi de a judeca limpede, cu pătrundere şi cu precizie despre
22
Page 23
fenomenele lumii înconjurătoare, dacă înţelege perfect că se asociază într-o societate comercială; în
lipsa discernământului, actul juridic poate fi anulat prin hotărâre judecătorească [1.2,art. 225].
Viciile consimţământului: eroarea - potrivit art. 227 din Codul civil al Republicii Moldova, eroarea
poate afecta contractul şi servi ca temei de nulitate, numai dacă este considerabilă. Eroarea este
considerabilă dacă la încheierea actului a existat o falsă reprezentare referitoare la natura actului
juridic, calităţile substanţiale ale obiectului actului juridic ori părţile contractante[2.2,p.188]; dolul -
se înţelege faptul de a surprinde, printr-o eroare provocată, consimţământul unei persoane şi de a o
determina, în acest mod, să încheie un contract. Viciul voinţei este, deci, tot o eroare, dar, de data
aceasta, eroarea nu este spontană, ci provocată: o parte este indusă în eroare prin acţiunile viclene
ale celeilalte (de pildă, fapta unui vânzător care furnizează date false asupra valorii obiectului pe
care îl vinde, constituie un dol). Dolul apare, deci, ca o circumstanţă agravantă a erorii. În cazul
contractului de societate, dolul viciază consimţământul unui asociat numai dacă emană de al toţi
ceilalţi asociaţi sau de la persoane care reprezintă valabil entitatea colectivă şi are o anumită
gravitate; de exemplu, folosirea unui bilanţ fals pentru a determina subscrierea acţiunilor unei
societăţi. Când dolul vine numai din partea unuia din asociaţi, contractul de societate îşi menţine
valabilitatea. În acest caz, asociatul, al cărui consimţământ a fost viciat, are o acţiune în daună doar
împotriva autorului dolului, rămânând în raporturi juridice cu ceilalţi asociaţi[2.2,p.190]; violenţa
se manifestă ca o formă de constrângere datorată unei ameninţări cu un rău fizic sau psihic. Acest
viciu de consimţământ poate fi analizat doar din punct de vedere teoretic, deoarece el nu se
întâlneşte în practică[2.10,p.244].
Obiectul contractului de societate
Obiectul societăţii constă în genul activităţilor de întreprinzător pe care urmează să le
realizeze societatea, respectiv: producţie, comerţ, prestare de servicii, executare de lucrări.
Obiectul unui act juridic reprezintă obiectul obligaţiei căreia actul juridic îi dă naştere iar,
pentru contractele bilaterale, întrucît acestea creează obligaţii în sarcina ambelor părţi, înseamnă că
fiecare obligaţie va avea propriul său obiect. Pentru contractul de societate se consideră că
prestaţiile reciproce ale asociaţilor constă în vărsarea aporturilor. Societatea comercială deja
constituită îşi are propriul său obiect de activitate, care constă din mulţimea de acţiuni pe care
aceasta le va exercita în viitor cu scopul de a obţine beneficii. De aici, rezultă concluzia că, pe de o
parte din aceea că societatea comercială fiind o persoană juridică trebuie să aibă un patrimoniu
propriu, distinct de patrimoniu personal ale asociaţilor care o constituie. Pe de altă parte, obligaţiile
sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi fiecare asociat este obligat la plata părţilor sale
23
Page 24
sociale. Dar, în acelaşi timp contractul de societate se încheie pentru a constitui o societate
comercială – persoană juridică, care să desfăşoare o activitate comercială determinată.
Obiectul societăţii în nume colectiv este convenit de către asociaţi şi trebuie arătat în
contractul de constituire. Asociaţii trebuie să prevadă „obiectul” societăţii cu precizarea domeniului
şi a activităţii principale[2.15,p.134]. Pentru anumite activităţi societatea va obţine în mod
obligatoriu autorizaţia de stat necesară. Societatea nu poate avea ca obiect, activităţi care fac parte
din cele interzise societăţilor comerciale[2.31,p.186].Activităţile comerciale pot consta în
producerea şi comercializarea mărfurilor, executării de lucrări sau prestări de servicii, producerea
mărfurilor de larg consum ş.a. Obiectul de activitate al societăţii nu poate fi un altul decît cel care
răspunde scopului asumat prin constituirea societăţii. Spre deosebire de obiectul societăţii civile în
cazul societăţii comerciale asociaţii îşi propun obţinerea de profituri.
Obiectul contractului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie determinat la data
încheierii contractului sau să fie determinabil în viitor, pe baza unor elemente de determinare
prevăzute în contract; trebuie să fie posibil atît din punct de vedere material, cît şi din punct de
vedere juridic, astfel ca nimeni nu se poate obliga la „imposibil”[2.2,p.196].
Înseamnă că termenul de „obiect” pentru contractul de societate poate fi înţeles ca respectiv
asocierea unor persoane fizice sau juridice în vederea realizării unei activităţi comerciale comune.
În legătură cu acest din urmă sens, se consideră că obiectul contractului trebuie să fie determinat,
adică să constea într-o activitate comercială[2.21,p.123]. De asemenea, în doctrină s-a exprimat
opinia conform opinia conform căreia obiectul de activitate al societăţii trebuie să fie „clar
exprimat”, adică să fie cît mai detaliat prezentate activităţile pe care societatea şi le va propune să
le realizeze[2.3,p.33]. În plus, s-a enunţat ideea, că obiectul contractului de societate nu trebuie
confundat cu obiectul de activitate al societăţii, care ţine de cauza şi scopul societăţii. Obiectul
contractului fiind complex, şi anume cuprinzînd obligaţia de aport, affectio societas şi dreptul de a
participa la beneficii şi pierderi[2.3,p.33].
Cauza contractului de societate
În general, clauza ca o condiţie a contractului, este scopul concret în vederea căruia se
încheie actul juridic. Ea constituie elementul psihologic care determină consimţămîntul şi explică
motivul încheierii actului juridic.
În privinţa contractului de societate, existenţa cauzei ca element esenţial, este o problemă
controversă. Unii autori consideră că, de fapt, obiectul contractului se confundă cu cauza
contractului de societate, obiectul contractului constînd în prestaţia reciprocă a părţilor, cauza
24
Page 25
contractului nu este altceva decît contraprestaţia celeilalte părţi[2.1,p.134]. Alţi autori, recunosc
cauza contractului ca element distinct de obiectul acestuia[2.3,p.33].
În contractul de societate cauza este participarea fiecărui asociat în rezultatele activităţii
comerciale desfăşurate în comun, adică împărţirea beneficiilor.
Pentru contractul de societate al unei societăţi în nume colectiv, consider că scopul imediat al
încheierii actului este stabilirea contraprestaţiilor reciproce ale părţilor, respectiv, aducerea
aporturilor, pentru ca în lipsa constituirii contractului comercial societatea nu poate deveni un
subiect de drept şi exercitarea în comun a activităţii societăţii. În acest sens, ca scop imediat ar
putea fi considerată intenţia asociaţilor de a crea între ei acel raport asociativ din care să se nască o
persoană juridică, care să aibă drept obiect de activitate efectuarea de fapte obiective de comerţ.
Crearea raportului asociativ presupune stabilirea, în limitele legii, a drepturilor şi obligaţiilor ale
asociaţilor[2.20,p.73].
În concluzie, se poate spune că scopul încheierii contractului de societate are crearea unei
persoane juridice - o societate în nume colectiv, aceasta înseamnă reunirea aporturilor şi stabilirea
regulilor de funcţionare, adică a cauzelor contractului de societate şi a statutului, care, desfăşurînd
o activitate comercială determinată, să obţină beneficii ce se vor distribui asociaţilor, de regulă
adică celor ce au făcut raporturi. Potrivit dreptului comun, cauza contractului de societate trebuie să
fie licită şi morală, adică să nu încalce ordinea publică şi bunele moravuri.
În concluzie, se va pune întrebarea: ce se întîmplă în cazul în care nu sunt respectate
condiţiile cerute pentru valabilitatea contractului de societate? Considerăm că nerespectarea
condiţiilor cerute (capacitatea, consimţămîntul, obiectul şi cauza) contractului de societate, va
atrage nulitatea acestuia după regimul de drept comun (adică, prevăzut de normele dreptului civil)
al nulităţii actelor juridice[2.38,p.71].
În sistemul de drept francez nu există nici o dispoziţie legală care să prevadă nulitatea
contractului de societate, ca urmare a nerespectării regulilor şi condiţiilor de constituire a societăţii
în nume colectiv. Aici, prin Ordonanţa din 20 decembrie 1969 se prevede că: „nulitatea societăţii
nu poate rezulta nici dintr-un viciu de consimţămînt, nici din incapacitatea asociaţilor”
[2.37,p.134]. Există, în doctrina juridică, exprimată opinia conform căreia, alături de condiţiile de
validitate cerute pentru valabilitatea oricărui contract, în cazul societăţii comerciale mai intervin şi
alte condiţii specifice ce ţin cont de personalitatea juridică a societăţii[2.40,p.160].
Condiţiile de formă ale actului constitutiv. Potrivit Codului civil al Republicii Moldova,
art. 107, societatea comercială se fondează prin act de constituire autentificat notarial.
25
Page 26
Nerespectarea formei autentice a actului constitutiv duce la respingerea cererii de înregistrare a
societăţii de către Camera Înregistrării de Stat.
Conținutul actului de constituire
Actul de constituire prezintă, în mare parte, acelaşi conţinut legal la oricare din formele de
societate reglementate de lege. Majoritatea clauzelor sunt comune tuturor formelor juridice de
societate comercială. Ele privesc identificarea părţilor, individualizarea viitoarei societăţi,
caracteristicile societăţii, conducerea şi gestiunea societăţii, drepturile şi obligaţiile asociaţilor,
dizolvarea şi lichidarea societăţii.
Pe lângă clauzele comune, contractul de societate poate să cuprindă şi anumite clauze
specifice unei anumite forme juridice de societate comercială, precum şi clauze care dau expresie
unor interese legitime ale asociaţilor (de exemplu, clauze de agrement sau clauze de preemţiune în
transmiterea acţiunilor).
Clauzele expres prevăzute de lege trebuie, în mod obligatoriu, să fie cuprinse în contractul de
societate. Clauzele obligatorii ale actului de constituire, independent de forma de societate care se
formează, sunt stabilite în art. 108.Codul civil al Republicii Moldova.
I. Clauzele obligatorii ale actului de constituire sunt cele indicate în normele legale:
a) Clauzele privind identificarea fondatorilor. Potrivit art. 108, art. 146 Codul civil al
Republicii Moldova, identificarea părţilor în actul constitutiv se face: pentru persoana fizică, prin
indicarea numelui, prenumelui, domiciliului, numărului actului de identitate, cetăţeniei, precum şi
altor date stabilite de legea naţională a acesteia; pentru persoana juridică se indică denumirea,
sediul, naţionalitatea, numărul şi data înregistrării de stat, precum şi datele de identitate ale
persoanei fizice care reprezintă interesele persoanei juridice fondatoare, actul în baza căruia aceasta
reprezintă, după caz.
b) Clauzele privind individualizarea viitoarei societăţi comerciale. Prin aceste clauze se
stabilesc denumirea, forma juridică şi sediul societăţii şi, dacă este cazul, emblema societăţii.
Denumirea societăţii comerciale. Potrivit art. 108, alin. (l) lit. b) din Codul civil al Republicii
Moldova, actul de constituire trebuie să conţină denumirea societăţii, completă şi prescurtată, cu
care aceasta va fi înmatriculată în Registrul de stat, aceasta fiind atributul care face ca societatea
comercială să se deosebească de alţi participanţi la raporturile juridice. Pentru identificarea ei în
activitatea comercială societatea în nume colectiv, ca orice persoana juridică, trebuie să aibă o
firmă şi un sediu, determinarea cărora se realizează prin actul constitutiv. Firma folosită de
societatea în nume colectiv trebuie să cuprindă, potrivit art.121 alin.3 din Codul civil al Republicii
Moldova, două elemente de identificare, ambele constând din cuvinte scrise. În primul rând, se cere
26
Page 27
ca în firmă să figureze numele sau denumirea asociaţilor. Dacă firma societăţii în nume colectiv nu
poate include numele sau denumirea tuturor asociaţilor, aceasta va cuprinde, în mod obligatoriu,
numele sau denumirea a cel puţin unuia dintre asociaţi şi sintagma în limba de stat „şi compania”
sau abrevierea „şi Co”. În cazul în care un asociat al cărui nume sau denumire figurează în firma
societăţii a ieşit din societate, firma acesteia va fi modificată în mod corespunzător. Cel de-al doilea
element component al firmei constă în menţiunea obligatorie „societate în nume colectiv”, scrisă în
întregime sau cu abrevierea „S.N.C.”.
Sediul societăţii comerciale este locul care situează în spaţiu societatea comercială, ca subiect
de drept. El este stabilit de fondatori, având în vedere locul unde societatea îşi va desfăşura
activitatea sa sau unde vor funcţiona organele sale. Societatea are sediu, care se indică în actul de
constituire. Orice schimbare a sediului societăţii va fi menţionată în actul de constituire şi
înregistrată în Registrul de stat. Adresa juridică a societăţii este adresa sediului ei. Societatea poate
avea şi alte adrese poştale.
c) Clauzele privind caracteristicile societăţii comerciale privesc obiectul de activitate al
societăţii, durata activităţii, capitalul social.
Prin obiect de activitate al societăţii se înţeleg genurile de activitate ce urmează a fi
practicate de societatea comercială. Aceasta are dreptul, în temeiul art. 60, alin.(2) din Codul civil
al Republicii Moldova, să desfăşoare orice activitate neinterzisă, chiar dacă nu este prevăzută de
actul de constituire. În acest act trebuie să se indice activităţile care vor fi desfăşurate de societate
[1.2, art. 108], menţionarea obiectului de activitate fiind importantă în special pentru societatea în
nume colectiv şi societatea în comandită, împuternicirile administratorilor acestor societăţi sunt
limitate la domeniul de activitate al societăţii. Pentru săvârşirea de acte ce depăşesc aceste limite,
este necesar acordul tuturor asociaţilor [1.2,art. 124, alin.(2)]. Este important a indica expres
obiectul de activitate în aceste societăţi pentru a distinge actele săvârşite în numele societăţii de
cele săvârşite de asociat în numele propriu[2.31,p.191].
Durata activităţii societăţii comerciale. În actul constitutiv asociaţii urmează să hotărască
asupra duratei societăţii. Codul civil al Republicii Moldova în art. 65 stabileşte că persoana juridică
este perpetuă, dacă legea sau actele de constituire nu prevăd altfel. Prin cuvântul perpetuă se
subânţelege faptul că societatea există ca subiect atâta timp, cât este înscrisă în Registrul de stat.
Fondatorii sunt în drept să formeze societatea pentru a activa un anumit termen (de exemplu, 25 de
ani) sau până la o anumită dată (de exemplu, pînă la 1 mai 2013). Societatea constituită pentru un
anumit termen, la expirarea acestuia, se va dizolva de drept[2.31,p.191].
27
Page 28
Capitalul social şi aporturile fondatorilor. În actul constitutiv se menţionează neapărat
participaţiunea fiecărui fondator la capitalul social (art.108 Codul civil al Republicii Moldova).
Norme exprese privind necesitatea stipulării cuantumului capitalului social sunt indicate în art.122,
137, 146, 157 din Codului civil al Republicii Moldova, art.21 Legea nr. 135-XVI/2007. Menţionăm
că, deşi în cazul societăţii în nume colectiv legea nu cere un minim de capital pentru înfiinţarea
societăţii, aceasta nu înseamnă că o astfel de societate s-ar putea constitui şi funcţiona fără capital
social. Acest lucru este greu de presupus tocmai datorită faptului că, capitalul social reprezintă
principalul instrument economic pentru realizarea scopului în vederea căruia societatea a fost
constituită.
d) Clauzele privind drepturile şi obligaţiile fondatorilor societăţii comerciale. Actul
constitutiv trebuie să cuprindă drepturile ce urmează a fi dobândite de asociaţi şi obligaţiile ce şi le
asumă fondatorii.
e) Clauze privind funcţionarea societăţii. Legea cere ca în actul constitutiv al societăţii să se
precizeze structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor societăţii, precum
şi modul de reprezentarea a acesteia [1.2, art.108 alin.1 lit.g)-h)]. În plus actul constitutiv al
societăţii în nume colectiv trebuie să prevadă: procedura de adoptare a hotărârilor de către asociaţi,
procedura de admitere a noilor membri, precum şi temeiurile şi procedura de retragere şi excludere
a asociatului din societate[1.2,art.122 alin.1 lit.d)-e)]. Deşi formularea acestui text de lege
sugerează obligativitatea includerii unor asemenea clauze în actul constitutiv, considerăm că din
economia articolelor următoare reiese în mod clar că asemenea precizări nu sunt obligatorii.
Asociaţii vor stipula în contractul de constituire clauze cu privire la reprezentarea societăţii,
procedura de adoptare a hotărârilor sau de retragere ori excludere din societate, numai în măsura în
care înţeleg să deroge de la unele norme dispozitive ale codului. Astfel, din analiza coroborată a
textele legale în materia societăţii în nume colectiv, conchidem că asociaţii vor putea prevedea, de
exemplu: situaţiile când o hotărâre se va putea adopta cu majoritatea voturilor membrilor, prin
derogare de la regula conform căreia conducerea societăţii se exercită prin acordul tuturor
membrilor [1.2, art.123 alin.1]; atribuirea unui număr de voturi proporţional cotei de participare a
asociaţilor, prin derogare de la regula „un asociat – un vot”[1.2, art.123 alin.2]; persoanele care vor
reprezenta societatea în nume colectiv [1.2, art.125].
f) Clauzele privind privind modalitatea de participare la beneficii şi pierderi. Asociaţii vor
preciza în actul constitutiv al societăţii în nume colectiv modul şi proporţia de participare a
fiecăruia la cîştigurile şi pierderile societăţii.
28
Page 29
g) Clauzele privind reorganizarea, dizolvarea şi lichidarea societăţii. Actul de constituire
trebuie să prevadă temeiurile de încetare a activităţii societăţii prin reorganizare şi lichidare, altele
decât cele indicate de lege.
h) Clauzele privind filialele şi reprezentanţele societăţilor comerciale. Societatea comercială
are dreptul să constituie filiale şi reprezentanţe. Acestea se înregistrează în modul stabilit pentru
societăţile comerciale şi numai dacă sunt indicate în actul constitutiv al societăţii.
Filiala este o subdiviziune separată a societăţii, care este situată în afara sediului societăţii şi poate
să îndeplinească unele din atribuţiile acesteia. Reprezentanţa este o subdiviziune separată a
societăţii, care este situată în afara sediului societăţii, reprezintă şi apără interesele ei şi nu este în
drept să desfăşoare activitate de întreprinzător.
II. Alte clauze stabilite de lege. În actul de constituire se pot include şi clauze care nu contravin
legislaţiei în vigoare. Astfel, fondatorii pot conveni asupra modului de procurare a participaţiunilor,
de retragere şi excludere a asociaţilor, de admitere a noilor asociaţi, de participare personală a
asociaţilor la activitatea societăţii, de trecere a părţilor sociale în alte mâini prin donaţie şi
moştenire, asupra regulilor de divizare a părţilor sociale etc. Clauzele actului de constituire sunt
utile atunci când contribuie la soluţionarea litigiilor ce apar între asociaţi, iar legea nu dă soluţii.
Important este ca aceste clauze să nu contravină normelor imperative.
2. Etapa de înregistrare a societății în nume colectiv
După întocmirea actelor constitutive, aprobarea de către organul suprem (adunarea generală)
şi autentificarea notarială se va proceda la înregistrarea societăţii conform Legii nr. 220-XVI
19.10.2007 cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor
individuali. Dacă facem abstracţie doar de momentul constituirii societăţii comerciale, atunci
putem spune că înregistrarea de stat reprezintă certificarea (recunoaşterea) din partea statului, prin
intermediul organelor abilitate, a legalităţii elaborării actelor de constituire şi aprobare a acestora.
Unica instituţie publică care prin intermediul oficiilor sale teritoriale efectuează, în numele
statului, înregistrarea întreprinderilor şi organizaţiilor, este Camera Înregistrării de Stat a
Ministerului Justiției. Pentru înregistrarea de stat a societăților în nume colectiv se prezintă:
a) cererea de înregistrare după modelul aprobat de Camera Înregistrării de Stat;
b) actul de constituire al societăţii comerciale care urmează să fie înregistrată;
c) actele de identitate ale fondatorilor. Dacă este persoană fizică, fondatorul va prezenta buletinul
de identitate, iar dacă este o persoană juridică, se va prezenta actul de constituire a acesteia şi copia
de pe certificatul ei de înregistrare;
d) actul de identitate al managerului principal al societăţii;
29
Page 30
e) bonul de plată a taxei de timbru şi a taxei de înregistrare.
f) documentul ce confirmă depunerea de către fondatori (asociaţi) a cotei-parţi în capitalul social al
societăţii în mărimea şi în termenul prevăzut de legislaţie.
După efectuarea înregistrărilor în Registrul de stat administratorului ori împuternicitului său i se
eliberează în termen de 5 zile, după caz, următoarele documente:
• decizia de înregistrare a persoanei juridice nou create, certificatul de înregistrare, extras din
Registrul de stat, actele de constituire, după caz, contract, statut, decizie de fondare;
• decizia de înregistrare a filialei sau reprezentanţei, însoţită de certificatul de înregistrare şi
regulamentul filialei sau reprezentanţei;
• decizia de refuz;
• ştampila persoanei juridice (filialei sau reprezentanţei).
Societăţii înregistrate i se atribuie un număr de identificare de stat unic (IDNO), care se
indică în documentele de constituire, în certificatul de înregistrare şi pe ştampilă. Societatea
comercială se consideră înregistrată la data adoptării deciziei de înregistrare.
Conducerea societății în nume colectiv
Având în vedere numărul mic al asociaţilor societăţii în nume colectiv, Codul civil nu
instituţionalizează adunarea generală a asociaţilor acestei societăţi, deciziile fiind luate împreună de
către asociaţi [1.2,art. 123]. Însă, conform aceluiaşi articol, actul constitutiv poate prevedea cazuri
când hotărârea poate fi adoptată cu majoritatea voturilor membrilor.
Legiuitorul s-a limitat să instituie regula unanimităţii în ceea ce priveşte luarea deciziilor
privind activitatea societăţii. Astfel, potrivit art.123 alin.1 al Codului civil al Republicii Moldova,
conducerea societăţii în nume colectiv se exercită prin acordul tuturor membrilor. Instituirea acestei
reguli este determinată de necesitatea ca fiecare dintre asociaţi să aibă un cuvânt de spus în
funcţionarea societăţii, avându-se în vedere faptul că aceştia răspund nelimitat şi solidar pentru
datoriile sociale. Totuşi, regula enunţată nu are un caracter imperativ, asociaţii putând prevedea
prin actul constitutiv diverse situaţii în care o hotărâre să se adopte cu majoritatea voturilor
[1.2,art.123 alin.1], excepţie făcând hotărârile de modificarea a actului constitutiv, care se vor lua,
în mod obligatoriu, prin votul unanim al asociaţilor [1.2,art.122 alin.2]. În mod concret, asociaţii ar
putea prevedea regula majorităţii la adoptarea hotărârilor cu privire la: repartizarea beneficiilor şi
pierderilor [art.127 alin.1]; acceptarea succesorilor membrului decedat în calitatea de asociaţi în
societate [art.132 alin.1]; alegerea administratorilor, dacă aceştia nu au fost desemnaţi prin actul
constitutiv; aprobarea dării de seama anuale şi a bilanţului anual; alte chestiuni pentru a căror
soluţionare legea nu cere unanimitatea. Asociaţii vor stabili, de asemenea, şi felul majorităţii
30
Page 31
necesare adoptării unor asemenea hotărâri - simplă sau calificată, precum şi modul în care se va
proceda în cazul parităţii de voturi. Pe de altă parte, în tăcerea legii, considerăm că dacă majoritatea
asociaţilor va adopta o hotărâre prin care se contravine actului constitutiv sau unei dispoziţii legale
imperative, minoritatea de asociaţi care a votat împotrivă va putea ataca respectiva hotărâre în
justiţie solicitând anularea ei.
2.2. Administrarea și relațiile în cadrul societății în nume colectiv
Administrarea societății în nume colectiv
În cazul în care actul constitutiv nu arată cine sunt administratorii societăţii sau nu prevede
nimic cu privire la modul de administrare al societăţii se presupune că fiecare asociat are dreptul de
a acţiona în numele acesteia din partea celorlalţi asociaţi, având dreptul de a încheia toate
operaţiunile necesare exercitării activităţii societăţii. Posibilitatea participării oricărui asociat la
administrarea societăţii este o consecinţă firească a răspunderii nelimitate a asociaţilor pentru
datoriile sociale.
Conform art 124 al Codului civil al Republicii Moldova termenul de administrare implică și
sensul de reprezentare. Persoanele care administrează societatea o şi reprezintă dacă, din actul de
constituire; nu rezultă contrariul. Prin admimstrare (gestiune), legiuitorul înţelege exercitarea de
acte pentru punerea în valoare a patrimoniului societarii şi atingerea obiectivului propus în actul de
constituire. În particular, actele de administrare sunt operaţiuni interne de organizare a procesului
de producţie, de prestare a serviciilor sau de; executare a lucrărilor, de gestiune, de conducere a
personalului societăţii, de evidenţă etc.
Societatea este administrată de toţi asociaţii dacă actul de constituire nu prevede altfel [1.2,
art. 124 alin.(l)]. Prin actul de constituire se poate prevedea că societatea se administrează în
comun de toţi asociaţii; numai de unii asociaţi; sau de terţi.
Prin reprezentare, se înţelege efectuarea, în numele societăţii, aunor acte juridice în raport cu
terţii. Dreptul şi obligaţia de a reprezenta societatea în nume colectiv le au toţi asociaţii dacă, prin
actul de constituire, nu se prevede că societatea va fi reprezentată de unuî sau de câţiva asociaţi. În
cazul în care calitatea de administrator a fost delegată unor asociaţi, ceilalţi pot activa în numele
societarii numai în bază de procură.
În cazul mai multor reprezentanţi, fiecare are dreptul de a acţiona independent în numele
societăţii, iar al desemnării mai multor asociaţi administratori, actul de constituire poate stabili că
ei vor acţiona împreună.
31
Page 32
Numele administratorilor trebuie să fie indicat în actul de constituire şi în registrul de stat al
întreprinderilor. Dreptul de administrare şi de reprezentare se limitează numai la domeniul de
activitate al societăţii indicat în actul de constituire. Prin urmare, administratorul societăţii în nume
colectiv este împuternicit să încheie în numele societăţii numai acte aferente activităţilor prevăzute
expres în actul de constituire. Pentru încheierea actelor juridice ce depăşesc obiectul de activitate al
societăţii, se cere acordul expres al tuturor asociaţilor.
Potrivit art. 127 alin.(2) Codului civil al Republicii Moldova, asociatul care a acţionat în
interesul societăţii în nume colectiv fără împuternicire are dreptul, dacă societatea nu a acceptat
actele juridice pe care le-a încheiat, să ceară compensarea, în limita beneficiului sau a economiilor
obţinute de societate ça rezultat al acţiunilor sale, cheltuielilor suportate.
Legea stipulează că societatea în nume colectiv nu poate invoca faţă de terţii de bună-credinţă
dispoziţiile actului,de constituire prin care este limitat dreptul asociatului de a reprezenta societatea
[1.2, art.124].
La cererea oricărui membru, instanţa de judecată poate priva persoana de dreptul de a
administra şi a reprezenta societatea în nume colectiv din motive întemeiate ca: încălcarea gravă a
obligaţiilor, imposibilitatea exercitării atribuţiilor etc.
Printr-o declaraţie adresată persoanelor cu drept de administrare şi reprezentare, orice
membru poate renunţa oricând la dreptul de a administra şi a reprezenta societatea.
Terţii pot administra şi reprezenta societatea în nume colectiv numai cu titlu de excepţie şi cu
condiţia indicării exprese a numelui lor, în actul ele constituire şi înscrierii în Registrul de stat.
Organul de control. Potrivit art. 124 alin.(4) Codului civil al Republicii Moldova, fiecare
membru al societăţii în nume colectiv are dreptul să ia cunoştinţă, personal sau asistat de un expert,
de toată documentaţia privind administrarea. Prin actul de constituire, societatea poate crea un
organ special de control, format dintr-un cenzor sau mai mulţi (comisie de cenzori). Actul de
constituire va prevedea şi modul de activitate al organului de control. Acesta trebuie să activeze
astfel încât să nu încalce dreptul asociatului de a lua cunoştinţă de actele de gestiune. Clauza
actului de constituire prin care se limitează sau se exclude dreptul de a lua cunoştinţă de
documentaţie este nulă.
Răspunderea pentru obligaţiile societăţii. Societatea în nume colectiv dobândeşte drepturi
şi îşi asumă obligaţii prin actele încheiate de asociaţi sau, dacă sunt numiţi, de către administratorul
sau administratorii împuterniciţi să reprezinte societatea.
Răspunderea societăţii. Reieşind din concepţia Codului civil al Republicii Moldova că
societatea în nume colectiv beneficiază de personalitate juridică, fiind subiect de drept distinct, ea
32
Page 33
are posibilitatea să-şi asume obligaţii în raporturile cu terţii şi răspunde cu patrimoniul propriu
pentru nerespectarea obligaţiilor în cauză.
Răspunderea asociaţilor. Conform art. 128 al Codului civil al Republicii Moldova, membrii
societăţii în nume colectiv poartă răspundere subsidiară solidară şi nelimitată pentru obligaţiile
societăţii.
O clauză a actului constitutiv care limitează, divide sau exclude răspunderea asociaţilor este
considerată ca nescrisă, deoarece ceea ce distinge societatea în nume colectiv de alte societăţi
comerciale este tocmai răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor. O asemenea clauză este nulă
de drept, deoarece regulile privitoare la răspunderea asociaţilor trebuie considerate de ordine
publică, având drept scop ocrotirea terţilor contractanţi[2.11,p.127].
Responsabilitatea asociaţilor pentru obligaţiile societăţii are un caracter subsidiar, în sensul că
creditorii societăţii trebuie să urmărească mai întâi societatea şi numai dacă nu au fost satisfăcute
creanţele din patrimoniul ei, atunci va apărea răspunderea asociaţilor.
Fiind obligat solidar, asociatul urmărit va răspunde pentru întreaga creanţă a creditorului, iar
creditorul poate pretinde fiecăruia din debitori executarea. Debitorul solidar care a executat obligaţia are
dreptul să intenteze o acţiune de regres împotriva celorlalţi debitori solidari pentru părţile acestora din
obligaţie [1.2,art. 544].
Având o răspundere nelimitată, asociatul urmărit va răspunde pentru creanţa creditorului cu
toată averea sa personală, cu excepţia bunurilor debitorului care nu pot fi urmărite, prevăzute în art.
85, Codul de executare al Republicii Moldova.
Participaţiunea din capitalul social al membrului societăţii în nume colectiv poate fi urmărită
pentru datoriile lui personale, nelegate de participarea la societate, numai în cazul insuficienţei unui
alt patrimoniu al acestuia pentru onorarea datoriilor.
Transmiterea participaţiunii la capitalul social. Membrul societăţii în nume colectiv poate
transmite, cu acordul celorlaltor membri, participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea
unui alt membru sau unui terţ. Cesiunea aportului de capital social şi a calităţii de asociat nu se
poate face decât cu acordul unanim al asociaţilor, care sunt foarte interesaţi să cunoască şi să
evalueze calităţile personale ale noului asociat[2.20,p.175]. Odată cu participaţiunea trec, integral
sau proporţional părţii transmise, drepturile membrului care a transmis aportul [1.2, art. 129, alin.
(4),]. Cu toate că Codului civil al Republicii Moldova nu menţionează, în acest caz, în privinţa
obligaţiilor nimic, considerăm că odată cu drepturile trec şi obligaţiile pe care le implică această
calitate. Pentru protejarea intereselor societăţii şi ale terţilor, asociatul care a transmis
participaţiunea să rămâne răspunzător faţă de terţi pentru operaţiile făcute de societate anterior
33
Page 34
transmiterii, în egală măsură cu membrii rămaşi, în termen de doi ani din ziua aprobării dării de
seamă despre activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate, acestea reieşind din art.
128, alin. (3), Codului civil al Republicii Moldova.
Retragerea asociatului din societatea în nume colectiv. Membrul societăţii are dreptul să
se retragă din ea cu condiţia informării celorlaltor membri cu cel puţin şase luni până la data
retragerii. Asociatului retras din societate i se achită valoarea părţii din patrimoniu proporţional
participaţiunii lui în capitalul social (sau transmiterea lui în natură, prin înţelegerea dintre asociaţi
şi cel care se retrage), dacă actul de constituire nu prevede altfel.
Asociatul retras rămâne răspunzător faţă de terţi pentru operaţiile făcute de societate anterior
retragerii, în egală măsură cu membrii rămaşi, în termen de doi ani din ziua aprobării dării de
seamă despre activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate, acestea reieşind din art.
128, alin. (3), Codului civil al Republicii Moldova.
Excluderea asociatului din societate. Conform art. 129, alin. (2) al Codului civil al
Republicii Moldova, membrul societăţii poate fi exclus din societate dacă ceilalţi membri cer, din
motive întemeiate prin unanimitate de voturi, instanţei de judecată excluderea lui.
Din păcate, Codul civil nu prevede expres care sunt consecinţele excluderii asociatului din
societate (are dreptul la contravaloarea participaţiunii sale, poartă răspundere conform art. 128,
alin. (3) Codului civil al Republicii Moldova, cauzele excluderii fiind prevăzute în actul constitutiv.
Considerăm că legislatorul în art. 128, alin. (3) al Codului civil al Republicii Moldova prin
îmbinarea de cuvinte „membrul care a ieşit din societate” a avut în vedere atât asociatul retras, cât
şi cel exclus şi cel care a transmis participaţiunea sa la capitalul social.
Decesul sau reorganizarea membrului societăţii în nume colectiv. În cazul decesului sau
reorganizării asociatului, succesorii acestuia pot deveni asociaţi cu acordul tuturor membrilor, dacă
actul de constituire nu interzice.
Dacă succesorii nu sunt acceptaţi în calitate de asociaţi, societatea este obligată să le
plătească partea din activele nete, determinată la data decesului sau reorganizării, proporţională
părţii din capitalul social, deţinute de asociatul decedat sau reorganizat. Succesorul asociatului
poartă răspundere, în limitele patrimoniului care a trecut la el, de obligaţiile pentru care, în
conformitate cu art. 128, alin. (2) şi (3) al Codului civil al Republicii Moldova, e responsabil
membrul decedat sau reorganizat.
În caz de retragere a unui membru al societăţii în nume colectiv, de deces, de declarare a
dispariţiei fără veste sau a incapacităţii unui membru-persoană fizică, de insolvabilitate, deschidere
a procedurii de reorganizare în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, de lichidare a membrului-
34
Page 35
persoană juridică a societăţii sau de urmărire de către un creditor a participaţiunii membrului în
capitalul social, societatea poate să-şi continue activitatea, dacă este prevăzut de actul de constituire
a societăţii sau dacă hotărârea privind continuarea activităţii se adoptă în unanimitate de către
membrii rămaşi.
2.3. Particularitățile constituirii și administrării societății în comandită
Societatea în comandită se constituie, în principiu, potrivit regulilor generale aplicabile
societăţilor comerciale [1.2, art.106-115]. Actul constitutiv al societăţii este contractul de
constituire (societate), iar pentru constituirea societăţii trebuie îndeplinite formalităţile prevăzute de
lege. Deoarece societatea în comandită se apropie în foarte multe privinţe de societatea în nume
colectiv, art.136 alin.4 din Codul civil al Republicii Moldova prevede că dispoziţiile cu privire la
societatea în nume colectiv sunt aplicabile, în măsura în care codul nu conţine norme exprese cu
privire la societatea în comandită, şi acesteia din urmă. După cum se poate observa majoritatea
normelor în discuţie se referă la statutul juridic al comanditaţilor în societate, acesta fiind similar
celui al asociaţilor din societatea în nume colectiv. Aplicarea dispoziţiilor legale din materia
societăţilor în nume colectiv societăţii în comandită îşi are fundamentarea pe ideea potrivit căreia
comanditaţii sunt mai reprezentativi decât comanditarii pentru societate, întrucât ei îşi înscriu
numele pe firma societăţii şi tot ei înfăptuiesc administrarea acesteia.
Întrucât regulile generale privind constituirea societăţiii în nume colectiv au fost deja
examinate, vom prezenta unele aspecte specifice creării societăţii în comandită. Actul constitutiv al
societăţii în comandită este contractul de constituire (de societate), încheiat în limba de stat şi
semnat de toţi asociaţii societăţii [1.2,art.62 alin.1 ,art.108 alin.4].
Ca orice act juridic, şi contractul de constituire trebuie să îndeplinească condiţiile generale
de validitate: capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţilor care se obligă, un obiect
determinat şi licit şi o cauză licită. În plus, acesta va trebui să prezinte şi anumite elemente
specifice care îl particularizează faţă de celelalte contracte. Ne referim aici la intenţia de a colabora
în desfăşurarea activităţii comerciale (affectio societatis), obligaţia asociaţilor de a contribui prin
aporturi la formarea patrimoniului societar, precum şi participarea la beneficii şi la pierderi.
Întrucât toate aceste condiţii au mai fost analizate nu vom mai reveni asupra lor. Având în vedere
faptul că toate aceste condiţii au mai fost analizate la subcapitolul precedent nu vom mai reveni
asupra lor.
Actul de constituire al societăţii în comandită, pe lângă clauzele indicate în art. 108, alin. 1 al
Codului civil al Republicii Moldova, trebuie să prevadă:
35
Page 36
a) cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi modul depunerii aporturilor;
b) mărimea şi modalitatea de modificare a participaţiunilor fiecărui comanditat în capitalul social;
c) răspunderea comanditaţilor pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aportului;
d) volumul comun al aporturilor depuse de comanditaţi;
e) procedura de adoptare a hotărârilor de către asociaţi;
f) procedura de admitere a noilor asociaţi;
g) temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a asociatului din societate.
Conform legislaţiei în vigoare, asociaţi ai societăţii în comandită pot fi atât persoanele fizice,
cât şi cele juridice. Codul civil al Republicii Moldova nu prevede nemijlocit un număr minim de
asociaţi, dar reieşind din art. 143, Codul civil al Republicii Moldova este absolut obligatoriu să
existe, cel puţin, un asociat comanditat şi un asociat comanditar. În ceea ce priveşte numărul
maxim de asociaţi, considerăm că societatea în comandită poate avea un număr nelimitat de
asociaţi comanditari şi maximum 20 de asociaţi comanditaţi. Bazându-ne pe coroborarea articolelor
136 şi 121, Codul civil al Republicii Moldova, considerăm că prevederile Codului civil referitor la
numărul maxim de asociaţi din societatea în nume colectiv se referă numai la numărul maxim al
comanditaţilor, la bază fiind răspunderea pe care o poartă aceşti asociaţi.
În legătură cu răspunderea purtată de comanditaţi pentru obligaţiile societăţii, legislaţia
stabileşte careva restricţii pentru dobândirea acestei calităţi. Astfel, conform art. Codul civil al
Republicii Moldova, persoana poate fi comanditat doar într-o singură societate în comandită.
Membrul societăţii în nume colectiv nu poate fi comanditat în societatea în comandită, iar
comanditatul din societatea în comandită nu poate fi membru al societăţii în nume colectiv.
Capitalul social [2.12,p.262]. Precizăm, totuşi, că deşi legea nu cere nici pentru înfiinţarea
societăţii în comandită un minim de capital lăsând acest lucru la aprecierea asociaţilor fondatori
care sunt liberi să stabilească valoarea şi structura capitalului social iniţial. După cum am mai
arătat, această libertate recunoscută de lege fondatorilor nu trebuie înţeleasă în sensul că ei ar putea
constitui societatea fără subscrieri de capital sau subscriind numai un capital simbolic, deoarece
capitalul social este un element absolut necesar pentru constituirea oricărei societăţi comerciale,
inclusiv a societăţii în comandită. Pe de altă parte, capitalul social trebuie să fie suficient de
important sub aspect valoric pentru a putea să asigure, cel puţin în faza iniţială a funcţionării
societăţi, realizarea scopului în vederea căruia aceasta a fost constituită[2.33,p.94]. Normele legale
stabilesc obligația de comanditarilor de a vîrsa până la înregistrarea societății cel puțin 60% din
valoarea aportului la carea s-au obligat, iar restul, în termen stabilit de actul de constituire, dar nu
mai tîrziu de 6 luni de la data înregistrării.
36
Page 37
În contractul de constituire se va indica, în mod obligatoriu, şi categoria din care face parte
fiecare asociat - comanditaţilor sau comanditarilor, întrucât acestea au un regim juridic diferit, în
primul rând, sub aspectul responsabilităţii ce le incumbă pentru datoriile sociale. Potrivit legii, în
actul constitutiv se va indica şi mărimea participaţiunilor fiecărui comanditat la capitalul social, dar
şi volumul cumulat (total) al aporturilor lor. Deşi Codul civil al Republicii Moldova nu o prevede
în mod explicit, considerăm că va trebui indicată, în mod obligatoriu, şi mărimea participaţiunilor
fiecărui asociat comanditar comanditar, cu atât mai mult cu cât o serie de dispoziţii ale art.139 din
Codul civil al Republicii Moldova se referă la participaţiunile acestei categorii de asociaţi.
Menţionăm, de asemenea, că asociaţii comanditaţi vor putea efectua aporturi în industrie
(prestaţii în muncă şi servicii), care, deşi nu sunt cuprinse în capitalul social al societăţii, vor da
dreptul acestora să participe, în limitele stabilite de actul constitutiv, la împărţirea beneficiilor şi a
activului societăţii, ei rămânând, totodată, obligaţi să participe şi la pierderi [1.2, art.114 alin.4].
Societatea în comandită se înregistrează la Camera Înregistrării de Stat conform Legii nr.
220-XVI 19.10.2007 cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor
individuali. Prin înregistrare, societatea dobîndește personalitate juridică cu toate consecințele ce
rezultă din această calitate.
Participaţiunea asociaţilor. Specificul societăţii în comandită constă în faptul că, din
aporturile asociaţilor comanditari, se formează capitalul social, iar comanditarii nu mai au
participaţiuni. Asociaţii comanditaţi urmează să gestioneze activele care, iniţial, se formează din
aporturile comanditarilor. Anume activitatea personală a comanditarilor de gestionare a societăţii şi
reprezintă aportul lor social, numit în lege aport în muncă şi servicii[2.25,p.114]. Din scopul
general al societăţii comerciale de a desfăşura activitate de întreprinzător şi de a obţine beneficii
rezultă că, gestionând eficient activele depuse de comanditari, comanditaţii trebuie să obţină profit.
Acesta reprezintă diferenţa dintre valoarea aporturilor iniţiale ale comanditarilor şi valoarea
activelor realizate într-o perioadă de timp. Activele nete ale societăţii în comandită pot fi împărţite
convenţional în două: active care asigură intangibilitatca capitalului social şi din care nu pot fi
plătite dividende. Este o sumă investită de comanditari şi, în caz de retragere a lor sau de dizolvare
a societăţii, aceştia sunt în drept să obţină partea lor (dacă valoarea activelor nete este mai mare
decât cuantumul capitalului social); active care depăşesc mărimea capitalului social şi care
reprezintă profitul societăţii, deoarece sunt rodul activităţii economice a societăţii şi reprezintă
efectul direct al efortului fizic şi intelectual al asociaţilor comanditari. Aceste active urmează să fie
repartizate între asociaţi. O primă repartizare trebuie să se facă, în temeiul clauzei actului de
constituire, între comanditaţi şi comanditari: de exemplu, 50% din profit se atribuie comanditatilor
37
Page 38
ca plată pentru efortul depus şi 50% se atribuie comanditarilor ca plată pentru suma investită. A
doua repartiţie se efectuează numai în interiorul categoriilor de asociaţi. Comanditaţii împart între
ei, în modul stabilit de actul de constituire, suma ce le-a revenit, iar comanditarii împart suma lor
proporţional cotei de participare la capitalul social dacă actul de constituire nu prevede altfel.
Aşadar, putem afirma cu certitudine: comanditarii deţin o participaţiune reală în capitalul social şi
această participaţiune face parte din patrimoniul personal, putând fi cesionată atât prin acte între
vii, cât şi pentru cauză de moarte. Participaţiunea ca valoare nominală este o fracţiune din capitalul
social. Dacă activele nete depăşesc ca valoare capitalul social, ele au o valoare reală mai mare.
Comanditatul nu are o participaţiune la capitalul social, însă deţine dreptul la o parte din
activele nete care depăşesc ca valoare mărimea capitalului social. Deşi este patrimonial, acest drept
la active nu poate fi cesionat unor alte persoane. Comanditatul îşi poate exercita dreptul asupra
acestei părţi din active prin obţinerea părţii din ele sau prin retragere din societate[2.32,p.18].
Participaţiunea comanditarului. După cum s-a menţionat, numai comanditarul are o
participaţiune la capitalul social, care, fiind un drept de creanţă asupra societăţii, poate fi cesionată.
Mărimea participaţiunii este indicată în actul de constituire al societăţii. In lipsa unor dispoziţii
exprese, rezultă că participaţiunile pot avea mărimi diferite. Participaţiunea comanditarului poate fi
înstrăinată şi poate trece la succesori.
Potrivit art.139 alin.(l) lit.d) Codul civil al Republicii Moldova, comanditarul are dreptul să
transmită unui alt comanditar participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea fără acordul
celorlalţi asociaţi. Comanditarul poate transmite participaţiunea sa şi unui terţ. Cu referire la
aceasta, în legislaţie se prefigurează o contradicţie. Astfel, în art.139 alin.(l) lit.d) Codul civil al
Republicii Moldova, se prevede dreptul comanditarului de a transmite participaţiunea sa la
capitalul social sau o parte din ea dacă actul de constituire prevede, unui terţ. Pe când art.142 alin.
(l) Codul civil al Republicii Moldova stabileşte: Participaţiunea comanditarului poate fi
înstrăinată unor terţi ...fără acordul asociaţilor dacă actul de constituire nu prevede altfel.
Luând în considerare caracterul intuitu personae al societăţii în comandită, considerăm că primirea
unui terţ în societate, chiar şi în calitate de asociat comanditar, trebuie să se facă ca acordul
celorlalţi asociaţi. Această soluţie o considerăm legală, deoarece legiuitorul a inclus şi un drept de
preferinţă al celorlalţi comanditari în cazul în care participaţiunea se înstrăinează unui terţ. Dacă nu
există acordul celorlalţi asociaţi, comanditarul are alternative: fie să se retragă, fie să cesioneze
unui alt comanditar participaţiunea sa. Prin înstrăinarea integrală a participaţiunii, încetează
calitatea de comanditar.
Conducerea administrative și reprezentarea societății în comandită
38
Page 39
Conducerea societăţii în comandită se exercită de către comanditaţi, comanditarii neavând
dreptul să participe la conducerea şi administrarea societăţii în comandită, să o reprezinte fără
procură, să conteste acţiunile comanditaţilor în legătură cu administrarea sau reprezentarea
societăţii exercitate în limitele activităţii ei obişnuite. În cazul în care acţiunile depăşesc limitele
activităţii obişnuite, este necesar acordul tuturor asociaţilor.
În ceea ce priveşte cvorumul necesar luării unor asemenea decizii, ca şi în societatea în nume
colectiv, se aplică regula unanimităţii, care nu are totuşi un caracter imperativ, asociaţii putând
prevedea prin actul constitutiv diverse situaţii în care o hotărâre să se adopte cu majoritatea
voturilor [1.2,art.136 alin.4, art.123 alin.1]. Excepţie fac hotărârile de modificarea a actului
constitutiv, care se vor lua întotdeauna prin votul unanim al asociaţilor.
La luarea deciziilor cu privire la activitatea societăţii fiecare asociat va avea un singur vot,
însă prin actul constitutiv asociaţii vor putea prevedea şi un alt mod de atribuire a voturilor, spre
exemplu, proporţional cotei de participare a fiecărui asociat, fără ca prin această atribuire stabilită
să fie posibilă lipsirea totalmente de vot a vreunui asociat [1.2, art.136 alin.4, art.123 alin.2].
Modul de conducere, de administrare şi de reprezentare a societăţii de către comanditaţi este
conturat de dispoziţiile Codului civil al republicii Moldova referitoare la societatea în nume
colectiv [1.2, art.138 alin.1]. Astfel, în lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, dreptul de a
administra şi reprezenta societatea aparţine fiecărui comanditat. Asociaţii, însă, vor putea decide ca
administrarea şi reprezentarea societăţii în comandită să fie efectuată în comun de către toţi
asociaţii comanditaţi ori să fie delegată unuia sau mai multora dintre aceştia. În ceea ce priveşte
posibilitatea desemnării unui terţ în funcţia de administrator, considerăm că acest lucru nu este
posibil la o societate în comandită, prevederile art.138 alin.1 din Codul civil al Republicii Moldova
având un caracter imperativ.
În principiu, comanditaţii desemnaţi ca administratori vor putea avea iniţiativa oricăror
operaţiuni comerciale care se circumscriu celor efectuate în mod obişnuit de societate, fără să aibă
nevoie în acest sens de acordul prealabil al celorlalţi asociaţi. Dacă însă operaţiunea proiectată
depăşeşte limitele determinate de domeniul curent de activitate al societăţii administratorul va avea
nevoie de acordul tuturor asociaţilor [1.2, art.138 alin.2]. Interdicţia comanditarilor de a se
amesteca în administrarea societăţii este justificată, pe de o parte, de scopul protejării terţilor, care
ar putea să se înşele asupra poziţiei comanditarilor, considerând că tratează cu asociaţi care răspund
nelimitat pentru datoriile sociale, iar, pe de altă parte, de faptul că, răspunderea comanditarilor
pentru datoriile sociale fiind limitată, aceştia trebuie împiedicaţi să se lanseze în operaţiuni
imprudente pe socoteala societăţii. Această interdicţie nu are însă un caracter absolut, comanditarii
39
Page 40
putând încheia anumite acte în contul societăţii în temeiul unei procuri speciale dată pentru o
operaţiune determinată de către asociaţii comanditaţi care sunt administratori ai societăţii. Procura
va trebui, în mod obligatoriu, să precizeze operaţiunea sau să determine operaţiunile care vor fi
încheiate de asociatul comanditar în contul societăţii. Deoarece în acest fel ar putea reprezenta
societatea şi un terţ, nu există riscul de confuzie din partea creditorilor sociali, în sensul că ar fi
tratat cu un asociat ce se obligă nelimitat pentru datoria socială.
Comanditaţii nu vor putea practica, fără acordul celorlalţi asociaţi, activităţi similare celor pe
care le practică societatea din care fac parte. Consimţământul celorlalţi asociaţi se prezumă, până la
proba contrară, dacă activităţile comanditatului operaţiunile, fiind anterioare actului constitutiv, au
fost cunoscute de ceilalţi asociaţi şi aceştia nu au interzis continuarea lor [1.2,art.116 alin.2].
Sancţiunea încălcării acestei interdicţii nu va fi anularea contractelor încheiate de asociat cu terţii,
ci, după caz, angajarea răspunderii asociatului culpabil, care va fi obligat la plata unor despăgubiri
către societate, ori preluarea de către societate a drepturilor şi obligaţiile asociatului sau beneficiul
care rezultă din actele încheiate [1.2, art.116 alin.3].
Dacă administrarea societăţii se face în comun de toţi comanditaţii, atunci deciziile trebuie
luate în unanimitate. În cazul în care administrarea societăţii este efectuată de una sau mai multe
persoane, atunci ceilalţi membri, pentru a încheia acte juridice în numele societăţii, trebuie să aibă
procură de la administratori. Dacă au fost încheiate careva acte juridice de către un membru care nu
are asemenea împuterniciri [1.2, art. 124, alin. (3) şi art. 125, alin. (6)], atunci societatea nu poate
invoca clauzele actului de constituire prin care se limitează împuternicirile membrilor, cu excepţia
cazurilor când se va demonstra că terţul, în momentul încheierii actului juridic, cunoştea sau
trebuia să cunoască faptul că membrul nu este împuternicit să acţioneze în numele societăţii. Chiar
dacă nu este împuternicit să administreze societatea, fiecare asociat al acesteia are dreptul să ia
cunoştinţă, personal sau asistat de un expert, de toată documentaţia privind administrarea. Dacă
prin contractul de constituire nu s-a arătat administratorul care are puterea de reprezentare a
societăţii, legea prezumă că dreptul şi obligaţia de a reprezenta societatea în comandită îl au toţi
membrii ei [1.2,art. 125, alin. (1)]. Actul constitutiv poate să prevadă că dreptul de a reprezenta
societatea îl are unul sau câţiva comanditaţi, celorlalţi fiindu-le interzis să reprezinte societatea.
Dacă societatea este reprezentată de mai mulţi membri şi dacă actul de constituire nu prevede că ei
trebuie să acţioneze în comun, atunci fiecare are dreptul să acţioneze de sine stătător. La cererea
oricărui membru, instanţa de judecată, dacă există motive întemeiate (încălcarea gravă a
obligaţiilor şi imposibilitatea exercitării atribuţiilor), poate priva persoana de dreptul de a
administra şi a reprezenta societatea.
40
Page 41
2.4. Drepturile, obligațiile și răspunderea asociaților în cadrul societății în comandită
Drepturile asociaţilor societăţii în comandită sunt stipulate în art. 115 şi in unele dispoziţii
speciale. S-a relevat deja că societatea în comandită se deosebeşte de alte societăţi comerciale prin
existenţa a două categorii de asociaţi: comanditaţi şi comanditari, fiecare având drepturi şi obligaţii
specifice.
Drepturile asociaţilor comanditaţi. Asociaţii comanditaţi au următoarele drepturi:
Dreptul de a conduce societatea şi de a lua parte la activitatea ei [1.2, art.115]. Ca şi în alte
societăţi, asociaţii comanditaţi participă la conducerea şi la activitatea societăţii ' prin intermediul
adunării asociaţilor, având dreptul la un singur vot. Participarea comanditarilor la activitatea
societăţii include şi administrarea şi reprezentarea.
Dreptul de administrare [1.2, art. 138]. Administrarea societăţii în comandită ţine de
competenţa exclusivă a asociaţilor comanditaţi. Esenţa societăţii constă în faptul că comanditaţii
gestionează banii şi bunurile transmise societăţii de către comanditari, iar beneficiul se repartizează
între comanditaţi şi comanditari conform actului de constituire. Chiar definiţia legală dată societăţii
în comandită evidenţiază prerogativa de administrare a comanditaţilor, calificându-i ca membri
care practică în numele societăţii activitate de întreprinzător. Mai mult, art.138 alin.(l) al Codului
civil al Republicii Moldova prevede că conducerea societăţii în comandită se exercită de către
comanditaţi, iar modul de conducere şi administrare se efectuează în baza dispoziţiilor stabilite
pentru societatea în nume colectiv. Dacă sunt mai mulţi comanditaţi, aceştia pot să repartizeze între
ei funcţiile.
Dreptul de reprezentare [1.2,art.138]. Activitatea de întreprinzător desfăşurată în numele
societăţii presupune încheierea diferitelor acte juridice. In legătură cu aceasta, legiuitorul prevede
expres şi dreptul comanditatului de a reprezenta societatea în raport cu terţii, iar art.138 alin.(l) al
Codului civil al Republicii Moldova face trimitere la regulile reprezentării pentru societatea în
nume colectiv stipulate la art.124 şi 125. Numele comanditaţilor se înscrie in Registrul de stat.
Dreptul la informaţie [1.2, art.115, 124 alin.(4), 136 alin.(4)]. Comanditaţii, fiind cei care
administrează şi reprezintă societatea, sunt însuşi organul executiv al societăţii şi au acces la
întreaga informaţie. Fiecare comanditat are dreptul să ia cunoştinţă atât de actele încheiate de
ceilalţi, cât şi de documentaţia contabilă a societăţii.
Dreptul la o parte din beneficiu [1.2, art.115, art.127 şi art.136 alin. (4)]. Aportul asociatului
comanditat constând în muncă şi servicii, care nu se iau în considerare la formarea şi majorarea
capitalului social, asociatul trebuie să obţină o plată pentru efortul fizic şi intelectual depus pentru
societate. Această plată se face prin atribuirea unei părţi din beneficiul obţinut de societate.
41
Page 42
Proporţia din beneficiu care revine şi urmează a fi repartizată asociaţilor comanditaţi trebuie
prevăzută expres în actul de constituire.
Dreptul la retragere din societate [1.2, art. 130]. Asociatul comanditat se poate retrage din
societate în condiţiile art. 130 al Codului civil al Republicii Moldova, adică notificând ceilalţi
asociaţi cu cel puţin 6 luni înainte. În caz de retragere, asociatul comanditat nu poate pretinde la o
parte din activele ce suplinesc capitalul social. La activele ce suplinesc capitalul social pot pretinde
doar comanditarii. Comanditatul poate pretinde doar la o proporţie din activele ce depăşesc
capitalul social.
Dreptul la active în caz de lichidare a societăţii [1.2,art.115]. Dacă societatea în comandită
se dizolvă, comanditaţii pot pretinde la o parte din activele nete ce depăşesc mărimea capitalului
social.
Drepturile asociaţilor comanditari. Comanditarii au următoarele drepturi:
Dreptul de a conduce societatea şi de a lua parte la activitatea ei [1.2,art.115]. Comanditarii
pot să exercite acest drept numai participând la adunările asociaţilor cu drept de vot şi numai în
probleme care nu intră în competenţa exclusivă a comanditarilor. În special, ei vor participa la
adunare în caz de modificare a actului de constituire, de excludere sau de acceptare a unor asociaţi,
de încheiere a actelor ce depăşesc limitele activităţii obişnuite etc. Comanditarii nu participă la
activitatea de întreprinzător a societăţii [1.2,art.136 alin.(l)], nu au dreptul să participe la
conducerea şi la administrarea societăţii şi nici să o reprezinte [1.2, art.138 alin.(2)]
Dreptul la informaţie şi la control asupra activităţii comanditatilor [1.2, art.139]. Potrivit
art.139 alin.(l) lit.c) al Codului civil al Republicii Moldova, comanditarul are dreptul să ia
cunoştinţă de dările de seamă şi de bilanţurile anuale, să verifice datele din registrele contabile şi
din alte documente jusliiicative. De asemenea, el poate cere informaţie despre desfăşurarea
activităţii, despre modul de încheiere şi executare a contractelor, despre respectarea disciplinei
financiare a societăţii. Comanditarii exercită acest drept fără a se implica în activitatea
comanditatilor.
Dreptul la o parte din beneficiu [1.2, art. 115, art.139]. Comanditarul are dreptul să
primească partea ce i se cuvine din veniturile societăţii proporţional participaţiunii sale la capitalul
social, în modul prevăzut de actul de constituire, care trebuie să prevadă mai întâi proporţia de
împărţire a beneficiului între asociaţii comanditaţi şi asociaţii comanditari. Cota din beneficiu ce
revine comanditarilor se va împărţi între aceştia proporţional participaţiunii la capitalul social.
Dreptul la retragere din societate [1.2, art.139]. Comanditarul are dreptul să se retragă din
societate la sfîrşitul anului financiar şi să primească o parte din activele ei proporţional
42
Page 43
participaţiunii sale la capitalul social, în modul stabilit de actul de constituire. Partea din active la
care poate pretinde comanditarul se compune din două părţi: active care formează capitalul social,
altfel spus - dreptul de restituire a aportului, şi active care depăşesc mărimea capitalului social şi
care se impari mai întâi între comanditari şi comanditaţi, iar apoi partea ce revine comanditarilor se
împarte între ei şi cu această parte asociatul se retrage.
Dreptul la active in caz de dizolvare a societăţii [1.2,art.115, art. 143 alin.(2)]. În caz, de
dizolvare a societăţii în comandită, comanditarii aü dreptul preferential faţă de comanditaţi la
recuperarea aporturilor din painmonuil societăţii rămas după satisfacerea tuturor creanților. Asilel,
din activele rămase după satisfacerea creanţelor se restituie mai îulâi comanditarilor active în suma
bgală valorii aporturilor cu care aceştia au contribuit la formarea şi majorarea capitalului social.
Suma ce revine comanditarilor se împarte apoi între ei proporţional participaţiunii fiecăruia la
capitalul social. Suma ce revine comanditaţilor, în lipsa unor prevederi ale actului constitutiv, se va
împărţi între ei în mod egal.
Dreptul de cesiune a participaţiunii [1.2,art.139, art.142]. Comanditarul este în drept să
transmită participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea unui alt comanditar ori, dacă este
stipulat în actul de constituire, unui terţ.
Obligaţiile asociaţilor comanditaţi. Pornind de la dispoziţiile generale ale art. 116,
coroborate cu dispoziţiile art.136 şi 138 al Codului civil al Republicii Moldova, comanditaţii sunt
obligaţi să administreze şi să reprezinte societatea, să informeze ceilalţi asociaţi privitor la
activitatea acesteia.
Obligaţia de a transmite aportul [1.2, art. 116, art. 114]. Comanditatul nu este ţinut să facă
aporturi în bani sau în bunuri la capitalul social. Din esenţa societăţii în comandită, expusă la
art.136 alin.(l) al Codului civil al Republicii Moldova, potrivit căreia comanditaţii sunt membrii
care practică în numele societăţii activitate de întreprinzător şi răspund nelimitat, rezultă cu
certitudine că aportul comanditaţilor constă în muncă şi servicii depuse în perioada de activitate a
societăţii, care nu sunt luate în considerare la formarea şi majorarea capitalului social, dar care dau
dreptul la beneficii, la o parte din active în cazul lichidării şi îl ţine răspunzător nelimitat şi solidar
pentru obligaţiile societăţii. Astfel, comanditatul este obligat să administreze (să conducă)
societatea gestionând patrimoniul acesteia şi reprezentând-o în raport cu terţii. De aici rezultă o altă
obligaţie a asociatului comanditat, şi anume de a participa personal la activitatea societăţii.
Obligaţia de a nu deveni asociat cu răspundere nelimitată al unei alte societăţi comerciale
[1.2, art.136]. Potrivit dispoziţiei art.136 alin. (2) al Codului civil al Republicii Moldova, o
43
Page 44
persoană poate fi comanditat numai într-o singură societate. Comanditatului i se interzice să devină
asociat al unei societăţi în nume colectiv.
Obligaţia de comunica modificarea datelor de identitate [1.2, art.116]. Orice uncare a datelor
de identitate se aduce la cunoştinţa altor asociaţi şi se introduce în Registrul de stat.
Obligaţia de confidenţialitate [1.2,art.116]. Comanditatului i se interzice să comunice
concurenţilor sau unor alte persoane interesate informaţia confidenţială a societăţii pentru a nu o
prejudicia.
Obligaţia de neconcurenţă [1.2,art.116]. Comandita tul este obligat să nu desfăşoare activităţi
similare celei pe care o practică societatea, decât cu acordul celorlalţi asociaţi comanditaţi şi
comanditari. Se prezumă că există acordul celorlalţi dacă, la momentul primirii asociatului în
societate, toţi cunoşteau că acesta desfăşoară deja genul de activitate al societăţii. în cazul în care
încalcă această obligaţie, asociatul răspunde pentru prejudiciul cauzat ori poate fi obligat să
cesioneze toate drepturile dobândite prin actele pe care le-a executat cu încălcarea pactului de
neconcurenţă.
Obligaţiile comanditarilor
Obligaţia de a transmite aportul [1.2, art.116, art.114]. Principala obligaţie a comanditarului
este de a transmite în contul societăţii aportul la care s-a obligat prin actul de constituire. Până la
înregistrarea de stat a societăţii, va transmite cel puţin 60% din aportul promis, iar restul, în
termenul prevăzut de actul de constituire, dar nu mai tîrziu de 6 luni de la data înregistrării.
Obligaţia de comunica modificarea datelor de identitate [1.2, art.116]. Orice modificare a
datelor de identitate ale comanditarului se aduce la cunoştinţa celorlalţi asociaţi şi se introduce în
Registrul de stat.
Obligaţia de confidenţialitate [1.2, art.116]. Comanditarului i se interzice să comunice
concurenţilor sau altor persoane interesate informaţia confidenţială a societăţii.
Obligaţia de neconcurenţă [1.2, art.116 art.139 alin.(2)]. Potrivit art.139 alin.(2) al Codului
civil al Republicii Moldova, asupra comanditarului nu se răsfrânge dispoziţia art.116 alin.(2)
(obligaţia de neconcurenţă). Această obligaţie poate fi impusă prin clauza actului de constituire a
societăţii.
Răspunderea asociaţilor. Răspunderea asociaţilor este diferită, în dependenţă de statutul de
comanditat sau de comanditar.
Răspunderea comanditatilor. Comanditaţii răspund ca şi asociaţii societăţii în nume colectiv,
adică nelimitat şi solidar. Creanţele vor fi satisfăcute iniţial din bunurile societăţii şi numai în cazul
neacoperirii lor integrale se va răspunde şi cu bunurile personale ale comanditatilor.
44
Page 45
Comanditaţii, având şi calitatea de administratori ai societăţii, vor putea fi traşi la răspundere
administrativă sau penală pentru acţiuni ilegale şi contrare intereselor societăţii.
Răspunderea comanditarilor. Comanditarii nu răspund pentru obligaţiile societăţii în
comandită, dar suportă, în limita valorii participaţiunii lor la capitalul social, riscul activităţii
ineficiente. Dacă societatea devine insolvabilă până la transmiterea deplină a aportului de către
comanditar, acesta va putea fi urmărit pentru cota netransmisă.
Persoana care devine comanditar al unei societăţi în comandită existente suportă riscul pierderilor
în limita participaţiunii sale şi pentru obligaţiile născute până la momentul dobândirii calității de
asociat. Clauza actului de constituire care prevede altfel dite inopozabilă terţilor.
Răspunderea pentru obligaţiile societăţii. Obligaţiile societăţii în comandită sunt garantate cu
patrimoniul social şi răspunderea nelimitată, solidară şi subsidiară a comanditaţilor. Comanditarii
suportă, în limita aportului depus, riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii. Regulile
referitoare la răspunderea comanditaţilor pentru obligaţiile societăţii sunt aceleaşi ca şi cele
referitoare la responsabilitatea membrilor societăţii în nume colectiv. Comanditatul nu este absolvit
de răspundere nici în cazul în care înstrăinează, până la expirarea termenului de 3 ani, dreptul de
participaţiune la capitalul social.
45
Page 46
CAPITOLUL III. ASPECTE COMPARATIVE PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL
SOCIETĂȚILOR DE PERSOANE
3.1. Noțiuni introductive privind societățile comerciale europene
Sfârşitul celui de al doilea război mondial a însemnat pentru statele europene occidentale
începutul unei noi ere, caracterizată prin crearea unor noi uniuni şi alianţe în vederea realizării unui
scop comun şi anume dezvoltarea relaţiilor comerciale şi obţinerea de avantaje reciproce de pe
urma cooperării economice.
Legislaţia privind companiile este esențială pentru a garanta certitudinea juridică și pentru a
proteja drepturile asociaților. Respectând totodată tradițiile juridice și structurile societăților
comerciale, care diferă de la un stat la altul, armonizarea normelor de bază facilitează oferirea de
servicii și produse de către firme tuturor clienților din Uniunea Europeană. Intensificarea
comerțului transfrontalier și dezvoltarea comerțului electronic prezintă numeroase oportunități
pentru întreprinderi și consumatori, dar creează și probleme pentru cadrul juridic actual în
domeniul societăților comerciale. Acesta este motivul pentru care trebuie să reflectăm asupra
modului în care cadrul existent poate fi adaptat la noile realități ale secolului XXI. În plus,
provocările actuale ne impun să privim legislaţia în domeniul societăților comerciale nu numai
dintr-o perspectivă pur juridică, ci și în contextul mai larg al guvernanței corporative, al
responsabilității sociale a întreprinderilor și al rolului-cheie al companiilor în ceea ce privește
inovarea și creșterea [2.37,p.26].
Codul civil francez din 1804, precum şi Codul Comercial din 1807 au fost introduse, la puţin
timp de la apariţia lor şi în Belgia şi Luxemburg, precum şi in Olanda (1810), aceste ţări afîându-se
sub ocupaţie franceză. Aceste Coduri au continuat să se aplice în aceste ţări şi după retragerea
trupelor franceze. De menţionat însă că, în Olanda, ele au suferit anumite modificări în 1838.
Codul Civil francez de la 1804 a avut puternice influenţe şi asupra Codului civil italian din
1865 (modificat,ulterior în 1882). influenţat, de asemenea, în mod esenţial Codul civil spaniol din
1829 (revizuit ulterior în 1885). Totodată, Codul Comercial francez de la 1807 a avut
puterniceinfluenţe asupra Codului Comercial spaniol din 1885, precum şi asupraCodului Comercial
italian din .1885.
În timp ce Codul civil spaniol din 1889 şi Codul comercial Spaniol din 1885 sunt încă în
vigoare, în italia a fost adoptat în 1942 un nou Cod civil care a abrogat atât precedentul Cod civil,
cât şi pe cel comercial. Actualul Cod civil italian (din 1942, cu modificările ulterioare) reuneşte atât
prevederile de drept civil, cât şi pe cele de drept comercial. Acest Cod Civil este, de asemenea, de
certă influenţă franceză, dar reuneşte şi influenţe germane şi elveţiene.
46
Page 47
În acest context, trebuie să menţionăm, de asemenea, că atât Codul civil român de la 1864,
cât şi Codul comercial român din 1885 sunt întocmite după modelul francez (parţial prin filiera
belgiană).
Belgia a adoptat, în 1873, un Cod comercial care a inclus şi reglementări privind societăţile
comerciale, după modelul Legii franceze a societăţilor comerciale din 1867 (această lege franceza
пи mai este în vigoare în momentul de faţă).
Codul comercial belgian a fost revizuit în mare parte în 1935, odată cu introducerea
conceptului de societate comercial cu răspundere limitată de tip privat (de asemenea, a suferit,
ulterior, o serie de alic modificări).
În ceea ce priveşte dreptul comercial belgian (în primul rând, prevederile de drept societar),
la cristalizarea formei sale actuale o contribuţie importantă a adus-o şi activitatea Comisiei Bancare
a Belgiei („Commission Bancaire”)[2.37,p.26].
Legea societăţilor comerciale luxemburgheze din 1915 este întocmită după modelul Legii
respective belgiene de la 1873. Codul civil italian din 1942 a abrogat expres, aşa cum am menţionat
deja, vechile sale Coduri: civil şi comercial, înlocuind, de asemenea, conceptul de „comerciant” cu
acela de „întreprinzător” („imprenditore”), precum şi conceptul de „activitate comercială” cu acela
de „activitate economică organizată”.
Problemele privind societăţile comerciale italiene sunt cuprinse în acest Cod civil; există o
similitudine cu tehnica legislativă olandeză în sensul că multe articole care guvernează societatea
(publică) pe acţiuni se aplică şi societăţii cu răspundere limitată.
În Spania este încă în vigoare Codul comercial din 1989; societatea pe acţiuni este
reglementată de o lege specială din 1989 (care a abrogai o lege din 1951 pentru a uniformiza
prevederile legislative referitoare la societatea pe acţiuni cu Directivele C.E.E. în materie);
societatea cu răspundere limitată este reglementată, de asemenea, printr-o lege specială din 1953.
În ceea ce priveşte Portugalia, reţinem că principalele reglementări în privinţa societăţilor
comerciale sunt cuprinse în Codul Societăţilor Comerciale, introdus prin Decretul-Lege nr. 262 din
2 septembrie 1986.
Termenul „societa” din Dreptul roman, ca de altfel şi termenul francez „société” şi termenul
german „Gesellschaft” este atotcuprinzător în ceea ce priveşte diversele forme asociative, fie că
este vorba de societăţi comerciale sau asocieri comerciale fără personalitate juridică, fie că este
vorba de societăţi comerciale sau societăţi civile.
De asemenea, împărăţirea în comercianţi şi ne-comercianţi este o caracteristică întâlnită în
toate sistemele de drept comercial continental.
47
Page 48
Astfel, la nivelul fiecărui sistem de drept comercial al statelor membre C.E.E., anumite tipuri
de societăţi (cum ar fi, de pildă, societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată) sunt
considerate a fi „comerciale”, indiferent că obiectul lor de activitate prevede desfăşurarea unor
activităţi comerciale sau civile.
Pe de altă parte, în cazul unor altfel de societăţi (de ex., societatea în nume colectiv sau
comandită simplă), acestea sunt considerate comerciale, atunci când desfăşoară activităţi
comerciale şi civile, dacă operează tranzacţii de natură civilă. Aceeaşi distincţie se face şi între
asociaţii, acestea fiind clasificate în:producătoare de profit (sau lucrative), care sunt, fără nici un
dubiu, comerciale; non-profit (nelucrative) care sunt considerate civile.
Articolul 58 alin. 2 din Tratatul de la Roma definind termenele de „firmă” şi „companie
(societate comercială), le explicitează ca având conotaţii generale, incluzând orice tip de societate:
comercială, civilă sau cooperatistă, precum şi alte persoane juridice de drept public sau de drept
privat, mai puţin cele non-profit.
3.2. Reglementarea juridică societăților de persoane în unele statele de drept comercial
de tip latin
Franța. Principalul act normativ în domeniul societăţilor comerciale este Legea societăţilor
comerciale nr.66-537 din 24 iulie 1966 (cuprinzând peste 500 de articole), cu modificările
ulterioare, intervenite în perioada 1983-1988, şi Decretul nr.67-236 din 23 martie 1967 privind
punerea în aplicare a acesteia. Aceste acte normative speciale se completează cu dispoziţiile
Codului Civil al Franței referitoare la contractul de societate (art. 1832-1873) aşa cum au fost
modificate prin Legea din 4 ianuarie 1978 [2.31,p.45].
Societăţi de persoane, în dreptul comercial francez, sunt următoarele:
- societatea în nume colectiv („société en nom collectif - S.N.C.”);
- societatea în comandită simplă („société en commandite simple -S.C.S.”);
- societatea în participaţiune („société en participation”);
- societatea civilă („société civile”).
Dreptul comercial francez mai include şi o societate are este atât de capital, cât şi de persoane
şi anume societatea eu răspundere limitată („société à responsabilité limitée - S.A.R.L.), formă de
societate preluată din dreptul comercial german („Gesellschaft mit reschrănkter Haftung -
G.m.b.H.) [2.37, p.84].
Societăţi civile (Sociétés civiles).Societăţile civile nu pot desfăşura activităţi comerciale; ele
sunt reglementate de Codul Civil francez. Fiecare partener al unei societăţi civile este în mod egal
48
Page 49
răspunzător faţă de terţi, indiferent de contribuţia adusă în societatea civilă respectiva (aceasta
presupune, de pildă, că un partener care are o contribuţie de 10% are aceeaşi răspundere ca un
partiner care deține 45%). Partenerii unei societăţi civile sunt liberi să administreze societatea după
cum cred de cuviinţă. Înstrăinarea şi, respectiv, dobândirea părţilor sociale presupune aprobarea
unanimă a partenerilor societăţii civile [2.39,p.145].
Societăţi civile se constituie, de regulă, pentru a desfăşura afaceri imobiliare, activităţi
agricole sau de cercetare. Această formă este utilizată şi pentru activităţi desfăşurate de liber-
profesionişti (firme de avocaţi, de consultanţă economic-financiară etc.).
În cazul în care societăţile civile desfăşoară şi activităţi comerciale, trebuie să includă
prevederi corespunzătoare în actele constitutive. Ele rămân, în continuare, societăţi civile, dar, din
punct de vedere fiscal, sunt considerate societăţi comerciale (veniturile obţinute de acestea fiind
impozitate ca şi profiturile societăţilor comerciale). Societăţile civile nu au decât obligaţia de a-şi
întocmi actele constitutive; ele nu au nici o obligaţie de înregistrare sau înmatriculare, cu excepţia
înregistrării la administraţia financiară.
Societăţi în nume colectiv - S.N.C. (Sociétés en nom collectif).Într-o societate în nume
colectiv, toţi asociaţii poartă o răspundere solidară şi nelimitată faţă de datoriile şi obligaţiile
societăţii. Ei trebuie, de asemenea, să aibă calitatea de comercianţi („commerçants”).
Indiferent de obiectul său de activitate, această formă de societate este considerată comercială;
regimul fiscal aplicabil este însă diferit, după cum societatea în nume colectiv desfăşoară activităţi
comerciale sau activităţi non-profit.
Modul de administrare al societăţii în nume colectiv este lăsat de lege ia latitudinea
asociaţilor. Dacă actele constitutive ale societăţii nu conţin dispoziţii contrare, toţi asociaţii pot
avea, în principiu şi calitatea de administrator.
Un administrator care a fost desemnat prin actele constitutive, nu poate fi schimbat decât cu
acordul unanim al asociaţilor.
Părţile sociale, în cadrul unei societăţi în nume colectiv nu pot fi reprezentate prin înscrisuri
materiale. Totodată, ele nu pot fi înstrăinate sau dobândite fără acordul unanim al asociaţilor.
înstrăinarea şi dobândirea părţilor sociale se face printr-un contract de cesiune (şi un act adiţional la
contractul societăţii). Aceste documente se depun, împreună cu o cerere de menţiuni, la Registrul
Comerţului (se plăteşte, de asemenea, o taxă reprezentând un procent din valoarea totală a părţilor
sociale cesionate).
Societăţi în comandită simplă S.C.S. (Sociétés en commandite simple).O societate în
comandită simplă are două categorii de asociaţi: comanditaţii („commandités”) şi comanditarii
49
Page 50
(„commanditaires”). Comanditaţii sunt solidar şi nelimitat răspunzători pentru datoriile şi
obligaţiile societăţii (ei se aseamănă asociaţilor unei societăţi în nume colectiv). Comanditaţii se
ocupă de administrarea societăţii în comandită simplă. Comanditarii au o răspundere limitată la
valoarea aportului lor la capitalul social (valoarea părţilor sociale deţinute). Poziţia lor este
similară, mai degrabă, cu cea a acţionarilor în cadrul unet societăţi anonime[2.39,p.148].
În principiu, regulile privind administrarea societăţii în comandită simplă sunt similare cu
cele privind administrarea unei societăţi în nume colectiv. Singura diferenţă notabilă este aceea că
asociaţii - comanditari nu au voie să fie şi administratori sau să efectueze acte de administraţie. în
caz contrar, aceştia pierd beneficiul răspunderii limitate şi devin răspunzători nelimitat şi solidar cu
ceilalţi comanditaţi.
Societăţi în participaţiune (Sociétés en participation). O trăsătură esenţială a societăţii în
participaţiune este aceea că nu are personalitate juridică, aşa cum au celelalte tipuri de societăţi. Nu
presupune decât încheierea unui contract între părţi (persoane fizice şi/sau juridice) şi nu presupune
nici un fel de publicitate.Existenţa societăţii în participaţiune nu este făcută cunoscută terţilor; este
mai degrabă o asociere comercială secretă. Societatea în participaţiune nu poate avea o denumire
proprie şi nu poate emite acţiuni sau părţi sociale (există stipulată în contractul acestei societăţi
partea procentuală a fiecărui partener la profituri şi pierderi).
Administrarea unei societăţi în participaţiune revine unuia dintre parteneri, tuturor partenerilor
sau chiar unei terţe persoane, mandatată de parteneri. Societatea în participaţiune poate fi atât
comercială, cât şi civilă, în funcţie de natura activităţilor pe care şi le-a propus.
În general, acest vechiul comercial este destinat întreprinderii unor afaceri limitate în timp şi
pentru realizarea unor scopuri precise, fiind o structură flexibilă şi lesnicioasă atât pentru operaţiuni
comerciale interne, cât şi internaţionale.
Procedura de constituire a unei societăţi comerciale, inclusiv a unei societăţi persoane
presupune parcurgerea mai multor etape succesive care pot fi grupate în două mari stadii: -
întocmirea şi semnarea actelor constitutive; - îndeplinirea cerinţelor legale privind publicitatea
constituirii societăţii.
Primul stadiu, care se încheie cu semnarea actelor constitutive, presupune patru etape:
1) Mai întâi, iniţiatorii constituirii unei societăţi (promotorii) trebuie să găsească un local
adecvat pentru viitorul sediu social. Importanţa acestei etape constă în aceea că, în funcţie de locul
unde este situat sediul social, societatea poate beneficia sau nu de anumite facilităţi fiscale (de
exemplu, importante scutiri de impozite şi alte facilităţi de natură fiscală sunt acordate societăţilor
comerciale care îşi stabilesc sediul social în afara Parisului, în noile zone comerciale şi industriale).
50
Page 51
2) Actele constitutive trebuie să fie întocmite în formă scrisă şi semnate de părţi, iar dacă
există aporturi în imobile la capitalul social (clădiri, terenuri), actele constitutive trebuie să îmbrace
şi forma autentică.
3) Actele constitutive trebuie să indice denumirea societăţii, durata de activitate (care nu
poate fi mai mare de 99 de ani), sediul social (siege social), obiectul de activitate, capitalul social.
Pentru fiecare tip de societate există şi clauze specifice (expres menţionate de lege) [2.31,p.46].
4) Dacă au fost efectuate activităţi de comerţ şi s-au încheiat contracte şi diverse tranzacţii în
numele societăţii încă înainte de semnarea actelor constitutive, trebuie întocmită o declaraţie în
acest sens. Declaraţia trebuie anexată la actele constitutive. Totodată, dacă sunt aporturi în natură la
capitalul social, trebuie anexat şi un raport de evaluare a acestora întocmit de un expert contabil
autorizat.
Al doilea mare stadiu, în cadrul procedurii de constituire, presupune opt etape.
Mai întâi se plăteşte taxa de înmatriculare, care reprezintă 1% din valoarea capitalului social.
Urmează publicarea unui anunţ despre constituirea societăţii în „Jurnalul de anunţuri juridice”.
A treia etapă o constituie o declaraţie în sensul că toate operaţiunile şi documentele necesare
au fost efectuate şi întocmite în conformitate cu prevederile legislaţiei comerciale (la declaration de
conformi te). Această declaraţie trebuie semnată de toţi fondatorii şi de primii membri ai organelor
de administraţie şi gestiune, precum şi de control ale societăţii sau de către unul dintre aceştia care
a fost mandatat în acest sens.
Dacă toate condiţiile legale sunt îndeplinite, instanţa va autoriza constituirea societăţii şi va
dispune înmatricularea acesteia în Registrul Comerţului. În continuare, societatea trebuie să mai
publice un anunţ referitor la constituirea sa, în Buletinul Oficial de Anunţuri Comerciale
(B.O.D.A.C).
După îndeplinirea acestor obligaţii, Registrul Comerţului eliberează certificatul de
înmatriculare (care conţine şi numărul de înmatriculare al societăţii). Din acest moment, societatea
comercială respectivă dobândeşte personalitate juridică. Odată înmatriculată, societatea comercială
are obligaţia de a folosi în toată corespondenţa sa comercială, facturi, liste de preţuri, reclame,
precum şi în orice alt document emanând de la societate, numărul propriu de înmatriculare şi
numărul de identitate naţională alocat de L.N.S.E.E. De asemenea, societatea are obligaţia de a
indica instanţa comercială pe lângă care funcţionează Registrul Comercial la care este
înmatriculată, precum şi valoarea capitalului social al societăţii.Ultima etapă o reprezintă
înregistrarea societăţii la administraţia financiară şi la asigurările sociale.
51
Page 52
Belgia. Prevederile de drept comercial referitoare la societăţile comerciale în Belgia sunt
cuprinse, în principal, în Cartea I, Titlul IX din Codul comercial deja 1873. Această parte a Codului
comercial a fost, ulterior, de mai multe ori modificată şi completată, cele mai importante dintre
aceste modificări fiind introduse prin Decretai Regal din 30 noiembrie 1935. Acestui decret i s-au
adăugat, în timp, o serie de alte acte normative care au modificat şi completat prevederile legale
privind societăţile comerciale. Dintre acestea, menţionăm: Legea din 23 februarie 1967, care a
instituit procedura de schimbare a formei juridice a unei societăţi comerciale, fără afectarea
personalităţii juridice proprii a acesteia; Legea din 6 martie 1973 care a implementat în dreptul
belgian prima Directivă C.E.E. de drept comercial; Legea din 17 iulie 1975, care a implementat a
patra Directivă C.E.E. privind bilanţurile contabile anuale ale societăţilor comerciale; Legea din 21
februarie 1985, care a modificat prevederile referitoare la contabilitatea societăţilor comerciale
[2.37,p.74]
Potrivit Codului Comercial, în Belgia se pot constitui următoarele tipuri de societăţi
comerciale: societatea în nume colectiv („société ea nom collectif”); Societatea în comandită
simplă („société en commandite simple”); societatea în comandită pe acţiuni („société en
commandite par actions”); Societatea anonimă („société anonyme”); societatea privată cu
răspundere limitată („société privée aresponsabilité limitée”); societatea cooperatistă („société
coopérative”). Toate aceste forme sau tipuri de societăţi comerciale au personalitate juridică.
Societatea în nume colectiv (Société en nom colîectiv). Potrivit dispoziţiilor art.15-17 ale
Codului Comercial belgian, „societatea în nume colectiv presupune un contract încheiat între două
sau mai multe persoane care intenţionează să desfăşoare activităţi comerciale sub „protecţia” unei
firme sociale” („firmă” se referă aici la denumirea societăţii). Asociaţii sau partenerii societăţii în
nume colectiv poartă o răspundere solidară şi nelimitată în ceea ce priveşte obligaţiile şi datoriile
societăţii.
Societatea în comandită simplă (Société en commandite simple), care, în practica comercială
belgiană, se întâlneşte arareori, se aseamănă, în multe privinţe cu o societate în nume colectiv. Spre
deosebire, însă de aceasta, o societate în comandită simplă are două categorii de asociaţi:
comanditaţii (commandites), care au o răspundere nelimitată şi solidară faţă de datoriile societăţii;
comanditarii (commanditaires), care au o răspundere limitată la valoarea aporturilor aduse la
capitalul social. Trebuie să existe cel puţin câte un asociat din fiecare categorie pentru a se putea
constitui o societate în comandită simplă. Un comanditar nu are dreptul să participe la
administrarea societăţii în comandită simplă, care este apanajul exclusiv al comanditaţilor. în caz
contrar, el îşi pierde automat beneficiul răspunderii limitate.
52
Page 53
Italia. În sistemul de drept comercial italian se prevede posibilitatea unei persoane fizice de a
desfăşura o activitate comercială independentă sub condiţia înregistrării la Camera de Comerţ,
Industrie şi Agricultură) respectiv la oficiul regional competent al acesteia).
În afară de societăţile cooperatiste, activitatea comercială se desfăşoară prin intermediul
societăţilor comerciale (şi civile, deoarece în sistemul italian'dihotomia civil-comercial nu este atât
de accentuată ca în alte sisteme de drept comercial, având alte conotaţii). Tipurile de societăţi
italiene care desfăşoară activităţi comerciale sunt următoarele: societatea civilă sau simplă („societa
şemplice”); societatea în nume colectiv - S.N.C. („societa in nome collettivo”); societatea în
comandită simplă - S.A.S. („societa in accomandita semplice”); societatea cu răspundere limitată -
S.R.L. („societa aresponsabilisa limita”) ; societatea pe acţiuni - S.p.A. („societa per azioni”);
societatea în comandită pe acţiuni-- S.A.p.A. („societa in accomandita per azioni”) [2.37,p.103].
Trebuie să menţionăm că, în plus faţă de aceste forme de societate, activităţi comerciale sunt
desfăşurate şi de societăţi comerciale de facto, societăţi care nu sunt efectiv .constituite şi
înmatriculate; acestea nu îşi îndeplinesc decât obligaţiile fiscale.
Societatea în comandită simplă poate fi definită ca un grup de persoane care desfăşoară
activităţi comerciale în cadrul unei societăţi cu denumire proprie, în care cel puţin unul din asociaţi
(comanditat) este direct şi nelimitat răspunzător pentru obligaţiile societăţii, iar ceilalţi asociaţi
(comanditarii) sunt răspunzători numai în limita valorii aporturilor lor la capitalul social.
Nici acest tip de societate nu are personalitate juridică, dar are drepturi şi îşi poate asuma obligaţii
în nume propriu. Regulile aplicabile societăţii în nume colectiv se aplică, în mare parte, şi societăţii
în comandită simplă. Comanditaţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi asociaţii unei societăţi în
nume colectiv; ei sunt, de altfel, însărcinaţi şi cu administrarea societăţii în comandită simplă.
Comanditarii nu pot fi şi administratori, decât în anumite cazuri prevăzute, de lege şi cu o procură
specială pentru tranzacţia respectivă. Nerespectarea acestei reguli duce la pierderea beneficiului
răspunderii limitate pentru comanditarul în culpă, el devenind răspunzător nelimitat şi solidar cu
ceilalţi comanditaţi. Pentru o asemenea încălcare a competenţei sale, de altfel, el poate fi şi exclus
din societate cu o majoritate calificată a voturilor celorlalţi asociaţi [2.40,p.189].
Denumirea unei societăţi în comandită simplă se compune din numele unuia sau mai multor
comanditaţi şi trebuie să includă şi cuvintele „societa in accomandita semplice” sau abrevierea
„S.A.S.”. Dacă un comanditar îşi include sau consimte să i se includă numele. în denumirea
societăţii, el îşi pierde automat răspunderea limitată, devenind răspunzător nelimitat şi solidar cu
ceilalţi comanditaţi, pentru obligaţiile societăţii.
53
Page 54
Contractul de societate trebuie să cuprindă, evident, numele şicelelalte date de identificare
atât ale comanditaţilor, cât şi alecomanditarilor.
Societatea în comandită simplă poate fi dizolvată şi lichidată după aceleaşi reguli care se
aplică în cazul societăţii în nume colectiv. În plus, dizolvarea şi lichidarea obligatorie a unei
societăţi în comandită simplă intervine şi atunci când, ca asociaţi rămân numai comanditari sau
numai comanditaţi şi, în termen de maximum 6 luni, această situaţie nu a fost remediată
O societate în nume colectiv nu are, în dreptul italian, personalitate juridică, dar are drepturi
şi îşi poate asuma obligaţii în nume propriu. Spre deosebire de societatea civilă, societatea în,nume
colectiv trebuie,să aibă o denumire socială proprie („ragione sociale”) care, de regulă, constă din
numele unuia sau mai multor asociaţi, nume urmate, însă, obligatoriu de cuvintele „societa in nome
collettiv” sau abrevierea „S.N.C”.
În ceea ce priveşte formalităţile de constituire, o societate în nume colectiv trebuie să aibă un
contract propriu de societate care se depune, spre înregistrare, la Registrul Firmelor („Registro delle
Imprese”). Asociaţii unei societăţi în nume colectiv: nu pot renunţa sau evita în orice fel
răspunderea lor nelimitată şi solidară faţă de terţi; nu are voie să desfăşoare în paralel activităţi
comerciale concurente cu cele desfăşurate de societate. Creditorii societăţii îşi pot îndestula
creanţele îndreptându-se asupra capitalului social şi patrimoniului societăţii; numai în subsidiar
(după epuizarea patrimoniului social) se pot îndrepta în continuare împotriva avutului personal al
asociaţilor. Societatea în nume colectiv: trebuie să ţină registrele uzuale ale unei societăţi
comerciale; acestea, precum şi toate documentele de natură contabilă, trebuie păstrate timp de 10
ani de la întocmirea sau ieşirea lor din funcţiune; poate fi declarată insolvabilă sau falită în
conformitate cu preyederile art. 2221 din Codul civil italian. În ceea ce priveşte dizolvarea şi
lichidarea societăţii în nume colectiv, trebuie să menţionăm; că art. 2312 din Codul Civil stipulează
că, după aprobarea bilanţului contabil de lichidare, lichidatorii sunt aceia care trebuie să ceară
radierea societăţii din Registrul Firmelor [2.37,p.104].
Societăţi în comandită simplă - S.A.S. (socieía in accomandita sempliee) poate fi definită ca
un grup de persoane care desfăşoară activităţi comerciale în cadrul unei societăţi cu denumire
proprie, în care cel puţin unul din asociaţi (comanditat) este direct şi nelimitat răspunzător pentru
obligaţiile societăţii, iar ceilalţi asociaţi (comanditarii) sunt răspunzători numai în limita valorii
aporturilor lor Ia capitalul social. Nici acest tip de societate nu are personalitate juridică, dar are
drepturi şi îşi poate asuma obligaţii în nume propriu.
54
Page 55
Regulile aplicabile societăţii în nume colectiv se aplică, în mare parte, şi societăţii în
comandită simplă. Comanditaţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi asociaţii unei societăţi în
nume colectiv; ei sunt; de altfel, însărcinaţi şi cu administrarea societăţii în comandită simplă.
Comanditarii nu pot fi şi administratori, decât în anumite cazuri prevăzute, de lege şi cu o procură
specială pentru tranzacţia respectivă. Nerespectarea acestei reguli duce la pierderea
beneficiului,răspunderii limitate pentru comanditarul în culpă, el devenind răspunzător nelimitat şi
solidar cu ceilalţi comanditaţi. Pentru o asemenea încălcare a competenţei sale, de altfel, el poate fi
şi exclus din societate cu o majoritate calificată a voturilor celorlalţi asociaţi[2.37,p.104].
Denumirea unei societăţi în comandită simplă se compune din numele unuia sau mai multor
comanditaţi şi trebuie să includă şi cuvintele „societa in accomandita sempliee” sau abrevierea
„S.A.S.”. Dacă un comanditar îşi include sau consimte să i se includă numele. În denumirea
societăţii, el îşi pierde automat răspunderea limitată, devenind răspunzător nelimitat şi solidar cu
ceilalţi comanditaţi, pentru obligaţiile societăţii.
Contractul de societatea trebuie să cuprindă, evident, numele şi celelalte date de identificare
atât ale comanditaţilor, cât şi ale comanditarilor. Societatea în comandită simplă poate fi dizolvată
şi lichidata după aceleaşi,reguli care se aplică în, cazul societăţii-în nume colectiv, în plus,
dizolvarea şi lichidarea obligatorie a unei societăţi în comandită simplă intervine şi atunci când, ca
asociaţi rămân numai comanditari sau numai comanditaţi şi, în termen de maximum 6 luni, această
situaţie nu a fost remediată [2.21,p.112].
Spania. Unul din izvoarele de drept comercial în Spania este Codul Civil 231 din 24 iulie
1889, care, de altfel, explicitează şi formele asociative spaniole, departajându-le în persoane
juridice 232 constituite în vederea desfăşurării unor activităţi non-profit (de pildă, asociaţii, fundaţii
etc.) şi persoane jundice constituite în vederea desfăşurării unor activităţi producătoare de profit şi
formate printr-un contract de asociere. Termenul „societate” este definit de Codul civil spaniol ca
un „contract încheiat între două sau mai multe persoane care au convenit să pună ín comun bani,
bunuri sau prestaţii în muncă, în vederea realizării unor activităţi producătoare de profituri, pe care
să şi ie împartă, ulterior”. Reglementări referitoare la societăţile comerciale sunt conţinute în Cartea
a IV-a, Titlul VIII din Codul civil. Izvorul de drept cel mai important, însă, pentru dreptul
comercial spaniol este Codul comercial din 22 august 1885.
Societăţile comerciale sunt reglementate, în principal, în Cartea a II-a, Titlul I din Codul
Comercial. Cartea a IV-a cuprinde reglementări privind incapacitatea de plată, falimentul, bancruta.
Toată legislaţia comercială spaniolă este modificată în momentul de faţă, pentru a fi pusă în acord
55
Page 56
cu Directivele C.E.E. de drept comercial. De pildă, Legea contabilităţii ur. 19/1988 a fost adoptată
ca urmare a necesităţii, implementării Directivei a opta a C.E.E.
Societatea anonimă era reglementată special într-o lege din 1951, dar, ca urmare a necesităţii
implementării Directivelor C.E.E. în materie (prima, a doua, a treia, a patra, a şasea şi a şaptea
Directivă), o nouă lege privind societatea anonimă („sociedad anonima”) a fost adoptată în 1989.
Investiţiile străine în Spania sunt reglementate prin Decretul Regal din 27 iunie 1986 şi Decretul
Regal din 25 septembrie 1986. Investiţiile spaniole în străinătate sunt reglementate prin Decretul
Regal din 7 noiembrie 1988 şi Ordinul Ministerial din 19 decembrie 1988.
Societatea în nume colectiv - S.C. (Sociedad Colectiva) Societatea spaniolă în nume colectiv,
ca şi în alte sisteme de drepî comercial europene, este un tip de societate în care toţi asociaţii
răspund direct, solidar şi nelimitat pentru datoriile societăţii (inclusiv cu avutul personal). De
asemenea, toţi asociaţii au dreptul să participe la administrarea societăţii, cu excepţia cazului în
care ei renunţă expres ia acest drept. Un asociat, într-o societate în nume colectiv, nu-şi poate
înstrăina părţile sale sociale fără a avea consimţământul celorlalţi asociaţi.
O societate în nume colectiv (S.C.) poate include în denumirea sa: numele tuturor asociaţilor;
numai numele unora dintre asociaţi; numai numele unui asociat. Pentru a constitui o societate în
nume colectiv, trebuie întocmii un contract de societate, care trebuie ulterior autentificat la un
notar. Următoarea operaţiune presupune înmatricularea societăţii la Registrul Comercial („Registro
Mercantil”). Cât priveşte actele constitutive, acestea trebuie să cuprindă datele de identificare ale
asociaţilor şi administratorilor, denumirea societăţii („razón social”), capitalul social, durata de
existenţă a societăţii etc. Societatea în nume colectiv este reprezentată de asociaţii care sunt
împuterniciţi expres să semneze în numele societăţii [2.29,p.90].
Societatea în comandită simplă - S.Com. (Sociedad Comanditaria) prezintă multe
similitudini cu societatea în nume colectiv (S.C). Deosebirea esenţială constă în faptul că societatea
în comandită simplă presupune două categorii de asociaţi: comanditaţii, care poartă o răspundere
nelimitată faţă de obligaţiile şi datoriile societăţii şi comanditarii, a căror răspundere este limitată la
o sumă predeterminată (cu care aceştia contribuie la capitalul societăţii).
O societate în comandită simplă trebuie să aibă minimum câte un asociat din fiecare
categorie. Trebuie menţionat că asociaţii - comanditari nu pot participa direct la administrarea
societăţii (care rămâne apanajul comanditaţilor). Constituirea unei societăţi spaniole în comandită
simplă presupune aceleaşi formalităţi ca şi în cazul constituirii unei societăţii în nume
colectiv.Regulile privind compunerea denumirii societăţii sunt, de asemenea, similare cu cele
privind denumirea societăţii în nume colectiv, cu deosebirea că, în acest caz, trebuie adăugate (la
56
Page 57
denumirea socială) cuvintele „Sociedad Comanditaria” sau „Sociedad en Comandita” sau
abrevierea „S.Com.” [2.38,p.106].
3.3. Regimul juridic al societăților de persoane în țările de drept comercialde tip
germanic
Germania. În funcţie de natura lor, societăţile comerciale pot fi împărţite în două mari
categorii: societăţi de persoane (Personengesellschaften) şi societăţi de capital
(Kapitalgesellschaften). Dreptul german nu recunoaşte societăţilor de persoane personalitatea
juridică, deoarece se consideră incompatibilă cu această calitate repercutarea răspunderii pentru
datoriile sociale asupra patrimoniilor individuale ale asociaţilor. Sunt considerate societăţi de
persoane societatea în nume colectiv şi cea în comandită simplă [2.37, p.172].
Societatea în nume colectiv - OHG (OFFENE HANDELSGESELLSCHAFT). Ca în toate
societăţile comerciale europene simiiare, trăsătura de esenţă a unei societăţi în nume colectiv
germane este aceea că toţi asociaţii poartă o răspundere nelimitată şi solidară pentfu obligaţiile şi
debitele societăţii (activităţile desfăşurate de societate sunt pur comerciale). Toţi asociaţii au
drepturi egale în ceea ce priveşte administraţia şi reprezentarea societăţii în nume colectiv în
relaţiile cu terţii.
Prin statutul societăţii poate fi îngrădit accesul unuia sau mai multor asociaţi la administraţia
sau reprezentarea societăţii (evident, în aceste cazuri, trebuie să existe cel puţin un asociat care să
aibă plenitudinea drepturilor de reprezentare şi administrare a societăţii).
Societatea în comandită simplă - K.G. („KOMMSNDITGESELLSCHAFT”) presupune
asocierea adouă sau mai multe persoane fizice sau juridice care, sub protecţia unei firme denumiri
sociale („firma”), desfăşoară activităţi comerciale; şi în cadiul căreia cel puţin un asociat are o
răspundere nelimitată pentru datoriile fi obligaţiile societăţii („comanditatul”) şi cel puţin un
asociat arc o răspunderi limitată la valoarea aportului său la capitalul social („comanditarului”). În
practica comercială, societăţile în comandită simplă suni mai des întâlnite decât societăţile în nume
colectiv. Având în vedere prevederile legale foarte stricte privind denumirea unei societăţi
comerciale, trebuie să menţionăm că denumirea unei societăți în comandită simplă trebuie să
cuprindă cel puţin numele unui comanditat să includă şi indicarea, formei juridice a societăţii. Este
interzisă includerea numelui unui comanditai m denumirea societăţii.
Constituiorea unei societăţi în comandită simpla în Germania presupune încheierea unui
acord de voinţă al părţilor în sensul înființării societăţii. Acordul de voinţă poate îmbrăca
următoarele forme: contract de societate în formă scrisă; contract de societate în formă autentică;
57
Page 58
înţelegere verbală a părţilor; acord de voinţă subînţeles (implicit). De asemenea, societatea în
comandită simplă are obligația înmatriculării în Registrul Comerţului („Händelsicgislei”) de pe
lîngă instanţa comercială în a cărei rază de competenţă teritoriala îşi are sediul („Sitz”) societatea.
Asociaţii trebuie să se prezinte personal cu cererea de înmatriculare, în prealabil autentificată de un
notar, la instanţă, în vederea înmatriculării societăţii; aceia dintre comanditaţi care sunt
împuterniciţi să reprezinte societatea în relaţiile cu terţii şi să semneze pentru societate şi în numele
acesteia, trebuie să-şi depună, cu această ocazie şi specimenele de semnătură [2.37, p.173].
Cererea de înmatriculare trebuie să cuprindă: numele, prenumele, adresa şi cetăţenia fiecărui
asociat (în plus, pentru fiecare comanditat trebuie să se specifice valoarea aportului său la capitalul
social); denumirea societăţii; sediul social; data stabilită pentru începerea activităţilor comerciale
ale societăţii. Orice modificare ulterioară în ceea ce priveşte sediul social, denumirea societăţii sau
asociaţii acesteia, trebuie înregistrată în Registrul Comerţului.
Înmatricularea nu conferă, însă, societăţii în comandită simplă personalitate juridică deplină.
Este mai degrabă o simplă înregistrare, o luare în evidenţă a societăţii. În continuare, trebuie
publicat un anunţ în Buletinul Federal Oficial („Bundesanzeiger”) în sensul că societatea a fost
înfiinţată; legea germană nu cere decât menţionarea corectă a denumirii societăţii constituite. Mai
menţionăm că, deşi numele comanditaţilor şi aporturile lor la capitalul social sunt înregistrate în
Registrul Comerţului, acestea nu se publică în Buletinul Federal Oficial.
Socieiatea în comandită simplă cu răspundere limitată (G. m. b. H. & Со. К. G.). Aceasta
formă de societate, de asemenea atipică, reprezintă un mod ingenios de a evita răspunderea
nelimitată a comanditatului dintr-o societate în comandită simplă. Astfel, societatea de acest tip.
(G. m. b. H. & Со. К. G.) are două categorii de asociaţi: comanditarii; care, evident, poartă o
răspundere limitată la valoarea aportului lor la capitalul social şi un singur comanditat; care este,
însă, o societate cu răspundere limitată (G. m. b. H.). Acest comanditat, în mod normal, este
nelimitat răspunzător pentru datoriile societăţii; practic acest lucru, însă, nu este posibil, deoarece
asociaţii societăţii cu răspundere nelimitată (aflată în postura comanditatului), la rândul lor, au o
răspundere limitată la valoarea părţilor sociale deţinute (în acel G. m. b. H. ). Acest tip de societate,
de altfel, fără personalitate juridică, prezintă, în acelaşi timp, importante avantaje de ordin fiscal.
Ungaria. În Ungaria, prevederile legislative care reglementează societă comerciale sunt
cuprinse, în principal, în Legea nr. VI din 1988 privind asociaţiile economice.
Societatea în nume colectiv (K.K.T.) în dreptul comercial maghiar, nu are personalitate
juridică, dar aceasta nu o scuteşte de obligaţia înregistrării la Curtea de înregistrare a Asociaţiilor
58
Page 59
Economice.Pentru acest tip de societate legea nu prevede un minimum sau un maximum de
asociaţi; totodată nu există restricţii nici în ceea ce priveşte cuantumul capitalului social.
Aporturile la capitalul social pot fi în numerar sau în natură. Valoarea acestor aporturi trebuie
însă specificată cu precizie în actele constitutive ale societăţii. De asemenea, contractul de societate
trebuie să cuprindă cotele asociaţilor la beneficii şi pierderi precum şi cele cuvenite acestora în
cazul unei eventuale lichidări; contractul trebuie să reglementeze, în acelaşi timp, şi modul de
conducere şi administrare a societăţii. Orice alte persoane pot adera la acest tip de societate,
devenind astfel asociaţi. Administratorii pot fi demişi numai cu o majoritate de două treimi din
voturile adunării generale şi numai pentru „motive importante”, aşa cum sunt acestea reglementate
în Legea asociaţiilor economice. Hotărârile privind modificarea contractului de societate, precum şi
acelea privind orice alte probleme diferite de activitatea comercială curentă a societăţii pot fi
adoptate numai cu unanimitate de voturi în cadrul adunării generale[2.37, p.251].
În general, un asociat se poate retrage dintr-o societate în nume colectiv (K.K.T.) oricând,
având însă obligaţia de a notifica societăţii retragerea sa cu trei luni înainte (acest termen de
notificare poate fi diferit de trei luni, dar în acest caz el trebuie expres specificat în contractul de
societate).
Un asociat poate fi exclus dintr-o societate în nume colectiv (K.K.T.) numai cu o majoritate
de două treimi în cadrul adunării generale şi, numai pentru „motive importante”, aşa cum sunt
acestea reglementate în legislaţia comercială maghiară. în caz de excludere, asociatul în cauză are
un drept de creanţă asupra societăţii respective în ceea ce priveşte aportul său la capitalul social
(societatea este obligată să-i plătească o despăgubire în numerar egală cu valoarea la zi a aportului
celui exclus la capitalul social, indiferent dacă acest aport a fost efectuat în numerar sau în natură).
Moartea unui asociat persoană fizică (în cazul societăţii în nume colectiv) înseamnă şi sfârşitul
asocierii sale în acea societate (moştenitorii nefiind îndreptăţiţi să devină automat asociaţi în locul
celui decedat).
Situaţia este identică în cazul unui asociat - persoană juridică, în cazti з care acesta intră în
procedura de lichidare sau îşi încetează în orice alt mol activitatea.
Societatea în comandită simplă (B.T.). În principiu, cele mai multe din reguli aplicabile
societăţii în nume colectiv, sunt valabile şi în cadrul societăţii în comandită simplă (B.T.).
Deosebirea de esenţă între cele două tipuri de societate este aceea că, în cazul societăţii în
comandită simplă există două categorii de asociaţi: urcare au o răspundere limitată la valoarea
contribuţiilor lor la capitalul soci (comanditari - ca şi în toate sistemele de drept comercial de tip
latin), şi alţii care au o răspundere nelimitată şi solidari (comanditaţi).
59
Page 60
Legea asociaţiilor economice impune o serie de restricţii pentru acest tip de societate, dintre
care menţionăm: - comanditarii nu pot fi şi administrastori, în cadrul societăţii îrr comandită
simplă; - dacă numele unui comanditar este inclus în denumirea societăţii în comandită simplă, acel
comanditar îşi pierde „protecţia" răspunderii limitate şi devine, ca şi comanditaţii, nelimitat şi
solidar răspunzător pentru obligaţiile societăţii; - în ceea ce priveşte alte probleme decât cele
comerciale curente, toţi asociaţii, indiferent de valoarea contribuţiei lor la capitalul social şi
indiferent dacă sunt comanditaţi sau comanditari, dispun de câte un vo: fiecare; - dacă toţi
comanditarii se retrag dintr-o societate în comandită simplă, această societate îşi poate continua
nestingherită activitatea ca societate în nume colectiv; - dacă însă toţi comanditaţii se retrag, mor
etc., societatea în comandită simplă este obligată să-şi înceteze activitatea, să se dizolve.
60
Page 61
ÎNCHEIERE
În viaţa de toate zilele omul este supus multiplelor interferenţe şi condiţionări. Ele sunt
izvorul fericirii şi nefericirii noastre şi decurg firesc din faptul convieţuirii sociale, din infinitatea şi
complexitatea relaţiilor interumane.
Aceste interferenţe şi condiţionări pot fi uşor remarcate şi în viaţa juridică, mai ales în cazul
unor raporturi juridice de asociere, care, prin natura lor, implică relaţii strânse de conlucrare şi
încredere între participanţi.
Pentru a realiza mai mult şi mai bine omul este nevoit să se asocieze, să unească eforturile
sale cu cele ale semenilor săi. Pe această cale se pun bazele unei comunităţi de persoane şi interese
a cărei haină juridică poate fi extrem de variată. Asocierea se poate realiza în partide sau formaţiuni
politice, în sindicate sau ligi, în asociaţii profesionale, culturale, religioase, sau de altă natură, în
societăţi civile sau comerciale, în societăţi agricole sau cooperative. Fiecare formă de asociere îşi
are propriul său regim juridic aplicabil.
Dreptul de asociere este unul din drepturile fundamentale, inalienabile şi imprescriptibile ale
omului. El este prevăzut în „Declaraţia universală a drepturilor omului” (art. 20), adoptată şi
proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948 şi în „Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice”, adoptat de acelaşi for la 16 decembrie 1966.
Potrivit articolului 22 din Pact, orice persoană are dreptul de a se asocia în mod liber cu alţii.
„Exercitarea acestui drept nu poate fi supusă decât restricţiilor prevăzute de lege şi care sunt
necesare într-o societate democratică în interesul securităţii naţionale, al siguranţei publice, al
ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile şi libertăţile
altora” (art. 22).
De asemenea, Constituţia Republicii Moldova consacră în art. 41- 42 dreptul cetăţenilor de a
se asocia în mod liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere. Înţelegerea sferei
de aplicaţie a dispoziţiilor constituţionale din acest articol presupune o corectă şi clară delimitare a
asociaţiilor ce sunt rezultatul exercitării acestui drept şi a altor asociaţii şi societăţi care sunt
rezultatul unor contracte de asociere.
Prin urmare, asocierea poate avea ca temei exercitarea unui drept fundamental de natură
constituţională — cum este cazul asocierii în partide sau formaţiuni politice, în sindicate, ligi sau
alte organizaţii cu scopul de a participa la viaţa publică — sau contractul de asociere, întemeiat pe
principiul libertăţii contractuale şi a forţei obligatorii a contractului (art. 667 din Codul civil), prin
care se constituie asociaţiile şi societăţile de drept privat. Dacă în primul caz asocierea urmăreşte
scopuri politice, culturale, religioase etc., întemeiate pe libertatea de gândire şi de exprimare, în cel
61
Page 62
de al doilea caz, scopurile urmărite prin asociere constau în satisfacerea unor nevoi şi interese cu
caracter privat, de cele mai multe ori sub forma obţinerii de beneficii patrimoniale şi împărţirii lor.
Societăţile îmbracă cele mai variate tipuri şi forme. De la societăţile civile la cele comerciale
sau, în cadrul acestora din urmă, de la societăţile în nume colectiv la cele anonime este un drum
lung şi nu de puţine ori contradictoriu, care se explică prin evoluţia şi meandrele dreptului societar.
Aproape nimic nu este mai miraculos şi mai fascinant decât puterea de a-ţi crea singur
dreptul, de a-ţi reglementa, în limitele legii, propria conduită şi apoi de-a te supune ei. O asemenea
posibilitate este deschisă prin crearea societăților comerciale, ce pot fi anume acelea de persoane.
Într-adevăr, prin intermediul forme de asociere asociaţii au posibilitatea de a stabili obiectul şi
durata societăţii, întinderea drepturilor şi obligaţiilor pe care şi le asumă, puterile conferite celor
chemaţi să-i reprezinte şi limitele acestor puteri, de a-şi determina cotele de participare la câştig şi
la pierdere etc., într-un cuvânt, de a-şi stabili propria lege, de a-şi reglementa propria conduită.
Prin această asocire în cadrul acestor societăți se evedențiază un chip statornic şi cu efecte de
durată nu o simplă relaţie pasageră între două persoane, ci o complexitate de raporturi: unele
interne, liniare — cele dintre societari, precum şi cele dintre societate (privită ca entitate) şi
asociaţii ei altele externe — cele dintre societate şi terţi, în măsura în care privesc aspecte ce ţin de
statutul său organic.
Avantajul societăţii în nume colectiv constă în cunoaşterea şi încrederea reciprocă între
asociaţi. în cadrul acesteia, toţi asociaţii cooperează, riscându-şi întreaga avere şi se controlează
reciproc, ceea ce este un avantaj pentru creditorii sociali care, în caz de neexecutare a obligaţiilor
societăţii, pot fi despăgubiţi atât din bunurile proprietate a societăţii, cât şi din bunurile personale
ale asociaţilor.
Avantajul societăţii în comandită este că oferă posibilitatea celor care au idei, sunt buni
profesionişti în diferite domenii, dar nu au capital să se asocieze cu persoane care dispun de capital,
dar nu au idei sau posibilităţi de realizare.
Analizând, astfel, lucrările de specialitate atât autohtonă cât şi străină, am constatat că
societăţile de persoane necesită o reglementare juridică mai desfăşurată. În acest sens ne vom
exprima constatările de fapt şi vom efectua unele propuneri ce se referă la îmbunătăţirea regimului
juridic ale societăților de persoane:
Menţionăm că, deşi în cazul societăţii în nume colectiv legea nu cere un minim de capital
pentru înfiinţarea societăţii, aceasta nu înseamnă că o astfel de societate s-ar putea constitui şi
funcţiona fără capital social. Acest lucru este greu de presupus tocmai datorită faptului că, capitalul
social reprezintă principalul instrument economic pentru realizarea scopului în vederea căruia
62
Page 63
societatea a fost constituită. Este adevărat că importanţa capitalului social în cazul societăţii în
nume colectiv este întrucâtva diminuată datorită faptului că acesta nu mai constituie singura
garanţie a creditorilor sociali pentru datoriile societăţii, ei putându-se îndrepta împotriva oricărui
asociat care răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale. Din aceste considerente,
legiuitorul, deşi prevede obligativitatea menţionării capitalul social în actul constitutiv, nu
stabileşte şi un minimum de capital necesar constituirii societăţii. În ceea ce ne priveşte,
considerăm că această atitudine a legiuitorului nu trebuie interpretată în sensul că se lasă o libertate
deplină asociaţilor de a fixa cuantumul capitalului social. Asociaţii dintr-o societate în nume
colectiv nu vor putea indica un capital simbolic, impropriu ca valoare economică de a asigura
îndeplinirea scopului societăţii.
Revizuirea reglementării statutului administratorilor (instituirea obligatiei de diligență a
obligației de loialitate față de societate, adoptarea regulii „judecatii de afaceri”).
O situaţie particulară este şi aceea în care prin actul constitutiv s-a prevăzut administrarea
societăţii de către toţi asociaţii în comun. În acest caz orice decizie luată de ei va fi considerată
valabilă numai dacă a fost adoptată în unanimitate [art.124 alin.3 fraza I]. Administrarea societăţii
pe baza unanimităţii reprezintă sistemul cel mai prudent, dar în acelaşi timp şi cel mai greoi de
funcţionare, deoarece în situaţia existenţei unor divergenţe între administratorii asociaţi nu se va
putea realiza unanimitatea, şi prin urmare nu se va putea încheia nici actul sau operaţiunea
proiectată. Sigur, un asemenea sistem prezintă marele avantaj al eliminării unor eventualele erori
sau abuzuri pe care le-ar putea săvârşi administratorul individual, dar cum se va proceda în situaţia
în care întrunirea unanimităţii nu este posibilă datorită unor factori obiectivi? cum ar fi de exemplu,
absenţa îndelungată a unuia dintre administratorii asociaţi din localitate. Sau cum se va proceda în
cazul în care trebuie luată o decizie în cazuri de urgenţă iar unii administratori sunt în imposibilitate
de a fi contactaţi sau de a lua parte la deliberarea asupra acelei decizii? Se pot, de asemenea,
imagina şi numeroase situaţii când unul din asociaţi se opune în mod nejustificat adoptării unei
decizii, blocând astfel activitatea societăţii. Din păcate, Codul civil al Republicii Moldova, spre
deosebire de alte legislaţii (cum ar fi, de exemplu, cea franceză, română), nu răspunde la aceste
întrebări. În ceea ce ne priveşte, considerăm că asociaţii, în virtutea libertăţii conferite de legiuitor
în privinţa modului de organizare a activităţii societăţii în nume colectiv, vor putea stipula felul în
care vor fi reglementate şi asemenea situaţii. Astfel, asociaţii ar putea stabili ca divergenţele
existente între administratorii asociaţi să fie soluţionate prin votul asociaţilor care reprezintă
majoritatea absolută a capitalului social. De asemenea, asociaţii ar putea să prevadă, prin actul
constitutiv, posibilitatea adoptării de hotărâri doar de către un singur administrator sau de către o
63
Page 64
parte dintre ei în situaţiile în care ceilalţi administratori sunt „în imposibilitate” de a participa la
administrare sau în situaţiile în care necesitatea luării deciziei este motivată de un caz urgent, când
neîndeplinirea urgentă a unui act de administrare ar fi de natură să pricinuiască un prejudiciu
semnificativ societăţii. În lipsa unor asemenea prevederi, în toate cazurile când se încalcă regula
unanimităţii administratorii care a luat respectiva decizie vor putea fi obligaţi să suporte prejudiciul
pe care, eventual, 1-au cauzat societăţii. În ceea ce priveşte exprimarea voinţei asociaţilor obligaţi a
administra împreună, în lipsa unei stipulaţii exprese în actul constitutiv, aceasta va putea îmbrăca
orice formă. Desigur, în măsura în care legea impune pentru un act o anumită formă, aceasta
trebuie respectată. Codul civil al Republicii Moldova nu impune ca exprimarea voinţei să se facă
simultan.
În privinţa revocării administratorului Codul civil prevede că, în cazul în care există motive
întemeiate, instanţa de judecată, la cererea oricărui asociat, „va putea priva persoana de dreptul de a
administra şi reprezenta societatea în nume colectiv” (art.126 alin.1 din Codul civil al Republicii
Moldova). După opinia noastră, formularea legală este deficitară. Astfel, aşa cum am arătat mai
sus, este nejustificată abordarea separată a dreptului de administrare şi a dreptului de reprezentare,
întrucât ambele reprezintă prerogative ale funcţiei de administrator. În ceea ce priveşte situaţiile în
care societatea este reprezentată de alte persoane decât administratorii acesteia se vor aplica
întotdeauna regulile de la mandat. Această concluzie rezultă fără nici o urmă de îndoială din
dispoziţiile art.124 alin.3 fraza a II-a din Codul civil al Republicii Moldova, potrivit cărora, dacă
administrarea societăţii este încredinţată unor administratori, asociaţi sau nu, ceilalţi asociaţi au
nevoie de procură de la administratorii desemnaţi pentru a încheia acte juridice în numele societăţii.
Pe de altă parte, dispoziţiile art.126 nu ţin cont de faptul că, calitatea de administrator poate fi
dobândită atât de către unul sau mai mulţi asociaţi cât şi de către persoane din afara societăţii. În
acest din urmă caz, considerăm că ar fi normal şi logic ca asociaţii societăţii, atâta timp cât au
înţeles să renunţe la posibilitatea de a administra ei înşişi societatea şi au încredinţat administrarea
societăţii unor administratori neasociaţi, să-i poată oricând revoca pe aceştia, respectând,
bineînţeles, principiul simetriei actelor juridice, în sensul că revocarea administratorilor neasociaţi
să se facă cu acelaşi număr de voturi cu care s-a făcut desemnarea. Considerăm că ar fi necesar de a
realiza o reglementare o în acest sens, ce ar urmări în mod prioritar protejarea intereselor
asociaţilor, prin evitarea posibilităţii de înlăturare abuzivă a unui asociat de la administrarea
societăţii, ştiindu-se că aceştia poartă o răspundere nelimitată pentru datoriile sociale.
Ca şi în cazul societăţii în nume colectiv, societatea în comandită nu are instituţionalizată o
adunare generală a asociaţilor. Mai mult chiar din formularea textului alin.1 din art.138 al Codul
64
Page 65
civil al Republicii Moldova s-ar putea crede că conducerea societăţii în comandită este exercitată
exclusiv de către asociaţii comanditaţi, opinie susţinută şi de literatura de specialitate din Federaţia
Rusă, din al cărui cod civil a şi fost preluat acest text. După părerea noastră o asemenea interpretare
nu are temei legal, întrucât, pe de o parte, textul se referă la conducerea administrativă sau, altfel
spus, la administrarea societăţii, iar, pe de altă parte, implicarea asociaţilor comandidari în procesul
decizional al societăţii este expres prevăzută de articolul menţionat în alin.2 fraza a doua - text
care, de altfel nu se regăseşte în codul rus. În acest context, ţinem să atragem atenţia că prin
operaţiunea efectuată în ultimă instanţă de către legiuitor de a prelua unele dispoziţii din Codul
civil rus, s-a ajuns ca forma finală a codului să prezinte o reglementare lipsită de coerenţa şi
claritatea necesară unei norme juridice.
Din păcate legiuitorul nu a prevăzut sancţiunea care se aplică asociatului comanditar care a
încălcat interdicţia de a administra şi reprezenta societatea. Plecându-se de la scopul pentru care a
fost instituită această interdicţie, şi anume de a proteja terţele persoane, ar fi ncesar ca sa fie o
reglementarea c ear stabeli, că răspunderea asociatului comanditar ar trebui să fie solidară şi
nemărginită, dar limitată la operaţiunea încheiată de el, dacă imixtiunea în afacerile societăţii are
caracter izolat, lipsit de continuitate. În acest caz terţii sunt ocrotiţi suficient dacă pentru acea
operaţiune răspunde alături de societate şi comanditarul vinovat. Dacă însă comanditarul se
amestecă în mod constant în administrarea societăţii, răspunderea sa va deveni solidară şi
nemărginită şi se va extinde la toate datoriile sociale posterioare primului act de ingerinţă în
afacerile sociale (aceasta deoarece prin actul de ingerinţă comanditarul îşi schimbă statutul juridic
în cadrul societăţii).
„În cazul în care acţiunile depăşesc limitele activităţii obişnuite, este necesar acordul tuturor asociaţilor”.
65
Page 66
BIBLIOGRAFIE
I. Acte normative și legislative
1.1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, în vigoare de la 27 august 1994//
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.l, 1994
1.2. Codul Civil al Republica Moldova din 11.06.2002 nr.1107/2002// Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr. 82-86/661 din 22.06.2002.
1.3. Codul Fiscal al Republicii Moldova nr.62/522 din 17.12.1997// Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr.62 din 18.09.1997.
1.4. Codul de executare al Republicii Moldova din 24.12.2004//Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 34-35/112, 03.03.2005.
1.5. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi din 03.01.92, nr. 845 –
XII// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 2/33 din 28.02.1994.
1.6. Legea Republicii Moldova cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a
întreprinzătorilor individuali din 19.10.2007 nr. 220-XVI// Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.184-187/711 din 30.11.2007.
1.7. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni din 02.04.1997, nr. 1134-XIII//
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 38-39/332 din 12.06.1997.
1.8. Legea Republicii Moldova privind societăţile cu răspundere limitată din 14.06.2007, nr.135-
XVI// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 127-130/548 din 17.08.2007.
1.9. Legea Republicii Moldova cu privire investiţiile în activitatea de întreprinzător din 18.03.2004,
nr.81-XI// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.64-66, 23.04.2004.
II. Manuale, monografii și lucrări didactce
2.1. Angheni S., Volonciu M., Stoica C., Lostun M.G., Drept comercial, Editura Universitară,
Bucureşti, 2006.
2.2. Baieş S., Roşca N., Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică, Editura
Cartier juridic, Chişinău, 2004.
2.3. Bârsan C., Ţiclea A., Dobrinoiu V., Toma M., Societăţile comerciale. Organizarea,
funcţionarea, răspunderea şi obligaţiile fiscale, Casa de Editură şi Presă Şansa SRL, Bucureşti,
1995.
2.4. Canin P., Droit commercial, Editura Hachette, Paris, 2001.
2.5. Cârcei E., Societăţi comerciale, Editura Lumina Lex, Bucureşti 1995.
66
Page 67
2.6. Căpăţină O., Societăţile comerciale instituţii ale noului drept comercial, Editura Lex,
Bucureşti 1991.
2.7. Cărpenaru Stanciu D., Sorin D., Cătălin Predoiu, Piperea G.,Societăţile comerciale.
Reglementare, doctrină, jurisprudenţă, Editura All Beck, Bucureşti, 2001 (ed. a II-a, 2002).
2.8. Cărpenaru St. D., Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007.
2.9. Cărpenaru St. D., David S., Predoiu C., Piperea Gh., Legea societăţilor comerciale.
Comentariu pe articole, Ediţia 4, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2009.
2.10.Cărpenaru St. D., Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011.
2.11. Cârcei E., Societăţile comerciale pe acţiuni, Editura All, Bucureşti, 1999.
2.12. Comentariul la Codul Civil al Republicii Moldova, Editura ARC, Chişinău, 2005.
2.13. Costin Mircea N., Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, A-D, D-O, R–W, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1996.
2.14. Costin Mircea, Corina Aura Jeflea, Societăţile comerciale de persoane, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 1999.
2.15. Clocotici D., Drept comercial al afacerilor, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti
1998.
2.16. Deaconescu A., Organizarea activităţii comerciale, Editura Didactica şi Pedagogica,
Bucureşti 1992.
2.17. Florescu D. A. P., Mrejeru Th., Bălaşa G., Drept societar, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2003.
2.18. Florescu G, Bamberger Z-A., Florescu C., Dreptul societăților comerciale Editura Universul
juridic, Bucure;ti, 2011.
2.19. Fuerea A., Drept comunitar al afacerilor, Editura Universul Juridic, București, 2003.
2.20. Georgescu I. L., Drept comercial român. Societăţile comerciale, Editura All Beck, Bucureşti,
2002.
2.21. Gheorghe C., Societăţile comerciale. Voinţa asociaţilor şi voinţa socială, Editura All Beck,
Bucureşti, 2003.
2.22. Ghimpa N., Rucareanu I., Elemente de Drept Comercial, Editura Academiei, Bucureşti 1994.
2.23. Mazilu D., Dreptul comerţului internaţional. Partea generală, Editura Lumina Lex, Ed. a III-a,
Bucureşti, 2004.
2.24. Motica Radu I., Drept societar, Editura Alma Mater,București, 1997.
2.25. Motica Radu I., Lucian Bercea, Drept comercial român, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2005.
67
Page 68
2.26. Molcuţ D., Oancea E., Drept roman, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993.
2.27. Popescu Dan A., Contractul de societate, Editura Lumina Lex, Bucreşti, 1996.
2.28. Piperea G., Societăţi comerciale, piaţă de capital, aquis comunitar, Editura All Beck,
Bucureşti, 2005.
2.29. Piperea G., Obligaţiile şi răspunderea administratorilor societăţilor comerciale. Noţiuni
elementare, Editura All Beck, Bucureşti, 1998.
2.30. Radu N. Catană, Rolul justiţiei în funcţionarea societăţilor comerciale, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2003.
2.31. Roşca N., Baieş S., Dreptul afacerilor,Tipografia Centrală, Chişinău, 2004.
2.32. Roşu C., Maria Lavinia Tec, Dreptul societăţilor comerciale, Editura Mirton, Timişoara,
2004.
2.33. Rusu V. Focşa Gh. Drept comercial, Editura Bons Offices, Chişinău, 2007.
2.34. Schiau I., Curs de drept comercial, Editura Rosetti, Bucureşti, 2011.
2.35. Turcu I., Dreptul afacerilor, Editura Chemarea, Iaşi, 1992.
2.36. Turcu I., Teoria şi practica dreptului comercial român, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
2.37. Şaguna Dan Drosu, Romeo N. M., Societatea comercială europeană. Unitate în diversitate,
Editura Oscar Print, Bucureşti, 1996.
2.38. Şandru Daniel-Mihail, Drept comercial român, Editura Sylvi, Bucureşti, 2004.
2.39. Şandru Daniel-Mihail, Societățile comerciale în Uniunea Europeană, Editura Universitară,
București, 2006.
2.40. Voinica Romul Petru, Dreptul societăţilor comerciale, Editura Holding Reporter şi Albastră,
Bucureşti 1998.
2.41. Карроб П.Ж. Д., Международное Экономическое Право, Издательство Юридическая
литература, Москва 2002.
2.42. Кулагин М. И., Предпринимателъство и право, опыт Запада, Издательство
Международные отношения, Москва 1992.
2.43. Петров И.В., Коммерческое Право, Издательство БЕК Санкт-Петербург 2001.
2.44. Попондопуло В. Ф., Ясовлева В.Ф., Комерческое право, Издательство БЕК Санкт-
Петерсбург 1997.
2.45. Пушинский Б.И., Коммерческое Право, Москва 2002.
2.46. Шершеневич Г.Ф., Российское Торговое Право, Издательство Международные
отношения, Москва 1994.
68
Page 69
2.47. Шершеневич Г.Ф., Учебник торгового право, Издательство Юридическая литература
Москва 1994.
2.48. Шумилов В.М., Международное Экономическое Право, Издательство «НИМП»,
Москва 2001.
69