UNIVERSITATEA „ LUCIAN BLAGA” – SIBIU FACULTATEA DE MEDICINĂ „ VICTOR PAPILIAN” TEZĂ DE DOCTORAT - REZUMAT - STAREA GENERALĂ DE SĂNĂTATE ŞI DE BOALĂ LA ANALFABEłI CU VENITURI INSUFICIENTE ŞI IMPLICAłIILE ORGANIZATORICE ŞI MEDICALE Coordonator ştiinŃific: Prof.univ.dr. LIVIU VULCU Doctorand: Cioca Mihaela Sorina Medic primar medicină de familie SIBIU 2010
34
Embed
TEZĂ DE DOCTORAT - REZUMATdoctorate.ulbsibiu.ro/obj/documents/REZ-ROM-CIOCAMIHAELA.pdf · ale promovării sănătăŃii decizionând parametrii unui mod de viaŃă sănătos prin:
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
UNIVERSITATEA „ LUCIAN BLAGA” – SIBIU
FACULTATEA DE MEDICINĂ „ VICTOR PAPILIAN”
TEZĂ DE DOCTORAT
- REZUMAT -
STAREA GENERALĂ DE SĂNĂTATE ŞI DE BOALĂ
LA ANALFABEłI CU VENITURI INSUFICIENTE
ŞI IMPLICAłIILE ORGANIZATORICE ŞI MEDICALE
Coordonator ştiinŃific:
Prof.univ.dr. LIVIU VULCU
Doctorand:
Cioca Mihaela Sorina
Medic primar medicină de familie
SIBIU
2010
2
INTRODUCERE
OrganizaŃia Mondială a SănătăŃii defineşte sănătatea ca fiind „o stare de bine, o stare
completă din punct de vedere fizic, mintal şi social.” Această condiŃie de bunăstare fizică,
psihică şi socială nu constă numai în lipsa bolii sau infirmităŃii, ci se caracterizează prin
numeroase componente de natură bio-psiho-socială. Starea de sănătate este legată deci, de
bunăstarea comunităŃii, de standardele ei de viaŃă, de tot ceea ce experŃii denumesc calitatea
vieŃii existentă într-o anumită societate. Boala nu este numai o problemă de biologie umană, ci şi
o importantă problemă socială, dependentă pe de o parte de factorii şi condiŃiile mediului social,
iar pe de altă parte de comportamentele, normele sau valorile sociale, de deprinderile, obiceiurile
şi stilurile de viaŃă practicate de o anumită populaŃie şi de grupurile sale componente. Din punct
de vedere sociologic, boala are un rol social şi are numeroase consecinŃe asupra vieŃii individului
şi a colectivităŃii în care acesta trăieşte.
Posesia unei stări de bunăstare reprezintă unul din drepturile fundamentale ale fiinŃelor
umane indiferent de naŃiune, religie, opinie politică, condiŃie economică şi socială.
Printre drepturile fundamentale ale omului, dreptul la sănătate are o însemnătate deosebită.
În prezent, medicina are un profund caracter comunitar, în cea mai mare parte a statelor
lumii. Abordarea sănătăŃii şi a bolii are loc într-un context multidisciplinar, eforturile medicului
combinându-se cu activităŃile de evaluare ale biologilor, psihologilor, sociologilor, demografilor,
economiştilor şi ale altor categorii de specialişti din ştiinŃele sociale.
Medicina socială a apărut ca rod firesc al convergenŃei preocupărilor specifice sociologilor
şi medicilor, în încercarea lor de a asigura actului medical o eficacitate sporită, de a-l deschide
spre comunitate, de a face ca sistemul de îngrijiri medicale să devină una din cele mai
instrumentale forme de activitate socială.
3
CUPRINS
PARTEA GENERALĂ – STADIUL CUNOAŞTERII
Sănătatea populaŃiei unei Ńări reprezintă un indicator principal al calităŃii vieŃii într-o
orânduire socială, dar şi un factor fundamental al dezvoltării ei. Sănătatea este valoarea
universală a existenŃei umane, ce se pierde iremediabil.
Capitolul 1. Starea de sănătate. Tratează probleme generale legate de starea de sănătate:
definiŃia stării de sănătate, determinanŃii acesteia, precum şi gradele stării de sănătate.
Diagnosticul de sănătate este de multe ori îngreunat de faptul că trecerea de la starea de
sănătate la starea de boală este foarte lentă. La un moment dat există o întrepătrundere dintre
starea de sănătate şi starea de boală.
Sănătatea reprezintă unul din drepturile fundamentale ale omului şi o obligaŃie a naŃiunilor.
Ea reprezintă rezultatul adaptării organismului la condiŃiile sale de viaŃă, oferind omului atât
posibilitatea de a se opune factorilor patogeni, cât şi posibilitatea de a desfăşura o activitate
susŃinută şi creatoare, atât din punct de vedere fizic cât şi psihic. Sănătatea face parte din tipurile
de necesităŃi umane. Ea reprezintă un mesaj al calităŃii vieŃii, un determinant al calităŃii vieŃii, un
răspuns al calităŃii vieŃii. Sănătatea şi boala trebuie abordate într-un concept global,
multifactorial (factori genetici, de mediu ambiental fizic şi socio-economic-politic-educaŃional).
Capitolul 2. Politica OrganizaŃiei Mondiale a SănătăŃii în domeniul sănătăŃii. Cuprinde
date despre: OrganizaŃia Mondială a SănătăŃii, Ziua Mondială a SănătăŃii, despre „ Charta de la
Otawa” din 1986 şi „Charta de la Jakarta” din 1997, unde s-a subliniat că „sănătatea necesită a fi
pusă pe agenda politicienilor” ca o politică de responsabilitate socială. Este amintită şi
„DeclaraŃia de la Alma –Ata” din 1978 din Kazahstan unde a fost formulată strategia de
combatere a bolilor. La nivelul OrganizaŃiei Mondiale a SănătăŃii, Programul „Sănătate pentru
toŃi până în anul 2000” cuprindea 38 de obiective, din care cinci prevederi conŃineau concepte
ale promovării sănătăŃii decizionând parametrii unui mod de viaŃă sănătos prin: 1. promovarea
sănătăŃii în toate domeniile de viaŃă şi activitate socială, 2. o politică publică conformă cu
imperativele sănătăŃii bazată pe măsuri legislative, financiare, administrative în scopul
promovării sănătăŃii, 3. echilibru nutriŃional, exerciŃiul fizic şi îmbunătăŃirea cunoştinŃelor, a
4
motivaŃiilor individului în materie de sănătate şi de acŃiune intersectorială, 4. dezvoltarea
competenŃelor în materie de sănătate prin informare, educaŃie, igiena modului de viaŃă, 5.
realizarea echilibrului scontat privind activitatea curativă şi profilactică. Tot la nivelul
OrganizaŃiei Mondiale a SănătăŃii, „Raportul asupra sănătăŃii în lume, 2002”, este un proiect de
cercetare, descriind şi propunând măsuri de „salvare” a sănătăŃii.
În acelaşi capitol sunt prezentate modelul negativ şi modelul pozitiv al sănătăŃii. Sunt
prezentate de asemenea obiective şi viziuni pentru sănătate şi Sănătate Publică în secolul XXI.
Unul din obiectivele OrganizaŃiei Mondiale a SănătŃii pentru Politica de sănătate pentru
secolul XXI, este îmbunătăŃirea stării de sănătate pentru comunităŃile cu risc crescut, deoarece
creşte în lume numărul de persoane ce deŃin condiŃii sanitare improprii.
Subcapitolul 2.3. prezintă politica Uniunii Europene în domeniul sănătăŃii. Este amintită
aici „Cartea Albă” prezentată în cadrul Comisiei ComunităŃilor Europene întrunită la Bruxelles
în 23 octombrie 2007. Aceasta vizează definirea unui cadru coerent – o primă strategie
comunitară în materie de sănătate (până în 2013), care să orienteze activităŃile ComunităŃii
Europene în domeniul sănătăŃii.
După OrganizaŃia Mondială a SănătăŃii, deservirea sănătăŃii trebuie să fie în centrul
dezvoltării economice şi sociale.
Capitolul 3. Starea generală de sănătate şi de boală la analfabeŃi cu venituri
insuficiente şi implicaŃiile organizatorice şi medicale la nivel mondial, este structurat în mai
multe subcapitole care cuprind date despre: analfabetism şi sărăcie la nivel mondial, starea de
sănătate a grupurilor defavorizate în lume, asistenŃa socială şi medicală a grupurilor defavorizate,
învăŃământul la nivel mondial.
Analfabetismul este un concept complex al cărui conŃinut şi interpretare variază după timp
şi zona geografică. DefiniŃia analfabetismului a fost formulată de UNESCO (OrganizaŃia
NaŃiunilor Unite pentru EducaŃie, ŞtiinŃă şi Cultură) în 1958 şi revizuită în 1978. Analfabetă se
considera „orice persoană incapabilă de a exercita activităŃile pentru care alfabetizarea este
necesară în interesul bunei funcŃionări a grupului său şi a comunităŃii sale şi de asemenea, pentru
a-i permite să citească, să scrie şi să calculeze în vederea propriei sale dezvoltări şi a dezvoltării
comunităŃii din care face parte”.
În anul 2006, conform UNESCO existau 781 milioane de analfabeŃi pe tot globul. Dintre
aceştia 64% erau femei. Potrivit datelor UNESCO, cei mai mulŃi analfabeŃi s-au înregistrat în
Asia Mijlocie şi Asia de Vest, 58,6% din totalul populaŃiei, în Statele Africane situate mai la sud
de Sahara, 59,7% şi în Ńările arabe, 62,7%. În America Latină, Cuba are cea mai mică rată de
5
analfabetism. Comparativ cu Statele Unite ale Americii unde există 27 milioane de analfabeŃi, în
statele ComunităŃii Europene numărul acestora este de 17 milioane. În Ńările europene dezvoltate
din punct de vedere economic, analfabetismul a fost eradicat în a doua jumătate a secolului XIX
şi începutul secolului XX, rata de analfabetism menŃinându-se foarte scăzută, 2,5% în 1990.
Studii recente arată că 43 milioane de copii din întreaga lume, care trăiesc în Ńări „sfâşiate”
de război şi conflicte armate sunt privaŃi de şansa de a merge la şcoală. Un miliard de oameni au
intrat în secolul XXI analfabeŃi.
„Analfabetismul funcŃional” reprezintă noua formă de analfabetism cu care se confruntă
lumea modernă, acesta referindu-se la incapacitatea individului de a folosi deprinderile de citire,
scriere şi utilizare a calculatorului în situaŃiile de zi cu zi. Nu este vorba de inabilitatea de a citi,
ci de a înŃelege ce citeşti.
Lumea în care trăim se confuntă cu numeroase probleme, una dintre ele, care nu poate fi
ignorată, este sărăcia.
Sărăcia poate fi definită în sens absolut, când ilustrează situaŃia individului căruia îi lipsesc
resursele necesare traiului şi în sens relativ, când desemnează absenŃa resurselor unui individ sau
ale unui grup, atunci când sunt comparate cu cele ale altor membrii ai societăŃii. Sărăcia
reprezintă excluderea individului de la accesul la bunuri şi servicii. În prezent 1,3 miliarde de
oameni, adică peste 20% din populaŃia Terrei trăiesc cu mai puŃin de 1 dolar pe zi. Africa este un
continent al contrastelor, al unora din cele mai mari bogăŃii de pe glob, dar şi a celor mai sărace,
cu un nivel de trai al populaŃiei necorespunzător. Patrimoniul celor mai avute 15 persoane din
lume depăşeşte Produsul Intern Brut al tuturor statelor din Africa Sub-Sahariană. Aproape 93 %
din cele 621 milioane de oameni care trăiesc cu mai puŃin de un dolar pe zi s-au aflat, în 2003,
în: India, China şi Asia de Sud. Cele mai înalte niveluri ale sărăciei absolute se înregistrează în
Ńările sărace ale Asiei Centrale, cu o rată a sărăciei de 70% (în Tadjikistan) . Conform Biroului
de Recensământ American, 37 de milioane de americani trăiau sub pragul sărăciei în 2007. În
anul 2009, peste 78 de milioane de europeni, adică 16% trăiau la limita sărăciei. Zilnic aproape
1,8 milioane de persoane erau găzduite în adăposturile specializate pentru persoanele fără
locuinŃă. PopulaŃia rromă estimată la 8 milioane în Europa trăieşte într-o sărăcie totală, nu are
acces la educaŃie, are cele mai mari probleme de sănătate şi este exclusă de pe piaŃa muncii. Ziua
de 17 octombrie a fost decretată în lume ca „Ziua Mondială pentru Eradicarea Sărăciei”.
Atâta timp cât nu se poate vorbi de egalitate între oameni, cât societatea este imperfectă din
punct de vedere social, existând mari bogaŃi şi mari săraci, nu se poate vorbi nici de egalitatea de
şanse globale pentru atingerea unei bune stări de sănătate. Riscul de îmbolnăvire este cu atât mai
mare cu cât platforma socio-economică este mai joasă. Un individ analfabet într-un mediu de
6
analfabeŃi este un bolnav potenŃial; acel individ nu poate deŃine o sănătate pozitivă. Lipsa de
educaŃie eludează responsabilitatea individului pentru sănătate. La nivel mondial, peste un
miliard de oameni sunt subnutriŃi. Dintre aceştia 96% se află în Ńări în curs de dezvoltare. Un
sfert din populaŃia subnutrită se află în Africa Sub-Sahariană şi mai mult de două treimi în Asia
şi Pacific. Conform unui studiu al OrganizaŃiei Mondiale a SănătăŃii efectuat în perioada 2001 –
2006, aproximativ 500 000 de oameni din întreaga lume sunt infectaŃi cu o nouă tulpină de bacil
Koch. Noua formă de tuberculoză este rezistentă la medicamente şi s-a înregistrat în 81 de Ńări
printre care şi Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Azerbaidjan, Uzbekistan. La începutul anilor
`90, peste 10 milioane de persoane aveau HIV (Virusul ImunodeficienŃei Dobândite). În anul
2002 numărul lor a ajuns la 40 de milioane. Deşi aproape toate Ńările lumii sunt afectate de
această boală, HIV se găseşte cu precădere în: America de Nord, Caraibe, Africa Centrală şi Asia
de Sud-Est. În anul 2005 doar câteva Ńări au raportat cazuri noi de SIDA: Polonia, Tucia, Serbia,
Muntenegru şi Ungaria. În prezent, peste 95% din cei 40 de milioane de oameni infectaŃi cu HIV
trăiesc în Ńări în curs de dezvoltare. În studiul Legatum, Statele Unite ale Americii ocupau poziŃia
27 la capitolul sănătatea populaŃiei. SperanŃa de viaŃă era sub media dintre 30 Ńări dezvoltate.
Rata obezităŃii în America este cea mai mare din cele 30 de Ńări, cu toate că guvernul american
cheltuieşte mai mult decât orice altă Ńară. Raportul Dezvoltării Umane 2006 arată că 1,8 milioane
de copii mor din cauza diareii cauzată de lipsa apei potabile. Conform aceluiaşi raport, 50% din
populaŃia Ńărilor în curs de dezvoltare suferă de maladii cauzate de lipsa de apă şi canalizare.
Conform Economist Intelligence Unit (EMU), Ńările nordice: Suedia, Norvegia, Finlanda sunt
considerate ca având cea mai bună stare de sănătate din Europa. În Estul Europei se află Ńările cu
o accentuată degradare a sănătăŃii, unde calitatea alimentaŃiei este destul de proastă, îngrijirea
bolnavilor precară, costurile ridicate şi calitatea serviciilor medicale scăzută. OrganizaŃia
Mondială a SănătăŃii avertiza că în anul 2008 principalele ameninŃări asupra sănătăŃii globale
sunt pandemia de gripă şi tuberculoza rezistentă la tratamente.
În subcapitolul privind implicaŃiile organizatorice şi medicale în lume este prezentat un
scurt istoric al asistenŃei sociale la nivel mondial, începând din antichitate şi continuând în lumea
modernă, în Ńări din Europa şi America de Nord. Cancelarul german Von Bismark este
promotorul primelor legi în domeniul asigurărilor sociale. Multe Ńări europene au urmat imediat
modelul Germaniei. Alte Ńări: Statele Unite ale Americii, Canada şi Austria, au introdus mult mai
târziu aceste legi. În ultimii ani, comunitatea internaŃională s-a arătat dispusă să abordeze
problema sărăciei, una din cele mai mari probleme cu care se confruntă azi omenirea. În anul
1992, în cadrul Summit-ului de la Rio de Janeiro desfăşurat sub egida ONU, Ńările dezvoltate,
respectiv cei 22 de membrii ai OCDE (OrganizaŃia pentru Cooperare Dezvoltare Economică) au
7
constituit un aşa – numit Comitet pentru AsistenŃă şi Dezvoltare, în cadrul căruia s-a adoptat
hotărârea ca fiecare Ńară din cadrul grupului respectiv să aloce 0,7% din PIB-ul naŃional în
vederea sprijinirii ieşirii din subdezvoltare a Ńărilor mai sărace. Ajutoarele acordate Ńărilor în
curs de dezvoltare de cele 22 de Ńări bogate ale lumii, membre ale Comitetului de AsistenŃă
pentru Dezvoltare al OrganizaŃiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (CAD-OECD), au
scăzut cu 5,1% în 2006. La sfârşitul anului 2001, Comisia Europeană a elaborat un program de
acŃiune al ComunităŃii, având ca obiectiv operaŃional reducerea importantă a sărăciei, reducerea
proporŃiei celor care trăiesc sub pragul de sărăcie, de la 18% în prezent, la 15% în 2005 şi la 10%
în 2010.
ImplicaŃiile medicale cuprind un scurt istoric al medicinii sociale în lume şi date referitoare
la asistenŃa medicală în secolul XXI în lume. Se face referire la sistemele de sănătate din Europa
şi America, precum şi la o serie de organisme internaŃionale (UNFPA, OMS, NaŃiunile Unite), a
căror eforturi şi acŃiuni se îndreaptă spre eliminarea la scară globală a sărăciei şi
analfabetismului, spre combaterea serviciillor de sănătate de proastă calitate, spre îmbunătăŃirea
stării de sănătate a populaŃiei lumii. Reducerea inegalităŃilor în materie de sănătate reprezintă
unul din obiectivele principale ale Strategiei Uniunii Europene în domeniul sănătăŃii, adoptată în
anul 2007 şi al Programului de AcŃiune Comunitară în domeniul SănătăŃii Publice 2008-2013. Pe
termen lung, obiectivele acestor acŃiuni sunt: ridicarea nivelului general de sănătate până la
nivelul de care se bucură cei mai privilegiaŃi, garantarea unei abordări responsabile a nevoilor
medicale ale celor dezavantajaŃi şi accelerarea ritmului de ameliorare a sistemului de sănătate
publică din Ńările şi regiunile cu rate mari ale morbidităŃii.
ImplicaŃiile privind învăŃământul cuprind un scurt istoric al învăŃământului, începând din
Evul Mediu şi până în prezent, în diferite colŃuri ale lumii (Asia, America Latină, Africa,
Europa). Este menŃionată şi Adunarea Generală ONU din 19 decembrie 2001, care a proclamat
prin RezoluŃia 56/116 din 19 decembrie 2001, perioada 2003 – 2012 ca „Deceniul ONU pentru
alfabetizare” , sub sloganul „EducaŃie pentru toŃi”. Statele membre ale OrganizaŃiei NaŃiunilor
Unite au semnat în septembrie 2000 o convenŃie în care s-au stabilit opt obiective majore privind
dezvoltarea umană la nivel mondial ce trebuie atinse până în anul 2015. Al doilea obiectiv îl
constituie asigurarea accesului la educaŃie. ONU şi-a propus ca până în anul 2015 copiii din
întreaga lume să aibă posibilitatea de a termina ciclul primar de învăŃământ. În Ńările membre ale
Uniunii Europene s-a urmărit adaptarea sistemului educaŃional, astfel încât şcolile să răspundă
cu succes la nevoile şi caracteristicile copiilor provenind din grupurile dezavantajate, pentru
prevenirea abandonului şcolar şi reintegrarea în învăŃământ a tinerilor care au abandonat şcoala,
precum şi extinderea învăŃământului, astfel încât să existe oportunităŃi adecvate de educaŃie şi
8
instruire profesională accesibile copiilor şi tinerilor aflaŃi în situaŃie de risc. Ziua de 8 septembrie
este sărbătorită în lume ca „Ziua InternaŃională a Alfabetizării”.
Capitolul 4. Starea generală de sănătate şi de boală la analfabeŃi cu venituri
insuficiente şi implicaŃiile organizatorice şi medicale în România, cuprinde date actuale
despre învăŃământul românesc, despre analfabetism în Ńara noastră. Sunt abordate de asemenea
aspecte ale sărăciei şi aspecte medicale la nivel naŃional. ImplicaŃiile organizatorice şi medicale
se referă la asistenŃa socială în România din trecut şi până în prezent, la medicina socială
românească, la cheltuielile cu învăŃământul şi sănătatea în Ńara noastră, la măsurile luate de
Ministerul EducaŃiei şi Cercetării şi de către Ministerul SănătăŃii privind educaŃia în zonele
dezavantajate, privind accesul la servicii de sănătate a tuturor categoriilor de populaŃie.
În DicŃionarul Explicativ Român analfabetismul este definit ca „neştiinŃă de carte”, iar
analfabetul este definit ca „persoană care nu ştie să scrie şi să citească”. În prezent, în România
sunt peste 500 000 de analfabeŃi. Cea mai mare rată a adulŃilor care nu ştiu să scrie şi să citească
se înregistrează în rândul femeilor, 75% din totalul femeilor şi al persoanelor având vârsta peste
65 de ani sunt analfabete. Din statisticile Recensământului din 2002, reiese că numărul
analfabeŃilor se ridica la 1 083 935, din care 688 803 erau femei. Cei mai mulŃi analfabeŃi provin
din mediul rural – 760 432, faŃă de 323 503 în mediul urban. DistribuŃia pe etnii arăta astfel:
2,15% din românii de peste 10 ani sunt analfabeŃi, la fel 1,4% dintre maghiari, 0,9% din germani,
8% din evrei, 26,3% din rromi şi 23,7% din turci. Din analfabeŃii rromi 34,7% sunt casnici din
mediul rural, din analfabeŃii turci 33,7% sunt de asemenea casnici din mediul rural, iar din
analfabeŃii români 7,7% sunt inactivi, pensionari din mediul rural. După cum se poate observa ,
procentul cel mai mare de analfabeŃi este în rândul populaŃiei de etnie rromă. În anul 2007 rata
abandonului şcolar s-a triplat faŃă de 2000 şi peste 70 000 de copii sunt nevoiŃi în prezent să
muncească în loc să înveŃe conform unui studiu realizat de organizaŃia „SalvaŃi copiii”. O treime
din copiii obligaŃi să muncească sunt analfabeŃi, 40% au un nivel redus al abilităŃilor de scris şi
citit, iar unul din cinci astfel de copii nu a fost niciodată la şcoală. Conform rapoartelor
organizaŃiilor internaŃionale, România are una din cele mai mari cote de analfabetism din
Europa. Principalele grupuri cu risc şcolar sunt: familiile care se confruntă cu o sărăcie extremă,
(lipsite de cele mai elementare condiŃii de viaŃă, inclusiv locuinŃă), zonele rurale izolate şi sărace
care au acces scăzut la educaŃia de calitate şi acces dificil la învăŃământul secundar, copiii cu
handicap care fie nu sunt înscrişi la şcoală (cazuri mai rare ), fie sunt înscrişi târziu, abia după
vârsta de 10 ani. Zonele cu risc ridicat de excludere de la educaŃie din cauza sărăciei sunt cele
rurale din judeŃele: Teleorman, Giurgiu, IalomiŃa (în Regiunea de Sud), Botoşani, Iaşi, Vaslui (în
9
Regiunea de Nord – Est ) şi Vrancea, Buzău, Brăila, GalaŃi (în Regiunea de Sud-Est). În aceste
regiuni peste 30% din populaŃia de 15 ani nu a absolvit nici o şcoală sau au absolvit doar şcoala
primară .
Sărăcia are o dimensiune absolută în România, un loc central ocupând lipsurile, în special
cele de natură primară: hrană, îmbrăcăminte, medicamente. Riscul de sărăcie este mai mare în
gospodăriile al căror cap este femeie decât cele al căror cap este un bărbat (34 faŃă de 28%). În
anul 2008 existau în România cam 1,25 milioane de persoane care trăiau sub pragul de sărăcie
absolută. Pentru anul 2009 se prognoza că rata sărăciei absolute va ajunge la 7,4%. În anul 2003
venitul mediu net pe gospodărie în România a fost de sub 300 euro pe lună exprimat în paritatea
puterii de cumpărare. Acesta reprezintă numai circa jumătate din venitul mediu înregistrat în cele
şase Ńări U.E. cu cele mai scăzute venituri. Şomerii şi familiile lor, pensionarii precum şi
persoanele necalificate sunt cei mai expuşi riscului de „sărăcie a veniturilor”. Conform unui
studiu realizat în 2006 de FundaŃia Europeană pentru ÎmbunătăŃirea CondiŃiilor de ViaŃă şi de
Muncă, doi din cinci români nu se descurcă din punct de vedere financiar. Conform calculelor
efectuate de CASPIS ( Comisia Guvernamentală Antisărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale)
în 2003 pe baza datelor INS (Institutului NaŃional de Statistică) referitoare la anul 2001, în
România rata sărăciei în funcŃie de etnie arăta astfel: 24,4% la români, 19,95% la maghiari,
75,15% la rromi, 7,4% la germani, 31,7% la alte etnii. În anul 2008 riscul de sărăcie era de
31,1% pentru rromi, de 1,9% pentru maghiari, de 4,9% pentru români şi de 12,0% pentru
celelalte etnii. Rromii sunt de departe categoria cea mai săracă din România: trei sferturi trăiesc
în sărăcie şi mai bine de o jumătate în sărăcie severă.
În România, începând cu anul 1999, au existat demersuri în direcŃia elaborării de „hărŃi ale
sărăciei” pe baza unor indicatori demografici, economici şi sociali agregaŃi la nivel de localitate.
Aceste hărŃi sunt rezultatul unui studiu care combină două tipuri de date: Recensământul
populaŃiei din 2002 şi Ancheta Bugetelor de Familie din 2003. Conform „HărŃii sărăciei”, în
Regiunea de Sud-Est care cuprinde judeŃele: Vrancea, GalaŃi, Brăila, Tulcea, Buzău şi ConstanŃa
s-a înregistrat o scădere a populaŃiei active cu 195 000 de persoane. Sectoarele care concentrează
cea mai mare parte a populaŃiei ocupate sunt: agricultura, industria prelucrătoare şi comerŃul. Ca
urmare, rata sărăciei pentru Regiunea de Sud-Est în mediul urban era de 0,23 conform
Recensământului din 2002.
Este bine cunoscut că riscul de îmbolnăvire este cu atât mai mare cu cât platforma socio-
economică este mai joasă. România este una din Ńările din Estul Europei cu o accentuată
degradare a sănătăŃii, unde calitatea alimentaŃiei este destul de proastă, îngrijirea bolnavilor
precară, costurile ridicate şi calitatea serviciilor medicale scăzută. În anul 2006, România avea
10
alături de Lituania şi Letonia cea mai redusă durată medie a vieŃii din Uniunea Europeană.,
respectiv 72 de ani. La capitolul tuberculoză şi hepatită virală, România se situează pe primul loc
între statele Uniunii Europene. În anul 2005 România înregistra 205 cazuri noi de SIDA.
IncidenŃa bolilor produse direct de sărăcie – tuberculoză, anemii, a cunoscut o creştere explozivă
în ultimii ani. Confom rezultatelor unei anchete asupra condiŃiilor de viaŃă ale populaŃiei
efectuată în 2004 – 2005 de către Institutul NaŃional de Statistică (INS), unul din cinci români
suferă de o boală cronică, din care aproape 60% sunt femei. Principalele boli cronice cu
incidenŃă asupra populaŃiei sunt conform studiului cele de inimă - 9,3%, artrita - 2,7% şi bolile
sistemului nervos - 2,3%. Osteoporoza, artroza, diabetul şi bolile de inimă afectează mai mult
femeile, bărbaŃii fiind afectaŃi cu preponderenŃă de bronşită cronică sau insuficienŃă respiratorie.
Nivelul de dezvoltare economic din România, a determinat în ultimii ani, pentru grupurile
sărace, prezenŃa unor elemente care au influenŃat negativ starea de sănătate a acestor grupuri:
alimentaŃie insuficientă sau dezechilibrată, condiŃii mizere de locuit, lipsa condiŃiilor elementare
de igienă. Acestea împreună cu problemele de calitate, acces sau echitate ale sistemului medical
românesc au contribuit la starea actuală proastă de sănătate a populaŃiei. În România 95% din
totalul deceselor sunt generate de cinci mari cauze medicale: bolile aparatului circulator 62,2% ,