TEMA 1MG Prodictiei

TEMA 1. OBIECTUL DE STUDIU AL CURSULUI „MANAGEMENTUL

PRODUCŢIEI”

Pregătit:Dr., prof.univ. M. Gheorghita

Subiectele temei

1. Sistemul de producţie: componentele şi

caracteristica acestora

2. Întreprinderea de producţie - obiect al

managementului producţiei

3. Obiectul de studiu şi istoria dezvoltării ştiinţei

despre producere

Bibliografie:

1. A. Cotelnic, Managementul unităţilor economice, ASEM, 1998

2. F. Badea, Managementul producţiei, Bucuresti, ASE, 2002

3. Тэйлор Ф. Принципы научного менеджмента, Москва, Контроллинг, 1991

4. Управление- это наука и искусство, Файоль, Эммерсон, Тэйлор, Форд, Москва, 1992

5. Форд Г. Моя жизнь, мои достижения, Москва, финансы и статистика, 1989

• Sustemul de producţie este componenta de bază a unei întreprinderi, contribuie la desfăşurarea proceselor economice şi sociale, pe de o parte, iar pe de alta –contribuie la dezvoltarea celorlalte sisteme ale întreprinderii.

• Producţia este activitatea în care oamenii cu ajutorul mijloacelor de producţie, exploatează şi modicfică elementele din natură în vederea realizării de bunuri materiale destinate necesităţilor de consum.

• Structura unui sistem de producţie este formată dintr-un ansamblu de elemente care vor acţiona astfel încât să fie asigurată funcţuinea principală de producţie – trancformarea materie prime în produs finit.

Structura sistemului de producţie poate fi reperezentată în felul următor:

Subsistemul de fabricaţie ca sistem constă din 4 subsisteme de rang mai inferior:

• Subsitemul efector: are ca funcţie modificarea proprietăţilor obiectului muncii în baza combinării fluxurilor de materiale şi a celui de informaţie prin intermediul fluxurilor de energie. Se numeste sistemul de preluctare şi are caracteristici specifice fiecărui proces tehnologic. Este elemenul determinant al sistemului de fabricaţie

• Subsistemul logistic: realizează operaţii de transfer poziţional (transport) şi de transfer în timp (depozitare). Importanţa acestui subsistem rezidă din faptul că cca. În unele ramuri 60-85% din durata totală a unui ciclu de fabricaţie revine operaţiilor de tip logistic (manipulare, transport, depozitare).

• Subsistemul de comandă: transformarea şi distribuţia fluxurilor informaţionale în asa mod ca să se realizeze o interacţiune coordonată a tuturor subsitemelor.

• Subsistemul de contol: are drept funcţie determinarea calităţii produsului finit, a abaterilor de la parameri stabiliţi şi de a comunica aceste informaţii sistemului efector.

• Construirea sistemelor de producţie caracteristice mileniului trei presupun modificări profunde, care vor afecta atât baza tehnică dar şi metodele şi tehnicile de conducere, organizare şi asigurare a calităţii.

• Întreprinderile vor avea nevoie de capacităţi inovaţionale avansate.

• Va spori foarte mult rolul personalului muncitor care va avea de făcut faţă problemelor complet noi de perfecţionare continuă a procesului de producţie şi a produselor fabricate.

Subiectul 2. Întreprinderea de producţie - obiect al managementului producţiei

• Noţiunea de întreprindere are la origine cuvântul francez “entreprise”, care în terminologia anglo-saxona se utilizează cu acelaşi sens. De multe ori se utilizează cu acelaşi sens si noţiunea de agent (unitate) economic sau firma.

• Ca unitate economica, întreprinderea are rolul de a administra cu eficientă maximă resursele de care dispune în vederea realizării obiectivelor stabilite de managementul individual sau de grup si de proprietari.

• Se poate afirma că întreprinderea reprezintă o unitate de producţie independentă, care reuneşte un colectiv profesional organizat după anumite cerinţe juridice, economice şi tehnologice, capabil prin intermediul mijloacelor de producţie disponibile să producă bunuri (execute lucrări, să presteze servicii) care corespund cerinţelor pieţii şi satisfac necesităţile consumatorilor cu scopul de a obţine un venit.

• O definiţie mai constrânsă o putem găsi în Legea nr. 845-XII din 03.01.92 „Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi” conform căreia, întreprinderea constituie un agent economic cu firmă (titulatură) proprie înfiinţată de antreprenor în modul stabilit de legislaţie

• Fiind un organism economico-social, întreprinderea are o structura sistemica, în care diferite componente ale sale se condiţionează reciproc, sunt interdependente, se află în interacţiune activă sau numai potenţială. Acest fapt a condiţionat aplicarea teoriei generale a sistemelor pentru studierea funcţionării întreprinderii.

Întreprinderea reprezintă un sistem complex care îi asigură o funcţionalitate specifică

• În economia unei ţări funcţionează o multitudine de întreprinderi, care pot fi clasificate după anumite criterii cum ar fi: (i) destinaţia economică a bunurilor pe care le fabrică sau a serviciilor pe care le prestează; (ii) tipul de activitate; (iii) forma de proprietate; (iv) mărimea; (v) forma organizatorico-juridică.

• După destinaţia economică a bunurilor pe care le fabrică întreprinderile pot fi grupate în:– întreprinderi care produc mijloace de producţie (întreprinderile

industriei constructoare de maşini),– întreprinderi care produc bunuri de consum (întreprinderile

industriei prelucrătoare, întreprinderile industriei uşoare etc.).• În dependenţă de tipul de activitate toţi agenţii economici

din Republica Moldova se grupează în felul următor:– agricultură, economia vânatului şi silvicultură,– pescuit, piscicultură,– industrie, – construcţii,– comerţ cu ridicata şi amănuntul,– hoteluri şi restaurante,– transporturi şi comunicaţii,– altele

• În funcţie de forma de proprietate toate întreprinderile pot fi grupate în:– întreprinderi cu proprietate publică, – întreprinderi cu proprietate privată, – întreprinderi cu proprietate mixtă (publică şi privată) fără

participare a proprietăţii străine, – întreprinderi cu proprietate străină, – întreprinderi mixte (proprietate autohtonă şi străină)

• După mărime toate întreprinderile pot fi grupate în întreprinderi mari, mijlocii, mici şi microîntreprinderi. La baza clasificării întreprinderilor după mărime stau următorii indicatori: (i) numărul angajaţilor, (ii) volumul producţiei fabricate si (iii) costul fondurilor de producţie.

• Conform Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-XII din 3 ianuarie 1992 activitatea de antreprenoriat în Republica Moldova poate fi practicată sub următoarele forme organizatorico-juridice:– Întreprindere individuală – Societate în nume colectiv– Societatea în comandită– Societate pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată – Cooperativa de producţie şi cooperativa de

întreprinzător – Întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală

Fiecare întreprindere, indiferent de mărime, gen de activitate şi formă de proprietate are următoarele

funcţiuni:1. Funcţiunea de cercetare dezvoltare în cadrul căreia se deosebesc trei

activităţi principale: previzionare, concepţie tehnică şi organizare. 2. Funcţiunea de producţie3. Funcţiunea comercială include totalitatea activităţilor care vizează relaţiile

întreprinderii cu exteriorul, respectiv activităţile de aprovizionare şi desfacere. Funcţiunea comercială se referă la trei activităţi de bază: aprovizionarea, vânzarea şi marketingul.

4. Funcţiunea financiar-contabilă înglobează activităţile de obţinere şi folosire raţională a disponibilităţilor băneşti, controlul operaţiilor în care s-au investit fonduri băneşti, stabilirea necesarului de mijloace financiare şi găsirea de noi surse de finanţare a activităţii, etc.

5. Funcţiunea de personal reprezintă un ansamblu de activităţi care urmăresc procesele la care se supun resursele umane cum ar fi asigurarea întreprinderii cu forţă de muncă calificată, recrutarea personalului, selecţionarea, încadrarea, promovarea, retribuirea salariaţilor, pregătirea şi specializarea angajaţilor.

• Funcţiunea de producţie reprezintă ansamblul de activităţi de bază, auxiliare şi de servire prin care se realizează obiectibele în domeniul fabricării produselor, elaborării lucrărilor, prestării de servicii în cadrul întreprinderii.

• Activităţile la care se referă această funcţiune sunt următoarele:1. Programarea şi lansarea producţiei2. Fabricarea propriu zisă – transformarea obiectelor muncii in produs

finit, care fac obiectul de bază al activităţii întreprinderii3. Controlul calităţii – controlul tehnic de calitate al materiei prime,

controlul produsului în curs de execuţie pe întreg fluxul de producţie, controlul produsului finit în conformitate cu metodele, frcvenţa şi mijloacele de control prevăzute de documentaţia tehnică

4. Întreţinerea şi repararea utilajelor cu scopul de a asigura buna funcţionare a intreprinderii pentru a produce şi livra către clienţi mărfuri în cantitatea, calitatea şi termenul solicitat

5. Aplicarea normelor de protecţie şi igienă a muncii, precum şi pentru prevenirea şi combaterea poluării mediului înconjurător

6. Transportul şi manipularea materiei prime, materialelor, semifabricatelor, produselor pe parcursul favricaţiei şi în depozit în vederea livrării produselor.

Activităţile principale grupate în funcţiunea de producţie

Ştiinţa despre producere a cunoscut o dezvoltare destul largă.

• Adam Snith în lucrarea sa „Natura şi cauzele bogăţiei naţiunilor” publicată încă în 1776 a descris centralizarea muncii în fabrici, diviziunea muncii, managementul specializării si altele.

• În primul capitol al acestei opere economice „Despre diviziunea muncii” Adam Snith menţiona că producătorii tradiţionali pot produce pe zi doar o mică parte. Când există organizare în fabrică şi fiecare muncitor realizează o operaţie limitată, muncitorii pot produce mult mai mult. Acesta afirmație a servit drept punctul de început al teoriei organizaţionale şi ca ştiinţă aplicativă şi ca disciplină academică.

• Mai târziu Henri Fayol, inginer francez a fost acel care a dezvoltat prima teorie cuprinzătoare a managementului.

• A scos în evidenţă legătura dintre toate elementele organizării şi conducerii unei mari corporaţii în lucrarea „Administration Undustrielle et Generale” publicată în Franţa in 1916 care a căpătat o importanţă deosebită pentru SUA din 1949 cind a fost tradusă in engleză.

• Accentul primordial a lui Fayol a fost pus pe principiul managerial care era adresat variabililor precum: – diviziunea muncii, – autoritate, responsabilitate, disciplină, – remunerarea personalului, stabilitatea personalului etc.

• Taylor a înaintat dezvoltarea studiilor timp-şi-mişcare original sub numele „sistemul taylor” care reprezintă o serie de metode create de el şi asocoaţii lui pentru a creşte eficienţa şi viteza producţiei industriale.

• Teoria lui era bazată pe faptul că există „one best way” pentru îndeplinirea oricărei sarcini care trebuie executate.

• Taylor a câştigat încredere pentru ideeia că operaţiile organizaţionale pot fi planificate şi controlate sistematic de către experţi folosind principiile ştiinţifice care au fost publicate în lucrarea „Principiile Managementului Stiinţific” în 1911.

• Un concept nou a fost cel de diviziune a muncii. În viziunea lui munca nu mai este un domeniu exclusiv al artizanilor şi al meseriaşilor deoarece managementul ştiinţific susţine o diviziune a responsabilităţilor între grupul managerial şi grupul celor ce muncesc.

Taylor a enumerat 4 principii ale managementului ştiinţific:

1. studiul ştiinţific al muncii făcut de către o echipă de specialişti care va stabili cantitatea produsă de un muncitor plasat în condiţii optime de lucru;

2. selecţia ştiinţifică şi pregătirea muncitorului3. aplicarea ştiinţei de către muncitor – reprezintă

relaţionarea primelor două principii4. cooperarea strânsă între nivelul managerial şi

muncitoresc.

• Frank C. Gilberth şi Henry Ford (1863-1947) au arătat mai multă grijă pentru personalitatea lucrătorului şi au recomandat ca organizarea raţională a muncii să se întemeeze pe trei principii: productivitate, intensificarea şi economisirea ei.

• Ford a modificat total vechea teorie a salariilor, considerând că „adevarara retribuţie nu este suma minimă pentru care munceşte un om, ci suma cea mai ridicată pe care patronul o poate plăti în mod regular.

• Henry Ford a întremeiat un nou mod de organizare a producţiei industriale.

• Linia de asamblare organizată de el a fost dea dreptul revoluţionară şi ia permis să vândă maşinile la un preţ la care avea acces o familie americană cu venituri medii.

• El a reusit performanţa de a dubla salariile muncitorilor simultan cu reducerea orelor de lucru.

• Prin diferite optimizări, în special la linia de asamblare Ford a reusit sa o ia inaintea altor competitori cu o masină ieftină şi standardizată.